T.3.

Riscul de incendiu
ORDIN nr. 210 din 21 mai 2007
Riscul de incendiu - produsul dintre probabilitatea de iniţiere a unui incendiu întrun proces
tehnologic sau într-o situaţie tehnică dată şi importanţa estimată a pagubelor sau a
consecinţelor lor la apariţia incendiului
Factorii care trebuie luaţi în considerare în managementul riscului de incendiu sunt:
a) pierderile de vieţi omeneşti: numărul de decese/100.000 de locuitori, numărul de copii
morţi/100.000 de copii, numărul de morţi prin inhalare de fum, monoxid de carbon, substanţe
toxice, numărul de morţi în afara sau în interiorul locului focarului de iniţiere a incendiului,
numărul de morţi pe lună, săptămână, zi şi altele asemenea;
b) efectul asupra mediului: afectarea apei, aerului, pământului, speciilor de animale şi
ecosistemelor, costurile refacerii acestora, costurile materialelor de curăţare, suprafeţele
afectate, numărul populaţiei, fauna şi flora afectate şi altele asemenea;
c) afectarea patrimoniului, proprietăţii şi a continuităţii activităţilor operatorilor
economici, ca de exemplu: numărul construcţiilor/instalaţiilor afectate, durata de
aducere la starea iniţială anterioară incendiului sau de restaurare - în cazul obiectivelor de
patrimoniu, valoarea pagubelor incendiilor sau ale unui incendiu, costurile refacerii proprietăţii,
pierderile în procente ale valorii asigurate, perioada de timp pierdută în desfăşurarea activităţii
economice, valoarea financiară a întreruperii activităţii economice din valoarea asigurată şi
altele asemenea;
d) costul măsurilor implementate de control al riscului;
e) efectele asupra imaginii operatorului economic/instituţiei.
Identificarea pericolelor de incendiu
ART. 13
Identificarea pericolelor de incendiu reprezintă procesul de apreciere şi stabilire a factorilor
care pot genera, contribui şi/sau favoriza producerea, dezvoltarea şi/sau propagarea unui
incendiu, şi anume:
a) clasele de reacţie la foc ale materialelor şi elementelor de construcţii;
b) proprietăţile fizico-chimice ale materialelor şi substanţelor utilizate, prelucrate,
manipulate sau depozitate, natura procesului tehnologic şi densitatea sarcinii termice;
c) sursele potenţiale de aprindere existente;
d) condiţiile preliminate care pot determina sau favoriza aprinderea şi producerea,
dezvoltarea şi/sau propagarea unui incendiu.
ART. 16
Nivelurile de pericol de incendiu se stabilesc pe zone, spaţii, încăperi,
compartimente de incendiu, clădiri civile, de producţie şi/sau depozitare ori cu funcţii
mixte, precum şi la instalaţii tehnologice, care se precizează în mod obligatoriu în
documentaţiile tehnice şi în planurile de intervenţie la incendiu, potrivit
reglementărilor tehnice.
La estimarea riscului de incendiu, respectiv a probabilităţii de iniţiere a unui incendiu şi de
producere a consecinţelor acestuia, se au în vedere, de regulă,următoarele elemente:
a) pericolele de incendiu identificate;
b) nivelurile criteriilor de performanţă ale construcţiilor privind cerinţa esenţială"securitate la
incendiu";

1
c) nivelul de echipare şi dotare cu sisteme, instalaţii, echipamente şi aparatură de alimentare
cu apă, gaze combustibile, energie electrică şi termică, de ventilaţie şi climatizare, starea de
funcţionare şi performanţele acestora;
d) factorul uman, determinat de numărul de persoane, vârsta şi starea fizică ale acestora,
nivelul de instruire;
e) alte elemente care pot influenţa producerea, dezvoltarea şi/sau propagarea unui incendiu.

(1) Măsurile de apărare împotriva incendiilor, avute în vedere la determinarea riscului de

incendiu, sunt cele destinate reducerii, neutralizării şi/sau eliminării pericolelor de incendiu,
respectiv pentru limitarea, localizarea şi/sau lichidarea unui incendiu, în cazul în care acesta s-
a produs.
(2) Măsurile de apărare împotriva incendiilor se analizează şi se stabilesc, după caz, pe baza
prevederilor reglementărilor tehnice, a normelor şi dispoziţiilor generale de apărare împotriva
incendiilor şi a celor specifice fiecărui domeniu de activitate, în corelare cu natura şi cu nivelul
riscurilor identificate.
ART. 22
Cuantificarea probabilităţii de iniţiere a incendiilor se face prin valorificarea, cu metode de
evaluare specifice principalelor domenii de activitate, a băncilor de date privind incendiile,
probabilitatea exprimându-se prin numărul de evenimente produse într-un anumit interval de
timp, considerat reprezentativ.

