REFERAT

ISTORIA CULTURII FIZICE IN ASPECT GENERAL A CULTURII

MONDIALE
La disciplina „Educaţia fizică”

Chișinău 2017
 CUPRINS
Introducere...........................................................................................................................3
1 Istoria si contemporanitatea miscarilor olimpice si sportive:........................................3
1.1 Jocurile olimpice....................................................................................................3
1.2 Oraşe gazdă............................................................................................................6
1.3 Simboluri olimpice.................................................................................................7
1.4 Premii si recompense Olimpice.............................................................................8
1.5 Nuditate la Jocuri?.................................................................................................8
1.6 Probleme la Jocurile Olimpice şi alte mişcari sportive..........................................9
1.6.1 Boicot...............................................................................................................9
1.6.2 Proteste la Jocurile Olimpice...........................................................................9
1.7 Reînvierea. Infiinţarea Jocurilor Olimpice moderne............................................11
2 Mişcarea sportiva studenţeasca. Universiadele...........................................................13
2.1 Istoria...................................................................................................................15
2.2 Campionatele.......................................................................................................16
2.3 Emblema şi steagul..............................................................................................17
3 Organizarea si petrecerea jocurilor sportive contemporane........................................17
3.1 Pregătiri................................................................................................................18
3.2 Mascota................................................................................................................18
3.3 Flacăra olimpică...................................................................................................18
3.4 Sporturi olimpice..................................................................................................19
3.5 Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice..............................................19
3.6 Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice......................................................20
3.6.1 Jocurile Olimpice de Tineret..........................................................................20
Concluzii............................................................................................................................20
Bibliografie........................................................................................................................21

2
Introducere
Oamenii primitivi depuneau eforturi intense, brutale uneori, în lupta pentru satisfacerea
nevoilor de hrană. La respectivii oameni mişcările, exerciţiile fizice erau o continuare a activităţii
productive, practicată în condiţii de egalitate, neexistând clase sociale. Popoarele Egiptului antic,
cu o istorie de peste 50-60 de secole Î.Hr., aveau preocupări pentru îngrijirea corpului prin
exerciţii fizice. Mărturie sunt numeroase documente, dintre cele mai variate, sculpturi şi
monumente, desene şi picturi, inscripţii şi papirusuri. Bărbaţii practicau exerciţiile de gimnastică,
probe atletice, lupte, tragerea cu arcul, vânătoarea şi pescuitul; fetele se jucau cu mingea, săreau
coarda, dansau. într-un cuvânt, egiptenii acordau o importanţă deosebită pregătirii fizice a
tinerilor. Însuşirile fizice şi psihice sunt, apoi, din ce în ce mai mult legate de pregătirea pentru
război. Băieţii se deprind cu alergările de viteză, de durată, cu rezistenţa, cu jocul de-a războiul.
Apogeul pregătirii fizice la tineri pare a fi atins la greci şi romani. Odata cu ei apare si notiunea
de olimpism. Olimpismul este o stare a umanitatii, un mijloc de apropiere intre oameni, este o
forma de manifestare a culturii universale. Sportul contribuie cu succes la dezvoltarea
personalitatii individului, este o modelare a fenomenului uman.
Așadar, în cadrul acestei lucrări ne propunem să examinăm o parte din istoria culturii
fizice în aspect general a culturii mondiale. Tema data este foarte importanta din perspectiva
sportului, cee ace deasmenea îi subliniază actualiatatea. Pentru a indeplini scopul expus, am
structurat lucrarea in 3 capitole, iar urltima parte a lucrarii va prezenta concluziile.
1 Istoria si contemporanitatea miscarilor olimpice si sportive:
1.1 Jocurile olimpice
Marii sportivi ai lumii au realizat performanţe și au dat dovada tăriei capacitaţilor
biologie ale fiinţei umane. Citius, altius, fortius (mai repede, mai sus, mai puternic) depăşeşte
astazi cadrul olimpic, această deviza are o valoare general umană care însufleţeşte, nu o dată la 4
ani, ci în permanenţă pe sportivii tuturor ţărilor lumii în stabilirea celor mai înalte performanţe.
De aceea cuvintele date apar astăzi ca un refren al unui imn închinat frumosului, eternei tinereţi,
ideilor nobile de înfrăţire umană si pace.
Marii sportive ai lumii s-au bucurat întotdeauna de popularitate în rîndul populatiee, iar
numele lor a dăinuit uneori chiar peste milenii. Mai aproape de zilele noastre numele
campionilor olimpici, mondiali şi europeni, sau al altor sportivi ai lumii, circulă pe toate
meridianele globului. Cine nu a auzit de Nurmi, Yatopek, Kuţ, Eusebio, Pelle, Sailer,
Schollander, Joe Louis, Yukio Endo.
Jocurile Olimpice antice erau la început o parte a unui festival religios în onoarea lui
Zeus, tatăl tuturor zeilor şi zeiţelor greceşti. Festivalul şi jocurile se ţineau la Olympia, sanctuar
rural din partea de vest a Peloponezului. Model al Sanctuarului lui Zeus de la Olympia, unde
primele jocuri ţinute erau parte a festivalului religios în cinstea lui Zeus. Grecii veneau la

3
Sanctuarul lui Zeus de la Olympia împărtăşind aceleaşi credinţe religioase şi vorbind aceeaşi
limbă. Atleţii erau toţi cetăţeni bărbaţi ai oraşelor-state din toate colţurile lumii greceşti,
începând cu îndepărtata Iberia (Spania) din vest şi până la Marea Neagră (Turcia) în est.
Sanctuarul a fost numit în antichitate după muntele Olympos, cel mai înalt munte din Grecia
continentală. În mitologia greacă, muntele Olympos era casa celor mai mari zei şi zeiţe greceşti.
Jocurile Olimpice (JO) aveau loc din patru în patru ani şi durau cinci zile, începând din prima
săptămână cu lună plină după solstiţiul de vară. Intervalul dintre două ediţii ale jocurilor se
numea Olimpiadă. Jocurile se celebrau în onoarea lui Zeus. Jocurile olimpice antice, denumite
originar Jocuri olimpice (Olympiakoi Agones) au constat dintr-o serie de competiții atletice care
aveau loc pe o arenă între diferite orașe ale Greciei Antice. Acestea au început în anul 776 î.Hr.
în Olympia, Grecia, și s-au serbat până în anul 393 când au fost desființate de împăratul roman
Teodosiu I. Unele surse consideră anul 884 î.Hr. ca dată probabilă a primelor Jocuri Olimpice,
totuși, pentru istorici începând cu anul 776 î.Hr. există o cronologie exactă a jocurilor. În cei 1
172 de ani au avut loc 293 de ediţii. În anul 394, printr-un edict al împăratului roman Teodosiu I,
jocurile au fost desfiinţate. În anul 426, Teodosiu al II-lea ordonă distrugerea edificiilor din
Olympia. În centrul ei a fost ridicat măreţul templu al lui Zeus, patronul jocurilor, iar în interior,
statuia zeului, opera marelui sculptor al antichităţii, Phidias, devenită una dintre cele şapte
minuni ale lumii antice. Zeus era considerat mai mare peste toti zeii din Olimp. Alături de temple
se afla măslinul sacru, sădit de Hercules, din ramurile căruia se împleteau cununile
învingătorilor, simbolul victoriei supreme. În jurul templului s-au ridicat construcţiile palestrelor,
gimnaziului, stadionului, hipodromului, a edificiilor administrative, altare şi statui închinate
zeilor şi eroilor jocurilor. Numele învingătorilor, începând cu prima ediţie a jocurilor, erau
înscrise în Tabelele de onoare, Olimpiada ce urma purtându-le numele. Altarul zeiţei Hera a
rămas locul în care, şi azi, după un ritual neschimbat, se aprinde de la soare flacăra olimpică.
Întreg complexul arhitectural, deosebit de măreţ, a fost întregit prin plantaţii de arbori, porticuri
şi fântâni cu bazine. În timpul jocurilor veneau aici în pelerinaj peste 40 000 de vizitatori de pe
tot întinsul Eladei. Jocurile Olimpice antice durau cinci zile, dintre care prima şi ultima erau
consacrate ceremoniilor religioase şi premierii; celelalte erau rezervate concursurilor sportive. În
prima zi avea loc procesiunea concurenţilor şi depunerea jurământului în templul lui Zeus, în
jurul rugului de sacrificiu, în faţa senatului elenilor. A doua zi se trăgea la sorţi ordinea în care
atleţii intrau în concurs şi începeau întrecerile. În programul jocurilor figurau următoarele
întreceri: alergarea, pugilatul, pancraţiul, cursele de care în hipodrom şi pentatlonul. A doua zi
incepeau jocurile pe stadion si pe hipodrom. Pe stadion se desfăşurau alergări, concursuri de
forţă, luptă, box si pentatlonul. La pentatlon se cuprindea lupta, alergarea, saritura în lungime si
aruncarea discului şi a suliţei. La încoronare a jocurilor, învingătorului acestei probe complexe
decernîndu-i-se cel mai valoros premiu. Ultima zi era a triumfătorilor. Cei care se întorceau de la
o lupta importanta pentru ţara lor defilau încărcaţi cu arme strălucitoare în timp ce poporul îi
aclama. Nu numai pentru Zeus se faceau jocuri ci şi pentru Atena in orasul Kekrops. Semanau cu
jocurile olimpice, în prima parte cuprinzînd curse de alergare, întreceri de car şi lupte, şi se

