Motto: “Singurul handicap în viaţă este o atitudine nepotrivită.

Scott Hamilton

 Introducere

Dorinţa de a merge mai departe şi puternicul instinct de autoconservare îi

impulsionează pe cei cu handicap să ofere o mai mare atenţie tuturor aspectelor lor, plecând
de cele mai multe ori de la lucruri simple. A reuşi să treci peste o astfel de traumă este o
dovadă a puterii omeneşti, dincolo de limitele la care noi ne gândim. Oamenii care îşi mai
acordă încă o şansă merită tot respectul pentru ambiţia şi capacitatea de care dau dovadă în
tot acest proces.
„Adaptarea unui sport pentru practicanţii cu nevoi speciale nu este aşa cum ar părea la
o privire grăbită o simplificare reducţionistă a regulamentelor ce guvernează o disciplină
sportivă. Atunci când este abordată cu seriozitate şi profesionalism, sportul adaptat împinge
către o regândire, către o redescoperire a esenţei sportului respectiv.” Viorel Mocanu, Director
Sportiv, Fundaţia Special Olympics din România
Sportul adaptat se clasifică în terapeutic şi competiţional. Sportul adaptat în scop
terapeutic este folosit pentru recuperarea capacităţii motrice sau pshihologice, neavând
caracter competiţional. Sportul adaptat de performanţa este acel tip de activitate concretizată
prin practicarea diferitelor ramuri de sport de către persoanele cu aceleaşi deficienţe în cadrul
unor întreceri. S-au operat schimbari în cadrul regulamentelor mai multor ramuri sportive
(fotbal, tenis de câmp, volei, schi, baschet, probe din atletism etc.)pentru ca atât persoane cu
deficienţe locomotorii, cât si cu deficienţe de auz, de vedere etc. sa poată participa la
întreceri sportive.

1. Scurt istoric al competiţiilor sportive pentru persoane cu nevoi

speciale

In fiecare zi, tot mai multe persoane sunt constrânse să rămână în scaunul cu rotile
din cauze de cele mai multe ori traumatice. La început viaţa pare că s-a terminat dar mai
apoi, dorinţa de a merge mai departe şi puternicul instinct de autoconservare îi impulsionează
pe cei cu handicap să ofere o mai mare atenţie aspectului lor fizic plecând de cele mai multe
ori de la lucruri simple. Unul dintre elementele antrenante in aceste cazuri ar putea fi
activitatea fizica si in mod special lucrul cu greutatile.

1
 Istoria competitiilor pentru atleţii cu handicap incepe inca din 1948. În acest an, în
Stoke Mandeville, în Anglia, se desfasoara primele competiţii sportive pentru atleţii cu
handicap, în aceeaşi zi în care s-a desfăşurat şi ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice
care a avut loc în acel an la Londra.
Lumea sportului pentru cei cu handicap îi este consacrată lui Sir Ludwig Guttman,
neurochirurg englez care în timpul celui de al doilea Razboi Mondial, pe langa activitatea de
ingrijire a ranitilor, a inceput sa puna pe acestia la intrecere prin diferite modalitati, cu scopul
de a le intari constitutia fizica, dar mai ales pentru a le antrena starea de spirit.
Patru ani mai târziu, o alta competiţie pentru atleţii cu handicap este organizată în
Olanda, competiţie care a stat la originea miscării Paraolimpice.
De atunci, manifestari de asemenea gen au luat amploare tot mai des, referindu-se fie
la numarul de participanti fie la desciplinele practicate. Atletii paraolimpici au inceput sa se
bucure de o consideratie si de o credibilitate diferita in raport cu trecutul.
La inceput publicul i-a primit cu sentimente de compasiune, dar imediat lucrurile au
luat un curs nou. Atletii cu dizabilitati au inceput sa transmita emotii adevarate care tin de
suspansul competitiei si de placerea divertismentului.
După un moment de ezitare, chiar şi sponsorii au început să privească cu o mai mare
atenţie lumea competiţiei persoanelor cu handicap. În cele din urmă, competiţiile
Paraolimpice au început să fie considerate a fi în egală măsură asemenea celor Olimpice.
Astăzi, atleţii cu dizabilităţi vin apreciaţi în primul rând pentru calităţile lor atletice şi
de abia în plan secund pentru că sunt indivizi cu handicap, însă doar în sensul strict al
termenului. În teorie - persoane poate puţin mai ghinioniste sub aspect fizic dar fără îndoială
un exemplu de forţă, tenacitate şi determinare, în practică - o sinteză a tot ceea ce trebuie să
ne înveţe sportul înainte de a fi o simplă competiţie sportivă în care se măsoară abilităţile
personale din diferite discipline.

