CENTRUL DE EXCELENŢĂ ÎN MEDICINĂ ŞI FARMACIE

„RAISA PACALO”

CATEDRA DISCIPLINE CHIRURGICALE

Lecţie teoretică

SUBIECTUL: Politraumatismele
 TEMA: Traumatismele membrelor. Politraumatismele

1. Traumatismele membrelor: luxaţii, fracturi.

2. Traumatismul genunchiului. Noţiuni generale.
3. Politraumatismele. Definiţie, cauze, clasificarea.
4. Examinarea şi trierea politraumatizaţilor.
5. Asistenţa de urgenţă. Principiile de diagnostic şi tratament. Îngrijiri specifice acordate
politraumatizaţilor.
.
.

LUXAŢIA- este deplasarea patologică a suprafeţelor articulare, uneori cu lezarea oaselor.

Clasificarea
După etiologie pot fi :
1. Congenitale.
2. Dobândite: mecanice şi patologice.
Cele mai des se întâlnesc cele traumatice şi alcătuiesc 10-12 % din toate leziunile membrelor.
După gradul de deplăsare a suprafeţelor articulaţiei pot fi:
1. Complete.
2. Incomplete –subluxaţii.
După timpul trecut de la accident se împart:
1. Acute până la 3 zile.
2. Intercalare- până la 21 zile.
3. Invechite- peste 21 zile.
În toate luxaţiile apar un şir de semne comune:
 Dureri violente în regiunea articulaţiei.
 Deformarea articulaţiei.
 Poziţia forţată a membrului.
 Limitarea mişcărilor.
Tratamentul precoce al luxaţiilor contribuie la restabilirea funcţională a membrului şi invers.
Tratamentul întârziat duce la schimbarea organică, limitări funcţionale, artroză deformantă,
bolnavul devine invalid. Sunt supuse mai des luxaţiei articulaţia umărului, cotului, falangelor
degetelor, mai rar celelalte articulaţii.

Luxaţiile Humerusului ( umărului ).

Sunt cele mai frecvente la tineri şi alcătuiesc 50-60% din toate luxaţiile. La bărbaţi de 4-5 ori
mai des ca la femei. Luxaţia apare deseori indirect – la cădere pe mâna întinsă, căderea pe spate şi
sprijin în cot. Mai rar în caz de lovitură directă.
Manifestările clinice:
Apar dureri violente în articulaţie. Mişcările active lipsesc complect. Forma articulaţiei este de
epolet, apare edemul articulaţiei, deformarea articulaţiei.
Bolnavul ţine membrul în flexie cu mâna sănătoasă. Braţul ocupă o poziţie de abducţie. La
încercarea de a se mişca se încordează. Palparea apreciază poziţia capului humerusului.
Rentghenografia în 2 proiecţii precizează diagnosticul.
Deseori se lizează capsula articulaţiei, ţesuturilor moi, vasele, nervii.
Deseori sunt însoţite de fracturi.
Asistenţa de urgenţă:
1. Se suprimă sindromul algic.
2. Imobilizarea membrului cu atela de transport Kramer, pansamentul “ Dezo”, basma.
2
 3. Se aplică punga cu gheaţă.
4. Transportarea la instituţia sanitară specializată.
La spital se face examenul roentghen, se face reducerea luxaţiei sub anestezie generală după una din
metodele :
Hipocrat, Ganelidze, S.Stamatin, Koher.
După reducerea luxaţiei se face imobişlizarea de tratament pe 8-12 zile, apoi tratamentul
funcţional. Dacă nu se reuşeşte reducerea nesângerândă în luxaţiile vechi se face reducerea
chirurgicală.
Luxaţiile articulaţiei cotului:
Apar la căderi de la înălţimi pe mâina întinsă. Se întâlnesc des la bărbaţi - ocupă locul doi după
luxaţiile umărului.
Pot fi:
Luxaţiile divergente ale oaselor antebraţului.
Luxaţiile capului rahidian: anterior, posterior şi lateral.
Luxaţiile capului ulnar – posterior, anterior şi median.
Manifestările clinice:
 Dureri violente în regiunea cotului.
 Deformarea cotului în formă ascuţită.
 Antebraţul este flexat sub unghi 130 –150 grade, este susţinut de mâina sănătoasă.
 Mişcările active lipsesc.
 R-logic în două proiecţii se confirmă diagnosticul.
Tratamentul:
1. La locul accidentatului combaterea durerii sol. Analgin 50% -2,0+sol.Dimedrol 1%-1,0 i/m.
2. Imobilizarea de transport cu basmaua sau atela de transport.
3. Aplicarea pungii cu gheaţă şi transportarea în instituţie sanitară specializată.
La spital se face reducerea luxaţiei după procedeile: Ciaclin, Denischin, Stoimatin. După reducere
se aplică imobilizare de tratament pe 7-10 zile, apoi gimnastica medicală.
Luxaţiile şoldului ( coxo-femural).
Se întâlnesc comparativ rar şi apar în urma accidentelor grave, căder de la înălţime, accidente
rutiere, prăbuşiri miniere.
După poziţia capului femurului faţă de cavitatea cotiloidă luxaţiile se împart în 2 grupe mari:
1. Posterioare- care la rândul său se împart în: superioare, inferioare.
2. Anterioare – din ele cele mai des se întâlnesc: posterioare-superioare; anterioare-inferioare.
Manifestările clinice:
 Dureri grave în articulaţie.
 Deformarea articulaţiei.
 Mişcările sunt imposibile.
 Membrul se scurtează
 Membrul ocupă o poziţie forţată.
Asistenşa de urgenţă
1. Administrarea analgezicelor sol. Analgin 50% -2,0+sol.Dimidrol 1%-1,0.
2. Imobilizarea de transport cu atele de transport şi transportarea la spital. După examenul
Roentghenologic sub anestezie generală se face reducerea luxaţiei după procedeile:
Geanelidze, Koher.
După reducerea luxaţiei membrul se plasează pe atela Beller şi se face extensia cutanată pe 5-6
zile. După două săptămâni el poate să se mişte cu cârjele. Peste trei săptămâni se administrează
dozat eforturi fizice.

