CENTRUL DE EXCELENŢĂ ÎN MEDICINĂ ŞI FARMACIE

„RAISA PACALO”

CATEDRA DISCIPLINE CHIRURGICALE

Suport de curs

Traumatismele închise ale ţesuturilor moi. Managementul

pacientului cu luxaţie traumatică conform PCN.

Chişinău
 Lecţie teoretică

Traumatismele închise ale ţesuturilor moi. Managementul pacientului cu luxaţie

traumatică conform PCN.
1. Traumatisme. Definiţie, clasificarea.
2. Traumatismele închise ale ţesuturilor moi:
- contuzia;
- entorsa;
- luxaţia;
Cauzele, semnele clinice, asistenţa de urgenţă, tratamentul şi îngrijiri specifice.
3. Managementul pacientului cu luxaţie traumatică conform PCN.
Glosar de termini tematici:
TA – tensiune arterială
T0 - temperatura
AU – asistenţa de urgenţă
PT – principii de tratament
Ps - puls
1. Traumatisme. Definiţie, clasificarea.
Ansamblul manifestărilor locale şi generale ale ţesuturilor sau organelor produse prin acţiunea
violentă asupra organismului a unei forţe externe, denumită agent vulnerant se numeşte leziune
traumatică (traumatism).
Clasificarea:
I. În funcţie de tipul agentului vulnerant deosebim leziuni:
1. Mecanice – acţiune factorilor mecanici a căror forţă depăşeşte rezistenţa
fiziologică a ţesutului lezat;
2. Termice – acţiunea temperaturii înalte sau joase asupra organismului;
3. Electrice – acţiunea curentului electric;
4. Chimice – acţiunea factorilor chimici;
5. Actinice – acţiunea factorilor actinici;
6. Psihice – modificările funcţionale ale SNC în rezultatul stresului negativ
sau pozitiv.
II. În funcţie de împrejurimile în care s-au produs traumele, deosebim:
1. Traumatisme în sfera de producţie (accidente de muncă):
a) industriale - (la uzine, fabrici, ateliere);
b) agricole - (în timpul lucrărilor agricole);
2. Traumatisme habituale – provocate în condiţii casnice;
3. Traumatisme rutiere - auto, feroviar;
4. Traumatisme infantile - în grădiniţe de copii, şcoală;
5. Traumatisme sportive - în timpul competiţiilor sportive şi
cantonamentelor;
6. Traumatisme provocate de catastrofe ecologice şi calamităţi naturale;
7. Traumatisme intenţionate ( militare).
Traumatismele mecanice:
I. În funcţie de acţiunea agentului vulnerant asupra ţesuturilor, traumatismele mecanice
sînt:
1. Închise ale ţesuturilor moi - fără lezarea tegumentelor;
2. Deschise ale ţesuturilor moi - cu lezarea tegumentelor (plăgile).
2
 3. Fracturile - (închise şi deschise).
II. În funcţie de gravitatea leziunilor:
1. Izolate;
2. Multiple;
3. Asociate;
4. Combinate.
Acordarea asistenţei de urgenţă şi asistenţei medicale specializate traumatizaţilor
îşi au particularităţile sale, fapt ce a inclus crearea unui sistem unic al serviciului
traumatologic. El prevede:
1. Acordarea asistenţei de urgenţă la locul accidentului;
2. Evacuarea într-o instituţie curativă;
3. Asigurarea asistenţei traumatologice şi ortopedice calificate.
Acordarea asistenţei de urgenţă la locul accidentatului în caz de traumă de producţie este
acordată de oficiul sanitar al întreprinderii. În alte traume se acordă sub formă de autoajutor
sau ajutor reciproc. În oraşe şi centre raionale asistenţa de urgenţă este acordată de staţiile de
salvare.
Dacă accidentatul nu trebuie internat asistenţa traumatologică se acordă la punctele
traumatologice, în cabinetele de chirurgie a CMF sau la oficiul sanitar al întreprinderii. Dacă
trauma este gravă accidentatul este internat în secţia de traumatologie (chirurgie) unde se
acordă asistenţa de urgenţă specializată.
În ţară se duce un lucru important în vederea profilaxiei traumatismului. La întreprinderi se
petrece instructajul tehnicii securităţii. Profilaxia traumatismelor infantile este asigurată în comun
de către:
1. Colaboratorii instituţiilor sanitare;
2. Lucrătorii învăţământului public;
3. Colaboratorii secţiilor de circulaţie rutieră.
Metodele de explorare:
Examenul accidentaţilor include toate metodele care sunt folosite în studiul clinic al bolnavilor
chirurgicali.
1. Interogarea - interviul (culegerea datelor);
2. Examinarea obiectivă:
 Inspecţia;
 Palpaţia;
 Percuţia;
 Auscultaţia;
3. Investigarea suplimentară:
 Radiologia în mai multe proiecţii;
 Examinarea forţei musculare;
 Determinarea amplitudei mişcării în articulaţii, etc.
2. Traumatismele închise ale ţesuturilor moi.
Traumatismele închise ale ţesuturilor moi se clasifică în:
1. Contuzii;
2. Comoţii;
3. Entorse;
4. Compresii;
5. Rupturi musculare;
6. Luxaţii.
3
Contuzia ţesuturilor moi (contuzio) - este lezarea ţesuturilor moi sau a organelor cu un obiect bont
(cu suprafaţă netedă) cu păstrarea integrităţii pieli.
Contuziile se pot produce în mod:
1. Direct – acţiunea directă a agentului vulnerant (prin acceleraţie);
2. Indirect – prin lovirea corpului uman în mişcare de un obstacol (prin
deceleraţie).
Manifestările clinice locale:
1. Durere vie permanentă;
2. Tumefiere;
3. Echimoze ;
4. În contuzii mai grave formarea hematomului. Hematomul se modifică treptat în
culoare de la roş-brună, cianotică, verde, galbenă;
5. Limitarea mişcărilor regiunii respective.
Echimoza este forma cea mai simplă de contuzie superficială, fiind produsă de contuzii moderate. Are
loc lezarea vaselor sangvine mici (capilare), iar sîngele scurs infiltrează ţesutul subcutanat. Apare ca o
zonă roşie albăstruie, care în câteva zile îşi modifică culoarea, devenind albastră-vânătă, apoi galben-
verzuie şi pe măsura resorbţiei dispare în timp de 2-3 săptămîni.
Hematomul este o colecţie sangvină în ţesuturile moi, în urma unor traumatisme mai intense cu
lezarea vaselor de calibru mare. Apare ca o tumeficaţie dureroasă, de volum variabil de consistenţă
elastică.
Asistenţa de urgenţă:
1. Repaus absolut cu ridicarea regiunii lezate în sus;
2. Primele 24 ore aplicarea frigului (pungi cu gheaţă, prîşniţe reci);
3. Începând cu a 2 zi local căldură sau proceduri fizioterapeutice;
4. În echimoze şi hematoame mici se face aplicarea bandajului compresiv;
5. În caz de hematom mare - se face aspiraţia conţinutului cu întroducerea antibioticilor în
cavitatea formată.
Comoţia (Comoţio) - este acţiunea rapidă a unei forţe mecanice ce duce la
lezarea închisă a ţesuturilor moi, a organelor interne (creier, măduva
spinării, plămâni, ficat). Comoţia dereglează funcţia organului respectiv.
Bolnavii trebuiesc internaţi la timp. Este indicat repausul absolut şi tratamentul necesar pentru
restabilirea funcţiei organului lezat.
AU, tratamentul - vezi contuzia.
Entorsa - este o formă minoră a leziunilor articulare, ce se produc la mişcarea
bruscă şi forţată ce depăşeşte posibilităţile fiziologice ale articulaţiei.
Entorsele se produc mai frecvent în articulaţia talocrurală (tibiotarsiană, a gleznei) radiocarpiană (a
mâinii) şi a degetelor.
Pot fi:
1. Entorse simple - elongaţii a ligamentelor;
2. Rupturi de ligamente;
3. Rupturi de ligamente şi a capsulei articulare.
Manifestările clinice:
 Durere violentă în momentul traumei, ce se micşorează pe câteva ore şi apoi se
desfăşoară cu o intensitate mai mare;
 Poziţia forţată a membrului cu limitarea mişcărilor;
 Primele ore paliditatea şi răceala membrului, mai târziu poate apărea hipertermia locală;
4
  Edemul pronunţat ce provoacă mărirea în volum şi deformarea articulaţiei;
 Mai târziu poate apărea echimoza şi răceala în regiunea lezată;
Asistenţa de urgenţă:
1. La persoanele mai sensibile combaterea durerii prin administrarea analgezicelor (Analghin
+ Dimedrol, Ketanol)
2. Crearea stării de repaus fizic (imobilizarea) prin aplicarea bandajului compresiv în „8”, sau
atela Kramer;
3. Se aplică punga cu gheaţă;
4. Se transportă la punctul traumatologic, pentru examinarea radiologică;
Tratamentul include imobilizarea cu atela ghipsată pe 1-3 săptămîni (în dependenţă de
localizare).
1. Local primele 24 ore se aplică frigul - punga cu gheaţă, zăpadă, sau prîşniţe
reci;
2. Repaus absolut cu ridicarea membrului pe 7-10 zile;
3. Începând cu a 2-3 zi se aplică proceduri calde, proceduri fizioterapeutice.
În entorse complexe se face intervenţie chirurgicală.
După terminarea perioadei de imobilizare se vor face mişcări în articulaţie pentru
recuperarea funcţională, se vor recomanda şedinţe fizioterapeutice, aplicarea
unguentelor Fastum gel, Diclofenac, Capsicam, Indovazin etc.
3. Luxaţiile. Cauzele, semnele clinice, asistenţa de urgenţă, tratamentul şi
îngrijiri specifice. Managementul pacientului cu luxaţie traumatică
conform PCN.
Luxaţiile - este dislocarea patologică a suprafeţelor articulare una faţă de alta.
Mecanismul de producere este prin smulgere sau cădere.
Clasificarea - luxaţiile se clasifică în:
I. 1. Congenitale;
mecanice
2. Dobândite
patologice
II. În funcţie de gravitate pot fi:
1. Incomplete (subluxaţie) - subluxaţii, când între suprafeţele
articulare se păstrează contact.
2. Complete - contacul între suprafeţele articulare nu este păstrat.
III. În funcţie de momentul producerii şi instituirea tratamentului se deosebesc
luxaţii:
1. Recente – luxaţia cu o durată de la traumatism pană la 3 zile;
2. Postrecente – luxaţii cu o durată de la traumatizare de la a 4 zi pană la 21 zile (3-
săptămani);
3. Tardive – luxaţia cu o durată de la traumatizare mai mult de 3 săptămîni.

Cel mai des se întâlnesc luxaţiile traumatice. Se afectează mai des articulaţiile:
1. Umărului - 50-60%
2. Degetelor;
3. Cotului (cubitală)
4. Mîinii (radio-carpiană)
Cauzele:
1. Căderea pe mîina întinsă;
5
 2. Căderea pe spate cu sprijin în cot;
3. Lovitură directă.
Manifestările clinice:
1. Dureri extrem de violente în articulaţie;
2. Impotenţă funcţională;
3. Poziţia antalgică a membrului, a regiunii lezate;
4. Deformarea articulaţiei;
5. Scurtarea sau alungirea segmentului luxat;
6. Examenul radiografic – arată poziţie anormală a suprafeţelor articulare şi
exclude fractura.
Asistenţa de urgenţă:
1. Combaterea sindromului algic (sol. Analgin + Dimedrol, Ketanol, Togesic, Promedol 1%-1,0
s/c).
2. Aplicarea pungii cu gheaţă, a prîşniţelor reci;
3. Imobilizarea de transport;
4. Transportarea la punctul traumatologic;
5. Examenul radiologic în 2 planuri.
Tratamentul - constă în reducerea luxaţiei.
Pentru articulaţiile mari sub anestezie generală cu relaxarea musculară se face reducerea
luxaţiei după una din metodele Coher, Djanelidze, Stamatin. După reducere se face
imobilizarea postreducţională cu basma sau aparat ghipsat pe 2-3 săptămîni. După înlăturarea
imobilizării se face recuperarea funcţională
(gimnastica curativă, masaj).
În luxaţiile degetelor reducerea luxaţiei se face sub anestezie locală. Se imobilizează cu atelă
ghipsată pe 7-10 zile.
Dacă reducerea luxaţiei nu reuşeşte pe cale nesîngerîndă, atunci se face pe cale chirurgicală.

6
 Protocolul clinic naţional Luxaţii traumatice

Luxaţie traumatică - este definită ca deplasarea patologică „permanentă” a extremităţilor

articulare a oaselor ce formează articulaţia, ca rezultat al unui traumatism, pierderea de contact al
suprafeţelor articulare se păstrează pană a fi constatată de serviciul medical şi confirmat radiologic.
Este unanim acceptată ca luxaţie deplasarea segmentului distal faţă de cel proximal care şi reflectă
denumirea nosologică corespunzătoare fiecărei articulaţii, ca excepţie luxaţia extremităţii acromiale a
claviculei şi luxaţiile corpului vertebral.
Subluxaţie - Deplasarea patologică parţială, relativ stabilă a capetelor articulare a unei
articulaţii ca rezultat al unui traumatism, sau a unei mişcări forţate neobişnuite, stabilitatea e
determinată de intercalarea capsulei articulare intre capetele articulare.
In funcţie de durata posttraumatică pană la reducere, luxaţiile (subluxaţiile) se divizează in:
• Recente – luxaţia cu o durată de la traumatism pană la 3 zile;
• Postrecente – luxaţii cu o durată de la traumatizare de la a 4 zi pană la 21 zile (3-
săptămani);
• Tardive – luxaţia cu o durată de la traumatizare mai mult de 3 săptămîni.
Luxaţie recidivantă - luxaţii repetate a aceluiaşi segment pe parcursul unui an calendaristic, uneori
survenită după un traumatism neînsemnat.

A.9. Informaţia epidemiologică

Luxaţiile sunt destul de frecvente, dar cu mult mai rare decît fracturile in raport de 1:8. Luxaţiile in
articulaţiile membrului toracic sunt de 4 ori mai frecvente decît in articulaţiile membrului pelvin, pe
primul plan fiind luxaţiile de cap os humeral. Luxaţiile sunt rare la copii, datorită elasticităţii aparatului
capsulo-ligamentar. Ele sunt rare şi la bătrîni, deoarece din cauza osteoporozei, osul mai uşor se
fracturează. Se întîlnesc mai des la bărbaţi ca la femei; mai mult la tineri (20 - 40 ani). Luxaţiile
humerusului – 50 – 60%, luxaţia oaselor antebraţului – 18 – 25%, luxaţia falangelor degetelor mîinii şi
la picior – 8-10%, luxaţiile de femur – 5 – 6%, luxaţia oaselor gambei – 0,5 – 0,8%.

Tratamentul de urgenţă la etapa prespitalicească

Imobilizare în poziţie antalgică, fiziologică verificînd starea neuro-vasculară periferică.
• Administrarea analgeticelor.
• Evacuarea bolnavului la etapa de asistenţă medicală specializată.
Se recomandă consultaţia medicului ortoped-traumatolog.

Anexa 1
In ghid se explică indicative adresate pacienţilor, părinţilor şi tuturor celor care doresc să cunoască cat
mai mult despre luxaţie, ajuta să înţelegeţi mai bine opţiunile de profilaxie, îngrijirea şi tratamentul
luxaţiilor traumatice. Detalii aflaţi de la medicul de familie. Luxaţiile traumatice sunt leziuni mecanice
a articulaţiilor rezultate unor traumatisme severe. Nosologia aparţine urgenţelor medico-chirurgicale şi
e nevoie de diagnosticat precoce şi reducerea ei cat mai rapidă de la apariţia ei. Încă Hipocrate a
atenţionat că о luxaţie nu trebuie să „întîlnească răsăritul sau apusul soarelui”. De rapiditatea şi
calitatea tratamentului depinde restabilirea rapidă a funcţiei şi reducerea recidivelor luxaţiilor. Se va
evita examinarea pacientului de persoane necompetente.

7
 Bibliografia:
1. Golovin B., Bedicov E., Creţu E., Chirurgie generală - Ghid pentru lecţii practice, Î.I. “Angela
Levinţa”, Chişinău, 2014;
2. Bedicov E., Ignatenco S., Chirurgie - Compendiul deprinderilor practice, Chişinău, 2014;
3. Gudumac E., Benea T., Golovin B., Creţu E., Chirurgie, Î.S.F.E.”Tipogr. Centrală”, Chişinău,
2009;
4. Spînu A., Chirurgie generală şi semiologie chirurgicală, CEP Medicina, Chişinău, 2008;
5. Anghelescu N., Patologie şi nursing chirugical, ed. Medicală, Bucureşti,
2008;
9. Standarde/protocoale a deprinderilor practice, CNMF, Chişinău, 2008;
10. Titircă L., Urgenţele medicochirurgicale, Bucureşti, 2010.
11. Gornea F., Marin I., Ortopedie şi traumatologie, ed. II, Chişinău, 2010;
12. Bivol G. C., Ghid Practic al medicului de familie, Chişinău, 2012.