Cursul 3 Acordarea măsurilor

de prim ajutor specifice

în:Traumatisme
- Traumatisme – tipuri şi prim ajutor
- Plăgi - definiţie, clasificare,
simptomatologie, tratament, prim ajutor
medical
- Pansamente
o Definiţie
o Clasificarea pansamentelor
o Tipuri de pansament şi tehnica pansamentului
- Bandajul (înfăşarea) chirurgical
o Principii
o Tehnica înfăşării
o Tipuri de înfăşare pe regiuni
Noţiunea de traumatism îşi are originea în cuvântul
grecesc trauma = rană.
În urma acţiunii violente a unui agent vulnerant extern Traumatisme
(corp contondent) asupra organismului, se produc
leziuni locale şi generale ce poartă numele de
traumatism.
Răspunsul organismului variază în funcţie de
- caracteristicile şi modul de acţiune extrem de divers
al agentului vulnerant
- caracteristicile structurilor întâlnite.
Tipuri de traumatisme
Integritatea tegumentului în urma acţiunii unui agent vulnerant
împarte traumatismele în 2 categorii. După cum interesează sau
nu pielea, traumatismele se grupează în:
- Traumatisme închise sau contuzii, în care tegumentul are
continuitatea păstrată, deşi în urma traumatismului apar
leziuni tisulare variabile ca întindere şi profunzime. Ȋn
funcţie de interacţiunea dintre caracteristicile (natură, viteză,
direcţia de acţiune faţă de organismul lezat) agentului
contondent şi cele ale regiunii afectate, contuzia poate fi
- Superficialǎ, de gravitate micǎ, care se poate manifesta prin:
- Echimoze
- Hematom
- Serom
- Edem dur
- Profundǎ, de gravitae mare, deoarece pot fi interesate viscere,
vase, nervi, oase.
 - Mixtǎ. Existenţa acestor cazuri mixte ne
obligă ca orice contuzie, chiar dacǎ
marca exterioarǎ este minimǎ sau nulǎ,
să o privim cu toatǎ atenţia. Trebuiesc
efectuate investigaţii ale organelor
interne în dreptul locului unde a acţionat
agentul vulnerant. Pacientul trbuie
urmǎrit mai mult timp, deoarece unele
efecte, foarte grave ale contuziilor
profunde, se pot manifesta la mai multe
zile dupǎ traumatism, deşi pacientul
poate fi aparent sǎnǎtos ȋn acest interval
(ex: contuzia splinei).
Au fost decrise şi alte 2 forme grave de
contuzii:
- Sindromul sau contuzia prin strivire
(Sindromul Bywaters)
- Sindromul sau contuzia prin suflu
- Traumatisme deschise, plăgi sau rǎni. În aceste
cazuri apar soluţii de continuitate la nivelul
tegumentului. Plǎgile au un polimorfism morfologic şi
evolutiv accentuat datoritǎ diversitǎţii agenţilor
vulneranţi (mecanici, termici, chimici), modalitǎţilor
de acţiune, precum zonelor de impact.

Traumatismul se poate solda cu

- o singură leziune situată într-anumită regiune a
corpului
- leziuni care afectează
o mai multe ţesuturi sau organe dintr-o regiune,
o ori mai multe regiuni ale corpului.
Politraumatismul
Politraumatismul este o stare patologică acută în care sunt
afectate mai multe regiuni sau organe dintr-o regiune
a corpului uman, ca urmare a agresiunii bruşte, violente
a unor agenţi fizici (mecanici sau termici) sau chimici.
În urma agresiunii apar leziuni care pot afecta
viscere, nervi, vase, sau oase şi conduc la dereglarea
funcţiei respiratorii şi cardio-circulatorii, care ne obligă
să luăm măsuri urgente locale şi generale, de care atârnă
viaţa pacientului (Mandache).
