Terapia ocupațională-LICENTA

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Specializarea Kinetoterapie şi Motricitate Specială
LUCRARE DE LICENŢĂ
Coordonator: Studenta:
Asist. dr. Hodorcă Raluca- Mihaela Dohotariu Amalia- Maria
Iaşi 2016
1
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport
Specializarea Kinetoterapie şi Motricitate Specială
TERAPIA OCUPAŢIONALĂ- MIJLOC PENTRU

ÎMBUNĂTĂŢIREA
VIEŢII PERSOANELOR DE VÂRSTA A TREIA
Coordonator : Studenta:
Asist. dr. Hodorcă Raluca- Mihaela Dohotariu Amalia- Maria
Iaşi 2016
2
CUPRINS
CAPITOLUL I:
I.1. Istoricul terapiei ocupaționale
I.2. Definirea și delimitarea conceptuală a terapiei ocupaționale și vârstei a treia
I.3. Dimensiuni și aspecte medicale ale fenomenului de îmbătrânire
I.3.1. Factori care influențează îmbătrânirea
I.3.2. Modificări fiziologice produse de procesul de îmbătrânire
I.4. Terapia ocupațională la vârstnici
I.4.1. Generalități
I.4.2. Scopul și obiectivele terapiei ocupaționale la vârstnici
I.4.3. Evaluarea deficiențelor fizice în terapia ocupațională
I.4.5. Forme și activități de terapie ocupațională la vârstnici
CAPITOLUL II: Metodologia lucrării

II.1. Motivația alegerii temei
II.2. Ipoteza și variabilele folosite în cercetare
II.3. Scopul și sarcinile lucrării
II.4. Metode de cercetare utilizate în lucrare
II.5. Metode de evaluare
CAPITOLUL III: Rezultatele cercetării și interpretarea lor

III.1. Mijloace și tehnici de terapie ocupațională utilizate în studiu
III.2. Prezentarea rezultatelor obținute în cercetare
III.3. Interpretarea rezultatelor cercetării
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
3
CAPITOLUL I
I.1. ISTORICUL TERAPIEI OCUPAŢIONALE
Terapia ocupaţională a apărut cu mii de ani în urmă şi este mai mereu confundată cu istoria
diverselor forme de ocupaţii cu valenţe terapeutice. Jocul, munca şi exerciţiile , cu deosebire,
cele fizice, au fost folosite cu câteva mii de ani în urmă pentru efectul lor curativ, pentru cei
ce alegeau să le practice.
Din anul 2600 înaintea erei noastre, populaţia chineză credea că din cauza incapacităţii
organismului apăreau bolile şi recomandau astfel practicarea exerciţiilor fizice pentru
recuperarea sănătăţii organismului.
Pentru asigurarea prelungirii vieţii, şi în acelaşi timp, nemurirea sufletului, utilizau
exerciţii fizice, numite Cong-Fu din gimnastica medicală.
Doi înţelepţi ai antichităţii, Socrate şi Platon, în Grecia Antică, au exemplificat cu
convingere calităţile exerciţiului fizic, punând în evidenţă relaţia strânsă dintre starea fizică şi
sănătatea psihică. Mai târziu, Aristotel afirma că educaţia corpului trebuie să urmeze după
educaţia intelectului. Gimnastica, ca o formă de recuperare după boală, era recomandată de
medici ca Hipocrate şi Galenus. Şi în Roma Antică, Asclepius era de părere că masajul, băile
şi exerciţiile sunt bune pentru îmbunătăţirea sănătăţii.
„Pitagora recomanda formule muzicale calmante, relaxante sau stimulatoare. Erasistrate
asocia mijloacele terapeutice naturale cu muzica, exerciţiile fizice, dansul, băile şi dieta.”1
O altă activitate voluntară importantă a popoarelor primitive este jocul, un exemplu ar fi
inscripţiile egiptene în piatră ce înfăţişează dansuri şi jocuri de copii şi adulţi, din timpul
festivalurilor.
Tratarea afecţiunilor de către egipteni şi greci era descrisă prin jocuri şi petrecerea timpului
liber.
Aurelius includea în programul de recuperare pentru convalescenţi plimbările, aruncarea
discului, lectura, actoria, călătoriile pe mare, toate acestea scoţându-i din suferinţă pe bolnavi.
În perioada Evului Mediu, a fost interzis jocul de către biserică, zicând că are un caracter
demonic, ca mai apoi, în timpul Renaşterii, să fie văzut ca având un rol de vindecare.2
1
Bălteanu Veronica, Metode kinetologice- Terapia ocupaţională şi ergoterapia, Editura Tehnică Ştiinţifică şi
Didactică CERMI, Iaşi, 2004, p. 12
2
Schuster Andreea, Terapia ocupaţională, Editura Psihomedia, Sibiu, 2011, pp. 10-13
4
În Egipt munca era practicată şi de către nobili. Aceştia, spre exemplu, practicau
grădinăritul.
În secolele XVIII-XIX, a fost inaugurat de către Pinel, tratamentul prin muncă, mai târziu
fiind denumit ergoterapie, fiind prima aplicaţie practică a terapiei ocupaţionale. Această
metodă a fost introdusă pentru prima dată în azilul pentru bolnavi psihici Bicetre. Pinel
considera că dacă pacienţii săi se reîntorc la profesiile avute înaintea instalării bolii, va
reprezenta cea mai bună probă a recuperării lor.
Cristian Reil, pe lângă tratamentul prin muncă, recomanda şi participarea bolnavilor
psihici la creaţia artistică.
În Anglia, în următorul secol, Samuel Tuke , tot în cadrul unui azil de bolnavi psihici din
York, a continuat munca începută de Pinel şi Reil, acordând ergoterapiei un rol foarte
important, chiar esenţial, în tratarea bolnavilor psihici care se puteau recupera.
Thomas Story, în S.U.A., la spitalul din Pennsylvenia, a creat un program pentru tratarea
pacienţilor, bazându-se pe procedee care erau specifice terapiei ocupaţionale, fiind folosite
meşteşuguri, activităţi de îngrijire a spitalului, precum şi activităţi distractive.
În aceste secole, XVII-XIX, medicii, dar mai ales cei din domeniul psihiatriei, au aplicat
în activitatea lor procedee şi metode din terapia ocupaţională, fiind destinate pentru tratarea
diverselor categorii de bolnavi psihici. În acea perioadă, persoanele cu handicap nu erau
tratate cu metode din terapia ocupaţională. Abia din perioada secolului nostru, terapia
ocupaţională ocupă un loc important, datorită progreselor făcute în domeniul cunoaşterii
umane, constituind în final o ştiinţă, cu delimitări clare, teorii obiective şi metode şi procedee
specifice. Cei care au contribuit la dezvoltarea terapiei ocupaţionale ca ştiinţă sunt specialişti
din Europa de Vest şi S.U.A. . În S.U.A. fondatorii sunt: A. Mayer, E. Tracy, H.J, Hall, W.R.
Dunton, E.C. Slagle şi G.E. Barton.3
Terapia ocupaţională devine o profesie la sfârşitul Primului Război Mondial, când s-a
constatat că răniţii internaţi în spitalele americane, care cereau să facă diverse activităţi, se
recuperau mai rapid comparativ cu cei care stăteau la pat şi aşteptau să se recupereze. S-a
demonstrat că organismul şi psihicul uman traumatizat se reface mult mai repede cu ajutorul
activităţilor fizice.4
În 1917, datorită necesităţii organizării specialiştilor interesaţi în a oferi activităţi practice
tot mai diversificate ca şi tratament, a dus la construirea „Societăţii Naţionale pentru
promovarea terapiei ocupaţionale”. Mai apoi, în anul 1923,această organizaţie s-a transformat
3
4
Didactică CERMI, Iaşi, 2004, p. 12-16
5
în „Asociaţia americană de terapie ocupaţională”. Această organizaţie şi-a impus un nou set
de reguli.
Mai apoi, după Primul Război Mondial, Bird Baldowin, a avut o contribuţie importantă la
clasificarea metodologiei şi principiilor terapiei ocupaţionale. Acest specialist american, e de
părere că, cel mai eficient tip de terapie ocupaţională este cel care necesită o serie de mişcări
voluntare, care se găsesc în practicarea unor meserii obişnuite în pregătirea fizică sau în
activităţile cotidiene.
În 1952 s-a înfiinţat „Federaţia Mondială de Terapie Ocupaţională”, fondatorii fiind
specialişti din zece ţări cum ar fi: Africa de Sud, Marea Britanie, Canada, S.U.A., Australia.
Prima întâlnire a federaţiei a avut loc la Liverpool, iar primul congres a avut loc în 1954 la
Edinburg, participând 400 de reprezentanţi din cele zece ţări fondatoare.
„Apariţia psihiatriei ştiinţifice în ţara noastră a dus şi la apariţia terapiei ocupaţioanle şi
ergoterapiei. Unităţile de psihiatrie organizate la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul
secolului XX în România, aveau în împrejurimi mari suprafeţe agricole pentru activităţile
terapeutice prin muncă. Cele mai renumite sunt: spitalele din Iaşi, Sibiu, Târnăveni, Sighet,
Oradea, Lugoj, Jimbolia- Timiş, Craiova, Bucureşti.”5
Această profesie a evoluat în zilele noastre, datorită tehnicilor din ce în ce mai
sofisticate şi a echipamentelor performante. În pregătirea specialiştilor se impun noi
standarde datorită diversităţii subiecţilor, de la copii la vărstnici, din spitale, şcoli, centre ce
zi, camine de bătrâni.
Pentru a putea profesa este nevoie de trei ani de studii în acest domeniu, organizându-se
chiar şi doctorate în acest domeniu. Din păcate, la noi, dezvoltarea terapiei ocupaţionale este
într-un stadiu de început.
În concluzie, evoluţia terapiei ocupaţionale a avut schimbări importante de-a lungul
istoriei. Şi astăzi, terapia ocupaţională a ramas o „ştiinţă” implicată în recuperarea persoanlor
aflate în incapacitate de a se mişca, sau de a face activităţile zilnice, sau de adaptarea acestor
persoane la societatea în care trăiesc.6
5
Didactică CERMI, Iaşi, 2004, p. 14
6
6
I.2. DEFINIREA ŞI DELIMITAREA CONCEPTUALĂ A TERAPIEI
OCUPAŢIONALE ŞI A VÂRSTEI A TREIA
Terapia ocupaţională sau Ergoterapia reprezintă cel mai bun mijloc de recuperare oferit
de natură, şi anume prin muncă, fiind cel mai bun doctor incă dinaintea erei noastre. Astfel,
activitatea este recomandată ca metodă de tratament, datorită caracterului terapeutic al muncii.
Terapia ocupaţională reprezintă „aplicarea metodei terapeutice prin ocupaţii, muncă şi
resocializare şi reprezintă un sistem organizatoric al asistenţei instituţionalizate care include
laturi profilactice , curative, culturale şi sociale.”7
Terapia ocupaţională „este forma de tratament care foloseşte activităţi şi metode
specifice, pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea de a desfăşura activităţile
necesare vieţii individului, de a compensa disfuncţii şi de a diminua deficienţele fizice.”8
Terapia ocupaţională „este o artă şi ştiinţa care dirijează modul de răspuns al omului faţă
de activitatea selecţionată, menită să promoveze şi să menţină sănătatea, să împiedice evoluţia
spre infirmitate, să evalueze comportamentul şi să trateze sau să antreneze pacienţii cu
disfuncţii psihice sau psihosociale.”9
Terapia ocupaţională „ este o metodă de tratament a anumitor tulburări fizice sau
mentale, prescrisă de medic şi aplicată de specialişti calificaţi, folosind munca, sau orice altă
ocupaţie, în vederea vindecării afecţiunii sau schelelor sale.”10
Terapia ocupaţională este o metodă prin care copiii, adulţii şi vârstnicii, care suferă de o
anumită deficienţă fizică sau mentală, sunt trataţi prin intermediul muncii şi a diferitelor
activităţi de creaţie, cu scop profilactic şi de recuperare, cât si cu scopul de reintegrare
familială, socială şi profesională.
Punctul comun care reiese din suma tuturor definiţiilor date de diverşi autori, a terapiei
ocupaţionale, se bazează pe utilizarea conceptului de activitate sau ocupaţie a timpului liber.
7
Popescu Al. Alexandru, Terapia ocupaţionala şi ergoterapia, Editura Cerma, Bucureşti, 1994, p.110
8
AOTA( American Occupational Therapy Association) apud Dan Mirela, Introducere în terapia ocupaţională,
Editura Universităţii, Oradea, 2005, p.7
9
Dicţionar Enciclopedic Medical de Balneologie, Bucureşti 1982 autor dr. Elena Berlescu apud Dan Mirela,
Introducere în terapia ocupaţională, Editura Universităţii, Oradea, 2005, p.7
10
Enciclopedia franceză de Kinesitherapie apud Dan Mirela, Introducere în terapia ocupaţională, Editura
Universităţii, Oradea, 2005, p.7
7
Delimitarea conceptuală a terapiei ocupaţionale-ergoterapiei
Aceşti doi termeni, la ora actuală, sunt acceptaţi ca fiind acelaşi lucru. Ergoterapia
provine din greacă, iar în traducere liberă înseamnă terapie prin muncă, adică cerinţele de
bază ale terapiei ocupaţionale. Pe parcursul timpului, conceptele s-au modificat, iar starea de
sănătate obţinută prin muncă este acum obţinută prin intermediul activităţii. Multe ţări au
preluat cuvântul de „ergoterapie”, pe când altele au preferat să folosească direct traducerea
cuvântului, şi anume, „terapia prin muncă”.
„Deşi considerată o „metodă specială”, terapia ocupaţională reprezintă de fapt un
complex de metode de o mare variabilitate, dar care îşi menţin totuşi individualitatea prin
scopul urmărit şi prin particularitatea procedeelor utilizate.”11
Spre deosebire de terapia ocupaţională care are menirea să trezească interesul
pacientului pentru o activitate oarecare, ergoterapia are la bază semnificaţia intrinsecă a
muncii în procesul de reinserţie profesională şi socială a bolnavului.
În România, acest termen de terapie ocupaţională se confundă cu ergoterapia, dar doar
în practică, pentru că în teorie există lucrări publicate în care ergoterapia este inclusă în
terapia ocupaţională.
„ La noi, acest domeniu a fost introdus prima dată în spitalele de psihiatrie sau în diferite
instituţii de reabilitare socială- penitenciarele, vizând mai mult latura socială şi economică.
Odată cu restructurarea sistemului de asistenţă socială şi protecţie a copilului precum şi
apariţia organizaţiilor nonguvernamentale cu arie de activitate socială, au început să apară
centrele de integrare prin terapie ocupaţională, sau ergoterapia ca metodă terapeutică folosită
pentru a realiza reabilitarea şi reinserţia socială a persoanelor cu dizabilităţi.”12
Pentru a putea vorbi despre ciclurile vieţii şi despre vârsta a treia, trebuie definită mai
întâi noţiunea de vârstă. „Vârsta este categoria determinantă a gerontologiei, reprezentând o
anumită etapă a vieţii.”13
„În dezvoltarea umană se evidenţiază trei cicluri mari:
 Ciclul de creştere şi dezvoltare, până la 20 de ani, cuprinde numeroase
perioade şi substadii cu caracteristicile sale fiecare.
 Ciclul adultului, de la 20 la 65 de ani sau ciclul inserţiei profesionale.
 Ciclul regresie, de la 65 de ani până la sfârşitul vieţii.”14
11
Sbenghe Tudor, KINETOLOGIE profilactică, terapeutică şi de recuperare, Editura Medicală, Bucureşti,
1987,p.237
12
Schuster Andreea, Terapia ocupaţională, Editura Psihomedia, Sibiu, 2011, p. 10
13
Saulea Aurel, Gerontologie, Editura Poligraf, Chişinău, 2009, p.17
14
Lepădatu Ioana, Psihologia vârstelor- ciclurile de creştere şi dezvoltare, Editura Psihomedia, Sibiu, 2008, p.
35
8
Prin urmare, vârsta a treia începe la peste 65 de ani şi reprezintă ultimul ciclu al vieţii
de care nu scapă nimeni, şi pe baza căruia, ştiinţa a încercat să găsească nişte căi de întârziere
sau amânare a acestui proces. Cercetările cu privire la bătrâneţe, au început cu mulţi ani în
urmă, dar cercetarea propriu-zisă, desfăşurată în amănunt, a început după anul 1945, iar în
1950, Congresul Internaţional de Psihologie s-au interesat mai mult despre problemele
bătrâneţii. Astfel, au început să apară instuţiile de investigaţie ştiinţifică, dar şi de tratament.
Durata medie de viaţă, în ţările civilizate este de 70 de ani la bărbaţi şi 75 de ani la
femei, existând şi persoane care trăiesc până la vârsta de 85-90 de ani.
Există câteva stadii în care împărţim bătrâneţea. „După psihologii americani ei disting
doar două stadii, adică:
 „Young old” între 65 şi 75 de ani
 „Old-old” după 75 de ani.”15
„În literatura românească de specialitate se face de asemenea o distincţie:
 Între 65 şi 70 de ani stadiul de trecere
 70-80 de ani prima bătrâneţe
 80-90 de ani a doua bătrâneţe
 Peste 90 de ani marea bătrâneţe.”16
Prima bătrâneţe, între 70 şi 80 de ani, este caracterizată printr-o scădere a capacităţilor

