OLIMPISMUL ȘI MIȘCAREA OLIMPICĂ ÎN ROMÂNIA

Cursant:Moise(Lungu) Aurelia
Anul I, Conversie EFS
Îndrumător: Prof.univ.dr.Nanu Liliana

„Olimpismul este o doctrină a fraternității dintre trup și suflet.”

Pierre de Coubertain

Istoria spune că în timpuri străvechi, Hercule, cel mai puternic bărbat i-a provocat pe
cei patru frați ai săi la o întrecere înainte ca zeii din Olympia să decidă pentru arena Jocurilor
Olimpice antice.
Data este 776 î. Ch. perioadă în care competițiile au devenit oficiale sub numele de
“Olympiades”.Acestea cuprindeau: cursa de viteză (129,25 m), cursa dublă, cursa de 24 de
stadii (4614 m), săritura în lungime, aruncarea sulțtei și a discului.Apoi, Jocurile, au luat
forma unui festival al sportului și au fost ținute neîntrerupt timp de circa 1.200 de ani , până în
anul 393 când Theodosius a interzis organizarea a acestui eveniment. În timpul Olimpiadelor,
pacea dăinuia în toată Grecia.
Jocurile Olimpice Antice durau 5 zile și erau rezervate cetațenilor greci liberi, fiind
exclusi sclavii, metecii, țăranii și femeile.Atleții se antrenau timp de 10 luni și, înainte de
deschidere, urmau un stagiu de o lună lângă Olympia.
Atleții se înfruntau în cinci discipline: aruncarea discului, săritura în lungime,
aruncarea suliței, alergarea și trânta.Ziua a cincea era dedicată alerăatorilor.Prima era
dolichos, proba de fond desfășurată pe distantța de 5000 m, după aceea urmau cursele de
viteză pe 400 m.După-amiază aveau loc probele numite de greci “atletism greu”, adica trânta,
pancratiul și pugilatul, lupte brutale, fără multe reguli.
Arbitrii desemnau învingătorii.În a șasea zi, festivități și un banchet maret îi celebrau
pe câștigătorii, care primeau ramuri sau coroane din frunze de măslin.La revenirea în patria
lor, erau primiți triumfal, fiind tratați ca eroi pe toată durata vieții. În onoarea lor se ridicau
statui în jurul magnificului Templu al lui Zeus, de lângă Pădurea lui Altis și stadionul
Olympia .
Jocurile Olimpice au câștigat faimă și respect din anul 1894, când la inițiativa
baronului Pierre de Coubertain acestea au fost restaurate, rezultând ceva modernizat.
« Părintele » Jocurilor Olimpice Moderne a readus Greciei renume reușind să
organizeze prima ediție restaurată între 6-15 aprilie 1896 la Atena. La acea ediție au
participat 241 de sportivi din 14 țări. Aceștia s-au întrecut în 43 de probe. Dar trebuie
menționat, că toti sportivii participanți erau de sex masculin , purtând amintirea Jocurilor
Olimpice Antice.

SIMBOLURILE OLIMPICE

1. Deviza olimpică.
Deviza olimpică „Citius, Altius, Fortius!" (mai repede, mai sus, mai puternic!) a fost
atribuita lui Coubertain.
 Citius – mai repede – se adresează minții.
 Altius – mai sus – se adresează sufletului.
 Fortus – mai puternic – se adresează corpului.

2. Drapelul olimpic.
Steagul afișat cu ocazia Jocurilor Olimpice cuprinde simbolul și semnificația celor
cinci cercuri întrepătrunse.

1
 Pierre de Coubertin a fost inspirat în alegerea acestui drapel al Olimpiadei de către
psihiatrul Carl Jung, care considera inelul ca o expresie a continuității și a ființei umane.

3. Emblema olimpică.
Cele cinci inele întrepătrunse reprezintă cele cinci continente ale lumii și semnifică
uniunea dintre ele și întâlnirea sportivilor din întreaga lume. Culorile celor cinci cercuri
olimpice (albastru, negru, roșu, galben, verde), precum și culoarea albă a fundalului lor,
reprezintă culorile existente pe toate steagurile țărilor lumii. Fiecare ediție a Jocurilor
Olimpice are propria-i emblemă olimpică, în care sunt integrate cele 5 cercuri olimpice alături
de elemente reprezentând orașul și țara gazdă, dar și cultura specifică acesteia. Emblemele
olimpice sunt create și propuse de către Comitetul de Organizare al Jocurilor Olimpice.

