UNIVERSITATEA TEHNICA DE CONSTRUCTII BUCURESTI

FACULTATEA DE CONSTRUCTII CIVILE, INDUSTRIALE SI AGRICOLE

MASTER TEHNOLOGIA SI MANAGEMENTUL LUCRARILOR DE CONSTRUCTII

MANAGEMENTUL SITUAȚIILOR DE URGENȚĂ

ORGANIZAREA APĂRĂRII ÎMPOTRIVA INCENDIILOR

ANTON ANCUȚA-RALUCA
ANUL I
2020-2021
 Incendiile provoacă pierderi de vieți omenești și pagube materiale și în consecință,
apărarea împotriva incendiilor este o componentă prioritară în organizarea activităților de
muncă din șantier.
Persoanele juridice sunt obligate să respecte în orice împrejurare normele de prevenire
şi stingere a incendiilor şi să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor viaţa, bunurile şi
mediul.
Apărarea împtriva incendiilor reprezintă ansamblul integrat de măsuri tehnice şi
organizatorice, precum şi activităţi specifice, planificate şi realizate, în scopul de a asigura
identificarea, evaluarea, controlul şi combaterea riscurilor de incendiu, informarea lucrătorilor
asupra acestora, precum şi intervenţia operativă pentru salvarea şi acordarea ajutorului pentru
persoanele aflate în pericol, stingerea incendiilor şi limitarea efectelor acestora.

INCENDIUL este arderea autoîntreţinută, care se desfăşoară fără control în timp şi

spaţiu, care produce pagube materiale şi/ pierderi de vieţi omeneşti şi care necesită o intervenţie
organizată în scopul întreruperii procesului de ardere.

Pentru definirea noţiunii de incendiu este necesar să se întrunească patru elemente:

• existenţa materiei combustibile şi acţiunea unei surse de aprindere;
• iniţierea şi dezvoltarea în spaţiu şi timp a unei aprinderi şi scăparea ei de sub control;
• producerea de pierderi materiale şi/sau umane în urma arderii;
• necesitatea intervenţiei printr-o acţiune de stingere cu scopul întreruperii şi lichidării
procesului de ardere.
În cazul absenţei unuia dintre elementele enumerate mai sus, arderea respectivă nu poate
fi considerată incendiu.

După cum se cunoaşte, un incendiu are o cauza tehnică dar care de cele mai multe ori
acţionează şi ca urmare a neglijenţei umane. De aceea fără cunoaşterea cauzelor incendiilor şi
exploziilor a sursei şi a modului lor de acţiune nu este posibilă luarea măsurilor corespunzătoare
de prevenire a incendiilor.
Cauzele tehnice care pot produce incendii sunt multiple. O clasificare a lor în funcţie de
natură se poate face astfel:
1. cauze de natura electrică: - arcuri electrice, scurt-circuite, scântei, electricitate statică,
trăsnet;
2. cauze de natură termică: - efecte termice ale curentului electric, flăcări deschise,
flăcări închise, efect termic propriu-zis;
3. cauze de natură mecanică: scântei;
4. cauze de natură biochimică: autoaprindere;
5. cauze de natură chimică: reacţii chimice, explozii;
6. cauze de natură umană.

Mijloacele care generează aprinderea pot fi grupate în funcţie de sursele de aprindere, astfel:
a. surse: arcuri electrice, scurt-circuite, scântei, efecte termice ale curentului electric;
mijloace: aparate electrocasnice, mijloace de iluminat electrice, aparate de producere şi
transformare a curentului electric, alte aparate electrice.

1
 Scânteile electrice pot aprinde numai amestecuri explozive şi materiale inflamabile, iar
arcul electric aprinde toată gama de materiale combustibile din apropierea locului unde s-a
produs, topeşte conductele metalice. Scurt-circuitul incomplet sau cu arc apare de regulă la
curenţii de deranjament, supraîncărcarea circuitelor, determinarea izolaţiei şi se manifestă prin
degajare de căldură. Efectele termice iau naştere datorită încălzirii conductoarelor electrice la
trecerea curentului. În urma scurtcircuitelor la capetele conductoarelor se formează perle de
topire care au forma unor sfere, pe când scurt-circuitul cauzat de incendiu formează perle de
forme alungite.