psihice şi fizice, iar persoanele care sunt la această vârstă îşi reduc activităţile şi relaţiile cu
cei din jur, acordă o mai mare importanţă păstrării sănătăţii şi îşi recunosc noile limite. Fără
probleme grave de sănătate , viaţa se poate trăi cu anumite limitări, dar senin.
A doua bătrâneţe, între 80 şi 90 de ani, se caracterizează printr-o scădere mai mare a
capacităţilor fizice şi a celor psihice, iar starea de sănătate este din ce în ce mai ameninţată, iar
dispariţia partenerului de viaţă aduce modificări în plan afectiv, şi apare dependenţa de altă
persoană pentru a se deplasa şi pentru a rezolva treburile din gospodărie.
Marea bătrâneţe necesită o supraveghere permanentă din partea familiei.
„Conform clasificării elaborate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), persoanele
sunt repartizate în următoarele categorii:
 45-59 de ani vârsta de mijloc
 60-74 de ani vârstnici
 75-89 de ani bătrâni
 Mai mare de 90 de ani longevivi.
15
Creţu Tinca, Psihologia vârstelor, Editura Polirom, Bucureşti, 2009, pp.362-363
16
Creţu Tinca, Psihologia vârstelor, Editura Polirom, Bucureşti, 2009, p.363 apud Şchiopu Verza, 1995, p.339
9
Din punct de vedere demografic, populaţia bătrână poate fi considerată o entitate globală,
dacă evidenţiem subgrupurile specifice, precum sunt:
 Bătrâneţea primară (65-75 de ani)
 Bătrâneţea medie (76-85 de ani)
 Bătrâneţea longevivă (peste 85 de ani).”17
17
Saulea Aurel, Gerontologie, Editura Epigraf, Chişinău, 2009, pp. 18-19
10
I.3. DIMENSIUNI ŞI ASPECTE MEDICALE ALE FENOMENULUI DE
ÎMBĂTRÂNIRE
I.3.1. FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ ÎMBĂTRÂNIREA
Pentru a putea vorbi despre fenomenul îmbătrânirii, mai întâi trebuie definiţi termenii
gerontologie şi geriatrie.
Gerontologia este “ştiinţa care se ocupă cu studiul procesului îmbătrânirii.”18
Gerontologia este “ştiinţa care are ca obiect de studiu cauzele îmbătrânirii fiziologice,
normale, a organismelor vii.”19
Cuvântul gerontologie provine din limba greacă: geron= bătrâneţe şi logos= cuvânt/
ştiinţă şi reprezintă o ramură a medicine şi biologiei care se ocupă cu studiul fenomenului de
îmbătrânire ca process fiziologic cu aspect biologice şi sociale.
Termenul de gerontologie a fost specificat pentru prima dată de ilustrul microbiolog rus,
laureat al Premiului Nobel, Ilia Mecinikov în cartea intitulată Studii despre natura omului
(1903).
Geriatria este o ramură a gerontologiei şi reprezintă “ştiinţa care se ocupă cu studiul
aspectelor anormale, patologice posibil reversibile ale vârstnicului.”20
Cuvântul geriatrie provine din limba greacă: geron= bătrâneţe şi iatros= boală. Acest
termen a fost pentru prima dată utilizat în anul 1909 de către Nascher I.L., într-o lucrare
publicată la New York.
Geriatria, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, s-a desprins şi s-a dezvoltat ca o
ştiinţă de sine stătătoare.
În următoarele rânduri, voi vorbi puţin şi despre Ana Aslan, o personalitate din
România, care a avut o contribuţie importantă în domeniul gerontologiei şi geriatriei. Aceasta
a pus în lumină importanţa vitaminelor şi a antrenării în activităţi organizate pentru prevenirea
procesului de îmbătrânire .
Ana Aslan, s-a născut la Brăila, pe 1 ianuarie 1897 şi a decedat la 19 mai 1988 la
Bucureşti. A urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti, fiind neobişnuit la vremea
aceea ca o fată să urmeze medicina, dar încăpăţânarea ei a ajutat-o să işi urmeze visul.
18
Saulea Aurel – Gerontologie, Ed. EPIGRAF,Chişinău, 2009, p. 13
19
Bălteanu Veronica – Kinetoterapia în geriatrie - curs, Iaşi, 2015, p. 8
20
Bălteanu Veronica – Kinetoterapia în geriatrie – curs, Iaşi, 2015, p. 8
11
În 1952 este înfiinţat Institutul de Geriatrie în Bucureşti, unde Ana Aslan este numită
director şi asistentă medicală. La acest institute au venit oameni şi mari personalităţi din
întreaga lume pentru a fi trataţi de Prof. Ana Aslan.
În 1956 la Congresul German de Terapeutică de la Karlsruhe îşi face cunoscută metoda
de tratament geriatric cu Gerovital H3 (medicament gerontologic care acţionează în
mecanismele de îmbătrânire la nivel molecular şi geriatric- datorită efectului produs în bolile
cornice degenerative ale vârstei a treia).
În 1960 a experimentat un produs ce conţine procaină fiind un factor activator şi
antiaterogen numit Aslavital, un factor eutrofic regenerator, cu o acţiune biocatalitică
celulară.
A primit numeroase titluri şi distincţii de-a lungul vieţii de medic şi cercetător, iar
datorită faptului ca aceasta avea porţile institutului mereu deschide pentru oricine venea, cu
sau fără bani, a fost dată în judecată de Colegiul de Partid, pentru a plăti un million şi cinci
sute de lei, reprezentând contravaloarea şederii bătrânilor internaţi acolo de la înfiinţarea
institutului. Este purtată 7 ani prin sălile tribunalului şi a fost achitată cu 5 luni înainte să
moară, în decembrie 1987. La acea vreme, Ana Aslan aducea statului român 17 milioane de
dolari anual din medicamentele şi metodele de tratament ale vestitei profesoare.
Din păcate, în România visul Anei Aslan a luat sfârşit o dată cu moartea acesteia, dar
peste hotare sunt multe institute asemenea celui din România, în care oamenii caută să se
trateze cu remediile faimosei Ana Aslan.
Îmbătrânirea reprezintă „un proces biologic complicat, inevitabil, care conduce la
reducerea posibilităţilor de adaptare şi la sporirea posibilităţilor de deces.” 21 În timpul
procesului de îmbătrânire apar dereglări în funcţiile diferitelor organe şi sisteme ale
organismului, astfel, determinând dereglarea activităţii vitale a organismului în ansamblu.
Odată cu înaintarea în vârstă, îmbătrânirea este considerată ca fiind o consecinţă a creşterii
gradului de haos pe toate treptele de structură a întregului organism, şi se manifestă prin
diminuarea totală a rezistenţei la factorii extrinseci şi intrinseci, înregistrându-se o sporire a
posibilităţii diverselor cauze de deces.
„S-ar putea afirma că îmbătrânirea este un proces care transformă un adult viguros într-
un individ fragil cu rezerve scăzute la nivelul majorităţii aparatelor şi sistemelor organismului.
În acelaşi timp are loc o creştere exponenţială a vulnerabilităţii la majoritatea bolilor şi chiar a
riscului de instalare a decesului.”22
21
Saulea Aurel, Gerontologie, Ed. Epigraf, Chişinău, 2009, p.17
22
Prada Gabriel- Ioan, Geriatrie şi gerontologie- note de curs,volumul 1, Editura Medicală, Bucureşti, 2001,
p.11
12
Astfel, procesul de îmbătrânire afectează toate nivelele de organizare , de la molecule la
schimburile celulare (diferitele alterări ale metabolismului celular) şi până la nivelul organelor
( ficat, creier, vase).
Bătrâneţea este un fenomen necruţător, caracteristic tuturor oamenilor. Este un proces
natural şi inevitabil, reprezentând perioada finală a activităţii vitale a organismului, fiind
determinată de diminuarea treptată a posibilităţilor biologice, psihologice şi sociale în
schimbările provocate de îmbătrânire, fiind manifestate prin limitarea şi agravarea funcţiilor
fiziologice.
Îmbătrânirea se caracterizează prin multe deviaţii şi perturbări funcţionale, dar şi prin
numeroase alterări structurale, iar din punct de vedere medical, este descrisă prin creşterea
frecvenţei îmbolnăvirilor, prin creşterea gravităţii acestora, prin asocierea mai multor boli,
prin îngreuierea însănătoşirii, prin complicaţii frecvente şi prin frecventarea sporită a
cabinetelor medicale şi un consum mare de medicamente.
„Consecinţele îmbătrânirii populaţiei pentru sănătatea publică sunt:
 Demografice
-creşte numărul persoanelor vârstnice;
-creşte numărul familiilor fără copii şi a celor formate din vârstnici;
 Medicale
-polimorbiditate
-creşte consumul medical.
 Sociale
-pierderea autonomiei persoanelor vârstnice
-necesitatea unor servicii sociale adecvate persoanelor cu incapacitate funcţională
parţială sau totală.”23
Factorii care influenţează îmbătrânirea sunt:

Factori genetici
Printre preocupările principale ale biologiei îmbătrânirii este natura contribuţiei
genetice, cum acţionează genele şi cum contribuie moştenirea genetică a unui individ la
longevitate. În funţie de genele fiecărui individ acesta poate să trăiască între 110-120 de ani şi
nu are nici o legătură cu expresia „atât i-a fost dat să trăiască”, ci ţine cont de bagajul mpştenit
de la strămoşi.
23
Tiţu Gabriela, Hurjui Jan, Neamţu Andrei, Munteanu Dragoş, Durerea la vârsta a treia, Editura Bit, Iaşi,
2000, p.14
13
„Ipoteza conform căreia îmbătrânirea survine datorită programului înscris în codul
genetic este susţinută şi de faptul că perioada vieţii este diferită în funcţie de specie (calul
tăieşte 20-25 de ani, câinele 12-14 ani, furnicile 1-4 ani, elefantul 50-60 de ani etc. ),
longevitatea este ereditară, agenţii genotoxici modifică durata vieţii (de exemplu, radiaţiile),
diferenţele dintre duratele de viaţă ale gemenilor univitelini sunt de două ori mai mici decât
între fraţi.”24
Există o teorie, şi anume, teoria erorilor, prin intermediul căreia cercetările au scos în
evidenţă acumularea unor erori în replicarea informaţiei genetice, ce determină apariţia unor
proteine alterate, ce nu pot îndeplini rolul funcţional.
Teoria degradării şi reparării ADN-ului este o teorie derivată din teoria erorilor;
această alterare a ADN-ului şi ARN-ului , este determinată de nişte factori precum razele
UV, razele X. O legătură strânsă între procesul de îmbătrânire şi deficienţele proceselor de
reparare a ADN-ului se observă la nivelul neuronilor.
O altă teorie este teoria radicalilor liberi, a cărei acţiune nocivă se exercită asupra
macromoleculelor de ADN din mitocondrii şi genom.
Factori socio-culturali
Fiecare societate este organizată după un set de reguli, care trebuie respectate de
fiecare cetăţean. Acest sistem de reguli este modelul socio- cultural care acţionează asupra
comunităţii, imprimând cetăţenilor un anumit stil de viaţă şi de gândire.
Societatea este într-o perpetuă schimbare de la o generaţie la alta, determinând o
serie de efecte asupra indivizilor. Schimbările sociale, culturale şi morale se datorează
factorilor economici, socio-demografici, presiuni exercitate de mass- media, calamităţi
naturale precum cutremure, inundaţii, etc.
Conflictele dintre generaţii au la bază ciocnirea dintre mentalităţile diferite, dintre
modul de a gândi şi modele de a se comporta de la o generaţie la alta. Aceste aspecte apara în
societatea modernă legate de factorii de schimbare şi progres. O generaţie care asimilează un
anumit model cultural, preia un anumit stil de viaţă, în concordanţă cu acel model. Această
asimilare a modelului cultural devine natura persoanei şi reprezintă identitatea sa. Prin
intermediul educţiei intervin aceste obiceiuri culturale asupra caracteristicilor psiho-
fiziologice ale fiecărui individ în parte.
24
Moldoveanu Monica, Geriatrie şi geropatologie pentru asistenţi medicali, Editura All, Bucureşti, 2011, p. 13
14
Factori psihologici
În psihologie, modificările procesului de îmbătrânire sunt corelate cu tipul de
personalitate, particularităţi etnice, profesionale şi ale locului în care au trăit. Unele
evenimente pot precipita îmbătrânirea psihologică şi anume pensionarea (retragerea din
activitatea profesională), plecarea copiilor, decesul partenerelui de viaţă şi adaptarea la noile
condiţii din mediul înconjurător, care a evoluat odată cu fiecare individ. Apar frecvent
depresia, anxietatea, insomnia nocturnă şi somnolenţa din timpul zilei.
Vârstnicii cu o bună sănătate fizică şi mentală, sunt cei implicaţi activ în viaţa socială
şi care au puterea de a lua singuri decizii.
Vârstnicii au tendinţa de a-i ajuta pe cei tineri şi uneori de a-i susţine cu cât pot
financiar, ceea ce le sporeşte sentimentul de utilitate socială, şi astfel împreună cu sprijinul
familiei, duce la îmbunătăţirea calităţii vieţii.
Relaţiile interumane întăresc capacitatea bătrânului de a se adapta la schimbările
survenite odată cu vârsta, de a trece mai uşor peste pierderea unor persoane dragi, de a trece
mai uşor peste o dizabilitate pricinuită de vârstă sau de boală.25
Factori somatici
Bătrâneţea este rezultatul suprapunerii unor boli cronice şi degenerative, fiecare
organism îmbătrânind într-un ritm propriu.
Procesul de îmbătrânire este însoţit de o serie de modificări la nivelul organismului
cum ar fi părul albeşte, pielea îşi pierde elasticitatea, apar ridurile, iar expunerea la soare
poate duce la apariţia unor pete maronii. De asemenea, scade acuitatea auditivă, vizuală,
mirosul, gustul,sensibilitatea tactilă şi se diminuează memoria şi atenţia. Tot datorită acestui
proces de îmbătrânire, scade spontaneitatea gândirii, în limbaj se reflectă dificultăţile gândirii,
scade fluxul verbal şi apare lentoarea vocabularului şi a ritmului în care vorbeşte. Sunt afectaţi
de asemenea şi la nivel afectiv, devenind mult mai emotivi şi irascibili.
25
Moldoveanu Monica, Geriatrie şi gerontologie pentru asistenţi medicali, Editura All, Bucureşti, 2011, pp. 13-
16
15
I.3.2. MODIFICĂRI FIZIOLOGICE PRODUSE DE PROCESUL DE ÎMBĂTRÂNIRE
Procesul de îmbătrânire este însoţit de o scădere a capacităţilor funcţionale ale

organismului, această alterare se manifestă în caz de efort, stres, maladii acute. Trebuie
subliniat faptul că această reducere funcţională legată de îmbătrânire este diferită de la un
organ la altul (îmbătrânire diferenţială interorganică). Iar la aceeaşi vârstă, alterare unor
funcţii variază de la o persoană la alta, fiind numită, îmbătrânire interindividuală.
„ Manifestările de îmbătrânire a sistemelor de organe sunt evidente sub trei aspecte:
1. Îmbătrânirea „normală” cu declinul gradual progresiv al capacităţilor funcţionale;
2. Accidente catastrofice temporare de declin al funcţiei cu posibilitatea ulterioară de
reabilitare (de exemplu, ictus cerebral sau fractură a şoldului);
3. Progresarea afecţiunilor cu declinul rapid al funcţiilor psihice ( de exemplu, sindromul
Alzheimer).”26
Modificările datorate îmbătrânirii se manifestă asupra tuturor sistemelor
organismului, cum ar fi:
 Sistemul endocrin
 Sistemul nervos
 Sistemul cardiovascular
 Sistemul respirator
 Sistemul osos
 Sistemul digestiv
 Sistemul muscular
 Sistemul renal
 Aparatul auditiv
 Aparatul vizual.
26
Saulea Aurel, Gerontologie, Editura Epigraf, Chişinău,2009, p.77
16
Sistemul endocrin
Pentru ca organismul să se poată adapta la mediul extern şi la diversele situaţii de stres
din viaţa de zi cu zi, este nevoie să aibă loc reglarea hipotalamo-hipofizară. Această adaptare
la mediul extern se referă la hipoxia de altitudine, frig, căldură. Modificările de la nivelul
structurilor hipotalamusului sunt diverse, deoarece în unele neuronii dispar, iar în altele nu se
obeservă nici o modificare morfologică esenţială, de aceea, activitatea procesului de
neurosecreţie la persoanele vârstnice se micşorează sau nu se modifică esenţial.
Suprarenalele nu suferă modificări odată cu vârsta, dar se observă o tendinţă de
creştere din contul hiperplaziei cortexului. Dar diminuarea odată cu vârsta, a funcţiei
suprarenalelor , nu indică faptul că ca ar fi o insuficienţă funcţională a acestora.
Glanda tiroidă involuează pe parcursul anilor (micşorarea volumului relativ al
epiteliului şi prăbuşirea activităţii sistemelor fermentative intracelulare).(figura 1) Cele trei
perioade ale ciclului secretor sunt dereglate odată cu înaintarea în vârstă: eliberarea
produselor în spaţiul folicular, biosinteza şi eliminarea hormonilor tiroidieni în spaţiul
circulator. Un al aspect foarte important, datorat tot procesului de îmbătrânire, este
diminuarea vascularizaţiei glandei tiroide. Diminuarea funcţiei glandei tiroide este numită
hipotireoză, în proporţie de aproximativ 1%, dar cu înaintarea în vârstă poate ajunge la un
procent de 7% sau în varianta subclinică de peste 20%. Hipertireoza se manifestă prin
creşterea excesivă a funcţiei glandei tiroide, reprezentând 27-50% din numarul total al
afecţiunilor.
Una dintre cele mai frecvente afecţiuni endocrinologice la persoanele vârstnice este
diabetul zaharat, fiind mai frecvent de 8-10 ori decât în populaţia generală. Această boală
provoacă apariţia multiplelor boli grave ale sistemului cardiovascular cu consecinţe în
apariţia defectelor de circulaţie periferică, retinală (pierderea văzului), a afecţiunilor
stomatologice şi a altor boli.27
27
Saulea Aurel, Gerontologie, Editura Epigraf, Chişinău, 2009, pp. 78-80
17
Figura 1 Glanda tiroidă28
Sistemul nervos
„Nervii cranieni sunt mănunchiuri de fibre nervoase, cu originea în encefal, care
împânzesc întregul organism, asemănător unei reţele telefonice, intrând în constituţia
sistemului nervos periferic.”29
Nervii cranieni sunt în număr de 12 perechi, dintre care 10 aparţin trunchiului
cerebral.(figura 2) Nervii cranieni nu au dispoziţie metamerică şi nici două rădăcini, ca şi
nervii spinali.
La nivelul sistemului nervos central (SNC) se produc modificări importante, astfel creşte
numărul neuronilor care nu mai funcţionează, iar creierul scade în greutate până la 1,250 g la
bărbaţi şi 1,125 g la femei. Circumvoluţiunile şi scizurile se aplatizează şi creşte latenţa în
28
Kamina Pierre, Atlas de anatomie, Editura Litera, Bucureşti, 2014, p. 159
29
Ionel Rosu, Calin Istrate, Monica Silvester, Enciclopedia corpului uman, Editura Corint, Bucuresti, 2009, p.80
18
emiterea de răspunsuri la excitanţi complecşi, astfel se produce şi o încetinire în activitatea
sistemului nervos simpatic şi parasimpatic.
Aceste modificări sunt diferite de la o persoană la alta, în funcţie de zestrea ereditară,
felul în care a fost trăită viaţa până la acest moment al îmbătrânirii şi de regimul de viaţă pe
care l-a avut persoana.
„Persoanele în vârstă suferă frecvent de depresie şi de alte probleme mentale. Depresia
apare datorită pierderii membrilor familiei şi a prietenilor, pierderii sănătăţii şi a forţelor
fizice, pierderii capacităţii intelectuale şi izolării (E. Judd) […]
Probemele psihologice ale persoanei în vârstă sunt strâns legate de problemele sale
fizice. Ea prezintă fenomene de depresie, crize de identitate şi de singurătate.”30
Figura 2 Nervii cranieni (distribuţie motorie şi senzitivă)31
30
Albu Adriana, Albu Constantin, Petcu Ioan, Asistenţa în familie a persoanei cu deficienţă funcţională, Editura
Polirom, Iaşi, 2001, p. 23
31
Netter H. Frank, Atlas de anatomie umană,Ediţia a treia, Planşa 112, p.123
19
Sistemul cardiovascular
„Sistemul circulator este format din totalitatea organelor prin care circulă sângele.
Acestea sunt: inima şi „arborele vascular”, format din vasele de sânge (artere, vene şi
capilare).32 (figura 3)
La nivelul acestui sistem se înregistrează un proces de îngroşare a pereţilor vaselor de
sânge şi micşorare a lumenului, astfel, accentuându-se pericolul de infarct. La această vârstă
activitatea inimii se modifică considerabil, cardiopatiile devenind mult mai frecvent.
Figura 3 Cordul: baza şi faţa diafragmatică33
32
Ionel Rosu, Calin Istrate, Monica Silvester, Enciclopedia corpului uman, Editura Corint, Bucuresti,2009,p.124
33
Netter H. Frak, Atlas de anatomie umană, Ediţia a treia, Planşa 210, p.225
20
Sistemul respirator
Apararul respirator este la un nivel mai slab, respiraţia se realizează mai superficial iar
oxigenarea organismului nu se mai face la fel de bine ca în tinereţe, astfel pot apărea bronşite,
emfizem pulmonar. (figura 4)
Figura 4 Topografia pulmonară: vedere anterioară şi posterioară34
34
Netter H. Frank, Atlas de anatomie umană, Ediţia a treia, Planşele 192, 193, pp. 207-208
21
Sistemul osos
Datorită scăderii densităţii osoase se pot produce fracturi care devin foarte
periculoase. Pe măsură ce se înaintează în vârstă, mobilitatea articulaţiilor scade iar mişcările
devin mai rigide şi dificile, instalându-se astfel reumatismul, dicopatiile, sciatica, fiind cele
mai frecvente probleme la nivel osos. Dantura se deteriorează şi produce modificări de
fizionomie, dificultăţi de hrănire şi vorbire.(figura 5)
Figura 5 Sistemul osos35
Sistemul muscular
„Împreună cu sistemul osos, sistemul muscular formează aparatul locomotor, aparatul
de susţinere a organismului. Muşchii scheletici sunt elemente active ale mişcării, organe care
convertesc energia chimică în mişcare şi căldură. Aceştia formează partea somatică a
organismului, dând forma corpului.”36 (figura 6)
Ţesutul muscular îşi modifică structura şi funcţionalitatea, iar tonusul muscular scade
considerabil. Mişcările de la nivelul mâinilor sunt nesigure, iar mersul este lent şi nesigur.
35
https://www.google.ro/search?q=imagini+cu+sistemul+endocrin+netter&espv=2&biw=1024&bih=475&tbm=i
sch&tbo=u&source=univ&sa=X&ved=0ahUKEwjbuKaXtdDMAhVKAsAKHZeSAWgQsAQIGQ#tbm=isch&q
=imagini+cu+sistemul+osos&imgrc=qlXoyPH3b_LdmM%3A (accesată în data de 11.05.2016, ora 14:50)
36
Ionel Rosu, Calin Istrate, Monica Silvester, Enciclopedia corpului uman, Editura Corint, Bucuresti, 2009, p.52
22
Figura 6 Sistemul muscular37
37
https://www.google.ro/search?q=imagini+cu+sistemul+endocrin+netter&espv=2&biw=1024&bih=475&tbm=i
sch&tbo=u&source=univ&sa=X&ved=0ahUKEwjbuKaXtdDMAhVKAsAKHZeSAWgQsAQIGQ#tbm=isch&t
bs=rimg%3ACTaVhZxLGjw6IjgRYrSMKaYsslUuW-txAOVF9VwbvIa88moH9XLPWa2ssmYacu2Ql99396-
4AvNylzKUmFkAO9QUyCoSCRFitIwppiyyEc7kP1fAW7s8KhIJVS5b63EA5UURa-
rq54ia1uIqEgn1XBu8hrzyahH61eTNhLqU-
ioSCQf1cs9ZrayyEZboJG9v_1oCOKhIJZhpy7ZCX33cRmpdugm1fbvcqEgn3r7gC83KXMhFOjJ_1qRvABPyo
SCZSYWQA71BTIES3OrHjF4it0&q=imagini%20cu%20sistemul%20muscular&imgrc=EWK0jCmmLLKh-
M%3A (accesată în data de 11.05.2016, ora 14:56)
23
I.4. TERAPIA OCUPAŢIONALĂ LA VÂRSTNICI
I.4.1. GENERALITĂŢI ALE TERAPIEI OCUPAŢIONALE
Terapia ocupaţională la vârstnici reprezintă aplicarea de metode, bătrânilor care suferă o

