Digitally signed by

Library TUM
Reason: I attest to the
accuracy and integrity

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

of this document

Efim OLARU

PREGĂTIREA TACTICO-PSIHOLOGICĂ
A EFECTIVULUI DE INTERVENŢIE

Ciclu de prelegeri

Chişinău
2013

0
UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

Facultatea Cadastru, Geodezie şi Construcţii

Catedra Securitatea Activităţii Vitale

Efim OLARU

PREGĂTIREA TACTICO-PSIHOLOGICĂ
A EFECTIVULUI DE INTERVENŢIE

Ciclu de prelegeri

Chişinău
Editura „ Tehnica-UTM”
2013

1
 Ciclul de prelegeri „Pregătirea tactico-psihologică
a efectivului de intervenţie” este elaborat în
corespundere cu prevederile programei disciplinei cu
aceeaşi denumire din planul de învăţământ pentru ciclul
II (masterat) şi este destinat studenţilor care fac studii de
masterat la specialitatea 582.5 „Inginerie antiincendii şi
protecţie civilă”, cadrelor didactice care predau această
disciplină, precum şi alte discipline de specialitate care au
tangenţă cu disciplina nominalizată. Poate fi utilizat de
specialiştii care activează în cadrul Serviciului Protecţiei
Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Direcţiei Salvatori şi
Pompieri în cadrul activităţilor de instruire tactico-
psihologică şi perfecţionare a efectivului de intervenţie în
situaţii excepţionale.

Autor şi responsabil
de ediţie: conf. univ., dr. Efim Olaru

Recenzent: conf. univ., dr. I. Cobuşcean

© UTM, 2013
2
 Introducere

Problema pregătirii tactico-psihologice a pompierilor-

salvatori are o importanţă deosebită în vederea sporirii potenţialului
efectivului de intervenţie în diverse situaţii excepţionale.
Dezvoltarea vertiginoasă a industriei, apariţia noilor materiale şi
substanţe cu pericol de incendiu şi explozie, dezvoltarea localităţilor
urbane, construcţia clădirilor înalte etc. înaintează cerinţe sporite
faţă de pregătirea profesională a pompierilor-salvatori.
Pregătirea psihologică a efectivului de intervenţie pentru
acţiuni de luptă în condiţii complicate şi dificile de localizare şi
stingere a incendiilor, de lichidare a urmărilor acestora este baza nu
doar a unor acţiuni efective de luptă pentru salvarea oamenilor şi a
bunurilor materiale din stihia focului, dar şi baza securităţii şi
sănătăţii a pompierilor înşişi. Pregătirea efectivului subunităţilor de
pompieri pentru acţiune în condiţii extremale este legată
indispensabil de formarea la aceste persoane a unor calităţi morale
şi psihologice corespunzătoare. Este necesar, chiar din primele zile
de încadrare în serviciul de pompieri-salvatori, de format aşa calităţi
morale şi psihologice care ar garanta eficacitatea acţiunilor de luptă
şi pregătirea psihologică permanentă pentru acţiuni în condiţii
complicate, periculoase pentru viaţă.
În condiţiile actuale se pun noi probleme în faţa organelor de
conducere a serviciului de pompieri-salvatori. Acestea se referă, în
primul rând, la elaborarea (căutarea) unor forme noi, mai moderne,
de pregătire a subunităţilor de pompieri-salvatori.
Prin desfăşurarea instruirii tactico-psihologice de calitate tot
mai înaltă se asigură ridicarea permanentă a capacităţii de
intervenţie şi menţinere a subunităţilor de pompieri la un înalt grad
de operativitate, gata oricând să intervină cu eficienţă pentru
îndeplinirea misiunilor încredinţate.
În lucrare, pe baza unor materiale concrete de cercetare, se
încearcă a propune cele mai raţionale procedee şi metode de
pregătire psihologică a pompierilor-salvatori (în continuare -
pompieri) pentru intervenţii cât mai active în condiţii extremale.

3
 1. Apariţia psihologiei că ştiinţă
1.1. Definirea psihologiei

Definirea psihologiei ca ştiinţă pare a fi destul de simplă.

Psihologia este ştiinţa care se ocupă cu descrierea şi explicarea
fenomenelor şi însuşirilor psihice care pot fi verificate. Această
simplitate, însă, este aparentă, deoarece este foarte greu a lămuri ce
se înţelege prin fenomen psihic şi, mai cu seamă, ce este un
fenomen psihic. Viaţa sufletească este un mare mister pe care
filosofii îl discută de milenii. Nici astăzi nu există un acord referitor
la manifestările acesteia, iar obiectul psihologiei este un subiect
controversat. Mulţi psihologi susţin că nu poate fi vorba de un
obiect unitar al psihologiei, deoarece există, de fapt, mai multe
psihologii.

1.2. Originea psihologiei practice

În privinţa fenomenelor sufleteşti pot fi distinse două moduri

de abordare: unul practic şi altul teoretic.
În viaţa cotidiană, oamenii, de la apariţia conştiinţei lor
raţionale, au observat manifestări şi însuşiri psihice ale căror
denumiri abundă în toate limbile. Deci, în societăţile primitive
oamenii semănau mai mult între ei decât cetăţenii societăţilor
civilizate, totuşi deosebiri între indivizi au existat întotdeauna: unii
sunt mai curajoşi, alţii fricoşi, unui sunt vioi, vorbăreţi, alţii calmi şi
făcuţi, unii foarte îndemânatici, alţii stângaci etc. Astfel de
particularităţi au fost observate, fiind foarte importante în practică:
în timpul vânătorii organizate de un trib, în faţă erau puşi cei mai
curajoşi şi cei mai abili ţintaşi; cei fricoşi îndeplineau rolul de
hăitaşi, alungând vânatul cu mult zgomot.
Cunoaşterea particularităţilor psihice a devenit din ce în ce
mai importantă pe măsură ce, odată cu progresul civilizaţiei, au
apărut numeroase îndeletniciri, s-au diferenţiat pături şi clase
sociale între care există relaţii de colaborare ori de subordonare.
4
Astfel, cei care aveau numeroase relaţii cu oamenii (medicii,
judecătorii, conducătorii, preoţii) au ajuns să fie buni „psihologi
practicieni” buni cunoscători ai virtuţilor şi năravurilor omeneşti, de
care ţineau cont în vederea reuşitei în activitatea lor. Odată cu
apariţia şi dezvoltarea literaturii şi a filosofiei au apărut şi scrieri
conţinând observaţii, cugetări profunde cu privire la reacţiile
psihice. În observaţii psihologice de mare fineţe au excelat, în
special, marii romancieri din ultimele două secole.
O asemenea psihologie nu este însă ştiinţifică. I se spune
„psihologia simţului comun” ori „psihologia naivă”, care se învaţă
odată cu limba maternă şi din practica vieţii cotidiene. Aceste
cunoştinţe nu sunt însă precise, nu sunt sistematizate, nu sunt
verificate în mod riguros. Utilizarea lor ţine mai mult de intuiţie;
asemenea practică psihologică reprezintă mai mult o artă decât o
ştiinţă. Este adevărat că unui profesionişti (medici, profesori,
scriitori) ajung să poată caracteriza foarte exact felul de a fi, de a
reacţiona al unei persoane pe care au avut prilejul a o urmări mai
multă vreme.
Acest gen de psihologie n-a progresat prea mult de-a lungul
secolelor. Astăzi datorită psihologiei ştiinţifice, există multe ramuri
aplicate ale psihologiei care utilizează cunoştinţe şi metode exacte.
Dar un psiholog profesionist încă nu se poate lipsi de cunoştinţele
sale psihologice, acumulate prin experienţa personală. Psihologia
naivă se vădeşte a fi foarte necesară în orice activitate practică. Iată
de ce, un viitor psiholog ori chiar numai un viitor profesor, trebuie
să citească pe lângă cărţi ştiinţifice de psihologie şi romanele
marilor scriitori, izvor de profunde reflecţii asupra conduitei umane.
Psihologia ca ştiinţă a evitat aprofundarea psihologiei naive;
orice om de ştiinţă e predispus să critice reflecţiile cotidiene, deseori
eronate. Totuşi, începând cu deceniul al 7-lea al secolului trecut au
apărut cercetări riguroase asupra psihologiei simţului comun şi a
mediului în care ea e utilizată zilnic. Este un nou domeniu de
cercetare pentru ştiinţă.

5
 1.3. Obiectul şi importanţa psihologiei

Concret, ceea ce studiază psihologul este modul de

comportare a persoanei, toate reacţiile psihice: ce spune, acţiunile
sale, expresiile. Dar psihologul are nevoie şi de informaţii privind
trăirile interne, exteriorizate prin mărturii verbale, prin descrieri. În
măsura în care acestea concordă la multe persoane, ele sunt
importante. Pe baza lor, ca şi prin referinţe la ambianţa socială ori la
unele particularităţi ale organismului putem găsi explicaţii valabile.
Pentru a utiliza un termen mai cuprinzător, vom spune că
psihologia studiază conduita umană, acţiunile şi cauzele care se
traduc direct sau indirect în comportare (fie imediat, fie tardiv).
Termenul conduită cuprinde atât comportamentul exterior, cât şi cel
interior.
O anumită reacţie, cum ar fi înroşirea obrajilor cuiva, privită
în raport cu organismul, este obiectul fiziologiei ori al medicinei.
Aceeaşi reacţie, în raport cu întreaga conduită şi cu ambianţa, este
obiect al psihologiei care îi va stabili sensul său psihologic,
lămurindu-ne importanţa ei pentru comportamentul viitor al
persoanei.
Psihologia are legături cu fiziologia. În special studiile de
neurofiziologie o pot ajuta pentru a putea înţelege unele fenomene,
mai ales tulburările patologice. Dar ea se află într-o relaţie şi mai
importantă cu sociologia şi etnologia. Grupul mic în care trăieşte
copilul, cât şi celelalte instituţii cu care ia legătura ulterior (şcoala,
biserica, întreprinderea economică ş.a.) au o influenţă puternică
asupra formării sale psihice. Ele îi insuflă, în special, anumite
opinii, atitudini, obiceiuri, mentalităţi. Pe de altă parte, şi
particularităţile psihice ale unor persoane, în special ale
conducătorilor îşi pun pecetea asupra unor grupuri, influenţează
anumite evenimente sociale, deci psihologia interesează pe
sociologi şi etnologi, influenţa fiind reciprocă.
Cu toate eforturile făcute (începând cu secolul trecut),
psihologia nu s-a putut desprinde total de filosofie. Cea mai mare
parte din fenomenele psihice complexe n-au putut fi încă explicate

6
decât în mod parţial. La tot pasul întâlnim teorii diferite, fără a se
putea stabili justeţea uneia sau alteia. Nici în ce priveşte metodele
nu există un consens. Ca urmare, reflecţia filosofică păstrează un
important câmp de discuţie şi analiză. Acesta este şi specificul
filosofiei. Ea este o disciplină care caută să obţină o poziţie cât mai
apropiată de adevăr în probleme nerezolvate încă de ştiinţă, ca şi în
domenii unde intervin judecăţi de valoare (morală, estetică). Iată ce
spune J. Piaget în această privinţă: „ştiinţa începe de îndată ce s-a
convenit să se limiteze o problemă, astfel încât soluţionarea ei să fie
subordonată unor constatări accesibile tuturor şi verificabile de către
toţi” (prin metode experimentale, statistice sau algoritmice). Or, în
psihologie sunt multe fenomene care nu îndeplinesc cerinţa
verificării exacte, ele rămân la dispoziţia raţionamentului, a
psihologiei reflexive, armă obişnuită a filosofului.
Observaţiile efectuate de filosofi au fost şi sunt preţioase
pentru psihologie, datorită subtilităţii lor. Critica a dus la mai multă
prudenţă în cercetare şi în formularea de concluzii. Pe de altă parte,
şi cercetările exacte efectuate de psihologi au permis paşi mai siguri
într-o serie de domenii ale filosofiei cum sunt teoria cunoaşterii,
logica, etica, estetica.
Psihologia poate interveni în numeroase domenii de
activitate în care factorul uman are un rol decisiv; putem vorbi astfel
nu doar de importanţa teoretică a psihologiei, ci şi de importanţa ei
practică. Am văzut în descifrarea ramurilor psihologiei existenţa
unei serii de domenii ale psihologiei aplicate, practice. Atât în
practica medicală, în învăţământ sau în procesul de producţie,
competenţa psihologului a putut interveni cu succes. În competiţiile
sportive, sfaturile psihologului sunt din ce în ce mai mult apreciate.
La fel, în pregătirea militară, în ancheta judiciară ş.a. Psihanalistul,
psihoterapeutul au ajuns să concureze în popularitate cu medicul (în
ţările occidentale). Astfel, psihologia are perspective largi.
Succesele ei sunt însă condiţionate de un progres teoretic continuu
care presupune o metodologie de cercetare cât mai riguroasă.

7
 2. Analiza psihologică a acţiunilor de luptă
ale pompierilor

2.1. Caracteristica psihologică generală a lucrului pompierilor

Lucrul pompierilor este însoţit de o mare capacitate emotivă
condiţionată de particularităţile activităţii acestora:
- încordare permanentă neuro-psihică provocată de lucrul
sistematic în mediu neobişnuit (temperatură înaltă, concentraţie
sporită de fum, vizibilitate redusă etc.), pericol permanent pentru
viaţă şi sănătate (sunt posibile prăbuşiri ale construcţiilor care ard,
explozii de vapori şi gaze, intoxicarea cu substanţe otrăvitoare
degajate în procesul de ardere), acţiuni emoţionale negative
(scoaterea persoanelor rănite şi a oamenilor carbonizaţi etc.);
- solicitări fizice considerabile, legate de demontarea
construcţiilor şi a utilajului, instalarea liniilor de furtunuri, lucrări
cu inventar pompieresc de diversă destinaţie, evacuarea bunurilor
materiale, ritm de lucru deosebit ş.a.;
- necesitatea menţinerii unui ritm sporit de lucru şi
concentrarea atenţiei pentru a urmări evoluţia situaţiei la incendiu, a
menţine în câmpul vizual starea elementelor de construcţie, a
agregatelor şi a instalaţiilor tehnologice în procesul îndeplinirii
sarcinii de luptă la obiectivul care arde;
- dificultăţi, condiţionate de necesitatea efectuării lucrărilor
în spaţiu limitat (în tuneluri, galerii subterane, comunicaţii de
cabluri şi gazoducte), fapt care face acţiunile dificile, dereglează
procedeele obişnuite de deplasare, poziţiile de lucru (deplasarea pe
târâte, lucru din poziţie culcat etc.);
- responsabilitatea enormă a fiecărui pompier în cazul unor
acţiuni relativ de sine stătătoare şi adoptarea de soluţii pentru
salvarea oamenilor, a utilajului preţios etc.;
- prezenţa unor bariere neaşteptate care pot să apară brusc,
complicând îndeplinirea sarcinii de luptă.
Pentru aprecierea stării psihice a pompierilor, activitatea de
luptă a acestora condiţional poate fi divizată în trei etape:
pregătitoare, principală şi finală.
8
 Etapa pregătitoare cuprinde perioada de acţiune a
efectivului subunităţilor de pompieri, din momentul primirii
informaţiei despre incendiu, până la sosirea la locul incidentului. În
cadrul acestei etape sunt incluse: transmiterea semnalului de alarmă,
adunarea efectivului la comanda „Alarma”; deplasarea spre locul
incendiului şi aducerea forţelor şi a mijloacelor în stare de pregătire
pentru îndeplinirea sarcinii de luptă.
Semnalul de alarmă îi poate găsi pe pompieri în timpul
ocupaţiilor de instruire, prânzului, odihnei etc. şi, de regulă, este un
semnal neaşteptat care anunţă despre începerea acţiunilor de luptă.
La acest semnal pompierii trebuie foarte repede şi corect să se
îmbrace, să-şi ocupe locul lor în cabina autospecialei şi în cel mai
scurt timp să sosească la locul incendiului. Deja în timpul deplasării
la incendiu pompierul este supus unei încordări neuro-psihice
crescânde, legată de necunoaşterea evenimentelor care se vor
derula. În timpul deplasării servanţii efectivului de luptă şi
comandanţii în gând îşi programează acţiunile lor viitoare. Anume
din această cauză în cabina autospecialei, de regulă, nu se aud
glume, râsete – în cabină este o linişte apăsătoare: pompierii se
străduie să-şi subordoneze toate emoţiile şi gândurile la îndeplinirea
sarcinii de luptă care îi aşteaptă.
Particularităţile specifice ale acestei etape în activitatea
pompierilor este deficitul strict de timp şi incertitudinea situaţiei
(lipseşte informaţia completă referitoare la incendiu).
Etapa principală include perioada de la începutul efectuării
recunoaşterii şi a acţiunilor concrete, orientate spre realizarea
ordinului conducătorului stingerii incendiului până la momentul
lichidării complete a incendiului.
Sosind la locul chemării se efectuează recunoaşterea
incendiului şi desfăşurarea de luptă în conformitate cu cerinţele
Regulamentului de luptă al serviciului de pompieri. În aceste
condiţii de la comandanţi şi de la pompieri se cer atenţie maximă şi
profesionalism. Comandanţii şi pompierii experimentaţi pot
determina, după mirosul fumului, ce materiale sau substanţe ard,
palpând cu măna suprafaţa pardoselii şi a pereţilor – gradul de

9
propagare a focului, conform pocniturilor caracteristice şi sfârâitului
obiectelor ce ard – locul incendiului. Persoanele care efectuează
recunoaşterea trebuie să posede un nivel înalt de gândire operativă,
capacitate de orientare şi fermitate faţă de diverse influenţe
emoţionale nefavorabile, legate de pericol, deficitul de timp,
caracterul surprinzător, necesitatea reacţionării rapide la schimbările
de situaţie: să concretizeze soluţiile adoptate anterior, să modifice
procedeele de acţiune, să sporească, în condiţii necesare, forţele şi
mijloacele pentru stingerea incendiului. Specificul acestei etape a
activităţii de luptă cu focul se manifestă în aceea, că lucrul
pompierilor este legat cu anumite riscuri pentru viaţă (explozii,
prăbuşiri, temperatură înaltă, gaze toxice), adică de prezenţa unui
număr mare de factori stresanţi, care provoacă o stare clar
evidenţiată a stării neuro-psihice (de stres).
Etapa finală cuprinde perioada din momentul lichidării
incendiului până la momentul de pregătire a gărzii pentru o nouă
intervenţie la incendiu. Această etapă include aducerea în ordine a
mijloacelor tehnice şi a utilajului de intervenţie. La această etapă
starea pompierilor, în mare măsură, depinde de rezultatele lucrului
lor, de durata şi intensitatea (încordarea) acţiunilor de luptă.
Succesul sau nereuşita îndeplinirii sarcinilor de luptă la incendiu
sunt retrăite de toţi participanţii la stingere. Pompierii se străduie să-
şi aprecieze acţiunile lor şi acţiunile colegilor; conducătorii iau
măsuri pentru restabilirea pregătirii de luptă a subunităţilor.
Cel mai raţional ar fi ca examinarea acţiunilor să se
efectueze după o anumită perioadă de timp din momentul stingerii,
pentru ca servanţii să poată, într-o situaţie calmă, să-şi aprecieze
comportamentul propriu la incendiu. În cazul examinării acţiunilor
la incendiu, trebuie luat în consideraţie faptul că, în caz de succes,
unii oameni sunt cuprinşi de bucurie şi de dorinţa de a întări
rezultatul obţinut, iar alţii din contră, se liniştesc, consideră că nu
mai trebuie să depună eforturi în procesul activităţilor zilnice de
instruire şi că, în viitor, la incendii, ei vor continua să lucreze la fel
de bine. Această „ameţeală de succes” poate să devină o piedică
serioasă în sporirea pregătirii de luptă a acestor persoane. Nereuşita

10
în realizarea sarcinilor de luptă, de asemenea, în mod diferit
influenţează asupra pregătirii de luptă a pompierilor: unii îşi
mobilizează forţele pentru lucrul în continuare, alţii însă retrăiesc
atât de puternic, încât se pot pomeni nepregătiţi pentru noi acţiuni
de luptă. Adesea aceştia încearcă să lămurească nereuşita (eşecul)
prin anumite cauze obiective sau să treacă vina asupra colegilor.
Conducătorii unităţilor de pompieri care, de regulă, efectuează
examinarea acţiunilor de stingere a incendiului, trebuie să cunoască
aceste particularităţi ale subalternilor şi să ia, la timp, măsuri pentru
ridicarea spiritului de luptă a efectivului subunităţii.

2.2. Acţiunea factorilor stresanţi ai situaţiei de luptă asupra

psihicului pompierului
Principalii factori stresanţi care provoacă încordare neuro-
psihică (stres) la pompieri în situaţia de luptă este pericolul care
ameninţă viaţa, responsabilitatea pentru soluţionarea sarcinii de
luptă, deficitul de timp pentru adoptarea soluţiilor şi efectuarea
acţiunilor, condiţiile neobişnuite ale mediului de lucru (temperatura
înaltă, inundarea cu fum, zgomotul etc.).
Încordarea psihică a pompierilor poate fi provocată, de
asemenea, de necorespunderea nivelului de dezvoltare a calităţilor
profesionale cerinţelor, înaintate de această activitate faţă de
personalitatea pompierului; pregătire psihologică insuficientă pentru
îndeplinirea diferitor sarcini de luptă în perioada stingerii
incendiului, supraexcitare emoţională, sensibilitate, stabilitate
emoţională redusă ş.a.m.d.
Starea de stres la pompieri poate să apară şi în timpul
serviciului de gardă, adică în perioada aşteptării intervenţiei (ieşirii)
la incendiu. La unii pompieri emoţiile, provocate de aşteptarea
incendiului, sunt însoţite de o reacţie stresantă, care poate să
depăşească cu mult reacţia stresantă, ce apare în perioada acţiunilor
de luptă.
Reacţia la stres a fiecărui om concret, în perioada aşteptării
intervenţiei, depinde nu numai de particularităţile psihologice

11
individuale ale acestuia, dar şi de starea emoţională a colegilor de
echipă, a gărzii.
Factorii stresanţi pot avea provenienţă obiectivă şi
subiectivă. De exemplu, pericolul de explozie la incendiu poate fi
real (obiectiv), dar poate fi şi imaginar (subiectiv).
Cei mai caracteristici şi mai frecvenţi factori de stres în
activitatea de luptă a pompierilor sunt:
1) temperatura înaltă a mediului înconjurător care, după o
sporire de scurtă durată a excitaţiei, conduce la o stare de deprimare,
dereglează echilibrul dintre excitare şi frânare, reduce procesul de
frânare, dereglează coordonarea mişcărilor. Lucrul fizic intensiv,
legat de o termogeneză sporită în organism, în cazul temperaturii
înalte a mediului înconjurător şi umiditate considerabilă a aerului,
caracteristice pentru stingerea incendiilor în tuneluri, galerii
subterane, colectoare pentru comunicaţiile inginereşti, subsolurile
caselor de locuit provoacă înrăutăţirea dispoziţiei, apare senzaţia de
sete, durerea de cap, ameţeala, zvâcnituri în tâmple, slăbiciune, lipsa
dorinţei de mişcare ş.a.
Este cunoscut, că la creşterea temperaturii corpului până la
40 °C şi mai mult se poate produce şocul termic (gradul superior de
supraîncălzire), care este însoţit de apariţia convulsiilor, halucinaţii,
pierderea cunoştinţei;
2) concentraţia înaltă a fumului care exercită acţiune
negativă, în primul rând, asupra organelor de simt. Fumul provoacă
excitarea puternică a învelişului mucozitar al ochilor şi
rinofaringelui, provoacă tusă, dispnee, adesea conduce la pierderea
capacităţii de muncă, iar uneori şi la intoxicarea organismului;
3) zgomotul, care favorizează apariţia stării de frică,
nelinişte, tensionare. Zgomotul înrăutăţeşte comunicarea verbală,
conduce la denaturarea ordinelor, dispoziţiilor şi a informaţiei care
intervine. În condiţii de zgomot se reduce concentraţia atenţiei,
scade capacitatea de gândire, sporeşte durata reacţiei la diferite
semnale;
4) spaţiul limitat (de exemplu, la efectuarea lucrărilor în
tuneluri, galerii subterane, canale de comunicaţii etc.), care

12
provoacă dificultăţi nu numai de ordin fizic, dar şi psihic ceea ce
conduce la scăderea considerabilă a capacităţii de muncă;
5) gazele toxice, care sunt degajate la arderea substanţelor
chimice şi a materialelor şi care exercită acţiune toxică asupra
organismului uman. Cea mai permanentă componentă a tuturor
impurităţilor toxice este oxidul de carbon (CO) care se formează la
arderea incompletă. Conţinutul acestei noxe în produsele arderii
care se degajă, de exemplu, dintr-un subsol al unei case de locuit
uneori poate atinge valoarea de 1-2 %, totodată inspirarea aerului cu
conţinut de CO doar în cantitate de 0,4 – 0,5 % timp de câteva
minute poate provoca decesul. Intoxicarea cu monoxid de carbon
este caracterizată de slăbiciune generală, intensificarea bătăilor
inimii, dereglarea ritmului şi a profunzimii respiraţiei, pierderea
conştiinţei.
Aşadar, prezenţa factorilor stresanţi creează dificultăţi în
activitatea de luptă a pompierilor, înrăutăţeşte starea fizică şi psihică a
acestora, ceea ce influenţează asupra eficacităţii stingerii incendiilor.
Acţiunea negativă a factorilor de stres scade considerabil, dacă
pompierii, la timp, au fost pregătiţi psihologic pentru lucru în condiţiile
complicate ale incendiului şi organismul lor este adaptat la aceste
condiţii. Mai mult, lucrul permanent în condiţiile stresului formează la
unii pompieri o calitate deosebită a personalităţii – predispoziţia de a
risca. La persoanele predispuse să rişte factorii de stres exercită acţiune
mobilizatoare, sporeşte activismul. Comportamentul lor, aproape în
toate cazurile, este caracterizat nu numai de consumul econom al
forţelor fizice, dar şi a celor neuro-psihice. La oamenii predispuşi
riscului, spre deosebire de alte persoane, nivelul încordării psihice este
cel mai redus şi depinde, probabil, de dirijarea conştientă şi
îndemânatică cu procesele de voinţă şi emoţiile pozitive, care sunt
provocate de satisfacţia lucrului şi încrederea în forţele proprii.
Predispoziţia de a risca se manifestă ca o orientare spre pericol, de
aceea, eficacitatea acţiunilor pompierilor, care posedă această calitate,
în condiţii extremale, este foarte înaltă. Este foarte important ca acest
fapt să fie luat în consideraţie la amplasarea forţelor pe sectoarele
periculoase ale activităţii de luptă.

13
 3. Recomandări psihologo-pedagogice privind
pregătirea psihologică a pompierilor

3.1. Noţiunea de pregătire psihologică a pompierilor

Prin pregătirea psihologică a pompierului trebuie să se

înţeleagă sistemul de măsuri, orientate spre activizarea capacităţilor
şi asigurare a stării de pregătire psihică a pompierului pentru acţiuni
de luptă în condiţii de stingere a incendiului. Pregătirea psihică
prezintă capacitatea de a mobiliza psihicul, de a se dispune la
acţiuni raţionale în situaţii concrete.
Starea pregătirii psihice a pompierului pentru acţiuni de
luptă cu focul, la fel ca oricare altă stare psihică, este o manifestare
integră, complicată a personalităţii, caracterizată de următoarele:
- dorinţa de a-şi îndeplini obligaţia profesională;
- convingerea necesităţii de soluţionare a sarcinii de luptă;
- încrederea în forţele proprii, în fiabilitatea (siguranţa)
mijloacelor tehnice şi susţinerea colegilor de echipă;
- dorinţa de luptă activă, fără a-şi precupeţi forţele până la
capăt, pentru a îndeplini corect şi cât mai rapid sarcina de luptă;
- stabilitate înaltă la diverse obstacole în cazul lucrului în
condiţii nefavorabile care ameninţă viaţa şi sănătatea;
- nivel optimal de excitare, care permite a controla propriile
cugetări, senzaţii, comportament şi care asigură eficacitatea înaltă a
acţiunilor de luptă la incendiu.
Pregătirea psihică în combinaţie cu deprinderile
(aptitudinile) profesionale permit pompierului să îndeplinească
rapid şi îndemânatic sarcinile de luptă în condiţii de incendiu,
favorizează realizarea unor acţiuni efective, hotărâte şi active. Însă
pregătirea psihică nu apare la pompier de la sine, aceasta se
formează prin activităţi sistematice, orientate spre acest scop şi se
fixează în procesul activităţii de serviciu, în cadrul activităţilor
didactice, antrenamentelor, aplicaţiilor practice.
Sunt deosebite două tipuri de pregătire psihologică a
pompierului – generală şi directă (nemijlocită).
14
 3.2. Pregătirea psihologică generală

Pregătirea psihologică generală a pompierului este

indispensabil legată de pregătirea morală, fizică, tactică, de voinţă şi
de alte calităţi umane. Sarcinile pregătirii psihologice generale sunt:
- formarea orientării sociale a personalităţii de luptător –
educarea celor mai esenţiale calităţi morale: dragoste pentru poporul
său, pentru profesia aleasă, simţul datoriei, responsabilităţii,
onoarei;
- formarea caracterului, trăsăturilor principale – dragostea de
muncă şi conştiinciozitatea, colectivismul, modestia şi acurateţea,
sensibilitatea şi compasiunea faţă de colegii săi de serviciu şi de alţi
oameni;
- sporirea intelectului (dezvoltarea necesităţii permanente de
acumulare şi perfecţionare a cunoştinţelor generale şi speciale,
cultivarea unor asemenea calităţi, ca: independenţa, spiritul critic,
rapiditatea şi mobilitatea gândirii);
- dezvoltarea senzaţiilor şi percepţiilor profesionale
(orientării rapide şi corecte în mediul inundat de fum, simţul
spaţiului şi al timpului, senzaţiile termice etc.);
- dezvoltarea calităţilor de voinţă (perseverenţă în atingerea
scopului şi activism, dârzenie şi curaj, fermitate şi autocontrol,
insistenţă şi stăruinţă);
- perfecţionarea calităţilor profesionale: fizice (forţa,
rapiditatea, rezistenţa) şi psihologice (pregătirea pentru confruntarea
pericolului, riscului);
- formarea (educarea) capacităţii de a mobiliza toate forţele,
în caz de necesitate, pentru a îndeplini sarcina pusă;
- instruirea privind procedeele de autoreglare a stărilor
psihice emoţionale.
În continuare se vor studia formele şi conţinutul pregătirii
psihologice generale a pompierilor pentru acţiuni de luptă în cadrul
intervenţiilor.

