UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE INGINERIE MECANICĂ SI MECATRONICĂ

DEPARTAMENTUL ECHIPAMENTE PENTRU PROCESE INDUSTRIALE
Master:Ingineria calității și mediului în industriile de proces
Anul de studiu I , Sem . II
Disciplina : Managementul dezastrelor și al situațiilor de urgență

Proiect
PLAN DE INTERVENŢIE
LA INCENDIU
 INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
AL JUDEȚULUI …………………………

AVIZAT,
…………………………..

PLAN DE INTERVENŢIE
LA INCENDIU

Obiectiv: UNITATE DE ÎNGRIJIRE PERSOANE VÂRSTNICE DIN JUDEȚUL.............

A. DATE DE IDENTIFICARE
Denumire: UNITATE DE ÎNGRIJIRE PERSOANE VÂRSTNICE DIN JUDEȚUL.............
Adresă:……………………..
Telefon:…………………….
Profil de activitate: Cladire cămin pentru persoane varstnice

Planul general al unităţii

Planul cuprinde:
- amplasarea clădirilor;
- căile de acces şi de intervenţie din incintă şi cele adiacente acestora;
- reţelele şi sursele proprii de alimentare cu apă, gaze şi canalizare;
- racordurile electrice;
- vecinătăţile.

B. CONCEPŢIA DE ORGANIZARE ŞI DE DESFĂŞURARE A INTERVENŢIEI

ÎN CAZ DE INCENDIU
 Conform Normelor generale de prevenire şi stingere a incendiilor, aprobate
cu Ordinul nr.163/2007, concepţia de organizare şi desfăşurare a intervenţiei în
caz de incendiu se adoptă în funcţie de concluziile desprinse din scenariul de
securitate la incendiu sau din evaluarea capacităţii de apărare împotriva incendiilor.

Evaluarea capacităţii de apărare împotriva incendiilor

Pentru evaluarea capacităţii de apărare împotriva incendiilor se au în vedere:
1. Riscul de incendiu.
2. Rezistenţa la foc.
3. Preîntâmpinarea propagării incendiilor.
4. Comportarea la foc.
5. Stabilitatea la foc.
6. Căile de acces, evacuare şi intervenţie.
7. Măsurile de protecţie împotriva incendiilor adoptate.
8. Performanţele Serviciului privat pentru situaţii de urgenţă.

Prezentarea construcţiilor
CLADIREA 1
a. tipul clădirii: Clădire civilă pentru cazare persoane varstnice; regim de înălţime: P+1E;
b. suprafaţa construită = 633,25m2; Sd=1266,50 mp
c. nr.compartimente de incendiu = 1;
d. nr.maxim de persoane aproximativ 70;
e. prezenţă permanentă: program de lucru -24 ore;
f. nr.căi de evacuare în exterior nivel parter = 5;
CLĂDIREA 2
a. tipul cladirii: Cladire civila pentru sanatate; regim de inaltime D+P+E+M;
b. suprafata construita=311,50 mp; Sd=909,00 mp;
c. nr. compartimente de incendiu = 1;
d. nr. maxim de persoane aproximativ 52
e. prezenta permanenta: program de lucru - 24 ore;
f. nr. cai de evacuare in exterior nivel parter = 2;
Instalatii utilitare aferente.
■ instalaţie electrică pentru iluminat şi prize-racordul electric s-a realizat prin intermediul
unei firide de bransament amplasată în exteriorul clădirii. Din firida de branșament se
alimentează tabloul electric general.
■ instalaţie de alimentare cu apă- se face de la reţeaua publica stradala din sat Hales;
■ canalizare- cu racord la reteaua publica si fosa septica ;
■ instalaţie de încălzire- incălzirea se face prin radiatoare bimetal otel aluminiu, și se vor
alimenta cu agent termic produs de centrala termică proprie pe combustibil solid.
■ instalaţie alimentare cu gaze naturale- nu

■ instalaţie de climatizare- există aparate de aer condiţionat.

1. Riscul de incendiu
A. Identificarea şi stabilirea nivelurilor de risc de incendiu:
a) Conform Manualului de aplicare al Normativului P118/99, MP 008/2000, valoarea
densităţii sarcinii termice pentru cladirile caminelor pentru persoane varstnice este mai mică
de 420 Mj/mp, încadrându-se în nivelul de risc mic de incendiu. Centrala termică se
încadrează în nivelul de risc mijlociu de incendiu. Întrucât volumul încăperilor cu risc
mijlociu de incendiu și risc mare, nu este mai mare de 30% din volumul compartimentului
de incendiu, compartimentul de incendiu se încadrează în risc mic de incendiu.
Pe ambele clădiri rezultă risc mic de incendiu.
b) Clasele de combustibilitate şi de periculozitate ale materialelor de construcţie şi a
celor folosite pentru activitatea de bază:
▪ fundaţii din beton - clasa de reactie la foc : A1;
▪ sticla - clasa de reactie la foc A1 ;
▪ cărămidă/BCA - clasa de reactie la foc A1 ;
▪ pereti interiori din gipscarton- C0(CA 1);
▪ lemn pentru constructii- clasa de reactie la foc D-s2,d0;
▪ parchet laminat- clasa de reactie la foc D-s2,d0;
▪ PVC - clasa de reactie la foc B-s2,d1;
▪ Rigips - clasa de reactie la foc a2-s1,d0;
▪ ceramica - clasa de reactie la foc A1 fl.
▪ pardoseala din beton A1 fl.

