Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Psihologia sportului
Conţinuturi:
1. Scurtă incursiune în lumea sportului; delimitări conceptuale
2. Psihologia sportului –obiectul de studiul, rolul şi direcţiile de aplicare ale psihologiei
sportului
3. Stările psihice în sport
4. Stabilitatea performanţei sportive
5. Procesele afective în sport
6. Motivaţia activităţii sportive
7. Concentrarea şi eficienţa în activitatea sportivă
8. Autoregalrea stărilor de oboseală
9. Factorii de personalitate şi rolul lor în sport
10. Performanţa sportivă şi antrenametul total
11. Grupul sportiv şi conducerea lui
12. Asistenţa şi consilierea psihologică
Bibliografie:
1. Bull J. Stephen, 2011, Psihologia sportului. ghid pentru optimizarea performanțelor, Ed.
trei, București
2. Dragnea A., 1996, Antrenamentul sportiv. Teorie şi metodică, Bucureşti, E.D.P- R.A
3. Epuran Mihai, 1968, Psihologia sportului, Ed. Sport-turism, Bucureşti
4. Epuran M., Holdevici Irina, Toniţă Florentina, 2008, Psihologia sportului de performanţă.
Teorie şi practică, Ed. Fest, Bucureşti
5. M. Epuran, I. Holdevici , 1993, Psihologie- compediu pentru antrenori, Ed. Sport-turism,
Bucureşti
6. I. Holdevici, P. Vasilescu, 1988, Autodepăşirea în sport, , Ed. Sport-turism, Bucureşti
7. I. Holdevici, 1992, Psihologia succesului, Ed. Ceres, Bucureşti
8. Enciclopedia pentru tineri – Sporturile, Editura Rao
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 1/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
În ciuda relativei sale fragilităţi fizice, omul s-a dovedit superior altor specii animale. Pentru a
putea supravieţui într-o natură adesea ostilă, el a trebuit să-şi utilizeze cât mai bine resursele
corpului ca să-şi dezvolte forţa, supleţea, rezistenţa. Pentru a-şi câştiga hrana, a depăşi
obstacolele sau a-şi înfrunta inamicii, a învăţat să alerge, să se caţere, să sară, să azvârle, să se
lupte. Treptat, a început să prindă gustul acestor activităţi şi, apoi, le-a abordat numai pentru
plăcerea performanţei şi a competiţiei. Acestea au fost primele manifest ă ri ale sportului, care s-
au răspândit în toate tipurile de societ ăţi.
În Antichitate, existau două tipuri de exerciţii fizice: cele strict militare şi jocurile sportive cu
caracter religios. Cu timpul, sportul şi-a pierdut caracterul religios, devenind un sistem educativ
sau doar o distracţie.
Primele competi ţ ii sportive s-au disputat în Mesopotamia şi Egipt . Cea mai celebră
manifestare sportivă din lume s-a născut în Grecia: Jocurile Olimpice, organizate la fiecare patru
veri, în cinstea lui Zeus, la Olimpia, în Pelopones. Participau toate polisurile, iar pe durata
Jocurilor, războaiele şi luptele se întrerupeau. Era un armistiţiu sacru, iar purtătorii de flacără
străbăteau Grecia anunuţând evenimentul. Ele durau cinci zile şi erau rezervate cetăţenilor greci
liberi, fiind excluşi sclavii, străinii şi ţăranii. Femeile nu puteau nici să participe, nici să asiste.
Poate tocmai de aceea Callipatrie este cunoscut ă ca fiind prima „supertor ă”. (Mamă de atlet,
Callipatrie dorea cu orice pre ţ să-şi vadă fiul concurând în ciuda legii sacre a Olimpiei ce
interzicea femeilor să asiste la Jocuri, cu excepţia preoteselor Herei, soţia lui Zeus. Callipatrie s-a
deghizat în bărbat, pentru a intra în incinta sacră. Când fiul său a câştigat, nu şi-a putut ascunde
fericirea şi i-a sărit de gât. A fost demascat ă în public, fiind graţiată numai pentru că era mama
unui învingător şi descindea dintr-o ilustră familie de atleţi.)
Atleţii se antrenau timp de zece luni şi, înainte de deschiderea Jocurilor, urmau un stagiu de o
lună lângă Olimpia. Jocurile începeau după sacrificii religioase în cinstea lui Zeus şi a altor zei.
