SINUCIDEREA – SOLUȚIE

DEFINITIVĂ PENTRU PROBLEME

TEMPORARE

Încă din anul 1960, când rata era la o scară de 2,7 persoane la un milion de locuitori, sinuciderea a reprezentat o
problemă mondială, mai ales în rândul tinerilor. Actul de a-ți curma propria viață, de a renunța la orice fărâmă de iubire,
de înțelegere și compasiune din partea persoanelor din jurul tău privează de viață circa un milion de persoane anual.

SUNT „SLABI DE ÎNGER”…

Spun unii, dar eu cred că sunt puternici. Sunt curajoși și până au ajuns să recurgă la acest deznodământ sfâșietor au
strigat pentru o fărâmă de ajutor.

Poate nu au făcut-o cu voce tare. Dar au încercat mulți ani să combată depresia, singurătatea, problemele de zi cu zi, cele
psihice și medicale. Ei au luptat cu sinuciderea.

Au luptat până în ultima clipă, au încercat să combată durerea, însă nu au reușit pentru că mulți dintre noi nu am observat
cum se pierde o viață sau poate pentru că am trecut indiferenți pe lângă ei. În trecut și chiar și în zilele actuale, depresia a
fost și este considerată un moft, chiar o glumă, fiind batjocoritor numită „boala bogaților”.

DOAR O AUTOPSIE…
Multe studii au demonstrat că cei mai mari factori de risc sunt problemele psihice, de sănătate și abuzul substanțelor
nocive, cum ar fi: consumul excesiv de alcool sau de droguri, care în final te transformă într-un demon impulsiv și ajungi
să crezi că nimic nu mai are sens, că ar fi mai simplu să nu mai exiști, că Pământul este un loc mai bun fără tine.

Când un suflet pleacă de lângă noi, rămân în urmă oamenii ce l-au iubit, prietenii, familia. Rămâne în urmă regretul că
„poate aș fi putut face mai mult pentru el sau ea”, dar în final tot ce ajunge să facă este o autopsie psihologică pe baza
căreia niște doctori pot spune „liniștiți”, „a fost un suicid”.

BOALA – PROBLEMA VEȘNICĂ CE A STÂRNIT MEREU SEMNE DE

ÎNTREBARE..
Nevoia credincioșilor de a se implora de o forță divină ca să îi ajute, să îi ocrotească este prezentă, din nefericire și în
aceste cazuri din care sinuciderea pare ultima scăpare.

Anxietatea, depresia, biloparitatea și schizofrenia te fac să te simți diferit de cei din jur și implicit te duce la autoizolare, în
special în cazul celor de a doua sau a treia vârstă.

Sufelete pierdute în neant au nevoie de atenție, iubire, grijă și în primul rând de oameni care vor să îi ajute, uneori poate,
chiar de un anumit tratament medicamentos. Societatea din ziua de astăzi judecă, iar cel mai rău lucru pe care îl poți
face este să râzi de o persoană ce strigă după ajutor.

OAMENII AU NEVOIE DE MAI MULTE MODELE ȘI MAI PUȚIN DE

CRITICI.
Uneori, nu ne gândim că mulți dintre prietenii noștrii sunt în aceste situații, că poate se simt blocați, captivi într-o cameră
din care nu mai pot să iasă și apoi încep să facă ce este mai simplu pentru ei în acel moment, să consume în mod excesiv
alcool și droguri, să se detașeze de lumea exterioară, să își piardă orice fărâmă de încredere în ei, iar în final în omenire.

Sunt multe cazuri în care familia, care ar trebui să îi susțină e cea care îi acuză și găsesc ajutor și înțelegere de la
persoanele străine.

O ISTORIE TRISTĂ.
Locuind într-o comună, toate poveștile și întâmplările se aflau super repede. Când se întâmpla ceva, tot satul știa și, din
nefericire, într-o zi, am auzit cum o femeie s-a sinucis în spatele casei în care locuia împreună cu cei doi copii, pe atunci, în
vârstă de șapte și zece ani.

NIMENI NU AR FI BĂNUIT…
Că acea doamnă ar recurge la așa ceva, dar mulți nu îi știau povestea. Nu știau cum, încă de mică, a asistat
la sinuciderea mamei sale, cum și-a văzut părintele asfixiat în bucătăria casei, nu știau ce demoni o urmăreau și de
depresia prin care trecea, ereditară, până în ziua când a ales să renunțe la tot, la viață, la jobul și la copiii pe care îi avea.

Este un caz care ținea de competența instituțiilor medicale specializate în acest domeniu. Poate dacă ar fi recurs la un
ajutor psihologic și psihiatric, ar fi fost și astăzi alături de familie și prieteni.

