Post traumatic-C1, C2

Kinetoterapia in afectiunile post-traumatice si corectarea deficientelor fizice

cuprinde intregul ansamblu de mijloace de recuperare.
Ortopedia se ocupa initial de corectia infirmitatilor infantile. In 1741
Nicholas Andry a impus acest termen (“orthos”-drept; “peis”-copil). In prezent aceasta
cuprinde totalitatea metodelor medicale si chirurgicale pentru tratarea afectiunilor
aparatului locomotor si coloanei vertebrale. Acest termen se foloseste si-n
stomatologie: ortopedie dento-faciala sau ortodentie.
Chirurgia ortopedica cuprinde totalitatea tratamentelor chirurgicale ce se
adreseaza scheletului, articulatiilor, muschiilor, tendoanelor la copii si adulti. Originea
acesteia se afla in tratamentul chirurgical al unor malformatii congenitale: luxatia
congenitala de sold sau piciorul stramb congenital. In prezent ea se adreseaza si
patologiei adultului si varstei a III-a in reumatism, artroze, transplante.
Traumatologia este partea medicinii curative consacrate tratarii leziunilor
traumatice si ale sechelelor lor.
Chirurgia reparatorie cuprinde tehnici si tactici chirurgicale destinate
restabilirii morfofunctionale a unui tesut sau organ lezat sau sechelelor acestor
leziuni; aceasta specialitate cuprinde tehnici de chirurgie plastica, estetica, vasculara,
neurochirurgie.
Recuperarea: incepand cu aparatele ortopedice (orteze), destinate
corectarii unor pozitii vicioase, continuand cu procedeele balneo-fizio-
kinetoterapeutice, recuperarea atinge apogeul sau cu ergoterapia si terapia
ocupationala complexa destinata reintegrarii socio-profesionale a pacientului. Ea
incepe de la internarea bolnavului si pregatirea sa pentru operatie, fiind destinata
mentinerii functiei muschilor si articulatiilor din apropierea leziunii si continua
postoperator.

ORTOPEDIA

Mijloacele terapeutice folosite de ortopedie sunt aparatele gipsate,

ortosinteza, extensia transcheletica.
1).Aparatele gipsate reprezinta mijloacul cel mai bun, mai expeditiv si mai
practic de mobilizare externa a fracturilor. Poate fi aplicat la nivelul tuturor serviciilor
medicale cu conditia sa fie facut, instalat si urmarit corect de specialist.
Principii:
• Aparatul gipsat trebuie aplicat pe o situatie locala a membrului bine cunoscuta
si trebuie mentinuta un anumit timp.
• Chiar si cel provizoriu trebuie aplicat corect; aparatele circulare sunt preferate
atelelor gipsate.
• Aplicarea sa sa fie netraumatizanta pentru menajarea zonelor sensibile sau
susceptibile de leziuni de decubit sau compresiune.
• Trebuie perfect mulat dupa reliefurile segmentului de membru, suficient de
strans pentru a nu permite miscarea in interior, dar si suficient de larg pentru a
nu genera tulburari vasculo-trofice.
• Trebuie sa depaseasca articulatiile proximala si distala ale fracturii, usor flexate
pentru a bloca rotatiile segmentului lezat in interiorul gipsului.
 2

• Orice forma se da aparatului gipsat, ea trebuie sa respecte pozitia

fundamentala a membrului si sa permita contractiile izometrice ale acestuia.
• Aparatul gipsat trebuie sa fie solid, dar si usor, fiind realizat estetic din atele de
fasa gipsata, furnir, materiale plastice, bare de aluminiu.
• Orice aparat gipsat trebuie supravegheat atent, la fiecare ora in prima zi, apoi
zilnic; oricum, controlul initial este obligatoriu in primele ore, apoi la una, doua,
trei, zece si douazeci si unu de zile pentru a descoperi si preveni orice
eventuala tulburare vasculara, nervoasa sau trofica, situatie in care aparatul
gipsat trebuie taiat sau inlaturat.
Complicatiile aparatului gipsat:
• Durerea este cauzata de:
-coaptarea proasta a fragmentelor osoase;
-mobilitatea fragmentelor;
-imobilizarea articulatiilor in pozitii necorespunzatoare;
-comprimarea unui nerv pe plan osos;
-aparitia leziunilor subcutanate.
Se recomanda radiografia si taierea gipsului.
• Edemul apare datorita unei compresiuni sau ischemii sub gips. Se recomanda
inlaturarea gipsului.
• Deplasarea ulterioara a fragmentelor osoase datorita unui gips larg. Se impune
radiografie si schimbarea gipsului.
• Deteriorarea aparatului gipsat: se poate crapa sau fragmenta. El va trebui
schimbat sau intarit cu alte fese.

2).Osteosinteza reprezinta metoda de fixare a fragmentelor osoase dupa

reducerea fracturii sau a osteotomiei. Poate fi interna si externa.
a).Osteosinteza interna se practica in focarul de fractura dupa reducerea
fragmentelor osoase rezultate din urmatoarele situatii: fracturi proaspete, vechi,
pseudoartroze, consolidari vicioase, alungiri sau scurtari ale scheletului.
Scopul:
-alinierea si mentinerea fragmentelor osoase;
-fixarea ferma a focarului in vederea unei consolidari in pozitia
anatomica;
-mobilizarea precoce a articulatiilor si a musculaturii prin excluderea
aparatelor gipsate.
Materiale folosite: metalele au un continut redus de fier, sunt rezistente,
elastice si bine tolerate; polimerii sunt rezistenti si elastici, cu compozitie stabila;
aliajele pe baza de carbon au rezistenta exceptionala.
Tipuri de osteosinteza interna:
-Sutura osoasa este mai putin folosita. Materiale necesare: tendoane,
fascie, ata, nylon. In prezent se mai foloseste sutura cu sarma in fractura de rotula si
olecran (cerclaj).
-Sinteza metalica minima: cu scoabe, cuie, agrafe si suruburi. Aceasta
se foloseste pentru imobilizarea oaselor mici (metacarpiene).
-Osteosinteza centromedulara: pentru fracturile diafizelor oaselor
lungi; se folosesc tije Ender, brose Kirschner.
-Osteosinteza cu placi: pentru oasele lungi si late; se folosesc placi cu
suruburi sau cuie-placi.
 3

b).Osteosinteza externa:
• brosele Kirschner introduse transcutan, sub control radiologic sau palpator; se
recomanda in fracturile de clavicula, rotula sau olecran.
• suruburi cu impactare: pentru fractura oaselor superficiale (maleola tibiala).
• fixatorul extern este aparat de fixare din exterior a capetelor osoase fracturate.

3).Extensia transcheletica reprezinta un procedeu de reducere si

mentinere a fracturii reduse prin actionare directa asupra scheletului fara ajutorul
aparatelor gipsate si permitand mobilizarea musculara si articulara, precum si
intretinerea igienei membrului lezat. Aceasta se foloseste mai frecvent la membrul
inferior.
Reguli:
-asigurarea unui ax optim de tractiune pentru reducerea fracturii si
mentinerea ei;
-controlul radiologic periodic al axului pentru suplimentarea sau
suprimarea din greutati;
-controlul clinic al membrului lezat;
-adaptarea suportului membrului tractionat la forma acesteia pentru a
evita formarea escarelor.

CHIRURGIA

Etimologic acest cuvant inseamna “lucru manual” (“cheiros”-mana; “ergon”-

lucru). Chirurgia a parcurs mai multe etape:
a).etapa empirica bazata pe observatia si urmarirea evolutiei unor
afectiuni sau necesitatea repararii unor leziuni traumatice (era practicata de barbieri);
b).etapa stiintifica-bazata pe observatii si descoperiri stiintifice: in sec.
XVIII s-a efectuat prima oara legatura vasculara; in sec. XIX a fost introdusa
anestezia cu eter; in 1857 Pasteur descopera microbii si se introduce antisepsia.
Infectia in chirurgie: exista 3 teorii in aceasta privinta:
-teoria celularaÆinfectia datorita tulburarilor morfologice;
-teoria vascularaÆinfectia datorita diapedezei leucocitelor;
-teoria neurodistroficaÆinfectia datorita leziunilor nervoase si a
reactiilor morfologice ulterioare.
Infectiile chirurgicale iau aspectul de inflamatie, cu modificari tisulare,
alterari vasculare si proliferari tisulare reactive. Semnele locale sunt: durerea,
tumefactia, hiperemia, caldura si tulburarea functiilor organului afectat.
Tratamentul in afectiunile chirurgicale consta din: actul chirurgical si
recuperarea postoperatorie. In chirurgia aparatului locomotor, kinetoterapia are rol
important si actioneaza asupra:
-sistemului osos pentru imbunatatirea circulatiei locale si favorizarea
osificarii fiziologice;
-sistemului muscular pentru vindecarea morfologica normala, functionala
si reluarea activitatii musculare cu toate proprietatiile (lungime, elasticitate, tonus);
-sistemul articular pentru reeducarea mobilitatii.
Post traumatic-C3

Atitudinea corpului

Este o functie a aparatului locomotor-oase, articulatii, muschi-si a

sistemului nervos, caracterizate de raporturile constante de echilibru si stabilitate
intre segmente si corp pe de o parte si intre corp si mediul inconjurator pe de alta.
Ea a fost studiata static si-n ortostatism. In prezent se studiaza dinamic si
in alte pozitii. Elementele de baza se impart in 2 grupe: pasive si active:
1).elementele pasive sunt reprezentate de oase, articulatii, tesuturile
periarticulare, fascii si aponevroze, precum si de rezistenta la intindere a muschilor.
Alt mijloc pasiv este echilibrul intrinsec al coloanei vertebrale. Datorita curburilor
coloanei, proiectia centrilor de greutate ale diferitelor segmente nu se gasesc pe linia
proiectiei centrului general de greutate al corpului. Atitudinea gravitatiei produce de la
vertebra la vertebra solicitari rotationaleÆaccentuarea curburilor. Fortele care se
opun rotatiei sunt ligamentele. Segmentul toracal prin centrul de greutate trece
anterior de coloana care s-ar prabusi inainte daca nu ar interveni forta ligamentului
vertebral comun posterior, a ligamentelor interspinoase si a celor galbene. Situatia
este inversa la nivel lombar si cervical, unde proiectia centrului de greutate se face
posterior de coloana, iar forta care se opun prabusirii coloanei sunt ligamentul
vertebral comun anterior. Alt element pentru absorbirea solicitarilor este discul
intervertebral aflat in presiune permanenta.
Intre aceste 2 categorii de elemente anatomice, ligamente si discuri supuse
unor forte contrare, se stabileste o stare de echilibru denumita de Steindler echilibru
intrinsec. Existenta lui explica de ce coloana vertebrala, chiar daca i se scot toti
muschii, ramane o unitate rigida si continua sa-si pastreze curburile.
2).elementele active sunt reprezentate de muschi, sistem nervos
central si periferic.
Muschii, in special tendoanele lor, prezinta o retea de elemente receptoare
sensibile la tensiune. Cand tensiunea se mareste printr-o tractiune oarecare,
influxurile senzitive produc arc reflex si cresterea si mai mare a tensiunii musculare.
Contractia reflexa dezvoltata este paralela cu tractiunea exercitata. Cand
corpul tinde sa se aplece inainte, muschii posteriori ai diferitelor segmente sunt pusi
in tensiune, iar sirul reflexelor miotatice actioneaza, impiedicand prabusirea lui. In
acelasi timp cu reflexele asupra muschilor in tensiune, se produce si un reflex de
actiune inversa asupra muschilor antagonisti, carora li se micsoreaza tensiunea,
rezultand ca intreg sistemul se afla intr-o tensiune moderata, stare de contractie
posturala reflexa, adica si tonus.
Tonusul postural apare ca un rezultat al luptei muschilor contra actiunii
permanente a gravitatiei. Datorita reflexelor miotatice, muschii executa in aceasta
pozitie o serie de contractii care in ansamblul lor dau corpului oscilatii intermitente in
sens lateral si antero-posterior.
Sistemul nervos: centrii medulari si cerebelosi, cei din nucleii bazali si ai
scoartei cerebrale, prelucreaza si coordoneaza ca organe analizatoare activitatea
receptorilor si pe baza stimulilor periferici si centrali elaboreaza reflexele de echilibru
si atitudine a corpului.
Postura corpului se dezvolta lent, in urma unei experiente repetate, ca
rezultat al mentinerii in acelasi fel a pozitiilor si executarii la fel a miscarilor in situatii
asemanatoare.
 2

Pentru realizarea homeostaziei posturale, spatiale, in memoria retelei

neuronale exista modele de referinta pentru toate pozitiile fundamentale si derivate,
de repaus si miscare, mesajele aferente de la receptori realizand in fiecare moment
modelul postural cerut prin compararea in reteaua neuronala a modelului existent cu
cel cerut.
Postura organismului este influentata de:
• Ereditate-rol in transmiterea genetica a unor predispozitii pentru anumite
posturi.
• Starile patologice-anumite afectiuni ce pot duce la deviatii si deformari ale
diferitelor segmente (TBC-ul osos).
• Obisnuinta.
Aspectul general al corpului sau configuratia lui fizica rezulta din:
• Atitudinea corpului determinata de raporturile partilor componente ale
aparatului locomotor;
• Cresterea corpului-acumulatiile cantitative in inaltime, marime si greutate, in
raport cu varsta si sexul;
• Dezvoltarea globala in raport cu varsta.
Ultimele doua sunt fenomene biologice parcurse de corpul omenesc de la
nastere si pana la maturitate. Procesul cantitativ de crestere se traduce prin
modificarea dimensiunilor corpului. Acesta este un fenomen masurabil prin datele si
indicii antropometrici. Viteza de crestere si nivelul atins in final prezinta variatii
individuale de la un copil la altul. Procesul calitativ al dezvoltarii rezulta din modificari
de structura, compozitie chimica si functionala a celulei si tesutului. Dezvoltarea este
un fenomen continuu, mult mai greu de apreciat, a carui viteza si durata sunt diferite
pentru fiecare tesut si organ.
Rezultatul dezvoltarii este maturitatea functionala a organismului.
Cele 2 fenomene se petrec concomitent, se completeaza reciproc ducand
la evolutia ascendenta a organismului. Ritmul cresterii nu este uniform in timpul vietii.
Post traumatic-C4

Deficientele fizice

Adrian Ionescu defineste deficienta fizica ca orice abatere de la normal, in

forma si functiunile fizice ale organsimului, care tulbura cresterea normala si
dezvoltarea armonioasa a corpului, isi modifica aspectul exterior, ii reduce aptitudinile
si puterea de adaptare la efortul fizic si ii scade capacitatea de munca.
Ele se caracterizeaza prin modificari de natura patologica ce se produc in
primul rand in forma si structura corpului si se manifesta printr-o incetinire a cresterii
sau o crestere exagerata, printr-o dezvoltare nearmonioasa sau disproportionata,
deviatii, deformatii sau alte defecte morfologice.
Prin deficienta se intelege o stare patologca, morfologica sau functionala,
care determina alterarea personalitatii, pierderea totala a sau partiala, temporara
sau definitiva a capacitatii de munca, precum si dereglarea reactiilor de adaptare la
mediul inconjurator.
In literatura se folosesc diversi termeni pentru a-i defini pe purtatorii
deficientelor fizice. Termenul de handicapat este identic celui de deficient, fiind folosit
de anglo-saxoni. Termenul de infirm releva o nuanta in plus, nu atat de gravitate, cat
de permanenta. Infirmul este un deficient definitiv, un individ ce nu a putut fi
recuperat integral. Termenul de deform defineste forma sau atitudinea anormala,
permanenta a unei parti a organismului. Spre deosebire de infirmitate, deformitatea
poate fi corectata daca tratamentul incepe in timp util. Termenul de invalid se aplica
infirmului a carui capacitate diminuata nu-i mai permite prestarea unei activitati.
Dupa Robanescu, deficientele se pot clasifica in:
-deficienta fizica;
-deficienta senzoriala;
-deficienta psihica: intelectuala si caracteriala;
-deficienta educationala: sociala si profesionala.
Deficientele fizice sunt socotite numai acele abateri de la anormal in forma
si functiile corpului ce exercita influente nefavorabile asupra organismului. Pot fi
functionale sau morfologice. Cele functionale se produc prin lipsa sau insuficienta,
exagerare sau hiperfunctie, dezechilibru sau neacomodarea functiilor fizice si-n
special a celor motrice. Sunt de cele mai multe ori legate de cele morfologice pe care
pot sa le preceada, sa le insoteasca sau sa le urmeze.
Deficientele prin insuficienta functionala pot fi constatate la indivizi lipsiti de
tonus si forta musculara, care prezinta o tendinta la atitudini vicioase.
Excesul functional se intalneste la indivizi cu tonus muscular crescut pana
la rigiditate si contractura, iar mobilitatea articulara exagerata constituie o deficienta
importanta pentru orice varsta.
Dezechilibrul functional se intalneste frecvent in afectiuni endocrine, iar
cele prin necoordonare se constata in afectiuni neuromotorii.
O alta sistematizare a celor 2 deficiente se face dupa intinderea acestora-
deficiente ale intregului corp: globale, iar altele, partiale, localizate la anumite regiuni
si segmente.
Dupa prognostic, deficientele pot fi: stationare, fixe, definitive, neevolutive
sau evolutive. In timp ce deficientele definitive sunt ireversibile si deci incurabile sau
foarte greu de tratat, cele evolutive pot sa progreseze sau sa regreseze si daca sunt
tratate, se pot vindeca sau ameliora. Dupa evolutivitate deficientele fizice se pot
 2

imparti in: usoare sau medii, cele cu evolutie reversibila si deficiente accentuate sau
grave, cele neevolutive, fixe si greu de tratat.
Cauzele deficientelor fizice:
• Deficiente: -interne-conditionate de procesele de crestere si dezvoltare sau de
starea functiilor somatice, organice si psihice;
-externe-legate de conditiile de mediu si de viata.
• Cauze:-directe-sunt interesate elementele proprii ale deficientei;
-indirecte-cauze care produc intai o afectiune, un defect organic sau psihic
si apoi o deficienta morfologica sau functionala.
Cea mai folosita clasificare este cea care imparte cauzele in:
1).cauze predispozante:
-predispozitiile ereditare ce se pot manifesta de la nastere sau pot
aparea mai tarziu, in timpul perioadei de crestere;
-influentele suferite de organism in viata intra-uterina;
-ereditatea si accidentele obstreticale.
2).cauze favorizante: influenteaza negativ starea de sanatate si buna
functionare a organismului, mai ales in perioada de crestere si dezvoltare:
-conditii proaste de igiena si viata;
-lipsa de organizare a muncii si repausului;
-regim alimentar necorespunzator si insuficient;
-imbracaminte stramta;
-dormitul in paturi moi, cu multe perne;
-boli cronice: interventii chirurgicale grele;
-defecte senzoriale: de vaz, de auz.
3).cauze determinante: adevaratele cauze ce produc sau declanseaza
procesele patologice, ce stau la baza deficientelor. Ele afecteaza structura si
modifica functiile normale ale organismului. Pot sa se exercite atat in timpul vietii
intra-uterine, cat si dupa nastere. Datorita deficientelor intra-uterine pot apare
malformatiile ce se produc prin nedezvoltare sau dezvoltare anormala a unor
segmente. Malformatiile se datoreaza unor infectii cronice (TBC, sifilis), intoxicatii
lente cu alcool, medicamente, substante radio-active. Malformatiile congenitale pot
constitui cauza unor deformatii secundare prin conditii anormale statice si dinamice
pe care le confera copilului la nastere. La nastere, organismul copilului poate suferi o
serie de traumatisme, congestii sau hemoragii cerebrale cu urmari grave. Dupa
nastere el poate suferi un mare numar de boli si accidente care produc deficiente
morfologice si functionale.

