MARTURII ALE EXISTENTEI

OMULUI PE TERITORIUL
ROMANIEI

Pe intinsul geografic din Europa, in al carui cuprinzator

perimetru s-a format si ststornicit poporul roman, teritoriul
desemnat de istorici prin denumirea spatiului carpato-
dunareano-pontic, deosebit de indelungata prezenta umana a
lasat nenumarate urme materiale de locuire si de civilizatie,
vestigii care au astazi o valoare stiintifica cu totul remarcabila.
Studierea acestor obiecte ce au infruntat multe mii de ani
revine arheologiei, ramura auxiliara a stiintei istoriei.
Generatii succesive de specialisti in investigarea trecutului
indepartat, printr-o munca susutinuta, au reusit sa scoata din
aceasta incomensurabila arhiva naturala, care este teritoriul
patriei noastre, marturii arheologice pe cat de numeroase pe
atat de diversificate si interesante, urme de viata umana pe al
caror temei s-au reconstituit capitole intregi de istorie ce nu
puteai fi descifrate prin intermediul altor surse documentare si
informationale.
Este deja o realitate bine stabilita ca nu putine dintre
descoperirile arheologice din Romania sunt nu doar piese unice
in cadrul istoriei noastre nationale, ci prezinta o importanta
stiintifica si culturala tot atat de mare si pentru istoria
europeana si chiar pentru cea universala. Tocmai despre aceste
elevate rearitati arheologice avand ca loc de realizare si
provenienta minunatul pamant romanesc vom vorbi in cele ce
urmeaza.
 CONSIDERAŢII ANTROPOLOGICE

1. Cercul Carpatic

Ca la o poruncă, uscatul s-a înălţat din apele primordiale.

Întâi s-au ridicat munţii Dobrogei, apoi lanţul Alpi-Carpaţi-
Caucaz-Himalaya. Pământul şi-a încreţit faţa cu piscuri înalte
şi cu adânci coborâşuri în ape.
În cutremurele acestor schimbări, Carpaţii s-au alcătuit
într-o buclă, au format un cerc în interiorul căruia, mai târziu,
au rămas doar izvoarele din marea închisă în ţarcul de piatră.
Apoi, pe măsură ce apele s-au retras, uscatul s-a extins lărgind
versantele până către mările vecine. Cu cât scădea
temperatura, cu atât gheţurile polare îşi îngroşau straturile, iar
munţii îşi lungeau poalele, în graba milenară cu noi şi noi
uscaturi.
Precipitaţiile, în circuitul lor închis, în drumul pâraielor
fără de sfârşit, erodau calcarele munţilor şi astfel au creat
caverne cu ieşire spre lumină, au creat un mare număr de
grote. Procesul descompunerii rocilor calcaroase, frecvent a
determinat apele subterane să-şi schimbe şleaurile, să caute noi
scurgeri şi fisuri, noi chei şi astfel au lăsat în urma lor grote
lipsite de umiditate. Apa a fost mai tare ca piatra. Şi Dunărea
şi Mureşul şi Oltul şi-au format vaduri noi prin tăierea cercului
de piatră al Carpaţilor.
Pe ambele versante ale munţilor aşezaţi în cerc, pe o arie
restrânsă considerabil s-au creat o mulţime de grote, de
unghere şi aplecători, multe deschideri ale pietrelor colibate
prin prăbuşire. Modificările reţelei acvatice, extinderea
usactului,circuitul apei in natură, curenţii violenţi ai
atmosferei, mişcările sismice şi influenţa vulcanilor activi, toate
au avut loc sub imperiul proceselor fizice şi chimice produse în
masa materiei, toate au fost influenţate de balansurile planetei
noastre în spaţiul fără limite al Universului.
 Dansul ciudat al planetei pe care locuim a făcut ca zona
noastră terestră să înregistreze, precum se ştie, patru perioade
glaciare extreme: Gunz, Mindel, Riss şi Wurm, cu tot atâtea
perioade calme care le-au legat. Marile glaciaţii scandinave şi
perioadele intermediare, succesiunea anotimpurilor şi alţi
factori de mediu, sub influenţa căldurii solare şi a adâncurilor
vulcanice, efervescenţa dură a acestora au creat frumuseţea
terestră în veşnică schimbare.
Încă de la începuturi, împingându-şi apele către
adâncurile mărilor vecine, cercul carpatic şi-a format un areal
propriu, foarte important pentru modificările structurale ce au
urmat.

