1.

IMPORTANŢA CUNOAŞTERII JOCURILOR SPORTIVE DE CĂTRE KINETOTERAPEUŢI

Jocurile permit manifestarea complexă şi favorizează dezvoltarea simultană a

deprinderilor motrice de bază şi/sau specifice, a calităţilor motrice, a deprinderilor
şi însuşirilor moral-volitive.
Jocurile de mişcare oferă posibilităţi multiple de formare şi consolidare a
deprinderilor motrice de bază utilizate (mers, alergare, echilibru, sărituri, aruncări
şi prinderi, căţărări, escaladări etc), favorizând în acelaşi timp şi dezvoltarea
calităţilor motrice (viteza sub multiplele sale forme de manifestare, rezistenţa,
forţa, îndemânarea).
Jocurile de mişcare oferă posibilitatea aplicării, în condiţii mereu schimbătoare, a
priceperilor şi deprinderilor motrice de bază şi a procedeelor tehnice.
În timpul jocului, indiferent de natura sa, apar legături noi şi complexe între
priceperi şi deprinderile motrice, ceea ce contribuie la perfecţionarea lor. Apar, de
asemenea, relaţii de condiţionare care pot favoriza transferul poziţiei între diferitele
componente ale procesului instructiv-educativ: cunoştinţe, priceperi, deprinderi,
calităţi motrice. Această manifestare simultană a mai multor laturi ale acţiunilor
motrice este specifică jocului, fiind determinată de caracterul lui complex.
Relaţiile şi interdependenţa dintre deprinderi, priceperi şi calităţile motrice, se
realizează în condiţii mereu schimbătoare, pe fondul solicitării intense a unor
calităţi şi însuşiri morale şi volitive.
Specifică jocului este activitatea în colectiv, cu toate avantajele ce decurg din
valorificarea ei în cadrul procesului instructiv-educativ, jocul presupunând
cooperare, colaborare cu partenerii de joc, echilibru între interesele, motivele
acţiunilor şi eforturilor personale cu cele ale colectivului din care face parte
persoana, presupune încadrarea în colectiv, acceptarea şi recunoaşterea liderului,
asumarea unor responsabilităţi, conducerea şi întrajutorarea, atitudinea critică şi
autocritică.
Situaţiile favorabile sau nefavorabile care apar pe parcursul consumării diferitelor
faze de joc, lasă urme adânci asupra personalităţii persoanei care practică jocurile
sportive. Emoţiile şi sentimentele, stările afective trăite şi celelalte procese psihice
prezente în aceste împrejurări, sunt proprii fiecărei persoane, dar – în acelaşi timp –
şi comune echipei din care face parte. Ele sunt determinate de succesele sau
insuccesele personale ale echipei. Din această particularitate, proprie jocului,
rezidă imensele resurse formative ce pot fi valorificate în realizarea obiectivelor
urmărite.
Jocul permite manifestarea iniţiativei şi independenţei în acţiuni şi manifestate în
rezolvarea unor situaţii de joc. Acestea devin posibile numai în situaţia în care
persoana are un minimum de deprinderi, calităţi motrice suficient dezvoltate şi a
fost instruită să acţioneze în limitele unor reguli precise.
Jocurile nu permit o dozare precisă a efortului şi nici o reglementare strictă a
execuţiilor tehnice. În timpul jocului, unele persoane participă mai activ, altele mai
puţin activ, fie datorită unor însuşiri temperamentale diferite, fie datorită volumului
redus şi a calităţii scăzute a deprinderilor motrice pe care le posedă. Unele
persoane depun un efort intens şi susţinut, ceea ce determină apariţia simptomelor
de oboseală, iar altele se sustrag de la efort. Diferenţe însemnate se înregistrează şi
pe plan afectiv: unii prezintă stări emoţionale deosebite, în timp ce alţii sunt mai
nepăsători faţă de evoluţia şi rezultatul jocului.
Iniţiativa şi independenţa în rezolvarea acţiunilor în diferitele situaţii oferite de
desfăşurarea jocului la un moment dat, favorizează dezvoltarea unor procese
importante, ca: gândirea (compararea, selectarea, analiza, sinteza etc.), inteligenţa,
atenţia distributivă, creativitatea, memoria etc. Astfel, acelaşi joc poate fi folosit la
orice vârstă, amplificându-i însă cerinţele, regulile, mărin distanţele şi numărul
obstacolelor, solicitând din ce în ce mai multă corectitudine.
Date fiind toate aceste aspecte, jocurile sportive prezintă importanţă pentru
kinetoterapeut din două puncte de vedere:
 În scopul folosirii lor în activitatea specifică de profilaxie, terapie şi
recuperare a diverselor categorii de pacienţi nesportivi (mai ales în şcoli speciale,
sanatorii, cămine-spital, cămine-şcoală, staţiuni balneare şi climaterice)
 În scopul obţinerii cunoştinţelor (teoretice şi practice) necesare activităţii de
kinetoterapeut în cadrul cluburilor sportive (la echipele de jocuri sportive)

