Sunteți pe pagina 1din 8

Un document unic: Cartea lui Dyzan, o culegere de

legende din Tibet si India


O cronica a Indiei vechi, cunoscuta si sub numele de Cartea lui Dzyan, constituie un document
unic, ea reprezentand o culegere de legende adunate de invatatii timpului, care le-au pastrat
pentru posteritate. Este prima relatare cunoscuta despre o nava extraterestra.
Legenda mai circula si azi in anumite zone din Tibet si India, manuscrisele avand o vechime de
2.400 de ani. Evenimentele s-au derulat, dupa unele aproximari, acum 6000 ani.

Experti in lingvististica, istorie, antropologie si cazuistica fenomenelor OZN au analizat atent


documentul, gasind cu uimire numeroase similitudini cu exploziile nucleare. Primele cronici
relateaza despre un mic grup de fiinte coborate pe Pamant la bordul unei nave care, inainte de a
ateriza, a inconjurat planeta noastra de mai multe ori. Aceste fiinte traiau organizate intr-o
casta separata si erau venerate. Cu timpul, aceste fiinte s-au divizat, o parte stabilindu-se
intr-o asezare omeneasca, unde au fost recunoscute imediat drept carmuitori , spun
traducerile acestei cronici.
Straniul text al Cartii lui Dzyanpublicat si amplu comentat de H.P. Blavatsky catre finele
secolului XIX n cadrul volumelor Doctrinei Secrete (editate ulterior n numeroase editii si
traduceri) s-a remarcat si printr-un stil si un simbolism intru totul arhaic.
Aspectele respective sugereaza intr-adevar o vechime foarte mare a continutului sau. Dar
importanta remarcabila a cunoasterilor cu caracter fundamental transmise cndva si
transpuse n acest text a fost accentuata si prin prezentarea care si-au facut-o nsisi autorii
extraordinarelor revelatii. Ei s-au denumit ca fiind Fii ai Focului, veniti ca Instructori ai
Omenirii pamntene! Or, acest rang de Fii ai Focului era cunoscut n Orientul antic ca fiind

specific anumitor Fiinte Spirituale Superioare venite din Spatiu, care, asa cum au fost
descrise, difera evident fata de eventuali cosmonauti extraterestri.
De altfel, referindu-se la numele diferitelor entitati ceresti pomenite n revelatiile cuprinse in
textul ramas mereu ascuns de-a lungul mileniilor, H.P. Blavatsky preciza in comentariul
insotitor: Acestea sunt nume ale diferitor divinitati care dirijeaza puterile cosmo-psihice..

Iata doua versete din Stanta IV, intru totul semnificative:


1. Ascultati, o, Fii ai Pamntului. Ascultati pe Fiii Focului, Instructorii vostri. Aflati un lucru
important: nu exista nici primul si nici ultimul; caci totul este Numarul Unic, iesit din Nonnumar.
2. Aflati ceea ce noi cei iesiti din Cei Sapte Primordiali, noi, care suntem nascuti din Flacara
Primordiala am aflat de la Tatii nostri.
Stranii cunoasteri pentru oamenii din urma cu cteva milenii: tot ce exista n Cosmos este
iesit, este emanat din Cel Unic Numarul Unic ! Si acesta, este iesit din inexistent (Nonnumar) Iar n cadrul emanatiei creatoare nu exista un primul si de asemenea nu exista nici
ultimul, creatia fiind continua
A existat un moment in trecutul indepartat, inainte de a avea loc o mare catastrofa, atunci cnd
desertul Gobi, care se intinde actualmente ntre China si Mongolia, a fost acoperit de ape; acolo
se afla o imensa mare, care avea in mijlocul ei o insula minunata, conform unei vechi legende.
Potrivit invataturilor teozofice aflam urmatoarele:
O insula, unde se afla acum Desertul Gobi, a fost locuita de ultimii reprezentanti ai rasei care
ne-a precedat rasa noastra o mna de adepti fiii lui Dumnezeu, acum denumiti Brahman
Pitris. Traditia spune, iar inregistrarile Marii Carti explica, cu mult inainte de zilele lui Adam
si Eva, ca acolo unde acum se gasesc doar lacuri sarate si deserturi sterpe, a existat o mare
interioara vasta, care se intindea peste Asia Centrala, la nord de Muntii Himalaya. Aceasta

mare intinsa a existat pna in perioada glaciara, cnd un cataclism local, care a cuprins
apele de sud si de vest, a format un imens desert pustiu.