2. Hominidele

Viaţa a apărut ca o consecinţă a mişcării materiei, o sinteză

a tuturor proceselor chimice şi mecanice suferite de aceasta. Au
apărut, au vieţuit fel de fel de fiinţe, cu particularităţi distincte
în modul lor de viaţă, dar au dovedit şi trăsături comune
tuturor. O trăsătură principală a fost şi a rămas felul de a fi al
indivizilor de a trăi grupaţi, în cadrul strâmt al cerinţelor
curente. Din momentul ridicării lui pe o treaptă superioară,
psiho-biologică, omul s-a văzut într-o formă de vieţuire.
Mulţimea creată prin sporul natural forma un cadru din
limitele căruia nu ieşea nimeni, alcătuia comunitatea
faunistică. Astfel organizaţi, oamenii străvechi se apărau mai
uşor, găseau soluţii simple la problemele ieşite în cale.
Comunitatea stăpânea un spaţiu geografic extins, impus de
modul de trai din cules. Se grupa din instinct şi avea un sistem
rudimentar de dialog. Prin semnale proprii anunţau pericolul
apropiat, se chemau, se respingeau etc., aşa cum comunicau
între ele şi unele vieţuitoare.
Comunităţile faunistice, hominidele s-au dezvoltat intens în
perioada cu climă temperată dintre gheţarii Riss-Wurm, iar
spaţiile destinate culesului cuprindeau zolene subalpine şi
colinare. Erau preferate luncile pentru belşugul florei şi faunei
specifice. Pentru diversitatea bunurilor căutate, hominizii
alergau 30-40 de km zilnic, se hrăneau preferenţial şi se
odihneau pe locuri ferite de precipitaţii, în adăposturi
cunoscute. Când vânau un animal mare, îl împărţeau şi se
ospătau adunaţi în locuri alese, confortabile. După osteolitele
rămase, hominizii preferau măduva oaselor, deşi carnea era pe
ultimul loc după fructe, seminţe, flori şi rădăcini.
Hominidele, aceste mari efective şi numeroase comunităţi
faunistice au lăsat urme ale traiului lor comun la Bugiuleşti,
Dealul Viilor, Gura Dobrogei, Ripiceni, Sândominic, Valea
Lupului, între Olt şi Argeş, de la Siret la Nistru şi în ţinuturile
transilvane, de fapt în întreg spaţiul Carpaţilor.
Existenţa hominidelor a consolidat dovada potrivit căreia
ceata si dialogul de atunci s-au conturat, în străduinţele pentru
câştigarea din cules a hranei, înainte de ultima glaciaţie, în
epoca timpurie a pietrei vechi.