Participanţii jurau pe altarul lui Zeus, îndeosebi să nu trişeze. La deschidere, un herald le anun ţa
numele şi ţara de origine. Ordinea participării era trasă la sorţi. Nu existau categorii de greutate,
nici chiar în sporturile de luptă. Singura distincţie admisă era a celor două categorii de vârstă:
tinerii (sub 28 de ani) şi bărbaţii. Arbitrii desemnau învingătorii. În a şasea zi, festivităţi şi un
banchet măreţ în celebrau pe câştigători, care primeau ramuri sau coroane din frunze de m ăslin.
La revenirea în patria lor, erau primi ţi triumfal, fiind trataţi ca eroi pe toată durata vieţii.
La romani, sportivii erau profesionişti - gladiatorii luptau în amfiteatre pentru plăcerea
mulţimii şi gloria împăratului.
În evul mediu, exerciţiile sportive au slujit la instruirea militar ă a cavalerilor: nataţie, turnire,
vânătoare, scrimă, tir cu arcul. Au apărut sporturi colective; ţăranii din nordul Franţei practicau
soule, un joc cu mingea destul de haotic, str ămoşul fotbalului şi al rugbiului.
În Germania şi Belgia predomina trasul la ţintă, în Italia cursele hipice, iar în Olanda patinajul
pe canalele îngheţate.
În Renaş tere mai ales nobilii, au revalorizat cultura Greciei antice, astfel încât grija pentru
corp şi activităţile sportive f ăceau parte din educaţia tinerilor nobili.
Cei care au reglementat jocurile sportive au fost englezii, în secolul al XIX-lea. Aşa s-a
născut sportul modern. În momentul revoluţiei industriale, englezii, moştenitori ai unei tradiţii
sportive importante au formulat un ansamblu de reguli clare pentru to ţi, astfel că fotbalul, rugbiul,
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 2/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
poloul şi alte sporturi de echipă practicate în toată lumea au beneficiat de acest efort. În colegiile
britanice s-au născut şi alte sporturi: săritura în lungime, triplusalt, cursa de obstacole şi cursele
hipice. În acelaşi timp, tot în Anglia s-au introdus accesoriile: mănuşile de box, porţile sau
primele vâsle pentru canotaj, tot englezii au fixat dimensiunile terenurilor de competi ţie şi
echipamentele.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, interesul pentru cultura Greciei antice a fost consolidat de
descoperirea ruinelor Olimpiei. La 2670 de ani după primele Jocuri Olimpice, a ap ărut ideea
unora noi. Cel care a dus aceast ă luptă pentru renaşterea jocurilor Olimpice este Baronul Francez
Pierre de Coubertin. El a creat CIO (Comitetul internaţional Olimpic, o organizaţie însărcinată cu
stabilirea locului şi a datei de desf ăşurare a Jocurilor Olimpice). Astfel, Jocurile Olimpice s-au
desf ăşurat în 1896 la Atena unde au participat sportivi din 13 ţări.
Jocurile Olimpice s-au întrerupt pe durata celor două războaie mondiale. Tensiunile ce au
caracterizat raporturile dintre SUA şi URSS au f ăcut ca sportivii americani să boicoteze Jocurile
Olimpice de la Moscova (1980), iar sportivii sovietici pe cele de la Los Angeles (1984), unde
România singura ţară din blocul est comunist a participat.
1.2. Delimitări conceptuale
În 1993, Consiliul internaţional pentru Ştiinţa sportului şi educaţiei fizice clarifică unele
noţiuni, frecvent utilizat în limbajul cotidian (cel mai adesea inadecvat):
• „Sportul”, în sens larg, include activit ăţi fizice, exerciţii (fizice) şi jocuri, referitoare la
orice mod de angajare, de la sportul recreativ pentru toţi, la sportul „elitelor”.
