Olimpiada ȘI EDUCAȚIA OLIMPICĂ

Sportul devine un fenomen de masă din ce în ce mai important, un spectacol, un

mijloc de socializare, o competiție bazată pe sportivitate, respect și acceptare necondiționată a
meritelor câștigătorilor și un mijloc de a aduce împreună oamenii și națiunile la o alternativă
pașnică la bătăliile sângeroase care au loc în zonele de război din întreaga lume.Avându-și
punctul de plecare în concursurile coordonate de vechii greci pe terenurile Olympiei, în
punctul central al vechii Elade, Jocurile Olimpice de ultimă oră au ajuns la un grad de
îmbunătățire și asociere nebănuit cu mult timp în urmă.
Participarea la această competiție este o insignă de onoare pentru orice sportiv din
lume, iar procesul de selecție devine din ce în ce mai dificil. În cele mai vechi timpuri,
grecii au venit cu ideea competițiilor sportive, care au fost inițial asociate cu riturile funerare
și sărbătorirea eroilor de război. Prima olimpidă antică care a fost înființată a fost în anul 776
î.Hr. Cu o lună înaintea jocurilor, sportivii s-au prezentat în fața hellanodikes-urilor, oficialii
competițiilor olimpice, care au evaluat în toate privințele calitățile fiecărui participant.
Concurentul trebuia să fie
grec, să fie un om liber (nu sclav), să aibă calități atletice evidente și să fi câștigat anterior
competiții sportive. O altă cerință a fost ca aspiranții olimpici să se antreneze anterior în
tabăra, timp de o lună în țara lor de origine. Oficialii de la Olympia au cerut dovada absolvirii
acestui curs de formare.
Potrivit unei alte legende, marele erou grec Heraklios a sosit la Olimpia din
Creta în secolele 15 î.Hr. și și-a pus la încercare cei patru frați: Lasius, Epimedes, Idas și
Peoneus. El și-a construit un traseu propriu de 600 de picioare (197,27 metri) și ia oferit
fratelui învingător o ramură de măslin, inaugurând tradiția olimpică.
Întrucât sărbătorile erau în
onoarea lui Zeus, concurenții erau obligați să se comporte perfect. și să demonstreze noblețe,
modestie, respect și onoare – virtuți care continuă să servească drept emblemă a spiritului
olimpic până astăzi. Aceste rase celebre pot fi văzute în vestigiile arheologice ale Greciei,
care vorbesc de la sine despre această mare civilizație umană. Jocurile Olimpice și-au
pierdut semnificația după primul mileniu creștin, când credința creștină a devenit religia
oficială a Imperiului Roman.

În anul 393, împăratul Teodosie a emis un decret imperial de interzicere a jocurilor,

deoarece acestea erau legate de religia păgână din trecut. grecii. Oamenii din societatea
contemporană au fost din ce în ce mai deschiși la valorile trecutului și la acele surse ale
civilizației umane cu mai bine de o mie de ani înainte ca ideea olimpicismului să renaște în
mintea lor.Când vorbim despre Jocurile Olimpice moderne, este întotdeauna menționat
baronul francez Pierre de Coubertin.
La 25 noiembrie 1892, în amfiteatrul celebrei Universități
Sorbona din Paris, a propus reînvierea Jocurilor Olimpice din Grecia antică. După ce
Congresul Internațional de la Paris a luat în 1894 decizia de a restabili Jocurile Olimpice
moderne, ideea baronului de Coubertin a fost pusă în aplicare doi ani mai târziu. Este de
netăgăduit că eforturile baronului de Coubertin de a renaște aceste evenimente sportive de o
semnificație și amploare extraordinare au avut un succes incontestabil.
În 1896, la Atena, Grecia, au avut loc
primele Jocuri Olimpice moderne (Jocuri Olimpice). Steagul olimpic pe care Pierre de
Coubertin l-a prezentat la Congresul de la Paris în 1914 a fost adoptat. Este alcătuit din cinci
inele care se încrucișează. Aceste inele reprezintă întâlnirea sportivilor din întreaga lume la
Jocurile Olimpice și unirea celor cinci continente. În 1924, primele Jocuri Olimpice de iarnă
au avut loc la Chamonix, Franța. Educator energic,
Coubertin a fost convins că adaptarea relațiilor sociale și de specialitate către începutul
secolului XX presupune o persoană reînnoită și, prin urmare, o altă instrucție. Sub deviza lui
Coubertin, „om frumos și bun”, a fost promovat idealul olimpic „kalos kai aghatos” (om
frumos și bun). Mens fervida in corpore lacertoso, care se traduce prin „un spirit înflăcărat
într-un corp antrenat”.
Recunoscând zonele de forță ale culturii grecești la originea sa, Coubertin a afirmat că
olimpismul avansat era „excepțional de olimpic în suflet și extrem de actual în structură”.
Olimpismul actual respinge obiectivele stricte ale vechilor Jocuri Olimpice, fără a le schimba
semnificația profundă.El scrie următoarele în cartea sa „Les Assises philosophiques de
l'Olympisme moderne”: Asemenea olimpismului modern, caracteristica
sa primară este că este o religie. Sportivul antic a adus un omagiu zeilor exersându-le și
modelându-și corpurile în statui. Atletul modern își onorează rasa, țara și steagul său făcând
același lucru.Imbunătățirea individului, ajustată din perspectivă fizică, mentală și de altă
lume;

