Biletul 1

1.Politraumatismele. Definitie. Clasificare. Evolutie. Principii de tratament.

2.FRACTURILE DIAFIZEI HUMERALE
3.LUXAŢIA TRAUMATICA ANTERIOARA DE ŞOLD.
4.TBC osteoarticulara. Simptomatica. Diagnostic. Principii de tratament.

1.Politraumatismele. Definitie. Clasificare. Evolutie. Principii de tratament.

Politraumatizatul este un ansamblu de două sau mai multe leziuni traumatice simultane, care interesează mai multe
zone ale corpului şi pun în pericol viaţa pacientului. Se clasifica in:
Leziuni multiple-traumatismele a două sau a cîtorva organe în limita unei sau a cîtorva cavită ţi, a unei regiuni
anatomice sau leziunea aparatului locomotor în diferite regiuni şi segmente. - leziunea unui lobi ai ficatului şi a splinei,
traumatism multiplu al organelor cavităţii abdominale; fractura transversală închisă a diafizei femurului
Traumatisme asociate leziuni ale organelor din 2–3 cavită ţi sau traumatizarea organelor interne din 1–2–3 cavită ţi şi
leziuni a 1–2–3 şi mai multe regiuni anatomo-funcţionale ale aparatului locomotor
Exemple: traumatisme cranio -faciale şi oculare, toracice,abdominale , ap. locomotor (membre, coloana, bazin)
Cauzele: accidentele rutiere , catatraumatismele, accidentele în producţie, traumatismele habituale (
Clasificarea in functie de gravitate:
Gradul 1: usor o stare relative satisfacatoare a bolnavului, socul traumatic nu se determina
Gradul 2: stare generala grava ,soc traumatic gr 1,2, letalitate nu se constata
Gradul 3: stare generala extrem de grava soc traumatic de gr 3- terminala, letalitate frecventa
Etiologie
În politraumatisme au loc dereglă ri locale şi generale, în funcţia multor organe, sisteme de organe, fapt ce a permis să
se constate o stare de insuficienţă poliorganică în perioada posttraumatică
Ajutor de urgent: ABC+D(examine minineurologic)
Stabilizarea coloanei vertebrale+ Analgezia adecvată (metamizol+dimedrol sau tramadol, sau sedare cu diazepam +
asigurarea abordului venos periferic+ imobilizare+aplicarea pansamentului aseptic+hemostaza provizorie +Regula 3
catetere(vezică ,vena periferică , sonda gastrică ) +hipotermia externă a capului + protecţia termică .
Traumatismele coloanei cervicale şi gîtului:Menţinerea în poziţia de imobilizare adecvată a cervixului
Traumatisme toracice:decompresia pleurală , toracocenteza, pericardocenteza, toracotomie minimă şi drenarea
cavităţii pleurale, revizia şi corecţia pansamentului ocluziv, prelucrarea primchirurgicală a plă gii penetrante
Traume abdominale:inspecţia la prezenţa semnelor de hemoragie abdominală , lavaj peritoneal diagnostic,
Traumatismele perineului:evaluarea contuziilor, hematoamelor, hemoragiilor uretrale, org genitale
Traume ap. locomotor: semne traume închise/deschise.Analgezie+imobilizare.
Traume cranio-cerebrale:trat. edemului cerebral:manitol,furosemid,dexametazon+ analgezie+

2.FRACTURILE DIAFIZEI HUMERALE

Fracturile diafizare ale humerusului se depistează frecvent la adulţi. Ele sunt însoţite de deplasare, angulare şi rotaţie,
datorită acţiunii divergente a grupelor de muşchi ai braţului.
Mecanismul de producere:
direct – lovirea braţului cu un obiect dur, în accidente rutiere; diferite agresiuni, striviri, în producţie
indirect – că deri pe mâ nă sau cot, ră sucirea braţului.
Diagnosticul prin prezenţa semnelor – deformarea axei osului humeral, mobilitate anormală , însoţită de crepitaţie – şi
prin examenul radiografic .Este importantă depistarea e a unei complicaţii: lezarea sau compresiunea n. radial de că tre
fragmentele osoase în fractura treimii medii-inferioare.
Tratamentul preferat, dacă nu-i lezat n. radial este cel ortopedic. Imobilizarea se face cu atelă ghipsată înaltă, aparat
ghipsat toraco-brahial, atelă tip Sarmiento pe 8–10 să ptă mâ ni.
Tratamentul chirurgical este indicat în fracturile deschise, ireductibile, cu interpoziţia ţesuturilor moi, în cele etajate
şi complicate cu lezarea n. radial. În aceste cazuri se efectuează reducerea deschisă a fragmentelor şi osteosinteza cu
tijă centromedulară , placă înşurubată , osteosinteza extrafocală cu aparat extern (Ilizarov, tijat sau combinat).
Termenul de consolidare – circa 8–10 să ptă mâ ni.

3.LUXAŢIA TRAUMATICA ANTERIOARA DE ŞOLD.

Generalităţi
Sunt definite drept o pierdere permanentă a relaţiilor cotiloidofemurale normale şi constă în deplasarea capului
femural din cotil. Articulaţia coxofemurală posedă o formă sferică şi are un volum de mişcă ri în trei planuri diferite:
flexie-extensie, abducţieadducţie şi rotatorii interne-externe
Mecanismul de producere
Indirecte-cu o forta puternica, in urma unui accident rutier sau de lucru. Lovitura vine peste picior cu membrul în
extensie şi se transmite prin genunchi la capul femural sau prin patelă şi femur. poziţia de abducţie produce luxaţii
anterioare.
Clasificare
1. Luxaţii posterioare:
• înaltă (iliacă ) – capul femural ascende înapoia cotilului în fosa iliacă externă ;
• joasă (ischiadică ) – capul femural vine în contact cu spina ischiadică (
2. Luxaţii anterioare:
• înaltă (pubiană ) – capul pubian este situat înaintea ramurii orizontale a pubisului;
• joasă (obturatorie) – capul femural este situat înaintea gă urii obturatorii.
3. Luxaţii atipice (suprapubiană, supracotiloidiană, perineală , subischiadică ).
Simptomatologie
Semne probabile: dureri vii şi impotenţă funcţională totală.
Semne de certitudine: atitudine vicioasă a membrului.
În luxaţia anterioară înaltă : rectitudine, rotaţie externă şi abducţie accentuată . Capul femural se palpează sub arcada
femurală , membrul este scurtat cu cca 2–3 cm, iar mişcă rile de adducţie şi rotaţie internă sunt imposibile.
În luxaţia anterioară joasă membrul este în flexie accentuată , abducţie şi rotaţie externă cu genunchiul proiectat în
afară. Membrul inferior este alungit, iar mişcă rile sunt rigide.
Tratamentul
Constă în reducerea de urgenţă a luxaţiei sub anestz generală . Dacă luxaţia nu poate fi redusă sub anestezie generală ,
înseamnă că în calea capului femural există un obstacol şi este necesară reducerea lui sâ ngerâ ndă . În cazul fracturilor-
luxaţii, după reducerea luxaţiei se va interveni chirurgical, dacă fragmentele osoase vor ră mâ ne deplasate sau capul
femural nu va menţine poziţia redusă . Operaţia are scop reducerea fragment. şi osteosinteza
Metodele recomandate pentru reducerea luxaţiilor: • anterioare –Allis, Bigelow, Stimson, Geanelidze;

4.TBC osteoarticulara. Simptomatica. Diagnostic. Principii de tratament.

Definiţie. Tuberculoza osteo-articulară este o infecţie specifică a osului sau/şi articulaţiei, în care agentul patogen este
bacilul Koch. Chistul hidatic osos este o infestare cu localizarea parazitului la nivelul osului
Calea hematogenă de pătrundere a micobactarici în os este cea mai frecventă, în unele cazuri infecţia tuberculoasă
pă trunde în os din focarul învecinat prin că ile limfatice sau prin continuitate, direct din nodurile limfatice
mediastenale pe corpul vertebral al segmentului toracal al coloanei vertebrale..
Dereglă rile anatomice în oasele atacate de tuberculoză se caracterizează prin tesut granulomatos ce conţine elemente
specifice tuberculoase - foliculii Kostcr - celule epiteloidc, gigante, limfocitare în jurul bacililor Koch. Focarul de osteită
tuberculoasă , de regulă , se dezvoltă în ţesutul spongios al metafizei. Ţesutul granulos, spongios extinde treptat focarul
de distrucţie a trabeculelor, se ră spâ ndeşte pe canalele Gavers,
Clinica are manifestă ri generale pentru toate formele de tbc osteoarticulară , în funcţie de localizarea focarului
1.Debutul, de regulă , este lent, fă ră o reacţie locală sau generală maideosebită. Forme acute si cornice.
2.Semnele generale ale invaziei tuberculoase: astenie, anorexie, o stare uşor subfebrilă .
3.Durerea este discrectă, apare uneori la efort, cedează la repaus şi nici odată nu e prea vie la palpare.
4.Tumefacţia osoasă, adică îngroşarea osului în formă de fus, produce impresia unui os suflat, poartă numirea de
„spină ventoză " - oasele metacarpiene, metatarsiene, falangele atacate de
5.Accentuarea tumeficaţiei şi apariţia fluctuaţiei profunde confirmă formarea abcesului „rece- poate fistula.
6.Hipotonia musculară este mai evidentă în tuberculoza articulară : hipotonusul se schimbă apoi cu atrofie musculară ,
în popor se spune că piciorul, mâ na bolnavă se „usucă ", îndeosebi a m.deltoideus în articulaţia umă rului şi
cvadricepeului în coxită .
7.Rigiditatea musculară, adică o contractare evidentă , este unul din simptomele precoce ale spondilitei tuberculoase,
care rezultă din dereglă rile neuro-musculare şi metabolice,
8.Simptomul Alexandrov implică majorarea valorii cutei dermale – este un simptom precoce.
9.Dereglarea creşterii osului bolnav la copiii e cauzată de distrucţia osului şi de acţiunea nefastă asupra zonei fizare
a tuturor oaselor extremită ţii bolnave.
10.Radiologie se manifesta printr-o osteoporoză , ca rezultat al dereglă rii metabolismului de calciu, ca o reacţie
nespecifică la procesul tuberculos. Osteoporoza în focarul de tuberculoză este o distrofie osoasă
Tratamentul
1) Tuberculostatice: rifampicina,izoniazida, etambutol
2) Tratamentul local al focarului de tuberculoză include: imobili zarea segmentului, regiunii afectate ,tracţia
scheletică . Tratamentul ortopedic de mulţi ani se efectuează în sanatorii speciale .
2)Tratamentul chirurgical prezintă etapa finală în terapia tuberculozei osteoarticulare.
Indicaţiile pentru tratamentul chirurgical: a. formele cazeoase şi sechestrale ale focarelor de osteoartrită, care fă ră
sanare chirurgicală vor funcţiona destul de lung timp; b. în abcesele calcifiantc în spondilită ; c. în paralizii, după un
tratament excizii largi în flegmoane masive;fistulectomii.
2)operaţii radicale, ce vizează extirpaţia focarului de tuberculoză şi tratarea, -necrectomiile;rezecţia articulară
3)operaţii de corecţie:miotomii;osteotomii;artroplastii.
BILETUL 2
1.ROLUL SAVANTILOR IN DEZVOLTAREA ORTOPEDIEI
2.Fractura-luxaţie a oaselor metacarpiene
3.Fracturile colului femural
4.PICIORUL PLAT

1.ROLUL SAVANTILOR IN DEZVOLTAREA ORTOPEDIEI

Hipocrate,
Multitudinea de observaţii clinice, procedee, metode elaborate (procedeul Hipocrate de reducere a luxaţiei de os
humeral, principiul extensiei şi contraextensiei în reducerea luxaţiilor şi a fragmentelor deplasate, unele elemente în
debridarea fracturii deschise şi altele).
Aurelius Cornelius Celsus
El a definit cele patru semne cardinale ale inflamaţiei: rubor et tumor, cum calore et dolore. El a fost primul care a
utilizat bandajele cu amidon pentru imobilizare în tratamentul fracturilor; recomanda tratamentul fracturilor în
consolidare vicioasă prin refracturarea calusului şi reaxarea fragmentelor;
Ambroise Pare (1510–1590) a inventat (în amputarea segmentelor, în deformaţiile coloanei vertebrale); a studiat
piciorul strâ mb, scolioza; a utilizat încă lţă mintea ortopedică , aparate, proteze, noi instrumente medicale
În Româ nia, în 1920, la Cluj-Napoca, Alexandru Rădulescu fondează prima clinică de ortopedie şi traumatologie
Ion Bălăcescu (1870–1944) în 1914 deschide prima clinică de chirurgie infantilă în poliomielită , efectuează artrodeza
şoldului în coxita tuberculoasă , rahisinteza în spondilita tuberculoasă etc.;
În Moldova, dezvoltarea ortopediei şi traumatologiei, ca specialitate de sine stă tă toare, începe odată cu deschiderea
secţiei spe- cializate, cu 40 de paturi (1959) condusă de dna Larisa Iacunin.
În anii 1965–1968, catedra este condusă de profesorul Nicolae Testemiţanu; baza cli- nică a catedrei devine Spitalul
Republican de Ortopedie, Traumatologie şi Protezare, cu 110 paturi.
N. Testemiţanu, a început o colaborare fructuoasă cu centrele ştiinţifice în domeniul ortopediei şi traumatologiei din
Moscova, Leningrad, Kiev, Minsk, Harkov . S-au deschis secţii specializate cu 30–50 paturi în oraşele şi raioaneele, s-au
organizat cabinete specializate, s-au pregă tit cadrele naţionale de activitate practică în specialitate

2.Fractura-luxaţie a oaselor metacarpiene

Este o leziune complexă, care vizează baza primului os metacarpian şi articulaţia trapezo-metacarpiană .
Diagnosticul se face pe baza tabloului clinic: edem pronunţat şi deformaţia regiunii, relieful anormal al bazei primului
metacarpian, limitarea opoziţiei policelui şi durere vie la palpare.
Clasificarea fracturilor primului os metacarpian:
fractură cu fragment mic (fă ră luxaţie);
fractură cu fragment mare (cu luxaţia metacarpianului);
fractură cominutivă a bazei (fractură Rollando) (fig. 113).
Tratamentul este ortopedic şi constă în tracţiunea în abducţie a policelui, asociată cu presiunea internă pe baza
metacarpianului şi imobilizare ghipsată (4 să ptă mâni), care cuprinde policele, carpul şi antebraţul.
Tratamentul chirurgical se efectuează în cazurile de eşec al reducerii închise. Reducerea ideală deschisă presupune
osteosinteza cu broşe, şurub şi imobilizare ghipsată .
FRACTURILE OASELOR METACARPIENE II, III,IV, V
Sunt determinate de un traumatism direct, produs prin forţare, agresiune. Se întâ lneşte destul de des la tineri
Se manifestă prin durere, tumefacţie, deformare şi impotenţă funcţională a mâ inii. Traiectul de fractură poate fi
transversal, oblic, cu linie scurtă sau lungă , cominutiv.
În fracturile diafizei sau de col al metacarpienelor unghiul deplasă rii este deschis anterior (palmar, volar).
T. ortopedic -reducerea fragmentelor, fixarea transcutanată cu broşe şi imobilizare ghipsată 4 să ptă mâ ni.
Tratamentul chirurgical este indicat în reducerea ortopedică insuficientă. După reducerea deschisă se efectuează
osteosinteze cu broşe, şuruburi, plă ci cu şuruburi. Controlul radiografic se face până la 4 să ptă mâni şi se continuă cu
tratament fizioterapeutic.

3.Fracturile colului femural

Se produc cu precă dere la vâ rstnici, mai mult la femei. La minori sau adulţi fractura poate fi provocată doar de un
traumatism major, în care corticala colului cedează , de regulă , în locul slab triunghiul Ward
Mecanismul de producere
Fractura se obţine prin că dere directă pe şold. În momentul că derii se produce o ră sucire bruscă a membrului. Femurul
cedează la nuvelul colului, capul lui fiind fixat în cotil cu fracturarea întregului col.
Clasificarea anatomo-topografică (Delbert) : • subcapitale; • mediocervicale; • cervicotrohanteriene (bazale,
bazicervicale).
Clasificarea clinico-radiografică Garden rezultă din aspectul radiologic al liniilor trabeculare, din evantaiul de
susţinere al lui Delbert în imaginea radiologică anteroposterioară .
Garden I – fracturi incomplete. Corticala superioară se fracturează , impactâ ndu-se în capul femural, iar corticala
inferioară ră mâ ne întreagă , cortexul nefracturat asigură vascularizarea fragmentului proximal.
Garden II – fracturi complete fă ră dislocare. Prognosticul pentru regenerare este favorabil.
Garden III – fracturi complete cu angulaţia traveelor în varus, la care se mai speră că fragmentul proximal s-ar nutri
prin vasele sinoviei parţial ră mase întregi, rezervaţi în declararea prognosticului de regenerare.
Garden IV – fr. cu dislocare totală , unde sinovia este distrusă împreună cu sist vasculare retinacular şi endostal.
Clasificarea biomecanică (Pawels)
cu unghi de pâ nă la 30º;
• cu unghi între 30º şi 50º;
• cu unghi între 50º şi 70º.
Simptomatologie Semne probabile:
• durere în regiunea coxofemurală , accentuată la mobilizarea membrului; impotenţă funcţională prin imposibilitatea
bolnavului de aşi tâ rî piciorul pe planul patului, cu excepţia fracturilor angrenate în valgus
Semne de certitudine:
• abducţia membrului inferior; •scurtarea aparentă a membrului inferior;
• rotaţia externă a piciorului pe planul patului; radiografia., • întreruperea liniei suprasimfizare (Peter
• imposibilitatea ridică rii membrului întins de pe planul patului;
• semnul Laugier, care constă în bombarea triunghiului Scarpa prin orientarea anterioară a colului femural;
• întreruperea liniei Roser-Nelaton, care uneşte spina iliacă anterosup., vâ rful trohanter cu tuber. ischiadică ;
Tratamentul
la locul accidentului constă din aplicarea unei imobiliză ri, analgezice, transportare în secţia ortopedie. În timpul
transportă rii, planta se va menţine în poziţie verticală uşor rotată în exterior (10–15º).
În staţionar se recomandă imobilizare temporară prin tracţiune scheletică ori botină derotatorie, blocaj analgezic.
Starea generală a pacientului determină tactica de tratament în continuare.
tratament ortopedic, axat pe urmă toarele principii: înlă turarea durerilor la nivelul focarului şi activizarea câ t mai
precoce a mişcă rilor în membrul fracturat; tratamentul (profilaxia) concomitent al maladiilor de altă origine;
profilaxia complicaţiilor imediate; reeducarea precoce a mersului pacientului
Tratamentul chirurgical include obligator două etape: reducerea fragmentelor şi osteosinteza lor în poziţie redusă . În
funcţie de gradul fracturii, de vâ rsta pacientului şi starea lui generală , se alege metoda de osteosinteză .
Pentru osteosinteza fracturilor de col femural se folosesc:
– şuruburi AO pentru os spongios; şuruburi AO canulate;
– şuruburi cu compresiune HDS (High Dinamic Screw);
– lamă -placă ; osteosinteză cu compresiune prin aplicarea şurubului cu resort.

4.PICIORUL PLAT: pră buşirea bolţilor, valgizare posterioară şi abducţie anterioară a piciorului. Deformitatea poate fi
congenitală şi cîştigată .
cauze: mersul precoce, tulbură ri de creştere, rahitism, toxicoinfecţii, poliomielită, tulbură ri de statică şi efort
profesional, obezitate.
După aspectul şi gravitatea schimbărilor clinicoradiografice piciorul plat se împarte în trei grade.
Gradul I schimbări subiective : oboseală şi creşterea durerilor în regiunea m. gambieri după mers îndelungat.
Gradul II — se adaugă deformită ti ale piciorului.
La gradul III -deformitatea plată devine evidentă ca urmare a pră buşirii bolţii, mă ririi lă ţimii anterioare şi pronunţiei
In caz de deformitate a ambelor picioare pă rţile anterioare sînt rotate în afară , mersul devine dificil, în unele cazuri
deformitatea se observa la bolta longitudinală dar şi transversală -denumirea de picior plat longitudino-transversal.
Semnele clinice. Durerea din picior iradiază în timpul mersului în m. gambei, coapsei, în genunchi şi în reg. lombară.
în cazuri de picior plat de gradul II şi III pacienţii urcă cu greu scă rile şi acomodează cu atenţie partea anterioară a
piciorului, în schimb, bolnavii sigur şi îndesat coboară pe scă ri, că lcînd în că lcîie. oboseală si tumefierea
Diagnosticul diferenţial trebuie fă cut cu procesul de reumatism şi tuberculoză .
Diagnosticul se precizeaza cu ajutorul plantografiei. pedometriei şi radiografiei.
Tratamentul trebuie început cu profilaxia piciorului plat din copilă rie si include un sistem de exerciţii de gimnastică
medicală, folosirea încă lţă mintei cu supinatoare.
Piciorul plat de gradul I va trebui tratat conservator, cu băi calde, gimnastică specială pentru corecţia şi întă rirea
aparatului ligamentoarticu-lar, masaj, încă lţă minte liberă cu supinatoare de corecţie.
Piciorul plat de gradul II corectarea deformită ţii se obţine cu ajutorul aparatelor ghipsate bine modelate după
corecţia poziţiei piciorului. Imobilizarea va dura 3-4 să ptă mîni. După bandajuri ghipsate de felut acesta, tratamentul cu
hidrofizioterapie şi gimnastică . Corecţia poziţiei piciorului înainte de aplicarea ghipsului se efectuează cu anestezie.
Tratamentul piciorului plat de gradul III prevede încă lţă minte ortopedică , intervenţii chirurgicale. Uneori mai
fiziologic este corecţia prin procedeul Ilizarov sau operaţii de reconstrucţie.
Procedeul (S. Stamatin) constă în reconstruirea regiunii mediale a aparatului ligamentoarticular a piciorului plat cu
ajutorul alo- sau xenotendonului conservat în soluţie de formalină 0,5%.
Metoda M. Kuslik. Operaţia constă în lungirea tendonului ahilian, după care, pe pă rea dorsală a piciorului în regiunea
astragală cu o incizie arcuată se secţionează pielea.
Biletul nr 3
1.Leziunea nervilor periferici.Definitie,clasificare,simptomatologie,diagnostic,principii de tratament
2.Fracturile osului radial in loc tipic.Clasificare,simptomatologie,diagnostic,tratament
3 Fracturile trohanteriene de femur. Clasificare. Simptomatica. Principiile de tratament ortopedic.
4. Gonartroza. Simptomatica. Clasificare.Diagnostic. Principii de tratament.