• „Ştiinţa sportului” cuprinde cunoştinţe derivate din disciplinele generale medicale,
sociocomportamentale şi academice umaniste, ca şi din specialităţile ştiinţei sportului
(biomecanica sportului, istoria sportului, medicina sportului, pedagogia sportului,
filosofia sportului, fiziologia sportului, sociologia sportului). Specificul ştiinţei
sportului este de a acumula un corp de cuno ştinţe şi de a formula recomandări care să
ajute oamenii să capete o mai bună experienţă în activităţile fizice, precum şi să
înţeleagă şi să aprecieze perspectivele sportului, jocului, jocurilor sportive şi
exerciţiile corespunzătoare. (apud. Epuran, 2008, p.10)
Tipuri de activităţi corporale:
1. activităţi ludice, de joc, aparţinând atât copilăriei cât şi vârstelor următoare,
constutuind un complex de mijloace care satisfac nevoile de mi şcare ale omului, sub
formele cele mai variate. Ele au o evidentă funcţie formativă, educativ-psihomotrică şi
psihosocială şi se caracterizează prin spontaneitate, libertate, atractivitate şi
dezinteres.
2. activităţi corporale gimnice, orientate spre autoperfecţionare, efectuate de regulă
benevol, în care sunt cuprinse: gimnastica de bază, gimnastica aerobică, joggingul, cu
funcţii de autodezvoltare şi sanogenice. Utilizate în scop pedagogic, ele constituie
conţinutul de bază al educaţiei fizice şcolare în cele mai multe ţări.
3. activităţi corporale agonistice (agon= luptă), care continuă cu mijloace şi în forme
mult mai diversificate caracteristica de întrecere a jocurilor copil ăriei. Aici sunt
cuprinse sporturile a căror principală caracteristică este întrecerea şi performanţa,
având funcţie de satisfacere a dorinţei de afirmare a individului, de evaluare social ă şi
de maximizare a capacităţilor psiho-fizice ale indivizilor. Aceste activităţi constituie
domeniul de studiu şi de intervenţie al psihologiei sportului.
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 3/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
4. activităţi corporale recreative, efectuate în timpul liber, de ţin mai mult decât celelalte
funcţiile de divertisment, destindere, odihnă activă, receere, refacere psihică şi
formare
5. activităţi compensatorii au funcţie de recuperare a capacităţii fizice şi motrice a celor
care manifestă diferite disfuncţii provenite din accidentări, din disfuncţii profesionale
sau din fond genetic. Ele sunt mult folosite în psihoprofilaxia sedentarismului,
astresului vieţii moderne etc.
Un alt concept care necesit ă clarificări este cel de psihologia activităţilor corporale care este,
aşa cum arată M. Epuran, „o psihologie a omului în mi şcare în situaţii specifice”.
Sinteză a diferitelor preocupări despre „trăirea” mişcării din joc şi sport, psihologia
activităţilor corporale este, în acelaşi timp, studiu al subiectivităţii omului în mişcare, al omului
care se joacă şi se întrece cu alţii şi cu sine, şi studiu prospectiv al căilor de optimizare a
comportamentului, de desăvărşire a personalităţii individului şi de creştere a nivelului integrării
lui sociale.
2. Psihologia sportului – obiectul de studiul, rolul şi direcţiile de aplicare ale psihologiei
sportului
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 4/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
Esenţa psihologiei sportului constă în studiul omului care practică exerciţiul fizic la limita
posibilităţilor sale fizice şi psihice,pentru aceasta supunându-se conştient şi voluntar unui
antrenament intens în vederea realizării performanţelor valoroase în concurs.
Azi această disciplină este deosebit de dinamică, datorită nevoii de depăşire a
performanţelor ceea ce adus la inovarea antrenamentului modelat, antrenamentului
psihoton, antrenamentului mental, a tehnicilor de asistenţă psihologică a sportivilor etc.
De asemenea, este o ştiinţă cu un profund carater normativ şi prescriptiv.
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 5/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 6/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 7/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 8/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
Pentru a intra în SOL sportivul împreună cu antrenorul trebuie să cunoască acestă stare,
cum trebuie realizat antrenamentul, cum să menţină această stare, odată ce s-a format, cum să
treacă mai bine de la o stare la alta.
Din punct de vedere psihofiziologic autoreglarea în vederea obţinerii SOL presupune
următoarele aspecte:
- înlăturarea sistemelor funcţionale inerţioase şi lipsite de eficienţă (sisteme funcţionale
legate de trăiri emoţionale negative);
- optimizarea întăririi în SNC a legăturilor temporare şi a celor centro-periferice
corespunzătoare stării şi comportamentului eficient;
- optimizarea formării sistemului funcţional corespunzător SOL.
