APROB,

-TEMATICA OCTOMBRIE 2015-

MASURI PRIM AJUTOR IN CAZ DE

ENTORSE, LUXATII SI FRACTURI

Documente de referinta:
 Legea 319/2006 – pentru securitatea și sănătatea în muncă.
 HG 1425/2006 – norme metodologice de aplicare a legii 319/2006.
 HG 955/ 2010 pentru completarea și modificarea HG 1425/2006.
 HG 355/2007 – Supravegherea sănătății la locul de muncă.
 HG 1091/2006 – privind cerințele minime de sănătate și securitate la locul de muncă.

Primul ajutor reprezintă un complex de măsuri de urgența și se aplică în cazul accidentelor

înainte de intervenția cadrelor medicale.
În funcţie de dimensiunile spaţiilor de lucru, de tipul de activitate desfăşurată şi de frecvenţa
accidentelor, trebuie să fie asigurate una sau mai multe încăperi pentru acordarea primului ajutor.
Încăperile pentru acordarea primului ajutor trebuie echipate cu instalaţii şi dispozitive
indispensabile pentru primul ajutor şi trebuie să permită accesul cu brancarde. De asemenea,
echipamentul de prim ajutor trebuie să fie disponibil în toate locurile unde condiţiile de lucru o cer.
Acest echipament trebuie să fie marcat corespunzător şi să fie uşor accesibil.

Pentru obţinerea rezultatelor dorite în acordarea primului ajutor, salvatorul trebuie:

 să cunoască toate regulile de acordare a primului ajutor;
 să-şi păstreze calmul, să fie eficace şi rapid în luarea deciziilor şi măsurilor de acordare a
primului
ajutor.

Entorsele, luxațiile și fracturile sunt afecțiuni ale aparatului locomotor care apar în urma unor
traumatisme, frecvente în sezonul rece.
1
 De cele mai multe ori, pentru persoanele fără pregatire medicală este greu de diferențiat entorsa
de luxație sau fractură; de aceea în fața unei victime a unui accident, care se plânge de dureri la nivelul
scheletului sau articulației, întotdeauna se va pune în repaus absolut zona dureroasă. Acest lucru se
realizeaza prin imobilizare provizorie a regiunii.

1. ENTORSELE
Entorsa este un accident comun, ca urmare a unei supratorsionări. Capsula articulaţiilor şi
ligamentelor pot fi afectate. De obicei, entorsa afectează mai des membrele inferioare, în special
glezna. Uneori, entorsa este însoţită de o fractură şi în aceste situaţii, se acorda primul ajutor fracturii.
Persoana accidentată are dureri şi mişcări reduse. Articulaţia afectată se umflă.

Clasificarea entorselor este urmatoarea:

- de gradul 1 – simplă;
- de gradul 2 – moderată;
- de gradul 3 – gravă.

Semnele de recunoaştere ale entorselor sunt urmatoarele:

- durerea intensă ce apare imediat după traumatism;
- umflarea regiunii respective;
- imposibilitatea folosirii membrului lezat.

Primul ajutor în cazul entorselor cuprinde doar imobilizarea provizorie și transportul

accidentatului la unitatea medico-sanitară cea mai apropiată.

2. LUXAŢIILE
Luxatiile reprezintă ruptura capsulei articulare, cu dislocarea oaselor din articulaţie, pierzând
contactul dintre ele total sau parţial.

Clasificarea luxaţiilor este urmatoarea:

- închise – fără plagă, când osul părăseşte articulaţia;
- deschise – cu plagă, când osul părăseşte articulaţia şi produce
rupturi de vase, nervi etc.

Semnele de recunoaştere ale luxaţiilor sunt urmatoarele:

2
 - durerea locală;
- deformarea regiunii respective comparativ cu regiunea simetrică;
- limitarea miscărilor;
- pozitia anormală a membrului luxat;
- scurtarea sau lungirea membrului lezat.

Masurile de prim ajutor în cazuri de luxatii sunt urmatoarele:

- se administrează vătămatului calmante pentru a-i suprima durerea;
- se aplică circular la nivelul articulaţiei un “manşon” îmbibat în apă rece pe o porţiune cât
mai
întinsă din membru;
- se fixează manşonul cu ajutorul unei feşe, efectuînd un bandaj compresiv;
- se transportă vătămatul.

Nu vom încerca sub nici un motiv să “punem la loc” oasele luxate. Această manevră trebuie
facută numai de un cadru medical de specialitate.

