Pesterile din Dobrogea si povestile lor

Bogdan 4 octombrie 2014

daci, Dio Cassius, Dobrogea, Dunarea, Imperiul Roman, istorie, pestera, pestera Limanu, Pestera
Movila, specii, Zalmoxis

Cand vine vorba despre pesterile Romaniei, ne rasar in minte Pestera Ursului, Pestera
Muierii, Pestera Scarisoara sau, poate, Pestera Vantului. Stim cate ceva despre ele, unele
chiar au fost bifate in traseele noastre turistice. Multi dintre noi simt chemarea acestor
minunate labirinte, dovezi ale jocurilor capricioase ale naturii, care te invita sclipitoare si
reci sa te pierzi in strafundurile lor. Dar putini stiu ca acolo unde natura a fost zgarcita,
istoria a compensat.

Pesterile din Dobrogea nu sunt nici pe departe la fel de daruite de natura ca cele din inima
tarii, insa au o valoare istorica sau biologica inestimabila, fapt care a atras atentia
cercetatorilor din toata lumea.

pestera Ioan Cassian

Pestera Sfantul Andrei

Devenita azi loc de pelerinaj, pestera este vizitata anual de mii de credinciosi, care vin aici
pentru a vedea locul in care a trait si a propovaduit crestinismul Sfantul Andrei.

Aflata in apropierea localitatii Ion Corvin din judetul Constanta, grota a fost transformata
in schit in jurul anului 60 d.H. de catre Sfantul Andrei, devenind astfel primul lacas de cult
crestin din Romania. In prezent, au loc lucrari de dezvoltare ale ansamblului monahal.

Pestera Sfantului Ioan Casian

Este locul pe care vestitul teolog al Bizantului si in acelasi timp, unul dintre inteimeietorii
monahismului l-a ales pentru a duce o viata asceta. Pestera mai fusese locuita si inainte,
gasindu-se urme ale locuirii ei pana in secolul X d.Hr. Astazi, este un loc de pelerinaj
pentru credinciosii crestini din toata tara.
Pestera Movila

In 1986 un grup de cercetatori romani a realizat una dintre cele mai mari descoperiri ale
secolului, in timp ce facea cercetari asupra solului, in vederea construirii unei centrale
electrice in apropierea Marii Negre.

Pestera Movila

Descoperirea Pesterii Movila avea sa uimeasca intreaga lume stiintifica o data cu

descoperirea unei lumi subterane ostila oamenilor, animalelor sau plantelor de la suprafata.

Nu era pentru prima data cand se descoperea viata intr-o pestera, dar in cazurile
anterioare viata subterana depindea de cea de la suprafata.

Insa la Movila, cercetatorii au descoperit un cerc complet inchis, un ecosistem in sine, total
independent de suprafata. Acest lucru l-a facut pe unul dintre cercetatori sa afirme ca daca
in urma unui razboi nuclear viata de pe pamant ar disparea, acest ecosistem ar fi un
supravietuitor.Se pare ca pestera pastreaza secretul originii vietii.

Au fost identificate mai multe specii de animale, dintre care 33 erau specii noi. Dr. Cristian
Lascu vede in acestea fosile vii, care au reusit sa supravietuiasca milioane de ani. Refugiul
lor in subteran isi are inceputurile in epoca de gheata.

Una dintre teoriile genezei sustine ca populatia pesterii a fost izolata in urma cu cinci
milioane jumatate de ani, cand nivelul Marii Negre a scazut simtitor. In acel timp, cei mai
apropiati stramosi ai omului de azi erau maimutele din sudul Africii.

Ineditul acestei descoperiri consta in existenta primului ecosistem din lume al carui viata se
bazeaza pe chemosinteza.

Printre creaturile descoperite se afla un miriapod care masoara 10 cm, al carui muscatura
este veninoasa.

Cercetatorii au identificat doua spatii cu aer. In primul se aflau specii de nevertebrate

cunoscute, insa in cel de-al doilea spatiu au descoperit un strat ce avea o consistenta
laptoasa. Acest strat era compus din materiale organice. Aerul nu era respirabil, fiind
otravit cu gaze nocive vietii, cum ar fi hidrogenul sulfurat si dioxidul de carbon, nivelul
oxigenului fiind foarte scazut.