În mod curent s-a convenit ca noţiunea de
politraumatism să fie folosită când pacientul prezintă
două sau mai multe leziuni de o anumită gravitate,
care afectează zone periferice, viscere sau sunt
asociate şi au o repercursiune respiratorie sau
circulatorie (Simici).
Definiţie
Cuvântul palgă îşi are originea în latinescul
plaga ce semnifică rană. Plăgile
Prin plagă sau rană se înţelege întreruperea
continuităţii (soluţie de continuitate cutanatǎ) unui
epiteliu de acoperire, precum tegumentul sau mucoasa,
cu sau fără interesarea altor ţesuturi.
Plaga apre în urma interacţiunii dintre agentul
vulnerant (fizic, mecanic, chimic) şi ţeuturile asupra
cărora acţionează.
Clasificare
În funcţie de tipul agentului vulnerant plăgiele se
clasifică astfel:
- Prin agent mecanic se pot produce plăgi
a. prin acţiunea agenţilor vulneranţi cu margini sau
vârfuri ascuţite
- ȋnţepate
o accidentale
o terapeutice
- tǎiate
o accidentale
o chirurgicale
- ȋnţepat – tǎiate
- despicate
b. prin acţiunea agenţilor contondenţi
- contuze. Plaga contuză prezintă marginile
rănii cu aspect neregulat, iar ţsuturile din jur
sau de dedesbt sunt zdrobite. Plăgi contuze.
Plăgile contuze apar ca urmare a presiunii
agentului contondent şi au aspect nergulat,
zdrenţuit, sfâşâiat al marginilor plăgii
tegumentare. De obicei în acest tip de plăgi
sunt afectate şi ţesuturile subiacente plăgii,
cum ar fi muşchiul care este chiar mai grav
lezat decat tegumentul.
- plesnite
- zdrobite
- delabrante
- muşcate
c. prin arme de foc sau de război:
prin glonţ sau prin schije. Ca urmare a
multiplelor tipuri de arme care au
modalităţi diferite de acţiune şi
proiectile diferite, există o mare varietate
clinică a plăgilor dr război. În plăgile de
război, mai ales în cele prin schije, se
adaugă fpatul că în acest tip de plăgi, cu
margini neregulate prin zdrobire, cu
ţesuturile subiacente zdrobite şi
devitalizate, sunt antrenate resturi
telurice sau de haine. Ca urmare aceste
plăgi au un risc infecţios extrem de
mare, mai ales cu germeni anaerobi.
- Prin agent termic
- Prin agent chimic
În funcţie de regiunea sau regiunile interesate de
traumatism
- plăgi ale capului
- plăgi ale gâtului
- plăgi ale toracelui
- plăgi ale abdomenului
- plăgi ale membrelor
În funcţie de interesarea sau nu a planaului
aponevrotic plăgile se împart în
- superficiale, adică nu depăşesc planul aponevrotic
- profunde, adică cele care afectează structuri care
se găsesc sub planul aponevrotic. Plăgile profunde
subaponevrotice se împart în funcţie de
profunzimea leziunilor şi raporturile cu seroasele şi
viscerele în
o Nepentrantă dacă nu lezat seoasa parietală
o Penetrantă dacă a lezat foiţa parietală (peritonealǎ,
pleurlalǎ)
 Neperforantă, dacă nu a lezat un viser
 Perforantă, dacă a interesat şi un viscer (sau mai multe viscere)
În funcţie de timpul scurs de la producere până
acrdarea îngrijirilor calificate:
a) recente (se prezintǎ la medic ȋn mai puţin de 6 ore).
În aceste cazuri plaga este considerată neinfectată;
b) vechi (se prezintǎ la medic după mai mult de 6
ore), considerate contaminate cu germeni.
În funcţie de forma anatomopatologică şi evoluţie
Tratamentul plăgilor urmăreşte vindecarea acestora cât
mai rapidă, mai de calitate, fără complicaţii imediate
sau tardive sau invalidităţi.
