Semnele de certitudine, daca este identificat macar unul dintre ele, pun diagnosticul sigur de fractura. Ele sunt urmatoarele:
1. Mobilitatea anormala in focarul de fractura evidentiata atunci cand, la incercarea de palpare, osul se misca in zona respectiva.
2. Netransmiterea miscarii cand se incearca ridicarea membrului presupus fracturat de capatul sau proximal (de dincoace de
fractura). In acest caz, capatul proximal se ridica, dar capatul distal (de dincolo de fractura) ramane cazut.
3. Intreruperea clara a continuitatii osului - se poate determina palpand marginea osului. La un moment dat se poate sesiza
discontinuitatea si la nivelul pielii se poate remarca chiar o mica depresiune.
4. Crepitatiile osoase – zgomote specifice (ca sunet, asemanatoare zgomotului produs la calcarea pe zapada inghetata) care apar
la palparea fracturii si care sunt cauzate de frecarea intre ele a capetelor fracturate.
5. Evidentierea sub piele sau chiar prin piele (in cazul fracturilor deschise) a unuia sau a celor doua capete fracturate.
6. Modificarile radiologice, care permit aprecierea clara a fracturii si a detaliilor acesteia.
In mod practic, cautarea tuturor semnelor de certitudine este dureroasa si uneori chiar periculoasa. In prezenta unor semne de
probabilitate, este necesara efectuarea unei radiografii care va infirma sau va confirma fractura.
2)DEFINITIA POLITRAUMATISMULUI
-stare acuta severa,rezultata in urma unui impact voluntar sau involuntar,mecanic,termic sau chimic,din care rezulta leziuni ale mai
multor regiuni ale corpului,dintre care cel putin una sau o combinatie a acestora pune viata in pericol(are impact vital).
Lezarea traumatica concomitenta a doua aparate sau sisteme cu :
• tulburari functionale grave
• risc vital - datorat cel putin unei leziuni
este o afectiune traumatic in care leziunile periferice – fracture, plagi, arsuri- sunt asociate cu leziuni visceral ce pot
determina tulburari ale functiilor vitale.
In fracturile cu deplasarea fragmentelor, cand tratamentul chirurgical este contraindicat, se recurge la tratamentul conservator.
In acest scop, pentru reducerea deplasarilor, se instaleaza o tractiune continua (extensie continua).
Extensia se aplica fie cu benzi de leucoplast, fie cu o brosa Kirschier in unele fracturi pe care se insera mase mari musculare care
trag segmentele osoase in diferite directii- in cazul fracturilor membrelor
In momentul cand cu ajutarul controlului radiologic s-a constatat reducerea si asezarea in axul normal al fracturii, ceea ce are loc
intre 10-15 si 30 zile, se aplica un aparat, pana la consolidarea focarului.
Durerea si impotenta functionala sunt semne comune tuturor formelor de luxatie scapulo-humerala recenta. in cazul cel mai
frecvent al luxatiei antero-interne bolnavul se prezinta cu antebratul flectat, sustinut cu mana si antebratul de partea sanatoasa si
cu impotenta functionala aproape totala. La inspectie se constata umarul cu aspect „in epolet\", relieful deltoidului fiind coborat
brusc prin lipsa capului in cavitatea glenoida si reliefarea lui sub muschiul pectoral in fosa subclaviculara. Bratul apare scurtat si
rotat extern, cu cotul in pozitie de abductie. Axa normala a bratului care trece prin articulatia acromio-claviculara este deviata
mult inauntru.
La incercarea de a apropia bratul de corp, acesta revine in abductie (semnul adductiei elastice al lui Berger). La palpare se
constata lipsa capului in cavitatea glenoida si palparea lui in axila sau anterior sub ul muscular umand miscarile de rotatie ale
bratului.
In luxatia posterioara durerile sunt accentuate, dar semnele clinice sunt sterse si forma umarului pare uneori nemodificata, luxatia
reusind sa ramana uneori neobservata. Doua sunt semnele principale in aceasta varietate; ireductibilitatea rotatiei interne si
2
palparea capului sub unghiul acromionului. Examenul radiografie, obligatoriu in toate cazurile inainte ae a tenta reducerea, ne va
preciza atat varietatea clinica, cat si leziunile osoase asociate, in afara de radiografia de fata, poate fi necesara o radiografie de
profil, in special pentru precizarea formelor posterioare.In toate cazurile examenul clinic se va incheia si cu un examen neurologic
si al circulatiei si orice tulburare va fi adusa la cunostinta bolnavului inainte de reducere.