Influenta deficientelor fizice asupra organismului: desi deficientele fizice nu

sunt in general insotite de dureri sau alte suferinte, ele creeaza conditii neprielnice
cresterii si dezvoltarii corpului. Aspectul exterior este deseori inestetic, iar functiile
mari sunt afectate. Slabirea musculaturii spatelui si a abdomenului reduce
amplitudinea miscarii coastelor si diafragmului, scade debitul respirator si oxigenarea
tesuturilor. Pozitiile defectuase ale trunchiului si-n special deviatiile coloanei
vertebrale duc la modificarea pozitiilor si functiilor organelor abdominale si
mediastinale. Deformatiile si tulburarile membrelor superioare si inferioare sunt grave
pentru ca limiteaza folosirea mainilor si locomotia. Neingrijite la timp, aceste
deficiente intretin o stare de insuficienta functionala, fizica si psihicaÆcomplexe de
inferioritate.
Post traumatic-C5

Deviatii si diformitati ale coloanei vertebrale in plan antero-postrior

Coloana vertebrala este cel mai important segment al aparatului locomotor,

are rol static si dinamic, de ea fiind legate celelalte segmente ale trunchiului si
membrele superioare si inferioare.
Forma coloanei vertebrale nu este rectilinie, ci sinoasa, prezentand in plan
sagital o serie de curburi care favorizeaza mentinerea echilibrului coloanei vertebrale
pe bazin si atenueaza socurile pe vertebre.
Coloana vertebrala poate prezenta in plan sagital 3 tipuri de deviatii:
• Tip cifoticÆcoloana vertebrala realizeaza o curbura cu convexitate indreptata
posterior;
• Tip lordoticÆconvexitatea este orientata anterior;
• Tip cifo-lordoticÆdeviatia coloanei vertebrale realizeaza o combinatie intre cele
2 tipuri.

Cifozele

Cifozele sunt o deviatie a coloanei vertebrale in plan sagital cu

convexitatea curburii orientata posterior.
Clasificare:
a).dupa localizare pot fi:
• tipice-deviatie exagerata a curburii normale a coloanei vertebrale
toracale;
• atipice-sunt localizate in regiunea lombara, cervicala; in zonele de
trecere cervico-dorsala sau lombo-sacrala sau cand cuprinde intreaga
coloana vertebrala.
b).dupa forma pot fi:
• scurte sau angulare-de tip traumatic sau patologic;
• mijlocii-au o forma rotunjita localizata in regiunea dorsala;
• lungi sau avalare-cuprind toata coloana cervicala.
c).dupa cauza si mecanismele de producere:
• cifoze nestructurale;
• cifoze structurale.
1).Cifozele nestructurale (reductibile sau functionale)-acest tip dispare la
pozitia culcat. Radiografia nu prezinta modificari structurale ale corpilor vertebrali.
Recuperarea se face strict prin kinetoterapie, evolutia este lenta avand un prognostic
favorabil.
Forme clinice ale cifozei nestructurale:
a).atitudinea cifotica reprezinta o exagerare a curburii fiziologice
toracale prelungita pana in regiunea lombara. Acest tip de atitudine poate apare in
perioada de crestere accentuata prepubertar si pubertar. Cauza atitudinii cifotice o
constituie tulburarea functionala a coloanei vertebrale datorita unei laxitati articulare
exagerate, unei insuficiente a muschilor spatelui sau a unui control nervos insuficient.
b).cifoza habituala este deviatia produsa in urma unei lungi obisnuinte
de a lua si a pastra o pozitie cifotica. Ea are o frecventa urmare in adolescenta.
Deviatia are forma rotunjita sau ovalara localizata dorsal sau dorso-lombar.
 2

c).cifoza profesionala apare datorita unei mentineri prelungite a

trunchiului inclinat, specific unor profesii (ceasornicar, croitor, cizmar, informatician).
d).cifoza compensatorie este deviatia care apare secundar pentru
compensarea unei curburi lordotice primare.
2).Cifozele structurale: acest tip de cifoze sunt deviatii accentuate, avand
forme diverse. Ele nu apar in pozitia culcat sau in pozitia pe varfuri. Radiografic
aceste cifoze prezinta modificari structurale ale corpilor vertebrali. Aceste cifoze
necesita un tratament complex: chirurgical, ortopedic, kinetoterapeutic.
Forme clinice:
a).cifoze in cadrul maladiei Sehewermann: deficienta apare datorita
alterarii structurii platourilor vertebrale. Este cea mai frecventa cifoza structurala. Are
o evolutie progresiva spre agravare. Are o frecventa crescuta la tineri manifestandu-
se prin dureri ale coloanei dorsale.
b).cifoze congenitale: apar datorita malformatiilor de la diferite nivele:
-la nivelul corpurilor vertebrale prin atrofie, turtire sau lipsa;
-la nivelul articulatiilor intervertebrale-sudarea vertebrelor sau
discuri ingustate;
-la nivelul coastelor-coaste supranumeral si coaste latite.
Aceste cifoze congenitale sunt nedureroase, imobile in zona afectata,
mobilitatea fiind deasupra sau dedesubtul leziunilor. Tratamentul este ortopedic sau
chirurgical, urmat de kinetoterapie.
c).cifoze neuromusculare: au o evolutie rapida ducand la forme grave.
Tipica este poliomielita, datorata distrugerii nervilor motori din coarnele anterioare ale
maduvei. Deviatia este evolutiva, putandu-se asocia si cu o scolioza, luand forma de
cifo-scolioza. Tratamentul este chirurgical, ortopedic sau kinetoterapeutic.
d).cifoze post traumatice: cauza-un accident chiar foarte mic, urmat de
o rarefiere osoasa, ducand la turtirea vertebrelor. Evolutia acestor cifoze are loc in
etape:
• etapa I: reprezentata de accident, cu fenomene dureroase, cu sau fara
contracturi musculare si compresie medulara;
• etapa a II-a: mergand de la 6 saptamani la 4 luni, perioada in care
dispare durerea si bolnavul isi reia activitatea;
• etapa a III-a: reapar durerile, iar obiectiv apare deformarea vertebrala
insotita de tulburari nervoase si senzitive.
Tratamentul este ortopedic, chirurgical pentru tonifiere musculara.
e).cifoze postinfectioase: cifoza prin tuberculoza corpilor vertebrali.
Aceasta se caracterizeaza prin:
-distrugerea a 1,2 sau 3 vertebre datorita bacilului Koch, localizat
in spongioasa corpului vertebral;
-datorita greutatii corpului si contractiei musculare vertebrele se
turtesc si se prabusesc anterior formand o cocoasa sau cifoza Potica;
-localizarea frecventa este in regiunea dorsala, insotita de paralizii;
-este o cifoza scurta angulara fixa;
-semnul precoce il constituie durerea si apoi imobilitatea coloanei.
Tratamentul este medicamentos, chirurgical, ortopedic si kinetoterapeutic.
f).cifoze in boli metabolice:
-cifoza rahitica se asociaza cu alte semne si deformatii ale capului,
abdomenului, membrelor inferioare. Aceasta are urmatoarele caracteristici:
localizarea frecventa in regiunea lombara, unde pielea la nivelul apofizelor spinoase
se pigmenteaza si devine aspra si mai groasa; deviatia este nedureroasa, mobila,
 3

accentuandu-se in pozitie asezat. Tratamentul este medicamentos si

kinetoterapeutic.
-cifoza prin osteoporoza apare frecvent la varstnici datorita
rarefierii osoase a vertebrelor, rarefiere urmata de fractura si prabusirea platourilor
vertebrale. Tratamentul este medicamentos, ortopedic si kinetoterapeutic.
g).cifoze postinflamatorii:
-cifoza prin osteocondrita apare in copilarie; este o cifoza fixa,
angulara, scurta. Tratamentul este ortopedic si kinetoterapeutic.
-cifoza reumatica apare in spondilita anchilozanta cu debut la
tineri. Boala este ireversibila cu evolutie lenta in puseuri. Tratamentul este complex si
are ca scop mentinerea mobilitatii coloanei vertebrale.
h).cifoza senila apare la unele persoane in varsta, frecvent la barbati.
Apare datorita insuficientei musculaturii spatelui si a unor modificari degenerative ale
coloanei vertebrale si ale articulatiilor intervertebrale.
i).cifoze diverse:
-cifoza post tetanica-in urma unei contracturi musculare intense;
-cifoza prin miopatie;
-cifoza medicamentoasa-datorata produselor cortizonice, care duc
la osteoporoza cu deformari vertebrale.
Post traumatic-C6

Deformatiile capului si gatului

Deformatiile fizice partiale se grupeaza dupa principala regiune si

segmente implicate in:
-deformatii ale capului si gatului;
-deformatii ale coloanei vertebrale, toracelui, abdomenului, membrelor
superioare si membrelor inferioare.
Deformatiile capului si gatului se corecteaza impreuna pentru ca din
punct de vedere al functiilor de sprijin si miscare aceste segmente sunt solidare. La
nivelul acestei regiunipot exista deformatii fizice usoare sau de atitudine si unele mai
accentuate, constand din deformatii si alte defecte morfologice si functionale. Aceste
deficiente pot exista si evolua de sine statator, dar se insotesc de regula si de o
atitudine aparte, de o deformatie la coloana vertebrala sau a centurii scapulare.
Cauze:
-directe (primare): deficienta se instaleaza de la inceput la acest nivel;
-indirecte (secundare): deformatia apare dupa instalarea altor
deformatii in regiunile invecinate sau la organele senzoriale.
Formele atitudinii deficiente:
1. Inclinarea inainte a capului, dar cel mai frecvent impreuna cu a gatului, apare la
copii timizi, miopi sau debili-explicatieÆpozitia copiilor in banca si uneori
atitudinea este compensatorie unei cifoze dorsale sau totale. Se deosebesc 2
situatii particulare:
-capul si gatul inclinate inainte, trunchiul usor inclinat, umerii proiectati
anterior, omoplatii departati;
-capul in pozitie normala, gatul este inclinat inainte pentru mentinerea
capului in poztie normalaÆaccentuarea lordozei cervicale.
2. Inclinarea laterala poate fi dreapta sau stanga, cu sau fara inclinarea capului.
Deficienta apare foarte rar si este cauzata de obisnuinte sau defecte ale coloanei
vertebraleÆscolioza.
3. Rasucirea capului si a gatului poate fi dreapta sau stanga. Deficienta este
frecventa, datorata de cele mai multe ori tulburarilor de vaz sau auz.
Deformatiile capului: aprecierea acestor deformatii se face dupa anumite
criterii:
a).dimensiunea se raporteaza la varsta si inaltimea subiectului. La
nastere capul copilului reprezinta 1/4 din lungimea corpului. Treptat acest raport se
modifica: la adult capul reprezinta numai 1/8 din lungimea corpului. O crestere
exagerata a capului si mai ales in primul an de viata determina macrocefalie cu
aspectul particular de hidrocefalie, cand aceasta crestere exagerata este datorata
formarii in excesiv al lichidului cefalo-rahidian. Microcefalia este opusul celeilalte;
cauze: boli care au ca urmare inchiderea precoce a fantanelelor si a suturilor osoase
craniene;
b).forma: modificarile de forma sunt mai frecvente la nivelul oaselor boltii
craniene decat la oasele fetei. Aspecte:
-fruntea olimpiana: mult bambata si proeminenta anterior;
-bazele parietale: proeminente;
-brahicefalia: deformarea craniului prin turtirea osului occipital;
-doligocefalia: cresterea diametrului anterior-posterior.
 2

c).deformatii ale viscero-craniului:

-deformarea ogivala a boltii palatine;
-ingustarea bazelor nazale;
-turtirea bazei nasuluiÆnas in sa;
-malformatii orale: buza de iepure, gura de lup;
-tulburari ale implantarii dintilor.
Deformatiile gatului:
-gat lung si subtire
-gat scurt si gros;
-gat de lebada-foarte lung si mobil datorita dimensiunilor marite ale
discurilor intervertebrale cervicale;
-gat foarte scurt si cu miscari limitate datorita sudarii partiale sau totale
a mai multor vertebre cervicale intre ele;
-asimetrii ale gatului datorate unor deformatii osoase, articulare si
tisulare moi; deviatii ale coloanei cervicale (cifoze, lordoze, scolioze, pareze, paralizii,
contracturi, atrofii, scleroze); modificari ale tesuturilor moi, cicatrici, inflamatii, arsuri,
interventii chirurgicale.
Torticolisul reprezinta o inclinare a capului si gatului de partea bolnava si
rasucirea lor de partea sanatoasa. Apare datorita unei contracturi unilaterale a
sternocleidomastoidianului.
Tipuri:
• torticolis congenital: se produce in timpul vietii intrauterine si apare datorita
pozitiei vicioase a capului in uter si a pozitiei exercitate de cordonul ombilical
asupra gatului. El poate aparea si datorita unor malformatii ale vertebrelor
cervicale: aplazia, turtirea sau sudarea asimetrica a vertebrelor, aparitia
coastelor supranumerar, inegale sau fibrozarea si retractia tesuturilor moi.
• torticolis obstretical: apare in momentul nasterii si este cauzat de tractiuni brutale
sau aplicatii gresite ale forcepsuluiÆproduce leziuni prin intinderea sau
compresiunea sternocleidomastoidianului. Palpatoriu: muschiul este lezat, o
forma nodulara ovoida alcatuita din fibre musculare rupte si un mic hematom
situat de obicei in 1/3 inferioara a fasciculului sternal al muschiului
sternocleidomastoidian.
Semnele torticolisului:
-fata rasucita de partea sanatoasa;
-urechea se apropie de umar de partea bolnava;
-apar asimetrii ale craniului, fetei si gatului;
-relieful fetei este intins si atrofic de partea bolnava, rotunjit si accentuat
de partea sanatoasa;
-nasul si gura par stramte;
-ochii si sprancenele sunt asimetrice (“aspect in scara”);
-sternocleidomastoidianul este contractat si scurtat de partea bolnava;
-modificari compensatorii ale centurii scapulare si ale coloanei
cervicale: umar ridicat, omoplatul este departat si desprins, coloana vertebrala devine
scoliotica cu concavitatea de partea sanatoasa.
• torticolis auditiv: la subiectul ce prezinta o surditate inegala ce-l obliga la
orientarea permanenta a urechii sanatoase spre directia sursei sonore. Daca
surditatea apare in primii ani de viata, aceasta forma de torticolis are forma si
caracterele torticolisului general.
• torticolis ocular: la subiectii cu deficit unilateral de vedere.
 3

• torticolis paralitic: apare prin contractura sternocleidomastoidianului sanatos,

opus celui paralizat.
• torticolis cicatrical: apare ca sechela dupa arsuri, plagi supurate,
adenoflegmoane ale gatului.
• torticolis osteoarticular: datorat spondilitei, osteomielitei, traumatismelor
cervicale cu fractura-luxatia primelor 2 vertebre cervicale, discopatie cervicala cu
hernie de disc.
Diagnosticul de torticolis se pune simplu, dar pentru stabilirea etiologiei
sunt necesare investigatii suplimentare, radiografice, neurologice, ORL…
Tratament: pentru torticolisul secundar este necesara tratarea afectiunii
primare si apoi aplicarea unui program de prevenire a torticolisului. Pentru torticolisul
congenital tratamentul incepe imediat dupa nastere prin pozitionare si masaj. Cand
este necesar tratamentul chirurgical si ortopedic, el trebuie obligatoriu asociat pre si
postoperator cu tratamentul functional. Interventia chirurgicala urmareste alungirea
sternocleidomastoidianului scurtat. In tratamentul ortopedic se folosesc o serie de
aparate: corsete, paturi, gulere Minerva care sa ajute la corectarea deformarii sau
consolidarea rezistentei interventiei chirurgicale.
Post traumatic-C7