FRACTURILE MEMBRELOR.
Pot fi:
 Congenitale
 Dobândite: mecanice şi patologice.
După mecanismul de producere :
1. Directe – forţa de acţiune apasă în locul fracturii.
3
2. Indirecte – produse la o oarecare distanţă de la locul unde a acţionat factorul traumatizant.
După acţiune forţei traumatice :
1. Prin îndoire – (flexie )
2. Răsucire – ( torsiune )
3. Smulgere – ( tracţiune )
4. Prin compresiune – ( prin tosare)
Fracturile pot fi:
 Închise.
 Deschise.
După localizare:
 Epifizare.
 Metafizare.
 Diafizare.
După direcţia liniei fracturii:
 Transversale.
 Longitudinale.
 Oblice.
 Spiroide.
 Aşchiate.
 În formă de cerc.
 În formă de “ T”
După numărul de fracturi:
 Monofracturi.
 Polifracturi.
În dependenţă de caracterul fracturii:
1. Complete - fractura totală a osului .
2. Incomplete – linia fracturii trece printr-o porţiune a osului ( fisură, fractură în “ creangă
verde”).
Se cunosc fracturi:
1. Fără deplasarea fragmentelor osoase- mai uşoare.
2. Cu deplasarea fragmentelor osoade- grave.

Fracturile se produc în sectorul slab al osului. Depind şi de vârsta acidentatului.

Diagnosticul se bazează pe două grupuri de simptome:
Absolute ( de certitidine ):
Mobilitatea patologică.
Crepitaţia fragmentelor osoase.
Deformarea axei osului fracturat.
Scurtarea, alungirea membrului
Relative ( probabile ):
 Dureri violente.
 Echimoze.
 Edemul ţesuturilor moi.
 Limitarea mişcărilor.
 Poziţia forţată a membrului lezat.
 În fracturi deschise: hemoragii, plagă.
Semnele generale în fracturi grave se manifestă prin şocul traumatic
În fracturile humerusului se deosebesc:
1. Fracturi a treimei inferioare.
2. Fracturi a treimei medii ocupă 80 % din toate fracturile humerusului.
3. Fracturi a treimei superioare.
În fracturile oaselor antebraţului mai des se întâlnesc:
1. Fractura epifizei superioare ( intraarticulare).
2. Fracturi deafizare a ambelor oase ale antebraţului.
4
 3. Fracturi a treimii distale, fractura tipică epifizară a radiusului şi a metafizei ambelor oase.
Fractura femurului :
1. Fractura treimei superioare ( a colului femurului, a capului femurului).
2. Fracturi diafizare.
3. Fracturi a capului distal a condililor.
Fracturile oaselor gambei:
1. Fracturi a extremităţii superioare a tibiei.
2. Fracturile condililor.
3. Fracturi a capului fibulei.
4. Fracturile diafizelor ambelor oase.
5. Fracturi maleolare.
Se precizează: diagnosticul după examinarea Rentghenologică în 2-3 proiecţii.
Asistenţa de urgenţă – depinde de caracterul fracturii şi se desfăşoară după schemă.
1. Degajarea de sub acţiunea agentului vulnerant. Se aşază în poziţie comodă.
2. Dacă e fractură deschisă- hemostaza provizorie, aplicarea pansamentului compresiv.
3. Lupta cu şocul traumatic. În prezenţa medicului administrarea subcutanată a Promedolului ori
Omnoponului. Dacă nu-i medicul soluţie Analgină 50%- 2,0 +sol. Dimedrol 1% -1,0 sau
sol.Algocalmină, Ketanol, Togesic etc.
Uneori local se întroduce 10-15,0 sol. Novocaină 0,5% -1% în trei puncte până la
periost ( după probă).
În caz de şoc traumatic se face venepuncţia, se instalează sistemul pentru perfuzie cu orice
soluţie. Se administrează corticosteroizi- Dexmetezon 4-12 mg. Se face sedarea
bolnavului cu Relanium, Diazepam etc.
4. Dacă fractura e deschisă – marginile plăgii se prelucrează cu antiseptice, se aplică pansamentul
steril.
5. Se aplică imobilizarea de transport cu atele fabricate sau improvizate.
6. Transportarea accidentaţilor foarte atentă în instituţie sanitară specializată.
La spital se face diagnosticul Renghenologic în câteva proiecţii.
Principiile de tratament al fracturilor:
1. Repoziţia fragmentelor osoase ( în fracturi cu deplasare a fragmentelor osoase).
2. Fixarea ( imobilizarea) în poziţia normală pentru formarea calusului osos.
3. Accelerarea proceselor de regenerare, consolidarea a fracturii.
Repoziţia se face:
Manual.
Prin extenzie scheletală.
Sau chirurgicală- osteosinteza.
Fixarea fragmentelor osoase se face cu:
 Cu aparate ghipsate.
 Extenzie scheletală.
 Chirurgical ostiosinteza care poate fi:
-intramedulară.
-supracorticală.