Absenta luminii solare duce la eliminarea posibilitatii de a obtine hrana prin fotosinteza, de
aceea organismele aflate aici s-au adaptat la conditiile de mediu. Utilizand energia chimica
rezultata din oxidarea hidrogenului sulfurat, microorgansimele foloseau chimiosinteza
pentru a-si procura hrana. Acest procedeu a dus la formarea stratului cu aspect laptos, plin
cu microorganisme, care au constituit hrana pentru celelalte animale aflate in pestera, ei
fiind ultima veriga a lantului alimentar. Acest sistem autosustinut nu a fost niciodata

intalnit la suprafata Terrei.

Dr. Cristian Lascu nu a gasit dovezi ale provenientei apei din exterior. Teoria elaborata de
acesta este ca apa de la suprafata Romaniei contine un isotop, consecinta a dezastrului de la
Cernobil, iar daca aceasta apa ar fi fost de la suprafata ar fi trebuie sa contina implicit si
acest isotop. Insa testele au aratat ca era inexistent. Apa provenea dintr-o rezerva
subterana care se pare ca a fost pastrata aici timp de 2500 de ani. Neprimind alimentatie
din exterior, s-a creat un ecosistem inchis, total diferit de cele aflate la suprafata. Printre
speciile noi de carnivore gasite aici se numara doi pseudoscorpioni, un miriapod, o specie
noua de lipitoare, patru paienjeni si un scorpion de apa, diferit de rudele sale cunoscute.

Locuitorii subterani au o culoare pala, iar ceea ce ii diferentiaza complet de rudele lor de la
suprafata este lipsa totala a vederii si antenele de proportii gigantice pe care le folosesc
pentru a se deplasa pe intuneric.

Simpla prezenta umana in acest loc, ameninta serios viata ecosistemului, deoarece simplul
proces respirator, poate cauza dezechilibre, prin modificarea nivelului de oxigen si de
dioxid de carbon din pestera. De aceea, este permisa intrarea a cel mult trei persoane o
data.

Larry Lemke de la centrul de cercetare NASA a asemanat conditiile de viata din pestera
Movila cu cele de pe Marte. Lemke, care lucreaza la o misiune de cerecetare a existentei
vietii pe Planeta Rosie, crede ca este posibil sa fi existat forme de viata pe acesta, in urma cu
3,5 bilioane de ani, cand Marte era mai calda. Cazul pesterii Movila a readus speranta
gasirii unor forme de viata incipiente in subteranul planetei, unde exista surse de apa
lichida calda.
Descoperirea acestei pesteri nu i-a inspirat doar pe cercetatori, ci si pe scenaristii
americani, care au scris o poveste plecand de la acesta descoperire, culminand cu productia
filmului “The cave” in 2005, in regia lui Bruce Hunt.

Pestera La Adam

Situata in Gura Dobrogei, o zona cu mai multe obiective speologice, pestera La Adam se
diferentiaza de celelalte prin aportul informational adus paleologiei si arheologiei, trecand
astfel in topul pesterilor cu cea mai mare valoare istorica din Europa. Importanta stiintifica
a acestei pesteri a inceput sa fie studiata in 1995, ca urmare a descoperirii a cinci piese de
piatra cioplita apartinand altarului inchinat zeului Mitras, identificat cu Zeul Luminii, si a
descoperirii unor roci care prezentau forme de eroziune, care au revelat resturi de fosile.

Au fost identificate 60 de specii de mamifere cuaternare si 80 de specii de fosile jurasice.

Insa piesa de rezistenta a pesterii La Adam este un molar care a fost identificat ca
apartinand lui Homo sapiens fossilis, care locuia aceste meleaguri cu 100 000 de ani i.e.n.

Pestera Limanu

Neglijata de catre autoritati, desconsiderata de catre localnici, pestera Limanu a fost si este
inca subiectul unei controverse istorice: este sau nu celebra pestera Keiris, pestera Limanu
de astazi?

Reputatul istoric Vasile Parvan a identificat pestera Keiris ca fiind localizata in zona Gura
Dobrogei, insa noile studii indica mai degraba pestera Limanu ca fiind labirintul subteran
pe care dacii l-au folosit pentru a se ascunde de proconsulul roman Marcus Licinius
Crassus.

