PREVENIREA INCENDIILOR ÎN INDUSTRIA PRELUCRĂRII

LEMNULUI

GENERALITĂŢI

Lemnul şi produsele din lemn sunt combustibile, fiind necesare o serie

de măsuri pentru prevenirea incendiilor în toate sectoarele unde acesta se
prelucrează.

Existenţa în unităţile de profil, a unor mari cantităţi de materiale lemnoase

sub formă brută sau semifabricate, sub formă finită sau deşeuri, favorizează
apariţia şi propagarea incendiilor.

Lemnul sub acţiunea căldurii degajate pe timpul arderii componenţilor

combustibili, suferă, în părţile necuprinse de flăcări, diferite modificări
fizice şi chimice,în imediata apropiere a zonei de ardere. Aceste modificări
se produc în toată masa materialului combustibil.

În urma încălzirii lemnului până la temperatura de 1100C, se produce

eliminarea treptată a apei şi a substanţelor volatile. Între 110 şi 1500C,
intensitatea degajării substanţelor volatile creşte, începe descompunerea
lemnului şi schimbarea culorii.

Descompunerea se accentuează la peste 2300C, producându-se degajări

puternice de gaze combustibile. Între 230 şi 2700C, la suprafaţa lemnului se
formează un strat de cărbune piroforic, foarte avid de oxigen, contribuind la
apariţia stării de incandescenţă. După depăşirea temperaturii de 2700C, la
suprafaţa lemnului se formează un strat de cărbune piroforic, foarte avid de
oxigen, contribuind la apariţia stării de incandescenţă. După depăşirea
temperaturii de 270 0C, adsorbţia de oxigen de către stratul de cărbune
piroforic este tot mai mare, astfel încât la circa 290-3000C se produce
arderea cu flacără. 15415e45p

2. FABRICI DE CHERESTEA

Depozitul de buşteni ocupă mari suprafeţe de teren; în incinta lui, în afară

de lemn rotund, se mai găsesc şi deşeuri de lemn
(scânduri, aşchii, rumeguş etc), de multe ori depozitate în dezordine,
precum şi ierburile uscate în perioada de primăvară, toamnă şi veri
secetoase; există de asemenea o mare circulaţie de oameni şi mijloace de
transport şi manipulare. Toate acestea, favorizează declanşarea unui
incendiu, în special când se fac focuri deschise, când se aruncă ţigări şi
chibrituri aprinse, când cad scântei de la locomotive sau de la coşurile
cazanelor de abur.

Cea mai eficace măsură de prevenire, care în acelaşi timp asigură şi o bună
intervenţie în cazul declanşării unui eventual incendiu, este respectarea
organizării raţionale a depozitului după prevederile normative, în ceea ce
priveşte capacitatea admisă de depozi tare, precum şi asigurarea
spaţiilor libere de siguranţă.

Depozitul de buşteni se organizează pe stive, secţii şi sectoare. O stivă

de buşteni la care se folosesc mijloace de manipulare nu trebuie să aibă
lungime mai mare de 150 m lăţimea de 30 m şi înălţimea de 14 m.

Suprafaţa depozitului va fi curăţită de deşeuri lemnoase, iar iarba din jurul

stivelor va fi înlăturată. Focurile deschise şi fumatul în incinta depozitului
sunt interzise.

Pentru înlăturarea formării scânteilor la gater, din cauza existenţei

pietrişului şi a nisipului pe buşteni, aceştia se spală cu trei jeturi de
apă, din trei direcţii.

Depozitele de buşteni trebuie prevăzute cu reţea de apă pentru indendiu;

debitul se stabileşte în funcţie de volumul stivelor.

În hala de gatere, pe lângă buşteni se găseşte rumeguş, praf de lemn şi

deşeuri lemnoase (aşchii). Praful de lemn în hala de
gatere se produce în special la viteze mai mari ale ferăstraielor cu pas
mai mic între dinţi şi când lemnul este uscat. Praful de lemn în
amestec cu aerul, într-o anumită proporţie şi în anumite condiţii, poate
forma amestecuri explozive.

Limita inferioară de explozie a amestecului de praf-aer este de 12 g/m3,

iar cea superioară este apreciată la 60 g/m3. Cu cât particulele de praf de
lemn sunt mai fine, cu atât pericolul de incendiu şi explozie este mai
mare, şi în special dacă se găsesc în stare de suspensie în aer.

Pentru determinarea pericolului de explozie a prafului, de o mare importanţă

este cunoaşterea conţinutului în substanţe volatile. Pentru anumite prafuri de
lemn, procentul ridicat de substanţe volatile, exercită influenţă asupra limitei
inferioare de explozie.

Dintre toate prafurile de lemn, cel mai exploziv este cel cu dimensiunea
particulelor sub 100μ. La această dimensiune, limita inferioară de explozie
este de aproximativ 40 g/m3.

Presiunea maximă de exlozie se manifestă la densitatea norului de prafde

circa 300 g/m3. pentru particule cu dimensiunea până la 100 mμ, presiunea
de explozie este de 4,10-4,80 kgf/cm2. la o asemenea concentraţie, praful de
lemn prezintă cea mai mare capacitate de explozie. Forţa explozieie
dezvoltată în acest caz, poate să distrugă utilajul şi elementele de
construcţie.

Oxigenul din aer este absorbit cu uşurinţă de către praful

de lemn, accelerând în acest fel procesul de ardere.

Procesul de aprindere şi de ardere este influenţat de conţinutul

de răşini, de umiditate şi de cenuşa din praful
de lemn, de umiditatea din atmosferă şi de capacitatea termică
a surselor de aprindere.

Particulele de praf de lemn în suspensie se freacă între ele sau cu

aerul, formându-se sarcini electrostatice, localizate la suprafaţă, cu atât
mai mari cu cât praful este mai fin, tensiunea particulelor putând ajunge
până la 6.000 V.

La echilibrarea acestor potenţiale se poate produce aşa numitul “trăsnet de

praf”, care aprinde amestecul de praf-aer, producând o explozie. Un
asemenea pericol apare mai des la formarea unor vârtejuri de praf în timpul
curăţeniei prin secţie sau la folosirea unor jeturi puternice de apă în timpul
stingerii unui incendiu şi aceasta din cauza dispersiei prafului în aer şi a
formării de amestecuri explozive.

Praful de lemn încălzit timp îndelungat, la temperatura

de loo°C, se carbonizează, formând aşa-zisul cărbune pirofor, care în
contact cu aerul se aprinde.

Rumeguşul de lemn, având o structura mai compactă, cu anumite

distanţe între particule, se aprinde mai greu, mai ales dacă este
depozitat în vrac. Aerul circulă cu mai multă greutate şi nu poate asigura
o ardere completă. Rumeguşul de răşinoase, în anumite condiţii de depozi
tare, ca de exemplu, în grămezi mari, cu un anumit procent de umiditate,
se poate autoaprinde.