ART. 28
(1) Evaluarea riscului de incendiu reprezintă procesul de comparare a riscului de incendiu
identificat cu un nivel limită prestabilit, denumit în continuare risc de incendiu acceptat.
ART. 29
La evaluarea riscului de incendiu se iau în considerare factori ca:
a) sursele de aprindere, precum şi măsurile prevăzute pentru diminuarea pericolului de
incendiu;
b) iniţierea şi dezvoltarea incendiilor;
c) influenţa sistemelor de securitate la incendiu, eficacitatea şi fiabilitatea acestora în
reducerea consecinţelor;
d) limitarea propagării fumului - sisteme evacuare a fumului şi de presurizare pe căile de
evacuare;
e) sisteme de alarmare-alertare în caz de incendiu;
f) asigurarea intervenţiei serviciilor pentru situatii de urgent

OMAI 163/ 2007

   SECŢIUNEA a 3-a
  Limitarea izbucnirii, propagării şi dezvoltării incendiului şi a efluenţilor incendiului în interiorul
şi în afara incintei focarului de incendiu

2
   Art. 50. - Limitarea izbucnirii, propagării şi dezvoltării incendiului şi a efluenţilor incendiului în
interiorul şi în afara incintei focarului poate fi obţinută, în principal, prin una din următoarele
măsuri:
   a) asigurarea nivelurilor corespunzătoare ale performanţelor de reacţie la foc şi de rezistenţă
la foc prevăzute de reglementările tehnice specifice pentru produsele pentru construcţii;
   b) prevederea elementelor de separare a incendiului (pereţi, planşee etc.), adaptate la
utilizarea construcţiei, adică la acţiunea termică estimată în construcţie;
   c) protejarea corespunzătoare a golurilor din elementele de separare a focului;
   d) proiectarea corespunzătoare a faţadelor pentru împiedicarea propagării focului către
părţile adiacente ale aceleiaşi clădiri;
   e) instalarea de bariere contra fumului, cum sunt uşile etanşe la fum.
   f) prevederea sistemelor şi a instalaţiilor de detectare, semnalizare, stingere a incendiului;
   g) evacuarea fumului şi a gazelor fierbinţi prin sisteme adecvate;
   h) crearea de diferenţe de presiune între zonele de construcţie;
   i) prevederea măsurilor de protecţie la foc pentru instalaţiile de ventilare-climatizare, cum
sunt canalele de ventilare rezistente la foc, clapetele antifoc şi altele asemenea;
   j) prevederea măsurilor de protecţie la foc pentru canalele şi ghenele instalaţiilor aferente
construcţiilor, cum sunt: sanitare, încălzire, electrice şi altele asemenea.
   Art. 51. - (1) Instalaţiile de încălzire, ventilare, climatizare, electrice, automatizare şi altele
asemenea, aferente construcţiilor şi amenajărilor, precum şi subansamblurile lor trebuie
proiectate şi realizate astfel încât:
   a) să nu iniţieze incendiu;
   b) să nu contribuie activ la dezvoltarea incendiului;
   c) să asigure limitarea propagării incendiului;
   d) să nu constituie risc de incendiu pentru elementele de construcţie sau pentru obiectele din
încăperi ori adiacente acestora;
   e) suprafeţele componente mari şi suprafeţele expuse ale subansamblurilor să nu se poată
încălzi într-o măsură inacceptabilă;
   f) în cazul unui incendiu, să se poată asigura măsuri eficiente de stingere a acestuia şi să fie
posibilă salvarea persoanelor.
   (2) Pentru evitarea pericolului de propagare a focului şi a fumului la trecerea unei instalaţii de
la un compartiment de incendiu la altul, se prevăd măsuri de protecţie conform reglementărilor
tehnice specifice.

3
   (3) Instalaţiile de gaze naturale/gaze petroliere lichefiate (GPL), precum şi subansamblurile
lor trebuie proiectate şi realizate conform reglementărilor tehnice specifice.
   Art. 52. - (1) Instalaţiile de protecţie împotriva incendiilor fac parte din măsurile de protecţie
activă la foc cu rol important în asigurarea cerinţei esenţiale "securitatea la incendiu" a
construcţiilor, instalaţiilor tehnologice şi a amenajărilor, precum şi pentru securitatea
utilizatorilor.
   (2) Instalaţiile de protecţie împotriva incendiilor pot fi:
   a) instalaţii de detectare a gazelor inflamabile;
   b) instalaţii de inhibare a exploziei;
   c) instalaţii de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu;
   d) instalaţii de evacuare a fumului şi a gazelor fierbinţi;
   e) instalaţii de hidranţi interiori, coloane uscate, hidranţi exteriori;
   f) instalaţii speciale de stingere cu apă;
   g) instalaţii de stingere a incendiilor cu gaze;
   h) instalaţii de stingere a incendiilor cu spumă;
   i) instalaţii de stingere a incendiilor cu pulberi;
   j) instalaţii de stingere a incendiilor cu aerosoli.
   Art. 53. - Instalaţiile de detectare a gazelor inflamabile trebuie să asigure îndeplinirea
următoarelor criterii:
   a) să dispună, în întreaga zonă protejată, de detectoare adecvate, pentru a permite ca
prezenţa gazului inflamabil să fie detectată într-o fază incipientă;
   b) să fie prevăzute cu mijloace de comunicare sigure între detectoare şi o centrală de
colectare a informaţiilor/ echipament de control şi semnalizare;
   c) să fie capabile să reziste condiţiilor de mediu în care sunt montate, astfel încât să-şi poată
îndeplini funcţiile pe parcursul duratei de viaţă normate.