Pestera Limanu

Marturia despre acest eveniment istoric deosebit de important ne-a ramas de la istoricul
Cassius Dio, care relateaza in “Istoria romana” intregul episod legat de pestera Keiris,
despre care se spunea inca de pe atunci ca era atat de intinsa, incat pana si titanii se
refugiasera acolo dupa infrangerea suferita in fata zeilor.

In anii 29 – 28 i.Hr., proconsulul roman intreprinde o expeditie razboinica pentru a veni in

ajutorul lui Roles, care se afla in conflict cu regele Dapyx. Fortareata fiind cucerita,
locuitorii acesteia s-au refugiat, luandu-si cu ei si avutul, in pestera Keiris, un labirint vast
care avea mai multe intrari. Crassus, insa, le-a gasit pe toate si le-a zidit. Perspectiva
infometarii i-a facut pe localnici sa se predea. Dupa aceasta cucerire, Crassus a continuat sa
atace si alte regate gete, indiferent de politica pe care acestea o aveau fata de Imperiul
Roman.

Istoricul antic nu a facut nici un fel de mentiune asupra locului un de ar putea fi amplasata
aceasta pestera. Ultimele studii si cercetari indica pestera Keiris ca find actuala pestera
Limanu, Caracicala sau La Icoane, dupa celelalte denumiri ale sale. Denumirea “La
Icoane” nu isi are valente crestine, se pare ca a fost inspirata de chipurile cioplite aflate la
intrarea in pestera, probabil un semn de recunoastere, distruse partial in prezent.

Situata in Comuna Limanu, judetul Constanta, pestera a fost studiata pentru prima data de
catre speologul C.M. Ionescu, in 1916. Mai tarziu, o echipa condusa de Margareta
Dumitrescu si Traian Orghidan, a cercetat pestera, impartind-o in 3 sectoare.

Dr. Vasile Boroneant a gasit, la atenta cercetare a pesterii, elemente care au marcat
caracterul de unicitate al acestei pesteri in tara noastra. Coridoare lungi si intortocheate
facute dupa un plan bine gandit, firide pentru opaitele care serveau la iluminat, semne care
marcheaza coridoarele, probabil puncte de orientare, doua camere cu altar al caror tavan
este afumat, ceea ce ne indica ca isi serveau scopul, oase incastrate in peretii pesterii sau
obiecte de ceramica din diverse perioade, de la cea geto-dacica, romana, pana la cea
greceasca, toate aceste urme ale unor civilizatii trecute vin in sprijinul relatarii istoricului
antic Dio Cassus.

Unele galerii au peretii si tavanele acoperite cu desene, simboluri sau caractere romane si
chirilice. Istoricul Vasile Boroneant identifica aceste desene ca apartinand mai multor
generatii, pornind din secolul I i.e.n. pana spre sec XI e.n., evocand scene sau porturi ale
artei tracice din epoca fierului, arta traco-dacica sau perioada romano-bizantina.

Pestera a fost mult timp deschisa vizitatorilor ocazionali sau curiosilor, care au reusit
performanta de a o vandaliza, mazgalind peretii acesteia si acoperind o mare parte din
desenele si inscriptiile conservate acolo de mai bine de 2000 de ani. Toate acestea, sub
privirile indiferente ale autoritatilor, care au gasit abia de curand de cuviinta sa
restrictioneze accesul in pestera.
Istoricii care au cercetat pestera spun ca acolo sunt inca multe ramasite care asteapta sa fie
cercetate, dar conditiile sunt improprii unor cercetari adecvate.

Nu a durat mult pana la intrarea pesterii in circuitul folcloric local. Sunt cunoscute mai
multe episoade care povestesc despre suprafata vasta a acesteia, motiv de curiozitate si
ocazie de aventura pentru localnicii temerari. Si se pare ca nu putini sunt cei care s-au
aventurat pe coridoarele intunecate, multi dintre el ramanand acolo pentru totdeauna, altii
intorcandu-se pentru a povesti despre ceea ce este dincolo. Majoritatea istoriilor se refera la
intinderea acestei pesteri. Se pare ca unele coridoare duc dincolo de granita Romaniei, pana
in Bulgaria. Exista un episod cu un satean care s-a aventurat in cercetarea pesterii pana a
ajuns in pivnita unui taran bulgar, i-a baut vinul si apoi s-a intors acasa. O alta istorie este
a unui localnic care a dorit sa isi sape o fantana in curte si s-a oprit in momentul in care din
pamant au inceput sa iasa lilieci, semn ca deranjase un cuib subteran. Fantana mai exista si
astazi si este inchisa, nefiind functionabila.

