.

TEMATICA SI GRAFICUL ANUAL PENTRU INSTRUCTAJUL PERIODIC AL

PERSONALULUI DIDACTIC ȘI DIDACTIC AUXILIAR
ÎN DOMENIUL SITUATIILOR DE URGENTA

PERIOADA DE
TEMA - MATERIALUL PRELUCRAT LA INSTRUCTAJ
DESFASURARE
Trim. I Tema 1- Legea 307/2006, art. 6-8, 22 Obligatii privind apararea impotriva incendiilor
-luna Februarie- Tema 2- Cauze de incendiu
Tema 3- Organizarea activitatii de aparare impotriva incendiilor pe locul de munca
Trim. II Tema 4- Legea 481/2004, art. 1,3,20 Protectia civila – atributiile apararii civile si obligatiile
-luna Mai- cetatenilor privind protectia civila
Tema 5- Ordonanta de urgenta nr. 21 din 15 aprilie 2004 Sistemul national de management al
Trim. III situatiilor de urgent
-luna Septembrie- Tema 6- Stingatoare de incendiu
Tema 7- Exercitiu practic: Folosirea instalatiilor si a mijloacelor de prima interventie din dotare
Tema 8- O.M.A.I. nr. 163/2007, art. 80 – 86, 89 - 94 Masuri generale de prevenire a incendiilor la
exploatarea constructiilor, instalatiilor si amenajarilor
Tema 9 - Situatii de urgenta – riscuri naturale (cutremure, alunecari de teren)
Trim. IV
-Luna Decembrie- Tema 10 - Verificare de fond, pe bază de teste tip chestionare

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor 19

.

Tema 1.
LEGEA nr. 307/2006 privind apararea impotriva incendiilor

OBLIGAŢII GENERALE
 Art. 6. - (1) Persoanele fizice şi juridice sunt obligate să respecte reglementările tehnice şi dispoziţiile de apărare împotriva
incendiilor şi să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor, viaţa, bunurile şi mediul.
   (2) Persoana care observă un incendiu are obligaţia să anunţe prin orice mijloc serviciile de urgenţă, primarul sau poliţia şi
să ia măsuri, după posibilităţile sale, pentru limitarea şi stingerea incendiului.
   (3) În cazul în care anunţul de incendiu s-a făcut cu rea-credinţă, fără motiv întemeiat, autorul răspunde contravenţional sau
penal, potrivit legii, şi suportă cheltuielile ocazionate de deplasarea forţelor de intervenţie.
   Art. 7. - (1) În caz de incendiu, orice persoană trebuie să acorde ajutor, când şi cât este raţional posibil, semenilor aflaţi în
pericol sau în dificultate, din proprie iniţiativă ori la solicitarea victimei, a reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice,
precum şi a personalului serviciilor de urgenţă.
      Art. 8. - În cazurile de forţă majoră determinate de incendii, persoanele fizice şi juridice care deţin, cu orice titlu, terenuri,
construcţii, instalaţii tehnologice sau mijloace de transport au următoarele obligaţii:
   a) să permită necondiţionat accesul serviciilor de urgenţă şi al persoanelor care acordă ajutor;
   b) să permită necondiţionat utilizarea apei, a materialelor şi a mijloacelor proprii pentru operaţiuni de salvare, de stingere şi
de limitare a efectelor incendiilor produse la bunurile proprii ori ale altor persoane;
   c) să accepte măsurile stabilite de comandantul intervenţiei pentru degajarea terenurilor, demolarea unei construcţii sau a
unei părţi din construcţie, tăierea/dezmembrarea mijloacelor de transport, oprirea temporară a activităţilor sau evacuarea din
zona periclitată şi să acorde sprijin, cu forţe şi mijloace proprii, pentru realizarea acestor măsuri.   
OBLIGAŢIILE SALARIAŢILOR
Art. 22. - Fiecare salariat are, la locul de muncă, următoarele obligaţii principale:
   a) să respecte regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, aduse la cunoştinţă, sub orice formă, de administrator
sau de conducătorul instituţiei, după caz;
   b) să utilizeze substanţele periculoase, instalaţiile, utilajele, maşinile, aparatura şi echipamentele, potrivit instrucţiunilor
tehnice, precum şi celor date de administrator sau de conducătorul instituţiei, după caz;
   c) să nu efectueze manevre nepermise sau modificări neautorizate ale sistemelor şi instalaţiilor de apărare împotriva
incendiilor;
   d) să comunice, imediat după constatare, conducătorului locului de muncă orice încălcare a normelor de apărare împotriva
incendiilor sau a oricărei situaţii stabilite de acesta ca fiind un pericol de incendiu, precum şi orice defecţiune sesizată la
sistemele şi instalaţiile de apărare împotriva incendiilor;
   e) să coopereze cu salariaţii desemnaţi de administrator, după caz, respectiv cu cadrul tehnic specializat, care are atribuţii în
domeniul apărării împotriva incendiilor, în vederea realizării măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
   f) să acţioneze, în conformitate cu procedurile stabilite la locul de muncă, în cazul apariţiei oricărui pericol iminent de
incendiu;
   g) să furnizeze persoanelor abilitate toate datele şi informaţiile de care are cunoştinţă, referitoare la producerea incendiilor.