anumită deficienţă fizică sau mentală, fiind trataţi prin intermediul muncii şi a diferitelor
activităţi de creaţie, cu scop profilactic şi de recuperare, dar şi cu scop de reintegrare
familială, socială şi profesională.
Individualizarea particularităţilor de punere în practică a terapiei ocupaţionale şi
implicit ergoterapiei în domeniul geriatriei trebuie să ţină cont de trei aspecte importante în
problematica vârstnicului şi anume: procesul scăderii tuturor capacităţilor şi a gradului de
utilizare a acestora, creşterea gradului de interferenţă a fenomenelor morbide psihice şi
somatice şi pregnanţa afecţiunilor psihice sau somatice, în funcţie de experienţa morbidă a
persoanei.
Rolul terapiilor sociale şi psihologice în asistenţa vârstnicului trebuie să pornească de
la premisa că toate aceste terapii sunt „fiziologice”, fără efecte secundare şi complementare,
care ajută bătrânul dar nu înlocuieşte terapiile clasice, adică cele farmaco-chirurgicale. De
aceea este foarte indicat ca fiecare medic practician, să folosească aceste terapii în asociaţie
cu alte mijloace terapeutice, având doar de câştigat.
Prin urmare, terapia ocupaţională, face parte din „terapiile non-medicale”, în legătură
cu playterapia, reeducarea senzorială, proteze şi stimularea funcţiilor superioare. Terapia
geriatrică obligă la o gamă mai largă de mijloace folosite, alături de mijloacele farmaco-
chirurgicale, folosindu-se terapiile non-medicale şi îngrijirile (soins, nursing).
„Ca metodă terapeutică, terapia ocupaţională urmăreşte împreună cu celelalte metode –
medicamentoase, fizio- şi kinetoterapeutice, psihoterapeutice- recuperarea complexă a
vârstnicului afectat pe de o parte de deficienţele proprii procesului de îmbătrânire, pe de alta
de îmbolnăvirile favorizate de acest proces.”38
Punctul de plecare al terapiei ocupaţionale o constituie, în primul rând, realitatea
nivelului fizic somatic al vârstnicului şi cuprinde procesele de atrofie musculară, alterarea
mişcărilor ca lentoare, involuţia articulaţiilor, fatigabilitate, tulburări de coordonare, rigiditate,
redoare, dureri reumatice, tulburări vasculare periferice, diminuarea acuităţii vizuale şi
auditive, tulburări de echilibru, tulburări sfincteriene , şi în al doilea rând, realitatea nivelului
38
Bogdan Constantin, Elemente de geriatrie practică, Editura Medicală, Bucureşti, 1992, p.287
24
psihic, care este exprimată prin alterarea în grad mai mic sau mai mare a relaţiilor cu mediul
psiho- social atât în cadrul familial, cât şi în instituţie, pentru cei instituţionalozaţi.
Astfel, terapia ocupaţională va urmări în primul rând recuperarea motricităţii(
completând kinetoterapia şi celelalte mijloace si tratamente folosite), iar în al doilea rând,
redobândirea autonomiei (reluarea activităţilor cotidiene) şi reintegrarea psiho- socială, adică
reluarea relaţiilor cu mediul psiho- social).
Terapia ocupaţională apare pe primul plan în combaterea fenomenului de
„desocializare”, specific bătrânilor. Acest sindrom cuprinde retragerea din activitatea
profesională, pierderea de roluri şi statute în familie şi în viaţa socială, performanţele fizice şi
intelectuale se diminuează, apar îmbolnăvirile specifice vârstei şi izolarea consecutivă.
„Terapia ocupaţională se poate aplica în scop profilactic. Există suficiente exemple la
îndemână, care demonstrează că vărstnicii care se menţin activi fizic şi intelectual au o
sănătate mai bună, performanţe superioare, îmbătrânirea instalându-se cu întârziere faţă de cei
care-şi pierd interesul şi deprinderile pentru activitate, care se retrag într-o inactivitate ce
devine dăunătoare, morbigenetică.”39 Astfel, efectul profilactic al terapiei ocupaţionale este
foarte important, deoarece această metodă integrează şi domeniul vast al populaţiei vârstnice
sănătoase, astfel contribuind la prevenirea şi încetinirea procesului de îmbătrânire.
O altă modalitate de aplicare a terapiei ocupaţionale este terapia ocupaţională de
funcţie, fiind indicată în stările grave, în care pacientul şi-a pierdut obişnuinţele instinctuale
(alimentaţie, toaletă zilnică), obişnuinţele primare ,astfel având tendinţa de imobilizare la pat.
Aşadar, terapia ocupaţională are rolul de a ajuta pacientul să fixeze gesturile cotidiene
elementare, toaleta şi alimentaţia de sine stătătoare a persoanei vârstnice, şi instalarea acesteia
în fotoliu rulant, în cazul în care deplasarea nu se poate face fără ajutor, fiind o etapă
tranzitorie spre sala de mese.
Aşadar, după obţinerea recuperării, există terapia ocupaţională de menţinere, care
urmăreşte consolidarea rezultatelor obţinute, a funcţiilor care au fost recâştigate şi chiar
introducerea de activităţi noi, cu rol stimulant fizic şi intelectual. Printre aceste activităţi
intră hobby- terapia, grădinăritul, bricolaj, drumeţiile etc., aceste activităţi fiind întâlnite şi în
terapia ocupaţională profilactică.
Aplicarea terapiei ocupaţionale se va face într-un cadru organizat, în unităţi speciale
de asistenţă a vârstnicului, în unităţi de internare pe termen mai lung, în cămine- spital, în
sanatorii de recuperare, în ateliere specializate şi sub supravegherea terapeuţilor ocupaţionali
sau ergoterapeuţilor. Se mai poate realiza şi la domiciliul pacientului , sub supravegherea
terapeutului.
39
Bogdan Constantin, Elemente de geriatrie practică, Editura Medicală, Bucureşti, 1992, p. 288
25
Se vor realiza condiţii de lucru corespunzătoare, cu adaptări ergonomice privind
sculele, ambianţa, mobilierul, iluminatul etc.
„Astfel, autorii care au experimentat şi studiat efectele terapiei ocupaţionale, la care
asociem şi propria noastră experienţă, consideră că utilizarea sa permite:
 Reantreanrea în condiţii fiziologice a funcţiilor pierdute sau diminuate; recăpătarea
iniţiativei, stimularea capacităţii de adaptare;
 Valorificarea şi stimularea hipoactivismului sau activismului restant al bătrînului,
făcând utilizabile chiar capacităţile minime pentru activitate şi opunîndu-se tendinţei
de imobilizare la pat;
 Distragerea bătrînului de la preocupări care tind să se concentreze exclusiv asupra
aspectelor existenţiale negative (vîtstă, infirmitate, boală), aspecte care acţionează în
direcţia subminării sănătăţii sale şi a grăbirii procesului de deteriorare;
 Restructurarea personalităţii pe cale de destrămare, prin angajarea într-o activitate
dirijată, organizată;
 Combaterea tendinţei de izolare, de însingurare, de introspecţie şi refugiul în trecut,
favorizând contactele sociale şi afective, oferind un nou limbaj şi contribuind la
dezvoltarea relaţiilor interpersonale, a redobîndirii interesului pentru mediul ambiant
al bătrânului.”40
I.4.2 SCOPUL ŞI OBIECTIVELE TERAPIEI OCUPAŢIONALE LA VÂRSTNICI
„Scopul terapiei ocupaţionale exprimat de Al. Popescu „este primordial cel medical şi
apoi cel economic, urmărindu-se efectul terapeutic prin muncă, prin activitate” iar T. Sbenghe
consideră că „principalul scop urmărit este refacerea mobilităţii, sub toate aspectele şi
componentele ei: amplitudine articulară, forţă şi rezisntenţă musculară, coordonare şi
abilitate”.”41
Prin terapie ocupaţională se stimulează încrederea de sine a bolnavilor, se organizează un
program de mişcări dirijate în condiţii de lucru, se constată capacităţile şi înclinaţiile restante
ale bolnavului, se realizează reinserţia în viaţa socială, economică şi profesională şi se
corelează recuperarea medicală cu cea profesională.
40
Bogdan Constantin, Elemente de geriatrie practică, Editura Medicală, Bucureşti, 1992, p. 290
41
Dan Mirela, Introducere în terapia ocupaţională, Editura Universităţii din Oradea, 2005, p.10
26
Scopurile terapiei ocupaţionale sunt orientate spre recuperarea disfuncţiilor fizice, cum ar
fi: cardiace, locomotorii, reumatologice, deficienţe cognitive, boli mintale, respiratorii,
neurologice, diverselor probeleme datorate vârstei a treia etc.
Obiectivele se stabilesc după o evaluare completă a pacientului, a mediului social şi
profesional în care îşi desfăşoară activitatea pacientul. Obiectivele se stabilesc individual
pentru fiecare pacient în funcţie de diagnostic, de restantul în momentul evaluării şi de
posibiltăţile de recuperare ale acestuia.
Principalele obiective ale terapiei ocupaţionale :
 Prevenirea şi întârzierea proceselor de îmbătrânire
 Restabilirea independenţei bolnavului, sub aspect psiho-somatic
 Stimularea capacităţii de adaptare la noi situaţii
 Preîntâmpinarea desocializării (aspect legat de pensionare şi de scăderea
performanţelor fizice şi intelectuale cât şi de bolile care apar)
 Creşterea calităţii vieţii pacienţilor
 Reeducarea mijloacelor de exprimare, implicând vorbirea, comportamentul şi
atitudinea pacienţilor
 Creşterea performanţei ocupaţionale pentru ADL-uri, muncă şi distracţie
 Înlăturarea tulburărilor funcţionale, în care este necesară reeducarea gestuală,
recuperarea unui deficit motor
 Stimularea activităţii pe măsura posibilităţilor funcţionale, în vederea
distragerii atenţiei de la aspectele negative legate de fenomenul îmbătrânirii,
cum ar fi singurătatea, infirmitatea, boala.42
I.4.3. EVALUAREA DEFICIENŢELOR FIZICE ÎN TERAPIA OCUPAŢIONALĂ
Primul şi ultimul act în procesul de recuperare funcţională al kinetoterapeutului şi