10) INDICATII TERAPEUTICE LA O FRACTURA DE COL FEMURAL LA UN PACIENT DE VARSTA MEDIE (40
ani)
La persoanele tinere se recomanda interventia chirurgicala – reducerea pe amsa ortopedica in vederea osteosintezei (asociata cu
grefare osoasa), care are rolul de a mentine fragmentele osoase cap la cap
-osteosinteza cu 3 suruburi: se pot introduce 3 suruburi ghidate de brose K
- osteosinteza DHS- surub – placa cu compresiune dinamica
Dupa o perioada de imobilizare , bolnavul poate sa mearga ceea ce ii ofera mari posibilitati de recuperare.
- in faza de debut la copil putem intalni o stare septicemica cu alterarea starii generale, febra inalta (40°), frisoane, transpiratii si
tahicardie. Simptomatologia locala consta in durere e cu impotenta functionala totala. Local semnele inflamatorii sunt reduse. De
notat atitudinile antalgice ale membrelor si lipsa semnelor de limfangita si de adenopatie sate-lita. Durerea este prezenta la palpare
la nivel metafizar.
Examenul general complet are menirea de a cauta poarta de intrare infectioasa (focar cutanat, din sfera ORL sau stomatologica), de
a cauta o alta localizare intr-o posibila afectare plurifocala si de a aprecia gratatea rasunetului sindromului in-fectios asupra
intregului organism.
- in perioada de stare simptomatologia generala se accentueaza si pot apare local abcese de parti moi si fistule.
3
12) DEOSEBIRILE MACRO SI MICROSCOPICE DINTRE OSUL COPILULUI SI OSUL OMULUI MATUR
Osul copilului-are periost mai gros = adult - mai subtire La copil, acest periost gros, bine vascularizat şi foarte rezistent, nu se
regăsesc la adult. Prin bogata sa vascularizaţie, periostul favorizează consolidarea rapidă a fracturii în cazul copilului. Oricum, prin
rezistenţa şi grosimea sa, periostul determină apariţia unor fracturi particulare la copil: fragmentele osoase sunt menţinute cap la cap
de acest înveliş gros. Acest periost tine strans osul copilului, asa ca de multe ori, cand osul s-a rupt, periostul, acel ambalaj osos la
copil, tine marginile fracturate in aliniere si repararea osoasa se face mai lesne si fara deplasari.
.Examenul microscopic al periostului arată că această membrană este formată la adult din doua straturi,unul extern sau
superficial,numit periostul fibros,şi altul intern sau profund,care vine in raport cu masa osoasă,numit periostul osteogen. La adult
periostul osteogen se află în stare de repaos.In caz de fractură însă,el îşi recapată capacitatea de a da naştere ţesutului osos.
-este mai elastic = os mai rigid ea mai importantă caracteristică a oaselor copilului este elasticitatea, conferită de cantitatea
mare de ţesut conjunctiv (colagen). Cu cât copilul este mai mic, cu atât are mai mult ţesut conjunctiv şi, implicit, oase mai elastice.
Elasticitatea sporita a osului de copil este data si de cartilajele de crestere. Cartilajele copilului, care sunt foarte groase şi asigură
creşterea oaselor lungi, funcţionează ca nişte arcuri, eliminând din intensitatea şocului. În cazul multor bătrâni cartilajele nu mai
există, sunt distruse de artroză, fiind şi din această cauză predispuşi la fracturi.
este mai porotic - mai fragil = os dur
-vindecare mai rapida calus se formeaza rapid = vindecare mai grea la adult–calusul se form mai incet Procesele metabolice ale
copilului sunt mult mai intense decât în cazul adultului, ceea ce favorizează formarea rapidă a calusului (procesul de osificare). Cu
cât copilul este mai mic, cu atât fractura se consolidează mai rapid.
