Sunteți pe pagina 1din 17

EVOLUTIA ATLETISMULUI

IN LUME SI IN ROMANIA

STUDENT: GHEORGHE DANIL


EDUCATIE FIZICA SI SPORT, ANUL 1

1. 1. EXERCITIILE ATLETICE IN EPOCA PRIMITIVA


Oamenii de stiinta (istorici, antropologi, etnografi, sociologi) sunt de
parere ca exercitiile fizice isi au originea, inca din cele mai vechi timpuri, in
munca si activitatea oamenilor.
Exercitiile de alergare, de saritura sau de aruncare (intai la tinta care era
prada) au aparut si s-au dezvoltat in stransa legatura cu conditiile vietii.
In Epoca Primitiva adultii isi pregateau copiii pentru actiuni de vanatoare
si de aparare, invatandu-i sa alerge mai repede, sa execute salturi asupra prazii,
sa arunce cat mai precis cu piatra; astfel, imitandu-i pe adulti, copiii isi
perfectionau aceste deprinderi necesare pentru procurarea hranei.
Cea mai importanta perfectiune atinsa de om, a fost atunci cand el a
aruncat obiectele la distanta: aruncarea a devenit apanajul omului, exercitiu
fizic specific doar omului (Kiritescu, C., 1964). Gestul aruncarii a contribuit la
evolutia aparatului neuro-muscular, aceasta deprindere legandu-se de cele mai
diverse actiuni omenesti.
In timp, aceste actiuni utilitare s-au perfectionat, devenind exercitii fizice
cu rol important in pregatirea luptelor dintre triburi, duse in scopul cuceririi sau
apararii unor teritorii, care ofereau conditii mai bune de hrana si adapost.
Este cert faptul ca toate categoriile de exercitii atletice (alergarile,
aruncarile si sariturile) au avut rol determinant in dezvoltarea: insusirilor fizice,
intelectuale si psihice (curaj, vointa, perseverenta, tenacitate) ale omului
primitiv.
Exercitiile fizice s-au folosit si in jocurile distractive ale copiilor si
adultilor, organizate sub forma de intreceri, pentru demonstrarea si compararea
unor insusiri fizice, indeosebi iuteala, indemanarea, forta si rezistenta. Dupa unii
autori, aceste jocuri faceau parte din programul serbarilor mistico-religioase si al
unor intruniri organizate cu ocazia cinstirii unor daruri ale naturii.
Datorita faptului ca alergarile, sariturile si aruncarile se desfasurau si sub
forma de intrecere, putem afirma ca inca din epoca primitiva exercitiile atletice
au avut si caracter de intrecere.

1. 2. EXERCITIILE DE ATLETISM IN GRECIA ANTICA

In Grecia antica existau sisteme de educatie fizica, argumentate filosofic,


ceea ce presupune existenta unei conceptii avansate despre miscare. In paralel cu
Grecia antica, poate inaintea acesteia, in state precum India, Egipt, Persia, China
au existat preocupari pentru educarea fizicului, mai ales prin exercitii specifice
atletismului, precum: alergarile, salturile, aruncarile.
De la grecii antici au ramas foarte multe dovezi, in acest sens: scrieri si
picturi pe vase, statui si basoreliefuri despre intrecerile si serbarile sportive care
in majoritatea lor redau scene cu exercitii atletice.
Exercitiile de atletism erau mijloacele principale de pregatire militara a
grecilor liberi, si exercitiile prin care era demonstrata superioritatea fizica a
invingatorului.
In Grecia Antica se organizau numeroase competitii sportive, care au
ramas in istorie sub denumirea de jocuri. Dintre acestea, cele mai importante
de la care exista si dovezi au fost urmatoarele:
- Jocurile Panatenaice organizate la Atena si considerate ca primele
competitii sportive;
- Jocurile Olimpice organizate la Olimpia;
- Jocurile Pitice organizate la Delfi;
- Jocurile Istmice organizate la Corint;
- Jocurile Nemeice organizate la Nemeia.
La toate aceste competitii fiecare stat (cetate) grec isi trimitea
reprezentanti. Intrecerile se organizau la toate cele 3 categorii de probe atletice:
alergari, sarituri si aruncari.
Alergarile se practicau pe o pista, avand in compozitie un sol nisipos, lunga de 1
stadiu (192,27 m) si lata de 30 m. Pista fiind in linie dreapta, intoarcerea
concurentilor se facea prin ocolirea unui stalp. Legenda spune ca Hercule
pornind din Creta, cu 15 secole inainte de Christos si debarcand in Olimpia, ii

puse la o intrecere de fuga pe cei 4 frati ai sai, pe o distanta stabilita de el


anume 600 de picioare (talpi) ceea ce a reprezentat distanta de 1 stadiu.
De la stadiu deriva si denumirea de stadion. La greci, probele de alergare aveau
denumiri si distante precise, respectiv:
- 1 stadiu (192,27 m) - cursa de viteza denumita dromos;
- 2 stadii - cursa de viteza prelungita denumita diaulos;
- 4 stadii - cursa de semifond denumita hipichos;
- 8-24 stadii - curse de fond denumite dolichos.
Linia de start se afla intre doua statui ale lui Hermes si era marcata printrun rand de pietre fixate in sol. Se alerga in perechi stabilite prin tragere la sorti,
eliminandu-se invinsul. Startul se efectua prin tragerea brusca a unei benzi,
aflata in fata concurentilor, care erau aliniati inapoia liniei de start.
Aruncarile care se practicau, erau:
Aruncarea discului, care era cea mai apreciata proba. Discurile erau
confectionate din piatra sau bronz, avand diametre cuprinse intre 17-30cm si
o greutate intre 1,4- 4,7kg. Se arunca fara elan de pe o platforma numita
balbis. Celebra statuie, Discobolul lui Miron, este un model de arta si de
tehnica a aruncarii discului.
Aruncarea sulitei este cea mai veche proba tehnica din atletism. La grecii
antici si la romani sulitele erau din lemn, lungi de 1,80 2,00m avand varful
de metal. Se organizau intreceri de aruncari la tinta si la distanta, cu priza
(tinerea) la mijlocul sulitei sau sprijinita cu o mana la mijloc, iar cu cealalta
mana, sulita era impinsa de capatul fara varf (priza la coada). Aruncarea
sulitei facea parte si din faimosul pentatlon grecesc.
Sariturile care se practicau, erau:
Saritura in lungime cu elan, in cadrul pentatlonului.
Saritura fara elan, ca exercitiu pregatitor.
Cele mai de seama intreceri raman Jocurile Olimpice. Se pare ca aceste
intreceri au fost fondate de catre Ifitos, rege al Elidei, in anul 884 i.e.n. Data
inceperii oficiale a istoriei Jocurilor Olimpice Antice este anul 776 i.e.n. Primul
nume de campion olimpic inscris in lista pe marmura, a fost Corebos, la proba
de alergare de 1 stadiu. Tuturor invingatorilor li se ridicau statui la Olimpia.

Jocurile Olimpice se desfasurau periodic, din 4 in 4 ani si durau cate 5 zile, timp
in care inceta orice stare de razboi dintre cetatile grecesti. Jocurile Olimpice
antice s-au derulat fara intrerupere pana in anul 394 e.n., cand au fost interzise
de imparatul Teodosiu I; in anul 426 e.n., Teodosiu al IIlea a ordonat
incendierea templelor si instalatiilor sportive din cetatea Olimpia.
Atletismul a fost prezent la toate editiile jocurilor, nelipsite fiind
urmatoarele probe: alergarea de viteza, de semifond si fond, aruncarea discului,
aruncarea sulitei si pentatlonul, proba centrala a Jocurilor Olimpice antice si
compus, din:
- alergarea de viteza (1 stadiu);
- saritura in lungime cu elan;
- aruncarea discului;
- aruncarea sulitei;
- lupta in doi.

1. 3. EXERCITIILE DE ATLETISM IN FEUDALISM

In Evul Mediu, activitatile fizice erau practicate la vanatoare si pregatire


pentru razboi, fapt pentru care, seniorii si cavalerii exersau unele exercitii in
scopul fortificarii corporale si stimularii curajului. Acestia erau preocupati mai
ales de aruncarile cu lanci grele si sporadic, de aruncarile cu buzduganul, cu
sulita sau cu pietre, sub forma de intrecere simple; prin aceste manifestari
puterea vremii isi etala forta fizica, superioritatea.
Alergarile si sariturile nu prezentau interes, deoarece la aceea vreme,
intaietatea se confirma in conditiile luptei duse calare, cu purtarea unor armuri
metalice grele si incomode.
In aceasta perioada, cand biserica dirija toate domeniile vietii, practicarea
activitatilor fizice era interzisa in scoli, fiind cultivat ascetismul, astfel ca si
exercitiile atletice, cu toata naturaletea lor, si-au pierdut caracterul practic si
sportiv, comparativ cu stralucirea pe care au avut-o in Grecia Antica.
In secolul al VIII-lea, britanicii au organizat, dupa modelul grecilor antici,
Jocurile Teilteaniene, in care se desfasurau si doua probe de atletism, respectiv,
saritura in inaltime si aruncarea sulitei. In secolul al XII-lea, tot britanicii au
organizat Jocurile atletice destinate londonezilor, care aveau in program si probe
de alergari; in secolul urmator, Biserica catolica a emis un act numit ludus
permisus (jocurile ingaduite), prin care li se permiteau tinerilor a se intrece
la alergari si la aruncarea lancei.
Cu toate acestea, feudalismul ramane ca perioada de stagnare si regres in
evolutia exercitiul fizic.

1.4. ATLETISMUL IN EPOCA MODERNA


Atletismul s-a renascut si s-a reconstituit ca ramura a sportului in Anglia,
la mijlocul secolului al XIX-lea. Englezi au organizat intreceri in colegiile si
universitatile in care studiau tinerii nobili. Primele inscrisuri despre intrecerile
atletice sunt legate de Academia Militara Regala - Woolwich (din anul 1849) si
Colegiul Exeter - Oxford (din anul 1850). In anii' 50 competitiile de atletism au
constituit activitati de mare interes in universitatile din Oxford si Cambridge,
acestea avand prima confruntare directa, abia in anul 1864.
Ca promotori ai practicii atletismului, englezii au standardizat (in sistemul
englezesc de masurare), unele dimensiuni ale terenurilor si materialelor sportive,
precizari care de fapt, au ramas valabile si azi.
Astfel s-au fixat:
- 4 picioare (1,22m) pentru latimea culoarului de alergare, lungimea pragului de
la sarituri si a celui de la cercul de aruncare a greutatii, lungimea ciocanului (bila
cu cablul si manerul);
- 7 picioare (2,135m) pentru diametrul cercului din care se arunca greutatea si
ciocanul;
- 15 yarzi (13,72m) pentru proba de 110m garduri ca distanta de la linia de start
pana la primul gard;
- 10 yarzi (9,14m) pentru distanta dintre garduri;
- 15 yarzi si un picior (14,02m) pentru proba de 400 m garduri (B) ca distanta de
la ultimul gard pana la linia de sosire;
- 1 yard (91,4cm) pentru inaltimea gardului;
Cel mai important eveniment sportiv al secolului al XIX-lea, care a
dinamizat si activitatea atletismului, a fost renasterea Jocurilor Olimpice. La 25
decembrie 1882, in amfiteatrul Universitati din Sorbona, francezul Pierre de
Coubertin lanseaza ideea reinvierii Jocurilor. La Paris, in data de 23 iunie 1984
se aduna reprezentantii a 49 asociatii din 12 tari si hotarasc reluarea Jocurilor
Olimpice.

Grecia, tara care a creat Jocurile Olimpice antice, a gazduit si prima editie
a Jocurilor Olimpice moderne, in anul 1896 (perioada 5-15 aprilie) la Atena,
unde au participat sportivi din 12 tari. De la prima editie, atletismul a ocupat un
loc central in programul Jocurilor, avand 12 probe rezervate numai barbatilor.
PROBA PERFORMANTA

PERFORMAN
TA

LA PRIMA
EDITIE JOCURIL ACTUALA
OR
OLIMPICE
2007
1896
100 m

12.00 s

9.74 s

400 m

54.20 s

43.18 s

800 m

2:11.0 min

1:41.11 min

1500 m

4:33.2 min

3:26.00 min

Maraton 2 h 58:50.0

2 h 04:26.0

110 m 17.60 s
garduri

12.88s

Saritura 1,81m
in
inaltime

2,45m

Saritura
cu
prajina

3,30m

6,14m

Saritura
in

6,35m

8,95m

lungime
Triplusa 13,71m
lt

18,29m

Aruncar 11,22m
ea
greutatii

23,12m

Aruncar 29,15m
ea
discului

74,08m

Tabel 1.1. Rezultatele comparative (masculin) 1896/2007


Pentru a marca progresul realizat in timp, redam (Tabel 1.1) rezultatele
inregistrate la prima editie, in comparatie cu cele mai bune performante actuale,
la cele 12 probe masculine.
Incepand cu prima editie a Jocurilor moderne, atletismul evolueaza
semnificativ. De amintit este faptul ca la prima editie atletul grec Louis, dupa o
cursa epuizanta, a intrat primul pe stadionul de marmura (Averoff) din Atena,
castigand maratonul, in entuziasmul greu de descris al spectatorilor; aceasta a
fost singura medalie de aur a grecilor, pana in anul 1992 la Jocurile Olimpice de
la Barcelona, cand surprinzator, o atleta grecoaica a castigat proba de 100m
garduri. Se poate aprecia, ca pana la primul razboi mondial atletii din S.U.A. au
dominat categoric atletismul olimpic; spre exemplu ei au castigat, in 1904 la
Jocurile Olimpice de la Saint Louis, toate probele, fapt ce va ramane singular in
istoria atletismului.
In anul 1912 s-a infiintat la Stockholm, Federatia Internationala de
Atletism Amator (I.A.A.F.). Un an mai tarziu, in 1913, la Berlin, a avut loc
Congresul I.A.A.F., care a emis primul Regulament tehnic pentru concursuri si
a decis inceperea pastrarii evidentei recordurilor mondiale. La propunerea
presedintelui I.A.A.F., italianul Primo Nebiolo, la Helsinki in 1983, s-a organizat
primul Campionat Mondial de Atletism.

1. 5. ATLETISMUL IN EPOCA CONTEMPORANA

Din cauza Primului Razboiului, in anul 1916 Jocurile Olimpice moderne,


programate sa se desfasoare la Berlin, au fost anulate. Intre cele doua razboaie
mondiale, suprematia mondiala in atletism s-a disputat intre atletii din americani
si europeni, dintre ultimii remarcandu-se nordicii (in mod deosebit finlandezii
si suedezii) si britanicii.
Dintre marii atleti din aceasta perioada, nu pot fi uitati:
Paavo Nurmi (Finlanda) sau omul cronometru (deoarece alerga cu
cronometrul in mana) a obtinut 9 medalii de aur la trei editii consecutive ale J.O.
(1920, 1924, 1928) si a realizat 20 de recorduri mondiale de la 1500-20000 m
intr-un interval de 10 ani (1920-1930). In cinstea sa, finlandezii i-au ridicat
statuie, chiar din timpul vietii.
Maty Jarvinen, un alt mare atlet finlandez, campion olimpic in anul
1932 la aruncarea sulitei; el a corectat de mai multe ori recordul mondial,
ducandu-l pana la 77,23m performanta remarcabila pentru vremea aceea, mai
ales ca a fost realizata cu o sulita din lemn. In cinstea acestui atlet, finlandezii au
inaltat in incinta Stadionului Olimpic din Helsinki, un turn inalt de 77,23 m.
Jesse Owens, considerat cel mai faimos sprinter si saritor in lungime,
din prima jumatate a secolului al XX-lea, castigator a 4 medalii de aur la
Jocurile Olimpice din 1936 de la Berlin, sub privirea consternata a lui Hitler.
Owens era atlet american de culoare care a reusit la o competitie (25 mai 1935)
in decurs de numai 2 ore, sa doboare 3 recorduri mondiale si sa egaleze unul.
Recordul sau de 8,13m la saritura in lungime, a rezistat 25 de ani.
Printre evenimentele insemnate, ale forului mondial al atletismului, au
fost deciziile de acceptare a femeilor in concursurile de atletism, (anul 1923) si
participare a acestora la Jocurile Olimpice, incepand cu anul 1928 la editia de la
Amsterdam; prima participare feminina a fost la doar 4 probe, la care prezentam
rezultatele (Tabel 1.2.) comparativ cu performantele actuale:
PROBA

PERFORMANT PERFORMANT
A

Jocurile
Olimpice

A ACTUALA
2007

1928
100 m

12.2 s

10.49 s

4 x100 48.4 s
m

41.37 s

Saritura
in
inaltime

1,59 m

2,09 m

Aruncare
a
discului

39,62 m

76,80 m

Tabel 1.2. Rezultatele comparative (feminin) 1928/2007


Cea mai valoroasa atleta din perioada interbelica a fost Mildred
Didrickson (S.U.A.), dubla campioana olimpica, la Jocurile Olimpice din anul
1932, in probele de 80m garduri si aruncarea sulitei.
Jocurile Olimpice programate pentru anii 1940 la Tokio si 1944 la Roma, nu sau desfasurat, din cauza celui de al II-lea Razboi Mondial, dar editia din anul
1948 de la Londra, s-au disputat intr-un entuziasm surprinzator, dar necesar
dupa o perioada dramatica pe plan mondial.
Ulterior, atletismul s-a dezvoltat semnificativ: s-a perfectionat sistemul
de organizare, s-au lansat studii si cercetari, au aparut subramuri distincte,
precum: atletismul in educatia fizica scolara, atletismul de performanta si inalta
performanta, atletismul de masa, dezvoltandu-se concomitent si baza materiala;
in toate sistemele de educatie fizica din lume s-au introdus exercitii si probe de
atletism.
Privind atletismul ca sport de performanta, s-au amplificat metodelor si
mijloacelor de antrenament, s-au diversificat concursurile, cat si a activitatilor
prin care se asigura cresterea performantelor. Treptat, a crescut numarul

competitiilor de atletism de mare amploare: astfel, s-au introdus campionate


mondiale pentru seniori (1983), campionate mondiale pentru juniori (1986),
campionate mondiale de sala (1985) si concursuri de Grand Prix.
Performantele au crescut in ritm rapid, depasind cele mai optimiste
prognoze ale specialistilor sau ale calculatoarelor. Dintre celebrii atleti care au
stralucit in mod admirabil prin performantele obtinute se cuvine sa-i amintim, pe
urmatorii:
Emil Zatopek (Cehoslovacia), singurul alergator de fond care a reusit
o tripla neegalata pana acum, castigand la J.O. din 1952 (Helsinki) probele de
5.000m, 10.000m si maratonul; la J.O. din 1948 (Londra) castigase proba de
10.000m.
Parry OBrien (S.U.A.) a revolutionat tehnica de aruncare a greutatii; a
fost primul atlet care a depasit granita celor 18 si 19 m fiind dublu campion
olimpic (1952 Helsinki si 1956 Melbourne).
Bikila Abebe (Etiopia) a castigat titlul olimpic alergand descult la
Roma, in 1960 si incaltat la Tokio, in 1964.
Bob Beamon (U.S.A.) campion olimpic in 1968, la saritura in lungime
cu performanta de 8,90m; rezultatul a fost un record mondial uluitor care s-a
mentinut pana in anul 1991, cand la C.M. de la Tokio, Carl Lewis a sarit 8,92m,
dar a pierdut titlul, dupa 5 minute, in fata compatriotului sau Michael Powel,
care pe fondul aplauzelelor adresate lui C. Lewis, a sarit 8,95m performanta care
devenea nou record mondial.
Lasse Viren (Finlanda) dublu campion olimpic in 1972 (Munchen) la
5.000m si 10.000m. La o busculada Viren a cazut, dar s-a ridicat, a prins
plutonul si a castigat cu o performanta ce a reprezentat un record mondial.
Valeri Brumel (fosta U.R.S.S.) campion olimpic la saritura in
inaltime (Munchen, 1972). El a spulberat suprematia atletilor americani in
aceasta proba, preluand recordul mondial si imbunatatindu-l de mai multe ori.
Serghei Bubka (Rusia) campion olimpic, mondial, european, realizand
peste 30 de recorduri mondiale la saritura cu prajina (6,14m in aer liber si 6,15m
in sala ); a fost primul saritor care a depasit granita celor 6 m.
Carl Lewis (U.S.A.) a castigat 9 medalii de aur la 3 editii ale J.O. (4
in 1984 Los Angeles; 3 in 1988 Seoul si 2 in 1992 Barcelona), fiind considerat,
unul dintre cei mai de seama sprinteri si saritori in lungime din istoria
atletismului, ca dovada desemnat atletul secolului XX.

Alfred Oerter (S.U.A.) ramane atletul neegalat, el castigand aruncarea


discului la patru editii consecutive ale Jocurilor olimpice (1956, 1960, 1964 si
1968).
Dintre cele mai reamarcabile atlete, le amintim, pe:
Francina Blankers Koen (Olanda) - olandeza zburatoare, care in
1948 la Londra a obtinut 3 titluri olimpice, ca dovada a valorii sale, fiind
desemnata atleta secoluluiXX.
Iolanda Balas-Soter (Romania) este cea mai celebra saritoare in
inaltime a tuturor timpurilor. Multi specialisti in atletism, printre care si noi, o
consideram cea mai valoroasa atleta din toate timpurile. Dubla campioana
olimpica cu performantele de 1,85m la Roma (1960) si 1,90m la Tokio (1964),
cu rezultate de exceptie pe vremea aceea, a castigat cele 2 concursuri la mare
diferenta fata de urmatoarea clasata. In decursul carierei sale si-a inscris numele
de 14 ori in dreptul recordurilor mondiale, fiind si dubla campioana europeana.
Wilma Rudolph (S.U.A.) tripla campioana olimpica la Roma, sprintera de
abanos, a impresionat prin executie tehnica si frumusete fizica.
Florence G. Joyner (S.U.A.) - tripla campioana olimpica la Seoul
(1988), detine recordurile la 100m (10.49s) si 200m (21.34s) care si in 2006
raman neclintite si vor fi greu de doborat.
Marion Jones (S.U.A.) multipla campioana olimpica si mondiala in
probele de 100m, 200m, 4x100m si 4x400m; a participat cu succes, in marile
concursuri si la saritura in lungime. Este considerata cea mai valoroasa sprintera
a ultimului deceniu al secolului trecut si in prezent. La editia Jocurilor de la
Sydney (2000), a obtinut cinci medalii, dintre care trei de aur.

1. 6. ISTORIA ATLETISMULUI IN ROMANIA

Cu mii de ani in urma, oameni stabiliti in teritoriul carpato-dunarean, ca


si cei din alte zone ale globului, au fost nevoiti sa alege, sa sara si sa arunce,
pentru procurarea hranei sau in scop de aparare. Unele date atesta faptul, ca
acum 4000 de ani, oamenii foloseau la vanatoare, sulite confectionate din lemn,
cu varful din piatra.
Serbari si intreceri sportive s-au organizat si pe teritoriul tarii noastre, inca
din perioada stapanirii romane; din aceste intreceri, nu lipseau alergarile si
aruncarea sulitei. Poetul latin Publius Ovidius Naso, aflat in exil la Tomis
(Constanta), a asistat la astfel de concursuri muzicale si la diferite intreceri
atletice si a fost numit agonotet, adica presedinte al juriului concursurilor
muzicale si atletice. Date din secolul al IV-lea i.e.n. atesta faptul ca pe teritoriul
tarii noastre, se desfasurau intreceri de atletism. Astfel, pe statuia lui Ares
(cetatean din Tomis) se afla inscriptia ..jocurile au durat 6 zile. atletii au facut
exercitii in stadiu... Tot din aceeasi perioada dateaza si un bazorelief care
infatiseaza un sulitas in pozitie de aruncare. Din secolul al II-lea se mai
pastreaza Monumentul din Tomis, dedicat unui alergator renumit, din vremea sa.
In Evul Mediu, exercitii de atletism sunt semnalate la curtile nobililor,
dar si taranimea iobaga le practica, sub forma distractiva, prin unele alergari,
sarituri si aruncari cu pietre si bolovani, cu ocazia unor serbari, in iarmaroace.
Intr-o cronica din anul 1271 este mentionat un exercitiu denumit
halcala, care includea si aruncarea sulitei. Exista descrieri din care reiese
faptul ca in anul 1591, la curtea domnitorului Aron Voda, existau jocuri
atletice. In epoca feudalismului dominatia si restrictiile bisericii in legatura cu
practicarea exercitiilor fizice, a fost resimtita din plin si in Romania.

1. 7. ATLETISMUL ROMANESC IN EPOCA MODERNA

Despre atletismul adevarat se poate vorbi abia spre sfarsitul secolului al


XIX-lea. Evolutia a fost lenta si a fost stimulata de tinerii care studiau in
strainatate si se intorceau acasa, cat si de unii straini care veneau pentru
demonstratii atletice, in Romania.
Prima manifestare atletic a fost cu caracter demnostrativ si a avut loc in
anul 1815, cand austriaca Paukert Karolina a alergat, in schimbul unei taxe, pe
distanta cuprinsa intre Piata Victoriei si Calea Mosilor.
Pioneratul atletismului romanesc a inceput cu adevarat in anul 1882,
cand s-a organizat la Bucuresti, primul concurs de atletism cu participarea
elevilor de la liceele Sfantul Sava si Matei Basarab; in program au figurat
alergari pe plat si peste obstacole.
Tot in acest an, Louis Schmetau, farmacist cu studii la Viena, a infiintat
Societatea romana de alergari pe jos, care a rezistat, doar 3 ani. In anul 1893 sau organizat in parcul Cismigiu din Bucuresti, concursuri de alergari, iar in anul
1896, pe Velodromul de la sosea, situat intre Arcul de Triumf si Casa Presei
Libere, s-au desfasurat concursuri de alergari, aruncari si sarituri, cu participarea
elevilor de la Liceul Gheorghe Lazar. Asadar, atletismul organizat a fost
practicat initial de elevi, in scolii, primele probe fiind cele de alergari.
Tot in anul 1896 s-a organizat cursa pedestra, pe distanta, Bucuresti
Pitesti Bucuresti; au luat startul 335 de concurenti, au terminat cursa 22 si a
castigat trompetistul militar, Gheorghe Ilie.
Intre anii 1906-1912 sunt consemnate intreceri atletice organizate cu
ocazia serbarilor scolare in orasele: Bucuresti, Galati si Ploiesti. Probele de
concurs erau: alergari pe distante intre 100-2000m, sarituri in lungime, inaltime,
prajina, triplusalt si aruncarea greutatii cu avant si fara avant.
De semnalat ca in aceasta etapa adeptii sistemului de gimnastica suedez
(Ling) nu incurajau si dezvoltarea altor ramuri sportive in scoli. Dar, Federatia
Societatilor de Gimnastica includea in programul sau si probe atletice, intre care
saritura cu prajina, sariturile in lungime si in inaltime, cat si alergari de
iuteala, la care comenzile erau: Bagati de seama!, Gata!, Mars!.
In anul 1912 s-a infiintat Comisia de alergari pe jos si concursuri,
care s-a transformat in Comisiunea de Atletism, de fapt Federatia Romana de
Atletism (F.R.A.) de azi. Tot in acest an s-a organizat si primul campionat scolar.

Infiintarea Comisiunii de Atletism, a insemnat o revigorare a concursurilor care,


in etapa urmatoare, s-au inmultit, in ciuda regimului de austeritate. FRA a fost
afiliata la IAAF, in anul 1923. In anul 1914 au avut loc primele Campionate
Nationale ale Romaniei pentru atleti amatori, la numai 16 probe. Atletul
Seceleanu a castigat 3 probe, respectiv: 100m, 200m si 400m. La dezvoltarea
atletismului a contribuit substantial existenta primul stadion cu pista de atletism,
inaugurat in anul 1915, sub denumirea de Stadionul Federatiilor Societatii
Sportive din Romania - azi Stadionul Iolanda Balas.

1.8. ATLETISMUL ROMANESC IN EPOCA


CONTEMPORANA

In Romania, din cauza razboiului, in anii 1917, 1918, 1919 nu s-au


organizat Campionatele nationale. Totusi, in anul 1920 s-a elaborat primul
Calendar competitional si un Regulament al concursului de atletism. Primul
Campionat National, recunoscut oficial, a fost cel din anul 1921 organizat la
Cluj, cand atletii din Transilvania si Banat s-au dovedit a fi net superiori.
Primele Campionate Nationale pentru femei si juniori au avut loc in anul 1924.
Prima participare a atletilor romani, la cea mai importanta competitie
mondiala, respectiv la Jocurile Olimpice, a fost la editia de la Amsterdam, din
anul 1928, cu 10 atleti si 2 atlete, a caror prezenta a fost simbolica si rezultatele
modeste. Tot in acest an s-a desfasurat prima editie a Campionatelor
Universitare in Romania.
Intre cele doua razboaie mondiale, orasele cu cea mai bogata activitate
atletica au fost: Bucuresti, Brasov, Cluj, Arad, Sibiu, Timisoara si Petrosani.
Dupa cel de al doilea Razboi Mondial, educatia fizica si sportul s-au
dezvoltat in concordanta cu ritmul impus de tarile europene cu traditie in aceste
domenii, atletismul pastrand pasul cu aceasta evolutie. Potrivit conceptiilor
moderne, atletismul a fost inclus in toate programele de educatie fizica scolare,
universitare sau militare. Formarea treptata a specialistilor a permis infiintarea
multor sectii de atletism la cluburi, precum si diversificarea calendarului
competitional. Astfel, s-au organizat concursuri la diferite nivele, finalizate prin
campionate nationale, pentru seniori, tineret si juniori, cat si campionate scolare,
universitare.

Atlete din Romania, care au impresionat prin performantele obtinute, in


calitate de campioane olimpice, sunt:
Iolanda Balas-Soter, campioana olimpica in anii 1960 si 1964, avand
si 2 titluri de campioana europeana. In cariera sa a stabilit 14 recorduri
mondiale.
Mihaela Penes medaliata cu aur in anul 1964 si argint in 1968, la aruncarea
sulitei, fiind la varsta de 17 ani, cea mai tanara campioana olimpica, din istoria
acestei probe.
Lia Manoliu participanta la 6 editii ale Jocurile Olimpice; campioana
olimpica in 1968, la aruncarea discului; la editiile din 1960 si 1964 a obtinut
medalii de bronz.
Viorica Viscopoleanu campioana olimpica in anul 1964, la saritura in
lungime, cu performanta de 6,82m, reprezentand un nou record mondial.
Anisoara Cusmir-Stanciu campioana olimpica in anul 1984, la saritura
in lungime, detinatoarea recordul mondial in anul 1983, cu performanta de
7,43m.
Doina Melinte campioana olimpica in anul 1984, la proba de 800 m si
medalie de argint la 1500m.
Maricica Puica campioana olimpica in anul 1984, la proba de 3000m
si medalie de bronz la proba de 1500m.
Paula Ivan campioana olimpica in anul 1988 la proba de 1500m si
medaliata cu argint la proba de 3.000m.
Gabriela Szabo campioana olimpica la proba de 5000m in anul 2000.
Dintre rezultatele masculine de succes mondial se poate aminti numele
aruncatorului de sulita Gheorghe Megelea, detinatorul medaliei de bronz la
Jocurile Olimpice de la Montreal, din anul 1976. Ionut Punga este primul
campion mondial (de juniori) in proba de triplusalt Annecy, 1998, iar Marian
Oprea este medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Atena, in anul 2004.