c) Surse potenţiale de aprindere:

 Iniţierea unui incendiu presupune următoarele elemente, absolut obligatorii pentru
producerea acestuia:
▪ sursa de aprindere şi implicit mijloacele care o produc, sursă care să posede
energia minimă necesară pentru aprinderea combustibilului;
▪ existenţa combustibilului (gazos, lichid, solid) în cantitate suficientă pentru
susţinerea arderii;
▪ existenţa unor împrejurări determinante şi a altor condiţii favorizante care să
pună în contact sursa de aprindere cu masa combustibilă.

Surse de aprindere cu flacără deschisă:

Chibritul. Aruncat din neglijenţă, un băţ de chibrit aprins poate iniţia incendierea unor
materiale uşor inflamabile. Flacăra de chibrit aprins poate să aibă o temperatură până la
700°C. Un risc deosebit îl reprezintă aprinderea unui băţ de chibrit în atmosferă explozivă.
Focuri în loc deschis.
Focurile în loc deschis, aprinse voluntar în diferite scopuri, lăsate fără supraveghere şi
scăpate de sub control, pot să se propage la materiale şi elemente de construcţie
combustibile din apropiere, iniţiind incendii dezvoltate.Factorii favorizanţi sunt vântul şi
prezenţa materialului combustibil în apropiere.
Aparate de tăiere, lipire, sudare oxiacetilenică. Flăcările acestor aparate pot atinge
temperaturi înalte şi pot provoca incendii prin acţiune directă asupra materialelor
combustibile din apropiere sau prin conducţie termică.
Surse de aprindere de natură termică:
Aparate de încălzit - cazane de încălzire, cuptoare, maşini de gătit, reşouri, radiatoare, etc;
Materiale care ard şi scurgeri de materiale topite - metale, mase plastice, materiale
incandescente;
Conducte (canale) pentru agentul termic şi ventilaţie - burlan metalic, coş de fum,
conducte de aer cald, conductă de apă caldă sau supraîncălzită, canal de încălzire, conductă
de abur, conducte tehnologice cu lichide sau gaze încălzite;
Ţigară. Restul de ţigară poate iniţia incendierea substanţelor combustibile din
apropiere.Temperatura de ardere a unei ţigări, care arde mocnit în aer liber, este de
aproximativ 650 - 750°C.
Becuri incandescente, proiectoare. Se pot iniţia incendii în cazul becurilor de puteri mari,
peste 150W, şi în cazul contactului direct cu materialele combustibile. Temperatura maximă
dezvoltată de un bec cu incandescenţă de 200W este de 213°C.
Brocuri de la sudare şi particule incandescente. Incendiile datorate acestei cauze au încă o
frecvenţă mare şi provoacă deseori pagube importante. Aceste particule cad repede (păstrând
un potenţial termic ridicat) şi pot pătrunde în cele mai mici fisuri sau crăpături.

Surse de aprindere de natură electrică:

Arcul electric, scântei electrice constituie importante surse de aprindere în incendii sau
explozii, în general, în cazul unor amestecuri inflamabile. Arcul electric emite radiaţii
termice care pot să ajungă la 3.500 - 4.000°C şi poate aprinde toate materialele combustibile
din apropierea locului unde s-a produs. Scânteile electrice pot aprinde numai amestecurile
explozive sau inflamabile.
Scurtcircuitul poate deveni o sursă de aprindere în anumite condiţii favorizante:
▪ montarea instalaţiilor electrice direct pe elementele combustibile;
▪ depozitarea materialelor combustibile(hârtie, ambalaje, textile) în apropierea
circuitelor sau în interiorul tablourilor electrice;
▪ îmbinarea conductorilor electrici prin metode improvizate şi nu prin cleme de
legătură, lipire sau sudare;
▪ agăţarea hainelor şi diferitelor obiecte de întrerupătoare, conductoare, lămpi, ceea
ce duce la suprasolicitarea mecanică a acestora;
▪ supradimensionarea sau improvizarea elementelor de protecţie (siguranţe
fuzibile);
▪ suprasolicitarea instalaţiilor electrice prin folosirea de consumatori
(motoare,transformatoare de sudură, reşouri, ventilatoare) cu puteri ce depăşesc puterea
calculată în proiectul pentru reţeaua respectivă;
▪ folosirea, într-un mediu exploziv, a aparatajului neprotejat corespunzător;
▪ instalarea sau înlocuirea unor echipamente sau accesorii electrice
(întrerupătoare,prize,dulii) de către persoane incompetente, cu nerespectarea prevederilor
normelor în vigoare. Scurtcircuitul poate fi monofazat, bifazat sau trifazat (între un
conductor şi firul neutru, între două conductoare (faze) sau între trei conductoare.
Scurtcircuitul incomplet sau cu arc apare de regulă la curenţii de deranjament, contacte
incomplete, supraîncărcarea circuitelor, deteriorarea izolaţiei conductoarelor şi se
manifestă prin degajare mare de căldură.