TRAUMATISMUL GENUNCHIULUI.
Traumatismele genunchiului pot afecta părţile moi, structurile osoase sau cele articulare de la
acest nivel.
Leziunile părţilor moi pot fi: leziuni ale tegumentelor şi ţesutului celular subcutanat (contuzii,
plăgi, arsuri), leziuni ale tendoanelor şi muşchilor (întinderi, rupturi, secţionări, dezinserţii) leziuni
de vase sanguine şi nervi (rupturi, secţionări).
Leziunile osoase (care pot interesa partea inferioară a femurului, partea superioară a tibiei sau
peroneului sau rotula) pot fi fisuri sau fracturi.
Leziunile articulare se pot prezenta sub formă de: plăgi articulare, rupturi ligamentare, entorse,
luxaţii, leziuni meniscale.
Sechelele cauzate de traumatismele genunchiului se manifestă prin: limitarea mobilităţii (cu impact
5
important asupra mersului, poziţiei şezând pe scaun, posibilităţii de aplecare etc), instabilitate
articulară, scăderea forţei musculare, retracturi (contracturi) musculare, incoordonare, durere,
tumefacţie (umflătură) articulară, deviaţie axială, paralizia muşchilor extensori sau flexori ai
genunchiului.
Cel mai des se manifestă prin:
 Luxaţia genunchiului ( rotulei ).
 Leziunile meninscului.
 Leziunile ligamentelor cruciate.
 Lezunile ligamentelor colaterale.
 Fractura rotulei.
Luxaţiile genunchiului
se întalnesc la adult, cu o frecvenţă de 2-3% din luxaţii, la copii frecvente fiind decolările epifizare
ale femurului sau tibiei. Ele apar în urma unui traumatism direct foarte puternic, în cadrul
accidentelor de circulaţie, de munca, de sport, uneori asociate cu alte leziuni importante (fracturi,
plăgi, rupturi vasculare).
Se disting:
- luxatii simple (anterioare sau posterioare; interne sau externe) ;
- luxatii mixte (antero-externe sau postero-externe)
Simptomatologie
Bolnavul acuza dureri vii şi impotenţă funcţională completă. Obiectiv: prezintă o deformare
evidentă a genunchiului, ca o ridicătură formată de epifiza tibială şi o depresiune supraiacentă în
luxaţia anterioară. O deformare globală, cu gamba în extensie şi aspect din profil "în baionetă"
în luxaţia posterioară. Membrul poate fi scurtat cu 2-6 cm . În luxaţiile laterale, scurtarea este
neînsemnată, condilul tibial proemină (extern, mai rar intern), dînd forma de "baioneta" laterală
membrului privit din faţă. Piciorul se roteşte de partea luxaţiei..
Leziunile meninscului.
Leziunile meniscului se întâlnesc în traumatologie tot aşa de des ca apendicita în chirurgie.
Meninscul îndeplineşte funcţia de amortizare.
Meninscul median – formă de “C”.
Meninscul lateral- formă de “ O” .
Ele completează spaţiul liber în articulaţie. Fiecare menisc constă din corp şi două coarne:
anterior şi posterior.
Menisculul median se traumează de 10 ori mai frecvent decât cel lateral.
Leziunea acută se manifestă prin:
 Sinovită.
 Hemartroză.
 Gamba se află în flexie.
 Mişcările devin dureroase şi limitate în articulaţie la mişcare.
 La mişcare apare o plesnitură.
Asistenţa de urgenţă:
1. Administrarea analgezicilor sol. Analgin 50% -2,0+sol.Dimidrol 1%-1,0.
2. Punga cu gheaţă.
3. Imobilizarea de transport.
4. Internarea pacientului în instituţie sanitară specializat.
Tratamentul:
1. Conservativ- reducerea meninscului.
2. Chirurgical- când nu-i posibil tratamentul conservativ.
Apoi se imobilizează cu atela ghipsată pe 21 zile. Tratamentul funcţional şi fizioterapeutic.
Fractura de rotulă
Rotula (patela) este un os triunghiular situat pe faţa anterioară a genunchiului. Câteva tendoane şi
ligamente sunt conectate la rotulă, inclusiv la cele ale osului părţii superioare a piciorului (femur) şi
ale osului părţii inferioare a piciorului (tibia).