Tratamentul
Principii de tratament chirurgical al plăgilor recente.
plăgilor
Înainte de a începe manevrele propriu-zise de prim
ajutor în tratarea plăgilor trebui urmaţi anumiţi paşi
1. Se elimină contactul dintre victimă şi agentul
vulnerant urmărind evitarea asumării rscurilor şi
agravarea situaţiei. Un corp străin în plagă, dacă este
înfipt adânc, nu trebuie extras de cel care acordă
primul ajutor deorece poate determina apariţia unei
hemoragii masive care ar fi putut fi oprită de corpul
străin care acţiona ca un dop. Corpul străin secoate
decât în condiţii de spital.
2. Se detrmină agentul cauzal şi factorii agravanţi şi
se culeg informaţii asupra stării de sanătate a victimei.
3. Se îndepărtează obiectele victimei care ar putea fi
constrictive: inele, brăţări, ceas de mâna, etc, situate
în apropierea suprafeţei rănite.
4. Se practică manevrele pentru protecţia plăgii şi a
salvatorului: se apală mâinile cu apă şi săpun, se trag
mănuşi preferabil sterile.
Tratamentul propriu-zis al plăgilor
1. Toaleta locală a tegumentelor limitrofe plăgii este obligatorie şi
se face prin spălarea cu apă şi săpun sau detergent a tegumentelor
din jurul plăgii. Acolo unde este cazul se rade părul pe o suprafaţă
de 5-10 cm de la marginea plăgii.
2. Curăţirea chimică şi mecanică a plăgii prin turnarea de apă
oxigenată, ser fiziologic sau rivanol 1% în cantitate mare în plagă.
Pe plagă nu se aplică prafuri, unguente, spay-uri.
3. Pregătirea câmpului operator prin dezinfectarea tegumentului
adiacent plăgii cu tinctură de iod şi apoi izolarea tegumentelor pană
la marginea plăgii cu material steril.
4. Explorarea plăgii cu ajutorul depărtătoarelor Farabeuf.
Dezinfecţia plăgii propriu-zise cu apă oxigenată, betadină, solutie
de cloramină, rivanol, acid boric.
5. Dacă este cazul se face anestezie locală cu xilină 1%, sau
anestezie generală.
6. Se îndepărtează corpii străini din plagă precum şi ţesuturile sau
lambourile de piele devitalizate. Ţesuturile necrozate se
excizează până în ţesut sănătos, dar economic, fără excese.
7. Eventualele spărturi ale aponevrozei se lărgesc pentru
explorare, curăţire şi dezifecţie.
8. Se practică şi hemostaza atentă a plăgii şi se evacuează
hematoamele după care se urmăreşte din nou hemostaza. Dacă
hemoragia este mare şi plaga se găseşte pe un membru, se poate
aplica un garou.
9.În plăgile recente, dacă nu există tensiune mare la
apropierea buzelor plăgii, se poate practica sutura plăgii.
Dacă plăgile sunt întinse şi lasă „spaţii moarte” mari după
tratamentul chirurgical al ţeuturilor devitalizate se instala un
drenaj.
10.Pansamentul constă în izolarea plagii cu pansamente
sterile care reduc contaminarea exogenă microbiană. Nu se
aplică niciodată vată direct pe plagă. Compresele sterile se
fixează cu feşi de tifon sau leucoplast.
11.Zona rănită se aşează în poziţie de repaus
12.Se transportă victima la spital
13.Se va urmării plaga atent minm 24 de ore – 3 zile pentru
a seziza şi intervenii la timp dacă hemostaza este incompletă
sau plaga se infectează.
14.Nu trebuie uitat măsurile generale ca terapia
antitetenică sau antirabică acolo unde este cazul.
15. Atenţie! Niciodată nu se aplică alcool iodat pe rană,
acesta provocând necroză (arderea ) ţesuturilor. Nu se pun
pe rană grăsimi sau unguente!