15
 3.2.1. Educaţia politico-ideologică
Scopul educaţiei politico-ideologice a pompierilor-salvatori
este a forma la aceştia o înaltă conştiinţă politică, convingere
ideologică, devotament ţării şi poporului, educarea sentimentului de
datorie şi responsabilitate, pregătirii pentru a îndeplini sarcina de
luptă, în pofida dificultăţilor şi chiar a pericolului pentru viaţa.
Convingerea ideologică profundă şi conştiinţa politică
servesc ca bază pentru formarea calităţilor morale şi volitive la
pompieri (vitejie, bărbăţie, dârzenie, activism etc.).
Un rol esenţial în procesul educaţiei politico-ideologice
revine activităţii ideologice la nivel de stat, care asigură educarea
efectivului în spiritul înţelegerii intereselor statului şi poporului,
precum şi pregătirii pentru îndeplinirea sarcinilor privind protecţia
proprietăţii şi bunurilor personale ale cetăţenilor de urgia focului.
Rolul principal în educarea ideologică a efectivului subunităţilor de
pompieri revine formelor principale de instruire: tradiţiile de muncă
şi de luptă ale serviciului de pompieri, eroismul, ajutorul reciproc,
disciplina, vigilenţa etc.
Pentru sporirea eficacităţii acestei educaţii în unităţile de
pompieri se creează ungheraşe ale gloriei de luptă în care sunt
prezente standuri referitoare la faptele eroice ale pompierilor, la
istoria unităţii, se organizează întâlniri cu veteranii serviciului de
pompieri etc. Această educaţie este un proces activ de formare la
pompieri a unei conştiinţe înalte, sporirea responsabilităţii fiecărui
pompier pentru pregătirea permanentă de luptă a subdiviziunii,
pentru succesul colectivului.

3.2.2. Pregătirea moral-volitivă

Una din problemele principale ale pregătirii psihologice a
efectivului subunităţilor de pompieri este dezvoltarea şi
perfecţionarea calităţilor moral-volitive. Conducătorii trebuie să
aibă grijă ca aceste calităţi ale pompierilor să se dezvolte în baza
înaltei conştiinţe, convingerii ideologice şi patriotismului, încât
manifestarea acestora să fie permanent subordonată unor înalte

16
motive social importante, dar nu unor tendinţe egoiste ale unor
persoane.
Pregătirea volitivă în profesia de pompier-salvator îşi are
particularităţile sale, deoarece lucrul la mare înălţime, în condiţiile
temperaturii înalte şi a concentraţiei mari de fum, prăbuşirilor şi
exploziilor este legat de o excitare emoţională considerabilă. A
dirija propriul comportament în astfel de situaţie este cu mult mai
dificil, decât într-o situaţie obişnuită. Iată de ce pompierilor trebuie
să li se dezvolte, în primul rând, aşa calităţi volitive, ca: insistenţa şi
dârzenia, vitejia şi fermitatea, autocontrolul şi rezistenţa.
Insistenţa şi străduinţa (îndârjirea) sunt calităţi ale voinţei
(volitive), care se manifestă în capacitatea omului de a-şi forţa
voinţa, orientată spre atingerea scopului propus în condiţiile
dificultăţilor de lungă durată sau repetate. Aceste calităţi sunt
necesare pompierului pentru realizarea cu succes a oricăror sarcini
de luptă în condiţiile de stingere a incendiului.
Vitejia şi fermitatea se manifestă în capacitatea, în situaţii
dificile, de a adopta soluţii argumentate şi, fără ezitare şi reţinere, a
le transforma în viaţă. Aceste calităţi volitive, îndeosebi, sunt
necesare conducătorului stingerii incendiului, şefilor sectoarelor de
luptă. Adesea despre fermitatea pompierului sau a conducătorului se
judecă doar după faptul, cât de repede acesta adoptă anumite acţiuni
într-o situaţie critică. O astfel de abordare permite a evalua doar
factorul de timp – cât de repede se iau deciziile (soluţiile), însă nu
se ia în consideraţie calitatea soluţiilor. Raţionalitatea,
argumentarea, corespunderea completă a soluţiilor situaţiei la
incendiu, de asemenea, trebuie să fie luate în consideraţie la
evaluarea fermităţii. În activitatea pompierilor manifestarea
fermităţii, de regulă, într-o măsură mai mare decât în cadrul altor
profesii este legată de măiestria profesională. Dacă pompierul nu
posedă măiestrie profesională, atunci el nu va fi în stare să ia o
decizie rapidă şi corectă pentru lichidarea incendiului sau salvarea
oamenilor care au nimerit într-o nenorocire.
Autocontrolul şi rezistenţa caracterizează capacitatea omului
de a dirija propriul comportament. În procesul stingerii incendiilor

17
servanţii subdiviziunilor de pompieri se confruntă cu condiţii care
pot provoca confuzie, emoţie excesivă, pierderea cumpătului,
depresie. A înfrunta emoţiile negative, a controla propriul
comportament pompierului îi ajută dârzenia (rezistenţa) şi
autocontrolul.
Pompierii care pot să-şi controleze propriile acţiuni şi fapte,
totdeauna demonstrează tărie, sânge rece, rezistenţă, stabilitate,
aceştia totdeauna găsesc soluţia corectă din cele mai dificile situaţii.
Calităţile volitive nu sunt înnăscute, adică nu se transmit
prin ereditate. Ele se manifestă şi se dezvoltă doar în procesul
înfruntării dificultăţilor. La pregătirea pompierilor asemenea
dificultăţi pot fi create la lecţiile de pregătire tactică şi dezvoltare
fizică.
La organizarea procesului de dezvoltare a calităţilor volitive
la combatanţii serviciului de pompieri este necesar a respecta, în
primul rând, următoarele condiţii:
- a majora şi complica treptat dificultăţile, aducându-le până
la limita posibilităţilor pompierului şi a subdiviziunii în integritate
(după principiul – de la simplu la compus);
- a efectua lecţiile în condiţii nefavorabile – la temperatură
sporită, la concentraţie mare a fumului, la mare înălţime;
- a folosi diverse dificultăţi, care apar pe neaşteptate.
Pompierii urmează a fi stimulaţi pentru a putea depăşi activ
dificultăţile. Practica demonstrează, că foarte frecvent combatanţii,
mai cu seamă cei tineri, în cadrul lecţiilor se tem să execute anumite
exerciţii, demonstrează pasivitate, încearcă să ocolească
dificultăţile. Să treacă aceste dificultăţi trebuie să-i ajute
conducătorul, colegii cu suficientă experienţă. Pentru stimularea
acţiunilor cât mai active ale pompierilor, în cadrul activităţilor
didactice şi a antrenamentelor, pot fi folosite regulile profesorului
A. Puni, propuse de către acesta pentru dezvoltarea calităţilor
volitive;
- totdeauna stăpâneşte-te pe sine, fă nu aceea ce doreşti, ci
aceea ce este necesar;

18
 - urmăreşte permanent propria persoană şi caută cauzele
eşecurilor, mai întâi de toate, în sine însuşi;
- cunoaşteţi propriile neajunsuri (părţile slabe ale voinţei,
deprinderile negative, trăsăturile slabe ale caracterului) şi formează-
ţi un program de acţiuni pentru corectarea acestora.

3.2.3. Apropierea condiţiilor activităţilor didactice de condiţiile

reale ale situaţiei de luptă
Pregătirea psihologică a pompierilor se desfăşoară cu mai
mult succes, dacă instruirea acestora se efectuează în condiţii
maximal apropiate (identice) celor reale. Nu putem pregăti efectivul
subunităţilor pentru acţiuni de luptă efective doar cu lămuriri, fără
ca să supunem combatanţii anumitor antrenamente, ca aceştia să
simtă pe propria piele acţiunea factorilor stresanţi care apar la
lichidarea incendiului. Fiecare combatant şi conducător trebuie să se
deprindă cu temperatura înaltă, fumul, zgomotul sau alţi factori
tipici condiţiilor situaţiei de luptă.
Valoarea activităţilor tactice şi a aplicaţiilor pe teren, doar
cu marcarea condiţională a incendiului, pentru pregătirea
psihologică a efectivului subunităţilor de pompieri este
neînsemnată. Atunci când instruirea este prea simplă, dispare
motivaţia pentru instruire. Este alt lucru atunci, când în cadrul
aplicaţiilor pompierii resimt o tensiune neuro-psihică considerabilă.
De aceea, este foarte important ca lecţiile să fie saturate cu elemente
neaşteptate, în permanentă dinamică, de mare viteză, neclare,
actuale, de pericol şi risc, de complexitate majoră, de solicitări
maximale şi de lungă durată. Aceşti factori necesită de la pompieri,
în timpul lecţiilor şi aplicaţiilor, activitate maximă a gândirii,
solicitare mintală, voinţă.
Poligoanele pompiereşti permit a apropia lecţiile şi
aplicaţiile de condiţiile reale care se pot stabili la incendiu.
Poligoanele includ un şir de aparate pentru pregătirea fizică
şi imitarea condiţiilor şi a situaţiilor care se pot stabili la incendiile
reale. Printre acestea pot fi menţionate: aparatele pentru dezvoltarea
calităţilor fizice; aparate pentru antrenarea aparatului vestibular;

19
pentru antrenarea procedeelor de deplasare în spaţii înguste (în patru
labe, târâş); pentru antrenarea procedeelor de urcare şi coborâre pe
scară; labirintul ş.a.
Complexul (ansamblul) de foc constă din diverse instalaţii
tehnologice (coloane de rectificare, recipiente, rezervoare, pompe
tehnologice, conducte cu vane etc.) care permit a imita incendiul la
aceste instalaţii şi a orăşelului pentru pregătirea psihologică a
efectivului subunităţilor de pompieri.
Activităţile de instruire pe poligon se efectuează în
conformitate cu planul anual de instruire, care prevede:
- perfecţionarea procedeelor şi a metodelor de stingere a
incendiilor de petrol şi produse petroliere în rezervoare verticale, la
alte instalaţii tehnologice (coloane de rectificare, staţii de pompe,
aparate cu schimb termic, estacade etc.);
- lucrul cu mijloacele tehnice speciale, instruirea şi formarea
deprinderilor de lucru cu utilajul pompieresc în condiţii apropiate la
maximum de cele reale;
- efectuarea lecţiilor pentru studierea posibilităţilor
mijloacelor tehnice.
De regulă, activităţile de antrenament a efectivului
subunităţilor de pompieri ale garnizoanei sunt efectuate de către
colaboratorii statului major de stingere a incendiilor al Direcţiei de
Salvatori şi Pompieri. În rolul de conducător al stingerii incendiului
a „incendiului de poligon” sunt numiţi conducătorii unităţilor şi
adjuncţii acestora, persoanele din serviciul operativ. Aceştia
apreciază situaţia la incendiu, determină direcţia decisivă, cantitatea
necesară de forţe şi mijloace, metodele şi procedeele acţiunilor de
luptă. La finalizarea aplicaţiei practice colaboratorii statului major
de stingere a incendiilor efectuează analiza acţiunilor, evaluează
acţiunile unui sau altui conducător, pompier, indică părţile pozitive
şi negative ale lucrului acestora.
Experienţa instruirii efectivului subunităţilor de pompieri în
cadrul poligoanelor demonstrează, că în condiţiile poligonului se
realizează nu doar pregătirea psihologică, dar şi se perfecţionează
măiestria profesională a pompierilor. Toate acestea se răsfrâng

20
pozitiv asupra stării de pregătire de luptă a subdiviziunilor de
pompieri.
Pregătirea psihologică a pompierilor pentru lucru în condiţii
complicate în mare măsură este determinată de pregătirea fizică a
acestora. Cu cât pregătirea fizică este mai bună, cu atât mai mică
este încordarea nervoasă în situaţie reală de luptă.
Experienţa folosirii instalaţiilor şi a aparatelor instalate pe
poligoanele de incendiu sau în orăşele demonstrează, că măiestria
profesională sporeşte mai efectiv şi se transformă în stereotip
dinamic atunci, când instalaţiile corespund următoarelor cerinţe:
- permit crearea dificultăţilor cognitive, volitive şi
emoţionale pentru persoanele instruite şi efectuarea pregătirii
psihologice a combatanţilor în condiţii maximal apropiate de
situaţia complicată care se stabileşte la incendiu;
- permit crearea condiţiilor de formare a acţiunilor
coordonate între membrii (servanţii) formaţiei de luptă, între şefi şi
subalterni;
- nu permit formarea unor deprinderi secundare, dăunătoare
pentru profesia de pompier.
În fiecare caz construcţiile poligonului sau orăşelului de
antrenament trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:
• psihologice – să favorizeze adaptarea pompierilor la
condiţiile reale ale mediului la incendiu (temperatură, fum, zgomot
şi alţi factori stresanţi);
• psihologo-pedagogice – să permită instruirea
pompierilor privind capacităţile de a se mobiliza pentru îndeplinirea
sarcinii de luptă în orice condiţii.
Pregătirea psihologică a pompierilor se efectuează, de
asemenea, la ocupaţiile în cadrul disciplinei „Tactica de intervenţie”
şi în timpul prevăzut pentru pregătirea generală.
Lecţiile de tactică a intervenţiilor trebuie să fie orientate spre
antrenarea imaginaţiei pompierului, memoriei acestuia, gândirii,
manifestării iniţiativei etc. Totodată, variantele diverselor acţiuni ale
efectivului se elaborează pentru situaţii care pot să apară în perioada
stingerii reale a incendiului. Dacă persoana instruită adoptă o soluţie

21
incorectă, conducătorul prelegerii îi comunică o nouă situaţie, care
se formulează cu luare în consideraţie a părţilor slabe ale persoanei
instruite. Căutările vor continua atâta timp, până nu va fi găsit
procedeul acţiunilor care corespunde în integritate ideii soluţiei
problemei tactice de intervenţie la incendiu. Astfel de anunţare a
datelor problemei impune activizarea gândirii persoanei instruite,
dezvoltă capacităţile mintale ale acestuia.
Instruirea efectivului subdiviziunilor de pompieri în cadrul
prelegerilor şi aplicaţiilor tactice de intervenţie se desfăşoară cu un
deosebit succes în cazul expunerii doveditoare şi a însuşirii raţionale
a cunoştinţelor, activismului înalt al celor instruiţi, soluţionarea de
sine stătător de către aceştia a problemelor tactice. Doar problemele
complicate, în cadrul prelegerilor sau a aplicaţiilor, trezesc interesul
efectivului subdiviziunilor de pompieri la gândire creativă.
Pregătirea generală a pompierilor prezintă posibilităţi
considerabile pentru pregătirea psihologică, deoarece efectuarea
exerciţiilor de antrenament la diferite aparate cere de la pompieri o
atenţie maximă. O condiţie necesară a pregătirii psihologice în
procesul acestor ocupaţii este antrenamentul sistematic al
pompierilor în situaţie apropiată de condiţiile reale ale acţiunilor de
luptă. De aceea, activităţile de pregătire generală urmează, de
regulă, a fi efectuate la obiectivele raionului de intervenţie.
În timpul activităţilor de pregătire generală trebuie
respectate succesiunea şi sistematizarea în formarea cunoştinţelor,
uniformitatea solicitărilor psihologice şi fizice, orientarea
exerciţiilor efectuate spre un anumit scop, tehnica securităţii.
Cât de importantă este respectarea acestor principii în
procesul instruirii, faptul acesta poate fi urmărit pe exemplul
educaţiei la pompieri a deprinderii cu înălţimea. Se cunoaşte, că nu
toate persoanele la fel suportă înălţimea: unii nu se tem de înălţime,
alţii nu se pot uita în jos nici de la balconul etajului trei. Pompierul
N. timp îndelungat nu putea urca scara culisantă până la fereastra
etajului trei. După un şir de antrenamente succesive (etajul doi, apoi
- trei) acest lucru a fost realizat. Totuşi, a mai rămas nerealizată o
operaţie – trecerea de pe scară pe fereastra etajului trei. A fost

22
nevoie de cablul de siguranţă. După mai multe antrenamente
sistematice acest moment a fost depăşit fără cablul de siguranţă.
Frica de înălţime este caracteristică, îndeosebi, la pompierii
care efectuează anumite exerciţii la înălţime şi nu posedă deprinderi
stabile. Coborârea pe funie de la etajul patru la primele lecţii
acţionează asupra majorităţii pompierilor oprimant. De aceea este
raţional să înceapă acest exerciţiu „autosalvarea” cu coborârea celor
instruiţi la început din ferestrele etajului doi, apoi trei şi patru ale
clădirii.
Un factor important în pregătirea psihologică a pompierilor
este formarea şi consolidarea încrederii efectivului în siguranţa
tehnică a utilajului şi a echipamentului pompieresc. Formarea
acestor calităţi poate fi atinsă prin atragerea pompierilor la testări, la
deservirea tehnică şi la alte lucrări cu utilajul pompieresc. De
exemplu, în cazul descris anterior pompierii la început, în cazul
antrenării exerciţiului „salvarea” şi „autosalvarea” de la înălţime cu
ajutorul funiilor (cablurilor) nu aveau încredere în rezistenţa
acestora şi refuzau îndeplinirea exerciţiului. Atunci conducătorul a
propus pompierilor înainte de lecţie să efectueze încercarea funiei şi
a centurii. Încrederea în siguranţa utilajului şi a echipamentului
pompieresc favorizează utilizarea cu succes a acestuia la incendiu.

3.2.4. Programarea activităţii ce urmează a fi efectuată

în situaţie de luptă
Acest tip de pregătire psihologică a pompierilor se
efectuează în procesul elaborării planului tactic de stingere a
incendiilor, deprinderile se fixează în perioada prelucrării planurilor
operative şi a fişelor de stingere a incendiilor. Elaborarea planurilor
operative şi a fişelor de stingere a incendiilor favorizează
dezvoltarea gândirii tactice la personalul de conducere şi pregătirea
psihologică a acestora pentru stingerea incendiilor la obiectivele
unde se cer forţe şi mijloace considerabile ale serviciului de
pompieri.
În perioada elaborării planurilor operative şi a fişelor de
stingere a incendiilor intuitiv se „derulează” soluţiile posibile

23
optimale ale activităţii de luptă în dependenţă de presupusele focare
ale izbucnirii incendiului. „Derularea” se efectuează într-un lanţ
integru de acţiuni mintale care poartă caracter de experienţă a
gândirii. Pentru fixarea deprinderii experimentul mintal trebuie
completat cu acţiuni practice, adică de efectuat prelucrarea şi
corectarea planurilor operative şi a fişelor de stingere a incendiilor
în timpul lecţiilor şi aplicaţiilor tactice.

3.2.5. Ideomotorica
La baza acţiunii ideomotorice se află procesele psihice, care
sub formă de subiecte mintale dau naştere în conştiinţa omului la
imagini de mişcare şi le realizează în mişcarea muşchilor
corespunzători.
Esenţa acţiunii ideomotorice, cel mai ilustrativ poate fi
demonstrată printr-un simplu experiment. Se ia o aţă cu lungimea
de 90 cm, se leagă la aceasta o oarecare greutate de 5-15 g, de
exemplu un inel. Celălalt capăt al aţei se înfăşoară la capătul
degetului arătător al mânii (drepte – la dreptaci, stângă – la
stângaci) astfel, ca distanţa dintre deget şi greutate să fie
de 70-80 cm.
După aceasta braţul îndreptat se întinde în faţă la nivelul
umerilor şi se stabilizează greutatea. Concentrând atenţia asupra
obiectului atârnat, persoana îşi închipuie în gând că acesta începe să
oscileze ca un pendul în stânga şi în dreapta. Peste câteva secunde
greutatea într-adevăr începe să se mişte. În procesul experienţei
direcţia mişcării greutăţii atârnate poate fi schimbată – dacă în gând
se va imagina că greutatea se mişcă „înainte-înapoi” sau se roteşte
în cerc. Şi aceasta, conform noii imaginaţii mintale, va începe să se
mişte pe traiectoria stabilită de gândire.
Acest fapt se petrece de aceea, că imaginaţia mintală a
mişcării dă naştere în muşchii corespunzători la contracţii şi relaxări
în rezultatul cărora aceşti muşchi încep să efectueze acea mişcare
care omul şi-a închipuit-o mintal.
Imaginaţiile de mişcare, care stau la baza actului
ideomotoric, au cea mai directă atribuţie în pregătirea pompierilor

24
pentru acţiuni în situaţiile complicate ale luptei cu focul. Pentru ca
acţiunea ideomotorică să fie cât mai efectivă, pompierul trebuie să-
şi închipuie clar şi corect un anumit exerciţiu din pregătirea fizică
generală în integritate şi elementele separate ale acestuia. De aceea,
este foarte important ca pompierii, chiar de la primele lecţii, să-şi
formeze deprinderi corecte de executare a exerciţiilor. Pentru
aceasta, înainte de a efectua exerciţiul, şeful gărzii sau alt
conducător al lecţiei trebuie să ceară de la cel instruit să explice
ordinea acţiunilor însuşite de el. Dacă pompierul a înţeles corect
tehnica de îndeplinire a exerciţiului, este raţional ca el să-şi
închipuie mintal, înainte de a efectua exerciţiul, închizând ochii
(ideomotoric), acţiunile sale. Aceasta îi permite pompierului, chiar
de la primele lecţii, să efectueze corect exerciţiile şi astfel să-şi
formeze stereotipul dinamic necesar – adică sistemul stabil de
legături nervoase vremelnice care s-au fixat în rezultatul repetării.
La baza stereotipului dinamic se află distribuirea stabilă a focarelor
de excitare şi frânare în scoarţa cerebrală. Efectuarea incorectă a
elementelor exerciţiului măreşte durata procesului de instruire,
deoarece orice mişcare (corectă sau incorectă) în perioada învăţării
lasă urmă în memorie. Exerciţiul învăţat incorect „poluează”
imaginaţia, iar urmele cele mai dăunătoare din memorie cu uşurinţă
„se ridică la suprafaţa conştiinţei” în situaţiile stresante. Aşadar,
învăţând un exerciţiu nou este foarte important, în primul rând, a
crea o imagine ideomotorică stabilă. Doar după aceasta se va trece
la executarea fizică a mişcării programată în conştiinţă.
Gradul de precizie a efectuării exerciţiului sau a oricărei
acţiuni depinde de următorii factori:
- mişcarea este cu atât mai precisă, cu cât este mai exactă
imaginea ideomotorică;
- mişcarea este cu atât mai precisă, cu cât sunt mai antrenaţi
muşchii care participă la efectuarea exerciţiului, mişcării;
- mişcarea cu atât este mai precisă, cu cât mai bine este
dezvoltată legătura dintre partea programatoare a creierului şi partea
executivă a aparatului locomotor.

25
 Experienţa folosirii acţiunilor ideomotorice în perioada
instruirii pompierilor la lecţiile de pregătire fizică generală a
demonstrat, că asemenea, exerciţii, ca: „parcurgerea distanţei de 100
m cu bariere” „urcarea pe scara de asalt până la fereastra etajului
patru a turnului de instruire”, „instalarea scării cu trei secţii la
fereastra etajului trei a turnului de instruire”, se însuşesc de trei-
cinci ori mai repede, decât în cazul unei instruiri obişnuite.
O importanţă deosebită o are folosirea ideomotoricii de către
efectivul subdiviziunilor de pompieri pe ruta deplasării către locul
intervenţiei (chemării) gărzii de serviciu a unităţii de pompieri.
Imaginându-şi acţiunile lor la incendiu, pompierii sau conducătorul
aduc la viaţă în scoarţa cerebrală diverse legături vremelnice,
acumulate la lecţii, aplicaţii şi experienţa anterioară a stingerii
incendiilor. Acest lucru favorizează includerea rapidă a acestora în
lucru, executarea corectă a acţiunilor necesare. Ideomotorica, într-o
anumită măsură, permite a diminua încordarea neuro-psihică sporită
a efectivului, fapt foarte important în condiţiile extremale ale
situaţiei de luptă cu focul.
Pentru acţiuni de luptă cât mai efective ale pompierilor este
necesar ca executarea acţiunilor în memorie permanent să se
întărească prin acţiuni practice în cadrul antrenamentelor
instructive, cât mai apropiate de condiţiile reale ale acţiunilor de
luptă cu focul.