Praful şi rumeguşul de lemn se depun pe lagărele supraîncălzite, iar în

subsolul halei gaterelor supravegherea şi întreţinerea
acestora este destul de greoaie şi din aceste cauze declanşarea unui
incendiu este posibilă cu uşurinţă. De multe ori, în buşteni se găsesc
cuie, scoabe, sârme (de la plutărit) sau se poate produce o deviere
a pânzelor de fierăstrău, şi în asemenea situaţii formarea scânteilor
mecanice este aproape de neînlăturat.

Folosirea motoareloe electrice neprotejate, a cabluri lor electrice

deteriorate şi instalate necorespunzător, trecute pe sub pardoseli sau grămezi
de material lemnos, pot produce pe timpul exploa tării scântei electrice şi
circuitele electrice pot fi şi ele deranjate(lovite, izbite cu corpuri tari etc.) şi
suprasolicitate, făcând posibilă apariţia unor scurtcircuite. Cele mai
frecvente cauze ale incendiilor le constituie însă focul deschis, manifestat
prin flacără de la lampa de benzină, de la sudură,
de la corpurile incandescente aruncate sau lăsate din neglijenţă la locul
de muncă (ţigări şi chibrituri aprinse, scorii de la sudură etc.).

Incendiile dintr-o hală de gatere se pot evita prin înlăturarea surselor de

aprindere, prin exploatarea normală a tuturor instalaţiilor şi respectarea
regulilor de pază contra incendiilor. În acest scop, nu este admisă folosirea
lămpilor cu benzină pentru încălzirea
diferitelor piese, sudarea în interior, fără a se respecta regulile ară tate
anterior şi nici fumatul.

Buştenii se verifică atent înainte de a se introduce în gatere, pentru a se

înlătura eventualele corpuri metalice, piatră etc.

Gaterele de prevăd cu dispozitive care să asigure scoaterea lor din

funcţiune, în cazul producerii scânteilor sau a supraîncălzirii diferitelor părţi
ale instalaţiei. Pentru a se evita aprinderea prafului de lemn sau a
rumeguşului ce vine în contact cu lagărele sau cu alte mecanisme care se
încălzesc din cauza frecării, este necesar să se exercite o supraveghere şi
un control permanent asupra temperaturii acestora.

Scurgerile uleiului de ungere a lagărelor şi a altor utilaje mecanice trebuie

înlăturate, folosindu-se pentru aceasta dispozitive speciale sau în cel mai rău
caz vase colectoare. Unsorile amestecate cu praf se înlătură cu
regularitate. Utilajul electric (motoare electrice, întrerupătoare
etc.) trebuie protejat împotriva prafului. Trebuie respectate cu cea mai mare
stricteţe regulile de montare şi exploatare a instalaţiei electrice de forţă şi
iluminat, în special în construcţiile de gradul IV şi V rezistenţă la foc.

Canalele de cabluri şi conductoare, racordările şi conectările, protecţia

tablourilor de distribuţie, corpurile de iluminat etanşe trebuie să
constituie puncte de control pentru electricianul de serviciu, remediind
fără întârziere deficientele constatate.

În fabricile de cherestea, evacuarea rumeguşului şi a deşeurilor

constituie o problemă importantă pentru asigurarea pazei
contra incendiilor. În majoritatea fabricilor, evacuarea integrală a
rumeguşului şi deşeurilor se face pe cale mecanică (transportoare cu bancă
sau pneumatice).

Transportoarele pneumatice se confecţionează din

materiale incombustibile şi se prevăd cu dispozitive de închidere automa tă
a conductelor, în cazul declanşării incendiului.

La transportoarele cu bandă de cauciuc sau cu raclete, montate pe bandă

textilă, se controlează cu atenţie ungerea rolelor şi traseul, pentru a se
înlătura eventualele frecări sau blocări.

La folosirea unei transmisii centrale pentru acţionarea gaterelor, trecerile

prin pereţi se etanşează pentru a se evita pătrundereaprafului în sala
maşinilor.

La construirea şi exploatarea instalaţiei de alimentare a cazanelor cu abur, cu

rumeguş şi deşeuri de lemn, este necesar să se ia toate măsurile în scopul
înlăturării răbufnirilor, a formării focarelor de incendiu şi propagării
acestora. La alimentarea manuală a focarelor de incendiu se recomandă ca
rumeguşul să se încarce în lăzi şi apoi să se răstoarne în gura de alimentare.
În faţa gurii de alimentare trebuie păstrată în permanenţă curăţenia, iar
rumeguşul să fie depozitat într-un buncăr sau într-o încăpere în afara sălii
cazanelor.

Conductele de transportat abur sau apă supraîncăl zită peste 114°C

se izolează termic atunci când trec prin sau în apropierea
elementelor şi obiectelor combustibile. Sistemele de încălzire
improvizate (sobe metalice) pentru arderea rumeguşului sunt interzise.

În secţiile de prelucrare a lemnului în care se degajează praf, electele

fenomenelor electrostatice dispar prin umezirea aerului cu vapori de apă şi
prin menţinerea umidităţii relative a aerului de 80-85%.

Depozitul de cherestea. Cheresteaua se depozitează sub cerul liber sau

sub şoproane. Deoarece între scânduri se lasă spaţii libere pentru a
favoriza uscarea, aceasta contribuie la mărirea perico lului
de incendiu şi în special la dezvoltarea şi transmiterea lui.

Forma cea mai adecvată de depozitare este aşezarea cherestelei în stive.

Suprafaţa de depozitare a unui grup de stive, inclusiv intervalele de siguranţă
dintre stive, nu trebuie să depăşească 7oom2, suprafaţa utilă fiind în acest
caz de 46o m2. Între grupele de stive se lasă un interval de siguranţă de
6m, atât transversal cât şi longitudinal.

Şoproanele în care se depozitează cheresteaua nu trebuie să aibă

suprafaţa mai mare decât a unui grup de stive. Intervalul de siguranţă
măsurat la cornişă nu trebuie să fie mai mic ca 6 m.

Regulile de prevenire a incendiilor, care trebuie respectate pe timpul

exploatării unui depozit de cherestea, sunt asemănă toare cu cele de la un
depozit de buşteni.

Depozitele de cherestea se prevăd cu reţea de apă pentru incendiu, al cărui

debit se stabileşte în funcţie de volumul stivelor.