Electricitate statică.
Descărcările electrostatice sunt frecvente dar devin potenţial periculoase şi pot genera
incendii sau explozii când au loc într-o atmosferă explozivă sau când înapropiere există
materiale inflamabile.
Electricitatea statică este produsă de:
▪ sisteme de depozitare, vehiculare, transport lichide combustibile;
▪ vărsarea lichidelor în vase şi spălarea în lichide combustibile;
▪ echipament ce se încarcă electrostatic (îmbrăcăminte, încălţăminte);
▪ unelte şi scule ce se încarcă electrostatic.
Surse de autoaprindere:
▪ autoaprinderea de natură chimică se produce la substanţele care au o capacitate
intensă de combinare cu oxigenul din aer, cu apa sau alte substanţe;
▪ autoaprinderea de natură fizico-chimică, în afara reacţiilor chimice influenţează
unii factori fizici, cum ar fi suprafaţa mare de contact a materialelor combustibile cu
oxigenul atmosferic, evacuarea insuficientă a căldurii din interior şi existenţa unor
impurităţi.
▪ autoaprinderea de natură biologică se produce la acele corpuri combustibile
predispuse activităţii vitale a microorganismelor. Apare mai întâi autoîncălzirea
manifestată prin fermentaţie şi putrezire (exemple:paiele,fânul, rumeguşul de lemn, etc).
Surse de aprindere de natură mecanică.
Scânteile mecanice pot deveni surse de aprindere a unor amestecuri explozive.

Incendii intenţionate.
Cauzele care determină acţiunea intenţionată sunt:
▪ situaţia economică nefavorabilă, datorită perioadei de tranziţie spreeconomia de piaţă
(număr mare de şomeri, preţuri ridicate, etc);
▪ creşterea numărului de persoane fără adăpost;
▪ amplificarea faptelor de vandalism ;
▪ înmulţirea cazurilor de piromani pe fondul dezechilibrărilor psihice datorate dificultăţilor
de adaptare la noile condiţii de viaţă.

Împrejurările (condiţiile)preliminate care pot determina sau favoriza iniţierea,

dezvoltarea sau propagarea incendiului:
▪ instalaţii şi echipamente electrice defecte sau improvizate;
▪ receptori electrici lăsaţi sub tensiune, nesupravegheaţi;
▪ sisteme şi mijloace deîncălzire defecte,improvizatesau nesupravegheate;
▪ fumatul;
▪ scurgeri de produse inflamabile;
▪ defecţiuni tehnice de construcţii-montaj;
▪ nereguli organizatorice;
▪ trăsnet şi alte fenomene naturale;
▪ acţiune intenţionată.

2. Rezistenţa la foc:
a) Rezistenţa la foc a elementelor de construcţie:
- Plansee peste parter din beton armat - C0 (CA1) - 1 oră;
- Pereti portanti din zidarie de caramida - clasa de reactie la foc A1, limita minima de
rezistenta la foc 2 ore - gradul II rezistenta la foc;
- Planseu peste etaj din lemn (clasa de reactie la foc D-s2,d0), placat la partea
inferioara cu rigips ridurit (clasa de reactie la foc A2-s1,d0)- gradul II rezistenta la
foc;
- Acoperis sarpanta lemn ignifugat, clasa de reactie la foc D-s2,d0, cu invelitoare din
tigla metalica profilata, clasa de reactie la foc A1;
b) Gradul de rezistenţă la foc: II.
- Potrivit conditiilor minime stabilite in tab. 2.1.8 , 2.1.9 si 3.1.4 din P 118-99 cladirea
din incinta se incadreaza in gradul „II“ de rezistenta la foc.
3. Preîntâmpinarea propagării incendiilor:
Scara de acces la etaj are pereții executați din cărămidă, tencuiți pe ambele părți, astfel încât
focul şi fumul nu se pot extinde rapid pe verticală.
Pe orizontală, incendiul şi fumul se pot propaga datorită combustibilităţii uşilor de acces şi a
materialelor combustibile prezente în încăperi (elemente combustibile din lemn, textile şi
hârtie ).
Măsuri constructive: pereţii şi planşeele sunt realizaţi din materiale din clasa de
combustibilitate C0(CA1), faţadele sunt realizate din materiale de tip C0(CA1), planşeele
sunt realizate din materiale din clasa C0(CA1);
Sistemele de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi: evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi
se face prin suprafeţele vitrate aflate în treimea superioară.
Instalarea de bariere contra fumului: nu sunt montate bariere contra fumului.
Sistemele şi instalaţiile de detectare, semnalizare şi stingere a incendiului: există instalaţie
detectie incendiu cu detectoare de fum.
Măsurile de protecţie la foc pentru instalaţiile de ventilare-climatizare: nu este cazul.
Măsurile constructive pentru faţade: elementele constructive ale faţadelor sunt de tipul
C0(CA1) - incombustibile.