Metodele de autoreglare contribuie la obţinerea şi menţinerea unei stări optime astfel încât
sportivul să-şi realizeze disponibilităţile în cadrul unei activităţi competiţionale.
Antrenamentul autogen
Este cea mai cunoscută şi răspândită tehnică de relaxare, care are aplicaţii multiple ea
putând fi utilizată în clinică, psihoterapie, tulburările nevrotice, în terapia bolilor psihosomatice,
în pregătirea psihologică a sportivilor, a cosmonauţilor, a militarilor specializaţi pentru arme
deosebite, precum şi în refacerea după efort a tuturor persoanelor care lucreaz ă în condiţii de
stres deosebit.
Se poate utiliza şi pentru optimizarea performanţelor în învăţare şi chiar pentru stimularea
disponibilităţilor creative.
În sport antrenamentul autogen se foloseşte ca atare pentru refacerea dup ă efort, pentru
obţinerea SOL etc.
Acest antrenament a fost creat de psihiatrul german Schultz la începutul anilor 1900,
tehnica fiind perfecţionată până în anii 1940-1950, aducându-şi contribuţia inovatoare şi alţi
psihologi.
Sursele antrenementului autogen:
1. studierea tehnicilor orientale de relaxare şi meditaţie (a tehnicilor yoga, în special)
2. hipnoza fracţionată a lui Oscar Vogt
antrenamentul autogen în varianta lui Schultz cuprinde dou ă cicluri: unul inferioe şi altul
superior.
Ciclul inferior presupune:
- trăirea senzaţiei de greutate în membre
- trăirea senzaţiei de căldură în membre
- exerciţii de calmare a respiraţiei şi a ritmului cardiac
- sugerarea senzaţiei de răcoare în zona frunţii
- sugerarea senzaţiei de căldură în zona plexului solar
- destinderea generală.
Acest ciclu durează de la câteva săptămâni la 6 luni. Exerciţiile se realizează progresiv în
şedinţe bisăptămânale şi nu se trece la următorul exerciţiu până când subiectul nu şi-a însuşit
exerciţiul anterior.
Ciclul superior durează pănă la doi ani, exerci ţiile fiind asemănătoare cu cele de tip
meditativ. De exemplu: exerciţii de concentrare pe obiecte concrete, pe idei abstracte,
concentarea pe o culoare prteferată de subiect, trăirea sentimentului propriu şi interogarea
propriului subconştient.
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 9/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
Concentrarea atenţiei asupra momentelor de bază ale activităţii sportive reperzintă una din
condiţiile esenţiale ale succesului unui sportiv. Chiar şi în sporturile în care accentul cade pe
atenţia distributivă există faze în care un nivel înalt de concentrare este decisiv. Concentrarea
atenţiei condiţionează atingerea unor performanţe înalte. Această capacitatea de concentrare este
antrenabilă.
În general există exerciţii speciale care contribuie la creșterea capacităţii de concentrare,
unele specifice activităţii sportive, iar altele cu caracter mai general.
Reguli pentru antrenarea capacit ăţ ii de concentrare a aten ţ iei
1. Regularitatea practicării exerciţiilor de atenţie;
2. Stare de calm. Exerciţiiile trebuie practicate în stare de relaxare musculară;
3. Regula eficienţei. Este mai eficient ca subiectul s ă se concetreze bine timp de
câteva minute decât să lucreze îndelungat şi să realizeze o relaxare fragmentară;
4. Gradarea exerciţiilor, care presupune creşterea progresivă a duratei şi
complexităţii. Este indicat ca subiectul s ă se concentreze asupra unor obiecte
prezente în faţa ochilor (nivelul perceptiv) apoi asupra obiectelor absente (nivelul
reprezentărilor) şi în cele din urmă asupra unor idei abstracte.
Redăm mai jos câteva exerci ţii (I. Holdevici):
10
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 10/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
Reflectați asupra următorului citat din ”The Times” apărut în dimineața finalei feminine
de la Wimbledon din 1988:
”Steffi Graf și Martina Navratilova sunt atât de asemen ătoare, în termeni de abilit ăț i specifice și
de pregătire fizică , încât finala feminină de simplu de la Wimbledon va fi probabil decis ă de
reac ț ia lor emo ț ională. Din cauza faptului că Navratilova are mai mult de pierdut și este
ocazional predispusă la gre șeli din cauza nervilor, cred c ă va câ știga Graf”
Performanţa sportivă ce poate fi definită într-un mod extrem de simplu ca dep ăşire a
limitelor fizice şi psihice, a fascinant întotdeauna, dovadă fiind „cultul eroului spotiv” prezent
încă din antichitatea greacă, când învingătorului Jocurilor Olimpice i se ridicau statui şi era purtat
de triumf. Şi azi există admiraţie şi recunoaşterea socială a celor care reuşesc să depăşească
limitele fizice şi/ sau psihice în diferite ramuri spotive.