3.SECŢII DE PRELUCRARE MECANICĂ A LEMNULUI

În secţiile în care se prelucrează lemnul prin tăiere cu ferestraie, prin

rindeluire şi rectificare, se produc cantităţi mari de praf, care este cu atât mai
fin, cu cât maşinile folosite au turaţia mai mare.

a. Praful. Acesta rezultă de la prelucrarea mecanică a lemnu lui în atelierele

de tâmplărie, croit etc, faţă de cel produs la fabricile de cherestea, este mult
mai uscat şi aceasta contribuie la mărirea pericolului de incendiu, aprinderea
lui făcându-se la tem peraturi mai scăzute. Datorită fineţei şi unei eventuale
turbionări, praful se menţine un timp mai îndelungat în aer, depunându-se la
început numai particule de o greutate mai mare.
În cazul instalaţiilor de ventilaţie defecte, insuficient dimen sionate, sau
datorită lipsei acestora, praful de lemn se depune pe grinzi, pereţi, maşini şi
în special în locuri inaccesibile (colţuri) mărind astfel pericolul de incendiu
şi de propagare a acestuia.

În secţiile de prelucrare a lemnului, în afara prafului şi rume guşului de

lemn, mai rezultă şi talaş.

b. Talaşul. Acesta se aprinde cu multă uşurinţă de la orice sursă de foc

deschis, corp incandescent şi chiar de la scânteile electrice.

La talaşul afinat, arderea se propagă cu repeziciune.

Sursele de aprindere cele mai frecvente în secţiile de prelu crare a lemnului

sunt: scurtcircuitul, radiaţiile termice, căldura ra diată de lămpile electrice
(becuri) neprotejate (energie termică provenită din energie electrică), focul
deschis, scântei electrice, scântei de natură electrostatică, foc deschis de la
sudură, ţigări sau chibri turi aprinse aruncate.

În întreprinderile de prelucrare a lemnului în care funcţio nează şi instalaţii

de cazane alimentate cu rumeguş şi talaş, în afară de explozii se pot produce
şi răbufniri. Acestea se produc datorită turbionării în focar a amestecului
(norului) de praf, rume guş şi talaş şi contactului cu pereţii foarte încălziţi
(incandescenţi) ai acestora. Norul de praf se produce la alimentarea manuală
a cazanului cu rumeguş şi talaş sau la folosirea unor instalaţii meca nice de
alimentare necorespunzătoare.

La alimentarea manuală a cazanelor, prin aruncarea cu lopata din buncăr în

focar a combustibilului, se poate transmite focul datorită particulelor
incandescente vehiculate prin manipulările repe tate ale lopeţii.

Din cauza ruperii paletelor de la ventilatoare sau a pătrun derii în carcasă a

cuielor, piuliţelor sau a altor obiecte metalice, se pot produce scântei. De
asemenea, scântei se pot produce pe timpul şlefuirii diferitelor materiale care
conţin cuie, precum şi la con tactul benzii de şlefuit cu capacul de protecţie
de la maşină sau de la capotele de aspiraţie.

În interiorul secţiilor pot lua naştere turbionari ale prafului de lemn depus pe
grinzi, pereţi, ferestre, maşini, datorită curenţilor de aer, care se formează.
Din această cauză se produc amestecuri care se pot aprinde ia contactul
norilor de praf cu corpuri încăl zite (lagăre, sobe de topit cleiul, conducte de
abur insuficient izolate, lămpi electrice ne protejate etc).

Praful de lemn şi rumeguşul cu urme de ulei şi răşină şi cu o anumită

umiditate, depozitate timp îndelungat, se pot autoaprinde.

Scânteile şi flamele electrice produse ia contactoare. la între rupătoare, la

motoarele electrice, la prize etc, pot aprinde praful de lemn, pericolul fiind
mult mai mare la formarea arcurilor elec trice şi a scurtcircuitelor.

Sarcinile electrostatice care se formează la frecarea particu lelor de praf cu

aerul sau între ele, produc aprinderea, fenomen explicat la hala gaterelor.
Pericolul de incendiu într-o secţie de prelucrare a lemnului este mărit şi din
cauza stocurilor prea mari de material lemnos, de deşeuri rezultate de la
maşini, în special de la cele de productivitate mare.

Depozitarea deşeurilor lemnoase în apropierea lagărelor calde, a corpurilor

de încălzire, a motoarelor electrice (în cazul unor scurtcircuite) creează
pericol de aprindere.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu, în primul rând este necesar să se

restrângă posibilităţile de propagare a incendiului prin măsuri constructive,
fapt ce se asigură încă din faza de proiectare.

Cea mai recomandabilă soluţie pentru evacuarea prafului, a talaşului şi

rumeguşului o constituie instalaţiile de transport pneu matic, dimensionate
corespunzător. Dacă acest lucru nu se realizează pe deplin, deşeurile de
material lemnos se aglomerează în locurile de muncă, maşinile se „sufocă",
având drept urmare şi o mărire a pericolului de incendiu. De fapt, aceasta
constituie una dintre cele mai mari dificultăţi întâlnite astăzi în
întreprinderile indus triale de prelucrare a lemnului.

Pentru evacuarea prafului şi rumeguşului din întreprinderile mai mici de

prelucrare a lemnului, cum ar fi de exemplu tâmplăriile mecanice, este
recomandabil să se folosească instalaţii individuale de aspiraţie pentru
fiecare maşină, iar refularea să se facă printr-un ciclon aşezat în exterior.
Conducta de aspiraţie racordată la exhaustor, se prevede cu un şubăr pentru
reglarea debitului, eventual pentru a fi folosit la oprirea propagării
incendiului.
La construirea şi exploatarea unei instalaţii de aspiraţie, tre buie să se ţină
seama de tipurile şi de felul de montare a maşinilor-unelte, de durata de
funcţionare, precum şi de alţi factori.

Instalaţia de aspiraţie din secţiile în care se produc rumeguş, talaş, praf, se

prevede cu un separator.

La maşinile de şlefuit se recomandă o instalaţie de aspiraţie individuală,

prevăzută eu dispozitive de reţinere a prafului (ciclon, filtru de praf, sac etc).

La instalaţia de aspiraţie este admisă racordarea unui număr limitat de

maşini, în raport cu capacitatea pentru care a fost cal culată.

Verificarea instalaţiei se face ori de câte ori se introduce sau se scoate o

maşină din funcţiune. Pentru ca instalaţia să funcţio neze în bune condiţii
trebuie să nu primească aer fals, fiind necesară deci o bună etanşeitate, în
special la îmbinarea tronsoanelor detaşabile.

În cazul înfundării conductelor cu talaş, nu este admisă des fundarea cu bare

de fier, deoarece se produc scântei, care pot aprinde praful de lemn. Se
folosesc prăjini (bare) de lemn sau se demontează porţiunea înfundată.

Pentru funcţionarea instalaţiei de aspiraţie, se folosesc venti latoare

centrifuge, de o construcţie specială pentru talaş şi care nu trebuie să aibă un
număr prea mare de palete, deoarece se pot înfunda. În caz de incendiu sau
explozie, prima şi cea mai de seamă măsură este oprirea imediată a
ventilatorului.