Desmurgia
Ştiinţa care se ocupǎ cu studierea regulilor şi tehnicilor
de folosire şi aplicare a pansamentelor sau bandajelor,
se numeşte desmurgie. Pansamentele
Pansamentul
• Este materialul cu care se acoprǎ plǎgile ȋn scop
terapeutic.
Compresa este materialul steril, sau cel mai puţin
contaminat, de care dispunem, care este aplicat pe plagă
cu rolul de a opririi hemoragia, atunci când este cazul şi
de a împiedica contaminarea plăgii cu germeni.
Compresa se aplică pe plagă fără a atinge suprafaţa
compresei sau a plăgii. Dacă sângerarea continuă, se
aplică o altă compresă deasupra, fără a ridica din plagă
prima compresă, deoarece o dată cu compresa se pot
mobiliza cheagurile care au început să se formeze şi
astfel este deranjat procesul de hemostază.
• Pansarea este activitatea de aplicare a
pansamentelor asupra plǎilor şi se foloseşte în scopul
de a păstra pe loc compresa.
Realizarea unui pansament trebuie să aibe la bază
cunoştinţe temeinice.
Materiale necesare Noţiuni generale despre efectuarea unui
pansament:
- Substanţele antiseptice cu ajutorul cărora se curăţă şi
dezinfectează plaga şi tegumentele limitrofe. Unele dintre aceste
substanţe pot fi folosite la dezinfecţia plăgii şi a tegumentelor,
altele însă nu pot fi folosite în plagă ci doar la nivelul
tegumentului. Ex de
- substanţe care pot fi folosite în plagă: apa oxigenată, betadina, soluţia
Dakin, rivanolul, acidul boric.
- Alte substanţe precum alcoolul sau tinctura de iod nu se recomandă a fi
folosite în plagă.
- Materialul moale pentru protecţia plăgii trebuie să întrunească
mai multe calităţi: să poată fi sterilizate, să aibe putere absorbantă,
să nu irite şi să nu producă alergii, să fie uşoare, să apere plaga de
pătrunderea germenilor din exterior. Exemple:
o Tifonul este confecţionat din bumbac şi are proprietatea de a fi hidrofil.
Pânza de tifon prezintă cam 24–28 ochiuri/cm2. Din tifon se confecţionează
comprese manual, după care se sterilizează sau se iau din comerţ sterile şi
ambalate în pachete. În cazurile în care compresele se efectuează manual,
tifonul se împătureşte în mai multe stratrui (8–12), dar trebuie avut grijă ca
marginile să se găsească în interior pentru a nu lăsa scame în plagă. Ulterior
se sterilizează şi se păstrează în casolete sterile.
o Vata este confecţionată tot din bumbac. Vata nu poate fi aşezată direct pe
plagă şi nici nu putem şterge plaga cu vată. Datorită puterii sale mari de
absorbţie se aplică deasupra compreselor de tifon.
- Mijloace de fixare: romplast (leucoplast),
galfix, bandaje. Unele comprese sterile
beneficază de un matrial adeziv care face
uşoară aplicarea lor.
- Instrumentarul folosit pentru executarea
unui pansament este reperezentat de mai
multe obiecte sterile: mănuşi sterile,
pense, foarfece, tăviţe renale, dar şi alte
instrumente folosite mai rar (sonde
canelate, stilet butonat, chiurete Volkman)
Tehnica efectuării unui pansament. Pansamentul poate
fi efectuat fie în cadrul unei unităţi sanitare, fie de
urgenţă la locul accidentului.
Timpii unui pansament în cazul plăgilor accidentale:
- Cel care efctuează pansamentul îşi trage mănuşi sterile
- Se apucă instrumentele din trusa sterilă având grije să
nu la apucăm de vârf.
- Se curăţă plaga şi tegumentele limitrofe de de resturi
vestimentare, telurice sau sau alte returi rezultate din
impact.
- Se spală tegumentul
- Se dezinfectează palaga, se îndepărtează ţesuturile
devascularizate
- Se protejază plaga cu comprese de tifon
- Se fixează pansamentul de tifon.