6
Deşi rotula nu este necesară atunci când mergeţi sau îndoiţi piciorul, aceasta face ca muşchii să fie
mai eficienţi şi absoarbe o mare parte din presiunea dintre partea superioară şi cea inferioară a
piciorului. Urcatul scărilor şi ghemuirea pot pune o presiune pe rotulă şi pe articulaţia genunchiului
care poate ajunge de până la şapte ori greutatea corporală normală.
Rotula se poate fractura în mai multe moduri: parţial sau complet sau doar în câteva sau în mai
multe fragmente osoase. În unele cazuri de fractură de rotulă, ligamentele sau tendoanele care se
ataşează la rotulă se pot întinde sau rupe.
Simptome
Simptomele pot include:
 Durere severă în interiorul şi în jurul rotulei
 Tumefacţie
 Durere la mişcarea genunchiului în ambele direcţii
 Dificultate la întinderea piciorului sau la manevra Lasegue
 Un aspect deformat al genunchiului din cauza fragmentelor osoase fracturate
 Sensibilitate la presiune pe rotulă
Tratament
Patelectomie totală sau parţială – Această intervenţie ce durează două ore presupune îndepărtarea
totală sau parţială a rotulei. În cazul în care chirurgul consideră că fractura este prea gravă pentru a
fi remediată, acesta va îndepărta fragmentele osoase deteriorate.
Chirurgul păstrează tendonul cvadriceps de deasupra rotulei, tendonul patelar de dedesubt şi alte
ţesuturi moi din jurul rotulei. După efectuarea acestei operaţii, puteţi întinde genunchiul, dar puterea
de extensie va fi mai slabă.
Odată ce rotula s-a vindecat, întărirea muşchilor din jurul genunchiului poate ajuta la evitarea unor
alte viitoare leziuni. Practicarea unor sporturi de contact sau efectuarea de activităţi care pun
presiune pe genunchi pot creşte riscul unei alte accidentări a rotulei. Aceste activităţi ar trebuie
evitate sau trebuie folosită o genunchieră pentru a amortiza loviturile atunci când practicaţi sporturi
de contact.
Terapia fizică, învăţarea modurilor în care se poate evita presiunea asupra genunchiului, precum şi
fortificarea şi antrenarea continuă a muşchilor picioarelor pot preveni alte leziuni ale genunchiului.

Tehnici de îngrijire în staţionar şi la domiciliu.

În staţionar bolnavii cu extenzie scheletală şi cu aparate ghipsate vor fi supravegheaţi cu atenţie
de către asistent medical pentru ai satisface nevoile necesare, alimentarea, menţinerea tegumentelor
în curăţenie, defecarea şi urinarea, schimbul lenjeriei de pat şi de corp, etc. Asistentul medical
preîntâmpină apariţia complicaţiilor grave ca: decubitusul, pneumonia, apăsarea aparatului ghipsat,
etc. Va participa la pansarea bolnavilor cu leziuni deschise.
La domiciliu va învăţa rudele bolnavului cum să îngrijnească bolnavul şi va avea grijă să-l
viziteze regulat pentru a evita orice complicaţii.