TEMA nr. 2
CAUZE DE INCENDIU

În sensul prevederilor Legii nr. 307/2006, incendiul reprezinta o ardere autoîntreţinută, care se desfăşoară fără control în timp
şi spaţiu, care produce pierderi de vieţi omeneşti şi/sau pagube materiale şi care necesită o intervenţie organizată în scopul
întreruperii procesului de ardere
Clasificarea incendiilor în raport cu cauzele care le-au produs se poate face în funcţie de elementele obligatorii menţionate mai
sus, dar, în cele mai multe cazuri, se optează pentru analiza naturii sursei de aprindere
Astfel se pot deosebi următoarele categorii :
1. Surse de aprindere cu flacără deschisă

Chibritul
Chibritul este cel mai obişnuit mijloc utilizat pentru a obţine o flacără. Cele mai răspîndite sunt chibriturile de siguranţă
alcătuite dintr-un băţ de lemn ( în general de plop ) impregnat cu parafină şi o gămălie ce constă dintr-o pastă pe bază de clorat
de potasiu. Suprafaţa de frecare de pe cutie este alcătuită dintr-o pastă pe bază de fosfor roşu ce conţine clei şi material abraziv
– praf de sticlă.
Flacăra de chibrit arde timp de circa 20 secunde şi poate atinge o temperatură de pînă la 600 grade C.

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor 20

.

Lumînarea
Deşi lumînarea nu mai este utilizată de mult ca factor de iluminat, sunt semnalate totuşi în continuare, unele incendii
provocate de această sursă de aprindere. Lumînările pot fi utilizate şi ca mijloc de aprindere întîrzietor la incendii intenţionate.

Bricheta
Bricheta este un dispozitiv producător de flacără acţionat manual sau electric, utilizînd drept combustibil hidrocarburi
lichefiate. Brichetele pot fi de unică folosinţă, reglabile, nereglabile sau cu reglare automată, cu sau fără mecanism de
autostingere, cu sau fără sistem paravînt.
Brichetele lăsate la îndemîna copiilor chiar şi cele cu mecanism de siguranţă, pot provoca incendii grave.

Focuri în loc deschis

Focurile în loc deschis aprinse voluntar în diferite scopuri ( distructiv, gătit, încălzit ), cum ar fi focul de tabără, focul pentru
arderea gunoaielor, deşeurilor, lăsate fără supraveghere şi scăpate de sub control în curţi, depozite, cît şi în spaţii interioare pot
să se propage la materialele şi elementele de construcţie combustibile din apropiere.

Flăcările unor aparate casnice sau industriale

Flăcările acestor aparate au un nivel termic foarte ridicat. Flacăra unei lămpi de lipit poate atinge 1 500 grade C lîngă doză,
respectiv 200 grade C la 40 cm şi 100 grade C la 70 cm, iar cea a unui arzător cu propan atinge 2700 grade C
Flacăra unui bec de sudură oxiacetilenică are temperatura de 3 100 grade C la doză, iar aceasta scade cu distanţa, la circa
10 cm fiind de 1200 grade C iar la 100-130 cm de circa 200 gradeC
Aceste flăcări prin căldura degajată, provoacă incendii :
- prin acţiunea directă asupra materialelor aflate în apropiere
- prin conducţie termică – dacă piesa metalică asupra căreia se efectuează lucrări de sudură sau tăiere este în legătură cu
un material uşor aprinzibil.
În aceiasi categorie pot fi menţionate si maşinile de gătit, sobele, cuptoarele casnice, arzătoarele, aragazele – toate
funcţionînd pe principii similare, fie cu combustibil gazos, fie cu combustibil lichid.

2. SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ TERMICĂ

Sursele de aprindere de acest tip se caracterizează prin nivelul termic ridicat, acţionînd fie în contact direct cu materialul
combustibil ( conducţie termică ), fie la distanţă prin radiaţie şi convecţie, în ambele cazuri ridicînd temperatura materialului la
valori superioare temperaturii de aprindere spontană. Este o categorie foarte largă care include obiecte incandescente( ţigară,
becuri electrice ) căldura degajată de aparate termice, căldura degajată prin efectul temic al curentului electric.
Radiaţia
Radiaţia termică este o formă particulară a transferului de căldură, în care purtătorul de energie este reprezentat de undele
electromagnetice.
Conducţia termică
Reprezintă transportul direct al căldurii în interiorul aceluiaşi corp material, lipsit de mişcări aparente, în masa căruia există
diferenţe de temperatură, sau în corpuri diferite, atunci cînd între acestea există un contact minim şi diferenţe de temperatură.
Corpurile incandescente – de natură diferită ( ţigară, becuri, topituri metalice ) pot atinge temperaturi ridicate, 700 – 1 500
gradea C, prin acest nivel termic acţioneaza ca sursă de aprindere a materialelor combustibile.
Incendiile datorate neglijenţei fumătorilor ( ţigară uitată sau aruncată la întîmplare pe materiale uşor aprinzibile ) reprezintă 7-8
% din total în ultimii ani.
Spre deosebire de lămpile ce furnizează aşa numita lumină rece, becurile incandescente se caracterizează prin temperatura
ridicată la suprafaţa balonului de sticlă.
Surse de aprindere datorate unor substanţe topite se întîlnesc rar, dar prezintă un nivel termic deosebit de ridicat. Astfel de
pericole sunt asociate, de regulă, cu efectuarea unor manevre greşite sau defecţiuni. În cazul în care cantitatea de material topit
deversat este mare, propagarea incendiului este rapidă, iar intervenţia dificilă.
Brocurile de sudură şi particulele de metal topit rezultate în urma operaţiunilor de lipire, tăiere, sudare, formează o categorie
aparte, ce nu poate fi identificată cu scînteiele mecanice ( rezultate din operaţiuni mecanice care au un potenţial termic mai
scăzut ) sau particulele incandeşcente proiectate de gazele arse prin coşuri.
Scînteiele care ies pe coşurile clădirilor de locuit sau ale unor ateliere industriale au potenţial termic necesar pentru a iniţia
aprinderea învelişului combustibil al acoperişului respectiv sau al unei clădiri învecinate, precum şi materialele combustibile de pe
terenul înconjurător. Distanţa de acţiune este de circa 10 – 30 m.
Sobele metalice , îndeosebi cele cu combustibil lichid, prezintă un pericol mai ridicat de incendiu decît sobele cu acumulare de
căldură, cu o construcţie şi o funcţionare mai robuste.
Coşurile se manifestă ca sursă de aprindere îndeosebi prin scînteile şi particulele incandeşcente ce ies prin coş şi mai puţin
prin temperatura pereţilor care rareori atinge valori importante.

3. SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ ELECTRICĂ

Incendiile provocate la instalaţiile electrice, atît în ţară, cît şi în străinătate, au o pondere tot mai mare în totalul incendiilor cu
pierderi materiale importante şi în unele cazuri cu pierderi de vieţi omeneşti. Regulile anormale de funcţionare care apar la

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor 21

.

instalaţiile electrice pot pune în pericol fie instalaţia respectivă, fie viaţa personalului de exploatare, fie mediul înconjurător prin
distrugerea unor piese electrice şi întreruperea funcţionării instalaţiei sau iniţierea unui incendiu. În toate aceste cazuri trebuie să
intervină dispozitivele de protecţie, care la ivirea unui regim anrmal să comande izolarea părţii efecte prin deconectarea ei, sau
numai să semanalizeze apariţia regimului anormal.
Cele mai fregvente regimuri anormale care pot apărea în funcţionarea instalaţiilor electrice de joasă tensiune şi care
constitue principalele cauze de incendii de natură electrică sunt :
- Supracurenţii;
- Supratensiunile;
- Scăderea tensiunilor sub anumite limite;
- Apariţia tensiunii pe piese care în mod normal nu sunt sub tensiune;
- Punerea la pămînt a unei faze.
Principalele surse de aprindere de natură electrică rezultate în urma acestor regimuri anormale de funcţionare, în ordinea
fregvenţei de manifestare sunt :
- creşterea temperaturii datorită suprasarcinii în conductoare şi aparate;
- creşterea temperaturii datorită curenţilor de scurtcircuit în conductoare şi aparate;
- producerea anormală de căldură în izolaţie;
- producerea normală şi anormală de căldură în contacte defectuase;
- arcuri amorsate între conductori sau între conductori şi masă;
- arcuri şi scîntei în aparate şi echipamente;
- localizarea anormală a căldurii în aparate de utilizare, datorită şi lipsei posibilităţilor de disipare a căldurii produse.
Arcul electric este o descărcare disruptivă, continuă, între doi electrozi sub tensiune.
Arcul electric apare în instalaţiile electrice şi în condiţii normale de funcţionare, în momentul deschiderii unui circuit electric prin
intermediul contactelor mobile ale întrerupătoarelor şi separatoarelor. Dacă parametrii acestui arc se încadrează în limitele
capacităţii de rupere a întrerupătorului, el se stinge fără consecinţe. Dacă însă apare în alte puncte, unde în mod normal nu este
prevăzut a apare, sau dacă depăşeşte capacitatea de rupere a aparatajului, apar efectele sale devastatoare.
Prin scurtcircuit se înţelege contactul accidental, fără rezistenţă sau printr-o rezistenţă de valoare mică a două sau mai multe
conductoare aflate sub tensiune. Scurtcircuitul se produce cînd izolaţia dintre două conductoare ale unei instalaţii electrice ale
unei reţele sau ale unui aparat se degradează şi cele două conductoare între care există o diferenţă de potenţial ajung în contact
unul cu celălalt.