4 .Jurământul olimpic.
Un moment cu totul deosebit în ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice îl
reprezintă depunerea jurământului. Un concurent al ţării gazdă, ținând în mână un colţ al
drapelului olimpic, în mod solemn, rostește : „În numele tuturor competitorilor, promit că
vom lua parte la aceste Jocuri Olimpice, respectând și supunându-ne regulilor care le
guvernează, dedicându-ne sportului fără doping sau alte substanțe stimulatoare, în adevăratul
spirit al sportivității, pentru gloria sportului și onoarea echipelor noastre!" Apoi, un arbitru al
ţarii gazdă, ținând în mână un colţ al drapelului olimpic, cu mâna, rostește: „În numele
arbitrilor și al oficialilor, promit că vom oficia aceste Jocuri Olimpice, respectând și
supunându-ne regulilor care le guvernează, în adevăratul spirit al sportivității". Semnificația
este dată prin "spiritul de sportivitate" , regăsit în ambele jurăminte, jurământul arbitrilor
include și "oficialii".În mod deosebit, jurământul sportivilor se încheie cu formula "pentru
gloria sportului și onoarea echipelor noastre", prin echipă înţelegând „delegația olimpică"
deci, patria, deși întrecerea olimpică se desfașoar între sportivi, nu între națiuni.

5 . Imnul olimpic.

Imnul Olimpic este interpretat în timpul înălțării Drapelului olimpic cu ocazia

Ceremoniilor de Deschidere și Închidere ale Jocurilor Olimpice. Imnul olimpic este o piesă
muzicală compusă de Spyridon SAMARAS pe versurile poetului grec Palamas. Imnul a fost
cântat pentru prima dată la Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Atena din anul
1896, dar nu a fost declarat ca Imn Olimpic până în anul 1957.

6. Flacăra olimpică și Torţa olimpică

Flacăra olimpică este aprinsă la Olympia (Grecia) și purtată până

în orașul gazdă de atleți. Aceasta joacă un rol important la Ceremonia
2
de deschidere și arde pe tot parcursul olimpiadei. O flacără arzând neîntrerupt în timpul
desfășurării Jocurilor Olimpice, simbolizând focul furat de la zei de către Prometeu,
tradițională în olimpiadele antice, a fost reintrodusă în anul 1928, cu prilejul Jocurilor
Olimpice de la Amsterdam. Ceremonialul flăcării olimpice simbolizează ideea de
universalitate, continuitate și are o dimensiune estetică deosebită cu o spiritualitate profundă.
Torța care poartă flacăra olimpică din Grecia și până în țara de desfășurare a Jocurilor
Olimpice a fost introdusă de către Carl DIEM cu ocazia controversatelor Jocuri Olimpice de
la Berlin, din anul 1936. În zilele noastre, torța olimpică este aprinsă cu câteva luni înainte de
începerea Jocurilor Olimpice, în localitatea Olympia din Grecia. Unsprezece femei,
reprezentând virginele vestale, sunt personajele unei ceremonii în care torța este aprinsă de
lumina soarelui prin intermediul unei oglinzi parabolice.
După aprinderea flăcării, virginele o transmit purtătorului Torței olimpice, care va începe
traseul olimpic, ce continuă până în ziua Ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice. Cei
trei “stâlpi” sau cele trei principii care stau la baza desfășurării Jocurilor Olimpice sunt: sport,
mediu înconjurător și cultură. Odată aprinsă, Torța Olimpică va fi purtată de mii de persoane,
sportivi și personalități pe străzile țării organizatoare. De la o ediție la alta a Jocurilor
Olimpice, Torța olimpică are un design nou, care ondulează principiile statului respectiv.

7. Medalia olimpică și premierea.

Cele trei medalii olimpice (aur, argint și bronz) au un model comun, stabilit de
organizatorii fiecărei ediții a Jocurilor Olimpice. Între anii 1928 și 2000, una din fețele
medaliilor includea imaginea lui Nike, tradiționala zeiță a victoriei, ținând un palmier în mâna
stangă și o coroană de câștigător în cea dreaptă. Din 2004, această față a medaliei s-a
transformat într-o referință mult mai explicită la caracterul grecesc al jocurilor. În această
nouă variantă, zeița Nike este înfățișată zburând deasupra unui stadion panatenic, reflectând,
astfel, reînnoirea Jocurilor Olimpice.
Premierea sportivilor se face pe un podium pentru primele trei locuri ale tuturor probelor
sportive. Ceremonia de înmânare a medaliilor este una sacră, unde toate concursurile sportive
sunt întrerupte și toată atenția este îndreptată către premiere. Sportivii care urcă pe podium
primesc medaliile și buchetul de flori din partea unor personalități ale sportului mondial ori
național, sau membri ai Comitetului Internațional Olimpic. După primirea meritelor se
intonează Imnul Național al învingătorului.
Mai jos sunt atașate fotografiile medaliilor de la JO Moderne, Ediția I de la Atena din
anul 1986 (foto stg.) și de la Ediția XXVIII de la Atena din anul 2004 (foto dr.).

