Sunteți pe pagina 1din 11

Traumatismele şi afecţiunile vertebromedulare.

Traumatismele bazinului.

1. Traumatismele vertebromedulare. Cauzele, clasificarea, manifestări clinice.


2. Asistenţa de urgenţă în traumatismele vertebromedulare la etapa de prespital. Principii
de diagnostic şi tratament
3. Osteocondroza. Hernie de disc. Noţiuni generale.
4. Traumatismele bazinului. Cauzele, clasificarea, manifestările clinice.
5. Asistenţa de urgenţă, principiile de diagnostic şi tratament în traumatismele bazinului.

Leziunile vertebromedulare sînt acelea care rezultă în urma traumatismelor violente exercitate fie
direct, fie indirect asupra coloanei vertebrale.
Traumatismele vertebro-medulare fac parte din cele mai grave leziuni ale aparatului locomotor,
iar frecvenţa lor este 0,4-0,5% din toate fracturile scheletului.
Ele se înregistrează mai mult în urma:
 Traumatismului rutier.
 Căderii de la înălţime.
 Înnotul în bazine superficiale.
 La mineri prin constricţie.
Anatomia functională
Coloana vertebrală este principala structură de suport a corpului. Este compusa din 33 de vertebre
împarţite în 5 regiuni: cervicală, toracală, lombară, sacrală, coccigiană.
Prima regiune este cea cervicală şi este compusa din 7 vertebre numerotate de la C1-C7
Prima vertebră cervicală este numita Atlas ,iar cea de a doua se numeste Axis. Cele doua vertebre
formează articulaţia care face legatura între coloana vertebrală şi craniu şi permite capului să facă
miscarea de rotaţie şi înclinare.
Regiunea toracică este situată în partea mediană a spatelui şi este compusă din 12 vertebre
numerotate T1-T12. Aceste vertebre servesc ca puncte de inseţie a coastelor.
Partea lombară este compusa din 5 vertebre numerotate de la L1la L5 , această regiune este cunoscută
ca regiunea cu cele mai mari presiuni de greutate din tot corpul.
Partea sacrală este compusă din 5 vertebre lipite între ele numerotate S1-S5; aceste vertebre formeaza
o masa solida de os numita osul sacru , care dă punctele de legatură cu pelvisul (bazinul).
Regiunea coccigiană este formată din 4 vertebre mici lipite între ele care formează coccisul, un punct
de legatură pentru multe structuri (muschi,ligamente,tendoane). Coccisul ajută corpul atunci cînd
suntem în poziţia şezindă.
Toate aceste regiuni formează un suport pentru întregul corp şi protejează maduva spinarii.
Fiecare vertebră are un set de structuri necesare funcţionării unitare a coloanei vertebrale. Vertebra
constă din:
- corpul vertebral - o structură osoasă solidă care este principala regiune de repartizare a greutăţii,
- în spatele corpului vertebral este canalul vertebral prin care trece maduva spinarii.Maduva spinarii
este principala structură formată din legaturi nervoase care leagă creierul de corp, aceasta structura
se termina în jurul vertebrei L1, unde se împarte în trunchiuri nervoase , avînd numele de cauda
equina (coada de cal).
Pe partea laterala a coloanei se situează rădăcinile nervoase , care trimit informaţia din măduva spinării
spre structurile periferice din tot corpul.Pe parţile laterale ale canalului vertebral se afla pedunculii,
care fac legătura între corpul vertebral şi lamina , care este partea exterioară a canalului vertebral,
protejînd măduva spinării. Posterior de lamina este procesul spinos , acesta fiind un punct de inserţie a
numeroşilor muschi , care au rolul de a mişca şi stabiliza vertebra. Procesele transverse pătrund din
partea laterală a fiecărei vertebre fiind şi ele puncte de inserţie pentru muşchi . Feţele articulare
formează articulaţiile prin care două vertebre sunt „legate” între ele, fiecare vertebră are 4 feţe: doua
feţe superioare şi doua feţe inferioare; aceste feţe sunt acoperite cu cartilaj permiţînd astfel mişcarea.O