CEL MAI VECHI HOMINID DIN EUROPA

Savantul suedez Carl von Line (1707-1778) a emis teoria

potrivit caeia omul, ca fiinta superioara vietatilor ce actioneaza
pe baza unor automatisme dirijate de instinct, a fost o specie
bine individualizata in cadrul ordinului primatelor
(primate=denumire stiintifica data de specialisti grupului
mamiferelor superioare). Pe masura ce punctul de vedere al
naturalistului scandinav era acceptat pe plan stiintific
international au inceput sa fie luate in atentie descoperirile
ocazionale ale fragmentelor de schelete umanoide fosile,
supunand aces gen de vestigii unor minutioase cercetari.
Datorita faptului ca partile de schelete umanoide au iesit la
iveala mai intai in Africa, in tinuturi situate la sudul
ecuatorului – adica in emisfera australa a globului pamintesc –
pentru denumirea hominizilor s-a creat de catre oamenii de
stiinta termenul Australophitec. Totodata, s-a mai lansat
ipoteza ca procesul de antropogeneza s-a petrecut in partea de
miazazi a Terrei, zona din care, pe parcursul timpului,
comunitati umane s-au raspandit treptat, pe etape, in Asia si
Europa.
Potrivit unui astfel de mod de a interpreta faptele, vreme
indelungata continentul european era considerat ca fiind in
afara ariei in al carei perimetru a avut loc separarea fiintelor
inzestrate cu gandire superioara din grupul larg al
vietuitoarelor. O asemenea interpretare aparea chiar ca deplin
logica cata vreme fragmente osteologice umane fosile
identificate in Africa se aprecia ca au varsta de peste trei
milioane de ani, pe cand vestigii de acelasi tip provenite din
Europa erau vechi de numai cateva zeci de mii de ani.
Dar, relativ de curand, in elucidarea procesului de
antropogeneza s-au adus date stiintifice cu totul noi datorita
unor descoperiri arheologice de-a dreptul senzationale facute
pe cuprinsul tarii noastre in intervalul anilor 1962-1968.
Surpriza stiintifica a fost atat de coplesitoare incat a starnit
initial neincrederea specialistilor, fiind necesara o perioada de
timp in care sa se produca convingerea generala in privinta
autenticitatii pieselor arheologice scoase la iveala.
 Ampla investigare prin sapaturi sistematice, lucrare avand
ca obiectiv cercetarea cat mai detaliata a inceputurilor Epocii
vechi a pietrei pe cuprinsul Romaniei, vizase trei puncte
topografice situate pe una dintre terasele de margine ale
fostului Lac Getic (care in urma cu circa patru milioane de ani
acoperea cu apele sale sudul Olteniei, Muntenia si partea
sudica a Moldovei), locuri din perimetrul satului Bugiulesti,
comuna Tetoiu, judetul Valcea. Cele trei spatii cercetate
arheologic sunt “Valea lui Graunceanu”, “Petrisu” si “Fantana
alor Titei”.
In nivelurile stravechi de locuire, din puncetle mentionate
la Bugiulesti, s-au descoperit unelte din oase de animale si
coarne de cervidee, precum si o serie de pietre anume selectate
de catre fiinte rationale, spre a fi intrebuintate ca unelte.
Dintre toete, cele mai importante stiintific s-au dovedit a fi
vestigiile materiale provenite din punctul denumit de catre
localnici “Valea lui Graunceanu”. In acel loc, pe o suprafat
restransa de numai circa 80 metri patrati, s-au “recoltat”, intr-
un impresionant numar, (cateva sute) de oase lungi (ale unor
animele mari), toate rupte la ambele extremitati pentru a se
extrage maduva din interiorul acestora. Aproape tot pe atat de
numeroase erau diferite cranii de animele, prezentand
perforatii prin care s-au scos din cutia osteologica creierii in
vederea consumarii lor ca hrana.
Fapt deosebit de important, in punctul denumit “Valea lui
Graunceanu”, pe langa oasele sparte cu scopul deliberat al
extragerii maduvei, erau prezente o serie de oase lungi
(femure) provenite de la picioarele animalelor ce fusesera