2. Istoria baschetului în scaun cu rotile

În 1995, baschetul în scaun cu rotile a sărbătorit 50 de ani de existenţă. Jocul a fost

jucat pentru prima dată în Statele Unite ale Americii, atunci când jucătorii de baschet răniţi în
timpul celui de-al doilea război mondial au adaptat jocul pentru a putea fi jucat în scuan cu
rotile, în scopul de a se bucura de sport în continuare şi mai ales de un sport de echipă. Ca
urmare, jocurile din spitale au contribuit la înfiinţarea Asociaţiei Naţionale de Baschet în
Scaun cu Rotile (NWBA), condusă de jucători pentru jucători. Vesatea existenţei acestui joc
s-a răspândit rapid pe întreg teritoriul SUA şi nu numai. În 1955, echipa americană Pan Am

2
Jets afalată într-un turneu de promovare adus pentru prima dată baschetul în scaun cu rotile în
Anglia, atunci când au participat la primul concurs internaţional de la Stoke Mandeville.
La nivel mondial pentru prima dată a fost introdus în programul Jocurilor Paralimpice
ce s-au desfăşurat la Roma în anul 1960. Federaţia Internaţională a Baschetului în Scaun
Rulant – The International Wheelchair Basketball Federation (IWBF) este organismul de
conducere la nivel mondial.
În anii 60 acest sport a fost dominat de două echipe, Statele Unite ale Americii şi
Israel, care a câştigat medalii de aur atât la masculin cît şi la feminin în 1968 Jocurile
Paralimpice de la Tel Aviv.
La începutul anilor 70 scena europeană a fost dominat de Marea Britanie şi în 1975 au
avut loc primele Campionatele Mondiale, Gold Cup, in Bruges, Belgia. Israel a învins Statele
Unite în finală cu 50-47, şi Marea Britanie a luat medalia de bronz.
Statele Unite ale Americii au reuşit să învingă Israel în finalele turneelor Paralimpice
masculine din 1972 şi 1976. Argentina a câştigat întrecerea feminină ale Jocurilor
Paralimpice în 1972 şi Israel în 1976 a câştigat medalia de aur la Toronto. La sfârşitul anilor
1970 Israel participă pentru prima dată, în competiţia europeană şi câştigă Campionatul
European masculin de trei ori, în 1977, 1978 şi 1981. De asemenea, apar Franţa şi Olanda ca
mari naţiuni de baschet în scaun cu rotile.Competiţiile europene intercluburi iau naştere în
1976 cu fondarea "Euro Cup" cu participarea campioanelor naţionale.
De-a lungul anilor 1980, Franţa a apărut ca o forţă a baschetului în scaun cu rotile. Ei
au câştigat titlul la masculin la Jocurile Paralimpice în 1984 şi au fost Campioni Europeni la
masculin din 1982 până la sfârşitul deceniului. Această creştere a fost confirmată şi în 1990,
când Franţa a învins Statele Unite ale Americii 62-61 în finala "Gold Cup". Baschetul în
scaun cu rotile internaţional la feminin a fost dominat de Germania de Vest din 1975 până la
Jocurile Paralimpice de la Seul 1988, unde au fost învinse de o foarte puternică echipă a
SUA. Statele Unite ale Americii a rămas ca echipa dominantă până la Jocurile Paralimpice de
la Barcelona, atunci când Canada a câştigat medalia de aur şi a învins Statele Unite în faţa
12.500 de spectatori.
Sydney a găzduit Jocurile Paralimpice din 2000 unde finala a fost câştigată de către
Canada 57-43 împotriva Olandei. În competiţia feminină de asemenea Canada a câştigat
aurul, după o victorie cu 46 - 27 împotriva Australiei.
La Jocurile Paralimpice din 2004 a văzut Canada îsi arată încă o dată supremaţia la
masculin, câstigand toate meciurile. În finală au învins Australia 70 -53. În competiţia
feminină, SUA a rupt în cele din urmă dominaţia Canadei la campionatele majore recente,
atunci când le-au învins cu 57 - 40, în semifinale. Australia a ajuns, de asemenea, în finală
după ce a învins Germania 58 – 50. Echipa Statelor Unite ale Americii a arătat că încă este
3
lideră la feminin, învingând confortabil Australia cu 56-44 în finala. Canada a câştigat
medalia de bronz, învingând Germania cu 63-47.
Actualmente, Australia este campioana olimpică la masculin, respectiv Statele Unite ale
Americii la feminin. Ultima ediţie a avut loc la Beijing, în anul 2008. Aceleaşi echipe deţin şi
titlul mondial, competiţie desfăşurată în anul 2010, la Birmingham, în Marea Britanie.