ART. 56
(1) Instalatiile de evacuare a fumului si a gazelor fierbinti si instalatiile de
presurizare pentru controlul fumului trebuie sa asigure în caz de incendiu:
a) mentinerea cailor de evacuare si de acces libere de fum pe înaltimea de circulatie;
b) facilitarea operatiilor fortelor de interventie, prin crearea unor zone fara fum;
c) întârzierea sau împiedicarea generalizarii incendiului prin aparitia fenomenului
de flash-over, prevenind astfel dezvoltarea rapida a incendiului;
d) reducerea consecintelor si avariilor provocate de fum si gaze fierbinti;
e) reducerea eforturilor care apar în elementele structurale ale constructiilor si
4
instalatiilor în caz de incendiu.
(2) Instalatiile de evacuare a fumului si a gazelor fierbinti trebuie sa îndeplineasca
criteriile referitoare la capacitatea de a activa si de a stabili presiunea proiectata într-o
incinta specificata sau o viteza convenabila a debitului de aer prin deschideri în
peretii incintei specificate, asigurându-se alimentarea electrica din doua surse,
principala si de rezerva.
(3) Pe timpul interventiilor, daca situatia impune evacuarea cantitatilor de fum
acumulate, se pot practica deschideri în unele elemente de constructie care
delimiteaza spatiile respective si care nu au rol de rezistenta.

CAUZE DE INCENDIU
PRINCIPALELE MASURI PENTRU PREVENIREA ACESTORA

I. NOŢIUNI GENERALE

Arderea ca fenomen este definită, drept reacţia exotermă a unei substanţe combustibile
cu un carburant, însoţită, în general, de emisie de flăcări şi / sau incandeşcenţă şi / sau emisie
de fum.

Principiile arderii

Procesul de ardere este posibil numai dacă se întrunesc simultan, în timp şi spaţiu
următoarele condiţii :
-existenţa materialului combustibil
-prezenţa substanţelor care întreţin arderea
-sursă de aprindere, cu energie capabilă să realizeze temperatură de ardere
Materialele combustibile trebuie să fie încălzite pînă la temperatura de aprindere, pentru
ca să ardă sau să se menţină propagarea flăcării.
Arderea continuă pînă cînd :
-materialul combustibil este consumat
-concentraţia carburantului devine mai mică decît minimul necesar pentru a menţine
arderea
-pierderile de căldură sunt atît de mari încît nu se mai asigură căldura necesară pentru
piroliza în continuare a materialului combustibil
-flăcările sunt inhibate chimic sau suficient răcite pentru a împiedica desfăşurarea
reacţiilor în continuare.
Arderea gazelor are loc cu flacără, într-o cantitate de aer specifică fiecărei substanţe
gazoase. În cazul gazelor combustibil lichefiate, viteza de reaprizare creşte în funcţie de
suprafaţa de contact cu aerul şi temperatura mediului şi scade în funcţie de nivelul umidităţii şi
de gradul de inertizare.

5
 Viteza de ardere în cazul gazelor se defineşte prin cantitatea de gaze ce arde în
unitatea de timp fără a ţine comt de factorul de suprafaţa.
Factorii care influenţează viteza de ardere sunt : natura agzelor, concentraţia
amestecului de gaze, presiunea şi temperatura, precum şi unele adaosuri care măresc sau
scad sau anihilează propagarea flăcării.
Comportarea la foc a substanţelor combustibile gazoasă este caracterizată în general
de limite de ardere. Concentraţia minimă a gazelor în aer la care se produce arderea constitue
limita inferioară, iar concentraţia minimă a oxigenului, respectiv concentraţia maximă a gazelor
combustibile la care arderea nu mai este posibilă, limita superioară de ardere.
Limitele de ardere include limitele de explozie şi detonaţie. În multe cazuri limitele de
ardere şi limitele de explozie sunt aproape identice, dar la început orice amestec gazos, arde
cu flacără stabilă, după care, în anumite condiţii, au loc reacţii explozive.
Arderea substanţelor combustibile lichide cu excepţia uleiurilor vegetale oxidate, a
dispersiei unor lichide pe un corp păros se face după vaporizare şi numai în stare gazoasă.
Viteza de ardere în cazul lichidelor depinde de suprafaţa liberă a acestora, de viteza de
evaporare şi de cantitatea de căldură transmisăî de flăcări.
Spre deosebire de gaze şi lichide care ard sub formă de flăcări, în cazul solidelor putem
deosebi :
-solide ce ard cu flacără ; fie că se transformă în vapori fără descompunere direct prin
sublimare, fie prin topire urmată de vaporizare. Arderea în aceste cazuri, este foarte
asemănătoare cu cea a lichidelor, avînd loc în întregime în fază gazoasă.
-Corpuri solide care prezintă simultran cele două moduri de combustie. Faza de ardere
este precedată de o descompunere a părţilor încă neaprinse cu degajare de vapori sub
influenţa căldurii degajate de fracţiunile aprinse. Această piroliză ia forme variabile în funcţie
de compuşi respectivi, dar şi de condiţiile concrete, în care se desfăşoară arderea.
Viteza de ardere a solidelor este determinată de :cantitatea materialelor combustibile,
suprafaţa de ardere în unitatea de timp.
Viteza de ardere nu este constantă depinzînd de : compoziţia chimică, proprietăţile
materialelor combustibile, condiţiile meteo, viteza vîntului, gradul de umiditate, aportul de aer
proaspăt în vecinătatea materialului, suprafaţa specifică.
Materialele pulverizate în suspensie în aer, sub formă de nori în contact cu sursă de
aprindere în anumite concentraţii, pot iniţia arderi explozive.
Aprinderea unui amestec combustibil gazos, reprezintă aducerea la o anumită
temperatură, temperatura de aprindere, într-un anumit punct, unde are loc iniţierea, combustia
continuă pînă tot materialul a ars.
Temperatura de aprindere reprezintă temperatura minimă la care o substanţă gazoasă
combustibilă aflată în prezenţa aerului sau oxigenului, trebuie încălzită pentru a se aprinde ; în
contact cu o sursă de iniţiere ea va arde în continuare după îndepărtarea sursei.

