NURSING IN ORTOPEDIE

Rolul autonom şi delegat al nursei în efectuarea actelor

medicale de investigaţie.

Explorări ale aparatului locomotor.

 RADIOGRAFII:
Scop: studierea morfofuncţionalităţii unei articulaţii din sistemul osteoarticular sau stabilirea diagnosticului de
luxaţie sau fractură.
 Se anuţă pacientul şi i se explică necesitatea şi condiţiile în care se efectuează
 Se dezbracă regiunea ce urmează a fi examinată
 La femei se leagă părul
 Se ridică pansamentul de pe regiunea ce va fi explorată şi se îndepărtează unguentele (spălare cu alcool sau
benzină iodată)
 Dacă membru nu poate fi menţinut fără atele se folosesc atele transparente pt. razele „X“
 Se calmează durerea cu analgezic
 În caz de radiografie de bazin se face o clismă (nu în traumatism recent)
 Se administrează substanţe de contrast după ce s-a făcut testarea pacientului (intraarticular sau se umple
articulaţia cu aer sau O2 pentru evidenţierea cartilagiilor)
 se conduce pacientul la pat; se notează în F. O.

 TOMOGRAFIA COMPUTERIZATĂ (TC)

- pentru identificarea tumorilor, traumatizarea ligamentelor şi tendoanelor pentru a observa locul şi extinderea
unei fracturi din arii dificile şi pentru a identifica hernia de disc.

 MIELOGRAFIA
- injectarea unei substanţe de contrast în spaţiul subarahnoidian al coloanei lombare pentru a determina mărimea
unei hernii de disc sau locul unei tumori.
După injectarea substanţei de contrast, nivelul mesei se coboară înspre capul pacientului pentru a putea fi
observat radioscopic.
Înainte de testare: asistenta va atenţiona pacientul să nu mănânce.
Se administrează sedative. După testare se educă pacientul să stea 12-24 h în pat; şi se supraveghează: T,
fotofobia, cefaleea.

 PUNCŢIA ARTICULARĂ
Metodă de explorare şi terapeutică; se realizează o comunicare directă cu un ac de puncţie între cavitatea
articulară şi mediul extern. Se indică în: artrita acută şi cronică seroasă, serofibrinoasă, purulente, hemartroză,
TBC, sinovială - articulară, are o capacitate redusă de resorbţie, colecţiile se acumulează repede.
Se pot introduce: AB, Cortizon cu ace lungi de 8-10 cm şi diametru de 0,5-2 mm, ascuţite cu bizou scurt.
1. Asistenta fixează articulaţia (şi o imobilizează)
2. Se dezinfectează cu alcool iodat sau alcool; se badijonează; se izolează steril.
3. După puncţie se badijonează cu iod, se pansează steril strângând moderat pansamentul cu o faşă.
Pansamentul rămâne pe loc 24-36 h

 ARTROSCOPIA
- procedură endoscopică ce permite vizualizarea directă a structurilor articulare printr-un trocar. Poate fi
combinată cu artrografia.

 IMAGINE CU REZONANŢĂ MAGNETICĂ (R.M.N.)

O metodă nouă ce foloseşte câmpuri magnetice pentru a demonstra diferenţe ale densităţii de hidrogen din
ţesuturi diferite. Evidenţiază tumorile si anormalităţile din ţesuturile moi (muşchi, ligamente, tendon).
1
 Pac. cu implante metalice, brăţări de metal, pace-maker, claustrofobie, nu pot face RMN

 EXPLORAREA FUNCŢIEI MUŞCHILOR

Pentru a observa afecţiunile muşchilor (distrofii, miozite) şi pentru a descoperi neuropatii periferice şi boli
artroneuromusculare. Inspecţia şi palparea stabilesc forma şi puterea de contracţie a muşchilor.

 ELECTROMIOGRAFIA (EMG)
Măsoară potenţialul electric generat de muşchi în timpul contracţiei şi relaxării. Se realizează prin
stimulare electrică a locului de pătrundere a nervilor în muşchi.

 AMPLITUDINEA MIŞCĂRII
Vertebrele au grade limitate de mişcare, dar în ansamblu permit mişcări de amplitudine mare: mişcări de
180° de flexie şi extensie; 120° înclinare laterală; 120° rotaţie; supinaţie; pronaţie.
În afecţiuni ale oaselor sunt diminuate ca amplitudine-flexie, extensie, rotaţie abducţie - adducţie; limitate
în traumatisme.
1) Limitarea mişcărilor în anumite afecţiuni (amplitudinea) - se datorează suprafeţelor articulare care prin
hipertrofie şi osteofitoză (ciocuri) nu se mai adaptează perfect una la cealaltă şi articulaţia se gripează.
2) În al doilea rând durerile limitează amplitudinea mişcărilor
3) Crepitaţiile / cracmente articulare = zgomote mai fine / mai groase, palpabile adeseori, când se şi aud,
la nivelul articulaţiei respective. Aceste zgomote se explică prin traumatizarea suprafeţelor articulare datorate
lipsei cartilajelor articulare şi suprafaţa articulară îşi pierde luciu şi netezirea.
4) Deformarea regiunii = mărirea de volum a articulaţiilor datorită hipertrofiei osoase şi osteofitozei
(excrescenţe osoase numite osteofite, pinteni calcaneeni, cioc de papagal).
5) Atrofii musculare – datorită inactivităţii articulaţiilor: apar şi în caz de fractură imobilizată în aparat
gipsat.
6) Osteodensimetria. Scintigrafia osoasă.

 ANALIZE DE LABORATOR
• Timp de coagulare (TC)
• Calcemia (90 - 110 mg %; 10 ml sânge fără substanţă anticoagulantă)
Se evaluează: funcţia glandei paratiroide, fosfataza alcalină (pentru tumorile osoase); fosfor pentru
glandele paratiroide; studii ale glandelor tiroide (pentru metabolismul oaselor); transaminaze (TGP - pentru
traumatism al muşchiilor scheletici); hiperkaliemia (în traumatisme cu afectare crescută a ţesuturilor).

 ALTE MIJLOACE DE INVESTIGAŢII

• Biopsie osoasă
• Puncţia osoasă (sternală) de repetat

 REDUCEREA ORTOPEDICĂ
După anestezie, se face uşor. Sunt necesare 3 persoane: una face extensia, contraextensia şi după cele 2
segmente osoase s-au îndepărtat suficient, ortopedul face reducerea fracturii aşezâd fragmentele osoase cap la
cap corect în axul osului.
Metoda cea mai simplă şi eficientă. După reducere poziţia oaselor, se controlează radiologic, apoi se aplică
aparat gipsat pentru imobilizare. După aceea se face iar control radiologic. Dacă nu se reuşeşte o reducere
completă, sau fragmentele osoase nu se reţin corect sub ap. gipsat, se vor utiliza alte procedee: reducerea
continuă sau intervenţia chirurgicală.

 IMOBILIZARE ÎN APARATUL GIPSAT

Gipsul se întăreşte după ce a fost udat cu apă. Se presară pe faşă apoi se rulează. Se are grijă ca în timpul
depozitării şi derulării să nu curgă praful de gips. Se folosesc feşi de 10 cm; pentru atele: feşi de 15-20 cm.
Pentru degete: feşi de 5 cm. Feşile gipsate se păstrează în ladă; înmuierea lor: în vas acoperit complet cu apă. Se
lasă a se înmuia bine fără a le mişca, pînă nu mai ies bule de aer . Nu se lasă mai mult de 10-15 min. (gipsul

2
începe a se întări). Când se vor folosi mai multe feşi, se pun pe rând la înmuiat. Efectuarea aparatului gipsat
începe cu aplicarea unor atele. Atela e un element mai rezistent şi susţine aparatul gipsat.
Segmentele de corp pe care se aplică faşă gipsată va fi învelită în prealabil în strat de vată (subţire); altfel se
tasează în timp, aparatul gipsat devine larg şi ineficient. Unii preferă aparatul gipsat direct sau după acoperirea
pielii cu un strat de tifon.
La nivelul proeminenţei ososoase se pot pune mici perniţe de tifon.
Aparatul gipsat nu va fi prea gros, dar va fi foarte rezistent. Se va aplica astfel încât să prindă articulaţia de
deasupra şi de dedesupt. Feşile gipsate se fixează în jurul membrului fracturat având grijă a nu se crea cute şi
fragmentele osoase să nu se deplaseze.
Dacă se aplică la gambă, se adaptează un călcâi de lemn imobilizat prin faşă gipsată, apoi se lasă a se usca
neacoperit şi nemişcat. Se va modela, răscroi, iar dacă sub el există o plagă ce trebuie urmărită se face la nivelul
respectiv fereastră. Se pot face aparate speciale, armate, care lasă între zonele de armare spaţiu liber de control
fără a se afecta soliditatea aparatului.
Durata imobilizării în aparatul gipsat este variabilă în funcţie de: osul fracturat, felul facturii, vârstă: între 21
- 30 - 90 zile.

 EXTENSIA CONTINUĂ
În unele fracturi (mai ales cele produse la oase pe care se insera mari mase musculare care trag fragmentele
osoase în diferite direcţii), reducerea nu se poate face ortopedic şi se recurge la extensia continuă pe segmentul
respectiv.
Extensia se aplică fie cu benzi de leucoplast fie cu broşa KIRSCHNER (andrea subţire ce se trece prin os şi
e prinsă apoi printr-o potcoavă). De potcoava se leagă o sârmă moale care trece prin scripete de care se prind
greutăţi în funcţie de forţa musculară ce trebuie învinsă .
Contraextensia e realizată de greutatea corpului, când prin controlul radiologic se constată reducerea
fracturii şi aşezarea în axul normal, după 10-15 -30 zile de extensie se aplică aparatul gipsat.

 TRATAMENT OPERATOR AL FRACTURILOR

Când nu se reuşeşte reducerea pe cale ortopedică sau prin extensie continuă, se recurge la calea sângerândă.
Unele fracturi mici nu pot fi reduse decât operator (rotulă, olecran, femur, ambele oase ale antebraţului).
Uneori se foloseşte procedeul chirurgical pentru a evita lezarea părţilor moi sau pentru a repara unele
leziuni musculare ale vaselor sau nervilor produse de fractură.
Menţinerea oaselor pe loc este dificilă de aceea se folosesc diferite sisteme de contensie (încercuire cu
sârmă, fixare cu plăci şi şuruburi, încercuire cu tijă metalică, fixare cu broşe şi grefare de os).

Manevrele executate sau materialele străine introdu-se pot determina osteită sau osteomielită, al căror
tratament prelungeşte mult consolidarea unei fracturi şi uneori sunt cauza neconsolidării sau a apariţiei unor
pseudartroze.
După reducerea pe cale sângeroasă pe segment fracturat se aplică aparatul gipsat cu durată
de imobilizare cu 20 -30 zile mai lungă decât cea ortopedică. Fac excepţie unele fracturi la care s-au putut
introduce tije metalice contramedulare.
Reeducarea pacientului ce a avut aparatul gipsat: după scoaterea aparatului gipsat se vor efectua mişcări tot
mai ample ale segmentului respectiv pentru ca articulaţia să-şi reia mişcările normale, dar şi pentru refacerea
musculaturii atrofiate în timpul imobilizării.