Stările psihice de limită, arată M. Epuran, reprezintă „un ansamblu de manifestări
subiective ale individului care prezint ă un fond mare de tensiune, provocate de situaţiile deosebit
de dificile în care se află: efort foarte intens la grani ţa posibilităţilor orgamismului, pericol de
accident, lupta disperată pentru reuşită, răspundere mare în caz de e şec.”
În stările de limită, conştiinţa individului poate prezenta fie un nivel superior de acuitate
(vigilenţă, decizie rapidă) fie poate fi parţial redusă ( confuzie mintală, panică, teamă eşec) ceea
ce se exprimă fie prin posibilităţi de adaptare, fie prin reacţii inadecvate situaţiilor.
11
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 11/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
Funcţii Manifestări
Pozitive Negative
Intelectuală Hiperestezie Lipsă de vigilenţă şi concentrare
Luciditate Confuzie mintală
Calcul tactic şi decizie minimax. Indecizie,oscilare, decizie maximin.
Creativitate,independeţă Gândire şablon, stereotipie, prezumţie
Afectivă Hipertimie pozitivă, entuziasm Hipertimie negativă, anxietate; teamă de
încredere insucces; teamă de succes, de adversar, de
accident; furie
Hipotimie negativă, apatie
Volitivă Sentimentul răspunderii Evitare
Hătîrăre Nehotărâre
Combativitate Submisivitate
Perseverenţă curaj Lipsă de perseverenţă, abandon
Stăpânire de sine Temeritate, frică
Precipitare, grabă
Motivaţională Normotivaţie Sub/supramotivaţie
Aspiraţie realist-pozitivă Aspiraţie supra/sub posibilităţi
12
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 12/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
evenimentelor care devin mai bogate sub aspect informaţional. Sportivul dobândeşte
experienţă şi noi capacităţi de rezolvare a situaţiilor, dar, concomitent cu apropierea
momentului de concurs, se intensifică şi tabloul subiectiv, apărând stările anxioase şi
blocajele de tip intelectual şi motor;
Relativitatea în raport cu posibilit ăţ ile şi particularit ăţ ile sportivilor , ca indivizi şi în
•
factorii obiectivi (dificultăţi reale) şi subiectivi. Din dubla determinare rezult ă că limitele
psihice pot fi reale sau imaginare. Pentru dep ăşirea celor reale se pun în joc metode
promovate de psihologie cun ar fi cele de optimizare a diferitelor funcţii şi procese
psihice sau a mecanismelor de reglare a conduitei. Limitele imaginare, care apar de obicei
cu mult timp înaintea evenimetelor critice, sunt menţinute prin autosugestii şi sugestii, ca
reacţie la unele eşecuri, ca manifestare a lipsei de încredere, a supra sau sub motivării. Ele
impun măsuri de ordin psihoterapeutic.
În concluzie, stările psihice de limită reprezintă în primul rând o supraîncordare a energiei
fizice şi psihice la cel mai înat nivel, ca urmare a faptului c ă sportivul s-a pregătit pentru
întâmpinarea situaţiilor dificile.
Stresul
Antrenamentul sportiv urmăreşte în mare măsură şi creşterea rezistenţei faţă de stres, f ără
să o realizeze integral, întrucât ea depinde şi de factori din afara antrenamentului sportiv.
Stresul în activitatea sportivă este produs de următorii factori:
Factori fizici (zgomote, temperatură ridicată sau scăzută, precipitaţii, poluarea atmosferei
de concurs în săli, altitudinea etc.) unii dintre ei ating valori-limit ă, faţă de care organismul
trebuie să reacţioneze cât mai eficient.
Factori specific activit ăţ ii sportive. Plecând de la faptul că activitatea sportivă este
preponderent motrică, se realizează specific în concurs şi se bazează pe o pregătire îndelungată în
cadrul antrenamentelor, vom identifica mai mul ţi factori responsabili de producerea stresului.