1.Leziunea nervilor periferici.Definitie,clasificare,simptomatologie,diagnostic,principii de tratament

Cauzele patologiei nervilor periferici pot fi multiple şi variate, cele mai frecvente fiind traumatismele:
1) traumatisme cu obiecte tă ioase, soldate cu secţionarea nervilor la diferite niveluri ale membrelor toracic şi pelvin;
2) fracturi cu deplasarea fragmentelor şi cu implicarea elementelor nervoase învecinate;
3) traumatism prin garou;
4) sindromul de canal carpian, cubital – compresiunea nervului median;
5) compresiuni secundare ale nervilor periferici (calus vicios, bandelete fibroase, cicatrice);
6) electrocutare etc.
Clasificare
bazate pe modificările histologice:
1) clasificarea Seddon (1943); se bazează pe gradul traumatismului suferit de nerv şi simptomele clinice
Neuropraxisul reprezintă un episod trecă tor al dereglă rii transmiterii impulsurilor, fă ră întreruperea integrită ţii
tunicilor mielinice şi a axonului. Recuperarea decurge de la câ teva zile pâ nă la câ teva să ptă mâ ni.
Axonotmesis: în acest tip de traumatism, fibra nervoasă (axonul) este „întreruptă ”, cu pă strarea continuită ţii tubului
endoneural, tunicilor mielinice şi a ţesutului conjunctiv.
Neurotmesis: fibra nervoasă şi tubul endoneural sunt secţionate (complet sau parţial) cu formarea capă tului proximal
şi al celui distal. Tratamentul necesită o intervenţie chirurgicală cu suturarea nervului. Recuperarea- luni -ani,
2) schema celor „5 grade” Sunderland se bazează pe mod. histologice ale structurilor fibrei nervoase şi trunchiului
gradul I se determină o blocare a conducerii şi nimic mai mult, pentru fasciculul nervos periferic.
gradul II se manifestă numai prin discontinuitate axonală, dar nu şi a tubului endoneural.
gradul III este mai sever. Există o ruptură nu numai a axonului, dar şi a peretelui endoneural; este un traumatism
intrafascicular, care poate surveni prin avulsie, smulgere şi, uneori, prin compresiune. Recuperarea este dificilă .
gradul lV are loc ruptura fasciculului şi a ţesutului de susţinere perineural.
3) clasificarea M. Corlăteanu (1982).
1) contuzia nervului;
2) întreruperea axonală a nervului;
3) întreruperea totală (parţială ) anatomică a nervului
Procesul de regenerare poate fi divizat în 3 faze clinice:
a) asimptomatică, - începe după neurorafie, Nevroamele se împart în: spirale, laterale şi terminale (sau de amputaţie).
b) afuncţională , - creşterea axonilor în capă tul distal şi maturizarea lor
c) funcţională -începe cu contactul axonilor crescuţi cu receptorii neurali şi sinapsele neuro-musculare
Clinica trei stadii de examinare:
1. Anamneza, în care ne vom informa despre modul producerii traumatismului, timpul
2. Examinarea clinică ne va indica distribuţia tulbură rilor motorii şi senzitive- palparea si percutia semnul Tinel
3.Investigaţiile paraclinice specifice.
4. Obiectiv, atrofia pulpară , textura tegumentară , supleţea, alunecarea degetelor pot indica deficite senzitive. Testele
obiective includ două puncte de discriminare (testul Weberg), prezenţa sau absenţa sensibilită ţii tactile, termice sau
dureroase; prezenţa sau absenţa activităţii sudomotorii (testul Moberg la ninhidrină )

Tratamentul
-conservator Este indicat în leziunile de tip neuropraxis şi axonotmesis, după Seddon, sau în cele de gradele I, II, III,
după Sunderland. Pentru recuperarea eficientă se indică un tratament în complex, ce cuprinde 3 perioade.
•Perioada I începe imediat la adresarea bolnavului şi determinarea leziunii. Se indică preparate medicamentoase:
vitaminele grupei B, care ameliorează schimbul metabolic intracelular: sol. vit. B1 (6%) – 1ml e cu sol. vit. B6– (5%)
Se indică spasmolitice: sol. dibazol (1%) – 2 ml, sol. acid nicotinic (1%)
•Perioada a II-a. După o întrerupere în tratamentul activ de 3– 4 să ptă mâ ni, se repetă cursul de terapie MED.
. Perioada a III-a. După o întrerupere în tratament de 2–3 săptă mâ ni, se repetă : vit. grupei B, spasmolitice: dibazol,
. Tratament fizioterapeutic, Durata acestei cure e de 20–45 de zile.
Tratamentul chirurgical este indicat în neurotmesis (Seddon), în gradul 5 de leziune (Sunderland), întreruperea
totală (parţială ) anatomică a nervului .
2 tehnici de bază pentru efectuarea neurorafiei: 1) sutura epineurală ; 2) sutura perineurală (fasciculară ).
După Mille sI tehnica chirurgicală ar putea să fie definită prin descrierea a 4 timpi:
I – prepararea bonturilor nervoase prin secţionarea capetelor nervului pâ nă la vizualizarea ţesutului nervos să nă tos;
II – aproximarea capetelor nervului lezat şi se va estima cu exactitate lungimea defectului dintre capete;
III – coaptarea.Dupa operaţie, se menţine imobilizarea pentru 21 de zile şi se impune recuperarea medicamentoasă şi
fizioterapeutică în dinamică .
2.Fracturile osului radial in loc tipic.Clasificare,simptomatologie,diagnostic,tratament
Fracturile radiusului în locul tipic (sau clasic) se produc prin că dere pe mâ na în hiperextensie sau în hiperflexie.
În aceste cazuri se observă , de obicei, o deformaţie în formă de „baionetă”, care apare în urma deplasă rii fragmentului
distal al radiusului dorsal şi radial (fractura Colles).
Fracturile însoţite de deplasare în flexie a fragmentului distal formează o deformaţie în „furculiţă ” (fractura Smith).
Clinicse depistează o tumefacţie în regiunea metafizei distale a radiusului, dureri locale şi dereglarea funcţiei
articulaţiei radiocarpiene.
Radiografia în două incidenţe confirmă diagnosticul şi permite de a preciza detaliile fracturii şi ale deplasă rii

Clasificarea fracturilor radiusului în locul clasic, folosită în prezent:

•fractura stiloidei radiusului;
• fractura marginală a radiusului (anterioară sau posterioară );
• fractura produsă prin extensie (Colles) a metafizei radiusului;
• fractură produsă prin flexie (Smith) a metafizei radiusului;
• fractura epimetafizară în „T”, „V”, „Y
Clasificarea propusă de A. Kapangi (1987)
Tiupul 0. Fractură fă ră deplasare. Se recomandă tratament ortopedic, imobilizare în atelă ghipsată .
Tipul 1. Fractură extensorică cu sau fă ră fractura stiloidei ulnei. Fractura tip Pouteau-Colles. Fractura cu compresie-
extensie şi deplasare posteriodorsală a fragmentului distal. Se rEcomandă osteosinteza intrafocară clasică
Tipul 2. Fractură extensorică cu un fragment suplimentar. Este o fractură de tipul Pouteau-Colles cu un fragment supli-
mentar medioposterior, mai rar anterior. Se recomandă osteosinte-ză intrafocară cu două broşe a fragmentului de bază
Tipul 3. Fractură supra-intraarticulară cu traiect intraarticular frontal. Mai frecvent aceste fracturi sunt cu deplasare
unghiulară a fragmentului posterior. Se recomandă osteosinteză intrafocară , dar manipulă rile vor fi efectuate fin,.
Tipul 4. Fractură supra-intraarticulară cu traiect intraarticular sagital. Se formează două fragmente distale: medial şi
lateral. Se recomandă osteosinteză intrafocară , dar primele două broşe trebuie să stabilizeze fragmentul stiloidian
Tipul 5. Fractura stiloidei radiale (totală sau parţială ), de tipul Hutchinson. Se recomandă osteosinteza intrafocară
Tipul 6. Fractura marginii posterioare (de tipul Rhea-Barton) a osului radial este o fractură cu subluxarea sau luxarea
posterioară a mâ inii. Se recomandă osteosinteză intrafocară cu două broşe introduse conform procedeului clasic
Tipul 7. Fractura marginii anterioare, cu subluxarea sau luxarea anterioară a mâ inii, tip Letenneur. Se poate recomanda
osteosinteză intrafocară ,,inversată ” cu două broşe
Tipul 8. Fractură flexorie a metaepifizei distale a osului radial de tipul Goyrand-Smith. Se poate recomanda
osteosinteză intrafocară ,,inversată” cu broşe,
Tipul 9. Fractură supraarticulară ,,în cruce”, cu două planuri încrucişate. Se recomandă osteosinteză deschisă
Tipul 10. Fractura extremită ţii inferioare a ambelor oase ale antebraţului. Fractura supra-intraarticulară cominutivă .
Tipul 11. Fractură vicios consolidată a osului radial. Se recomandă osteotomie (osteoclazie) cu osteosinteză

Tratamentul
Orthopedic
este metoda de elecţie în majoritatea cazurilor. Fracturile fă ră deplasare se tratează prin imobilizare cu atelă ghipsată,
cu fixarea mâ inii în poziţie funcţională pe 4 să ptă mâni . În primele 24–48 de ore, bolnavii cu fracturi de radius reduse
trebuie să se afle sub supravegherea medicului, deoarece există pericolul de comprimare a nervilor şi vaselor
Chirurgical
constă în reducerea sâ ngerâ ndă a fragmentelor şi osteosinteza cu broşe, şuruburi în fracturile stiloidiene şi marginale.
În fracturile Colles şi Smith instabile prioritatea în tratament îi revine osteosintezei intrafocare Kapangi urmată de
reeducarea funcţională imediată .

3. Fracturile trohanteriene de femur. Clasificare. Simptomatica. Principiile de tratament ortopedic.

Fracturile trohantiere- Mecanismul direct de traumatizare-că dere pe trohanter. Se pot observa şi prin că dere
tipuri principale.
Tipul I:
1) fracturi fă ră deplasare, cu linia de fractură oblică de jos în sus la nivelul regiunii trohanteriene; sunt fracturi stabile;
2) fracturi cu deplasare, reductibile; sunt stabile datorită menţinerii integrită ţii corticalei interne;
3) fracturi cu deplasare, ireductibile; sunt instabile din cauza pierderii rezistenţei corticalei interne;
4) fracturi cominutive; instabile, deoarece corticalele sunt fragmentate.
Tipul II: fracturi cu oblicitatea liniei de fractură inversă tipului
Semne clinice specifice, în focar durerea corespunde regiunii trohanterilor traumatizaţi. Este prezent edemul
posttraumatic, rotarea în poziţie laterală a piciorului şi scurtarea lui ca urmare a deplasă rii fragmentelor osoase. La
palpare se poate aprecia nivelul fracturii şi crepitaţii osoase, impotenţă funcţională. Radiografia

Fracturile subtrohanteriene sunt urmă ri ale unor accidente de circulaţie şi în producţie.Traiectul de fractură se
gă seşte sub micul trohanter şi poate fi transversal, oblic sau combinat. Capă tul proximal se deplasează mai frecvent
lateral sub tracţiunea fesierilor mic şi mijlociu. Deplasarea medială a fragmentului distal se produce prin contractarea
adductorilor, iar longitudinală , încă lecînd şi deplasîndu-se în sus prin contracţia muşchilor ischiogambieri
Simptome: deformitatea pă rţii proximale a coapsei în formă de „galife. Membru inferior este rotat lateral, scurtat, iar
fragmentul distal în adducţie.
Prin palpare pe faţa anterioară a coapsei întreruperea continuită ţii femurului, mişcare patologică, uneori şi crepitaţii
osoase. Examenul prin palpare trebuie fă cut cu mare atenţie, blînd. Radiografia în două proiecţii precizează tabloul
Tratamentul urgent : combaterea durerii prin injectare în focar a soluţiei de novocaină 2% (30—40 ml)+imobilizare.
La spital-anestezia focarului, tracţiune continuă , transosoasă prin regiunea supracondiliană a femurului, adaptînd
fragmentul distal la cel proximal. Dacă reducerea fracturii va fi reuşită , peste trei-patru să ptă mîni se va continua
imobilizarea în aparat ghipsat pînă la consolidarea definitivă.
Fracturile cu interpoziţie a ţesuturilor moi şi imposibile de tratat conservator-osteosinteză centromedulară cu cui-
şurub Sivaş sau osteosinteză supraosoasă cu plă ci metalice şi şuruburi. Osteosinteză cu tije nu este indicată
Fracturile marelui si micului trohanter
mecanismul direct de traumatizare (că dere, lovitură cu un corp dur).
Simptomel e fracturii marelui trohanter:durere locală, echimoză cu limitarea mişcă rilor de abducţie şi imposibilitatea
flexiei şi extensiei în articulaţia coxofemurală . Radiografia precizează particularită ţile fracturii.
Tratamentul prevede anestezia focarului cu soluţie de novocaină 2% (10—15 ml), fixarea membrului în abducţie pe
atela Braun-Bohler timp de 3—4 să ptă mîni. Tratament funcţional, fizioterapeutic şi de reabilitare funcţională .

4. Gonartroza. Simptomatica. Clasificare.Diagnostic. Principii de tratament.

Gonartroza este o maladie degenerativ-distrofică a articulaţiei genunchiului şi se caracterizează prin distrofia, uzura
progresivă a cartilajului articular şi deformarea articulaţiei.
Clasificare:
Primara- Scaderea rezistentei cartilajului articular poate fi rezultatul unor factori genetici,neurohormonali,metabolici si
de circulatie sangvina.Favorizeaza declansarea gonartrozei hipotiroidismul,menopauza cu scaderea estrogenilor ce
protejeaza cartilajul hialin.
Secundara- Se datoreaza cresterii presiunii asupra cartilajului hialin din cauze intra si extra articulare.
Manifestările clinice
Patologia începe cu apariţia durerilor în articulaţia genunchiului. Ele pot apă rea treptat, dar progresiv. Durerea apare
sau se înteţeşte la urcarea şi coborâ rea scă rilor, la mers îndelungat, în ortostatism prelungit. Cu timpul, intensitatea
creşte, apar „durerile de start": în repaus durerile se calmează , iar la reînceputul mişcă rilor durerile devin pronunţate,
mari, ca apoi după 5-10 paşi puţin să se micşoreze.Mişcă rile din acest motiv se reduc în volum, bolnavul şchiopă tează
Tratament
complex şi individualizat în funcţie de cauza ce a provocat-o (primară sau secundară ), stadiul ei de evoluţie, prezenţa
altor patologii ale membrului pelvin şi ale întregului organism.
Tratamentul medicamentos poate include preparate pe bază de iod, sulf, antiinflamatorii nonsteroidiene
O acţiune favorabilă în gonartroze are dezalgina (Berlin Chemie), favorizează diminuarea spasmului vascular
Dintre preparatele nonsteroidiene o largă utilizare are diclofcnacul 50 mg, 100 mg, piroxicamul, indometacina
Alflutop condroprotector, care stimulează sinteza acidului hialuronic şi stopează activitatea hialuronidazei. Injectarea
intraarticulară 2 ml la fiecare 3 zile în numă r de 5-6 proceduri sau intramuscular câ te 1 ml zilnic timp de 20 zile
Tratamentul fizical al gonartrozei este pe larg utilizat: bă i calde în bazin, aplicarea termofoarelor (electric, pungi cu
apă caldă ), aplicaţii de parafină , ozocherită , nă mol.
Masajul, gimnastica curativă favorizează relaxarea musculară , păstrarea volumului de mişcă ri şi, mă car pentru o
perioadă , creşterea volumului lor.
Favorizează tratamentul decompresia articulară , tracţiunea de 3-5 kg, mersul în câ rje, cu limitarea poverii pe piciorul
cu articulaţia genunchiului bolnav, folosirea bastonului în mâ na de partea opusă genunchiului afectat.
Tratamentul chirurgical are scopul de a preveni evoluţia negativă a patologiei sau refacerea articulaţiei bolnave.
Biletul4
1.Traumatismele corporale: definitie, factori de traumatizare,clasificarea in functie de provenienta si numeric.
2.Fracturile diafizare ale oaselor antebratului.Clasificare,simptomatologie,diagnisic,principii de tratament
3.Fracturile condiliene de femur.Clasificare,simptomatologie,diagnostic,principii de tratament
4.Necroza avasculara a capului femoral. Definitie .Clasificare,simptomatologie,tratament

1.Traumatismele corporale: definitie, factori de traumatizare,clasificarea in functie de provenienta

si numeric.
Definitie:
Traumatismul este un complex de dereglă ri locale şi generale, ce au loc în organism, asupra că ruia a acţionat un factor
traumatic cu o forţă , energie mai mare decâ t rezistenţa ţesuturilor corpului uman. Există patru factori traumatizanţi.
Factorii de traumatizare:
•Factorul mecanic -provoca leziuni prin obiecte ascuţite sau tă ioase (cuie, sâ rme, ace, cuţite, lame, sticlă , os,)obiecte de
forme geometrice , arme de foc, pot fi în formă de plă gi prin tă iere, înţepare, împuşcare, muşcare; contuzia ţesuturilor
moi, entorsa aparatului capsulo-ligamentar al articulaţiilor, luxaţii , fracturi
• Factorul fizic
*Termică - agentul termic cauzează plă gi combustionale
*electrică - provoacă , prin electrocută ri, acţiuni generale şi locale
* nuclear- în caz de explozie, prin componentele sale (unda de şoc, energia termică şi iradierea)
•Factorul chimic
acţiunea unor substanţe chimice: acizi; soluţii alcaline; să ruri ale metalelor grele; oxidanţi -intoxicaţie)
• Factorul biologic
se caracterizează prin leziuni provocate de insecte (înţepă turi), de animale (muşcă turi, lovituri etc.).

Clasificarea traumatismelor
În funcţie de provinienta
I. Traumatismele profesionale
a) în industrie –
b) în sectorul agricol – cooperative, asociaţii, gospodă rii ţă ră - neşti etc.;
c) în alte domenii de activitate spre exemplu, artiştii de balet, muzicienii, operatorii maşinilor de calcul, medicii etc.).
II. Traumatismele produse în munca neorganizată:
a) casnice sau habituale;
b) de stradă , adică produse pe stradă în timpul mersului;
c) de transport, produse de mijloacele de transport.
III Traumatismele sportive
IV Traumatismul intenţionat,
V Traumatismele la copii

În funcţie de numărul leziunilor

I. Traumatismu izolat sau solitar – leziune, produsă printr-o acţiune mecanică , a unui organ dintr-o cavitate mare din
(cerebrală, toracală , abdominală ), a unui sistem funcţional al orga. interne sau a regiuni anatomo-funcţinale
• monofocare (de exemplu: fractura diafizei femurale, a osului humeral);
• polifocare (de exemplu: fractura bimaleolară în limitele articulaţiei gleznei, fractura diafizară oase ale antebraţului
II. Politraumatismele – traumatizarea mecanică a mai multor organe dintr-o cavitate, a unui sistem funcţional, a
organelor din 2–3 cavită ţi, a organelor din 123 cavită ţi şi a unei/multor regiuni anatomo-funcţionale aP. locomotor
În funcţie de varietatea lor, politraumatismele
A. T. multiple – leziunea unui (unor) lobi ai ficatului şi a splinei, fractura transversală închisă a diafizei femurului drept,
B. Traumatismele asociate –traumatismul asociat cranio-toracal, cranio-abdominal, toraco-abdominal,
III. Traumatismul mixt este o leziune cauzată de 2–3 şi mai mulţi factori.
-leziunea mecanică -termică este cauzată de energia mecanică şi de factorul termic (hipotermie, hipertermie
Traumatismul combinat,
în care unul din factorii traumatizanţi este energia nucleară (explozii nucleare în timpul conflictelor militare, explozii la
staţiile nucleare, electrice şi altele), traumatismul manifestâ ndu-se printr-o maladie actinică şi (sau) contaminare

2.Fracturile diafizare ale oaselor antebratului.Clasificare,simptomatologie ,principii de tratament

Aceste fracturi pot fi ale ambelor oase sau izolate (os radial, os cubital).
Mecanismul de producere :cazuri este indirect – că dere pe palmă , ră suciri forţate. Mai rar se observă fracturi în urma
traumatismului direct, care acţionează transversal pe axa antebraţului.
Diagnosticul clinic se stabileşte relativ uşor. În aceste cazuri sunt prezente: deformarea axei, mobilitate patologică în
locul neflexibil şi crepitaţie. În fracturarea doar a unui os, deformaţia lipseşte.
SImptomatologie
Sunt prezente dureri în locul neflexibil, la palpare se apreciază întreruperea axei osului fracturat şi un „prag
subcutanat”. Mişcă rile de rotaţie prezintă , local, crepitaţie şi dureri acute.
Tratamentul:
ortopedic este indicat în fracturile fă ră deplasare sau cu deplasare minimă . Toate fracturile cu deplasare necesită un
tratament chirurgical, cu efectuarea urmă toarelor manopere:
1) restabilirea curburilor normale ale radiusului;
2) menţinerea anatomiei de lungime între cubitus şi radius;
3) pă strarea axei de rotaţie a antebraţului.
Pentru fixarea fragmentelor se folosesc: tije centromedulare în combinaţie cu aparatul Ilizarov din 2 inele. Cea mai
recomandabilă este osteosinteza funcţional-stabilă cu plă ci cu şuruburi
Prin urmare, dacă unul din oase este fracturat şi deplasat, numaidecâ t se produce şi luxaţia celuilalt os.
1) fractură-luxaţie Monteggia-Stănciulescu;
Este o traumă a antebraţului proximal, compusă din fractura treimii proximale-medii a diafizei cubitale, asociată cu
luxaţia capului radiusului. 2 forme de luxaţie anterioară posterioară a capului radiusului.Mecanismul de producere
poate fi: lovirea suprafeţei cubitale a antebraţului proximal-mediu de (cu) un corp dur sa că derea cu antebraţul pe o
margine ascuţită . Tratamentul ortopedic este indicat în fracturile-luxaţii reductibile şi stabile, cu o ulterioară aplicare a
aparatului ghipsat pe un termen de 1,5 luni. Tratamentul chirurgical include: reducerea fracturii cubitusului şi
osteosinteza cu placă cu şurub, tijă centromedulară şi aparat extern.

2) fractură-luxaţie Galleazzi.
Reprezintă fractura osului radial şi luxaţia capului ulnar. Clinica este asemă nătoare cu cea a leziunii Monteggia-Stă n-
ciulescu, dar inversată – examinare radiografică a treimii distale de antebraţ şi articulaţiei pumnului (fig. 102).
Tratamentul ortopedic este dificil. Eficient este chirurgical – reducerea deschisă a fragmentelor osului radial şi
osteosinteza cu placă cu şuruburi, iar capul cubitusului redus – cu broşă prin metafiza radiusului. Imobilizarea ghipsată
durează 1,5 luni, cu continuarea tratamentului fizioterapeutic.

3.Fracturile condiliene de femur.Clasificare,simptomatologie,diagnostic,principii de tratament

Partea distală a femurului, care ocupă un pă trat imaginar cu laturi egale, cu lungimea interliniei articulare a
genunchiului, constituie, conform clasifică rii AO, femurul
Mecanismul de producere
mecanism indirect, printr-o forţă care acţionează cu o severă deplasare în valgus sau varus, cu o componentă de
compresiune axială şi rotaţie. Rar poate fi depistat un mecanism direct, cum ar fi strivirea segmentului cu roata
Clasificarea fracturilor supracondiliene:
• fă ră deplasare; • cominutive.
• cu dislocare; • cu impactare;
Clasificarea fracturilor condililor femurali:
• sagitale, cu sau fă ră deplasarea unui condil;
• bicondiliene;
• coronale, cu deplasare;
• combinate (sagitale şi coronale).

Simptomatologie
Semne probabile: durere, tumefiere locală , impotenţă funcţio- nală totală , cu imposibilitatea transmiterii mişcă rilor
porţiunii distale a membrului.
Semne de certitudine:
•deformaţia în varus sau valgus a membrului;
• îngroşare anteroposterioară cu dispariţia contururilor clare ale genunchiului;
• mişcă ri patologice; • crepitaţie osoasă ;
• hemartroză pronunţată ; • rotaţie externă semnificativă a gambei.
Tratamentul
La locul accidentului se recomandă imobilizare, analgezice. În cazul fracturilor deschise sau al leziunilor
vasculonervoase, se aplică garou şi pansament compresiv.
În staţionar – blocaj analgezic, tracţiune scheletică, puncţia articulaţiei genunchiului cu evacuarea hemartrozei.
Tratamentul chirurgical- reducerea deschisă şi osteosinteza fragmentelor în poziţie redusă ,
În situaţiile câ nd starea generală a pacientului compromite, este indicat tratamentul ortopedic prin tracţie continuă ,
pâ nă la formarea unui calus primar, cu imobilizare ghipsată, în continuare ră mâ nâ nd metoda de elecţie..
Mijloacele de osteosinteză în fracturile femurului distal:
• placă -lamă AO la 90
•placă condiliană la 95
•osteosinteză combinată (placă -lamă cu şuruburi şi, supli- mentar, şuruburi pentru os spongios);
• şuruburi pentru os spongios.
Complicaţii Locale imediate:
• deschiderea focarului;
• lezarea nervului sciatic popliteu extern;
• lezarea arterei poplitee.
Locale tardive: consolidare vicioasă ; redoare de genunchi; pseudoartroză ; osteite cronice.

4.Necroza avasculara a capului femoral. Definitie .Clasificare,simptomatologie,tratament

Necroza avasculara de cap femural este o cauza destul de frecventa a durerilor de la nivelul soldului si
care, in lipsa unui tratament, duce la compromiterea definitiva a articulatiei soldului cu evolutia catre
artroza secundara. Desi pacientii care prezinta necroza de cap femural sunt initiali asimptomatici
Cauzele necrozei de cap femural
Traumatismele soldului pot fi una din cauzele necrozei de cap femural. Astfel, fracturile de col femural
poate leza vasele care hranesc capul femural. O luxatie (dislocare) a soldului din afara „cupei” articulare
poate de asemenea leza vasele capului femural. In general, trebuie sa treaca cateva luni pentru a aparea
necroza de cap femural dupa momentul traumatismului,
Anumite medicamente snt cunoscute ca fiind cauza necrozei de cap femual. Cortizonul este cel mai
cunoscut medicament care duce la necroza de cap femural.
O legatura clara poate sa existe si intre necroza de cap femural si alcoolism. Alcoolismul afecteaza vasele
capului femural si duce la necroza de cap femural. Cei care fac scufundari la adancime (scafandri)

Simptomele necrozei de cap femural

Primul simptom al unui pacient cu necroza de cap femural este durerea la exercitarea unei presiuni articulare. Durerea
poate fi resimtita la nivelul zonei inghinale, fesier, si chiar sa iradieze inferior catre genunchi. Pe masura ce boala
progreseaza, simptomele includ schiopatarea, intensificarea durerilor la mers si limitarea miscarilor art. soldului
Diagnosticul necrozei de cap femural
Diagnosticul necrozei de cap femural incepe cu anamneza (relatarile pacientul) si examinarea clinica.
Radiografiile vor prezenta modificari secundare necrozei de cap femural daca boala este suficient de veche. In stadiile
precoce, pot sa nu apara modificari radiologice, chiar daca aveti dureri de sold.
RMN de sold - pentru a diagnostica si stadializa necroza de cap femural.

Tratamentul necrozei de cap femural

Odata stabilit diagnosticul, posibilitatile de tratament sunt stabilite dupa cat de veche este boala si dupa simptomele pe
care le prezinta pacientul. Medicamentele antiinflamatorii si antialgice (impotriva durerii) pot scadea intensitatea
simptomelor, insa nu vor restabili fluxul sangvin in zona ischemica, iar evolutia generala va fi catre artroza secundara a
soldului.
Tratamentul nechirurgical al necrozei de cap femural
Daca diagnosticul este precoce, mersul cu sprijin partial pe soldul afectat poate folosi in preventia evolutiei bolii.
Pacientii sunt invatati cum sa mearga cu carjele astfel incat sa-si protejeze soldul. Ideea principala este de a preveni
leziunile secundare exercitarii presiunii pe o zona patologica a articulatiei.
Dispozitive ortopedice folosite pentru a merge cu sprijin limitat pe soldul afectat de necroza de cap femural (cadre de
mers, carje).
Decompresia capului femural pentru necroza de cap femural
Cea mai simpla operatie este sa se “foreze” cu burghiul un orificiu prin colul femural pana in capul femural incercand sa
se ajunga la aria capului cu vascularizatie deficitara. Aceasta operatie obtine doua beneficii pentru pacient:Creeaza un
canal pentru formarea a noi vase de sange pentru revascularea zonei patologiceScade presiunea din interiorul capului
femural. Prin scaderea acestei presiuni se imbnatateste circulatie capului femural si scad durerea
Biletul 5
1. Fracturile. Definitie, clasificarea AO
2 Luxatiile capului osului radial. Clasifcare ,simptomatologie,diagnostic,principia de tratament
3.Particularitatile fracturilor supracondiliene de femur. Clasificare, simptomatologie,diagnostic, tratament
4. Osteocondroza coloanei vertebrale.Simptomatologie,diagnostic,principii de tratament .