transformate in unelte prin spargerea lor dirijata, aplicandu-se
lovituri cu pietre ascutite si taind oblic osul pe la mijlocul
lungimii. In felul acesta s-au obtinut ustensile pentru lovit,
zdrobit, perforat, despicat, raziut si taiat, piese ce urmau sa fie
intrebuintate in afara perimetrului in care se realizasera.
Totodata, in lotul pietrelor locale folosite la spargerea oaselor s-
au identificat sapte bolovani dintr-o roca aparte, mai dura,
necesari in pricesul de rupere a capetelor oaselor. Referitor la
cele sapte pietre deosebite ca aspect si tarie de masa
bolovanisului din jur s-a stabilit ca ele provin de pe dealul
Magura Slatioarei, inaltime situata la nu mai putin de 42 km
departare de Bugiulesti. Deci, aducerea pietrelor respective,
apreciate pentru duriatatea materialului, necesitase cam o zi si
jumatate la dus si tot pe atat la intoarcere, operatiune ce nu
putea fi facuta decat deliberat, gandit, de catre o fiinta
rationala constienta de necesitatea de a fi in posesia unor astfel
de pietre.
Tot atat de edificatoare in privinta dovedirii faptului
prezentei procesului de munca apare si constatarea ca oasele
lungi transforamet in unelte au fost adunate in functie de unele
criterii anterior stabilite, fiind aduse din alte parti in acest loc
de prelucrare. Acest material osteologic provine de la sute de
indivizi ce apartinusera la circa 25 de specii diferite, iar intre
oasele depuse in stratul arhelogic nu s-a constatat nici macar
un singur caz de conexiune anatomica, situatie care as sugereze
ca in acest punct topografic ar fi pierit inecata in milul de la
marginea Lacului Getic vreo vietuitoare. Lipsa oricarei
conexiuni anatomice intre oasele aflate in restransul spatiu al
“Vaii lui Graunceanu” atesta ca acest cuprinzator material
osteologic era adus aici in mod deliberat in scopul
transformarii oaselor in unelte.
Asadar, cercetarea arhelogica intreprinsa la Bugiulesti a
pus in lumina prin intermediul materialelor prelucrate, una
dintre cele mai vechi etape ale procesului de activitate
constienta, de munca propriu-zisa, reliefand deci un
comportament uman incontestabil. Indeosebi cele sapte pietre
aduse de la Magura Slatioarei au servit drept instrumente
permanente de lucru unor fiinte ce le-au procurat intr-un
anumit scop si le-au pastrat spre a se servi de ele vreme
indelungata. Un astfel de comportament este net diferentiat de
actiunile spontane ale unor specii de maimute care dupa
intrebuintarea unui instrument ajutator- bolovan sau bat- il
abandoneaza definitiv chiar in locul desfasurarii actiunii
“lucrative”.
Dar, semnificatia stiintifica a descoperirii arheologice de la
Bugiulesti a sporit considerabil prin identificarea catorva
fragmente de oase apartinand unuia dintre indivizii
fauritorilor uneltelor din femure animaliere. Au fost gasite trei
fragmente de oase provenite de la un hominid: o diafiza
(diaphisis = partea de mijloc) de tibia (fluierul piciorului),
precum si doua diafize de femur (osul lung al piciorului). Cele
trei marturii osteologice reprezinta asadar cea dintai
confirmare a prezentei hominizilor, nu numai pe teritoriul
patriei noastre, ci si pe cuprinsul continentului european,
descoperire ce marcheaza o noua etapa in cercetarea genezei
fiintei umane, aceea a aparitiei fiintelor rationale creatoare de
unelte si in cadrul emisferei nordice (Boreale) a pamantului.
Era cat se poate de firesc ca o asemenea descoperire
arheologica sa declanseze in lumea stiintei indelungi
controverse, atat in randul cercetatorilor de la noi, cat si a
celor de peste hotare. Dar, dupa
minutioase studieri comparate a
urmelor osteologice de hominizi
provenite de la Bugiulesti,
antropologii romani si straini au
confirmat ca fiind o realitate
incontestabila existenta si pe
cuprinsul Europei a hominizilor.
Pentru o cat mai corecta
