JACQUES MARTEL

MARELE DICŢIONAR
al suferinţelor şi al bolilor

Ediţia a II-a 2007

Revăzută şi adăugită

Traducere:
DUMITRA-RODICA BRUMĂ
Tehnoredactare computerizată: Elena-Gabriela BRUMĂ
Gloria PRECUP
Coperta: Gloria PRECUP
Consultant ştiinţific: Aneta MUŞAT

CIP

ISBN

2
 Tuturor căutătorilor Adevărului
Părintelui meu spiritual, Peddar Zask

3
4
 MULŢUMIRI

Ţin să mulţumesc, în mod deosebit,

doamnei Lucie Bernier pentru întreaga
colaborare în perioada creării acestei cărţi.
Experienţa sa de viaţă, de psihoterapeut,
capacităţile sale de abordare metafizică a
suferinţelor şi bolilor, spiritul său de sinteză şi
intuiţia i-au permis ca lucrul la această carte
să progreseze într-un mod evident.
lucie. bernier@atma. ca

Mulţumiri speciale domnului Claude

Sabbah, care prin cercetările sale de peste 40
de ani, prin expertiza sa excepţională, vasta
experienţă şi predarea biologiei totale a fiinţelor
vii, sub formă de istorie naturală, mi-au permis
să avansez în cercetările şi constatările mele.
Spiritul său deschis şi dragostea pentru fiinţa
umană constituie pentru mine un exemplu
permanent, ştiind că Iubirea este adevăratul vindecător în
munca pe care o întreprindem în vederea rezolvării conflictelor
ce conduc spre manifestarea bolii.
www. biologie-totale. org

Vreau să îi mulţumesc şi domnului George

Wright, psihoterapeut şi bun prieten, pentru
sprijinul constant şi curajul insuflat în munca
pe care o găseam uneori grea şi laborioasă de-a
lungul scrierii acestei cărţi.
www.groupe-ace.com george@groupe-ace.com

Mulţumiri şi lui Gérard Athias pentru

întocmirea listei cu acele cuvinte asociate
conflictelor şi identificarea rădăcinii etimologice
a denumirii bolilor, care constituie o sursă
preţioasă de informare ce conduce spre o
conştientizare mai clară a conflictului care stă
la originea suferinţei. Toate aceste informaţii se găsesc în
prezentul dicţionar.
www. athias. net

5
 Ţin, de asemenea, să mulţumesc şi următoarelor
persoane care s-au implicat în realizarea acestei cărţi:

Doamna Nicole Gagne Domnul Jean Dumas

Doamna Ginette Plante Doamna Ginette Caron
Doamna Denise Quintal Doamna Danielle East
Domnul Simon Alarie Doamna Louise Drouin
Domnul Paul Emile Drouin Domnul Laurent Chiasson
Doamna Denise Boucher Domnul Bob Lenghan
Domnul Pierre Couture Doamna Fleurette Couture
Doamna Nicole Cloutier Doamna Catherine Guin

Tatăl meu: Noé Martel

6
 PREFAŢĂ

Îmi accept⊂ vindecarea

A conştientiza cine sunt şi ceea ce sunt pe cale să devin este

întotdeauna foarte incitant când tot ce descopăr în raport cu
mine însumi şi cu ceilalţi constituie un lucru frumos şi pozitiv.
Ce se întâmplă însă atunci când descoperirile făcute de-a lungul
evoluţiei personale, oricare ar fi aceasta, mă conduc spre a vedea
aspecte ascunse ale personalităţii mele şi când ele mă determină
să devin conştient de suferinţele şi bolile pe care le-am contractat
sau care, probabil, s-ar fi putut instala în corpul meu?
Ei bine, este ceea ce s-a petrecut în decursul acestor ultimi
doi ani când am realizat că bolile se instalaseră, în mod subtil,
din cauza emoţiilor prost controlate şi că, învăţând să
rearmonizez acest vârtej emoţional, puteam să acced la
vindecare, indiferent de natura suferinţei sau a bolii pe care o
lăsasem să se instaleze ca un rege şi maestru în Templul meu
de Carne. Bineînţeles, responsabilitatea pe care am acceptat-o⊂
faţă de sănătatea mea a constituit un lung proces de introspecţie
şi de reconsiderare a propriilor valori şi, mai ales, mi-a oferit
certitudinea că am puterea să mă vindec.
Pentru a realiza acest lucru, am avut privilegiul, începând cu
anul 1988, să îl cunosc şi să fiu în preajma lui Jacques,
achiziţionând o sumedenie de cunoştinţe cu ocazia conferinţelor
şi a atelierelor organizate de el. Prin uşurinţa cu care făcea
accesibil un subiect ce părea altora foarte complicat, prin iubirea
sa necondiţionată şi prin dorinţa de a-şi ajuta semenii, ca şi
aceştia să acceadă la o stare de bine din punct de vedere fizic,
emoţional şi spiritual, el a constituit mereu un pilon, un ghid
care ştie să mă ajute să îmi alung culpabilitatea şi să o înlocuiesc
printr-o atitudine de responsabilitate deplină faţă de viaţa mea,
pentru ca să mă simt din ce în ce mai liberă, în largul meu,
stăpână pe tot ceea ce trăiesc. Jacques m-a ajutat să accept⊂
boala, oricare ar fi ea, ca pe o experienţă pozitivă, căci ea este
pentru mine un prilej de a mă opri, de a mă întreba ce se
întâmplă cu viaţa mea. Pentru mulţi oameni ca mine, boala mi-a
dat ocazia să cer ajutor, lucru pe care vroiam deseori să îl evit.
Trebuie să îmi amintesc că a cădea este omenesc, dar că a te
ridica este divin şi că pentru a întreprinde un proces de
vindecare este esenţial să mă deschid către ceilalţi, către mine
însămi şi, în primul rând, să mă deschid spre Iubire, căci orice
suferinţă sau boală se pot vindeca dacă sunt pregătită să
accept⊂ să nu mai abordez lucrurile unilateral şi să privesc
într-un mod nou şi pozitiv orice situaţie care apare în viaţa mea,
oricât de dificilă ar părea aceasta; ştiu că, înţelegând doar cu

7
inima de ce a apărut această experienţă în viaţa mea, ea îşi poate
continua drumul nestingherită, iar eu îmi voi redobândi o
sănătate perfectă.
Este ceea ce această carte, pe care o consider drept un
instrument excepţional de transformare, îşi propune să fie. Este o
fereastră deschisă către această lume, încă deloc cunoscută, a
emoţiilor. Este un instrument care îmi dă posibilitatea să mă
deschid către grăuntele care a permis ca acest microb, acest
virus, această tumoră sau orice altă afecţiune fizică să germineze
în corpul meu şi să irupă într-o zi.
Permiţându-mi să mă iubesc şi să mă accept⊂ cu toate
aceste emoţii prost controlate sau neexprimate, voi face un pas
către mai multă armonie, mai multă pace, mai multă iubire.
Învăţând să descifrez acest nou dicţionar al emoţiilor, voi
putea să investesc mai mult în capitalul meu numit sănătate,
fiind de acum înainte capabilă să previn sau să evit o sumedenie
de suferinţe care mă ameninţă.
În cursul acestor ultimi ani în care am colaborat cu Jacques
pentru scrierea „Dicţionarului“, am fost surprinsă să observ miile
de ore pe care le-a investit în această lucrare, fără a mai pune la
socoteală şi energia şi deschiderea necesare pentru a canaliza
aceste informaţii prost gestionate şi care, deseori, se refereau fie
la o perioadă din viaţa mea, fie la o situaţie trăită de o persoană
pe care o cunoşteam.
Noi toţi am fost, cel puţin o dată în viaţă, „bolnavi” şi faptul de
a „decortica” cauza unui rău care ne afectează pe noi sau pe o
persoană apropiată ne-a condus spre detaşare (în sensul de a
vedea o boală ca ceva pozitiv şi în a ne elibera de impactul negativ
pe care i-l permitem să îl aibă asupra noastră) şi să devenim, în
acest fel, un martor, şi nu o victimă a tuturor acestor suferinţe.
Este ceea ce eu doresc tuturor prin intermediul acestei cărţi.
Ca fiecare dintre noi să devină din ce în ce mai autonom, din ce
în ce mai capabil să recunoască de unde îi vin suferinţele şi bolile
care îl afectează sau îl pot afecta. Această recunoaştere va servi
drept prevenţie şi va impune schimbările necesare în viaţa
noastră pentru a ne recâştiga sănătatea. Este vorba despre un
complement extraordinar care se adaugă multitudinii de tehnici
existente deja, atât la nivelul medicinei tradiţionale, cât şi al celei
noi; un complement care se dovedeşte a fi esenţial nu numai
pentru o vindecare la nivel fizic, dar, mai ales, la nivelul inimii⊂
(al iubirii), căci acolo⊂ are loc adevărata vindecare.

Sănătate!
Lucie Bernier
Psihoterapeut,
Coordonatorul lucrării

8
 INTRODUCERE

Dintotdeauna sănătatea a constituit pentru mine un subiect

care m-a preocupat. Încă din fragedă copilărie am avut probleme
de sănătate, fără însă a le fi cunoscut exact cauza. Mama s-a
confruntat cu situaţii dificile, care, timp de mulţi ani, au necesitat
îngrijiri, operaţii, tratamente efectuate în diverse spitale.
În ceea ce mă priveşte, întrucât nu se ştia exact de ceea ce
sufeream, exista mereu o îndoială: credeam că aceste stări de rău
sunt de natură psihică. Mi-am zis atunci fie că sunt „în capul
meu “, fie că există un motiv în virtutea căruia ele se manifestă.
Am optat pentru a doua variantă şi atunci am început să cercetez
cauzele care determină astfel de inconveniente.
În anul 1978 am început să lucrez în domeniul sănătăţii, în
sectorul suplimentelor alimentare. Atunci am început să îmi dau
seama, cu ocazia consultaţiilor individuale şi prin propria
observare, că ar putea exista o legătură intre emoţii, gânduri şi
boli. Am început, intuitiv, să descopăr legătura care există între
anumite emoţii şi anumite boli. În 1988 m-am înscris la un curs
de dezvoltare personală şi am intrat, astfel, în contact cu ceea ce
se numeşte astăzi abordarea metafizică a suferinţelor şi a
bolilor. Mă revăd împreună cu ceilalţi colegi consultând
compilaţia lui Louise Hay în cartea sa despre suferinţe şi boli. De
asemenea, observam oamenii care începeau investigaţia asupra
lor înşişi sau asupra celorlalţi, dar şi care erau foarte pasionaţi să
descopere noi căi de cercetare, care să le permită să înţeleagă mai
bine ceea ce trăiau.
Începând cu acel moment, interesul meu pentru o astfel de
abordare a crescut mereu, cu atât mai mult cu cât mă reorientam
spre domeniul dezvoltării personale. De atunci, nu am încetat să
verific, prin consultaţiile date de mine, prin cursurile sau
atelierele pe care le organizam, pertinenţa acestor date în legătură
cu suferinţele sau cu bolile. Mă mai văd şi astăzi, fie la băcănie,
fie la xerox, întrebând persoanele cu care intru în contact cum se
manifestă suferinţele sau bolile lor.
Îi mai văd încă pe aceşti oameni care mă privesc cu un aer
mirat şi interogator, întrebându-se dacă nu sunt cumva un
clarvăzător sau un extraterestru care cunoaşte astfel de lucruri
din viaţa lor, fără ca ei să îmi fi spus ceva. Când ştii să decodezi
suferinţele şi bolile şi când ştii ce emoţii sau ce gânduri le-au
declanşat este uşor să îi spui persoanei în cauză ceea ce trăieşte.
Astfel, eu le spun oamenilor că, pur şi simplu, cunoaşterea felului
în care funcţionează fiinţa umană şi descoperirea legăturilor
dintre gânduri, emoţii şi boli sunt indiciile care mă conduc către
această informaţie. Le explic oamenilor că s-ar putea introduce
9
datele într-un calculator şi că cineva, doar prezentându-şi
simptomele suferinţei sau ale bolii, sau doar numindu-le, ar
putea să descopere ceea ce trăieşte în viaţa personală, fie în mod
conştient, fie inconştient. Deci nu este vorba despre o problemă
de clarvedere, ci de cunoaştere.
Astăzi, cu experienţa şi cunoştinţele pe care le am, pot să
afirm că este imposibil ca o persoană bolnavă de diabet să nu fi
trăit o suferinţă profundă sau o puternică aversiune faţă de o
anumită situaţie din viaţa sa. Pentru mine este imposibil ca o
persoană să aibă probleme de sănătate la nivelul ficatului fără să
fi nu trăit sentimente de mânie sau frustrare faţă de sine sau de
alţii, ş.a.m.d. Mi s-a făcut uneori remarca următoare: „când
decodezi suferinţele şi bolile, acesta este, sigur, un aranjament
de-al tău“. Mi se spune că toată lumea trăieşte mânie, frustrare,
frământări, respingere, etc. Atunci răspund că la toate aceste
emoţii fiecare reacţionează în felul său. Să luăm, de exemplu,
faptul că eu am crescut într-o familie cu doisprezece copii, al
căror tată era alcoolic şi mama, depresivă. Fraţii şi surorile mele
au avut aceiaşi părinţi, dar fiecare copil, inclusiv eu, a fost afectat
sau a putut fi, într-un mod diferit, în funcţie de felul în care a
interpretat ceea ce el a trăit în relaţia cu părinţii săi. De ce?
Pentru că noi toţi suntem diferiţi şi pentru că avem de
conştientizat probleme diferite de-a lungul dezvoltării noastre
personale. Astfel, un fenomen de respingere ar putea să
declanşeze o suferinţă la o anumită persoană, dar nu şi la alta.
Acest lucru depinde de felul în care ne-am simţit afectaţi, în
mod conştient sau inconştient. Dacă stresul psihologic este
destul de ridicat, el va fi transferat într-un stres biologic sub
formă de boală.
În timpul unui atelier pe care îl organizasem referitor la
abordarea metafizică a suferinţelor şi a bolilor, cu ocazia unui
salon despre sănătatea naturală şi terapiile alternative, am
decodificat, destul de rapid şi cu precizie, suferinţele şi bolile
câtorva participanţi, ceea ce mi-a produs o mare plăcere. Câtva
timp mai târziu, o prietenă care mă asista pe timpul acestui
atelier, mi-a zis: „Jacques, ar trebui să fii atent când r ăspunzi
oamenilor şi, mai ale s, când le dai un răspuns direct şi rapid.
Persoanele de lângă mine au avut impre sia că ai aranjat
lucrurile dinainte“. Nici vorbă de aşa ceva, bineînţeles. Ceea ce
trebuie să înţelegem este că, în primul rând, persoana în cauză,
afectată de suferinţă sau boală, ştie că ceea ce s-a spus este
valabil doar pentru ea. În al doilea rând, ceea ce constituie o
noutate şi se dezvăluie conştiinţei noastre ni se poate părea ireal.
Să negi această realitate poate fi, de asemenea, un mod de a te
proteja, pentru a nu te simţi responsabil de ceea ce ţi se
întâmplă.
Iată o anecdotă care ilustrează această constatare. Celebrul
inventator Thomas Edison s-a întâlnit cu membrii Congresului
10
american pentru a le prezenta noua sa invenţie, fonograful-
maşina vorbitoare. Câţiva membri din Congres l-au considerat un
impostor, întrucât în concepţia lor era imposibil ca vocea umană
să iasă dintr-o cutie.
Timpurile s-au schimbat. Iată de ce este important să fim
deschişi la ideile noi care ne pot aduce răspunsuri inovatoare la
multe probleme. Destule persoane din SUA şi din Europa au
dezvoltat această abordare a legăturii care există între conflictele
emoţiilor şi ale gândurilor şi boală; acest mod de investigaţie este
astăzi răspândit nu numai în Quebec (Canada), ci mai peste tot
în lume.
În cursul conferinţelor mele afirm că am un mental foarte
puternic, dar şi o intuiţie la fel de puternică şi că cea mai mare
provocare a vieţii mele a fost şi este, şi astăzi, modalitatea de a le
concilia. Formaţia mea universitară, ca inginer în domeniul
electricităţii, m-a determinat să concretizez aspectul logic şi
raţional al lucrurilor. Fizica m-a învăţat că o cauză este legată de
un efect real. Am putut aplica această lege cauză-efect, mai
târziu, în domeniul emoţiilor şi al gândurilor, deşi acesta este mai
puţin tangibil decât fizica. Dar este adevărat lucrul acesta? Chiar
într-un domeniu care ţine de fizică, precum electricitatea, se
lucrează cu ceva pe care fiinţa umană nu l-a văzut niciodată:
curentul electric. Căci, într-adevăr, se lucrează doar cu efectele
lui precum lumina, căldura, inducţia electromagnetică, etc.
În acelaşi fel, gândurile şi emoţiile nu sunt de natură fizică în
adevăratul sens al cuvântului, dar pot avea repercusiuni sub
formă de suferinţe sau de boli manifestate la nivelul corpului
fizic. Iată de ce unul dintre scopurile acestei cărţi este de a
demonstra că la ceva ce ţine de domeniul non-vizibilului, precum
gândurile sau emoţiile, îi corespunde o reacţie fizică, măsurabilă,
foarte adesea, sub formă de suferinţe sau de boli. Pot să măsor
mânia? Nu, dar pot să măsor febra pe care o fac atunci când sunt
mânios. Pot să măsor faptul că deseori trebuie să lupt ca să obţin
ceea ce îmi doresc de la viaţă? Nu, dar pot să măsor numărul de
globule roşii care s-a micşorat într-atât, încât am devenit anemic.
Pot să măsor faptul că bucuria nu este prezentă în viaţa mea?
Nu, dar pot să măsor nivelul colesterolului foarte ridicat, ş.a.m.d.
Atunci, dacă devin conştient de gândurile şi emoţiile care au
declanşat o suferinţă sau o boală, schimbându-mi-le pot să mă
însănătoşesc? Îndrăznesc să afirm că da. Totuşi, acesta poate fi
un proces mult mai complex şi mai profund decât ceea ce eu pot
conştientiza. Iată de ce am nevoie să apelez la persoane cu
experienţă în domeniul medical sau la altele care abordează
tehnici diferite şi care mă pot ajuta să efectuez nişte schimbări în
viaţa mea. Dacă trebuie să mă operez şi dacă înţeleg ce a
determinat apariţia afecţiunii, este foarte posibil să mă refac mult
mai repede decât o altă persoană care nu a fost interesată să ştie

11
ceea ce i s-a întâmplat în viaţa ei sau nu a interesat-o un astfel
de lucru.
În plus, dacă nu am înţeles mesajul bolii, operaţia sau
tratamentul urmat va face să pară că lucrurile s-au rezolvat, dar
boala va apărea într-o altă parte a corpului, sub o altă formă, mai
târziu.
Să sperăm că din ce în ce mai multe întreprinderi vor fi
interesate în a-şi ajuta angajaţii să îşi supravegheze dezvoltarea
personală, în plan emoţional. Acest lucru va conduce la
diminuarea numărului de accidente şi a absenteismului, ceea ce
va determina o creştere a eficacităţii individuale. Dacă viaţa
personală, familială sau profesională nu îmi creează o stare de
bine, atunci voi „atrage “ în viaţa mea, chiar şi în manieră
inconştientă, o boală sau un accident, pentru a beneficia de un
concediu sau pentru ca o persoană să se ocupe de mine.
În 1990 mi-a venit ideea să redactez un dicţionar care să
prezinte cauzele metafizice ale suferinţelor şi ale bolilor şi în 1991
m-am apucat de lucru. Nu bănuiam atunci vastitatea muncii pe
care urma să o întreprind; din fericire, căci, dacă aş fi ştiut, nu
m-aş fi apucat niciodată de lucru. Mi-am zis atunci: „O să
reuşesc şi voi lucra pentru a fi suficient de mulţumit, ca să
public această lucrare“. Dacă spun acest lucru este şi pentru că
a face schimbări asupra sinelui este ceva care cere multă muncă,
energie şi voinţă. Un autor american afirma: „Numai cei curajo şi
şi aventurieri Îl vor cunoaşte pe Dumne zeu“. Ceea ce înţeleg eu
din această afirmaţie este că hotărârea de a depăşi obstacolele şi
curajul de a experimenta noi căi mă vor conduce către o anumită
stare de bine şi o realizare de sine pe măsură. Aşa îmi asigur
sănătatea fizică, mentală şi emoţională.
Între 1978-1988 am lucrat în domeniul suplimentelor
alimentare numit şi abordare ortomoleculară, ceea ce exprimă
faptul că organismul are nevoie de nutrienţi necesari sub formă
de vitamine, minerale sau alte substanţe, care să îl ajute în
restabilirea sau în menţinerea unei sănătăţi cât mai bune. Mă
bazam atunci pe lucrările psihiatrilor şi ale altor medici, ale unor
biochimişti şi diverşi cercetători canadieni sau americani (mai
ales), care prin experimentele lor demonstraseră că, oferind
nutrienţii necesari, se poate ameliora, ba chiar, în unele cazuri,
asigura dobândirea sănătăţii fizice, mentale şi emoţionale.
De fapt, există mai multe abordări pentru a înregistra o stare
de sănătate cât mai bună, care au toate importanţa lor, căci
fiecare acţionează, în mod specific, asupra aspectelor din fiinţa
noastră.

12
 În 1996 am văzut un reportaj1 la televiziune realizat în
spitalul Columbia-Presbyterian din New York unde un pacient,
Joseph Randazzo, urma să fie operat pentru trei implanturi
coronariene. El a beneficiat de şedinţe de vizualizare, de
tratamente energetice şi de reflexologie înainte de operaţie. Şi în
timpul operaţiei i s-au aplicat tratamente energetice. După
operaţie a participat din nou la şedinţe de vizualizare, a urmat
tratamente energetice şi reflexoterapie, toate acestea permiţându-
i o recuperare rapidă. Aceste intervenţii au dat roade, căci
pacientul s-a recuperat foarte repede, ceea ce nu ar fi fost posibil
pentru un alt pacient, care ar fi suferit aceeaşi operaţie. Medicul
Mehmet Oz a menţionat că şi el a realizat un astfel de experiment
pe 300 de pacienţi ajungând la concluzia că terapiile alternative
completează cu succes tratamentul convenţional.
Astfel, această carte se vrea un complement la orice
abordare, fie ea medicală, fie legată de terapiile non-
convenţionale. Dicţionarul tratează, deci, în acelaşi timp,
orientarea alopată, medicală, şi cea holistică, interesată mai mult
de aspectul fizic, mental, emoţional şi spiritual al fiinţei. Doresc
ca toţi cei care lucrează în domeniul sănătăţii, indiferent de nivel,
să se servească de acest dicţionar, în practica lor, ca un
instrument de lucru şi investigaţie pentru a-şi ajuta pacienţii
în procesul de vindecare. În ceea ce mă priveşte, am experimentat
medicina tradiţională, acupunctura, tratamentele energetice,
radiestezia, naturopatia, masajul, cromoterapia, ştiinţa nutriţiei,
vitaminoterapia, esenţele florale ale doctorului Bach,
chiropractica, ortoterapia, iridologia, psihoterapia, rebirth-ul
(respiraţia conştientă), homeopatia, etc. Ştiu că dacă o tehnică ar
fi valabilă pentru toată lumea, atunci ar fi singura care ar exista.
Dar nu este cazul,căci fiinţa umană este creatura de pe Pământ
care are cele mai multe posibilităţi,dar şi cea mai mare
complexitate.
Acesta este motivul pentru care încerc să înţeleg eu însumi
ceea ce trăiesc, lăsându-mă ajutat de ceilalţi, la nevoie, căci
fiecare este competent în domeniul său. Autorul american
menţionat mai sus afirma: „TREBUIE SĂ ÎNVĂŢĂM DE LA CEI
CE ŞTIU“. Se impune, deci, să luăm tot ceea ce există mai bun la
nivelul fiecărei profesii. Când mă aflu în faţa unui medic îmi spun
că ştie mai mult decât mine şi că trebuie să fiu atent la ce îmi
spune sau îmi propune, lăsându-mi însă libera alegere, în funcţie
de opţiunea mea. Ba chiar, când mă aflu la un specialist în
presopunctură, sunt atent la ceea ce îmi spune sau îmi propune
ca tratament, pentru că el cunoaşte mai bine decât mine
funcţionarea echilibrului energetic al corpului. Toate acestea sunt
valabile pentru orice profesie.

11 De asemenea, prezentat în revista „Life” din septembrie 1996, sub genericul

„The HEALING revolution”.
13
 Într-o zi o doamnă îmi spunea că nu crede în toate poveştile
acestea legate de emoţii şi gânduri ca fiind declanşatoare de
boală. I-am răspuns că nici nu trebuia să o facă. După ce i-am
citit câteva texte care se refereau la suferinţele şi bolile pe care le
avusese deja sau le mai avea încă, am remarcat că şi-a schimbat
atitudinea, devenind mai receptivă la o astfel de abordare. De
fapt, există o parte din mine care ştie că ceea ce se petrece şi ceea
ce se spune despre mine corespunde cu ceea ce eu simt şi acest
lucru nu este întâmplător. În această situaţie se impune să fiu
prudent: nu trebuie să mă simt vinovat de ceea ce mi se întâmplă
şi să cred când mi se spune că este greşeala mea dacă sunt
bolnav.
Sunt responsabil de ceea ce trăiesc, dar în majoritatea
cazurilor, lucrul acesta nu se întâmplă din vina mea.
Necunoaşterea legilor care guvernează gândurile şi emoţiile
din corpul fizic este declanşatoare de suferinţe sau de boli.
Se impune, deci, să îmi conştientizez evoluţia personală, sau,
în sensul larg al termenului, evoluţia spirituală. Acolo unde
am descoperit că nu exista deloc Iubire sau doar puţină, trebuie
să redescopăr că Iubirea era totuşi prezentă. Nu în mod evident,
îmi veţi spune. Dar aşa este. Dacă mă arunc de la balcon şi îmi
rup un picior îmi veţi spune că m-a pedepsit Dumnezeu? De fapt,
există o lege, cea a gravitaţiei, care mă atrage spre sol. Această
lege nu este nici bună, nici rea, este pur şi simplu legea
gravitaţiei. Degeaba voi argumenta şi voi dispreţui această lege
zicând că din cauza ei mi-am rupt piciorul: lucrul acesta nu va
schimba cu nimic legea, căci LEGEA-I LEGE. Toate bolile se
explică prin absenţa Iubirii. Se spune că Iubirea este singurul
vindecător. Atunci, dacă acest lucru este adevărat, nu ar fi mai
simplu să dăruim Iubire pentru a vedea vindecarea
manifestându-se?
Acest lucru este adevărat, în unele cazuri. De fapt, Iubirea ar
trebui să intre prin anumite uşi pentru ca vindecarea să aibă loc,
prin acele uşi care i-au fost închise, ca urmare a rănilor mele
anterioare. Iată un întreg câmp de descoperit şi de conştientizat!
Această carte nu vizează direct soluţii pentru rezolvarea
suferinţelor şi a bolilor, ci îmi oferă ajutor în a conştientiza că
ceea ce eu resimt ca suferinţă sau boală provine din gândurile şi
emoţiile mele şi că, pornind de aici, pot să recurg la mijloacele pe
care le consider adecvate pentru a opera schimbări importante în
viaţa mea.
Totuşi, doar faptul că ştiu de unde provine suferinţa sau
boala mea poate fi suficient pentru a determina schimbări în
corpul meu fizic. În anumite cazuri, schimbarea pozitivă poate fi
în proporţie de 50% sau chiar 100%, adică o vindecare completă.
În ceea ce mă priveşte, când am descoperit cursurile de
dezvoltare personală în 1988 şi am conştientizat schimbările ce
14
se petreceau înlăuntrul meu, am avut sentimentul că renasc şi
am întrevăzut la orizont speranţa unor zile mai bune. Îmi
găsisem, în sfârşit, modalitatea de a face schimbări importante în
viaţa mea şi cărora le întrevedeam şi rezultatele. Se impunea să
acţionez, căci reacţionam faţă de autoritate, trăind din plin
sentimentul respingerii, al abandonului, al neînţelegerii. Ştiam
toate acestea, dar trebuia să găsesc modalitatea de a mă
schimba, de a-mi vindeca rănile interioare. Din acest motiv
m-am angajat în acest domeniu de activitate numit dezvoltare
personală. Munca îmi permite să lucrez şi cu mine în timp ce
lucrez şi cu ceilalţi, ajutându-i să îşi deschidă conştiinţa. Cred
sincer că fiecare dintre noi poate să îşi poarte singur de grijă
devenind din ce în ce mai autonom şi că fiecare putem
accede la un grad superior de înţelepciune, de iubire şi de
libertate! Merităm toţi acest lucru!
Acest dicţionar se vrea un instrument de deschidere a
conştiinţei şi de cercetare de sine. Când mi se întâmplă ceva
legat de sănătate, voi citi în acest dicţionar pentru a deveni mai
conştient de cele manifestate. Într-adevăr, fiinţa umană are
tendinţa de a oculta, de a face să dispară din memoria conştientă
ceea ce i se întâmplă. Partea mea mentală şi intelectuală îmi
oferă informaţia cu care eu trebuie să lucrez. Singura putere de
care dispun este puterea asupra mea; eu sunt creatorul
propriei mele vieţi. Cu cât sunt mai conştient de acest lucru,
cu atât voi putea să fac schimbările adecvate.
De un secol şi, în special, în ultimii 50 de ani, s-a realizat un
salt tehnologic extraordinar, ceea ce a permis ameliorarea
condiţiilor noastre de viaţă. În ciuda acestui progres, nu ne dăm
totuşi bine seama că ştiinţa nu are răspuns la tot ceea ce se
întâmplă pe această Planetă, unde mulţi oameni suferă de boli.
Fie că trăim în state industrializate sau în ţări în curs de
dezvoltare, se impune să avem grijă de noi şi să răspundem la
întrebări ca: Cine sunt? Încotro mă îndrept? Care este scopul vieţii
mele?
Este important să mă servesc de această carte ca de un
instrument de înţelegere, de investigare şi de transformare.
Dacă în timp ce citesc acest text îmi vin idei noi, trebuie să
mă simt în largul meu, şi să le completez cu propria experienţă.
Acest dicţionar va deveni astfel un instrument viu la care
fiecare dintre noi poate contribui. De fapt, câteva pasaje din
carte au fost redactate la cererea unor persoane care ştiau că
lucrez la ea. Astfel, când am fost întrebat: „Ai vorbit în carte şi
despre alergia la untul de arahide? “, răspunsul a fost: „Nu, dar o
voi face “. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi pentru multe alte boli pe
care am fost rugat să le includ în acest dicţionar. Este unul

15
dintre motivele pentru care el este accesibil pe Internet2, nu
numai pentru a fi consultat, ci şi pentru a se face completările la
zi, pentru a se adăuga comentariile cititorilor, etc.
Aceasta permite o difuzare la nivel de Planetă.
Vă spun deci tuturor „lectură plăcută“!
Jacques Martel
Psihoterapeut

2 Adresă Internet: www.atma.ca

16
 GENERALITĂŢI

Această carte constituie un document de cercetare despre

„aspectul” metafizic (gânduri, sentimente, emoţii) al
suferinţelor şi al bolilor.
Autorul acestei cărţi nu pretinde să ofere sfaturi medicale, în
mod direct sau indirect, nici să stabilească vreun diagnostic. Ideile
conţinute în prezentul dicţionar sunt cu titlu informativ, ca
posibilităţi de investigaţie a unei suferinţe sau boli, pentru a ajuta
persoana în cauză, medicul curant3 sau terapeutul să înţeleagă
mai bine originea suferinţei sau a bolii.
Afirmaţiile conţinute în această carte sunt doar cu titlu
informativ. Autorul este conştient de faptul că suferinţele şi bolile
prezentate aici sunt abordate doar din punct de vedere metafizic şi
că multe alte aspecte pot constitui cauza lor, ştiindu-se că
suferinţele şi bolile sunt mult mai complexe decât ceea ce s-a
explicat în acest dicţionar.
Abordarea simplificată a unor boli precum cancerul, diabetul,
etc., are drept scop ca cititorul să deschidă o uşă către cercetarea
cauzei metafizice a suferinţei sau a bolii împreună cu un specialist
în domeniul sănătăţii.
În primul rând, ideea acestui dicţionar este de a porni de la un
punct de vedere simplu privind suferinţa sau boala, pentru a face
informaţia cât mai accesibilă, putând fi astfel înţeleasă de către un
număr cât mai mare de persoane. Această abordare se vrea
complementară oricărei abordări alopate4 şi holistice5 .
Orice persoană care ar dori să schimbe un tratament pe care îl
urmează trebuie să discute cu doctorul de familie sau cu
terapeutul ei.
Persoanele suferinde de diabet (insulino-dependent), de maladii
cardiace (care necesită zilnic pilule), etc., ar trebui să aibă avizul
medicului înainte de a-şi schimba medicaţia, chiar dacă ele „cred“
că şi-au găsit cauza bolii şi că totul este acum reglat şi sub control.
Totuşi, persoana care foloseşte această carte pentru informarea
sa o face pentru ea însăşi şi este dreptul ei cel mai strict. Autorul şi
editorul îşi declină orice responsabilitate pentru actele care ar
putea să apară în urma lecturării acestei cărţi şi care l-ar putea
conduce pe cititor să facă gesturi sau să ia hotărâri care i-ar putea
determina o anumită stare de bine.

3 Medicul curant: numit deseori medicul de familie.

4 Al opată: care utilizează un tratament medical pentru a combate boala. Acest
termen desemnează medicina convenţională.
5 Holistic: care ţine cont de aspectul global al persoanei, adică aspectul fizic,
mental şi emoţional şi chiar uneori, aspectul spiritual.
17
 În text, masculinul este folosit cu scopul de a simplifica
exprimarea; în afară, însă, de cazul unor boli specifice bărbaţilor şi
femeilor, textul redactat la masculin se adresează, în egală
măsură, atât femeilor cât şi bărbaţilor.
⊂ Simbolul acesta pe care îl găsim în text, reprezintă energia
asociată cu o imagine mentală sau cu o emoţie legată de o situaţie
de viaţă pe care trebuie să o transfer din minte în inimă! Are loc
atunci fie o vindecare prin iubire, fie o accentuare a unei atitudini
pozitive.
Cea mai mare parte a termenilor care urmează au fost explicaţi
în subsolul paginii atunci când aceştia apar în text pentru prima
dată.
Totuşi, cum un dicţionar nu se lecturează precum un roman,
autorul a dorit să reia explicaţiile despre unii termeni sau expresii,
pentru a clarifica sensul pe care a vrut să îl confere unor cuvinte
ce sunt utilizate doar în Quebec şi nu în limbajul francez
internaţional.
Dealer: provine din englezescul „deal“ şi desemnează ceea ce se
numeşte o afacere bună. În text, termenul semnifică, deseori, ideea
de a face faţă unei provocări sau de a se adapta la evenimentele,
situaţiile care apar în viaţa noastră.
A fi corect: expresia pune în lumină ideea de a fi în
permanenţă în acord cu valorile mele, fie că sunt sau nu în acord
cu cele ale societăţii în care trăiesc.
Materialist: vine din englezescul „ground“ care înseamnă
„pământ“. În text, termenul se referă la faptul de a ne simţi legaţi
de pământ, de lumea materială.
A integra: termenul se referă la atitudinea de asimilare a unei
situaţii sau idei. Când el se referă la o rană emoţională, iar eu
afirm că: „am asimilat situaţia“, înseamnă că am vindecat complet
rana interioară care avea legătură directă cu această situaţie; în
concluzie, deci, am conştientizat această experienţă.
Spaţiul meu (fr. ma bulle): termenul desemnează spaţiul meu
vital, la nivel energetic.
Eul Meu superior: este acea parte a eul-ui numită conştiinţă,
suflet, etc.
Ghidul meu interior: expresia denumeşte acea parte din
interiorul meu, care mă poate ghida şi care este strâns legată de
propria credinţă lăuntrică.
Ocultare: desemnează ştergerea unei idei, atitudini din
memoria conştientă sau din sensibilitatea mea.
Tipar (pattern): provine din englezescul „pattern“ şi semnifică
în text un „tipar de gândire“ ce conduce la repetarea unor
evenimente în viaţa mea.

18
 Psihic: desemnează ceea ce situează la nivelul gândurilor mele
(nivelul mental)
Reîncarnare: este un termen menţionat din ce în ce mai des în
noile abordări terapeutice şi, de aceea, autorul face referire în
prezentul text. Dorinţa autorului este ca cititorul să se simtă liber
în a adera sau nu la această idee, iar menţiunile făcute sunt doar
cu titlu informativ.
Yin şi Yang: în medicina chineză termenul Yin denumeşte
energia de polaritate negativă, feminină, intuitivă; Yang
denumeşte energia de polaritate pozitivă, masculină, raţională.
Aceşti termeni se folosesc şi în acupunctură. În acest text termenii
Yin şi Yang sunt utilizaţi pentru desemnarea polarităţii energetice
sau a aspectelor intuitiv şi raţional din fiinţa umană.

19
20
TEHNICĂ DE INTEGRARE PRIN PRONUNŢIE
MONOSILABICĂ RITMICĂ ŞI SECVENŢIALĂ
Ne putem folosi de informaţiile conţinute în această carte pentru
a efectua schimbări la nivelul emoţiilor noastre. Făcând exerciţiul de
mai jos, putem să ne activăm memoria emoţională şi să permitem ca
o parte a emoţiilor noastre să fie vindecate prin Iubire, realizându-se
astfel transferul de la minte către inimă.
Putem lua un text menţionat la o suferinţă sau la o boală şi îl
silabisim, afectând cel puţin o secundă pentru fiecare silabă. Să
luăm, de exemplu, artrita. Textul care urmează:
ARTRITA (în general)
Artrita este definită ca fiind inflamaţia unei articulaţii. Ea poate
afecta fiecare parte a sistemului locomotor uman: fie oase,
ligamente, tendoane sau muşchi. Se caracterizează prin inflamaţie,
rigiditate musculară sau durere care corespund în plan metafizic
închiderii, criticii, amărăciunii, tristeţii sau mâniei.
Devine:
AR-TRI-TA (în-ge-ne-ral)
Ar-tri-ta-es-te-de-fi-ni-tă-ca-fi-ind-in-fla-ma-ţi-a-u-nei-ar-ti-cu-
la-ţii. Ea-poa-te-a-fec-ta-fi-e-ca-re-par-te-a-sis-te-mu-lui-lo-co-
mo-tor-u-man: fi-e-oa-se–li-ga-men-te-ten-doa-ne-sau-muşchi.
Se-ca-rac-te-ri-zea-ză-prin-in-fla-ma-ţi-e-ri-gi-di-ta-te-mus-cu-
la-ră-sau-du-re-re-ca-re-co-res-pund-în-plan-me-ta-fi-zic-în-
chi-de-rii-cri-ti-cii-a-mă-ră-ciu-nii-tris-te-ţii-sau-mâ-ni-ei…
Şi continuăm lectura cu textul întreg pe care îl găsim în
dicţionar. Este foarte important să avansăm încet, cel mult o
silabă pe secundă sau chiar mai puţin. Nu este important să ne
întrebăm dacă mintea înţelege sau nu cuvintele sau frazele pe care le
pronunţăm. Se poate ca în timpul exerciţiului să apară emoţii,
durere, tristeţe: este nevoie să punem Iubire în locul acestor emoţii
negative. Putem folosi textul care se referă la o boală pe care am
avut-o sau o avem sau de care ne temem că am putea să o
contractăm. Dacă în timpul exerciţiului resimţim unele emoţii,
putem să îl reluăm mai târziu sau să îl amânăm în altă zi până
reuşim să nu mai manifestăm nicio emoţie şi să ne simţim în largul
nostru în momentul lecturii.
Dacă vrem, putem face acest exerciţiu după o meditaţie, audiţie
muzicală sau după o şedinţă de relaxare. Putem recurge la textul din
prefaţă sau din introducere.
Informaţiile care urmează oferă mai multe explicaţii legate de
utilizarea acestei tehnici. Să precizăm, mai întâi, că pentru mine
termenul „integrare“ se referă la faptul de a deveni conştient în
adâncul fiinţei; acest termen mai vrea să exprime şi faptul că, într-o
oarecare măsură, „vindecarea“ survine doar atunci când
21
conştientizez că suferinţa sau boala sunt doar un mesaj pe care
corpul mi-l transmite pentru a-mi da seama de ceea ce trăiesc în
momentul de faţă.
Am utilizat această tehnică pentru prima dată cu ocazia
atelierelor „Să regăsim Copilul interior“ pe care le-am iniţiat din
martie 1993. Tehnica este utilizată atunci când adultul scrie o
scrisoare copilului interior şi acesta îi răspunde.
Ce se întâmplă în timpul utilizării acestei tehnici, care constă în a
lectura prin silabisire un text şi a insista cel puţin o secundă asupra
fiecărei silabe? Ceea ce trebuie să înţelegem de la început este un
lucru simplu: cu cât citesc mai repede, cu atât percepţia se situează
la nivel mental. Cu cât citesc mai rar, cu atât textul mă pune în
legătură cu chakra inimii⊂. Toate suferinţele şi bolile sunt
interpretări, conştiente sau inconştiente, făcute de mine în
raport cu o situaţie sau o persoană, când am trăit o lipsă de
iubire. Atunci acest mesaj sau rană emoţională s-a înregistrat la
nivelul inimii, căci pentru orice fiinţă umană inima este locul unde
se manifestă Iubirea.
Rănile noastre provocate de lipsa Iubirii se înregistrează la
nivelul inimii sub forma respingerii, a abandonului, a mâniei, a
neînţelegerii, a tristeţii, a decepţiei, etc. Pentru a reuşi să schimbăm
acest mesaj înregistrat în adâncul inimii⊂ trebuie să activăm
informaţia din punctul de plecare, adică să intrăm în contact cu
informaţia care a produs rana prima oară şi care se activează de
fiecare dată când o situaţie asemănătoare celei care a declanşat rana
apare în viaţa noastră. Este ca şi cum situaţia ar permite activarea
emoţiei trăite atunci, pentru că ea intră in rezonanţă cu evenimentul
care are loc acum.
În acest mod activăm la nivelul inimii⊂ situaţia care ne-a cauzat
suferinţa, tristeţea sau mânia. Se impune să deschidem chakra
inimii⊂ pentru a permite energiei iubirii să intre aici, aducându-ne
vindecarea prin simplul fapt că facem acest lucru în mod conştient.
Pentru ca exerciţiul să fie mai eficient, ne imaginăm că toate
cuvintele silabisite pornesc din inimă ca şi cum gura ne-ar fi
amplasată acolo. Se poate ca în timpul exerciţiului să resimţim
furnicături în diverse părţi ale corpului, căldură, suferinţă, tristeţe,
etc. Se impune să rămânem calmi, chiar dacă se manifestă emoţii
puternice de suferinţă sau de tristeţe, căci situaţia este, de obicei,
sub control, ca şi cum corpul nostru ar şti foarte bine cât poate să
suporte.
Dacă pentru un motiv sau altul ne este teamă că vom trăi emoţii
prea puternice, putem efectua exerciţiul asistaţi de o persoană care
ne poate susţine pe tot parcursul lui, o persoană responsabilă sau
un terapeut.

22
 CUM SUNT PREZENTATE SUFERINŢELE
ŞI BOLILE?
În general, ele se găsesc incluse în indexul de la sfârşitul cărţii, în
ordine alfabetică, de exemplu:

ACIDOZA ................................................................................. 31
Această boală se găseşte la litera A
Când apare menţiunea următoare:

ADDISON (boala…) ............................................................... 32

Se înlocuieşte menţiunea din paranteză cu titlul care o precede:
boala ADDISON.
Când, după numele bolii apare menţiunea „vezi“ între paranteze
(), ca în următorul exemplu:

ÎNGRĂŞARE
(vezi: greutate [exces de....................])
Trebuie să ne raportăm la GREUTATE (exces de ................) şi să
găsim la litera G denumirea acestei boli pentru a avea informaţia
legată de boala în sine în raport cu termenul ÎNGRĂŞARE.
Putem obţine un plus de informaţie despre o boală sau despre
aspecte ce o definesc consultând alte boli. Astfel menţiunea “vezi şi”
ne conduce către o informaţie suplimentară despre boala în cauză
care este prezentată după cum urmează:
AGORAFOBIE
(vezi şi: angoasă, moarte, frică)
Dacă, de exemplu, suntem la partea „vezi şi“ care urmează după
numele bolii, indicat aici cu o bară oblică / găsim prezentarea astfel:
PĂR-CIUPERCI PARAZITE ŞI CONTAGIOASE
(vezi şi: păr/cal viţie/peladă/[căderea…])
Toate acestea se citesc astfel: (vezi şi: păr-calviţie,
păr-peladă
păr[căderea…])
Anumite boli sunt grupate astfel încât să se găsească cât mai
aproape de informaţiile suplimentare referitoare la ele. De exemplu,
tot ceea ce se referă direct la SÂNGE a fost grupat utilizându-se
trimiterile apropriate precum:
ANEMIE
(vezi: sânge-anemie)

23
DIABET
(vezi: sânge-diabet)

HIPOGLICEM IE
(vezi: sânge-hipoglicemie)

LEUCEMIE
(vezi: sânge-leucemie)
Pentru a avea mai multe informaţii despre ANEMIE trebuie să
citim titlurile următoare:

SÂNGE (în general)

SÂNGE (probleme…)
SÂNGE – ANEMIE
În cazul în care ne aflăm într-o subsecţiune, de exemplu, când
căutăm informaţii despre ANEMI E citim titlul SÂNGE-ANEMIE.
Chiar dacă nu găsim menţiunea vezi şi aceasta presupune că va
trebui să citim titlul SÂNGE (în general) şi SÂNGE (probleme…).
În acelaşi mod, cân d ne găsim într-o altă subsecţiune ca
ECZEMĂ care apare la titlul PIELE-ECZEMĂ, tre buie să studiem
şi informaţiile despre PIELE (în general) şi PIELE (suferinţe). La fel
vom citi şi pentru toate celelalte secţiuni când apar menţiunile (în
general) şi (suferinţe…).
Suferinţele şi bolile abordate cel mai frecvent în acest dicţionar
se referă la:
ALERGII DEGET E URECHI
ANUS SPATE OASE
ARTRITĂ STOMAC PIELE
GURĂ FICAT PICIOARE (planta)
BRONHII GLANDE PLĂMÂNI
CANCER GÂT RINICHI
CREI ER INTESTINE RESPIRAŢIE
PĂR PICIOARE SÂNGE
INIMĂ MUŞCHI SÂNI
COLOANĂ NAS VAGIN
VERTEBRALĂ
DINŢI UNGHII OCHI

24
 DICŢIONARUL
SUFERINŢELOR ŞI AL BOLILOR
DE LA A LA Z

25
26
 A
ABAZIE
Deşi muşchii şi întregul aparat locomotor nu îmi produc
suferinţă, nu pot totuşi să merg decât parţial sau deloc. Sistemul de
comandă situat în cerebel poate fi afectat de o leziune, de o deficienţă
de circulaţie sau de o tumoră.
Suferinţa provine uneori dintr-o frică intensă, legată de gândurile
mele, care a avut drept efect rigiditatea. Această frică sau
culpabilitate are legătură cu faptul de a avansa în viaţă. Mă simt
abătut. Viaţa aici, pe Pământ, este o luptă continuă. Am impresia că
mă număr printre cei năpăstuiţi. Mă simt rigid, şi pun la îndoială
valorile şi fundamentele vieţii mele, astfel încât nu mai pot avansa.
Îmi este foarte greu să îmi iau vreun angajament.
Accept⊂ să găsesc cauza acestei nesiguranţe sau acestei
culpabilităţi şi să am mai multă încredere în mine. Mă pot vizualiza
mergând din ce în ce cu mai multă uşurinţă şi, în acelaşi timp, îmi
sporesc sentimentul de încredere în mine. Conştientizez că viaţa
îmi oferă instrumentele necesare „înaintării mele“.

ABCES SAU EMPIEM

Vezi şi: INFLAMAŢIE
Un abces este o infecţie caracterizată prin formarea şi
acumularea de puroi în ţesuturi. El produce, de obicei, o umflătură
situată fie pe un ţesut corporal, fie pe un organ. Abcesul are legătură
directă cu sistemul limfatic care este supraîncărcat, plin de toxine şi
pe care organismul le scoate la iveală prin roşeaţă, durere, febră.
Abcesul îmi indică faptul că răspund la o furie sau la o rană
emoţională, la un sentiment de iritare, de confruntare, de
incapacitate, de eşec, de răzbunare pe care nu reuşesc să le
exprim în mod concret (puroiul are legătură cu fluidele şi emoţiile din
corpul meu). Am trăit un afront care este greu de acceptat⊂. Se
poate „să fi căzut de sus“, vrând să fac prea multe dintr-o dată:
temperamentul meu agresiv mă determină să înaintez, dar în
adâncul fiinţei mele există o îndoială, o incertitudine, legată deseori
de o experienţă dureroasă şi umilitoare trăită în trecut şi pe care aş
vrea să o scot din viaţa mea, dar nu reuşesc. Este vorba, deseori,
despre un exces de iritare sau de nemulţumire pe care nu reuşesc să
îl exprim faţă de mine, de o persoană sau de o situaţie. Gânduri
nesănătoase, care pot ajunge chiar la răzbunare, „fermentează“ şi
produc infecţia şi puroiul. Pot să mă simt „murdar“. Această
frustrare neeliberată poate apare pentru a rezolva o situaţie, adică
„să se spargă buba“. Ea poate produce în mine o bulversare mentală

27
(ca o umflătură) ce este însoţită de vid şi de epuizare. Abcesul este o
manifestare a mentalului, a gândurilor mele. Mă întreb dacă există
vreun secret pe care l-am păstrat doar pentru mine sau nişte
gânduri negative undeva, în mine, şi care deseori sunt încărcate de
culpabilitate. Este vremea să trec la altceva, să îmi schimb
atitudinea, dacă vreau să îmi îmbunătăţesc viaţa… şi corpul, înainte
ca o infecţie generalizată să se instaleze. Sunt crispat, atât la nivel
fizic cât şi mental, şi trebuie să învăţ să îmi concentrez atenţia spre
ceea ce este pozitiv în viaţa mea folosindu-mi energia creatoare
pentru a exterioriza întreg Universul meu interior. În plus, abcesul
corespunde unei amărăciuni adânci, adică unei disperări
interioare care va da naştere unui sentiment profund de neputinţă
sau de eşec. Vidul şi epuizarea pot să îşi facă simţită prezenţa. Am
impresia că am pierdut totul sau că acest lucru s-ar putea întâmpla.
Abcesul apare în acea parte a corpului unde se instalase supărarea,
amărăciunea profundă. De exemplu, dacă apare la un picior, el are
legătură directă cu rezistenţa şi conflictele mele şi îmi indică faptul
că trebuie să îmi orientez viaţa în alte direcţii. Dacă se instalează la
ochi, mă atenţionează că îmi este greu să văd cine sunt, ceea ce
sunt, încotro mă îndrept sau ceea ce vine către mine. La nivelul
tălpilor, este legat de dificultăţile, întrebările sau fricile referitoare la
viitor, la felul în care eu îl concep. La urechi, mă atenţionează în
legătură cu ceva auzit de către mine. Pe coapse, îmi atrage atenţia că
îmi este greu să mă avânt în viaţă. Toate acestea sunt legate în mod
direct de abilitatea mea de „a sta în picioare“, de a-mi exprima
independenţa, libertatea. Accept⊂ la nivelul inimii⊂ să pun capăt
fricilor, nesiguranţei, temerilor şi, în acest fel, abcesul se va vindeca.
Abcesul de suprafaţă, accesibil la vedere şi la pipăit, corespunde
unei furii legate de situaţii de viaţă ce pot fi „uşor de identificat“. El
are corespondenţă cu partea de corp afectată precum gâtul, spatele,
degetele, etc.
Abcesul adânc apare în interiorul corpului şi corespunde unei
decepţii resimţite la nivelul celor mai profunde sentimente din fiinţa
mea. În funcţie de poziţia sa, un abces poate avea consecinţe grave.
De exemplu, dacă este situat la nivelul creierului, el are legătură cu
individualitatea mea şi cu ideea pe care o am despre mine însumi; la
nivelul plămânilor, este legat de viaţă; la rinichi, de frici, la ficat, de
critică. Pot să descopăr de ce această mânie apare în viaţa mea
descifrând, în acelaşi timp, semnificaţia corespunzătoare părţii
afectate. Pot, astfel, să am mai multă iubire şi înţelegere faţă de
situaţia care a declanşat în mine această mânie.
Abcesul multiplu este o formaţiune compusă din mai multe abcese
de suprafaţă care sunt legate de un alt abces profund sau de
ţesuturi corporale mai adânci; el nu se vede cu ochiul liber. Corpul
îmi spune că mânia îmi afectează atât viaţa exterioară, cât şi cea
interioară. Este ca şi cum „această iritare mi-ar străpunge corpul“,
exprimând nevoia urgentă de a-mi vindeca aceste răni prin iubire.
Abcesul cald antrenează, de obicei, o reacţie inflamatorie şi se poate
forma rapid. Este înconjurat, frecvent, de o membrană care indică
faptul că are la origine un gând negativ, generator de mânie.

28
Abcesul rece nu prezintă nicio reacţie inflamatorie şi avansează lent.
Poate fi produs de ciuperci sau de bacilul Koch6 . Acest tip de abces
indică faptul că manifest mânie sub formă de decepţie sau de
resemnare faţă de o anumită situaţie.
Accept⊂ noile gânduri de iubire şi mă deschid la nivelul inimii⊂
către cei din jurul meu, nemaiacordând atenţie vechilor răni,
trecutului sau unor forme de răzbunare. Conştientizând acest
proces de acceptare⊂, abcesul va dispare pentru totdeauna.

ABCES ANAL
Vezi: ANUS – ABCES ANAL

ABCESUL CREIERULUI
Vezi: CREIER [ABCESUL …]

ABCESUL FICATULUI
Vezi: FICAT [ABCESUL …]

ABDOMEN
Vezi: PÂNTECE, BURTĂ

ABLAŢIE
Vezi: AMPUTARE

ACCIDENT
Vezi şi: ARSURI, TĂIETURĂ
Un accident, ca şi orice altă rană, apare atunci când emoţiile
mele sunt perturbate. El este adesea sinonim cu vinovăţia sau cu
frica. Accidentul mă atenţionează în privinţa culpabilităţilor mele,
a felului meu de a gândi şi a mă comporta în societate. Denotă, de
asemenea, o anumită reacţie faţă de autoritate, sau la mai multe
aspecte ale violenţei. Mi se poate întâmpla să trăiesc dificultatea de a
mă afirma faţă de această autoritate, de a vorbi despre nevoile mele,
despre punctele mele de vedere, etc. Mă „violentez“ pe mine
însumi. Accidentul indică o nevoie directă şi imediată de a trece la
acţiune. Nevoia de schimbare a direcţiei este atât de mare, încât
gândirea recurge la o situaţie extremă, chiar dramatică, pentru a
conştientiza că trebuie să schimb drumul pe care îl urmez acum.
Este ca un moment de ruptură în viaţa mea (într-un anumit aspect),
o imposibilitate de întoarcere, dar, nu necesar, la nivelul cuplului.
Este o formă de autopedepsire conştientă sau inconştientă.
Partea rănită în timpul accidentului era deja bolnavă sau slăbită, fie
ca urmare a unei boli, a unei suferinţe, tăieturi, arsuri sau a unei
predispoziţii către accidente. Accidentul îmi permite să observ
această slăbiciune şi să o fac să iasă la suprafaţă. Accidentul

6 Koch (Robert): medic german (Clausthal, Hanovra, 1843-Baden-Baden, 1910).

A identificat în 1882 bacilul (bacterie în formă de bastonaş) tuberculozei. El
enumeră modurile de transmitere ale acestei boli şi inventează o metodă de
diagnosticare. În 1905 primeşte Premiul Nobel pentru medicină.
29
exprimă şi capacitatea mea de mă vedea şi accepta⊂ aşa cum sunt.
Pentru că sunt responsabil 100% de actele mele şi de întreaga
mea viaţă, pot să îmi explic în mai mare măsură de ce mi-am
atras o anumită formă de accident. Atras, veţi zice? Da, căci totul
vine din gândurile mele cele mai profunde, din tiparele de gândire
existente din copilărie. Este foarte posibil ca să îmi atrag nişte
pedepse dacă astăzi am impresia că fac ceva şi că nu sunt corect şi
mă simt vulnerabil. Este exact ca în copilărie. Eram pedepsit când
nu eram corect. Această idee s-a înregistrat în mintea mea şi acum
este timpul să îmi schimb atitudinea. Partea „morală“ din fiinţa
umană o determină să se pedepsească când se simte vinovată, ceea
ce duce la durere, la mâhnire profundă şi la accidente. Este foarte
important să ştiu că mă pot simţi vinovat într-o situaţie oarecare
dacă şi numai dacă am convingerea că fac rău cuiva. În toate
celelalte situaţii sunt responsabil, dar nu vinovat. Trebuie să îmi
amintesc că eu reprezint propria autoritate (ca individ) şi am nevoie
să îmi recapăt locul ce mi se cuvine în Univers. Se impune să nu mă
mai agresez. Am afirmat, deja, că accidentul are legătură cu starea
de culpabilitate şi aceasta cu frica trăite într-o anumită situaţie.
Frica de a nu fi corect este deseori percepută ca o culpabilitate şi nu
ca o responsabilitate. Accidentul mă obligă deseori să încetez sau să
desfăşor în ritm mai lent activităţile. De aici decurge necesitatea unei
anumite perioadă de reflecţie. Rămânând deschis şi obiectiv faţă de
mine însumi, voi descoperi motivul/motivele acestui accident.
Mi-am pierdut controlul într-o anumită situaţie? Este timpul să îmi
schimb orientarea, direcţia? Îmi este greu să dau ascultare
semnalelor interioare sau intuiţiei şi nefăcând aceasta îmi atrag o
manifestare radicală în plan fizic? Am tendinţa să fiu fatalist. Mă
dispreţuiesc constant şi trăiesc mai mult la nivelul supoziţiilor, decât
în cel al realităţii. Am observat felul în care s-a produs accidentul?
Care era starea mea înainte şi după accident? Este foarte important
să revăd condiţiile în care s-a produs accidentul; analizez cuvintele
folosite şi conştientizez ceea ce scot ele în evidenţă cu ocazia
producerii acestuia. Dacă accidentul are ca urmare răni sau arsuri,
înseamnă că trăiesc mânie sau resentimente faţă de o situaţie care
îmi displace profund. Sunt atent la toate semnele şi simbolurile
acestei situaţii (accident) şi îmi ascult vocea interioară pentru a găsi
soluţia care va evita agravarea a ceea ce trăiesc. Predispoziţia la
accidente este o stare care survine în timpul unei relaţii conflictuale
cu realitatea, incapacitatea de a fi pe deplin prezent şi conştient de
Univers aşa cum îmi apare el, în întreaga sa manifestare. Este ca şi
cum aş vrea să fiu cu totul în altă parte. Sunt deconectat de la ceea
ce se petrece în jurul meu, poate pentru că mi se pare că realitatea
trăită de mine este prea dificilă sau de neacceptat.
Accept⊂ să observ că este nevoie să fiu mai centrat, pentru a
descoperi siguranţa şi încrederea în mine. Mă opresc din această
goană nebună şi îmi acord timp pentru a-mi revedea viaţa. Îmi
reexaminez alegerile în funcţie de valorile mele fundamentale.
Accept⊂ deschiderea care are loc, pentru a mă simţi mai liber şi mai
fericit.

30
ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL – A.V.C.
Vezi: CREIER – ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL [A.V.C.]

ACHILE (tendonul…)
Vezi: TENDONUL LUI ACHILE

ACIDITATE GASTRICĂ
Vezi: STOMAC – PIROZIS, ARSURI

ACIDOZĂ
Vezi şi: GUTĂ, REUMATISM
Acidul este substanţa care atacă metalul şi este asociat şi cu
senzaţia de amar (acreală psihică). Acidoza indică faptul că am
refuzat să asimilez o situaţie care se înregistrează la nivel
inconştient şi care produce o mare cantitate de acid în sânge sau în
limfă. A asimila înseamnă a rezolva, a trata, a regla orice problemă,
situaţie sau conflict care mă deranjează, pe care le refuz, care îmi
otrăvesc existenţa! De exemplu, pot să mă întreb care este situaţia
(deseori, de natură emoţională) care mă macină în interior şi îmi face
viaţa atât de amară. Este posibil să trăiesc în prezent o situaţie care
aduce la suprafaţă insatisfacţia resimţită faţă de mama mea. Pot
chiar să trăiesc o insatisfacţie asemănătoare faţă de copiii mei, de
prietenii sau de angajaţii pentru care sunt „ca o mamă“. Îmi este
greu să mă opresc: nu îndrăznesc să mă odihnesc, să îmi acord
puţin răgaz. Acidoza metabolică – raportată la întregul meu corp –
reflectă gândurile mele amare faţă de viaţă, în general. Acidoza
respiratorie (gazoasă) provine din faptul că, în timpul expiraţiei, nu
elimin dioxidul de carbon în proporţia adecvată. În acest caz, partea
amară a vieţii este resimţită în relaţia pe care o am cu mediul
înconjurător şi cu persoanele din jur. Acidocetoza este acidoza
întâlnită la diabetici. Acidoza lactică se înregistrează în cazuri
extrem de rare. Ambele generează comă şi deshidratare. În cazul
acidozei lactice se înregistrează o cantitate excesivă de acid lactic în
sânge. Întrucât sângele semnifică bucuria de a trăi, este clar că sunt
afectat, într-o foarte mare măsură, de partea amară a vieţii. Iată de
ce, pot să trăiesc această stare dacă sunt diabetic (ceea ce
corespunde unei tristeţi adânci), dacă sufăr de insuficienţă renală
(resimt atunci frici puternice faţă de viaţă), dacă am leucemie, o
formă de cancer a sângelui (care este legată de impresia mea
permanentă că trebuie să mă zbat prea mult pentru a trăi). În caz
extrem, reumatismul este consecinţa directă şi, uneori, inevitabilă a
unui exces de aciditate (acidoză).
Accept⊂ să observ şi să tratez, la nivelul inimii⊂, situaţiile din
viaţa mea, chiar dacă ele mă deranjează, mă irită. Focalizându-mi
atenţia pe un proces conştient de deschidere şi de acceptare⊂, pot
să suport, la nivel fizic, această boală dureroasă (ca şi tratamentul ei,
de altfel!). Îmi rezolv toate situaţiile pentru a trăi mai mult bucuria,
libertatea şi pacea interioară.

31
ACNEEA
Vezi: PIELE-ACNEE

ACUFENE
Vezi: URECHI – ACUFENE

ACRODERMATITĂ
Vezi: PIELE – ACRODERMATITĂ

ACROKERATOZĂ
Vezi: PIELE – ACROKERATOZĂ

ACROMEGALIE
Vezi: OASE – ACROMEGALIE

ADDISON 7 (boala…)
Vezi şi: GLANDELE SUPRARENALE
Insuficienţa secreţiei de cortizol de către glandele suprarenale 8
generează boala Addison. Este o formă de decepţie în raport cu
mine însumi. Trăiesc o stare extremă de subalimentare emoţională
şi spirituală. A suferi de această boală poate însemna că am trăit
destulă supunere în copilărie faţă de unul sau de ambii părinţi.
M-am simţit agresat psihic, am trăit un traumatism sau o iritare
intensă, simţindu-mi viaţa în pericol. Am impresia că „mi se vrea
pielea“ şi că ar trebui „să o iau la sănătoasa“. Această stare m-a
determinat să trăiesc o puternică nesiguranţă faţă de viitor şi să mă
îndoiesc serios de capacităţile mele. Boala se caracterizează printr-o
atitudine foarte defetistă, o absenţă a unui scop, a unui interes faţă
de mine sau de tot ceea ce mă înconjoară. A trebuit să abdic, să las
baltă totul fără a spune nimic şi lucrul acesta mi-a frânt inima⊂.
Pot să îmi compensez decepţiile printr-o dependenţă faţă de o
substanţă sau de o persoană. Mă consider o victimă plină de spaime.
Am impresia că viaţa mea este alcătuită doar din suferinţe. Resimt
multă mânie faţă de mine însumi. Nu mai pot primi iubirea
celorlalţi. Trăiesc multă nelinişte şi antipatie.
Accept⊂ să îmi ocup locul ce mi se cuvine, să îmi continui
drumul şi să manifest energia necesară îndeplinirii unor scopuri
personale, fără să aştept aprobarea şi consimţământul celor din jur,
neinteresându-mă importanţa acestor scopuri. Găsesc o metodă care
să mă ajute să mă conectez mai mult la eul meu interior care
posedă resurse nelimitate şi o stimă de sine crescută. Pot, astfel, să
îmi iau în mâini propria viaţă.

7 Addison (Thomas): medic englez care, în 1855, a descris boala ca o insuficienţă

suprarenală lentă.
8 Gl ande suprarenal e: glande endocrine situate deasupra rinichilor, în formă de
piramidă şi care au ca funcţie, atunci când viaţa mea este în pericol, să îmi
permită să dezvolt o forţă supraomenească pentru a supravieţui.
32
ADENITĂ
Vezi şi: GANGLION […L IMFATIC], INFLAMAŢIE
Când un ganglion al sistemului limfatic se inflamează, este semn
că trăiesc o nesiguranţă legată de frică, la nivel afectiv. Sunt iritat
într-una sau în mai multe dintre relaţiile mele şi îmi este greu să
exteriorizez frustrările care se transformă, deseori, în mânie. Este ca
şi cum o bucată de dinamită ar fi gata să explodeze! Partea afectată
din corp îmi indică aspectul de viaţă aflat în suferinţă.
Accept⊂ să descopăr sursa suferinţei mele şi să conştientizez
frica ce mă stăpâneşte. Astfel, îmi cultiv încrederea pentru a putea
depăşi această emoţie. Se impune, deci, să o exteriorizez şi să devin
liber.

ADENOIDE
Vezi: TUMORĂ/TUMORI, VEGETAŢII ADENOIDE

ADENOM
Vezi şi: SÂNI [SUFERINŢE, PROBLEME…], TUMORĂ/TUMORI
În general, un adenom este o tumoră benignă situată pe o
glandă.
Ca orice tumoră, adenomul provine dintr-un şoc emoţional care
s-a durificat în acea parte a corpului afectată de şoc, fie că este
pancreasul, un sân, prostata sau chiar glandele endocrine, precum
ficatul sau un rinichi. În loc să pătrund în interiorul meu, îmi
fundamentez viaţa pe opiniile, convingerile sau vorbele celorlalţi. Nu
mai am vedere de ansamblu şi îmi este greu să iau hotărâri, neştiind
pe ce drum să o apuc. Fac lucrurile la întâmplare. Mă gândesc la
unele schimbări în viaţa mea, dorind să integrez câteva idei noi, dar
pe care nu ştiu să le aplic. Îmi este greu să spun NU influenţei venite
din exterior şi să caut adevăratele răspunsuri în interiorul meu.
Accept⊂ evenimentele trecute, pentru a-mi permite să merg
înainte, având deplină încredere în mine. Permit creativităţii mele să
se manifeste. Îmi ascult, în primul rând, vocea interioară care ştie
ceea ce este bine pentru mine.

ADENOPATIE
Vezi şi: GANGLION […L IMFATIC], INFECŢII, INFLAMAŢIE, TUMORĂ
/TUMORI
Adenopatia se caracterizează prin creşterea volumului
ganglionilor limfatici şi poate fi urmarea unei inflamaţii, a unei
tumori sau a unei infecţii.
Întrucât ganglionii limfatici acţionează ca nişte filtre la nivelul
sistemului limfatic, boala îmi indică faptul că trăiesc un stres sau un
şoc emoţional legat de frici, în plan afectiv. Mă simt, astfel, blocat, la
nivelul acestui plan. Dacă trăiesc un conflict, am obiceiul să păstrez
totul în mine. Îmi este greu să discern ceea ce este bine sau rău
pentru mine. Partea afectată îmi indică, cu precizie, aspectul de viaţă
33
implicat, fie că este toracele, abdomenul, gâtul, axila sau regiunea
inghinală.
Accept⊂ să îmi dezvolt autonomia şi încrederea pentru a deveni
responsabil de viaţa mea.

ADERENŢĂ
Aderenţele sunt o formă de sudură între două organe făcută
printr-un ţesut conjunctiv.
Dacă „ader“ într-o manieră excesivă sau dacă „rămân agăţat“ de
idei negative nesănătoase sau nepotrivite, de ranchiună, de ură sau
de mânie faţă de cineva, de culpabilitate, de vise iluzorii, de o viaţă
centrată prea mult pe familie sau cămin (de exemplu, o mamă prea
posesivă), risc să manifest aderenţe la nivelul viscerelor9 . Unele sunt
patologice, adică se instalează ca urmare a unei inflamaţii legate de
furie sau de o tumoră oarecare care se formează ca o consecinţă a
emoţiilor refulate, a unei situaţii pe care îmi este greu să o „diger“.
Sunt într-o confuzie totală faţă de o situaţie sau chiar mai multe.
Asociez emoţii şi/sau idei care nu au nicio legătură între ele. Mă simt
pierdut. Sunt ca un câine vagabond.
Accept⊂ să eliberez trecutul, vechile idei şi gândurile negative
care îmi barează drumul către fericire. Nu îmi mai asum
responsabilităţile celorlalţi. Trăiesc în prezent şi savurez fiecare clipă
din viaţă.

AFAZIE
Vezi şi: ALEXIE CONGENITAL Ă, CUVINTE
Afazia este o deficienţă de exprimare şi/sau de înţelegere a
limbajului oral sau scris (alexie), datorată unei leziuni cerebrale.
Într-un mod mai general, afazia este pierderea din memorie a
semnelor obişnuite prin care omul schimbă idei cu semenii săi.
Centrii limbajului sunt situaţi în emisfera cerebrală stângă (partea
raţională) care este responsabilă cu cititul, vorbitul, socotitul,
analiza, gânditul, stabilirea relaţiilor. Ea corespunde părţii mele Yang
(emiţător, acţiune).
Mă întreb în legătură cu modul în care îmi transmit mesajele.
Inconştientul meu se teme că nu este înţeles? Mă îndoiesc de
capacitatea mea de a mă exprima? Mă sperie ideea de a mă exprima,
nu îndrăznesc să fac acest lucru de teama de „a nu face valuri“ în
jurul meu? Rămân, astfel, la un nivel superficial: nu pot să merg în
profunzime, căci îmi este teamă să nu descopăr acolo lucruri care nu
mi-ar plăcea. Mă simt ca într-o închisoare, dar, în acelaşi timp,
lucrul aceasta mă ajută căci nu mai trebuie să explic totul, să justific
totul. Îmi este teamă să nu fiu judecat de către semenii mei şi
neîncrederea mă determină să vreau să controlez tot ce se petrece în
viaţa mea.

9 Viscere: termen general pentru a desemna organele din interiorul craniului,

cuştii toracice sau abdomenului.
34
 Accept⊂ evenimentele pe care le trăiesc, înţelegându-le cu
inima⊂ şi nu cu raţiunea. Îmi acord timp ca să îmi aleg, în mod
conştient, cuvintele adecvate pentru a exprima ceea ce am de spus;
mă eliberez, în acest fel, de fricile, îndoielile şi nesiguranţa mea.
Îndrăznesc să fiu eu însumi, îmi exprim necazurile şi decepţiile,
ştiind că acesta este mijlocul cel mai eficace pentru a mă elibera de
secretele şi de suferinţa mea; regăsesc, astfel, pacea interioară şi
dorinţa de a explora universul de care mă îndepărtasem.

AFONIE
Vocea este exprimarea sinelui, creativitatea. O emoţie prea mare
(supărare, nelinişte) poate să mă determine să nu mai ştiu ce spun
sau în ce direcţie să mă îndrept, nici cum să interpretez această
direcţie în raport cu emoţia trăită. Se poate să fi trăit această emoţie
în plan sexual şi să apară repercusiuni la nivelul gâtului sau al
coardelor vocale căci, într-un anumit mod, cel de-al doilea centru
energetic care guvernează sexualitatea are legătură directă cu gâtul,
cel de-al cincilea centru energetic. În orice caz, sensibilitatea mea
(hiperemotivitate) a fost afectată şi nu mai pot spune nimic! Mi-a
pierit graiul! Dacă îmi risipesc energiile în urma unui şoc emoţional,
atunci se va instala un „vid“ interior, căci trăiesc o rătăcire şi
sunetele vor fi „înghiţite“ de acest vid. Este ca şi cum mi-aş înghiţi
limba. Important pentru mine este să restabilesc contactul cu suflul
comunicării mele interioare. Este chiar posibil ca această
experienţă să mă protejeze, pentru că nu mai pot vorbi, nu îmi mai
pot dezvălui secretele. Îmi folosesc oare vocea şi corzile vocale într-o
manieră sănătoasă? Se impune să nu mai vorbesc pentru o anumită
perioadă? Se spune uneori: a vorbi este de argint şi a tăcea este de
aur... Sau cineva m-a silit să tac? Pot să resimt o neputinţă în a mă
exprima, căci am impresia că nu valorez prea mult! Am impresia că
este mai bine să tac, decât „să spun prostii“. Aş vrea atât de mult să
fiu ascultat pentru ceea ce spun, să fiu recunoscut pentru ceea ce
sunt, să fiu respectat. Uneori mă simt atât de special, dar asta
pentru scurt timp, căci îndoiala se instalează, culpabilitatea reapare
şi atunci mă închid în mine. În loc să trăiesc pentru mine, o fac
pentru ceilalţi şi, întrucât nu ştiu întotdeauna ce să spun pentru a fi
aprobat de cei din jur, atunci prefer să tac: fie mă hotărăsc să nu
mai vorbesc, fie corzile mele vocale se hotărăsc ele însele să nu mai
scoată niciun sunet.
Accept⊂ să îmi exprim emoţiile, creativitatea şi ideile, în cel mai
adecvat mod, respectându-mi pe deplin capacităţile.
AFTĂ
Vezi: GURĂ – AFTĂ

AGITAŢIE
Vezi şi: HIPERACTIVITATE
Agitaţia este o stare pe care o trăiesc dacă sunt o persoană
foarte nervoasă, dar care reuşeşte, totuşi, să îşi canalizeze energiile

35
pe cât de bine poate! Este un fel de stare de urgenţă, o nesiguranţă
interioară pe care nu o pot controla, un proces de exteriorizare a
emoţiilor, deseori, un strigăt de alarmă pentru a le arăta celorlalţi
cum mă simt la nivelul profund al fiinţei: „strâns cu uşa“,
neîncrezător, fricos în anumite situaţii, întreprinzător dar stângaci de
cele mai multe ori şi, mai ales, foarte enervant pentru cei din jurul
meu! Dacă sunt foarte agitat la nivel fizic şi în interior, se poate să
trăiesc o formă de dezechilibru, căci îmi este greu să rămân „centrat“
(stabil şi ancorat); folosesc, deci, inconştient această stare pentru că
am nevoie să îmi sporesc încrederea în mine, să îmi afirm puterea de
a reuşi, atrăgând atenţia celorlalţi: „Priviţi-mă cum merg!“
Accept⊂ să conştientizez ceea ce trăiesc, căci cu cât sunt mai
în măsură să înţeleg de ce există această nesiguranţă în mine, cu
atât mai mult reuşesc să îmi controlez agitaţia. Devin calm, îmi
exprim verbal sentimentele şi nevoile şi totul va fi spre binele meu.

AGNOZIE
Vezi şi: ALEXIE CONGENITAL Ă
Agnozia este o tulburare ce se manifestă în legătură cu
recunoaşterea obiectelor, care nu se poate explica doar printr-un
deficit senzorial, ci şi prin unul intelectual, specific. Această boală se
manifestă la nivelul tuturor organelor de simţ: orbire, surzenie,
tulburări de limbaj.
Agnozia vizuală se instalează ca urmare a faptului că ceea ce
văd îmi aminteşte de unele răni pe care nu le-am putut gestiona
atunci când au apărut în viaţa mea: dacă nu intru în contact cu
mediul înconjurător, am, astfel, ocazia să evit reconectarea la vechile
răni. Agnozia auditivă este însoţită, deseori, de tulburări de limbaj:
mă protejez faţă de ceilalţi, împiedicându-mă să creez legături
profunde şi durabile pentru a evita suferinţa în cazul în care o astfel
de legătură s-ar rupe. Agnozia tactilă (simţul pipăitului este afectat)
mă împiedică să stabilesc un contact fizic cu ceea ce mă înconjoară.
Seamănă oarecum cu situaţia unui copil care descoperă ceea ce este
în jurul lui: dacă nu sunt în siguranţă, îmi este frică de ceea ce
urmează să descopăr şi atunci fac în aşa fel încât corpul meu să nu
fie capabil să definească obiectele. Acest tip de agnozie mă pune în
legătură cu imposibilitatea de a-mi construi viaţa cu elementele pe
care le am la îndemână. Agnozia spaţială este imposibilitatea de a
localiza un obiect in spaţiu şi are legătură cu pierderea simţului
orientării sau cu ştergerea acelor amintiri care au fost foarte
dureroase pentru mine. Deci, mi-am pierdut reperele. Rămân
departe faţă de mine şi nu îmi mai găsesc nici locul în societate, căci
mă simt pierdut.
Accept⊂ că toate experienţele trecute fac parte dintr-un proces
de învăţare. Accept⊂ să recunosc ce lecţii de viaţă mai am de
învăţat. Începând de astăzi, rămân în contact direct cu realitatea şi
înţeleg că numai prin vindecarea rănilor interioare pot restabili
legătura cu întregul pe care îl reprezint. Ca urmare, pot deveni

36
conştient de universul care mă înconjoară simţindu-mă, astfel, liber,
în largul meu.

AGORAFOBIE
Vezi şi: ANGOASĂ, MOARTE, FRICĂ
Agorafobia este compusă din cuvintele greceşti agora (care
înseamnă piaţă publică) şi phobus (frică, spaimă). Agorafobia
reprezintă panica faţă de mulţime.
Este foarte puternic legată de o frică de moarte, manifestată la
nivel inconştient. Dacă sufăr de agorafobie, înseamnă că sunt,
probabil, o persoană foarte sensibilă, receptivă la mai multe nivele
(mai ales psihic10 ), care posedă o imaginaţie foarte bogată. Sunt
dependent în plan afectiv şi nu mi-am „tăiat“ încă legătura/legăturile
cu mama. Îmi este greu să discern între adevăratul meu eu şi ceea ce
creez la nivel psihic, adică acele forme-gând care îmi hrănesc
angoasele. Sunt aidoma unui burete: absorb emoţiile celorlalţi (mai
ales, fricile) fără să discern, să filtrez sau să protejez ceea ce îmi
aparţine, ajungând să amplific atât propriile frici, cât şi cele ale
altora. Am tendinţa să mă închid în mine, să mă simt responsabil de
orice, să comunic foarte puţin, doar cu persoana în care am foarte
mare încredere, cu care mă simt în siguranţă; mă izolez, deci, de
frică să nu pierd această formă de siguranţă. Sunt precum un
şobolan în cuşcă şi am tendinţa chiar să mă agăţ de această
persoană, simţindu-mă vulnerabil şi neştiind până unde merg
limitele pe care mi le impun chiar eu şi care îmi îngrădesc libertatea.
Îmi este greu să îmi asum rolul de adult. Pot să simt chiar că mă
„paşte nebunia“, dar trebuie să încetez să cred lucrul acesta cât
mai repede posibil. Îmi este uşor „să controlez“ totul doar într-un
loc unde sunt în totală siguranţă. Dar când părăsesc acest loc, totul
se prăbuşeşte! Îmi este teamă de privirea celorlalţi, de judecata lor.
Îmi este teamă de orice, ca şi cum frica ar pune stăpânire pe mine
până într-atât, încât am impresia că nu mă mai pot controla! În
momentul în care o experienţă mă solicită foarte mult (naştere,
accident, deces, catastrofă), risc să mă prăbuşesc în angoasele mele
(oamenii, zgomotele, etc.), fără să întrevăd o situaţie stabilă; în acest
fel, sentimentul de agorafobie se amplifică. În plus, sunt foarte
critic, căci trăiesc în nesiguranţă şi îmi imaginez că lucrurile nu
evoluează aşa de bine precum mi-aş dori; îmi sporesc astfel critica,
judecata. Agorafobia presupune uneori şi un conflict cu mama pe
care o critic (judec) în mod constant. Ea s-a bazat poate prea mult pe
mine, trăind astfel o formă de dependenţă. O astfel de relaţie este
fundamentată pe aşteptări şi nu pe iubire. Se poate să fi resimţit, în
acest caz, un mare vid interior pe care îl retrăiesc şi ca adult. Am
impresia că sunt atât de legat de mama (sau de un alt adult care s-a
ocupat de educaţia mea), încât îmi este greu să mă las înconjurat de
alte persoane, căci îmi este frică, la nivel inconştient, ca acestea să
nu devină dependente de mine: ar fi un lucru prea dificil pentru
mine.

10 Psihic: la nivelul gândurilor, la nivel mental.

37
 Accept⊂ să îmi schimb imediat această atitudine. Hotărăsc în ce
direcţie să mă îndrept, ştiind că am deplină libertate de mişcare şi de
acţiune. Îmi accept⊂ pe rând toate fricile, oricare ar fi acestea; deşi
ştiu că ele îmi „otrăvesc“ viaţa, sunt conştient, în acelaşi timp, că
fricile sunt motorul evoluţiei mele. Învăţ să mă iubesc şi să mă
accept⊂, să îmi iubesc partea maternă şi protectoare (mama), să
îmi construiesc un univers psihic, interior plin de fericire, fără critică
(judecată), fără dependenţă. În plus am şi avantajul că mă pot
exprima la nivel verbal, dând astfel curs creativităţii mele. Se impune
să îmi depăşesc teama ca nu cumva „să îmi pierd locul“ şi să fiu în
armonie cu mine însumi. Sunt responsabil de fericirea mea, chiar
dacă am tendinţa să cred că eu sunt responsabil şi de fericirea şi
nefericirea celorlalţi. Accept⊂ să îmi asum riscurile şi să vin în
întâmpinarea fricilor care îmi frânează puterea creatoare.
Această atitudine mă va ajuta să îmi organizez mai bine viaţa şi
pulsiunile interioare. O sexualitate echilibrată şi activă va avea
avantajul de a mă elibera de această obsesie emoţională
prezentă la nivel mental.
AGRESIVITATE
Vezi şi: ANGOASĂ, ANXIETATE, NERVI [CRIZĂ DE …],
NERVOZITATE, SÂNGE – HIPOGLICEMIE
Agresivitatea este o cantitate de energie refulată care îşi are
sursa, de cele mai multe ori, într-o frustrare trăită ca urmare a unei
experienţe sau situaţii. Lucrul se poate petrece, de cele mai multe
ori, în mod inconştient şi aceasta poate să îmi „otrăvească“ existenţa,
într-o asemenea măsură, încât adopt agresivitatea ca un mijloc de
exprimare [agresivitatea este unul dintre acestea], ca o supapă la
această presiune existentă în mine. Este o modalitate de a mă apăra,
căci mă simt atacat, nerespectat, abuzat, încordat, neînţeles. Vreau
să mă fac înţeles! Agresivitatea îmi diminuează energia vitală. Se
poate să îmi fie greu să rămân deschis şi să permit energiei să
circule liber. O persoană care trăieşte starea de agresivitate se
debranşează de la aproape toate formele de energie, îndeosebi de la
cea spirituală, şi îşi închide inima⊂. Este o stare înnăscută,
instantanee şi necugetată de apărare şi protecţie: mă îndoiesc de
valoarea mea şi, chiar am tendinţa să mă devalorizez, spunându-mi
că nu pot fi la înălţime. Mă simt vulnerabil, am impresia că mă
pândeşte un pericol. Această neputinţă mă determină să doresc să îi
„atac“ pe cei pe care îi consider mai buni sau mai puternici decât
mine. Uneori, pot să am chiar impresia că sunt împiedicat să fiu eu
însumi; în realitate, eu sunt cel care îmi impun limitele, barierele.
Dacă sunt agresiv, am, deseori, sentimentul că sunt cel mai
puternic, căci eu hotărăsc să pornesc „la atac“. Trăiesc o stare de
dominare-supunere şi sunt foarte răvăşit în interior. Persoana din
faţa mea acţionează ca o oglindă. Proiectez în ea o parte din mine pe
care nu am acceptat-o şi care îmi activează o reacţie sau o emoţie.
Consecinţa? Excitaţia se amplifică, tensiunea creşte şi, în momentul
acesta, se instalează contracţia la nivelul muşchilor. Devin încordat,

38
gata să sar „la atac“. Sunt în defensivă şi lupt contra angoaselor. Ce
este de făcut?
Accept⊂ să rămân deschis, să lucrez, în primul rând, cu mine
însumi, să îmi ascult intuiţia şi vocea interioară, care mă protejează
şi îmi ghidează paşii. Îmi exprim emoţiile, oricare ar fi acestea.
Accept⊂ că cea mai mare forţă rezultă din faptul că sunt eu însumi
şi că adevărata putere pe care o pot manifesta se găseşte în faptul de
a fi cel care sunt cu adevărat şi nu cel pe care vreau să îl afişez („un
dur extraordinar“).

AGUEZIE
Vezi: GUST [TUL BURĂRI DE…]

ARSURI LA STOMAC
Vezi: STOMAC – ARSURI LA STOMAC

AER (rău de…)

Vezi: RĂU DE MARE

ALCOOLISM
Vezi şi: ALERGII [ÎN GENERAL], CANCERUL LIMBII, ŢIGARETĂ,
DEPENDENŢĂ, DROG, SÂNGE – HIPOGLICEMIE
Abuzul de băuturi alcoolice cauzează o serie de tulburări: la nivel
fizic, corpul se schimbă, se contractă, capacitatea şi funcţiile
creierului scad, sistemul nervos şi muscular devin extrem de
încordate. Asemenea tuturor celorlalte forme de dependenţă,
alcoolismul se manifestă, în principal, în momentul în care resimt o
nevoie imperioasă de a-mi umple un gol afectiv sau un vid
interior profund, un aspect din mine care îmi „otrăveşte” cu
adevărat existenţa! Pot să beau, în mod abuziv, din diferite motive:
să fug din faţa realităţii, oricare ar fi situaţia (conflictul) întrucât
aceasta nu îmi convine; să opun rezistenţă faţă de fricile mele, de
autoritate (mai ales paternă), de oamenii pe care îi iubesc, căci
îmi este cu adevărat teamă să mă prezint celorlalţi aşa cum sunt cu
adevărat; să îmi ofer curajul de a merge mai departe, de a vorbi, de
a-i înfrunta pe oameni (remarcaţi că, dacă sunt puţin ameţit, devin
mai deschis, nu mai acord prea multă atenţie inhibiţiilor11 mele); să
îmi ofer un sentiment de putere, de forţă: să trăiesc un sentiment
de putere într-o relaţie afectivă pentru că starea mea îl va deranja,
cu siguranţă, pe celălalt. Nu mai discern nici situaţiile care pot fi
periculoase pentru mine. Trăiesc solitudinea, izolarea,
culpabilitatea, angoasa interioară, neînţelegerea şi o anumită
formă de abandon (familial sau de orice altă natură) şi am
sentimentul că sunt o persoană inutilă, fără valoare, inaptă,
inferioară şi incapabilă să trăiască şi să acţioneze atât pentru sine,
cât şi pentru ceilalţi. Mă simt îngrădit în nişte principii prea rigide.
Întrucât cred că nu merit iubirea şi fericirea, trăiesc într-un mediu
ostil, unde nimeni nu mă înţelege. În loc să îmi construiesc relaţii

11 Inhibiţie: fenomen de oprire, de blocare a unui proces psihologic.

39
solide cu oamenii, fac acest lucru cu alcoolul, care devine astfel „cel
mai bun prieten al meu“. Nu îmi mai găsesc locul în societate.
Altădată, aveam obiceiul să trăiesc viaţa din plin: aveam beţia
vitezei, a înălţimilor, a frumuseţilor naturii; acum toate acestea nu
mai au importanţă pentru mine. De aceea, am nevoie de „un
întăritor“. Deseori, vreau să fug din faţa unei situaţii conflictuale sau
care îmi face rău „înecându-mi necazul“ sau orice altă emoţie pe care
nu o pot gestiona. Nu mai pot face faţă unei situaţii şi atunci
alcoolul devine suportul meu, „cârja“ mea. Alcoolismul poate fi
legat de o situaţie/situaţii care îmi produc tensiune. Când beau un
pahar de alcool, această tensiune scade pe moment şi trăiesc o
relaţie aparentă: tensiunealcoolstare de bine. Acest fapt mă
determină ca atunci când sunt tensionat să beau un pahar cu alcool
şi să mă simt mai bine. Ca urmare, pot dezvolta un automatism şi,
de fiecare dată, când trăiesc o anumită tensiune, informaţia fixată în
creierul meu mă determină să beau din nou alcool pentru a mă
simţi mai bine. Una din sursele alcoolismului este dificultatea pe
care am trăit-o în copilărie de a nu îmi accepta familia sau pe unul
dintre membri (şi cel mai adesea mama sau tata) care erau alcoolici:
am trăit atunci neînţelegere, uneori chiar violenţă fizică şi psihică
sau diferite abuzuri. Pot chiar să doresc să mă separ de familia în
care trăiesc şi pe care nu o mai accept. Trăiesc, în acest caz, o
diminuare a simţului moral: spectacolele de dispută permanentă
provoacă în mine o devalorizare a imaginii de familie şi o dezintegrare
a structurilor etice. Aş fi vrut să mă împac cu părinţii, căci eram
incapabil să trăiesc într-un cămin ce se distrugea sub ochii mei. În
unele familii dependenţa de alcool este favorizată chiar prin
educaţie, părinţii obişnuindu-şi copilul să bea din joacă sau găsind
că este ceva normal să consumi zilnic o anumită cantitate de alcool.
Tulburările nervoase şi alterarea personalităţii care se asociază cu
consumul de băuturi alcoolice sunt factori puternici care stimulează
în mine, ca adult, alcoolismul. Chiar şi carenţele nutriţionale pot să
mă determine să recurg la completarea lor prin alcool. Alcoolismul
poate genera şi stări de hipoglicemie, cu atât mai mult, cu cât
moleculele de alcool se transformă repede în zahăr, la nivelul
sângelui (deşi pentru scurt timp). Aşa se explică şi faptul că dacă
sunt alcoolic şi nu mai beau pot, în schimb, să consum mari
cantităţi de cafea, stimulatoare prin cafeina pe care o conţine, sau
să mă „alimentez“ cu zahăr, produse de patiserie sau orice fel de
desert (sursă de zahăr). Uneori, pot fuma excesiv, întrucât şi ţigara
este un stimulent (măreşte ritmul cardiac) de care am nevoie pentru
a mă simţi în formă. Este important pentru mine, să descopăr care
este cauza acestei tristeţi profunde, tristeţe ce are legătură directă cu
hipoglicemia instalată la nivelul sângelui meu. Alergiile constituie şi
ele o cauză a alcoolismului. Astfel, pot „să mă îmbăt“ doar cu
coniac, cu gin, cu scotch. Se pare că numai acest fel de băutură mă
poate satisface cu adevărat. Este foarte proba bil, în această situaţie,
ca eu să fiu alergic la unul sau mai multe dintre ingredientele folosite
la prepararea acestei băuturi, fie că este vorba de grâu, de orz, de
secară, etc. Mă pot întreba, atunci, la ce sau de faţă de cine sunt
alergic. Alcoolismul poate avea legătură şi cu o persoană sau cu o
40
situaţie pe care nu am acceptat-o⊂ în tinereţe. Dacă am fost victima
unor atingeri sexuale nedorite sau de care mă simţeam vinovat şi
care porneau de la o persoană alcoolică atunci când eram tânăr, se
poate ca, doar, gândindu-mă la această situaţie, să mă apuc de
băut. Dacă nu am acceptat⊂ furia tatălui meu alcoolic, se poate
foarte bine, ca printr-un fenomen de asociere, să manifest şi eu
aceeaşi furie ca şi tatăl meu şi să devin, la rândul meu, alcoolic.
Astfel, pot să beau fie pentru a-mi uita grijile, trecutul şi viitorul, dar
mai ales prezentul. Fug, fără încetare, din faţa vieţii, şi îmi creez un
univers iluzoriu şi fantezist, trăind o formă de exaltare artificială care
îmi permite distanţarea de lumea fizică şi disocierea de o realitate,
greu de acceptat, a unui vis neîmplinit. Nu mai pot să văd adevăratul
sens al vieţii mele. Trăind după normele impuse de părinţii mei sau
de societate, mă îndepărtez de mine însumi. Mă simt diferit, în
contradicţie cu restul lumii. La ce îmi sunt bune diplomele, titlurile?
Percep lumea ca fiind foarte materialistă şi nu ştiu cum să mă
integrez în ea. Atunci, mă îndepărtez de creativitatea şi imaginaţia
mea şi „acţionez ca ceilalţi“. Procedând astfel, am impresia că „îmi
pierd sufletul“. Când beau, pierd controlul, pentru o vreme, asupra
sentimentelor mele de solitudine, de neînţelegere, de neputinţă, de a
nu fi ca ceilalţi, de respingere a propriei fiinţe. Pot să îmi abandonez
responsabilităţile, simţindu-mă, pe moment, „eliberat“. Această
situaţie se înrăutăţeşte pe măsură ce devin dependent de alcool (sau
de droguri), căci sunt din ce în ce mai nemulţumit de existenţa mea.
Vreau să mă separ de realitatea pe care o trăiesc, transferându-mă
într-o lume a iluziilor; atunci când „mă trezesc“ însă, realitatea mi se
pare şi mai greu de suportat, ceea ce mă conduce către depresie.
Vreau să fug din faţa realităţii, pentru a trăi într-una creată de mine.
Sunt instabil, (mă clatin), nu mai am mintea limpede, mai ales
atunci când devin dependent, trăind acelaşi tip de dependenţă
afectivă pe care aş fi vrut poate să o am şi pe care am impresia că
tatăl şi mama nu mi-au oferit-o niciodată. Vroiam, foarte mult, să fi
fost iubit necondiţionat. Aş vrea să fiu lângă mama care îmi lipseşte
sau, din contră, să mă separ de ea, căci nu sunt capabil să îi
primesc iubirea şi îi opun astfel rezistenţă. Conştientizez faptul că
atunci când beau, pot să spun lucruri pe care într-o situaţie de
normalitate nu le-aş putea exprima niciodată. Alcoolul devine,
atunci, factorul care face ca „inconştientul meu“ să vorbească.
Exprim, în aceste momente de criză, ceea ce nu pot să spun sau să
fac atunci când sunt „treaz“.
Accept⊂, din acest moment, că îmi pot privi viaţa direct, şi că
încetez să mă mai „distrug“. Devin responsabil de actele mele. Este
timpul să mă centrez asupra calităţilor fizice şi spirituale, chiar dacă
trecutul a fost dureros pentru mine şi că mi-am făcut din sticlă cel
mai bun prieten. Începând de acum, accept⊂ să îmi fac ordine în
viaţă, să apreciez calităţile pe care le am, iubindu-mă aşa cum sunt.
Mă înscriu de acum pe calea reuşitei. Voi fi chiar capabil să mă
respect mai mult şi să găsesc, cu mai multă uşurinţă, soluţia la
problemele (experienţele) mele, în loc să fiu din când în când sau
aproape mereu pus pe fugă şi disperat. Îmi accept⊂ diferenţele faţă

41
de ceilalţi şi mi le asum în totalitate. Manifest doar acele calităţi care
îmi asigură unicitatea, ştiind că nu mai trebuie să satisfac
aşteptările pe care societatea le are faţă de mine ca membru al ei.
Dezvoltându-mi fiinţa lăuntrică, „bând“ iubirea şi bunătatea pe care
oamenii şi întreg Universul mi le oferă, nu voi mai avea nevoie „să
mă umplu“, în mod exagerat, cu băutură.

ALERGII
Vezi şi: AL COOLISM, ASTM
Alergia este starea unui subiect care, printr-un contact anterior
cu un alergen, a dobândit proprietatea de a reacţiona, în timpul unei
agresiuni secunde, la acelaşi alergen, într-o manieră diferită, adesea,
mult mai violentă şi imposibil de controlat. O alergie este un
răspuns hiperactiv al sistemului imunitar la un alergen exterior.
Substanţa alergenă nu produce nicio reacţie la majoritatea
persoanelor, dar eu, ca subiect alergic, o identific ca fiind periculoasă
pentru sistemul meu imunitar.
Acest răspuns, ce are o cauză interioară, este, deseori,
modalitatea prin care corpul îmi indică agresivitatea şi ostilitatea pe
care le resimt faţă de o persoană oarecare, în funcţie de interpretarea
făcută de mentalul meu, în legătură cu ceea ce trăiesc atât de special.
Deci, alergia este o modalitate de apărare şi un semn că Eul meu se
protejează. Marea mea sensibilitate vrea să mă atenţioneze că există
ceva sau cineva ostil mie, că mă pândeşte un pericol. Nu mă mai simt
în siguranţă. Alergiile (inclusiv febra fânului) sunt asemănătoare cu
astmul, dar reacţia se situează mai mult la nivelul ochilor, al nasului
şi al gâtului decât la nivelul plămânilor şi al pieptului. La ce sunt
alergic? Ce mă deranjează atât de mult? Ce îmi produce această
iritare în mod atât de evident printr-un răspuns emoţional aşa de
puternic dat de corpul meu (curgerea nasului, lăcrimarea ochilor,
dorinţa de a plânge)? Toate acestea constituie răspunsuri ale
sistemului emoţional, eliberarea acelor emoţii reprimate printr-o
reacţie a corpului meu. Acesta reacţionează la ceva, un fel de simbol
mental, pentru că încearcă să respingă, să oculteze 12 sau să ignore
ceea ce îl deranjează. Resping, deci, acea parte din mine, care
încearcă să mă agreseze. Este modalitatea pe care o folosesc pentru
a-mi exprima emoţiile, pentru a face răul să iasă! Nimic nu poate
împiedica această reacţie de refuz pentru moment, căci ea nu se
petrece la nivel raţional, ci ţine de domeniul instinctului, al
inconştientului. Este ca şi cum ar exista ceva care nu are ce căuta
aici, un duşman care îmi invadează barierele mele de protecţie. Acest
duşman îşi însuşeşte această putere, puterea mea de a fi şi de a face,
şi acest lucru mă deranjează. Sunt impresionat de puterea celorlalţi,
în detrimentul puterii mele. Mă simt ameninţat de o oarecare frică
inconştientă pe care refuz să o trăiesc. Alergiile încearcă, deci, să
indice un profund nivel de intoleranţă, poate frica de a trăi din plin
viaţa, de a mă elibera de acel suport emoţional care îmi serveşte drept
susţinere şi care mi-ar permite să trăiesc în auto-suficienţă. Prin

12 A ocul ta: a şterge din memoria mea conştientă sau din sensibilitatea mea.
42
alergie mă separ de anturajul meu şi trăiesc permanent în stare de
alertă, căci nu doresc să intru în contact cu alergenul care îmi
provoacă reacţia alergică. Devin retras şi comunic puţin. Îmi este
greu, poate, să discern, să aleg, să îmi ocup locul care mi se cuvine.
Se poate să trăiesc nevoia de a mă alătura membrilor familiei prin
contact verbal şi, mai ales, fizic. Caracteristica principală a unei
persoane alergice, este, deseori, impresia de a nu fi destul de corect!
Vreau să atrag şi să mă bucur de atenţia, simpatia şi sprijinul
celorlalţi. Mă servesc de alergie pentru a obţine iubire? Este posibil.
În orice caz, un lucru este sigur: dacă manifest o alergie este pentru
că refuz o parte din mine şi lupta mea la nivel inconştient este
puternică. Este rezistenţa pe care o opun, felul meu de a spune „nu“.
Faptul că am repulsie faţă de o parte din mine (deseori îmi resping
dorinţele sexuale), simţurile mele se revoltă, căci ele vor să se bucure
pe deplin de viaţă. Când învăţ să spun NU anumitor situaţii de viaţă,
spun, de fapt, DA unor experienţe noi. Capăt, astfel, puterea de a
decide ceea ce este potrivit pentru mine, în propriul univers. Indivizii
pot fi alergici la tot felul de lucruri: alimente, obiecte, forme,
mirosuri. Tot ceea ce, mai mult sau mai puţin, implică cele cinci
simţuri (în mod deosebit, mirosul care este simţul cu cel mai mare
impact la nivel de memorie). Mentalul meu înregistrează o
multitudine de impresii bune sau rele pentru mine. Este foarte
posibil – atunci când sunt alergic la ceva – ca mentalul meu să fi
asociat acest lucru cu o anumită amintire bună sau rea şi pe care
instinctul meu o refuză în acest moment. Alergia este legată de
trecutul meu, care contrariază sau deranjează ceea ce trăiesc în
prezent. Uneori nu mai vreau să îmi amintesc unele evenimente;
corpul meu îşi ia drept sarcină, însă, să îmi amintească ceea ce eu
vreau să uit. Alergia apare, deseori, ca urmare a unui eveniment în
care m-am simţit despărţit de un lucru, de un animal, de o persoană.
Aşa este, de exemplu, o iubire de o vară, care s-a terminat brusc.
Atunci când retrăiesc o situaţie, care îmi aminteşte de acest
eveniment trist şi traumatizant pentru mine, voi face alergie, căci,
undeva, corpul meu (simţurile mele) îşi aminteşte de tot ce am simţit
atunci (totul este înregistrat în fiecare celulă a corpului). Când o
persoană pe care o iubesc decedează şi doliul nu s-a încheiat, pot
deveni alergic la ceva care îmi aminteşte de ea şi, deci, de această
despărţire definitivă pe care nu o accept⊂. Pielea mea reacţionează
atunci la necazul provocat de această despărţire. Dacă situaţia trăită
este însoţită şi de o puternică angoasă, atunci afecţiunea se va instala
la nivelul sinusurilor (guturaiul fânului, strănuturi). În acest caz o
situaţie nu „miroase bine“ şi încerc să o evit sau „să stau departe“.
Dacă se instalează sinuzita, am impresia că nu mă mai pot debarasa
sau ieşi din această situaţie. Dacă predomină frica, alergia se va
manifesta sub formă de tuse (dificultate în a respira) şi, dacă accept cu
dificultate despărţirea, reacţiile alergice vor apare mai ales la nivelul
pielii (eczemă, urticarie, dermită, etc.). Alergia la un aliment (de
exemplu: zahărul şi alcoolul pentru persoanele alcoolice) are legătură
cu o experienţă când a trebuit să spun „nu“ la ceea ce iubeam poate
cel mai mult, instalându-se astfel o puternică frustrare, ceea ce mă
conduce către alergie. Deseori, este vorba despre frica de nou şi de
43
aventură, o lipsă de încredere faţă de viaţă. Mă simt obligat să mă
privez de acest fel de bucurie, de vioiciune, gândindu-mă că viaţa este
ceva obişnuit, fără provocări. Ce vreau să evit? Ce mă determină să
mă împotrivesc atât de mult? Ce mă înspăimântă atât de tare
înlăuntrul meu? Există ceva în care nu am încredere şi vreau să mă
îndepărtez cu totul de el? Ce aş vrea să controlez sau asupra cui aş
vrea să îmi exercit puterea, dar nu reuşesc? (Seamănă puţin cu
anorexia, acum trebuie să controlez cu grijă ceea ce mănânc, chiar cu
riscul de a muri, în special, în cazurile grave de alergie alimentară. )Se
pare că, în unele cazuri, mentalul meu asociază anumite situaţii cu
nişte substanţe prin intermediul omonimelor. Astfel, dacă a trebuit să
îmi abandonez munca, (în limba franceză, în original le boulot) pentru
a mă consacra vieţii religioase, am devenit alergic la arţar (în limba
franceză, în original, le bouleau13 ). Câţiva ani mai târziu, întrucât am
acceptat⊂ şi integrat această schimbare, alergia a dispărut.
La baza alergiei există întotdeauna o emoţie legată de o stare de
iritabilitate sau de frustrare asociată cu un produs sau cu o situaţie,
pentru a-mi reaminti că este nevoie să conştientizez şi să integrez
această suferinţă. Alergia se manifestă şi atunci când mediul meu
de viaţă se schimbă. În acest caz, se schimbă şi reperele, chiar dacă
este vorba despre un eveniment fericit pentru mine. Un nou loc de
muncă, o mutare într-o altă casă, de exemplu, îmi produc o anumită
nesiguranţă şi pot determina apariţia nevoii de a mă proteja.
Încrederea mea scade, „ameţesc“. Nu îmi mai recunosc valoarea şi
atunci apreciez, fără rezervă, persoanele dragi mie: soţ/soţie, copil,
prieten, etc. În mod inconştient lucrul acesta mă irită şi, în
consecinţă, pot deveni alergic faţă de această persoană.
Începând să îmi accept⊂ viaţa şi fricile la nivelul inimii⊂, se va
realiza, astfel, un proces de integrare şi alergiile care îmi complică
existenţa vor dispare. Am nevoie de pace interioară şi, mai ales, de
Iubire. Rămân deschis, ceea ce va fi foarte benefic pentru mine.
Accept⊂ să îmi recunosc valoarea şi să descopăr lucrurile în
profunzimea lor. Pot să descopăr, astfel, fericirea înlăuntrul meu.
Acceptându-mi⊂ frumuseţea şi toate calităţile divine voi reuşi să
trăiesc în armonie cu oamenii care mă înconjoară şi toate frustrările
vor dispare.
ALERGIE LA ANTIBIOTICE
Antibioticul14 (anti – împotrivă/bio – viaţă) este un corp (de
origine bacteriană şi nu numai) specializat în lupta contra
microbilor.
Se ştie, însă, că şi microbii sunt viaţă. Există, deci, o contradicţie.
Întrucât rolul antibioticului este de „a omorî” o anumită formă de

13 Ambele cuvinte se pronunţă la fel: l e boul ot și l e boul eau [bulo]. (n. trad.)
14 Antibiotic: Sir Alexander Flemming, medic şi bacteriolog britanic (Darve,
1881-Londra1955) este cel care a descoperit, în 1928, penicilina, care nu a
putut fi extrasă decât în 1939 şi probată pe oameni în 1941; aşa s-a inaugurat
era antibioticelor.
44
viaţă în mine, atunci de ce aş fi alergic la antibiotice? Probabil,
pentru că refuz anumite forme de viaţă, anumite situaţii extreme
din existenţa mea (diverse experienţe, mai mult sau mai puţin
agreabile).
Se impune să conştientizez ce am de făcut şi să accept⊂ aceste
experienţe căci, chiar dacă sunt dificile pentru mine, am de învăţat o
lecţie de viaţă din ele. Acord încredere întregului meu potenţial
creativ.

ALERGIE LA ANIMALE (în general)

Animalele posedă un instinct şi o sexualitate înnăscute. Fiecare
animal reprezintă o faţetă a iubirii. Deci, o alergie la un animal (sau
la perii lui), în general, are legătură cu rezistenţa mea în raport cu
aspectul instinctiv sau sexual pe care animalul îl reprezintă pentru
mine.
Accept⊂ toate aspectele sexualităţii. Îmi accept⊂, de asemenea,
dorinţele, conştiente sau inconştiente, căci ele fac parte integrantă
din fiinţa mea.

ALERGIE LA PISICI
Pisica este un animal mult mai sensibil la ceea ce este invizibil
pentru majoritatea oamenilor. Ea reprezintă senzualitatea şi
blândeţea. O alergie la pisici are o legătură strânsă cu un aspect al
personalităţii mele care poate „simţi“ nişte lucruri (latură sau aspect
feminin), fără ca să am dovezi concrete în legătură cu aceasta. Pot,
deci, să manifest intoleranţă, căci nu am dovezi (pe plan raţional).
Este limpede că pisica simbolizează aspectul sexual feminin şi
toate calităţile feminine precum blândeţea, farmecul şi tandreţea.
Trăiesc o anumită dualitate între nevoia de a primi, de exemplu,
blândeţe şi frica faţă de aceasta. Există o spaimă puternică legată de
sexualitate, care îşi poate avea cauza în noţiunea de interzis, de
culpabilitate şi chiar de moarte. Se impune, deci, să accept⊂ aceste
aspecte pe care probabil le refuz, fie să le primesc, fie să le manifest.
NOTĂ: Această sensibilitate felină se explică prin faptul că pisica posedă un
sistem nervos situat, îndeosebi, la periferia corpului, contrar fiinţei umane unde
acesta este situat în interiorul corpului. Această morfologie particulară face pisica
mai sensibilă la vibraţiile şi energiile speciale ale persoanelor şi locurilor sau, dacă
vreţi, la ceea ce o persoană sau un loc emană.

ALERGIE LA CAI
Calul este asociat cu aspectul instinctiv al sexualităţii.
Întrucât instinctul este în legătură cu prima chakră 15 (sau coccisul),
frica poate să se traducă prin faptul că „am instincte sexuale, de
joasă vibraţie“ şi se manifestă printr-o alergie la acest animal
puternic şi impetuos. Este proba bil ca sexualitatea să nu mi se pară
îndeajuns de spirituală pentru mine dacă în străfundul meu nutresc

15 Prima chakră: este unul din cei şapte centri principali energetici din corp şi
este situată la nivelul coccisului, la baza coloanei vertebrale.
45
dorinţa de a trăi aceste experienţe tocmai pentru a mă ajuta să aduc
mai multă spiritualitate în materialitate.
Accept⊂ să mă deschid către noi experienţe, care mă vor ajuta
să mă cunosc mai bine şi să cresc frumos.

ALERGIE LA CÂINI
Se spune că acest animal este „cel mai bun prieten al omului“;
atunci mă pot întreba, când trăiesc acest tip de alergie, ce persoană
sau ce situaţie asociată unei prietenii mă determină să manifest
atâta mânie? Dacă sunt alergic la câini, pot trăi chiar sentimente
puternice de agresivitate sau o anumită violenţă în raport cu
sexualitatea pe care o asociez cu prietenia. Se poate să trăiesc o
suferinţă, neştiind să definesc foarte bine ce loc ocupă în viaţa mea
sexualitatea, prietenia şi iubirea. Această suferinţă mă conduce
către mânie, care se manifestă sub formă de alergie.
Accept⊂ să stabilesc clar parametrii prieteniei; definind-o astfel,
limpezesc anumite situaţii din viaţa mea care sunt neclare, pentru
moment. Îmi respect nevoile şi alegerile.

ALERGIE LA ARAHIDE (unt sau ulei)

Când consum ulei sau unt de arahide, se activează în mine un
eveniment din tinereţe, când am fost „nedreptăţit“ şi, faţă de care,
manifest şi acum regrete. Am putut avea impresia atunci că eram
supus la nişte munci pentru care nu eram suficient răsplătit (cu
bani, cu afecţiune, etc.). Munceam şi pot şi astăzi să muncesc, până
la epuizare pentru foarte puţini bani; găsesc această situaţie
neplăcută, respingătoare. Acest lucru mă face să trăiesc un
sentiment de mânie, în adâncul sufletului, întrucât lucrez „de
pomană“. Încercând să depistez evenimentul sau situaţiile în care
am trăit un astfel de sentiment, voi putea să îmi modific memoria
emoţională şi, în consecinţă, voi rezolva problema.
Accept⊂ să conştientizez toate aspectele din viaţa mea când
primesc ajutor şi când viaţa mi se pare relativ uşoară; amplificând
această stare de bine, echilibrez sentimentele de dificultate pe care
le-am trăit în copilărie.

ALERGIE – FEBRA FÂNULUI

Această alergie are la bază o reacţie la polen, grăuntele vegetal
care reprezintă elementul masculin al florii, fiind, în acelaşi timp,
simbolul reproducerii şi al fertilizării. Alergia de acest tip afectează,
de obicei, ochii, nasul şi sinusurile. Alergia are ca punct de pornire
rezistenţa faţă de o situaţie din viaţa mea, de o amintire din trecut
sau chiar faţă de un aspect al personalităţii mele. Nu îmi place ca
viaţa să îmi fie programată dinainte. Se poate să opun rezistenţă,
deseori, la nivel inconştient, la o formă de sexualitate sau la unele
aspecte legate de aceasta, mai ales în cazul în care ceea ce trăiesc
referitor la ea „nu îmi miroase bine“. Frica de reproducere se poate
instala rapid în această situaţie. Sunt oare un adult care observă că
46
timpul trece prea repede şi ale cărui vise legate de întemeierea unei
familii şi de avea copii nu se realizează din această cauză? Sunt o
adolescentă care îşi pune o mulţime de întrebări referitoare la faptul
de a avea copii? Poate fi vorba, de asemenea, de o rezistenţă şi de o
neacceptare⊂ faţă de scurgerea timpului, scurgere resimţită mai
acut la schimbarea anotimpurilor, moment în care alergia reapare.
Guturaiul fânului poate avea legătură şi cu faptul că am trăit
despărţirea de o persoană dragă, ceea ce m-a afectat profund. O
alergie la polen îmi arată că este greu pentru mine să iau viaţa în
piept, să merg în întâmpinarea aventurii. Noutatea mă sperie şi
devin neliniştit faţă de orice schimbare din viaţa mea. Este sigur că
pot să mă aleg cu o alergie din mai multe motive, dar unul este
sigur: mă sufoc sau mă simt sufocat într-o anumită situaţie Mă
revolt, ceva nu îmi convine deloc, dar fac acest lucru pentru a fi pe
placul celorlalţi, ceea ce mă sufocă. Îmi schimb ideile, lăsându-mă
influenţat de ceilalţi, accept orice şi, astfel, ajung la sufocare. Pot să
mă simt sufocat de lucrurile pe care le spun sau pe care le fac, mai
ales, când îmi este greu să îmi ocup locul ce mi se cuvine şi să spun
NU. Trăiesc şi un puternic sentiment de culpabilitate. Mă simt
inferior, temându-mă de reacţia celorlalţi. Mă resping pe mine
însumi şi vreau, în acelaşi timp, să alung din viaţa mea ceea ce nu
îmi convine. Rămân închis în vechile mele obişnuinţe. Sunt inflexibil,
la fel ca şi scurgerea anotimpurilor, care are loc mereu după aceeaşi
schemă. Manipulez pentru a obţine ceea ce vreau… Observaţi cum
funcţionează programarea? Ea poate fi atât mentală (încep să plâng)
cât şi „sezonieră“, întrucât vara este perioada ideală de manifestare a
acestei alergii, mai ales dacă am nevoie de o scuză pentru a face cât
mai puţine lucruri în acest anotimp atât de frumos! Unele persoane
contractează febra fânului de-a lungul unei perioade ce durează
chiar şapte ani! Este timpul să schimb acest lucru imediat sau cel
puţin să îl conştientizez. Conştientizez faptul că febra fânului ar
putea deveni un mijloc care îmi permite să evit anumite situaţii, căci
nu aş fi capabil să refuz îndeplinirea unei anumite sarcini sau
deplasarea într-un anumit loc. Deci, acum, am un motiv întemeiat!
Alergia poate deveni şi o modalitate de a mă simţi diferit, de a avea
nevoie să atrag atenţia celorlalţi. În acest fel, oamenii mă vor
remarca, măcar în sezonul alergiilor. Recâştigându-mi spaţiul vital,
„sfera“ mea de lumină 16 , pot să mă deschid faţă de ceilalţi, aşa cum
sunt cu adevărat. Evit, astfel, să mă mai ascund sau să mai am
secrete. Prima manifestare a guturaiului fânului se poate să fi avut
legătură, în mod inconştient, cu un eveniment important în care am
trăit emoţii deosebit de puternice. Când soseşte aceeaşi perioadă din
an, îmi amintesc sau, mai degrabă, corpul meu îşi aminteşte de
situaţia trăită şi alergia se instalează. Este, deci, important să
conştientizez acest eveniment, pentru a putea distruge tiparul
acestei boli; nu mai am nevoie de ea în viitor, căci am conştientizat
ce am de făcut. Guturaiul fânului nu este decât un semn care mă

16 „Sfera” mea de l umină: mă pot imagina şi vizualiza într-o sferă de lumină,

ceea ce îmi sporeşte protecţia faţă de anturajul meu şi mă face mai încrezător.
47
ajută să mă opresc şi să descopăr cauza profundă a suferinţei mele.
Mă voi simţi mai liber, mai stăpân pe viaţa mea.
Accept⊂ ceea ce este benefic pentru mine, chiar dacă lucrul
acesta implică o nouă formă de sexualitate, necunoscută de către
mine. Ştiu că totul este posibil doar în iubire şi armonie. Accept⊂
să ies din izolare şi să mă deschid către ceilalţi nemaiavând nevoie
de această alergie pentru a le atrage atenţia, căci ştiu că sunt diferit
şi unic.
ALERGIE LA CĂPŞUNI
Alergia la căpşuni este asociată cu frustrarea provenită din
contradicţia existentă între sentimentul de iubire şi cel de plăcere,
acesta din urmă constituind o nevoie fundamentală pentru mine, la
fel ca somnul sau hrana. Această alergie poate proveni dintr-un
eveniment pe care l-am trăit sau nu, în raport cu o persoană sau cu
o situaţie. Un sentiment de ură sau de frustrare, asociat cu
culpabilitate, poate declanşa în mine această alergie. Plăcerea face
parte atât de mult din viaţa mea, ca fiinţă umană, încât crizele
puternice de alergie la căpşuni pot declanşa incapacitatea de a
respira şi pot provoca chiar moartea. Plămânii reprezintă viaţa şi,
prin criza mea, scot în evidenţă acea nevoie fundamentală pe care nu
am satisfăcut-o în această viaţă. Este important să îmi
conştientizez nevoile fundamentale, ştiind că atunci când mă
hrănesc, o fac din iubire pentru mine; când dorm este semn că mă
iubesc; la fel şi când trăiesc o plăcere. Alergia la căpşuni poate
proveni şi dintr-un sentiment pe care l-am trăit în locul unei
persoane sau pe care ea l-a trăit în legătură cu mine. De exemplu,
mi-am zis „Nu îmi place figura tipului!“, ceea ce vrea să semnifice
că are un chip pe care nu îl agreez sau, cum se spune, „o figură care
îmi displace“. Acest lucru poate fi în legătură cu un membru al
familiei, ceea ce mă întristează, căci nu îmi plac situaţiile încordate.
Se impune să accept⊂ că fiecare dintre noi are propria
individualitate, cu calităţile şi fricile sale, şi că, în fiecare fiinţă, există
Scânteia divină.

ALERGIE LA LAPTE sau LA PRODUSE LACTATE

Laptele reprezintă contactul cu mama încă din primul moment
al venirii mele pe lume. Este un aliment complet, ce îmi permite să
am toate substanţele nutritive de care am nevoie ca să cresc în
primele săptămâni de viaţă. Pentru că obţin acest lapte prin contact
cu mama, această hrană este sinonimă cu dragostea pe care o
primesc din partea ei. Atunci, dacă în anturajul meu, există o
persoană pe care am identificat-o ca „jucând rolul mamei“ (fie că este
mama sau o altă persoană) şi dacă trăiesc un sentiment de frustrare
faţă de ea, în rolul pe care i l-am acordat, aceasta poate explica
alergia mea la lapte. Trăiesc frustrarea în raport cu o formă de
atenţie şi chiar de critică, pe care această persoană mi-o aduce, ceea
ce face neplăcut „contactul“ pe care îl am cu ea. Mă aflu, astfel,
într-o situaţie în care trăiesc dependenţa, fiind la cheremul
48
altcuiva… Este ca şi cum viaţa mea depinde de decizia sa de a mă
hrăni sau nu şi aceasta este frustrant şi înspăimântător. Sunt eu,
poate, cel care mă „agăţ“ prea mult? Dacă această alergie se
instalează chiar de la naştere, este necesar să verific care sunt fricile
sau frustrările pe care le-a trăit mama în timpul sarcinii şi pe care mi
le-a transferat mie determinând apariţia acestei alergii. Atenţia, care
mi se acordă, mă poate conduce în a-mi pune întrebări de genul:
„Drept cine se crede a fi?“ „Crede că este mama mea?“
Este important pentru mine să accept⊂ iubirea în această
situaţie şi să îmi armonizez sentimentele referitoare la această
relaţie privilegiată şi fundamentală pentru supravieţuirea speciei,
profun d prezentă în mine, cea a legăturii dintre mamă şi copilul
său.

ALERGIE LA ÎNŢEPĂTURI DE VIESPI sau DE

ALBINE
Trăiesc impresia că sunt în mod constant hărţuit sau criticat de
către cei din jurul meu. Lucrul acesta face să mă simt „înţepat“,
„pişcat“ tot timpul. Când sunt înţepat la nivel fizic, se declanşează în
mine ura pe care am acumulat-o în toate aceste situaţii, când mă
simţeam atacat. Am tendinţa „să mă ghemuiesc“ pentru a evita,
astfel, atacurile. Trăiesc o stare de inferioritate. „Otrava“ conţinută în
acul „agresorului“ îmi atrage atenţia asupra faptului că îmi otrăvesc
viaţa, pentru a trăi după aşteptările pe care le au faţă de mine
societatea, familia, soţul sau soţia. Aspir să devin „regina stupului“,
dar, din contră, îmi duc viaţa ca o simplă „albină lucrătoare“, care
seamănă cu toate celelalte. Trăiesc starea de victimă. Sunt
neîncrezător şi fatalist.
Accept⊂ să privesc partea frumoasă a lucrurilor. Acceptând⊂
să nu mai fiu victimă, insectele îşi vor căuta alte persoane pe care să
le înţepe! Învăţ să îmi ocup locul care mi se cuvine şi caut mijloacele
prin care pot să diminuez critica din anturajul meu şi să trăiesc mai
detaşat faţă de părerile emise la adresa mea. Mă privesc cu ochii
inimii⊂ şi îmi accept⊂ adevărata valoare!
ALERGIE LA PENE
Am devenit alergic la o situaţie sau la o persoană care îmi dă
impresia că sunt „la pământ“ şi că nu pot să îmi iau zborul, pentru
a mă simţi mai liber şi mai fericit? Este foarte probabil să trăiesc un
sentiment de furie legat de faptul că în adâncul sufletului meu,
există senzaţia că sunt prins într-o anumită situaţie care nu îmi
permite să fiu liber şi fericit. Se poate să fi trăit o situaţie în care
„mi-am pierdut penele“ sau am fost „lipsit de ele“17 , ceea ce mă
deranjează într-o măsură foarte mare.
Accept⊂ că Universul se ocupă de mine şi îmi dă tot ce am
nevoie pentru a fi fericit.

17 Expresie idiomatică: A fi lipsit de pene „a fi jefuit, prădat“.

49
ALERGIE LA PEŞTI sau LA FRUCTE DE MARE
Alergia la peşti sau la fructe de mare exprimă sentimentul de
frustrare trăit într-una sau mai multe situaţii când m-am considerat
foarte naiv. Sunt, de fapt, o persoană care se lasă păcălită foarte
uşor.
Accept⊂ să îmi ocup locul cuvenit şi să conştientizez că viaţa
este construită dintr-o sumedenie de experienţe care au rolul de a
mă învăţa. Cu cât îmi voi spori încrederea în mine şi simţul de
răspundere, cu atât sentimentul de frustrare se va micşora, fapt ce
va conduce la dispariţia acestei alergii.

ALERGIE LA POLEN
Vezi: ALERGIE – FEBRA FÂNULUI

ALERGIE LA PRAF
Întrucât noţiunea de praf are legătură directă cu mizeria,
impuritatea, faptul că sunt alergic la praf este un semnal care îmi
atrage atenţia că trăiesc o nesiguranţă faţă de acele aspecte din viaţa
mea pe care le consider mizere şi impure. Este foarte probabil ca
această frică să se manifeste la nivelul sexualităţii mele. Dacă sunt
alergic la praf este şi o atenţionare că nu mă stimez îndeajuns. De
aceea, expresia utilizată în slujba de înmormântare; „Din pământ
eşti şi în pământ te vei întoarce“ exprimă limpede sentimentul de
inutilitate pe care îl pot trăi sau resimţi în anumite situaţii. Expresia
„Totul se face praf“ exprimă, de asemenea, sentimentul de inutilitate
care poate exista în mine, faţă de ceea ce am realizat sau ceea ce
realizez, fie în plan psihologic, afectiv (emoţional) sau material. Am
tendinţa să fac orice pentru a fi iubit şi acceptat⊂, căci am impresia
că nu sunt destul de valoros. Această autocritică îi poate îndepărta
pe oameni de mine. Chiar dacă nu prezint niciun simptom fizic legat
de alergia la praf, se poate să fiu o persoană „maniacă la curăţenie“
(adică, excesiv de preocupată de curăţenie). În acest caz, trebuie să
observ ce parte din fiinţa mea găseşte sexualitatea ca ceva „murdar“
sau să mă întreb dacă nu cumva îmi este frică ca ea să nu fie
„murdară“.
Învăţ să mă pun în valoare şi să acord importanţă la tot ceea ce
fac. Învăţ să îmi accept⊂ fiecare aspect şi parte a corpului meu,
văzându-l ca pe un întreg. Acordându-mi timpul necesar pentru a
depista toate emoţiile ascunse, ajung să mă cunosc mai bine şi pot,
astfel, să caut acea forţă extraordinară, care îmi va permite să trăiesc
viaţa cu bucurie şi să îmi exprim, din plin, creativitatea.

ALERGIE LA SOARE
Soarele este reprezentarea principiului activ şi al energiei Yang.
În consecinţă, este simbolul Tatălui.
Când manifest alergie la Soare, contactul pe care îl am cu tatăl
meu (atât fizic, cât şi simbolic) constituie o sursă de suferinţă sau de

50
disconfort. Se poate ca relaţia să fi fost dureroasă, tensionată,
sufocantă şi, uneori, să fi încetat brusc. Se poate ca acest contact să
fi fost întrerupt, denaturat sau prea posesiv. În toate aceste situaţii a
existat conflict, dezacord sau decepţie faţă de cineva sau de ceva de
care a trebuit să mă despart, ceea ce mi-a provocat o reacţie
dureroasă pe care nu am ştiut să o stăpânesc şi ale cărei sechele le
resimt ca şi adult. Există, de asemenea, şi refuzul de a-mi accepta⊂
propriul Tată interior?
Accept⊂ să descopăr ceea ce mă deranjează şi să mă las
mângâiat cu deplină încredere, de căldura Soarelui (şi cea a tatălui
meu). Mă eliberez de emoţiile ascunse, adânc, în inima mea⊂.
Soarele este sursă de lumină, căldură şi viaţă. Îmi contactez Soarele
interior şi mă împac cu trecutul, pentru a mă responsabiliza, a mă
simţi liber şi a străluci, avansând, astfel, pe calea realizării destinului
meu.

ALEXIE CONGENITALĂ
Alexia congenitală este incapacitatea patologică de a citi. Fie că
pot să citesc literele, dar nu şi cuvintele sau pot citi cuvintele fără să
citesc literele, fie că nu citesc toate cuvintele dintr-o frază, ceea ce
mă împiedică să îi înţeleg sensul.
Dacă sunt afectat de această boală, se poate să fiu foarte
preocupat de gândurile pe care le vehiculez. Cu cât sunt mai atent
(chiar în mod exagerat) la aspecte deloc importante din viaţa mea, cu
atât risc să sufăr mai mult, căci rămân închis în gânduri care îmi
frânează evoluţia. Tot ceea ce este necunoscut mă face să trăiesc o
puternică nesiguranţă. Deţin, deci, puţină putere asupra vieţii şi
resimt un mare gol interior.
Accept⊂ că am nevoie să mă deschid către intuiţie şi imaginaţie,
aceste două facultăţi minunate pe care sufletul meu le posedă
pentru a se putea exprima. Dacă vreau să mă vindec, este nevoie să
observ ce mă împiedică această boală să fac, să spun sau să văd.
Deschizându-mi inima⊂, rezolv această situaţie într-o manieră
conştientă. Este mai uşor pentru mine, ca şi copil, să îmi ascult
vocea interioară, căci sunt mult mai „branşat“ decât adulţii: citesc
cu mai mare uşurinţă mesajele de iubire din inima mea⊂! Îmi
ascult, deci, intuiţia şi îmi manifest mai mult creativitatea.

ALOPECIE
Vezi: PĂR – CAL VIŢIE

ALUNIŢĂ
Vezi: PIELE – MELANOM

51
ALZHEIMER 18 (boala…)
Vezi şi: AMNEZIE, SENILITATE
Această maladie provoacă o degenerescenţă a celulelor creierului,
care se manifestă printr-o pierdere progresivă a facultăţilor mentale,
conducând spre demenţă.
Această boală a timpurilor moderne, caracterizată, în principal,
prin dorinţa inconştientă de a nu mai trăi, de a sfârşi odată pentru
totdeauna, de a părăsi această lume sau de a evada din realitate,
se datorează incapacităţii cronice de a accepta⊂ că pot face faţă sau
că pot depăşi provocările ivite în viaţa mea, căci îmi este frică şi greu.
Devin, astfel, insensibil la ceea ce mă înconjoară şi la emoţiile mele
interioare. „Devin nepăsător“, „mă zăpăcesc, mă ameţesc“ şi, astfel,
viaţa mi se pare mai uşoară, iar moartea mai acceptabilă⊂. Îmi este
frică sau am impresia că nu mai sunt iubit, că m-au uitat toţi.
Atunci reacţia mea este de a mă uita pe mine însumi, de a uita cine
sunt. Am suferit atât de mult, încât vreau să nu mai simt nimic. Am
impresia că nu am fost recunoscut în această viaţă (îndeosebi de
către mama) şi atunci nici eu nu îi mai recunosc pe ceilalţi. Boala
generează o demenţă care conduce la degradarea memoriei, la
confuzia mentală şi incapacitatea de a mă exprima clar, la violenţă,
la nerecunoaşterea mediului în care trăiesc, antrenând chiar un
comportament infantil. Disperarea, iritabilitatea, greutatea de a
trăi mă conduc către izolare, trăind doar „într-o lume a mea“. Mor
încet, încet. Mă despart, în tăcere, de restul lumii. Această boală îmi
arată că este greu pentru mine să trăiesc, că fug din faţa unei situaţii
care mă înspăimântă, mă deranjează sau mă răneşte, căci mă simt
părăsit. Evadez din lume, prin pierderea memoriei recente şi mă
întorc într-un trecut îndepărtat. Este o situaţie gravă, pe care nu o
pot conştientiza foarte multă vreme. Sunt perceput ca o persoană
„normală“ şi echilibrată, dar se poate constata, repede, că mă închid
în mine din disperare, mânie sau frustrare, ceea ce mă face
nepăsător faţă de lumea în care trăiesc. Refuz să acord atenţie la
ceea ce se petrece în jurul meu şi în mine; prefer să fiu lăsat în pace.
Pot să trăiesc o mare dificultate în a mă elibera de vechile idei care
îmi umplu memoria până la refuz! Şi pentru că atenţia mea se
îndreaptă mai mult spre trecut decât spre prezent, memoria pe
termen scurt se alterează şi se atrofiază, neaducând nimic nou sau
creativ. Consecinţa: memoria se uzează de atâtea idei învechite, în
loc să producă altele noi şi regeneratoare. Această boală se
întâlneşte, în general, la vârstnici, dar, mai ales, la cei care au atins
vârsta pensionării: trec de la o condiţie în care am fost productiv, am
avut putere şi responsabilităţi la o altă viaţă în care mă simt inutil,
neputincios şi dependent din punct de vedere emoţional, fizic şi
financiar. Mi-aş dori atât de mult să dau timpul înapoi! Când eram
copil, nu îmi era frică de moarte, de viitor, de responsabilităţi… Ce
bine era! Din punct de vedere medical, factorii emoţionali şi mentali,

18 Al zheimer (Al ois): neuropatolog german care a descris, în 1906, modificările

creierului la o persoană suferindă de demenţă.
52
ca şi corespondenţii acestora la nivel fizic (umori, sânge, ţesuturi şi
oase), sunt implicaţi în manifestarea acestei boli. Când anumite părţi
ale creierului nu se mai irigă, consecinţa constă într-un traumatism
mental. Au loc, la nivel cerebral, reacţii foarte puternice. Este un fel
de reflux al sângelui care irigă creierul în aceste regiuni. Persoana
atinsă de această boală poate resimţi o frică foarte puternică faţă de
toate aspectele bătrâneţii sau de aproprierea morţii, ceea ce o
conduce spre o întoarcere inconştientă către un comportament
infantil şi la o ştergere din memorie a trecutului, a prezentului şi a
viitorului. Corpul atacat de degenerescenţa celulelor creierului mă
pregăteşte, în mod inconştient, pentru perioada când va trebui să
părăsesc această lume. Toate acestea se manifestă printr-un
comportament infantil, care îmi permite să trăiesc şi să îmi împlinesc
toate fantasmele şi toate fanteziile. Într-o astfel de experienţă, îmi
sunt necesare iubirea şi susţinerea celor din jur.
Accept⊂ să trăiesc în prezent, eliberând trecutul şi ocupându-mă
de mine!

AMENOREE (absenţa menstrelor)

Vezi: MENSTRUAŢIE – AMENOREE

AMEŢELI
Vezi: CREIER – ECHILIBRU [PIERDEREA... ]

AMFETAMINĂ (consum de…)

Vezi: DROG

AMNEZIE
Vezi şi: MEMORIE […SLĂBITĂ]
Amnezia este pierderea parţială sau totală a memoriei, atât
pentru informaţiile dobândite în trecut, cât şi pentru cele din
prezent. Amnezia este comparabilă cu maladia Alzheimer sub mai
multe aspecte. Persoana amnezică suferă teribil din cauza
prezentului, pe care îl trăieşte cu mare dificultate.
Dorinţa mea de a fugi şi de „a pleca“ (a muri) este atât de
puternică (indiferent de situaţia trăită), încât mă închid în mine şi
resimt durere, mânie, neputinţă sau disperare, ceea ce mă face
indiferent la aproape orice. Devenind amnezic nu mai sunt
responsabil de propria persoană, căci mă separ de conştientul meu.
Mă las, deci, în grija celorlalţi. Am, astfel, impresia că nu voi mai
putea fi judecat şi condamnat. Evadez din realitate, mă închid în
mine sau devin nepăsător faţă de o persoană sau de o situaţie. Refuz
să trăiesc situaţiile de zi cu zi, indiferent de importanţa acestora.
Durerea interioară este direct proporţională cu gravitatea amneziei,
fie ea parţială (ştergerea din minte a unor imagini foarte dureroase,
trăite în copilărie) sau totală (o tentativă inconştientă de a avea o
nouă viaţă şi manifestarea unei dorinţe de a trăi altfel, decât am
făcut-o până acum)! Ruşinea şi culpabilitatea pot întregi tabloul
manifestărilor legate de această suferinţă. Încerc să ignor o

53
sumedenie de lucruri, familia şi situaţiile dificile. Trăiesc, mai mult
sau mai puţin, separarea de prezent. Amnezia se manifestă în
momentul în care am impresia că apasă prea multe sarcini pe umerii
mei, că sunt foarte grele sau că mă paşte un foarte mare pericol. Nu
ştiu încotro să mă îndrept şi am impresia că pot „exploda“ în orice
clipă. Pot trăi frecvent o „amnezie parţială“ faţă de o situaţie dificilă
şi pe care prefer să o uit, pentru a nu mai retrăi emoţii dureroase,
cum sunt cele legate de despărţirea de o fiinţă apropriată. Procesul
de acceptare⊂ şi de integrare este foarte important, căci fenomenul
de ştergere din memorie a unor experienţe poate să îmi joace feste în
alte experienţe viitoare. Este posibil ca să le trăiesc pe multe dintre
ele, fără să ştiu sau să înţeleg de ce mi se întâmplă, ce rost au ele în
viaţa mea.
Accept⊂ să conştientizez, în fiecare clipă, cine sunt şi ce mai am
de rezolvat pentru a restabili contactul cu adevăratul meu Sine
superior.
AMORŢEALĂ – TORPOARE
Amorţeala se caracterizează prin insensibilitatea unui membru
care devine greu, prezintă furnicături şi care deseori nu poate să se
mai mişte.
Amorţeala fizică este reflexul amorţelii mele mentale. Sufăr,
sunt rănit. Mă simt atât de rău, încât am hotărât să devin insensibil,
să nu mai permit energiei să circule liber. „Îmi amorţesc“
sentimentele. „Mă retrag“, pentru că o parte din mine a fost rănită
şi nu vreau să o mai simt. Devin, deci, cât mai insensibil. Nu mă mai
interesează ce se petrece nici în interiorul meu, nici în afară. Îmi este
frică să nu păţesc ceva rău. Este vorba de „o moarte“ parţială, pentru
a evita suferinţa. Rănile acestea pot exista încă din copilărie, ele s-au
agravat de-a lungul anilor şi le port în mine ca o imensă greutate. Nu
am învăţat să mă iubesc, m-am închis în faţa iubirii, în loc să o
împărtăşesc cu ceilalţi. Este o formă de fugă. Pentru mine, ea poate
reprezenta o răceală interioară, o dorinţă de a reprima iubirea, o
lipsă de dinamism. Întrucât am impresia că nu deţin puterea nici
asupra mea, am tendinţa să îi controlez pe ceilalţi, să îi ţin lângă
mine. Acest lucru se întâmplă, mai ales, cu trecerea anilor; visele şi
ambiţiile pe care le aveam în tinereţe dispar sau, mai degrabă, aleg
„să le amorţesc“, întrucât mi-am pierdut speranţa că le mai pot
realiza. Trăiesc într-o stare de letargie. Totuşi visele sunt prezente, şi
dacă mă aflu într-o perioadă de introspecţie, ele încep să mă
obsedeze şi le refuz, chiar inconştient, întrucât nu mai vreau să
retrăiesc durerea nerealizării lor. Amorţeala vrea să îmi amintească,
doar, că aceste vise trăiesc în mine şi că mai este încă vreme să le
realizez, conferind, astfel, un nou sens vieţii mele. Partea din corp
afectată cât şi poziţia (dreapta-stânga) îmi permit să identific nivelul
la care este prezentă rana.
Accept⊂ să îmi recâştig spontaneitatea, să scot la iveală iubirea
ce sălăşluieşte în mine, dinamismul şi entuziasmul legate de
aspectul de viaţă aflat în suferinţă. Îmi voi spori, astfel, calitatea
54
vieţii, lucru perfect îndreptăţit. Accept⊂, aici şi acum, să mă iubesc
mai mult, să mă deschid cu adevărat în faţa iubirii şi să exprim liber
compasiunea şi iubirea din mine. Ridic bariera pe care o instalasem
de prea multă vreme. Cu cât învăţ să mă iubesc mai mult, cu atât
îmi dau seama că există şi o recompensă: primesc, la rândul meu,
iubire şi prietenie. Această înseninare pe care o căutam în afară,
ţâşneşte acum din mine şi o transmit, cu bucurie, celorlalţi.

AMPUTARE
Vezi şi: AUTOMUTILARE
Amputarea este o operaţie care constă în îndepărtarea unui
membru, a unui segment al acestuia sau a unei părţi proeminente
din corp (limbă, sân).
Amputarea totală sau parţială a unui membru, fie că se produce
din motive accidentale sau medicale (cangrenă, tumoră), este deseori
legată de o mare culpabilitate pe care o trăiesc faţă de un aspect
din viaţa mea. Vreau ca această situaţiile să dispară, „să mă rup“ cu
totul de ea, dar în loc să dispară situaţia, va dispărea partea din corp
unde se depozitează culpabilitatea… Totul se petrece, însă, în mod
inconştient. Dacă îmi este amputat piciorul stâng, este pentru că
trăiesc o culpabilitate sau o frică atât de mare faţă de decizia pe care
o am de luat sau pe care am luat-o la nivel afectiv, încât prefer „să
mor“; piciorul drept are legătură cu frica sau cu culpabilitatea faţă de
toate responsabilităţile mele, etc. Dacă nu am acceptat⊂
amputarea, trăiesc atunci o durere emoţională puternică (durerea
membrului fantomă). Acest membru devenind fantomatic, mă
întreb care este frica pe care o trăiesc şi care mă împiedică să accept
realitatea. Cu mult înaintea amputării, trăiam un sentiment de
neputinţă, de dependenţă. Puteam, chiar, să mă simt infirm la nivel
fizic, psihic sau emoţional; această infirmitate psihică şi emoţională
s-a transferat, apoi, în corpul meu fizic. Dacă suport o amputare,
este important să îmi amintesc că nu corpul meu energetic este cel
amputat, pentru ca să pot rămâne deschis faţă de aspectul metafizic
pe care îl reprezintă partea amputată. Astfel, dacă mi s-a amputat
piciorul drept se impune să manifest iubire, înţelegere şi integrare,
pentru conştientizarea faptului că numai avansând, îmi pot
îndeplini toate responsabilităţile ca şi când aş avea încă piciorul
meu.
Accept⊂ să eliberez culpabilitatea, ştiind că mă străduiesc să fac
tot ceea ce îmi stă în putere. Mă împac cu mine însumi şi învăţ să
apreciez ceea ce sunt. Oricare ar fi condiţiile, aleg să avansez, în
ritmul meu, şi apreciez tot ceea ce este frumos şi bun din viaţă.

AM IGDALE-AMIGDALITĂ
Vezi şi: GÂT, INFECŢIE
Amigdalele, care înseamnă „migdale“, fac parte din sistemul
limfatic şi, deci, din cel imunitar, fiind definite ca nişte filtre care
controlează tot ceea ce circulă la nivelul gâtului (centrul creativităţii
şi al comunicării).
55
 Ele nu păstrează decât ceea ce este bun pentru mine, respingând
tot ceea ce este neplăcut. Când sunt inflamate, înghit cu greutate şi
există riscul ca să mă sufoc. Îmi resping, astfel, emoţiile şi „îmi
sufoc“ creativitatea. Există o situaţie care mă sufocă şi prin care îmi
refulez sentimentele de mânie şi de frustrare. O amigdalită (ită =
mânie) se instalează, în general, atunci când realitatea pe care o
trăiesc îmi produce o iritare puternică, până într-atât încât filtrele
mele (amigdalele) nu mai pot prelua tot ceea ce eu „înghit“ şi se
înroşesc de furie faţă de tot ceea ce mi se întâmplă, faţă de revolta
interioară care mă domină. Ceea ce declanşează această reacţie
poate să fie frica de a nu îmi atinge un ţel sau de a nu fi capabil să
realizez ceva foarte important pentru mine, fie din lipsă de timp, fie
că nu se iveşte ocazia favorabilă. Atunci, aleg să „mă agăţ“ exagerat
de cineva. Am impresia că sunt pe punctul de a obţine ceva ce îmi
place mult (o slujbă, un soţ, o maşină, etc.), dar mă tem să nu ratez
această ocazie sau să nu mă pot bucura decât în parte de ea, ceea ce
mi se pare greu de „înghiţit“. Un conflict interior foarte intens este
„sugrumat“ şi neexprimat. Este un blocaj, o închidere a acestei căi de
comunicare. Mă simt neputincios, blocat, prizonier. Aş vrea să strig
„în gura mare“! Am impresia, cumva, că trăiesc o situaţie care „îmi
stă în gât“? Trăiesc revolta faţă de o persoană apropiată mie (familie,
şcoală, muncă). Situaţia se poate manifesta şi în cazul prieteniei,
când am impresia că nu pot conta pe prietenii mei, cu adevărat.
Dacă sunt copil, fac deseori amigdalită, căci nu sunt îndeajuns de
conştient de ceea ce mi se întâmplă sau nu am control asupra
evenimentelor. Trăiesc un sentiment de frustrare legat de ceea ce
trebuie „să înghit în viaţă“. Sunt foarte vulnerabil şi mă întreb cum
aş putea să mă apăr faţă de tot ceea ce mă asaltează. Mă simt atacat
şi vreau să mă apăr, dar îmi este greu să mă exprim. Cum aş putea
face faţă la tot ceea ce mi se întâmplă şi să aleg doar lucrurile care
sunt în armonie cu fiinţa mea ? Dacă sunt copil, dispun de foarte
puţină experienţă şi resurse limitate şi atunci mă expun riscului de a
contracta mai des o amigdalită. Am impresia că părinţii nu se ocupă
îndeajuns de mine, că nu mă bucur destul de prezenţa lor. Întrucât
amigdalele reprezintă o modalitate de exprimare, de exteriorizare a
profundei mele esenţe, indiferent de vârstă, ele reacţionează la
îndoielile mele, la disperarea mea, mai ales, atunci când am
încredere mai mare în ceilalţi decât în mine pentru a realiza anumite
lucruri. Pot dori, cu disperare, să reunesc cuplul pe care îl formează
părinţii mei. Un vis de copil, ce pare să devină din ce în ce mai
inaccesibil.
Accept⊂ lucrurile din preajma mea aşa cum sunt. Îmi acord
răgaz pentru a analiza, cu calm şi seninătate, situaţiile care îmi
perturbă viaţa. Este posibil şi uşor să cultivi la copii această
atitudine, căci ei sunt deschişi pentru a o face. Să notăm că
îndepărtarea (ablaţia) amigdalelor înseamnă acceptarea⊂ de a
„înghiţi“ realitatea aşa cum este, fără a fi filtrată sau cenzurată
(protejată) în prealabil. Este o absenţă a protecţiei. Se impune să
abordez această situaţie într-un mod diferit, care să fie mai potrivit

56
pentru mine. Trebuie să învăţ să mă descopăr, să fiu eu însumi şi să
am deplină încredere în mine.

AM IOTROFIE
Vezi: ATROFIE

ANCHILOZĂ
Vezi şi: ARTICULAŢII [ÎN GENERAL], PARALIZIE [ÎN GENERAL]
Anchiloza este o stare de înţepenire (rigiditate) caracterizată prin
dispariţia temporară, în general, a mişcărilor uneia sau ale mai
multor articulaţii. Anchiloza este parţială, dar poate fi totală dacă
mă hotărăsc să devin complet inactiv; este un prim pas spre o
incapacitate motorie, o anumită paralizie a gândurilor mele. Trebuie
să conştientizez responsabilitatea care îmi revine dacă decid să
rămân în această stare, să nu fac nimic, să nu mai vreau să simt
sau să mă mişc. De ce mă tem? De necunoscut, de ceva nou? De
ceva pe care nu vreau să îl fac? În cine sau în ce nu mai am
încredere? Se impune să fiu atent la partea din corp afectată de
anchiloză pentru a primi informaţii suplimentare. Dacă braţul este
afectat, înseamnă că refuz noi experienţe de viaţă? Trăiesc
sentimentul că sunt mutilat? Vreau să omor pe cineva? Dacă
umărul este anchilozat mi se pare că viaţa este prea grea, că o
persoană sau o situaţie „mă apasă prea tare“? Singurătatea sau
necesitatea de a face faţă necunoscutului îmi împovărează mintea?
Dacă piciorul este afectat, înseamnă că mă opun unei direcţii pe
care ar trebui să o urmez? În cazul unei anchiloze a întregului corp,
înseamnă că opun rezistenţă la ceva sau faţă de cineva: este o formă
de fugă. Sunt conştient că acumulez energie în această parte a
corpului şi că, inconştient, mă sperii foarte tare. Vreau să rămân
pe poziţie, dar îmi este greu să schimb această hotărâre.
Accept⊂ că este vremea să merg tot înainte! Chiar din acest
moment, devin conştient de greşelile mele (sau, mai degrabă, de
responsabilităţile mele) şi de experienţele de viaţă pe care mi le
asum. „Depun armele“ şi accept⊂ să îmi reiau mişcările anulate
temporar; îmi mobilizez din nou gândirea, rămânând deschis la orice
experienţă. Manifest un spirit creator mai dezvoltat.

ANDROPAUZĂ
Vezi şi: PROSTATĂ [ÎN GENERAL]/[SUFERINŢE ALE…]
Andropauza,specifică bărbatului, corespunde menopauzei la
femeie, chiar dacă această afecţiune nu implică acelaşi tip de
schimbare hormonală.
Toată nesiguranţa legată de îmbătrânire, de potenţă sexuală, de
sentimentele de inutilitate şi neputinţă se manifestă atât în interior,
cât şi la nivel fizic, prin suferinţe ale organelor genitale (în special, la
prostată) şi printr-unul sau mai multe aspecte referitoare la
masculinitate. Sunt într-o etapă a vieţii în care pot să mă odihnesc,
să fac o pauză şi să îmi schimb priorităţile.

57
 Ca bărbat, în loc să mă resping, accept⊂ să îmi ocup locul în
Univers, armonizându-mi fiecare aspect al fiinţei, atât partea
masculină cât şi cea feminină. Îmi acord dreptul să am mai mult
timp pentru mine; voi fi la fel de eficient şi acum, ca şi atunci când
lucram.

ANEMIE
Vezi: SÂNGE – ANEMIE

ANEVRISM (arterial)
Vezi şi: SÂNGE – HEMORAGIE
Un anevrism este o leziune la nivelul peretelui arterial, care
produce o dilatare, cu risc de hemoragie, prin ruptura vaselor.
Anevrismul survine atunci când trăiesc un conflict cu familia
sau cu persoanele pe care le consider ca fiind familia mea. Sunt
obligat să fac ceva, la care mă opun, însă, cu toată forţa, dorind să
îmi afirm punctul de vedere personal, ceea ce îmi produce o mare
presiune la nivelul umerilor. Sunt cu nervii încordaţi, risc „să pierd“
ceva pe care nu îl pot controla. Îmi este teamă de abandon şi blochez
circuitele nervoase, căci mă simt slab, neputincios. Mi se pare că
trăiesc o viaţă dificilă şi percep totul în mod negativ şi pesimist. Mă
devitalizez, risipindu-mi energia. Încerc, cu orice preţ, să nu renunţ
la o situaţie, mai mult sau mai puţin bună, şi pentru care există
riscul ca să fie compromisă: un loc de muncă, o relaţie afectivă sau
orice altceva. Vasele sanguine se contractă pentru că eu nu mai ţin
cont de propriul ritm biologic şi le supun la o presiune care riscă să
le distrugă. Refuz să înaintez cu bucurie pe drumul vieţii.
Anevrismul la cap pune în lumină faptul că ideile mele sunt uneori
diferite de ale celorlalţi şi că trebuie să lupt pentru a le apăra,
întrucât în jurul meu există multă neînţelegere. Pot, de asemenea, să
trăiesc această neînţelegere ca urmare a unei despărţiri (fie că eu
sunt cel care am plecat, fie că este altcineva) şi care m-a afectat în
foarte mare măsură. Anevrismul aortei îmi arată că sunt supus
unei presiuni exercitate din exterior, mai ales de către o persoană cu
autoritate, pentru a renunţa la un lucru, care, după părerea mea,
îmi aparţine. Anevrismul exprimă şi faptul că sunt refractar faţă de
ideile noi sau de soluţiile care îmi sunt oportune.
Accept⊂ să îmi ofer iubire. Încetez să mai lupt inutil, atunci
când este timpul să eliberez ceea ce ţine de trecut. Accept⊂ să fac
toate acestea pentru a fi liber. Învăţ să las viaţa să circule fără
oprelişti, regăsindu-mi, astfel, bucuria de a trăi şi a aprecia
momentul prezent.
ANGINĂ (în general)
Vezi şi: GÂT [SUFERINŢE ALE…]
Angina se caracterizează printr-o îngustare la nivelul gâtului şi
se datorează unei inflamaţii acute a faringelui.

58
 Există ceva care „nu trece“, „nu se duce“, o emoţie blocată care
mă împiedică să mărturisesc persoanelor din anturajul meu
adevăratele mele nevoi. Am sentimentul că „strângând“,
„contractând“ gâtul (chakra sau centrul energetic al creativităţii şi al
exprimării) nu pot să spun ceea ce trăiesc sau simt faţă de ceilalţi,
continuând să acord, în mod inutil, atenţie acestei idei. Se impune
să descopăr ceea ce m-a determinat să gândesc astfel. Se poate, de
obicei, să găsesc răspunsul în cele 48 de ore care au precedat
suferinţa. Ar fi doar o iritaţie uşoară (conduct inflamat) sau o mică
frustrare pe care nu o înghit şi care ar exista până în momentul în
care mi-aş schimba atitudinea şi felul de a gândi? „Nici vorbă să
înghit povestea asta!“ chiar dacă „îmi ia gâtul foc“. Pot, de asemenea,
să am gânduri negative, negre, faţă de cineva sau de o situaţie.
Există ceva pe care vreau „să îl obţin cu orice preţ“; ca, de exemplu,
un nou loc de muncă, un rezultat şcolar de excepţie, prin care aş
evita o situaţie când mi s-ar cere să mă justific, să mă explic, să dau
socoteală sau care m-ar împiedica să simt că moartea îmi dă
târcoale? Şi când, în sfârşit, îmi permit să spun lucrurilor pe nume,
mă pot simţi, încă, inconfortabil sau vinovat. Nu îmi permit să solicit
ajutorul celorlalţi.
Indiferent de motivul acestei afecţiuni, accept⊂ că este vremea
să mă deschid şi să redeschid şi acest canal, chiar dacă puternica
mea sensibilitate a fost rănită. Nevoile fundamentale trebuie
satisfăcute şi am şi eu dreptul la aceasta, la fel ca toţi ceilalţi. Rămân
deschis faţă de nevoile mele şi centrat pe fiinţa interioară, dacă vreau
să evit acest fel de angină la nivelul gâtului.
Accept⊂ să cer pentru ca, astfel, să îmi deschid inima⊂ şi să pot
primi darurile pe care mi le oferă viaţa.

