LICEUL TEOLOGIC BAPTIST “EMAUEL”

CLUJ-NAPOCA

Dovezi ale potopului

ESEU LA VECHIUL TESTAMENT

Prof. Daniel Darie

Elevi: Albu David, clasa a IX-a A

25 noiembrie 2023

1
 Un document ce atesta cu vehementa existenta unui potop ce a încolțit tot uscatul de pe
pamant este Biblia, pe care noi, ca crestini, o credem. Totusi menţionarea potopului în istoria
Vechiul Testament din Biblie nu este singulară însă. „Conform unei clasificări întocmite de
etnologul german Richard Andree, în Asia sunt cunoscute treisprezece relatări diferite despre
potop: patru în Europa, cinci în Africa, nouă în Australia şi Oceania, treizeci şi şapte pe
continentul american. James George Frazer a adunat peste 200 de mituri despre potop” 1. De la
epopeea mesopotamiană şi până la Zend-Avesta (în Iran), de la Cartea morţilor (în Egipt) şi până
la Legenda lui Nu-U (în Hawaii), există istorii şi legende despre un potop care a distrus lumea.
Dacă potopul nu a avut loc, numeroasele tradiţii care îl menţionează, prezente chiar şi în
regiunile deşertice ale continentului african, sunt dificil de explicat.

Noe şi potopul: ce cunoaștem

În opinia scepticilor, toate relatările menţionate indică o conştienţă a ciclicităţii în istoria

omenirii, în care distrugerea e urmată mereu de o realitate existenţială nouă. Antropologul J. G.
Frazer (1854-1941) afirma că relatările cu privire la potop, atât cele din scrierile babiloniene, cât
şi cele din literatura iudaică, sunt simple povestiri 2. Cu toate acestea, este evident că numărul
mare de relatări despre potop şi arcă, prezente în cele mai variate locuri şi datând din era
antecreştină, chiar în ciuda discrepanţelor 3 dintre versiuni, reclamă existenţa anterioara a unui
eveniment concret care să stea la originea relatărilor.

Indicii istorice

În secolul al XIX-lea au avut loc patru expediţii în Ninive, unde s-au descoperit 30.000
de tăbliţe de lut cu scriere cuneiformă(litere în formă de cuie săpate în piatră sau imprimate pe

1
Horia Matei, Literatura şi fascinaţia aventurii, Bucureşti, Albatros, 1986, p. 34

2
J. G. Frazer, Folclorul în Vechiul Testament, Editura Scripta, 1995, p. 59

3
Explicabile, de altfel, relatările datând dintr-o perioadă lipsită de criterii ştiinţifice, de istoriografie şi de o
comunicare facilă la distanţă.

2
tăblițe) , care au aparţinut împăratului Asurbanibal (668-626 î.Hr.). Câteva tăbliţe fac referire la

nimicirea întregii omeniri prin potop, din pricina păcatelor oamenilor. Berrosos, un preot, istoric
şi astronom babilonian care a trăit cu peste 300 de ani înainte de Christos, menţiona tradiţia
existenţei arcei pe muntele Ararat( Turcia, 5137 m, vulcan stins). Lucrarea sa, Babyloniaca, s-a
pierdut, dar s-au păstrat anumite fragmente reproduse de alţi autori antici. Istoricul evreu Iosif
Flavius menţionează cele scrise de Berrosos şi alţi cronicari antici: ,,Nicolaos din damasc (64-2
î.ch.) în cartea xcvi-a din lucrarea sa, descrie aceste lucruri potopul şi arca sunt amintite de toţi
străinii care au scris lucrări de istorie, printre aceştia numărându-se şi berrosos caldeanul.
privitor la potop, el afirmă următoarele: ‘zice-se că şi acum s-ar afla în muntele cordyerilor, din
armenia, o parte din acea corabie, unsă pe dinăuntru cu smoală. unii o desprind de acolo
[smoala] şi o folosesc drept amuletă pentru îndepărtarea primejdiilor’. despre aceasta a scris şi
hieronymus egipteanul, autorul antichităţilor feniciene, aşijderea prin vorbele următoare: ‘mai
sus de milyada, în armenia, se află un munte uriaş, numit baris, către care se zvoneşte că au
fugit mulţi oameni, găsindu-şi salvarea; unul dintre ei, sosit într-o arcă, ar fi poposit pe vârful
muntelui, lemnele rămase din corabia lui dăinuind acolo multă vreme. poate că este unul şi
acelaşi cu cel despre care a scris moise, legiuitorul iudeilor”.4

Există şi indicii legate de etimologia unor denumiri. Vechii persani numeau muntele
Ararat – unde, conform textului biblic, s-a oprit arca lui Noe – Koh-i-Nuh, adică „muntele lui
Noe”. Aşezările din preajma Araratului vorbesc despre istoria potopului. Numele capitalei
armene, Everan, înseamnă „prima apariţie” – o posibilă referire la debarcarea lui Noe în regiunea
respectivă. Ahora este numele unei trecători şi al unei localităţi şi se traduce prin „plantarea
viţei” – aluzie la faptul că, după potop, Noe a sădit o vie (Geneza 9:20).