4. SURSE DE APRINDERE SPONTANĂ

Aprinderea spontană ( autoaprinderea ) este fenomenul de declanşare a procesului de ardere prin autoîncălzirea unei
substanţe combustibile pînă la valoarea temperaturii de aprindere spontană, specifică, fără a veni în contact direct cu o sursă
exterioară de aprindere. După natura proceselor şi reacţiilor ce produc autoîncălzirea se deosebesc aprinderi spontane de natură
chimică, fizico-chimică şi biologică.
Aprinderea spontană de natură chimică se defineşte ca fiind aprinderea spontană a unor substanţe în contact cu oxigenul
din aer, cu apa sau cu compuşi organici cu care majoritatea substanţelor nu reacţionează în condiţii normale.
Reacţiile chimice exoterme se pot produce pe timpul fabricaţiei, transportului, manipulării şi depozitării substanţelor care
acţionează reciproc, atunci cînd vin în contact. Reacţiile pot fi favorizate de factori externi : scîntei, lumină solară, căldură,
umiditate. Efectul de aprindere, explozie se manifestă fie asupra substanţelor care reacţionează, fie asupra unor substanţe sau
materiale combustibile prin transmiterea unor cantităţi mari de căldură sau a flăcării iniţiale.
Aprinderea spontană de natură fizico-chimică se defineşte ca fiind aprinderea spontană a unor substanţe combustibile în
urma acţiunii atît a unor procese chimice, cît şi a unor factori de natură fizică.
- În cazul cărbunelui depozitat, intervine în principal tendinţa spre oxidare puternică. Are loc atît o absorţie de oxigen ce
ridică temperatura întregii mase. Procesul de oxidare este foarte lent şi poate dura săptămani sau luni. Acumularea căldurii duce
la creşterea temperaturii peste cea de autoaprindere. Îndeosebi după depăşirea temperaturii de 50 grade C focarele de aprindere
spontane se înmulţesc.
Aprinderea spontană a lemnului este un proces complex, în care intervine şi fenomenul de acumulare de căldură. Acumularea
de căldură are loc datorită expunerii prelungite în timp la acţiunea unei surse de căldură şi este favorizată de existenţa unor
straturi exterioare din alte materiale care împiedică disiparea căldurii, precum şi absenţa unor cantităţi suficiente de oxigen, mai
ales în spaţii închise.
Lacurile şi vopselele sub formă de depuneri în cabinele de vopsire prezintă tendinţă de aprindere spontană la contactul cu
aerul, în timp. Utilizarea unor pigmenţi cu reactivitate mare, mai ales în combinaţie cu diluanţi avînd conţinut de toluen, mai mare
decît limitele admise duce la iniţiertea unor incendii atît în cabinele de vopsire cît şi la locul de depozitare ( în condiţii favorizante,
lipsă ventilaţie, tip recipient.
Aprinderea spontană de natură de natură biologică este caracteristică atît unor produse vegetale, cît şi unor produse de
natură animală ( lînă, păr de animale, bălegar ), care sub influenţa acţiunii unor microorganisme produc căldura necesară
procesului de autoaprindere.
Se poate aprecia că aprinderea spontană a produselor vegetale este un fenomen relativ fregvent.
Autoîncălzirea şi aprinderea spontană a fibrelor vegetale impregnate cu uleiuri sau oxidabile constitue o cauză importantă de
incendii, care nu trebuie neglijată. Un caz des întîlnit îl reprezintă ţesăturile impregnate cu grăsimi, uleiuri sau lacuri. Atunci cînd
aceste produse sunt absorbite de materialele poroase, cum sunt ţesăturile, creşte supărafaţa uleiului în contact direct cu aerul,
viteza de oxidare se măreşte considerabil la fel debitul de căldură. Materialul poros asigură izolarea termică necesară, pentru

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor 22

.

autoîncălzire pînă la producerea aprinderii spontane. În cazul în care lavetele impregnate vin în contact cu oxigenul curat, cum
este cel stocat în butelii, reacţia de oxidare devine violentă, putînd provoca explozii.
Seminţele oleaginoase, ca şi rezidurile de la extracţia uleiului prezintă un risc semnificativ de încălzire, atunci cînd din
motive accidentale, se depăşeşte nivelul admis de umiditate, de regulă 9- 14%. Autoîncălzirea se datorează în principal activităţii
ciupercilor şi mucegaiurilor, în prezenţa umidităţii în exces şi mai puţin respiraţiei seminţelor aflate sub nivelul necesar pentru
germinaţie.

5.SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ MECANICĂ

Spre deosebire de scînteile electrice care sunt de tipul descărcărilor electrice, scînteile mecanice sunt particule materiale,
cu dimensiuni mici, provenite din diferite operaţii de prelucrare a metalelor sau din ciocniri mecanice. Deşi ca sursă de aprindere
intervin prin potenţialul lor termic, sunt individualizate prin natura activităţilor mecanice care le generează.
Frecarea este un proces de natură moleculară-mecanică-energetică, care are loc între două suprafeţe în contact, în mişcare
relativă, supuse la o forţă normală de apăsare.
Scînteile mecanice sunt particule mici, cu diametrul de cîţiva microni, de metal prelucrat, care se încălzesc pînă la
incandescenţă. Dacă în zona în care se produc aceste scîntei există materiale combustibile sau amestecuri explozive, nu poate fi
neglijată posibilitatea unor aprinderi sau explozii.