ANGINĂ PECTORALĂ SAU ANGOR

Vezi şi: INIMĂ⊂ /[ÎN GENERAL]/INFARCT [DE MIOCARD ]
Angina provine din latinescul ANGO= a strânge, a sufoca din
care derivă ANGOR = opresiune, angoasă. Este o durere foarte
puternică, care se manifestă în zona inimii⊂ (centrul energetic al
iubirii). Lipsa temporară de oxigen la nivelul muşchiului inimii⊂
antrenează toate consecinţele pe care le cunoaştem: debit sanguin
insuficient în această parte a corpului, intervenţie chirurgicală, etc.
Inima⊂reprezintă motorul sau maşina corpului meu. Angor-ul
este angoasa inimii⊂. Atunci când ofer prea multă iubire, însoţită şi
de un puternic ataşament, se poate ca inima⊂ să obosească şi să nu
mai resimtă destulă bucurie 19 în situaţiile de viaţă pe care le trăiesc
(de unde un debit sanguin redus). În cazul în care manifest angină,
este posibil ca să pun prea mult la inimă⊂ viaţa şi lucrurile pe care
le fac. Amplific, în mod exagerat, atât frământările cât şi bucuriile:

19 Bucurie: întrucât sângele are legătură directă cu bucuria, o diminuare a

debitului sanguin exprimă, în mod cert, tocmai această diminuare a bucuriei
strâns legată de iubire.
59
mă supăr şi îmi fac rău cu uşurinţă, sunt nemulţumit, trist sau
enervat în legătură cu o anumită situaţie care, la urma urmelor, nu
este atât de gravă. Am impresia că sunt batjocorit fără milă. Este
ca şi cum în inima mea⊂ s-ar da un război. Care este persoana pe
care vreau „să o strâng la piept“ mereu şi căreia nu îi permit să plece
atunci când soseşte momentul? Îmi centrez atenţia, constant, asupra
acestui lucru sau asupra persoanei. Vreau „să fim uniţi pentru
totdeauna“, dar lucrul acesta ar putea să nu se realizeze. În loc să
mă detaşez şi să mă las purtat de valurile vieţii, vreau să controlez,
vreau să păstrez totul. Lucrul acesta este greu de suportat şi
conduce către incertitudine, către incapacitatea de a alege direcţia pe
care vreau să o urmez în viaţă. Când ies dintr-o situaţie dificilă,
trăiesc un sentiment de pierdere, de vid, care mă poate înspăimânta
şi îmi poate provoca multă durere, mai ales, dacă păstrez totul în
mine, dacă îmi ascund emoţiile. Este posibil să primesc un prim
semnal de alarmă din partea corpului meu: spasme sau o durere
ascuţită la nivelul inimii⊂. La rândul ei, inima⊂ lansează un strigăt
de ajutor pentru ca să îmi conştientizez sentimentele şi faptul că
sunt pe cale de a mă distruge prin gânduri dizarmonioase, care îmi
pun în pericol armonia interioară şi mă conduc către o conştiinţă
încărcată. Şi bucuriile mari pot provoca crize de angină; în acest
moment, centrul energetic al iubirii (inima⊂) se deschide foarte mult
şi activează memoria unei suferinţe adânci, provocând, astfel, o criză
de angină. Fac,poate, prea multe lucruri din obligaţie şi nu cu
plăcere sau bucurie. Opresc, astfel, bucuria să mai circule în fiinţa
mea. Este ca şi cum mi-aş îndrepta atenţia mai mult asupra
celorlalţi (interesându-mă mai mult fericirea sau suferinţele lor),
decât asupra propriei persoane. Ego-ul este atât de prezent şi de
activ, încât doar el contează, nu totalitatea fiinţei, ceea ce
antrenează un blocaj în plan emoţional. Este o creştere
inconştientă a stimei de sine centrându-mi, aproape exclusiv, atenţia
asupra altcuiva. Este principiul creştino-iudaic al dăruirii prin
sacrificiu: Daţi celorlalţi! Devin vulnerabil şi frica de a mă
deschide către cei pe care îi iubesc pune stăpânire pe mine.
„Deşi nu mă afectează nimic, durerile încep!“. Spasme, înţepături în
inimă⊂, extremităţi reci (mâini şi picioare). Corpul mă avertizează, în
modul cel mai serios, că ceva nu este în regulă (acest avertisment
este, în general, mai uşor de recunoscut în plan metafizic, psihic,
decât în cel fizic). Pot dori, la nivel inconştient, să părăsesc „viaţa
pământească“, întrucât am impresia că sunt sufocat de griji şi că nu
ştiu cum să ies din ele, dar încă nu a sosit vremea pentru această
plecare! Mă simt strivit, oprimat şi nu mai doresc să fac niciun efort.
De ce mă tem, în fond? Este interesant să conştientizez că, întrucât
angina se manifestă printr-o strâmtorare a vaselor sanguine, trebuie
să mă întreb dacă se impune ca eu să restrâng sau să limitez iubirea
pe care ceilalţi mi-o oferă? Este uşor pentru mine să primesc
ajutorul care mi se oferă? Merit tot ceea ce mi se oferă? Sau am
tendinţa să controlez tot ceea ce mi se dă, neştiind cum aş proceda
în cazul unei „supradoze“ de iubire şi de afecţiune. Nu ştiu să
accept⊂, la nivelul inimii⊂, cadourile primite. Pot să am impresia
că mi se cere prea mult şi că ar trebui să fiu eu cel care rezolvă
60
problemele tuturor şi ale fiecăruia. Acest lucru mă conduce către o
atitudine de dispreţ. Totuşi, toate aceste situaţii pot proveni din
atitudinea pe care o am faţă de mine însumi: pot fi o persoană de tip
competitiv, care îşi concentrează întreaga energie asupra sa, care se
solicită enorm şi care lasă deoparte orice dificultate afectivă. Inima⊂
suferă, în acest caz, căci eu nu vorbesc despre emoţiile mele.
Conştientizez că viaţa este un schimb continuu. Dau atât cât
primesc, aşa cum vasele sanguine se contractă şi se dilată; dacă nu,
trăiesc un dezechilibru şi trebuie să îmi îndrept atenţia către
realizarea unui echilibru, atât de necesar unei vieţi sănătoase. Este
un proces fundamental în existenţa umană, căci sunt o fiinţă divină,
care trebuie să trăiască într-un astfel de echilibru.
Conştientizarea mea este aceasta: accept⊂ să nu mai iau viaţa
prea în serios şi să rămân deschis! Este uşor, întrucât nu vreau să
mor, ci vreau să trăiesc, să mă deschid către iubire şi să încetez
lupta pentru putere. Îmi centrez atenţia pe aspectele frumoase ale
vieţii. Învăţ să mă iubesc aşa cum sunt: în acest fel energia vitală va
renaşte în mine. Sunt primii paşi către o restabilire serioasă în cazul
acestei boli. Am grijă de mine, căci ştiu că fericirea este în mâinile
mele. Înlocuiesc ruşinea şi ura cu iubire. O ultimă menţiune: se
impune să supraveghez toate expresiile referitoare la inimă⊂: „o
inimă⊂ împietrită, o inimă⊂ uscată, om fără inimă⊂, lipsit de
inimă⊂“, etc. Fiecare expresie îmi indică faptul că se petrece ceva
care merită atenţia mea…

ANGOASĂ
Vezi şi: ANXIETATE, CLAUSTROFOBIE
Angoasa se caracterizează printr-o stare de derută psihică în
care am sentimentul că sunt limitat şi restrâns în spaţiul meu şi,
mai ales, sufocat în dorinţele mele. Îmi simt spaţiul limitat prin nişte
frontiere care, în realitate, nu există.
Sunt încătuşat. „Mă simt prins într-o capcană“. Nu pot să dau
frâu liber mâniei. Sunt de acord că oamenii îmi invadează spaţiul
psihic şi acest lucru se manifestă printr-o încătuşare, pe care o
resimt în fiinţa mea. Las la o parte dorinţele personale pentru a face
plăcere celorlalţi, dorind astfel să atrag iubirea de care am nevoie
(chiar dacă există şi alte modalităţi de a face acest lucru). Trăiesc o
nemulţumire profundă. Constrângerea interioară determină
amplificarea emoţiilor şi a emotivităţii mele generale, în detrimentul
unui echilibru ce mi-ar asigura sănătatea. Sunt confuz, încrederea în
mine îmi este zdruncinată şi se instalează disperarea şi dorinţa de a
nu mai lupta. Simt un pericol iminent, dar pe care nu pot să îl
identific. Îmi este frică de viitor şi de eforturile pe care ar trebui să le
fac pentru a-mi atinge ţelurile. Mă găsesc în faţa unei alegeri care mi
se pare, însă, imposibil de făcut. Nesiguranţa, pe care o trăiesc
provine din faptul că, în loc să cred în puterea personală, o atribui
unei fiinţe din exterior pe care o consider mai puternică, mai
capabilă decât mine. Mă simt ameninţat de un pericol de moarte şi
caut, în afara mea, pe cineva sau ceva pe care să mă bazez. Sunt
61
foarte trist şi mă simt „prins“, strâns cu uşa, încătuşat. Nu mai am
încredere în capacităţile mele. În ce situaţie, când eram tânăr, m-am
simţit atât de constrâns, încât reproduc astăzi, cu fidelitate, acelaşi
tipar emoţional? (de notat că angoasa şi claustrofobia sunt
sinonime cu constrângerea, încătuşarea). Este firesc pentru corpul
meu să îmi satisfacă nevoile psihice fundamentale: nevoia de aer
pentru a respira şi a trăi, distanţa dintre mine şi ceilalţi, libertatea de
a decide şi a discerne ceea ce este bine pentru mine. Dacă, începând
de acum, îmi satisfac nevoile legate, în primul rând, de viaţă, există
reale şanse ca să le las pe ale celorlalţi acolo unde le este locul: aşa
sunt sigur că pot fi de acord cu ei. Şi fără a le viola spaţiul20, pentru
că trebuie să îmi amintesc că dacă mă simt sufocat este pentru că, la
rândul meu, îi sufoc şi eu pe ceilalţi, fie că o fac conştient sau nu.
Angoasa apare, astfel, ca o aşteptare neliniştită şi apăsătoare; aştept
„ceva“, care s-ar putea întâmpla, într-o tensiune difuză,
înspăimântătoare şi care, deseori nu poate fi numită. Se poate ca ea
să fie legată de o ameninţare concretă, îngrijorătoare (precum
moartea, o catastrofă personală, o sancţiune, etc.). Uneori este vorba
despre o frică ce nu are legătură cu nimic perceptibil sau exprimabil.
Iată de ce sursele profunde ale angoasei se regăsesc, deseori, în
copilul în care am fost cândva şi când am trăit frica de abandon, de a
pierde iubirea unei fiinţe dragi sau o altă suferinţă puternică. Când
retrăiesc o situaţie asemănătoare, angoasa reapare. De fiecare dată
când se actualizează una dintre aceste frici, retrăiesc situaţia de
atunci, imaginară sau reală; subconştientul meu le percepe ca un
semnal de alarmă: acolo unde este prezent pericolul, angoasa se
manifestă mai puternic. Dacă sunt copil, angoasa se manifestă,
deseori, prin frica de întuneric şi tendinţa de a trăi o viaţă solitară.
Din acest moment, accept⊂ să îmi folosesc discernământul, să
îmi manifest curajul şi încrederea în viaţă pentru a mă respecta şi a-i
lăsa pe ceilalţi, fără să regret, să evolueze în spaţiul lor. Alung toate
remuşcările din viaţa mea. Voi vedea, astfel, „mai clar“ şi voi înainta
în viaţă cu mai multă luciditate. Îmi acord dreptul de a fi stăpân pe
propria viaţă, pe alegerile mele. Sunt încrezător în mine şi ştiu că
viaţa îmi oferă tot ceea ce îmi trebuie, în măsura în care sper către
mai bine şi accept⊂ că merit aceasta.

ANGOR
Vezi: ANGINĂ PECTORALĂ

ANITE
Vezi: ANUS – DURERI ANALE

ANOREXIE M ENTALĂ
Vezi şi: APETIT [PIERDEREA…], BULIMIE, GREUTATE [SURPLUS…]
Anorexia constă într-un refuz, mai mult sau mai puţin
sistematic, de a mă hrăni din cauză că resping propria imagine

20 Spaţiu – înseamnă în text „a lăsa celorlalţi libertatea de gândire şi acţiune şi

a-i respecta“.
62
corporală. Aceasta se numeşte anorexie mentală (în limbajul uzual
se utilizează doar termenul anorexie) .
Anorexia se caracterizează printr-o respingere totală a vieţii.
Resimt un dezgust total pentru tot ceea ce este viu în mine şi pentru
tot ceea ce poate intra în corpul meu urât ca să îl hrănească. Acest
sentiment se poate transforma chiar în ură. Există mai multe
simboluri ale vieţii: apa, hrana, aspectul matern (mama), iubirea,
aspectul feminin, etc. Este o dorinţă arzătoare şi inconştientă de a
renunţa la viaţă, de a se urî şi de a se respinge, căci trăiesc o frică
extraordinară în a mă deschide către minunata viaţă ce pulsează în
jurul meu. Trăiesc o aşa de mare descurajare, încât mă întreb ce ar
putea să mă ajute. Resimt, la nivel inconştient, dorinţa de a dispare
pentru a-mi deranja, cât mai puţin posibil, anturajul. Mă resping,
deci, în permanenţă. Acest sentiment poate degenera în ură faţă de
mine însumi, ceea ce mă conduce spre autopedepsire şi
autodistrugere. Trăiesc cu ruşine deşi aş vrea atât de mult să fiu iubit
necondiţionat, aşa cum sunt şi nu pentru ceea ce pot face. Îmi neg
propriile nevoi şi aş vrea să trec neobservat. Lucrul acesta mă
determină să trăiesc în secret şi în minciună. „Făcându-mi viaţa
grea“, am impresia că în acest fel mă răscumpăr. Este încă, mai uşor,
dacă „am primit“ acest tratament când eram tânăr: un trecut încărcat
de dominare, de pedepsire şi de reproşuri la adresa mea mă
determină să mă comport în acelaşi fel cu mine. Anorexia şi
obezitatea provin dintr-un profund sentiment de iubire şi afecţiune
nesatisfăcut, chiar dacă cele două boli au, din punct de vedere fizic,
manifestări complet diferite. Mai multe tulburări de alimentaţie au ca
punct de pornire relaţia mamă-copil în care există sau a existat un
conflict. Eu, ca şi copil, vreau să plec departe de mama pe care o simt
deseori neliniştită şi care ar vrea să îşi hrănească, cu orice preţ copiii.
Trăiesc o dualitate între ataşamentul faţă de familie şi dorinţa de a
mă realiza, ceea ce mă obligă să mă despart de ai mei. În plus, este
vorba, deseori, de contrarietate în ceea ce priveşte teritoriul meu
pe care am impresia că nu îl mai posed, că îl pierd sau că nu este
respectat. Acest teritoriu poate fi reprezentat fie de bunuri materiale
(haine, jucării, maşină, casă, etc.) cât şi spirituale şi emoţionale
(drepturi, nevoi, deprinderi, etc.) sau de persoane care îmi sunt
apropiate (tata, mama, prietenii, soţul, etc.). Trăiesc o contrarietate
recentă în raport cu cineva sau ceva pe care nu o pot evita şi pe care
nu o pot accepta. Pot să mă întreb dacă nu, cumva, cineva are intenţia
să mă omoare. Trăind această frică, încetez să mai mănânc şi doresc,
inconştient, să îmi provoc moartea. Am impresia că supravieţuirea
depinde de capacitatea mea de a mă „rupe“ de ceilalţi. Fiind atât de
slab, nu voi mai fi observat, voi dispare, ascunzându-mă, ca să fiu în
siguranţă. Pot, de asemenea, să resping şi imaginea mamei mele, mai
ales dacă a fost supraponderală în perioada alăptării. Vreau să evit cu
orice preţ deformarea corpului meu şi să nu semăn deloc cu ea:
vreau, astfel, să îmi distrug propria imagine! Deşi anorexia este des
întâlnită în adolescenţă, ea există chiar la bebeluş şi la copilul mic.
Dacă mă pun în locul bebeluşului, îmi dau seama că refuzul de a
mânca poate proveni dintr-un contact deteriorat dintre mama şi

63
mine: fie privarea de laptele matern şi de afecţiunea care însoţeşte
suptul, fie faptul că am fost hrănit artificial, măsurat şi prea rigid, fie
supra sau subalimentarea impusă de respectul pentru o greutate
ideală, în detrimentul unui ritm alimentar individual, aflat în
continuă schimbare. Pot reacţiona la toate acestea printr-un refuz
progresiv de a mă hrăni, prin vomă, pierdere în greutate, tulburări de
somn, pofte, etc. Şi mama este plină de remuşcări care pot fi şi ele,
într-o oarecare măsură, cauze ce pot provoca moartea. Este
important ca eu, în calitate de mamă, să respect gusturile şi ritmul
propriu al copilului şi să încetez a mai fi mama perfectă şi
hiperprotectoare. Dacă sunt un copil mai mare şi dacă manifest
anorexia, aceasta este mai atenuată şi se caracterizează printr-o
„poftă de mâncare scăzută“, fiind o persoană pentru care a mânca
este o corvoadă, care are tot felul de pofte exprimate prin refuzul
permanent al unor alimente, prin neterminarea porţiei, prin vome
repetate sau care mestecă la nesfârşit aceeaşi îmbucătură. La această
vârstă, masa şi imperativele ei sociale joacă un rol important, căci
servitul ei constituie o reuniune de familie cu manifestarea autorităţii
parentale ce poate antrena reacţii sau conflicte. Anorexia este nevoia
mea fundamentală de a umple un vid interior de hrană afectivă. Am
nevoie de iubire şi de acceptare⊂ necondiţionată a mamei mele
interioare. Anorexia, contrar obezităţii, este tentativa de a distruge
vidul interior, reducându-l până la dispariţie prin înfometare. Este
unul dintre motivele pentru care continui să mă văd gras (obsesie
despre volum mărit), chiar dacă sunt zvelt şi subţire. Altfel spus,
continui să îmi privesc nevoile afective şi emoţionale ca fiind foarte
mari şi mă simt depăşit de ele. Există în mine o luptă pentru putere,
între viaţă şi moarte. Pentru a mă simţi viu, am nevoie de atenţia
celorlalţi şi, atunci, adopt atitudinea de victimă, ceea ce mă obligă să
îmi schimb înfăţişarea. Vreau ca ceilalţi „să mă umple“, să îmi
satisfacă nevoile. Totuşi, cum eu sunt cel care nu îmi ofer această
iubire de care am atâta nevoie, îmi refuz emoţiile, sensibilitatea,
latura mea de copil, atunci şi ceilalţi sunt la fel de duri faţă de mine.
Anorexia poate să aibă legătură şi cu sentimentul de a fi fost
„mustrat“ de viaţă şi de către mamă, simbol al maternităţii care mă
împinge, totuşi, către dorinţa de independenţă şi individualitate. Este
motivul pentru care resping, în acelaşi timp, şi hrana şi pe mama
mea, întrucât am avut întotdeauna impresia că am fost puternic
controlat de ea, pe tot parcursul tinereţii. Trăiesc, deci, sentimentul
că nu pot controla evenimentele din viaţa mea şi încerc, într-o
manieră exagerată, să exercit totuşi acest control. Pot, de asemenea,
să fi trăit această lipsă de control într-o anumită situaţie sau faţă de
cineva şi am impresia că singurul lucru pe care îl pot controla cu
adevărat şi care îmi va da o stare de bine (în aparenţă…) este hrana
pe care o aleg sau o refuz să o ofer corpului meu. „Nu îmi place felul
mamei de a-şi manifesta iubirea faţă de mine şi o urăsc pentru asta“.
„Vreau să rămân o fetiţă sau un băieţel, căci doresc să fiu cât mai
aproape de o formă de puritate fizică şi interioară“. (Anorexia se
manifestă, în general, la pubertate). Este o căutare absolută a
tinereţii. Pentru că sunt foarte slab, nu mai resimt nicio plăcere. Mă
detaşez, astfel, de toate senzaţiile fizice care au legătură directă cu
64
senzualitatea sau cu sexualitatea. Este ca şi cum aş muri, ca şi cum
m-aş omorî. Ca tânăr sau ca tânără, refuz stadiile de dezvoltare
sexuală specifice vârstei, neputându-le controla, astfel încât orice
tentativă de intimitate sexuală, de descoperire şi de abandon faţă de
un eventual partener (absenţa maturităţii) devin aproape inutile.
Dacă trăiesc toate aceste sentimente într-o manieră profundă, lucrul
se explică prin existenţa unei traume sexuale din trecut, a unui abuz
sau a unei nesiguranţe afective. Pot să mă simt agresat chiar de
schimbările care se produc în corpul meu fizic. Această experienţă a
făcut ca disperarea să se instaleze în corpul fizic şi „am închis uşa“
dorinţelor mele fizice, spirituale şi emoţionale.
A accepta⊂, în mod treptat, feminitatea sau latura mea intuitivă
şi emotivă ca băiat este primul lucru pe care îl am de realizat pentru a
rezolva starea anorexică. Folosesc orice modalitate, se impune să fac
aceasta! Accept⊂ o anumită intimitate sexuală feminină şi chiar
maternă (căci trebuie să învăţ să îmi iubesc mama!). Învăţ să îmi
iubesc corpul şi pe ceilalţi! Înaintez încet, căci este o situaţie delicată
în care trebuie să mă deschid către iubirea şi frumuseţea Universului.
Cer ajutorul de care am mare nevoie. Şi, mai ales, rămân deschis la
ceea ce viaţa îmi rezervă. Acceptarea⊂ şi iubirea necondiţionată vor fi
apreciate din plin. Desfăşor multe activităţi (sportive sau de orice alt
fel). De asemenea, pot vizualiza şi această imagine: la fiecare inspiraţie
mai multă lumină pătrunde în mine pentru a-mi umple vidul interior
pe care îl resimt atât de puternic. Aleg viaţa şi nu mai acord atenţie la
ceea ce alţii pot gândi despre mine. Îmi ofer iubirea şi blândeţea de
care am nevoie, nemaiaşteptându-le de la ceilalţi: aşa trăiesc
adevărata satisfacţie şi bucurie interioară!

ANTEBRAŢ
Vezi: BRAŢE [SUFERINŢE ALE... ]

ANTRAX
Vezi: PIELE – ANTRAX

ANURIE
Vezi: RINICHI – ANURIE

ANUS
Anusul este orificiul rectului, locul pe unde evacuez ceea ce nu îi
mai este necesar corpului meu.
Este locul unde îmi rezolv conflictele, resentimentele interioare.
La acest nivel, problemele sunt legate de faptul „de a reţine sau a da
drumul“; iată de ce, dacă sunt copil şi sufăr de constipaţie sau de
diaree, aceasta se întâmplă adesea pentru că vreau să mă răzbun pe
părinţi pe care îi consider autoritari, manipulatori sau abuzivi. Am
impresia, cu adevărat, că cineva „mă murdăreşte“! Este locul prin
care se elimină principalele toxine din corpul uman. Anusul este o
parte ascunsă a corpului care corespunde, de obicei, inconştientului
şi care maschează, uneori, sentimente foarte puternice de violenţă,

65
mânie, amărăciune. Aceasta în cazul în care am trăit o situaţie de
abuz sexual, de penetrare forţată. A trebuit să mă dezgolesc complet,
fie în sens propriu (să mă dezbrac), fie în sens figurat (să divulg un
secret, să îmi exprim adevăratele emoţii, ceea ce implică un anumit
risc). Există ceva care îmi stârneşte indignare şi pe care vreau, cu
orice preţ, să îl evacuez, întrucât nu pot „digera“ ceea ce s-a petrecut.
Iertarea mi se pare imposibilă şi o alianţă, care poate fi alta decât
căsătoria, este distrusă pentru totdeauna. Trăiesc un conflict de
identitate care mă „arde“. Anusul se situează la nivelul bazinului,
aproape de coccis şi prima chakră şi constituie legătura dintre sine şi
universul care mă înconjoară. El are legătură cu baza energetică a
corpului. Anumite frici interioare, stresul şi emoţiile se evacuează
prin acest orificiu. Pot verifica situaţiile următoare: „Ce încerc să
ignor şi totuşi nu îi dau drumul? Până unde pot să merg? Sunt
capabil să mă relaxez şi să las viaţa să mă conducă? Sunt pregătit să
trăiesc noi senzaţii?“ Faţă de ce sau de cine mă închid? Pot avea
tendinţa de a-mi ascunde emoţiile negative atât de mult, încât să mă
simt ca într-o închisoare. Mă pot agăţa de ceva sau de cineva, ceea
ce îmi provoacă o mare durere interioară. Trăiesc de complezenţă, şi
nu pentru propria plăcere. Dificultăţile la nivelul anusului sunt,
deseori, legate de raportul neadecvat pe care îl trăiesc faţă de bani.
Accept⊂ să îmi acord încredere, eliberând tot ceea ce nu îmi mai
este necesar şi făcând loc ideilor noi, atitudinilor pozitive şi
proiectelor pe care urmează să le realizez.

ANUS – ABCES ANAL

Vezi şi: ABCES [ÎN GENERAL]
Abcesul este o colectă de puroi, de frustrări şi de iritabilitate
legate de o situaţie pe care nu o las să plece din viaţa mea (anus).
Deseori, chiar dacă o reţin, ea scapă, în ciuda voinţei mele.
Acest abces va ieşi sau se va manifesta oricum. Este posibil să fiu
furios faţă de mine, căci nu vreau „să evacuez“, să cedez în faţa unor
fixaţii mentale care îmi dăunează în prezent. Pot trăi, chiar, un
profund sentiment de răzbunare faţă de o situaţie din trecut sau faţă
de cineva pe care refuz să îl iert. M-am simţit atunci înjosit, ridiculizat,
chiar nimicit. Manifest, în viaţa de zi cu zi, această tendinţă de a nu
elibera nimic, deoarece trăiesc un puternic ataşament faţă de nişte
obiecte care nu sunt nici prea valoroase, nici utile.
Această suferinţă mă avertizează că trebuie să accept⊂ să am
încredere în viaţă şi în tot ce este frumos în jurul meu. Am încredere
în cineva sau în ceva şi, mai ales, îi iert pe oamenii care sunt în jurul
meu. Mă abandonez în faţa vieţii şi am încredere în ea.

ANUS – PRURIT ANAL

Vezi şi: PIELE – PRURIT, MÂNCĂRIME
Pruritul are legătură cu remuşcările şi culpabilitatea resimţite de
mine într-un trecut recent. Ceva mă irită sau mă gâdilă şi mă simt
vinovat pentru ceea ce am „păstrat“ şi nu i-am dat drumul. Port o

66
mască, ascunzându-mi adevărata identitate. Regretele şi mânia pot
avea ca sursă relaţiile mele sexuale nesatisfăcătoare, lipsite de
iubire. Îmi pun numeroase întrebări în legătură cu anumite
evenimente din trecut pe care vreau să le „evacuez“ cu orice preţ.
Este în interesul meu să accept⊂ să îmi ascult corpul şi să fiu
mulţumit de tot ceea ce fac, căci culpabilitatea nu face decât să îmi
frâneze evoluţia, fără niciun beneficiu real.

ANUS – DURERI ANALE

Vezi şi: DURERE
Durerile anale, numite anite, au legătură directă cu
culpabilitatea. Mă supăr, căci nu mă consider destul de motivat
pentru a-mi îndeplini dorinţele. Este o formă de autopedepsire, o
iritare, dorinţa de a mă condamna pentru o rană interioară, pentru o
sensibilitate afectată, ca urmare a unui eveniment trecut şi pe care
nu l-am acceptat⊂ încă. Poate fi vorba despre o culpabilitate legată
de sexualitate (a mea sau a celorlalţi ). Trăiesc o suferinţă profundă,
care poate produce o pierdere de sânge şi, chiar, în unele cazuri,
hemoragie. Mă blamez de multă vreme şi mă închid în mine.
Accept⊂ să devin mai responsabil faţă de ceea ce îmi doresc, să
nu mă mai devalorizez şi să nu mă mai împiedic să trăiesc şi să mă
pedepsesc inutil. Încetez să mă mai simt incomodat, având tot
timpul „focul la posteriorul meu“ şi să o iau de la capăt,
acceptând⊂, în proporţie mult mai mare, experienţele trecute,
prezente şi viitoare, înaintând, astfel, mai eficient în viaţă. Încetez
autodistrugerea şi accept⊂ să îmi conştientizez întreaga frumuseţe
pe care o manifest. Trăiesc pentru mine, în loc să acţionez, mereu,
după placul celorlalţi.
ANUS – FISURI ANALE
Fisurile anale sunt nişte rupturi uşoare, care provoacă
sângerare la nivelul anusului, ceea ce semnifică pierderea bucuriei
de a trăi, legată de o situaţie pe care trebuie să o schimb.
Dacă sunt trist, de „îmi crapă fundul“, se impune să verific de ce
trăiesc acest sentiment şi să accept⊂ schimbările din viaţa mea. Pot
să mă simt slab şi să doresc să mă protejez faţă de lumea exterioară.
Vulnerabilitatea mea mă conduce spre stagnare, spre cantonare în
tipare. Prefer să trăiesc situaţii neplăcute în loc să îmi asum riscul de
a avansa către necunoscut. Mă simt derutat într-o situaţie: să o reţin
sau să o las să plece? Mă agăţ de ceea ce am dobândit. Vreau să îmi
fiu suficient, să nu mai am nevoie de ajutorul nimănui.
Accept⊂ să spun „ajunge“ persoanelor care cer prea mult de la
mine. Încetez să mai aştept schimbarea de la ceilalţi, îmi elimin
frustrările sau mânia faţă de o persoană, de o situaţie „care îmi crapă
fundul“ sau faţă de care pot să mă simt aşezat „cum nu trebuie“. Îmi
reiau locul care mi se cuvine. Îmi afirm nevoile şi pun capăt dorinţei
de a plăcea celorlalţi.

67
ANUS – FISTULE ANALE
Vezi şi: FISTULE
O fistulă anală îşi are originea într-o situaţie în care resimt
mânia faţă de ceea ce vreau să reţin şi nu reuşesc. Este ca şi cum aş
vrea să păstrez nişte deşeuri din trecut (vechi forme – gând, emoţii,
dorinţe), dar nu reuşesc. Pot chiar să îmi întreţin nişte sentimente de
răzbunare faţă de cineva sau de ceva. Păstrez, deci, în mine, emoţii
pline de ranchiună. Manifestarea este fistula, un fel de canal
comunicant anormal între un viscer şi piele. Nu reuşesc să mă
hotărăsc între nivelul fizic şi cel spiritual, între dorinţe şi detaşare (în
sensul larg). Am impresia că stau locului. Mă închid în lumea mea,
în gândurile mele negre, simţindu-mă incapabil să îmi exprim
sentimentele. Pot să trăiesc o situaţie în care nu mă simt nici
căsătorit pe de-a întregul, nici divorţat şi această situaţie „mă
termină“. Aş avea nevoie să consult pe cineva, dar prefer să mă
închid în mine. Am impresia că „peticesc“ această relaţie, în care
nu s-a rezolvat totul. Trebuie să tai această legătură? Am impresia că
unele lucruri îmi scapă printre degete.
Rămân deschis la nivelul inimii⊂ şi accept⊂, cu multă voinţă,
să golesc complet „aceste pubele“ de ideile negre, nesănătoase şi
răzbunătoare aici şi acum. Învăţ să comunic liber ceea ce trăiesc,
pentru moment, şi viaţa îmi devine mult mai plină de bucurie şi mai
echilibrată.
ANXIETATE
Vezi şi: ANGOASĂ, NERVI [CRIZĂ DE…], NERVOZITATE, SÂNGE –
HIPOGLICEMIE
Anxietatea este o anumită teamă de necunoscut, care se
înrudeşte cu angoasa. Ea se manifestă prin anumite simptome:
dureri de cap, puseuri, crampe, palpitaţii nervoase, transpiraţii
abundente, tensiune, logoree, hohote de plâns şi, chiar, insomnii.
Dacă sunt anxios, pot trăi „frisonul angoasei“: frisonul provine din
răceală şi îmi aminteşte că îmi este frică. Este o boală care îmi
contractă gâtul, care mă determină să nu mai fiu stăpân pe mine, să
nu mai controlez evenimentele din viaţa mea, împiedicându-mă să îmi
folosesc bunul simţ şi discernământul. Pot trăi fie un dezechilibru, fie
o ruptură între lumea fizică asupra căreia aş putea avea un anumit
control şi percepţiile mele în raport cu lumea imaterială pentru care
nu am găsit întotdeauna explicaţii sau înţelegere raţională. Nu mai
deţin controlul: „cerul se poate nărui peste mine“ în orice clipă! Trăiesc
constant sentimentul unui pericol iminent, dar pe care nu pot să îl
definesc. Pot să fiu anxios în orice fel de situaţie. DEVIN CEEA CE
ÎM I CAPTEAZĂ ATENŢIA. Dacă îmi centrez atenţia pe frica de cutare
sau cutare lucru, este sigur că voi resimţi anxietatea, care poate fi
legată, mai mult sau mai puţin, de frica de moarte sau de ceva care
mi-ar putea-o aminti. Moartea, lucrurile pe care le ignor sau nu le văd,
dar care pot exista, toate fac să se nască în mine frica. Nu mai am
încredere în viaţă. Atunci chiar dacă necunoscutul mă sperie şi dacă

68
neg în mod inconştient viaţa şi cursul ei, accept⊂ să îmi centrez
atenţia asupra acestui lucru: am încredere şi sunt convins că tot ceea
ce mi se întâmplă este cel mai bine pentru mine, atât în prezent cât şi
în viitor. Simptomele vor dispărea şi, de asemenea, frica de moarte.

APATIE
Vezi şi: SÂNGE – ANEMIE/HIPOGLICEMIE/MONONUCLEOZĂ
Apatia este o formă de insensibilitate sau de nepăsare. Nu îmi
mai pasă de viaţă, devin indiferent şi nu mai am nicio motivaţie ca să
schimb ceva.
Trăiesc într-o descurajare permanentă şi nu mai manifest niciun
interes faţă de viaţă. Apatia poate surveni ca urmare a unor
evenimente ce pun în discuţie chiar raţiunea mea de a exista în
această lume. Mă revolt faţă de atâta nedreptate. Vreau să mă detaşez
pentru a evita accentuarea suferinţei. Trăiesc cu teama în suflet, că
”poate să mi se întâmple orice“. Pot dori să plec dintr-o situaţie fugind
de ea, din lipsa unei motivaţii sau bucurii, sau de frica de a nu fi
decepţionat. Opun rezistenţă şi refuz să văd şi să simt ceea ce se
petrece în mine şi în jur, ceea ce mă conduce către insensibilitate, cu
scopul de a mă proteja. Apatia poate fi, de asemenea, legată de un
sentiment de ruşine adâncă şi de culpabilitate. Încerc, astfel, să devin
insensibil faţă de fiinţa mea interioară. Sunt aidoma unui robot,
nemaigăsind sens vieţii mele. Trăiesc după normele impuse de ceilalţi.
În acest fel, pot rămâne deconectat de eul meu profund.
Accept⊂ să mă deschid faţă de viaţă şi de noile experienţe
plăcute pentru a găsi un nou scop vieţii mele. Pun, în toate acestea,
atitudinea aleasă de mine. Îmi las inima⊂ să mă ghideze în mod
spontan. Aşa redescopăr bucuria de a trăi, oferind tuturor simţurilor
mele frumuseţea fiecărei clipe.

APENDICITĂ
Vezi şi: ANEXĂ III, PERITONEU – PERITONITĂ
Apendicita este definită ca fiind inflamarea apendicelui
cecumului (din latinescul „orb“), situat la baza intestinului gros.
Această boală provine dintr-o mânie provocată de o tensiune
sau de o situaţie deranjantă pe care nu reuşesc să o rezolv, care
mă face să „fierb“ în interior şi care mă supără foarte mult. Cel mai
adesea, este vorba despre o situaţie în plan afectiv, care a condus la
dezechilibrarea sensibilităţii şi a emoţiilor mele. Frica este cea care
poate declanşa acest eveniment, căci gândeam negativ şi îmi făceam
prea multe griji. Simt, în interiorul meu, o luptă pe viaţă şi pe
moarte. Trăiesc o spaimă intensă şi încerc să dau curs unei alegeri
care presupune multe responsabilităţi şi, din această cauză, îmi
este greu să o fac. Prefer să mă refugiez în munca pe care o desfăşor
sau în alte lucruri pe care le am de făcut. Mă simt ca într-un „fund
de sac“ (aceasta este forma apendicelui), pentru că am sentimentul
că sunt oprimat, ceea ce declanşează în mine frică, nesiguranţă,
oboseală, abandon. Cel mai adesea, această contrarietate este

69
legată de unul dintre membrii familiei sau de principiile şi ideile pe
care le nutresc faţă de familie. Poate fi, de asemenea, o situaţie
legată de bani, în special, de banii de buzunar. Poate trebuia să îmi
umplu buzunarele cu nişte bani pe care i-am pierdut în ultima
clipă. Mai poate fi vorba despre ceva sau cineva pe care aş vrea să îl
văd „alăturându-mi-se“ în viaţa mea, dar o anumită circumstanţă îl
împiedică. De exemplu, poate vreau ca cel/cea cu care convieţuiesc
să vină să locuiască la mine, dar el/ea nu vrea sau eu nu am destul
loc pentru a face acest lucru. Există o „obstrucţie“ la nivelul curgerii
vieţii şi resping o sumedenie de emoţii. Sunt în curs de a trăi o nouă
etapă, o cotitură in viaţa mea şi îmi este frică de schimbările pe care
aceasta le-ar putea antrena, întrucât eu sunt dependent de
anumite persoane. Pot ajunge chiar să resimt, puternic, frica de a
trăi. Nu mai reuşesc să cenzurez, eficient, noile realităţi pentru ca să
mă pot proteja. Nu mai văd nicio ieşire. Am impresia că nu pot să
mă eliberez, să „mă golesc“ de ceva. Stochez până într-atât, încât
apendicele nu mai suportă. Simt nevoia să vorbesc despre ceea ce
trăiesc, am nevoie „să îmi golesc sacul“, căci este dificil să diger ceea
ce se întâmplă şi văd acest lucru ca fiind foarte descurajator. Mă
simt într-un impas şi găsesc o situaţie ca fiind foarte „urâtă“ şi greu
de digerat. Îmi este frică de viaţă şi îmi reprim spontaneitatea. Am
impresia că în orice moment pot să fiu agresat, „să mi se golească
buzunarele“, atât la nivel material, cât şi afectiv. Cu mare greutate
pot elimina aspectele negative din viaţa mea. Simptomele obişnuite
sunt febra, congestia (înroşirea), legate direct de inflamaţie şi
durerea determinată de tensiune. Simt o puternică suferinţă,
atunci când apendicita se transformă în peritonită (spargerea
apendicelui).
Accept⊂ să mă opresc, să îmi iau distanţa necesară şi să trăiesc
în funcţie de nevoile mele şi nu de aşteptările celorlalţi. Permit vieţii
să îşi urmeze cursul şi accept⊂ situaţiile din existenţa mea ca şi
cum ar fi cele mai bune pentru mine. Rămân deschis la nivelul
inimii⊂ şi renunţ, într-o manieră blândă şi armonioasă, la barierele
pe care mi le impuneam. Îmi acord timp pentru relaxare şi gust din
plin viaţa.

APETIT (mărit)
Vezi şi: BULIMIE, SÂNGE – HIPOGLICEMIE
Hrana reprezintă viaţa şi are legătură, în egală măsură, cu
plăcerea, cu o anumită bucurie de a trăi. Hrana îmi satisface, deci,
nevoile fizice şi emoţionale, iar un exces poate să îmi arate că vreau
să compensez pentru a simţi mai multă viaţă în mine, pentru a
umple un vid interior. Este vorba despre o insatisfacţie interioară
profundă, legată de iubire şi de o foame de iubire (ca „setea de
iubire“), o nevoie de a diminua o tensiune sau doar de a mă
preocupa de hrană, pentru a nu mă mai gândi la mine. Îmi judec
aspru propriile emoţii. Evit să privesc în interiorul meu şi găsesc în
hrană acest sentiment de libertate şi de satisfacţie care îmi acoperă
toate dorinţele, oricare ar fi cantitatea ingerată. Poate fi şi cazul unei
hipoglicemii, care are legătură directă cu lipsa bucuriei din viaţa mea
70
sau cu o dorinţă excesivă pentru dulce (legată de iubire), care îmi
arată o nevoie evidentă de tandreţe şi de afecţiune. La copii, este
uşor să recunoaştem ceea ce le lipseşte la nivel afectiv: şi ei
manifestă cu uşurinţă preferinţa pentru tot ceea ce este dulce. Fie că
sunt adult sau copil, este mereu vorba despre inima⊂ mea de copil
care este rănită şi eu trebuie să ofer mai multă iubire copiilor mei,
sau să primesc, pentru a-mi satisface nevoile afective.
Accept⊂ să conştientizez că a mânca este un act legat direct
de dorinţa de a te recompensa sau de a te consola. Rămân
deschis, de acum înainte, faţă de această frumoasă energie a iubirii
pentru a-mi găsi un echilibru, o adevărată comunicare, o
recunoaştere a eul-ui meu, un schimb între ceea ce sunt şi de ceea
ce am nevoie. Apetitul se echilibrează, de îndată ce, eu sunt
satisfăcut din punct de vedere emoţional.

APETIT (scăderea...)
Vezi şi: ANOREXIE
Aşa cum hrana este legată de viaţă, o scădere a apetitului poate
fi atribuită unui sentiment de culpabilitate (nu merit să trăiesc, îmi
este frică, mă apăr) sau de cel al dispariţiei bucuriei, a motivaţiei faţă
de o persoană sau de o situaţie. Ea survine, deseori, ca urmare a
despărţirii de o fiinţă dragă (deces, separare, mutare, etc.). Mă simt
pierdut. Rana, fiind foarte mare, o păstrez în suflet şi mă
autodistrug. Pot să acord, de asemenea, o atenţie deosebită unei
situaţii speciale din viaţa mea şi atunci uit să mai mănânc. Refuz să
merg mai departe, să înregistrez noi impresii şi să trăiesc experienţe
incitante, care mi-ar spori bucuria. Emoţiile mele „îmi taie pofta de
mâncare”. Îmi resping, astfel, dorinţele, aspiraţiile, pasiunile,
curiozitatea, preferinţele. Deseori şi apetitul meu sexual este în
scădere. Refuz să înghit, să diger, „să mănânc“ ceea ce este nou, în
viaţa mea, întrucât acest lucru nu îmi convine. Cred că ceilalţi mă
distrug sau mă împiedică să trăiesc. Prefer să mă pierd în mulţime
sau să mă las „înghiţit” (deseori de către partener sau de către unul
dintre părinţi). Mă las exploatat fără să reacţionez. Mă pedepsesc sau
mă sacrific, crezând că nu merit ceva mai bun şi dorind să fiu
aprobat de către ceilalţi.
Accept⊂ să rămân deschis la nivelul inimii⊂ în faţa aventurii şi
a vieţii: îmi sporesc stima de sine şi pot să accept⊂ „noile impresii“
(preferinţele, gusturile noi) şi să fac un pas înainte. Pofta de mâncare
va fi din nou prezentă. Aşa cum „pofta vine mâncând“, VIAŢA vine
TRĂIND! Accept⊂ să îmi reiau locul care mi se cuvine şi să
recunosc aceste dorinţe care nu cer decât să se manifeste, în special,
prin intermediul creativităţii mele.

APNEEA SOMNULUI
Vezi: RESPIRAŢIE [TUL BURĂRI DE... ]

APOPLEXIE
Vezi: CREIER-APOPLEXIE

71
APREHENSIUNE, TEAMĂ VAGĂ
Aprehensiunea este legată de o îndoială, de o teamă faţă de o
situaţie sau de o persoană de le care simt că vine un „pericol“. Nu
înţeleg, în interiorul meu, ceea ce mi se întâmplă. Mintea mea începe
să fabuleze şi risc să îmi pierd controlul.
Îmi centrez atenţia pe fiinţa interioară, începând din acest
moment, şi accept⊂ la nivelul inimii⊂ toate experienţele de viaţă,
oferindu-mi, în acelaşi timp, protecţia necesară.

ARITM IE CARDIACĂ
Vezi: INIMĂ⊂ – ARITMIE CARDIACĂ

ARSURI
Vezi şi: ACCIDENT, PIELE [ÎN GENERAL ]
Arsura este produsă de diferite surse fizice (căldură, frig, etc.) şi
provoacă o leziune la nivelul pielii.
Pielea este limita care separă interiorul de exterior, frontiera
dintre universul meu interior şi lumea care mă înconjoară. Există
ceva care mă arde în interior: o durere adâncă, nişte emoţii
puternice şi violente, refulate (mânie, amărăciune, disperare), care
se manifestă în străfundul sufletului meu sub formă de
culpabilitate şi autopedepsire (arsură). O arsură poate afecta mai
multe nivele ale corpului (carnea, ţesutul moale, lichidele din corp,
uneori, chiar oasele). O arsură „emoţională“ sau „mentală“ se
manifestă într-o manieră foarte puternică şi agresivă la nivel fizic.
Este nevoie să acord atenţie părţii arse din corp. Pentru mâini, se
prea poate să aibă legătură cu un lucru pe care l-am întreprins în
prezent şi pe care mă încăpăţânez să îl păstrez în viaţa mea.
Picioarele au legătură cu viitorul şi cu direcţia acţiunilor care
urmează să le întreprind. Se poate să trăiesc un sentiment de frică,
legat de o persoană sau de o situaţie care urmează să apară în viaţa
mea; ard de nerăbdare să le descopăr. Poate mă tem că proiectele
mele vor dispare precum fumul. De asemenea, pot trăi o dorinţă
arzătoare de a fi cu persoana iubită. Mă pot „juca cu focul“ într-o
anumită situaţie de viaţă şi am nevoie să manifest mai multă
vigilenţă în ceea ce spun sau fac. Este important să verific felul
arsurii: lichidele (apă fierbinte, gaz) au legătură cu o reacţie
emoţională violentă, în timp ce o arsură produsă de o substanţă
solidă (jar, metale, etc.) implică, mai degrabă, o combustie în plan
mental sau spiritual. Arsurile uşoare îmi amintesc că este nevoie
să merg mai încet şi să îmi centrez atenţia asupra prezentului, în loc
să irosesc energia, făcând mai multe lucruri în acelaşi timp. O
arsură mai puternică este urmarea unor emoţii violente şi
distructive. Mă simt „ars“ de către cineva sau de o situaţie fie
prezentă, fie trecută şi care s-a fixat adânc, în mine. Observ, cu
atenţie, care sunt acele emoţii care mă „ard“ în interior. Mă simt
întemniţat. Îi acuz pe ceilalţi, dar, de fapt, eu sunt cel care are
nevoie să se responsabilizeze şi să se respecte pentru a fi respectat

72
de cei din jur. Există diferite feluri de arsuri clasificate în funcţie de
profunzime. Astfel, arsurile de gradul I, care afectează partea
superficială a pielii (de exemplu, insolaţia), pot fi expresia faptului că
mă simt contrariat în multe dintre situaţiile de viaţă pe care le
trăiesc. Cele de gradul II au legătură cu unul sau mai multe
aspecte importante din viaţa mea. Arsurile de gradul III pot afecta
un muşchi, un tendon sau un organ. Aceste arsuri au legătură
directă cu o mânie şi o agresivitate puternică, ce depăşesc barierele
naturale de protecţie, atât fizice cât şi psihice. În cazul arsurilor
grave nu mai poate fi vorba de o refacere fizică.
Se impune ca să manifest toate calităţile divine (iubire, tandreţe,
respect, etc.) pentru a putea să integrez experienţa unei arsuri
importante.
În loc să văd numai greutăţile şi problemele din viaţa mea,
accept⊂ să observ că iubirea este prezentă, permanent, în fiecare
situaţie. Mă deschid şi învăţ din fiecare lecţie pe care viaţa mi-o
oferă. Este, de altfel, procesul normal de integrare la nivelul inimii⊂.
Numai aşa îmi pot vindeca atât rănile interioare, cât şi cele
exterioare.

ARSURI LA STOMAC
Vezi: STOMAC – ARSURI LA STOMAC

ARTERE
Vezi: SÂNGE – ARTERE

ARTERIOSCLEROZĂ sau ATEROSCLEROZĂ

Vezi: SÂNGE/ARTERE/CIRCULAŢIE SANGUINĂ
Arterioscleroza, numită şi ateroscleroză, este o maladie
degenerativă care îşi are punctul de plecare în formarea de depuneri
lipidice pe pereţii arterelor cerebrale, coronariene, renale sau ale
membrelor inferioare. Arterioscleroza este, de asemenea, o boală
care provine din distrugerea fibrelor musculare şi elastice. Boala se
manifestă printr-o întărire a arterelor şi a arteriolelor, implicând, mai
ales, o distrugere şi o pierdere a elasticităţii pereţilor acestora, o
capacitate mai redusă de dilatare şi de circulaţie a sângelui, o
creştere a depunerilor de grăsimi, deci, mai puţină iubire exprimată
la nivelul inimii⊂.
Această stare progresivă se manifestă dacă „m-am împietrit“,
dacă sunt sau devin inflexibil sau încordat în comunicare sau în
gândire. Este manifestarea unei rezistenţe foarte puternice şi a
unei îngustimi de spirit fizice şi interioare. Exprimarea şi
receptarea iubirii şi a bucuriei devin limitate şi restrânse. Există,
deci, un dezechilibru între actul de a da şi a împărtăşi cu ceilalţi şi
cel de a primi. Am idei fixe şi lipsite de milă, sunt deseori
intransigent, rigid şi fără compasiune; am, de asemenea, tendinţa
să nu văd decât partea întunecată sau negativă a vieţii. Pot să îmi
resping inconştient emoţiile şi să spun nu iubirii, căci îmi este
teamă să mă exprim. Trăiesc, poate, prea ancorat în principiile şi
73
morala care mi-au fost transmise când eram mai tânăr, în loc să
trăiesc după valorile proprii. Resimt puternic această constrângere,
căci numai astfel mă simt în siguranţă. Stagnez, în loc să evoluez.
Întrucât viziunea mea despre lucruri este limitată şi chiar micşorată
prin fricile mele, acelaşi lucru se întâmplă şi cu arterele mele. Sunt,
pur şi simplu, sclerozat, „înţepenit”, inflexibil, la fel ca şi arterele
mele. Mă simt izolat. În loc să fac apel la intuiţie pentru a şti ceea ce
este mai bine pentru mine, am încredere doar în reperele exterioare.
Am, poate, impresia că m-am înşelat şi că m-am judecat prea aspru.
Unde şi când am trăit deja o experienţă traumatizantă, care mă
determină să detest o parte din mine până într-atât încât să o
resping sau când m-am simţit eu respins? Această boală are, deci,
legătură cu o rană emoţională produsă din iubire sau din
nerecunoaşterea acestei iubiri în viaţa mea. La ce bun să observ
ceea ce este cel mai potrivit pentru mine? De ce să îmi mai exprim
sentimentele? De ce să mă mai implic sau mă mai angajez într-o
relaţie dacă risc să fiu rănit? Corpul îmi indică să fac o schimbare în
modul meu de a mă comporta faţă de viaţă. Conştientizez că în
arterele mele se acumulează culpabilitate, amărăciune, ruşine şi
regrete.
Acceptând⊂ să am o atitudine mai deschisă, mai tolerantă şi
mai blândă faţă de mine şi de experienţele pe care le trăiesc, procesul
de contopire dintre eul meu interior şi Univers se va manifesta mai
clar. Îmi exprim bucuria, seninătatea şi flexibilitatea faţă de tot ceea
ce mă înconjoară şi mă las în voia iubirii. Oamenii din anturajul
meu vor observa schimbarea. Accept⊂ să primesc ajutor. De
asemenea, se impune să îmi dezvolt mai mult creativitatea, atât în
plan fizic, cât şi material. Viaţa are grijă de mine. Mă exprim liber,
evitând, astfel, o altă acumulare în arterele mele şi resping limitările,
pentru a mă angaja, pe deplin, în relaţiile interpersonale.

ARTICULAŢII (în general)

Vezi şi: ARTRITĂ – ARTROZĂ
O articulaţie este o parte din corp unde se întâlnesc două sau
mai multe oase şi care permite o mişcare adaptată la anatomia
corpului omenesc (sinonim: joncţiune).
Articulaţia reprezintă uşurinţa, mobilitatea, adaptabilitatea şi
flexibilitatea, conferind mişcării graţie şi fluiditate. Toate aceste
calităţi simple sunt posibile, atunci când articulaţia este în perfectă
stare. Totuşi îşi are şi ea limitele ei. Pentru că osul reprezintă forma
de energie cea mai „densă“, cea mai puternică din existenţa mea,
problemele articulare sunt implicate în toate componentele
fiziologice ale corpului omenesc (ţesut, sânge, etc.). Astfel, o
tulburare articulară indică o rezistenţă, o reţinere, o anumită
fixaţie în gânduri, în acţiuni sau în neexprimarea emoţiilor, deseori
refulate. O inflamaţie survine dacă îmi este frică să avansez, să
merg înainte: devin incapabil în a mă mişca, îmi este greu să îmi
schimb direcţia, mă prefac că sunt detaşat din punct de vedere
emoţional, nu acţionez cu spontaneitate, ezit sau refuz să mă

74
abandonez în faţa vieţii şi să îi acord deplină încredere. Se instalează,
astfel, o mânie pentru că refuz să îmi comunic frustrările şi
decepţiile. Atunci când mă mişc cu dificultate, corpul îmi spune că
nu vreau să înţeleg (sau să accept⊂ să înţeleg) ceva care îmi
limitează exprimarea Sinelui. Mă simt legat, cantonat într-un aspect
al vieţii. Îmi este greu să fiu logic, să văd limpede şi să îmi exprim
clar gândurile. Mă simt „un nimeni“, cu posibilităţi foarte limitate.
Durerile articulare (artralgie) îmi arată că emoţiile şi şocurile au
fost suportate de multă vreme şi acum nu mai pot să le accept
pentru că sunt prea multe. Aceste dureri îmi indică o închidere în
mine, o lipsă de flexibilitate (faţă de sine sau de ceilalţi) sau o
inadaptare. O rigiditate la nivelul articulaţiilor îmi arată cât pot să
fiu eu de rigid, „înţepenit“, în modul de a gândi şi că ar fi în avantajul
meu să mă schimb şi să văd viaţa într-un mod pozitiv. Poate că
trăiesc prea cantonat în structuri şi după placul autorităţii
exterioare, în loc să îmi ascult vocea interioară, care ar trebuie să fie,
de fapt, autoritatea supremă. Am impresia că pe umerii mei apasă
tot Universul. Dacă articulaţiile trosnesc, mă dispreţuiesc pentru
că am făcut sau am spus anumite lucruri, când totuşi nimeni nu
mi-a făcut vreun reproş. Dacă la nivelul corpului se instalează o
degenerescenţă a unei articulaţii, înseamnă că eu sunt cantonat
în raţionalitate şi trăiesc doar după capul meu. În raport cu
rigiditatea pe care o am de înţeles, referitor la partea din corp
afectată, pot să activez procesul care constă în a accepta⊂ că am
ceva de înţeles. De exemplu, articulaţiile mâinilor, ale coatelor,
ale umerilor sau ale mâinilor dureroase îmi indică faptul că trebuie
să încetez o acţiune sau un lucru oarecare. Vreau să mă retrag în
mine (coate), căci sunt obosit de ceea ce fac sau de ceea ce sunt; nu
mai vreau să fiu responsabil de toate acestea (umeri). Şoldurile,
genunchii şi picioarele îmi arată faptul că nu mai doresc să trăiesc
viaţa cu toate greutăţile sale. Trebuie să îmi amintesc că atenţia
centrată asupra aceluiaşi loc (adică fixarea, în mod inconştient, a
energiei sau emoţiei asupra unei singure articulaţii) poate
determina cristalizarea acestei energii şi imobilizarea articulaţiei. În
acest caz, procesul de acceptare⊂ la nivelul inimii⊂ este foarte
important pentru a conştientiza această boală şi a mă elibera de ea.
O articulaţie este locul unde două oase se întâlnesc. O suferinţă sau
o boală instalată la nivelul acesteia denotă o inflexibilitate faţă de
mine sau faţă de o persoană sau o situaţie. Pot descoperi aspectul
din viaţa mea în care se impune să fiu mai flexibil, fiind atent la
partea din corp afectată. Este vorba despre articulaţiile degetelor,
ale mâinii, ale gleznelor? Emoţiile şi şocurile acumulate, devin,
dintr-o dată, de nesuportat şi îmi indică o închidere în sine. Gânduri
dureroase şi obsesive se fixează în mintea mea şi se cristalizează
într-un loc precis din corp.
Acceptând⊂ să mă ascult, reuşesc să îmi regăsesc propria
putere şi să recunosc tot ce este mai bun în mine. Pot să avansez, să
evoluez, să fac toate schimbările care se impun în viaţa mea într-o
manieră blândă şi armonioasă.

75
ARTICULAŢII – ENTORSĂ
Entorsele se datorează leziunii ligamentelor uneia dintre
articulaţiile mele.
Articulaţiile reprezintă flexibilitatea şi capacitatea de a mă
adapta diferitelor situaţii de viaţă. Încheietura mâinii şi glezna sunt
expresia energiei, înainte ca aceasta să se manifeste în plan fizic.
Entorsa îmi semnalează că pun frână şi nu mai vreau să fac ceea ce
mi se cere. Opun rezistenţă sau trăiesc o nesiguranţă în legătură
cu direcţia pe care trebuie să o urmez (glezna) sau în ceea ce fac
(încheietura mâinii) în prezent sau ceea ce aş putea să fac într-o
situaţie nouă. Sunt pregătit să nu cedez în niciun fel, dar când
presiunea devine prea puternică ligamentele primesc lovitura şi se
pot chiar rupe. Mă simt vinovat şi vreau să mă pedepsesc pentru că
opun rezistenţă. Trăiesc o tensiune mentală care nu mai poate fi
tolerată. Vreau să „demisionez“. În funcţie de gradul meu de
rezistenţă, de încăpăţânare, de mânie, de culpabilitate sau de
tensiune mentală, voi contracta o entorsă benignă numită şi
scrântitură când ligamentele sunt doar întinse, sau o entorsă
gravă, când ligamentele sunt rupte sau smulse. În acest ultim caz,
trăiesc o ruptură, o separare de o persoană sau de o situaţie. „Mi se
smulge“ ceva la care nu renunţ. Conştientizez ceea ce făceam şi
resimţeam la momentul instalării bolii. Pot să mă întreb: sunt pe
punctul de a face ceva la care ar fi de preferat să renunţ? Felul în
care tratez o situaţie îmi produce o tensiune sau o spaimă reală?
Stau pe o bază instabilă şi care mă deranjează la nivel mental? Refuz
să îmi mărturisesc nemulţumirile faţă de o persoană sau de o
situaţie? Mă bazez pe o judecată sigură sau pe fricile mele? Am făcut
o entorsă faţă de justiţie? Există o entorsă legată de integritatea
mea?
Accept⊂ să îmi acord răgazul în a mă reorienta şi a aduce în
viaţa mea schimbările necesare, pentru ca să mă simt bine şi să
înaintez în deplină libertate. Accept⊂ prezenţa acestei entorse
pentru că ea mă ajută să fac schimbările necesare. Dacă
acceptarea⊂ are loc, vindecarea va fi rapidă şi completă. Dar dacă,
pentru că, acum, nu pot să merg sau merg mai puţin, mă devalorizez
şi mă simt inutil, „un nimeni“, vindecarea va dura mult mai mult.
Iată de ce am avantajul să văd această situaţie (entorsa şi ceea ce ea
implică) într-un mod pozitiv, constructiv.

ARTICULAŢIE TEMPORO-MANDIBULARĂ
Vezi: GURĂ [SUFERINŢE ALE...], MAXILARE [PROBLEME ALE...]

ARTRITĂ (în general)

Vezi şi: ARTICULAŢII [în general], INFLAMAŢII
Artrita este definită ca fiind inflamaţia unei articulaţii. Ea poate
afecta orice parte a sistemului locomotor uman. Forma ei cea mai
gravă este poliartrita reumatoidă denumită astăzi poliartrită
cronică evolutivă.

76
 Ea se caracterizează prin inflamaţie, redoare musculară şi
durere care corespund în plan metafizic, închistării, criticii,
supărării şi mâniei. În mod simbolic, graţia şi libertatea de mişcare
sunt principalele calităţi specifice articulaţiei. Când aceasta devine
inflexibilă sau se întăreşte, artrita se asociază cu o anumită formă
de rigiditate a gândurilor mele (idei fixe), a atitudinilor şi a
comportamentului meu, în aşa fel încât, toate emoţiile puternice pe
care ar trebui să le exprim, în mod normal, conduc către
manifestarea fizică a acestei boli. Astfel artrita survine dacă sunt
prea inflexibil, încăpăţânat, intolerant, foarte moralist, critic,
restrictiv sau prea orgolios faţă de mine însumi, de ceilalţi sau de
situaţiile din viaţa mea. Un sentiment de neputinţă însoţeşte, de
obicei, această suferinţă care mă paralizează. Mă simt limitat de
sistemul în care trăiesc şi critic, în mod constant, autoritatea care
îmi îngrădeşte libertatea. Viaţa este o luptă continuă. Trăiesc
sentimentul că nu sunt destul de iubit şi apreciat la justa
valoare, ceea ce îmi produce multă decepţie şi amărăciune faţă de
viaţă şi, în acelaşi timp, o proastă dispoziţie. Manifest, atunci, o
raţionalitate excesivă. Critic, deseori, totul, pentru că îmi este frică
de viaţă şi resimt o puternică insecuritate cronică. Mă simt
exploatat: acţionez mai mult pentru a face plăcere celorlalţi decât
din propria voinţă sau în interes propriu, în aşa fel încât spun da
din obligaţie deşi, în realitate, acesta este un nu. Mă victimizez, dar
acest lucru îmi convine pentru că aşa îmi pot atrage atenţia
celorlalţi. Mă simt neputincios şi îi fac pe ceilalţi responsabili de
„calvarul meu“. Pot să port pică lumii întregi, în special, celor pe
care îi iubesc, dar, mai degrabă, îmi port pică mie însumi. Îmi este
teamă de blândeţea, tandreţea şi iubirea pe care le port în mine. Am
trăit, poate, un traumatism în copilărie şi acum îmi refulez emoţiile
fără să accept⊂ ceea ce s-a petrecut, căci „am suferit atât de mult
într-o asemenea experienţă şi îmi permit (în mod inconştient) să
condamn şi să mă plâng pentru ca ceilalţi să poată înţelege cât de
rău m-am simţit“. Această manifestare are legătură cu complexul
sacrificiului de sine. Artrita poate proveni, de asemenea, şi din
felul în care mă comport faţă de mine sau faţă de ceilalţi, în ceea ce
priveşte critica. Artrita produce un fel de acţiune retrogradă: am
impresia că sunt tras înapoi, pe plan energetic, ca şi când mi s-ar
indica să fac altceva, să o iau într-o altă direcţie, decât să merg
înainte. Pentru că frica mea, slaba stimă faţă de mine şi rigiditatea
acţionează în aşa fel, încât trăiesc emoţii legate de cauzele, modul şi
de direcţia în care mă mişc, putând avea, astfel, sentimentul că
sunt constrâns, limitat, imobilizat sau izolat. Voi trăi, atunci, o
dificultate de a adopta o atitudine flexibilă la nivel mental pentru a
putea ieşi din această stare. Articulaţia artritică îmi indică ceea ce
eu trăiesc dându-mi, în acelaşi timp, mai multe informaţii. La
nivelul mâinilor (degete) întrebarea este următoarea: „Fac cu
adevărat ceea ce îmi doresc şi ceea ce vreau să fac? Îmi ţin bine în
mână propriile afaceri? Există oameni cărora nu mai vreau să le
acord o mână de ajutor?“. Mă simt vinovat, percepându-mi viaţa ca
un eşec, întrucât am impresia că nu mai pot să o controlez.
Libertatea şi spontaneitatea de „a mânui“ ceea ce se petrece în
77
universul meu sunt limitate prin rigiditate şi duritate. Mă
încăpăţânez ca lucrurile să se petreacă într-un anumit fel şi refuz
ajutorul celorlalţi. Rămân cantonat într-o structură foarte rigidă,
căci îmi este frică de necunoscut. La coate: „Sunt inflexibil la
schimbările de direcţie din viaţa mea? Le permit celorlalţi să fie
liberi şi să îşi exprime pe deplin potenţialul creator?“. La genunchi:
„În faţa cui sau la ce am impresia că trebuie să îngenunchez şi nu
vreau să fac acest lucru?“. La şolduri: „Sunt mânios întrucât ceilalţi
nu îmi văd nevoile?“ Aş vrea ca ei să răspundă la aşteptările mele
fără să le-o cer. Întrucât bazinul îmi serveşte la mişcări, atunci când
trăiesc o frustrare sau un sentiment de neputinţă nu mai
îndrăznesc să mă mişc, întrerupând, astfel, fluxul vieţii.
Începând de acum, accept⊂ să îmi verific adevăratele intenţii
legate de iubire. Trebuie să îmi schimb felul de a gândi şi să adopt o
nouă atitudine faţă de situaţiile din viaţa mea. Rămânând deschis
faţă de iubirea, care este omniprezentă şi exprimând-o în modul cel
mai onest, liber şi spontan, inima⊂ mea va radia şi eu îi voi respecta
pe ceilalţi aşa cum mă respect pe mine. Prietenia, înţelegerea şi
iertarea îmi sunt acum la îndemână. Accept⊂ că singura persoană
asupra căreia deţin puterea sunt eu însumi. Sunt creatorul, de
drept, al vieţii mele. Ceilalţi nu sunt decât un reflex al felului în care
mă comport faţă de mine. Având o grijă sporită faţă de mine, ceilalţi
se vor manifesta la fel.

ARTRITĂ – ARTROZĂ
Vezi şi: ARTICULAŢII, OASE
Artroza este o afecţiune noninflamatorie şi degenerativă a
cartilagiilor, cu o reacţie secundară la nivelul oaselor. Este localizată
sau, de obicei, generalizată la nivelul întregului corp. Articulaţiile
sunt, totuşi, cele mai expuse la importante constrângeri mecanice,
precum cele ale coloanei vertebrale (vertebrele cervicale), lombare, ale
şoldurilor, ale mâinilor, ale genunchilor şi ale gleznelor). Durerea pe
care această suferinţă o produce este de origine „mecanică“ şi nu
inflamatorie; ea apare, de obicei, după un efort susţinut şi dispare la
repaus (această boală este numită, de asemenea, reumatism de
uzură).
Dacă sufăr de artroză este ca şi cum mi-aş extinde atitudinile,
tiparele emoţionale şi gândurile rigide. Această boală are legătură
strânsă cu o fixaţie la nivel mental, cu absenţa „căldurii“ în
gândirea mea (frigul şi umiditatea accelerează apariţia artrozei), mai
ales, în raport cu autoritatea. Trăiesc nedreptatea şi îi acuz pe ceilalţi
pentru orice. „Înţepenelile“ mele mă împiedică să devin flexibil sau să
abdic din faţa celor la care nu vreau să mă plec. Este motivaţia
exagerată pentru a realiza o acţiune fără ca să mă odihnesc sau să
caut echilibrul (merg până la capătul puterilor, fără să mă opresc şi
să mă întreb dacă nu mă suprasolicit), o impresie că suport o
persoană sau o situaţie care este în această clipă de netolerat, sau o
puternică reacţie refulată în raport cu o anumită formă de autoritate.
Mă simt „legat în lanţuri“, am impresia că sunt obligat să fac nişte
78
lucruri, care îmi provoacă ruşine, căci eu sunt mai mult decât ceea
ce sunt pus să fac. Sunt perfecţionist şi mă critic fără încetare. Sunt
trist la gândul că ceilalţi nu mă iubesc. Vreau să depun armele, să
demisionez, căci am ajuns la capătul puterilor. Suferinţa este imensă,
căci mă agăţ de un eveniment sau de o persoană din trecutul meu.
Îmi este greu să privesc realitatea aşa cum este şi resping emoţiile
cele mai profunde. Mă „uit“ şi nu îmi îngădui să trăiesc plăcerea, căci
sunt convins că trebuie să mă ocup de ceilalţi mai mult decât de
mine. Sunt foarte intransigent şi rigid faţă de mine. Îmi este greu să
accept⊂ schimbările şi noile oportunităţi care mi se oferă, căci ele ar
putea să îmi zdruncine vechile credinţe. Încăpăţânarea permanentă
îmi provoacă o tensiune constantă.
Corpul îmi vorbeşte şi acum am interesul să îl ascult! Pot să
integrez această boală, începând prin a accepta⊂, în mod
conştient, că trăiesc mânie şi că am gânduri fixe. Energia care
circulă prin mine este fluidă, armonioasă, în mişcare. Rămânând
deschis faţă de această energie la nivelul inimii⊂ şi recunoscând că
trebuie să schimb ceva, pot să inversez procesul şi să îmi
îmbunătăţesc sănătatea. Devin mai flexibil şi îi accept⊂ pe ceilalţi
aşa cum sunt, fără să vreau să îi schimb. În acest fel, flexibilitatea se
va reinstaura la nivelul corpului fizic. Decid, că, de acum înainte, am
dreptul la fericire. Am grijă de mine şi ceilalţi se vor bucura de acest
lucru. Trăiesc, pe deplin, în „aici şi acum“ şi mă aştept la tot ce este
mai bun pentru mine.
ARTRITA DEGETELOR
Vezi: DEGETE – ARTRITICE

ARTRITĂ GUTOASĂ
Vezi: GUTĂ

ARTRITĂ – POLIARTRITĂ REUMATOIDĂ

Poliartrita reumatoidă sau cronică evolutivă este o inflamaţie
care afectează mai multe articulaţii. Sistemul imunitar este atât de
slăbit, încât începe să se autodistrugă, afectând astfel ţesutul
conjunctiv al articulaţiilor (colagenul), în aşa fel, încât este posibil
riscul unei infirmităţi generalizate cu dureri şi umflături la nivelul
articulaţiilor.
Este, în mod direct, un atac al propriului eu, întrucât nu pot
exprima puternicele emoţii de ciudă şi de durere. Poliartrita
reumatoidă are legătură directă cu un profund dispreţ de sine, cu o
ură sau o furie reprimată mult timp, cu o critică de sine atât de
intensă, încât îmi afectează energia fundamentală a existenţei. Am
trăit experienţe în care m-am simţit ruşinat sau vinovat. Boala este
manifestarea unei critici foarte agresive în raport cu autoritatea
sau cu tot ceea ce este autoritate pentru mine: individ, guvern, etc.
Refuz să mă supun acestei autorităţi, oricare ar fi consecinţele! Nu
îi suport pe cei care mă deranjează sau care mi-au făcut cândva
rău. Mobilitatea mea devine limitată şi nu mai reuşesc să mă exprim

79
liber (mai ales în cazul în care trebuie să stabilesc direcţiile de
urmat), căci articulaţiile mele sunt foarte dureroase. Corpul îmi
devine rigid, ca şi atitudinile mele, de altfel. Nu mai reuşesc să îmi
exprim emoţiile şi am impresia că sunt oprimat, în mod constant.
Adopt, atunci, o conduită de „ştergere“, de autosacrificiu şi îmi reţin
emoţiile. Servesc drept „ţap ispăşitor“, sacrificându-mă pentru o
cauză oarecare. Am impresia mereu că sunt supravegheat, „că îmi
stă cineva în spate“. Boala poate să îmi indice o dificultate de a face
acele gesturi pe care altădată le executam cu mare uşurinţă. Acum
mă simt nepriceput, stângaci. Mă devalorizez, deci, în raport cu
această activitate în care excelam odinioară şi am impresia că îmi
pierd dexteritatea, forţa sau precizia. Această boală este frecventă la
croitorese, care după ani buni de lucru, au impresia că sunt mai
încete, mai puţin pricepute. Şi sportivii sunt afectaţi de poliartrită
din cauza, mai ales, a sentimentului de devalorizare, pe care îl pot
trăi ca urmare a faptului că nu mai deţin capacităţile de altădată în
proporţie de 100%, că performanţele le-au scăzut. Aceste simptome
îmi pun în evidenţă felul în care mă supradisciplinez, căci sunt foarte
exigent faţă de mine. Nu las loc niciunei greşeli. Îmi refuz bucuriile
vieţii. Rigiditatea, frustrarea şi mânia interioară mă determină să
sufăr în tăcere. Ele sunt, deseori, determinate de felul sportului
practicat. Odată ce sunt mai puţin activ sau abandonez cariera
sportivă, aceleaşi frustrări se vor manifesta altfel şi, în acest
moment, se poate instala poliartrita reumatoidă. Lucrul aceasta se
poate întâmpla şi dacă sunt irascibil, foarte încăpăţânat, moralizator
şi dacă trăiesc o suferinţă legată de manifestarea puterii. Am, în
această situaţie, tendinţa de a vrea să îi conduc pe ceilalţi, dar fără
să îmi dau seama. Am tendinţa să mă sacrific pentru ceilalţi, ceea ce
provine, deseori, dintr-o agresiune refulată; până unde acţionez cu
iubire, respectându-mă? Rigiditatea, atât fizică cât şi interioară, se
agravează din cauza acestei încăpăţânări profunde de a nu vrea să
schimb nimic şi din această culpabilitate care mă macină.
Învăţ să mă accept⊂ cu forţa şi cu slăbiciunile mele. Chiar dacă
am impresia că sunt mai puţin bun sau mai puţin eficient, privesc
orice experienţă din viaţa mea ca pe un câştig. O recunosc ca fiind
un atu preţios, care face din mine o persoană de excepţie.
Deschiderea la nivelul inimii⊂ este esenţială, dacă vreau să mă
eliberez de toate aceste emoţii care îmi otrăvesc existenţa. Începând
cu acest moment, îmi asum deplina putere asupra vieţii, încep să mă
iubesc şi să mă accept⊂ aşa cum sunt. Îmi reiau locul ce mi se
cuvine! Accept⊂ să descopăr noi feluri de a fi. Îmi reevaluez
priorităţile şi îmi stabilesc noi obiective mai realiste şi în consonanţă
cu ceea ce îmi place; îmi procur, astfel, plăcerea şi bucuria de a trăi.
ARTRITĂ REUMATISMALĂ
Vezi: ARTRITĂ – POLIARTRITĂ REUMATOIDĂ

ARTROZĂ
Vezi: ARTRITĂ – ARTROZĂ

80
ASFIXIE
Vezi: RESPIRAŢIE – ASFIXIE

ASTENIE NERVOASĂ
Vezi şi: EXTENUARE
Astenia nervoasă seamănă cu extenuarea, căci este o formă de
epuizare energetică şi nervoasă. Totuşi este diferită de oboseală, care
este un fenomen natural, întrucât ea nu provine dintr-o muncă sau
dintr-un efort şi nu dispare odată cu odihna.
Mă simt la capătul puterilor şi energia vitală îmi este afectată.
Este o suferinţă a sufletului interiorizată şi trăită pe o lungă
perioadă. Manifestarea se instalează la diferite nivele (fizic şi psihic),
mai multe stări sau sentimente profunde urcând la suprafaţă: frică,
tristeţe adâncă, emotivitate crescută, remuşcări în legătură cu
experienţele trecute şi, chiar, amărăciune. Refuz viaţa pe care o duc.
Sunt foarte descurajat şi nu mai vreau să încep nimic. Chiar dacă
astenia, fie somatică, psihică sau de reacţie, poate avea mai multe
cauze, se impune să verific ceea ce conduce către manifestarea
acestei stări.
Accept⊂ că pot să schimb tot ceea ce trăiesc, cu condiţia de a
găsi cauza reală care m-a determinat să îmi pierd această hotărâre
de a fi şi de a face şi să ajung la o atitudine pasivă şi de neacceptare
a vreunui efort.

ASTIGMATISM
Vezi: OCHI – ASTIGMATISM

ASTM
Vezi: ALERGII, PLĂMÂNI [SUFERINŢE ALE...], RESPIRAŢIE
[TULBURĂRI DE...]
Astmul este o afecţiune respiratorie caracterizată prin
dificultatea de a respira, putându-se ajunge chiar la sufocare. În
timpul unei crize de astm, reacţia sistemului imunitar faţă de
substanţele care provoacă alergia (alergeni) este atât de puternică,
încât poate antrena un blocaj la nivelul respiraţiei, şuierături
respiratorii şi, uneori, chiar moartea. Am nevoie să mă umplu de
viaţă (inspiraţie) şi nu reuşesc să scot (expiraţie), până într-atât încât
intru în panică (inspir cu uşurinţă, dar expir cu dificultate), iar
respiraţia, adică deprinderea de a respira, devine insuficientă şi
limitată, căci nu eliberez decât o cantitate foarte mică de aer.
Trăiesc o puternică angoasă, îmi este frică de propria putere şi
vreau să fug cât mă ţin picioarele. Mă ascund în spatele unui titlu, a
unei diplome, a unei organizaţii, a unei structuri pentru a fi în
siguranţă. Mă simt sufocat de puterea pe care le-o confer celorlalţi,
dar este mult mai bine decât să devin autonom şi să îmi asum
responsabilităţi. Pot să trăiesc această situaţie fie ca şi copil sau
adult. Dacă sunt copil mic şi dacă sufăr de astm, este pentru că
trăiesc o angoasă care seamănă cu cea a părinţilor mei şi care este
81
înspăimântătoare. Vibrăm la unison şi mă întreb dacă am forţa de a
trăi. Aş vrea să fiu salvat, eliberat de acest pericol care mă pândeşte.
Trăiesc o neputinţă puternică şi mă simt dependent de ceilalţi. Mă
„agăţ“ de anumite persoane sau lucruri cărora nu le permit să plece
din viaţa mea? Mă sufoc cu furia sau agresivitatea pe care nu vreau
să le văd până într-atât încât nu mai pot respira? Sunt speriat că îmi
lipseşte ceva, mai ales iubirea? Deci, astmul este, în mod
fundamental, legat de acţiunea de „sufocare“. Mă simt strâns de
gât; mă sufoc în raport cu o fiinţă iubită sau cu o situaţie. Refuz
ceea ce se petrece în viaţa mea şi doresc mereu altceva. Printr-o
astfel de atitudine nu mai trăiesc sentimentul de libertate. Cred că
trebuie să trăiesc obligându-mă să fac lucrurile în loc să aleg. Mă
supun, constant, unei persoane autoritare care mă împiedică să mă
exprim şi care îmi „taie“ răsuflarea. Nu mai simt că deţin libertatea
de a vorbi şi de a-mi ocupa spaţiul care mi se cuvine. Pot să trăiesc
într-un climat de dispută, care mă conduce la confruntări, afronturi
care îmi otrăvesc viaţa şi reprezintă o adevărată ameninţare pentru
mine. Îmi este atât de frică, încât mi se taie răsuflarea. Am impresia
că întreaga mea viaţă este într-o deplină efervescenţă. Aş vrea, ca
printr-o minune, să mă aflu din nou în pântecele mamei unde aş fi
în siguranţă... Totuşi această iubire, mai ales cea a părinţilor, poate
să fie sufocantă: pot avea impresia că mama este prea protectoare şi
că îmi este frică de ea sau că am un tată prea autoritar sau, poate,
prea matern. Uneori, am impresia că pentru a rămâne în viaţă nu
este absolut necesar să arăt că trăiesc şi că este mai bine să dispar.
Aş vrea, deci, să iau ceea ce mi se cuvine, dar, în acelaşi timp, lucrul
este periculos pentru mine. Mă folosesc de astm pentru a atrage
iubirea, atenţia sau o formă de dependenţa afectivă. Întrucât
astmul este asemănător cu asfixia şi alergia, pot trăi sentimentul că
sunt limitat şi că permit celorlalţi să îmi invadeze spaţiul vital, că
sunt uşor impresionat de puterea celorlalţi în detrimentul propriei
puteri, că vreau să le fac celorlalţi pe plac, că îndeplinesc acţiuni care
nu îmi convin, mergând până la punctul de a mă sufoca, pentru a
exprima o revoltă interioară, legată de o anumită situaţie. Este un
mijloc excelent ca să mă simt puternic, să obţin tot ceea ce vreau
manipulându-i pe ceilalţi. Ca persoană, dacă nu vreau să îmi observ
limitele, încrederea în mine va fi înlocuită imediat prin nelinişte şi
angoasă. Nu voi şti cum să „mă port“ cu emoţiile mele şi voi simţi o
imensă singurătate. Mă prăbuşesc sub povara responsabilităţilor şi
trebuie să mi le asum fără ajutorul nimănui. Este interesant de
menţionat că unele studii ştiinţifice au demonstrat că majoritatea
crizelor de astm la copii au loc, mai ales, în luna septembrie. Este
normal căci eu, ca şi copil, mi-am petrecut lunile de vară jucându-mă
afară, profitând, din plin, de aer, cu prietenii pe care mi i-am ales.
Când mă întorc la şcoală, totul este prea ordonat. Pot să mă simt
sufocat de ambient şi de toate obligaţiile pe care le am de îndeplinit
(temele, de exemplu) sau de lucrurile pe care nu pot să le mai fac (să
mă culc, mai târziu, seara). Se impune să învăţ să îmi cunosc, mai
profund, forţele şi slăbiciunile pentru a fi în armonie cu viaţa şi a-mi
permite să o apreciez. Ceilalţi vor face orice ca să mă salveze! Dau
impresia unei persoane slabe, care cere multă iubire fără să fie
82
pregătită pentru aceste daruri de iubire, aşa cum un copil îşi strigă
nevoile fără a avea maturitatea să împărtăşească şi să se deschidă
suficient către darurile Divinităţii. Viaţa este un schimb mutual,
echilibrat şi constant între a da şi a primi. Toate acestea sunt, în
mod evident, legate de o frică din trecut, de un fel de iubire
sufocantă pe care am interpretat-o ca atare (în general, cea maternă),
de o tristeţe refulată din prima copilărie. Este, de asemenea, o frică
legată de prima mea respiraţie, atunci când m-am născut, când
m-am simţit sufocat sau speriat de către mama (în mod inconştient)
sau de o situaţie asemănătoare. Astfel, respiraţia simbolizează
independenţa faţă de viaţă, individualitatea, capacitatea de a respira
singur. Nu reuşesc să manifest acest sentiment de independenţă, să
îmi trăiesc viaţa, mă simt respins la sosirea altcuiva, resimt
dificultate în a mă îngriji şi a mă desprinde de ataşamentele
parentale (o dependenţă represivă, mai ales faţă de mama sau faţă
de soţie). Nu concep să mă despart de această imagine minunată
(mama) blândă şi liniştitoare, să mă căsătoresc sau să îmi văd
părinţii divorţaţi fără ca eu să nu reacţionez! Atunci când
manifest o criză de astm, vreau să îmi strig disperarea, suferinţa,
faptul că nu sunt înţeles. Dacă sunt în contact cu o persoană sau cu
o situaţie sau cu un gând pe care nu pot deloc să le tolerez („sunt cu
totul alergic la acestea!“) şi faţă de care mă simt incapabil să mă
afirm, criza de astm apare... Sunt mânios pe de-a dreptul, sunt
nebun de furie şi criza de astm se instalează.
Accept⊂ să exprim ceea ce mă sufocă şi îmi ocupă spaţiul vital.
Verific dacă suferinţa revine periodic şi îmi schimb programarea la
nivel mental. Devin responsabil de propria viaţă, oferind în mod
generos, fără a forţa. Recunosc, cu smerenie, ceea ce pot să realizez,
chiar dacă acest lucru pare neînsemnat şi, mai ales, accept⊂ să mă
deschid la nivelul inimii⊂ şi să realizez procesul de integrare care
corespunde cu ceea ce am într-adevăr nevoie. Totul se va aranja cum
este cel mai bine, voi fi satisfăcut, copleşit de iubire, de tandreţe şi
beneficiarul unei respiraţii normale şi echilibrate. Învăţ să mă iubesc
şi să iubesc viaţa. De asemenea, învăţ să îmi acord deplină
încredere. La fiecare inspiraţie mă simt mult mai susţinut şi mai
protejat de viaţă şi la fiecare expiraţie învăţ să eliberez controlul şi să
mă abandonez în voia vieţii. Trăiesc, astfel, într-o manieră mult mai
expansivă şi îmi reiau locul care mi se cuvine. Învăţ să îmi iubesc
întreaga fiinţă.

ASTMUL COPILULUI M IC
Astmul copilului mic este şi mai pronunţat decât astmul
obişnuit. Nou-născutului îi este atât de frică de viaţă, încât refuză să
respire. Este bine să i se vorbească în gând sau prin cuvinte, cu
inima⊂ deschisă, pentru a-i spune cât este de iubit, de apreciat şi că
părinţii veghează asupra lui, asigurându-i tot ceea are nevoie.

ATAC CARDIAC
Vezi: INIMĂ – INFARCT [...DE MIOCARD]

83
ATAXIA21 FRIEDREICH
Ataxia Friedreich22 este o boală a sistemului nervos,
caracterizată printr-o degenerescenţă la nivelul măduvei spinării şi a
creierului mic.
În general, ea are ca punct de plecare un tipar de gândire fixat în
mintea mea, în calitate de mamă. Acest tipar este atât de puternic,
încât fătul pe care îl port în pântece, îl receptează şi îi răspunde
necondiţionat (la fel ca şi iubirea unei mame pentru copilul ei). Îmi
doresc, atât de mult, să am un copil care să corespundă viselor mele,
încât el va sfârşi prin a simţi o totală neputinţă în a mi le îndeplini.
Frica mea este că nu voi putea să îndeplinesc toate sarcinile pe care
mama mi le impune şi că nu voi fi la înălţimea aşteptărilor ei, pentru
că am stabilit deja un program, în virtutea căruia nu voi putea face
acest lucru. Se manifestă, atunci, un blocaj legat de dezvoltarea mea.
Vreau să mă izolez de restul lumii. Ca şi mamă, trăiesc într-o lume
imaginară, unde se impune să păstrez un anumit statut social şi nu
îmi convine că cineva intervine, deranjându-mi aparenta linişte care
domneşte aici. Totuşi, oricare ar fi vârsta copilului, se cuvine să îi
explic că am, poate, nişte idealuri legate de el, dar acestea le nutresc
întrucât îl iubesc şi îmi doresc tot ceea ce este mai bun pentru el.
Oricare ar fi capacităţile sau deficienţele copilului meu, îl iubesc
aşa cum este şi nu doresc ca el să devină un „superman“. Accept⊂
să revăd priorităţile din viaţa mea, să fiu atentă la ceea ce contează,
cu adevărat, pentru mine. Când copilul este în stadiul de făt, pot să
îi vorbesc pentru că, şi la această vârstă, înţelege tot ceea ce îi spun.
Dacă este puţin mai mare, îmi acord timp ca să îi vorbesc: va simţi
atunci toată iubirea pe care i-o port şi procesul de vindecare se poate
instala destul de repede. Nimic nu valorează mai mult decât iubirea
şi iertarea pentru a restabili armonia între două fiinţe.

ATEROSCLEROZĂ
Vezi: ARTERIOSCLEROZĂ

ATROFIE
Vezi şi: MUŞCHI – MIOPATIE
Atrofia este diminuarea volumului şi a greutăţii unui organ, a
unui membru sau a unui ţesut.
Ea îmi arată că există o mulţime de lucruri pe care nu le fac, nu
le exprim sau nu îndrăznesc să le îndeplinesc. Există o senzaţie de
pierdere sau de diminuare într-una din sferele vieţii mele, care mă
face vulnerabil. Pierd, astfel, motivaţia de trăi şi mă las pradă pierii.
Pentru că lucrul acesta se petrece la nivel emoţional, corpul meu
reacţionează în acelaşi mod. De ce să păstrez ceva de care nu mai

21 Ataxie: lipsa coordonării mişcărilor.

22 Friedreich (Nikol aus) (1838-1927): neurolog german care a descris, pentru
prima dată, această boală în 1881. Este interesat, în principal, de ataxiile
ereditare.
84
am nevoie sau pe care nu îl mai folosesc? Îmi sacrific visele în
detrimentul altora. Pot să mă învinovăţesc că nu mi-am îndeplinit
bine anumite sarcini şi membrele cu care le-aş fi realizat vor fi în
suferinţă. Mi se întâmplă, de asemenea, să mă pedepsesc singur
pentru că nu mi-am realizat scopurile care sunt, deseori, nerealiste
sau de neîndeplinit. Este important să văd care parte din corp este
afectată; voi primi, în acest fel, mai multe informaţii. Să luăm, de
exemplu, atrofia musculară (amiotrofia): devin pasiv, nu mai
îndrăznesc să mă mişc, căci gesturile pe care le fac sunt judecate
mereu ca fiind neadecvate sau trec neobservate.
Accept⊂ că m-am ascuns în spatele unei atitudinii defetiste, dar
că, din acest moment, nu mai depinde decât de mine să îmi continui
mersul înainte. Încetez să mă mai minimalizez, îmi recunosc forţa şi
o pun la lucru. Resping orice critică şi mă concentrez asupra
calităţilor mele şi asupra a ceea ce am de făcut, ştiind că sunt ghidat
în permanenţă. Începând de astăzi, mă apuc de treabă, ştiu că pot
să mă descurc, indiferent de situaţie. Am capacitatea şi curajul de a
face toate lucrurile cu deplină încredere şi hotărâre. Mă angajez să
îmi respect sufletul şi accept⊂ să devin creatorul propriei vieţi.
AUDIŢIE (tulburări de...)
Vezi: URECHI – SURDITATE

AUTISM
Autismul este refuzul de a răspunde realităţii fizice din exterior,
ceea ce determină o formă de închidere în lumea interioară, unde
domnesc imaginarul şi fantasmele.
Fug de o situaţie sau de anturajul meu, întrucât îmi este foarte
greu să îl suport sau pentru că îmi văd sensibilitatea ridiculizată.
Necazul, tristeţea, ranchiuna, fricile sau disperarea sunt atât de
puternice, încât mă „rup“ de realitatea fizică, deşi trăiesc în acelaşi
corp fizic. Mă refugiez într-o tăcere absolută, care reprezintă pentru
mine singurul mod de a mă salva, căci lumea exterioară îmi apare
ostilă şi ameninţătoare. Vreau să elimin una sau mai multe persoane
din viaţa mea şi pentru a-mi îndeplini această dorinţă le ignor sau
mă prefac că nici nu există. Faptul că eu, ca persoană autistă, m-am
„închis“, în mod voit, în „spaţiul meu ermetic“, implică faptul ca eu
să primesc mii de informaţii pe zi, care sunt „înmagazinate“ şi
„stocate“ în lumea mea interioară, în loc să le schimb cu ceilalţi. Mă
aflu într-o gaură neagră, pe un drum care mi se pare fără ieşire. Am
impresia că standardele pe care trebuie să le ating sunt atât de
ridicate, încât este mai uşor să mă retrag într-o tăcere completă, mai
degrabă decât să mă depăşesc constant şi să am „de dat seamă“
celorlalţi (părinţi, profesori, autorităţi, patron, etc.). Mă străduiesc să
fiu „hiperperformant“ când vorbesc. Lucrul acesta conduce către
verificarea unui cuvânt de zeci de ori înainte de a-l pronunţa, căci
dacă greşesc lucrul ar fi catastrofal… Mă oblig, deci, să tac şi să
păstrez informaţiile în mine, dacă ceea ce spun nu este perfect. Este
ca şi cum aş închide cuvintele în mine, căci aş vrea să spun nişte

85
lucruri, dar presiunea pe care o trăiesc este atât de puternică, încât
prefer să tac. Încă de la naştere, m-am simţit exclus, diferit,
marginalizat. Frica de a nu fi rănit sau de a nu fi la înălţimea
aşteptărilor celorlalţi mă determină să mă închid în mine.
Incapacitatea de a îmi realiza visele şi ambiţiile mă determină să
trăiesc într-o lume unde nimeni nu poate pătrunde. Îmi construiesc,
în jurul meu, o fortăreaţă. Sunt, într-un fel, în exil. Această izolare,
pe care o trăiesc, scoate în evidenţă această nevoie de perfecţiune
faţă de mine însumi şi îmi aminteşte, cu atât mai mult, cu cât sunt
un „nimeni“: trăiesc un eşec total, căci nu mai îndrăznesc nici chiar
să încerc fac ceva. Foarte adesea, se întâmplă să fiu un copil
hipersensibil şi că, încă din pântecele mamei, am simţit, deja, toate
temerile şi incertitudinile părinţilor mei. Ei puteau percepe lumea în
care eu urma să trăiesc ca fiind foarte ostilă. Am hotărât să trăiesc în
mintea mea, pentru că ceilalţi erau periculoşi pentru mine. Stările
mele interioare erau, desigur, asemănătoare cu cele ale părinţilor
(suntem, mereu, în rezonanţă). Este important ca părinţii să îşi
conştientizeze starea interioară, care seamănă cu a mea
(imposibilitatea de a comunica în unele domenii din viaţa lor), astfel
încât toţi şi fiecare să iasă din propria închisoare psihologică.
Anturajul meu trebuie să fie capabil să comunice pornind din
interior cu mine, pentru a mă conecta, din nou sau mai mult, la
lumea fizică. Astfel, protejându-mă în lumea mea interioară, devin
capabil să stabilesc un contact mai adecvat cu mine însumi şi să îmi
recunosc nevoile şi fricile pentru ca să pot, apoi, manifesta
încrederea şi deschiderea necesare în vederea restabilirii legăturii cu
lumea din jur.
Accept⊂ să îmi construiesc siguranţa interioară, încrederea în
mine pentru a putea restabili, astfel, contactul cu lumea care mă
înconjoară. Chiar dacă s-ar putea să existe un oarecare risc, decid să
fac pasul, să merg către ceilalţi. Viaţa este făcută din provocări. Sunt
atent la toate visele, la toate proiectele pe care le pot realiza,
acceptând⊂ să renasc în mine şi să mă deschid către viaţă. Ştiu că
voi avea, întotdeauna, suportul necesar şi ajutorul de care am
nevoie. Încetez să mă critic. Ştiu că sunt diferit, unic, că am talente
deosebite şi că dispun de toată libertatea necesară pentru a le
cultiva, în ritmul meu, în deplină siguranţă.

AUTOLIZĂ
Vezi: SINUCIDERE

AUTOMUTILARE
Vezi şi: AMPUTARE
Automutilarea este un comportament care mă determină să îmi
produc răni sau leziuni. Se poate ca această atitudine să provină
dintr-o stare mentală deja perturbată ca la psihotici, schizofreni,
copii cu deficienţe.
Totuşi, aceasta poate proveni şi din faptul că trăiesc o mare
culpabilitate în viaţa mea, care poate să fie asociată cu o iritabilitate

86
puternică pe care o resimt faţă de mine, întrucât nu mă simt demn
de a fi ceea ce sunt. Ura şi mânia pe care le nutresc faţă de mine
însumi, faptul că vreau să mă pedepsesc şi că trebuie să sufăr sunt
puse în evidenţă prin actele de automutilare. În loc să mă exprim
prin cuvinte, folosesc automutilarea ca o modalitate de exteriorizare
a frustrărilor pe care le trăiesc. De asemenea, pot să mă servesc de
aceste răni pe care mi le produc, pentru a atrage atenţia celorlalţi,
atenţie pe care o identific cu iubirea. Este ca şi cum aş vrea să
manifest, la nivel fizic, puternica suferinţă interioară, pentru a mă
putea elibera de ea şi a scoate la iveală nevoia de a fi iubit. Se poate
ca de foarte tânăr, să fi jucat rolul victimei, care trebuie să sufere.
Deci, viaţa îmi va scoate în cale persoane şi situaţii care mă vor face
să mă simt astfel. Este sigur că, în asemenea situaţii, am nevoie de
ajutor exterior.
Accept⊂ să cer ajutor şi să observ, cu atenţie, anturajul care ar
putea să mă ajute direct sau indirect să îmi regăsesc stima de sine,
bucuria de trăi, întrucât şi eu am dreptul să gust pe deplin viaţa.
Accept⊂ să ies din muţenia în care m-am scufundat şi să îmi
exprim durerea şi suferinţele pentru a mă putea, astfel, elibera de
ele.

AUTORITARISM
Persoana care manifestă autoritarismul este foarte puternică în
reacţii, conştient sau nu, în raport cu autoritatea, oricare ar fi forma
acesteia.
Cred, cu fermitate, că doar acesta este mijlocul prin care mă pot
face înţeles şi îi pot face pe ceilalţi să priceapă „cum merg lucrurile“:
„Aşa funcţionează lucrurile în acest Uni vers!“. Din nefericire (mai
ales pentru oamenii care îşi exercită această putere asupra unei
mase de indivizi), manifest un caracter egocentric peste măsură.
Mânia este şi ea prezentă, mai ales, când trăiesc o rezistenţă faţă de
ceea ce eu cer. Mă prefac că nu aud cele ce mi se spun. Ca persoană
autoritară, aş putea, de asemenea, să scrâşnesc din dinţi sau să
am probleme cu genunchii. „Nici vorbă să mă plec în faţa cuiva!“
Nimic nu mă opreşte, nicio situaţie, nicio circumstanţă, în afară de
cele care privesc direct şi în modul cel mai profund inima⊂ mea
rănită. Nevoia de iubire este mare la mine, ca individ, şi nu pot decât
prin deschiderea inimii⊂ să îi permit luminii să strălucească în
viaţa mea cea tristă. Cel mai rău supliciu, pe care îl pot trăi ca
persoană autoritară, este să îngenunchez în faţa cuiva mai mare
decât mine; de obicei, la acest nivel, se manifestă suferinţele de ordin
fizic. Dacă nu îmi deschid inima⊂, viaţa îmi va fi foarte grea.
Accept⊂ că nevoia mea de iubire este mare. Cu cât voi fi mai
conştient de aceasta, cu atât voi fi mai capabil să îmi caut mijloacele
de a o satisface şi de a-mi vindeca inima⊂ rănită.

AVORT
Vezi: NAŞTERE – AVORT

87
A.V.C.
Vezi: CREIER – ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL [A.V.C.]

A AVEA VIERM I
Vezi: INTESTINE – COLON/TENIE

AXILĂ
Vezi şi: MIROSUL CORPULUI
Axila este scobitura situată sub umăr, între faţa laterală a
toracelui şi cea internă a braţului şi care conţine numeroase vase de
sânge şi nervi. Ea este cea care permite transpiraţiei să se manifeste.
Axila este direct legată de forţele mele cele mai vechi şi mai puternice
şi exprimă modul în care intru în contact cu ele. Fie că îmi refuz
nişte emoţii aşa-zis primitive (de exemplu, cele sexuale), de bază sau,
din contră, le acord cea mai mare importanţă. Îmi este greu să
evoluez, căci nu îmi ascult vocea interioară. Întrucât părinţii mei vor
să mă ţină sub aripa lor, trăiesc sentimentul că nu mă pot
diferenţia de ei, că nu mă exprim aşa cum sunt, adică eu cel
adevărat. Când transpir din abundenţă la nivelul axilei, înseamnă
că dau frâu liber emoţiilor, că trăiesc o stare de nervozitate şi de
anxietate accentuată. Există în viaţa mea o situaţie pe care nu o pot
asuma, pe care o ţin ascunsă „sub aripă“. Dacă se inflamează
ganglionii axilei (adenopatie axilară), aceasta semnifică faptul că
ascund, în adâncul fiinţei, emoţiile şi pulsiunile mele. Neputând să le
stăpânesc, ele se manifestă prin comportament compulsiv şi prin
inflamaţia ganglionilor. Îmi este atât de teamă să îmi asum
adevărata personalitate, încât prefer să mă conformez mereu
dorinţelor celorlalţi. Devin, astfel, dependent de ei şi mă distanţez de
adevărata mea natură.
Accept⊂ „să ies din cochilie“, în loc să stau ascuns. Elimin din
viaţa mea tot ceea ce nu este benefic. Dau frâu liber forţelor mele
interioare, trăind astfel în siguranţă şi plin de dinamismul de care
am nevoie pentru a-mi îndeplini cele mai profunde dorinţe.

88
 B
BACTERIE MÂNCĂTOARE DE CARNE (infecţie cu...)
Fasceita necrozantă este numită, în mod obişnuit, infecţia cu
bacteria mâncătoare de carne. Această infecţie se instalează în
diferitele straturi de ţesut care acoperă muşchii. Ea distruge
ţesuturile şi poate cauza moartea între 12-24 ore. Printre altele, se
recunoaşte printr-o febră foarte mare şi o inflamaţie roşie şi
dureroasă, care poate avea aspectul unei mici leziuni (ca o tăietură).
Doresc să schimb ceva important din viaţa mea, dar simt că
fortăreaţa îmi este atacată din toate părţile. Mă regăsesc, astfel,
într-o situaţie de conflict interior, de dualitate, unde nu mai pot nici
să dau înapoi, nici să schimb direcţia aşa cum aş vrea. Am toată
protecţia şi susţinerea necesară ca să îmi îndeplinesc dorinţa?
Convingerile mele cele mai adânci sunt minimalizate. Din exterior, se
spune despre mine că am „o mână de fier“. Sunt fidel ideilor mele
sau poate sunt atât de încăpăţânat, încât ajung să mă autodistrug?
Tolerez, cu mare greutate, contradicţiile. Atitudinile mele negative
sunt pe cale să mă „ardă pe dinăuntru“. Simt atâtea limitări, atâtea
bariere care se ridică pentru a mă opri într-unul din demersurile
mele, încât aceasta mă scoate din fire. Sunt exasperat şi mi se face
„pielea găinii“. Se poate să îmi fie frică de o despărţire trăită, fie în
viaţa personală, fie la nivelul muncii pe care o desfăşor. Din punct de
vedere personal, aceasta ar avea nişte consecinţe dramatice în
legătură cu viitorul sau cu reputaţia mea.
Accept⊂ să fiu mai flexibil în modul de abordare a evenimentelor
şi a vieţii, în general. Mă opresc din controlul pe care vreau să îl
exercit asupra tuturor. Mă temperez şi mă detaşez de opinia celorlalţi
în ceea ce mă priveşte. Văzând mereu partea frumoasă a lucrurilor,
îmi păstrez inima⊂ deschisă şi iubirea poate să circule liber prin
mine şi în jurul meu. Învăţ să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot
ceea ce primesc, îmi clarific obiectivele şi privesc situaţia plin de
curaj. Accept⊂ să primesc ajutorul celorlalţi şi înţeleg că, atunci
când permit energiei să circule liber, îmi regăsesc forţa de a îmi
realiza obiectivele în pace.
BALONĂRI
Vezi şi: STOMAC [ÎN GENERAL]/[SUFERINŢE ALE... ], GAZE
Balonările se datorează prezenţei aerului sau a apei în stomac
ori în abdomen.
Ele au legătură cu o frustrare afectivă, cu sentimentul de a fi
nesatisfăcut în plan afectiv. Spun sentiment, căci este o creaţie, o
impresie la nivelul creierului, că stomacul meu vrea mereu mai mult,

89
deci, că eu vreau mai multă atenţie şi afecţiune. Mă simt obligat să
fac, foarte repede, prea multe lucruri. Nu reuşesc să văd cu adevărat
lucrurile bune pe care viaţa mi le oferă. Se impune să verific, cu
sinceritate, unde sunt copleşit din punct de vedere afectiv. Este,
întotdeauna, o problemă de percepţie interioară. Această senzaţie de
a fi umflat îmi dă impresia că port o sarcină în mine. Am o dorinţă
conştientă sau nu de a avea un copil?
Accept⊂ să conştientizez că viaţa îmi oferă exact ceea ce am
nevoie, în momentul de faţă. În loc să fiu mut ca pământul şi să mă
tem de viitor, îndrăznesc să dau glas nevoilor mele. Accept⊂ „să fiu“
o persoană zâmbitoare, să trăiesc şi să văd părţile frumoase ale vieţii
şi să rămân deschis.

BASEDOW (boala...)
Vezi: GLANDĂ TIROIDĂ – BOALA BASEDOW

BAZIN
Vezi şi: ŞOLDURI [SUFERINŢE ALE...], PEL VIS
Bazinul este partea osoasă care uneşte şi care desparte, în
acelaşi timp, partea inferioară a scheletului uman de partea
superioară. Aici îşi au originea toate mişcările de locomoţie şi de
acţiune ale corpului.
Bazinul corespunde faptului de a mă simţi în siguranţă, atunci,
când mă lansez în viaţă. El reprezintă puterea în toate formele ei.
Este recipientul care acumulează energiile puterii şi care hrănesc
ego-ul. O deficienţă la acest nivel îmi arată că îmi poate fi frică să
înaintez în viaţă. Se prea poate să mă agăţ de trecut. Întrucât un
copil este purtat, în timpul sarcinii, la acest nivel, este posibil ca
suferinţa bazinului să aibă legătură cu un aspect din viaţa
intrauterină, când am trăit nişte frustrări faţă de părinţi, în special,
de mama. Se poate să îmi fi asumat multe responsabilităţi şi recreez
această stare în viaţa prezentă, vrând să fiu „mama întregii lumi“. O
suferinţă la nivelul bazinului poate fi legată, de asemenea, de faptul
că indiferent de motiv, nu pot să accept o persoană in viaţa mea.
Aceasta poate fi sau un nou-născut sau cineva pe care aş vrea să îl
găzduiesc la mine, dar acest lucru este imposibil. Există, deci, un
pericol care îmi pândeşte siguranţa familiei şi sentimentul de
independenţă. Bazinul este asociat cu centrul energiei sexuale şi al
plăcerii sub toate formele sale. Nu îmi permit să trăiesc senzaţiile
plăcute, căci am impresia că nu le merit. De asemenea, mă pot simţi
trădat sau pot gândi că am fost lovit pe la spate: voi fi, atunci, în
defensivă. Dacă am un bazin mare sau foarte mare (cu fese mari),
cred, în mod inconştient, că viaţa sau situaţiile din viaţa mea îmi
limitează puterea. Caut, deci, să mi-o recâştig. Caut să compensez,
la nivel fizic, blocând într-o manieră involuntară, toate energiile în
acest loc (frică, nesiguranţă, mânie, neputinţă). S-ar putea să apară
o suferinţă sau un conflict legat de sexualitatea mea. Este important
ca energiile să circule mai armonios în corp şi ca eu să cred, cu
sinceritate, că am făcut ceea ce trebuia să fac.

90
 Chiar dacă vreau să pun mâna pe putere, pot să conştientizez
şi să accept⊂ cu inima⊂ că ea există doar la nivel mental. Dacă
vreau să eliberez toate aceste energii şi să ating un echilibru
energetic adecvat, încep să mă iubesc aşa cum sunt, să manifest
bucuria, încrederea în tot ceea ce fac. Golesc acest recipient de
putere şi permit vieţii să circule. Pe de altă parte, dacă resimt unele
dificultăţi la nivelul bazinului, este posibil ca să nu acord importanţa
cuvenită nevoilor mele fundamentale, ca cele legate de locuinţă,
hrană, sexualitate. Se impune să reconsider importanţa pe care
trebuie să o acord diferitelor aspecte din viaţa mea, pentru ca ea să
se bazeze pe tot ce este mai solid şi mai sănătos.

BĂŞICI
Vezi: PIELE – BĂŞICI

BĂUTORI DE LAPTE (sindromul...)

Vezi şi: ACIDOZĂ, APATIE
Sindromul băutorilor de lapte sau sindromul Burnett23
provoacă o insuficienţă renală printr-un aport excesiv de lapte, de
calciu sau de alcaline. Este reversibil când se opreşte acest consum
exagerat.
Încerc să acopăr un vid interior rezultat din lipsa iubirii materne.
Starea de oboseală şi de apatie îmi aminteşte că această nevoie de
iubire a fost foarte importantă pentru mine. Lucrul acesta nu vrea
să spună că am avut o mamă care nu mă iubea, ci, că eu am avut,
poate, nevoie de o iubire mult mai mare. Reacţionând la această
lipsă, pot să manifest o atitudine de dominare faţă de mama sau de
femei, în general. Se mai poate, ca ceea ce găsesc amar în viaţa mea
să caut să îl acopăr prin ceea ce mi s-a părut foarte plăcut în
copilărie şi care îmi aminteşte de iubirea mamei.
Încă de acum, accept⊂ să am grijă de mine, aşa cum o făcea
mama în copilărie. Accept⊂ toate bucuriile vieţii, ştiind că sunt o
persoană extraordinară, care merită tot ce este mai bun.

BÂLBÂIALĂ
Vezi şi: GURĂ, GÂT [ÎN GENERAL]
Bâlbâiala este manifestarea unei tulburări de vorbire, o
dificultate parţială sau gravă în a spune şi în a mă exprima cu
claritate (aceasta poate porni de la câteva cuvinte şi ajunge la o
tulburare permanentă). Are legătură cu gâtul, centrul comunicării şi
al exprimării de sine.
Se poate ca bâlbâiala să provină dintr-un blocaj afectiv sau
sexual trăit în copilărie. Aceasta nu presupune, în mod necesar,
să afirm că am trăit nişte atingeri, dar că am putut resimţi o

23 Burnett (Sir Frank MacFarlane)(1899-1985): profesor emerit australian,

imunolog care a primit premiul Nobel în 1960 (fiziologie sau medicină) pentru
„descoperirea toleranţei imunologice dobândite“.
91
spaimă, conştient sau nu, referitoare la sexualitatea mea legată,
fie de o persoană, fie de un eveniment. Este o formă de
insecuritate profundă, care provine din copilărie şi care are
legătură cu spaima unuia dintre părinţi, de obicei, persoana care
reprezintă autoritatea şi pe care o manifestă în prezenţa celuilalt.
Este un fel de refulare, o incapacitate de a-mi domina, în mod
corespunzător, gân durile şi emoţiile puternice şi o tentativă
eşuată de control al limbajului, care nu mai este spontan (acest
tip de dezordine se poate instala foarte de timpuriu, încă din
copilărie când copilul a fost ridiculizat în privinţa dreptului său de
a plânge: „Nu plânge!“). Poate fi, de asemenea, o traumă trăită
atunci când am fost îm piedicat să fac anumite acţiuni. Transform,
atunci, această emoţie în bâlbâială. Ezit, nu mai reuşesc să
exprim clar ceea ce trăiesc, resping şi deformez cuvintele, din frica
de nu fi respins sau din anxietate. Dacă exprim clar ceea ce
trăiesc, părinţii mei vor accepta acest lucru? Sunt destul de corect
din punctul lor de vedere? Răspund aşteptărilor lor? Îmi permit ei
să fiu ceea ce sunt? Cuvintele îmi depăşesc gândurile? Există
şansa ca unul sau ambii părinţi să fie foarte autoritari şi
dominatori şi să nu mi se permită să exprim ceea ce îmi doresc.
Mă simt judecat, criticat şi chiar ridiculizat îndeajuns să cred că
ceea ce spun nu are nicio valoare. Ca şi copil se poate, de
asemenea, să fi fost împiedicat să mă exprim sau să fi fost obligat
să vorbesc când nu aveam chef să fac acest lucru. Îmi este frică să
nu trădez pe cineva dân d la iveală un secret? Este un lucru pe
care nu trebuie să îl spun? Şi dacă îndrăznesc să îl spun, ce
consecinţe negative ar avea? Dacă am trăit o situaţie în care mi-a
fost foarte frică şi nu am putut să mă exteriorizez, stresul trăit s-a
fixat la nivelul gurii şi cuvintele au „îngheţat“ şi nu am mai putut
să le exteriorizez în mod normal. Dacă am crescut într-un mediu
în care legea tăcerii este sfântă (ceea ce nu se cuvine a fi spus),
lucrul acesta mă apasă şi trebuie să îmi ofer un anumit timp
pentru a putea vorbi, ca să fiu sigur, că nu „încalc legea“.
Manifest, atunci, tot felul de nereguli în comportare, mergând de
la timiditate până la închiderea în sine. Am impresia că trăiesc
într-o închisoare unde este greu să respiri. Îmi caut puterea pe
care nu o vă d, în acest moment, decât la ceilalţi. Lumea exterioară
este ostilă; atunci, cum aş putea să îmi ocup locul printr-o
exprimare liberă? Se poate să fi trăit şi multă confuzie în legătură
cu limba sau cu limbajul pe care l-am folosit când eram foarte
mic. De exemplu, dacă în casă se vorbeau mai multe limbi şi dacă
exista o anumită competiţie pentru a şti care ar fi limba
predominantă, eu aş fi resimţit o nesiguranţă în legătură cu
cuvintele pe care trebuia să le folosesc şi această ezitare se va
manifesta prin pauze foarte mari pe care le fac între cuvinte. Pot
să găsesc exprimarea sentimentelor şi nevoilor mele ca fiind foarte
dificilă. Am impresia „că cerşesc“ atenţia sau aprobarea celorlalţi.
Ca prim pas, se impune să accept⊂, la nivelul inimii⊂, să îmi
exprim gândurile, cuvintele, acţiunile şi, mai ales, emoţiile şi
dorinţele mele. Este important ca să îmi acord timp şi să respect

92
„viteza de a fi“, specifică mie. Mă respect aşa cum sunt, fără
judecată, fără critică. Accept⊂ să dau glas ideilor, bucuriilor,
necazurilor şi fricilor mele. Sunt din ce în ce mai motivat şi mă
afirm din ce în ce mai mult, îndeplinindu-mi dorinţele. În felul
acesta, încep să am încredere în mine, să îmi conştientizez
emoţiile, sentimentele şi să mă deschid către oamenii pe care îi
iubesc. Îmi regăsesc liniştea interioară, care îmi permite să mă
exprim cu mult mai multă uşurinţă. Restabilesc contactul cu
adevărata mea natură şi îi permit iubirii să circule prin mine. Se
instalează, astfel, pacea interioară. Îmi accept⊂ întreaga fiinţă şi
atunci mă acceptă şi ceilalţi aşa cum sunt.

BEBELUŞ CIANOTIC
Vezi: COPIL CIANOTIC

BILIARI (calculi...)
Vezi: CALCULI BILIARI

BOLI
Omul este făcut ca să fie sănătos, dar el se confruntă, neîncetat,
cu tulburări de funcţionare la nivelul corpului, al emoţiilor şi al
gândurilor sale. Totuşi spiritul şi corpul său sunt inseparabile. Când
sănătatea unei fiinţe vii este afectată, avem de-a face cu o boală.
Există o dizarmonie, o stare conflictuală pe care corpul încearcă
să o exprime. Când se instalează o disfuncţie, este nevoie să
interpretăm „ceea ce ne spune suferinţa“, căci boala implică o cauză,
simptome, semne clinice, o evoluţie, un tratament. A fi bolnav nu
este ceva întâmplător: este un semn pe care mi-l trimite corpul
pentru a mă informa despre un conflict sau un traumatism pe care îl
trăiesc raportat la mine şi/sau la mediul înconjurător.
A accepta⊂ să decodez mesajul, să îl înţeleg şi să fac ceea ce
trebuie pentru a redeveni armonios, toate acestea mă ajută să îmi
recapăt sănătatea cât mai repede. Se impune să îmi schimb felul de
a trăi sau de a gândi, căci adevărata vindecare se găseşte, înainte de
toate, în Mine.

BOALA ADDISON
Vezi: ADISSON [BOALA...]

BOALA ALZHEIMER
Vezi: ALZHEIMER [BOALA...]

BOLI AUTOIMUNE
Vezi şi: SISTEM IMUNITAR
O boală autoimună se caracterizează prin aceea că organismul
meu este agresat de către sistemul imunitar.
Dacă este cazul, viaţa îmi este goală şi nu „mai merită să fie
trăită“. Mă devalorizez, culpabilizându-mă pentru anumite „erori“

93
comise în trecut. Există nişte trăsături ale personalităţii sau ale
corpului fizic pe care le detest, pe care nu le mai suport. Îmi iau
deciziile în funcţie de ceilalţi şi de aşteptările lor. Nu cred că merit
fericirea sau că pot schimba ceva în viaţa mea. Propriile gânduri,
emoţii, stări sufleteşti, credinţe negative îmi atacă corpul: mă
autodistrug.
Accept⊂ să vin în întâmpinarea fiecărui aspect din fiinţa mea cu
totală deschidere şi iubire necondiţionată faţă de cel ce sunt şi de
propria mea divinitate. Mă detaşez de aşteptările şi de valorile
societăţii, pentru a mi le construi pe cele ale mele. Încetez, imediat,
orice agresiune faţă de Fiinţa care sunt. Mă conectez, astfel, la
propria putere de creaţie şi de vindecare, care îmi hrăneşte şi
întăreşte imunitatea naturală.

BOALA SĂRUTULUI
Vezi: SÂNGE – MONONUCLEOZ Ă INFECŢIOASĂ

BOALA BECHTEREWS
Boala Bechterews24 este o durere de natură reumatică ce
survine în urma unui traumatism.
Ea este rezultatul unei rigidităţi în modul de a gândi. Pun accent
prea mare pe ego.
Este nevoie să accept⊂ să fiu mai flexibil faţă de iubire, faţă de
mine însumi, acordând încredere situaţiilor din viaţa mea.

BOALA BOUILLAUD
Vezi: REUMATISM

BOALA BRIGHT
Vezi: BRIGHT [BOALA...]

BOLILE COPILĂRIEI (în general)

Rubeola, rujeola, vărsatul de vânt, tusea convulsivă, oreionul,
scarlatina, varicela, pe scurt, toate bolile specifice copilăriei
coincid, de obicei, cu perioadele de evoluţie ale copilului. Dacă
sunt copil, aceste boli apar mai ales în timpul şcolarităţii şi când
sunt neliniştit în legătură cu o anumită situaţie. Dacă simt
discordie sau un război între părinţii mei sau la persoanele pe
care le iubesc, devin mai vulnerabil şi voi contracta mult mai uşor
o boală specifică copilăriei. Am nevoie de siguranţă şi afecţiune.
Când una dintre aceste boli se instalează, îmi întăresc sistemul
imunitar care reprezintă propria capacitate de adaptare, ba chiar,

24 Bechterew s (Vladimir Mihailovich): (Sorali, 1857 – Leningrad, 1927). A fost

unul dintre colaboratorii lui P avlov. A descris, în 1893, boala care îi va purta
numele. În 1904 va avansa ideea „reflexului tarso-faringian“ desemnând o
alterare a traseului piramidal. Se cunoaşte în egală măsură, „nucleul
Bechterew s“ pe traseul acustic. T ot lui i se datorează tratatul despre conducţie
în creier şi în măduva spinării.
94
capacitatea de a mă relaţiona: „Eu în raport cu ceilalţi“. Poate fi şi
o nevoie de odihnă pe care corpul o cere. Dacă sunt părintele
care îi oferă copilului tandreţe, iubire, atenţie, toate acestea îi vor
permite să se călească, pentru a avansa în viaţă cu mai multă
încredere. Adultul care contractează una dintre aceste boli
are ceva ce nu a rezolvat când era copil, o situaţie pe care a
gestionat-o neadecvat: „Situaţia pe care o trăiesc în prezent are
cumva legătură cu o situaţie emoţională pe care am trăit-o în
copilărie?“ De exemplu: se poate ca în timpul şcolarităţii să fi trăit
sentimentul de respingere, sentiment pe care nu am ştiut să îl
gestionez şi care se manifestă astăzi în munca mea.
Accept⊂ să îmi vindec sentimentele care vin din copilărie, pentru
a evolua şi a nu mai trăi fixaţii în legătură cu acest tip de emoţii,
putând, astfel, să mă bucur de libertate.

BOLILE COPILĂRIEI – RUBEOLĂ

Rubeola este o boală virală contagioasă, epidemică, care se
manifestă printr-o erupţie febrilă, cu pete roşii cutanate, de aspect
diferit. Gravitatea sa constă în riscul de avort sau de anomalii, de
malformaţii ale fetusului atunci când boala este contractată de o
femeie însărcinată şi nevaccinată. Este înrudită cu rujeola.
Am trăit o despărţire neaşteptată pe care am perceput-o ca pe o
mare suferinţă! Acum trebuie să vorbesc printr-o a treia persoană.
Îmi este ruşine de ceea ce mi s-a întâmplat. Câtă nedreptate! Totuşi,
aceste lucruri se pot întâmpla, întrucât nu conştientizez suficient
ceea ce se petrece în mine şi în jurul meu. Îi las pe alţii să se ocupe
de viaţa mea.
Accept⊂ să îmi întăresc sistemul imunitar şi să îmi cultiv voinţa
pentru a putea să mă bazez pe mine însumi. Fiind conştient de
valorile mele, de capacitatea de a mă conduce singur, reuşesc să mă
afirm în plenitudinea fiinţei mele.

BOLILE COPILĂRIEI – RUJEOLĂ

Rujeola este o boală virală contagioasă, epidemică, care se
manifestă printr-o erupţie febrilă de pete roşii cutanate şi pe
mucoase, precedată de o rinofaringită. Se poate complica cu o
suferinţă bronhopulmonară sau neurologică (encefalită), ceea ce
explică faptul că este boala ce constituie una dintre primele cauze de
mortalitate infantilă în ţările sărace.
Rujeola survine în urma unui eveniment în care am trăit o
separare la care nu mă aşteptam. Sunt în stare de şoc, căci ceea ce
mi s-a întâmplat m-a surprins neaşteptat de mult şi că nu îmi
„miroase bine“. „Cum a putut să îmi facă una ca asta???“... „Am fost
lucrat pe la spate, sunt sigur de asta...!“ Am dorit întotdeauna să
îndeplinesc dorinţele celorlalţi(părinţi, prieteni, etc.) cu preţul
libertăţii mele. Mă simt vulnerabil şi nu am conştiinţa propriei
valori. „Mă fac roşu de furie“ foarte repede, mă înroşesc din te miri
ce. Îmi este frică să îmi manifest spontaneitatea, căci nu sunt sigur
95
de posibilităţile mele. Lipsa de acţiune mă protejează într-o anumită
măsură, şi bineînţeles, cineva are grijă de mine, fără ca eu să fac
vreun efort. Nu este „greşeala mea“ dacă sunt bolnav. Unde se
găseşte adevărata putere? Cum am putut să fiu îndrumat fără să fi
fost controlat?
Accept⊂ să nu mai trăiesc în anonimat, cer să mi se lase spaţiul
necesar descoperirii limitelor şi a capacităţilor de care dispun. Devin
o fiinţă autonomă, pe deplin întregită. Sunt o fiinţă unică şi eliberez
toate acele structuri rigide de care am avut nevoie în trecut: sunt
suficient de puternic şi capabil să îmi ascult vocea interioară pentru
a şti ceea ce este bine pentru mine.

BOLILE COPILĂRIEI – SCARLATINĂ

Scarlatina este o febră eruptivă caracterizată printr-un debut
brusc (frison puternic, angină, cefalee) o erupţie pe mucoasele bucale
şi faringiene, cu tentă stacojie, însoţită de descuamare.
Sunt foarte speriat, trăiesc în incertitudine sau, chiar, în
nesiguranţă. Sunt departe de o persoană pentru care resimt o
puternică afecţiune. Faptul că mă apropii mai mult de unul dintre
părinţi îmi creează un disconfort faţă de celălalt, pe care îl văd mai
distant şi de care îmi este frică să nu mă despart. Mă tem că îl trădez
pe unul sau pe celălalt. Îmi este frică de eşecul care ar putea
conduce către o pedeapsă, ba chiar, anticipez un eşec în orice clipă,
fără a fi însă în măsură să îl identific. Această febră este un foc lent
prezent permanent în mine şi care ţâşneşte dintr-o dată. Toate
acestea mă determină să tac, să nu acţionez.
Accept⊂ să îmi exprim sentimentele, având încredere că părinţii
mei mă vor accepta aşa cum sunt şi în tot ceea ce trăiesc.
Exteriorizându-mi fricile, voi putea face loc păcii şi siguranţei.

BOLILE COPILĂRIEI – TUSE CONVULSIVĂ

Tusea convulsivă este o boală infecţioasă şi epidemică provocată
de bacilul Bordet-Gengon. Se caracterizează prin accese de tuse
spasmodică, ce se succed la intervale regulate, accesele fiind
separate de o inspiraţie lungă şi şuierătoare. Afectează, mai ales,
copii sub 5 ani şi pronosticul său este grav la sugar, căci există,
atunci, riscul asfixierii în timpul reprizei de tuse.
Dacă am contractat tusea convulsivă, aceasta este pentru că
moartea îmi dă târcoale (sau că îl pândeşte pe unul dintre părinţi).
Mă întreb dacă voi mai apuca ziua de mâine. Această moarte poate
să se manifeste printr-o separare, în special dacă sunt într-o relaţie
(sau cea a părinţilor mei) în care am impresia că nu sunt acceptat în
totalitate. Mă înfurii, din când în când, în faţa unei situaţii sau în
faţa vieţii. Constat că nu eu sunt „răsfăţatul“, ci că altcineva „deţine“
acest titlu; lucrul acesta mă deranjează şi mă sufoc. Sau, din contră,
eu am dobândit acest titlu, căci, ca nou venit, captez toată atenţia şi
ceilalţi sunt, atunci, geloşi? Mă pot simţi sufocat, întemniţat,
neputincios. Întreaga atenţie este îndreptată asupra mea, ceea ce mă
96
determină să trăiesc sentimentul că „sunt pus sub lupă“, că sunt
criticat. Joc rolul copilului ascultător în loc să fiu eu însumi.
Accept⊂ să intru în contact direct cu emoţiile mele, să fiu
autentic. Astfel, privirea celorlalţi nu mă va mai afecta; voi lăsa să
cadă toate măştile pe care le-am purtat până acum. Delimitându-mi
spaţiul vital, voi putea trăi fără să mă sufoc, voi putea respira în voie
şi îmi voi regăsi libertatea.

BOLILE COPILĂRIEI – VARICELĂ

Vezi şi: PIELE – ZONA ZOSTER
Varicela este o boală infecţioasă, contagioasă, de obicei benignă,
caracterizată printr-o erupţie, cu puseuri, a unor vezicule care se
usucă după câteva zile. Ea survine, în general, la copiii de 2-10 ani.
Sunt foarte influenţabil şi afectat de tot ceea ce se petrece în jurul
meu, în special cu mama(sau cu tata sau cu persoana care deţine
rolul de părinte şi pe care eu îl consider foarte important). Întrucât
sunt foarte permisiv şi sensibil la tot ceea ce mă înconjoară,
reacţionez îndată ce apar schimbări în viaţa mea. Varicela se
instalează dacă aceste schimbări sunt percepute ca aducând o
distanţă mai mare între mine şi acest părinte, putând, chiar să le
trăiesc ca o separare. Uneori poate fi doar o schimbare a modului în
care sunt hrănit sau mi se face baie (persoana era mereu prezentă...,
dar eu mă simt părăsit).
Accept⊂ că viaţa este făcută dintr-o multitudine de schimbări la
care este nevoie să mă adaptez şi pe care dacă părinţii mei simt
nevoia să le facă, este pentru binele meu cel mai înalt şi pentru a mă
pregăti pentru viitor. Pot să îmi exprim părerile şi frustrările: aceasta
face parte din procesul de autonomie. Îmi acord dreptul să îi pun
întrebări acestui părinte pentru ca să înţeleg mai bine situaţia.
Astfel, fără să mă mai simt lezat, voi putea să mă adaptez mai bine la
orice schimbare.

BOALA CROHN
Vezi: INTESTINE – CROHN [BOALA...]

BOALĂ CRONICĂ
Vezi: CRONICA [BOALĂ...]

BOALĂ DE COPIL
Vezi şi: BOLILE COPIL ĂRIEI
În general, ne referim la suferinţele sau bolile descrise în acest
dicţionar. De aceea, dacă sunt copilul care trăieşte o suferinţă sau o
boală, se prea poate ca ea să exprime suferinţa interioară a unuia
dintre părinţii mei. Părinţii mei ar putea să nu facă această boală,
dar sensibilitatea mea profundă mă conectează la realitatea lor
interioară. Atunci mă aflu în rezonanţă cu copilul interior al
părinţilor mei.

97
 Accept⊂ că boala de care sufăr în prezent scoate în evidenţă
doar faptul că şi eu am nevoie să conştientizez ce am de făcut.
Părinţii mei nu sunt vinovaţi de ceea ce eu trăiesc.

BOALA DUPUYTREN
Vezi: MÂINI-BOALA D UPUYTREN

BOLI EREDITARE
Vezi şi: INFIRMITĂŢI CONGENITALE
În sensul medical al termenului, bolile ereditare se transmit
prin genele care provin din celulele reproducătoare ale unuia sau ale
ambilor părinţi. Este vorba despre o predispoziţie în a contracta
aceste boli. De fapt, când vorbesc despre ereditate, aceasta este
constituită din gândurile, emoţiile sau conflictele interioare ale
părinţilor şi ale bunicilor, nerezolvate încă. De exemplu, dacă afirm
că diabetul este ereditar în familia mea pentru că bunicul, tata şi eu
suntem diabetici, este pentru că bunicul meu a trăit o tristeţe
profundă (ea este considerată ca fiind una dintre cauzele metafizice
ale acestei boli), tatăl meu a trăit aceeaşi tristeţe pe care o trăiesc şi
eu, la rândul meu. Atunci, în loc să mă gândesc că această boală
este ereditară şi că nu pot face nimic în cazul de faţă, aş putea să
încep prin a căuta cum să îmi schimb gândurile şi emoţiile sau cum
să rezolv conflictul interior care au condus la izbucnirea bolii. Ca şi
copil, se poate să nu fi acceptat mediul în care a trebuit să cresc,
ceea ce a antrenat un stres permanent şi care, nerezolvat, se va
transforma în boală sau anomalii fizice numite congenitale,
indiferent de vârsta pe care o am. Păstrându-mi ideea că boala
favorizează o conştientizare personală, ştiu, totuşi, că motivul
metafizic al bolii (gândurile şi emoţiile mele) deşi se regăseşte la unul
sau la celălalt dintre părinţi ori la amândoi, ei nu au dezvoltat
această boală. Încă din momentul concepţiei încep să acumulez
experienţe. Dacă mă percep în mod negativ sau dacă am impresia că
merit puţin, această stare sufletească se va concretiza printr-o boală
sau anomalie fizică. Dacă m-am născut orb, de exemplu, este
pentru că îmi este greu să văd şi să accept⊂ viaţa care mi se oferea.
Îmi accept⊂ responsabilitatea propriilor emoţii. Sunt atent la
ceea ce au ele în comun cu emoţiile părinţilor mei. Deschizând uşa
vindecării fizice o atrag şi pe cea emoţională conştientizând, astfel,
că totul este posibil.

BOALA FRIEDREICH
Vezi: ATAXIA FRIEDREICH

BOALA HAMBURGER, SINDROMUL BBQ

Boala hamburger este o inflamaţie a colonului produsă de
bacteria E. coli prezentă, de obicei, în tubul digestiv al animalelor
(cornute, oi şi porci). Persoanele infectate sunt transmiţătoare ale
bolii. E. coli poate pătrunde şi produce tulburări în sistemul
circulator şi în rinichi. Când carnea pregătită pe grătar nu este

98
suficient de bine friptă există riscul infectării cu această bacterie.
Infecţia este cunoscută sub numele de sindrom hemolitic şi uremic
(SHU). Există şi alte tulpini ale acestei bacterii care pot produce
infecţii. Tulpina O157:H7 este foarte cunoscută, fiind cauza
recentelor infestări. Mă înverşunez să rămân într-o situaţie pentru
care nu mai am nicio motivaţie. Sunt furios, plin de mânie
interioară, aidoma unei „vaci turbate“.
Îmi acord timpul să examinez ceea ce mă irită atât de mult şi
accept⊂ să îmi reconsider comportamentul şi atitudinile. Încetez să
îi mai agresez pe ceilalţi cu sarcasmul specific şi să nu mă mai
comport cu violenţă. Accept⊂ să devin mai responsabil şi să îmi iau
viaţa în propriile mâini. Devin cel care aduce lumina şi nu mă mai
las pradă lipsei de acţiune. Mă bucur pe deplin de viaţă.

BOALA HANSEN
Vezi: LEPRĂ

BOALA HODKIN
Vezi: HODKIN [BOALA…]

BOALĂ IMAGINARĂ
Vezi şi: IPOHONDRIE
Dacă sufăr de o boală imaginară, mă gândesc că sunt bolnav
fără, însă, să fiu bolnav cu adevărat. Sunt foarte speriat, am nevoie
de iubire şi atenţie. Îmi spun că nimeni nu se ocupă de mine, deci,
nu am niciun fel de valoare. Ce este de făcut pentru a schimba
această situaţie? Să inventez o boală! Cred atât de mult în ea, încât
ajung să cred că este adevărată. Continuând să repet că sunt bolnav,
voi dezvolta această boală, mai devreme sau mai târziu. Se impune
să verific dacă nu cumva am împrumutat acelaşi „tipar“ de la părinţii
mei, „tipar“ care mă obsedează, cerând să fie rezolvat.
Accept⊂ să observ că această aşa-zisă boală este expresia unei
suferinţe sufleteşti, a unei răni emoţionale nerezolvate. În loc să
trăiesc într-o lume imaginară, restabilesc contactul cu cea fizică. Pot,
astfel, să fac schimbările necesare pentru a mă simţi cu adevărat
bine. Acord încredere corpului şi mulţumesc spiritului meu,
celebrând viaţa, întrucât acum sunt perfect sănătos.

BOALĂ IMUNITARĂ
Vezi: SISTEM IMUNITAR

BOALĂ INCURABILĂ
Incurabil înseamnă „care nu poate fi vindecat prin niciun fel de
medicină”.
Este nevoie să mă întreb de ce am contractat o astfel de boală.
Cu ce mă aleg în urma ei? Se impune să fiu de acord cu această
etichetă de incurabil care înseamnă că nu se mai poate remedia
nimic? Este neapărată nevoie să mă interiorizez pentru a descoperi,

99
astfel, cauza profundă a acestei boli: frica, mânia, gelozia,
disperarea. Am impresia că pe lângă boala în sine mai există o
situaţie în viaţa mea, pe care nu pot să o schimb în niciun fel. Este o
„problemă“ fără soluţie.
Se impune să accept⊂ că iubirea circulă liber în mine, pentru că
numai ea poate vindeca totul.

BOLI DE COPII
Vezi: BOLILE COPILĂRIEI

BOLI KARM ICE

Am venit pe Pământ cu scopul de a evolua. Am de trăit aici nişte
experienţe care vor determina o transformare interioară. Dacă am
venit pe lume cu o infirmitate, este pentru că „lucrurile“ nu au fost
rezolvate în vieţile anterioare (pentru cei care cred în ele).
A conştientiza şi a accepta⊂ să trăiesc experienţele ce vin în
viaţa mea constituie primii paşi către vindecare, atât fizică cât şi
emoţională. În acest moment, totul este posibil, căci transformarea
interioară determină vindecarea fizică.

BOALA MENIERE
Vezi: MENIERE [BOALA…]

BOALĂ MENTALĂ
Vezi: NEBUNIE, NEVROZĂ, PSIHOZĂ

BOALA PARKINSON
Vezi: CREIER – PARKINSON [BOALA…]

BOALĂ PSIHOSOMATICĂ
Cuvântul psihosomatic indică raportul care poate exista între
spirit (psiho) şi corp (soma). La origine, se credea că spiritul influenţa
corpul, iar acesta, la rândul lui, influenţa spiritul. Totuşi, această
influenţă a corpului asupra spiritului a fost lăsată, din ce în ce mai
mult, la o parte, astfel încât termenul psihosomatic, în limbaj
medical, semnifică, mai ales, relaţia spiritului cu corpul.
Atunci când spun că boala mea este psihosomatică este ca şi
cum aş avea o boală imaginară, care ar exista doar în mintea mea.
Din punct de vedere metafizic, toate bolile îşi au originea dincolo de
nivelul fizic şi, deci, aş putea spune că toate sunt psihosomatice.
Este nevoie să îmi tratez corpul folosindu-mă de ştiinţa medicilor,
căutând cauza reală care a determinat apariţia suferinţei sau a bolii.
Subconştientul are o putere extraordinară de regenerare a
ţesuturilor ca şi capacitatea de a produce efecte la nivelul corpului
fizic. Iată câteva exemple: a fost descoperită o persoană moartă în
vagonul frigorific al unui tren în care se închisese din întâmplare.
Autopsia a evidenţiat faptul că persoana murise îngheţată, deşi
sistemul de refrigerare nu funcţiona, lucru pe care victima probabil

100
că nu îl ştia. La persoanele care merg desculţe pe jăratec şi nu se
ard, funcţionează acelaşi mecanism: subconştientul nu înregistrează
niciun pericol prin autosugestie.
TOATE BOLILE APAR ÎN URMA UNUI CONFLICT, A UNUI ŞOC
EM OŢIONAL, A UNUI TRAUM ATISM CONŞTIENT SAU
INCONŞTIENT. Creierul declanşează, atunci, un mecanism de
supravieţuire în raport cu conflictul sau traumatismul trăit.
Este vorba de a putea, apoi, să decodezi mesajul pentru a
modifica programul pe care îl trimite creierul în vederea
restabilirii stării de sănătate.
Ştiind toate acestea, accept⊂ să îmi îngrijesc mai mult corpul
fizic, pentru a-l aduce într-o stare de sănătate adecvată.

BOALA RAYNAUD
Vezi: RAYNAUD [BOALA…]

BOALA SOMNULUI
Vezi: NARCOLEPSIE

BOLI CU TRANSM ITERE SEXUALĂ

Vezi: VENERICE [BOLI…]

BRADICARDIE
Vezi: INIMĂ⊂ – ARITMIE CARDIACĂ

BRAŢE (în general)

Braţul este partea membrului superior cuprinsă între umăr şi
cot şi este constituită din humerus.
Braţele reprezintă uşurinţa cu care îmbrăţişez viaţa, cu care dau
şi primesc, capacitatea de a accepta noile experienţe din viaţă şi
de a acţiona. Le folosesc pentru a atinge sau a strânge, pentru a-mi
exprima creativitatea, potenţialul de acţiune şi iubirea. Pot să intru
în contact cu oamenii, să mă apropii de ei şi să îi primesc în
universul meu. Le arăt, astfel, că îi iubesc cu bucurie, în deplină
armonie. Datorită lor, trec la acţiune, îmi îndeplinesc sarcinile şi mă
achit de obligaţii. Braţele mele comunică şi exprimă, deci, atitudinile
şi sentimentele pe care le trăiesc. Braţele sunt foarte aproape de
inimă⊂ şi au legătură cu ea. Astfel, oamenii simt că iubirea şi
energia iradiază din inima⊂ mea, atunci când sunt deschis. Fiecare
mână adăposteşte un centru energetic, situat în palmă, care
reprezintă unul dintre cei 21 de centrii energetici secundari (chakre).
Cei doi centri energetici ai mâinii sunt legaţi direct de inimă⊂. Astfel,
braţele mele permit o extensie a inimii⊂ şi permit manifestarea
iubirii, la nivel fizic şi energetic. Braţele îmi permit să mă apăr şi să
mă protejez faţă de atacurile exterioare. Iată de ce, dacă îmi
încrucişez braţele, mă protejez, mă închid faţă de unele emoţii care
nu îmi sunt pe plac.

101
 Deschizându-mi inima⊂ şi braţele, accept⊂ viaţa şi sunt în
măsură să dau şi să primesc, în mod benefic.
BRAŢE (suferinţe ale...)
Suferinţele la nivelul braţelor sunt legate de dificultatea de a
acţiona şi de a manifesta iubirea în ceea ce fac, în acţiunile mele de
zi cu zi. Este un blocaj energetic, o reţinere care mă împiedică să fac
ceva pentru mine sau pentru ceilalţi. O suferinţă poate proveni
dintr-o situaţie pe care o trăiesc şi care are legătură cu interdicţiile
sau cu faptul că am fost judecat în trecut, în principal, de către
părinţi. Vreau, poate, să „închid“ pe cineva sau ceva cu braţele, sau
să îl „strâng cu toată puterea“, pentru a avea, astfel, un anumit
control. Din contră, a trebuit, poate, să permit unor persoane pe care
le iubesc să plece şi pe care nu le mai pot reţine sau proteja în
momentul de faţă (ca şi o pasăre care îşi protejează puii sub aripile
sale). Se prea poate, ca să trăiesc un conflict faţă de o persoană pe
care o consider ca „mâna mea dreaptă“. Trăiesc o situaţie în care
am primit „o palmă în faţă“. Pot, atunci, să simt rigiditate
musculară, durere sau căldură (inflamaţie). Braţele mele devin
mai puţin mobile, articulaţiile (umeri, coate), mai dureroase. Ştiu că
rolul braţelor constă în capacitatea de a prelua situaţii şi experienţe
noi din viaţă. Poate, trăiesc o reacţie faţă de o situaţie nouă; nu îmi
mai găsesc locul de muncă motivant; sunt descurajat, frustrat sau
iritat pentru că nu mai reuşesc să mă exprim cum se cuvine, sau
pentru că îmi este greu să realizez un proiect. O situaţie pe care o
calific drept un „eşec“ ar putea să se exteriorizeze printr-o durere
sau o fractură la nivelul braţelor. Vreau să „capitulez“, având în
vedere propria neputinţă. Oasele braţelor mele vor fi afectate atunci
când nu mai sunt capabil să desfăşor la fel de bine ca înainte o
activitate profesională sau sportivă în care excelam. Nu mai reuşesc
să îi iau în „braţe“ pe oamenii pe care îi iubesc; refuz să recunosc că
există mai multe situaţii care mă împovărează (am braţele pline). Se
impune să renunţ la rutină, şi dacă refuz să văd ceea ce am de
schimbat în viaţă, se poate să trăiesc situaţia în care îmi fracturez
braţul pentru a înţelege ce am de făcut. În general, durerea la
nivelul braţelor înseamnă că îmi asum prea multe sarcini. De
asemenea, poate fi ceva pe care nu îl iau sau refuz să îl iau. Pot
merge, chiar, până a respinge o persoană sau o situaţie deranjantă,
fie la nivel fizic, fie emoţional. Creez, astfel, un spaţiu, care mă va
ajuta să mă simt mai în siguranţă şi sub control. Poate, nu vreau să
comunic cu ceilalţi la nivelul inimii⊂, mă îndoiesc de toate
capacităţile mele de a realiza ceva. Mi se pare dificil să înaintez în
viaţă. Deci, în loc să îmi întind braţele, aşa cum face bebeluşul
pentru a-şi arăta nevoia de a fi mângâiat, atins, în relaţie cu oamenii
pe care îi iubeşte, în special, cu părinţii, resping tot ceea ce mă
înconjoară. Mă închid, încrucişându-mi braţele, pentru a mă proteja
mai bine. Trăiesc o dualitate între a accepta⊂ ca ceilalţi să vină
către mine sau refuz să mă apropii de ei: aleg, deci, respingerea.
Poate fi vorba despre cineva pe care îl pot percepe ca
necorespunzător mie, valorilor mele; mai poate fi vorba şi de ceva

102
pozitiv (abundenţa) pe care îl refuz, căci am impresia că nu îl merit.
Durerile sunt, deci, o modalitate inconştientă de a-mi arăta că
trăiesc o suferinţă. Se prea poate să fie nevoie „să eliberez“ o situaţie
sau o persoană pe care vreau totuşi „să o reţin“ cu orice preţ. Dacă
trăiesc o dificultate faţă de autoritate, aceasta se poate manifesta la
nivelul braţului drept, în timp ce, dacă trăiesc un conflict între a-mi
exprima iubirea şi amabilitatea, braţul stâng va fi cel afectat.
Oamenii au tendinţa naturală să îşi dezvolte foarte mult
musculatura braţelor, căci acestea sunt simbolul forţei, ceea ce
denotă dificultatea şi rezistenţa lor în a-şi exprima bucuria inimii⊂
şi blândeţea. Din contră, nişte braţe mai subţiri şi mai puţin
puternice îmi indică o timiditate în exprimarea emoţiilor şi o
rezistenţă faţă de circuitul liber al energiei. Nu îndrăznesc să profit
de viaţă aşa cum ar trebui. Braţele mele corespund, de fapt, mai
mult exprimării interioare. Antebraţele sunt legate de exprimarea
exterioară, de verbul „a face“. Este începutul realizării unei dorinţe.
„Îmi suflec mânecile“ şi mă apuc de treabă! O piele moale situată pe
partea interioară a antebraţelor este simbolul sensibilităţii mele şi al
ezitărilor pe care le am în realizarea proiectelor. Poate este nevoie să
îmi schimb obiceiurile sau modul în care acţionez şi lucrul acesta mi
se pare foarte dificil din cauza rigidităţii mele, încât antebraţele vor
deveni şi ele rigide? Mă implic, vin în întâmpinarea lucrurilor din
viaţa mea? În ce măsură mă deschid faţă de mine şi de ceilalţi? Am
impresia că îmi este greu, uneori, „să iau în braţe“ anumite situaţii
sau persoane din jurul meu? Cât de frică îmi este ca să mă apropii
de oameni? Mă deranjează o situaţie atât de mult, încât sunt gata să
explodez! Dacă nu îndrăznesc să mă afirm, întrucât îmi este frică de
consecinţe, risc să îmi fracturez antebraţul. Grăsimea braţului este
aşezată, de obicei, vis-à-vis de regiunea inimii⊂. Dacă această
grăsime este în exces, este vorba despre o inimă⊂ prea plină, care
păstrează un secret şi de o frică de a-şi exprima iubirea. Când braţul
este slab, sunt capabil să accept⊂ iubirea celorlalţi sau am tendinţa
să mă izolez. În ambele cazuri, se impune să revizuiesc modul în
care dau sau primesc iubirea. Păstrez prea mult pentru mine,
pentru ca nimic şi nimeni să nu îmi scape? Fac mai mult decât este
nevoie, ca să fiu iubit. Vreau să îi protejez mai mult pe ceilalţi sau
mă simt eu însumi în pericol? O iritaţie la nivelul pielii braţului
este în legătură cu o frustrare sau o nemulţumire în ceea ce fac sau
nu fac, în modul în care mă exprim şi în ceea ce mi se poate
întâmpla ca urmare a intervenţiilor celor din jurul meu. O lovitură
la nivelul braţului îmi arată că sunt destul de aspru cu mine şi că
am impresia că şi ceilalţi mă tratează fără milă.
Accept⊂ să manifest mai multă iubire în ceea ce fac, să mă
deschid, cu încredere, faţă de ceilalţi, să îi strâng în braţe cu multă
afecţiune pe toţi cei pe care îi iubesc (vezi imaginea tatălui care îşi
strânge în braţe fiul ca mărturie a iubirii ce i-o poartă). Îmi amintesc
că acţiunea de a strânge în braţe pe cineva are, de cele mai multe ori,
o valoare terapeutică. Sunt mândru de calităţile pe care le manifest
în comunicare, de tandreţea şi deschiderea în relaţiile cu cei din jur.
Aleg să desfăşor activităţi interesante. Capăt obiceiul să văd partea

103
pozitivă a tuturor lucrurilor. Realizez că tot ceea ce fac este minunat,
că sunt cu mult mai bun decât credeam. Îmi schimb ideile, căci am
nevoie, cu adevărat, să fac acest lucru. „Îmi suflec mânecile “ şi merg
înainte, eliberând ceea ce nu mai este benefic pentru mine şi
aducând în viaţa mea tot ce este mai frumos. Accept⊂ viaţa „cu
braţele deschise“!

BRIGHT25 (boala...)
Vezi şi: RINICHI [PROBLEME RENALE]
Boala Bright se mai numeşte şi nefrită cronică. Este o
inflamaţie gravă a rinichilor, însoţită de edem şi de o insuficienţă de
eliminare a urinei. De obicei, rinichii degenerează sau mor destul de
repede. Este o suferinţă mai profundă decât bolile de rinichi, în
general (scleroză).
Sufăr, trăiesc o frustrare sau o decepţie atât de puternică în
raport cu o situaţie în care m-am confruntat cu un sentiment de
pierdere, încât ajung să îmi consider viaţa sau propria persoană
drept un eşec total (rinichii sunt sediul fricii). Trăiesc frica de a nu
fi destul de corect, destul de bun, destul de inteligent (în engleză,
bright înseamnă „inteligent“).
Accept⊂ că sunt unic şi că întotdeauna m-am străduit cât am
putut de mult. Conştientizez că este nevoie să îmi deschid inima⊂
dacă vreau să manifest o schimbare de atitudine ce va conduce către
vindecarea acestei stări.

BRONHII (în general)

Vezi şi: PLĂMÂNI
Bronhiile sunt cele care permit pătrunderea aerului în plămâni.
Plămânii reprezintă viaţa. O suferinţă sau o durere la nivelul
bronhiilor semnifică, de obicei, că îmi este greu să trăiesc, că nu
sunt interesat de viaţă decât într-o măsură foarte mică şi că nu simt
bucuria de a trăi. Bronhiile reprezintă spaţiul meu vital, delimitările,
teritoriul, cel mai adesea, legat de familie şi de locul de muncă. Dacă
am impresia că urmează să pierd acest teritoriu sau pe cineva care
face parte din acesta, nesiguranţa pe care o trăiesc va declanşa o
suferinţă la nivelul bronhiilor. Frica se poate manifesta atunci când
există altercaţii sau dispute care anunţă conflicte. Există un pericol
iminent. Vrând să dovedesc cât sunt de puternic, mă supun unor
evenimente fără să comentez. Pot să am impresia că îmi lipseşte
aerul, că mă voi asfixia, că mă voi pierde. Am impresia, de
asemenea, că ceilalţi mă sufocă. Am tendinţa să fiu gelos pe toţi.
Îmi fac griji pentru ceea ce gândesc ceilalţi despre mine; nu suport
„bârfele“, căci îmi este frică să nu râdă cineva de mine sau să nu mă
calomnieze. La fel ca şi gorila, aş vrea să îmi pot umfla pieptul ca să
îi impresionez pe ceilalţi şi să alung ameninţarea. Deseori, cuplul

25 Bright (Richard) (1789-1858): medic englez; a fost primul care a studiat nefrita
cronică sau insuficienţa renală.
104
meu este în pericol. La bărbat, frica de a fi concediat cauzează
suferinţe la nivelul bronhiilor; pentru femeie, este vorba de familie,
de exemplu, un copil bolnav.
Accept⊂ să devin încrezător; ştiu că dacă mi-am delimitat precis
teritoriul şi dacă îl respect, în timp ce îmi respect toate celelalte
drepturi ale mele, nimeni nu va putea „să mă invadeze“. Atunci voi
putea trăi în respect şi în armonie. Verific care persoană sau situaţie
are legătură cu durerea instalată la nivelul bronhiilor şi ce se
impune să fac ca să schimb toate acestea. Am avantajul că pot crea
situaţii propice veseliei şi relaxării.

BRONHIE – BRONŞITĂ
Vezi şi: PLĂMÂNI [SUFERINŢE ALE...]
Bronşita (ita = mânie) se caracterizează prin inflamaţia mucoasei
bronhiilor, conducte ce permit aerului să treacă din trahee în
plămâni.
Este o boală legată direct de respiraţie şi de bucuria de a simţi
gustul vieţii şi al aerului inspirat, aer care este, apoi, expirat cu
detaşare. Inflamaţia bronhiilor arată că pot trăi fie mânie, fie
frustrare sau furie legate de nişte emoţii refulate, de cuvinte pe care
ar trebui să le spun, de o situaţie sufocantă din care nu ştiu cum să
ies, de un conflict plin de agresivitate şi de critică (nemulţumiri în
mediul familial, dispute, etc.). Cel mai adesea este vorba despre
ambianţa familială tensionată, plină de reproşuri sau minciuni.
Propria libertate îmi este ameninţată. Nu am deloc timp pentru mine.
Nu mai pot „răsufla“, respira. Nu mai am încredere în ceilalţi. Vreau
să fiu alături de oamenii pe care îi iubesc, dar, în acelaşi timp, mă
sufoc, ceea ce mă determină să trăiesc o profundă sfâşiere lăuntrică.
Când această situaţie conflictuală implică dispute şi confruntări
severe, pot chiar să mă îmbolnăvesc de un cancer al bronhiilor, care
este forma obişnuită a „cancerului pulmonar“. Există o profundă
tulburare interioară, o perturbare care mă împiedică să manifest
fiinţa autentică din mine, care nu îşi poate respecta, în mod
convenabil, drepturile ce i se cuvin. Încerc să comunic cu cei
apropiaţi, dar nu reuşesc să ating starea de pace interioară. Este ca
şi cum viaţa m-ar obliga să trăiesc rupt de o persoană dragă (cel mai
adesea este vorba despre mama). Situaţia din familie este foarte grea.
Din această cauză trăiesc o descurajare puternică şi încetez să mai
lupt pentru a-mi continua drumul în viaţă. Bucuria de a trăi este
redusă şi resimt o oboseală profundă, însoţită şi de o puternică
insatisfacţie interioară. Vreau să fiu independent, dar trăiesc o mare
nesiguranţă. Care îmi sunt limitele? Situaţia este dificilă:
sentimentul de neputinţă, durerea interioară sfâşietoare mă obligă să
nu ascult vocea inimii⊂. Tusea mă atenţionează că doresc să mă
eliberez, respingând pe cineva sau ceva care mă deranjează şi mă
înfurie. Dacă sunt copil, pot trăi nesiguranţă sau angoasă în legătură
cu ceea ce se petrece în familia mea. Pot resimţi acut supărarea
părinţilor, mânia reprimată şi am impresia că trebuie să suport toate
acestea pentru că sunt prea mic ca să mă detaşez de ceea ce se

105
petrece. Mă simt dominat de părinţi şi trăiesc într-o adevărată
închisoare emoţională.
Dacă nu doresc să contractez o bronşită cronică, se impune să
îmi schimb modul de a vedea viaţa, atitudinea personală. M-am
născut într-o familie în care fiecare dintre membri trăieşte experienţe
similare cu cele ale mele. Părinţii, fraţii şi surorile învaţă, fiecare cum
poate, lecţiile de viaţă. Accept⊂, deci, să încep să observ bucuria şi
iubirea din mine şi din fiecare experienţă de viaţă. Accept⊂ că
fericirea personală depinde de mine şi că nu ceilalţi mă pot face
fericit. A lua decizii şi a respira cu propriile puteri este primul pas
către independenţă!

BRONHIE – BRONŞITĂ ACUTĂ

Vezi: RESPIRAŢIE – TRAHEITĂ

BRONHOPNEUMONIE
Vezi şi: PLĂMÂNI [SUFERINŢE ALE...]
Bronhopneumonia este o inflamaţie respiratorie care afectează
bronhiolele şi alveolele pulmonare.
Este o suferinţă care are legătură directă cu viaţa, cu faptul că
mă simt limitat în ceea ce trăiesc. Am sentimentul că viaţa este
nedreaptă cu mine şi lucrul acesta mă deranjează foarte mult. Am
impresia că nu pot respira complet şi, cu siguranţă, am acumulat
atâta tristeţe, încât resimt un profund sentiment de furie. Sunt
deranjat de o situaţie pe care o trăiesc şi pentru care nu îmi asum
nicio responsabilitate. Este o infecţie mai gravă decât bronşita
simplă sau pneumonia, pentru că durerea interioară este mai
profundă.
Accept⊂ să respir într-o manieră nouă şi să abordez viaţa cu
iubire şi cu bucurie.

BUERGER (boala...)
Vezi şi: BRAŢE, ŢIGARĂ, AMORŢEALĂ, INFLAMAŢIE, PICIOARE,
SÂNGE –CIRCULAŢIE SANGUINĂ
Boala Buerger sau tromboangeita obliterantă este o afecţiune
caracterizată printr-o obstrucţionare, mai mult sau mai puţin
evidentă, a circulaţiei la nivelul braţelor şi al picioarelor, cauzată de o
inflamaţie a pereţilor vaselor sanguine (artere şi vene). Boala poate
evolua către leziuni cutanate şi amputare, prin tromboză. Este foarte
rară, gravă şi, chiar, mortală în câteva luni. Boala îi afectează, în
principal, pe locuitorii Europei Centrale (transmisă genetic) şi pe
fumători. Substanţele nocive şi iritante din ţigări ajung în sânge şi
provoacă această boală.
Prin amorţeala braţelor şi a picioarelor, corpul îmi arată că încerc
să devin nepăsător faţă de situaţiile actuale din viaţa mea (braţele
sunt afectate) sau de cele legate de viitor (picioarele suferă în acest

106
caz). Vreau să îl protejez pe unul dintre părinţi, cel mai adesea pe
mama, de anumite comportamente sau cuvinte jignitoare.
Accept⊂ să fiu deschis la mesajele pe care mi le transmite corpul
şi să privesc cu mai multă atenţie tot ce mi se întâmplă în viaţă.
Dacă voi înceta să mai fumez, mă voi simţi mai bine, cu siguranţă.

BUFEURI
Vezi: MENOPAUZĂ

BULIMIE
Vezi şi: ANOREXIE, APETIT (MĂRIT), GREUTATE (EXCES DE...)
Bulimia este o maladie compulsivă, o nevoie necontrolată de a
consuma hrană într-o cantitate foarte mare, un dezechilibru nervos,
căci sunt într-o reacţie totală faţă de viaţă.
Bulimia are aceleaşi cauze interioare ca şi obezitatea şi anorexia.
Mănânc în exces pentru a-mi satisface complet sau pentru a regăsi o
formă de iubire şi de afecţiune (hrana simbolizează viaţa, iubirea şi
emoţiile). Încerc, la nivel emoţional, să acopăr acest profund vid
interior din mine, această ură faţă de mine atât de mare (dezgust,
dispreţ), încât vreau să umplu acest gol cu orice preţ, preferând să
mă las dominat de hrană mai degrabă decât să mă deschid către
viaţă. Resping o parte din mine, o situaţie şi trăiesc amărăciune sau
furie, căci mă simt izolat, părăsit sau respins. Îmi resping corpul în
totalitate; refuz să mai vieţuiesc pe acest pământ. Nu mai vreau să
trăiesc toate aceste frustrări şi angoase. Îmi este frică să nu pierd
ceea ce am şi resimt nesiguranţă pentru că, poate, sunt diferit de
ceilalţi. Nu mă mai simt capabil „să muşc din viaţă“. Nu am tot ceea
ce îmi doresc sau nu îmi domin suficient dorinţele şi emoţiile.
Caut, mereu, să îmi satisfac nevoile, strigând că mă simt mai
puternic decât hrana, decât sentimentele şi emoţiile mele. Prefer,
deci, să vomit, mai degrabă, decât să fiu sănătos, căci mă
dispreţuiesc în modul cel mai profund. Trăiesc o sfâşiere lăuntrică de
nesuportat. Aş vrea ca oamenii să se apropie de mine şi să îmi
permită să mă „umplu“ de emoţiile lor şi ale mele, dar, în acelaşi
timp, sunt atât de deranjat de acest lucru, încât vreau să îl resping
imediat, pentru nu a fi incomodat în intimitatea mea şi pentru a
păstra controlul asupra propriilor emoţii. Privirea pe care sunt nevoit
să o suport, fie a mea sau a celorlalţi, cauzează un conflict în raport
cu propria identitate şi imaginea pe care o proiectez şi care mă
dezgustă, de cele mai multe ori. Îmi spun că sunt un nimic şi mă
depersonalizez, lăsându-mă înghiţit de marea masă, ceea ce îmi
convine uneori. Totuşi aş vrea să am locul meu, „greutatea mea“, să
fiu diferit! Trăiesc, în general, o depresie adâncă, o disperare, o
angoasă pe care încerc să o potolesc, o frustrare prin care caut să
compensez, să prezint o imagine a mea îmbunătăţită: aş vrea, atât de
mult, ca ea să fie perfectă! Bulimia are mare legătură cu mama
(sursa vieţii), cu partea maternă şi cu creaţia. Trăiesc o reacţie faţă
de mama? Am sentimentul că am fost controlat şi pus la punct când
eram mic, astfel încât mâncând, vreau să fug de mama, să o

107
aneantizez (în sens metafizic) sau să părăsesc această planetă? Sunt
bucuros dacă mă comport în acest fel? Am trăit, poate, o perioadă de
sevraj când eram foarte mic, un abandon? Ca şi cum „aş fi fost
smuls“ de la sânul mamei? Dacă este cazul, am impresia că voi
„muri de foame“, de unde nevoia de a consuma mari cantităţi de
hrană, pentru a umple vidul şi pentru a-mi diminua stresul. Mă simt
pierdut, la dispoziţia prădătorilor.
Ca persoană bulimică, se impune să rămân deschis către
iubire. Necesitatea de a accepta⊂ că am ceva de înţeles din această
stare depresivă mă conduce către iubire şi învăţ să mă iubesc şi să
mă accept⊂ mai mult, ca un canal prin care circulă energia divină.
Sunt pe Pământ pentru a îndeplini o misiune, cu mama şi cu
oamenii pe care îi iubesc. De ce să nu apreciez frumuseţea
Universului? Îmi accept⊂ corpul aşa cum este, ego-ul şi limitele,
hrana ca un dar al vieţii. Accept⊂ iubirea pentru mine şi pentru
ceilalţi şi descopăr bucuriile de a trăi în această lume.