- pe terenul sportiv, stabilirea de relatii sincere cu adversarul;

- renunțarea la condiționarea fizică a sportivului;

- reafirmarea universalității naturii umane și crearea de prietenii bazate pe respect reciproc

pentru a favoriza o mai mare pace și înțelegere reciprocă între popoare. „Idealul armonic
al epocii de aur” al lui Pericle a servit drept model pentru olimpism; El a adaptat conceptul
englezului Thomas Arnold, care credea că sportul, un mare joc de rol și competițiile care cer
curaj și prudență, încredere și îndoială, precum și victoriile și înfrângerile alternante, sunt
mijloacele prin care un tânăr își dezvoltă propria personalitate şi pune în practică un complex
de valori. De asemenea, credea că sportul a jucat un rol semnificativ în dezvoltarea
caracterului său.Prin urmare, olimpismul nu este o religie, ideologie, doctrină politică sau
sistem socioeconomic. Ea denotă:

- un mod de a gândi, o valoare pentru viață și o concepție despre om;

- o școală de caracter, cunoscută și sub denumirea de „o curte a nobilimii și a purității

morale”;

- cultul idealist al lipsei de interes;

- efortul de a atinge forța fizică în conceptul nostru de onoare și demnitate;

- afirmația nesfârșită și infinită a omului.

Comitetul Olimpic Internațional, cu sediul la Lausanne, este responsabil de mișcarea

olimpică internațională, a cărei simbolizare este Jocurile Olimpice.Laussanne a fost numită
„Capitala Olimpică” în 1994. În plus, Muzeul Olimpic funcționează pe malul lacului Leman
din 23 iunie 1993. A fost construit la inițiativa lui Juan Antonio Samaranch, al șaptelea
președinte al I.O.C. Olimpismul a introdus elementul de echilibru, relaxare și bucurie în
domeniul sportului.

Această filozofie a vieții este aplicabilă tuturor, indiferent de națiunea de origine, rasă,
sex, religie, clasă socială sau ideologie.Conceptul de olimpicism, care este bine definit în
Carta Olimpică și a fost dezvoltat și aprofundat continuu de către Comitetul Olimpic
Internațional, presupune a considera sportul ca un factor educațional puternic pentru
îmbunătățirea multilaterală a ființei umane și a-l pune în mod conștient și activ, în slujba
idealurilor umaniste în sensul lor mai larg inclusiv:

a. dezvoltarea umană echilibrată în ceea ce privește dezvoltarea fizică, mentală și

spirituală;

b.promovarea câtorva exemple din lumea reală de „sportivitate” cu un adversar pe

terenul de sport;

c. renunțarea la condiționarea fizică a sportivului;

d. amenajarea unei mentalități morale rudimentare în activitatea publică;

e. afirmarea universalității ființelor umane și cultivarea relațiilor de respect și

prietenie cu oameni din întreaga lume pentru a promova pacea și înțelegerea
reciprocă.Olimpismul este o filozofie a vieții care ridică și combină calitățile corpului, voinței
și minții într-un ansamblu echilibrat.Acestea sunt principiile fundamentale ale olimpismului.
Olimpismul își propune să fie creatorul unui
mod de viață bazat pe bucuria efortului, pe valoarea educațională a unui exemplu bun și pe
respectul pentru principiile etice fundamentale universale prin reunirea sportului, culturii și
educației. Olympism își propune să promoveze înființarea unei societăți pașnice,
angajată să respecte demnitatea umană, prin folosirea sportului în sprijinul dezvoltării umane.
Sub autoritatea supremă a
Comitetului Olimpic Internațional, Mișcarea Olimpică este o mișcare stabilă, organizată,
globală și perpetuă a tuturor indivizilor și organizațiilor influențate de valorile olimpice.A
avea copii este un drept fundamental al omului.
În conformitate cu spiritul olimpic, care presupune înțelegere
reciprocă, prietenie, solidaritate și fair-play, toată lumea are dreptul de a participa la sport
fără nici o discriminare. Organismele sportive independente trebuie să fie responsabile de
managementul, organizarea și administrarea sportului. Este împotriva Mișcării
Olimpice să discrimineze o națiune sau un individ pe baza de rasă, religie, politică, sex sau
orice alt factor. Comitetul Olimpic Internațional și aderarea la Carta Olimpică sunt condiții
prealabile pentru calitatea de membru al Mișcării Olimpice.
În mișcarea olimpică sunt folosite numeroase simboluri, dintre care
multe reprezintă conceptele și idealurile lui Coubertin: motto-ul olimpic, jurământul olimpic,
flacăra olimpică și imnul olimpic sunt toate incluse.