6
 Temperatura de inflamabilitate se defineşte ca temperatura minimă, la presiunea
atmosferică normală, la care vaporii degajaţi de un combustibil lichid formează cu aerul,
deasupra suprafeţei sale, un amestec de o anumită concentraţie, ce se aprinde la contactul cu
o sursă de aprindere.
Temperatura de inflamabilitate influenţează viteza de ardere a lichidelor. Cu cît este mai
scăzută, cu atît viteza de ardere este mai mare.
În cazul corpurilor solide, definirea unei temperaturi de aprindere este o problemă mai
complexă decît în cazul gazelor sau lichidelor.. O temperatură de aprindere nu poate fi definită
în termenii unei temperaturi medii a masei solidului. Ca urmare temperatura de aprindere se
defineşte ca temperatura de suprafaţă minimă la care debitul de volatil este suficient pentru a
menţine o flacără susţinută la suprafaţă.
Combustibilitatea reprezintă proprietatea unui material de a-l aprinde şi de a arde în
prezenţa aerului, contribuind la creşterea cantităţii de căldură dezvoltata de incendiu.
Materialele şi elementele de construcţie se clasifică din punct de vedere al
combustibilităţii în două grupe :
-incombustibile – care, funcţie de proprietatea lor de a se aprinde uşor sau greu şi de
capacitatea de a contribui la dezvoltarea incendiului se clasifică în patru clase de
combustibilitate
C1 – practic neinflamabile
C2 – deficit inflamabile
C3 – mediu inflamabile
C4 – uşor inflamabile
Materialele din grupele C1 – C2 sunt definite drept greu combustibile – arderea avînd
loc doar în cazul existenţei unei surse exterioare de foc sau de temperaturi înalte
Lichidele combustibile se împart în următoarele clase de combustibilitate în funcţie de
temperatura de inflamabilitate a vaporilor :
I cu Li < 28
II cu Li = 28 / 55
III cu Li = 55 / 100
IV cu Li > 100
Materialele şi substanţele depozitate se clasifică în următoarele clase de periculuzitate :
P1 – fără periculozitate. Ex. : minereuri, beton, conserve în cutii metalice sau borcane.
P2 – cu periculozitate redusă
A. materiale din clasa P1 , în ambalaje cu combustibilitate redusă
7
 B. materiale care se aprind greu, cu o viteză redusă de ardere şi nu au putere calorifică
mare.Ex. : răşini, piei brute, baloţi lînă, produse de panificaţie.
C. lichide combustibile inerte în ambalaje combustibile. Ex. : lapte, apă minerală în
butelii de plastic.
P3 – cu periculozitate medie
A. materialele din clasele P1 şi P2 ambalate în cutii de carton
B. materialele cu combustibilitate medie, cu putere calorifică cel mult 27,3 MJ/Kg, în
orice fel ambalate, cu excepţia celor din materiale plastice. Ex.: obiecte masive din lemn, fibre
animale, fibre artificiale cu combustibilitate redusă, articole de piele etc.
C. lichide combustibile cu temperatura de inflamabilitate mai mare de 100 grade, în
ambalaje combustibile.
P4 – cu periculozitate mare
A. materialele şi produsele din clasele P1 şi P3 în ambalaje de materiale plastice
B. materialele combustibile cu viteză mare de ardere sau cu o putere calorică mai mare
de 27, 3 MJ / Kg. Ex. : fibre artificiale, fibre vegetale, paie, carton, cauciuc
C. materiale, produse incombustibile care pot suferi deteriorări importante. Ex. :
aparatură electrică, electronică, tuburi electrice, medicamente, produse cosmetice.
D. materialele care sub efectul temperaturii degajă cantităţi importante de gaze. Ex. :
policlorura de vinil, teflon, acid clorhidric,
E. lichide combustibile din clasa P3 în ambalaje combustibile
F. lichide combustibile cu temperatura de inflamabilitate între 50 grade şi 100 grade în
ambalaje incombustibile. Ex.: motoriină, smoală, uleiuri.
P5 – cu periculozitate deosebit de mare
A. materiale instabile care se pot descompune exploziv la temperatură naturală,
materiale care pot exploda sub efectul încălzirii, frecării, lovirii. Ex.: acid acrilic, apă oxigenată
concentrată, acetilenă, chibrituri de fosfor alb, muniţie explozivă sau incendiară
B. materialele care în contact cu alte materiale pot da naştere la reacţii explozibile sau
se pot aprinde. Ex.: acetonă, acid acetic, proxizi de potasiu sau sodiu.
C. materiale susceptibile să se aprindă spontan. Ex.: deşeuri de cauciuc, lucernă, etc.
D. substanţe oxidante capabile să iniţieze arderea Ex. : acid azotic, sulfuric, clor, azotat
de potasiu.
E. materiale care sub efectul căldurii degaja cantităţi mari de gaze. Ex. :amine, acetonă,
fosfor, acetat de plumb.