BURNETT (sindromul...)
Vezi: BĂUTORI DE LAPTE [SINDROMUL …]

BUZE
Prin buze pot să realizez deschiderea sau închiderea la nivel de
spirit, exprimându-mi fie acordul, fie dezacordul. Pot percepe
tensiunea, grijile, necazurile sau temerile prin crăparea sau uscarea
buzelor. Acestea pot fi groase, dacă am sentimente de bucurie, de
plăcere şi de iubire în inimă⊂ sau subţiri, când sunt mai reţinut sau
chiar rigid faţă de dorinţele şi plăcerile vieţii. La femeie, buzele
vaginului sunt expresia repercursiunilor cauzate de aceleaşi
tulburări, dar, în acelaşi timp, ele se raportează la sexualitate şi
feminitate.
Buza inferioară reprezintă aspectul masculin, raţional, iar
buza superioară reprezintă aspectul feminin, receptiv,
emoţional. Starea şi forma buzelor îmi arată dacă mă deschid cu
uşurinţă faţă de ceilalţi sau dacă fricile mă macină, fără să îmi dau
seama. Am tendinţa să îmi „ciupesc buzele“, comentând şi judecând
mereu opinia celorlalţi? Sau, mai degrabă, „îmi muşc buzele“, căci
nu am destulă încredere în propria judecată, în bunul meu simţ? Se
poate să trăiesc un conflict interior legat de propria senzualitate, de
locul pe care îl ofer acesteia în viaţa mea. Fac abuz de o anumită
putere? Când îmi este greu să gust din plăcerile vieţii, buzele vor
suferi. Dacă primesc un sărut pe care nu îl doresc, dacă trebuie să
suport un alcool-test, dacă am impresia că sunt trădat de unul
dintre apropiaţi (sărutul lui Iuda), buzele mele suferă, de asemenea.
Accept⊂ să îmi exprim sentimentele, atât cele negative dacă
sunt nemulţumit (altfel, buzele mele se pot inflama), cât şi cele
pozitive precum complimentele, afecţiunea, aprecierea, etc. Doar cu
buzele pot să ofer un sărut sau să îmi manifest iubirea faţă de cei

108
dragi. Mă simt în siguranţă şi îndrăznesc să spun şi să arăt cine
sunt cu adevărat.

BUZE USCATE, CRĂPATE

Am buzele uscate atunci când resimt o oboseală puternică, când
am febră, când mă simt singur, când am prea multe griji sau când
regret că am spus anumite vorbe. Bucuria de a trăi mă părăseşte şi
schimburile cu ceilalţi le fac fără prea mare plăcere. Nu pot să
împărtăşesc emoţiile cu ceilalţi, nici chiar cu persoana cu care
convieţuiesc.
Această pierdere a bucuriei fiind tot mai accentuată, buzele mele
vor sângera. Dacă mi se crapă buzele, este nevoie să mă întreb ce
„scindare” există în interiorul meu. Poate fi vorba despre o prăpastie
între lumea reală şi cea imaginară. Vreau să rămân în turnul meu de
fildeş pentru a nu fi rănit. Buzele crăpate pot apare şi la copilul ai
cărui părinţi s-au despărţit şi care are mare nevoie de iubire. Îmi
creez o lume fantezistă, plină de iluzii, care mă ajută să scap de
emoţiile negative, de acele „fantome“ care îmi controlează viaţa. Fac
compromisuri, „îmi pun apă în vin“, deşi m-am săturat până peste
cap de toate acestea.
Accept⊂ să fiu în contact direct cu realitatea şi cu oamenii care
mă înconjoară. Sporesc comunicarea cu ceilalţi şi „sărut viaţa“ cu
mai multă iubire. În loc să trăiesc în trecut sau în viitor, învăţ să mă
bucur pe deplin de momentul prezent. Stabilind, încetul cu încetul,
un contact real cu cel care sunt şi cu ceilalţi, nu voi mai resimţi
nevoia să trăiesc într-o lume imaginară. Unind ceea ce era divizat
odinioară, buzele mele „îşi recapătă viaţa“ şi ajung într-o stare
perfectă.

BUZE VAGINALE
Vezi: VULVĂ

109
110
 C
CALCANEU
Vezi: CĂLCÂI

CALCULI (în general)

Vezi şi: CALCULI/BILIARI/RENALI

Calculul este o formaţiune pietroasă care se formează prin

precipitarea unor componente (calciu, colesterol) din bilă sau urină.
Calculul reprezintă acumularea de idei false, rigiditate, frustrare,
concepţii greşite despre realitate, toate acestea putând fi
caracterizate prin expresia „a face o greşeală de calcul“. Pot fi, de
asemenea, emoţii şi sentimente refulate; concentrarea unor gânduri
într-o masă de energie care se solidifică şi se cristalizează formând,
astfel, pietre tari intr-un organ sensibil la boală. Mă simt inferior faţă
de ceilalţi, îmi „hrănesc” necazurile şi trăiesc viaţa cu amărăciune.
Încăpăţânarea mă determină să îmi neglijez propriile nevoi. Am
impresia că nu mai sunt respectat nici eu, nici spaţiul care îmi
aparţine.
Accept⊂ să manifest încredere faţă de viaţă şi să conştientizez
că pot „conta“ pe puterea divină ce sălăşluieşte în mine. Aşa pot
observa evenimentele cu o mai mare deschidere şi mă pot simţi în
siguranţă.

CALCULI BILIARI sau LITIAZĂ BILIARĂ

Vezi şi: FICAT [SUFERINŢE…], SPLINĂ
Calculul biliar este, în general, o depunere de colesterol sau
calciu. În limbaj popular se spune că „ai pietre la ficat“. De fapt,
calculul provine de la bilă. Acest lichid, secretat de ficat, ajută la
digestia alimentelor. Bila se păstrează în vezicula biliară şi calculul
format se instalează tot aici (unul mai mare sau mai mulţi, dar
mici).
Bila este amară, vâscoasă şi exprimă amărăciunea interioară,
supărarea, agresivitatea, insensibilitatea, resentimentele, frustrarea
sau nemulţumirea pe care le trăiesc faţă de mine însumi sau faţă de
una sau mai multe persoane. Calculul reprezintă o durere mai
profundă decât simplele simptome manifestate la nivelul splinei, al
ficatului sau al veziculei biliare. Este o energie cristalizată,
sentimente şi gânduri puternice pline de furie, amărăciune,
invidie şi chiar gelozie, care s-au solidificat sub formă de pietre de-a
lungul anilor. Poate fi vorba şi de un talent pe care îl am şi nu am
îndrăznit să îl manifest întrucât nu mă simţeam destul de bun.
Păstrez, închisă în mine, forţa interioară în loc să îi permit să iasă la
111
iveală. Sunt plin de mânie la adresa mea, căci îmi cunosc
adevăratele capacităţi. Am ales, într-o bună zi, să mă ascund pentru
a mă proteja, astfel, de lumea exterioară, de judecata ei. Calculii pot
fi „ascunşi“, dar o emoţie puternică şi neaşteptată îi poate face să se
manifeste „conştient“ cu dureri intense. Deseori, am avut tendinţa să
avansez, să mă afirm, dar ceva m-a oprit, m-a limitat, m-a sufocat
şi, atunci, am acţionat cu frică. Am trăit atunci frustrare,
amărăciune şi iritare, nereuşind să fiu hotărât pentru a-mi putea
exprima constructiv forţa interioară. Nu am mai putut să fiu
stăpânul propriei vieţi. Iată de ce am acum calculi biliari. Ce îmi
influenţează viaţa? Sunt prea orgolios? Ce datorii (pecuniare sau
emoţionale) mai am de plătit (fie că le-am uitat sau, în mod voit, nu
am vrut să le achit)?
Chiar dacă aceşti calculi sunt expresia unei vieţi dure, se
impune să accept⊂ eliberarea de trecut şi să am o atitudine mai
blândă şi gânduri mai armonioase. Mă deschid către viaţă, las la o
parte sentimentele vechi şi emoţiile amare, permiţându-mi în acest
fel, să dau glas iubirii adevărate care sălăşluieşte în mine. Îmi acord
dreptul de a-mi satisface propriile nevoi, chiar dacă acest lucru
implică să spun un „nu“ hotărât celorlalţi. Procesul de acceptare⊂,
la nivelul inimii⊂, mă va ajuta să văd mai limpede ce am de făcut şi
voi descoperi, astfel, drumul cel mai potrivit pentru mine. Permit
talentului sau talentelor să se manifeste firesc, ceea ce mă va ajuta
să mă împlinesc.

CALCULI RENALI sau LITIAZĂ URINARĂ

Vezi şi: RINICHI
Calculii renali numiţi şi pietre la rinichi au legătură directă cu
acest organ. Se ştie că rinichii sunt sediul fricii. Calculii renali sunt
formaţi din pietre sau cristale de sare, calciu, oxalaţi şi acid uric.
Acidul uric reprezintă acele emoţii vechi şi neevacuate. Calculul
se poate forma în diferite părţi ale traseului urinar, fiind o masă de
energie solidificată apărută ca urmare a gândurilor, a fricilor, a
emoţiilor şi a sentimentelor de agresivitate, trăite de-a lungul
timpului, faţă de cineva sau de o anumită situaţie. Întrucât
rinichiul este filtrul deşeurilor din corp, abundenţa sărurilor din
acidul uric indică o mare cantitate de sentimente de agresivitate
solidificate pentru că nu au fost evacuate la timp. „Trăiesc frustrări
şi sentimente de agresivitate în relaţiile mele de atâta amar de
vreme, încât întreaga mea atenţie s-a concentrat numai asupra lor“.
Întreaga mea viaţă afectivă este un eşec şi îmi repet că fericirea
merită să fie trăită doar de ceilalţi. O persoană echilibrată are
„rinichii tari“, dar diferitele trăsături de caracter pot conduce la
formarea de calculi: sunt prea autoritar, prea dur chiar faţă de
mine şi de ceilalţi; sunt lipsit de voinţă şi încredere. Sunt drastic
în alegerile pe care le fac şi opiniile pe care le adopt. Calculii renali
implică, deseori, o sfâşiere lăuntrică între voinţă şi deciziile pe care
le iau, pornind de la autoritarismul excesiv care mă caracterizează:
ştiindu-mă slab şi fiindu-mi frică, „îmi mobilizez“ toate forţele
112
pentru a îndeplini anumite sarcini. Când această perioadă de stres
maxim trece, întreaga concentrare pe care am trăit-o conduce la
formarea de calculi. Mi-am reprimat întreaga spontaneitate şi am
trăit în funcţie de ceilalţi. Pentru mine totul este calculat, planificat
cu mult timp înainte, pentru a evita surprizele şi a putea controla
viaţa. Există deci un „eu“ cu care mă manifest în societate şi un alt
„eu“, format din toate emoţiile reprimate, şi care trăieşte ascuns de
privirea celorlalţi. Energia mea creativă sporeşte şi, în acelaşi timp,
şi agresivitatea. Tot ceea ce nu am îndrăznit să spun vrea să iasă
acum la iveală, să se exprime şi, în acest fel, apar calculii renali.
Am impresia că sunt urmărit şi că este nevoie să fiu atent în
permanenţă. Manifest tendinţa de a mă izola, simţindu-mă vinovat
sau incapabil să comunic. Îmi interzic să fac o mulţime de lucruri.
Îi las pe ceilalţi „să îmi invadeze“ viaţa şi nu pot să stabilesc precis
ceea ce îmi aparţine numai mie.
Accept⊂ să îmi regăsesc pacea interioară dacă vreau să stopez
procesul de formare a calculilor. Ar fi nevoie să nu mai acord prea
multă atenţie unor situaţii conflictuale sau anumitor probleme, căci
procedând astfel îmi stăvilesc evoluţia. Se impune să le rezolv odată
pentru totdeauna şi să privesc viitorul cu calm şi acceptare. Este o
chestiune de conştiinţă şi de atitudine. Trăiesc în mod spontan,
precum un copil, şi viaţa mi se umple de fericire şi surprize plăcute.

CALOZITĂŢI
Vezi: PIELE – CALOZITĂŢI, PICIOARE – BĂTĂTURI

CALVIŢIE
Vezi: PĂR – CAL VIŢIE

CANAL CARPIAN (sindromul...)

Vezi: CRAMPA SCRIITORUL UI

CANCER (în general)

Vezi şi: TUMORĂ, TUMORI
Cancerul (numit şi tumoră malignă) este una dintre principalele
boli ale secolului XX. Celulele anormale, canceroase, se dezvoltă
rapid, iar sistemul imunitar nu mai recunoaşte celulele sănătoase şi
nu mai reacţionează; în acest fel, celulele nesănătoase se înmulţesc
şi proliferează într-un ritm alert.
De obicei, toate fiinţele umane au celule precanceroase în corp,
dar sistemul imunitar (sistemul natural de apărare) „se ocupă“ de ele
înainte ca să se transforme în celule canceroase. Întrucât acestea se
dezvoltă într-un mod necontrolat26 şi continuu, ele pot afecta
funcţionarea unui organ sau ţesut, ba chiar, a unor întregi părţi din
corp. Când aceste celule invadează părţi întregi din corp se vorbeşte

26 După lucrările doctorului Ryke Geerd Hamer, cancerul este o aglomerare de

celul e specializate şi organizate, care provin dintr-un program special emis
de creier ca răspuns la un stres psihologic extraordinar de puternic.
113
despre un cancer generalizat27 . Cancerul este legat, în principal, de
emoţii refulate, de sentimente adânci şi care durează de foarte
multă vreme, în raport cu o situaţie care mă deranjează şi astăzi şi
faţă de care nu am îndrăznit niciodată să dau glas propriilor mele
sentimente atât de profunde. Ele au legătură, cel mai adesea, cu
unul sau mai multe aspecte din viaţa de cuplu. Chiar dacă un
cancer se poate declanşa rapid în urma unui divorţ dificil, a pierderii
locului de muncă, a unei fiinţe dragi, el este, de obicei, rezultatul
unor ani întregi de conflict interior, de culpabilitate, de răni
emoţionale adânci, de supărare ce nu poate fi consolată, de
ranchiună, de ură, de confuzie sau de tensiune, care mă macină
neîncetat. Trăiesc permanent un acut sentiment de eşec. Ceea ce se
petrece în afară este doar oglinda a ceea ce se petrece înlăuntrul
meu, fiinţa umană fiind reprezentată de celulă, iar mediul de viaţă
sau societatea, de ţesuturi. În cea mai mare parte a cazurilor, dacă
fac un cancer, sunt o persoană iubitoare, devotată, atentă şi bună
cu cei din anturajul meu, foarte sensibilă şi care răspândeşte iubire
şi fericire în jurul ei. Dar în tot acest răstimp, emoţiile personale sunt
păstrate ascunse adânc, în sufletul meu. Mă amăgesc căutând
satisfacţie în lumea exterioară şi nu în adâncul fiinţei mele, întrucât
am o foarte slabă stimă de sine. Ocupându-mă de toată lumea, las
la o parte toate nevoile personale. Mă simt neputincios în faţa
vieţii. Această neputinţă vine din faptul că am impresia că nu mai
deţin puterea asupra propriei vieţi. Transfer această putere asupra
altei persoane cu o autoritate mult mai mare decât a mea. Nu mai
sunt în contact direct cu corpul şi emoţiile mele. Mă simt pierdut,
căci nu mă mai pot defini decât prin ceilalţi. Nu mai am nicio
identitate. Îmi sunt străin mie însumi. Cedez locul ce mi se cuvine
celorlalţi; în concluzie, las să plece din corp celulele sănătoase care
reprezintă identitatea mea şi, atunci, acestea sunt înlocuite cu celule
străine, care nu ar trebui să îşi găsească locul în interiorul meu. Dar,
întrucât binele tuturor primează faţă de cel al meu, sunt convins că
nu am nicio valoare şi că îi pot lăsa pe ceilalţi „să mă invadeze“. Ezit
când este vorba să îmi iau viaţa în propriile mâini, căci mă gândesc
că sunt incapabil să fac acest lucru. Întrucât mi se pare că viaţa nu
îmi mai oferă nimic, capitulez şi nu mai gust nici bucuria de a trăi.
La ce îţi mai foloseşte lupta? Când trăiesc multe emoţii puternice,
ură, culpabilitate, respingere sunt într-o totală reacţiune şi atunci
aşa procedează şi celula mea: celulele sănătoase se întorc împotriva
mea, iar cele bolnave proliferează; mă voi simţi chiar responsabil de
problemele şi suferinţele celorlalţi şi, în acest caz, vreau să mă
autodistrug. Celulele canceroase trăiesc izolate, ca şi mine, de
altfel. Îmi este greu să accept⊂ o situaţie şi atunci mă închid în

27 Cancer generalizat: în acest caz este vorba despre metastaze, adică celule
canceroase care ar proveni din alte celule canceroase din corp şi care ar fi fost
transportate prin sânge sau limfă. Această ipoteză nu este însă precis
confirmată. S-ar putea să fie vorba, mai degrabă, de faptul că un cancer
primar, care ar proveni dintr-un conflict să fi condus către un alt conflict, care,
la rândul lui, ar declanşa un alt cancer şi procesul ar putea continua tot aşa.
Un stres foarte puternic ar putea alimenta alte stresuri şi, astfel, să determine
manifestarea altor forme de cancer.
114
mine: vorbesc foarte puţin şi îmi resping toate emoţiile care mă
otrăvesc încetul cu încetul. „Dispreţuiesc viaţa“, căci „este prea
nedreaptă“. Mă joc de-a „Victima vieţii” şi devin, astfel, „Victima“
cancerului. De obicei, sunt ros de o „ură“ foarte puternică faţă de o
persoană sau de o situaţie, ură ce va conduce la autodistrugerea
celulelor mele. Ura este atât de înrădăcinată în fiinţa mea, încât nici
nu îi mai conştientizez existenţa; este disimulată perfect în spatele
măştii de „persoană cumsecade“. Corpul mi se dezintegrează lent,
căci sufletul face la fel: am nevoie să îmi îndeplinesc toate acele
nevoi pe care le-am dat mereu la o parte, doar ca să fac pe plac
altora. Este obligatoriu să îmi ofer bucurie şi „mici plăceri“. Am
acumulat atâtea resentimente, conflicte interioare, culpabilitate,
autorespingere pentru că am acţionat întotdeauna cum au vrut
ceilalţi şi nu cum am dorit eu. Răbdarea exemplară pe care o
manifest este însoţită, de cele mai multe ori, de o slabă stimă de
sine. Evit să îmi acord iubire şi să mă apreciez, căci am convingerea
că nu le merit. Voinţa de a trăi devine aproape nulă. Mă simt inutil.
„La ce bun să mai trăiesc? “ Este o modalitate de a o sfârşi cu viaţa.
Mă autodistrug şi ajung, în acest fel, la o sinucidere deghizată. Am
impresia că „mi-am ratat“ viaţa pe care o văd, de fapt, ca un eşec.
Moartea mi se poate părea, chiar în mod inconştient, mai frumoasă
decât viaţa pe care o duc. Am nevoie să mă redefinesc eu, cel
autentic, nu cel pe care l-ar vrea ceilalţi. Se impune să las să cadă
toate măştile pe care le-am purtat până acum. Lucrul acesta mă
poate speria foarte tare, dar este esenţial dacă vreau să devin stăpân
pe viaţa mea. Voi descoperi că am curaj să fac lucrul acesta şi că îmi
pot îndeplini toate visele. Partea din corp afectată mă lămureşte în
legătură cu natura problemei sau problemelor mele: ea îmi indică ce
tipare mentale sau ce atitudine să adopt pentru a face ca boala să
dispară. Este nevoie să restabilesc legătura cu eul meu interior şi
să mă accept aşa cum sunt, cu calităţile şi defectele mele, cu
puterea sau slăbiciunile pe care le manifest fără niciun ascunziş.
Accept⊂ să schimb vechile atitudini şi obişnuinţe morale.
Acceptarea⊂ bolii este esenţială pentru ca să pot „lupta cu
aceasta“. Dacă refuz să accept⊂ boala, cum aş putea să o vindec?
Accept⊂ să restabilesc legătura cu această parte din mine de
care mă „rupsesem“ pentru că, în acest fel, reiau contactul şi cu
întreaga mea viaţă. Îmi deschid inima⊂ şi conştientizez tot ceea ce
viaţa îmi poate oferi şi cât de mult sunt legat de ea. Chiar dacă à
priori cancerul pare să aibă rolul a ceva rău, îmi dau seama, totuşi,
că este un catalizator care mă determină să fac schimbări radicale în
viaţa mea. Putând beneficia de un tratament naturist de vindecare,
de masaj sau de orice altă tehnică pe care o găsesc potrivită, voi
ajunge să trăiesc o armonizare la nivelul întregii fiinţe şi îmi voi
deschide conştiinţa faţă de toate minunile vieţii şi de frumuseţea
prezentă la tot pasul. Toate acestea îmi vor întări sistemul imunitar.
Accept⊂ să îmi domin diferitele emoţii care mă încearcă. Devin,
astfel, stăpânul propriei vieţi. Numai eu sunt cel care ştie ce este
bine pentru mine! Numai eu sunt cel care poate alege vindecarea.
Accept⊂ că pot să mă vindec, căci mai am foarte multe lucruri de
115
făcut şi destule vise de realizat. Accept⊂ să trăiesc din plin
momentul prezent, acceptând întreg trecutul drept o perioadă de
învăţare pentru a mă descoperi, pentru a şti cine sunt cu adevărat.
Permit vieţii să circule liber prin mine şi, în acest fel, celulele vor fi
bine hrănite şi le vor înlocui pe cele nesănătoase de care nu mai am
nevoie.

CANCER AL LIMBII
Vezi şi: AL COOLISM, ŢIGARĂ
Chiar dacă este arhicunoscută ideea că un cancer al limbii
poate fi favorizat de tabagism sau alcoolism, se impune să subliniem
că el provine dintr-un profund sentiment de disperare exprimat
prin dorinţa de a nu mai trăi. În plus, această lipsă a bucuriei de a
trăi a fost adânc ascunsă în mine şi de multă vreme. Tabagismul şi
alcoolismul nu sunt decât factori care amplifică aceste sentimente pe
care le trăiesc: prin alcool fug de emoţii, iar prin fumat aşez un ecran
între mine şi emoţiile pe care nu vreau să le observ. Întrucât limba
este organul cu care „întâmpin“ hrana pentru a o mesteca, în cazul
în care dezvolt un cancer al limbii este nevoie să mă întreb, în sens
figurat, dacă nu cumva mă simt incapabil „să apuc hrana“. Observ
ceea ce vreau „să apuc” ca fiind vital pentru mine. Poate fi vorba de
un loc de muncă, de hrană, de o nouă relaţie, etc. Situaţia pe care o
trăiesc mă scoate din minţi! Am senzaţia că voi exploda! Am închis
atâtea emoţii în mine… Simt nevoia să caut în afara mea un
simulacru de putere, în timp ce forţa adevărată se găseşte în mine!
Mă controlez în permanenţă, căci trăiesc o mare nesiguranţă. Am
atâta ranchiună în mine, deseori îndreptată chiar împotriva mea,
pentru că „am tăcut prea mult, de prea multe ori!“ În cazul în care
cancerul este situat la marginea limbii, acolo unde ea vine în
contact cu dinţii, se prea poate să doresc să transform în fărâme
ceva sau pe cineva pe care nu îl pot „înghiţi”.
Accept⊂ să îmi recâştig gustul de a trăi, să îmi sporesc stima de
sine şi să învăţ să îmi exprim emoţiile. Aşa voi descoperi tot ceea ce
viaţa îmi poate oferi mai frumos. Trec la acţiune şi caut tot ceea ce
am nevoie, întrucât merit acest lucru! Accept⊂ că pot trăi şi
sentimentul de neputinţă care este, de altfel, firesc, întrucât eu nu
este pot controla pe ceilalţi (singura fiinţă asupra căreia deţin
controlul sunt eu!). Acceptând⊂ această idee, reuşesc, repede, să
restabilesc contactul cu fiinţa mea interioară şi cu forţa ce mă
caracterizează. În acest fel, pot deveni creatorul propriei vieţi aşa
cum mi-o doresc!

CANCER AL SÂNGELUI
Vezi: SÂNGE – LEUCEMIE

CANCER BUCAL
Cancerul bucal se poate instala la nivelul buzelor, al limbii, al
gingiilor sau al vălului palatin.

116
 Întrucât pielea este linia de demarcaţie dintre exterior şi interior,
gura, şi ea, este poarta de intrare, vestibulul între ceea ce intră (aer,
hrană, lichide) şi ceea ce iese (aer, cuvinte încărcate emoţional). Se
prea poate să fiu o persoană despre care se spune „că îşi mănâncă
aproapele“, că proferez vorbe urâte la adresa fiecărui seamăn al meu.
Pot întreţine sentimente distructive faţă de mine sau faţă de alte
persoane, ceea ce mă face să exclam: „ah, l-aş mânca de viu!“
Imensul meu vid interior îmi sporeşte dificultatea de a fi eu cel
autentic, o fiinţă autonomă, care savurează, din plin, viaţa. Mă simt
departe de oameni, fie la nivel fizic, fie emoţional. Nu mai suport
răceala existenţei mele.
Accept⊂ că am mare nevoie să permit iubirii să pătrundă în
fiinţa mea, să o exprim faţă de cei care mă înconjoară şi faţă de mine
însumi, pronunţând cu bucurie cuvinte calde. Accept⊂ plăcerile
vieţii.

CANCER BRONHOPULMONAR
Vezi: BRONHII – BRONŞITĂ

CANCER DE ALUNIŢĂ
Vezi: PIELE – MELANOM MALIGN

CANCER DE COLON
Vezi şi: INTESTIN [SUFERINŢE…] / CONSTIPAŢIE
Colonul este acea parte a intestinului gros unde se realizează
absorbţia apei şi a alimentelor. El elimină ceea ce nu este folositor
pentru corp.
Colonul este cel care îmi permite să mă eliberez de ceea ce nu
mai este benefic în viaţa mea. Fricile mele, legate îndeosebi de partea
materială a vieţii, de bani, îl afectează în mod deosebit. Este unul din
tipurile de cancer cel mai frecvent în America de Nord, din cauza
consumului excesiv de carne, de cereale rafinate sau de zaharuri,
după cum se spune. Aceste alimente sunt greu de digerat şi de
asimilat. Totuşi, mai există şi alte motive: căutarea continuă a
satisfacţiei, a plăcerilor, a dorinţelor materiale, toate „completate “ cu
diferite stări fizice, emoţionale şi mentale, pe care le trăim în fiecare zi
(dorinţa de a fi mereu primul, anxietatea, angoasele, etc.) şi care
produc serioase tulburări la nivelul sistemului digestiv. Ca fiinţă,
trăiesc o foarte scăzută bucurie interioară, sunt mai mult sau mai
puţin mulţumit de viaţa pe care o duc. Mă simt „murdar“, în legătură
cu un anumit aspect din viaţa mea. Mănânc şi îmi reprim emoţiile:
este mai simplu aşa şi nevoile îmi sunt satisfăcute mult mai repede.
O despărţire sau un divorţ pot favoriza apariţia unui cancer pentru
că ele pot declanşa un mare şoc emoţional pe care nu îl pot „digera“.
Aleg, atunci, o formă de recompensă, care îmi este la îndemână. Caut
o anumită plăcere prin consumul unei hrane bogate în grăsimi şi
greu de digerat. Cancerul de colon poate avea drept cauză şi
constipaţia, dar esenţial este un factor emoţional, adânc întipărit
în memoria mea afectivă: este vorba, probabil, de acea nevoie de „a

117
da drumul“, „a lăsa să plece“, „a slobozi“. Este nevoie să mă întreb ce
situaţie nu am digerat, încă, sau pe care nu vreau să o accept, ceea
ce mă determină să trăiesc resentimente puternice. Este ca şi cum nu
aş vrea să o consider ca făcând parte din realitatea mea. Sunt extrem
de contrariat; consider această situaţie ca fiind o mare mizerie,
abominabilă chiar. Nu pot să fac nimic. Este ca şi cum m-aş simţi
„ţintuit“. În general, când colonul ascendent este afectat, situaţia are
legătură cu părinţii sau superiorii mei. Colonul transvers îi implică
pe fraţii, surorile sau verişorii mei. La locul de muncă poate fi vorba
despre colegii care au aceleaşi sarcini ca şi mine. Colonul
descendent se referă la copii sau la subalterni. În cazul constipaţiei
este vorba despre energii sau emoţii de suprafaţă, în timp ce pentru
cancerul de colon acestea sunt foarte profunde. Iată de ce, chiar
dacă intestinele mele funcţionează normal şi regulat, pot totuşi „să
dezvolt“ un cancer de colon. Intestinele fac tot ce pot ca să mă
păstreze sănătos, iar eu am datoria să le respect, păstrându-le într-o
stare bună de funcţionare, pe o perioadă cât mai îndelungată.
Accept⊂ să mă deschid mai mult faţă de bucuriile pe care mi le
oferă viaţa şi să dau glas emoţiilor pe care le trăiesc! Încep să
practic diferite forme de relaxare fizică şi psihică, care mă vor
ajuta, cu vremea, să trăiesc o viaţă mult mai echilibrată şi
armonioasă.

CANCER HEPATIC
Vezi: FICAT [SUFERINŢE…]

CANCER DE INTESTIN (în general)

Vezi şi: CANCER DE COLON, INTESTINE [SUFERINŢE…]/COLON/
INTESTIN SUBŢIRE
Acest cancer se instalează, de obicei, la nivelul părţii din intestin
numită colon. Când contractez această boală este nevoie să îmi pun
întrebarea următoare: „ce nu pot digera şi nici nu pot elibera?“ Poate
fi vorba despre un cuvânt adresat mie şi pe care îl găsesc înjositor,
umilitor, prea dur sau despre o acţiune care mi se pare nedreaptă şi
de neacceptat. „Bucata“ este prea mare ca să o pot înghiţi şi nici nu
ştiu dacă o pot digera. Se poate să trăiesc şi o frică foarte puternică,
legată de gândul că „nu am destulă mâncare în frigider“. Îmi este
frică să nu mor de foame din lipsa proviziilor. Trăiesc o angoasă
puternică, căci mă simt neputincios în unele situaţii. Mă agăţ de
anumite persoane, idei, emoţii de frica necunoscutului şi de care, în
mod paradoxal, aş vrea să scap.
Oricare ar fi situaţia, accept⊂ să adopt o atitudine mai pozitivă,
ştiind că viaţa îmi oferă tot ceea ce este mai bun pentru mine şi că
pot trăi în abundenţă. Învăţ, de asemenea, să iert persoanele care
mi-au spus sau făcut ceva ce nu am putut digera încă. Îmi acord
răgazul de a lucra cu mine pentru a-i putea spune persoanei că
doresc ca relaţia noastră să devină armonioasă. Elimin ranchiuna şi
o înlocuiesc prin înţelegere şi deschidere de spirit.

118
CANCER DE INTESTIN SUBŢIRE
Vezi: INTESTIN SUBŢIRE [SUFERINŢE…]

CANCER DE M AXILAR
Vezi: MAXILAR [SUFERINŢE…]

CANCER DE PANCREAS
Vezi: PANCREAS [SUFERINŢE…]

CANCER DE PIELE
Vezi: PIELE [MELANOM MALIGN…]

CANCER DE PIEPT
Vezi: CANCER MAMAR

CANCER PULMONAR
Vezi şi: BRONHIE – BRONŞITĂ, ŢIGARĂ, PLĂMÂNI [SUFERINŢE...]
Întrucât plămânii sunt legaţi direct de capacitatea de a trăi
(inspiraţie/expiraţie), cancerul pulmonar indică frica de moarte.
Într-adevăr, există în viaţa mea o situaţie care mă deranjează atât de
mult, încât am impresia că mă sufoc şi mor. Plămânii sunt organul
ce are legătură directă cu tristeţea şi atunci când nu îmi exteriorizez
amărăciunea, necazurile, supărările, ele „se depun“ toate în
plămâni. Poate fi o situaţie cauzată de un divorţ, de moartea cuiva
drag, de pierderea unui loc de muncă important pentru mine.
Trăiesc eşecul la cele mai înalte cote. De fapt, este vorba despre orice
situaţie, care din punctul meu de vedere, conştient sau nu,
reprezintă raţiunea mea de a exista. Când această raţiune dispare
sau când mă tem să nu dispară, atunci tot ceea ce îmi mai rămâne
este doar moartea. Mă simt condamnat să trăiesc o situaţie
dramatică pentru tot restul vieţii. Deseori sunt foarte drastic în
judecăţile pe care le emit. Totul este negru sau alb, nicio altă nuanţă
intermediară. Îmi este frică să îmi exteriorizez gândurile, părerile.
Cred că totul este rău pentru mine, atât în plan sexual, cât şi în alte
aspecte ale vieţii. Trăiesc o mare neputinţă. Ceilalţi mă judecă pentru
felul în care trăiesc şi eu îi dispreţuiesc pentru acest lucru. Nu mai
găsesc niciun sens vieţii şi sunt profund decepţionat de ceilalţi, care
nu corespund, deloc, aşteptărilor mele. Îmi fac permanent griji
pentru cineva apropiat: am investit atât de mult în această relaţie,
atât din punct de vedere emoţional, cât şi material şi, iată, există
riscul să pierd totul. La ce bun să mai trăiesc dacă toate eforturile au
fost în zadar?
Ce legătură există între fumători şi cancerul pulmonar? Pot să
mă întreb dacă fumul de ţigară declanşează cancerul sau dacă nu
cumva acesta are o cauză mult mai profundă: frica de moarte (atunci
fumez din ce în ce mai mult) şi dezvolt un cancer pulmonar. Când
fumez, am impresia că pun un voal peste toate emoţiile care mă
deranjează şi mă împiedică să trăiesc. Nesoluţionând conflictul,
acesta se poate amplifica până într-atât, încât ajung să dezvolt un
cancer pulmonar.
119
 Atunci este nevoie să accept⊂ viaţa aşa cum este şi să mă
gândesc că la fiecare inspiraţie-expiraţie permit vieţii să circule liber,
prin aerul pe care îl respir. Hotărăsc să îmi ocup locul ce mi se
cuvine, să îmi acord spaţiul de care am nevoie şi aleg să îmi trăiesc
viaţa dincolo de orice frică. Conştientizez că viaţa merită trăită, că şi
eu merit să trăiesc. Accept că nu există nimic rău pe Pământ, ci doar
experienţe pe care le trăim noi, oamenii. Aleg să îmi trăiesc viaţa
privind-o cu ochii unui copil. „Mă înfrupt“ din viaţă cu toată bucuria!

CANCER DE PROSTATĂ
Vezi: PROSTATĂ [SUFERINŢE…]

CANCER DE RECT
Vezi: INTESTINE – RECT

CANCER ESOFAGIAN
Vezi: ESOFAG

CANCER FARINGIAN
Vezi: GÂT – FARINGE

CANCER LA STOMAC
Vezi şi: STOMAC [SUFERINŢE…]
Dacă am un cancer la stomac, este nevoie să conştientizez
care este „bucata“ sau situaţia pe care nu o pot digera. Această
situaţie, „care nu trece!“, o trăiesc într-un mod foarte intens. „Este
groazni c ce mi s-a făcut, ceea ce a trebuit să suport. În plus, nici nu
mi-am dat seama ce se poate întâmpla!“ „Sunt de-a dreptul
scandalizat!“. Fraza exprimă ceea ce trăiesc cu adevărat. Am dorit să
abandonez totul, întrucât existenţa era prea împovărătoare pentru
mine. Am tendinţa să îi blamez pe ceilalţi, acuzându-i că „se
amestecă“ în viaţa mea. Întrucât dau tot ce pot celorlalţi, nu mai am
forţa să mă ocup de propria viaţă. Mi-am abandonat visele şi
ambiţiile, chiar dacă, în adâncul fiinţei mele, mai doresc să le arăt
celorlalţi cât sunt de capabil. Frustrarea pune stăpânire pe mine,
angoasa mă roade ca un vierme şi, pe deasupra, trăiesc o atât de
mare tristeţe, încât nu mai întrevăd niciun motiv de a mai trăi.
Accept⊂ să conştientizez de ce a apărut această situaţie în
viaţa mea şi ce lecţie este nevoie să învăţ din ea pentru a putea „ opri
furtuna“ şi a vindeca această boală. Nu pot fi câştigător în ale vieţii
dacă nu mă eliberez de furie şi de mânie şi dacă nu le înlocuiesc prin
acceptare⊂ şi iertare.

CANCER LIMFATIC
Vezi şi: ADENITĂ, ADENOPATIE, GANGLION […LIMFATIC]
Sistemul limfatic se găseşte, în corpul omenesc, alături de cel
sanguin. El transportă un lichid albicios şi opac, precum laptele
diluat, şi care se numeşte limfă. Întrucât limfa conţine proteine şi

120
limfocite (globule albe), ea are un rol important în procesul de
apărare şi imunizare a organismului.
Sistemul limfatic este legat, în modul cel mai direct, de emoţii, de
latura afectivă. Ganglionii servesc la filtrarea limfei de impurităţi,
aşa cum o fac şi rinichii, ficatul şi splina pentru sistemul sanguin.
Deci, un cancer limfatic îmi indică frici intense, culpabilitate şi
disperare, în legătură cu emoţiile resimţite de mine la nivel afectiv şi
în plan sexual. Chiar dacă, în prezent, viaţa mea afectivă este
armonioasă, se prea poate ca nişte decepţii adânci să iasă la
suprafaţă sub forma unui astfel de cancer. Caut un loc unde să mă
pot adăposti în deplină siguranţă. Cred că singurul mod de a realiza
această dorinţă este să mă integrez într-un grup, chiar în
detrimentul cuplului din care fac parte.
Este nevoie să accept⊂ că toate îşi găsesc locul în interiorul
meu, permiţând vieţii să curgă liber, precum apa unui râu, în
armonie şi în iubire şi lucrând cu seriozitate în vederea vindecării
copilului interior. Descopăr sentimentul de siguranţă în mine şi nu
în altă parte. Ştiu că sunt protejat, în orice clipă, şi că nu am altceva
de făcut decât să mă las purtat de curentul vieţii.

CANCER LARINGIAN
Vezi şi: ŢIGARĂ, GÂT [SUFERINŢE…]
Cancerul laringian se mai numeşte şi cancerul fumătorului.
Când pe pereţii laringelui se instalează o tumoră, acest lucru mă
atenţionează că am mare nevoie să dau glas supărării, care mă
macină de atâta vreme. Aş vrea să urlu ca o fiară, să spun lumii
întregi ce dramă interioară mă sfâşie, dar mă opresc, întrucât îmi
este tare frică să fac acest lucru. Există o persoană sau o situaţie
care mă împiedică să mă exprim, care mă opreşte să dau glas acestei
dureri atât de profunde? Poate chiar eu îmi spun: „mai bine tac, căci
dacă vorbesc tot nu rezolv mare lucru!“ Procedând astfel, ajung să
mă închid la nivel emoţional şi nu mai pot! Am impresia că ceilalţi
vor să profite de mine, aş vrea să izbucnesc, dar nu îndrăznesc să o
fac. Nu mă simt respectat pentru ceea ce sunt. Îmi este frică de
emoţiile mele cele mai profunde. Evit să mă privesc în ochi. Mă
victimizez şi îi las pe ceilalţi să îmi controleze viaţa şi spaţiul vital. Aş
vrea atât de mult să mă simt apărat! Mă abandonez cu uşurinţă
celorlalţi şi nu îmi mai folosesc deloc autoritatea personală. Revolta
şi furia sunt pâinea mea cea de toate zilele.
Accept⊂ să ocup locul ce mi se cuvine şi să dau glas Adevărului
ce sălăşluieşte în mine. Lucrul acesta mă va ajuta să înţeleg mult
mai bine care este locul pe care îl ocup în mediul familial şi în întreg
Universul.

CANCER MAMAR
Vezi şi: SÂNI [SUFERINŢE...]
Sânii reprezintă maternitatea şi feminitatea. Acest tip de cancer
indică, în general, anumite atitudini şi gânduri pe care le păstrez
121
ascunse încă din fragedă copilărie. Începând cu anii 60, în diverse
locuri din lume, femeia începe să se afirme tot mai mult, să îşi ocupe
locul cuvenit în societate şi să dorească să fie tot mai apreciată. Se
prea poate ca să trăiesc imposibilitatea de a da glas adevăratelor
mele sentimente, să nu îmi găsesc echilibrul între statutul de mamă
şi cel de femeie stăpână pe viaţa ei. Aceste conflicte interioare, atât
de profunde, mă frământă în gradul cel mai înalt. S-a descoperit că
acest tip de cancer, provin, în general, dintr-un puternic
sentiment de culpabilitate interioară faţă de sine sau faţă de unul
sau de mai mulţi copii. „De ce a(u) venit pe lume? Ce am făcut ca să
îl/îi am? Sunt o mamă destul de bună sau o femeie adevărată ca să
mă pot ocupa de el/ei?“ Toate aceste întrebări îmi sporesc gradul de
culpabilitate până într-atât, încât ajung să mă resping sau să trăiesc
frica de a nu fi respinsă de ceilalţi. Este imperios necesar să îmi
amintesc că „dragostea este prezentă mereu, dar că gândurile mele o
pot lua razna dacă nu sunt destul de vigilentă“. Dacă mă judec prea
aspru, întreaga mânie şi respingere se vor accentua şi toate aceste
emoţii negative vor fi „evacuate“ prin sâni, care devin, astfel,
simbolul „eşecului“ meu. Un cancer mamar vrea, deci, să mă ajute
să conştientizez faptul că trăiesc o situaţie conflictuală, fie faţă de
mine însămi sau faţă de o altă persoană, situaţie ce are o legătură
directă cu spaţiul meu vital, cu „cuibuşorul meu“. Cel mai adesea ar
putea fi vorba despre copii mei, despre „puişorii“ pe care i-am adus
pe lume sau de cineva pe care îl consider ca atare (de exemplu,
mama mea bolnavă pe care o simt neajutorată, „ca un copilaş“).
Vreau, cu orice preţ, să îi ofer totul copilului meu şi vreau ca şi el să
ia tot ceea ce îi ofer. În caz contrar, îndoiala şi sentimentul de
vinovăţie se instalează imediat. Îmi poate fi frică să nu mi se distrugă
căminul, „cuibuşorul“. Pot să trăiesc şi spaima ca nu cumva unul
dintre copii să nu poată supravieţui. Îmi este tare teamă că dacă mi
s-ar întâmpla ceva, tatăl lor nu ar fi capabil să îi îngrijească, să le
ofere afecţiunea de care au atâta nevoie. Într-un sens mult mai larg,
„cuibuşorul“ s-ar putea referi la partenerul de viaţă, la fraţi şi surori,
mai ales dacă trăim sub acelaşi acoperiş. Deci, totul este legat de
familie, de clan, şi pe care mă tem să nu o văd destrămată. Există o
frică, un gând care îmi revine obsesiv în minte şi care este de
neconceput: nu vreau ca soţul să mă înşele! Aş vrea să mă ocup de
toată lumea, „să o hrănesc“, dar cum acest lucru nu este posibil,
trăiesc o mare sfâşiere lăuntrică. Şi bărbaţii şi femeile pot dezvolta
acest tip de cancer, care are la bază, de cele mai multe ori, conflictul
interior masculin de acceptare a propriei naturi feminine divine. Se
întâmplă ca unii bărbaţi să îşi manifeste partea feminină şi maternă
aproape la fel de mult ca şi o femeie. Ca bărbat nu voi fi niciodată
femeie (!), dar din punct de vedere energetic pot fi şi mai mult decât o
femeie! Iată de ce cancerul mamar este asociat cu stima de sine şi
cu capacitatea de a-şi exprima în mod firesc latura feminină
înnăscută. Acest cancer mai poate avea legătură şi cu faptul că, deşi
sunt bărbat, îmi doresc, în mod inconştient, să fiu femeie. Este un
aspect din viaţa mea ce se impune să îl echilibrez. Partea stângă a
corpului omenesc reprezintă aspectul afectiv, iar cea dreaptă,
aspectul raţional. Cancerul sânului stâng desemnează, deci, toate
122
dificultăţile afective sau emoţiile refulate în mine ca femeie (în
legătură cu familia actuală) şi am avantajul să accept⊂ femeia şi
mama din mine şi toate acele sentimente pe care le trăiesc în raport
cu aceste două roluri. Cancerul la sânul drept indică femeia
responsabilă şi tot ceea ce se aşteaptă de la ea (de fapt, ceea ce mă
aştept să fac eu cu această femeie „exterioară!“). Aici, noţiunea de
familie poate include orice grupare sau asociaţie pe care o consider
ca fiind propria familie. De notat că lucrul acesta este valabil şi la
bărbaţi, deşi cancerul mamar la ei este mult mai rar. Pentru mine,
ca femeie ce evoluează într-un univers fizic, volumul şi forma
sânilor pot avea o anumită importanţă în funcţie de circumstanţe. În
cazul în care aspectul masculin (YANG) este predominant, pot să am
sâni mai mici sau îi pot considera chiar inutili. Corpul îmi vorbeşte şi
sânii, de asemenea: eu sunt cea care hotărăsc ce importanţă acord
acestui simbol feminin şi sexual, în acelaşi timp. Căutarea
echilibrului este importantă şi corpul se reaşează din punct de
vedere energetic, în funcţie de deciziile luate de femeie sau de bărbat
în viitor. Totul constă în atitudinea, iubirea şi acceptarea⊂ de sine.
Conştientizez că uit de mine şi că nu trăiesc decât pentru ceilalţi.
M-am născut doar din punct de vedere biologic, dar nu încă şi
emoţional. Îmi refulez emoţiile şi refuz să intru în contact direct cu
ele; iată de ce, mă ocup, în mod exagerat, de ceilalţi. Aşa am
conştiinţa împăcată. În fond, ştiu că sunt incapabilă să trăiesc
pentru şi prin mine. Mă agăţ, în permanenţă, de cineva. Îmi umplu
golul interior cu emoţiile altora şi nu cu cele ale mele.
Accept⊂ că vindecarea se găseşte tocmai în schimbarea de
atitudine faţă de mine şi faţă de viitor. În loc să las gândurile
negative să mă distrugă, mă reconectez la fiinţa interioară, acolo
unde se află adevărata putere. Fac faţă oricărei emoţii, chiar şi celor
care au legătură cu evenimente dificile din trecutul meu. Privesc
înapoi şi mă întreb cum aş fi putut să mă respect mai mult şi să îmi
ofer mult mai multă iubire în toate aceste situaţii. Supărarea
dispare, căci accept⊂ să văd care sunt lecţiile pe care viaţa vrea să
mă înveţe. Exprim deschis tot ceea ce altădată am vrut să ascund.
Respectându-mă şi având încredere în potenţialul de care dispun,
pot să îmi creez viaţa pe care o doresc şi, în acelaşi timp, să mă
bucur de o sănătate perfectă.

CANCER OSOS
Vezi: OASE [CANCER…]

CANCER OVARIAN
Vezi: OVARE [SUFERINŢE…]

CANCER TESTICULAR
Vezi şi: OVARE [SUFERINŢE...]
Spermatozoizii – esenţiali pentru reproducere – sunt produşi în
testicule.

123
 Dacă fac un cancer testicular, se impune să verific dacă nu
cumva trăiesc un sentiment foarte puternic legat de pierderea unui
copil sau a ceva la fel de important în viaţa mea. Se poate să fi trăit
decesul unuia dintre copiii mei, fie ca urmare a unei boli, fie a unui
accident sau a unui avort. Mai poate fi, de exemplu, plecarea
intempestivă a unui copil care a ieşit „trântind furios uşa“ şi pe care
nu l-am mai revăzut de atunci. Pentru că a ieşit atât de brusc din
viaţa mea, pot să resimt această situaţie ca o pierdere a unei fiinţe
dragi, ca şi cum ar fi decedat. Un alt exemplu mai poate fi trăit de
mine care, în calitate de om de afaceri, tocmai mi-am pierdut
„întreprinderea pe care eu o înfiinţasem“ şi aceasta din cauza unor
plasamente financiare prost făcute, întreprindere care era pentru
mine ca şi un copil al meu.
Oricare ar fi situaţia, este sigur că m-am simţit vinovat de
anumite acţiuni pe care le-am desfăşurat sau pe care „ar fi trebuit să
le fac“ sau de cuvinte pe care nu ar fi trebuit să le spun, etc. Am
impresia că am ratat un test sau că am realizat destul de prost un
proiect. Sunt atent cum toate acestea îmi pot afecta negativ percepţia
propriei sexualităţi şi virilităţi. Indiferent de situaţie, accept⊂ să îmi
conştientizez sentimentele pe care le trăiesc: le accept⊂ pentru a
mă ajuta, astfel, să îmi vindec rănile, să învăţ să râd din nou şi să
privesc tot înainte, în loc de a mai răscoli trecutul.

CANCER UTERIN (col şi corp)

Vezi şi: UTER
Uterul reprezintă feminitatea, matricea originară şi căminul
părintesc. Ca femeie, se prea poate, să îmi fi refulat unele emoţii
legate de cămin sau de familie. Mă pot simţi vinovată, mânioasă sau
plină de ură, dar nu vreau să vorbesc despre acest lucru. Căminul
reprezintă, deseori, un ideal de atins, fie că este în legătură cu cuplul
sau cu familia mea. Îmi pun tot felul de întrebări, nu atât legate de
relaţia mea de cuplu, cât, mai ales de căminul pe care mi-l doresc şi
de copilul pe care nu îl pot avea. Trăiesc o mare durere şi, astfel,
bucuria de a trăi este serios afectată. Acest tip de cancer este
profund legat de principiile ce caracterizau casa părintească, de
atitudinea şi conduita pe care le-am adoptat faţă de acestea. Pot să
trăiesc o frică intensă, nesiguranţă, furie sau culpabilitate la ideea
că acest cămin nu va fi niciodată aşa cum mi-aş dori sau că se poate
destrăma, ceea ce poate fi perceput de către mine drept un adevărat
eşec. Poate fi vorba chiar de o devalorizare a mea, ca persoană,
întrucât ceilalţi mă judecă pentru că nu sunt capabil să realizez ceva
serios: astfel, mă gândesc că nu am nicio valoare! Îmi poate fi frică să
nu retrăiesc cumva în căminul meu acelaşi eşec pe care l-am
resimţit în casa părinţilor. Cancerul uterin se instalează, îndeosebi,
la femeile în vârstă, în perioada de menopauză. Cancerul de col le
afectează, de obicei, pe cele tinere. Colul este cel care vine în contact
cu sexul bărbatului în timpul actului sexual. Trăiesc, oare, o
dependenţă nesănătoasă faţă de soţul meu? Am, poate, impresia că
mă distruge prin atitudinea sau comportamentul său? Am tendinţa
să mă supun evenimentelor, crezând că nu am nicio putere sau că
124
nu pot exercita niciun control asupra lor. Este posibil, de asemenea,
să consider sexualitatea ca ceva respingător şi care face parte doar
din obligaţiile mele de soţie. Frustrările sexuale sunt mari, mă simt
abandonată sau despărţită de soţ, chiar dacă din afară nu se
observă nimic. Mi se pare dificil, ba chiar dureros, să mă deschid
faţă de partener, căci există ceva prin care mă simt „agăţată“, în
viziunea mea, de a avea un copil cu el. Mă pot simţi descoperită în
faţa vieţii. Înregistrez, frecvent, acest sentiment, mai ales în cazul în
care am fost abuzată sexual. Frica şi respingerea adevăratelor mele
nevoi, pofte şi fantasme mă pot conduce către renegarea acelei părţi
din mine de care îmi este ruşine. Trebuie să îmi refulez emoţiile.
Trăiesc o dualitate legată de noţiunea de abstinenţă: dacă să o
practic sau nu şi pentru care motive, aceasta este întrebarea! Aş vrea
să fiu seducătoare, dar, în acelaşi timp, mă tem de consecinţe. Aş
vrea să îmi acopăr faţa, ca să nu mă mai văd nici eu şi nici ceilalţi.
Accept⊂ să îmi privesc căminul cu alţi ochi, ca, de altfel, şi
relaţia de cuplu. Este nevoie să devin mai armonioasă şi să
îndeplinesc atât rolul de mamă, cât şi pe cel de femeie, la toate
nivelele.

CANDIDA
Vezi şi: INFECŢII, CANDIDOZĂ
Există mai multe feluri de candida. Forma cea mai frecventă la
om este candida albicans. Chiar dacă apare şi la bărbat, nu are
aceeaşi frecvenţă ca la femei. Candida provine dintr-un cuvânt
latinesc, care înseamnă albă. Este o infecţie vaginală datorată
proliferării unor ciuperci. Are un aspect albicios şi este consecinţa
unei dezordini instalate la nivelul florei vaginale. În mod normal,
bacteriile din vagin deţin controlul asupra candidei, dar, de această
dată, situaţia se schimbă.
Această infecţie este legată, în mod natural, de angajamentul
faţă de mine sau de partener, în raport cu sexualitatea, cu situaţiile
şi emoţiile neexprimate, ca urmare a unor conflicte personale
anterioare. Îmi reconsider activitatea sexuală ca, de altfel, şi întreaga
sexualitate, deschiderea de a împărtăşi cu partenerul aspectele cele
mai intime. Infecţia riscă să se producă în măsura în care, de
exemplu, am un nou partener şi relaţia cu el este deosebit de intimă.
Există şansa ca să mă deschid mai mult către iubire, împărtăşire şi
dăruire. Este ceva nou pentru mine şi am nevoie de timp pentru a
gestiona corect această situaţie, chiar dacă se instalează candidoza.
Infecţia poate avea drept cauză şi sentimentul că am fost înjosit(-ă)
sau abuzat(-ă) de către cineva. Este o formă de protecţie socială, căci
iritaţia mă împiedică să fac dragoste. Ce mă irită atât de mult? Se
impune să verific ce aspect al sexualităţii mele este atât de deranjat
căci, în acest fel, găsesc adevărata cauză a iritării fizice şi psihice. De
unde vine frustrarea? Am cumva impresia că îi las pe ceilalţi să ia
decizii în legătură cu viaţa mea? Îmi asum riscul de a mă deschide
faţă de ceilalţi, în special, faţă de sexul opus sau rămân închis în
propria cochilie? De ce mă simt dat la o parte, deşi mă sacrific şi nu

125
îmi ocup locul cuvenit? Mă tem să nu îmi pierd naivitatea, inocenţa
şi puritatea.
Accept⊂ să îmi ocup locul cuvenit şi să mă respect în tot ceea ce
fac. Este nevoie să devin acel candidat care va obţine victoria,
câştigând locul I. Îmi acord răgazul de a vedea şi evalua tot ceea ce
se petrece în viaţa mea şi accept⊂ iubirea, deschiderea şi răbdarea.
Procedez la fel şi cu partenerul.

CANDIDOZĂ
Vezi şi: CAND IDA, VAGINITĂ

CAP (în general)

Capul este centrul principal de comunicare, având legătură cu
individualitatea şi autonomia mea. Este numit, deseori, „centrul de
control“. Prin el trec toate emoţiile şi ideile, prin intermediul celor
cinci simţuri. El este conducătorul.
Dacă am o suferinţă la nivelul capului, este nevoie să mă întreb
dacă nu cumva trăiesc un conflict legat de gândirea, de viaţa
spirituală, de creşterea personală sau care este realitatea pe care
refuz să o abordez. Lucrul acesta se explică prin faptul că structura
capului este osoasă, iar oasele sunt alcătuite dintr-un ţesut tare şi
care simbolizează energia spirituală. Oasele, la rândul lor, învelesc
ţesutul moale şi fluidele, care simbolizează energia mentală şi
emoţională. Dacă cele două aspecte sunt în armonie, atunci va exista
o fuziune între corp şi spirit. Totuşi, dacă sângele din cap nu circulă
bine sau dacă exercită o anumită presiune, aceasta îmi indică faptul
că pentru mine este dificil să dau glas iubirii sau să o primesc
(sângele transportă toate sentimentele în întreg corpul).
Incapacitatea sau dorinţa mea prea mare de a controla totul
determină, în mod sigur, o suferinţă la nivelul capului. Nu mă simt
la înălţime, ceea ce mă împiedică să deţin rolul de şef.
Întrucât capul primeşte şi exprimă diferitele aspecte ale
comunicării ca şi senzaţiile şi impresiile din corp pe care le transmite
în exterior, accept⊂ să învăţ să rămân deschis faţă de cei din jur, să
accept⊂ mesajele ce îmi parvin prin cele cinci simţuri, pentru ca să
învăţ lecţiile de viaţă care îmi aduc, cu adevărat, trezirea spirituală.

CAP [dureri de...]

Durerile de cap au mai multe cauze. De exemplu: stresul şi
tensiunea când mă străduiesc, de bine de rău, „să fiu“ sau „să fac“
ceva într-un anumit fel. Durerea de cap apare, cel mai adesea, când
încerc să realizez ceva la nivel mental sau când sunt obsedat de ceea
ce mi s-ar putea întâmpla în viitor. Trăiesc atunci ezitare, anxietate
şi frământare. Pot, de asemenea, să reacţionez la presiunile
puternice exercitate asupra mea de diferite situaţii sau evenimente.
În general, o durere de cap pe partea stângă mă atenţionează că
există probleme la nivelul relaţiei cu feminitatea din mine, cu mama
sau cu fiica mea. Partea dreaptă îmi spune că problemele sunt
126
legate de aspectul masculin, de tata sau de fiul meu. Pot trăi un
intens sentiment de eşec, de îndoială, de ură de sine care conduc la
critică şi, mai ales, la autocritică. Sentimentul meu de loialitate este
pus în discuţie. Mă simt „prins“, închis ca într-o cutie, în capul meu,
nemaiplăcându-mi ceea ce văd şi judecându-mă cu severitate, ceea
ce face să acţionez într-o manieră iraţională. Durerea de cap poate
proveni şi din negarea emoţiilor şi a gândurilor mele, pe care le
consider în neconcordanţă cu sistemul meu de valori: fie că nu am
curajul să le exprim, fie că nici măcar nu le ascult, căci sunt foarte
raţional şi „intelectualizez“ tot ceea ce văd. „Este rău sau bine!“
Vreau să înţeleg totul, să avansez repede, să ştiu sau să am
răspunsuri rapide la toate întrebările pe care mi le pun. „Îmi storc
creierii“, fără însă a găsi soluţii, ceea ce îmi provoacă o adevărată
bătaie de cap. „S-a umplut paharul“, „m-am săturat“, dar încă nu a
sosit vremea şi eu mai am de lucru: să îmi cultiv răbdarea, simţul
umorului şi încrederea că toate se rezolvă la momentul cel mai
potrivit. Durerea de cap mai poate exprima şi toate acele emoţii
negative, obsesive pe care le „păstrez“ în mintea mea, precum
nesiguranţa, frământarea, ambiţiile nemăsurate, dorinţa excesivă de
a fi perfect, etc.; toate acestea provoacă o dilatare a vaselor de sânge
care irigă creierul. În concluzie, dacă îmi este frică să fac faţă unei
anumite realităţi, atunci îmi pot găsi un alt loc spre care să îmi
îndrept atenţia şi unde să mă refugiez, acesta fiind, desigur, durerea
de cap. Îmi concentrez atenţia asupra identităţii mele sociale. Nevoia
de a controla şi dorinţa de a fi perfect mă conduc spre a vrea să ştiu
dinainte tot ce se petrece în viaţa mea, în fiecare clipă. Îmi place
foarte mult să fac lucrurile „aşa cum mă taie capul”. Îmi refuz
spontaneitatea, care este, de fapt, manifestarea dorinţelor pornite din
inimă⊂ şi o înlocuiesc cu inflexibilitatea, care îşi are sursa în faptul
că îmi doresc ca să planific totul cu mult timp înainte: în loc să îmi
ascult inima⊂, îmi ascult capul care se „încinge!“ Mă opun
schimbării, noului. Mă încăpăţânez, opun rezistenţă la tot ceea ce
cunosc, în loc să experimentez noul. Fac toate acestea din cauza
nesiguranţei pe care o trăiesc. Expresia „a conduce o întreprindere“,
„a fi capul ei“ îmi arată că pot, în propria mea viaţă, să mă simt
neputincios în a conduce anumite situaţii aşa cum îmi doresc. O
durere de cap la nivelul frunţii are legătură cu o situaţie de la locul
de muncă sau cu rolul pe care îl îndeplinesc în societate; dacă
durerea este situată la nivelul tâmplelor, atunci este în legătură cu
partea emoţională (familie, cuplu).
Oricare ar fi cauza, durerea de cap are legătură directă cu
individualitatea mea şi se cuvine să învăţ să fiu mai răbdător şi mai
flexibil, atât faţă de mine cât şi faţă de ceilalţi. Accept⊂ să păstrez o
anumită distanţă faţă de ceea ce trăiesc şi, astfel, ideile îmi vor fi din
ce în ce mai clare. Învăţ să acord intelectului locul care i se cuvine;
fac acelaşi lucru şi cu emoţiile. Aşa realizez un echilibru în propria
fiinţă. Sunt atunci în armonie cu mine însumi şi capul îmi este mult
mai limpede şi mai... uşor.

127
CAP – M IGRENE
Migrena se caracterizează printr-o durere intensă care afectează,
de obicei, doar o parte a capului. Survine sub forma unei crize şi este
însoţită de greţuri.
Forţa mea vitală este foarte scăzută. Am tendinţa să mă retrag în
colţişorul meu, în loc să particip din plin la viaţă. Migrenele sunt, de
asemenea, asociate cu tulburări de vedere şi de digestie: nu mai
vreau să văd şi nici să diger ceea ce se petrece în viaţa mea. Acestea
sunt angoase şi frustrări legate de o situaţie în care nu mă pot decide
ce hotărâre să iau. Pot avea sentimentul că este vorba despre ceva ce
trebuie făcut sau că mi se cere să îl fac. Migrena apare şi ca urmare
a unei contrarietăţi trăite de mine. Şi schimbarea ritmului de viaţă,
însoţită de dificultatea de a mă adapta, îmi poate provoca o migrenă
(vezi, de exemplu, „migrena de week-end“). Migrena îmi atrage
atenţia asupra incapacităţii mele de a îndeplini ceea ce mi se cere.
Capul „îmi ia foc“ şi mă doare numai când mă gândesc că scopul
urmărit este inaccesibil pentru mine. Capul meu seamănă cu o „oală
minune“, presiunea fiind atât de mare, încât nu mai ştiu ce soluţie
sau ce atitudine să adopt. Această presiune poate proveni şi din
dorinţa de a fi hiperresponsabil şi/sau performant în orice situaţie,
mai ales la locul de muncă. Pot fi pasionat de ceva anume şi nu îmi
mai pot stăvili, în niciun fel, acest hobby. Există un conflict între
gândurile mele, între intelectul supraîncărcat şi nevoile şi dorinţele
personale. Sunt la înălţime sau am impresia că sunt incompetent,
mai ales în plan intelectual? De ce mă dispreţuiesc, de ce trăiesc
atâta ură? Mă simt, tot timpul, supravegheat: dacă nu fac ceilalţi
lucrul acesta, atunci îl fac eu! Vreau să îmi controlez întreaga viaţă.
„Sunt luat peste picior“ şi îmi pierd capul! Frământându-mi mintea
cu toate problemele pe care le am, uit de mine, de emoţiile care vor
să iasă la suprafaţă. Am tendinţa să neg realitatea şi lucrul acesta
îmi creşte foarte mult nivelul de stres. Este nevoie să conştientizez
că fug de ceea ce mă deranjează sau că mă simt neînţeles şi neiubit.
Este important să ştiu ce emoţii vreau să resping atât de mult sau
care este situaţia pe care vreau să o uit şi care îmi creează o tensiune
puternică în adâncul sufletului, provocându-mi migrena.
Migrenele pot avea legătură şi cu problemele sexuale,
reprimate în copilărie, şi care acum ies la iveală. Este o luptă care
se dă în mine, între gândurile şi sexualitatea mea şi toate acestea
mi se urcă la cap. Pot avea impresia că „îmi crapă capul“. Îmi pot
pune chiar întrebări legate de identitatea tatălui meu, fie că o fac în
mod conştient sau nu. Structurile de viaţă se cer adaptate la
situaţia prezentă, dar este foarte greu, pentru mine, să abandonez
ceea ce îmi este familiar şi să mă îndrept către ceva necunoscut.
Când migrena este localizată la nivelul frunţii, trebuie să mă
întreb care este situaţia ce îmi creează sentimentul de neputinţă,
de devalorizare. Am nevoie să fiu mai performant, să găsesc o
soluţie, dar mă simt limitat, îndeosebi, la nivelul capacităţilor
intelectuale. Se cuvine să înţeleg că, atunci când am o migrenă,
este nevoie să conştientizez ce lucruri se impun a fi schimbate şi

128
să trec imediat la acţiune. Migrena îmi acordă un răgaz şi poate
acest lucru este în avantajul meu, căci pot obţine, astfel, un plus de
iubire şi de atenţie.
Accept⊂ realitatea aşa cum este. Permit evenimentelor să se
manifeste liber în viaţa mea şi primesc, în schimb, bucurie, pace,
armonie. Fiind mai flexibil şi mai înţelegător faţă de mine însumi, mă
simt mult mai uşor şi pot zbura asemenea... unui balon.

CARDIACĂ (criză...)
Vezi: INIMĂ⊂ – INFARCT [... DE MIOCARD]

CARIE DENTARĂ
Vezi: DINŢI – CARIE DENTARĂ

CAROTIDĂ
Vezi: SÂNGE – ARTERE

CATARACTĂ
Vezi: OCHI – CATARACTĂ

CĂI BILIARE
Vezi: VEZICULĂ BILIARĂ

CĂLCÂI
Călcâiul simbolizează trecutul pe care mă sprijin, reprezentând o
bază solidă pe care pot să stau. O durere de călcâi îmi indică faptul
că sunt speriat, că mă simt neînţeles şi lipsit de sprijin în lucrurile
pe care trebuie să le fac. Întrucât călcâiul este punctul de sprijin al
corpului, o durere la acest nivel demonstrează că trăiesc o puternică
incertitudine faţă de viitor. Sunt ezitant şi nemulţumit de mine sau
de viaţa mea şi mi se pare că nu pot să îmi mai controlez nici corpul.
Cum corpul se sprijină pe călcâie, se prea poate să resimt nevoia de
a beneficia de un sprijin solid, pentru a putea continua să avansez în
siguranţă, pe tot parcursul vieţii mele. Poate permit cuiva să mă
„secătuiască“ de energie, „cineva care este mereu pe urmele
mele“. Mă simt urmărit permanent de superiorul meu. Mă agăţ de
trecut. Mă consider un om fără valoare. Existenţa îmi este
nesatisfăcătoare şi, deseori, „îmi este foame“, căci există o sumedenie
de lucruri care nu îmi plac, pe care nu le pot digera. Port pe umerii
mei greutăţile altora, nu ştiu să stabilesc limite şi m-am rupt de
puterea mea interioară. Mă văd obligat, constant, „să îmi pun frână!“
Când este afectat calcaneul (osul din care este format călcâiul),
trăiesc nevoia de a-mi reconsidera raţiunea de a fi şi de a mă lămuri
cine sunt cu adevărat. Îmi trăiesc propria viaţă sau vreau să o imit
pe cea a altcuiva? Care este situaţia în faţa căreia opun atâta
rezistenţă şi de care vreau să scap?
Accept⊂ să îmi acord încredere şi să merg înainte pe drumul
vieţii, în deplină siguranţă. Ocup locul ce mi se cuvine. Eliberez

129
trecutul şi îmi îndrept atenţia către viitor, ascultându-mi autoritatea
interioară, vocea divină care ştie, cu exactitate, de ce am nevoie.

CĂLDURI (a avea...)
Vezi: MENOPAUZĂ

CĂSCATUL
Căscatul este „un reflex de imitaţie naturală“, mai mult sau mai
puţin acceptat⊂ în societate, în funcţie de convenienţele acesteia.
(folosim termenul „natural“ pentru că nu există un tratament
medical adecvat). Termenul „de imitaţie“ subliniază faptul că acest
reflex se manifestă impulsiv şi inconştient la o persoană care o vede
pe alta căscând.
Este un semn prin care sunt invitat să mă culc sau să mă
odihnesc când sunt obosit şi am nevoie să îmi refac forţele. Mai
poate fi şi semnul unei insatisfacţii alimentare, căci, de obicei, casc
atunci când nu am mâncat suficient sau când digestia este prea
lentă. Ce mă plictiseşte şi nu diger? Mă plictisesc atât de mult, încât
exprim această realitate într-o manieră inconştientă, fie că sunt
singur şi privesc la televizor, fie că sunt în compania unei persoane
nedorite. „Vreau să fiu lăsat în pace!“ Aşa cum rage leul, îmi manifest
şi eu insatisfacţia. Vreau să resping duşmanul, vreau să mă apăr.
Nu vă apropiaţi prea mult de mine!
A căsca face parte din viaţă şi accept⊂ acest lucru cu iubire şi
deschidere. Este important să permitem manifestarea acestei
expresii corporale atât de contestată de principiile educaţiei de
altădată! Nu mai opun rezistenţă şi le permit celorlalţi să se apropie
şi să se ocupe şi de mine.

CEAFĂ (redoare de...)

Vezi şi: COLOANĂ VERTEBRALĂ, GÂT
Ceafa este acea parte a coloanei vertebrale pe unde circulă toate
energiile, care, apoi, sunt repartizate în întreg corpul.
Ceafa este, deci, pivotul capului. Ea îmi permite să examinez
toate faţetele unei situaţii. Dacă este suplă, aceasta dovedeşte
deschidere completă către lumea din jur şi că pot să răspund
exigenţelor pe care aceasta mi le impune. Ceafa are legătură cu
încrederea în sine. Dacă îmi este frică să nu îmi cadă „o cărămidă în
cap“, atunci ceafa va suferi. La fel, dacă trăiesc sau observ
nedreptatea, ceafa reacţionează. Se poate să trăiesc unul din acele
momente ale vieţii în care „nu mai ştii cum să te împarţi“, „nu-ţi mai
vezi capul de atâta treabă“. Există multe surprize şi lucruri
neaşteptate (mai ales, la nivel de familie) şi, în acest caz, îmi asum
rolul de martir. O ceafă rigidă demonstrează un refuz sau o
acumulare excesivă de energie. Capul nu se mai poate roti în toate
direcţiile. Am impresia că nu sunt susţinut şi, atunci, devin
încăpăţânat şi rigid în felul de a gândi, de a proceda numai „cum mă
taie capul“. Această atitudine mă face să devin pasiv, să nu îmi mai

130
doresc să progresez, să nu mai acţionez. Ar fi nevoie să permit ca
aceste gânduri diverse, care îmi blochează mintea, să circule liber,
căci corpul fizic le-ar executa imediat. Am impresia că nu dispun de
toate calităţile necesare pentru realizarea dorinţelor şi ideilor mele,
care riscă, astfel, să rămână în stadiul de proiect sau de vis
nerealizabil. Dacă ceafa, ca pivot, se sprijină pe valori sau principii
străine mie, atunci ea este slabă, lipsită de energie. Ceafa permite
capului să privească diferitele opţiuni de viaţă sau aspecte care mi se
oferă. Este nevoie să le privesc pe toate cu iubire, fără critică sau
judecată, în deplină libertate, aşa cum un fluviu permite să se circule
pe el într-un du-te-vino permanent, fără nicio constrângere sau
restricţie.
Accept⊂ toate senzaţiile care vin către mine şi le permit să
circule liber. Accept⊂ toate bogăţiile care există în interiorul meu şi
nu mai sunt atent la ceea ce alţii gândesc despre mine, căci, acum,
conştientizez pe deplin de potenţialul de care dispun.

CECUM
Vezi: APENDICITĂ

CELULITĂ
Celulita se caracterizează prin inflamarea ţesutului celular
subcutanat. De obicei, celulita este de natură feminină (deşi este
posibil să apară şi la bărbaţi) şi se manifestă prin retenţie de apă şi o
creştere a procentului de toxine şi grăsimi, care se răspândesc
neregulat pe fese, pe picioare, pe abdomen, pe ceafă, pe spate, etc.
Celulita are legătură cu anxietatea, cu acele aspecte ale fiinţei
mele pe care nu le manifest, cu emoţii refulate, regrete şi
resentimente, pe care le păstrez în mine. Este legată şi de un
angajament pe care mi l-am luat faţă de mine sau de altcineva. Îmi
este teamă să mă angajez pe deplin faţă de persoana pe care o
iubesc, încât refuz să merg mai departe. Această frică poate să aibă
punctul de plecare într-un eveniment în care am trăit senzaţia de
abandon. Refuz să mă mai gândesc la o anumită perioadă din
tinereţea mea, căci atunci am trăit nişte experienţe traumatizante,
care mă agresează încă, şi care îmi stăvilesc creativitatea şi
deschiderea inimii⊂. Celulita apare mai mult la femei decât la
bărbaţi, căci, eu, ca femeie, încep de foarte devreme să fiu atentă la
înfăţişare, la siluetă pe care o vreau perfectă, în conformitate cu
normele societăţii. Mă simt ca o „portocală stoarsă“. Mi se pare că
sunt urâtă, inferioară şi am tendinţa să dezvolt relaţii de dependenţă
faţă de ceilalţi. Aspectul estetic devine pentru mine extraordinar de
important. Îmi stăvilesc aspectul creativ din fiinţă şi „mă intoxic“
închizând în mine toată această energie care vrea să se manifeste
liber, fie la nivel artistic, relaţional sau sexual. Celulita îmi indică şi
faptul că doresc să îmi apăr puterea ca femeie (feminitatea mea) şi
cât de frică îmi este ca să nu fiu părăsită. În plus, celulita mă
atenţionează că îmi trăiesc în mod pasiv viaţa. Mă las condusă de
ceilalţi, în loc să îmi fac propriile alegeri şi să trec la acţiune pe cont

131
propriu. Nesiguranţa este atât de mare, încât mă tem să nu îmi pierd
„oaza mea de pace“.
Accept⊂ să identific toate acele sentimente care mă împiedică să
merg mai departe şi să le integrez, uşor, în viaţa de zi cu zi. Îmi
recunosc adevărata valoare şi îmi exprim creativitatea, fără nicio
reţinere. Făcând toate acestea, energia va circula liberă prin întreg
corpul.

CEFALEE
Vezi: CAP [SUFERINŢE...]

CHLAMYDIA (contaminare cu…)

Vezi: VENERICE [BOLI]

CHARCOT (boala...) sau SCLEROZĂ LATERALĂ

AM IOTROFICĂ
Boala Charcot, sau scleroza laterală amiotrofică, este o boală
degenerativă a sistemului nervos, care îi afectează, majoritar, pe
bărbaţi.
Mă minimalizez şi ajung să cred că nu pot face nimic în viaţă şi
că nu voi avansa niciodată în munca pe care o desfăşor. Mă complac
în nişte dureri vechi pe care le păstrez cu sfinţenie, le alimentez şi le
întreţin de ani şi ani. Îmi violentez fiinţa interioară, totul mă
nelinişteşte, mă tensionează şi mă face nervos. Nu am încredere în
nimeni şi, mai ales, nici în mine. Mă gândesc că sunt supravegheat,
„ba chiar urmărit“ şi că se vrea „să mi se ia urma“. Mă «întemniţez»
cu atitudinile negative la adresa mea, sunt inflexibil.
Accept⊂ să cer ajutor, să mă încredinţez unui terapeut care mă
poate ajuta să uşurez această căruţă de suferinţe pe care o car.
Accept⊂ că pot să îmi organizez viaţa într-un mod pozitiv. Recunosc
că sunt unic şi că dispun de un întreg potenţial necesar realizării
scopurilor pe care mi le propun. Reconstruindu-mi o imagine
pozitivă despre mine, corpul va face şi el la fel.
CHIST
Vezi şi: OVARE [SUFERINŢE...], TUMORĂ, TUMORI
Un chist este o cavitate situată fie într-un organ, fie într-un
ţesut. Conţine o substanţă lichidă, moale sau, uneori, solidă, fiind
înconjurat de un perete.
Un chist se formează atunci când trăiesc remuşcări în legătură
cu un proiect, cu o dorinţă pe care nu mi-am îndeplinit-o. „M-am
umplut“, am „acumulat“ informaţii şi date de tot felul pentru un
proiect pe care nu l-am realizat niciodată la termen: informaţiile şi
datele strânse au rămas în corpul şi în mintea mea şi, au devenit,
astfel, „un ghem care îmi blochează energia vitală“. Rămân agăţat de
experienţele pe care le-am trăit în trecut. O durere mă însoţeşte
permanent: este refuzul de a ierta. Chistul poate corespunde şi

132
„solidificării“ de atitudini şi tipare mentale, pe care le-am acumulat,
la nivel inconştient, de-a lungul timpului. Ele îmi pot servi ca o
barieră de protecţie, păstrându-mă închis, într-un spaţiu bine
delimitat, şi care mă apără pentru a putea face faţă unor situaţii noi.
Consecinţa acestui fapt este stoparea propriei evoluţii, căci îmi este
greu să adopt alte opinii sau să accept moduri noi de gândire. Ego-ul
este profund rănit şi ranchiuna pe care o resimt se solidifică şi
devine un chist. Trăiesc un sentiment de neputinţă care mă umple
de durere, de ură şi chiar de dorinţa de a mă răzbuna pe cineva.
Caut, instinctiv, să îmi recunosc potenţialul de care dispun, dar nu
reuşesc. M-am victimizat de prea multă vreme, dar acum este cazul
să conştientizez că doar eu sunt cel care poate să îşi creeze viaţa,
aşa cum şi-o doreşte. Sunt în căutarea puterii mele creatoare. Am
tendinţa să mă închid în mine şi să refulez toate emoţiile înlăuntrul
meu, până la refuz, şi toate acestea se transformă, într-o bună zi,
într-un chist. Fug din faţa unui conflict, în loc să îl rezolv. În
momentul în care trăiesc o frică puternică sau un pericol de moarte,
chistul devine canceros.
Accept⊂ să permit energiei să circule liber prin corp şi am
încredere că pot să îmi realizez proiectele şi să găsesc acele soluţii
care mă ajută ca totul „să curgă“ firesc, în viaţa mea. Mă iert, mă
iubesc, privesc cu încredere spre viitor, sunt împăcat cu mine
însumi. Îndrăznesc să spun adevărul. Mă eliberez de toate acele
emoţii închistate, care nu îmi fac decât rău. Prin gânduri negative,
ne atragem, de obicei, evenimente negative: deci, începând de acum,
nu mai folosesc decât cuvinte frumoase, am numai gânduri
luminoase pentru a putea să îmi creez viaţa la care am visat
întotdeauna. Sunt, deci, creatorul propriei vieţi şi merg înainte, cu
deplină încredere.

CICATRICE
Vezi: PIELE-CICATRICE

CIFOZĂ
Vezi: COLOANĂ VERTEBRALĂ [DEVIAŢIE...], SPATE [SUFERINŢE...]

CINEPATIE
Vezi: RĂU DE MAŞINĂ

CINETOZĂ
Vezi: RĂU DE MAŞINĂ

CIRCULAŢIE SANGUINĂ
Vezi: SÂNGE – CIRCULAŢIE SANGUINĂ

CIROZĂ
Vezi: FICAT – CIROZ A [... FICATULUI]

CISTITĂ
Vezi: VEZICĂ – CISTITĂ

133
CISTOCEL
Vezi: PROL APS

CIUPERCI
Vezi: PICIOARE – MICOZĂ

CLAUSTROFOBIE
Vezi şi: ANGOASĂ
Claustrofobia vine din cuvântul latin claustra care înseamnă
închidere şi zăvor. Derivatele claustralis – claustrale înseamnă „care
închide“. Trăiesc o frică iraţională de a nu fi sufocat sau prins într-o
situaţie sau închis într-un loc (ascensor, avion, peşteră, tunel) în
care „nu deţin niciun control“ asupra a ceea ce se petrece. Pentru
acest motiv sufăr de claustrofobie, frica de a trăi în locuri „închise“,
singur sau cu alte persoane. Această frică poate să aibă legătură cu
momentul venirii mele pe lume, când a trebuit să trec prin „tunelul“
corpului uterin. Am captat frica pe care a trăit-o mama în momentul
acela. Frica mai poate proveni şi din momentul în care contracţiile,
ce anunţau naşterea, m-au făcut să părăsesc acest loc închis şi
sigur, ceea ce a declanşat în mine o teamă de necunoscut, de ceea ce
se poate întâmpla. Astfel, atunci când mă găsesc într-un loc închis
pot retrăi acea frică. Am impresia că sunt prizonier şi închis într-o
situaţie în care nu mai am nicio putere. Ce să fac? Mai întâi, se
impune să verific dacă nu cumva această frică provine dintr-un gând
oarecare, dintr-o fixaţie mentală a cărei origine urcă departe în
perioada de debut a vieţii mele. Această fobie provine, de cele mai
multe ori, dintr-o „teamă sexuală“ pe care am trăit-o în copilărie.
Asta nu înseamnă, neapărat, că în copilărie am fost abuzat sexual ci,
mai degrabă, că această teamă a fost înregistrată în memoria mea
emoţională, ceea ce face ca să îmi fie frică ca nu cumva să mai
retrăiesc vreo situaţie cu conotaţie sexuală. Şi, astăzi, îmi reţin
constant pulsiunile sexuale, ceea ce îmi hrăneşte sentimentul de
culpabilitate.
Accept⊂ să trec la acţiune şi să mă eliberez de toate aceste frici
prin mijloacele cele mai convenabile pentru mine. O psihoterapie ar
putea fi utilă pentru a-mi curăţa memoria emoţională şi a reuşi să
trăiesc un plus de libertate interioară. Mă pot întreba: când mă simt
„prins“, când mă sufoc, nu cumva lucrul acesta se întâmplă pentru
că îmi reprim emoţiile şi că mă simt prizonierul lor? Este nevoie să
îmi exprim creativitatea, dar îmi pun singur piedici? Am nevoie să
respir, să posed un spaţiu al meu, dar, oare, îmi permit să exist, să
mă afirm, să îmi ocup locul cuvenit? Dacă reuşesc să îmi respect
nevoile, dacă îmi revendic locul ce mi se cuvine respectându-mă pe
mine şi pe ceilalţi, nu va mai fi nevoie să fug şi mă voi simţi bine
acolo unde sunt. Accept⊂ să îmi reiau locul la care renunţasem.
Afirm clar cine sunt. Îmi recâştig spaţiul vital. Mă accept cu toate
emoţiile pe care le trăiesc, fără să mă judec. Îmi exteriorizez aspectul
creativ: aşa voi putea să trăiesc la nivelul inimii⊂ şi să fiu, cu
adevărat, în contact cu esenţa divină din mine.

134
CLAVICULĂ (durere la..., fractură...)
Vezi şi: UMERI, OASE – FRACTURĂ
Clavicula este un os lung în formă de S alungit şi care se găseşte
între umăr şi stern, în partea superioară a cutiei toracice.
Întrucât clavicula este legată de umăr, o durere prezentă la
nivelul ei îmi atrage atenţia asupra furiei pe care o resimt în legătură
cu responsabilităţile ce mi se impun şi faţă de care pot trăi un
sentiment de obligaţie, de supunere. Încerc, uneori, să îmi exprim
ideile mele bune, dar nu pot să le materializez. Cel mai adesea,
fractura claviculei se instalează ca urmare a unei căzături pe umăr
şi îmi indică faptul că trăiesc o presiune puternică legată de
responsabilităţile ce îmi revin. Emoţia provenită din această stare mă
face să mă gândesc că voi fi strivit sub povara responsabilităţilor şi
atunci mă revolt. Vreau să îmi iau câmpii. Nu pot nici să vorbesc,
nici să acţionez. Mă simt „îngenuncheat“ de deciziile care mi s-au
impus. Pun în discuţie autoritatea. Sunt într-un impas, ţintuit la zid.
Viaţa nu mai curge liber prin mine: îi opun rezistenţă, o resping!
Accept⊂ să privesc situaţiile cu obiectivitate şi, astfel, încep să
înţeleg că viaţa nu îmi dă mai multe sarcini decât pot să duc! Am
încredere şi mă străduiesc să găsesc soluţii sau un alt punct de
vedere care să mă ajute să abordez viaţa într-o manieră pozitivă.

CLEPTOMANIE
Vezi şi: DEPENDENŢĂ, NEVROZĂ
Dacă, în mod compulsiv, sunt împins să fur fără vreun scop,
atunci înseamnă că sufăr de cleptomanie.
Trăiesc o tensiune care provine dintr-un vid interior asociat cu un
sentiment de culpabilitate. Atunci, pentru mine scopul scuză
mijloacele şi este ca şi cum mi-aş lansa mie însumi provocarea de
a-mi însuşi ceea ce nu este al meu. Simt, in acest fel, o uşurare, chiar
dacă trăiesc remuşcări în urma actului comis. Se prea poate, ca la
nivel inconştient, să îmi doresc „să fiu prins cu mâţa în sac“, căci, în
acest fel, atrag atenţia asupra mea. Faptul că fac un gest interzis,
poate fi pentru mine şi o modalitate de a-mi exprima revolta faţă de
autoritate şi de „a o brava“ cu curaj. Poate fi vorba despre autoritatea
maternă sau paternă sau cea a unui profesor, educator, etc., pe care
tânăr fiind, nu am acceptat-o⊂. Gândurile mele sunt atât de
dezordonate, încât ajung să nu mai îmi pot controla nici gesturile. Mă
folosesc de carisma cu care sunt înzestrat pentru a-mi însuşi lucruri
care nu îmi aparţin, în loc să transmit prin ea un mesaj pozitiv.
Accept⊂ să urmez o terapie, ca să pot identifica acest vid interior
sau revolta faţă de autoritate şi să umplu cu multă iubire situaţia pe
care o trăiesc. Voi reuşi să fiu în pace cu mine însumi şi ceilalţi se
vor comporta faţă de mine într-un mod adecvat.
COAGULARE DEFICIENTĂ
Vezi: SÂNGE COAGUL AT

135
COCAINĂ (consum de...)
Vezi: DROG

COCCIS
Vezi: SPATE [D URERI...], ŞALE

COARDE VOCALE
Vezi: GÂT – LARINGITĂ, CANCER LARINGIAN, VOCE – RĂGUŞEALĂ

COAPSE
Vezi şi: PICIOARE (în general) [SUFERINŢE ALE...]
Coapsa este formată dintr-un fascicul de muşchi care permit
deplasarea. Coapsele puternice sunt simbolul unei persoane bine
împământate, care dispune de mari rezerve energetice, putându-le
folosi pentru a-şi exprima autoritatea şi a evolua spiritual. Aceste
„rezervoare“ naturale indică, în acelaşi timp, şi starea de spirit. Când
sunt inactiv multă vreme, risc să acumulez rezerve inutile: fie că
vreau să fac ceva şi nu pot, fie că sunt forţat să fac lucruri care nu
îmi convin. Îmi este frică să nu mi se ia locul care îmi aparţine,
găsesc nedrepte multe situaţii pe care le-am trăit în copilărie, mai
ales cele legate de părinţi şi pe care nu le-am acceptat, fiind şi astăzi
plin de resentimente. Poate am fost obligat să mă despart de o fiinţă
dragă. Pentru mine poate fi ceva foarte înspăimântător dacă trăiesc o
anumită lipsă! Deci, îmi fac „rezerve“. Continuu să vehiculez în
coapsele mele aceste gânduri inconştiente şi să plimb tot acest
material excedentar. Deseori am impresia că „este prea târziu“ să
mai spun sau să mai fac ceva. „M-am ars!“: mi s-a descoperit un
secret sau o informaţie pe care vroiam să o păstrez doar pentru
mine. Trăiesc mânie, resentimente şi frustrare, căci am impresia că
lucrez fără spor. Când am nişte coapse „dolofane“ (şi foarte
apropiate), blochez inconştient energia în acest loc, iar sexualitatea
mea riscă să se schimbe din cauza acestui blocaj. Pot avea impresia
că sunt mai puţin expus şi, astfel, îmi ascund emoţiile cele mai
profunde în spatele acestei grăsimi sau a acestor muşchi. Poate
exista aici şi un baraj mental, care mă împiedică să mă exprim
deschis sau să îmi găsesc direcţia potrivită. Este timpul să mă
eliberez şi să permit acestei energii de iubire să se exprime.
Accept⊂ să permit energiei să curgă în jos către coapse şi
picioare, căci au mare nevoie de aceasta, ceea ce mă ajută să mă
împământez mai mult şi, astfel, să realizez echilibrul între partea
spirituală şi cea fizică. Aşa voi putea ieşi din depresia care mă
chinuie. Corpul se echilibrează şi mă eliberez de toată acea
ranchiună acumulată în tinereţe. Chiar dacă, uneori, am impresia că
sunt „închis“, îmi privesc bunurile materiale şi le accept⊂ pentru
ceea ce sunt ele în această lume, adică slujitori ai Universului.
COAPSE (dureri...)
Vezi şi: PICIOARE – PARTEA SUPERIOARĂ

136
COASTE
Coastele fac parte din cutia toracică. Ele protejează inima⊂ şi
plămânii (organe vitale) de pericole, de răni exterioare şi de alte
agresiuni.
O coastă fisurată arată o protecţie scăzută şi că sunt
vulnerabil la presiunile exterioare faţă de iubire, de autonomie şi
nevoia de avea spaţiul meu. Mi-am depăşit limitele sau m-am
lăsat „înghiţit“ de ceilalţi. Mă simt „prins“ între mine (partea mea
spirituală şi emoţională) şi lumea fizică în care trăiesc. Sunt fragil
şi deschis la orice fel de atac. Pot avea impresia că nu mai deţin
controlul propriei vieţi, că sunt lipsit de resurse şi expus
pericolelor. Contuziile apar în momente de mare oboseală şi
slăbiciune, mai ales, când mă simt rănit de viaţă: este urma fizică
a unei răni interioare. Aş vrea să îmi strig durerea şi necazul...
Deseori, dacă îmi rup sau fisurez o coastă, este pentru că trăiesc
o situaţie specială, legată de un membru din familie, situaţie în
care mă compar cu altcineva şi nu mă simt la înălţime. Mă
subestimez sau am impresia că ceilalţi fac acest lucru. „Sunt iubit
şi stimat cu adevărat?“ Voi avea un indiciu despre persoana în
cauză în funcţie de poziţia coastei afectate. Dacă este vorba de
coastele inferioare există, proba bil, un con flict cu un copil sau
cu nepoţii. O coastă medie reprezintă, mai degrabă, o situaţie
conflictuală cu un frate sau o soră, un verişor sau o verişoară.
Coastele superioare au legătură cu părinţii sau bunicii. Când
coasta afectată se găseşte pe partea anterioară a corpului sau
când sternul este afectat, înseamnă că există ceva legat de viitor,
care îmi produce o mare tensiune sau o puternică nelinişte (de
exemplu, acţiuni care urmează să le întreprind sau piedicile pe
care autoritatea mi le-ar putea pune în realizarea unor proiecte).
Dacă este situată în partea de mijloc sau centrală, atunci are
legătură cu prezentul. Când partea posterioară este afectată,
înseamnă că există nişte sentimente puternice care vin din trecut
şi care mă afectează, încă, destul de mult. Se impune să identific
situaţia sau situaţiile care îmi creează o aşa de mare tensiune. Mă
întreb care este persoana sau situaţia care a exercitat o presiune
atât de mare asupra coastei sau a coastelor mele, încât s-au
fisurat/rupt. Ar fi nevoie să mă detaşez de această sursă de
presiune, căci nu mai rezist. Trebuie să mă întreb cine îmi
impune atâta rigoare? Eu sau ceilalţi? Îmi caut locul în societate
şi trăiesc o dualitate între imaginea pe care vreau să o ofer lumii
şi cea adevărată. Rămân ancorat în superficialitate sau hotărăsc
să trăiesc viaţa în consens cu valorile mele cele mai profun de?
Caut mereu să fiu stimat de ceilalţi? Mă îndoiesc de mine şi am
tendinţa să mă revolt. Sunt, mai degrabă, rigid în loc să îmi ascult
vocea interioară şi să trăiesc în mod spontan viaţa.
Accept⊂ să privesc orice eveniment în modul cel mai simplu, să
spun deschis ceea ce simt, ascultându-i, în acelaşi timp, şi pe
ceilalţi. Ştiu, acum, că singura modalitate prin care mă pot respecta,
respectându-i şi pe ceilalţi, este comunicarea. Încetez să mă mai
137
compar cu ceilalţi şi accept⊂ să fiu eu, cel autentic. Sunt singura
persoană care deţine puterea asupra sa!

COATE (în general)

Vezi şi: SPATE
Coatele reprezintă libertatea de mişcare, flexibilitatea, facilitatea
de a schimba direcţia în situaţii sau experienţe noi de viaţă. Ele se
referă la ambiţie, posesiune, muncă şi lene. Articulaţia cotului este
suplă şi flexibilă şi permite creativitatea şi exprimarea graţioasă a
gesturilor zilnice, transferul de la dorinţă la realizarea acesteia.
Coatele permit instalarea ideilor noi oferindu-mi, în acelaşi timp, şi
posibilitatea să cobor adânc în mine, pentru a stabili direcţiile de
urmat cele mai potrivite. Dacă am coate puternice şi flexibile, pot să
îndeplinesc o sumedenie de sarcini grele. O durere sau o rigiditate
la nivelul cotului înseamnă o lipsă de flexibilitate, frica de a mă simţi
„prins“ într-o situaţie neplăcută. Întrucât coatele sunt direct legate
de acţiune, lucrul acesta îmi poate arăta că sunt rigid şi că îi judec
pe oamenii care procedează altfel decât mine şi care îmi pot contesta
obiceiurile. Se impune să fiu ordonat, căci atunci când nu mai sunt,
coatele mele reacţionează. Se prea poate să trăiesc şi frica de a nu fi
destul de competent într-un domeniu drag mie şi, în consecinţă, să
nu îmi pot suporta familia. Opun rezistenţă la schimbarea direcţiei
şi, astfel, blochez energia inimii⊂, energie care coboară până la
nivelul acestei articulaţii. Mă simt obligat să fac lucruri contra voinţei
mele, ba chiar „să dau din coate!“ Mă închid în mine, căci sunt
neîncrezător faţă de lumea din jur. Rămân pe poziţie, în loc să mă
deschid către nou. Mă agăţ de ceea ce am, întrucât noul şi
necunoscutul mă sperie foarte tare. Chiar dacă uneori, îmi este frică
„să îmi dau drumul“, mă simt „împins“ de o altă persoană şi atunci
„strâng coatele“ ca să mă protejez! Când ambele coate sunt
sănătoase, poţi să strângi foarte bine în braţe pe cineva!
Accept⊂ să aduc un plus de energie, pentru a face tot ceea ce
vreau să fac şi îndrăznesc, cu mai mult curaj, să îmi exprim emoţiile.
Atunci mi se pare că pot accepta⊂ mult mai uşor viaţa cu
schimbările sale. Mă abandonez cu uşurinţă în faţa ei şi, astfel,
primesc ceea ce merit. Rămân deschis faţă de iubire, ceea ce îmi
permite să trăiesc mult mai uşor experienţele de zi cu zi, fără
agresivitate, cu maleabilitate şi deschidere spirituală. Accept⊂ să
îmi sondez interiorul pentru a găsi aici răspunsuri la toate întrebările
pe care mi le pun; în acelaşi timp, accept⊂ noile direcţii din viaţa
mea ca pe nişte provocări de depăşit, ştiind că darurile primite sunt
pe măsura eforturilor depuse.

COATE – EPICONDILITĂ
Epicondilita este o inflamaţie la nivelul articulaţiei cotului.
Coatele îmi oferă flexibilitatea necesară în schimbările de
direcţie. În cazul unei inflamaţii, se impune să conştientizez de ce
şi la ce opun atâta rezistenţă. Se poate să trăiesc o puternică

138
frustrare, ca urmare a unor evenimente repetitive, care apar în viaţa
mea şi cărora este nevoie, mereu, să le amortizez loviturile. Se
poate să am şi impresia că trebuie să depun mai mult efort decât
ceilalţi, ca să pot realiza ceva sau că nu obţin rezultatele la care mă
aşteptam. Sunt foarte impulsiv în tot ceea ce fac. Am tendinţa să uit
lecţiile învăţate în trecut şi, atunci, comit aceleaşi greşeli.
Epicondilita poate fi şi semnalul că există ceva ce nu pot să realizez
sau că sunt obligat să îl fac şi nu am niciun chef. Resimt multă furie
faţă de o anumită situaţie şi aş dori să lovesc pe cineva, dar mă reţin.
Accept⊂ să mă debarasez de ideile şi tiparele vechi pentru a
urma o direcţie mai potrivită evoluţiei mele. De asemenea, accept⊂
prezenţa iubirii în toate evenimentele care au loc în viaţa mea.
COCOAŞĂ (în general)
Vezi şi: CHIST
O cocoaşă este o alterare la nivel de ţesut, ce se simte la palpare
şi o găsim, fie pe o parte din corp, fie într-un organ.
Este ca o explozie a corpului care strigă, care are nevoie să se
exteriorizeze. Asemenea unui ou gata să se spargă (pentru a permite
puiului să iasă), nici eu nu mai pot reţine ceea ce este nevoie să fie
spus, clarificat, exprimat. Am oare sentimentul că muncesc prea
mult şi că obţin prea puţine rezultate? Trăiesc o situaţie conflictuală
cu patronul meu? Trăiesc o dualitate între ceea ce există şi ceea ce
exprim: tot ceea ce reţin poate exploda sub forma unei cocoaşe.
Lucrul acesta poate conduce spre confruntări cu cei din anturajul
meu. Îmi pun întrebări în legătură cu o situaţie în care nu am putut
să îmi exprim nevoile şi, din această cauză, i-am acordat o
importanţă exagerată şi am păstrat totul în mine.
Accept⊂ să îmi exprim liber toate ideile şi emoţiile pe care le
trăiesc. Pot chiar să scriu, pentru a mă lămuri despre ceea ce se
petrece în forul meu interior, înainte de a discuta toate acestea cu
ceilalţi. Prin acest exerciţiu mă eliberez de prea plinul a ceea ce
trăiesc, mă întorc spre nevoile inimii⊂ şi, astfel, îmi regăsesc pacea.
Acced la o stare de calm interior şi armonie cu ceea ce sunt eu şi cu
cei din anturajul meu. Îmi pot exprima acum limpede gândurile şi cu
deplină încredere, trăind şi descoperind, totodată, şi iubirea
necondiţionată.

COCOAŞĂ DE BIZON
Vezi: CUSHING [SINDROMUL]

COCOŞAT
Vezi: UMERI CĂZUŢI

COLESTEROL
Vezi: SÂNGE – COLESTEROL

COLICĂ
Vezi: INTESTINE – COLICI
139
COLICĂ NEFRITICĂ
Colica nefritică este o durere violentă care se manifestă în
regiunea lombară şi iradiază spre vezică şi coapse. Ea se datorează
obstrucţiei ureterelor. Se instalează ca urmare a migrării unui calcul
sau al altui corp străin din rinichi către vezică, prin uretere.
Colica nefritică se manifestă, mai ales, când trăiesc o situaţie în
care m-am simţit doborât, ca urmare a ceea ce am văzut, am auzit,
am perceput, etc. Această situaţie mă sperie atât de tare, încât toate
valorile, în care cred, ajung să se năruie subit. Există ceva care mă
blochează şi mă sperie, în acelaşi timp. Pun totul la îndoială şi se
întâmplă deseori ca partenerul să fie cauza. Sunt mulţumit de viaţa
de cuplu? Simt că îmi pierd spaţiul vital sau că sunt înşelat, trădat?
Nu mai sunt respectat, iar lucrul acesta mă irită într-un grad foarte
înalt. Sunt descurajat şi tulburat. Se impune să îmi acord un răgaz
pentru a observa ce mă blochează în relaţia de cuplu sau în celelalte
relaţii afective. Care este principala iritare pe care o trăiesc şi nu o
mai pot tolera? Oare, în legătură cu ce mi-am făcut iluzii?
Accept⊂ să privesc, în mod obiectiv, viaţa. Îmi redefinesc valorile
şi priorităţile şi îndrăznesc să le afirm. Îmi ocup, astfel, locul care mi
se cuvine şi îmi permit ca acesta să fie primul!

COLITĂ (mucozitatea colonului)

Vezi: INTESTINE – COLITĂ

COLITĂ HEMORAGICĂ
Vezi: INTESTINE – COLITĂ

COLOANĂ VERTEBRALĂ (în general)

Vezi şi: SPATE
După clasificarea făcută în Occident, coloana vertebrală este
formată din 33 de vertebre după cum urmează:
7 cervicale 28 , mai subţiri
12 dorsale (toracale)29 , mai groase
5 lombare 30
5 sacrale31 , sudate şi care formează un triunghi cu vârful în jos
4 coccigiene, sudate şi atrofiate
Coloana vertebrală, asemenea unui stâlp dintr-o construcţie,
reprezintă sprijinul, protecţia şi rezistenţa. Deci coloana vertebrală

28 Cervical vine din lat. cervis, cervicis care înseamnă „ceafă”.

29 Dorsal vine din lat. dorsum care înseamnă „spate”.
30 Lombar vine din lat. lumbus care înseamnă „rinichi”.
31 Sacral : acest cuvânt se referă la ceea ce este inviolabil sau la ceea ce ne
impune un mare respect. În acest caz este vorba despre locul de unde pleacă
energia Kundalini, această energie spirituală ce îşi are punctul de plecare la
baza coloanei vertebrale şi urcă până în vârful ei, pentru a produce iluminarea.
140
mă susţine şi mă protejează în toate situaţiile din viaţa mea. Fără ea
m-aş prăbuşi. Coloana vertebrală simbolizează şi energia mea
fundamentală şi cea mai spirituală Ea reprezintă, în acelaşi timp,
flexibilitatea şi rezistenţa faţă de diferitele evenimente din viaţa mea.
Îmi dă, totodată, şi libertatea de a mă putea mişca, de a mă întoarce,
într-un mod suplu, în toate direcţiile dorite. Deviaţiile coloanei
vertebrale (scolioză, lordoză, etc.) sunt legate de partea cea mai
profundă a sistemului meu energetic. Blocajele coloanei sunt
însoţite şi de dureri fizice. Sentimente de neputinţă, o greutate prea
mare, o nevoie afectivă sau emoţională nesatisfăcută, etc., mă
determină să simt că rezistenţa şi soliditatea îmi sunt atacate. Sunt
lovit pe la spate. Am impresia că eu sunt stâlpul familiei, la locul de
muncă şi în raport cu orice situaţie sau organizaţie în care sunt
implicat. Ce s-ar întâmpla cu ceilalţi dacă nu aş fi eu acolo, oare s-ar
prăbuşi totul? Coloana vertebrală are legătură cu toate aspectele
vieţii mele prin schelet, prin sistemul nervos central şi prin circulaţia
sanguină centrală. Fiecare gând, sentiment, situaţie, răspuns şi
impresie se imprimă în coloana vertebrală, tot aşa de mult, ca şi în
părţile din corp vizate. Privesc zona afectată şi identific cauza
blocajului.
Motivul nu are importanţă, accept⊂ să rămân deschis către
cauză şi, astfel, integrarea este mai armonioasă. Reconstruiesc acea
persoană nouă, care îmi doresc să fiu.

COLOANĂ VERTEBRALĂ (DEVIAŢIE...) (în general)

O deviaţie a coloanei vertebrale simbolizează, în principal, o
rezistenţă în faţa vieţii pe care nu vreau să o trăiesc din plin. Am
impresia că în copilărie mi-a lipsit suportul parental, structura
fundamentală. Am fost „zguduit“ în convingerile mele profunde.
Odată devenit adult, modul în care mă conduc în viaţă, dificultatea
de a lăsa viaţa să mă susţină şi de a elibera vechile idei se manifestă
printr-o deviaţie a coloanei vertebrale, care se curbează într-o
parte, înainte sau înapoi...
Accept⊂ să devin responsabil în totalitate şi „să stau drept“ în
faţa vieţii, cu încredere şi hotărâre.
COLOANĂ VERTEBRALĂ (DEVIAŢIE...): COCOŞAT
Vezi: UMERI CĂZUŢI

COLOANĂ VERTEBRALĂ (DEVIAŢIE...): CIFOZĂ

Cifoza este o deviaţie a coloanei vertebrale anormal convexă
înapoi, de obicei, la nivelul omoplaţilor. În afara faptului că este o
postură proastă, cifoza la copii şi la adolescenţi, se datorează unei
boli de creştere numite maladia SCHEUERMANN.
Dacă sufăr de această afecţiune pot remarca faptul că îmi îndoi
corpul ca şi cum aş reveni la poziţia fătului în uter. De cine sau de ce
vreau să mă apăr? Vreau să mă apropii de mama, întrucât nu mă
înţelege sau mă reneagă ca şi copil? Mă simt foarte mic, nici pe

141
departe la înălţimea familiei sau a sarcinii pe care aş vrea să o
îndeplinesc. Vreau să păstrez totul pentru mine, de teama lipsei. Îmi
curbez coloana, căci sunt timid şi prin nerecunoaşterea valorii mele,
mă supraveghez în permanenţă; mă simt inferior, incapabil să îmi
ocup locul care mi se cuvine şi să îmi trăiesc viaţa cu bucurie.
Accept⊂ să mă simt în siguranţă, chiar în prezenţa altor
persoane: sunt capabil să îmi ocup locul cuvenit, să îmi definesc
limitele, să depăşesc provocările pe care viaţa mi le propune. „Îmi
păstrez spatele drept“ şi mă recunosc drept o fiinţă unică şi divină.
Învăţ, astfel, să mă iubesc mai mult şi ştiu să fiu mândru de
realizările mele. Învăţ să mulţumesc divinităţii lăuntrice din inima
mea⊂ pentru acest curaj care există în mine, întrucât ştiu că am
răspuns la toate întrebările atunci când sunt în contact direct cu
sufletul meu.

COLOANĂ VERTEBRALĂ (DEVIAŢIE...): LORDOZĂ

Lordoza este o curbare fiziologică a coloanei vertebrale care se
„scobeşte“ spre faţă.
Îmi este greu să mă ţin pe picioare, întrucât îmi este ruşine de
ceea ce sunt şi nu mă iubesc. Deseori, trăiesc un sentiment de
neputinţă faţă de tata sau de oricine reprezintă autoritatea, căci mă
subestimez, mă simt inferior, nu sunt demn „să îi fiu copil“, mă simt
strivit de ceilalţi, am foarte puţină încredere în mine şi sunt incapabil
să îmi exprim ideile şi opiniile. Vreau să fiu liber. Îmi îndoi spatele, în
ciuda voinţei mele, având impresia că sunt „moale“ şi incapabil să
mă ocup de lucrurile din viaţa mea. Ele nu merg destul de repede şi
rezultatele întârzie să apară. Am, deci, tendinţa să mă subapreciez.
Mă simt împărţit între a fi proactiv şi a-mi conferi încredere sau în a
nu-i asculta decât pe ceilalţi. Mă liniştesc, agăţându-mă de idei
vechi. Nu îndrăznesc să schimb ordinea lucrurilor, pentru a nu
deranja nimic din ceea ce reprezintă stabilitatea. „Fierb“ în interior şi
această furie mă „roade“. Refuz ajutorul celorlalţi; aşa îmi este şi mai
greu să îmi realizez obiectivele şi manifest tendinţa de a trăi cât mai
multe eşecuri.
Este nevoie să învăţ să mă iubesc. Accept⊂ să îmi ocup locul,
întrucât fiecare dintre noi are un rol de jucat în acest Univers. Învăţ
să îmi exprim liber ideile şi opiniile şi mă simt mult mai împăcat
cu mine. Fiecare lucru se întâmplă la momentul cel mai potrivit.
Îndrăznesc să stau drept, căci, acum am încredere în mine. Mă simt
în siguranţă, căci vocea mea interioară îmi spune ce să fac pentru
binele meu cel mai înalt.

COLOANĂ VERTEBRALĂ (DEVIAŢIE...): SCOLIOZĂ

Scolioza este o deviere laterală a coloanei vertebrale.
Când sufăr de această afecţiune, am impresia că port pe umeri o
greutate foarte mare. Cum nu există nicio speranţă să pot rezolva
această situaţie, trăiesc neputinţă şi disperare. Responsabilităţile mă
sperie, nu sunt deloc hotărât ce să fac. Energia se blochează şi
142
scolioza este manifestarea în plan fizic. De obicei, scolioza se
manifestă în adolescenţă: pentru că sunt în căutarea unei identităţi,
prea mare pentru a mai fi copil şi prea tânăr pentru a fi adult, viaţa
cu toate responsabilităţile ei mi se pare extrem de dificilă. Îmi refuz
corpul, această viaţă, refuz chiar şi să cresc. Am tendinţa să mă
compar cu fraţii şi cu surorile mele (mai ales, dacă suntem gemeni),
cu verii şi verişoarele mele. Întrucât am impresia, deseori, că sunt
mai buni decât mine, mă subestimez şi lucrul acesta se manifestă
printr-o scolioză. Mă compar, în mod negativ, faţă de ceilalţi, şi sunt
obsedat, în permanenţă, de această atitudine. Îmi este frică să nu fiu
judecat. Mă simt mereu împins de la spate. Am impresia că este
nevoie să fiu stâlpul de susţinere al familiei, să o onorez, să fie
mândră de mine. Totuşi este prea mult ceea ce îi cer coloanei mele
care, din punct de vedere simbolic, reprezintă catargul unei nave. Mă
înclin când spre dreapta, când spre stânga, pentru a compara tot
ceea ce se găseşte, de o parte sau de alta. Mă pot îndepărta de
ceilalţi, cu scopul de a mă proteja, pentru a evita loviturile. Totuşi, în
interior, resimt nevoia de a mă apropia de ei, dar nu îndrăznesc să
fac eu primul pas. Mă pot simţi pierdut, căci am nevoie de un sistem
de referinţă, de repere, pentru a mă putea defini ca individ. Aceste
repere sunt, de obicei, personificate prin părinţi sau prin oamenii cei
mai influenţi din viaţa mea (de exemplu, un profesor, un educator,
etc.). Dacă aceste repere nu îmi convin sau mă decepţionează, atunci
coloana vertebrală (care nu se mai simte susţinută) se va îndoi. Nu
mă mai pot „sprijini“ pe mine însumi, simţindu-mă prea fragil.
Coloana se prăbuşeşte, la fel ca şi lumea mea interioară. Trăiesc în
funcţie de ceilalţi. Prefer„să mă şterg“, să evit orice eveniment de
teama riscului de a mă afirma. Scolioza este legată şi de o dorinţă de
a fugi din faţa cuiva sau a unei situaţii. Verific ce se petrece în viaţa
mea şi cine mă împiedică, cu adevărat, să mă simt bine.
Accept⊂ să trăiesc în prezent, conştientizez că sunt la şcoala
vieţii şi trăiesc în armonie cu tot ceea ce mă înconjoară. Îmi regăsesc
bucuria şi, în fiecare zi, realizez că am forţa şi capacitatea de a
depăşi orice provocare! Devin, astfel, parte integrantă a propriei mele
vieţi. Trăiesc pentru mine, încetez să mă mai compar cu ceilalţi, căci
suntem diferiţi şi unici.
COLOANĂ VERTEBRALĂ – DISC DEPLASAT
Vezi: HERNIE DE DISC

COL UTERIN (cancer de...)

Vezi: CANCER DE UTER [COL şi CORP]

COLON (cancer de...)

Vezi: CANCER DE COLON

COMĂ
Vezi şi: ACCIDENT, CREIER-SINCOPĂ, LEŞIN
Coma poate surveni ca urmare a unui accident şi constă în
alterarea parţială sau totală a stării de conştienţă.
143
 Se întâmplă foarte des ca înainte să intru în comă să fi văzut
moartea cu ochii, ca şi cum „mi-ar fi sunat ceasul“. În loc să fiu
conştient 100% de acest moment, coma survine înainte.
«Conştiinţa» se debranşează. Deseori, când îmi revin din comă,
constat că memoria a şters traumatismele intense pe care le-am
trăit. Este ca şi cum aş fi fost apărat, căci eram în pericol.
Culpabilitatea legată de o persoană sau de o situaţie de care vreau
să scap este cauza ce provoacă un accident. Dacă îmi este greu să
depăşesc această culpabilitate, atunci mă refugiez într-o comă. Mă
pot simţi total incapabil să rezolv o situaţie, căci sunt prea
împrăştiat, ceea ce mă face furios. Este nevoie să fac mari
schimbări în viaţa mea, dar nu mă simt în stare. Acum mă pot
odihni în «peştera» mea, unde nu vine nimeni ca să mă deranjeze şi
să îmi spună ce să fac. Mi-am regăsit un oarecare sentiment de
libertate unde, pentru moment, nu trebuie să dau socoteală
nimănui. Cuvântul comă provine din grecescul «koma» care
înseamnă «somn adânc». Această stare este legată de dorinţa
intensă de a scăpa de o persoană sau de o situaţie. Îmi este atât de
greu în străfundul sufletului, încât mă închid în mine şi trăiesc
disperare, singurătate şi frustrare. Vreau să devin nepăsător faţă
de greutăţile vieţii. «Somnul acesta profun d» este o modalitate de a
mă proteja, căci aşa pot fi nepăsător la ceea ce se petrece în jurul
meu. Prefer să trăiesc această stare de inconştienţă totală, până
când viaţa îmi va fi mai plăcută. Am o hotărâre de luat: să plec sau
să rămân. Este aceeaşi decizie care este nevoie să fie luată şi în
cazul unei come diabetice (comă cauzată de un exces de glucoză
în sânge şi, de asemenea, şi în creier). Trăiesc o tristeţe atât de
adâncă, încât aş vrea să fug din această lume. Şi furia îmi este la
fel de puternică. Chiar dacă pot trăi o comă pentru o lungă
perioadă (săptămâni, luni, ani), este foarte important pentru mine
ca cei din jur să facă dovada iubirii ce mi-o poartă, a afecţiunii lor
şi să îmi spună că doar eu sunt cel care alege dacă să plece sau să
rămână. Este nevoie ca cei apropiaţi să îşi exprime detaşarea
necesară pentru ca să nu „reţină“ persoana în comă (deci, să nu îi
încalce liberul arbitru). Chiar în comă fiind, creierul se păstrează
activ, încât pot să îi aud pe cei din jur ce spun sau să le simt
prezenţa şi trăirile lor, deşi eu nu pot să mă mişc şi nici să vorbesc.
Se prea poate ca frica de moarte să fie cea care mă determină să
rămân în starea de inconştienţă. Este nevoie să mă liniştesc şi să
îmi spun că, dacă vreau, pot să plec, în deplină siguranţă. Dacă am
putea vedea energiile unei persoane în comă, am putea remarca o
ruptură serioasă la nivelul legăturilor energetice (în funcţie de
profunzimea comei). Este foarte potrivit, deci, să se aplice
tratamente energetice pentru reglarea situaţiei, ceea ce permite
revenirea persoanei aflate în comă în AICI şi ACUM.
Este important să mă liniştesc şi să îmi spun că voi primi
ajutorul de care am nevoie şi să accept⊂ că dispun de toate
capacităţile şi calităţile necesare pentru a-mi duce la bun sfârşit
proiectele. Ştiu că toate schimbările, ce se impun a fi făcute în viaţa

144
mea, vor avea loc, gradat, spre binele tuturor persoanelor din
anturajul meu şi, bineînţeles, şi al meu!

COMEDOANE
Vezi: PIELE – PUNCTE NEGRE

COMOŢIE (...a retinei)

Vezi: OCHI – COMOŢIA RETINEI

COMOŢIE CEREBRALĂ
Vezi: CREIER [COMOŢIE]

CONDUCTE LACRIMALE
Vezi: A PLÂNGE

CONGENITAL
Vezi: INFIRMITĂŢI CONGENITALE, BOLI EREDITARE

CONGESTIE (...cerebrală/...hepatică/... nazală/

...pulmonară)
Vezi şi: CREIER – ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL, A.V.C.
Congestia este sistemul de apărare al corpului pus în funcţiune
pentru a răspunde atacurilor repetate asupra unei anumite părţi ale
sale (există, deci, la nivelul corpului, diferite părţi congestionate).
La ficat: congestia reprezintă critica refulată, iritarea interioară
pe care o acumulez, căci nu pot să o exprim verbal. Trăiesc fie
amărăciune, fie nemulţumire, fie decepţie. La nas (sinusuri): este
nevoie să mă întreb care este situaţia sau persoana pe care nu o pot
«mirosi» şi care mă scoate din sărite? La plămâni (pneumopatie): mă
simt sufocat de relaţiile familiale, fiind vorba despre părinţi,
soţ/soţie, copii, etc. Schimburile familiale sunt, oare,atât de
armonioase pe cât îmi doresc? Îmi fac prea multe griji? La creier
(A.V.C.): mă simt depăşit, nu ştiu cum să reacţionez faţă de anumite
persoane sau situaţii. Creierul meu nu mai funcţionează tot la fel de
repede şi de limpede ca înainte. Este „sfătuit“ să se ţină departe de
băutură sau de droguri. Indiferent de partea din corp afectată, în
toate cazurile, este vorba despre frustrare, iritare şi mânie atât faţă
de ceilalţi, cât şi faţă de mine. Sunt într-o situaţie de tensiune
permanentă. Emoţiile îmi sunt congestionate. Îmi este frică de mine
însumi, căci am impresia că există ceva rău înlăuntrul meu. Evit,
deci, să fiu impulsiv şi să îmi trăiesc viaţa în mod spontan. Totuşi,
am avantajul că permit creativităţii mele să se manifeste (pulsiunile
mele se eliberează ca urmare a acestor congestii). Am tendinţa să
acord o importanţă prea mare vieţii spirituale şi prea puţină nevoilor
fizice. Am nevoie de repaus, de vacanţă, dar nu mi le permit. Este
nevoie să îmi acord un răgaz pentru a verifica ce mă deranjează
acum şi să îmi asum responsabilitatea pentru tot ceea ce există în
viaţa mea.

145
 Accept⊂ să îmi ocup locul cuvenit, locul meu. Realizez cât este
de important să spun ceea ce simt şi să o fac fără a-i răni pe ceilalţi.
Dacă îmi exprim sentimentele, atunci nu mai acumulez nici
frustrare, nici ură. Atunci când sunt deschis şi receptiv, atrag în
jurul meu tot persoane deschise şi receptive. Mă simt din nou în
armonie cu mine însumi şi cu cei din jurul meu. Dobândesc, astfel,
un nou echilibru atât în viaţa spirituală, cât şi în cea fizică.

CONJUNCTIVITĂ
Vezi: OCHI – CONJUNCTIVITĂ

CONSTIPAŢIE
Vezi: INTESTINE – CONSTIPAŢIE

CONTUZII
Vezi: PIELE – VÂNĂTĂI

COPIL AVORTAT
Vezi: NAŞTERE – AVORT

COPIL CIANOTIC
Apariţia unui copil cianotic este legată de o malformaţie la
inimă⊂ încă din stadiul embrionar, care are drept consecinţă
trimiterea sângelui sărac în oxigen în marea circulaţie arterială, fără
ca acesta să mai treacă prin plămâni, pentru a primi de aici mai
mult oxigen.
Dacă sunt un copil cianotic (sau un bebeluş cianotic), este
pentru că am acumulat, la sânul mamei, o frică puternică pe care a
trăit-o şi ea, aceea de a se deschide către iubirea lumii din afară.
Această frică poate proveni dintr-o rană puternică şi „o închidere în
sine în raport cu iubirea”, cauzate de un eveniment care i-a frânt
inima⊂. Nu trebuie să o fac pe mama responsabilă de starea mea.
Conform legii rezonanţei, am venit în această familie pentru că
aveam de rezolvat aceleaşi provocări legate de iubire. Nu fac decât să
manifest mai concret, în plan fizic, conştientizarea a ceea ce avem
de făcut şi mama şi eu, căci în acest fel, ne putem ajuta reciproc.
Accept⊂ că iubirea este viaţă şi că puterea care provine din
această iubire va constitui o pavăză permanentă prin care voi fi
apărat în contactele mele cu lumea din jur.

COPIL HIPERACTIV
Vezi: HIPERACTIVITATE

CORONARĂ
Vezi: INIMĂ⊂ – TROMBOZĂ CORONARĂ

CORP (în general)

Vezi: ANEXA I

146
CORIZĂ
Vezi: GUTURAI

CRAMPE
O crampă este contracţia involuntară şi pasageră a unui muşchi
sau a unei grupe de muşchi.
Crampele indică o tensiune puternică, o crispare interioară,
uneori excesivă. Blochez energia divină. O împiedic să curgă prin
mine, căci mă simt limitat, obstrucţionat. Mă încăpăţânez să mă
agăţ de o frică, de o rană interioară sau de un stres care nu sunt
benefice pentru mine. Unele din tiparele mele mentale au nevoie să
fie integrate într-o măsură mai mare. În prezent, trăiesc o presiune
puternică şi o tensiune însoţite de un sentiment de neputinţă faţă
de o anumită situaţie. Mă tot întreb ce trebuie să fac şi care este
soluţia cea mai bună pentru mine. Întrucât îmi este frică, mă
cramponez, mă agăţ de ideile mele fixe. Trăiesc un sentiment de
supunere şi este nevoie „să mă târăsc“ în faţa unor persoane ca să
evit descărcarea lor mânioasă. Mă tem de viaţă, încât blochez energia
într-un loc precis. Aş vrea să mă refugiez în casa mea. Neliniştea mă
conduce către evitarea unei situaţii. Dacă trăiesc această anxietate în
timpul zilei, s-ar putea ca noaptea să se instaleze crampele care mă
trezesc şi îmi amintesc că ar trebui să fug. În funcţie de locul unde
se instalează crampele, am un indiciu în legătură cu ceea ce trebuie
să schimb: o crampă în partea de jos a piciorului, – direcţia pe
care o urmez; o crampă în partea de sus a piciorului, – felul meu
de a avansa în viaţă; o crampă la mână, acţiunile mele.
Sunt conştient de durerea interioară care mă copleşeşte şi
realizez că pot să schimb acest lucru. Accept⊂ să rămân deschis
faţă de energia divină. Îmi ofer răgazul de a mă opri şi de a reflecta.
Acest răgaz îmi permite „să pornesc la drum“ mai încet şi într-o
manieră diferită, să mă simt mai bine în pielea mea.

CRAMPE ABDOM INALE

Vezi: PÂNTECE, ABDOMEN
Abdomenul este legat de chakra intuiţiei şi a creativităţii. Astfel,
crampa abdominală indică frica de a-mi urma intuiţia, refuzul de
a-mi exprima liber creativitatea, blocând energia divină în acest loc,
adică lângă sau mai jos de ombilic. Stopez orice proces, care mi-ar
permite să văd ceea ce mă poate ajuta ca să înaintez normal. Îmi este
teamă să descopăr viitorul, atât de profitabil pentru mine. Vreau să
controlez totul, căci îmi este frică să experimentez lucrurile noi. Mă
aştept la ceea ce este mai rău, la lucruri pe care mi le închipui
îngrozitoare.
Accept⊂ să mă deschid şi să am încredere în viaţă. În acest fel,
mă pot lăsa ghidat mai mult de intuiţie şi îmi folosesc creativitatea
pentru a merge în direcţia care îmi convine, în armonie cu ceea ce eu
sunt.

147
CRAMPA SCRIITORULUI
Vezi şi: DEGETE [ÎN GENERAL], MÂINI [ÎN GENERAL],
ARTICULAŢIA MÂINII
Această crampă constă în furnicături la nivelul degetelor,
cauzată de comprimarea nervului median în canalul carpian, situat
în zona anterioară a articulaţiei mâinii.
Trăiesc o puternică tensiune interioară şi atunci când scriu, fac
un mare efort. Pe cine vreau să impresionez? Pe cine vreau să
conving? Pe mine sau pe alţii? Sunt pretenţios şi ideile de grandoare
fac din mine o persoană prea ambiţioasă. Este posibil să port o
mască ascunzându-mi, în acest fel, personalitatea adevărată, ceea ce
mă protejează de judecata oamenilor. Această situaţie rezultă din
faptul că am puţină încredere în mine şi mă cred incapabil să
întreprind lucruri măreţe. Îmi pun întrebări legate de căsătorie şi ce
poziţie să adopt faţă de aceasta. Îndoiala pe care o am în legătură cu
capacitatea de exprimare a propriei creativităţi mă determină să îmi
abandonez obiectivele. „Voi încerca“, dar o parte din mine „a abdicat“
deja. Întrucât durerea se poate manifesta, îndeosebi, noaptea sau
dimineaţa la trezire, atunci când mai sunt conectat la lumile
interioare, această durere îmi aminteşte ajustările pe care trebuie să
le fac înlăuntrul meu pentru a fi mai flexibil.
Începând cu acest moment fac lucrurile în mod natural,
oferindu-mi răgazul de a fi eu cel autentic. Nu am de demonstrat
nimic, nimănui. Accept⊂ să mă iubesc aşa cum sunt, fără artificii şi
exprimând liber atitudinile pe care le adopt în faţa vieţii. Este primul
pas către o mare realizare, Realizarea de sine.

CRAMPE MUSCULARE (în general)

Crampa de origine musculară arată că reţin ceva căruia ar
trebui să îi dau drumul. Este o puternică tensiune interioară care
se exprimă printr-un blocaj de energie la nivel muscular. Muşchiul
reprezintă energia, viaţa, forţa. Astfel, «blochez» viaţa, căci nu dau
drumul acestor gânduri învechite care îşi au sediul într-un corp în
continuă evoluţie. Mai am încă vechi idei preconcepute şi le vehiculez
prin intermediul acţiunilor de fiecare zi. Sunt «sub tensiune» şi îmi
pun o mie şi una de întrebări. Atenţia îmi este centrată pe anumite
griji care îmi consumă atât de multă energie, încât ajung să mă
deconectez de corpul fizic. Este important să verific care parte a
corpului este afectată de crampe.
Accept⊂, chiar din acest moment, să mă îndrept către inimă⊂,
să mă deschid mai mult către noile posibilităţi care îmi permit să
avansez. Nu pot schimba trecutul, dar pot schimba felul în care
interpretez evenimentele. Sunt din ce în ce mai conştient de
frumuseţea vieţii. Meditaţia şi o tehnică de reechilibrare energetică
mă ajută să eliberez aceste tensiuni superflue şi să îmi armonizez
mai mult corpurile energetice.

148
CRANIU
Vezi: CREIER – COMOŢIE CEREBRALĂ, OASE – FRACTURĂ
[OSOASĂ...]

CREVASĂ
Vezi: PIELE – CRĂPĂTURI

CREIER (în general)

Creierul este centrala energetică, unitatea centrală unde sunt
prelucrate toate informaţiile din minunata maşină umană: numai el
numără 30 de miliarde de neuroni şi fiecare dintre aceştia este
înzestrat cu putere proprie.
Creierul este centrul de comandă care îmi permite autonomia şi
controlul asupra vieţii. El are legătură cu chakra coroană (chakra 7),
care este centrul energetic superior al fiinţei umane şi cu glanda
pineală numită şi epifiză. Creierul este împărţit în 2 emisfere
distincte. Emisfera cerebrală dreaptă (YIN din medicina tradiţională
chinezească) reprezintă aspectul feminin (introvertit) creativitatea,
globalitatea situaţiilor (vederea de ansamblu asupra lucrurilor),
intuiţia, percepţiile şi arta; ea este emisfera receptoare. Această
emisferă gestionează toate experienţele, cauzele lucrurilor, senzaţiile
şi percepţiile lumii interioare. Faptele trăite sunt hrana ei cea de
toate zilele. Este orientată către dimensiunea existenţială. Emisfera
cerebrală stângă (YANG) este cea care dă, care „domină“,
extrovertită, agresivă, raţională, logică, care analizează totul. Este
legată de percepţia lumii exterioare, de concepte, de cuvinte, de
numere şi de raţionamente. Ea gestionează „modul în care“ se
elaborează planurile detaliate. Se „hrăneşte“ prin cunoştinţele
dobândite. Este orientată de timp, de fapte şi de ceea ce ştii să faci.
Fiecare emisferă controlează jumătatea opusă a corpului (emisfera
dreaptă controlează partea stângă şi emisfera stângă controlează
partea dreaptă). Încrucişarea fibrelor nervoase înspre partea opusă
se face la nivelul bulbului rahidian şi coboară de-a lungul măduvei
spinării. Iată de ce, oamenii care suferă un accident cerebral
vascular în partea stângă a creierului vor avea o paralizie pe partea
dreaptă (vezi A.V.C.). Mai există încă un punct de încrucişare şi la
nivelul nervilor optici, sediul chakrei 6, centrul energetic al fiinţei
numit şi al treilea ochi, şi care se găseşte la baza nasului, între
sprâncene. O dezvoltare echilibrată presupune funcţionarea globală
a celor două emisfere.
Creierul este organul care reprezintă sediul gândurilor,
cunoaşterea, EUL meu SUPERIOR, centrul Universului, identificarea
cu orice formă de divinitate. Socrate zicea „Cunoaşte-te pe tine însuţi
şi vei cunoaşte întreg Uni versul şi pe DUMNEZEU”.

CREIER (suferinţe...)
Problemele la nivel de creier indică faptul că am tendinţa să
înţeleg cu capul şi cu raţiunea (emisfera stângă) orice situaţie din

149
viaţa mea. Las la o parte emoţiile (emisfera dreaptă) cu care îmi este
frică să intru în contact, încercând să mă conving, de unul singur, că
acestea nu servesc la nimic sau că sunt mai mult dăunătoare decât
folositoare. Am devenit foarte rigid în felul de a gândi, încât vreau să
am dreptate cu orice preţ! Deşi îmi sosesc informaţii şi elemente noi,
nu vreau deloc să le iau în consideraţie! Mă simt nepriceput şi
trăiesc o mare confuzie. Este, deci, greu pentru mine să îmi schimb
opiniile şi să accept că poate chiar m-am înşelat. O embolie
cerebrală îmi arată că mă simt „prins“ într-o situaţie la care mă
gândesc de multă vreme şi de care vreau să scap, cu orice preţ, chiar
dacă asta ar presupune să părăsesc această lume.
Accept⊂ să las la o parte aspectul de om „mare“, prea serios şi
prea raţional şi să regăsesc „copilul“ din mine, căruia îi place să
râdă, să se bucure şi care străluceşte prin naivitate şi dorinţa de a
învăţa.

CREIER (abces...)
Când abcesul afectează creierul, sursa de plecare o constituie o
infecţie situată la nivelul sinusurilor, al urechii medii sau al oricărei
alte părţi din corp.
Abcesul indică mânia pe care o trăiesc în legătură cu dorinţa de
a-mi lua viaţa în propriile mâini şi frica de a nu pierde controlul
autonomiei mele. Îmi este greu să analizez toate elementele din viaţa
mea, căci totul se schimbă atât de repede şi atunci „mă aprind“
imediat.
Accept⊂ să am încredere în puterea divină care sălăşluieşte în
mine şi care mă conduce spre găsirea acelor soluţii ce mă vor ajuta
să îmi descopăr adevăratul potenţial creator.

CREIER (tumoră pe...)

Tumora este o proliferare excesivă de celule anormale pe creier.
Ea are legătură cu emoţii refulate, cu remuşcări adânci, cu
suferinţe din trecut, pe care le îndrept împotriva mea. Tumora
primară 32 care se dezvoltă pornind din celulele creierului, mă
atenţionează că centrala de prelucrare a informaţiilor înregistrează
încă idei, credinţe sau tipare mentale care nu îşi mai au raţiunea
de a exista! Tumora rezultă dintr-un şoc emoţional puternic, legat
de o situaţie sau de o persoană pe care am iubit-o mult sau ceva
ce m-a făcut să sufăr cumplit şi faţă de care mai păstrez şi astăzi
ură, ranchiună, frici, mânie şi frustrări. Toate aceste sentimente le
pot resimţi faţă de tatăl meu care m-a subestimat mereu. Era
nevoie să mă depăşesc, să găsesc soluţii noi şi, atunci, capul „îmi
lua foc“. Dacă tumora se situează în partea superioară a
creierului, în mijlocul hipofizei, este pentru că, deseori, am trăit un
şoc emoţional sau o frică puternică legată de spiritualitatea sau

32 Vezi nota din subsolul paginii în legătură cu cancer generalizat la secţiunea

CANCER (în general ...)
150
intuiţia mea. Sunt foarte încăpăţânat şi refuz să îmi schimb modul
de a vedea viaţa şi de aborda realitatea prezentă într-o altă
manieră. Este un conflict mental profund de a mă găsi aici, în acest
moment, de a-mi accepta⊂ viaţa şi tot ce cuprinde ea. Sunt rigid
şi înţepenit în gândurile mele, confuz înlăuntrul meu şi îmi este
greu să fac un bilanţ. Plutesc, sunt absent şi trăiesc în negare. Îmi
închipui că toate aceste capacităţi intelectuale de care dispun nu
îmi sunt de ajuns ca să găsesc o soluţie pentru o anumită situaţie:
este nevoie, deci, să mă depăşesc cu orice preţ. Vehiculez o energie
mentală, care nu mai corespunde nevoilor mele cele mai profunde
şi care, în plus, se opune dorinţelor divine din mine. Corpul
reacţionează puternic şi aşa „ţâşneşte“ la nivelul creierului o masă
de celule scăpate de sub control. Este o stare critică şi periculoasă,
care îmi impune să renunţ la atitudinea închisă şi să abordez una
de deschidere a inimii⊂ dacă vreau să stopez evoluţia acestei
tumori.
Este nevoie să conştientizez că am de făcut o schimbare
radicală în viaţa mea şi că acum este momentul ideal să o fac.
Trebuie să mă detaşez de trecut şi de toate sentimentele negative
legate de acesta, devenind pozitiv în tot ceea ce fac şi gândesc.
Începând de acum accept⊂ să îmi privesc întreaga viaţă într-o
manieră mult mai deschisă şi mai flexibilă. Ea este într-o
transformare continuă şi evoluează spre tot ceea ce este mai bun
pentru mine. Voi atinge acest scop, doar prin încrederea în forţele
proprii. Accept⊂ să îmi ascult mai mult vocea interioară, să îmi
manifest deschis spontaneitatea şi să eliberez controlul exercitat la
nivel mental.

CREIER – ACCIDENT CEREBRAL VASCULAR (A.V.C.)

Vezi şi: INFARCT [ÎN GENERAL] SÂNGE [ÎN GENERAL]/ARTERE/
CIRCUL AŢIE SANGUINĂ/TENSIUNE – HIPERTENSIUNE
Acest tip de accident are legătură cu circulaţia sanguină şi cu
vasele de sânge. El se instalează ca urmare a unei hemoragii sau a
unei ocluzii produse de un cheag de sânge, fie de natură venoasă
sau arterială.
Se poate manifesta în nenumărate situaţii care sunt toate legate
de iubire. Acest gen de accident este o reacţie foarte puternică, un
nu categoric spus echilibrului, arătându-mi că trăiesc frici
puternice. Pot avea impresia că îmi pierd posibilitatea de a-mi
conduce propria viaţă în cazul accidentelor cardio-vasculare
hemoragice; o arteră se rupe şi, astfel, creierul este inundat cu
sânge pe o anumită parte a sa. Se poate să trăiesc o aşa de mare
tristeţe în mediul familial, la locul de muncă, încât tensiunea
acumulată se eliberează prin explozia bucuriei de a trăi (reprezentată
în totalitate prin sânge) ca să pot «scăpa» de toată suferinţa pe care o
trăiesc în această situaţie.
După cum accidentul se produce în partea dreaptă a corpului
(partea intuitivă) sau în cea stângă (aspectul raţional) accept⊂ să

151
identific cu precizie mesajul pe care mi-l transmite corpul, să
restabilesc pacea înlăuntrul meu şi, astfel, să mă vindec cât mai
repede. Îmi vizualizez corpul scăldându-se într-o lumină alb-aurie
pentru a permite astfel celulelor nervoase să se regenereze sau să îşi
reia activitatea într-un nou mod, pentru ca să mă vindec cât mai
repede cu putinţă.

CREIER – APOPLEXIE
Vezi şi: CREIER – A.V.C./SINCOPĂ/SÂNGE – HEMORAGIE
Apoplexia (sau atacul cerebral) este un termen popular ce se
referă la hemoragia parenchimatoasă. Apoplexia este suspendarea
bruscă, mai mult sau mai puţin completă a tuturor funcţiilor
creierului, caracterizată prin pierderea subită a cunoştinţei şi a
mobilităţilor, dar prin păstrarea circulaţiei şi a respiraţiei. Este,
deseori, urmarea unei hemoragii cerebrale.
Criza de apoplexie este manifestarea nevoii extreme de
rezistenţă în faţa vieţii şi a oricărui tip de schimbare, a respingerii
şi a negării mai multor aspecte din viaţa şi din fiinţa mea. Trăiesc o
foarte mare nehotărâre, ezit să aduc o schimbare în viaţa mea.
Vehiculul bucuriei de a trăi – sângele – nu mai reuşeşte să irige
corespunzător o parte a creierului. Această parte încetează să mai
funcţioneze şi atunci se instalează paralizia. În timpul unei crize de
apoplexie sunt incapabil să mai rostesc vreun cuvânt sau să mai
schiţez vreun gest, ceea ce mă face să fiu foarte furios. Sunt neliniştit
şi confuz. Conştientizez că am tendinţa să rezolv orice situaţie şi să
îi controlez pe ceilalţi. Mă amestec constant în viaţa celorlalţi. Îmi
depăşesc limitele, întrucât vreau să fac mereu mai mult. Procedând
astfel, îmi centrez atenţia asupra celorlalţi şi aşa uit de mine, fug de
mine. Refuz să îi las pe ceilalţi să se amestece în viaţa mea personală
(aşa cum fac şi eu, la rândul meu, cu ei...). O criză de apoplexie
survine, mai ales, când am o anumită vârstă: în acest caz, ea
exprimă frica de a îmbătrâni, nesiguranţa legată de sprijinul pe care
familia mi l-ar putea oferi, atât la nivel emoţional, cât şi financiar.
Întrucât opun rezistenţă în faţa vieţii, sunt de acord să abandonez
totul şi să rămân închis. Prefer, mai degrabă, să mor: mi se pare
mult mai uşor şi găsesc că distrugerea este, de fapt, salvarea mea.
Este o înfrângere! Această paralizie mă împiedică să îmi exteriorizez,
pe deplin, energia vitală şi potenţialul creativ. Toate acţiunile mele
sunt acum limitate.
Dacă vreau să îmi recâştig bucuria de a trăi, este uşor să
accept⊂ să mă deschid către intuiţie şi către iubire şi să spun clar
ceea ce simt. Încep prin a fi mult mai încrezător în viaţa pe care o
duc. Îmi centrez atenţia pe propriile valori şi calităţile care mă
caracterizează. Permit vieţii să crească în mine. Propovăduind pacea,
iubirea şi starea de bine îi ajut pe ceilalţi să se simtă mult mai
confortabil pentru că sunt liberi şi ştiu ce înseamnă respectul de
sine.

152
CREIER (comoţie) sau COMOŢIE CEREBRALĂ
Comoţia cerebrală este deranjamentul produs la nivelul
întregului creier ca urmare a unui traumatism cranian şi care
conduce către o stare de comă provizorie.
Comoţia este o formă de fugă, un mijloc brusc şi direct de a mă
opri şi de a observa ce se petrece în viaţa mea. Comoţia cerebrală
mă face să realizeze că la nivel inconştient, rămân agăţat foarte tare
de idei şi atitudini vechi, iar acestea nu le permit celor noi să se
instaleze. Este o luptă pe viaţă şi pe moarte. Se poate „să mă agăţ“ de
ceva sau de cineva: las pe seama altora responsabilitatea propriei
mele vieţi. Mă definesc mereu în funcţie de ceilalţi, în loc să fiu eu cel
autocritic. Mă simt în siguranţă doar atunci când sunt alături de
cineva, dar acest ataşament mă sufocă, pentru că în adâncul fiinţei
mele doresc să îmi trăiesc viaţa aşa cum vreau şi nu cum doresc
ceilalţi. Pot fugi de emoţiile care mă încearcă refugiindu-mă în alcool,
droguri, jocuri dar, mai devreme sau mai târziu, va trebui să trăiesc
momentul adevărului. Există un hop în viaţa mea, mă simt „zgâlţâit“
de o persoană sau de propunerile sale. Este o luptă „care nu se mai
termină“ şi care mă afectează în gradul cel mai înalt. Sunt
determinat, în mod indirect, să mă opresc, să îmi examinez viaţa şi
să văd în ce direcţie mă îndrept. Mă întorc la ceea ce este prioritar
pentru mine. De aceea poate am capul „prea plin de idei“, mă
risipesc inutil şi am nevoie să revin cu picioarele pe pământ. Există
în mine o busculadă continuă şi, în acest fel, şocul îşi face loc.
Comoţia survine şi ca urmare a unei răni la cap sau a unui accident
care îmi „afectează profund“ capul, creierul şi mentalul. Corpul este,
pentru o anume perioadă, inconştient. În ce direcţie mă voi îndrepta
acum? Mentalul meu nu se poate orienta într-un mod real şi din
această cauză merge în mai multe direcţii?
Accept⊂ să revin cu picioarele pe pământ, întrucât este nevoie
să îmi trăiesc viaţa aşa cum este ea în realitate şi să gestionez mai
adecvat toate situaţiile care mi se prezintă. Pot evita comoţia
acceptând⊂ să fiu mult mai deschis la tot ceea ce se întâmplă în
viaţa mea.

CREIER – (congestie...)
Vezi: CONGESTIE

CREIER – CREUTZFELD-Jakob (boala...) sau Boala

vacii nebune
Boala Creutzfeld – Jakob33 este o afecţiune cerebrală foarte
severă, mortală, care produce moartea în câteva luni şi care
afectează persoanele trecute de 50 de ani. Se caracterizează prin
demenţă însoţită şi de o afectare majoră a sistemului nervos. Se

33 Creutzfel d – Jakob: sunt numele a doi medici germani care au descris această
boală pentru prima oară în 1920.
153
întâlneşte foarte rar la oameni, este vorba, în acest caz, despre
encefalopatia spongiformă umană şi este contagioasă. Se
înregistrează demenţa şi, în acelaşi timp, sunt afectate şi funcţiile
„intelectuale“, cognitive ale persoanei. Seamănă foarte mult cu o
infecţie produsă de consumul de carne de vacă infestată şi care se
numeşte în limbaj comun, boala vacii nebune.
Această boală se manifestă atunci când îmi pun prea multe
întrebări legate de propria viaţă: nu ştiu cum să mă împart. Îmi
trăiesc superficial viaţa, ca un automat, ca un animal. Îmi place
când totul este limpede, când nu există ceva care mă poate
surprinde. Evit suferinţa şi durerea cu orice preţ. Prefer să păstrez o
distanţă faţă de oameni şi de propriile emoţii. În felul acesta, îmi
nesocotesc capacităţile şi întreg potenţialul creativ. Fug din faţa
realităţii, căci mă deranjează foarte tare. De-a lungul anilor s-a
instalat o indiferenţă accentuată faţă de viaţă. Oare mă simt bine aşa
cum trăiesc? Poate viaţa încearcă să îmi ofere mult mai mult, dar eu
îi închid porţile, gândindu-mă că nu merit acest lucru? Absenţa şi
superficialitatea în care trăiesc conduc către o viaţă lipsită de
confort. Mă ascund în spatele unui titlu, a unui birou, a unei cărţi
sau a unui sport pe care îl practic într-o manieră exagerată. Mă
folosesc de un soi de cruzime pentru a căuta ceea ce vreau. Sunt
puţin cam «canibal» şi nu mă interesează deloc dacă fac rău unor
persoane. Refuz să mă angajez total în viaţă. Fiindu-mi frică să nu
fiu rănit, evit contactul cu oamenii. Nu mai comunic nici cu propriile
emoţii, nici cu cei din jur. Prefer „să aţipesc“, decât să trăiesc din plin
şi, atunci, creierul meu face la fel.
În loc să mă resping pe mine însumi şi pe cei din jur, accept⊂ să
intru în contact, în comunicare cu Universul care mă înconjoară.
Accept⊂ să îmi dezvolt toate simţurile, pentru a trăi cât mai multe
experienţe posibile. Oricare ar fi emoţiile care vor să iasă la iveală,
ştiu că sunt protejat în permanenţă. Permit bucuriei de a trăi să se
instaleze în toate celulele corpului şi, în special, în cele ale creierului
meu. Las la o parte toate subterfugiile şi mă bucur din plin de viaţă şi
de toate experienţele pe care aceasta mi le oferă. Conştientizându-mi
întreg potenţialul, îmi descopăr adevărata valoare şi, astfel, pot să fac
lucrurile cu multă bucurie şi pe deplin motivat, ceea ce mă conduce
către realizarea de sine.

CREIER – ENCEFALITĂ
Encefalul include creierul, cerebelul (creierul mic) şi trunchiul
cerebral. Encefalul este partea superioară a sistemului nervos care
controlează întreg corpul uman.
Encefalul reprezintă, deci, individualitatea, la cel mai înalt nivel.
Chiar dacă şi capul reprezintă individualitatea, encefalul este
reprezentarea individualităţii mele interioare. Când există o afecţiune
inflamatorie la nivelul encefalului aceasta se numeşte encefalită
(epidemia de gripă spaniolă între anii 1916-1920 este legendară).
Encefalul corespunde mâniei pe care o resimt în raport cu cel care
sunt. Spun «nu» în faţa tuturor schimbărilor pe care viaţa mi le pune
154
în faţă. Mă tem să nu îmi pierd individualitatea. Îmi este frică să nu
îmi pierd controlul atât faţă de mine, cât şi faţă de ceea ce mi se
întâmplă sau mi se poate întâmpla. Mă simt limitat în exprimarea de
sine; ştiu că nu sunt capabil atunci când nu pot să îmi analizez viaţa
şi când totul este instabil.
Accept⊂ să mă deschid către aspectele noi din fiinţa mea şi să
manifest încredere în viaţă. Înlocuiesc rigiditatea cu flexibilitatea şi
aşa descopăr faţete noi ale personalităţii mele, care se cer scoase la
iveală. Îmi ofer iubirea şi înţelegerea de care am nevoie şi permit, în
acelaşi timp, păcii interioare să se instaleze în mine.

CREIER – EPILEPSIE
Epilepsia este cauzată de o proastă comunicare şi de o
hiperexcitabilitate între celulele creierului. Influxul nervos care
rezultă din aceasta creează o suprasarcină şi formarea unor unde de
şoc care atacă celelalte părţi ale creierului. Crizele de epilepsie pot fi
de intensitate diferită.
Astfel, pot să fac parte din acele persoane care sunt „cu capul în
nori“ pentru câteva minute, care îşi pierd cunoştinţa pentru câteva
clipe. Această stare indică faptul că vreau să fug din faţa unei situaţii
pentru că mi se pare că implică o responsabilitate prea mare pentru
mine. Lucrul acesta mă face să trăiesc multă nelinişte şi nerăbdare.
Creierul meu se încinge, căci pun accent prea mare pe partea
raţională în loc să îmi permit să fiu mai spontan. Sunt rupt de
emoţiile mele şi nu ştiu ce să fac. O criză de epilepsie pune în
lumină o puternică violenţă îndreptată chiar împotriva mea şi îmi
arată că am tendinţa să mă autopedepsesc pentru că mă judec prea
aspru. Pot face parte din cei care îşi pierd cunoştinţa complet
suferind şi convulsii destul de puternice timp de 5-10 minute. Când
trăiesc o astfel de situaţie, este pentru că eu cred că viaţa nu îmi
aduce decât respingere, violenţă, mânie şi disperare. Am impresia că
este nevoie să lupt în permanenţă. Mă simt persecutat şi vinovat de
agresivitatea care creşte în mine şi pe care o reprim. De altfel, reprim
toate sentimentele care vor să iasă la iveală. Incertitudinea mă
determină să am capul plin de idei, dar ele sunt foarte încurcate;
lucrul acesta conduce către o mare instabilitate în viaţa mea. Am
impresia că trăiesc într-o închisoare, simt că trebuie să mă supun
anturajului şi că, în acest fel, libertatea îmi este ameninţată. Mă simt
dominat de cineva sau de ceva mult mai mare decât mine. Trebuie
să mă bat cu un duşman pe care nici măcar nu îl cunosc! Rezistenţa
pe care a opun este atât de mare, încât corpul meu are nevoie, la un
moment dat, să se elibereze de această încărcătură emoţională.
Trăiesc o angoasă atât de intensă, care mă face să pierd controlul
centrului meu de comandă. Mă tem să nu pierd pe cineva sau ceva
care „îmi aparţine“. Panica îşi face loc în viaţa mea, căci am impresia
că nu mai deţin controlul. Mă protejez prin pierderea cunoştinţei.
Întrucât relaţiile cu ceilalţi şi cu societatea sunt foarte dificile, vreau
să mă rup complet pentru o anumită perioadă de timp. Trăiesc în
dualitate şi mă simt „prins“ ca într-o capcană. Îmi place să mă

155
pedepsesc şi să mă tratez cu asprime. În loc să îmi ascult intuiţia şi
să mă bucur de prezent, trăiesc „după capul meu“ şi acord prioritate
acelor gânduri şi lucruri pe care mă oblig să le fac. «Circuitele mele
nervoase» se încing. Vreau atât de mult să îi controlez pe cei din
anturajul meu, încât corpul „scapă de sub control“, tocmai pentru a
mă determina să conştientizez că singura putere pe care o pot
exercita este doar cea asupra mea. M-am săturat, viaţa îmi cere prea
multe eforturi. O resping, căci mă face să sufăr. Vreau să devin
nepăsător şi mă închid în mine. Deseori, disperarea şi mânia mă
determină să trăiesc astfel. În acelaşi timp, mă simt persecutat de
viaţă, permiţându-i acesteia să exercite o anumită violenţă asupra
mea. Respingerea de sine atinge cote maxime şi, de aici, rezultă un
conflict de individualitate. În timpul unei crize de epilepsie corpul
devine rigid pentru a protesta împotriva acestor răni şi convulsiile se
înteţesc asemenea unor valuri prin care ies mânia, amărăciunea şi
agresivitatea reprimate de atâta vreme. Nu mai pot face nimic altceva
decât să mă las pradă acestor sentimente atât de puternice care
sălăşluiesc în mine. Expediez în inconştient toate aceste situaţii care
îmi provoacă atâta suferinţă pentru că îmi este frică şi pentru că mă
simt deranjat. La momentul acesta mentalul nu mai deţine niciun
control. Am impresia că mă lupt cu o fantomă. Observând mişcările
efectuate în timpul unei crize ne putem da seama că ele arată ceea
ce persoana în cauză nu a putut sau nu a vrut să exprime prin
cuvinte sau gesturi înainte de a se produce criza. Este ca o eliberare.
Epilepsia îi avertizează, astfel, pe cei din anturajul meu că am mare
nevoie de iubire şi de atenţie. Cauza profundă a epilepsiei urcă
departe în copilărie sau poate chiar în perioada de sarcină; copil
fiind, se prea poate să mă fi culpabilizat foarte mult; lucrul acesta
mă urmăreşte de-a lungul întregii vieţi şi pe care o văd, de altfel, zi
de zi ca o luptă. Poate fi vorba, de asemenea, şi de un abuz sexual
sau de orice altă natură sau perceput ca atare, de o respingere
anterioară sau resimţită în copilărie ca o despărţire. Faptul de a se
simţi despărţit de cineva implică o pierdere a contactului cu acesta
în plan fizic. Poate fi vorba de relaţia cu tatăl meu de care aş fi vrut
să fiu mult mai apropiat şi cu care să fac o grămadă de lucruri! Pot fi
chiar copiii mei de la care nu am atâtea veşti câte aş vrea sau cu
care nu mai am niciun contact. Criza de epilepsie poate deveni,
deci, o modalitate de a obţine sau a câştiga mai multă atenţie, ceea
ce mi-ar permite să îmi întăresc şi sentimentul de superioritate.
Întrucât epilepsia indică o suprasarcină la nivelul circuitului
nervos, ea demonstrează, în acelaşi timp, că acord prea mare
importanţă lucrurilor de zi cu zi. Trăiesc, astfel, o situaţie în care se
impune să fac o alegere. Sentimentul că sunt supraîncărcat poate fi
şi rezultatul evenimentelor pe care le amplific (obişnuiesc să
exagerez!) în mintea mea. Exagerarea mă poate conduce la aroganţă,
făcându-mă să cred că ştiu mai mult decât oricine. Poate exista, de
asemenea, şi o tendinţă spre o abstractizare ieşită din comun sau,
din contră, o prea puternică aderare la «politicile» regatului psihic! În
acest fel, mă îndepărtez de realitatea obiectivă. Epilepsia poate fi şi
consecinţa unei frici intense legate de moarte, de boală, de pierderea
cuiva drag, etc. Acestei frici i se poate adăuga şi o motricitate
156
scăzută: nu pot să mă mişc repede, nu pot să fac un lucru cât ai
bate din palme!
Conştientizez ceea ce se petrece în mine şi accept⊂ să nu îmi
mai concentrez eforturile doar pe negativitate şi să observ că
Universul îmi oferă iubire şi frumuseţe. Prin aceste crize de
epilepsie corpul mă invită să mă trezesc, să nu mai trăiesc în
închisoarea gândurilor. Accept⊂ să eliberez tot ceea ce îmi stăvileşte
autenticitatea şi să îmi trăiesc pe deplin şi spontan viaţa. Las
controlul în seama altora. Mă eliberez de toate aceste emoţii pe care
doresc să le împărtăşesc cu ceilalţi, ştiind că este singura modalitate
prin care pot să ies din această închisoare pe care eu însumi am
ridicat-o. Voi descoperi, astfel, propriul adevăr şi îmi voi ocupa locul
ce mi se cuvine.

CREIER – ECHILIBRU (pierderea...) sau AMEŢELI

În plan fizic, echilibrul se menţine prin repartiţia greutăţii
asupra întregului corp, ceea ce îmi permite să mă mişc fără să mă
aplec într-o parte sau în cealaltă. Controlul echilibrului se face la
nivelul urechii interne, în partea numită labirint. Creierul este cel
care dă comenzile pentru mişcare.
Când creierul se simte deranjat prin diferite situaţii şi
evenimente, el este «tras» în toate direcţiile, în acelaşi timp, şi atunci
îşi pierde echilibrul. Ideile mele sunt împrăştiate şi nu mai pot
gândi limpede. Pierderea echilibrului sau ameţeala sunt asociate
uneori cu hipoglicemia34 . Viaţa mea nu este prea dulce. Acest fapt
poate avea legătură cu o situaţie sau cu un individ a căror evoluţie
mi se pare prea rapidă pentru mine. Aceste vertije se produc în
momentul în care realitatea devine copleşitoare pentru mine, căci
mi-am păstrat nişte idei false, care au ieşit la suprafaţă făcându-mă
să îmi dau seama că aşteptările mele nu au fost satisfăcute. Îmi
pierd, astfel, sentimentul de echilibru şi de armonie. Discernământul
îmi este afectat şi viaţa mea este un „talmeş-balmeş“. Deşi ameţeala
poate avea diferite cauze fizice precum hipoglicemia, hipotensiunea
(o presiune a sângelui scăzută), o încetinire a ritmului cardiac, o
suferinţă la nivelul urechii sau un deficit energetic în rinichi, ea este
legată de o fugă. Într-adevăr, atunci când mă simt «împărţit» (fie
conştient sau nu) caut să „mă zăpăcesc“ pentru a uita ceea ce
trăiesc. Energiile îmi sunt împrăştiate şi acest lucru mă face să cred
că nu mai deţin nicio putere asupra vieţii. Aş vrea să fac un mare
ocol, dar ştiu că la capătul drumului va trebuie să fac faţă la ceea ce
mă sperie cel mai tare! Un labirint îmi indică faptul că mă pierd în
detalii, în sarcini şi activităţi neimportante. Nu mai văd limpede
(clar), mă simt ca într-un labirint. O parte din mine se opune cu
hotărâre la schimbările ce vin în viaţa mea. M-am angajat să fac ceva
şi acum nu mai pot să mă opresc sau nici măcar să încetinesc. Nu
mai sunt stăpân pe situaţie, ceea ce mă sperie foarte tare.
Incertitudinea mă paralizează. Îndoiala mă determină să mă agăţ de

34 Hipoglicemie: lipsa de glucoză din sânge (vezi: SÂNGE – HIPOGLICEM IE).

157
persoane sau de lucruri. Îmi resping emoţiile şi, astfel, ajung să
trăiesc superficial.
Accept⊂ să conştientizez că merg în prea multe direcţii, în
acelaşi timp, şi că este potrivit să îmi acord răgazul necesar pentru
a-mi recâştiga echilibrul. Ascult şi mesajele pe care mi le trimite
corpul şi accept⊂ să îmi acord timp şi bucurii. Îmi ofer şansa să mă
bucur de tot ceea ce este frumos şi bun în viaţa mea. Îmi identific cu
precizie priorităţile şi îmi fac alegerile cu convingere. Continui să
avansez, ştiind că sunt maestrul propriei mele vieţi. Nu mai este
nevoie să aştept aprobarea celorlalţi, în special, cea a părinţilor.
Accept⊂ că sunt diferit şi că merit să fiu fericit. Îmi deschid inima⊂
pentru a putea primi iubirea şi bucuria în viaţa mea.