3.2.6. Procedeele generale de reglare a stării psihice

Stările psihice nefavorabile la pompieri sunt foarte diverse şi
sunt caracterizate de nelinişte excesivă, încordare emoţională
sporită, apariţia gândurilor negre: „Dar dacă eu mor? Dar dacă se
produce o explozie?” ş.a.m.d. În legătură cu aceasta este foarte
important ca pompierul să-şi poată dirija starea psihică.
Starea psihică a pompierului în ajunul operaţiilor de luptă,
adică înainte de începerea lucrului, o vom numi stare „antelucru”.
Aceasta poate fi observată la fiecare pompier sau conducător. Starea
psihică „antelucru” la pompieri apare în perioada aflării acestora la
serviciu în cadrul gărzii şi se manifestă ca o reacţie reflectoare

26
condiţionată a organismului, care îl mobilizează la executarea
activităţii de mare responsabilitate la incendiu. Starea „antelucru”
este o stare psihică emoţională. Ea este legată de particularităţile
retrăirilor de către pompier a activităţii sale viitoare la stingerea
incendiului, salvarea oamenilor care au nimerit în dificultate etc.
Starea „antelucru” în mod diferit se reflectă în conştiinţă. De
exemplu, pompierul, într-o măsură mai mare sau mai mică, poate fi
încredinţat într-un final favorabil a îndeplinirii sarcinii de luptă şi cu
o dispoziţie bună să aştepte semnalul de alarmă; el poate avea
temeri referitoare la finalul acţiunilor sale şi de aceea să fie cuprins
de incertitudine; poate să se afle în vâltoarea unor gânduri
obsedante privind dificultăţile viitoare şi să se afle într-o stare
avansată de excitare. În diverse condiţii fiecare persoană retrăieşte
în felul său starea psihologică „antelucru”. Este stabilit, că starea
psihică a pompierului înainte de îndeplinirea sarcinii de luptă
provoacă un şir de abateri în sistemele funcţionale ale organismului:
tensiunea arterială, pulsul, frecvenţa respiraţiei etc. Aceste
schimbări au un caracter reflector condiţionat şi prezintă în sine
reacţia de adaptare a organismului pentru viitoarea activitate.
Abaterile diferitor funcţii, după cum au arătat cercetările speciale,
depind de caracterul activităţii care se aşteaptă.
Starea psihică a pompierului înainte de îndeplinirea sarcinii
de luptă se poate manifestata în trei forme principale, caracterizate
de un anumit nivel de excitare emoţională şi de o încordare neuro-
psihică corespunzătoare. La aceste stări condiţional (după analogie
cu sportul) se referă pregătirea de luptă, agitaţia şi apatia.
Pregătirea de luptă este caracterizată de un nivel optimal al
încordării neuro-psihice. Acesteia îi corespund abateri funcţionale
evidenţiate, însă moderate. Sindromul psihologic: aşteptare
încordată a acţiunilor; nerăbdare sporită (dorinţa de a se include cât
mai repede în lucru); excitare emoţională uşoară sau chiar
considerabilă; încredere reală în forţele proprii (aprecierea reală a
forţelor şi a capacităţilor proprii); motivaţie destul de înaltă a
activităţii; tendinţa activă, cu toate forţele şi până la urmă, să lupte
pentru îndeplinirea sarcinii de luptă (capacitatea de a regla

27
conştiincios şi a dirija propriile raţionamente, sentimente,
comportament); rezistenţă înaltă la diverse perturbaţii, adică
capacitatea de a lucra concentrat în condiţiile unor excitanţi aferenţi
de sustragere.
Pregătirea de luptă este o stare psihică favorabilă a
pompierului înaintea acţiunilor de luptă, aceasta se răsfrânge pozitiv
asupra acţiunilor acestuia în situaţia de luptă, permiţându-i
pompierului să-şi realizeze la maximum posibilităţile motoare,
volitive şi intelectuale, adică să lucreze efectiv.
Agitaţia – nivel excesiv al încordării neuro-psihice. Acesteia
îi corespund abateri funcţionale clar evidenţiate – intensificarea
considerabilă a pulsului şi a respiraţiei, transpirarea sporită la
subbraţ şi a palmelor, tensiunea arterială sporită, sporirea
considerabilă a tremurului (tremurarea membrelor) etc. Sindromul
psihologic: emotivitate excesivă, nelinişte, nervozitate sporită
(excitabilitate), dispoziţie instabilă, trecere bruscă de la veselie
excesivă la stare oprimată, forfoteală nemotivată, neatenţie, slăbirea
memoriei, scăderea receptivităţii, sustragerea sporită a atenţiei,
scăderea mobilităţii şi a gândirii logice, reacţii neadecvate la
excitanţii obişnuiţi, incapacitatea de a controla complet propriile
gânduri, sentimente, dispoziţie şi comportament, grăbire
nejustificată. În perioada agitaţiei scade capacitatea de muncă a
muşchilor şi se înrăutăţeşte simţul locomotor, scade capacitatea de
relaxare, se dereglează coordonarea mişcărilor. Agitaţia
„antelucru” este o stare psihică extrem de nefavorabilă. Aceasta îl
încurcă pe pompier să se mobilizeze la maximum, nu-i permite
acestuia să-şi realizeze posibilităţile în condiţiile acţiunilor de luptă,
adică reduce eficacitatea lucrului.
Apatia este caracterizată de un nivel jos al încordării neuro-
psihice în legătură cu apariţia unei frânări protectoare şi scăderea
excitării. Acesteia îi corespund abateri funcţionale neesenţiale.
Sindromul psihologic: slăbiciune, somnolenţă, lipsa dorinţei de a
lucra, dispoziţie oprimată, neîncredere în propriile forţe, frica în faţa
pericolului, lipsa interesului faţă de activitatea de luptă, stabilitate
joasă la perturbaţiile create de factorii nefavorabili, scăderea

28
atenţiei, slăbirea agerimii percepţiei, scăderea productivităţii
memoriei şi a gândirii, înrăutăţirea coordonării acţiunilor obişnuite,
scăderea bruscă a activităţii volitive. Apatia „antelucru”, în acelaşi
mod precum şi agitaţia „antelucru”, este o stare psihică nefavorabilă
care reduce brusc eficacitatea lucrului pompierului.
Stările psihice menţionate sunt caracteristice atât pentru
pompierii de rând, cât şi pentru personalul de conducere.
Particularitatea stărilor „antelucru” a personalului de conducere
constă în aceea că acestea se pot transmite subalternilor, de
exemplu, agitaţia „antelucru” clar evidenţiată a şefului gărzii
(unităţii) poate să scoată pompierul, înainte de îndeplinirea sarcinii
de luptă, din starea „pregătirea de luptă” şi, invers, pregătirea de
luptă a şefului gărzii (unităţii) transmite încredere subalternilor şi
favorizează starea mai bună a acestora înaintea acţiunilor de luptă.
Aşadar, din stările psihice „antelucru” doar starea
„pregătirea de luptă” este dorită, acţionează favorabil (benefic)
asupra psihicului pompierului şi asigură rezultate înalte în cadrul
lucrărilor la incendiu. Sarcina personalului de conducere a
serviciului de pompieri constă în aceea ca, nemijlocit înaintea
acţiunilor de luptă, să aducă subalternii în starea „pregătirea de
luptă”, adică sau să reducă încordarea excesivă neuro-psihică, sau să
o ridice până la nivelul optimal. Pentru aceasta servesc procedeele
speciale de reglare şi autoreglare a stării psihice. Unele din acestea
nu sunt complicate şi le poate însuşi orice om.

3.2.7. Schimbarea direcţionată a direcţiei

sugestiilor (gândurilor)
Acest procedeu adesea este numit „sustragere” sau
„comutare”. Lupta omului cu propriii nervi, cu neliniştea, care apare
în ajunul îndeplinirii unui lucru responsabil şi periculos pentru
viaţă, cu nelinişte sporită, ia, în unele cazuri, mai multă energie
decât însuşi lucrul. De aceea, dacă pompierul va putea să se sustragă
de la gândurile negre despre lucrul care urmează a fi făcut la
incendiu, potenţialul neuropsihic al acestuia se păstrează.
Comutarea (schimbarea) gândurilor se atinge prin aceea, că

29
pompierul înainte de a intra la lucru în garda de serviciu se străduie
să se ocupe cu un anumit lucru, cât mai atrăgător, care complet sau
aproape complet îi ocupă gândurile. El citeşte un roman interesant,
ascultă muzica preferată, priveşte un film sau un spectacol
captivant, vizitează o galerie de tablouri sau un muzeu, revede
colecţia adorată (timbre, insigne, cărţi poştale etc.), efectuează o
excursie interesantă, merge la pescuit etc. Pentru prevenirea
supraoboselii sistemului nervos urmează a refuza categoric lucrările
legate de câştig suplimentar, jocurile de noroc.

3.2.8. Acţiunea asupra stării psihice prin intermediul

sistemului secundar de semnalizare
Prin sistemul secundar de semnalizare al omului, după cum
se cunoaşte, se înţelege vorbirea. Cuvântul posedă o mare forţă de
reglare. Sub acţiunea cuvântului sau a îmbinărilor corespunzătoare
poate fi depăşită orice dificultate psihologică. Pentru aceasta
cuvintele-ordonanţă se repetă de câteva ori la gând sau cu glas tare.
Cel mai frecvent pompierii pronunţă cuvinte sub formă de
autoordonanţă („Liniştit”, „Înainte”, „Plec”, „Eu trebuie să
depăşesc... (ceva anume)...”, „Eu pot executa această sarcină reuşit”
ş.a.m.d.). Este important, cuvintele sau frazele să fie repetate nu în
mod mecanic, ci conştient, închipuindu-şi clar conţinutul acestora.
Deoarece forţa cuvântului are o natură de reflex condiţionat, este
necesar ca influenţa cuvântului să se combine multiplu cu sforţări
volitive reuşite, de exemplu, la antrenamente şi aplicaţii. Doar în
acest caz cuvântul va provoca sentimente mobilizatoare, adică
sentimente care îl fac pe om mai activ, sporesc vitalitatea acestuia,
măresc forţa şi energia omului.

3.2.9. Folosirea exerciţiilor fizice pentru reglarea stării psihice

Încălzirea, efectuată în timpul lucrului în garda de serviciu,
este un mijloc efectiv de reglare a stării nefavorabile a pompierilor.
Astfel, dacă pompierul se află în stare de agitaţie „antelucru”, atunci
pentru reducerea nivelului de excitare acestuia i se recomandă să
efectueze o încălzire cu o intensitate mai redusă, faţă de cea

30
obişnuită, însă în volum complet al sarcinii. Dacă pompierul nu este
suficient excitat (apatie „antelucru”), încălzirea trebuie efectuată
intensiv, într-un ritm rapid, cu includerea unor mişcări bruşte, cu
accelerări etc. Pentru încălzire se pot folosi orice exerciţii de
pregătire fizică generală, inclusiv exerciţii din sportul pompieresc
aplicativ.

3.2.10. Folosirea exerciţiilor speciale de respiraţie

Pentru reducerea excitării pot fi folosite exerciţii speciale de
respiraţie. Acestea se bazează pe reţinerea îndelungată a respiraţiei,
în rezultatul acestui fapt se amplifică procesul de frânare. Exerciţiile
sunt împrumutate din gimnastica iogilor şi sunt propuse de savantul
canadian L. Persival. Acestea se pot efectua din poziţie „pe
picioare”, „şezând” şi „culcat”.
Cele mai simple le prezentăm în continuare:
Exerciţiul 1 (se execută şezând sau culcat). Se efectuează o
inspiraţie adâncă, se reţine respiraţia, se încordează uşor muşchii
întregului corp: picioare, tălpi, burtă, mâini, umeri, gât, maxilare. Se
reţine respiraţia pentru toată durata, cât muşchii sunt încordaţi (circa
5-6 s), apoi se face încet expiraţia, relaxând cât mai mult muşchii
întregului corp. Exerciţiul se va efectua de 9-10 ori, de fiecare dată
majorând durata de reţinere a respiraţiei, expiraţiei şi a gradului de
relaxare a muşchilor.
Exerciţiul 2. Culcaţi-vă pe spate astfel, ca tălpile să se afle
complet pe podea, iar genunchii să fie desfăcuţi. Faceţi o inspiraţie
adâncă şi brusc uniţi genunchii împreună. Reţineţi-vă în această
poziţie pentru câteva secunde şi apoi efectuaţi încet expiraţia, lăsând
genunchii să cadă liber în părţi. Este necesar, ca genunchii să cadă
de sine stătător şi nicidecum prin efortul muşchilor. Exerciţiul se va
repeta de 9-10 ori.
Exerciţiul 3. În picioare, şezând sau culcat faceţi într-un
anumit ritm câteva inspiraţii încete, neîncordate şi adânci. La
inspiraţie încordaţi uşor toţi muşchii, iar la expiraţie vă străduiţi să
vă relaxaţi complet. Efectuaţi exerciţiul pe durata a 2-3 min.

31
 3.3. Pregătirea psihologică directă

Pregătirea psihologică directă (nemijlocită) a pompierilor

este orientată spre pregătirea către o activitate concretă – lecţie de
antrenament, întrecere, îndeplinirea sarcinii de luptă la incendiu.
Această pregătire prevede:
- conştientizarea particularităţilor şi a condiţiilor viitoarei
activităţi;
- conştientizarea problemelor care vor trebui soluţionate în
cadrul activităţii concrete;
- formarea încrederii în propriile forţe şi a pregătirii către
încordări de voinţă în condiţiile specifice ale activităţii;
- scoaterea încordării neuro-psihice excesive înaintea
lucrului şi asigurarea stării „pregătirea de luptă”;
- organizarea propriului comportament în situaţie dificilă;
- mobilizarea forţelor fizice şi sufleteşti pentru
îndeplinirea sarcinii stabilite.
Pregătirea psihologică directă se bazează pe pregătirea
psihologică generală şi poate fi realizată doar în baza acesteia.
În continuare se va studia doar acea pregătire psihologică
directă a pompierilor, care este legată de viitorul lucru la incendiu şi
în perioada stingerii acestuia. Aceasta perioadă a pregătirii
psihologice directe este împărţită în două etape: prima – din
momentul anunţării alarmei şi pe parcursul deplasării la locul
incendiului (chemării); a doua – procesul activităţii de luptă la
incendiu.
La prima etapă a pregătirii psihologice directe a pompierilor
un rol important revine concretizării informaţiei despre obiectivul la
care s-a produs incendiul. La această informaţie se referă:
concretizarea adresei, căile (rutele) de deplasare, caracteristica
tactică şi pericolul de incendiu al obiectivului (numărul de etaje,
elementele de construcţie, sistemul de alimentare cu apă, pericolul
de incendiu al procesului tehnologic etc.). O însemnătate mare la
această etapă o are procesul de concentrare a atenţiei pompierilor
asupra acţiunilor de luptă care vor urma. Deprinderea pompierilor,

32
nemijlocit înaintea îndeplinirii sarcinilor de luptă, a se impune să se
sustragă de la gândurile rele şi de la emoţii, de la diferiţi excitanţi
străini este cea mai importantă condiţie a stingerii cu succes a
incendiului. Capacitatea de a efectua acest lucru depinde de un şir
de factori: particularităţile psihologice individuale ale pompierilor,
dimensiunea presupusului incendiu şi amploarea acţiunilor,
succesele sau nereuşitele la incendiile trecute, pregătirea
profesională şi fizică a pompierilor (combatanţilor).
Un loc important în pregătirea psihologică directă revine
abilităţii pompierilor de a se orienta (a-şi crea dispoziţia) spre
îndeplinirea acţiunilor care urmează a fi efectuate, restabilind în
memorie imaginile ideomotorice, adică „derulând” în memorie
(gând) lucrul, care va trebui efectuat la incendiu (efectuarea
recunoaşterii, localizarea şi stingerea incendiului). O astfel de
derulare a viitoarelor acţiuni este raţională, deoarece, în primul
rând, încă până la începutul acţiunilor de luptă se creează un focar
motoric de exercitare în domeniul acelor centre locomotoare, care
asigură îndeplinirea desfăşurării de luptă şi a procedeelor de lucru
cu inventarul pompieresc şi metodele de stingere a incendiului; în al
doilea rând, îndeplinirea în gând de către pompieri a sarcinii îi ajută
să se concentreze mai bine şi să se sustragă de la acţiunea
excitanţilor străini, în al treilea rând, includerea în gând a
procedeelor şi acţiunilor separate conduce la trezirea acelui sistem
de legături condiţional reflectoare, care s-au format în cazul
antrenării abilităţilor şi deprinderilor corespunzătoare.
O importanţă mare în pregătirea psihologică directă o are
abaterea pompierilor de la gândurile rele despre viitorul pericol
(„mă tem de foc”, „dacă se produce o explozie”, „voi muri” etc.),
deoarece prin aceasta se previne starea psihică nefavorabilă înaintea
acţiunilor de luptă. Unul din procedeele, de care se poate folosi
şeful gărzii (şeful unităţii), este să-i ajute pompierului să-şi
amintească cel mai reuşit (luminos) episod, legat de îndeplinirea cu
succes a sarcinii de luptă, a unui procedeu tactic reuşit etc.
Amintirile plăcute, provocate în acest mod, nu doar sustrag de la
gândurile rele despre posibilele dificultăţi, dar şi ridică dispoziţia,

33
creează dorinţa de a îndeplini sarcina de luptă şi mai bine, sporesc
încrederea în propriile forţe, măresc activitatea volitivă.
La etapa a doua a pregătirii psihologice directe a pompierilor
un loc considerabil îl ocupă procedeele de reglare a stării
emoţionale pe care pompierii trebuie să le însuşească din timp. Un
rol important pentru reglarea stării psihice a pompierilor în timpul
îndeplinirii activităţii de luptă o are insuflarea făcută de conducător
(şef). În practica pedagogică prin insuflare, de regulă, se înţelege
influenţa psihică sau acţiunea (în principal prin cuvinte) a unui om
asupra altuia care condiţionează o anumită stare interioară a
ultimului. Insuflarea făcută pompierului înainte de îndeplinirea
sarcinii de luptă cu o voce liniştită, încrezută cu un ton binevoitor,
nu doar reduce, la pompier, încordarea neuro-psihică, dar, în acelaşi
timp, îi sporeşte încrederea în forţele proprii, insuflă speranţa de
reuşită, la fel ca şi ordinul, dispoziţia, pronunţată cu glas tare, de
către conducător, îl mobilizează pe pompier.
Nu se admite acordarea sfaturilor, ordinelor, dispoziţiilor cu
glas prea tare, iritant, care trece în ţipăt pătrunzător. Pentru
eficacitatea insuflării pedagogice a conducătorului (şefului) o
importanţă mare o are cultura acestuia, autoritatea, intuiţia
profesională, abilitatea de a masca manifestarea exterioară a
propriilor retrăiri şi sentimente.
Aşadar, pregătirea psihologică directă, a efectivului
subdiviziunilor de pompieri, îşi are particularităţile sale şi este
determinată de: condiţiile de stingere a incendiului (la înălţime, cu
degajări de substanţe puternic toxice, în cazul vântului puternic
etc.); caracteristica tactică şi pericolul de incendiu al obiectivului
(clădiri cu aglomerare de oameni, depozite de chimicale sau
substanţe explozive, întreprinderi pietrochimice etc.);
particularităţile psihologice individuale ale pompierului,
conducătorului, nivelul pregătirii profesionale, de vârstă.

34
 3.4. Abordarea individuală în pregătirea
psihologică a pompierilor

Abordarea individuală în pregătirea psihologică constă în

aceea, că instruirea efectivului se efectuează cu luarea în
consideraţie a particularităţilor psihologice şi a posibilităţilor
fiecărui pompier. Eficacitatea unei asemenea abordări depinde de
abilitatea conducătorului subdiviziunii de pompieri sau a
conducătorului lecţiei de a folosi procedee personale de influenţă
psihologică în dependenţă de calităţile caracterului şi
temperamentul pompierului, de sistemul nervos al acestuia,
particularităţile recepţiei şi memoriei, dispoziţie etc.
În continuare se vor cerceta doar acele particularităţi
psihologice individuale care, într-o măsură mai mare, influenţează
asupra succesului însuşirii profesiei de pompier, în particular
temperamentul, forţa sistemului nervos privind excitabilitatea şi
predispoziţia la risc.
I. P. Pavlov spunea, că temperamentul este cea mai generală
caracteristică a sistemului nervos, care atribuie un anumit aspect al
întregii activităţi a fiecărui individ. La baza activităţii nervoase
superioare se află starea diferită a unor asemenea proprietăţi ale
sistemului nervos a omului ca: forţa, stabilitatea, mobilitatea
proceselor de iritare şi de frânare.
Forţa sistemului nervos este caracterizată de capacitatea
înaltă de muncă, de stabilitatea locomotoare, intrarea rapidă în
ritmul lucrului, capacitatea de a stăpâni propriile sentimente,
oboseala scăzută, stabilitate înaltă la perturbaţii etc. Manifestările
inverse vorbesc despre slăbiciunea relativă a sistemului nervos.
Stabilitatea (fermitatea) este condiţionată de: mobilizare,
străduinţă, capacitatea de aşteptare, omogenitatea dispoziţiei,
răbdare.
Mobilitatea este determinată de: rapiditatea (viteza) reacţiei,
uşurinţa schimbării sentimentelor, rapiditatea formării noilor
deprinderi.

35
 În funcţie de combinaţia acestor particularităţi ale sistemului
nervos sunt deosebite patru tipuri de temperament: coleric, sangvin,
flegmatic şi melancolic (tab. 3.1).

Tabelul 3.1. Tipurile de temperament

Tipul sistemului nervos

Particularităţile
Puternic
proceselor
inert Slab
nervoase impulsiv vioi
(liniştit)
Slab,
Forţa, Puternic, Puternic, Puternic,
instabil,
stabilitatea, instabil, stabil, stabil,
inert (poate
mobilitatea mobil mobil inert
fi mobil)
Temperamentul Coleric Sangvin Flegmatic Melancolic

Din tabelul 3.1 se vede că temperamentul coleric se

formează în baza unui tip de sistem nervos puternic, mobil, însă
instabil cu prevalarea procesului de iritare asupra celui de frânare.
Pentru temperamentul sangvinic este caracteristic tipul de sistem
nervos puternic, stabil, mobil. La baza temperamentului flegmatic
se află tipul de sistem nervos puternic, stabil, slab mobil, negrăbit.
Temperamentul melancolic este determinat de tipul slab al
sistemului nervos, caracterizat de slăbiciunea proceselor nervoase,
şi o uşoară frânare.
În activitatea de instruire şi de luptă a pompierilor,
personalul de conducere trebuie să ţină cont de particularităţile
manifestării şi influenţei unui sau altui temperament asupra
succesului instruirii efectivului şi eficacităţii stingerii incendiilor.
Colericul – om repezit, energic, capabil să se dedice lucrului
cu o deosebită insistenţă şi să fie atras de acesta, gata de a înfrunta
toate greutăţile în cale către scopul propus. Posedă spirit de
iniţiativă, stabilitate mare a aspiraţiilor şi intereselor. Însă la
epuizarea forţelor scade încrederea în posibilităţile sale şi intervine,
după cum figurat s-a exprimat I. P. Pavlov „dispoziţia
36
copilărească”. Astfel de schimbări bruşte ale dispoziţiei sunt
condiţionate de aceea ca la colerici procesele de iritare predomină
faţă de procesele de frânare.
Colericul este dispus spre schimbări bruşte ale dispoziţiei,
erupţii emoţionale furtunoase, el este caracterizat de o excitabilitate
sporită. Impulsiv, fierbinte în relaţii, direct, părerile şi le expune
fără frică, sociabil în relaţii, vorbirea este grăbită şi convingătoare.
Este supărăcios, dar supărarea îi trece repede.
Pompierul cu trăsături ale temperamentului coleric
memorează uşor materialul predat, este descurcăreţ. Însă la
activităţile practice de: tactica de intervenţie, pregătirea fizică
generală demonstrează grabă excesivă, neascultând până la capăt
lămuririle conducătorului cursurilor, se apucă să execute exerciţiile.
Ca rezultat poate comite câteva erori şi se „răceşte”.
Ritmul activităţii practice este neuniform. Cerinţele faţă de
calitatea efectuării exerciţiilor sunt prea înalte (stricte) depăşind cu
mult posibilităţile sale. Este nemulţumit de propria persoană în caz
de eşec. Pompierii cu temperament coleric în perioada stingerii
incendiului sau îndeplinirii altor sarcini de luptă pot să manifeste
calităţi negative (nerăbdare, scandal, vulgarism) în relaţiile cu şefii
superiori şi conducătorii lor nemijlociţi. Astfel de calităţi pot să
manifeste şi faţă de cetăţenii care din anumite cauze sunt prezenţi la
incendiu.
Conducătorii subunităţilor, cunoscând calităţile negative ale
subalternilor, care posedă trăsături de temperament coleric, trebuie
să manifeste faţă de aceste persoane stricteţe deosebită şi cerinţe
sporite în permanenţă, să nu lase fără atenţie nici o manifestare
obraznică, să evite vulgarismul.
Sangvinicul, conform caractersiticii lui I. P. Pavlov,
„înflăcărat, activist foarte productiv, însă doar atunci, când are de
lucru mult şi interesant, adică se află în stare permanentă de
excitare. Când nu are asemenea lucru devine neinteresant,
molatic...”
Pompierul cu trăsături de temperament sangvinic se
deosebeşte prin mobilitate, adaptibilitate uşoară la condiţiile

37
schimbătoare de viaţă, repede găseşte limbă comună cu colegii de
serviciu. Este sociabil, vioi, se bucură de viaţă, râde în hohote chiar
şi la motive neînsemnate, are mimică vie şi expresivă. După faţa lui
uşor poate fi ghicită dispoziţia, atârnarea faţă de lucru. Se include
repede în lucru, este energic. Dezvoltând o activitate clocotindă, el
tot atât de repede se poate „răci”, mai cu seamă când lucrul devine
neinteresant, de exemplu, dacă lucrul este permanent, cu caracter
obişnuit.
În perioada stingerii incendiului sau a îndeplinirii altei
sarcini de luptă pompierii cu trăsături de temperament sangvinic
manifestă capacitate înaltă de muncă, se orinetează repede în noile
situaţii, uşor redresează atenţia, se debarasează repede de situaţia şi
dispoziţia opresantă. Aceştia posedă stăpânire de sine bună, în
minutele grele, repede iau decizii, iar în caz de necesitate le revăd
eficient, iau iniţiativa asupra lor, sunt descurcăreţi. În caz de eşec nu
se pierd şi îşi păstrează dispoziţia bună.
Pompierilor cu trăsături de temperament sangvinic se poate
acorda mai puţină atenţie, decât colericilor. Totuşi, conducătorul
trebuie sa exercite un control permanent asupra lucrului acestora,
memorizând, însă, că sangvinicilor le trebuie nu atât lămuririle, cu
atât mai mult sfaturile, cât dirijarea raţională şi suficient de corectă
a lucrului de sine stătător al acestora.
Flegmaticul se caracterizează prin activitate negrăbită.
Poate să ardă casa el nu grăbeşte pasul. Acesta este „liniştit,
totdeauna acelaşi, insistent şi stăruitor creator al vieţii”. Pompierii
cu trăsături de temperament flegmatic se deosebesc de colerici şi
sangvinici prin acţiuni negrăbite (molatice). Sunt indiferenţi,
aspiraţiile şi dispoziţiile lor sunt stabile, exprimarea exterioară a
stărilor sufleteşti nu se manifestă clar. Se conduc strict de orarul
ales de viaţă, de sistemul de lucru. Sunt insistenţi şi stăruitori în
lucru. Forţele şi le distribuie uniform, demonstrează acurateţe. Nu
cheltuie forţele în van (aiurea), duc lucrul până la capăt. În relaţiile
cu colegii demonstrează sociabilitate medie. Mimica lor nu este
expresivă.