4
deosebeau prin zilele dedicate concursurilor de poezie şi muzica fiindca Atena simboliza forţa
gîndirii si perfecţiunii în arte şi de la ea venisera către oameni tainele ştiinţelor.
Probele propuse erau următoarele: proba de 100 m garduri, proba de aruncare a suliţei,
proba de canotaj, proba de triplu salt, proba de saritură la înalţime, proba de saritură în înalţime,
proba de aruncare a ciocanului, proba de înot, proba de slalom nautic, proba de aruncare a
greutaţii, proba de tir cu arcul, proba de 400 m, proba de ciclism viteză, proba de 100 m. La
olimpiadă pot participa de la 2 la 8 jucători.
Admiterea concurenţilor se făcea după reguli stricte, pregătirea lor reprezentând un lung
şi riguros proces de antrenament. Erau acceptaţi doar bărbaţi de origine grecească, femeile
nefiind admise nici ca spectatoare. În preajma începerii jocurilor, concurenţii erau supuşi unor
examene şi teste care le dădeau dreptul de a fi trecuţi pe listele de concurs. Conducerea jocurilor
era încredinţată unor magistraţi învestiţi cu un an înainte. Învingătorul la Olympia însemna
obţinerea titlului de erou naţional, un fel de semizeu. La reîntoarcerea în cetatea de origine, el se
bucura de o intrare triumfală. Era scutit pe viaţă de impozite, primea pensii şi locuri de onoare la
festivităţi.
Odata cu înflorirea Romei, a început declinul Jocurilor Olimpice. În secolul I î.e.n.
romanii cucereau Grecia. Anii ce au urmat au consemnat declinul Jocurilor Olimpice antice.
Împăratul Nero participa la jocuri mistificând rezultatele. Apar atleţi profesionişti. Grecii se
îndepărtează tot mai mult de gimnaziul şi stadionul olimpic, locul lor fiind ocupat de concurenţii
din Asia Mică, Alexandria şi Roma. În 393 e.n. imparatul roman crestin Theodosius I, a abolit
Jocurile Olimpice, ca parte a eforturilor sale de a suprima pagînii din Imperiul Roman. După
edictul lui Teodosiu al II-lea, invazia vizigoţilor ce pradă Olympia, cutremurele, jocurile
olimpice adorm în uitare timp de 1 500 de ani.
La deschiderea jocurilor olimpice moderne de la Atena, Regele Georgios I al Greciei şi o
mulţime de 60.000 de spectatori au primit cu braţele deschise atleţi din 13 naţiuni, care urmau sa
participe la aceasta competiţie internaţională. La Atena, 280 de participanti din 13 ţări, s-au
întrecut în 13 probe, printre care: atletism, nataţie, gimnastica, ciclism, lupte greco-romane,
ridicare de greutaţi, scrima, tir şi tenis. Toţi competitorii erau barbaţi, iar cîţiva participanţi erau
turişti care erau prezenţi în perioada Jocurilor şi li s-a permis să se înscrie. Probele de atletism s-
au desfaşurat la Stadionul Panathenaic, construit in anul 330 î.e.n. şi restaurat pentru Olimpiada
din 1896. Americanii au cîştigat nouă probe din cele 12 probe de atletism. La Olimpiada din
1896, a fost prezentă de asemenea şi prima competiţie de maraton, care urma ruta de 25 de mile,
de la Maraton la Atena, pe care a alergat un soldat grec ce trebuia să aducă vestea victoriei
împotriva persanilor, în anul 490 î.e.n. Numărul sportivilor participanţi la Jocurile Olimpice a
crescut de la 241 (din 14 ţări) la Olimpiada din 1896 la 11.100 (din 202 ţări) la Jocurile Olimpice
de la Atena. Numărul participanţilor la Jocurile de iarnă este mult mai mic; la Olimpiada de iarnă
din 2006, numărul sportivilor a fost de 2.633 din 80 de ţări.

5
1.2 Oraşe gazdă
Până în 2010, Jocurile Olimpice au fost găzduite de 41 de oraşe din 22 de ţări. În 2012,
Londra a fost primul oraş care găzduişte Jocurile Olimpice moderne de trei ori.
Numărul din paranteză de după oraş/ţară arată de câte ori oraşul/ţara respectivă au găzduit Jocurile Olimpice.

Jocuri Olimpice de
Jocuri Olimpice de iarnă
vară

An Ediţie Oraş gazdă Ţară Ediţie Oraş gazdă Ţară

1896 I Atena (1) Grecia (1)

1900 II Paris (1) Franţa (1)

1904 III Saint Louis (1) Statele Unite (1)

Marea Britanie
1908 IV Londra (1)
(1)

1912 V Stockholm (1) Suedia (1)

Germania
1916 VI Berlin (anulate)
(anulate)

1920 VII Anvers (1) Belgia (1)

1924 VIII Paris (2) Franţa (2) I Chamonix (1) Franţa (1)

1928 IX Amsterdam (1) Olanda (1) II St. Moritz (1) Elveţia (1)

Lake Placid
1932 X Los Angeles (1) Statele Unite (2) III Statele Unite (1)
(1)

Garmisch-
1936 XI Berlin (1) Germania (1) IV Partenkirchen Germania (1)
(1)

Garmisch-
Finlanda
1940 XII Helsinki (anulate) (V) Partenkirchen Germania (anulate)
(anulate)
(anulate)

Cortina
Marea Britanie
1944 XIII Londra (anulate) (V) d'Ampezzo Italia (anulate)
(anulate)
(anulate)

Marea Britanie
1948 XIV Londra (2) V St. Moritz (2) Elveţia (2)
(2)

1952 XV Helsinki (1) Finlanda (1) VI Oslo (1) Norvegia (1)

Cortina
1956 XVI Melbourne Australia (1) VII Italia (1)
d'Ampezzo (1)

Squaw Valley
1960 XVII Roma (1) Italia (1) VIII Statele Unite (2)
(1)

6
 1964 XVIII Tokyo (1) Japonia (1) IX Innsbruck (1) Austria (1)

1968 XIX Mexico (1) Mexic (1) X Grenoble (1) Franţa (2)

1972 XX Munich (1) Germania (2) XI Sapporo (1) Japonia (1)

1976 XXI Montréal (1) Canada (1) XII Innsbruck (2) Austria (2)

Lake Placid
1980 XXII Moscova (1) URSS (1) XIII Statele Unite (3)
(2)

1984 XXIII Los Angeles (2) Statele Unite (3) XIV Sarajevo (1) Iugoslavia (1)

Coreea de Sud
1988 XXIV Seul (1) XV Calgary (1) Canada (1)
(1)

1992 XXV Barcelona (1) Spania (1) XVI Albertville (1) Franţa (3)

Lillehammer
1994 XVII Norvegia (2)
(1)

1996 XXVI Atlanta (1) Statele Unite (4)

1998 XVIII Nagano (1) Japonia (2)

2000 XXVII Sydney (1) Australia (2)

Salt Lake City

2002 XIX Statele Unite (4)
(1)

2004 XXVIII Atena (2) Grecia (2)

2006 XX Torino (1) Italia (2)

2008 XXIX Beijing (1) China (1)

2010 XXI Vancouver (1) Canada (2)

Marea Britanie
2012 XXX Londra (3)
(3)

2014 XXII Soci (1) Rusia (1)

Comitetul International Olimpic a anuntat ca Chicago, Tokio, Madrid si Rio de Janeiro

sunt orasele candidate pentru gazduirea Jocurilor Olimpice din 2016, transmite Reuters.
1.3 Simboluri olimpice
Flacăra olimpică este aprinsă la Olympia, Grecia şi purtată până în oraşul gazdă de atleţi
joacă un rol important la ceremonia de deschidere şi arde pe tot parcursul olimpiadei. Torţa
olimpică a fost introdusă la Olimpiada din 1936 de la Berlin. Mişcarea olimpică foloseşte mai
multe simboluri, multe dintre ele reprezentând ideile şi idealurile lui Coubertin. Probabil, cel mai
cunoscut simbol îl reprezintă inelele olimpice. Aceste cinci inele înlănţuite simbolizează unitatea
celor cinci continente (cele două Americi sunt considerate un singur continent). Ele apar în cinci
7
culori pe steagul olimpic de culoare albă. Aceste culori: au fost alese astfel încât fiecare naţiune
să aibă cel puţin una din ele reprezentată pe steagul naţional. Drapelul olimpic a fost adoptat în
1914 dar primele Jocuri la care a fluturat au fost Jocurile de la Antwerp din 1920. Deviza
olimpică oficială este „Citius, Altius, Fortius” (Mai repede, mai sus, mai puternic). Franceza şi
engleza sunt cele două limbi oficiale ale mişcării olimpice.
1.4 Premii si recompense Olimpice
Medaliile sunt confecţionate şi puse la dispoziţie de către Comitetul de organizare a JO.
Pentru locul 1 se acordă o medalie de argint aurită si o diplomă, pentru locul 2 se acordă o
medalie de argint si o diplomă, pentru locul 3 se acordă o medalie de bronz si o diplomă.
Medaliile sunt gravate pe faţa cu un episod din sportul respectiv, iar pe cealaltă cu emblema JO
şi anul. Medaliile au un diametru de 60 mm şi o grosime de 3mm. Concurenţii clasaţi pe locurile
4, 5, 6, 7, 8, dacă este cazul, primesc cîte o diploma fără medalie. Numele tuturor campionilor
olimpici este gravat pe unul din zidurile stadionului principal unde au avut loc Jocurile.
Tactica acordării medaliilor primilor trei clasaţi a fost introdusă în 1904; la Olimpiada din
1896 numai primii doi câştigători au primit medalii, de argint şi bronz, în timp ce la Olimpiada
din 1900 s-au acordat premii variate. Din 1948 sportivii plasaţi pe locurile patru, cinci şi şase
primesc diplome; din 1976 primii trei clasaţi primesc şi ei diplome iar începând cu 1984 şi
sportivii clasaţi pe locurile şapte şi opt.

Acesta este tabelul sportivilor olimpici care au primit cele mai multe medalii:
Sportiv Ţară Sport Olimpiadă Aur Argin Bronz Total
t
Larissa Latynina URSS Gimnastică 1956–1964 9 5 4 18
Nikolai Andrianov URSS Gimnastică 1972–1980 7 5 3 15
Paavo Nurmi Finlanda Atletism 1920–1928 9 3 0 12
Mark Spitz SUA Înot 1968–1972 9 1 1 11
Carl Lewis SUA Atletism 1984–1996 9 1 0 10
Bjørn Dæhlie Norvegia Schi fond 1992–1998 8 4 0 12
Birgit Fischer Germania Canoe racing 1980–2004 8 4 0 12
Sawao Kato Japonia Gimnastică 1968–1976 8 3 1 12
Jenny Thompson SUA Înot 1992–2004 8 3 1 12
Matt Biondi UA Înot 1984–1992 8 2 1 11
Ray Ewry SUA Atletism 1900–1908 10 0 0 10
1.5 Nuditate la Jocuri?
Sunt doua legende care se referă la această întrebare. Una dintre ele spune ca a fost un
alergător din Megara, Orsippos sau Orrhippos care, în 720 î.d.Hr., a fost primul care a alergat gol
8
pe stadion, atunci când şi-a pierdut şortul în timpul cursei. După cealaltă legendă, se spune că
spartanii au introdus nuditatea la Jocurile Olimpice în secolul 8 î.d.Hr., după tradiţia lor. Nu se
ştie sigur dacă primul câştigător al olimpiadei a alergat gol sau nu. Dar, din sec. 8 î.d.Hr.
nuditatea era deja prezentă la întrecerile masculine.
1.6 Probleme la Jocurile Olimpice şi alte mişcari sportive.
1.6.1 Boicot
Originea boicotului: Charles Cunningham Boycott. Cuvântul s-a născut în Irlanda, în
urma crizei economice (1845-1849), şi se leagă de numele căpitanului Charles Cunningham
Boycott. Căpitanul era administrator al moşiilor lordului Earne din comitatul Mayo. Era
coşmarul arendaşilor irlandezi, cărora li s-au impus taxe insuportabile. Charles Cunningham
Boycott a contribuit la istoria universală a culturii printr-o expresie cu conţinut negativ: boicotul.
1.6.2 Proteste la Jocurile Olimpice
Primul boicot împotriva unei ediţii a Jocurilor Olimpice s-a consemnat în 1936. Nu era
însă primul conflict în istoria Olimpiadelor. Jocurile Olimpice moderne au avut parte de mai
multe proteste - politice ori sportive.
1912, Stockholm. Sportivii maghiari şi cehi au refuzat să participe sub steagul
Monarhiei. Până la urmă ungurii au reuşit participarea cu propria delegaţie, cehii însă au fost
nevoiţi să participe sub denumirea "Österike-Tschecher". Un conflict similar a avut loc între
Rusia şi Finlanda (ocupată). "Geografia sportului diferă mult faţă de geografia politică", a
concluzionat Baronul de Coubertin.
1920, Anvers. Ţările învinse în Primul Război Mondial nu au primit invitaţie. Pe lângă
Germania, Austia, Ungaria, Turcia şi Bulgaria, a fost ignorată Uniunea Sovietică - noul imperiu,
viitoarea mare putere sportivă.
1924, Paris. Germania nu a primit invitaţie nici la această ediţie din parte organizatorilor,
care nu puteau garanta siguranţa sportivilor nemţi.
1928, Amsterdam. În 1928, atletele britanice au refuzat să participe la Jocurile Olimpice
din Amsterdam, deoarece din cele zece competiţii atletice pentru femei, anunţate iniţial, n-au fost
organizate în final decât cinci.
1936, Garmisch-Partenkirchen (ediţia de iarnă). Schiorii elveţieni şi austrieci au refuzat
să participe, deoarece monitorii de schi fuseseră cotaţi drept schiori profesionişti, interzicându-li
se astfel dreptul de a participa la competiţie.
1936, Berlin. În anul 1932 a vaut loc o manifestaţie nazistă, cerând excluderea jucătorilor
de culoare. SUA, Canada, Franţa şi Marea Britanie au renunţat în ultimul moment la boicotarea
Jocurilor, menite să demonstreze lumii potenţialul Germaniei. Tot la această ediţie, Führer-ul a

9
refuzat să dea mâna cu sportivul Jesse Owens - eroul ediţiei-, datorită doctrinei rasiale. În afară
de culoarea pielii, Owens a mai avut o vină: s-a împrietenit cu concurentul german Luz Long.
1948, Londra. Considerate răspunzătoare pentru declanşarea celui de-al doilea război
mondial, Germaniei şi Japoniei li s-a refuzat participarea. În cuvântarea sa, rostită la ceremonia
de deschidere, filosoful britanic Gilbert Murray a atacat această decizie, arătând că "în antichitate
pe timpul Jocurilor nu exista război sau duşmănie, sportivii spartani putând deveni campioni..."
Din tabăra opusă a lipsit URSS, considerând că este o competiţie "burgheză".
1952, Helsinki. Partidul Comunist Chinez a cîştigat în 1949 războiul civil cu forţele
naţionaliste reprezentate de partidul Kuomintang. Guvernul format de Kuomintang s-a refugiat în
insula Taiwan, unde a proclamat Republica Chineză care contesta legitimitatea conducerii
comuniste a Chinei. Din cauza acestui conflict Taiwan nu putea participa la Jocurile Olimpice.
1956, Melbourne. CIO a discutat despre reprogramarea JO, din cauza unor evenimente
politice critice, ca revoluţia din Ungaria, ori criza Suezului (războiul din Sinai). Propunerea nu a
fost votată, însă mai multe ţări au boicotat această ediţie. Trei ţări europene au ales această formă
de protest împotriva URSS, care a înăbuşit revoluţia din Ungaria. Trei ţări total diferite: Olanda
liberală, Spania francoistă şi Elveţia neutră. Egiptul, Irakul, Cambogea şi Libanul au lipsit din
cauza crizei Suezului.
1968, Mexic. Ţara gazdă a avut parte de evenimente similare celor din Tibet. Studenţi
mexicani - profitând de atenţia lumii - au formulat revendicări politice şi economice, spunând că
"avem nevoie de revoluţie, nu Jocuri Olimpice!" Răspunsul puterii a fost brutal: poliţia a tras în
manifestanţi, cu 10 zile înaintea deschiderii oficiale a JO. Guvernul mexican a recunoscut 4
victime, martorii oculari însă vorbesc de 2-300. Faţă de acest eveniment nu s-a formulat niciun
protest politic! Doi sportivi americani de culoare au fost însă expulzaţi din Mexic.
1972, München. 27 de ţări africane au anunţat boicot, din cauza participării Rhodesiei
(ţară care avea legături de prietenie cu Africa de Sud - boicotat pentru politica sa de apartheid).
Până la urmă Rhodesia nu a fost acceptat la această ediţie. Alte două ţări s-au retras de la JO în
urma actului terorist împotriva sportivilor israelieni. Israel a dorit să protejeze sportivii săi, iar
Egiptului ia fost teamă de o eventuală răzbunare.
1976, Montreal. China şi Taiwan nu au fost acceptate din cauza divergenţelor politice
dintre cele două ţări. Din cauza participării Noii Zelande (care a spart boicotul sportiv împotriva
Africii de Sud), 28 de ţări africane prezente la Montreal au părăsit competiţie.
1980, Moscova. SUA, RFG şi alte 63 de ţări occidentale au boicotat ediţia în semn de
protest faţă de invazia Afganistanului. Între boicotişti se regăsea şi Albania, acesta însă avea
probleme cu interpretarea sovietică a comunismului. Existau însă şi spărgători de boicot, în
frunte cu Marea Britanie: Andora, Australia, Belgia, Danemarca, Franţa, Irlanda, Italia,
Luxemburg, Olanda, Portugalia, Puerto Rico, Spania, Elveţia, Noua Zelandă, San Marino.

10
 1984, Los Angeles. Ca răspuns la ultimul boicot, a sosit unul de "opoziţie", din partea
lagărului comunist. Singura ţară membră a blocului comunist, care a participat totuşi la această
ediţie, a fost România, care a ocupat în final locul 2 în clasamentul pe naţiuni, cucerind în total
53 de medalii (20 aur, 16 argint, 17 bronz).
1988, Seul. Corea de Nord dorea să fie co-organizator al acestei ediţii. Propunera a fost în
principiu acceptată de Corea de Sud, însă cele două ţări nu au reuşit să stabilească detaliile. În
semn de protest, Corea de Nord a anunţat boicot, la care s-a alăturat Cuba, Nicaragua şi Etiopia.
Din 1988 încoace Olimpiadele au fost cruţate de boicoturi, doar guvernul iranian a găsit
de fiecare dată pretext pentru a refuza invitaţia. Motivul dispariţiei boicoturilor poate fi căutat în
încheierea războiului rece, dar motivul adevărat constă probabil în ineficienţa protestelor
anterioare. Liderii politici trebuiau să observe că generalii nu s-au emoţionat din cauza
boicoturilor. Niciun boicot nu a reuşit să contribuie la transformarea realităţilor politice. În urma
lo, doar spiritul olimpic a avut de suferit.
Una din problemele principale ale Jocurilor Olimpice este dopajul. La începutul secolului
XX, mulţi sportivi olimpici ai început să folosească medicamente pentru a-şi îmbunătăţi
performanţele sportive. De exemplu, câştigătorul maratonului de la Olimpiada din 1904, Thomas
Hicks, a primit de la antenorul său stricnină şi brandy pentru a putea termina cursa.
Primul caz de deces la Jocurile Olimpice din cauza dopajului a avut loc în 1960, la Roma.
În timpul cursei de ciclism, danezul Knut Enemark Jensen a căzut de pe bicicletă şi mai târziu a
murit. Autopsia a arătat că sportivul se afla sub influenţa amfetaminelor. După acest episod, CIO
a introdus testul antidoping.
În ciuda testelor, mulţi sportivi au continuat să se dopeze. În 1990, documentele au
relevat că mai multor sportivi est germani li s-a administrat steroizi anabolizanţi în urma unui
program de stat al fostului regim comunist din Germania de Est.
La sfârşitul anilor 1990, CIO a luat iniţiativa şi a organizat o luptă împotriva dopării,
condusă de Agenţia Mondială Antidoping. Jocurile Olimpice de vară din 2000 şi Olimpiada de
iarnă din 2002 au arătat că bătălia nu s-a terminat; câţiva medaliaţi au fost descalificaţi după ce
au fost depistaţi pozitiv. Mai recent, în timpul Olimpiadei de iarnă 2006 numai un sportiv a fost
depistat pozitiv şi i s-a retras medalia. Doisprezece sportivi au fost suspendaţi cinci zile din
motive de sănătate pentru un nivel mare de hemoglobină în sânge. Comitetul Internaţional
Olimpic a introdus pentru prima dată testul de sânge în timpul acestor Jocuri Olimpice.
Jocurile Olimpice este cel mai important eveniment sportiv, insă ape lîmgă el mai sunt şi
alte evenimente şi mişcari sportive uriaşe, ca campionatele modiale de fotbal, baschet, vollez,
hockey etc.

11
1.7 Reînvierea. Infiinţarea Jocurilor Olimpice moderne
După 1.500 de ani de întrerupere, în 1896, la Atena, au fost reluate Jocurile Olimpice.
Reconstruirea acestui eveniment sportiv s-a datorat francezului Pierre de Coubertin, care şi-a
prezentat ideea în 1894. Pierre de Frédy, Baron de Coubertin (1 Ianuarie 1863 –2 septembrie
1937) era un pedagog şi istoric francez, care e cunoscut drept fondatorul CIO (Comitetului
internaţional Olimpic). Pierre De Coubertin a fost înspirat de Dr William Penny Brookes care a
organizat un Joc Naţional Olimpic la Crystal Palace în Marea Britanie în 1866, de asemenea el a
adoptat idei de la Evangelis Zappas care a reînascut Jocuile Olimpice în Grecia. Un rol important
în reînvierea Jocurilor Olimpice l-a jucat și Evanghelie Zappa. De Coubertin a dezvoltat ideile
lui Dr Brookes pentru o competiţie internaţională atletică. El a observat că interesele
internaţionale pentru Olimpul Antic erau în creştere, înspirat de rivalii moderni a Jocurilor
Olimpice din Grecia şi Marea Britanie şi săpaturile arheologice din Olimpia. De Coubertin a
decis să creeze Comitetul Internaţional Olimpic. Pentru a-şi publica planurile, el a organizat un
congres internaţional pe data de 23 iunie 1894 la Sorbonne, Paris. Acolo el a propus renaşterea
vechilor Jocuri Olimpice. Congresul a condus la înfiinţarea Comitetului Internaţional Olimpic
(CIO) şi De Coubertin a devenit secretarul general a acestuia. De asemenea a fost luată decizia
de a petrece primele Jocuri Olimpice în Grecia şi ca pe vremurile antice, să se petreacă din 4 în 4
ani. Jocurile s-au dovedit a fi un success şi De Coubertin a devenit preşedinte în scurt timp, dupa
abdicarea Demetrius Vikelas. Necatînd la succesul iniţial Mişcarea Olimpică a trecut prin
vremuri grele ca în 1900 şi 1904, cînd au primit puţină atenţie. Olimpiada de Vară din 1908 a
reînviat mişcarea şi Jocurile Olimpice a devenit cel mai important eveniment sportiv. De
Coubertin a creat penthatlonul modern Olimpiada din 1912, şi a abdicat de la preşedenţia CIO
dupa Olimpiada din Paris, 1924, care a fost un adevarat succes. Preşedintele belgian Henri de
Baillet-Latour l-a înlocuit.De Coubertin a murit în 1937 în Geneva, Elveţia. A fost îngropat în
Lausanne (sediul CIO), inima sa a fost îngropată separat într-un monument lînga ruinele
Olimpiei.
Maratonul nu a fost probă la Jocurile Olimpice antice. Cursa de maraton este o probă
modernă şi a fost introdusă pentru prima dată la Jocurile Olimpice Moderne din 1896 de la
Atena, o cursă de la Marathon, din nord-estul Atenei la Stadionul Olimpic, pe o distanţă de 40
kilometri. Cursa comemorează alergarea lui Pheidippides, un curier antic, care a dus vestea
debarcării perşilor la Marathon în anul 490 î.e.n. la Sparta (o distanţă de 149 mile) cu cererea de
a trimite ajutor pentru bătălie. Conform relatărilor istoricului grec antic Herodot, Pheidippides a
dus vestea Spartanilor a doua zi.
Distanţa maratonului modern a fost standardizată la 26 mile şi 385 yarzi sau 42,195
kilometri în 1908, când Jocurile Olimpice s-au desfăşurat la Londra. Distanţa a fost măsura
exactă între castelul Windsor şi linia oficială de start/finiş a cursei din stadionul White City.

12
 Steagul olimpic modern cu 5 cercuri înlănţuite, fiecare dintr-o culoare primară utilizată în
steagurile ţărilor participante la jocuri, a fost introdus în 1908. Nu există o bază pentru simbolul
modern.
Jurământul olimpic a fost introdus în 1920.
În 1911 s-a aprobat pentru prima dată să se desfăşoare Jocuri Olimpice de iarnă separate,
începând cu anul 1916, dar, din cauza primului război mondial, aceasta nu s-a putut face până în
anul 1924, când ele s-au desfăşurat la Chamonix. Începând cu Lillehammer, din 1994, s-a decis
ca fiecare an par să fie olimpic (cu Jocuri Olimpice de vară şi de iarnă alternativ), ele
desfăşurându-se la fiecare 4 ani. Toate acestea din cauza programului reţelelor TV şi a audienţei.
Flacăra olimpică. Ideea torţei olimpice şi a flăcării olimpice a fost inaugurată la Jocurile
Olimpice din 1932, de la Los Angeles. Construcţia Colosseumului de la Los Angeles includea o
facilitate pentru o mare flacără. Nu se cunoaşte nici-o relatare despre transmiterea torţei la
Jocurile Olimpice antice. Totuşi, se ştie că se practica transmiterea de torţe la alte festivaluri
atletice antice greceşti, inclusiv la acela ţinut la Atena. Transmiterea torţei la Jocurile Olimpice
moderne s-a introdus pentru prima dată în anul 1936, la Jocurile Olimpice de la Berlin.
Probele pentru femei au fost adăugate pentru prima dată la Jocurile Olimpice moderne în
anul 1900 la Paris. Primul maraton feminin s-a desfăşurat la Jocurile Olimpice din 1984 de la
Los Angeles. Softballul şi-a făcut debutul olimpic la Jocurile Olimpice din 1996 de la Atlanta.
Este o probă numai pentru femei. Echipa de hochei feminină a SUA a făcut istorie la Jocurile
Olimpice de iarnă din 1998 de la Nagano, câştigând prima medalie de aur la debutul olimpic al
hocheiului feminin.
Introduse în anul 2000 la Sydney:
 polo feminin;
 săritura cu prăjina pentru femei;
 sărituri de la trambulină pentru femei;
 înot sincron pentru femei;
 aruncarea ciocanului pentru femei.

Probele de călărie sunt singurele sporturi olimpice unde bărbaţii şi femeile concurează ca
egali. Numărul sportivilor participanți la Jocurile Olimpice a crescut de la 241 (din 14 țări) la
Olimpiada din 1896 la 11.100 (din 202 țări) la Jocurile Olimpice de la Atena. Numărul
participanților la Jocurile de iarnă este mult mai mic; la Olimpiada de iarnă din 2006, numărul
sportivilor a fost de 2.633 din 80 de țări.
2 Mişcarea sportiva studenţeasca. Universiadele.
Universiada — competiţie internaţională sportivă petrecută între studenţii Federaţiei
Internaţionale a Sportului Universitar (FISU). Demumirea provine de la cuvintele «Universitate»

13
şi «Olimpiadă». Deseori supranumite: «Jocurile studenţeşti mondiale» sau «Jocurile Universitare
mondiale»
Locul organizării Universiadelor precedete:

Game
Year Summer Universiade Games Winter Universiade
s

1959 I Torino, Italia —

1960 — I Chamonix, Franţa

1961 II Sofia, Bulgaria —

1962 — II Villars, Elveţia

1963 III Porto Alegre, Brazilia —

1964 — III Špindlerův Mlýn, Cehoslovacia

1965 IV Budapest, Ungaria —

1966 — IV Sestriere, Italia

1967 V Tokio, Japonia —

1968 — V Innsbruck, Austria

1970 VI Torino, Italia VI Rovaniemi, Finlanda

1972 — VII Lake Placid, S.U.A

1973 VII Moscova, Uniunea Sovietica —

1975 VIII Roma, Italia VIII Livigno Italia

1977 IX Sofia, Bulgaria —

1978 — IX Špindlerův Mlýn, Cehoslovacia

1979 X Mexico, Mexic —

1981 XI Bucureşti, România X Jaca, Spania

1983 XII Edmonton, Alberta, Canada XI Sofia, Bulgaria

1985 XIII Kobe, Japonia XII Belluno, Italia

1987 XIV Zagreb, Iugoslavia XIII Štrbské Pleso, Cehoslovacia

1989 XV Duisburg, Germania XIV Sofia, Bulgaria

14
 1991 XVI Sheffield, Marea Britanie XV Sapporo, Japonia

1993 XVII Buffalo, S.U.A. XVI Zakopane, Polonia

1995 XVIII Fukuoka, Japonia XVII Jaca, Spania

1997 XIX Sicily, Italia XVIII Muju, Coreea de Sud

1999 XX Palma de Mallorca, Spania XIX Poprad atry, Slovacia

2001 XXI Beijing, China XX Zakopane, Polonia

2003 XXII Daegu, Coreea de Sud XXI Tarvisio, Italia

2005 XXIII İzmir, Turcia XXII Innsbruck / Seefeld, Austria

2007 XXIV Bangkok, Thailanda XXIII Turin, Italia

2009 XXV Belgrade, Serbia XXIV Harbin, China

2011 XXVI Shenzhen, China XXV Erzurum, Turcia

2013 XXVII Kazan, Rusia XXVI Maribor, Slovenia

Prima Universiadă:
Universiada de Vară din 1959 — I Universiadă de vara, a fost organizată in Torino, Italia
de pe data de 26 august pîna la 7 septembrie 1959. Principala arena sportivă — Stadio Comunale
di Torino
Medalii:
Locul Ţara Aur Argint Bronz Total
1 Italia 19 10 9 38
2 URSS 15 11 3 29
3 RFG 6 10 10 26
4 Ungaria 6 4 3 13
5 Franţa 4 2 7 13
6 Iugoslavia 3 0 0 3
7 Marea Britanie 2 0 0 2
România 2 0 0 2
Cehoslovacia 2 0 0 2
Japonia 2 0 0 2
Fédération Internationale du Sport Universitaire (FISU, Română: Federaţia Internaţională
a Sportului Universitar), cu sediul la Bruxeles, Belgia coordonează activitaţile a peste 100 de

15
federaţii a sportului universitar şi organizează Universiadele de Vară şi de Iarnă şi Campionatele
Universitare Mondiale.
2.1 Istoria
FISU a fost official infiinţat în 1949, dar originile sale se iau inca din 1920 cînd
francezul, Jean Petitjean, a organizat primul "Joc Mondial al Studenţilor" în Paris, Franţa în mai
1923. Anul următor s-a născut Confederaţia Internaţionala a Studenţilor (I.C.S.), care a ţinut un
congres în Varşovia, Polonia. Cîteva delegaţii au luat parte şi astfel s-a început mişcarea sportivă
studenţeasca. Din 1925 pînă 1939, multe mari evenimente sportive au fost organizate de către
studenţi şi de I.C.S.: în Praga, Cehoslovacia în 1925, Roma, Italia în 1927, apoi iaraşi în Paris,
Darmstadt, Germania (1930), Torino, Italia (1933), Budapest, Ungaria (1935), Paris (1937) şi
Monaco (1939). Cel de-al II-lea Razboi Mondial a intrerupt aceste întilniri, însa cînd pacea a
revenit, Franţa a reînceput Jocurile Mondiale Universitare.
Această pace a fost relativă, deoarece umbra războiului rece în scurt timp a divizat
sportul universitar. În 1949, totuşi (I.C.S.) a organizat jocuri la care foarte puţine ţări vestice au
participat, Federaţia Internaţională a Sportului Universitar (FISU), născută in Luxemburg, a fost
oficial fondată şi a organizat prima sa Saptămînă a Sportului Universitar Internaţional
împreunînd delegaţiile din vest. Aceste întîlniri s-au petrecut în Merano, Italia (1949),
Luxembourg (1951), Dortmund, Germania (1953) şi San Sebastián, Spania (1955). Într-o noua
deplasare în 1957, Federaţia Franceză a organizat Campionatul Mondial a Sportului universitar,
care a unit studenţii din blocul de Vest şi cel de Est. Pornind de la această întilnire a aparut
dorinţa de a organiza un eveniment universal în care stundenţii din toate parţile lumii ar putea
participa. În 1959, FISU şi I.C.S. au fost de accord să participle la jocurile organizate in Torino
de asociaţia italiană (C.U.S.I). Acel an, indubitabil a lăsat cele mai mari impresii asupra
federaţiei. De fapt, organizatorii italieni au botezat aceste jocuri drept Universiade şi au creat
steagul: "U" înconjurat de stele stars, care era să inceapă călatoria sa în jurul lumii. Şi a înlucuit
imnurile naţionale în timpul ceremoniilor de acordare a medaliilor. Universiada din Torino a fost
un success a comitetului executiv şi pentru omul care avea să schimbe viitorul mişcarii sportive
studenţeşti: Dr Primo Nebiolo. La această Universiadă, care a împreunat 43 de ţări şi 1400 de
studenţi, multe federaţii străine au cerut permisiunea de a devein membru FISU.
Oricum, chiar daca sportul universitar a inceput sa coexiste în pace, “modus vivendi”
trebuia stabilit. În adiţie la acordul asupra simbolurilor naţionale (înafară de steaguri şi imnuri) şi
asupra programului, FISU şi-a determinat filosofia în articolul 2 a statutului său, spunînd: "FISU
îşi urmăreşte obiectivele fără considerarea sau discriminarea unor probleme politice sau rasiste ".
De atunci, FISU era nevoită să organizeze Jocurile la un nivel Mondial.
Dupa această perioadă importantă, Universiadele au continuat să atragă în continuu tot
mai mulţi participanţi. S-a ajuns de la un total de 1407 participanţi la Torino în 1959 – la un total
de 6009 în 1999 (Palma de Mallorca, Spain) – din mai mult de 125 de ţări.

16
 Universiadele de Iarnă au avut parte de acelaşi succes. De fapt, statisticile arată că 98 de
studenţi au participat în 1958 la Universiada din Zell am See, Austria pe cînd 1007 de
participanţi veniţi din 41 de ţări la Universiada din Zakopane, Polonia în 2001.
2.2 Campionatele
Expansiunea sportului universitar în jurul lumii a creat o noua nevoie de întîlniri şi
competiţii conform finisării programului Universiadelor. Totuşi, FISU a dirijat campionatul
Mondial universitar de la începutul anilor 1960. Aceste Campionate, care au loc în anii pari şi
succesul cărora a crescut din an în an, garantau continuitatea programului competiţional. De
asemenea, ei au permis întîlnirea liderilor sportului universitar şi cu alte ocazii, înafara
Universiadelor.
2.3 Emblema şi steagul
Centrul de Sport Universitar Italian (CUSI) au creat emblem Universiadei din 1959, stele
curbate în jurul literei U.
Recent, FISUa reînoat design-ul emblemei sale pentru a îmbunătaţi consistenţa a
emblemelor la evenimetele organizate de acesta. Emblema e format din o literă neagra "U" pe un
fon alb, ce stă deasupra la 5 stele aranjate în 2 rînduri. Stelele sunt aranjate în conformitate cu
cele 5 inele olimpice. Steagul FISU include emblema aranjată în centru pe o stofă albă.
Structura:
FISU este compus din Adunarea Generală, ce reprezintă membrii (134 Federaţii a
Sportului Universitar). Aceasta e principala putere de guvernare a organizaţiei. Ea alege
Comitetul Executiv pe o perioadă de 4 ani, ce ia toate deciziile necesare pentru o activitate cît
mai netedă a FISU. 10 Comisii permanente sfătuiesc Comitetul Executiv în ariile specializate
pentru a-i simplifica datoria.
Preşedintele actual a FISU e George E. Killian.
3 Organizarea si petrecerea jocurilor sportive contemporane
A XXIX-a ediţie a Jocurile Olimpice va fi cel mai important eveniment sportive din vara
anului 2008, urmat de Campionatul European de Fotbal. Sa analizam organizarea si petrecerea
acestor 2 evenimente:
A XXIX-a ediţie a Jocurilor Olimpice se va desfăşura la Beijing, China în perioada 8
august - 24 august 2008 iar ceremonia de deschidere va avea loc la ora 8 p.m. În cultura chineză,
numărul 8 este asociat cu prosperitate.
Comitetul Internaţional Olimpic a anunţat pe 8 iulie 2005 că probele de călărie se vor
desfăşura la Hong Kong.

17
 Jocurile Olimpice de vară de la Beijing constituie evenimentul sportiv major al anului.
Nu e de mirare că acesta poate deveni ţinta unor manevre politice şi diplomatice. Mai multe ţări
au luat în calcul o eventuală boicotare, ca formă de protest împotriva politicii chineze. Boicotul
Jocurilor Olimpice nu este o noutate absolută. Iubitorii sporturilor îşi amintesc de Moscova, Los
Angeles. Însă totul a început mai devreme. "Responsabil" pentru toate, poate fi considerat
căpitanul irlandez Charles Cunningham Boycott.
3.1 Pregătiri
În timpul celei de-a 112-a sesiuni a CIO de la Moscova, la 13 iulie 2001 s-a anunţat că
Beijingul a obţinut dreptul de găzduire a celei de-a 29-a ediţii a olimpiadei de vară în detrimentul
oraşelor: Toronto, Paris, Istanbul şi Osaka. La 13 decembrie 2001 a fost înfiinţat Comitetul de
Organizare a Olimpiadei din 2008 de la Beijing (BOCOG). La 26 iunie 2005 s-a lansat deviza
olimpiadei de la Beijing: „O singură lume, un singur vis" iar la 11 noiembrie 2005 au fost făcute
publice mascotele, numite „Fu Wa". Cu doi ani şi o zi înainte de începerea Olimpiadei, la 7
august 2006 au fost lansate cele 35 de pictograme care reprezintă cele 35 de discipline sportive
iar pe 8 august 2006 şi-a făcut debutul postul de radio dedicat jocurilor olimpice. Acesta emite
24 de ore din 24 în 9 limbi: chineză standard, engleză, rusă, franceză, spaniolă, arabă, japoneză,
coreeană şi germană şi transmite informaţii despre olimpiadă, despre economia şi cultura Chinei,
cursuri de limba engleză etc. A fost lansată o serie de mărci poştale care constă din 4 timbre cu
imagini din baschet, scrimă, iahting şi gimnastică. În septembrie 2006, China a lansat un satelit
de telecomunicaţii pentru a îmbunătăţi facilităţile de comunicaţii înaintea Jocurilor Olimpice.
3.2 Mascota
Mascota Olimpiadei (chineză Fúwá, „copii aducători de fericire şi noroc”) a fost anunţată
pe 11 noiembrie 2005 marcând cele 1000 de zile rămase până la deschiderea jocurilor olimpice.
Mascota este formată din 5 figuri: Beibei, Jingjing, Huanhuan, Yingying şi Nini, care, potrivit
filosofiei antice chinezeşti, simbolizează cele 5 elemente primordiale ce alcătuiesc universul.
Fiecare din cele cinci figuri reprezintă de asemenea câte o culoare olimpică.
Bèibei (): mascota albastră sub formă de peşte. Reprezintă sporturile acvatice. Jīngjing ():
mascota neagră sub formă de Panda. Reprezintă sporturile de luptă. Huānhuan (): mascota roşie
sub formă de flacără olimpică. Reprezintă sporturile cu mingea. Yíngying (): mascota galbenă
sub formă de antilopă tibetană. Reprezintă atletismul. Nīni (): mascota verde sub formă de
rândunică. Reprezintă gimnastica. Dacă cele cinci silabe ale numelor mascotelor sunt rostite
consecutiv se obţine "Běijīng huānyíng nǐ" ceea ce s-ar traduce prin "Beijingul vă primeşte cu
drag".
3.3 Flacăra olimpică
Flacăra olimpică, la Londra, 6 aprilie 2008, păzită de poliţişti.

18
 Pe 26 aprilie 2007 a fost anunţat traseul flăcării olimpice care se va întinde pe 137.000 de
kilometri, pe o durată de 130 de zile. Traseul a început pe data de 24 martie 2008 şi a pornit din
Olympia, Grecia, de la templul Herei, când flacăra olimpică a fost aprinsă de la soare cu ajutorul
unei oglinzi parabolice. De acolo, a traversat Grecia şi a ajuns la Beijing la 31 martie. Din
Beijing, torţa va urmat un traseu care va parcurge cinci continente urmând să trecă şi prin cel mai
înalt punct al Terrei, vârful Everest (8.848 metri). Nepalul a declarat că va închide accesul pe
Everest în momentul trecerii flăcării olimpice (primele 10 zile ale lunii mai), la solicitarea
Chinei. Proiectul traseului includea şi trecerea prin Taipei, capitala insulei Taiwan, considerată
de regimul comunist chinez drept o provincie a Chinei totuşi, guvernul din Taiwan a renunţat să
mai găzduiască orice festivitate legată de acest eveniment. La 7 aprilie, când torţa olimpică a
ajuns la Paris, oficialităţile au decis să stingă torţa din cauza protestelor demonstranţilor
protibetani împotriva Chinei, după ce cu trei zile înainte, la Londra, s-a încercat stingerea flăcării
olimpice. Torţa olimpică este confecţionată dintr-un aliaj de aluminiu şi magneziu cu greutatea
de aproximativ 1 Kg, are culoarea argintie iar cu roşu este imprimat motivul „Flacăra
promisiunii”. Este proiectată astfel încât să rămână aprinsă la o forţă a vântului de 65 km/h şi la
ploi de 50 ml/h. Torţa este umplută cu gaz propan care alimentează flacăra timp de 15 minute.
3.4 Sporturi olimpice

Atletism (47) Echitaţie (6) Nataţie (34) Tenis de masă (4)

Badminton (5) Hochei pe iarbă (2) Pentatlon modern Tenis de câmp (4)
(2)
Baseball (1) Fotbal (2) Tir (15)
Polo (2)
Baschet (2) Gimnastică (18) Tir cu arcul (4)
Sailing (11)
Box (11) Haltere (18) Triatlon (2)
Sărituri nataţie (8)
Caiac canoe (16) Handbal (15) Volei (4)
Scrimă (10)
Canotaj (14) Înot sincron (2) Wrestling (18)
Softbal (1)
Ciclism (18) Judo (14)
Taekwondo (8)
3.5 Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice
Individual, fara a ţine cont de tradiţii, ţara gazdă prezintă spectacole de muzica, dans,
teatru a artiştilor naţionali. Multe tradiţii sunt comune pentru toate ceremoniile de deschidere. De
obicei ceremonia începe cu ridicarea steagului şi înterpretarea imnului ţarii gazde. Apoi, începe
parade naţiunilor, a atleţilor ţarilor participante, în timpul căreia majoritatea atleţilor intră pe
stadion, ţară dupa ţară. Un atlet onorabil, de obicei din top, duce steagul ţării sale, iar dupa el,
urmeaza ceilalţi atleţi din ţara dată.Ca o tradiţie, începuta la Jocurile Olimpice din 1928, Grecia
mărşăluieşte prima, deoarece din această ţara se tind Jocurile Olimpice, iar ţara gazda
mărşeluieşte ultima. Dupa ce toate ţările au intrat pe stadion, preşedintele Comitetului Olimpic

19
de Organizare ţine un discurs, urmat de preşedintele CIO. La sfirşitul discursului, prezintă
reprezentantul ţarii gazde, care declară Jocurile Olimpice deschise, spunînd:
«Declar deschise Jocurile din ... (numele oraşului gazdă) celebrînd a ... (numărul
olimpiadei) Olimpiada a Jocurilor moderne» După aceasta Steagul Olimpic este adus orizontal
(de la Jocurile Olimpice din 1960) şi ridicat în timp ce sună imnul olimpic.

3.6 Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice

Diverse elemente tradiţionale sunt şi în cadrul ceremoniei de închidere a Jocurilor
Olimpice, care au loc după finisarea evenimentelor sportive. Purtătorii de steaguri din toate ţările
participante intră pe stadion singuri, însă sunt urmaţi de toţi participanţii la Jocuri indiferent de
sport, grupă sau naţionalitate – o tradiţie ce se trage de la Olimpiada de vară din 1956 din
sugestia unui şcolar pe nume John Ian Wing, care credea că acesta e un mod de a-i uni pe toţi
atleţii împreună ca o naţiune. Dupa aceasta 3 steaguri sunt ridicate concomitent cu interpretarea
imnului ţării respective. Primul, Steagul Greciei în mijloc semnificînd naşterea Jocurilor
Olimpice, steagul ţării gazde în stînga şi steagul următoarei gazde în partea dreaptă. Dupa aceste
elemente tradiţionale, următoarea ţară gazdă se prezintă prin spectacole artistice.
Ca şi la deschidere preşedintele Comitetului Olimpic a ţarii ţine un discurs, urmat de
discursul preşedintelui CIO, care spre sfirşitul discursului spune: «Eu declar a (nr. Olimpiadei)
Olimpiadă a jocurilor de ... (Vară/Iarnă) închisă şi în conformitate cu tradiţia, eu chem tinerii
lumii să se adune peste patru ani ... pentru a celebra a ... Olimpiadă a Jocurilor… de vară/iarnă.»
Flacăra Olimpică se stinge şi în timp ce sună imnul Olimpic, steagul Olimpic este coborît
şi dus, orizontal de pe stadion.
3.6.1 Jocurile Olimpice de Tineret
Din an în an jocurile contemporane sportive tot evoluează şi chiar apar unele noi. Un
exemplu ne poate servi:
Jocurile Olimpice de Tineret (YOG, Young Olympic Games) sunt planificate a fi o
versiune a Jocurile olimpice pentru tineri, completînd Jocurile Olimpice şi vor participa doar
atleţi de 14-18 ani. Ideea unui astfel de eveniment a fost luată în considerare în 2001 de
preşedintele CIO Jacques Rogge şi la 199-a sesiune a Jocurilor, în Guatemala, în iulie 2007, COI
a aprobat aceste Jocuri Olimpice de Tineret. Jocurile Olimpice de Tineret vor ţine mai puţin timp
în comparaţie cu cele pentru adulţi: cele de vară vor ţine max 12 zile, pe cînd cele de iarnă
maximum 9 zile. CIO vor permite participarea a maximum 3,500 de atleţi şi 875 titulari pentru a
participa la jocurile de vară, pe cînd 970 de atleţi şi 580 titulari sunt aşteptaţi la jocurile de iarnă.
Fiecare ţară ce participa la aceste jocuri e nevoită să trimită minimum 4 atleţi. Întrecerile sportive
vor fi aceleaşi ca şi la jocurile tradiţionale, dar cu un număr limitat de discipline şi evenimente şi
cîteva rugaminte special adresate tinerilor. Educaţia şi cultura sunt de asemenea elemente cheie
la această ediţie pentru tineri.
20
Concluzii
În cadru acestei lucrări am analizat o mica parte din istoria culturii fizice ca parte ca
culturii mondiale. Fiecare schmbare istorică a fost marcată de evenimente importante care au pus
temelia sporturilor moderne. Multe schimbări au fost și acestea incă nu sau încheiat. Acestea au
fost atît positive cît și negative, însă sportul ca cultură și activitatea a mers oricum pe calea
dezvoltării. Astfel ne dăm seama ca pe viitor vom avea parte de multe surprize plăcute în
domeniul dat deoarece scopul sportului este acela de a destepta şi înviora temperamentele,
caracterele, de a înnobila sentimente, de a scoate la lumina trasaturi fără de care viaţa noastra n-
ar putea fi conceputa. Acesta este mijlocul cel mai accesibil de educare fizica şi morala a fiecărei
persoane. Curaj, onestitate, dîrzenie, tenacitate, perseverenţa, staruință, răbdare sunt numai cîteva
din calitaţile cu care omul se recomandă prin sport în societate. Așadar sportul a fost și mereu va
fi o activitate onorată.
Bibliografie
Regie live, articolul Istoria culturii fizice in aspect general a culturii mondiale, disponibil
la https://biblioteca.regielive.ro/referate/educatie-fizica/istoria-culturii-fizice-in-aspect-general-a-
culturii-mondiale-66416.html 2.3.17
Document.tips, articolul Istoria culturii fizice in aspect general a culturii mondiale,
disponibil la http://documents.tips/documents/istoria-culturii-fizice-in-aspect-general-a-culturii-
mondiale.html 2.3.17
Graduo.ro, articolul Istoria culturii fizice in aspect general a culturii mondiale, disponibil
la https://graduo.ro/referate/educatie-fizica/istoria-culturii-fizice-in-aspect-general-a-culturii-
mondiale-379400 2.3.17
Docfoc, articolul Istoria culturii fizice și a olimpismului, disponibil la
http://www.docfoc.com/istoria-culturii-fizice-si-a-olimpismului 2.3.17
Scribd, articolul Istoria culturii fizice in aspect general a culturii mondiale, disponibil la
https://www.scribd.com/document/173844509/Istoria-Culturii-Fizice-in-Aspect-General-a-
Culturii-Mondiale 2.3.17
Regie live, articolul Istoria Jocurilor Olimpice. Istorie Si Contemporaneitate , disponibil
la https://biblioteca.regielive.ro/referate/educatie-fizica/istoria-jocurilor-olimpice-istorie-si-
contemporaneitate-istorie-universala-231599.html 2.3.17
Timpul, articolul Cartea Jocurilor Olimpice - un ghid prin istoria sportului din antichitate
si pina in prezent, disponibil la http://www.timpul.md/articol/cartea-jocurilor-olimpice---un-
ghid-prin-istoria-sportului-din-antichitate-si-pna-in-prezent-5084.html 2.3.17
Wikipedia, articolul Jocurile Olimpice, disponibil la
https://ro.wikipedia.org/wiki/Jocurile_Olimpice 2.3.17

21
 Conspecte, articolul Istoria si infiintarea Jocurilor Olimpice Armanov, disponibil la
http://conspecte.ro/referate/armanov/istoria-si-infiintarea-jocurilor-olimpice-62321.html 2.3.17
Wikipedia, articolul Jocuri Olimpice antice , disponibil la
https://ro.wikipedia.org/wiki/Jocuri_Olimpice_antice 2.3.17
A Forerunner of the Revival of the Olympic Games by Victor Banciulesco, Bucarest,
disponibil la http://www.aafla.org/OlympicInformationCenter/OlympicReview/1963/BDCE83/
BDCE83j.pdf 2.3.17
Flavia Rusu, Istoria educaţiei fizice şi a sportului, Cluj-Napoca, 2006
Pagina official a jocurilor olimpice, disponibil la www.olympic.org 2.3.17

22