6.SURSE DE APRINDERE NATURALE

Trăsnetul este o descărcare electrică disruptivă, de mare intensitate care se produce în timp de furtună, între nori şi pămînt,
prin interiorul unor canale de aer izolat
Se pot deosebi:
- trăsnet cald – descărcare caracterizată prin intensitate moderată, dar cu durată relativ mare, astfel încît sarcina electrică
trecută prin canal este considerabilă. Produce pagube îndeosebi prin efecte termice;
- trăsnet rece – descărcare caracterizată prin intensitate foarte mare, dar durată mică, sarcina trecută prin canalul de
descărcare fiind relativ mică; efectul termic este redus dar produce pagube prin efectele electromagnetice puternice.

7. SURSE DE APRINDERE DATORATE EXPLOZIVILILOR SI MATERIALELOR INCENDIARE

Explozivii
Explozivii sunt substanţe sau amestecuri de substanţe care sub acţiunea căldurii sau a unui factor mecanic se descompun
brusc şi violent, cu degajare de lumină, căldură şi gaze. Marea majoritate a explozivilor au o structură organică complexă cu
particularitatea că au în structură molecule de azot.
Explozivii pot fi clasificaţi în trei tipuri :
- propulsori – care generează gaze ( de exemplu pulberea neagră formată dintr-un amestec de salpetru-azotat de potasiu-
mangal şi sulf );
- lenţi( primari sau iniţiatori ) care detonează la şoc sau la încălzire;
- brizanţi ( secundari ) care pot fi detonaţi doar prin explozie lentă iniţială ( de exemplu : dinamita, trinitrotoluenul TNT, acid
picric, nitroglicerina ).
Artificii
Artificiile sunt dispozitive compuse dintr-un amestec carburant şi o substanţă care să coloreze flacăra sau să producă ceaţă şi
fum pentru obţinerea unui efect vizual sau auditiv (artificii pirotehnice) în teatre pentru imitarea focului sau a incendiului, în arta
militară — pentru semnalizări luminoase etc.
In împrejurări favorabile (apropiere de materiale uşor aprinzibile, aflate în condiţii de deshidratare sub acţiunea unei călduri
intense pot fi generate incendii. Substanţe incendiare
Pe lângă substanţe piroforice (fosfor alb, sodiul ş.a.) ca surse cu potenţial mare de aprindere pot fi menţionate şi substanţele
incendiare special fabricate în acest scop, utilizate încă din al doilea război mondial pentru bombele incendiare:
— electronul, având în componenţă magneziu 85—90%, aluminiu 14—9%, mangan, cupru, alte elemente .1%, se aprinde la
800°C şi degajă o temperatură de circa 3000°C. Arde cu o flacără albastră, puternică, degajând un fum alb, dens.
— termitul este un amestec mecanic format din oxid de fier 76% şi praf de aluminiu 24%. Se foloseşte sub formă de praf
presat într-o masă solidă, formată din amestecul de mai sus, plus o răşină dizolvată în alcool. Temperatura de aprindere este de
circa 1200—1300°C, pentru aprindere fiind necesară o amorsă specială. Dezvoltă prin ardere o temperatură de circa 2000°C
fără a genera fum sau gaze.
— napalmul, cea mai cunoscută substanţă incendiară, este un gel alcătuit din 90—95% benzină şi 5—10% săpun de napalm
(fabricat din stearat sau naftenat de aluminiu, plus acceleranţi: spirt, creozat etc.).
Napalmul se aprinde şi arde uşor cu o temperatură de circa 1000°C, având şi putere de aderenţă superioară benzinei.
Substanţele incendiare de luptă aflate în dotarea actuală a armatelor (supernapalm ş.a.) au caracteristici destructive
superioare.

8. INCENDII INTENTIONATE (ARSON)

Incendierea este considerată din cele mai vechi timpuri drept o faptă foarte gravă care provoacă distrugeri, tragedii
omeneşti, deseori infirmitate şi moarte. Chiar dacă iniţial nu a fost îndreptată împotriva unei vieţi omeneşti, prin evoluţia sa
aliatorie şi violentă pune în pericol viaţa pompierilor şi a persoanelor care iau parte la acţiunea de stingere sau de salvare.

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor 23

.

Termenul de arson, utilizat în literatura de specialitate anglo-saxonă şi generalizat pe plan internaţional, a fost preluat ca
atare în limba romînă, prin standardul SR-ISO 8421/1 în care este definit drept incendiu provocat cu intenţii răuvoitoare. Arson nu
are echivalent în terminologia juridică romînească.
Incendierile tip arson pot fi clasificate astfel :
- pentru obţinerea unui cîştig;
- din răzbunare;
- pentru acoperirea altor infracţiuni;
- din motive social-politice;
- din vanitate;
- din vandalism;
- înfăptuite de persoane cu tulburări mentale;
- autoincendierea.