medicului este evaluarea. Evaluarea este importantă, iniţial, pentru aprecierea deficitului ce
urmează a fi recuperat şi a restantului funcţional pe care se bazează capacităţile şi activităţile
pacientului vârstnic. Iar în final, evaluarea este importantă pentru aprecierea rezultatelor
obţinute prin aplicarea programului de recuperare.
„După Sbenghe (2005), evaluarea este necesară, iniţial, pentru aprecierea deficitului ce
urmează a fi recuperat şi a restantului funcţional pe care se bazează capacităţile şi activităţile
42
Dan Mirela, Introducere în terapia ocupaţională, Editura Universităţii, Oradea, 2005, pp. 9-12
27
pacientului, iar în final evaluarea apreciază rezultatele obţinute prin aplicarea programului de
recuperare şi concluzionează asupra măsurilor care se impun eventual în continuare.”43
Evaluarea reprezintă o serie de teste specifice pentru deficite măsurabile şi este o
„apreciere” punctuală.
Pentru a se realiza evaluarea, este nevoie de o procedură de evaluare, care reprezintă o
metodă sau un test pentru estimarea cantitativă sau calitativă a unui anumit deficit.
Există trei metode de evaluare prin intermediul cărora se pot obţine date în legătură cu
performanţa ocupaţională a pacientului. Aceste metode sunt:
 folosirea interviurilor sau a chestionarelor structurate sau cu întrebări deschise
 observarea performanţelor într-un laborator folosind instrumente de evaluare
nestructurate sau structurate
 testarea performanţelor folosind evaluări care fac referiri la normă şi criteriu.
Se mai pot obţine informaţii care să ajute la evaluarea pacientului si din dosarele
medicale sau studii de caz, deşi aceste date au fost obţinute tot prin interviu, observaţie sau
testare.
Evaluarea iniţială cuprinde aprecierea obiectivelor pacientului, abilitatea funcţională şi
deficitul în sfera performanţei ocupaţionale. Pe lângă această evaluare iniţială se vor efectua şi
evaluarea mediului social, cultural şi fizic al pacientului şi identificarea factorilor de mediu cu
rol facilitator, dar şi cu rol nefavorabil.
Metode de evaluare a pacientului:
 Foaia de observaţie
 Interviul (pentru a informa pacientul despre terapia ocupaţională şi rolul ei în
programul de recuperare şi pentru a afla percepţia pacientului despre terapia
ocupaţională şi obiectivele pe care şi le propune pacientul. Tot în cadrul acestui
interviu , terapeutul ocupaţional va „strânge” informaţii şi despre familia şi mediul
din care provine pacientul, pentru a putea să îi dea indicaţiile necesare în momentul
externării)
 Orarul zilnic (pacientul este rugat să dea informaţii amănunţite despre modul în care
îşi desfăşura activităţile zilnice înainte de debutul bolii)
 Observaţia (terapeutul va observa evoluţia pacientului pe parcursul internării. Se va
observa postura, schema de mers, expresia feţei, felul în care se îmbracă, tonul vocii,
modul în care vorbeşte, prezenţa unor diformităţi sau adoptarea de eventuale posturi
antalgice, activităţile de autoîngrijire, de mobilizare şi trasnfer, astfel se determină
43
Cristuţă Alina- Mihaela, Kinetoterapia în geriatrie- gerontologi- caiet de lucrări practice, Editura Alma Mater,
Bacău, 2009, p.14
28
nivelul de independenţă, viteza cu care execută aceste activităţi, abilitatea cu care le
execută, necesarul de echipamente speciale de care v-a avea nevoie şi un posibil
tratament ulterior.
 Procedee de evaluare formală (se utilizează teste standardizate-pe baza cărora se
stabilesc nişte scoruri şi probe nestandardizate- folosesc evaluarea subiectivă, şi
rezultatele şi interpretarea lor depind de experienţa testatorului. De exemplu: evaluarea
foţei musculare).44
Astfel, foarte important de reţinut este faptul că, evaluarea persoanelor de vârsta a
treia, se va realiza în funcţie de particularităţile individuale, de pregătirea fizică a fiecărui
pacient, de diagnosticul clinic, de afecţiunile asociate şi de participarea activă a subiectului.
I.4.4. FORME ŞI ACTIVITĂŢI DE TERAPIE OCUPAŢIONALĂ LA VÂRSTNICI
Diversele forme şi activităţi ale terapiei ocupaţionale la vârstnici sunt greu de definit,
pentru că unele activităţi sunt considerate la o parte din vârstnici pur funcţionale, iar la alţii cu
caracter profesional.
În funcţie de condiţiile economice, sociale şi culturale , de la o ţară la alta, mijloacele
şi metodele terapiilor prin muncă sunt variate şi multiple.
„Vârstnicilor bolnavi le sunt recomandate activităţile indicate de boala, sexul, vârsta
respectivă etc. Prin răbdare şi perseverenţă, vârstnicii bolnavi pot realiza obiecte destul de
frumoase şi destul de complicate. Această activitate are scopul de a folosi materiale familiare
şi stimulează munca în grup.”45
Formele şi activităţile de terapie ocupaţională întâlnite la vârstnici, grupate pe
ateliere de lucru sunt:
 Împletituri de tot felul : aceste munci cer o anumită coordonare şi viteză cât şi o
atenţie sporită. Se pot realiza din răchită, nuiele, salcie, rafie, papură,pai, materiale
plastice etc., şi pot fi finalizate în mese, taburete, scaune, coşurim genţi etc.
 Olăritul ( la masa rotativă sau discul rotativ), modelajul (în plastilină, ceară, lut etc.)
şi ceramica: sunt activităţi care ajută la recuperarea progresivă, bine dozată a
muşchilor şi articulaţiilor, în funcţie de materialul folosit.
44
http://cadredidactice.ub.ro/crinelraveica/files/2011/11/curs4.pdf Accesat la data de 7.03.2016, ora 20:00
45
Popescu Al. Alexandru, Terapia ocupaţională şi ergoterapia, Editura Cerma, Bucureşti, 1994, p. 113
29
 Tâmplăria, dulgheria, sculptura în lemn şi pirogravura: sunt activităţi care necesită
forţă, mai puţin pirogravura. Sunt activităţi bărbăteşti, în care se pot introduce
elemente mecanice, fără a împiedica caracteristica manuală tradiţională.
 Ţesutul şi tapiţeria, croşetatul şi tricotatul, brodatul şi macrameul: ţesutul se
realizează la războaie,verticale sau orizontale, mici sau mari, simple sau
adaptate,tradiţionale sau mecanice, tapiţeria se realizează cu acul sau la război, pe
cadru normal sau adaptat, croşetatul şi tricotatul se realizează manual şi la maşină,
brodatul şi macrameul se pot executa de bolnavii paraplegici, prin folosirea unor
războaie uşoare adaptate (ţesut pe război vertical, tapiserie pe război adaptat).
 Sudura şi lăcătuşeria, mecanica şi feroneria, strungăria, rectificarea, alezarea,
rabotarea, frezarea şi debavurarea: sunt folosite cu succes pentru pentru recuperarea
membrelor superioare şi membrelor inferioare. Aceste activităţi sunt grele, dar pot să
facă lucrări accesibile ca tehnologie şi gesturi necesare.
 Munci de birou: mica mecanică fină, electricitata şi electronica: sunt folosite pentru
recuperarea deficienţelor membrelor superioare, la care intervin aptitudinile
intelectuale , nefiind nevoie de prea mari aptitudini fizice.
 Foto, tipografia, imprimarea şi gravura în linoleum (linogravură): presupun folosirea
atât a membrelor superioare, cât şi a membrelor inferioare.
 Croitoria, călcătoria şi cizmăria: aceste meserii şi activităţi sunt foarte vechi şi sunt
legate de viaţa mai civilizată. La început aceste meserii au fost manuale, mai apoi au
beneficiat de maşini electrice. În atelierele de croitorie şi călcătorie femeia este
pregătită foarte bine pentru reluarea vieţii de familie, sarcina ei viitoare putând fi
uşurată cu dispozitive tehnice ajutătoare sau prin adaptări.46
 Marochinăria, legătoria şi cartonajul: sunt activităţi ce presupun o anumită forţă
musculară, îndemânare şi pricepere, un gest estetic dezvoltat şi o bună selectivitate a
culorilor.
 Artterapia: pictura, desenul artistic, decoraţiuni, confecţionarea de jucării şi jocuri,
de păpuşi şi marionete, artizanat: presupune, într-o mai mare sau mai mică măsură,
certe preocupări artistice , simţ dimensional şi cromatic, mişcări fine şi bine dozate,
interes deosebit pentru finalizarea produselor, constituind şi o adevărată psihoterapie.
Unele din ele cer multă imaginaţie şi fantezie, altele lucru de amănunt de mare fineţe.
Pot fi folosite pentru recuperarea deficienţelor membrelor superioare, uneori şi a celor
inferioare (desenul realizat cu ajutorul degetelor de la picioare).
46
Popescu Al. Alexandru, Terapia ocupaţională şi ergoterapia, Editura Cerma, Bucureşti, 1994, pp. 180-221
30
 Atelierul de proteze şi orteze: ajung să lucreze aici după însuşirea cunoştinţelor şi
tehnicilor necesare în atelierele de strungărie, tâmplărie, mecanică, croitorie etc. Cei
cu deficienţe motorii sunt cei mai indicaţi să lucreze aici, având noţiuni mai bine
conturate în ceea ce priveşte necesitatea şi calitatea unor orteze sau proteze bune.
 Joaca(playterapia), activităţile ludice: sunt foarte importante în recuperarea psiho-
somatică. Sunt ocupaţii uşoare cu caracter estetic şi afectiv, distractive, recreative şi
relaxante şi cu o remuneraţie redusă spre nulă.
 „Hobby” reprezintă o îndeletnicire favorită practicată, ca amator în timpul liber.
 Dispozitive (aparate) tehnice auxiliare caută să mijlocească restaurarea unei funcţii,
apropiind-o cât mai mult de normal. Sunt adaptate la nevoile de moment ale evoluţiei
handicapului şi la obiectul a cărui folosinţă o mediază iar gadgets-urile (dispozitiv,
accesoriu sau mecanism ingenios) sunt cele mai simple instrumente care compensează
o jenă funcţională ce împiedică anumite activităţi cotidiene.
 Reluarea activităţii cotidiene :reprezintă prima fază de reuşită a recuperării pe drumul
lung şi greu al recuperării psiho-somatice şi socio-profesionale, pentru că redă
bolnavului primul stadiu al autonomiei, al independenţei de autoservire.
 Cultterapia care cuprinde biblioterapia, meloterapia, dansul, activităţile cultural-
recreativ-distractive: reprezintă o altă categorie de mijloace ocupaţional-terapice
pentru recuperarea psiho-somatică, unele cu accent deosebit pe recuperarea
funcţională.
 Gimnastica, sporturile, turismul, drumeţiile: acestea au un rol esenţial pentru
recuperarea bolnavilor . Pe lângă recuperare, au şi rol profilactic, distractiv, competitiv
şi cere din partea celor care le practică eforturi mari de autodepăşire, iar unele
activităţi au şi adaptări specifice.
 Grădinăritul, floricultura şi pomicultura, activităţile agro-zootehnice: ca activităţi de
recuperare ele arată stadiul final al recuperării, şi constituie un bilanţ al rezultatelor
obţinute prin prisma cuceririi independenţei şi posibilităţilor de reinserţie socială şi
profesională. Au avantajul că se desfăşoară în aer liber şi astfel pacienţii nu mai stau în
mediu închis.
 Plimbările în aer liber ajută la îmbunătăţirea respiraţiei, măreşte bătăile inimii,
calmează nervii, creşte pofta de mâncare şi creşte rezistenţa la oboseală. Şi plimbările
lente vor revigora organismul, iar plimbările regulate pe jos vor întări muşchii,
ariculaţiile, ligamentele, adică întreg sistemul muscular şi osos. 47
47
Popescu Al.Alexandru, Terapia ocupaţională şi ergoterapia, Editura Cerma, Bucureşti, 1994, pp.180-221
31
CAPITOLUL II- METODOLOGIA LUCRĂRII
II.1. MOTIVAŢIA ALEGERII TEMEI
Am ales această temă pentru lucrarea mea de licenţă, deoarece, din octombrie 2014 până
în mai 2016 , am lucrat ca voluntară la Centrul de zi pentru Persoane Vârstnice „Vovidenia”
din Iaşi. În cadrul acestui centru am lucrat cu bâtrânii la sala de kinetoterapie, unde am
învăţat, în primul rând, cum să comunic cu aceştia, cum să mă adresez, astfel încât să
înţeleagă ceea ce le ceream să facă şi cum să adaptez un program de kinetoterapie în funcţie
de diagnostic şi de fiecare pacient.
Prin prezenta lucrare, am posibilitatea să studiez în amănunt fenomenul îmbătrânirii și
factorii care intervin în procesul de îmbătrânire pentru a observa problemele, nevoile şi
modificările survenite în această perioadă.
Îmi face o deosebită plăcere să lucrez cu persoanele vârstnice, să le ajut să îşi
îmbunătăţească viaţa sau să prevină dificultăţile care pot apare la nivelul aparatului
locomotor. După terminarea facultăţii, vreau să lucrez în domeniul geriatriei, iar tema lucrării
mele de licenţă, mă ajută în cariera mea de viitor kinetoterapeut.
II.2. IPOTEZA ŞI VARIABILELE FOLOSITE ÎN CERCETARE
Presuspunem că prin folosirea anumitor metode din cadrul terapiei ocupaţionale,

persoanele de vârsta a treia îşi pot îmbunătăţi calitatea vieţii prin păstrarea autonomiei fizice
şi psihice, prin încetinirea procesului de îmbătrânire şi prin încetinirea procesului de
degradare a vieţii.
Variabilele extrase din titlul lucrării sunt:

 Variabila independentă este terapia ocupaţională;
 Variabila dependentă este îmbunătăţirea vieţii.
32
II.3 SCOPUL ŞI OBIECTIVELE LUCRĂRII
Scopul acestei lucrări este să arate că prin aplicarea celor mai potrivite metode din
terapia ocupaţională, viaţa persoanelor de vârsta a treia se poate îmbunătătăţi, pe plan fizic,
prin menţinerea autonomiei de deplasare, autoîngrijire şi autoservire, iar pe plan psihic, prin
interacţiunea şi socializarea cu alte persoane, scade riscul instalării depresiei datorată
singurătăţii.
Obiectivele lucrării:
 Studierea literaturii de specialitate cu privire la definiţiile terapiei ocupaţionale,
ergoterapiei, vârstei a treia, procesului de îmbătrânire
 Stabilirea ipotezei cercetării şi modalităţile prin care va fi verificată
 Căutarea unui subiect, pe baza căruia să putem aplica metodele din terapia
ocupaţională şi care să servească la atingerea scopului prezentei lucrări de licenţă
 Aplicarea metodelor necesare pentru atingerea scopului lucrării
 Înregistrarea în permanenţă a rezultatelor obţinute şi interpretarea lor pentru
evidenţierea progresului
 Finalizarea acestui studiu şi implicit a lucrării de licenţă până la 30 iunie 2016.
II.4.METODE DE CERCETARE UTILIZATE ÎN LUCRARE
În realizarea prezentei lucrări de licenţă, am folosit următoarele metode de cercetare:

 Metoda studierii literaturii de specialitate
 Metoda observaţiei
 Metoda anchetei
 Metoda studiului de caz
33
Metoda studierii literaturii de specialitate
„Studiul literaturii de specialitate este o activitate indispensabilă şi de cea mai mare
însemnătate pentru cercetarea ştiinţifică, întrucât prin intermediul ei se ia cunoştinţă de
experienţa socială dobândită în diferitele domenii ale realităţii.”48
Este o metodă de cercetare individuală, a fiecărui specialist, care cunoaşte atât fondul
de bază al domeniului de activitate, cât şi datele recente şi într-o continuă schimbare.
Metoda observaţiei
„Observaţia este un proces activ care presupune interes, atenţie vie şi susţinută, o
intenţie chiar dacă nu are o ipoteză clar formulată.”49
Metoda anchetei
„Ancheta este o metodă complexă în care accemtul poate să cadă pe studiul
opiniilor, atitudinilor, motivaţiilor, aspiraţiilor, într-un cuvânt asupra subiectivităţii umane,
dar nu se opreşte doar la ele.”50
Metoda studiului de caz

„Studiul de caz este o analiză amănunţită a unei situaţii, persoane sau a unui grup, în
mod special ca model al unui fenomen medical, psihologic sau social. Un studiu ce caz
demonstrează modul în care problema a fost identificată, ce soluţie a fost aleasă şi scoate în
evidenţă rezultatul final pentru un domeniu anume.”51
II. 5. METODE DE EVALUARE
Metodele de evaluare pe care le-am aplicat pe parcursul şedinţelor de terapie

ocupaţională sunt următoarele:
 Senior Fitness Test (SFT) care cuprinde următoarele teste:
-Chair Stand Test
-Arm Curl Test
-Chair-Sit and Reach-Test
48
Epuran, 2005, p.131 apud Chirazi Marin, Renato Gabriel Petrea, Metode de cercetare ştiinţifică în educaţie
fizică şi sport, Iaşi, 2015 , p.25
49
Chirazi Marin, Renato Gabriel Petrea, Metode de cercetare ştiinţifică în educaţie fizică şi sport, Iaşi, 2015, p.
31
50
Chelcea şi colab., 2010, p.160 apud Chirazi Marin, Renato Gabriel Petrea, Metode de cercetare ştiinţifică în
educaţie fizică şi sport, Iaşi, 2015, p.36
51
Chirazi Marin, Elemente de cercetare aplicate în activităţile motrice, Editura Universităţii „Alexandru Ioan
Cuza”, Iaşi, 2014, p.21
34
-Back Scratch Test
-Foot Up and Go Test
-Height and Weight 52
 Scala figurilor dureroase
 Bilanţul activităţilor motorii cotidiene (ADL)
 Evaluarea mersului.
I. Senior fitness test (SFT) este proiectat de Rikli y Jones şi reprezintă o serie de teste
care ne permit să evaluăm starea fizică a persoanelor vârstnice ( între 60 şi 94 de ani).
1. Chair Stand Test este testul prin care se evaluează forţa trenului inferior.
Participantul stă aşezat pe un scaun cu spatele drept, picioarele sprijinite pe sol şi braţele
sprijinite pe genunchi. Va realiza o ridicare şi o revenire în poziţia iniţială. Acest test se
realizează în 30 de secunde.
Figura 7 Testul de aşezat şi ridicat de pe scaun în 30 de secunde
52
Sonia García Merino, Valoración de la condición física en personas mayores, Universidad Europea de
Madrid, Spania
35
2. Arm Curl Test este testul prin care se evaluează forţa trenului superior.
Participantul stă pe un scaun, cu spatele drept, picioarele sprijinite pe sol. Cu o greutate în
mâna dominantă, se poziţionează braţul extins şi perpendicular cu solul, cu palma orientată
spre corp. Din această poziţie se ridică greutatea rotând gradual mâna (supinaţie) până se
completează mişcarea de flexie a braţului. Acest test se realizează în 30 de secunde.
Figura 8 Flexia şi extensia antebraţului pe braţ în 30 de secunde
3. Chair- Sit and Reach- Test este testul prin care se evaluează flexibiltatea
trenului inferior (în principal bicepsul femural).
Participantul stă pe partea din faţă a scaunului, cu un picior în flexie la 90°, iar celălalt
picior este extins (cât mai drept posibil). Braţele sunt extinse, cu mâinile suprapuse, se
realizează o flexie a şoldului, uşor, treptat, până trece cu mâinile de vârful degetelor de la
picioare. Pentru ca testul să fie valid, se menţine 2 secunde poziţia.
Figura 9 Testul de flexie a şoldului
36
4. Back Scratch Test este testul prin care se evaluează flexibiltatea trenului
superior,în special umerii.
Participantul stă în ortostatism, cu mâna dominantă peste acelaşi umăr şi va duce mâna
spre mijlocul spatelui, cu cotul ridicat, palma orientată în jos, iar celălalt braţ se aşează pe
spate pe lângă şold, de jos în sus, cu palma orientată în sus. Participantul trebuie să îşi atingă
degetele.
Figura 10 Testul de apropiere a mâinilor la spate
5. Foot Up and Go Test este testul prin care se evaluează agilitatea şi echilibrul
dinamic.
Se aşează un scaun sprijinit de un perete şi în faţa lui, la 2,44 metri se aşează un con pe
care trebuie să îl ocolească. Participantul stă pe prima jumătate a scaunului, cu spatele drept şi
palmele sprijinite pe genunchi şi picioarele sprijinite pe sol. La semnalul „şi” se ridică, merge
în pas alert, înconjoară conul şi se aşează pe scaun.
37
Figura 11 Testul ridicatului de pe scaun şi mersului în pas alert în jurul unui semn
6. Indicele de mas ă corporală (IMC) este un indicator care ţine cont de doar de
greutate şi înălţime. IMC-ul se calculează după o formulă şi anume:
IMC= greutate [kg] / (înălţime[M] x înălţime[M])

Cu ajutorul IMC-ului aflăm gradele obezităţii(figura 12):
Figura 12 Clasificarea obezităţii conform IMC-ului53
53
https://www.google.ro/search?q=imc&biw=1024&bih=475&source=lnms&tbm=isch&sa=X&sqi=2&ved=0ah
UKEwjtv8-q5_rMAhVkJsAKHUsBAwUQ_AUIBigB#tbm=isch&q=imc+tabel&imgrc=_zzsIBA1q1ipcM%3A
Accesată la data de 21 mai 2016, ora 10:00
38
II. Scala figurilor dureroare- revizuită este o metodă prin care putem afla cât de tare îl
doare în momentul în care face o mişcare.
Figura 13 Scala figurilor dureroase54
 Zero (0 sau neutru) = „fără durere”

 Unu (1) = „doare puţin”
 Doi (2) = „doare puţin mai mult”
 Trei (3) = „doare mai mult”
 Patru (4) = „doare tare”
 Cinci (5) = „doare rău”. (Figura 13)
III. Bilanţul activităţilor motorii cotidiene (ADL) este un test prin intermediul căruia
putem observa autonomia unei persoane, şi urmărirea progresului unei reeducări. Prin
aplicarea acestui test putem evalua capacitatea persoanei de a trăi singură. Cuantificarea se
face după calitatea execuţiei, pe o scară de la 0 la 4.
IV. Evaluarea mersului este o scară de măsură, care permite cuantificarea în cifre a
observaţiilor cu privire la mers şi urmărirea progresului unei reeducări, fiind util pentru a
evalua capacitatea de a trăi singur.
54
https://www.google.ro/search?q=scala+figurilor+dureroase+imagine&biw=1024&bih=475&source=lnms&tbm
=isch&sa=X&ved=0ahUKEwjc_vuky-
nMAhUJLcAKHZB7Bg8Q_AUIBigB#tbm=isch&q=faces+pain+rating+scale&imgrc=BSdw0YBdOw3PpM%3
A
Accesată la data de 21 mai 2016, ora 10:10
39
CAPITOULUL III- REZULTATELE CERCETĂRII ŞI
INTERPRETAREA LOR
Studiul de caz inclus în prezenta lucrare de licenţă, s-a desfăşurat în localitatea Iaşi, timp
de 8 luni de zile, în cadrul Centrului de zi pentru Persoane Vârstnice „Vovidenia”, având un
singur subiect.
Pacient B. G. :
 Vârsta: 85 de ani
 Sex: femeiesc
 Înălţime: 1.49 m
 Greutate: 49 kg
 Statut social: văduvă (din 2012)
 Profesie: pensionară - fostă învățătoare
 Sistem muscular şi articular: -atitudine cifotică
-osteoporoză.
Înainte de a începe activităţile de terapie ocupaţională pe care mi le-am propus să le fac
cu pacienta B.G. , am aplicat următoarele teste de evaluare Senior Fitness Test care cuprinde
Chair Stand Test, Arm Curl Test, Chair Sit and Reach – Test, Bach Scratch Test, Foot Up and
Go Test şi Height and Weight şi Scala figurilor dureroase, iar rezultatele se află în Tabelul
nr.1.
Tabel nr.1 Rezultate iniţiale Senior Fitness Test
Rezultate initiale
Nume teste
23.10.2015
1.Chair Stand Test(Ridicări şi aşezări pe scaunîn 30 secunde) 10 ridicări
2.Arm Curl Test( Flexii şi extensii ale antebraţului pe braţ în 30 secunde) 13 repetări
3.Chair Sit and Reach Test( Flexii ale şoldului pe piciorul dominant) -9 cm
4.Back Scratch Test(Atingerea mainilor la spate) -17,5 cm

5.Foot Up and Go Test(Ridicări de pe scaun, mers în pas alert şi aşezări
10,48 secunde
pe scaun)
6.Indicele de masă corporală (IMC) 22,07
40
Pe lângă aceste teste, am aplicat şi Bilanţul activităţilor motorii cotidiene (ADL) şi
Evaluarea mersului, rezultate ce se găsesc în tabelul nr.2 şi nr.3.
Tabel nr.2 BILANŢ AL ACTIVITĂŢILOR MOTORII COTIDIENE (ADL)
Data examinării Testare iniţială

23.10.2015
SERVIREA MESEI
Folosirea tacâmurilor 4
Folosirea veselei 4
Ungerea untului pe pâine 4
Băut cu cana/paharul 4
IGIENA
Spălarea mâinilor şi a feţei 4
Spălare torace/ abdomen/ MI 4

Pieptănat/ periat păr 4
Aplicarea pastei de dinţi pe periuţă 4
Îngrijirea şi curăţarea ungiilor 4
Folosirea batistei 4
Folosirea prosopului 4
ÎMBRĂCATUL ŞI DEZBRĂCATUL
Punere şi scoatere ciorapi 4
Punere şi scoatere cămaşă 4
Încheiere şi descheiere nasturi 4
Punere şi scoatere pantofi 4
Punere şi scoatere pijama 4
Încheiere şi descheiere fermoar 4
Punere şi scoatere ochelari 4
FOLOSIREA UNOR APARATE