structura foart e importanata este discul intervertebral, această structură are rol de amortizor facilitînd
mişcările vertebrei. Fiecare disc are o margine exterioară numită inel fibrocartilaginos şi parte centrală
numită nucleu pulpos.
Clasificarea Traumatismelor vertebromedulare.
În funcţie de violenţa agresiunii, de poziţia corpului, de vârsta accidentatului se pot produce
următoarele leziuni:
1. Închise – cele mai frecvente.
2. Deschise – în urma traumei cu armă de foc.
Din leziunile închise fac parte:
 Contuzia coloanei vertebrale.
 Entorse ( întinderea ligamentelor).
 Subluxaţii şi luxaţii la nivelul uneea sau mai multor articulaţii vertebrale.
 Fracturi izolate a corpurilor vertebrelor ( prin compresie ) şi aşchiate
( cominutive).
Traumatismele vertebromedulare pot fi:
a) A arcului vertebrei.
b) A corpului vertebrei prin compresiune.
c) A apofizelor vertebrei.
Se mai clasifică în fracturi :
a) Cu lezarea măduvei spinării –28%.
b) Fără lezarea măduvei spinării.
Pot fi diferite combinări de leziuni:
 Fracturi-luxaţii.
 Fracturi ale corpului şi apofizelor vertebrale, etc.
Cele mai frecvente se întâlnesc fracturile corpurilor vertebrei şi apofizelor vertebrei transversale.
Mecanizmul de traumatism prin flexie provoacă fracturi prin compresiune şi deformaţie
cuneiformă a corpului vertebrei cel mai des în regiunea toracică inferioară Th 9-12 şi lombară L4 –L5
ale coloanei vertebrale. Gradul de compresiune poate fi diferit:
a) De la o tasare uşoară abia vizibilă.
b) Pănă la deformarea cuneiformă accentuată a corpului vertebrei.
În zona cervicală se observă:
 Fracturi ale corpului vertebrei;
 Fracturi – luxaţii ;
 Luxaţii izolate.
Cel mai des se lezează vertebrele C5-C6 mai rar C1-C2.
Cu cît mai sus sunt situate lezările cu atât mai des se lezează şi măduva spinării.
Aşa în regiunea cervicală fracturile complicate cu:
 Lezarea măduvei spinării constituie 44%.
 În regiunea toracică –33%.
 În regiunea lombară –23%.
Manifestările clinice:
Fracturile necomplicate cu lezarea măduvei spinării se caracterizează prin:
 Dureri violente în locul lezării.
 Ghebozitate accentuată ori proeminenţă vizibilă a apofizei spinoase.
 Contractura muşchilor paravertebrali.
 Tulburarea mai mult sau mai puţin totală a mişcărilor.
 Imposibilitatea de a sta în picioare şi chiar de a şedea.
 Aşa semne ca crepitaţia osoasă, mobilitatea în regiunea fracturii lipsesc.
 Echimozele nu sunt pronunţate deoarece hemoragia se extinde pe partea anterioară a corpului
vertebrei.
În lezarea zonei cervicale cu luxaţie în torsiune are loc înclinarea corpului şi răsuciria lui.
Uneori capul se înclină şi este susţinut de ambele mâini ale accidentatului. Pot apărea tulburări
de respiraţie de diferite grade.
Diagnosticul este precizat Rentghenologic în câteva proiecţii.
Asistenţa de urgenţă.
Există mare pericol ca prin manevrele de prim ajutor sau în timpul transportării fractura coloanei
vertebrale fără lezare de măduva spinării să se transforme într-o fractură cu lezarea măduvei spinării.
Deaceea trebuie de respectat nişte reguli stricte:
1. Se va evita orice tentativă de ridicare a accidentatului.
1. Se va cerceta dacă acesta are sau nu leziuni medulare prin înţepare uşoară sau zgârierea
extremităţilor – accidentatul chiar şi fără conştiinţă trebuie să reacţioneze.
2. Atunci când bolnavul este conştient va fi rugat să mişte memebrele inferioare.
3. Prin interviu se poate afla prezenţa unor parastezii ( amorţeli, furnicături, înţepături).
4. Îmbrăcămintea de pe bolnav se înlătură prin tăiere cu foarfeca pe la cusături.
5. Examinarea bolnavului se face în poziţia în care a fost găsit .
6. Dacă este nevoia de mişcarea accidentatului, atunci se face de câteva (4-5) persoane şi nici de cum
de umeri, subţiori şi de picioare.
7. În dereglări respiratorii se va asigura permiabilitatea căilor respiratorii ( aspiraţia din cavitatea