Desertul Gobi
Un vechi text indian vechi descrie aterizarea in zona a unei fiinte misterioase si inteligente,
denumita Tinerete fara Batrnete. Ea a sosit din Cosmos din carul ei si a aterizat pe insula
situata n Marea Gobi. Si n-a venit singura, ci cu altii, toti fiind foarte prietenosi fata de oameni.
Ei i-au invatat pe oameni mai multe lucruri, imbunatatindu-le viata. Textul indian descrie
sosirea lor, dupa cum urmeaza:
Din inaltimi nepatrunse, invaluiti in flacari si limbi de foc, a venit carul Fiilor Focului din
Steaua cea Splendida. Carul cobori pe Insula Alba din Marea Gobi, o intindere verde, cu flori
minunate si parfumate.
De asemenea, scrierile sacre chineze si Cartea tibetana a lui Dzyan confirma ca in vremuri
indepartate, cu mult nainte de Adam si Eva, a existat un urias teritoriu, locuit de fiii lui
Dumnezeu, oamenii albi, cu ochi albastri si par blond, care coborra din cer. Aceste fiinte
ceresti, exilate pe Pamnt dupa un razboi n cer (la fel ca si ingerii cazuti descrisi n Biblie), au
fost instructorii divini ai omenirii, oferindu-le oamenilor toate cunostintele necesare
dezvoltarii civilizatiei. Se spune ca aceste fiinte stiau totul despre cer si Pamnt.
n literatura vedica se gaseste urmatorul text: Fiinte dintr-o mare stea alba au cobort pe
insula din Marea Gobi n anul 18.617.841 .Hr. (n.e. anul a fost echivalat cu sistemul nostru de
numerotare a anilor). Se spune apoi ca ei au construit o forta reala, apoi un oras, si apoi
tuneluri subacvatice care conectau insula lor cu restul continentului.

Un razboi atomic in trecutul indepartat?

Cartea lui Dyzan


Situat pe teritoriul Pakistanului, Mohenjo Daro face parte dintr-un ansamblu de asezari
apartinind asa-numitei civilizatii Harappa, cunoscuta si sub numele de civilizatia Vaii
Indusului. Unul dintre cei care si-au dedicat viata studierii acestor ruine este englezul David W.
Davenport, care, dupa 12 ani de cercetari, a publicat, in 1979, o carte cu titlul Distrugere
Atomica 2000 i.Hr., volumul fiind construit pe ipoteza ca Mohenjo Daro nu a cazut in ruina
cu trecerea timpului, ci sfirsitul sau a fost consecinta unei deflagratii nucleare.
Povestea extraordinara a Muntelui Mortilor porneste de la descoperirea primelor ruine si arata
ca, o data cu scoaterea la lumina a vestigiilor vechii asezari, arheologii s-au pomenit in fata unui
crater cu un diametru de aproape 50 de metri, in interiorul caruia totul, inclusiv piatra, este
topit sau cristalizat ca si cum ar fi fost pirjolit de o temperatura uriasa. La marginea acestui
crater, caramizile sint topite si sudate intre ele pe partea dinspre locul presupusului impact.
Cercetatorii exclud din start posibilitatea ca zona sa fi fost pirjolita de eruptia unui vulcan,
intrucit nu exista nici unul in apropiere.
Zona devastata se intinde pe o arie avind diametrul de trei kilometri. La tot pasul se intilnesc
pietre negre, bucati diforme dintr-un soi de piatra care au dat mult de gindit arheologilor, pina
cind s-a descoperit ca e vorba de fragmente de vase ceramice, topite unele intr-altele, probabil
in urma supunerii la aceeasi uriasa temperatura. Atunci cind excavatiile au ajuns la nivelul
strazilor, arheologii s-au confruntat cu o priveliste macabra. In pozitii care dintre care mai
stranii, au fost gasite sute de schelete.

https://www.youtube.com/watch?v=joFlQItvc7Q

The Indus Valley Civilisation of India and Pakistan

Descoperirile de la Mohenjo Daro nu sint nicidecum singulare. Aceleasi scene apocaliptice se


intilnesc si in orasul vecin, Harappa, unde, de asemenea, s-au gasit schelete pe strazi.
Sapaturile arheologice le-au permis cercetatorilor sa afirme ca civilizatia Harappa era foarte
avansata. Orasele din regiune sint construite dupa un plan riguros, cu strazi drepte ce se
intretaie perpendicular. Casele au sofisticate sisteme de canalizare, superioare celor ce pot fi
intilnite in prezent in multe orase ale Indiei si Pakistanului. Cine au fost insa intemeietorii
acestor orase, nu se stie.