 GIMNASTICA TERAPAUTICĂ ŞI MASAJUL

Aplicarea în terapie; mişcare şi exerciţii fizice sunt dirijate şi executate astfel încât să influenţeze pozitiv: R,
circulaţia, nutriţia organismului şi funcţiile lui.
- mijlocul de bază al terapiei funcţionale, prin care capacitatea de muncă a pacientului poate fi restabilită
rapid.
Gimnastica şi masajul se folosesc pentru:
 Corectarea unor devieri de la normal ale dezvoltării corporale
 Asigurarea dezvoltării corecte şi armonizare a organismului
 Corectarea unor dereglări din organism
 Restabilirea funcţiilor normale ale organelor şi aparatelor
 Prevenirea şi combaterea complicaţiilor provocate de repaus prelungit la pat.
3
 Combaterea poziţiei antalgice ale pacientului provocate de frică, de durere, sau complicaţii apărute în
urma unor tratamente
 Pentru orice grupă de vârstă
Gimnastica aparatului locomotor urmăreşte restabilirea muşchiilor, ligamentelor, articulaţiilor. Sub
influenţa ei se dezvoltă mişcări articulare (ale articulaţiei lezate), durerile spontane sau provocate de mişcare se
atenuează, musculatura în volum îşi recapătă starea de excitabilitate normală şi elasticitate pierdută.

 HIDROKYNETOTERAPIE
MASAJUL - totalitatea acţiunilor sistematice exercitată asupra părţilor moi ale corpului cu mâinile sau
aparate speciale pentru a activa funcţiile organice. Se execută în camere potrivit încălzite, luminoase. Pacientul
este dezbrăcat în regiunea de masat. Nu trebuie să aibă procese inflamatorii pe tegumente, iar dacă regiunea
este foarte păroasă se rade.
Pentru creşterea eficacităţii se folosesc lubrefiante ce se îndepărtează cu apă şi săpun după masaj.
Masajul se execută cât mai departe de orele de masă (2-3 h după sau cu ½ h înainte). Se asigură odihnă l h.
Cele mai obişnuite manipulări sunt:
1. netezirea, mângâierea, efleurajul - alunecarea uşoară şi ritmică a mâinilor pe suprafaţa corpului în sensul
circulaţiei venoase
2. fricţiunea - masaj puternic prin apăsarea cu vârful degetelor, palmă, marginea ori dosul mâinii, pumnul, astfel
ca pielea să se mobilizeze în limita elasticităţii.
3. frământarea (petrisaj): mişcări de apucare, presare, stoarcere a muşchilor cu una sau ambele mâini.
4. tocarea, baterea, tamponamentul: lovirea rapidă succesivă şi ritmică a suprafeţei masate cu marginea cubitală
a mâinilor sau ultimelor degete.
5. vibraţia: mişcări de tremurare fină executate foarte rapid cu muşchii antebraţului.
Masajul se completează cu mişcări active şi pasive, care contribuie la reabilitarea funcţiilor lezate.
Masajul ridică metabolismul bazal, îmbunătăţirea somnului, calmează durerile: mialgice, nevralgice,
stimularea muşchilor atrofiaţi, mobilizarea articulaţiilor.

 ACCIDENTE DE CIRCULAŢIE.
Există o adevărată inversare a raportului de boală-accident. Accidente considerate global se situează pe locul 3
al cauzei mortalităţii după boli cardiovasculare şi cancer.
Cauze:
 Sporirea numărului de automobile
 calitatea căilor de circulaţie
 exces de viteză
 necunoaşterea regulilor de circulaţie
 consum de alcool
 defecte ale autovehiculelor
Alcoolemia: 1 litru vin de 10° determină alcoolemia de 0,5-l g ‰. La acest grad timpii de reacţie sunt
prelungiţi, reflexele sunt tulburi, cel ce a băut este euforic, imprudent. La l,5g ‰: reflexele sunt foarte tulburi,
şofatul e periculos. De la l,5-2 g ‰: tulburări de vedere şi reflexe foarte tulburate.
Oprirea bruscă instantanee datorată impactului auto cu un obstacol dur determină efecte traumatice grave,
anihilate parţial de protecţia ce o asigură cabina autovehiculelor: centura de siguranţă, sprijinirea cu mâinile şi
picioarele de caroseria maşinii în momentul opririi instantanee a unui autovehicul ce are 80 km/h creierul
cântăreşte 1,5 kg, dezvoltă o forţă ce face să cântărească 33 kg; ficatul de la 1,7 kg la 38 kg; inima de la 300 g la
7 kg. Omul de 70 kg dezvoltă o putere de 9 tone, capabilă să rupă o bară de oţel.

Măsuri ce se iau pentru accidente de circulaţie:

 asistarea rănitului după accident
 apelul la o salvare
 acordarea primului ajutor şi pregătirea pentru transport
 transport şi asistenţă în timpul transportului
 asistenţă medicală la spital

4
 asistarea rănitului după accident, se foloseşte trusa medicală a maşini, se face hemostază, acoperirea sterilă a
unei plăgi, imobilizarea provizorie a unei fracturi şi respiraţie gură-la-gură.
 apelul la salvare e făcut de martorul unui accident
 primele îngrijiri pe care le acordă salvarea
a. brancardele în mod ideal vor fi confecţionate astfel încât să fie introdusă sub pacient şi să fie transportat
pacientul la radiologie
b. instrumentele pentru tăiat caroseria pentru a elibera rapid accidentatul
c. cunoscând cifra de mortalitate ce apare după sosirea ambulanţei se spune că „găseşti un accidentat,
transporţi un agonic şi internezi un muribund”. Astfel cel care dă ajutor trebuie a şti foarte bine ce are de făcut
pentru a nu îi face rău
d. transportul corect este în poziţia perfect întins, impusă de leziuni şi asistarea în timpul transportului
(măsoară FV, permeabilizarea CR, R artificială, reechilibrare hidroelectrolitică).
Şoferul ambulanţei va şti să intervină rapid la locul accidentului şi să revină la spital cu o viteză care să nu
afecteze accidentatului.
e. Asistenţa în spital: se acordă intervenţii de urgenţă la A.T.I.

IN PREOPERATORII ŞI POSTOPERATORII LA PACIENŢII

CU INTERVENŢII CHIRURGICALE ASUPRA
APARATULUI LOCOMOTOR

Acest tip de operaţii impune o convalescenţă îndelungă, comparativ cu alte intervenţii chirurgicale.
Preoperator:
 dacă pac. a făcut trat. cu corticosteroizi (pot afecta anestezia şi trebuie adm. în continuare)
 familiarizarea pacientului cu mijloace de imobilizare sau tracţiune
 pregătirea adecvată a pielii
 efectuarea investigaţiei necesare
Postoperator:
 evaluarea FV şi observarea schimbării ce arată: hemoragii, obstrucţie, R. Dacă gipsul sau bandajul sunt bine
puse (se observă circulaţia periferică)
 Culoarea degetelor , dacă sunt calde
!!! Atenţie !!! - paloarea, cianoza, roşeaţa denotă tulburări circulatorii
 Asigurarea ventilaţiei pulmonare şi schimbaţi poziţia la 2h
 Urmăriţi BH şi diureza
 Preveniţi escarele prin: întoarceri dese, baie, masaj.
 Menţineţi o bună nutriţie: alimente adecvate
 Preveniţi apariţia complicaţiilor prin: mişcări, masaj, anticoagulante, supliment de vitamine, analize
periodice de sânge.
NU: mult lapte la persoanele vârstnice.

 AMPUTAŢIA
- act complex prin care se îndepărtează un segment periferic şi se recurge la ea în caz de: boli congenitale, boli
vasculare, traumatisme, infecţii, tumori.
IN preoperator
 asigurarea suportului psihologic pentru pacient
 efectuarea examenelor necesare
 stabiliţi proteza care va fi folosită şi pacientul să o cunoască
 să se menţină starea nutritivă a pacientului sau să se îmbunătăţească
Dx - preoperatorii:
1. Anxietatea datorată viitoarei amputaţii.
2. Durere datorată condiţiei ce impune amputaţia.
3. Alterarea mobilităţii datorate amputaţiei.
4. Deficienţele de cunoaştere datorită reabilitaţii.
5
 - postoperatorii:
1. Potenţial de deshidratare datorită hemoragiei bontului.
2. Alterarea circulaţiei datorită edemului şi răspândirii organelor la intervenţia chirurgicală şi
proteză.
3. Devalorizare datorită schimbării propriei imagini şi îngrijirii proprii.
4. Durere datorată intervenţiei chirurgicale şi membrului fantomă.
5. Alterarea mobilităţii datorită amputaţiei, slăbiciunii musculare şi modificării distribuţiei greutăţii.
6. Deficit de cunoştinţe în legătură cu îngrijirea bontului şi reeducarea mersului cu proteză.

Ob şi IN
A. Monitorizarea FV pentru prevenirea complicaţiilor.
 ţinem un garou la îndemână pentru a-l aplica asupra bontului în caz de hemoragie excesivă
 monitorizarea BH
 supravegheaţi bandajul bontului pentru a cunoaşte cantitatea de sânge sau lichid pierdut
 pansaţi steril plaga şi urmăriţi-o
B. Menţinerea circulaţiei adecvate:
 controlul edemului prin ridicarea membrului sănătos pentru a promova întoarcerea venoasă
 menţineţi presiunea bandajului
C. Acordarea de suport psihologic:
 accept sentimentele pac. datorită pierderii unui membru (depresie, frustrare, izolare)
 încurajez exprimarea temerilor
 recunoaşteţi că acomodarea la noua imagine durează
 încurajaţi participarea, la programele de recuperare şi proprie îngrijire
 asistaţi pacientul să se adapteze la schimbări şi îngrijiri proprii
 preveniţi anchiloza articulaţiei de deasupra amputaţiei prin mobilizarea pac. şi exerciţii.
D. Controlul durerii:
 aprecierea durerii
 administrez antialgice pentru controlul durerii postoperatorii
 mijloace medicamentoase de calmare a durerii
 observ creşterea disconfortului, ce poate indica hematoane, infecţie, necroză
 anticipez că pacientul se va plânge de durerea membrelor fantomă.
 administrez analgezice şi sedative (durerea va dispare în 6 luni - 2 ani).
E. Promovarea activităţii fizice.
 încurajez schimbarea poziţiei frecvente în pat
 educ pacientul să evite a rămâne mult timp într-o poziţie. Să evite: edem dependent, deformarea datorată
flexiei şi zonele de presiune a tegumentului (escare)
 să prevină deformările prin ex. ale musculaturii, ex. active de mişcare care minimalizează atrofia
musculaturii, ridică tonusul muscular şi pregăteşte bontul pentru proteză
 transferaţi pacientul în fotoliu cu rotile în 48 h după intervenţia chirurgicală
Educarea pacientului:
 învăţaţi pacientul şi familia să spele şi să maseze bontul, să poarte bandaj elastic şi să
supravegheze edemele
 să ţină bontul pe o pernă moale
 să expună la soare şi aer bontul pentru prevenirea iritării tegumentelor şi infecţiilor
 să protejeze această extremitate de traumatisme şi să ştie a face hemostază la nevoie.
 LOMBOSCIATICA - sindrom în care elementul fundamental e reprezentat de dureri lombare cu iradiere
pe traiectul sciaticului uni/bilateral. La aceasta se asociază contractură musculară paravertebral (în regiunea
lombosacrată).
Etiologie: mecanică în urma unui efort / mişcări bruşte / hernie de disc acută, lipsă de mişcare şi exerciţii,
slăbiciunea musculaturii spatelui, afecţiuni ale oaselor (osteoporoză, artrite, afecţiuni congenitale, afecţiuni
sistemice, tumori ale măduvei spinării, infecţii ale spaţiilor intervertebrale.
Diagnosticul se pune pe:
 istoric, examen neurologic, evaluarea sistemului muscular
6
 radiografie de coloană lombară / TC a măduvei spinării
 electromiografie, RMN, Mielografie
 Lassegue (bolnavul fiind culcat pe spate, flectarea membrului inferior în extensie, pe bazin, provoacă
apariţia durerii)
TRATAMENT
1. repaus la pat pe plan tare cu coapsele şi genunchii flectaţi pentru a calma durerea şi a îndepărta stresul asupra
coloanei lombare, a reduce tensiunea asupra sciaticului şi a deschide partea posterioară a spaţiilor
intervertebrale.
a. spasmul acut ar trebui să dispară în 3-7 zile dacă nu este afectat şi nervul sau nu există alte afecţiuni
cauzale
b. să execute exerciţii izometrice la fiecare oră în acest timp
2. se aplică căldură / gheaţă pentru a relaxa spasmul muscular, pentru reducerea disconfortul se face masaj
!!!! NU SE APLICĂ CĂLDURĂ ÎN PUSEU !!!!
3. medicaţie - analgezice şi miorelaxante. Se fac infiltraţii (injecţii locale) cu HHC 1-2 f, Supercortizol 1-2 f,
Diprophos 1 f, AIS + Xilină 1% 10 ml.
4. se poate face tracţiune pelvică şi manipulare pentru a relaxa musculatura
5. centură de melană ca suport al regiunii lombosacrate
6. stimulare transcutanată nervoasă
7. intervenţii psihiatrice la pacienţii cu depresie cronică, anxioşi şi cu acelaşi sindrom