CREIER – HEM IPLEGIE

Vezi şi: CREIER/ [...], A.V.C.
Hemiplegia este o paralizie a unei jumătăţi de corp (stânga sau
dreapta), cauzată de o leziune a creierului. Poate surveni după un
şoc foarte puternic, fie emoţional sau fizic (de exemplu, decesul unei
fiinţe dragi – «dulcea mea jumătate»), care conduce, deseori, către o
stare accentuată de disperare şi la afectarea vizibilă a sensibilităţii.
Am impresia că am fost împuşcat. O explozie de mânie poate fi şi
ea o cauză (de exemplu, poate am fost crescut de două mame şi
lucrul acesta nu mi-a convenit deloc). Corpul mă atenţionează că o
parte din mine nu mai poate acţiona, că nu mai are putere. Este,
cumva, un sentiment de neputinţă faţă de o situaţie care mă
contrariază? Mă simt rupt în două, simt că se vrea să mi se „smulgă“
ceva/cineva care îmi este foarte drag. Resimt, permanent, nevoia să
fiu ajutat, căci nu îmi mai pot asuma obligaţiile vieţii de zi cu zi. Fac
lucrurile pe jumătate, ceea ce mă deranjează destul de mult. Îmi pot
trăi chiar viaţa pe jumătate. Partea afectată îmi indică cu precizie
dacă este în discuţie latura afectivă (partea stângă) sau cea raţională
(partea dreaptă).
Accept⊂ să îmi acord răgazul de a-mi vindeca rănile, ştiind că
orice experienţă, oricât de dificilă ar fi, mă ajută să devin o persoană
mai puternică şi mai conştientă.

CREIER – HIDROCEFALEE
Hidrocefaleea este un exces de lichid cefalorahidian în cavităţile
creierului.
Mă întreb, constant, în legătură cu locul pe care îl ocup aici, pe
Pământ. Mă simt părăsit şi mi se întâmplă chiar să simt că nu sunt
pe Planeta potrivită. Port în mine o tristeţe adâncă, întrucât am
impresia că nu ar fi trebuit să vin pe această lume. Îmi este greu să
fac faţă realităţii. Mi se întâmplă, uneori, să mă gândesc că ar fi mai
bine dacă m-aş întoarce acolo, Sus, căci aici, pe Pământ, nu îmi
găsesc locul. Emoţiile refulate se tot adună şi sunt gata să dea pe
dinafară.

158
 Accept⊂ să permit gândurilor şi emoţiilor să circule căci, astfel,
intru într-un contact mai strâns cu corpul meu şi cu universul care
mă înconjoară. Sunt sigur că am şi eu un rol de jucat aici, pe
Pământ; accept⊂ să îl descopăr şi să mi-l asum. Aşa ajung să
trăiesc cu bucurie momentul prezent!

CREIER – HUNTINGTON (boala...)

Vezi şi: CREIER – TICURI
Boala Huntington35 (Coreea Huntington) este o boală ereditară
rară, care afectează sistemul nervos şi contracţia muşchilor. Apare,
de obicei, între 35 şi 50 de ani, manifestându-se prin mişcări
sacadate şi o deteriorare a capacităţilor intelectuale. Ea provoacă
anumite tulburări mentale, impulsivitate, agresivitate sau depresie.
Trăiesc într-un deşert emoţional şi mă simt complet rupt de
ceilalţi, îndeosebi de partener sau de parteneră. Simt în jurul meu
un vid imens. Sunt obsedat de dorinţele mele pe care le consider
nerealizabile. Îmi caut identitatea, «vânez» relaţiile, mai ales dacă
trăiesc singur. Dar toate relaţiile pe care le am sunt superficiale.
Ceilalţi mi se par inaccesibili. Întrucât ei nu îmi satisfac dorinţele,
devin frustrat şi ranchiunos. O iau la dreapta, la stânga, mă
„năpustesc“ asupra a tot ceea ce se petrece, gândindu-mă că am
găsit, de data aceasta, ceva ce mă va face fericit. Dar trăiesc decepţie
după decepţie.
Accept⊂, aici şi acum, să îmi iau viaţa în propriile mâini. Învăţ
să mă cunosc, să îmi recunosc emoţiile şi puterea de care dispun,
pentru a-mi realiza obiectivele. În loc să doresc să mă sprijin pe
ceilalţi, mă conectez la puterea mea interioară. Avansez în ritm
propriu. Îmi ascult simţurile şi îmi acord răgazul de a savura fiecare
moment din viaţa mea, chiar dacă atunci nu se petrec lucruri
deosebit de importante. Astfel, voi fi mai conectat la viaţa cea de
toate zilele şi mă voi bucura de un echilibru mai accentuat.
CREIER – M ENINGITĂ
Vezi şi: INFLAMAŢIE, SISTEM IMUNITAR, CAP
Meningita este o infecţie a lichidului cefalorahidian care rezultă
din inflamaţia membranei ce acoperă creierul şi măduva spinării.
Această afecţiune indică o slăbire a sistemului imunitar şi o
incapacitate de a se autoproteja.
Meningita îmi semnalează şi o incapacitate de a lupta contra
presiunilor exterioare foarte puternice, mai ales, în plan intelectual.
Lucrul acesta se întâmplă întrucât, deseori, îmi este greu să mă
protejez. Fiind hipersensibil, trăiesc totul mai intens, şi, astfel, sunt
afectat într-un mod mai profund, chiar de lucruri care par banale
pentru alţii. Am atâtea gânduri care „se izbesc“ între ele şi care îmi

35 Huntington (George) (1851-1916): medic american stabilit la New-York.

Practică medicina în Long Island şi descrie în 1872 formele cronice familiale ale
acestei boli care îi poartă astăzi numele.
159
«strâng creierul ca într-o menghină». Îmi „storc creierii“ permanent.
Toate acestea se adaugă sentimentelor de agresivitate şi de frustrare
pe care nu sunt capabil să le exprim. Mă simt agasat, dar nu ştiu
cum să mă apăr. O parte din mine este ca şi inexistentă, aproape
moartă, căci o reneg sau o ascund faţă de mine şi ceilalţi: este partea
mea creativă, extravagantă, sensibilă. Prefer să mă confund cu
masa, să trec neobservat. Mă simt ca într-o închisoare dar, în acelaşi
timp, prefer această situaţie, în loc să mă privesc în oglindă şi să mă
descopăr pe mine, cel adevărat. Nu privesc în inima⊂ mea, ci prefer
„să rămân“ doar la nivelul capului. Este un mod de a mă apăra.
Sunt foarte sensibil şi am tendinţa să iau totul asupra mea şi să
vreau să rezolv problemele întregii lumi! Îmi este teamă „să nu îmi ia
foc capul“; simt toate acestea, de exemplu, atunci când mă gândesc
că îmi pot pierde locul de muncă. Se prea poate ca atunci când am
fost copil să fi fost excesiv de ocrotit de mama şi acum trebuie să mă
apăr de unul singur. Pot să am sentimentul că ceva sau cineva „mă
calcă pe nervi“. Această boală îmi transmite mesajul că este nevoie
să mă apăr de loviturile care vin din exterior şi să nu mă simt
vinovat de ceea ce fac ceilalţi, ci să fiu responsabil doar de acţiunile
mele. Altminteri, creşte în mine revolta, sunt contrariat şi mă
cuprinde o frică puternică. Întrucât creierul conduce întreg corpul,
meningita implică o puternică fragilitate interioară, care îmi
afectează profund fiinţa.
Pentru că meningita pune în pericol centrala de comandă a
întregului corp, creierul, este o nevoie imperativă ca să accept⊂ că
vreau să trăiesc, că îmi pot lua viaţa în propriile mâini, că îmi
„păstrez capul sus“ şi că pot face să ţâşnească în mine această forţă
interioară care îmi permite să mă bucur de o existenţă plină de
experienţe minunate. Învăţ să am încredere şi accept⊂ să descopăr
în inima⊂ mea toate comorile care se găsesc aici. Îmi observ şi toate
emoţiile pe care le-am ascuns de prea multă vreme şi accept⊂ să le
las să plece. Îmi descopăr talentele şi mă bucur de ele. Mă reconectez
cu latura creativă şi artistică şi, astfel, îi permit creierului «să răsufle
puţin». Are ocazia să se odihnească şi el şi atunci stresul şi
tensiunea interioară se vor diminua. Învăţ, pur şi simplu, «să fiu».
Aşa redevin stăpânul vieţii mele.

CREIER – PARALIZIE CEREBRALĂ

Paralizia cerebrală survine, deseori, încă de la naştere şi se
manifestă printr-o anomalie la nivelul creierului. Ţesutul cerebral
este paralizat parţial sau în întregime, în funcţie de natura
traumatismului.
Mă întreb deseori, ca şi copil, de ce să fiu afectat de această
paralizie încă de la naştere. Se poate presupune existenţa unei
consecinţe karmice anterioare 36 , un tipar sau o experienţă trăită
„înainte de naştere“, atât de violent, un traumatism mental atât de

36 «o consecinţă karmică anterioară»: pentru cei care cred în reîncarnare expresia

exprimă faptul că o boală poate avea o cauză ce vine dintr-o viaţă anterioară.
160
intens, încât antrenează o închidere totală, o stopare a oricărei
mişcări spre înainte, împiedicând orice progres.
Sunt, într-un anumit fel, prizonier al trecutului meu, al unei
structuri care mă limitează, în loc să mă lase să cresc şi să evoluez.
Mă pot simţi paralizat, forţat să urmez un drum care nu îmi place.
Mai poate fi vorba, în cazul acestei suferinţe, şi de aşteptările
părinţilor, ale societăţii, ale familiei întregi, care speră, ca prin mine,
să repare greşelile din trecut. Ca şi cum eu „i-aş putea scoate basma
curată“, „le-aş curăţa blazonul“... Pot eu, cu adevărat, să fac toate
acestea?... Paralizia cerebrală este o afecţiune aşa-zis ireversibilă
(spun „aşa-zis“, căci nu se ştie ce poate aduce medicina viitorului –
nota autorului) şi de care nu pot scăpa, chiar în ciuda iubirii
necondiţionate şi a atenţiei tuturor celor din jurul meu. Dacă apare
vindecarea, aceasta este mai mult în plan spiritual.

CREIER – PARKINSON (boala...)

Vezi şi: NERVI, TREMURĂTURI
Boala Parkinson37 este deteriorarea centrilor nervoşi din creier,
în mod special, în zonele care controlează mişcările. Apar
tremurături care afectează, de obicei, mâinile şi capul.
Când tremur, aceasta se petrece pentru că simt sau văd un
pericol care mă pândeşte pe mine sau pe o persoană dragă mie: fie
că este vorba de teama de a nu pierde controlul (pe care îl pierd din
ce în ce mai mult!), de nesiguranţa sau de neputinţa de a avansa
în viaţă. Nu reuşesc să fiu cel mai bun, deşi îmi doresc acest lucru.
Mi se pare că viaţa mea este haotică şi, deşi, îmi doresc mai multă
stabilitate, nu reuşesc să o realizez. Scutur din cap în semn de
disperare.. Îmi este frică de viitor, nu mai vreau să trăiesc şi atunci la
ce bun să mai termin ceea ce am de făcut? Se poate, de asemenea,
să fi suferit un traumatism, un abuz sau nişte greutăţi care m-au
marcat şi faţă de care de care resimt amărăciune, frustrare,
culpabilitate, mânie, depresie ce mă conduc către epuizare şi
descurajare şi vreau să fug din faţa lor, în loc să le rezolv. Se poate
să mă fi simţit limitat de mediul educaţional în care m-am format şi
pe care l-am găsit prea sever, căci performanţa deţinea aici locul de
frunte. Eram, proba bil, un copil foarte agitat. Dacă sunt sănătos şi
totuşi tremur, lucrul acesta se poate întâmpla atunci când sunt
nervos şi când îmi este frică că nu pot să îmi îndeplinesc o sarcină,
întrucât nu am deloc încredere în mine. Mă tem de tot ceea ce este
mai rău. Aceleaşi tremurături se pot manifesta într-un mod mai
frecvent şi automat şi, atunci, ele sunt diagnosticate ca fiind boala
Parkinson. Dacă sunt afectat de această boală, este foarte probabil
că am trăit multe situaţii în care mi s-a impus să fac lucrurile
într-un anumit fel, ceea ce mă făcea să trăiesc o puternică stare de
nervozitate interioară. Eram împiedicat să fiu eu însumi. Putea fi
vorba şi despre o situaţie în care era nevoie să îmi reţin gesturile.

37 PARKINSON (James): acest medic englez (1755-1824) a descris paralizia

tremurătoare, boală ce îi poartă astăzi numele.
161
Când sunt „un pachet de nervi“ şi când vreau ca durerea să
înceteze, corpul meu suprasolicitat nu mai poate şi atunci
reacţionează 38 . Este ca şi cum ura pe care am acumulat-o face ca
întreg corpul să se mişte. Gestul, care mi-a fost interzis, vrea să se
manifeste ca să arate că sunt viu! Am impresia că mă aflu într-o
maşină care staţionează (deci nu poate avansa!). Trebuie „să stau pe
loc“, ceea ce mă înfurie la culme! Mă autodistrug lent, producând şi
deteriorarea funcţiilor nervoase. O neputinţă la nivelul motricităţii
braţelor îşi are sursa, de cele mai multe ori, într-o situaţie pe care o
trăiesc, vrând să resping o persoană, un lucru sau un sentiment
sau, din contră, pe care aş vrea «să îl apuc» şi să îl păstrez doar
pentru mine. Mă simt, însă, incapabil să fac toate acestea (fie fizic, fie
moral). Consecinţele pot fi grave, chiar fatale (moarte). Lucrul acesta
se poate întâmpla când soţul sau soţia este pe cale să părăsească
corpul fizic, iar eu vreau să îl/să o păstrez cu orice preţ. Având
impresia că nu m-am achitat de sarcină, corpul înregistrează un
stres puternic şi de care vrea să se elibereze: atunci, începe să se
mişte „fără voia mea“. Dacă membrele inferioare sunt afectate este
pentru că am vrut cu ele să resping sau să aduc către mine
persoana, lucrul sau evenimentul avute în vedere. Aş vrea să fug din
faţa acestei situaţii, căci mă simt depăşit şi nu văd nicio ieşire. Am
tendinţa să controlez totul şi boala îmi aminteşte că nu îi pot
controla pe ceilalţi. De fapt, nu îmi mai pot controla nici propriile
picioare! Deşi doresc, cu disperare, să îi controlez pe ceilalţi îmi dau,
totuşi, seama că nu pot fi decât stăpânul vieţii mele.
Accept⊂ să mă responsabilizez şi să învăţ să îmi controlez viaţa
MEA şi nu pe a celorlalţi, având încredere în VIAŢĂ şi spunându-mi
că merit să trăiesc. Mă las condus de acest sentiment înălţător, care
este iubirea. Este mult mai uşor să îi laşi pe ceilalţi să fie liberi.
Accept⊂ să arăt lumii universul meu interior cu toate emoţiile care
s-au strâns, aici, de-a lungul anilor. Sunt eu, cel autentic, cu
inima⊂ mea de copil şi îmi trăiesc viaţa în mod spontan.

CREIER – SINCOPĂ
O sincopă se caracterizează prin pierderea cunoştinţei,
completă, reversibilă dar scurtă. Pierderea cunoştinţei provine
dintr-o lipsă de oxigenare a creierului. Poate fi consecinţa unui stop
cardiac, dar nu neapărat. Poate proveni şi dintr-o anumită formă de
asfixiere sau poate avea legătură cu o dilatare brutală a vaselor de
sânge, ca urmare a unui şoc emoţional, ceea ce face ca afluxul de
sânge către creier să fie redus, deci şi oxigenarea să fie insuficientă.
Spiritul îmi părăseşte corpul pentru o clipă. Este ca şi cum aş
căuta să mă repliez asupră-mi şi să mă rup de lumea fizică; sunt
revoltat şi nu mai ştiu cum să fac faţă unei situaţii. Mi-am pierdut
speranţa că mai pot scăpa de ea. Aş vrea „să mă retrag“ din viaţa

38 Este interesant de notat că această boală îi afectează majoritar pe bărbaţi, care

sunt prin natura lor YANG, deci mereu în acţiune, ceea ce implică, evident,
mişcarea.
162
aceasta, pentru că este prea mult pentru mine ceea ce se petrece. În
loc să urmez ceea ce îmi dictează vocea interioară, prefer să ascult
ceea ce vor ceilalţi de la mine. Sincopa este un semn că este nevoie
să mă trezesc şi să fac ceea ce îmi produce, cu adevărat, plăcere.
Această stare nu poate fi comparată cu cea a unui yogi39 , pentru că
acesta stăpâneşte pe deplin disciplina de a-şi elibera spiritul de orice
constrângere exercitată de către corpul fizic prin armonizarea
mişcării, a ritmului şi a respiraţiei.
Accept⊂ să conştientizez care este angoasa sau sentimentul de
panică interioară care au determinat corpul fizic „să fugă“. Ştiu că, în
orice circumstanţă, sunt ghidat şi protejat şi accept⊂ să rămân, pe
deplin, conştient de viaţa care pulsează in mine. Îmi reiau, astfel,
locul ce mi se cuvine în acest Univers şi pot să respir adânc, cu
ambii plămâni!

CREIER – SINDROM UL ADAMS-STOKES

Vezi şi: CREIER – EPILEPSIE/SINCOPĂ, VERTIJ
Sindromul Adams-Stokes este un accident neurologic datorat
diminuării bruşte a irigării creierului.
Pentru că bătăile inimii⊂ încetinesc, am nevoie să mă întreb care
este situaţia din care vreau să ies, căci nu ştiu cum să o gestionez.
Supărările sunt mari, adânci şi mă agăţ de nişte amintiri dureroase.
Îmi este greu să trăiesc momente de bucurie, căci există o perioadă
neîncheiată de doliu (de ordin afectiv sau profesional). Stochez cu
uşurinţă amărăciunea, sunt încăpăţânat, nu vreau să mă eliberez.
Resping amânarea care mi-ar permite să fac altceva, dar îmi este
frică de necunoscut.
Încetez să mă mai gândesc prea mult la aceste supărări şi
accept⊂ să îmi iau adio de la această situaţie. Accept⊂ să eliberez
tot ceea ce nu mai pot să controlez şi care, în plus, nu este benefic
pentru mine. Îmi concentrez atenţia asupra lucrurilor bune din
viaţă. Îmi deschid spiritul pentru a accepta că trecutul nu mai este
important şi aleg să merg mai departe folosindu-mă şi de lecţiile
învăţate din experienţele trăite. Mă împac, astfel, cu istoria vieţii
mele. Permit vieţii să „circule“ liberă prin fiecare dintre neuronii
mei. Consimt să întâmpin noile experienţe pentru a le trăi
împărtăşindu-le cu ceilalţi, bucurându-mă şi fiind fericit, întrucât
acum pot da şi primi iubirea.

CREIER – STARE VEGETATIVĂ CRONICĂ

Vezi şi: CRONICĂ [BOALĂ...]
Când trăiesc această stare, nu mai sunt conştient de ceea ce fac.
Trăiesc ceea ce se numeşte în limbaj obişnuit „stare vegetativă“.

39 Yogi: se zice despre o persoană care a atins un anumit stadiu în evoluţia sa

spirituală. Prin practicarea meditaţiei această persoană îşi poate părăsi, în mod
conştient, corpul pentru o durată variabilă. Unele persoane pot chiar să îşi
încetinească sau, practic, să îşi oprească bătăile inimii⊂, ca, apoi, să o facă să
pornească din nou.
163
Creierul meu este afectat ca urmare a opririi îndelungate a
circulaţiei sângelui sau a unui traumatism cranian.
Întrucât creierul corespunde individualismului, eu trăiesc nişte
frici atât de puternice sau culpabilitate până într-atât, încât vreau, în
mod inconştient, să fug din faţa vieţii. Nu îmi mai pot realiza
proiectele la termenul stabilit, nu îmi mai îndeplinesc dorinţele mari
pe care le aveam. Văzându-mi puterea limitată, ajung să vreau „să
mă deconectez“ de această lume pe care o găsesc nedreaptă.
Accept⊂ că, deşi sunt în această stare, faptul că mai sunt încă
în viaţă le permite celor apropiaţi să se pregătească treptat pentru
plecarea mea din această lume şi să îşi exprime iubirea faţă de mine;
în acelaşi timp, eu mă pot pregăti să părăsesc această lume în
linişte, pentru a accede la o altă realitate şi la planuri superioare de
conştiinţă.

CREIER – TICURI
Ticurile, definite ca fiind executarea bruscă a unor mişcări
repetate şi involuntare, demonstrează o dereglare a tensiunii
nervoase şi un dezechilibru la nivelul creierului.
Dacă am unul sau mai multe ticuri, înseamnă că sunt o fiinţă
foarte emotivă, că refulez multă agresivitate şi că, tânăr fiind, am
perceput educaţia primită ca fiind foarte rigidă şi perfecţionistă. În
acest fel îmi exteriorizez neliniştea şi amărăciunea care s-au adunat în
mine. Pot să trăiesc o situaţie în care mă simt într-un impas, ţintuit
la zid. Timpul nu îmi mai ajunge, un pericol mă pândeşte. Ceva este
pe punctul de a exploda (poate chiar propriile emoţii!), un secret de
familie vrea să iasă la iveală. Dacă sunt băiat, se poate să fi fost afectat
de acţiunile, pe care cineva, care reprezenta autoritatea, mi-a cerut să
le fac. Aşa s-ar explica, pentru mine, faptul de ce există de patru ori
mai mulţi băieţi decât fete care au ticuri. Fetele, sigur, sunt mai
permisive faţă de autoritate şi deci se lasă mai puţin afectate. Mă pot
simţi contrariat în raport cu anumite mişcări care nu mi-au fost
permise să le fac când eram mai tânăr (de exemplu, mi se interzicea să
mă mişc în biserică) şi acum corpul meu se mişcă, fără voia mea, ca o
reacţie sau o revoltă faţă de ceea ce mi s-a interzis să fac. Pot avea,
chiar, impresia că mi-am pierdut prestigiul în faţa cuiva, ceea ce
antrenează ticuri la nivelul feţei. Faţa mea vrea să respingă pericolul
reprezentat de agresor. Am fost iritat, enervat ba chiar agasat şi,
acum, propriile ticuri sunt cele care mă agasează. Am ticuri ale
maxilarului, când în copilărie mi s-a zis de prea multe ori „închide
gura“. Furia acumulată şi neexprimată iese la iveală printr-un tic: este
ca şi cum aş vorbi tăcând! Clipitul din ochi neobişnuit poate să îmi
amintească de o experienţă când „mi se făcea cu ochiul“ sau să îmi
spună că sunt în căutarea atenţiei cuiva, dar fără succes.
Accept⊂ să conştientizez această stare, să curăţ blocajele din
trecut şi să îmi exprim clar nevoile.

164
CRIZĂ CARDIACĂ
Vezi: INIMĂ⊂ – INFARCT [DE MIOCARD]

CRIZĂ DE FICAT
Vezi: INDIGESTIE

CROHN (boala...)
Vezi: INTESTINE – CROHN [BOALA...]

CRONICĂ (boală...)
Cuvântul cronic (-ă) vine din gr. „chronos“ care înseamnă „timp“.
Boala cronică se instalează de-a lungul anilor sau al lunilor. Pentru
o boală, termenul cronic sugerează ceva permanent, ireversibil şi
care nu mai poate fi decât corectat, atât cât se poate.
Dezvolt o boală cronică, atunci când refuz să evoluez de teama a
ceea ce îmi rezervă viitorul. Oricare ar fi boala cronică pe care
mi-am atras-o, este nevoie să mă întreb ce nu pot să schimb în viaţa
mea. În legătură cu ce aspect al vieţii mele pot să spun: „în tot cazul,
nu se poate face ni mic, nu se poate schi mba ni mic?“. Sunt ca o
bucată de dinamită gata să explodeze; mă reţin atât de mult, încât
am nevoie să găsesc o soluţie. Ce „daruri“ îmi aduce această boală
prin faptul că sunt în atenţia celor din jur, că mi se confirmă
resemnarea în faţa problemelor vieţii, etc.? Soluţia cea mai uşoară
pentru mine este, fără îndoială, pasivitatea, pentru că, se pare, nu
pot face nimic.
Provocarea pe care o am de depăşit şi de acceptat⊂ este să îmi
iau viaţa în propriile mâini şi să îmi deschid conştiinţa către ideea
că totul este posibil. Pot să mă documentez în legătură cu rezultatele
obţinute de alte persoane care au suferit de boli cronice şi care s-au
vindecat. Cum au abordat ele boala? Uneori, când mijloacele
convenţionale n-au dat rezultate, este potrivit să examinez şi terapiile
alternative, cu discernământ, pentru a şti care dintre ele m-ar putea
ajuta. Pornind de la ideea că totul este posibil, voi fi capabil să
găsesc soluţii, care chiar dacă nu îmi vindecă total boala, mă ajută
să îmi îmbunătăţesc sănătatea fizică, mentală şi emoţională.
CRUP
Vezi: GÂT – LARINGITĂ

CULPABILITATE
Vezi: ACCIDENT

CUPEROZĂ
Vezi: PIELE – ACNEE ROZACEE

CURBATURĂ
Curbatura se instalează la nivelul muşchilor, după un efort
neobişnuit sau este semnul prevestitor al unor infecţii virale (gripă,

165
hepatită, etc.). Se manifestă printr-un blocaj energetic instalat la
nivelul muşchilor.
Curbatura are legătură cu durerea resimţită în momentul în care
o nevoie (afectivă sau emoţională) nu a fost satisfăcută. Se ştie că
energia înmagazinată în muşchi se manifestă, în general, prin
mişcare sau gesturi; când sunt foarte obosit eu blochez, inconştient,
această energie la nivelul muşchilor. Resimt o durere la nivel mental
şi o exteriorizez, în plan fizic, prin această curbatură. Mă simt
abătut, dominat de o persoană sau aservit unei situaţii. O curbatură
se situează la diferite nivele: când este vorba de oase, durerea
interioară este foarte adâncă. Sunt afectat până-n „măduva
oaselor“...
Accept⊂ să îmi schimb comportamentul, să mă îndrept în
direcţia potrivită, fără a mai opune rezistenţă. Accept⊂ să fiu ceea
ce sunt, să trăiesc în prezent, ştiind că viaţa îmi îndeplineşte toate
nevoile oricât de mari ar fi acestea.
CUSHING 40 (sindromul...)
Vezi şi: GLANDE SUPRARENALE
Consecinţă a creşterii excesive a producţiei unui hormon
(corticoid) al glandelor suprarenale principalele simptome ale
sindromului Cushing sunt: obezitatea situată pe faţă, pe gât şi pe
trunchi (cocoaşă de bizon), hipertensiune arterială, vergeturi, o
pilozitate excesivă, atrofie musculară cu astenie, etc.
În această situaţie există o dezordine mentală şi fizică, un
dezechilibru care conduce către sentimentul de a mă simţi invadat
de ceilalţi, pentru că am pierdut treptat contactul cu propria putere.
Am trăit un sentiment de neputinţă şi m-am „înecat“ într-un surplus
de idei care mă asaltează. Sunt pierdut, nu mai ştiu în ce direcţie să
mă îndrept. Ca reacţie, am tendinţa să vreau, conştient sau nu, „să îi
strivesc“ pe oamenii din jurul meu. Când aceste glande funcţionează
anormal, văd că apar o serie de simptome cunoscute sub denumirea
de sindromul Cushing. Îmi dau seama că anumite părţi ale corpului
se transformă: faţa, gâtul, trunchiul; în plus, observ că picioarele
slăbesc. Trăiesc un dezechilibru fizic şi mental. Neputinţa mă
conduce să nu mai am conştiinţa puterii care sălăşluieşte în mine.
Este ca şi cum „aş putea să mă întorc în interiorul meu, în orice
clipă“. Supravieţuiesc şi port după mine un trecut foarte greu.
Este important pentru mine să reiau contactul cu realitatea,
făcând acele gesturi care mă pot ajuta. Folosesc această putere
pentru a-mi ameliora calitatea vieţii. Învăţ să îmi acord încredere,
accept⊂ să îmi ocup locul ce mi se cuvine şi să trăiesc în funcţie de
ceea ce simt şi de ceea ce sunt cu adevărat.

40 Cushing (Harvey William) – neurochirurg american care, în 1832, a descris

unele tulburări legate de glandele suprarenale.
166
CUTICULE
Vezi: DEGETE – CUTICULE

CUVINTE
Vezi şi: AFONIE
Cuvintele pe care le pronunţ astăzi îmi creează viitorul. Se spune
că gândul creează şi că verbul (cuvântul) manifestă. Astfel, când
vorbesc îmi concretizez gândurile în plan fizic, ca şi când cuvântul ar
fi ceva material. Dacă îmi este greu să vorbesc, să îmi aleg cuvintele
pentru a exprima ceea ce trăiesc, pot să mă întreb în ce situaţie am
fost obligat să tac sau să mint, deci să folosesc cuvinte care nu
respectau realitatea mea. De exemplu, dacă sunt femeie şi sunt
însărcinată şi nu pot să spun acest lucru, trăiesc un stres foarte
puternic, determinat de imposibilitatea de a exprima o stare de fapt.
Pornind de aici, de fiecare dată când trăiesc situaţii asemănătoare,
stresante eu nu mai pot vorbi. Mă simt inferior celorlalţi; este, deci,
dificil pentru mine să mă exprim, căci îmi este teamă că nu voi fi la
înălţime. Pot să vreau să joc un rol. Armonia sau dizarmonia în care
SUNT sau spre care mă îndrept depinde de calitatea cuvintelor mele.
Dacă ceea ce spun sună melodios, dacă vorbesc cu inima⊂, dacă
voioşia, pozitivismul, încurajările caracterizează spusele mele, atunci
atrag LUMINA. Dar când cuvintele îmi sunt calomnioase, negative,
mânioase, distructive, eu nu atrag decât nori gri, furtuni şi
intemperii. Alegerea îmi aparţine!
Accept⊂ să fiu autentic şi să mă exprim cât se poate de simplu.

167
168
 D
DALTONIST
Vezi: OCHI – DALTONISM

DECALCIFIERE
Vezi şi: OASE – OSTEOPOROZĂ
Decalcifierea este o scădere masivă a calciului dintr-un ţesut,
dintr-un organ sau din organism, cel mai adesea, sub forma
demineralizării scheletului.
Mă simt fragil şi am impresia că soarta va fi necruţătoare cu
mine. Mă simt lovit, invadat în intimitatea mea, zdrobit în interior, fie
de către anumite persoane, fie ca urmare a unor situaţii dificile. Mă
subapreciez, îmi micşorez valoarea, am impresia că îmi pierd toată
puterea încetul cu încetul. Devin dependent de ceilalţi şi nu mai ştiu
încotro să o apuc. Am impresia că îmi lipseşte ceva, că pierd într-o
anumită parte. Osul fiind structura corpului, este nevoie să îmi
revizuiesc viaţa în ansamblul său, felul în care funcţionez, reacţiile
pe care le am faţă de diferitele situaţii din prezent.
Accept⊂ să îmi acord încredere, să îmi recunosc calităţile şi
puterea interioară. Aleg să trăiesc respectându-mi valorile mele cele
mai profunde. Învăţ să îmi ocup locul cuvenit şi devin, astfel,
stăpânul vieţii mele, ştiind că nimeni nu mă poate atinge. Sunt
protejat şi îndrumat în permanenţă.

DEGERĂTURI
Vezi: PIELE – DEGERĂTURI

DEGETE (în general)

Degetele sunt prelungirea mâinilor şi de care mă servesc pentru
acţiunile pe care le desfăşor în viaţa de zi cu zi. Ele reprezintă
acţiunea la momentul prezent, detaliile cotidianului, dexteritatea
şi cunoaşterea. Prin pipăit pot iubi, mângâia, certa, construi, crea.
Degetele sunt manifestarea concretă a gândurilor şi a sentimentelor
mele. O rană la un deget îmi arată că încerc să fac prea multe, că
mă agăţ de detalii, că merg prea repede sau prea departe.
Îmi îndrept atenţia asupra prea multor lucruri în acelaşi timp şi,
astfel, îmi dispersez energiile. Sunt nerăbdător sau deranjat de unele
gesturi pe care trebuie să le fac. Simţul datoriei este pus la grea
încercare. Vreau să fac prea multe lucruri. Uit cât de preţios este
fiecare detaliu, fiecare moment din viaţa mea. Culpabilitatea pe care
o trăiesc mă face să regret că am spus ceva sau să îmi fie frică să fac
ceva foarte repede.

169
Sunt nerăbdător faţă de unele mici detalii, ceea ce pune în lumină
aspectul meu perfecţionist. Nu natura rănii (tăietură, zgârietură, neg,
etc.) are importanţă, ci faptul că eu nu acord atenţie acţiunilor
prezente. De obicei, nivelul rănii şi genul de ţesut implicat (piele sau
oase) sunt importante. De exemplu, o tăietură până la os indică o
rană mai profundă, decât o simplă zgârietură. Verific degetele
implicate/degetul implicat şi răspunsul la întrebările mele va fi mai
clar. Dacă îmi zdrobesc un deget, este nevoie să mă întreb în care
aspect al vieţii mă simt zdrobit sau care este persoana care mă
zdrobeşte? Trăiesc în nesiguranţă, căci îmi este frică să nu pierd ce
am. Dacă am unul sau mai multe degete îndoite este important să
observ felul în care degetele se îndoaie şi direcţiile pe care acestea
vor să mi le arate, pentru ca noi să le urmăm. Dacă degetele se
suprapun, este pentru că „mă simt amestecat“ în toate activităţile pe
care le desfăşor sau în toate aceste detalii de fiecare zi? Dacă sunt
foarte distanţate unul de altul, există o dizarmonie sau un conflict
care face să îmi fie greu să împac viaţa afectivă, slujba, viaţa
familială şi sexuală? În funcţie de degetele afectate, văd care dintre
supoziţii este întemeiată. Degetele chircite pot să îmi arate că mă
închid în mine sau că mâinile se închid pentru a forma pumnul –
semn al furiei sau al dorinţei de a lovi pe cineva sau ceva. Degetele
înţepenite îmi arată rigiditatea faţă de detaliile de zi cu zi. Dacă
degetul este blocat, este pentru că mă simt paralizat în ceea ce am
de spus sau de făcut. Îmi muşc degetele, pentru a mă pedepsi, căci
nu sunt capabil să duc la bun sfârşit o treabă, ceea ce este contrar
eticii mele.
Începând chiar din acest moment accept⊂ să îmi acord răgazul
de a face doar un singur lucru, căci îmi accept⊂ dimensiunea
umană şi pun stavilă nerăbdării care „mă împinge“ să merg mai
repede şi să fac prea multe lucruri, deodată.

DEGETE – DEGETUL MARE (de la mână)

Degetul mare are legătură cu presiunea atât cea pe care o pun
pe umerii mei, cât şi cea pe care o cer celorlalţi! Este un deget
puternic, care simbolizează forţa, capacitatea de a lua, nevoia mea de
putere şi care serveşte la împins, la a judeca, a apăsa ca şi pentru a
aprecia acţiunile altora, dar şi ale mele. Are legătură cu gura şi cu
gustul. Dacă ridic arătătorul şi menţin palma închisă, este semn că
îmi dau aprobarea; arătătorul îndreptat în jos exprimă dezaprobare.
Degetul mare are legătură şi cu intelectul, cu schimburile
interpersonale şi cu sensibilitatea. Un deget mare sănătos arată că
eu sunt echilibrat atât în gânduri, cât şi în sentimente. Dacă sunt
speriat şi îngrijorat, degetul meu mare va fi afectat. Dacă mă simt
„împins“ în viaţă de către ceilalţi, voi avea tendinţa să mă rănesc
uşor la degetele mari. Mă pot simţi „împins“ să fac anumite lucruri,
dar şi obligat să ader la un fel anume de a face, la o doctrină, la o
religie, fără să mă pot opune, ceea ce va afecta modul meu de a
interacţiona cu oamenii, devenind astfel fie agresiv, fie într-o evidentă
opoziţie, căci nu acţionez aşa cum aş vrea (respectându-mi,
bineînţeles, valorile personale). Ceea ce vreau să fac rămâne doar la
170
nivelul gândurilor în loc să se realizeze şi în plan fizic. Degetul mare
determină, deci, genul de contacte pe care le am cu ceilalţi şi cu
mine. Dificultăţile la acest nivel pot avea legătură cu neputinţa mea
de a mă elibera de grijile trecutului, de gânduri învechite şi
neplăcute. Întrucât copiii îşi sug degetul mare în situaţii în care se
simt vulnerabili, acest deget reprezintă, deci, siguranţa şi protecţia.
Orice rană la acest deget este legată de un exces de gânduri, de o
acumulare de idei şi de griji deseori faţă de un copil şi de tendinţa de
a fi defetist. Schimburile pe care le fac cu ceilalţi sunt sănătoase? Îi
„împing“ prea mult pe ceilalţi sau eu mă simt „împins“ de către o
viaţă prea agitată? Îmi este frică să nu pierd controlul? Când m-am
„săturat“ de o situaţie, degetul meu mare mă va durea. Dacă îmi
fracturez acest deget, este semn că trebuie să îmi schimb viaţa
radical. Mă pot simţi ţintuit la zid, ceea ce îmi provoacă o puternică
angoasă, căci este nevoie să schimb obiceiuri vechi şi care au
consecinţe negative asupra mea. Degetul mare simbolizează atât
viaţa, cât şi supravieţuirea, dorinţa de a-şi trăi viaţa, de a nu muri
(dacă ţin degetul mare în interiorul mâinii închise, înseamnă că
sunt o persoană introvertită care poate vrea să moară sau care simte
nevoia să se închidă în sine pentru a se proteja de lumea din afară).
Este nevoie să observ dacă îmi este frică să nu mor, dacă nu mai
deţin controlul propriei vieţi. Degetul mare îmi reaminteşte forţa
interioară, valoarea şi puterile de care dispun. De asemenea, el
manifestă şi uşurinţa mea de a transpune în practică toate aceste
bogăţii interioare, dorinţele şi nevoile mele.
Începând din acest moment fac totul pentru a fi împăcat cu
mine. Observ semnele legate de degetul meu mare şi sunt vigilent
când mi se întâmplă ceva. Permit tristeţii din mine să iasă la
suprafaţă. Accept⊂ viaţa şi toate situaţiile fără să dramatizez, căci
ştiu că Universul are grijă de mine! Încetez să mai fiu negativist şi
accept⊂ să mă sprijin pe puterea şi valorile mele: aşa mă voi putea
detaşa de „chingile“ familiale în care stau de prea multă vreme! Mă
eliberez de excesul de gânduri şi accept⊂ să fiu stăpânul vieţii mele.

DEGETE – ARĂTĂTOR
Arătătorul este degetul judecăţii şi al cunoaşterii şi corespunde
mirosului. El reprezintă ego-ul sub toate aspectele sale: autoritate,
orgoliu, suficienţă... În comportamentul meu non verbal, când arăt
„degetul“ sau „cu degetul“, este un semn prin care exprim
respingerea autorităţii (fie cea a părinţilor sau a oricărei alte
persoane). Încerc să exprim autoritatea într-un mod „reactiv“, adică
sub forma unor reacţii faţă de diferitele forme de autoritate prezente.
Frica mea de autoritate îmi poate produce chiar tulburări de digestie.
Îmi este teamă că nu mi se recunoaşte adevărata valoare. Îmi este
frică de autoritate şi nu o accept⊂ în viaţa mea. Vreau să îmi impun
punctul de vedere cu orice preţ! Când îmi folosesc arătătorul pentru
a-mi impune ideile într-o manieră destul de autoritară, este pentru
că vreau să îmi ascund sentimentul de neputinţă şi să îmi afirm
„puterea personală“. Conştientizez că, deseori, fricile sunt cele care
mă determină să acţionez astfel. Sunt foarte sensibil şi am nevoie să
171
mă simt în siguranţă. Îmi este frică de judecata celorlalţi, ca nu
cumva să îşi schimbe modul de a relaţiona cu mine (indiferent de
tipul de relaţie: de prietenie, de afaceri, de iubire, etc.). Realizez că a
acuza pe altcineva sau a-mi da numai mie dreptate nu foloseşte la
nimic. Îmi păstrez energia pentru lucrurile importante. Autoritatea
este cea care mă deranjează cu adevărat? Poate este vorba despre un
sentiment de neputinţă sau de nesiguranţă care vine din copilărie şi
care este legat de autoritatea paternală. Dacă mă minimalizez, pot să
fac acest lucru, întrucât am impresia că ceilalţi mă ignoră sau că vor
să mă domine. Mi-ar plăcea să fiu pe primul loc, dar nu este cazul.
Sunt dezamăgit atât de mine însumi, cât şi de către ceilalţi. O
fractură a acestui deget îmi arată că mă agăţ prea mult de anumite
persoane sau situaţii: dacă nu mă mai pot controla ce se va
întâmpla? Sunt neliniştit şi panicat, căci în loc să îmi utilizez puterea
interioară, prefer să folosesc alte artificii pentru a avea ceea ce îmi
doresc.
Începând chiar din acest moment accept⊂ toate formele de
autoritate care mă deranjează, ştiind că ele au venit în viaţa mea
pentru a mă ajuta să evoluez. În loc să trăiesc un sentiment de
frustrare faţă de această autoritate, aleg să trăiesc la nivelul inimii⊂
şi «fac pace» cu toate emoţiile mele. Îmi deschid sufletul şi, în loc să îi
arăt cu degetul pe ceilalţi, îndrăznesc să mă privesc în oglindă şi să
devin responsabil de toate acţiunile mele.
DEGETE – DEGETUL M IJLOCIU
Degetul mijlociu, cel mai mare deget al mâinii, reprezintă
creativitatea, sexualitatea, forţa şi furia. El simbolizează atingerea,
munca, productivitatea şi fertilitatea. O rană sau o durere la acest
deget înseamnă că viaţa mea sexuală lasă de dorit sau că mă plec
prea uşor în faţa destinului. Sunt tensionat, supărat, nemulţumit,
furios. Toate aceste stări mă împiedică să îmi îndeplinesc dorinţele
mele ascunse. Îmi limitez aspectul creativ, căci nu am încredere în
mine. Mă frământ prea mult şi, în loc să îmi construiesc viaţa în mod
real, rămân în lumea viselor. Trăiesc multe frustrări care mă
împiedică să merg înainte. Sentimentul de inferioritate care mă
domină, mă face să întâmpin o serie de dificultăţi în viaţa sexuală,
căci şi ea este un aspect al creativităţii mele. Pulsiunile mele cele mai
profunde nu se pot exterioriza. Am tendinţa să trăiesc o atitudine
extremă: fie să fug de orice responsabilitate, fie să fiu foarte atent la
felul în care se aplică legile şi să obţin cu orice preţ ceea ce vreau.
Mai păstrez încă o atitudine infantilă, este ca şi cum nu aş fi devenit
încă adult, matur, „major“! Este nevoie să identific cauza acestei
conduite: pentru aceasta, îmi analizez aspectele legate de sexualitate
sau de creativitate. Care parte din mine vrea să crească, să evolueze
acceptând⊂, în acelaşi timp, toate responsabilităţile care decurg de
aici? O fractură a acestui deget îmi indică o opoziţie şi o rigiditate
faţă de atingere, ceea ce conduce la instalarea în interiorul meu a
unei agresivităţi puternice. Aceasta poate avea legătură fie cu
cariera, fie cu performanţele mele (atât sexuale, cât şi personale sau
intelectuale).
172
 Accept⊂ mai degrabă să îmi exprim nevoile decât să mă înfurii.
Înţeleg că nu mă pot exprima din cauza fricilor mele, a orgoliului.
Experienţele sexuale mă îmbogăţesc, căci ele nu sunt doar un mod
de a-mi acoperi un gol interior. Învăţ să îmi construiesc viaţa în
fiecare zi. În loc să fiu atent doar la imagine şi să trăiesc superficial,
îmi întemeiez viaţa pe valorile şi priorităţile interioare.

DEGETE – INELAR
Inelarul, derivat de la cuvântul „inel“, este simbolul alianţei sau
al unirii, şi reprezintă legăturile mele afective. El mai reprezintă şi
viziunea (vederea) şi, de asemenea, relaţia pe care o am cu mine
însumi. Dacă mă ascund în spatele celorlalţi, în loc să îmi ocup locul
cuvenit, dacă trăiesc o viaţă dezordonată şi plină de conflicte, atunci
inelarul meu suferă. El reprezintă, deci, libertatea pe care mi-o
acord şi modul în care mă aliez cu ceilalţi. Orice rănire a acestui
deget provine dintr-o supărare sau dintr-o dificultate în relaţiile mele
afective: această situaţie poate avea legătură fie cu soţul, cu soţia, cu
copiii şi, în unele cazuri, chiar cu părinţii. De asemenea, poate fi
vorba de relaţia cu un asociat sau cu cineva cu care am semnat un
contract şi cu care am o relaţie privilegiată. Această rană este
manifestarea exterioară a unei răni interioare despre care, probabil,
nu am vorbit cu nimeni. Îmi este greu să mă aliez cu mine însumi,
să trăiesc cu această tristeţe care mă doboară. Se poate să am
tendinţa de a exagera situaţia. Ce mă deranjează? Trăiesc o anumită
formă de nedreptate faţă de o persoană sau de o situaţie?
Neputându-mă domina, caut să îmi exercit puterea asupra celorlalţi,
când, mai degrabă, ar trebui să nu mai fac lucrul acesta, căci aşa aş
deveni liber. Mai trăiesc încă în funcţie de ceea ce vor zice sau vor
gândi alţii despre mine şi lucrul acesta mă afectează. Sunt distant în
relaţiile cu ceilalţi şi mă comport chiar faţă de mine într-o manieră
inumană şi rece. O fractură la acest deget înseamnă că „mă las prea
mult la o parte“ şi că acord atenţie doar nevoilor celorlalţi. Situaţia
este de netolerat, căci nu îmi mai acord spaţiul necesar ca să mă
dezvolt şi să fiu eu însumi.
Accept⊂ să mă detaşez pentru a vedea mai bine situaţia. Ce mă
împiedică să mă exprim? Presupun care este reacţia celuilalt? Învăţ
să verific şi realizez că între a presupune şi a şti este o foarte mare
diferenţă. A verifica îmi permite să am relaţii mult mai armonioase şi,
în plus, mă învaţă să dialoghez. Accept⊂ să mă arăt lumii aşa cum
sunt, să mă împlinesc, să fiu fericit şi în armonie cu cei din jur.

DEGETE – DEGETUL M IC
Degetul mic are legătură directă cu inima⊂. El reprezintă
familia şi toate aspectele referitoare la aceasta, în mod deosebit,
iubirea, armonia familială, dar, mai ales, secretele şi minciunile.
Este legat şi de auz şi de intuiţie. El simbolizează înţelepciunea,
integritatea, adevărul, deschiderea către sine şi către ceilalţi,
comunicarea. Poate, în acelaşi timp, să reprezinte şi partea mea
pricepută (ştiutoare) şi pretenţioasă, folosită pentru satisfacerea

173
nevoilor personale. Când mă rănesc la acest deget, este pentru că
trăiesc nişte emoţii în legătură cu familia mea, pe care ar trebui să le
exteriorizez, că în relaţia mea de cuplu lipseşte armonia sau că eu nu
mă iubesc deloc. Mă prefac că nu aud mesajele pe care mi le
transmite intuiţia, „degetul meu cel mic“. Am nevoie de o
schimbare la nivelul relaţiilor cu ceilalţi pentru ca acestea să fie în
armonie cu noua mea ideologie, cu credinţele şi aspiraţiile mele. O
afecţiune la degetul mic (oricât de neînsemnată: zgârietură, arsură,
etc.) denotă, cu siguranţă, o prea puternică emotivitate. Am, desigur,
obiceiul prost de a suferi prea mult pentru nimicuri, ceea ce
antrenează o hiperemotivitate. Devin pretenţios şi astfel nu mai pot
să îi înţeleg nici pe oameni şi nici ceea ce se petrece în viaţa mea. Îmi
pierd astfel echilibrul. În loc să acţionez ghidat de înţelepciunea
interioară, trăiesc în funcţie de vrerea celorlalţi. Lucrul acesta îmi
provoacă nehotărâre şi nesiguranţă. Las deoparte intuiţia şi sunt
atent la gândurile cu care îmi frământ mereu mintea. Dacă îmi rup
acest deget, este pentru că am o nevoie urgentă de a elibera un
aspect din viaţa mea care are legătură cu autoritatea. Poate fi, de
asemenea, şi un secret care „mă roade“, căci îl păstrez ascuns în
mine de prea multă vreme.
Accept⊂ să privesc evenimentele şi situaţiile cu ochii unui copil.
Nu le mai dramatizez şi făcând lucrul acesta învăţ să fiu deschis, să
mă afirm şi să comunic. Merg înainte, pe drumul vieţii, cu mai multă
voioşie. Am nevoie de mult mai mult calm interior. În loc să joc un
rol şi să trăiesc într-o lume în care aparenţele primează faţă de „a fi“,
mă întorc la lucrurile simple şi la cel care sunt eu, cu adevărat.

DEGETE ARTRITICE
Vezi şi: ARTRITĂ [ÎN GENERAL...]
Artrita este o inflamaţie a articulaţiilor care provoacă suferinţă şi
simbolizează critica, autopedepsirea, dezaprobarea, lipsa profundă
de iubire şi chiar un sentiment de neputinţă. Astfel, degetele
(simbol al detaliilor din viaţa de zi cu zi) artritice indică, deci,
sentimentul de a nu fi iubit îndeajuns şi de a fi victima
evenimentelor din viaţa mea, cea de toate zilele. Le încredinţez
celorlalţi puterea de care dispun.
Accept⊂ să mă iubesc şi să mă iert, căci dacă eu nu mă iubesc,
atunci cum ar face-o ceilalţi?

DEM ENŢĂ
Vezi: ALZHEIMER [BOALA…], SENILITATE

DEM INERALIZARE GENERALĂ

Vezi şi: OASE – DECALCIFIERE
Acest termen se utilizează pentru a desemna pierderea din
schelet a elementelor minerale de care corpul are nevoie, precum
fosforul, calciul, sodiul, fierul, siliciul, magneziul, etc. O
demineralizare poate să producă şi anemie. Ea se manifestă prin

174
oboseală, printr-o carenţă la nivelul oaselor şi absenţa somnului.
Petele albe de pe unghii sunt semne de demineralizare.
Corpului meu îi lipseşte vitalitatea şi antrenul. „Pierd“ mineralele
şi îmi lipseşte tonusul. Am cumva tendinţa să mă gândesc că viaţa
„mi se scurge printre degete“ sau că ratez ceva? Sunt pe cale să
rămân fixat în tipare vechi până într-atât, încât să nu mai pot ieşi
vreodată din ele? Negativismul şi starea de spirit defetistă şi de
victimă mă fac să pierd, masiv, energia vitală.
Accept⊂ să acord încredere ghidului meu interior. Învăţ „să mă
restructurez“. Iau deciziile necesare pentru ca să fac schimbările ce
se impun în vederea reorganizării acelor aspecte devenite nocive
pentru mine şi să gust din „sarea vieţii“. Accept⊂ să îmi centrez
atenţia doar asupra aspectelor pozitive din viaţa mea.

DINŢI (în general)

Dinţii simbolizează deciziile, solida poartă de intrare care îmi
permite „să muşc din plin“ în această viaţă! Realităţi interioare şi
exterioare îmi trec printre dinţi, care sunt unul dintre mijloacele prin
care mă pot exprima în acest Univers. Dinţii sunt un organ foarte
dur care reprezintă energia fundamentală a fiinţei mele, integritatea
mea. Capacitatea interioară de a veni în întâmpinarea ideilor noi,
iubirea şi hrana interioară ca şi echilibrul şi stabilitate mea se
manifestă prin nişte dinţi tari şi sănătoşi.
Dinţii sunt, în parte, oglinda fiinţei. Când hrana se găseşte în
gură ea se impregnează aici cu sentimente care îmi pot afecta dinţii
pentru mai puţină sau mai multă vreme. Dintele este întotdeauna
cel care suferă primul (chiar dacă, de exemplu, este vorba despre o
carie ascunsă). Dinţii stricaţi (de exemplu: cariaţi) indică o slabă
afirmare de sine, o realitate inacceptabilă pentru mine şi frica de
a-mi ocupa locul meu în Univers cu responsabilităţile pe care acest
fapt le implică. Dificultatea de a-mi dobândi autonomia şi
independenţa, de a accede la ceea ce doresc se va traduce prin
suferinţe la nivelul dinţilor. Chiar dacă îmi este greu să iau nişte
decizii benefice pentru mine, trebuie să rămân deschis faţă de
mijloacele disponibile care mi-ar permite să depăşesc situaţiile cele
mai delicate. Pentru foarte multe animale, dinţii reprezintă mijlocul
cel mai eficace de a se apăra în cazul unui atac din afară. Dacă mă
simt în pericol şi dacă nu ştiu cum să reacţionez, atunci dinţii mei
vor reacţiona.
Dinţii reprezintă şi voinţa de a merge tot înainte, de a face bine
lucrurile, capacitatea mea de a transpune gândurile şi emoţiile în
fapte. Un conflict profund, culpabilitatea legată de o situaţie
emoţională exteriorizată prin cuvinte sau orice altă dereglare
interioară pot să se manifeste printr-o reacţie la nivelul dinţilor sau
chiar al gingiilor. Suferinţa la nivelul unui dinte sau al gingiilor
apare atunci când hotărăsc că un conflict nu va fi rezolvat şi că, fie
conştient sau nu, eu consider că „lucrurile se vor aranja de la sine“.
„Vreau să limitez stricăciunile“ şi atunci dinţii mei vor fi cei care se

175
vor strica. Situaţiile nerezolvate, emoţiile negestionate îmi „atacă“
dinţii. Pot, deci, „să strâng din dinţi“ pentru a mă apăra de o
agresiune exterioară într-o situaţie care mă face să reacţionez foarte
puternic. Închid uşa, opunând rezistenţă la ceva ce vrea să intre sau,
din contră, să iasă din mine. Incisivii (dinţii din faţă) se raportează
la faptul că am „de tranşat“ o alegere, adică să spun da sau nu, să
fac sau să nu fac o anumită acţiune, etc. Caninii sunt legaţi, mai
mult, de faptul de a putea exercita o anumită autoritate asupra
deciziilor pe care trebuie să le iau. Asemănători puţin cu colţii,
caninii simbolizează capacitatea sau obligaţia de a mă proteja eu
însumi. Ei pot fi afectaţi, când mă simt „împărţit“ faţă de o decizie pe
care o am de luat. Lucrez cu înverşunare şi am impresia că nu pot să
îmi ating scopurile. Premolarii îmi indică gradul de acord în raport
cu deciziile mele. Molarii reprezintă gradul de mulţumire faţă de
deciziile pe care le-am luat sau urmează să le iau. Smalţul dinţilor
este afectat atunci când am impresia că nu am dreptul „să muşc“
dintr-o situaţie din cauza moralei sau a educaţiei primite (sunt prea
bine crescut pentru a face un astfel de lucru...). Pot, de asemenea, să
am impresia că „sunt folosit“ de cei apropiaţi, căci nu am nicio
posibilitate de a mă apăra. Dentina va fi afectată atunci când mă
gândesc că nu pot fi capabil „să muşc“ dintr-o situaţie, pentru că mă
îndoiesc de mine însumi, de capacităţile mele. Realitatea, traiul zilnic
mă apasă şi aş vrea să plec încotro văd cu ochii...
Accept⊂ să rămân deschis faţă de iubire, fără să îmi fie teamă
că aş putea pierde recunoştinţa celorlalţi. Când am dinţii sănătoşi
îmi îngădui să zâmbesc mai mult şi, în felul acesta, să angajez o
comunicare non-verbală cu ceilalţi. Mă iubesc aşa cum sunt, cu
toate calităţile şi defectele pe care le am. Este nevoie să am grijă de
dinţii mei, căci ei „îmi îmbracă“ personalitatea. În acelaşi timp, ei îmi
permit să comunic într-un mod clar şi precis, fiind capabil să exprim
prin cuvinte potrivite toate gândurile şi emoţiile mele. Dinţii nu
poartă mască! Rămân eu aşa cum sunt, fără să mă judec şi
păstrându-mă deschis la criticile venite din afară. Îmi transform
gândurile în iubire adevărată şi dinţii mei se păstrează sănătoşi.

DINŢI (suferinţe...)
Problemele dentare sunt legate de decizii, în special atunci
când mă dor dinţii. Amân luarea deciziilor, întrucât consecinţele
acestor alegeri mă înspăimântă. Această nehotărâre poate proveni
din faptul că nu am o vedere de ansamblu asupra unei situaţii şi că
astfel nu pot trage concluziile potrivite. Dinţii mei se îndreaptă spre
înainte atunci când sunt prea grăbit în hotărârile mele, când aş vrea
ca totul să meargă mai repede. Fac constant compromisuri pentru ca
să mă iubească ceilalţi. Dacă dinţii sunt orientaţi spre spate, am,
mai degrabă, tendinţa să pun frână, să mă închid în mine. Dacă am
o durere cumplită de dinţi, se poate ca aceasta să aibă drept cauză
faptul că mă dispreţuiesc, întrucât nu pot să comunic ceea ce vreau.
Aş vrea „să îmi arăt colţii“, să „bombăn“ pentru a-mi ocupa locul
cuvenit şi a demonstra că exist şi că sunt puternic. Vreau să fiu
ascultat şi respectat. Din contră, eu „îmi pun lacăt la gură“.
176
Suferinţa la nivelul rădăcinii dintelui îmi arată furia pe care o
resimt faţă de o situaţie în care se află un membru din familie şi pe
care îmi este frică să nu îl pierd.
Durerea reapare, de obicei, în situaţii „dureroase“ în care trebuie
să mă detaşez faţă de o situaţie sau de o persoană. Dacă nu am
reglat complet o situaţie, durerea poate rămâne chiar şi după
extracţia dintelui. Durerea îmi arată că furia pe care o am este
inutilă şi că trebuie să încetez să mă mai pun sub presiune faţă de
aspectul pe care îl reprezintă dintele dureros. Conştientizez că
făcându-mi cunoscute nevoile şi dorinţele, durerile puternice de
dinţi vor dispare. Dacă sunt copil şi dinţii îmi cresc greu, mă simt
pierdut, neştiind pe cine sau pe ce să mă sprijin. Trăiesc angoasa şi
nehotărârea. Dacă din contră, nu am nicio sensibilitate, aceasta
este semnul că ştiu să întorc spatele situaţiilor neplăcute, că pot să
mă prefac că nu aud mesajele pe care mi le trimite corpul.
Când este vorba despre tartru pe dinţi, acesta este o formă de
agresiune interioară, o reacţie care nu a fost rezolvată şi care iese la
suprafaţă. Lucrul acesta mă poate determina să devin mai rigid faţă
de deciziile pe care le am de luat sau le-am luat deja. Trăiesc pentru
ceilalţi, în loc să îmi respect aspiraţiile şi voinţa personală. Tartrul
devine o armură pentru dinţi pentru a mă proteja de atacurile din
afară. Când îmi rup un dinte, trăiesc o confruntare faţă de cineva
sau de ceva mult mai mare şi mai puternic decât mine şi pot
continua să mă bat pentru ideile sau credinţele mele. Sunt rigid,
mergând, mereu, dincolo de capacităţile mele.
Dacă dinţii de lapte nu cad, acest lucru înseamnă că mă agăţ
de comportamente infantile, căci îmi este frică să cresc. Dacă îmi
pierd dinţii prea devreme, am impresia că alţii iau deciziile în locul
meu. Nu pot „să muşc din viaţă“. Dacă ajung să îmi pierd dinţii (de
exemplu, înaintez în vârstă) este ca şi cum viaţa nu îmi mai aparţine
pentru că nu eu iau deciziile, ci ceilalţi. Nu pot „să îmi mai arăt
colţii“, renunţ, contra voinţei mele, la creativitate şi la tinereţea mea.
Dacă unii dintre dinţi nu s-au dezvoltat, este pentru că trăiesc viaţa
cu dificultate: nu văd cum aş putea deveni independent, mai ales
faţă de mama şi cum aş putea să mă exprim liber fără să îmi fie
teamă de consecinţe. Retracţia gingivală are legătură cu frica de a
nu fi „descoperit“ că sunt implicat într-un secret, care nu a fost încă
dezvăluit. Acest lucru mă macină de-a lungul anilor. De aceea, mă
pierd şi nu am nicio limită pentru că vreau, ca şi un cameleon, să
mă pliez după ceilalţi, din dorinţa de a fi iubit şi acceptat de către ei.
Ar fi vremea să îmi delimitez spaţiul vital şi să mă despovărez de
acest secret care mă macină, pentru a permite energiei să curgă.
Atunci şi eu pot „muşca liniştit din viaţă“.
Accept⊂ să găsesc o modalitate de a-mi ordona gândurile şi
ideile: aşa îmi va fi mai uşor să am iniţiative adecvate la ceea ce
trăiesc acum şi să îmi schimb şi comportamentul. Accept⊂ să fiu
conştient de ceea ce se petrece în viaţa mea, să înţeleg esenţa
fermităţii care îmi gestionează propriul univers. Verific partea
afectată de problemele dentare şi adopt soluţia care se cuvine. Dacă
177
este vorba despre partea de sus, mă gândesc la intuiţie şi la instinct,
în timp ce pentru partea de jos este vorba mai mult de o decizie ce
ţine de domeniul raţional şi logic, de ceva ceea ce doresc la nivel fizic.

DINTE (abces la rădăcină...)

Întrucât acest abces se găseşte în ţesuturile care îmbracă
rădăcina dintelui, înseamnă că trăiesc un puternic sentiment de
furie legat de o decizie pe care trebuie să o iau. Pentru că infecţia
este situată în cavitatea centrală a dintelui, aceasta arată că în mine
există o contrarietate determinată de nehotărârea care mă macină în
legătură cu o decizie. Este aidoma unui mic vulcan care erupe şi care
scoate la suprafaţă emoţii negative, reprimate de multă vreme. Se
poate să trăiesc o intensă durere interioară legată de hrana afectivă
de care am nevoie şi care am impresia că îmi lipseşte. Dacă există o
ruptură afectivă, îndeosebi cu mama sau cu copiii, şi dacă lucrul
acesta mă umple de supărare, de derută, de amărăciune şi de
sentimentul că eu sunt vinovat de ceea ce se întâmplă, atunci se va
instala un abces. Rădăcinile mele adânci sunt afectate.
Accept⊂ să iau această decizie cu mai multă iubire şi în
armonie, ţinând cont de valorile mele cele mai înalte care îmi
redirecţionează viaţa, în deplin respect faţă de mine şi de ceilalţi.

DINŢI (carie dentară)

Caria dentară este manifestarea unei puternice dureri
interioare.
Ea a duce la suprafaţă ceea ce se petrece în adâncul meu. Ceva
mă roade până-n străfundul fiinţei. Nu reuşesc să exteriorizez
această suferinţă şi atunci apare inflamaţia. Dintele îşi pierde
vigoarea şi devine dureros. Când tensiunea emoţională devine prea
intensă, se manifestă în plan fizic printr-o carie pe dintele care
corespunde exact sentimentului pe care îl trăiesc41 . Întrucât fiecare
dinte reprezintă un aspect al personalităţii şi al vieţii mele, caria îmi
arată că refuz sau resping acest aspect şi că, în acest fel, mă
autodistrug. Dacă plombez acest dinte, emoţiile care au legătură cu
el vor fi „întemniţate“ până în momentul în care voi deveni conştient
de ele. Structura dintelui este cea mai tare din întreg corpul
omenesc. Caria dentară este legată de aspectul „mental“. Trăiesc ură,
remuşcări sau ranchiună faţă de cineva, în special faţă de o persoană
care reprezintă autoritatea. Se poate „să îmi arăt colţii“ când mă simt
atacat. Care este adevărata cauză a durerii? Descoperind-o, voi avea
şansa de a stopa acest proces distructiv. Mă pot dispreţui pentru
tăcerea mea şi, astfel, îmi fac rău singur. Se poate să fi trăit o situaţie
în care aş fi vrut „să muşc“ pe cineva, dar nu am făcut-o, căci „un
copil bine crescut nu face astfel de lucruri“! Fac carii mai ales când
sunt copil, căci „am un dinte“ împotriva unei persoane, unei situaţii,
etc. Am primit prea puţină hrană afectivă (manifestări afectuoase,
tandreţe, vorbe calde, etc.). Ceilalţi au râs de mine şi am fost rănit

41 Vezi explicaţia pentru fiecare dinte la: DINTE (Simbolismul...).

178
profund, până în adâncul fiinţei mele! Se poate să trăiesc şi un
conflict familial în care accept⊂ cu greutate tot ceea ce vine de la cei
din jurul meu; în plus, este nevoie să „prelucrez“ acest conflict cu
dinţii, prin procesul de masticaţie. Dinţii sunt cei care îmi permit „să
prelucrez“ tot ceea ce intră în corpul meu şi, în consecinţă, în întreg
Universul meu. Cu cât am mai multe carii, cu atât mă „rup“ mai
mult de mine şi mă apropii, inconştient, de moarte. Fiecare carie
manifestă o parte vitală din mine care a murit sau este pe cale să
moară, căci există în mine un conflict pe care nu l-am rezolvat încă.
Durerea ce rezultă de aici se poate manifesta şi printr-o carie, care va
fi însoţită, în acelaşi timp, şi de alte suferinţe fizice.
Accept⊂ să încetez să mai caut cauza fizică (alimentaţie, zahăr,
etc.). Îmi schimb felul în care gândesc şi abordez, cu înţelepciune şi
seninătate, situaţiile din viaţa mea. Mă pot întreba: ce „hrană“
emoţională şi raţională (gândurile mele) nu mai este benefică pentru
mine şi pe care ar fi nevoie să o înlocuiesc cu o „alta“ mai sănătoasă
şi mai echilibrată? Simt mai mult gustul vieţii şi permit, astfel,
„molarilor de minte“ să se dezvolte şi să se întărească! Va fi mult mai
profitabil pentru mine!
DINŢI – PROTEZĂ DENTARĂ
Proteza dentară îmi dă iluzia unei vitalităţi puternice. Într-
adevăr, ea seamănă cu dinţii adevăraţi, îţi dă impresia că eşti
adevărat, că eşti sincer. Nimic mai fals! Întrucât vreau un răspuns
clar, merg până în „pânzele albe“! Sunt capabil să îmi trăiesc
experienţele cu curaj şi sinceritate, aşa cum o făceam cu dinţii mei
adevăraţi? Sunt hotărât să fiu cel care sunt cu adevărat, să mă
afirm, să fiu «întreg», să «muşc» din viaţă? Dacă proteza mă
deranjează (de exemplu, datorită unei aşa-zise ajustări nepotrivite),
înseamnă că sunt încă rănit, chiar la nivel inconştient, de către un
părinte acaparator, exigent sau care „îmi otrăveşte“ viaţa (partea de
sus – tata, aspectul meu raţional, Yang şi partea de jos – mama,
aspectul meu afectiv, intuitiv, Yin). Toate acestea mă împiedică să
devin autonom.
Încetez să mai trăiesc în funcţie de ceilalţi. Accept⊂ să fiu eu
însumi şi, afirmându-mă, descopăr mulţumirea şi fericirea.

DINŢI (scrâşnetul...) – BRUXISM

Vezi şi: AUTORITARISM, MAXILARE [SUFERINŢE...]
Dinţii reprezintă deciziile şi o anumită formă de agresivitate.
Scrâşnetul dinţilor (numit şi bruxism) este exteriorizarea unei furii
inconştiente ce vine din adâncul fiinţei, o iritare refulată şi care se
manifestă, de obicei, noaptea.
Sunt foarte nervos în interior şi nu îmi permit să spun sau să fac
anumite lucruri. Pentru că nu reuşesc să iau decizii clare şi precise,
scrâşnetul dinţilor este expresia fizică a tristeţii şi a agresivităţii
mele reprimate faţă de o situaţie pe care nu o mai suport. Ca şi o
uşă neunsă, scrâşnetul dinţilor pune în lumină frica de a mă

179
deschide, pentru a lua decizii, şi zgomotul exprimă, în acest caz, o
formă de geamăt interior, simţindu-mă victima unei vrăjitorii.
„Vorbesc“ în tăcere pentru a elibera ceea ce nu am putut exprima
prin cuvinte pe tot parcursul zilei, toate vorbele nerostite, tot ceea ce
„am îndesat“ în mine. Copiii sunt foarte afectaţi de această suferinţă:
la vârstele cele mai mici se învaţă jocul puterii şi diferitele tipuri de
relaţii de autoritate care există. Dacă îmi este frică să îmi exprim
opiniile, simţindu-mă „prea mic“ faţă de părinţi, de dădacă sau de
profesori, atunci voi scrâşni din dinţi.
Oricare ar fi vârsta, bruxismul exprimă puternica tensiune din
mine. Trăiesc o foarte mare dualitate între minte şi inimă⊂, între
raţiune şi pasiune, de aici rezultând pasivitatea ce mă
caracterizează.
Accept⊂ să conştientizez această stare fără să o resping şi să o
scot la iveală, aşa cum o trăiesc în momentul de faţă. Îmi accept⊂
sensibilitatea şi emoţiile care vor să iasă şi înţeleg că incertitudinile
îmi provoacă o mai mare tensiune interioară decât faptul de a lua
deciziile care se impun. Când iau o decizie, mă eliberez şi mă simt
mai împlinit.

MOLAR DE M INTE INCLUS

Vezi şi: DINŢI – SIMBOLISM...
Înţelepciunea este o mare calitate. Este o fericire că o pot
manifesta în viaţa mea. Ea îmi permite să mă deschid către Univers
şi îmi asigură o bază solidă pentru tot ceea ce întreprind.
Molarul de minte simbolizează autonomia pe care o dobândesc o
dată cu trecerea anilor. Astfel, un molar de minte care refuză să
iasă, «să îşi ocupe locul», înseamnă că, în plan mental, refuz, încă, să
îmi ocup tot spaţiul care mi se cuvine şi că nu îmi acord încredere.
Păstrez înlăuntrul meu ceea ce nu îmi place la mine, pentru a putea,
astfel, să plac celorlalţi.
Accept⊂ să îmi ocup, în mod conştient, locul cuvenit pentru a
permite tuturor calităţilor divine să se manifeste, căci este un lucru
esenţial pentru evoluţia mea. În acest fel, pot să îmi aşez viaţa pe
baze mai solide. Accept⊂ să las natura să îşi urmeze cursul şi să îmi
deschid conştiinţa pentru „a creşte“ şi a vedea schimbările ce se
petrec în mine. Voi avea atâtea de câştigat!

DINŢI (simbolismul...)
N.B. – Sunt mereu cu faţa la persoană. Deci:
Văd în stânga mea maxilarele drepte superior (dinţii 11-18) şi
inferior (dinţii 41-48) ale persoanei, care corespund emisferei
cerebrale stângi (aspectul raţional, concret, material, analitic).
Văd în dreapta mea maxilarele stângi superior (dinţii 21-28) şi
inferior (dinţii 31-38) ale persoanei, care corespund emisferei
cerebrale drepte (aspectul afectiv, intuitiv, dorinţa, sensibilitatea).

180
 Întrucât dinţii sunt vii şi evoluţia lor se realizează de-a lungul
anilor, este interesant de notat că fiecare dintre ei are legătură cu un
sentiment sau cu o emoţie care, prost gestionată, produce o slăbire a
acestui dinte, în special.
Dacă pierd dinţii de sus, din dreapta (dinţii 11-18), înseamnă
că îmi este greu să îmi găsesc locul. Partea stângă de sus (dinţii
21-28) îmi indică faptul că nu îmi pot îndeplini dorinţa de a fi.
Partea dreaptă de jos (dinţii 41-48) mă atenţionează asupra
dificultăţii de a-mi construi concret viaţa. Partea stângă de jos
(dinţii 31-38) îmi arată că nu primesc din partea familiei afecţiunea
de care am nevoie.

Incisivul central superior drept (#11) corespunde tatălui, părţii

masculine din om, autorităţii, lui DUMNEZEU. Incisivul central
superior stâng (#21) corespunde mamei, părţii feminine din om.
Dacă între aceşti doi dinţi există un spaţiu înseamnă că polarităţile
mele feminină şi masculină sunt disociate. Dacă sunt femeie, pun
mereu în discuţie relaţia pe care o am cu soţul. Dacă sunt bărbat,
trăiesc un sentiment de dualitate faţă de femeie: sunt atras, dar, în
acelaşi timp, şi speriat de ea. Spaţiul dintre aceşti doi dinţi
semnifică şi dificultatea mea de a forma un cuplu, atât în afara cât şi
în interiorul meu. Dacă unul dintre aceşti doi dinţi se suprapune
peste celălalt, dintele care este deasupra îl reprezintă pe părintele pe
care îl consider ca fiind dominator; celălalt dinte este simbolul
părintelui pe care eu îl percep ca fiind dominat.

181
 Incisivii centrali inferiori (#31 şi #41) se referă la locul pe care
îl ocupă, în mod concret (adică, în viaţa de zi cu zi), mama sau
persoana care o reprezintă (#31) şi tata (#41) sau cel care îl
reprezintă.
Incisivii laterali (#12, 22, 32, 42) sunt în relaţie directă cu
incisivii centrali. Dacă am o dificultate cu unul dintre părinţi sau cu
cei care îi reprezintă, incisivii laterali îşi schimbă poziţia, ceea ce face
ca dinamica şi reacţiile mele faţă de principiul feminin şi masculin să
fie puse în discuţie. Aceşti dinţi vor ieşi în faţă sau se vor suprapune
peste incisivii centrali dacă vreau să fiu mai puternic decât părinţii
mei, independent, nesupus autorităţii. Vreau să îmi domin părinţii
sau se lasă ei înşişi eclipsaţi. Cu cât aceşti dinţi ies mai mult în faţă,
cu atât am vrut să mă distanţez mai devreme de părinţi. Această
situaţie are legătură cu mama dacă incisivul lateral stâng (#22) se
suprapune pe #21, şi cu tata dacă incisivul lateral drept (#12) se
suprapune pe #11. Dacă incisivii laterali sunt în spatele
incisivilor centrali, aceasta este pentru că adopt o atitudine de
supunere faţă de unul sau de ambii părinţi sau pentru că mă simt
prea protejat de ei.
Caninii (#13, 23, 33, 43) apar la pubertate (către 13-14 ani),
când începe să se dezvolte energia sexuală. Ei corespund marilor
transformări interioare prin care trec. Dificultăţile pe care le am cu
corpul meu, sexualitatea născândă, capacitatea de a face alegeri,
toate acestea îmi vor afecta caninii. Caninul superior drept (#13)
are legătură cu o schimbare care se observă în exterior, cu proiectele
de viitor, cu viziunea mea despre acesta, cu datoriile şi obligaţiile
care mă pot determina să nu mă manifest. Caninul superior stâng
(#23) este legat de schimbările interioare şi de supunere. Dacă, de
exemplu, trăiesc o anumită dificultate legată de apariţia ciclului
menstrual, aceasta va putea să afecteze caninul #23. Caninul
inferior stâng (#33), fiind în faţa lui #23, corespunde schimbărilor
interioare care se concretizează la exterior, în familia mea. Dacă
„trăiesc în tăcere“, fără să mă manifest, caninul #23 va fi afectat. Am
tendinţa să o fac pe sclavul, deservindu-i pe ceilalţi. Caninul inferior
drept (#43) reprezintă forţa şi dezvoltarea corpului meu. Dacă, de
exemplu, nu am crescut prea repede, lucrul acesta se vede la nivelul
dintelui #43.
Primii premolari (#14, 24, 34, 44) îmi arată cine sunt şi ce
vreau. Dacă se extrag aceşti dinţi eu, ca şi copil, mă voi simţi obligat
să mă confund cu masa în loc să fiu un individ distinct. Este ca şi
cum, pentru mine, este mai importantă colectivitatea decât
individualitatea. Mă supun unei autorităţi alta decât a mea.
Premolarul superior drept (#14) demonstrează modul în care mă
exprim în societate, cu calităţile şi bogăţia mea interioară. Dacă îmi
este greu să dau glas dorinţelor şi să îmi ocup locul, atunci acest
dinte va fi deplasat. Primul premolar superior stâng (#24) are
legătură cu sensibilitatea, cu aspectul meu afectiv. Dorinţele
neîmplinite şi visele de copil nerealizate în raport cu aceste elemente
vor conduce către dificultăţi la nivelul acestui dinte (#24). Primul

182
premolar inferior stâng (#34) arată felul în care îmi exprim voinţa
în mod concret, în viaţa de zi cu zi, mai ales la nivel afectiv (şi, mai
ales, faţă de iubirea maternă), în timp ce dintele din dreapta (#44)
are legătură cu prietenia şi cu felul în care îmi realizez, la termen,
proiectele. Dacă sunt contrariat în legătură cu un proiect drag mie,
atunci dintele #44 va avea de suferit.
Premolarii numărul 2 (#15, 25, 35, 45) au legătură cu dorinţele
pe care vreau să mi le îndeplinesc şi cu trădarea (mamă, tată, în
cuplu, în prietenie). Întreaga mea creativitate este în discuţie. Dacă
nu o pot exprima, atunci toţi aceşti dinţi vor fi afectaţi.
Al doilea premolar superior drept (#15) se referă la ceea ce
intenţionez să fac în exterior. Faptul că nu pot avea copii, indiferent
de motiv, este un exemplu a ceea ce aş fi vrut să creez, dar nu s-a
realizat. Al doilea premolar superior stâng (#25) oglindeşte
abilităţile pe care le manifest sau nu, eu cel care sunt cu adevărat.
Acest dinte include în el toate posibilităţile mele, trecute şi prezente.
Al doilea premolar inferior stâng (#35) exprimă relaţia pe care o
am cu mama, modul în care mă afectează energiile ei, dacă mă simt
sufocat sau liber. Cu cât mă simt mai „sufocat“ de mama, cu atât
acest dinte se va poziţiona spre interior. Al doilea premolar inferior
drept (#45) are legătură cu munca şi cu trădarea din partea unui
prieten/unei prietene. Şi dificultatea de organizare a unor proiecte
poate afecta acest dinte.
Primii molari (#16, 26, 36, 46) apar la 6-7 ani şi arată modul în
care îmi ocup sau nu locul cuvenit şi nevoia de a fi recunoscut de
către ceilalţi. Primul molar superior drept (#16) se raportează la un
anumit loc pe care doresc să îl ocup în societate, la nivel exterior, în
timp ce primul molar superior stâng (#26) are legătură cu locul pe
care aş vrea să îl ocup şi care îmi permite să îmi exteriorizez partea
sensibilă, emotivă. Primul molar inferior stâng (#36) arată dacă
sunt recunoscut sau nu la nivel afectiv, în special, de către părinţi.
Pot avea impresia că nu exist sau că nu sunt iubit aşa cum aş vrea;
în această situaţie, dintele #36 reacţionează. Primul molar inferior
drept (#46) se raportează la munca de zi cu zi. Dificultatea de a
concretiza un proiect sau de a pune pe picioare o afacere îl va afecta.
Acest dinte are legătură cu noţiunile de dorinţă, de moarte şi de
renaştere. Dacă era să mor când am fost tânăr sau dacă moartea a
fost prezentă intens, atunci dintele #46 va fi afectat.
Molarii numărul 2 (#17, 27, 37, 47) apar către vârsta de 12 ani.
Ei se referă la interacţiunea mea cu ceilalţi şi modul în care aceştia
mă percep. Al doilea molar superior drept (#17) are legătură cu
viaţa cea de toate zilele şi cu munca. Dacă raporturile mele cu ceilalţi
sunt dizarmonioase, dintele #17 va reacţiona. Al doilea molar
superior stâng (#27) îmi arată ce raporturi interioare stabilesc cu
ceilalţi, la nivelul emoţiilor mele. Aşteptările pe care le am faţă de
ceilalţi şi neconcretizate vor face ca acest molar (#27) să fie afectat.
Al doilea molar inferior stâng (#37) va reacţiona şi el, la rândul
său, dacă, în afară de decepţia legată de o atitudine precisă,
persoana va face ceva şi în plan fizic, care va amplifica această
183
decepţie. Al doilea molar inferior drept (#47) are legătură cu orice
raport al meu. Situaţiile de conflict intens, când s-au spus vorbe
grele ori s-au făcut gesturi reprobabile, vor conduce toate către
sensibilizarea acestui dinte (#47).
Molarii de minte (#18, 28, 38, 48) apar spre vârsta de 21 de
ani, vârstă la care integrez aspectul spiritual al fiinţei mele. Ei
reprezintă lumea în care evoluez, dar şi lumea spirituală, misiunea
mea, valoarea mea personală şi relaţia de ajutor. Aceasta din urmă
este accesibilă pe cale mistică, adică orientată spre religie şi
misterele sale, sau prin cunoaşterea ezoterică. Aleg calea cunoaşterii,
mai mult decât cea mistică, dacă îmi lipsesc molarii de minte. Dacă
am molar de minte doar pe maxilarul superior, aceasta înseamnă
că este greu să integrez, în viaţa cea de toate zilele, cunoaşterea
planurilor superioare, invizibile. Dacă sunt doar pe maxilarul
inferior, înseamnă că eu consum multă energie în acţiunile de zi cu
zi, desfăşurate în lumea fizică. Molarul de minte superior drept
(#18) se referă la forţa pe care trebuie să o depun pentru a mă
integra în această lume, la toate nivelurile. Cel superior stâng (#28)
corespunde fricii că nu mă pot integra în lume. Slaba stimă de sine
mă determină să trăiesc frica de a nu fi respins de către ceilalţi.
Molarul de minte inferior drept (#38) are legătură cu capacitatea
de a-mi exterioriza punctele de vedere şi emoţiile în lumea
înconjurătoare, iar molarul inferior stâng (#48) este influenţat de
capacitatea mea de a mă integra în lumea fizică, de a mă fixa, cât pot
de bine, în ea.

DEPENDENŢĂ
Vezi şi: AL COOLISM, ŢIGARĂ, DROG
O dependenţă este legată de un profund vid interior, de o
tentativă exterioară de a dori să îmi satisfac, în principal, o lipsă de
iubire de sine sau o nevoie de ordin afectiv, legată de unul dintre
părinţi. Prin dependenţă (alcool, drog, hrană, ţigară, sport, sex,
muncă) vreau să umplu acest gol, această disperare, această tristeţe.
Viaţa mea este lipsită de sens şi nu îmi satisface dorinţele mele cele
mai profunde. Sunt revoltat faţă de lumea din afară şi îmi este greu
să îmi apăr ego-ul. Nu reuşesc să mă iubesc aşa cum sunt şi această
incapacitate temporară se manifestă prin furie şi ranchiună faţă de
Univers. Trăiesc într-o închisoare psihologică în care mă simt sclavul
unei substanţe sau a unui comportament. Dependenţa este, deci,
un fel de substitut, care mă ajută să trăiesc pentru puţin timp într-o
lume fără probleme. În timp ce alcoolul îmi produce un anumit extaz
şi o ameţeală în raport cu ceea ce trăiesc, drogurile interzise
(cocaina, haşişul, heroina, L.S.D.-ul, PCP-ul, marijuana, etc.) mă fac
să trăiesc senzaţii noi, însoţite de dorinţa de a atinge vârfuri
necunoscute ale conştiinţei. Am impresia că mă simt în siguranţă şi
într-o lume frumoasă, dar, mai devreme sau mai târziu, mă trezesc
confruntându-mă cu fricile şi neliniştile mele. Ţigara mă ajută să îmi
„învălui“ emoţiile, care se îmbracă în fum. Hrana mă ajută să îmi
acopăr o lipsă de tandreţe şi de iubire. Dependenţa de zahăr este
semnul că trăiesc un vid la nivelul căldurii umane, al blândeţei şi, în
184
acelaşi timp, că îmi resping dorinţele. Orice dependenţă antrenează,
deci, reacţii ale corpului omenesc, mai mult sau mai puţin
cunoscute. Aceste forme de abuz sunt, evident, negative şi pot face
să iasă la iveală tot felul de frici necontrolate (nevroze), mai ales dacă
dependenţa este foarte accentuată (de exemplu, drogurile). În
sfârşit, dependenţa poate să se manifeste şi printr-o anume tendinţă
(de exemplu, sexuală), care este greu de stăpânit. Primul pas pe care
trebuie să îl fac este conştientizarea situaţiei în care mă aflu. Lucrul
acesta cere multă iubire şi curaj pentru a înfrunta şi desfiinţa
sclavia care îmi afectează viaţa. Identific ce îmi lipseşte din viaţa
mea, căci acest lucru îl caut şi, negăsindu-l, mă „refugiez“ în altceva
(de exemplu, drogul). Dorinţa mea de a trăi este mare, dar am
impresia că nu pot să mi-o îndeplinesc. Simt că pierd mereu. Nu
ocup locul cuvenit, nici în propria mea viaţă, nici în societate. Sunt
fericit doar pentru că alţii reuşesc să facă ce îşi doresc. Dependenţa
mă face să trăiesc eşec după eşec, ceea ce îmi întăreşte sentimentul
că nu pot să mă descurc în viaţă. Este nevoie să las la o parte acest
aspect al meu, care se simte vinovat şi ruşinat de dependenţa pe
care o trăiesc. Dacă mă judec şi mă flagelez nu rezolv nimic; ba mai
mult, fac să crească în mine furia şi nu mă mai pot elibera de
această dependenţă. Îmi este teamă să nu eşuez, îmi este frică de
trecutul meu.
Accept⊂ să fiu deschis faţă de necunoscut, faţă de calea ce mă
va conduce spre importantul obiectiv al Realizării de sine. Iubirea
necondiţionată este începutul vindecării mele. Îi întreb pe ceilalţi,
caut, verific, fac primii paşi. „Îmi îmblânzesc“ emoţiile, căci ele fac
parte din adevărata mea personalitate. Caut acea metodă de
vindecare naturală, care să mă ajute să mă centrez, să mă armonizez
şi să îmi sporesc puterea interioară pentru ca să pot, astfel, integra,
cu iubire, toate lipsurile trăite în copilărie. „Mă obişnuiesc“ treptat
cu responsabilităţile ce îmi revin şi restabilesc contactul cu fiinţa
divină care sunt. Aşa pot să ies din această dependenţă şi să devin
independent, autonom, căci merit să fiu iubit. Îmi accept⊂ pe deplin
valoarea şi toate calităţile care fac din mine o fiinţă excepţională.
DEPIGMENTARE
Vezi: PIELE – LEUCODERMIE

DEPRESIE
Vezi şi: NEURASTENIE
Depresia nervoasă, denumită curent depresie, este o stare
patologică marcată printr-o tristeţe adâncă, însoţită de durere
morală, de pierderea stimei de sine, de o încetinire psihomotorie.
Depresia se manifestă prin devalorizare şi culpabilizare, care
mă macină înlăuntrul meu. (Fără aceste două elemente nu putem
vorbi de depresie) Îndată ce rezolv una dintre ele – fie devalorizarea,
fie culpabilizarea – ies din depresie. Dacă sunt depresiv, mă simt
„mizerabil“, „un nimic“. Mă pot simţi chiar vinovat pentru ceea ce
sunt. Trăiesc în trecut şi îmi este greu să ies de acolo. Pentru mine

185
prezentul nu există, iar viitorul mă sperie. Îmi este imposibil să
trăiesc „în aici şi acum“. Prefer să trăiesc doar în trecut, să privesc
mereu în urmă. Prezentul mă lasă „rece“. Am chef să nu fac nimic.
Pentru a evita frustrarea, mai ales la nivel sexual, îmi stăvilesc orice
dorinţă. Nu vreau să mă ocup de mine. Este important să fac acum o
schimbare în modul de a vedea lucrurile, întrucât „nu mai este ca
înainte“. Depresia este, deseori, o etapă decisivă în viaţa mea (de
exemplu, adolescenţa) pentru că mă obligă să mă analizez42 . Vreau,
cu orice preţ, să am o viaţă diferită. Sunt împărţit între idealurile
mele (visele mele) şi realitate (ceea ce se petrece), între ceea ce sunt şi
ceea ce vreau să fiu. În acest fel, se instalează un dezechilibru
interior (chimic sau hormonal) şi individualitatea mea devine de
nerecunoscut. Mă simt limitat în mediul în care trăiesc şi pierd,
încet, bucuria de a trăi, esenţa existenţei mele. Mă simt inutil, un om
de nimic, un leneş, o povară pentru ceilalţi. Am tendinţa să mă
resemnez cu uşurinţă şi sunt stăpânit de dorinţa de a abdica, de a
demisiona, de a abandona totul. Mă forţez să îmi stăpânesc emoţiile
şi le refulez cât pot de mult. Când presiunea pe care o exercit asupra
mea devine prea puternică, se instalează depresia: atunci voi putea
fi scutit de unele responsabilităţi. Presiunea poate veni fie din partea
părinţilor, a soţului sau a soţiei, a patronului, fie din partea
societăţii. Obligaţia de a reuşi, de a avea o reputaţie bună, de a oferi
lumii imaginea unei căsătorii reuşite, a unei vieţi de familie împlinite,
toate acestea contribuie la creşterea stresului, a exigenţei faţă de tot
ceea ce fac, urcând mereu ştacheta şi cerând cât mai mult de la
mine... Îndată ce survine un eveniment care „umple paharul“ se
instalează şi depresia. Mă simt strâns cu uşa, neputincios, inferior
faţă de ceilalţi. Depresia îşi are sursa într-o situaţie pe care o trăiesc
în legătură cu ceea ce aparţine spaţiului meu vital, fie că este vorba
despre persoane (părinţii mei, copiii mei, prietenii mei, etc.), despre
animale (câinele meu, peştii mei, etc.) sau de lucruri (slujba mea,
casa mea, mobila mea, etc.). Conflictul pe care îl trăiesc poate avea
legătură şi cu un element din acest teritoriu al meu pe care îmi este
frică să nu îl pierd sau cu o ceartă care are loc pe domeniul meu şi
care mă deranjează (de exemplu, certurile clasice între fraţi şi
surori). Depresia mai poate fi legată şi de un lucru pe care l-am
pierdut deja şi faţă de care îmi reproşez un anumit comportament.
Iată câteva expresii care arată cum mă pot simţi: „Mă sufoci!“; „Îmi
iei tot aerul“; „Eliberează locul!“ Uneori, îmi este greu să îmi
delimitez teritoriul, spaţiul meu vital. Ce este numai al meu şi ce
aparţine celorlalţi? Sunt, în permanenţă, nemulţumit de o situaţie
care implică, deseori, un membru de familie. Persoanele depresive
sunt foarte permisive faţă de anturaj. Sunt afectat de tot ceea ce se
întâmplă în jurul meu şi am impresia că sunt „invadat“ de cei din
jur. În loc să fiu detaşat, trăiesc totul la cote înalte, ceea ce îmi

42 Este de notat că şi copiii pot suferi de depresie. Este mai greu de identificat
atunci când părinţii nu o iau în seamă, dar lucrul acesta se întâmplă des. Dacă
sunt un copil care se culpabilizează cu uşurinţă, care se gândeşte că el este
cauza problemelor din familie, a relaţiei de cuplu a părinţilor, atunci depresia
mă pândeşte...
186
secătuieşte, inutil, forţele. Chiar dacă m-aş lupta, ştiu că aş pierde.
Am, deci, tendinţa să nu termin ceea ce am început. Mi se pare
copleşitor să presimt că tot ceea ce fac nu este destul de bine. Am
chiar tendinţa să fiu autodistructiv. Sunt nostalgic, închis în mine,
docil ca un câine, pentru a nu deranja. Am impresia că „îndur prea
multe“ şi că mor. Nu mai ştiu să râd. I-am lăsat pe alţii „să mă
invadeze“. Se prea poate să am „nevoie de atenţie“, pentru a mă ajuta
să mă apreciez: în acest moment, depresia devine o modalitate
inconştientă de „manipulare“ a anturajului. Consum multă energie
în legătură cu un proiect sau cu ceva ce îmi este foarte drag, dar care
nu este, poate, lucrul cel mai bun pentru mine. Viaţa îmi poate
aduce altceva, care este mult mai bun pentru mine, dar eu sunt atât
de focalizat asupra «lucrului» pe care îl doresc, încât nu voi observa
tot binele care mi se întâmplă. Este nevoie să mă obişnuiesc să am o
vedere de ansamblu asupra evenimentelor şi să observ că toate
acestea sunt mai bune decât ceea ce îmi doream eu. Depresia
postnatală survine la câteva săptămâni după naştere, chiar luni.
Sunt descurajată, mă simt rău şi nu ştiu cum să ies din această
suferinţă. Poate că bebeluşul meu nu a acoperit un gol decât
pentru o scurtă perioadă de timp. Acum sunt „doar eu cu mine“,
faţă în faţă cu singurătatea şi cu golul din interiorul meu. Nu mai
am încredere nici în forţa mea interioară, nici în oportunităţile ce
mi se ivesc şi, în consecinţă, nu văd „cum aş putea să reuşesc“ să
mă vindec. Starea de spirit pe care o trăiesc acum poate fi
amplificată de amintirile mele din copilărie sau chiar de naşterea
mea, care au fost toate foarte dureroase. Nu motivul depresiei este
important, ci cauzele care au declanşat-o. Am fost tensionată
atunci când eram mică? Ce evenimente trăite în copilărie m-au
marcat atât de mult, încât astăzi mi se pare că viaţa mea este cu
totul neînsemnată? Care este drama vieţii care „mă roade“ încă în
interior? Este vorba despre o fiinţă iubită, despre raţiunea de a
exista sau despre direcţia pe care ar trebui să o urmez şi pe care nu
o mai văd? Să fug din faţa realităţii şi a răspunderilor ce îmi revin
(de exemplu: sinuciderea) nu îmi foloseşte la nimic, chiar dacă
aceasta ar putea părea că este drumul cel mai uşor. Este important
să îmi conştientizez responsabilităţile, căci pentru a face ca
depresia să dispară am nevoie nu de antidepresive, ci de
vindecarea suferinţei din suflet.
Cât despre deprimare, ea este o tulburare depresivă trecătoare: o
perioadă de oboseală, de copleşire, de dezgust, de descurajare.
Deprimarea este de scurtă durată (de la o zi la câteva zile). Se mai
numeşte depresie sezonieră sau deprimare de iarnă, întrucât
survine, de obicei, toamna sau iarna, când nu ne mai bucurăm prea
mult de lumină. Simt nevoia să mănânc peste măsură şi să dorm
mai mult (în plus, prezint şi simptomele unei depresii). Întunericul,
care se instalează mai repede şi durează mai mult (zilele de iarnă
sunt scurte), îmi reaminteşte laturile întunecate ale personalităţii
mele ca şi situaţiile conflictuale în care nu mai văd „luminiţa de la
capătul tunelului“, deci pentru care mi se pare că nu există soluţii.
Percep tot ceea ce mi se întâmplă într-un mod negativ. Mă simt

187
neputincios; trăiesc acut starea de victimă. Mă închid în mine,
încetez să mai comunic (chiar şi cu mine însumi) pentru a evita orice
punere în discuţie şi responsabilizare.
Accept⊂ să practic abstracţia de sine pentru a deveni mai
obiectiv. Să privesc mai detaşat tot ceea ce mi se întâmplă şi să văd
care sunt lecţiile pe care le am de învăţat. Îmi centrez atenţia pe ceea
ce este prioritar şi realizez că viaţa îmi oferă multe daruri. Îmi acord
mai mult timp pentru a mă odihni, a deveni propriul meu stăpân,
a-mi recâştiga energia pe care o pierdusem. Astfel, îmi pot controla
viaţa şi recăpăta forţa de a-mi duce la bun sfârşit toate proiectele.
Accept⊂ că sunt unic. Am la îndemână tot ceea ce îmi trebuie ca să
îmi schimb destinul şi pot să aleg, în mod conştient, calea care
permite omizii să se transforme în fluture. Pot să aleg între „a lăsa de
la sine“ sau „a lupta“. Încetez să mai opun rezistenţă şi să doresc ca
lucrurile să se întâmple doar aşa cum vreau eu. Mă autodisciplinez,
făcând doar un singur lucru şi ducându-l la bun sfârşit.
Responsabilizându-mă, dobândesc mai multă libertate şi eforturile
îmi sunt răsplătite. Încep, din nou, să fac proiecte, să visez, să îmi
construiesc viaţa aşa cum vreau şi să mă respect aşa cum sunt! Nu
mai am nevoie de aprobarea celorlalţi. Îi las să îşi trăiască viaţa, iar
eu îmi acord dreptul şi spaţiul necesar ca să mă împlinesc. Nu mai
car după mine greutăţile trecutului şi, astfel, am conştiinţa
împăcată. Sunt eu, pur şi simplu: încetând să mă frământ inutil,
depresia va dispare.

DEPRIMARE
Vezi: DEPRESIE

DEPUNERI DE CALCIU
Calciul este un mineral care corespunde energiei celei mai „tari“
din corpul omenesc, adică oaselor.
Calciul are, deci, legătură cu energia mentală, cu structura
mentală a fiinţei mele. Depunerea se formează atunci când energia
se fixează şi se „cristalizează“ într-un loc anume, provocând durere şi
inflamaţie. De ce se întâmplă aşa? Pentru că depunerile de calciu
provin, în general, din acele gânduri „înţepenite“, din lipsa de
maleabilitate faţă de autoritate pe care refuz, cu îndârjire, să o
accept⊂. Consider că supunerea în faţa autorităţii mă împiedică să
fiu cu adevărat o fiinţă liberă. O modalitate de a transforma aceste
depuneri de calciu în iubire este să practic deschiderea spiritului şi
să pun accent pe comunicare, să fac mişcare sau orice fel de sport.
Accept⊂ faptul că, atunci când mă deschid către ceilalţi, suport
mai puţin autoritatea şi trăiesc bucuria împărtăşirii într-un grad mai
mare. Astfel, rămân autonom, liber şi dobândesc... înţelepciunea?

DERMATITĂ
Vezi: PIELE – DERMATITĂ

188
DERMATITĂ SEBOREICĂ
Vezi: PIELE – ECZEMĂ

DESHIDRATAREA CORPULUI
Deshidratarea celulară este un deficit de apă şi de sodiu şi, de
obicei, se asociază şi cu o demineralizare.
Undeva, în corp, există o „uscăciune“. Cum am ajuns să îmi
lipsească apa şi sodiul din corp? Apa curăţă, purifică, permite
circulaţia: fără apă, mor. Care este partea din mine care vrea să
moară? Care sunt emoţiile de care vreau să scap? Care este obsesia
care îmi consumă toate energiile? Mă îndepărtez de creativitatea mea
şi de potenţialul meu interior. Nu mai văd nicio ieşire şi mă simt ca
şi cum aş părăsi această viaţă, întrucât durerea este prea mare. Mă
las „golit“ de energiile mele, „secătuit“ de ceilalţi, căci îmi centrez prea
mult atenţia asupra lor.
Accept⊂ să mă iubesc mai mult, să ofer celulelor mele o hrană
sănătoasă şi apă. Permit emoţiilor să se exprime prin intermediul
creativităţii mele. Am grijă de mine, căci .nimeni nu o poate face în
locul meu.

DIABET
Vezi: SÂNGE – DIABET

DIAFRAGMĂ
Diafragma este marele perete musculos care separă partea
superioară (plămâni şi inimă⊂) de cea inferioară. (ficat, stomac,
intestine, etc.) a corpului meu. Diafragma reprezintă respiraţia,
capacitatea de a mă abandona complet, atunci când respir adânc.
Dacă diafragma este încordată, am senzaţia că mă închid în
mine. Am nevoie să fiu relaxat pentru a putea respira, din plin, viaţa.
Diafragma este eficientă atunci când mă abandonez în faţa vieţii şi
nu atunci când vreau să conduc şi să controlez totul. Dacă apar
unele tensiuni, este pentru că reţin, refulez sau blochez energiile
eliberatoare care sunt benefice pentru mine. Pot trăi anumite situaţii
care mă împiedică să îmi exprim, liber, sentimentele şi gândurile cele
mai profunde. Poate modul meu de viaţă mă împiedică să fiu cu
adevărat cel ce sunt, ceea ce mă determină să respir într-o manieră
superficială şi limitată. Mă simt strâns cu uşa. O parte din mine este
„pusă sub lacăt“, este „zăvorâtă“. Diafragma are legătură cu
perioada în care fătul face primele mişcări, când descopăr că mai
există altcineva în afară de mine. Deci, devenit adult, această regiune
se blochează atunci când schimburile între lumea mea interioară şi
cea exterioară sunt conflictuale (de exemplu, dacă fac multe lucruri
superficiale şi lipsite de sens).
Accept⊂ că viaţa îmi aduce mult bine. Începând de acum, nu
mă mai limitez, îmi acord încredere, îmi ofer spaţiul de care am
nevoie şi mă las mai mult în voia vieţii. Diafragma este un muşchi

189
foarte important care, atunci când respir complet, îmi permite să
intru în contact cu eul meu interior şi cu energia Universului. Aşa
reuşesc să îmi văd viaţa într-o manieră cu totul diferită. Îmi exprim
liber, aici şi acum, gândurile, sentimentele şi emoţiile mele. Viaţa
mea este plină de frenezie şi curaj!

DIAREE
Vezi: INTESTINE – DIAREE

DIGESTIE (tulburări de...)

Vezi: INDIGESTIE

DIFTERIE
Vezi şi: GÂT, LARINGE
Difteria este o boală infecţioasă care se manifestă, la început,
printr-o angină, se instalează, apoi, nişte leziuni, datorate toxinei
specifice acestei boli, la nivelul sistemului nervos (paralizii), al
rinichilor şi al inimii⊂. Difteria se caracterizează prin formarea unor
membrane pe laringe şi pe faringe, însoţite de o umflătură. Îmi este
greu să înghit.
Întrucât gâtul este cel care îmi permite să vorbesc, să comunic,
să fac schimb de idei, suferinţa difterică îmi indică faptul că mă
„blochez“ atunci când discut cu ceilalţi. Nu reuşesc să exprim ceea
ce simt, îmi „înghit“ emoţiile şi îmi blochez nevoile. Îmi este teamă
să nu mă înec în toate aceste emoţii refulate. Mă sufoc cu tot ceea
ce nu exprim. Mă simt ridicol pentru că sunt atât de speriat. Îmi
este sau mi-a fost frică să strig „ajutor!“ când sunt sau am fost în
pericol. Această frică îmi apare şi în visele mele. Îmi este frică de
respingere şi prevăd reacţia celorlalţi. Sunt dur cu mine însumi,
căci mă aştept să fiu tratat la fel de către ceilalţi. Îi las pe aceştia să
îmi controleze viaţa; fac acest lucru în tăcere, simţindu-mă
neputincios faţă de ceea ce se întâmplă. Îmi este greu să îmi
accept⊂ corpul. Mă neg şi îmi este frică de moarte. Totuşi, este
nevoie să conştientizez că am murit deja faţă de mai multe
aspecte ale vieţii mele, întrucât nu permit valurilor vieţii să circule
liber şi să se exprime prin mine.
Accept⊂ că este esenţial să îmi fac cunoscute nevoile şi
sentimentele, mai degrabă, decât să le blochez. Este nevoie să mă
accept⊂ aşa cum sunt şi să învăţ să mă iubesc. Cântatul este un
mijloc excelent de a pune la lucru gâtul şi a celebra viaţa. Dacă mă
iubesc şi mă respect, atunci şi ceilalţi mă vor iubi şi respecta, la
rândul lor.

DISCARTROZĂ
Vezi: DISC INTERVERTEBRAL

DISLOCARE
Vezi şi: OS – DISLOCARE

190
DISC DEPLASAT
Vezi şi: HERNIE DE DISC

DISC INTERVERTEBRAL
Vezi şi: SPATE [SUFERINŢE ALE...] ŞALE, LUMBAGO, HERNIE DE
DISC
Un disc intervertebral este cartilagiul elastic care uneşte
vertebrele şi care joacă rolul de amortizor. În urma unui traumatism,
deplasarea protuberanţei discului intervertebral provoacă o durere
ascuţită în porţiunea atinsă. În general, atunci se produce şi o
presiune la nivelul rădăcinii nervului sciatic şi o nevralgie a acestui
nerv.
Trăiesc o situaţie care mă destabilizează, care „mă pune jos“. Mă
simt împărţit, joc rolul de mediator, de „tampon“. Trebuie să
amortizez loviturile, ceea ce face să suport şi mai multe. Se poate să
nu mă simt competent pentru sarcinile care mi se încredinţează, mai
ales la locul de muncă. Faptul că mă critic şi că sunt atât de sever
faţă de mine poate produce o degenerescenţă a discurilor
(discartroză). Sunt înţepenit ca discurile mele, dar nu fac nimic
pentru a schimba situaţia. Dacă există o inflamaţie, înseamnă că
reacţionez, în exces, faţă o situaţie, ca un foc ce cuprinde totul,
asemenea unei bombe care explodează atunci când sunt contrariat.
Sunt direct, uneori necruţător în remarcile şi criticile pe care le fac,
căci astfel îmi exteriorizez toată furia pe care o resimt.
Accept⊂ să fiu responsabil faţă de mine însumi şi de reacţiile
mele. Mă analizez, învăţ să îmi atenuez reacţiile faţă de viaţă, de
ceilalţi, de situaţie, admiţând că şi eu fac greşeli. Îmi rezolv
diferendele pe care le am cu mine însumi şi îmi ocup locul cuvenit,
respectând, în acelaşi timp, şi opinia celorlalţi. Îmi recunosc, astfel,
valoarea şi sunt mai obiectiv în legătură cu ajutorul pe care vreau să
îl ofer celorlalţi.

DISLEXIE
Dislexia este o dificultate de învăţare a cititului şi a ortografiei,
fără legătură cu vreo deficienţă intelectuală şi senzorială sau cu o
tulburare psihiatrică. După ce am citit cu uşurinţă câteva cuvinte,
nu mai pot înţelege ceea ce urmează, mă opresc şi nu pot relua
lectura decât după câteva secunde.
Vreau să merg prea repede în viaţa mea. Gândurile o iau înaintea
cuvintelor şi are loc o busculadă. Fie că trăiesc într-un mediu
familial perturbat, fie că am fost prea dădăcit, în ambele cazuri,
vreau să mulţumesc pe unul dintre părinţi (sau pe cineva apropiat)
şi îmi este teamă că nu sunt la înălţime, că nu pot răspunde
exigenţelor acestora. Mă simt vulnerabil, căci îmi lipseşte stima de
sine şi mă poticnesc în faţa dificultăţilor. Această afecţiune este
rezultatul unei situaţii bulversante pe care o trăiesc, în special, dacă
sunt copil. Dificultăţile legate de scris îmi amintesc de strigătele pe
care le aud fie acasă, fie la şcoală şi pe care nu le mai pot suporta.
191
Nu ştiu cum să ies din această situaţie, aş vrea cu orice preţ să
înceteze! Dacă este, mai degrabă, o dificultate de a citi, caut să îmi
amintesc o situaţie în care am fost obligat să citesc, de exemplu, în
faţa unei săli în care era multă lume, sau, poate am fost ridiculizat şi
de fiecare dată când citesc, acest lucru reactivează stresul trăit în
această situaţie precisă. Am, de asemenea, impresia că structurile în
care trăiesc (regulile de acasă sau de la şcoală) sunt prea stricte. Mă
simt ca un soldăţel care este nevoit să asculte ordinele, altminteri va
fi pedepsit. Părinţii mă protejează atât de mult, încât percep lucrul
acesta ca pe o pedeapsă. Dacă sunt părintele acestui copil, caut să
văd cum pot comunica mai mult, în pace şi în deplina înţelegere a
nevoilor pe care le am în loc să ţip şi să mă folosesc de o anumită
formă de violenţă deloc benefică!
Accept⊂ să îmi acord timp pentru a face lucrurile, etapă cu
etapă, fără să tremur, fără să răstorn totul. Îmi acord timp să respir,
să mă liniştesc. Ştiu că sunt o fiinţă inteligentă şi îmi cultiv voinţa
făcând pe rând lucrurile. Accept⊂ să recunosc iubirea, care
sălăşluieşte în mine. Îmi acord dreptul de a mă iubi şi a accepta⊂ că
această stare va trece, ştiind că o voi scoate la capăt. Mai accept⊂ şi
faptul că, fiind copil, am puterea să decid ceea ce este bun pentru
mine. Învăţ să îmi acord încredere şi să îmi reînsuşesc capacitatea de
a învăţa, căci ştiu, în adâncul meu, că pot să reuşesc prin
manifestarea curajului, a voinţei şi tenacităţii mele. Folosesc, de
acum înainte, lectura ca o modalitate de a deschide noi ferestre către
lume. Îmi asum riscul de a spune celor în cauză tot ceea ce nu îmi
convine, căci vreau să trăiesc în pace şi în armonie. Aşa mă simt mai
liber şi conştientizez că regulile există pentru a mă dirija şi a mă
aşeza într-un cadru potrivit.
DISM ENOREE
Vezi: MENSTRUAŢIE [TUL BURĂRI...]

DISTROFIE M USCULARĂ
Vezi: MUŞCHI – DISTROFIE MUSCULARĂ

DIVERTICULITĂ
Vezi: INTESTINE – DIVERTICULITĂ

DIZENTERIE
Vezi: INTESTINE/D IAREE/DIZENTERIE

DORINŢĂ (absenţa...)
Vezi: SEXUALE [FRUSTRĂRI...]

DREPTATE (am...)
Dacă manifest atitudinea de «am dreptate» în permanenţă, este
nevoie să mă întreb: „De ce sunt închis faţă de opinia celorlalţi? De
cine/de ce vreau să mă protejez?“ Se impune să conştientizez că
oamenii din jur pot să păstreze distanţa cuvenită, să fie atenţi să nu
mă «izbească» mergând până la a crede că «SUNT BOLNAV». Se
192
spune că ajungi să raţionezi în jurul vârstei de 7 ani. «Se poate ca o
parte din mine să fi rămas la stadiul de copil în ceea ce priveşte
modul de a gândi?»
Accept⊂ că, atunci când îi ascult pe ceilalţi, îmi ofer mie însumi
şansa de a-mi schimba părerea. Acceptând⊂ că şi ceilalţi pot avea şi
ei opinii întemeiate, îmi sporesc gradul de iubire, de deschidere, de
libertate, în respect reciproc şi împărtăşire.

DROG
Vezi şi: DEPENDENŢĂ
Un adevărat flagel al umanităţii, drogurile constituie una dintre
cele mai rele alegeri făcute de om pentru a supravieţui. Extrase din
plante sau din substanţe sintetice, drogurile aşa-zis «blânde»
(marijuana, haşişul, etc.) sau «tari» (PCP, cocaina, heroina, etc.) sunt
folosite de cele mai multe ori, pentru unul sau mai multe din
motivele enumerate imediat: disperare, ruşine, evadare, frica de
necunoscut sau de asumare a responsabilităţilor. Drogul este un
refugiu, care îmi asigură protecţie faţă de... mine însumi. Pentru că
refuz să mai trăiesc şi să fiu responsabil, slăbiciunile interioare riscă
să „mă împingă“ să consum droguri. Îmi este frică de realitate, mă
simt incapabil să îi fac faţă. Voinţa mea „adoarme“ şi tendinţa de a
lua decizii devine din ce în ce mai slabă... Mă las în voia sorţii...
Multe droguri produc deseori o dependenţă puternică, nefăcând
altceva decât să îmi reflecte «propriile dependenţe» interioare:
delicvenţă, nevroză, pulsiune emoţională sau sexuală pe care încerc
să le resping prin dopajul mentalului. Impresia de a fi despărţit sau
poate chiar «smuls» fie de lângă o fiinţă dragă (părinte, frate, soră,
animal, etc.), fie dintr-un loc sau dintr-o situaţie care îmi producea
multă fericire poate să mă determine să trăiesc un vid interior de
care vreau să scap prin consumul de droguri. Pot să sufăr din cauza
unei relaţii cu unul dintre părinţi, deseori cu mama, care era lipsită
de sentimente, «uscată», «seacă». Aceste droguri, care sunt, de fapt,
nişte stimulente, îmi permit să zbor, să ating nişte vârfuri şi să
trăiesc o experienţă care îmi dă iluzia că, în sfârşit, sunt «fericit». Nu
mă mai pot lipsi de ele şi dependenţa se accentuează şi se agravează
cu timpul. Primul pas pe care trebuie să îl fac este conştientizarea,
sinceră, fără mască: de ce am recurs la aceste substanţe? Devin
conştient că pentru orice există un motiv. Nu natura acestuia este
importantă, ci descoperirea lui.
Mă accept⊂ aşa cum sunt şi învăţ să îmi exprim nevoile.
Încetarea consumului îmi cere mult curaj, dar motivaţia cea mai
puternică este căutarea păcii lăuntrice. A reuşi să fiu eu însumi, în
orice împrejurare, îmi permite să acced şi să trăiesc această pace şi
să mă simt la locul meu în acest mare Univers.
Iată câteva din aceste droguri:
Haşiş – Marijuana: sunt în căutarea unei lumi lipsite de
probleme, evadez;
Amfetamine – Cocaină: stimulează productivitatea, deci caut
succesul, iubirea, recunoştinţa;
193
 LSD – Mescalină, Ciuperci halucinogene, heroină: caut
senzaţii tari şi stările extinse de conştiinţă. În cazul
heroinei mă întreb până în ce punct am idealizat-o pe
mama sau pe o altă femeie cu multă influenţă asupra
mea şi pe care o consideram o eroină? Păstrez această
opinie sau renunţ, întrucât am fost decepţionat sau
trădat de ea sau de ele?;
Opiu: aduce bucurie, pasivitate şi creează o falsă impresie de
pace interioară.

DURERE
Durerea este un mijloc pe care îl foloseşte corpul pentru a mă
atenţiona şi a-mi spune că este cazul să mă opresc şi să
conştientizez că am de făcut schimbări în viaţa mea şi în felul în
care mă percep şi mă judec. Oricare ar fi durerea, ea are legătură cu
un dezechilibru mental sau emoţional, cu un profund sentiment de
culpabilitate sau de supărare. Este o formă de angoasă interioară
şi, întrucât mă simt vinovat că am făcut ceva, că am spus nişte vorbe
sau că am avut gânduri „nesănătoase“, „negativiste“, acum mă
pedepsesc manifestând, la nivel inconştient, o durere de intensitate
variabilă. Este nevoie să mă întreb: «Sunt cu adevărat vinovat? Şi de
ce?» Durerea pe care o trăiesc acum nu face decât să mascheze
adevărata cauză: culpabilitatea. Gândesc prea mult şi trebuie să fiu
deschis pentru a identifica corect aceste culpabilizări. Nu pot să le
evit, dar le pot înfrunta, căci, de fapt, sunt nişte frici pe care este
nevoie să le vindec mai devreme sau mai târziu. Durerea îmi mai
spune şi că ceva este fals, nedesăvârşit. Este o „dulce amăgire“43 :
cred că am înţeles, dar mai am încă o etapă de depăşit pentru a
accede la Adevăr şi, în consecinţă, la starea de bine, la lipsa durerii.
Pot să mă complac în loc să fac faţă emoţiilor mele. Este preferabil să
„pătrund“ în durerea care mă încearcă pentru a vedea ce vrea să mă
înveţe şi nu „o amorţesc“ cu medicamente. Dacă pot conştientiza
cauza, atunci mă pot vindeca. Am nevoie să manifest încredere şi „să
eliberez“ o persoană sau o situaţie pentru a mă detensiona. Durerea
fizică apare deseori şi în urma unei despărţiri, căci atunci sunt şi
mai sensibil (Am trăit această despărţire într-un mod destul de dur).
Dacă lovesc pe cineva, acest contact dureros – chiar dacă este mai
mult la nivel emoţional decât fizic – lasă urme şi durerea poate să
apară şi la cel care a dat, cât şi la cel care „a încasat“! Durerea de
oase îmi arată că trăiesc o situaţie care mă afectează în adâncul
fiinţei; cea la nivel de muşchi este mai mult o durere de ordin
mental. Durerea mă «cuplează» instantaneu la suferinţa morală pe
care o trăiesc şi mă obligă să mă opresc şi să simt ce se petrece în
corpul meu. Într-un sens, ea este pozitivă, întrucât îmi permite să
„mă conectez“ la mine însumi ca suflet şi să devin conştient. Când
durerea este «cronică», acesta este semnul că, de la apariţia ei şi

43 În limba franceză, sintagma: «doux leurre» „dulce amăgire“ se pronunţă identic

cu cuvântul «douleur» „durere“ (n. trad.).
194
până acum, nu i-am descoperit cauza. Cu cât întârzii
conştientizarea, cu atât durerea revine mai des şi devine «cronică».
Este important să accept⊂ că este nevoie să verific originea
durerii şi să rămân deschis, pentru a putea rezolva «adevărata» ei
cauză. Locul durerii îmi dă indicaţii în legătură cu cauza ei reală.
DURERE CARDIACĂ
Vezi: INIMĂ⊂ – PROBLEME CARD IACE

DUODEN (ulcer...)
Vezi: STOMAC [SUFERINŢE...]

DUODEN
Vezi şi: INTESTINE [SUFERINŢE...]
Duodenul este partea de început şi cea mai scurtă a intestinului
subţire, urmând după pilor şi continuând cu jejunul până la ileon.
Cea mai mare parte a digestiei şi absorbţiei alimentelor are loc în
intestinul subţire. Duodenul reprezintă, deci, sinteza dintre recepţie
şi integrare; este un loc unde se realizează echilibrul între „a da“ şi „a
lua“. Când există o disfuncţie la nivelul duodenului, este semnul că
mă confrunt cu nişte idei noi. Inconştient, mă îndoiesc de mine. Îmi
lipseşte încrederea în capacitatea mea de adaptare. Poate fi vorba de
relaţiile afective sau ceva legat de familia mea de care sunt contrariat
sau faţă de care trăiesc o nedreptate. Există ceva sau cineva care mă
contrariază şi pe care nu îl suport. Există o dispută care are nevoie
să fie rezolvată şi am nevoie de ajutor pentru a face acest lucru. Mă
simt hărţuit: am impresia că mă sacrific pentru puţinii prieteni pe
care îi am şi care nu sunt prea amabili. Un ulcer duodenal este
cauzat de o mare nesiguranţă şi o neîncredere în ceilalţi.
Conştientizez că acest cuvânt îl conţine în structura lui pe «duo».
Există, deci, o legătură între schimburile interpersonale. Mă simt
„măcinat“ în interior, lucru care îmi cauzează multă suferinţă. Nu
diger această situaţie şi mă încăpăţânez să controlez toate relaţiile
mele. Mă simt dominat de cineva sau de ceva? Îmi este teamă că nu
am tot ce îmi trebuie pentru a fi iubit aşa cum sunt? Conştientizez
aceste frici şi eliberez din minte toate ideile vechi.
Accept⊂ să conştientizez că am capacitatea de a permite
energiilor să circule, fără să mă opun vieţii, în niciun fel.
Conştientizez că dispun şi de puterea de a avea încredere în mine şi
în ceilalţi, ca şi de capacitatea de a mă adapta. Regăsindu-mi pacea
interioară, «focul» care mocnea în mine se stinge şi duodenul meu se
simte mai bine.
DUPUYTREN
Vezi: MÂINI – BOALA DUPUYTREN

195
DURERE ABDOM INALĂ
Vezi şi: INTESTINE, ABDOMEN
Pentru copil ca şi pentru adult, durerea abdominală este semnul
unui sentiment de abandon, de singurătate. Sunt sensibil faţă de un
eveniment exterior care mă afectează fără ca să pot exprima această
suferinţă. Lucrul acesta face să se nască în mine o revoltă. Durerile
abdominale la copil sunt, deseori, un mod de a cere să i se acorde
grijă. Este refuzul de a comunica, teama că nu va fi ascultat. Sunt
speriat, căci nu ştiu ce să fac cu toate posibilităţile de care dispun.
Am luat, oare, deciziile potrivite? Vreau „să fiu corect“. Îmi este frică
de suferinţă şi de moarte. Am impresia că sunt supravegheat, în
permanenţă, şi nivelul meu de stres este foarte ridicat. Pot chiar să
vorbesc singur pentru a mă linişti şi a-mi conferi mai multă
încredere în mine însumi.
Accept⊂ să comunic mai mult cu cei din jur şi să las iubirea să
circule către ceilalţi. Am încredere în viaţă.

DURERE DE CAP
Vezi: CAP [D URERI...]

DURERI DIFERITE
Când am diferite dureri este semnul unei nevoi de iubire. Simt
un vid, trăiesc o puternică insatisfacţie într-un domeniu al vieţii
mele. Mă pot afla în căutarea identităţii mele. Este frig în inima mea!
Accept⊂ că am nevoie să fiu mângâiat, strâns în braţe unde
m-aş putea simţi înţeles, acceptat⊂ aşa cum sunt. Acord încredere
vieţii şi caut această iubire, de care am nevoie, în toate situaţiile din
viaţa mea, în persoanele şi animalele care sunt gata să mi-o ofere.

196
 E
ECHIM OZĂ
Vezi şi: PIELE – VÂNĂTĂI

ECLAMPSIE
Vezi şi: SARCINĂ - ECLAMPSIE

ECTROPION
Vezi şi: PLEOAPE (ÎN GENERAL...)

ECZEMĂ
Vezi şi: PIELE - ECZEMĂ

EDEM
Edemul este o umflătură cauzată de retenţia apei, mai ales la
nivelul gleznelor şi al picioarelor. Se mai poate regăsi şi la alte
articulaţii sau ţesuturi conjunctive.
Lichidele din corp reprezintă emoţiile şi, în această situaţie, se
poate ca eu să reţin sau să refulez sentimentele. Pot să îmi neg
impulsurile sau să trăiesc nişte limitări şi să simt existenţa unor
bariere în raport cu lucrurile pe care le doresc, ceea ce îmi aduce
descurajare şi decepţii. Poate vreau să reţin pe cineva sau ceva, fie
din trecutul meu, fie din prezent şi să mă agăţ ca de un colac de
salvare. Pot fi însă şi amintiri dureroase. Sunt în conflict cu timpul
care trece prea repede. Mă „înec“ în supărare, în decepţii, în
amărăciune. Mă simt blocat. Am devenit rigid chiar şi în modul de a
gândi. Iau în consideraţie sentimentele celorlalţi şi fac abstracţie de
cele ale mele. Îmi place armonia şi încerc din toate puterile să îi
împac pe cei care au diferende. Îmi este frică să spun ceea ce simt.
Sunt neputincios şi melancolic. Trăiesc o mare tristeţe şi o
oboseală accentuată. Cred că tot ceea ce fac este sortit eşecului,
ceea ce mă împiedică să îmi urmez direcţia în viaţă. Sufăr de un
accentuat complex de inferioritate şi îmi este foarte frică. Pot trăi cu
impresia că viaţa este nedreaptă şi simt înlăuntrul meu un mare gol.
Nu pot să fac nimic pentru mine şi atunci manifest o mai mare
autoritate asupra celorlalţi, încercând chiar să iau decizii în locul lor.
Ascund faţă de toată lumea ceea ce mă deranjează; în acest caz, este
nevoie să conştientizez că este urgent să îmi exprim nevoile.
Edemul îmi arată că am nevoie de protecţie pentru că îmi este frică
să nu fiu rănit în emoţiile mele. Această frică mă face să fug, să îmi
construiesc diferite personalităţi care mă ajută să nu fiu în contact
direct cu eul meu profund. Seducţia este o unealtă pe care o folosesc
pentru a câştiga atenţia şi iubirea celorlalţi. Partea din corp afectată
îmi aduce un plus de informaţie. La nivelul picioarelor şi gleznelor,

197
edemul îmi arată că se poate să trăiesc o dorinţă puternică de a
merge într-o altă direcţie decât cea pe care o urmez şi în care sunt
implicat emoţional. Nu pot să mă afirm şi nici să mă eliberez. Există
situaţii neclare în viaţa mea care implică anumite persoane, ceea ce
mă face să fiu confuz. Când edemul se formează ca urmare a unei
lovituri, a unei răni sau când o parte din corp încearcă să se refacă,
acesta se numeşte edem de vindecare. În unele cazuri, corpul
aduce acest lichid pentru a diminua frecarea şi a ajuta ţesuturile din
jur să se refacă. Edemul este şi semnul că am nevoie să îmi
recunosc şi să exprim toate emoţiile pe care le-am închis în mine.
Învăţ să eliberez ceea ce nu îmi este benefic, pentru a putea
efectua schimbări pozitive în viaţa mea. Accept⊂ să fiu iubit pentru
ceea ce sunt, oricare ar fi emoţiile pe care le trăiesc. Accept⊂ să
învăţ să îmi comunic nevoile şi realizez că este posibil să o fac fără ca
cineva să se simtă atacat. Îmi permit să fiu eu cel adevărat, să
regăsesc bucuria de a trăi şi să îmi recapăt energia. Îi înţeleg mai
mult pe ceilalţi, pentru că acum mă înţeleg mai bine pe mine.

EGOCENTRISM
Când sunt egocentric, am tendinţa să raportez la mine tot ceea
ce mă înconjoară. Mă consider atunci a fi „buricul pământului“. Spre
deosebire de o persoană egoistă, eu pot să mă gândesc la alţii şi să îi
ajut, doar dacă acest lucru este conform cu interesul meu. Dacă
trăiesc astfel, este pentru că am nevoie să echilibrez nesiguranţa
interioară pentru a evita să trăiesc ca o persoană subordonată.
Accept⊂ să conştientizez că, în afara mea, mai există şi ceilalţi.
Păstrându-mi locul care mi se cuvine în această viaţă, pot să iau în
consideraţie şi punctele de vedere ale celorlalţi. Mă deschid în faţa
sensibilităţii mele. Încetez să mai fiu înfumurat şi mă deschid către
prietenie, împărtăşire şi iubire. Deci, dau şi primesc.
EJACULARE PRECOCE
Ejacularea precoce are, de obicei, legătură cu primele mele
experienţe sexuale.
Când mă masturbez, mă simt vinovat pentru că resimt aceasta
ca fiind ceva „rău“ sau „interzis“. Mă grăbesc, deci, să ajung la
ejaculare. Faptul că trăiesc sexualitatea şi că mă gândesc că nu am
dreptul să o fac, mă obligă „să merg repede“: ceea ce fac este rău şi
nu respect anumite reguli. Plăcerea lucrului interzis a constituit
mereu o atracţie puternică şi încerc să o retrăiesc, chiar în mod
inconştient. Pot, de asemenea, să îmi impun presiuni şi nervozitate
în dorinţa mea de performanţă. Vreau să îmi dovedesc mie însumi
şi partenerului sau partenerei „de ceea ce sunt capabil“, cu rezultate
neaşteptate. Pot avea un sentiment de posesie şi de dorinţă atât de
mare faţă de partener sau de parteneră, încât nu reuşesc să îl
stăpânesc. Contactul cu partenerul sau cu partenera poate reactiva
frica de a nu pierde iubirea şi de a fi abandonat sau respins, şi acest

198
lucru mă face „să îmi pierd puterile“. Sau poate, la nivel inconştient,
doresc o reglare de conturi?
Accept⊂ să mă destind şi să redescopăr plăcerea sexuală legată
de masturbare într-un climat liber de orice constrângere şi
culpabilizare. Redescopăr plăcerea masturbării, amânând din ce în
ce mai mult momentul ejaculării, fie singur, fie cu partenerul sau cu
partenera. Aşa ajung la acest joc în care descopăr multă plăcere. Pot
să fac şi psihoterapie, care mă va ajuta să atenuez această
culpabilizare pe care am putut-o trăi în copilărie sau să îmi vindec
această nelinişte, având mai multă încredere în mine.

EMBOLIE
Vezi şi: SÂNGE – CIRCULAŢIE SANGUINĂ/COAGULAT

EMBOLIE ARTERIALĂ
Vezi şi: SÂNGE – ARTERE

EMBOLIE CEREBRALĂ
Vezi:CREIER [SUFERINŢE…]

EMBOLIE PULMONARĂ
Vezi: PLĂMÂNI [SUFERINŢE…]

EM ISFERĂ DREAPTĂ ŞI STÂNGĂ

Vezi şi: CREIER [ÎN GENERAL ]

EMOTIVITATE
Emotivitatea sau, mai degrabă, hiperemotivitatea, face ca toate
emoţiile mele să se manifeste la cea mai mică excitaţie. Cel mai
neînsemnat lucru mă destabilizează. Când sunt în această stare, mă
simt paralizat, vederea mi se tulbură şi pot chiar să îmi pierd
echilibrul. Trăiesc în nesiguranţă, cu frică şi nelinişte, sunt în
hiperactivitate mentală şi am tendinţa să dramatizez orice. Am
tendinţa să acţionez mai puţin, să nu îmi mai îndeplinesc sarcinile
decât în mică măsură, să nu mă mai investesc, decât în foarte puţine
proiecte, căci sunt paralizat de frici. Am şi tendinţa să mă izolez de
lume ca să mă protejez. Simptomele fizice legate de hiperemotivitate
sunt: accelerarea ritmului cardiac, nod în gât, digestie lentă (mergând
până la ulcer), constipaţie, diaree, redoare musculară. Întrucât
necunoscutul mă sperie, voi căpăta obiceiuri care să îmi atenueze
această spaimă. De unde vine această agitaţie? Ea poate să fie
rezultatul unui traumatism afectiv, a unor conflicte repetate, a unei
vieţi trăite în nesiguranţă (afectivă sau materială), etc.
Accept⊂ să reiau contactul cu fiinţa mea interioară şi să
consider emotivitatea drept un mod de comunicare cu ceilalţi.
Meditaţia, relaxarea sau orice tehnică ce îmi poate induce calmul, ca
să trăiesc în aici şi acum, mă pot ajuta să reiau contactul cu fiinţa
mea interioară şi să îmi reechilibrez emoţiile. În acest fel, îmi

199
redescopăr adevăratele nevoi şi învăţ să îmi acord încredere, căci ştiu
că tot ce vine în viaţa mea este potrivit pentru evoluţie.

EMFIZEM PULMONAR
Vezi şi: PLĂMÂNI – EMFIZEM PUL MONAR

EMPIEM
Vezi şi: ABCES

ENCEFALITĂ
Vezi şi: CREIER - ENCEFALITĂ

ENCEFALOM IELITĂ FIBROM IALGICĂ

Vezi şi: OBOSEALĂ CRONICĂ [SINDROM DE…]

ENDOMETRIOZĂ
Endometrioza este formarea de fragmente de mucoasă în
exteriorul peretelui uterin.
Ea are legătură cu refuzul inconştient al maternităţii. Se
întâmplă, deseori, ca relaţia pe care o am sau am avut-o cu mama
sau moştenirea pe care ea mi-a lăsat-o (fie la nivel fizic, fie emoţional)
să fie în conflict cu ceea ce sunt şi cu locul pe care vreau să îl ocup
în această lume. Nu ştiu ce poziţie să adopt faţă de această doamnă
care a fost atât de influentă în viaţa mea. Dacă spun ce am de spus,
se prea poate să mi-o pun în cap. Se poate ca părinţii mei să se
iubească, dar eu să neg acest lucru? Dacă vin dintr-o familie
„destrămată“, se poate să îmi fie teamă că familia pe care i-o voi oferi
copilului meu nu va fi destul de bună. Este ca şi cum cuibuşorul
acestui copil ar fi în altă parte, pentru că eu nu îl pot primi destul de
potrivit în casa mea. Am o îndoială în legătură cu cuplul meu? Îmi
este teamă ca eu sau soţul să nu călcăm strâmb? Aspiraţiile şi viaţa
de cuplu mă fac să îmi fie teamă că un copil ar schimba totul în viaţa
mea? Mă îndoiesc de capacităţile mele de mamă bună. Poate îmi este
teamă sau am impresia că locuinţa, căminul acestui copil, care
urmează să vină, nu ar fi în casa mea. De exemplu, dacă ştiu că va
petrece majoritatea timpului într-o grădiniţă, îmi este teamă ca el să
nu asocieze „adevăratul său cămin“ cu acest loc şi/sau cu această
persoană cu care el îşi petrece cea mai mare parte a zilei/zilelor. Se
mai poate întâmpla să nu accept⊂ lumea în care trăiesc sau să nu
îndrăznesc să fac parte din ea. Dacă nu accept⊂ această lume, cum
aş putea să mai aduc aici şi o altă fiinţă? Totuşi, chiar înainte de a
mă naşte, eu am ales să vin în această lume. Mă întreb ce am făcut
de îmi este atât de greu să mă accept⊂ aşa cum sunt şi să îmi
canalizez creativitatea. Înghit orice, îi las pe ceilalţi să treacă peste
mine. Am impresia că nu deţin forţa necesară ca să stau drept şi să
mă afirm, ceea ce face să trăiesc numai eşecuri. Devin agresiv, căci
ştiu că eu sunt cel care nu are curajul să facă nişte lucruri, fiindu-mi
greu să mă focalizez asupra propriilor mele obiective.

200
 Accept⊂ să conştientizez relaţia care există între temerile,
îndoielile, nehotărârea mea şi situaţia pe care o trăiesc. Accept⊂să
exprim în mod deschis ceea ce simt. Mă afirm ca individ. Recunosc
ceea ce sunt şi nu mai permit nimănui să abuzeze de mine. Aşa mă
vor respecta toţi şi atunci şi eu mă pot dezvolta manifestându-mi, pe
deplin, creativitatea.

ENTERITĂ
Vezi şi: INTESTINE - GASTROENTERITĂ

ENTORSĂ
Vezi şi: ARTICULAŢII – ENTORSĂ

ENUREZIS
Vezi şi: INCONTINENŢĂ

EPICONDILITĂ
Vezi şi: COATE - EPICONDILITĂ

EPIDEM IE
O epidemie este răspândirea unei boli contagioase. Cel mai
adesea este vorba despre o boală infecţioasă.
Se poate să fie uşor, pentru mine, ca să mă gândesc că dacă
contractez o boală în acelaşi timp cu mai multe persoane, lucrul
acesta nu se întâmplă din cauza emoţiilor pe care le trăiesc, ci mai
degrabă pentru că «epidemia nu cruţă pe nimeni». De fapt, diferenţa,
între situaţia că eu contractez singur boala sau împreună cu ceilalţi,
constă, pur şi simplu, în aceea că suntem mai mulţi care trăim
aceeaşi realitate 44 . În acelaşi mod, pot să trăiesc nesiguranţa
personală şi colectivă în ceea ce priveşte politica, economia, mediul.
Pot să trăiesc şi furia personală în acelaşi timp cu alte persoane.
Natura bolii îmi va indica ceea ce este nevoie să conştientizez în
viaţa mea.
Accept⊂ să îi ofer din nou iubire părţii din mine care este în
suferinţă, pentru a-mi regăsi, astfel, pacea şi armonia pe tot
parcursul vieţii.

EPIGLOTĂ
Vezi şi: GÂT – LARINGE
Epiglota este o bucată groasă de cartilaj aplatizat în formă de
«frunză», care se găseşte în spatele rădăcinii limbii, deasupra glotei.
Ea protejează laringele şi se poate mişca în sus şi în jos, acţionând
ca o trapă care se închide în timpul înghiţirii, ceea ce permite ca
hrana să treacă în esofag.

44 Este vorba despre o formă-gând numită EGREGOR şi care poate fi negativă

sau pozitivă.
201
 Când membrana ei se inflamează (inflamaţie-epiglotită) sau se
umflă (umflătură), ea secretă o mare cantitate de mucus care poate
produce sufocare. Este nevoie să se degajeze imediat căile
respiratorii. Îmi este greu să înghit, există ceva care mă stânjeneşte,
o situaţie pe care nu „o pot înghiţi“. În cazul epiglotitei, furia mă
cuprinde, fiind vorba de multă mânie acumulată de-a lungul
timpului. Înghit de toate, fără să mă protejez. Există un raport de
forţă între două persoane (deseori, este vorba despre părinţii mei) şi
lucrul acesta mă afectează. Îmi ascund emoţiile, „cărând“ după mine
experienţele din trecut.
Accept⊂ să mă studiez şi să înţeleg ceea ce vreau să spun şi de
ce „închid cu bună ştiinţă trapa“? Trebuie să îmi reconsider modul în
care „funcţionez“, să învăţ să îmi clarific gândurile şi să schimb felul
în care comunic. Alegând noi direcţii în viaţa mea, mă eliberez de
necazuri, de gândurile negative şi îmi centrez atenţia pe lucruri
pozitive.

EPILEPSIE
Vezi şi: CREIER - EPILEPSIE

EPIFIZĂ
Vezi şi: GLANDĂ PINEALĂ

EPISTAXIS
Vezi şi: NAS [SÂNGERARE…]

EPUIZARE
Vezi şi: ASTENIE NERVOASĂ, DEPRESIE
Epuizarea se manifestă, în general, după abandonarea unei
lupte în care am vrut să exprim un anumit ideal, dar fără succes.
Timpul şi energia consacrate realizării acestui ideal sunt atât de
importante, încât „cheltuiesc fără măsură“. Mă epuizez şi mă
îmbolnăvesc. Trăiesc un vid interior profund, întrucât refuz o
situaţie în care vreau să realizez o schimbare adevărată, concretă şi
durabilă, fie la locul de muncă, fie în familia mea sau în relaţia de
cuplu.
Sunt perfecţionist şi devotat şi vreau să îmi ating idealul. Poate fi
vorba şi despre o parte din mine pe care nu o accept⊂. Am
sentimentul că mă lupt cu toată omenirea, căci mi se pare că nu este
de acord cu convingerile mele cele mai adânci. Este ca şi cum aş
vedea o minciună, o lipsă de grijă şi o nepăsare colectivă care este în
total dezacord cu mine şi care îmi afectează adevărul meu cel mai
profund. «De ce să mai continui? Abandonez, este prea mult pentru
mine!». Epuizarea apare, mai ales, la profesori şi infirmiere, ca o
reacţie faţă de sistemul lor de lucru. Sentimentul de neputinţă faţă
de un ideal de neatins este foarte prezent. Este o formă de pulsiune,
căci vreau cu orice preţ să schimb sistemul cu o nouă abordare
adaptată la cerinţele timpurilor moderne. În acelaşi timp, pot să
trăiesc şi dificultatea de a mă adapta la noile tehnologii pe care le

202
percep ca fiind agresive. Dacă am impresia că aş vrea să salvez
lumea, ar trebui să îmi verific atitudinea, chiar în acest moment.
Epuizarea este, de asemenea, şi o boală a fugii. Pot să mă întreb:
«De ce vreau să fug atunci când lucrez peste măsură? Îmi este teamă
să stau faţă în faţă cu mine? Am nevoie de un motiv ca să nu stau
cu un partener pe care nu îl suport? Încerc să dovedesc că fug de
teama unui eşec?». Puternica mea nevoie de a fi recunoscut şi teama
de a nu fi criticat mă determină să lucrez din ce în ce mai mult până
în clipa când nu mai pot. Simptomele epuizării sunt clare: oboseală
fizică şi mentală, energie vitală scăzută, gândire incoerentă!
Epuizarea se instalează şi atunci am nevoie de linişte şi de odihnă
ca să pot «să îmi reîncarc bateriile».
Accept⊂ că nu pot să plac la toată lumea! Este doar un vis şi
adevărata realitate este să ştiu că fac cât pot eu de bine tot ceea ce
am de făcut, dând 100% din puterea mea. Aşa îmi regăsesc liniştea,
pacea interioară şi adevărata iubire în orice acţiune pe care o
întreprind.

ECHILIBRU (pierderea)
Vezi şi: CREIER – ECHILIBRU [PIERDEREA…]

ERECŢIE – DISFUNCŢIE ERECTILĂ

Vezi şi: IMPOTENŢĂ

ERUCTAŢIE (râgâială)
Vezi şi: STOMAC [ÎN GENERAL …]
Eructaţia este eliminarea gazelor din stomac pe gură, eliminare
însoţită de zgomot.
Deşi în cadrul manierelor elegante este considerată ca un obicei
nepoliticos, cei din Orient văd în ea un semn de apreciere pentru o
masă bună. Eructaţia este legată de dorinţa mea de a merge prea
repede. Nu îmi acord răgazul să interiorizez şi să asimilez fiecare
etapă a procesului, fie că este la nivel personal, fie profesional. În
acest fel, evit să îmi înfrunt fricile. Tensiunea creşte pentru că am de
digerat nişte idei noi şi, în acelaşi timp, vreau să mă eliberez de
această tensiune. Mă simt «invadat» de ceva sau de cineva şi
„bucata“ pe care trebuie să o înghit este prea mare pentru mine. O
relaţie mă apasă şi am sentimentul că îmi lipseşte aerul, libertatea.
Resping, inconştient, pe cineva, mai ales dacă, în plus, acesta
răspândeşte un miros neplăcut. Mă simt fără suport şi îmi este
teamă să nu îmi pierd controlul. Erutacţia îmi poate aminti toate
aceste impresii, atât pozitive, cât şi negative, şi care mă depăşesc. Nu
ştiu cum să le integrez în viaţa mea. Dacă merg prea repede, dacă
sunt speriat, eructaţiile sunt mai frecvente şi mai puternice.
Accept⊂ să încetinesc ritmul şi să îmi acord timpul necesar
pentru a servi masa. Conştientizez că dacă merg prea repede, trec
pe lângă atâtea lucruri frumoase care fac viaţa plăcută. Accept⊂ să
îmi acord răgazul de a trăi mai liniştit şi, în acest fel, mă simt mult
mai bine şi sunt mai sănătos.
203
ERUPŢIE (de coşuri)
Vezi şi: PIELE – ERUPŢIE […DE COŞURI]

ERITEM SOLAR
Vezi şi: INSOL AŢIE

ESOFAG
Esofagul asigură trecerea alimentelor pentru ca acestea să fie
digerate. El leagă faringele de stomac.
Esofagul permite desfăşurarea cu uşurinţă a noilor experienţe,
ceea ce îmi aduce o anumită deschidere faţă de lume şi mă ajută să
evoluez. În general, dacă am emoţii sau idei care «se înghit greu»,
esofagul se întăreşte şi trecerea devine dificilă, putând provoca chiar
iritaţie, care este manifestarea, de fapt, a unei iritaţii anterioare, faţă
de ceva sau de cineva pe care îmi este greu să îl tolerez. Manifest
multă intransigenţă. Sunt lucruri care nu îmi convin, dar sunt pasiv
şi nu fac nimic ca să le schimb. Fricile mele, necazurile pe care le am
provoacă o contracţie a esofagului care poate chiar să obstrueze
complet trecerea alimentelor. Mă oblig să fac lucruri pentru alţii în
loc să fac ceea ce mi-ar plăcea mie cu adevărat. Las să treacă totul,
pentru a evita confruntările. Emoţiile mă paralizează şi mă împiedică
„să înghit“ noile experienţe. Sunt situaţii sau moduri de a gândi pe
care mă forţez să le înghit, să le accept⊂ ca făcând parte din mine,
dar ştiu, în adâncul sufletului meu, că nu vreau să le integrez în
viaţa mea. Pot „să înghit prost“ întrucât îmi este frică de autoritatea
exterioară („nu pot înghiţi pastila!“). Nu îmi permit să avansez, să
cresc. Poate vreau să înghit prea repede, cu lăcomie, de teamă ca,
mai târziu, să nu îmi lipsească iubirea şi afecţiunea. Prefer „să îmi
închid gura“. Am impresia că depind de cineva pentru a-mi câştiga
pâinea cea de toate zilele. Sunt prea legat de trecut. Adopt o
atitudine pasivă. Întrucât esofagul este locul de trecere între gură,
care reprezintă intrarea noilor idei, şi stomac – unde se digeră aceste
idei, dacă resimt o puternică furie sau ură faţă de ceva din viaţa mea
„care nu poate fi înghiţit, care nu trece, care se opreşte“, atunci s-ar
putea să dezvolt un cancer de esofag. Acesta se instalează atunci
când consider o situaţie din viaţa mea ca fiind fără ieşire. Partea
inferioară a esofagului are legătură cu dorinţa mea de a pune
stăpânire pe orice, de a înghiţi totul, de a nu arunca nimic. „Mă
întind mai mult decât îmi este plapuma“. Îmi este teamă să nu mi se
ia ceea ce îmi aparţine şi, în acelaşi timp, îmi este greu să mă bucur
de ce am. Partea superioară a esofagului pune în lumină o situaţie
pe care refuz „să o înghit“, chiar dacă sunt obligat. Ceva sau cineva
„îmi rămâne în gât“.
Accept⊂ să las la o parte amărăciunea şi să consider că fiecare
experienţă din viaţa mea este o ocazie ca să evoluez şi să mă las
hrănit de toate bucuriile vieţii. Accept⊂ să fiu un pionier, un lider!
Sunt mereu în acţiune: caut noi posibilităţi de „a creşte“. Iertând
orice act sau cuvânt care m-a rănit, las să plece toţi aceşti nori negri
care se găseau deasupra mea şi care mă împiedicau să evoluez. Mă
204
deschid spre lecţiile pe care viaţa mi le oferă şi câştig, în acest fel, o
mai mare libertate şi o pace interioară.

EUTANASIE
Vezi şi: MOARTE
Eutanasia nu este o boală, ci un act prin care vrem să cruţăm de
suferinţe considerate intolerabile o persoană care nu se mai poate
vindeca.
Astfel, acest act permite plecarea, moartea fără durere. Pot să
trăiesc o suferinţă morală, dacă eu sunt cel care trebuie să decid
pentru altcineva ca să fie eutanasiat. Este important ca să fiu ferm
convins că există viaţă după moarte, dacă această idee face parte din
sistemul meu de credinţe. Dacă nu, atunci mă pot întreba dacă
persoana din faţa mea mai doreşte să trăiască în modul acesta.
Conştientizez că aceasta este o alegere individuală. Pot să îi
informez pe cei apropiaţi, verbal sau în scris, în legătură cu decizia
pe care ar putea-o lua pentru mine, în cazul în care nu aş fi
conştient.
Accept⊂ să îmi exprim clar voinţa, ceea ce i-ar ajuta pe ceilalţi
să ia o decizie, dacă este cazul. Aşa vor fi în consens cu alegerile pe
care le au de făcut.

EW ING (sarcom…)
Vezi şi: OASE [CANCER OSOS] – SARCOM EWING

EXCRESCENŢE
Vezi şi: POLIPI

EXHIBIŢIONISM
Exhibiţionismul are legătură directă cu educaţia pe care am
primit-o şi cu modul în care îmi trăiesc sexualitatea. Într-adevăr,
dacă am fost învăţat că sexualitatea este o manifestare animalică,
murdară şi înjositoare, am încercat desigur, să o reprim şi, dacă nu
am făcut-o, atunci acţionez în funcţie de ce am învăţat. Astfel, simt
nevoia să mă eliberez de această constrângere pe care o trăiesc faţă
de sexualitatea mea. Faptul că mă abandonez exhibiţionismului
este pentru mine o modalitate de a-mi respinge limitele pentru a mă
determina să accept⊂ ceva provocator. Întrucât nu sunt în contact
cu interiorul meu, iubirea mi se pare ceva care nu este potrivit
pentru mine. Nu pot să am o relaţie intimă cu cineva, căci îmi este
frică să nu fiu rănit. Prefer să trăiesc experienţe cu anumite
persoane, dar cu o distanţă care ne desparte. Astfel, pot să plec
oricând vreau. Voi căuta excitaţia în interior, căci mă simt gol
înlăuntru. Faptul că mă exhibez îmi conferă o anumită putere.
Pulsiunile şi dorinţele mele inconştiente sunt cele care mă
controlează. Pot să doresc, în mod inconştient, să mă răzbun pe
cineva care mi-a făcut rău când eram mai tânăr. Mă simt
neputincios, nerecunoscut faţă de sexul meu. Conştientizez că

205
fiinţa umană a fost creată cu nevoi sexuale, dar că acestea trebuie să
fie trăite în iubire.
Accept⊂ că sexualitatea este un lucru frumos şi sănătos prin
care pot să mă împlinesc. Ea face parte şi din evoluţia mea în plan
fizic. Accept⊂ să mă deschid către iubire cu un «I» mare.
Respectându-mă, dobândesc forţa necesară care îmi permite să îmi
exprim vulnerabilitatea. Îndrăznind să fiu cel adevărat, celălalt va
face la fel, ceea ce va conduce la o frumoasă relaţie de complicitate şi
de împărtăşire.

EXOFTALMIE
Vezi şi: OCHI [SUFERINŢE…]

206
 F
FALLOPE (trompele lui...)
Vezi şi: SALPINGITĂ

FALS CRUP
Vezi şi: GÂT – LARINGITĂ

FANTĂ PALATINĂ – BUZĂ DE IEPURE

CONGENITALĂ
O fantă palatină numită şi buză de iepure congenitală este o
malformaţie caracterizată printr-o fantă la nivelul buzei superioare
(mai frecventă la băieţi) şi/sau a palatului (mai frecventă la fete). Ea
se datorează întreruperii sudurii mugurilor feţei embrionului între a
35a şi a 40a zi de viaţă intrauterină. Fanta palatină nu antrenează
niciun handicap dacă nu este percepută ca inestetică, dar jenează
modul de a mânca şi a vorbi.
Ştiam, încă de la o vârstă fragedă, că va fi greu pentru mine să
comunic şi să mă afirm, „să deschid gura“. Mă simt inferior şi caut
să mă ascund, căci ceilalţi «îmi gestionează viaţa». Sunt lucruri care
îmi scapă, «bucăţile mi se par prea mari ca să le înghit!». Este nevoie
să îmi dezvolt stima de sine, să învăţ să fiu primul.
Trebuie, mai întâi, să fac faţă acestei realităţi şi să diger situaţia,
acceptând⊂ că este nevoie să mă depăşesc, ca să mă pot integra,
armonios, în această viaţă. Aleg, în deplină conştienţă, să mă
cunosc, să mă re-cunosc drept un suflet aflat în evoluţie.
Acceptându-mi⊂ calităţile şi puterea interioară, îmi construiesc o
nouă imagine de sine, mult mai pozitivă. Aleg să îmi ocup locul ce
îmi revine prin drept divin şi să mă bucur de viaţă. Fiind eu însumi,
pot să restabilesc legătura cu esenţa mea divină şi să ştiu exact pe ce
drum să merg. Aşa pot să îmi exprim liber nevoile şi să trec la
acţiune!

FANTĂ VULVARĂ
Vezi şi: VULVĂ

FARINGITĂ
Vezi şi: GÂT – FARINGITĂ

FASCEITĂ NECROZANTĂ
Vezi şi: BACTERIE MÂNCĂTOARE DE CARNE

207
FAŢĂ
Vezi şi: PIELE/ACNEE/COŞURI/PUNCTE NEGRE
Faţa este prima parte din fiinţa mea cu care abordez sau
întâmpin Universul. Ea este „cartea mea de identitate“ sau „de
vizită“.
De obicei, pot să caracterizez pe cineva doar privindu-i chipul:
văd dacă faţa îi este radioasă, luminoasă, surâzătoare sau, din
contră, întunecată, iritată, tristă. Faţa îmi proiectează lumea mea
interioară; ea se raportează, deci, la imaginea, la identitatea şi la
ego-ul meu. Dacă vreau să ascund un aspect al personalităţii mele
faţă de cei din jur sau faţă de mine, chipul meu poartă această
mască devenind încordat şi urât. La fel, dacă mă subestimez, dacă
judec, dacă mă simt incompetent, dacă am impresia că cineva nu
mă iubeşte, suferinţa mea se exteriorizează la nivelul pielii feţei, care
se umple de coşuri sau se usucă. O iritare mentală îmi face pielea
urâtă. Rănile mele interioare se manifestă prin „răni“ pe faţă:
cicatrice, riduri, coşuri, pete etc. Sunt stresat, dacă sunt preocupat,
în permanenţă, de imaginea pe care vreau să o arăt celorlalţi, dacă
îmi este ruşine cum arăt. «Ochiul» celorlalţi este mai important decât
al meu? Rămân la suprafaţa lucrurilor pentru a evita contactul cu
eul meu profund? Se poate să ajung să „am două feţe“. Îmi este
aproape, tot timpul, frică să nu îmi pierd prestigiul? Poate vreau să
mă protejez şi atunci îmi arăt doar latura negativă. Dacă sunt
implicat într-un accident de maşină şi dacă faţa îmi este afectată,
aceasta îmi arată că este nevoie să îmi revizuiesc imaginea
personală, priorităţile şi modul în care gestionez viaţa. Un
traumatism la nivelul feţei, ca şi o fractură a nasului survin
atunci când mă subestimez: trăiesc o situaţie care devine
insuportabilă (de exemplu, o relaţie extraconjugală care nu mă mai
satisface). Nu mai sunt capabil să fac faţă unei persoane sau unei
situaţii. Îi las pe alţii să îmi încalce frontierele.
Pentru ca trăsăturile şi pielea feţei să se lumineze, să se
«îndulcească» şi să se cureţe, accept⊂ să îmi „curăţ“ mai întâi
interiorul, debarasându-mă de sentimentele şi gândurile negative.
Fac mai mult loc iubirii, înţelegerii, acceptării⊂ şi, deschiderii. Faţa
mi se luminează şi mai mult şi nu mai am nevoie să port mască.

FEBRĂ (în general)

Vezi şi: SUPRAÎNCĂLZIRE
Când temperatura corpului urcă la 38o C şi peste, înseamnă că
am febră.
Febra este simptomul emoţiilor care mă ard. Aceste emoţii se
transformă în furie îndreptată împotriva mea şi a celorlalţi sau
împotriva unui eveniment. Ea pune stăpânire pe întreg corpul. De ce
am nevoie să ajung în această extremă? Este, cumva, modul meu de
a compensa pentru a mă odihni şi a primi mai multă iubire şi
atenţie? Am nevoie de un răgaz pentru a mă acomoda cu o realitate
care se schimbă prea repede? Ce mă irită atât de mult în viaţa
208
aceasta? Este vorba, în general, de o emoţie „care mă arde“, care
irumpe sau de viaţa care „se încălzeşte prea tare“ sau de rezolvarea
unei provocări şi care capătă forma unei furii intense, a unei
indignări profunde, a unei rătăciri, a unor nelinişti permanente. Îmi
fac griji din orice, în afară de lucrul cel mai important: bunăstarea
mea interioară. Vreau ca ceilalţi să fie mândri de mine, dar eu, cum
mă percep, oare? Dacă sunt copil, febra neaşteptată poate să aibă
legătură cu conflicte interioare, cu mânie sau cu o rană nevindecată.
Ca şi copil, îmi exprim emoţiile cu ajutorul corpului, căci nu pot
încă să o fac verbal.
Orice ar fi, accept⊂ să identific cauza febrei. De cele mai multe
ori, descopăr o acumulare de furie şi de iritare, care „izbucneşte“ mai
ales când „întorc pe toate feţele“ nenorocirile pe care le-am trăit. În
loc să mă violentez, îmi conştientizez nevoile şi accept⊂ să învăţ să
comunic pentru a exprima clar ceea ce simt. De acum înainte, nu
mai „strâng în mine“: ştiu că soluţia cea mai potrivită este dialogul.

FEBRĂ BUTUNOASĂ
Vezi şi: HERPES/[…ÎN GENERAL]/[…BUCAL]/[…LABIAL ]
Apariţia febrei butunoase este în legătură directă cu
conştientizarea a ceea ce se petrece cu mine. Îmi pun multe
întrebări legate de mine şi de viaţa mea, în general. Trăiesc un
conflict între propria identitate şi relaţiile mele cu ceilalţi. Singurul
mod pe care l-a găsit corpul pentru a exterioriza acest conflict
emoţional şi a-l elibera este această febră butunoasă. Ce mă
împiedică să fiu eu cel adevărat? Teama de a nu fi respins!
Când trăiesc o astfel de situaţie, accept⊂ să descopăr motivul
pentru care nu sunt în armonie cu mine însumi. Conştientizez
nevoia de a fi eu cel adevărat, în orice împrejurare. Accept⊂ să spun
ceea ce am de spus, întrucât cei din jur nu pot ghici ceea ce am pe
suflet. Întrucât îi accept pe ceilalţi aşa cum sunt, la rândul meu,
sunt şi eu înţeles de către aceştia. Redevenind eu cel adevărat,
armonia se reinstalează în viaţa mea.

FEBRA FÂNULUI
Vezi şi: ALERGIE – FEBRA FÂNULUI

FEBRA MLAŞTINILOR
Vezi şi: MALARIE

FEMEILOR (suferinţe specifice…)

Suferinţele specifice femeilor îmi arată că accept⊂ cu greutate
faptul că sunt femeie. Nu ştiu nici măcar cum să îmi exprim
feminitatea. Nu ştiu cum să răspund, ca femeie, aşteptărilor pe care
le au ceilalţi faţă de mine. Îmi este frică să fac acest lucru. Îmi este
frică să mă supun. Totuşi, am trăit în jurul unor femei care trebuiau
să fie „puternice“, care luau decizii şi, de fapt, ele deţineau
autoritatea în casă! Sau am trăit într-un mediu în care femeile erau
supuse şi abdicaseră de la propria personalitate?
209
 Accept⊂ să conştientizez că, în virtutea educaţiei pe care am
primit-o, mi-am dezvoltat mai mult partea masculină sau că mi-am
promis să nu trăiesc supuşenia, să fiu eu însămi şi să îmi asum
aspectul masculin, în detrimentul feminităţii mele. Accept⊂ să fiu
femeie, pentru că numai aşa mă simt întreagă şi îmi pot exprima
sentimentele. Pot să fiu puternică şi, în acelaşi timp, să ştiu să ofer
blândeţe, iubire, înţelegere, etc. Fiecare femeie are modul său de a-şi
exprima feminitatea; atunci, eu îl aleg pe cel potrivit mie. Aşa îmi voi
da seama cât sunt de fericită pentru că sunt FEMEI E!