8
 F. materiale care în contact cu apa se aprind. Ex.: calciu, hidroxid de calciu, magneziu
metalic, sodiu metalic, uraniu.
G. recipienţi cu gaze comprimate
H. substanţe sau materiale cu putere calorică peste 33,6 MJKg, sau în cazul lichidelor
temperatura de inflamabilitate mai mică de 55 grade.Ex. : cloraţi, pergament de sodiu, peroxizi
de potasiu, benzină, sulfură de carbon, propan, butan, hidrogen, metan.
Categoria de pericol de incendiu defineşte ansamblul operaşiunilor unui proces
tehnologic sau ale unor activităţi avîndu-se în vedere caracteristicile de comportare la foc ale
materialelor şi substanţelor implicate.
Astfel, zonele, încăperile, secţiile, clădirile şi instalaţiile în aer liber se clasifică în cinci
categorii de pericol de incendiu :

 categoria A : substanţe cu tendinţă de aprindere spontană, lichide cu

temperatura de inflamare a vaporilor sub 28 grade C, gaze sau vapori cu limita inferioară de
explozie sub 10 %
 categoria B : lichide cu temperatura de ionflamabilitate a vaporilor între 28 şi 100
grade C ; gaze şi vapori cu limita inferioară de explozie mai mare de 10 %: fibre, prafuri,
pulberi.
 Categoria C : substanţe combustibile solide, lichide cu temperatura de
inflamabilitate a vaporilor peste 100 grade C.
 Categoria D : substanţe incombustibile cu potenţia termic ridicat ( în stare de
fierbinte, incandeşcente sau topie ), cu degajări de căldură radiată, flăcări sau scîntei,
substanţe gazoase, lichide sau solide care ard în calitate de combustibil.
 Categoria E : substanţe sau materiale incombustibile în stare rece sau materiale
combustibile în stare de umiditate înaintată ; astfel că este exclusă posibilitatea aprinderii lor.

Măsuri

În această categorie sunt incluse măsuri tehnico-organizatorice luate pentru reducerea

riscului de incendiu, iar acestea sunt :
-măsuri pentru reducerea sarcinii termice ( păstrarea în secţii de producţie a unei
cantităţi de materiale combustibile limitată la necesităţile unei singure zile de producţie ).
-reducerea surselor de aprindere ( utilizarea iluminatului natural în loc de cel artificial,
utilizarea sistemelor de încălzire cu termoficare în loc de sobe ).
-montarea unor sisteme, instalaţii şi dispozitive certificate de limitare şi stingere a
incendiilor.
-ignifugarea, după caz a unor materiale combustibile
-depozitarea corespunzătoare a substanţelor chimice cu acţiune reciprocă.
-realizarea unor dopuri ignifuge la trecerile cablurilor electrice prin planşee combustibile
ş.a.

9
 NOŢIUNI DESPRE EVOLUŢIA INCENDIILOR

1. Incendiu şi fazele sale

Incendiul este un proces complex de ardere, cu evoluţie nedeterminată, incluzînd şi alte

fenomene de natură fizică şi chimică ( transfer de căldură, formarea flăcărilor, schimbul de
gaze cu mediul înconjurător, transformări structurale produse în materialele de construcţie şi
elemente de rezistenţă.

 Apariţia focarului iniţial. Este faza în care, datorită unor împrejurări favorabile,
sunt puse în contact materialul combustibil cu sursa de aprindere, a cărei energie acumulată în
timpul pierderii de contact, duce la iniţierea incendiului.
 Faza de ardere lentă. Această fază are o durată extrem de variată. Absentă în
numeroase cazuri ea poate dura doar cîteva minute, ore şi în unele situaţii zile şi săptămîni în
cazul arderii mocnite.
 Faza de ardere activă. În această fază, arderea se propagă la toate obiectele
învecinate cu focarul, avînd aerul necesar încă în cantitate suficientă.
 Faza de ardere generalizată. După producerea fenomenului de flash-over ( sau
mult mai rar de backdraft ), arderea se generalizează în întreaga incintă. Temperaturile se
uniformizează spre valori maxime, transferul de căldură prin radiaţie devenind net
preponderent. În cursul acestei faze, structurile de rezistenţă sunt cele mai afectate de
incendiu; se fisurează şi se dislocă pereţii, se lărgesc deschiderile ş.a., avînd ca urmare
propagarea incendiului în incintele apropiate şi apoi în întreaga clădire.
 Faza de regesie. În cursul acestei faze, temperatura încetează să mai crească,
apoi începe să scadă datorită epuizării combustibilului, dar scăderea nu este bruscă, acţionînd
în continuare distructiv asupra structurilor.
Avînd în vedere proprietăţile fizico-chimice ale gazelor de ardere şi ale materialelor
combustibile, orice incendiu urmează în primele faze, un model de dezvoltare spaţială după
anumite reguli generale. Cunoaşterea acestui model permite identificarea mai rapidă a
amprentei incendiului.

a) În zona focarului ( în care s-a declanşat incendiul ) arderea durează mai mult decît în
spaţiile învecinate şi deseori cu o intensitate mai mare.

b) Datorită greutăţii mai mici decît a aerului gazele de ardere şi fumul au o tendinţă
naturală de propagare ascendentă.

c) Aprinderea iniţială evoluează spre incendiul dezvoltat numai dacă deasupra flăcării
iniţiale ascendente se găsesc materiale combustibile în cantitate suficientă pentru creşterea
volumului proceselor de ardere.