bucală, fixarea limbii) şi efectuarea resuscitării cardio-respiratorii şi cerebrale dacă este necesar.
8. Venepuncţia unei vene de calibru mare cu instalarea sistemului de perfuzii cu sol.
macromoleculare (Refortan, Geloguzin, Reopoliglucină, Poliglucină etc.) .În lipsa lor se vor
perfuza sol. cristaloide (sol.Fiziologică, sol. Ringher, sol. Glucoză. Sol. Hartman etc.)
9. Suprimarea sindromului algic prin administrarea analgeticilor Analgin 50%-2,0ml +Dimidrol 1%-
2,0, Ketanol, Togesic, Baralgină (Atenţie la parametrii TA). În prezenţa medicului se va
administra: Tramadol, Fortral, Promedol.
10. Accidentatul se aşază pe brancardă sau pe scânduri cu faţa în sus.
11. Brancarda se aşază lângă accidentat se acoperă cu o pătură.
12. În leziunile cervicale se aplică gulerul din vată şi tifon sau gulerul Schanţz. Dacă acestea lipsesc, în
locul unde va fi ciafa se pun pernuţe moi, un prosop, haină rulată, colac de cauciuc, etc.
Dacă fractura se bănuieşte în regiunea toracală sau lombară în acel loc se pune o pătură, în aşa
fel este asigurată hiperextensia corpului vertebrei fracturate şi complicarea leziunii.
13. De cealaltă parte a brancardei 4-5 persoane apucă accidentatul de cap, trunchi, bazin, picioare. La
acelaşi semn toţi odată ridică accidentatul, iar altă persoană împinge brancarda sub accidentat.
14. Se aşază bolnavul pe brancardă prin coborârea lentă şi se fixează de ea cu benzi transversale.
În timpul de faţă pentru aceşti accidentaţi au fost elaborate brancarde speciale. Cele mai bune au
fost create la institutul de ortopedie din Harcov. Ele au mai multe dispozitive pentru o fixare stabilă.
Tratamentul:
În caz de contuzii se aplică o pungă cu gheaţă în primele 24 ore. Iar după 24 ore proceduri calde
- comprese semialcoolice, termofoare. Se recomandă repaos, mai târziu urmează masaj, gimnastică
medicală. Funcţia se restabileşte în 15-20 zile.
Fracturile cervicale se tratează cu un pansament ghipsat toraco-cervical, dar preventiv se face
extensie cu ansa ( căpăstru) Ghlison timp de 1-1,5 săptămâni cu ajutorul greutăţilor, înclinând capătul
cefalic sub un unghi de 20.
Uneori se izbuteşte repoziţia manuală a luxaţiilor vertebrelor cervicale.
Dacă conservator nu se poate trata se face operaţie chirurgicală în regiunea cervicală.
În fracturile corpurilor vertebrelor prin compresiune în locul tipic se face redresarea prin:
1. Metoda funcţională.
2. Repoziţia într-un singur timp.
3. Metoda combinată.
Metoda funcţională este cea mai răspândită. Bolnavul se culcă în decubit ventral pe un pat dur cu
o pernă sub piept, iar alta sub gambe.
Altă poziţie este se culcă în decubit dorsal şi sub locul fracturii se pun diferite suporturi, pernuţe
cu nisip, suluri moi, pernuţe cu seminţe de in, pasat.
Grosimea lor se măreşte treptat la 2-3 zile până când se obţine reducerea deformaţiei verificată
prin controlul rentghenologic.
Paralel se face gimnastica curativă pentru crearea unui corset muscular propriu şi prevenirea
atrofiei musculare. Începând cu a 5-6 săptămână bolnavului i se permite să se întoarcă, peste 8-9
săptămâni bolnavul părăseşte patul şi continuă gimnastica şi masajul, continuă proceduri
fizioterapeutice. Mai târziu poate fi trecut la tratamentul ambulator la domiciliu sub supravegherea
medicului de familie.
Bolnavul doarme pe un pat dur fără pernă încă 3-4 luni. Capacitatea de muncă cu serviciu uşor se
restabileşte la 8-9 luni. Persoanele angajate la munci fizice mai grele li se recomandă un lucru mai uşor
pe timp de 8-12 luni.
Reducerea într-un singur timp se efectuiază sub anestezie locală –10,0 sol.Novocain 1%
paravertebral. Bolnavul se culcă pe 2 mese de înălţimi diferite. Sub acţiunea greutăţii trunchiului se
produce recurbarea fracturii tasate. Această reducere trebuie efectuată foarte atent , ca să nu se lizeze