FEM ININ (principiu...)

Vezi şi: MASCULIN (principiu...)
Fie că sunt bărbat sau femeie, emisfera cerebrală dreaptă şi
partea stângă a corpului reprezintă principiul feminin (YIN), sediul
creativităţii, al talentelor artistice, al compasiunii, al
receptivităţii, al emoţiilor şi al intuiţiei şi este legat de natura mea
interioară. Acest principiu se manifestă şi prin tandreţe,
sensibilitate, blândeţe, armonie, frumuseţe, puritate. Prin el se
stabileşte legătura între natura mea feminină şi cea a altora. Este
aspectul meu matern şi este reprezentat de către Lună. Principalele
dificultăţi trăite sunt legate de exprimarea sentimentelor. Mă simt
bine atunci când încurajez pe cineva? Sunt capabil să spun «te
iubesc»; «sunt necăjit»? Nu mă simt în largul meu atunci când sunt
cea/cel care primeşte, mai ales când este vorba despre iubire. Fie că
vreau sau nu, principiul feminin face parte din mine. Atitudinea pe
care am adoptat-o faţă de natura mea feminină are legătură directă
cu relaţiile pe care le-am avut cu femeile din viaţa mea: mamă, fiică,
prietenă, soţie etc. Modul în care îmi voi exterioriza feminitatea (fie
cu uşurinţă, fie cu greutate) va depinde, în mare parte, de modelul
parental şi de identificarea mea cu unul sau cu celălalt dintre
părinţii mei. Dacă sunt bărbat, îmi este greu să îmi exprim emoţiile
sau să le întâmpin pe cele care vin din partea celorlalţi. Dacă sunt
femeie, resping sau neg un aspect al feminităţii mele. Dacă îmi voi
asculta intuiţia şi partea stângă a corpului, atunci polaritatea mea
feminină va fi sănătoasă. Dacă aspectul feminin este prea
dezvoltat, este cazul să mă întreb care este nivelul de încredere în
mine şi dacă nu cumva permit emoţiilor mele să depăşească latura
logică şi raţională.
Accept⊂ că acest principiu feminin face parte din mine şi mă
deschid mai mult către el, ştiind că acest proces este esenţial în
asigurarea echilibrului dintre cele două aspecte: feminin şi masculin.
Unul îl completează pe celălalt pentru a realiza împreună… echilibrul
spiritual, emoţional şi fizic al fiinţei mele.
FEMUR
Vezi şi: COAPSĂ

FERMENTAŢIE
Vezi şi: STOMAC [SUFERINŢE…]

210
FESE
Fesele sunt acea parte cărnoasă din corp pe care ne aşezăm.
Fesele mă ajută să iau loc, LOCUL MEU. Ele simbolizează puterea,
baza şi îmi conferă sentimentul că sunt în deplină siguranţă. Ele
exprimă autoritatea, sentimentul meu de mândrie. Când strâng
fesele sau când merg cu ele strânse, înseamnă că mă simt
ameninţat, îmi este frică să nu pierd controlul, mă reţin. Se întâmplă
deseori ca fesele să fie tensionate, atunci când mă simt spionat de o
persoană care deţine autoritatea sau când îmi este teamă „că nu
sunt corect sau la înălţime, aşa cum sunt părinţii mei“. Aş vrea să
trag câteva palme la fundul acestei persoane, dar nu mă simt în
stare. Nu doresc să mă fac remarcat, căci lucrul acesta ar putea să
mă determine să mă schimb, să accept⊂ nişte lucruri, evenimente
sau situaţii trecute, „posterioare“, pe care eu nu sunt pregătit să mi
le asum. Sunt capabil «să îmi manifest autoritatea»? Sau sunt în
opoziţie cu aceasta, pentru că, atunci când eram mai mic, mi s-au
dat palme la fund sau că cineva a îndrăznit să îmi pună mâna pe
fese? Din contră, dacă merg cu fesele foarte relaxate, legănându-mi
şoldurile, înseamnă că ocup nu numai locul meu, ci şi pe al
celorlalţi! Iubesc puterea, pentru că atunci când conduc pot să
controlez. Eu nu vreau să mă schimb: încerc să îi fac pe ceilalţi să se
schimbe! Conştientizez că mă agăţ de trecut, de idei învechite, de
răni de demult şi că pot întreţine chiar sentimente de ranchiună sau
furie. Până unde mă pot furişa faţă de responsabilităţile ce îmi revin?
De ce mă îndoiesc de forţa mea interioară? Mă simt instabil şi
privirea celor din jur mă deranjează foarte tare. Sunt împrăştiat şi
nehotărât în legătură cu deciziile pe care ar trebui să le iau. Am
deseori impresia că „sunt cu fundul între două luntre“ sau că există
mereu cineva pe urmele mele şi de care vreau să scap.
Accept⊂ să eliberez tot ceea ce este învechit şi să mă deschid
către noi experienţe. Accept⊂ să îmi dezvolt puterea socială în
deplină armonie cu oamenii care mă înconjoară.
FIBRILAŢIE VENTRICULARĂ
Vezi şi: INIMĂ⊂ - ARITMIE CARDIACĂ

FIBROAME UTERINE şi CHISTURI

Vezi şi: CHIST
Fibromul este o tumoră benignă formată dintr-un ţesut fibros.
Cel mai adesea, fibroamele apar pe uter (fibroame uterine),
sediul maternităţii, al feminităţii şi al sexualităţii, deci tot ceea ce
are legătură cu căminul, cu familia mea şi faţă de care se poate să fi
trăit un şoc emoţional (rană sau abuz din trecut). Poate m-am simţit
rănită de partener sau am primit o lovitură, o ofensă pe care nu am
ştiut să o gestionez şi să o exteriorizez pentru a restabili armonia?
Poate păstrez în mine vechi sentimente de vinovăţie, de ruşine sau
de confuzie interioară, sentimente care au format această masă de
ţesut moale? Sentimentele acestea pot proveni dintr-un şoc

211
emoţional, legat de primele experienţe sexuale sau de o întrerupere
de sarcină care m-a destabilizat. Trăiesc un vid interior pe care vreau
să îl „umplu“ cu orice preţ: trăiesc superficial, fugind din faţa
nevoilor şi a dorinţelor mele. Prefer să fac ca toţi ceilalţi. Pot să
întreţin permanent un sentiment de ranchiună faţă de o persoană
care m-a rănit. Pot să pun în discuţie faptul de a avea un copil. Am
impresia că îi suport pe ceilalţi, că îi hrănesc pentru că mă simt
indispensabilă? Pot dori să schimb ceva în viaţa mea, să gust noul şi,
totuşi, refuz partea creativă şi dorinţa de aventură. Este interesant
de notat că, istoriceşte, o femeie căsătorită devenea „soţie“ doar în
momentul în care avea un copil cu soţul ei. Ea purta atunci în
pântece „fibra bărbatului!“. Fibroamele uterine apar, deseori, către
patruzeci de ani, în momentul în care eu, ca femeie, conştientizez că,
din punct de vedere fiziologic, nu voi mai putea avea copii. Se prea
poate ca eu să fi luat deja hotărârea că nu vreau sau că nu pot să
mai am copii, dar corpul meu ştie că „aceasta este ultima şansă“, de
care depinde supravieţuirea speciei umane! Atunci, dacă trăiesc sau
am trăit deja sentimentul de vinovăţie legat de numărul copiilor pe
care îi am sau nu, lucrul acesta poate conduce la apariţia unui
fibrom. Poate fi vorba şi de acest copil pe care l-am creat în
imaginaţia mea pentru că l-am dorit foarte mult, dar această dorinţă
nu s-a materializat. Poate fi simbolic vorbind, această companie –
bebeluşul – la care m-am gândit mult şi care, în ultima clipă, nu s-a
mai concretizat, indiferent de motiv. Acest „bebeluş“ se
materializează în plan fizic printr-un fibrom, un „copilaş“ care nu se
va naşte niciodată. Sentimente de neputinţă şi de „este deja prea
târziu“ pun stăpânire pe mine şi se pot transforma chiar în
resentimente. Sunt conştientă că ţesuturile moi reprezintă tipare
mentale inconştiente. Există, deci, o acumulare de astfel de tipare şi
de atitudini negative care se solidifică şi formează un fibrom. Este
vremea să comunic cu soţul meu sau cu orice alt membru din
familie şi să spun tot ceea ce simt. Trebuie să încetez să mai ascund
astfel de lucruri pe care nu am vrut să le dezvălui niciodată.
În legătură cu ruşinea, cu culpabilitatea şi cu confuzia, accept⊂
că, la momentul respectiv, am acţionat cum am crezut eu că este cel
mai potrivit. Mă iert şi mă eliberez de această povară. Mă simt mult
mai uşoară şi, cu fiecare zi care trece, învăţ să mă înţeleg şi să mă
accept⊂ ca femeie ce ştie să fie din ce în ce mai fericită. Îmi iau viaţa
în mâini şi mă îndrept în direcţia cea mai bună pentru mine. Încetez
să mai răscolesc trecutul. Privesc cu încredere către viitor, ştiind că
sunt ghidată şi protejată, în permanenţă. Îmi folosesc creativitatea
pentru a-mi trăi pasiunile şi a-mi îndeplini visele.

FIBROMATOZĂ
Vezi şi: MUŞCHI – FIBROMATOZĂ

FIBROM IALGIE
Vezi şi: OBOSEALĂ CRONICĂ [SINDROM…]
Fibromialgia este o dezordine la nivel de muşchi şi vase, care se
caracterizează prin dureri permanente, sensibilitate, arsuri
212
musculare, tulburări de somn, oboseală puternică (pierdere de
energie) şi anchiloze matinale acute. Există 18 puncte extrem de
dureroase repartizate în tot corpul: muşchii şi tendoanele umerilor,
ale gâtului, ale coatelor, ale încheieturii mâinilor şi toracelor.
Existenţa durerii la nivelul a 11 din aceste puncte este suficientă
pentru diagnosticarea corectă a bolii. Şapte femei faţă de un bărbat
sunt afectate de această suferinţă. Unele cauze au legătură cu un
dezechilibru cronic al sistemului nervos survenit ca urmare a unui
şoc emoţional sau accident, a excesului de zel (!) al sistemului
imunitar (care continuă să acţioneze împotriva unui virus inexistent
sau care nu mai este prezent, de exemplu, după o gripă) sau a
somnului perturbat. Toate acestea mă determină să trăiesc cu
impresia „că nu valorez nimic“ şi să mă simt neputincios pentru a
face schimbări în viaţa mea.
Acest sindrom (un ansamblu de simptome care se manifestă în
acelaşi timp) este legat de perfecţionism, de anxietate, de o exigenţă
faţă de sine care depăşeşte orice limită. Trăiesc o mare durere
interioară, care mă urmăreşte în permanenţă. Ea îşi poate avea
sursa într-un eveniment pe care l-am trăit în tinereţe, dar care a fost
sursa unei puternice culpabilizări. Mă simt în plus şi îmi este greu să
mă afirm. Nu mă simt la înălţime, am impresia că am căzut de sus.
Resimt o puternică presiune din partea celor din jur, dar adevărul
este că eu sunt cel care cere prea mult de la sine. Trăiesc un
sentiment de furie, având impresia că nu primesc iubirea de la cei
din jur. Nu mai vreau să avansez. Prefer să îmi reneg emoţiile şi nu
mai simt nici bucuria de a trăi. De unde vine această durere
permanentă? Ea survine, mai ales, când repet aceleaşi şi aceleaşi
gesturi, trăindu-mi viaţa în monotonie. Toate acestea îmi amintesc
suferinţa morală de a mă forţa, la infinit, să accept nişte
responsabilităţi impuse. Am vrut să fiu fidel anumitor principii care
sunt în opoziţie cu adevăratele mele nevoi. Trăiesc o viaţă insipidă.
Accept⊂ să învăţ să am grijă de mine, să îmi ofer bucuria de
care am atâta nevoie. Las să trăiască acel copil din mine, căci l-am
«ajutat» să se maturizeze prea repede! Nu mă mai interesează să fiu o
super-femeie (sau un super-bărbat): vreau să fiu eu, doar eu, cel
adevărat. Am dreptul să fiu fericit, să trăiesc fiecare clipă cu bucurie.
Îmi exprim creativitatea prin joc, prin artă, prin sport sau prin orice
altă formă de activitate care mă face să mă simt bine. Aşa pot să mă
dezvolt, să evoluez şi să mă bucur de pacea care se instalează încet,
încet în mine.

FIBROZĂ
Vezi şi: SCLEROZĂ

FIBROZĂ CHISTICĂ
Vezi şi: MUCOVISCIDOZ Ă

213
FICAT (tulburări ale…)
Vezi şi: CALCULI BILIARI, ICTER
Ficatul este cea mai voluminoasă glandă din corp, anexată la
tubul digestiv şi care joacă un rol important în mai multe funcţii
biologice esenţiale printre care: secreţia bilei şi dezintoxicarea şi
purificarea sângelui. Ficatul reprezintă credinţă şi încrederea în
posibilităţile mele proprii.
Tulburările la nivelul ficatului provin din atitudinea mea.
Frustrările acumulate, ura, gelozia, agresivitatea nemanifestată sunt
tot atâţia factori care declanşează probleme la nivelul ficatului.
Aceste sentimente ascund una sau mai multe frici pe care eu nu
îndrăznesc să le exprim altfel. Am tendinţa să critic şi să judec (fie
pe mine, fie pe ceilalţi) cu mare uşurinţă. Mă plâng tot timpul. Opun
rezistenţă faţă de ceva sau de cineva. Sunt mereu nemulţumit. Îi
accept⊂ cu mare greutate pe ceilalţi aşa cum sunt. Bucuria de a trăi
lipseşte de cele mai multe ori, căci eu îi invidiez pe ceilalţi, ceea ce
mă perturbă şi mă întristează. Am tendinţa să fiu depresiv. Cât sunt
totuşi de pregătit să fac nişte eforturi, atât în plan material, cât şi în
cel spiritual? Mă simt apt să fac schimbările care se impun sau am
impresia că îmi lipseşte curajul? Nu am înţeles încă faptul că ceea
ce reproşez altuia nu este decât o reflecţie a mea. El este oglinda
mea. Mă plâng tot timpul şi le cer celorlalţi să se schimbe. Unde îmi
este voinţa? Ce efort depun? Sunt lipsit de bucuria de a trăi, de a fi
spontan. Aş putea să fac chiar un cancer hepatic, dacă toate aceste
emoţii nefaste „mă macină“ de o bună bucată de vreme. Deseori,
acest cancer rezultă dintr-un conflict legat de familie sau de bani,
mai ales atunci când îmi este frică să nu îmi lipsească ceva.
Acumulez multă furie: nu mă simt respectat şi recunoscut, ceea ce
mă face să trăiesc şi o puternică frustrare. Îmi pun întrebări legate
de sensul pe care doresc să îl dau vieţii mele. Mai am „credinţa“ că
mă pot realiza şi că pot să fiu fericit? Nu cumva viaţa mea este lipsită
de sens? Ce este bun pentru mine şi ce ar trebui să elimin din viaţa
mea? Care îmi sunt limitele şi posibilităţile? Nu cumva mă
autodistrug în loc să „hrănesc“ bucuria de a trăi şi toată această
viaţă din mine? De unde vine acest sentiment de neputinţă? De ce
mă agăţ de ceilalţi sau de anumite situaţii, în loc să am încredere în
mine? Nu vreau să îi abandonez pe ai mei… Toate aceste emoţii
neexprimate îmi produc o teamă puternică şi mă „poluează“. În cazul
cancerului hepatic, există un puternic sentiment de descurajare şi
de disperare. Îmi este atât de frică să nu pierd ceva sau pe cineva,
încât mă agăţ cât pot de tare. Nu am încredere în mine. Îmi este frică
de lipsuri şi absenţa oamenilor pe care îi iubesc mă apasă şi o
percep ca pe o eternitate. Această frică mă face să strâng, să
acumulez în exces, pentru a evita orice lipsă. Fac rezerve, vreau să
devorez orice, tot din cauza acestei frici. Am o dorinţă permanentă şi
aproape obsesivă că nu pot „să îmi satisfac dorinţele“ şi atunci mă
hrănesc în exces, ceea ce îmi perturbă ficatul. Îmi fac griji din orice,
sunt în permanenţă preocupat şi găsesc că viaţa este nedreaptă.
Cancerul îmi indică o nevoie acută de a face mari schimbări în viaţa

214
mea. Mi-am format o părere foarte proastă despre mine pe care cei
din jur mi-o reamintesc, tratându-mă aşa cum mă tratez şi eu. De
aceea, apar, în preajma mea, persoane care nu îmi arată nici cea mai
mică urmă de respect.
Acum este timpul să conştientizez că trebuie să mă accept⊂
aşa cum sunt şi să învăţ să mă iubesc mai mult. Să fiu capabil să
mă iubesc şi să mă înţeleg este soluţia ce deschide calea spre a-i
înţelege şi a-i iubi pe ceilalţi. Îmi regăsesc bucuria de a trăi. Încetez
să îi mai critic pe ceilalţi şi accept⊂ să urmez o nouă direcţie în viaţa
mea, în care bucuria şi pozitivismul să constituie pentru mine
adevăratul motiv de a exista. Îmi recunosc dorinţele, învăţ să mă
respect şi, în acest fel, noile energii pozitive vor alunga suferinţa pe
care o trăiesc.

FICAT (abces…)
Abcesul înseamnă o acumulare de puroi, în acest caz, la nivelul
ficatului.
Întrucât ficatul are legătură cu critica, un abces la ficat îmi
arată că trăiesc o mare nemulţumire în viaţa mea, care poate proveni
din faptul că evenimentele nu se desfăşoară aşa cum vreau eu, că
pun prea mult la suflet unele situaţii sau că bucuria şi iubirea care
îmi hrănesc viaţa sunt insuficiente. Sunt plin de emoţii refulate. Văd
viaţa în negru şi mă complac într-o lipsă de activitate. Mă înverşunez
să păstrez ceva sau pe cineva. Mă agăţ de gândurile mele vechi şi
negative, acordându-le prea mare importanţă. Acest lucru mă face să
nu trăiesc în prezent şi să nu fiu atent la nevoile corpului meu.
Este un mesaj pe care viaţa mi-l trimite pentru a accepta⊂ să
devin mai flexibil şi mai deschis, căutând iubirea şi înţelegerea de
care am nevoie, pentru a descoperi, astfel, iubirea care sălăşluieşte
în mine. Accept⊂ să acţionez, să îmi trăiesc pasiunile şi să îmi
îndeplinesc visele. Aşa permit vieţii să pulseze mai mult în mine. Am
încredere în mine şi în potenţialul meu creator.
FICAT (criză de…)
Vezi şi: INDIGESTIE
Ficatul metabolizează alimentele, elimină excesul de proteine, de
grăsimi şi zahăr şi purifică sângele de toxine. Este un organ esenţial
pentru viaţă. Este cunoscut ca fiind «sediul furiei şi al criticii».
Ficatul are o legătură strânsă cu felul în care mă comport şi
reprezintă uşurinţa cu care mă adaptez la evenimentele şi
împrejurările vieţii. Emoţiile negative pe care le trăiesc (supărare, ură,
gelozie, invidie, agresivitate) împiedică buna funcţionare a ficatului.
Ficatul are capacitatea de a acumula stres şi tensiune interioară. Tot
în ficat se depun gândurile şi sentimentele mele amare şi
supărătoare, care nu au fost exteriorizate sau rezolvate. Iată de ce,
atunci când îmi curăţ ficatul prin mijloace fiziologice (fitoterapie sau
alte procedee) sau energetice, mă simt mai liniştit şi în contact mai
strâns cu mine însumi. Dezordinea la nivelul ficatului mă poate

215
conduce spre depresie, care este de fapt o decepţie faţă de mine
însumi. Resimt atunci tristeţe, oboseală, o abandonare totală. Vreau
să mă justific pentru sentimentul de culpabilitate şi starea proastă.
Când ficatul meu este «încărcat», îmi afectează nivelul spiritual şi
interior al conştiinţei. Pot să îmi rătăcesc calea şi să nu mai ştiu
încotro să mă îndrept. Ficatul îmi întreţine viaţa dar, în acelaşi timp,
şi frica pe care o trăiesc în legătură cu această viaţă.
Accept⊂ să acţionez pentru că acest lucru mă face să trăiesc.
Îmi asum responsabilitatea gândurilor, a gesturilor şi aleg, în deplină
conştienţă, să îmi centrez atenţia doar pe ceea ce este pozitiv. Aşa
reuşesc să capăt o privire nouă asupra vieţii. Manifest, în acest fel, o
mai mare deschidere şi iubirea va circula mai uşor în mine şi în
jurul meu.

FICAT – CIROZĂ
Ciroza este o boală inflamatorie a ficatului cauzată, printre altele,
de consumul abuziv de alcool. Se caracterizează prin leziuni la
nivelul ficatului. Celulele hepatice sunt distruse şi înlocuite cu ţesut
fibros. O consecinţă a cirozei este fie creşterea în volum a ficatului
(hipertrofie), fie o scădere (atrofie).
Ciroza apare la cel care se simte „împins“ de viaţă, de
evenimente, de anumite situaţii care îl constrâng să înainteze.
Întrucât mă simt „împins“ contra voinţei mele, opun rezistenţă şi mă
agăţ de opiniile mele. Trăiesc multă ranchiună şi agresivitate. Ciroza
este reflexul furiei mele, al resentimentelor faţă de viaţă şi de ceea ce
mi se întâmplă. Mocneşte în mine o agresivitate latentă şi mă
culpabilizez în permanenţă, întrucât am convingerea că mi-am
„ratat“ viaţa. Petrec multă vreme blamându-mă şi criticându-i pe
ceilalţi. Mă „înăspresc“ atât de mult, încât nu mai văd lumina de la
capătul tunelului. Mi-am pierdut spontaneitatea, nu îndrăznesc să
fac lucrurile care îmi plac în numele moralei, al regulilor ce trebuie
respectate sau, pur şi simplu, din rutina căpătată de-a lungul anilor
şi care „mă cantonează“ în zona mea de confort. Trăiesc un puternic
sentiment de nesiguranţă şi mă simt foarte speriat. La ce bun să
trăieşti? De ce să te baţi pentru locul tău? Nu sunt decât un număr
printre toate celelalte… Unele evenimente din trecutul meu au lăsat
urme adânci şi rana este atât de mare, încât nu mai vreau să mă
deschid către iubire de teamă să nu sufăr din nou. Îmi „înăbuş“
toate trăirile şi am tendinţa să mă refugiez în alcool. Viaţa ar putea fi
„atât de roz“ şi eu o văd atât de neagră. Încrederea în mine se
volatilizează şi mă scufund în pasivitate. Caut să mă autodistrug,
respingându-mi viaţa sau ceea ce am devenit.
Ca să mă pot ajuta să revin la viaţă, este nevoie să accept⊂ să
trăiesc în prezent şi să văd că ceea ce mi se întâmplă este bine
pentru mine. Îmi deschid inima⊂ şi îmi îndrept atenţia asupra
fiecărui gest sau acţiune pe care o desfăşor aici şi acum. Învăţ să nu
mai fiu propriul judecător atât de sever. Fiind mai tolerant faţă de
mine, voi putea fi şi cu ceilalţi, ceea ce va aduce mai multă armonie
şi mai multă fericire în viaţa mea. Îmi verific adevăratele intenţii,
216
rămân deschis în faţa iubirii şi mă iert pentru ceea ce sunt. Mă
afirm aşa cum sunt cu adevărat şi îmi recapăt libertatea de a fi cel
care vreau să fiu. Sunt în acţiune. Eliberez tot acel trecut prea greu
şi nefast pentru mine. Am încredere în mine şi accept⊂ să încep o
nouă viaţă liberă, plină de spontaneitate şi de iubire.
FICAT (congestie)
Vezi şi: CONGESTIE

FICAT – HEPATITĂ
Vezi şi: AL COOLISM, INFECŢIE, INFLAMAŢIE, ICTER
Hepatita este o inflamaţie a ficatului cauzată de un virus, de
bacterii, de alcool, de medicamente, prin transfuzia cu sânge infectat
sau la toxicomani, cu seringile nesterilizate. Boala aceasta afectează
corpul în întregime. Simptomele sunt slăbiciunea, îngălbenirea,
pierderea poftei de mâncare, greţurile, febra şi un disconfort
abdominal.

Ficatul este „cel care dă viaţă“, căci curăţă sângele de toxine şi

ne păstrează starea emoţională (reprezentată de sânge) în echilibru.
Ficatul este, totodată, şi locul unde pot să acumulez emoţii
otrăvitoare şi o ură excesivă. El este sediul furiei. Bolile care se
termină în -ită, precum hepatita, indică iritare, furie. Hepatita
poate avea legătură cu relaţiile mele personale sau cu o situaţie
dificilă. Sunt disperat şi pun în discuţie imaginea pe care o arăt
lumii. Când îmi fac „sânge rău“ pentru te miri ce, atunci resimt o
puternică furie, ranchiună, mânie şi chiar ură care pot conduce la
violenţă, pe care o manifest fie faţă de mine, fie faţă de ceilalţi.
Deseori, toate aceste sentimente îşi au sursa în sentimentul că
„mi-am ratat“ viaţa (sau un aspect al ei) sau în revolta pe care o
trăiesc faţă de nedreptăţile care sunt atât de frecvente în această
viaţă. Opun rezistenţă în a-mi deschide spiritul şi a vedea lucrurile
sau evenimentele într-o lumină nouă. Îmi este greu să disting binele
de rău. Mă respect cu adevărat în ceea ce sunt şi în ceea ce trăiesc?
Am, oare, impresia că mă pierd, fiind atât de copleşit de tot ceea ce
mă înconjoară? Nu mai sunt în contact cu sinele meu divin şi nu
mai ştiu încotro să o apuc? Pot să am impresia că trăiesc între două
lumi. Mă simt rupt de Unime, de Tatăl care este Sus şi de mama
care este jos. Pot să trăiesc un sentiment de ranchiună faţă de unii
membri din familie care se amestecă în viaţa mea.
Hepatita virală A îşi are originea în ciuda pe care o manifest faţă
de hrană sau de o problemă cu conotaţie alimentară şi pe care o
consider vitală pentru mine (de exemplu, un tată care refuză să
plătească pensie alimentară). Noţiunea de fugă este foarte prezentă
în viaţa mea, împiedicându-mă să trăiesc în adevăr şi în respect.
Hepatita virală B pune în evidenţă o ranchiună trăită în raport
cu ceva sau cineva care mi-a fost impus. Poate am amânat, am lăsat
la o parte un eveniment la care am ţineam mult; am trăit atunci o
mare dezamăgire şi, poate, chiar un sentiment de respingere. Este ca
şi cum aş fi fost „băgat“ într-o situaţie pe care o refuzam (de

217
exemplu, am fost obligat să particip la un concurs de dans). Am fost
poate „scos“ dintr-o situaţie confortabilă şi dus în alta care nu îmi
convenea deloc. M-am simţit «încătuşat», nemaiputând să acţionez.
Sunt speriat şi unele evenimente din trecut m-au marcat atât de
mult, încât am tendinţa să îmi definesc actuala viaţă în funcţie de
aceste experienţe pe care le consider negative, în loc să am încredere
şi să accept⊂ că lucrurile pot să se petreacă cum este mai bine
pentru mine. Sunt „otrăvit“ de propria neputinţă de a mă elibera de
trecut, prin ataşamentul faţă de planul material şi de imaginea
socială. Aceasta poate să se traducă şi prin nevoia de a avea mai
mulţi parteneri sexuali. Aşa evit să mă „investesc“ total, fiindu-mi
frică să mă angajez căci un angajament te poate răni.
Hepatita virală C survine în urma unei ranchiune foarte
puternice, legată de ceva necunoscut sau secret. De exemplu: «Cine
sunt părinţii mei? Unde m-am născut?». Pot să opun multă
rezistenţă faţă de situaţiile noi din viaţa mea, căci ele m-ar obliga să
fac schimbări importante. Mă agăţ de prejudecăţi şi de ideile mele
preconcepute.
Profit de repausul „prilejuit“ de boală pentru a-mi face bilanţul
vieţii. Mă eliberez de prejudecăţi, de furia pe care o păstram în mine.
Accept⊂ să adopt noi atitudini care îmi vor permite să îmi exprim,
pe deplin, potenţialul de care dispun. Elimin tot ce este negativ
pentru mine şi accept⊂ ca bucuria să facă parte din viaţa mea, căci
o merit!

FICAT (pietre la…)

Vezi şi: CALCULI BILIARI

FISURI ANALE
Vezi şi: ANUS – FISURI ANALE

FISTULE
Fistula este un canal care leagă direct şi anormal două viscere
(fistulă internă) sau un viscer cu pielea (fistulă externă).
Pentru ca un astfel de canal să se formeze, trebuie să existe un
blocaj puternic la acest nivel şi care durează de ceva timp.
Inconştient, eram prea anxios, mă simţeam închis şi am blocat,
astfel, calea normală de evacuare. Ce se ascunde în spatele anxietăţii
mele? Îmi este frică să nu fiu respins, abandonat, ridiculizat sau să
nu mă înşel. Nu îmi permit să merg înainte. Mă închid în mine, ca să
mă protejez. Întrucât îmi este frică să nu sufăr, reţin orice, începând
cu emoţiile. Mi-am reprimat poate chiar dorinţa de a mă răzbuna
sau de a ucide pe cineva (deseori, este vorba despre un bărbat), chiar
dacă în realitate eu nu am acest tip de personalitate.
Accept⊂ că, în spatele oricărei emoţii, există orgoliul şi cu cât
acesta este mai mare, cu atât şi frica este mai puternică. Am nevoie
să trăiesc în prezent şi să îmi ascult intuiţia. Viaţa este o şcoală unde
se învaţă tot timpul. Dacă nu învăţ, nu evoluez.

218
FISTULE ANALE
Vezi şi: ANUS – FISTULE ANALE

FLATULENŢĂ
Vezi şi: GAZE

FLEBITĂ
Vezi şi: SÂNGE - FLEBITĂ

FOLICULITĂ
Vezi şi: PĂR [BOLI ALE…]

FOBIE
Vezi şi: ANGOASĂ, CLAUSTROFOBIE, MÂNIE
O fobie este o teamă nejustificată, caracterizată printr-o angoasă
faţă de un obiect, o situaţie un act sau o idee.
Dacă am o fobie, pot să fi avut o educaţie foarte strictă şi
represivă; în plus, mi-am reprimat, poate, şi unele aspecte ale
sexualităţii mele când eram copil. O fobie presupune şi o frică de
moarte. Într-adevăr, obiectul fobiei este periculos pentru
supravieţuire, altminteri ea nu ar exista. Atunci când această fobie
a apărut în viaţa mea, am trăit o puternică furie faţă de o situaţie
în care m-am simţit neputincios. Această situaţie mi-a afectat
profun d nevoia de siguranţă. Deseori, îmi pot aminti de o situaţie
specială în care am trăit o frică intensă faţă de obiectul fobiei
mele. Totuşi, este important să o privesc, şi la propriu şi la figurat,
pentru a descoperi în ea încărcătura emoţională (deseori, multă,
multă furie). De exemplu, dacă am fobia păianjenilor, mă întreb
care este caracteristica dominantă a păianjenilor: este vorba
despre capacitatea de a construi o pânză pentru a-şi captura
pra da. Poate îmi este şi mie frică să nu cad într-o capcană (întinsă
fie de un coleg, fie de un membru din familie, etc.). Întrucât unii
păianjeni sunt veninoşi, pot să nu este tolerez pe cei care îmi
„otrăvesc“ viaţa şi care mă împiedică să fiu numărul 1. Dacă am
fobia murdăriei sau a microbilor înseamnă că detest tot ceea ce
consider eu «murdar», fie legat de sexualitate, de corpul fizic sau de
orice lucru pe care îl cred imoral. Nu tolerez „nicio pată pe dosarul
meu“, deci cer perfecţiune pentru mine şi pentru ceilalţi. Dacă am
fobia şerpilor, am oroare atât faţă de aceste animale, cât şi faţă de
persoana care se comportă precum un şarpe, adică face toate
ocolurile necesare pentru a-şi atinge scopul şi care este imprevizibil
cu totul. Şarpele este asociat cu sexualitatea.
Accept⊂ să fac faţă acestei angoase, chiar dacă se impune să
consult un terapeut, care să mă ghideze şi să mă însoţească pe tot
parcursul demersului meu. Conştientizez obiectul real sau
imaginar al fricii mele. Merg la originea acestei spaime. Dau frâu
liber sentimentelor de furie şi de neputinţă, pentru a mă reconecta la

219
puterea divină creatoare, care îşi are sălaşul în mine. Astfel, angoasa
dispare şi eu pot să devin stăpânul vieţii mele!

FRACTURĂ
Vezi şi: OASE – FRACTURĂ […OSOASĂ]

FRICĂ
Vezi şi: RINICHI [PROBLEME RENALE]
Frica este o teamă pe care o trăiesc în legătură cu un pericol real
sau imaginar. Când îmi este frică, inima⊂ bate cu putere şi devin
tensionat.
Frica se instalează în mine atunci când sunt neliniştit, nesigur
de mine, descurajat sau foarte emoţionat. Obiectul fricii poate fi
teama de eşec, de abandon, de respingere, de a nu fi rănit etc. Ea
devine atât de reală în ochii mei, încât tot corpul reacţionează şi, în
special, rinichii. Frica mea nu face decât să îmi sporească şansele
ca tot ce mă sperie să se întâmple. Frica de boală poate să fie
chiar ea factorul determinant pentru apariţia acesteia. Este
important să conştientizez că fricile sunt cele care îmi
controlează viaţa şi nu oamenii sau situaţiile. Printre fricile
fundamentale cităm:
– frica de moarte
– frica de boală
– frica de sărăcie
– frica de a nu pierde iubirea unei fiinţe dragi
– frica de bătrâneţe
– frica de critică 45
Faptul de a-mi fi frică îmi arată că mi-am abandonat puterea.
Dacă s-ar întâmpla ceva, acest lucru sau oricine altcineva mi-ar
controla viaţa. Când fricile ajung să îmi controleze raţiunea, pot face
atacuri de panică. Nu mai pot fi neutru şi detaşat de ceea ce mi se
întâmplă. Sunt dezechilibrat şi vulnerabil. Sunt mai centrat pe ceea
ce aşteaptă ceilalţi de la mine, decât pe propriile mele nevoi. Nu mai
am niciun sistem de referinţă şi am uneori impresia că sunt gata să
înnebunesc.
Accept⊂, încă de acum, să înlocuiesc frica prin încredere. Deţin
întreaga putere asupra vieţii mele. Cer mereu să fiu ghidat şi protejat
în tot ceea ce fac sau în tot ceea ce spun, spre binele tuturor. La fel
procedez cu toţi membrii familiei mele şi cu toate persoanele pe care
le iubesc.

FRIGIDITATE
Vezi şi: FEMEILOR [SUFERINŢE SPECIFICE…]

45 Frica îmi arată în care aspect al vieţii mele este nevoie să pun mai multă
iubire. Tot frica este cea care mă pune pe drumul potrivit pentru a
conştientiza conflictul emoţional pe care trebuie să îl rezolv sau să îl integrez,
pentru a mă regăsi pe mine, cel adevărat, cu un plus de Iubire, de Înţelepciune
şi de Libertate.
220
 Frigiditatea constă într-o insatisfacţie sexuală la femeie în
timpul raporturilor sexuale.
În general, există un traumatism adânc sau un conflict interior.
În centrul acestei stări există frica: frica de pulsiunile mele sexuale
şi de plăcerea care ar putea să mă facă să par „indecentă“, frica de
a mă abandona şi de a pierde controlul. Îmi este frică „să nu pierd
ceva“ devenind „sclava“ sexualităţii. Mă simt invadată şi am
impresia că sunt lipsită de apărare. Am nevoie să deţin controlul şi,
întrucât acesta este absent în momentul orgasmului, pot să evit să
îl trăiesc pentru a fugi din faţa acestei stări în care m-aş simţi la
discreţia celuilalt. Prefer, deci, să îmi controlez emoţiile şi
evenimentele pentru a evita să trăiesc o situaţie precară. Simt, în
acest moment, că deţin puterea şi asupra mea, şi asupra celuilalt.
Acest comportament este mai puternic, dacă educaţia mea sexuală
a fost ascunsă sau dacă părinţii mei vedeau sexualitatea ca fiind
rea, respingătoare sau o practicau într-un mod care nu era conform
cu normele permise de societate. În realitate, este vorba despre
frica de a înfrunta ceea ce se ascunde în interiorul meu. Când
această frică este prezentă, cred, deseori, că sunt urâtă şi
neimportantă. Îmi este ruşine şi mă culpabilizez cât pot de mult.
Educaţia pe care am primit-o are un mare impact asupra
frigidităţii. Sexualitatea era considerată înjositoare şi
reprezentativă pentru cele mai joase instincte ale fiinţei umane? Am
auzit vorbindu-se despre resemnare sau de supunere faţă de
relaţiile sexuale, şi cu sugestia indusă cum că nu ar exista nicio
plăcere dacă le practici? Am fost abuzată sexual în copilărie? Dacă
da, îmi resping, inconştient, sexualitatea şi îmi este greu să mă las
atinsă fără a nu simţi frică şi dezgust. Conştientizez că nu există
nimic indecent în sexualitate. Din contră, atunci când ea se
manifestă între parteneri care consimt să trăiască o relaţie de
acceptare⊂ şi de iubire adevărată, ea este frumoasă şi
sănătoasă. Accept⊂ să mă deschid către partenerul meu şi să îi
mărturisesc fricile şi temerile mele. Accept⊂ să îi fac cunoscute
nevoile mele. Realizez că sexualitatea face parte din dimensiunea
mea fizică şi că este o sursă de creştere în evoluţia mea. Este
important de subliniat că pentru anumite persoane (atât femei, cât
şi bărbaţi) care sunt într-un proces de evoluţie, se întâmplă ca
într-un anumit moment, nevoile sexuale să fie puţin sau deloc
prezente. În momentul acesta, am învăţat să îmi folosesc din plin
toate energiile creative şi energia sexuală nu mai ocupă un loc
prepon derent în viaţa mea. Plăcerea este experimentată prin
intermediul plenitudinii pe care o trăiesc, în fiecare clipă, în mine
însămi şi în bucuria şi fericirea la care pot să mă conectez, chiar în
afara relaţiilor sexuale.
Oricare ar fi etapa în care mă aflu, accept⊂ că este foarte
important să îmi respect nevoile, să mă deschid faţă de ideea că
sexualitatea poate fi o sursă de plăcere şi un mod sănătos de a
comunica cu partenerul sau partenera. Dacă simt că se abuzează de
mine sau că sexul devine pentru mine sau pentru celălalt o
modalitate de a compensa un vid interior, este responsabilitatea mea
221
ca să îi împărtăşesc şi lui acest lucru. În acest fel, nu va mai exista
niciun joc al puterii, ci doar un schimb făcut cu iubire.

FRUNTE
Fruntea este situată la nivelul creierului şi, pentru că face parte
din cap, ea reprezintă individualitatea şi modul în care eu fac faţă
vieţii şi evenimentelor, mai degrabă raţional decât emoţional.
Fruntea are legătură şi cu voinţa şi cu viziunea mea despre viaţă.
Pot spune că forma frunţii şi caracteristicile ei particulare îmi
indică modul în care îmi înfrunt responsabilităţile. Deschiderea
mea de spirit este dovedită de lărgimea frunţii: cu cât aceasta este
mai îngustă, cu atât sunt mai rigid şi am o nevoie foarte puternică
de a mă deschide către idei noi. Orice rană sau afecţiune la nivelul
frunţii indică o frică sau o culpabilitate în raport cu propriile idei
sau opinii, care sunt cu totul diferite de cele ale altora şi că îmi este
greu să îmi asum pe deplin, ştiind că risc, astfel, să îi deranjez pe
cei din jur46 . Trăiesc, deseori, dispreţ sau afront din partea
celorlalţi. Sunt, fără încetare, în curs de a mă gândi şi am tendinţa
să mă subestimez în legătură cu capacităţile mele intelectuale. Îmi
place să mă opun celorlalţi pentru a rezolva probleme majore: aşa
fac să îmi crească stima de sine, chiar dacă este la un nivel destul
de superficial. Vreau să ofer imaginea unui „cap tare“!
Accept⊂ că integritatea mea personală este foarte importantă şi
că este primordial să mă respect pentru ceea ce sunt, rămânând
deschis şi faţă de opiniile celorlalţi şi ştiind că am dreptul să am o
părere diferită. Îmi afirm frontierele, pentru a-mi apăra spaţiul care
îmi aparţine.

FURIE
Vezi şi: ANEXA III, D URERE, FICAT, INFECŢII
Furia este exacerbarea unei stări afective şi un mod de
exteriorizare brutală a acesteia, traducându-se printr-o excitaţie atât
fizică, cât şi verbală, crescând progresiv şi fiind însoţită de ţipete, de
obiecte sparte, agresivitate, tremurături etc.
Furia este un strigăt de alarmă spontan, manifestarea unei
revolte interioare, o nemulţumire puternică însoţită de agresivitate.
Înainte de a împlini doi ani, furia constituie doar o simplă modalitate
de a reacţiona sau de a exterioriza un anumit disconfort interior (frig,
foame etc.), dar după această vârstă ea devine, mai mult, un mod de
a-mi exprima opoziţia şi reacţia faţă de interdicţii. În acest caz, furia
devine o modalitate de şantaj emoţional şi de dominare. Aceste
emoţii, care mă iau cu asalt, se manifestă, în general, la nivelul
ficatului, care se umple de toxine; aşa se ajunge la o criză de ficat.
Gândurile mele o iau razna, se amplifică până într-atât, încât nu mai
văd limpede. Sunt din ce în ce mai tensionat şi devin „roşu de

46 Se întâmplă frecvent ca la pubertate acneea să se manifeste mai ales la nivelul

frunţii. Aceasta se întâmplă întrucât copilul se revoltă şi vrea să îşi contrazică
sau să îşi înfrunte părinţii.
222
furie“. Ce mă deranjează atât de mult, încât sunt gata să explodez?
Trăiesc frustrări puternice şi nu sunt capabile să afirm cine sunt cu
adevărat. Mă simt „invadat“ de cineva sau de ceva şi vreau să îi
alung, să îi „dau afară“ şi atunci folosesc furia ca modalitate de
exprimare. Îmi este greu să aplic introspecţia şi să admit că am
destule lucruri de schimbat. Vreau să rămân pe poziţie. Dacă sunt
furios, este important să caut motivul care îmi provoacă această
stare. Pot trăi un sentiment de slăbiciune, de nedreptate, de
frustrare, de neînţelegere, de neputinţă etc., care poate fi exagerat
sau accentuat de prea marea mea emotivitate sau impulsivitate.
Când îl identific, realizez că acest conflict se repetă în mod
inconştient şi că poate chiar proveni din situaţii pe care nu le-am
rezolvat în copilărie; atunci, integrarea va fi mai rapidă.
Accept⊂ să mă deschid către iubirea pe care o pot manifesta
aici şi acum. Sunt atent şi vigilent la toate semnalele care îmi
„prevestesc“ o eventuală furie şi nu mă mai „aprind“ inutil.

FURNICĂTURĂ
Furnicătura este o senzaţie de înţepătură la suprafaţa corpului
care survine, de obicei, în mod spontan, după o a păsare mecanică
exercitată asupra unui nerv sau a unui vas de sânge.
Locul unde se produce furnicătura îmi indică nemulţumirea sau
iritarea de moment pe care pot să le trăiesc în legătură cu un aspect
din viaţa mea.
Accept⊂ să conştientizez care este acest aspect şi să permit,
astfel, energiei să circule liber.

FURUNCULE
Vezi şi: PIELE - FURUNCULE

FURUNCULE VAGINALE
Vezi şi: PIELE – FURUNCULE VAGINALE

223
224
 G
GAY
Vezi: HOMOSEXUALITATE

GANGLION (...limfatic)
Vezi şi: ADENITĂ, ADENOPATIE, CANCER GANGLIONAR [...AL
SISTEMULUI LIMFATIC], LIMFĂ
Un ganglion este o formaţiune celulară rotundă situată pe
traiectul unui vas limfatic.
Dacă îmi este greu să fac faţă unei situaţii şi dacă, în loc să
vorbesc despre aceasta şi să cer ajutor, ţin totul în mine, păstrez
ascunse toată descurajarea şi disperarea, vreau să las totul baltă,
atunci nostalgia faţă de viaţa mea se va manifesta, după un timp,
printr-unul sau mai mulţi ganglioni. Stima de sine a scăzut şi frica
de viitor mă face să trăiesc o teamă puternică. Trăiesc în defensivă şi
fără să fac ceva. Am impresia că cineva vrea să mă atace. Stau „lipit
de perete“şi nu mai pot să mă mişc. Se poate să am şi dificultăţi de
comunicare cu ceilalţi. Aş vrea să fac parte dintr-un grup, să simt că
aparţin unei organizaţii, să fiu mai apropiat de prieteni decât să
trăiesc retras. Este important să văd pe care parte a corpului au
apărut ganglionii, căci aşa voi descoperi motivul prezenţei lor. De
exemplu, dacă îmi fac griji legate de ceva ce aş vrea să spun şi nu
pot, atunci ganglionii vor apare la nivelul gâtului. Sunt plin de
„emoţii până-n gât“ şi vreau să dau bir cu fugiţii! Dacă există nişte
lucruri pe care nu vreau să le aud, atunci ganglionii situaţi în
vecinătatea urechii vor reacţiona. În general, ganglionii îmi arată
că sunt duplicitar într-o situaţie. Mă frământ prea mult. Mă simt
„prins“, „pus la colţ“. Mă simt atacat şi trebuie să mă apăr
permanent, să mă protejez, deşi nu văd niciun loc, niciun ungher
în care să mă adăpostesc. Inconştient, trăiesc dorinţa ca să fiu
apărat de tatăl meu. Mă simt obligat să păstrez o familie sudată, în
relaţii bune. Mă întreb şi dacă sunt pregătit să îmi asum în
întregime responsabilitatea pentru viaţa mea sau dacă aleg „să fiu
cu capul în nori“. Îmi este teamă de lumea emoţiilor mele; chiar
aspectul sexual este perceput ca o ameninţare pentru mine. Mă rup
de emoţiile mele şi mă acopăr cu o carapace; şi atunci, cum pot să
fiu în contact cu cei din jur? Când ganglionii se inflamează, este
semn că organismul este plin de toxine, care se cer eliminate. Ei se
pot inflama toţi sau doar în unele zone (de exemplu, zona inghinală)
şi sunt în legătură directă cu sistemul nervos central. Încărcătura
cu responsabilităţile pe care mi le impun se pare că este prea mare.
Nu vorbesc despre acest lucru şi păstrez în mine toată frustrarea.
Îmi studiez atitudinile faţă de o persoană din intimitatea mea şi

225
constat că ar fi bine să mă eliberez de un rol pe care mi l-am
impus, căci este prea greu pentru mine.
Accept⊂ să îmi comunic nevoile, la toate nivelele, pentru ca
disperarea să dispară şi să lase loc speranţei şi bucuriei de a trăi.
Este nevoie să mă eliberez de problemele mele şi să am încredere: o
Forţă superioară mă ajută în permanenţă. Îmi accept toate emoţiile.
Cu cât am mai multă grijă de corpul fizic şi de toate sentimentele din
interior, cu atât reuşesc mai repede să restabilesc echilibrul corp-
spirit, ceea ce este benefic pentru mine. Învăţ să mă iubesc şi să mă
respect impunând anumite limite, să spun ce am pe suflet şi, astfel,
relaţiile mele vor deveni mai adevărate.

GASTRITĂ
Vezi: STOMAC – GASTRITĂ

GASTROENTERITĂ
Vezi: INTESTINE – GASTROENTERITĂ

GAZE (dureri cauzate de...) sau FLATULENŢĂ sau

METEORISM
Vezi şi: BALONARE
Flatulenţa sau meteorismul constă în producerea de gaze
intestinale şi este însoţită de balonare. Gazele pot fi evacuate fie pe
gură, fie pe anus. Ele se acumulează în tubul digestiv.
Când mă agăţ sau vreau să reţin o persoană sau o situaţie, este
ca şi cum aş păstra nişte lucruri nedorite şi nefolositoare pentru
mine şi care se manifestă sub formă de gaze. Îmi este frică şi mă
agăţ, căci sunt anxios şi am impresia că voi pierde ceva sau pe
cineva important, atât în plan afectiv, cât şi intelectual, material
sau spiritual. Se poate să întorc pe toate feţele aceleaşi sentimente,
aceeaşi nesiguranţă; acestea fermentează şi ies când mă aştept cel
mai puţin... În plus, „miros“... Pot să mă forţez „să înghit“ (în sens
figurat) o situaţie, o persoană sau o emoţie care nu este conformă
cu principiile mele sau îmi încarcă conştiinţa. Consecinţa: mă
umflu. Vreau să rezolv problemele întregii lumi, ceea ce este greu
de suportat. Poate există şi nişte „paraziţi“ care îmi stânjenesc
evoluţia? Există un război care mi-a distrus pacea interioară. Dacă
gazele miros urât, înseamnă că există nişte lucruri în viaţa mea
„care nu miros frumos“ şi pe care vreau să le elimin pentru a-mi
regăsi libertatea şi a-mi recâştiga spaţiul cuvenit.
Accept⊂ să îmi acord permisiunea de a simţi ceea ce se petrece
în mine şi să le las să plece. Învăţ să am încredere şi să eliberez tot
ceea ce este stânjenitor, ştiind că întotdeauna am tot ce îmi trebuie!

GÂT (în general)

Gâtul este partea din corp care sprijină capul. Această legătură
între corp şi spirit este, în acelaşi timp, puntea care permite vieţii să
se manifeste, să curgă; gâtul este cel care asigură mişcarea cea mai
226
importantă din corp. El reprezintă flexibilitatea, supleţea şi
direcţia anticipată. Este multidirecţional şi ne lărgeşte viziunea
exterioară asupra Universului. Pot să văd totul în jurul meu şi, graţie
flexibilităţii gâtului, pot privi o situaţie din toate unghiurile (faţă,
spate...). Punctul meu de vedere devine mai obiectiv. Un gât sănătos
mă ajută să iau cele mai bune decizii. Tot ceea ce susţine viaţa trece
prin gât: aerul, apa, alimentele, sângele, nervii. El uneşte capul cu
corpul şi permite exprimarea de sine, cuvântul vorbit (vocea) şi
iubirea. Gâtul separă, deci, abstractul de concret, materialul de
spiritual. Este important să ne păstrăm gâtul sănătos, căci el ne
permite să vedem tot ceea ce este în jurul nostru cu un spirit
deschis, lăsând la o parte orice formă de încăpăţânare şi de
îngustime a spiritului (gât rigid). Altminteri, dacă mă forţez să
privesc doar într-o singură direcţie şi să îmi păstrez doar propria
viziune asupra lucrurilor, gâtul va reacţiona şi nu voi ajunge unde
trebuie. Dacă te opui cuiva şi dacă îi dispreţuieşti pe cei din jur,
atunci gâtul suportă o presiune inutilă. Nu am de ce „să parez
loviturile“ în situaţii care nu mă privesc. Conştientizez că am
tendinţa să ţin piept celorlalţi. Atunci când îmi este greu să
îmi„înghit“ emoţiile, se creează o tensiune la nivelul gâtului, căci aici
se găseşte centrul energetic al comunicării (chakra 5). Gâtul
corespunzând concepţiei, reprezintă şi sentimentul meu de
apartenenţă, dreptul de a fi pe acest Pământ, conferindu-mi, astfel,
un sentiment de siguranţă şi plenitudine.

GÂT – TORTICOLIS
Vezi şi: COLOANĂ VERTEBRALĂ – PARTEA SUPERIOARĂ, CEAFĂ
[...RIGID Ă]
Când am un torticolis, există o contracţie a muşchilor gâtului
care produce o durere mai mult sau mai puţin pronunţată şi care
limitează mişcările de rotaţie ale gâtului.
Torticolisul demonstrează, printre altele, că trăiesc un puternic
sentiment de nesiguranţă. Opun rezistenţă în a vedea
complexitatea situaţiilor din viaţa mea. Muşchii gâtului se
contractă, gâtul devine rigid şi nu mai pot mişca deloc capul.
Inflexibilitatea mă împiedică să apreciez ajutorul pe care ceilalţi
doresc să mi-l ofere, ajutor care m-ar conduce spre rezolvarea
lucrurilor care mi se par dificile. Prefer să îmi ţin capul drept şi să
asociez durerea cu o „răceală“. Am interesul să conştientizez că
această răceală mi-a atins mai degrabă inima⊂ şi a provocat, astfel,
un blocaj energetic. Se prea poate să încerc să fug din faţa unei
situaţii neplăcute, care mă obligă să iau poziţie şi să mă afirm. Poate
chiar mă simt neputincios să trăiesc o astfel de situaţie. Vreau să
merg înainte, dar, în acelaşi timp şi înapoi, căci văd în faţa mea un
obstacol care mă sperie. Trăiesc o puternică contrarietate interioară.
Mă bazez mai mult pe ceilalţi decât pe mine, ceea ce mă determină să
adopt o atitudine rigidă. Este, de asemenea, important să mă opresc
pentru a constata în ce direcţie refuz să privesc sau care este lucrul
pe care mă încăpăţânez să îl văd, să îl spun sau să îl fac pentru că
acesta mi se pare că este esenţial pentru mine. Mă îndepărtez de
227
scopurile şi valorile mele? Îmi este teamă să privesc adevărul în faţă,
să îmi asum responsabilităţile. Sunt într-o situaţie în care este nevoie
să fac o alegere, dar acest lucru mi se pare imposibil. Tortura morală,
pe care o trăiesc, este greu de definit. S-ar putea să existe o persoană,
un lucru sau o situaţie pe care aş vrea şi în acelaşi timp nu aş vrea
să le văd din cauza timidităţii, a ruşinii sau a simţului moral care este
foarte puternic? Dacă redoarea mă împiedică să întorc capul, de la
stânga la dreapta, este nevoie să mă întreb cui sau la ce refuz să
spun «nu». Dacă, din contră, îmi este greu să spun „da“ cu capul
este pentru că resping dintr-un început ideile noi.
Corpul îmi spune să accept⊂ să văd şi să apreciez momentul
prezent şi să recunosc toate lucrurile noi care fac parte din viaţa
mea. Accept⊂ să mă deschid spre o modalitate nouă de a vedea
lucrurile sau spre idei noi; viaţa mi se îmbunătăţeşte şi torticolisul
dispare.

GÂT, GÂTLEJ (în general)

Vezi şi: GLANDĂ TIROIDĂ [ÎN GENERAL]
Gâtul conţine coardele vocale (laringele) şi faringele. Glanda
tiroidă este situată chiar sub laringe. Ea este cea care îmi permite să
mă exprim şi să comunic cu cei din jur.
Gâtul este legat de chakra gâtului (chakra 5), chakră care
controlează creativitatea, adevărul şi afirmarea. Ea lucrează în strânsă
legătură cu chakra 2, numită chakra sexualităţii; sexualitatea fiind un
mod de a comunica cu o altă persoană. Chakra gâtului este foarte
importantă pentru afirmarea de sine. De aceea se spune „Gândirea
creează, vorbirea manifestă“. Prin cuvânt se realizează materializarea
gândurilor în lumea fizică. Astfel, dacă gândurile mele negative au
repercursiuni asupra sănătăţii, cuvintele au o influenţă şi mai mare.
Lucrul acesta este valabil şi pentru partea pozitivă.
Accept⊂ să folosesc mai mult cuvinte cu conotaţie pozitivă,
respectându-mi, în acest fel, templul de carne care îmi adăposteşte
partea divină. Cu cât voi exprima adevărul pe această cale, cu atât
mai mult voi putea să realizez schimburi armonioase cu tot ceea ce
mă înconjoară.
GÂT (suferinţe)
Vezi şi: AMIGDALE, CANDIDA
Gâtul este cel care îmi permite „să înghit“ realitatea, toate
experienţele emoţionale; aici iau eu contact direct cu viaţa prin
respiraţie, apă şi hrană. Gâtul reprezintă puterea şi forţa mea
interioară, căci de ele depinde capacitatea mea de a mă exprima. Tot
prin gât îmi eliberez sentimentele, din inimă⊂ către voce. Dacă mă
doare gâtul, este semn că mă culpabilizez, fie că am spus nişte
cuvinte, fie că mă gândesc că ar fi trebuit, totuşi, să le spun. Mă
autopedepsesc prin durere. Mânia şi furia vor să iasă la iveală, dar eu
mă tem de reacţia celorlalţi; îmi „voi înghiţi“, deci, emoţiile şi gâtul îmi
va lua foc! Este vremea să spun ce am pe suflet! Gâtul se mai poate
228
inflama şi dacă îmi reprim mânia: ea urcă până în gură. Dacă nu
spun ceea ce vreau să spun sau dacă trăiesc un conflict legat de
exprimarea de sine, gâtul simte toate acestea. Dacă îmi este greu să
mă afirm, să îmi apăr punctele de vedere pot să vreau să compensez
acest lucru şi, atunci, devin autoritar faţă de mine şi de ceilalţi. Îmi
limitez, astfel, energia la acest nivel. Prefer să ascund lucrurile decât
să îmi asum riscul de a fi ridiculizat. Sunt foarte ataşat de oamenii din
jurul meu şi cuvintele sau gesturile lor mă afectează mult. Infecţia cu
streptococ este una dintre cele mai frecvente. Ea presupune iritare şi
reţinerea energiei. Întrucât gâtul reprezintă şi acceptarea⊂ vieţii,
dificultăţile pe care le trăiesc la acest nivel sunt semnul că îmi este
foarte greu să îmi accept existenţa. Caut puterea în mine, dar o şi neg,
în acelaşi timp. Îl caut şi pe tatăl interior. Când îmi este greu să înghit
(disfagie), este nevoie să mă întreb care este persoana sau situaţia pe
care nu o pot suferi sau ce realitate sunt obligat „să o înghit“ şi care
nu îmi convine deloc (de exemplu, legat de principiile mele de viaţă).
Vreau să mă opun cuiva sau la ceva pentru că nu pot „să îi înghit“. De
aceea, pot să mă rup de realitatea în care trăiesc: fug de obligaţia de a
mă afirma, îmi neg nevoile căci, în acest fel, nu mai trebuie să fac nicio
schimbare în viaţa mea. În cazul în care înghit greşit47 (epiglota nu
este închisă cum ar trebui), este nevoie să mă întreb în care domeniu
din viaţa mea „am apucat pe o altă cale“ sau dacă, cumva, nu ar fi
nevoie să îmi revizuiesc priorităţile şi, implicit, pistele de acţiune.
Vreau să grăbesc lucrurile, să deţin „controlul“ asupra situaţiei, căci
mă simt în pericol. Dacă înghit nemestecat, înseamnă că suport
orice, accept orice părere, întrucât îmi este greu să am una proprie.
Am tendinţa să fiu pasiv, aşteptând ca ceilalţi să muncească în locul
meu. Dacă am mucozităţi în gât, este semn că am acumulat prea
multe emoţii şi cuvinte negative care se cer exprimate. Chakra gâtului
şi chakra sexualităţii sunt legate în mod direct. Hipofiza stimulează
tiroida şi aceasta transmite mesajele către organele genitale.
Amândouă sunt legate de creativitate: chakra gâtului se referă la
creativitatea gândurilor mele, iar cea sexuală la creativitatea în plan
material; prin voce îmi exprim gândurile, iar prin sexualitate,
sentimentele la nivel fizic. Astfel, dacă am probleme cu gâtul, este bine
să mă întreb ce ar trebui să spun despre mine şi să verific, dacă nu
cumva, sunt frustrat în legătură cu propria mea sexualitate.
Accept⊂ că fericirea şi libertatea sunt legate de capacitatea de
a mă exprima în Adevăr, căci numai aşa pot fi aproape de esenţa
mea divină. Toate emoţiile pe care le hrănesc devin pozitive şi mă
învaţă ceva despre mine. Este nevoie să le eliberez, pentru a evita
tensiunea care provine din acumularea acestora.
GÂT (răguşeală)
Răguşeala este semnul că aş dori să spun ceva, dar mă opresc.
Îmi este teamă că ceilalţi vor râde de mine, că mă vor critica,
respinge sau că nu voi fi înţeles? Ceva mă împiedică, îmi «ţine»

47 A înghiţi greşit: alimentele „o iau pe altă cale“ – în loc să treacă prin esofag,
ajung în laringe şi trahee.
229
gâtul... Conştient sau inconştient, această frică are, desigur,
legătură cu sensibilitatea mea.
Accept⊂ să îmi acord încredere şi să spun lucrurilor pe nume,
rămânând cel adevărat; voi dobândi, astfel, respectul celorlalţi şi... al
meu.

GÂT – LARINGITĂ
Vezi şi: ANEXA III, RĂGUŞEALĂ, INFLAMAŢIE
Laringita este o inflamaţie a laringelui, însoţită de tuse şi
răguşeală. La copiii sub cinci ani se vorbeşte de fals crup.
Această infecţie este cauzată de dificultatea de a mă exprima de
teama ridicolului, mai ales faţă de o autoritate. Nu pot să exprim
opiniile proprii, să spun ceea ce am pe suflet. Mă supun acestei
autorităţi. Laringita mai are legătură şi cu faptul că mă simt respins
de ceilalţi, iar dacă mă afirm, ei nu mă înţeleg. Pierderea vocii poate
deveni o modalitate de a fugi din faţa unei situaţii în care ar fi trebuit
să îmi spun părerea. Îmi reprim revolta, mă simt sufocat, am prea
multe emoţii stocate în mine. Trăiesc această situaţie poate ca urmare
a faptului că am aflat o veste neaşteptată care m-a uimit şi „m-a lăsat
cu gura căscată“. Atunci când tac, în loc să vorbesc, de ruşine, de
teamă sau vinovăţie, toate aceste sentimente creează un blocaj
energetic care se manifestă printr-o laringită. Laringele este inflamat
şi există o mare cantitate de energie emoţională care are legătură cu
vocea şi cu exprimarea de sine. Creativitatea mea încearcă să se
afirme: vrea să fie liberă, să vorbească, să «vocalizeze» cu pricepere
toate emoţiile. Neputinţa de a mă exprima se transformă repede în
furie faţă de mine însumi. Cred că nu mai sunt în siguranţă şi mă
abţin să vorbesc. Totuşi, îmi dau seama că sunt puternic frustrat, căci
nu îmi pot exprima părerea, nu mă pot afirma şi nu îmi pot folosi
autoritatea în situaţiile în care ar fi nevoie. Voi putea, deci, să îmi ies
din fire, căci este deja prea mult, dar, după aceea, regret că am
făcut-o. Fiind atât de vinovat, îmi «atrag» o laringită şi, iată, am acum
un motiv întemeiat ca să nu vorbesc.
Trebuie să învăţ să spun lucrurilor pe nume, să îmi exprim
sentimentele, căci acest lucru îi permite energiei să circule liber.
Dacă nu pot să mă exprim verbal, atunci o fac în scris (chiar dacă
păstrez cele scrise pentru mine). Lucrul acesta îmi va permite o mai
bună comunicare cu mine însumi, ştiind clar ceea ce vreau să spun.
GÂT – LARINGE
Vezi şi: AFONIE, CANCER LARINGIAN, RĂGUŞEALĂ
Laringele este acea parte a căilor respiratorii superioare situată
între trahee şi faringe.
El simbolizează afirmarea prin cuvânt, voinţa de a exprima, cu
autoritate, ceea ce trăiesc sau ceea ce gândesc. O afecţiune la nivelul
laringelui survine, în general, ca urmare a unui eveniment care
„mi-a tăiat răsuflarea“, care m-a tulburat foarte mult. Mi-a fost atât
de frică, încât nu mai puteam articula niciun sunet. Am fost luat
230
prin surprindere şi, de multe ori m-am simţit în pericol, mi-am simţit
ameninţată chiar viaţa. Poate fi vorba despre ceva legat de teritoriul
care îmi aparţine. Am vrut atunci să ţip, să urlu chiar, după ajutor,
dar m-am oprit. Este important să identific acest eveniment care s-a
petrecut, probabil, chiar înainte ca laringele să se fi îmbolnăvit. Pot,
astfel, să vindec trauma care a rămas „agăţată“ de laringele meu şi
să îi permit să se vindece. Întrucât laringele este organul esenţial al
vorbirii, este nevoie să mă întreb care sunt emoţiile, stările sufleteşti
pe care le trăiesc şi pe care doresc să le exprim cu voce tare, dar nu
îndrăznesc. Poate este nevoie să îmi schimb priorităţile, structurile
de viaţă şi îmi este frică de reacţia celorlalţi. Întrucât vocea mea este
unică, acord atenţie modului în care mă accept⊂ în ceea ce sunt:
mă simt în largul meu când îmi exprim părerile sau aştept aprobarea
celorlalţi înainte de a vorbi? Vorbesc numai despre mine şi am
tendinţa de a vorbi despre alţii şi în locul lor? Îi permit vocii mele
interioare să se exprime? Am tendinţa să folosesc condiţional –
optativul sau sunt afirmativ în modul de comunicare? Vreau să îmi
exprim mesajul, dar nu reuşesc. Îmi interzic eu sau mi se interzice
să spun nişte lucruri, ba chiar să strig? Există lucruri pe care nu le
pot înghiţi?
Accept⊂ din această clipă să îi permit inimii⊂ să vorbească şi să
îmi exprim, în modul cel mai simplu, toate emoţiile şi opiniile. Vocea
mea devine din ce în ce mai puternică, reflectând perfect siguranţa şi
încrederea în mine.

GÂT – NOD (în gât)

Anxietatea mă determină să trăiesc această senzaţie de nod în
gât. Mă simt „strâns de gât“. Se poate să nu am încredere în mine,
să mă îndoiesc de capacităţile mele, mai ales în faţa cuiva care mă
intimidează şi care reprezintă o formă de autoritate. Am impresia că
nu mai pot respira. Prefer să sufăr, în loc să îmi asum alegerile. Sunt
paralizat de spaimă şi viaţa socială mă sperie. Nu pot să iau poziţie,
îmi pun la îndoială credinţele. Mă simt vulnerabil, dar, totuşi, trebuie
să am încredere în viaţă.
Accept⊂ să mă exprim liber şi să îmi depăşesc fricile. Îmi
regăsesc pacea interioară, căci sunt ghidat în permanenţă. Sunt
Stăpânul vieţii mele!

GÂT – FARINGITĂ
Vezi şi: ANGINĂ, ANEXA III, RĂCEALĂ
Faringita este mult mai cunoscută sub numele de durere de
gât. Toate emoţiile, sentimentele şi energiile care îmi blochează gâtul
sunt obligate să iasă pe nas sau pe gură. Sau poate ele vin din
străfundurile Eului meu interior şi se blochează la nivelul gâtului.
Sunt emoţii sau situaţii pe care „nu le înghit“, pe care îmi este greu
să le accept⊂ şi care implică un membru de familie. Poate fi vorba
despre o situaţie în care vreau ceva sau pe cineva inaccesibil,
imposibil de atins şi de care am, totuşi, nevoie pentru a putea trăi.
Deci „miros“ (nasul) că lucrul acesta nu merge sau nu „absorb“
231
(gura) una dintre energiile care vin către mine. Uneori sunt aceleaşi
emoţii, dar care s-au amplificat în urma unei răceli. Aceste emoţii mă
afectează, în adâncul meu, mult mai mult decât o simplă răceală.
Este nevoie să îmi observ relaţiile cu cei din jur şi să văd cât sunt de
dependent de ei. Sunt foarte influenţabil. Îmi vine să „strig“ cine
sunt, dar anxietatea şi nehotărârea mă împiedică. Mă simt împins pe
ultimul loc, în loc să fiu pe primul. Se impune, deci, să îmi analizez
aceste sentimente care îmi blochează gâtul, să le accept⊂ şi să le
eliberez.
Accept⊂ să mă exprim, să îmi recapăt puterea asupra vieţii
mele, să mă afirm eu cel care sunt cu adevărat, să dau glas nevoilor
mele. Îmi recâştig, în acest fel, autonomia. Accept⊂ să acord aceeaşi
libertate şi celorlalţi; în acest fel, furia dispare şi face loc înţelegerii şi
păcii în viaţa mea.
GÂT – FARINGE
Vezi şi: POLIPI
Faringele, care corespunde gâtului, este un organ cavitar care
„merge“ din fundul gurii până la intrarea în esofag.
Dacă faringele este atins, înseamnă că regret o alegere pe care
am făcut-o. Îmi dau seama că nu am ales direcţia cea bună. Există o
trecere care se cere făcută: o trecere de la o situaţie la alta
(adolescenţa, schimbarea locului de muncă, o despărţire, etc.) pe
care nu o accept; dacă am făcut-o totuşi, acum regret şi nu mai pot
să fac cale întoarsă. Mă dispreţuiesc şi „înghit“ cu greu situaţia. Sunt
decepţionat, îmi otrăvesc chiar eu propria existenţă legându-mă
mereu de trecut. Se poate să duc şi lipsă de ceva indispensabil
pentru realizarea unui proiect (de exemplu, o informaţie) şi care face
imposibilă predarea lui la termen. Trăind acut această lipsă, pot
dezvolta un cancer faringian. Mă subapreciez şi mă culpabilizez
constant.
Accept⊂ să îmi revăd priorităţile: ce este cu adevărat necesar
pentru fericirea mea şi ce este neimportant? Accept⊂ că toate
alegerile pe care le-am făcut până acum sunt bune şi că ele mi-au
permis să învăţ lecţiile de viaţă de care aveam nevoie. Sunt mereu
condus de o Forţă superioară şi îmi ascult vocea interioară care îmi
indică drumul cel bun.

GEAMĂN
Vezi: NAŞTERE [MODUL ÎN CARE A AVUT LOC NAŞTEREA MEA]

GELINEAU (sindromul...)
Vezi: NARCOLEPSIE

GELOZIE
Dicţionarul defineşte gelozia drept un sentiment de ciudă
amestecat cu invidie şi este legată de faptul că altcineva obţine sau
posedă ceea ce aş fi vrut eu să obţin sau să posed.
232
 Gelozia este rezultatul unei nesiguranţe interioare, a unei slabe
stime de sine şi a lipsei de încredere în mine, ceea ce mă face să mă
îndoiesc de capacitatea de a crea ceva în viaţa mea sau să îmi fie
teamă să nu pierd ceea ce am (în special, partenerul sau partenera).
Sunt agresiv şi mă simt frustrat. Neîncrederea în ceilalţi este
exagerată, discuţiile la nivel mental sunt prost gestionate, şi
credinţele îmi sunt eronate. Sunt foarte sensibil la critică şi la
comentariile celorlalţi, căci le consider a fi manifestarea geloziei lor
faţă de mine. Conştientizez că fricile, pe care le am, mă determină
să exercit controlul asupra unei persoane sau situaţii. De fapt,
angoasele mele sunt cele care îmi controlează viaţa.
Accept⊂ să am încredere în viaţă, mă „despart“ de vechile
credinţe şi caut metode pentru vindecarea acestor răni interioare (fac
psihoterapie individuală sau de grup, urmez un tratament energetic,
etc.). În felul acesta mă conectez mai mult la propria putere
interioară. Îmi dau seama că această gelozie mă „închide“ şi
„otrăveşte“ şi viaţa celorlalţi.
Mă voi simţi mai liber, mai încrezător şi voi putea orienta această
libertate şi încredere către ceilalţi, pentru a trăi în armonie cu mine
însumi şi cu oamenii din jur.

GENITALE (organe...) (în general)

Organele genitale sunt cele care îi diferenţiază pe bărbaţi de
femei. Ele sunt legate de principiul masculin şi de principiul
feminin din fiecare fiinţă. Mai sunt legate şi de „sediul“ energiei
sexuale, de gonade şi de chakra de bază 48 . Acest centru are legătură
cu plăcerile vieţii şi cu creativitatea. Dacă trăiesc nişte dificultăţi
legate de sexualitatea mea, organele genitale vor fi afectate.

GENITALE (suferinţe ale organelor...)

Vezi şi: FRIGIDITATE, IMPOTENŢĂ, VENERICE [BOLI...]
Dificultăţile pe care le am în legătură cu organele genitale îmi
indică frică, culpabilitate, ruşine, neîncredere, regrete, furie în
raport cu sexualitatea mea, ceea ce riscă să se manifeste prin boli
venerice, frigiditate, impotenţă, etc. Această zonă este în legătură
cu gonadele (la bărbaţi, testiculele, iar la femei, ovarele). Energia
sexuală este foarte puternică, întrucât are drept scop principal
perpetuarea speciei. Totuşi, se poate să utilizez această energie fără
discernământ. Sexualitatea mă pune în contact cu una din nevoile
mele fundamentale, plăcerea, şi mă conectează la copilul interior
rănit din mine. Prin sexualitate pot să îmi descopăr aceste frici, răni,
respingeri pe care le port în mine. Pot să îmi resping corpul (sexul)
aşa cum este el, pot să trăiesc un conflict interior între dorinţele
fizice şi cele religioase sau spirituale; dacă îmi este frică să spun «nu»
şi dacă întreţin relaţii sexuale pentru a evita să fiu respins, de teama
de a nu pierde iubirea unei persoane, deci cu un scop egoist, etc.,
toate aceste situaţii mă pot determina să am dificultăţi serioase în

48 Chakra de bază: este centrul energetic situat la nivelul coccisului.

233
legătură cu sexualitatea. Există o confuzie sau un conflict interior, o
dificultate în comunicare şi împărtăşire. Nu mă simt respectat
întotdeauna şi îmi este greu să am încredere în oameni. În plus, dacă
părinţii mei au dorit o fată sau invers, sau dacă eu aş fi vrut să fiu de
alt sex, toate acestea pot face să am probleme la nivelul organelor
genitale pentru că resping o parte din sexualitatea mea şi, în plus,
se poate să mă simt vinovat că sunt cel ce sunt. Orice noţiune de
«rău», legată de sexualitate, de plăcere şi vehiculată de societate, de
morală şi de religie, mă poate face să trăiesc o puternică
culpabilitate. Am impresia că nu sunt corect sau destul de arătos.
Îmi integrez, cu dificultate fie feminitatea, fie masculinitatea, în
fiecare aspect al vieţii.
Accept⊂ să mă eliberez de toată această culpabilitate pentru ca
sexualitatea să devină expresia calităţilor mele şi a atenţiei pe care
le-o acord celorlalţi. Este important ca iubirea să fie prezentă în
experienţele sexuale pe care le trăiesc şi de asemenea, de fiecare dată
când mă privesc într-o oglindă, pentru a mă accepta⊂ din ce în ce
mai mult aşa cum sunt.

GENUNCHI (în general)

Vezi şi: PICIOARE – GAMBĂ
Genunchii sunt articulaţiile care îmi permit să îngenunchez, să
mă abandonez în faţa ierarhiei normale sau a celei care este
deasupra mea. Tot ei mă ajută la mişcare şi la deplasarea în
direcţia dorită. Atunci când merg, genunchii antrenează tot corpul
în mişcare. Ei manifestă şi gradul meu de flexibilitate şi
amortizează şocurile când presiunea este prea puternică.
Reprezintă, de asemenea, gradul meu de perseverenţă, dar şi
nehotărârea. Vor fi afectaţi dacă mă subestimez în legătură cu
aspectul fizic sau cu performanţele sportive. Dacă îmi este greu să
îndoi genunchii, demonstrez prin acest fapt că sunt rigid.
Rigiditatea aceasta poate proveni din ego-ul meu care este foarte
puternic, căci sunt un tip orgolios. Îmi este frică să nu îmi pierd
libertatea. Un genunchi, care se îndoaie cu uşurinţă, este un semn
de supunere, de flexibilitate. Lucrul acesta indică uşurinţa cu care
pot să îmi ascult vocea interioară. Genunchii sunt necesari şi
pentru ca să îmi menţin statutul şi poziţia socială. Nişte genunchi
«buni» îmi arată că sunt deschis faţă de cei din jur şi la schimbările
ce apar în viaţa mea.

GENUNCHI (suferinţe...)
Afectarea oaselor sau a ţesuturilor moi are legătură cu un
puternic conflict interior şi implică abandonul, la un nivel mult mai
profun d, a ego-ului şi orgoliului. O suferinţă a genunchilor îmi
atrage atenţia asupra dificultăţii de a opera o alegere între
individualitatea mea [EU] şi un grup [NOI]. Lucrul acesta poate
avea legătură cu cuplul, cu familia, cu cercul de prieteni, cu o
organizaţie religioasă, socială sau politică, sau cu cele două aspecte
ale mele (feminin şi masculin). Când sunt atinse meniscurile,

234
trăiesc o dualitate interioară care mă face nervos şi încordat. Sunt
prins „între două focuri“. Mă cramponez atât de tare de ceva, de
cineva sau de ceea ce gândesc ceilalţi despre mine, încât nu mai
pot merge mai departe. Dislocarea unui genunchi îmi arată că
sunt foarte dezechilibrat faţă de o persoană sau o situaţie şi că
genunchiul nu mai poate susţine greutatea corpului. Genunchii,
„care se înmoaie“, îmi arată cât sunt de influenţabil şi că am
puţină încredere. Oricare ar fi suferinţa la nivelul genunchilor, este
nevoie să mă întreb faţă de cine sau faţă de ce trebuie să abdic?
Poate faţă de o autoritate din afara mea. Poate chiar faţă de viaţă,
căci mi se pare cam grea. Mă prăbuşesc sub povara
responsabilităţilor şi genunchii vor „să se îndoaie“, contrar voinţei
mele. Este nevoie să îmi asum cuvintele şi gesturile, dar acest lucru
presupune mult efort. Se poate să trăiesc şi un eşec în legătură cu
visele şi ambiţiile mele, ceea ce mă face să îndoi genunchii în semn
că abdic. Dacă genunchii trosnesc, este pentru că eu am impresia
că voi cădea sau că îmi este frică să nu mă prăbuşesc sub povara
responsabilităţilor, a presiunii, a eforturilor, etc. Întrucât sunt
foarte perfecţionist, percep aceasta ca pe un eşec sau, cel puţin,
sunt decepţionat de mine însumi, de performanţele mele... În cazul
bursitei49 (higroma) care le afectează mai ales pe călugăriţe sau pe
oamenii care pun pe prim loc religia, este nevoie să mă întreb ce
conflict trăiesc legat de spiritualitate şi ce implicaţii presupune
aceasta în viaţa mea. Durerea pe care o resimt atunci când
îngenunchez (de exemplu, când vreau să mă rog) îmi reaminteşte
conflictul interior şi nevoia de a mă decide ce vreau să fac în viaţa
mea, acceptând şi schimbările potrivite. Acest lucru mă poate face
să trăiesc o sfâşiere de natură spirituală. Emoţiile, pe care le
resping, cer să fie scoase la iveală. Este nevoie să îmi stabilesc
poziţia în legătură cu un aspect al muncii pe care o depun (fie
acasă, fie la birou), care nu îmi place şi care mă deranjează şi să îi
văd şi laturile pozitive. Îmi este teamă că trădez pe cineva, dacă
aleg să am grijă de mine. Dacă vreau să elimin toate aceste
suferinţe care îmi afectează genunchii, trebuie să accept⊂ să mă
deschid către lumea din jur şi să îmi schimb felul de a fi (în unele
aspecte). Conştientizez furia pe care o port în mine de ani şi ani şi
pe care am reprimat-o constant. Este bine să învăţ „să mă las
purtat de val“ şi să renunţ la vechiul meu mod de a gândi.
Accept⊂ să îngenunchez în faţa cuiva sau a unei situaţii, sau
poate, pur şi simplu, în faţa vieţii, pentru a putea, astfel, să primesc
ajutor şi să mă deschid către o nouă realitate, pe care nu puteam să
o văd, întrucât eram prea „închis“ în cercul meu. Am tot potenţialul
necesar pentru a accepta⊂ noi responsabilităţi. Dacă trăiesc
frustrare şi culpabilitate pentru că vreau să am întotdeauna dreptate
şi pentru că dorinţa mea de a deţine puterea socială este de
nestăvilit, atunci mă opresc şi mă întreb care sunt adevăratele mele
valori; numai în felul acesta pot să mă întorc din nou în inima⊂ mea
şi să nu mai las doar partea raţională să decidă. Acord creativităţii

49 Bursită (higroma): inflamaţia pungilor seroase.

235
mele permisiunea de a se manifesta şi îmi ascult intuiţia, care ştie
ceea ce este bine pentru mine. De acum înainte, sunt protejat de
autoritatea mea interioară. Am acum capacitatea de a putea ieşi din
orice situaţie!
GENUNCHI – MENISC
Meniscul este format din fibre şi cartilagii. Există două
meniscuri: unul în interior şi altul în exteriorul genunchiului. Ele
asigură ajustarea oaselor a căror suprafaţă articulară nu se
adaptează; sunt, deci, o teacă, un protector.
Când există ruptură de menisc este pentru că opun rezistenţă la
modul de a mă adapta; sunt rigid şi nu vreau să mă supun
(situaţiilor, celorlalţi, etc.) autorităţii. Poate surveni şi o uzură
prematură a lor. Genunchiul are legătură cu mişcările pe care le
facem în viaţă. Dacă meniscurile îmi cedează, este pentru că eu
prefer mai degrabă „să rup“, decât să mă adaptez. O suferinţă a unui
menisc îmi arată că depind de alţii în unele situaţii, întrucât am
prea puţină încredere în mine. Mă pliez la exigenţele celorlalţi. Sunt
grăbit şi tensionat şi cea mai mică presiune îmi afectează
meniscurile. Am obiceiul să fiu conciliator, să aranjez lucrurile
pentru ca să fie armonie şi ca disputele să se rezolve pe cale
amiabilă. Dacă mă gândesc că am eşuat în acest rol de intermediar,
meniscurile mă atenţionează! Este nevoie „să mă eliberez“ de
această rigiditate şi să încerc să înţeleg de ce mă încăpăţânez atât de
tare.
Accept⊂ să mă adaptez şi să îmi schimb modul de a fi în unele
aspecte ale vieţii. Sunt din ce în ce mai maleabil şi nu mai forţez nici
persoane, nici evenimente. Conştientizându-mi potenţialul, am din
ce în ce mai multă încredere în viaţa mea care îmi dă tot ce am
nevoie. Îmi pot realiza toate aspiraţiile ascultând singura autoritate
care există cu adevărat: vocea mea interioară.

GILLES DE LA TOURETTE (sindromul...)

Vezi şi: CREIER – TICURI, PULSIUNE NERVOASĂ, OBSESIE
Sindromul Gilles de la Tourette 50 mai este numit şi boala
ticurilor. Este o boală rară, deseori ereditară, care debutează în
copilărie (între 2-10 ani) din cauze pe care ştiinţa nu le-a descoperit
încă. Se caracterizează prin ticuri multiple (dintre care, unul sonor),
prin simptome obsesiv-compulsive şi tulburări de atenţie însoţite de
hiperactivitate. Bolnavul spune cuvinte murdare sau repetă obsesiv
bucăţi de cuvinte sau de fraze.
Istoria bagajului meu genetic mă urmăreşte permanent în viaţă.
Dacă port cu mine acest bagaj de îndoieli, de perfecţionism şi de
educaţie rigidă, atunci şi memoria celulelor mele va fi codată la fel.

50 De l a Tourette (Gill es): neurolog la spitalul Salpètrière din P aris care a descris
simptomele bolii în 1885 prezente la marchiza Dampierre, ca şi în celelalte
nouă cazuri care ofereau acelaşi tablou clinic.
236
Sunt furios, nervos, agasat şi nu ştiu de unde vin toate aceste
sentimente. Îmi caut locul. Simt că pericolul mă pândeşte din toate
părţile şi mă simt fără ieşire, căci nimeni nu vine să mă ajute. Sunt
într-o fundătură, într-un impas. Mi-am pierdut prestigiul. Corpul
reacţionează exprimând, în mod inconştient, toate frustrările pe
care le trăiesc. Tot ceea ce aş fi vrut să spun, prin gesturi sau
cuvinte, şi nu am făcut-o, acum vrea să iasă la iveală. Dorinţele
refulate dau năvală peste mine. Mă percep în mod negativ, deci îmi
reprim puterea şi talentele. Îmi este frică să fiu eu însumi, să îmi
exprim emoţiile cele mai adânci. Întrucât mă simt impur, diabolic,
aceeaşi imagine se întoarce de la ceilalţi către mine (în principal, de
la părinţii mei). Sunt o oglindă pentru ei. Au şi ei, la rândul lor,
nevoie să conştientizeze că sunt diferit, că am propria mea
personalitate. Îşi au propriile lor frustrări şi angoase.
Accept⊂ să îmi cunosc bagajul din trecut, să fac casă bună cu el
şi să eliberez „tiparele“ familiale pentru a-mi găsi identitatea proprie.
Îmi exprim liber spontaneitatea şi emoţiile. Îmi recunosc puterea ce
sălăşluieşte în mine. Lucrul acesta îmi aduce siguranţă şi libertate.

GINGII (suferinţe ale...)

Vezi şi: ABCES, GURĂ [ÎN GENERAL ], DINŢI [ÎN GENERAL]
Gingiile servesc drept suport pentru dinţi. Soliditatea şi starea
dinţilor depind, într-o foarte mare măsură, de sănătatea gingiilor.
Gingia superioară se raportează la energia masculină, la tată, în
timp ce gingia inferioară are legătură cu energia feminină, cu
mama.
Suferinţele gingiilor îmi arată că mă „simt încătuşat“ faţă de o
situaţie sau o persoană, căci mă încăpăţânez să trăiesc în trecut. În
loc să urc treapta următoare, vreau, mai degrabă, să mă întorc
înapoi. Nehotărârea este foarte prezentă în viaţa mea. Mă îndoiesc,
căci mă întreb dacă aş putea să suport deciziile pe care le iau şi, în
acelaşi timp, consecinţele lor. O durere la nivelul gingiilor poate
avea legătură cu o decizie pe care ar fi trebuit să o iau cu multă
vreme în urmă şi pe care o tot amân, căci îmi este frică de
consecinţele acesteia. Mai poate fi vorba şi despre o decizie pe care
am luat-o deja, dar pe care nu o pun în practică. Sunt pasiv,
înfricoşat, nesigur în legătură cu viitorul meu. Spun cuvinte lipsite
de greutate. Sunt înfuriat pe mine însumi. Nu mai pot să îmi
definesc nici zonele de toleranţă, nici limitele. Sunt ca un mic vulcan
care erupe şi lasă să „ţâşnească“ emoţiile negative, reprimate de prea
multă vreme. Pot trăi o durere interioară foarte puternică legată de
hrana afectivă de care am nevoie şi care cred că îmi lipseşte. Dacă
există o ruptură afectivă, în special cu mama sau cu copiii, şi
pentru care sufăr mult simţindu-mă şi vinovat, atunci va apare un
abces. Vreau, cu orice preţ, să scap de această suferinţă interioară.
Dacă, în plus, gingiile mai şi sângerează, înseamnă că mi-am
pierdut sentimentul de bucurie în legătură cu deciziile pe care le am
de luat şi faţă de care mă simt totalmente răvăşit. Gingiile sensibile,
care se pot, uneori, şi inflama, sunt semnul unei mari sensibilităţi

237
emoţionale şi vulnerabilităţi, căci am mare nevoie de iubire şi am
impresia că nu primesc destulă sau mă tem să nu o pierd. Mă simt
vulnerabil faţă de limitele pe care mi le-am impus şi faţă de
capacitatea de a discerne ce este bine pentru mine şi ce nu. Mă simt
fără vlagă, secătuit. Dacă îmi reproşez unele cuvinte sau gesturi,
atunci gingiile mele vor fi afectate.
Accept⊂ să mă afirm şi să am mai multă încredere în mine, căci
gingiile sunt suportul dinţilor şi aceştia au legătură cu deciziile.
Învăţ să am încredere în deciziile pe care le iau şi, în acelaşi timp, şi
faţă de viaţă, căci ea îmi aduce tot ceea ce am nevoie. Aşa devin, mai
mult, eu cel autentic şi învăţ să mă afirm în totală libertate. Sunt
consecvent în actele mele. Privesc realitatea în faţă, eliberez trecutul
şi am încredere în ceea ce va veni în viaţa mea.

GINGII – GINGIVITĂ ACUTĂ

O infecţie la gingii îmi arată că sunt înfricoşat; îmi este frică de
mine însumi sau de o decizie pe care am luat-o şi regret acest lucru.
Mai pot trăi sentimental de frică şi fiindcă pun în discuţie o decizie
luată anterior. Frica poate viza şi o altă persoană (de exemplu,
patronul, soţul sau soţia, preotul, etc.) ale căror decizii mă pot privi
direct şi asupra cărora nu deţin niciun control. Cineva a acţionat
prea repede şi lucrul acesta mă deranjează. Sunt frustrat şi
nemulţumit, ceea ce mă face să ajung la nişte confruntări care nu
îmi sunt necesare. Gingia de sus are legătură cu munca pe care o
desfăşor sau cu rolul meu în societate; cea de jos se referă la
aspectul meu emotiv. Când gingiile se inflamează, ele exprimă o
supărare şi o proastă autoapărare însoţită de oboseală, de
melancolie, de frică. Învăţ să canalizez această frică, să o scot la
iveală şi, astfel, evit inflamarea gingiilor. Gingivita implică, de
obicei, o sângerare la nivelul gingiilor, semn al unei tristeţi legate de
neputinţa de a mă exprima, fie că nu mi se permite, fie că eu nu îmi
îngădui să spun anumite lucruri. Pot avea şi impresia că ceea ce
spun nu este important şi că nimeni nu mă va asculta. Întrucât
gingiile sunt suportul dinţilor, se poate ca eu să resimt furie şi
tristeţe, având impresia că „fundaţia“ mea se prăbuşeşte, ceea ce mă
face neputincios în faţa evenimentelor vieţii sau în faţa cuiva. Sunt
critic în loc să fiu atent la felul în care aş putea înainta pe drumul
vieţii, lăsând în urmă trecutul cu problemele sale. Sentimentul de
neputinţă apare, mai ales, la o persoană afectată de gingivita
expulsivă (retracţie gingivală). Realitatea este dură şi îmi afectează
forţa interioară. Gingiile „se scaldă“ în lacrimile dinţilor mei –
emoţiile pe care le reţin. Mă întreb, fără încetare, dacă am luat decizii
bune şi îmi este greu să îmi menţin hotărârea. Trăiesc o dualitate
extremă, căci mă îndoiesc de mine. Vreau atât de mult ca să mă
accepte⊂ ceilalţi, încât voi deveni excesiv de flexibil şi înţelegător;
lucrul acesta, însă, mă face să îmi neg nevoile personale.
Pot să îmi acord un timp de odihnă pentru a-mi reface forţele.
Conştientizez că orice eveniment din viaţa mea mă ajută să evoluez
şi că fiecare schimbare importantă este necesară pentru ca să pot să

238
îmi ating scopurile pe care mi le-am fixat. Îmi accept⊂ valoarea şi
merg pe drumul vieţii cu multă hotărâre.

GINGII (sângerare...)
Vezi şi: SÂNGE – SÂNGERĂRI
Gingiile care sângerează îmi arată o nesiguranţă, o îndoială în
legătură cu o decizie pe care trebuie să o iau şi, în acelaşi timp, o
absenţă a bucuriei la nivelul exprimării de sine. Am dreptate să mă
îndoiesc, să regret? Îmi este greu să mă menţin pe poziţie şi să fiu
ferm în deciziile mele. Am impresia că libertatea îmi este „atinsă“, mă
simt neputincios şi îi fac pe ceilalţi responsabili de suferinţele mele.
Îmi asum responsabilităţile şi accept⊂ cu seninătate,
schimbările care vin în viaţa mea. Îmi acord încredere, căci ştiu că
alegerile pe care le fac mă ajută să „cresc“ mai mult pentru a-mi
permite să îmi continui evoluţia.

GINGIVITĂ
Vezi: GINGII – GINGIVITĂ ACUTĂ

GLANDE (în general)

O glandă este un organ a cărui funcţionare se caracterizează
prin sinteza şi apoi prin secreţia unei substanţe. Aceste substanţe
sunt esenţiale pentru armonia corpului nostru. Există două feluri
de glande: glandele endocrine şi cele exocrine. Glandele
endocrine (fără canale) îşi secretă hormonii (care sunt, de fapt,
nişte mesageri) în interiorul corpului: în sânge, ca, de exemplu,
tiroida, ficatul, suprarenalele, etc.; ele au o funcţie internă şi
numele lor înseamnă „eu separ, despart“. Hormonii sunt necesari
pentru a menţine echilibrul corpului (homeostazie). Glandele
exocrine îşi secretă produsul la exterior, printr-un canal care se
deschide la suprafaţa pielii, a unei mucoase sau în tubul digestiv
(de exemplu, glandele salivare, sudoripare, lacrimale, ficatul şi
pancreasul).
Glandele sunt oglinda MEA şi fiecare dintre ele are legătură cu o
chakră (un centru energetic). O proastă funcţionare a glandelor
endocrine exprimă un dezechilibru sau o dizarmonie la nivelul
centrilor mei energetici. Glandele, oricare dintre ele, «injectează» în
corp produse care se înrudesc cu nişte carburanţi şi de care acesta
are nevoie ca să funcţioneze, ca să pună în acţiune alte organe.
Intercomunicarea dintre glande aduce armonie sau dizarmonie şi
echilibru sau dezechilibru. Faptul de a deveni din ce în ce mai
conştient şi de a-mi crea eu însumi viaţa în loc să o mai trăiesc ca un
robot asigură o bună funcţionare a glandelor mele.

GLANDE (tulburări ale...)

Vezi şi: ADENOM
O proastă funcţionare a uneia sau a mai multor glande arată că
îmi este greu să găsesc o motivaţie, «un carburant» pentru a demara

239
un nou proiect sau pentru a trece la acţiune într-o anumită situaţie
(am tendinţa să amân pentru mai târziu). Lucrul acesta se poate
situa şi în plan raţional unde trăiesc confuzia şi îmi este greu să văd
limpede ce am de făcut. Aceasta denotă o anumită nesiguranţă
interioară. Sunt dezordonat atât în ceea ce fac, cât şi în ceea ce
gândesc. O disfuncţie glandulară îşi poate avea originea şi în
dorinţe neîmplinite sau emoţii prea puternice. Întrucât sunt oglinda
MEA, glandele îmi reflectă Eul interior. Ele suferă dacă trăiesc în
mod pasiv cu o atitudine de victimă sau dacă aleg să îmi trăiesc viaţa
în mod inconştient şi doar după cum mă taie capul, în loc să fiu
centrat în inima⊂ mea! O inflamaţie a glandelor mă atenţionează
că îi dispreţuiesc pe cei care m-au rănit şi umilit. Nu fac decât să mă
protejez...
Accept⊂ să îmi recâştig încrederea în mine, căci dispun de toate
calităţile necesare pentru a merge înainte şi a trece hotărât la
acţiune.
GLANDE LACRIMALE
Vezi: A PLÂNGE

GLANDĂ PANCREATICĂ
Vezi: PANCREAS

GLANDĂ PINEALĂ sau EPIFIZĂ

Glanda pineală 51 este oglinda MEA principală şi înglobează
energiile din toţi ceilalţi şase centri. Este în legătură cu expresia EU
SUNT şi cu cele mai înalte planuri ale conştiinţei; în acelaşi timp,
are legătură şi cu vocea mea interioară, cu căutarea spiritualităţii.
Glanda pineală gestionează întreaga problematică existenţială. Ea
„culege“ toate percepţiile terestre şi le pune în contact cu experienţele
mele interioare. Pot, astfel, să am o viziune globală a existenţei mele.
Când ea este în dizarmonie, mă atenţionează că există o non-
integrare, o autocompătimire care mă împiedică să mă realizez.
Trăiesc în confruntare şi în dualitate cu mine însumi. Mă
autoviolentez. Îmi pierd capacitatea de a trăi uimirea în faţa vieţii şi
îmi este greu să îmi realizez misiunea pe acest pământ. Nu ştiu pe ce
structuri să îmi întemeiez viaţa, resping mediul în care trăiesc, ba
chiar viaţa în sine! Îmi este frică să nu greşesc şi să fiu judecat, mai
ales în legătură cu alegerea carierei. Îmi este greu să integrez, în
viaţa de zi cu zi, informaţiile subtile pe care le primesc şi relaţia mea
cu timpul dă naştere unei puternice lupte interioare. Îmi trăiesc
spiritualitatea, dar sunt „rupt“ de corpul fizic şi de pământ. Sunt plin
de angoase şi văd totul în negru. Îmi pun limite şi trăiesc într-un
mod artificial şi impersonal. Când este în armonie, această glandă
aduce pace, seninătate, deschidere de spirit. Simt, atunci, prezenţa
DIVINĂ în mine şi energiile mele sunt în armonie cu ÎNTREGUL.
Sunt fericit că trăiesc pe Pământ. Ego-ul face loc conştiinţei

51 Gl anda pineal ă este legată de ceea ce se numeşte centrul energetic coronal sau
chakra coroană.
240
universale şi dualitatea dispare, căci trăiesc în prezent (nici în viitor,
nici în trecut). Ştiu să mă adaptez la orice situaţie. Întrucât glanda
pineală constituie puntea de legătură între planurile de conştiinţă
şi lumea terestră, prin acest centru energetic superior (chakra
coroană) reuşesc eu să mă integrez şi să devin conştient de modul în
care ÎL înţeleg pe DUMNEZEU.
Accept⊂ să «forez adânc» în viaţă şi să iau deciziile potrivite
pentru a mă realiza pe deplin.

GLANDĂ PITUITARĂ sau HIPOFIZĂ

Glanda pituitară 52 este o glandă endocrină situată la baza
creierului într-o lojă formată de şaua turcească a osului sfenoid. Ea
este legată de baza hipotalamusului prin tija pituitară. Este în
relaţie cu faţa, cu ochii, cu urechile, cu nasul, cu sinusurile, cu
creierul mic şi cu sistemul nervos central. Secretă hormoni care
acţionează asupra altor glande endocrine. Joacă un rol major în
regularizarea secreţiilor hormonale. Acţionează ca glandă principală
în raport cu celelalte glande din corp. Joacă rolul şefului de
orchestră. Primeşte mesajele de la creier şi le distribuie celorlalte
glande. Ea este cea care captează oxigenul şi energia vitală (prana) şi
le distribuie în toate celulele corpului meu. Tot ea este cea care
controlează secreţiile endocrine ale tiroidei, ale supracorticorenalei şi
ale gonadelor. Este responsabilă şi de periodicitatea somnului.
Hipofiza caută constant echilibrul. Ea prelucrează toate
experienţele şi datele noi în raport cu cele stocate de-a lungul
întregii mele vieţi. Hipofiza este glanda care permite mari
transformări interioare, atâta vreme cât rămân deschis, în loc să mă
opun schimbării de frica necunoscutului. Buna sa funcţionare ajută
la echilibrarea aspectelor raţional şi intuitiv (Yang şi Yin). Când este
în dizarmonie, îmi arată că există o dezordine în gândurile mele.
Rămân la nivelul intelectului, a raţiunii reci, a egocentrismului
punându-mi singur piedici în a avea o viziune globală a marelui
TOT. Devin arogant şi dispreţuitor faţă de ceilalţi, ceea ce creează
confuzie în gândurile şi relaţiile mele. O încetinire a hipofizei se
traduce, în general, prin lene şi lipsă de interes. Dacă apare un
dezechilibru, este pentru că lucrez prea mult cu partea raţională şi
nu mai las loc părţii intuitive, creative şi emoţionale, sau pentru că
partea intuitivă, darurile mele psihice sunt prea solicitate, întrucât
vreau să înaintez cât pot de repede: urmez tot felul de cursuri, citesc
multe cărţi, încerc o sumedenie de tehnici, etc.; creez, astfel, un
dezechilibru, căci corpul fizic nu poate suporta toate schimbările
interioare. Voi deveni dezorganizat şi panica va pune uşor stăpânire
pe mine, căci nu prea ştiu cum să acţionez în diferite situaţii. Este
ca şi cum nu aş mai deţine controlul asupra vieţii mele; îi ascult mai
mult pe ceilalţi în loc să fiu atent la ceea ce îmi spune vocea
interioară. Mi-am pierdut comportamentul flegmatic53 . Când

52 Ea este legată de centrul de energie sau chakra celui de al treilea ochi.

53 Fl egmatic: calm, imperturbabil.
241
hipofiza este în armonie mă ajută să conştientizez mesajele
mentalului meu şi relaţia pe care o am cu gândurile mele. Prin
intermediul acestui centru de energie pot determina ceea ce doresc
pentru mine şi pentru ceilalţi la nivelul abundenţei şi îmi pot
îndeplini toate dorinţele. Viziunea corectă a lucrurilor este şi ea
legată de acest centru, căci aici găsesc soluţiile. Întrucât glanda
pituitară controlează buna funcţionare a întregului organism, mă
asigur că spiritul şi corpul meu sunt în echilibru evitând orice exces
şi stăpânindu-mi gândurile şi emoţiile. Dacă pe hipofiză apare o
tumoră, este pentru că trăiesc un puternic sentiment de neputinţă,
având impresia că nu pot să realizez obiectivele fixate. În sens
figurat, este ca şi cum aş întinde aşa de mult mâna pentru ca să
iau mărul din pom, dar nu reuşesc. Obstacolul poate fi fizic sau
raţional. Am impresia că sunt „prea mic“ (şi la propriu şi la figurat)
pentru a realiza obiectivul propus şi, în plus, îmi este şi frică de
mijloacele pe care le-aş folosi ca să îmi ating scopul. Cum aş putea
să ajung în vârf? Cum aş putea să fiu mai înalt? Vreau să cresc
repede. Pot să doresc să îmi extind şi puterea, să fac să îmi crească
stima de sine, valoarea în ochii celorlalţi, dar toate acestea mi se par
inaccesibile. Nu mă simt la înălţime, căci sunt perfecţionist.
Deseori, am impresia că mi-am ieşit din ritm fără să ştiu prea bine
de ce şi mă tot întreb ce nu este în regulă cu mine. Rămân în
închisoarea mea refulând tot şi refuzând să cer ajutor.
Accept⊂ că obiectivele pe care mi le-am fixat sunt, poate, prea
pretenţioase. Învăţ să fiu înţelegător şi răbdător faţă de mine, ştiind
că fac întotdeauna ce pot şi că doresc binele cel mai înalt atât
pentru mine, cât şi pentru ceilalţi. Fiind autentic, voi putea să mă
bucur de toate realizările mele. Viaţa are grijă de mine şi toate
dorinţele mi se vor îndeplini! Accept⊂ să îmi trăiesc din plin viaţa,
aici şi acum.

GLANDE SALIVARE
Vezi şi: OREION, SALIVĂ
Glandele salivare, dintre care cea mai voluminoasă este
parotida, sunt simbolul iubirii şi al blândeţii. Pentru că aceste
glande aparţin sistemului digestiv, o funcţionare deficitară a lor
(produc prea puţină sau prea multă salivă) îmi arată că trăiesc
nesiguranţă legată de procurarea hranei necesară supravieţuirii.
Poate nu am bani să îmi cumpăr alimente sau dacă am, nu ştiu cum
să îi folosesc. Pot să trăiesc şi frica să nu mă otrăvesc. Deci, hrana
este disponibilă, dar eu nu pot să o cumpăr, nu „ajung“ la ea sau nu
îi acord încredere. Îmi va lăsa „gura apă“ şi voi trăi o lipsă. Vreau să
fac cât mai multe provizii în caz că ar fi foamete şi nu aş avea ce să
mănânc. Într-un sens mai larg, pot fi o persoană care colecţionează
lucruri: am, deci, inconştient, nevoie să stochez anumite obiecte, de
teamă că, într-o zi, nu voi mai fi capabil să le procur. Totuşi, această
tendinţă are drept efect încărcarea şi murdărirea spaţiului meu vital.
Dacă sunt împiedicat în acest fel, pot să mă subestimez şi atunci voi

242
contracta o parotidită54 . O inflamaţie a glandelor salivare indică o
nemulţumire faţă de unul dintre părinţi. Se poate să mă întreb dacă
nu cumva „vreau să îmi arăt colţii“. Sunt rivalul cuiva? Am impresia
că adevărul a fost întinat? Am fost în contact cu saliva altcuiva şi
acest lucru m-a deranjat? Mă simt obligat să denaturez lucrurile? De
unde îmi vine nerăbdarea?
Accept⊂ sentimentul de furie din mine şi îl manifest pentru a-mi
găsi pacea şi armonia. Accept⊂ situaţiile pe care le trăiesc,
conştientizând că este dreptul meu să mănânc bine şi că viaţa îmi
oferă tot ceea ce îmi trebuie.

GLANDE SUBLINGUALE
Vezi: GLANDE SALIVARE

GLANDE SUPRARENALE
Vezi şi: ADDISON [BOALA…], CUSHING [SINDROMUL...], FRICĂ,
STRES
Funcţia primordială a glandelor suprarenale 55 este să producă
hormonul de stres numit adrenalină şi, în plus, cortizol şi cortizon.
Ele au funcţia de a regla pulsul şi presiunea sanguină şi a-i permite
corpului să identifice situaţiile periculoase (frică, confruntare,
supravieţuire, etc.). Aceste glande sunt în legătură cu părţile solide
ale corpului şi mă menţin în contact cu Mama Pământ, deci cu
lumea materială, cu nevoile de bază şi cu acceptarea⊂ părţii
corporale (fizice) a personalităţii mele.
Când acest centru este în dizarmonie, mă preocup neîncetat de
bunurile materiale, nu am încredere în ceilalţi şi nu sunt mulţumit
niciodată. Dacă sunt fricos, stresat sau neliniştit (în mod real sau
imaginar), voi avea un comportament agresiv, coleric, neliniştit:
atunci, suprarenalele mele lucrează în exces. Când ele sunt în
deficit, mă descurajez uşor, amân lucrurile şi nu mai vreau să fac
faţă problemelor pe care le am. Prefer să fug. Îmi lipsesc curajul şi
voinţa de a mai face faţă vieţii. Când îmi ies din minţi, când mă simt
în pericol sau sunt cu adevărat în pericol, percepţia mea poate fi
diferită, dar corpul va răspunde imediat la orice situaţie de stres şi
de tensiune pe care el le percepe ca ameninţătoare, fie că această
situaţie se manifestă sau nu. Astfel, se poate constata că
întotdeauna corpul răspunde prompt la avertismentele pe care
stresul le poate provoca. În această situaţie coordonarea va dispare.
Pot să leg acest pericol şi de o situaţie din viaţa mea în care mi-a fost
frică să nu pierd timp, bani, o recompensă, un soţ, o soţie, etc.,
pentru că am luat „o decizie proastă“ sau am „apucat-o“ într-o
„direcţie greşită“. «Sunt pe drumul cel bun?» Vreau să merg foarte
repede şi foarte departe într-unul sau mai multe domenii, dar acest
lucru implică o hotărâre puternică, alegeri judicioase care nu îmi

54 Parotidită: inflamaţia glandei parotide, principala glandă salivară

55 Ele au legătură cu centrul de energie situat la baza coloanei vertebrale (chakra
bază), numit şi centrul coccigian.
243
dau dreptul să greşesc când, de fapt, nu este altceva decât o
experienţă de viaţă. De aici rezultă un stres foarte puternic. Am
impresia uneori „că îmi pierd busola“. Pot trăi cu teama că mă pierd:
în sensul propriu al termenului, atunci când îmi caut direcţia,
drumul într-o anumită situaţie sau în viaţa mea, în general. Pot să
am impresia că m-am rătăcit sau că m-am pierdut pentru că nu mi-
am respectat valorile adevărate şi am vrut, cu orice preţ, să plac
celorlalţi. Risc să mă simt doborât. Mă simt ca o oaie rătăcită: izolat,
oarecum pierdut, la marginea societăţii, debusolat, fără repere.
Rătăcesc de colo-colo, neştiind încotro să mă îndrept, ca un om fără
căpătâi. Am impresia, uneori, că nu este adevărat ceea ce trăiesc.
Se poate să trăiesc o iubire imposibilă, înşelându-mă în sentimentele
mele, sau că persoana de care m-am îndrăgostit să nu fie accesibilă.
Nu îmi pot ocupa locul, mă oblig să nu fiu nici văzut, nici cunoscut.
Suprarenalele se găsesc deasupra rinichilor care sunt consideraţi ca
fiind sediul fricii şi al supărării. Adrenalina, care se eliberează atunci
când sunt în stare de surescitare, va avea ca efect să mă stimuleze şi
mă va face mai creativ sau, din contră, mă va putea chiar distruge. O
acumulare prea mare de stres antrenează o epuizare totală.
Sindromul „trece sau te omoară“ poate să se manifeste în mod
regulat. Există multe situaţii în viaţa mea sau în societate, în
general, pe care le găsesc aberante. Caut mereu în altă parte ceea ce
se găseşte chiar sub nasul meu. Am o nevoie nestăvilită de a deţine
tot ceea ce este mai bun, indiferent de domeniu.
Când suprarenalele sunt în armonie, mă simt în comuniune cu
orice fiinţă de pe Pământ. Accept⊂ să mă eliberez de atitudinea
defetistă şi hotărăsc să îmi fixez un scop precis în viaţă. Adopt un stil
de viaţă simplu şi mă deschid mai mult; aşa îmi regăsesc echilibrul.
Am încredere în ceea ce lumea materială îmi poate aduce (siguranţă
şi protecţie). Mă scol dimineaţa plin de energie şi de bucuria de a
trăi, fiind capabil să trec direct la acţiune. Conştientizez ceea ce îmi
doresc cu adevărat. Hoinăresc prin viaţă, în toate direcţiile, cu
credinţă şi încredere.
GLANDĂ – TIMUS
Vezi şi: SIDA, SISTEM IMUNITAR
Timusul este o glandă mică aşezată în cavitatea toracică la
nivelul inimii⊂56 şi care produce un tip de globule albe (limfocitele T)
jucând rolul esenţial în răspunsul imunitar al organismului. Este în
relaţie directă cu sistemul imunitar, cu partea superioară a spatelui,
cu treimea inferioară a plămânilor, cu inima⊂, cu pielea, cu sângele,
cu nervul vag şi cu sistemul circulator.
Ea simbolizează altruismul, iertarea, empatia, percepţia pe care o
am despre iubire, puterea divină, voinţa la nivelul sufletului şi
unitatea conştiinţei universale. Este centrul iubirii şi acţionează
direct asupra sistemului imunitar care fabrică limfocitele. Este

56 Timusul este glanda endocrină legată direct de centrul de energie al inimii⊂

numit şi chakra inimii⊂.
244
influenţată de hipotalamus. Este un centru YIN-YANG, deci atât
feminin, cât şi masculin, centru care are legătură cu capacitatea de a
atinge, de a simţi lucrurile. Acest centru este o legătură între iubirea
părinţilor mei şi modul cum mă poziţionez eu faţă de aceasta.
Această glandă este responsabilă de imunitatea noului-născut.
Activitatea ei scade cu vârsta. Când este în dizarmonie, semnifică o
non-acceptare de sine. Îmi este greu să dau şi să primesc şi nu mă
simt în largul meu în prezenţa iubirii. Mă tem de un refuz sau să nu
fiu ridicol şi atunci mă închid în mine pentru a mă proteja. Când
sunt plin de mânie, energia mea se converteşte în ură şi serveşte la
răzbunare mai mult decât la iertare; acest fapt conduce la o scădere
de energie, căci lipsa iubirii antrenează o scădere a imunităţii.
O dificultate la nivelul timusului îmi arată că pot avea impresia
că cineva vrea să îmi sustragă un lucru care îmi aparţine sau că am
fost deposedat de ceva extrem de preţios (poate un loc de muncă, un
soţ sau o soţie, un obiect material, etc.). „Mi s-a luat pâinea de la
gură!“ M-am simţit, pentru o clipă, „fără apărare“, neştiind cum să
acţionez: este un aspect al luptei dintre mine şi ceilalţi. Reflexul meu
este de a cere ajutor mamei pentru a ieşi din această situaţie. Caut
autonomia, dar mă îndoiesc de mine. Nesiguranţa mă face să mă
agăţ de ceilalţi. Refuz să am grijă de mine cu iubire şi cu
acceptarea⊂ celui care sunt. Faptul că mă agăţ de trecut mă
împiedică să trăiesc momentul prezent. O tumoră la nivelul
timusului îmi arată că mă întreb cine sunt faţă de familia mea, care
este poziţia pe care o adopt faţă de rădăcinile mele.
Când timusul este în armonie, îmi permite să fiu conştient de
identitatea mea. Este un canal de iubire divină. Sunt capabil de
vindecare interioară şi de iubire necondiţionată. Fac lucrurile din
inimă⊂, dau şi primesc cu iubire găsind, în acelaşi timp, şi forţa de
a nu fi manipulat. Accept⊂ că iertarea este necesară pentru evoluţia
şi armonia mea interioară. Bucuria de a trăi sporeşte imunitatea.
Realizez cât de mult sunt protejat în viaţa mea de zi cu zi. Apreciez
ceea ce am aici şi acum, căci viaţa este mişcare şi ceea ce voi avea
mâine poate fi diferit de ceea ce am astăzi. Cu cât sunt mai detaşat
de lumea materială, cu atât trăiesc mai intens sentimentul de
libertate! Mă eliberez de ură şi de sentimentul de dualitate şi îl
înlocuiesc cu o valoare înaltă: Adevărul.

GLANDĂ TIROIDĂ (în general)

Tiroida se găseşte la baza gâtului, sub laringe şi este legată
direct de gât57 . Este în relaţie cu sistemul respirator, cu gâtul, ceafa,
maxilarele, urechile, vocea, traheea, bronhiile, partea superioară a
plămânilor şi braţele.
Ea acţionează asupra sistemului neuromuscular. Tiroida are
legătură cu exprimarea de sine, cu comunicarea. Prin acest centru
de energie îmi exprim tristeţea (lacrimi), bucuria, angoasele şi toate

57 Tiroida este legată şi de centrul de energie numit chakra gâtului.

245
sentimentele. Esenţial producătoare de energie, această glandă
secretă şi doi hormoni foarte importanţi, tiroxina şi triiodotironina
care conţin iod, recunoscut a fi un antiseptic puternic şi necesar
pentru buna funcţionare a întregului corp. Aceşti doi hormoni
activează metabolismul celular, creşterea şi funcţiile celulare. Fără ei
nu putem trăi. Întrucât tiroida este cea care reglează temperatura
corpului, ea este ca un termostat care face ca ceea ce se petrece în
interior să se adapteze la exterior. În acest fel, corpul îmi poate
exprima armonios emoţiile şi gândurile.
Tiroida simbolizează şi capacitatea de a-mi exprima a divinitatea
lăuntrică, şi a-mi exterioriza creativitatea. Tot ea îmi arată cum să
îmi ocup locul cuvenit, în loc să mă las limitat de ceilalţi. Tiroida
reacţionează atunci când „mi se taie răsuflarea“. Sunt neputincios,
căci nu pot decât să tac într-o situaţie dată. «Sunt de acord cu
regulile care mi se impun?» În dizarmonie, acest centru indică
non-exprimarea de sine. Am impresia că am un nod în gât, gândesc
excesiv, devin rigid şi îmi refuz dreptul de a exista. Cuvintele îmi
sunt repezite şi comunicarea, conflictuală. Nu îmi mai găsesc locul,
mă sufoc, mă simt prizonier. Sunt ca un fluture căruia i s-au tăiat
aripile. Cantitatea de hormoni normală determină controlul de sine:
hipertiroidia, căldura şi epuizarea, hipotiroidia, frigul şi
încetineala. Întrucât acest centru de energie are legătură şi cu
exprimarea de sine, un caz de hiper sau de hipofuncţionare
tiroidiană poate apare în situaţia în care am sentimentul că înghit
injurii sau că viaţa este nedreaptă cu mine. Complăcându-mă în
acest rol, ajung chiar să provoc în jurul meu situaţii problematice
pentru a fi din ce în ce mai mult o biată victimă. Aş vrea să las totul
baltă, „să plec“ departe de problemele mele, să le expediez în celălalt
capăt al lumii. Aş vrea, chiar, să dispară. Şi atunci când am un
conflict cu timpul şi când mă simt obligat să merg fie mai repede, fie
mai încet, tiroida va reacţiona. Am impresia că nu pot face mare
lucru din lipsă de timp, că am crescut prea repede şi am devenit
prea devreme adult, că nu am fost destul de rapid pentru a pune
mâna pe ceva, etc.
Gâtul, legând capul de corp, îmi permite să fac semnele DA sau
NU şi face din această zonă legătura dintre corp şi spirit. Dacă sunt
foarte orgolios şi am inima⊂ închisă, atunci îmi neg nevoile. Centrul
gâtului reprezintă creativitatea. Pot să mă simt supus faţă de o
autoritate exterioară. Pot să îi idealizez pe ceilalţi şi să mă
subestimez pe mine. Este o atitudine ce poate conduce către un
cancer de tiroidă: ceilalţi devin „o unealtă“ pentru a-mi umple vidul
interior. Puterea mă sperie, căci mi-o reneg pe-a mea, ceea ce mă
face să trăiesc în pasivitate.
Când tiroida este în armonie, mă simt deschis către ceilalţi, vin
în întâmpinarea lor, sunt puţin influenţabil. Ştiu să zic „nu“ când
este nevoie. Îmi menţin spiritul deschis şi devin creativ. Pot să spun
adevărul fără să mă judec nici pe mine, nici pe ceilalţi. Acest centru
de creativitate (cuvântul) îmi permite să am o legătură amoroasă
echilibrată, exprimându-mi deschis iubirea. În loc să doresc să deţin

246
puterea asupra celorlalţi, am avantajul că acord încredere vocii mele
interioare.
Accept⊂ acum să mă exprim liber şi îmi folosesc toate
mijloacele. Îmi dezvolt spiritul creator. Accept⊂ să trăiesc în Adevăr.

GLANDĂ TIROIDĂ – BASEDOW (boala) sau GUŞĂ

EXOFTALMICĂ
Boala Basedow este o stare patologică cauzată de hipersecreţia
de hormoni tiroidieni şi se manifestă prin mărirea exagerată a
globilor oculari şi o creştere în volum a tiroidei. Această boală le
afectează mai frecvent pe femei. Persoana afectată are un
metabolism crescut, este plină de energie „nervoasă“. Sistemul
nervos devine iritabil şi ea este mereu „în hiper“ datorată unei
incapacităţi de a fixa iodul. Totodată, această persoană prezintă şi
tulburări de somn, tremur al mâinilor, slăbeşte, este nervoasă. Ce
încerc eu să demonstrez celorlalţi prin această hiperactivitate? Ce nu
sunt capabil să exprim? Pot dori să dovedesc cine SUNT EU, fără a
mai putea să mă opresc. Fac întotdeauna mai mult decât mi se cere.
Sunt mereu într-un vârtej şi îmi solicit permanent tiroida... Îmi
resping adevăratele sentimente, nu le exprim, le reţin şi vreau chiar
„să mă răzbun“. Cui am nevoie să îi dovedesc ceva? Mă pedepsesc,
întrucât nu am putut să salvez pe cineva sau o situaţie la timp.
Culpabilitatea este mare. Am devenit neîncrezător şi mă simt obligat
să fac eu totul, ceea ce îmi dă „impresia“ că deţin mai mult controlul
asupra evenimentelor.
Învăţ să exprim lucrurile pe rând, mă străduiesc să fac cât pot,
fără a fi mereu performant şi, astfel, mă eliberez de autodistrugere.
Constat că am nevoie să dau (chiar ceva care nu mi se cere) pentru a
mă simţi iubit şi că îmi este greu să primesc. Aleg să am grijă de
mine, accept⊂ să îmi recunosc nevoile şi să stabilesc clar cine sunt
cu adevărat. Încetez să mă mai învârt la nesfârşit şi înţeleg că nu am
nevoie să fac atâtea pentru a fi apreciat. Îmi acord răgazul de a mă
exprima, a mă respecta, a face alegeri. Învăţ să mă iubesc şi să mă
accept aşa cum sunt: îmi regăsesc, astfel, sănătatea şi echilibrul în
viaţa cea de zi cu zi.

GLANDĂ TIROIDĂ – GUŞĂ

Guşa este o umflătură situată în partea anterioară a gâtului. În
general, ea indică faptul că tiroida mea este hiperactivă.
Lucrul acesta decurge dintr-o accelerare a mai multor procese
corporale şi mentale. Tiroida este, printre altele, responsabilă şi de
reglarea procesului respirator. Ea este strâns legată de dorinţa de a
trăi, de angajamentul pe care îl iau faţă de viaţă. Hipertiroidia este
un răspuns stresant care denotă spaima, supărarea, pe scurt, toate
emoţiile puternice pe care nu le-am exteriorizat: atunci ele determină
umflarea tiroidei. Am impresia că totul merge prea repede! Din
lipsă de organizare sau datorită unei cantităţi scăzute de energie, mă
simt prins într-un vârtej interminabil de evenimente care îmi scapă
247
de sub control. Mă simt sufocat de viaţă şi de toate responsabilităţile!
Tiroida mea vrea să ştie: «Trebuie să continui să menţin viaţa sau
nu?» Am avantajul să îmi exprim nevoile, dorinţele şi emoţiile în loc
să le refulez pentru a permite tiroidei să funcţioneze normal. În
cazul în care guşa rezultă din hipotiroidie (tiroida lucrează
insuficient de o bună bucată de timp), această manifestare scoate în
evidenţă personalitatea mea defetistă şi tendinţa spre disperare, căci
nu prea am chef să fac ceva şi adopt atitudinea „de victimă“ faţă de
ceea ce mi se întâmplă. Trăiesc, astfel, multă nemulţumire şi
amărăciune şi am impresia că toată lumea mă dispreţuieşte. Guşa
îmi arată cât de mult mă pot simţi abandonat de ceilalţi. Am nevoie
de iubire şi de atenţie, dar prefer să trăiesc cât mai retras. Îmi
ascund spaimele „rupându-mă“ de emoţiile mele. Vreau să păstrez
totul pentru mine.
Accept⊂ să dezvolt o atitudine mai pozitivă şi să iau viaţa în
piept pentru a-mi putea atinge obiectivele.

GLANDĂ TIROIDĂ – GUŞĂ EXOFTALM ICĂ

Vezi: GLANDĂ TIROIDĂ – BASEDOW [BOALA...]

GLANDĂ TIROIDĂ – HIPERTIROIDIE

Ea indică o hiperactivitate a glandei tiroide. Metabolismul creşte,
deci îmi este cald şi transpir.
Trăiesc o mare decepţie întrucât nu pot să realizez ceea ce vreau
cu adevărat sau să spun ce am de spus, pentru că răspund la
aşteptările celorlalţi mai mult decât la ale mele. Mă simt depăşit de
evenimente. Acumulez prea multe lucruri neexprimate şi îmi distrug
propria personalitate. Mă simt obligat să răspund aşteptărilor
celorlalţi. În consecinţă, trăiesc mânie, frustrare şi ură faţă de tot
ceea ce contravine aşteptărilor mele. Îmi fixez atenţia doar asupra
lucrurilor negative. Ascult mereu sfaturile celorlalţi în loc să fiu atent
la vocea mea interioară. Îmi construiesc singur o fortăreaţă din care
îmi este greu să ies, căci îi resping pe cei care ar vrea să mă ajute.
Mă simt neputincios ca să schimb ceva în viaţa mea. În plus, fixez
termene foarte scurte pentru ceea ce am de făcut; aşa ajung să
trăiesc într-o continuă grabă pentru a termina proiectele la timp.
Trebuie să fac mereu mai repede! Trebuie să fac toate lucrurile cât
mai repede (mai ales, în afaceri) şi aşa ajung să trăiesc un stres
major. Am impresia că lucrurile dispar prea repede şi că nu am cu
adevărat timp ca să mă bucur de ele: ca, de exemplu, atunci când
copiii cresc prea repede sau când îmi fac prea multe griji pentru ei.
Am o mulţime de dorinţe neîndeplinite. Când tiroida este
hiperactivă, întâmpin deseori o dificultate legată de timp: sunt
mereu în întârziere. Sunt atent să observ dacă faptul că îmi centrez
atenţia asupra unor lucruri în special, îmi permite să las la o parte
anumite responsabilităţi. Sunt ca un copil naiv şi lipsit de griji,
sperând că alţii se vor ocupa de lucrurile de care eu nu vreau să fiu
responsabil. Atunci, corpul îmi trimite un mesaj. Am pierdut
contactul cu eul meu profund. Prefer să rămân mai degrabă la

248
suprafaţa lucrurilor, a emoţiilor mele, decât să merg în profunzime
unde risc să fac descoperiri neaşteptate!
Accept⊂ ca viaţa mea să nu fie mereu un sprint58 , ci un
maraton. Îmi dau, în sfârşit, seama de puterea mea. În acest fel, îmi
iau deciziile şi îmi creez toate acţiunile, urmând doar discernământul
interior. Sunt co-creatorul vieţii mele.

GLANDĂ TIROIDĂ – HIPOTIROIDIE

Hipotiroidia este o funcţionarea glandei tiroide sub parametrii
normali, o insuficienţă tiroidiană. Cauzele fizice sunt: o dereglare a
sistemului imunitar, o distrugere a tiroidei printr-o tiroidită cu sau
fără formare de anticorpi şi o carenţă în iod care antrenează o
creştere a colesterolului, oboseală, furnicături şi senzaţia de rece la
extremităţi, constipaţie şi o scădere a reflexelor, creşterea volumului
limbii, etc.
Descurajarea se instalează şi ea făcându-mă taciturn, defetist
şi dând senzaţia că nu sunt înţeles. Corpul îmi transmite un SOS.
Cauzele metafizice sunt la fel de importante. Chakra gâtului este
legată de comunicare şi creativitate. Cum comunic eu cu mine, cu
cei apropiaţi, cu ceilalţi? Cum îmi exprim creativitatea în ceea ce fac?
Care este furia pe care o port în mine şi care „mă mănâncă de viu“?
De unde provine această absenţă a dorinţelor în faţa vieţii?
Hipotiroidia poate proveni şi din incapacitatea de a înfrunta o
situaţie care apare de mai multe ori în viaţa mea şi faţă de care nu
ştiu cum să reacţionez. Ar trebui să încetinesc ritmul, dar este nevoie
de timp, fie în munca pe care o desfăşor, fie în relaţiile
interpersonale, ca, de exemplu: sunt „prea iute la treabă!“ şi am
nevoie să încetinesc, să îmi acord timp nu numai mie ci şi altor
persoane... Vreau să scap de responsabilităţi. Prefer să trăiesc într-o
lume ireală. Îmi creez o siguranţă artificială. Mi se pare dur faptul că
trebuie să mă resemnez, întrucât mă simt depăşit de evenimente.
Accept⊂ să rămân în contact cu corpul emoţional şi fizic. Sunt
în siguranţă şi am tot ceea ce îmi trebuie pentru a-mi onora
responsabilităţile. Sunt creatorul vieţii mele. Răspândesc armonia
peste tot, în jurul meu. Încrezător, privesc viaţa cu alţi ochi. Mă las
purtat de viaţă precum un zmeu pe care îl duce vântul.

GLANDĂ TIROIDĂ – TIROIDITĂ

Tiroidita este o inflamaţie a glandei tiroide. Cea mai des
întâlnită este tiroidita Hashimoto.
Trăiesc o situaţie care implică deseori familia şi în care mă simt
încorsetat, căci nu îmi pot exprima frustrările şi furia. Trăiesc „cu
încetinitorul“, căci emoţiile negative mă macină pe dinăuntru. Îmi
vine „să scot flăcări pe nas“, dar nu vreau să iasă la iveală nişte
secrete care ar putea distruge nucleul familial. Prefer să tac şi să mă

58 Sprint: viteza cea mai mare pe care un alergător o poate lua în timpul unei
curse.
249
simt blocat, decât să deschid uşa inimii⊂ mele şi să îndrăznesc să
vorbesc.
Accept⊂ să recunosc şi să vin în întâmpinarea emoţiilor mele.
Aleg să le exprim verbal, pentru a mă elibera. Iubirea şi Lumina din
mine formează un scut care mă apără în fiecare clipă.

GLAUCOM
Vezi: OCHI – GLAUCOM

GLEZNE
Vezi şi: ARTICULAŢII
Glezna este o parte a corpului foarte flexibilă şi mobilă. Ea
susţine corpul şi, prin poziţionarea sa fizică, suportă presiuni mari.
Glezna este un fel de punte de legătură între mine şi pământ.
Graţie ei, mă simt «înpământat», căci dacă sunt în contact cu
Mama Pământ, energia spirituală circulă cu uşurinţă de sus în jos
şi de jos în sus. Este, totodată, şi locul în care îmi exprim
capacitatea de a înainta, de a mă ridica şi a sta în picioare, sigur pe
mine. Glezna execută schimbările de direcţie şi, în consecinţă,
reprezintă deciziile şi angajamentele pe care le iau ţinând cont de
credinţele şi valorile mele. Gleznele îmi arată cât de capabil sunt să
mă sprijin pe mine sau să mă agăţ de alţii. Orice rană sau durere
la nivelul gleznelor are legătură cu capacitatea mea de a rămâne
flexibil, schimbând totuşi direcţia. Nu ştiu „pe ce picior să dansez“!
Trebuie să plec sau să rămân? Sunt destabilizat, având impresia că
nu sunt la înălţimea unor persoane pe care le admir ca, de
exemplu, părinţii mei. Îmi este greu să mă detaşez de ei, în special
de mama. Dacă îmi este frică de ceea ce se poate întâmpla, dacă
sunt inflexibil în faţa unei decizii pe care ar trebui să o iau, dacă
merg prea repede fără să mă gândesc, dacă mă sperii de
responsabilităţile mele prezente sau viitoare, dacă am impresia că
sunt instabil, atunci risc să frânez energia care circulă prin glezne.
Pot să mă simt vinovat dacă mă îndrept într-o anumită direcţie sau
dacă sunt obligat să fac acest lucru. Ca şi omida, îmi este frică să
ies din coconul meu. În funcţie de blocajul energetic şi de
închiderea pe care o manifest în faţa vieţii, poate să se instaleze o
scrântitură, o entorsă sau o fractură la nivelul gleznelor. Nu pot
să mă ţin pe picioare fără ajutorul gleznelor! Poate este cazul „să
mă sprijin“ pe moduri noi de a vedea lucrurile, pe noi „criterii“ care
sunt mai deschise şi mai flexibile. Gleznele au grijă de mine şi de
fiinţa mea interioară, ele mă susţin în această viaţă. Dacă o gleznă
cedează sau se rupe, nu mai am o bază solidă şi este nevoie să îmi
schimb direcţia, întrucât trăiesc un conflict la nivel mental. Glezna
nu mă mai poate susţine şi întregul corp cedează din punct de
vedere fizic. Într-un anumit sens şi viaţa mea se prăbuşeşte, dar
este mai mult imaginea că există ceva care nu merge, decât o
pră buşire reală a persoanei. Cât despre entorsă, glezna sucită
este, de fapt, energia care „se răsuceşte“ în gleznă şi, în acest fel,
structura mea de susţinere este deformată. Nu mai există nimic

250
clar şi precis. Presiunea este prea mare şi nu mai ştiu în cine să am
încredere. Sunt limitat în deplasările mele, fie că cineva mă
împiedică neacordându-mi permisiunea să fac acest lucru, fie că
există o altă imposibilitate. Am tendinţa să cred mai degrabă în
judecata altora decât în a mea. Sunt lipsit de fermitate. Am nevoie
să mă întăresc, să mă implic cu adevărat din punct de vedere fizic
şi emoţional în relaţiile mele cu ceilalţi. Când mă confrunt cu ceva
foarte profund ca, de exemplu, o schimbare obligatorie care să mă
facă să mă simt mai bine, atunci se instalează o ruptură sau o
fractură. Cred că ceilalţi mă împiedică să înaintez, dar eu sunt cel
care trebuie să schimbe direcţia. Sunt puse în discuţie onoarea,
siguranţa, scopul şi direcţia pe care o urmez în această viaţă. Orice
afecţiune la nivelul gleznei va fi însoţită, de obicei, de o umflătură
care este manifestarea preaplinului emoţional care nu mă lasă să
avansez. Edemul îmi indică faptul că, făcându-mi atâtea griji şi
păstrând mereu aceleaşi idei negative, nu mai pot înainta. Dacă am
nişte glezne slabe (lipsite de vigoare) şi care se rănesc uşor, este
nevoie să mă întreb: «am o capacitate scăzută de a mă susţine pe
mine însumi şi atunci este nevoie să mă las în grija cuiva sau a
unei instituţii?» Îmi refulez atât de mult emoţiile, încât risc să îmi
„scrântesc“ o gleznă. Nu suferinţa în sine are importanţă, ci
perioada de imobilizare determinată de aceasta, căci ea permite
corpului şi fiinţei mele interioare să integreze în mod armonios
aspectul din viaţa mea care se cere schimbat, ceea ce conduce, în
acelaşi timp, şi către o minunată transformare pe care o trăiesc cu
bucurie!
Conştientizez situaţia sau relaţia în care mă simt «legat». De
asemenea, trebuie să mă întreb: întrucât această suferinţă a gleznei
mă împiedică să îndeplinesc anumite sarcini sau o muncă oarecare,
ce avantaje am eu de pe urma acestei imobilizări? Accept⊂ viaţa şi
tot ceea ce ea îmi aduce în drumul meu. Urmez calea care îmi
convine cel mai mult.

GLOB OCULAR
Vezi: OCHI [ÎN GENERAL]

GLOBULE SANGUINE
Vezi: SÂNGE

GONADE
Vezi şi: OVARE, TESTICULE
Gonadele produc gameţi (spermatozoizi la bărbat şi ovule la
femei) şi hormoni sexuali care combat anorexia mentală, astenia şi
favorizează energia fizică şi afectivă. Gonadele au legătură cu
creativitatea şi reproducerea.
Când acest centru este în dizarmonie, sexualitatea mea este
centrată pe plăcere egoistă şi iubire posesivă. Pierd contactul cu
inocenţa copilului interior. Îmi lipsesc maturitatea şi spontaneitatea,
nu mai am încredere în sexul opus şi refuz tandreţea care mi se

251
oferă. Nu am încredere şi îmi ies uşor „din pepeni“, mă înfurii din
nimic. Trebuie să mă întreb ce am pierdut şi care îmi produce atâta
supărare: poate un copil care a plecat sau a decedat, un bun
material sau ceva simbolic (de exemplu, pierderea amorului propriu,
a mândriei, etc.). Nu mă mai simt creatorul vieţii mele, adopt o
atitudine defetistă faţă de viaţă.
Fiind în armonie, mă simt spontan, deschis în relaţiile cu sexul
opus. Viaţa curge prin mine şi trăiesc plăcerea sub toate formele.
Când acest centru este în echilibru, ştiu să mă adaptez la orice
situaţie, viaţa mă pasionează şi mă entuziasmează. Mă simt în largul
meu în vârtejul vieţii, nu opun nicio rezistenţă. Comunic cu
încredere şi nu am prejudecăţi, acceptându-mi⊂ condiţia de bărbat
sau de femeie. Accept⊂ să eliberez fricile şi devin încrezător în mine
şi în viaţă, în general.

GRĂSIME, OBEZITATE
Vezi şi: GREUTATE [EXCES DE...]
Grăsimea simbolizează energia, puterea, „micile plăceri“ pe care
ţi le oferi. Cu cât energia circulă mai liber, cu atât mai puţin va avea
tendinţa să se depună sub formă de grăsime. Cu cât sunt mai greu,
cu atât mă mişc mai puţin, deci nu îmi mai folosesc energia, care
corespunde emoţiilor, creativităţii. Dacă sunt gras, înseamnă că sunt
hipersensibil şi simt nevoia să mă protejez. Această nevoie de a mă
proteja se găseşte, în principal, la nivelul chakra-ei 259 , chakra
sexualităţii şi la nivelul chakra-ei 360 , cea a emoţiilor. Emoţiile şi
ideile se acumulează aşa cum kilogramele cresc în corpul meu.
Bărbaţii, se pare, au nevoie mai mare să se protejeze în acest plan.
Deseori, obezitatea este expresia unei nesiguranţe sau a unei lipse în
plan afectiv: aştept ceva ce nu se întâmplă şi caut unde nu trebuie,
ceea ce mă face să trăiesc o nemulţumire şi o frustrare care „mă
umflă“. Am nevoie de iubire şi, în acelaşi timp, nu am încredere în
ea. Se poate să fi fost agresat (fizic şi psihic) şi atunci devin şi eu
agresiv. Prefer să nu contez decât pe mine. Mă simt limitat şi vidul
din jurul meu îmi dă senzaţia că sunt abandonat. Întrucât doresc să
fiu perceput drept o persoană puternică pot, la nivel inconştient, să
manifest această forţă, fiind o „persoană mare de stat“, masivă,
corpolentă.
Pentru a slăbi, accept⊂ să îmi schimb atitudinea în relaţiile
interpersonale. Încetez să mai aştept şi eliberez tot ce nu îmi
foloseşte, tot ce este dăunător. Învăţ să am încredere în mine şi în
viaţă pentru a permite acestei grăsimi protectoare să dispară. Îmi
exprim emoţiile liber şi învăţ să mă iubesc aşa cum sunt. Accept⊂
să îmi continui drumul în viaţă, încetând să mă mai frământ pentru
ceea ce ar zice sau ar gândi ceilalţi despre mine. Trăiesc prin mine,
îmi sporesc încrederea în mine, în valoarea mea şi în amorul meu
propriu. Îmi regăsesc frumuseţea interioară şi corpul fizic se va

59 Chakra 2 este situată între ombilic şi pubis.

60 Chakra 3 este situată la nivelul plexului solar, la baza sternului.
252
modela în mod firesc, în funcţie de noua imagine proiectată. Manifest
mai multă bucurie şi voioşie.

GREŢURI ŞI VĂRSĂTURI
Vezi şi: SARCINĂ [SUFERINŢE...]
Greaţa este definită ca un spasm nervos care precede vărsăturile.
Este o nevoie de a vomita, însoţită de o stare generală proastă.
Trăiesc un sentiment de amărăciune şi o durere faţă de o
realitate care produce o dereglare în viaţa mea şi pe care aş vrea să
o evit. Greaţa este semnul că simt dezgust sau aversiune faţă de
un lucru, o persoană, o idee, o situaţie, căci nu mă simt în
siguranţă. Trăiesc fie furie, fie frică, fie frustrare, chiar neînţelegere
faţă de ceea ce mi se întâmplă, căci „îmi rămâne în gât“. Este nevoie
să conştientizez că „am înghiţit“ ceva din realitatea înconjurătoare
sau din fiinţa mea care dă naştere dorinţei de a-l exterioriza
imediat. Şi dacă nu fac acest lucru prin cuvânt, atunci se va instala
greaţa. Când ranchiuna este prea puternică, intervine vomitatul,
căci tind să manifest, la nivel fizic, respingerea acestei situaţii care
mi se pare nedreaptă. Această respingere poate avea drept obiect
ceva din exterior, dar, poate fi vorba şi despre un aspect al meu pe
care aş vrea să îl fac să dispară. Când vomit, refuz ceva sau pe
cineva. Evit, astfel, să avansez şi să evoluez. Este nevoie să văd faţă
de cine sau la ce opun atâta rezistenţă. Poate fi vorba despre unul
dintre părinţi pe care aş vrea să îl facă „să iasă din viaţa mea“, căci
ceea ce aveam în comun se pare că a dispărut. Îmi este frică,
cumva, că nu voi fi la înălţime faţă de ceea ce se întâmplă în viaţa
mea? De ce refuz tot ce este nou? Mă simt forţat de către ceilalţi să
spun sau să fac unele lucruri? Se poate să îmi fie greaţă văzând
cât sunt de incapabil în a acţiona sau a-mi lua viaţa în propriile
mâini. Poate nu mai îmi doresc să trăiesc atât de superficial. Dacă
vomit bilă, este semn că există o situaţie care nu mai poate fi
încurajată şi că m-am săturat să tot pun „a pă în vin“. Un început
de sarcină este, deseori, însoţit de greţuri şi, în aceste condiţii,
trebuie să accept schimbările pe care le va aduce în viaţa mea
sosirea nou-născutului. Refuz acest copil sau este vorba despre o
parte din mine (neputinţa, nesiguranţa mea) pe care vreau să o
neg? Sunt suficient de puternică pentru a avea grijă de acest copil?
Fiind stăpână pe viaţa mea, pot să îi transmit aceste valori şi
copilului meu. Cer pace şi accept⊂ „să diger“ emoţiile şi conflictele
pe care acest eveniment le aduce în viaţa mea.
Învăţ să accept⊂ fiecare aspect al personalităţii mele. Este
singura modalitate de a-mi construi viaţa aşa cum îmi place şi de a
elibera trecutul. Acord încredere vieţii şi viitorului. Am mereu
libertatea de a alege. Când fac ceea ce îmi place, nu mai este nevoie
să opun rezistenţă. Permit să vină către mine toate lucrurile
frumoase pe care viaţa mi le oferă.

GREUTATE (exces de...)

Vezi şi: GRĂSIME

253
 Excesul de grăsime, pe care corpul îl stochează, îmi arată că,
inconştient, vreau să mă izolez în comunicarea cu exteriorul sau că
există o emoţie, un sentiment „închis“ în mine, pe care nu mai vreau
să îl văd. Prin obezitate caut o formă de protecţie pe care o
„acumulez“ în gândurile mele cele mai profunde. Există o prăpastie
între mine şi lumea din jur. Vreau atât de mult să iubesc şi să mă
apropii de oamenii pe care îi iubesc, dar îmi este tare frică! Îmi
ascund nesiguranţa de a mă expune, de a fi vulnerabil, vrând să evit
să fiu rănit fie prin remarci, fie prin critici sau situaţii care nu îmi
sunt deloc confortabile, mai ales în legătură cu sexualitatea mea.
Dacă am trăit o situaţie traumatizantă legată de sexualitate (se poate
numai să îmi fie frică sau să se fi întâmplat ceva şi la nivel fizic), ca
femeie, pot să iau în greutate la nivelul coapselor şi şoldurilor
pentru a mă proteja de „agresiunea organelor genitale“; ca bărbat,
voi avea tendinţa să „beneficiez“ de un pântece rotund pentru ca
organele genitale să nu iasă prea mult în evidenţă. Poate fi vorba
despre orice altă situaţie (chiar non-sexuală) în care mă simt
agresat. Pot să interpretez excesul meu de greutate ca fiind
manifestarea faptului că doresc să posed totul. Trăiesc emoţii,
precum egoism şi alte sentimente, pe care nu vreau să le eliberez. Mă
agăţ de trecut. Acesta poate fi reprezentat de un dezechilibru, de o
revoltă faţă de anturaj, de o reacţie la gesturi sau situaţii pe care nu
vreau să le mai văd sau să îmi amintesc de ele. Hrana terestră
reprezintă şi o hrană emoţională. Deci, voi mânca excesiv pentru a
umple golul interior, impresia că am fost părăsit sau pentru a
compensa solitudinea sau izolarea în care trăiesc. Inconştient rămân
în dependenţă, în nevoia de ceilalţi. Vreau să ascund ruşinea şi
agresivitatea pe care o trăiesc faţă de o situaţie. Prefer, uneori, să
dispar pentru a nu mai suferi. Îi detest pe „imponderabilii“ din viaţa
mea, la fel ca şi toate lucrurile care îmi sunt impuse. Totuşi, simt şi
eu nevoia să mă impun pentru a mă afirma sau a-i speria pe ceilalţi,
făcându-i să plece şi să mă lase în pace. Pot trăi o puternică
nesiguranţă, atât la nivel afectiv, cât şi material şi, inconştient, simt
nevoia „să depun“ pentru a evita „penuria“, „lipsa“ care s-ar putea
instala. Vreau „să am totul“ în caz de... Această lipsă a fost trăită,
poate, chiar în copilărie, şi mai ales în legătura mea directă cu hrana
şi supravieţuirea. Dacă un bebeluş prezintă un „surplus de
greutate“, înseamnă că mama îl hrăneşte prea mult. Se poate ca el
să dezvolte un reflex de a cere permanent, ca şi când nu ar putea fi
niciodată satisfăcut. Mama are o dorinţă, chiar inconştientă, de a
păstra legătura strânsă cu bebeluşul său, ceea ce va face să îi fie şi
lui greu când va trebui să se detaşeze de mama lui. Obezitatea se
instalează, deseori, şi ca urmare a unui şoc emoţional sau o pierdere
însemnată, iar vidul trăit devine foarte greu de suportat. Mi-am
pierdut cumpătul. Trăiesc un puternic sentiment de abandon, un
gol interior. Mă simt, deseori, vinovat de plecarea sau pierderea
unei fiinţe dragi. Acest abandon poate fi resimţit în legătură cu o
persoană dar şi cu un lucru non-fizic (de exemplu, întreprinderea pe
care a trebuit să o abandonez, la care a trebuit să renunţ din
motive personale). A fost nevoie să abdic şi lucrul acesta „îmi frânge
inima“. A trebuit să abandonez un proiect care îmi era foarte drag
254
(de exemplu, să am un copil), iar eu mă consider un laş, un perdant.
Am impresia, de asemenea, că pierd controlul asupra unei situaţii
sau persoane. Nu mai sunt conectat la materie. Caut un scop în
viaţă, caut să fac „ceva bun“. Îmi este greu să îmi ocup locul cuvenit,
prin cuvinte sau gesturi. O fac, deci, ocupând mai mult loc cu corpul
fizic. În plus, mă subapreciez în legătură cu înfăţişarea fizică: o
„imperfecţiune“ neînsemnată sau câteva kilograme câştigate vor lua
proporţii gigantice în ochii mei şi nu voi mai putea să îmi apreciez
calităţile şi felul în care arăt. Centrându-mi atenţia „pe ceea ce este
dizgraţios“, corpul meu va reacţiona adăugând şi mai multă
greutate pentru a mă face să realizez cât de dur sunt faţă de mine
însumi şi cât de mult mă distrug prin gândurile negre pe care le
întreţin. Faptul că fac exerciţii şi că ţin o dietă nu va fi suficient
pentru a slăbi, căci este nevoie să conştientizez că adevărata sursă
a excesului meu de greutate o constituie o situaţie de abandon. Fie
că sunt copil sau adult, conştientizez că mă resping pe mine
însumi. Pot să am impresia că mă simt limitat în raport cu
anumite aspecte ale vieţii mele sau cu ceea ce aş vrea să realizez.
Acest sentiment de autolimitare face ca să se instaleze îngrăşarea la
nivelul corpului fizic. Dacă sunt o persoană care „acumulează“
gânduri, emoţii, lucruri, atunci corpul meu va acumula şi el, la
rându-i, dar sub formă de grăsime. Este nevoie să mă întreb ce
beneficii îmi aduce surplusul de greutate. Ce activităţi evit pentru că
mă sperie? Care sunt persoanele de care stau departe? Am cumva
impresia că deţin un control mai superficial sau mai puţină putere în
unele domenii din viaţa mea, lucru care îmi convine, căci înseamnă
că am mai puţine responsabilităţi şi, deci, „mă investesc“ mai puţin?
Mai există şi un alt aspect foarte important care trebuie luat în
consideraţie. Care este pericolul care mă pândeşte dacă ajung la
greutatea ideală? Un exemplu îl poate constitui o femeie care,
pentru că a pierdut din greutate, va deveni mai atrăgătoare în ochii
bărbaţilor şi va fi pusă în situaţii în care va trebui să zică „nu“
avansurilor făcute de aceştia. Ea se poate simţi ameninţată că îşi
pierde libertatea, spaţiul care îi aparţine, că va trebui să înveţe să se
afirme, ceea ce poate fi foarte dificil în unele cazuri. Faptul de a fi
atrăgătoare poate trezi, de asemenea, stereotipul „corp frumos, dar
nimic în cap!“, de unde şi frica de a nu fi considerată lipsită de
inteligenţă. Deci, în cazul în care creierul „a detectat“ un pericol legat
de o pierdere de greutate şi de dorinţa de a avea o siluetă
frumoasă, îndată ce corpul meu este într-o situaţie în care va trebui
să apeleze la rezervele sale de grăsime, atunci va fi lansat imediat un
semnal de alarmă pentru a neutraliza această nevoie. Va exista, în
acest moment, o cerinţă de absorbţie de calorii, care va împiedica
consumul rezervelor de grăsime. Se poate să resimt o scădere de
energie destul de semnificativă, căci toate eforturile corpului meu
sunt concentrate pentru a păstra greutatea stabilă sau chiar de a o
mări dacă este nevoie. Greutatea este, deseori, legată de noţiunea de
forţă. O persoană supraponderală este numită în mod obişnuit „o
persoană puternică“. Am impresia că este nevoie să fiu puternic
pentru a supravieţui sau a reuşi în viaţă? Trebuie să fiu mai
impozant din punct de vedere fizic, pentru a putea fi în măsură să
255
mă impun în relaţiile mele şi să îi alung pe „prădători“? Modul meu
de a acţiona îi face pe oameni să mă vadă, să mă repereze cu
uşurinţă, căci altminteri aş trece neobservat? Sunt „contragreutatea“
într-o situaţie care pare neavantajoasă pentru una din părţi? Sau nu
sunt la înălţime într-o anumită situaţie? Dacă excesul de greutate
se datorează unui metabolism lent, este semn că nesiguranţa mă
face prea prudent, ceea ce mă împiedică să trec la acţiune.
Accept⊂ să îmi exprim emoţiile, să îmi recunosc valoarea şi toate
posibilităţile de care dispun. Ştiu acum că orice vid pe care am
impresia că îl trăiesc poate fi umplut cu iubire şi sentimente pozitive,
manifestate faţă de mine însumi. Prin acceptarea⊂ a ceea ce sunt
cu adevărat şi, în acelaşi timp, şi a celorlalţi, cu iubirea cu care mă
„înconjor“, mă eliberez de această nevoie de protecţie.

GRIPĂ
Vezi şi: CREIER – ENCEFALITĂ, CURBATURĂ, STRĂNUTURI,
FEBRĂ, MUŞCHI, RESPIRAŢIE [PROBLEME...], CAP [DURERI DE...]
În acest caz este vorba despre prezenţa unui virus care produce
febră, frisoane, dureri de cap, de muşchi, strănuturi, dificultăţi
respiratorii, etc. Gripa îmi afectează mult mai profund corpul decât
un guturai şi mă sileşte să stau în pat o anumită perioadă de timp.
Pentru că gripa este o boală infecţioasă, ea are legătură cu furia,
este un semn că nimic nu mai merge! Mă întreb pe cine sau ce „nu
am la inimă“, expresie care mă invită să conştientizez pe cine sau pe
ce sunt mânios. Simptomele care se manifestă mai pregnant îmi
arată ceea ce trăiesc în prezent: febra are legătură cu furia,
strănuturile cu critica, cu dorinţa de a se debarasa de cineva sau de
o situaţie, etc. Deseori este vorba despre o situaţie conflictuală în
plan familial: s-a spus ceva sau am trăit o situaţie „pe care nu pot să
o înghit“ căci au fost depăşite anumite reguli sau limite. A existat şi o
dispută în care am avut impresia că mi-a fost violat spaţiul intim sau
că riscam să pierd ceva sau pe cineva care îmi aparţinea, de care
„mă agăţam“. Influenţa unor persoane din anturajul meu mă poate
face să mă îndoiesc de judecata sau de capacitatea mea de a mă
achita de unele sarcini. Dacă este vorba despre membri din familia
mea, atunci este şi mai greu pentru mine, căci toată viaţa am
încercat să îmi construiesc propria personalitate, detaşându-mă de
familie. Întrucât caut mereu să am aprobarea lor (mai ales cea a
părinţilor), pot deveni confuz în legătură cu cel care sunt cu adevărat
şi cu alegerile pe care le am de făcut. Am impresia că nu mă mai pot
apăra. Sunt deranjat de o persoană care întruchipează o anumită
autoritate faţă de mine. Multe cazuri de gripă pot fi atribuite
credinţelor înrădăcinate în societate, de exemplu, frica: «Mi-a fost aşa
de frig astăzi, sunt sigur că o să fac gripă!» Trebuie să mă întreb de
ce am gripă. Am nevoie de odihnă, de un răgaz? Mă oblig să stau la
pat ca să nu mai fiu nevoit să fac faţă responsabilităţilor la locul de
muncă sau în familie, etc.? Am o slabă încredere în mine şi mă las
influenţat de ceilalţi, ba chiar „invadat“: virusul gripei face la fel şi
pătrunde în corpul meu, căci sistemul imunitar îmi este „slăbit“ ca

256
urmare a „slabei“ mele stime de sine. Sunt într-o situaţie în care
rezist, căci am mari eforturi de făcut în viaţa de zi cu zi şi aş vrea să
mă las păgubaş. Gripa poate apare şi ca urmare a unei situaţii în
care am fost foarte dezorientat, decepţionat sau frustrat, ceea ce mă
determină să doresc să nu mai simt ce se petrece în jurul meu sau
„să scap“ de o anumită persoană („îmi ia aerul şi nu mai pot
respira!“). Totuşi, febra este un semn bun, căci mă ajută să scap de
toxinele pe care nu am putut să le elimin în alt mod.
Accept⊂ să îmi exprim emoţiile şi să dau drumul la lacrimi
pentru a decongestiona corpul; în acest fel, armonia se instalează în
mine.

GRIPĂ AVIARĂ
Vezi şi: GRIPĂ
Gripa aviară este o gripă foarte contagioasă pentru anumite
păsări şi care se poate transmite şi la om [A(H5N1 )]. Simptomele sale
sunt asemănătoare cu cele ale gripei clasice, dar mult mai grave.
Dacă sunt afectat de această gripă, înseamnă că mă găsesc într-
o situaţie care „nu îmi miroase bine“. Este nevoie „să mă închid“, ca
să nu mai simt toată amărăciunea şi durerea pe care le trăiesc.
Prefer să adopt politica struţului şi să mă ascund „sub aripa mamei“,
sunt mândru „ca un cocoş“, nu mă scuz şi nu iert spusele sau
gesturile unei persoane. Trăiesc într-o societate cu care nu sunt de
acord, care mă sufocă şi mă face agresiv. Am devenit antipatic,
intransigent şi „nu îi am la inimă“ pe cei care îmi ameninţă
libertatea, îmi invadează spaţiul vital. Nu mă simt destul de puternic
pentru a depăşi situaţia în care mă aflu şi deplâng „înlăuntrul meu“
tot ceea ce nu îndrăznesc să scot la iveală de luni sau chiar de ani
buni.
Accept⊂ să eliberez toate ideile preconcepute. Îmi vindec vechile
răni, încetez să îmi mai deplâng soarta şi accept⊂ să mă bucur de
toate lucrurile frumoase din viaţa mea. Mă deschid către lume, cu
discernământ şi fără judecată. Îmi stabilesc limitele, în deplin
respect faţă de mine şi de ceilalţi. Îmi reiau locul care mi se cuvine.

GRIPĂ SPANIOLĂ
Vezi: CREIER – ENCEFALITĂ
GUILLAIN – BARRÉ (sindromul...)
Vezi: SIND ROMUL GUILLAIN – BARRÉ
GURĂ (în general...)
Vezi şi: GINGII
Gura reprezintă deschiderea către viaţă şi permite contactul cu
mama în momentul suptului. Este un organ de simţ sensibil şi
selectiv. Prin ea pătrund în corp hrana, aerul şi apa. Graţie ei putem
vorbi (buze, limbă, coarde vocale), comunica şi exprima emoţiile şi
gândurile. Este un fel de punte între fiinţa noastră interioară şi

257
universul care ne înconjoară (realitatea). Gura simbolizează
intimitatea, spaţiul nostru vital. Este, în acelaşi timp, manifestarea
personalităţii noastre, a poftelor, a dorinţelor, a aşteptărilor, a
trăsăturilor de caracter, a plăcerii de a trăi. Ea ne permite să ne
deschidem către tot ceea ce este nou: senzaţii, idei, impresii. Gura
constituie o cale cu dublu sens şi dificultăţile pe care le trăiesc au şi
ele un dublu aspect: interior şi exterior. Este interesant de notat că
felul meu de a mesteca alimentele reflectă felul meu de a fi şi de a
mă comporta. Dacă «înghit» alimentele fără să le mestec, lucrul
acesta îmi arată că sunt mai degrabă impulsiv şi detaliile nu au prea
mare importanţă pentru mine. Din contră, dacă mestec la nesfârşit,
sunt perfecţionist, fiind foarte atent la detalii. Pot avea, astfel,
impresia că deţin controlul asupra situaţiilor din viaţa mea. Nu mă
mai bucur, în acest fel ,de viaţă: despic firul în patru, întorcându-mă
mereu în trecut. Dacă mănânc cu înghiţituri mari, înseamnă că îmi
asum prea multe responsabilităţi. Deseori mă voi angaja în mai
multe proiecte în acelaşi timp. Dacă înghit câte puţin, este pentru că
îmi este frică să îndeplinesc sarcini noi care mi se par prea grele
pentru mine.
Accept⊂ să mănânc încet, savurând alimentele pentru ca, în
acest fel, să pot gusta mai mult viaţa şi plăcerile sale.