Mohenjo-Daro
In comunitatea stiintifica exista o nesfirsita dezbatere privind vechimea civilizatiei Harappa.
Metodele traditionale cu radio-carbon au aratat ca ruinele dateaza cam din anul 2500 i.Hr., dar,
luind in calcul efectele unei presupuse explozii nucleare, riscul unei erori este foarte mare. Unii
autori avanseaza ideea ca razboiul nuclear care a distrus aceste civilizatii a avut loc acum
8.000-12.000 de ani. Cazul a fost studiat in secolul trecut de mai multi savanti sovietici, care au
descoperit ca scheletele au un nivel ridicat de radioactivitate. Intr-una din aceste locatii a fost
gasit un schelet cu un grad de radioactivitate de 50 de ori mai mare decit cel normal.
Un strat de cenusa radioactiva a fost descoperit si in apropierea orasului Rajasthan din India,
unde, din aceasta cauza, proiectul de construire a unui nou cartier a fost suspendat. De altfel,
orasul in sine are o nedorita faima in ceea ce priveste incidenta cazurilor de cancer si de copii ce
vin pe lume cu diverse malformatii. O alta marturie peste timp a unui razboi nuclear in India
antica este uriasul crater Lonar, situat la citeva sute de kilometri de Bombay si avind un
diametru de 2.154 de metri. In intreaga zona nu exista nici un fel de resturi ale vreunui meteorit
si, potrivit savantilor, Lonar este singurul crater intr-un strat de bazalt, roca fiind supusa unui
soc intens, cu o presiune mai mare de 600.000 de atmosfere, in stare sa modifice insasi
structura sa. Semne ale unui razboi devastator din antichitate pot fi intilnite si in alte colturi ale
lumii, printre care enigmaticul desert de sticla libian, situat in apropierea platoului Saad.
Cand prima bomba atomica a explodat in New Mexico, datorita caldurii extraordinare, nisipul
desertului s-a transformat in sticla verde. In secolul trecut, mai multe descoperiri arheologice,
din diferite zone ale globului, au scos la iveala si alte straturi de astfel de sticla. Vechi insa de

mii de ani. Descoperit in 1932 de arheologul Patrick Clayton, desertul de sticla se intinde pe o
arie foarte larga, masurand 130 de kilometri in lungime. Latimea ajunge pe alocuri la 53 de
kilometri. Numele sau provine de la faptul ca intinderea arida este presarata cu bucati de sticla,
de o puritate incredibila, proportia de siliciu fiind de 98%. Un articol aparut in iulie 1999 in
revista britanica New Scientist a demonstrat ca deja faimoasa Sticla din Desertul Libian (SDL)
este

cea

mai

pura

astfel

de

substanta

de

pe

planeta.

Peste 1.000 de tone din acest material se intind pe o suprafata de sute de kilometri. Unele bucati
sint de dimensiuni mari, cantarind pina la 30 de kilograme, dar cele mai multe sunt mici,
semanand cu niste cioburi, ca si cum o sticla uriasa ar fi fost sfaramata de o forta colosala. In
limbaj stiintific, cioburile verzi sunt numite tectite. Provenienta lor este un subiect de aprinse
dezbateri. Sticla este cu certitudine extrem de veche. Astfel, se stie ca vanatorii preistorici isi
confectionau din acest material diferite unelte ascutite. Un scarabeu sculptat in sticla verde a
fost descoperit in mormintul lui Tutankhamon.
Teoria propusa de o parte a comunitatii stiintifice este ca sticla e rezultatul impactului cu un
corp cosmic. Exista insa serioase probleme cu aceasta teorie. De ce nu exista nici un crater de
impact? O intrebare ramasa pana astazi fara raspuns. Nici macar sondarile la mare adancime
cu ajutorul ultimelor tehnologii nu au reusit sa gaseasca urma vreunui crater. Mai mult, sticla
verde este prea pura pentru a fi rezultatul unui impact atat de brutal. Se poate, deci, ca un antic
razboi nuclear sa fi creat toate aceste urme? Nimeni nu poate da un raspuns. Pe cat de
neverosimila pare teoria, pe atat de multe dovezi pun oamenii de stiinta in imposibilitatea de a
o combate.
Experimentele atomice din New Mexico, de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, au
aratat faptul ca o deflagratie atomica topeste siliconul din nisip si transforma suprafata