Ob şi IN
A. Reducerea disconfortului
odihnă la pat
se ţine o pernă între genunchii flectaţi
se aplică căldură, analgezice şi miorelaxante: Neuriplege, AIS, AINS
B. Asistăm la activităţi prin:
încurajarea mişcării articulaţiei neafectate
sugerăm creşterea gradată a activităţii / alterarea activităţii
se evită ortostatismul prelungit
încurajăm să facă exerciţii prescrise
încurajăm pacientul să discute problemele
Educarea pacientului.
 pregătiţi bolnavul pentru intervenţie chirurgicală care este uneori necesară şi îngrijim adecvat pentru o
imobilizare lungă şi o readaptare motorie progresivă
 educaţi pac. să evite ortostatismul prelungit, mersul, şofatul – pentru o bună funcţionare a spatelui este
necesară schimbarea poziţiei
 să-şi asigure perioade de odihnă la intervale regulate zilnic
 să evite eforturile mari, întoarcerea bruscă pentru a lua obiecte; să ridice obiectele, greutăţile corect; să
flecteze genunchii şi articulaţia şoldului la ridicarea de greutăţi
 să evite oboseala care contribuie la spasmul musculaturii paravertebrale
 să doarmă pe plan tare unde să plaseze o pernă sub cap şi una sub genunchii flectaţi când stă în decubit
lateral
 ex. zilnice sunt importante în prevenire; se fac de 2 × / zi pentru întărirea musculaturii
 analgezice utilizate: - algocalmin 1 fiolă × 2 / zi
- piafen 1 fiolă × 2 / zi
- fortral h - 21˚˚ (pentru testarea toleranţei la fortral administrăm ½ tb. şi educăm pac. să anunţe orice
efecte nedorite (ameţeli). E mai bine tolerat injectabil decât oral.
 AIS şi AINS - Tramal / Tramadol, Tralgit, Lyrica 75 / 150 mg
 miorelaxante: - Clorzoxazonă 3-6 tb / zi
- Mydocalm
- Diazepam ½ tb. D ½ tb. P 1 tb. S
- Neuriplege
 intervenţia chirurgicală constă în hemilaminectomie / laminectomie (excizia arcului posterior al unei
7
vertebre, deci a procesului spinos şi a celor două lame adiacente)

 ARTRITA REUMATOIDĂ
(PCE - poliartrită cronică evolutivă; PR – poliartrită reumatoidă)
- boală cronică sistemică progresivă de cauză necunoscută caracterizată prin inflamaţia recurentă a sinovialei şi
căptuşelii articulaţiei.
MC
 redoare matinală, oboseală
 durere articulară, inflamaţie cu căldură, eritem la nivelul articulaţiei şi limitarea mişcărilor
 noduli s.c. pe proeminenţele osoase
 anemie, pierdere în greutate, depresie, febră
 simptome ale stadiilor târzii sau severe, afecţiuni oculare, vasculite (inflamaţia vaselor de sânge),
manifestări pulmonare, cardiace, neurologice
Diagnosticul se pune pe:istoric
examen fizic
teste de laborator (factor reumatoid)
hemoleucogramă
VSH
proteină C reactivă (+) la 70-80 % din pacienţi
analiza lichidului sinovial pentru diagnosticul diferenţial
artroscopie (examen endoscopic al articulaţiei genunchiului)
Obiectivele tratamentului şi de îngrijire:
 Menţinerea mobilităţii musculare şi a tonusului muscular
 Promovarea confortului
 Stoparea evoluţiei bolii
 Odihnă la pat
 Trat. medicamentos cu AINS - Aspirină, Ibuprofen, Naproxen, Diclofenac, Indometacin
 Terapie cu săruri de aur: Myocristin, Tauredon
- antimalarice: Hidroxiclorakina (plaquenil)
- citotoxice: Metotrexat, Imuran
- AIS: Prednison (utilizat pe termen scurt la pacienţii cu limitări severe), Medrol, Arava, Remikeit
Apreciindu-se prezenţa streptococului activ în organism se administrează Penicilină cel puţin 15 zile în
funcţie de evoluţie.
Pentru faza infecţioasă (amigdalită, faringită acută, streptococică, cu febră, dureri la deglutiţie,
amigdale / faringe congestionate, streptococ în secreţia faringiană)
- intervenţie chirurgicală – sinovectomie – extirparea membranei sinoviale / până la înlocuire totală a
articulaţiei.

PROCESUL NURSING
Dx
1. Durere datorită inflamaţiei articulare şi musculare, redoare, degeneraţie şi diformitate.
2. Afectarea mobilităţii fizice datorită durerii, diformităţii, slăbiciunii, atrofiei musculare şi invalidităţii.
3. Deficit de proprie îngrijire datorită durerii, redorii, deformărilor şi oboselii.
4. Alimentaţie insuficientă în cantitate şi calitate datorită scăderii capacităţii de a se alimenta singur, secundar
în procesul inflamator şi creşterea ratei metabolismului.
5. Afectarea conceptului de sine datorită deformărilor şi pierderii independenţei.
6. Insuficientă cunoaştere a afecţiunii, efectului ei şi habitatului în limitele impuse.
7. Oboseală datorită afecţiunii inflamatorii, să facă faţă durerii, medicamentelor şi depresiei.
8. Disfuncţie sexuală datorită durerii şi diminuarea încrederii în sine.
9. Afectarea menţinerii casei datorită durerii, redorii, slăbiciunii şi instabilităţii articulaţiei.
Ob şi IN
8
A. Calmarea durerii şi a disconfortului.
 repaus la pat complet pentru pacienţii cu fază infecţioasă
- încurajăm odihnă noaptea de 8-9 h
- programăm perioade regulate de odihnă
- plasăm perne sub articulaţia dureroasă pentru reducerea contracturilor
 încurajaţi pacientul să folosească atele speciale pentru a reduce durerea, redoarea şi inflamaţia şi a corecta
deformările
 educaţi pacientul să aplice căldură / gheaţă, căldură / parafină umedă 15-30 min. Pentru a reduce spasmul,
redoarea şi calmarea durerii, baie / duş fierbinte la sculare pentru reducerea redorii matinale, aplicaţii
reci/gheaţă la indicaţiile medicului în faza acută; uneori este contraindicată; masaj blând pentru relaxarea
musculaturii.
 administraţi analgezice nenarcotice, AIS şi AINS
B. Creşterea tonusului muscular şi a mobilităţii fizice.
 accentuaţi importanţa exerciţiilor regulate pentru menţinerea funcţiilor tuturor articulaţiilor, tonifierea
muşchilor, îmbunătăţirea circulaţiei şi creşterea toleranţei - încurajaţi un program zilnic de exerciţii izometrice
 educaţi pacientul pentru o poziţionare corectă pentru a preveni contracturile
 încurajaţi pacientul să folosească cadru, baston, cârje pentru a reduce stresul asupra articulaţiei inflamate
C. Câştigarea independenţei pentru activităţi zilnice.
 terapie ocupaţională cu specialistul
 acordaţi suficient timp pentru îndeplinirea activităţilor zilnice ajutându-l la nevoie
D. Îmbunătăţirea dietei.
 revedeţi cu dieteticianul impactul invalidităţii pacientului în prepararea alimentaţiei
 regim hidro-lacto-zaharat în perioada febrilă care se continuă cu lacto-făinos; după scăderea febrei se dă
regim complet ţinând seama de tratament cu corticoizi care impune regim hiposodat
- încurajăm un aport bogat în proteine, Fe, vit. C datorită afecţiunii consumptive
 sugerăm alimente dense în aport nutritiv la pacienţii cu afecţiuni a articulaţiei temporo-mandibulare
 la pacienţii obezi încurajăm pierderea în greutate pentru a reduce stresul asupra articulaţiei
E. Îmbunătăţirea conceptului de sine.
 relaţie de suport
 discutăm natura afecţiunii, impactul pozitiv al tratamentului
- încurajăm pacientul să-şi stabilească Ob.
 adoptăm o atitudine realistă
 încercăm să modificăm sau să adoptăm la situaţii stresante
 promovăm independenţa în activităţile zilnice
 încurajăm pacientul să participe la activităţile sociale şi alte activităţi plăcute
 permitem pacientului să participe la luarea deciziilor în planul de îngrijire.
Intervenţia chirurgicală are ca Ob. să ajute pac. înainte de a apare invaliditatea şi constă în:
 sinovectomie – extirparea membranei sinoviale inflamate mai ales la genunchi, umăr, articulaţia mâinii şi
degetelor
 artroplastie – restaurează mobilitatea articulaţiei, funcţia muşchilor şi a ligamentelor şi reconstituirea
articulaţiei.
 artrodezia – produce anchiloza într-o articulaţie pentru a opri evoluţia bolii, îndepărtarea durerii şi
asigurarea stabilităţii articulaţiei.

 OSTEOARTRITA
- afecţiune degenerativă articulară. Cea mai comună boală a articulaţiilor caracterizată prin formarea unui
abces rece, leziune osoasă purulentă, rezultată din distrugerea osului şi a articulaţiei.
Factori predispozanţi: - vârsta
- traumatisme
- deformări anatomice
- poziţii vicioase

9
 - obezitate
- efecte excesive ale unor articulaţii
- factori genetici
Etiologie: - infecţioasă / TBC.
MC
 durere şi inflamaţie la una sau mai multe articulaţii în special după efort
 redoare, mai puţin ca la PR (poliartrită reumatoidă)
 mărirea articulaţiei cu limitarea mişcărilor şi spasm muscular
 noduli HEBERDEN la articulaţii distale / toate degetele
 noduli BOUCHARD la articulaţii proximale / la toate degetele
 crepitus – zgomot auzibil produs de neregularităţile osoase din articulaţii
 primele articulaţii afectate sunt: articulaţia şoldului, genunchiului, vertebre şi degete
TRATAMENT
a. educ pacientul să-şi menajeze articulaţia
b. administrez analgezice, AINS, infiltraţii intraarticulare cu steroizi
- aplicăm căldură / rece
- sprijinim articulaţia
c. exerciţii pentru îmbunătăţirea tonusului muscular, menţinerea şi progresia mobilităţii
d. intervenţie chirurgicală: artroplastie totală.