GURA (suferinţe...)
Vezi şi: CANCER BUCAL, ŞANCRU [ÎN GENERAL ], HERPES
[BUCAL], CAND IDOZĂ BUCALĂ
Gura este poarta aparatului digestiv şi a căilor respiratorii unde
accept⊂ să iau tot ce este necesar existenţei mele fizice (apă, hrană,
aer), emoţionale şi senzoriale (excitaţii, dorinţe, gusturi, pofte, nevoi,
etc.). Astfel, suferinţele gurii îmi indică faptul că sunt fixist, că am
idei şi opinii rigide şi că îmi este greu să înghit tot ceea ce este nou
(gânduri, idei, sentimente, emoţii). Există o situaţie pe care nu o pot
«înghiţi»: cel mai adesea este vorba despre nişte cuvinte pe care le-am
auzit şi care m-au deranjat sau rănit; poate fi vorba şi despre cuvinte
pe care mi-aş fi dorit să le aud şi nimeni nu le-a spus.
Inegalitatea şi dizarmonia existente în relaţia dintre părinţii mei
mă tulbură. Aş vrea să replic sau să răspund, dar nu o fac pentru că
nu mi se oferă ocazia. Cele nespuse îmi rămân în gât. Gesturile sau
cuvintele celorlalţi mă rănesc, aş vrea să îmi exprim nemulţumirea,
dar cum nu o fac, se instalează o serie de suferinţe la nivelul gurii.
Există o confruntare între mine (ceea ce zic) şi anturajul meu (cum
sunt receptate spusele mele). Îndrăznesc să spun lucrurilor pe nume
cu riscul de a pierde iubirea celorlalţi sau sunt eu capabil să mă
respect aşa cum sunt şi să arăt acest lucru lumii? Mă pot simţi
neînţeles pentru că nu ştiu să comunic. Corpul îmi trimite mesajul
că transmit prin intermediul gurii nişte idei nesănătoase, că este
nevoie să îmi schimb atitudinea faţă de mine şi de ceilalţi. Exemplul
tipic este ulcerul bucal (herpesul) care apare, de obicei, ca urmare a
unui stres sau a unui traumatism în timpul sau după o perioadă de
solicitare nervoasă intensă sau după o boală. El îmi arată că trăiesc
realitatea într-o manieră tristă şi iritantă. Sunt nemulţumit în
258
legătură cu ceva care mi s-a spus sau mi s-a făcut sau cu ceea ce a
trebuit să zic eu însumi. Cineva sau ceva mi-a lăsat un gust amar
care mă afectează încă. Sunt dezorientat şi nu ştiu cum să
reacţionez. Se poate să mă simt încolţit: mă simt prins într-o
situaţie sau mă gândesc de prea multă vreme la ea sau doresc să îmi
recâştig complet libertatea spunând ceea ce am de spus, chiar dacă
există riscul ca acest lucru să îmi displacă profund. Pentru moment,
mă simt atacat din toate părţile. Se poate, de asemenea, «să îmi fie
foame» de iubire, de afecţiune, de cunoaştere, de spiritualitate, de
libertate, etc.
Dacă am impresia că nu îmi este accesibil sau realizabil acel ceva
de care am nevoie, gura mea înfometată va reacţiona la această
senzaţie de lipsă. Dacă am nişte crăpături la colţurile gurii
(„zăbăluţe“), este pentru că trăiesc o luptă interioară: să fiu protejat
de către ceilalţi sau să îmi ocup locul ce mi se cuvine ascultându-mi
vocea interioară, respectându-mi autoritatea? Mă pot simţi frustrat,
încordat, agresiv, căci nu doresc să dau glas opoziţiilor mele. Dacă
am gura uscată, înseamnă că am tendinţa să mă simt înfricoşat şi
prefer să fug din faţa realităţii. Pot resimţi o separare faţă de corpul
şi emoţiile mele. Când gura îmi este uscată pot evita, astfel, să
înghit lucruri care îmi displac. Dacă am gura am gura „cleioasă“,
este semn că grijile de zi cu zi mă împiedică să simt bucuria de a trăi
şi să îmi îndeplinesc proiecte dragi mie. O afecţiune a articulaţiei
temporo-mandibulare pune în lumină frica mea de a-i contrazice pe
alţii, mai ales persoanele ce deţin o anumită autoritate. Evit orice
confruntare şi prefer să nu mă plâng. Dacă îmi muşc interiorul
obrazului înseamnă că încerc să mă eliberez de ceva care îmi
provoacă ruşine.
Accept⊂, ca în loc să trăiesc în stupoarea şi frica care îmi fac
atât de rău, să am încredere, în orice situaţie, în forţa mea interioară
şi în capacitatea mea de a găsi întotdeauna soluţiile adecvate.
Începând de acum îmi ocup locul ce mi se cuvine, fiind flexibil şi
deschis faţă de tot ce vine în viaţa mea, faţă de tot ce este nou, şi să
trăiesc, astfel, în armonie. Gust viaţa din plin. Îmi accept tandreţea,
bunătatea şi le exprim cu deplină încredere.
GURĂ – AFTĂ
Afta este o leziune superficială a mucoasei bucale caracterizată
printr-o mică protuberanţă albă, deseori înconjurată de roşeaţă. Ea
poate apărea şi pe mucoasa genitală fiind, de obicei, asociată cu o
febră ce nu iese la suprafaţă.
Afta apare întrucât reacţionez într-o manieră sensibilă faţă de cei
din jur, la «vibraţii», la încărcătura unei situaţii. Sufăr în tăcere cu
gura închisă. Este şi semn că îmi este greu «să prind rădăcini», că
nu reuşesc să spun ceea ce am de spus sau ceea ce gândesc, că nu
acţionez, întrucât cred că nu am puterea să fac toate acestea. Nu mă
simt apt să fac lucruri măreţe. Nesiguranţa mă determină să rămân
„mut“ faţă de tot ceea ce trăiesc, ştiind că atunci când spun
lucrurilor pe nume, aceasta poate determina schimbări majore în
259
viaţa mea sau să se poată întoarce totul împotriva mea. Am ceva în
gură care mă arde, dar îl păstrez întrucât nu pot să îl resping. Se
poate să fi îndurat o grosolănie şi nu am putut să răspund. Este ca
şi cum nu pot să aleg ceea ce am de digerat! Se poate ca lucrul
acesta să fie legat de sexualitatea mea. Poate, în tinereţe am trăit o
situaţie, în care nu m-am simţit în largul meu şi, deşi ştiam lucrul
acesta, nu am fost capabil să acţionez, să mă afirm. Dacă astăzi
retrăiesc o situaţie asemănătoare, chiar inconştient, experienţa
dureroasă se reactualizează şi, iată, aftele apar! Cuvintele mele sunt
neîntemeiate şi incomplete, căci sunt foarte nervos. Tac şi nici măcar
nu mă gândesc să mă revolt! Şi totuşi «nu mai pot», am ajuns la
capătul puterilor. Fiind foarte sensibil, îmi pun nişte măşti, joc
comedia de frică să nu intru în contact cu emoţiile mele adânci. Sunt
neliniştit şi totul mă irită. Mă pot învinovăţi, lucru ce îmi diminuează
stima de sine. Aş vrea atât de mult să fac nişte lucruri, dar mă opun
cât pot! Conştientizez că refuz, de obicei, orice idee nouă, chiar
dacă acestea mi-ar schimba viaţa în bine! Dacă întâmpin o
nedreptate, dacă sunt dezgustat sau resimt o nemulţumire ascunsă
(în gură), dacă vreau «să îmi golesc inima⊂», atunci pot face lucrul
acesta rămânând deschis şi în armonie cu mine însumi. Trebuie,
totuşi, să îmi aleg cuvintele: altminteri, risc să spun vorbe grele,
neadevărate şi care au drept ţintă desfiinţarea interlocutorului. Am
răspunderea să mă exprim fără violenţă, căci, în caz contrar, totul se
poate întoarce împotriva mea. Totuşi, pentru că aceste protuberanţe
albe sunt foarte dureroase, îndată ce deschid gura ca să mă exprim,
le simt şi îmi fac tare rău.
Dacă vreau să evit cazul în care ele ar fi mai grave, este nevoie să
accept⊂ ca de acum înainte să mă exprim liber şi în mod paşnic.
Înlocuiesc vinovăţia cu încrederea în capacităţile mele de adaptare,
în înţelepciunea şi intuiţia pe care le posed. Îmi «îmblânzesc» astfel
emoţiile şi aleg modul de a le exprima aşa cum îmi convine.
GURĂ – HALENĂ sau HALITOZĂ
Vezi şi: GINGIE – GINGIVITĂ, GÂT [D URERI DE...], NAS
[SUFERINŢE...]
Respiraţia urât mirositoare, numită şi halenă sau halitoză, este
consecinţa directă a dificultăţii mele de a trata atât în interior cât şi în
exterior situaţiile pe care le trăiesc. Această dificultate poate proveni
din faptul că nu reuşesc să depăşesc perioadele de schimbări masive
din viaţa mea şi că vechile idei pe care le nutresc de prea multă vreme
nu „se împacă“ cu rapiditatea schimbării pe care o trăiesc. Se impune
să verific cât pot să accept din situaţiile ce apar în viaţa mea. Am
cumva impresia că acţionez contra convingerilor mele? Este
important să comunic cu persoanele în cauză, pentru a le împărtăşi
emoţiile mele şi gândurile care mă apasă, putând, astfel, să „mă
debarasez“ de această respiraţie urât mirositoare. Ea poate avea
legătură şi cu gânduri de dispreţ, de dezgust, de ură, de răzbunare pe
care le pot nutri faţă de mine însumi, faţă de altcineva sau faţă de
viaţa în sine, gânduri de care îmi este ruşine. Opun o mare rezistenţă
şi otrava pe care o produc se exteriorizează printr-un miros

260
respingător, care persistă atâta vreme cât eu nu mă eliberez de aceste
emoţii negative sau de gândurile de răzbunare. Aerul, pe care îl inspir
şi care îmi hrăneşte celulele, este încărcat cu toate gândurile mele
atât pozitive, cât şi negative. Ce gânduri care „zac“ în mine îmi
infestează respiraţia? Deseori, aceste gânduri vin din inconştient.
Ceva este pe cale „să se altereze“ fie în interiorul meu, fie faţă de o
situaţie care implică o altă persoană. Când cineva trăieşte permanent
o astfel de situaţie, ar fi bine să i se spună pentru ca să
conştientizeze şi să remedieze problema care durează de ceva
vreme. Ştiind, va putea să experimenteze iertarea. Fie iertarea faţă de
sine pentru că a avut gânduri nesănătoase, fie faţă de o altă persoană
pe care a dispreţuit-o.
Este bine să îmi amintesc că dacă iubirea şi onestitatea vor fi
prezente în gândurile mele, atunci respiraţia mea va redeveni
proaspătă. Accept⊂ să mă eliberez de toate gândurile nesănătoase
din trecut. Acum respir prospeţimea noilor gânduri pozitive de iubire
faţă de mine şi de ceilalţi.
GURĂ – CANDIDOZĂ BUCALĂ
Vezi şi: GURĂ [ÎN GENERAL]/ [SUFERINŢE ALE...], CANDIDA, GÂT
[ÎN GENERAL], INFECŢII [ÎN GENERAL ]
Candidoza bucală este o boală care se caracterizează prin
prezenţa unor plăci de un alb cremos şi este produsă de nişte
paraziţi ce invadează mucoasele bucale şi faringiene, adică gura şi
faringele. Este o boală foarte frecventă la copii.
Boala apare ca urmare a strigătelor şi a plânsului neîncetat al
copilului care doreşte să fie mângâiat, să aibă contacte fizice cu
părinţii săi. Dacă mă pun în locul copilului, îmi amintesc că şi eu
aveam nevoie de o legătură strânsă cu părinţii, pentru că numai
atunci mă simţeam în siguranţă, în afara oricărui pericol (eram
foarte vulnerabil). Pentru copilul mic singura modalitate de a atrage
atenţia părinţilor şi de a fi luat în braţe de către aceştia este să ţipe şi
să plângă. Aşa mă „satur“ de căldura umană! Întrucât părinţii pot
interpreta greşit aceste strigăte închipuindu-şi că bebeluşului îi este
foame, sete, frig, etc., el nu va primi ceea ce are nevoie. Laringele,
organul esenţial al vorbirii, nefiind capabil să satisfacă nevoia
copilului de a fi mângâiat, va declanşa candidoza. Este, deci,
imperios necesar ca părinţii să îşi ia în braţe bebeluşul cât mai des
posibil, să îl mângâie, să îl liniştească pentru ca această boală să se
poată vindeca. Dacă boala apare la adult, ea poate fi consecinţa unei
infecţii la plămâni sau la căile respiratorii. Şi eu am aceleaşi nevoi ca
şi copilul mic cu diferenţa că este vorba aici de copilul interior, care
are nevoie de atenţie şi de siguranţă. Trăiesc un mare vid afectiv şi
sunt melancolic. Partea de om mare din mine o poate linişti pe cea
de copil. Aşa se vor putea instala armonia şi sănătatea. Ca adult, îmi
este greu să îmi fac înţelese nevoile şi mă simt incapabil să comunic
ceea ce simt. Aş vrea ca ceilalţi să ştie ceea ce vreau, să ghicească,
dar lucrurile nu se petrec aşa; atunci mă simt frustrat şi devin
agresiv. Totul este confuz pentru mine şi nu ştiu încotro să o apuc.
Îmi este foarte greu să iau decizii. Am impresia că bat pasul pe loc,
261
că nu evoluez. Totuşi, ştiu că dispun de un potenţial serios pentru a-
mi realiza toate proiectele.
Accept⊂ să îmi recunosc potenţialul şi să mă concentrez asupra
lucrurilor pe care le am de făcut; în felul acesta reuşesc să manifest
în lumea fizică puterea mea interioară. Sunt, acum, capabil să fac
dovada blândeţii şi a înţelegerii faţă de lume, îndrăznind, în acelaşi
timp, să îmi trăiesc din plin viaţa.
GUST (tulburări de...)
Vezi şi: GÂT, LIMBĂ, NAS
Pierderea gustului poate fi totală sau parţială şi se asociază,
deseori, şi cu pierderea mirosului.
Mai vreau să continui ce am început? Ce am de schimbat în
situaţia pe care o trăiesc acum? Tac şi am sentimentul că nu mai
sunt eu. Am impresia că sunt nevoit „să înghit“ o situaţie care mi se
pare dezgustătoare: «pentru că nu am de ales, mai bine nu fac gust!»
Este un mecanism de protecţie care mă ajută să fug din faţa
situaţiilor neplăcute, de adevărata mea natură, de emoţiile mele. Mă
protejez faţă de ceilalţi dar, în acelaşi timp, «mă rup» de mine, de
corpul meu şi de trăirile mele. Nu mai sunt în contact nici cu mine,
nici cu lumea din jur. Îmi micşorez sau «neutralizez» simţul gustului
pentru a mă proteja.
GUŞĂ
Vezi: GLANDĂ TIROIDĂ – GUŞĂ
GUTĂ
Vezi şi: ACIDOZĂ, CALCULI RENALI
Guta este o boală de metabolism caracterizată prin acumularea
de acid uric în organism şi care se manifestă prin afectarea
articulaţiilor (mai ales ale degetelor mari de la picioare) şi, uneori,
prin litiază renală (calculi renali). Poate afecta frecvent şi mâinile,
încheietura lor, degetele, genunchii, gleznele şi, uneori, coatele.
Acumularea de acid uric înseamnă neexprimarea emoţiilor
negative care, normal, ar trebui eliminate prin urină. Am nevoie de
spaţiul meu, de singurătate, dar mă las „invadat“ de cei din jur. Mă
simt împins de la spate. Pentru unele specii de animale, modul lor de
a-şi marca teritoriul este făcut prin eliminarea urinei în jurul
acestuia (de exemplu, la pisici). Aşa arată ele lumii care este locul ce
le revine. Făcând o analogie cu oamenii, ştiu că urina (lichidul)
reprezintă emoţiile. Dacă nu le exprim, se produce un preaplin de
emoţii, deci un preaplin de lichid în interiorul corpului meu. Emoţiile
acestea sunt în legătură cu frustrările, decepţiile, neputinţa de a-mi
afirma limitele, zona de intoleranţă, căci vreau să fiu „băiatul/fata
cumsecade“ în ochii celorlalţi. Vreau să evit să fiu certat, judecat,
criticat: atunci tac şi lucrul acesta mă «dezgustă»! Guta are punctul
de plecare în ezitarea între plăcere şi datorie: «legându-te de piciorul
patului, nu mai ai nimic de făcut!» Mă simt „încătuşat“ în trecut şi
îmi este greu să privesc către viitor. Corpul devine rigid ca şi
262
gândurile şi atitudinea mea faţă de mine şi de ceilalţi. Faptul că mă
agăţ de trecut mă împiedică să merg înainte, nu ştiu încotro să mă
îndrept. „Mă înec în supărarea mea“. Pot să manifest o nerăbdare
vădită atunci când lucrurile nu se petrec cum aş vrea eu. Am nevoie
să domin, să îmi controlez viaţa în întregime, ceea ce poate fi
extrem de dificil de cele mai multe ori. Pot să cad în cealaltă
extremitate şi să fiu nerăbdător, coleric şi să încerc să îi domin pe
ceilalţi, crezând că acest lucru va aduce un echilibru în viaţa mea.
Deci, guta se instalează la o persoană foarte ambiţioasă sau rigidă
sau, din contră, la cineva care nu are niciun scop, niciun entuziasm
în legătură cu viitorul. Am ambiţii foarte limitate şi nu trebuie să îmi
cer prea mult. Altfel, guta va răsturna vasul! Atunci, disperarea va
pune stăpânire pe mine. Guta îmi mai arată că doresc să îmi ascund
emotivitatea, sensibilitatea, prefăcându-mă că sunt puternic.
Nesiguranţa mă face să fiu posesiv, simţindu-mă dat la o parte şi
neintegrat fie în familie, fie în societate, etc. Vreau să păstrez orice.
Am aşa de mare nevoie ca să îmi dovedesc valoarea, să arăt lumii de
ce sunt în stare! Mă simt vulnerabil în faţa propriilor emoţii şi sunt
intransigent în legătură cu ceea ce consider eu drept negativ, prost,
rău. Degetul mare de la picior este afectat atunci când „mă
prăbuşesc“ la aflarea unei veşti care îmi afectează viaţa în modul cel
mai profund. Întrucât guta îi afectează pe oamenii maturi, se cuvine
să învăţ să îi las pe alţii să existe în loc să îi domin; să am încredere
în viaţă în loc să controlez; să fiu mai flexibil faţă de mine sau de
ceilalţi, în loc să fiu rigid. Nu mai este potrivit să trăiesc conflictul
între plăcerile vieţii şi datorie: mă văd „obligat“ să fiu inactiv şi să mă
bucur de „o odihnă bine meritată!“
Am avantajul să permit mai mult iubirii să pătrundă în mine ca
să îmi echilibrez şi să eliberez emoţiile negative, dureroase şi pline de
furie. Aşa îmi regăsesc libertatea, pacea, buna dispoziţie. Accept ⊂
că toate emoţiile pe care le trăiesc fac parte din mine şi mă
străduiesc să le accept ⊂ pentru a mă ajuta să înţeleg de ce au venit
în viaţa mea. Exprimându-le, descopăr cine sunt cu adevărat, intru
în contact cu puterea mea interioară şi mă pot desprinde de
persoanele de care mă agăţam mai înainte.

263
264
 H
HALENĂ
Vezi: GURĂ – HALENĂ

HALITOZĂ
Vezi: GURĂ – HALITOZĂ

HALUCINAŢII
Vezi şi: AL COOLISM, DEPENDENŢĂ, D ROG, TOXICOMANIE
Când sunt epuizat fizic sau moral, pot să îmi fac o sumedenie de
idei negre, de cele mai multe ori, false. Pot să pierd legătura cu
realitatea, fără să conştientizez acest fapt; corpul şi sufletul se
deconectează unul de celălalt. Confruntat cu o realitate pe care nu
vreau să o văd, îmi inventez una, chiar dacă este falsă, şi mă izolez,
în acest fel, de restul lumii. Atunci pot să îmi dau singur dreptate şi
să încerc propria interpretare a acestei realităţi, pe care nu pot să o
accept⊂. Aceste interpretări, aceste lumi imaginare, create de mine,
pot scoate la iveală propriile mele frici. Îmi poate fi frică de latura
mea sumbră şi negativă şi am impresia că este nevoie să mă apăr
pentru ca ea să nu iasă la iveală.
Halucinaţiile pe care le am şi care mă sperie, sunt părţi ale
personalităţii mele pe care le neg, pe care refuz să le văd. Mai
devreme sau mai târziu, este nevoie să le conştientizez pentru a
putea să le schimb. Negându-mă pe mine, mă îndepărtez de esenţa
mea şi nu mai sunt în contact cu realitatea mea interioară. Am
impresia că viaţa trebuie să mă pedepsească, întrucât nu sunt
perfect. Cred că am o dublă personalitate: persoana pe care toată
lumea o iubeşte şi cealaltă – negativă – de care vreau să scap. Sunt
neputincios în faţa acesteia din urmă. Pot avea halucinaţii când
trăiesc un nivel de stres foarte ridicat, şi am tendinţa să îmi pun prea
multe pe umeri.
Dacă, de exemplu, sunt în curs de a căuta un document de care
am absolută nevoie şi a cărui pierdere valorează milioane de dolari,
creierul meu poate crea o imagine a acestui document (hologramă)
care mi se pare foarte real şi care va face, pentru câteva momente, să
îmi scadă nivelul de stres. Ca urmare, dându-mi seama că este o
halucinaţie, pot începe chiar de acum să gândesc mai limpede şi voi
putea fie să cer ajutor ca să îl caut, fie să explorez alte locuri unde ar
putea să se găsească. Fără această halucinaţie aş fi continuat să fiu
„prizonierul“ stării mele de stres. Dacă halucinaţia este provocată de
droguri, atunci ea conduce la o stare de conştiinţă lărgită. Astfel,
persoana poate experimenta nişte dimensiuni la care, de obicei, nu
are acces. De ce iau droguri? Poate din cauza unor suferinţe

265
interioare pe care nu le pot înfrunta fără să fiu ajutat? Pot deveni
dependent de droguri, oricare ar fi acestea. Ele îmi pot procura o
stare de bine temporară. Dar odată revenit la normal, nu mai simt
acelaşi lucru. Atunci unde să caut? În mine. Nu pătrund aici decât
cu iubire, urmând o cale personală şi spirituală.
Spiritualitatea mă eliberează de lanţurile trecutului şi îmi redă
libertatea şi autonomia. Se poate ca în urma unui accident, a unui
stres puternic sau, pur şi simplu, a dezvoltării personale şi
spirituale, să se deschidă cel de-al treilea ochi, ceea ce mă va face să
văd culori în jurul unor persoane, curenţi de energie în spaţiu sau
prezenţe translucide (non-materiale) în jurul meu. Pot avea astfel
impresia că am halucinaţii, mai ales pentru că sensibilitatea mea
este, de obicei, mult mai mare când am acest gen de percepţie.
Accept⊂ să mă recentrez, să îmi echilibrez corpul şi sufletul care
sunt. Atunci am încredere şi mă simt înconjurat de lumină albă şi
aurie, ştiind că sunt mereu ghidat şi protejat. Îmi place din ce în ce
mai mult să descopăr şi să experimentez adevărata mea realitate, EU
SUNT. Accept⊂ toate emoţiile care fac parte din mine, le privesc şi
„le îmblânzesc“: în acest fel ele mă pot ajuta să descopăr acele
acţiuni care îmi permit materializarea dorinţelor.

HAŞIŞ (consum de...)

Vezi: DROG

HEMANGIOM (în general)

Vezi şi: PIELE – HEMANGIOM PLAT, SÂNGE – CIRCULAŢIE
SANGUINĂ, SISTEM LIMFATIC
Un hemangiom nu este o tumoră, ci o malformaţie instalată la
nivelul sistemului vascular (vase limfatice şi sanguine).
Considerând că vasele sunt nişte conducte destinate
transportului de sânge şi limfă în organism, am impresia că viaţa
mea nu merge în sensul dorit. Nu prea ştiu în ce direcţie să mă
îndrept, mă simt rătăcit, am senzaţia că mi-am pierdut controlul.
Nesiguranţa pune stăpânire pe mine şi îmi imaginez tot ce este mai
rău, nu îmi mai acord atenţie şi îmi risipesc energia. Îmi este frică să
intru în contact cu propriile emoţii, ceea ce blochează curgerea
firească a energiei. Accept⊂ să permit vieţii să circule liber în mine.
Accept⊂ să primesc şi să mă împac cu toate emoţiile pe
care le-am respins multă vreme. Învăţ să las viaţa să îşi urmeze
cursul, respectân d-o şi respectân du-mă. Acce pt⊂, fără rezerve,
ceea ce sunt, a legân d conştient să trăiesc fericirea zi de zi,
ştiind că sunt protejat. Mă realizez în tot ceea ce am mai
frum os prin lumi nă şi Iubire.

HEMANGIOM PLAT
Vezi: PIELE – PETE DE VIN

HEMATOM
266
Vezi: SÂNGE – HEMATOM

HEMATURIE
Vezi: SÂNGE – HEMATURIE

HEM IPLEGIE
Vezi: CREIER – HEMIPLEGIE

HEM ORAGIE
Vezi: SÂNGE – HEMORAGIE

HEM ORAGIE CEREBRALĂ

Vezi: CREIER – A.V.C.

HEM OROIZI
Vezi şi: BĂŞICI, ANUS, SARCINĂ, INFLAMAŢIE, INTESTINE-
CONSTIPAŢIE, SÂNGE/SÂNGERĂRI/VARICE, TENSIUNE
ARTERIALĂ – HIPERTENSIUNE
Hemoroizii sunt nişte varice, o dilatare a venelor, un fel de
băşici. Ei sunt situaţi în regiunea anusului şi a rectului.

Întrucât hemoroizii pot surveni în caz de constipaţie sau

sarcină, voi verifica dacă trăiesc una din aceste două situaţii. Dacă
sunt dureri, ele au legătură cu stresul, dacă apar sângerări este
semn că mi-am pierdut bucuria. Deseori, hemoroizii apar când
trăiesc o greutate în legătură cu mama: poate că nu i-am purtat
doliu sau că nu aş vrea să o văd părăsind această lume. Poate am
mare nevoie de ea, de părerile ei şi noile condiţii pe care le trăiesc mă
determină să mă simt abandonat de ea. Hemoroizii îmi indică o
tensiune şi o dorinţă interioară de a forţa eliminarea, ca şi cum aş
încerca să fac să iasă ceva în mod forţat; în acelaşi timp, însă, se
manifestă şi acţiunea de a reţine, de a nu da drumul. Conflictul între
„a împinge“ şi „a reţine“ creează un dezechilibru. Venele afectate îmi
indică un conflict emoţional între acţiunea de „a elimina“ şi cea de „a
păstra“, „a bloca“ emoţia pe care o trăiesc. De exemplu, acest
conflict poate apare la copiii care se simt abuzaţi emoţional de către
părinţi (care vor să îi respingă) şi care, în ciuda acestui fapt, îi iubesc
totuşi şi vor să rămână cu aceştia. Există, deci, un anumit conflict
interior între sentimentul de pierdere şi noţiunile mele legate de
iubire. Îmi pun la îndoială identitatea şi afiliaţia la această familie,
mai ales în legătură cu tatăl meu, apoi cu munca şi cu societatea, în
general. Am impresia că sunt „un nimeni“, deşi ştiu, în adâncul
sufletului, că sunt o fiinţă minunată care îşi are locul său în acest
Univers. Vreau să trăiesc în anonimat pentru o perioadă oarecare de
timp? Mă simt, cumva, ca un impostor? Aş vrea să mă substitui
altcuiva, să îi iau locul? Sau, din contră, vreau să mă agăţ aşa de
mult de familia mea de sânge, în special, de mama. Nu ştiu cum să
depăşesc criticile îndreptate împotriva mea, mai ales cele din partea
partenerului. Mai există şi alte cauze care au legătură cu
hemoroizii: un intens sentiment de culpabilitate sau o veche

267
tensiune ascunsă, pe care o păstrez în mine, şi care se referă la o
persoană sau o situaţie care mă deranjează foarte tare şi mă umple
de furie. Corpul îmi trimite un semnal de alarmă. Ceva din viaţa mea
se cere „limpezit“, căci sunt foarte deranjat de acest fapt. Ceva cere
să iasă, să erupă asemenea unui vulcan. Trăiesc, cu siguranţă, un
stres puternic, o tensiune care mă face să mă simt vinovat. Am,
poate, nişte scadenţe de respectat şi îmi este greu să o fac. Îmi este
greu să am încredere şi mă pot simţi constrâns să îmi îndeplinesc
obligaţiile şi responsabilităţile când, de fapt, eu aş dori să vorbesc
despre nevoile mele, pentru a putea schimba unele situaţii. Am
impresia că sunt controlat, că trebuie să mă supun? Trebuie să stau
cu forţa într-o situaţie care îmi displace şi din care nu pot scăpa.
Trăiesc o puternică constrângere şi resentimente de care ar trebui să
mă eliberez cât mai repede. Nu trăiesc decât „pe jumătate“ şi aş vrea
să dau bir cu fugiţii! Presiunea socială este imensă! În plus, port
această povară şi de unul singur, căci sunt prea orgolios ca să cer
ajutorul cuiva. Se mai poate să trăiesc şi un sentiment de
subordonare faţă de o persoană sau de o situaţie în care mă simt
neluat în consideraţie, ca şi cum aş fi „un fund!“. Nu reuşesc să îmi
ocup locul cuvenit, demonstrându-mi sensibilitatea şi creativitatea,
şi îl cedez altcuiva. Trăiesc de complezenţă 61 , căci, chiar dacă îmi
caut identitatea şi doresc să îmi manifest unicitatea, vreau, de
asemenea, să fiu iubit de ceilalţi.
Când descopăr cauza metafizică a suferinţei mele, o
conştientizez şi accept⊂ această situaţie temporară, care mă va
ajuta să găsesc ajutorul necesar ca să o rezolv. Îmi susţin acţiunile şi
gândurile cu iubire. Totul se armonizează în mine şi hemoroizii
dispar. Accept⊂ să mă eliberez şi îmi asum riscul de a spune ceea
ce mă deranjează. Îmi iau viaţa în propriile mâini şi eliberez toate
aceste emoţii negative pe care le păstram în mine. Stabilesc o
structură nouă din viaţă în care mă simt bine şi liber. Sentimentul
de neputinţă dispare şi devin pe deplin stăpânul destinului meu.

HEPATITĂ
Vezi: FICAT – HEPATITĂ

HERNIE
Hernia este o tumefacţie a ţesuturilor moi sau a unui organ care
iese în afară printr-un perete muscular, în locul cel mai vulnerabil.
Poate fi vorba despre o tumoră formată pe un viscer, tumoră care
iese printr-un orificiu natural sau accidental, în afara cavităţii în
care stă acest viscer, în mod normal. Hernia este provocată de o
presiune a ţesutului moale sub un muşchi în momentul în care
acesta este slăbit, din cauza unei utilizări insuficiente. Herniile pot
apare în diverse locuri.

61 Compl ezenţă: tendinţă de a aproba întotdeauna cerinţele celorlalţi cu scopul

de a te face plăcut.
268
 Locul de apariţie al herniei indică atât natura acesteia cât şi
mesajul pe care îl transmite. Herniile apar mai frecvent de-a lungul
peretelui abdominal (hernia peretelui abdominal), ca, de exemplu,
hernia inghinală care se referă la un secret pe care îl port în mine şi
nu vreau să îl dezvălui şi, în acelaşi timp, la faptul că îmi este greu
să îmi manifest creativitatea. Mă întreb: „Sunt, oare, satisfăcut din
punct de vedere sexual? Încerc să răspund nevoilor partenerului sau
partenerei uitând de mine?“ La nivelul diafragmei ea se numeşte
hernie diafragmatică (hernie hiatală) şi are legătură cu o mânie
faţă de care mă simt neputincios. «Îmi ies din pepeni!» Hernia
ombilicală, care poate apare şi la copiii mici, are legătură, de
obicei, cu cicatrizarea proastă a cordonului ombilical după ruperea
sa. Această tumefacţie poate să exprime refuzul meu ca bebeluş să
părăsesc cuibuşorul oferit de mama sau refuzul meu de a mă
naşte. Ca adult, îmi este frică să nu fiu controlat sau influenţat de
noul meu mediu de viaţă. Hernia poate reprezenta şi dorinţa
puternică de „a mă rupe“ de o persoană sau situaţie care a devenit
intolerabilă pentru mine şi faţă de care mă simt angajat. Vreau să
ies, cu orice preţ, din această situaţie care nu mai este de tolerat.
Poate fi vorba despre o ruptură la nivel de cuplu provocată de mine
sau de partener(ă) şi pe care îmi este greu să o accept. Este viaţa
prea grea pentru mine? De ce să muncesc atât de mult? Mă simt
atât de neajutorat... Am nevoie să fiu sprijinit, dar nu sunt pregătit
pentru a cere ajutor. Hernia poate exprima şi o auto-pedepsire,
pentru că mă dispreţuiesc, simţindu-mă neputincios sau incapabil
de a face anumite lucruri. Sunt foarte frustrat, căci ştiu că nu
trăiesc prea mult în funcţie de nevoile mele. Răspund aşteptărilor
celorlalţi: părinţi, prieteni, partener(ă), patron. Şi eu unde sunt?
Controlându-mă atât de sever, ajung până la punctul în care totul
face explozie sau mai degrabă „implozie“ în mine. Dat fiind fa ptul că
nu mi-am exteriorizat suferinţa, aceasta găseşte un alt mod de a
ieşi la iveală. Peretele abdominal îmi protejează organele interne şi
le păstrează la locul lor. În consecinţă, hernia de muşchi poate
avea legătură cu dorinţa de a rămâne în universul meu,
nepermiţându-mi eliberarea agresivităţii. Îmi îngădui oare să fac
acest lucru? Mă pot simţi vinovat de starea în care mă aflu şi mă
simt forţat să merg prea departe sau să încerc să îmi îndeplinesc
scopul într-o manieră excesivă. Există un stres puternic care
încearcă să iasă. Vreau „să plec“ dintr-o stare sau dintr-o situaţie
neplăcută, dar în care sunt constrâns să rămân. Este vorba despre
o anumită formă de autopedepsire. Este momentul să pornesc pe
un drum nou.
Accept⊂ să îmi exprim creativitatea. Acum, îmi permit să fiu eu
însumi exteriorizându-mă, cu mai multă libertate. Mă iubesc mai
mult, căci ştiu cine «SUNT»; totodată, îi iubesc şi pe ceilalţi. Îmi acord
răgazul de a mă întoarce în adâncul meu, de a fi singur, pentru a
vedea mai clar ce se petrece cu mine şi a şti încotro mă îndrept.

HERNIE DE DISC
Vezi şi: SPATE [D URERI...], L UXAŢIE

269
 Un disc intervertebral este o structură rotundă şi plată, situată
între fiecare pereche de vertebre, al cărui nucleu este asemănător cu
jeleul (ca o gelatină) şi care serveşte drept amortizor, permiţând
«încasarea» şocurilor. Într-o hernie de disc (sau disc deplasat),
presiunea vertebrelor provoacă „ieşirea“ acestui nucleu în canalul
rahidian, reducând efectul antişoc şi apăsând, în mod dureros,
rădăcinile nervilor situaţi la acest nivel.
Într-o hernie de disc, pe lângă semnificaţia generală a tuturor
herniilor, mai există şi o eliberare anormală de lichide care, din
punct de vedere metafizic, trimite la emoţii. Există şi o durere la
nivelul nervilor, ceea ce are legătură cu o energie mentală excesivă şi
culpabilitate. Este vorba despre un conflict care afectează toate
aspectele fiinţei mele. În situaţia unei hernii de disc există un
conflict asociat şi cu presiunea. Pot să o resimt la nivelul
responsabilităţilor de familie, financiare, la locul de muncă, etc. Este
ca şi cum eu aş exercita o presiune asupră-mi, depăşind limitele,
luându-mă drept altcineva, pentru că doresc să merg prea repede.
Această presiune poate veni din mine, de la ceilalţi sau de oriunde.
Port în spate povara tuturor şi a fiecăruia. Am impresia că sunt
singur pe lume, că nu sunt iubit, susţinut şi nu îndrăznesc să
mărturisesc acest lucru celorlalţi. Situaţia aceasta îmi dă
sentimentul că sunt un prizonier. Nu mă simt la înălţime, nu am
încredere în mine. Am tendinţa să trăiesc pentru ceilalţi. Nu îmi
permit să greşesc. Mă prăbuşesc sub povara responsabilităţilor. În
loc să mă tratez cu blândeţe, sunt foarte rigid faţă de mine. Îmi
trăiesc viaţa ca un robot, în loc să permit inimii⊂ mele de copil să se
distreze şi să fie spontană. Pentru că totul este automat, raţional,
deci fără emoţie, aceasta conduce la o serie de dificultăţi în relaţiile
mele interpersonale. Îmi reprim emoţiile şi „mă străduiesc“ să fiu
foarte rigid. Mă revolt faţă de o situaţie pe care o consider fără ieşire.
Este important să fiu atent la partea de coloană afectată, pentru a
înţelege mai bine ce se petrece în mine. Învăţ să devin mai „suplu“
faţă de mine însumi şi mă simt mai susţinut de către propria viaţă.
Mă eliberez de toate culpabilităţile şi de toate presiunile. Mă iubesc
aşa cum sunt. Mă străduiesc cât pot şi las restul în seama lui
DUMNEZEU.
Învăţ să am încredere în mine şi accept⊂ că mă pot bizui pe
mine. Încredinţez fiecăruia responsabilităţile ce este revin; aşa îmi
pot trăi mai liber viaţa, în funcţie de valorile mele existenţiale. Nu
mai vreau „să fiu în linia întâi“. Pot fi spectator. Conştientizez că,
de fiecare dată când am căutat un sprijin sau un răspuns, am găsit
şi confirmarea a ceea ce eu ştiusem sau simţisem deja. Accept⊂
să îmi ascult vocea interioară care este mereu prezentă pentru a
mă sprijini şi ghida. Învăţ să îmi acord încredere şi descopăr,
astfel, toată puterea interioară şi fericirea pe care aceasta mi-o
aduce: sunt stăpân pe mine, liber şi încrezător în tot ceea ce
trăiesc.

HEROINĂ (consum de...)

Vezi: DROG
270
HERPES (...în general, ...bucal, ...labial)
Vezi şi: GURĂ
Herpesul, erupţie cutanată grupată, este alcătuit din vezicule
inflamatorii. Este o infecţie cu un virus ce persistă în corp toată
viaţa. În plus este foarte contagios.
Există ceva care „îmi otrăveşte“ existenţa, o legătură între piele şi
sistemul nervos, care nu se realizează cum trebuie. Poate proveni
dintr-o frustrare, pentru că nu mi-am realizat nişte dorinţe şi din
cauza aceasta mă simt „neputincios“, „incapabil.“ Poate vreau să
îndepărtez pe cineva căruia nu îi permit să mă sărute (fie că îl judec,
fie că vreau să îl pedepsesc). Simt nevoia să mă retrag (şi la propriu şi
la figurat) pentru o oarecare perioadă, căci sunt supus unei presiuni
prea mari (fie la nivel de job, viaţă sexuală sau familie). Poate mă
dispreţuiesc că am rănit pe cineva cu nişte vorbe şi acum am tendinţa
„să mă umilesc“. Vreau să mă apăr şi regret cuvintele spuse. Pot să
judec aspru o persoană de sex opus şi să generalizez această conduită
spunând: «Toţi oamenii sunt...» Sunt tot atâtea modalităţi de a mă ţine
departe de ceilalţi, căci zonele în care apare herpesul sunt, de obicei,
buzele şi părţile genitale, locuri fundamentale pentru comunicarea
personală, verbală sau afectivă cu celelalte persoane. Ulceraţiile pot
indica faptul că trăiesc o suferinţă emoţională şi mentală, o mare
durere interioară care vrea să iasă la iveală. Întrucât buzele sunt cele
cu care sărut persoanele iubite (soţ/soţie, copii, părinţi, etc.), herpesul
bucal îmi arată că pot trăi o situaţie caracterizată prin separarea de
cineva pe care aveam obiceiul să îl sărut. Nu am mai avut ocazia să
trăiesc acest contact la nivelul buzelor, indiferent din ce motiv, şi, în
felul acesta, apare herpesul. Am nişte proiecte, dar pe care nu pot să
le realizez. Este greu pentru mine să îmi împărtăşesc convingerile. Am
impresia că ceilalţi îmi conduc viaţa şi lucrul acesta nu îmi convine
deloc. Pe nas (mai rar), herpesul indică faptul că pot simţi furie la
gândul că ceilalţi mă judecă, spunând despre mine că sunt o persoană
care „îmi bag nasul peste tot“. Erupţiile herpetice par a fi strâns legate
de stres şi situaţii conflictuale, îndeosebi când fac ceva împotriva
voinţei mele sau nu îmi respect sentimentele (de exemplu, când trăiesc
o experienţă sexuală cu o persoană cu care nu vreau să fiu). Herpesul
poate constitui şi un mesaj că trăiesc o suferinţă, o oboseală legată de
viaţa pe care o duc, o lipsă de iubire de sine. Acest virus pune în
discuţie toate problemele legate de ruşine, culpabilitate, compromis,
negare de sine şi care ţin şi de sexualitate (observând partea de corp
afectată voi descoperi şi cauza). Se impune să mă întreb în legătură
cu intimitatea pe care o trăiesc cu partenerul şi să observ ce frustrări,
frici sau decepţii pot resimţi în relaţia cu el. Îmi este ruşine de
sexualitatea mea? Este satisfăcătoare sau n-a devenit decât o simplă
plăcere carnală lipsită de conotaţia spirituală, profundă, atât de
necesară?
Accept⊂, la nivel mental şi emoţional, să încetez să mă mai
judec sau să îi judec prea aspru pe ceilalţi. Învăţ să mă deschid către

271
ceilalţi. Sunt din ce în ce mai încrezător în relaţiile mele intime. Mă
iubesc mai mult şi soarele reapare în viaţa mea. Sunt mândru de a fi
cel care sunt.

HERPES GENITAL sau HERPES VAGINAL

Vezi şi: PIELE – MÂNCĂRIMI, VAGIN – VAGINITĂ
Herpesul vaginal provine din culpabilitatea legată de sexualitate şi
din dorinţa inconştientă de a te autopedepsi. Herpesul genital poate
apare dacă există sentimentul absenţei contactului sexual. Pot avea
un soţ şi de care m-am despărţit: acest fapt mă face să trăiesc destule
frustrări. Sau putem fi separaţi doar fizic (unul dintre noi este plecat
într-o călătorie de afaceri pentru o perioadă de timp). Contactul fizic
cu pielea organelor sexuale fiind absent şi pentru că, în plus, trăiesc
această „despărţire“ cu foarte mare greutate, voi manifesta toată
această suferinţă printr-un herpes vaginal. Se poate, de asemenea, ca
frustrarea să aibă legătură şi cu relaţiile mele sexuale, fie că nu sunt
satisfăcătoare, fie că dorinţele nu îmi sunt îndeplinite, fie, din contră,
că sunt satisfăcute din plin şi mă determină să retrăiesc nişte amintiri
dureroase. Altfel spus, pot să mă întreb de ce atâţia şi atâţia ani am
trăit insatisfacţia şi de ce astăzi totul funcţionează atât de bine? De ce
nu am cunoscut o asemenea plăcere mai devreme? În educaţia
religioasă din popor, se mergea până într-acolo încât se pretindea că
DUMNEZEU vroia să ne pedepsească. Sentimentul de ruşine mă face
chiar să îmi neg, să nu îmi accept organele genitale. Părţile genitale au
fost ţapi ispăşitori în multe dintre religiile lumii.
Accept⊂ să conştientizez că vreau să fug din faţa naturii mele
profunde, adevărate. Sunt vulnerabil: sunt pregătit să mă investesc
pe de-a-ntregul? Îmi iubesc corpul şi mă bucur de sexualitatea mea.
DUMNEZEU m-a creat după Chipul şi Asemănarea Sa. Sunt uimit în
faţa propriei frumuseţi. Trebuie să mă accept⊂ în totalitate, să mă
ofer complet mie însumi, pentru a face, apoi, acelaşi lucru cu
partenerul sau partenera.

HIPOTENSIUNE
Vezi: TENSIUNE ARTERIAL Ă – HIPOTENSIUNE

H.I.V.
Vezi: SIDA

HODGKIN (boala...)
Vezi şi: CANCER GANGLIONAR [...AL SISTEMULUI LIMFATIC],
SÂNGE – LEUCOPENIE
Boala Hodgkin62 este o afecţiune canceroasă ce „atinge“
ganglionii limfatici, splina şi ficatul. Se manifestă prin scăderea
puterii, cauzată de o diminuare severă a numărului de globule albe.

62 Hodgkin: boal a Hodgkin este un tip de limfom descoperit de medicul Thomas

Hodgkin în 1832 şi se caracterizează prin prezenţa unor mari celule atipice,
celulele Reed-Sternberg. Acest tip de celule stabileşte diagnosticul. Adevărata sa
272
 Este legată de sentimentul unei puternice culpabilităţi pe care îl
trăiesc. Nu mă consider destul de bun, stima de sine este atât de
scăzută, încât refuz până şi un compliment. Mă tem să nu fiu atacat,
dezaprobat şi trăiesc o mare descurajare; nu mai simt bucuria de a
trăi (sângele simbolizează această bucurie), căci am impresia că nu
am dreptul sau că nu merit să mai trăiesc. Atunci, îmi pierd sistemul
de apărare (reprezentat de globulele albe). Nu mai pot satisface
aşteptările celorlalţi, mai ales cele ale părinţilor. Mă simt prins într-o
cursă frenetică: vreau să îmi demonstrez mie sau celorlalţi că sunt
cineva şi că pot face lucruri cu adevărat importante. Pot avea
sentimente de ură, de ranchiună faţă de cineva sau faţă de o
situaţie, ceea ce îmi ruinează sănătatea mentală şi fizică. Mă pot
dispreţui pentru faptul că m-am săturat să mai trăiesc în funcţie de
ceilalţi. Nu ştiu cine sunt cu adevărat şi port măşti ca să fiu pe
placul celorlalţi. Sunt precum un cameleon „încolţit“ care îşi schimbă
culoarea pentru a se apăra faţă de o autoritate exterioară. Mă percep
ca un monstru, sunt prizonier fără drept de apel.
Accept⊂ că marea mea bucurie constă în a mă iubi pentru ceea
ce sunt. Îmi acord încredere şi merg în ritmul meu. Corpul se
regenerează pentru că mă contactez direct la Sursa prezentă în mine.
Îmi reiau conducerea propriei vieţi. Conştientizez că ceilalţi nu mă
pot iubi cu adevărat, decât dacă sunt eu însumi, cel autentic. Îmi
regăsesc bogăţiile din mine şi trăiesc în funcţie de Adevărul meu
interior.

HOM OSEXUALITATE
Există o excludere a iubirii? Homosexualitatea este o boală?
Unele voci afirmă că homosexualitatea ar face parte din bagajul
nostru genetic. Astăzi homosexualitatea este un limbaj al iubirii din
ce în ce mai acceptat în societatea contemporană. Ea poate fi o etapă
în căutarea identităţii proprii sau o alegere de viaţă potrivită evoluţiei
mele sau pentru a face ca societatea să evolueze, la rândul său. Câţi
părinţi nu s-au întrecut pe ei înşişi în manifestarea iubirii faţă de
băiatul lor gay (nume dat homosexualităţii masculine) sau faţă de
fata lesbiană (nume dat homosexualităţii feminine). Se ştie că
fiecare fiinţă are două părţi: partea feminină (YIN – intuitivă) şi cea
masculină (YANG – raţională). Se prea poate ca, neacceptându-mi
identitatea, să încerc să regăsesc la o persoană de acelaşi sex partea
pe care am respinsă o. Se poate, de asemenea, să caut un tată, o
mamă. Oricare ar fi orientarea mea sexuală, este important ca să
o aleg în armonie cu fiinţa care sunt. Dacă aleg homosexualitatea
pentru că resping persoanele de sex opus pentru un motiv sau altul,
voi ajunge să trăiesc situaţii asemănătoare cu cele pe care le-aş fi trăit
cu persoane de sex opus, pentru că este nevoie să conştientizez
nişte aspecte ale fiinţei mele. Când alegerea orientării sexuale este
clară pentru mine, fie că sunt homosexual sau heterosexual, nu ar
trebui să mă simt ameninţat de către cei care au o orientare diferită
faţă de a mea. Dacă reacţionez faţă de cei care au o altă orientare

natură este puţin cunoscută, dar se pare că ar fi de origine limfoidă B clonală.

273
decât mine, atunci este nevoie să mă întreb, la modul cel mai serios,
de ce îmi este frică în raport cu această situaţie. De ce am nevoie să
mă protejez adoptând o atitudine de opoziţie? Mă sperie acea parte
homosexuală din mine? Îmi este frică să o recunosc? Dacă, de
exemplu, sunt bărbat şi dacă unul dintre părinţi ar fi vrut, cu orice
preţ, să aibă o fată, se poate ca, în mod inconştient, să doresc să
dezvolt la maximum calităţile unei fete, pentru a-mi mări şansa de a
fi acceptat⊂ de către acest părinte. Dacă sunt bărbat, îmi pot pune o
sumedenie de întrebări legate de propria identitate. Poate că este
vorba de căutarea virilităţii, de felul în care îmi îndeplinesc rolul de
tată sau de dorinţa de a primi mai multă iubire din partea tatălui
meu. Poate am fost crescut de o mamă prea dominatoare, ceea ce m-
a determinat să fug din calea femeilor. Toate aceste posibilităţi se pot
transfera şi la femei, bineînţeles.
Accept⊂ să conştientizez că accentul trebuie pus pe iubirea
dintre două persoane şi dacă este vorba despre o iubire adevărată,
atunci nu contează orientarea sexuală. Pot cere ghidului meu
interior să mă ajute să înţeleg cu inima⊂ ceea ce trăiesc, să mă
accept⊂ aşa cum sunt, acceptându-i⊂, în acelaşi timp şi pe ceilalţi
aşa cum sunt.
HIPERTENSIUNE ARTERIALĂ
Vezi: TENSIUNE ARTERIAL Ă – HIPERTENSIUNE

HIDROFOBIE
Vezi: TURBARE

HIGROMA
Vezi: BURSITĂ, GENUNCHI [DURERI DE...]

HIPERACTIVITATE
Vezi şi: AGITAŢIE
Hiperactivitatea interesează, în principal, pe copiii ale căror
activităţi sunt intense şi constante. Este bine să se facă distincţia
între un comportament dinamic şi unul hiperactiv.
Dacă sunt un copil hiperactiv, am un comportament turbulent
şi deranjant, adică chiar curios. Ignor, în mod obişnuit, situaţiile şi
circumstanţele din jur şi mă implic atât de mult în ceea ce fac, încât
nu mai sunt atent la realitatea imediată, poate pentru că nu are
importanţă pentru mine. Mă revoltă anumite situaţii sau
comportamente ale celor din jur. Nervozitatea pe care o manifest
scoate la lumină anumite stări, frici sau alte lucruri nespuse pe care
le trăiesc eu sau ceilalţi. Mai poate fi vorba şi despre o revoltă faţă de
autoritate, un mod de a evita contactul cu o anumită realitate pe care
nu o tolerez. Noi ştim că hiperactivitatea este cauzată de aditivi:
excesul de zahăr, coloranţii şi alimentaţia fast-food. Hrana de acest fel
este deseori simbolul părintelui care mi-ar completa deficitul de
iubire. De exemplu: părintele îmi oferă ciocolată când, de fapt, eu am
nevoie de o îmbrăţişare. Un copil hiperactiv are nevoie să se centreze
274
mai mult asupra fiinţei interioare şi asupra inimii⊂. Ca părinte,
înainte de a mă hotărî să supun copilul meu unui tratament
medicamentos, ar fi bine să recurg la medicina complementară
(şedinţe de relaxare, acupunctură, homeopatie). Ar fi important să
verific contextul în care a avut loc naşterea copilului: circumstanţele,
dacă s-a născut prematur, dacă a suferit anumite traumatisme, etc.,
căci toate acestea au influenţă în viaţa lui (se ştie că memoria
emoţională înregistrează totul, conştient sau nu). EUL se adaptează la
constrângerile exterioare, instalând un filtru interior pentru a evita
ceea ce îl deranjează în exterior. În acest caz, părinţii pot să îi
explice copilului «povestea» naşterii sale şi să nu dramatizeze situaţia;
sau îi pot vorbi sufletului acestuia, când doarme. Există şi cazuri
când copilul se simte vinovat ca, de exemplu, dacă mama l-a născut
cu mare greutate: este important să îi explic copilului că nu are nicio
vină şi că este iubit. Există şi situaţii în care mama, atunci când era
însărcinată, s-a speriat, căci nu simţea mişcările copilului şi şi-a
imaginat că, poate, era deja mort. O dată ce copilul creşte, el simte
nevoia să se mişte tot mai mult pentru a arăta, chiar în mod
inconştient, că este... viu. Este ca şi cum ar avea impresia că trăieşte
doar atunci când se mişcă. Faptul de a-i explica ar putea să îl ajute
să se elibereze de un mare stres. Acelaşi lucru este valabil şi pentru
un adult care este încă hiperactiv. Se poate ca acest copil să fie
hiperactiv pentru că este în rezonanţă cu ceea ce se numeşte copilul
nostru interior (copilul interior al părintelui) şi care trăieşte o mare
nesiguranţă sau o tensiune puternică. În unele cazuri, copilul este
prea protejat de către părinţi. Poate în casă s-a vehiculat ideea că
odihna nu e permisă, întrucât poţi să treci drept leneş dacă recurgi la
ea. Atunci corpul va acţiona în mod automat: se va mişca imediat.
Dacă noi, ca părinţi, nu suntem centraţi din punct de vedere
energetic, cum i-am putea cere acest lucru copilului?
Accept⊂ să fiu răspunzător de propria viaţă, mai întâi, şi de
starea de bine a copilului meu.

HIPEREMOTIVITATE
Vezi: EMOTIVITATE
HIPERCOLESTEROLEMIE
Vezi: SÂNGE – COLESTEROL
HIPERGLICEMIE
Vezi: SÂNGE – DIABET
HIPERMETROPIE
Vezi: OCHI – HIPERMETROPIE
HIPEROREXIE
Vezi: BULIMIE
HIPERSALIVAŢIE
Vezi: SALIVĂ – HIPER – ŞI HIPOSALIVAŢIE

275
HIPERSOMNIE
Vezi: NARCOLEPSIE

HIPERTENSIUNE
Vezi: TENSIUNE ARTERIAL Ă – HIPERTENSIUNE
HIPERTERM IE
Vezi: FEBRĂ
HIPERTIROIDIE
Vezi: GLANDĂ TIROIDĂ – HIPERTIROIDIE

HIPERTROFIE
Hipertrofia este creşterea în volum a unui organ sau a unui
ţesut. Pentru a avea mai multe informaţii este nevoie să privim
partea de corp afectată.
Hipertrofia îmi indică o nevoie specială şi foarte mare în legătură
cu aspectul emoţional vizat. De exemplu, dacă există o hipertrofie a
inimii⊂, este semn că îmi lipseşte iubirea. Dacă sunt un bebeluş,
îmi lipseşte iubirea unuia sau a ambilor părinţi şi am atâta nevoie de
aceasta încât, paradoxal, nu pot să o primesc. Indiferent de vârstă,
trăiesc un vid şi o solitudine imensă ceea ce mă face să fiu nesigur în
permanenţă.
Accept⊂ să îmi recunosc nevoile şi să găsesc modalităţi de a le
satisface. În loc să aştept ca ele să fie satisfăcute din exterior, „mă
iau“ eu în grijă. Îmi ofer toată iubirea, blândeţea şi tandreţea de care
am nevoie. Aleg să mă deschid complet în faţa vieţii şi să accept⊂ că
mă simt împlinit din toate punctele de vedere.
HIPERVENTILAŢIE (supraoxigenare)
Vezi şi: ACIDOZĂ, ANXIETATE, FEBRĂ
Hiperventilaţia constă într-o inspiraţie rapidă şi o expiraţie
scurtă, ceea ce conduce la un excedent de oxigen în organism.
Cauzele care o provoacă pot fi acidoza, anxietatea, panica, febra,
un exerciţiu fizic intens. Hiperventilaţia se instalează pentru că nu
accept⊂ schimbarea. În consecinţă, trăiesc un sentiment de nelinişte
în faţa noului şi ezit să manifest încredere faţă de situaţia actuală:
refuz să mă abandonez. Pot chiar să sfidez ceea ce se petrece cu mine.
Pentru că respiraţia îmi este dezechilibrată, este nevoie să mă întreb în
legătură cu ce aspect din viaţa mea trăiesc acelaşi dezechilibru?
Accept⊂ în totalitate cadourile pe care mi le face viaţa (inspiraţie)?
Ofer rapid ceea ce am, în special iubirea (expiraţie) pentru a evita să
mă implic total? Trăiesc o surescitare la nivel emoţional, căci nu mai
ştiu încotro să mă îndrept. Fug, refuz să îmi ascult vocea interioară,
deşi ştiu că ea îmi oferă toate răspunsurile de care am nevoie. Prefer
să trăiesc în neputinţă, în loc să mă responsabilizez. Îmi neg puterea
şi resping orice ocazie de a avansa, căci îmi este frică de necunoscut.
Corpul îmi transmite un mesaj şi eu îl conştientizez.

276
 Accept⊂ să respir normal, să merg înainte, mă las purtat, mă
abandonez. Viaţa mea se transformă, învăţ să mă bucur. Mă eliberez
de toate fricile. Respir cu bucurie. Mă reconectez la sentimentul de
siguranţă interioară. Accept⊂ să avansez cu hotărâre şi profit din
plin de viaţă!

HIPOACUZIE
Vezi: URECHI – SURDITATE
HIPOGLICEM IE
Vezi: SÂNGE – HIPOGLICEMIE
HIPOFIZĂ
Vezi: GLANDĂ PITUITARĂ

HIPOSALIVAŢIE
Vezi: SALIVĂ – HIPER – ŞI HIPOSALIVAŢIE
HIPOTENSIUNE
Vezi: TENSIUNE ARTERIAL Ă – HIPOTENSIUNE
HIPOTIROIDIE
Vezi: GLANDĂ TIROIDĂ – HIPOTIROIDIE

HISTEROPTOZĂ
Vezi: PROL APS
HOLERĂ
Vezi: INTESTINE – DIAREE
HUNTINGTON
Vezi: CREIER – HUNTINGTON [BOALA...]

277
278
 I
ICTER
Vezi: GĂL BINARE

ILEITĂ sau BOALA CROHN

Vezi: INTESTINE – CROHN [BOALA...]

IMPOTENŢĂ
Vezi şi: ANGOASĂ, ANXIETATE, FRICĂ
Ca bărbat, dacă nu sunt capabil să am sau să menţin o erecţie în
timpul actului sexual, înseamnă că sufăr de impotenţă (disfuncţie
erectilă).
Lucrul acesta mă face să trăiesc o lipsă de satisfacţie în raporturile
sexuale. În plan medical, chiar dacă impotenţa poate fi organică
(adică provine dintr-o cauză fizică sau psihologică), eu trebuie să iau
în consideraţie cauza de natură psihologică, metafizică. Impotenţa
are, deseori, legătură cu frica de a mă oferi cu deplină încredere, de a
mă abandona în faţa unei femei63 , de a pierde controlul faţă de mine
sau faţă de altă persoană. Îmi este frică să îmi arăt vulnerabilitatea,
deci intimitatea „mă intimidează“. Ca bărbat, am mult mai multe
responsabilităţi şi pot resimţi o mare presiune la locul de muncă sau
în societate care îmi cere să fiu mereu performant, să mă depăşesc.
Transferând această cerinţă la nivelul sexualităţii, pot să simt o
presiune care mă împinge să mă depăşesc din punct de vedere sexual
şi care creează o mare tensiune interioară care mă determină „să îmi
pierd puterile“. Ajung, astfel, să mă tem de raporturile sexuale. Şi un
bărbat care se apropie de pensie va putea manifesta semnele
impotenţei: nu se mai simte bun de nimic, are senzaţia că a devenit
inutil. Simt că sunt în declin. Mă subapreciez: nemaiavând
posibilitatea să mă depăşesc prin muncă, nu voi mai fi performant
nici... la pat. Acelaşi lucru se poate întâmpla dacă îmi pierd locul de
muncă brusc. Viaţa şi-a pierdut sensul pentru mine. Nu îndrăznesc să
discut acest aspect cu partenerul sau cu partenera. Trăiesc, astfel,
multă culpabilitate, confuzie şi îmi este frică să nu îmi pierd
partenerul sau partenera. Şi o teamă puternică resimţită în timpul
actului sexual mă poate face să trăiesc starea de impotenţă. Această
teamă poate proveni din faptul că, în timpul unui raport sexual, eu
sunt în contact direct cu partea mea afectivă. Ca bărbat, nu sunt
obişnuit să îmi gestionez emoţiile. Sunt într-un contact mai conştient
cu copilul meu interior rănit, care poate trăi nesiguranţă, frică,
respingere, neînţelegere. De asemenea, dacă în relaţiile amoroase
precedente, am avut impresia că am trăit un eşec, ceea ce m-a făcut

63 Sau a unui bărbat, dacă întreţin raporturi sexuale cu acesta.

279
să mă subapreciez, atunci nu mă voi putea „simţi la înălţime“ în
timpul unui nou act sexual. Nesiguranţa, sentimentul de neputinţă şi
de eşec, ura faţă de mine, culpabilitatea şi neglijenţa pot să mă
conducă spre impotenţă. Pot să trăiesc plecarea soţiei ca o despărţire
atât în plan fizic, cât şi emoţional. Întrucât contactul fizic sexual nu
mai este posibil, organele mele sexuale îşi pierd sensibilitatea.
Impotenţa îşi poate avea cauza şi într-un eveniment din trecut care
m-a marcat profund: poate am fost abuzat fizic sau psihic în fragedă
copilărie; pot să păstrez ranchiună faţă de o relaţie afectivă anterioară,
considerându-mă a fi fost victima unei trădări. Impotenţa este, de
asemenea, un mod de a-ţi manifesta puterea asupra celuilalt
„stopând“ din punct de vedere sexual, un partener sau o parteneră
care abuzează sau cere prea mult. Pot avea impresia că teritoriul care
îmi aparţine (posesiunile, mediul înconjurător, tot ceea ce mă
reprezintă) este în pericol. Se poate să îmi pierd interesul pentru femei,
în general, ceea ce se va transfera şi în plan fizic sub forma
impotenţei. În sfârşit, dacă o identific pe parteneră cu mama (şi când
aceasta ocupă un loc prea important în viaţa mea, ascultând mereu
de ea şi fiindu-mi teamă că nu mă va mai iubi, simţindu-mă
neputincios în a o face fericită), atunci pot să transform această trăire
într-o impotenţă sexuală. Soţia mea fiind o copie conformă a mamei
mele, realizez, fără să îmi dau seama, un incest la nivel psihic şi care
va conduce, ineluctabil, către impotenţă, la diferite nivele. Complexul
Oedip64 nu a fost, probabil, trăit pe deplin. Mă pot simţi ameninţat şi
de soţie, mai ales la nivel emoţional, dar şi la nivel fizic. Ce se va
întâmpla dacă mă voi abandona în faţa ei? Îmi voi pierde potenţa? Va
abuza de mine? (atât în înţeles propriu, cât şi figurat: fizic, emoţional
sau financiar) Frica de eşec mă «înţepeneşte». Sunt plin de emoţii şi nu
ştiu ce să fac cu ele. Sunt obligat să am relaţii sexuale satisfăcătoare şi
povara este prea grea pentru mine. Am impresia că este nevoie să îi
asigur plăcerea partenerului sau a partenerei cu orice preţ. Pot păstra
în mine şi ranchiuna faţă de un partener sau de o parteneră din
trecut. Corpul mă determină să îmi regândesc sistemul de valori legat
de sexualitate şi de iubire, în general. Ca bărbat mă mai pot gândi şi
la imaginea tatălui meu, dar este nevoie să conştientizez că sunt
diferit de el şi că îmi pot trăi propria viaţă şi nu pe cea a lui, prin
procură!
Accept⊂ să îmi definesc locul, să intru în contact cu emoţiile
mele şi să permit energiei să circule liber prin tot corpul, în loc să
„fiu prea mult în minte“ şi să nu pot să mă relaxez fizic şi mental.
Impotenţa, de care sufăr vrea să mă ajute să îmi conştientizez
adevărata valoare ca om şi nu ca „o maşină de făcut sex“. Tot ea îmi
permite să observ că pot fi creativ în alte aspecte ale vieţii mele. Sunt
constrâns să îmi reevaluez priorităţile şi sistemul de valori. În
momentul în care conştientizez că pot experimenta iubirea
adevărată în diverse moduri şi că merit, din plin, acest lucru, atunci

64 Compl exul Oedip se caracterizează printr-un ataşament afectiv al copilului de

3-6 ani faţă de părintele de sex opus: băiatul faţă de mamă, fata faţă de tată.
280
impotenţa va dispare şi eu mă voi afla în legătură directă cu
puterea mea interioară.

INCIDENT
Vezi: ACCIDENT

INCONTINENŢĂ (...fecală, ...urinară)

Vezi şi: VEZICĂ [SUFERINŢE ALE...]
Dacă incontinenţa este fecală – incapacitatea de a reţine
scaunul – sau urinară – pierderi involuntare de urină – ambele
situaţii au legătură cu controlul. Se prea poate că viaţa doreşte să mă
înveţe să fiu mai flexibil şi să las „să treacă de la mine“ situaţiile pe
care le trăiesc. Pierderea controlului (fie la nivel de scaun, fie de
urină) mă obligă să conştientizez ceva în acest sens. Este nevoie să
las la o parte gândurile rigide care sunt ca o perdea de protecţie a
sensibilităţii mele atunci când nu pot controla o situaţie. Pentru că
incontinenţa rezultă din incapacitatea unui muşchi care nu mai
poate acţiona eficient, înseamnă că la nivel mental există o lipsă sau
o slăbiciune. Pot să trăiesc o decepţie puternică ce conduce către
disperare. Renunţ, „închin steagul“, şi nu îmi mai pot domina
emoţiile. În loc să acţionez şi să fiu responsabil, mă simt vinovat şi
mă complac în pasivitate. Am impresia că nu mai deţin puterea nici
asupra mea, nici a evenimentelor. În caz de incontinenţă fecală, este
nevoie să mă întreb care este persoana sau situaţia care „mă scoate
din sărite“. Se poate să fiu într-o reacţie puternică faţă de autoritatea
pe care sunt nevoit să o suport, ceea ce mă conduce la această
situaţie de incontinenţă. Pentru mine, autoritatea poate fi chiar viaţa
în sine, care îmi cere să fac nişte schimbări pe care eu, de fapt, nu
vreau să le fac. Ar fi de preferat să mă întorc în copilărie şi să văd cine
a constituit pentru mine autoritatea şi pe care am respins-o şi atunci.
Dacă sunt adult şi mă confrunt cu această situaţie, este nevoie să mă
întreb dacă îmi este greu să iau decizii legate de propria viaţă sau de
direcţiile pe care ar trebui să le urmez. Simţindu-mă „moale“ sau
având impresia că îmi revin prea multe responsabilităţi, trăiesc, la
nivel inconştient, dorinţa de a redeveni copil şi de a nu mai face
nimic, căci am nevoie ca ceilalţi să se ocupe de MINE! În cazul
incontinenţei urinare, această eliberare necontrolată şi inconştientă
de emoţii negative pe care le reprezintă urina, poate fi un motiv de a
beneficia de mai multă atenţie. Cauza secundară poate fi şi
sentimentul de respingere, de a nu avea niciun merit, de nesiguranţă
sau frică faţă de viitor. Simt că îmi lipseşte afecţiunea. Pot trăi, în
acest caz, o frică puternică, aceea de „a nu fi copleşit“, ceea ce îmi
amplifică sentimentul de neputinţă. Mă sperie foarte tare o situaţie şi
eu sunt fără apărare. Faptul că mă simt limitat sau pedepsit, îmi
sporeşte suferinţa. Îmi construiesc o lume imaginară în care
predomină cei răi. Mă simt vulnerabil şi opun rezistenţă în faţa iubirii
şi a tandreţei, căci nu este loc pentru astfel de sentimente în
universul meu. Sau cred că nu le merit. Mă tem de autoritate sub
toate formele ei. Îmi este frică să nu pierd ceea ce am sau să nu fiu
despărţit de cineva pe care îl iubesc. Este ca şi cum mi-aş marca

281
teritoriul. Urina reprezintă emoţiile negative eliminate în mod normal
atunci când ele nu mai sunt necesare sau dorite. Această eliberare,
mai ales nocturnă, indică un conflict la un nivel foarte profund şi de
care nici nu sunt conştient. Fiind incapabil să „controlez“ eliminarea
urinei sau a materiilor fecale, înseamnă că sunt la fel de incapabil să
controlez ce se întâmplă în viaţa mea, mai ales emoţiile, şi lucrul
acesta mă sperie. Este important să dau glas acestor frici şi acestei
nesiguranţe interioare şi să le şi aud. Pot lăsa lucrurile să meargă la
voia întâmplării sau să nu mă preocup de persoanele dragi, căci nu
am forţa, nici curajul de a identifica ceea ce îmi doresc. Am multe
aşteptări faţă de viaţă, sunt decepţionat şi mă „mă las dus de val“ fie
la nivel de corp, fie de spirit. Am cumva impresia că timpul sau
norocul „îmi scapă printre degete“?
O frică puternică sau o nervozitate accentuată pot provoca şi ele
incontinenţa, mai ales, la copii. Ei sunt foarte sensibili la ceea ce
trăiesc părinţii lor şi preiau nervozitatea şi angoasele acestora,
indiferent de vârstă. Ca şi copil, pot, ca urmare a suferinţelor pe care
le trăiesc, să folosesc «cerneala galbenă» pentru a exprima indirect
ceea ce se petrece în mine; lucrul acesta îmi dă sentimentul că exist.
Primesc atenţie, chiar dacă este însoţită de blam, strigăte,
neacceptare. Ca şi copil, enurezisul apare, deseori, o dată cu
naşterea unui alt copil. Este semn că trăiesc o dificultate de a-mi
stabili exact locul în această familie, că nu mai ştiu ce teritoriu îmi
aparţine sau căruia îi aparţin eu. Dacă tatăl meu nu m-a „încadrat“
destul, mă simt pierdut, fără legături şi voi pierde urina, mai ales,
noaptea. Mă simt, în acest caz, vinovat şi mă retrag în colţişorul meu
când, ceea ce aş vrea cu adevărat, ar fi ca mama să se ocupe mai
mult de mine.
Accept⊂ că este imposibil să controlez tot ce se întâmplă în viaţa
mea. Învăţ să am încredere şi să iubesc tot ceea ce este nou şi
neaşteptat. Dacă sunt părintele unui copil care suferă de
enurezis, este nevoie să îl liniştesc şi să îl eliberez de orice sentiment
de vinovăţie. Îl ajut să îşi găsească propria forţă şi autoritate
interioară. Îmi examinez propria viaţă şi identific angoasa pe care o
trăiesc şi pe care copilul o preia prin rezonanţă. Conştientizez că
frica nu rezolvă nimic şi că există o soluţie pentru această situaţie
care mă sperie atât de tare. Acord încredere faptului că sunt ghidat
în permanenţă. Enurezisul poate să dispară doar dacă redevin
propriul stăpân al vieţii mele. Numai eu sunt cel care deţine
autoritatea asupra lumii sale interioare. Îmi exprim liber
sentimentele, căci ele sunt baza puterii mele interioare.
Recunoscându-le şi acceptându-le⊂ ca făcând parte din fiinţa care
sunt, pot să îmi „creez“ viaţa aşa cum doresc.

INCONTINENŢĂ LA COPIL
Vezi: „PIPI ÎN PAT“

282
INDIGESTIE
Vezi şi: INTOXICAŢIE [...CU ALIMENTE], DURERI DE BURTĂ,
GREŢURI, SALMONELOZĂ
Stomacul este locul unde corpul fizic asimilează hrana. Dacă fac
o indigestie, corpul meu respinge această hrană, iar eu am greţuri,
care sunt semnul suferinţei care s-a instalat, vomez, mă doare
burta şi mă balonez. La fel se întâmplă şi cu realitatea, gândurile,
sentimentele şi emoţiile pe care le trăiesc şi care îmi vor provoca o
indigestie dacă îmi este greu „să cad la învoială“ cu acestea. Există
„un preaplin“ undeva, în viaţa mea. Există o dezordine, o dizarmonie
în interiorul meu. Care este situaţia sau persoana pe care îmi este
greu să o diger, să o primesc în viaţa mea? Ce se petrece în viaţa mea
şi eu nu pot să suport, căci este prea mult, a devenit chiar de
neîndurat? Ce noutate refuz să integrez în viaţa mea? Se poate să fiu
revoltat faţă de situaţia sau persoana pe care o critic atât de aspru.
Poate fi vorba şi despre ceva pe care l-am văzut sau auzit şi care este
atât de neplăcut, încât „nu poate fi înghiţit“. Este nevoie să îmi
stabilesc poziţia faţă de o situaţie şi nu reuşesc să fac acest lucru.
Nu tolerez faptul că oamenii sunt incoerenţi în gesturile sau
cuvintele lor. Nu ştiu cum să gestionez o astfel de situaţie: cuvintele
pe care aş vrea să le spun mi „se opresc în gât“. Anxietatea,
nesiguranţa, agresivitatea „îmi vor întoarce stomacul pe dos“ şi
digestia nemaiputând să se facă normal, atunci voi respinge hrana la
fel cum resping şi noile idei sau situaţiile care vin în viaţa mea. Mă
simt ameninţat, fie la nivel fizic, fie emoţional. Totul mă sperie, căci
nu mai am contact cu puterea mea interioară. Întrucât nu diger ceea
ce se petrece în mine, îmi va fi greu să diger şi ceea ce există în afara
mea.
Accept⊂ să cobor în interiorul meu pentru a descoperi toate
comorile ascunse aici. Mă privesc cu curaj şi observ că toate emoţiile
pe care le trăiesc fac din mine o fiinţă diferită şi extraordinară.
Întrucât devin conştient de măreţia şi unicitatea mea, atunci pot să
schimb tot ce vreau în viaţa mea. Învăţ să pun iubire în toate
situaţiile pe care le trăiesc. Iubirea este ingredientul care mă ajută
să înghit şi să diger toate situaţiile din viaţa mea, în deplină armonie
cu fiinţa care sunt. Pot să iau şi deciziile care mă vor conduce la
realizarea scopurilor mele cele mai înalte.

INFARCT (în general)

În general, infarctul este moartea unei părţi de ţesut dintr-un
organ; se mai numeşte şi necroză şi provine din astuparea arterei
care aduce sângele în această regiune. Chiar dacă zone precum
intestinul, splina sau oasele pot fi afectate, totuşi cele mai expuse
sunt creierul, plămânii şi miocardul, membrana care „înveleşte“
inima⊂.
Întrucât circulaţia sanguină este întreruptă brusc printr-un
cheag sau un depozit de lipide pe o arteră, aceasta înseamnă că
bucuria este absentă în această regiune, ajungându-se chiar la

283
moartea ţesuturilor. În funcţie de zona afectată, pot să mă întreb ce
l-a determinat pe corpul meu să spună: «Gata, m-am săturat, nu
mai pot, o parte din mine trebuie să moară». Poate am pierdut ceva
cu totul esenţial pentru mine şi cu care mă identificam. Poate îmi
imaginez că nimic nu mă poate obosi, iar corpul vine să îmi
amintească faptul că am depăşit orice limită.
Accept⊂ să verific ce nevoi se impun a fi lăsate la o parte şi în ce
mod aş reuşi să restabilesc ordinea în viaţa mea, pentru a putea să
mă ajut ca să trăiesc din plin experienţe pline de bucurie şi de
plăcere.

INFARCT (cerebral)
Vezi: CREIER – ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL [A.V.C.]

INFECŢII (în general)

Vezi şi: ANEXA III, D URERE, FEBRĂ, INFL AMAŢIE, SISTEM
IMUNITAR
Infecţia se defineşte prin dezvoltarea localizată sau generalizată
a unui germen patogen 65 în organism, fie că sunt bacterii, viruşi,
ciuperci sau paraziţi. Această situaţie survine atunci când sistemul
imunitar nu reuşeşte să anihileze germenul respectiv.
Acest germen poate avea legătură cu o situaţie sau cu o
persoană cu care trăiesc, deseori, un conflict interior şi pe care nu
îl spun nimănui. Întrucât n-a fost rezolvat, el îşi va face apariţia
sub forma unei infecţii. O infecţie acută apare ca urmare a unei
emoţii violente, dar este de scurtă durată. O infecţie cronică are
legătură cu o emoţie foarte veche. A fost nevoie să fac nişte
compromisuri pentru a-mi păstra echilibrul, dar acum se impune
să fac o alegere, căci această nehotărâre şi lipsă de acţiune mă
secătuiesc de energie şi mă determină să îmi epuizez toate
rezervele. Mi-am reprimat, cu bună ştiinţă, libertatea de a-i împăca
pe ceilalţi, dar acum nu mai pot. Întrucât sunt iritat şi
dezechilibrat, această situaţie conduce la slăbirea sistemului
imunitar care nu mai poate stopa invazia. Este nevoie să mă întreb:
«Ce mă irită sau mă afectează atât de profund?» Care este această
incertitudine pe care o trăiesc fie în legătură cu munca pe care o
desfăşor, fie cu familia mea şi care mă perturbă în asemenea
măsură? Cine îmi infectează viaţa şi mă face să nu mă mai pot
proteja într-un mod adecvat? Îmi este frică sau mă simt vulnerabil
faţă de o situaţie sau de o persoană care îmi face viaţa grea?». O
infecţie îmi arată că există o acumulare de emoţii triste şi
nelinişte, care durează de multă vreme. Infecţia apare „când nu
mai pot“. Există un conflict între două aspecte ale personalităţii
mele. Lucrul acesta se reflectă în viaţa mea unde există una sau
mai multe situaţii care trebuie neapărat schimbate ca să pot evolua
şi să îmi regăsesc pacea interioară. O infecţie virală îmi arată că
altcineva este stăpânul vieţii mele. Această infecţie mă obligă să

65 Patogen: cel care produce boala.

284
mă odihnesc şi să îmi reevaluez viaţa. De ce să nu trăiesc după
propriile concepţii şi în funcţie de valorile mele profunde, ci să fiu
obligat să îi urmez, cu ochii închişi, pe ceilalţi? Infecţia fungică
(produsă de ciuperci) îmi arată în ce măsură furia şi neputinţa „mă
rod“ pe dinăuntru. Refuz să îmi văd potenţialul de care dispun şi
mă las influenţat de ceilalţi. Trebuie să accept schimbările care
sunt în curs de desfăşurare, lăsând la o parte furia puternică ce mă
stăpâneşte. Semnificaţia acestei furii este cu atât mai importantă,
cu cât infecţia este însoţită şi de durere sau febră. Este important
să văd care parte a corpului este afectată. Dacă am o infecţie la
nivelul organelor genitale, înseamnă că trăiesc o situaţie
conflictuală care mă irită şi mă face să fiu foarte furios în legătură
cu sexualitatea mea sau cu modul în care o percep. Infecţia va
dura tot atâta vreme până când eu voi fi rezolvat situaţia; pot
întârzia în găsirea soluţiei, căci îmi este frică de consecinţele şi de
schimbările pe care aceasta le va aduce în viaţa mea. Infecţia
survine, deseori, ca urmare a slăbirii sistemului meu imunitar,
ceea ce arată că în joc este iubirea pe care ar trebui să o manifest
faţă de mine. Ar trebui să mă întreb care sunt atitudinile, gândurile
pe care ar fi nevoie să le schimb şi ce acţiuni s-ar cuveni să
întreprind pentru a aduce mai multă iubire în viaţa mea. Întrucât
ştiu că oamenii fericiţi au un sistem imunitar puternic, iau toate
măsurile pentru ca iubirea să sporească în mine şi să devină
pavăza mea.
Accept⊂ să fac curăţenie în viaţa mea, să „o dezinfectez“ pentru
a elibera atitudinile şi comportamentele care nu mai sunt benefice
pentru mine.

INFECŢII URINARE
Vezi: URINĂ [INFECŢII URINARE]

INFECŢII VAGINALE
Vezi: VAGIN – VAGINITĂ

INFECŢII VIRALE
Vezi: INFECŢII [ÎN GENERAL]

INFIRM ITĂŢI CONGENITALE

O infirmitate este o slăbire, o absenţă, o alterare sau o pierdere
a unei funcţii.
Persoana cu o infirmitate congenitală va avea mari provocări de
depăşit în viaţa sa. Este important să se vadă partea de corp
afectată, căci ea indică provocarea personală pe care trebuie să o
depăşească fiinţa respectivă. Această infirmitate poate rezulta din
situaţii conflictuale nerezolvate pe care părinţii mei le-au trăit când
eu nu venisem încă pe lume sau chiar mai înainte, de către bunicii şi
străbunicii mei, situaţii care apar acum în viaţa mea cu scopul de a
le integra şi a-mi însuşi lecţia de viaţă care decurge de aici. Mă
regăsesc într-o situaţie personală şi familială în care structurile de

285
viaţă sunt foarte stricte, lucrul acesta datorându-se, deseori,
presiunii sociale la care mă văd obligat să ader. Îmi este frică de
privirea celorlalţi şi de critică.
Accept⊂ că am dreptul să fiu diferit şi că cel mai important este
să îmi urmez calea inimii⊂.

INFLAMAŢIE
Vezi: ANEXA III
O inflamaţie este o reacţie locală a organismului care se apără
contra unui agent patogen şi se caracterizează prin roşeaţă, căldură,
durere şi tumefacţie.
Ea este expresia corporală a unei inflamaţii anterioare. Sunt
inflamat şi furios pe ceva sau pe cineva: cel mai adesea este vorba
despre „focul“ ficatului sau al veziculei biliare care este în exces. Este
nevoie să mă întreb care aspect din viaţa mea „mă face roşu de furie“
şi îmi provoacă şi culpabilitate care conduce şi ea către inflamaţie.
Dacă studiez care parte a corpului este inflamată, atunci obţin un
plus de informaţie în legătură cu cauza inflamaţiei. Mă simt
îngrădit, limitat. Viaţa îmi este prea rigidă, prea structurată.
Inflamaţia îmi atrage atenţia că trăiesc o situaţie pe care nu vreau
să o las „să plece“. Mă opun schimbării. Mă lupt cu furie. Ceea ce îmi
trebuia ca sprijin şi ajutor pentru a avansa, se pare, că nu îmi mai
este necesar. Contradicţia pe care o trăiesc mă înfurie peste măsură,
mă irită şi mă exasperează! Este important să verific dacă nu cumva
am trăit în trecut şi vreo dificultate sexuală pe care am refulat-o şi
nu am rezolvat-o sau dacă am trăit sentimentul unei pierderi pe care
nu am acceptat-o şi faţă de care trăiesc multă iritabilitate. Îmi va fi
posibil atunci să conştientizez această situaţie şi să o înţeleg în
mod cu totul nou şi pozitiv. Îmi pun întrebări legate de credinţele
mele; mă întreb dacă trăiesc un conflict interior acut faţă de care
sunt contra celorlalte persoane care mă înconjoară.
Accept⊂ că sunt diferit şi îmi exprim opiniile chiar dacă acestea
nu coincid cu opiniile celorlalţi. Afirm cu tărie cine sunt şi îmi exprim
unicitatea. Învăţ să îmi acord încredere şi să trăiesc într-un mod mai
spontan.

INIMĂ⊂ (în general...)

Vezi şi: SÂNGE
Inima⊂ este în legătură directă cu chakra 4, care are dublu
aspect: YIN-YANG (feminin şi masculin). Este un centru energetic
atât mental, cât şi emoţional, care simbolizează casa şi reprezintă
iubirea (emoţiile, capacitatea de a iubi), bucuria, vitalitatea şi
siguranţa. În mod simbolic, partea dreaptă a inimii⊂ îl reprezintă
pe tata, iar cea stângă pe mama. Energia inimii⊂ iradiază în tot
corpul, mai ales între gât şi plexul solar. Inima⊂ este o pompă
energetică ce are drept rol să facă sângele să circule prin tot corpul
(sângele reprezintă viaţa). Circulaţia sanguină distribuie energia
vitală necesară fericirii, echilibrului, bucuriei de a trăi şi păcii
286
interioare. Este, deci, esenţial ca să manifest iubire, canalizând
întreaga putere a inimii⊂ către cele mai frumoase energii spirituale
ce îmi stau la dispoziţie. Când trăiesc o situaţie în care am impresia
că „mi s-a frânt inima“, când îmi simt implicată întreaga fiinţă şi nu
primesc destulă iubire din partea celorlalţi luându-mi viaţa prea în
serios, atunci inima mea⊂ reacţionează. O afecţiune la nivelul
inimii⊂ este legată de iubire în modul cel mai profund: fie că eu nu
mă iubesc destul, fie că nu primesc iubirea de la ceilalţi, de la viaţă,
de la Dumnezeu. Acest lucru mă determină să îmi pun întrebarea
dacă nu cumva trăiesc un sentiment de culpabilitate, crezând că nu
sunt demn şi că nu merit să fiu iubit. Cu cât mă voi concentra mai
mult asupra iubirii, compasiunii şi iertării, cu atât inima⊂ mea va fi
mai bucuroasă, mai împăcată, mai voioasă. În felul acesta inima⊂
mea va fi stabilă din punct de vedere afectiv şi ferită de orice
decepţie. O inimă⊂ care bate liniştit şi armonios este indiciul că
persoana respectivă este împăcată cu sine şi cu ceilalţi. Ritmul
cardiac variază atunci când persoana este dezechilibrată, sensibilă la
emoţiile sale şi neliniştită în legătură cu iubirea din viaţa ei.
Accept⊂ să mă deschid către iubire, să las orice judecată în
seama Universului; încetez să mă mai critic şi, mai ales, accept⊂ să
mă iert. Numai iertându-mă, pot accepta mai mult iubirea celorlalţi.

INIMĂ⊂ – ANGINĂ PECTORALĂ/ANGOR

Vezi: ANGINĂ PECTORALĂ

INIMĂ⊂ – ARITM IE CARDIACĂ

Aritmia cardiacă este o tulburare a ritmului cardiac.
Inima⊂ reprezintă iubirea: palpitaţiile sunt, deci, pentru mine
un semnal de alarmă, un strigăt de ajutor legat de nevoia mea de
iubire. O frică profundă de a nu pierde iubirea, de care am atâta
nevoie, îmi provoacă palpitaţii. Inima⊂ îmi bate la fel de repede
precum îmi trăiesc eu viaţa. Am impresia că nu mai deţin controlul
şi nu mă mai simt în siguranţă. Am nevoie să îmi trăiesc mai liniştit
viaţa. Caut peste tot răspunsuri la întrebările pe care mi le pun, dar
nu le găsesc nicăieri. Inima⊂ îmi bate pentru o sumedenie de treburi
foarte diferite: acestea pot fi reprezentate fie de persoane dragi mie,
fie de lucruri pe care le fac cu pasiune (la locul de muncă, hobby-uri,
etc.) şi când am impresia că trebuie să le aleg pe unele în
detrimentul celorlalte. Ştiu însă că este tare greu pentru mine să fac
astfel de alegeri. Mă simt incapabil, pentru că sunt prea dependent.
Dualitatea este chinuitoare: eu sau ceilalţi? Cine este prioritar? De
cine trebuie să mă ocup mai întâi? Nu ştiu să aleg. Mă simt împărţit.
Nici sensul vieţii nu îmi este prea clar. Pot „să îmi pierd capul“ după
o serie de persoane, căci am atâta nevoie ca să fiu iubit! Ca şi propria
inimă⊂, şi eu sunt foarte instabil în raport cu reacţiile emoţionale pe
care le trăiesc. Există o sumedenie de lucruri care mi se cer să le fac,
dar pe care le fac contrar voinţei mele. Nu mai trăiesc în ritmul

287
meu, ci îl urmez pe cel al societăţii. O anomalie a pulsului66 îmi
arată cât de greu este pentru mine să iau o decizie cu toate
consecinţele pe care aceasta le impune. În cazul în care ventriculele
inimii⊂ se contractă anarhic şi ineficace, este vorba despre fibrilaţie
ventriculară. Aceasta poate proveni fie dintr-o suferinţă a
muşchiului cardiac, fie ca urmare a unei electrocutări sau a unui
moment de panică resimţit de fetus (la naştere). Dacă această stare
nu este rezolvată în câteva minute atunci survine moartea subită.
Am de luat o decizie importantă legată de iubirea din viaţa mea: este
o problemă vitală pentru mine. Mă simt neputincios. Încep să îmi
acord toată iubirea de care am nevoie pentru a putea, în acest fel, să
înlocuiesc neliniştea cu un plus de siguranţă interioară şi să acord
mai mare încredere vieţii. Fibrilaţia auriculară îmi arată că nu este
legitim să iubesc pe cine vreau şi cum vreau. Mă simt constrâns în
legătură cu faptul de a-mi demonstra iubirea faţă de oameni.
Tahicardia se caracterizează prin contracţia ritmică şi rapidă a
inimii⊂. Bătăile sale depăşesc 90 de pulsaţii pe minut şi au drept
cauză fie un efort fizic prelungit, fie nişte emoţii puternice. O situaţie
înspăimântătoare, un efort fizic sau mental, o frică puternică
provoacă un dezechilibru care afectează inima⊂ pentru moment;
atunci ea îmi lansează un S.O.S. Tahicardiile sunt greu de suportat,
mai ales în cazul unei frici puternice:nivelul de adrenalină creşte şi
atunci bătăile inimii se accelerează. Întotdeauna am crezut că
trebuie să fac totul, mai mult şi mai repede, pentru a fi iubit sau
chiar pentru a avea dreptul să trăiesc. Pot, de asemenea, să trăiesc
cu impresia că am de recuperat timpul pe care l-am pierdut într-o
anumită situaţie. Bradicardia este o încetinire a ritmului cardiac.
Este favorizată, în primul rând, de practicarea sporturilor extreme;
inima⊂ poate să încetinească brusc şi să provoace o suferinţă, ceea
ce va justifica, uneori, implantarea unui stimulator cardiac.
Acumularea unor supărări profunde, în particular faţă de tatăl meu,
ar putea să îmi producă această suferinţă, ca şi cum inima⊂ mea ar
fi copleşită şi s-ar hotărî să nu mai bată. Mă retrag pentru a mă
proteja, căci nu mai am chef să lupt. Prefer să mă bucur de fiecare
moment de fericire şi de iubire, căci mi se pare că sunt rare.
Extrasistola (contracţie prematură) îmi arată cât de mult îmi lipseşte
iubirea din partea părinţilor, îndeosebi cea a tatălui. Trăiesc iubirea
cu intermitenţe, ca urmare a despărţirilor şi a regăsirilor frecvente,
ceea ce îmi sfâşie inima⊂. În oricare din aceste situaţii,
conştientizez că în joc este iubirea. Respir calm şi profund,
ascultându-mi inima⊂.
Las să plece tot ceea ce nu mai este bun pentru mine. Îmi aleg cu
multă hotărâre drumul pe care vreau să îl urmez. Accept⊂ ca
armonia să revină în viaţa mea, atât la nivel afectiv cât şi social.

66 P ulsul mediu normal este de 50-80 pulsaţii pe minut.

288
INIMĂ⊂ – INFARCT (...de miocard)
Vezi şi: INFARCT [în general]
Infarctul de miocard se mai numeşte şi „criză cardiacă“ sau
„atac cardiac“. Organul afectat în modul cel mai frecvent de un
infarct este inima⊂, centrul iubirii, sediul emoţiilor.
Atacul cardiac este pentru corp un mod disperat de a-mi arăta că
merg prea repede, că îmi concentrez atenţia asupra detaliilor
neimportante. «Îmi îndrăgesc» şi respect statutul meu social, în loc să
mă întorc la ceea ce este esenţial în viaţa mea, adică bucuria de a
trăi în familie, de a exprima liber iubirea, de a mă iubi pe mine, de a
savura fiecare clipă cu intensitate. Este ca şi cum aş comite o
infracţiune la codul „stării de bine şi a iubirii de sine“. Îmi este foarte
frică de nereuşită. Ţin atât de mult la tot ceea ce face parte din
«teritoriul» meu (soţie, muncă, prieteni, casă, domeniu, etc.), încât,
dacă am impresia că am pierdut sau că sunt pe punctul de a pierde
ceva sau pe cineva din acest «teritoriu», opun o aşa de mare rezistenţă
la ceea ce se întâmplă şi, astfel, fac o criză cardiacă. Simt că sunt pe
punctul de a trebui să abdic, să demisionez. Risc să văd că totul se
răstoarnă în viaţa mea. Aş vrea «din toată inima⊂» să rămân şeful,
comandantul la bord. Nu vreau să demisionez, să renunţ atât de
uşor. Mă uit la tot ceea ce am adunat de-a lungul anilor şi nu vreau
să fiu deposedat de nimic din toate acestea (obiecte, persoane,
mândrie, capacităţi fizice, intelectuale sau afective). Nivelul meu de
lăcomie este nemăsurat. Pot trăi chiar senzaţia că voi fi expropriat,
căci nu mai sunt cel binevenit. Sunt împiedicat să mai conduc după
cum ştiu eu? Atacurile cardiace sunt, de asemenea, legate de
propriile mele sentimente şi de ceea ce trăiesc eu vis-à-vis de acestea.
Cât sunt de capabil să simt iubirea şi să o exprim şi faţă de ceilalţi?
Cât sunt de capabil să mă iubesc şi să mă accept aşa cum sunt? Mă
oblig să fiu „altcineva“ şi să fac prea multe pentru a dovedi celorlalţi
ceea ce sunt şi cât valorez? Faptul că mă subestimez atât de mult mă
împiedică să permit cuiva să pătrundă în universul meu, în inima⊂
mea. Întrucât am impresia că sunt slab, ofer celorlalţi imaginea unui
dur. Am un ocean de emoţii reţinute în mine şi dacă accept⊂ să mă
arunc în el, am impresia că mă voi îneca! Iată de ce un angajament
devine pentru mine ceva greu de trăit. Mânia, frustrarea, agresivitatea
şi ura, pe care le păstrez de prea multă vreme în mine, explodează.
Descoperirea aspectelor semnificative din viaţă nu se rezumă la banii
sau succesele repurtate. Pe cât inima⊂ poate fi plină de iubire şi
compasiune, tot atât poate fi şi de ostilitate, ură, respingere. Atacul
cardiac survine „deseori“, într-o perioadă dificilă din viaţa mea (fie că
sunt angajat într-o competiţie prea dură, fie că trăiesc o presiune la
nivel financiar combinată cu lipsa de afecţiune manifestată de cei din
familie sau din anturaj). Viaţa devine o luptă. Trăiesc afronturi care
îmi provoacă un stres foarte puternic. Deviza „totul sau nimic“ mă
determină să consider că viaţa nu mai are sens în cazul în care pierd.
Mă risipesc într-o mulţime de proiecte pentru a nu fi în contact cu
mine şi cu cei din jurul meu. Mă simt dispreţuit. Separarea de
sentimentele pe care le trăiesc, implicarea mea, relaţiile mele şi

289
ritmurile naturale ale Universului îmi produc toate o mare suferinţă
la nivelul inimii⊂. Nu mai gust plăcerea. Nu mai îmi ascult nici
corpul şi nici inima⊂. Totul este programat, compartimentat. Sunt
singur şi fără iubire. Nu cred că am dreptul să mă opresc: nu pot trăi
decât dacă muncesc... Mă gândesc că pot să fiu dispreţuit de către
ceilalţi când, de fapt, mă dispreţuiesc singur. Am, uneori, chef să
abandonez totul, căci este prea mult pentru mine! Nu mai am «fibră»
de luptător! Cu cât mă îndepărtez mai mult de ceilalţi, cu atât mă
apropii, într-un fel, de „o moarte“ afectivă. Am impresia că devin o
ruină. Cred că trebuie să mă bat. Este nevoie să resping limitele pe
care mi le-am impus şi care mă împiedică să acced la un nou nivel de
iubire şi de acceptare⊂. Dacă îmi găsesc refugiul în raţiune şi îmi
„întemniţez“ corpul pentru a-l împiedica să trăiască emoţiile zilnice, el
se „înăspreşte“, iar eu îmi reduc şansa de a putea înţelege şi ierta: nu
mă pot înţelege şi ierta nici pe mine, nici pe ceilalţi, deşi am nevoie să
fac acest lucru pentru a-mi vindeca rănile interioare.
Accept⊂ să mă las purtat de val şi să îmi ofer şi răgazul de a
accepta⊂ tot ceea ce viaţa îmi oferă şi mă învaţă, pentru a-mi regăsi
pacea interioară şi a resimţi în întreg corpul tandreţea, blândeţea şi
iubirea care sălăşluieşte aici şi care nu vor decât să îmi hrănească
inima⊂ şi să o păstreze sănătoasă. Este vorba despre o ocazie la care
am visat pentru a-mi reface priorităţile şi a vedea ceea ce este, cu
adevărat, important. Accept⊂ că există mai multe faţete ale
personalităţii mele pe care am refuzat să le văd până acum şi ştiu că
am forţa necesară ca să mă privesc în oglindă şi să mă accept aşa
cum sunt. Îmi recunosc emoţiile şi, astfel, restabilesc contactul cu
partea afectivă din mine care îmi permite să experimentez viaţa la
maxim. Accept⊂ că merit să fiu iubit şi să primesc ajutor.

INIMĂ⊂ – M IOCARDITĂ
Miocardita este o inflamaţie a muşchiului cardiac (miocard) care
provoacă moartea subită la persoanele tinere în timpul unui efort
foarte solicitant. La adulţi ea se manifestă printr-o slăbiciune
cardiacă acută (şi uneori mortală).
Nu mă simt destul de puternic. Îmi este teamă „că inima⊂ o să
mă lase“ sau că „nu am o inimă⊂ prea puternică“ şi în sens propriu,
dar şi figurat. Am un mental foarte puternic şi nu ştiu cum să îmi
gestionez emoţiile. Mă simt împărţit între inimă⊂ şi minte.
Fragilitatea mea emoţională se transferă în ceea ce fac, nu „mă mai
trage inima la muncă“ şi îmi este din ce în ce mai greu să îmi
îndeplinesc sarcinile impuse. Stima de sine este serios afectată şi mă
întreb cum aş putea să ies din această situaţie stânjenitoare... Mă
simt ca într-o închisoare şi dacă nu întrevăd nicio soluţie s-ar putea,
în mod inconştient, să îmi atrag o miocardită care îmi va pune viaţa
în pericol.
Accept⊂ să mă opresc şi să intru în contact cu emoţiile care se
cer exprimate. Fac pace cu situaţiile nerezolvate din trecut şi mă
bucur de momentul prezent. Sunt în formă atunci când partea
290
raţională este în echilibru cu cea emoţională. Regăsesc iubirea
înlăuntrul meu şi acced, în acest fel, şi la stabilitate: este ceea ce se
numeşte inteligenţa inimii⊂.

INIMA⊂ – PERICARDITĂ
Pericardita este o inflamaţie, deseori infecţioasă (virală) a
pericardului, membrana care îmbracă inima⊂.
Întrucât această membrană protejează inima⊂ voi contracta o
pericardită dacă simt că inima⊂ mea va fi atacată, atât la propriu
cât şi la figurat. Îmi este frică pentru inima⊂ mea şi a altuia. O veste
proastă legată de problemele cardiace, pe care le are o persoană pe
care o iubesc, îmi declanşează automat frica de a nu mi se întâmpla
acelaşi lucru şi mie. Am oare impresia că integritatea teritoriului care
îmi aparţine este în pericol? Mă simt permanent nemulţumit de mine
şi de viaţă? Trăiesc o situaţie în care mă simt sfâşiat? Resimt un
puternic sentiment de mânie faţă de tatăl meu care stă departe de
mine sau de viaţa mea?
În loc să manifest mânia, accept⊂ să fiu calm, să învăţ să îmi
vindec angoasele şi cer să fiu protejat în fiecare clipă, ştiind că tot
ceea ce mi se întâmplă este pentru binele meu cel mai înalt.

INIMĂ⊂ – PROBLEME CARDIACE

Întrucât inima⊂ simbolizează iubirea, pacea şi bucuria de a trăi,
problemele cardiace survin ca urmare a lipsei de iubire, a tristeţii, a
emoţiilor neexprimate, care ies la iveală chiar după ani şi ani. Toate
iubirile secrete, imposibile, iubirea din sânul familiei risipită în certuri
îmi «atacă» inima⊂. Toate rănile interioare afectează serios inima⊂.
Cred sincer că viaţa este grea, stresantă, o luptă fără sfârşit. Trebuie
să mă adaptez la ritmul celorlalţi ceea ce îmi produce un stres foarte
puternic. Sunt neliniştit, surescitat, speriat, îmi este greu să stabilesc
limite sau sunt prea vulnerabil şi nu îmi pot păstra echilibrul
emoţional. Resping, în mod inconştient, copilul interior din mine şi îl
împiedic să dea frâu liber acestei minunate bucurii de a trăi. O durere
cardiacă îmi arată că mă agăţ şi depind de cineva sau de ceva;
nesiguranţa mă determină să trăiesc o puternică tensiune interioară.
Inima⊂ este asociată cu timusul, glandă responsabilă cu producerea
celulelor T din sistemul imunitar. Această glandă slăbeşte,
nemairezistând la invaziile frecvente, dacă eu sunt plin de mânie, ură,
frustrare, respingere. O insuficienţă cardiacă îmi arată că sunt o
persoană care se consideră incompetentă şi care percepe anumite
situaţii din viaţa sa drept eşecuri. În loc să îmi ascult inima⊂, prefer
să îi ascult pe ceilalţi, ceea ce îmi opreşte evoluţia. Inima⊂ are nevoie
de iubire şi de pace. Viaţa este făcută în aşa fel, încât trebuie abordată
cu atitudinea unui copil: cu deschidere, cu bucurie, cu curiozitate şi
entuziasm. Chiar dacă am de „acoperit“ nişte nevoi afective, încerc să
îmi păstrez echilibrul psiho-emoţional, cu o deschidere suficientă a
inimii⊂ pentru a putea să apreciez fiecare gest din existenţa mea.
Dacă este nevoie să fiu „operat pe cord deschis“ lucrul acesta se

291
întâmplă oare pentru că am vorbit întotdeauna cu „inima deschisă“
despre greutăţile şi necazurile mele persoanelor vizate?
Accept⊂ să mă iubesc mai mult, să rămân deschis faţă de
iubirea ce mi-o port mie cât şi celorlalţi. Mă distrez, mă relaxez, îmi
acord timp pentru „a fi“. „Nu mă mai iau în serios atât de mult“. Mă
simt liber să iubesc fără obligaţii ştiind că sunt totuşi fericit. Există
mai multe expresii care descriu inima⊂ şi diferitele ei stări: „a fi lipsit
de inimă⊂“, „a fi bun la suflet (inimă⊂)“, „a-şi asculta inima⊂“, etc.
Dacă cineva face remarca: „nu ai inimă⊂“ este nevoie să fiu atent,
pentru că este un mesaj pe care viaţa mi-l trimite. Poate este semnul
că trebuie să schimb ceva în viaţa mea. Trăiesc, oare, un
dezechilibru? Am palpitaţii? Sunt perturbat în plan emoţional?
Indiferent de răspuns, nu este nevoie să aştept să mă îmbolnăvesc
pentru a înţelege şi accepta⊂ schimbările pe care trebuie să le fac în
viaţa mea. Sunt atent şi îmi deschid inima⊂ către tot ceea ce este
benefic pentru mine. Îmi ascult inima⊂...

INIMĂ⊂ – TAHICARDIE
Vezi: INIMA⊂ – ARITMIE CARDIACĂ

INIMĂ⊂ – TROMBOZĂ CORONARIANĂ

O tromboză coronariană constă în formarea unui cheag
într-una din arterele coronare (la nivelul inimii⊂). Acest blocaj al
circulaţiei sanguine provoacă un infarct de miocard după 15 minute
de obstrucţie, în aproape toate cazurile.
Acest cheag afectează organul principal care reprezintă iubirea,
adică inima⊂. Este nevoie să verific ce mă împiedică să iubesc liber.
Poate fi vorba despre o mânie, un resentiment puternic pe care l-am
resimţit faţă de o persoană pe care o iubesc. Cu ce mă simt atacat în
amorul propriu? Am primit vreo veste care îmi afectează chiar
raţiunea de a exista, posibilitatea de a-mi exprima liber iubirea? Am
tendinţa să mă izolez. Nu mă mai simt la înălţime faţă de
evenimentele care apar în viaţa mea. Nu îndrăznesc să vin în
întâmpinarea lor de teamă să nu îmi „frâng gâtul“.
Accept⊂ să mă împac cu mine însumi şi cu ceilalţi. Pentru a
rezolva această situaţie, conştientizez puterea iubirii care
sălăşluieşte în mine, mă las în voia Domnului şi descopăr că
Universul îmi oferă întreaga susţinere de care am nevoie.
INSOLAŢIE
Vezi şi: ACCIDENT, PIELE
Dacă mă expun prea mult la soare, risc să fac insolaţie, care se
va manifesta printr-o arsură la nivelul pielii şi o creştere a
temperaturii corpului.
Chiar dacă se produce accidental (am adormit la soare) sau că nu
am apreciat bine timpul de expunere sau din orice alt motiv, toate
mă atenţionează că trăiesc un sentiment de culpabilitate şi „mă
292
pedepsesc în acest fel“. Dacă sunt în vacanţă, se prea poate să mă
gândesc că nu merit să mă bucur de ea. Pielea are legătură cu ceea
ce simt în interior şi în exterior. Se poate să mă simt frustrat întrucât
conştientizez că viaţa mea „exterioară“ nu este conformă cu cea pe
care o trăiesc în interior. Intensitatea insolaţiei îmi arată că trăiesc o
formă de disperare (mai mult sau mai puţin puternică). Soarele este
reprezentantul tatălui, deci, înseamnă că eu caut, inconştient,
prezenţa tatălui adevărat pe care îl pot percepe ca fiind distant sau
care mi-a lipsit când am fost copil. Întrucât tatăl este cel care
reprezintă autoritatea se poate ca eu, astăzi, să am tendinţa să îmi
încredinţez puterea în mâinile altcuiva. Mă pot simţi frustrat şi
pentru faptul că este nevoie să mă supun evenimentelor din exterior.
Caut iubirea (cu I mare!) în afara mea, şi o asociez, în principal, cu
sexul. Este bine să învăţ să descopăr această iubire în mine, în toate
faţetele personalităţii mele pe care deseori le ascund, le resping. Mă
distrug în loc să am grijă de mine. Am mai multă încredere în ceilalţi
urmându-i, în loc să îmi asum responsabilitatea de a face eu însumi
lucrurile. Frica mea este mai mare decât sentimentul de neputinţă şi
frustrare, ceea ce mă face să nu acţionez. Mă subapreciez
permanent, considerându-mă urât, prea gras, nu destul de
inteligent, pe scurt, mă biciuiesc fără milă. Acest fapt poate spori
criticile pe care mi le aduc ceilalţi. Voi avea tendinţa să acţionez
compulsiv, în virtutea acestei puternice frustrări pe care o trăiesc.
Izolarea este pentru mine modalitatea de a mă proteja în faţa durerii
fizice sau emoţionale.
Accept⊂ să îmi sporesc stima de sine, să mă recunosc şi să mă
apreciez la justa valoare. Cer vieţii să îmi arate şi să mă ajute să
apreciez toate lucrurile frumoase pe care mi le oferă. Voi străluci şi
nu voi mai avea nevoie ca „să mă bată soarele“ pentru a-mi aminti că
trebuie să îmi ocup locul cuvenit în viaţă. Accept⊂ că acest soare,
de care am atâta nevoie, se găseşte în inima⊂ mea şi mă încălzeşte
şi mă mângâie în momentele cele mai grele.

INSOM NIE
Incapacitatea de a dormi are legătură cu frica profundă de a se
abandona, de a nu se mai controla permanent. Trăiesc nesiguranţa
şi doresc să controlez tot ceea ce mi se întâmplă. Când dorm,
«facultăţile mele mentale» dorm şi ele; atunci eu sunt mai vulnerabil,
căci simţurile sunt mai active şi mai deschise către necunoscut. Iată
de ce, păstrându-mi mentalul ocupat cu tot felul de idei, de situaţii
pe care le şi inventez uneori, nu îi îngădui somnului să vină. Viaţa
îmi este încărcată de temeri, de culpabilitate şi, câteodată, chiar de o
oarecare paranoia. Am impresia că o persoană din jur îmi doreşte
răul şi că atunci, este nevoie, să veghez în permanenţă. Simt un
pericol, mai ales noaptea, şi nu îmi pot găsi somnul. Lucrul acesta
poate rezulta dintr-un sentiment de ameninţare pe care ego-ul sau
instinctul de conservare le-a resimţit şi care sunt pe deplin de înţeles
dacă am trăit nişte traume profunde, mai ales între 3-5 ani. Există
şansa să trăiesc şi o nervozitate extremă şi să îmi fie greu să îmi
găsesc locul sau să iau decizii. Când merg la culcare nu sunt decât
293
eu cu mine (nu mai sunt nici cu copiii, nici cu soţul, nici cu soţia,
nici cu colegii de birou, etc.). Sunt „rupt“ de lumea exterioară şi nu
mai aud decât ce se petrece înlăuntrul meu. Dacă sunt insomniac şi
neg ceea ce se petrece în adâncul fiinţei mele prin neexprimare,
atunci voi susţine o conversaţie interioară cu mine însumi, ceea ce
va opri instalarea somnului. Punându-mi prea multe întrebări,
spunând neîncetat «Şi dacă aş fi făcut sau aş fi spus lucrul acesta...?
Ce se va întâmpla dacă...?», este clar că nu am încredere nici în
mine, nici în ceilalţi. Mă chinuiesc, în loc să am încredere că merit
tot ce este mai bun şi că mi se va întâmpla tot ceea ce este mai
potrivit. Este ca şi cum aş muri de fiecare dată când mă culc şi
lucrul acesta mă sperie foarte tare (mai ales, noaptea, căci atunci se
pot întâmpla lucruri pe care nu le ştiu). Insomnia poate avea
legătură şi cu sentimentul de culpabilitate trăit fie conştient, fie
inconştient. Dintr-un motiv sau altul, pot avea impresia că nu merit
„să mă odihnesc“. Poate mă simt vinovat că nu mi-am „construit“
viaţa aşa cum mi-aş fi dorit, că nu am făcut tot ceea ce ar fi trebuit
să fac pentru copiii mei, etc. Pot să mă fi „programat“ gândindu-mă
că „a dormi este pierdere de timp“: «am atâtea lucruri de făcut...».
Glanda timus este strâns legată de somn şi de energia inimii⊂. Deci,
se poate ca insomnia să aibă legătură şi cu capacitatea de a mă iubi
pe mine însumi, de a avea încredere în iubire şi, implicit, în viaţă.
Accept⊂ să mă relaxez, să respir mai bine şi să eliberez controlul
pentru a-mi găsi „pacea sufletului“. Astfel voi permite ca somnul să
vină în viaţa mea. Învăţ să îmi acord încredere şi ştiu că „Pământul
continuă să se învârtă“ chiar dacă eu îmi permit... să mă odihnesc!
Cedez controlul, ştiind că sunt ghidat şi că vocea interioară ştie
întotdeauna ce este mai bun pentru mine.

INSUFICIENŢĂ CARDIACĂ
Vezi: INIMĂ ⊂ [PROBLEME CARDIACE]

INTESTINE (suferinţe ale...)

Vezi şi: CANCER DE COLON/DE INTESTIN, INTESTINE/COLITĂ/
CONSTIPAŢIE/DIAREE, INDIGESTIE
Intestinul este centrul absorbţiei şi al integrării hranei (el
păstrează ceea ce este bun pentru corp şi elimină restul); este vorba
despre hrană atât la nivel fizic (alimente) cât şi emoţional (emoţii,
sentimente) şi mental (gânduri). Tot ceea ce îmi produce tristeţe,
teamă, confuzie, revoltă, ruşine sau orice alt sentiment sau gând
perturbator poate găsi o modalitate de a se elibera ceea ce conduce
spre probleme la nivelul intestinelor. Întrucât digestia are loc aici,
dacă sunt nemulţumit şi mă simt victima unei „lovituri sub centură“
sau a cuiva care m-a „murdărit“, atunci voi avea probleme cu
intestinele. Voi fi afectat, mai ales, dacă unul din membrii familiei
este „ticălosul“. Problemele intestinale apar ca urmare a unei
despărţiri (fie de soţ, asociat, patron, copil, profesor, etc.). Neputând
să diger această situaţie ea se va manifesta printr-o suferinţă la
nivelul intestinului. Aş putea „să mor de foame“ dacă mă
încăpăţânez să nu accept ceea ce s-a întâmplat. Dacă intestinul
294
subţire este cel afectat, se prea poate să am tendinţa de a judeca
mereu situaţiile care vin în viaţa mea, întrucât am o opinie prea
tranşantă faţă de noţiunile de «bine» şi de «rău». M-am „înăsprit“ ca
urmare a severităţii pe care am manifestat-o încă din tinereţe. Se
poate să am şi impresia că îmi lipsesc prea multe lucruri. Îmi este
greu să discern şi să asimilez adevăratele mele nevoi. Intestinele (în
special cel gros) au legătură cu capacitatea mea de a ceda, de a mă
simţi destul de sigur pe mine pentru a putea fi spontan. Intestinele
simbolizează faptul că permitem evenimentelor să circule în
viaţa noastră. Se poate ca eu să am nevoia să reţin şi să controlez
tot ceea ce ni se întâmplă. Mă agăţ de unele lucruri, persoane,
situaţii chiar până într-atât, încât devin gelos şi posesiv. Intestinele
mele se congestionează prin tot ceea ce nu eliberez (şi care nu îmi
mai este de folos) putând cauza printre altele, constipaţie sau
tuberculoză. Mă las „strivit“ de critici şi afectat de bârfe şi
comentarii calomnioase. Mă opun schimbării, căci faptul de a deveni
autonom mă sperie. Mă chinui, căci îmi este greu „să mă rup“ de o
persoană sau de o situaţie. O absorbţie intestinală deficitară îmi
indică faptul că nu ştiu ce este bine pentru mine. Prefer să fiu docil
faţă de un şef, o religie, etc., în loc să trăiesc după credinţele şi
valorile proprii. Când demisionez, întrucât nu mai ştiu ce sens să îi
dau vieţii mele, lucrul acesta poate provoca o perforarea a
intestinelor.
Accept⊂ să fiu autonom şi să îmi spun că dispun de toate
resursele necesare pentru a crea ceea ce vreau. Singura persoană
asupra căreia deţin controlul sunt eu!

INTESTIN (cancer...)
Vezi: CANCER DE INTESTIN

INTESTINE – COLICĂ
Vezi şi: GAZE
Colica este o contracţie (sau mai multe) care rezultă dintr-o
puternică tensiune interioară, dintr-o situaţie care mă face
vulnerabil şi care mă înfurie atât de tare, încât intestinele se
congestionează, iar stomacul, canalele glandulare şi căile urinare
devin dureroase.
Sunt nerăbdător şi iritat în legătură cu o situaţie sau cu o
persoană. Lucrul acesta mă deranjează foarte tare, mă scoate din
fire! Nu mă mai controlez şi lucrul acesta mă deranjează. Mă
îndoiesc de capacităţile mele, îmi lipseşte încrederea în mine, îmi este
teamă că nu sunt la înălţime, nu îmi dau seama cum să rezolv o
problemă. Un exemplu tipic care are legătură cu colicile la sugar
este cel al meu în calitate de mamă căreia îi este teamă că nu îşi
îngrijeşte corect bebeluşul, că nu o face atât cât este nevoie.
Copilaşul simte înlăuntrul lui această anxietate a mamei şi devine, la
rândul lui, neliniştit (copilul care suferă de colici trebuie înconjurat
cu mult calm, răbdare şi iubire).

295
 Accept⊂ că tot ce se întâmplă în viaţă este pentru binele meu cel
mai înalt. Deci eliberez ce nu îmi mai trebuie şi fac acest lucru cu
iubire. Ceea ce vedeam ca fiind probleme le consider acum ca pe
nişte experienţe care mă ajută să îmi continui evoluţia, «să cresc».
Exerciţiile de respiraţie, de relaxare şi de meditaţie mă pot ajuta să
îmi restabilesc contactul cu fiinţa interioară, să îmi conştientizez
toate forţele interioare şi să nu mai fiu nerăbdător faţă de o
persoană sau de o situaţie care mă deranjează.

INTESTINE – COLITĂ (mucozitatea colonului)

Vezi şi: INFLAMAŢIE, INTESTINE – COLON
Colita (ita = furie) este o inflamaţie, uneori, ulceroasă a
colonului.
Rolul colonului poate fi comparat cu modul meu de a mă
comporta, de a «trata», a negocia cu propriul meu univers. Când nu
sunt capabil să fiu eu însumi faţă de o autoritate sau în relaţiile
personale (soţ, părinţi, profesori, patroni, etc.) îmi controlez gesturile
şi acţiunile pentru că mă tem de reacţia persoanei a cărei aprobare şi
iubire le doresc. Ajung să trăiesc pasiv, crezând în fatalitate. Mă simt
neputincios faţă de o persoană sau de un grup care reprezintă
autoritatea sau deţine puterea. Sunt acolit (complice) şi nu şef
(numărul 1). Suport situaţii care sunt greu de digerat. Este ca şi cum
aş fi lovit mereu în cap. Mă simt respins şi oprimat. Am tendinţa să
adopt un comportament obsesiv compulsiv. Mă agăţ de trecut şi, în
loc să avansez, stau în aşteptare. Colita se manifestă mai ales la
copiii care se tem de reacţiile părinţilor întrucât aceştia sunt foarte
severi şi exigenţi. Am nevoie de mai multă iubire din partea mamei.
Am atâta nevoie de afecţiune de iubire şi de recunoaştere, încât
vreau să plac cu orice preţ (chiar până a-mi nega propria
personalitate şi nevoile fundamentale). Nu sunt eu însumi şi nu
îndrăznesc să îmi exprim emoţiile: le resping permanent. Sunt foarte
exigent faţă de mine şi vreau să îmi exprim calităţile la cel mai înalt
nivel, ceea ce îmi cauzează un stres puternic. „Înghit“, de foarte
multe ori, lucruri greu de digerat. Această dependenţă afectivă mă
face să trăiesc un acut sentiment de furie, frustrare şi umilinţă, care
mă „roade“ pe dinăuntru. Dacă trăiesc aceste sentimente la limita de
sus, atunci se va instala un ulcer. Reacţiile mele emoţionale m-au
avertizat că ar fi trebuit să îmi schimb atitudinea, dar nu am înţeles.
Acum, iată, semnalul fizic. Ce să fac? Colita hemoragică îmi arată
că acest conflict se situează, în special, faţă de unul sau mai mulţi
dintre membrii familiei mele sau de un grup pe care îl consider ca şi
familia mea.
Accept⊂ că fericirea vine dinlăuntrul meu. Învăţ să mă iubesc,
să fiu eu cel autentic şi să îmi ocup locul cuvenit. Eliberez ideile
preconcepute şi realizez că sunt din ce în ce mai fericit pentru că
acum acţionez în conformitate cu natura mea adevărată.

INTESTINE – COLON (suferinţe...)

Vezi şi: CANCER DE COLON

296
 Colonul (intestinul gros) se situează între intestinul subţire şi
anus. Aici se termină digestia hranei care este pregătită pentru a fi
evacuată.
Când colonul este afectat este nevoie să mă întreb: «Ce opresc atât
de mult?» Sunt într-o situaţie, de ani buni, şi acum este nevoie să mă
detaşez de un anumit aspect dacă nu chiar de întreaga situaţie pentru
a lăsa loc unor noi condiţii sau situaţii. Lucrul acesta poate fi legat fie
de viaţa personală, fie de locul de muncă. Îmi este frică de lipsuri, de
singurătate, de boală. Nu îndrăznesc „să întorc pagina“ într-o situaţie
stânjenitoare sau înjositoare care a fost dureroasă şi supărătoare şi pe
care nu pot încă să mi-o explic. Poate mi-am simţit reputaţia pătată şi
lucrul acesta mă supără. Colonul iritabil îmi arată că trăiesc o
nervozitate accentuată care poate depăşi orice închipuire atunci
când mă găsesc în faţa necunoscutului. Nu ştiu să pun limite şi pot
simţi că îmi este încălcată intimitatea. Atunci încep să controlez
pentru a-mi oferi o oarecare siguranţă. Dacă există mucozităţi în
mod anormal, este nevoie să mă întreb ce «adun» (printre altele şi
emoţii) pentru a umple vidul interior, dar care mă împiedică, în
acelaşi timp, să îmi păstrez direcţia adecvată pentru realizarea
obiectivelor pe care mi le-am propus. Oxiuroza (infestarea colonului
cu oxiuri), care îi afectează, mai ales, pe copii, pune în lumină
sentimentul de a fi abuzat. Sunt confuz în relaţiile şi ideile mele, căci
manifest un ataşament puternic faţă de trecut şi de oameni. Vreau
neapărat să îi fiu pe plac unui părinte. Există o situaţie sau o
persoană cu care trebuie să rup legăturile.
Accept⊂ să eliberez trecutul, gândurile vechi şi să permit
înţelepciunii interioare să se manifeste. Devin din ce în ce mai
conştient de bogăţia interioară şi, în virtutea acestui fapt, mă pot
debarasa de un trecut revolut pentru a mă deschide către noi
experienţe. Permit vieţii să circule în totală libertate ştiind că orice
s-ar întâmpla eu pot să fac faţă situaţiei. Voi evolua, mă voi îmbogăţi,
cu siguranţă.

INTESTINE – CONSTIPAŢIE
Vezi şi: CANCER DE COLON
Constipaţia se produce în interiorul intestinului când
peristaltismul (mişcările musculare care permit evacuarea)
încetineşte, provocând, în acest fel, o acumulare de deşeuri.
Aceste deşeuri nu sunt decât manifestarea fizică a ideilor mele
negre, a preocupărilor, a furiei, a geloziei care mă apasă. Constipaţia
este, deseori, asociată şi cu o dietă săracă în fibre. Lucrul acesta
indică o voinţă puternică de a controla evenimentele din viaţa mea şi
care rezultă din nesiguranţă şi incertitudine. Sunt o persoană foarte
tulburată care are nevoie de aprobarea celorlalţi. Pot trăi obsesia
detaliilor, având nevoie să verific orice de mai multe ori, pentru a mă
asigura că „totul este sub control“. Aşa ajung să îmi pun întrebări
legate de propria identitate faţă de oamenii din jur, de locul meu în
societate. Din cauza nesiguranţei, pot deveni meschin şi egoist.
Situaţiile care favorizează constipaţia pot a pare când traversez o
297
situaţie financiară dificilă, când relaţiile cu cei din jur sunt
conflictuale sau când călătoresc, pentru că atunci sunt neliniştit şi
„nesigur“. Deseori, trăiesc dualitatea între „vreau să plec“ şi „nu
vreau să plec“. Necunoscutul mă sperie foarte tare. Mă agăţ de ideile
vechi şi de bunurile personale. Poate vreau să reţin chiar o
persoană. Ceea ce cunosc deja îmi permite să deţin un oarecare
control şi îmi dă iluzia siguranţei. Mă agăţ de trecut al cărui
servitor umil mă consider. Nu mă simt la înălţime, sunt incapabil
să schimb unele situaţii şi lucrul acesta îmi displace profund. Îmi
este atât de frică să nu fiu judecat, încât îmi resping spontaneitatea
şi refuz să avansez. Îmi refulez şi «problemele» şi emoţiile, de frică să
nu iasă la iveală şi să fie nevoie să le fac faţă. Trăiesc sub tensiune.
Mă simt prins într-o situaţie şi nu ştiu cum să ies. Am tendinţa să
fac rezerve, de frică să nu îmi lipsească ceva (la nivel material). Dacă
sunt copil şi sufăr de constipaţie, aceasta îmi arată că mă simt
controlat; devenit adult, voi vrea să fac şi eu acelaşi lucru chiar
inconştient, ca un semn al sfidării faţă de autoritate, în general.
Când mi-am permis să fiu eu însumi şi să îmi ocup locul cuvenit?
Când a fost ultima oară când m-am simţit liber şi bine dispus? Ce
sau cine mă opreşte să fiu eu cel autentic? De ce această pudoare în
a iubi, a da, a mă oferi, atât în relaţiile amicale, cât şi în cele
afective? De ce toată această culpabilitate?
Accept⊂ că este absolut nevoie să mă eliberez de tot ce nu îmi
place. Accept⊂, aici şi acum, să eliberez trecutul, să merg mai
departe şi să trăiesc o viaţă mai plăcută. Mă simt mult mai destins,
întrucât am încredere în viaţă.

INTESTINE – CROHN (boala...) sau ILEITĂ

Vezi şi: APENDICITĂ, INTESTINE – DIAREE
Ileita se defineşte ca fiind o inflamaţie a ultimei porţiuni din
intestinul subţire, ileonul, şi se caracterizează prin dureri
puternice. În cazul maladiilor bacteriene sau virale ea poate da
impresia unei crize de apendicită. Infecţiile care au legătură şi cu
SIDA şi tuberculoza pot şi ele provoca o inflamaţie a ileonului, dar
cazurile cronice acute se raportează la boala CROHN.
Poate fi vorba de o formă de autopedepsire ca urmare a unui
sentiment de culpabilitate intensă. Există «idei negre» însoţite de
mânie şi disperare. Vreau să îmi împiedic copiii să fie autonomi şi fac
tot ce este posibil în acest sens. Lucrul acesta îmi afectează stima
personală: nu mă mai simt „la înălţime“, „nu sunt corect“, „nu sunt
bun de nimic“, „sunt un nimeni“. Mă subapreciez atât de tare, încât
ajung să cred că nimeni nu mă iubeşte şi că toţi vor să mă facă să
mă simt inferior. „Mă plec“ în faţa tuturor. Aceste sentimente
„completează“ o situaţie în care trăiesc o lipsă, fie la nivel material,
fie afectiv. Am impresia că obiectul acestei lipse, care era vital pentru
mine, mi-a fost încălcat într-un mod dispreţuitor, chiar respingător.
Simt în tot corpul un sentiment de ură care mă apasă şi pe care
refuz, poate, să îl văd. O minciună poate să îi fie cauza. Acest fapt nu
face decât să îmi sporească teama de a nu fi respins de ceilalţi.

298
Pentru că îmi este greu să mă integrez într-un grup, stau în
„colţişorul“ meu în tăcere, doar cu grijile mele. Mă simt ca un rege (o
regină) în castelul său: mă agăţ de coroană şi mă ascund în spatele
acesteia. Mă simt ameninţat de lumea întreagă şi mă ascund în
spatele unei măşti, a unui titlu, a unei imagini false. Vreau să plac
celorlalţi pentru a-mi acorda putere şi a-mi ascunde neputinţa. Sunt
în permanenţă pe picior de război. Nu pot accepta⊂ cât de rău s-a
comportat cu mine familia mea şi lucrul acesta mă determină „să îmi
închid inima⊂“. Întrucât am impresia că sunt un nimic, această
boală mă poate ajuta să beneficiez de atenţia de care am nevoie şi pe
care am impresia că nu o primesc. Stima de sine este foarte scăzută
şi sunt prea deschis, din punct de vedere energetic, la nivelul
plexului solar, putând să primesc orice, inclusiv tot ce este negativ în
anturajul meu şi care, evident, poate să mă afecteze. Mă resping la
nivelul acestui centru energetic ca şi cum abdomenul meu ar deveni
o pubelă în care, cu permisiunea mea, oamenii din jur ar putea să îşi
„deverseze“ energia negativă. Mă frământ prea mult în mine pentru
că nu îmi ocup locul cuvenit, resping situaţiile noi şi, astfel, se
instalează diareea. Sunt într-o căutare profundă a identităţii mele
personale sau spirituale şi gravitatea bolii îmi arată în ce măsură
aceasta are legătură cu un aspect fundamental din viaţa mea.
Accept⊂ să îmi găsesc modalităţile prin care îmi pot spori stima
de sine şi descoperi adevărata identitate şi locul pe care îl ocup în
familie şi societate. Aşa voi reuşi să îmi găsesc pacea şi armonia.
Faptul că îmi găsesc cu adevărat locul cuvenit îmi asigură o protecţie
naturală faţă de mediul înconjurător. Îmi regăsesc, astfel, siguranţa
lui „EU SUNT“. Viaţa este frumoasă şi am şi eu dreptul să o trăiesc
din plin!

INTESTINE – DIAREE
Diareea este o eliminare, acută sau cronică, de scaune prea dese.
Se manifestă printr-o deplasare atât de rapidă a hranei din stomac în
intestin, încât nu are timp ca să fie asimilată în întregime. Diareea
poate fi scurtă sau cronică (când depăşeşte 3 săptămâni).
Această stare este, deseori, cauzată de frica sau dorinţa de a evita
o situaţie sau o realitate cu totul neplăcută sau nouă pentru mine.
Un val de idei noi apare şi eu nu am timpul necesar pentru a le
integra. Doresc ca unele lucruri din viaţa mea să meargă mult mai
repede, ceea ce îmi provoacă o mare nerăbdare. Mă simt prins în
capcana unei situaţii noi, ceea ce îmi răstoarnă întreaga sensibilitate
interioară! Mă pot simţi constrâns în faţa obligaţiilor ce îmi revin în
faţa Legii. Mă resping şi sunt disperat! Am „înghiţit“ o murdărie pe
care nu pot să o diger şi, atunci, o evacuez cu toată graba. Sunt ca o
stană de piatră. În plus, am şi o foarte urâtă imagine de sine. Mă
culpabilizez. Sunt depăşit de evenimente. În relaţiile intime accept cu
greu iubirea, tandreţea şi drăgălăşenia celorlalţi. Sunt dependent,
ceea ce nu mă lasă să acţionez. Am nevoie, cu adevărat, de altceva:
să schimb aerul! Nu hrana este cea care nu îmi convine, ci gândurile
mele. Vreau să elimin ceva murdar sau periculos. Întrucât nu o pot

299
face prin cuvinte, atunci corpul găseşte alte mijloace! Dacă vehiculez
constant sentimentul respingerii (frica de a se simţi respins sau
dorinţa de a-i respinge pe ceilalţi) sau o situaţie în care mă simt
„prins“, există mari şanse să am diaree. Mă pot simţi depăşit de
evenimente într-atât, încât să vreau să se termine cât mai repede.
Eliberez, în acelaşi timp, şi emoţiile neplăcute legate de aceste
evenimente. Pot să mă simt incapabil şi să fug decât să fac faţă
situaţiei. Îmi este greu să spun „nu“, să mă respect; intestinul refuză
digestia şi evacuează imediat ceea ce eu vroiam să las în afara mea.
Îmi caut identitatea pe care aş vrea-o conformă cu aşteptările
părinţilor mei. Dacă nu iau în seamă viaţa cu semnele ei (cum fac
unele persoane), diareea se poate manifesta, în mod spontan. Trăiesc
astfel de emoţii şi în cazul holerei: întrucât nu îmi conştientizez
puterea creativă, îmi plasez siguranţa în ceva exterior (un dumnezeu,
un guvern, etc.). Mă simt neputincios, disperat, fără resurse. Cred că
sunt condamnat să trăiesc în mizerie.
Accept⊂ să îmi acord timp pentru a vedea, simţi şi asculta
inima⊂, ca să pot să îmi dau seama ce se petrece în viaţa mea.
Integrez şi asimilez situaţiile noi care apar. Mă eliberez de trecut.
Încetinesc ritmul şi realizez că, doar astfel, am timp să văd
frumuseţea şi bogăţia vieţii. Corpul mă atenţionează că este nevoie
să am încredere în viaţă, căci simt sprijin în permanenţă. Îmi
accept⊂ forţele creatoare dinlăuntrul meu. Accept⊂ că merit
fericirea, că este potrivit să îmi ocup locul care mi se cuvine şi să
trăiesc respectându-mă atât pe mine, cât şi pe ceilalţi. Astfel, oriunde
aş fi, eu pot să creez o lume mai bună în care este bine să trăieşti.
NOTĂ: Cei care c ăl ătoresc în ţările în curs de dezvoltare pot fi afectaţi
de ceea ce se numeşte diareea c ăl ătoril or sau turista. Descoperire a
unei imense s ăr ăcii şi a mizeriei deschide inima⊂ şi deranjează, în mod
inconştient, mentalul şi corpul fizic. Este, deseori, o reacţie inconştient ă
care îmi arată c ât de ataş at pot s ă fiu de un anumit confort s au de un
anumit tip de viaţă.

INTESTINE – DIVERTICULITĂ
Diverticulita (ita = mânie) este inflamaţia micilor cavităţi
(diverticule) din pereţii colonului.
Această suferinţă are legătură cu mânia pe care nu o manifest în
viaţa cea de toate zilele. Trăiesc, în prezent, o situaţie în care mă simt
prizonier şi din care nu văd nicio ieşire: lucrul acesta îmi creează
tensiune, durere, suferinţă. Mă simt prins într-o capcană. Intestinul
meu devine fragil ca şi emoţiile pe care le trăiesc. Sunt plin de
neîncredere şi mă gândesc la tot ceea ce este mai rău. Sunt
„secretos“ în ceea ce împărtăşesc cu ceilalţi. Nu permit nimănui să
pătrundă în intimitatea vieţii mele personale. Primul pas către
vindecare este acceptarea⊂. Cum pot să rezolv un lucru dacă nu îi
accept⊂ existenţa?
Accept⊂, deci, situaţia aşa cum este şi rămân deschis faţă de
canalul divin care îmi aduce iubirea necesară pentru a integra

300
această experienţă. Eliberez vechile resentimente. Prin acceptare⊂ şi
deschidere găsesc diverse soluţii, căci acum nu mai sunt orbit de
mânie.

INTESTINE – DIZENTERIE
Vezi şi: INTESTINE – COLICI/DIAREE
Dizenteria este o boală infecţioasă şi contagioasă caracterizată
prin inflamaţia ulceroasă a intestinului gros.
Dizenteria îmi arată cât de focalizat sunt asupra viitorului şi cât
de deconectat de prezent (şi de mine însumi). Îmi resping întreg
trecutul. Rămân ferm pe poziţie şi mă revolt împotriva persoanelor
care au opinii diferite. Dizenteria amibiană, cea mai cunoscută,
care se datorează unui parazit intestinal, îmi arată că cineva se agaţă
de mine. Este un adevărat „parazit“. Numai să nu fiu eu cel care se
agaţă de ceilalţi. Am făcut întotdeauna tot ce mi-a stat în putinţă,
dar am fost, deseori, dat la o parte. Mi-ar plăcea ca cineva să ia
atitudine, căci există lucruri pe care nu le mai pot suporta sau pe
care simt că nu mai am putere să le fac, fie la nivel fizic, fie psihic.
Dizenteria bacilară, datorată unei bacterii intestinale, este semnul
că nu sunt capabil să mă apăr. Îi las pe ceilalţi să mă domine. Nu
merg nicăieri, sunt „pe gol“ atât la nivel financiar, cât şi afectiv.
Pentru a mă proteja adopt o atitudine rigidă şi „seacă“.
Accept⊂ să intru în contact cu emoţiile prezente în mine. Să fiu
autentic faţă de lucrurile pe care vreau să le schimb în viaţa mea.
Cer ajutorul atât de necesar, îmi asum responsabilităţi faţă de mine
însumi şi redevin stăpânul propriei vieţi!

INTESTINE – GASTROENTERITĂ
Vezi şi: STOMAC [SUFERINŢE...]/GASTRITĂ, INTESTINE – DIAREE,
GREŢURI
Gastroenterita este o inflamaţie acută a mucoaselor gastrice
(stomac) şi intestinale (intestin) caracterizată prin vomă şi diaree
de natură infecţioasă. Este posibil să existe şi o „cauză exterioară“,
legată de ingerarea apei sau a alimentelor contaminate.
Totuşi, este de descoperit „cauza interioară“ care m-a făcut să
trăiesc această stare. Aici, ceea ce mă irită este un factor mult mai
important decât în cazul unei gastrite, căci acum îmi este afectat nu
numai locul de intrare al alimentelor, ci şi cel de pornire a
procesului de integrare. Lucrul acesta îmi arată că sunt atât de
iritat şi frustrat de ceea ce mi se întâmplă, încât nu mai pot
„absorbi“ orice. Vreau, deci, să resping o situaţie sau o persoană –
sau chiar viaţa însăşi – şi sunt „roşu de furie“, ceea ce îmi provoacă
vomă şi diaree. Îmi este greu să accept⊂ evenimentele şi faptul că
va trebui să mor într-o zi. Pot păstra anumite tipare mentale de
gândire care, acum, nu îmi mai sunt de niciun folos. O persoană
sau o situaţie mă deranjează şi se întoarce împotriva mea,
«inflamându-mă» din punct de vedere emoţional. Sunt obsedat de
anumite gânduri care mă macină în interior. Trăiesc într-o

301
permanentă incertitudine. Disperarea pune stăpânire pe mine şi
sensibilitatea îmi este profund perturbată. Îmi este frică de mine, de
ceea ce există înlăuntrul meu. Mă percep ca fiind rău şi mă tem că
am mulţi duşmani. Trăiesc o incertitudine puternică şi prefer să mă
pierd în marea masă decât să mă afirm. Nu îmi permit să trăiesc
viaţa aşa cum mi-aş dori. Se poate ca să îmi fie greu „să diger“ o
anumită autoritate, căci am tendinţa să trăiesc după nişte legi bine
stabilite, după credinţe vechi de la care nu mă abat în niciun fel.
Accept⊂ să mă deschid către o nouă realitate, către idei noi şi să
învăţ să am încredere în ceilalţi şi în viaţă, fiind capabil să îmi
manifest dezamăgirea, în loc să o las să „fiarbă“ în mine şi să îmi
provoace tot felul de suferinţe. Nu mai aştept aprobarea celor din jur.

INTESTIN SUBŢIRE (suferinţe ale...)

Vezi şi: INTESTINE – COLITĂ
Intestinul subţire este partea de intestin care continuă stomacul
şi precedă intestinul gros. În acest loc se produce absorbţia
alimentelor.
Intestinul subţire corespunde integrării, asimilării
informaţiilor care ajung la conştiinţa mea şi cu care decid ce voi
face. Analizez ceea ce este bine pentru mine şi ce nu. Dacă sunt
perturbat sau speriat, dacă mă simt obligat să las la o parte
propriile valori sau priorităţile pentru a face pe plac celorlalţi,
atunci intestinul meu subţire va reacţiona. Este nevoie să fac faţă
alegerilor şi deciziilor. Dacă îmi este teamă că îmi lipseşte ceva,
dacă îi las pe ceilalţi să hotărască în locul meu şi nu îmi ascult
vocea interioară, atunci intestinul subţire nu mai lucrează cum
trebuie. Prin spiritul îngust, critica şi neeliberarea trecutului, refuz
să integrez în viaţa mea ideile şi experienţele noi. Pot să mă simt
separat de familie, de soţ: este ca şi cum s-ar fi dezintegrat o
anumită structură. Când nemulţumirea atinge cote maxime, şi eu
nu o mai pot digera, apare cancerul. Vreau prea mult să înţeleg, să
analizez orice lucru, să aflu de ce se întâmplă şi toate acestea mă
„macină“ pe dinăuntru. Faptul că nu mă simt acceptat⊂, mai ales
de familie, mă întristează profund. Anumite subiecte sau chestiuni
disimulate, nespuse şi care ar fi putut fi rezolvate „putrezesc“ în
mine.
Accept⊂ să mă deschid faţă de noile experienţe, cu totală
încredere. Permit acestei noi energii să se integreze în viaţa mea.
Astfel, voi putea să avansez cu uşurinţă şi să îmi ascult vocea
interioară care ştie cu exactitate ceea ce este benefic pentru mine .
Mulţumesc lui DUMNEZEU (SURS EI) pentru tot ceea ce primesc şi
mă bucur de momentul prezent.

INTESTIN SUBŢIRE – RECTOCOLITĂ HEMORAGICĂ

Vezi şi: INTESTINE – COLITĂ
Rectocolita hemoragică (RCH) este o boală inflamatorie a
tubului digestiv care afectează doar rectul şi colonul. Ea se
302
manifestă, în cea mai mare parte a timpului, printr-o alternanţă
diaree – constipaţie. Scaunele conţin sânge. Este o afecţiune cronică
în care alternează „puseele inflamatorii“ de gravitate variabilă cu
fazele de remisie, uneori prelungite. Inflamaţia este reacţia
organismului faţă de o agresiune, indiferent cine este agresorul.
Reacţia inflamatorie corespunde afluxului de celule de apărare –
celulele imunitare (celulele albe dintre care unele secretă anticorpi) al
căror rol este eliminarea agresorului.
Cine sau ce mă agresează? Am impresia că „mă otrăvesc“ cu
tensiunile pe care mi le provoc eu însumi. Există ceva pe care nu îl
„diger“ legat de familie şi de care nu pot scăpa. Cineva se agaţă de
mine şi eu nu mai pot!
Accept⊂ să îmi ocup locul cuvenit şi să îmi stabilesc exact
poziţia faţă de toţi membrii familiei. Îmi afirm nevoile şi mă simt liber
în alegerile pe care le fac.

INTESTINE – RECT
Vezi şi: ANUS
Rectul este segmentul terminal al intestinului gros care continuă
colonul sigmoid67 şi se termină cu orificiul anal.
Dacă cineva sau ceva din viaţa mea mă contrariază sau dacă eu
îl consider „prost famat“ sau „murdar“, atunci vreau să scot această
persoană sau acest lucru din gândurile mele. Dacă nu reuşesc, vor
apare dureri şi sângerări la nivelul rectului. Dacă resimt această
situaţie în mod acut, ca o mare murdărie de neiertat şi pe care nu o
pot lăsa să plece, s-ar putea să fiu afectat chiar de un cancer rectal.
Poate fi vorba şi de plecarea unei fiinţe dragi şi pe care eu nu o
accept⊂, căci am nevoie să fiu în contact cu ea, să comunic, să
împărtăşesc tot ceea ce trăiesc. Reţin cu forţa o persoană sau o
situaţie. Îmi este greu să iert ceea ce mi s-a întâmplat, nu eliberez şi
nu pot trece la altceva, căci mă simt umilit. Totuşi pot trăi şi dezgust
şi repulsie. Atunci, de ce reţin cu orice preţ? Situaţia trăită are,
deseori, legătură cu familia mea. În acest caz, rectul sigmoid
superior este afectat. Pot fie să doresc să las să plece ceva sau pe
cineva din viaţa mea şi nu reuşesc, fie să existe ceva sau cineva din
exterior care mă constrânge ca să facă parte din viaţa mea şi lucrul
acesta mă irită foarte tare. Învăţ să rămân deschis şi încerc să înţeleg
ce mă deranjează în situaţia respectivă. Este nevoie să observ că
dacă eu consider că cineva a acţionat greşit este problema lui, căci
persoana respectivă a avut, desigur, motive întemeiate să procedeze
astfel. Când partea inferioară a rectului este afectată, este vorba
despre o situaţie în care mă întreb ce loc ar trebui să ocup, ce
direcţie să urmez şi care este adevărata mea putere. S-ar putea ca
orientarea mea sexuală să fie pusă în discuţie. Mă întreb, în modul
cel mai serios, cine sunt, încotro mă îndrept, pentru că atunci când
am fost tânăr am fost tot timpul direcţionat. Mă pot simţi singur şi

67 Col on sigmoid: segment al colonului în formă de ansă, care coboară din

partea stângă a cavităţii pelviene şi se continuă cu rectul.
303
părăsit. Nu sunt recunoscut de familie, îmi caut încă locul.
Negăsindu-l, mă simt separat de ceilalţi şi îmi este frică să nu fiu
abandonat. Trăiesc viaţa mea sau a altcuiva? Miza este foarte mare
şi eu pot fi atât de crispat, încât toţi muşchii îmi sunt încordaţi. Este
important să notez că această stare poate avea legătură cu o situaţie
sau cu un eveniment din copilăria mea: eliminarea la copil este
primordială şi reprezintă facilitatea sau dificultatea legată de orice
formă de autoritate (în special, părinţii) şi de o anumită teamă de a
pierde controlul. Suferinţele legate de defecaţie reflectă modul în
care reţin sau eliberez suferinţele interioare sau aspectele ascunse
ale personalităţii mele.
Accept⊂ să îmi recunosc calităţile. Ştiu că, indiferent de deciziile
luate, ceea ce va decurge din ele va fi tot ce este mai bun pentru
mine. Este nevoie să practic iertarea, clemenţa, atât faţă de mine,
cât şi faţă de ceilalţi. Este ca şi cum mi-aş acorda eu însumi
absolvirea pentru a mă elibera de toată negativitatea pe care am
reţinut-o ani şi ani. Aşa îmi voi găsi pacea interioară şi voi fi cu
adevărat rege peste viaţa mea.

INTESTINE – TENIE
Tenia este un vierme parazit care trăieşte în intestin şi poate
avea între câţiva milimetri şi mai mulţi metri lungime. Teniaza este
numele bolii parazitare produsă de infestarea cu acest vierme.
Tenia (viermele solitar) se dezvoltă la o persoană care are
impresia că i se impun idei sau moduri de gândire contrare cu cele
pe care ea le are. Mă simt separat de mama şi vreau să îi fiu mereu
pe plac, căutând curăţenia şi integritatea. Totuşi mă simt trist şi
neînţeles, abuzat şi murdar. Pot avea impresia că „paraziţii“ roiesc în
jurul meu. Întrucât îmi este greu să mă afirm şi să spun «nu», mă las
„secătuit“ de energie. Preocupările, supărările pe care le trăiesc în
mine favorizează şi ele apariţia teniei. Acest gust amar îmi face
dificilă digestia, plămânii permit trecerea unei energii nesănătoase şi
viermii paraziţi se instalează în intestin, producându-mi iritare şi
nervozitate. Pot şi eu, la rândul meu, să fiu parazit pentru unele
persoane, gândindu-mă că am nevoie absolută de ele pentru a reuşi
în viaţă sau pentru a mă proteja? Trăiesc în iluzie şi înşelăciune.
Critic cu uşurinţă. Sunt ca un vierme, fără „coloană vertebrală“. Este
nevoie, deci, să mă sprijin pe ceilalţi. Mă neg, este ca şi cum un
străin ar trăi în mine. Sunt departe de fiinţa mea interioară şi trăiesc
un gol imens.
Pentru a-mi vindeca interiorul accept⊂ să am grijă de ideile
mele, să fac loc în viaţa mea bucuriei şi plăcerii. Îmi ocup locul
binemeritat şi îmi recâştig puterea. Îmi conduc viaţa aşa cum îmi
place. Trăiesc respectând adevărul şi valorile mele profunde.

INTOLERANŢĂ LA GLUTEN

304
 Glutenul este proteina din făina de grâu care, la fabricarea
pâinii, constituie masa elastică ce reţine bulele de gaz carbonic şi a
cărei coagulare, prin căldură, fixează textura miezului.
Dacă am intoleranţă la gluten, este nevoie să mă întreb dacă nu
cumva am impresia că mă simt blocat, că ceilalţi îmi invadează
permanent spaţiul vital (în special, prietenii). Nu mai pot respira, atât
sunt de „îngrădit“, atât de mult „se lipesc“ ceilalţi de mine. Trăiesc în
dualitate, căci îmi sunt dragi oamenii, mai ales pentru că mă
suportă, mă susţin şi mă protejează. Am impresia, deseori, că cei din
jur vor să îmi ajusteze viaţa, ba chiar să o şi gestioneze. Mă simt
propriul prizonier şi al celorlalţi, în acelaşi timp. Aş vrea să las totul
baltă, să nu mai fie nimeni lângă mine. Ce încerc să ascund? Sunt
foarte sensibil şi mă las invadat cu uşurinţă. Recunosc că mi-am
atins limitele! Totuşi, este nevoie să învăţ să îmi recâştig locul, să îmi
ocup spaţiul meu vital.
Accept⊂ să îmi identific propriile nevoi şi să le afirm faţă de toate
persoanele din jur. Pot să îmi afirm propria individualitate, să îmi
ocup locul cuvenit şi să îi respect şi pe ceilalţi. Aleg să trăiesc şi
momente de solitudine pentru a restabili contactul cu universul meu
interior. Ştiu, cu certitudine, că acolo se găsesc toate răspunsurile.
Sentimentul meu de Libertate creşte de fiecare dată când ascult
vocea interioară care ştie foarte bine ce îmi trebuie. Îmi ofer toate
acele modalităţi care mă ajută să îmi satisfac nevoile cele mai
profunde.

INTOXICAŢIE (...cu alimente) – TOXIINFECŢIE

ALIMENTARĂ
Intoxicaţia survine atunci când o substanţă toxică pătrunde în
corpul meu şi produce o serie de tulburări fizice.
Când se instalează această toxiinfecţie, este nevoie să mă întreb
cine sau ce îmi „otrăveşte“ existenţa. Nu hrana este cauza, cât mai
mult gândurile mele. De altminteri, nu toate persoanele care au
consumat aceeaşi hrană vor suferi de toxiinfecţie alimentară.
Conştientizez situaţia sau persoana care mă deranjează. Caut să
observ către ce sau către cine mă direcţionez şi ce gânduri „otrăvite“
nutresc faţă de această situaţie sau persoană. Ce îmi „otrăveşte“
existenţe? Ce este nevoie să înţeleg din această situaţie? De ce sunt
atât de fatalist? Intoxicaţia pune în lumină latura mea falsă,
artificială: nu fac decât să joc un rol. Valorile mele sunt diferite faţă
de ale celorlalţi: acest lucru mă ajută să evit valul devastator care m-
ar lua pe sus! Autoritatea sau regulile impuse de societate îmi pot şi
ele „otrăvi“ existenţa. Mă simt ca într-o închisoare în legătură cu un
aspect al vieţii mele. Mă întreb până unde pot merge în a spune ce
am de spus, căci conştientizez greutatea cuvintelor şi ceea ce ele
implică.
Accept⊂ să diminuez importanţa acestei situaţii care îmi
„intoxică“ existenţa şi să o rezum la un singur cuvânt: supărare,
frustrare, gelozie, etc. Întrucât tot ceea ce nu accept⊂ revine în viaţa
305
mea, şi din ce în ce mai mult, până când accept⊂, am interes să mă
deschid aici şi acum şi să accept⊂ la nivelul inimii⊂ această
situaţie. Aşa realizez că această situaţie sau persoană este aici
pentru a mă ajuta să mă depăşesc şi să evoluez. Scot din mine toate
otrăvurile: toate atitudinile, acţiunile şi emoţiile care nu îmi mai
convin. Redevin stăpânul propriei vieţi pe care o trăiesc cu simplitate
şi în Adevăr.

I.V.S. (întrerupere voluntară de sarcină)

Vezi: NAŞTERE – AVORT

ITĂ (boli în...)

Vezi: ANEXA III

IPOHONDRIE
Vezi şi: AGORAFOBIE, ANXIETATE, DEPRESIE, HALUCINAŢII
Sunt ipohondru dacă mă preocup, în mod excesiv, de sănătatea
mea. Acest lucru poate deveni o obsesie pentru mine gândindu-mă,
în permanenţă, că aş putea fi bolnav.
În timp ce atenţia îmi este îndreptată către această problemă, nu
mai ascult discuţiile şi criticile celorlalţi despre mine. Trăiesc
nesiguranţă şi o frică puternică legată de pierderea controlului, ceea
ce ar putea conduce către contractarea unei boli. Nu accept⊂ să
mai sufăr şi de o boală, pentru că ştiu în adâncul sufletului, că fiinţa
mea interioară este deja în suferinţă. Această frică poate deveni atât
de puternică, încât să mă determine să mă rup de realitate şi să am,
chiar, halucinaţii.
Accept⊂ să restabilesc contactul cu mine însumi. Folosind
psihoterapia sau un demers energetic pot ajunge să am mai multă
încredere în mine şi în capacitatea mea divină de a mă deschide în
faţa vieţii.

ISTERIE
Vezi şi: LEŞIN, NERVI [CRIZĂ DE...], NEVROZĂ
Sunt isteric atunci când trăiesc o nevroză şi exteriorizez
conflictul din plan psihic la nivel de corp fie sub forma unei crize de
nervi, a unor convulsii, o pierdere a cunoştinţei, etc.
Când fac o criză de isterie, nu mai ştiu încotro să mă îndrept,
mă rup de realitate, mă refugiez în imaginar şi îmi pot manifesta
conflictul interior chiar public. Exprim, în mod inconştient,
tendinţele refulate vrând să atrag atenţia că nu primesc
recunoaşterea pe care o merit în viaţa de zi cu zi. Isteria apare după
o lungă perioadă de neafirmare şi de neexprimare a nevoilor. Mă simt
atât de lipsit de valoare, încât fug din faţa celorlalţi. M-am deconectat
şi de eul interior tocmai pentru a evita suferinţa. Dar atunci când nu
mai pot suporta faptul că sunt respins, neînţeles, diferit, neiubit,
explodez. Mă dispreţuiesc că sunt atât de incapabil, dar dirijez mânia
şi violenţa către ceilalţi. Vreau ca ei să mă asculte şi să mă iubească.
306
Aceasta este adevărat doar dacă fac parte dintr-o minoritate, fie
etnică, fie religioasă sau de orice altă natură. Când trăiesc această
stare, este semn că trăiesc o mare durere şi suferinţă interioară. Am
nevoie să îmi vindec rana interioară pentru a-mi putea regăsi
echilibrul, armonia şi pacea interioară, pentru a înceta să mă mai
chinuiesc.
Accept⊂ să conştientizez că iubirea, bucuria, spontaneitatea,
exprimarea de sine pot să ocupe un loc mult mai important în viaţa
mea. Ceea ce eu cer celorlalţi este nevoie să îmi ofer mie. Învăţ să îmi
conştientizez nevoile şi să mi le îndeplinesc. Dacă mă respect, mă
vor respecta şi ceilalţi. Cer să fiu ghidat, pentru a alege abordarea
terapeutică ce îmi va permite să trăiesc această stare de bine după
care tânjesc.

307
308
 Î
ÎNDOIALĂ
Îndoiala are legătură directă cu mentalul. Este o stare obsesivă
care mă împiedică să mă conectez cu planul fizic. Ea poate rezulta
dintr-o serie de întrebări precum: am făcut sau nu lucrul acesta?
Sunt întrebări banale sau, din contră, de natură metafizică,
referitoare la valoarea vieţii, a religiei, a datoriei, a adevărului, etc.
Comentez mereu propriile decizii, întrebându-mă dacă am făcut
alegerile potrivite legate de situaţiile din viaţa mea. Îndoiala îmi
poate tulbura ba chiar otrăvi viaţa!
Accept⊂ să îmi ascult vocea interioară şi să manifest mai multă
încredere în faţa vieţii. Liniştindu-mi eul interior, accept⊂ să mă
eliberez de ataşamentele mentale care îmi frânează evoluţia
spirituală. Când este vorba despre relaţii cu persoane din jur, este
mai bine să învăţ să îmi verific nevoile, impresiile, intuiţia în loc să
permit îndoielii să îmi otrăvească existenţa.

ÎNGRĂŞARE [exces de...]

Vezi: GREUTATE

ÎM BĂTRÂNIRE (suferinţe...)
Prin îmbătrânire corpul îşi pierde flexibilitatea. Merg mai greu,
îndemânarea scade. Ce vrea să spună corpul? Se prea poate să
regret unele elemente din trecutul meu, să cred că nu mai am loc în
lumea asta, că este timpul pentru mine să mă opresc. Cred că viaţa
era mai bună înainte. Refuz să văd lucrurile frumoase de astăzi. Îmi
îndrept constant gândurile spre ieri şi critic prezentul. Această
rigiditate în felul de a gândi se transmite întregii fiinţe. Bătrâneţea
este o etapă de viaţă la care este nevoie să mă adaptez. Dar, întrucât
încep să îmbătrânesc chiar din primul moment al naşterii şi până în
clipa morţii, este nevoie să mă întreb în care moment al vieţii încep
să îmbătrânesc „prea repede“ sau „prea târziu“? Nu există un barem.
Procesul de îmbătrânire riscă să se accelereze atunci când gândesc
prea mult şi nu ascult şi vocea inimii⊂. Dacă îmi încredinţez puterea
de creaţie cuiva din exterior, dacă las societatea să îmi „dicteze“ ce
este bine pentru mine. Dacă vreau să joc un anumit rol pentru a fi
acceptat⊂ de cei din jur şi nu pentru a trăi în funcţie de nevoile
personale (îmi limitez, în acest fel, propria libertate). Dacă refuz să
îmi privesc emoţiile ca pe nişte aliaţi, dacă sunt închis faţă de Iubire,
dacă îmi reprim creativitatea şi dorinţele profunde, atunci, în aceste
condiţii, mă pot simţi „acrit“ şi să mă gândesc la vârsta pe care o am.