endostul are functie osteogenetica = este inactive
14) PRINCIPIILE IMOBILIZARII PROVIZORII SAU PE TERMEN LUNG CU AJUTORUL FESELOR MOI
- asigurarea functiilor vitale- ex. nu se face imobilizarea fracturilor de umar sau de clavicula daca este asociat si un traumatism
toracic grav
- se va cauta obtinerea unei axari relative a segmentului de imobilizat prin tractiunea atraumatica si progresiva in ax in momentul
aplicarii imobilizarii
- pentru a avea siguranta ca fractura nu se deplaseaza nici lateral nici in jurul axului longitudinal, imobilizarea trebuie sa prinda
obligatoriu aarticulatiile situate deasupra si dedesubtul focarului de fractura
- sa fie adaptata reliefului anatomic al regiunii accidentate
- sa nu fie compresiva pentru a nu ingreuna circulatia sanguina intr-un segment in care exista déjà tulburari circulatorii
- Sa fie simpla pentru a putea fi utilizata si de personae mai putin instruite
- supravegherea permanentã a extremitãtii imobilizate, lãsând libere degetele de la picioare sau mâini, pentru a sesiza orice
modificare de culoare sau temperaturã.
4
16)DIAGNOSTICUL DISPLAZIEI CONGENITALE DE SOLD LA NOU NASCUT
-dg precoce este essential pt succesul terapiei
Diagnostic clinic
• 1.Imediat la nastere:
– Manevra Ortolani;
– Manevra Barlow
• Variante ale aceleiasi manevre
• Luxare/reducere cu zgomot caracteristic si “senzatie de resort”
• Dau rezultate fals negative – copii normali la nastere dezvolta luxatia mai tarziu = “developmental hip dysplasia”
• La 6-18 luni semne clinice evidente:
– Reducerea abductiei
– Asimetria pliurilor cutanate
– Scurtare – semnul Galeazzi
– Pozitia inalta a marelui trohanter
– Vid la palparea cotilului
• La mers- semnul Trendelemburg (bascularea bazinului)
Dg paraclinic
• Imediat si in primele luni de viata:
– Ecografia(1983 - Graf, Austria) mai sugestiva ca radiografia
• Grosimea fundului acetabular
• Distanta EF-POP (n.=5mm.)
– Manevra de screening
• Dupa 6 luni: examen radiologic
– < plafonului cotilului peste 30°
– < CE (Wiberg) sub 15°
– Constructia Ombredanne
• N=nucleu infero-intern
– Arcul cervico-obturator (Menard) intrerupt
• In luxatiile vechi – neocotil (cotil secundar)
• Artrografia pentru identificarea interpozitiei de tesuturi moi in reducerile dificile
Cea mai sigura metoda clinica de diagnosticare a DDH in perioada neonatala este examinarea descrisa de Ortolani si Barlow.
Examinarea Ortolani este un test de micsorare a soldului: cand un copil cu luxatie a soldului este examinat, capul femural revine in
acetabulum prin manevra Ortolani. Aceasta constatare este cunoscuta ca un ”Ortolani” pozitiv. Testul lui Ortolani este inceput cu
soldurile si genunchii in flexie de 90°. Examinarea unui copil asezat confortabil pentru o luxatie a soldului ar necesita doar cateva
secunde din rutina examinarii. Daca soldul copilului este luxat o tractiune usoara cu abductie a soldului la 90°-100° cu flexie ar
trebui sa produca “un pocnet” caracteristic unui ”Ortolani pozitiv”, dupa cum luxatia e redusa si capul femural revine la loc in
acetabulum. Soldurile sunt examinate periodic. Examinatorul strange coapsele copilului cu degetul mijlociu pe marele trohanter, si
degetul mare in jurul femurului medial distal. Aceasta permite o tractiune blanda si sigura a coapsei cu abductie simultana de
impingere a soldului anterior pozitiei sale luxate pentru ca aceasta sa “pocneasca” in acetabulum. Aceasta examinare nu ia decat
cateva secunde si ar trebui sa faca parte din toate nasterile si examinarile ulterioare si este la fel de importanta in evaluarea
progreselor tratamentelor; aceasta e numita tip I de luxatie a soldului.
Etapa Barlow a examinarii este reversul. Cand copilul e examinat capul femural este localizat in interiorul acetabulum. Oricum daca
soldul e flexibil si coapsa este adusa intr-o pozitie de adductie capul femural care “sau poate fi cu usurinta impins” in posterior in
afara acetabulum, demonstreaza un sold instabil care este luxabil. Acesta este tipul II de luxatie a soldului. Cel de-al III-lea tip de
luxatie a soldului este de fapt instabil si subluxabil la testul Barlow. Capul femural este slabit in acetabulum, dar nu poate fi dislocat
complet.