Tipuri de pansament
- Pansament protector în cazul plăgilor simple, fără
secreţii abundente se efectuează prin suprapunerea a
2 – 3 straturi de comprese care se fixează cu unul
din materialele descrise mai sus.
- Pansament absorbant se foloseşte în cazul plăgilor
foarte secretante sau drenate. În aceste cazuri, peste
compresele de tifon se aplică un strat de vată
corespunzător secreţiilor.
- Pansament compresiv. Acesta are drept scop
hemostaza plăgii sângerânde. Peste comprese şi
peste vata aplicată într-un strat gros care să
ajungă pană la nivelul proeminenţelor osoase
vecine, se aplică feşi peste toată reginea. Trebuie
avut în vedere că feşile se vor aplica compresiv dar
nu atât de puternic încât să jeneze circulaţia de
întoarcere.
- Pansament ocluziv. Acesta se foloseşte în cazurile
de leziuni osoase însoţile de plăgi. Plaga se
acoperă cu comprese peste care se aplică vată şi pe
deasupra lor se aplică un aparat gipsat. Se lasă
însă o fereastră în dreptul plăgii pentru efectuare
pansamentelor ulterioare.
Bandajul chirurgical sau ȋnfǎşarea
• Prin bandaj se ȋnţelege un material (meşe de tifon, pȃnzǎ, basma sau fȃşii din alt material
similar) cu ajutorul cǎruia se acoperǎ diferite porţiuni ale corpului ȋn scopul de a proteja regiunea
respectivǎ, de a imobiliza temporar, pe cȃt este posibil, anumite regiuni sau pentru a fixa
pansamentul pe locul afectat.
• Bandajarea este acţiunea de aplicare a bandajului. Bandajarea sau înfăşatul se efectuează
în scopul fixării unui pansament sau imobilizării temporare a unei fracturi.
Un bandaj trebuie sǎ se supunǎ unor reguli
- bandajarea unei regiuni unde se gǎseşte o plagǎ trebuie sǎ ȋnceapǎ şi sǎ se sfȃrşeascǎ la
distanţǎ de plagǎ (cca 15–20 cm)
- la nivelul membrelor bandajarea se face ȋn acelaşi sens cu circulaţia venoasǎ, adicǎ din distal
spre cea proximal
- bandajul nu trebuie sǎ fie prea larg sau prea strȃns, pentru a nu jena circulaţia de ȋntoarcere
sau sǎ limiteze mişcǎrile ȋn articulaţiile interesate, sa nu producă dureri şi pentru a nu
comprima nervi, vase sau zone inflamate
- dar nici sǎ nu cadǎ
- capǎtul terminal nu trebuie sǎ cadǎ pe plagǎ, cauzǎ din care se va fixa ȋntr-o zonǎ opusǎ
plǎgii
- în general lăţimea feşei de tifon ar fi bine să aibe lăţimea aproximativ egală cu diametrul
regiunii pe care o înfaşă (lăţimea unei feşe este între 5 şi 10 cm)
- bandajul trebuie să acopere pansamentul în întregime
- pansamentul trebuie să permită efectuarea unor mişcări în articulaţiile pe care le traversează
Tehnica înfăşării (bandajului)
• Faşa de tifon este ţinută în mână dreaptă şi cu
ruloul spre cel ce execută, se derulează de la stânga spre
dreapta.
• Bandajarea incepe cu 2-3 ture circulare ,,ture de
fixare”. Pentru o fixare sigură, după primul tur, colţul
liber al feşii se rasfrânge.
• Următoarele ture se trag în diverse moduri
(circular, oblic, în evantai, etc.).
• Terminarea bandajării se efectuează cu 2-3 ture
suprapuse, capătul feşii fixându-se cu ace de suguranţă,
prin legare sau cu bandă adezivă. În cazul legării se
despică faşa in două, se încrucişează sau se înnoadă
capeteleşi se leagă în jurul segmentului respectiv în aşa
fel încât nodul să nu fie amplasat pe zona afectată sau pe
zone de sprijin.