În unele întreprinderi, deşeurile lemnoase se depozitează într-un buncăr, din

care se alimentează focarele cazanelor.

Pentru funcţionare sigură, praful de lemn este transportat pneumatic, cu

ajutorul unei instalaţii speciale, care separă praful de talaş, folosindu-se şi
dispozitive de umplere.

Conductele care duc de la ventilator la arzător, trebuie să aibă peretele

interior fără asperităţi pentru a nu favoriza înfundarea.

Pentru a preveni producerea unor răbufniri şi trecerea flăcă rilor în

conductele instalaţiei pneumatice sau în buncăr, viteza de insuflare trebuie să
fie superioară vitezei de ardere a prafului de lemn. Viteza de ardere este de
aproximativ 14 m/s şi deci cea de insuflare trebuie să fie superioară, ea
variind între 15 şi 30 m/s.

În scopul înlăturării propagării flăcărilor prin conducte, de la focar spre

buncăr, se intercalează o clapetă de reţinere care se deschide sub acţiunea
curentului de aer şi se închide automat la încetarea acestuia.

După terminarea lucrului, conductele de transport şi separa torul se golesc,

clapetele şi registrele de la maşini şi conducte se închid, iar separatorul de
rumeguş se izolează de buncăr. Este recomandabil ca traseul conductelor de
transport din instalaţia de aspiraţie să fie ales numai prin secţiile de la care se
face aspiraţie.

Instalaţia de aspiraţie se confecţionează din materiale incombustibile şi se

leagă la pământ, pentru scurgerea electricităţii statice.

Buncărele pentru depozitarea deşeurilor lemnoase (praf, ru meguş, aşchii,

talaş) aşezate în ateliere sau cele alipite de clădiri, trebuie să fie rezistente la
foc.

Deschiderile folosite la scoaterea deşeurilor, care dau în sala cazanelor sau

în alte încăperi, în care se găseşte o instalaţie de ar dere, se prevăd cu uşi
rezistente la foc.

Datorită pericolului pe care-l prezintă scânteile, maşinile de ascuţit pânzele

şi cuţitele se aşează în încăperi separate de cele de prelucrare a materialului
lemnos. În casa scărilor, pe coridoare, în ganguri, în curţile de lumină, nu
este admisă depozitarea scându rilor şi obiectelor din lemn.

Încălzirea cu sobe metalice improvizate, alimentate cu ru meguş, nu este

admisă. Cel mai bun sistem de încălzire este cel central, cu apă caldă sau
abur de joasă presiune.

Uscarea şi aşezarea obiectelor deasupra sobelor, a corpurilor de încălzire,

sunt interzise. Este necesar ca întreaga reţea de con ducte a sistemului de
încălzire centrală, inclusiv corpurile de încălzire să fie curăţate de praf.

Încălzirea cleiului la foc direct se admite numai în atelierele mici şi numai

dacă se protejează cu un paravan de tablă de oţel sau din imateriale
rezistente la foc. Fierberea şi încălzirea cleiului în secţiile mai mari trebuie
să se facă într-o încăpere separată prin pereţi rezistenţi la foc, de secţia de
prelucrare a lemnului. Pentru fierberea şi încălzirea cleiului este
recomandabil să se folosească recipiente cu abur, în care caz fierberea se
poate efectua şi în sec ţiile de producţie.

Instalaţiile electrice de iluminat şi forţă trebuie să corespundă prevederilor

normativului pentru încăperi cu pericol de incendiu şi explozie.

O atenţie deosebită se va acorda conectării motoarelor elec trice la circuitele

de cabluri, traseului cablurilor până la motor, funcţionării normale a
întreruptoarelor şi a altor aparate şi dispozi tive electrice.

În principiu, în secţiile de prelucrare a lemnului nu sunt ad mise sudurile,

lipiturile cu flăcări sau cu corpuri supraîncălzite; aceste operaţii se pot
executa însă după ce se opreşte producţia şi se îndepărtează materialele
combustibile şi praful pe o rază de cel puţin 5 m de la punctul de lucru. În
cazuri deosebite, aceste ope raţii se pot executa respectându-se regulile
arătate la sudură.

Avându-se în vedere pericolul deosebit de explozie a prafului de lemn,

depunerea lui pe planşee, pereţi, grinzi şi maşini, pe per vazurile ferestrelor,
pe instalaţiile de încălzire şi pe corpurile de iluminat, aceasta trebuie
îndepărtată cu regularitate, evitându-se formarea vârtejurilor de praf (a
norilor de praf), din cauza curenţilor de aer şi aşa zisul „trăsnet de praf".

Este recomandabil ca buncărele pentru alimentarea cu deşeuri a cazanelor de

abur, să fie prevăzute cu instalaţii drencer, apă pulverizată sau abur.

4. FABRICI DE FĂINĂ DE LEMN

Făina de lemn este un produs cu multiple întrebuinţări în in dustrie. Ea este

solicitată în industria materialelor plastice, ca in gredient, la fabricarea
articolelor de cauciuc sintetic, a linoleumului, a xiloletului, a dinamitei etc.
Cantităţi însemnate de făină de lemn de calitate inferioară sunt consumate la
realizarea formelor de tur nătorie, la turnarea crudă a fontei şi ca material de
protecţie la călire în industria metalurgică.

Făina de lemn se obţine prin măcinarea rumeguşului de lemn sau a altor

deşeuri lemnoase, în instalaţii speciale. Procedeul teh nologic constă în
pregătirea rumeguşului, uscarea şi transportul lui în siloz, măcinarea cu
ajutorul morilor cu ciocane, cernerea făinii de lemn pe sorturi, umplerea în
saci şi depozitarea în magazie.
Pe timpul desfăşurării procesului tehnologic de fabricare a făinii de lemn,
există pericol de incendiu şi explozie, începând de la transportul
(rumeguşului până la depozitarea făinii în magazie, aceasta datorându-se
uşoarei ei combustibilităţi, posibilităţii formării amestecurilor explozive.

Limita inferioară a concentraţiei critice este de 30,2 g/m3, iar cea superioară
de 60 g/m3.

Pericolul de incendiu şi de explozie a făinii de lemn depinde şi de gradul de

fineţe, deoarece cu cât este măcinată mai fin, cu atât este mai mare suprafaţa
de contact cu oxigenul din aer, având deci o activitate chimică mărită; pentru
aprindere este suficientă o sursă cu temperatură de aproximativ 250°C.

Gradul de umiditate joacă un rol în aprinderea făinii de lemn, la o umiditate

accentuată, aprinderea nu poate avea loc; propa garea flăcării la făina de
lemn puţin umezită, se face cu multă greutate.

Făina de lemn (praful de lemn) se depune pe elementele de con strucţie, pe

diferite instalaţii şi obiecte, putând trece în stare de suspensie, în cazul unei
mici turbionari, mărind concentraţia până la limita de explozie.