Astfel, solicitările sub raportul manifestării maxime a forţei, vitezei, rezistenţei, îndemânării,
coordonării, preciziei, oportunităţilor pot deveni factori stresan ţi, care provoacă stare de
disconfort, senzaţii dureroase, dezgust faţă de activitate, lipsa dorinţei de a mai lucra etc.
Concursul sportiv reprezintă activitatea de bază, scopul şi mijlocul prin care sportivul se afirm ă
total. El devine stresant prin câteva caracteristici: însemnătatea competiţiei, frecvenţa
participării, valoarea adversarului, condiţiile de organizare, particularităţile arbitrajelor, atitudinea
spectatorilor.
Antrenamentul şi condi ţ iile psiho-sociale. Antrenamentele sunt cu atât mai dure, cu cât
pregătirea şi aspiraţiile sunt mai înalte. Ele sunt stresante prin frecven ţă, lipsă de varietate,
solicitare fizică şi psihică, în raport cu: pregătirea propriu-zisă, respectarea regimului de lucru şi
deviaţă, natura relaţiilor inter-individuale , durata prea mare şi în condiţii de izolare a perioadelor
de pregătire dinaitea marilor competiţii etc.
13
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 13/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
Factorii psihici. Aceştia reprezintă atât cauza, cât şi efectul situaţiilor stresante.
Principalul factor psihologic este constituit din stările emoţionale pe care le creează apropierea
concursului în care sportivul întrezăreşte posibilitatea afirmării sau eventualitatea eşecului
personal. Apoi urmează suprasolicitările de ordin intelectual, în rezolvarea situaţiilor,în alegerea
şi modificarea strategiilor.
14
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 14/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 15/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
1. Se practică antrenamentul mental numai atunci când sportivul nu se angajeaz ă efectiv în
execuţia unei mişcări.
2. Este important să se repete mental o secvenţă suficient delungă a acţiunii pentru a nu
perturba ritmul de lucru al organismului.
3. Sportivul trebuie să se concentreze asupra punctelor cheie ale exerci ţiului.
4. Eficienţa antrenamentului mental se asigură prin determinarea exactă a stimulilor
discriminativi, specifici pentru o anumită mişcare şi pentru un anumit sportiv. Aceasta se
realizează împreună cu antrenorul.
5. Activitatea pentru antrenamentul mental trebuie foarte clar precizat ă, cu punctele de
începere şi de sfârşit a activităţii.
6. După stabilirea problemei trebuie să se insiste asupra aspectelor la care se va lucra- de
exemplu, menţinerea execuţiei unui act la limitele unor parametrii stabili.
7. Trebuie diferenţiată practica corectă de cea eronată pentru a nu face antrenement mental
pe un procedeu greşit.
8. Sportivul trebuie să se afle în stare de relaxare musculară.
9. Antrenamentul trebuie să se desf ăşoare în stare de calm, bazându-se pe exerci ţii de
concentrare pasivă (când sportivul sesizează o greşeală, el nu trebuie să se enerveze, că să
corecteze eroarea cu calm şi să reia exerciţiul exerciţiul de concentrare.)
10. Pentru ameliorarea performanţei este mai indicat să se descopere cauzele greşelilor în
planul execuţiei concrete, decât să fie căutate orbeşte pe plan mental.
16
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 16/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
11. Dacă anxietatea este sursa erorilor, atenţia trebuie îndreptată şi concentrată asupra
stimulilor care reduc supraîncordarea. Antrenemantul va fi orientat spre obţinerea unei
stări afective pozitive, cum ar fi reprezntarea succeselor trecute.
Activitatea sportivă produce o serie de trăiri afective care sunt sistematizate de psihologii sportivi
astfel:
1. stări afective produse activitatea musculară sporită (bucuria mişcării), satisfacţia produsă
de executarea unor exerciţi de intesitate medie,
2. stări afective produse de perceperea caracteristicilor exterioare ale mişcării şi acţiunii –
sentimente estetice provocate de frumuseţea mişcărilor,
3. stări afective legate de execuţia unor exerciţii dificile sau periculoase (satisfacţie, teamă,
încredere)
4. stări afective provocate de trăirea ambianţei din antrenament şi concursuri specifice
festivităţii de premiere (bucurie, satisfacţie)
5. stări afective provocate de pregătirea pentru execuţia unor exerciţii în antrenament dar şi
în concurs (nelini şte, teamă,panică,apatie,mobilizare afectivă)
6. stări afective produse după desf ăşurarea acţiunilor din antrenament sau concurs (bucuria
reuşitei, demoralizarea,îndirjirea)
Manifestrea emoţiilor în sport, mai ales a celor negative, reprezint ă a problemă esenţială a
pregătirii psihologice a sportivului.