incadrare in timp a acestei
remarcabile descoperiri arheologice s-
a recurs la aplicarea a doua procedee
de determinare vechimii celor trei
fragmente de oase de hominid. Intai s-
a procedat la determinarea
geomorfologica (succedarea in timp a
straturilor geologice ale solului),
rezultatul constand in stabilirea detaliului ca nivelul cu urme
osteologice si unelte din piatra rudimentar cioplita apartine
formatiunii de depunere (sedimentara) numita de specialisti
Villafranchian (dupa numele localitatii italiene Villafranca in
al carei perimetru teritorial s-au facut primele descoperiri de
acest gen), si anume Villafranchianul mijlociu, datat in
intervalul cuprins intre 2 200 000- 2 000 000 i.e.n.
Cea de-a doua modalitate de stabilire a timpului in care au
vietuit hominizi descoperiti, indeosebi, prin rezultatele muncii
acestora, la Bugiulesti e bazata pe procedeul analizei resurilor
de polen pastrate in nivelul geologic respectiv (stiut fiind ca
polenul persista nealterat in sol pe durata a mai multor
milioane de ani). Rezultatele obtiunte prin procedeul analizei
polinice s-au concretizat prin atestarea unei ambiante vegetale
constand din soiuri specifice ale unor plante ce erau raspandite
pe aria europeana la inceputul erei Cuaternare (cea de-a IV-a
era in istoria Pamantului), interval de timp ce e delimitat intre
anii 25 000 000-2 100 000 i.e.n.
 Avand in vedere ca ambele metode au facut trimiterea la
acelai timp geologic atat de indepartat, s-a conchis ca si
teritoriul Europei e necesar a fi considerat ca arie a
antropogenezei. Cat priveste denumirea stiinitifica a
hominidului identificat la Bugiulesti, pe cuprinsul Olteniei,
specialistii au adoptat termenul de Austral-anthropus
olteniensis (s-a pastrat “prefixul” de austral desi descoperirea e
situata in emisfera nordica).
Cu toata simplitatea excesiva a uneltelor create de
umanoizii din punctul Valea lui Graunceanu, oase rudiementar
sparte in scopul crearii pe anumite portiuni a unor margini
relativ ascutite si taioase, ustensilele confirma ca erau
rezultatul unei gndiri logice ce a determinat actiuni delibarete
de munca, net superioare sporadicei intrebuintari de catre
unele specii de primate a unr materiale brute luate din
imadiata apropiere si abandonate de indata ce lucravtiv a fost
atins. Din studiul fragnmentelor de oase ale hominidului se
deduce ca exemplarul de la Bugiulesti era un individ
apreciabil de inalt (circa 1,70 m) ce isi procura hrana indeosebi
prin vanarea animalelor din tinut (fauna zonala). Sunt
preponderente oasele de cerbi, capre, gazele, cai, ursi, castori,
rasi, rinoceri si elefanti. Ca metoda de prindere si sacrificare a
animalelor pentru hrana umanoizii de pe maulul Lacului Getic
au recurs la haituirea turmelor spre marginile mlastinoase ale
apelor golfului existent la gura Oltetului, unde o serie de
exemplare se innamoleau. O serie de aglomerari fosilifere
constand din oase in conexiune anatomica s-au epistat la
Preotesti, Dobriceni, Vasilati, Vijoiesti si bineinteles la
Bugiulesti. E verosimil ca aceste puncte sa fi fost locuri “de
vanatoare” in care se scufundasera un numar mai mare de
animale ce n-au mai fost scoase din mlastina deoarece se
infundasera prea in profunzime. Chiar si acest mod original de
obtinere a animalelor pentru hrana, prin haituire spre terenul
instabil de la tarmul apei, dovedeste un mod avansat de
gandire a indivizilor apartinatori grupului australanthropilor
olteniensi de la Valea lui Graunceanu.
Acesta remarcabila descoperire a hominidului de la
Bugiulesti, deocamdata singura aparitie paleo-umana de pe
cuprinsul Europei, se inscrie pe plan stiintific mondial ca un
fapt de execptie, facand ca istoria aparitiei omului pe
continentul nostru sa fie corelata neaparat cu descoperirile din
tara noastra.