PROCESUL NURSING
Dx
1. Durere datorită inflamaţiei articulare şi musculare, redoare, degeneraţie şi diformitate.
2. Afectarea mobilităţii fizice datorită durerii, diformităţii, slăbiciunii, atrofiei musculare şi invalidităţii.
3. Deficit de proprie îngrijire datorită durerii, redorii, deformărilor şi oboselii.
4. Frică (de cădere) datorită scăderii flexibilităţii şi instabilităţii genunchilor, durerii şi diminuării forţelor.
5. Modificări ale somnului datorită durerii spontane care se înrăutăţeşte noaptea.
6. Deznădejde dat. impactului artritei din punct de vedere fizic, socio-economic şi psihologic.

Ob.
A. Calmarea durerii şi reducerea disconfortului.
B. Creşterea mobilităţii fizice.
C. Câştigarea independenţei în activităţi zilnice.
IN
 repaus la pat, se interzice poziţia care precipită durerea
 se aplică căldură
 administrez analgezice şi AINS
 pregătirea materialelor şi asistăm la infiltraţii
 odihna articulaţiei implicate cu folosire de guler cervical, tracţiune, corsete lombosacrate, atele
 se corectează postura, se foloseşte baston, cârje, cadru când sunt indicate
 purtare de pantofi corectori cu suport metatarsian în afecţiuni ale piciorului
 să se alimenteze suficient, vitaminoterapie, atenţie la greutate pentru a scădea stresul asupra articulaţiei.
 se îngrijeşte adecvat aparatul gipsat şi să asigure igienă perfectă
 se asigură mobilizarea cât mai bună a muşchilor pe care-i poate imobiliza
 durata tratamentului este lungă, se vindecă prin anchiloză, devine, un handicap dar e vindecat de o boală
gravă
 se pregăteşte pentru intervenţie chirurgicală şi se asigură suport psihologic în special la copii.

10
 PICIOR ECVIN
Piciorul stramb desemnează o atitudine vicioasă şi permanentă a piciorului faţă de gambă, care face ca
gamba să nu se mai aşeza corect pe sol.
Etiologie - din viaţa intrauterină
*0 traumatisme
*1 boli paralitice/infecţiose.
Piciorul ecvin - extensie permanentă a regiunii posterioare a plantei care nu atinge solul şi se sprijină pe ½
anterioară a plantei.
Piciorul ptalus - opusă celui ecvin când piciorul se sprijină pe ½ posterioară.
Piciorul varus - bolnavul calcă pe marginile externe ale plantei.
Piciorul valgus - bolnavul calcă pe marginile interne ale plantei. De obicei aceste atitudini vicioase se combină
între ele şi trebuie tratate imediat cu aparat gipsat/intervenţie chirurgicală.
Piciorul plat - turtirea, aplatizarea, prăbuşirea boltei plantare şi rotirea piciorului în afară. Bolnavul cu picior
plat şchioapătă iar axul gambei cade înăuntrul axului piciorului şi bolta nu mai are curba internă caracteristică.
Tratamentul constă în plasarea unor talonete corectoare (pernuţe ortopedice) în încălţăminte, ce
favorizează din copilărie până la vârsta adultă formarea boltei plantare.
Halux valvus - se manifestă prin devierea halucelului în afară încât se poate încrucişa pe deasupra / pe dedesupt
cu degetul al doilea.
Tratament - purtare de pernuţe ortopedice care menţin halucele în poziţie normală. Când e accentuat se
face intervenţie chirurgicală.

Generalitati:

Piciorul equin este termenul general pentru descrierea unei varietati mari de pozitii neobisnuite ale piciorului:
- piciorul (mai ales calcâiul) este de obicei mai mic decat normalul
- piciorul e orientat în jos
- partea din fata a piciorului e rotata inspre celalalt picior
- piciorul poate fi orientat cu totul in sus si spre interior, astfel încât în cazuri extreme partea interna a piciorului
poate fi orientata in sus
- in majoritatea cazurilor de picior Equin, afectiunea e prezenta de la nastere
- afectiunea poate aparea la un singur picior, dar cel mai des intalnita e la ambele
- desi afectiunea este nedureroasa la sugar, tratamentul trebuie instaurat imediat
- poate cauza probleme (piciorul equin) semnificative, pe masura ce copilul creste, dar cu tratament precoce,
majoritatea copiilor nascuti cu picior equin pot duce o viata normala

Etiologie
- in majoritatea cazurilor este doar rezultatul pozitiei fatului, cand se dezvolta in uter
- factor genetic si de mediu care nu sunt bine cunoscuti
- este mai frecventa la baieti decat la fete
- aparitia unui caz de picior equin in familie creste probabilitatea de a apare si la alti copii din acea familie

Manifestari
- piciorul este nedureros, dar in cele din urma cauzeaza un disconfort si devine un handicap vizibil
- lasat netratat, piciorul nu se îndreapta de la sine
- piciorul va ramane rasucit si diform si membrul poate ramane mai scurt si mai mic decât celalalt
- aceste simptome pot deveni evidente si problematice pe masura ce copilul creste (pot aparea probleme in alegerea
unor pantofi potriviti, si participarea la joaca normala)

Diagnostic
- se poate pune pe ecografie cand fatul se dezvolta intrauterin
11
 - cel mai frecvent se pune dupa examinarea medicului specialist dupa nastere
- la nastere piciorul e flexibil si poate fi asezat intr-o pozitie normala sau aproape normala
- in alte cazuri piciorul poate fi rigid (la nastere) sau mai teapan, iar muschii gambei sunt foarte încordati
- radiografia nu ajuta la punerea dx-ului, pentru ca unele oase ale gambei nu sunt complet osificate

Tratament
- se incepe la cea mai scurta perioada dupa nastere, astfel ca piciorul sa creasca stabil si corect pozitionat pentru a
sustine greutatea, pentru efectuarea miscarilor normale
- tratamentul e non-chirurgical, imobilizare in aparat gipsat sau in atela
- imobilizarea se repetala fiecare aproximativ 2 saptamani timp de 3-4 luni
- se directioneaza in interior cu varful piciorului
- daca spre sfarsitul seriilor de gipsari, piciorul este orientat in jos, atunci se intervine chirurgical (interventia consta
in lungirea tendonului lui Ahile)
- atat in tratamentul chirurgical si non-chirurgical copilul trebuie sa poarte atela o perioada de timp pentru a nu
permite piciorului equin sa recidiveze
- copilul trebuie sa faca controluri periodice, pâna când cresterea se opreste
- afectiunea reapare frecvent într-o forma mai usoara sau blânda in ciuda tratamentului reusit. In plus, piciorul
afectat va fi putin mai mic (cu 0,5-1 nr)
- piciorul este mai rigid, iar gamba va fi mai mica
- totusi, dupa tratament, majoritatea copiilor vor fi capabili sa poarte pantofi, sa mearga, sa se joace
- daca copilul nu merge pana la 18 luni, e nevoie de consultul unui specialist neurolog pentru a elimina alte
afectiuni care s-ar putea asocia cu piciorul equin

GENU VARUM ()
- reprezinta deviata gambei spre interiorul axei membrului inferior cu proeminenta genunchiului in afara
Mai este numita si picioare in paranteza
Afectiunea poate evolua spre artroza genunchiului prin excesul de presiune pe punctele supuse în mod normal unor
presiuni scazute.
La copil, afectiunea este obisnuita pana la varsta de 18 luni.
La copiii trecuti de vârsta aceasta, poate fi consecinta unei boli osoase (rahitism).
Afectiunea este nedureroasa.

Tratamentul este chirurgical (dupa 2 ani) si consta in plasarea

Interventia chirurgicala consta in plasarea unei agrafe pe tibie, de partea externa a cartilajului.
Oasele cresc cu o viteza normala de partea interna a genunchiului, si putin mai repede pe partea externa, ceea ce permite
corectia progresiva.
La adult, afectiunea urmeaza afectiunii care nu este tratata in copilarie sau datorita unei sechele de fractura.

GENU VALGUM (X)

Reprezinta deviatia gambei spre exteriorul axei membrului inferior cu proeminenta genunchiului spre interior
(deviatie in x)

Daca deviatia este marcata, poate împiedica mersul.

De cele mai multe ori este un factor de gonartroza, deoarece presiunile nu se exercita pe locurile obisnuite.
La copiii intre 3-5 ani, afectiunea e accentuata prin excesul de greutate.
Afectiunea este cauzata de o hiperlaxitate a ligamentelor interne ale genunchiului, sau se poate datora fracturilor (sechela).
Afectiunea poate fi datorata si datorita rahitismului sau malformatiei osoase.
Afectiunea = nedureroasa
Se intervine chirurgical.
La adult, afectiunea este urmata de genu valgum infantil netratat, de cele mai multe ori se complica cu artroza. La adult
cauza poate fi lipsa vitaminei D (osteomalacie).
Interventia chirurgicala consta in inlocuirea articulatiei genunchiului cu o proteza, sau în osteotomie

12
 LUXAŢIA CONGENITALĂ A ŞOLDULUI
- o formă specială de luxaţie care apare la n.n. şi constă în
plasarea anormală a capului femural.

Incidenţă mai mult la fetiţe decât la băieţi.

Se pare că atunci când există un astfel de copil în familie poate să apară şi la posibilii fraţi.
M.C.
 asimetrie a cutelor cu adâncituri mai mari de partea afectată
 capacitate limitată de abducţie a coapsei pe şold când copilul e în DD cu genunchii şi şoldurile flectate la 90°.
În mod normal unghiul de abducţie al şoldurilor este de 65°.
 semnul resortului. La examenul radiologic apare scurtarea membrului pelvin.
 lungimea membrului inferior este inegală când dislocarea este unilaterală şi merge târziu.
Tratament - constă în imobilizare în aparat gipsat cu membrul respectiv în abducţie, flexie şi rotaţie
externă 5-6 luni. Alteori când nu s-a intervenit la timp se face tratament chirurgical înainte de 18 ani.

Deviatiile patologice ale coloanei vertebrale

Aceste afectiuni sunt:
- cifoza
- scolioza
- lordoza

Cifozele:
- sunt deviatii ale coloanei vertebrale (cv) in plan sagital (plan vertical de simetrie) prin exagerarea curburii
normale a cv în regiunea toracica.