Limitarea propagării incendiului la vecinătăţi:

a) distanţele de siguranţă sunt asigurate conform prevederilor Normativului
desiguranţă la foc P.118/1999, astfel:
CLĂDIREA 1
- nord proprietate …………………. - distanta 30m;
- sud - proprietate …………………. - distanta 28m;
- est –proprietate ……………………. - distanta 85 m;
- vest - proprietate ………………….. - distanta 62m;
CLADIREA 2
- nord - proprietate ……………………- distanta 29m;
- sud - proprietate…………………. - distanta 8 m;
- est - proprietate …………………- distanta 4 M;
- vest - acces auto pietonal 15m;
b) măsurile constructive pentru limitarea propagării incendiului la faţade şi acoperiş:
faţadele clădirilor sunt realizate din materiale din clasa C0(CA1).
4. Comportarea la foc
Materialele din care sunt realizate construcţiile se comportă la foc astfel:
Elementele din beton armat. Betonul este un compus din ciment, agregat (pietriş şi nisip)
şi apă. În cazul încălzirii betonului, fiecare componentă va avea o comportare diferită, având
coeficienţi de dilatare proprii, ceea ce conduce la apariţia şi dezvoltarea unor microfisuri şi,
în final, la fenomenul de degradare termică.
Cedarea la foc a elementelor şi structurilor din beton armat poate avea loc prin atingerea
temperaturii critice în armătură, pierderea aderenţei dintre beton şi armăturădin cauza
dilatărilor inegale, explozia betonului (desprinderea unor bucăţi de material de pe
suprafeţele încălzite ale elementelor de construcţii) şi corodarea rapidă a armăturii din beton.
Sticla. Spargerea geamurilor prin şoc termic are loc la o diferenţă de 70°C între faţa caldă şi
cea rece. Topirea sticlei depinde nu numai de compoziţia chimică şitemperatură, ci şi de
timpul de expunere la temperatură ridicată. În timpul încălzirii, sticla suferă transformări
succesive. Astfel, la 700°C sticla prezintă uşoare deformări, la800°C apar deformări mari iar
la 900°C sticla se topeşte şi se formează acumulări detopitură care se solidifică în timp.
Lemnul. În procesul arderii lemnului, se pot distinge mai multe etape: la 110ºC are loc
deshidratarea şi începerea degajării volatilelor, la 150ºC lemnul capătă o culoare galbenă şi
se intensifică degajarea volatilelor, între 150-210ºC se carbonizează şi devine maroniu, la
210-280ºC se degajă o mare catitate de produse gazoase care se aprind în aer, la temperaturi
mai mari de 300ºC structura fizică începe să se rupă rapid. Grosimea stratului carbonizat
creşte în timp, ducând la distrugerea elementului de construcţie.
Masele plastice se modifică reversibil, înmuindu-se prin încălzire şi întărindu-se prin răcire.
În timpul arderii, produc picături de topitură care se aprind uşor şi sunt capabile să producă
arsuri grave şi să iniţieze incendii. În absenţa unei flăcări pilot, printr-o încălzire continuă
peste temperatura de înmuirere, materialele termoplastice se topesc şi se depolimerizează
sau se descompun termic la 340-380ºC. La temperaturi de 450-600ºC are loc deshidratarea şi
hidroliza cu eliberare de hidrocarburi aromatice, compuşi fenolici şi gudroane.
Temperatura de aprindere a materialelor plastice este, în general, ridicată, peste 400ºC. În
general, materialele plastice ard cu flacără, fenomen în care apare un front de ardere
alimentat de volatilele dezvoltate prin degazificare. Reziduul compus din substanţe
anorganice nu formează jar. Arderea are loc în multe cazuri cu degajare masivă de fum toxic
şi opacitate ridicată.

2. Stabilitatea la foc: BUNĂ

3. Căi de acces, intervenţie şi evacuare:

A. Pentru căile de evacuare a persoanelor în caz de incendiu:
De la etaj clădirea beneficiază de o cale de evacuare (scară interioară deschisă) cu
rampe curbe din beton armat cu trepte parțial balansate. La parter există 5 cai de evacuare
direct în exterior dimensionată conform normativului.
a) coridoarele de evacuare de la parter la etaj sunt separate de celelalte incaperi prin pereti
din zidarie de caramida, cu goluri de acces protejate cu usi din PVC. Latimea
coridoarelor este de minim 1,60 m;
b) tipul scării de acces la etajul clădirii: scara de evacuare de la etaju l este inchisa, separata
de restul cladirii prin pereti din zidarie de caramida cu limita de rezistenta la foc de
minimum 2,5 ore (P 118/1999, art. 2.3.31), cu goluri de acces protejate cu usi pline sau
cu geam armat, conform P 118/1999, art. 3.6.1. A doua cale de evacuare de la etaj o
 constituie scara exterioara deschisa, din metal, alipita de cladire; golul de acces din holul
de la etaj la scara exterioara deschisa este protejat cu o usa etansa la foc de 15 minute,
prevazuta cu dispozitiv de autoinchidere, conform P 118/1999, art. 2.6.44, alineatul 3.
Scara este amplasata pe o portiune plina de perete ( fara suprafete vitrate ).
c) geometria căilor de evacuare: căile de evacuare au dimensiunile necesare pentru
evacuare în condiţii de siguranţa a personalului, conform prevederilor Normativului de
siguranţa la foc P.118/1999;
d) lungimea traseului de evacuare; timpii de evacuare:
Etaj : lungime aproximativ 15 m în 2 directii; timp evacuare = 38 secunde;
Parter : lungime aproximativ 21,25 m in 2 directii ; timp evacuare = 54 secunde;
e) nr. fluxurilor de evacuare = 2 fluxuri;
a) existenţa iluminatului de siguranţă: da;
b) dispozitive de siguranţă la uşi: nu este cazul;
c) marcarea căilor de evacuare: căile de evacuare sunt marcate conform STAS297.