Lordozele

Lordoza este deviatia a coloanei vertebrale in plan sagital cu convexitatea

curburii orientata anterior.
Clasificare:
• Dupa regiune:
-tipice: regiunea lombara sau cervicala;
-atipice: regiunea dorsala, dorso-lombara sau cervico-dorsala;
• Dupa numarul de vertebre implicate in deficienta:
-scurte: cateva vertebre;
-lungi: intreaga coloana vertebrala;
• Dupa gravitatea si gradul curburii:
-gradul I-usoare;
-gradul II-medii;
-gradul III-grave, accentuate;
• Dupa momentul aparitiei:
-primare: deficienta aparuta ca prima afectiune;
-secundare: apare compensator altor deficiente;
• Dupa afectarea anatomo-functionala:
-nestructurate: functionale;
-structurate: patologice.
Cauze:
• Cauze predispozante:
-tipul morfologic al individului;
-sexul-feminin;
-pozitia inclinata inainte a bazinului;
-abdomen proeminent-hipoton.
• Cauze favorizante:
-crestere in inaltime;
-mobilitate articulara exagerata;
-crestere exagerata in greutate.
• Cauze determinante:
-produc modificari morfologice si functionale ale coloanei in sens
lordotic; evitarea lor este favorabila, putandu-se compensa si echilibra pasiv.
1.Lordoze nestructurate: reprezinta deviatii usoare cu evolutie lenta.
Mobilitatea coloanei este pastrata-se poate corecta numai prin kinetoterapie. Forme:
a).atitudine lordotica: apare la prescolari, obezi, fete in perioada
pubertara; este favorizata de:
-grautatea mare a trunchiului;
-insuficienta musculara a peretelui abdominal;
-tonus crescut al musculaturii sacro-lombare;
-scurtarea ligamentului ilio-femural;
-se accentueaza in pozitia stand cu bratele la verticala si pe genunchi si
se diminueaza in pozitia sezand;
-netratata, ea poate evolua spre spate lordotic sau cifoza dorsala
compensatorie.
 2

b).lordoza habituala apare datorita obisnuintei de a pastra mult timp a

pozitie neschimbata; apare frecvent la fete datorita pozitiei soldie.
c).lordoze compensatorii: deviatii ce apar secundar in urma unei cifoze.
d).lordoze profesionale: la persoane care lucreaza cu trunchiul in
extensie si musculatura superioara in plan anterior peste orizontala: electricieni,
zugravi, ospatari…
2.Lordoze structurate: cauze bine determinate ce modifica forma si
structura aparatului de sprijin. Forme:
a).lordoze congenitale: apar datorita unor malformatii de vertebre si
articulatii intervertebrale. Sunt localizate in regiunile sacro-lombare, sub forma de
sacralizari (sudarea vertebrei L5 la sacru) sau lombalizari (separarea vertebrei S1).
Diagnosticul se pune radiologic.
b).lordoze rahitice: apar in prima copilarie concomitent cu alte semne de
rahitism, datorita hipotoniei musculare si insuficientei aparatului ligamentar. Este
lunga si nedureroasa. Tratamentul este complex: vitamine si kinetoterapie.
c).lordoze paralitice: pareza musculaturii abdominale. Functia statica si
dinamica a coloanei vertebrale este compromisaÆcorset ortopedic pentru trunchi.
d).lordoze miopatice: sunt frecvente la baieti: 14-16 ani; se localizeaza la
nivelul musculaturii lombare si a musculaturii inferioare, manifestata prin atrofia,
contractura si retractura musculaturii. Tratamentul: neurologic si kinetoterapie-
eficienta redusa.
e).lordoze reumatice: apar datorita contracturii musculaturii lombare,
provocata de dureri ce determina o pozitie lordotica a intregii regiuni. Tratamentul:
repaus si antiinflamatoare.
f).lordoze prin spondilolistezis: datorate unor microtraumatismeÆ
alterarea discurilor intervertebrale intre L4-L5, S5-S1; corpul vertebral poate aluneca
anterior producandu-se o lordoza scurta insotita de contractura musculara.
Tratament: ortopedic-imobilizare in corset.
g).lordoze prin modificari in forma si foaia musculaturii inferioare: tipica
este lordoza prin luxatia congenitala de sold, datorate unei pozitii a capului femural
fata de acetabul prin care bazinul este inclinat anterior.

Scoliozele

Scolioza este deviatia coloanei vertebrale in plan frontal, asociata cu rotatia

vertebrelor in plan transversal spre convexitate, insotita de gibozitate costala.
Deviatia posterioara a peretelui toracic de partea convexitatii determina scolioza si se
mai numeste si deformatie tridimensionala. Obligatoriu ea se insoteste de o deviatie
a centurilor.
Clasificare:
• Dupa forma:
-o singura curburaÆscolioza in C “C”
-cu 2 curburiÆscolioza in S “S”
Denumirea unei scolioze este data de sensul convexitatii dorsale. Se
impart (anatomo-functional) in:
-nestructurate si structurate.
Cauze:
• predispozante-factorul ereditar;
• favorizante-boli grave;
• determinante-patologii locale sau extrarahidiene.
 3

Este mai frecventa la fete (3/1) si la pubertate (9/1).

1.Scolioze nestructurate: au o evolutie lenta, cu un debut insidios.
a).atitudinea scoliotica: la oboseala, datorita scaparii de sub autocontrol a
pozitiei. Se trateaza foarte bine prin kinetoterapie.
b).scolioza prin deprindere: apare prin mentinerea mult timp a unei pozitii
scoliotice.
c).scolioza statica: datorate asimetriilor la nivelul bazinului si a membrelor
inferioare observate prin reperele mari (SIAS), aspectul feselor si apliului subfesier.
d).scolioza profesionala: profesii cu activitati asimetrice: zidari,…
2.Scolioze structurate: sunt deternminate de modificari ale formei,
structurii si functiei aparatului de sprijin.
a).scolioza congenitala: datorata unor anomalii vertebrale-turtire, vertebre
supranumerale sau blocuri vertebrale, anomalii costale: coaste latite sau sudate.
Frecvent ea insoteste luxatia congenitala de sold si spina bifida.
b).scolioza rahitica: in contextul rahitismului-localizare la nivel toracal.
c).scolioza paralitica este datorata paraliziei asimetrice a musculaturii
paravertebrale; prognostic gravÆtratament ortopedic (corsetul).
d).scolioza peuretica: in afectiuni ale pleureiÆpiotorax (cel mai frecvent).
e).scolioza reumatica: frecventa la adulti, cervical si lombar.
f).scolioza traumatica: ca urmare a unor traumatisme la nivelul coloanei
vertebrale.
g).scolioza grava a adolescentilor si tinerilor: maladia Scheuermann-
frecventa la baieti, cu localizare dorsala.
h).scolioze diverse: scolioza din TBC-ul osos.
i).scolioza esentiala sau idiopatica: fara o cauza diagnosticata.
Post traumatic-C8

Deformatiile si deviatiile toracelui

Cutia toracica este o cavitate formata din stern, coaste, coloana vertebrala,
in interiorul careia se gasesc plamanii, inima, vasele si nervii importanti.
Anatomic, toracele prezinta:
-o fata posterioara limitata de unghiul posterior al coastelor pe linia
mediana a coloanei vertebrale;
-2 fete laterale: coaste+spatiile intercostale;
-o fata anterioara: stern+cartilajele coastale;
-un varf situat superior si o baza situata inferior.
Toracele prezinta 3 diametre:
-anterior-posterior; transversal; longitudinal.
Particularitati: sunt legate de viata si sex:
• Viata-la nou-nascut are forma cilindrica, dimensiunile cresc foarte mult in primul
an de viata, dupa care ritmul cresterii lui scade;
-in copilarie cresteÆpubertate-asemanator cu al adultului;
-la batrani devine rigid si stramt, cu mobilitate redusa.
• Sex-feminin: este mai mic, scurt, in forma de trunchi de con; baza jos, stern ridicat
si fara reliefuri musculare; o respiratie de tip costal-superioara;
-masculin: mai dezvoltat, pronuntat, mobilitate costala inferioara mai mare si
respiratie de tip diafragmatic.

Deformatiile functionale ale toracelui:

Forme:
1. Torace mic si atrofic-dimensiuni reduse, cu diametre mici, dar proportionate;
musculatura atona. Cauze: imobilizari prelungite, obstructii mecanice ale cailor
respiratorii superioare (polipi).
2. Torace proeminent-diametre marite, dar proportionate. Aspectul de marit este
fals datorita obezitatii.
3. Torace cilindric-micsorarea diametrului transversal si cresterea diametrului
longitudinal. Apare frecvent la baieti in perioada de crestere.
4. Torace plat-cresterea diametrului transversal si scaderea diametrului antero-
posterior; unghiurile costale anterioare si posterioare sunt sterse; elasticitatea
toracelui este redusa.
5. Torace ingust la baze-“de viespe”-infundarea exagerata a bazelor, adancirea
santului subpectoral si rasfrangerea accentuata a coastelor.
6. Torace largit la baza-accentuare in forme conice a toracelui; perimetrul la nivelul
apendicelui xifoid este marit; umerii sunt ingusti si cazuti, marginile coastelor sunt
indepartate, abdomenul este marit.
7. Torace asimetric-apare datorita atrofiei unui hemitorace si hipertrofiei
compensatorii a celuilalt; asimetria tipica este provocata de incurbarile scoliotice
ale coloanei vertebrale. Alte asimetrii pot fi provocate de: afectiuni congenitale,
paralizii musculare, afectiuni cronice pleuro-pulmonare, retractii sau sclerozari,
traumatisme, interventii chirurgicale.
8. Torace in flexie-apare ca deformatie secundara in cifozele totale sau dorsale ale
coloanei vertebrale.
 2

Deformatii patologice ale toracelui: sunt congenitale sau capatate, totale

sau partiale.
a).Deformatii patologice congenitale-forme:
1. Torace in carena-“in piept de pasare”-stern proeminent unghiular, partile late ale
toracelui se turtesc si frecvent se insosteste de cifoza;
2. Torace infundat-infundarea poate cuprinde apendicele xifoid, corpul sternal sau
toata fata anterioara a toracelui;
3. Torace bombat-bombare laterala simetrica a partii superioare a toracelui,
asociata cu infundarea regiunii submamare. Bombarea intereseaza sternul si
partea superioara a cutiei toracice. Deformatia poate dispare dupa varsta de 10
ani, odata cu cresterea toracelui.
b).Deformatii patologice capatate apar ca urmare a unor boli, traumatisme sau
interventii chirurgicale; forme:
• Torace rahitic:
-matanii costale-hipertrofia cartilajelor condro-costale; se evidentiaza
printr-un lant de nodozitati rotunjite de dimensiuni variabile, localizate la articulatiile
condro-costale;
-deformatii toracice realizate de anomaliile grilajului costal ale coloanei
vertebrale si claviculei.
• Torace din TBC-ul coloanei vertebrale-aspect globulos, diametrul anterior-
posterior este marit.
• Torace asimetric:
-postchirurgical-in urma interventiilor chirurgicale; deformatia depinde
de muschii sectionati sau de numarul coastelor rezecate (taiate);
-prin leziuni pleurale ce pot duce la imobilizarea peretelui costal si a
diafragmului, producand asimetria;
-paralitic-in urma unor paralizii a muschilor toracici; forma deformatiei
este legata de grupele musculare afectate;
-din scolioze-ca deformatii secundare scoliozei, iar gibozitatea costala
poate lua uneori forme monstruoase.
• Torace emfizimatos-emfizemul este o afectiune pulmonara caracterizata prin
distrugerea peretilor interalveolari. Are forma globulara cu diametrele antero-
posterior si transversal marite. Unghiul xifoidian este obtuz. Spatiile intercostale
sunt marite; elasticitatea toracica este micsorata, capacitatea vitala este scazuta,
iar toracele pare blocat in inspiratie.
Tratamentul corectiv al deformatiei toracelui se coreleaza cu afectiunile
asociate. Trebuie aplicat precoce, cauzal, continuu si individualizat. Principala
metoda este gimnastica respiratorie:
-examenul de coordonare si amplificare a miscarilor respiratorii libere;
-stimularea si antrenarea functiei respiratorii prin miscari pasive, active
si cu rezistenta;
-folosirea unor aparate si procedee speciale: spirometru, apneea
voluntara…

Deformatiile peretului abdominal: forma peretelui abdominal difera dupa

varsta, sex, constitutie, profesiune:
-copil mic-abdomen mare si voluminos;
-adolescent-abdomen alungit si supt;
-tanar-abdomen muscular;
-adult-tendinta de balonare a abdomenului;
 3

-batran-aparitia atrofiei musculare subombilicala.

La barbati abdomenul este tonic, cu reliefuri musculare mai pronuntate.
Deficienta peretelui abdominal se sistematizeaza in functie de modificarile
de forma si tonus.
a).Modificari de forma:
1.Exagerari ale formelor normale:
• Abdomen balonat-marirea volumului, cu diametre crescute fata de cele normale;
marirea poate fi globala, anterioara-posterioara, laterala, supraombilicala sau
subombilicala;
• Abdomen scobit sau supt-apare la copiii inalti, astenici cu spate si torace plat;
tonusul muscular este crescut;
• Abdomen lung si ingust-apare la fete in perioada de crestere, cand se ingusteaza
la nivelul taliei si se lungeste la bazin;
• Abdomen gras-marire de volum datorata depunerilor de grasime la perete si in
cavitatea abdominala; tesutul adipos se poate depune sub forma de cute, colac
sau sort.
2.Forme patologice:
• Abdomen atrofic-datorat atoniei si insficientei musculare abdominale; este sub
forma de abdomen balonat;
• Abdomen dilatat-in totalitate, supra sau subombilical, bilobat sau dilatat pe
flancuri (abdomen de bactracian);
• Abdomen asimetric-apare datorita paraliziei sau insuficientei musculare dupa
poliomielita; poate fi insotit de scolioza lombara; este datorat unor aderente sau
cicatrici postoperatorii;
• Abdomen cu zone slabe-reprezentat de hernii (ombilicale, inghinale sau femurale)
si eventratii.
b).Modificari de tonus: se apreciaza prin palpare si masurarea perimetrelor
abdominale. Slabirea tonusului atrage modificari de forma a abdomenului, ale
perimetrului intraabdominal, ale pozitiilor organelor din cavitatea abdominala.
Cresterea tonusului muscular abdominal apare la tineri ce practica un sport
care solicita mult centura abdominala. Hipertonia poate duce la stergerea lordozei
lombare.
Post traumatic-C9

Deformatiile membrelor inferioare

1).Deformatiile bazinului: deficientele se refera la forma, dimensiuni si

inclinare:
-din punctul de vedere al formei, bazinul poate fi turtit antero-posterior,
turtit transversal si simetric;
-din punctul de vedere al dimensiunii, bazinul poate fi de cele mai multe
ori micsorat (bazin stramtat);
-din punctul de vedere al inclinarii, bazinul poate prezenta exagerari ale
inclinarii anterioare, posterioare sau laterale. In inclinarea posterioara deschiderea
superioara a bazinului este oriculata in sens vertical.
Deficientele bazinului pot fi clasificate in 6 categorii:
• Bazine deficiente prin exces de maleabilitate. Scheletul cel mai moale se
deformeaza sub influenta diverselor presiuni din copilarie. Rahitismul se prezinta ca
principala cauza a deficientelor.
• Bazine deficiente prin leziuni ale coloanei vertebrale. Pot aparea bazinul cifotic
(cu inclinare posterioara), bazinul lordotic (cu inclinare anterioara), bazinul scoliotic
(cu inclinare laterala).
• Bazine deficiente prin leziuni ale membrelor inferioare. Ele se numesc si
bazine prin schiopatare, ce pot aparea in urma unor afectiuni sau traumatisme ale
membrelor inferioare.
• Bazine deficiente prin anomalii in dezvoltarea initiala a bazinului. Pot exista
astfel rar bazine prin exces de dezvoltare numite bazine marite sau bazine oprite in
dezvoltare.
• Bazine acoperite prin deplasarea coloanei vertebrale pe bazin (deficiente prin
spondiloza si prin spondilistensis).
• Bazine obstruate prin tumori sau fracturi. Tumorile pot fi de origine osoasa sau
ale viscerelor pelvine: cec, sigmoid, uter, ovare, vezica, prostata.