Cifoscolioza:
- este deviatia dubla a cv cu conversitate posterioara si curbura laterala
Lordoza:
- este normala in regiunea cervicala si dorso-lombara, dar devine anormala atunci cand afecteaza o alta
parte a cv sau cand devine foarte accentuata

Scolioza:
este o modificare a curburilor fiziologice mai ales in regiunea lombara in plan frontal, coloana luând forma
literei C, urmata uneori de o modificare compensatorie, aparuta in zona urmatoare (coloana cervicala),
coloana luand forma literei S
Aceasta deformare este observata mai bine din spatele bolnavului, si se poate realiza spre dreapta sau spre stanga in
functii de greselile de pozitie ale coloanei

Etiologie:
- in 80 % din cazuri aparitia scoliozei cauza e de natura necunoscuta
- scolioza apare de obicei în copilarie sau în adolescenta si se poate asocia cu factori congenitali, genetici, si
anumiti factori locali

Cauze:
- poz incorecta a copilului pe scaun inca din primii ani din viata, la masa, la scoala in banca, la birou, purtare
incorecta a ghiozdanului pot genera in timp unele deformari nedorite
- cresterea brusca în înaltime
- evitarea practicarii regulate a sportului care întareste musculatura spatelui, neglijarea kinetoterapiei atunci cand
este indicata, contribuie la deformarea cv

Alte cauze:
- rahitism
- miopia
- modificari ale auzului, obliga copilul sa ia pozitii sau atitudini asimetrice pentru a corecta defectul in detrimentul
pozitiei normale corpului
- aceste boli identificate la timp si printr-un control medical de specialitate se pot trata
13
Atentie!
La copilul cu scolioza un umar, un omoplat, coastele sau un sold pot parea mai late decat celelalte, iar capul nu are
pozitie centrala.
Copilul cifotic are pozitia capului si jumatate din trunchi aplecat in fata, manifestând o proeminenta a bazinului

Complicatii
- boala nediagnosticata la timp si netratata va duce la modificari ireversibile ale coloanei care pot fi solutionate prin
interventia chirurgicala
- modificarile conduc in timp la alterarea activitatii aparatului locomotor, a miscarilor respiratorii, care vor duce la
modificari ale metabolismului sau modificari la nivelul sistemului nervos
- functia inimii este influentata negativ de modificarile coloanei si a cutiei toracice, mai ales in scolioza si datorita
sternului înfundat din rahitism
- activitatea si dezvoltarea organelor interne sunt modificate, creste brusc in inaltime, desirat si stramb

Tratament:
profilactic:
- cu toate ca in mare parte afectiunile coloanei sunt de cauza idiopatica (necunoscuta), pentru dezvoltarea copilului
intr-un mod armonios, se impun tratamente profilactice
- in timpul sarcinii mama trebuie sa se alimenteze corect cu un aport natural de vitamine si minerale, acordand
atentie din timp deficientelor, fapt care poate asigura copilului un bun start in viata
- e importanta alimentatia la sân (1 an), vaccinarea la timp, diversificarea adecvata a alimentatiei, igiena
- profilaxia rahitismului, a anemiei
- calirea naturala realizata prin expunerea la factorii naturali de sanatate
- toate astea realizeaza un veritabil scut in majoritatea bolilor
- atitudinea corecta a corpului este un semn al echilibrului fizic si psihic si depinde de sanatatea organismului, in
special sistemului nervos
- copilul este educat pt pozitia corecta in banca, la calculator
- pozitia trebuie corectata cu inaltimea corecta a scaunului, îi asiguram sursa de lumina corespunzatoare
- rucsacul va fi purtat pe spate sau alternativ in maini
- pentru întarirea musculaturii coloanei este bine ca fiecare copil sa practice un sport (înnot, atletism) inca din
perioada prescolara
Atentie!
Nu e bine sa scutim copiii de la orele de sport
- alimentatia recomandata sa fie pe baza de cereale si fructe + legume proaspete de sezon la care se adauga un aport
corect de proteine, lipide si glucide nerafinate, preparate atractiv si sanatos

Pacientii imobilizati in aparat gipsat

IN:
- dupa ce membrul a fost imobilizat in aparat gipsat, se urmaresc miscarile segmentelor distale (a degetelor)
- se urmareste si se observa umflarea tegumentelor din jurul aparatului gipsat (poate aparea cianoza, paloarea)
- anuntam medicul in cazul in care bolnavul acuza furnicaturi, amorteli, presiune la nivelul membrului afectat
- urmarim si sesizam orice miros emanat de la nivelul aparatului gipsat; un miros fetid denota prezenta escarei sau
infectarea plagii
- se observa culoarea aparatului gipsatla nivelul plagii
- asezam obiectele necesare pacientului la îndemâna si înlaturam obstacolele
- ajutam pacientul in satisfacerea nevoilor fundamentale
- aplicam masuri de combatere a efectelor imobilizarii la pat: se schimba pozitia la 2 ore pentru prevenirea
escarelor
Atentie – urina mancereaza tesutul
- alimentarea pacientului corespunzatoare, bogata in proteine, hidratare normala (2 L apa/zi)
- invatam pacientul cum sa foloseasca mijloace auxiliare pt schimbarea pozitiei si deplasare
- efectuam masaj pentru a stimula circulatia prin membrul afectat
- se administreaza anti-coagulante pt prevenirea trombozelor
- educam pacientul in legatura cu efectele ce pot aparea in cazul sprijinirii precoce pe membrul afectat

14
 - explicam moduri de efectuare a unor miscari fara a prejudecia procesul de vindecare
- explicam despre necesitatea repausului la pat si indicatiilor medicului
- explicam importanta exercitiilor in perioada de recuperare

TUMORI MALIGNE ALE OASELOR.

Determinarea tumorilor maligne provine din denumirea ţesutului / organului + sufixul sarcom-blastom
(blastom – tumori maligne nediferenţiate).
Cuvântul „cancer” a fost dat acestei boli de celebrul medic din antichitate Galen, care se trage de la
desenul în formă de picioare de rac pe care îl iau venele s.c. mamare în caz de tumori maligne ale acestor
glande.
În greceşte - rac = carcinom
- neoplasm = ţesut nou
Osteosarcoamele reprezintă o treime din totalul sarcoamelor, mai ales la tineri.

MC - durere
- limitarea mişcărilor şi colecţia articulaţiei
- scădere în greutate
- local se constată la palpare masă tumorală fixă, T locală, distensie venoasă

Diagnosticul - se pune radiologic (radiografie osoasă), biopsie, fosfatază alcalină crescută, TC/RMN,
Scintigrafie

TRATAMENT
- obiectivul principal constă în distrugerea şi îndepărtarea ţesutului malign prin cea mai bună
metodă.
- depinde de tipul tumorii, se combină cu chimioterapie (ad. de citostatice), intervenţie chirurgicală şi/ sau
radioterapie - cea mai potrivită pentru tipuri specifice de tumori.

Intervenţia chirurgicală poate fi:

- Chiuretarea tumorii/rezecţia cu grefa de os
- Rezecţia osului afectat şi a ţesuturilor afectate din jur şi reconstruirea utilizând proteze metalice/
alogrefe pentru înlocuirea de os-articular şi grefe de piele după necesităţi.
- imunoterapie selecţionată
- hormonoterapie pentru metastaze ale cancerului de sân şi prostată
- dacă apar fracturi patologice se face reducere deschisă şi fixare internă.

Ob şi IN
A. Calmarea durerii.
 reducem disconfortul
 administrăm analgezice cu 30 min. înainte de imobilizare
 sprijinim extremele dureroase
B. Prevenirea fracturilor patologice.
 asistăm pacientul la mobilizare cu blândeţe şi răbdare
 susţinem articulaţia când îl aşezăm în pat
 îl ferim de căderi
 îndepărtăm din mediul înconjurător obiectele care pot accidenta
C. Suport psihologic.
D. Promovarea activităţii de proprie îngrijire.
 permitem suficient timp pacientului pentru îndeplinirea sarcinilor
 odihnă între activităţi
1. încurajăm pacientul să se încreadă în sine.
15
 Metastazele osoase - sunt mai frecvent asociate cu cancerul de sân, prostată şi pulmonar.
- mai frecvent apar la nivelul vertebrelor şi rezultă în fracturi patologice.

VICII DE CONFORMAŢIE A MEMBRELOR

= absenţa totală/malformaţia segmentară a unui membru.

Există cazuri foarte rare când un copil se naşte fără unul/mai multe membre / cu lipsă de dezvoltare a
segmentului distal al mâinii în timp ce antebraţul şi braţul sunt normal dezvoltate / lipsesc complet antebraţul şi
braţul şi mâna e fixată direct de trunchi.

MALFORMAŢII ALE DEGETELOR

- Sindactilia = malformaţie ce constă în faptul că două / mai multe degete sunt lipite mai
mult/mai puţin între ele.
- Polidactilia = la unul din membre există unul / mai multe degete în plus.
- Ectrodactilia = absenţa unuia / mai multe degete / a unor segmente intermediare ale degetelor.
Sindactilia şi polidactilia beneficiază de metode drastice de tratament care le remediază în cea mai mare
măsură.

PANARIŢII
= supuraţii accentuate ale mâinii şi degetelor.
= infecţie acută a degetelor care poate fi simplă interesând numai segmentul superior a unei falange / poate să se
complice cuprinzând întreaga mână dând leziuni importante.

Apar mai ales la mână, la picioare sunt mai rare şi nici nu se extind aşa repede şi zgomotos ca cele ale
mâinii.
Pot fi: - cutanat eritematoase
- cutant flictenoid
- periunghial şi subunghial
- antracoid
- s.c. în buton de cămaşă
- osos, tendinos
Tratament - excizia panariţiului şi asigurarea unui bun drenaj până la os.
Panariţiul tendinos: infecţia se întinde de-alungul tecii sinoviale a tendoanelor şi e forma cea mai severă care
poate duce la stare septică gravă şi amputarea unor degete.
IN - constau în educaţia sanitară a celor care au avut o plagă a mâinii oricât de neînsemnată, să nu o neglijeze
deoarece un panariţiu tratat la timp rămâne fără urmări.

Torticolis congenital

(cunoscuta sub numele de “gât strâmb”)

Este o afectiune care apare datorita miscarii de rasucire a capului care devine persistenta, situatie in care capul
ramâne imobilizat.
Barbia este indreptata spre unul din umeri, in timp ce capul este înclinat spre celalalt umar.
Spasmul muscular de la nivelul gâtului este dureros

Etiologie
16
Torticolisul congenital apare cand muschiul responsabil de extensia gâtului este mai scurt (sternocleidomastoidian).
Acesta face ca gâtul copilului sa fie înclinat. Nu se stie cauza scurtarii muschiului.
Unii medici sustin ca muschiul ar putea fi rupt in timpul nasterii.
Leziunea produce o hemoragie care se absoarbe, ducând la aparitia unei cicatriti ce scurteaza muschiul.
Afectiunea poate aparea si in timpul vietii, dar atunci e numita Torticolis.

MC:
- copilul are capul înclinat, barbia este îndreptata catre un umar, copilul are mobilitate redusa a capului
- de cele mai multe ori e prezent un nodul la nivelul muschiului
- nodulul apare atunci cand gatul fatului e intr-o pozitie anormala in uter datorita tulburarilor de irigare sangvina a
muschiului

Dx-ul:
- se pune pe examenul medicului asupra copilului
- se face o anamneza minutioasa a nasterii
- se face radiografie a coloanei cervicale pt a descoperi sau urmari eventuale afectiuni sau probleme osoase.
Dezvoltarea anormala a soldurilor apare la 1-5 copii cu torticolis

Tratament:
- exercitii care au rolul de a întinde muschiul gâtului
- sunt efectuate de fizioterapeut si in ambulatoriu de catre parinti de cateva ori pe zi
- exercitiile pot fi incluse si in joaca prin plasarea jucariilor sau altor obiecte în anumite locuri ce solicita copilul sa
îndrepte capul spre ele, si in felul acesta întinzându-se muschiul gâtului
- daca afectiunea nu se amelioreaza, apelam la medic specialist, se poate interveni chirurgical prin întinderea si
lungirea muschiului gâtului
- nodulul care apare, dispare de la sine
- în unele cazuri, torticolisul congenital este produs de o anomalie a coloanei cervicale si se poate trata chirurgical

Osteoporoza
= Os poros.
Este o afectiune tratabila, dar mai ales prevenibila.
Tesutul osos este un tesut viu in care are loc permanent atât depuneri de os cât si eliminari.
Osteoporoza apare cand pierderea de os depaseste depunerea. Procesul aceste începe dupa vârsta de 35 ani si este normal.
Este anormal cand procesul devine accelerat.
Afectiunea este numita “Hotul tacut”, pentru ca poate slabi oasele timp de ani de zile, fara sa fie descoperit

Factori de risc
- sexul feminin
- cauza ereditara
- persoanele slabe (constitutie subtire)
- menopauza (intreruperea ciclului menstrual)
- anumite tratamente medicamentoase cauzeaza aparitia osteoporozei (antiinflamatoare, diureticele, medicamente pt
tiroida (hormonale), corticoizii)
- interventii chirurgicale (la nivelul stomacului = gastrectomii)