Emoţiile negative afectează desf ăşurarea normală a proceselor intelectuale şi conducerea corectă
a mişcărilor, influienţând negativ performanţa.
Există şi emoţii pozitive, stimulative care mobilizează energia sportivului, ridicând nivelul
performanţei. Astfel de emoţii apar frecvent la sportivii cu un nivel tehnic ridicat.
Emoţiiile negative nu se manifestă doar la spotivii slab pregătiţi, nivelul reactivităţii
emoţionale fiind o caracteristică apersonalit ăţii, ce ţine de trăsăturile temperamentale.
Factorii declanşatori ai emoţiilor în sport se împart în dou ă grupe.:
- factori ce ţin de perceperea obiectivă a situaţiei
- factori ce ţin de analiza mintală a situaţiei.
Complexul de stări afective ce apar în activitatea sportivă înaintea concursului se numeşte
dispozi ţ ie de start. Dispoziţia de start reprezintă, de fapt, un complex de stări afective cu caracter
condiţionat al căror mecanisme psihofiziologice poartă numele de stare de start, caracterizată
printr-o serie de modificări fiziologice care apar înaintea concursului şi au rolul de a pregăti
organismul pentru efort.
Specialiştii Puni şi Epuran arată că dispoziţia de start cuprinde următoarele :
a. febra de start
b. apatia de start
c. starea optimă de luptă (SOL)
1. Febra startului –se caracterizează printr-o serie de manifestări
fiziologice şi psihice specifice.
a. modificări fiziologice:
17
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 17/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
•
Transpira ţia extremităţilor
Intensificarea proceselor secretorii
• Căscatul
b. Modificări psihice:
• Indolenţă
• Apatie
• Lipsa dorinţei de a participa la concurs
• Dispoziţie astenică, mohorâtă
• Somnolenţă
Starea de pregătire pentru luptă se caracterizează prin:
a. Modificări fiziologice:
Intensificarea pulsului şi a respiraţiei
•
Transpiraţie
•
Uneori tremurături
•
Creşterea diurezei
•
b. Manifestări psihice:
Aşteptare încordată
•
Creşterea nerăbdării
•
Irascibilitate
•
Se poate observa că reacţiile fiziologice în cele trei stări sunt în linii mari
acelea şi dar reacţiile psihice sunt total diferite. Cunoaşteea felului dispoziţiei de start
este deosebit de importantă pentru sportiv şi antrenor, ea influenţând direct rezultatele
în concurs.
Manifestările fiziologice şi psihice din febra startului şi apatia startului sunt
nefavorabile pentru prestaţia sportivului.
În febra startului, emoţiile prea puternice dezorganizează conduita iar ritmul
deosebit de accelerat de la început nupoate fi menţinut pe parcursul probei şi conduce
la epuizare,oboseală. În apatia startului voinţa este slabă,mobilizarea psihică este
insuficientă iar rezultatele vor fi sub posibilităţi. Starea de pregătire pentru luptă
poate constitui o premisă favorabilă pentru obţinerea performanţelor.voinţa de a
concura este însoţită de o concentarre intensă asupra competiţiei.în acest fel, sportivul
18
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 18/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
păstrează un control riguros asupra situaţiei şi menţine ritmul impus pe toată durata
concursului.
Factorii de care depinde dispoziţia de start sunt:
Conştientizarea formei în care seafl ă sportivul
•
• Susţţinerea
emo ional alşi sportivului
încurajările din partea antrenorului şi colegilor
• Sugestia şi autosugestia, ca metode psihoterapeutice
• Simularea (modelarea) condiţiilor din concurs (antrenamente cu
public, în condiţii de zgomot etc.)