38
 Materialul predat la cursurile de pregătire fizică generală şi
tactică de intervenţie îl însuşesc încet, însă cu insitenţă. La incendii
se comportă liniştit, încredinţat îndeplinesc orice sarcină.
Recunoaşterea incendiului o efectuează fără grabă, însă de nădejde.
Aprecierea situaţiei la incendiu o transmit încrezut, fără grabă. La
avertismentele şefilor superiori şi a conducătorilor nemijlociţi
reacţionează liniştit. Soluţiile le adoptă fără grabă, cu siguranţă.
Ordonanţele şi dispoziţiile le transmit fără grabă, clar, bine gândite.
În caz de eşec sunt liniştiţi. Se deosebesc prin răbdare, reţinere,
stăpânire de sine. În situaţie periculoasă lucrează cu încredere,
sânge rece, îndeplinind până la capăt sarcina de luptă.
Conducătorul trebuie să ceară de la pompieri cu tip
flegmatic de temperament înlăturarea moleşelii, indiferenţei,
mobilităţii reduse. Aceştia trebuie grăbiţi, ajutându-le şi
încurajându-i, însă fără supraveghere şi să nu fie lipsiţi de lucrul de
sine stătător. De la pompierii cu trăsături de temperament flegmatic
la incendiu trebuie înaintate acţiuni mai energice.
Melancolicul este predispus să retrăiască profund chiar şi
cele mai neînsemnate evenimente. De regulă, este închis în sine.
Este supărăcios. Glasul este liniştit. Chiar şi un motiv neesenţial îi
poate provoca lacrimile. Este modest, neîncrezut. I. P. Pavlov a
caracterizat acest temperament ca un tip evident „de frânare”.
„Pentru melancolic, se vede, fiecare fenomen de viaţă devine agent
de frânare, odată ce el nu crede în nimic, la nimic nu speră, în toate
vede şi aşteaptă doar răul, pericolul”. La melancolic procesele de
iritare şi de frânare sunt slabe, neechilibrate. Procesele de frânare
predomină faţă de procesele de iritare (excitare). Melancolicul este
închis, nesociabil, extrem de sentimental faţă de nedreptate,
retrăiesc acest lucru mascat. Însă la melancolic sunt dezvoltate
sentimentalitatea, mărinimia, mulţumesc din suflet pentru ajutorul
acordat, pentru atenţie. În situaţie obişnuită este un mare truditor.
Este responsabil.
Pompierii cu trăsături de temperament melancolic se tem de
înălţime, sunt predispuşi să supraestimeze pericolul. Nu sunt
încrezuţi în forţele proprii. Soluţiile le adoptă încet sau în genere se

39
abţin de la acestea. Admit erori în condiţii extremale de lucru. Nu
sunt energici şi nici iniţiatori. Obosesc repede. La apariţia
pericolului la incendiu sau în cazul modificării bruşte a situaţiei se
pot pierde cu firea din cauza producerii unei încordări psihice, care
uneori îl pot duce până la acţiuni neîndemânatice şi chiar la
pierderea raţiunii. În asemenea cazuri la pompierul-melancolic se
observă o scădere bruscă a memoriei.
Personalul de conducere al subdiviziunilor de pompieri, mai
cu seamă conducătorii stingerii incendiului, şefii sectoarelor de
luptă, trebuie să ţină cont, la distribuirea forţelor, de particularităţile
persoanelor cu trăsături de temperament melancolic şi să le
încredinţeze acestora lucrul mai puţin periculos. În procesul
instruirii, personalul de conducere al subunităţilor de pompieri
trebuie să manifeste faţă de combatanţii cu trăsături de temperament
melancolic o deosebită sensibilitate, mai des să-i menţioneze pentru
stăruinţă în serviciu, să le cultive încredere în propriile forţe.
Aşadar, fiecare tip de temperament are priorităţile şi
neajunsurile sale. De aceea, nu putem spune că pompierul cu
temperament melancolic îşi va îndeplini obligaţiile sale mai rău,
decât pompierul care posedă temperament sangvinic. Fiecărui
individ trebuie sa-i găsim locul corespunzător în colectiv, să-i
încredinţăm acele lucrări, pe care acesta, în conformitate cu tipul
său de temperament, le va putea face cel mai eficient. Este
cunoscut, că printre oamenii vestiţi ai culturii, ştiinţei, conducători
militari au fost persoane cu diverse temperamente. Astfel
A. S. Puşchin, I. P. Pavlov, A. V. Suvorov, V. I. Ceapaev au fost
colerici; M. Iu. Lermontov, V. V. Maiacovschi, S. O. Macarov, M.
V. Frunze, Napoleon au avut temperament sangvinic; M. I.
Cutuzov şi P. S. Nahimov au fost flegmatici; N. V. Gogoli şi P. I.
Ceaicovschi – melancolici. Trebuie menţionat, că oamenii cu tip de
temperament clar pronunţat se întâlnesc foarte rar, cel mai frecvent
personalitatea este caracterizată de o încrengătură complicată de
temperamente. În condiţii neobişnuite, mai cu seamă extremale,
trăsăturile unuia din ele se manifestă mai complet şi mai pronunţat.
De aceea, luarea în consideraţie a proprietăţilor sistemului nervos

40
(forţa, echilibrul, mobilitatea proceselor nervoase) are o importanţă
deosebită pentru rezultatele activităţii de luptă ale subdiviziunilor de
pompieri.
Şefii subdiviziunilor de pompieri pot de sine stătător, fără a
apela la ajutorul specialiştilor-psihologi, să evidenţieze trăsăturile
caracteristice ale temperamentului subalternilor săi. Forţa (puterea)
sistemului nervos se poate, de exemplu, determina, analizând
următoarele date:
- este capabil pompierul pentru înfruntarea îndelungată a
barierelor psihologice la cursuri, în condiţiile
incendiului;
- dacă are frică de dificultăţi;
- îşi restabileşte oare repede forţele după serviciu sau
după lucrul la incendiu;
- cum se simte după lucrul de sine stătător la incendiu
(este energetic, activ, oprimat, molatic etc.);
- cum se integrează într-o situaţie nouă (rapid sau încet);
- îşi păstrează sau pierde stăpânirea de sine în situaţiile
periculoase de luptă;
- este sociabil, închis sau ruşinat;
- poate oare să se concentreze la îndeplinirea anumitor
sarcini în cazul acţiunii unor excitanţi străini (ţipăt,
zgomot, pocnitură etc.);
- cât este de ferm (hotărât) şi cum se comportă în
situaţiile încordate: îşi păstrează oare liniştea, stăpânirea
de sine sau se pierde şi execută acţiuni iraţionale;
- cât este de impresionant, îndoielnic, retrăieşte
îndelungat sau nu situaţiile retrăite de el, legate de un
pericol, repede oare scapă de dispoziţia proastă.
Tipul sistemului nervos, determinat de dezechilibrul
proceselor nervoase, poate fi stabilit, comparând următorii indici:
- lucrează pompierul cu apucături sau uniform;
- este răbdător sau nerăbdător în situaţia aşteptării forţate;
- este oare reţinut în discuţie cu colegii, colectivul;

41
 - este capabil sau nu să-şi dirijeze propriile emoţii,
caracterul scandalagiu;
- sunt oare frecvente cazurile, când lucrul început nu este
dus până la capăt, cu toate că lucrul a fost început cu
tragere de inimă;
- ce dispoziţie are de obicei: uniformă, liniştită sau
frecvent este îndoielnic;
- manifestă frecvent excitabilitate.
Mobilitatea proceselor nervoase se determină conform
următorilor factori:
- repede sau încet se încadrează într-un lucru nou, îi
încurcă la lucrul nou deprinderile şi obiceiurile vechi;
- la serviciu manifestă iniţiativă sau tinde către formele
constante, obişnuite de comportare;
- îşi formează repede noi obiceiuri şi deprinderi;
- încet sau repede reacţionează la noua situaţie de
incendiu, la serviciu, în colectiv, la întrecerile sportive;
- încet sau repede adoptă soluţii la incendiu;
- cât de repede formulează răspuns la întrebarea pusă.
Comparând datele, conducătorul determină măsurile şi
procedeele de influenţă asupra unui sau altui combatant. Astfel,
pompierii cu sistem nervos slab necesită o atenţie mai mare. Aceştia
retrăiesc îndelungat şi cu dificultate nereuşitele lor, reacţionează
dureros la pedepse, se deprind încet cu noile condiţii şi cu
colectivul, se izolează, frecvent sunt pasivi. Asemenea pompieri
trebuie atraşi cât mai activ la îndeplinirea normativelor de exerciţii,
la pregătirea fizică generală şi la pregătirea tactică, mai intensiv să
fie puşi să lucreze la cursuri, acestora trebuie să li se insufle
încredere în forţele proprii. Pompierii cu sistem nervos puternic sunt
mai activi la cursuri (lecţii). Însă dacă aceştia sunt instruiţi slab
(rău), atunci în situaţia de luptă pot să demonstreze rezultate
insuficiente.
Prin cercetări s-a stabilit, că pompierii pregătiţi corect şi
bine, care posedă sistem nervos puternic, la incendiu demonstrează
iniţiativă raţională, conduc reuşit cu subalternii, pronunţă clar

42
ordonanţele şi dispozitivele. Aceştia se deosebesc printr-un
comportament liniştit, la confruntarea cu obstacole manifestă
fermitate şi vitejie, păstrează capacitate bună de muncă în condiţii
periculoase. În timpul deplasării la incendiu se comportă liniştit,
uneori glumesc, mulţi din ei se interesează de acţiunile presupuse de
luptă. La aceşti pompieri nu se observă manifestrea brusc
pronunţată, exterioară a excitării emoţionale înaintea îndeplinirii
sarcinilor de luptă (glasul este liniştit, nu se observă schimbări
vizibile ale mimicii etc.).
După cum s-a menţionat, la unii pompieri se formează o
calitate deosebită a personalităţii – predispoziţia la risc. În funcţie
de predispoziţia la risc pompierii demonstrează diferite rezultate
atât la executarea exerciţiilor speciale, cât şi la stingerea incendiilor.
De exemplu, persoanele, predispuse la risc, execută exerciţiul
special „salvarea accidentatului din camera de căldură şi fum” de
două roi mai repede, decât persoanele care nu posedă această
calitate (tabelul 3.2).
Încordarea neuro-psihică la pompierii care nu sunt
predispuşi la risc este mai clar evidenţiată, decât la persoanele care
posedă această calitate. Totodată s-a observat, că nivelul înalt al
stresului la pompierii care evită riscul, influenţează negativ asupra
eficacităţii activităţii lor în condiţii extremale.
Analiza rezultatelor executării exerciţiului, legat de un lucru
fizic considerabil (tabelul 3.3), demonstrează, că persoanele
predispuse la risc, cu mult mai efectiv acţionează în condiţii
extremale (lucrează o durată de timp mai mare decât persoanele
care nu sunt predispuse la risc).
Pompierii care nu sunt predispuşi la risc, încearcă un nivel mai
înalt de stres, atât în condiţii obişnuite, cât şi în condiţii extremale.
Stresul, îmbunătăţind considerabil activitatea persoanelor predispuse la
risc, nu permite persoanelor care nu au această calitate să sporească
eficacitatea activităţii acestora. Primii sunt predispuşi spre adaptare la
acţiunea factorilor stresanţi. Indicii încordării psihice ai acestora
(frecvenţa pulsului, tensiunea arterială) pe măsura formării
stereotipului dinamic tot mai mult se apropie de normă.

43
Tabelul 3.2. Influenţa condiţiilor extremale asupra executării
exerciţiului „salvarea accidentatului din camera
de căldură şi fum la acţiunea excitantului sonor”
în funcţie de predispoziţia pompierilor la risc

Condiţiile de executare a
Indicele (în
Persoanele exerciţiului Exactitatea
mediu pe
testate Obişnuite de deosebirilor
grupă) Extremale
instruire
Durata Predispuse la
4 min 25 s 2 min 19 s P < 0,001
executării risc
exerciţiului, Nepredispuse
5 min 30 s 4 min 51 s Neînsemnate
min la risc
Exactitatea
- Neînsemnate P < 0,001 -
deosebirilor
Frecvenţa Predispuse la
81,7 82,75 Neînsemnate
pulsului, risc
băt/min Nepredispuse
86 91 P < 0,001
la risc
Exactitatea
- Neînsemnate P < 0,001 -
deosebirilor
Tensiunea Predispuse la
37,5 39,2 Neînsemnate
arterială, risc
mm Hg Nepredispuse
39,5 45 P < 0,001
la risc
Exactitatea
- Neînsemnate P < 0,001 -
deosebirilor

După cum demonstrează cercetările, persoanele predispuse

la risc, în situaţie de luptă, la stingerea incendiilor de proporţii, la
întâlnirea obstacolelor demonstrează fermitate şi vitejie,
reacţionează repede la situaţiile neaşteptate, apreciază corect situaţia
de luptă şi păstrează o capacitate bună de lucru în condiţii
periculoase pentru viaţă. În condiţii extremale aceştia demonstrează
siguranţă şi stabilitate la perturbaţii. La aceştia apare încrederea în
propriile forţe care le ajută să înfrunte frica la acţiunea diferitor
stresanţi, inclusiv a celor care apar pe neaşteptate. Totuşi trebuie
memorizat că uneori acţiunile unor asemenea oameni pot trece de

44
limitele raţionalului, fapt care în unele cazuri poate conduce la
încălcarea regulilor de securitate şi sănătate în muncă şi conduce la
urmări nedorite.

Tabelul 3.3. Influenţa condiţiilor extremale asupra executării

exerciţiului „efectuarea lucrului fizic în camera de
căldură şi fum la acţiunea excitantului sonor” în
funcţie de predispoziţia pompierului la risc

Condiţiile de executare a
Indicele (în
Persoanele exerciţiului Exactitatea
mediu pe
testate Obişnuite deosebirilor
grupă) Extremale
de instruire
Durata Predispuse la
executării risc 33,25 44,6 P < 0,001
exerciţiului, Nepredispuse la
min 26,9 29 Neînsemnate
risc
Exactitatea
- P < 0,05 P < 0,001 -
deosebirilor
Frecvenţa Predispuse la
82,2 82,5 Neînsemnate
pulsului, risc
băt/min Nepredispuse la
88,9 94,4 P < 0,05
risc
Exactitatea
- P < 0,05 P < 0,001 -
deosebirilor
Tensiunea Predispuse la
37,5 36,2 Neînsemnate
arterială, risc
mm Hg Nepredispuse la
42,2 46,9 P < 0,05
risc
Exactitatea
- P < 0,05 P < 0,001 -
deosebirilor

Persoanele care nu sunt predispuse riscului evită să

acţioneze în zona periculoasă, se străduie să aleagă cel mai
nepericulos loc, foarte frecvent supraestimează pericolul.
Dificultăţile care le întâlnesc în perioada îndeplinirii sarcinii de
luptă, lucrului în condiţii de pericol provoacă la aceştia frica,
neîncrederea în forţele proprii. Ei se străduie să se ferească de

45
 Deoarece efectivul subdiviziunilor de pompieri efectuează la
incendiu diferite tipuri de lucrări, prevăzute de tabelul echipei de luptă,
este important a cunoaşte, care persoane din garda de serviciu pot fi
folosite pe unele sau alte sectoare, fără a provoca pagubă pregătirii de
luptă a subdiviziunii de pompieri. Este evident, că lucrul şefului de
ţeavă, a persoanei preocupată de protecţia contra fumului, salvarea
sinistraţilor de la înălţime trebuie încredinţată prompierilor, predispuşi
riscului cu un sistem nervos puternic. Instalarea liniilor de furtunuri de
la autospecială către locul incendiului, instalarea autospecialei la sursa
de apă, demontarea şi udarea construcţiilor după incendiu pot fi
efectuate de persoanele cu sistem nervos slab şi care nu sunt predispuşi
spre risc.
Aşadar, cunoaşterea particularităţilor psihologice individuale
ale subalternilor permite personalului de conducere să efectueze mai
raţional lucrul educativ şi să sporească eficacitatea stingerii incendiilor.
În practica proprie de lucru conducătorii subdiviziunilor pot folosi o
astfel de metodă, cum ar fi întocmirea caracteristicilor psihologice
pentru fiecare pompier (tabelele 3.4 şi 3.5). Analiza caracteristicilor îl
va ajuta mai argumentat să selecteze mijloacele şi procedeele de
pregătire psihologică.

3.5. Planificarea pregătirii psihologice a pompierilor

Pregătirea psihologică este organic legată de toate tipurile de
pregătire a pompierilor şi se realizează, atât în procesul educaţiei
ideologice şi a cursurilor instructiv-aplicative, cât şi în situaţia de
luptă. Sistemul pregătirii psihologice, în acelaşi mod precum toate
tipurile de activităţi în subdiviziune, trebuie planificat. Planurile
pregătirii psihologice este de dorit să se aibă nu doar în garnizoană, dar
şi nemijlocit în unitatea de pompieri, gardă. Şefilor de gardă le-ar fi
raţional să aibă şi planuri individuale de pregătire psihologică pentru
fiecare pompier. În asemenea planuri trebuie indicată argumentarea
psihologică a abordării individuale a procesului de instruire,
neajunsurile în dezvoltarea calităţilor moral-volitive, trăsăturile
nedorite ale caracterului şi alte particularităţi ale personalităţii
pompierului, precum şi a propune recomandări referitoa la mijloacele
şi căile de dezvoltare şi educare a calităţilor necesare unui adevărat
pompier-salvator.
46
 Tabelul 3.4. Particularităţile dezvoltării calităţilor volitive

Calităţile voinţei
Persoana Spirit de Căile şi mijloacele de
Răbdare şi Dârzenie
instruită Orientare iniţiativă şi Fermitate şi educare
stăpânire de şi
spre scop individualita vitejie
sine insistenţă
te
1 2 3 4 5 6 7
Boţan N. Nu este Fără Nu totdeauna Predispus spre Nu este 1. Formarea încrederii în
suficient de iniţiativă, cu este ferm, pierderea insistent în forţele proprii.
organizat la greu adoptă supus fricii în stăpânirii de atingerea 2. La antrenamente să fie
lecţii, soluţii de sine condiţii sine, poate unor indici inclus în echipa celor mai
atitudine stătătoar atât dificile şi refuza înalţi la
critică faţă la lecţii cât şi periculoase la executarea cursuri.
activi şi isteţi colegi.

47
de sarcinile la stingerea incendii. sarcinii de 3. Autoeducarea voinţei.
sporite. incendiilor. luptă. 4. Menţionarea
încercărilor de a deveni de
sine stătător.
Plugaru V. - - - În condiţii Nu este 1. Dezvoltarea capacităţii
încordate şi insistent, de a reţine şi a oprima
periculoase nu tinde reacţiile neadecvate.
este predispus spre indici 2. A-i stabili sarcini
să-şi piardă înalţi nici la
stăpânirea de cursuri, nici
concrete.
sine. la întreceri. 3. Autoeducarea voinţei.

47
 Tabelul 3.5. Particularităţile caracterului care necesită reeducare

Trăsăturile caracterului
Persoana Atârnarea
Atârnarea faţă Atârnarea Căile şi mijloacele de educare
instruită faţă de
de muncă faţă de risc
colectiv
1 2 3 4 5
Dragan I. O oarecare Atârnare Amor propriu 1. Sarcini permanente în
îndepărtare neserioasă faţă sporit. colectiv.

48
de colectiv. de cursuri. 2. Control permanent.
3. Discuţii individuale.
4. Formarea ideii colective
despre personalitate, calităţile
personale.
Burlacu P. Contrapunere - Amor 1. Critică prietenoasă şi ajutorul
colectivului, propriu, colegilor.
închis. fudulie. 2. Discuţii şi lucru de lămurire.

48
4. Particularităţile pregătirii psihologice a efectivului
subdiviziunilor de pompieri conform genului
funcţiilor de luptă

4.1. Pregătirea psihologică a conducătorului stingerii

incendiului

Situaţia de luptă la incendiu înaintează cerinţe deosebit de

înalte faţă de conducătorul stingerii incendiului. Pentru conducerea
cu succes a efectivului subdiviziunilor de pompieri acesta are
nevoie de cunoştinţe vaste în domeniul legat de incendii, de
abilităţi de folosire a acestora în practică. El trebuie să posede
calităţi înalte morale, de luptă, psihologice.
Conducătorului stingerii incendiului se supun toate
subdiviziunile serviciului de pompieri şi alte forţe care intervin la
incendiu. El poartă răspundere de organizarea lucrărilor de salvare
şi de acţiunile legate de stingerea incendiului, de securitatea
efectivului, de păstrarea mijloacelor tehnice şi a utilajului
pompieresc.
Succesul stingerii incendiului, în mare măsură, depinde de
evaluarea corectă a conducătorului stingerii incendiului a situaţiei
şi de soluţiile adoptate de acesta. Aprecierea situaţiei include în
sine înţelegerea anumitor factori de luptă, care favorizează sau
împiedică dezvoltarea incendiului, determină eficacitatea
îndeplinirii sarcinii puse de către subdiviziunile serviciului de
pompieri.
În conformitate cu Regulamentul de luptă al serviciului de
pompieri, conducătorul stingerii incendiului este obligat să
efectueze recunoaşterea şi să aprecieze situaţia la incendiu; să
determine direcţia decisivă, cantitatea necesară de forţe şi
mijloace, metodele şi procedeele acţiunilor de luptă; să adopte
soluţia şi să pună sarcinile de luptă în faţa subunităţilor, să
organizeze interacţiunea acestora şi să asigure îndeplinirea
sarcinilor puse; să urmărească permanent modificările situaţiei la
incendiu şi să adopte soluţiile corespunzătoare. În procesul
49
recunoaşterii conducătorul stingerii incendiului trebuie să
stabilească prezenţa pericolului pentru oameni, locul aflării
acestora, căile şi procedeele (metodele) de salvare; locul şi
dimensiunea incendiului, ce arde, căile de propagare a focului;
pericolul de explozie, intoxicare, prăbuşire, prezenţa substanţelor
uşor inflamabile şi toxice, instalaţiilor şi a reţelelor electrice sub
tensiune; necesitatea evacuării bunurilor şi a materialelor, precum
şi protecţia acestora de foc, apă şi fum; necesitatea şi locul de
desfacere şi de demontare a construcţiilor clădirii; căile posibile şi
direcţia de introducere a forţelor şi a mijloacelor de stingere.
Acestea sunt obligaţiile de bază ale conducătorului stingerii
incendiului, prezentate în linii generale. În funcţie de situaţia
concretă (de exemplu, inundarea puternică cu fum, temperaturi
joase, în clădirile cu multe nivele, la obiectivele cu prezenţa
substanţelor toxice, radioactive sau explozive) cercul de obligaţii
ale conducătorului stingerii incendiului se poate lărgi.
Lucrul în condiţii complicate, situaţii responsabile şi
neprevăzute cer prezenţa la conducătorul stingerii incendiului a
unei stăpâniri de sine înalt dezvoltate, iscusinţa de a confrunta
acţiunea diferitor factori stresanţi obiectivi şi subiectivi,
capacitatea de a aprecia rapid situaţia şi a adopta soluţia corectă. În
condiţiile, care se modifică permanent, de stingere a incendiului un
rol însemnat îl joacă calităţile emoţional-volitive ale
conducătorului stingerii incendiului, exprimate în iscusinţa
acestuia, în momentul necesar, să păstreze un nivel înalt al
capacităţii de muncă şi, fără a se pierde, să găsească ieşire din
orice situaţie sau condiţii dificile.
Aşadar, printre factorii psihologici care determină calitatea,
siguranţa şi eficacitatea de luptă a conducătorului stingerii
incendiului, calităţilor intelectuale şi emoţional-volitive ale
acestuia le aparţine rolul hotărâtor. Acest fapt determină
particularităţile pregătirii psihologice ale conducătorului stingerii
incendiului, care constă în dezvoltarea calităţilor care au pentru
acesta însemnătate primordială:
- capacitatea de a aprecia situaţia, a prevedea modificarea
acesteia în funcţie de caracterul şi condiţiile stingerii incendiului;
50
 - raţiune (gândire) de conducător şi iscusinţa de a adopta,
în condiţii extremale, soluţia corectă;
- formarea imaginii corecte privind psihologia
comportamentului oamenilor la incendiu şi a conducerii iscusite a
acestora;
- stabilitatea emoţional-volitivă, capacitatea de a
influenţa asupra efectivului subdiviziunilor de pompieri în
minutele critice, să-i încarce cu energie, optimism, încredere;
- predispoziţia spre riscul argumentat, priceperea de a lua
asupra sa responsabilitatea pentru soluţia adoptată;
- rapiditatea şi corectitudinea orientării, simţul spaţiului
şi a timpului;
- deprinderile oratorice (dicţie de conducător), exactitatea
şi saturarea emoţional-volitivă a ordinelor şi dispoziţiilor verbale,
iscusinţa folosirii exemplului personal şi a cuvântului pentru
influenţa pozitivă asupra stării psihice şi a activităţii de luptă a
efectivului subdiviziunilor de pompieri în diferite condiţii de luptă
şi situaţii.

4.1.1. Dezvoltarea gândirii

Metodele principale de formare a gândirii tactice –
efectuarea lecţiilor, exerciţiilor în grup, aplicaţiilor, cercetarea şi
analiza incendiilor.
Scopul exerciţiilor în grup – aprofundarea cunoştinţelor
privind teoria şi practica stingerii incendiilor mari şi complicate;
perfecţionarea deprinderilor de conducere cu subdiviziunile de
pompieri la stingerea incendiilor; formarea iscusinţei de a da
comenzi, ordine şi dispoziţii; a perfecţiona cunoştinţele şi dibăcia
de a aprecia situaţia la incendiu. Pentru sporirea eficacităţii unor
asemenea ocupaţii (lecţii) este necesar ca datele introductive să
aibă un caracter complex, adică problemele să nu se pună pe rând,
ci în ordinea, în care acestea se pot produce la un incendiu real.
Nu trebuie să se impună persoanelor instruite soluţii uzuale,
trebuie încurajată (stimulată) iniţiativa acestora.
Lucrul de sine stătător al personalului de conducere al
subdiviziunilor de pompieri, care activează în rolul de conducător
51
de stingere a incendiului, asupra soluţionării problemelor tactice de
intervenţie la incendii este un mijloc efectiv de dezvoltare a
gândirii. În procesul soluţionării de sine stătător are loc
acumularea unei anumite cantităţi de cunoştinţe şi de procedee de
acţiune, necesare pentru stingerea cu succes a incendiilor.
Psihologii menţionează, că pentru dezvoltarea intelectuală cea mai
caracteristică trăsătură este nu numai acumularea unui fond de
cunoştinţe, dar şi un fel de operaţii şi procedee mintale, bine
„prelucrate” şi fixate temeinic, care pot fi atribuite la abilităţi
intelectuale.
Dezvoltării gândirii, la personalul de conducere al
subdiviziunilor de pompieri, favorizează folosirea dibace în timpul
instruirii a anumitor procedee metodice, în particular iscusinţa de
a-l pune pe cel instruit în condiţiile situaţiei problematice. „In
instruire trebuie create modele de situaţii problematice cu ajutorul
diferitor mijloace. Dacă este vorba de o lecţie sau o discuţie, atunci
persoana care instruieşte este obligată nu, pur şi simplu, să
transmită ascultătorilor o anumită sumă de cunoştinţe, dar în
procesul expunerii materialului să dezvăluie antagonismele
interioare ale materialului, să formuleze problemele care rezultă
din aceste antagonisme şi să propună ascultătorilor să încerce să le
rezolve de sine stătător.
În acest caz, spre deosebire de situaţia problematică reală,
în activitatea creativă există soluţia problemei, însă aceasta pentru
o anumită perioadă nu este cunoscută persoanelor instruite şi astfel
provoacă sporirea activităţii creative, încercări de a rezolva
problema. Problema propusă celor instruiţi formează o anumită
orientare a gândirii spre activism, căutare. Se conectează
„mecanismele” creative ale conştiinţei, psihicii, şi, în primul rând,
eforturile volitive, memoria, activitatea analitică”.
Pentru dezvoltarea capacităţilor conducătorului stingerii
incendiului de a aprecia situaţia, a educa calităţile volitive,
iscusinţa de a controla propriul comportament şi comportamentul
subalternilor, lecţiile trebuie să se desfăşoare în împrejurări
apropiate la maximum de condiţiile de luptă. În acest scop pot