TEMA nr. 3
ORGANIZAREA ACTIVITATII DE APARARE IMPOTRIVA INCENDIILOR LA LOCURILE DE MUNCA
O.M.A.I. nr. 163/2007, art. 21 - 36

Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor la locul de muncă are ca scop asigurarea condiţiilor care să permită
salariaţilor ca, pe baza instruirii şi cu mijloacele tehnice pe care le au la dispoziţie, să acţioneze eficient pentru prevenirea şi
stingerea incendiilor, evacuarea şi salvarea utilizatorilor construcţiei, evacuarea bunurilor materiale, precum şi pentru înlăturarea
efectelor distructive provocate în caz de incendii, explozii sau accidente tehnice.
Prin loc de muncă, în înţelesul prevederilor prezentelor norme generale, se înţelege:
   a) filială, punct de lucru şi altele asemenea;
   b) depozit de materiale,etc.;
   c) atelier de întreţinere;
   d) compartiment, sector, departament administrativ funcţional, construcţie pentru birouri, cu destinaţie financiar-bancară;
   e) bibliotecă, arhivă;
Atunci când pe unul sau mai multe niveluri ale aceleiaşi clădiri îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici sau alte
persoane juridice sau persoane fizice autorizate, locul de muncă se delimitează la limita spaţiilor utilizate de aceştia, iar utilităţile
comune se repartizează, după caz, proprietarului clădirii ori, prin înţelegere, operatorilor economici sau persoanelor juridice
respective.
Organizarea apărării împotriva incendiilor la locul de muncă constă în:
   a) prevenirea incendiilor, prin luarea în evidenţă a materialelor şi dotărilor tehnologice care prezintă pericol de incendiu, a
surselor posibile de aprindere ce pot apărea şi a mijloacelor care le pot genera, precum şi prin stabilirea şi aplicarea măsurilor
specifice de prevenire a incendiilor;
   b) organizarea intervenţiei de stingere a incendiilor;
   c) afişarea instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor;
   d) organizarea salvării utilizatorilor şi a evacuării bunurilor, prin întocmirea şi afişarea planurilor de protecţie specifice şi prin
menţinerea condiţiilor de evacuare pe traseele stabilite;
   e) elaborarea documentelor specifice de instruire la locul de muncă, desfăşurarea propriu-zisă şi verificarea efectuării
acesteia;
   f) marcarea pericolului de incendiu prin montarea indicatoarelor de securitate sau a altor inscripţii ori mijloace de atenţionare.
La stabilirea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor se au în vedere:
   a) prevenirea manifestării surselor specifice de aprindere;
   b) gestionarea materialelor şi a deşeurilor combustibile susceptibile a se aprinde, cu respectarea normelor specifice de
prevenire a incendiilor;
   c) dotarea cu mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor, prevăzute în documentaţia tehnică de proiectare;
   d) verificarea spaţiilor la terminarea programului de lucru;
   e) menţinerea parametrilor tehnologici în limitele normate, pe timpul exploatării diferitelor instalaţii, echipamente şi utilaje
tehnologice.
Organizarea intervenţiei de stingere a incendiilor la locul de muncă cuprinde:
   a) stabilirea mijloacelor tehnice de alarmare şi de alertare în caz de incendiu a personalului de la locul de muncă, a
conducătorului locului de muncă, precum şi a specialiştilor şi a altor forţe stabilite să participe la stingerea incendiilor;
   b) stabilirea sistemelor, instalaţiilor şi a dispozitivelor de limitare a propagării şi de stingere a incendiilor, a stingătoarelor şi a
altor aparate de stins incendii, a mijloacelor de salvare şi de protecţie a personalului, precizându-se numărul de mijloace tehnice
care trebuie să existe la fiecare loc de muncă;
   c) stabilirea componenţei echipelor care trebuie să asigure salvarea şi evacuarea persoanelor/bunurilor;
   d) organizarea efectivă a intervenţiei, prin nominalizarea celor care trebuie să utilizeze sau să pună în funcţiune mijloacele
tehnice din dotare de stingere şi de limitare a propagării arderii ori să efectueze manevre sau alte operaţiuni la instalaţiile utilitare
şi, după caz, la echipamente şi utilaje tehnologice.
Datele privind organizarea activităţii de stingere a incendiilor la locul de muncă se înscriu într-un formular tipărit pe un material
rezistent, de regulă carton, şi se afişează într-un loc vizibil, estimat a fi mai puţin afectat în caz de incendiu.
Datele se completează de conducătorul locului de muncă şi se aprobă de cadrul tehnic sau de persoana desemnată să
îndeplinească atribuţii de apărare împotriva incendiilor.

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor 24

.