pamantului in sticla. Fulgerul poate si el transforma cateodata nisipul in sticla, dar formele
lasate au intotdeauna forma unei radacini. Ramificatiile acesteia patrund in adancime. Astfel,
paturile de sticla verde nu pot fi puse in nici un caz pe seama acestui fenomen natural.

https://www.youtube.com/watch?v=XRf55EECw74

Forbidden Archeology: Lost Secret Of Ancient Civilization: Best


Documentary
Dezbaterile nascute in sanul comunitatii stiintifice de problema tectitelor au fost rezumate intrun articol publicat in august 1978 in revista Scientific American. Aici, un reputat cercetator
american a incercat sa formuleze o teorie plauzibila care sa explice existenta misteriosului strat
de sticla verde. Cea mai probabila sursa a sticlei verzi este Luna. Daca tectitele provin de pe
Luna inseamna ca pe satelitul pamantului a existat cel putin un vulcan care a erupt in ultimii
750.000 de ani. Cred ca teoria vulcanului lunar este singura posibila si ma simt fortat sa o
accept, scria John OKeefe, autorul articolului.
Seful Proiectului Manhattan, prin care SUA a construit cele doua bombe nucleare ce au distrus
orasele Nagasaki si Hiroshima, cercetatorul J. Robert Oppenheimer, a adaugat si el o umbra de
mister peste deja faimoasa sticla verde. Intr-un interviu pe care l-a acordat imediat dupa ce a
asistat la primul experiment atomic, cercetatorul a citat din Bhagavad Gita: Acum am devenit
Moartea, Distrugatoarea de Lumi. Cu alta ocazie, intervievat la Universitatea Rochester, la
sapte ani dupa istoricul experiment, si intrebat daca acela a fost primul experiment atomic din
istorie, replica sa a fost:Pai, da, in istoria moderna.
Multiple dovezi arata ca civilizatia vechilor indieni are zeci de mii de ani. Cu toate acestea, pana
in 1920 majoritatea expertilor era de acord ca originile civilizatiei indiene ar trebui cautate
undeva in jurul secolului al IV-lea i.Hr. Aceasta teorie a fost spulberata insa de descoperirea
ruinelor unor orase precum Harappa, Mohenjo-Daro (Muntele Mortilor), Kot Diji, Kalibanga
sau Lothal. Arheologii nu stiu nici astazi cine sunt cei ce au construit aceste orase, dar
incercarile de a data ruinele (cunoscute acum drept Civilizatia Vaii Indusului) au produs cifre

ce se invart in jurul anului 2500 i.Hr.

Multi oameni de stiinta cred ca acestea sint ramasitele Imperiului Rama, descris in anticile
textele Mahabharata si Ramayana. Aceste texte descriu si un razboi nimicitor purtat de imperiu
impotriva unui dusman extrem de puternic. Textele povestesc despre armele ucigatoare folosite
in conflict: mingi uriase de foc ce puteau distruge un intreg oras, Stralucirea lui Kapila ce
putea transforma 50.000 de soldati in cenusa instantaneu si sulite zburatoare ce puteau
distruge si cele mai rezistente forturi.
Expertii in fizica atomica afirma ca evenimentul a reprezentat de fapt prima explozie nucleara
de pe suprafata Terrei: in manuscrisele lui Dzyan, gasim o relatare despre o explozie
nucleara. Faptul ca oamenii si extraterestrii au fost arsi, radiatia luminoasa de o intensitate
extraordinara, ca si celelalte detalii nu fac decat sa intareasca aceasta teorie. Cred ca nu mai
avem nevoie de alte dovezi si trebuie sa acceptam ca cele relatate de aceste manuscrise atat de
vechi descriu cu exactitate prima explozie nucleara care a avut loc acum cateva mii de ani a
declarat expertul in fizica atomica Manfred Thomson de la Universitatea Princeton.