10
 d) Propagarea laterală a incendiului se produce pînă la limita spaţiului din mediul
înconjurător, cu o viteză mai mare atunci cînd există o obstrucţie pe direcţia ascensională.

e) Avînd în vedere tendinţa de propagare ascensională a incendiului toate focarele de

ardere situate în partea de jos a spaţiului investigat trebuie depistate şi analizate ca posibile
focare de iniţiere a incendiului, în numeroase cazuri, acestea sunt situate chiar la nivelul
pardoselii.

III. CLASIFICAREA CAUZELOR DE INCENDIU

Se consideră surse de aprindere : arc cu scînteie electrică; efectul termic al curentului

electric; scurtcircuit electric; electricitate statică; flacără închisă; flacără deschisă; efect termic;
frecare; scînteie mecanice, jar sau scînteie ( ţigara); autoaprindere; reacţie chimică; explozie;
substanţe incendiare; trăsnet; alte surse ( radiaţie solară, energie nucleară, căderea unor
corpuri din atmosferă ).

Mijloace care produc surse de aprindere pot fi :

-electrice, aparate electrocasnice, mijloace de iluminat electric, aparate de întrerupere şi

control, conductori şi alte echipamente;
-sisteme care produc electricitatea statică : depozitare, vehiculare şi transport lichide şi
sau pulberi combustibile, curele de transmitere a mişcării, spălarea în lichide combustibile,
echipament, unelte şi scule care se încarcă electrostatic.
-Mijloace cu flacără deschisă : brichete, chibrituri, lămpi, spirtiere, lumînări, torţe.
-Foc în aer liber
-Ţigară
-Aparate de încălzit : cazane, cuptoare, aparate de gătit, sobe, uscătoare, dispozitive
pentru sudură, tăiere sau lipire cu gaze ori lichide combustibile
-Utilaje şi sisteme de acţionare : motoare, locomotive, maşini
-Metale care ard sau care produc scurgeri topite
-Conducte pentru agenţi termici, ventilare sau produse de ardere : burlane şi coşuri de
fum, conducte de încălzire sau tehnologice cu abur sau cu alte fluide calde.
-Produse ce se pot aprinde spontan
-Produse şi substanţe care pot produce explozii
-Trăsnet
-Corpuri supraîncălzite de soare
-Reactoare cu arme nucleare
Împrejurări determinante intervin ca parametru şi în evaluarea riscului de incendiu, ele
pot fi grupate astfel :

-instalaţii electrice defecte

-echoamente electrice improvizate
-aparate electrice sub tensiune
11
 -sisteme de încălzire defecte
-mijloace de încălzire improvizate
-mijloace de încălzire nesupravegheate
-coşuri, burlane de fum defecte sau necurăţate
-cenuşă, jar sau scîntei de la sisteme de încălzire
-jocul copiilor cu focul
-fumatul
-focul deschis
-sudura
-aprinderea spontană sau reacţii chimice
-scîntei mecanice, electrostatice sau de frecare
-scurgeri de produse inflamabile
-defecţiuni tehnice, construcţii montaj
-nereguli organizatorice
-defecţiuni tehnice de exploatare
-explozie urmată de incendiu
-accident tehnic
-trăsnet şi alte fenomene naturale
-acţiune intenţionată
-alte împrejurări
-nedeterminate
Clasificarea incendiilor în raport cu cauzele care le-au produs se poate face în funcţie de
elementele obligatorii menţionate mai sus, dar, în cele mai multe cazuri, se optează pentru
analiza naturii sursei de aprindere

Astfel se pot deosebi următoarele categorii :

1. Surse de aprindere cu flacără :

-focuri în aer liber

-flacără ( chibrit, lumînare )
-flăcări de la aprate termice
2. Surse de aprindere de natură termică :

-obiecte incandescente ( ţigară, topituri metalice, becuri şi proiectoare electrice, jar

cenuşă, zgură de la aprate de încălzit, particule incandeşcente de la sudură ).
-cldură degajată de aparate termice
-eectul termic al curentului electric
-cşuri defecte şi necurăţate ( fisuri, scîntei )
3. Surse de aprindere de natură electrică :

-arcuri şi scîntei electrice

-scurtcircuit ( echipamente, cabluri )
-electricitate statică
4. Surse de aprindere spontană :

-aprindere spontană de natură chimică (inclusiv reacţii chimice exoterme)

-aprindere spontană de natură fizico-chimică
12
 -aprindere spontană de natură biologică
5. Surse de aprindere de natură mecanică :

-scîntei mecanice
-frecare
6. Surse de aprindere naturale :

-căldură solară
7. Surse de aprindere datorate explozivilor şi materialelor incendiare

8. Surse de aprindere indirecte ( radiaţia unui focar de incendiu; flacăra unui amestec
exploziv ).

IV. CERCETAREA CAUZELOR DE INCENDIU

Cercetarea cauzelor de incendiu trebuie înţeleasă ca un ansamblu de măsuri şi acţiuni

organizatorice, tehnice şi operative care include metode, procedee şi mijloace specifice în
vederea stabilirii precise a împrejurărilor, surselor, mijloacelor de aprindere şi, după caz, a
autorilor care au generat producerea incendiului sau evenimentului urmat de incendiu.