PICTURI PALEOLITICE IN PESTERA CUCIULAT

Pana relativ de curand predomina parerea ca pe

cuprinsul tarii noastre cele mai vechi manifestari ale omului de
a impodobi diferite obiecte ar corespunde cronologic noii epoci
a pietrei (Neolitic: mileniul VI i.e.n.; - prima jumatate a
mileniului III i.e.n). Cat priveste eventualitatea existentei artei
picturale pe peretii unor grote, chestiunea nici nu intra in
discutie cata vreme nu numai in Romania, ci si in aria mai
cuprinzatoare a Peninsulei Balcanice, nu se semnalase o astfel
de descoperire arheologica. Se admitea de catre specialisti in
materie ca arta rupestra pe continentul european s-a nascut si
a evoluat doar in cadrul comunitatilor umane ale epocii vechi a
pietrei ce vietuisera in Peninsula Iberica si in sudul teriroriului
Frantei, precum si in rasarit la poalele Muntilor Urali.
Dar, in anul 1978, o echipa de speologi facand parte din
clubul “Emil Racovita” a patruns in interiorul pesterii numite
“Grota din cariera Cuciulat”, situata in teritoriul apartinator
comunei Letca, judetul Salaj. Spre surprinderea speologilor,
intr-una dintre galerii, luminile reflectoarelor au expus privirii
mai multe imagini pictate pe bolta incaperii subterane.
Fireste, ca orice premiera stiintifica de rasunet, anuntarea
aflarii intr-o pestera din Carpatii Apuseni a picturilor realizate
in culori a starnit nu numai un val de curiozitate ci si de
oarecare neincredere. Dar, dupa o serie de cercetari efectuate
de diveri eruditi in materie de picturi paleolitice s-a
autentificat faptul ca intr-adevar picturile dateaza din epoca
straveche a pietrei, fiind create cu aproximativ 10 000 de ani
i.e.n.