B. Măsuri de siguranţă pentru evacuarea persoanelor: căile de evacuare sunt în

permanenţă libere;
A. Asigurarea condiţiilor de salvare a persoanelor. În caz de incendiu, personalul de
serviciu va participa ca membrii în echipa de intervenţiecare se va ocupa pentru stingerea
incendiului cu mijloacele de primă intervenţie şi pentru evacuarea bunurilor materiale.
Persoanele se vor evacua prin uşile de acces şi evacuare care duc direct în exterior.

Securitatea forţelor de intervenţie:

A. Amenajările pentru accesul forţelor de intervenţie:
Accesul fortelor de interventie se face din drum comunal .

B. Caracteristicile tehnico-funcţionale ale acceselor carosabile:

1. nr. de accese : 1;
1. dimensiuni/gabarite : 4 m;
1. trasee : din drum comunal - incinta;
1. realizare si marcare : conform prevederilor legale.

A. Pentru ascensoarele de pompieri: nu este cazul

A. Precizări privind asigurarea condiţiilor de salvare a persoanelor şi bunurilor
materiale: Personalul de serviciu şi cel de pază face parte din echipele de intervenţie la
locul de muncă şi acţionează pentru localizarea incendiului şi evacuarea persoanelor.

7. Măsuri de protecţie împotriva incendiilor:

a) Măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor adoptate din punct de vedere
constructiv:
■instalaţiile electrice de iluminat, prize şi forţă sunt realizate în conformitate cu prevederile
legale;
■clădirea este prevăzută cu instalaţie de paratrăsnet;
■pereţii căilor de evacuare sunt realizaţi din materiale de tip C0(CA1);

b) Măsuri adoptate din punct de vedere organizatoric:

■ instruirea personalului de serviciu privind regulile şi măsurile de prevenire şi stingere a
incendiilor specifice activităţii desfăşurate;
■ instruirea personalului de serviciu privind modul de acţiune în caz de incendiu izbucnit în
clădire;
■ instruirea personalului privind modul de funcţionare a instalaţiilor de stingere din dotare;

c)Măsuri de dotare cu instalaţii de semnalizare şi stingere a incendiilor:

Sisteme, instalaţii şi dispozitive de semnalizare şi alarmare:
■instalaţii de stingere cu hidranţi interiori- 4 hidranti cu furtun plat, 2 pe fiecare nivel;
■instalatie automata de semnalizare a incendiilor, conform prevederilor Normativului
privind securitatea la incendiu a constructiilor.
■detectoare de fum;
Dotarea cu stingătoare portabile:
■ obiectivul dispune de aproximativ 15 stingătoare cu pulbere, dispuse în locuri vizibile.

8. Serviciul privat pentru situaţii de urgenţa:

Obiectivul nu are organizat serviciu privat pentru situaţii de urgenţă şi nici contract de
prestări servicii cu altă societate.

Concluzii şi recomandări privind intervenţia rezultate din evaluarea capacităţii de

apărare:
▪ clădirea prezintă o stabilitate la foc bună, iar pentru stingere serviciile profesioniste pot
acţiona şi din interior în funcție de timpul ajungerii la locul intervenției;
▪ lungimea căilor de evacuare este corespunzătoare, în concordanţă cu prevederile
Normativului de siguranţă la foc nr. P.118/1999;
▪ riscul de incendiu este mic;
▪ instruirea personalului de serviciu privind regulile şi măsurile de prevenire şi stingere
a incendiilor specifice activităţii desfăşurate este făcută conform legislaţiei;
Particularităţi tactice de intervenţie
Evacuarea utilizatorilor:
Principala îndatorire în caz de incendiu este evacuarea şi salvarea persoanelor, a căror viaţă
este periclitată.
Prin noţiunea de salvare se înţelege ajutorul ce trebuie acordat persoanelor, care din cauza
incendiului sau altui eveniment neprevăzut, au viaţa sau sănătatea în pericol, pe care nu-l pot
înlătura singuri.
Prin evacuare se înţelege scoaterea organizată a persoanelor şi bunurilor materiale din
spaţiile în care incendiul, explozia sau vreo catastrofă naturală poate provoca moartea, afecta
sănătatea oamenilor sau produce pagube de bunuri materiale.
Salvarea şi evacuarea trebuie să se producă organizat.
Schema clasică de evacuare într-un singur timp, se poate reprezenta în felul următor:
- luarea la cunoştinţă despre pericol,
- căutarea uşii de ieşire,
- deplasarea spre culoarele de circulaţie,
- căutarea ieşirii celei mai apropiate (în general cea pe care s-a venit sau cea mai
ferită de pericol),
- deplasarea spre această ieşire,
- ieşire.
Această schemă trebuie să se realizeze într-un singur timp, numit "timp de evacuare
admisibil”. Prin acest timp se înţelege timpul care se scurge între momentul în care, odată
sesizat pericolul, se declanşează fuga şi cel în care există certitudinea aflării într-un loc
sigur, care nu mai este ameninţat.
Prin cale de ieşire se înţelege un traseu orizontal sau vertical care poate include încăperi,
coridoare, antreuri, scări, rampe, cu condiţia ca din orice punct al clădirii să se asigure
deplasarea neîntreruptă până la spaţiul deschis din exterior aflat pe sol.
La recunoaştere se stabilesc următoarele:
■ pericolul care există pentru utilizatori în partea cuprinsă de incendiu a clădirii;
■ numărul celor care sunt în pericol şi în alte locuri de muncă;
■ existenţa mijloacelor necesare pentru evacuare (tărgi, cărucioare sau alte mijloace);
■ numărul persoanelor care au nevoie de asistenţă pe timpul evacuării.
Un element care trebuie luat în considerare la executarea evacuării persoanelor este apariţia
panicii, care îngreunează în mod considerabil acţiunea de evacuare. Panica poate să apară în
următoarele cazuri:
■ apariţia neprevăzută a incendiului în clădire sau în imediata apropiere;
■ formarea unor cantităţi mari de căldură ,fum, mirosuri neplăcute, care indică
pericol;
■ incendiu provocat de trăsnet.