Alti factori de risc:

- fumatul
- cafeaua
- alcool

Diagnostic
- se pune pe radiografie, densiometrie osoasa
- de multe ori primul semn = fracturi

MC:
- la început se manifesta prin încovoierea spatelui, în timp complicându-se cu fractura de con femural
17
 - fragilitate osoasa, chiar daca la exterior osul pare normal
- structura osului se aseamana cu structura unui burete
- apare scaderea in inaltime
- apare durerea la nivelul osului afectat mai de mult

IN:
- indicatia cea mai importanta = PREVENTIA
- educarea prevenirii osteoporozei
- alimentatie corecta cu aport suficient de calciu
- este vital ca tinerii sa aiba un aport adecvat de calciu, pentru ca osul pierdut, mai tarziu, nu mai pote fi recuperat,
oricat s-ar creste aportul de calciu
- pentru persoanele adulte se recomanda un aport de calciu de 800 mg/zi, la varstnic 1500 mg/zi
- in alimentatie este necesar lapte, cereale, seminte,

Atentie!!
Excesul de proteine duce la osteoporoza. Lipsa enzimelor din hrana, prin prelucrarea termica a alimentelor duce
la diminuarea (depricierea) mineralelor, ducând la afectiuni osoase.
Apare un rol important in prevenirea osteoporozei.
Seara se recomanda administrarea unei mici cantitati de apa, in scopul de a compensa scurgerea de calciu prin urina care
are loc in cea de-a 2-a jumatate a noptii.
- expunerea la soare are rol important si benefic pt formarea vit D la nivelul pielii
- este recomandat exercitiu fizic regulat; ajuta la mentinerea densitatii osoase; in plus intareste sistemul muscular si
scade riscul caderilor
- cele mai indicate exercitii fizice = cele antigravitationale (ducerea de greutati): jogging
- urcatul scarilor este benefic
- in cazul pacientilor care deja sufera de osteoporoza, nu sunt indicate exercitiile care pot produce fracturi

Tratamentul medicamentos
- medicamentele doar la medicatia medicului
- este indicat Fosamax (1/sapt cu 0,5 l apa); tratamentul se face 3-6 luni (acidum alendronicum 70)
- calciu + d3, alfacalcidol (previne eliminarea calciului din oase) subcutan 1/zi, 3-4/luna, 3-4 luni
- estrogen dupa menopauza

Atentie!
Persoane care iau estrogen mult timp, au risc crescut la cancer

Tratament nemedicamentos:
- se face cu intermitenta
În cazul pacientilor cu osteoporoza trebuie sa se ia masuri pt prevenirea caderilor.

Osteomielita
- inflamatia osului si a maduvei
Inflamatia e produsa de un germene vehiculat prin torentul sangvin.
Cel mai frecvent intalnit = stafilococul auriu sau streptococul de grup A.
Afectiunea poate aparea de la un furuncul

Etiologie
De obicei e furuncul, plaga superficiala suprainfectata, infectii, infectii dentare sau amigdaliene sau stafilococii pleuro-
pulmonare.
In cazul infectiilor
Caile de patrundere pot fi diverse:
- calea cutanata
- zona ombilicala, cicatrice
- transfuzie de sange
Stafilococul se întâlneste in mod normal la nivelul tegumentului si in cazul tegumentelor lezate nu produce întotdeauna
osteomelita
18
Alte cauze:
- oboseala
- efort prelungit
- stari carentiale
- subnutritie
- stari toxice

MC:
- debutul poate fi precedat de o stare de oboseala cu dureri osoase si dureri articulare vagi
- cel mai des întâlnita este debutul insidios pana la manifestarile vizibile care apar brusc in plina stare de sanatate;
simptomele = specifice unei infectii grave
- febra 39-40°, frisoane puternice, delir, agitatie, inapetenta, greturi, varsaturi, facies toxic cu ochii încercanati cu
buze uscate
- apare tahicardia + respiratie accelerata
- concomitent cu alterarea starii generale apar manifestarile locale: durere vie, localizata la nivelul unui segment de
membru
- pozitie = antalgica a membrului afectat
- tumefactia locala
- tegumente hiperemice (calde), edematiate
- impotenta functionala (de a misca membrul) partiala sau totala a membrului respectiv cu reducerea sau abolirea
miscarilor în articulatiile învecinate
- dupa 3-4 zile de la debut are loc modificarea semnelor locale în sensul exteriorizarii supuratiei catre partile moi
- durerea se intensifica, tumefactia devine mai evidenta, apare fluctuenta

Evolutia
- depinde de vârsta pacientului
- de capacitatea de aparare a organismului
- de virulenta germenului
- procesul infectios poate evoulua în moduri diferite
- dupa câteva zile are loc deschiderea spontana a abcesului, permitând scurgerea unei cantitati mari de puroi gros,
rosiatic si murdar
- febra si durerea scad în intensitate
- starea generala se îmbunatateste
- în alte cazuri, dupa o usoara ameliorare, febra creste din nou, dovedind existenta complicatiilor (infectia se poate
raspândi la diafiza (mijlocul osului), se poate raspândi la alt os, se poate complica cuprinderea articulatiei
învecinate, apare reducerea miscarilor articulare, se poate complica cu infectie viscerala)
- de regula, dupa drenarea infectiei (drenarea = spontana sau chirurgicala), osteomelita se poate vindeca, dar cel
mai des se cronicizeaza

Tratament
Obiective:
- combaterea infectiei
- imobilizarea segmentului afectat
- interventia chirurgicala in focar

Tratament medicamentos:
- se administreaza de la internare, în urgenta, iv cu antibiotice
Pentru ca tratamentul sa aiba succes, antibioterapia trebuie sa fie precoce, dozele zilnice sa fie suficient de mari.
Tratamenul se face pana la normalizarea VSH-ului.
- Oxacilina 100-200 mg/kg-corp
- Gentamicina
- acestea se asociaza cu penicilina G, mai ales când se intâlneste un sindrom functional respirator marcat + stare
generala alterata, ceea ce denota complicatii pulmonare (stafilococie pulmonara) sau focare multiple de
osteomelita
- dupa câteva zile antibioticul poate fi schimbat dupa antibiograma care e facuta dupa recoltarea de puroi din focar

19
 - dupa 10-15 zile, dupa ce starea generala s-a ameliorat, simptomatologia locala s-a diminuat, VSH + leucocitozele
au scazut, se poate schimba calea de administrare a antibioticelor, folosindu-se calea orala (eritromicina,
rifampicina, oxacilina)
- se administreaza vitamine
- la nevoie = transfuzie de sânge in forme grave de anemii severe si ca un ajutor starile infectioase

Tratamentul ortopedic sau chirurgical prin imobilizarea in aparat gipsat

- este obligatoriu sa se imobilizeze articulatia supra- si subadiacenta focarului (deasupra si dedesubt)
- repausul segmentului si articulatiei este benefic, datorita faptului ca reduce activitatea musculara, diminueaza
pericolul diseminarii, diminueaza procesul inflamator local, suprima durerea si previne unele complicatii (fracturi,
luxatii)
- imobilizarea se face precoce din momentul punerii dx-ului si este prelungita pe tot parcursul fazei acute a bolii

Tratamentul chirurgical are ca scop evacuarea si drenarea colectiei purulente.

- se practica o incizie larga cu anestezie generala
- cavitatea formata se spala in abundenta cu apa oxigenata (lavaj) sau cu alta solutie antiseptica si se coase plaga
chirurgical

In cazul osteomielitei cronice tratamentul de electie este cel chirurgical si vizeaza îndepartarea sechestrelor osoase, ce
întretin infectia.
Incizia se face la locul indicat de radiografie. Dupa extragerea sechestrului osos care poate fi de marimi apreciabile, se
chiureteaza cavitatea ramasa.
Incizia se închide chirurgical.
Pansamentul = îngrijirea plagii si observarea pansamentului

Traumatismele vertebro-medulare
Deoarece in multe traumatisme de coloana vertebrala este interesata si maduva, aceasta afectiune poarta numele de
„traumatism vertebro-medular“.
Traumatismele coloanei vertebrale sunt luxatii, fracturi ale corpurilor vertebrale, ele pot da leziuni ale maduvei (comotia
medulara, contuzia, compresiune prin fragmente osoase sau hematom, si cel mai grav = maduva sa fie sectionata total sau
partial)

etiologie:
- caderi
- accidente
- lovire

Manifestari:
- la locul accidentului observam daca pacientul este constient, si-l întrebam cu privire la simptome, la durere
- durerea apare prin presiune exercitata asupra vertebrei lezate
- pacientul prezinta contractura si rigiditatea muschilor din zona segementului fracturat
- tumefactie locala, echimoza
- crepitatii osoase, care sunt depistate la palpare (sa nu fie cautate cu insisttenta, pt ca manevra e dureroasa)
- daca traumatismul este în regiunea cervicala, atunci pacientul îsi sustine capul cu mâinile în pozitie de flexie;
aceasta atitudine este caracteristica in fracturile din regiunea cervicala
- pacientul poate prezenta tulburari de respiratie de diferite grade

În cazul in care e sectionata maduva, pacientul prezinta:

- paralizie + pierderea sensibilitatii in regiunile subiacente focarului de fractura
- daca sediul leziunii = coloana cervicala, vor fi paralizate extremitatile
- daca vedem ca pacientul prezinta si respiratie greoaie, leziunea este localizata la nivelul primelor vertebre
- apare paraplegia (paralizia membrelor inferioare), cand sunt leziuni medulare la nivelul vertebrelor C6+C7
(cervical)

Atentie!
La examinare se va insista asupra nivelului de sensibilitate (tactila + dureroasa), care este sigura, si se instaleaza
foarte rapid, precoce

20
Pentru o buna orientare se urmaresc tulburarile sfincteriene (retentie de urina, incontinenta de fecale), se
urmareste abolirea reflexiilor osteo-tendinoase din regiunile subiacente, pentru tulburarile cardiace si respiratorii,
care apar in sectiunea coloanei cervicale

IN:
Interventii = la locul accidentului, sunt importante, ca o manevra gresita poate costa imobilizarea lui pe toata viata
- pentru început se evita orice tentativa de ridicare a traumatizatului
- se va urmari daca acesta are sau nu o leziune medulara prin întepare usoara sau zgâriere a extremitatilor (ciupire,
intepare), la care pacientul, chiar inconstient, trebuie sa reactioneze daca nu are sectiune medulara
- daca bolnavul = constient, îl rugam sa miste membrele
- intrebam pacientul daca are furnicaturi, ameteli
- îmbracamintea de pe bolnav va fi înlaturata nu prin dezbracare, ci prin taiere cu foarfeca
- examinarea se face in DD sau in pozitia in care a fost gasit
- daca sunt necesare miscari de rotatie a bolnavului, acestea vor fi executate de mai multe persoane în acelasi timp,
pentru a evita torsiunea corpului si a coloanei
- este foarte important ca la locul accidentului nici o victima sa nu fie ridicata de umeri si de picioare si nici sa fie
ridicata inainte de stabilirea leziunilor si gravitatilor
- accidentatul contorsionat într-un vehicol in pozitie sezand va fi miscat, pt ca presiunea sa nu se exercita pe
membre, sa nu se flecteze, sa nu se torsioneze trunchiul si extremitatea cefalica (capul)
- trebuie avut in vedere ca aproape intotdeauna ranitul e in stare de soc
- trebuie sa asiguram respiratie eficienta cand prezinta tulburari respiratorii prin permeabilizarea cailor respiratorii,
la nevoie respiratie artificiala, cu trusa
- bolnavul va fi asezat pe o brancarda tare, se aseaza pacientul pe targa cu coborare lenta, cu aceleasi precautii ca la
ridicare
- pt transport pacientul va fi imobilizat cu benzi transversale, mai ales daca transportul dureaza mai mult sau se face
pe un teren care implica urcarea sau coborarea unor pante