măduva spinări. Apoi se aplică un corset ghipsat sau pat ghipsat pe 2,5-3 luni. Treptat se schimbă cu
un corset din masă plastică. Capacitatea de muncă se restabileşte la 8-12 luni.
Metoda combinată – se combină ambele metode.
Dacă tratamentul conservator nu-i efectiv se face intervenţia chirurgicală.
În fracturile apofizelor spinoase se suturează cu fir de sârmă de oţel inoxidabil, cu fir de argint,
se fixează prin intermediul plăcilor metalice, panglicilor de lavson, şuruburilor, diferitor fixatoare etc.
Principal e că coloana vertebrală să fie fixată în poziţie de hiperextensie. Fixatoarele metalice se
elimină peste 1-1,5 ani după operaţie.
Fracturile corpurilor vertebrei se tratează prin metoda spondilodezei cu folosirea auto-şi
alogrefelor osoase. Un rol deosebit de important în tratamentul şi îngrijirea bolnavilor îi revine a/m,
care trebuie să acorde la timp, calificat tehnici de îngrijiri bolnavilor ce sînt imobilizaţi la pat. De
calitatea îngrijirilor depinde în direct succesul tratamentului.
Se va urmări starea tegumentelor expuse la escare. Va efectua profilaxia escarelor: schimbarea
lenjeriei de pat şi de corp , menţinera tegumentelor curate şi uscate, scimbarea atentă a poziţiei
corpului, masajul regiunilor expuse etc.
Dimineaţa bolnavul este ajutat să facă toaleta matinală. Din primile zile se vor face
exerciţii de gimnastică pentru ridicarea tonusului muscular şi gimnastica respiratorie pentru
profilaxia pneumoniei.
Se va urmări funcţia vezicii urinare şi funcţia intestinului.
Bolnavul trebuie să primească o alimentaţie calorică, variată, bogată în vitamine, săruri de
Calciu, vit. D.
La domiciliu se va continua îngrijirea bolnavului de către aparţinători, sub controlul riguros al
a/m de sector din CMF.
Personalul medical va efectua educaţia pentru sănătate în sectorul primar pentru a evita sau
micşora numărul de accidente grave atît a celor habituale cît şi celor de transport.
Traumatismele complicate cu lezarea măduvei spinării.
Fracturile cu lezarea măduvei spinării sunt destul de frecvente.
Deosebit de des apar în fracturi – luxaţii a coloanei vertebrale.
Manifestările clinice:
Sunt diferit de variate şi depind de gradul leziunii şi al antrenării în traumă a măduvei spinării:
meningelui, rădăcinilor nervoase. Lezarea măduvei spinării se constată zilnic după mai multe
simptoame caracteristice. La cele prezente în leziuni fără lezarea măduvii spinării se adaugă:
1. Paralizii motorii şi senzitive.
2. Tulburarea funcţiilor organelor pelviene cu retenţia urinei şi incontenenţa fecalelor.
3. Decubitusuri.
4. Edemele extremităţilor.
În primele ore şi zile după accident bolnavii se află în şoc general şi medular.
Paraleziile totale, dereglările de funcţii ale organelor pelviene ce duc la infectarea rapidă a căilor
urinare ( cistită, pielonefrită, decubite), duc la lezări profunde a măduvei spinării.
Dacă leziunea se produce la nivelul vertebrelor cervicale apare paralizia complectă a membrelor
superioare, a trunchiului, a membrelor inferioare –tetraplegie. Aceşti bolnavi mor foarte repede. Dacă e
mai jos apare paraplegie. Tratamentul chirurgical şi conservator este foarte dificil îndelungat, pe toată
viaţa. Aceşti bolnavi necesită îngrijiri paliative conform nevoilor fundamentale şi problemelor de
sănătate ce sînt prezente.
Osteohondroza. Hernii de disc.
Este una din cele mai răspândite boli la copii şi la adolescenţi. Sunt nişte procese degenerative
ale coloanei vertebrale. Osteohondroza este caracteristică pentru ambele sexuri, şi se manifestă mai
ales la vârsta de 25 ani –50 ani, fiind cauza pierderii capacităţii de muncă a unui număr mare de
bolnavi, iar 6-8% devin invalizi.
Osteohondroza vertebrelor se manifestă prin sindroame:
 Neurologice,
