Repere istorice ale apariției și evoluției exercițiilor fizice

Lector universitar Dr. Oana Maria Ganciu

Primele mărturii privind originile aplicării exercițiilor fizice au avut un caracter profilactic,
curativ sau recuperator și se găsesc în Orientul Mijlociu, unde aceste practici există încă din
mileniul IV. Ele sunt situate mai întâi în spațiul indian și povestea fiind preluată din cel mai
vechi document cultural al acestui popor, „Vedii” – o poezie scrisă în limba sanscrită unde
printre virtuțile fundamentale ale omului modelate în spiritul „Vedilor” este păstrarea sau
dobândirea unei robustețe fizice cu ajutorul exercițiilor fizice. La mijlocul mileniului II,
exercițiile fizice capătă noi valori prin prescripțiile „Legilor lui Manu”. , 2006).

Aceeași vremuri aparține și yoga, care accentuează în exercițiile fizice prelungirea stărilor de
imobilitate, suspendarea respirației însoțită de meditație pe un anumit subiect.

În China antică întâlnim sistemul medicului „Kong-Fu”. Programele sale au inclus exerciții
fizice analitice combinate cu mai multe tipuri de exerciții de respirație, pentru diferite boli.

Exercițiul fizic va cunoaște o circulație și o autoritate cu greu egalate în Grecia antică.

Termenul de gimnastică este de origine greacă, gymnos înseamnă „god”, „god” și se explică
prin faptul că exercițiile fizice erau practicate de grecii antici fără a avea corpul acoperit cu
haine.

Grecii antici au numit gimnastica - întregul sistem de educație fizică, distingând activitatea sa
generală - gimnastica, de la „orchestrală” - arta dansului, sau de la pregătirea pentru
competiții - „agonistică”. (UKA, ML 1965, p.24, citat de G. Popescu, 2003).

Printre cei mai de seamă reprezentanți ai școlii grecești din secolele II și III î.Hr. care
valorifică exercițiile fizice în scop preventiv și terapeutic, G.Popescu (2003) amintește:

1) Filostratus din Lemnos, care a scris o carte intitulată „De arte gimnastica” (despre
gimnastică). Autorul consideră gimnastica ca o știință care include „medicina și pedotribia”,
recunoscându-i astfel realizările igienice și educaționale. (J. Junthner, 1959)
2) Antilus, celebru chirurg grec, care poate fi considerat și unul dintre fondatorii gimnasticii
terapeutice. În cartea sa „Cum să tratezi pacienții singuratici”, autorul dezvăluie virtuțile
funcționale și terapeutice ale principalelor categorii de exerciții.

3) Theon din Alexandria scrie o enciclopedie de gimnastică alcătuită din 16 cărți, din care
rezultă viziunea sa despre valoarea igienă a exercițiilor fizice, despre calitățile motrice de
bază (viteză și forță), despre rolul funcțional al masajului. (E. Buscher, 1959)

4) Platon 437-347 î.Hr., în lucrarea sa „Legile” a afirmat „după muzică, tineretul trebuie
educat prin gimnastică”; Tot el este cel care afirmă că: „originea gimnasticii trebuie căutată în
impulsurile fiziologice ale omului, în tendința copilului spre mișcare” și că „frumusețea fizică
este restabilită prin reguli științifice”. Gimnastica este considerată știință de către Platon.

Platon este și cel care a afirmat că „gimnastica este partea vindecătoare a medicinei”

5) Aristotel 384-322 î.Hr. consideră că „educația trupului trebuie făcută înaintea spiritului”

Românii au marele merit de a prelua și perfecționa tradiția și experiența culturii fizice

grecești (chiar dacă au practicat-o doar prin reprezentanți de clasă), și de a o răspândi în tot
Imperiul Roman, pe 3 continente: Europa, Asia, Africa. .

Romanii vor prelua o mare parte din sistemul elaborat al grecilor. Atena, învinsă militar, va
cuceri în mod paradoxal Roma în ceea ce privește civilizația și activitățile intelectuale,
inclusiv exercițiile fizice.

În Evul Mediu, grație doctrinei bisericii în general și a celei catolice în special, toate
instituțiile care glorificau rolul exercițiilor fizice în toate aspectele existenței umane au fost
desființate cu brutalitate.

În secolele al XIX-lea și al XX-lea, rolul exercițiului într-un program de igienă terapeutică,

corectivă și recuperatoare a fost confirmat și extins. Exercițiile sunt organizate pe categorii de
vârstă de diverși autori: adulți, adolescenți și vârstnici.

În primele decenii ale secolului al XIX-lea vor fi dezvoltate o serie de sisteme de exersare a
exercițiilor. Creatorii lor vor fi oameni care au multă putere organizatorică și idei generoase
și vor încerca să-și dovedească propriile sisteme în mod științific.Astfel:Br. H. Ling în
SuediaHachtgall a fost în Danemarca; Clias era în Elveția; Amoros era în Franța; Yahoo era
în Germania; Tyrs era în Cehia; iar Arnold era în Anglia puțin mai târziu.
Sistemele de gimnastică din Suedia și Germania, care vor avea cel mai lung și mai mare
sprijin și vor continua să existe într-o formă sau alta și astăzi, vor fi cele mai intrigante.H.
Ling (1776-1839), o personalitate complexă care a înțeles valoarea armoniei și euritmiei
precum și rolul sanogenetic, educativ și emoțional al exercițiilor fizice prin studierea
antichității grecești și scandinave, a fost fondatorul tuturor gimnasticii care privesc igiena,
somatica. profilul, recuperarea, prevenirea și tratamentul omului.

În 1960, medicul de la Centrul Spațial, Kenneth Cooper, era preocupat de pregătirea fizică
susținută științific și de îmbunătățirea sănătății piloților și astronauților americani. Dr. Cooper
au dezvoltat noi strategii pentru dezvoltarea rezistenței.

El a înființat Centrul de Activitate, o unitate în care personalul calificat a asigurat pacienților

cardiovasculari pregătire specializată.

Dr. Cooper a dezvoltat un test de mișcare de 12 minute care vizează rezistența organismului
pentru a determina starea fizică a corpului (condiția fizică generală).

Mai târziu, în 1969, Jacki Sorensen a mărit durata exercițiilor aerobice de la 10 la 15 minute
și a adăugat gimnastică, tenis și dans la alergare.

Stefan Matyus, medic din Transilvania, publica la noi in anul 1973 „Dietica veche si noua”.
In prima editie se concentreaza pe exercitiile fizice, iar in editiile ulterioare extinde domeniul.

În plus, noi exerciții fizice sunt studiate și testate în domeniul nostru de referință pentru a
stabili baza științifică pe care își vor construi structurile inovatoare pentru sporturile moderne
și sistemele de educație fizică.

Entuziasmul pentru educația fizică și dobândirea de noi informații în domeniile fiziologiei,

biomecanicii și așa mai departe, exercițiul fizic ca factor igienic și profilactic joacă un rol
semnificativ în dezvoltarea sistemelor moderne, naționale de educație fizică, precum și în
însuşirea şi prelucrarea critică a exerciţiilor antice.