1. Fracturile. Definitie, clasificarea AO

Fractură se numeşte dereglarea continuită ţii osului, care survine după o acţiune asupra lui a factorilor traumatizanţi cu
o energie ce-i depă şeşte rezistenţa. Deschisă atunci câ nd focarul de fractură comunică prin intermediul unei plă gi cu
exteriorul, existâ nd evidente leziuni ale țesuturilor moi și ale pielii
Fracturile se produc în:
• oasele să nă toase, asupra că rora a acţionat o energie ce le-a depă şit rezistenţa mecanică ;
• oasele să nă toase la o suprasolicitare de lungă durată -de oboseală sau de stress
• oasele bolnave, rezistenţa că rora este scă zută de dezechilibrul componentelor osoase, în diferite procese patologice:
Clasificarea fracturilor aparatului locomotor după AO
Diagnosticul fiecă rei fracturi este constituit din 5 simboluri: 4 cifre şi o literă
1. Prima cifră indică osul traumatizat. Fiecare segment are cifra-codul să u:
1 – osul humeral, 2 – oasele antebraţului, 3 – femurul, 4 – oasele gambei, 5 – coloana vertebrală, 6 – oasele pelvisului, 7
– oasele mâ inii, 8 – oasele plantei, 9 – scapula şi clavicula.
2. A doua cifră indică segmentul osului fracturat. Fiecare os tubular este constituit din 3 segmente, notate cu cifrele
•cifra 1 este notat segmentul metaepifizar proximal
•cu cifra 2 este notat întregul segment diafizar al acestui os;
•cu cifra 3 este notat segmentul metaepifizar distal al acestui os
3. Se indică tipul fracturii printr-o literă: A, B sau C.
În fracturile metaepifizare în segmentele 1 şi 3 ):
• tipul A – fractură metafizară , extraarticulară ;
• tipul B – fractură metaepifizară , de la nivelul metafizei, de unde apoi ajunge la epifiză , parţial intraarticulară ;
• tipul C – fractură epifizară totalmente intraarticulară .
În fracturile diafizare în segmentul 2 ):
• tipul A – fractură simplă , bifragmentară , cu linie oblică, spiroidală , transversală ;
• tipul B – fractură cu un fragment suplimentar cuneiform („aripă de fluture”);
• tipul C – fractură cominutivă cu multe şi mici fragmente suplimentare.
4. Următoarea cifră indică grupul de fractură pentru concretizarea fracturii şi se notează cu 1, 2 şi 3.
1 cifra 1 indică o fractură spiroidală ,
2 – o fractură oblică, sub un unghi de peste 30,
3 – o fractură transver- sală sub 30.
5. Ultima cifră indică subgrupul fracturii pentru detalizarea fracturii, gradului ei de deplasare şi se notează cu cifrele 1, 2,

2 Luxatiile capului osului radial. Clasifcare ,simptomatologie,diagnostic,principia de tratament.

Clasic se consideră că luxaţia cotului se produce prin că derea pe mâ nă şi antebraţul în hiperextensie. Exagerarea
valgusului rupe ligamentul colateral intern şi capsula adiacentă sau cauzează smulgerea epitrohleei.
Clasificarea:
I. Luxaţii convergente, în care scheletul antebrahial ră mâ ne întreg şi se deplasează în bloc faţă de paleta humerală
posterior. Variantele luxaţiilor: cu deplasare posterioară, anterioară, posteriomedială şi posteriolaterală .
A. Luxaţia cu deplasare posterioară- Relieful cotului schimbat, tumefacţia, olecranul proeminent posT., antebraţul se
află în semiflexie (60) şi este susţinut de mâ na în poziţie „de umilinţă ”.Mobilitatea cotului lipseşte este dureroasă .
Tratamentul este cel ortopedic. Toate luxaţiile cotului trebuie reduse de urgenţă şi sub anestezie generală. Bolnavul în
decubit dorsal. Metoda de reducere: chirurgul ţine braţul cu ambele mâ ini asistentul trage de antebraţ, iar chirurgul
apasă pe olecran în anterior. Imobilizarea atelă ghipsata
B. Luxaţia cu deplasare anterioară este însoţită de fractura olecranului, capului radiusului sau coronoidei. Toate
ligamentele sunt rupte şi se pot asocia cu leziuni ale vaselor humerale şi ale nervilor median şi ulnar.
Clinic: antebraţul este în extensie şi, la privire, alongat. Deformaţia este accentuată, nu se palpează Tratamentul este
ortopedic. Sub anestezie generală de scurtă durată . În caz de fractură a olecranului, este indicată reducerea deschisă şi
osteosinteza cu şurub sau hoban.
C. Luxaţiile cu deplasare posteriomedială a oaselor antebraţului sunt incomplete, cu o deformaţie neînsemnată , şi se
pot complica cu leziunea nervului ulnar. Reducerea este ortopedică fă ră dificultă ţi, sub o anestezie generală scurtă
D. Luxaţiile cu deplasare posteriolaterală în urma acţiunii directe a unui mecanism. Clinic se manifestă printr-o
deformaţie în linie transversală , proeminentă înă untrul paletei humerale. Dereglarea funcţională e totală . Tratamentul
este ortopedic, cu imobilizare ghipsată pe 10–12 zile.
II. Luxaţii divergente, în care un os al antebraţului se deplasează într-o parte, iar celă lalt os – în altă parte. Clinic, cotul
este mă rit în volum anteroposterior, mişcă rile sunt imposibile şi dureroase. Reducerea se efectuează sub anestezie
generală, prin manevre inverse deplasă rii. În cazurile ireductibile, este necesară interven- ţia chirurgicală cu plastia
ligamentului inelar. Imobilizarea ghipsată – 3 să ptă mâ ni

3.Particularitatile fracturilor supracondiliene de femur. Clasificare, simptome,diagnostic, tratament.

Conform clasifică rii AO, femurul distal.
Mecanismul de producere: indirect, printr-o forţă care acţionează cu o severă deplasare în valgus sau varus
Clasificarea fracturilor supracondiliene:
• fă ră deplasare; •cu dislocare; •cu impactare; •cominutive.
Clasificarea fracturilor condililor femurali:
•sagitale, cu sau fă ră deplasarea unui condil;
•bicondiliene;
• coronale, cu deplasare;
• combinate (sagitale şi coronale).
Simptomatologie : Semne probabile: durere, tumefiere locală , impotenţă funcţională totală , cu imposibilitatea
transmiterii mişcă rilor porţiunii distale a membrului.
Semne de certitudine:
•deformaţia în varus sau valgus a membrului;
• îngroşare anteroposterioară cu dispariţia contururilor clare ale genunchiului;
• mişcă ri patologice; • crepitaţie osoasă ; • hemartroză pronunţată ;
Tratamentul
La locul accidentului se recomandă imobilizare, analgezice, se aplică garou şi pansament compresiv.
În staţionar – blocaj analgezic, tracţiune scheletică, puncţia articulaţiei genunchiului cu evacuarea hemartrozei.
Tratamentul chirurgical, care constă în reducerea deschisă şi osteosinteza fragmentelor în poziţie redusă , pot fi
reduse ideal, fixarea lor rigidă cu fixatori moderni permite postoperator reeducarea mişcă rilor
În situaţiile câ nd starea generală a pacientului compromite- tratamentul ortopedic prin tracţie continuă, până la
formarea unui calus primar, cu imobilizare ghipsată.
Mijloacele de osteosinteză în fracturile femurului distal:
•placă -lamă AO la 90, • placă condiliană la 95;
• osteosinteză combinată (placă -lamă cu şuruburi şi, suplimentar, şuruburi pentru os spongios);
• şuruburi pentru os spongios.
Complicaţii
Locale imediate: •deschiderea focarului; •lezarea nervului sciatic popliteu extern; •lezarea arterei poplitee.
Locale tardive: •consolidare vicioasă ; •redoare de genunchi; •pseudoartroză ; • osteite cronice.

4.Osteocondroza coloanei vertebrale.Simptomatologie,diagnostic,principii de tratament .

Osteocondroza coloanei vertebrale- este un proces degenerativ distrofic al discului intervertebral, cu schimbă ri
secundare în corpurile vertebrale şi ţesuturile paravertebrale. Primele semne clinice apar la vâ rsta de 20–30 ani,
Clasificare
Perioada I, -incipientă , se caracterizează prin dislocarea intradiscală a nucleului pulpos .
Perioada II se caracterizează prin apariţia unei instabilită ţi a segmentului vertebral.
Perioada III – leziunea totală a discului intervertebral, cu apariţia herniei discale – dislocarea nucleului pulpos
Perioada IV – dezvoltarea proceselor degenerative în alte elemente ale segmentului vertebral
Tabloul clinic: Evoluţia este lentă, cu acutiză ri cauzate de traumatism vertebral, efort fizic, purtarea greută ţilor
Osteocondroza cervicală - Simptomul dominant este durerea, însoţită de diferite grade de impotenţă funcţională. În
perioada acută putem depista o contractură acută a gâ tului, cu durere pronunţată, care împiedică orice deplasare a
capului. Sindromul algic poate fi însoţit de ameţeli, insomnie, precordiale, stă ri depresive, dereglă ri de deglutiţie
Osteocondroza toracală- disconfort toracic, contracturi musculare limitate şi atrofii ale musculaturii paravertebrale.
La palparea apofizelor spinoase se determică algii locale, care se intensifică la efort axial şi rotaţia corpului. În formele
avansate pot avea loc dereglă ri neurologice, scă derea forţei musculare , dereglă ri tranzitorii ale funcţiei organelor.
Osteocondroza lombară - lombalgii acute şi cronice, cu redoarea musculaturii paravertebrale, sindrom miofascial
secundar, poziţii antalgice, blocaj lombar funcţional, dereglă ri psihosomatice. Sindromul algic se accentuează la efort şi
iradiază în regiunea fesieră sau spina iliacă posteriorinferior. Bolnavul este incapabil să stea pe vâ rful degetelor.
Tratamentul
Metodele conservatoare sunt principale în tratamentul osteocondrozelor. Masuri curative
Tratamentul medicamentos -Antiinflamatoarele nesteroide (AINS) – voltaren, ortofen, ibuprofen, diclofenac.
Preparatele reologice normalizează micro- şi limfocirculaţia (cavinton, eufilină , troxivazin, trontal, pentilin, agapurin,
Terapia de deshidratare (furosemid, lazex, diacarb etc.) este indicată la bolnavii cu prolabare sau extruzie discală ,
Preparatele desensibilizante (taveghil, suprastin, pipolfen) sunt indicate pacienţilor cu instabilitate vertebrală
Metodele de reflexoterapi: acupunctură , fizioterapie , masaj, kinetoterapie, helioterapie, aplicaţii cu parafină şi
Metodele vertebro-neurologice implică imobilizarea coloanei vertebrale cu ajutorul ortezelor
Metodele de tracţie (tracţie uscată şi subacvatică ) contribuie la micşorarea tensiunii intradiscale
Terapia topică se efectuează prin administrarea preparatelor anestezice (novocaină, lidocaină, trimecaină, xilină )
Tratamentul chirurgicalr se folosesc 6 procedee de bază : 1. Intervenţiile de decompresie posterioară .
2. Intervenţiile de decompresie şi stabilizare posterioară. 3. Operaţiile de decompresie şi stabilizare anterioară.
4. Operaţiile plastice la discul intervertebral. 5. Nucleotomia percutanată 6. Operaţii endoscopice

Biletul 6
1.Fracturile . Simptomatologie ,principii de tratament
2.Luxatiile antebratului . Clasificare, simptomatologie, diagnostic,principia de tratament
3.Leziunile capsuloligamentare ale articulatiei genunchiului, leziunile de menisc
4.Coxartroza. Definitie, clasificare, simptomatologie, tratamentul conservator si chirurgical .

1.Fracturile . Simptomatologie ,principii de tratament

Fractură se numeşte dereglarea continuită ţii osului, care survine după o acţiune asupra lui a factorilor traumatizanţi cu
o energie cei depă şeşte rezistenţa.
Simptomele fracturilor se clasifică în două grupe:
• de probabilitate
•durere în focarul fracturii;
•echimoză , uneori tardivă ;
•edemaţierea ţesuturilor sectorului traumatizat;
•dereglarea funcţiei segmentului traumatizat;
•de certitudine (siguranţă):
a) mişcă ri anormale (patologice);
b) crepitaţie osoasă în focarul fracturii;
c) deformarea, dezaxarea, scurtarea anatomică a segmentului;
d) lipsa mişcă rilor active şi pasive, palparea, în unele situaţii, a întreruperii osoase
e) prezenţa fracturilor pe radiogramele segmentului traumatizat, efectuate obligatoriu în 2 incidenţe
Principiile de tratament al fracturilor
1. Tratamentul fracturilor trebuie început chiar la locul traumatizării, prin acordarea corectă a primului ajutor,
a) administrarea analgezicelor (enteral, subcutanat, intramus- cular);
b) imobilizarea traumatizatului pentru transportarea lui la spital – cu mijloace standard (atele Kramer, pneumatice
c) în fracturile deschise, la indicaţie, se efectuează hemostaza cu garou, pansamentul compresiv şi pansamentul aseptic
d) în t. grave, cu decompensarea f. organelor vitale: respiraţie artificială , masaj extern de cord, transportare urgenta
2. Tratamentul fracturilor se organizează pe principiul chirurgiei de urgenţă, principalul scop fiind salvarea vieţii
bolnavului (deşocarea, hemostaza definitivă , refacerea respiraţiei) şi profilaxia complicaţiilor grave ce pot ameninţa
3. În politraumatisme, asistenţa chirurgicală se efectuează pe principiul leziunii dominante
4. Metodele de tratament al fracturilor vor fi alese în funcţie de starea şi vâ rsta pacientului, numă rul fracturilor,
5. Profilaxia complicaţiilor infecţioase în fracturile deschise se face prin: toaleta chirurgicală a focarului, de stabilizare
a fragmentelor, asigurarea concentraţiei optime în focar a pre.antibacteriene, corectareastă rii imunologice
6. Reducerea fragmentelor trebuie asigurate cu anestezie adecvată : a) anestezia focarului; b)regională , generală.
7. Reducerea fragmentelor deplasate, care necesită intervenţie ortopedică sau chirurgicală , trebuie asigurată cu
anestezie adecvată .În tratamentul ortopedic, reducerea fragmentelor se realizează prin mijloace nesâ ngerâ nde:
a) manuală – cu mâ inile, ortopedul reduce segmentul distal la cel proximal,
b) reducerea prin tracţiune transcheletică.
8. Fragmentele reduse se stabilizează prin diverse metode, pâ nă la consolidare
.a. După o reducere ortopedică reuşită , fragmentele se stabilizează prin aplicarea pansamentului ghipsat atele/cirulare
b. După obţinerea reducerii fragmentelor prin tracţiune va continua încă 3–4 săptă mâ ni, până la formarea între
fragmente a calusului osos primar, apoi se efectuează imobilizarea ghipsată , pâ nă la consolidarea definitivă .
c. După reducerea sângerâ ndă a fragmentelor, se efectuează stabilizarea prin utilizarea unor fixatori.-OSTEOSINTEZA
Osteosinteză internă – amplasarea fixatoarelor sub tegumente, cu suturarea completă a plă gii.
Osteosinteză externă – utilizarea aparatelor de fixare externă, reducerea, apoi şi stabilizarea fragmentelor.
9. Utilizarea pe larg a factorilor fizici (gimnastică curativă , tratament balneoclimateric)
10. Concomitent, trebuie tratate şi alte maladii, stă ri patologice, care au fost diagnosticate la traumatizat.

2.Luxatiile antebratului . Clasificare, simptomatologie, diagnostic,principia de tratament.

Clasic se consideră că luxaţia cotului se produce prin că derea pe mâ nă şi antebraţul în hiperextensie.
Clasificarea:
I. Luxaţii convergente, în care scheletul antebrahial ră mâ ne întreg şi se deplasează în bloc faţă de paleta humerală
posterior. Variantele luxaţiilor: cu deplasare posterioară, anterioară, posteriomedială şi posteriolaterală .
A. Luxaţia cu deplasare posterioară- Relieful cotului schimbat, tumefacţia, olecranul proeminent posT., antebraţul se
află în semiflexie (60) şi este susţinut de mâ na în poziţie „de umilinţă ”.Mobilitatea cotului lipseşte este dureroasă .
Tratamentul este cel ortopedic. Toate luxaţiile cotului trebuie reduse de urgenţă şi sub anestezie generală. Bolnavul în
decubit dorsal. Metoda de reducere: chirurgul ţine braţul cu ambele mâ ini asistentul trage de antebraţ, iar chirurgul
apasă pe olecran în anterior. Imobilizarea atelă ghipsata
B. Luxaţia cu deplasare anterioară este însoţită de fractura olecranului, capului radiusului sau coronoidei. Toate
ligamentele sunt rupte şi se pot asocia cu leziuni ale vaselor humerale şi ale nervilor median şi ulnar.
Clinic: antebraţul este în extensie şi, la privire, alongat. Deformaţia este accentuată, nu se palpează Tratamentul este
ortopedic. Sub anestezie generală de scurtă durată . În caz de fractură a olecranului, este indicată reducerea deschisă şi
osteosinteza cu şurub sau hoban.
C. Luxaţiile cu deplasare posteriomedială a oaselor antebraţului sunt incomplete, cu o deformaţie neînsemnată , şi se
pot complica cu leziunea nervului ulnar. Reducerea este ortopedică fă ră dificultă ţi, sub o anestezie generală scurtă
D. Luxaţiile cu deplasare posteriolaterală în urma acţiunii directe a unui mecanism. Clinic se manifestă printr-o
deformaţie în linie transversală , proeminentă înă untrul paletei humerale. Dereglarea funcţională e totală . Tratamentul
este ortopedic, cu imobilizare ghipsată pe 10–12 zile.
II. Luxaţii divergente, în care un os al antebraţului se deplasează într-o parte, iar celă lalt os – în altă parte. Clinic, cotul
este mă rit în volum anteroposterior, mişcă rile sunt imposibile şi dureroase. Reducerea se efectuează sub anestezie
generală, prin manevre inverse deplasă rii. În cazurile ireductibile, este necesară interven- ţia chirurgicală cu plastia
ligamentului inelar. Imobilizarea ghipsată – 3 să ptă mâ ni

3.Leziunile capsuloligamentare ale articulatiei genunchiului, leziunile de menisc .

Articulaţia genunchiului este formată din suprafeţele articulare ale condililor femurali, platoului tibial şi rotulei; ea
este cea mai mare şi mai complexă articulaţie din corpul uman. Stabilitatea componentelor osoase în această articulaţie
este asigurată de capsula articulară întă rită de 6 ligamente:
•ligamentul rotulian plasat anterior;
• ligamentul posterior (ligamentul Winslow);
• ligamentul lateral extern (colateral fibular);
• ligamentul lateral intern (colateral tibial);
•ligamentul încrucişat anterior;
• ligamentul încrucişat posterior.
SImptomatologie
Bolnavii acuză dureri în genunchi, impotenţă funcţională, iar uneori pot resimţi o senzaţie de scăpare a gambei. La
examinare de obicei se constată o poziţie de semiflexie în genunchi, aceasta fiind starea de repaus articular. Articulaţia
este deformată , mă rită în volum din cauza revă rsatului articular.
Clinic constatăm:
1. „Şoc rotulian” – Cu policisul şi mediusul comprimă m concomitent recesurile sinoviale ale articulaţiei, pentru a mă ri
volumul lichidului în spaţiul subpatelar, iar cu indexul apă să m rotula. Balotajul acesteia indică prezenţa revă rsatului
2. Hemartroza articulaţiei genunchiului – se stabileşte prin puncţie
3. Instabilitate medială – se determină în leziuni ale ligamentelor colateral medial şi încrucişat anterior. Verificarea
semn se face cu pacientul în decubit dorsal. Medicul sprijină cu o mâ nă spaţiul popliteu, iar cu cealaltă apucă glezna şi o
forţează în valgus. Mă rirea amplitudinii în valgus faţă de genunchiul să nătos se consideră drept un semn pozitiv
4. Instabilitate laterală – se determină prin tehnica descrisă anterior, forţâ nd însă gamba în varus.
5. Instabilităţi anteroposterioare – se determină prin testul sertarului: bolnavul este plasat în decubit dorsal, cu
genunchii la 90 şi picioarele sub coapsa examinatorului, care trage anterior sau împinge spre posterior gamba.
6. Instabilităţi rotaţionale prin mişcă ri de rotaţie a gambei spre extern şi intern cu genunchiul flectat între 30 şi 80

Leziunile meniscale Sunt cele mai frecvente leziuni ale genunchiului. Sunt cunoscute 5 tipuri de leziuni meniscale:
1) leziunea nedislocată a meniscului – cel mai des situată la nivelul cornului posterior, pe porţiunea avasculară , dar care
se poate extinde şi pe alte suprafeţe ale lui;
2) leziunea dislocată a meniscului (în „toartă de coş”);
3) leziunea în „cioc de papagal” – o combinaţie de două le- ziuni: radială şi longitudinală ;
4) leziunea radială – caracteristică meniscului extern; afectează mai frecvent treimea mijlocie;
5) leziunile orizontale – acompaniază un proces degenerativ şi au drept sediu de preferinţă cornul posterior.
Simptomatologie
Bolnavii se prezintă la medic acuzâ nd dureri la nivelul genunchiului, hidrartroză , senzaţie că se deplasează ceva în
genunchi la anumite mişcă ri, iar uneori pentru blocajul repetat al genunchiului. Examinarea articulaţiei denotă durere
la palparea interliniei articulare pe partea afectată .
Examină ri paraclinice : USG, Artrografia, Rezonanţa magnetică nucleară tinde să înlocuiască
În cazul leziunilor meniscale, indicaţiile radiografiei sunt evidente în cazul în care s-a produs şi o smulgere
osteocartilaginoasă sau câ nd meniscul este calcificat, artroscopia.
Tratament
Este obligatorie efectuarea puncţiilor articulare repetate, cu evacuarea lichidului hemoragic acumulat în urma
traumatismului şi introducerea articulară a anestezicelor; se aplică imobilizarea articulaţiei genunchiului. Ulterior se
efectuează manevrele diagnostice pentru determinarea instabilită ţii articulaţiei.
tratamentul chirurgical: meniscectomia artroscopică, care poate rezolva o largă varietate de leziuni – începâ nd cu
cele ale meniscului şi până la tehnicile complicate de reconstrucţie a ligamentelor. Utilizarea artroscopiei în defavoarea
artrotomiei clasice se datorează traumatismului minim pe care îl provoacă
4.Coxartroza. Definitie, clasificare, simptomatologie, tratamentul conservator si chirurgical .
ARTROZA DEFORMANTĂ A ARTICULAŢIEI ŞOLDULUI (COXARTROZA)- Este o maladie generativ-distrofică a
articulaţiei şoldului, care se caracterizează prin destrucţia cartilajului articular al capului femural şi al acetabulumului,
cauzată de mai mulţi factori.Cauze ale declanşă rii sunt un şir de patologii, iar în multe cazuri, cauza ră mâ ne
necunoscută .
Coxartrozele primare se mai numesc şi idiopatice; cauza lor pot fi unii factori de ordin general sau constituţional, care
pe la vâ rsta de 40 ani şi mai tâ rziu conduc la dereglă ri metabolice ale cartilajului formaţiunilor osoase ce formează
articulaţia şoldului şi apoi la destrucţia lui.
Coxartrozele secundare sunt consecinţele unor patologii, traumatisme locale ale articulaţiei şoldului. Coxartroza
secundară , poate fi consecinţă a proceselor infecţioase-purulente, specifice (tbc), precum şi a artritei reumatoide.
În funcţie de factorii ce pot cauza patologia, forme:
• involutive; • posttraumatice • postinfecţioase • idiopatice.
•displazice; •postosteocondrozice • după patologii vasculare • artroză metabolică toxică

Clinica
1. Durerea la mers este simptomul principal. Ea apare după o distanţă şi impune bolnavul să se oprească . Durerea
dispare în repaus. Mersul este şchiopă tat, urcarea şi coborâ rea scă rilor sunt deosebit de dureroase. „Durerile de start”
sunt pronunţate, iar pe parcursulse micşorează ,. Durerile din regiunea şoldului iradiază în articulaţia genunchiului,
2. Unii bolnavi pot să perceapă uneori, în diferite poziţii sau mişcă ri ale mem. pelvin, cracmente în articulaţia şoldului.
3. Unii bolnavi pot avea episoade de blocaj al articulaţiei, cu înteţirea bruscă a durerilor.
4. Atitudinea vicioasă a şoldului apare mai tâ rziu, datorită contractă rii musculare. Apariţia incongruenţei articulare
agravează durerea, spasmatizarea, contractura musculară . Şoldul se instalează în flexie, adducţie şi rotaţie externă.
5. Limitarea mişcă rilor. Primele semne apar la intenţia bolnavului de a-şi încrucişa genunchii, la imposibilitatea de a se
încă lţa pe partea bolnavă (semnul pantofului Duverney) – el se încalţă de la spate, flectâ nd genunchiul. Flexia coapsei
poate să fie limitată pâ nă la 90 sau chiar şi mai puţin. Abducţia este limitată considerabil şi destul de precoce
6. Hipotrofia coapsei şi a fesei apare mai tâ rziu.
Radiograma pune în evidenţă : pensarea (micşorarea) spaţiului articular, alterarea structurilor osoase ale capului
femural şi ale cotilului, cu deformarea lor, osteofitoza şi deplasarea capului în raport cu cotilul.