52
servi poligoanele, în cadrul cărora se pot crea situaţii instructive
destul de complicate.
La momentul sosirii gărzii de serviciu, la poligon ardea
produsul petrolier într-un jgheab tehnologic, iar focul a cuprins
separatorul de gaze şi coloana de rectificare. Conducătorul
stingerii incendiului – şeful gărzii unităţii de pompieri, apreciind
situaţia conform indicilor exteriori, a transmis la Centrul automat
de legătură apelul nr. 3, conform căruia au fost trimise suplimentar
10 echipe din 5 unităţi de pompieri ale garnizoanei (conform
planului aplicaţiilor).
Pentru stingerea produsului petrolier în jgheaburile
tehnologice la indicaţia conducătorului stingerii incendiului au fost
incluse în luptă două generatoare de spumă de înaltă înfoiere GVP-
600, iar pentru răcirea separatorului de gaze şi a coloanei de
rectificare au fost introduse două ţevi de apă. Această soluţie a
conducătorului stingerii incendiului, în linii generale, satisfăcea
situaţia care s-a stabilit, însă conducătorul aplicaţiei tactice decide
să complice situaţia. El comunică că s-a aprins rezervorul vertical
din oţel RVS-2000 care se află alături de coloanele tehnologice.
Către acest moment, la incendiu au sosit încă şase echipe şi şeful
unităţii de pompieri care păzeşte obiectivul studiat. Şeful gărzii
raportează situaţia şefului unităţii, care ia asupra sa conducerea
stingerii „incendiului de poligon”, dând dispoziţie de organizare a
lucrului statului-major operativ. Acesta a împărţit incendiul în trei
sectoare de luptă şi a început pregătirea pentru atacul cu spumă. La
incendiu au fost trimise un automobil de stingere cu spumă şi un
elevator de spumă mecanizat. Conducătorul stingerii incendiului a
dat ordin să se pună în funcţiune patru ţevi tip A pentru răcire, iar
cu ajutorul elevatorului de spumă mecanizat – să se debiteze
spuma în rezervorul care arde. Conducătorul aplicaţiei iarăşi a
complicat sarcina, comunicând noi date: „În rezervorul care arde
continuă debitarea petrolului”. Conducătorul stingerii incendiului,
apreciind sitaţia, a decis să închidă vanele la conducta prin care în
rezervor nimereşte petrolul. La incendiu au sosit şeful
detaşamentului şi încă patru echipe. Conducătorul (şeful)
detaşamentului a preluat conducerea de stingere asupra sa.
53
Apreciind situaţia şi luând în consideraţie că separatorul de gaze se
află timp îndelungat în zona focului şi poate exploda, conducătorul
stingerii incendiului a dat indicaţie statului-major al stingerii
incendiului să deschidă vana de avarie pentru evacuarea gazului în
atmosferă şi reducerea presiunii în coloană. Conducătorul
aplicaţiei iarăşi complică situaţia: cu ajutorul unui dispozitiv
special, acesta aprinde produsul petrolier din îndiguirea
rezervorului. Se creează pericol de revărsare a apei împreună cu
petrolul care arde peste dig pe terenul staţiei de pompe
tehnologice. Conducătorul stingerii incendiului ia decizia să
coboare nivelul petrolului în rezervor şi să prevină, în acest mod,
scurgerea acestuia în îndiguire. Însă intervine o nouă indicaţie
(date) de la conducătorul aplicaţiilor: „Vana de drenare pentru
evacuarea apei acumulate se află în zona arderii”. Conducătorul
stingerii incendiului ia decizia să lichideze arderea în îndiguire şi
sub acoperirea a două jeturi de apă să deschidă vana de drenare.
Incendiul este lichidat. Conducătorul aplicaţiilor tactice efectuează
analiza acestora, menţionează momentele pozitive şi negative în
acţiunile conducătorului stingerii incendiului, acordă o atenţie
deosebită riscului justificat, admis de conducătorul stingerii
incendiului la finalul aplicaţiei.
Pericolul şi riscul nu doar prezintă ameninţare pentru viaţă
şi sănătate, dar şi responsabilitate pentru deciziile de iniţiativă de
sine stătătoare, posibilitatea de a pierde, în caz de eşec, autoritatea
în ochii subalternilor, colegilor, şefilor superiori. De aceea,
apropierea condiţiilor de instruire la maximum de cele de luptă
este utilă nu doar pentru călirea psihologică a conducătorului
stingerii incendiului, dar şi pentru dezvoltarea la acesta a
predispoziţiei către risc.
Pentru ca la persoanele de conducere ale subunităţilor de
pompieri, care îndeplinesc rolul conducătorului stingerii
incendiului, să se formeze şi să se dezvolte capacităţile de
apreciere rapidă a situaţiei la incendiu, să se formeze spiritul de
observaţie, iscusinţa de a analiza şi sintetiza informaţia care
intervine la ocupaţiile tactice de intervenţie acestora nu li se
comunică informaţiile despre viitorul incendiu. Nu este raţional, de
54
asemenea, a comunica informaţiile referitoare la „datele iniţiale”
până la începerea ocupaţiei (aplicaţiei).
Respectând cerinţele referitor la apropierea condiţiilor, în
care acţionează personalul, de cele reale ale activităţii de luptă
trebuie de avut în vedere că instruirea – nu este incendiu, ci
pregătirea pentru acesta. De aceea, la ocupaţii, în unele cazuri, este
util a propune celor instruiţi date iniţiale contradictorii. Acest lucru
este necesar pentru a forma la conducătorii subdiviziunilor
atitudinea critică în abordarea problemei ce ţine de aprecierea
acelor factori cu care ei se pot confrunta în cazul incendiului real.
Este necesar a cere de la persoanele instruite o abordare de
cercetare, de analiză profundă şi sinteză, de confruntare şi
comparare, iscusinţa de a formula, în baza datelor, concluzii
argumentate şi deducţii corespunzătoare.
Este foarte importantă prelucrarea la cursuri a situaţiilor
care se pot întâlni în perioada stingerii incendiului adevărat. O
atenţie deosebită merită experienţa acelor conducători ai
subdiviziunilor de pompieri, care organizează ocupaţiile sau
desfăşoară aplicaţiile tactice de intervenţie cu considerarea analizei
stingerii incendiului pe o anumită durată de timp, adică cu luarea
în consideraţie a greşelilor (erorilor) admise de către conducătorul
stingerii incendiului în situaţia reală de luptă.
O însemnătate nu mai puţin importantă, în sistemul
pregătirii psihologice a conducătorului stingerii incendiului, se
acordă analizei calitative şi la timp a incendiilor. Atenţia
principală, în acest caz, se concentrează asupra studierii şi analizei
factorilor care determină eficacitatea stingerii incendiului: calităţii
recunoaşterii şi aprecierii situaţiei la incendiu, corectitudinii şi
rapidităţii soluţiilor adoptate de conducătorul stingerii incendiului,
punerii sarcinilor statului-major, şefilor sectoarelor de luptă şi
subdiviziunilor de pompieri, preciziei interacţiunii dintre
subdiviziuni în procesul stingerii incendiului etc.
Scopul analizei incendiului este a spori măiestria
profesională nu doar a conducătorului stingerii incendiului, dar şi a
întregului efectiv al subdiviziunii. De aceea, analiza trebuie
începută cu momentul comunicării despre incendiu, adică cu
55
acţiunile dispecerului unităţii. După aceea se studiază acţiunile
primului conducător al stingerii incendiului care a sosit la locul
incendiului. În raportul referitor la acţiunile sale conducătorul
stingerii incendiului trebuie să argumenteze soluţiile adoptate, să
aprecieze acţiunile sale şi acţiunile subdiviziunilor din subordine.
Dacă în timpul stingerii incendiului conducătorul stingerii
incendiului a fost schimbat, atunci fiecare dintre aceştia trebuie să-
şi analizeze propriile acţiuni şi să aprecieze acţiunile
conducătorilor stingerii incendiului precedenţi, a tuturor
subunităţilor şi a şefilor acestora care au participat la stingerea
incendiului. O atenţie deosebită conducătorul stingerii incendiului
va acorda acţiunilor persoanelor care au demonstrat spirit de
iniţiativă şi risc justificat, precum şi a celor care au demonstrat
bărbăţie şi curaj (vitejie) la salvarea oamenilor şi stingerea
incendiului. În perioada analizei incendiului e necesar a obţine o
solidaritate a părerilor personalului de conducere referitor la
aprecierea acţiunilor conducătorului stingerii incendiului.
Pentru sporirea calităţii analizei privind acţiunile pentru
stingerea incendiului este raţional să se folosească materiale
ilustrative (pelicule de cinema, fotografii, înscrieri video etc.) care
demonstrează sau argumentează un fapt sau altul.
În rezultatul unei lovituri de trăsnet a luat foc gazul propan
deasupra gurii unei cisterne de cale ferată care se află sub
încărcare. La momentul sosirii gărzilor de serviciu şi a grupei
operative a statului-major regional de stingere a incendiului
înălţimea flăcării deasupra gurii cisternei atingea valoarea
de 5-7 m.
Iniţial, la indicaţia conducătorului stingerii incendiului –
adjunctul şefului statului-major S. Josan, pentru răcirea cisternei a
fost pusă în funcţiune o ţeavă tip A. Cu alte două ţevi tip A se
efectua stingerea focului. Totuşi gazul care ieşea din cisternă
continua să ardă.
La ordinul conducătorului stingerii incendiului numărul de
ţevi a fost dublat, dar nici acest lucru nu a dat rezultat. Atunci şeful
serviciului logistică al statului-major E. Marinescu sub acoperirea
unor jeturi puternice de apă s-a urcat pe cisternă şi a închis
56
robinetele conductei de gaz. Peste un timp scurt incendiul a fost
lichidat.
Întreaga operaţie de stingere a fost înscrisă pe peliculă
video. A doua zi şeful direcţiei salvatori şi pompieri al R. Moldova
A. Viniciuc efectua analiza incendiului. În procesul demonstraţiei
peliculei video, dl A. Viniciuc a menţionat că în momentul iniţial
al stingerii incendiului conducătorul a comis o eroare: pentru
răcirea cisternelor s-a aplicat spuma, cu toate că trebuia aplicată o -
acantitate cât mai mare de apă. Mersul de mai departe al luptei cu
focul a fost recunoscut corect, în particular au fost menţionate
acţiunile hotărâte (ferme) ale lui E. Marinescu.
Analiza stingerii incendiului la staţia de distribuţie a
gazului, efectuată cu ajutorul înscrierii video, s-a întipărit temeinic
în memoria personalului de conducere a garnizoanei. În orice caz,
când altădată s-a aprins o cisternă cu ulei de transformator,
organizarea stingerii a fost mult mai eficientă şi arderea a fost
lichidată pe parcursul a 8 minute.

4.1.2. Dezvoltarea calităţilor emoţional-volitive

Cunoscutul psiholog B. M. Teplov în lucrarea „Spiritul
(mintea) conducătorului (comandantului de oşti)” demonstra
convingător, că gândirea practică, tipică pentru un comandant,
necesită la fel de bine dezvoltate calităţile mintale şi volitive.
Voinţa puternică îi permite conducătorului stingerii incendiului a
conduce cu subalternii în cele mai critice situaţii, să fie exemplu
pentru aceştia, să-i însufleţească (mobilizeze) pentru a îndeplini
sarcina de luptă. Lipsa voinţei conducătorului stingerii incendiului
conduce la subaprecierea forţelor şi a posibilităţilor, la
transmiterea nehotărâtă şi cu întârziere a ordinelor şi dispoziţiilor,
se răsfrânge negativ asupra pregătirii de luptă a subalternilor.
Una din principalele condiţii ale educării calităţilor volitive
este apropierea maximală a condiţiilor de instruire de realitatea de
luptă cu focul la incendiu. Este imposibil a educa un conducător al
stingerii incendiului curajos, fără a-l pune în condiţiile complicate
ale stingerii incendiului. După cum s-a menţionat deja, pentru
aceasta servesc poligoanele, terenurile pentru pregătirea
57
psihologică etc. În procesul activităţilor instructive trebuie de luat
în consideraţie, cum un conducător al stingerii incendiului înfruntă
(învinge) calităţile negative ale caracterului (frica, confuzia etc.),
deoarece acela, care doreşte să corecteze neajunsurile, trebuie să
caute şi valorile (meritele) omului, măcar cele potenţiale, acele
calităţi ale acestuia care pot fi transformate în merite. Acestea
trebuie folosit ca sprijin în lupta cu neajunsurile omului, trebuie să
ne căutăm aliatul în însuşi persoana dată.
Pentru educarea voinţei o mare importanţă o au tradiţiile de
luptă ale unităţilor serviciului de pompieri, filmele special create
despre faptele eroice ale pompierilor, despre pregătirea fizică,
despre sportul aplicativ pompieresc.
În dezvoltarea voinţei un rol esenţial revine şi
autoeducaţiei. Fiecare comandant de subdiviziune de pompieri
trebuie să înainteze faţă de propria persoană cele mai înalte cerinţe,
să nu lase la jumătate lucrul început, să nu îndreptăţească propriile
fapte urâte, să îndeplinească conştiincios şi cu acurateţe toate
obligaţiile ce-i revin, fiind exemplu pozitiv în toate, pentru
subalternii săi.

4.2. Pregătirea psihologică a servantului echipei de

protecţie contra gazelor şi fumului (P.G.F.)

Efectivul echipei de protecţie contra gazelor şi fumului

(P.G.F.) ale serviciului de pompieri asigură îndeplinirea sarcinii de
luptă de către efectivul subdiviziunilor de pompieri în mediu
nefavorabil pentru respiraţie. Funcţiile principale ale serviciului
P.G.F. la incendiu (avarie) sunt salvarea oamenilor, efectuarea
recunoaşterii şi stingerea incendiilor (lucrul cu ţevile,
generatoarele de spumă, desfacerea unor construcţii, evacuarea
bunurilor deosebit de preţioase şi a materialelor explozive) în
încăperile cu mediu nefavorabil pentru respiraţie, precum şi
crearea condiţiilor normale pentru subdiviziunile care efectuează
stingerea incendiului, prin evacuarea fumului, schimbarea direcţiei
curenţilor de gaze, înlăturarea substanţelor şi a recipientelor,
închiderea (deconectarea) aparatelor şi a conductelor, din care, la
58
ardere, se degajă vapori şi gaze toxice ale LUI şi LC şi care pot
crea concentraţii cu pericol de explozie în zona de acţiune a
efectivului serviciului de pompieri şi a altor servicii. Aşadar,
personalului serviciului P.G.F. îi revin sarcini de luptă extrem de
dificile şi responsabile.
Particularitatea specifică a activităţii combatantului
S.P.G.F. (serviciul de protecţie contra gazelor şi fumului) se
caracterizează prin aceea, că lucrările se desfăşoară în condiţii
periculoase pentru viaţă din cauza posibilităţii exploziilor şi
prăbuşirilor, vizibilităţii reduse sau lipsei complete a acesteia,
temperaturii înalte (peste 60 °C), solicitării fizice considerabile,
spaţiului limitat etc. Toţi aceşti factori fac dificilă activitatea
acestor persoane şi necesită o pregătire psihologică deosebită.
Pregătirea psihologică a combatantului S.P.G.F. se
efectuează la ocupaţiile instructiv-aplicative, la aplicaţii şi
antrenamente, la stingerea incendiului. Nivelul încordării neuro-
psihice a combatantului S.P.G.F. în situaţie de luptă depinde de
particularităţile individuale ale personalităţii sale, de măiestria
personală.
Pentru sporirea măiestriei profesionale a combatantului
S.P.G.F. este raţional a efectua antrenamente în mediu apropiat de
mediul de luptă, adică de mediul la incendiu. Astfel de mediu, de
exemplu, poate fi creat într-o instalaţie specială numită „camera de
căldură şi fum”.
Antrenamentul în camera de căldură şi fum asigură
adaptarea organismului pompierului la condiţiile mediului apropiat
de cel de luptă. Nivelul pregătirii combatantului S.P.G.F. depinde
de succesiunea şi sistematica efectuării antrenamentelor. S-a
stabilit, că nivelul optimal al adaptării organismului pompierului la
mediul de luptă se menţine în cazul periodicităţii efectuării
antrenamentelor cel puţin o dată la 20-30 zile.
De regulă, la prima etapă a antrenamentelor indicii stării
combatantului S.P.G.F. sunt foarte ridicaţi. Astfel, frecvenţa
pulsului poate atinge 180-190 bătăi pe minut, tensiunea arterială –
190/110 mm Hg., temperatura corpului, 39 °C, consumul de
oxigen 4-5 l/min. În procesul următoarelor antrenamente aceşti
59
indici se apropie de normă. Stabilitatea indicilor fiziologici în
starea dinaintea luptei mărturisesc despre pregătirea psihologică a
combatantului S.P.G.F. pentru îndeplinirea sarcinilor de luptă.
Conducătorii subdiviziunilor de pompieri, înainte a începe
efectuarea ocupaţiilor instructive cu efectivul S.P.G.F., trebuie să
aibă datele referitor la calităţile psihologice individuale ale
combatanţilor. Cunoaşterea trăsăturilor temperamentului,
particularităţilor caracterului pompierilor ajută la alegerea corectă
a metodelor de instruire.
La primele lecţii este oportun a poveşti despre tradiţiile de
luptă ale combatanţilor S.P.G.F. ai unităţii sau garnizoanei. Este
indicat (oportun) a comunica persoanelor instruite informaţiile
principale din cursul de psihologie generală, anatomia omului,
fiziologie.
Problemele teoretice trebuie îmbogăţite cu exemple din
practică. Astfel, vorbind despre particularităţile stărilor emoţionale
ale combatantului S.P.G.F. înaintea primelor ocupaţii practice şi a
ieşirii la activitatea de luptă, este util să se atragă atenţia
combatanţilor la reflexul pasiv de apărare, care caracterizează
această stare. Reflexul pasiv de apărare se exprimă în apariţia
spaimei (fricii), însoţită de schimbarea frecvenţei pulsului şi
tremurar vizibil al mâinilor. Aceşti indici la unii combatanţi ai
S.P.G.F. se vor manifesta mai accentuat, la alţii – abia se observă.
Deosebirea se lămureşte prin particularităţile individuale ale
oamenilor, pregătirea psihologică a acestora pentru lucru în
condiţii neobişnuite. Efectivului trebuie să i se lămurească, că
reflexul pasiv de apărare se supune conştiinţei şi poate fi învins
prin forţarea voinţei. O astfel de lămurire va permite efectivului să
se comporte critic faţă de retrăirile emoţionale personale, să le
controleze conştient şi să le dirijeze. Este necesar a deprinde aceste
persoane să-şi controleze pulsul la toate etapele de lucru: înainte,
în procesul lucrului şi după finalizarea acestuia. Controlul asupra
stării personale permite începătorilor S.P.G.F. să manifeste un
activism înalt la ocupaţiile instructive, le formează atitudinea
conştientă faţă de retrăirile emoţionale, îi învaţă să-şi controleze şi
să-şi supună emoţiile aspiraţiilor volitive. Afară de aceasta,
60
conducătorul cursurilor capătă date foarte preţioase ce
caracterizează particularităţile concrete ale combatantului S.P.G.F.,
în particular, statornicia (fermitatea) emoţional-volitivă a acestuia
şi oboseala fizică. Aceste date îi vor sugera conducătorului lecţiilor
căile lucrului individual ulterior cu începătorul S.P.G.F. S-a
observat, că pompierii, de regulă, manifestă o nervozitate mare în
acele cazuri, când ei nu sunt încrezuţi în propriile acţiuni, nu s-au
deprins cu mediul înalt periculos, nu au abilitatea de a se folosi de
masca de gaze izolantă, se îndoiesc de siguranţa funcţionării
acesteia etc. De aceea, înainte a începe antrenamentele
combatanţilor S.P.G.F. cu utilizarea măştilor izolante de gaze,
trebuie să se reuşească ă-i învăţa, în aşa mod, ca efectivul să
cunoască foarte bine construcţia şi regulile de exploatare a măştii.
Încrederea solidă (temeinică) în eficacitatea înaltă şi
funcţionalitatea măştii izolante de gaze înlătură emoţiile negative
în timpul lecţiilor practice şi în situaţia de luptă.
Asupra stării psihice a combatantului S.P.G.F. influenţează
pozitiv legătura telefonică bilaterală, bine ajustată, dintre
conducătorul lecţiilor şi acesta. Legătura cu „lumea exterioară”,
cuvântul comandantului îl însufleţeşte pe acesta (mai cu seamă în
situaţia de luptă). Legătura rea sau lipsa completă a acesteia reduce
capacitatea de muncă, dereglează activitatea psihică normală. O
glumă prietenească, aprobarea (încuviinţarea) sau dojana
(mustrarea), iar în anumite cazuri şi ordinul conducătorului
lecţiilor sau a conducătorului stingerii incendiului, ajută a înlătura
încordarea emoţională excesivă la persoana instruită.
La toate tipurile de lecţii, cu utilizarea măştii, conducătorul
lecţiilor şi persoanele instruite sunt obligaţi să respecte strict
indicaţiile privind organizarea şi efectuarea lecţiilor în măştile
izolante de gaze cu efectivul S.P.G.F. ale serviciului de pompieri şi
regulile de tehnica securităţii ale acestui serviciu.

61
 4.3. Pregătirea psihologică a dispecerului

Problemele psihologice, soluţionate de către dispecerul

punctului de legătură de orice nivel, pot fi divizate în următoarele
grupe principale:
1) studierea situaţiei operative în oraş sau în raionul de
intervenţie a unităţii;
2) primirea informaţiei, adică primirea comunicărilor
despre incendii, avarii, calamităţi naturale etc.;
3) păstrarea şi prelucrarea informaţiei;
4) adoptarea soluţiei;
5) transmiterea informaţiei statului-major de stingere a
incendiilor, diferitor servicii, anumitor organe (la necesitate) etc.;
6) primirea şi transmiterea informaţiei (ordine, dispoziţii)
şefului garnizoanei, responsabilului de serviciu, altor persoane
oficiale;
7) generalizarea şi păstrarea exactă a informaţiei care a fost
dusă în procesul stingerii incendiului.
Reieşind din aceste probleme, pot fi evidenţiate trei
regimuri de lucru ale dispecerului: optimal, paraextremal şi
extremal.
Regimul optimal se desfăşoară în procesul studierii de
către dispecer a situaţiei operative în raionul de intervenţie a
unităţii, garnizoanei. Pentru acest regim este caracteristic lucrul
normal al mijloacelor de legătură, condiţiile de lucru sunt
obişnuite, gândirea dispecerului poartă un caracter pur mecanic.
Rolul principal la această etapă îl joacă deprinderile căpătate
anterior de către dispecer, folosite fără încordarea atenţiei, într-un
ritm obişnuit.
Regimul paraextremal, adică regimul de tranziţie de la cel
optimal la cel extremal, apare atunci când intervine comunicarea
despre incendiu. În această perioadă dispecerul de orice nivel
îndeplineşte lucrările principale, şi anume:
- primeşte comunicările, concretizează adresa şi denumirea
obiectivului;

62
 - determină raionul de intervenţie a unităţii, în care se află
obiectivul, transmite indicaţii privind intervenţia unităţii;
- concretizează (în măsura posibilităţilor) datele referitor la
incident (ce arde, la ce etaj, există flăcări etc.);
- clarifică dacă la obiectiv se transmite un număr sporit al
apelului automat şi dacă se trimit autospecialele. Dacă obiectivul
este atribuit la această categorie, transmite indicaţie unităţilor
corespunzătoare pentru intervenţie (ieşire);
- anunţă despre incendiu (conform circularei) unităţile,
personalul operativ al garnizoanei şi serviciile speciale ale oraşului
în ordinea stabilită de instrucţiunile de interacţiune.
Acest regim cere de la dispecer atenţie maximală faţă de
recepţionarea vorbirii sau a semnalului, care vine prin canalele
mijloacelor de automatică de incendiu.
Regimul extremal apare (se stabileşte) în perioada primirii
de către dispecer a comunicărilor de la locul incendiului sau a altor
acţiuni de luptă ale subdiviziunilor de pompieri, care cer de la
acesta, în cel mai scurt timp, să adopte soluţia despre trimiterea
forţelor suplimentare pentru salvarea oamenilor sau să adopte alte
măsuri, de care depinde succesul activităţii de luptă a efectivului.
Condiţiile extremale pot fi provocate şi în momentul
recepţionării comunicării despre incendiu, dacă dispecerul
conştientizează că erorile, tărăgănarea, admisă de dânsul, pot să
atragă după sine decesul oamenilor, avarii sau alte urmări nedorite.
În oraşele mari regimul extremal în lucrul dispecerului adesea se
creează la comunicarea concomitentă despre două sau mai multe
incendii sau atunci când în perioada stingerii unui incendiu apare
(izbucneşte) altul, mai periculos, decât primul.
Lucrul în condiţii extremale cere de la dispecer o stăpânire
de sine înalt dezvoltată, iscusinţa de a analiza rapid informaţia care
intervine şi capacitatea de a adopta la timp soluţia. Analiza
activităţii dispecerilor demonstrează că, îndeplinirii cu succes de
către aceştia a sarcinilor lor profesionale, favorizează aşa calităţi
ca: memoria auditivă bună, agerimea auzului, concentrarea stabilă
a atenţiei, volumul acesteia. Toate aceste calităţi influenţează
nemijlocit asupra procesului de adoptare a soluţiei. Dispecerii cu
63
mare experienţă de lucru, deja de la primele cuvinte ale
comunicării despre incendiu, pot stabili exact, este comunicarea
reală sau falsă, să-şi imagineze tabloul general al incidentului, să
determine forţele şi mijloacele care vor fi necesare pentru stingerea
incendiului, persoanele şi organizaţiile care trebuie informate în
primul rând etc.
Incendiul a izbucnit în clădirea cu cinci nivele a fabricii de
confecţii, unde la momentul izbucnirii incendiului lucrau circa 800
de oameni. La toate etajele fabricii se aflau o cantitate mare de
stofe şi de producţie gata. Numai la etajul unu, unde a izbucnit
incendiul, erau concentrate peste 220000 m de diverse stofe.
Fabrica se disloca în raionul de intervenţie a unităţii nr. 3 la
distanţa de 5 km de la aceasta. Planul operativ de stingere a
incendiului pentru fabrică nu a fost întocmit. Cu toate că la fabrică
lucrau un număr mare de lucrători şi erau concentrate o cantitate
mare de bunuri materiale, precum şi complexitatea tactico-
operativă a stingerii, nu era prevăzută trimiterea în mod automat la
fabrică a forţelor şi mijloacelor în caz de izbucnire a incendiului.
Comunicarea despre incendiu la punctul de legătură al
oraşului a intervenit de la dispecerul fabricii la ora 13 şi 20 min. În
efectivul de luptă al unităţii nr. 3 se aflau două autocisterne, însă în
această zi una din autocisterne, conform graficului, se afla în
revizie tehnică, iar autocisterna de rezervă – la reparaţie capitală în
atelierul detaşamentului serviciului tehnic.
Dispecerul punctului central de legătură, primind
comunicarea despre incendiu şi apreciind situaţia, a trimis la
incendiu forţe şi mijloace conform apelului nr. 2, precum şi o scară
şi automobilele S.P.G.F. a serviciului tehnic, de transmisiuni
şi de iluminat.
Deoarece la punctul central de legătură de la locul
incendiului intervenea informaţie despre efectuarea lucrărilor de
salvare a oamenilor de la etaje şi de pe acoperişul fabricii şi luând
în consideraţie condiţiile meteorologice (în această zi era un vânt
puternic şi temperatura de 23 °C), la ora 13 şi 34 min dispecerul a
trimis la incendiu forţele şi mijloacele conform apelului nr. 3, a dat
dispoziţie despre chemarea mijloacelor tehnice de rezervă şi
64
adunarea efectivului subdiviziunilor de pompieri ale oraşului,
liberi de serviciu. În acelaşi timp ea a cerut de la dispecerul
trustului orăşenesc de reparaţie-construcţii să trimită la locul
incendiului cinci autoscări.
Mulţumită acţiunilor precise ale dispecerului punctului
central de legătură şi înţelegerii corecte a situaţiei care s-a creat la
incendiu, subdiviziunile de pompieri ale garnizoanei au salvat
oamenii de la etajele şi de pe acoperişul clădirii fabricii şi au
lichidat incendiul cu pagube minime. Pentru realizarea cu succes a
lucrărilor de salvare şi stingerea incendiului, un număr mare de
lucrători ai serviciului de pompieri, inclusiv personalul
dispeceratului central, au fost premiaţi. Distincţia cea mai înaltă
pentru pompieri au fost scrisorile de mulţumire ale lucrătorilor şi
slujbaşilor fabricii, salvaţi de către aceştia.
Spre regret, în unele cazuri, pregătirea psihologică slabă a
dispecerilor pentru lucru în condiţii extremale conduce la aceea, că
unităţile de pompieri nu sunt trimise la incendiu la timp, fapt care
provoacă pierdere de timp şi urmări grave.
La ora 13 şi 55 min la punctul central de legătură al unui
mare oraş a intervenit comunicarea despre incendiu în
apartamentul unei case de locuit la etajul şase. În apartament se
afla doar un copil. Dispecerul-operator, care a primit chemarea
(comanda), a repetat cu voce tare comunicarea. Dispecerul
superior a trimis la incendiu la început doar două echipe pe
autospecialele de bază ale gărzii de serviciu, a unităţii raionale, iar
autoscara, care, în conformitate cu orarul intervenţiei, se trimite la
prima comunicare la toate incendiile din clădirile cu înălţimea de
patru şi mai multe etaje, acesta a trimis-o doar la ora 1400. După
cum s-a stabilit, incendiul a izbucnit în coridor din cauza folosirii
neglijente a focului de către stăpânul apartamentului, care în stare
de ebrietate repara divanul cu utilizarea materialelor uşor
inflamabile. Acesta nu a întreprins măsuri de stingere a incendiului
şi a fugit afară, iar nepoata acestuia, de cincisprezece ani, a rămas
în bucătărie, ieşirea fiindu-i tăiată de foc, şi din fereastră cerea
ajutor. Împinsă de fum şi de foc aceasta a fost nevoită, la ora
14 şi 06 min, să sară din fereastră pe păturile aşternute de cetăţeni,
65
căpătând, la cădere, răni mortale. În acel moment echipa S.P.G.F a
gărzii de serviciu, ridicându-se la etajul şase, a dovedit numai să
introducă ţeava în apartamentul care ardea, iar autoscara numai se
apropia de clădire. Instanţa de judecată, cercetând cazul de
incendiu, a judecat vinovatul principal al izbucnirii incendiului şi
totodată a considerat neglijenţă criminală în acţiunile dispecerului
punctului central de legătură. Experimentul de urmărire penală
efectuat a demonstrat, că dacă autoscara ar fi fost trimisă odată cu
garda de serviciu a unităţii raionale, ea ar fi putut fi instalată la
fereastra unde se afla fetiţa până la ora 14 şi 06 min. Judecata a
menţionat, că dispecerul superior, fiind persoană oficială, nu şi-a
îndeplinit obligaţiile, fapt ce a provocat o daună considerabilă
intereselor, protejate de lege, ale cetăţenilor, a recunoscut
dispecerul vinovat, condamnându-l la 6 luni privaţiune de libertate,
condiţional.
Eficacitatea lucrului dispecerilor, în mare măsură, este
determinată de prezenţa la aceştia a cunoştinţelor şi a deprinderilor
profesionale de lucru cu diferite aparataje ale mijloacelor de
legătură. Dispecerul trebuie să cunoască la perfecţie construcţia
mijloacelor de legătură, aflate în dotarea punctului central de
legătură antiincendiu al garnizoanei sau unităţii. El nu trebuie să-şi
amintească, în timpul primirii comunicării despre incendiu, ce
buton trebuie apăsat pentru a comunica unei sau altei unităţi de
pompieri sau unor servicii speciale. Toate acestea trebuie să se
producă automat în momentul recepţionării informaţiei, adică
odată cu concretizarea, la persoana care comunică, a informaţiilor
despre incendiu.
Nu trebuie demonstrat nici faptul, că dispecerul trebuie să
cunoască bine datele tactico-tehnice ale autospecialelor,
caracteristica tactică şi pericolul de incendiu al obiectivelor
amplasate în zona (raionul) protejată de unitatea de pompieri sau
de garnizoană.
Totuşi, cunoaşterea mijloacelor tehnice este doar una din
componentele succesului. Practica demonstrează, că eficacitatea
lucrului dispecerului depinde şi de starea pregătirii psihice a
acestuia pentru îndeplinirea lucrului, mai cu seamă, în condiţii
66
extremale. Pentru dispecer este important, ca acesta să-şi poată
păstra activismul şi capacitatea de muncă în condiţiile aşteptării
comunicărilor, aşteptare care provoacă plictiseală, somnolenţă,
oboseală. Cu scopul menţinerii tonusului necesar de lucru al
dispecerilor în perioada aşteptării comunicărilor despre incendiu,
conducătorii unităţilor de pompieri trebuie să ceară de la aceştia să
studieze permanent situaţia tactico-operativă a raionului protejat,
în care scop, se elaborează planuri-sarcină pentru perioada de
serviciu. A menţine capacitatea de lucru şi a reduce oboseala
dispecerului îi vor ajuta exerciţiile fizice speciale, care se
efectuează de sine stătător la fiecare oră de lucru la panoul de
comandă pe durata a 5 min. Cele mai efective se consideră
exerciţiile pentru muşchii brâului umeral, gâtului, aparatului
vestibular (întorsături încete, înclinări, rotirea capului şi a
corpului), exerciţii legate de reglarea respiraţiei, masajul muşchilor
gâtului şi ai capului.
În scopul pregătirii psihologice a dispecerului pentru
acţiuni în condiţii extremale este raţional a practica efectuarea unor
antrenamente speciale, prin care se elaborează o serie de probleme
introductive cu diferit grad de dificultate. Ocupaţiile instructive şi
de antrenament trebuie efectuate în condiţii complicate, într-un
ritm apropiat de cel real. Dispecerul trebuie nu doar să expună
soluţia adoptată în legătură cu datele iniţiale, dar ulterior, să
argumenteze această soluţie. În aşa mod se formează nu doar
cunoştinţele, deprinderile şi abilităţile profesionale, dar şi
stabilitatea (fermitatea) emoţional-volitivă pentru acţiuni în situaţii
complicate.
Pentru fermitatea emoţional-volitivă un rol important îl
joacă educarea la dispecer a capacităţii de mobilizare a psihicii la
lupta cu dificultăţile. Acest scop poate fi atins prin antrenament
sistematic al sistemului nervos, la baza căruia se află autosugestia.
Autotreningul îi permite dispecerului să-şi regleze stările sale
emoţionale. Astfel, încetinind frecvenţa respiraţiei, acesta poate
influenţa asupra sistemului cardiovascular. Autoordinul este
capabil să producă echilibrul proceselor de iritare şi frânare în
condiţii dificile de lucru.
67
 Starea psihică este determinată de ansamblul calităţilor
personale ale omului: particularităţile temperamentului; interesul
faţă de lucru, năzuinţa (aspiraţia) de a-şi perfecţiona măiestria;
capacitatea de a aprecia cu sânge rece condiţiile (ambianţa) la
apariţia situaţiilor stresante; agerimea şi fermitatea emoţional-
volitivă; rapiditatea redresării şi stabilitatea atenţiei. Conducătorii
subunităţilor trebuie să ia în consideraţie aceste calităţi la alegerea
mijloacelor individuale de educare a subalternilor săi.
Starea psihică a dispecerului, în mare măsură, depinde şi de
organizarea corectă a muncii acestuia, de planificarea utilajului şi
amplasarea locului de muncă, luând în consideraţie caracteristicile
psihofiziologice şi datele antropometrice ale acestuia.
Baza locului de muncă al dispecerului o constituie pupitrul
de comandă. Pe acesta trebuie să fie raţional amplasat panoul de
dirijare, care îi permite dispecerului exact şi repede să
îndeplinească toate funcţiile ce-i revin, în conformitate cu
informaţia care intervine.
În practică se folosesc următoarele forme de pupitre:
frontal, trapezoidal şi poliedric (semirotund). Cel mai comod
pentru lucrul dispecerului este pupitrul cu panou poliedric.
Panoul pupitrului de comandă, conform gabaritelor şi
amplasării, trebuie să fie comod pentru dispecer, adică să se
construiască cu considerarea posibilităţii de înregistrare scrisă,
examinarea (vizionarea) şi păstrarea documentaţiei curente.
Aparatele pe pupitrul de comandă trebuie să fie amplasate astfel,
ca să se asigure căutarea vizuală optimală şi ca acestea să poată fi
observate de la stânga la dreapta sau de sus în jos.
Pupitrul de comandă trebuie să fie dotat cu o banchetă
specială care asigură menţinerea unei poziţii comode, fără
încordare, de lucru a dispecerului. Fotoliul (scaunul) dispecerului
trebuie să aibă înălţimea banchetei în limitele 400-550 mm.
Înălţimea scaunului este determinată de lungimea picioarelor
omului în poziţia şezând. Capitonarea fotoliului trebuie să fie
igienică – să permită trecerea aerului şi să fie higroscopică.
Faţă de harta oraşului sau a raionului de intervenţie a
unităţii, locul de muncă al dispecerului trebuie astfel amplasat, aşa
68
încât unghiul de observaţie în plan orizontal să constituie nu mai
mult de 45 °.
Cele mai bune condiţii de observaţie se creează atunci,
când unghiul de vedere (câmpul vizual) constituie 30 °(± 15 ° faţă
de normala planului luminat al oraşului, planşetei etc.).
Un factor important al capacităţii de lucru a dispecerului
este microclimatul din încăpere, mai cu seamă temperatura şi
umiditatea. Temperatura înaltă în încăperea dispeceratului sau a
camerei operatorului influenţează negativ asupra eficacităţii
lucrului dispecerului sau operatorului. La temperatura de 24 °C şi
mai mult la dispeceri se reduce volumul memoriei operative, scade
atenţia, apare starea de somnolenţă şi pierderea vigilenţei
(pregătirea de acţiune urgentă). Experienţele au demonstrat, că
timpul reacţiei persoanelor supuse încercării la un sunet neaşteptat
(excitant sonor) la 19 °C este cu 0,08 s mai mic, decât la 24 °C.
Optimale pentru încăperea dispecerului (operatorului) se
consideră temperatura de 19-20 °C şi umiditatea de 30-40 %.
Observaţiile demonstrează, însă, că temperatura la locurile de
muncă a dispecerilor adesea este mult mai mare, faţă de cea
prevăzută şi constituie 26-28 °C. Acest fapt se răsfrânge negativ
asupra stării psihice a dispecerului şi, prin urmare, asupra
îndeplinirii de către acesta a funcţiilor sale de luptă.
Eficacitatea lucrului dispecerului depinde şi de iluminarea
locurilor de muncă. Se consideră, că sensibilitatea generală a
sistemului vizual sporeşte odată cu creşterea nivelului iluminării în
încăpere. Totuşi acest lucru are sens doar în acele cazuri, dacă
majorarea iluminării nu conduce la micşorarea considerabilă a
contrastului.
Asupra eficacităţii lucrului dispecerului afară de iluminare
influenţează caracteristicile speciale ale luminii utilizate. Se
recomandă ca tavanul să reflecte 80-90 % din fluxul de lumină
care cade pe el, pereţii – 50-60 %, panourile – 15-20 %, pardoseala
15-30 %.
Un rol important în capacitatea de muncă a dispecerului îl
are vopsirea încăperilor. Aşa-numitele culori calde (roşu, oranj,
galben) creează impresia de vioiciune (prospeţime), excitare şi
69
trecerea monotonă a timpului. Acestea creează la om senzaţia de
căldură. Culorile reci (albastru, verde, violet) creează impresia de
linişte şi provoacă la om senzaţia de frig. Dacă luăm în
consideraţie, că munca dispecerului decurge monoton, atunci
vopsirea pereţilor în culori roşu-galben, după cum se vede, va fi de
nedorit. Aceste culori, după cum s-a menţionat mai sus,
favorizează senzaţia de scurgere tărăgănată (încetinită) a timpului
şi astfel creează impresia unei zile prelungite de muncă.
De regulă, punctul de dispecerat al garnizoanei sau unităţii
trebuie să se compună din trei încăperi: de lucru, auxiliară
(auxiliare) şi pentru odihnă.
Încăperea principală este cea de lucru. În aceasta se
instalează pupitrul cu aparatura de comandă, aparatura de legătură,
planul luminos al oraşului, panourile de informaţii. Planul luminos
al oraşului trebuie să se amplaseze de-a lungul unui perete al
încăperii. Locul operatorului trebuie să se afle în vârful unghiului
(nu mai mare de 90 °), format de liniile care vin de la punctele
marginale ale planului oraşului. Dimensiunea încăperii de lucru
depinde de numărul panourilor de informaţii.
Încăperile auxiliare servesc pentru instalarea în acestea a
mijloacelor de legătură, de dublare, a magnetofoanelor şi a altei
aparaturi.
Un rol mare în readaptarea psihologică a dispecerului îl are
camera pentru odihnă. Aceasta trebuie dotată cu mobilă
funcţională, forma şi stilul căreia trebuie să se deosebească
cardinal de forma raţională a elementelor încăperii de lucru.
Aflarea într-o astfel de încăpere trebuie să scoată încordarea care
apare la dispecer (operator) în procesul activităţii de muncă, să
reducă oboseala vizuală şi nervoasă. Camerele pentru odihnă se
recomandă a fi înfrumuseţate cu flori, este raţională amplasarea în
acestea a acvariilor.
Organizarea corectă a locului de muncă al dispecerului
favorizează sporirea eficacităţii lucrului acestuia şi, prin urmare, a
activităţii de luptă a efectivului subdiviziunilor de pompieri.