Atentie!
In cazul fracturilor cervicale trebuiesc luate masuri de precautie suplimentare de fixare a capului si a gâtului între
2 paturi groase, rulate, sau prin confectionarea unui guler dintr-o cantitate mare de vata înfasurata într-o fasa

- daca transportul dureaza mai mult de 4-6 ore, traumatizatul va fi sondat vezical
- la bolnavii cu deficiente respiratorii se continua si pe timpul transportului masurile de îmbunatatire a respiratiei

Atentie!
Evolutia unui traumatizat vertebro-medular depinde de primele îngrijiri, de modul cum a fost transportat, cum a
fost ridicat.
Este foarte important sa fie transportat în cel mai scurt timp, dar nu în orice conditii.
In cazuri exceptionale, cand e imposibil sa se asigura o targa tare, rigida, transportul este admis pe patura.
- va fi asezat culcat, cu fata în jos, cu exceptia celor care au fracturi de coloana cervicala, asigurându-se astfel
pozitie de extensie a coloanei, si capul rotit intr-o parte, in vederea usurarii respiratiei

Traumatismele bazinului
Fracturile bazinului includ fracturile oaselor care îl compun (fracturile osului coxal, a ramurilor ilio- si ischio-pubiene,
sacrul, coccisul).
De obicei, leziunile sunt complexe, fiind implicate si articulatiile sacro-iliace ale sinfizei pubiene, uneori = cuprinse si
viscerele din interiorul bazinului (vezica urinara, uretra, vase abdominale)

Diagnostic:
- se pune pe evidentierea durerilor locale in spinele iliace, durere la nivelul arcadei inghinale, la nivelul sinfizei
pubiene
- durerea poate aparea la apasarea marelui trohanter

Cauze:
- accidente (rutiere, ski, cadere)

21
Manifestari:
- e prezenta contractura abdominala
- muschii abdominali sunt contractati din cauza unui hematom retro-peritoneal, iar uneori poate fi semnul unei
rupturi viscerale
- durere
- pacientul = in stare de soc
- la spital, pe radiografie se pune diagnosticul de certitudine
- in cazul rupturii de vezica urinara se constata lipsa globului vezical, urina revarsându-se în cavitatea peritoneala
sau extraperitoneala (urina e eliminata prin plaga)
- in cazul rupturii uretrei apare uretroragia, dificultati la mictiune sau retentie de urina
- bolnavii au impotenta functionala relativa a membrelor inferioare, isi pot misca genunchii, membre, dar nu pot
merge
- mobilizarea coapselor unilateral sau bilateral este foarte dureroasa
- pacientul poate avea un membru mai scurt aparent
- scurtarea aparenta apare datorita tractionarii muschiului membrului inferior impreuna cu osul iliac de catre
muschii abdominali
- in cazul fracturilor din regiunea pubiana se constata largirea bazinului
- la palparea sinfizei pubiene se simte la deget spatiul gol creat de indepartarea oaselor pubiene

IN:
- se administreaza calmante
- are loc sedarea bolnavului (sedative usoare)
- se combate starea de soc
- se face transportul pe targa obisnuita in DD
- asezarea pe targa se face ca in cazul fracturilor de coloana

Atentie!
E interzisa asezarea pe patura a bolnavului
Nu este recomandat sondajul uretral la locul accidentului sau la dispensar, deoarece exista riscul crearii unei cai
false de evacuare.
Nu este recomandat efectuarea clismelor, pentru a nu agrava starea locala datorita unei rupturi viscerale.
- in momentul in care ajunge la spital, in functie de gravitatea fracturii, tratamentul poate fi chirurgical sau
conservator
- pacientul va fi imobilizat la pat timp de 20-30 zile cu începerea precoce a recuperarii functionale la pat
- monitorizarea functiilor vitale
- schimbarea pozitiei pacientului (nu-l schimbam brusc)
- masaj pt prevenirea atrofiei muschilor
- daca exista ruptura a uretrei, se încearca introducerea cu prudenta a unei sonde de catre medic, iar daca nu se
reuseste sonda se face cistotomie suprapubiana
- in cazul rupturii de vezica urinara, sondajul este posibil, dar fara sa se efectueze evacuare de urina, sau se
evacueaza un continut redus, cu urme de sange
- se impune suturarea vezicii prin laparotomie (interventie abdominala) si se impune fixarea unei sonde
- laparotomia se impune si in lezarea a altor viscere abdominale
- pacientul e tratat pentru soc
- se administreaza antibiotice
- se hidrateaza prin perfuzii
- se poate face transfuzii in sange mai ales in situatia lezarii vaselor mari
-

Fracturile
Prin fractura se intelege intreruperea totala sau partiala a continuitatii unui os, aparut în urma unui traumatism.
Este un proces patologic complex, in care e angajat tot organismul.
In mod clasic, fracturile se impart in:
- fracturi închise (cand fragmentul osos e acoperit de piele)

22
 - fracturi deschise (cand tegumentul si straturile de sub el au fost lezate fie de agentul vulnerabil, fie de fractura, si
osul ajunge in contact cu exteriorul)
Fracturile sunt incomplete, atunci cand linia de fractura nu intereseaza toata circumferinta osului.
Fracturi complete:
Cand fractura poate cu unul sau mai multe segmente
Fracturi cu deplasare: atunci cand segmentele sunt deplasate longitudinal, lateral
Fracturi fara deplasare

Diagnostic:
- se pune pe radiografie
- pe semne clinice

Manifestari:
- de probabilitate
- de certitudine

Manifestari de probabilitate:
- durerea (vie si la locul fracturii, de focar, nu apare imediat ca in luxatii si entorse)
- apare echimoza tardiv prin difuzarea sângelui in tecile muschiului
- deformarea regiunii mai vizibila la oasele lungi
- scurtarea regiunii (poate aparea si in luxatii)

Semne de certitudine:
- mobilitate anormala (apare cand fractura este completa
- crepitatia osoasa
- intreruperea continuitatii osoase, apreciata prin palpare
- netransmisibilitatea miscarii in segmentul subiacent focarului de fractura
- examenul radiologic, care ne confirma focarul de fractura, sediul si aspectul

Complicatii:
- precoce
- tardive

Precoce:
- lezarea pielii
- lezarea vaselor de sânge
- aparitia socului traumatic datorita durerii
- embolia pulmonara, tromboemboliile

Tardive:
- sechele care apar dupa fractura
- calusul vicios
- apare la locul ... osoase, datorita imobilizarii incorecte, sau datorita deplasarii dupa imobilizare
Întârzierea consolidarii poate avea mai multe cauze:
- asezarea imperfecta
- contentia insuficienta a fragmentelor
- starea pacientului (varsta, avitaminozele)
- tarele (slabiti)

IN
 Examen radiologic
 Transport corect
 Calmarea durerii
 Imobilizare corectă

IN în FRACTURI DESCHISE
 Curăţirea plăgii
23
 Imobilizarea fracturii
 Profilaxie antitetanică
 Administrarea de antibiotice
 Pregătirea pentru intervenţia chirurgicală

FRACTURILE CLAVICULEI
- mai des se produc în treimea medie. Fragmentul intern se ridică iar cel extern este în jos.
IN
 Imobilizarea simplă cu inele de vată înfăşurată în tifon care trec peste umăr şi pe sub axile sau bandaj din
faşă lată încrucişat la spate în 8. Se poate întări cu feşi gipsate la 3 săptămâni.

FRACTURILE HUMERUSULUI
MC
1. Umăr coborât, mărit de volum
2. Impotenţă funcţională marcată
IN
 Nu este obligatorie imobilizarea în aparat gipsat
 eşarfa care să ţină bine şi care permite exerciţii de la începutul imobilizării (pendulare)
 Fracturile cu deplasare se reduc şi se imobilizează în aparat gipsat cu braţul în abducţie
 După îndepărtarea gipsului se face masaj, exerciţii, gimnastică medicală, fizioterapie
DIAFIZA HUMERALĂ
IN
 Reducere
 Ap. gipsat în „U” care cuprinde umărul, braţul şi cotul cu o eşarfa în jurul gâtului.
Pentru extremităţile inferioare se imobilizează cu cotul în unghi drept.

FRACTURILE ANTEBRAŢULUI
Sunt fracturi ale extremităţii inferioare a radiusului
IN
 Reducerea
 Ap. gipsat
FRACTURI ALE MÂINII
Se imobilizează cu gips, degetele fracturate se imobilizează în poziţie fiziologică, încurajaţi exerciţii ale
degetelor atât cât permite gipsul.

FRACTURI ALE MEMBRELOR INFERIOARE

Fracturile de col femural sunt frecvente la vârstnici
MC
1. Scurtarea membrului inferior respectiv
2.Imposibilitatea de a ridica piciorul de pe pat
IN
 Examen radiologic
 Repaus la pat
 Osteosinteză
 Îngrijirile sunt importante datorită faptului că pacienţii sunt în vârstă.
FRACTURI ALE DIAFIZEI FEMURALE
- au mari deplasări ce necesită tracţiune continuă sau osteosinteză contramedulară

FRACTURI ALE ROTULEI

24
 - prin traumatism direct pacientul nu poate executa extensia gambei. Se intervine chirurgical.

FRACTURI ALE GAMBEI

- cele de tibie sunt mai grave
Tratament chirurgical, imobilizare în ap. gipsat.

FRACTURI ALE COLOANEI LOMBARE

IN
 Cele necomplicate - repaus pe plan tare până la dispariţia durerii cu îngrijiri adecvate şi mobilizare pasivă
 Bolnavul va sta în hiperextensie/corset gipsat

FRACTURI ALE BAZINULUI

MC
l. Imposibilitatea de a ridica o greutate fără durere
2. Durere la locul fracturii
IN
 Determină extinderea traumatismului intern
 Imobilizare pe plan tare în traumatismele uşoare
 În cele cu complicaţii, osteosinteză cu imobilizare pe timp lung.
FRACTURI DE ŞOLD
MC
 Scurtarea
 Adducţia şi rotarea externă a piciorului afectat
 Durere
 Fracturile pot fi intra sau extracapsulare
Ob
 Să se prelungească viaţa pacientului.
 Să se prevină dependenţa psihică, psihologică şi socială a pacientului.
 Să se restaureze funcţia articulaţiei.
IN preoperatorii
 Calmarea durerii
 Asigurarea că starea pacientului e favorabilă pentru intervenţie (examinări, recoltări, hidratare, turgor,
expresia feţei)
IN postoperatorii
 Încurajăm pacientul să se mişte cât mai mult posibil.
 Mobilizaţi-l chiar cât stă la pat, cât mai devreme posibil.
 Prevenirea complicaţiilor: tromboflebita, embolia, pneumonia, anchiloza genunchiului cu mişcări extinse în
pat şi aşezare pe scaun la 90°, infecţii urinare cu colibacil, escare.