3. Reguli de joc
Pentru a putea participa sportivul trebuie să prezinte o dizabilitate locomotorie permanentă şi
măsurabilă la nivelul membrelor inferioare care nu îi permite execuţia alergărilor, săriturilor
şi pivotărilor la un nivel similar cu al unui sportiv fără dizabilităţi.

Tipurile de dizabilităţi: amputaţii, traumatisme ale coloanei vertebrale, paralizia

cerebrală. Observarea mişcărilor trunchiului şi a gradului de stabilitate în timpul participării
la jocul de baschet şi nu diagnosticul medical, formează baza clasificării jucătorului.

Prin sistemul de clasificare, sportivilor li se atribuie un punctaj de la 1 la 4,5 puncte, în

funcţie de nivelul fizic funcţional. Punctele vor fi însumate ulterior, unei echipe nefiindu-i
permisă depăşirea unui număr de 14 puncte pt cei 5 jucători aflaţi în acel moment pe teren.
Daca un jucător nu poate fi încadrat exact într-o anumită categorie a clasificării
atunci clasificatorii îi pot atribui o jumătate de punct în plus sau în minus faţă de o anumită
clasă. Vor rezulta astfel situaţii în care jucătorii vor primi 1.5, 2.5 sau 3.5 puncte. Nr total de
14 puncte pe echipă nu va fi infleunţat.
Jucători cu 1 punct

Sportivul nu-şi poate mobiliza membrele inferioare iar la nivelul trunchiului mişcările sunt
reduse sau absente. Este afectat echilibrul la înclinările anterioare şi laterale, pentru revenirea
la poziţia de repaus în urma unei dezechilibrări fiind nevoit să îşi folosească braţele. Pot
recupera mingea cu o singură mână.

Jucători cu 2 puncte

Lipsa controlului la nivelul membrelor inferioare dar prezintă un control parţial al trunchiului
la înclinările anterioare. Într-o situaţie de contact, jucătorii au o stabilitate limitată, utilizându-
şi frecvent mâinile pentru a rămâne în poziţie verticală în situaţia unei coliziuni.
Jucători cu 3 puncte

Poate prezenta unele mişcări ale membrelor inferioare şi un control mai ridicat al trunchiului
decât clasa anterioară (control al înclinărilor laterale ale trunchiului şi un anumit control al
mişcării de rotaţie). Într-o situaţie de contact sunt mai stabili şi pot recupera mingea cu două

4
mâini fără un efort prea mare.