2).Deficientele soldului: soldurile sunt segmentele care fac trecerea de

la bazin la membrele inferioare. Relieful soldurilor este mai accentuat la fete decat la
baieti din cauza reliefurilor mai mari ale bazinului si ale tesuturilor moi.
Forme:
• Coxavara: unghiul dintre coloana vertebrala si diafiza femurala este foarte
deschis la nastere avand valoare de 145-150 grade. Sub greutatea corpului in
ortostatism si datorita actiunii grupelor musculare unghiul se micsoreaza atingand
valoarea medie de 125-130 grade. Prin micsorarea acestui unghi se produce
coxavara, deficienta cu urmatoarele manifestari:
-largirea accentuata a bazinului la nivelul diametrului bitrohanterian;
-limitarea mobilitatii articulare in ABD a coapselor;
-mersul leganat caracteristic cu inclinarea inainte a trunchiului la fiecare
pozitie.
• Coxavalga se caracterizeaza printr-o mobilitate crescuta la nivelul articulatiei
coxo-femurale datorita maririi unghiului dintre coloana vertebrala si diafiza femurala,
unghi ce ajunge la 140-160 grade.
• Luxatia congenitala de sold apare in special la fete datorita deplasarii capului
femural superior si posterior de acetabul. Deficienta poate fi unilaterala sau bilaterala.
 2

Trunchiul poate fi scurtat, bazinul largit si inclinat mult anterior, coloana se

lordozeaza mult. Membrele inferioare par scurtate, mersul este lent si leganat.
• Coxita tuberculoasa este inflamatia articulatiei coxo-femurale datorita unui
proces infectios tuberculos, care netratat corespunzator si latimp provoaca leziuni
grave osteoarticulare si contractura musculara care pot duce la anchiloza soldului si
fixarea lui in pozitii vicioase.
• Deficientele coapselor pot aparea in urma paraliziilor si traumatismelor ce
produc asimetrii si inegalitati in lungimea si grosimea acestora. Curburile coapselor
au convexitatea lateral sau anterior si sunt de cele mai multe ori sechele de rahitism.
• Deficientele genunchilor: in mod normal la varsta adulta in plan frontal intre
coapsa si gamba se formeaza un unghi deschis lateral cu valoare de 170-180 grade.
in plan sagital nu trebuie sa existe nici un unghi la acest nivel. Deficientele
genunchilor pot avea cauze congenitale, rahitice, endocrine, traumatice si
infectioase. Se descriu 4 tipuri de deficiente ale genunchilor:
-genu valgum (X) reprezinta o deviatie in plan frontal in care unghiul
lateral intre coapsa si gamba este mai mic de 170 grade. Marimea deviatiei se
apreciaza in pozitii-stand-masurand distanta dintre maleolele interne, cand condilii
femurali se ating. Deficienta este mai frecventa la fete, iar o deficienta accentuata
determina dificultati in alergare si mers;
-genu varum este o deviatie in plan frontal in care unghiul dintre coapsa
si gamba este deschis spre maleole. Apare frecvent la sexul masculin, fiind cauzata
de rahitism sau fractura tuberozitatii interne a tibiei. Marimea deviatiei se apreciaza in
pozitie stand, masurand distanta dintre condilii femurali interni, atunci cand calcaiele
sunt apropiate;
-genunchi in flexie (genuflexum) este o deviatie in plan sagital in care
unghiul dintre coapsa si gamba este deschis posterior. Frecvent apare la copiii mici si
apoi prepubertar si chiar pubertar la copiii debili si inalti;
-genunchi in hiperextensie (genu recurvatum) reprezinta o deviatie in
plan sagital in care unghiul dintre coapsa si gamba este deschis anterior. Deviatia
poate fi data de hiperlaxitati ligamentare, sechele de rahitism sau sechele post-
traumatice. Deficientele genunchiului pot fi unilaterale sau bilaterale.

3).Deficientele picioarelor pot avea drept cauza rahitismul,

traumatismele, malformatii congenitale. Deficientele se impart in 2 categorii:
• Deformatii datorate modificarii suprafetei de sprijin - forme:
-picior plat reprezentand deformatia in care contactul dintre planta si sol
se face pe o suprafata mai mare. Apare prin prabusirea boltii plantare. Piciorul poate
fi plat functional, ceea ce apare numai la incarcare si plat patologic cand se mentine
in pozitia descarcat;
-picior scobit-deficienta in care contactul dintre planta si sol se face
numai intre calcaneu si partea inferioara a piciorului;
-picior varus-deficienta in care contactul dintre planta si sol se face
numai pe marginea externa a plantei;
-picior valgus-contactul cu solul prin marginea interna a plantei;
-picior equin-contactul cu solul se face prin partea anterioara a plantei;
-picior calcaneu (talus)-contactul cu solul se face numai prin intermediul
calcaneului.
• Deformatii legate de modificarea axelor picioarelor:
-picior abdus caracterizat prin mers cu calcaiele apropiate si varfurile
picioarelor departate;
-picioare abduse-calcaiele departate, varfurile apropiate.
3
Post traumatic-C1

Leziunile traumatice ale coloanei vertebrale

Studiul leziunilor traumatice ale coloanei si recuperarea acestora sunt importante

datorita cresterii frecventei acestora prin accidentele rutiere, de munca sau sportive.
Se impart in 2 mari categorii: leziuni amielinice si leziuni mielinice.

1. Leziunile amielinice ale coloanei vertebrale:

• Leziunile coloanei cervicale sunt cauzate frecvent de accidente rutiere, de aviatie sau de
munca si pot fi favorizate de osteoporoza si de neoplasm osos. Mecanismul de producere este
indirect: hiperflexia sau hiperextensia coloanei cervicale. Hiperflexia fortata apare in
prabusirea unei mine sau la vehicul (deceleratie), cand se produce o fractura asociata cu
luxatie, fractura a arcului posterior si uneori ruperea ligamentului longitudinal posterior.
Hiperextensia brutala se realizeaza prin lovirea din spate a unui vehicul sau prin loviri
puternice in spate, cand capul se proiecteaza posterior producand o exagerare a curburii
cervicale si se rupe ligamentul vertebral anterior.
In aceste leziuni poate fi interesata si maduva. Diagnosticul se pune pe:
-anamneza-evidentiaza gradul, localizarea si directia traumatismului;
-semne neurologice-tetraplegie in leziunea medulara;
-atitudine caracteristica-hiperflexie (proiectia anterioara a capului);
-redoare a gatului cu pozitie antalgica.
Forme clinice:
-entorsele coloanei cervicale apar prin rupturi sau elongatii ale ligamentelor fara
modificarea raportului intre apofizele articulare; nu sunt grave, dar pot fi recidive;
-fracturile coloanei cervicale sunt rare si apar mai ales la nivelul C5-C6; se
prezinta sub forma de tasari cuneiforme, fracturi sagitale ale corpului vertebral sau fracturi
cominutive;
-luxatiile sunt cauzate de pierderea contactului dintre apofizele articulare si apar
mai frecvent la nivelul C5-C6 si C6-C7;
-fracturi, luxatii-apar prin fractura apofizelor articulare subiacente, permitand
astfel o luxatie anterioara a vertebrelor supraiacente;
-fracturile partiale pot fi: ale apofizelor spinoase; ale arcului posterior, anterior
sau al maselor laterale la nivelul atlasului (in hiperextensia capului); ale diferitelor
componente, in special apofiza odontoida la nivelul axisului in hiperflexia brusca a capului,
complicata cu leziuni de bulb.
• Leziunile coloanei dorso-lombare: reprezinta 85% din totalul leziunilor coloanei
vertebrale. Cel mai frecvent se localizeaza la nivelul T12, L1 si L2. Mecanisme de producere:
-hiperflexia-produsa prin caderea unei greutati pe umeri, prabusirea unui tavan
sau plonjarea intr-o apa putin adanca;
-telescoparea reprezinta o presiune verticala pe coloana in extensie si se produce
prin caderea pe ischioane sau pe picioare (“fractura parasutistilor”);
-hiperextensia este produsa de traumatisme violente, care actioneaza dinapoi-
inainte (lovituri puternice in spate).
Fracturile pot interesa urmatoarele elemente anatomice:
-fractura latenta a corpului vertebral prin tasari ale acestuia;
-fracturi marginale cu smulgerea platoului vertebral superior la una sau mai
multe vertebre;
-fracturi totale ale vertebrelor.
 2

Tratamentul leziunilor amielinice: pentru coloana cervicala se recomanda tractiune

continua cu capastrul Glisson, tractiune transcheletica, gulerul Minerva cu sprijin occipito-
mentonier pentru o usoara hiperextensie.
Pentru coloana dorso-lombara: evitarea cu strictete a oricarei inclinari a
trunchiului, complexul cranio-vertebral fiind mentinut rectiliniu; combaterea oricarei
disfunctii respiratorii; plasarea pacientului pe un plan rigid in usoara hiperlordoza sau in
decubit lateral.
Tratamentul poate fi: chirurgical, ortopedic si kinetoterapeutic, care poate incepe la
48 de ore de la aplicarea corsetului gipsat prin miscari ale membrelor si gimnastica
respiratorie.

2. Leziunile mielinice ale coloanei vertebrale: cel mai frecvent sunt produse prin
deplasarea corpurilor vertebrale fracturate, brusca modificare a directiei sau calibrului
canalului rahidian, care pot produce un traumatism al maduvei sau radacinilor. Fracturile-
luxatiile constituie cea mai frecventa cauza a paraplegiilor, iar in unele cazuri nivelul
leziunilor neurologice este superior celor osoase, datorita leziunilor vasculare ale arterelor
nutritive medulare.
Aceste leziuni se pot prezenta sub forma de comotie, contuzie, compresiune,
dilacerare, zdrobire sau sectiune completa. Tulburarile functionale pot merge pana la
paraplegie definitiva. Radacinile spinale pot fi rupte, elongate sau zdrobite. Cele mai frevente
localizari sunt in regiunea dorso-lombara si lombara.
Complicatii: tulburari respiratorii, neuro-vegetative sub forma de hipotermie, de
ritm cardiac, ileus paralitic (intestine), tromboflebita, escare si tulburari urinare.
Tratament: se recomanda pozitionarea pacientului in pozitii lordotice cu schimbarea
pozitiei la 3 ore pentru evitarea escarelor; prevenirea tulburarilor urinare si a celorlalte
disfunctionalitati.
Reeducarea functionala motorie incepe din primele zile prin dezvoltarea fortei
membrelor superioare si apoi a musculaturii dorsale. Psihoterapia are un rol important in
recuperarea traumatizatilor medulari prin adaptarea la noua situatie.
Post traumatic-C2, C3

Traumatismele umarului

La nivelul umarului cele mai frecvente traumatisme sunt contuziile, luxatiile,

fracturile, arsurile si plagile.
• Contuziile se produc prin caderi, lovire directa; tractiunea polului superior al umarului
(zona capsulo-tendinoasa) sufera leziuni, cele mai importante fiind ruptura mansonului
rotatorilor si cea a tendonului lung al bicepsului.
Ruptura mansonilor rotatori poate fi partiala sau totala. Ca simptome-durerea
intensa si impotenta functionala la abductori. La ruptura totala se adauga semnul “bratul care
cade” (bratul este dus pasiv in abductie 90 grade si o usoara apasare pe el face ca acesta sa
cada inert).
In ruptura tendonului lung al bicepsului locul rupturii se afla in partea superioara a
santului bicipital. Exista si posibilitatea subluxarii tendonului din santul sau.
Ruptura totala este usor de diagnosticat prin aparitia unei denivelari in plina masa
musculara in 1/3 a bratului. Durerea este spontana si la presiune, echimoza superioara si
tumefierea locala in zona anterioara a umarului completeaza semnele de diagnostic.
• Luxatiile-cuprind luxatiile in articulatia scapulo-humerala cu dislocarea capului humeral
si luxatii in articulatia acromio-claviculara.
Luxatiile capului humeral pot fi anterioare, posterioare si inferioare. Capul
humeral se luxeaza anterior in special prin hiatusul format de fasciculele superior si medial
ale ligamentului glenohumeral, care este acoperit doar de o parte subtire si laxa a capului
articular. Dupa pozitia pe care o va lua capul humeral se descriu 3 forme de luxatii:
subclaviculara, subcoracoida, subglenoidiana.
Luxatiile posterioare sunt mai rare. La subiectii mai tineri se poate intalni luxatia
recidivanta explicata prin distructia progresiva a fasciculului median a ligamentului
glenohumeral.
Diagnosticul luxatiei anterioare de umar se pune pe urmatoarele semne care apar
dupa un traumatism direct sau indirect al umarului. Capul humeral nu se palpeaza in locul
obisnuit; umarul este deformat si dureros; capul humerusului este blocat antero-intern, cotul
este indepartat de trunchi si nu reuseste sa-l atinga; umarul este blocat in abductie completa.
In luxatia posterioara: semne- brat in rotatie interna si in imposibilitate de a se
executa rotatia externa si nici revenirea la pozitia indiferenta de rotatie; coracoida este mult
evidentiata ca relief; umarul sub spina omoplatului (se poate palpa capul humeral).
In luxatia inferioara umarul poate lua aspect de umar cazut, stergandu-se relieful
normal al umarului. Diagnosticul luxatiei scapulo-humerale se stabileste dupa semne, dar
pentru certitudine se face si radiografie.
Complicatii ale luxatiei scapulo-humerale: compresiunea plexului brahial;
ireductibilitatea; hematoame gigante; fractura capului humeral sau a colului chirurgical.
Luxatia acromio-claviculara apare prin caderea pe umar sau lovire directa. In
timpul luxarii se poate leza cartilajul meniscoid al articulatiei pe fondul caruia se va instala
ulterior artroza acromio-claviculara. Fibrele superioare ale trapezului tractioneaza in sus
clavicula, in timp ce deltoidul coboara acromionul.
Astfel, omoplatul este coborat in raport cu clavicula, acromionul devenind anterior
si inferior claviculei.
• Fracturile umarului pot interesa izolat clavicula, omoplatul sau extremitatea proximala a
humerusului.
 4

Fracturile de clavicula sunt frecvente si au drept cauza traumatismele directe

(fractura biciclistilor si a motociclistilor). Simptome: durere; impotenta functionala;
deformarea regiunii; diagnosticul pe radiografie.
Tratament: ortopedic-cu bandaj Desault (28-30 zile), bandaj in 8 incrucisat la spate
(21-40 zile); chirurgical-osteosinteza cu brose, tije cu surub, placa cu suruburi; kinetoterapie.
Fracturile omoplatului apar rar singure. Pot fi interesate cavitatea glenoida,
acomionul, coracoida. Cauze: traumatisme directe (prin lovitura in spate) si indirecte (cadere
pe umar sau cot).
Tratament: ortopedic-bandaj Desault (15-25 zile); tratamentul este rar chirurgical;
obligatoriu kinetoterapie.
Fracturile extremitatii proximale a humerusului nu prezinta complicatii
deosebite immediate in afara lezarii nervului circumflex. Complicatii tardive se pot rasfrange
asupra cap nu prezinta complicatii deosebite immediate in afara lezarii nervului circumflex.
Complicatii tardive se pot rasfrange asupra capsulei articulare, ligamentelor, tendoanelor si
muschilor.
Tipuri de fracturi: -fractura trohiterului; fractura trohinului; fractura colului
anatomic; fractura capului humeral; fractura colului chirurgical; decolarea epifizara proximala
ce poate aparea al nou-nascut.
Cauze: mecanism direct sau indirect.
Simptome: durere; impotenta functionala; tumefactie; mobilitate anormala;
deformarea regiunii; diagnostic pe radiografie.
Tratament: ortopedic-cu bandaj Desault (10-21 zile); tratamentul este rar
chirurgical; kinetoterapie.

Kinetoterapia in recuperarea umarului post-traumatic

Kinetoterapia in recuperarea umarului post-traumatic are 2 obiective:

‰ Calmarea durerii prin pozitionarea bratului; masaj la nivelul bratului,
umarului, spatelui; electroterapie prin curenti de frecventa joasa si medie; termoterapie;
ionizari cu novocaina.
‰ Recuperare functionala a umarului: se face dupa o schema clasica, in 5
faze:

Faza I cuprinde perioada dupa traumatism sau interventie ortopedico-

chirurgicala. In aceasta faza umarul nu trebuie solicitatÆexercitii pentru coloana cervicala,
torace, membre superioare in totalitate. Exista 3 situatii specifice:
1. Imobilizare cu cotul lipit de corp: indiferent de modul de realizare (fesi gipsate, benzi
adezive) imobilizarea mentinebratul in adductie si rotatie interna. Dezavantajul este ca
produce rapid o redoare a articulatiei scapulo-humeraleÆimobilizarea nu va depasi 10-30 zile
cu incepere imediata a recuperarii.
Pentru ameliorarea consecintelor la nivelul tegumentului se poate aplica o perna in
axila si intre antebrat si torace. Alte recomandari in aceasta perioada: mobilizarea pumnului,
degetelor si coloanei cervicale prin exercitii active libere repetate de cateva ori pe zi; controlul
staticii gatului, umerilor, toracelui prin autocontrol in oglinda pentru a evita aparitia
cifoscoliozei dorsale; contractii izometrice ale musculaturii centurii scapulare si in special a
deltoidului; executarea de miscari usoare ale intregului cadru scapulo-toracic (daca este
posibil); executarea imaginativa a tuturor miscarilor din umar (antrenament mental); masaj
cervical si al muschiului trapez.
2. Imobilizarea cu bratul in abductie se face in aparat toraco-brahial; este recomandata
mai ales noaptea. Avantaje: imobilizarea se face in pozitie functionala; posibilitatea de a regla
 5

abductia si flexia in functie de leziunea tratata; redoarea umarului este mai usor de recuperat;
recuperarea poate incepe precoce.
Se aplica pe o durata crescuta de timp (mai mult de 30 de zile). Se recomanda
miscari pasive si pasivo-active pentru unghiul de imobilizare (90 grade ABD si 40 grade
flexie). Se vor evita rotatiile si coborarea bratului sub unghiul de imobilizare.
Scoaterea aparatului si revenirea membrelor superioare la pozitia normala trebuie
facuta treptat; la inceput cateva ori pe zi si aparatul se repune mai ales noaptea si in 15-20 zile
aparatul poate fi complet suprimat. Trecerea de la aparat la pozitia normala se poate face
printr-o perna sub axila si esarfa.
3. Imobilizarea in esarfa se poate face de la inceput sau sa urmeze cateva zile celorlalte
forme de imobilizare. In functie de leziune se poate prescrie programul de recuperare din faza
I sau se poate trece direct la faza a II-a.