8. Mascota olimpică.

Mascota Jocurilor Olimpice întruchipează elementele definitorii ale țării

organizatorice. Prima apariție a Mascotei Olimpice datează de la Jocurile Olimpice de la
Munchen (Germania) din anul 1972. Organizatorii fiecărei ediții ale Jocurilor Olimpice aleg
aceste simboluri în funcție de cultura și istoria țării gazdă și o promovează prin diferite
3
instrumente de marketing, astfel încât pe durata Jocurilor Olimpice, Mascota să aibă
popularitate.Acest element a început să joace un rol important de la JO din 1980 de la
Moscova cu debutul ursuleţului Misha.

Mișcarea olimpică este condusă de Comitetul International Olimpic (CIO) , cu sediul

la Laussanne , fondat la data de 23 iunie 1894 de către însuși baronul Pierre de Coubertain.
În 1994, orașul Laussanne a fost declarat „Capitală Olimpică”.
Pe langa CIO , fiecare stat are un Comitet Olimpc Național.Astfel Comitetul Olimpic
Român ( COR ) a luat ființă în anul 1914.

În anul 1924 , România participă la Jocurile Olimpice , obținând doar o medalie de

bronz , atribuită echipei de rugby.
Delegația României a fost prezentă la toate edițiile Jocurilor Olimpice începand cu
anul 1924, cu excepția celor două ediții de vară, din 1932,1948 și una de iarnă, cea din 1960.
De la Ediția a VIII-a de la Paris din anul 1924 și până la Ediția a XXVIII-a din anul
2004 de la Atena , delegația României are un palmares al Jocurilor Olimpice de vară compus
din 264 de medalii , din care 82 de aur, 88 de argint si 114 de bronz.
Amintim doar câteva nume: Bella Karoly, Maria Simionescu, Octavian Bellu, Mariana
Bitang și Dan Grecu la gimnastică; Ion Kunst-Ghermănescu, Nicolae Nedeff și Constantin
Popescu la handbal; Nicolae Navasart, Radu Huțanu și Ivan Patzaichin la kaiac-canoe; Ion
Cornianu și Ion Crisnic la lupte; Ștefan Petrescu, Lazăr Baroga și Stefan Achim la haltere;
Victor Mociani, Nicolae Gioga și Mircea Roman la canotaj; Ioan Söter, Ion Puică, Viorica
Viscopoleanu, Nicolae Mărășescu la atletism, Doina Sava la natație; Farkaș Paneth la tenis de
masă, celebri antrenori care s-au remarcat în arenele olimpice, cu sportivi de excepție.
Istoria sportului românesc contemporan s-a scris sub ochii actualei generații, din care
s-au născut, au crescut și s-au afirmat marii performeri, sportivii de elită ai României. În
această carte de aur sunt înscrise numele: Nadia Comăneci, cea mai buna sportivă a secolului
al XX-lea, Ivan Patzaichin, Amiralul flotei de kaiac-canoe, Elisabeta Lipă, canotoarea
secolului XX, Iosif Sârbu, (primul campion olimpic român), Ion Corneliu, Iolanda Balaș, Lia
Manoliu, Viorica Viscopoleanu, Maricica Puică,Doina Melinte, Paula Ivan, Gabriela Szabo,
Maria Cioncan, Violeta Beclea, Nicolae Linca, Francisc Vaștag, Leonard Doroftei, Leon
Rotman, Toma Simionov, Florin Popescu, Mitică Pricop, Vasile Dîba, Sanda Toma, Valeria
Răcila, Veronica Cochela, Rodica Arba, Olga Homeghi, Constanta Burcică, Georgeta
Damian, Viorica Susanu, Laura Badea, Mihai Covaliu, Daniela Silivas, Ecaterina Szabo,
4
Simona Amînar, Lavinia Miloșovici, Maria Olaru, Cătălina Ponor, Marius Urzică, Andreea
Răducan, Noemi Lung, Diana Mocanu, Camelia Potec, Ștefan Rusu, Nicolae Martinescu,
Dumitru Pîrvulescu , Gheorghe Berceanu, Angelica Rozeanu, Ella Constantinescu, Maria
Alexandru, Cristian Gațu, Cornel Oțelea, Gheorghe Gruia, Nicu Vlad, Henri Rang, iar la
sporturile de iarna Mihai Bira, Alexandru Papana, precum și multi alții, medaliați la cele mai
prestigioase competiții olimpice, mondiale și europene care au dus faima sportului românesc.
Academia Olimpică Română (A.O.R.) a fost constituită la 21 martie 1991, în baza
hotărârii Adunării Generale a Comitetului Olimpic Român (C.O.R.).
  Pierre de Coubertin și generația sa au reușit să revolutioneze Olimpismul,
acreditându-l  drept unul dintre reperele spirituale ale epocii moderne, performanța posibilă
pentru că au abordat fenomenul prin prisma universalității sale. Ei au privit Jocurile Olimpice,
Mișcarea Olimpică și Olimpismul nu ca pe un decor al civilizației istoriei, ci ca pe o
componentă necesară ei.
         Scopul Olimpismului este acela de a pune, mai presus de orice, sportul în serviciul
dezvoltării armonioase a omului, în vederea încurajării creerii unei societăți pacifiste,
preocupându-se de păstrarea demnității umane.
Până în 2010, Jocurile Olimpice au fost găzduite de 41 de oraşe din 22 de ţări. În 2012,
Londra va deveni primul oraş care găzduişte Jocurile Olimpice moderne de trei ori.Numărul
din paranteză de după oraş/ţară arată de câte ori oraşul/ţara respectivă au găzduit Jocurile
Olimpice.