Conform clasificării N.S. Kosinskaia manifestă rile radiografice în diferite stadii:

În stadiul I -apare o micşorare moderată a articulaţiei, mici osteofite marginale ale cotilului, mai ales în sprâ nceana
superioară , fapt ce creează impresia de afundare a cotilului. Osteofitoza cefalică se întâ lneşte foarte rar în I stadiu.
În stadiul II al coxartrozei, concomitent cu avansarea sindromului algic şi limitarea mişcă rilor, radiograma se constată
o pensare evidentă a spaţiului articular, creşterea osteofitozei cotiloidiene şi cefalice femurale,
În stadiul III manifestă rile clinice sunt foarte expresive; radiografic, predomină manifestă rile de destrucţie: distanţa
articulară treptat dispare, suprafeţele osoase lipsite de stratul cartilaginos sunt divizate de o interlinie neuniformă ,
subţire. Capul femural şi fosa cotiloidă sunt puternic deformate. Se schimbă şi structura osoasă
Tratamentul
Terapia conservatoare trebuie să se bazeze pe utilizarea preparatelor care vor ameliora microcirculaţia, vor stimula
metabolismul şi regenerarea în cartilajul articular.
1. masajul şi gimnastica curativă , care trebuie efectuate conştient şi pe o lungă durată .
2. Fizioterapia – fonoforeză cu hydrocortizon, electroforeză cu litiu, fototerapie cu raze laser, bă i cu apă ce conţine sulf
3. preparate medicamentoase la etapele iniţiale I–II – contrical (inhibitor al proteazelor): – artreparon (mulcatrun)
–antiinflamatoarele nesteroide (diclofenac, naprosin, piroxi- cam ş.a.); – analgezice (dexalgin ş.a).
4. Despovă rarea articulaţiei prin câ rje, baston, tracţie prin manşon.
Tratamentul chirurgical
Numai tratamentul chirurgical îl poate salva pe bolnav de dureri pe un termen îndelungat. 2 grupe
1. Operaţiile curativ-profilactice – se efectuează pâ nă la dezvoltarea clinică a artrozei sau în stadiul iniţial, când încă se
poate restabili biomecanica articulaţiei în displazia ei, se poate ameliora microcirculaţia, se poate lichida deplasarea
fragmentelor şi restabili axa în consolidarea incorectă a fracturilor:
• osteotomiile extraarticulare de corecţie în displaziile evidente;
• osteotomiile subtrohanteriene de valgizare, varizare, de derotaţie;
• operaţiile de lichidare a hiperpresiunii în articulaţie
• ablaţia din capul femural a ţesutului necrotizat osos
2. Operaţiile curative 2 grupe: paliative şi patogenetice. Scop: reducerea durerilor, majorarea amplitudinii de mişcă ri şi
stoparea procesului degenerativ în articulaţie.
a.Operaţia Voss de detenţă musculară prin secţionarea marelui trohanter, tractului ilios tibial şi a muşchilor adductori.
b. Osteotomia intertrohanteriană , argumentată biomecanic de Pawwels.
c. Osteotomie subtrohanteriană McMurray de varizare, valgizare, detorsie, flexo-extensorie, de medializare, scurtare.
d. Artroplastia şoldului, care constă în înlocuirea articulaţiei bolnave cu o endoproteză totală de şold.
e. Artrodeza articulaţiei şoldului poate fi efectuată la persoanele tinere, adultul tâ nă r.

Bilet 7
1.Plagile.definitie,clasifiacrea,simptomatologia,asistenta medicala.
2.Fracturile capului osului radial. Clasificare,simptomatologie,diagnostic,principia de tratament.
3.Luxatia traumatica posterioara de femur.
4.Afectiunile degenerative ale articulatiilor,Simtomatologie,diagnostic,principia de tratament

1.Plagile.definitie,clasifiacrea,simptomatologia,asistenta medicala.
Leziunile ţesuturilor moi, sau plă gile, cuprind o leziune a integrită ţii pielii, a muşchilor, cu o posibilă lezare a diferitor
structuri anatomice din regiune. Plaga poate afecta unele segmente ale aparatului locomotor, cu complicaţii periculoase

•hemoragii cu dezvoltarea anemiei acute;

• şocul însoţit de dereglarea funcţiei organelor de importanţă vitală ;
•dereglarea alimentă rii sangvine a segmentului distal
• dezvoltarea infecţiei în plagă , în ţesuturile şi organele adiacente.
Simptome: Clinic, plaga se prezintă prin simptome locale (durerea, hemoragia, defecte ale ţes. moi, corpi stră ini).
Clasificarea plăgilor
În funcţie de caracterul lezării ţesuturilor moi:
Plăgile prin înţepare sunt provocate de obiecte foarte ascuţite. Simptomatica să racă a plă gii poate conduce la erori
Pericolul plă gilor prin înţepare constă ca odată cu factorul vulnerabil, în adâ ncimea ţesuturilor şi cavită ţilor nimeresc şi
microorganisme creâ nd condiţii favorabile pentru dezvoltarea complicaţiilor septice
Plăgile prin tăiere sunt cauzate de obiecte ascuţite şi se caracterizează printr-un numă r redus de distrugeri ale
ţesutului. Ţesuturile adiacente nu sunt lezate. Plaga permite inspectarea structurilor anatomice lezate şi creează
condiţii favorabile pentru eliminarea secreţiei.
Plăgile prin contuzie se caracterizează printr-o cantitate mare de ţesuturi zdrobite, contuzionate, îmbibate cu sâ nge.
Vasele sangvine se trombează , conduce la formarea condiţiilor de dezvoltare a proceselor purulente şi necrotice.
Plăgile prin muşcare nu sunt atâ t de grave şi imense dar sunt periculoase prin contaminarea gravă cu microbi
virulenţi din cavitatea bucală a animalului. Aceste aspecte conduc la dezvoltarea infecţiei acute în plagă şi ţesuturile.
Plăgile produse prin armă de foc se deosebesc esenţial de toate celelalte prin: caracterul obiectului vulnerabil
structura si morfologia ră nii. 3 zone: Zona canalului propriu-zis , Z.necrozei primare, Zona comoţiei moleculare
Clasificarea în funcţie de profunzimea rănii:
1) superficiale, situate deasupra fasciilor de înveliş;
2) profunde:
a) la nivelul membrelor:  ră ni profunde ale ţesuturilor moi , prin lezarea oaselor: fracturi deschise;  ră ni penetrante
b) la nivelul cavită ţilor naturale (craniană , pleurală , peritoneală );  ră ni nepenetrante;  ră ni penetrante simple sau
Clasificarea în funcţie de cât timp a trecut de la accident:
a) ră ni recente, fă ră semne evidente de infectare;
b) ră ni vechi, cu semne clinice de declanşare a procesului septic.
Asistenţa medicală acordată bolnavilor cu plă gi are drept scop profilaxia complicaţiilor septice, de hemoragie şi altele.
Prima asistenţă medicală şi-o acordă persoana traumatizată . În funcţie de gradul de implicare a ţesuturilor, acest ajutor
• aplicarea pansamentului aseptic ;
•efectuarea hemostazei prin diferite procedee, în funcţie de valoarea ei: pansamentul aseptic, dar şi compresiv
• aplicarea garoului standard sau improvizat cu respectarea anumitor reguli;
• administrarea analgezicelor, enteral sau parenteral, în func- ţie de etapă şi aprovizionarea ei;

2.Fracturile capului osului radial.Clasificare,simptomatologie,diagnostic,principia de tratament.

Aceste fracturi apar mai des prin că dere pe pumn şi cu cotul flexat. Ele sunt întotdeauna intraarticulare.
Clinic apare durere vie la presiune pe capul radial, durerile la supinaţie seintensifică, mişcă rile de rotaţie a antebraţului
se reduc, cu pă strarea flexiei şi extensiei.
Clasificarea Masson (1954) a fracturilor capului osului radial:
tipul I – fracturi marginale fă ră deplasare;
tipul II – fracturi cu deplasare mai mare de 2 mm;
tipul III – fracturi polifragmentare ale întregului cap radial.
Tratamentul ortopedic se aplică în fracturile fă ră deplasare, cu o imobilizare de 14–21 zile. La adult, fracturile
cominutive sau cu dislocare evidentă pot fi osteosintezate (sau se recurge la rezecarea capului osului radial şi se
stabileşte o funcţie precoce postoperatorie În tratamentul chirurgical se practică endoprotezarea capului osului radial
cu proteză de silicon tip Swanson, Movşovici-Gavriuşenko.
3.Luxatia traumatica posterioara de femur.Clasificare,simptomatologie,diagnostic, tratament.
Articulaţia coxofemurală posedă o formă sferică şi are un volum de mişcă ri în trei planuri diferite: flexie-extensie,
abducţie- adducţie şi rotatorii interne-externe. cauză traumatisme de mare energie, cum ar fi cele rutiere. Astfel se
explică incidenţa sporită a luxaţiilor şoldului la categoriile de vâ rstă între 20–45 ani, preponderent la bă rbaţi cu 76%.
Clasificare
1. Luxaţii posterioare: • înaltă (iliacă ) – capul femural ascende înapoia cotilului în fosa iliacă externă ;
• joasă (ischiadică ) – capul femural vine în contact cu spina ischiadică
Simptomatologie
Semne probabile: dureri vii şi impotenţă funcţională totală.
Semne de certitudine: atitudine vicioasă a membrului. În luxaţia posterioară înaltă capul femurului se deplasează în
fosa iliacă externă , provocâ nd o scurtare a membrului cu cca 6–7 cm pe contul deplasă rii lui proximale. Alunecarea
capului înapoia crestei iliace plasează membrul într-o rotaţie internă, adducţie şi o uşoară flexie.
În luxaţia posterioară joasă membrul este în flexie, rotaţie internă şi adducţie. Genunchiul atinge coapsa opusă. Capul
femural se palpează deasupra ischionului, iar scurtarea atinge 3–4 cm/
Tratamentul
Constă în reducerea de urgenţă a luxaţiei sub anestezie generală. Dacă luxaţia nu poate fi redusă sub anestezie generală,
în- seamnă că în calea capului femural există un obstacol şi este nece- sară reducerea lui sâ ngerâ ndă . În cazul
fracturilor-luxaţii, după reducerea luxaţiei se va interveni chirurgical, dacă fragmentele osoase vor ră mâ ne deplasate.
Operaţia, în acest caz, are drept scop reducerea fragmentelor şi osteosinteza lor,

4.Afectiunile degenerative ale articulatiilor,Simtomatologie,diagnostic,principia de tratament.

Osteoartrita (osteoartroză degenerativă, boala artrozică ) este o boală cronică, avâ nd ca substrat afectarea
degenerativă a cartilajului, sinovita proliferativă , persistentă , cu schimbă ri secundare ale epifizelor osoase în formă de
osteofite marginale şi scleroză subcondrală .
Clinic:
Subiectiv, simptomele artrozelor sunt reprezentate, în princi- pal, de durerea şi rigiditatea postimobilizatoare.
Obiectiv, artroza se manifestă prin limitarea mişcă rilor articulare, deformă ri articulare şi, eventual, semne directe sau
indirecte de vizare cartilaginoasă sau sinovial
DUREREA constituie, în general, semnul cel mai precoce şi mai important în artroza unei articulaţii . Dureri mecanice,
de repaus, nocturna,
Deformaţiile articulare- Nodozită ţi, Dezaxă ri- deformită ţi ale capetelor articulare sunt dezaxă rile segmentelor
scheletale, Zgomote articulare legate de mobilizare

CLASIFICAREA OSTEOARTRITELOR
a.Primare: – spondiloză , spondiloartroză ; osteoartroză intervertebrală ; osteo. endemică ; hiperostoză idiopatică.
b.Secundară.
Artrozele primare (idiopatice) se localizează la:
– mâ nă : nodulii Heberden şi Bouchard;
– picior: halux rigidus, artroza primei articulaţii metatarsofalangiene;
– genunchi: gonartroză , sindromul femuro-patelar ;
– şold: concentrică sau centrală ;
– coloana vertebrală : spondiloză , hiperostoză scheletală idiopatică .
Artrozele erozive: caracterizate prin distrucţie cartilaginoasă difuză cu eroziuni osoase şi sinovite.
Mono-, oligo-, poliosteartroză
Forma nodulară , forma anodulară
Artrozele secundare. În formele secundare este evident rolul condiţiilor şi stă rilor morbide care au favorizat iniţierea
procesului degenerativ.

Clasificarea clinico-radiografică
Lawrense (1957), Lequensne au clasificat artrozele primare în patru grade, în funcţie de severitatea afectă rii articulare.
Gradul 1 (probabil): distrucţie superficială a cartilajului, cu zone de cartilaj normal, mici eroziuni superficiale.
Gradul 2 (minim): leziuni mai extinse ale cartilajului, dar sunt prezente şi zone de cartilaj normal; este prezentă hiper-
plazia marginală .
Gradul 3 (mediu): pierderea totală a cartilajului în una sau mai multe zone portante, cu expunerea osului subcondral
Gradul 4 (pronunţat): pierderea completă a cartilajului din suprafeţele articulare

TRATAMENTUL ARTROZELOR
1. Tratamentul medicamentos: condroprotector, analgezic şi antiinflamator.
2. Tratamentul fizioterapeutic Scopurile terapiei fizice în tratamentul artrozei sunt: reducerea durerii; prevenirea
sau reducerea contracturii musculare; îmbună tă ţirea funcţiei articulare.
3. Tratamentul ortopedic şi chirurgical Multe probleme în artroze pot fi rezolvate prin acţiuni de natură ortopedică .
•nesâ ngerâ nde (orteze) -Procedeele ortopedice nesâ ngerâ nde (orteze) se bazează pe utilizarea aparatelor, care au ca
scop punerea în repaus (protejarea, corijarea sau susţinerea) a articulaţiei afectate.
•sâ ngerâ nde (intervenţiile chirurgicale)- preventive si curative
Intervenţiile preventive se practică în fazele iniţiale ale artro- zei, în scopul elimină rii eventualelor condiţii patologice
Intervenţiile curative sunt solicitate, de regulă , în formele avansate şi grave de artroză

Bilet nr.8
1.Procesele.pseudotumorale ale oaselor.Clasificarea.Simptomatica.Diagnostic.Principii de tratament.
2. fracturile paletei humerale.
3fracturile oaselor metatarsiene.
4. socul traumatic. Clasificare si manifestari

1.Procesele.pseudotumorale ale oaselor.Clasificarea.Simptomatica.Diagnostic.Principii de tratament.

Formatiune patologica, de obicei rezultatui unui proces inflama-tor sau al acumularii de lichid la nivelul unui tesut
Clasificarea proceselor pseudotumorale:
1) Chistul osos anevrismal;
2) chistul osos simplu;
3) displazia fibroasă ;
4) displazia osteofibroasă ;
5) histiocitoza cu celule Langerhans;
6) boala Chester-Erdheim;
7) hamartomul cutiei toracice.

Chistul osos solitar

Este o formaţiune pseudotumorală benignă. Atacă frecvent copiii în vâ rstă de 5-15 ani. Sediul de elecţie este metafiza
proximală a humerusului. Cartilajul de conjugare ră mâ ne intact. Procesul de distrucţie evoluează spre diafiză şi în
diametru. Durerile apar tâ rziu. Fractura patologică este unica manifestare clinică. Conţinutul chistului este un lichid
gelatinos . Vindecarea spontană a chistului osos solitar este confirmată în 15% . Intervenţia chirurgicală se indică în
cazurile ce continuă să avanseze: rezecţie marginală sau parietală intracavitară cu aloplastie osoasă a defectului.
Displazia fibroasă.
Este o afecţiune tumorală benignă depistată mai frecvent la persoane tinere. Atacă femurul, tibia, humerusul, peroneul,
coastele şi se manifestă printr-o invazie a osului cu ţesut fibros, în componenţa că ruia se evidenţiază elemente osoase,
cartilaginoase, pseudochistice. Se identifică sub trei forme: monostotică, poliostotică , Sindromul Al-bright . Pe parcursul
evoluţiei bolii apar fracturi patologice, diformită ţi;. Radiologie se constată subţierea regiunii corticale a osului afectat,
lă rgirea lui în diametru, formaţiuni pseudochistice cu aspect multilocular. Tratamentul este chirurgical - extirparea
radicală prin rezecţie a focarului patologic cu aloplastie osoasă a defectului restant.
Discondroplazia (boala Ollicr) este un proces pseudotumoral, se manifestă printr-o anomalie de dezvoltare a
scheletului, câ nd ţesutul cartila-ginos nu se osifică normal. Aceste focare cartilaginoase în os pot provoacă diformită ţi,
conducâ nd chiar la malignizare. Tratamentul este ortopedic şi, dacă e necesar, include intervenţie chirurgicală -
cxtiiparca nodurilor cartilaginoase din osul atacat şi substituirea defectului restant cu grefe osoase alogene.
Miozita osificantă.
Osifică rile şi calcifică rile heterotopice au deseori origine posttraumatic. t. Sediul de elecţie al procesului patologic devin
ţesuturile moi, zonele paraosoasă şi paraarticulară . Se manifestă prin dureri, tumefacţie, limitarea funcţiei extremită ţii
vizate, redoare în articulaţia respectivă

2. fracturile paletei humerale.

Fracturile supracondiliene ale humerusului. Se intilnesc mai frecvent la copii. Sunt fracture metafizare. Deplasarea
fragmentelor poate fi: in flexie, in extensie, medial, lateral.
Fracturile prin extensie: plica cotului este adincita, echimoza liniara, olecranul este deplasat si proeminet posterior.
Cotul tumefiat,bratul este scurtat. Raportul dintre reperele osease nu se modifica. In deplasarile mediale sau laterale ale
fragmentului distal se produc leziuni sau compresiuni de nervi si vase sanguine.
Tratamentul este orthopedic in fr fara deplasare cu imobilizare in atela ghipsata brat-atenbrat-mina, pe 4-5 sapt. In
fr. cu deplasare reducerea sub anestezie generala, bolnavul culcat pe masa cu mina in abductee. Un asistent fixeaza
bratul, iar alt asistent apuca bratul si il trage in extensie. Antebr. flectat la 60 g. se imobilizeaza in bandaj ghipsat 4-5s.
Fracturile supracondiliene in flexie: deplasarea fragmentului distal este in anterior, manipulatiile sunt inverse celor
in extensie. Dupa reducere se sefectuieaza osteosinteza cu placa, brose, hobane.
Fracturile supraintercodiliene cu deplasarea frag in T, V,Y: mecanismul fr este direct. Tumefierea art cotului,
echimoze, hemartroza, impotenta functionala. Trata. Imobilizare ghipsata (fara deplasare) si a celor cu deplasare trat
chirurgical cu reducerea si osteosinteza cu placa premulata sau suruburi si hobane.
Fracturile condilului si trohleei humerale: indirect, orin cadere cu antebratul in flexie si pronatie. Sunt urmatoarele
forme: fr condiliene fara deplasare, fr a cotilului si trohleei cu deplasare dar fara rasucire a fra, fr ale condilului si
trohleei cu rasucire si deplasare in diferite directii. Simpt: antebratul flectat in art cotului, hemartroza, contururi sterse,
miscari dureroase si limitate. Trat: fr fara deplasare imobilizare pe 3-4 sapt, sau reducerea deschisa si osteosinteza cu
suruburi, placi hobane, apparat Ilizarov.
3. Fracturile oaselor metatarsiene.
Fracturile metatarsienelor sunt destul de frecvente și pot fi urmate de sechele importante dacă nu sunt tratate
corespunză tor. Din punct de vedere anatomic metatarsienele se pot imparti in 3 grupe: metatarsianul I si V din cauza
localizarii si functiilor pe care le au, si metatarsienele II, III, IV (metatarsiene centrale), iar fracturile au particularitati
asociate metatarsianului traumatizat.
Fracturile metatarsului V
Fracturile de baza de metatars se impart in 3 zone:
Zona 1: sunt fracturi avulsie, produse prin rotatie interna intensa a piciorului cu greutatea lasata pe metatarsul lateral,
Zona 2: sunt fracturile Jones la nivelul jonctiunii metafizo-diafizare. Mecanismul cel mai frecvent este tensiune pe
marginea laterala a bazei metatarsianului.
Zona 3: fracturile diafizei proximale. Acestea sunt de obicei fracturi de stres si mai rare

Mecanism de producere
Fractura metatarsienelor apare atunci cand unul din aceste oase lungi este rupt. Acest lucru poate aparea din cauza
unei accidentari, din cauza stresului repetat (fractura de stres), a unor traumatisme, prin caderea unui obiect greu pe
picior sau prin torsiunea piciorului.
Simptome
Printre simptomele asociate fracturii de metatarsian:
– dureri in loc fix;
– formarea edem la baza (in unele cazuri umflarea se poate raspandi la partea din spate a piciorului);
– deformarea caracteristică a piciorului;
– echimoza (hematom subcutanat), umflare și cianoza a degetului ră nit;
– crepitatii osoase (zgomote osoase)
Diagnosticul este pus in baza:
– semnelor clinice de certitudine și probabilitate ale fracturilor
– semnul Verneuil (împingerea MTS spre bază provoacă durere)
– fracturile de stres sunt oligosimptomatice
– radiografiilor standard
Tratament
Fracturile metatarsului I
Tratamentul acestor fracturi poate fi ortopedic in cazul fracturilor stabile. Acesta consta in aparat gipsat gambieropodal
4-6 saptamani cu sprijin partial. Tratamentul chirurgical este indicat in cazul fracturilor instabile. Acestea se pot fixa cu
suruburi sau in cazul fracturilor transverse sau cominutive se pot folosi placute cu suruburi.
Fracturile metatarsienelor II-IV
accentul se pune pe pozitia finala a capului metatarsian. Cel mai des folosit criteriu in acest caz este ca orice deviatie
dorso-plantara mai mare de 100 si orice translatie mai mare de 3-4 mm trebuie corectate. Majoritatea fracturilor
metatarsiene pot fi tratate ortopedic cu aparat gipsat gambieropodal cu mers cu sprijin partial. Tratamentul chirurgical
consta in fixarea interna cu brose Kirschner sau placute cu suruburi in cazul fracturilor transverse sau cominutive.

4. socul traumatic. Clasificare, frecventa si manif clinice:

Socul- o reactie generala a organismului la leziunea mecanica grava , manifestata prin dereglarea organelor functiilor
vitale: SN, circulator, respirator, endocrin, cu dereglarea metabolismului, ca factori initiatori fiind trauma si hemoragia.
Factori predispozanti – supraincalzirea sau supraracirea organismului, surmenaj fizic , foame, hipovitaminoza,
iradiatia, imobilizarea insuficienta in fracturi, transportare indelungata, trauma suplimentara ( inclusiv operatia )
Treptat s/renalele se epuizeaza, in tesuturile periferice lipsite de circulatie se dezvolta hipoxie, acidoza, se acumuleaza
produse toxice ( histamina, serotonina, acid lactic ) atonia venulelor, arteriolelor, precapilarelor decentralizarea
circulatiei scade volumul de singe circulant hipotensiune.
Clinic
-Faza erectila-euforie, hiperdinamie, bolnavii nu pierd cunostinta, dar nu se orienteaza in spatiu.Tegumentele- palide,
reci, umede,; pupilele moderta dilatate, TA- norma/crescuta, respiratia, pulsul- accelerat
Faza torpida- deprimarea functiilor vitale ale organismului, depresie cu pastrarea cunostintei, paliditatea
tegumentelor, hipotrnsiune, scade temperatura corpului,
Soc primar- imediat / primele 2 h dupa trauma
Soc secundar- dupa 4- 24 h.
Clasificarea ( faza torpida )
Usor- TA sistolica- 90-100, Ps-100 , resp.-18-20
Mediu- TA sistolica-80- 90 , Ps-110-120 , resp. 22-28, paliditate
Grav- TA sistolica-75-60 , Ps-> 130 , resp.30-36 superficiala , paliditate, cianoza
Foarte gravTA nu se determina, puls filiform , pe artera carotida, respiratie aritmica , pierderea cunostintei.
Bilet nr.9
1.Luxatiile claviculei. Clasificare,simptomatologie. diag, tratament,
2. Fracturile diafizare de femur. Simptomatica. Diagnostic. Principii de tratament.
3. fracturile rotulei.
4. consecintele poliomielitei

1.Luxatiile claviculei. Clasificare,simptomatologie. diag, tratament,

Mecanismul de producere este că derea pe umă r sau cu braţul în abducţie, cu o contracţie violentă a muşchiului
trapez. În urma acestei forţe, se produce lezarea ligamentelor acromioclavicular. Luxatia sternoclaviculara si
acromioclaviculara
Simptome
-Durere spontană la apă sarea pe claviculă sau la micşorarea braţului
-apariţia deformaţiei în „trepte de scară ”, cu punerea în evidenţă a semnului „clapă de pian”,
- Bolnavul se prezintă la medic într-o „poză de umilinţă
Clasificarea luxaţiilor acromioclaviculare după Rokcwood include 6 tipuri de deplasare a
Tipul I – entorsă de gr. I–II în articulaţia acromioclaviculară cu edem local, dureri la palpare şi mobilitate în articulaţie,
lezarea parţială a ligamentelor acromioclaviculare (
Tipul II – ruperea ligamentelor acromioclaviculare; clinic se prezintă prin tumefacţie, dureri locale intense, o uşoară
ascensiune a claviculei, funcţia articulaţiei umă rului este dereglată
Tipul III – ruperea ligamentelor acromioclaviculare, coraco- claviculare şi a punctului de inserţie al m. deltoid, cu
deplasarea claviculei în cranial cu 25–100%. Clinic: „poză de umilinţă”, deformaţia umă rului în „trepte de scară ”;
Tipul IV – lezarea aceloraşi structuri anatomice, însă capul claviculei se deplasează posterior şi cranial cu 100–200%
prin acţiunea m. trapez, care nu este rupt în locul de inserţie
Tipul V – lezarea ligamentelor acromioclaviculare, coracoclaviculare şi a punctului de inserţie la claviculă al muşchilor
deltoid şi trapez. În acest caz, clavicula se deplasează cranial cu 200– 300%.
Tipul VI – o leziune foarte rară . În acest traumatism, clavicula se deplasează sub procesul acromial şi după tendoanele
muşchilor biceps şi coracobrahial.
Tratamentul ortopedic
-este acceptabil în leziunile de tipurile I şi II, când ligamentele coracoclaviculare sunt intact
-urgenţa-infiltrare periartic cu novocain 2%-10ml.+bandaj Desault.
Tratamentul chirurgical este indicat în luxaţiile de tipurile III, IV, V, VI, care necesită o recuperare integrală şi câ t mai
precoce a funcţiei. Se folosesc metodele de artrosinteză cu broşe Kirshner, artrosinteză cu hoba
Lux.sternoclaviculară:(rar)
Mecanism: direct-lovitura puternică în manubriul sternal sau în extremitatea sternală a claviculei.
Simptome:Durere acută ,continuă +deformitate în reg.sternoclaviculară .P/u lux.retrosternală -mai evidentă este
deformarea stern, extremitatea claviculei fiind pră buşită , prin palpare se apreciază numai marginea sternului.
Ele pot fi anterioare sau posterioare, superioare sau suprasternale, posterioare sau retrosternale
Tratament:urgenţa:suprimarea durerii+imobilizare provizorie+internare
Tratamentul este chirurgical şi presupune restabilirea anatomică a articulaţiei prin artrosinteza cu broşe şi sutură
:reducerea lux.prin procedeu Marxer(inlă turarea discului strivit şi ră mă şiţele rupturii capsulare+fixarealuxaţiei reduse
cu 2 broşe+plastia capsulei). Imobilizare cu atela ghips pe pernuţa triunghiulară -3sapt.+trat
fizioterap+funcţional.Restabilirea cap.de muncă în 4-6săpt

2. Fracturile diafizare de femur. Simptomatica. Diagnostic. Principii de tratament.

Diafiza femurală începe la 5 cm distal de micul trohanter şi se termină deasupra condililor femurali. Aceasta regiune
cuprinde fracturi care se extind pe ambele trohantere şi distal pe diafiză , necesitâ nd fixare în două planuri.
Mecanismul de producere este direct.
Clasificarea Mü ller. În funcţie de gradul de stabilitate ori instabilitate-3 tipuri
Tipul I: fractură tansversală .
Tipul II: a) fractură oblică sau spiroidală , cu fragment intermediar ,,aripă de fluture” lateral/b)medial
Tipul III: a) fracturi cu cominuţie minoră / b) majora .
Simptomatologie
Semne probabile:
1) durere spontană şi la palpare;
2) impotenţă funcţională totală prin imposibilitatea transmiterii mişcă rilor distal de locul fracturat.
Semne de certitudine:
1) deformare marcată a coapsei cu rotaţie externă a segmentului distal;
2) scurtarea membrului inferior; 3
) crepitaţii osoase;
4) mobilitate patologică . Radiografia în 2 proiecţii va preciza diagnosticul în detalii.
Tratamentul
La locul accidentului se recomandă o imobilizare urgentă , analgezice. În cazul unei fracturi deschise – hemostază
provizorie şi un pansament aseptic, transportarea la ortoped. Imobilizarea şi transportarea necesită o atitudine grijulie,
pentru a evita perforarea secundară a ţesuturilor moi cu fragmente osoase şi lezarea vaselor şi nervilor.
În staţionar: tracţiune scheletică continuă , blocada locului fracturii, analgezice, profilaxia şocului traumatic şi a emboliei
gră soase, antibiotice.
Tratamentul de bază este cel chirurgical – reducerea fragmentelor şi osteosinteza lor în poziţie redusă .
 placă -lamă cu unghi de 130 – pentru fracturile diafizare proximale;
 cuiele centromedulare blocate);
 plă ci metalice cu şuruburi tip AO , tije elastice Ender.
Tratamentul conservator, ce cuprinde reducerea închisă şi imobilizarea ghipsată, tracţiunea scheletică continuă
Complicaţii- locale imediate: -deschiderea focarului fracturii; vasculo-nervoase; şoc traumatic; embolie gră soasă ;
interpunerea pă rţilor moi între fragmente;.
Locale tardive: consolidare vicioasă ; pseudoartroză ; osteite cronice.