2. ROLUL JOCURILOR SPORTIVE ÎN PROFILAXIA, TERAPIA ŞI

RECUPERAREA A DIVERSE AFECŢIUNI
 În ceea ce priveşte jocurile sportive, folosirea acestora ca atare este mai
dificilă în procesul terapeutic-recuperator, ele prezentând o bună recomandare din
punct de vedere profilactic.
Se pot folosi însă o serie de modalităţi simplificate, adaptate, ale jocurilor
sportive, în funcţie de particularităţile colectivului şi de scopul urmărit, astfel:
 joc pe teren redus;
 joc pe teren redus, cu efectiv redus;
 joc cu reguli simplificate;
 joc cu temă (de ex.: pasarea mingii la partener să se efectueze doar cu o
mână de deasupra umărului, altă modalitate de pasare fiind considerată greşeală);
 joc şcoală (în care se încearcă învăţarea unor elemente şi procedee dintr-un
joc sportiv, în vederea folosirii lor ulterioare).

Dat fiind faptul că jocurile sportive, prin caracteristicile lor contribuie la

creşterea toleranţei la efort, acesta constituind unul dintre obiectivele majore ale
terapiei-recuperării în afecţiunile aparatului cardio-vascular, asistenţa de
recuperare funcţională foloseşte efortul dozat din acestea pentru creşterea
capacităţii de efort a pacienţilor.
În afecţiunile cardio-vasculare, asistenţa profilactică şi cea de recuperare
trebuie înţelese ca procese continui care contribuie, în acelaşi timp şi la înlăturarea
anxietăţii şi depresiei care pot însoţi acest tip de afecţiuni.
Jocurile sportive au unele caracteristici care le recomandă ca fiind utile în
profilaxia, terapia-recuperarea bolnavilor cu afecţiuni ale aparatului cardio-
vascular, astfel:
 se folosesc eforturi bine dozate, începând cu eforturi de intensitate scăzută şi
progresând spre cele cu intensitate crescută, făcând apel, mai ales la început, la
jocuri de dinamism mai redus;
 se folosesc mai ales jocuri simple şi cunoscute care nu necesită foarte multă
abilitate;
 efortul depus de membrele superioare fiind mai greu suportat de cardiaci, se
recomandă axarea progresiei mai mult pe efortul depus de membrele inferioare;
 folosirea jocurilor dinamice şi jocurilor sportive dezvoltă forţa, viteza,
rezistenţa, coordonarea, contribuind astfel la creşterea toleranţei la efort a
pacientului;
 de asemenea, se dezvoltă spiritul de echipă, de iniţiativă, dorinţa de a
învinge, toate acestea fiind tot atâtea stimulente psihice pentru pacient.
În scop terapeutic şi recuperator jocurile sportive pot fi folosite în
următoarele afecţiuni ale aparatului cardio-vascular: angină pectorală, cardiopatie
ischemică, arterite, boli venoase, post infarct, hipotensiune arterială, tulburări
funcţionale.

Selectarea jocurilor sportive care pot fi folosite în terapia şi recuperarea

bolnavilor cu afecţiuni ale aparatului respirator, are la bază următoarele criterii:
 cunoaşterea afecţiunii şi a particularităţilor specifice fiecărui pacient;
 cunoaşterea deficitului respirator;
 cunoaşterea gradului de efort solicitat în activităţile fizice care vor fi
prestate;
 folosirea acelor jocuri care nu poluează în nici un fel aerul respirat;
 desfăşurarea lor în medii adecvate.
Jocurile sportive sunt recomandate în terapia-recuperarea bolnavilor cu
afecţiuni ale aparatului respirator, deoarece pot asigura atingerea următoarelor
scopuri:
 conştientizarea respiraţiei (ritm, volum, raport expiraţie/inspiraţie);
 controlul şi coordonarea respiraţiei;
 însuşirea unei respiraţii complete şi corecte;
 creşterea capacităţii vitale;
 readaptarea la efort.
 Jocurile sportive ocupă un loc important în refacerea deficitului articular şi
muscular. Ele stimulează creşterea funcţiei articulare, ajută la dezvoltarea forţei
musculare, la refacerea controlului motor şi a abilităţii mişcărilor.
Majoritatea afecţiunilor posttraumatice şi deposturărilor beneficiază de
aportul benefic al jocurilor sportive, scontându-se pe obţinerea următoarelor efecte:
 efecte fiziologice: îmbunătăţirea forţei musculare, a rezistenţei, a mobilităţii
articulare, a controlului mişcărilor;
 efecte psihice: încredere în forţele proprii, curaj, dorinţă de a contribui activ
la procesul de recuperare;
 efecte sociale: integrarea într-un colectiv (echipă), cu rol de socializare.