 Reflexe,
 Statice,
 Vasculare.
 Viscerale.
După localizare deosebim osteohondroză:
 Cervicală 18-20%.
 Toracică 8-10%.
 Lombară 55-60%.
 Generalizată 10%.
Procesele degenerative debutează în discul intervertebral, extinzânduse mai târziu şi asupra
corpurilor şi articulaţiilor vertebrelor. Progresarea proceselor degenerative duc la “ uscarea “ nucleului
pulpos, ieşirea în afara a inelului fibros şi se manifestă prin sindromul radicular sau herniii de disc.
Osteohondroza cervicală este însoţită de dureri, parestezii, senzaţii de “ furnicături” de-a lungul mâinii,
apare sindromul cardiac cu dureri în regiunea cordului care nu dispar la administrarea nitroglicerinei.
Osteohondroza lombară decurge cu sindroamele lombago, lombalgii şi lomboişialgii. Se
observă limitarea considerabilă a mişcărilor cu incapacitatea de a se deplasa, netezirea lordozei
lombare, rigiditatea musculară, dereglări sfincteriene, abolirea reflexelor etc.
Tratamentul:
1.Conservator.
2.Chirurgical.
În perioada acută se recomandă regim strict la pat pe un scut tare timp de 2-3 saptămâni. Se
interzice masajul, frecţia. Se adminisrtează preparate antiinflamatoare nesteroide ca: Dicloberl,
Diclofenac,Voltaren, Indometacin, Nimesil, Analgin +Dimidrol.
Se indică tranchilizante : Diazepam. Fenazepam, Relanium, vitamine-B1,B6,B12, acid nicotinic.
Se fac blocazi paravertebrale sau epidurale cu : Lidocaină şi Dexametazon. Local se aplică unguente
Fastum Gel, Kapsicam, Diclofenac.
Se administrează preparate vazodilatatoare – Sermion, Pentilin, Agapurin.
Se aplică tratament fizioterapeutic: curentul diadinamic ( Bernar), amplipulsul, ultrasunetul cu
Hidrocortizon, razele Laser, electroforeză cu Novocaină, Kaliu iodid. După micşorarea durerilor se
indică masajul, aplicaţii cu parafină, nămol, băi cu apă minerală, tracţiuni cu diferite suporturi pe uscat
şi subacvatice.
Bolnavilor li se prescriu corsete, bandaje, centuri etc. Se indică tratament balnear la Cahul,
Călăraşi,Euforia Nord, Sergheevca, Hmelnic, etc.
Dacă tratamentul conservator de câteva luni nu este efectiv se va recurge la intervenţie
chirurgicală. În perioada postoperatorie bolnavii poartă corsete timp îndelungat până la restabilirea
capacităţii de muncă. Asistentului medical îi revine un rol important în recuperarea la domiciliu a
acestor bolnavi. Împreună cu medicul de familie şi medicii specialişti vor supraveghea şi trata această
categorie de bolnavi.
Hernia de disc reprezintă o afecţiune de natură neurologică ce se caracterizează prin alunecarea
nucleului pulpos de-a lungul maduvei spinării şi coloanei vertebrale. Hernia poate să apară la orice
nivel al discurilor intervertebrale, însă cele mai frecvente două localizări sunt reprezentate de discurile
lombare şi cele cervicale. Herniile discale apar în momentul în care în inelul fibros, care înconjoară
nucleul pulpos apare o fisură ce îi permite acestuia să se mobilizeze de la locul său obişnuit şi să
ajungă între corpii vertebrali. Nucleul ajunge apoi în canalul spinal, apasă pe rădăcinile nervilor spinali
(determinînd apariţia radiculopatiilor) şi duce la apariţia simptomelor.
Aceste rupturi apar în urma unor traumatisme, în cadrul unor profesii care impun efectuarea unor
activităţi fizice foarte intense sau în cazul pacienţilor care stau foarte mult pe scaun.
Simptomatologia herniei lombare. Localizarea cea mai frecventă a herniei lombare este între L4 - L5
sau între L5 - S1. Simptomele afectează zona lombară inferioară, fesele, coapsele şi pot iradia spre
gambă şi chiar picior. Dintre nervii implicaţi cel mai adesea este vorba de nervul sciatic, însă poate fi
afectat şi nervul femural.
Simptomele descrise de pacient includ:
1. Spasm muscular;
2. Hipotrofie sau atrofie musculară în teritoriul afectat;
3. Durere iradiată de-a lungul nervilor;