  Jocuri Olimpice de vară   Jocuri Olimpice de iarnă

An Ediţie Oraş gazdă Ţară Ediţie Oraş gazdă Ţară

1896 I Atena (1) Grecia (1)

1900 II Paris (1) Franţa (1)

1904 III Saint Louis (1) Statele Unite (1)

1906 Intercalés Atena Grecia

1908 IV Londra (1) Marea Britanie (1)

1912 V Stockholm (1) Suedia (1)

1916 VI Berlin (anulate) Germania (anulate)

1920 VII Anvers (1) Belgia (1)

1924 VIII Paris (2) Franţa (2) I Chamonix (1) Franţa (1)
1928 IX Amsterdam (1) Olanda (1) II St. Moritz (1) Elveţia (1)
1932 X Los Angeles (1) Statele Unite (2) III Lake Placid (1) Statele Unite (1)
1936 XI Berlin (1) Germania (1) IV Garmisch-Partenkirchen (1) Germania (1)
Helsinki Garmisch-Partenkirchen Germania
1940 XII Finlanda (anulate) (V)
(anulate) (anulate) (anulate)
Londra Marea Britanie
1944 XIII
(anulate) (anulate)
(V) Cortina d'Ampezzo (anulate) Italia (anulate)

1948 XIV Londra (2) Marea Britanie (2) V St. Moritz (2) Elveţia (2)
1952 XV Helsinki (1) Finlanda (1) VI Oslo (1) Norvegia (1)
1956 XVI Melbourne Australia (1) VII Cortina d'Ampezzo (1) Italia (1)
1960 XVII Roma (1) Italia (1) VIII Squaw Valley (1) Statele Unite (2)
1964 XVIII Tokyo (1) Japonia (1) IX Innsbruck (1) Austria (1)
5
1968 XIX Mexico (1) Mexic (1) X Grenoble (1) Franţa (2)
1972 XX Munich (1) Germania (2) XI Sapporo (1) Japonia (1)
1976 XXI Montréal (1) Canada (1) XII Innsbruck (2) Austria (2)
1980 XXII Moscova (1) URSS (1) XIII Lake Placid (2) Statele Unite (3)
1984 XXIII Los Angeles (2) Statele Unite (3) XIV Sarajevo (1) Iugoslavia (1)
1988 XXIV Seul (1) Coreea de Sud (1) XV Calgary (1) Canada (1)
1992 XXV Barcelona (1) Spania (1) XVI Albertville (1) Franţa (3)
1994 XVII Lillehammer (1) Norvegia (2)
1996 XXVI Atlanta (1) Statele Unite (4)

1998 XVIII Nagano (1) Japonia (2)

2000 XXVII Sydney (1) Australia (2)

2002 XIX Salt Lake City (1) Statele Unite (4)

2004 XXVIII Atena (2) Grecia (2)

2006 XX Torino (1) Italia (2)

2008 XXIX Beijing (1) China (1)

2010 XXI Vancouver (1) Canada (2)

2012 XXX Londra (3) Marea Britanie (3)

2014 XXII Soci (1) Rusia (1)

Rio de
2016 XXXI Brazilia(1)
Janeiro(1)

2018 XXIII  PyeongChang(1) Coreea de S(1)

BIBLIOGRAFIE, selectivă

NANU, L., Curs de gimnastică, Editura Fundaţiei Universitare, „Dunărea de Jos” Galaţi,
2003.
Postolache, N., – Istoria sportului în România, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti,1995.
Postolache N., Olimpismul în istoria civilizatiei, Saeculum, Bucuresti, 2004.

https://olympic.md/olimpism/simboluri-olimpice