Acești frumoși oameni au nevoie de susținere, de cineva care să îi ajute, de un prieten să îi asculte. Sinuciderea este o
soluție permanentă pentru probleme temporare.

LA FEL CUM A FOST ȘI ÎN CAZUL UNUI OLANDEZ ÎN VÂRSTĂ DE 19

ANI, PE NUME RUBEN PETERS.

BUNĂ, RUBEN! ÎȚI MULȚUMESC CĂ AI ACCEPTAT ACEST INTERVIU!

Bună, Laura! Eu îți mulțumesc că îmi faci publică povestea pentru a ajuta alți oameni!

ÎN PRIMUL RÂND, AȘ VREA SĂ ȘTIU CE TE-A DETERMINAT SĂ AJUNGI ATÂT DE

DEPARTE, CE TE-A DETERMINAT SĂ ÎȚI DOREȘTI SĂ ÎȚI CURMI VIAȚA ?
Ce mi-a determinat atentatul la propria viață a fost o dorință maniacă (partea cea mai rea din a fi depresiv), combinată cu
multe certuri și o relație abuzivă, despre care prefer să nu vorbesc. A intrat atât de adânc în mine, încât mi-a scăpat de
sub control și fiind stânjenit și într-o depresie sfâșietoare am luat o supradoză de pastile.

ÎMI PARE FOARTE RĂU SĂ AUD ACEST LUCRU. CINE TE-A AJUTAT SĂ TRECI PESTE
ACEST IMPAS?
Un alergător care, din întâmplare, a trecut pe acolo, m-a văzut și mi-a salvat viața. Apoi părinții, toată familia și un grup
restrâns de prieteni, cărora le sunt veșnic dator pentru câte au făcut pentru mine.

ÎNCĂ MAI AI GÂNDURI NEGRE ÎN CARE ÎȚI DOREȘTI SĂ ÎȚI IEI VIAȚA?
Uneori mai am astfel de gânduri, care, mai exact, nu sunt atât de ciudate pe cât par, datorită depresiei. Dar mai vreau să
fac asta? NU! CLAR NU!

ACUM, DUPĂ CE AI TRECUT PESTE ACEASTĂ ETAPĂ, CE PĂRERE AI TU DESPRE

ACTUL ÎN SINE?
Cred că nu este o soluție. Treci prin multe. Ești blocat, prins. Dar, luându-ți viața, oferi aceste sentimente și altor 10
persoane de lângă tine. Cu toate acestea, consider că judecând persoanele care au descurs la asta, este cel mai rău lucru
pe care îl poți face. Dă-le, la naiba, o pauză!

MOMENTAN, FRECVENTEZI UN TERAPEUT SAU UN PSIHOLOG?

Da! Momentan fac terapie. Văd un terapeut o dată pe săptămână. Mă ajută să îmi detașez mintea de problemele din acea
săptămână. Și îmi oferă ajutor și sfaturi în legătură cu orice impas peste care trebuie să trec.
MĂ BUCUR SĂ AUD CĂ AI PARTE DE UN TRATAMENT CORESPUNZĂTOR ȘI CĂ ACUM
ȚI-AI SCHIMBAT GÂNDIREA. OARE, TOTUȘI, AI PUTEA SĂ ÎMI SPUI MAI MULTE
DESPRE PERIOADA TA DEPRESIVĂ ȘI DESPRE MASCA PE CARE AI AFIȘAT-O ÎN
FAȚA LUMII?
Atunci când ești într-o depresie este foarte greu să te gândești că ceilalți vor să te asculte. Sau că îi pasă cuiva cu adevărat
de tine. Și… este imposibil să le spui oamenilor încontinuu problemele tale.

Este greu să te arăți în acest fel în fața lor, să fii vulnerabil… Așa că ajungi să îți pui o mască, să nu le arăți celor din jurul
tău ce simți cu adevărat. Dar pe termen lung acest lucru face totul mai dificil, iar în anumite cazuri ajungi să te urăști pe
tine însuți. Am ajuns să scriu și niște poeme ca să mă mai pot detașa de sentimentele pe care le aveam.

ÎN FINAL, CE LE RECOMANZI CELOR CARE CITESC ACEST INTERVIU ȘI MAI ALES

CELOR CE SE CONFRUNTĂ CU SITUAȚII ASEMĂNĂTOARE?
Hmm… Vreau să le spun că sunt motive pentru care merită să trăiești. Prieteni, familie, iubire (care mereu vine în cele mai
neașteptate momente). Un sfat pe care îl urmez și eu acum este că nu trebuie să îți pese de ce cred alții despre strigătul
tău de ajutor.