Explozia amestecului de făină de lemn-aer produce un exces de presiune,

care poate distruge instalaţiile de transport, propagând unda explozivă în
întreaga secţie.

În încăperile în care se află depus praf combustibil, există pericol de

explozie dacă :

C=Sdpγp/V≤Cmps;

C = concentraţia de praf în întregime în stare de sus pensie, în g/m3 ;

S = suprafaţa totală a stratului de praf, în m2;

dp = grosimea medie a stratului de praf, în m ;

γp = densitatea volumică a prafului, în g/m3 ;

V = volumul încăperii sau a unei zone din aceasta, în m3;

Cmps = concentraţia minimă a prafului în stare de suspen sie, la care este
posibilă explozia, în g/m3.

Praful de lemn nu poate exploda decât dacă se găseşte în stare de suspensie,

într-o concentraţie de explozie, în contact cu o sursă, de aprindere. Dacă se
produce o explozie locală, în interiorul altui utilaj în care s-a degajat praf sau
în jurul acestuia, undele de şoc pot genera explozii la anumite distanţe. În
calea lor ridică în aer praful depus, care formează rapid amestecuri
explozive, iar flăcă rile şi căldura degajată de explozie le pot aprinde. De
cele mai multe ori se aud două sau trei explozii, una după alta.

Presiunea de explozie şi viteza de creştere a ei depinde, în mare măsură de

dimensiunile particulelor de praf. Majoritatea prafurilor cu dimensiuni ale
particulelor sub 230μ, formează, amestecuri explozive. Cele mai puternice
explozii se produc de către particulele de praf a căror dimensiuni sunt
cuprinse între 20-60μ. Asupra gradului de explozivitate influenţează şi umidi
tatea atmosferică. La o umiditate a prafului de făină de lemn de 17,5%,
posibilitatea formării unui amestec exploziv este de numai 5%.

Sursele de aprindere a făinii de lemn pot fi diferite:

se pot produce scântei mecanice în morile cu ciocane, datorită pătrunderii,

odată cu rumeguşul, a cuielor, şaibelor, spanurilor etc., în special în mersul
în gol;

se pot degaja cantităţi însemnate de căldură la frecările diferitelor piese de la

transportoare, elevatoare cu cupe, la lagăre etc.;

surse de natura celor descrise la procesele tehnologice anterioare.

Urmărind înlăturarea surselor de aprindere, este absolut necesar ca toate

motoarele şi aparatajul electric să fie de construcţie etanşă, legate la pământ,
pentru scurgerea electricităţii statice. De asemenea, transmisiile (capetele
axelor de la transmisiile indivi duale etc.) precum şi acţionările individuale,
trebuie să fie de construcţie capsulată. Corpurile de iluminat trebuie să fie
etanşe la praf. Tabloul de distribuţie a curentului electric pentru iluminat şi
forţă, se montează într-o încăpere separată de secţie.

Problemele principale care se impun a fi rezolvate în secţiile de fabricare a

făinii de lemn, în scopul prevenirii incendiilor şi ex ploziilor, constau în
controlul periodic pentru asigurarea unei bune etanşări a tuturor agregatelor,
mecanismelor şi instalaţiilor de transport, precum şi în construcţia şi
exploatarea în bune condiţii a instalaţiilor de aspiraţie. Etanşeitatea
agregatelor, a instalaţiilor de transport trebuie controlată sistematic,
înlăturându-se în timpul cei mai scurt posibil defecţiunile constatate.

Rumeguşul nu se va depozita în siloz, decât bine uscat şi fără urme de ulei

sau grăsimi.

Instalaţiile de transport se prevăd cu supape, clape de sigu ranţă, montate la

cicloane, în buncăre şi la conducte etc, în special în locurile unde curentul de
făină de lemn şi aer îşi schimbă direcţia.

Pentru a se înlătura posibilitatea de pătrundere în instalaţii a obiectelor

metalice, se prevăd separatoare electromagnetice (în special la maşinile de
măcinat). Puterea electromagnetului trebuie controlată cel puţin odată pe
săptămînă, iar curăţirea lui se va face odată pe oră.

Făina de lemn nu trebuie lăsată un timp prea îndelungat în buncăre şi în site,

avându-se totodată grijă să nu conţină urme de ulei sau unsori, întrucât fiind
depozitată şi transportată în saci, se poate autoaprinde.

Lagărele, precum şi toate piesele supuse frecării, în special în instalaţia de

transport, unde se pot produce blocări, înfundări etc, se supraveghează şi se
controlează în permanenţă, înlăturându-se degajările de căldură, periculoase
pentru aprinderea făinii de lemn.

Pentru scurgerea electricităţii statice, echipamentul electric şi instalaţia de

transport se leagă la pământ.

Sacii umpluţi cu făină de lemn se aşează pe suporţi speciali, amenajaţi

pentru stivuire, de unde se transportă la magazie, îm preună cu suporţii. în
magazie, amenajată în afara secţiei de fabricare, depozitarea se va face
respectându-se normele de stivuire şi manipulare a materialelor care pot
forma cu aerul amestecuri explozive.

Secţia de făină de lemn, precum şi magazia, se prevăd cu instalaţii de

ventilaţie, paletele ventilatoarelor fiind confecţionate din materiale
neferoase.
Pentru evitarea eventualelor scântei ce s-ar putea forma între curele şi
apărători, este necesar ca între acestea să existe o distanţă de minimum 0,50
m, iar părţile metalice să fie legate la pământ.

Linia tehnologică funcţionând în flux continuu, ieşirea dia funcţie a unei

categorii de utilaje impune întreruperea imediată a; fabricaţiei şi golirea
instalaţiei. In acest caz, materialul evacuat tre buie adus pe bandă de racleţi
înaintea separatorului electromag netic şi .apoi reinitrodus în fluxul
tehnologic.

Folosirea focului deschis, executarea sudurii, fără întreruperea producţiei

sunt interzise.

In secţiile de fabricare a fainei de lemn, încălzirea se face central, cu apă

caldă sau abur de joasă presiune.

Praful depus pe instalaţii, pe pereţi şi în special în locurile-greu accesibile, se

curăţă periodic, curăţirea generală a secţiei făcîndu-se săptămîinal.

5. FABRICI DE PLĂCI FIBROLEMNOASE ŞI PLĂCI AGLOMERATE

Folosirea plăcilor fibrolemnoase a căpătat o tot mai largă extindere în

fabricile de mobilă şi binale.