• Scoaterea feşei se efectuază prin derularea ei în sens
invers sau prin tăiere cu foarfeca butonată.
Modalitaţi de bandajare.
În funcţie de regiunea anatomică supusă bandajului,
sunt mai multe tipuri de infaşare:
spirală,
circulară,
 în spică,
 în evantai,
în ,,8”, etc.
Bandajul circular: se efectuază suprapunând turele de
faşă exact una peste alta. Are avantajul că se execută
simplu şi rapid. Dezavantajul constă în faptul că se
rasuceşte, mobilizând pansamentul de pe plagă. Se
aplică pe regiunile cilindrice: cap, git, braţ, abdomen,
torace, articulaţia pumnului, etc.
Bandajul in spirală:
după fixarea feşei cu ture circulare, se trece la
ture oblice, conducând-o şerpuind în aşa manieră
încât să acopere 1/3 din turele anterioare. Pe
alocuri faşa se rasfrânge prin tehnica numită
,,manevra policelui”, deoarece marginea caudală
a fiecărei ture ramâne departată de tegumente.
Acest tip de bandajare este indicat de aplicat pe
membrele superioare şi cele inferioare.
Bandajul in evantai:
se începe cu ture circulare aplicate deasupra
articulaţiei după care se efectuază o tură oblică
deasupra articulaţiei, următoarele ture fiind
conduse din ce în ce mai puţin oblic, ajungând
circulare la nivelul liniei articulare. Sub
articulaţie se continua din nou cu ture oblice,
pâna la acoperirea completă a regiunii. Este
indicată în regiunea cotului genunchiului, etc.
Bandajul în ,,spic de griu” sau ,,spică”:
se începe cu ture circulare deasupra articulaţiei, pentru
fixarea pansamentului, după care faşa este condusă în
forma cifrei ,,8”, fiecare tură acoperind cea precedentă
cu 1/3 sau 2/3. Se termină infăşarea cu ture circulare pe
punctul de sprijin. Se indică tot în regiuni articulare la
radacina membrelor (regiunea inghinală, scapulo-
humerală), cât şi pentru executarea unui pansament
compresiv după amputaţie de sân la femei.
Bandajul in forma cifrei ,,8”:
se incepe cu ture circulare sub articulaţie, după care
turele sint conduse oblic peste articulaţie, continuând
cu ale ture circulare deasupra articulaţiei. Se revine
oblic pe fata opusă, incrucişând prima tură ascendentă,
dupa care se continuă în 8 acoperind jumatate din tura
anterioară. Se continuă de câteva ori şi se termină
bandajul deasupra articulaţiei cu ture circulare. Este
indicată pentru regiunile articulare: articulaţia cotului,
piciorului, mâinii.
Bandajul rasfrânt:
se fixează fasă prin ture circulare, după care se
continuă oblic în sus până pe faţa anterioară sau
posterioară a antebraţului unde se fixează cu
ajutorul policelui mâinii stângi şi apoi se rasfrânge
şi continua în jos, înconjurând segmentul
posterior, după care iarăşi oblic în sus acoperind
jumătatea turei anterioare se continuă până pe faţa
anterioară a antebraţului unde iaraşi este fixată cu
policele, repetând manevra. La sfârşit este fixată
cu ture circulare. Aceasta metodă este indicată de
aplicat la nivelul membrelorşi are avantajul
etanşietaţii pe toată lungimea sa.
Bandajarea calotei craniului Tipuri de bandaje
se execută sub formă de capelină sau prin bandaj
recurent (mitra lui Hipocrate). pe regiuni.