Sala
cu
picturi,
denumita
de

cercetatorii pesterii Cuciulat “Galeria fosila”, este o incapere

prelunga masurand in lungime 3,7 m, in latime 2,5 m, bolta
situandu-se intre limitele de inaltime de 1,7-2 m.
Elementul pictural amplasat cel mai “la vedere” consta din
imaginea unui cal in plina miscare, animal redat la
dimensiunea de 24,5x12,5 cm. Este realizat prin aplicarea pe
stanca calcaroasa a unui material colorant rosu-caramiziu,
fara ca imaginea animalului sa fie marcata printr-un contur
desenat cu o alta culoare. Cu toate acestea reprezentarea
calului apare deosebit de realista, naturalista: gatul puternic
arcuit si picioarele din spate puternic incordate sugereaza
momentul foarte scurt al unei bruste opriri a calului dupa o
vijelioasa alergare. De notat ca figura calului este extrem de
bine pastrata.
 Cea de-a doua
imagine, aproape la fel
de elegant redata, a fost
pictata fara conturarea
clara a extremitatilor,
folosindu-se aceeasi
culoare rosie,
infatiseaza un animal
apartinator grupului
felinelor – probabil o
pantera de pestera
(specie disparuta),
pisica salbatica sau ris.
Lungimea de aproape 1
m (0,8m) si inaltimea de
0,45 m fac acest animal
foarte vizibil pe bolta incaperii. De notat ca si aceasta vietate e
redata tot intr-o pozitie de incordare a muschilor, sugerand
privitorului ca felina e gata sa se arunce asupra unei prazi spre
a o prinde si devora.
La mica distanta deasupra felinei e pictata o a treia
imagina, si anume un corp uman de 0,51m si lat de 0,26m. Spre
deosebire de maniera realist-naturalista in care fusesera
pictate cele doua vietati (calul si felina) figura umana este
redata mult mai schematic: cpul ii este mult impins spre
inainte fata de umeri, iar detaliile chipului lipsesc. Cat priveste
partea superioara a spatelui e deosebit de curbata incat
personajul pare sa fi fost cocosat.
Cea de-a patra imagine pictata, situata in partea stanga a
salii cu desene, amplasata intr-una din nisele naturale ale
boltii, apare ca o pata rosie, de aspect oval, asemanandu-se cu
corpul unei pasari al carei penaj este foarte bogat, de-a dreptul
abundent. Si acest element pictural precar conservat este pictat
tot cu rosu-caramiziu si fara elimitarea neteda a conturului.
In aceasta sala cu picturi, cu toate ca nu este si nici n-a fost
in vechime strabatuta de firul unei ape, pe podea sunt asezati
din loc in loc bolovani de mari dimansiuni (diametrul 0,5-
0,7m). Dupa felul amplasarii acestor bolovani pe pardoseala
incaperii apare ca verosimila ideea selectarii intentionate a
acestor pietre pentru a fi puse din loc in loc facilitand in aceste
puncte ca persoane urcate pe respectivii bolovani sa poata
atinge tavanul. Probabil ca operatiunea “plantarii” pietrelor s-
a facut in vederea realizarii picturilor aplicate pe bolta situata
la inaltimea de peste doi metri fata de podea. De asemenea, din
dispunerea acestor bolovani calcarosi se intrevede si o
eventuala delimitare a spatiului incaperii prin asezarea la
ambele extremitati, acolo unde bolta coboara, a blocurilor
supradimensionate, ingustandu-se astfel in mod artificial
intrarea si iesirea din spatiul cu picturi.
Aceste amenajari din grota picturilor rupestre pledeaza
pentru o destinatie aparte a acestui spatiu subteran, aceea de
locas de cult. Cat priveste semnificatiile cultual-magice ale
reprezentarilor animaliere si ale figurii umane, ele aduc in
atentie unul dintre cele mai sensibile aspecte ale evolutiei
gandirii umane, si anume o foarte timpurie dovada a
preocuparilor omului societatii paleolitice de pe aceste
meleaguri de a reda prin desen imagini ale unor vietuitoare din
mediul inconjurator, fiinte despre care se credea ca detin
puteri supranaturale. Aparitia unor astefl de preocupari
“artistice” puse in slujba unei conceptii ideatice constituie un
adevarat sondaj stiintific al istoricului modern in universul
gandirii umane din acel foarte indepartat timp. Arta parietala
din pesteri este dovada sigura a practicarii unor proceduri
magice legate de credinta ca unele dintre vietati detineau
resorturi de putere care, bine dirijate de om, ii puteau fi de
folos in anumite imprejurari. Or, oficierea unor atari ritualuri
considerate hotaratoare pentru existenta comunitatilor tribale,
reclama atat prezenta simbolica a animalelor invocate, ceea ce
se putea realiza cu relativa usurinta prin procedeul pictarii
acestora, cat si desfasurarea ceremonialului intr-un loc de
mare intimitate si multa discretie, ferit de vazul si auzul celor
neinitiati in tainele magico-religioase.
Facand analogie cu pozitiile foarte retrase, ascunse chiar,
ale salilor cu picturi rupestre existente in grote din sudul
Frantei si din nordul Spaniei – in aceste cazuri loturile
picturale sunt exclusiv in galerii secundare – si pestera
Cuciulat prezinta aceasta particularitate. Ca modalitate de
amplasare fata de planul general al galeriilor sale ornamentata