Scopurile activităţii de cercetare a incendiilor sunt:

-descoperrea împrejurărilor şi cauzelor reale care au generat incendiul

-prevenirea în viitor a incendiilor datorate cauzelor şi împrejurărilor similare sau
asemănătoare celor cercetate.
-srijinirea organelor de cercetare penală în elucidarea cauzelor, în identificarea
făptuitorilor şi în administrarea probelor în vederea afării adevărului pentru luarea măsurilor ce
se impun.
-fmularea concluziilor şi învăţămintelor privind activitatea de prevenire şi stingere a
incendiilor desfăşurată şi luarea măsurilor pentru perfecţionarea acestora în viitor.

Activitatea de cercetare a cauzelor de incendiu presupune :

-cercetarea la faţa locului-activitatea de bază-care trebuie efectuată la un interval de

timp cît mai scurt faţă de iniţierea incendiului
-documentarea

Investigatorul trebuie să stabilească :

-date privind dispunerea în plan şi structura constructivă a clădirii, încăperii, instalaţii

tehnologice, instalaţii utilitare, starea şi condiţiile de exploatare a acestora.

13
 -Tipul şi parametri de funcţionare a mijloacelor tehnice dev prevenire şi stingere a
incendiillor ; starea tehnică a acestora.
-Măsurile şi dispoziţiile de preîntîmpinare a propagării incendiului ( uşi, obloane, cortine
rezistente la foc, dispozitive de evacuare a fumului, sisteme de presurizare ), precum şi starea
tehnică a acestora.
-Materialele şi obiectele aflate în zona afectată înaintea incendiului, cantitatea,
distribuţia, starea, modul de ambalare, şi caracteristicile tehnice şi de combustibilitate a
acestora.
-Tipul, amplasarea şi numărul stingătoarelor şi mijloacelor iniţiale de intervenţie.
-Procese tehnologice sau activităţile ce se desfăşoară în obiectivul afectat ( scheme de
flux tehnologic şi caracteristici tenice, amplasarea şi starea tehnică a utilajelor, parametrii de
funcţionare ali acestora, condiţiile de exploatare, precizate de furnizor şi cele reale ),
organizarea şi modelul de asigurare a întreţinerii, reviziilor şi reparaţiilor diverselor utilaje.
-Atribuţiile salariaţilor ( în condiţii normale de lucru şi pentru înlăturarea avariilor sau
defecţiunilor ) şi corelarea lor cu pregătirea profesională.
-Activitatea de apărare împotriva incendiilor desfăşurată de cadrul tehnic cu atribuţiuni
de îndrumare, control şi constatare a încălcării legii, în domeniul stingerii incendiilor, serviciul
de pompieri civili, salariaţi.
-Faza de activitate în care se află obiectivul, secţia, încăperea, instalaţia, utilajul ( în
timpul programului de lucru, în afara lui, în funcţionarea normală, probe tehnologice, revizie
reparaţii, repunere în funcţiune )
-Deficienţe şi abateri manifestate anterior faţă de parametrii de funcţionare stabiliţi,
cunoscute sau sesizate, dar neaduse la cunoştinţă factorului tehnic de decizie, observaţii în
legătură cu instalaţiile, utilajele, agregatele tehnologice şi de activităţi ( scîntei, pălpăiri, miros,
variaţii de tensiune, scurtcircuite)
-Activităţi sau operaţii diferite de cele specifice proceselor tehnologice sau de
funcţionare normală executate înaintea incendiului în zona în care se presupune declanşarea
incendiului sau în vecinătatea acesteia
-data, ora şi modul în care s-a făcut alrmarea serviciului de pompieri civili, alertarea
pompierilor militari, anunţarea conducerii obiectivului.
-Aspecte reţinute de martori ( ora observării, împrejurări, manifestarea incendiului
percepută optic, acustic, persoane străine observate la locul incendiului )
Pentru culegerea datelor necesare se vor utiliza documente existente la serviciul de
pompieri civili, conducerea agentului economic, unitatea de pompieri militari. De asemenea, se
vor audia toţi martorii oculari şi alte persoane care deţin date privind situaţia din obiectivul
afectat de incendiu, stabilindu-se, încă de la început, cercul persoanelor ce pot da informaţiile
necesare. Audierea se va face cu o abordare neagresivă, informală, cordială, pe bază de
interviu