Capelina se efectuază folosind o singură faşă de
către 2 persoane. Iniţial faşa este condusă circular
pornind de la protuberanţa occipitală, pe deasupra
urechii drepte, lasând libere pavilioanele auriculare,
trecând deasupra arcadelor sprâncenoase, apoi
deasupra urechii stângi şi se continuă cu înca 2 ture
circulare pâna la nivelul frunţii, unde se fixează faşa
cu ajutorul policelui şi se rasfrânge până la nivelul
regiunii occipitale unde este fixată de ajutor. Se
conduce faşa din spate în fata acoperind bolta
craniană cu ture oblice fixate la final prin 2-3 ture
circulare. Se fixeaza capătul liber al feşii cu
leucoplast sau ace de siguranţă, în capătul opus
regiunii pansate
Aceeaşi tehnică poate fi efectuată de către o singură
persoană, când fiecare tură oblică răsfrântă peste bolta
craniană este fixată cu câte o tură circulară până la
infaşarea completă a capului

Bandajul recurent (mitra lui Hipocrate) se efectuază

cu ajutorul a 2 feşi: una cu ture circulare fronto-
occipitale şi alta cu ture antero-posterioare de acoperire.
Dupa fiecare tura feşele se incrucişeaza la nivelul
regiunii frontale şi cele occipitale.
Bandajarea regiunii feţei
se practică folosind praştia, căpăstrul, binoclu sau
monoclu.
Praştia se foloseşte la bandajarea nasului. Se
confecţionează dintr-o faşa lungă de 50-60 cm,
care la ambele capete se despică lung, lasând la
mijloc o porţiune de aproximativ 5 cm lungime
nedespicată, care este aplicată peste pansamentul
nasului. Se trec capetele superioare ale feşii sub
pavilionul urechii şi se înnoada în regiunea
occipitală, iar cele inferioare se trec deasupra
urechilor incrucişându-le pe cele superioare,
realizând astfel o praştie
Capastrul se foloseşte pentru fixarea pansamentului de la
nivelui bărbiei şi buzelor. Este confecţionat la fel ca şi praştia
folosind o faşă cu o lungime de 0,50-1m. Fixăm cu partea
nedespicată pansamentul de la nivelul bărbiei sau buzelor,
după care capele inferioare sunt legate pe calotă, iar cele
superioare la ceafă sau se incrucişează în regiunea occipitalăşi
se leagă în regiunea frunţii
Monoclul sau binoclul se foloseşte pentru fixarea
pansamentului la nivelul orbitelor. Monoclul acoperă o singură
regiune orbitară. Se efectuază începând cu 2-3 ture circulare
frontooccipitale după care se conduce faşa oblic peste ochiul
pansat, pe sub urechea de aceeaşi parte şi se readuce faşa pe
frunte, deasupra urechii opuse. Se efectuaza din nou o tură
circulară frontooccipitală, apoi oblic repetând succesiunea de
ture oblice şi circulare pâna la acoperirea completa a ochiului.
Se fixează capătul liber al feşei cu leucoplast sau ace de
siguranţă
Bandajul Desault
este tehnica cea mai des folosită de imobilizare provizorie pentru leziunile claviculei
şi umărului, precum şi ca mijloc de imobilizare provizorie pentru fracturile braţului.
Pentru realizarea acestui tip de bandaj avem nevoie de 4 feşi cu laţimea de 20 cm,
vată şi talc. Iniţial se sprijina membrul superior al pacientului, astfel încât braţul şi
antebraţul să formeze un unghi de 90°.