7
 Politraumatismul
Definiţie
Politraumatismul este acea stare patologică posttraumatică caracterizată printr-o asociere de
leziuni, dintre care cel puţin una, netratată, poate pune viaţa pacientului în pericol, direct sau printr-
un lanţ fiziopatologic oarecare.
Politraumatismul este o stare gravă în care victima prezintă cel puţin două leziuni majore
diferite (leziuni ale organelor interne, ale craniului, ale membrelor etc), provocate de diferiţi agenţi
traumatizanţi (mecanici, chimici, termici sau electrici) şi care pun viaţa victimei în pericol.
Clasificare etiologică:
 Accidente de trafic ( rutier, aerian, feroviar, maritim )
 Accidente de muncă ( industrie, agricultură, comerţ )
 Heteroagresiuni
 Precipitări ( accidentale sau ca urmare a umor agresiuni )
 Accidente casnice
 Accidente recreaţionale sau de sport
 Traume de război
 Catastrofe naturale ( cutremur, inundaţii, vulcanii, avalanşe, etc. )
Toate traumatismele se împart în:
 Izolate.
 Multiple.
 Asociate.
 Combinate.
La termenul politraumatismelor se referă traumatismele multiple, asociate şi combinate.
Traumatismele multiple – sunt leziuni a două sau mai multor organe într-o cavitate sau
regiunea anatomică.
Exemplu: ( ficat+splină), ( stomac+intestin+splină)
Traumatismele asociate – lezarea organelor interne în diferite cavităţi sau diferite regiuni
anatomice sau asocierea de traumatisme ale aparatului locomotor şi a organelor interne.
Exemplu: ( fractura oaselor bazinului+ruptura intestinului rect, a vezicii urinare ) sau ( ruptura
stomacului+ruptura plămânului+trauma cranio-cerebrală).
Traumatismele combinate – este prezenţa concomitentă a doi şi mai multor factori etiologici
de geneză diferită.
Exemplu: traumatismul mecanic +traumatismul termic, când se combină factorii– mecanici,
chimici, termici, radioactivi,etc.
Pentru asistenţa de urgenţă şi tratament efectiv este necesară stabilirea unui bilanţ lezional.
Există patru leziuni anatomice principale care pot fi afectate:
1. Extremitatea cefalică ” C ”.
2. Toracele “ T ”.
3. Abdomen “ A ”.
4. Aparatul locomotor ce cuprinde membrele, coloana vertebrală, oasele bazinului “ L”.
În cazul leziunilor severe se folosesc majusculele C,T,A,L. în cazul leziunilor fără gravitate
deosebită se folosesc minusculele a,t,c,l, precum şi combinaţia acestora.
În politraumatisme pot fi: afectate 2-3 sau cele 4 regiuni anatomice ( CTl -cTAl ).
Prognosticul se agravează în măsură în care asocierile sunt trilezionale CTL sau chiar
cvadrilezionale ( CTAL).
În funcţie de gravitate leziunilor se clasifică:
Politraumatism minor: fără pierderea conştienţei, iar leziunile sunt minore – excoriaţii, luxaţii sau
fracturi ale degetelor.
Politraumatism moderat: pierderea conştienţei a durat mai puţin de 15 minute, dar fără amnezie.
Toracele prezintă fracturi costale, dar fără ca organele interne să fie lezate. Apar fracturile de
membre şi luxaţii.
Politraumatism sever: este însoţit de pierderea conştienţei şi de amnezie. Apar fracturi de craniu şi
8
de coloană cervicală, dar fără leziuni medulare. Fracturile costale sunt mai grave şi afectează
plămânul, iar organele abdominale sunt lezate. Apar fracturi deschise de membre.
Politraumatism sever care pune imediat viaţa în pericol: pierderea conştienţei este mai mare de 15
minute însoţită de amnezie şi fracturi craniene. Toracele şi abdomenul prezintă plăgi multiple care
au afectat şi organele interne. La nivelul membrelor apar fracturi multiple sau amputaţii