Faza a II-a este perioada imediat urmatoare suspendarii imobilizarii in care

umarul nu poate fi solicitat, dar fara a irita leziunea trebuie reinceputa miscarea de intretinere
a umarului.
Imobilizarea se poate suspenda treptat mentinandu-se noaptea sau chiar in timpul
zilei. Metode folosite:
• Masajul va fi precedat de aplicatie calda sau gheata in caz de hiperalgie si inflamatie
acuta; se executa pe zona cervico-dorsala, umar si brat, uneori si mai extins la nivel lombar si
antebrat.
Scop: antalgic, decontracturant pe mase musculare superficiale mari (deltoid, trapez,
marele dorsal, pectoral, paravertebral); terapeutic pentru zonele profunde ale muschilor,
tendoanelor si capsului afectate.
Masajul amelioreaza circulatia in zona, pregatind muschii si articulatia pentru
terapie.
• Rearmonizarea mecanica a umarului: traumatismele umarului, datorita configuratiei
locale, pot produce o instabilitate superioaraÆsubluxatie superioara sau o instabilitate
inferioaraÆsubluxatie inferioara. Rearmonizarea mecanica este corectarea sau prevenirea
dezaxarii capului humeral, obiectiv realizat prin anumite posturi, mobilizari pasive cu
tractiuni sau prin exercitii active.
a).instabilitatea superioara este cea mai frecventa si clinic se manifesta prin durere
si dificultatea abducerii bratului peste 70 grade; pentru reducerea tendinitei de ascensionare a
capului humeral se utilizeaza:
-postura-se va aseza bratul in rotatie externa, usoara ABD si flexie;
-tractiunea axiala a bratului in jos de catre kinetoterapeut, din decubit dorsal sau
sezand;
-exercitii tip Codman-se realizeaza miscari autopasive cu tractiune; trunchi
flectat la 90 grade cu membrul superior sanatos sprijinit pe o masa; in mana de partea bolnava
se pune o greutate si se executa miscari de flexie-extensie, circumductie din umar prin
pendularea trunchiului;
-mobilizari active-brat in rotatie externa si usoara ABDÆflexii si revenire,
impingand activ umarul in jos.
Toate aceste tehnici se asociaza cu aplicatii de caldura si masaj pentru
decontracturare musculara.
b).instabilitatea inferioara-creeaza tendinta subluxarii inferioare cu caderea
capului humeral. Cauze: fractura epifizei superioare a humerusului sau afectarea musculaturii
care ascensioneaza capul humeral (deltoid, biceps, trapez, coracobrahial).
• Exercitii de intretinere (pasive, pasive-active, active de intretinere) a amplitudinii de
miscare articulara si de recastigare a unui sincronism muscular:
 6

-mobilizari libere-la nivelul articulatiilor sanatoase ale membrului superior

afectat (mana, pumn, cot), coloana cervicala si celalalt membru superior;
-mobilizari ale intregului umar-cu cotul lipit de torace, flectat sau cu mana pe
umar-proiectii inainte/inapoi, ridicari/coborari, circumductii ale umarului;
-miscari pasive si pasive-active, in functie de durere si cu diverse montaje de
scripeti;
-hidrokinetoterapia se executa in bazine colective sau individuale. Avantaje:
decontracturare si facilitarea miscarilor, pozitia idealaÆdecubit. Se va evita mobilizarea
bratului din ortostatism in bazine mari datorita fortei ascensionale a apei care mareste tendinta
de instabilitate superioara a umarului.
• Exercitii statice (izometrice): se executa pe muschii membrului superior, centurii si
gatului, care nu sunt in legatura cu leziunea. Se acorda atentie mare muschilor antagonisti,
celor ce nu pot fi antrenati. Datorita procesului de inhibitie inversa si reciproca descris de
Scherington, contractia antagonistului va determina decontracturarea agonistului. Aceste
exercitii se incep de la extremitatea distala, urcand spre umar, avand un bun efect trofic si
circulator.

Faza a III-a este perioada in care leziunea incepe sa fie treptat solicitata prin
mobilizari ce nu puteau fi facute in faza a II-a. durerea constituie criteriul major de confirmare
sau nu a unei miscari. Aceasta faza nu are nimic specific, fiind o tatonare a inceperii activitatii
complexe din faza urmatoare.

Faza a IV-a este perioada de recuperare functionala propriu-zisa a umarului.

Obiective: refacerea amplitudinii de miscare; recastigarea supletii articulare;
recastigarea fortei musculare.
Metode si tehnici:
• Caldura, masajul, electroterapia antalgica cu rol de a pregati zona pentru kinetoterapie.
• Manevre de intindere capsulo-ligamentara: tehnicile se executa in 2 timpi: initial se pune
in tensiune tesutul, apoi se accentueaza tractiunea cateva secunde.
Mod de executie:
-tractiunea axiala;
-decoaptarea gleno-humerala;
-alunecarea posterioara a capului humeral;
-tractiune in afara a capului humeral;
-coborarea capului humeral;
-ABD cu coborarea capului humeral.
Contraindicatii: fazele dureroase ale sechelei; retractii capsulare, sechele ale
umarului luxat; fracturile capului si 1/3 superioara a diafizei humerale.
• Exercitii de facilitare proprioceptiva: metoda KabatÆcontractie-relaxare.
• Exercitii autopasive la scripete-montaje diferite.
• Exercitii active: pentru cresterea mobilitatii; executate la domiciliu (in spital de cateva
ori pe zi).
• Exercitii cu rezistenta pentru cresterea fortei musculare; sunt utilizate scripetoterapia cu
greutati, cordoane elastice sau arcuri, gantere (haltere mici).
• Exercitii de coordonare: ergoterapie (fierastrau, rindea), sporturi (inot, tenis de
camp/masa, volei, baschet).

Faza a V-a nu este obligatorie, ea reprezentand faza de recastigare a

profesionalismului, pentru cei care lucreaza in efort intens sau au nevoie de abilitate (sportivi,
instrumentisti).
Post traumatic-C4

Recuperarea cotului post traumatic

• Luxatiile cotului pot interesa ambele oase ale antebratului sau doar unul (capul radial
cel mai frecvent-celalalt os se va fractura). Cauze: traumatismul direct (lovitura la nivelul
cotului); traumatismul indirect (cadere pe mana cu antebratul flectat).
Evolutie: aceasta luxatie are un prognostic rezervat; este redusa rapid-redori care se
recupereaza greu, sechela cea mai frecventa fiind deficitul de extensie.
Simptome: durere, tumefactie, deformarea regiunii cu olecran proeminent, extensie
incompleta si diagnostic confirmat radiologic.
Tratament: reducerea luxatiei cu/fara anestezie; imobilizare 21 de zile in aparat
gipsat humero-palmar; kinetoterapie.
Forme:
-luxatia anterioara presupune fractura olecranuluiÆtratament chirurgical;
-luxatia laterala-dupa traumatismele directe;
-luxatii divergente-ulna se deplaseaza intr-o directie si radiusul in alta; se rupe
ligamentul inelar; tratament chirurgical;
-luxatia capului radial-apare la copiii mici, ridicati de maini sau smuciti de
maini.
• Fracturile cotului:
a).Fracturile humerusului: epifiza distala.
Forme: decolare elifizara-apare la copii; fracturi cu 2 sau mai multe fragmente
cominutive inchise sau deschise; fracturi cu sau fara deplasare; fracturi intra- sau extra-
articulare.
Cauze: traumatism direct prin mecanism de strivire; traumatism indirect prin cadere
pe mana sau cot in hiperflexie sau extensie.
Semne: cele clasice, la care se adauga echimoza la plica cotului.
Tratament: reducere sub anestezie-imobilizare in aparat gipsat 21-30 de zile sau
imobilizare pe atela brahio-antebrahiala (3-10 zile)-mobilizare activa a cotului subantalgic;
kinetoterapia trataeaza redorile articulare secundare.
b).Fracturile ulnei: epifiza proximala.
Cea mai frecventa este fractura olecranului. Cauze: traumatism direct (lovire locala)
sau indirect (hiperflexia sau hiperextensia cotului).
Semne: cele clasice, la care se adauga pozitia antalgica prin sustinerea antebratului;
la palpare olecranul este ascensionat.
Tratament:
-ortopedic-imobilizare in atela sau aparat gipsat brahio-antebrahial (10-21 zile);
-chirurgical-osteosinteza cu sarma, surub sau tija.
c).Fracturile radiusului: capul si colul radiusului.
Cauze: traumatism indirect (cadere pe cot sau mana).
Semne: cele clasice, la care se adauga posibilitatea interceptarii ramurii motorii a
nervului radial.
Tratament:
-ortopedic-aparat gipsat 7-28 zile; complicatii-redori de cot;
-chirurgical (osteosinteza capului), rar artroplastic cu proteza (inlocuirea capului
radial);
-kinetoterapie. :
-ortopedic-aparat gipsat 7-28 zile; complicatii-redori de cot;
 8

-chirurgical (osteosinteza capului), rar artroplastic cu proteza (inlocuirea capului

radial);
-kinetoterapie.

Recuperarea cotului post traumatic se imparte in 2 mari etape:

1. Recuperarea precoce sau din perioade de imobilizare
2. Recuperarea dupa suspendarea imobilizarii
1. Recuperarea precoce: indiferent de modul de tratament a traumatismului cotului dupa
ce el a fost mobilizat, dupa 8-10 zile se incepe recuperarea cu urmari obiective:
a).recuperarea troficitatii tesuturilor-metode:
-aplicarea undelor electromagnetice pentru consolidarea fracturii, cicatrizarea
plagilor, resorbtia hematoamelor si suprimarea contracturilor musculare;
-masajul la nivelul mainii, antebratului (daca acesta nu este acoperit de gips) si
umarului; are ca scop indepartarea edemului si imbunatatirea circulatiei;
-pozitionarea membrelor superioare-se va evita pozitia decliva prelungita
pentru prevenirea edemului.
b).mentinerea mobilitatii articulare la articulatiile neafectate: umarul, pumnul si
degetele vor fi mobilizate pasiv, pasivo-activ si activ (mai ales mana). La umar: flexii, ABD si
rotatii. La pumn: flexii/extensii, ABD si ADD. La mana si degete, pentru miscarile active se
utilizeaza plastelina, mingi de cauciuc, colaci de cauciuc sau diverse aparate cu resorturi.
2. Recuperarea dupa suspendarea imobilizarii:
Obiective:
‰ Combaterea durerii care poate mari temporar sau definitiv disfunctionalitatea cotului.
Datorita frecventarii cotului a fibrelor senzitive in capsula articulara, ea apare mai ales la
miscare ducand la limitarea mobilitatii.
Metode: medicatie antalgica-agocalmin, antiinflamatorii (diclofenac) si sedative
(diazepam); terapia fizicala cu efecte antalgice, ergoterapie, termoterapie si masaj (numai
netezire).
‰ Combaterea tulburarilor vasomotorii si trofice: aceste tulburari trebuie tratate precoce
pentru ca dau fenomene secundare severe. Tulburarile sunt reprezentate de edem, staza veno-
limfatica, incetinirea circulatiei arterialo-capilara si hipotrofia tegumetului. Ele pot aparea la
cot, antebrat si chiar mana.
Metode: posturi antideclive; mobilizare articulara; masajul tegumentului si tesutului
conjunctiv; ergoterapie excito-motorie; bai partiale cu vartejuri; termoterapie; hidroterapie
alternanta; mofete (eruptii naturale de CO2) sau bai partiale cu CO2 sau O2.
‰ Recastigarea mobilitatii articulare-este obiectivul de baza. Amplitudinea normala
pentru flexia/extensia cotului este activÆ140-145 grade, pasivÆ+10-15 grade. Pentru
pronatie/supinatieÆ170 grade. Pentru flexie, amplitudinea functionala este de 80-120 grade.
Pentru pronatie, amplitudinea functionala se poate compensa prin ABD bratului cu rotatie
interna.
Inainte de a incepe reeducarea mobilitatii cotului trebuie verificata integritatea
anatomica a musculaturii si existenta unui obstacol osos, fragment intraarticular sau un calus
vicios.
Metode:
a).miscari pasive-sunt permise numai cele auto-pasive cu ajutorul scripetilor;
b).miscari active-baza recuperarii cotului; inaintea inceperii exercitilor active
propriu-zise se recomanda executarea unei reeducari globale a gesticii cotului cu scopul
reincadrarii functiei cotului in lantul cinematic al membrului superio:
-din asezat pe pat se apuca obiecte puse alaturi la diverse distante si se aduc in
fata;
 9

-exercitii de lansare a unei greutati;

-miscari de lovire;
-exercitii de catarare;
-hidrokinetoterapie-in cazi mari, cadite pentru cot si bazine cu apa de 36
gradeÆmobilizari ale cotului in plutire cu flotoare;
-exercitii libere-progresiv.
Terapie ocupationala: scop-sa solicite in repetari multiple o cat mai larga
amplitudine de miscare. Se recomanda: taiat cu fierastraul; lustruit; tricotat; folosirea
surubelnitei; sporturi-inat, basket, tenis de masa.
‰ Cresterea fortei musculare: pentru aceasta se prefera anumite posturi optimale:
Pentru flexori-umar in pozitie de repaus;
-cot la 90 grade;
-se flecteaza cotul cu rezistenta concomitent cu flexia bratului.
Pentru extensori-umar flectat la 90 grade;
-cot flectat la 30 grade;
-se extinde cotul cu rezistenta concomitent cu extensia umarului.
Pentru prono-supinatie-brat lipit de corp;
-pronatie cu rezistenta concomitent cu ABD bratului;
-supinatia in rezistenta se asociaza cu ABD bratului.
Post traumatic-C5, C6

Recuperarea mainii post traumatice

Indiferent de tipul traumatismului (entorsa, luxatie, fractura) la nivelul scheletului si

articulatiilor mainii din punct de vedere al recuperarii exista 4 grupe clinico-recuperatorii:
• Leziuni de tendon
• Paralizia nervilor periferici
• Mana rigida
• Amputatie
Toate au obiective comune: recuperarea mobilitatii articulare; tonifiere musculara;
recuperarea coordonarii si abilitatii.

1. Leziunile de tendon se pot prezenta sub forma de rupturi partiale si sectionari

complete. Traumatismul poate interesa doar tendonul si/sau zona de insertie pe os mergand
pana la smulgerea osoasa.
™ Leziunea tendoanelor flexorilor: dupa sediul leziuni si atitudinea terapeutica sunt:
a).Lezarea tendoanelor flexorilor in zona pumnului apare prin cadere in geam,
pietre ascutite, tabla. Dupa sutura tendoanelor se recomanda imobilizarea mainii in usoara
flexie a pumnului si degetelor afectate.
Pentru leziunile simple recuperarea dureaza 10-14 zile si cuprinde:
-masaj cu unguent;
-kinetoterapie activa-pasiva si activa in apa;
-mobilizari in cadrul activitatilor obisnuite casnice;
-ultrasunetul pe tesutul cicatricial;
-bai galvanice.
b).Lezarea tendoanelor flexorilor in palma apare la muncitori care lucreaza cu
obiecte taioase sau in explozii. Tratament: sutura tendoanelor; recuperare ca in cazul
precedent.
c).Leziunile tendoanelor din zona palmara-distal si a degetelor-proximal: la
acest nivel sutura are frecvent un efect nefavorabil datorita ischemiei si necrozei.
Recuperarea cuprinde imobilizarea degetelor timp de 3 saptamani, perioada in care
tendoanele isi recapata vascularizatia; mobilizarea se face cu pumnul in flexie si degetele in
usoara flexie.
Metode de recuperare:
-mobilizari pasive de mai multe ori pe zi;
-masaj;
-atele mulate corectoare pentru a pastra pozitia castigata dupa intindere;
-capastrul pentru degete;
-bai de parafina, daca plaga este cicatrizata (parafina este contraindicata in
edem);
-bai saline;
-mobilizari pasive cu si fara rezistenta pentru degetele sanatoaase;
-ultrasunetul pentru cicatricea palmara;
-terapia ocupationala, dar nu mai devreme de la 3 saptamani de la traumatism,
care sa stimuleze prizele;
-mobilizari pasive de intindere pentru corectarea unor eventuale deformari prin
retracturi; acestea sunt precedate de masaje si urmate de pozitionari in atele mulate;
 11

-terapia ocupationala se face circa 2 ore pe zi (dimineata si seara), acordand

atentie activitatii de coordonare pentru recastigarea abilitatilor mainii;
-dupa 8-9 saptamani orice activitate poate fi permisa.
Uneori in timpul recuperarii se poate auzi o plesnitura, iar miscarea este pierduta.
Cauza este ruperea partiala a grefonului sau ruperea unor aderente de pe tendon. In aceasta
situatie se mentine repaus absolut 2-3 saptamani si apoi treptat se vor relua mobilizarile
active.
d).Leziunea tendoanelor in zona distala a degetelor nu prezinta probleme
deosebite. La acest nivel tendonul se poate sutura sau se poate implanta capul tendonului
(proximal0 pe osul respectiv.
Sechela: scurtarea tendonului si fixarea falangei distale in usoara flexie.
™ Leziunea tendoanelor extensorilor este mai rara.
a).Rupturile tendoanelor la nivelul falangei distale apare datorita flexiei brutale
a ultimei falange. Tratament: imobilizare 5 saptamani in aparat gipsat; 4 saptamani
pozitionare cu o mica atela a ultimei falange in extensie, cand se face intermitent sau
concomitent recuperare.
Recuperarea cuprinde:
-masaj cu ulei (de masline sau cu vitamina A) usor caldut;
-mobilizari active;
-terapie ocupationala.
b).Ruptura tendoanelor la nivelul fetei falangei a II-a se produce prin lovitura
directa sau prin strivire. In leziunile necomplicate se aplica orteza din plastic sau metal. Se
tine 5 saptamani, apoi incepe recuperarea.
In cazurile complicate recuperarea este mai dificila. Se incepe cu recuperarea flexiei
pentru recastigarea prizelor de forta. Metode:
-mobilizari pasive in apa calda;
-mobilizari active simple si cu rezistenta;
-masaj pe fata dorsala a mainii;
-termoterapie;
-ultrasunet pe fata dorsala a degetelor.
Se practica apoi exercitii de extensie prin stimulari electrice pentru extensori,
miscari active facilitate, miscari active in apa si pe uscat.