Obţinerea plăcilor fibrolemnoase necesită o tehnică complexă, în cadrul

căreia se numără şi tratarea termică. Această operaţie este şi cea mai
periculoasă deoarece necesită folosirea unor tempe raturi ridicate (circa
160°C), capabile, în anumite condiţii, să ge nereze începuturi şi chiar
incendii de mari proporţii. Cele mai frecvente cauze de incendiu sunt
depăşirea temperaturii de uscare, precum şi autoaprinderea fibrelor îmbibate
cu parafină, fenomen, favorizat şi de temperatura existentă în interiorul
agregatelor de tratare termică. Cel mai uşor se aprind fibrele nepresate, de la
extremităţile plăcilor fibrolemnoase, care se usucă şi se carboni zează mult
mai uşor.

Majoritatea cauzelor de incendiu se pot îndepărta prin veri ficarea periodică

a agregatelor şi în special a aparatelor care indică temperatura şi gradul de
uscare a materialului. Pentru aceasta tre buie folosite dispozitive de control.

Pereţii camerelor de tratare termică, este recomandabil să se curăţe

săptămânal, îndepărtându-se fibrele îmbibate cu parafina. Aceeaşi curăţenie
trebuie să se facă şi la vagonetele utilizate la transportul şi susţinerea plăcilor
fibrolemnoase pe timpul tratării termice.

Fibrele nepresate, rămase după ştanţare, la capetele plăcilor se vor îndepărta.

După introducerea vagonetelor în interiorul sălilor de tratare, uşile se vor

închide. Supraîncălzirea camerelor, făcută cu scopul de a compensa căldura
pierdută pe la uşile incomplet închise, duce la apariţia incendiilor, flăcările
propagându-se cu uşurinţă în întreaga secţie.

Când se constată o creştere a temperaturii peste limita nor mală (160°C), se

pune în funcţiune instalaţia de răcire, care va funcţiona în paralel cu
ventilatorul. În acelaşi timp, se va controla clapeta coşului de aerisire, care
va trebui să fie complet deschisă. Dacă în urma acestor măsuri temperatura
nu scade, se va în chide sistemul de încălzire, ventilatorul continuând să
funcţioneze.

Ridicarea temperaturii poate fi urmare a unui început de incendiu, aspect ce

se sesizează în special prin mirosul caracteris tic de fum. În această situaţie
se procedează ca şi în cazul creşterii temperaturii.

Flăcările pot reapare şi la scoaterea cărucioarelor pe podul transportor, odată

ce intră în contact cu oxigenul din aer. Secţiile de tratare termică a PFL, este
recomandabil, să fie dotate cu instalaţii drencer, care trebuie să fie în
permanentă stare de funcţionare.

În secţiile de prelucrare mecanică a panourilor de fibre lemnoase, trebuie

respectate aceleaşi măsuri de prevenire a incendiilor ca la atelierele de
prelucrare mecanică a lemnului.

Procesul tehnologic pentru fabricarea plăcilor aglomerate din lemn constă în:
cojire, umezire, retezare, aşchiere, mărunţire, uscare, sortare, încleiere a
aşchiilor cu liant, precum şi presare, tivire şi şlefuire a plăcilor.

Pe timpul majorităţii acestor operaţii, pericolul de incendiu este creat de

degajarea prafului (făinii) de lemn şi de existenţa aşchiilor de lemn de
grosimi de 0,15-0,4 mm, care se pot aprinde cu multă uşurinţă, în special
după uscare. Înainte de retezare şi aşchiere, lemnul poate conţine în masa lui
cuie, corpuri metalice, care lovite de pânzele ferăstraielor şi cuţitelor de
aşchiere, produc scântei. În procesul de fabricare a plăcilor aglomerate se
folosesc instalaţii de transport, care în cazul în care se blochează, se în
fundă şi se pot produce frecări, urmate de degajări de căldură.

Temperatura de 170°C folosită la uscare prezintă, de aseme nea, un pericol

de incendiu în sectorul respectiv de lucru.

La pulverizarea liantului, fabricat pe bază de răşini sintetice, se pot produce

incendii dacă din diferite cauze apar surse de aprindere.

După presarea la cald a plăcilor preformate, la temperatura de circa 145°C şi

aşezarea lor în stive, pentru răcire în grosimi prea mari, fără spaţii de
aerisire, se pot produce autoîncălziri.

În cazul defectării motoarelor electrice, care acţionează indi vidual o serie de

maşini unelte şi agregate, al deteriorării coloane lor de alimentare, al
conectării neregulamentare a cablurilor, se crează posibilitatea formării
scânteilor şi scurtcircuitelor electrice.

Pentru înlăturarea pericolelor şi cauzelor de incendiu, din secţiile de

fabricaţie a plăcilor aglomerate, este necesar să se ia o serie de măsuri de
prevenire a incendiilor.

Înainte de a introduce lemnul la aşchiere, se detectează toate corpurile

feroase care eventual s-ar găsi în masa lui. În acest scop, pe transportorul cu
bandă se montează un detector de metale, elec tromagnetic. La apariţia unor
materiale feroase se produce o variaţie a câmpului magnetic, care dă naştere
la un curent de impuls, amplificat cu lămpi electronice şi prin acţionarea
unui releu, trans portorul cu bandă este oprit până la îndepărtarea corpurilor
feroase.

Dacă totuşi în maşina de aşchiere a ajuns un corp metalic, prezenţa lui este
semnalizată acustic şi optic.

Instalaţia de uscare a aşchiilor este prevăzută cu aparate pentru măsurarea,

verificarea, reglarea temperaturii. Depăşirea temperaturii de 170°C este
semnalizată optic şi acustic; pentru sesizarea unor defecţiuni este necesară o
supraveghere atentă din partea muncitorilor şi tehnicienilor.

Existenţa prafului şi a aşchiilor subdimensionate, după ce se separă aşchiile

cu ajutorul sitelor vibratoare, impune absorbirea lor de către un exhaustor,
având palete din materiale neferoase şi fiind acţionat de către un motor
electric, protejat împotriva prafu lui. Filtrele şi cicloanele vor fi curăţite, la
timp, de praf. În acest sector de lucru se recomandă montarea unor instalaţii
de sprinklere.

La silozurile de depozitare a aşchiilor uscate se vor suprave ghea şi controla

transportoarele, valţul de evacuare şi axele, pen tru a nu se produce frecări.
Permanent trebuie controlate instalaţiile de transport, în scopul înlăturării
frecărilor, înfundărilor şi blocărilor.

Scăpările de particule de clei din maşina de încleiat, se aspiră cu ajutorul

unor instalaţii de aspiraţie separate de cele pentru aspirarea si refularea
prafului şi a aşchiilor subdimensionate.

După presare, plăcile aglomerate trebuie răcite, aşezându-se în stive de cel

mult 40 bucăţi, prevăzute cu spaţii de aerisire.

În magazii materialele se vor depozita în stare uscată.

Maşinile de şlefuit se prevăd de asemenea cu instalaţi:de aspiraţie a prafului,

rezultat pe timpul şlefuirii cu valţuri înbrăcate cu hârtie abrazivă.