3. fracturile rotulei.
Rotula este cel mai mare os sesamoid din corpul uman şi cel mai expus traumatismelor. Fiind componenta aparatului
extensor al gambei, fracturarea ei conduce, la dereglarea funcţională, marcată de lipsa extensiei active a gambei.
Funcţiile de bază ale patelei: sporeşte avantajul mecanic al tendonului cvadricepsului; ajută nutriţia cartilajului
articular al femurului; asigură protecţia condililor femurului.
Mecanismul de producere se declanşează direct prin că dere pe genunchi, traumatism direct cu obiecte dure.
Traumatismul indirect se produce mai rar – la sportivi, printr- o flexie forţată gamba
Clasificarea fracturilor rotulei după planul fracturii:
 transversală ;
 verticală ;
 cominutivă (stelată );
 polară (inferioară sau superioară ). Fracturi cu deplasare şi fracturi fă ră deplasare.
Simptomatologie
Semne probabile: durere, tumefiere, limitarea mişcă rilor active de extensie a gambei, echimoză .
Semne certe: fragmente fracturate, depresiune interfragmentară , crepitaţii osoase, mobilitate patologică în focar,
hemartroză marcantă .
Tratamentul
La locul accidentului se face imobilizare, se administrează analgezice, apoi se transportă la ortoped.
În staţionar: în fracturile fă ră deplasare se efectuează puncţia articulaţiei prin evacuarea sâ ngelui, anestezie
intraarticulară , bandaj ghipsat iniţial în formă de atelă, iar după o perioadă de calmare a procesului inflamator şi
cedarea edemului, se pune bandaj ghipsat circular.
Mijloace de osteosinteză în fractura patelei:
– broşe cu hoban din fir metalic (procedeul Mü ller)
– înlă turarea polului inferior al patelei cu restabilirea aparatului extensor
Complicaţii: redori articulare, artroză deformantă , osteite

4. Consecintele poliomielitei.
Membrul inferior poliomielitic: Deformare in flexie, abductie si rotatie externa a membrului (retractia tensorului
fasciei lata si datorita greutatii membrului)
Genu valgum si genu flexum – prin cresterea osoasa si retractia tensorului; tractul iliotibial actioneaza ca o coarda –
abductie si flexie a tibiei
Rotatia externa a tibiei cu/fara subluxatia genunchiului – RE este accentuata de retractia capatului scurt al bicepsului
Torsiunea externa a femurului – cand retractia in F si ABD a coapsei dureaza de mult – anteversia femurala este mult
accentuata/ luxatia soldului
Inclinarea bazinului – datorita F si Abd coapsei
Accentuare lordozei lombare – retractia in F bilaterala a soldului impinge partea superioara a bazinului inainte
Soldul balant – atrofia marcata a musculaturii din jurul articulatiei – luxatii sau subluxatii ale capului femoral
Genunchiul poliomielitic: Dezechilibru muscular
Genu flexum – in paraliziile de cvadriceps cand ischiogambierii sunt normali sau partial afectati
Genu valgum – prin retractia bicepsului si a tensorului fasciei lata
Piciorul equinus: Produs prin paralizia si retractia tricepsului sural
La copii mici – ghete ortopedice cu redresarea echinului
Dupa 8 ani - transplantarea musculara a gambierului posterior
Dupa 10-12 ani – dubla artrodeza stabilizatoare
Piciorul valgus echin si plat valgus: Produs prin paralizia gambierilor si a supinatorilor piciorului
Paralizia gambierul posterior – picior plat valgus
Paralizia gambierul anterior – picior valgus echin

BILETUL Nr 10
1.Fracturile deschise .Clasificarea , ajutorul de urgenta ,simtomatologia ,diagnaosticul, priciipiile de tratament
2 Fracturile –luxatii de antebrat , clasificarea , simtomologia , diagnostic , princiipii de tratament
3 Fracturile de astragal .Clasificarea ,simtomatologia ,diagnostic , principia de tratament
4.Tumorile osoase .Clasificarea ,simtomatologia,diagnostic ,principia de tratament

1.Fracturile deschise .Clasificarea , ajutorul de urgenta ,simtomatologia ,diagnaosticul, priciipiile de

tratament
Fractura reprezintă întreruperea continuită ții unui os, avâ nd drept cauze un traumatism sau suprasolicitarea osului
respectiv. Descriem o fractură ca fiind deschisă atunci câ nd focarul de fractură comunică prin intermediul unei plă gi cu
exteriorul, existâ nd evidente leziuni ale țesuturilor moi și ale pielii. Fractura deschisă este considerată o urgență
chirurgicală ca urmare a riscului crescut de infecție
Clasificarea Gustillo este cea mai utilizată și ia în considerare energia cu care s-a produs fractura, leziunea țesuturilor
moi și gradul de contaminare al plă gii:
Tip I – plagă curată, mai mică de 1 cm
Tip II - plagă mai mare de 1 cm, fara leziuni de strivire
Tip III – plagă mai mare de 10 cm, extinsă , incluzâ nd de asemenea și fracturile care necesită reparare vasculară sau a
trecut mai mult de 8 ore pâ nă la începerea unui tratament adecvat
      III A – plaga este largă , cu lezarea pă rților moi, însă acestea acoperă osul fracturat
      III B – pierdere de pă rți moi, de piele, mușchi, ceea ce necesită intervenții chirurgicale de refacere; se adaugă un grad
ridicat de contaminare al plă gii
      III C – lezarea axului arterial principal, cu necesitarea intervenției de refacere a acestuia în urgență (3, 4)
Mecanisme de producere
Fracturile deschise se pot produce prin două mecanisme:
 sunt determinate de o forță cu energie mare (plagă prin împușcare, accidente rutiere), asociind adesea
traumatisme multiple;
 sunt determinate de o forță cu energie mică (prin că dere).
Semnele și simptomele asociate fracturilor sunt:
 durere vie locală, exacerbată de mobilizare;
 edem și tumefiere locală ;
 echimoză ; deformarea regiunii;
 mobilitate osoasă afectată determinând impotență funcțională ;
 osul comunică printr-o plagă deschisă cu exteriorul.
Primul ajutor în cazul unei fracturi deschise constă în următorii pași:
●stoparea pe câ t posibil a sâ ngeră rilor, prin aplicarea presiunii la nivelul plă gii; bandaj steril de o parte și alta a leziunii;
●imobilizarea membrului afectat cu o atelă gipsată sau una improvizată ; este important să se evite orice mișcare care
nu este necesară , transportul să se realizeze cu grijă
●este posibil ca pacientul să fi pierdut o cantitate mare de sâ nge, astfel încâ t trebuie monitorizat (monitorizarea
pulsului, respirației), existând riscul de a dezvolta șoc hipovolemic;
●orice fractură deschisă este considerată o urgență medicală, astfel încât este important să solicitați serviciul de
ambulanță .
Tratament:
Principiile unui tratament eficient includ: utilizarea antibioterapiei și a metodelor eficiente de administrare a acesteia,
timpul scurt până la intervenția chirurgicală , cură țarea corespunză toare a plă gii, tratament antitetanic, antialgice,
anticoagulante. Urmă torii pași constau în irigarea, toaleta chirurgicală și debridarea țesuturilor neviabile, urmate
de stabilizarea focarului de fractură . 

2 Fracturile –luxatii de antebrat , clasificarea , simtomologia , diagnostic , princiipii de tratament

1) fractură -luxaţie Monteggia-Stă nciulescu;
2) fractură -luxaţie Galleazzi
Fractura-luxaţie Monteggia-Stănciulescu
Este o traumă a antebraţului proximal, compusă din fractura treimii proximale-medii a diafizei cubitale, asociată cu
luxaţia capului radiusului .Prezintă două forme: cu luxaţie anterioară şi cu luxaţie posterioară a capului radiusului.
Prima formă se întâ lneşte mai frecvent.
Mecanismul de producere poate fi: lovirea suprafeţei cubitale a antebraţului proximal-mediu de (cu) un corp dur sau
că derea cu antebraţul pe o margine ascuţită .
Diagnosticul clinic: deformaţie prin angulaţie a diafizei cubitale în treimea proximală şi luxaţie anterioară sau
posterioară a capului radial, deformarea cotului în sens anteroposterior. Apare durere la palpare, limitarea evidentă a
funcţiei pronosuprinatorii. Examenul radiografic este obligatoriu şi eficace pentru confirmarea diagnosticului
Tratamentul ortopedic este indicat în fracturile-luxaţii reducti- bile şi stabile, cu o ulterioară aplicare a aparatului
ghipsat pe un termen de 1,5 luni.
Tratamentul chirurgical include: reducerea fracturii cubitusului şi osteosinteza cu placă cu şurub, tijă centromedulară
şi aparat extern. Capul osului radial redus în articulaţie se fixează prin artrosinteza cu broşe Kirshner
Fractura-luxaţie Galleazzi Reprezintă fractura diafizei distale a osului radial cu luxaţia capului cubital
Clinica este asemă nă toare cu cea a leziunii Monteggia-Stă nciulescu, dar inversată – examinare radiografică a treimii
distale de antebraţ şi articulaţiei pumnului
Tratamentul ortopedic este dificil. Mai accesibil şi mai eficient este cel chirurgical – reducerea deschisă a fragmentelor
osului radial şi osteosinteza cu placă cu şuruburi, iar capul cubitusului redus – cu broşă prin metafiza radiusului.
Imobilizarea ghipsată durează 1,5 luni, cu continuarea tratamentului fizioterapeutic.

3 Fracturile de astragal .Clasificarea ,simtomatologia ,diagnostic , principia de tratament

Astragalul este unul din oasele importante ale piciorului. Formâ nd o balama anteroposterioară cu tibia, permite un
volum de 281 mişcă ri ale piciorului, încâ t să menţină împreună cu alte articulaţii o dinamizare corectă a mersului.
Mecanismul de producere
Compresiune în că dere de la înă lţime cu osul cuprins între calcaneu şi epifiza distală a tibiei
Clasificare: În funcţie de regiunea fracturată:
 fracturile capului talusului;
 fracturile colului talusului;
 fracturile procesului posterior al talusului;
 fracturile corpului talusului;
 fracturi-luxaţii.
Simtomatologia: dureri la nivelul fracturii în caz de mobilizare activă sau pasivă a halucelui , necroză aseptică lezarea
pachetului vasculo-nervos tibial posterior. La examenul clinic: glezna apare deformată cu dureri vii
Tratamentul
La locul accidentului: imobilizare, analgezice, hipotermie locală prin aplicarea unei pungi cu lichid rece, transportare .
În staţionar: în fracturile fă ră dislocare – imobilizare ghipsată ;
în fracturile cu cominuţie – tracţie scheletică pâ nă la diminuarea semnelor inflamatorii acute, apoi bandaj ghipsat. Dacă
se constată o articulaţie distrusă , se va efectua închiderea ei chirurgicală (artrodeză ). În cazul unor deplasă ri majore, cu
luxaţia sau subluxaţia piciorului, este necesară o acţiune de maximă urgenţă . Osteosinteza astragalului cu şuruburi.
Complicaţii-Imediate: deschiderea focarului de fractură , leziuni vasculo- nervoase, necroza ţesuturilor moi.
Tardive: consolidă ri vicioase, necroză avasculară , artroză .

4.Tumorile osoase .Clasificarea ,simtomatologia,diagnostic ,principia de tratament

Clasificarea histologică a tumorilor osoase
I. Tumorile producătoare de cartilaj: 1) osteocondromul; 2) condromul; 3) encondromul; 4) condromul periostal; 5)
condromatoza multiplă ; 6) condroblastomul; 7) fibromul condromixoid; 8) condrosarcomul
II. Tumorile producătoare de os: 1)osteomul; 2)osteomul osteoid; 3)osteoblastomul; 4)osteosarcomul.
III. Tumorile producătoare de ţesut fibros: 1)fibromul desmoplastic; 2)fibrosarcomul.
IV. Tumorile fibrohistiocitare: 1) histiocitomul fibros benign; 2) histiocitomul fibros malign.
VI. Tumorile hematopoietice: 1) mielomul plasmocelular; 2) limfomul malign, NOS:
VII. Tumorile gigantocelulară : 1) benignă ; 2) malignă.
VIII. Tumoarea cordală: cordomul.
IX. Tumorile vasculare: 1) hemangiomul; 2) angiosarcomul.
X. Tumori ale musculaturii netede: 1) leiomiomul; 2) leiomiosarcomul.
XI. Tumorile lipogene: 1) lipomul; 2) liposarcomul.
XII. Tumori din ţesut nervos: neurilemomul.
XIV. Afecţiunile pseudotumorale: 1) Chistul osos anevrismal; 2) chistul osos simplu; 3) displazia fibroasă ;
Simtomatologia
Procesele tumorale benigne progresează lent, deseori cu o simptomatică ştearsă ori chiar asimptomatic (cu excepţia
condroblasto- mului şi osteomului osteoid). Au delimită ri bine determinate şi conturate. Apariţia şi intensificarea
durerilor, evoluţia tumefacţiei, fracturile patologice sunt semne de avansare pronunţată a tumorii
Majoritatea tumorilor maligne primare (cu puţine excepţii) se dezvoltă accelerat, au creştere infiltrativă fă ră
contururi bine determinate. Durerile devin permanente, se intensifică noaptea; apar în faza iniţială a procesului
patologic, anticipâ nd schimbă rile radiografice imagistice din osul afectat cu o lună de zile şi mai mult. Tumefacţia,
fractura patologică , metastazele tumorii, preponderent în ganglionii limfatici regionali şi plă mâ ni
PRINCIPIILE DE TRATAMENT
Tratamentul tumorilor osoase benigne este chirurgical: rezecţie marginală , rezecţie parietală intracavitară , rezecţie
segmentară , rezecţia extremită ţii articulare cu extirparea focarului patologic în limitele ţesuturilor intacte ori
extirparea osului în întregime
Tratamentul tumorilor maligne este complex şi se realizează de o echipă multidisciplinară .O mare importanţă
terapeutică are medicaţia citostatică , care poate fi administrată la indicaţie, sub formă de chimioterapie neoadjuvantă,
chimioterapie adjuvantă postoperatorie (în cazurile curabile) şi chimioterapie paliativă în stadiile avansate (incurabile)
ale tumorii- Methotrexat, Carboplatinum
Tratamentul chimioterapeutic se efectuează preoperator (uneori şi intraoperator) şi se prelungeşte după operaţie
(amputare, dezarticulaţie, rezecţie largă ) în termenele indicate în schemele de tratament.

Biletul 11
1. Maladia traumatica. Definitie, evolutie, aprecierea gradului de gravitate, principia de tratament.
2. Luxatiile humerusului. Clasificare, simptomatologie, diagnostic, principii de tratament.
3.Fracturile diafizare ale oaselor gambei. Clasificare, simptomatologie, diagnostic, tartament.
4.Osteocondropatiile. Clasificare, simptomatologie, tatament.

1. Maladia traumatica. Definitie, evolutie, aprecierea gradului de gravitate, principia de tratament.

Maladia traumatică este o complexitate de simptome ale reacţiilor patologice şi de compensare-adaptare a tuturor
sistemelor organismului ca ră spuns la traumatizarea de diversă etiologie şi se caracterizează printr-un şir de
La desfă şurarea lui participă mai mulţi factori: hemoragia, hipoxia, toxemia, sindromul algic,
Clasificare
I. Dereabin, O. Nasonkin (1987), Gh. Nazarenko - 3 perioade.
perioada I – acută, cu durata de 48 de ore; :
Faza I – instabilitatea funcţiei organelor vitale; durează pâ nă la 6 ore după traumatism. Decompensarea funcţiei
organelor, sistemelor de organe, în primul râ nd a celor vitale, se termină cu deşocarea traumatizatului;
Faza a II-a – stabilizarea relativă a funcţiei organelor vitale; durează 24 ore după traumatism şi se caracterizează prin
obţinerea unei uşoare compensaţii a funcţiei acestor organe, sisteme.
Faza a III-a – adaptarea stabilă a funcţiei organelor vitale; durează 24 de ore. Această adaptare este la un nivel minim
de compensare si va continua cu o stabilizare mai îanltă a funcţiei organelor şi sistemelor..
perioada a II-a – a declanşă rii manifestă rilor clinice ale maladiei, cu durata de pâ nă la 28–30 de zile; 2 faze: anabolica -
se produce liza şi absorbţia prin eliminarea ţesuturilor necrotizate, demarcarea lor de cele cu circulaţia sangvi- nă
adecvat păstrată . si catabolica
perioada a III-a – de reabilitare , – durează de la o lună pâ nă la câ teva luni sau chiar câ ţiva ani, cu o recuperare
anatomică şi funcţională completă (însă nă toşire completă ) sau incompletă (invalidi- zare), reabilitare socială şi
profesională

Gradul I – politraumatism uşor, cu o stare relativ satisfă că toare a bolnavului, sau de gravitate medie.Suma a 1 - 2,9.
Gradul II – stare generală gravă , şoc traumatic de gr. I–II; letalitate nu se constată. Suma punctelor – 3–6,9.
Gradul III – stare generală extrem de gravă , şoc traumatic de gradul III sau stare terminală ; letalitate frecventa.

Tratament activ, bazat pe asistenţă chirurgicală şi de reanimare.

2. Un tratament precoce reduce cazurile de deces al traumati- zaţilor şi preîntâ mpină apariţia complicaţiilor.
3. Tratamentul trebuie să fie complex, spre a normaliza fîntr- un termen foarte scurt uncţia sistemelor şi organelor, în
primul râ nd a celor vitale.
4. Componentele tratamentului complex al maladiei trebuie să corespundă cu perioada, faza şi stadiul ei.
5 Tratamentul adecvat al maladiei traumatice necesită o organizare a asistenţei medicale la toate etapele: a)
reanimarea şi resuscitarea prespitalicească – în servi- ciul medical de urgenţă ; b) intervenţiile chirurgicale şi de
reanimare – într-o instituţie specializată în tratamentul traumatismelor; c) terapia intensivă – în secţiile specializate; d)
tratamentul de reabilitare – în secţiile şi centrele de re- cuperare medicală .

2. Luxatiile humerusului. Clasificare, simptomatologie, diagnostic, principii de tratament.

1. Luxaţii anterointerne: sub- şi intracoracoide – sunt cele mai frecvente luxaţii (
Diagnosticul clinic este relativ uşor: umă rul are forma unui epolet (în comparaţie cu cel să nă tos), Trebuie descoperite
semnele de compresiune vasculară sau nervoasă . La încercarea de a apropia braţul de trunchi, el revine ca un resort la
poziţia iniţială (semnul Berger). În articulaţia umă rului lipsesc mişcă rile active. a. Luxaţia subclaviculară
2. Luxaţie posterioară (rară) – capul humerusului se palpează retroglenoidal şi subacromial.
3. Luxaţie inferioară (axilară) cu deplasarea capului humeral sub marginea glenei În toate cazurile este indicată
radiografia, pentru a depista şi a confirma clinic luxaţiile şi posibilele fracturi concomitente de cap, col humeral şi glenă .
Tratamentul în cazurile recente este cel ortopedic. Procedeul chirurgical este excepţional şi se recurge la el în luxaţiile
vechi ireductibile sau recidivante. Procedeele ortopedice se aplică la reducerea capului humeral: mişcă rile se fac în
direcţie inversă traseului parcurs în timpul luxaţiei (legea lui Gun). Procedeul Hipocrate se execută în decubit dorsal.
Medicul apucă cu ambele mâ ini braţul şi efectuează tracţiune cu o uşoară rotaţie a mâ inii
Procedeul Mothes se execută în urmă torul mod): toracele se înfă şoară din partea luxaţiei cu un cearşaf, cu ajutorul
că ruia un asistent efectuează contraextensia. Medicul efectuează tracţia şi rotaţia membrului luxat pâ nă la reducerea
articulaţiei. După reducere, se face un examen radiografic

3.Fracturile diafizare ale oaselor gambei. Clasificare, simptomatologie, diagnostic, tratament.

 Fracturi izolate ale diafizei fibulei- rar.
Mecanismul de producere este direct – lovitură pe faţa laterală a gambei.
Simptomatologia este restrâ nsă . Se constată durere pe partea externă a gambei, la nivelul diafizei, ce se intensifică la
mers sau la palpare. Funcţia membrului în întregime este păstrată .
Tratamentul este ortopedic – imobilizare cu bandaj ghipsat timp de o lună .
 Fracturi izolate ale diafizei tibiale.(20% din totalul fracturilor)
Diafiza tibială este zona care se limitează proximal de un plan transversal trecut la 6 cm dedesubtul interliniei
articulare a genunchiului şi distal la 6 cm deasupra interliniei articulaţiei genunchiului.
Mecanismul de producere – traumatisme de mare energie în fracturile grave cominutive sau prin ră suciri cu planta
Clasificarea fracturilor diafizei tibiale după aspectul liniei de fractură :
 transversală (aici sunt incluse şi fracturile oblice scurte);
 spiroidală ;  oblică ;  cominutivă ;  etajată (bi/trifocală ).
Simptomatologie
Semne probabile: durere cu localizare la nivelul regiunii fracturate, impotenţă funcţională totală, tumefiere. Semne de
certitudine: mişcă ri patologice ale fragmentelor; diformitate cu angulaţie, rotaţie sau scurtare; crepitaţie osoasă ; la
palpare se determină întreruperea continuită ţii tibiei.
Tratamentul
La locul accidentului se va aplica o imobilizare, analgezice, garou (în cazul unor fracturi deschise şi cu hemoragii),
pansament compresiv pe plagă şi transportare în staţionar.
În staţionar – puncţia hematomului, cu anestezierea ulterioară a locului fracturii. În cazul fracturilor închise –
analgezice, antibiotice, profilaxia şocului. În cazul unor fracturi deschise se va înlă tura garoul şi se va face hemostaza.
Intervenţia chirurgicală are drept scop major restabilirea integrită ţii vaselor şi nervilor şi reducerea fragmentelor
Mijloace de osteosinteză în fracturile diafizei tibiale:
 în fractura închisă : tije centromedulare/ ză vorâ te; şuruburi metalice; plă ci cu şurub;
 în fractura deschisă : fixatoare externe broşate; fixatoare externe tijat-/ mixte;
Complicaţii Imediate: leziune a ţesuturilor moi de suprafaţă ; leziuni vasculare, nervoase; tromboflebite
Tardive: consolidare vicioasă /întâ rziată ; pseudoartroză ; osteite cronice;

4.Osteocondropatiile. Clasificare, simptomatologie, tatament.

Osteocondroza coloanei vertebrale este un proces degenerativ distrofic al discului intervertebral, cu schimbă ri secundare în cor-
purile vertebrale şi ţesuturile paravertebrale. 4 perioade
Perioada I, incipientă , se caracterizează prin dislocarea intradiscală a nucleului pulpos. Această dislocare provoacă iritaţia
formaţiunilor nervoase din regiunea dorsală a inelului fibros şi a ligamentelor longitudinale, concomitent cu apariţia primelor
simptome, cunosute ca discalgie, cervicalgie, lumbalgie acută .
Perioada II se caracterizează prin apariţia unei instabilită ţi a segmentului vertebral. Substratul patomorfologic este reprezentat prin
leziunea nucleului fibros cu microtraumatiză ri ale discului intervertebral, cu procese degenerative de decolare şi fragmentare a
ligamentului longitudinal posterior, cu mişcă ri patologice între vertebre
perioada III – leziunea totală a discului intervertebral, cu apariţia herniei discale – dislocarea nucleului pulpos şi a fragmentelor
discului intervertebral în afara spaţiului intervertebral pot avea loc diferite simptome neurologice – de la radiculopatie la mielopatii
compresive sau dis- circulatorii, sindrom compresiv caudal etc.
Perioada IV – dezvoltarea proceselor degenerative în alte elemente ale segmentului vertebral (artroză unco-vertebrală , spon-
diloartroză ). Se manifestă clinica unei mielopatii cervicale discogene, sindromul spinal cerebro-
Tratamentul
Metodele conservatoare sunt principale în tratamentul osteocondrozelor. Cele chirurgicale sunt indicate în cazul ineficienţei
metodelor conservative sau dezvoltă rii simptomaticii de dereglă ri neurovasculare de origine compresivă sau radiculospinale.
Complexul măsurilor curative în osteocondroze include: tratamentul medicamentos, vertebro-neurologic, reflexoterapia, medicaţia.

Biletul 12
1.Poliartrita reumatoida. Simptomatologie, diagnostic, principii de tratament.
2.Fracturile extremitatii proximale de humerus. Clasificarea, simptomatologia, diagnosticul, tratamen
3.Fracturile osului calcanean. Clasificare, simptomatologie, diagnostic, principii de tratament.
4. Scolioza. Clasificare, simptomatologie, diagnostic, principii de tratament.

1.Poliartrita reumatoida. Simptomatologie, diagnostic, principii de tratament.

Poliartrita reumatoida este o boala inflamatorie cronica, ce va poate afecta mai mult decat articulatiile.
Criteriile de diagnosticare în artrita reumatoidă
●redoarea matinală cu durata de minimum o oră , prezentă
●tumefierea articulaţiilor radiocarpiene, metacarpiene, interfalangiene
●tumefierea a minimum 3 articulaţii de cel puţin 6 să ptă mâni;
● tumefierea articulaţiilor simultan şi simetric
Clinica:
- durere, edemaţiere, rigiditate articulară în 3 sau mai multe ,,semnul de presiune” palmară şi plantară pozitiv.
- redoare matinală mai mult de 30 de minute;
-articulaţii mici ale mâ inii şi ale piciorului (IFP, MCF), artrite si- metrice;
Testele de laborator:
- VSH majorată (> 25 mm/h); PCR, FR, fosfataza alcalină – cu nivel sporit; - anemie.
Tratamentul
Se bazează pe cunoaşterea dereglă rilor autoimune, a debutului şi evoluţiei bolii şi polimorfismului alteră rilor
osteoarticulare. Efectul curativ al tratamentului corelează cu timpul indicaţiei terapie
Managementul antiinflamator include :
-preparate ce modifică simptomele bolii (SMARD)- antiinflamatoarele nesteroide - glucocorticoizii (GC),
Tratamentul ortopedic
Repausul general sau segmentar indicat în perioada de debut a AR sau a altei boli inflamatorii articulare şi, mai tâ rziu,
în perioada de recidivă a inflamaţiei joacă un rol important în tratamentul acestor boli.
Prin repaus se realizează : înlă turarea stresului asupra cartilajului şi osului subcondral, îmbună tă ţirea microcirculaţiei
şi diminuarea edemului tisular, ameliorarea durerii.
Criteriile de mobilizare sunt îndeosebi cele clinice: scă derea temperaturii, reducerea duratei redorii matinale,
îmbună tă ţirea gradului de mişcare şi a abilită ţii segmentare etc. Repausul nu trebuie să depă şească 10–14 zile.
Principiile tratamentului chirurgical
Intervenţia chirurgicală trebuie să aibă o eficienţă maximă.
Chirurgul trebuie să colaboreze şi cu alţi specialişti (reumatolog, medic de familie, recuperator).
Să fie individualizat în funcţie de stadiul evolutiv al bolii.
Să fie aplicat, câ t este posibil, în perioadele de stabilizare a probelor biologice de laborator.
Intervenţii chirurgicale
Tenotomiile largi, cum ar fi cele de la nivelul şoldului, şi reducerea poziţiei vicioase (coxartoze, SA).
Forajele epifizare de tip Cretin, Duveruay, Graber.
Osteotomiile, cu scop de corectare sau antalgice.
Rezecţiile osoase pentru corectarea unei diformită ţi sau pentru realizarea unei artrodeze
Sinovectomiile la nivelul tuturor articulaţiilor. Sinovecto- mia este o operaţie excelentă, care ameliorează evoluţia locală
şi generală a bolii. A fost realizată pentru prima oară în 1889, de Volkman.

2.Fracturile extremitatii proximale de humerus. Clasificarea, simptomatologia, diagnosticul,

tratament.
Clasificarea Neer (1970) delimitează marea şi mica tuberozitate, capul humeral, metafiza
fracturi fă ră deplasare – cu o parte;
fracturi cu deplasare (fragmentele au pierdut contactul pe mai mult de 1 cm sau atunci câ nd fragmentele angulează )
●cu două pă rţi; ●cu trei pă rţi; . ●cu patru pă rţi; ●fracturi-luxaţii.
Aspecte clinice
- axul braţului prelungit în sus cade intern faţă de apofiza coracoida
- mişcă rile imprimate cotului nu se transmit capului humeral;
- deformarea regiunii în formă de „lovitură de topor”; poză „de umilinţă”;
- durere şi impotenţă funcţională a umă rului; distanţa dintre epicondil şi acromion este comparativ mai mică ;
- marea echimoză Hennequin (după 24–48 de ore), situată pe partea anterioară a toracelui, în teaca muşchilor pectorali
Diagnostic
Un examen radiografic al regiunii ne va ajuta să determină m caracterul (forma) fracturii şi să stabilim tratamentul cor
Principii de tratament
Fracturile fă ră deplasare – imobilizarea umă rului în poziţie şi uşoară antepulsie) pentru o perioadă funcţională
(abducţie 30 de 14 zile.
Fracturile deplasate se tratează diferit, în funcţie de sediul traiectului.
Fracturile ce vizează colul chirurgical:
- fracturile cu două pă rţi – reducere, imobilizare şi apoi recu- perare; în cazul ireductibilită ţii secundare sau al
complicaţiilor se tratează chirurgical prin reducere sâ ngerâ ndă şi fixarea cu placă în ,,T” (fig. 83) sau prin reducere
ortopedică şi cu broşe, percutanat;
- fracturile cu trei pă rţi – reducere sâ ngerâ ndă şi fixarea cu hobane;
- fracturile cu patru pă rţi – hemiartroplastie cu proteză Neer;
- fracturile-luxaţii cu: ●două şi trei pă rţi – tratament conservator (reducere şi imo- bilizare); câ nd acesta nu reuşeşte, se
practică reducerea chirurgicală a luxaţiei, urmată de imobilizarea fracturii;
● patru pă rţi – proteză .
Fracturile ce vizează tuberozităţile:
deplasare sub 1 cm – tratament conservator;
deplasare peste 1 cm – reducere chirurgicală , urmată de fixarea osului cu şurub.
Tratamentul chirurgical este indicat în fracturile ireductibile, cu deplasare evidentă , cauzată de interpoziţia ţesuturilor
moi, în fracturile deschise, în cele complicate cu leziuni neurovasculare sau cu rupturi musculoligamentare. Se
efectuează reducerea sâ ngerâ ndă şi o osteosinteză cu placă în „T”, şuruburi, broşe Kirshner etc.

3.Fracturile osului calcanean. Clasificare, simptomatologie, diagnostic, principii de tratament .

Calcaneul are o structură osoasă compusă din mai multe sisteme de travee. La nivel subtalar se delimitează o zonă de
minimă rezistenţă. Aici, de obicei, se produce o înfundare subtalamică.
Mecanismul de producere – că dere de la înă lţime.
Clasificare
Fracturi talamice: – fă ră deplasare; – cu înfundare verticală ; – cu înfundare mixtă ;
– cu înfundare orizontală ; – cu înfundare verticală ; – cu cominuţie gravă .

Fracturi extratalamice: – marea apofiză ; – procesul medial;

– tuberozitatea calcaneului – sustentaculum tali.
Simptomatologie
Probabile: Durere spontană şi, la palpare în regiunea submaleolară , impotenţă funcţională, diformitate, echimoze.
Mobilitatea piciorului este dureroasă .
Veridic: lă ţirea regiunii calcanee, ştergerea reliefului maleolar şi a tendonului Ahile, dispariţia boltei plantare,
micşorarea distanţei de la vâ rful maleolelor pâ nă la podea.
Radiografic, unghiul bituberozitar Bö hler, constituit prin intersectarea a două linii :
– una uneşte marginea superioară a tuberozită ţii posterioare cu punctul cel mai înalt al suprafeţei calcaneene
-alta uneşte marginea superioară a marii apofize cu punctul cel mai înalt al suprafeţei calcaneene
Micşorarea acestui unghi pâ nă la 20º – fract. de gradul I.
Micşorarea acestui unghi pâ nă la 0 º – fract. de gradul II.
Micşorarea acestui unghi pâ nă la mai puţin de 0º – fractură de gradul III.
Tratamentul
În fracturile talamice fă ră înfundare tratamentul este conservator. Iniţial, piciorul este ţinut pe o atelă 5–7 zile, până
cedează edemul, apoi se aplică un aparat ghipsat pe 60 de zile, după care ghipsul se scoate şi începe tratamentul
funcţional cu recuperarea a mişcă rilor fă ră sprijin pe picior. După 10–12 săpt., bolnavul va fi încurajat să preia mersul
cu sprijinirea pe piciorul traumatizat,
În fracturile talamice cu înfundare tratamentul chirurgical are drept scop reconstrucţia ideală a suprafeţelor articulare
şi restabilirea parametrilor anatomici normali ai osului.
Fracturile extratalamice sunt mai puţin dificile şi se tratează , de regulă , ortopedic – prin reducere închisă şi imobilizare
ghipsată 285 pe 6–8 să ptă mâ ni. Dacă reducerea închisă nu reuşeşte, este indicată reducerea deschisă şi fixarea cu
material de osteosinteză .
Complicaţii
Locale imediate: deschiderea focarului de fractură ; leziuni vasculonervoase;
Locale tardive: consolidare vicioasă ; picior plat posttraumatic; redori articulare; artroză subtalară ;  osteite;  edem

4. Scolioza. Clasificare, simptomatologie, diagnostic, principii de tratament.

Reprezintă o deviere laterală importantă a coloanei vertebrale față de linia verticală normală . Scolioza este afecțiunea/
boala în care coloana vertebrală are o curbă laterală, în loc să fie dreaptă. Curba poate să fie sub forma S sau C și poate
evolua de-a lungul timpului.
Etiologic:
●Scolioze înnă scute: de la concrescența a 2 sau mai multe vertebre, sinostoza coastelor, sacralizare sau lombalizare
unilaterală ,etc.
● Scolioze dobâ ndite: de origine neurogenă , idiopatică , miopatică, toracogenă , dismetabolică , posttraumatică .
După schimbări:
Scolioze structurale :
1. Idiopatice : infantile (progresive, staționare), juvenile (3-10 ani), ale adolescenților, ale maturilor
2. Neuromusculare (neuropatice și miopatice) Neuropatice: prin afectarea motoneuronului superior
3. Scolioze congenitale : dereglă ri de morfogeneză (vertebre cuneiforme), dereglă ri uni/bilaterale de vertebre, mixte.
4. Neurofibromatoza
5. Patologie mezenchimală (sdr Marfan)
6. Afecțiuni reumatoide: AR, Aps,etc
7. Scolioze posttraumatice: după fracturi, după intervenții, după iradiații
8. Scolioze infecțioase : osteomielite (vertebrale, acută , cronică, tuberculoasă )
9. Dereglă ri metabolice: rahitism, hemocistinurie
10. Afecțiuni tumorale: ale coloanei vertebrale, ale mă duvei spină rii
11. În patologia regiunii lumbosacrale : spondiloliză , spondilolisteză
Scolioze nestructurale:
1. Poziționale
2. Isterice
3. Antalgice
4. Inflamatorii (apendicită )
5. Radiculare (hernii de disc)
6. Scurtare de membru
7. Redorile articulațiilor nmai mari are membrului pelvin

După gradul diformității scoliotice, După Șulutko :

Grad I: unghiul deformației scoliotie mai mic de 50
Grad II: 6-250
Grad III: 26-800
Grad IV: peste 800
După Ceaklin:
Grad I: 0-100
Grad II: 10-250
Grad III: 25-500
Grad IV: mai mult de 500
După Cobb- Lippman :
Grad I: 0-150
Grad II: 16-300
Grad III: 31-600
Grad IV: peste 600
Frecvent utilizat :
Grupa ușoară : mai puțin de 200
Grupa moderată : 20-800 (corsetoterapie între 20-400) Grupa severă : peste 900(
Aprecierea valorii diformităţii scoliotice în plan frontal.
Metoda CobbConform metodei date unghiul diformită ţii scoliotice se formează la intersecţia perpendicularelor pe
liniile drepte trasate de-a lungul plă cilor terminale, cranial şi caudal, a vertebrelor neutre.
Metoda Fergusson, unghiul diformaţiei scoliotice se formează la intersecţia liniilor trasate prin centrul vertebrelor
neutre şi vertebrei apicale.
Tratament :
Conservativ: gimnastică curativă pentru formarea unei ţinute corecte şi formarea corsetului muscular, masajul
muşchilor toraceluil, spatelui şi abdomenului, electrostimulare şi proceduri fizioterapeutice. În scolioze de gr.II
gimnastica curativă prevede exerciţii speciale de corecţie, viziotrening, corsete în timpul lecţiilor şi plimbă rilor.
Corsetoterapia: este indicată în scolioze cu curbura diformaţiei mai mare de 250 sau cu scolioze cu deformaţii mai
mici, dar cu un risc înalt de progresie, mă rirea unghiului diformaţiei cu 50 după Cobb timp de 8-10 luni evidenţiază o
progresare semnificativă ). Cele mai cunoscute sunt 2 categorii de corsete: CTLSO aparate cervico-toraco-lombo-sacrale
(corsetul Milwaukee, Blount )şi TLSO aparate toraco-lombo-sacrale (corsetul Boston, lionez Stagnara, l Shede)
Tratament chirurgical: este indicat la ineficacitatea în tratamentul conservativ şi progresarea scoliozelor pâ nă la
gradul II-III şi IV (cu unghiul diformaţieiscoliotice lombare 40- 50˚) şi în scolioze toracale sau la bolnavii cu progresarea
deformaţiei mai mult de 10˚ anual, vîrsta optimală a tratamentului chirurgical fiind de 13-15 ani
Metode de tratament chirurgical:
 Operaţii la muşchi şi tendoane (tenomiotomie, ligamento-osteotomie, operaţii de substituire musculară ,
„scheletizarea” coloanei vertebrale din partea concavă a curburii primare, secţionarea ligamentelor intertransversale,
capsulotomie sau secţionarea proceselor articulare vertebrale de partea concavă a curburii primare);
 Operaţii pe schelet (epifiziodezele şi agrafajele vertebrale);
 Fixarea coloanei vertebrale prin artrodeză intersomatică ;
 Fuziune vertebrală după redresare endoprotetică ;
 Operaţii combinate (rahisinteză după Harington cu autogrefare);
 Intervenţii de derotare vertebrală cu dispozitive speciale;
 Osteotomii vertebrale;
 Operaţii estetice (rezecţia marginii mediale a scapulei, rezecţia proceselor costiforme lombare);
 Tehnici chirurgicale moderne

Biletul 13
1. Fracturile omoplatului. Clasificare, simptomatologie, diagnostic, principii de tratament.
2. Fracturile maleolelor. Clasificare, simptomatologie, diagnostic, principii de tratament
3. Consecintele fracturilor osoase si a leziunilor articulare (redoarea,anchiloza consolidarea vicioasa)
4. Dereglarea de tinuta. Simptomatologie, principii de tratament

1. Fracturile omoplatului. Clasificare, simptomatologie, diagnostic, principii de tratament .

În funcţie de traiectele de fractură, există următoarea clasificare topografică :
a) fracturi ale corpului scapular cu diferite traiecte;
b) fracturi ale colului scapulei;
c) fracturi ale glenei scapulare;
d) fracturi de acromion şi ale coracoidei.
Clinic
●tumefacţia regiunii, echimoze, puncte fixe de durere la mişcă ri sau palpare, prezenţa simptomului Comolli (– un
hematom de formă triunghiulară , care coincide cu forma scapulei. El se observă uşor la examinare vizuală şi la palpare.
De obicei, bolnavul îşi menţine braţul într-o uşoară abducţie, evitând adducţia.
diagnosticul de certitudine se recomandă examinarea radiografică în 2 incidenţe.
Tratamentul este, de regulă , ortopedic. În fracturile fă ră deplasare se efectuează o imobilizare ghipsată Desault pe 2–3
săptă mâ ni; în continuare, urmează tratamentul fizioterapic şi gimnastica curativă.
Fracturile colului scapulei şi ale glenei au un caracter articular (20%) şi se produc în urma unei lovituri directe sau
indirecte. Fractura, de regulă , este impactată şi se prezintă printr-un punct fix dureros subglenoidal, prin impotenţă
funcţională totală în articulaţia umă rului.
tratamentul este ortopedic, prin imobilizare în ab- ducţie sau pansament Desault de scurtă durată (3 s). În continuare
se efectuează un curs sau câ teva cursuri de tratament fizioterapic şi gimnastică funcţională. În cazurile de insucces în
reducerea glenei, a colului scapulei, ortopedică sau prin tracţie scheletară , se efectuează tratamentul chirurgical.
În fracturile fă ră deplasare, tratamentul este ortopedic – prin bandaj ghipsat. Cele cu deplasare şi ireductibile se
tratează prin reducere sâ ngerâ ndă şi fixare cu broşe, şuruburi, hobane.

2. Fracturile maleolelor. Clasificare, simptomatologie, diagnostic, principii de tratament

Maleolele formează pensa tibioperonieră , cu rol de stabilizare a piciorului. Leziunile care au loc aici conturează un
spectru larg – de la leziuni ligamentare, ce destabilizează piciorul, pâ nă la fracturi severe, cu distrugerea balamalei
tibiotalice.
Mecanismul de producere –rotaţie forţată a talusului în orteză cu gamba fixată şi compre verticală a ar. talocrurale.
Clasificarea Weber-Danis
A1 – fractura vârfului maleolei fibulare ori a întregii maleole;
A2– A1+ fractura maleolei mediale;
A3 – A1 + fractura verticală a maleolei mediale la joncţiune epifizo-maleolară .
Tipul B – rezultă prin rotaţia externă a talusului, provocând leziuni transsindesmoziene :
B1 – alongarea sau smulgerea apicală a ligamentului deltoid şi fractura oblică transsindesmoziană
B2 – B1 + fractura transversală a maleolei mediale;
B3 – B1 + fractura oblică a maleolei mediale la nivelul joncţiunii epifizo-maleolare
Tipul C – fracturi instabile ce se extind extraarticular prin fracturarea înaltă a fibulei şi lezarea de fiecare dată a
sindesmozei tibio-peroniere:
C1– fractura fibulei, leziunea sindesmoziană -tibioperonieră şi ruperea ligamentului deltoid;
C2– fractura fibulei, leziunea sindesmoziană -tibioperonieră şi fractura transversală a maleolei mediale;
C3 – fractura fibulei, leziunea sindesmoziană -tibioperonieră şi fractura oblică a maleolei mediale. Simptomatologie.
Simptomele probabile: dureri violente în sectorul articulaţiei gleznei traumatizate, care se vor agrava la mişcare
pasivă şi activă , limitatea funcţiei articulare, din cauza durerilor, tumefierea ţesuturilor paraarticulare, hemartroza
mă resc articulaţia gleznei; echimozele, în sectorul articulaţiei gleznei şi plantei
Simptomele de certitudine:
– prezenţa mişcă rilor anormale ale maleolei , crepitaţia osoasă , dezaxarea plantei faţă de axa gambei în fracturile-
luxaţii (subluxaţii) maleolare
Tratamentul în fracturile fără dislocare este conservator.
Fracturile cu dislocare necesită reducere ideală a fragmentelor. În cazul fracturilor de tipurile B şi C, reducerea se face
obligator şi cu restituirea lungimii normale a maleolei fibulare
Mijloace de osteosinteză în fracturile maleolare.
- osteosinteza maleolei laterale cu hoban+ şuruburi;
- osteosinteza maleolei laterale cu placă metalică + şurub + osteosinteza maleolei mediale cu şuruburi;
Complicaţii
Imediate: perforarea ţesuturilor moi şi deschiderea focarului de fractură ; ireductibilitate ţesuturi;
Tardive: consolidă ri vicioase; artroză ; sindrom algo-neuro-distrofic; – redori articulare

3. Consecintele fracturilor osoase si a leziunilor articulare (redoarea,anchiloza consolidarea

vicioasa)
Cele mai frecvente complicaţii şi consecinţe ale traumatismelor locomotorului sunt:
 redorile şi anchilozele posttraumatice;
 consolidarea lentă a fracturilor şi pseudoartrozele;
 consolidă rile vicioase;
 osifică rile posttraumatice;
 osteita posttraumatică ;
 amputaţiile şi dezmembră rile;
 osteoporoza posttraumatică şi altele.
Redoare – diminuarea amplitudinii de mişcare articulară , fă ră ca suprafeţele articulare să prezinte alteră ri serioase ale
cartilajului.
Anchiloza se caracterizează prin suprimarea mişcă rilor articulare din cauza blocajului intraarticular format de ţesutul
fibros (an- chiloza fibroasă ) sau de concreşterea ţesutului osos al fostelor suprafeţe articulare (anchiloza osoasă )
Redorile sunt clasificate în două grupe:
 pasive sau structurale, provocate de diverse cauze articulare sau extraarticulare (leziuni musculare, de tendoane,
 active sau neurogene, provocate de dereglarea inervaţiei unor grupe de muşchi – denervarea lor sau excitarea
În funcţie de ţesuturile afectate, redorile pasive se clasifică în:
– artrogene; – miogene; – dermatogene; – desmogene.
În funcţie de formă, redorile se divizează în:
– ischemice; – postimobilizaţional
Redorile şi anchilozele pot fi în poziţie:
 funcţională, care permite efectuarea unor funcţii de bază cu membrul implicat în redoare (anchiloză );
 afuncţională – cu limitarea gravă a funcţiei sau lipsa acestei funcţii
Simptomatologie
limitarea mişcă rilor în articulaţia afectată
limitează posibilitatea de autodeservire,
 prezenţa sindromului al- gic în articulaţie, prin tumefierea ţesuturilor periarticulare
Tratamentul redorilor poate fi conservator şi chirurgical.
Tratamentul conservator include: gimnastică curativă, exerciţii cu mişcă ri active în articulaţia respectivă
urtă durată .
Tratamentul chirurgical al redorilor este indicat la epuizarea posibilită ţilor de tratament conservator şi în funcţie de
caracterul dereglă rilor intra- sau extraarticulare care au cauzat redoarea. Se efectuează operaţii în ţesuturile moi
(plastii cutanate, excizia cicatricelor, fasciotomii, tendotomii şi alungirea tendoane

CONSOLIDAREA LENTĂ A FRACTURILOR

Întâ rzierea în consolidare este o stare tranzitorie, care poate să evolueze spre vindecare
Simptomatologie
La inspecţie se determină diformitate în focarul fracturii neconsolidate sau pseudoartrozei, atrofia musculaturii
segmentului dat şi a întregului membru.
Imobilizarea îndelungată provoacă redori în articulaţiile membrului afectat.
Se constată dereglarea funcţiei întregului membru traumatizat.
Bolnavul acuză dureri în focarul fostei fracturi, prezenţa mişcă rilor patologice în focarul pseudoartrozei..
4. Dereglarea de tinuta. Simptomatologie, principii de tratament
Curburile fiziologice ale coloanei vertebrale se formează în timpul creşterii copilului; la nou-nă scut ele practic lipsesc.
Câ nd copilul începe să menţină poziţia capului, se formează lordoza cervicală , în a 3-a–a 4-a lună . La 6–8 luni, în po-
ziţia şezâ ndă a copilului se formează cifoza toracală, iar lordoza lombară se formează compensator în a 10-a–a 12-a
lună, câ nd copilul începe a merge. La 6–7 ani, se formează definitiv lordozele cervicale şi lombare, câ t şi cifoza toracală
şi lombo-sacrală .
După Staffel , dereglarea ținutei se clasifică în:
Spatele plat se caracterizează prin micşorarea sau lipsa totală a curburilor fiziologice, aplatizarea toracelui, lordoza
lombară este ştearsă , axa corpului trece prin coloana vertebrală , se depistează mai frecvent la astenici, cu o
musculatură slab dezvoltată ; are o tendinţă înaltă de dezvoltare a scoliozelor.
Spatele rotund se caracterizează prin mă rirea cifozei toracale, o insuficienţă de dezvoltare a lordozelor cervicale şi
lombare, abdomenul se reliefează în anterior, genunchii sunt puţin flectaţi.
Ţinuta scoliotică implică încurbarea funcţională a coloanei vertebrale în plan frontal; se caracterizează prin asimetria
omopla- ţilor, triunghiurilor taliei, deviaţie neînsemnată a axei coloanei vertebrale în plan frontal. În
poziţie culcată , diformitatea dispare complet; radiografic, lipseşte rotaţia sau torsia vertebrală ; se identifică o dereglare
funcţională ce se supune corecţiei.
Tratamentul în dereglă rile de ţinută este, în primul râ nd, profilactic. Copiii cu dereglă ri de ţinută necesită o
supraveghere me- dicală ; acestora le este indicată gimnastica curativă , înotul, formarea unei ţinute corecte în timpul
mersului şi şederii. În timpul lecţiilor, învă ţă torul trebuie să urmă rească menţinerea unei poziţii corecte în bancă a
elevilor să i.

Biletul 14
1.Contuzia tesuturilor moi.Definitie,clasificare,simptomatologie,tratamentul.
2.Fracturile claviculei.Clasificare.simptomatologie,diagnostic,principia de tratament.
3.Fracturile epimetafizare proximale ale tibiei.clasificare,simptomatologie,diagnostic,principia de tratament
4.Piciorul strimb congenital.Clasificare,simptomatologie,diagnostic,principia de tratament

1.Contuzia tesuturilor moi.Definitie,clasificare,simptomatologie,tratamentul.

Contuziile sunt o patologie foarte frecventă pe parcursul vieţii fiecă rui om. Ele au loc în urma că derilor, lovirilor cu sau
de un corp contondent (fă ră a tă ia sau sâ ngera) prin mecanism direct şi se pot localiza în orice regiune anatomică , mai
frecvent însă – la membrul pelvin, cap, faţă .
Clasificare:
superficialede grad uşor, se traumatizează ţesuturile situate superficial – pielea, stratul adipos subcutanat,
profunde şi cu o manifestare clinică gravă sunt implicate ţesuturile situate mai profund
Manifestările clinice .
1. Dureri în regiunea, sectorul traumatizat, cauzate, la debutul patologiei, şi de traumatizarea terminaţiilor nervoase
(receptori tactili, de temperatură, baroreceptori etc.), care transmit prin nervii periferici .Această senzaţie de durere,,
de regulă , cresc în intensitate pâ nă în a 3- 4-a zi. Sindromul algic se va diminua numai câ nd se va restabili
microcirculaţia locală şi se va lichida acidoza locală , fapt ce are loc spre ziua a 4-a–a 6-a după traumatism.
2. Dereglarea funcţiei regiunii anatomice contuzionate. Acest simptom este mai pronunţat în contuzia ţesuturilor
moi ale articulaţiilor, cutiei toracice şi a altor segmente, foarte necesare pentru existenţa şi autoservirea bolnavului.
3. Echimoza, rezultatul leză rii vaselor mici ,a dermei,. Apariţia rapidă a echimozei indică o contuzie superficială ,
4. Hematomul – consecinţă a leză rii concomitente a ţesuturilor moi şi a vaselor sangvine cu lumenul mai mare decâ t al
vaselor capilare. Clinic, hematomul se evidenţiază după 1/2/3 de la traumatism. Prezenţa hematomului e dovada unei
contuzii profunde, de un grad înalt.
5. Tumefacţia dureroasă la palpare, cauzată de starea nervoasă , de dereglă ri circulatorii.
6. Seromul traumatic Morel-Lavallee – o acumulare de sânge şi limfă din vasele respective lezate, câ nd forţa
traumatică acţio- nează asupra ţesuturilor sub un unghi, cu decolarea acestor ţesuturi de la structurile subadiacente.

Primul ajutor în contuzia ţesuturilor moi:

1. Administrarea celor mai accesibie analgezice: analgină, baralgină, pentalgină , oxadol şi altele.
2. Asigurarea unei hipotermii locale a focarului contuzionat, scopul ei fiind spasmatizarea vaselor sangvine
3. Asigurarea unui repaus în funcţia segmentului, regiunii contuzionate prin aplicarea, în funcţie de regiunea afectată , a
unui bandaj compresiv, limitarea conştientă a mişcă rilor şi altele
4. În unele cazuri, după 24 ore, se indică proceduri fizioterapice
5. În cazul hematoamelor mari, seromului Morel-Lavallee, poate fi efectuată o puncţie de evacuare a conţinutului lor
hemoragic şi infiltrarea cu hemotripsină , antibiotice (cu scop profilactic). Termenul mediu de trata- ment al contuziilor
superficiale este de 7–12 zile, iar al celor profunde – pâ nă la 28–30 de zile

2.Fracturile claviculei.Clasificare.simptomatologie,diagnostic,principia de tratament.

Fracturile claviculei constituie cca 10–12% din fracturile scheletului. Datorită situă rii ei la unirea membrului toracic cu
trunchiul şi servind ca element-tampon în că derile de umă r şi în flexarea cotului, clavicula este supusă traumatismelor
directe (20%) şi indirecte (80%).
Clasificarea fracturilor claviculei:
● fracturi în treimea internă (foarte rar);
● fracturi în treimea medie (80%);
● fracturi în treimea externă (rare);
● fracturi complexe, care cuprind şi leziuni ligamentare, neurovasculare şi viscerale (pleura, cu tulbură ri respiratorii).:
Clinic
● dereglarea funcţiei centurii scapulare;
● deformaţia angulară a claviculei cu vâ rful fragmentului proximal (cranial), cu „bombare subcutanată”;
● întreruperea continuită ţii osoase;
Tratamentul: În funcţie de fractură , primul ajutor poate fi: imobilizarea cu o eşarfă improvizată sau bandaj Desault, cu
administrarea analgezicelor. În cazul fracturilor de claviculă este preferat un tratament ortopedic – reducerea sub
anestezie intrafocară (în hematomul interfragmentar) cu sol. novocaină sau lidocaină 1–2%
Tratamentul chirurgical.
 Reducerea sâ ngerâ ndă a fracturii claviculei poate fi indicată în: fractura deschisă ; fractura închisă complicată cu
lezarea vaselor şi nervilor; fractura complicată cu lezarea pleurei şi pulmonilor; fractura bifocară a claviculei; fractura
bilaterală de claviculă .
Drept indicaţii relativep: în scop estetic la femeile tinere, imposibilitatea de a menţine fragmentele reduse ortopedic.
Pentru fixarea fragmentelor -broşa Kirschner – în fracturile transversale sau oblice scurte
- osteosinteză cu placă şi şuruburi – în fracturile diafizare;
- osteosinteza cu broşe şi hobană – în fracturile treimii externe a claviculei.

3.Fracturile epimetafizare proximale ale tibiei.clasificare,simptomatologie,diagnostic, tratament.

Această categorie de fracturi include întreruperile continuită ţii osoase situate la nivelul epifizei şi metafizei tibiale, cu
condiţia ca unul din traiectele fracturii să afecteze cartilajul articular. În clasificarea AO demarcarea segmentului
proximal al tibiei formează un pă trat cu laturile egale cu lungimea suprafeţei articulare Toate deplasă rile fragmentelor
fracturate ale platourilor tibiale se pot grupa în două tipuri de leziuni: prin separare şi prin înfundare.
Clasificare
1. Fractura platoului tibial extern (cu separare pură şi detaşarea unei tuberozită ţi, cu înfundare pură sau/şi asocierea
fracturii capului fibular, cu separare şi înfundare) (mixtă ).
2. Fractura platoului tibial intern (cu separare pură şi cu înfundare pură ).
3. Fractura bicondiliană (simplă , cu traiect în ,,T” ,,Y” sau ,,Λ” ;
4. Fracturi-luxaţii ale genunchiului.
Simptomatologie
Semne probabile: durere la palparea genunchiului pe ambele pă rţi, impotenţă funcţională totala a membrului,
tumefiere considerabilă (genunchi globulos), escoriaţii.
Semne de certitudine: – devierea gambei în valgus sau varus; – hemartroză ; – mobilitate laterală sporită ; – crepitaţii
osoase; – testul instabilită ţii genunchiului este pozitiv
Tratamentul
La locul accidentului – imobilizare, analgezice, transportare la ortoped.
În staţionar – puncţia articulaţiei genunchiului, blocaj analge- zic, tracţiune scheletică . În fracturile fă ră deplasarea
fragmentelor se aplică tratament conservator – bandaj ghipsat. În cazul fracturilor cu dislocare, tratamentul chirurgical
este obligatoriu şi ne impune refacerea pâ nă la ideal a suprafeţelor articulare, prin reducerea fragmentelor şi
osteosinteza lor în poziţie redusă . Mijloace de osteosinteză în fracturile platoului tibial:
● placă metalică în ,,T”
●placă în ,,T” + şuruburi pentru os spongios;
● placă în ,,T” + placă în „Г” ;
●placă în ,,T” + broşe+ şuruburi pentru os spongios.
4.Piciorul strimb congenital.Clasificare,simptomatologie,diagnostic,principia de tratament.
Picior strâmb – poziţie vicioasă congenitală , permanentă a pi- ciorului în raport cu gamba. Se depistează urmă toarele
varietăţi de picior strâ mb:
● varusul – piciorul se sprijină pe marginea externă, planta execută o poziţie de supinaţie (marginea internă a piciorului
este deplasată în sus, iar marginea externă – în jos);
● valgusul – marginea internă a piciorului se sprijină pe sol (mişcare de pronaţie plantară );
● echinul – flexie plantară ; axa piciorului se află în prelungirea axei gambei (sprijinul se face pe antepicior, care
reprezintă o continuare a gambei);
● talusul – piciorul este flexat dorsal spre gambă şi se spriji- nă pe că lcâ i. Cea mai frecventă este deformaţia echino-
varus, urmată de talus-varus şi de echin.
Tratamentul trebuie efectuat imediat după naştere, câ nd deformaţia se corectează uşor. Odată cu creşterea copilului,
schimbă rile din ţesuturile moi şi osoase progresează treptat, iar deformaţiile devin ireductibile.

Biletul 15
1.LEZIUNILE TENDOANELOR
2.Fracturile vertebrelor
3. asistenta medicala si terapia socului traumatic
4.displazia congenitala a femurului

1.LEZIUNILE TENDOANELOR
Mâ na constituie segmentul terminal al membrului toracic şi este cel mai des traumatizat. Din punct de vedere anatomo-
clinic, mâ na are o mare importanţă prin faptul că reprezintă elementul cel mai mobil al membrului toracic, cu un
deosebit rol funcţional. Această funcţie se efectuează prin acţiunea m. şi tendoanelor muşchilor flexori şi extensori.
Tendoanele flexorilor trec, la nivelul pumnului, prin canalul osteofibros carpian, divizâ ndu-l în două septuri.
Porţiunea centrală este rezervată pentru tendoanele flexorilor degetelor, cea radială – pentru flexorii policelui şi
nervului median.
Conform clasificării Federaţiei internaţionale a chirurgilor mâinii, degetele II–V 5 zone, iar policele – 3.
Zona I – spaţiul dintre locul de inserţie al flexorului superfi- cial şi al celui profund.
Zona II – spaţiul de la articulaţia interfalangiană proximală pâ nă la plica palmară distală (canal osteofibros).
Zona III – de la bordul distal al ligamentului caprian pâ nă la plica distală a palmei.
Zona IV – spaţiul dintre canalul carpian cu 9 tendoane şi ner- vul median.
Zona V – spaţiul de la trecerea muşchiului în tendon până la bordul proximal al canalului carpian.
Zonele policelui pentru tendoanele flexoare:
T1 – inelul anular distal se află pe locul de inserţie a tendonului flexor lung;
T2 – de la colul primului os metacarpian şi mai distal;
T3 – trece prin partea tenariană a policelui, se uneşte cu zona a treia a flexorilor degetelor lungi şi se termină în zona 5 .
Semnele clinice sunt caracteristice:
● în caz de secţionare a ambelor tendoane, degetul ră mâ ne în extensie prin prevalarea funcţiei extensorului;
● mişcă ri active nu vor fi în nici o articulaţie interfalangiană ;
● dacă este lezat numai tendonul flexor profund, flexia activă va fi posibilă în falanga medie,
Diagnosticul leziunilor tendoanelor flexoare ale degetelor
.La prima examinare se apreciază care mişcă ri ale falangelor sunt suprimate. Examinarea corectă a leziunii tendoanelor
flexoare începe de la plagă ; se studiază nivelul şi profunzimea ei, posibilitatea de flexie activă a falangei distale, iar în
caz de absenţă – examinarea posibilită ţii de flexie a degetului în articulaţia interfalangiană proximală .În caz de lipsă a
flexiei la ambele niveluri, înseamnă că tendoanele profund şi superficial sunt secţionate. Suturarea tendoanelor numai
în plă gile prin tă iere.
Pentru suturarea flexorilor lezaţi la diferite niveluri ale mâinii şi degetelor există 116 tiputi de suturi. Unele din ele au
un interes istoric în evoluţia acestei probleme. Această patologie necesită cursuri repetate şi timp îndelungat de
tratament fizioterapeutic şi chinetoterapeutic pentru restabilirea funcţiei degetelor traumatizate. În cazurile complicate
şi fă ră rezultat funcţional pozitiv, după 4 luni se recomandă efectuarea tenolizei flexorilor operaţi (suturaţi)
Leziunile tendoanelor extensoare
ale degetelor mâ inii Leziunile tendoanelor extensoare ale degetelor mâ inii sunt mai favorabile decâ t cele ale flexorilor,
avâ nd în vedere rezultatul funcţional. Mecanismul de producere prin plă gi tă iate, rupte, contuzionate. Semnele clinice
sunt în raport cu nivelul tendoanelor secţionate şi se manifestă prin dereglarea funcţiei de extensie a degetului
traumatizat. Tendoanele extensoare nu-s acoperite cu teci sinoviale, decâ t la nivelul ligamentului carpian posterior.
Tratamentul în leziunile proaspete este ortopedic. Sub aneste- zie locală cu sol. lidocaină 2% – 2 ml se efectuează
artrosinteza interfalangiană cu o broşă Khirshner, pe 3–4 săptă mâ ni. Leziunile aparatului extensor la nivelul articulaţiei
interfalan- giene proximale sunt mai rare şi clinic se prezintă prin deformarea degetului în „ciocan”. Tratamentul
chirurgical se efectuează după metoda Vainstein V. – sutura porţiunilor aparatului extensor lezat.

2.Fracturile vertebrelor. Clasificarea AO a leziunilor traumatice ale coloanei vertebrale

Leziunile traumatice ale CV se divizează în: leziuni ale aparatului ligamentar şi ţesuturilor paravertebrale şi leziuni ale
aparatului ligamentar şi structurilor osoase
●Stabile, dacă sunt lezate structurile anatomice în limita unei coloane de sprijin,
●relativ stabile, dacă leziunile au loc în limita a 2 coloane de sprijin,
●absolut instabile, dacă au fost lezate structurile anatomice a 3 coloane
Clasificare
Tipul A. Leziuni prin compresiune fracturi ale coloanei anterioare. Acest tip include leziunile corpului vertebral fă ră
semne de distensie, la nivelul arcului posterior sau al ligamentelor posterioare
A1. Fractură prin tasare (wedge fracture): l) fracturi ale platoului vertebral; 2) tasare cuneiformă a corpului vertebral;
3) tasare circumferenţială .
A2. Fractură prin despicarea corpului vertebral – fractură -se- parare coronală (split fracture), cu o varietate
particulară , fractură „en diabolo”: 1) sagitală ; 2) coronală ; 3) prin strivire „în pensă”.
A3. Fractură cominutivă a corpului vertebral (burst fracture) – fractură în care există o ruptură a zidului posterior: 1)
fractură cominutivă incompletă ; 2) fractură incompletă cu traiect sagital; 3) fractură cominutivă (
Tipul B. Leziuni prin distensie (leziuni ale coloanei anteri- oare şi posterioare). În acest tip de leziuni, soluţia de
continuitate se situează în plan orizontal.
B1. Leziunea coloanei posterioare (flexie-distensie),: l) cu ruperea discului; 2) cu fractură de tipul A.
B2. Leziunea coloanei posterioare (flexie-distensie), predomi- nant osoasă : 1) fractură cu traiect transversal vizâ nd
ambele coloane; 2) cu ruperea discului; 3) cu fractură de tipul A.
B3. Leziune prin hiperextensie-forfecare cu ruperea discului. Apare câ nd leziunile discale şi ligamentare se asociază cu
o deplasare posterioară în extensie. RMN SI CT diagnostic
Tipul C. Leziuni ale coloanei anterioare şi posterioare cu rotaţie (cu deplasare multidirecţională ). Mecanismul de
producere este prin torsiune axială.
C1. Leziuni de tipul A cu rotaţie.
C2. Leziuni de tipul B cu rotaţie.
C3. Leziuni specifice: 1) fractură în felie; 2) fractură oblică
Diagnosticarea traumatismelor
Examenul la locul accidentului: se stabileşte dacă bolnavul este conştient. Un bolnav conştient va fi supus unui examen
succint, se vor depista riscurile imediate. Interogatoriul va identifica zonele dureroase, palparea şi percuţia apofizelor
spinoase, contractura musculară paravertebrală . Examenul neurologic va determina dereglă rile motorii şi senzitive.
La inspecţie putem depista o tumefiere locală paravertebrală , cu echimoze; în cazul luxaţiilor apicale, la palpare
determină m 324 majorarea spaţiului interspinos, o deformare cifotică pronunţată .
La palpare, în regiunea abdomenului, se constată dureri în regiunea peretelui posterior – la formarea unui hematom
retroperitoneal, în traumatizarea regiunii toraco-lombare, care poate simula un abdomen acut; din această cauză ,
uneori se efectuează laparos- copii sau laparocenteze, iar în unele cazuri – şi laparotomii diag- nostice.
Imobilizarea regiunii toraco-lombare pe un plan dur trebuie asociată cu imobilizarea regiunii cervicale, prin tracţie de
menţinere pe axul fiziologi

3. Asistenta medicala si terapia socului traumatic

Asistenţa medicală primară.
1. Momentele organizatorice:
● eliberarea traumatizatului de acţiunea agentului mecanic;
● asigurarea securită ţii traumatizatului şi a personalului me- dical de acţiunea repetată a factorilor mecanici;
● eliberarea bolnavului de compresiunea hainelor, a unor ele- mente ale lor;
● aşezarea traumatizatului pe un loc uscat; dacă este posibil, şi cald (toamna, iarna).
2. Efectuarea hemostazei provizorii prin procedee simple, sigure şi atraumatice:
● aplicarea pansamentului compresiv; ● aplicarea garoului improvizat sau standard, cu respectarea tuturor regulilor.
3. Aplicarea pansamentului aseptic
4. Imobilizarea membrului traumatizat cu atele standard (Kra- mer, Deterix, pneumatice), improvizate .
5. Administrarea analgezicelor cu acţiune generală – enteral şi parenteral (subcutanat, intramuscular).
6. Asigurarea hipotermiei locale (dacă e posibil) cu pungi, sticle din plastic cu apă rece, gheaţă, ză padă .
7. Asistenţa simptomatică în funcţie de manifestarea patolo- giei:
Terapia antişoc.:de ordin local fac parte:
● anestezia în focarul fracturiitrunculară , rahidiană sau şi generală (în funcţie de traumatizare);
● restituirea provizorie (maxim posibilă ) a poziţiei segmentelor fracturate, luxate (o uşoară reaxare),
● hemostaza locală în leziunile deschise;
● profilaxia acceleratei asimilă ri a produselor toxice din focarele cu leziuni (hipotermie locală, pansament compresiv);
● profilaxia proceselor infecţioase locale în leziunile deschise
1) restituirea volumului de sânge circulator: transfuzia sângelui, soluţii coloidale (poliglucină , reopoliglucină ,
gelofuzin), cristaloide (ser fiziologic (soluţie NaCl 0,9%), soluţie Ringer
2) tratamentul antialgic şi corecţia funcţiei sistemului nervos central:
3) menţinerea sistemului de transportare a oxigenului:
5) restabilirea metabolismului proteic şi carbonic: plasmă nativă , albumină , proteină, soluţii de glucoză (5–40%);
6) lichidarea hipoxiei: antihipoxante; 7) normalizarea activităţii endocrine: corticosteroizi
8) restabilirea funcţiei renale: diuretice osmotice (manitol, sorbitol);
9) corecţia echilibrului acido-bazic şi a dereglărilor electrolitice:  perfuzie cu substituenţi cristaloizi ai plasmei; 
10) normalizarea calităţii reologice a sângelui: soluţii coloidale antişoc cu greutate moleculară mică ;
11) lichidarea hipercoagulării

4.Displazia congenitala a femurului

Displazia de dezvoltare a soldului este caracterizata prin dezvoltarea anormala a elementelor acestei articulatii, fiindu-i
caracteristica instabilitatea soldului. Capul femurului (osul coapsei) nu se fixeaza in siguranta la nivelul cavitatii osului
iliac (acetabul). In şoldul instabil capul femural luxat şi redus cu uşurinţă în cotii dă senzaţia tactilă de resort (să ritura
capului peste un obstacol), care se însoţeşte adesea şi de un „clic" (zgomot) SEMNUL Ortolani
Semnele de probabilitate:●
●imitarea abducţiei;asimetria pliurilor cutane pe partea medială a coapselor (semnul PetcrBade);
●rotaţia externă a piciorului (semnul Putti);semnul pozitiv de încrucişare a coapselor (simptomul Erlaher);
● exagerarea rotaţiei interne (simptomul Gordon) şi a celei externe (simptomul Lanse).
La examinare se depistează limitarea abducţiei în articulaţiile coxofemurale, scurtarea extremită ţii în caz de luxaţic
La palpaţie trohanterul mare se depistează la nivelul mai sus de linia Nelaton-Roser, linia Schumacher trece mai jos de
ombilic, triunghiul lui Briand este dereglat, pozitiv fiind semnul Trendelemburg.
Diagnosticul de displazie de dezvoltare a şoldului în toate cazurile trebuie să fie confirmat prin investigaţii
imagistice.In perioada neonatală şi la nou-nă scuţi diagnosticul poate fi confirmat de examenul ecografic ce permite să
fie precizat unghiul de acoperire osos şi cartilaginos al acetabului.
Investigaţiile radiografice sunt indicate de la vâ rsta de 3 luni copiilor la care s-au depistat câ teva semne de
probabilitate, şi celor la care semnul Ortolani este pozitiv
Schema Hilgenruner: pe radiogramă se mă soară oblicitatea tavanului cotiloidian şi lateralizarca porţiunii p. femur
Tratamentul displaziei de dezvoltare
Trebuie să înceapă imediat după diagnosticarea ei. Tratamentul funcţional se efectuează în dispozitive de abducţie,
care permite efectuarea mişcă rilor în articulaţiile coxofemurale.
Sunt propuse un şir de dispozitive: pernuţa Frejka, hamul Pavlic, atcla Van Rosen, atela lui Becher, atela lui Vilenski,
atela de abducţie din flanea şi altele. Este necesar ca dispozitivele să fixeze extremită ţile în poziţie de abducţie
Profilaxia dereglărilor de dezvoltare a şoldului la nou-nă scut constă în îmbră carca, învelirea, purtarea lui cu
extremită ţile inferioare în abducţie care conduce la centrarea capului femural în acetabul şi corecta dezvoltare
Metoda de reducere treptată a luxaţiilor cu ajutorul tracţiei (Sommerfied)
Bolnaviilor li se aplică o tracţic continuă în poziţie orizontală sau verticală, timp de 2-3 săptă mâ ni, după li se aplică
aparatul ghipsat coxofemural cu fixarea extremită ţilor. Peste o lună se scoate partea anterioară se da Tratament
funcţional - copilului i se recomandă să se ridice pe şezute şi să se culce. Peste 2 luni de la aplicarea se înlă tură ghipsul
şi se aplică diferite dispozitive de abducţie, pe timp de 4-5 luni. Se recomandă un curs de proceduri fizioterapeutice,
masaj, gimnastică medicală , sarcina pe picior se admite după 6 luni La bolnavii mai mari de 2 ani se recomandă numai
reducerea sâ ngerâ ndă , care au scopul de a corecta anteversia - osteotomia de derotaţie, reconstrucţia rebordului
Bilet 16
1.Luxatiile aparatului locomotor.Definite, clasificare, simptomatologie , principia de tratament
2.Fracturile oaselor bazinului.Clasificare, simptomatologie, diagnostic ,principia de tratament
3.Cras-sindromul.Etiologie,patogenie, clinica, asistenta medicala,tratamentul.
4.Torticolisul congenital muscular si osos. Clasificare ,simptomatologie, diagnostic, principia de tratament

1.Luxatiile aparatului locomotor.Definite, clasificare, simptomatologie , principia de tratament

Luxaţie – deplasare permanentă a două suprafeţe articulare, care îşi pierd raporturile anatomice normale una faţă de
cealaltă . pierderea contactului dintre suprafeţele articulare se pă strează pâ nă în momentul constată rii radiografice
Clasificarea luxaţiilor
A. În funcţie de gradul deplasă rii segmentului luxat:
1) luxaţie completă – extremită ţile osoase în această articulaţie şi-au pierdut completamente contactul s. articulare
2) luxaţie incompletă – extremită ţile osoase şi-au pierdut parţial contactul suprafeţelor articulare În activitatea
cotidiană luxaţia completă este numită „luxaţie”, iar cea incompletă – „subluxaţie”.
B. În funcţie de provenienţa luxaţiei:
1) congenitale – copilul se naşte cu un segment osos luxat (luxaţie congenitală de şold şi altele) 2)patologice – cauzate
de diverse patologii în această articulaţie, care provoacă luxaţia segmentului distal:
C. În funcţie de perioada posttraumatică, pâ nă la reducere:
1) recente – cu o durată de pâ nă la 3 zile;
2) postrecente (învechite) – cu o durată de la a 4-a zi pâ nă la a 21-a zi (adică , pâ nă la 3 să ptă mâ ni);
3) tardive (vechi) – cu o durată de peste 3 săptă mâ ni.
Manifestările clinice
La început, bolnavul manifestă dureri violente în articulaţie apoi ele devin difuze. Durerea se înteţeşte la orice mişcare,
oricâ t de mică, a segmentului luxat. Treptat, durerea scade spre săptă mâ na a 2-a–a 3-a se atenuează. Concomitent cu
durerea, se evidenţiază şi dereglarea funcţiei articulaţiei traumatizate
Manifestări clinice obiective pot fi:
a) deformarea regiunii traumatizate, gradul deformită ţii fiind în funcţie de gradul deplasă rii seg luxat, de direcţia
b) poziţia vicioasă a segmentului luxat, caracteristică pentru fiecare variantă de luxaţie
c) fixarea elastică a segmentului luxat sau mişcarea în rezord a acestui segment – revenirea la poziţia vicioasă
d) cavită ţile goale în luxaţiile unor articulaţii
e) proeminenţa anormală a unei extremită ţi osoase, caracteristică pentru unele forme de luxaţie:
f) deformită ţile axului extremită ţii traumatizate, cu unghiulaţii, scurtă ri, rotaţii;
g) tumefacţia articulaţiei, echimoze, hemartroză , mă rirea în volum a articulaţiei;
h) semnele radiologice: se constată luxaţia (subluxaţia), direcţia şi gradul deplasă rii seg. luxat, lux concomitente
Tratamentul
Asistenţa medicală în luxaţii include:
a) diminuarea sindromului algic prin administrarea analgezi- celor (analgină, baralgină, tramadol şi altele);
b) imobilizarea membrului cu luxaţie cu ajutorul mijloacelor standard (atele Kramer etc.) sau improvizate
c) urgentarea prezentă rii bolnavului la o instituţie medicală.
Tratamentul complex al luxaţiilor traumatizate include următoarele elemente fundamentale:
reducerea segmentului luxat; imobilizarea articulaţiei; tratamentul de recuperare funcţională
.Reducerea segmentului luxat necesită o strictă respectare a câtorva reguli:
1. Reducerea să se efectueze după principiul de urgenţă
2. Reducerea să fie asigurată de o anestezie adecvată pentru a obţine o relaxare musculară şi a evita traumatismele.
3. În reducere este necesar ca extremitatea luxată să parcurgă în sens invers calea luxaţiei; adică , segmentul să fie
reîntors în articulaţie prin aceeaşi ruptură de capsulă . Acest element poartă denumirea de lege a lui Gun.
4. Reducerea să se efectueze prin extensia segmentului luxat şi controextensia segmentului proximal, cu rotaţie
5. Tracţiunea segmentului luxat să se facă treptat: cu o forţă mică , apoi în uşoară creştere, fă ră brutalitate, smulgere.
Imobilizarea articulaţiei . Durata şi forma de efectuare a acestei imobiliză ri depind de gradul traumatismului:
de la 2–3 săptă mâ ni – la 4–6 săptă mâ ni.

2.Fracturile oaselor bazinului.Clasificare, simptomatologie, diagnostic , tratament.

Pelvisul este format din 2 oase coxale şi sacrum, unite între ele prin 2 articulaţii sacroiliace şi simfiza pubiană ..
Stabilitatea inelului pelvin este asigurată de complexul posterior sacroiliac şi sacroischiatic:
 articulaţiile sacroiliace; ligamentele sacroiliace, sacrotuberozitare, sacrospinoase; muşchii şi fascia planşeului pelvin.
Clasificarea
Clasificarea fracturilor oaselor pelvine propusă de M. Tile , sunt divizate în 3 tipuri:
Tipul A – fracturi stabile cu deplasarea minimă a fragmentelor:
A1 – fracturi ce nu interesează inelul pelvin: smulgerea spinei iliace antesuperior sau a tuberozită ţii ischiatice
A2 – fracturi stabile, cu deplasare minimă a inelului pelvin: fracturi uni- sau bilaterale ale oaselor pubiene, ischiatice,
fă ră deplasarea fragmentelor;
A3 – fracturi transversale de sacrum, ale vertebrelor coccigie- ne, fă ră dereglarea inelului pelvin.
Tipul B – fracturi instabile în rotaţie orizontală şi stabile vertical, cauzate de acţiuni de compresiune laterală sau de
acţiuni rotatorii asupra pelvisului:
B1 – „carte deschisă ” – ruptură a simfizei pubiene şi a articulaţiei sacroiliace sau fracturi ale complexului posterior;
B2 – compresiune laterală , de aceeaşi parte, asemă nă toare cu o „carte deschisă”
B3 – compresiune laterală -controlaterală în „toartă de gă leată ”.
Tipul C – fracturi pelvine cu instabilitate în rotaţie şi verticală. Se caracterizează prin dereglarea completă a inelului
pelvin, fracturi ale complexului anterior şi posterior,
C1 – fracturi unilaterale, cu instabilitate orizontală şi verticală ;
C2 – fracturi bilaterale ale oaselor pelvine, cu instabilitate ori- zontală şi verticală ;
C3 – fracturi C1 şi C2 concomitente cu fracturi ale acetabulu-mului.
Clinica fracturilor oaselor pelvine
Fracturile grave de oase pelvine foarte frecvent (cca 30%) se manifestă cu o stare de şoc traumatic, cu hemoragii
intrapelvine retroperitoneale, completate cu simptome locale ale leziunii.
Manifestările locale variază în funcţie de localizarea fracturii.
●În fracturile izolate ale spinei iliace anterosuperioare (tip A), fragmentul, prin acţiunea m. sartorius şi m. tensor fascia
lată , poate fi deplasat caudal; poate fi pozitiv sindromul Lozinski – bolnavul nu poate ridica femurul pentru a pă şi
●În fracturile aripii osului iliac se poate determina, la palpare, tentativa de a efectua mişcă ri; se poate constata
crepitaţie osoasă , se înteţeşte sindromul algic.
●În fracturile oaselor pubiene, ischiatice, în afara durerilor în focar, simptomul „că lcâ iului lipit”.
●În fracturile oaselor iliace, simfizei pubiene, apar dureri mai pronunţate la compresiunea din lateral spre medial pe
crestele iliace (simptomul Verneuil),
●Cele mai grave sunt fracturile de tipul C cu instabilitate rotaţională şi verticală. La inspecţia bolnavului se poate
determina asimetria pelvisului, cu ascensiunea unuia din oasele coxale cu 2–3 cm.
● Examenul clinic, de fiecare dată , este urmat de examinarea radiografică a bazinului şi a şoldului suspectat la fractura
Asistenţa medicală trebuie să includă :
 administrarea anestezicelor;
 instalarea bolnavului în poziţie Volkovici : decubit dorsal cu un subinstalar sub articulaţiile genunchilor
 transportarea în aceeaşi poziţie pe un scut, pe o brancardă dură .
Tratamentul ortopedic: regim de pat în poziţia Volkovici: 2–3 să ptă mâni – în fracturile unilaterale ale spinelor iliace,
ramurilor oaselor pubiene, ischionului şi 5–6 să ptă mâ ni – în cele bilaterale.
●În fracturile de tipul B tratamentul ortopedic se efectuează în regim de pat, prin instalarea bolnavului în hamac cu
capetele încrucişate (tipul B1) sau neîncrucişate (tipul B2), pe o durată de 6–8 să ptă mâni
●În fracturile pelvine de tipul C, tratamentul ortopedic vizează tracţiunea scheletică de ambele membre inferioare,
pentru a obţine reducerea sau pregă tirea pentru tratamentul chirurgical. Tratamentul chirurgical poate fi indicat în
toate tipurile de fracturi pelvine, dar îndeosebi în cele de tipurile B şi C. Se efectuează osteosinteza internă cu plă ci (în
rebordurile cotiloide, simfiza pubiană , aripa iliacă ), cu şuruburi (în rebordul cotiloid), sau osteosinteza

3.Cras-sindromul.Etiologie,patogenie, clinica, asistenta medicala,tratamentul.

Sindromul de strivire, sindromul de zdrobire, toxicoza traumatică , crush syndrome şi sindromul Bywaters una şi
aceiaşi patologie, cauzată de compresiunea de lungă durată a ţesuturilor moi ale membrelor, cavită ţii pelvine şi capului.
(CS) are loc în compresiunea ţesuturilor moi ale: gambei, plantei ; întregului membru pelvin
Etiologia
A. Durata compresiunii. Compresiunea tisulară provoacă dereglarea a circulaţiei sangvine şi a metabolismului în
ţesuturi, provocâ nd schimbă ri reversibile pe o durată de pâ nă la 2 ore, iar după 2 ore survin schimbă ri mai grave,.
B. Valoarea regiunilor anatomice supuse compresiunii are un rol însemnat în manifestarea sindromului de strivire,
gradului de gravitate. La etapele de evacuare şi de asistenţă medicală , serviciul me- dical va constata segmentele
regiunilor anatomice supuse compresiunii după manifestă rile clinice locale, apoi va face concluzia respectivă .
C. Forţa cu care a decurs compresiunea: cu câ t mai mare este această forţă, cu atâ t şi schimbă rile morfologice grave.
Patogeneza .
1) toxemia traumatică;
Ea este cauzată de asimilarea în patul sangvin a produselor necrobiozei ţesuturilor din focarul traumatiză rii prin
compresiune de lungă durată .Toxemia traumatică este cauzată de:
* absorbţia din focarul compresiunii tisulare a produselor biologic active, toxice ale metabolismului dereglat,
* absorbţia produselor necrozei sau necrobiozei ţesuturilor moi ischemizate de lungă durată
*absorbţia toxinelor, formate în urma activiză rii florei microbiene din tractul digestiv şi aparatul respirator, septice
2) factorul neuroreflector;
sindromul algic (neuroreflector) este important la începutul compresiunii tegumentare şi imediat după eliberarea din
această compresiune, adică la începutul CS propriu-zis.
3) plasmoragia şi limforagia (plasma sau limforee
Dilatarea bruscă a vaselor segmentelor comprimate provoacă o blocare patologică a unui volum de sâ nge circulant. mai
ales în primele 2 ore după decompresie concomitent cu formarea edemelor de proporţii mari,
Manifestările clinice
Debutul perioadei de compresiune se caracterizează prin dureri pronunţate în ţesuturile comprimate
Faza erectilă a şocului compresional, cu toate manifestă rile ei caracteristice şi pentru şocul traumatic, durează 1–1,5 o
faza torpidă a acestui şoc – bolnavul se calmează , devine palid, are o transpiraţie rece, hipotonie arterială,
În stadiile de eliberare din compresiune, traumatizatul trece în perioada postcompresonală – crush syndrome propriu-z
Evoluţia crush syndrome parcurge 3 perioade
I. Perioada precoce, cu predominarea dereglă rilor cardiovasculare acute, cu o durată de pâ nă la 72 ore, cu manifestă ri
grave locale şi endotoxemie pronunţată . Bolnavul este în cunoştinţă . Tahicardia, hipotonia arterială generează
declanşarea insuficienţei cardiovasculare. Tegumentele se edemaţiază , segmentele compresate pot fi cu 8–10 cm mai
II. Perioada intermediară – perioada insuficienţei renale acute – durează din ziua a 3-a – a 4-a până în ziua a 18-a,
după eliberarea din compresiune. Insuficienţa e cauzată de intoxicaţia survenită în ischemia toxică şi de mioglobina.
III. Perioada tardivă de recuperare, în care predomină manifestă rile locale ale crush syndrome:

În funcţie de durata compresiunii, regiunea anatomică strivită şi manifestările clinice, are 4 GRADE
*gr. I – forma uşoară : compresiunea unei (unor) porţiuni distale a membrelor cu o durată de la 2 pâ nă la 4 ore;
predomină manifestă rile locale, fă ră implicarea în proces a organelor, sistemelor vitale;
*gr. II – forma medie: compresiunea unor segmente ale mem- brelor (gambă , antebraţ etc.) cu durata de 4–6 ore; în
clinică sunt prezente şi manifestă ri generale ale implică rii multor sisteme, organe, inclusiv a celor vitale,
*gr. III – forma gravă : compresiunea unui membru pelvin, cu sau fă ră alte segmente, cu o durată de 6–8 ore; este forma
clasică a crush syndrome cu grave manifestă ri generale şi locale, letalitatea de 35–40%;
*gr. IV – forma extrem de gravă : compresiunea ambelor mem- bre pelvine cu o durată de peste 6–8 ore; manifestă rile
generale şi locale sunt extrem de grave, letalitatea constituie circa la 75–90

Primul ajutor în focarul calamită ţii are scopul de a minimaliza sindromul algic, blocarea masivă a sâ ngelui în sistemul
vascular şi absorbţia masivă şi accelerată a endotoxinelor din ţesuturile strivite.
 aplicarea garoului la baza membrului compresat până la eliberarea din compresiune;
 aplicarea pansamentului aseptic în cazurile de prezenţă a leziunilor deschise ale membrului compresat;
 imobilizarea membrului compresat cu mijloace standard (atela Kramer, Deterix, pneumatica!)
 hipotermia sectorului compresat (16–18C) pentru spasmatizarea vaselor sangvine
 administrarea preparatelor antibacteriene pentru profilaxia complicaţiilor septice;
 saturarea traumatizatului cu lichid cald alcalin – soluţie de NaHCO3 de 2–4%;
 transportarea de urgenţă a traumatizatului la etapa medicală.
Tratamentul complex al crush syndrome include:
1. Detoxicarea organismului prin:  perfuzie cu substituenţi ai sâ ngelui coloidali şi cristaloizi;  hemosorbţie,
2. Restituirea volumului de sâ nge circulant:  transfuzia sâ ngelui şi componenţilor lui.
3. Restabilirea funcţiei renale:  administrarea diureticelor în perioada I;  hemodializa.
4. Diminuarea sindromului algic: administrarea analgezicelor; blocaje în teaca musculară prin Vişnevski. .
6. Tratamentul chirurgical:  fasciotomii decompresive;  amputaţii şi extraarticulaţii primare;

4.Torticolisul congenital muscular si osos. Clasificare ,simptomatologie, diagnostic, tratament .

Torticolisul („gâ t ră sucit”) indică o poziţie vicioasă şi perma- nentă a coloanei vertebrale cervicale şi a capului:
înclinare laterală spre umă r a capului şi rotaţia lui în direcţie opusă . Această maladie poate fi cauzată de afecţiunile
ţesuturilor moi, mai frecvent a m. sternocleidomastoidian, sau de anomaliile coloanei vertebrale cervicale
Tipurile de torticolis: a) congenital; b) dobâ ndit.
Torticolisul congenital poate avea 2 forme: muscular; osos (sindromul Klippel-Feil,.).
Torticolisul muscular Este mai frecvent la fetiţe, prioritar pe dreapta, dar poate exista şi bilateral.
Simptomatologie- La nou-nă scut, pe partea laterală a gâ tului se poate observa o mică tumoretă , care creşte, apoi peste
3–5 zile scade în volum. La apă sare pe acest loc, copilul reacţionează cu plâ ns, din cauza durerii. Copilul nu întoarce
capul în această parte, el doar îl înclină . Peste 2–3 să ptă mâ ni, m. sternocleidomastoidian se mă reşte în volum la acest
nivel, se face dur, se scurtează . Cu timpul, induraţia locală se micşorează , apoi şi dispare, gâ tul iar ră mâ ne sucit..
Examinarea clinică constată înclinarea capului spre partea muşchiului sternocleidomastoidian scurt şi ră sucirea lui
latero- posterior spre partea opusă .Asimetria maxilei şi mandibulei devine evidentă şi se determină prin radiografie
Tratamentul
Depistarea precoce a stadiului iniţial al torticolisului muscular impune instituirea tratamentului ortopedic. Începutul lui
derulează de la vâ rsta de 2 săptă mâ ni şi include exerciţii de gimnastică pasivă de corecţie şi fixarea pe etape a capului
în poziţie de hipercorecţie, pentru a alungi muşchiul afectat. Copilul trebuie aşezat în pătuc cu partea să nătoasă la
perete ca să poată urmă ri cu ochii persoanele din odaie. Treptat, el va roti capul până la poziţia normală . Tratamentul
conservator urmează pâ nă la vâ rsta de 3 ani şi, dacă e fă ră succes, este indicat tratamentul chirurgical.
SINDROMUL KLIPPEL-FEIL Este una din formele de torticolis osos şi se caracterizează prin deformarea coloanei
vertebrale cervicale şi toracale superioare. Apare în urma dereglă rii dezvoltă rii intrauterine a acestor regiuni
1) consolidarea atlantului cu epistazisul între ele şi cu alte vertebre cervicale, numă rul că rora să fie mai mic de 7;
2) sinostoza atlantului cu osul occipital, consolidarea celorlalte vertebre între ele, prezenţa semivertebrelor,
Clinica: , bolnavii au gâ tul scurt şi capul înclinat pe o parte, Bă rbia este apropiată de stern. Mişcă rile la nivelul gâ tului
sunt limitate. Din cauza scurtă rii gâ tului, nivelul pă rului este coborâ t pâ nă la omoplaţi. Se dezvoltă asimetria feţei,
craniului. Concomitent, se dezvoltă dereglă ri ale vă zului,, pareze, paralizii, dereglă ri ale sensibilită ţii.
Tratamentul este foarte dificil: în primii 5 ani – ortopedic, iar cel chirurgical se efectuează rar – mobilizarea
vertebrelor sinosto-zate, mioplastii şi altele. Torticolisul osos poate fi cauzat şi de coaste cervicale, semi- vertebre
cervicale suplimentare etc.

Biletul 17
1. Entorsele capsulo-ligamentare. Definitie, clasificare, simptomatologie, tratament.
2. Clasificarea leziunilor traumatice ale coloanei cervicale superioare
3.. Principiile de protezare in traumatologie si ortipedie.
8. Deformatiile congenitale ale axtremitatii superioare.

1. Entorsele capsulo-ligamentare. Definitie, clasificare, simptomatologie, tratament.

Entorsa este o leziune traumatică a aparatului capsulo-ligamentar şi a ţesuturilor moi periarticulare prin tensionarea
lor de o forţă mecanică , care prin valoarea sa le depă şeşte rezistenţa. Această leziune se întâ lneşte mai des la
persoanele adulte şi mai rar la copii (ligamentele sunt bine dezvoltate, elastice) şi la bă trâ ni
Cele mai frecvente sunt entorsele articulaţiilor gleznei, genunchiului, pumnului, art degetelor, apoi ale cotului, umă rului

Clasificare: entorsele pot fi de:

●gradul I – întindere (elongaţie) ligamentară , fă ră lezarea anatomo-morfologică a ligamentului; o distorsiune a
terminaţiilor nervoase ale structurilor implicate în traumatism;
● gradul II – ruperea parţială a aparatului capsulo-ligamentar, fibrele că ruia se întrerup în diferite planuri,;
●gradul III – ruperea totală a aparatului capsulo-ligamentar, dar fă ră luxaţia (subluxaţia) suprafeţelor articulare.
Manifestările clinice
1. durerile în articulaţia afectată , care apar brusc, dar după un timp, , se pot atenua şi articulaţia îşi continuă funcţia.
Însă, peste câ teva ore, durerea revine, fiind cu mult mai intensă decâ t la început şi înteţindu-se la orice tentativă de
2,se instalează o contractură musculară , care blochează articulaţia şi se manifestă prin impotenţă funcţinală
3. Creşterea în volum a articulaţiei, cauzată de edemul ţesuturilor periarticulare şi hemartroza din structurile lezate,
fapt evident în entorsele de gradele II şi III.
4. Edemaţierea, creşterea în volum a articulaţiei provoacă ştergerea reliefurilor osoase ale articulaţiei.
5. În entorsele ligamentelor uşor de palpat (lig. deltoid, colaterale ale genunchiului ş.a.),
6. Prezenţa sau apariţia, după diminuarea sindromului algic, a mişcă rilor anormale în articulaţie – instabilitate, laxitate
articulară , valoarea că rora este direct proporţională cu gradul de lezare a aparatului capsulo-ligamentar.
7. Examenul clinic necesită să fie completat cu o examinare radiologică în 2 incidente.
Tratamentul
1. Este necesar să se asigure un repaos în articulaţia traumatizată, prin imobilizarea ei:
în gradul I – cu bandaj compresiv
în gradul II – cu atele ghipsate (14–21 zile),
în gradul III – cu aparat ghipsat circular, dacă s-a decis de a trata ortopedic această leziune (pâ nă la 6 să ptă mâni)
2. Poziţie ridicată a membrului traumatizat, hipotermie locală în primele 24 ore.
3. Diminuarea sindromului algic prin administrarea analgizicelor (analgină , baralgină , tramadol etc.),
antiinflamatoarelor nesteroide- După abandonarea imobiliză rii este necesară o terapie de recuperare

2. Clasificarea leziunilor traumatice ale coloanei cervicale superioare (

Nazarian, I. Traumatismele prin hiperflexie
1. Hiperflexie pură
A. Fractura odontoidei cu deplasare anterioară :
a. Tipul I – fractura vâ rfului odontoidei.
b. Tipul II – fractura colului odontoidei.
c. Tipul III – fractura bazei odontoidei.
B. Luxaţia anterioară directă C1/C2
2. Hiperflexie-rotaţie
A. Subluxaţie atlanto-odontoidă . Odontoida – intactă , cu capsulele articulare rupte.
B. Luxaţia rotatorie anterioară unilaterală a atlasului. Odontoida – intactă, iar ligamentul transvers – rupt.
3. Hiperflexie-tracţiune- Luxaţia occipitală
4. Hiperflexie-compresie -Fracturile maselor laterale ale atlasului).
II. Traumatismele prin hiperextensie
l'. Hiperextensie + compresiune.
A". Fractura odontoidei cu deplasare posterioară (tipurile I, II şi III).
B". Fractura pediculilor axisului (Hangman's fracture).
1°. Tipul I. Fractura pediculilor axisului fă ră deplasare.
2°. Tipul II. Fr. pediculilor axisului cu lezarea lig. vertebral posterior şi angularea anterioară C1-C3
3°. Tipul III. Fractura pediculilor axisului, lezarea ligamentelor vertebrale anterior şi posterior,.
C". Avulsia arcului posterior al axisului.
D". Fractura arcului posterior al atlasului.
E". Luxaţia directă posterioară CI-C2.
F". Smulgerea cuneiformă corporeală anterioară .
2'. Hiperextensie-rotaţie
III. Traumatismele prin compresiune Fractura-separare a atlasului este o fractură bilaterală a celor două arcuri

3. Principiile de protezare in traumatologie si ortipedie.

Protezare înseamnă asigurarea bolnavului cu un dispozitiv (proteză ) ce înlocuieşte lipsa unui segment al membrului
sau a întregului membru). Proteza confecţionată individual are scopul de a reconstitui forma şi fiziologia segmentului
amputat.
Există câteva tipuri de proteze: curative, cosmetice, funcţionale, mecanice, electromecanice, bioelectrice, miotonice,
pneumati- ce şi altele.
Protezele sunt constituite din: manşon, segmentul de înlocuire, dispozitivele de suspendare a protezei de segmentul
su- perior sau de corp (manşete, curele, chingi etc.).
Ortezare înseamnă utilizarea diverselor dispozitive protetico- ortopedice cu scop curativ (fixare, reducerea sprijinului,
corecţie etc.). Sunt orteze pentru diferite segmente, regiuni ale locomotorului şi din diverse componente:
 aparate fixatoare din piele şi şine metalice (în consecinţe de poliomielită , maladia Little etc.);
 tutore dure, mobile (în pseudoartroze incurabile, în consoli- dare lentă a unor fracturi etc.);
 corsete moi, semidure, dure (în scolioze, instabilită ţi ale coloanei vertebrale etc.);
 suspensorii;
 susţină tori plantari de corecţie;
 orteze fixe şi mobile pentru articulaţia genunchiului, pumnului şi altele.

4. Deformatiile congenitale ale axtremitatii superioare.

Anomaliile congenitale ale membrelor pot fi repartizate în următoarele grupe (M. V. Volkov, 1980):
1) ampută ri congenitale;
2) dereglă ri parţiale în dezvoltarea membrelor, a unor segmente ale lor, a articulaţiilor;
3) malformaţii prin boala amniotică ;
4) aplazia membrelor, alungirea congenitală a acestora;
5) pseudoartroze congenitale.
Amputările congenitale sunt de 2 forme: ectromelia şi hemimelia.
Ectromelie defect de dezvoltare totală sau parţială a unuia sau a mai multor membre sau segmente de membre.
Hemimelia este o malformaţie caraterizată prin absenţa extremită ţii distale a unui membru (spre exemplu: lipsa mâ inii,
plantei şi gambei), cu dezvoltarea normală a segmentului proximal al acestui membru.
Prezenţa bontului (bonturilor) amputaţional determină şi diagnosticul.
Dezvoltarea incompletă a segmentului proximal al membrului poartă denumirea de focomelie (de la asemă narea
bolnavului cu foca).
Boala amniotică întruneşte un şir de leziuni cicatriciale, care se diagnostichează la noul-nă scut: şanţuri, degete, alipite
ampută ri şi altele. Strangulă rile sunt cauzate de compresiunea unor aderenţe între pereţii amnionului, care pe toată
perioada de dezvoltare intrauterină dereglează dezvoltarea segmentului distal, uneori provocâ nd şi necrotizarea lui (M.
V. Volkov, 1980). Şanţurile congenitale se depistează la nivelul gambei , antebraţului, coapsei, braţului, degetelor mâ inii.
La nivelul mâinii, strangulă rile amniotice pot fi însoţite de sindactilie şi ampută ri amniotice ale unor degete.
Alungirile congenitale ale membrelor (boala Marfan) se caracterizează prin prezenţa unor membre lungi şi subţiri,
ele fiind componente ale unui unic sindrom cu manifestă ri de afectare a sistemului cardiovascular, globului ocular
(miopie, nistagmus etc.). Gigantismul poate fi al unui membru întreg sau al unor seg- mente ale lui, cel mai frecvent
fiind la membrul pelvin. Concomitent, la membrele afectate sunt dereglate sistemele vasculare sang- vine şi limfatice.
Pseudoartrozele congenitale se caracterizează prin prezenţa defectului ţesutului osos al unuia sau al mai multor
oase tubulare. Ele pot să se dezvolte la toate oasele tubulare, dar mai frecvent – la
oasele gambei. Sunt cauzate de procesul osteodisplaziei fibroase a unor oase, declanşat intrauterin, cu fracturarea şi
neconsolidarea ei pâ nă la naştere