Pentru evacuare, ordinea este următoarea:

■ evacuarea utilizatorilor;
■ evacuarea bunurilor materiale.

Localizarea şi lichidarea incendiilor:

Stingerea incendiului :
Pericolul de incendiu:
■ prezenţa în cantităţi mari a materialelor combustibile.
Stingerea incendiilor
Prima intervenţie are următoarele atribuţiuni:
■ anunţarea incendiului;
■ evacuarea personalului;
■ întreruperea tensiunii electice;
■ întreruperea alimentării cu gaze;
■ se acţionează cu mijloacele de primă intervenţie din dotare.
Stingerea incendiului implică următoarele:
■ stingerea incendiului de materiale combustibile existente în zona incendiată;

În caz de incendiu izbucnit în interiorul clădirii, se acţionează astfel:

■ se acţionează prin interiorul clădirii, izolând suprafaţa cuprinsă de incendiu şi
acţionându-se cu ţevi cu apa pulverizată, concomitent cu evacuarea persoanelor;
■ se protejează zonele necuprinse de flăcări, acţionându-se cu ţevi de apă.
Incendiul izbucnit la parter sau etaj constituie un pericol direct pentru oameni.
În interior, incendiul se poate propaga în plan vertical prin casa scării.
Recunoaşterea se va face mai întâi la nivelul unde a izbucnit incendiul. Se vor examina
obligatoriu încăperile cuprinse de incendiu, cele vecine, chiar dacă nu există semne evidente
de pătrundere a incendiului. În continuare, se va face recunoaşterea la restul clădirii,
verificând şi celalalt nivel precum şi acoperişul.
Stingerea incendiului se organizează pe sectoare astfel: unul la etajul incendiat, cu
rolul de localizare şi lichidare şi unul la nivelul periclitat de incendiu cu misiunea
desupraveghere.
Stingerea se realizează cu apă refulată prin ţevi cu diametre mici sau chiar cu apă
pulverizată, cu pulberi stingătoare sau cu spumă cu coeficient mare de înfoiere.
Ţevile se introduc la nivelul incendiat, dispozitivul fiind luat prin scara interioară sau
ferestrele exterioare. La nivelul incendiat, primele ţevi se pun în funcţiune pentru limitarea
propagării arderii şi în locurile cu ardere mai intensă.
Concomitent cu introducerea ţevilor pentru stingerea incendiului, se vor lua măsuri
pentru evacuarea fumului prin deschiderea ferestrelor şi uşilor, cu condiţia să nu se facă tiraj
şi să se înteţească arderea.

Scurtă descriere a agenţilor de stingere:

Spuma aeromecanică:
Spuma aeromecanică are avantajul că este independentă de temperatura şi de timpul cerut de
o reacţie chimică, necesită o cantitate mai mică de substanţe de stingere (spumant în soluţii
de 1-3-6 %), un echipament relativ simplu, iar intervenţia este rapidă şi continuă.
Din punct de vedere al compoziţiei chimice şi a bazei de materii prime utilizate, spumanţii
necesari producerii spumelor mecanice se clasifică astfel:
■ spumanţi de natură proteinică;
■ spumanţi de natură sintetică.
Spumanţii proteinici - notaţie internaţională P.
Sunt produse spumante de tip organic, obţinute prin descompunerea chimică (hidroliza) a
proteinelor naturale din coarne şi copite de animale. Spumanţii proteinici conţin adaosuri de
substanţe conservante şi stabilitate de spumă, care le măresc durata de păstrare şi eficacitatea
de stingere. În general, spuma obţinută are un coeficient de înfoiere redus (6 - 10), o bună
fluiditate şi stabilitate, rezistenţă termică şi la reaprindere, precum şi un miros specific "urât
mirositor".
Spumanţii fluoroproteinici - notaţie internaţională FP.
Sunt produse spumante obţinute din spumanţi proteinici cu adaosuri de agenţi tensioactivi,
fluoruraţi sintetici. Spumele obţinute au o fluiditate mare, rezistenţă deosebită la
contaminarea cu hidrocarburi.
Spumanţii fluoroproteinici cu formare de film apos - notaţie internaţională FFFP.
Sunt obţinuţi din spumanţi speciali proteinici, cu adaosuri de agenţi fluoruraţi cu o mare
capacitate de a forma un film apos la interfaţa lichid combustibil - spumă. Produsul combină
efectul de formare a filmului apos caracteristic produselor sintetice AFFF cu rezistenţa la
căldură a spumelor proteinice convenţionale.
Spumanţii sintetici - notaţie internaţională S.
Sunt produse spumante pe bază de agenţi tensioactivi (sulfaţi sau sulfonaţi ai alcoolilor graşi
superiori) care conţin stabilizatori de spumă şi substanţe anticoagulante.Au o stabilitate
termică şi la reaprindere mai reduse, dar permit o mai bună înfoiere şi o păstrare
îndelungată, chiar la temperaturi sub 0°C. Au în general un miros plăcut.
Spumanţii fluorosintetici cu formare de film apos - notaţie internaţională AFFF.
Sunt produse spumante sintetice ce conţin agenţi tensioactivi fluorocarbonici şi care prezintă
două efecte: spumare şi formarea unei pelicule (film) apoase între spumă şi combustibil.
Datorită filmului apos format, spuma pluteşte pe suprafaţa lichiduluiincendiat, împiedicând
emanaţia vaporilor.

Pulberile stingătoare.
Sunt amestecuri de substanţe chimice solide, fin divizate, având unul sau mai mulţi
componenţi principali şi o serie de aditivi pentru ameliorarea caracteristicilor de mobilitate
sau depozitare. Mecanismul stingerii incendiului cu pulbere se explică prin acţiunea de
inhibare a reacţiilor în lanţ ale arderii înainte ca substanţa combustibilă să ajungă la stadiul
final de oxidare, ea treceprin forme complexe de tranziţie pe care particulele de pulbere au
proprietatea de a le acoperi, fixându-se pe suprafaţa lor (efect de perete). În acest fel,
acţiunea rapidă apulberilor stinge instantaneu flacăra, în momentul atingerii unei anumite
concentraţii.
De precizat că este inutil să se atace un focar mare de incendiu cu un agent stingător ce nu
poate asigura concentraţia de pulbere necesară stingerii. Eşecul nu se datorează cantităţii
insuficiente de pulbere, ci faptului că nu se asigură concentraţia de stingere.
Apa.
Efectul de stingere al apei se realizează prin:
■ răcirea materialului combustibil care arde;
■ izolarea suprafeţei incendiate de oxigenul din aer;
■ acţiunea mecanică de rupere a flăcării, atunci când apa se foloseşte şut formă de jet
compact;
În tehnica de stingere, apa se foloseşte în mai multe moduri, astfel:
■ apa sub formă de jet compact, atunci când se doreşte să se asigure efectulde şoc al
apei (de rupere);
■ apa dispersată sau pulverizată, obţinută printr-un dispozitiv mecanic. Efectul de
stingere este mult mai mare decât la jetul compact deoarece se asigură o răciresuperioară,
se măreşte suprafaţa de contact între substanţa de stingere şi produsulaprins şi se asigură o
diluare a concentraţiei oxigenului din aer în zonaîn care seintervine.
Efectul de stingere al apei este explicat şi prin consumul foarte mare de căldură necesară
pentru încălzirea produsului de stingere.
■ apa sub formă de ceaţă, presupunând transformarea apei în picături de ordinul
micronilor. Acest lucru se poate realiza numai prin folosirea unor presiuni ridicate, forţa de
pătrundere a unor micropicături este insuficient de mică.
De menţionat că apa sub formă de ceaţă nu se poate obţine decât prin instalaţii fixe de
stingere.

Protecţia personalului de intervenţie:

Obiectivul nu este dotat cu echipament de protecţie a personalului în vederea
intervenţiei la incendiu. Conducerea obiectivului nu poate asigura dotarea cu unele
echipamente descrise mai jos.
Asigurarea unei protecţii eficace pe timpul intervenţiei la incendiu, se realizează
printr-un echipament adecvat, care trebuie să fie bine confecţionat, întreţinut cu grijă şi
folosit în mod corect.
Principala solicitare la care este supus echipamentul de protecţie în timpul acţiunii de
stingere a unui incendiu este cea termică. Într-un asemenea caz, ne aflăm înprezenţa unui
schimb de căldură prin radiaţie, convecţie şi conducţie. Practic poate predomina unul din
cele trei moduri de transmisie a căldurii. În cazul flăcărilor, transmisia căldurii se face mai
mult prin radiaţie, în timp ce în cazul contactului cu o suprafaţă încinsă poate predomina
transmisia prin conducţie.
 Coeficientul de transmisie a căldurii sau fluxul termic este exprimat prin numărul de
calorii care trec printr-o suprafaţă de 1 cm2 în fiecare secundă şi reprezintă suma algebrică a
căldurii transmise prin radiaţie, conducţie şi convecţie.
În general, pompierul este supus la solicitările de temperatură şi radiaţie de scurtă
durată (de câteva minute), alteori însă în acţiunea de salvare este necesar să rămână un timp
scurt într-un spaţiu încins. Mai rar pompierul este expus unei izbucniri de violenţă explozivă
de foarte scurtă durată.
Ţinând seama de solicitările la care poate fi supusă îmbrăcămintea de protecţie în
timpul unei intervenţii, se impune alegerea unor materiale care să prezinte proprietăţit
ermice adecvate, adică rezistenţă, capacitate şi receptivitate corespunzătoare.
Principalii factori termici care determină protecţia faţă de flacără, căldura şi
elementele de care depind, sunt: rezistenţa termică, capacitatea termică, reflectivitatea.
Fiecare dintre aceşti factori definesc o anumită categorie de protecţie.
Protecţia prin rezistenţa termică este asigurată atât de echipamentul exterior, cât şi de
îmbrăcămintea de corp; fluxul de căldură care ajunge la piele este determinat de rezistenţa
termică şi de temperatura de la suprafaţa ansamblului.
Protecţia prin capacitatea termică se realizează printr-o reducere temporară a fluxului de
căldură, ea devine importantă acolo unde viteza de încălzire este mare şi unde nu se cere o
protecţie pe termen lung. În cazurile extreme, când pompierul se află în prezenţa unor flăcări
izbucnite pe neaşteptate, chiar cu îmbrăcăminte uşoară, însă nu din material plastic, se
asigură o oarecare protecţie împotriva flăcărilor pentru un timp de 1-10 secunde, cu condiţia
ca aceasta să nu se aprindă.
Protecţia prin reflectivitate este foarte scăzută dacă se realizează prin materiale textile
utilizate în mod curent. Este posibil să se realizeze îmbrăcăminte cu un strat suprafaţa ei. O
suprafaţă aluminizată protejează mai bine împotriva radiaţiilor decât împotriva flăcărilor,
deoarece acestea o deteriorează rapid prin murdărire sau acoperire cu funingine.
Efectul asupra echipamentului de protecţie se obţine prin stropirea acestuia, înacest fel se
creează o barieră de umezeală care duce la creşterea puternică a gradului de protecţie.
Conţinutul de apă al îmbrăcămintei influenţează protecţia prin:
■ efectul de răcire al evaporării apei de pe suprafaţă;
■ transmisia de căldură prin îmbrăcăminte datorită difuziunii spre interior a vaporilor
fierbinţi;
■ schimbarea proprietăţilor termice ale materialelor pentru îmbrăcăminte (scăderea
rezistenţei termice şi creşterea capacităţii).
 Când temperatura suprafeţei îmbrăcămintei nu are tendinţa probabilă să se apropie de
100°C, udarea măreşte protecţia prin creşterea capacităţii termice şi prin crearea unei răciri
datorită evaporării. La viteze mai mari de încălzire, când temperatura poate depăşi 100°C,
udarea amână începerea arderii şi reduce tendinţa îmbrăcămintei de a-şi pierde
rezistenţa.Accesoriile pentru protecţie sunt mijloace care se folosesc pentru protejarea
personalului pe timpul acţiunii de intervenţie. Acestea sunt:
-Casca de protecţie
-Costum de protecţie contra apei.
-Costum de protecţie anticalorică,
-Aparate de respiraţie cu aer comprimat.
Protecţia vecinătăţilor
Clădirea este amplasată in jurul altor proprietati, de aceea în caz de incendiu este nevoie de
luarea măsurilor de protecţie a vecinatatilor.
Înlăturarea efectelor negative produse de incendii
▪ verificarea tuturor încăperilor pentru stingerea eventualelor incendii mocnite;
▪ evacuarea materialelor arse;
▪ îndepărtarea urmelor provocate de incendiu;
▪ verificarea instalaţiei electrice de iluminat şi punerea acesteia sub tensiune;
▪ repunerea în stare de funcţionare a mijloacelor de primă intervenţie.

C. FORŢE DE INTERVENŢIE IN CAZ DE INCENDIU

- Personalul de pe locul de muncă.
- Serviciul privat pentru situatii de urgenţă- nu este cazul
- Servicii publice voluntare pentru situaţii de urgenţă cu care se cooperează- nu este cazul
- ISU ………………., Detaşamentul de Pompieri ……………….., aflat la o distanţă de
aprox. 30 km; telefon de apel: 112. Itinerar de deplasare :ISU- str. …………… str.
………….., bld. ………….- bld. …………., - obiectiv
- Serviciul de ambulanţă ………….., IPJ ………………-telefon 112.

D. SURSE DE ALIMENTARE CU APĂ EXTERIOARE UNITĂŢII:

- Hidrant exterior subteran, aflat la aproximativ 600 m fata de clădire, la
INSTITUTIA situata pe ……………….., având presiune de aprox 3 bar, debit de
aprox 15l/s.
Bibliografie

http://www.anpm.ro/documents/12220/2157105/GHID+PUI.pdf/4b476140-fd66-
4beb-85e0-eac44544b375
https://lege5.ro/Gratuit/gi3dmmjxgu3q/planul-de-urgenta-interna-norma-
metodologica?dp=gi2tcmbygu2dmmy

https://curs.upb.ro/pluginfile.php/652869/mod_resource/content/0/GHID%20PUI.pdf