3. FRACTURILE
Fracturile reprezintă întreruperea continuităţii unui os asupra căruia a acţionat o forţă mecanică
externă (ruperea unui os).
O afectiune care predispune la fracturi este osteoporoza, boală a întregului schelet osos,
prezentă mai frecvent la femei, în perioada menopauzei. Este întalnită însă și la bărbați, la vârstnici sau
la persoane cu diabet zaharat sau hipertiroidism.
În cazul osteoporozei este necesară măsurarea densitații osoase pentru a anticipa fracturile.
Persoanele cu osteoporoză pot face fracturi și în situații cu traumatisme minime. De aceea, ar fi indicat
să facă un tratament medicamentos la recomandarea medicului în vederea îmbunătățirii masei osoase și
a opririi în evoluție a osteoporozei.

Clasificarea fracturilor este de mai multe feluri:

1. In funcție de poziția capetelor de fractură, putem distinge:

- fracturi fără deplasare, în care fragmentele osului rupt rămân
pe loc;
- fracturi cu deplasare, când capetele de fractură se
îndepărtează unul de celalalt.
3
 2. In funcție de comunicarea focarului de fractură cu exteriorul, putem distinge:
- fracturi închise, în care pielea din regiunea fracturii rămâne intactă;
- fracturi deschise, în care ruptura osului este însoțita și de o rană a pielii și a mușchilor
din regiunea respectivă. În cazul fracturilor deschise, pericolul de infecție este foarte
mare dacă nu se iau imediat măsuri de protecție. Uneori, fracturile deschise pot fi
însoțite de o hemoragie externă, de astuparea unor vene din jur (tromboză venoasă).

3. In funcție de numărul de fragmente osoase rezultate din fractură se pot distinge:

- fracturi simple, care au numai doua fragmente osoase;
- fracturi cominutive, în care osul este sfarâmat în mai multe fragmente.

Semnele de recunoaştere ale fracturilor sunt urmatoarele:

- semne de probabilitate, durere caracteristică într-un punct fix unde atinge maximum şi
creşte la
orice mişcare brutală făcută în regiunea fracturată, deformarea regiunii, hematom local, scurtarea
segmentului şi poziţie vicioasă;
- semne de certitudine, mobilitate anormală a segmentului fracturat la mişcări, lipsa
transmiterii
mişcării, întreruperea traiectului osului depistată palpatoric şi vizibil radiologic.

Masurile de prim ajutor în cazurl fracturilor sunt urmatoarele:

- stabilirea diagnosticului;
- efectuarea hemostazei şi pansarea plăgii (în caz de fractură deschisă);
- imobilizarea provizorie a fracturii – se imobilizează, prin aşezarea atelelor deasupra şi
dedesubtul fracturii, fixând cele două articulaţii vecine locului fracturării cu ajutorul feşii;
- transportul vătămatului – cu targa, cu autosanitara la unitatea sanitară cu profil
chirurgical.

Materiale necesare:
- materiale necesare pansamentului;
- mijloace specializate: atele de sârmă, gutiere, atele gipsate;
- mijloace improvizate: bastoane, carton presat, beţe pe care se rulează pături,scândurele;

4
 - vată sau materiale moi pentru căptuşirea atelelor specializate;
- feşe;
- pachet individual de pansamente.

Fractura unor oase şi rupturi în apropierea încheieturilor se produce din cauza rezistenţei
insuficiente. Este vorba, în mod special, de fracturile oaselor lungi, cum ar fi cele ale piciorului sau
coapsei, braţului şi antebraţului. Este necesar să se menţină fractura cât mai fixă. De asemenea, poate fi
nevoie de ajutor suplimentar, pentru imobilizare cu atele, dacă accidentatul trebuie transportat altfel
decât cu ambulanţa.

Imobilizarea cu atele:
O atelă funcţionează ca un suport. Dacă persoana rănită trebuie să fie transportată pe o distanţă
lungă până la maşină, atela trebuie să fie adaptată acestei situaţii.

Criteriile de care trebuie să se ţină cont la imobilizarea cu atele sunt următoarele:

- atela trebuie să fie suficient de lungă, pentru a acoperi atât zona de deasupra, cât şi cea
de sub fractură;
- pentru a evita strânsoarea şi frecarea, captuşiţi atela;
- evitaţi întreruperea circulaţiei;
- atela trebuie să fie rigidă;
- atela nu trebuie să fie prea grea.

În situaţia în care lipseşte echipamentul necesar, persoana care acordă primul ajutor trebuie să
facă apel la fantezie şi să improvizeze.
Ca material pentru atelă, se poate folosi: cartonul, metalul, plasticul, ziarele, păturile
(înfăşurate).
În afară de oprirea hemoragiei, este, de asemenea, important să prevenim întreruperea
circulaţiei.
Persoana care acordă primul ajutor trebuie să aibă grijă ca accidentatul să se mişte cât mai puţin
în timpul transportului.
INTOCMIT,