O deosebită atenţie se va acorda pupitrelor de comandă pentru a nu se

produce greşeli de manevrare, deranjamente şi avarii la motoarele electrice
cu pornire automată.

6. FABRICI DE MOBILĂ

Procesul tehnologic de fabricaţie a mobilei constă dintr-o serie de operaţii

desfăşurate în secţiile de prelucrare mecanică a lemnului şi secţiile de
vopsitorie, lăcuire şi lustruire.

În fabricile de mobilă la care finisarea se face cu nitrolac, operaţiile

tehnologice sunt: pregătirea suprafeţelor de finisat, umple rea porilor,
aplicarea grundului, şlefuirea uscată şi îndreptarea defectelor, aplicarea
nitrolacurilor, şlefuirea umedă şi lustruirea.

Pericolul şi măsurile de prevenire a incendiilor pe timpul prelucrării

mecanice a lemnului (croit, încleiat, finisaj etc.) şi de pregătire a suprafeţei
de finisat, de umplere a porilor, de aplicare a grundului, de şlefuire uscată
sunt similare cu cele analizate pen tru secţiile de prelucrare mecanică a
lemnului.
La fabricarea mobilei curbate, în secţiile de şlefuit există un accentuat
pericol de incendiu. Aici este locul unde se produce cel mai mult praf.
Operaţia de şlefuit se execută cu ajutorul diferitelor maşini cu disc,
orizontale, cu cilindri, în funcţie de forma pieselor care se şlefuiesc.

Existenţa prafului fin şi în cantităţi destul de mari, în atmos fera unor

încăperi, este un fapt specific unităţilor de mobilă, în special la mobila
curbată, deoarece la astfel de piese nu este posi bilă folosirea instalaţiei
locale de ventilaţie pentru absorbţia per fectă a prafului.

Un accentuat pericol de incendiu există la secţia de grunduit. Aci se lucrează

cu spirt şi nitrolacuri, substanţe care se aprind uşor de la scântei, flăcări,
ţigări etc. Grunduirea pieselor se poate face manual, cu tampoane îmbibate
cu soluţie, mecanic cu maşini de grunduit sau în instalaţii de imersie cu
nitrolac.

În secţia de vopsitorie, pericolul de incendiu este determinat de folosirea, în

cantităţi mari, a uleiului de in fiert şi a unei serii de vopseluri pe bază de
ulei.

Uleiul de in fiert se aprinde la temperaturi joase, cuprinse între 36 şi 170°C.

În astfel de secţii se folosesc cârpe pentru şters, care, îmbibate cu ulei şi
aruncate în depozite fără a se respecta anumite reguli, se pot autoaprinde.

În fabricile de mobilă se utilizează, pe scară largă, vopsirea cu lacuri

în prepararea acestor vopsele se folosesc, ca solvenţi, acetona, acetatul
de etil, acetatul de butil, alcoolul metilic, benzenul etc. – substanţe cu puncte
de inflamabilitate scăzute.

Una din metodele de aplicare a lacului este pulverizarea.La

aplicarea lacurilor cu ajutorul pulverizatorului, o parte din
materialul pulverizat rămâne în suspensie sub formă de ceaţă, particulele
saturând aerul foarte repede. Vaporii de solvent creează un mare pericol de
indendiu şi explozie.

În ultimul timp, aplicarea lacului pe suprafeţele finisate se face prin turnare,

înlocuind metoda prin pulverizare, care prezintă un accentuat pericol
de incendiu şi explozie, fiind şi mai puţin economică. Şi la acest
procedeu există pericol de incendiu, datorită evaporării solvenţilor din
filmul de nitrolac, care acoperă piesa ce trece pe bandă, prin maşina de
turnat nitrolac.
În cazul introducerii şi scoaterii manuale a pieselor din maşină, acestea se
aşează pe stelaje şi rămân în secţie un timp mai îndelungat, din care cauză
degajarea vaporilor este şi mai accentuată.

Camerele de pulverizare se prevăd cu iluminat din exterior, întreaga

instalaţie fiind protejată împotriva pătrunderii vopselelor şi particulelor de
solvenţi şi lac. Electricitatea statică care se formează pe timpul pulverizării
se înlătura prin legarea la pământ a camerei şi cabinei de pulverizare,
precum şi a instalaţiei de ventilaţie.

Instalaţia de compresoare se montează într-o încăpere separată de

camerele şi cabinele de pulverizare.

Curăţirea cabinelor şi camerelor de pulverizare de depuneri de lacuri şi

vopsele trebuie să se facă numai cu rachete din lemn sau metale neferoase,
ca: aluminiu, cupru, alamă etc.

Soluţiile de lacuri şi de vopsele se transportă prin conducte sau se

aduc în conveiere din încăperile special amenajate pentru prepararea, însă
sub nici o formă nu se admite pregătirea lor în camerele şi cabinele
de pulverizare.

În secţiile în care se folosesc solvenţi inflamabili,

concentraţia de vapori se verifică sistematic, ţinându-se seama de
greutatea moleculară a solventului sau al lacului în care se evaporă, de
tensiunea vaporilor saturaţi, precum şi de volumul încăperii.

Prepararea lacului se face într-o încăpere separată, în vase prevăzute cu

dispozitive mecanice de amestecare. Rezervorul pentru lac de la maşina de
turnare va avea capacul etanş.

La tunelele pentru uscarea lacului trebuie să se asigure o primenire

permanentă a aerului, pentru a se preîntâmpina pericolul de explozie. În
acest scop, tunelele se prevăd cu deschideri în partea superioară, prin care se
evacuează aerul încărcat cu vapori de nitrolac existenţi în interior, şi cu
instalaţii de ventilaţie în partea inferioară, pentru evacuarea vaporilor
de solvenţi mai grei ca aerul (acetona).

Secţiile de lustruire a mobilei se prevăd cu

instalaţii de ventilaţie capabile să evacueze întreaga cantitate de vapori
care se degajă, gurile de aspiraţie montându-se atât în partea superioară
cât si în cea inferioară, în raport cu greutatea specifică a vaporilor.
Un principiu care nu trebuie neglijat la construirea şi exploatarea
instalaţiei de ventilaţie este acela al evacuării separate a prafului şi a altor
deşeuri de lemn de cele de vapori inflamabili.

Excesul de white-spirit şi rumeguş folosite la şlefuirea umedă se

depozitează în exterior, în vase metalice închise, deoarece prezintă pericol
de autoaprindere. Acelaşi regim se impune şi benzilor de lustruit de la
maşinile de şlefuit(filţ), după ce acestea sunt schimbate.

Substanţele folosite la lustruire se vor pregăti şi păstra în

încăperi separate, în secţie admiţându-se numai necesarul pentru un
schimb, muncitorii ţinând un minim de timp vasele neacoperite (sau sticle
destupate).