Aceste examinari nu sunt fortate si copilul trebuie sa fie relaxat si linistit. Cooperarea pacientului si rabdarea examinatorului
actioneaza semnificativ asupra exactitatii examinarii. Un copil ce da din picioare, ce plange poate impiedica o examinare
satisfacatoare prin incordarea adductorilor si tendoanelor, ducand la un rezultat fals.
Cu cat copilul creste constatarile clinice ale unei luxatii de sold netratate devin mai evidente. Inconjurarea tesutului moale si cu
timpul duce la adaptarea osului la pozitia anormala a capului femural. In timp devine tot mai dificila readucerea capului femural in
acetabulum si Ortolani devine negativ. Cu alte cuvinte, capul femural devine prins in afara acetabulum. Toti muschii grupati in jurul
soldului devin mai scurti si mai contractati. Incordarea adductorilor, care e reflectata prin aabductie limitata a copsei,este tot mai
evidenta. Cum coapsa e mai scurta pielea si tesutul subcutanat se acumuleaza si incretiturile de piele suplimentara pot fi observate;
cu pacientul culcat pe spate si genunchi relaxati, genunchii nu vor fi la acelas nivel (semnul Allis, Galeazzi’s). Femurul poate fi cu
usurinta miscat in sus si in jos ce descrie ”pistonare” sau ”telescopare”.
5
Tratament ortopedic
• Inainte de ziua 10:
o corectie pasiva, blanda, repetata zilnic
• Dupa ziua 10:
o corectie seriata cu gipsuri care se schimba la 1-2 sapt.
o Corectie in orteze
o Succesiunea:
– 1. adductia antepiciorului
– 2. varusul piciorului
– 3. equinul.
• Pentru impiedicarea recidivelor:
o Orteze de zi/noapte
o Incaltaminte ortopedica pe comanda
o Cazuri incurabile = CHIRURGIA
18)COMPLICATIILE RECENTE SI TARDIVE ALE FRACTURII DE HUMERUS
• complicatii imediate:
- leziuni vasculare (a.si vv.brahiale)
- leziuni nervoase (n.radial, mai rar n.median sau cubital)
- deschidere
- luxatii asociate
- interpozitii musculoaponevrotice
- sindrom compartimental
• complicatii tardive:
- intarziere de consolidare
- pseudartroza
- consolidari vicioase;
- redori articulare
- osteite
- sindrom Volkman
- inchidere prematura a cartilajului de crestere (la copil) cu devierea antebratului
- osteoame si calcifieri heterotope
• adesea sechele pe termen lung:
- instabilitate de cot
- redoare de cot
6
-fractura extremitatii inferioare a radiusuluui
- Fracturile fara deplasare – gips 4-6 saptamani
- In fractura. deplasata – reducerea fracturii prin tarctiune lenta
- Imobilizarea gipsata antebrahiala a fracturilor PC – 6 saptamani
• Flexie + inclinare cubitala
• Police liber + degete deasupra pliului palmar libere
• Gips decupat lateral
- Tratament chirurgical
• Tehnica Kapandji de reducere cu una din brose in focarul de fractura
• Osteosinteza cu brose percutanate (Kapandji)
Se mentine igiena corporala, se intoarce bolnavul la fiecare 3 – 4 ore, se previn escarele de decubit
Oricare ar fi cauza imobilizarii, înca de la început trebuie luate masuri complexe de îngrijire care sa previna aparitia escarelor, fie
ca pacientul se afla într-un spital, fie la domiciliu.
Aceste masuri sunt pe cât de simple si usor de aplicat, pe atât de eficiente si chiar salvatoare pentru pacientul nevoit sa
depaseasca, uneori o perioada determinata de imobilizare.
Astfel de masuri sunt:
-mobilizarea frecventa si schimbarea pozitiei în pat în limitele permise de boala de baza;
-asternutul bolnavului va fi permanent uscat (prin montarea unei sonde urinare în caz de incontinenta), bine întins, fara firimituri
sau alte resturi alimentare;
-igiena riguroasa a pielii prin spalare zilnica cu apa si sapun (pe portiuni), uscarea cu un prosop moale si pudrarea cu talc;
-sub zonele de sprijin predispuse la escare se vor pune colaci umpluti moderat cu aer;
-masajul regulat ajuta la revigorarea circulatiei si implicit la tonifierea tegumentului expus presiunii îndelungate;
mijloace moderne, dar mai greu accesibile: saltea cu apa sau cu rulouri orizontale.