Intervenţia la locul de muncă presupune:

   a) alarmarea imediată a personalului de la locul de muncă sau a utilizatorilor prin mijloace specifice si anunţarea incendiului
la forţele de intervenţie;
   b) salvarea rapidă şi în siguranţă a personalului, conform planurilor stabilite;
   c) întreruperea alimentării cu energie electrică, gaze şi fluide combustibile a consumatorilor şi efectuarea altor intervenţii
specifice la instalaţii şi utilaje de către persoanele anume desemnate;
   d) acţionarea asupra focarului de incendiu cu mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor din dotare şi verificarea
intrării în funcţiune a instalaţiilor şi a sistemelor automate şi, după caz, acţionarea lor manuală;
   e) evacuarea bunurilor periclitate de incendiu şi protejarea echipamentelor care pot fi deteriorate în timpul intervenţiei;
   f) protecţia personalului de intervenţie împotriva efectelor negative ale incendiului: temperatură, fum, gaze toxice;
   g) verificarea amănunţită a locurilor în care se poate propaga incendiul şi unde pot apărea focare noi, acţionându-se pentru
stingerea acestora.
Pentru efectuarea operaţiunilor nominalizarea se face pentru programul de lucru, precum şi în afara acestuia, în zilele de
repaus şi sărbători legale.
Pentru perioadele în care activitatea normală este întreruptă, de exemplu, noaptea, în zilele nelucrătoare, în sărbătorile legale
sau în alte situaţii, este obligatorie asigurarea măsurilor corespunzătoare de apărare împotriva incendiilor.

TEMA nr. 4

LEGEA 481/2004 (extras) art. 1, 3, 20 Protectia civila – atributiile apararii civile si obligatiile cetatenilor privind protectia civila
Protecţia civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice,
măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi
realizate potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor
şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi
asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.
Atribuţiile protecţiei civile sunt următoarele:
a) identificarea şi gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre naturale şi tehnologice de pe teritoriul României;
b) culegerea, prelucrarea, stocarea, studierea şi analizarea datelor şi informaţiilor referitoare la protecţia civilă;
c) informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă, măsurile de autoprotecţie ce
trebuie îndeplinite, mijloacele de protecţie puse la dispoziţie, obligaţiile ce îi revin şi modul de acţiune pe timpul situaţiei de
urgenţă;
d) organizarea şi asigurarea stării de operativitate şi a capacităţii de intervenţie optime a serviciilor pentru situaţii de urgenţă
şi a celorlalte organisme specializate cu atribuţii în domeniu;
e) înştiinţarea autorităţilor publice şi alarmarea populaţiei în situaţiile de urgenţă;
f) protecţia populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi arhivistice, precum şi a mediului împotriva efectelor
dezastrelor şi ale conflictelor armate;
g) asigurarea condiţiilor minime de supravieţuire a populaţiei în situaţii de urgenţă sau de conflict armat;
h) organizarea şi executarea intervenţiei operative pentru reducerea pierderilor de vieţi omeneşti, limitarea şi înlăturarea
efectelor situaţiilor de urgenţă civilă şi pentru reabilitarea utilităţilor publice afectate;
i) limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor şi a efectelor atacurilor din aer pe timpul conflictelor armate;
j) asanarea şi neutralizarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare;
k) participarea la misiuni internaţionale specifice;
l) constituirea rezervelor de resurse financiare şi tehnico-materiale specifice în situaţii de urgenţă sau de conflict armat.
Obligatiile cetatenilor
Cetăţenii sunt obligaţi:
a) să respecte şi să aplice normele şi regulile de protecţie civilă stabilite de autorităţile administraţiei publice centrale şi
locale, precum şi de conducătorii instituţiilor publice, ai agenţilor economici ori ai organizaţiilor neguvernamentale, după caz;
b) să ducă la îndeplinire măsurile de protecţie civilă dispuse, în condiţiile legii, de autorităţile competente sau de personalul
învestit cu exerciţiul autorităţii publice din cadrul serviciilor publice de urgenţă;
c) să informeze autorităţile sau serviciile de urgenţă abilitate, prin orice mijloace, prin apelarea numărului 112, despre
iminenţa producerii sau producerea oricărei situaţii de urgenţă despre care iau cunoştinţă;
d) să informeze serviciile de urgenţă profesioniste sau poliţia, după caz, inclusiv telefonic, prin apelarea numărului 112,
despre descoperirea de muniţie sau elemente de muniţie rămase neexplodate;
e) să participe la pregătirea de protecţie civilă la locul unde îşi desfăşoară activitatea;
f) să participle la întreţinerea adăposturilor din clădirile proprietate personală şi, în caz de necesitate, la amenajarea spaţiilor
de adăpostire din teren;
g) să-şi asigure mijloacele individuale de protecţie, trusa sanitară, rezerva de alimente şi apă, precum şi alte materiale de
primă necesitate pentru protecţia familiilor lor;
h) să permită, în situaţii de urgenţă civilă, accesul forţelor şi mijloacelor de intervenţie în incinte sau pe terenuri proprietate
privată;
i) să permită instalarea mijloacelor de alarmare pe clădirile proprietate privată sau aparţinând asociaţiilor de locatari sau
proprietari, după caz, fără plată, precum şi accesul persoanelor autorizate, în vederea întreţinerii acestora;
j) să accepte şi să efectueze evacuarea din zonele afectate sau periclitate de dezastre, potrivit măsurilor dispuse şi aduse la
cunoştinţă de către autorităţile abilitate;

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor 25

.

k) să solicite avizele şi autorizaţiile privind protecţia civilă, în cazurile prevăzute de lege.