Trierea accidentaţilor
Procesul de categorisire a victimelor în funcţie de prioritatea acordării asistenţei medicale şi
evacuării se numeşte triaj medical.
Triajul medical este o măsură impusă, la care se purcede în orice situaţie, cînd de asistenţă
medicală au nevoie concomitent mai mult de două persoane.
Scopul de bază al triajului medical este asigurarea acordării în termene optime a unui volum
maximal posibil de asistenţă medicală unui număr maximal de victime ale dezastrului.
Continuitatea triajului constă în efectuarea acestuia la toate etapele de acordare a asistenţei
medicale prin care victima-îcepînd cu focarul dezastrului şi terminînd cu instituţia sanitară care se
finalizează tratamentul.
În rezultat distingem câteva grupe de accidentaţi:
I Urgenţă absolută – cod ROŞU
Victime cu leziuni, afecţiuni, intoxicaţii sau contaminări grave şi foarte grave, cu compromiterea
funcţiilor vitale, care necesită măsuri de stabilizare imediată a căilor respiratorii, a respiraţiei şi
hemodinamicii, cît şi evacuarea prioritară (în primul rînd) în condiţii de transport medical asistat.
Pînă la stabilizarea funcţiilor vitale sunt netransportabile.
- Trauma cranio-cerebrală închisă sau deschisă cu compresiuni medii şi grave ale
encefalului
-Hemoragii abundente.
-Trauma închisă sau deschisă a organelor ORL
-Traumatism închis sau deschis al toracelui cu multiple fracturi de coaste, stern, volet
costal, contuzie a cordului.
-Traumatism închis sau deschis al abdomenului
-Arsuri gr. I-II-IIIAB-IV
-Traume electrice gr. III cu sau fără arsuri electrice
II Urgenţă relativă – cod GALBEN
Victime cu leziuni, afecţiuni, intoxicaţii sau contaminări grave sau de gravitate medie, cu
funcţii vitale păstrate, însă cu riscul dezvoltării în timpul apropriat a unor complicaţii
periculoase pentru viaţă. Necesită asistenţă medicală urgentă, dar nu imediată. În unele cazuri
asistenţa medicală poate fi amînată pînă la etapa următoare. Evacuarea se efectuează în rîndul
II cu transport sanitar asistat.
-Traumă cranio-cerebrală închisă sau deschisă cu semne ale contuziei cerebrale medii sau
comoţiei cerebrale fără dereglarea funcţiilor vitale şi semnelor de compresiuni în evoluţie ale
encefalului.
-Traumatism închis cu contuzia plămânilor şi a cordului, leziuni ale căilor respiratorii,
esofagului, ruperea diafragmului, hemotorax mediu.
-Fracturi deschise şi închise ale oaselor tubulare fără lezarea vaselor sangvine magistrale.
-Hipotermie uşoară
-Degerătură, perioada prereactivă.
III Urgenţă minoră – cod VERDE
Victime cu leziuni, afecţiuni, intoxicaţii sau contaminări uşoare, care nu
prezintă pericol pentru sănătate, pot fi tratate mai tîrziu, de regulă, în condiţii
de ambulatoriu. Pot fi evacuate cu transport nespecializat sau de sine stătător.
-Fracturi închise ale degetelor.
-Luxaţii ale articulaţiilor mici.
-Plăgi superficiale fără hemoragie sau hemoragii nesemnificativ
-Contuzii ale ţesuturilor moi, excoriaţii, echimoze.
-Traume minore
9
 -Arsuri gr. I-II-IIIA până la 10 %.
-Traume electrice gr. I cu sau fără arsuri electrice gr. I-II;
-Hipotermie uşoară.
IV Muribunzi - cod SUR
Victime în stare agonală, cu leziuni, afecţiuni intoxicaţii sau contaminări deosebit de grave,
incompatibile cu funcţiile vitale ale organismului. Nu pot fi salvate în circumstanţele specifice
de timp şi loc, iar menţinerea lor în viaţă va consuma mult timp şi resurse medicale. Necesită
doar terapie simptomatică şi de alinare a suferinţelor. Evacuarea se efectuează în rîndul doi
sau, dacă permite situaţia, în primul rînd cu transport sanitar asistat.
-Stare de şoc circulator de diversă geneză refractar la terapia accesibilă la etapa de
evacuare respectivă;
- Comă cerebrală profundă;
- Contuzia severă a encefalului;
- Traume electrice gr. IV cu sau fără arsuri electrice;
- Hipotermie fără indici vitali.
V Decedaţi - cod NEGRU
Victimele care au decedat (respiraţia şi pulsul lipsesc, reflexele cornean şi fotomotor sunt
absente, midriază totală).
Asistenţa de urgenţă la locul accidentului:
1. Degajarea victimei din focar într-un loc adăpostit.
2. Examinarea rapidă printr-o prima examinare pentru a aprecia alterarea funcţiilor vitale.
3. Resuscitarea cardio-respiratorie şi cerebrală.
4. Hemostaza provizorie în hemoragii din vase magistrale - se face paralel de un alt
ajutor.
5. Aplicarea măsurilor antişoc.
a) Poziţionarea bolnavului orizontal cu membrele inferioare ridicate la 30-45 deasupra
planului toracic.
b) Punctarea unei vene cu un ac de calibru mare şi perfuzia soluţiilor macromoleculare:
Gelofuzin, Refortan, Haes, Reopoliglucină, Poliglucină, Dextran, sol.Fiziologică,
sol.Ringher, sol.Hartman, sol.Glucoză 5%. Se perfuziază 500 –1000ml.
c) Paralel se administrează analgetice sol. Analgin 50%-2,0 cu o soluţie Dimedrol 1%-1,0.
Baralgină.
La indicaţia medicului i se va administra: Fortral,Ketanol, în asocierea cu 5-10mg
Diazepam cu rol anxiolitic, liniştitor.
Terapia analgezică sedează bolnavul preîntîmpinînd astfel decompensarea şocului.
d) Aplicarea imobilizării de transport, a pansamentelor aseptice pe plăgi.
e) Transportarea într-o instituţie sanitară specializată.
În timpul transportării este nevoie să se monitorizeze permanent pulsul, tensiunea
arterială, respiraţia, pentru a putea interveni prompt în caz de necesitate.
Tratamentul politraumatizanţilor se va realiza în secţii mari specializate de traumatologie
unde sunt specialişti de profil larg nu numai în domeniul leziunilor aparatului locomotor, dar şi
în traumatismele cranio-cerebrale, organelor abdominale, torace, aparatul urinar.

Evaluarea primara a pacientului traumatizat

În cazul pacienţilor traumatizaţi foarte important este să ştim exact ce trebuie şi ce nu trebuie sa
facem. Orice greşeală comisă poate agrava starea bolnavului punîndu-i viaţa în pericol.
Evaluarea zonei si siguranţa salvatorului rămîn în atenţia noastră.
 Să devină sigur locul accidentului: semnalizare, staţionarea vehiculelor ;
 Îndepărtarea accidentatului de pericolul iminent sau de cauza accidentului, evitînd riscurile
si / sau agravarea situaţiei.
1. eliberarea căilor aeriene - în acest caz nu se face hiperextensia capului ci subluxatia
mandibulei;
2. verificarea respiraţiei prin: simt - văd - aud ;
3. verificarea pulsului.
10
 Daca este necesar se încep imediat manevrele de resuscitare, excepţie fiind situaţia în care se
constată existenţa unei hemoragii masive, situaţie cînd se realizează hemostaza apoi se vor începe
manevrele de resuscitare.
În toate cazurile de traumă se are în vedere posibilitatea existenţei leziunii de coloana cervicala.