Tratament:
- profilaxia
- primul ajutor = important, daca e acordat asa cum trebuie, usureaza durerea, previne compicatiile grave si socul
traumatic
- imobilizarea provizorie a pacientului
- administrare de analgezice
- la nevoie se face hemostaza, oxigenoterapie
- transport corect
- atelele tre sa fie suficient de lungi, pentru a acoperi si a fixa articulatiile de dedesubtul si deasupra focarului
- nu se vor strange prea tare, pentru a evita blocarea circulatiei; acest blocaj este resimtit de victima prin amorteli si
furnicaturi si prin imposibilitatea miscarii degetelor prin umflarea acestora

Tratament ortopedic:

25
 - consta in reducerea si imobilizarea fracturii
- este necesar examenul radiologic atat inainte, cat si dupa reducerea fracturii (reducere = punere cap la cap a
capetelor osoase)
- imobilizarea se face la aparat gipsat
- tratamenul mai consta în contentia capetelor osoase
- uneori este nevoie sa se recurga la extensie continua
- muschii puternici de la nivelul membrului fracturat, uneori împiedica fixarea osului, si atunci se recurge la
extensia trans-scheletica prin folosirea unor greutati care sunt puse la capatul scripetelui
- fracturile se pot reduce prin osteosinteza (se prind suruburi, sârme, brose, care fixeaza osul)
- mai tarziu, la pacientii cu materiale de osteosinteza, poate aparea intoleranta la material
- poate aparea osteita, osteomelita
- atrofii musculare
- dupa interventie piciorul se pune in aparat gipsat
- pacientul este alimentat si hidratat corect
- perioada ghipsului e in functie de gravitatea fracturii
- dupa interventia chirurgicala, se lasa fereastra la zona interventiei la ghips
- la pacientii cu avitaminoze se fac injectabil vitamine
- se administreaza antibiotic, anticoagulante
- e important ca pe perioada ghipsului, pacientul sa-si maseze zonele din apropierea gipsului pentru a-si favoiza
circulatia, si sa faca exercitii usoare a degetelor inca din perioada de imobilizare

COXOZA (COXARTROZA) = ARTROZA COXO-FEMURALĂ.

Este cea mai importantă dintre toate artrozele pentru că afectarea sa duce la deficienţe serioase în
stabilitatea şi mobilitatea pacientului.
Etiopatogenie
Două sunt formele de coxoză mai frecvent întâlnite:
a. senilă numită şi „morbul coxal senilis” datorită evoluţiei senescenţei a articulaţiei şi factorii metabolici
(obezitate, diabet) sau profesional (ortostatism prelungit)
b. forma traumatică (de ex. după o fractură de şold) sau prin multe anomalii congenitale preexistente, luxaţii
şi subluxaţii congenitale coxo-plana, coxo-vara, coxo-valga
Coxozele mai pot apărea, ceva mai rar, şi datorită unor procese necrotice aseptice primitive de cap
femural sau datorită unor factori inflamatorii cu localizare la nivelul articulaţiei şoldurilor (ex. coxalgia care în
final determină constituirea procesului artrozic)

Anatomie patologică
Modificările de mai sus duc la alterări profunde ale capului femural şi cotilului şi la distrugerea
cartilajului articular care duce la deteriorarea articulară cu afectarea stabilităţii şi mobilităţii.

MC
1. durerea
2. limitarea mişcărilor - nu poate sta picior peste picior
- semnul pantofului
- nu poate încrucişa picioarele
3. cracmente articulare se pot percepe palpatoriu sau auditiv

Semne radiologice
Sunt edificatoare. Procesul de deteriorare articulară începe la cei 2 poli ai articulaţiei coxo-femurale
superior şi inferior care sunt şi zonele de solicitare maximă şi fundul cotilului.
Se vor observa osteoporoza, osteoscleroza, osteofitoza cu îngroşarea sprâncenei cotiloide şi subţierea
liniei interarticulare.
Evoluţie şi prognostic are caracter progresiv, duce la deformarea bazinului, scurtarea membrului inferior,
alterarea şi a celeilalte articulaţii coxo-femurale prin suprasolicitare la împiedicarea mersului şi mobilitate.

26
 Dintre toate artrozele, are caracter ireversibil şi cel mai invalidant de unde şi prognosticul rezervat. Se pot
face şi intervenţii chirurgicale.

Tratamentul artrozei:
Remediile terapeutice utile în tratamentul artrozei sunt de natură diversă; în general cele mai bune rezultate se
obţin cu o abordare „integrată” ce ţine cont de diversele posibilităţi de intervenţie.
1. Măsuri igienice şi dietetice:
 redimensionarea duratei activităţilor solicitante (ridicarea greutăţilor, ortostaţiunea şi mersul prelungit,
parcurgerea suprafeţelor accidentate);
 adoptarea unor posturi mai puţin nocive;
 corectarea eventualelor dismetabolisme, tulburări vasculare şi endocrine;
 protejarea mai bună a articulaţiei expuse prin: - folosirea unor echipamente de protecţie;
- utilizarea încălţămintei convenabile.
2. Terapia farmacologică (sistemică şi locală);
3. Ortezarea;
4. Tratamentul chirurgical:
 Intervenţiile chirurgicale non-protetice;
 Intervenţiile chirurgicale protetice.
5. Programul complex de recuperare balneofizicală şi kinetoterapeutică:
 Termoterapie, hidrotermoterapie, hidrokinetoterapie;
 Kinetoterapie;
 Masaj;
 Balneoclimatoterapie;
 Rontgenterapie;
 Acupunctura;

GONARTROZA
Este mai frecventă decât coxoza.

Etiopatogenie
- factori traumatici
- anomalii locale: genu valgum, genu varum, laxitate ligamentară, platfus
- factori metabolici, endocrini: obezitate, perioada de climax
Anatomie patologică
Sunt aceleaşi leziuni caracteristice în femur şi rotulă apoi între femur şi platoul tibial
MC
l. gonartroza apare la mişcări diminuate (articulaţii ruginite) şi dispare la repaus
2. limitarea mişcărilor
3. cracmente articulare
4. ex. radiologic arată îngustarea spaţiului articular, osteofitoză
Diagnosticul se bazează, pe datele etiologice, semnele clinice şi radiologice. Trebuie deosebită gonartroza de
gonartrită (artrita genunchiului) unde este vorba de o inflamaţie
Evoluţie. Prognostic.
Evoluţia este cronică, nu are caracterul invalidant al coxozei

Entorse
- reprezinta leziuni capsulo-ligamentare, data de o miscare anormala fortata
- ca urmare a unei miscari gresite, ia nastere o întindere a ligamentelor si a capselor articulare, care poate
merge pana la ruperea acestora.

27
 - este important de retinut ca intr-o entorsa cele 2 suprafete articulare ale oaselor executa intre ele miscari
care depasesc normalul, dar suprafetele articulare nu se îndparteaza complet una fata de cealalta. La
sfârsitul accidentului, suprafetele articulare revin si raman în contact normal.

Manifestari:
- durere – este intensa în punct fix
- impotenta functionala (imposibilitatea totala sau partiala de a misca membrele afectate)
- edem la locul entorsei
- echimoze (apar numai atunci cand exista ruperi sau smulgeri de ligamente cu lezarea vaselor, sau smulgeri de
fragmente osoase)
- la nivelul articulatiilor poate exista sange in cavitatea articulara (hemartroza); aspectul lichidului se pune in
evidenta prin punctie
- prezenta apei la nivelul articulatiilor (hidrartroza)
- mobilitate anormala a articulatiei
- pozitia antalgica care este caracteristica fiecarei articulatii

Dx-ul:
- se pune doar pe radiografie

IN:
- daca este o entorsa simpla, tratamentul este simplu
- se recomanda repausul articulatiei 2-3 zile prin imobilizarea într-o fasa obisnuita sau un bandaj elastic
- se administreaza analgezice
Daca entorsa este mai grava (ruperi ligamentare, ruperi de os):
- tratamentul consta in suprimarea durerii printr-o infiltratie cu xilina sau procaina 1 % în punctele dureroase
- articulatia este imobilizata intr-o fasa simpla sau gipsata
- articulatia se imobilizeaza cu o atela

Atentie!
În entorse sunt ci masajul, caldura si mobilizarea fortata
- fasa elastica trebuie mentinuta 1-2 saptamâni, dar atentie sa nu fie prea strâns
- in cazul entorselor cu hidrartroza sau hemartroza se recomanda punctie evacuatoare care e facuta de medic-boy :)
- se poate interveni si chirurgical in vederea refacerii operatorii a tesuturilor articulare distruse
- dupa terminarea perioadei de imobilizare se incepe recuperarea functionala prin gimnastica medicala

Luxatiile
- consta in deplasarea extremitatilor osoase articulare, suprafetele articulare pierzându-si raporturile
normale dintre ele
Exista luxatie completa, cand cele 2 suprafete articulare nu mai au nici un contact între ele.
Luxatia incompleta (subluxatia) in momentul in care exista un contact intre articulatii.
Într-o luxatie se produc leziuni importante ale capsulei articulare si ale ligamentelor, incomparabil mai importante decât
cele din entorse.
Aceste leziuni constau în smulgeri de fragmente osoase si ruperi ale capsulei articulare, ai ligamentelor sau ai muschilor.
Exista luxatii închise, cand pielea ramâne integra.
Luxatii deschise, cand extremitatile articulare se vad in plaga.

Manifestari:
- durere, extrem de vie, apare datorita faptului ca nervii sau terminatiile nervoase existente in capsula si ligamente
sunt puternic excitati. Durerea se mareste odata cu incercarea de miscare a luxatiei
- impotenta functionala
- deformarea regiunii
- echimoza
- hemartroza
- didrartroza

28
Dx de certitudine:
- se pune pe radiografie care e obligatorie
- arata pozitia segmentelor, fapt important pentru reducerea luxatiei
- daca luxatia e grava, pot aparea parestezii, paralizii, cianoza, datorita unor compresiuni nervoase si vasculare

IN:
- tratamentul luxatiei consta in reducerea luxatiei
- se administreaza calmante
- este important sa se evite administrarea per-orala pentru a permite medicilor la nevoie sa intervina cu anestezie
generala, pentru a reduce luxatia
- dupa reducere se face imobilizare
- daca reducerea luxatiei nu se reuseste pe cale ortopedica, se intervine chirurgical
- articulatia e imobilizata 2-3 saptamani pentru ca ligamentele, extremitatile sa fie mentinute in pozitia lor normala,
si pentru ca rupturile capsulare si ligamentare sa se refaca
- dupa perioada de imobilizare se face tratament de recuperare prin ex. fizice usoare, fizioterapie, kinetoterapie

Atentie!
Atat in luxatii, cat si in entorse, in cazul suspiciunii de asociere cu fracturi, leziuni nervoase sau vasculare, acestea
vor fi semnalate bolnavului inaintea executarii oricarei manevre, pentru a evita situatia de a fi acuzati ca am
provocat o fractura in timpul manevrelor

Complicatii:
Luxatia poate recidiva daca nu s-a aplicat tratamentul corect
Se reduc usor chiar de pacient
Aceste luxatii se numesc luxatii habituale.
Tratamentul:
- consta in interventie chirurgicala prin care se repara capsula articulara si se intaresc ligamentele de
mentinere in contact a celor 2 segmente osoase sau se fac modificari de pozitie a insertiilor ligamentelor
In afara de luxatiile congenitale mai exista si luxatii patologice.

Sectionari
Sectionarile complete ale mainii beneficiaza in prezent de refacere prin tehnici de microchirurgie.
Sucesul reimplantarii depinde de pregatirea mainii taiate si de conservarea ei.
Generalitati:
- mana taiata zboara adesea la distanta de locul accidentului si trebuie cautata, curatata si conservata.Se spala cu apa de la
robinet, se infasoara intr-o compresa curata, se introduce într-un sac de plastic si se inchide ermetic.Acest sac de plastic se
plaseaza intr-un recipient cu gheata. Pe perioada transportului gheata trebuie inlocuita pentru a se pastra o temperatura
constanta pana la reimplantare.

Atentie!
Nu este permis ca gheata sa fie in contact direct cu mana pentru ca exista pericolul congelrii si nu este indicat ca
mana sa fie plasata drept in ser sau in alcool.

29