309
 Accept⊂ să îmi acord încredere. Accept⊂ să trăiesc la nivelul
inimii⊂ momentul prezent. Las la o parte tot ce nu este benefic
pentru mine. Păstrez doar ceea ce mă face bucuros, tot ceea ce îmi
dă energie, iubire de sine şi de ceilalţi. Accept⊂ să mă deschid către
schimbări, să primesc şi să dăruiesc mai mult, la nivelul inimii⊂.
Astfel, starea mea se ameliorează de la o zi la alta. Am convingerea
că tinereţea inimii⊂ şi a corpului este eternă. Corpul meu fizic nu va
face altceva decât să manifeste aceste gânduri pozitive de sănătate şi
tinereţe.

ÎM BĂTRÂNIRE PATOLOGICĂ
Vezi: SENILITATE

ÎNCERCĂNAŢI (ochi...)
Vezi: OCHI – ÎNCERCĂNAŢI

ÎNCHEIETURA MÂINII
Vezi şi: ARTICULAŢII
Încheieturile mâinilor sunt articulaţiile, pivoţii care permit
mobilitatea, supleţea şi flexibilitatea mâinilor şi care fac legătura cu
antebraţele. Datorită acestor încheieturi pot să îmi mişc mâinile şi
să desfăşor tot felul de acţiuni.
Încheieturile mâinilor sunt manifestarea voinţei mele în
acţiune. Dacă acţionez şi avansez într-o manieră adecvată, atunci ele
vor fi puternice şi sănătoase. O rigiditate instalată la acest nivel mă
împiedică „să iau“ cu armonie sau să aleg tot ceea ce viaţa îmi aduce.
Există, deci, un blocaj sau un refuz faţă de anumite acţiuni.
Activităţile care cer îndemânare sunt, evident, afectate. Ce avantaj aş
avea dacă acum sunt „obligat“ să nu mai fac anumite mişcări, deci
să nu mai desfăşor anumite activităţi? Presiunea pe care o trăiesc
poate fi atât de mare, încât nu ştiu în ce direcţie să mă îndrept.
Trăiesc o puternică nehotărâre. Vreau să resping unele
responsabilităţi, nu vreau să îmi asum sau să recunosc importanţa
actelor mele. Durerea la nivelul acestor articulaţii poate reprezenta
energia refulată care are legătură cu un lucru pe care ar fi trebuit să
îl fac (iar eu nu doresc să îl fac!). Poate fi vorba despre ceva care s-a
petrecut mai demult şi care „mă apasă“, drept care, eu îi neg
existenţa. Fractura mă „cheamă la ordin“ şi îmi spune să mă opresc
pentru a mă mai elibera de responsabilităţi. Este nevoie să nu îi mai
blamez pe ceilalţi pentru propria mea rigiditate. O afecţiune la nivelul
articulaţiei mâinii îmi arată cât sunt de influenţabil. Pot să opun
rezistenţă în faţa noilor direcţii de urmat, a soluţiilor noi sau a
propriei creativităţi. Mă simt „legat“, încătuşat într-o situaţie sau
într-o relaţie şi nu îmi îngădui să spun nimic. Trebuie să mă
imobilizez, să nu îmi mai mişc mâinile.
Accept⊂ să reflectez asupra durerilor pentru a conştientiza
faptul că este nevoie să le eliberez cu iubire şi încredere, căci doar
circulaţia liberă a energiei îmi permite să acţionez constructiv. Îmi
acord încredere, sunt hotărât şi deschis, ceea ce îmi permite să
310
evaluez fiecare situaţie. Mă păstrez în iubire şi tot ceea ce fac este în
armonie cu evoluţia mea. Sesizez toate oportunităţile pe care mi le
oferă viaţa.

ÎNCHEIETURA MÂINII – SINDROM UL CANALULUI

CARPIAN
Sindromul canalului carpian se caracterizează printr-o senzaţie
de amorţire, de furnicături şi, uneori, chiar durere la nivelul
degetelor. El afectează îndeosebi femeile în timpul sarcinii sau
menopauzei şi se manifestă noaptea sau dimineaţa, la trezire.
Sindromul canalului carpian apare atunci când au loc mari
schimbări hormonale pentru că nu am integrat destul aspectul
feminin în globalitatea sa. Apare, de obicei, când mă simt „împins“,
în al doilea plan sau când nu îmi mai găsesc locul. Înainte aveam
impresia că sunt stâlpul care asigura echilibrul vieţii mele şi al
persoanelor apropiate (familie, loc de muncă, activitate socială, etc.).
Acum, când atenţia este îndreptată asupra altcuiva, caut alte
modalităţi de a mă face remarcat. Nu ştiu cum să mă folosesc de
autoritatea proprie: am nevoie să las de la mine, dar, în acelaşi timp,
păstrez şi controlul. Vreau să dau ordine. Mă simt departe de soţ sau
de soţie şi nu mai sunt nici în contact cu sexualitatea mea (care a
devenit inexistentă). Nu văd prea multe soluţii, prea multe căi de
urmat: „tunelul este prea îngust“. Mă simt presat de viaţă şi de toate
responsabilităţile; nu pot nici să iau decizii. Structurile în care mă
oblig să intru mă determină să mă simt limitat.
Accept⊂ noutatea, schimbările care survin în viaţa mea. Orice
situaţie sau provocare are drept scop să îmi permită să câştig sau să
dezvolt noi forţe sau capacităţi pentru a-mi realiza pe deplin
potenţialul de care dispun. Este esenţial să fac această trecere
singur, eu faţă în faţă cu... mine, cu schimbările fizice şi psihice pe
care le trăiesc. Accept⊂ să îmi asum riscurile, să descopăr diferite
căi care îmi vor aduce o foarte mare satisfacţie personală, căci, iată,
am putut să îmi depăşesc fricile! Aleg să integrez ceea ce sunt în
globalitate, mă eliberez de tot ce mă ţinea legat şi... renasc.

311
312
 J
JUNGHI
Junghiul este o durere care survine după ce am făcut un efort
mergând prea repede sau alergând. Mai poate fi o durere intercostală
datorată unei agitaţii fizice intense sau a unei exasperări. Această
durere dă alarma: de ce merg aşa de repede? Cine mă grăbeşte?
Refuz să îmi ascult vocea interioară şi mă oblig să fac anumite
lucruri care mă ajută să am o bună imagine, în concordanţă cu
normele societăţii privind noţiunea de reuşită. Această iritare se
datorează unei exasperări, unei nemulţumiri sau unei decepţii? Mă
„împing“ dincolo de limite, oricare ar fi consecinţele la nivelul
corpului fizic. Nu îmi ascult decât mintea şi nesiguranţa ce mă
domină. Acest junghi mă determină să încetinesc pasul. Învăţ să las
energia să circule fără să mă impacientez: îmi acord timp pentru a
face o pauză.
Accept⊂ să conştientizez că este nevoie să încetinesc ritmul şi
în viaţa cea de toate zilele, pentru a avea vreme să şi trăiesc! Îmi
ascult vocea interioară care ştie ce îmi trebuie şi ce este bine pentru
mine. Merg în ritmul meu şi corpul se relaxează, nemaiavând nevoie
să protesteze!

313
314
 K
KAPOSI (sarcomul...)
Vezi şi: SIDA
Sarcomul Kaposi68 sau boala Kaposi este o proliferare malignă
de ţesut conjunctiv. Este o afecţiune rar întâlnită, cu evoluţie lentă.
Există şi o formă cu evoluţie rapidă la persoanele care suferă de
SIDA.
Ţesutul conjunctiv este cel care susţine alte ţesuturi din corp
(nutriţie, apărare). Este nevoie să mă întreb în legătură cu ce aspect
al vieţii mele mă simt descoperit. M-am abandonat mie însumi într-
un eveniment marcant din viaţa mea. Am nevoie de un suport, atât
moral, cât şi fizic. Mă simt persecutat, fragil, fără apărare. Am obosit
să tot joc rolul de „sprijin al familiei“, fie că este faţă de copii sau de
alţi membri din familie pe care îi am în grijă. Revolta pune stăpânire
pe mine când îmi dau seama că nu mai reuşesc să fac faţă atâtor
responsabilităţi.
Accept⊂ că sunt limitat şi cer ajutorul de care am atâta nevoie.
Ştiu că pot să aleg şi îmi acord timp pentru a mă odihni şi a mă
bucura. Aşa voi avea mai multă energie pentru a-mi îndeplini
sarcinile pe care vocea mea interioară mă ghidează să le fac. Îmi
regăsesc Libertatea şi bucuria de a trăi.

KERATITĂ
Vezi: OCHI – KERATITĂ

KILLIAN (polipul...)
Vezi: NAS – KILLIAN [POLIPUL...]

68 Kaposi (Moriz): dermatolog şi histolog austro-ungar (Kaposnar, 1837 – Viena,

1902). În 1870 a descris xerodermia pigmentară. Mai multe afecţiuni îi poartă
numele: pustuloza vaccinoformă, sarcomatoza hemoragică şi o varietate de
lupus cronic cu noduli hipodermici. Va publica o lucrare de dermatologie la
Viena, în 1879. Conduce din acel an Clinica dermatologică „Allgemeines
Krankehaus“ făcând din Viena Centrul dermatologiei mondiale.
315
316
 L
LABIRINTITĂ
Vezi: CREIER – ECHILIBRU [PIERDEREA...]

LACRIM I
Vezi: A PLÂNGE

LARINGITĂ
Vezi: GÂT – LARINGITĂ

LARINGE
Vezi: GÂT – LARINGE

LARINGE
Vezi: CANCER LARINGIAN

LENE
Lenea este o tendinţă de a evita orice activitate, de a refuza orice
efort.
Ea are legătură cu oboseala pe care o resimt în raport cu întreaga
mea viaţă; vreau să nu mai fac niciun efort sau să nu mă mai oblig
să fac ce nu îmi place. Evitând să acţionez, evit, în acelaşi timp, şi
critica, şi analiza din partea celorlalţi. Rămân în spaţiul meu şi
trăiesc în monotonie.
Accept⊂ să trec la acţiune. Încep să acţionez, să fac lucruri care
mă antrenează, care îmi motivează bucuria de a trăi. Îmi descopăr
talentele pe care le-am ţinut până acum ascunse şi trăiesc, din plin,
sentimentul realizării personale!

LEPRĂ
Vezi şi: CRONICĂ [BOALĂ...], NERVI, PIELE [ÎN GENERAL ]/
[SUFERINŢE...]
Lepra numită şi boala Hansen69 este o maladie infecţioasă. „Am
lepră, am impresia că nu am tot ceea ce îmi trebuie pentru a-mi
asuma viaţa, responsabilităţile ce îmi revin“. „De ce am contractat
această infecţie? Am lepră cronică provocată de bacilul Hansen şi

69 Hansen (Gerhard Henrick Armauer) – (Bergen, 1841-?1912). Medic şi botanist

norvegian. P rovenit dintr-o familie înstărită, îşi face studiile la Christiana, apoi
se specializează în microbiologie la Viena. Întors în Norvegia, descoperă în 1869
bacilul leprei într-un nodul, dar nu îndrăzneşte să îl anunţe, întrucât era
logodit cu fiica profesorului Danielsen, fervent adversar al originii bacteriene a
leprei. În 1874 îşi publică descoperirea la Societatea Medicală din Christiana.
Este numit Inspector General pentru lepră în Norvegia.
317
care îmi afectează pielea, mucoasele şi nervii?“ Această boală este
mai frecventă în ţările tropicale. Are caracter „de familie“, contagios şi
incubaţia este lungă (3-5 ani). Dacă sunt atins de această boală este
pentru că mă simt murdar, că nu sunt la înălţime. Sufăr de izolare şi
chiar îmi este silă de mine. Mă autodistrug. «A fost prezentă această
boală în familia mea? Exista comunicare în această familie?»
Suferinţa produsă de această lipsă de comunicare m-a afectat până
într-atât, încât vreau să mă autodistrug? Sensibilitatea mea a fost
atât de afectată, „am fost jupuit de viu“. În tot cazul, merit eu să
trăiesc? Am tendinţa să îmi pun deseori această întrebare şi doresc
„să plec“, căci nu mai pot schimba mare lucru în viaţa mea. Trăiesc
ca o victimă, în loc să fiu creatorul vieţii mele. Mă simt condamnat,
uitat de Dumnezeu, de societate, de cei din jur. Sunt incapabil să
mai schimb ceva. Port pe umerii mei răspunderea tuturor relelor de
pe Pământ. Este neapărat nevoie să rezolv bagajul acumulat din
trecutul familiei şi să îmi găsesc locul MEU în societate.
Accept⊂ ca de acum înainte să îmi „hrănesc“ gândurile cu
iubire şi armonie pentru a-mi reface pielea care va reflecta mai bine
fiinţa divină care sunt. Îmi recâştig puterea pe care o încredinţasem
celorlalţi de multă vreme şi devin responsabil de propria mea viaţă.
Îmi recunosc creativitatea. Îmi accept⊂ corpul ca făcând parte
integrantă din fiinţa mea divină. Accept⊂ că merit tot ceea ce este
mai bun!

LESBIANĂ
Vezi: HOMOSEXUALITATE

LEŞIN
Vezi şi: CREIER – SINCOPĂ, COMĂ
Leşinul este o pierdere a cunoştinţei temporară, de durată
variabilă, care durează între o clipă şi o jumătate de oră. Dacă îmi
pierd complet cunoştinţa, brusc şi pe o durată scurtă, este vorba
despre o sincopă. Dacă pierderea cunoştinţei durează o mai lungă
perioadă de timp atunci se numeşte comă.
Pierderea cunoştinţei îmi îngăduie să fug din faţa realităţii.
Mă „rup“ într-o clipită, căci sunt atât de obosit şi nu mai rezist. Nu
mai sunt capabil să fac faţă situaţiilor şi să le rezolv. Alternez între
stări de frică, de angoasă, de descurajare şi de neputinţă. Îmi este,
deseori, frică să nu îmi pierd puterea, să nu fiu la înălţimea unor
anumite persoane sau situaţii. Sunt aici, dar în altă parte, în acelaşi
timp. Am tendinţa să fac lucrurile maşinal, ca un robot. Mă simt
învins din capul locului. Nu mă mai simt hrănit şi sprijinit de viaţă.
Când mă agăţ, îmi blochez energiile şi puterea din mine. Am nevoie
ca viaţa mea să se schimbe.
Accept⊂ să nu mă mai agăţ de trecut şi de ideile învechite. Las
viaţa să îşi urmeze cursul. Accept⊂ să acord încredere Universului,
căci tot ceea ce mi se întâmplă este ca să evoluez.

318
LEUCEMIE
Vezi: SÂNGE – LEUCEMIE

LEUCOPENIE
Vezi: SÂNGE – LEUCOPENIE

LEUCOREE
Vezi şi: CAND IDA, INFECŢII, PIELE – MÂNCĂRIMI, SALPINGITĂ
Leucoreea este numită şi scurgere albă sau vaginală. Este o
infecţie vaginală care demonstrează fie refuzul de a avea relaţii
sexuale, fie culpabilitate şi agresivitate faţă de partener, fie pentru că
nu îl am. Ea rezultă, deseori, din impresia că sunt neputincioasă faţă
de soţul meu, că nu deţin nicio putere asupra lui; atunci această
boală devine o modalitate de manipulare care mă va ajuta să deţin
controlul asupra situaţiei şi, implicit, asupra partenerului, întrucât
EU sunt cea care decide dacă pot avea sau nu relaţii sexuale. Am
atâta nevoie de iubire, dar o caut în afară şi nu în mine. Întrucât nu
sunt în legătură directă cu nevoile şi dorinţele mele, joc rolul
victimei. Le las mereu în al doilea plan. Sunt supusă şi mă pot lăsa
chiar exploatată, dacă nu sunt eu cea care îl exploatează pe soţ. Îmi
ignor complet energiile creatoare. Faptul de a fi femeie nu înseamnă
că trebuie să mă supun celorlalţi. Nu pot „să mă adaptez“ mereu la
ceilalţi, să fac concesii la nesfârşit, mai ales la nivel de cuplu.
Accept⊂ să îmi ocup locul cuvenit, să îmi recunosc adevărata
valoare şi să mă conving că sunt singura persoană care poate deţine
controlul asupra mea şi a vieţii mele.

LIGAMENTE
Vezi: ARTICULAŢII – ENTORSE

LIMBĂ
Vezi şi: GUST [TUL BURĂRI DE...]
Limba este un organ musculos care are legătură cu gustul şi este
o anexă a aparatului digestiv.
Dacă doresc să exprim un gând pe cale verbală am nevoie de
limbă. Dacă „îmi muşc limba“, este nevoie să mă întreb dacă nu,
cumva, mă dispreţuiesc pentru cele spuse, dacă nu mă învinovăţesc.
Ştiu să îmi ţin limba?/gura? Ce mă opreşte să spun lucrurilor pe
nume, să nu îmi exprim sentimentele negăsindu-mi cuvintele
potrivite? Când folosesc expresii precum „a-i sta pe limbă“, „ţi-ai
înghiţit limba“ acestea denotă o situaţie faţă de „a spune“ sau „a nu
spune ceva“ şi care conduce către suferinţe la nivelul limbii
(pişcătură, senzaţie de arsură). Ce mă „arde“ să fac sau să spun şi
mă opresc? Neputinţa mă face să mă opresc (să tac). Pot păstra un
secret de familie, care, divulgat, nu ar face decât să îmi fie ruşine.
Întrucât am impresia că nu sunt ascultat, devin complet indiferent
faţă de ceilalţi. Dacă mă simt vinovat în legătură cu ce am spus,
atunci îmi muşc limba. O durere la nivelul limbii îmi arată că

319
există ceva pe care refuz să îl spun şi care îmi stă „pe vârful limbii“.
O bubiţă pe vârful limbii îmi arată că îmi reprim foarte mult
pasiunile, atât la nivel verbal cât şi fizic. Ar putea fi vorba despre o
amintire dureroasă pe care ar fi nevoie să o spun pentru a mă
elibera. Dacă limba mea este fisurată, înseamnă că nu mai vreau să
fiu „băiatul sau fata cumsecade“ şi să spun lumii întregi: «Ajunge!
Ascultaţi-mă!» M-am săturat să mai trăiesc în dualitate: una să spun
şi alta să fac! Dacă am limba amorţită sau umflată este semn că
vreau să gust mai mult din viaţă sau că am un sentiment de dezgust
faţă de o persoană, de o situaţie sau de un lucru. O limbă groasă
îmi indică faptul că mă încurc în cuvinte, că nu ştiu cum să mă
exprim. O ulceraţie la vârful limbii îmi arată că mă „arde“ ceva pe
care vreau să îl spun. O închidere în mine sau o învinovăţire legată
de o anumită plăcere care mi se oferă va face limba să reacţioneze
printr-o glosită (inflamaţie). Nu îndrăznesc să gust din toate
plăcerile vieţii. Mă pedepsesc şi trăiesc ca un sclav. O micoză
manifestă critica şi furia care „domnesc“ în mine şi pe care nu
îndrăznesc să le scot la iveală. Am fost rănit în trecut şi nu am uitat:
prefer să rămân singur cu durerea mea.
Accept⊂ „să gust“ din toate bucuriile care mi se oferă. Învăţ să
îmi exprim părerea, să mă fac respectat tocmai prin ceea ce sunt
diferit şi mă bucur din plin de viaţă!

LIMBĂ (cancer...)
Vezi: CANCER DE LIMBĂ

LIM FĂ (suferinţe limfatice)

Vezi şi: CANCER GANGLIONAR [...AL SISTEMULUI LIMFATIC]

LIM FATIC [GANGLION] (infecţii, inflamaţie, edem,

sistem imunitar)
Limfa conţine globule albe, proteine şi lipide. Ea luptă împotriva
infecţiilor şi respinge tot ceea ce este rău pentru corp.
O inflamaţie a vaselor limfatice îmi arată cât de mult mi-am
controlat emoţiile şi mediul meu, dar acum nu mai pot! Sunt
descurajat! Mă simt ca un elefant închis într-o căsuţă. Vreau să ies,
vreau să fiu liber! Edemul limfatic este semnul nesiguranţei pe care
o trăiesc. Mă cred deasupra tuturor, dar acest lucru mă face foarte
fragil, căci viaţa mea este o mascaradă: nu o trăiesc după voia
inimii⊂. Sunt confuz şi nu ştiu încotro să o apuc, ceea ce mă face
vulnerabil.
Suferinţele limfatice mă atenţionează asupra gândurilor pe care
le nutresc, asupra faptului că am nevoie să îmi gestionez mai bine
emoţiile şi că ar trebui să accept⊂ ca bucuria să circule liber prin
mine, aidoma sevei unui copac. Este nevoie să mă întorc la ceea ce
este esenţial, să îmi centrez atenţia asupra adevăratelor valori de
viaţă şi nu asupra celor materiale sau a lucrurilor despre care am
impresia că îmi lipsesc.

320
LUXAŢIE
Vezi şi: ACCIDENT, FURIE, DURERE, OASE
Luxaţia constă în deplasarea celor două extremităţi osoase ale
unei articulaţii. Ea se poate situa la nivelul umărului, al degetelor, al
genunchiului, al vertebrelor, al şoldului. Deseori o luxaţie survine ca
urmare a unei lovituri, a unui şoc sau mişcări bruşte.
În funcţie de locul în care apare luxaţia mă întreb ce frică sau şoc
emoţional îmi dă impresia că sunt strâns, „ca şi cum m-ar închide
cineva într-o cutie“. Vreau să scap de o obligaţie, dar mă simt
incapabil să o fac. Este ca şi cum aş purta o cămaşă de forţă şi din
care încerc din răsputeri să ies. Corpul meu a reacţionat invers
asumându-şi contralovitura emoţională. Am impresia că nu mai am
loc în această lume? Sunt destabilizat la nivel emoţional de către o
persoană sau de un eveniment? În raport cu cine sau cu ce sunt atât
de intransigent? Dacă luxaţia este la umăr, este nevoie să mă întreb
de cine vreau să mă apropii. La maxilar (articulaţia temporo-
mandibulară), îmi arată că sunt prins într-o situaţie, neputând nici
să avansez, nici să dau înapoi. Sunt „sfâşiat“ între raţiune şi pasiune.
Accept⊂ să conştientizez libertatea din mine şi să permit
luminii interioare să pătrundă în toate situaţiile care par să mă
limiteze pentru a dizolva şi risipi toate temerile. În acest fel, îmi
trăiesc mai armonios viaţa.

LIM FATISM
Limfatismul se caracterizează printr-o paloare anemică, o
moliciune a ţesuturilor şi o piele fină.
Îmi lipsesc forţa şi rigoarea. Evit să mă „violentez“, nu fac nimic,
mă detaşez, nu am nici curaj şi nici putere. Nu găsesc nicio motivaţie
în viaţa mea şi mă simt inutil. Îi las pe ceilalţi să îmi „ocupe“ viaţa,
căci îmi este greu să îmi delimitez spaţiul vital şi să fac să fie
respectat.
Neacceptarea⊂ faţă de mine însumi îşi are sursa, deseori, în
situaţii în care m-am judecat aspru. Limfatismul îmi arată că este
nevoie să mă împac cu mine însumi. Este un semn că trebuie să mă
îngrijesc de mine, să mă mişc, să fac să avanseze lucrurile pentru a
permite energiei să circule ca să ies din această letargie care mă
determină să nu mai fac aproape nimic şi să „mă scufund“ în
negativism.
Accept⊂ să îmi recâştig elanul, să ofer bucurie celor care au
nevoie prin mici gesturi, ceea ce mă va face să mă simt mai util şi să
mă apreciez mai mult.

LIM FOM
Vezi: HODGKIN [BOALA...]

LITIAZĂ BILIARĂ
Vezi: CALCUL BILIARI
321
LITIAZĂ URINARĂ
Vezi: CALCULI URINARI

LOCOMOŢIE
Vezi: SISTEM LOCOMOTOR

LOMBALGIE
Vezi: SPATE [D URERI DE…] – ŞALE

LUMBAGO
Vezi: SPATE [D URERI DE...] – ŞALE

LUPUS
Vezi: PIELE – LUPUS

LORDOZĂ
Vezi: COLOANĂ VERTEBRALĂ [DEVIAŢIE...] – LORDOZĂ

322
 M
MALABSORBŢIE INTESTINALĂ
Vezi: INTESTINE [SUFERINŢE...]

MALARIE sau PALUDISM

Vezi şi: COMĂ, FEBRĂ, SÂNGE [PROBLEME...]
Malaria se manifestă printr-o febră puternică.
Ea corespunde criticii şi respingerii cuiva sau a unei situaţii,
căci a trebuit să mă despart de ceva sau de cineva pe care îl iubesc.
Comunicarea este întreruptă total şi pentru mine este foarte greu
(căci am mare nevoie să comunic). Ranchiuna şi resentimentele au
pus stă pânire pe mine şi mentalul meu este foarte „încântat“ „să
rumege“ astfel de sentimente neplăcute. Nu pot să fac alegeri
potrivite în ceea ce priveşte emoţiile şi relaţiile mele. Mă simt lipsit
de putere. Mi-am pierdut speranţa în legătură cu o situaţie, nu mai
am încredere nici în mine, nici în viaţă. Este ca şi cum aş fi
incapabil să mai convertesc ideile şi aspiraţiile mele în acţiuni
concrete. Partea masculină, activă este în „hibernare“. Tot ceea ce
văd mi se pare negativ. Aştept moartea să vină. Pentru a scăpa de
febră, este nevoie să mă interiorizez ca să pot rezolva acolo această
situaţie tensionată.
Accept⊂ să îmi schimb punctul de vedere faţă de viaţă. Îmi
recunosc toate posibilităţile. Îmi îngădui mici plăceri. Mă eliberez de
ranchiună şi resentimente pentru a-mi regăsi pacea interioară.

MALFORMAŢIE (în general...) (la inimă⊂...)

O malformaţie este o anomalie a unei părţi din corp încă de la
naştere şi se datorează dezvoltării fătului în timpul vieţii intrauterine.
În opoziţie cu deformările survenite după naştere, malformaţiile
sunt întotdeauna şi prin definiţie congenitale (prezente chiar de la
naştere). Pot fi ereditare sau căpătate ca urmare a unui conflict, a
unui şoc sau traumatism în timpul vieţii intrauterine.
Ce durere a existat în mine în timp ce „m-am format“? O
malformaţie indică o conştientizare specială (deseori în legătură
cu o frică) la nivelul părţii de corp afectate. Întrucât rezonez cu
părinţii mei şi ei pot avea acelaşi conflict. De exemplu, o
malformaţie congenitală a inimii⊂ îmi arată că nu iau viaţa în
serios. Inima⊂ reprezintă iubirea şi este o pompă care aspiră şi
retransmite. Îmi las la o parte emoţiile şi latura spirituală. Viaţa nu
valorează mare lucru pentru mine şi iubirea nu este decât un
concept vag care nu se aplică în cazul meu. Lipsa de iubire este,
mai întâi, dirijată către sine, apoi către ceilalţi, către viaţă în

323
general. Sunt aici ca să învăţ să iert şi să mă deschid faţă de
această formă specială de energie numită IUBIRE. Încă de la
început m-am închis faţă de ea.
Accept⊂ să reglez circumstanţele naşterii mele şi să mă
obişnuiesc cu ceea ce „am“ pentru a depăşi situaţia şi a putea să
simt iubirea. Învăţ să iert şi să am grijă de inima⊂ mea. Mă accept
aşa cum sunt şi mă obişnuiesc cu înfăţişarea mea, făcând totul
cum pot mai bine, fără să mă critic. Conştientizez că şi eu fac parte
din marele Tot. Cu cât simt mai multă iubire pentru ceea ce sunt,
cu atât sunt mai în măsură să o transmit oamenilor din jur.
Accept⊂ să mă bucur din plin de viaţă. Să savurez fiecare clipă, să
explorez fiecare faţetă a vieţii, atât la nivel fizic, cât şi emoţional.
Accept⊂ să experimentez iubirea în toate formele sale şi să înţeleg
cu... inima⊂ adevărata valoare a vieţii aici, pe Pământ.

MAMELE
Vezi: SÂN

MANIACO-DEPRESIV
Vezi: PSIHOZĂ

MANIE
Vezi şi: ANGOASĂ, ANXIETATE
Maniile sunt obiceiuri care ascund angoasă şi anxietate.
Această stare de agitaţie provoacă surescitare în mişcări şi o
dispoziţie exagerată. Este o modalitate de a căuta pacea şi calmul?
Poate fi şi o formă de fugă pentru că mă obligă să mă mişc mereu
în acelaşi cadru, împiedicându-mă, astfel, să explorez noi căi,
pentru a mă simţi mereu în siguranţă şi stăpân pe situaţie. Îmi este
teamă să îmi folosesc partea mea profundă, independentă,
novatoare. Mă cantonez în obişnuinţe care mă păstrează în acest
cunoscut, într-o anumită zonă de confort.
Accept⊂ să identific sursa acestei anxietăţi pentru a-mi regăsi
pacea interioară şi armonia. Voi vedea astfel viaţa cu mai multă
seninătate şi mai mult calm. Gesturile şi atitudinile îmi sunt din ce
în ce mai mult în acord cu înţelepciunea mea interioară.

MARFAN (sindromul...)
Sindromul Marfan70 este o boală ereditară, genetică ce
afectează fibrele ţesutului conjunctiv şi provoacă anomalii ale
scheletului, ale ochilor şi ale inimii; această boală se întâlneşte la

70 Marfan (Anthonin Bernard Jean) (Castelnaudary, 1858-1942). Fiul unui medic

care a fost primar în Castelnaudary şi deputat în 1894. Face studii medicale la
T oulouse în loc să facă P olitehnica aşa cum ar fi dorit tatăl său. Îşi susţine teza
despre tulburările gastrice ale ftiziei. Este un pediatru francez care a
demonstrat în 1886 că un copil afectat de tuberculoză este apoi imunizat
contra tuberculozei pulmonare: este legea Marfan. El descrie în 1896, boala
cunoscută sub denumirea de „Sindromul Marfan“. Mai există o boală, M al adia
lui Marfan, paraplegia spasmodică sifilitică congenitală.
324
persoanele înalte cu articulaţii anormal de suple şi care prezintă
anomalii cardiace, mai ales ale aortei, care justifică frecvent o
operaţie. Sindromul Marfan este cel mai des asociat cu malformaţii
cardiace (probleme de comunicare interauriculară), pulmonare sau
la nivel de schelet.
Există nişte secrete de familie care mi-au fost ascunse sau pe
care le ascund eu? Există o legătură care nu s-a făcut cu trecutul.
Calea inimii⊂ a fost blocată prin lipsă de comunicare, jenă sau
ruşine. Care este motivul care mă împiedică să comunic cu părinţii
sau cu moştenitorii?

MARIJUANA (consum de...)

Vezi: DROG

MASCULIN (principiul...)
Vezi şi: FEMININ [PRINCIPIUL...]
Principiul masculin este reprezentat de partea dreaptă a
corpului şi emisfera cerebrală stângă. În medicina chinezească este
numit aspectul YANG, iar în Occident aspectul raţional.
El reprezintă relaţia mea cu principiul masculin, atât al meu cât
şi în raport cu cel al bărbaţilor din viaţa mea: tată, soţ, etc. Calităţile
dominante sunt curajul, puterea, logica. Acest principiu are legătură
cu cunoştinţele, cu cuvântul şi cu raţiunea. Este partea autonomă,
materialistă şi raţională a fiinţei. Este reprezentat de soare şi
exprimă, totodată, aspectul intelectual, partea activă din mine care
preia ideile şi intuiţiile aspectului meu feminin şi le pune în aplicare.
El gestionează cauza lucrurilor şi alege direcţiile. Fiecare fiinţă
omenească, fie bărbat sau femeie, posedă o parte masculină
(YANG) şi una feminină (YIN).
Accept⊂ că mă realizez pe deplin doar atunci când pot stabili un
echilibru între aspectul meu masculin şi cel feminin.

MAXILARE (suferinţe ale...)

Vezi şi: MUŞCHI – TRISMUS
Maxilarele sunt oasele cele mai importante pentru a mânca,
pentru a începe procesul de masticaţie şi de asimilare a ceea ce
„iau“, fie hrană, fie realitatea care mă înconjoară.
Ele îmi permit să „înghit“ anumite realităţi, atât cât pot eu, la
nivel fizic şi emoţional. Maxilarele reprezintă capacitatea şi forţa de a
alege să mă deschid faţă de ceva sau cineva. Ele îmi permit, deci,
schimburile cu ceilalţi, în deplină siguranţă şi îmi deschid calea către
adevăr şi afirmarea de sine. Toată puterea interioară pe care o
manifest este simbolizată de maxilarele mele. Cel de sus se referă la
relaţia cu tatăl, iar cel de jos, la relaţia cu mama. Întrucât ele trebuie
să se întâlnească, să se opună ca să fie eficace, sunt şi simbolul
capacităţii mele de a face faţă luptelor sau opoziţiilor pe care le
întâlnesc sau există în mine. Problemele la nivelul maxilarelor pot
surveni atunci când strâng din dinţi pentru că resping sau opresc
325
manifestarea mâniei, a încăpăţânării, a dorinţei inconştiente de a mă
răzbuna pe cineva sau pe ceva sau să evit exteriorizarea durerii din
mine. Lucrurile nu merg cum aş vrea şi furia pune stăpânire pe
mine. „Mestec“ la nesfârşit aceleaşi probleme fără a găsi soluţii. Mă
agăţ de emoţiile mele şi de comportamente imature. Pot, atunci, să
apară ticuri ale maxilarului care îmi arată că „vorbesc în tăcere“. Ce
vreau să păstrez doar pentru mine? Care sunt emoţiile pe care nu le
exprim? Văd evenimentele cu o anumită îngustime de spirit. Nu sunt
în contact cu puterea mea interioară şi caut să mă agăţ de o
autoritate exterioară. Unde s-a dus simţul de a fi responsabil?
Sentimentul de neputinţă dă naştere unui sentiment de superioritate
şi de gelozie. Dacă maxilarele sunt dureroase, este pentru că îmi
ascund dorinţa de a ataca sau muşca pe cineva printr-un surâs
forţat. O fractură este urmarea tendinţei mele de a precipita
lucrurile, deciziile. Mă simt bruscat de viaţă şi de ceilalţi, dar eu sunt
cel care vrea să meargă prea repede. Pot să fiu acid în comentariile
pe care le fac în legătură cu ceilalţi. Totuşi, mă simt redus la tăcere,
incapabil să îmi exprim cu adevărat sentimentul de amărăciune şi de
durere interioară. Dacă am o dificultate la nivelul articulaţiei
maxilarelor (numită ATM – articulaţie temporo-mandibulară – ele
par nealiniate), este nevoie să mă întreb dacă există un decalaj, o
diferenţă între ceea ce gândesc şi ceea ce îndrăznesc să spun
deschis. Trăiesc o dualitate interioară între a spune sau a ascunde
adevărul, sentimentele mele profunde. Există o distorsiune între
emoţiile şi dorinţele mele: sunt împărţit între ceea ce aş vrea să fac
(dorinţe) şi ceea ce trebuie să fac (datorie). Visele pe care mi le
făcusem despre cum va fi viaţa mea diferă total de realitate şi acest
lucru generează dezamăgire şi reevaluări. Îmi pierd speranţa că îmi
voi atinge idealul, fie personal, de cuplu, fie faţă de societate. Când
scrâşnesc din dinţi, este semn că trăiesc în nesiguranţă. Sunt
anxios şi îmi reprim foarte mult emoţiile. Acest lucru se întâmplă
mai ales cu copiii faţă de părinţii lor. Pot să văd că maxilarele mele
s-au decalcifiat şi înmuiat. Ele îmi arată cum şi eu, la rândul meu,
pot fi «moale» în unele situaţii, în special, când am impresia că se
râde de mine sau că nu mi se dă atenţie când vorbesc. Mă
subapreciez din cale-afară. Pot să mă simt şi dominat, nereuşind să
mă exprim, din cauza timidităţii sau a fricilor mele. Se poate să mi se
fi interzis să vorbesc, ceea ce eu am interpretat ca: «Nu trebuie să am
ceva foarte interesant de spus!» Dacă maxilarele se blochează, sunt
incapabil să mă exprim, să controlez ceea ce mă înconjoară. Îmi
refulez emoţiile. Maxilarul poate fi paralizat de frica sau necazul trăit
ca urmare a unei situaţii în care m-am simţit incapabil de a zice sau
a face ceva pentru a evita ca o situaţie să se întâmple. Un maxilar
blocat poate să se fi crispat chiar în clipa în care am dorit să
contrazic, să împiedic rostirea unui cuvânt sau realizarea unui
eveniment. M-am simţit paralizat şi nu am putut rosti nicio vorbă.
Parcă aş fi avut gura legată. Când există un cancer al maxilarului,
această incapacitate este trăită în modul cel mai intens cu putinţă,
mai ales în familie, unde cuvântul meu nu are nicio greutate. Dacă
am maxilare prea înguste, este semn că dezvoltarea personalităţii
mele a fost frânată. Obligaţia de a fi cel mai bun mă supune unei
326
puternice presiuni. Intelectul meu este stimulat în permanenţă, în
timp ce aspectul emoţional devine deficitar. Trebuie să mă relaxez,
să las energia să circule liber.
Accept⊂ să mă exprim liber. Sunt ghidat în ceea ce am de spus
şi îmi ocup locul cuvenit. Trăiesc în integritate, la nivelul inimii⊂ şi
al adevărului.

MĂDUVĂ OSOASĂ
Vezi şi: SÂNGE [ÎN GENERAL ], [PROBLEME ALE...]
Măduva osoasă este un ţesut prezent în oase. Este responsabilă
de producerea elementelor figurate ale sângelui (globulele roşii, albe,
plachete).
O afecţiune a măduvei osoase îmi arată că eu nu mă pot „agăţa“
de nimic şi că nimic nu se întâmplă aşa cum aş vrea. Nu găsesc
niciun sens vieţii mele. Decepţia în legătură cu cine sunt sau cine
am ajuns să fiu este atât de mare, încât nu mă mai simt demn nici
să trăiesc. Am impresia că am coborât în infern şi nu mai pot să ies.
Accept⊂ că am nevoie de ajutor şi îndrăznesc să îl cer. Cercetez
cu atenţie elementele care îi lipsesc fericirii mele. Înţeleg că eu sunt
creatorul destinului meu. Hotărăsc să îmi revizuiesc structurile de
bază şi să îmi „ajustez“ unele faţete ale personalităţii mele. Spun
„DA“ vieţii. Spun DA privirii îndreptate spre rănile mele interioare.
Spun DA lecţiilor de viaţă care îmi permit să mă reconectez la iubire,
la pace şi la bucuria de a trăi.

MĂTREAŢĂ
Vezi şi: PĂR [BOLI...]
Mătreaţa este un strat aspru şi uscat al pielii şi are aspectul
unor scame albe. Se găseşte, în cea mai mare parte a timpului, pe
pielea capului.
Întrucât există o acumulare de piele moartă, există, în acelaşi
timp, şi o acumulare de atitudini şi „tipare moarte“ de care nu mai
am nevoie. Pielea capului are legătură cu mentalul, cu abstractul:
deci este nevoie să eliberez toate schemele de gândire învechite
pentru a face loc deschiderii şi flexibilităţii. Dacă sunt activ sau, din
contră, inactiv din punct de vedere intelectual (de exemplu, dacă îi
las pe alţii să gândească în locul meu), ambele atitudini pot produce
mătreaţă, pentru că există un dezechilibru în modul meu de a
funcţiona la nivel raţional şi mental. Mă simt agresat şi am nevoie să
las să iasă această furie. Mă simt controlat de ceilalţi dar, de fapt, nu
sunt decât propriile mele emoţii care mă frământă şi pe care nu ştiu
să le gestionez. Sunt rupt de realitate şi inventez tot felul de scenarii
pentru „a cădea la învoială“ cu situaţiile în care m-am simţit rănit.
Nu înţeleg încă anumite situaţii în care am trăit o despărţire
dureroasă. Îmi împrăştii energia în toate direcţiile. În viaţa mea apar
tot felul de situaţii, atât la nivel social, religios sau moral, şi este
nevoie să îmi ajustez poziţia faţă de noile credinţe sau convingeri.
Sunt mereu nehotărât şi ar trebui să lucrez mai mult cu mine
327
însumi pentru a lăsa la o parte tot ceea ce nu îmi mai convine. Îmi
este frică să nu fiu „demascat“ în noua mea realitate.
Accept⊂ să mă deschid din ce în ce mai mult faţă de noutăţile
vieţii, să devin mai flexibil, lăsându-mă condus de curentul firesc al
vieţii. Intru în contact cu emoţiile mele şi îmi conştientizez
adevărata valoare. Lăsând viaţa să curgă liber şi manifestându-mi
creativitatea, reuşesc să fiu, din ce în ce mai mult, în contact cu
potenţialul de care dispun şi devin, astfel, stăpânul vieţii mele.

MÂINI (în general)

Mâinile reprezintă capacitatea de a lua, a da sau a primi. Ele
simbolizează realizarea unei acţiuni şi executarea unei munci. Ele
constituie şi exprimarea de sine în Univers, iar puterea atingerii este
atât de mare, încât mă simt neajutorat când mâinile mele sunt
afectate. Tot cu ajutorul lor eu pot face schimburile cu ceilalţi, dar
pot să şi comand. Au un caracter unic: ca şi amprentele digitale, ele
reprezintă trecutul, prezentul şi viitorul. Mâna stângă este a
inimii⊂, ea este cea care primeşte. Mâna dreaptă reprezintă voinţa
şi puterea, acţiunea şi afirmarea. Ţin în mâinile mele situaţiile de
fiecare zi şi starea lor îmi arată cum percep eu realitatea, cum îmi
exprim iubirea sau ura (pumnul strâns), cum «manipulez»
evenimentele sau persoanele. Calitatea contactelor cu ceilalţi se
reflectă la nivelul mâinilor, mai ales cele care au legătură cu munca
pe care o prestez. Dacă am mâinile reci, este semn că mă retrag
emoţional dintr-o situaţie sau relaţie în care sunt implicat. Pot, de
asemenea, să refuz să am grijă de nevoile mele de bază, să nu vreau
să îmi îngădui anumite plăceri. Pot considera că relaţia cu tatăl meu
este rece. O situaţie legată de o moarte mă perturbă. Mâinile moi
îmi indică un proces crescut de anxietate şi nervozitate. Sunt depăşit
de emoţiile mele, simţindu-mă prea implicat sau prea activ într-o
anumită situaţie din viaţa de zi cu zi. Aş vrea să rezolv totul, „să
sting focul“ cu propriile mele mâini. Îmi poate fi teamă şi de un
contact care îmi face rău. Dacă am dureri sau crampe, este pentru
că refuz să fiu flexibil faţă de situaţiile prezente. Este nevoie să mă
întreb ce mă deranjează sau ce nu vreau să se realizeze. Pot avea
sentimentul că nu pot face un anumit lucru, ceea ce mă face să
trăiesc frica de eşec. Lucrul acesta mă face să doresc „să stăpânesc
totul“ cu mâinile mele, să vreau să am totul în cazul în care cineva
sau ceva „mi-ar scăpa printre degete“. Am impresia că îmi pierd
bunurile într-o situaţie sau faţă de o persoană? Un gest sau o
acţiune efectuată cu ajutorul mâinilor mi-a produs o rană, atât
fizică cât şi emoţională? Sunt capabil «să iau totul în mâinile mele» şi
să îmi concretizez ideile? Dacă mâinile sângerează (mâini uscate,
crăpate sau afectate de eczemă), este, cu siguranţă, din cauza unei
situaţii, a unui vis, a unui proiect pe care am impresia că nu îl pot
realiza, ceea ce mă face să fiu trist. Am făcut tot ceea ce a fost
posibil, dar degeaba... Din această cauză îmi pierd bucuria de a trăi.
Dacă am mâinile paralizate, înseamnă că eu mă simt „paralizat“ în
legătură cu ceea ce am nevoie să iau pentru a realiza o sarcină sau o
acţiune şi faţă de care mă simt incapabil. Paralizia mâinilor mai
328
poate surveni şi ca urmare a unei activităţi mentale intense, când
mă simt surescitat, contrariat sau prea tensionat. Poate vreau „să
strâng de gât“ pe cineva cu propriile mele mâini. Mâinile mele vor fi
înţepenite dacă manifest rigiditate în felul în care îmi îndeplinesc
unele sarcini sau îmi exprim sentimentele. Mâinile se pot bloca
atunci când mă consider prea supus faţă de autoritatea părinţilor.
Dacă mă rănesc la mâini, este, poate, pentru că mă opun atingerii,
evitând o anumită intimitate, sau pentru că nu doresc să fiu atins de
o anumită persoană sau nici eu nu vreau să o ating. Această frică de
a intra în contact cu cineva sau ceva poate avea legătură cu un
anumit eveniment actual care îmi aminteşte de un abuz trăit în
trecut. Poate fi vorba despre un eveniment în care m-am simţit
manipulat şi retrăiesc acelaşi sentiment şi acum. Este bine să mă
întreb: «Ce nu sunt capabil să fac sau ce sunt obligat să fac acum
când una sau ambele mâini mă dor? Pe cine sau ce vreau să reţin,
când, de fapt, ar trebui să îl eliberez? Cui aş vrea „să îi dau un
pumn?“» Dacă îmi sunt afectate mâinile, este nevoie să mă întreb ce
parte din mine vreau să o dau la o parte cu „dosul palmei“. Am
tendinţa să fiu intransigent cu mine însumi şi cu ceilalţi. Lucrul
acesta poate fi o reacţie la faptul că în trecut eram foarte conciliant,
fără să fi fost, neapărat, susţinut în acţiunile mele. Această situaţie
poate conduce la o fractură. Mă forţez să urmez un anumit drum,
când, de fapt, aş putea să merg pe un altul mult mai benefic pentru
mine. Raţiunea sau intuiţia este cea care îmi conduce viaţa? Ce am
impresia că trebuie să păstrez neapărat în viaţa mea? Statutul
social, nivelul de trai, popularitatea, etc.? O rană la nivelul palmei
îmi indică frica de a nu mă rătăci fie la nivel afectiv, fie social. Dosul
mâinii este afectat atunci când mă simt respins, dat la o parte cu
„dosul palmei“.
Accept⊂ „să întind mâinile către Cer“, conştientizând că
singura putere pe care o deţin este puterea asupra mea şi nu cea
asupra celorlalţi. Îmi iau viaţa „în mâini“ acceptându-mi toate
faţetele personalităţii mele.

MÂINI (artroza...)
Vezi: ARTRITĂ – ARTROZĂ

MÂINI – BOALA DUPUYTREN

Vezi şi: DEGETE – INELAR/DEGET MIC
Boala Dupuytren71 este o afecţiune a mâinii caracterizată
printr-o îndoire a câtorva degete spre palmă, în special, inelarul şi
degetul mic (care rămân permanent aşa).

71 Dupuytren (Guillaume, Baron): chirurg francez (Pierre-Buffière, Haute –

Vienne, 1777, P aris, 1835). Considerat ca unul dintre fondatorii anatomiei
patologice, devine în 1815 chirurg şef la spitalul Hôtel – Dieu din Paris. Este
membru al Academiei de medicină din 1820, chirurgul personal al regelui
Ludovic al XIII-lea care îl face baron în 1823, apoi al lui Charles X. În 1825
devine membru al Academiei de Ştiinţe. Scrie în 1829 „Lecţii orale de clinică
329
 Această boală denotă „o crispare“ în atitudini, ceea ce lasă să
transpară o închidere în sine, o „abdicare“ din faţa partenerului de
cuplu sau a copiilor. Am impresia că „sunt ţinut în frâu“, că vor să mi
se pună „piedici“ în realizarea unui proiect. Sau poate eu sunt cel care
vrea să aibă prea mult, nu accept să eliberez nimic, ţin şi eu prea mult
„frâiele“! Aş vrea să îmi controlez mai mult viaţa, dar totul îmi scapă,
îmi lipseşte forţa. Mâinile fiindu-mi închise şi crispate, ce vreau să
păstrez cu orice preţ pentru mine? Sau ce nu vreau să mai iau?
Accept⊂ să devin mai flexibil şi mai deschis, exprimându-mi mai
mult stările sufleteşti pe care le trăiesc. Accept⊂ să văd care este
sensul adevărat al vieţii mele.

MÂNCĂRIM I
Vezi: PIELE – MÂNCĂRIMI

MÂNCĂRIM I LA NIVELUL ANUSULUI

Vezi: ANUS – MÂNCĂRIME ANALĂ

MÂNCĂRIM I VAGINALE
Vezi şi: VAGIN [ÎN GENERAL]
Mâncărimile vaginale sunt în legătură cu sexualitatea şi cu
principiul feminin. Mâncărimea vaginală este semnul că în relaţiile
mele sexuale există ceva care mă contrariază, că partenerul meu mă
nelinişteşte. Este nevoie să mă întreb ce mă irită, ce mă deranjează,
ce mă agasează.
Când apar mâncărimile, accept⊂ să le descopăr cauza şi învăţ
să comunic, să dialoghez cu inima⊂ deschisă pentru a exprima ceea
ce simt.

MEDICINĂ
Medicina este o ştiinţă, dar şi arta de a preveni şi trata bolile
omului. Astfel, chiar dacă există o medicină preventivă şi
predictivă, medicina se ocupă mai mult de boli, de traumatisme, de
infirmităţi şi de felul în care pot fi acestea remediate.
Când un medic stabileşte un diagnostic îi este mai uşor să aleagă
tratamentul pe care să îl aplice. Secolul al XX-lea a permis medicinii
să facă salturi gigantice cu descoperiri importante în chimie şi
biologie, cu ajutorul noilor tehnologii. Medicina, în foarte multe
cazuri, s-a dovedit foarte eficientă când nu se reuşea stabilirea unui
diagnostic. Totuşi, când suferinţa sau boala nu pot fi identificate,
medicina nu mă poate ajuta. Pot atunci să caut cauzele acestei
suferinţe sau ale acestei boli cu ajutorul iridologiei, a
psihokineziologiei, a citirii energetice sau a altor forme de
investigaţie, făcând apel la persoane responsabile care au o etică
profesională recunoscută.

chirurgicală“ în care se regăsesc, printre altele, descrierea fracturii bimaleolare

şi retracţia aponevrozei palmare, boală care îi poartă numele.
330
MEDIACALCOZĂ
Vezi: ARTERIOSCLEROZĂ

MELANCOLIE
Vezi şi: ANGOASĂ, SUPĂRARE, DEPRESIE, PSIHOZĂ, SUICID
Melancolia este o stare de tristeţe profundă.
Mă simt vinovat, trăiesc o stare depresivă gravă şi îmi este greu
să suport această durere morală. Deplasările, chiar fizice, îmi sunt
afectate. Sunt nevoit să fac faţă unei insatisfacţii, unei supărări, unei
tristeţi care mă lipsesc de bucurie. Această tristeţe mă face să mă
simt „prins în emoţiile mele“ care devin din ce în ce mai întunecate.
Am impresia că mă învârt într-un cerc vicios. „Mă doare“ sufletul.
Vreau să fiu recunoscut la adevărata mea valoare, dar trec, mai
degrabă, neobservat.
Accept⊂ să afirm că „bucuria îmi umple întreaga fiinţă“. Îmi
fixez scopuri realizabile care mă vor ajuta să îmi regăsesc energia
vitală, să împrăştii tristeţea şi să trăiesc un plus de bucurie şi
satisfacţie. Fac pace cu mine şi îmi regăsesc sufletul cel uşor care
poate zbura din nou.

MELANOM
Vezi: MEL ANOM MALIGN

MENIERE (boala...) – LABIRINTITĂ

Vezi şi: ACUFENE, AMEŢELI şi VERTIJ
Boala Ménière 72 este marcată prin vertijuri, cu senzaţia de a fi
într-un manej (înregistrându-se de obicei, o creştere de presiune a
lichidelor în labirint) şi asociată cu acufene şi cu o diminuare a
auzului. Se aseamănă – prin simptome – cu labirintita care este o
inflamaţie a labirintului, cavitate din urechea internă. Este, deseori,
asociată cu o puternică oboseală fizică sau mentală. În capul meu
există prea multe date, detalii şi haos.
Nu sunt în contact cu lumea fizică, există pauze în gândirea mea.
Mă simt ca într-un labirint şi refuz să aud mesajele vocii mele
interioare. Am tendinţa să resping sfaturile celorlalţi. Prefer să mă
refugiez brusc în lumea mea proprie. Rătăcesc, mă învârt şi nu ştiu
încotro să o apuc. Mi-am pierdut busola... Sunt pe cale să ajung la
negarea de sine? Nu mai pot! Vreau să îmi astup urechile. Îndur de
prea mult timp, am tăcut atâta amar de vreme, mi-am reprimat
nevoile şi dorinţele şi am ajuns la capătul puterilor. Nu mai pot să
mă ascund. Observ situaţiile de intoleranţă sau de dezechilibru în
diferitele sfere ale vieţii mele. Ce schimbare ar fi de făcut pentru a-mi

72 Ménière (P roper P aul): medic şi otolog francez (Angers, 1799 – P aris, 1862). În
1861 publică articolul în care descrie faimosul sindrom: «Memoriu despre
leziunile urechii interne care declanşează simptome de congestie cerebrală
apoplectiformă». La P aris devine printre altele şi prietenul lui Balzac, care îl ia
drept model pentru eroul său, doctorul Biandron.
331
regăsi echilibrul? De ce îi ascult pe ceilalţi dar nu vreau totuşi să
împărtăşesc suferinţele şi necazurile mele cu aceştia?
Accept⊂ să îmi acord un repaus fizic şi intelectual. Aleg să
permit vieţii să circule în mine, făcând alegerile care se impun. Îmi
regăsesc, astfel, echilibrul în toate sensurile cuvântului.

MEMORIE DEFICITARĂ
Vezi şi: ALZHEIMER [BOALA...], AMNEZIE
Memoria este facultatea de a înmagazina ideile, emoţiile şi de a
aduce la nivel conştient ceea ce vrem să ne amintim.
Pot, după un şoc emoţional, să ocultez din memoria mea nişte
frici, temeri, supărări. Evit, de exemplu, să îmi amintesc o despărţire
dureroasă, o dramă greu de suportat, de fapt, tot ceea ce nu este uşor
să îmi amintesc. Subconştientul refuză conştientului ca să îşi
amintească, să reţină informaţiile. Este, pentru mine, o modalitate,
chiar inconştientă, de a fugi din faţa unei forme de realitate pe care aş
găsi-o greu de trăit. Creierul meu decide să nu păstreze decât
„soluţiile câştigătoare“, cele care nu sunt însoţite de vreo durere sau
care m-ar mai pune în legătură cu situaţii neplăcute în care am avut
impresia că am eşuat. Am nevoie să mă simt sprijinit, susţinut de
ceilalţi. Am impresia că nu sunt la înălţime şi renunţ la ceea ce îmi
face bine de teamă că nu voi reuşi. Fuga este mai uşoară decât
spaima şi supărarea.
Accept⊂ să fiu pe deplin responsabil de viaţa mea,
conştientizând că fiecare situaţie mă ajută să mă cunosc mai bine
şi să mă simt mai liber.

MENINGITĂ
Vezi: CREIER – MENINGITĂ

MENOPAUZĂ (suferinţe...)
În toamna vieţii, corpul femeii se schimbă şi eu trebuie să
accept acest lucru. Este o perioadă emoţională deosebită care
afectează sentimentele legate de faptul că pot fi încă iubitoare şi
doritoare, dar, mai ales, iubită şi dorită. Fac bilanţul şi pot regreta
că nu am făcut cutare şi cutare lucru, că nu am profitat din plin de
viaţă. Am impresia că trebuie să accept⊂ faptul că voi primi mai
puţină iubire (mai ales la nivelul relaţiilor sexuale). Este ca şi cum
corpul meu ar tăcea, nemaiputând să trăiască pasiunea. În prima
jumătate a vieţii mele, deseori numită „perioadă activă“, sunt în
acţiune, «fac», procreez, construiesc. Partea mea raţională, activă,
organizatoare – masculină, Yang – este cea care predomină. Dar
acum, mă simt neimportantă şi aş vrea să continui toate „corvezile“
casnice şi sarcinile sociale, în loc să las să iasă la iveală
feminitatea, blândeţea, creativitatea – latura mea feminină, Yin. Aş
vrea să mă lansez în viaţă, pornind de la propria mea autoritate,
acordându-mi primul loc, dar lucrul acesta mă sperie, căci mă
conduce spre necunoscut. Trăiesc tensiune şi pot reacţiona fie

332
rezistând, fie devenind indiferentă pentru a mă proteja. Bufeurile,
care apar, sunt semnul unui conflict interior şi latura mea feminină
este „sufocată“ de aceste simptome pe care mi le provoacă aspectul
masculin. Această dualitate interioară poate pune în evidenţă
opoziţia pe care o trăiesc faţă de anumiţi bărbaţi cărora nu le pot
tolera comportamentul. Această căldură este încărcată cu emoţiile
care ar fi trebuit să iasă odată cu ciclul menstrual. Acum am găsit
o altă modalitate de a le exprima. Pot să o fac şi pe cale verbală sau
prin dorinţele fizice şi sexuale care sunt foarte prezente! Aceste
bufeuri îmi amintesc că nevoile de căldură umană prin sexualitate
sunt prioritare şi că este nevoie să am grijă de ele. Inconştient,
faptul că mă dezbrac pentru că îmi este cald, îmi aminteşte de
situaţiile când mă dezbrăcam pentru a atrage bărbatul pe care îl
iubesc. Transpiraţia care însoţeşte aceste bufeuri face posibilă
eliberarea tuturor emoţiilor care nu îşi mai au raţiunea de a exista.
Singura modalitate eficientă de a le face să dispară constă în a
regăsi femeia utilă, experimentată şi înţeleaptă, căci încăpăţânarea
de a mă opune curentului vieţii s-ar putea transforma în dureri de
cap sau migrene. Chiar dacă nu mai sunt procreatoare, trebuie să
îmi găsesc direcţia spirituală. Am nevoie să găsesc FEMEIA din
mine. Este ca şi la pensionare: am acum timp să lucrez în deplină
libertate, să îmi fac alte planuri, să accept⊂ alte provocări.
Descopăr un nou sens cuvintelor „Libertate“ şi „Individualitate“
permiţându-mi să renasc către o nouă viaţă. Atenţia este acum
centrată asupra mea şi a soţului, în loc să fie îndreptată doar spre
copii şi familie. Descopăr un alt motiv de a trăi. Este ca un nou
început, pot face lucruri care îmi plac şi pe care le aleg cu bucurie.
Circulaţia sângelui va fi normală şi inima⊂ mea se va umple de
iubire de sine. Sentimentele de frustrare, de nesiguranţă şi furie
vor fi înlocuite de cele de libertate, de blândeţe, de încredere în
viitor. Teama de bătrâneţe poate deveni mai prezentă şi reală. Pot
chiar, inconştient, să determin reapariţia menstrelor pentru a mă
ajuta să mă întorc în trecut şi să mă agăţ „de o tinereţe fizică ce a
dispărut“. Este important să accept⊂ că tinereţea s-a dus pentru a
putea să mă bucur pe deplin de momentul prezent. Conştientizez
că această etapă, în loc să fie sfârşitul a ceva, este mai degrabă o
PAUZĂ pentru a-mi permite să îmi evaluez viaţa, să fac bilanţul şi
să rezolv situaţiile de care am fugit întotdeauna. Sexualitatea poate
fi redescoperită şi trăită din plin, ceea ce mă poate vindeca de
frigiditate şi de uscăciune vaginală.
Accept⊂ transformările care apar, atât la nivelul corpului fizic,
cât şi în viaţa mea interioară, spirituală ca şi în cea socială şi
familială. Mă bucur de fiecare moment şi găsesc puterea de a-mi
crea viaţa, datorită tuturor experienţelor pe care le-am trăit până
acum şi care mi-au adus multă înţelepciune. Conştientizez că
menopauza este naşterea fiinţei care sunt cu adevărat. Cu cât
înaintez în vârstă, cu atât înţelepciunea mă face să mă bucur, să fiu
împăcată cu mine, să trăiesc iubirea necondiţionată şi curată. Doar
dezvoltând aceste stări pot rămâne tânără toată viaţa. Este vorba
despre tinereţea inimii⊂ şi nu a corpului.

333
MENORAGIE
Vezi: MENSTRUAŢIE – MENORAGIE

MENISC
Vezi: GENUNCHI [SUFERINŢE...]

MENSTRUAŢIE (suferinţe...)
Menstruaţia este scurgerea de sânge prin vagin, sânge eliberat
din mucoasa uterină. Are loc periodic la o femeie care nu este
însărcinată, între pubertate şi menopauză.
Durerile menstruale (dismenoree) pot avea legătură cu
culpabilitatea şi furia. Aceste sentimente îşi pot avea sursa într-o
experienţă în care am fost abuzată sexual, înainte de pubertate (în
special). Dacă îmi refuz condiţia de femeie, dacă mă indignează
supunerea femeii de către societate sau regulile la care eu trebuie să
mă supun, dacă îi dispreţuiesc pe bărbaţi, pe tatăl meu sau pe
cineva masculin care a avut o autoritate asupra mea când eram
mică, atunci menstruaţiile mele vor fi dureroase. Sunt
perfecţionistă şi aştept acelaşi comportament de la alţii. Pe de o
parte, dacă am impresia că părinţii mei au fost decepţionaţi că au
adus pe lume o fată, voi încerca să fac totul ca să am aerul unui
băiat ca astfel să fiu iubită de mama şi de tata. Viaţa mea afectivă
este instabilă şi mă tem de viitor. Inconştient pot întârzia sau chiar
opri menstruaţia. Îmi refuz feminitatea şi poate chiar şi
sexualitatea, crezând că este ceva înjositor sau păcătos. Se poate ca
în fiecare lună, chiar inconştient, să fiu decepţionată că nu sunt
însărcinată, căci scurgerea de sânge (legată de bucuria de a trăi) îmi
indică dacă sunt însărcinată sau nu. Rezultă de aici un vag
sentiment de însingurare, întrucât nu mă simt „însoţită“ de un
copilaş care ar veni. Decepţia de a nu fi însărcinată provine din
memoria ancestrală de perpetuare a speciei (şi eu sunt făcută pentru
a procrea). Scurgerile de sânge, din punct de vedere metafizic, sunt
legate de pierderea bucuriei şi îmi arată, într-o anumită manieră,
supărarea, chiar inconştientă, că nu am fost însărcinată, căci nu pot
onora programarea genetică de a perpetua şi eu specia umană.
Altădată, menstruaţia era un semnal pozitiv, căci femeia nu purta o
sarcină, mai ales când nu era căsătorită. Dacă menstrele mele „ies
din normal“, adică sunt mai reduse, mergând chiar până a se opri
sau, din contră, dacă cresc, este nevoie să verific dacă trăiesc unul
dintre aspectele expuse mai sus. Dificultăţile mele legate de
menstruaţie îşi au, deseori, originea în rezistenţa pe care o opun
faţă de puterea sexuală sau de potenţialul matern şi de creativitate..
Mă simt neputincioasă, fără curajul de a-mi asuma nevoile; îmi
resping emoţiile. Ruşinea pe care o trăiesc mă face să mă consider
victimă. Îmi este greu „să mă las“, să dau drumul, să îmi reglez
problemele. Cu cât sunt mai necăjită, cu atât menstruaţia este mai
abundentă.
Cu cât voi accepta⊂ că menstruaţia este pur şi simplu un
răspuns al corpului la o programare ancestrală, cu atât ea se va
334
desfăşura în armonie. Ca femeie, este nevoie să accept⊂ să trăiesc
în armonie cu corpul meu care funcţionează ciclic. Las emoţiile să se
manifeste liber: la fel şi energiile creatoare. Îmi centrez atenţia
asupra lucrurilor pozitive şi creez, astfel, o nouă viaţă.

MENSTRUAŢIE – AMENOREE
Amenoreea este absenţa sau dispariţia menstruaţiei la femeie.
Ea survine atunci, când, deşi sunt la vârsta potrivită pentru a
avea menstruaţie, îmi resping feminitatea, analizând
inconvenientele de a fi femeie, când mă simt vinovată în legătură
cu cuvinte sau cu acţiuni comise faţă de partenerul sexual sau când
îmi este greu „să mă împac“ cu durerile menstruale. Trăiesc o
anumită teamă, o suferinţă sau vinovăţie. Mă pot teme să nu îmi
pierd copilul. Pentru a remedia acest fapt, mă programez mental şi
opresc menstrele, refuzând, astfel, viaţa, hotărând că nu mai vreau
să procreez. Refuz, poate, să trăiesc ceea ce mama a trăit în raport
cu tatăl meu şi nu mai vreau, chiar inconştient, să fiu „o unealtă de
reproducere“, în relaţia mea de acum, căci îmi amintesc durerea pe
care o trăiam când o vedeam pe mama tristă în relaţia sa de iubire.
Refuz să trăiesc şi eu această experienţă. Sunt în conflict cu propria
creativitate şi dorinţa de a plăcea. În străfundul sufletului meu există
această dorinţă de a fi admirată şi pe care eu o resping cu toată
puterea.
Ca femeie, este nevoie să îl accept⊂ la nivelul inimii⊂ pe
partener, să îi acord încredere, mai ales dacă mă iubeşte şi este
deschis faţă de mine. Accept⊂ că viaţa se exprimă graţie feminităţii
mele.

MENSTRUAŢIE – M ENORAGIE
Vezi şi: FIBROAME
Menoragia este creşterea anormală a cantităţii şi duratei
menstrelor provenind, printre altele, din prezenţa unui fibrom uterin.
Există o neregulă legată de coagularea sângelui, o pierdere pe
care nu o pot controla, un sentiment că ceva îmi scapă. Menoragia
este legată de non-acceptarea⊂ faptului de a avea copii sau de
pierderea bucuriei că eu nu pot aduce pe lume copii, fie pentru că
sunt sterilă, fie că utilizez o metodă contraceptivă pentru a nu
rămâne însărcinată. Îmi pierd, astfel, locul pe care îl ocup în Univers,
ca femeie. Îmi caut identitatea. Exisă în mine două aspecte care vor
să se împace: îngerul şi demonul interior. Ce am de făcut? Cum îmi
pot satisface această nevoie de tandreţe şi de plăcere? Care este
situaţia din viaţa de cuplu pe care nu o mai pot tolera şi este nevoie
să o schimb?
Oricare ar fi situaţia, accept⊂ să mă împac cu mine, cea
adevărată.

335
MENSTRUAŢIE – SINDROM PREMENSTRUAL (SPM)
Vezi şi: DURERE
Sindromul premenstrual poate fi observat în timpul perioadei
care precedă menstruaţia. Se manifestă prin nervozitate, dureri de
spate, de cap, abdomen şi indispoziţie. Dezechilibrul hormonal
produce schimbări fizice care imită starea de sarcină (retenţia de apă
ce provoacă o creştere în greutate, umflarea sânilor, etc.).
Este procesul de respingere şi de culpabilizare care tinde să iasă
la suprafaţă. Perioada menstruală îi aminteşte femeii că trăieşte într-
un univers dominat de bărbaţi. Vreau să dovedesc că sunt o femeie
puternică şi înfloritoare şi, în acelaşi timp, mi-ar plăcea atât de mult
să nu am de lucru şi să îmi pot dovedi valoarea! Am obosit, poate, să
mă mai supun, când de fapt aş dori, ca majoritatea bărbaţilor, să
domin şi să controlez. Lucrul acesta arată, deci, cum sindromul
premenstrual aduce situaţii în care este nevoie să mă întreb în
legătură cu modul în care mă percep ca femeie, în relaţia cu
feminitatea mea, mai ales dacă îmi doresc să reuşesc în carieră. Pot
fi tulburată, confuză şi mă las influenţată de tiparele impuse de
societate. Mi se pare că „regulile“ impuse de societate sunt foarte
„dureroase“. Care este rolul pe care vreau să îl joc? Pot să îmi permit
să am o viaţă activă şi, în acelaşi timp, să am şi momente de
destindere?
Mă accept⊂ şi mă iubesc aşa cum sunt şi permit evoluţiei să se
manifeste în viaţa mea.

MERS NEREGULAT
Vezi şi: CL AUDICAŢIE

MESCALINĂ (consum de...)

Vezi: DROG

METABOLISM LENT
Vezi: GREUTATE [EXCES DE...]

METEORISM
Vezi: GAZE

MIASTENIE
Vezi: MUŞCHI – MIASTENIE

MICOZĂ (...între degetele mari de la picioare)

Vezi: PICIOARE – MICOZĂ

MICOZĂ (...a pielii capului, părului şi unghiilor)

Vezi: PĂR – CIUPERCĂ

336
MIGRENE
Vezi: CAP – MIGRENE

MIOCARDITĂ
Vezi: INIMĂ⊂ – MIOCARDITĂ

MIOM UTERIN
Vezi: FIBROAME şi CHISTURI LA FEMEIE

MIOPATIE
Vezi: MUŞCHI – MIOPATIE

MIOPIE
Vezi: OCHI – MIOPIE

MIOZITĂ
Vezi: MUŞCHI – MIOZITĂ

MIROSUL CORPULUI ŞI TRANSPIRAŢIE

Vezi şi: NAS
În general, toate lichidele din corpul omenesc reprezintă emoţiile
pe care le trăim. În acest caz un miros neplăcut al corpului este
semnul emoţiilor mele negative şi care se cer exteriorizate. Poate fi
vorba de iritabilitate, nemulţumire, ură, frustrare, ranchiună,
dezgust faţă de o persoană sau o situaţie, etc. Mai poate fi semnul
discuţiilor şi al criticilor îndreptate împotriva mea. De asemenea,
poate fi vorba şi despre o relaxare sau o emoţie deosebit de puternică
legată de acea parte din corp unde apare transpiraţia. Dacă am
puţină încredere în mine şi dacă îmi este frică să nu fiu criticat sau
respins, atunci mirosul corpului meu riscă să fie neplăcut. Această
situaţie îi face pe oameni să se îndepărteze de mine; este nevoie să
mă întreb, în acest caz, care este motivul care mă determină să
păstrez distanţa... O persoană al cărei corp miroase frumos are
gânduri curate şi este în armonie cu cei din jur. Se poate întâmpla să
fiu o persoană care are în această viaţă o înaltă misiune spirituală şi
atunci corpul meu va mirosi „a sfinţenie“ (se poate simţi cum din
corp se degajă un miros de flori). La fel, dacă citesc texte spirituale,
dacă meditez, dacă sunt foarte fericit, atunci corpul meu va degaja
un miros de garoafe, de trandafiri, de lemn de santal sau alte arome
binefăcătoare. Chiar dacă este un lucru rar, eu pot fi o persoană care
„miroase“ bolile sau chiar sentimentele cuiva. Vechii medici de ţară
spuneau că este nevoie „să miroşi umorile...“. Astfel, fiecare boală are
un miros specific, la fel cum au şi culorile lor, vizibile în ceea ce se
numeşte aură. Dacă transpiraţia este abundentă, este semnul unei
puternice nervozităţi interioare, a nesiguranţei sau a spaimelor pe
care le trăiesc. Prin porii pielii iese tot ceea ce eu resping şi care nu
mai vrea „să fie închis“. Este vorba, cel mai adesea, de ură şi de
ruşine. Nu sunt deloc sigur de drumul pe care trebuie să îl urmez în
viaţă. Sunt în defensivă, căci îmi este frică să nu fiu rănit sau „strâns
cu uşa“ dacă îmi exteriorizez emoţiile, mai ales în faţa unui public.
337
Totuşi, conştientizez că vreau să mă protejez pe mine faţă... de
mine! Îmi resping atât de mult emoţiile care vor să iasă la iveală, iar
eu tocmai lucrul acesta îl evit. Nu am încredere în ceilalţi, căci nu am
încredere în mine. Prin apa care iese din pielea mea vreau „să spăl“ o
situaţie în care m-am simţit despărţit de cineva şi am trăit un intens
sentiment de nedreptate. Am sudori reci când sunt paralizat de frică
şi când îmi este greu să stabilesc relaţii cu cei din jur.
Accept⊂ să mă afirm şi să îmi exprim atât sentimentele pozitive,
cât şi cele negative pentru a mă elibera, pentru a face loc noului.
Permit gândurilor frumoase de iubire să mă hrănească din plin. În
jurul meu sunt numai oameni care îmi vor binele. Fac să dispară
singurul meu duşman: eu însumi! Mă iubesc mai mult şi
conştientizez toate darurile cu care sunt înzestrat.

MONGOLISM sau TRISOM IE 21 sau SINDROM

DOW N
Mongolismul este o boală congenitală în care încă de la naştere
copilul prezintă anomalii morfologice (aspectul feţei permite singur
diagnosticarea şi pliul palmar unic), anomalii ce vor afecta
dezvoltarea sa intelectuală; pot apare şi anomalii cardiace.
Dacă sunt mongol, înseamnă că mă simt speriat faţă de această
lume artificială şi accept⊂ cu greutate unele aspecte deranjante şi
ameninţătoare. Sunt atâtea responsabilităţi legate de creştere, încât
prefer să rămân într-o lume „a copilului“, o lume în care domneşte
simplitatea, spontaneitatea, bucuria de a trăi. Nu este nevoie, deci,
nici să mă implic, nici să mă supun normelor din societate. Simt,
chiar înainte de naştere, că sunt diferit de ceilalţi sau că părinţii mei
sunt, la rândul lor, diferiţi: vreau să mă separ de lume şi să fiu
aproape doar de mama, care ştie să mă protejeze. Agresivitatea mea
este doar oglinda frustrărilor că nu pot să îmi îndeplinesc toate
ţelurile. Dacă unul dintre copiii mei suferă de această boală este
nevoie să mă întreb în ce măsură pot eu să accept⊂ că este nevoie
să învăţ să trăiesc adevăratele valori umane şi să fac totul cu iubire
şi recunoştinţă...
Accept⊂ să trăiesc fiecare experienţă cu deschidere, cu încredere
în ceilalţi şi în viaţă. Permit încrederii să sporească cu fiecare
întâlnire, cu fiecare contact cu alte persoane, animale, lucruri. Mă
simt din ce în ce mai mult în contact cu viaţa şi aparţinând acestei
lumi. Învăţ să îmi aşez priorităţile şi valorile la loc de cinste şi mă
despovărez de judecata celorlalţi. Astfel, mă simt mult mai bine şi
strălucesc de bucurie.

MONONUCLEZĂ
Vezi: SÂNGE – MONONUCLEZĂ INFECŢIOASĂ

MOARTE
Vezi şi: AGORAFOBIE, ANXIETATE, EUTANASIE

338
 Moartea nu este o boală, ci o stare. Ea se instalează atunci când
funcţiile vitale ale corpului precum bătăile inimii⊂, respiraţia,
activitatea cerebrală încetează: corpul meu nu mai poate funcţiona şi
atunci se folosesc alte mijloace pentru a-l reactiva.
În cazul bolilor grave precum cancerul, SIDA şi alte maladii
incurabile, se poate întâmpla să mă vindec chiar înaintea momentului
numit moarte. Atunci când integrez în inima⊂ mea şi în iubire
conştientizarea pe care o am de făcut, se poate să fiu eliberat
instantaneu de orice suferinţă fizică sau morală. Dacă boala este prea
avansată, creierul meu poate „să mă debranşeze“ chiar după
momentul conştientizării. Iată de ce este atât de important ca eu să
înţeleg în inima⊂ mea şi să accept⊂ motivul pentru care sufăr de
această boală. Cu cât accept⊂ mai mult ceea ce viaţa mă învaţă, cu
atât voi putea „pleca“ în mai multă armonie, în mai multă lumină şi în
iubire. Cei apropiaţi au un rol important în acest proces de vindecare
acceptând⊂, la nivelul inimii⊂, plecarea mea pentru ca eu să îmi pot
continua drumul în deplină libertate. Întrucât viaţa continuă şi după
moarte (pentru cei care cred!), prefer să se vorbească despre mine că
„am plecat“, că „am părăsit corpul fizic“, că „am trecut într-o altă
lume“. Lucrul acesta mi se pare mai adevărat decât să se spună că
„am murit“. În caz de moarte clinică (moarte aparentă) există, de
obicei, stop cardiac, respirator şi o pierdere a cunoştinţei. Este vorba
de o fază iniţială care este reversibilă, căci poate avea loc o reanimare
cardio-respiratorie (ea este, totuşi, diferită de coma profundă). Este
nevoie să mă întreb ce conflict profund trăiesc şi care mă determină să
nu mai vreau să fiu în viaţă. Pot să mă găsesc într-o situaţie care pare
fără ieşire. Mă simt ca într-o închisoare. Nu mai pot înainta şi durerea
este de nesuportat. Este nevoie să fiu foarte vigilent: dacă lansez în
Univers gânduri precum: „nu mai vreau să trăiesc pe acest Pământ“,
„viaţa aceasta nu mai merită să fie trăită“, atunci îmi atrag o situaţie
în care voi părăsi această lume. Pot să mă simt foarte vulnerabil, căci
lumea emoţională îmi este atât de necunoscută, încât prefer mai
degrabă să plec, decât să îi fac faţă.
Accept⊂ să îmi iau viaţa în propriile mâini şi ştiu că dacă
„semăn“ gânduri pozitive îmi atrag experienţe frumoase. Este nevoie
să am încredere în mine! „Muşc“ cu poftă din viaţă şi o preamăresc
în fiecare clipă!

MOARTEA SUBITĂ A SUGARULUI

Moartea subită a sugarului este decesul brutal şi neaşteptat al
unui bebeluş considerat până atunci sănătos. Se invocă uneori drept
cauză apneea în somn. Chiar dacă sugarul prezenta unele
simptome, nimic nu lăsa să se întrevadă o asemenea situaţie fatală.
Eu, ca şi bebeluş, văd viaţa ca o povară. Nu sunt nimic şi nici
destul de bun pentru părinţii mei. Nu vreau să trăiesc, prefer să mă
întorc, căci m-am speriat de „mandatul ce mi s-a încredinţat“. Am o
mare amărăciune, o puternică decepţie. Sau poate, am vrut să
trăiesc această experienţă naştere-moarte pentru a evolua şi a-i

339
determina pe oamenii din jur să meargă pe drumul vieţii cu detaşare
şi acceptare⊂. Suspinele mă sufocă. Dacă sunt părinte, este nevoie
să văd în ce măsură acest copil constituie o oglindă pentru mine: se
poate, cumva, ca şi eu să mă autodistrug, căci nu mă cred destul de
bun? Că mă simt vinovat şi inferior? Care este identitatea mea
adevărată? Îmi protejez spaţiul vital sau mă las „invadat“ de alţii?
Accept⊂ că din această clipă este cel mai potrivit să îmi trăiesc
viaţa. Îmi ofer dragoste necondiţionată. Întrucât sunt autonom şi
puternic, recapăt curajul din care pot da şi celorlalţi (în special,
copiilor mei). Conştientizez şi accept⊂ că totul ne este oferit în
această viaţă: oamenii, lucrurile, situaţiile. Constat că nimic nu este
imuabil sau permanent şi că totul este doar experienţă pentru a
creşte şi a evolua.

MONT
Vezi: DEGETELE MARI DE LA PICIOR – MONT

MUCOZITA COLONULUI
Vezi: INTESTINE – COLITĂ

MUCOVISCIDOZĂ sau FIBROZĂ CHISTICĂ

Vezi: PANCREAS, PLĂMÂNI
Mucoviscidoza sau fibroza chistică (a pancreasului) este cea
mai frecventă dintre bolile ereditare care provoacă moartea la tineri.
Ea se datorează unui deficit enzimatic. Afectează, în principal,
plămânii şi aparatul digestiv. Mucusul secretat de bronhii şi
pancreas are o vâscozitate anormală.
Felul meu rigid de a gândi şi tiparele mentale nu mă lasă să
avansez în viaţă. Sunt atât de „fixat“ în ideile mele vechi, încât nu
mai urmez curentul vieţii. Durerile pe care le am mă paralizează.
Sunt descurajat, nimic nu mai merge în viaţa mea. Îmi este frică de
consecinţe. Iată de ce picioarele şi braţele îmi sunt afectate; faptul
acesta simbolizează frica mea de „a lua“ situaţiile de viaţă (braţele) şi
frica de a avansa în viaţă (picioarele). Mă plâng, mă înduioşez de
propria soartă şi aş vrea ca şi ceilalţi să facă la fel. Mă gândesc că
viaţa nu mai are nimic să îmi ofere. Simt nevoia să mă protejez peste
măsură. Se poate să îmi găsesc inima⊂ antrenată în nişte dispute,
în ciuda voinţei mele şi din care aş vrea să ies. Există ceva pe care
trebuie neapărat să îl împiedic de a fi absorbit de corpul meu fizic (o
substanţă nocivă) sau să mă abţin de a veni în contact cu anumite
persoane sau situaţii care ar putea să îmi invadeze spaţiul vital
punându-mi, astfel, viaţa în pericol. Controlez şi opun atâta
rezistenţă faţă de emoţiile mele şi mediul înconjurător, încât mănânc
fără oprire pentru a umple acest gol care nu poate fi umplut
niciodată.
Accept⊂ să mă deschid mai mult în faţa vieţii şi să mă eliberez
de toate ideile vechi. În acest fel abordez viaţa cu mai multă hotărâre
şi îmi ocup locul ce îmi revine în Univers. Trăiesc spontan, ascultând

340
înţelepciunea vocii mele interioare. Am forţa necesară ca să îmi afirm
nevoile. Energia circulă liber prin mine şi mă ajută să îmi regăsesc
echilibrul.

MUŞCHI (în general)

Muşchii sunt controlaţi de forţa minţii: ei sunt viaţa şi puterea
oaselor: sunt oglinda a ceea ce suntem, credem şi gândim că putem
deveni în viaţa noastră. Muşchii reprezintă efortul pe care îl
depunem şi munca pe care o facem pentru a avansa, a merge mai
departe. Ei corespund energiei mentale şi mă ajută să mă mişc, să
acţionez. Simbolizează, în acelaşi timp, evoluţia, vitalitatea.
Suferinţele la nivelul muşchilor îmi arată că mă simt neputincios
într-o situaţie, ca şi cum aş fi într-o cămaşă de forţă. Mă simt neluat
în consideraţie, deşi dispun de forţă fizică, intelectuală sau
emoţională. Acest fapt duce la scăderea performanţelor mele. Toate
experienţele şi sentimentele legate de această situaţie „se depun“ în
muşchii mei. Starea mea interioară (tensionat, nervos sau relaxat,
etc.) corespunde exact stării muşchilor mei. Ei reacţionează puternic
la un stres accentuat. Întrucât corpul meu este alcătuit din muşchi,
el va lua forma gândurilor şi atitudinilor pe care le vehiculez. Dacă
sunt depresiv, dacă mă las stăpânit de negativitate sau de frică voi
adopta o postură care va oglindi toate acestea. Din contră, dacă sunt
bucuros că trăiesc, dacă sunt bine dispus şi pozitiv, muşchii mei vor
fi fermi şi flexibili. Dacă accept⊂ să mă transform, să trăiesc în
prezent în loc să mă agăţ de trecut, muşchii mei vor fi sănătoşi.
Muşchii acoperă oasele, deci reprezintă toate sentimentele adânci
care alcătuiesc viaţa mea emoţională. Dacă nu sunt în legătură cu
aceasta şi mă interesez mai mult de viaţa materială, atunci muşchii
vor avea de suferit. Am tendinţa „să stau la pândă“ ceea ce mă face
nervos. Pot apare chiar şi convulsii73 . Vreau „să raţionalizez“ excesiv
lucrurile şi mă „supraîncălzesc“: prea-plinul se exteriorizează prin
convulsii. Întinderea unui muşchi mă atenţionează că trăiesc o
tensiune enormă şi mă simt obligat să fac celorlalţi pe plac. Ştiu că
ar trebui să fac altfel lucrurile şi să merg pe alt drum, dar mă
încăpăţânez şi nu schimb nimic de frica reacţiilor celorlalţi. Dacă are
loc o ruptură a unor muşchi, este semn că presiunea este extremă
şi eu mă încăpăţânez să merg într-o direcţie care este alta decât cea
pe care mi-o dictează vocea interioară. Sunt tare, tare încăpăţânat şi
mă agăţ de ceva care nu îmi este benefic. Durerile musculare îmi
amintesc că „ridic ştacheta prea sus“ chiar pentru mine. Sunt
„zguduit“ de anumite evenimente şi suferinţa este aşa de mare, încât
este neapărat nevoie să fac schimbări majore în viaţa mea. Durerea
exterioară o exprimă pe cea interioară. Vreau să depun armele. Sunt
lipsit de orice motivaţie şi descurajat pentru că trăiesc o viaţă
plină de regrete şi remuşcări. Visele mi se spulberă. Când există boli
la nivelul muşchilor, este nevoie să văd ce parte din corp este
afectată pentru a putea, astfel, să stabilesc cauza lor. Va trebui să

73 Convulsiil e sunt contracţii bruşte şi involuntare ale muşchilor.

341
văd la ce situaţii mentale, „tipare“ sau comportamente se referă
această parte din corp care este afectată.
Accept⊂ ca întreg corpul meu să restabilească contactul cu
universul meu emoţional, pentru ca eu să devin propria mea
autoritate. Muşchii vor fi sănătoşi când eu voi acorda încredere
înţelepciunii mele interioare, când îmi voi acorda răgazul „să citesc“
evenimentele. Voi fi eliberat de această tensiune emoţională care se
regăseşte şi în muşchii mei. Trăiesc în funcţie de nevoile inimii⊂. Îmi
schimb felul de a trăi. Manifest mai multă deschidere faţă de viaţă,
devin mai flexibil şi muşchii mei vor fi, la rândul lor, la fel de flexibili.

MUŞCHI – CONVULSII
Vezi şi: CREIER – EPILEPSIE
O convulsie este o contracţie a muşchilor care survine în mod
brusc şi involuntar.
Trăiesc o puternică dualitate interioară care mă face să acţionez
iraţional. În timpul unei crize convulsive nu mai sunt stăpânul
corpului şi al emoţiilor mele. Dincolo de frici, există agitaţie, spasme,
suferinţă şi tot corpul reacţionează. Nu prea ştiu încotro să mă
îndrept, corpul tremură, căci nu mai sunt stăpân pe nimic, mă simt
pierdut în neant.
Accept⊂ să mă opresc, să îmi acord un răgaz ca să văd cine sau
ce cauzează acest stres puternic din viaţa mea. Îmi acord răgazul să
mă opresc şi să îmi centrez atenţia pe dualităţile existenţei mele. Îmi
acord timpul necesar pentru a mă bucura de viaţă, a-mi stabili
priorităţile şi a lua deciziile ce se impun pentru a onora toate aceste
priorităţi. Îmi regăsesc pacea şi bucuria de a trăi.
MUŞCHI – DISTROFIE M USCULARĂ
Distrofia musculară este o boală în care muşchii slăbesc şi
degenerează uneori chiar rapid. Cea mai frecventă şi mai severă se
numeşte miopatia Duchenne.
Ea este legată de o dorinţă aşa de mare de a controla situaţiile
şi oamenii, încât pierd orice control. Am sentimentul că pentru mine
totul este pierdut dinainte şi corpul meu este aşa de obosit din cauza
acestui stres, încât se abandonează şi se autodistruge progresiv. Nu
sunt destul de bun sau nu mă cred deloc capabil de a fi la
înălţime. Viaţa mea este „urâtă“, neinteresantă. Îmi este frică de
eşec şi, în consecinţă, nu mai fac niciun efort. Muşchii mei, care
reprezintă acţiunea, se îmbolnăvesc şi acum propria mea frică deţine
controlul, iar eu mă las controlat, la rândul meu, de către societate.
Am impresia că nu suntem decât nişte marionete, că mizeria face
parte din viaţa mea. Doar văd cum mă tratează ceilalţi!
Nemaibucurându-mă de viaţă, renunţând la spaţiul vital de care am
atâta nevoie, restrângându-mi posibilităţile nu fac decât să mă afund
în aceste nisipuri mişcătoare. Nu mai pot avansa, nu mai am
încredere în nimeni. Nu mai pot să gestionez nici forţele mele vitale

342
în vederea atingerii obiectivelor stabilite. Deformez amintirile din
trecut pentru a suferi mai puţin. Distrofia musculară este o boală
gravă şi deseori zisă incurabilă, dar starea se poate stabiliza şi chiar
dispărea dacă depun eforturile necesare.
Accept⊂ „să slăbesc strânsoarea“, să rămân deschis şi să îmi
înfrunt propriile frici aici şi acum! Când îmi înfrunt spaimele şi le
identific, nu mai am nevoie să controlez totul. Accept⊂ să avansez,
să mă eliberez de nevoia de control care, de fapt, nu este decât
proiecţia fricilor mele.

MUŞCHI – FIBROMATOZĂ
Fibromatoza provine din tumorile fibroase (fibroame) sau din
dezvoltarea fibrelor într-un ţesut (fibroză) care provoacă redoare la
nivelul muşchilor şi al ţesuturilor fibroase, redoare însoţită de o
durere intensă.
Ţesuturile moi au legătură cu modul meu de a gândi. Durerile
mă avertizează că trăiesc un stres intens şi tensiune accentuată, de
unde rezultă şi o oboseală mentală puternică. Ele mă atenţionează
că îmi lipseşte supleţea, că sunt rigid şi speriat mai ales cu
privire la gândurile şi atitudinile mele. În funcţie de conflictele mele
interioare, împiedic circulaţia liberă a energiei la nivelul muşchilor.
Este nevoie să conştientizez aceste tensiuni: de unde vin? Sunt
obosit mental din cauza a ceea ce fac, a felului meu de a fi sau de a
mă exprima? Nu îndrăznesc să pun în aplicare nişte proiecte care
ar putea să mă ajute să ies din această situaţie controversată, fără
a pune la socoteală timpul şi energia consumată? Ar trebui să
parez loviturile şi acest lucru mă deranjează. Partea din corp
afectată mă ajută să stabilesc cauza. Este, poate, nevoie să schimb
direcţia.
Accept⊂ să fiu deschis şi voi simţi cum tensiunea dispare. Sunt
aici pentru a evolua. Faptul că mă „înţepenesc“ îmi cauzează toate
aceste dureri. Trăiesc momentul prezent şi învăţ să am încredere.

MUŞCHI – M IASTENIE
Miastenia este o afecţiune cronică neurologică caracterizată
printr-o slăbire a muşchilor. Influxul nervos nu mai ajunge la
muşchi.
Chiar dacă această boală este rară, când o trăiesc este semn că
sunt descurajat, că nu mai am nicio motivaţie şi că sunt „sătul de
viaţă“. Am impresia că nu voi mai putea face niciodată ceea ce vreau,
că nu îmi voi mai realiza visele. Sunt la capătul puterilor: am trăit
atât de mult timp în tensiune încât acum mă prăbuşesc!
Accept⊂ să conştientizez ce mă descurajează atât de mult încât
să vreau să pier. Când am descoperit acest lucru, pot cu mai mare
uşurinţă să schimb situaţia. Dacă nu găsesc cauza exactă a
conflictului, pot totuşi să caut surse de motivare care mă vor ajuta
într-un târziu să descopăr, totuşi, soluţia acestuia.
343
MUŞCHI – M IOPATIE
Termenul general de miopatie se referă la toate bolile congenitale
care rezultă dintr-o alterare a fibrelor musculare.
Din punct de vedere metafizic muşchii sunt strâns legaţi de
mental, de modul meu de a gândi. Mă subapreciez mereu şi îmi
lipseşte orice motivaţie. Vreau să împiedic o situaţie să avanseze,
vreau să stopez orice mişcare în legătură cu ceva sau cineva care
face parte din viaţa mea în acest moment: iată de ce muşchii mei,
care îmi permit să fac mişcări şi să mă deplasez, se vor deteriora. Se
poate, de asemenea, să îmi interzic să fac vreo mişcare sau să mă
oblig să mă opresc. Sunt speriat, neputinţa de a face nişte lucruri şi
absenţa forţei mă revoltă. Frica de a nu realiza o sarcină mă sperie
într-o măsură foarte mare. Lucrez din greu pentru a construi baze
solide în viaţa mea şi trebuie să demonstrez şi mai multă tenacitate
şi perseverenţă. Privesc partea afectată din corp şi ce mă împiedică
ea să fac: pot, astfel, să obţin o informaţie importantă în legătură cu
natura gândurilor pe care este nevoie să le schimb.
Accept⊂ să recunosc că toate acestea se întâmplă mereu pentru
a mă ajuta să îmi lărgesc câmpul de conştiinţă, pentru a-mi permite
să trăiesc mai multă iubire, libertate, înţelepciune. Îmi acord
permisiunea de a-mi trăi din plin viaţa bazându-mă pe propriile mele
valori şi pe forţa care sălăşluieşte în mine.

MUŞCHI – M IOZITĂ
Miozita este o inflamaţie a muşchilor care provoacă slăbiciune
şi rigiditate musculară.
Ea provine dintr-un stres legat de eforturile pe care trebuie să le
depun, fie că sunt la nivel fizic, intelectual sau emoţional, şi pe care
de fapt, nu vreau să le fac, pentru că îndeplinirea lor îmi cere prea
multă energie. Pentru că am impresia că sunt obligat să le fac şi nu
am nici un chef, atunci nu mai găsesc nicio motivaţie. Am nevoie de
pace, de solitudine, de introspecţie, dar aceasta nu cadrează bine cu
ritmul meu de viaţă care este, mai degrabă, rapid. Fa ptul acesta
provoacă reacţii din partea celorlalţi care nu mă înţeleg. Mă
consideră a fi misterios, enigmatic. Este ca şi cum dacă ar exista o
furtună în jurul meu, eu aş fi singurul care ar trebui să mă protejez.
Accept⊂ să îmi acord răgaz, să cer ajutor sau să îmi ofer mai
mult timp pentru a-mi îndeplini sarcinile şi pentru a-mi odihni
muşchii şi a-mi reface energia consumată. Mă detaşez de îndoiala şi
de întrebările oamenilor din jur şi urmez calea care îmi convine şi îmi
aduce pacea interioară.

MUŞCHI – TETANOS
Vezi şi: MUŞCHI – TRISMUS
Tetanosul este o boală infecţioasă care se instalează ca urmare a
infectării unei răni sau chiar printr-o înţepătură cu ceva care conţine
o bacterie. O persoană atinsă de tetanos va vedea cum i se contractă
344
muşchii maxilarului în mod foarte dureros. Apoi vor fi atinşi muşchii
respiratori şi cardiaci.
Afecţiunea aceasta demonstrează o iritaţie intensă provocată de
gânduri dăunătoare stării mele de bine. Mă agăţ de idei învechite.
Trăiesc în întuneric. În loc să le exprim, le păstrez în mine şi mă
sufoc. Gândesc prea mult şi nu acţionez. Mă pliez pe structurile şi
autoritatea exterioară în loc să îmi ocup locul cuvenit. În acelaşi
timp, resping viaţa şi nu îmi respect pulsiunile şi pasiunile mele
profunde. Trăiesc o situaţie familială în care fie că mă simt ca o
povară, fie ceva din afară constituie o enormă greutate pentru mine.
Îmi pun întrebări legate de rolul meu ca stâlp de susţinere al familiei.
Vreau să ţin piept fie mamei, fie copiilor mei. Sunt convins că tot
ceea ce fac este spre binele tuturor, dar ceilalţi pot percepe acest fapt
ca pe o manifestare egotică.
Accept⊂ să permit iubirii să mă purifice. Fac loc în viaţa mea
armoniei. Îmi iau viaţa în propriile mele mâini. Trăiesc la nivelul
inimii⊂ cu convingerea că tot ceea ce mi se întâmplă este pentru
binele meu cel mai înalt.

MUŞCHI – TRISM US
Vezi şi: MUŞCHI – TETANOS
Trismusul se caracterizează prin încordarea involuntară a
maxilarelor, ce are la bază contracţia muşchilor. Este, deseori,
primul semn că sunt atins de tetanos.
Această situaţie poate să apară dacă sunt prea agresiv. Refuzând
să îmi exprim sentimentele, am impresia că păstrez prea mult
controlul. Refuz să mă deschid de frica de a nu fi judecat, respins,
neînţeles. „Îmi muşc limba“, regretând cuvintele spuse. Mă închid şi
astfel barez şi uşa în faţa iubirii. Sunt foarte trist. Mă ocup de
ceilalţi, în loc să mă ocup de mine. Vreau să mă dovedesc mai
puternic pentru a-mi spori valoarea dar, în adâncul sufletului meu,
mă simt mic şi slab.
Accept⊂ să am încredere, să îmi exprim limpede dorinţele şi să
las loc iubirii. Dizolv orice gând de răzbunare şi îl înlocuiesc prin
iertare.

345
346
 N
NANISM – GIGANTISM
Vezi şi: OASE – ACROMEGALIE
Nanismul este o anomalie a fiinţei umane caracterizată printr-o
înălţime mult diminuată în comparaţie cu media indivizilor de aceeaşi
vârstă, sex, rasă fără insuficienţă sexuală, nici intelectuală, ceea ce îl
diferenţiază de infantilism (gigantismul suportă aceeaşi definiţie, cu
singura diferenţă că înălţimea este anormal de mare). Creşterea are
loc repede şi oasele şi glandele înregistrează deficienţe serioase.
Nanismul îmi arată că, inconştient, vreau să rămân copil cât mai
mult timp posibil. Este ca şi cum m-aş „chirci“ părând foarte mic.
Sunt diferit de restul lumii şi nu corespund normelor. Nu am
încredere în ceilalţi, în lume, în general şi de obicei întreţin acest
complex „al micimii“ din toate punctele de vedere. Vreau să mă
ascund în spatele celorlalţi, simţindu-mă, astfel, mai în siguranţă.
Am tendinţa să mă repliez şi să trăiesc după reguli foarte stricte:
astfel, mă gândesc că îmi stăpânesc mai bine viaţa şi trăiesc într-un
mod mai organizat. Faptul de a creşte îl implică şi pe acela de a
deveni adult şi dacă pentru mine aceasta este un pericol (de
exemplu, să am mai multe responsabilităţi, ceea ce mă sperie) corpul
meu va refuza să crească. Pot să îmi interzic să cresc şi pentru că
este periculos pentru mine (de exemplu, îmi este frică de un incest
cu unul dintre părinţi în cazul în care mă fac mare).
Accept⊂ să cresc, atât la nivel fizic cât şi emoţional, să evoluez
din punct de vedere spiritual. Fiecare etapă a evoluţiei îmi aduce
diferite provocări şi sufletul din mine dispune de toate mijloacele
pentru a le face faţă. Maturitatea aduce un plus de înţelepciune şi
forţă interioară. Fiinţa mea se poate dezvolta frumos şi manifesta
mai mult libertatea interioară. Eliberându-mă de falsele credinţe,
realizez că aleg, în mod conştient, să fac faţă situaţiei, simţindu-mă
ghidat şi protejat de SURSĂ. Fac un pas în fiecare zi oferindu-mi
iubirea necondiţionată.
Gigantismul îmi arată că mă simt prizonierul propriului meu
corp şi al emoţiilor care vor să iasă la iveală cu orice preţ! Mă sufoc,
nu vreau să mă plec în faţa nimănui dintre cei care deţin autoritatea.
Fiind mai mare decât ceilalţi, am senzaţia că deţin o putere şi un
control mai mare asupra mea şi a celor din jur. Mă simt depăşit de
evenimentele din viaţa mea, în general. Vreau să intru prea repede în
ciclul vieţii şi nu respect ritmul natural.
Accept⊂ să îmi iau viaţa în propriile mâini. Învăţ să încetinesc
ritmul şi să nu forţez nimic, căci recunosc sentimentele pe care le am
în mine şi învăţ să le canalizez pentru ca energia să fie pozitivă; îmi

347
ofer mai multă iubire şi libertate. Acord o atenţie specială obiectivelor
din viaţa mea. Fac pace cu sufletul care sunt şi încetez să mă mai
grăbesc din dorinţa de a merge mai repede decât ceilalţi. Singura
autoritate pe care o recunosc este cea a vocii mele interioare, căci ea
este drumul către eliberarea totală de orice fel de limite. Îi acord
încredere pe deplin şi mă dezvolt din ce în ce mai frumos, în fiecare zi.

NARCOLEPSIE sau BOALA SOMNULUI

Vezi şi: COMĂ, LEŞIN, INSOMNIE, SOMNOLENŢĂ
Narcolepsia este o tendinţă irezistibilă de a dormi 74 . Adorm
brusc şi acest semn poate dura de la câteva secunde până la mai
mult de o oră. Dacă această tendinţă este însoţită şi de scăderea
tonusului muscular, numită şi catalepsie, atunci vorbim despre
sindromul Gélineau.
Somnul devine un subterfugiu faţă de fricile şi opoziţia ce mă
caracterizează. Spun «nu» evoluţiei şi refuz să accept⊂ ce se petrece
în viaţa mea. Voi fugi, deci, căci nu mai vreau nici să văd anumite
persoane sau situaţii. Neştiind cum să ies din această situaţie, fiind
incapabil să mă afirm, mă voi retrage în somnul meu, pentru că este
soluţia cea mai uşoară prin care evit un pericol. În momentul acela
am tendinţa să mă comport ca o victimă, simţindu-mă incapabil sau
gândindu-mă că nu dispun de mijloacele necesare pentru a face faţă
la ceea ce mă sperie. Refuz să trăiesc în această realitate care mă
constrânge. Trebuie să îmi reevaluez viaţa.
Accept⊂ să îmi iau viaţa în propriile mâini şi „să trudesc“, chit
că cer ajutorul unui prieten sau unei rude, pentru a fi în acţiune şi
a-mi crea viaţa pe care mi-o doresc. Restabilesc contactul cu
simţurile, cu emoţiile mele, ca şi cu viaţa, cu lumea din jur şi cu
întreaga natură. Mă eliberez de toate fricile şi accept⊂ să trăiesc
fiecare moment fiind conştient că tot ceea ce mi se întâmplă este o
experienţă potrivită pentru evoluţia mea. Încetez să mai fug şi mă
bucur că sunt „aici şi acum“.

NAS (în general)

Vezi şi: MIROSUL CORPULUI
Nasul are legătură cu instinctul omului, în special cu ceea ce
priveşte supravieţuirea. Pentru că mă ajută să miros, mă ajută „să
simt“ ce se petrece în mine şi în afara mea. Dacă am „nasul fin“, el
devine cârma mea. Detectează ce am de făcut în viaţă: este deci,
permanent, în căutare. Nasul îmi arată în ce fel îmi iau viaţa în
mâini, dacă sunt stăpânul vieţii şi al destinului meu. Nasul este
organul prin care aerul (= viaţa) intră pentru a ajunge apoi în
plămâni. Aerul este esenţial. În afară de nări mai putem respira şi pe
gură. O greutate la nivelul respiraţiei mă informează în legătură cu
dificultăţile pe care le întâmpin în viaţă. Dacă refuz să trăiesc sau

74 Narcol epsia este foarte asemănătoare cu hipersomnia (hiper = în exces;

somnie = somn). Singura diferenţă este că în cazul acesteia din urmă, al eg să
dorm mai des şi mai mult.
348
dacă îmi este greu să mă descurc cu oamenii din jur pentru că ceea
ce „miros“ şi simt nu îmi convine, atunci capacitatea de a respira pe
nas se va micşora. Este ca şi cum aş vrea „să alung“ o situaţie
conflictuală cu ajutorul... nasului. Am, oare, impresia că mă las dus
de nas? Dacă nara stângă îmi ridică probleme, atunci este vorba
despre partea emoţională sau afectivă; aici este nevoie să caut
mesajul, căci prin această nară se întorc emoţiile. Nara dreaptă mă
informează despre o dificultate legată de partea raţională, căci prin
această nară „intră“ înţelegerea şi analiza. Un pericol presimţit face
ca nara stângă să se blocheze, în timp ce un pericol ce trebuie
înţeles va afecta nara dreaptă. Ca şi la animale, nasul „simte“
pericolul, prădătorii; mirosul mă va ajuta să reperez prada sau, din
contră, propriul meu miros mă va face să fiu reperat de ceilalţi. Deci
noţiunile de miros, de simţ, de pericol şi de supravieţuire au legătură
directă cu suferinţele la nivelul nasului. Pot „să miros“ o afacere
proastă sau un pericol, dacă se pune ceva la cale sau dacă mi se
ascunde ceva. Există deci o teamă care rezultă din această situaţie
care implică un intrus. Oricare ar fi cazul, pot chiar să mă duc până
la momentul naşterii mele pentru a descoperi sursa suferinţelor
nasului. Dacă m-am operat la nas ca să pot respira mai uşor, este ca
şi cum aş spune «da» intuiţiei, simţurilor mele şi vieţii, în general.
Accept⊂ să adopt această atitudine de deschidere şi de încredere
în mine. Pot să vindec, astfel, orice suferinţă care îmi va afecta nasul.

NASUL (suferinţe ale...)

Nasul este organul mirosului. Este simţul care îmi permite să
trăiesc, să fiu în contact cu atmosfera, cu exteriorul. Mirosul este
unul dintre simţurile mele cele mai puternice şi are legătură cu chakra
1 (situată la nivelul coccisului). Nasul este o dublă deschidere către
viaţă! Nările sunt canalele interiorului şi exteriorului. Dacă apare o
barieră la nivelul canalului de respiraţie este pentru a-mi indica faptul
că mă izolez de cineva din anturajul meu sau de o situaţie care mă
afectează, care mă deranjează sau pe care nu o accept⊂. Doresc să
mă „rup“ de ceva care îmi poate „atinge“ partea mea secretă şi intimă,
atât referitor la gândurile mele, cât şi în plan fizic sau emoţional. „Îmi
miroase urât!“ Sau poate fi vorba despre o persoană indezirabilă.
Această persoană pe care nu o pot agrea pot fi chiar... eu (sau anumite
aspecte ale personalităţii mele pe care le resping)!!! Aşa îmi pot pierde
facultatea olfactivă. Lucrul acesta îmi produce melancolie şi tristeţe,
căci sunt „rupt“ de mirosurile care îmi plac. Vreau să mi se respecte
intimitatea. Totuşi, trebuie să mă întreb dacă nu cumva şi eu „nu îmi
bag nasul în treburile altora“, dacă „nu mi-am băgat nasul peste tot“.
Este vorba, poate, despre o persoană sau o situaţie pe care o judec
pentru că „miroase urât“ şi faţă de care pot simţi ranchiună sau chiar
dezgust. «Miros» o situaţie care se pregăteşte să vină, există un
eveniment care „se urzeşte“ şi mie îmi este teamă să îl înfrunt. Îmi este
greu să suport apropierea unei persoane. Pacea mea interioară este
tulburată de prezenţa unui intrus pe care vreau să îl îndepărtez de
lângă mine. Poate fi la nivel sexual unde îmi este greu să reperez „un
prădător“ sau „o pradă“, în funcţie de caz. Poate fi vorba despre un
349
miros care nu îmi place, poate pentru că îmi aminteşte de un
eveniment pe care aş vrea să îl uit şi pe care îl calific drept „urât
mirositor“. Simţul mirosului este strâns legat de memoria mea
holografică (în trei dimensiuni) a evenimentelor. Prin simţul mirosului
îmi pot aminti cu plăcere de evenimente plăcute sau neplăcute. Când
nu mai pot mirosi, vreau să „tai“ o informaţie înainte ca ea să ajungă
la creier, pentru a nu fi în contact cu o situaţie care mă poate înfuria.
Atunci, orice amintire dureroasă care este legată de un miros precis îi
poate cauza o suferinţă nasului meu. Poate fi un miros urât sau
frumos al unei persoane de care a trebuit să mă despart şi care mă
mai afectează şi astăzi. Când am nasul înfundat nu mai pot gusta
alimentele. Trebuie, în consecinţă, să mă întreb dacă mai vreau să
trăiesc, sau ce sau cine mi-a lăsat în viaţa mea „un gust amar“! Având
nasul înfundat pot să doresc, inconştient, să nu îmi mai amintesc
unele evenimente trăite pentru a evita să retrăiesc nişte emoţii
dureroase din trecutul meu. Pot să opun rezistenţă faţă de cineva sau
de o situaţie. Forţez nota, în loc să ascult ceea ce intuiţia îmi spune să
fac. Am impresia că „sunt dus de nas“. Pentru că nasul are legătură
cu partea mea intuitivă şi sensibilă, este nevoie să mă întreb dacă nu
cumva m-am închis faţă de intuiţiile şi percepţiile mele. Permit
prejudecăţilor să mă închidă într-un cadru limitat, în loc să fiu
deschis faţă de orice oportunitate. „Blocându-mi“ respiraţia, îmi
„blochez“ şi înţelegerea, ceea ce poate să îmi convină de minune. Dacă
m-am simţit rănit, pot „să mă rup“ de o parte din mine şi să am
tendinţa de a pune în valoare doar partea exterioară şi superficială a
lucrurilor. Pot să devin arogant, încăpăţânat, să am tendinţa să îi
sfidez pe ceilalţi, pentru că pur şi simplu m-am „rupt“ de înţelepciunea
mea, de partea mea intuitivă. Îmi reprim agresivitatea şi frustrarea.
Vreau să îmi schimb complet viaţa, dar nu dau glas sentimentelor
mele cele mai profunde. Astfel, un nas uscat îmi arată că nu pot să
îmi exprim iubirea în mod deschis. Dacă îmi rup nasul nu cumva îmi
este teamă să nu se producă o despărţire fie că este vorba de părinţi
sau despre membri din familia mea? Dacă îmi sparg nasul, înseamnă
că există cineva pe care vreau să îl alung din viaţa mea. Vreau poate
să îl depăşesc cu mult pe tata, să îi arăt că am reuşit în viaţă.
Neînţelegerea mea faţă de el mă poate face să regret că mi-a fost tată.
Frica de a eşua este foarte puternică. Nu am simţit că vine un agresor
şi, deci, nu am putut să mă apăr.
O deviaţie de sept îmi arată că viaţa mea este „prost
compartimentată“, că am tendinţa să le amestec pe toate (mai ales la
nivel afectiv şi la locul de muncă).
Accept⊂ această stare de restricţie din respiraţia mea cu scopul
de a-i elibera pe alţii pentru deciziile pe care le-au luat: nu este
nevoie ca să îi critic sau să îi judec. Încetez, deci, să îi judec pe
oameni sau deciziile şi alegerile lor. Mă eliberez şi eu de propriile
decizii şi alegeri, ceea ce îi permite vieţii să circule liber prin mine, iar
iubirii să sporească. Mă accept⊂ aşa cum sunt şi toate experienţele
pe care le-am trăit. Înţelegând într-o manieră nouă evenimentele
care au fost dificile pentru mine, accept⊂ că ele fac parte din
povestea vieţii mele; aşa voi putea reîncepe să devin liber.

350
NAS (congestie)
Vezi: CONGESTIE

NAS (strănuturi)
Vezi: STRĂNUTURI

NAS (sforăit)
Vezi: SFORĂIT

NAS (sângerări...)
Nasul fiind organul prin care circulă aerul pentru a ajunge în
plămâni şi sângele fiind cel care îl transportă în tot corpul,
epistaxisul (sângele care curge din nas) îmi arată că las să plece
bucuria şi iubirea, că nu le mai păstrez în corpul meu, în fiinţa mea.
Trăiesc, deci, o pierdere a bucuriei legat de ceva din viaţa mea,
care îmi indică o mare decepţie. Am impresia că sunt golit de tot
sângele, de întreaga mea bucurie de a trăi. Încerc un sentiment care
„îmi spune“ că nu sunt recunoscut, acceptat⊂ sau iubit la justa
mea valoare. Joc rolul victimei şi am tendinţa să mă distanţez de
ceilalţi. Mă simt presat de lucrurile pe care le am de făcut. Faptul că
îmi curge sânge din nas, atrage atenţia celor din jur. Dacă sunt copil
şi îmi curge sânge din nas, acesta este semnul că mi se pare dificil să
îmi ocup locul cuvenit faţă de persoana care reprezintă pentru mine
autoritatea. Caut neîncetat să îi obţin aprobarea.
Accept⊂ să învăţ să mă recunosc, să mă iubesc, deci să înţeleg
că datorez fericirea modului în care gândesc eu despre mine. O veche
credinţă ce vine din negura vremurilor îmi spune că am scăpat de o
emoţie sau de o situaţie proastă din viaţa mea.

NAS – KILLIAN (polipul...)

Vezi şi: TUMORĂ – TUMORI
Polipul Killian75 este o tumoră benignă care se dezvoltă în sinus
sau în fosa nazală corespunzătoare şi care are drept efect astuparea
mai mult sau mai puţin completă a părţii afectate.
Ca pentru orice tumoră în general, este semn că am trăit un şoc
emoţional foarte puternic legat de ceea ce „am simţit“. Durerea face
să mă închid şi „să simt“ din nou situaţiile care ar putea să mă
afecteze. Stabilesc exact locul polipului căci aşa aş putea să
descopăr ceea ce a putut să mă perturbe: pe partea stângă, aspectul
afectiv, emoţional, pe cea dreaptă, aspectul raţional sau legat de
responsabilităţi.
Dacă este nevoie să îmi scot polipul, mulţumesc corpului pentru
informaţia pe care mi-a dat-o şi accept⊂ în inima⊂ mea
conştientizarea pe care o aveam de făcut.

75 Killian (Gustav): oto-rino-laringolog german (1860-1921). A profesat la Berlin,

apoi în Statele Unite unde a inventat bronhoscopia în 1897 şi esofagoscopia în
1898.
351
NAS CU SECREŢIE ABUNDENTĂ
Orice lichid din corp reprezintă un aspect al emoţiilor mele. Dacă
secreţia „curge“ în gât în loc să iasă afară, este semn că „îmi înghit“
emoţiile sau lacrimile. Am tendinţa să „mă fac ghem“ şi „să îmi
deplâng soarta“. Sunt ataşat de ceva sau de cineva. Există prea
multe lacrimi care vor să curgă, dar îmi este greu să le dau drumul:
vreau să arăt că sunt foarte puternic şi că mă controlez, dar
realitatea este cu totul alta. Sensibilitatea mea sporeşte, şi mai
devreme sau mai târziu, se va manifesta. Am atâta nevoie ca cineva
să se ocupe de mine. Ceea ce arăt altora este contrar faţă de ce
trăiesc în interior, mă „rup“ astfel de lumea înconjurătoare.
Este important să am grijă de mine, să fac lucruri pentru mine
pentru a redobândi bucuria de a trăi şi a-mi îndeplini misiunea. Este
nevoie să fiu cel adevărat faţă de cei din jur. Îmi asum pe deplin
emoţiile. Încep să mă ocup de mine dacă vreau ca ceilalţi să îmi
dăruiască din căldura lor.

NAS – SINUZITĂ
Când sunt afectat de o sinuzită, este semn că trăiesc un blocaj al
nasului, iar părţile afectate sunt sinusurile.
Infecţia sinusurilor are legătură cu neputinţa pe care o manifest
faţă de o persoană sau o situaţie: nu pot „să o sufăr“ sau mă face să
îmi sară muştarul. Îmi imaginez senzaţia că am muştar în nas şi
lucrul acesta mă sufocă, mă arde... Pot presimţi un pericol sau o
ameninţare care fac să se instaleze în mine o teamă puternică.
Pericolul poate fi real sau imaginar; rezultatul este acelaşi. «Miroase
urât pentru mine». Adevărul este ascuns sau deformat şi acest fapt
mă face să nu mă simt în largul meu. Sunt într-o situaţie care pare
fără ieşire? Doresc să am un copil, dar am impresia că lucrul nu este
posibil sau că am deja unul, dar aş vrea să mă simt mai aproape de
el, să fiu una cu el. Pot avea impresia că „ceva nu miroase bie“: că
„există ceva dubios“ sau că se fac nişte lucruri fără ştirea mea.
Opun rezistenţă faţă de ceea ce mă hrăneşte, căci refuz să las să
pătrundă aerul în interiorul nasului meu. Creativitatea mea este
foarte scăzută şi voi avea tendinţa să lucrez la nivel raţional. Trăiesc
multă iritare, căci mă simt limitat, fără nicio marjă de siguranţă. Mă
simt forţat, comprimat, «presat ca o lămâie» atât la nivelul spaţiului
vital (sinusurile maxilare), cât şi la cel al timpului (sinusurile
frontale). Mă găsesc într-o situaţie unde există o ierarhie: pentru că
mă simt subordonat celorlalţi, pentru că primesc mai puţine
informaţii decât dacă aş face parte din rândul celor care hotărăsc,
am impresia că sunt marginalizat şi că „adulmec vântul“, fără să am
toate elementele dintr-o situaţie. Întrucât nu înţeleg totul, pot să
simt lucrurile, dar nu am nicio confirmare a ceea ce am simţit şi
lucrul acesta mă deranjează mult. În loc să îmi ascult vocea
interioară, las vechile tipare de gândire să îmi dicteze conduita. Îmi
reprim emoţiile de teama de a nu fi iubit. Mă simt strâns de gât.
Neputinţa mă face să mă refugiez în iluzie şi revoltă. Am impresia că

352
mi-am ratat viaţa... Sinuzita „explodează“ când nu mai pot şi sunt
gata „să explodez“ la nivel emoţional. Nu mai pot trăi în siguranţa
vieţii organizate şi rigide pe care mi-am creat-o. Nu mai pot trăi în
funcţie de ceilalţi pe care îi folosesc drept „colaci de salvare“. Am
nevoie de noi repere şi să îmi afirm autoritatea. Mesajul pe care
trebuie să îl înţeleg este că am nevoie să simt iubirea în jurul meu şi
să o „inspir“ cât mai profund, în mine.
Accept⊂ să vorbesc despre mine. Nu mai este nevoie să fac
constant compromisuri. Am încredere în vocea mea interioară căci ea
ştie ce este bun pentru mine. Permit blândeţii să se manifeste în
viaţa mea. Îmi acord încredere şi pot, în sfârşit, să văd lumina!

NAŞTERE (modul în care a avut loc naşterea mea)

În timpul celor nouă luni de gestaţie, când nu eram decât un făt,
toate simţurile mele erau deja „trezite“ şi ştiam tot ceea ce spuneau
mama, tata şi oamenii din jur. Puteam să resimt şi emoţiile, stările
sufleteşti şi, în special, cele ale mamei cu care aveam legături atât de
strânse şi puternice. Modul în care am putut interpreta cele auzite
sau simţite în timpul acestei perioade va avea urmări asupra
comportamentului meu în viitor.
De exemplu, pot să fi avut impresia că „am făcut-o pe mama să
sufere“ în momentul naşterii, când, de cele mai multe ori, ea însăşi a
contribuit la sporirea durerilor prin neliniştea, fricile şi amintirea –
chiar inconştientă – a modului în care a avut loc naşterea sa şi care
se poate să fi fost foarte dureroasă. Am mai crezut că din cauza mea
mama era cât pe ce să moară. Voi trăi, atunci, toată viaţa acest
sentiment de culpabilitate, „că i-am făcut rău mamei“, sentiment pe
care îl voi transfera şi asupra altor persoane. Dacă am impresia că
am fost un copil nedorit sau că s-a intenţionat să fiu ascuns, pot
să îmi trăiesc viaţa aidoma unei fantome. Pot trăi intens sentimentul
de respingere şi atunci am tendinţa să păstrez distanţa faţă de cei
din jur. Dacă am fost prea puţin în legătură cu părinţii mei, pot dori
să compensez acest fapt devenind exagerat de apropiat de oameni,
comportându-mă ca „o lipitoare“. În plus, modul în care a avut loc
naşterea mea sau mijloacele care au fost folosite pentru a o uşura
vor influenţa comportamentul meu în viaţa cea de toate zilele. Lucrul
acesta este adevărat, mai ales, când trăiesc mari schimbări sau
perioade frământate, când nu mai pot deţine controlul asupra a ceea
ce se întâmplă. Iată câteva exemple de situaţii frecvent întâlnite:
Dacă poziţia mea în pântecele mamei era „anormală“,
naşterea a fost foarte grea şi dureroasă. Lucrul acesta mă poate face
să trăiesc mai târziu o viaţă de sacrificiu, continuând, astfel, să mă
pedepsesc, gândindu-mă că numai aşa se poate trăi. Am tendinţa să
îndur multă durere şi frustrare înainte de a ieşi din unele situaţii.
Dacă m-am născut înainte de termen, voi manifesta, deseori,
nerăbdare: vreau să termin ceva înainte de... a-l fi început. Am
impresia că nu sunt întreg, că îmi lipseşte ceva. Voi căuta mereu
acest „ceva“. În plus, dacă am stat în incubator pentru o perioadă

353
de timp, voi trăi, deseori, aceeaşi solitudine profundă şi o anumită
neputinţă faţă de unele situaţii sau persoane, ceea ce mă va face să
mă izolez şi să am un nivel scăzut de energie. Îmi va fi frică de
întuneric, fiind obişnuit de foarte devreme cu lumina şi cu zgomotul.
Pot trăi un intens sentiment de respingere pentru faptul că am avut
impresia că mama m-a abandonat după naştere sau că „m-a dat
afară din casa mea“. Voi avea tendinţa, în acest caz, să „caut“ situaţii
în care să fiu „scos afară“ din casă, de la locul de muncă, din relaţiile
afective. Mi-a lipsit, pentru o perioadă de timp, hrana oferită de
mama, deci voi avea tendinţa să mănânc compulsiv pentru a evita să
mai trăiesc această lipsă. Am putut auzi persoane care veniseră să
mă vadă la spital: „Ce mult trebuie să lupţi ca să trăieşti!“ Crescând,
voi păstra această impresie că trebuie să mă bat pentru viaţa mea şi
pentru cauzele drepte. A lăsa la o parte, a demisiona devin pentru
mine sinonime cu un pericol de moarte. Faptul că am fost aşezat în
incubator a fost pentru ca eu să trăiesc şi lucrul acesta se face
atunci când iei în greutate. Mai târziu, mi-ar putea fi greu să pierd
din greutate, pentru că am înregistrat, încă de la naştere, ideea că
pentru a trăi este nevoie să am un anumit număr de kilograme.
Din contră, dacă m-am născut cu întârziere, îmi va fi greu să
fiu punctual şi să termin lucrurile la timp. Îmi acord prea mult răgaz
şi mă simt „împrăştiat“ în lucrurile pe care le am de făcut. Îmi place
să fac lucrurile în felul meu. Aş putea să fiu agresiv faţă de
persoanele care ar vrea să mă facă vinovat pentru că întârzii, căci am
impresia că lucrul acesta se petrece din cauza evenimentelor
exterioare. Mă gândesc mult înainte de a acţiona, fiindu-mi greu să
iau decizii. Pot avea tendinţa să mă agăţ de persoane cu care mă
simt în largul meu. Poate mama voia să mă păstreze mai mult cu ea,
fiind foarte fericită pentru că mă simţea în pântecele ei. Sau, mai
degrabă, eu voiam să rămân cu ea?
Faptul că m-am născut fie prea devreme, fie mai târziu
conduce la situaţii conflictuale cu timpul. Accept⊂ să învăţ să
gestionez timpul pentru a face bine lucrurile şi a avea vreme să mă
ocup şi de mine.
O naştere care trebuie provocată denotă, deseori, că nu eram
încă pregătit să vin pe lume; pot trăi, atunci, multe frustrări care mă
vor însoţi de-a lungul vieţii. Pot să fiu neîncrezător faţă de cei din
anturajul meu. Naşterea provocată (prin cezariană) face, deseori,
ca bebeluşul să fie frustrat sau furios pentru că nu era încă gata să
vină pe lume: fie că „a simţit“ fricile mamei, fie că îi era lui frică.
Tăietura la operaţia de cezariană este drastică: copilul este scos
brutal din pântecele mamei. Este evident că această ieşire prea
rapidă îi provoacă frustrări. De aceea aceşti nou-născuţi plâng mult
în primele luni de viaţă. Faptul că naşterea este provocată, implică,
deseori, faptul că doctorul hotărăşte momentul venirii copilului pe
lume. Lucrul acesta poate avea ca urmare nevoia pe care o resimte
copilul devenit adult ca altcineva să ia decizii pentru el. Voi putea
avea o reacţie total opusă, nesuportând ca alţii să hotărască pentru
mine, nevrând „să îmi las soarta în mâinile altora“. Numai opinia

354
mea va conta, pentru că, inconştient, îmi amintesc că la naşterea
mea nu am fost „consultat“ pentru a şti când eram eu pregătit să vin
pe lume.
Dacă mama a fost anesteziată pentru ca eu să mă nasc, pot
avea tendinţa să adorm în orice clipă şi „anesteziez“, în acest fel,
realitatea, nu o mai percep clar şi interpretez evenimentele în felul
meu, în funcţie de fricile pe care le trăiesc. Este vorba despre o formă
de fugă, ca un drog: „amorţindu-mă“, evit să mai intru în contact cu
emoţiile şi fricile mele. Îmi este greu să mă las mângâiat şi pot suferi
de boli de piele. Pot manifesta o frică exagerată faţă de durere şi să
am tendinţa să fiu distrat la muncă, nevrând să accept sarcini care
cer consum mare de timp şi energie.
Dacă m-am născut cu cordonul ombilical în jurul gâtului, mă
simt „sufocat“ de oameni sau situaţii. Pot fi sensibil la nivelul
gâtului, îmi este greu să mă exprim, să comunic simplu şi afirmativ.
Am tendinţa să mă simt „strâns de gât“. Acest lucru poate exprima
disperarea mamei faţă de acest copil care urmează să se nască,
întrebându-se dacă naşterea va avea loc în condiţiile cele mai bune
sau dacă el trebuie neapărat să vină pe lume. Ea nu vroia să îl lase
să vină 76 . O cravată, o eşarfă, bijuteriile mă pot stânjeni, căci îmi
amintesc, inconştient, că a fost cât pe ce să mor din cauza acestui
cordon răsucit în jurul gâtului. Îmi va fi greu să fiu apropiat de
oameni, atât la nivel fizic, cât şi afectiv, căci am impresia că „îmi iau
aerul“ şi nu vreau, mai ales, „să îmi leg funia de gât“, căsătorindu-
mă.
Dacă un copil s-a născut prin cezariană există două scenarii
posibile: se poate ca el să se fi hotărât „să iasă“, dar se simte
stingherit. Cealaltă posibilitate: a fost silit „să iasă“ când el nu era
încă pregătit. În acest caz, îmi este greu să respect termenul de
realizare a unui proiect: un efort prelungit şi constant este greu
pentru mine. Descurajarea se cuibăreşte repede în sufletul meu.
Prefer ca alţii să facă lucrurile în locul meu, simţindu-mă incapabil
să le fac eu însumi. Aş putea avea impresia că viaţa sau oamenii mă
tratează într-un mod injust sau că nu sunt răsplătit îndeajuns
pentru eforturile pe care le depun. „Să dăm Cezarului ce este al
Cezarului!“ Faptul că am venit pe lume printr-o cezariană mă
împiedică, pe mine, ca mamă, să nasc prin vagin. Se poate să fi trăit
o situaţie în care m-am simţit abuzată, fie că s-a întâmplat cu
adevărat, fie că am trăit o frică atroce ca acest lucru să nu se
întâmple. Ceea ce contează este cum am trăit eu această stare.
Vrând să evit amintirea acestui eveniment dureros, cezariana
devine, deci, pentru mine modul cel mai uşor de a aduce pe lume
copilul meu. Dacă sunt acest copil, pot dezvolta un comportament
ezitant, fricos şi să îmi fie greu să mă angajez pe drumul vieţii. Nu
am încredere în deciziile mele, căci îmi este frică să nu mă înşel.

76 P atrick Drouot a menţionat într-una din cărţile sale că un procent destul de

ridicat (60% ) dintre persoanele născute cu cordonul ombilical în jurul gâtului
au conştientizat, în timpul regresiilor într-o viaţă anterioară, că au fost
spânzurate.
355
Pentru că nu am avut contact direct cu mama în momentul naşterii,
îmi va fi poate greu mai târziu să apreciez sexualitatea (îndeosebi,
contactul la nivel de piele).
Dacă m-am născut pe un scaun, trăiesc, deseori, culpabilitate,
mai ales pentru că am impresia că îi fac pe cei din jur să sufere.
Reţin totul, nu eliberez şi nu pot avea încredere. Trăiesc o puternică
tensiune interioară. Tot ceea ce mi se întâmplă este greu pentru
mine şi mi se pare că durează o eternitate. Nu mă simt „aşezat
confortabil“ în această viaţă. Este ca şi cum aş fi în această lume
„de-a-ndăratelea“, nesimţindu-mă dorit sau crezând că nu pot veni
în întâmpinarea dorinţelor şi aşteptărilor părinţilor mei. Pot avea
impresia că sunt limitat în acţiunile şi proiectele mele. Este ca şi
cum oamenii şi împrejurările vieţii m-ar sili să cedez în faţa noilor
acţiuni pe care aş vrea să le întreprind.
Dacă la naşterea mea s-a folosit forcepsul, care „mi-a prins“ şi
protejat capul pentru a uşura expulzarea, pot suferi de dureri de
cap, de craniu şi să am impresia că mă izbesc de multe greutăţi în
viaţa mea, mai ales la începutul unei relaţii, a demarării unui nou
proiect, etc. Voi avea impresia că este nevoie „să fac faţă“
circumstanţelor pentru a duce la capăt relaţia sau proiectul nou
început. Îmi iau multe „pe cap“ având chiar o plăcere nesănătoasă în
a mă încărca inutil. Mă simt „forţat“ să fac lucrurile, având impresia,
de cele mai multe ori, că „nu am de ales“. Am tendinţa să las pe
ultima sută de metri ceea ce am de făcut. Se poate să trăiesc frecvent
situaţii de urgenţă în care am nevoie de ajutor, la fel ca la naşterea
mea. Fără acest ajutor, voi muri... Totuşi, dacă vroiam ca şi bebeluş
să rămân în fuziune cu mama, ajutorul exterior este perceput ca
negativ, pentru că mă priva de contactul direct cu ea.
Pot să cer părinţilor detalii legate de naşterea mea. Doar
conştientizând dificultăţile pe care le-am trăit în acel moment voi
reuşi să înţeleg şi să schimb comportamentele care decurg de aici şi
care îmi pot displace.
Dacă sunt geamăn, mă pot întreba de ce părinţii mei erau aşa de
grăbiţi să facă copii, încât au făcut doi sau chiar mai mulţi, în acelaşi
timp. Le era frică să nu îşi piardă copilul şi atunci, inconştient, l-au
făcut şi pe al doilea pentru a fi siguri? Indiferent de motiv, eu le
mulţumesc că m-au adus pe lume...

NAŞTERE – AVORT – COPIL NĂSCUT MORT

Avortul este o stopare a sarcinii înainte de ziua 180 (6,5 luni). În
general, se vorbeşte de avort în cazul întreruperii voite de sarcină.
Când avortul este spontan (pierderea neprovocată a fătului) se
vorbeşte despre o falsă naştere (avort). Dacă intervine moartea după
180 de zile de sarcină sau în timpul travaliului, atunci vorbim despre
un făt născut mort.
Dacă trăiesc o falsă naştere (un avort) este cazul să mă întreb:
cine dorea copilul, eu sau soţul meu? În mod inconştient, îmi este
frică, întrucât naşterea unui copil presupune schimbarea vieţii mele
356
de cuplu, munca şi obiceiurile. Mă tem că nu posed acele calităţi
care să mă facă să fiu o mamă bună şi lucrul acesta poate avea
urmări directe ale unei situaţii trăite de mine în copilărie. O să
înregistrez oare un eşec în dorinţa mea de a fi o mamă bună? Îmi
trăiesc viaţa din plin? Mă îndoiesc în legătură cu momentul aducerii
pe lume a unui copil? Doresc copilul doar pentru a-mi umple un gol
în suflet? Sunt aşa de nesigură, încât am impresia că „merg ca pe
ouă!“ Eu, ca mamă, trăiesc poate într-o „închisoare“ din punct de
vedere psihic şi, deci, „un copil este prea mult“ în acest moment. Am
nevoie de libertate. Vreau să evadez, să expulzez totul. Mă simt
sufocată şi poate este mai bine şi pentru mine şi pentru copil să mai
aşteptăm, să mă simt mai puternică, mai centrată în mine înainte de
a-l aduce pe lume. De asemenea, se poate ca sufletul care trebuia să
vină la întrupare să se fi răzgândit sau să nu fi dorit să
experimenteze decât câteva luni de viaţă pe Pământ. Şi lui viaţa i s-
ar fi putut părea ca o închisoare. În mai multe situaţii, există o
sarcină gemelară şi corpul respinge unul din fetuşi. Bebeluşul care
supravieţuieşte, ştiind ceea ce s-a întâmplat, ar putea fi pentru
totdeauna în căutarea celuilalt, a iubirii, cu sentimentul de vinovăţie
că doar el a trăit şi nu şi celălalt... S-ar putea, de asemenea, să nu
îmi îngădui să trăiesc plăcerea actului sexual (să nu am, deci,
orgasme), căci şi eu sunt, într-un anumit sens, aducător de moarte.
În cazul întreruperii de sarcină poate fi vorba de o puternică
opoziţie pe care o trăiesc faţă de bărbaţi, înregistrând, în acelaşi
timp, şi multă agresivitate. Se întâmplă frecvent să iau mult în
greutate, ceea ce ar corespunde greutăţii pe care ar fi avut-o copilul
ce urma să se nască.
Oricare ar fi situaţia, accept⊂ să rămân deschisă la nivelul
inimii⊂ şi „să lucrez“ pentru a rezolva această situaţie „imatură“:
altminteri, sarcinile viitoare riscă să fie complicate şi nefinalizate.
Iubire, responsabilitate şi respect mutual între parteneri (dacă este
cazul) sunt sentimentele esenţiale care trebuie să existe, dacă vreau
ca acest copil pe care îl port în pântec să se nască la termen. Învăţ
să am mai multă grijă de mine. Îmi iau angajamentul să fiu fericită şi
să mă iubesc aşa cum sunt. Îmi îngădui libertatea de a fi ceea ce
sunt. Fiind capabilă să îmi asum responsabilităţi şi să iau deciziile
care mă privesc, îmi pot oferi un dar minunat: să am un copil şi să îl
pot ghida în viaţă, graţie forţei interioare pe care mi-o cultiv.

NAŞTERE PREMATURĂ
O naştere prematură este cea care are loc între a 29-a şi a 30-a
săptămână de la încetarea menstrelor.
Dacă acest fenomen are loc, se poate ca să aibă drept cauză
faptul că nu mă simt destul de matură pentru a naşte acest copil la
termen şi să doresc, într-o manieră inconştientă, să mă debarasez de
el înainte de a-l aduce pe lume. S-ar putea „să resping“ inconştient
acest copil aşa cum eu însămi mă simt respinsă câteodată. Se poate
să fi ascuns faptul că sunt însărcinată de frica reacţiei unei
persoane. Frica, chiar inconştientă, de a-mi asuma o responsabilitate

357
pentru care nu mă simt încă pregătită, mă poate determina să
trăiesc cu ardoare „naşterea“ cât mai devreme posibil, punând,
astfel, capăt aşteptării. În tot cazul, fie că vreau să stopez această
frică, fie că reneg acest copil, conştientizarea acestui fapt este, în
general, negată. Să îmi imaginez eu, ca femeie, că îmi reneg în mod
conştient copilul? Se prea poate, dar această situaţie se transformă,
în cea mai mare parte a timpului, într-o respingere inconştientă a
acestei minunate experienţe.
Orice ar fi, accept⊂ că totul s-a petrecut cum este mai bine, atât
pentru mine cât şi pentru copilul care s-a născut.
NAUPATIE
Vezi: RĂU DE MARE

NEBUNIE
Vezi şi: PSIHOZ Ă
Nebunia numită şi alienare mentală sau psihoză survine atunci
când sunt la capătul puterilor şi resping lumea în care trăiesc. Mă
simt agresat şi persecutat din toate părţile, mai ales de către propria
familie. Pentru mine, viaţa nu este decât suferinţă. Mă închid în
lumea mea unde mă simt foarte bine. Nimic nu mă mai poate atinge.
Este modul meu de a mă „rupe“ definitiv de familie şi de lumea din
jur. Este fugă şi evadare. Această stare se regăseşte şi în mania
grandorii care este asociată cu exacerbarea propriei valori sau a
cauzei la care mă asociez. Simţul realităţii este grav atins din cauza
lipsei de stimă de sine. Mă simt mic şi îmi proiectez idealurile în
iluzii.
Accept⊂ să mă eliberez de această nebunie primind iubirea şi
înţelegerea celor din jur. Dacă îmi închipui că „mă paşte nebunia“,
devin atent şi accept⊂ că tot ceea ce mi se întâmplă are un motiv
anume şi că prin conştientizare devin mai responsabil, mai liber şi
stăpân pe mine. Pot astfel să mă împac mai uşor cu noile situaţii
care apar în viaţa mea.

NEFRITĂ
Vezi: RINICHI – NEFRITĂ

NEFRITĂ CRONICĂ
Vezi: BRIGHT [BOALA...]

NEFROPATIE
Vezi: RINICHI – NEFRITĂ

NEMULŢUMIRE
Nu sunt mulţumit de ceea ce se petrece în viaţa mea. Aş putea să
fiu, dar există mereu un „dar“...
Poate sunt prea perfecţionist. Resping presiunea, vreau să mă
răzbun dar nu îmi pot exprima verbal această dorinţă.

358
Nemulţumirea se vede în expresia feţei. Am nevoie să fac schimbări
în viaţa mea: să îmi schimb structurile şi cadrul de viaţă, dar îmi
este frică de consecinţele care ar decurge de aici. Prefer să păstrez
totul în mine sau să mă plâng, în loc să acţionez. Căci dacă m-aş
mulţumi, ce s-ar întâmpla?
Accept⊂ să caut cauza acestei nemulţumiri pentru ca astfel să
îmi permit să fac schimbări pozitive, folosind mijloacele convenabile.
Voi fi primul care beneficiază de mai multă bucurie în viaţa sa, ceea
ce se va reflecta şi în anturajul meu.

NERĂBDARE
Vezi şi: FRIGIDITATE, NERVOZITATE, SÂNGE – HIPOGLICEMIE
Nerăbdarea denotă un stres interior, o nesiguranţă sau o
tensiune care îmi afectează sistemul nervos. Devin mai iritabil, mai
expeditiv în ceea ce am de spus sau de făcut. «Sunt nerăbdător faţă
de mine sau de ceilalţi?» De ce sunt mereu aşa de grăbit? Este ca şi
cum aş vrea să recuperez timpul. Dacă mă simt limitat sau dacă îmi
este nesocotită libertatea, lucrul acesta mă deranjează şi atunci
comit tot felul de acte grăbite care denotă nerăbdarea pe care o
trăiesc.
Accept⊂ să îmi acord mai multe momente de relaxare şi, în
acelaşi timp, să descopăr sursa iritării.

NEVOI (în general)

Vezi: DEPENDENŢĂ

NERVI (în general)

Nervii sunt acele unităţi morfofuncţionale ale sistemului nervos,
care primesc şi transmit informaţii în tot corpul. Aceste informaţii îşi
au sursa în sentimente, gânduri şi simţuri. Activităţile conştiente
sunt controlate de nervii periferici care îşi au punctul de pornire în
măduva spinării din coloana vertebrală, «sediul» sistemului nervos.
Activităţile inconştiente, de exemplu, bătăile inimii⊂ sau respiraţia,
sunt controlate de sistemul nervos central.
Prin meditaţie sau o profundă relaxare pot să obţin un control
conştient asupra acestui sistem nervos. Pot să fiu afectat în diverse
moduri, căci sistemul nervos îndeplineşte mai multe activităţi
funcţionale. Nervii constituie „sistemul electric“ al corpului. Dacă
circuitele sunt supraîncărcate pentru că există prea multă
„tensiune“, atunci funcţionarea organismului meu va fi afectată.
Această tensiune poate proveni din faptul că am prea multe nelinişti
în legătură cu viitorul şi cu teama că proiectele pe care vreau să le
realizez nu vor fi gata la termen. Această tensiune a nervilor
manifestă starea mea interioară: mă simt ca într-o închisoare faţă
de o persoană, de o situaţie sau, pur şi simplu, faţă de mine. Dacă
nervii senzitivi sunt afectaţi (cei care pleacă de la organele de simţ),
vreau să devin insensibil faţă de ceva sau cineva. Dacă nervii
motori (cei care ajung la muşchi) suferă, este pentru că îmi vine

359
greu să fac unele mişcări. Nervii stau, deci, la baza comunicării şi
dacă nu funcţionează corespunzător este nevoie să mă întreb în care
sferă a vieţii mele aş avea avantaj dacă aş comunica şi aş primi ceea
ce ceilalţi îmi spun. Dacă sunt cu nervii la pământ, aceasta îmi
aminteşte marea mea sensibilitate şi, deşi poate m-am simţit rănit în
trecut, accept⊂ să învăţ să am încredere în viaţă şi în ceilalţi.

NERVI (criză de...)

Vei şi: ISTERIE, NEVROZĂ
Criza de nervi este numită şi nombrilism. Este vorba despre o
energie în exces, de o vibraţie în interiorul meu care blochează, fie la
nivelul vorbirii (nu pot scoate un cuvânt sau nu sunt capabil să îmi
exprim punctul de vedere), fie la nivelul unei activităţi (când îmi este
imposibil să realizez, să îndeplinesc o acţiune).
Atunci, blocajul devine atât de puternic şi atât de accentuat,
încât nu mai pot elibera energia armonios, ci „fac explozie“. În
această situaţie spun cuvinte grele sau fac gesturi extreme. Aceste
crize îşi au sursa în fricile care există în mine: mă tem mereu că se
poate întâmpla ceva rău, dar nu fac nimic pentru a schimba situaţia.
Accept⊂ să mă opresc şi să conştientizez totul respirând adânc
şi relaxându-mă profund. Trebuie să accept⊂ situaţia şi să îmi
acord timpul necesar pentru a face să scadă presiunea,
echilibrându-mi, în acest fel, şi emoţiile.

NERVI – NEVRALGIE
Vezi şi: DURERE
Nevralgia poate fi definită ca un contact „prost“ pe parcursul
unui fir electric. Nervii noştri sunt aidoma unor fire electrice care
străbat tot corpul. Nevralgia este o durere puternică pe nerv,
cauzată de o tensiune mare pe traiectul acestuia.
Dacă nervul este „tăiat“, comunicarea, circulaţia liberă a energiei
din mine este întreruptă. Există separare, un spaţiu gol. O „răceală“
s-a instalat între mine şi o altă persoană. O anumită animozitate,
însoţită de agresivitate şi ranchiună, mă împiedică să intru în
contact cu această persoană. Nutresc gânduri iritante, vitriolante.
Am impresia că „nervii mei vor exploda“. Locul unde este situată
durerea îmi indică genul de emoţie implicată. Un sentiment de
culpabilitate şi dorinţa de a fi mereu în normele stabilite de societate
vor fi mereu sursa unei nevralgii. Mă tem de orice formă de
autoritate. Dacă nevralgia se situează pe un braţ sau la o mână
aceasta îmi arată că o presiune (de exemplu, un angajament) sau o
altă emoţie (de exemplu, neputinţa) mă împiedică „să iau“ o decizie
sau să urmez o direcţie armonioasă în viaţa mea.
Dacă nevralgia este la un picior, pe pulpă sau pe labă este pasul
pe care ar trebui să îl fac într-o nouă direcţie, dar nu pot din cauza
unei emoţii care mă blochează (în consecinţă şi circulaţia liberă a
energiilor din viaţa mea este blocată). Nevralgia facială îmi arată că
faţa mea este „din gheaţă“, că îmi ascund emoţiile pentru a mă
360
proteja. Pot să fi primit „în plină figură“ ceva care îmi aminteşte un
eveniment dureros din viaţa mea. Nevralgia dentară îmi arată faptul
că mă plec prea mult în faţa celorlalţi şi lucrul acesta mă revoltă.
Devin indiferent pentru a evita să iau decizii.
Accept⊂ să conştientizez emoţiile din mine care blochează
fluxul natural. În ce situaţie mă simt «strâns cu uşa»? De care
comportament sau obicei vreau să scap? Conştientizând aspectul
din viaţa mea (prin partea de corp afectată) care este afectat prin
anxietate sau nesiguranţă voi putea remedia cu mai multă uşurinţă
şi voi găsi soluţiile şi toată iubirea pe care situaţia mi-o cere. Mă
eliberez din această închisoare pe care am construit-o singur şi îmi
permit să zbor cu propriile mele aripi. Permit fiecărei emoţii să se
manifeste pentru a le accepta⊂, a le înţelege şi a le face să fie de
natură pozitivă. Rămân astfel în contact permanent cu esenţa mea
divină şi pot să realizez multe lucruri măreţe!

NERVI – NEVRITĂ
Nevrita este inflamaţia unuia sau a mai multor nervi.
Partea de corp afectată de nervul sau nervii respectivi îmi indică
care este aspectul din viaţa mea ce trebuie să îl conştientizez. Chiar
dacă nevrita ar părea că îşi are sursa într-o infecţie, alcoolism, boli
sau efecte secundare ale unor medicamente, este de dorit ca eu să
descopăr ce sau cine mă determină să trăiesc furie atunci când
comunic cu... mine. Refuz tot ce fac sau spun ceilalţi. Mă simt
agresat şi vreau să mă apăr. Detest tot ceea ce este neprevăzut: iată
de ce încerc să prevăd totul, oferindu-mi, în acest fel, un fals
sentiment de control. Prefer să trăiesc în anonimat. În felul acesta,
ceilalţi nu mă văd şi evit criticile.
Accept⊂ să restabilesc comunicarea cu mine, acordându-mi
înţelegerea de care am nevoie. Îmi regăsesc liniştea în viaţa mea şi în
întreg corpul. Trăiesc în Adevăr, în transparenţă şi cu inima⊂
deschisă.
NERV OPTIC
Vezi: NERVI – NEVRITĂ

NERV SCIATIC
Vezi şi: DURERE, SPATE [DURERI DE...], ŞALE, PICIOARE [ÎN
GENERAL] sau [DURERI ALE...]
Nervul sciatic începe în partea lombară (şale), traversează fesa,
coapsa, pulpa şi coboară până în talpa piciorului.
Durerea mă paralizează. Se poate ca ea să fie mai puternică pe
unul din picioare. Sunt atunci neliniştit din punct de vedere
financiar, căci trăiesc o perioadă de tranziţie importantă din viaţa
mea care îmi provoacă o nesiguranţă accentuată. Dacă piciorul
drept este afectat, este pentru că trăiesc o frică legată de lipsa
banilor sau că nu pot face faţă responsabilităţilor care urmează să
vină. Pot avea şi sentimentul că „voi pierde un sprijin“, mai ales
361
dacă se adaugă la acesta şi o trădare. Mă simt obligat să merg într-o
direcţie, contrar voinţei mele. Dacă durerea se situează pe piciorul
stâng, lipsa de bani îmi poate accentua sentimentul că nu pot să
dau tot, în plan material, oamenilor pe care îi iubesc. Sunt nişte
lucruri pe care aş vrea să le fac, dar nu pot. Mă tem că iubirea lor
faţă de mine va avea de suferit din această cauză. Îmi fac iluzii, mă
cred foarte spiritualizat şi detaşat de bunurile materiale (un fel de
ipocrizie). Totuşi frica de a nu fi lipsit de bani mă stăpâneşte şi mă
face anxios. Lucrez mult, am mari responsabilităţi şi, în ciuda
tuturor eforturilor, mă confrunt cu nişte probleme financiare.
Corpul meu devine rigid: mă simt „strâns cu uşa“. Este ca şi cum
m-ar strânge cineva de gât, mă simt neputincios într-o situaţie, şi
am impresia că altcineva deţine puterea în această situaţie, nu eu.
Mă simt limitat în libertatea şi creativitatea mea. Mă îndoiesc mereu
de mine. Ce nu fac? Am cunoştinţele şi talentul necesar pentru a
mă descurca într-o situaţie nouă? Nesiguranţa mă face să mă
revolt, să dispreţuiesc viaţa. Am cultivat un accentuat sentiment de
inferioritate. Pot refuza „să mă plec“ în faţa unei persoane sau
situaţii. Agresivitatea se instalează insidios şi comunicarea mea cu
ceilalţi este afectată. Furia fierbe în mine. Aş vrea să opresc totul!
Am interes să îmi liniştesc nervii, căci, în acest moment, am
impresia că toată lumea „mă calcă pe nervi!“ Îmi conştientizez
confuzia interioară şi durerile (atât interioare cât şi exterioare) cu
privire la direcţia sau direcţiile pe care ar fi nevoie să le urmez, aici
şi acum. Această durere rezultă, deseori, din încăpăţânarea de a mă
agăţa de ideile învechite, în loc să mă deschid spre schimbare şi
nou. Mă îngrijesc să le fie bine oamenilor din jurul meu, în
detrimentul propriei mele fericiri. Această situaţie este frecventă la
femeile însărcinate care trăiesc multă confuzie interioară şi o durere
legată de direcţia pe care a luat-o viaţa lor: îndoieli, temeri şi
nelinişti pot ieşi acum la iveală. Mă simt destul de susţinut în noile
responsabilităţi pe care le voi avea acum? Către cine sau către ce
vreau să mă îndrept sau, din contră, de cine sau de ce vreau să mă
îndepărtez, dar îmi este greu să o fac pentru că ar trebui să schimb
prea multe în viaţa mea? Conştientizez că singur „m-am
întemniţat“ într-o menghină pentru a evita să fiu fericit şi să îmi
dezvolt întreg potenţialul de care dispun. Evit încă să trăiesc
pornind de la esenţa mea, de la eul meu autentic. Îmi las la o parte
aspectul intuitiv, impulsiv, creativ. Fricile din mine mă împiedică să
merg cu o viteză mai mare. Caut siguranţa în afara mea şi în lucruri
materiale, artificiale. Nu trebuie să mă judec, ci să mă accept aşa
cum sunt.
Accept⊂ că sursa adevăratei siguranţe este în mine şi nu în
bunurile pe care le posed. Mă eliberez şi acord încredere Universului,
căci în el există abundenţă pe toate planurile: fizic, mental, spiritual.
Acordând încredere Universului, acord încredere, implicit, vieţii. Aleg
să accept⊂ supleţea şi descopăr adevărata bogăţie, cea care
sălăşluieşte înlăuntrul meu. Adevărata valoare a unei fiinţe se
măsoară în măreţia sufletului său. Îmi accept limitele, îmi

362
conştientizez temerile şi le integrez. Mă hotărăsc să avansez, mă las
ghidat în deplină siguranţă spre binele meu cel mai înalt.

NERVOZITATE
Nervozitatea este semnul că îmi lipseşte încrederea în mine, în
cei din jur şi în viitor. Faptul că vreau să fac totul prea repede sau să
vorbesc tot aşa de repede îmi trădează nervozitatea. Îmi este teamă
că „nu am cum să reuşesc“. Vreau să mă afirm, mă străduiesc să fiu
primul, pentru că nu m-am simţit susţinut sau încurajat când am
fost tânăr, lucrul acesta mi se întâmplă şi astăzi şi orice situaţie care
aduce noul, necunoscutul face „să izbucnească“ această
nervozitate. Când sunt nervos, îmi pierd legătura cu interiorul
meu. Devin iritabil şi instabil.
Accept⊂ să acord încredere vieţii şi ştiu că nu este nevoie să
controlez totul, la perfecţie, pentru ca viaţa să fie frumoasă şi
atrăgătoare. Conştientizez că nervozitatea disimulează
instabilitatea, teama de un eveniment care mă sperie sau frica de a
pierde pe cineva sau ceva care îmi este drag. Trebuie deci să mă
eliberez de aceste trăiri acordând încredere minunatei mele fiinţe
interioare şi relaxându-mă în mod regulat.

NEURASTENIE
Vezi şi: EPUIZARE, DEPRESIE, OBOSEALĂ [ÎN GENERAL ]
Neurastenia (epuizarea nervoasă) este o stare de oboseală fizică
şi psihică totală. Simptomele sale se traduc prin dificultatea de a lua
decizii şi prin confuzie. Deşi nu prezint nicio tulburare organică, pot
să am dificultăţi legate de digestie, dureri fizice, o emotivitate
accentuată şi să fiu foarte slab. Neurastenia seamănă foarte mult cu
depresia. Voi avea tendinţa să mă retrag în solitudine şi să mă
umplu de gânduri negre.
Nu vreau să fac niciun efort, căci îmi spun că acest lucru nu va
schimba nimic. Atitudinea mea negativistă produce această boală.
Mă simt într-un impas. Vreau să excelez, să mă remarc, dar mi se
pare că îmi irosesc şansele de fiecare dată şi mă descurajez.
Accept⊂ că în loc de să îmi centrez atenţia pe tot ce nu merge în
viaţa mea „este mai profitabil“ să spun MULŢUMESC pentru ceea ce
am. Este nevoie să iau viaţa în piept, să fac proiecte şi să accept⊂
faptul că dispun de întreg potenţialul, de perseverenţa şi de curajul
de a-mi atinge toate scopurile pe care mi le-am fixat. Bucuria şi
fericirea vor ocupa, de acum înainte, un loc mult mai mare în viaţa
mea.

NEUROPATIE
Vezi: SISTEM NERVOS

NEVRALGIE
Vezi: NERVI – NEVRALGIE

363
NEVRITĂ
Vezi: NERVI – NEVRITĂ

NEVROZĂ
Vezi şi: ANGOASĂ, ISTERIE, OBSESIE
Nevroza este o afecţiune nervoasă caracterizată prin conflicte
psihice care determină tulburări de comportament, dar nu alterează
decât foarte puţin personalitatea bolnavului.
Ca şi depresia şi psihoza, nevroza este cauzată de emoţiile prost
gestionate sau de căutarea unei alte identităţi care o va înlocui pe
cea pe care o refuz. Chiar dacă păstrez contactul cu realitatea şi pot
continua să trăiesc în societate, pot avea un sentiment de angoasă,
judecata poate să îmi fie alterată şi viaţa sexuală să se resimtă sub
forma impotenţei sau a frigidităţii. Mă simt singur, neavând pe
nimeni care să mă susţină. Mă simt gol, deconectat de la emoţiile
mele. Îmi refuz orice plăcere. Mă împiedic să trăiesc cu adevărat şi,
în acelaşi timp, moartea mă sperie foarte tare. Pot avea dependenţe,
căci am nevoie de o supapă pentru a lăsa să iasă tot ceea ce nu îmi
convine. Lupta interioară este constantă şi extenuantă. Dacă reprim
o parte din mine, trebuie să o echilibrez cu comportamente care pot
fi obsesive. Sunt contrariat, căci multă lume, inclusiv persoanele cu
autoritate, sunt în dezacord cu modul meu de a acţiona şi de a
gândi.
Accept⊂ să îmi reiau locul ce mi se cuvine şi să cer să mi se
acorde atenţie pentru a mă pune, astfel, în valoare. Am nevoie să
găsesc un sens vieţii mele, ceea ce îmi va permite să mă eliberez de
tensiunile pe care le trăiesc. Voi fi liber, căci îmi voi îndrepta atenţia
spre scopul fixat, sursă de fericire şi de satisfacţie. Mă străduiesc,
deci, să îmi accept⊂ natura profundă care este de a-i iubi pe ceilalţi
şi pe mine însumi, fără să fiu obligat să înţeleg viaţa de la A la Z
pentru a mă accepta⊂ aşa cum sunt.

NEVOI (în general)

Vezi: DEPENDENŢĂ

NISTAGMUS
Vezi: OCHI – NISTAGMUS

NOD ÎN GÂT
Am un nod în gât când sunt anxios. Mă simt atunci „strâns de
gât“. Se poate să nu am încredere în mine şi să mă îndoiesc de
capacităţile mele, mai ales în faţa cuiva care mă intimidează şi care
reprezintă o formă de autoritate. Am impresia că mi „se taie
răsuflarea“. Prefer să sufăr decât să îmi asum alegerile. Sunt
paralizat de angoasă şi viaţa socială mă sperie. Îmi este greu să iau
atitudine şi îmi pun la îndoială credinţele. Pot să mă simt vulnerabil,
dar trebuie să am încredere în viaţă.

364
 Accept⊂ să mă exprim liber şi să îmi depăşesc temerile. Îmi
regăsesc pacea interioară, căci sunt pe deplin ghidat. Sunt Maestrul
propriei vieţi!