70
 5. Formarea stabilităţii social-psihologice a
subdiviziunii de pompieri
Activitatea de luptă a efectivului subdiviziunilor de
pompieri este o activitate colectivă. Ea condiţionează necesitatea
unei coeziuni înalte a colectivului, formarea la pompieri a
sentimentului de colectivism, pregătirii pentru acţiuni colective cât
mai active de luptă.
În condiţiile îndeplinirii sarcinii de luptă la incendiu
principiul colectivismului efectivului subdiviziunii de pompieri se
manifestă, în primul rând, în solidaritate cu colectivul, în
devotament intereselor de serviciu, în raporturile prieteneşti şi
ajutorul reciproc, în ajutorul dezinteresat în perioada îndeplinirii
sarcinii de luptă.
Indicii principali ai pregătirii de luptă a unităţilor şi a
garnizoanelor serviciului de pompieri sunt pregătirea înaltă moral-
ideologică a efectivului, orientarea psihologică a acestuia la
înfruntarea dificultăţilor şi a pericolelor acţiunilor de luptă pentru
stingerea incendiilor, ordinea exemplară, conform regulamentelor
de executare a serviciului de gardă, disciplina şi caracterul
organizat, nivelul înalt al pregătirii profesionale, experienţa tactică
şi concordanţa subdiviziunilor de pompieri, starea excepţională a
mijloacelor tehnice şi a echipamentului, a mijloacelor de legătură
şi de comandă, adică o aşa stare, la care fiecare grupă, gardă,
unitate, garnizoană şi serviciul de pompieri al ţării în integritate
sunt capabile imediat să înceapă îndeplinirea sarcinii de luptă şi, în
orice situaţie, în cel mai scurt timp, prin acţiuni active şi
hotărâtoare, să lichideze incendiul cu pagube minimale.
Îndeplinirea acestei sarcini, în mare măsură, depinde de
coeziunea (unitatea) efectivului. Aceasta activizează acţiunile de
luptă ale pompierilor, ajută fiecărui combatant şi comandantului să
înfrunte dificultăţile. Formarea unităţii efectivului grupelor,
gărzilor, unităţilor de pompieri este una din problemele principale
ale personalului de conducere al serviciului de pompieri la
realizarea pregătirii psihologice a pompierilor.

71
 Apropierii membrilor colectivului favorizează multe
circumstanţe: îndeplinirea în comun a unor sarcini responsabile la
ocupaţiile tactico-instructive şi la aplicaţii, la ocupaţiile de
pregătire fizică generală şi specială; înţelegerea dependenţei
rezultatelor muncii fiecăruia de succesele întregului colectiv al
grupei, gărzii; stimularea colectivă pentru succesele în pregătirea
de luptă; participarea activă în lucrul obştesc; ajutorul reciproc pe
parcursul diferitor întreceri, petrecerea timpului liber împreună etc.
O condiţie importantă a coeziunii (unităţii) efectivului
grupei, gărzii este schimbul reciproc. Dacă acest fapt este atins,
atunci comandanţii şi pompierii se înţeleg între ei de la primul
cuvânt, fiecare simte alături umărul colegului.
Stabilitatea subdiviziunilor de pompieri depinde de
concordanţa lucrului grupelor, gărzilor, care se atinge în procesul
antrenării deprinderilor de acţiuni comune la ocupaţiile instructive,
îndeosebi, când acestea se efectuează în condiţii apropiate la
maximum de situaţia reală la incendiu.
Formarea stabilităţii subdiviziunilor de pompieri şi a
diferitor servicii ale obiectului, oraşului este necesar să se realizeze
la nivel de garnizoană prin efectuarea instruirii tactice de
specialitate. Aplicaţiile tactice, ca o formă superioară de pregătire
tactică, asigură armonia (concordanţa) subdiviziunilor, antrenarea
acţiunilor reciproce a subdiviziunilor cu serviciile oraşului şi ale
obiectivelor.
Este foarte important, în acest caz, ca la analiza aplicaţiilor
tactice de specialitate să se acorde o atenţie deosebită coeziunii
efectivului şi interacţiunii subdiviziunilor de pompieri atât între
ele, cât şi cu alte servicii: de alimentare cu apă, serviciul energetic,
serviciul gaze, medical etc.
Asupra formării stabilităţii social-psihologice a
subdiviziunii de pompieri exercită influenţă indicii de evaluare a
serviciului efectivului în componenţa gărzii. Aceşti indici de
evaluare (sistemul de baluri de totalizare a serviciului pentru ziua
trecută) sunt elaboraţi în unele subdiviziuni de pompieri.
Aprecierea individuală a activităţii fiecărui pompier stimulează
activismul de luptă al acestuia, conduce la coeziunea efectivului în
72
grupă, gardă, deoarece rezultatele lucrului fiecărui combatant se
răsfrâng asupra rezultatelor lucrului întregului colectiv. Totodată,
se amplifică aspiraţia de a imita pe cei mai buni pompieri, pe
colegii de serviciu care au demonstrat un activism înalt de luptă.
Apreciind rezultatele, conducătorii subdiviziunilor trebuie să ia în
consideraţie iniţiativele manifestate de pompieri, ingeniozitatea,
activităţile la serviciu şi în lucru.
Pentru coeziunea colectivului o mare importanţă o are
totalizarea sistematică a rezultatelor pregătirii de luptă şi
ideologice. Acestea se pot totaliza în cadrul gărzilor – lunar, iar în
cadrul unităţii – trimestrial. La adunarea generală a colectivului se
anunţă nota activităţii efectivului, se anunţă locul care l-a ocupat
grupa şi garda unităţii. Conducându-se de aceasta, şeful unităţii
emite ordin, în care menţionează părţile pozitive şi negative în
activitatea efectivului gărzilor de serviciu şi a grupelor, precum şi
stimulează pe cei mai buni pompieri şi comandanţi.
În formarea stabilităţii social-psihologice a subdiviziunii de
pompieri un rol deosebit îl joacă întrecerile. Acestea au fost şi
rămân un mijloc puternic în dezvoltarea iniţiativei creative a
maselor, una din căile de formare a unui colectiv unit. Întrecerea
favorizează sporirea pregătirii de luptă a subdiviziunilor, educarea
la membrii colectivului a unor calităţi morale înalte, atârnarea
conştiincioasă faţă de muncă, ajutorul reciproc colegial, disciplină
şi spirit organizatoric, creşterea numărului de eminenţi ai pregătirii
de luptă şi ideologică, grupe, gărzi, unităţi eminente ale serviciului
de pompieri. De exemplu, o parte componentă a întrecerii între
efectivele subdiviziunilor serviciului de pompieri este lupta pentru
reducerea timpului de îndeplinire a normativelor de pregătire fizică
generală şi specială, pentru sporirea eficacităţii stingerii
incendiilor, pentru căpătarea clasei de calificare, pentru titlul de cel
mai bun în profesie (şef de ţeavă, şofer, comandant de grupă,
dispecer, şef de gardă, şef de unitate). Condiţiile Regulamentului
privind concursul pentru cel mai bun în profesie prevăd formarea
nu doar a măiestriei profesionale, dar şi sentimentul
responsabilităţii colective pentru lucrul încredinţat.

73
 O importanţă nu mai puţin însemnată, pentru întărirea
unităţii (coeziunii) şi sporirea activismului de luptă al efectivului
subunităţii de pompieri îl are sistemul de stimulare. Pompierii se
stimulează, de exemplu, pentru serviciul cu succes în cadrul gărzii,
pentru incendiul stins efectiv, pentru bărbăţie şi curaj la incendiu.
Stimularea se anunţă efectivului într-o ambianţă solemnă în faţa
careului sau la adunări. Acest fapt influenţează pozitiv asupra
dispoziţiei pompierilor, precum şi mobilizează tot efectivul
subdiviziunii de pompieri la exercitarea cu succes a serviciului şi
îndeplinirea conştiincioasă a datoriei de serviciu.
Asupra formării stabilităţii social-psihologice a grupei sau
gărzii exercită influenţa benefică, stimularea colectivă: mulţumire
(gratitudine) întregului colectiv, anunţată la careul efectivului în
perioada intrării în serviciu; decorarea întregului efectiv al grupei
sau gărzii cu diplomă de onoare sau cu fanion. Astfel de stimulări
formează la pompieri mândria pentru succesul general, simţul
colectivismului. De exemplu, pentru decorarea colectivelor
unităţilor de pompieri, care au învins în întrecerea anuală
(semianuală), poate fi instituit un drapel special trecător, care să se
înmâneze şefului unităţii de pompieri într-o ambianţă solemnă la
adunarea generală sau la conferinţa republicană a activului de
conducere şi a altor participanţi ai serviciului de pompieri (de
exemplu, la ziua pompierului-salvator). Pentru stimularea
efectivului unităţii se stabileşte premiu bănesc. Combinarea
stimulării morale şi materiale motivează pompierii şi personalul de
conducere la sporirea activismului colectiv şi în activitatea de
serviciu.
Stabilitatea social-psihologică a subdiviziunii de pompieri
depinde în mare măsură, de dispoziţia de luptă a efectivului.
Dispoziţia de luptă se compune din obiectivele politice, ideologice,
etice, morale şi psihologice ale fiecărei componente a colectivului
şi a personalităţii într-o perioadă concretă de timp.
Un mijloc de o importanţă deosebită în sporirea dispoziţiei
de luptă este ritualul schimbării gărzilor. Iată de ce şefii
subdiviziunilor de pompieri trebuie să acorde o atenţie deosebită
asupra clarităţii organizării şi efectuării acestora. Schimbarea
74
gărzii trebuie să se efectueze într-o ambianţă de solemnitate
emoţională, pentru ca la comanda şefului gărzii care intră în
schimb „La schimb” efectivul să se pătrundă de sentimentul
responsabilităţii pentru soarta obiectivului protejat, a raionului,
oraşului. O influenţă psihologică extrem de mare, asupra
pompierului, o are instruirea efectivului de luptă. Instruirea nu
doar creează premize favorabile pentru dispunerea individuală
corespunzătoare a pompierului, dar şi formează obiective colective
(concepţii, păreri) la întregul colectiv (efectiv) al gărzii de serviciu,
influenţează asupra calităţii exercitării serviciului. Anume
instruirea efectivelor de luptă este începutul acţiunilor comune a
efectivului gărzii de serviciu. În acest moment se manifestă
sentimentul solidarităţii de grup şi a tovărăşiei (prieteniei), apare
obiectivul colectiv general pentru soluţionarea sarcinilor de luptă
la incendiu.
În unităţile de pompieri reglementarea primirii şi predării
schimbului include în sine şi măsurile de înviorare psihologică a
efectivului gărzii care intră în serviciu. Esenţa înviorării
psihologice constă în aceea, că comandantul grupei sau şeful gărzii
controlează cunoştinţele pompierilor, ale şoferilor autospecialelor,
conform obligaţiilor prevăzute de tabelul efectivului de luptă, locul
dislocării unui sau altui obiectiv, clădire, edificiu, caracteristica
tactică-antiincendiu, locul surselor de apă, cea mai scurtă cale de
acces etc. Această chestionare fugitivă a efectivului gărzii care
intră în serviciu permite mobilizarea acesteia la îndeplinirea cu
succes a sarcinii de luptă, în cazul izbucnirii incendiului, în raionul
de intervenţie a unităţii.
O mare importanţă pentru pregătirea de luptă a gărzii o are
dispoziţia efectivului. Aceasta depinde de mai mulţi factori, de
exemplu, de bunăstarea familiei, relaţiile cu colegii, succesele în
serviciu, stilul de conducere a personalului ierarhic superior,
îngrijirea estetică a încăperilor igienico-sanitare ale unităţii etc.
Şeful subdiviziunii trebuie să poată simţi dispoziţia subalternilor şi
să o orienteze în făgaşul necesar. Conducătorii trebuie să se afle în
vâltoarea vieţii cotidiene, să o cunoască sub toate aspectele, să
determine corect şi în orice moment dispoziţia maselor,
75
necesităţile reale ale acestora, aspiraţiile, gândurile, să poată
determina, fără nici o umbră de idealizare falsă, gradul de
conştiinţă al acestora, să poată să câştige încrederea oamenilor prin
comportamentul lor civic, grija permanentă faţă de necesităţile
acestora.
Dispoziţia efectivului, în mare măsură, depinde de relaţiile
reciproce, gradul de simpatie şi antipatie a membrilor colectivului
unul faţă de altul. Psihiatrul L. Zemskov scria că, chiar şi într-un
colectiv sănătos, pot exista nişte relaţii reciproce atât de complicate
şi subtile între grupe mici, iar, îndeosebi, în interiorul acestor
grupe mici (brigadă, echipă, apartament, familie etc.) care,
nicidecum nu favorizează întărirea sănătăţii neuro-psihice a
oamenilor. În realitate, există oameni care sunt incompatibili unul
faţă de altul. Apare o asemenea persoană în colectiv şi începe un
lucru inexplicabil cu persoanele care-l înconjoară. Aceştia
demonstrează nervozitate, se stabileşte o atmosferă de intoleranţă
şi iritare, scade brusc productivitatea muncii. Este clar că, în
subdiviziunile serviciului de pompieri, nu totdeauna este posibil a
evita prezenţa unor asemenea colaboratori, care manifestă antipatie
reciprocă, însă este posibil, în cel mai rău caz, să nu se admită
relaţia apropiată a unor asemenea persoane.
Compatibilitatea psihologică a oamenilor este importantă
pentru formarea oricărui colectiv, dar îndeosebi este necesară
pentru colectivul serviciului de pompieri, activitatea căruia, în
majoritatea cazurilor, se desfăşoară în condiţii extremale. A nu lua
în consideraţie factorul compatibilităţii psihologice, la formarea
stabilităţii social-psihologice a subdiviziunii de pompieri, este un
lucru inadmisibil. În caz contrar acest fapt poate conduce la urmări
ireparabile la lichidarea incendiului şi chiar la pieirea oamenilor.
Incompatibilitatea psihologică nu este doar o deosebire de
valori, lipsa legăturilor prieteneşti, lipsă de respect sau ostilitate
unul faţă de altul. Savanţii au stabilit, că incompatibilitatea
prezintă incapacitatea de înţelegere a unuia cu altul în situaţiile
critice, nesincronizarea reacţiilor psihomotore, deosebiri ale
atenţiei, gândirii şi alte calităţi, înnăscute sau căpătate, ale
personalităţii care împiedică activitatea în comun.
76
 Sunt deosebite trei tipuri de compatibilitate psihologică:
psihofiziologică, social-psihologică şi social-ideologică.
Compatibilitatea psihofiziologică se bazează pe
asemănarea (potrivirea) temperamentelor. Ea este condiţionată de
sincronizarea ritmului lucrului efectuat în comun, adică de acea
activitate comună, la care se cere coordonarea precisă a mişcărilor
lucrătorilor. De exemplu, lucrul şoferului şi al pompierului la
instalarea autospecialei la hidrantul de incendiu, la bazinul de apă,
instalarea de către pompieri a scării mobile etc.
Compatibilitatea social-psihologică este un fenomen mai
complicat. Ea include în sine deosebirile personale cunoscute, care
fac posibilă completarea reciprocă a caracterelor, valabilitatea
personalităţilor de a îndeplini diferite roluri sociale. De exemplu,
îndeplinirea rolului social de şef sau şef-adjunct al unităţii de
pompieri. La selectarea şi numirea persoanelor în funcţia de şef al
unităţii, şef-adjunct al unităţii este de dorit să se ia în consideraţie
următoarea regulă. La un şef „iute, aprins” trebuie numit un
adjunct liniştit, echilibrat şi, din contră, la un şef liniştit, raţional al
unităţii – un adjunct emoţional înflăcărat, care posedă fantezie.
Compatibilitatea social-ideologică se bazează pe
comunitatea valorilor ideologice, pe asemănarea obiectivelor
sociale, conform intensităţii şi direcţionării, faţă de cele mai
importante fapte ale activităţii, faţă de realizarea anumitor interese.
Grupele compuse cel mai reuşit, din punct de vedere al
compatibilităţii psihofiziologice (echipe, detaşamente, gărzi ale
serviciului de pompieri), constau din oameni care au nu
doar o anumită comunitate de interese, dar şi compatibilitate
neuro-emoţională şi de comportament a reacţiilor la acţiunea
diferitor factori. Practica demonstrează că, în asemenea echipe
există tendinţa de echilibrare a caracterelor, gusturilor şi
deprinderilor oamenilor. Dacă în echipă sau gardă se vor pomeni
persoane psihologic incompatibile atunci acestea se vor irita unele
pe altele prin înfăţişarea lor exterioară, prin maniere, fapte, cuvinte
şi în final pot deveni duşmănoase unele altora. Orice emoţie
negativă, în timpul îndeplinirii la incendiu a unei sarcini comune