4. Agravarea durerii la tuse, stranut, rîs (prin cresterea presiunii în canalul vertebral);
5. Parestezii şi alte tulburări senzitive la nivelul membrului inferior.
Simptomatologia herniei cervicale. Simptomele pot fi localizate la nivelul regiunii posterioare a
craniului, gîtului, centurii scapulare, scapulelor, umerilor şi membrelor superioare, iar dacă există
afectarea plexurilor brahial şi cervical intensitatea lor este crescută.
Cele mai frecvente simptome sunt:
- Astenie musculară la nivelul membrelor superioare;
- Durere intensă la nivelul umerilor şi scapulelor;
- Dureri în regiunea bucală;
- Imposibilitatea de întoarcere a capului sau de efectuare a mişcărilor bruşte;
- Durerei iradiate în umăr, braţ, antebraţ şi mai rar la nivelul palmei, degetelor;
- Spasm al musculaturii vertebrale superioare;
- Durere accentuată la rîs, tuşit, strănut.
Exista cateva caracteristici ale durerii din hernia de disc:
1. Este unilaterală;
2. Este continuă, nu are caracter pulsatil;
3. Apare la adoptarea aceleiaşi poziţii.
Tratamentul
1. Tratamentul farmacologic include:
- administrarea de analgezice de uz larg (ketoprofen, naproxen sau acetaminofen) sau opioide,
- relaxante musculare ;
- antiinflamatoarele nesteroidiene (Ibuprofen) .
Scopul tratamentului farmacologic este de a reduce durerea şi inflamaţia locală, redînd pacientului
libertatea de mişcare.
2. Injecţii epidurale cu cortizon – opţiune terapeutică folosită pentru controlul durerii şi
inflamaţiei în zona afectată. Pentru a fi localizată zona cît mai bine, injecţiile se realizează sub
control radiologic.
3. Tratamentul chirurgical
- Discectomia şi microdiscectomia constau în îndepartarea unui disc ce protruzionează.
- Laminectomia sau hemilaminectomia - se face pentru a ameliora stenoza spinală sau compresia
nervoasă;
- Chemonucleoliza – este o procedură ce presupune injectarea unei enzime (chimopapaina) în
înteriorul discului herniat cu scopul de a dizolva substaţa gelatinoasă care este răspunzătoare de
apariţia simptomelor. În anumite situaţii chemonucleoliza poate reprezenta o alternativă la
discectomie.
Traumatismele bazinului.
Bazinul osos este un canal format din două părti :
- canalul extern dur sau canalul osos, format din: oasele iliace, sacru ăi coccis, unite anterior prin
simfiza pubiană şi posterior prin simfizele sacro-iliace. Articulatiile de tip simfizar sunt susţinute de
ligamente, din acest motiv mobilitatea fiind foarte redusă.
- canalul intern moale.
Bazinului osos este localizat între coloana vertebrală şi membrele inferioare, prin acestea transmiţînd
greutatea corpului la sol.
Forma bazinului este de trunchi con, orientat cu baza mare superior.
Bazinul este foarte rezistent la traumatisme. Cu toate acestea fracturile oaselor bazinului alcătuiesc 5-
7% din toate fracturile şi se atîrnă la traumatismele extrem de grave ale aparatului locomotor . Fiecare
al 3-lea accidentat cu fracturi izolate şi fiecare accidentat cu fracturi multipl este în stare de şoc
traumatic, din cauza zonelor neurogene şi hemoragiilor masive intratisulare sau externe ce au loc.
Sunt observate mai frecvent la bărbaţi la vârsta de 25-50 ani. Letalitatea rămâne mare până la
10%. În 25-45% fracturile oaselor bazinului sunt asociate cu fracturi ale oaselor altor regiuni şi
lezări de organe. În aşa caz letalitatea atinge 50-70%.
Cauzele:
Cel mai des apar în rezultatul compresiunii în direcţia anterioposterioară sau oblică între
automobile, vagoane etc.
Toate traumatismele se împart în:
1.Directe
a) Compresiuni sagitale sau frontale ( intre automobile, vagoane, compresiuni în prăbuşiri,
alunecări de teren etc.).
b) Căderi de la înălţime.
c) Accidente rutiere.
d) Fracturi prin armă de foc.
2.Indirecte – cădere pe trohanter de la înălţime cu picioarele întinse.