Există o miză

Miza privind recunoaşterea autenticităţii relatării biblice şi a veridicităţii potopului este

destul de mare. „Dacă potopul a fost într-adevăr de magnitudinea şi intensitatea pe care ni le

4
Iosif Flavius, Antichităţi iudaice, Bucureşti, Hasefer, p. 18-19

3
indică Biblia, atunci întregul suport al evoluţiei se prăbuşeşte. Evoluţia depinde întru totul de

registrul fosil, interpretat în sensul unor ere geologice uriaşe. Dacă aceste lucruri nu au avut

loc, evoluţia este imposibilă”5, scria creaţionistul şi apologetul creştin Henry M. Morris. Dacă
acceptăm că adevărul biblic despre Dumnezeu este faptic şi literal, trebuie să recunoaştem
istoricitatea potopului biblic şi, totodată, trebuie să existe dovezi fi zice, palpabile, în acest sens.
Nu se putea ca pământul să fi e devastat de un potop planetar, fără ca acest eveniment să lase
urme vizibile. În anii ’60, în Statele Unite apărea mişcarea creaţionismului „pământului tânăr”,
reprezentată de H. M. Morris, care susţinea împreună cu colegii săi că straturile geologice şi
fosilele s-au format în urma potopului planetar. „Judecând după sondajele de opinie, această
teorie creaţionistă este împărtăşită de aproximativ 45% dintre americani. Multe biserici creştine
evanghelice subscriu acestei concepţii”6. Desigur, opinia nu este împărtăşită de toţi oamenii de
ştiinţă.

Ştiinţa se pronunţă

Suprafaţa terestră este acoperită în proporţie de 75% cu depozite de roci sedimentare.

Formaţiuni sedimentare similare pot fi observate atât în Marele Canion din statul Colorado
(SUA), cât şi în Anglia, Franţa, Germania, Ţările Scandinave, Polonia, Rusia etc. Existenţa
acestor straturi presupune că, în trecut, au existat simultan, pe întregul pământ, aceleaşi condiţii
climaterice care au condos la formarea lor. Prezenţa fosilelor sugerează, de asemenea, realitatea
unui cataclism. Se ştie că fosilele s-au format prin moartea rapidă a unor fiinţe vii, prinse atât de
repede între sedimente, încât nu au avut timp să se dezintegreze în mod natural. Descoperirea
unor bancuri întregi de peşti fosilizaţi nu ar putea fi explicată decât prin faptul că un eveniment
catastrofal le-a curmat brusc existenţa. Din statul Nebraska şi până în deşertul Gobi, straturile de
fosile ale unor vietăţi marine şi terestre nu fac altceva decât să confi rme că potopul a fost atât de
distrugător pe cât îl prezintă Biblia. Lanţurile de munţi din regiuni diferite ale lumii prezintă
fosile marine. „Se poate vedea clar că aceste zone s-au aflat sub apă, deoarece în apropierea

5
Francis S. Collins, Limbajul lui Dumnezeu, Bucureşti, Curtea veche, 2009, p. 182

6
Dr. Farid Abou-Rahme, şi Dumnezeu a zis... Autoritatea Bibliei confirmată de ştiinţă, Cluj, Logos, 1998, p. 123

4
piscurilor, munţii sunt formaţi în mare parte din straturi marine ce conţin frecvent fosile marine
recente”7.

Fosilele, în special de trunchiuri de copaci, se intind transversal în mai multe straturi.