Suspiciunea existenţei leziunii de coloana cervicala apare:

 la orice pacient politraumatizat (pacienţii care au mai mult de doua leziuni din care cel puţin
unul pune viaţa în pericol)
 la orice pacient care a suferit un traumatism la nivelul capului ;
 la orice pacient care prezintă traumatism la nivelul toracelui în apropierea capului ;
 la orice pacient conştient, care acuză dureri la nivelul gîtului;
 la orice pacient care prezintă crepitaţii sau deformări la nivelul gîtului ;
 la orice pacient care prezintă un status mental alterat (aflaţi sub influenţa alcoolului...)
Infirmarea suspiciunii de leziune la nivelul coloanei cervicale se poate face numai pe baza
examenului radiografic.
Atenţie sporită trebuie acordată imobilizării coloanei vertebrale cervicale. Pentru acest lucru
folosim gulere cervicale.
Gulerele cervicale pot fi de mai multe tipuri: rigide, moi, dintr-o bucata, din doua bucăţi.
Pentru fixarea gulerului cervical întotdeauna este nevoie minimum de doua persoane. Un salvator se
aşează la capul pacientului, va fixa capul şi cu o mişcare fermă va aşeza capul în ax, cel de-al doilea
salvator v-a fixa gulerul cervical. Important este să se îndepărteze toate hainele din jurul gîtului
pacientului. Se începe cu întroducerea gulerului dinspre partea posterioara a gîtului fără a-l mai
mişca.
Evaluarea secundara a pacientului traumatizat
Odată verificate si asigurate funcţiile vitale se efectuează o evaluare secundară, care constă dintr-o
evaluare mai detailată, din cap pînă în membrele inferioare, căutîndu-se alte posibile leziuni.
Evaluarea secundară urmează verificarea următoarelor puncte:
Examen neurologic de baza :
 nivel de conştientă , cel mai simplu realizat conform Scalei Glasgow
1. Deschiderea ochilor
 spontan................................................... 4 puncte
 la cerere..................................................3 puncte
 la durere..................................................2 puncte
 nu deschide..............................................1 punct
2. Cel mai bun răspuns motor
 la ordin...................................................6 puncte
 localizează stimulii dureroşi..................5 puncte
 retrage la durere................................... 4 puncte
 flexie la durere..................................... 3 puncte
 extensie la durere..................................2 puncte
 nici un răspuns.....................................1 punct
3. Cel mai bun răspuns verbal
 orientat................................................. 5 puncte
 confuz ..................................................4 puncte
 cuvinte fără sens .................................3 puncte
 zgomote................................................2 puncte
 nici un răspuns....................................1 punct
 dimensiunea pupilelor si reacţia la lumina (trebuie sa fie egale si sa-si modifice dimensiunea
simultan, diminuîndu-se la lumină şi mărindu-se la întuneric).
 evaluarea sensibilităţii şi capacitatea de mişcare a membrelor superioare şi inferioare.
Evaluarea şi tratamentul leziunilor capului, gîtului :
 plăgi, contuzii, hemoragii ;
 se examinează urechea, nasul, gura .
 leziuni oculare .
11
  leziuni osoase.
Evaluarea leziunilor la nivelul toracelui :
 evaluarea durerii şi / sau a dificultăţii respiraţiei .
 plăgi, contuzii, hemoragii.
 leziuni osoase
Evaluarea leziunilor la nivelul abdomenului si bazinului :
 a se evalua daca exista durere abdominala .
 plăgi, hemoragii .
 leziuni osoase, fracturile la acest nivel sunt deosebit de grave, ele pot afecta organele
genitale interne, vase mari, rectul.
Evaluarea leziunilor la nivelul extremităţilor :
 plăgi, contuzii sau hemoragii.
 a se evalua existenta durerii .
 se palpeaza pulsul periferic.