Se pare ca alte coridoare ale pesterii duc pana sub biserica satului, fapt atestat de patania
unor copii rataciti in subteran, care au auzit la un moment dat clopotele bisericii, dandu-si
seama astfel unde se afla.

Canaraua Fetei

Legendele locului creeaza însa o aura aparte pesterii „Canaraua Fetei”, ce-i confera toate
atributele pentru a glisa peste faima anticei pesteri Keirys, tarâm subteran pentru evadari
salvatoare catre o alta lume, în vreme de restriste. Considerata de geologi drept canionul
românesc, cu pereti de calcar de pâna la 40 de metri înaltime, brazdati de fisuri, nise, grote
si pesteri, Rezervatia naturala, faunistica, floristica „Canaraua Fetei” se întinde pe 170
hectare, la granita de sud-vest a judetului Constanta cu Bulgaria.
 La tot pasul, turistul descopera uimit paduri de stejari xerofili, tei argintii, visini turcesti,
liliac sau migdali pitici, sânziene galbene, sofran rosu si alb-azuriu, irisii salbatici albastrii,
bujori dobrogeni si bobitel. Ochiul ager poate distinge cu usurinta pe câte un vârf de stânca
crenelat, dalbii vulturi egipteni care cuibaresc aici în tihna sau furisându-se pe înserat câte-
o vulpe carbuneasa, ori veghind atenti, jderii de piatra si dihorii patati.

La racoare, spre seara, în valea tihnita si generoasa a canionului apar majestuosi cerbii
lopatari al caror tropait cadentat poate ”pune pe fuga” pâna si vipera cu corn. Batrânii din
satele învecinate, Dumbraveni sau Olteni, înca mai pomenesc povestile aflate de parintii lor,
cum ca pe aici ar fi trecut un vechi brat al Dunarii, apa navalnica a fluviului sapând
pesterile de aici, cu multe galerii si iesiri. În pestera din „Canaraua Fetei”, se spune ca
locuitorii si-ar fi ascuns în siguranta sotiile si fecioarele, la navalirea turcilor.

Ascunzatoarea ar fi fost descoperita pâna la urma si pentru a nu fi rapite, mai multe fete s-
au aruncat de pe stânci platind cu viata onoarea pe care si-au pastrat-o nepatata.

Tot aici, la „Canaraua Fetei”, în peretii calcarosi, a fost ascuns de ochii iscoditori, un
complex monahal paleo-crestin sapat în peretii verticali, de o frumusete ireala.Zona de aici
a avut doua etape de locuire: prima în secolele IV-VII d.Hr., iar cea de a doua, în evul
mediu timpuriu (sec. IX-X d.Hr.) — situl prezentând analogii cu cel de la Basarabi. Aici au
fost descoperite oseminte a doi monahi necunoscuti, dar si alte trei morminte jefuite cu
multe secole în urma. Localnicii povestesc ca, în trecutul înnegurat, pe peretii de calcar ai
celor doua bisericute din interior se puteau identifica desene si inscriptii în graiuri nestiute.
Au fost descoperite si monede din vremea împaratului roman Constantiu (sec IV d.Hr.), fiul
lui Constantin cel Mare.

Se mai crede ca pesterile de la Dumbraveni, din „Canaraua Fetei”, aflate în vecinatatea

platoului pe care s-a dat batalia daco-romana de la Adamclisi, au fost lacasuri de cult, cu
mult înainte de sosirea primilor monahi crestini si chiar un altar al lui Zalmoxis. O alta
poveste, despre complexul monahal de aici, vorbeste despre un culoar lung, sapat pe sub
stânca pâna la Cetatea Tropaeum Traiani, de la Adamclisi…