Traumatismele oaselor bazinului sunt clasificate în:


1. Izolate – fracturile unui os ca: aripa sau creasta osului iliac, splina iliacă, osul sacru, osul
coccis.
2. Fracturi cu deformare inelului pelvian- cu deplasarea oaselor fracturate.
3. Fracturi fără deformare a inelului pelvian.
4. Fracturi duble cu traiectul vertical ( fractura Malgaigne).
5. Fracturi a cotiloidului – fractură cu luxaţie centrală a femurului.
Toate fracturile se mai împart:
1.Fracturi cu lezarea organelor interne ( vizica urinară, uretra, intestinul
gros, vaginul, ovarele, etc.)
2.Fracturi fără lezarea organelor interne care pot fi:
 închise
 deschise.
Manifestările clinice:
În fracturi izolate ale unui os se depistează:
 Dureri în regiunea dată; dacă e cu deplasare se observă deplasarea osului fracturat;
 În fracturile complicate cu deformarea inelului pelvian apar stări de şoc a bolnavului;
şoc traumatic, hemoragic. Fracturile duble cu deplasarea fragmentelor osoase provoacă
hemoragii interne în volum de până la 1500-2000, cele duble bilaterale până la 2000-
3000.
Deci semnele principale sunt:
1. Durerea –duce la dezvoltarea şocului traumatic.
2. Edemul ţesuturilor.
3. Echimoze mari cu hemoragii mari tisulare.
4. Ca regulă accidentatul se află în poziţie dorsală cu picioarele în semiflexie şi rotaţia
externă – “ broască ”.
5. Deformarea bazinului ( lărgirea, îngustarea bazinului, asimetria oaselor).
6. Crepitaţia fragmentelor osoase.
7. Mobilitatea patologică a fragmentelor însoţite de dureri mari.
8. Scurtarea sau alungirea membrului.
9. Imposibilitatea de a se mişca, merge sau a şedea.
10. Hemoragiile retroperitoniale provoacă bombarea abdomenului şi deformarea
musculară.
11. Poate fi determinată pareza intestinului.
12. Oligurie, anurie, în cazul rupturii uretrei, vezicii urinare.
13. Uneori în fracturi ale crestei şi spinei iliace pot fi manifestări reflexe toracice: dureri,
tuse şi dispnee.
14. Bolnavii nu pot să ridice piciorul “ semnul călcâiului lipit”.
15. Radiografia în 2 proiecţii precizează caracterul fracturii.
Fracturile oaselor bazinului cu lezarea organelor interne.
Cel mai des se întâlnesc rupturi a vezicii urinare şi uretrei în fractura oaselor pubiene.
Rupturile vezicii urinare pot fi:
a) intraperitoniale – duc la acumularea urinei în cavitatea peritonială cu dezvoltarea
peritonitei.
b) Rupturile extraperitoniale – urina se acumulează în bazin.
Apare durerea locală, deformări musculare în regiunea pubiană, urinarea este dificilă. În
regiunea perineală se constată edem. Ruptura uretrei poate fi parţială şi totală. Apare
mărirea în volum a vezicii urinare, urinarea este dificilă sau lipseşte, apar picături de sânge.
În regiunea perineală, edem pronunţat.
Lezarea intestinului gros se întâlneşte rar în caz de fractura osului sacru cu deplasare ori
în leziuni prin arme de foc. Se dezvoltă reţinerea maselor fecale, a gazelor, eliminarea
sângelui din anus. Prin plagă se elimină mase fecale şi gaze. Rapid se dezvoltă flegmonul
fecaloid. Lezarea vaginului, uterului duce la hemoragii.
Asistenţa de urgenţă:
Înlăturarea factorului şocogen – eliberarea victimei de sub acţiunea agentului traumatizant.
Aprecierea rapidă a stării funcţiei organelor vitale: pulsul, tensiunea arterială, respiraţia,
permeabilitatea căilor respiratori.
Hemostaza cu cele mai simple mijloace dacă nu este strictul necesar. Punctarea unei vene
cu ac de calibru mare şi montarea sistemului de perfuzii cu orice soluţie,( mai bine Refortan,
Haes, Poliglucină, Reopoliglucină, Gelofuzin )
Combaterea durerii - administrarea analgeticelor sol. Analgin 50%-2,0 + Dimedrol 1%-1,0.
Algocalmin, Ketanol, Togesic, etc.
În prezenţa medicului se administrează Fortral, Tramadol sau chiar Promedol.
Se face sedarea bolnavului cu sol. Diazepam, Relanium.