Mobilizarea traumatizatului.
Degajarea pacientului traumatizat .
La locul accidentului se face doar în scopul prevenirii pericolului iminent care poate să apară.
Degajarea victimei se face de persoane bine instruite ştiind faptul că o mobilizare incorect efectuată
poate agrava foarte mult situaţia pacientului.
Urmatoarele situaţii pot impune degajarea pacientului:
 pacientul se afla într-o încăpere cu fum sau foc .
 pacientul se afla într-o maşină instabilă, ce urmează a se răsturna .
 pacientul se afla într-o maşina cu pericol iminent de explozie.
- Înainte de a începe degajarea victimei se verifică să nu fie prinse picioarele pacientului de
pedale, se desface centura de siguranţ
- Salvatorul introduce o mîină sub braţul victimei şi va menţine capul în ax, iar cealaltă mîină se
introduce prin spatele victimei, se agaţă de cureaua victimei şi cu mişcări uşoare se încearcă
scoaterea ei din autoturism, avînd permanent grijă de menţinerea capului imobilizat de umarul
salvatorului.
- Odata scoasă din maşină, asezarea victimei pe sol impune de asemenea respectarea anumitor
reguli cu foarte mare stricteţe şi anume: capul va fi mentinut în permanenta în ax.
- În cazul în care victima este găsită culcată pe burtă, examinarea nu se poate face decît dupa
aşezarea lui în decubit dorsal (culcat pe spate). Pentru acest lucru este nevoie de minimum trei
persoane. Unul dintre salvatori se aşează la capul victimei, îl v-a pune în ax şi-l v-a imobiliza
comandînd întreaga operaţiune de întoarcere. Ceilalţi salvatori se vor aşeza lateral de victimă, cît
mai aproape de ea, ridicînd braţul dinspre salvatori în sus, lîngă capul victimei. La comanda celui
aflat la cap, toţi salvatorii vor efectua întoarcerea în acelaşi timp, mentinînd în permanenţă coloana
pacientului în ax.
- Odată aşezat pe spate se poate efectua examinarea primară şi secundară a pacientului, iar pentru
transport se poate folosi targa metalica, de lemn sau vacuum.

Transportul traumatizaţilor pe tărgi.

Pentru aşezarea pacientului pe targa de lemn se cunosc minimum trei modalităţi:
 Una din variante ar fi prin aşezarea tărgii lîngă victimă, la comanda celui care fixează
capul ,victima se întoarce lateral şi un salvator va împinge targa sub pacient. Pentru a ne ajuta
de această metodă este nevoie de minimum patru salvatori. Unul din salvatori se aşează la capul
pacientului menţinîndu-l în ax, ceilalţi trei salvatori se vor aşeza lateral de pacient astfel: un
salvator se poziţionează în dreptul toracelui asezînd o mîină pe umărul victimei şi cealaltă mîină
la nivelul coapselor, al doilea salvator se poziţionează în dreptul coapselor aşezînd o mîină la
nivelul toracelui încrucişînd mîina lui cu cea a salvatorului aşezat în dreptul toracelui. Cealaltă
mîină o va aşeza pe coapsa victimei. Cel de al treilea salvator se aşează în dreptul picioarelor
victimei.

12
 O altă variantă constă din ridicarea pacientului de cei patru salvatori, ridicare efectuată la
comanda celui care fixează capul victimiei. Salvatorii îşi vor introduce mîinile sub pacient cu
palma orientată în sus, ei fiind aşezaţi la acelaşi nivel descris mai sus.
 Cea de-a treia variantă necesită de asemenea minimum patru persoane. Unul aşezat la capul
victimei, fixează capul şi comandă mişcările. Ceilalţi se vor poziţiona deasupra victimei şi-l vor
ridica din această poziţie. După ce este ridicat o alta persoană v-a împinge targa sub pacient.

Targa metalică are avantajul ,că este format din doua piese ceea ce uşurează foarte mult
folosirea lui. Se poate regla lungimea tărgii în funcţie de lungimea victimei. Pentru a utiliza
targa este nevoie de asemenea de minimum trei persoane. Cel care stă la capul victimei şi
susţine capul imobilizat v-a conduce operaţiunea. Ceilalţi salvatori vor întoarce victima lateral
odată pe partea stîngă apoi pe partea dreapta, astfel încît să se poată poziţiona targa sub pacient.

Targa vacuum este cea mai optimă variantă de imobilizare ce se poate recomanda a se folosi
pentru transportul pacientului traumatizat. Targa vacuum fiind de fapt o saltea din care se extrage
aerul, ea poate fi modelata după forma corpului victimei. Acest lucru asigură o imobilizare
suplimentara a coloanei cervicale, nepermiţîndu-i nici mişcarea de lateralitate, mişcare care era
totuşi posibila prin simpla folosire doar a gulerului cervical.

Tehnici de îngrijire a politraumatizaţilor.

În timpul transportării este nevoie să se monitorizeze permanent pulsul, tensiunea arterială,
respiraţie, pentru a putea interveni prompt în caz de necesitate.
Tratamentul politraumatizanţilor se va realiza în secţii mari specializate de traumatologie unde sunt
specialişti de profil larg nu numai în domeniul leziunilor aparatului locomotor dar şi în
traumatismele cranio-cerebrale, organelor abdominale, torace, aparatul urinar.Tatamentul
postoperator al accidentaţilor se va efectua în secţii de reanimare şi terapie intensivă ori în secţiile
de profil corespunzător. În staţionarul traumatologic a/m va aplica cu grijă mare toate tehnicile de
tratament şi îngrijire medicală:
 Pregăteşte atele şi feşi ghipsate pentru confecţionarea aparatelor ghipsate
 Pregăteşte materialele pentru aplicarea extensiei scheletale
 Administrează medicamentele prescrise de medic
 Îngrijeşte minuţios bolnavii cu regim strict la pat pentru a evita complicaţiile

13