Radio/ TV 4
Aparat de gătit 4
FOLOSIREA UNOR DISPOZITIVE

Închiderea şi deschiderea uşii 4
Închiderea şi deschiderea ferestrei 4
Închiderea şi deschiderea robinetului 4
Închiderea şi deschiderea sertarului 4
Răsfoirea paginilor unor cărţi 4
Închiderea şi deschiderea unui plic 4
ALTE DEPRINDERI
Folosirea foarfecelui 4
Utilizarea discului de telefon 4
Realizarea nodului 4
41
TULBURĂRI DE VORBIRE NU EXISTĂ
TULBURĂRI SFINCTERIENE NU EXISTĂ
Cuantificarea se face după calitatea execuţie:

0.imposibil de a le efectua;
1.necesită un ajutor mare;
2.necesită un ajutor moderat;
3.necesită un ajutor uşor;
4.le poate executa singur.
Tabel nr. 3 EVALUAREA MERSULUI

Autonomie de deplasare Evaluare iniţială
23.10.2016
0 Imposibilitate de deplasare
1 Mers imposibil dar poate menţine ortostatismul
2 Merge susţinut pasiv(cadru pe role)
3 Merge asistat pe distanţe scurte
4 Merge asistat pe distanţe medii
5 Merge autonom pe distanţe scurte cu bază largă de sprijin
6 Merge autonom pe distanţe medii cu bază largă de sprijin
7 merge autonom, sprijinul realizându-se pe vârfuri, nu poate urca
scările sau a se ridica de pe scaun
8 Merge autonom şi se poate ridica de pe scaun cu ajutor
9 Merge autonom sprijinul făcându-se pe toată talpa, se ridică de pe
scaun singur x
10 Merge şi poate urca scările cu ajutor important
11 Merge şi poate urca scările cu ajutor minim x
12 Merge şi urcă scările singur
III.1. MIJLOACE ŞI TEHNICI DE TERAPIE OCUPAŢIONALĂ

UTILIZATE ÎN STUDIU
Obiectivele pe care le-am urmărit în momentul aplicării metodelor din terapia

ocupaţională sunt următoarele:
 Păstrarea la un anumit nivel a capacităţii de efort
 Păstrarea/ameliorarea funcţiei musculo-articulare
42
 Prevenirea modificărilor afective şi emoţionale
 Menţinerea activităţilor sociale
 Menţinerea posturii corecte a corpului
 Evitarea supraponderalităţii/obezităţii
 Educarea încrederii în sine.
În momentul în care am început programul de recuperare cu pacienta am ţinut cont de
ADL-urile de autoîngrijire şi anume igiena persoanală, ridicatul din pat, îmbrăcatul şi
dezbrăcatul, hrănirea, hidratarea, folosirea toaletei.
Pe lângă ADL-urile de autoîngrijire, am ţinut cont dacă poate să îşi facă singură
cumpărăturile, dacă ştie şi dacă poate să folosească singură electrocasnicele din casă şi dacă
se poate ocupa singură şi de lucrurile din gospodărie (gătit, spălat vase, curăţenie, călcat).
(figura 14)
Figura 14 ADL-uri din gospodărie (gătit + folosit electrocasnicele)
Astfel, mijloacele şi tehnicile de terapie ocupaţională folosite, pe lângă ADL-uri, sunt

următoarele:
 Exerciţii fizice
Odată cu înaintarea în vârstă, masa musculară şi masa osoasă sunt mult diminuate,
iar mişcările îşi pierd din amplitudinea normală. Astfel, cu ajutorul exerciţiului fizic putem
creşte sau menţine o masă osoasă şi musculară normală şi o amplitudine normală a mişcărilor.
Cu ajutorul exerciţiului fizic se îmbunătăţeste starea de spirit, devenind mai veseli şi
mai relaxaţi, astfel se reduc stările de depresie şi anxietate. Pe lângă toate acestea, exerciţiul
fizic ajută şi la prevenirea apariţiei diabetului de tip 2, a osteoporozei şi a anumitor tipuri de
cancer şi ajută şi la menţinerea unei greutăţi optime a organismului.
43
Sistemul cardiovascular este îmbunătăţit datorită ţesuturilor mai bine oxigenate şi
hrănite cu nutrienţi.
Exerciţiile fizice oferă un somn liniţtit, iar un somn liniştit ajută la o mai bună
concentrare.
Figura 15 Exerciţii fizice pentru membrele superioare
44
Figura 16 Exerciţii fizice pentru membrele inferioare
Figura 17 Exerciţii pentru trunchi
45
 Plimbări în aer liber
Plimbările în aer liber ajută la îmbunătăţirea respiraţiei, măreşte bătăile inimii,
calmează nervii, creşte pofta de mâncare şi creşte rezistenţa la oboseală. Şi plimbările lente
vor revigora organismul, iar plimbările regulate pe jos vor întări muşchii, ariculaţiile,
ligamentele, adică întreg sistemul muscular şi osos. Pe lângă arderea caloriilor, plimbările în
natură ajută la mărirea capacităţii de concentrare. Nu trebuie să evităm plimbările iarna, chiar
dacă este frig, deoarece, aerul rece aduce multe beneficii organismului (aerul de iarnă este mai
oxigenat, mai curat şi mai sănătos). Aerul mai rece ajută la o concentrare mai bună,
împrospătează organismul şi înviorează creierul. Plimbările în aer liber ajută la menţinerea
memoriei şi îmbunătăţirea acesteia.
Figura 18 Plimbare în aer liber
 Împletit
Împletitul este o activitate relaxantă, care are o pondere serioasă în materie de
reeducare funcţională a mâinii. Pe lângă faptul că mâinile lucrează, în acelaşi timp lucrează şi
creierul, acesta creează diverse modele şi combină diverse culori. Împletitul se transformă
foarte uşor în ergoterapie.
46
Figura 19 Împletit
 Goblen
Terapia prin globen, la fel ca şi croşetatul, aduce beneficii minţii, dar mâinilor, mai
ales pentru cei ce au probleme cu priza de fineţe. Este un mod de a te relaxa şi de a te face să
te simţi util, văzând ce lucruri frumoase pot ieşi din mâinile tale.
Figura 20 Terapia prin goblen
 Biblioterapia
Biblioterapia este o formă de activitate la îndemâna oricărui individ, cu excepţia
47
celor cu o acuitate vizuală deficitară, a unor bolnavi psihici sau infirmi motori cerebrali şi
celor lipsiţi de nivelul intelectual adecvat. Biblioterapia are efecte sedative şi de relaxare şi
este şi un mod frumos şi uşor de a petrece timpul liber.
Figura 21 Terapia prin citit

 Croitoria
Croitoria este indicată pentru reeducarea membrelor superioare, dar este caracterizată
de mişcările mai ample ale unuia dintre ele, mişcările celuilalt fiind mai reduse (bilaterale dar
asimetrice). Pentru a recupera şi membrele inferioare, putem folosi maşina de cusut cu pedale.
Activitatea prin cusut cere o deosebită concentrare, îndemânare şi minuţiozitate.
Figura 22 Croitoria
48
 Grădinăritul
O caracteristică a acestei activităţi este că se desfăşoară mai mult în aer liber şi mai
puţin în interior (sere, staule). Aduce mari beneficii întregului organism, dar şi beneficii în
plan economic, cultivând legume şi plantând flori, pe care mai apoi le-ar putea vinde.
Figura 23 Grădinărit
 Artterapia
Artterapia cuprinde o gamă largă de activităţi, cum ar fi confecţionarea de mărţisoare,
ilustrate festive, înrămări de tablouri, broşe, lănţişoare. Practicarea lor presupune, într-o mai
mare sau mai mică măsură, preocupări artistice, simţ dimensional şi cromatic, mişcări fine şi
bine dozate, de pe urma cărora se culeg satisfacţii şi aprecieri, constituind o adevărată
psihotrapie. Toate aceste activităţi pot fi folosite pentru reeducarea deficienţelor membrelor
superiaore, uneori şi ale membrelor inferioare (pictura cu degetele de la picioare).
Figura 24 Confecţionarea de lănţişoare şi broşe

49
Figura 25 Decoraţiuni şi confecţionarea de tablouri
Figura 26 Confecţionarea de ilustrate festive şi mărţişoare
III.2. PREZENTAREA REZULTATELOR OBŢINUTE ÎN CERCETARE
În prezenta lucrare de licenţă am aplicat o serie de teste şi anume Chair stand test, Arm
curl test, Chair sit and reach test, Back scratch test, Foot up and go test, Height and weight,
50
Bilanţul activităţilot motorii cotidiene(ADL) şi Evaluarea mersului. Rezultatele acestor teste
se regasesc în tablele nr. 4, nr. 5 şi nr.6.
Tabel nr.4 Rezultate Senior Fitness Test

Rezultate Rezultate
Rezultate finale Rezultat
Nume teste initiale intermediare
03.06.2016 optim
23.10.2015 10.02.2016
1.Chair Stand
Test(Ridicări şi 8-13 ridicări
10 ridicări 11 ridicări 12 ridicări
aşezări pe scaun în 30
secunde)
2.Arm Curl Test(
Flexii şi extensii ale 10-15 repetări
12 repetări 12 repetări 14 repetări
antebraţului pe braţ în
30 secunde)
3.Chair Sit and Reach
Test( Flexii ale -6,35/+6,35
-9 cm -8 cm -7 cm
şoldului pe piciorul cm
dominant)
4.Back Scratch
Test(Atingerea -17,50 cm -17 cm -17 cm -17,78/ -2,54
mainilor la spate) cm
5.Foot Up and Go
Test(Ridicări de pe
scaun, mers în pas 10,48 secunde 10 secunde 9,85 secunde 9,6/6,2
alert şi aşezări pe secunde
scaun)
6. Indicele de masă
22,07 22,07 22,07 18,50/24,99
corporală (IMC)
Tabel nr.5 BILANŢ AL ACTIVITĂŢILOR MOTORII COTIDIENE (ADL)

Data examinării 23.10.2015 10.02.2016 03.06.2016
SERVIREA MESEI
Folosirea tacâmurilor 4 4 4
Folosirea veselei 4 4 4
Ungerea untului pe 4 4 4
pâine
Băut cu cana/paharul 4 4 4
IGIENA
Spălarea mâinilor şi a 4 4 4
feţei
Spălare torace/ 4 4 4
abdomen/ MI
Pieptănat/ periat păr 4 4 4
Aplicarea pastei de 4 4 4
51
dinţi pe periuţă
Îngrijirea şi curăţarea 4 4 4
ungiilor
Folosirea batistei 4 4 4
Folosirea prosopului 4 4 4
ÎMBRĂCATUL ŞI
DEZBRĂCATUL
Punere şi scoatere 4 4 4
ciorapi
cămaşă
Încheiere şi 4 4 4
descheiere nasturi
pantofi
pijama
Încheiere şi 4 4 4
descheiere fermoar
ochelari
FOLOSIREA
UNOR APARATE
Radio/ TV 4 4 4
Aparat de gătit 4 4 4
FOLOSIREA UNOR
DISPOZITIVE
Închiderea şi 4 4 4
deschiderea uşii
deschiderea ferestrei
deschiderea
robinetului
deschiderea sertarului
Răsfoirea paginilor 4 4 4
unor cărţi
deschiderea unui plic
ALTE DEPRINDERI
Folosirea foarfecelui 4 4 4
Utilizarea discului de 4 4 4
telefon
Realizarea nodului 4 4 4
TULBURĂRI DE
VORBIRE NU EXISTĂ
52
TULBURĂRI NU EXISTĂ
SFINCTERIENE
Cuantificarea se face după calitatea execuţie:

0.imposibil de a le efectua;
1.necesită un ajutor mare;
2.necesită un ajutor moderat;
3.necesită un ajutor uşor;
4.le poate executa singur.
Tabel nr. 6 EVALUAREA MERSULUI