2. Paraliziile nervilor periferici pot fi in functie de nervul lezat-simptomatologie:

a).Lezarea nervului radial-semne: caderea mainii-“gat de lebada”;
imposibilitatea de a extinde degetele din articulatia metacarpofalangiana; hipoestezia fetei
dorsale a mainii; abolirea reflexului stilo-radial.
b).Lezarea nervului median-semne: deficit de flexie si pronatie a pumnului;
dificultatea de a realiza pensa celor 3 degete-police, index, medius; hipoestezia fetei palmare a
mainii.
c).Lezarea nervului cubital-semne: imposibilitatea de flexie a falangelor distale
IV si V; deficit de flexie a pumnului; imposibilitatea de a tine o hartie intre police si index
(prindere); deficit de rasfirare a degetelor.
Principii ale recuperarii in paralizia mainii:
a).Prevenirea si corectarea deformitatilor si a deviatiilor: acestea apar datorita
dezechilibrului muscular. Antagonistul muschiului paralizat va determina o postura deviata.
Ulterior se va instala o retractura musculotendinoasa ireversibila. Se folosesc atele simple de
lemn, gips, plastic sau sarma si orteze dinamice care previn deformarile si faciliteaza functia
mainii.
b).Cresterea functiei si fortei musculaturii neafectate:
 12

-cresterea functiei umarului si cotului-metode: termoterapie cu parafina sau

ultrasunete; masaj; ultrasunet; galvanizari decontracturante; kinetoterapie;
-incurajarea miscarilor neafectate ale pumnului si mainii-metode: exercitii
pasive; terapie ocupationala; masaj cu ulei caldut; baie salina la 36 grade C.
c).Ameliorarea circulatiei si troficitatii locale-metode: pozitionari; masaj;
exercitii pasive.
d).Reducerea functiei motorii a muschilor paralizati:
-etapa tratamentului din faza paraliziei;
-etapa tratamentului din faza de revenire sau disparitie a paraliziei.
Unele metode sunt comune ambelor etape. Se recomanda: termoterapie usoara cu
apa calda sau parafina; masaj cu ulei; stimulari electrice; reeducarea propriu-zisa a miscarii.
e).Reeducarea functiei senzitive:
-prevenirea lezarii mainii datorita anesteziei-se recomanda evitarea arsurilor,
degeraturilor, plagilor (se vor purta manusi si se va evita folosirea obiectelor taioase);
-reeducarea propriu-zisa se face prin 2 metode:
• refacerea stereognozei (recunoasterea obiectelor atinse cu mana sau tinute in mana din
punct de vedere al formei, volumului, greutatii si consistentei fara a fi vazute); se incepe cu
obiecte mari, apoi mai mici; se utilizeaza obiecte comune cunoscute (creion, bila, guma);
contactul cu obiectul se face circa 60 secunde; sedintele de recuperare vor fi de scurta durata
(5-10 minute), repetate de cateva ori pe zi;
• refacerea localizarii senzatiei: kinetoterapeutul atinge un punct de pe mana pacientului,
el fiind cu ochii inchisi; dupa cateva secunde pacientul controleaza cu privirea localizarea
senzatiei.

Tehnici de recuperare a mainii post traumatice

1) Gimnastica medicala se recomanda a fi executata in grup si se adreseaza tuturor

segmentelor corpului.
Scop: cresterea vitezei de executie a miscarilor; cresterea indemanarii; dezvoltarea
rabdarii, deoarece kinetoterapia dureaza mai mult, uneori poate fi plictisitoare, iar rezultatele
nu sunt imediate; cresterea fortei si rezistentei musculare.
2) Exercitii specifice pentru mana si tip lezionar:

™ POSTURILE
Posturi antideclive: se pot mentine liber de catre pacient cu ajutorul unor esarfe sau
instalatii simple prin care antebratul este in flexie pe brat, mana fiind in pozitie ridicata.
Posturi seriate in atele: se utilizeaza pentru a mentine pozitii functionale castigate
prin mobilizari pasive de intindere sau pentru corectarea unor deviatii, deoarece la pozitia
fundamentala se ajunge in etape succesive si atelele vor fi succesiv schimbate.
Aceste posturi se folosesc in urmatoarele cazuri:
-retractia tendoanelor;
-retractia structurilor periarticulare (ligamente si capsula);
-cicatrici retractile.
Aceste sechele apar dupa arsuri, plagi, paralizii sau traumatisme articulare.
Posturi de repaus nocturne: se folosesc pentru a mentine pumnul in prelungirea
antebratului si articulatiile metacarpofalangiene si interfalangiene proximale in usoara flexie.
Atela se intinde de la 5 cm sub cot pana la varful degetelor.
Posturi preventive ale deformatiilor: se folosesc mai ales in leziunile de nervi
periferici. Se folosesc orteze confectionate cu ajutorul unor arcuri de otel, benzi mulate de
plastic sau aluminiu capitonate din piele sau sarma.
 13

Exemple de orteze:
-orteza pentru mana cazuta: scop-mentinerea pumnului in extensie, permitand
flexia si revenirea in extensie; se foloseste in paralizia de nerv radial;
-orteza pentru mana in gheara: previne hiperextensia in articulatia
metacarpofalangiana; se foloseste in paralizia de nerv cubital;
-orteza pentru paralizia musculaturii intrinseci: se foloseste in leziunile de nerv
median si cubital;
-orteza pentru police: se foloseste in leziunea de nerv median cu paralizia
musculaturii tenare.

™ INTINDERILE: un procedeu reprezentand o miscare pasiva continua pe toata

amplitudinea de mobilizare a segmentului respectiv, iar la punctul maxim de miscare se
executa tractiuni in sensul de miscare al segmentului, nu in axul segmentului.
Factori adjutanti: se folosesc caldura locala si masajul.
Intinderile se fac progresiv, cu blandete, dar ferm. O sedinta dureaza maxim 10
minute, repetata de 3-4 ori/zi. Dupa fiecare sedinta se aplica atela.
Indicatii:
-aderente ale tesutului moale si tendoanelor;
-redoare articulara prin retractii capsulo-ligamentare;
-cicatrice si grefoane postoperatorii;
-hipercorectii ale unor deformari pentru care se aplica atele seriate.

™ MANIPULARILE se folosesc rar sau chiar sunt contraindicate in afectiunile

mainii.

™ MISCARILE PASIVE vor fi intotdeauna precedate de caldura sau masaj.

Amplitudinea miscarii creste progresiv; se mobilizeaza separat fiecare articulatie si se incepe
cu articulatiile distale; priza kinetoterapeutului va fi astfel incat sa mobilizeze numai
articulatia; nu se va lucra prin intermediul altei articulatii.
Indicatii:
-in cazul paraliziilor cand pacientul nu poate executa miscari active;
-pentru a mentine jocul liber al tendoanelor in teaca lor;
-pentru a preveni retracturi si deformari capsulo-ligamentare;
-pentru a preveni efectul contracturii musculare evidentiata sub forma deviatiilor
si deformarilor;
-pentru ameliorarea circulatiei mainii in algoneurodistrofie si paralizie.
Mobilizarile pasive se realizeaza in 5-6 sedinte/zi cu durata de 10-12 minute. Aceste
mobilizari nu trebuie sa provoace dureri. Pozitia pacientului si a kinetoterapeutului trebuie sa
fie relaxata.

™ MOBILIZARI PASIVE-ACTIVE: fac trecerea la cele active.

Indicatii:
-situatie in care forta musculara este inca prea slaba pentru a asigura intreaga
amplitudine de miscare;
-situatie cand miscarea activa singura nu se face pe directiile de mobilizare
fiziologica sau directiile dorite.

™ MISCARILE ACTIVE stau la baza recuperarii mainii post traumatice. Se

pot realiza in apa sau pe uscat, cu sau fara instalatii.
 14

a).Exercitii libere cu rezistenta: pentru mobilizarea pumnului pe flexie, extensie,

ABD, ADD, pentru mobilizarea degetelor pe flexie, extensie din articulatiile
metacarpofalangiene si interfalangiene blocand pe rand unele articulatii.
b).Mecanoterapia: se utilizeaza mici aparate si instalatii cu scopul:
-facilitarea unor miscari ale mainii;
-pozitionarea corecta a antebratului pentru anumite exercitii chinetice;
-cresterea amplitudinii de miscare a unor segmente ale mainii;
-cresterea fortei musculare a unor muschi.
c).Terapia ocupationala: scop:
-recastigarea si dezvoltarea abilitatilor vietii zilnice; adaptari-manere pe lingura,
cutit, manete in loc de robinet, telefoane cu butoane;
-de a permite munca pentru ameliorarea mobilitatii articulare (tipul de munca va
corespunde pregatirii profesionale si pasiunilor);
-de a permite evaluarea necesitatilor unor facilitati de munca prin adaptarea
sculelor la meseria trecuta sau viitoare a pacientului;
-de a descoperi noi vocatii profesionale cand nu se poate intoarce la activitatea
anterioara.
Activitati recomandate: tesutul la razboi, tors, rasucit; dactilografiat, scris, desen
tehnic; impachetaj, ambalaj de obiecte; lucru de mana (tricotat, brodat, cusut); traforaj,
tamplarie, dulgherie; croitorie; electronice, ceasornicarie.
Sporturi recomandate: dame (joc de table); jocuri mecanice utilizand tije cu manere;
biliard; tenis de masa; badminton, tenis de camp; aruncarea cu sageti la tinta; sah si maroco.
Post traumatic-C7, C8, C9

RECUPERAREA SOLDULUI POST-TRAUMATIC

1. Leziunile partilor moi se prezinta sub forma arsurilor si hematoamelor musculare ce pot
lasa sechele functionale. Uneori datorita microtraumatismelor pot apare tendinite si bursite.
2. Luxatiile de sold apar mai frecvent la barbatii tineri, deoarece la copii, femei si batrani in
urma traumatismelor cedeaza osul.
Luxatiile pot fi:-tipice (situate posterior sau anterior);
-atipice (perineala si intrapelvine).
a).Luxatiile posterioare sunt cele mai frecvente; traumatismul prinde membrul
inferior in extensie si abductie, pozitie in care capul femural este impins posterior, rupand
capsula si chiar marginea colului; capul femural dilaceleaza muschii peritrohanterieni.
b).Luxatiile anterioare apar mai rar; capul femural rupe capsula articulara.
Semne: durere; impotenta functionala; fixarea coapsei in adductie, rotatie externa si
extensie.
Tratamentul luxatiilor: tratamentul luxatiilor este de mare urgenta. Repunerea se
face sub anestezie, urmata de aparat gipsat circa 2 saptamani si mobilizare dupa alte 2
saptamani.
In perioada de degopsare si in continuare se recomanda curentii de inalta frecventa.
Dupa degipsare se recomanda masaj, ultrasunet si curenti de frecventa medie cu scop antialgic
si antiedem.
Pentru combaterea durerii se pot efectua si infiltratii intra- si periarticulare cu
hidrocortizon si xilina. Mobilizarile incep initial prin exercitii din suspendare, apoi in apa si
apoi in sala de kinetoterapie. In luxatiile fara complicatii recuperarea dureaza pana la o luna.
Complicatii ale luxatiilor:
-imediate: tulburari urinare; rupturi musculare; leziuni ale nervilor periferici;
leziuni supurative;
-tardive: atrofii musculare si retracturi; periartrita cu redoare musculara; deviatii
si artroza.
3. Fracturile de sold: cea mai frecventa leziune traumatica a soldului.
a).Fracturile de cotil au incidenta crescuta datorita accidentelor de circulatie;
fractura se produce din pozitia sezand prin impingerea coapsei in ax-cotil; apar mai rar prin
cadere in picioare.
Fracturile pot apare la nivelul sprancenei anterioare sau posterioare sau la nivelul
peretelui posterior al fundului cotilului. Fracturile pot fi simple sau cominutive (cu multe
fragmente).
Odata cu fractura se poate deplasa si capul, frecvent superior sau postero-superior,
lezandu-se nervul sciatic si planul muscular profund al fesei. Deformarea si deplasarea
cavitatii acetabulare, leziunile cartilaginoase si osoase ale capului femural explica gravitatea
functionala a sechelelor. Artroza coxofemurala se poate instala rapid.
Tratament: ortopedic si chirurgical. Se pot efectua:
-imobilizari in aparat gipsat pelvipedios, care nu sunt foarte indicate datorita
riscului de flebita, atrofii musculare, redoare de genunchi si glezna;
-reducerile manuale sub anestezie nu au sansa de reusita;
-tractiunile sunt cele mai utilizate, fiind tractiunea continua in axul membrului si
tractiunea continua in axul colului-dureaza 6-10 saptamani;
 16

-metodele chirurgicale sunt cele mai des folosite, asigurand o reducere

sangeranda; refac corect din punct de vedere anatomic; faciliteaza evacuarea hematoamelor;
contentia se face prin osteosinteza metalica.
Dupa tratamentul chirurgical, la circa 45 zile, pacientul poate merge in carje. Mersul
incepe progresiv dupa 3 luni. La 100 zile ar trebui sa mearga fara sprijin.
b).Fracturile colului femural apar mai frecvent la batrani. Se complica des cu
necroza de cap femural.
Dupa situatia lor pot fi:
-superioare (subcapitale);
-medii (transcervicale);
-inferioare (bazicervicale).
Frecvent fracturile sunt cu deplasare datorita contractiei musculare puternice si a
sprijinului pe picior.
Tratament: osteosinteze; proteze partiale cefalice (numai a capului femural).
c).Fracturile trohanteriene apar frecvent la varstnici, mai ales la femei; sunt
extraarticulare. Tipuri de fracturi trohanteriene:
-fractura cervicotrohanteriana-linia de fractura urmeaza linia intertrohanteriana;
-fractura peritrohanteriana-traseu de fractura bitrohanterian;
-fractura trohanterodiafozara-apare frecvent la tineri.
Tratament: osteosinteza cui-placa: cui in cal, placa pe diafiza.
d).Fracturi subtrohanteriene: fracturi ale extremitatii superioare a femurului.
Tratament: osteosinteza-cui placa, tija Ender, tija unica centromedulara.
Recuperarea fracturilor de sold: incep in a 2-a zi dupa interventia ortopedica.
Scopuri:
a).prevenirea tromboflebitei, edemului, tulburarilor trofice, redorii articulare prin
posturi antideclive ale membrelor inferioare, contractii ritmice musculare prin miscari de
pedalaj, contractii izometrice, contractii induse electric cu frecventa joasa sau medie, masajul
membrelor inferioare (contraindicat in tromboflebite), mobilizari pasive ale articulatiei
soldului, mobilizari active ale genunchiului, gimnastica respiratorie;
b).grabirea consolidarii fracturii prin curenti de inalta frecventa;
c).pozitionarea membrelor inferioare pentru evitarea deviatiilor;
d).recuperarea mobilitatii coxofemurale: precoce chiar din serviciul de
ortopedie; in fracturile de cotil mobilizarea ajuta la modelarea calusului osos care se va adapta
mai bine capului femural; mobilizarea pasiva a articulatiei soldului se face cu priza la coapsa,
cu sau fara flexie la genunchi;
e).se acorda atentie deosebita genunchiului si muschiului cvadriceps; genunchiul
poate suferi datorita imobilizarii, extensiei transcondiliene.

Semiologia afectiunilor soldului

1. Inspectia orienteaza spre:

• Diformitati congenitale reprezentate de:
-coxa vara congenitala: coapsa mai scurta cu plici transversale circulare;
membre inferioare in flexie, abductie usoara, rotatie externa;
-luxatia congenitala de sold: la copilul care nu a mers apar semnele: scurtarea
membrului inferior; semnul Ombre Danne-se pune o scandura pe ambii genunchi in flexie,
scandura inclinandu-se de partea soldului luxat; semnul Peter Bade-plicile tegumentare de pe
fata antero-interna a coapsei sunt mai sus de partea afectata decat cea sanatoasa; semnul
Lauce-inclinarea directiei fantei vulvare de partea soldului luxat.
 17

• Diformitati dobandite: membrul inferior-in flexie; scurtat sau alungit; atrofii musculare
(regiunea fesiera cu stergerea plicii fesiere); contractura musculara (adductia coapsei);
tumefactia regiunii; leziuni traumatice reprezentate de luxatia coxo-femurala post-traumatica
si fracturi ale femurului.
2. Palparea evidentiaza:
-modificari de tonus muscular;
-raporturile si formele reperelor osoase; se palpeaza marele trohanter (cu
membrul inferior in adductie), capul femural (in triunghiul Scarpa, la 1 cm de artera
femurala);
-puncte dureroase;
-impastarea tesuturilor;
-temperatura cutanata (caldÆproces inflamator activ);
-existenta adenopatiei inghinale si iliaca (la persoane mai slabe).
In situatii speciale se poate face tuseu rectal.
3. Masuratori, modificari de mobilitate, mobilizari pasive.

Obiectivele recuperarii

1. Combaterea durerii: durerea face dificil mersul si ortostatismul. Ea poate crea pozitii
vicioase, in special flexum.
Cauze:
-din partea osului: hiperemia de staza (acumulare de sange la nivelul capului
osului);
-din partea articulara: cresterea presiunii intraarticulare, determinata de scaderea
suprafetei portante sau de contractura musculara;
-din partea periarticulara: datorita tensiunii edemului post-traumatic si a
hematoamelor musculare sau prin lezarea periostului.
Metode de combaterea durerii:
-medicatie: antiinflamatoare, antialgica, sedativa;
-infiltratii de hidrocortizon si xilina intra/periarticular;
-electroterapie antalgica folosind curenti de frecventa medie si joasa;
-termoterapie sub forma de parafina, solux (lampa cu bec ce incalzeste),
ultrasunete, ultrascurte;
-kinetoterapie-fara incarcare;
-masaj;
-repaus la pat si evitarea sprijinului pe soldul afectat prin carje, baston sau cadru;
-tractiune continua sau discontinua cateva zile pentru a scadea tensiunea
articulara; se realizeaza prin scripetoterapie cu ajutorul unor ghete sau chingiÆdeasupra
genunchiului, legate la o contragreutate de scripete;
-impotriva edemului se recomanda: posturi antideclive; mobilizari pe flexie si
extensie ale piciorului si genunchiului; mobilizari pasive ale soldului (daca sunt permise);
curenti excitomotori de frecventa joasa si medie.
Aceste masuri asigura cresterea intoarcerii venolimfatice, prevenirea
tromboflebitelor.
2. Refacerea stabilitatii soldului: stabilitatea la nivelul soldului este asigurata de 3 factori:
-factorii ososi-potrivirea perfecta a suprafetelor articulare;
-factorii ligamentari-asigura stabilitatea in special anterior prin ligamentul
iliofemural, opunandu-se caderii corpului inapoi;
-factorii musculari-asigura stabilitatea posterioara pentru caderea in fata.
 18

Principalii stabilizatori sunt muschii pelvitrohanterieni cu directie orizontala

reprezentati de piramidal si obturatorul extern.
Metode fizicale: se actioneaza asupra musculturii si partial a pozitionarii membrului
inferior. Pe ceilalti factori actioneaza metodele ortopedico-chirurgicale.
Metode:
• Refacerea pozitiei de stabilitate (posturi): pozitiile de stabilitate sunt cu atat mai
importante de refacut cu cat musculatura este mai slaba. Bipedismul se poate mentine in
prezenta doar a fortei tricepsului sural si partial a capacitatii functionale a musculaturii
spatelui si abdomenului (toti ceilalti muschi fiind paralizati) cu conditia pastrarii de
pozitionare functionala a membrelor inferioare si in primul rand a bazinului si soldului.
Pozitionarea face ca stabilitatea sa se asigure prin intindere ligamentara.
a).Posturile libere: se executa prin montaje cu scripeti si contragreutati; prin
atele schimbate progresiv.
b).Manipularile sunt mai putin utilizate la sold; se pot folosi tractiunile
antidurere si mobilizatoare.
c).Miscarile pasive: de preferat sa nu se utilizeze prin intermediul genunchiului.
d).Mobilizarile active se executa dupa aceleasi tehnici ca pentru remobilizarea
articulara.
e).Corectarea pozitiei trunchiului si bazinului: prin kinetoterapie specifica pentru
deviatiile respectivelor regiuni (scolioza, lordoza, cifoza, bascularea bazinului).
Se recomanda tonifierea musculaturii paravertebrale si abdominale si recastigarea
stabilitatii genunchiului.
• Tonifierea musculara se face asupra:
a).abductorilor soldului: obiectiv principal pentru asigurarea stabilitatii
unipodale; asigura orizontalitatea bazinului, fiind responsabili de stabilitatea laterala a
acestuia; principalul abductor este fesierul mijlociu;
b).pelvitrohanterienilor: au directie orizontala si sunt asezati posterior si lateral
de articulatie; au rol in stabilitatea posterioara (caderea in fata) si de fixare a capului femural
in cotil, permitand muschilor dinamici (care asigura principala miscare a articulatiei) sa
actioneze eficient;
c).marele fesier are rol in stabilitatea soldului si bazinului in plan sagital; este
indispensabil in actiunea de urcare sau alergare;
d).cvadriceps, ischiogambieri, triceps sural;
e).adductorilor soldului: mai rar, deoarece au rol in echilibrul bipodal in mersul
pe teren alunecos.

Mobilitatea soldului

Soldul dezvolta in mers o miscare care se poate descompune in:

-sistem de elan sagital, in care coapsa se basculeaza anterior si posterior cu o
amplitudine de 520;
-sistem de elan lateral (ABD/ADD a coapsei) cu amplitudine de circa 120;
-sistem giratoriu in plan orizontal de circa 140.
Recastigarea acestor grade reprezinta un plan minimal in recuperare, dar obligatoriu
ordinea recastigarii mobilitatii pe miscari este: flexie-extensie; ABD; rotatie.
A. Terapia pregatitoare pentru kinetoterapie: poate incepe chiar din perioada de
imobilizare si consta in functie de tipul de imobilizare (tractiune continua, aparat gipsat,
repaus la pat) in:
-posturarea membrului afectat : scop-facilitarea circulatiei de intoarcere;
profilaxia edemului; evitarea atitudinilor vicioase;
 19

-posturarea alternanta a trunchiului: scop-asigurarea drenajului bronsic;

evitarea escarelor; aceasta posturare este importanta datorita varstei inaintate a celor cu
afectiuni de sold;
-gimnastica generala: gimnastica respiratorie, gimnastica membrului superior,
gimnastica membrului inferior sanatos; scop-asigurarea ventilatiei pulmonare si circulatiei
generale normale, cresterea fortei musculare in membrul superior in scopul mersului cu carje
sau cu cadru, cresterea fortei musculare in membrul inferior sanatos, care va fi suprasolicitat
dupa terminarea imobilizarii;
-masaj general si al membrului afectat: scop-activare circulatorie, troficitate,
decontracturare, sedare;
-lupta contra proceselor inflamatorii locale si a durerii: termoterapie, tratament
medicamentos (antialgic, antiinflamator);
-mentinerea troficitatii musculaturii soldului si coapsei prin contractii
izometrice, curenti excitomotori, masaj;
-pastrarea amplitudinii de miscare a genunchiului si gleznei de aceeasi parte.
B. Kinetoterapia pentru mobilizarea soldului: principiu general-orientarea tipului
si intensitatii dupa regula nondurerii :
1. Mobilizari pasive: cand contractia musculara nu este posibila datorita pericolului de
deplasare al capetelor fracturate se utilizeaza miscari pasive cu scopul de a mentine
amplitudinea normala a miscarii.
2. Miscari activo-pasive: pentru mobilizare, aceste miscari sunt mai indicate decat cele
pasive; se prefera exercitii de suspendare-tractiune cu ajutorul scripetilor, mobilizari
efectuate cu membrele superioare sau cu membrul inferior sanatos; se folosesc montaje cu
arcuri sau benzi elastice.
3. Hidrokinetoterapie:
a).in bazine trefla: terapie asistata de kinetoterapeut; se utilizeaza proprietatile apei calde
cu scopul relaxarii musculare, scaderii durerilor, ajutorarea presiunii hidrostatice; in bazine
mici-este preferabil la pacientii care nu au permisiunea sprijinului (persoane varstnice,
persoane cu deficit respirator);
b).terapia in bazine mari: permite kinetoterapie activa; se pot folosi flotoare pentru
usurarea miscarii; in bazin se pot efectua exercitii din pozitiile stand, asezat, atarnat, decubit;
se poate relua mersul cu sprijin chiar inainte de a fi permis pe uscat.
4. Mobilizari active libere: se foloseste antrenarea flexiei, extensiei, ABD (rar ADD), rotatiei.
5. Exercitii de facilitare: se executa o contractie izometrica a muschiului contracturat de la
nivelul rezistentei dureroase a acestuia, apoi se face brusc o relaxare (hold-relax).
6. Exercitii de pedalaj: sunt foarte utilizate pentru ca permit miscari fara a incarca suprafata
portanta articulara; se pot face instalatii de pedalaj din sezand sau DD; prin pedalaj se
tonifica si cvadricepsul; prin reglarea distantei dintre sa si pedala se regleaza si gradul de
flexie al coapsei.
7. Terapie ocupationala: activitati complexe pentru a capta atentiaÆolarit.
Post traumatic-C9

Recuperarea genunchiului

Traumatismele genunchiului:
1. Leziuni cutanate: apar cand agentul vulnerant actioneaza dinafara inauntru; exista
riscul de a se introduce corpi straini intraarticular; cand agentul vulnerant actioneaza
dinauntru in afaraÆleziunea apare datorita epifizei osoase fracturate si luxate.
Leziunile se prezinta sub forma de plagi: intepate; contuzionate (zdrobite)Æ
accidente rutiere; impuscate; prin luxatii deschise cu sau fara fractura.
Dupa localizare plaga poate fi: directa (pe articulatie) sau la distanta de articulatie.
2. Leziuni subcutanate: se prezinta sub diverse forme:
-infiltrarea tesutului subcutanat;
-mase musculare macinate cu fragmente straine si eschile osoase;
-hematoame profunde.
3. Leziuni ligamentare:
a) ligamentul incrucisat anterior (intracapsular, extrasinovial)-leziunea apare la
rotatia interna a tibiei cu genunchiul flectat;
b) ligamentul incrucisat posterior (intracapsular, extrasinovial)-leziunea apare la
lovitura anterioara a tibiei cu genunchiul flectat;
c) ligamentul colateral medial-leziunea apare la actiunea unei forte venita din lateral
pe genunchi in valg;
d) ligamentul colateral lateral-leziunea apare la actiunea unei forte dinspre medial
pe genunchi in varum;
e) ligamentul rotulian-leziunea poate apare prin ruptura la urmatoarele nivele:
-jonctiunea musculo-tendinoasa;
-tendonul cvadricipital sau al insertiei lui;
-la nivelul tendonului subrotulian;
-la insertia pe marea tuberozitate.
In leziunea acestui tendon pacientul nu poate face extensia gambei pe coapsa.
f) Ligamentele posterioare-leziunea apare in hiperextensie si se asociaza cu
leziunea ligamentului incrucisat posterior.
4. Leziunile tenomusculare: leziuni ale muschilor sau tendoanelor ce actioneaza asupra
genunchiului.
5. Leziuni de menisc: apar datorita accidentelor in sport; sunt datorate miscarilor bruste si
rapide sau care isi modifica directia in timpul efectuarii lor; apar in urma unor lovituri directe
sau prin supraincarcarea prin caderile jucatorilor unul peste altul.
Statistic, leziunile de menisc, in functie de ramura sportiva, se prezinta astfel:
-56% in fotbal;
-10% in rugby si gimnastica;
-5% in handbal;
-3% in basket si turism;
-1% in volei, ski si atletism.
6. Fracturile de genunchi: fracturi ale epifizei distale a femurului; fracturi ale epifizei
proximale a tibiei si fibulei; fracturi de patela.
 21

Obiectivele recuperarii:

1. Combaterea durerii:
Metode:-tratament medicamentos;
-posturare;
-imobilizare;
-hidro-termoterapie;
-termoterapie-crioterapie in faza acuta.

2. Recuperarea stabilitatii:
-cea pasiva: se actioneaza asupra formei suprafetei articulare si meniscurilor si
asupra formatiunilor capsulo-ligamentare;
-cea activa: realizata de muschi.

3. Refacerea mobilitatii:
Metode:-reeducarea flexiei;
-reeducarea extensiei;
-reeducarea miscarii de rotatie (apare datorita formei condililor
femurali);
-reeducarea lunecarii tibiei pe femur;
-reeducarea mobilitatii rotulei.
Post traumatic-C10

PICIORUL POST TRAUMATIC

Entorsele piciorului

Este cea mai frecventa localizare a entorselor; clinic, se deosebesc cele usoare de
cele grave-durere, tumefiere, edem, impotenta functinala; eschimoza-semn important pentru
entorsa grava.
Radiografia indica sau nu prezenta entorsei.
Dupa gravitate:
-entorse usoare: intinderea ligamentelor, eventual ruptura catorva fibre;
-entorse grave: instabilaÆligament rupt complet cu sau fara smulgerea lui.
Dupa pozitii:
a) Entorse prin inversie: cea mai frecventa leziune; ligamentul lateral extern este rupt sau
dezinserat proximal sau distal;
-ligamentul extern are 3 fascicule: peroneo-astragalian anterior (fortat cand
piciorul este in flexie plantara si se rupe daca apare o inversie brutala); peroneo-calcanean
(fortat in unghiul drept al picioruli, se rupe la inversie); peroneo-astragalian posterior (picior
in flexie si supinatie, se rupe mai rar).
Tratament:
-in formele usoare si medii: bandaj compresiv imediat; crioterapie 15-20 minute
(punga cu gheata) la 3-6 ore, 2-3 zile; pozitie antidecliva; exercitii active cu maximum de
amplitudine in toate directiile (scop-resorbtia edemului, prevenirea formarii aderentelor,
mentinerea tonusului muscular); electroterapie (diadinamic, ultrasunet); hidroterapie
alternanta la 3-4 zile; termoterapie locala (parafina, namol, ultrascurte); infiltratii locale cu
xilina (numai in primele ore de la accident); mersul incepe dupa disparitia durerilor si a
edemului; scoaterea bandajului dupa 8-10 zile, iar 3-4 saptamani activitatea sportiva este
contraindicata.
-in formele grave: tratament ortopedic si recuperator; imobilizare in aparat
gipsat 4-5Æ10 saptamani; mersul cu gipsul cu toc la cateva zile, iar dupa 3 saptamani fara
sprijin; antiedem-posturi antideclive si miscari ale celorlalte articulatii; dupa degipsare-masaj,
termoterapie, hidrokinetoterapie, electroterapie antalgica si antiinflamatoare, evitarea
tocurilor inalte si mersul pe teren accidentat, folosirea gleznierei.
b) Entorsele prin eversie: mai rare, pentru ca mai frecvent se rupe maleola externa decat
ligamentul colateral intern; se poate rupe si ligamentul peroneo-tibial inferior, largindu-se
scoaba tibio-peroniera.
Tratament: ortopedic, cu 2 variante:
-interventie chirurgicala cu surub a celor 2 oase;
-gips strans care apropie maleolele; dupa 7-10 zile se schimba gipsul (care a
devenit prea larg), la 3-6 saptamani se schimba iar, mersul cu incarcare fiind reluat dupa 2
saptamani.
c) Entorsele piciorului propriu-zis: apar intre oasele piciorului si pot fi: subastragaliene,
mediotarsiene, metatarsofalangiene. Se localizeaza pe sediul durerii, zona tumefiata si X-ray.
Tratament: infiltratii, electroterapie, gheata, bandaj elastic, aparat gipsat.
 23

Luxatiile piciorului:

Apar cand intensitatea traumatismului este mai mare,daca nu s-a produs si fractura.
Diagnostic: deformari ligamentare, dezaxarile osoase se confirma prin X-ray.
Forme:
a) Luxatie tibio-astragaliana: prin miscari bruste si violente de rotatie interna sau rotatie
externa si ABD, extensie sau inversie. Tratament: ortopedic-reducereÆaparat gipsat 4-5
saptamaniÆrecuperare.
b) Luxatie subastragaliana: prinderea piciorului in flexie plantara cu inversie; articulatia
astragalo-calcaneana pare deschisa in afara cu deplasarea calcaneului si a restului piciorului
in interior. Tratament: reducereÆaparat gipsatÆrecuperare.
c) Luxatie medio-tarsiana: apare direct prin traumatismul care turteste bolta plantara sau
indirect prin caderea pe varful piciorului sau rasucirea piciorului fixat pe sol. Tratament:
reducere sangerandaÆaparat gipsatÆrecuperare. Obiectiv: reformarea boltii plantare.
d) Luxatia metatarsienelor.
e) Luxatia degetelor: frecventa la nivelul halucelui, cand F1 ajunge perpendicular pe
metarsianul 1.
Sechelele luxatiilor gleznei si piciorului: artroza, entorsa recidivanta, tulburari de
statica si picior durerosÆnecesitatea recuperarii.

Fracturile piciorului

1). Fracturile gleznei: pot fi fracturi maleolare sau ale platoului scoabei tibio-peroniere.
Forme:
a). Fracturi supramaleolare: deasupra ligamentului tibio-peronier inferior (frecvente la
adult, la copii apar decolarile); tratament chirurgical si ortopedic (lasa sechele);
b). Fracturi bimaleolare: suprima stabilitatea laterala a articulatiei; tratament chirurgical
(mai rar) si ortopedicÆreducereÆgips (10 saptamani), la 6-7 saptamani se poate merge pe
gips. Complicatii: flictene, eroziuni ale pielii, edem, necroza pielii sub gips, calusuri vicioase,
pseudoartroze, flebite, redori articulare.
c). Fracturi ale pilonului tibial: anterior, posterior, bimarginal sau supramaleolar.
Tratament: dupa localizare, imobilizare in gips 10-12 saptamani.
d). Fractura monomaleolara: determina instabilitatea piciorului prin ruptura ligamentara.
Tratament: ortopedic, aparat gipsat 4-6 saptamani.
e). Diastoza tibio-peroniera: ruperea ligamentului tibio-peronier inferior si indepartarea
capetelor osoase. Tratament: reducereÆgips 6-8 saptamaniÆreluarea mersului; chirurgical-
surub-gips-reluarea mersului.
2). Fracturile piciorului propriu-zis:
a). Fracturile astragalului: rara; caderea de la inaltimi; complicatie-artroza;
b). Fracturile calcaneului: frecventa; caderea de la inaltimi;
c). Fracturile scafoidului: rara; caderea pe picior; complicatie-necroza ischemica si picior
plat post traumatic;
d). Fracturile metatarsienelor: directe prin caderea unei greutati pe picior sau indirecte prin
caderea de la inaltime.
Obiectivele recuperarii piciorului:
a). Combaterea durerii: durerea apare datorita leziunii tesuturilor moi, apoi ale oaselor.
Apare datorita inflamatiei, edemului, tensiunii aponevrotice si a capsulei ligamentare,
hiperemiei pasive osoase, iritatiei directe a nervilor. Metode: crioterapie, termoterapie (dus
subacval, ultrasunet), electroterapie, masaj (intai abdominal, coapsa, gamba, picior), poizitii
 24

antideclive, medicatie antalgica, metode ortopedice (gheata gipsata, talonete, sustinatori

plantari).
b). Refacerea echilibrului muscular este legat de statica piciorului, arhitectura normala a
piciorului, statica si echilibrul intregului organism. Tonifierea musculaturii afectate: triceps
sural, gambierul anterior extern comun al degetelor, peronierii, lungul flexor comun al
degetelor, flexorul plantar, flexorul halucelui. Refacerea coordonarii senzitivo-motorii: cu
piciorul gol-mers de toate felurile cu plansete balansoare, terapie ocupationala.
c). Refacerea mobilitatii articulare: termoterapie si masaj; electroterapie (ultrasunet si efect
fibrolitic, media frecventa pentru decontracturare); pozitie antiedem; imobilizare; mobilizari
pasive (de catre kinetoterapeut)-fara dureri, de cateva ori pe zi, in apa calda, baie partiala;
posturari de intindere-mobilizari pasive executate la nivelul executiei maxime a unei miscari
pentru intinderea elastica a tesuturilor retracturate sau aderentiale, pregatite prin cald si masaj;
mobilizari active-in apa si pe uscat, din DD sau asezat.
d). Refacerea boltii plantare: piciorul este un resort format de un sistem de arce realizate
de oasele tarsiene si metatarsiene:
-arcul longitudinal intern-varful boltii la nivelul scafoidului mentinut de
ligamentul pl. ale tarsului si aponevroza plantara, tensiunea arcului-muschiul tibial posterior.
Rolul: dinamic in amortizarea socului la mers si sarit si static pentru stabilitate interna
-arcul longitudinal extern: stabileste musculatura externa a piciorului-ligamentul
calcaneo-cuboidian si aponevroza plantraÆmuschiul scurt si lung peronier lat;
-arcul anterior (transversal): cuboid si 3 cuneiforme-varful ei la al 2-lea
cuneiform; ligamentele interosoase ale tarsului anterior si ligamentul transversal al
metatarsului; muschiul tibial posterior.
Datorita acestora se considera ca piciorul se sprijina pe 3 puncte: calcaneu, capetele
metatarsului 1 si 5.
Post traumatic-S1

Umarul-schema generala a recuperarii post traumatice

1. Faza de imobilizare:
¾ Prima imobilizare este cea cu cotul lipit de trunchi si se mentine aproximativ 20-30
de zile: bratul in adductie; cotul flectat; bratul in R.I.
Metode: -masaj cervical si pe trapez;
-mobilizari active ale degetelor pumnului si cervicale;
-contractii izometrice ale centurii scapulare;
-controlul pozitiei capului;
-gimnastica respiratorie de tip costal.
¾ A doua imobilizare este cea in aparat toraco brahial-bratul in abductie.
¾ A treia este imobilizarea in esarfa.
2. Faza imediat urmatoare suspendarii imobilizarii: nu se fac mobilizari active:
Metode:-masaj relaxant;
-mobilizari active ale articulatiilor invecinate;
-mobilizari active ale umarului cu cotul lipit de trunchi;
-posturi;
-tractiuni in ax;
-exercitii de tip Codmann;
-mobilizari pasive;
-contractii izometrice;
-hidroterapie.
3. Faza a III-a e cea in care se incepe treptat mobilizarea umarului, pornind de la miscari
pasive, pasivo-active si active .
4. Faza a IV-a: faza propriu-zisa de recuperare-avand ca obiective ale recuperarii:
refacerea mobilitatii; recastigarea supletei si fortei musculare
Metode:-termoterapie, hidroterapie, electroterapie.
-incep manevrele de intindere capsulo-ligamentara-tractiune axiala;
decoaptare gleno-humerala; alunecare posterioara a capului humeral; tractiune in afara
capului humeral; coborarea capului humeral si abductie cu coborare a sa.
-exercitii de facilitare proprioceptive-metoda Kabat;
-exercitii auto-pasive la scripeti pe toate directiile de miscare;
-exercitii active libere cu baston, minge medicinala, roata de perete, scarita
de perete, spalier;
-exercitii cu ingreunare;
-exercitii de coordonare executate cu sau fara control vizual in oglinda.
5. Faza a V-a: faza de recastigare a profesionalismului.
Post traumatic-S3

Cotul-schema programului de recuperare

1. Recuperarea precoce: se face pe perioada imobilizarii ce poate varia intre 10-60 de

zile in functie de tipul leziunii. Imobilizarea poate fi in: aparat gipsat; atela gipsata; extensie
continua si se realizeaza in flexie ~90 grade si semipronatie Recuperarea incepe dupa 8-10
zile.
Obiective: troficitatea tesuturilor; mentinerea mobilitatii articulatiilor neafectate.
¾ Troficitatea tesuturilor:
Metode:-electroterapie cu unde electromagnetice tip diapulse.
Rol in:-consolidarea fracturii;
-cicatrizarea plagilor;
-imbunatatirea circulatiei;
-resorbtia hematoamelor;
-suprimarea contracturilor musculare.
-masaj mana ,umar si antebrat (daca nu e acoperit).
Rol in:-imbunatatirea circulatiei de intoarcere;
-indepartarea edemului.
-pozitionarea corecta a membrului superior, evitand pozitia decliva
prelungita, pentru prevenirea edemului.
¾ Mentinerea mobilitatii articulatiilor neafectate: in general contentia cotului lasa libere
art.umarului, pumnului, degetelor.
Metode:-mobilizari pasive, pasivo-active(pumn si degete, autopasive(scripeti)
pentru umar, active pentru mana.
Miscari:-pentru art. umarului –abductii, flexii, rotatii
-pentru art. pumnului -flexie-extensie, inclinare laterala (cubitala si radiala)
-pentru art. mainii si degetelor –activitati manuale-plastilina, mingii mici,
colaci de cauciuc, manere cu resorturi, miscari cu contrarezistenta opusa de mana sanatoasa.
2. Recuperarea dupa suspendarea imobilizarii:
Obiective:
¾ Combaterea durerii:
Metode :-medicatie antalgica ,antiinflamatoare si sedativa
-terapie fizicala cu efecte antalgice: curent de joasa frecventa; curent de
medie frecventa; caldura locala; masaj (netezire).
¾ Combaterea tulburarilor vasomotorii si trofice: cele mai frecvente sunt: edemul, staza
venolimfatica, incetinirea circulatiei arteriolo-capilare, hipotrofia tegumentelor.
Metode :-posturi antideclive; mobilizari articulare; masaj al tegumentului si
tesutului conjunctiv; electroterapie excitomotorie; termoterapie; fesi elastice; mofete si bai
partiale cu CO2 sau O2; hidroterapie alternanta rece-cald
¾ Recastigarea mobilitatii articulare: este obiectiv de baza al recuperarii
Amplitudinile cotului:-flexia-extensia –activ 140-145
-pasiv +10-15
-pronosupinatia ~170 (cotul flectat 90)
Amplitudinile cotului considerate functionale:-flexia-extensia 80-120 (cu
compensare cervicala, umar, pumn si mana).
-pronatia –compensata prin abductie si r.i. a umarului.
Nota: inainte de a incepe mobilizarea cotului trebuie verificat-daca nu exista obstacol
osos (fragment intraarticular, osteoane, calus vicios)
-integritatea anatomica a musculaturii.
 3

Contraindicatii:
-mobilizari pasive ale cotului (pot determina inflamatie articulara , mici rupturi
ale tesutului periarticular cu formare de hematoame );
-tractiuni (strech-reflexul dezvolta contractii simultane ale antagonistilor care se
vor opune mobilizarii).
Metode-miscari autopasive –scripeti;
-cu celalalt membru superior;
-pentru pronosupinatie priza mana in mana cu
kinetoterapeutul.
-miscari active –reeducare globala a gesticii cotului (terapia ocupationala);
-apucarea si deplasarea diferitelor obiecte din jurul patului;
-exercitii de lansare a unei greutati (arunca piatra );
-miscarea de “lovire”;
-exercitii de “catarare”.
-hidrokinetoterapia (36 C)-in bazin;
-cazi mari;
-cadite pentru cot.
-se executa miscari libere de flexie-extensie si pronosupinatie din pozitii
variate ale cotului : -langa corp;
-abductie brat 90;
-adductie maxima brat;
-in pozitie de plutire a corpului (flotoare).
-exercitii libere se practica progresiv de cateva ori pe zi-miscari de flexie-
extensie in diverse planuri (vertical , oblic, orizontal, sagital);
-se asociaza flexie+supinatie ; extensie +pronatie
-exercitii pe placa talcata;
-cu patina cu rotite;
-cu antebratul suspendat;
-la spalier;
-rasucirea unui cremon de fereastra;
-rasucirea unei gantere mici.
-exercitii de facilitare neuromusculara proprioceptiva
-terapie ocupationala-taiat cu fierastraul;
-lustruit;
-aplicarea tapetului cu ruloul;
-tesut la razboi si gherghef;
-tricotat;
-utilizarea surubelnitei;
-ramuri sportive (inot).
-procedee fizicale-caldura locala;
-crioterapie;
-ultrasunete;
-masaj(niciodata direct pe cot ci pe brat si antebrat);
-curent de frecventa medie.
¾ Cresterea fortei musculare: pentru facilitarea tonifierii musculare se prefera anumite
posturi optimale:
-pentru flexori: umar in pozitie de repaus, cot la 90; se flecteaza cotul cu
rezistenta simultan cu antepulsia bratului;
-pentru extensori: umar in antepulsie de 90, cot flectat la 30; se extinde cotul cu
rezistenta simultan cu retropulsia bratului.

3
 4

-pentru pronosupinatie: brat lipit de corp, cotul in flexie de 90; se executa

pronatie cu rezistenta concomitent cu o abductie a bratului; se executa supinatia cu rezistenta
asociind o adductie a bratului.

Muschii stabilizatori ai cotului:

-epicondilienii;
-epitrohleenii se tonifiaza izometric.
Fiecare program de recuperare in parte este individual si depinde de foarte multi
factori:
-tipul leziunii;
-localizarea leziunii extra\intraarticular;
-gradul invaliditatii;
-starea de sanatate a pacientului;
-afectiuni asociate;
-varsta;
-stare psihologica;
-profesie;
-materialul pacientului.

4
Post traumatic-S4

Piciorul post traumatic

Obiective:

1. Combaterea durerii:
-medicatie antalgica si antiinflamatorie;
-crioterapie;
-termoterapie-bai calde;
-electroterapie antalgica; masaj de apel (abdomen, coapsa) si al piciorului;
-posturari; mobilizari pasive; manipulari;
-metode ortopedice-gheata, bandaj elastic, talonete, sustinatori plantari.
2. Refacerea echilibrului muscular:
a).tonifierea musculaturii plantare: triceps, gambierul anterior, peronieri (stabilitate
anterioara), lungul flexor comun al degetelor, flexorul plantar;
b).coordonarea senzitivo-motorie: cu piciorul gol-tipuri de mers pe diferite suprafete
(neteda, rugoasa, planseta),;balansare pentru echilibru; pedale;
-terapie ocupationala (fara olarit).
3. Refacerea mobilitatii articulare:
-pregatitor: masaj, termoterapie, electroterapie;
-exercitii pasive in apa calda si intinderi;
-mobilizari active: flexie/extensie; inversie/eversie; ABD/ADD+combinari;
tipuri de mers.
4. Refacerea boltii plantare:
-mers pe varfuri, calcai, mai in interior sau mai in exterior;
-baston, role, bile sub talpi;
-exercitii cu mingea medicinala, pe sipca palierului;
-sport-ciclism, atletism.
Post traumatic-S5

GENUNCHIUL POST TRAUMATIC

Structurile osoase:
-epifiza distala (inferioara) a femurului-condilii femurali;
-epifiza proximala (superioara) a tibiei-platoul tibial;
-patela (rotula)-fata posterioara.
Meniscurile (2):
-fibrocartilaje-cu 2 fete-concava (superioara) si plana (inferioara);
-cel intern are forma literei “C”;
-cel extern are forma literei “O”.
Capsula articulara:
-manson fibros ce uneste tibia, femurul si patela.
Ligamentele:
-rotulian;
-posterioare-popliteu: oblic si arcuat;
-colateral lateral (fibular);
-colateral medial (tibial);
-incrucisate-anterior si posterior.

Schema generala de recuperare a genunchiului post traumatic

Obiective:

1. Indoloritatea:
-medicatie antiinflamatorie, antalgica, sedativa;
-crio/termoterapie (dupa caz);
-electroterapie: diadinamici, ultrasunete de frecventa medie, ultrascurte;
-repaus articular: imobilizare gips/atele;
-pozitie de relaxare articulara: flexia genunchiului 25-350, sustinut de o perna-
scade presiunea intraarticulara.
2. Stabilitatea este asigurata pasiv de aparatul capsuloligamentar si activ de aparatul
musculo-tendinos.
• Recuperarea deficitului stabilitatii pasive este ortopedica pentru leziunile izolate si
chirurgicala pentru leziunile complexe.
Metode: tractiuni blande, dar repetate, ale ligamentului, valabil pentru ligamentele
la indemana.
• Stabilitatea activa: metode:
Tonifierea musculaturii stabilizatoare a genunchiului;
-cvadricepsul: drept anterior; vast intern (medial); vast lateral; vast intermediar;
-ischiogambierii: biceps femural; semitendinos; semimembranos;
-triceps sural;
-tensor al fasciei lata.
Exercitii izometrice si exercitii cu contrarezistenta.
3. Mobilitatea: refacerea amplitudinii de flexie/extensie a genunchiului.
Metode:
-caldura si masaj care preceda mobilizarea; pozitionari;
 7

-mobilizari pasive;
-miscari auto-pasive (scripeti);
-miscari active;
-folosirea de contragreutati (exercitii pentru flexie);
-exercitii de contractie-relaxare: flexie gamba la limita durerii, pacientul face
extensia brusca, kinetoterapeutul opune rezistenta 5-6 secunnde, apoi pacientul relaxeaza
brusc, kinetoterapeutul forteaza putin pe flexie;
-exercitii gestice-mers, urcat scari, coborat scari, asezat pe scaun, pasire peste un
obstacol;
-terapie ocupationala-inot, ciclism, folosirea instrumentelor cu pedala.

Reguli de igiena a genunchiului

• Scaderea in greutate
• Evitare ortostatismului si mersului prelungit
• Evitarea mersului pe teren accidentat
• Mers cu sprijin in baston
• Corectarea prin sustinator plantar a piciorului plat
• Evitarea pozitiilor de flexie puternica
• Evitarea pastrarii prelungite a aceleiasi pozitii a genunchiului
• Miscari de flexie/extensie libere a genunchiului inainte de trecerea de la repaos la
ortostatism
• Purtarea unei genunchiere (fasa elastica)
Post traumatic-S6

Recuperarea mainii post traumatice

Metode:

1. Masaj cu ulei cald, lanolina.

2. Electroterapie: diadinamice si ultrascurte pentru cicatrizarea tesuturilor.
3. Termoterapie cu parafina.
4. Exercitii active si pasive in apa calda.
5. Imobilizare corectiva in atela mulata.
6. Exercitii cu rezistenta opusa de cealalta mana, presiunea unui colac de cauciuc…
7. Exercitii cu capastru, tinerea laterala a unui obiect (creion).
8. Exercitii de coordonare cu mana pe masa: ridicarea sau ABD/ADD a cate unui deget,
deplasarea unui bile pe masa; tipuri de prize, reeducarea prehensiunii.
9. Refacerea sensibilitatii: exercitii de stereognozie.
10. Terapie ocupationala: desen, pian.

Indicatii:

-evitarea arsurilor si degeraturilor;

-evitarea panaritiului la taierea unghiilor;
-atentie marita cu obiecte taioase.
Post traumatic-S7

Recuperarea soldului post traumatic

Obiective:

1. Combaterea durerii: metode:

-medicatie antialgica si sedativa;
-electroterapie antalgica;
-termoterapie;
-masaj talpaÆcoapsa;
-kinetoterapie fara incarcare-mobilizari pasive pentru genunchi;
-repaus la pat si evitarea sprijinului in membrul inferior afectat;
-tractiune continua sau discontinua cateva zile;
-posturi antideclive contra edemele;
-folosirea mansetelor angiomat gamba-coapsa.
2. Stabilitatea soldului: metode:
-posturi de flexum libere din DD sau DV (atentie la lordozare);
-ADD-DD, perna intre picioareÆABD;
-posturi fixate cu scripeti;
-manipulari;
-alinierea corecta a cvadricepsului si a bazinului;
-tonifierea musculaturii soldului:
• Pentru muschii abductori-fesier mic, mijlociu, tensor al fasciei lata; DL,
soldul usor in extensie cu varful piciorului spre salteaÆABD.
• Pentru rotatorii externi-sezand, gambe libere, se opune rezistenta pe fata
interna a genunchilor.
• Pentru extensori (fesierul mare si ischiogambierii)-pentru fesierul mare: DV,
extensia membrului inferior cu genunchiul flectat si DD, genunchii indoiti,
picioarele pe sol, ridicarea bazinului.
• Pentru cvadriceps-vasti, sold, flexie 900; drept anterior, flexie 900.
3. Mobilitatea: metode:
-mobilizari pasive degete-sold;
-mobilizari autopasive cu ghetuta, placa talc;
-hidrokinetoterapie in bazinele trefla;
-miscari active libere (flexie/extensie, rotatii, ABD);
-exercitii de pedalaj (bicicleta ergometrica);
-ergoterapie la masina de cusut, olarit.
4. Reluarea mersului: metode:
-in pat, gimnastica respiratorie, masaj general, gimnastica gennerala, tonifierea
membrelor superioare pentru adaptarea la ortostatism;
-ridicarea la marginea patului (5-15 minute);
-ridicare in ortostatism, nu ametesteÆse incepe mersul;
-mers in cadru sau 2 carje: tehnica de lucru pentru scari:
• Sprijin pe membrul inferior sanatos
• Carjele sau cadrul se duc in fata
• Membrul inferior afectat se duce in fata
• Se trece greutatea pe carje
 10

• Membrul inferior sanatos se trece printre carje si se sprijina pe sol inaintea

carjelor
-mers cu incarcare progresiva la bare paralele:
• Pasi egali
• Cu calcaiul
• Cu obstacole
• Fara maini
• In bazin
-in fata spalierului, pe cantar, apasa cu membrul inferior bolnav pe acesta;
-mers in baston: pas cu membrul sanatos, apoi cu bastonul;

Igiena soldului:
-scadere in greutate;
-evitarea mersului pe teren accidentat si scari;
-evitarea ortostatismului si a mersului prelungit;
-repaus la pat de 2 ori/zi;
-mers zilnic pe bicicleta;
-evitarea purtarii pantofilor cu toc;
-corectarea deficientelor de lungime a membrelor inferioare mai mare cu 2 cm;
-de 2 ori/zi program.