b. sursă : electricitate statică;

mijloace: sistemele de depozitare, vehiculare, transport lichide combustibile; utilaje de
prelucrare şi transport a materialelor şi substanţelor ce se încarcă electrostatic; sistemele de
transmitere a mişcării; vărsarea lichidelor în vase şi spălarea în lichide combustibile;
echipament ce se încarcă electrostatic; introducerea cu ajutorul furtunurilor de cauciuc a
jeturilor de abur în rezervoare pentru curăţirea reziduurilor combustibile;

Acumularea sarcinilor electrostatice este însoţită de creşterea intensităţii câmpului

electric, ajungând la o mărime critică ce poate determina o descărcare electrică capabilă să
amorseze un amestec exploziv. Mărimea sarcinii electrice depinde de: presiune, umiditate şi
temperatura aerului.

c. sursă: flăcări deschise

mijloace: brichetă, chibrituri; maşină de gătit cu gaze; lampă de gătit cu combustibil
lichid; lumânare, făclie; ţigară; foc deschis în spaţii libere; bec de sudură;

Căldura degajată la o temperatură (peste temperatura de aprindere specifică) de flăcările

deschise aprinde orice material combustibil.

d. sursă: efect termic

mijloace: aparate de încălzit; motoare termice; dispozitive care produc frecarea;
conducte pentru agent termic; radiaţii luminoase şi solare; jar sau scântei;

Căldura transmisă prin conductibilitate, în cazul corpurilor metalice, face ca în anumite

situaţii, temperatura să fie superioară temperaturii de aprindere a anumitor materiale
combustibile. Se pot produce încălziri şi supraîncălziri datorită transmiterii căldurii prin radiaţie
sau convecţie. Radiaţia termică transmisă sub formă de unde electromagnetice poate aprinde
materialele combustibile. De asemenea, praful de lemn supus acţiunii căldurii la temperaturi de
1000 C se carbonizează, generând aprinderea. Lentile convexe concentrează razele luminoase
emise de soare într-un focar provocând incendii.

f. sursă: scântei
mijloace: coşurile clădirilor de locuit; tobe de eşapament de la motoarele termice;
dispozitive de sudură, polizoare, etc.

Pericolul generat de scântei depinde de distanţa până la care îşi păstrează starea de
incandescenţă suficientă pentru aprinderea materialelor combustibile, de acţiunea curenţilor de
2
aer şi de natura materialului din care a provenit. Scânteile mecanice se produc prin lovirea
izbirea sau frecarea a metalelor (nu numai).

g. sursă: autoaprinderea
mijloace: pulberile metalice, metale alcaline; cărbunele şi praful de cărbune; uleiuri şi
grăsimi; lichide combustibile; plante tehnice şi furaje; rumeguş de lemn, seminţe; făină şi
prafuri combustibile; fibre vegetale; deşeuri textile.

Autoaprinderea de natură electrică se produce la substanţele care au capacitate intensă

de combinare cu oxigenul din aer, apă sau alte substanţe ( de obicei organice ). Autoaprinderea
de natură fizico-chimică este influenţată şi de factori fizici (suprafaţa de contact, evacuare
insuficientă a căldurii din interior, existenţa unor impurităţi etc.). Autoaprinderea de natură
biologică se produce la acele corpuri combustibile predispuse activităţii vitale ale
microorganismelor. Apare mai întâi autoîncălzirea manifestată prin fermentaţie şi putrezire.

h. sursă: reacţii chimice

mijloace: substanţe chimice cu acţiune reciprocă.

Reacţiile exoterme care se produc pe timpul folosirii, manipulării şi depozitării

substanţelor care reacţionează reciproc atunci când vin în contact şi degajează cantităţi mari de
căldură.

i. sursă: explozia
mijloace: amestecuri de gaze şi vapori, pulberi combustibile; descompunerea rapidă a
unor compuşi chimici; polimerizarea necontrolată; materiale explozive; aparate sub presiune;
fuziune sau fisiune nucleară.

Exploziile se produc de energia eliberată în urma unei oxidări rapide, sau datorită
descompunerii rapide a unor compuşi chimici. Exploziile mai pot fi produse datorită
polimerizării necontrolate cu eliberare de energie.

j. sursă: trăsnet
mijloace: descărcare electrică atmosferică.

Intensitatea curentului în canalul fulgerului liniar poate să ajungă la 200.000 A şi la o

tensiune de 150 MV, conducând la temperaturi de aproximativ 100000 C.