Autonomie de deplasare 23.10.2016 10.02.2016 03.06.2016
0 Imposibilitate de deplasare
1 mers imposibil dar poate menţine ortostatismul
2 merge susţinut pasiv (cadru pe role)
3 merge asistat pe distanţe scurte
4 merge asistat pe distanţe medii
5 merge autonom pe distanţe scurte cu bază largă de
sprijin
6 merge autonom pe distanţe medii cu bază largă de
sprijin
7 merge autonom sprijinul realizându-se pe vârfuri,
nu poate urca scările sau a se ridica de pe scaun
8 merge autonom şi se poate ridica de pe scaun cu
ajutor minim
9 merge autonom sprijinul făcându-se pe toată talpa, x x x
se ridică de pe scaun singur
10 merge şi poate urca scările cu ajutor important
11 merge şi poate urca scările cu ajutor minim x
12 merge şi urcă scările singur x x
53
III.3. INTERPRETAREA REZULTATELOR CERCETĂRII
Interpretarea rezultatelor testelor aplicate subiectului cercetării se observă în graficele de

mai jos .
Graficul nr. 1 Rezultatele obţinute la testul de aşezat şi ridicat de pe scaun în 30 de secunde
Graficul nr.2 Rezultatele obţinute la flexia şi extensia antebraţului pe braţ în 30 de secunde
54
Graficul nr.3 Rezultatele obţinute la testul de flexie a şoldului
Graficul nr.4 Rezultatele obţinute la testul de apropiere a mâinilor la spate
55
Graficul nr.5 Rezultatele obţinute la testul ridicatului de pe scaun şi mersului în pas
alert în jurul unui semn
Graficul nr.6 Rezultatele obţinute la calcularea IMC-ului
56
Graficul nr.7 Rezultatele obţinute la Bilanţul activităţilor cotidiene- Servirea mesei
Graficul nr. 8 Rezultatele obţinute la Bilanţul activităţilor cotidiene - Igiena
57
Graficul nr. 9 Rezultatele obţinute la Bilanţul activităţilor cotidiene- Îmbrăcatul si
dezbrăcatul
Graficul nr. 10 Rezultatele obţinute la Bilanţul activităţilor cotidiene- Folosirea unor aparate
58
Graficul nr. 11 Rezultatele obţinute la tabelul Bilanţul activităţilor cotidiene- Folosirea unor
dispozitive
Graficul nr. 12 Rezultatele obţinute la Bilanţul activităţilor cotidiene- Alte deprinderi
59
În graficele de mai sus, în urma celor trei testări, se pot vedea rezultatele obţinute la
testele din cadrul Senior Fitness Test, unde se observă o îmbunătăţire a întregului organism,
atât a trenului superior cât şi a trenului inferior, dar şi o îmbunătăţire a echilibului dinamic şi a
agilităţii.
Iar rezultatele graficelor tabelului Bilanţul activităţilor cotidiene, în urma celor trei
testări, sunt aceleaşi, rezultatul obţinut de pacientul testat fiind 4 (le poate executa singur).
60
CONCLUZII
Un loc aparate în programul de recuperare al vârstnicilor îl are terapia ocupaţională.
Terapeutul ocupaţional (sau să trec kinetoterapeutul?) are un rol important în recuperarea
pacienţilor; acesta trebuie să creeze o atmosferă de linişte şi calm în jurul pacientului,
facându-l pe acesta să-şi recapete optimismul şi încrederea în sine.
Din multitudinea de căi de recuperare, activitatea sau ocuparea timpului liber a unui
bolnav prin terapie ocupaţională este recomandată din cele mai vechi timpuri, cel mai bun
doctor fiind munca sau activitatea prin intermediul căreia un bolnav se simte util societăţii din
care face parte.
Putem afirma că terapia ocupaţională este o terapie de ocupare a timpului liber, de
recuperare, de reinserţie profesională dar şi o terapie cu efecte profilactice prin intermediul
căreia se îmbunătăţeşte considerabil starea de sănătate fizică şi psihică a pacienţilor, se creşte
capacitatea de efort fizic şi intelectual, apare starea de bine şi relaxarea organismului şi se
menţine o bună coordonare a mişcărilor.
În urma tratamentului aplicat subiectului acestei lucrări , prin intermediul testelor
aplicate şi prin compararea rezultatelor obţinute, s-a observat o îmbunătăţire a calităţii vieţii,
prin păstrarea autonomiei fizice şi psihice, prin încetinirea procesului de degradare a vieţii şi
prin încetinirea procesului de îmbătrânire, ceea ce duce la o confirmare a ipotezei lucrării.
61
BIBLIOGRAFIE
Cărţi:
1. Albu Adriana, Albu Constantin, Petcu Ioan, Asistenţa în familie a persoanei cu
deficienţă funcţională, Editura Polirom, Iaşi, 2001
2. Bălteanu Veronica, Metode kinetologice - Terapia ocupaţională şi ergoterapia,
Editura Tehnică Ştiinţifică şi Didactică CERMI, Iaşi, 2004
3. Bălteanu Veronica , Kinetoterapia în geriatrie – curs, Iaşi, 2015
4. Bogdan Constantin, Elemente de geriatrie practică, Editura Medicală, Bucureşti,
1992
5. Chirazi Marin, Elemente de cercetare aplicate în activităţile motrice, Editura
Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2014
6. Chirazi Marin, Renato Gabriel Petrea, Metode de cercetare ştiinţifică în educaţie
fizică şi sport, Iaşi, 2015
7. Creţu Tinca, Psihologia vârstelor, Editura Polirom, Iaşi, 2009
8. Cristuţă Alina- Mihaela, Kinetoterapia în geriatrie- gerontologie- caiet de lucrări
practice, Editura Alma Mater, Bacău, 2009
9. Dan Mirela, Introducere în terapia ocupaţională, Editura Universităţii, Oradea, 2005
10. Lepădatu Ioana, Psihologia vârstelor- ciclurile de creştere şi dezvoltare, Editura
Psihomedia, Sibiu, 2008
11. Mircea Dumitru, Ana Aslan şi timpul său- o luptă de idei, Editura Medicală,
Bucureşti, 1997
12. Moldoveanu Monica, Geriatrie şi geropatologie pentru asistenţi medicali, Editura
All, Bucureşti, 2011
13. Netter H. Frank, Atlas de anatomie umană,Ediţia a treia
14. Popescu Al. Alexandru, Terapia ocupaţionala şi ergoterapia, Editura Cerma,
Bucureşti, 1994
62
15. Popovici Doru – Vlad, Terapie ocupaţională pentru persoanele cu deficienţe,
Editura Muntenia, Constanţa, 2005
16. Prada Gabriel- Ioan, Geriatrie şi gerontologie- note de curs,volumul 1, Editura
Medicală, Bucureşti, 2001
17. Roşu Ionel, Istrate Călin, Silvester Monica, Enciclopedia corpului uman, Editura
Corint, Bucuresti, 2009
18. Saulea Aurel, Gerontologie, Editura Poligraf, Chişinău, 2009
19. Sbenghe Tudor, KINETOLOGIE profilactică, terapeutică şi de recuperare, Editura
Medicală, Bucureşti, 1987
20. Schuster Andreea, Terapia ocupaţională, Editura Psihomedia, Sibiu, 2011
21. Sonia García Merino, Valoración de la condición física en personas mayores,
Universidad Europea de Madrid, Spania
22. Tiţu Gabriela, Hurjui Jan, Neamţu Andrei, Munteanu Dragoş, Durerea la vârsta
a treia, Editura Bit, Iaşi, 2000
23. Kamina Pierre, Atlas de anatomie, Editura Litera, Bucureşti, 2014
Site-uri:
1. http://edituramateescu.ro/2012/01/prof-dr-ana-aslan-secretul-tineretii/ Accesat la data
de 10.03.2016, ora 12:05
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Ana_Aslan Accesat la data de 10.03.2016, ora 12:30
3. http://jurnalul.ro/special-jurnalul/tinerete-fara-batr-acirc-nete-mitul-anei-aslan-inecat-
in-balarii-136500.html Accesat la data de 10.03.2016, ora 13:00
4. https://www.google.ro/search?q=scala+figurilor+dureroase+imagine&biw=1024&bih
=475&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwjc_vuky-
nMAhUJLcAKHZB7Bg8Q_AUIBigB#tbm=isch&q=faces+pain+rating+scale&imgrc
=BSdw0YBdOw3PpM%3A
5. https://www.google.ro/search?q=imc&biw=1024&bih=475&source=lnms&tbm=isch
&sa=X&sqi=2&ved=0ahUKEwjtv8-
q5_rMAhVkJsAKHUsBAwUQ_AUIBigB#tbm=isch&q=imc+tabel&imgrc=_zzsIBA
1q1ipcM%3A
6. https://www.google.ro/search?q=imagini+cu+sistemul+endocrin+netter&espv=2&biw
=1024&bih=475&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ved=0ahUKEwjbuKaXtdD
MAhVKAsAKHZeSAWgQsAQIGQ#tbm=isch&q=imagini+cu+sistemul+osos&imgr
c=qlXoyPH3b_LdmM%3A
7. https://www.google.ro/search?q=imagini+cu+sistemul+endocrin+netter&espv=2&biw
=1024&bih=475&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ved=0ahUKEwjbuKaXtdD
MAhVKAsAKHZeSAWgQsAQIGQ#tbm=isch&tbs=rimg%3ACTaVhZxLGjw6IjgR
YrSMKaYsslUuW-txAOVF9VwbvIa88moH9XLPWa2ssmYacu2Ql99396-
4AvNylzKUmFkAO9QUyCoSCRFitIwppiyyEc7kP1fAW7s8KhIJVS5b63EA5UURa-
rq54ia1uIqEgn1XBu8hrzyahH61eTNhLqU-
ioSCQf1cs9ZrayyEZboJG9v_1oCOKhIJZhpy7ZCX33cRmpdugm1fbvcqEgn3r7gC83
63
KXMhFOjJ_1qRvABPyoSCZSYWQA71BTIES3OrHjF4it0&q=imagini%20cu%20si
stemul%20muscular&imgrc=EWK0jCmmLLKh-M%3A
8. http://cadredidactice.ub.ro/crinelraveica/files/2011/11/curs4.pdf
9. http://www.asociatiamiculprint.ro/data/uploads/articole-de-specialitate/terapia-
ocupationala-aplicata-studiu-de-caz.pdf Accesat la data de 03.03.2016, ora 14:50
64

Terapia ocupațională-LICENTA

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Terapia ocupațională-LICENTA

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

TERAPIA OCUPAŢIONALĂ- MIJLOC PENTRU

Asist. dr. Hodorcă Raluca- Mihaela Dohotariu Amalia- Maria

CAPITOLUL II: Metodologia lucrării

CAPITOLUL III: Rezultatele cercetării și interpretarea lor

I.1. ISTORICUL TERAPIEI OCUPAŢIONALE

Prima bătrâneţe, între 70 şi 80 de ani, este caracterizată printr-o scădere a capacităţilor

I.3.1. FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ ÎMBĂTRÂNIREA

Factorii care influenţează îmbătrânirea sunt:

Procesul de îmbătrânire este însoţit de o scădere a capacităţilor funcţionale ale

Figura 2 Nervii cranieni (distribuţie motorie şi senzitivă)31

Figura 3 Cordul: baza şi faţa diafragmatică33

Figura 4 Topografia pulmonară: vedere anterioară şi posterioară34

Figura 5 Sistemul osos35

I.4.1. GENERALITĂŢI ALE TERAPIEI OCUPAŢIONALE

Terapia ocupaţională la vârstnici reprezintă aplicarea de metode, bătrânilor care suferă o

I.4.2 SCOPUL ŞI OBIECTIVELE TERAPIEI OCUPAŢIONALE LA VÂRSTNICI

I.4.3. EVALUAREA DEFICIENŢELOR FIZICE ÎN TERAPIA OCUPAŢIONALĂ

Primul şi ultimul act în procesul de recuperare funcţională al kinetoterapeutului şi

I.4.4. FORME ŞI ACTIVITĂŢI DE TERAPIE OCUPAŢIONALĂ LA VÂRSTNICI

II.1. MOTIVAŢIA ALEGERII TEMEI

II.2. IPOTEZA ŞI VARIABILELE FOLOSITE ÎN CERCETARE

Presuspunem că prin folosirea anumitor metode din cadrul terapiei ocupaţionale,

Variabilele extrase din titlul lucrării sunt:

II.4.METODE DE CERCETARE UTILIZATE ÎN LUCRARE

În realizarea prezentei lucrări de licenţă, am folosit următoarele metode de cercetare:

Metoda studiului de caz

II. 5. METODE DE EVALUARE

Metodele de evaluare pe care le-am aplicat pe parcursul şedinţelor de terapie

Figura 7 Testul de aşezat şi ridicat de pe scaun în 30 de secunde

Figura 8 Flexia şi extensia antebraţului pe braţ în 30 de secunde

Figura 9 Testul de flexie a şoldului

Figura 10 Testul de apropiere a mâinilor la spate

IMC= greutate [kg] / (înălţime[M] x înălţime[M])

Figura 12 Clasificarea obezităţii conform IMC-ului53

Figura 13 Scala figurilor dureroase54

 Zero (0 sau neutru) = „fără durere”

1.Chair Stand Test(Ridicări şi aşezări pe scaunîn 30 secunde) 10 ridicări

4.Back Scratch Test(Atingerea mainilor la spate) -17,5 cm

6.Indicele de masă corporală (IMC) 22,07

Tabel nr.2 BILANŢ AL ACTIVITĂŢILOR MOTORII COTIDIENE (ADL)

Data examinării Testare iniţială

Spălare torace/ abdomen/ MI 4

FOLOSIREA UNOR APARATE

FOLOSIREA UNOR DISPOZITIVE

Cuantificarea se face după calitatea execuţie:

Tabel nr. 3 EVALUAREA MERSULUI

III.1. MIJLOACE ŞI TEHNICI DE TERAPIE OCUPAŢIONALĂ

Obiectivele pe care le-am urmărit în momentul aplicării metodelor din terapia

Figura 14 ADL-uri din gospodărie (gătit + folosit electrocasnicele)

Astfel, mijloacele şi tehnicile de terapie ocupaţională folosite, pe lângă ADL-uri, sunt

Figura 15 Exerciţii fizice pentru membrele superioare

Figura 17 Exerciţii pentru trunchi

Figura 18 Plimbare în aer liber

Figura 20 Terapia prin goblen

Figura 21 Terapia prin citit

Figura 24 Confecţionarea de lănţişoare şi broşe

Figura 26 Confecţionarea de ilustrate festive şi mărţişoare

III.2. PREZENTAREA REZULTATELOR OBŢINUTE ÎN CERCETARE

Tabel nr.4 Rezultate Senior Fitness Test

Tabel nr.5 BILANŢ AL ACTIVITĂŢILOR MOTORII COTIDIENE (ADL)

Cuantificarea se face după calitatea execuţie: