Ministerul Educației Naționale

Universitatea “ Dunărea de Jos” din Galați

Facultatea Transfrontralieră TSUEI
Specialitatea: AI
Anul: 2
Educația fizică

Referat pe tema:
Jocurile olimpice

Elaborat: Andronachi Arina

Verificat: Piscunov Nicolai

Cahul 2020
Cuprins
Jocurile olimpice antice……………..…………………………………………….3

Jocurile olimpice modern…………………………………………………………5

2
 Jocurile olimpice antice
Jocurile olimpice antice, denumite originar  Olympiakoi Agones, au constat dintr-o serie
de competiții atletice care aveau loc pe o arenă între diferite orașe ale Greciei Antice. Acestea au
început în anul 776 î.Hr. în Olympia, Grecia, și s-au serbat până în anul 393 când au fost
desființate de împăratul roman Teodosiu I. Unele surse consideră anul 884 î.Hr. ca dată probabilă
a primelor Jocuri Olimpice, totuși, pentru istorici începând cu anul 776 î.Hr. există o cronologie
exactă a jocurilor.

Jocurile se desfășurau la fiecare patru ani, vara, în zilele sărbătorilor lui Zeus, în nord-

vestul Peloponesului, în câmpia Olimpia. Participau doar bărbații de origine grecească în timp
ce femeilor nu le era permisă prezența nici ca spectatoare. De asemenea, doar cetățenii liberi
erau admiși, sclavii fiind excluși.

Organizarea jocurilor, judecarea rezultatelor și decernarea premiilor se făceau de către

magistrați numiți Helladonike. Jocurile durau cinci zile și începeau cu o procesiune solemnă și
cu jertfe, cu defilarea concurenților și jurământul olimpic. În ziua a doua avea loc întrecerea
tinerilor de 18-20 ani după care, în ziua a treia întreceri de alergare, lupte, pugilat și pancrațiu.
Cea mai disputată probă, cea de pentatlon (este o probă combinată de atletism, la care participă
aceiași sportivi, ea fiind alcătuită din cinci exerciții diferite, clasamentul făcându-se prin
totalizarea punctelor obținute la fiecare probă. Proba de pentatlon consta din aruncarea
discului, luptă, salt, alergări și aruncare cu sulița.) avea loc în ziua a patra urmată de întrecerile
„hoplitodorilor” (oameni înarmați), alergările de care și călăria. De-a lungul timpului, ordinea
întrecerilor s-a modificat de nenumărate ori. În ziua a cincea erau premiați învingătorii
(Olimpionike, învingător la Olimpia) care primeau o cunună din ramuri de măslin sălbatic.
Cei care își mențineau titlul de campion la mai multe ediții succesive sau erau câștigători a mai
multor jocuri care se desfășurau pe teritoriul Greciei se numeau periodonikes.

Jocurile Olimpice au fost cele mai vechi dintre cele patru evenimente atletice naționale
care făceau parte din jocurile periodos, sau de „circuit”. Celelalte trei au fost: Jocurile Pytice din
Delphi, Jocurile Istmice din Corint și Jocurile din Nemeea.

O deosebire importantă dintre Jocurile grecești și cele moderne este că toate evenimentele
atletice indiferent de gradul de importanță erau organizate sub patronajul unei divinități. La
Delphi era onorat zeul Apollo, iar în Corint și Nemeea zeul Poseidon. Se credea că zeii le dau
atleților forța fizică și abilitatea necesară pentru a putea participa cu succes la Jocuri, și drept
urmare, atleții se închinau la zeitățile respective.

3
 Exista și o competiție mai brutală numită pankraion în care era permisă strângerea de gât,
dar era interzisă mușcarea, scoaterea ochilor sau ruperea degetelor.

În timpul jocurilor olimpice încetau orice conflicte politice și militare dintre cetățile
grecești, instituindu-se așa-zisa „pace olimpică”. Intervalul dintre două ediții se numea
„olimpiadă”. Evenimentele importante din istoria acestei perioade sunt exprimate prin numărul
de ordine al Olimpiadei: de exemplu, lupta de la Termopile a avut loc în primul an al Olimpiadei
75 (480 î.Hr.).

În anul 776 î.Hr. a fost consemnat în Olimpia numele câștigătorului primei curse pe
stadion, bucătarul Koroibos din Elis, și se presupune că acest an marchează începutul Jocurilor
Olimpice, deși data reală a primelor jocuri este necunoscută.

Tradiția spune că începând cu anul 720 î.Hr. atleții concurau dezbrăcați.

Ultima ediție a jocurilor a avut loc în anul 392, fiind interzise doi ani mai târziu printr-un
edict al împăratului roman Teodosiu I, din prejudecată religioasă (acesta era creștin, iar
membrilor acestui cult le repugnau toate tradițiile legate de religiile păgâne), el ordonând
distrugerea clădirilor Olimpiei. Până la acest moment final, timp de 12 secole Jocurile Olimpice
s-au desfășurat neîntrerupt o dată la patru ani; au avut loc 293 de ediții.

4
 Jocurile olimpice moderne

După 1.500 de ani de întrerupere, după ce TEODOSIU al II-lea a ordonat

distrugerea tuturor edificiilor sportive din Olympia, în 1896, la Atena (Grecia), au fost
reluate Jocurile Olimpice. Reconstruirea acestui eveniment sportiv s-a datorat
francezului PIERRE DE COUBERTIN. Un rol important în reînvierea Jocurilor Olimpice l-a
jucat și Evanghelie Zappa. Pierre de COUBERTIN a fost un istoric şi pedagog francez, născut
într-o familie de aristocraţi. În timpul studiilor sale pedagogice privind influenţa sportului în
formarea tinerilor a fost impresionat de modelul englez conceput de Thomas ARNOLD la Şcoala
de Rugby şi de Olimpiadele vechii Grecii. Odată ajuns aici, visul său de a reînvia Jocurile
Olimpice a fost precis conturat. Evanghelie ZAPPA a fost o personalitate născută în Grecia. Pe
cheltuiala lui s-au organizat Jocurile Olimpice din anul 1896 (Olimpiada Zappeiană) şi tot pe
banii lui s-a construit complexul olimpic ce cuprindea un stadion, un amfiteatru de
conferinţe, săli pentru întrecerile de gimnastică şi alte clădiri. Din inițiativa lui Pierre de
COUBERTIN, la primul congres al Comitetul Internațional Olimpic (CIO) din 18-23 iunie 1894
de la Paris s-a hotărât ca orașul Atena din Grecia să fie gazda Jocurilor Olimpice din 1896.
Au participat 14 țări și 241 de sportivi care s-au întrecut în 43 de probe din 9 sporturi.
Ceremonia a fost deschisă de regele GEORGE I al Greciei.
• În locul unei arene antice s-a ridicat Stadionul Panathinaikos, construit în formă de „U”
• Numărul de spectatori la ceremonia de deschidere a fost estimat la 80.000 de spectatori
• Mai mult de jumătate din totalul sportivilor înscriși în concurs au aparținut Greciei
• Proba de maraton (40 km) s-a desfășurat pe același traseu pe care soldatul atenian Philipides l-a
străbătut cu 2.386 de ani înainte pentru a anunța atenienilor victoria în fața perșilor.
În spiritul tradiției antice grecești, femeile nu au luat parte la aceste prime
întreceri olimpice.
• Primul titlu olimpic a fost câștigat la triplusalt de americanul James Connolly.
• Proba de 100 de metri fiind primul eveniment sportiv desfășurat la Olimpiadă, primul câștigător
olimpic poate fi considerat americanul Francis Lane care a terminat cursa în 12,2 secunde.
• În fața publicului său, grecul Spiridon Louis a câștigat proba de maraton. Aceasta a fost singura
cursă la care a participat dar victoria l-a făcut erou național al Greciei.
• Învingător la gimnastică, germanul Carl Schumann a reușit performanța să termine învingător
și la lupte.
După jocuri, Coubertin și CIO împreună cu regele George I și alți competitori de la Atena
au cerut ca toate Jocurile Olimpice să se desfășoare la Atena. Totuși Jocurile Olimpice de vară

5
din 1900 erau planificate să aibă loc la Paris și excluzând așa numitele Jocuri Olimpice
Intercalate din 1906, Olimpiada a revenit la Atena abia în anul 2004.

Prima apariție feminină ale Jocurilor Olimpice moderne datează de la ediția din
anul 1900 desfășurată la Paris (Franța). Chiar și așa, între anii 1900 și 1992, mai bine spus până
la Jocurile Olimpice de la Barcelona, 35 de țări ale lumii continua vechea tradiție și delega la
competițiile olimpice doar bărbați. În anul 2000, Bahrein a delegat în premieră două femei la
Jocurile Olimpice de la Sydney. La ediția din anul 2004, Afganistan a fost reprezentat de două
sportive, iar Emiratele Arabe Unite au fost reprezentate de două femei la Jocurile Olimpice de
la Beijing din anul 2008. În anul 2010, doar trei țări ale lumii, Brunei, Arabia Saudită și Qatar,
continuau a fi țări fără participare feminină la Jocurile Olimpice. Înainte de ediția olimpică de
la Londra din anul 2012, Directorul pentru Relații din Golf, Ali Al-Ahmed, a solicitat
interzicerea delegației Arabiei Saudite la Jocurile Olimpice dacă nu acceptă în lotul olimpic
și femei. Cum Londra 2012 bătea la ușă, Qatar a anunțat că va trimite patru sportive la ediția din
Anglia. Astfel, cu presiunea enormă exercitată de către Comitetul Internațional Olimpic
asupra celor trei țări, ediția Jocurilor Olimpice de la Londra 2012 au fost primele în care
fiecare țară a avut în delegație și sportive.

Una din problemele principale ale Jocurilor Olimpice este dopajul. La începutul

secolului XX, mulți sportivi olimpici au început să folosească medicamente pentru a-și
îmbunătăți performanțele sportive. Primul caz de deces la Jocurile Olimpice din cauza dopajului
a avut loc în 1960, la Roma. În timpul cursei de ciclism, danezul Knut Enemark Jensen a căzut
de pe bicicletă și mai târziu a murit. Autopsia a arătat că sportivul se afla sub influența
amfetaminelor. După acest episod, CIO a introdus testul antidoping. Primul sportiv olimpic
găsit pozitiv la testul antidoping a fost pentatlonistul suedez Hans-Gunnar Liljenwall
la Olimpiada din 1968. La sfârșitul anilor 1990, CIO a luat inițiativa și a organizat o luptă
împotriva dopării, condusă de Agenția Mondială Antidoping. Jocurile Olimpice de vară din 2000
și Olimpiada de iarnă din 2002 au arătat că bătălia nu s-a terminat; câțiva medaliați au fost
descalificați după ce au fost depistați pozitiv. La JO de la Sydney 2000, gimnastei Andreea
Răducan i s-a reras medalia de aur la individual compus, după ce controlul antidoping a ieșit
pozitiv la efedrină, din cauza unei pastile de nurofen administrate de medicul echipei.

6
 Simbolurile Mişcării Olimpice

Primele Jocuri Olimpice de iarnă au avut loc în 1924 în Franța la Chamonix. Până în

1992, jocurile s-au desfășurat în același ani ca și Jocurile Olimpice de vară. Din anul 1994, ele au
loc tot la patru ani dar decalate cu doi ani față de jocurile de vară. La Congresul Comitetului
Olimpic Internaţional de la Lausanne, din iunie 1921, Contele Clary şi Marchizul de Polignac,
membrii francezi ai CIO, au pus în discuţie organizarea unor Jocuri Olimpice consacrate doar
sporturilor de iarnă, reprezentanţii ţărilor scandinave  au sărit ca arşi; nu puteau fi de acord
cu o competiţie care ar fi diminuat teribil importanţa Jocurilor Nordice, pe care le organizau încă
din 1901. Aceea era însă o manifestare sportivă cu caracter local şi, în plus, mai multe ţări
din Europa Centrală şi Occidentală se aflau şi ele în poziţia (şi aveau posibilitatea) de a organiza
un asemenea concurs – au plusat francezii. Mai mult, câteva sporturi de iarnă fuseseră deja
incluse în programul olimpic: probele de patinaj artistic, în cadrul Jocurilor Olimpice de vară de
la Londra, din 1908 iar hocheiul pe gheaţă, în programul JO de vară de la Anvers din 1920. La
Lausanne, în 1921, se cerea astfel „tratament egal pentru sporturile de iarnă”, iar Comitetul
Internaţional Olimpic identifica o formulă de compromis, acordând patronajul său pentru
organizarea unor „Jocuri de Iarnă”, cu ocazia celebrării celei de-a opta Olimpiade din era
modernă, de la Paris, în 1924. Viitoarea competiţie dedicată sporturilor de iarnă nu primea încă
statut olimpic, dar urma să fie organizată tot de către francezi, în preziua jocurilor pariziene.
Motto-ul Mișcării Olimpice, citatul latin “Citius, Altius, Fortius” , care înseamnă
“Mai Repede, Mai Înalt, Mai Puternic”, a fost propus de Pierre de Coubertin cu ocazia fondării
Comitetului Olimpic internațional, în anul 1894 și a fost introdus odată cu Jocurile Olimpice de
la Paris, 1924. Un alt motto, neoficial dar foarte cunoscut, preluat de către Coubertin dintr-
o ceremonie ținută de episcopul de Pennsylvania, la Jocurile Olimpice de la Londra din 1928,
constă în fraza: “Cel mai important lucru nu este să câștigi, ci să participi!”.
Cele cinci inele întrepătrunse reprezintă cele cinci continente ale lumii și semnifică
uniunea dintre ele și întâlnirea sportivilor din întreaga lume. Culorile celor cinci cercuri olimpice
(albastru, negru, roșu, galben , verde), precum și culoarea albă a fundalului lor, reprezintă
culorile existente pe toate steagurile țărilor lumii.
Fiecare ediție a Jocurilor Olimpice are propria-i emblemă olimpică , în care sunt
integrate cele 5 cercuri olimpice alături de elemente reprezentând orașul și țara gazdă, dar
și cultura specifică acesteia. Emblemele olimpice sunt create și propuse de către Comitetul
de Organizare al Jocurilor Olimpice.
Steagul afișat cu ocazia Jocurilor Olimpice cuprinde simbolul și semnificația celor
cinci cercuri întrepătrunse. Pierre de Coubertin a fost inspirat în alegerea acestui flag al
7
Olimpiadei de către psihiatrul Carl Jung, care considera inelul ca o expresie a continuității și a
ființei umane.
Imnul Olimpic este interpretat în timpul înălțării Drapelului olimpic cu
ocazia Ceremoniilor de Deschidere și Închidere ale Jocurilor Olimpice. Imnul olimpic este
o piesă muzicală compusă de Spyridon Samaras pe versurile poetului grec Palamas. Imnul a fost
cântat pentru prima dată la Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Atena din anul
1896, dar nu a fost declarată ca Imn Olimpic până în anul 1957.
Flacăra olimpică este aprinsă la Olympia (Grecia) și purtată până în orașul gazdă de
atleți. Aceasta joacă un rol important la Ceremonia de deschidere și arde pe tot parcursul
olimpiadei. O flacără arzând neîntrerupt în timpul desfășurării Jocurilor Olimpice, simbolizând
focul furat de la zei de către Prometeu, tradițională în olimpiadele
antice, a fost reintrodusă în anul 1928, cu prilejul Jocurilor Olimpice de la Amsterdam.
Torța care poartă flacăra olimpică din Grecia și până în țara de desfășurare a Jocurilor
Olimpice a fost introdusă de către Carl DIEM cu ocazia controversatelor Jocuri Olimpice de la
Berlin, din anul 1936. În zilele noastre, torța olimpică este aprinsă cu câteva luni înainte de
începerea Jocurilor Olimpice, în localitatea Olympia din Grecia. Unsprezece femei,
reprezentând virginele vestale, sunt personajele unei ceremonii în care torța este aprinsă de
lumina soarelui prin intermediul unei oglinzi parabolice. După aprinderea flăcării, virginele
transmit flacăra purtătorului Torței olimpice, care va începe traseul olimpic care se va finalize în
ziua Ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice. Cei trei “stâlpi” sau cele trei principii care
stau la baza desfășurării Jocurilor Olimpice sunt: sport, mediu înconjurător și cultură. Odată
aprinsă, Torța olimpică va fi purtată de mii de persoane, sportive și personalități pe străzile țării
organizatoare. De la o ediție la alta a Jocurilor Olimpice, Torța olimpică are un design nou,
care ondulează principiile statului respectiv.
În ultimul timp, aproape că nu există ediţie a Jocurilor Olimpice la care alegerea
mascotei oficiale să nu fie supusă criticilor. Concepţia futuristă a artiştilor sau simbolistica
exagerată nu a fost nici pe placul publicului, nici al presei. Şi totuşi, indiferent cât de apreciate
sau hulite sunt, aceste mascote rămân în istorie, ca parte fundamentală a Jocurilor Olimpice.
Un afiș ori poster specific fiecărei ediții a Jocurilor Olimpice, combinând, de
obicei, simbolurile Olimpiadei cu elemente particulare, caracteristice orașului și țării
gazdă. Trebuie să menționăm că de la prima ediție modernă a Jocurilor Olimpice, cea de
la Atena 1896 și până la cea de la Rio de Janeiro din 2016, s-a utilizat o gamă foarte
largă de idei și creații ale acestor afișe. Dacă la edițiile de până la 1964 se utilizau afișe foarte
încărcate și colorate, după 1964, posterele au devenit mult mai simple, practice având imaginea
logoului ediției și inelele olimpice.
8
 Jurământul olimpic este rostit de către un sportiv și un arbitru la deschiderea
fiecărei ediții a Jocurilor Olimpice. Sportivul, făcând parte din echipa țării organizatoare, țin în
mână un colț al steagului olimpic, rostind cuvintele: “În numele tuturor competitorilor, promit că
vom lua parte la aceste Jocuri Olimpice, respectând și supunându-ne regulilor care le
guvernează, dedicându-ne sportului fără doping sau alte substanțe stimulatoare, în adevăratul
spirit al sportivității,
pentru gloria sportului și onoarea echipelor noastre.” Arbitrul, aparținând, de asemeni, țării
gazdă, strânge în mână un colț al stindardului olimpic, rostind jurământul: “În numele arbitrilor
și a oficialilor, promit că vom oficia aceste Jocuri Olimpice, respectând și supunându-ne
regulilor care le guvernează, în adevăratul spirit al sportivității.”
Salutul olimpic este o variantă a salutului roman: brațul drept ridicat oblic către cer.
Este un salut similar celui hitlerist, cu excepția faptului că brațul este ridicat mai sus.
După cel de-al doilea război mondial s-a renunțat la acest simbol olimpic, pentru a nu fi
confundat cu salutul nazist.
Ceremonia de deschidere a unei ediții ale Jocurilor Olimpice se organizează
pe Stadionul Olimpic special ales pentru această ediție, de regulă construit special pentru acest
eveniment olimpic. Ceremonia este o amplă desfășurare de resurse umane, care prin muzică,
dans și teatru, este regizată în așa mod în cât să relateze cultura țării în care se vor organiza
Jocurile Olimpice. Festivitatea începe cu arborarea drapelului de stat al țării organizatoare și
intonarea imnului național. Unul dintre momentele de glorie, când milioane de spectatori din
întreaga lume urmărește la televizor, este defilarea delegațiilor olimpice pe Stadionul Olimpic.
Evenimentul festiv continuă cu arborarea Drapelului Olimpic, intonarea Imnului Olimpic,
discursurile oficialilor, jurământul sportivilor și arbitrilor și culmină cu aprinderea Flăcării
olimpice pe Stadionul Olimpic și declararea ediției respective deschisă.
Ceremonia de închidere a unei ediții de Jocuri Olimpice este asemenea celei
de deschidere, unde se utilizează aceeași cantitate enormă de resurse umane care urmează o
regizare bine pusă la punct a tradițiilor cultural autohtone. Ceremonia de închidere a unei ediții
ale Jocurilor Olimpice se termină cu discursurile oficialilor și transmiterea cheii olimpice și a
Drapelului Olimpic de către primarul orașului gazdă către primarul orașului care va organiza
viitoarea ediție ale Jocurilor Olimpice. Cele trei medalii olimpice (aur , argint și bronz) au un
model comun ,
stabilit de organizatorii fiecărei ediții a Jocurilor Olimpice. Între anii
1928 și 2000, una din fețele medaliilor includea imaginea lui Nike, tradiționala zeiță a victoriei,
ținând un palmier în mâna stangă și o coroană de câștigător în cea dreaptă. Din 2004, această față
a medaliei s-a transformat într-o referință mult mai explicită la caracterul grecesc al jocurilor. În
9
această nouă variantă, zeița Nike este înfățișată zburând deasupra unui stadion
panatenic, reflectând, astfel, reînnoirea Jocurilor Olimpice.
Premierea sportivilor se face pe un podium pentru primele trei locuri
ale tuturor probelor sportive. Ceremonia de înmânare a medaliilor este una sacră, unde toate
concursurile sportive sunt întrerupte și toată atenția este îndreptată către premiere. Sportivii care
urcă pe podium primesc medaliile și buchetul de flori din partea unor personalități ale sportului
mondial ori național, sau membri ai Comitetului Internațional Olimpic. După primirea meritelor
se intonează Imnul Național al învingătorului.
Ordinul olimpic este o distincție acordată unor personalități care au avut o
contribuție importantă la mișcarea olimpică. Ordinul olimpic consta dintr-un lanț sau colier din
aur, argint sau bronz (în funcție de gradul ordinului), înglobând cele 5 inele ale mișcării
olimpice, flancate de o parte și de alta, de către însemnul “kotinos” (ramura de măslin).

10