Apărarea împotriva incendiilor cuprinde două componente principale, respectiv

prevenția și intervenţia operativă pentru salvarea şi acordarea ajutorului pentru persoanele
aflate în pericol, stingerea incendiilor şi limitarea efectelor acestora.

PREVENȚIA constă într-o serie de măsuri organizatorice la locul de muncă, care

cuprinde următoarele măsuri:
1. Luarea în evidență a materialelor și dotărilor tehnologice care prezintă pericol de
incendiu, a surselor posibile de aprindere ce pot apărea și a mijloacelor care le pot
genera, precum și prin stabilirea și aplicarea măsurilor specifice de prevenire a
incendiilor.
3
 - Pentru materialele care prezintă pericol de incendiu (vopsele, diluanți, adezivi,
etc.) se vor lua măsuri suplimentare de protecţie în conformitate cu indicaţiile
producătorilor ( mod de stocare, temperaturi maxime admise, vecinatăţi etc.).
- Cablurile electrice trebuie pozate pe suprafețe necombustibile și în așa fel încât
să nu fie deteriorate accidental în timpul activităților desfășurate pe șantier.
- Este interzisă utilizarea instalațiilor electrice și a echipamentelor tehnice
electrice care prezintă defecțiuni.
2. Elaborarea, aprobarea și difuzarea actelor de autoritate: decizii, dispoziții, hotărâri
și altele asemenea, prin care se stabilesc răspunderi pe linia apărării împotriva
incendiilor.
- Se reglementează lucrul cu foc deschis (sudură )
- Se stabilesc locurile pentru fumat
- Se numesc persoanele care verifică îndeplinirea măsurilor dispuse
3. Planificarea și executarea de controale proprii periodice, în scopul depistării,
cunoașterii și înlăturării oricăror stări de pericol care pot favoriza inițierea sau
dezvoltarea incendii), analiza periodică a capacității de apărare împotriva
incendiilor;
INTERVENŢIA OPERATIVĂ PENTRU SALVAREA ŞI ACORDAREA
AJUTORULUI PENTRU PERSOANELE AFLATE ÎN PERICOL, STINGEREA
INCENDIILOR ŞI LIMITAREA EFECTELOR ACESTORA.
1. Clase de incendiu
În funcţie de natura materialului sau substanţelor combustibile prezente în spatiile
afectate de incendii, care pot fi implicate în procesul de ardere, incendiile se clasifică astfel :
- clasa A - incendii de materiale solide a căror ardere are loc cu formare de jar;
- clasa B - incendii de lichide combustibile sau materialele care ard în stare topita;
- clasa C - incendii de gaze;
- clasa D - incendii de metal.
2. Procedee de întrerupere a arderii
Arderea este fenomenul care apare atunci când, în acelaşi timp se află simultan o
cantitate suficientă de material combustibil, oxigen (aer) şi o sursă de aprindere. În consecinţă,
pentru întreruperea arderii se folosesc următoarele metode:
a. răcirea zonei de ardere;
b. izolarea materialelor, substanţelor combustibile de aerul atmosferic;
c. reducerea conţinutului de oxigen;
d. introducerea de inhibitori în spaţiile în care are loc arderea;
e. îndepărtarea materialelor combustibile din zona de ardere.
3. Produse de stingere
Produsele de stingere sunt substanţe naturale sau de sinteza care, introduse în zona de
ardere, creează condiţiile necesare pentru încetarea procesului de ardere. Acestea sunt:
3.1. APA – se utilizează pentru stingerea incendiilor din clasa A, a cărei căldură latentă de
vaporizare este foarte mare; calităţile de stingere ale apei pot fi îmbunătăţite prin reducerea
tensiuni superficiale a acesteia prin amestecare cu agenţi tensioactivi. Apa îmbunătăţită chimic
măreşte eficacitatea de stingere a apei până la 40%.
Proprietăţi care limitează domeniul de utilizare a apei:
- densitate relativ mare o face improprie stingerii lichidelor combustibile care ”plutesc”
pe suprafaţa apei;
- este buna conductoare de electricitate, deci nu se recomanda la stingerea incendiilor în
instalaţiile electrice aflate sub tensiune;

4
 - în contact cu unele substanţe sau produse chimice (carbidul, metale ca sodiu şi potasiu)
poate genera explozii sau degaja gaze combustibile care intensifica arderea.
3.2. SPUMELE - se utilizează pentru stingerea incendiilor din clasa B şi se clasifică în :
- spumanţii proteinici – notaţie internaţională P;
- spumanţii fluoroproteinici – notaţie internaţională F P – eficienţă mai mare decât
spumanţii P;
- spumanţii fluoroproteinici cu formare de film apos – notaţie internaţională FFFP;
- spumanţii sintetici - notaţie internaţională S; sunt produse spumante pe bază de agenţi
tension – activi; au miros plăcut;
- spumanţi fluorosintetici cu formare de film apos – notaţie internaţionala AFFF –
sunt cunoscuţi şi sub numele generic de „light – water”.
- spumanţi antialcool – notaţie internaţionala AR.
3.3. PULBERI - după destinaţie pulberile stingătoare sunt de 2 tipuri :
- de uz general – cele folosite pentru incendii din clasele A, B, C şi echipamente electrice
sub tensiune;
- de uz special – cele pentru incendii din clasa D .
Producătorii indică în denumirea pulberii şi clasa de incendiu pentru care se utilizează,
folosind literele A, B, C sau D. Mecanismul stingerii focului cu pulbere se explică prin acţiunea
de inhibare a reacţiilor în lanţ ale arderii.
Dintre avantajele pulberilor, ca agenţi de stingere se pot menţiona:
- capacitatea mare de stingere
- folosirea la stingere a tuturor materialelor combustibile.
3.4. DIOXIDUL DE CARBON - este utilizat pentru stingerea incendiilor din clasa
echipamentelor electrice sub tensiune. Face parte din categoria gazelor inerte şi este o substanţă
de stingere „curată”, după stingere fiind necesară doar aerisirea spaţiului şi înlăturarea
deşeurilor arse.
Se utilizează la stingerea incendiilor din clasa A, B şi C.
Dioxidul de carbon acţionează prin două mecanisme de stingere :
- înlocuirea oxigenului în procesul de ardere;
- răcirea mediului;
Este un agent de stingere avantajos :
- nu reacţionează cu majoritatea substanţelor;
- este eliberat din rezervoare de propria să presiune;
- fiind un gaz, se poate împrăştia şi penetra în toate colturile zonei incendiate.
În cazul șantierelor se folosesc apa și stingătoarele portabile cu pulbere sau cu spumă.
Se va organiza un punct de intervenţie împotriva incendiilor dotat conform normelor în
vigoare ( stingătoare cu spumă şi cu pulbere, găleţi, lopeţi, târnăcoape, nisip etc.).
La amplasarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, care sunt utilizate
de personalul punctului de lucru şi/sau de forţele de intervenţie în caz de incendiu, se au în
vedere următoarele cerinţe:
- locurile de amplasare să fie vizibi1e, uşor accesibile şi la distanţe optime faţă de
focarele cele mai probabile;
- înălţimea de montare şi greutatea acestora să fie pe măsura capacităţilor fizice ale
persoanelor care le utilizează;
- să fie bine fixate şi să nu împiedice evacuarea persoanelor în caz de incendiu;
- mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor şi locurile de amplasare a acestora
vor fi indicate prin marcaje sau panouri de semnalizare, conform prevederilor legale;
Stingătoarele de incendiu se verifică periodic, urmărindu-se dacă:
- sunt amplasate corect şi în locul stabilit;

5
 - manometrul indică presiunea corectă;
- nu este depăşit termenul de valabilitate al stingătorului de incendiu;
Reţelele temporare de alimentare cu apă se vor îngropa în zonele unde traseul lor se
încrucişează cu căile de acces.
Se va desemna şi instrui o echipă pentru intervenţia rapidă împotriva incendiilor
formata din minimum trei persoane.

Tactica de stingere

GREŞIT INSTRUCTIUNI CORECT

Incendiul trebuie atacat

pe direcţia vântului

Incendiul se stinge începând

din faţa focarului

Dar: incendiile de materiale care se

topesc sau curg se sting atacând de sus
şi spre spatele focarului

Intervenţia se face utilizând în

acelaşi timp stingătoare
suficiente şi nu unul după altul

După stingerea incendiului

controlaţi ca acesta să nu se reaprindă

Stingătoarele utilizate nu vor fi

reamplasate la locul lor

In caz de incendiu sau alte pericole ce pot avea loc într-un șantier, este important a se
urmări evacuarea cât mai rapidă şi în siguranţă a persoanelor.
In acest sens, în funcţie de categoria persoanelor implicate, se stabilesc modalităţile de
alarmare, comportamentul de adoptat în caz de urgenţă, atribuţiile pe care trebuie să le
îndeplinească factorii responsabili desemnaţi.
Concluziile rezultate în urma unor incendii demonstrează că, în caz de pericol,
comportamentul persoanelor se poate caracteriza prin:
a. în primele momente de la alarmare, nesiguranţă, interpretare greşită, indecizie şi
căutare de informaţii;

6
 b. reacţia sceptică la semnalul de alarmă de incendiu (alarma este reală sau este vorba
doar de un exerciţiu ?);
c. efectul de grup asupra individului;
d. evitarea căilor de evacuare, de care utilizatorii nu sunt siguri .

Studii internaţionale arată în mod clar că, în caz de incendiu, oamenii caută mai întâi să
ştie ce se întâmplă, dar influenţa de grup este atât de mare că individul urmează acţiunile
grupului, chiar dacă acestea contravin propriei percepţii a situaţiei sau propriei norme
comportamentale. Dacă grupul nu reacţionează, nu reacţionează nici individul, el găsindu-se,
astfel, în situaţia în care propria sa viaţă este ameninţată. Există însă şi pericolul ca un lider al
grupului care are iniţiativă, să fie urmat de grup sau de o parte a grupului. In urma unor incendii
cu urmări dramatice s-a constatat că liderii care, nu erau familiarizaţi cu locul sau au ignorat
procedura de urmat în caz de incendiu, au pus grupul în pericol (persoane blocate în culoare
fără ieşire, pătrunderea în culoare pline de fum şi gaze toxice, etc.).

Factori, precum timpul mare de descoperire a unui incendiu, momentul întârziat al

alarmării persoanelor aflate în pericol, modul deficitar de alarmare, nesemnalizarea căilor de
evacuare şi acceselor, necunoaşterea clădirii şi a modului de comportare de către persoane, pot
întârzia începutul evacuării sau pot conduce la alegerea unui drum mai lung până la ieşire în
locul drumului scurt.

Căile de evacuare şi salvare (coridoare, scări, ieşiri) trebuie să fie permanent utilizabile,
iar lăţimea acestora nu trebuie îngustată prin amplasarea de automate pentru sucuri, dulapuri,
etc.
Uşile trebuie ţinute permanent închise. In caz de incendiu, pe timpul parcurgerii
traseului de evacuare, se va urmări închiderea tuturor uşilor, fără însă a le bloca.
Semnalul de alarmare trebuie să fie cunoscut de către toți salariații. Se recomandă,
pregătirea şi a altor echipamente de alarmare de rezervă (de exemplu: fluier, megafon, etc.).
Se va stabili un loc de evacuare al personalului, iar după evacuare se va face prezența
lucrătorilor .
Exerciţiile de evacuare, periodic realizate, vin în sprijinul conducerii unităţilor
economice, personalului cu atribuţii specifice (alarmare, evacuare, stingere) în caz de incendiu,
precum şi salariaților.

Comportament în caz de pericol

1 Alarmarea
Șeful de șantier sau personalul cu atribuții in domeniul P.S.I., salariații pot declanşa
alarma şi vor anunţa forţele de intervenţie respectând principiul gradual. Evacuarea
clădirii are întâietate stingerii incendiului.
2 Evacuarea clădirii
Se vor utiliza căile de evacuare şi salvare fără pericole. Nu se vor lua alte obiecte (obiecte
de vestimentaţie,obiecte din dotare, echipamente tehnice, etc.).
3 Informarea pompierilor
Pompierii sunt întâmpinaţi de reprezentantul societății, care îi informează cu privire la:
- numărul şi locurile posibile din clădire în care mai sunt persoane,
- situaţia intrărilor, pe casele de scări şi pe coridoare,
- locul unde s-a produs incendiul şi propagarea acestuia,
- alte date solicitate de forţele de intervenţie.
7
Bibliografie:

Ordinul M.A.I. 163 din 2007 Norme generale de apărare împotriva incendiilor Publicat în
M. Of. nr. 216 din 29 martie 2007
Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor Publicat in Monitorul Oficial,
Partea I nr. 633 din 21/07/2006