77
de luptă, poate să se transforme într-o stare de afect (reacţie
violentă) care poate conduce la fapte nesăbuite (nesocotite).
Stabilitatea social-psihologică a subdiviziunii de pompieri
depinde nu doar de compatibilitatea psihologică, dar şi de climatul
moral-psihologic care s-a format în colectiv.
Prin climat moral-psihologic al colectivului se înţelege
caracterul relaţiilor reciproce dintre membrii acestui colectiv,
dispoziţia care predomină în colectiv. La fiecare pompier sau alt
colaborator, al unităţii de pompieri, există atitudinea interioară
proprie faţă de profesia sa, faţă de colegii de serviciu, faţă de
îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, cu alte cuvinte, viziunea
proprie asupra acestora. Suma obiectivelor (scopurilor) tuturor
membrilor colectivului (relaţiile de prietenie şi colaborare, idem ca
şi cele de duşmănie, ură, autoizolare etc.) creează climatul
psihologic general sau atmosfera psihologică în subdiviziune.
Rolul climatului moral-psihologic în subdiviziunile
serviciului de pompieri este deosebit de mare. De faptul, ce fel de
atmosferă psihologică predomină în subdiviziune depinde, în mare
măsură, eficacitatea îndeplinirii sarcinii de luptă la incendiu,
concordanţa echipelor de luptă, înţelegerea, ajutorul reciproc şi
starea disciplinei. Indisciplina, chiar şi a unui singur membru al
subdiviziunii de pompieri, influenţează negativ asupra celorlalte
persoane. Acest fapt poate conduce la scăderea considerabilă a
pregătirii de luptă a subdiviziunii, să se manifeste negativ asupra
eficacităţii îndeplinirii sarcinilor de luptă ale acesteia. Iată de ce se
cere o atârnare intolerantă faţă de persoanele care încalcă
disciplina, faţă de trântori, de dezorganizatori. Însă în acest caz, la
fel precum în procesul de instruire a pompierilor, se cere o
abordare individuală. Unii pot să se atârne neglijent faţă de
propriile obligaţii din cauza unei ofense false (consideră că au fost
nedreptăţiţi, nu au fost menţionaţi sau nu li s-a acordat atenţia
cuvenită), pe când alţii joacă rolul de dezorganizatori ca să se
evidenţieze pe fondul celorlalţi, a treia categorie de persoane este
infectată de psihologia haosului etc. Totdeauna este necesar să se
cunoască motivele individuale ale comportamentului şi să se
determine formele optimale de influenţă pedagogică asupra acestor
78
persoane. Pe unul este suficient să-l menţionăm sau pur simplu să-l
lăudăm şi acesta va avea un compotament conştiincios faţă de
serviciu, al doilea trebuie transferat la altă funcţie, al treilea - în
altă gardă sau unitate din cauza incompatibilităţii cu colegii de
serviciu, cu al patrulea se cere o discuţie individuală, al cincilea
trebuie supus discuţiei colective cât mai aspră, al şaselea trebuie
concediat din subdiviziune etc. Toată această activitate trebuie să
fie orientată spre educarea unei conştiinţe înalte a efectivului,
privind îndeplinirea obligaţiei de serviciu.
Aşadar, tactica conducerii cu subdiviziunea de pompieri
trebuie să fie dinamică, să se modifice în funcţie de creşterea
conştiinţei efectivului, disciplinei, responsabilităţii şi
colectivismului acestuia. De menţionat, că în cazul unei discipline
şi conştiinţe ideale a participanţilor la o activitate comună,
conducerea cu o asemenea subdiviziune ar putea să semene mai
mult cu conducerea blândă a unui dirijor. Conducerea cu colectivul
poate căpăta forme aspre, dictatoriale, dacă lipsesc conştiinţa şi
disciplina ideală. Rolul principal în formarea colectivelor
subdiviziunilor de pompieri aparţine personalului de conducere.
Conducătorul contemporan trebuie să îmbine organic în
propria persoană ideologia cu competenţa profundă, disciplina cu
iniţiativa şi abordarea creativă a activităţii. În acelaşi timp, pe orice
sector, conducătorul trebuie să ia în consideraţie şi aspectele
social-politice şi educaţionale, să fie receptiv (sensibil) faţă de
oameni, faţă de necesităţile şi cerinţele acestora, să servească drept
exemplu în lucru şi în activitatea cotidiană.
Conducerea neîndemânatică (stângace) cu subunităţile de
pompieri, după cum demonstrează practica, conduce la conflicte
acute care influenţează negativ nu doar asupra eficacităţii
acţiunilor de luptă ale efectivului, dar şi asupra stării neuro-psihice
a acestuia, asupra sănătăţii oamenilor.
Cauze pentru izbucnirea conflictelor în subdiviziunile de
pompieri sunt multiple, însă cele mai răspândite dintre ele sunt:
lipsa de experienţă a şefului unităţii (gărzii) în lucrul cu
subalternii, în conducerea cu colectivul; imperfecţiunea
caracterului şefului unităţii şi, în primul rând, asprimea acestuia în
79
atitudinea faţă de subalterni, grosolănia, lipsa de educaţie; nivelul
scăzut al disciplinei şi conştiinţei la efectivul unităţii, prezenţa în
colectiv a persoanelor egoiste, a dezorganizatorilor serviciului.
Conflictele nu sunt un lucru inevitabil, acestea pot fi
prevenite. În prevenirea conflictelor rolul principal îi aparţine
conducătorului. Exemplul personal de comportament tacticos, de
amabilitate creează o atmosferă de înţelegere reciprocă, de
încredere. Lipsa de fermitate (stăpânire de sine) la conducător
creează o situaţie de nervozitate în care adesea apar conflicte
psihologice nemotivate.
Este foarte important ca între conducătorul unităţii şi
adjunctul acestuia să existe concordanţă în acţiuni. Între ei sunt
inadmisibile conflictele, deoarece acestea se transmit foarte repede
colectivului. Deoarece fiecare parte conflictuantă caută sprijin într-
o grupă sau alta a colectivului, în subdiviziune foarte rapid apar
tabere conflictuale. În asemenea cazuri se cere intervenţia
„chirurgicală” din partea conducerii de vârf a serviciului de
pompieri. Iniţiatorii conflictului trebuie înlăturaţi din componenţa
colectivului dat şi transferaţi într-o altă subdiviziune. Înlăturarea
persoanelor conflictuale din colectiv, de regulă, normalizează
ambianţa (situaţia) în unitate, subdiviziune.
Dacă conflictul a izbucnit în gardă, echipă, şeful unităţii
trebuie imediat să se implice în lupta (ostilitatea) subalternilor.
Chiar dacă acesta nu este în stare să lichideze cauza conflictului cu
forţele proprii, însuşi faptul intervenţiei lui favorizează eliberarea
emoţiilor negative la persoanele aflate în conflict, sporeşte
autoritatea conducătorului (şefului).
La normalizarea relaţiilor un rol esenţial revine
colectivului, de aceea este raţional ca contradicţiile, părţilor aflate
în conflict, să fie scoase la dezbaterea întregului colectiv sau la
judecata colegială. Opinia publică a colectivului influenţează
pozitiv asupra părţilor aflate în conflict asupra depăşirii
contradicţiilor.
La discutarea conflictului trebuie luate în consideraţie
particularităţile psihologice individuale ale persoanelor care au
iniţiat conflictul. Faţă de unul este recomandabil a folosi
80
convingerea, iar de la altul se va cere încetarea imediată a
comportamentului nedemn (infam), iar în unele cazuri ajută doar
avertizarea referitor la posibilele urmări administrative sau
disciplinare.
Una din căile principale ale profilaxiei conflictelor este
organizarea punctuală a serviciului şi principialitatea în relaţiile cu
subalternii. Comandantului sau altui conducător al unităţii le este
util să cunoască că, conflictul poate să izbucnească în rezultatul
subaprecierii lucrului subalternilor. În profilaxia unor asemenea
conflicte conducătorii trebuie mai frecvent să folosească elogiul
(lauda) decât mustrarea. Mustrarea trebuie folosită doar atunci,
când eşti convins că subalternii nu au dreptate.
Conducătorul unităţii, comandantul subdiviziunii, a
aparatului serviciului de pompieri trebuie să fie foarte flexibil în
aplanarea conflictului şi să ţină cont de starea psihică a
subalternilor. Trebuie de reţinut că părţile aflate în conflict sunt
foarte excitate (agitate). În asemenea cazuri este posibilă insultarea
reciprocă şi chiar ignorarea dispoziţiilor de serviciu, dacă unul din
iniţiatorii conflictului ocupă o funcţie mai superioară. Şeful unităţii
trebuie să fie foarte atent când ascultă lămuririle părţilor, să
demonstreze o atitudine plină de tact, ca să nu aprindă, involuntar,
spiritele. Nu se admite, nici într-un caz, din mers o parte să o
învinuim, iar alta să o apărăm. Trebuie de împrospătat în memorie
şi de expus faptul că, cândva, părţile conflictuale erau foarte
prietenoase, lucrurile mergeau strună, erau eminenţi ai serviciului
etc. Prin această acţiune se poate elibera încordarea psihologică,
starea de iritare şi doar după aceasta se va trece la analiză
conflictului. La analiza conflictului nu trebuie mers, niciodată, pe
cale eronată, la care ne pot împinge părţile aflate în conflict. Din
timp trebuie colectate datele obiective necesare, despre
personalitatea persoanelor aflate în conflict, a stabili cauza iniţială
a conflictului, poate chiar e necesar a lăuda părţile aflate în
conflict, pentru o anumită sârguinţă manifestată în cadrul
serviciului.

81
 Conflictele pot fi aplanate pe diferite căi, esenţial este să ne
conducem, în asemenea cazuri, de interesele serviciului, de
principiile general umanitare, de codul deontologic.
Aşadar, la formarea stabilităţii social-psihologice a
subdiviziunii de pompieri este necesar: a lămuri efectivului
importanţa socială a lucrului în organele serviciului de pompieri, a
stimula orice fel de activitate referitor la solidarizarea colectivului;
a dezvolta conştiinţa, relaţiile de prietenie şi colegialitate, a
consolida autoritatea personalului de conducere; a respecta cu
stricteţe cerinţele Regulamentelor activităţilor de luptă şi de
serviciu; a completa echipele, gărzile cu luarea în consideraţie a
particularităţilor psihologice individuale şi a compatibilităţii
psihologice a efectivului; a purta permanent grija subalternilor, a
satisface cerinţele şi interesele raţionale ale acestora; a crea
condiţii pentru un climat psihologic favorabil în subdiviziune.

82
 6. Bazele pregătirii tactice în cadrul
serviciului de pompieri

6.1. Destinaţia, scopul şi problemele pregătirii tactice

de specialitate

Stingerea incendiului este un complex de soluţii

manageriale şi acţiuni de luptă, orientate spre asigurarea securităţii
oamenilor, animalelor, salvarea bunurilor materiale şi lichidarea
arderii. De rând cu asigurarea subdiviziunilor de pompieri cu
mijloace tehnice şi de stingere, cu autospeciale şi diverse
echipamente succesul stingerii incendiului, în mare măsură,
depinde de nivelul pregătirii tactice a participanţilor la operaţiile
de stingere.
Pregătirea tactică de specialitate (P.T.S.) este un proces
continuu de instruire a colaboratorilor organelor de conducere cu
forţele şi mijloacele la incendiu, orientat spre ridicarea nivelului de
cunoştinţe profesionale, formarea deprinderilor şi abilităţilor de
conducere cu forţele şi mijloacele la incendii. P.T.S. reuneşte
ansamblul de principii, forme şi metode de instruire şi educaţie a
subdiviziunilor de pompieri, a personalului de conducere cu scopul
asigurării unei pregătiri profesionale corespunzătoare de conducere
cu forţele şi mijloacele la incendiu şi realizarea unor acţiuni de
luptă reuşite în diferite situaţii: ziua şi noaptea, la înălţime mare şi
în subsoluri, în condiţii de temperaturi joase şi înalte, de explozii şi
prăbuşire de construcţii şi alţi factori periculoşi ai incendiului.
P.T.S. se efectuează cu luarea în consideraţie a parametrilor
dezvoltării şi stingerii incendiilor, a caracterului sarcinilor stabilite.
În rezultatul P.T.S. efectivul de pompieri şi personalul de
conducere al serviciului de pompieri capătă cunoştinţe teoretice şi
deprinderi practice de folosire a diferitor metode şi procedee de
aplicare a mijloacelor de stingere pentru lichidarea arderii la
incendiu. În procesul pregătirii tactice se formează calităţile
intelectuale şi morale, stăpânirea de sine (autocontrolul) şi voinţa,
fermitatea şi stabilitatea de lucru în condiţiile acţiunii factorilor
83
periculoşi ai incendiului. Pentru atingerea acestor performanţe în
P.T.S. se folosesc poligoane speciale de instrucţie, fâşii de foc,
mijloace tehnice contemporane (inclusiv tehnica de calcul). Toate
acestea favorizează formarea gândirii tactice, atât la personalul de
conducere, cât şi la pompieri.
Gândirea tactică este procesul de studiere şi analiză a
situaţiei la incendiu şi de adoptare la timp a soluţiilor, orientate
spre organizarea acţiunilor de luptă la incendiu, care pot fi
adoptate doar în baza cunoştinţelor profunde şi multilaterale din
multe domenii ştiinţifice, cu luarea în consideraţie a posibilităţilor
tactice a subdiviziunilor de pompieri.
Este necesară dezvoltarea permanentă a flexibilităţii
gândirii tactice, datorită căreia se asigură aprecierea rapidă şi la
timp a situaţiei la incendiu şi corectarea soluţiilor adoptate
anterior. În unele cazuri situaţia poate lua o aşa întorsătură, încât
toate procedeele şi acţiunile cunoscute, care anterior au fost
folosite de către personalul de conducere în acţiunile de luptă cu
focul, să nu aducă rezultatul dorit. Într-o asemenea situaţie doar
persoana care posedă o gândire tactică flexibilă va putea găsi nişte
metode noi, neordinare, care îi vor permite să obţină succes în
stingerea incendiului.
În procesul P.T.S. a personalului de conducere trebuie
formate şi antrenate agerimea şi cutezanţa gândirii tactice,
deoarece timpul pentru adoptarea soluţiei, privind acţiunile de
luptă la incendiu, este foarte limitat şi depinde de caracterul
modificării situaţiei la incendiu. Cunoscând responsabilitatea
pentru soluţia adoptată la stingerea incendiului real unii
conducători, adesea, refuză soluţia corectă şi argumentată. Acest
fapt, în multe cazuri, conduce la pasivitate (inacţiune), aşteptând
sosirea la incendiu a şefului operativ superior. Iată de ce la
personalul care conduce primele subdiviziuni, sosite la incendiu,
trebuie format curajul în adoptarea soluţiilor, de care, în mod
direct, depinde rezultatul stingerii incendiului. Adoptând soluţiile,
colaboratorii organelor de conducere cu forţele şi mijloacele sosite
la incendiu trebuie să le argumenteze, în baza analizei situaţiei şi a

84
aprecierii posibilităţilor tactice ale subdiviziunilor care participă la
stingere.
Pentru îndeplinirea sarcinilor şi soluţiilor adoptate, puse în
faţa subunităţilor preocupate de stingerea incendiului, personalul
de conducere trebuie nu doar să posede gândire tactică dezvoltată,
dar şi calităţi volitive corespunzătoare: nivel înalt de disciplină,
perseverenţă în atingerea scopului, independenţă, spirit de
iniţiativă, fermitate şi dârzenie. Pentru formarea acestor calităţi, la
lecţiile tactice trebuie creată aşa situaţie care la maximum ar fi
asemănătoare cu situaţia reală la incendii, iar aprecierea corectă a
acesteia, adoptarea soluţiilor efective şi efectuarea acţiunilor
corespunzătoare să fie legate de încordare psihologică şi fizică,
morală şi intelectuală de înalt nivel.
Prin urmare, P.T.S. are scopul: a crea la conducători calităţi
morale şi de luptă de înalt nivel, sentimentul ajutorului reciproc şi,
totodată, al responsabilităţii personale pentru îndeplinirea
obligaţiei de serviciu, cumpătare (autocontrol), fermitate şi
stabilitate psihologică pentru lucrul în condiţii extrem de dificile;
să înveţe efectivul să îndeplinească cu iscusinţă obligaţiile, legate
de activitatea de luptă cu focul, în strictă corespundere cu cerinţele
regulamentelor, instrucţiunilor şi regulilor de securitate şi sănătate
în muncă; să educe spiritul comportamentului grijuliu faţă de
echipamentul şi mijloacele tehnice de intervenţie; să pregătească
echipele şi gărzile pentru îndeplinirea coordonată a acţiunilor de
luptă la incendii; perfecţionarea permanentă a cunoştinţelor tactice
de specialitate, dezvoltarea gândirii tactice şi a deprinderilor
practice la personalul de conducere privind conducerea cu forţele
şi mijloacele la incendiu; a pregăti subunităţile şi garnizoanele
serviciului de pompieri pentru interacţiune cu alte servicii ale
oraşelor şi ale obiectivelor în condiţiile unor situaţii operative
complicate şi pentru efectuarea măsurilor de protecţie civilă; a
efectua regulat analiza acţiunilor de luptă ale subdiviziunilor de
pompieri în scopul înlăturării la timp a neajunsurilor şi
implementarea experienţei înaintate a propriei şi a altor garnizoane
în organizarea şi efectuarea P.T.S.; a perfecţiona deprinderile
personalului de conducere în domeniul organizării instruirii şi
85
educaţiei subalternilor; a forma deprinderi, la conducători, privind
studierea particularităţilor tactico-operative ale obiectivelor de
importanţă majoră şi a celor cu pericol sporit de explozie-incendiu
şi de incendiu.
Pentru soluţionarea sarcinilor şi problemelor menţionate
ale P.T.S. a efectivului de pompieri este necesar: a planifica
minuţios activităţile de instruire; un nivel înalt de pregătire a
conducătorilor cursurilor (activităţilor didactice) şi a bazei tehnico-
materiale, fapt care permite a ţine cursurile la un nivel înalt
metodic, teoretic şi practic; atârnarea conştiincioasă a întregului
efectiv faţă de însuşirea materialului instructiv şi ridicarea
nivelului propriu de măiestrie profesională; includerea
(implementarea) în procesul de instruire a pregătirii psihologice şi
a lucrului sistematic asupra îndeplinirii normativelor stabilite.
Una din condiţiile esenţiale ale pregătirii efectivului de
pompieri în sistemul P.T.S. este respectarea strictă a regulilor de
securitate şi sănătate în muncă la stingerea incendiilor, care se vor
studia la fiecare lecţie.

6.2. Formele principale de organizare a pregătirii

tactice de specialitate

P.T.S. a subdiviziunilor de pompieri şi a personalului de

conducere se efectuează în cadrul lecţiilor teoretice şi practice.
Teoria P.T.S. reflectă formele raţionale de instruire a efectivului
serviciului de pompieri. Partea practică a P.T.S. permite
consolidarea cunoştinţelor teoretice referitor la metodele şi
procedeele de efectuare a acţiunilor de luptă la incendii şi de
conducere cu forţele şi mijloacele de intervenţie la diferite
obiective în situaţii variate (diverse).
Toată pregătirea tactică de specialitate a efectivului
serviciului de pompieri poate fi împărţită, condiţional, în două
tipuri: P.T.S. a subunităţilor de pompieri şi P.T.S. a personalului
de conducere. Fiecărui tip de P.T.S. îi corespund anumite forme de

86
organizare. În continuare se vor studia formele principale de
organizare a P.T.S. în serviciul de pompieri.
Lecţiile, privind studierea particularităţilor stingerii
incendiilor la diferite obiective, se efectuează în cadrul P.T.S. a
subunităţilor şi a personalului de conducere al serviciului de
pompieri la care se studiază: particularităţile dezvoltării incendiilor
la obiective concrete; metodele şi procedeele de efectuare
(realizare) a acţiunilor de luptă cu focul; mijloacele de stingere
folosite, într-o situaţie sau alta, la incendii; particularităţile
pericolului de incendiu ale proceselor tehnologice etc. Aceste lecţii
precedează activităţile practice de P.T.S. ale subdiviziunilor şi a
personalului de conducere la aceste obiective.
Studierea tactico-operativă a raioanelor şi a obiectivelor
protejate este una din principalele forme ale P.T.S. În cadrul
acestor lecţii se studiază particularităţile organizării acţiunilor de
luptă la stingerea incendiilor în raionul de intervenţie a unităţii de
pompieri, precum şi la obiectivele deosebit de importante şi cu
pericol mare de explozie-incendiu din alte raioane, deservite de
garnizoană, la care se deplasează garda pentru stingerea incendiilor
în cazul apelurilor cu număr sporit. Această formă de instruire
precedează toate activităţile practice.
Soluţionarea problemelor tactice de specialitate este forma
principală de instruire practică a efectivului unităţilor
(subdiviziunilor) serviciului de pompieri. La soluţionarea
problemelor tactice se şlefuiesc, în ansamblu, acţiunile şi
interacţiunea efectivului echipelor şi a gărzii la stingerea
incendiilor, la obiectivele concrete, în situaţie reală. Această formă
de instruire permite a perfecţiona deprinderile practice de lucru ale
efectivului, precum şi cunoştinţele şi iscusinţa comandanţilor de
echipă şi a şefilor gărzilor, care permit acestora a organiza
conducerea cu forţele echipei şi a gărzii la incendiu.
Analiza incendiilor este cea mai generală formă de instruire
pentru toate tipurile de P.T.S., deoarece permite a examina şi a
aprecia acţiunile subdiviziunilor şi a conducătorilor în situaţie
reală la incendii concrete. Analiza dă posibilitate a populariza pe
larg cele mai noi realizări în domeniul teoriei şi practicii stingerii
87
incendiilor, a elucida neajunsurile, care au fost admise în procesul
stingerii şi a determina (stabili) căile de lichidare a acestora.
Exerciţiile în grup este cea mai activă formă a P.T.S. care
se foloseşte cu succes pentru antrenarea şi dezvoltarea gândirii
tactice, formarea abilităţilor, a capacităţilor organizatorice şi a
deprinderilor profesionale la îndeplinirea obligaţiilor
conducătorului stingerii incendiului (C.S.I.), şefului statului major
de stingere a incendiului, adjunctului acestuia, şefului serviciului
logistic, şefului de sector, şefului sectorului de luptă şi a altor
persoane oficiale din cadrul organelor de conducere. Această
formă de ocupaţii instructive este raţional a fi folosită după
studierea tactico-operativă a obiectivului, precum şi înaintea
efectuării aplicaţiilor tactice de specialitate.
Aplicaţiile tactice de specialitate sunt forma supremă a
P.T.S. La efectuarea aplicaţiilor concomitent se perfecţionează
măiestria tactică a conducătorilor de a conduce cu forţele şi
mijloacele la incendiu şi deprinderile tactice ale subdiviziunilor la
stingerea incendiilor complicate, de mari proporţii, când sunt
antrenate forţe şi mijloace considerabile ale serviciului de
pompieri şi a altor servicii ale oraşului sau ale obiectivului. În
cadrul aplicaţiilor, în complex, se folosesc toate cunoştinţele şi se
şlefuiesc dibăcia şi deprinderile căpătate de către efectivul
subunităţilor, de către personalul de conducere al unităţilor şi
garnizoanelor în sistemul pregătirii ordinare şi de luptă.
Afară de aceasta, la P.T.S. a personalului de conducere se
folosesc următoarele forme de organizare: stagierea pe lângă
personalul operativ de serviciu; conferinţele şi seminarele
teoretico-ştiinţifice şi practice; pregătirea de sine stătător a
referatelor, rapoartelor, documentelor operative etc. În fig. 6.1 este
prezentată schema pregătirii tactice de specialitate (P.T.S.).
P.T.S. a subdiviziunilor şi a personalului de conducere se
efectuează permanent. În sistemul pregătirii de serviciu,
conducătorii susţin regulat examene privind cunoaşterea
documentelor directive, a tacticii de stingere a incendiilor la
diferite obiective, a caracteristicilor tactico-tehnice a
autospecialelor şi a dibăciei de lucru cu agregatele acestora,
88
precum şi referitor la cunoaşterea raioanelor şi a obiectivelor
protejate. Însuşirea măiestriei tactico-operative, perfecţionarea
cunoştinţelor, iscusinţei şi deprinderilor nu este un lucru benevol,
ci obligaţia de serviciu a întregului personal de conducere.

Fig. 6.1. Schema pregătirii tactice de specialitate (a pompierilor)

89
 6.3. Procesul instruirii, principiile de bază şi
metodele de instruire

În sistemul pregătirii de serviciu şi de luptă, conţinutul

procesului de instruire a subdiviziunilor de pompieri şi a
personalului de conducere este determinat de planurile
corespunzătoare de învăţământ, de programe, instrucţiuni şi
îndrumare. Acest conţinut trebuie să fie suficient pentru pregătirea
şi perfecţionarea specialiştilor de nivel înalt care corespund
cerinţelor actuale. Procesul de instruire în sistemul P.T.S. este
orientat spre formarea la personalul de conducere a abilităţilor
corespunzătoare să-i înarmeze cu cunoştinţe teoretice, să le cultive
calităţi înalte moral-psihologice şi de luptă, să le sporească nivelul
intelectual, să le dezvolte puterea fizică, precum şi să-i pregătească
din punct de vedere psihologic pentru activitatea de luptă la
incendii.
Din punct de vedere structural procesul de instruire
prezintă în sine activitatea reciproc legată dintre persoana care
instruieşte şi persoanele instruite. Instructorul transmite
cunoştinţele sale, totodată, pentru sporirea eficacităţii instruirii,
exercită influenţă asupra psihicului cursanţilor cu diverse mijloace
de influenţă pedagogică. Cursanţii reacţionează activ la influenţa
instructorului şi însuşesc anumite cunoştinţe, dibăcie şi deprinderi.
Astfel, ambele părţi sunt indisolubil legate şi reciproc active. În
calitate de instructori (profesori) în sistemul P.T.S. se prezintă
personalul de conducere, care răspunde, conform obligaţiilor de
funcţie, de organizarea stingerii incendiilor. Prin urmare, pentru
realizarea procesului de instruire la un nivel înalt, personalul de
conducere trebuie să cunoască bazele pedagogiei şi să aibă
deprinderi corespunzătoare de predare. Un lucru important în
procesul de instruire este activitatea cognitivă (de cunoaştere) a
cursanţilor. Însuşind materialul predat, cursanţii însuşesc aceea ce
demult se foloseşte în practică, în mod deschis, însă aceste
adevăruri aceştia le descoperă din nou. Profunzimea activităţii de
cunoaştere a cursanţilor, într-o măsură considerabilă, depinde de
metodele de predare. În cazul expunerii explicativ-ilustrative a
90
materialului didactic atenţia cursanţilor se concentrează asupra
înţelegerii şi memorizării materialul expus. În cazul predării
problematice ascultătorii caută singuri adevărul sub conducerea
lectorului, acumulând cunoştinţe în rezultatul soluţionării
problemelor creative nestandarde. În cazul desfăşurării instruirii
prin rezolvarea practică a problemelor, ascultătorii îşi dezvoltă
capacităţile creative mai uşor, mai bine îşi dezvoltă gândirea
analitică.
Începutul procesului de însuşire a cunoştinţelor este
formularea şi înţelegerea problemei legată de cunoaştere. Rolul
lectorului la această etapă constă în aceea, ca problema formulată
de el în procesul lecţiei să fie înţeleasă de ascultători. Problemele
practice excită interesul ascultătorilor şi formează dorinţa de a le
soluţiona. Într-o măsură considerabilă acest fapt se realizează
atunci, când sarcina de cunoaştere se pune problematic, se bazează
pe cunoştinţele şi experienţa cursanţilor şi favorizează acumularea
abilităţilor practice. Percepţia decurge în diferite forme: pe calea
urmăririi asupra fenomenelor şi acţiunilor, ascultând vorbirea şi
citind textul, soluţionând probleme practice, prin efectuarea
acţiunilor sau prin combinarea ascultării şi observaţiei, citirea şi
soluţionarea problemelor practice.
Lectorii (instructorii) trebuie să creeze toate condiţiile ca
cursanţii să conştientizeze profund materialul studiat.
Conştientizarea (înţelegerea) materialului didactic este veriga
principală a procesului de acumulare a cunoştinţelor. Esenţa
acestui proces constă în prelucrarea logică a percepţiilor şi a
imaginilor care s-au format, în clarificarea esenţei noţiunilor
ştiinţifice, în formularea propriilor concluzii.
În procesul instruirii este foarte important să se asigure nu
doar perceperea şi înţelegerea materialului, dar şi consolidarea
acestuia. Memoria omului are proprietatea de a pierde (uita) repede
informaţia căpătată. Procesul de uitare poate fi exprimat în timp
printr-o curbă descendentă (descrescândă): la început pierderea
informaţiei se desfăşoară rapid, apoi mai încet. Prin urmare, este
foarte important să se prevină uitarea rapidă a materialului didactic
imediat după studierea acestuia. Lectorul poate atinge acest scop
91
prin repetarea şi consolidarea materialului predat anterior în timpul
transmiterii noilor cunoştinţe, precum şi prin soluţionarea unui
complex de probleme, mai cu seamă, probleme practice.
Scopul principal al instruirii este folosirea cunoştinţelor
căpătate în practică. Acest lucru se realizează: la efectuarea
diferitor sarcini practice în laboratoare speciale sau în aule; în
procesul activităţii de luptă la soluţionarea problemelor tactice
pompiereşti pe teren; în timpul desfăşurării aplicaţiilor tactice ale
pompierilor. Activităţile practice permit formarea unui sistem de
deprinderi profesionale. Formarea acestor deprinderi are loc în
procesul activităţii conştiente, orientată spre un anumit scop şi se
formează (constituie) ca rezultat al multiplei repetări a acestora.
În baza cunoştinţelor şi deprinderilor se formează abilităţile
(iscusinţa), care includ în sine elemente creative, ce îi permit
pompierului să acţioneze cu succes, în situaţia care se modifică
permanent, la incendiu.
Pentru ca activitatea didactico-instructivă a lectorului să fie
efectivă şi strict orientată, ştiinţa pedagogică a elaborat cerinţele
faţă de organizarea, conţinutul şi metodica procesului de instruire.
Aceste postulate (reguli, norme) sunt numite principii didactice.
Reieşind din scopurile principale ale P.T.S. a personalului de
conducere şi a pompierilor se folosesc diferite principii didactice.
Principiul ştiinţific este condiţionat de legitatea didactică
generală, conform căreia fiecare noţiune a materialului studiat
trebuie să fie profund şi convingător dezvăluită. Nu pot fi admise
erori şi interpretări incorecte ale esenţei legilor şi fenomenelor
naturale şi sociale, precum şi învăţarea mecanică (pe de rost) a
concluziilor teoretice şi a generalizărilor. Cunoştinţele căpătate de
cursanţi trebuie să fie veridice şi să corespundă ultimelor realizări
în domeniul organizării şi tacticii de stingere a incendiilor.
Includerea curajoasă în practica instruirii a tot ce este nou
şi progresist în metodica predării, dezvăluirea permanentă a
metodelor mai performante şi mai active de sporire a pregătirii de
luptă este cea mai importantă condiţie a respectării principiului
ştiinţific.

92
 Principiul „a învăţa subalternii acele fapte care sunt
necesare la efectuarea acţiunilor de luptă la incendiu” se traduce
în viaţă la ocupaţiile din sistemul pregătirii de luptă şi de serviciu,
precum şi pe parcursul lecţiilor practice şi a aplicaţiilor pe teren în
condiţii apropiate la maximum de cele reale la incendii. Cele mai
efective mijloace de apropiere a condiţiilor de instruire, de cele
reale la incendii în sistemul P.T.S., sunt imitarea situaţiei
incendiului condiţional (fictiv), precum şi efectuarea ocupaţiilor şi
a aplicaţiilor la poligoanele speciale şi fâşiile de foc. Imitarea
trebuie să corespundă la maximum concepţiei (intenţiei)
ocupaţiilor, să fie cât mai completă şi variabilă în funcţie de
soluţiile adoptate şi de acţiunile de luptă efectuate.
Pentru realizarea efectivă şi cu succes a acestui principiu,
fiecare conducător al serviciului de pompieri este obligat: să
studieze profund şi la timp toate tipurile de autospeciale şi de
echipament tehnic pompieresc, substanţele contemporane de
stingere, procedeele şi metodele de realizare a acţiunilor de luptă
în diferite situaţii la incendii; să analizeze, să generalizeze şi să
implementeze în practica instruirii tot ce este mai progresist (nou,
contemporan).
Principiul conştiinţei, activismului şi responsabilităţii este
condiţionat de necesitatea pregătirii lucrătorilor activi şi
conştiincioşi ai serviciului de pompieri. Lectorii trebuie să
organizeze şi să desfăşoare activităţile didactice în aşa mod, ca şi
cursanţii să aibă o atitudine conştiincioasă faţă de muncă, să fie
activi pe parcursul lecţiilor, să însuşească profund şi temeinic
cunoştinţele, deprinderile şi abilităţile. Însuşirea conştiincioasă a
materialului didactic are loc prin intermediul perceperii corecte a
acestuia, iscusinţa în a gândi logic şi a folosi cu pricepere
cunoştinţele căpătate în practică. Lectorii trebuie să obţină ca şi
cursanţii să analizeze profund materialul, să conştientizeze
legăturile şi legităţile cauză-urmare. Acest lucru lărgeşte orizontul
intelectual al cursanţilor, îi învaţă să folosească asemenea operaţii
logice ca analiza, sinteza, generalizarea, compararea, inducţia,
deducţia. În baza construcţiilor logice cursanţii de sine stătător
analizează faptele, fenomenele şi calculele, generalizează
93
materialul acumulat, formulează concluzii, găsesc şi corectează
greşelile.
La soluţionarea problemelor practice lectorul trebuie să
obţină ca acţiunile cursanţilor, nu pur şi simplu să urmeze un
stereotip deja cunoscut la stingerea incendiului, dar la timp să
observe modificarea situaţiei, să dezvăluie şi să analizeze acţiunile
proprii incorecte, de sine stătător să caute cele mai eficiente căi de
realizare a sarcinilor puse în faţa lor.
Principiul ilustrativităţii instruirii se bazează pe
particularităţile gândirii cursanţilor, care se dezvoltă de la concret
spre abstract. K. D. Uşinski considera că, cunoştinţele vor fi cu atât
mai durabile şi complete, cu cât mai multe organe de simţ vor
participa la recepţia acestora. Acest principiu reflectă legătura
indisolubilă, interacţiunea permanentă a perceperii vii şi a
cuvântului conducătorului. Ilustrativitatea sporeşte interesul
cursanţilor faţă de cunoaştere şi face procesul de instruire mai
lesnicios (uşor) şi mai accesibil. În sistemul pregătirii de luptă şi
de serviciu a efectivului de pompieri se folosesc diferite tipuri de
ilustrativitate: ilustrativitate naturală (aceasta este asigurată de
tehnica de intervenţie şi de echipamentul tehnic-pompieresc,
poligoanele de instrucţie, fâşiile psihologice de foc, camerele de
căldură şi fum, diferite obiecte şi altele); ilustrativitatea plastică
(mijloacele de imitare, fotografiile, manualele ilustrative,
mijloacele ilustrative grafice, sonore, filme); ilustrativitatea verbal-
imaginară (exemple expresive ale situaţiei şi a acţiunilor în
procesul stingerii incendiilor reale) demonstrarea practică a
procedeelor şi metodelor de luptă cu focul.
În sistemul P.T.S. a efectivului de pompieri şi-au găsit o
largă utilizare diafilmele, filmele instructive, televiziunea,
înscrierile pe bandă de magnetofon, calculatoarele, mijloacele de
legătură radio şi alte mijloacele tehnice de instruire care asigură
ilustrativitatea în cadrul lecţiilor. Folosirea mijloacelor ilustrative
în sistemul P.T.S. este un lucru creativ; lectorii trebuie permanent
să aleagă cele mai efective mijloace ilustrative, precum şi să
elaboreze metodica folosirii acestora în procesul lecţiilor.

94
 Principiul sistematicităţii, consecutivităţii şi complexităţii
înseamnă că materialul didactic trebuie studiat într-o
consecutivitate logică strictă. Trebuie organizat sistematic lucrul
cursanţilor, obţinută însuşirea de către aceştia a cunoştinţelor şi
abilităţilor într-o anumită consecutivitate. Sistematicitatea şi
consecutivitatea în instruire sporeşte activitatea mintală a
cursanţilor, favorizează memorizarea mai bună a materialului şi
folosirea mai încrezută a cunoştinţelor căpătate în practică. La
pregătirea şi efectuarea lecţiilor conform acestui principiu trebuie
organizată instruirea în aşa mod, încât cunoştinţele şi abilităţile noi
să fie însuşite de către cursanţi în strânsă legătură cu cele căpătate
anterior, să se consolideze şi să se perfecţioneze doar în baza
acestora. Este important, ca la fiecare lecţie materialul didactic să
fie expus astfel, ca să se uşureze însuşirea materialului la lecţiile
următoare. Realizarea cerinţelor acestui principiu asigură însuşirea
profundă a cunoştinţelor şi abilităţilor, dezvoltă gândirea logică a
cursanţilor, îi învaţă să soluţioneze creativ problemele, să tragă
concluzii şi generalizări corecte.
Principiul instruirii la nivel înalt a dificultăţilor este
condiţionat de legităţile activităţii de cunoaştere a cursanţilor, de
posibilităţile intelectuale şi fizice ale acestora. Necesitatea
instruirii la nivel înalt a dificultăţilor reiese din caracterul şi
particularităţile activităţii de luptă a efectivului de pompieri la
incendii. Esenţa principiului constă în faptul ca, cursanţii să
însuşească cunoştinţe şi abilităţi la un nivel înalt al încordării
posibilităţilor lor intelectuale şi fizice, să realizeze acţiunile la
lecţii în cel mai scurt timp şi cu o aşa încordare a eforturilor
morale şi fizice, cum o cere situaţia la incendii. În măsura
puterilor, şi în acelaşi timp încordată, instruirea este atunci, când
lectorul nu face abuz de terminologie, expune materialul accesibil
şi profund, nu suprasolicită lămurirea cu fapte şi detalii secundare,
nu sustrage atenţia cursanţilor de la ideile şi problemele principale.
Una din cerinţele acestui principiu este asigurarea unei
încordări fizice înalte a cursanţilor la lecţiile tactice, când se
soluţionează problemele şi exerciţiile, la aplicaţiile tactice, la
fâşiile psihologice, la poligoane şi în camerele de căldură şi fum.
95
Totodată, solicitarea fizică nu trebuie să fie excesivă şi să provoace
oboseală precoce, deoarece lecţiile de P.T.S., de regulă, se
efectuează în timpul serviciului de gardă şi efectivului, pe
parcursul zilei, îi revine obligaţia să asigure stingerea cu succes a
incendiilor. În toate cazurile lectorii trebuie să respecte regulile: a
învăţa, trecând de la cunoscut la necunoscut, de la simplu la
compus, de la uşor la dificil.
Principiul asigurării însuşirii durabile a cunoştinţelor şi
abilităţilor reiese din necesitatea soluţionării problemelor
profesionale, de către pompieri, în condiţiile unui timp limitat şi a
complexităţii situaţiei la incendii. Condiţiile extrem de dificile şi
de stres la stingerea incendiilor necesită însuşirea durabilă a
cunoştinţelor în domeniul tacticii de specialitate, unor abilităţi
dezvoltate şi stabile, necesare pentru îndeplinirea activităţii de
luptă în situaţii diferite şi complicate. De aceea lectorul trebuie să
aleagă minuţios materialul didactic, să chibzuiască bine asupra
organizării şi desfăşurării lecţiilor.
Experienţa efectuării lecţiilor cu cursanţii demonstrează că
pentru însuşirea unor cunoştinţe şi abilităţi durabile trebuie să se
tindă ca materialul expus să fie probator, logic, accesibil şi
emoţional. La asigurarea durabilităţii cunoştinţelor şi abilităţilor un
rol important îl au următoarele: organizarea repetării profunde a
materialului; crearea condiţiilor pentru lucrul didactic regulat;
organizarea exerciţiilor tematice cu folosirea cunoştinţelor şi a
abilităţilor în practică; controlul însuşirii materialului didactic.
Principiul combinării colectivismului cu abordarea
individuală este condiţionat de aceea, că lecţiile de P.T.S. se
efectuează cu cursanţii în cadrul subdiviziunii (echipă, gardă) sau
cu o grupă de conducători. După cum demonstrează practica,
colectivitatea în instruire provoacă un interes comun la persoanele
instruite, o atmosferă de concurenţă sănătoasă şi totodată de
căutare colectivă a celei mai reuşite soluţii; se formează deprinderi
de acţiuni practice colective la soluţionarea problemelor puse în
faţa subdiviziunii în procesul stingerii incendiilor. În acest scop
lectorii folosesc procedeul de formulare a problemelor generale
pentru întreaga subdiviziune, efectuează analiza soluţiilor propuse
96
şi susţinerea celor mai reuşite din ele, organizează schimbul liber
de păreri în problemele care prezintă interes general pentru
întregul efectiv.
Creând condiţii favorabile pentru lucrul colectiv al
pompierilor în componenţa subdiviziunii (grupei), lectorul trebuie,
totodată, să aibă o abordare individuală faţă de fiecare persoană. În
acest scop fiecare comandant (lector) este obligat să studieze
permanent, pe durata întregii perioade de serviciu, particularităţile
individuale ale fiecărui cursant: capacităţile acestuia, nivelul
dezvoltării generale şi a pregătirii speciale, calităţile volitive,
nivelul dezvoltării fizice, atârnarea faţă de serviciu, relaţiile
reciproce cu colegii etc. Abordarea individuală trebuie folosită faţă
de fiecare persoană instruită cu scopul de a asigura lucrul activ, în
măsura completă a puterilor şi capacităţilor, în procesul de
instruire, precum şi pentru a cunoaşte de ce este în stare persoana
instruită în situaţia de luptă la incendii.
Toate principiile de instruire menţionate se află într-o
legătură reciprocă, deoarece fiecare dintre acestea reflectă o
anumită latură a procesului de instruire. Încălcarea cerinţelor
oricărui dintre acestea conduce la urmări nedorite la realizarea
cerinţelor altor principii.
În procesul didactic toate principiile descrise se traduc în
viaţă cu ajutorul metodelor de instruire care sunt legate între ele şi
sunt determinate de principiile didactice.
Metoda de instruire prezintă în sine procedeele de
comunicare şi lucrul comun al lectorului şi al cursanţilor cu
ajutorul cărora se realizează însuşirea de către cursanţi a
cunoştinţelor şi abilităţilor, se dezvoltă capacităţile de cunoaştere
şi fizice ale acestora, se formează, calităţile psihologice şi morale
de luptă. În practica predării se folosesc multe metode de instruire.
În principal se folosesc: expunerea verbală a materialului didactic
(lecţie, povestire, convorbire, lămurire); discutarea materialului
studiat (seminar, dezbatere, conversaţie, schimb de păreri);
demonstrarea cu lămurire; exerciţii (fizice, de front, tactice de
apreciere a situaţiei, de adoptare a soluţiilor argumentate şi
transmitere a dispoziţiilor la stingerea incendiilor, tehnice şi
97
complexe, jocuri aplicative); stingerea incendiilor simulate
(soluţionarea problemelor tactice de specialitate pe teren, aplicaţii
tactice, antrenamente pe poligoane speciale, pe fâşiile de foc
pentru pregătirea psihologică, în camerele de căldură şi fum); de
cercetare (analiza acţiunilor de luptă la incendii şi examinarea
incendiilor stinse, determinarea eficacităţii mijloacelor noi de
stingere, sistematizarea experienţei înaintate); lucrul de sine
stătător (studierea bazelor tacticii de stingere a incendiilor, a
documentelor directive, a mijloacelor tehnice de intervenţie, a
echipamentului tehnic pompieresc, a particularităţilor tactico-
operative ale raionului de intervenţie şi a obiectivelor, pregătirea
referatelor).
Lucrul de sine stătător este metoda principală de sporire a
calificării personalului de conducere la studierea particularităţilor
tactico-operative ale raionului (obiectivelor) de intervenţie a
unităţii, a proceselor de dezvoltare şi stingere a incendiilor la
diferite obiective ale raionului protejat, a mijloacelor tehnice noi
de intervenţie, a documentelor directive, a publicaţiilor tehnice de
specialitate, precum şi a experienţei pozitive de lucru. Acest lucru
se desfăşoară pe durata întregului termen de serviciu sub
conducerea comandanţilor şi a şefilor corespunzători şi este
obligaţia de serviciu a întregului personal de conducere.
Fiecare metodă de instruire se compune din elemente
separate care se numesc procedee de instruire. Toate metodele şi
procedeele de instruire sunt reciproc legate (interconexe) şi se
folosesc în ansamblu. Selectând metodele şi procedeele pentru
viitoarele lecţii, lectorul trebuie să se bazeze pe problemele
instructiv-educative, nivelul de pregătire al cursanţilor, conţinutul
lecţiilor, starea bazei didactico-materiale şi a unor altor condiţii.
Totodată, rolul cel mai important revine experienţei lectorului,
potenţialului creativ al acestuia şi capacităţii de a aprecia
multilateral posibilităţile sale să folosească tot ce este nou şi
oportun (raţional) de folosit în procesul didactic. Pentru
soluţionarea unor probleme tactico-psihologice sunt efective
metodele instruirii programatice cu utilizarea calculatoarelor.

98
 Pentru a evalua corect eficacitatea procesului didactic, a
efectua corectarea şi perfecţionarea acestuia se folosesc controalele
şi evaluarea cunoştinţelor şi abilităţilor. Controalele pot fi:
prealabile, curente, finale. Metodele de control sunt: observarea
(supravegherea) de control, analiza rezultatelor lucrului practic,
chestionarea verbală sau în scris, precum şi chestionarea cu
folosirea mijloacelor tehnice. Totalurile controalelor cunoştinţelor,
deprinderilor şi abilităţilor se perfectează sub formă de note
conform sistemului de 10 puncte în registrele de evidenţă a reuşitei
şi a altor documente. Aprecierea corectă, din punct de vedere
metodic, a cunoştinţelor cursanţilor favorizează sporirea pregătirii
şi a capacităţii de luptă a subdiviziunilor.
Personalul de conducere care a trecut P.T.S. trebuie să
cunoască:
- caracteristica tactico-operativă şi particularităţile
raionului de intervenţie a unităţii de pompieri sau a obiectivului
protejat, a obiectivelor (secţii, instalaţii) de importanţă deosebită şi
cu pericol de explozie-incendiu în raionul protejat şi în alte
raioane, în care garda intervine la apel sporit;
- caracteristicile tactico-tehnice ale autospecialelor şi a
echipamentului pompieresc şi posibilităţile tactice ale
subdiviziunilor garnizoanei serviciului de pompieri;
- regulamentele, instrucţiunile, dispoziţiile şi alte
documente directive care reglementează organizarea şi tactica
stingerii incendiilor, precum şi regulile de securitate şi sănătate în
muncă la serviciu şi în procesul acţiunilor de luptă;
- legităţile dezvoltării incendiului, parametrii acestuia şi
fenomenele care îl însoţesc;
- substanţele stingătoare, particularităţile folosirii acestora,
metodele şi procedeele de aplicare şi protecţie a mediului
înconjurător de acestea la stingerea incendiilor;
- metodica calculării forţelor şi mijloacelor pentru stingerea
incendiilor, particularităţile şi principiile de amplasare a acestora;
- destinaţia, construcţia şi regulile de exploatare a
mijloacelor de protecţie a organelor de respiraţie şi a mijloacelor

99
de comunicare, precum şi documentele directive de folosire a lor la
incendii;
- formele şi metodele principale de instruire şi educaţie a
efectivului de pompieri.
Personalul de conducere trebuie să poată:
- aprecia corect situaţia, a determina direcţia decisivă a
acţiunilor de luptă la incendiu, cantitatea necesară de mijloace şi
forţe pentru stingere, a lua decizii şi a da dispoziţii clare privind
realizarea acestora, pentru a asigura stingerea cu succes a
incendiului;
- a lucra cu agregatele speciale şi utilajul tehnic al
autospecialelor care se află în dotarea garnizoanei serviciului de
pompieri, să folosească mijloacele de radiotransmisie şi să lucreze
în mijloacele de protecţie a organelor de respiraţie;
- să pregătească corect, din punct de vedere metodic, şi să
petreacă (conducă) orice ocupaţii şi aplicaţii tactice de specialitate;
- să cerceteze incendiile şi acţiunile de luptă ale efectivului
la stingerea acestora, să perfecteze documentele şi materialele
referitoare la rezultatele cercetării, să organizeze şi să efectueze
analiza incendiilor;
- să pregătească planurile şi fişele de stingere a incendiilor
la obiective şi în localităţile rurale, graficul de intervenţie (ieşire) a
unităţilor de pompieri ale garnizoanei, planurile de antrenare
(atragere) a forţelor şi mijloacelor pentru stingerea incendiilor în
raioanele rurale, instrucţiunile de interacţiune a serviciului de
pompieri cu serviciile oraşului (raionului, obiectivului) şi alte
documente referitoare la stingerea incendiilor;
- să organizeze controlul asupra îndeplinirii ordinelor şi
dispoziţiilor transmise, să obţină îndeplinirea calitativă şi la timp a
acestora.
Personalul de conducere permanent şi activ trebuie să
aplice în procesul didactic ultimele realizări în domeniul ştiinţei şi
tehnicii, să perfecţioneze conţinutul, formele, metodele şi
procedeele de instruire a efectivului, ceea ce va asigura sporirea
continuiă a pregătirii şi a capacităţii de luptă a subdiviziunilor şi a
garnizoanelor serviciului de pompieri.
100
 6.4. Planificarea pregătirii tactice de specialitate

Planificarea pregătirii tactice este un factor important care

determină rezultatele acestei pregătiri. Elaborarea planurilor
tematice ale pregătirii de luptă şi de serviciu şi conţinutul acestora
trebuie să se bazeze pe analiza acţiunilor de luptă, a
subdiviziunilor de pompieri, la incendii în perioada trecută (care
s-a scurs). La planificarea P.T.S. se iau în consideraţie erorile
admise la stingerea incendiilor în perioada precedentă. Comparând
erorile, admise în diferite perioade de timp, se clarifică care din
acestea se produc mai rar (într-un număr mai mic), care se produc
mai frecvent şi care s-au înteţit. Erorile comise de personalul de
conducere la incendii pot fi condiţional grupate astfel:
recunoaşterea necalitativă a incendiului; determinarea incorectă a
direcţiei decisive a acţiunilor de luptă cu focul; organizarea slabă
(neefectivă) a lucrului efectivului; necunoaşterea particularităţilor
tactico-operative ale obiectivului la care a izbucnit incendiul;
conducerea necalitativă cu forţele şi mijloacele; prognozarea
incompletă sau incorectă a situaţiei; folosirea incompletă a
posibilităţilor tactice a subdiviziunilor de pompieri; folosirea
mijloacelor neefective de lichidare a arderii; folosirea ţevilor de
capacitate redusă; necunoaşterea surselor de apă şi folosirea
incorectă a acestora ş.a.
O astfel de analiză permite a elabora planul tematic pentru
o nouă perioadă de instruire în succesiunea necesară, a determina
formele organizatorice şi conţinutul lecţiilor astfel, ca să se
lichideze lipsurile (neajunsurile) în organizarea şi tactica stingerii
incendiilor. Această analiză poate fi efectuată la scara ţării,
raionului, detaşamentului sau unităţii.
La analiza erorilor în cadrul unităţii este raţional a lua în
consideraţie acţiunile comandanţilor de echipe şi a pompierilor.
Erorile caracteristice, admise de aceştia la incendii, pot fi:
determinarea incorectă a poziţiilor de luptă ale servanţilor (şefilor
de ţeavă) la incendii; aplicarea mijloacelor de stingere „în fum”;
folosirea neefectivă a mijloacelor de stingere; lipsa liniei de
furtunuri de rezervă pentru manevrarea cu ţeava; încălcarea
101
regulilor de securitate şi sănătate în muncă la efectuarea
recunoaşterii etc.
Toate erorile depistate trebuie luate în consideraţie la
elaborarea planurilor tematice şi a altor documente de planificare a
pregătirii de luptă a efectivului unităţii.
Analiza cantitativă şi calitativă a neajunsurilor este raţional
să se efectueze nu numai în baza rezultatelor stingerii incendiilor,
dar şi cu considerarea erorilor, admise la lecţiile şi aplicaţiile
tactice.
La planificarea P.T.S., pe lângă rezultatele analizei
activităţilor de luptă, este raţional să se ia în consideraţie şi
particularităţile caracteristice, şi modificările care s-au produs în
raionul de intervenţie şi în garnizoana serviciului de pompieri în
integritate. Trebuie planificate lecţiile de studiere şi perfecţionare a
acţiunilor de luptă la obiectivele noi, puse în exploatare, şi
reconstruite de importanţă deosebită, la obiectivele cu pericol
sporit de explozie-incendiu, de studiere şi folosire a mijloacelor
tehnice noi de intervenţie, care intră în dotarea subunităţilor, de
punere în aplicare a experienţei înaintate de lucru a subdiviziunilor
la incendii. Ocupaţiile legate de perfecţionarea acţiunilor de luptă
în camerele de căldură şi fum şi la fâşiile psihologice de foc
trebuie să se prevadă sistematic în planurile anuale, iar conform
numărului de ore şi termenelor de efectuare a lor, acestea trebuie
să corespundă documentelor directive în vigoare.

102
Subiectele pentru lucrarea de verificare şi examen la disciplina
„Pregătirea tactico-psihologică a efectivului de intervenţie”

1. Definirea psihologiei şi originea psihologiei practice.

2. Obiectul şi importanţa psihologiei.
3. Caracteristica psihologică generală a lucrului
pompierilor.
4. Acţiunea factorilor stresanţi ai situaţiei de luptă asupra
psihicului pompierului.
5. Noţiunea de pregătire psihologică. Pregătirea psihologică
generală a pompierilor.
6. Educaţia politico-ideologică şi pregătirea moral-volitivă.
7. Apropierea condiţiilor activităţilor didactice de condiţiile
reale ale situaţiei de luptă.
8. Programarea activităţii ce urmează a fi efectuată în
situaţie de luptă. Ideomotorica.
9. Procedeele generale de reglare a stării psihice.
10. Schimbarea direcţională a direcţiei sugestiilor. Folosirea
exerciţiilor pentru reglarea stării psihice.
11. Pregătirea psihologică directă.
12. Abordarea individuală în pregătirea psihologică a
pompierilor (temperamentul coleric).
13. Abordarea individuală în pregătirea psihologică a
pompierilor (temperamentul sangvinic).
14. Abordarea individuală în pregătirea psihologică a
pompierilor (temperamentul flegmatic).
15. Abordarea individuală în pregătirea psihologică a
pompierilor (temperamentul melancolic).
16. Datele care determină forţa (puterea) şi tipul sistemului
nervos.
17. Activitatea de luptă a pompierilor predispuşi spre risc.
18. Pregătirea psihologică a conducătorului stingerii
incendiului (C.S.I.).
19. Pregătirea C.S.I. Dezvoltarea gândirii.
20. Pregătirea C.S.I. Dezvoltarea capacităţilor de apreciere
rapidă a situaţiei la incendiu.
103
 21. Pregătirea C.S.I. Dezvoltarea capacităţilor de analiză a
incendiilor.
22. Pregătirea C.S.I. Dezvoltarea calităţilor emoţional-
volitive.
23. Pregătirea psihologică a servantului echipei de protecţie
de gaze şi fum.
24. Pregătirea psihologică a dispecerului.
25. Pregătirea tactico-tehnică a dispecerului.
26. Organizarea locului de muncă şi de odihnă a
dispecerului.
27. Formarea stabilităţii social-psihologice a subdiviziunii de
pompieri.
28. Rolul stimulării în formarea stabilităţii social-
psihologice.
29. Dispoziţia de luptă şi rolul ei în formarea stabilităţii
social-psihologice.
30. Importanţa compatibilităţii psihologice în formarea
colectivului.
31. Rolul climatului moral-psihologic în formarea stabilităţii
social-psihologice a efectivului de pompieri.
32. Rolul conducătorului în formarea stabilităţii colectivului.
33. Rolul conducătorului în aplicarea conflictelor care apar în
colectiv.
34. Destinaţia, scopul şi problemele pregătirii tactice de
specialitate.
35. Formele principale de organizare a pregătirii tactice de
specialitate.
36. Procesul instruirii, principiile ştiinţific, practic, ale
activismului şi responsabilităţii.
37. Procesul instruirii, principiile ilustrativităţii,
sistematicităţii, dificultăţilor.
38. Procesul instruirii tactice, principiile însuşirii durabile a
cunoştinţelor, colectivismului cu abordarea individuală.
39. Metodele de instruire şi formare a abilităţilor
pompierilor.
40. Planificarea pregătirii tactice de specialitate.
104
 Bibliografie

1. Marinescu Emil, Floricel Ştefan, Secară Vladimir ş.a.

Metodica instrucţiei tactice de specialitate a subunităţilor de
pompieri. Partea a I-a. Ministerul de Interne. Comandamentul
Pompierilor. Serviciul Editorial şi Cinematografic, 1988.
2. Regulamentul intrucţiei de specialitate a pompierilor militari.
Ministerul de Interne. Comandamentul Pompierilor. Serviciul
Editorial, 1990.
3. А. П. Самонов. Психологическая подготовка пожарных. –
М.: Стройиздат, 1982.
4. В. В. Теребнев, А. В. Теребнев, А. В. Подгрушный, В. А.
Грачев. Тактическая подготовка должностных лиц органов
управления силами и средствами на пожаре: Учебное
посбие / Под общей ред., д. Т. Н., проф. Е. А. Мешалкина.
–М.: Академия ГПС, 2004.

105
 Cuprins

Introducere ……………………………….……………….. 3
1. Apariţia psihologiei că ştiinţă …………………………….. 4
1.1. Definirea psihologici ……………………………………… 4
1.2. Originea psihologiei practice ……………………..………. 4
1.3. Obiectul şi importanţa psihologiei ………………………… 6
2. Analiza psihologică a acţiunilor de luptă
ale pompierilor ……………………………………………. 8
2.1. Caracteristica psihologică generală a
lucrului pompierilor ………………………………………. 8
2.2. Acţiunea factorilor stresanţi ai situaţiei de luptă
asupra psihicului pompierului …………………………….. 11
3. Recomandări psihologo-pedagogice privind
pregătirea psihologică a pompierilor ……………………… 14
3.1. Noţiunea de pregătire psihologică a pompierilor …………. 14
3.2. Pregătirea psihologică generală …………………………… 15
3.3. Pregătirea psihologică directă …………………………….. 32
3.4. Abordarea individuală în pregătirea psihologică
a pompierilor ……………………………………………… 35
3.5. Planificarea pregătiri psihologice a pompierilor ………….. 46
4. Particularităţile pregătirii psihologice a efectivului
subdiviziunilor de pompieri conform genului
funcţiilor de luptă …………………………………………. 49
4.1. Pregătirea psihologică a conducătorului
stingerii incendiului ………………………………............. 49
4.2. Pregătirea psihologică a servantului echipei
de protecţie contra gazelor şi fumului ……………………. 58
4.3. Pregătirea psihologică a dispecerului …………………….. 62
5. Formarea stabilităţii social-psihologice a subdiviziunii
de pompieri ……………………………………………….. 71

106
6. Bazele pregătirii tactice în cadrul serviciului
de pompieri ……………………………………………….. 83
6.1. Destinaţia, scopul şi problemele pregătirii tactice
de specialitate ……………………………………………… 83
6.2. Formele principale de organizare a pregătirii
tactice de specialitate ……………………………………… 86
6.3. Procesul instruirii, principiile de bază şi metodele
de instruire ………………………………………………… 90
6.4. Planificarea pregătirii tactice de specialitate ……………… 101
Subiectele pentru lucrarea de verificare şi examen la
disciplina „Pregătirea tactico-psihologică a efectivului
de intervenţie” ……………………………………………. 103
Bibliografie ……………………………………………….. 105

107
PREGĂTIREA TACTICO-PSIHOLOGICĂ
A EFECTIVULUI DE INTERVENŢIE

Ciclu de prelegeri

Autor: Efim OLARU

Redactor: E. Gheorghişteanu

Bun de tipar 14.05.13 Formatul hârtiei 60x84 1/16

Hârtie ofset. Tipar RISO Tirajul 20 ex.
Coli de tipar 6,75 Comanda nr.56

U.T.M., 2004, Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 168.

Editura „Tehnica – UTM”
2068, Chişinău, str. Studenţilor, 9/9.

108