Îndeplinirea obligaţiilor revine, corespunzător situaţiei în care se găsesc, şi cetăţenilor străini care desfăşoară activităţi, au
reşedinţa sau se află în tranzit, după caz, pe teritoriul României.
Cetăţenii declaraţi inapţi de muncă din motive medicale sunt scutiţi, pe timpul intervenţiei în sprijinul forţelor de protecţie
civilă, de prestarea de servicii ori de participarea la executarea de lucrări, evacuarea de bunuri şi altele asemenea, care
presupun effort fizic.
TEMA 5
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 21 din 15 aprilie 2004, privind Sistemul National de Management al Situatiilor de
Urgenta,aprobată cu modificări prin Legea 15 din 28 februarie 2005
ART. 1(1) Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, se înfiinţează, se organizează şi funcţionează pentru
prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, asigurarea şi coordonarea resurselor umane, materiale, financiare şi de altă
natură necesare restabilirii stării de normalitate.
(2) Sistemul Naţional este organizat de autorităţile administraţiei publice şi se compune dintr-o reţea de organisme, organe
şi structuri abilitate în managementul situaţiilor de urgenţă, constituite pe niveluri sau domenii de competenţă, care dispune de
infrastructură şi de resursele necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.
Pe durata situaţiilor de urgenţă sau a stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă se întreprind, în condiţiile legii,
după caz, acţiuni şi măsuri pentru:
a) avertizarea populaţiei, instituţiilor şi agenţilor economici din zonele de pericol;
b) declararea stării de alertă în cazul iminenţei ameninţării sau producerii situaţiei de urgenţă;
c) punerea în aplicare a măsurilor de prevenire şi de protecţie specifice tipurilor de risc şi, după caz, hotărârea evacuării din
zona afectată sau parţial afectată;
d) intervenţia operativă cu forţe şi mijloace special constituite, în funcţie de situaţie, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor
negative;
e) acordarea de ajutoare de urgenţă;
f) instituirea regimului stării de urgenţă, în condiţiile prevăzute de art. 93 din Constituţia României, republicată;
g) solicitarea sau acordarea de asistenţă internaţională;
h) acordarea de despăgubiri persoanelor juridice şi fizice;
i) alte măsuri prevăzute de lege.
(2) Pe timpul stării de alertă se pot dispune orice măsuri care sunt necesare pentru înlăturarea stării de forţă majoră.
Sistemul Naţional are in compunere:
-comitete pentru situaţii de urgenţă( Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă; comitetele ministeriale şi ale altor instituţii
publice centrale pentru situaţii de urgenţă; Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă;comitetele judeţene si
locale pentru situaţii de urgenţă;
-Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă:
-servicii publice comunitare profesioniste pentru situaţii de urgenţă;
-centre operative pentru situatii de urgenţă:
- comandantul acţiunii.
TEMA nr. 6
STINGATOARE DE INCENDIU
In cadrul mijloacelor de prima interventie la incendiu, stingatoarele ocupa un loc prioritar. Ele sunt mijloace de stingere
actionate manual, care contin o substanta ce poate fi refulata si dirijata asupra unui focar de ardere, sub efectul presiunii create
in interiorul lor.
Intrucat stingatoarele au o capacitate limitata (o anumita cantitate de substanta de stingere), ele pot fi folosite numai in faza
initiala a arderii.
Utilizarea stingatoarelor la stingerea unor suprafete mai mari decat cele recomandate (capacitatea de stingere a utilajului) este
inutila, in aceste cazuri fiind indicat a se recurge la alte mijloace de prima interventie ( hidranti, motopompe,etc.).
In general, suprafata controlata de un stingator este dependenta de natura materialelor combustibile si de substanta de
stingere , precum si de caracteristicile functionale ale utilajului (capacitate, intensitate de refulare,lungime jet).
Actiunea de stingere poate fi influentata si de indeminarea manuitorului, de conditiile de mediu in care se desfasoara
interventia (temperatura, umiditate, curenti de aer), la care se pot adauga uneori factori de influenta subiectiva, de natura psihica
( frica, incertitudine, inhibare ) sau de natura tehnica (incarcare necorespunzatoare, defectiuni, etc.).
Stingătorul de incendiu este un utilaj ce conţine o substanta de stingere care poate fi expulzata prin acţiunea presiunii
interioare şi poate fi dirijat asupra unui focar.
Stingătorul portabil de incendiu este un stingător de incendiu care este proiectat să fie cărat şi operat cu mâna şi care în stare
de serviciu are o masă mai mica de 20 kg.
Stingatoarele se simbolizeaza in functie de natura substantei de stingere pe care o contin, astfel:
 cu pulbere (P);
 cu spuma mecanica (SM);
 cu dioxid de carbon (G);
 cu apa pulverizata (AP).

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor 26