• Utilizarea unor tehnici de relaxare
• Aplicarea unor forme de masaj calmant
Controlul emotivităţii este o problemă de autoeducaţie pentru sportiv,
care trebuie să dobândească abilitatea şi obişnuinţa de a se
autoconduce şi autocontrola pe baza cunoaşterii porpriilor posibilităţi,
a analizei şi evaluării corecte şi raţionale a situaţiilor şi adversarilor.
19
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 19/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
20
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 20/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
21
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 21/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
22
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 22/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
23
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 23/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
24
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 24/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
25
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 25/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
26
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 26/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
27
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 27/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
10 persoane este mai uşor de unit; într-un grup mai larg, informa ţia
circulă mai greu, tăria legăturilor este mai redusă.
Vârsta membrilor este de dorit să fie apropiată, căci diferenţele prea
•
cadrul grupului.
Motivaţia este unul din factorii de bază ai coeziunii, căci ea uneşte
•
28
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 28/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
29
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 29/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
În sensul său cel mai general, termenul de asisten ţă, are înţelesul deajutor dat celui care
are nevoie de el în vederea îmbun ătăţirii stării sau situaţiei în care se află. Există mai multe
tipuri de asistenţă cum ar fi asistenţa medicală, tehnică, socială psihologică, juridică etc.
Aistenţa psihologică în sport se referă la „ansamblu de măsuri menite să-l sprijine pe
sportiv în vederea tingerii celui mai înalt nivel al performan ţei de care este capabil”(apud.
Epuran, 2008, p.417)
Asistenţa psihologică este un demers complex care cuprinde un întreg arsenal de metode
şi tehnici, strucurate şi interconectate sistemic, demers în care antrenorul sau psihologul ajut ă
sau îndrumă sportivul în vederea realizării cât mai bune a sarcinilor.desigur, c ă asistenţa
psihologică are mai ales un caracter proactiv, în sensul că nu se aşteaptă apariţia fenomenului
de criză sau dezadaptare ci previne astfel de situaţii încercând totodată să creeze sporrtivului
o atitudine pozitivă de adaptare suplă şi eficientă în orice condiţii.
Asistenţa psihologică întregeşte ansamblul de acţiuni cu caracter instructiv şi educativ
care constituie conţinutul muncii antrenorului.
M. Epuran prezintă în ce constă asistenţa medico-psihologică şi socială a sportivului:
- conducerea şi controlul activităţii sportivului din antrenament, concurs şi refacere
- diagnoză medicală şi psihologică, ca bază indispensabilă pentru:
• comparearea indicatorilor individualităţii sportivului cu modelele elaborate pentru
ramurile de sport, pentru diferite vârste şi sexe (mai ales în activitatea de selec ţie)
• elaborarea măsurilor profilactice şi psihoprofilactice
• stabilirea măsurilor terapeutice în caz de îmboln ăviri, accident, eşec
- îndrumarea individualizării activităţii din antrenament, concurs, activităţi
profesionale, sociale, familiale, de timp liber, în colaborare cu antrenorul şi alţi
specialişti
- consiliere, sf ătuire în direcţiile competenţei specifice, fie spontan, fie la cererea celor
interesaţi
- contribuţia la întregul proces educativ pentru realizarea personalit ăţii complexe a
sportivului
- participare la acţiunile selecţiei iniţiale şi succesive, ajutând tehnicienii în stabilirea
celor mai judicioase criterii de decizie,în care cerin ţele sportului sunt corelate cu
particularităţile individuale ale sportivului în vizuinea diacronic ă şi prognostică.
Asistenţa psihologică acordată de antrenor şi psiholog vizează toţi sportivii, începători sau
avansaţi,în antrenamente sau concursuri de valori diferite.
Aşadar, asitenţa psihologică vizează în primul rând, toţi sportiviişi este o măsură
permanentă care asigură echilibrul, continuitatea şi consecvenţa manifestărilor şi care previne,
dezadaptările posibile.
În al doilea rând, asistenţa psihologică vizează ajutorul care se oferă sportivilorîn situaţi
limită, în condiţii de stres sau dezadaptare.
Există şi o asistenţă cu caracter pregnant curativ, care se aplică în cazurile manifeste şi
repetate de dezadaptare, cum sunt cele în care se afl ă sportivii hiperemotivi sau cu complexe de
inferioritate, sau în cazurile de carenţe ale unor calităţi de ordin psihic.
30
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 30/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
31
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 31/32
7/30/2019 Psihologia sportului 2012
http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-sportului-2012 32/32