cu figuri animaliere si fiinte umane se prezinta aproape aidoma
cu situatia semnalata in pesteri din sud-vestul european.
Aceasta “pozitie ascunsa” a salii cu picturi de la Cuciulat-
Letca a facut ca picturile sa nu fi fost aflate cu multe secole mai
inainte, pastrandu-se in bune conditiuni pana in zilele noastre.
Extinzand cercetarile arheologice in zona s-a constatat
faptul ca pestera pictata din Carpatii Apuseni, din dealul
Carierei de la Cuciulat, inaltime denunita de localnici “Culmea
Prisnelului”, este situata intre doua asezari paleolitice: una
descoperita la nord de comnuna Letca, in perimetrul satului
Busag, comuna Tauti-Magheraus, judetul Maramures, cealalta
spre miazazi de Cuciulat, in aria satului Perii Vadului, comuna
Ileandra, judetul Salaj. E verosimil ca pestera sa fi fost folosita
ca sanctuar de catre locuitorii celor doua statiuni paleolitice
mentionate, dupa cum este de admis si ipoteza prezentei unei
statiuni paleolitice chiar in pestera din Dealul Prisnelului,
anume in acea portiune de la intrare, galerie care a fost
dislocata in decursul timpului de catre o exploatare industriala
a calcarului, fara ca acel perimetru de galerie sa fi fost vazut
de vreun speolog sau un arheolog.
Analiza chimica a vopselei intrebuintate pentru pictare in
pestera Cuciulat arata ca s-a utilizat ocru bogat in bioxid de
fier, material colorant ce a imprimat imaginilor acel rosu-
caramiziu. Asemenea argila rosie-ocru se afla din abundenta
chiar in podeaua galeriei acestei pesteri, astfel incat cei ce au
executat imaginile animaliere si figura umana stilizata n-au
avut decat sa prepare prin adaos de ingrediente constand din
ulei vegetal si praf de calcar, ambele materii servind ca liant al
culorii, vopseaua necesara executarii imaginilor.
Cat priveste importanta stiintifica a acestei descoperiri, ea
este cu totul remarcabila nu numai pentru istoria noastra
straveche ci si pentru istoria universala. Pana la cunoasterea
acestei grote pictate de pe valea Somesului atat Europa
Centrala cat si cea sud-estica erau considerate in privinta artei
picturale paleolitice drept “zone albe “. Intre gruparea de
pesteri pictate din aria Spania-Franta si obiectivul arheologico-
speologic similar existent in Urali, pestera Kopova, nu se
intrevedea nici o legatura, astfel incat grota cu picturi din
masivul montan ce constituie granita naturala dntre Europa si
Asia era privita de unii specialisti cu oarecare susceptibilitate
in privinta autenticitatii imaginilor,datorita extremei sale
departari teritoriale fata de nucleul sud-vest european al
picturilor rupestre. Actualmente un asemenea mod de
apreciere a lucrurilor nu isi mentine valabilitatea deoarece
pestrea pictata din tara noastra se inscrie ca un pilon de
legatura intre cele doua zone atat de indepartate, atestand un
mobilism si dinamism de populatie si vehiculari culturale pe
ample spatii geografice. Totodata picturile cu ocru de la
Cuciulat, pe langa faptul ca sunt unicat pe teritoriul tarii
noastre, ele au aceeasi importanta singulara si pentru partea
centrala a continentului european, reprezentand o contributie
cu totul remarcabila la imbogatirea tezaurului culturii
material-spirituale a umanitatii, dovedind ca zorii artei
picturale in spatiul carpato-danubiano-pontic s-au ivit in urma
cu peste douasprezece mii de ani. Desi singulara, deocamdata,
arta picturala animaliera si antropomorfa din cadrul pesterii
Cuciulat reprezinta un moment jalonator in cunoasterea
genezei si evolutiei preocuparilor artistice ale omului epocii
stravechi, situand teritoriul Romaniei in acea arie a
continentului in care s-au petrecut importante etape ale
procesului de tranzitie a societati de la Paleolitic la Neolitic,
inclusiv in domeniul atat de gingas al cultelor magico-religioase
de a caror practici era dependenta arta straveche. Astfel,
preocuparile omului pentru realizarea unor reprezentari
grafice, concretizate in Paleoliticul din tara noastra prin
picturile rupestre din galeria de la Cuciulat, pot fi considerate
drept un antecesor al artei din perioada de tranzitie spre noua
epoca a pietrei, arta ale carei manifestari concrete au fost puse
in lumina prin sapaturile arheologice intreprinse in Clisura
unarii, vestigii constand din incizii geometrice aplicate pe
placute de os si pe fragmente de coarne de cerb.
Prin complexitatea problemeticii stiintifice a picturilor
rupestre de la Cuciulat, aceste veritabile comori de arta
straveche, unicate la noi in tara pana la stadiul actual al
cercetarilor in acest domeniu, vor ramane inca multa vreme ca
punct central de studiere atat pentru specialistii romani cat si
straini. Imaginile pictate pe bolta grotei din Apuseni, de un
izbitor realism creativ inspirat din mediul natural in mijlocul
caruia vietuise anonimul artist, apartin fondului de aur al
valorilor artistice perene ale intregii umanitati.