Dacă TA este mai mică de 90 mm col. merc., atunci se administrează 0,3-0,5 sol. Adrenalină
0,1% s/c, sau 1,0 i/v dizolvat în sol. fiziologică. Obligator se administreză corticosteroizi.
Ex.sol.Dexametazon 4 -12mg.
Se transportă pe brancardă tare , procedând ca în cazul fracturii coloanei vertebrale. Se
aşază pe brancardă de 4-5 persoane în bloc. Poziţia bolnavului este a “broaştei” cu picioarele
semiflectate şi rotate. Pentru aceasta sub genunchi se pune un suport din haine. Este interzisă
transportarea traumatizatului cu fracturi de bazin pe pătură , cearşaf etc.
Nu se recomandă sondajul uretral, nu se vor face clisme.
Pe parcursul transportării se monitorizează indicii funcţiilor organelor vitale: pulsul,tensiunea
arterială, respiraţia.
Principii de tratament.
La spital se face examenul rentghenologic şi paralel lupta cu şocul traumatic. În cazuri grave
se face anestezia intrapelviană Şcolnicov-Selivanov – injectarea în spaţiul pelvian a soluţiei
Novocaină de 0,25% .După stabilirea diagnosticului se alege metoda de trtament. În fracturi
complicate cu lezarea organelor interne operează în comun mai întâi echipa de chirurgi, apoi
ortopezii şi traumatologi.
Fiecare bolnav în dependenţă de fractură se tratează individual.
 În fracturile fără dislocare bolnavii se tratează în poziţia “ broaştei” pe un pat tare
timp de 2-3 luni suplimentar tratament fizioterapeutic, masaj, gimnastică, apoi se
deplasează cu cârjele.
 În cazul fracturilor cu dizlocare din partea leziunii se aplică extensia transosoasă a
femurului cu o greutate de 8-12kg, pentru reducerea fragmentelor dislocate timp de 45-
60 zile.
 În caz de deplasare a centurii pelviene se va face reducerea fracturii deplasând
bolnavul în “ hamac ” capul şi picioarele fiind pe pat , iar bazinul suspendat în “ hamac
” pe 60 zile.
 În caz de diastază între fragmente se face suspenzia în “ hamac ” cu şnururile
încrucişate şi extensia transosoasă cu 4-5kg timp de 45-60 zile. Dacă nu se izbuteşte
tratamentul prin metode conservatoare atunci se fac operaţii chirurgicale – osteosinteză
cu panglici de lavsan, cu plăci metalice , sau transplante osoase, şuruburi, broşe etc.
Capacitatea de muncă se restabileşte în cazuri grave în 4-5 luni. Paralel se aplică tratamentul
funcţional- fizioterapeutic şi gimnastica de reabilitare.
Intervenţiile specifice rees din starea bolnavului. Personalul medical urmăreşte starea. “
hamacului ”, clemelor, a extensiei transosoase. Regulat schimbă pansamentele în jurul broşelor,
schimbă plutele de caucic la necesitate, observă starea tegumentelor din jurul broşelor.
Se va urmări starea tegumentelor expuse la escare. Va efectua profilaxia escarelor:
schimbarea lenjeriei de pat şi de corp , menţinera tegumentelor curate şi uscate, scimbarea atentă a
poziţiei corpului, masajul regiunilor expuse etc.
Dimineaţa bolnavul este ajutat să facă toaleta matinală. Din primile zile se vor face
exerciţii de gimnastică pentru ridicarea tonusului muscular şi gimnastica respiratorie pentru
profilaxia pneumoniei.
Se va urmări funcţia vezicii urinare şi funcţia intestinului. Bolnavul trebuie să primească o
alimentaţie calorică, variată, bogată în vitamine, săruri de Calciu, vit. D.
La domiciliu se va continua îngrijirea bolnavului de către aparţinători, sub controlul riguros al a/m de
sector din CMF.
Personalul medical va efectua educaţia pentru sănătate în sectorul primar pentru a evita sau
micşora numărul de accidente grave atît a celor habituale cît şi celor de transport.
COLEGIUL NAŢIONAL DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „R. PACALO”

CATEDRA DISCIPLINE CHIRURGICALE

Lecţie teoretică

SUBIECTUL: Traumatismele şi afecţiunile vertebromedulare.


Traumatismele bazinului.

Profesor Puga Vilena


Disciplina Chirurgie cu nursing specific

Chişinău 2015

S-ar putea să vă placă și