După terminarea lucrului, vasele cu substanţe folosite la lustruit, precum

şi tampoanele (folosite la lustruirea manuală) se vor scoate din secţie şi
se vor depozita în încăperi separate.

7. SECŢII DE MELAMINARE ŞI EMAILARE

a. Melaminarea. Plăcile melaminate se obţin prin aplicarea unui film

melaminic (hârtie impregnată cu răşină fenolformaldehidică) pe suportul
fibrolemnos dur sau pe straturi de hârtie im pregnat cu răşină
fenoformaldehidică.

Procesul tehnologic de melaminare constă în: imprimarea hârtiei,

impregnarea hârtiei cu răşină melamino-formaldesidică şi presarea filmelor
melaminice pe suportul respectiv.

Imprimarea se face cu ajutorul unor maşini de tipărit, diluantul cernelii fiind

butanolul, alcoolul etilic, acetatul de butii, monoetilglicolul sau un amestec
al acestora.

Pentru prevenirea incendiilor, în secţie se vor aduce numai cantităţile de

diluant necesare procesului tehnologic pe o singură zi de lucru. Bidoanele
vor fi în permanenţă cu capacele bine închise, înlăturându-se astfel
posibilitatea evaporării sau revărsării conţi nutului.

În interiorul uscătorului maşinilor de imprimare, temperatura nu va depăşi

niciodată 150°C. Când diluantul se volatilizează cu greutate, pentru evitarea
pericolului de incendiu se va micşora viteza de trecere a hârtiei ori a sistemul
de uscare.

Vaporii formaţi în interiorul uscătorului se vor evacua în exterior cu ajutorul

unei instalaţii de ventilaţie, înlăturându-se posibilitatea formării
amestecurilor explozive.

Hârtiile impregnate se vor depozita în încăperi special ame najate, ferite de

acţiunea surselor de aprindere.

Pentru evacuarea în atmosferă a vaporilor de acid formic, folosit la

producerea răşinilor şi de butenol, fiecare din cele trei zone ale tunelului sunt
prevăzute cu instalaţii, speciale de ventilaţie. La capetele tunelului se
montează ventilatoare care formează perdele de protecţie ou aer,
împiedicând astfel ieşirea vaporilor inflamabili în încăpere.

În recircularea aerului cald unde trebuie să se ajungă la o concentraţie de

vapori cu aerul capabilă să producă explozii. În acest sens, se vor lua probe
de laborator. Uşile tunelului vor fi în permanenţă perfect închise. În
interiorul acestuia se va lucra cu temperaturi mai joase, deoarece fenolul se
inflamează la 90°C. Pentru aceasta, se micşorează viteza de trecere a hârtiei
impregnate prin tunel, deci se măreşte timpul de expunere a hârtiei la
contactul cu aerul cald.

O deosebită atenţie trebuie acordată curăţirii maşinilor de impregnat cu

răşini fenolformaldehidice, folosindu-se, pentru curăţire şi spălare, alcool
etilic. Pe timpul acestei operaţii se va asigura o bună ventilaţie. De
asemenea, se vor îndepărta cu grijă şi pulberile provenite prin căderea răşinii
condensate şi uscate de pe filmele melaminice şi hârtia impregnată.

Presarea, ca proces chimic de policondensare a răşinilor pentru obţinerea

unei pelicule melaminice aderente la suportul respectiv, nu se facă fără
pericol de incendiu. Pe timpul policondensării au loc degajări de vapori de
formaldehidă, fenol, cei drept reduse care trebuie îndepărtate prin instalaţia
de exhaustare cu care este pre văzută presa hidraulică.

Toate maşinile de imprimat, impregnat şi presele vor fi legate la pământ şi

unse cu regularitate.

b. Emailarea. Produsul emailat se obţine prin aplicarea pe su prafaţa plăcilor

fibrolemnoase, a două straturi succesive de grund şi apoi a unui strat de
email. Materialele folosite în acest scop sunt răşinile alhidomelaminice, care
conţin şi un pigment, de regulă anorganic.

Procesul tehnologic pentru policondensarea celor două răşini componente

prezintă pericol de incendiu, deoarece se folosesc tem peraturi de 160°C.

Emailarea este precedată de două operaţii: pregătirea plăcilor fibrolemnoase

şi pregătirea materialelor de aplicare.

La pregătirea plăcilor fibrolemnoase este necesar să se res pecte aceleaşi

reguli de prevenire şi stingere a incendiilor ca şi la ateliere de tâmplărie
mecanică.

Pregătirea materialelor de aplicare are loc în staţia de prepa rare a

grundurilor şi emailurilor şi constă din aducerea acestora la viscozitatea de
lucru. Operaţia se execută în vase speciale, prevă zute cu agitatoare.

Solvenţii întrebuinţaţi la diluare, fiind substanţe inflamabile pentru

evacuarea vaporilor degajaţi în staţiile de pregătire a plăci lor, este necesară
o puternică, instalaţie de ventilaţie.

Aplicarea materialului pentru înnobilarea plăcilor fibrolem noase se

realizează în secţia de emailare, în trei etape succesive : aplicarea primului
strat de grund, apoi a celui de al doilea strat, tot de grund, iar în final, a celui
de al treilea - de email.

Această operaţie se execută pe trei linii tehnologice, fiecare linie fiind

formată dintr-un agregat de desprăfuire, o zonă de preîncălzire, maşină de
aplicat materialul de înnobilare, o zonă de zvântare, o zonă de uscare
(coacere) şi o zonă de răcire normală.

Pe timpul executării operaţiilor tehnologice, se va avea grijă să nu se

depăşească temperatura de regim, în care caz radianţii electrici vor fi
supravegheaţi cu atenţie iar instalaţia electrică care îi alimentează, va fi în
perfectă stare de funcţionare, eliminându-se astfel producerea de
scurtcircuite.

Un accent deosebit se va acorda prevenirii incendiilor ia ma şina de aplicat

materialul de înnobilare, unde obiectele se acoperă cu o peliculă de grund,
care este inflamabilă. În această zonă se interzice cu desăvârşire folosirea
surselor de aprindere (flăcări, scântei etc).
Rolele oare pun în mişcare banda de transport, vor fi bine centrate, iar axele
unse periodic, pentru evitarea supraîncălzirilor.

Zilnic, părţile metalice ale instalaţiei de turnare vor fi curăţite de crusta de

grund ce s-a depus pe timpul lucrului.

Din tunelul de uscare, vaporii de substanţe inflamabile, dega jaţi, se

evacuează cu ajutorul unor conducte, prin intermediul cărora aceştia se
exhaustează în exterior.

Canalele de ventilaţie vor fi periodic verificate şi desfundate de reziduurile

de grund depuse.

Temperatura de uscare nu va depăşi niciodată 160°C.