-modul de manifestare ( intensitatea şi durata arderii

-proporţiile atinse în diferite faze
-focare principale de ardere
-viteza de propagare
-aspecte reţinute de martori
-timpii de siguranţă la foc şi operativi de intervenţie care prezintă interes
-înaintea declanşării incendiului
-pe timpul manifestării incendiului
14
 Datele se vor obţine pe bază de interviu, după exemplul de mai jos, de la staţia meteo cea
mai apropiată.
-a fost furtună înaintea incendiului ?
-au fost descărcări electrice în atmosferă ?
-a fost inundaţie ?
-a fost cald / frig neobişnuit ?
-a fost o zi umedă ?
-a fost zăpadă mare ?
-era întuneric ?
-acţiunea salariaţilor la locul de muncă
-acţiunea sistemelor şi instalaţiilor de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de
incendiu şi a sistemelor, instalaţiilor şi dispozitivelor de limitare şi stingere a incendiului ( ora la
care au acţionat, sectorul de declanşare, dacă au funcţionat la întreaga capacitate, deficienţe
în funcţionare, efectul acţiunii lor asupra procesului de ardere. Cunoaşterea acestor date poate
furniza indicii valoroase asupra locului iniţierii incendiului ( unde va trebui căutat focarul ),
duratei acestuia şi modul de evoluţie ( rapid sau lent ). Este necesară verificarea corectitudinii
alegerii, montării şi întreţinerii acestora.
-acţiunea serviciului de pompieri civili, (după caz, cooperarea cu alte servicii ).
-acţiunea pompierilor militari
Se vor preciza durata, dispozitivul şi operaţiile întreprinse, mijloacele utilizate, salvări de
persoane şi bunuri, factori care au facilitat şi limitat acţiunea de intervenţie, accidente şi
victime.

Situaţia obiectivului după lichidare incendiului şi efectele acestuia asupra construcţiei,

instalaţiilor, materialelor şi persoanelor.

-se fac observaţii pentru stabilirea “amprentei incendiului “, precizîndu-se zonele

afectate de incendiu, efectul fumului, gazelor fierbinţi, gazelor corosive etc., poziţia bunurilor şi
proporţie în care au ars sau au fost deformate, acţiunea solicitărilor termice asupra
construcţiei, instalaţiilor şi materialelor
-se stabilesc urmele care vor fi analizate pe loc sau ulteriaor.
Principalele urme ale incendiului se pot clasifica astfel.

 urme de cenuşă şi fum, rezultate prin arderea, topirea sau descompunerea

materialelor şi substanţelor combustibile sau nerezistente la temperaturile produse pe timpul
incendiului ( textile, mase plastice, cauciuc, lemn, sticla ).
 urme de lichide, vapori şi gaze combustibile ( produse petroliere, lacuri, vopsele,
solvenţi, gaz metan, gaz lichefiat )
 urme create de explozivi, provenite de la :
 substanţe explozive : focarul, schije, ruperi, arsuri, furnizare, efecte
distructive, urme, efecte sonore.
 amestecuri explozive
 succesiunea exploziilor, furnizare, scurgeri de produse combustibile, tipuri
de instalaţii, efecte distructive

15
  explozii fizice : crăpături, rupturi datorate fisurilor, defectele de fabricaţie,
coroziuni intensive, solicitărilor mecanice îndelungate, forţarea aparatelor de măsură şi control
datorită suprapresiunii sau vibraţiilor, schije, deteriorarea vecinătăţilor, distrugeri provocate de
recipientul explodat.
 microurme create de incendii şi explozii
 particule de sticlă, vopsea coloranţi, lacuri, pulberi combustibile.
 resturi de lichide combustibile, lubrifianţi, mase plastice
 resturi de materiale combustibile arse
 urme de produse chimice incendiare, toxice şi radioactive
 urme ale omului
 urme cu forme ale mîinilor, picioarelor, vocii, scrisul, maniere de a executa
diferite acţiuni.
 urme biologice de sînge, salivă, păr, miros, ţesuturi noi, arsuri
 urme de încălţăminte, îmbrăcăminte şi a altor obiecte folosite de om.
 urme ale vegetalelor ( resturi carbonizate ) aşchii, seminţe, plante uleioase
 urme ale animalelor lăsate de picioare, coarne, sînge, păr, puf, pene
 urme de mijloace de transport, anvelope, roţi, potcoave, scurgeri de carburanţi.
-se precizează efectele asupra persoanelor
-se precizează poziţia focarului de iniţiere şi vecinătatea cu urme de materiale
combustibile, instalaţii, utilaje
Fixarea datelor de mai sus se face conform Codului de procedură penală, prin :

 descriere în proces verbal de constatare la faţa locului, raportul de constatare

tehnico-ştinţifică, raportul de constatare medico-legală.
 mijloace tehnice, fotografie judiciară, schţe, desen, filmul judiciar, video-
fonograme judiciare.
Ridicarea urmelor sau a imaginilor acestora se face prin procedee şi tehnici
criminalistice specifice :

 ridicarea obiectului care poartă sau deţine urme ( sticle, bidoane, batiste, pungi
de plastic, cutii conserve )
 ridicarea crustelor, depunerilor, petelor, folosind solubilizarea în apă sau alcool,
siringa, pipeta, aspiratorul, spatula, lopăţica, penseta, magnetul
 ridicarea prin transferare folosind folii adezive, electricitatea statică, transvazarea
 ridicarea prin fotografiere, filmare, mulaj, desen
Urmele sau purtătorii de urme se vor ambala separat, se vor marca, eticheta şi sigiliul.

16