Potrivit teoriilor evoluţioniste, astfel de straturi s-au format pe parcursul a milioane de ani.
Tocmai de aceea, evoluţionismul nu poate explica satisfăcător existenţa unor astfel de copaci în
poziţie verticală, unii chiar cu vârful în jos, în mai multe straturi. Astfel de formaţiuni se află în
Parcul Naţional Yellowstone8, unde geologii au găsit 27 de straturi de pădure fosilă (la Specimen
Ridge), îngropate în roca vulcanică din care este compus muntele. Buştenii scufundaţi vertical
lasă impresia mai multor păduri crescute una peste alta, însă cazul recent al erupţiei vulcanului
Sf. Elena9, din Washington, ilustrează efectele condiţiilor create de potop. Erupţia din 18 mai
1980, cu o forţă de 500 de ori mai mare decât a bombei atomice de la Hiroshima, a trântit sau
distrus milioane de copaci într-un areal de aproximativ 600 km2 de pădure şi a dislocat circa 400
de metri din vârful muntelui. Fenomenul a declanşat un lanţ de reacţii, în urma căruia o cantitate
imensă de nămol, piatră, copaci şi alte resturi s-a revărsat în lacul Spirit de la poalele muntelui.
Când rădăcinile copacilor au absorbit apa din lac, buştenii au început să plutească orientaţi
vertical. Mâlul revărsat în lac a îngropat unii dintre buşteni în această poziţie verticală şi iată cum
ceea ce ar fi putut părea o pădure îngropată în perioade foarte lungi de timp a fost de fapt
rezultatul unui cataclism.

Unul dintre primele straturi geologice analizate în detaliu este Old Red Sandstone din Anglia. Aceste
roci, care acoperă peste 10.000 de mile pătrate, conţin un număr uimitor de fosile de peşti. Siluetele lor
sunt contorsionate, contractate, încovoiate, şira spinării este scoasă în afară, aripioarele sunt larg
întinse ca ale unor peşti care mor în convulsii. Astfel de depozite există şi în alte zone ale lumii.

7
Pădurile pietrificate din Parcul Naţional Yellowstone (Wyoming) şi Montana sunt, probabil, cele mai
spectaculoase şi largi păduri pietrificate din lume. Existenţa lor a stimulat cercetarea stiinţifică timp de mai bine de
100 de ani.

8
Harold G. Coffin, „The Yellowstone Petrified Forests", Origins, 1997, www.grisda.org

9
De exemplu, cărbunele brun din Australia, care are o grosime de aproximativ 150 m şi cantitatea enormă, de mii
de milioane de tone, din bazinul carbonifer din munţii Apalaşi.

5
 Formarea zăcămintelor de cărbune, impresionante prin grosimea şi întinderea lor, poate fi
explicată prin potopul global. „Experimentele realizate de dr. George Hill şi dr. Don Adams, de
la Universitatea din Utah, au arătat că plantele se pot transforma în cărbune în numai câteva
ore.”10 Este foarte probabil ca învelişul de păduri şi plante al lumii de dinainte de potop să fi fost
depozitat în bazinele în care găsim astăzi importante cantităţi de cărbune.

Autenticitatea informaţiei biblice este confirmată şi de săpăturile din anul 1929, care au
avut loc în Mesopotamia, mai exact la poalele turnului sumerian din vechea cetate Ur. La o
adâncime de 20 m s-a descoperit un strat de nămol de 3 m fără nicio urmă de civilizaţie. În
straturile de suprafaţă şi în cele situate sub acest strat intermediar s-au găsit cioburi, unelte şi
diferite obiecte. Sir C. Leonard Woolley, cel care a condus aceste cercetări arheologice, a
concluzionat că istoria biblică a marelui potop era corectă.

Vor fi mereu păreri, atât ştiinţifice, cât şi teologiei seculare, care să considere istoria
potopului un mit. În schimb, Biblia va oferi întotdeauna o mărturie despre realitatea acestui
eveniment prin care Dumnezeu a judecat omenirea pentru păcatele sale. Trebuie spus că Iisus
Christos Însuşi a confirmat potopul şi S-a folosit de istoria acestuia pentru a evideția o paralelă
cu timpul sfârşitului (rapirea la cer) despre care i-a avertizat pe ucenicii Săi: „Ce s-a întâmplat în
zilele lui Noe se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului”, când oamenii „mâncau, beau, se
însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie şi a venit potopul şi i-a pădit pe
toţi” (Luca 17:26-27).

Pe langa confirmarea potopului ce se constituie în acest eseu, acest este este o

oportunitate de introspectie a vietii personale, dar nu insuflată de o frică de sfârșitul zolelor . În
niciu un caz o mântuire de frica, ci una înfatuită prin acceptarea neputinței si a pacatului ce
sălășuiește trupul nostru încă de la concepere.

10
George Hill, „Some Aspects of Coal Research", Chemical Technology, mai 1972, p. 296

6
7
Bibliografie:
1) Biblie
2) https://semneletimpului.ro/revista/noe-si-potopul-de-dovezi.html
3) Fratele meu
4) https://www.scribd.com/doc/201823819/potop