Jucători cu 4 puncte

Mişcările trunchiului sunt normale, dar datorită funcţionalităţii reduse a membrelor

inferioare, nu pot să execute controlat o înclinare laterală a trunchiului de ambele părţi. În
recuperarea mingii şi în contact sunt stabili, iar înclinările anterioare şi rotaţiile sunt normale.

Jucători cu 4,5 puncte

Jucători care prezintă cel mai mic nivel de dizabilitate pe teren. În general, prezintă o
disfuncţie minimă a membrelor inferioare sau o amputaţie unilaterală de gambă. Foarte stabili
în contact şi recuperarea mingii. Mişcarea normală a trunchiului în toate direcţiile.
La desfăşurarea jocului participă 2 echipe formate din 5 jucători fiecare. Scopul
fiecărei echipe este de a marca cât mai multe puncte în coşul advers şi de a împiedica echipa
adversă să marcheze în propriul său coş. Câştigă echipa care la sfârşitul jocului înregistrează
mai multe puncte marcate. Jocul este controlat de arbitrii, oficiali, un comisar şi un
clasificator. Jocul constă în 4 reprize de câte 10 minute fiecare. Vor exista pauze de câte 1
minut între prima şi a doua repriză de joc (prima jumătate), între a treia şi a patra repriză (a
doua jumătate) şi înainte de fiecare prelungire. Pauza dintre repriza a doua şi a treia va fi de
15 minute. Dacă jocul este egal la terminarea celei de a 4 reprize, jocul va continua cu câte
prelungiri de 5 minute sunt necesare pentru a decide un învingător.
Ca si diferenţe între regulamentul clasic şi cel special putem aminti:
 scaunul rulant se consideră ca fiind o parte a jucătorului de baschet;
 atacantului îi sunt permise 5 sec faţă de 3 sec de staţionare în zona aferentă;
 jucătorul poate împinge scaunul rulant de 2 ori, după care trebuie să paseze sau să
arunce la coş; dacă acesta realizează mai mult de 3 împingeri va fi sancţionat;
jucătorul poate dribla, se poate opri şi poate relua driblinul cu condiţia ca mingea
să fie apoi pasată;
 la 3 aruncări fără dribling, jucătorul trebuind să dribleze mingea pe podea înainte de
a 4 aruncare;
 folosirea de catre jucător a unui picior sau încercarea de a face o manevră cu
scaunul în favoarea sa, în timpul posesiei mingii sau a aruncării la coş este
greşeală;
 la fiecare greşeală i se acordă echipei adverse o aruncare liberă şi posesia mingii;
 jucătorii defensivi care comit o greşeală personală sunt sancţionaţi, iar jucătorului
din echipa adversă i se acordă 2 aruncări libere;
 sportivul trebuie sa păstreze în permanenţă contactul cu scaunul rulant
5
 4.Concluzii

Funcţia de integrare socială a individului este o funcţie comună tuturor fenomenelor

sociale, participând astfel la socializarea individului.
Practicarea activităţilor fizice şi sportive promovează personalitatea, oferă
posibilitatea integrării într-un grup, oferă posibilitatea stabilirii unor noi relaţii, noi forme de
comunicare între inivizi.
Sportul este un mijloc util si facil în integrarea socială a persoanelor cu dizabilitaţi, şi
este eficient în măsura în care societatea este pregătită să asimileze şi să tolereze aceste
persoane.

5. BIBLIOGRAFIE
1. Moanţă Alina şi colab. 2006. Activitaţi competiţionale la persoane cu dizabilităţi mintale.
Bucureşti: Editura Cartea Universitară;
2. Lect. Univ Dr. Petracovschi Simona. 2009. Sportul adaptat – Curs. Timişoara.
Universitatea de vest.

3. Lector Univ. Dr. Alex Cosma- Suport Curs

6. Bibliografie WEB
https://npc.org.ro/
https://www.paralympic.org/
http://en.wikipedia.org/wiki/Paralympic_Games
http://en.wikipedia.org/wiki/Disabled_sports
https://en.wikipedia.org/wiki/Wheelchair_basketball_classification

6
7