Se începe îmbrăcarea toracelui cu ture circulare pâna sub axilă. Aceste ture
vor izola pielea toracelui şi pielea braţului şi antebraţului, evitând apariţia iritaţiei şi
chiar a eroziunii pielii, provocate de transpiraţia locală. Se întroduce în axilă şi în
plica cotului o cantitate mica de vată îmbibată cu talc, după care lipim braţul şi
antebtaţul de torace cu cotul îndoit la 90°. Fixăm membrul superior de torace prin ture
circulare de faşa care trebuie să cuprindă braţul, cotul şi antebraţul. Apoi din spate
faşa se trece peste umărul lezat, coboară anterior peste braţ, sub cot şi urcă în spate
paralel cu braţul. Faşa revine în faţa peste umărul lezat, se indreaptă oblic sub axilă
sănătoasă şi se reântoarce în faţă peste umărul bolnav, coboară lateral de-a lungul
braţului sub cot, apoi susţinând antebraţul, se indreaptă spre toracele opus facând o
tură circulară de fixare la cot. După această tură de fixare, fasa se trece din nou peste
umarul lezat, coboară anterior, va susţine antebraţul, se face iar o tură circularăşi
tehnică se continuă astfel , încât fiecare tură oblicăşi circulară să depasească cu câţiva
centimetri tura anterioară. După imobilizarea membrului superior cu 2-3 feşi
circulare, intreg antebraţul va fi întarit cu benzi de leucoplast. Pumnul, mâna şi
degetele trebuie sa rămâna libere pentru a putea fi permanent mobilizate.
• Acelaşi lucru îl putem realiza cu o basma cu 4 colţuri care suspenda membru
superior ca într-un hamac în poziţia descrisăşi ale cărei capete se înnoadă în spaţiul
interscapular şi la ceafă. Această tehnică este cunoscută sub numele de ,,eşarfa lui
Petit”
Bandajul Velpeau are aceleaşi indicaţii caşi bandajul Desault,
de care diferă prin faptul că imobilizarea membrului se
realizează cu cotul flectat in unghi ascuţit şi cu mâna fixată pe
umarul opus
Bandajul umarului şi axilei
• La nivelul braţului şi axilei se pot aplica bandaje cu feşi trase
în ,,8” sau în spică, precum şi o basma, care trece pe sub axilă,
se încrucişează peste umăr şi se innoadă sub axila opusă
(cravata biaxilară Mayor).
• Cu aceste tipuri de bandaje, pe linga ficsarea pansamentului
se poate realiza si compresia regiunii.
• La nivelul acestor segmente faşa se fixează prin ture circulare
la nivelul articulaţiei radio-carpiene, apoi se duce faşa oblic
pe partea dorsală a mânii şi se acoperă degetul respectiv prin
ture în spirală. Pentru auricularşi police,câtşi pentru haluce,
bandajul se face în spică.
Bandajul regiunii inghinale şi fesiere
La nivelul acestor regiuni, bandajul este in
formă de spică. Fixarea iniţială se face prin 2-3
ture trecute circular pe abdomen, deasupra
crestelor iliace. De la această faşă se trece oblic
peste regiunea inghinală, pe faţa internă,
posterioarăşi externă a radacinii coapsei de
unde urcă iar oblic, peste regiunea inghinală
realizând prima spică ce se continuă printr-un
nou circular pe abdomen dus apoi oblic peste
regiunea inghinal’ până se acoperă
Bandajul regiunii perineale şi anale
Pentru perineu se foloseşte faşa în ,,T”. Aceasta
fixare a pansamentului se efectuaza cu ajutorul
a două feşe. Prima se trece în jurul
abdomenului, deasupra crestelor iliace
înnodându-se. Ea va servi ca sprijin pentru a
doua faşa care se trece dublu între coapse,
acoperind perineul
Bandajul bontului de amputaţie
Pentru bandajul bontului de amputaţie se foloseşte
tehnica înfăşării recurente cu 2 feşi sau înfaşarea cu
o faşă. Se incepe or in ture circulare de fixare la 10
cm de plagă, după care se rasfrânge faşa antero-
posterior, ca şi în cazul calotei craniene, pâna se
acoperă tot pansamentul fixând turele rasfrânte cu
ture circulare.
Bandajul scrotului
Pansamentul regiunii scrotului se fixează cu ajutorul
suspensorului, care poate fi confecţionat din pânză
asemenea bandajului în ,,T” sau din material elastic
şi de formă corespunzatoare regiunii.