NODULI
Un nodul este o leziune cutanată sau mucoasă bine delimitată,
aproape sferică şi palpabilă care se poate instala în straturile pielii
(dermă, epidermă, hipodermă). În mod obişnuit îl găsim pe coardele
vocale, în ureche, pe glande, rinichi, sâni, etc.
Acest nodul mă ajută să conştientizez că trăiesc o decepţie, o
ranchiună faţă de un proiect pe care nu l-am putut realiza pentru că
am întâlnit în cale un obstacol major care m-a îndepărtat de la
scopul meu sau nu mi-a permis să îl realizez. Acesta poate fi în plan
profesional sau afectiv. Comunicarea (coardele vocale) pot fi cauza:
aş fi vrut să spun o mulţime de lucruri dar nu am îndrăznit sau să
am impresia că am vorbit prea mult şi „am călcat în străchini“. Poate
fi, de asemenea, ceva pe care l-am auzit (nodul în ureche) şi care
m-a deranjat până într-atât încât „am oprit orice lucrare din şantier!“
Important, este să ştii că tot ceea ce se întâmplă are loc la momentul
cel mai potrivit! Sunt atent să observ dacă nu cumva rigiditatea pe
care o manifest în viaţa mea poate fi cauza suferinţei mele interioare.
Dacă sunt prea dur faţă de mine, voi trăi într-o zi dorinţa de a mă
revolta. Am impresia, uneori, că aşteptările celorlalţi faţă de mine
sunt nerealiste şi că ar trebui să fiu altcineva pentru a putea
supravieţui în această lume. Nodulul apare, de obicei, în acel loc din
corp unde nu vreau să fiu atins, căci faptul de a fi atins de cineva
(chiar de către cineva pe care îl iubesc şi în care am încredere, de
exemplu, un medic) îmi aminteşte primul şoc, evenimentul acela
dureros pe care nu îl pot uita... Sentimentul de nesiguranţă poate fi
amplificat în acest moment. Pot să mă regăsesc într-o situaţie când
mi s-a spus „Nu“ şi acest lucru a fost foarte dur pentru mine. Nu
primesc recunoştinţa de care am nevoie şi mă îndoiesc de puterea
mea de creaţie.
Accept⊂ tot ceea ce mi-a frânat elanul creator pentru a-l putea
depăşi. Important este să îmi ating scopul fixat, oricare ar fi
piedicile şi întârzierile ce apar în drumul meu! Nu voi fi decât mai
mândru şi mai mulţumit de mine! Las să cadă masca pe care o
purtam şi învăţ să fiu eu, cel autentic. Aleg proiectele cele mai dragi
inimii⊂ mele şi care sunt importante pentru mine şi nu pentru
ceilalţi. Reocupându-mi locul cuvenit, voi fi în măsură să îmi
exprim nevoile şi voi avea toată energia şi forţa necesară pentru
a-mi realiza toate scopurile.

NOSTALGIE
Vezi şi: MEL ANCOLIE
Nostalgia este o melancolie cauzată de un regret.
De obicei, când sunt nostalgic, înseamnă că privesc dintr-un nor
încărcat de emoţii, în afara momentului prezent, cu sentimentul că

365
îmi lipseşte ceva. Este o formă de reverie. Nu trebuie ca acest „vis“ să
devină o fugă regulată din faţa momentului prezent. Mă agăţ de
„frumoasele amintiri din trecut“ pentru a mă ajuta „să rezist“.
Agăţându-mă de trecut, nu mai pot observa ceea ce este frumos
pentru mine acum. Optimismul şi spontaneitatea au dispărut din
viaţa mea. Nu mă mai pot bucura de „aici şi acum“ şi renunţ la
ocazia de a întâlni persoane noi, de a trăi noi experienţe. Nostalgia
se poate transforma uşor în negativism şi prietenii mei se pot
îndepărta de mine. Această nostalgie poate să nu îmi dăuneze, cu
condiţia ca să nu o experimentez decât ocazional şi fără exagerare.
Accept⊂ să savurez din plin momentul prezent pentru ca fiecare
secundă să fie trăită ca o experienţă unică şi bogată în învăţăminte.

366
 O
OASE (în general)
Oasele sunt scheletul corpului, stâlpii, arborele vieţii. În
interiorul oaselor există măduva, sâmburele cel mai profund al
fiinţei mele, acolo unde iau naştere celulele imune care mă apără.
Energia rinichilor (aflată în legătură directă cu fricile şi
nesiguranţa sau încrederea în sine) hrăneşte oasele şi măduva.
Oasele sunt structura de rezistenţă pe care este construită
întreaga mea fiinţă, baza de susţinere a întregului meu corp
emoţional. Deci, ele se raportează la structura legilor şi a principiilor
fundamentale, cu care am de lucru în fiecare zi şi care sunt aplicate
de către o autoritate (poliţie, profesori, părinţi, etc.) pentru a-mi
permite să am o anumită susţinere şi pentru ca ordinea să fie
respectată. Atunci când cresc se întâmplă ca în momentul în care
am aceeaşi înălţime ca şi mama mea cea autoritară, atitudinea faţă
de ea să se schimbe într-un mod cu totul semnificativ.
Accept⊂ să stopez fricile şi învăţ să îmi acord încredere.

OASE (suferinţe ale...)

Suferinţele sau bolile oaselor (inclusiv cancerul) reflectă o revoltă
faţă de autoritatea căreia mă opun şi faţă de care mă pot „răscula“,
căci nu îmi place să acţionez la comandă sau să mă supun unor legi
sau principii. Am impresia că cineva vrea „să îmi pună beţe în roate“.
Mă opun, deci, cu toată forţa, autorităţii. Mă pot întreba dacă mă
simt bulversat sau perturbat în raport cu credinţele mele de bază, cu
convingerile mele intime. Sunt dezamăgit faţă de multe aspecte ale
vieţii mele şi de societate, în general. Pot chiar să trăiesc un
sentiment de dezolare, atât de mult mă afectează unele situaţii.
Când există o suferinţă sau o boală la nivelul oaselor, este nevoie să
mă întreb ce faţetă sau ce aspect din mine nu îmi place deloc încât
vreau, chiar, să dispară. Îmi contest singur valoarea mea ca fiinţă
umană. Mă simt de parcă aş fi un rebut, un deşeu. Mă simt
anihilat, distrus, zdrobit de către ceilalţi? Fie că mă devalorizez şi
îmi este greu să mă fac respectat, fie că mă ascund în spatele unei
imagini care nu lasă să se vadă decât partea pozitivă din mine. Prefer
să par dur şi rece: această atitudine îmi dă impresia că deţin
controlul, când, de fapt, în adâncul meu tremur de frică la ideea de a
veni în contact cu emoţiile mele. Mă simt slab, fără apărare, ba chiar
un leneş. Simţindu-mă inferior, îmi este greu să îmi arăt demnitatea.
Într-un fel, simt deja că am murit. Nu valorez nimic, sunt un nimeni.
Nu am dreptul să greşesc. Sunt foarte sever în viaţa cea de toate
zilele. Am încălcat anumite legi şi acum mă simt vinovat, am
remuşcări? Poate vreau să mă agăţ de imaginea pe care o ofer lumii

367
pentru a căpăta, astfel, o stimă de sine... superficială. Aş fi vrut tare
mult ca cineva să fie alături de mine în tot ceea ce trăiesc... Dacă
analizez care parte a scheletului este afectată, voi avea informaţia
necesară pentru a stabili care este aspectul din existenţa mea care se
află în suferinţă. În care domeniu al vieţii mele ar trebui „să mă
plec“? Mă revolt faţă de felul în care este organizată societatea şi
vreau să mă sustrag de la legile care o guvernează. Dacă îmi
fracturez un os, trebuie să mă întreb ce „s-a rupt“ în viaţa mea şi eu
nu vreau să văd, încât trebuie să îmi rup un os pentru a mă ajuta să
mă opresc şi să conştientizez ce se întâmplă. O afecţiune la nivelul
oaselor îmi arată cât de nestructurat mă pot simţi uneori. Corpul
îmi trimite un SOS.
Accept⊂ să devin mai flexibil faţă de mine însumi şi să nu mă
mai tensionez inutil. Îmi acord timpul necesar de interiorizare şi de a
cere ajutor pentru a-mi fi mai limpede ce decizii trebuie să iau. Acord
încredere faptului că toate sunt la locul lor în viaţa mea şi că sunt, în
permanenţă, ghidat. Pot şi eu, asemenea unui arhitect, să îmi
construiesc viaţa cu elementele care îmi plac.

OASE (cancer de...)

Vezi şi: CANCER [ÎN GENERAL ]
Dacă sufăr de un cancer de oase înseamnă că trăiesc un conflict
foarte profund, căci am impresia că nu am nicio valoare, că sunt un
nimeni. Sunt plin de atâtea emoţii pe care le păstrez în mine, încât
acestea „îmi intră în oase“. Un alt mod de a exprima acest conflict
este profundul sentiment de devalorizare pe care îl trăiesc constant.
Renunţ la cel care sunt cu adevărat. Pot să trăiesc o situaţie în care
structurile şi principiile mele sunt zguduite din temelii. Această
situaţie poate să mă fi luat prin surprindere, încât acum sunt foarte
afectat. Întrucât mă simt constrâns de tot ceea ce mă înconjoară, mă
revolt.
Accept⊂ să îmi recunosc calităţile. Devenind mai deschis şi mai
flexibil, voi putea „să negociez“ mai adecvat cu neaşteptatul şi cu
non-convenţionalul. Învăţând să exprim ceea ce trăiesc, toate aceste
emoţii ale mele atât de intense, voi reuşi să mă vindec şi oasele mele
vor putea să se regenereze.
OASE (cancer...) – SARCOMUL EWING77
Vezi şi: CANCER [ÎN GENERAL ]
Este o formă de cancer al oaselor care se poate instala între
10-15 ani. Este destul de rară. Întrucât cancerul îmi afectează
oasele picioarelor, aceasta înseamnă că îmi este foarte frică să
avansez în viaţă. Mă tem că nu dispun de toate mijloacele necesare
pentru „a înfrunta“ viitorul. Corpul meu „ţipă“ de durere faţă de
nesiguranţa pe care o trăiesc. Cred că nu sunt capabil să mă
integrez în lumea adultă.

77 Ew ing (James) – Pittsburg, Pennsylvania (1866 – New-York, 1943): medic

histolog american.
368
 Accept⊂ să am încredere în viaţă ştiind că îmi va aduce acele
ocazii de care am nevoie pentru a trăi în societate.

OASE – DIFORM ITATE

Oasele se pot deforma din cauza presiunii pe care mi-o impun
sau pe care am impresia că o suport. Sunt rigid la nivel mental, ceea
ce mă face să trăiesc multă mânie. Diformitatea exprimă ceea ce nu
am putut „să strig sus şi tare“. Se întâmplă să trăiesc o situaţie
familială care îmi afectează sensibilitatea şi faţă de care aş dori să
păstrez armonia, dar acest lucru îmi cere un efort peste puterile
mele. Mă simt obligat „să mă îndoi“ şi corpul meu face la fel. Este
important să privesc locul unde apare diformitatea făcând, astfel,
legătura cu emoţiile pe care este nevoie să le vindec.
Accept⊂ să fiu mai flexibil în legătură cu principiile mele de
viaţă. Deschiderea de spirit mă va ajuta să apreciez diferitele faţete
ale vieţii şi să descopăr că iubirea este prezentă sub diverse aspecte.

OASE – DISLOCARE
Dislocarea înseamnă „o pierdere de locaţie“; dacă o trăiesc,
înseamnă că mă simt în afara circuitului normal al vieţii sau angajat
pe o cale care nu este deloc potrivită cu ceea ce se întâmplă.
Dislocarea are, deci, legătură cu un puternic dezechilibru pe care îl
trăiesc. Osul se deplasează şi „iese“ din articulaţie. Dislocarea îmi
arată cât de departe sunt sau mă simt de direcţia potrivită în care ar
trebui să mă îndrept. Întrucât osul are legătură cu nucleul fiinţei
mele, cu energia vitală, dislocarea îmi arată o schimbare profundă la
nivelul energiei mele vitale. Îmi mai ocup locul cuvenit în Univers? Ce
mă deranjează atât de tare, încât sunt aşa de confuz? Mă aflu într-o
etapă a vieţii mele în care este nevoie să schimb toate structurile. Se
schimbă valorile şi eu am nevoie să îmi „întăresc“ fundamentul. Pot
să simt că sunt „pe lângă drumul potrivit“.
Verific şi accept⊂ să conştientizez ceea ce trăiesc pentru a-mi
permite „să ies“ din această stare şi să observ noul care vrea „să se
instaleze“ în viaţa mea. Dislocarea este suficient de dureroasă
pentru ca să conştientizez că trebuie să mă schimb pentru a nu
mai retrăi această suferinţă.

OASE – FRACTURĂ
Vezi şi: SPATE – FRACTURĂ DE VERTEBRE
Oasele reprezintă structura legilor şi a principiilor din lumea în
care trăiesc. Când apare o fractură, aceasta îmi indică faptul că
trăiesc un profund conflict interior. Acesta poate fi în legătură cu
revolta sau cu reacţiile mele faţă de autoritate. Mă simt limitat şi
doresc să ies din această închisoare. Am impresia că este nevoie să
aduc mereu noi dovezi pentru a-mi arăta valoarea. Opun rezistenţă
şi sunt nerăbdător atât faţă de mine, cât şi de ceilalţi. Localizarea
fracturii mă informează în legătură cu natura conflictului pe care îl
trăiesc. Dacă fractura are loc în timpul unui accident, este nevoie să

369
observ gradul de culpabilitate pe care îl trăiesc în legătură cu această
situaţie. De ce sunt atât de dur faţă de mine însumi, încât ajung să
îmi rup un os? Oasele mai reprezintă şi stabilitatea şi atunci o
fractură poate fi un avertisment că este nevoie să „mă rup“ de
trecut, să îl eliberez pentru a evita un stres inutil şi a trece la o altă
etapă a evoluţiei mele. Poate fi vorba despre o schimbare la nivelul
unei relaţii, fie în viaţa afectivă, fie în cea profesională. Poate că este
nevoie „să mă despart“ de o anumită ideologie, de un mod de a face
sau a gândi care nu îmi mai convine deloc. Standardele faţă de mine
sau de societate mă determină să doresc perfecţiunea într-atât, încât
devin rigid? M-am centrat mai mult pe activităţi fizice în detrimentul
celor spirituale? O fractură de craniu îmi arată că trăiesc o situaţie
în care „îmi bat mereu capul“ şi care pare fără ieşire. Mă simt „prins“
şi sunt plin de frustrări. Îmi vine „să mă dau cu capul de toţi pereţii“!
Pentru a-mi regăsi libertatea interioară, este nevoie să
conştientizez ce mă deranjează. Accept⊂ să mă iubesc destul
pentru a exprima ceea ce simt. Regăsindu-mi această libertate
interioară mi-o regăsesc şi pe cea legată de mişcările pe care le fac.
Eu sunt cel care decid cum să îmi trăiesc viaţa. Mă centrez în mine
şi îmi valorific pe deplin întregul potenţial de care dispun.

OASE – OSTEOM IELITĂ

Osteomielita este o infecţie a oaselor şi, îndeosebi, a măduvei.
Această boală afectează, de obicei, o parte situată deasupra unei
articulaţii şi survine, mai ales, la copii şi adolescenţi. Osteomielita
se instalează pe oasele lungi: tibie, femur, humerus.
Energia prezentă în oase se manifestă prin intermediul
articulaţiilor. O infecţie implică o iritaţie care produce o slăbiciune
interioară. Trăiesc furie şi frustrare faţă de autoritate şi de felul în
care este viaţa structurată şi „înregimentată“. Pot să am şi impresia
că nu sunt destul de susţinut, mai ales de către tatăl meu. Mi se
pare indiferent şi voi adopta şi eu acelaşi comportament. Sunt mereu
atent. Nu am încredere nici în mine, nici în cei din jur, ceea ce
antrenează o anumită pasivitate. Compensez fie prin control, fie prin
dictatură.
Accept⊂ că am nevoie să învăţ să am încredere, să eliberez tot
ceea ce nu este benefic pentru mine şi să accept⊂ că Universul mă
susţine în permanenţă. Ştiu acum că infecţia vrea să pună în
lumină anumite conflicte pe care le trăiesc în clipa de faţă. Dacă
osteomielita provine dintr-o rană anterioară, este posibil ca această
rană să nu se fi vindecat încă (este nevoie să îi descopăr cauzele şi să
mă tratez).

OASE – OSTEOPOROZĂ
Osteoporoza implică o pierdere a masei osoase proteice din oase
care devin poroase.
Ea implică o pierdere la nivelul dorinţei de «a fi», a interesului şi a
motivaţiei de a fi «aici», la nivelul cel mai profund al fiinţei. «Nu mai
370
sunt cel care am fost». Sunt descurajat, singur şi prea obosit ca să
mă mai lupt cu autoritatea şi cu toate legile care guvernează fiinţa
umană. Osteoporoza apare, de obicei, la femei după menopauză.
Oasele sunt afectate, adică structura şi credinţele mele de bază, şi
mă pot întreba care sunt credinţele de care mă agăţ şi pe care ar
trebui, poate, să le schimb pentru că, acum, nu mai pot avea copii.
Pot, însă, să mai fiu „utilă“ şi „productivă“ nu „agăţată“ de ideea de a
procrea, ci la alte nivele; personal, social sau profesional, ceea ce este
la fel de important. Există o mulţime de lucruri pe care nu mai
îndrăznesc să le fac, gândindu-mă că „nu îmi mai permite vârsta“.
Este nevoie, deci, să depăşesc această tendinţă de subapreciere şi să
nu mă mai consider „bună de nimic“. Îmi pierd identitatea feminină,
mă văd mai puţin dorită ca altădată. Pentru că nu pot rămâne
tânără, vreau „să mă şterg“ încetul cu încetul, fără să mai las vreo
urmă. Criticându-mă şi criticându-i constant şi pe ceilalţi, nu mai
reuşesc să îmi trăiesc viaţa din plin. Culpabilitatea pe care o trăiesc
poate proveni din credinţele religioase. Îmi examinez viaţa şi am
impresia că am ratat-o. Dezolarea pune, deseori, stăpânire pe mine.
Am impresia că viaţa mea „a intrat în descompunere“. Nu mai ştiu
cum să mă organizez, căci viaţa se schimbă prea repede; nu mai am
curaj să fac ceva. Am impresia că moartea îmi dă târcoale, iar
gândurile negative îmi distrug întreaga energie creativă.
Accept⊂ că este nevoie să învăţ să am încredere, să manifest
mai multă toleranţă faţă de mine însămi. Apreciez toate realizările
frumoase din viaţa mea. Accept⊂ că mă aflu într-o nouă perioadă a
vieţii şi că pot schimba toate aceste structuri care mi-au controlat
întreaga viaţă. Privesc spre viitor, analizez ceea ce am de făcut şi mă
angajez în noi proiecte. Îmi depăşesc timiditatea, am încredere în
viaţă şi îmi găsesc noi surse de motivare. De acum înainte sunt
stăpâna propriei mele vieţi!

OBEZITATE
Vezi: GREUTATE [EXCES DE...]

OBIŞNUINŢE
Vezi: DEPENDENŢĂ

OBOSEALĂ (în general)

Oboseala îmi dă senzaţia că sunt la pământ.
Sunt gol în interior. Sursa oboselii se găseşte în lipsa de iubire
faţă de viaţa pe care o duc. Unde s-a dus motivaţia mea? Neliniştile,
fricile, necazurile şi rănile mele interioare mă fac să lupt, să opun
rezistenţă, să refuz unele situaţii. În loc să îmi concentrez energia
pentru a descoperi punctul comun al greutăţilor mele, eu o risipesc
în prea multe direcţii, în acelaşi timp. Sunt disperat să găsesc o
soluţie. Trăiesc o anumită oboseală faţă de viaţă, o oboseală
interioară pentru că este nevoie să mă lupt pentru a merge mai
departe. Este posibil să fac chiar şi o depresie. Mă simt abătut.
Trăiesc un sentiment de incompetenţă, de lipsă de interes şi chiar

371
impotenţă. Nu mai ştiu încotro să mă îndrept, mi-am pierdut
bucuria de a trăi. Mă pot întreba în legătură cu aberaţiile pe care ţi le
aduce viaţa. Am o grămadă de semne de întrebare şi nu există
nimeni care să îmi răspundă. Pot întâmpina greutăţi legate de
modelul oferit de părinţii mei. Dacă am avut o mamă prea masculină
şi un tată prea feminin pot, ca şi copil, să fi consumat multă, multă
energie ca să înţeleg cu cine trebuia să semăn. Oricare ar fi cauza
acestei oboseli, eu trăiesc o slăbiciune atât morală cât şi fizică.
Accept⊂ că este necesar să mă opresc, să mă odihnesc pentru
a-mi recăpăta energia. Încetez să mă mai agăţ de trecut şi accept⊂
să trăiesc momentul prezent, căci aşa pot să îmi recâştig energia de
care am nevoie. Făcând lucruri care îmi plac în mod deosebit,
energia se întoarce de la sine!

OBOSEALĂ PUTERNICĂ
Vezi şi: OBOSEALĂ [ÎN GENERAL], SÂNGE – HIPOGLICEMIE,
TENSIUNE ARTERIAL Ă – HIPOTENSIUNE
Resimt oboseală atunci când corpul nu mai poate şi capitulează.
Plictiseala şi descurajarea pun stăpânire pe mine. Sunt obosit şi nu
mai vreau să fiu „aici, unde sunt acum“.
„Cine a provocat această oboseală?“ Sunt nemulţumit(ă) de
relaţiile mele afective cu soţul sau soţia sau cu prietenii. Am obosit
să mă adaptez cerinţelor celorlalţi. Trăiesc dualitatea între a-mi
satisface nevoile personale sau ale celorlalţi. Deseori, sângele meu nu
mai este prea hrănitor, căci eu nu mai mă bucur de viaţă.
Accept⊂ să mă bucur de viaţă făcând lucruri care îmi plac. Caut
ceea ce îmi face plăcere şi ascult muzică de calitate. Toate acestea
mă vor ajuta „să îmi ridic moralul“. Restabilesc contactul cu sufletul
meu, care mă va ghida spre regăsirea bucuriei de a trăi.

OBOSEALĂ CRONICĂ (sindromul...) sau

ENCEFALOM IELITĂ M IALGICĂ
Vezi şi: CRONICĂ [BOALĂ...], FIBROMIALGIE
Sindromul oboselii cronice sau encefalomielita mialgică
poate surveni ca urmare a unui atac viral şi poate dura câţiva ani. El
se poate instala şi pentru că sistemul meu imunitar este slăbit. Şi
psihicul îmi este atins, ca urmare a unei depresii, a stresului
puternic, a unei lipse de motivaţie, a surmenajului, etc. Sunt epuizat
la nivel mental şi lucrul acesta se reflectă în instabilitatea emoţională
pe care o manifest. Îmi consum toată energia înduioşându-mă de
propria soartă. Aş vrea atât de mult să fiu recunoscut şi admirat de
ceilalţi. Totuşi, acest lucru este dificil, căci îmi creez o altă
personalitate pentru a răspunde dorinţelor celorlalţi şi eul meu
adevărat este lăsat, complet, la o parte. Nu îmi văd viitorul cu ochi
buni. La nivel fizic, sufăr de dureri de cap şi forţă musculară redusă.
Cel mai mic efort îmi provoacă o oboseală puternică. Mi-am pierdut
bucuria de a trăi. Unde s-au dus visele şi ambiţiile mele? A trebuit să
le sacrific cu preţul reuşitei şi al performanţei pe care societatea le
372
cere de la mine sau pe care mi le-am impus eu însumi. Sunt
intransigent, vreau să mă descurc singur şi ezit în a cere ajutor.
Totuşi, vreau să reuşesc în tot ceea ce fac! Îmi este foarte frică de
eşec, de viaţă, de responsabilităţi. Mă simt incapabil să răspund
aşteptărilor pe care le au ceilalţi faţă de mine. Am impresia că sunt
atât de jos, încât este peste puterile mele să urc panta.
Această boală poate să apară ca urmare a unui eveniment ca, de
exemplu, un accident în care toţi ceilalţi au murit. Culpabilizarea
legată de supravieţuire (de ce eu şi nu celălalt?) poate fi atât de
intensă, încât îmi consumă toată energia. De fapt, boala îmi permite
să mă retrag, este o scuză pentru pasivitatea mea şi, poate, şi o
modalitate de a mă bucura de mai multă atenţie. Aşa mă simt mult
mai în siguranţă decât atunci când este nevoie „să mă confrunt“ cu
viaţa. Ce trăiam în momentul când s-a produs atacul viral?
Hotărâsem să îmi părăsesc căminul? Trăisem decesul unei fiinţe
dragi, o despărţire, o respingere? Conştientizez că toate acestea au
legătură cu iubirea, cu iubirea pe care o am pentru mine. Mă
distrug pentru că vreau să trăiesc viaţa doar la nivel mental şi las la
o parte inima⊂ şi „viscerele“ mele. Mă încăpăţânez prea mult şi
consum o energie nebunească investită în această opoziţie, când ar fi
mult mai uşor să mă las purtat de val... Conştientizez cât de uşor
mă denigrez, mă înjosesc, comparându-mă în mod negativ cu
ceilalţi. Cu cât mă văd mai în negru, cu atât îmi consum energia
vitală şi mă autodistrug.
Accept⊂ să învăţ să mă iubesc mai mult. Sunt persoana cea
mai importantă din viaţa mea. Învăţând să mă iubesc, fac lucrurile
pentru mine şi profit de fiecare moment. Fac parte din Univers unde
reciprocitatea este lege. Mă iubesc, deci atrag iubirea celorlalţi şi, la
rândul meu, îi iubesc şi eu. Am încredere în Univers, căci el mă ajută
să avansez în fiecare zi. Ascultându-mi vocea interioară, evit
ocolişurile inutile care îmi consumă multă energie. Aş putea să
folosesc această energie pentru a face lucrurile care îmi plac şi care
mă ajută să restabilesc legătura cu calităţile pe care le posed,
recâştigându-mi astfel interesul pentru viaţă. Accept că orice situaţie
este perfectă. Înlocuiesc toate obligaţiile cu alegeri pe care le fac
pentru mine, în deplină libertate. Devin, astfel, creatorul viitorului
meu.

OBSESIE
Obsesia este o boală a gândurilor. Când sunt obsedat de ceva
sau de cineva, toată atenţia şi energia mea sunt focalizate în această
direcţie. Ideile revin în mod repetitiv şi ameninţător. Sunt, totuşi,
conştient de caracterul lor iraţional. Nimic altceva nu mai contează.
Dacă am o personalitate obsesională înseamnă că sunt o
persoană plină de îndoieli, căreia îi este greu să ia decizii şi care
trăieşte ambiguitatea „iubire-ură“ atât faţă de sine, cât şi faţă de
ceilalţi. Obsesiile pot îmbrăca forme diverse: o fobie faţă de ceva sau
de cineva, fixaţii mentale despre «ce s-ar putea întâmpla dacă...»,
îndoială sau pulsiunea de a comite anumite acte care pot fi fără

373
urmări, dar care pot fi şi criminale, chiar de suicid, dar care nu sunt,
practic, niciodată puse în aplicare. În cea mai mare parte a timpului
trăiesc o frică paralizantă faţă de ceva care ar putea să se întâmple
din neglijenţă sau din greşeală şi care este nevoie să fie evitat.
Prioritar pentru mine este întreţinerea obsesiei, chiar la nivel
inconştient. Sistemul meu de gândire este paralizat. Mă „hrănesc“ cu
obiectul obsesiei mele. În acest fel, acopăr un mare vid interior şi o
puternică nesiguranţă. Pentru ca să trăiesc obsesia, am nevoie să
simt o anumită tensiune interioară, o nelinişte; este, atunci, timpul
să îmi găsesc ceva care să îmi suscite interesul şi să îmi aducă mai
multă pace lăuntrică. Voi putea astfel să profit mai mul de ceea ce
îmi oferă viaţa. Dacă sunt o persoană obsedată, mă judec şi mă
critic în modul cel mai sever cu putinţă. Intru în panică la gândul cu
ceea ce se poate petrece în viitor, deşi frica mea este, deseori,
nefondată. Această angoasă mă împiedică să fac proiecte sau să am
nişte vise, căci am hotărât, din capul locului, că se va întâmpla ceva
negativ care mă va împiedica în realizarea acestora. Ştiu că mă aflu
într-o etapă a vieţii în care este nevoie „să dau drumul“ persoanelor
sau lucrurilor care nu îmi mai convin. Este nevoie să mă eliberez de
tot ceea ce este negativ, dar nu fac acest lucru căci îmi este frică de
necunoscut.
Decid să îmi iau viaţa în propriile mâini începând de astăzi.
Privesc, în mod obiectiv, toate lucrurile frumoase pe care le-am trăit
şi accept⊂ că viaţa îmi oferă tot ceea ce este mai bun pentru mine.
Merit acest lucru şi îmi acord deplină încredere. Eliberez tot ceea ce
nu îşi mai are locul în viaţa mea şi mă apropii, în acest fel, tot mai
mult de esenţa divină din mine. Mă reconectez la puterea şi
siguranţa mea interioară. Nu mai am de ce să fiu obsedat; acord
încredere vocii interioare care mă conduce întotdeauna spre ceea ce
este bine pentru mine.

OCHI (în general)

Ochii sunt oglinda sufletului. Ei îmi permit să văd. Tot prin ei,
îmi exprim emoţiile şi sentimentele pe care le trăiesc în interiorul
meu. După adâncimea lor, este posibil să descopăr raporturile mele
cu lumea din jur. Funcţionarea ochilor reflectă felul în care văd
viaţa şi relaţia mea cu aceasta. Ei reprezintă şi faptul de a vedea clar
în propria viaţă şi în interiorul meu. Dacă există respingere, opoziţie
faţă de informaţiile care sunt în contact cu ochii mei, ei vor
reacţiona destul de puternic. Dacă îmi este greu să văd limpede
într-o situaţie, dacă mi se pare că adevărul este ascuns, atunci ochii
se împăienjenesc. Dacă îmi este greu să văd ceva, dacă nu înţeleg
tot ce se petrece, ochii mei reacţionează în consecinţă. Ei vor fi
afectaţi şi dacă îmi este greu „să tranzacţionez“ cu adevărul, cu
realitatea înconjurătoare, cu viitorul. Fiecare ochi reprezintă un
aspect particular al fiinţei mele. Ochiul stâng reprezintă aspectul
interior, emoţional şi intuitiv, partea mea feminină şi relaţia cu
mama. El îmi permite să fiu mereu atent faţă de ceea ce ar putea
constitui un pericol şi să reacţionez cu promptitudine. O problemă la
nivelul ochiului stâng îmi arată cât de ataşat sunt de ceva sau de
374
cineva. Sunt neîncrezător faţă de mine însumi şi vreau să ascund
ceea ce văd. Vreau să mă simt în siguranţă şi prefer să mă sprijin pe
ceilalţi. Sunt dependent din punct de vedere emoţional. Am impresia
că nu îmi pot controla emoţiile. Acestea nu cer decât să iasă la
lumină! Ochiul drept este cel care „tratează“ Universul în mod
raţional, ca, de altfel, în toate situaţiile exterioare. Este ochiul
recunoaşterii, care mă ajută să îmi „şlefuiesc“ identitatea. El
reprezintă partea mea raţională, masculină, relaţia mea cu tata.
Dacă ochiul drept este afectat, înseamnă că am nevoie „să prind
rădăcini“ şi să intru în contact cu propria autoritate. Este nevoie să
devin propriul meu stâlp de susţinere. Nu mai este potrivit să mă
agăţ de oricine, să mă simt neputincios. Descopăr un mod de a mă
responzabiliza, de a lua frâiele vieţii în propriile mâini. Minciuna îmi
întunecă privirea. Problemele la nivelul ochilor îmi arată că există
lucruri pe care nu vreau să le văd şi că pun deseori, la îndoială,
principiile mele fundamentale de viaţă şi noţiunile legate de dreptate.
Este foarte important să menţionez că adevărata calitate a imaginilor
care sunt transmise de către retină la creier depinde de modul în
care sistemul meu nervos reacţionează faţă de aceste imagini: în plus
de ceea ce eu văd la nivel fizic şi care este real, există şi o „colorare“
cu care eu impregnez fiecare imagine ţinând cont de toate
experienţele trăite în trecut şi de tot bagajul meu emoţional, atât
personal cât şi familial sau social. În afară de simţul văzului, mai
există un alt simţ legat de cel dintâi şi care este percepţia mea
interioară. Pot să contractez o suferinţă la nivelul ochilor fără să
am impresia că am văzut sau am trăit traume puternice sau situaţii
stresante. Este mai mult ca să văd până în ce punct accept⊂ o
situaţie pe care am observat-o, atât în exterior, cât şi în interior:
stresul trăit este deci legat mai mult de emoţia pe care o trăiesc faţă
de ceea ce văd, decât de eveniment în sine.
Accept⊂ să trăiesc viaţa râzând şi bucurându-mă. Îmi întăresc
toate structurile acordând încredere înţelepciunii mele interioare.
Deschizându-mi al treilea ochi voi avea o viziune corectă despre
mine, despre lucruri, oameni sau situaţii, bucurându-mă că pot privi
realitatea cu discernământ. Îndreptându-mi privirea către interiorul
meu, înainte de a o fixa asupra lumii din jur, capăt o nouă vedere de
ansamblu şi o privire detaşată asupra drumului pe care îl am de
străbătut în această viaţă. Privirea mea este adevărată şi lipsită de
judecată.

OCHI (suferinţe)
Suferinţele la nivelul ochilor, printre care şi orbirea, sunt o
modalitatea de a mă închide în faţa a ceea ce văd. Ignor ce se petrece
în jurul meu, renunţ la impresiile vizuale căci mă îndoiesc. Decât să
accept⊂ o realitate care ar putea fi dureroasă, respingătoare sau
confuză, prefer să închid ochii. Îmi deformez percepţia despre
oameni, ceea ce mă ajută să fac faţă realităţii mele cea de toate zilele.
De exemplu, pot să îmi văd copiii „crescând foarte repede“ şi în
mintea mea să îmi imaginez că rămân mici. Prefer să întrevăd
lucrurile mai degrabă, decât să le văd clar, căci ar putea să fie
375
deranjante pentru mine. Poate exista un secret nedezvăluit sau ceva
tăinuit de către mama în legătură cu o situaţie care mă afectează,
chiar dacă numai la nivel inconştient. Aleg, conştient, „să închid
ochii“. Îmi este greu să reperez un pericol de care mă tem. Orbirea
poate fi cauzată de diabet sau de o acumulare de lucruri pe care
refuz să le accept⊂, ceea ce mă face să fiu confuz şi nesigur. Rănit,
deseori, în urma unui şoc, traumă, sau trăind o puternică frică
interioară, vederea scade ca şi energia care alimentează ochii.
Păstrez nişte amintiri şi emoţii pe care prefer să le ascund. Poate fi
vorba despre teama de a pierde ceva sau pe cineva care îmi este
drag. Sunt speriat şi prefer să nu văd ce mă aşteaptă. Totuşi,
întunericul exterior pare să îmi aducă o deschidere interioară, un
univers aparte, secret şi „colorat“. Mă deschid, deci, mai mult către
spiritul dinlăuntrul meu. Pot, printr-o atitudine negativă cultivată
chiar de mine, să îmi „stric“ ochii. Dacă mă folosesc de ei pentru a-i
abuza pe oamenii din jur, pentru a-i manipula sau seduce într-un
scop egoist sau pentru a-i controla, atunci ochii mei se întunecă şi
devin mai nesiguri. Ochii roşii exprimă o oboseală interioară
provenită din lupta pe care o duc împotriva emoţiilor pe care le
ascund. Ochii mă ustură când sunt iritat faţă de ceea ce văd sau
trăiesc. Caut cu privirea lucruri sau persoane pe care le „vreau
pentru mine“. Ochii uscaţi îmi arată că trăiesc o situaţie în care îmi
pierd sau mi-am pierdut deja demnitatea şi aş vrea să nu îmi pese.
Este ca şi cum ochii mei „ar deveni imobili“, împiedicându-şi
lubrifierea. Nu îmi îngădui să plâng în faţa oamenilor. Pungile sub
ochi îmi arată fie că am prins pe cineva în „flagrant delict“, fie că
m-am lăsat prins sau că îmi este frică să nu iasă la iveală ceva ce
ascund... Poate fi vorba de acţiuni pe care le-am făcut cândva sau de
gânduri secrete pe care nu doresc să le divulg. O deformaţie a
ochilor (astigmatism, miopie, presbitism) îmi arată că încerc din
răsputeri să găsesc răspunsuri în exterior şi nu înlăuntrul meu. Cu
cât caut mai mult în afară, cu atât mă depărtez mai mult de esenţa
din mine. O viziune voalată (cataractă, glaucom) denotă că
versiunea oferită de realitate este contrară faţă de ceea ce văd. Este
semn că nu pot să îmi centrez atenţia asupra esenţialului, că refuz
ceea ce văd. Privesc pe furiş pentru a nu fi remarcat sau pur şi
simplu pentru a nu vedea clar ce se petrece în jurul meu.
Conştientizez că dacă am nevoie de ochelari, este un fel de a mă
proteja de agresiunea ce vine din afară. În acelaşi timp îi împiedic şi
pe intruşi să pătrundă în universul meu; mă mai pot şi ascunde în
spatele ochelarilor, evitând astfel să îmi arăt „adevăratele culori“.
Dacă lumina mă deranjează prea tare, înseamnă că văd totul în
negru, că nu văd decât partea întunecată a fiinţei mele. Dacă am „un
ochi învineţit“ este exteriorizarea violenţei mele interioare.
Atitudinea mea negativă a atras ceva sau pe cineva care să mă
lovească aşa cum aş fi vrut eu să o fac. Dacă globii oculari ies din
orbite (exoftalmie), înseamnă că sunt mereu la pândă. Există
distorsiunea între ceea ce văd şi realitate, ceea ce mă stresează din
cale-afară. Simţindu-mă în pericol, cu o tendinţă spre paranoia,
globii mei oculari sunt proeminenţi pentru a putea vedea mai bine
tot ce mă înconjoară.
376
 Accept⊂ frumuseţea care mă înconjoară şi îmi acord un răgaz
pentru a privi în mine şi în jurul meu. Îmi îndrept privirea spre ceea
ce este frumos în jurul meu şi în mine.

OCHI (suferinţe la copii)

O problemă la ochi la un copil lasă să se întrevadă un stres în
legătură cu familia sa, un refuz de a vedea ce se petrece. Văd sau
simt toată tristeţea şi durerea părinţilor şi prefer să îmi ascund ochii
ca să nu mai văd. Când problema apare la vârsta şcolarităţii, ea
demonstrează că mă sperie necunoscutul şi nu ştiu încotro să mă
îndrept. Vreau să fug din această lume. Problemele la ochi apărute
în perioada adolescenţei pot denota o frică de sexualitate. Este
important pentru mine, ca părinte, să îl determin pe copil să îşi
comunice fricile pentru ca să îl pot linişti şi să îl ajut să le
depăşească.

OCHI – ASTIGM ATISM

Astigmatismul este un defect de sfericitate78 a corneei şi a
cristalinului. Curbura verticală a corneei este mai importantă decât
curbura orizontală sau invers. Este ca şi cum aş privi printr-o
oglindă care deformează.
Această malformaţie denotă, în general, o frică de a mă privi în
faţă, aşa cum sunt. O proastă coordonare a ochilor poate însemna
că modul de a acţiona şi gândurile mele sunt în dezacord cu cei din
jur, cauzând, astfel, conflicte interioare. Vreau să îmi creez o realitate
diferită şi încerc să mă eliberez de influenţa părinţilor sau a altor
persoane pe care le cred abuzive. Deseori confruntaţi cu furia, cu
mânia sau cu frici ce vin din tinereţe, ochii mei au păstrat această
expresie de răceală şi muşchii din jurul ochilor au rămas tot în stare
de şoc. Ochii se irită dacă ceea ce văd în exterior sau înlăuntrul meu
mă deranjează. Concepţia mea despre o lume ideală este foarte
departe de realitate şi prefer să nu văd toate detaliile. Dacă, de
exemplu, l-am idealizat pe tatăl meu şi îmi dau seama că realitatea
este cu totul alta, refuz să semăn cu el. Adopt atunci atitudinea „voi
face totul de unul singur“. M ă dispreţuiesc, dispreţuindu-i, în
acelaşi timp, şi pe ceilalţi. Le pun etichete oamenilor, cu multă
uşurinţă. Lucrul acesta face ca relaţiile mele cu ceilalţi să fie dificile,
în special cu partenerul meu, căci păstrez o distanţă faţă de el. Mă
simt batjocorit, dar vreau să păstrez totul pentru mine, nelăsând să
transpară nimic din suferinţele mele interioare. Prefer să îndur, dar
este foarte greu şi atunci deformez realitatea, pentru ca să pot să o
suport. Vreau să îmi ascund cicatricele emoţionale. Astigmatismul
este rezultatul unei mari curiozităţi. Nevoia mea nestăvilită de a
vedea mi-a „uzat“ ochii. În acest fel, corpul îmi spune să îmi acord
timp pentru a aprecia lucrurile. Mai poate fi vorba şi despre faptul că
am nevoie să îmi recunosc propria frumuseţe, fiinţa magnifică ce
sunt.

78 Sfericitate: care are raport cu curbura.

377
 Accept⊂ faptul că pot să îmi asum pe deplin ceea ce sunt. Mă
aflu, astfel, în contact cu sentimentele mele profunde. Accept⊂
iubirea, fiind deschis faţă de ceilalţi. Cer să văd adevărul, fiind
capabil să primesc într-un mod ordonat mesajele transmise de vocea
mea interioară. Pot să fac astfel bilanţul propriei vieţi într-o manieră
limpede şi clară.

OCHI – ORB
Sunt considerat orb dacă am doar 10% capacitate vizuală sau
mai puţin.
Dacă trăiesc această situaţie, mă întreb ce nu vreau să văd sau
ce îmi este frică să văd în viaţa mea: o persoană sau o situaţie. Vreau
să mă protejez, retrăgându-mă în lumea mea pe care o pot crea după
bunul meu plac: mă simt, astfel, în siguranţă şi noua mea realitate
este cu mult mai plăcută decât ceea ce aş putea să văd în lumea din
jur. Lucrul acesta mă ajută „să cad la învoială“ cu acest pericol pe
care îl simt permanent în spatele meu şi de care nu pot scăpa. Dacă
acest fapt s-a întâmplat în urma unui accident sau a unei boli, este
nevoie să caut cauza care ar putea avea legătură cu pierderea
vederii. Lucrez, atunci, la integrarea cauzei pentru a conştientiza ce
am de făcut şi să accept⊂ „să văd“ din nou, permiţând vederii mele
interioare să se dezvolte din ce în ce mai mult, în iubire şi
înţelegere. Dacă sunt orb din naştere, este nevoie să mă întreb de
când am această frică de lumea din jur, ca şi când aş crede că sunt
în pericol şi că singura modalitate de a mă simţi bine ar fi să „mă
rup“ de această lume. Mă duc cu gândul la vremuri de demult...
Vroiam cu adevărat să văd lumina zilei? A vrut cineva să mă
ascundă, chiar când eram în pântecele mamei? Faptul că nu văd mă
opreşte să mă compar cu ceilalţi. Dacă mă simt urât, limitat, atunci
nu mai este nevoie să fac permanent faţă acestei situaţii. Este,
uneori, mai uşor să nu văd mizeria umană, decât să îi fac faţă. Ea
este reflexul sărăciei mele interioare şi acceptând⊂ să îmi centrez
atenţia pe toate comorile dinlăuntrul meu, vederea mi se
îmbunătăţeşte şi sunt capabil să văd frumuseţea fiecărui lucru.
Indiferent de vârsta la care am orbit, total sau parţial, există un
refuz de „a mă naşte“ mai întâi faţă de mine însumi, dar şi faţă de
lumea care mă înconjoară. Vreau să închid ochii faţă de amintirile
care îmi fac rău, mai ales dacă sunt orfan şi părinţii nu m-au văzut
niciodată, nu m-au putut privi. Sunt dependent de o persoană din
cauza acestei situaţii particulare pe care o trăiesc. Îmi minimalizez
singur libertatea. Mă conformez lumii exterioare, când aş putea să
trăiesc în funcţie de nevoile mele personale, de adevărul meu cel mai
profund. Este posibil ca vederea să îmi revină complet: este nevoie
să mă accept⊂ aşa cum sunt; să accept⊂ şi lumea din jur cu toate
frumuseţile sale, dar, în acelaşi timp, şi cu negativismul şi
disproporţiile care o caracterizează.
Accept⊂ aici şi acum că pot să fac faţă la toate fricile mele, dar şi
la întreg potenţialul de care dispun. Accept⊂ să nu mai joc rolul de
victimă şi să devin creatorul vieţii mele. Mă privesc în ochi, aşa cum
378
sunt. Accept⊂ să renasc pentru mine şi nu pentru ceilalţi. Redevin
stăpânul vieţii mele şi accept⊂ că lumea este aşa cum este şi că
singura putere pe care o deţin este doar cea pe care o exercit asupra
mea. Îmi dau seama că realităţile exterioare şi interioare sunt limpezi
şi pot, în felul acesta, să îmi recapăt vederea. Persoana demnă de
felicitat sunt eu!

OCHI – ORBIRE
Refuzând să deschid ochii, să văd lumea exterioară, nu mai am
nimic altceva de făcut decât să privesc înlăuntrul meu şi să îmi
conştientizez Universul meu interior. „Există în viaţa mea o persoană
de care mă las orbit încât nu mai am niciun fel de încredere în
mine?“ Cine îmi tulbură puterea de a discerne?
Accept⊂ să îmi văd bogăţia din mine, lumina care străluceşte
înlăuntrul meu.

OCHI – CATARACTĂ
Cataracta este o boală în care cristalinul (lentila biconvexă a
ochiului) devine încetul cu încetul opacă până când vederea se
estompează, ceea ce antrenează şi orbirea.
Această formă de incapacitate fizică apare în viaţa mea atunci
când nu mai doresc să privesc în mine, să nu mai văd nici ceea ce se
petrece sub ochii mei, nici ceea ce urmează să vină sau riscă să îmi
influenţeze viaţa şi deciziile pe care le-aş lua. Ceea ce am văzut sau
văd în legătură cu viitorul mă face să exclam: «Nu îmi vine să cred
ochilor!» «Aş vrea ca lucrurile să rămână aşa cum sunt!» Vederea
scade, căci energia nu mai ajunge până la nivelul ochilor. Se
întunecă şi văd viitorul într-o lumină mai ştearsă; inima⊂ nu îmi
mai este plină de bucurie. Este posibil să am o atitudine egocentrică
şi să vreau să văd viaţa numai cum îmi place mie neţinând cont de
realitatea celuilalt. Este o atitudine egoistă, care poate chiar să mă
facă să cred că sunt superior celorlalţi. Refuz să văd unele
evenimente sau persoane într-un mod transparent. Această
cataractă mă îndepărtează de prezent, mă „scoate“ din universul
înconjurător. Lucrul acesta îmi displace şi este nevoie să
conştientizez aspectele exterior şi interior al lucrurilor. Simt că mă
pândeşte un pericol permanent. Mă simt izolat, singur în colţişorul
meu. Am nevoie de ceilalţi, aş vrea să pot trăi emoţiile în prezenţa
altora, dar mă tem de reacţia lor. «Acoperindu-le» chipul, stabilesc o
distanţă şi, astfel, mă simt mai protejat. Este interesant de notat că o
cataractă este o membrană opacă ce împiedică razele de lumină să
ajungă la retină. Pentru că soarele îl simbolizează pe tata, pot să mă
întreb dacă îmi este frică de acesta din urmă şi simt nevoia să mă
protejez. Sau îmi este frică de privirea Tatălui Ceresc, DUMNEZEU,
care este Cel care va face Judecata de apoi? Cataracta apare, de
obicei, spre sfârşitul vieţii, în momentul în care se instalează frica de
a îmbătrâni şi a deveni neputincios. Am impresia că se închid nişte
uşi înaintea mea. Folosesc cataracta ca protecţie, căci „nu mai vreau
să văd viitoarea mea imagine, căci îmi este teamă că nu îmi va plăcea
379
deloc“. Refuz să văd ceea ce se întâmplă sau urmează să se întâmple
şi pentru că mi se pare inevitabil, vreau să încetinesc sau să
împiedic evenimentul, „agresiunea“ să se apropie. Dacă am copii, îi
consider „ingraţi“ faţă de situaţia în discuţie. Fiind rigid, lucrul
acesta mă împiedică să văd şi „cealaltă faţă a medaliei“. Nemaifiind
capabil să văd ceea ce se petrece astăzi, mă forţez să îmi reamintesc
trecutul pe care îl consider a fi „timpul frumos de altădată“ şi de care
nu vreau să mă despart. Îmi pierd supleţea spiritului, devin mai
puţin tolerant şi uit, adesea, evenimentele care tocmai mi s-au
întâmplat. Nu sunt, deci, interesat să văd viitorul care mi se poate
părea întunecat (cataractele sunt frecvente în ţările în curs de
dezvoltare). Nu mai pot să îmi folosesc imaginaţia pentru a vedea
cum va arăta viitorul meu. Este ca şi cum ochii mei ar fi plini de
emoţii şi acestea îmi acoperă vederea. Totuşi, pot ridica acest văl care
mă împiedică să văd adevărata realitate, centrându-mi atenţia pe
lumina mea interioară. Lucrul acesta este adevărat, în special, dacă
sunt mai tânăr şi am cataractă: este potrivit să hotărăsc că viaţa îmi
va aduce tot ceea ce am nevoie, atât la nivel fizic, cât şi emoţional
sau spiritual.
Accept⊂ să fac efortul de a privi în interiorul meu şi văd acolo
toată lumina şi frumuseţea care mă înconjoară. Plonjez în viaţă cu
toată hotărârea!

OCHI – CEARCĂNE
În general, ochii marcaţi de cearcăne sunt semn de oboseală şi
deseori rezultatul unei alergii. Poate fi vorba şi despre o anemie, care
indică o lipsă de fier. Mă simt limitat în viaţa pe care o trăiesc, căci
mi se pare ştearsă, neinteresantă. Mă simt spionat, urmărit,
ameninţat chiar, şi nu ştiu cum să ies din această stare.
Accept⊂ să fiu mai independent şi să învăţ că fericirea mea
depinde doar de mine. Aprobarea celorlalţi nu mai este o condiţie
pentru ca să mă simt eu bine.

OCHI – COM OŢIE DE RETINĂ

Vezi şi: CREIER – COMOŢIE
În plan fizic, comoţia apare în urma unui şoc violent (direct sau
indirect), pe o anumită parte a corpului şi antrenează leziuni
ascunse, care necesită un examen amănunţit.
În cazul unei comoţii de retină, refuz să văd ceea ce îmi sare în
ochi, pentru că îmi este greu să schimb felul în care văd eu lucrurile,
să las să treacă totul de la mine. Opun rezistenţă şi persist în
această stare.
Accept⊂ să mă eliberez de gândurile vechi sau de posibilităţile
depăşite de a vedea lucrurile şi permit gândurilor noi să se manifeste
în viaţa mea. Îmi ascult intuiţia şi mă las ghidat de aceasta şi de
sentimentele mele. Mă simt mult mai liber şi mai împăcat.

380
OCHI – CONJUNCTIVITĂ
Conjunctivita este inflamaţia membranei transparente care
acoperă interiorul pleoapei şi globul ocular. Există un raport direct
între conjunctivită şi ceea ce văd. Refuz, în mod inconştient, să văd
o situaţie sau un eveniment cu care nu sunt de acord sau care mă
răneşte. Modul meu de a privi lucrurile este dureros, căci refuz să
manifest o înţelegere cu totul nouă a unei situaţii sau să accept şi
punctul de vedere al celorlalţi. Nu sunt capabil să mă pun în locul
altuia, de unde şi imposibilitatea de a ierta. Faptul acesta mă
determină să trăiesc frustrare, iritare şi revoltă. „Nu mai suport ceea
ce văd! Mă deranjează să văd un asemenea lucru!“ Este ca şi cum
ochii mei ar vrea să spele murdăria din situaţia care mă înfurie din
cale-afară. Poate fi vorba despre ceva urât şi trebuie neapărat „să îmi
scap familia“ de orice judecată sau scandal. Rezultatul conduce către
o „înţepenire“ la nivel mental, ca şi la o „revărsare“ emoţională
similară cu acţiunea de a plânge. Viaţa, bucuria şi entuziasmul nu
îşi mai au loc în mine. Amintirile îmi fac rău şi mă refugiez într-o
lume ireală, plină de vise romantice. Mă opun vieţii, realitatea mi se
pare de nesuportat. Tristeţea şi disperarea mă determină să mă
gândesc la moarte, căci vreau să scap de durere. Prefer să fiu orb
pentru o perioadă, căci ceea ce văd mă face să sufăr. Vreau să nu
mai văd legătura care există în privirea celuilalt atunci când se uită
la mine. Trăiesc o situaţie cu o persoană în care aş vrea să îmi
folosesc privirea pentru a stabili o legătură cu ea. O situaţie care ar
putea conduce la despărţirea de soţ, poate declanşa o conjunctivită.
Îmi acord timp pentru a mă opri şi accept⊂ să văd această
situaţie care mă deranjează şi să mă întreb de ce stau lucrurile
aşa. Îmi îngădui să plâng, să îmi exteriorizez supărarea şi disperarea.
Sunt deschis şi receptiv: evit, în acest fel, să mai „fac“ conjunctivită.
Restabilesc contactul cu realitatea. Îmi accept⊂ necazul pentru ca
să se transforme în pace interioară. Sunt conştient de toate
posibilităţile care mi se oferă şi îmi creez viaţa aşa cum îmi place.

OCHI – DALTONISM (non-percepţia culorilor)

A fi daltonist, înseamnă să vezi lumea lipsită de culori, cenuşie
şi neclară. Se poate să nu văd culorile ca atare sau să le confund (cel
mai adesea roşul şi verdele).
Trebuie să mă întreb deci în ce situaţie din viaţa mea am trăit un
stres foarte puternic şi care avea legătură cu această culoare sau cu
aceste culori pe care nu le pot distinge. De exemplu, dacă nu pot să
văd roşul, este pentru că am dat ochii cu moartea demult, când
eram foarte tânăr, pentru că un tren roşu se îndrepta către mine.
Roşul, fiind acum asociat cu un înalt nivel de stres şi simbolizând
moartea care mă pândeşte, nu aş mai vrea, la nivel inconştient, să
văd această culoare. Dacă este vorba despre toate culorile pe care nu
pot să le disting, pot a plica acelaşi principiu. Există, deseori, multă
violenţă în viaţa mea, am fost tratat într-un mod foarte dur în
tinereţea mea şi acum vreau „să mă rup“ de lume, nemaiacordând

381
nimănui încredere. Structurile mele de viaţă nu mai sunt în armonie
cu valorile mele. Pot să mă fi hotărât, într-o bună zi, „să nu mai visez
în culori“, pentru a evita să mai fiu decepţionat şi să nu mai văd
viaţa decât în gri. Pentru că visele noastre de azi creează realitatea
de mâine, voi înceta să mai văd culorile în viaţa cea de toate zilele.
Decid să fac loc imaginaţiei din mine. Îmi imaginez rozul, verdele sau
albastrul. Aidoma unui artist, amestec culorile. Mă bucur de această
unitate pe care mi-o oferă lumea. Dau frâu liber imaginaţiei şi îmi
exprim bucuria de a trăi în mii şi mii de feluri.
Accept⊂ că nu deţin puterea decât asupra mea şi îmi deschid
noi orizonturi pentru a accede la o nouă viziune a lucrurilor. Acest
fapt îmi permite să îmi văd viaţa într-o lumină nouă ca, de altfel, şi
lecţiile pe care le am de învăţat.

OCHI – DEZLIPIRE DE RETINĂ

Dezlipirea de retină este o afecţiune a ochiului produsă de
separarea retinei şi a foiţei situate dedesubt, sub efectul trecerii
lichidului vitros sub retină.
Dezlipirea de retină decurge dintr-o situaţie în care am văzut
ceva petrecându-se în faţa mea şi care mi-a produs un stres imens,
ba chiar un şoc, şi pe care îl păstrez în mine, chiar inconştient. Am
impresia că această imagine a unui eveniment pe care îl găsesc oribil
şi înspăimântător, va rămâne impregnată în memoria mea toată
viaţa! Nu am putut „să îmi dezlipesc ochii“ de la persoana sau
situaţia în cauză. Primul mare stres la nivelul ochilor se petrece
când sunt copil, căci nu am încă reflexul, ca la adult, de a-mi proteja
ochii, atunci când văd ceva traumatizant. Ochii mei sunt mai
degrabă „lipiţi“ de ceea ce se petrece în faţa mea. Mai târziu, orice
stres mare al ochilor se poate transforma în dezlipire de retină.
Ceea ce este imprimat în mine nu poate „să se dezlipească“. Pot să
mă întreb şi dacă doresc să mă separ de lumea în care trăiesc, în
vreun fel. Mi-am pierdut încrederea în viaţă în general şi nu mai
vreau să mă implic pentru că nu mai am încredere în nimic. Îi
resping pe toţi cei din jur, pentru că nu mai vreau să sufăr. Nu vreau
„să îi mai ating pe ceilalţi cu privirea“... Nu mai am încredere în
nimeni. Răul care mi s-a făcut mă determină să mă închid în mine.
Sunt urmărit pretutindeni de amintirile mele urâte. Mă simt
„deranjat“ de la lumină. Trebuie să fac faţă acestei imagini, în loc să
o ascund în fundul unui cufăr sau să o neg. Pot cere ajutor de la un
terapeut care mă va ajuta să înţeleg de ce a trebuit să văd eu acest
eveniment tulburător şi să identific lecţia de viaţă pe care o am de
învăţat de aici. Procedând aşa, voi putea să evit în viitor alte situaţii
care ar putea să îmi provoace o altă dezlipire de retină.
Accept⊂ că eu am creat această viaţă prin gândurile negative
trăite faţă de mine şi de ceilalţi. Accept⊂ să intru în contact cu
visele şi aspiraţiile mele. Accept⊂ să mă apropii de oameni, să
împărtăşesc cu aceştia la nivelul inimii⊂ experienţele mele şi tot

382
ceea ce am de trăit. Fiind mai conştient de emoţiile mele, mă apropii
de esenţa mea divină şi ochii mei pot începe procesul de vindecare.

OCHI – DEGENERESCENŢA RETINEI (maculară)

Degenerescenţa maculară este forma cea mai frecventă şi mai
gravă a degenerescenţelor retinei. Ea constă într-o distrugere
progresivă a zonei centrale a retinei, unde acuitatea vizuală este
maximă. Este mai frecventă la persoanele de peste 70 de ani.
Mă confrunt cu situaţii fără întoarcere. Este cazul, mai ales
atunci când văd murind o persoană care îmi este foarte dragă. Mă
simt neputincios în faţa durerii pe care o trăiesc, căci nu am nicio
putere în faţa morţii. Această viziune care este greu de suportat mă
face să mă „rup“ de lume, nu mai vreau nici să o văd... Mă întreb
chiar ce rost mai am pe aici...
Accept⊂ că mai am încă de jucat un rol pe acest Pământ. Prin
prezenţa mea manifest lumina şi iubirea care iradiază asupra celor
din jur, mai ales asupra celor care îmi sunt dragi. Mă hotărăsc să îmi
îndeplinesc visele, permiţând vieţii să curgă prin mine. Corpul, şi în
special ochii, se regenerează şi dispun de toată energia necesară
pentru a-mi trăi viaţa din plin!

OCHI – GLAUCOM
Glaucomul implică un blocaj al canalului de scurgere al
ochiului, blocaj care împiedică lichidele să curgă, ceea ce provoacă o
creştere a presiunii interne.
Aceste lichide reprezintă toate lacrimile care ar fi trebuit să curgă
de-a lungul întregii vieţi. Întrucât s-au acumulat în cantitate mare,
apasă pe retină şi deteriorează vederea. Glaucomul afectează în mod
frecvent persoanele de peste şaizeci de ani, care au sentimentul că
„au văzut destule“ la viaţa lor! Mai poate fi şi semnul unor supărări
vechi şi a refuzului de a ierta. Mă pot simţi depăşit, copleşit de viaţă
şi îmi este frică de viitor. Întrucât obosesc uşor, viaţa mi se pare mai
greu de acceptat⊂ din punct de vedere emoţional. Refuz să mă văd
îmbătrânind; nu pot să văd imagini din viitor şi lucrul acesta îmi
convine de minune! Întrucât ochiul afectat de glaucom reacţionează
ca o lupă, există ceva sau cineva în viaţa mea de care aş vrea să mă
apropii cât mai repede posibil, către care aş vrea să merg... Este ca
şi cum aş fi în întârziere. Scopul este foarte aproape, dar eu simt că
mă pândeşte un pericol. Glaucomul mă obligă să nu mai privesc
decât înainte şi nu lateral, ca şi cum aş avea ochelari de cal. Am
impresia că am ratat sau am trecut pe lângă unele lucruri din viaţa
mea şi acum trăiesc resentimente legate de ele. Este ca şi cum nişte
ocazii mi-ar fi scăpat printre degete exact în momentul în care eram
pe punctul de a obţine sau de a realiza ceva. Mă simt ca şi când aş fi
într-un tunel, viaţa trece în mare viteză: sunt atâtea lucruri care se
petrec în mine şi în jurul meu, încât mă simt, într-un fel, ca într-un
vid; punctele de referinţă, familiare odinioară, se schimbă şi sunt
foarte trist să văd că pierd tot ceea ce îmi era atât de drag. Viaţa mea

383
este plină de melancolie şi suferinţă. „Ce îmi rezervă viitorul? Vreau
să ştiu cu orice preţ acest lucru???“ Nu mai întrevăd nicio
posibilitatea, nicio ieşire pentru a putea să trăiesc o viaţă plină de
reuşite. Apar noi posibilităţi, dar le ocolesc şi îmi nesocotesc
libertatea. Aş vrea atât de mult să păstrez tot ceea ce am trăit
odinioară, ca lucrurile să fie aşa cum au fost dintotdeauna... Trăiesc
o tensiune extrem de puternică şi am impresia că mă prăbuşesc!
Accept⊂ să scot vălul, ca să pot vedea cu iubire şi tandreţe tot
ce se petrece în viaţa mea. Încetez să mă mai agăţ de ceilalţi şi
trăiesc cu intensitate momentul prezent. Iert şi accept⊂ să privesc
viaţa cu mai multă toleranţă.

OCHI – HIPERMETROPIE şi PRESBIŢIE

În cazul hipermetropiei şi al presbiţiei vederea de aproape este
îngreuiată. Hipermetropia este mai frecventă la copii şi se datorează
unei anomalii a refracţiei oculare. Presbiţia se caracterizează prin
diminuarea progresivă a acomodării ochiului şi afectează, în general,
persoanele trecute de 40 de ani.
Amândouă afecţiunile denotă o frică de prezent. Ce există în viaţa
mea, lângă mine, şi pe care refuz să îl văd? Poate este vorba despre
incapacitatea mea de a „pune la punct“ şi a vedea clar ceea ce îmi
este accesibil şi aproape de mine. Sunt mai interesat de alţii, de
relaţiile mele şi de evenimentele exterioare, în loc să privesc
înlăuntrul meu şi să îmi dezvolt mai mult eul interior. Această stare
poate fi cauzată de un şoc sau de o traumă care m-au făcut să cred
că acest prezent nu este pentru mine. Devenind extravertit şi privind
tot mai departe, ignor ce se petrece lângă mine; visele mele sunt
îndreptate spre viitor. Ochii mei pândesc continuu, tot mai departe,
ce se întâmplă. Vreau să mă distanţez de unele aspecte ale vieţii
mele de acum şi să privesc mai departe pentru a vedea ce viitor mi se
oferă. Îmi este greu să fiu apropiat de oamenii din jur. Fug de mine,
cel adevărat. Nu îndrăznesc să mă privesc în ochi. Nu îmi place ceea
ce văd şi nu îmi place să fiu implicat în situaţii deranjante. Există
ceva care îmi scapă. Vreau să prevăd totul dinainte. Chiar şi
acoperişul sub care trăiesc mi se pare periculos. Cât despre
presbiţie, trăiesc nelinişte, căci tot ceea ce văd în prezent mă
nelinişteşte: îmbătrânesc, copiii părăsesc casa, sunt mai trist. Sunt
mai sensibil la comentarii şi critici. Astfel, vederea mea se schimbă în
funcţie de ceea ce vreau sau nu vreau să văd. Mă îndepărtez de viaţa
mea prezentă. Sunt mai conştient de apropierea morţii şi mă simt
vulnerabil faţă de ceea ce urmează să vină în viaţa mea atât pentru
mine cât şi pentru familia mea. Această moarte poate fi simbolică din
momentul în care m-am pensionat. Este nevoie să mă pregătesc, să
am proiecte şi mă întreb dacă am destui bani pentru a-mi îndeplini
tot ce mi-am propus. Presbiţia poate apare chiar la vârstă fragedă,
dacă a trebuit să fac faţă morţii. Mă simt deja „bătrân“, în ciuda
vârstei mele destul de fragede. Am impresia că am îndurat atâtea
încercări în viaţa mea, încât mi se pare că am trăit cât două vieţi! Îmi
simt corpul uzat, ucis. În cazul în care numai un ochi este în

384
suferinţă, este important ca să fiu atent la partea de corp afectată
(stânga: intuitiv, dreapta: raţional). Accept⊂ să văd viaţa astăzi, cu
toate frumuseţile ei şi ştiu că sunt în siguranţă, AICI şi ACUM.
Accept⊂ să privesc în faţă lumea mea emoţională şi situaţiile în
care mă găsesc şi în care nu mă simt confortabil. Îmi privesc
angoasele, nesiguranţele. Numai acceptând⊂ să privesc prezentul
pot să îmi creez viitorul pe care mi-l doresc, căci trebuie să
conştientizez ceea ce am nevoie să schimb şi să investesc întreaga
energie pentru a crea o lume nouă adaptată la nevoile mele.
Accept⊂ să îmi ascult înţelepciunea interioară care se exprimă prin
intermediul intuiţiei.

OCHI – KERATITĂ
Vezi şi: INFLAMAŢIE, ULCER
Keratita este o inflamaţie a corneei, însoţită de dureri puternice,
putând avea şi aspectul unor ulceraţii.
Ea survine atunci când sunt supărat şi mă simt neputincios în
legătură cu ceva sau cu cineva şi pe care, atunci când îl văd, mă
înfurii. Ajung să trăiesc asemenea stări, încât aş vrea să lovesc o
persoană (efectiv, în plan fizic) sau, în sens figurat, dorindu-mi „ca
praful să se aleagă de persoana respectivă sau situaţia în cauză“,
ceea ce mi-ar produce o oarecare satisfacţie. Aceste stări ar putea
avea legătură cu gelozia. Dar poate fi vorba şi despre mine, care
vreau să mă ascund, ca să nu fiu văzut sau să ascund ceva din
exterior. Pot să pierd contactul vizual cu o persoană şi în locul
acesteia să mi se impună să văd pe altcineva sau altceva. Corneea
fiind „geamul“ ochiului, va trebui să o opacizez ca să se transforme
într-un „zid“ care mă protejează.
Accept⊂ faptul că întotdeauna corpul îmi spune că am nevoie
să învăţ să privesc viaţa cu alţi ochi, cu o atitudine nouă, de
deschidere şi înţelegere. Pot să văd lucruri care nu mă interesează,
care nu îmi convin; în acest caz, tot ceea ce am de făcut este să le
privesc cu detaşare. Este potrivit să învăţ să nu mai exercit controlul
asupra lucrurilor, a persoanelor sau a situaţiilor din viaţa mea, căci
nu am nicio putere asupra lor.
OCHI – M IOPIE
Miopia face dificilă vederea la depărtare.
Nesiguranţa mea faţă de viitor mă face să văd evenimentele mai
înspăimântătoare decât sunt în realitate. Se pare că nu sunt pregătit
să le înfrunt. Văd ceea ce este aproape de mine, în timp ce vederea la
distanţă este „stânjenită“ din cauza muşchilor oculari contractaţi şi
tensionaţi. Există o ceaţă care mă împiedică să văd pericolul din
depărtare. Sunt capabil să mă descurc foarte bine în viaţa mea „de zi
cu zi“. Din contră, îmi este greu să îmi formez o viziune despre viitor,
să întrevăd posibilităţile potrivite pentru mine şi să depăşesc toate
fricile şi nesiguranţa din suflet. Pot să fiu deranjat foarte tare de un

385
mister care nu va putea fi dezlegat, deci nu îi voi putea găsi soluţia
niciodată. Percepţia mea interioară despre adevăr este confuză.
Există diferenţă între ceea ce simt şi ceea ce văd. Faptul că văd foarte
bine de aproape presupune o dificultate pentru mine în a găsi o
marjă de siguranţă în anumite situaţii. Mă aflu în situaţii în care a
fost cât pe ce să fiu, de exemplu, implicat într-un accident de
circulaţie. Dacă sunt miop, am tendinţa să fiu ruşinos şi introvertit,
stări ce au legătură cu experienţele trăite în copilărie, pe care le-am
perceput ca înspăimântătoare sau abuzive (privirea ostilă şi furioasă
a unui părinte). De exemplu, dacă un profesor sau un unchi m-a
bătut am rămas miop, pentru că îmi era frică de el şi nu vroiam să îl
mai văd, căci, doar văzându-l deveneam iritat, nervos, neliniştit,
ştiind ce mă aştepta. Aveam impresia că eram urmărit îndeaproape
şi nu mai voiam să trăiesc această situaţie. Am simţit nevoia să îmi
apăr lumea mea, într-un fel ca şi autistul, prin miopie. De obicei,
afară de cazul în care am trăit un alt conflict, vederea mea de
aproape va fi mai bună decât cea obişnuită, căci ştiu, chiar la nivel
inconştient, că este important ca să văd bine ce se petrece aproape
de mine, pentru a mă putea apăra sau a face gesturile potrivite când
ameninţarea mă va pândi, ca să nu mă mai las rănit. Miopia indică,
în general, o subiectivitate excesivă. Expresia „a nu vedea mai
departe de lungul nasului“ descrie bine această stare de a fi. A nu
vrea să vezi mai departe, fie din oboseală sau din lene, sau poate şi
din cauza decepţiilor trăite. „Nu îmi cred ochilor“ ilustrează foarte
bine cum mă simt. Mi se face milă de mine şi atunci nu mai
acţionez; mi se pare mai uşor să procedez astfel. Soţul meu petrece
prea mult undeva, departe? Pot să mă întreb dacă şi zicala „Ochii
care nu se văd se uită“ nu se aplică, cumva, şi în cazul meu... Sunt
foarte neîncrezător în legătură cu realitatea exterioară şi cu viitorul,
căci nu îmi conştientizez forţa şi înţelepciunea ce sălăşluiesc în
mine. Simţindu-mă rănit de către ceilalţi, nu mai doresc să
interacţionez cu ei. Mă simt neputincios, fără susţinere şi această
stare mă împiedică să avansez, să merg mai departe.
Acceptând⊂ să văd lumea din jur, voi învăţa mai mult despre
mine. Viziunea mea se lărgeşte pe măsură ce îmi lărgesc spaţiul
interior. Aleg căi noi şi am încredere în mine. Accept⊂ că fiecare
persoană este responsabilă doar de viaţa sa. Accept⊂ să privesc cu
încredere spre viitor, căci privindu-l în mod pozitiv ştiu că aşa se va
şi concretiza.

OCHI – NISTAGM US
Nistagmusul este o suită de mişcări sacadate şi rapide a globilor
oculari şi se manifestă independent de voinţa mea. Se instalează în
urma afectării unui centru nervos. Când ochii suferă de nistagmus
ei se află într-o continuă mişcare.
Este nevoie să mă întreb când a apărut această tulburare. Ea
concordă, de obicei, cu o perioadă în care în viaţa mea a apărut un
pericol şi pe care am încercat, necontenit, să îl înlătur, căutând
diferite modalităţi. Am impresia că nu pot ieşi din această situaţie

386
decât supraveghind constant mediul înconjurător şi căutând acele
elemente care mă ajută să apreciez viaţa. Nu ştiu prea bine încotro
să privesc. Este important pentru mine să identific acest eveniment
pentru a conştientiza, în acest fel, sursa bolii, căci aşa o pot
vindeca. Am impresia că există nişte imagini care se perindă
constant prin mintea mea şi acest lucru mă zăpăceşte. Vreau să îmi
plec privirea, ca totul să înceteze.
Accept⊂ să conştientizez că pericolul putea fi real pentru mine
în trecut, dar că acum el a dispărut. Ştiu că sunt mereu ghidat şi
protejat.

OCHI – PTERIGION
Un pterigion este o îngroşare a conjunctivitei, de formă
triunghiulară, care se întinde pe cornee din unghiul intern al
ochiului.
Dacă am un pterigion înseamnă că mă simt expus faţă de
greutăţile vieţii, vulnerabil la tot ceea ce mă înconjoară.: nimeni nu
mă protejează de ceea ce văd. Mă împac „rău“ cu lumea exterioară,
căci inima⊂ mea de copil nu ştie cum să acţioneze şi să se apere de
toate aceste agresiuni. Nu sunt capabil să fac faţă la ceea ce văd şi
există lucruri care îmi „scapă“.
Accept⊂ să intru în contact cu puterea mea interioară. Privesc
fără să judec tot ce se petrece în jurul meu. Conştientizez că ceea ce
mă deranjează sau mă întristează mă conduce către vechile răni
interioare. Nu pot fi stăpân decât pe viaţa mea şi ştiu că fiecare
deţine această putere; este vorba doar să o acceptăm⊂.
OCHI – PUPILĂ
Pupila este orificiul central al irisului pe unde trec razele de
lumină. Ea dozează cantitatea de lumină care pătrunde în ochi.
Miadriza este dilatarea anormală a pupilei, ceea ce antrenează şi
imobilitatea irisului.
Când apare o astfel de tulburare, este nevoie să mă întreb ce este
cel mai important pentru mine, cum pot eu „capta“ centrul vieţii
mele. Care este sensul vieţii mele, ce scopuri am de realizat? Nu sunt
în măsură să văd nimic din toate acestea, căci caut în exterior
răspunsurile care se află, de fapt, în centrul meu, în inima⊂ inimii⊂
mele. O pupilă prea dilatată (uveită) îmi arată că există o situaţie
care trebuie rezolvată urgent. Dacă există o diferenţă de mărime
între cele două pupile (anisocorie), înseamnă că există o situaţie, o
faţetă a vieţii mele pe care nu suport să o mai văd. Lucrurile nu sunt
clare. Nu mai pot suporta imaginile care se reflectă în ochii mei. Mă
simt singur, ca şi un copil orfan care nu se poate îndrepta către tata
sau mama pentru a fi ajutat şi ocrotit. În adâncul meu există o
dualitate ce se cere rezolvată. Încerc să rămân în echilibru în ciuda
durerii care este mereu prezentă şi, în plus, foarte puternică.

387
 Accept⊂ să fac lumină în situaţiile care nu sunt limpezi, îmi
acord un răgaz pentru a reflecta asupra lucrurilor ce se cer lămurite.
Îmi ascult vocea interioară. Aşa pot vedea lumina de la capătul
tunelului şi avansa în viaţă cu încredere şi hotărâre.

OCHI – RETINITĂ PIGMENTARĂ sau RETINOPATIE

PIGMENTARĂ
Retinita pigmentară sau retinopatie pigmentară este
considerată drept o boală ereditară care constă în degenerarea
celulelor vizuale care receptează lumina. Ea îi afectează, de obicei, pe
copii. Ochiul nu se poate adapta la întuneric şi câmpul vizual se
restrânge, cu timpul. Nu mai văd deci lumina.
Această boală se instalează dacă îmi este ruşine de mine, de ceea
ce sunt, atât în plan fizic cât şi intelectual. Mi se pare că sunt ridicol.
Această ruşine se poate instala şi ca urmare a faptului că am fost
martorul unei situaţii care mi s-a părut „murdară“. Viziunea mea de
copil a fost întinată. Nu trebuie să se ştie sau să se vadă acest lucru!
Este nevoie să rămână ascuns, în întuneric... Opun rezistenţă
acestei viziuni nefericite. Aş vrea ca ceilalţi să îşi îndrepte privirea în
altă direcţie şi nu asupra mea. Se poate să fiu perfecţionist şi faptul
că am nişte proiecte mari de realizat îmi cauzează un stres puternic.
Se poate să îmi fie şi teamă că nu voi reuşi să realizez tot ce mi-am
propus în viaţă sau că voi îmbătrâni şi va trebui să mor (moartea mă
sperie din cale-afară). O situaţie în care m-am simţit abandonat are
ca rezultat faptul că mă îndepărtez de cineva pe care îl iubesc şi că
nu îl mai pot vedea ca altădată.
Corpul răspunde la acest stres restrângând câmpul vizual,
sperând astfel că se va diminua şi stresul meu. Am nevoie să învăţ
să mă accept⊂ aşa cum sunt şi să mă privesc în mod pozitiv, căci
sunt o persoană unică şi extraordinară.

OCHI USCAŢI
Vezi: OCHI [SUFERINŢE...]

OCHI – STRABISM (în general)

Dacă sunt o persoană cu strabism este pentru că axele vizuale
ale ochilor nu sunt paralele. Se spune despre mine că privesc
cruciş.
Strabismul denotă contradicţii, dualităţi şi incertitudini faţă de
relaţiile mele cu cei din jur, o luptă continuă între nevoia de
singurătate şi cea de a fi admirat, o dorinţă de independenţă
confruntată cu frica de a fi singur. Bucuria tăcerii este constant în
contradicţie cu această nevoie de a pune întrebări. Îmi este greu să
mă concentrez doar asupra unui subiect. Mă tem de persoane şi de
situaţii, pentru că mi se par „dubioase“.
Accept⊂ să discern care îmi sunt adevăratele nevoi şi să mă simt
bine în orice fel de situaţie.

388
OCHI – STRABISM CONVERGENT
Strabismul convergent este o deviere a ochilor către nas.
El are legătură cu faptul că refuz să văd lucrurile aşa cum sunt
în realitate, deseori din cauză că îmi produc o stare de nesiguranţă.
Se poate ca, în aceste fel, să doresc să scap de nişte persoane pe
care le consider ameninţătoare pentru mine, ca pe nişte prădători.
Prefer ca ochii mei să supravegheze permanent tot ce se găseşte în
apropiere pentru a identifica un eventual pericol. Mă tem de ceea ce
se poate întâmpla. În funcţie de ochiul afectat, pot să descopăr
unele aspecte ale personalităţii mele. Dacă ochiul stâng este cel
care priveşte spre interior, înseamnă că sunt o persoană
temătoare care suferă de un complex de inferioritate. În cazul
ochiului drept, este semn că sunt foarte susceptibil şi ranchiunos.
Este o modalitate de a-mi centra întreaga atenţie şi inteligenţă fie
asupra mea, fie asupra unui lucru sau a unei persoane pe care mă
străduiesc să o supraveghez în permanenţă. Ochiul stâng
încrucişat şi privind şi în sus denotă că sunt visător, absurd şi
lipsit de noţiunea timpului. Dacă ochiul cel drept este afectat în
acelaşi mod, înseamnă că sunt o persoană indisciplinată şi dotată
cu o inteligenţă neraţională. Strabismul are ca efect şi faptul că mă
face să văd lucrurile numai în două dimensiuni. Dacă privesc
cruciş, înseamnă că am o dificultate în ceea ce priveşte direcţiile pe
care trebuie să le urmez. Nesiguranţa şi spaimele mă determină să
caut o prezenţă liniştitoare. Nu pot „să am ochi“ decât pentru
această persoană. Când sunt tânăr, este vorba despre unul sau
ambii părinţi sau despre un anumit grup. Dacă este vorba despre o
persoană fizică, este ca şi cum ochii mei ar căuta-o cu privirea,
căci ea reprezintă siguranţa şi exercită, în acelaşi timp, şi o
anumită autoritate asupra mea. Ochii care privesc cruciş mă pot
atenţiona că mă aflu într-o situaţie în care mă simt singur, confuz.
Sunt „împărţit“ între două persoane şi nu ştiu ce poziţie să adopt.
Pentru a-mi unifica percepţia, am interes să observ lucrurile din
toate unghiurile şi să accept⊂ realitatea. Devin atent la toate
mesajele pe care mi le transmite corpul şi descopăr plăcerile unei
viziuni globale asupra vieţii.
În loc să caut siguranţa în jur, accept⊂ să pătrund în interiorul
meu. Las la o parte tot ce mi-a influenţat viaţa până în acest
moment, şi îmi construiesc o alta nouă, bazată pe nevoile, aspiraţiile
şi puterile mele. Îmi descopăr astfel stabilitatea dinlăuntrul meu. Cu
cât sunt mai armonios, cu atât ochii mei îşi vor reveni la poziţia
normală. Punctele mele de vedere pot fi diferite de ale celorlalţi.
Important este să fiu cinstit faţă de mine însumi.

OCHI – STRABISM DIVERGENT

Ca şi în cazul strabismului convergent, strabismul divergent
este şi el tot o deviere a ochilor, dar de această dată, spre exterior.
El denotă o frică de a privi prezentul în faţă. Dacă este afectat
ochiul drept, este semn că fac un efort intelectual pentru a facilita
389
legătura dintre inteligenţă şi situaţia pe care o trăiesc. Am impresia
că inteligenţa mea este limitată, ceea ce mă poate conduce către o
depresie. Dacă este vorba despre ochiul stâng înseamnă că sunt o
persoană foarte sensibilă şi tot ceea ce fac poartă semnul acestei
sensibilităţi ieşite din comun. Mă percep ca o pradă uşoară, căci mă
simt foarte fragil. Strabismul divergent îmi arată că trăiesc în
poziţia de victimă. Am nevoie de o vedere panoramică pentru a vedea
cât mai multe lucruri, ca să mă pot apăra în felul acesta. Poate fi
vorba despre viaţa afectivă în care văd potenţialii parteneri venind
către mine, dar de care îmi este frică, căci nu mai vreau să fiu rănit
din nou.
Accept⊂ să trăiesc clipa şi să privesc fiecare situaţie în faţă.
Sensibilitatea îmi permite, de acum înainte, să iau decizii clare,
ştiind că sunt, în permanenţă, ghidat şi protejat.

OMBILIC
Ombilicul este deschizătura din peretele abdominal al fătului
prin care trece cordonul ombilical. La puţină vreme de la naştere, el
devine o cicatrice şi este numit, în limbajul comun, buric.
O durere la acest nivel implică faptul că este nevoie să mă
deschid mai mult către ceilalţi şi să nu mai rămân atât de centrat
asupra mea. Se poate să fiu pe cale de „a tăia cordonul ombilical“,
adică dependenţa faţă de mama sau de mediul familial. Prin
ombilic am primit în viaţa intrauterină hrana necesară creşterii şi
supravieţuirii. O anomalie sau o suferinţă la acest nivel poate, deci,
să îmi dea o indicaţie despre ceva de care am nevoie neapărat în
viaţa mea şi pe care nu îl primesc sau, din contră, ceva pe care
doresc să îl resping căci primit sau consumat în exces, nu mai este
benefic pentru mine. Îmi poate fi greu să mă detaşez de influenţa
parentală, să „tai cordonul ombilical“. Tot ceea ce car după mine,
inutil, devine o povară. Îmi tot bat capul cu locul pe care îl ocup eu
în sânul clanului, având impresia că nu fac parte din acesta. Dacă
sunt un bebeluş şi buricul este roşu şi inflamat, aceasta îmi
arată că trăiesc o mare furie legată de incapacitatea mea de a
supravieţui. Am nevoie să fiu lângă mama şi, în acelaşi timp, am
nevoie şi de spaţiu. Dacă sunt părintele acestui copil, se impune să
observ dacă nu cumva trăiesc şi eu acelaşi sentiment, căci copilul
este foarte sensibil la ceea ce simt eu. Buricul este considerat, de
către unele persoane, un centru de energie important pentru
deschiderea spirituală, căci există chiar un grup numit „adoratorii
buricului“, care fac exerciţii de meditaţie cu concentrare asupra
acestuia.
Învăţ să accept⊂ partea mea excentrică, să îmi recunosc
calităţile cu smerenie, evitând astfel să mă consider „buricul
pământului“ şi permiţându-mi să observ frumuseţea care există în
fiecare fiinţă sau lucru. Eliberez orice relaţie sau situaţie care nu mai
este benefică pentru mine şi permit ca noi cunoştinţe sau noi relaţii
să vină către mine, aducând o schimbare pozitivă şi „un vânt
proaspăt“ în pânzele bărcii cu care plutesc pe marea acestei vieţi.
390
OMBILICALĂ (hernie...)
Vezi şi: HERNIE
Hernia ombilicală poate fi manifestarea rătăcirii sau a regretului
pe care îl trăiesc pentru că a trebuit să mă despart de mediul
ocrotitor şi sigur care era pântecele mamei mele. Acum am impresia
că trebuie să mă descurc singur şi să fac eforturi pentru a-mi atinge
scopurile pe care mi le-am fixat şi care devin dintr-odată mult mai
puţin excitante.
Accept⊂ că dispun de tot potenţialul necesar ca să îmi ating
toate obiectivele propuse şi că viaţa mă sprijină întru totul.
Acceptând⊂ să mă ofer fără egoism, îmi deschid inima⊂ către
iubirea faţă de ceilalţi.

OM OPLAT
Omoplatul este un os plat, lat şi subţire care face parte din
scheletul corpului omenesc. Prin claviculă, omoplatul uneşte braţul
de trunchi.
O durere la acest nivel poate indica revolta faţă de autoritate, căci
mă simt „îngrădit“ sau „strivit“ de aceasta. Dificultăţile (fractură sau
orice altceva) la nivelul omoplatului pot proveni dintr-o
neconcordanţă între ceea ce sunt, reprezentat prin trunchi, şi ceea
ce vreau să exprim, reprezentat prin braţe care sunt prelungirea
energiei inimii⊂. Tensiunile la nivelul omoplatului stâng îmi arată
că sunt în dezacord cu partenerul de cuplu sau cu copiii, iar cele din
omoplatul drept îmi indică faptul că există ceva care mă
„îngrădeşte“ în munca pe care o desfăşor. O suferinţă a
omoplatului arată că am tendinţa să bat pasul pe loc, să nu
avansez. Am nevoie de un scut ca să mă protejez. Există în viaţa
mea o situaţie în care mă simt mult inferior faţă de ceilalţi, mult mai
puţin bun, mai puţin competent. Trăiesc în pasivitate, ceea ce îmi
scade nivelul de energie.
Accept⊂ să mă apreciez pentru întregul care sunt, pentru a
putea, astfel, să manifest mai multă armonie în viaţa mea şi în toate
acţiunile pe care le întreprind. Îmi acord răgaz pentru a medita şi a
face o introspecţie în vederea stabilirii a ceea ce sunt cu adevărat.
Învăţ să mă simt bine în solitudine, căci ea îmi permite să restabilesc
contactul cu esenţa divină din mine. Ca urmare, va fi mult mai uşor
pentru mine să îmi exprim nevoile.

OM UCIDERE
Pot avea dorinţa de a omorî pe cineva. Dacă „hrănesc“ această
dorinţă cu resentimente şi ură mă expun egregor-ului de energie
negativă referitoare la această formă de gândire şi care mă va
împinge, poate, să trec la acţiune. Ce vreau să omor în mine?
Suferinţa, arţagul, ura...? Îmi pare rău că am pierdut pe cineva
sau ceva şi îi fac pe ceilalţi responsabili de necazul şi rătăcirea în
391
care mă aflu. Rana interioară mi se pare de nesuportat. Suferinţa
pe care o simt în adâncul meu îmi cere curaj. Curajul de a cere
ajutor. Curajul de a avea încredere într-o persoană care mi-ar
putea sări în ajutor, necondiţionat. O persoană căreia m-aş putea
încredinţa.
Accept⊂ să mă eliberez de trecut, să iert şi să regăsesc forţa de
a-mi lua viaţa în propriile mâini.

OPIU (consum de...)

Vezi: DROG

OPRESIUNE
Când mă simt oprimat, am senzaţia unei greutăţi la nivelul
pieptului, deci al plămânilor. Pot să am şi impresia că mă sufoc.
Lucrul acesta poate apărea ca urmare a emoţiilor care mă
copleşesc, a grijilor care mă apasă, a revoltei care mă umple până la
refuz. Pot să mă simt copleşit şi de autoritate şi de „puterea“ prin
care am impresia că sunt abuzat. Pot să simt faţă de o persoană sau
de o situaţie o presiune, care provine dintr-o profundă nesiguranţă
interioară, căci aş vrea să rezolv această situaţie cât mai repede
posibil. Mă tem de critică şi mă eclipsez pentru a trece neobservat şi
„a nu mai face valuri“.
Accept⊂ să îmi recâştig puterea care îmi aparţine.
Conştientizez că sunt liber. Eliberez toate sentimentele negative
pentru a face loc păcii şi iubirii.

OPRESIUNE PULMONARĂ
O astfel de stare demonstrează că există un dezechilibru între
presiunea din interiorul meu şi cea din exterior. Este un sentiment
foarte puternic care blochează libera circulaţie a vieţii din mine.
Trebuie, deci, să conştientizez şi să mă întreb dacă această
presiune atât de puternică vine din mine şi de ce mă împiedică să
respir regulat şi adânc. Ceva mă arde: este ca şi cum plămânii mei ar
lua foc. Senzaţia aceasta este amplificată de incertitudinile şi
nesiguranţele mele.
Accept⊂ „să dau drumul“ şi să nu mă mai oblig să fiu într-un
anumit fel sau să fac atâtea lucruri. Pentru a mă ajuta să scap de
această presiune, inspir LUMINA şi IUBIREA care purifică şi
echilibrează toate aceste emoţii.

ORHITĂ
Vezi: TESTICULE [ÎN GENERAL]

ORBIRE
Vezi: OCHI [SUFERINŢE ALE...]

392
OREION
Vezi şi: GLANDE SALIVARE, INFECŢII [ÎN GENERAL], BOLILE
COPILĂRIEI
Oreionul este o infecţie virală contagioasă care se manifestă prin
inflamaţia unor glande, îndeosebi cele salivare. Copiii suferă mai
frecvent de această afecţiune.
Există ceva sau cineva în viaţa mea faţă de care trăiesc
iritabilitate şi frustrare. Mă simt criticat, denigrat şi aş vrea să
ripostez cât mai dur cu putinţă. Numai că nu aş vrea ca altcineva să
facă acest lucru faţă de mine sau de ideile mele! Îmi este greu „să
înghit“ lucrurile care îmi plac, căci se poate să fiu împiedicat sau să
mi se interzică să fac acest lucru. Oreionul îi afectează mai mult pe
copii decât pe adulţi, căci aceştia îşi manifestă mai greu furia şi
frustrarea. Mă lupt continuu cu mine însumi. Mă judec foarte sever,
percepându-mă fragil sau anormal. Îmi neg instinctele şi energia
sexuală care „se trezeşte“. Toate acestea îmi frânează evoluţia.
În loc să mă dispreţuiesc sau să fac acelaşi lucru faţă de o
situaţie sau de o persoană, accept⊂, mai degrabă, să văd ceea ce
am de învăţat din toate acestea. Permit curgerea liberă a energiei din
mine, îmi manifest dorinţele fireşti şi sunt, astfel, în contact mai
strâns cu creativitatea şi bucuria interioară.

ORGANE GENITALE
Vezi: GENITALE [ORGANE...]
-OZĂ (boală în -oză)
OTITĂ
Vezi: URECHI – OTITĂ

OVARE (în general)

Vezi şi: DE FEMEIE [SUFERINŢE...]
Ovarele reprezintă dorinţa mea de a naşte şi, în acelaşi timp,
creativitatea, capacitatea de a crea şi feminitatea mea, faptul de a fi
femeie şi a fi satisfăcută şi a mă simţi împlinită în această calitate.

OVARE (suferinţe...)
Suferinţele ovariene indică un conflict profund cu privire la
faptul de a fi femeie, de a-mi exprima feminitatea sau de a fi mamă.
Pot să îmi fi „înăbuşit“ partea creativă. Este ca şi cum „mi-aş fi tăiat“
o parte din mine, căci ovarele sunt începutul creării vieţii. Sunt
situate în pelvis, regiunea în care pot să dau naştere unui copil, dar
şi unor noi aspecte ale fiinţei mele, locul unde pot să mă redescopăr.
Deci, conflictul este legat de creaţie şi de descoperirea propriei căi.
Prefer să joc un rol care mă protejează de pericole, în loc să fiu eu
însumi. Întrucât mi-am stopat întreg potenţialul, mi-am „zăvorât“, în
acelaşi timp, şi creativitatea. Mă simt dominat de totalitate. Pot dori
să compensez toate aceste stări printr-o producţie exagerată de
393
ovule. Un chist ovarian, care este o colecţie anormală de lichid în
ovar, îmi arată că s-au strâns prea multe emoţii, că „învârt“ în
mintea mea aceleaşi şi aceleaşi gânduri sau supărări. Mă sperie
gândul că voi deveni mamă? Care este motivul care mă opreşte să
am un copil? Am trăit recent vreun eveniment care îmi poate
reaminti o experienţă sexuală traumatizantă? Dacă nu mă simt
demnă de a avea un copil, pot opri producerea de ovule. Cancerul
ovarian poate apare ca urmare a unui eveniment în care am trăit
PIERDEREA unei fiinţe dragi. Am impresia că viaţa mea sau a unei
persoane pe care o iubesc este ruinată sau pe cale de distrugere. La
bărbaţi poate apare cancerul de testicule. Se instalează ca urmare
a morţii unuia dintre copii într-un accident, din cauza unei boli sau
a unui avort. Lucrul acesta se poate întâmpla în legătură cu o
persoană care nu îmi este rudă, dar pe care „o iubesc atât de mult
încât o consider ca şi copilul meu“. Sentimentul pierderii poate fi
trăit şi în legătură cu un element abstract, ca de exemplu: „De când
soţul meu şi-a luat această nouă slujbă se întoarce târziu, nu mai
vorbim aproape deloc, nu îi mai este gândul decât la ceea ce face.
Mi-am pierdut soţul! Dacă va continua tot aşa, căsnicia noastră se
va distruge...“ Deci „am pierdut“ bărbatul pe care îl cunoşteam şi cu
care eram fericită... Poate am pierdut şi un proiect la care ţineam.
De altminteri, eu eram iniţiatorul acestui proiect şi le vorbeam
celorlalţi despre el ca şi cum ar fi fost „copilul meu“. Sentimentul de
culpabilitate, în acest caz, este, deseori, elementul declanşator al
bolii. Îmi este greu acum să fac faţă angajamentului, căci mă simt
„sfâşiată“ de o persoană de sex opus. Cancerul ovarian apare ca
urmare a unei situaţii dureroase în care este rănită profund
imaginea mea de mamă şi care conduce la un sentiment de
neputinţă şi eşec. Întreg fundamentul vieţii mele, legat de creaţie,
este pus în discuţie. Ca pentru orice tumoră, există o mulţime de
lucruri care nu îmi plac, dar refuz să fac schimbările potrivite.
Oricare ar fi situaţia, este important să accept⊂ imediat toate
sentimentele pe care le trăiesc, să le scot la iveală pentru a-mi
vindeca rana interioară şi a mă întoarce cu privirea spre viitor.

394
 P
PALATIN (vălul...)
Vezi: GURĂ – VĂL UL PALATIN

PALPITAŢII
Vezi: INIMĂ⊂ – ARITMIE CARDIACĂ

PALUDISM
Vezi: MALARIE

PANARIŢIU
Panariţiul este inflamaţia acută a unui deget de la mână şi, mult
mai rar, a unui deget de la picior.
Dacă sunt afectate degetele de la mână, înseamnă că îmi este
greu să înaintez printre detaliile vieţii de zi cu zi, în timp ce degetele
de la picior se referă la detalii legate de viitor. Sunt pasiv, indiferent,
melancolic şi energia mea, care cere să se exteriorizeze, „iese“ prin
degetele de la mâini sau de la picioare. «Aş vrea să mă îndrept către
ceilalţi?» Există, fără îndoială, o lipsă în legătură cu acest aspect. Am
nevoie „să scot din mine“ toate aceste emoţii şi gânduri nesănătoase
refulate de atâta vreme, să mă îndrept către ceilalţi şi să împărtăşim
împreună. Vreau să mă eliberez din închisoarea mea interioară. Pot
păstra un secret care „mă macină“ şi pe care vreau să îl scot la
iveală. Nu mai am chef nici să râd, nici să mă bucur de viaţă. Nu mai
sunt în contact cu fiinţa mea interioară şi mă sprijin pe cei din afară.
Este ca şi cum nu aş mai fi stăpânul destinului meu. Permit
celorlalţi să îmi încalce spaţiul intim, căci nu mai sunt atent la
stabilirea unor limite.
Accept⊂ să îmi delimitez teritoriul chiar din această clipă. Intru
în contact cu puterea mea interioară şi dărâm pereţii închisorii pe
care o ridicasem singur. Sunt acum liber cu adevărat ca să îmi
construiesc viaţa aşa cum îmi place.

PANCREAS
Vezi şi: SÂNGE/DIABET/HIPOGLICEMIE
Pancreasul este situat cam la 10 centimetri deasupra
ombilicului. El are rolul de a sintetiza enzimele care ajută la
digerarea hranei79 . Pancreasul menţine constantă cantitatea de
insulină care ajută la normalizarea procentului de zahăr din sânge.

79 Pancreasul are legătură cu centrul energetic al plexului sol ar care este situat
la baza sternului, la câţiva centimetri deasupra ombilicului.
395
Dacă acest procent este mai scăzut, atunci survine diabetul sau
hipoglicemia.
Pancreasul simbolizează libertatea, puterea, stăpânirea de sine,
definirea eul-ui. Trăiesc multe emoţii şi îmi este greu să le diger.
Când această stare se prelungeşte şi, în plus, sunt şi trist, pot să fiu
afectat de hipoglicemie (care este în legătură directă cu lipsa
bucuriei). Sediu al EGO-ului, al energiei emoţionale, al
sentimentelor, acest centru energetic este, constant, în mişcare.
Captează vibraţiile celorlalţi (pozitive sau negative), vibraţii care îmi
influenţează starea de spirit. Este, deci, centrul emoţiilor şi al
dorinţei. Pancreasul reprezintă capacitatea de a exprima şi integra
iubirea înlăuntrul meu şi, în acelaşi timp, şi capacitatea de „a mă
descurca“ cu sentimentele opuse (de exemplu, furia) fără a provoca
dureri. O dificultate la nivelul pancreasului îmi arată că există
dezordine şi confuzie în emoţiile mele: iată de ce îmi este greu să le
diger. Doresc să păstrez controlul şi să îmi exercit puterea asupra
celorlalţi, devin agitat în interior şi am o scăzută stimă de sine.
Există o bătălie înlăuntrul meu faţă de obstacolele ce îmi stau în
cale, îmi este frică de noile provocări şi îmi consum energia în toată
această luptă surdă. Ţin la libertatea mea. Proasta funcţionare a
pancreasului se instalează în urma unor evenimente traumatizante,
precum pierderea unei fiinţe dragi, trăirea unui şoc puternic care
m-a destabilizat. El reprezintă, de asemenea, şi instinctele primare
pe care le-am refulat cu timpul. Pancreasul reacţionează, mai ales,
în situaţii legate de un membru de familie, când miza pusă în joc
constă în a dobândi mai mulţi bani sau mai multă putere (de
exemplu, în cazul unei moşteniri). Se poate ca eu să fiu în centrul
conflictului (mi se fac reproşuri, se vrea să fiu „scos din joc“, etc.) sau
o altă persoană (atunci când eu sunt acuzatorul). Această situaţie,
care este greu de suportat din punct de vedere emoţional, poate
produce calculi. Pancreasul are legătură cu obsesiile şi gândurile
fixe: mă gândesc mereu la aceleaşi lucruri, fără să le găsesc soluţii.
Găsesc o anumită situaţie din viaţa mea ca fiind abjectă şi
nedreaptă. Dacă trăiesc o situaţie foarte dificilă şi care mi se pare
nedemnă, respingătoare sau trivială, atunci pot contracta un
cancer de pancreas. În acest caz sunt revoltat, opun o rezistenţă
puternică şi mă încăpăţânez să rămân pe poziţie. Se poate, de
exemplu, să îmi fi pierdut numele sau să îmi caut rădăcinile în van.
Pancreasul are legătură şi cu bucuria mea de a trăi: mă simt
dezabuzat, iar frica mea de eşec este atât de mare, încât prefer să nu
fac nimic. Nemaiavând niciun scop şi nicio aşteptare, evit să mai fiu
decepţionat! Permit situaţiilor noi să se instaleze cu uşurinţă în viaţa
mea sau opun rezistenţă la schimbare? Ce schimbări ar trebui să fac
pentru ca să pot „asimila“ mai mult emoţiile pe care le trăiesc? În ce
mod accept să primesc darurile pe care viaţa mi le oferă? Este uşor
pentru mine să mă bucur de toate simţurile sau refuz fericirea, sub
toate aspectele sale, simţindu-mă nedemn chiar de numele pe care îl
port? Am tendinţa să fiu dispreţuitor. Anumite situaţii mă
indignează. Mă pot simţi chiar umilit şi îmi este greu să mă apăr.
Am tendinţa să urmez doi maeştri sau două învăţăminte în acelaşi

396
timp? Trebuie să îmi conştientizez nevoile şi să trec la acţiune
pentru a obţine ceea ce vreau. Acest lucru mă va ajuta să
conştientizez că teama că îmi lipseşte ceva este neîntemeiată, căci
trăiesc în abundenţă la toate nivelele. Este necesar să găsesc un
echilibru între ceea ce dau şi ceea ce primesc, între muncă şi odihnă.
Nu mai este nevoie să caut stimulente artificiale pentru „a mă hrăni“
(droguri, mâncare, sex, etc.); este bine să mă iubesc aşa cum sunt.
Se impune să îmi ofer „mici plăceri“ şi să observ modul în care
percep „dulceaţa vieţii“ şi zahărul, în general. Pentru mine zahărul
este nefolositor, ba chiar o otravă? Refuz să îmi ofer timp de odihnă
sau mici daruri, întrucât am impresia că nu le merit sau pentru ca
să nu trec drept materialist? Relaţia nearmonioasă cu zahărul şi
derivatele sale la nivel afectiv (iubire, blândeţe, tandreţe) îmi
afectează pancreasul.
Conştientizez că, atunci când pancreasul meu este în armonie,
trăiesc o senzaţie de echilibru, de pace, de bunăstare. Simt că am
locul meu în această viaţă şi sunt mulţumit. Accept⊂ că totul este
experienţă, mă adaptez la orice situaţie, eliberez emoţiile şi încetez să
mai exercit vreun control (nici asupra situaţiilor, nici a persoanelor).

PANCREAS – PANCREATITĂ
Vezi şi: ANEXA III
Sunt foarte furios căci viaţa nu îmi oferă prea multe plăceri.
Vreau să o resping. Trăiesc o puternică furie, simţindu-mă blocat
faţă de o persoană sau de o situaţie. Sunt într-o încurcătură şi prefer
să rămân pe loc cu toate emoţiile care mă fac să mă simt incapabil,
căci nu ştiu cum să le gestionez. Prefer să renunţ, în loc să fac un
efort suplimentar. Sunt foarte nesigur. Îmi lipseşte tonusul, atât la
nivel fizic, cât şi mental şi emoţional. În loc să aştept ca „plăcerile“ să
vină la mine, este mult mai indicat să fiu eu cel care mi le ofer, ştiind
că le merit. Aleg să trăiesc din plin. Alung gândurile negre.
În loc să fug de emoţiile mele, le accept⊂ şi sunt atent la ceea ce
vor ele să mă înveţe. Îmi privesc în faţă tristeţea pe care o ascund în
spatele furiei. Eliberez tot ce nu îmi mai convine în viaţa mea (atât la
nivel personal, familial, cât şi profesional). Îmi creez, astfel, o viaţă
nouă, plină de fericire şi bucurie.

PANICĂ (atac de...)

Vezi: FRICĂ

PARALIZIE (în general)

Paralizia este imposibilitatea de a acţiona, o întrerupere a
activităţii unuia sau a mai multor muşchi. Poate afecta un organ, un
sistem de organe sau întreg corpul.
Această boală are legătură cu fuga: încerc să evit sau opun
rezistenţă faţă de o persoană sau de o situaţie sau responsabilităţile ce
îmi revin? Frica este, deseori, cea care mă paralizează. Ceea ce mi
se întâmplă mi se poate părea de nedepăşit, încât doresc „să mă rup“,

397
să devin insensibil, având impresia că nu există nicio soluţie, nefiind
capabil să îmi asum pe deplin responsabilităţile. Pot să trăiesc sau să
fi trăit un traumatism profund care îmi cere „să nu mai trăiesc“, căci
nu mai pot suporta: este, deja, prea mult. Uneori, viaţa îmi cere să îmi
acord un răgaz pentru a-mi reevalua priorităţile şi dacă devin
nepăsător, atunci paralizia se poate instala, obligându-mă, astfel, să
mă opresc. Se poate ca şi o ură puternică sau o lipsă de încredere în
mine să mă determine să nu mai acţionez. În acest mod, nu mă mai
pot înşela. Vreau, cu orice preţ, să îmi îndeplinesc o dorinţă care nu
poate fi realizată: corpul se opreşte pentru a-mi da un semn că este
preferabil să accept⊂ acest fapt. Pot fi foarte rigid în felul de a gândi şi
dacă totul nu se petrece aşa cum a fost stabilit, atunci reacţia mea
este să mă retrag, să evadez. Este important să conştientizez
presiunea dinlăuntrul meu, în raport cu ceea ce se întâmplă sau se va
întâmpla, pentru a permite părţii afectate „să reînceapă“ să trăiască!
Mă pot simţi „paralizat“ într-o anumită situaţie, când nu mai pot să
mă mişc, sau care nu îmi oferă nicio soluţie legată de ceea ce ar trebui
să fac. Faptul că îmi lipseşte iniţiativa sau că nu găsesc nicio ieşire din
această situaţie mă paralizează. Încotro să o iau? Poate este mai bine
să rămân pe loc... Partea din corp afectată îmi dă indicaţii
suplimentare legate de sursa suferinţei şi de fricile pe care le trăiesc.
Dacă, de exemplu, piciorul drept este paralizat, este semn că trăiesc
o frică legată de ceea ce s-ar putea întâmpla în legătură cu munca pe
care o desfăşor, cu responsabilităţile pe care le am la nivel de familie
sau de societate. Dacă nu pot ieşi dintr-o situaţie, atunci picioarele
mele paralizează. Dacă nu pot respinge sau reţine o persoană sau o
situaţie, atunci braţele vor fi afectate. Dacă nu mai vreau să mănânc
sau să beau şi nu ştiu cum să procedez în acest caz, atunci gura
paralizează. Când paralizez simt că întreaga mea lume se
prăbuşeşte. Este ca şi cum aş primi o palmă puternică peste faţă,
care antrenează, de obicei, o paralizie facială. Aceasta exprimă frica
mea viscerală de a-mi exterioriza sentimentele, căci îmi este ruşine.
Sunt paralizat la ideea de a fi văzut aşa cum sunt cu adevărat.
Paralizia infantilă scoate la iveală sentimentul copilului de a se simţi
prizonier. Tetraplegia 80 pune în lumină sentimentul că orice aş face,
nu pot fi la înălţime sau nu pot satisface aşteptările nimănui. Degeaba
mă străduiesc, degeaba încerc să fac tot ce îmi stă în putinţă, nu
reuşesc să fac nimic. Conştientizez că eu sunt cel care se
paralizează prin atitudinea negativă pe care o adopt faţă de mine
însumi. Mă simt victimă, „paralizat“. Faptul că nu îmi ascult aproape
deloc inima⊂ şi emoţiile mă împiedică să evoluez. Rămân în cochilia
mea, agăţat de trecut. Fricile puternice mă paralizează. Aşa vreau să
îmi anesteziez durerea interioară.
Accept⊂ să văd care este situaţia „paralizată“ din viaţa mea şi
pe care este nevoie să o schimb pentru a-mi spori sentimentul de
bine. Eliberez trecutul şi îmi îndrept atenţia spre viitor, ştiind că tot
ceea ce vine este pentru binele meu cel mai înalt. „Mă iau“ în grijă:
fac lucruri doar pentru mine. Nu mai vreau să îi controlez pe ceilalţi,

80 Tetraplegia este paralizia care afectează simultan toate cele patru membre.
398
ci mă ocup doar de viaţa mea! Învăţ să accept⊂ iubirea celorlalţi.
„Muşc cu poftă“ din viaţă!

PARALIZIE CEREBRALĂ
Vezi: CREIER – PARALIZIE CEREBRALĂ

PARALIZIE INFANTILĂ
Vezi: POLIOMIELITĂ

PARANOIA
Vezi: PSIHOZĂ-PARANOIA

PARKINSON (boala...)
Vezi: CREIER – PARKINSON [BOALA...]

PAROTIDĂ
Vezi: GLANDE SALIVARE

PARTE DREAPTĂ
Vezi: MASCULIN [PRINCIPIU...]

PARTE STÂNGĂ
Vezi: FEMININ [PRINCIPIU...]

PĂDUCHI
Mă „contaminez“ cu păduchi laţi de obicei prin contact sexual
sau medical.
Mă simt vinovat şi murdar că am întreţinut relaţii sexuale în afara
cadrului permis de societate. Pot avea şi impresia că aceste relaţii
n-au scopul decât pentru a-mi satisface nevoile personale, fără ca eu
să am vreun angajament faţă de o altă persoană. Îmi este ruşine, nu
mai vreau să fac faţă sentimentelor mele profunde legate de corp şi de
sexualitatea mea. Îmi este teamă ca cineva să nu îmi facă vreun rău.
Sunt dependent de ceilalţi: este mai uşor să fiu supus decât să stau
drept, căci atunci există riscul să fiu respins. Mă simt invadat în
intimitatea mea, în spaţiul mei vital. Copilul care are păduchi este,
poate, în opoziţie faţă de unul din părinţi (cel mai adesea, mama) care
nu suportă dezordinea sau murdăria copilului său. Acest copil nu
poate tolera, la rândul lui, criteriile impuse de părinţi, căci i se par de
nedepăşit. Ca şi copil sunt foarte sensibil la criticile şi remarcile
părinţilor pe care le resimt ca şi cum m-ar parazita.
Accept⊂ că orice situaţie trăită este o experienţă şi învăţ să îmi
recunosc nevoile şi tot ce este mai bun pentru mine. Învăţ să fiu
mândru de fiinţa care sunt.

PĂR (în general)

Părul, care protejează partea cutanată a capului, simbolizează
forţa, vitalitatea, libertatea, frumuseţea şi puterea (să ne gândim la
parabola biblică cu Samson). La femeie, părul reprezintă puterea de
399
atracţie, de seducţie, iar la bărbat, virilitatea. Părul este legat, în
mod direct, de demnitatea de a fi, de esenţa puterii, de imaginea de
sine şi mă pune în legătură directă cu energia spirituală, cosmică şi
supracosmică. Părul mai reprezintă şi relaţia cu tatăl meu sau cu
echivalentul acestuia. Părul creşte aproape de chakra 7 numită şi
chakra coroană. Părul este numit şi «antenă» întrucât uneşte fizicul
cu spiritualul. Rădăcina părului (şi a perilor, în general) simbolizează
la nivel fizic implementarea lumii spirituale în lumea fizică. Când
descriu starea părului eu descriu, de fapt, relaţia pe care aspectul
meu spiritual o întreţine cu cel raţional, fizic. Într-o oarecare
măsură, părul simbolizează forţa feminină, creativitatea şi intuiţia.
Dacă acestea cresc, ele îmi amintesc că şi eu, ca fiinţă umană,
trebuie să mă responsabilizez în legătură cu dezvoltarea personală
sau cu faptul că am puterea să îmi schimb modul vechi de gândire,
tiparele perimate care îmi frânează evoluţia. Întrucât părul are
legătură cu intuiţia şi este simbolul feminităţii, este interesant de
notat că bărbaţii care îşi lasă părul lung sunt, deseori, nişte artişti în
sufletul lor; mai poate fi vorba şi despre tinerii care reacţionează faţă
de autoritatea existentă în societate. Ei vor să îşi etaleze propria
putere ce îşi are sediul în inimă⊂ şi să îşi facă auzită vocea
interioară. Starea părului mai reprezintă şi puterea sexuală,
genitală, de reproducere. Părul este asociat şi cu glandele
suprarenale (energia fricii sau a încrederii), glande legate direct de
chakra 2 (chakra sexualităţii şi care poartă în sine un bagaj
ancestral). Există mai multe mituri despre păr (blondele, brunele,
cheii, etc.). Este important să ştiu că părul este imaginea puterii pe
care o am de a-mi conduce propria viaţă. Ce vreau cu adevărat de la
viaţă? Am, oare, impresia că ceilalţi îmi conduc viaţa? Forţa şi
curajul de a prelua frâiele propriei vieţi îmi vor spori sentimentul de
libertate şi, în acelaşi timp, vigoarea părului. Părul mai reflectă şi
bucuria de a trăi a unei persoane, iar curăţenia capului şi, deci, a
părului ne arată că aceasta se îngrijeşte, întrucât trăieşte în aici (în
prezent).
Observ diferitele stări ale părului meu care au legătură directă cu
stările mele interioare (păr înspicat, fără strălucire, subţire, casant,
des, etc.). Accept⊂ să rămân deschis faţă de această putere
miraculoasă a Cerului reprezentată de... părul meu!

PĂR (boli...)
Bolile părului au mai multe cauze: un şoc emoţional puternic (ca
frica), o reacţie excesivă de neputinţă în faţa unei situaţii, un conflict
latent sau o mulţime de sentimente refulate precum disperarea,
neliniştea, plictiseala. Nervozitatea se instalează, instabilitatea
emoţională creşte, forţa şi resursele interne se epuizează. Trăiesc o
mare dezordine interioară. Această nesiguranţă poate proveni din
frica mea de moarte sau din faptul că nimic nu durează, că totul se
poate schimba brusc, fără nici un avertisment. Îndoiala faţă de
spiritualitate s-a instalat şi, atunci, îmi pun o sumedenie de
întrebări. Îl caut pe DUMNEZEU sau manifestarea Sa în viaţa mea şi
simt nevoia ca EL să mă impresioneze până în adâncul fiinţei, dar, în
400
acelaşi timp, sunt speriat, căci mă simt vulnerabil. Pun stavilă
energiei vitale şi părul meu îşi schimbă aspectul. Cade, se îngraşă
sau se usucă, se albeşte, îşi pierde strălucirea. Apare şi mătreaţa,
semn al unui conflict interior legat de mine şi de rolul social pe care
îl joc. Am impresia că nu reuşesc „să strălucesc“, să mă fac remarcat
în lume (sentiment prezent, de altfel, în mai toate bolile care
afectează părul). Aş vrea să urc, să fiu „şeful“, dar nu reuşesc. Mă
simt despărţit de lume şi nu înţeleg de ce sunt în ignoranţă, ceilalţi
nefiind capabili să îmi ofere motive sau argumente legate de acţiunile
sau cuvintele lor. Trăiesc permanent un stres puternic şi mă epuizez
uşor. Aspir la autonomie, doresc să fiu recunoscut de către ceilalţi şi
să am o comunicare adevărată şi clară. Foliculita (inflamaţia
foliculilor) îmi arată că nu mă simt protejat. Sunt ca un porc spinos
care se simte iritat peste măsură! Părul casant îmi indică dualitatea
pe care o trăiesc: să iau în propriile mâini frâiele vieţii mele sau să
las această putere altcuiva, căci lucrul acesta îmi convine într-o
oarecare măsură. Îmi ascult intuiţia sau raţiunea? Mă simt
neputincios şi opun rezistenţă schimbării. Pot trăi o situaţie în care
îmi simt inima⊂ sfâşiată, împărţită şi, culmea, eu trebuie să mă
împac cu aceasta. Am nevoie de oxigen! Este primul lucru pe care îl
am de făcut pentru a reda forţă şi vitalitate părului meu!
Accept⊂ că este nevoie să îmi schimb modul de a gândi şi
atitudinea faţă de situaţiile din viaţă. Accept⊂ să rămân deschis şi
să observ tot ceea ce se petrece în acest moment, mai ales felul în
care mă pricep să înfrunt diferitele situaţii din viaţa mea şi încetez să
îmi mai smulg părul! Accept⊂ să mă bucur de viaţă şi sunt mult
mai tolerant cu mine însumi.

PĂR – CALVIŢIE
Calviţia este pierderea parţială sau totală a părului. Deşi apare
frecvent la bărbaţi există şi destule femei care suferă de această
boală.
Părul este oglinda unei anumite puteri interioare şi a rădăcinilor
mele. Mă gândesc la Samson (vezi Vechiul Testament!) care şi-a
pierdut puterea după ce i s-a tăiat părul... Părul reprezintă legătura
dintre lumea fizică şi cea spirituală; prin păr mă leg cu Cosmosul şi
cu energia spirituală. Părul este deseori comparat cu o antenă care
face legătura cu lumea de Sus. Se zice că ereditatea joacă rolul
principal în calviţie, mai frecventă la bărbaţi decât la femei. Totuşi,
printre diferitele tipuri de calviţie se găseşte şi tipul chelului
bărbos, care este asociat cu acel individ care îşi foloseşte mai mult
facultăţile intelectuale decât cele emoţionale. Pierderea părului
(numită şi alopecie) mă atenţionează că m-am îndepărtat de divinul
din mine. Sunt o persoană mai mult materialistă decât spirituală. Se
poate să am intuiţia foarte dezvoltată, dar prefer să acord atenţie
sporită aspectelor materiale, raţionale. Deseori, când îmi pierd părul,
aceasta se întâmplă pentru că trăiesc o situaţie sau mai multe în
care tensiunea este atât de mare încât «îmi smulg părul din cap». O
serie de experienţe stresante sau traumatizante pot accelera procesul

401
de calviţie: o naştere care este sursă de frică sau nelinişte, un şoc
emoţional grav, o despărţire, tensiunea puternică de la locul de
muncă sau de acasă, dorinţa de a se depăşi în plan material sau o
devalorizare în cel spiritual, etc. Atunci când trăiesc multă nelinişte
şi o grămadă de frici pierd contactul cu puterea interioară divină.
Pentru că îmi pierd părul ce am avut impresia că pierd în viaţa mea
sau ce îmi este frică să nu pierd în viitor (ceva sau pe cineva)? Pot
să mă şi revolt: vreau să mă eliberez de această presiune care mă
sufocă. Vreau să fiu eu cel adevărat şi să nu mai trăiesc în funcţie de
obligaţiile exterioare. Pierzându-mi părul, mă eliberez de ceea ce mă
ţinea «întemniţat». Am primit, probabil, puţină mângâiere, în special
din partea tatălui şi am tendinţa să mă revolt faţă de autoritate. Sunt
mai degrabă materialist şi spiritualitatea este foarte puţin prezentă
în viaţa mea. Încerc, pe cât posibil, să controlez totul, căci îmi este
frică să mă deschid, ca să nu pierd controlul. Mă «zăvorăsc» în
structuri rigide, în obligaţii care nu îşi au raţiunea de a fi. Sunt
«împrăştiat», gândurile îmi sunt amestecate, neclare. Sunt atât de
exasperat în legătură cu o situaţie din viaţa mea, încât vreau „să îmi
smulg părul din cap“. Trăiesc o sfâşiere lăuntrică ca un calvar. Nu
vreau să îmi neglijez copiii şi să rămân fără dragostea lor. Am
tendinţa să mă devalorizez la nivel intelectual şi trăiesc nedreptatea.
Dacă aş fi excelat într-o activitate şi, la un moment dat, această
„performanţă“ ar fi dispărut, părul meu ar fi căzut. Refuz modul în
care funcţionează viaţa pretextând că eu aş şti mai bine cum să fac.
Orice temere interioară determină incapacitate de a acţiona,
disperare şi tensiuni care mă iau pe nepregătite. Este o iluzie să crezi
că poţi face tu lucrurile mai bine decât viaţa însăşi. Nu am de ce să
mă lupt cu viaţa, căci ea este mereu cu mine ca să mă sprijine şi să
mă ajute dacă o ascult şi sunt deschis.
Pentru a opri procesul de cădere a părului şi a-i permite să
crească, accept⊂ să fac schimbările potrivite în viaţa mea care îmi
vor permite să mă eliberez de această încărcătură pe care mi-am
pus-o singur în spate şi de care, acum, nu mai am nevoie. Accept⊂
să fiu încrezător în faţa vieţii şi să adopt atitudinea celui care ştie că
totul este pentru binele său cel mai înalt. În loc să îmi caut puterea
în afara mea (simbolizată prin păr) accept⊂ să cobor în adâncul
fiinţei mele unde voi putea găsi forţa şi curajul de a merge mai
departe şi de a trece la o nouă etapă din viaţa mea. Învăţ să integrez
toate legile în viaţa mea într-un mod armonios, ştiind că ele există
pentru binele meu, atât personal, cât şi colectiv. Accept⊂ să cer
ceea ce îmi doresc în deplină pace şi viaţa îmi va oferi tot ceea ce
merit. Este începutul: trebuie să îi acord încredere vieţii şi fiinţei
mele interioare şi să văd pretutindeni soluţii, căci ele există! Lumea
este aici ca să mă ajute. Ce nevoie am de alţii?

PĂR GRIZONAT
Părul grizonat simbolizează înţelepciunea. Totuşi apariţia bruscă
a părului grizonat este legată de stres, de o situaţie în care am trăit
un şoc emoţional intens. Când lucrul acesta se întâmplă la 20 de
ani, este pentru că trăiesc o nelinişte puternică (tensiune sau stres)
402
fie conştient sau nu, legată de faptul de a mă lăsa ghidat din punct
de vedere spiritual. Cred că am nevoie să trăiesc tensionat şi că
aceste presiuni sunt necesare pentru „binele“ meu? Este posibil ca
acesta să fie un tipar legat de performanţa pe care o doresc în
această viaţă. De obicei părul grizonat apare cu vârsta şi este
semnul scăderii forţei vitale. El apare într-un moment când este
important pentru mine să conştientizez cât de mult pot eu să
trăiesc pentru alţii şi nu pentru mine. Sunt presat de societate, de
familie, de prieteni, de obligaţiile pe care le am la locul de muncă.
Trăiesc în ritmul celorlalţi în loc de a trăi în cel al meu. Când a fost
ultima dată când am râs în hohote? Întrucât părul reprezintă
puterea pe care o deţin, este nevoie să mă întreb cui sunt pe cale să
o las, căci altminteri părul meu şi-ar păstra culoarea naturală.
Îmi revizuiesc atitudinea şi accept că viaţa continuă aşa cum este
şi mă eliberez de povara competiţiei. Descopăr toate acele comori
care zac în străfundurile fiinţei mele. Accept⊂ că acest păr grizonat
este semnul care anunţă renaşterea adevăratului meu eu, a unei noi
vieţi pline de bucurie. Mă îndrept într-o nouă direcţie. Am grijă de
mine. Îmi accept⊂ toate emoţiile care fac din mine o fiinţă
excepţională. Încetez să mai fiu sclavul timpului şi al obligaţiilor. Pot
fi deranjat de noua imagine pe care o ofer lumii, dar este timpul şi
pentru mine ca să trăiesc la nivelul lui «a fi» şi nu la cel al lui «a
părea».

PĂR – PELADĂ
Pelada este o boală de piele caracterizată prin pierderea părului
pe suprafeţe circulare.
Această boală poate fi urmarea unui şoc emoţional, a furiei, a
pierderii stimei de sine care antrenează ruşine, şi a renunţării la
partea spirituală sau la ceea ce mă conectează cu valorile mele cele
mai înalte. Am uneori impresia că sunt un gunoi, că nivelul meu de
inteligenţă este scăzut în comparaţie cu cel al altora şi că acest lucru
îmi produce dificultăţi în relaţiile mele. Am fost oripilat de ceva sau
de către cineva. Este ca şi cum integritatea mi-ar fi fost atinsă, ca şi
cum mi-aş fi pierdut protecţia. Pot să fi trăit o despărţire cel mai
adesea de mama, iar acum îmi fac o sumedenie de griji. Am tendinţa
să fiu „şiret ca o vulpe“ pentru a putea să ies din situaţii
stânjenitoare, dar, în felul acesta, evit să îmi asum unele din
responsabilităţile ce îmi revin. Am impresia deseori că este nevoie „să
îmi pledez cauza“ pentru ca ceilalţi să mă asculte şi să mă creadă.
Nesiguranţa mă determină să trăiesc o frică profundă care se
manifestă necontenit. Faptul că îmi pierd părul poate să îmi
reamintească imaginea tatălui meu care şi el, la rândul său, şi l-a
pierdut. Dacă acesta a decedat sau este foarte în vârstă, este o
atenţionare constantă că va trebui să mă despart de el, dacă nu am
făcut-o deja. Când mă privesc în oglindă, este ca şi cum l-aş vedea
pe tata şi lucrul acesta mă deranjează. Poate chiar aş vrea să neg
legătura care ne uneşte.

403
 Accept⊂ să mă împac cu mine însumi şi să caut soluţiile care
îmi vor permite să trăiesc mai bine şi în armonie, cu scopurile mele
cele mai nobile.

PĂR (căderea...)
Vezi: PĂR – CAL VIŢIE

PĂR – CIUPERCI
Vezi şi: PĂR [căderea...]/CALVIŢIE/PELADĂ
Există nişte ciuperci microscopice parazite şi contagioase care
afectează pielea, părul, pielea capului şi unghiile.
Mă las «atacat», «distrus», deranjat de ceilalţi pentru că am prea
puţină încredere în mine şi sunt vulnerabil. Mă simt urât, murdar,
tern. Pot avea impresia că pierd controlul în unele situaţii. Aşa
pălăria mea de şef (părul) va fi afectată. Mă pot simţi foarte deranjat
de propunerile celorlalţi. Îi las pe alţii să decidă pentru mine. Am fost
separat de familie sau de cineva care îmi era drag şi găsesc această
situaţie ca fiind foarte deranjantă.
Accept⊂ să îmi ocup locul ce mi se cuvine şi să îmi acord
încredere. Numai eu sunt cel care deţine puterea asupra propriei
vieţi.

PÂNTECE sau ABDOMEN

Vezi şi: UMFLARE [...A ABDOMENUL UI], INTESTINE [SUFERINŢE...]
Pântecele sau abdomenul este partea inferioară şi anterioară a
corpului omenesc în care se găsesc stomacul, ficatul, pancreasul,
splina, rinichii şi intestinele.
În viaţa cea de toate zilele, când mă „îndop“ cu mâncare, când
am „burta plină“ am chef să dorm şi mă simt inconfortabil. Este
nevoie să învăţ să îmi acord un răgaz, să ingerez cu răbdare fiecare
situaţie nouă din viaţa mea, pentru a mă putea adapta la
schimbările care se cer făcute, evitând astfel graba şi frustrarea.
Întrucât copilul se dezvoltă în pântece şi aici se pregăteşte pentru a
trece de la starea solitară la cea socială, abdomenul este regiunea
relaţiilor. Orice suferinţă la acest nivel are legătură cu conflictele
sau blocajele existente între mine şi Universul în care evoluez,
acestea concretizându-se prin relaţiile personale pe care le am cu
ceilalţi. Dacă trăiesc o situaţie care mă sperie, pântecele meu
reacţionează puternic, mai ales atunci când mă simt umilit de
cineva. Această zonă este tensionată, încordată atunci când mă
simt vulnerabil, deloc sigur pe mine. Dacă nu îmi prea pasă de
lumea din jur, atunci abdomenul meu este relaxat. O suferinţă la
nivelul abdomenului îmi arată că percep viaţa în mod negativ şi că
sunt plin de ranchiună, fiindu-mi greu să integrez ideile noi care
mi-ar putea face viaţa mai uşoară. Această ranchiună poate rezulta
din sentimentul meu de neputinţă faţă de tata pe care îl consider
dominator. Am impresia că trebuie să mă sacrific sau că sunt
manipulat.

404
 Accept⊂ să îmi recunosc gândurile şi sentimentele prin ceilalţi,
în universul în care trăiesc. Pentru că în abdomen sălăşluiesc
intenţia mea cea mai profundă şi sentimentul a ceea ce este bine sau
rău, suferinţele înregistrate aici mă ajută să mă lămuresc în legătură
cu ceea ce se petrece atât în viaţa mea interioară, cât şi la nivelul
emoţiilor mele.

PECTORALĂ (angină...)
Vezi: ANGINĂ PECTORALĂ

PEDICULOZĂ
Vezi: PĂD UCHI (LAŢI)

PELADĂ
Vezi: PĂR – PELADĂ

PELVIS
Vezi şi: BAZIN, ŞOLDURI
Pelvisul este deschiderea regiunii pelviene care se sprijină pe
şolduri şi coloană. Durerile din această regiune sunt percepute,
deseori, ca nişte zvâcnituri.
Cuvântul pelvis este foarte sugestiv, căci această zonă, susţinută
de şolduri şi coloană, este cea care mă ajută să avansez „să mă
lansez“ în viaţă sau într-un nou proiect. Acest proiect poate
determina „naşterea“ cuiva, dar şi a mea, mai ales în ceea ce priveşte
noile atitudini sau comportamente. Lucrul acesta implică o
comunicare fie în plan sexual, fie interpersonal. Ezit să mă angajez
într-un proiect sau într-o relaţie. Sau, din contră, îmi poate fi greu
„să ies“ dintr-o responsabilitate, dintr-o relaţie, dintr-o slujbă (loc de
muncă) sau o promisiune făcută cuiva. Mă simt prins, manifest o
severitate excesivă atât faţă de mine, cât şi faţă de ceilalţi. O
torsiune recidivantă sau cronică a pelvisului indică, în general,
dificultatea de a-mi adapta aspiraţiile intelectuale, dorinţele
existenţiale la cotidian, la viaţa materială, terestră: «Sunt o grămadă
de lucruri pe care aş vrea să le fac, dar nu pot pentru că...».
Accept⊂ să îmi acord încredere în deciziile pe care le iau în
legătură cu noile direcţii pe care le aleg, să fac lucrurile în avans
pentru a descoperi întreaga bogăţie a lumii mele interioare şi toate
posibilităţile care vin în viaţa mea.

PENIS (suferinţe ale...)

Penisul este organul masculin destinat copulaţiei. El reprezintă
aspectul masculin, puterea, masculul procreator şi, în plus,
siguranţa afectivă. Când pelvisul sau testiculele sunt afectate de o
boală, aceasta indică un conflict profund legat de exprimarea
masculinităţii mele. Conflictul a luat naştere pornind de la mama
mea? Fac legătura cu iubirea maternă pe care am primit-o şi care
nu era aşa cum mă aşteptam. Este nevoie să mă supraapreciez
pentru a fi iubit? M-am adaptat la ceea ce credeam eu că se aşteaptă
405
de la mine ca bărbat? Sunt fericit de a fi bărbatul care sunt? Am
devenit puţin fatalist în relaţiile mele afective. Am impresia că nu mai
deţin niciun control şi mă închid în mine.
Accept⊂ să îmi dau jos masca de bărbat puternic şi îmi
examinez relaţia cu cele două aspecte din mine: masculinul şi
femininul. Accept⊂ această vulnerabilitate prezentă în mine şi intru
în contact cu înţeleptul ce se află înlăuntrul meu. Îmi ofer iubirea
necondiţionată şi mă accept⊂ aşa cum sunt. Îmi folosesc pe deplin
creativitatea, atât sub aspect masculin cât şi feminin. Radiez de
bucuria folosirii integrale a potenţialului de care dispun.

PERETE
Peretele este o parte care limitează o cavitate din corp sau dintr-
un viscer (de exemplu, vezica urinară, intestinul gros, vezicula
biliară, intestinul subţire, stomacul).
Dacă acest perete este afectat, trebuie să îmi pun întrebarea care
este situaţia din viaţa mea faţă de care mă simt fragil. Am impresia
că nu pot schimba lucrurile. Mă simt limitat, prins într-o situaţie,
într-un rol pe care nu eu l-am ales. Vorbele pe care le rostesc nu
sunt cele pe care aş fi vrut să le spun, nu mă simt „regele“ sau
stăpânul vieţii mele. Sunt ca un sclav din cauza îndoielilor care mă
paralizează şi a slabei stime de sine. Mă simt cu totul diferit de
ceilalţi. Îmi este greu să stabilesc limite, să îmi respect nevoile. Este
important să observ organul afectat pentru a obţine informaţii mai
amănunţite în legătură cu ceea ce trăiesc.
Accept⊂ să restabilesc contactul cu nevoile şi emoţiile mele. Le
exteriorizez cu încredere şi în deplin respect faţă de mine şi de
ceilalţi. Acţionez, deci redevin stăpân pe viaţa mea!

PILOZITATE
Vezi şi: PĂR [CĂDEREA...]
Pilozitatea are o dublă funcţionalitate: să protejeze şi să
încălzească. O pilozitate masculină la femeie, numită hirsutism
sau virilism, are drept cauză o dereglare hormonală şi se întâlneşte,
de obicei, în adolescenţă sau la menopauză. Această dezordine
hormonală are legătură cu faptul că nu îmi este îndeajuns locul pe
care îl ocup, aş vrea să acţionez (aspectul YANG al persoanei), dar nu
reuşesc aşa cum aş vrea. Devin, atunci, autoritar. Îmi protejez pielea
prin peri. Mă simt bine în pielea mea de femeie? Ce vreau să schimb
în viaţa mea? Faptul că îmi refuz partea feminină (afectivă şi
creativă) şi anumite emoţii din mine mă împiedică să avansez. Vreau
să controlez, să raţionalizez totul şi am tendinţa să mă subestimez şi
să las la o parte spontaneitatea. O pilozitate abundentă, atât la
bărbat cât şi la femeie, denotă o nevoie imensă de contact, o prezenţă
a unor forţe şi energii primare, care pot fi foarte pozitive dacă sunt
utilizate în mod conştient. Totuşi, dacă acestea îmi controlează peste
măsură viaţa, deciziile, atunci apare pilozitatea aşa-zis «anormală».
De aici decurg comportamente compulsive şi agresive care se
406
manifestă printr-o autoritate exagerată şi prin egoism. Sunt tipul de
„războinic“. Când părul cade (ca urmare a unei boli sau a unui şoc),
înseamnă că mă simt sărman şi singur pe lume. Pierd energia vitală
într-o mare viteză... Ce am impresia că pierd în această viaţă a mea?
Când cad genele, ochii şi privirea sunt afectate. Îmi este frică să
privesc ceea ce mi se întâmplă şi nu ştiu să mă descurc. Sunt
anxios, căci ştiu că nu mă mai pot întoarce înapoi. Pot, de exemplu,
să îmi privesc copilul care pleacă de acasă: am depăşit un punct de
neîntoarcere. Mă simt incompatibil cu o situaţie sau cu o persoană.
Mă simt ameninţat de ceilalţi, pus la zid. Dacă părul meu este
afectat de foliculită (inflamaţie la rădăcina părului) este nevoie să
mă întreb de ce simt nevoia „să mă zbârlesc“ ca un porc ţepos. Mă
apăr în parte pentru că nu îmi pot exprima nevoile. Îmi fac prea
multe griji în privinţa detaliilor. Mă simt „jupuit de viu“.
Chiar dacă le-am îngăduit celorlalţi să îmi conducă viaţa în trecut
şi lucrul acesta mă deranja profund, accept⊂ acum să îmi iau viaţa
în propriile mâini. Îmi ascult vocea interioară, ştiind că sunt protejat
în fiecare clipă. Mă duc către ceilalţi, îmi recunosc toate emoţiile,
ceea ce conduce către un echilibru cu partea mea raţională. Avansez
în deplină siguranţă, simţindu-mă înconjurat mereu de iubire şi de
blândeţe.
PERICARDITĂ
Vezi: INIMĂ⊂ – PERICARDITĂ

PERITONITĂ
Vezi şi: APENDICITĂ
Peritonita este inflamaţia cronică sau, cel mai adesea, acută a
peritoneului. Ea provoacă, de obicei, o durere acută resimţită ca o
„lovitură de pumnal“ la nivel abdominal şi este însoţită, uneori, de
vărsături.
Această durere abdominală îmi semnalează că există o dezordine
afectivă, o nevoie arzătoare de a-mi rezolva fricile legate de abandon.
Nu am ţinut cont de semnalele pe care corpul mi le transmisese deja.
Peritonita îmi demonstrează că aceste dureri au aceeaşi intensitate
cu emoţiile mele nevindecate. Ele sunt atât de vii şi puternice în
mine, încât „se sparg“. Suferinţa mea iese la iveală. Este o formă de
autodistrugere de sine, o modalitate de a spune: ai grijă de tine. De
ce sunt atât de dur faţă de mine? Sunt iritat şi agresiv «din cauza
celorlalţi». Mă simt atacat ca şi cum am primit sau urmează să
primesc o lovitură în abdomen. Simt nevoia să mă protejez, să îmi
pun o carapace. Pot avea şi o durere ascunsă care mă macină pe
dinăuntru.
În loc să mă văd ca o victimă, accept⊂ să fiu un receptor de
iubire şi, în acelaşi timp, responsabil de bucuriile şi necazurile mele.
Examinez situaţia care mă preocupă cu o privire nouă şi eliberez tot
ceea ce nu mai este potrivit pentru evoluţia mea (fie circumstanţe, fie
persoane). Încetez să îi mai critic pe ceilalţi pentru faptul că nu
corespund aşteptărilor mele. Îmi folosesc inteligenţa inimii⊂ pentru
407
a vorbi calm cu persoana în cauză în vederea înţelegerii şi rezolvării
situaţiei. Indiferent de gradul de receptivitate al celuilalt, încerc să
permit iubirii necondiţionate să circule prin mine şi în jurul meu.
Sunt singurul responsabil al vieţii mele. Când mă destind şi corpul
meu se destinde, gestionez mult mai bine toate emoţiile şi, astfel,
totul devine fluid şi armonios.

PERONEU
Vezi: PICIOR – PARTEA INFERIOARĂ

PICIOARE (în general)

Vezi şi: SISTEM LOCOMOTOR
Picioarele simbolizează deplasarea şi autonomia. Ele mă duc
înainte sau înapoi, îmi stabilesc o direcţie proprie, stabilitate,
soliditate şi o bază puternică. Picioarele reprezintă, deci, puterea
şi capacitatea mea de a înainta în viaţă, de a merge înainte,
lăsând trecutul în urmă. Picioarele au legătură cu mama (mama
Pământ). Piciorul stâng reprezintă partea emoţională şi capacitatea
de a nu putea merge într-un loc, chiar dacă doresc să o fac. Piciorul
drept reprezintă partea raţională şi faptul că nu doresc să merg
într-un anumit loc, chiar dacă ar trebui. Picioarele exprimă relaţia
mea cu faptul de a avansa, de a mă mişca. Ele reflectă şi orientarea
pe care o adopt în viaţă (muncă, familie, orientarea sexuală, etc.) şi
direcţiile pe care le urmez pentru a realiza toate acţiunile.
Reprezintă şi relaţiile cu cei din jur. O suferinţă la nivelul
picioarelor îmi arată că sunt prea fixat în cotidian, în rutină, în
zona mea de confort. Picioarele slabe îmi indică faptul că energia
care circulă aici este insuficientă şi are legătură cu lipsa de
încredere, de siguranţă, cu incapacitatea mea de a rămâne în
picioare în faţa unei situaţii sau persoane. Am, atunci, tendinţa de
a fi dependent de ceilalţi. Caut susţinere şi motivaţie în ceilalţi în
loc să merg înlăuntrul meu. Şi mărimea picioarelor îşi are
simbolistica ei: picioarele mici sunt semn că îmi este greu să fiu în
contact cu lumea fizică, materială şi că mi-ar plăcea mai mult să
îmi declin responsabilităţile, decât să mi le asum. Din contră,
picioarele mari suportă o greutate foarte mare: responsabilităţile
pe care am decis să mi le asum (mai ales în plan material) şi nu
numai ale mele, ci şi ale celorlalţi pe care le-am acceptat⊂ din
„obligaţie“.

PICIOARE (dureri...)
Când am probleme cu picioarele este nevoie să mă opresc şi să
mă întreb: „Care este situaţia actuală sau cea pe care o întrevăd şi
care mă face să î mi fie frică de vii tor?“ Mă opun schimbării, mă simt
«paralizat», limitat şi pot să fiu atât de speriat încât să vreau „să îmi
iau picioarele la spinare“; dar, oare, aceasta este soluţia? Cu cine
întâmpin dificultăţi la nivel raţional şi care sunt sursă de tensiune şi
conflict?

408
 Dificultăţile la nivelul picioarelor pot avea drept cauză şi faptul
că nu mă simt sprijinit de ceilalţi, poate, în special, de mama. Mă
prăbuşesc sub povara responsabilităţilor. Îmi va fi, deci, greu să
mă sprijin pe picioarele mele. Unele deplasări mi se par greu de
făcut (de exemplu, când mă întreb dacă să plec departe de tatăl
meu, sau dacă să mă apropii de cutare sau cutare persoană). Nu
vreau să mă mişc. Mă tem că întreg cadrul vieţii mele care este aşa
de structurat va cunoaşte prea multe schimbări. Am aspiraţii mari,
dar mă gândesc că nu dispun de mijloacele necesare pentru a le
realiza. Sunt într-un impas. Mă simt ca o povară pentru ceilalţi.
Când mă îndoiesc sau îmi este frică de calea pe care să o urmez
atunci îmi pot rupe un picior. Avansez şi evoluez în fiecare zi, în
fiecare moment şi problemele la nivelul picioarelor nu fac decât
să îmi arate că există în prezent nişte obstacole pe care este nevoie
să le depăşesc pentru a-mi continua drumul spre fericire şi
armonie.
Accept⊂, că oricare ar fi situaţia în care mă aflu, este potrivit să
îmi cultiv siguranţa interioară: îmi acord încredere şi nu mai opun
rezistenţă la schimbare.

PICIOARE – GAMBĂ
Gamba este susţinută de tibie şi peroneu.
Gambele îmi permit să avansez, să mă mişc. Ele reprezintă şi o
protecţie, în raport cu trecutul, atunci când merg înainte, pe drumul
vieţii. Dacă gambele mă dor sau am crampe, este semn că trebuie
să încetinesc ritmul. Vreau să opresc nişte evenimente care mă
aşteaptă şi mă sperie? Am impresia că ele vin prea repede? Îmi este
greu să mă repoziţionez faţă de o persoană/situaţie/credinţă?
Oricare ar fi cazul, am tendinţa să mă cantonez în vechile scheme de
gândire şi să mă simt tensionat faţă de presiunea din exterior. Când
muşchiul gambei este afectat, este nevoie să mă întreb dacă nu
cumva acord prea multă atenţie unei singure probleme. Sunt
încăpăţânat şi îmi ascult prea puţin vocea interioară. Sunt
ranchiunos faţă de o situaţie (de exemplu, o problemă de moştenire)
şi bucuria a dispărut din viaţa mea. În loc ca fericirea să vină din
interiorul meu eu o condiţionez în funcţie de ceilalţi. Refuz lucrurile
frumoase care ar putea veni în viaţa mea. Dacă este afectată tibia,
este nevoie să mă întreb până în ce punct sunt imobilizat? Tibia este
ca un stâlp care îmi susţine corpul. Pentru tibie corpul este o povară
sau îl susţine cu bucurie? Tibiile reprezintă frământările mele,
dificultatea de a fi mobil. Am tendinţa să îi urmez pe ceilalţi, să
acţionez doar puţin pentru a-mi schimba viaţa. Am impresia că
m-am mulţumit cu puţin în viaţă şi lucrul acesta mă deprimă. Îmi
pun întrebări şi în legătură cu faptul de a fi părinte. Pot să mă simt
şi atacat şi aş dori să îi dau un picior în fund cuiva! Rămân, însă,
imobil, având mai mult scopuri materialiste, decât omeneşti şi
spirituale. Am puţină încredere în mine şi îmi este greu să fiu eu
însumi. Nu ştiu pe ce drum să o iau. Mă simt ameninţat şi aş vrea să
sar la atac. Vreau să mă detaşez de mama, să ies de sub tutela ei,

409
căci mi se pare greu de suportat. Dacă este afectat peroneul,
înseamnă că trăiesc o situaţie în care sunt prins la mijloc. Nu pot să
fac o alegere. Vreau să devin independent, dar ceva mă împiedică.
Corpul îmi spune că pot să am încredere în viitor şi că viaţa are grijă
de mine.
Accept⊂ această putere care există în mine. Am deplină
încredere în ceilalţi, întrucât sunt conştient că potenţialul meu este
nelimitat. Aleg viaţa pe care vreau să o trăiesc, o cale nouă mult mai
uşoară şi mai înălţătoare. Accept⊂ să privesc şi să mă mişc în toate
direcţiile. Îmi focalizez atenţia asupra lucrurilor frumoase. Sunt
propriul stâlp de susţinere al vieţii mele în fiecare clipă!

PICIOARE – COAPSĂ
Vezi şi: COAPSE [ÎN GENERAL ]
Partea superioară a picioarelor (coapsa) este susţinută de
femur. El reflectă tendinţa de a reţine lucruri, cel mai adesea, legate
de trecut. Coapsele reprezintă forţa părţii masculine din mine, cea
care conţine toate energiile mele. Dacă nu îmi conştientizez puterea
din mine, atunci cedez în faţa unor situaţii; se impune, în acest caz
să îmi reevaluez limitele, ceea ce îmi este greu să accept⊂.
Coapsele mele vor reacţiona în funcţie de ceea ce permit sau
împiedic să vină în viaţa mea. Dacă trăiesc mereu în trecut sau mă
simt vinovat de unele evenimente, atunci coapsele mele vor deveni
mai groase (toate aceste sentimente se vor depune la acest nivel).
Pot resimţi încă ranchiună şi amărăciune, căci m-am simţit trădat.
Este ca şi cum trecutul m-ar trage înapoi, împiedicându-mă să merg
înainte. Fiind speriat şi neîncrezător, îmi este frică să merg înainte
şi nu îmi găsesc niciun sprijin pentru a face acest lucru. Deseori,
trecutul este cel care mă împiedică să fiu apropiat faţă de mine şi de
ceilalţi. Îmi reprim sensibilitatea şi esenţa mea profundă. Rănile şi
traumele mă fac „să trag piciorul“. Nu îmi trăiesc pe deplin
senzualitatea şi dorinţele sexuale, ceea ce îmi produce furie şi
frustrare. Faptul că am copii îmi poate reactiva toate aceste răni ale
trecutului şi coapsele mele vor fi afectate. Coapsele groase sunt
semnul că adun prea mult (atât în plan material, emoţional, cât şi
intelectual), că păstrez lucruri „în caz de!“, din nesiguranţă, de frica
de a nu îmi lipsi ceva sau cineva. Ca şi veveriţele, fac provizii de
teama să nu vină vreo foamete (posibilă, dar, cel mai adesea,
nefondată). Ar fi de preferat „să fac curăţenie“ şi să nu mai păstrez
decât ceea ce este benefic pentru mine. Am o suferinţă la nivelul
coapselor, atunci când păstrez prea mult pentru mine energia şi
talentul pe care ar fi nevoie să le exteriorizez. Creativitatea mea este
reprimată, puterea mea de a mă exprima atât la nivel fizic cât şi
emoţional este anihilată de pasivitatea şi «supunerea» exagerată faţă
de autoritate (mai ales, cea a părinţilor mei). Mă pot simţi
neputincios şi mă întreb până unde voi mai accepta⊂ ca părinţii
sau învăţătorii mei să îmi conducă viaţa, în loc să fiu eu cel care
hotărăşte. Când există o fractură de femur înseamnă că structura
mea de bază este afectată. Sunt în opoziţie (fie fizică, fie verbală) faţă
de ceva sau cineva pe care este nevoie să îl înfrunt. Am impresia că
410
stau pe loc sau, poate, chiar dau înapoi. Adversarul este mai
puternic decât mine şi trebuie să mă plec. Voi dori ca cineva să se
ocupe de mine, căci orice aş vrea să fac sau oriunde aş vrea să
merg, mă izbesc de un zid. Nimeni nu mai este interesat de mine, de
nevoile mele. Iată de ce mă oblig să fac din ce în ce mai mult, şi
primesc, în schimb, din ce în ce mai puţin.
Accept⊂ să îmi trăiesc din plin viaţa. Îmi recâştig spaţiul pe
care l-am lăsat la dispoziţia celorlalţi. Eliberez toate energiile pe care
le-am acumulat de atâta vreme. Îmi exprim creativitatea. Deţin toată
puterea de a-mi exprima liber toate forţele din interiorul meu. Nu
mă pot simţi în siguranţă decât dacă mă bazez pe forţele mele şi nu
pe cele ale altora. Cu cât acţionez mai mult, cu atât mă bucur de
viaţă!
PICIOARE – TALPĂ (în general)
Tălpile reprezintă contactul cu mama Pământ. Ele sunt în
legătură cu relaţiile pe care le trăiesc cu mama ca, de altfel, şi cu
conflictele pe care le am cu ea şi care pot veni de foarte departe, de
pe vremea când am fost conceput. Tălpile îmi oferă stabilitate în
deplasările mele către o ţintă, o dorinţă sau o direcţie. Ele mă ajută
să mă simt în siguranţă în relaţia mea cu Universul. Tălpile
reprezintă poziţia pe care o adopt faţă de situaţiile care vin în viaţa
mea şi, în acelaşi timp, poziţia pe care o ocup în societate. Dacă talpa
piciorului stâng este mai puternică decât cea a piciorului drept
(sau invers), faptul acesta mă poate informa în legătură cu diferitele
tendinţe pe care este nevoie să le aleg în deplasările sau contactul cu
solul, atât fizice, cât şi mentale sau spirituale. În plus, dacă merg cu
picioarele orientate spre exterior, înseamnă că sunt confuz în
legătură cu direcţia aleasă sau că îmi dispersez energia în diferite
proiecte; dacă tălpile sunt orientate spre interior, este semn că
sunt închis sau opun rezistenţă faţă de direcţiile pe care ar trebui să
le urmez în viaţă.

PICIOARE – TĂLPI (suferinţe ale...)

Cu tălpile mă deplasez pe drumul vieţii. Creierul este postul de
comandă al picioarelor. Reflexologia ne învaţă că întreg corpul
nostru este proiectat pe toată suprafaţa tălpii. Deci, toate problemele
care apar la nivelul tălpilor îmi permit să ştiu care este partea din
corp afectată. O problemă legată de tălpi îmi indică un conflict între
direcţia pe care o apuc, dificultatea de a merge spre un ţel şi mă
atenţionează că am nevoie de mai multă stabilitate şi siguranţă.
Viitorul şi toate necunoscutele sale mă sperie. Îmi este greu să
eliberez trecutul. Este nevoie să mă întreb ce situaţie conflictuală
trăiesc în legătură cu mama (chiar dacă a plecat din această lume):
Pământul reprezentând mama, în înţelesul cel mai larg al
termenului, şi tălpile fiind aproape constant în contact cu el, s-ar
putea să doresc fie să pun o distanţă între noi, ceea ce este imposibil,
fie să îmi fi dorit să mă găsesc mereu lângă mama şi circumstanţele
nu mi-au permis acest lucru. Îmi este greu să mă rup de cuib? Mă

411
las uşor „călcat pe bătături“? Tălpile pot reacţiona şi în momentul în
care un membru al familiei mele este pe cale să părăsească
această lume: ştiu, inconştient, că va fi „pus în pământ“ şi refuz
această realitate. Aş vrea „să mă dau peste cap“ ca să îl pot ajuta.
Când mă dor tălpile este nevoie să încetinesc ritmul de mers. Sunt
necăjit sau descurajat de atâtea responsabilităţi ce îmi revin sau de
prea multe lucruri pe care le am de făcut şi care mi se par imposibil
de realizat? Sau, din contră, merg cu 300 km/h şi corpul mă
atenţionează să încetinesc „ca să nu fac un accident“? Sunt copleşit
de prea multe responsabilităţi şi îmi este greu să urmez cursul firesc
al lucrurilor. Vreau să expediez lucrurile şi mă bazez pe ceilalţi în
loc să îmi folosesc resursele de care dispun. Mă tem că nu pot „pune
pe picioare“ un proiect, ceva ce îmi doresc să fac. O crampă la talpa
stângă sau dreaptă îmi indică la ce nivel se situează ezitarea sau
refuzul de a merge înainte sau ce direcţie de deplasare ar trebui să
aleg şi îmi este frică să fac acest lucru. Blocajul este în interiorul sau
exteriorul meu? Se impune să iau poziţie într-o anumită situaţie şi
îmi este frică „să nu îmi pierd controlul“ şi să nu ştiu „pe ce picior să
dansez“. Dacă îmi scrântesc talpa piciorului, este semn că vreau să
plec, să mă distanţez de o anumită persoană, dar sunt obligat să
rămân. Dacă mă lovesc la picior, înseamnă că există cineva sau
ceva care îmi încurcă viaţa. Dacă apare o fractură, este nevoie să
înţeleg că mă încăpăţânez să merg într-o anumită direcţie, dar viaţa
îmi cere să mă opresc şi să îmi reevaluez priorităţile şi deciziile pe
care trebuie să le iau. Un picior cu platfus îmi arată că am o
coloană vertebrală foarte rigidă, şi, deci, o structură deloc suplă.
Întrucât nu există niciun spaţiu între talpă şi pământul pe care calc,
acest lucru denotă că frontierele mele personale sunt prost
delimitate. Renunţ la identitatea personală. Mă simt, deci, vulnerabil
şi pentru a mă proteja rămân doar la suprafaţa lucrurilor în loc să
merg în profunzimea lor ca să pot, astfel, „prinde rădăcini“, fie într-o
relaţie afectivă, fie la nivel de slujbă sau în orice alt domeniu.
Consecinţa acestui fapt este că voi amesteca slujba cu viaţa privată,
nu îmi va păsa prea mult de ceea ce se întâmplă şi atunci celelalte
relaţii ale mele vor avea de suferit. Întrucât Pământul este considerat
a fi mama noastră, faptul că tălpile mele se lipesc „de mama“,
aproape permanent, îmi arată că am nevoie de un contact, conştient
sau nu, cu mama biologică sau cu persoana care joacă acest rol în
viaţa mea. Vreau să rămân „lipit“ de ea. Dacă bolta plantară este
înaltă, este semn că mă deplasez cu greutate, având o coloană
vertebrală foarte „încărcată“. Este, în acelaşi timp, şi semnul că
mi-am separat viaţa privată de cea publică. Sunt retras, tăcut şi îmi
este greu să închei o conversaţie sau să vin în întâmpinarea
celorlalţi. În acest caz, relaţia cu mama nu mă mai interesează, ba
chiar doresc „să fug“. Vreau să fiu autonom, diferit, separat de ea.
Dacă îmi reţin emoţiile în legătură cu direcţiile pe care ar trebui să le
urmez, atunci picioarele se umflă; excesul de emoţii va găsi calea să
se elibereze prin transpiraţie. Ceva trenează în viaţa mea şi vreau să
meargă mai repede! Tălpile reci mă obligă să mă întreb în legătură
cu relaţiile pe care le am cu mama şi să văd care este cauza. Poate fi
vorba doar de faptul că aceste relaţii mi se par „reci“, distante. Poate
412
fi vorba şi despre o situaţie legată de moarte care „mă îngheaţă“.
Dacă merg în vârful picioarelor, de ce am nevoie să mă ascund sau
să trec neobservat? Este ca şi cum aş vrea mereu să scap de ceva (ca
şi faptul de a avea un picior şchiop care simbolizează nevoia mea de
a fugi de ceva). Aspiraţiile mele spirituale sunt foarte înalte şi îmi este
greu să fiu în contact cu lumea fizică.
Accept⊂ să îmi iubesc tălpile, căci ele mă conduc pe drumul
vieţii. Cu cât le iubesc mai mult şi le accept⊂, cu atât ele vor lucra
cu mai mare uşurinţă. Aleg să merg pe drumul bucuriei şi pe cel
care este în armonie cu aspiraţiile mele profunde. Luând contact cu
rădăcinile mele, pot astfel „să înfloresc“ şi să avansez cu graţie şi
hotărâre.
PICIOARE – BĂTĂTURI
Vezi şi: PIELE – BĂTĂTURI
Bătăturile sunt îngroşări ale pielii care apar ca urmare a
frecărilor repetate. Bătăturile apar în zona în care există o frecare
permanentă. Ele sunt rotunde şi păstrează la suprafaţă conturul
normal al liniilor pielii, ceea ce le deosebeşte de veruci (negi).
Înaintez cu picioarele, dar ceva îmi spune că ele „agaţă“ puţin...
Este o bătătură, această mică umflătură, ce îmi arată o teamă pe
care o trăiesc în prezent. Nu văd toate aspectele pozitive ale vieţii,
ceea ce mă determină să nu mă bucur pe deplin de acestea. Dacă
este o bătătură cornoasă, diferenţa se situează la nivelul durerii
care, în acest caz, este mai puternică. Trăiesc un sentiment de
culpabilitate mult mai profund. Este teama de a avansa spre
necunoscut cu încredere, căci nu reuşesc să rămân „natural“, să
fac lucrurile în modul cel mai simplu. Îi las pe ceilalţi să hotărască
în locul meu. A merge în avans este greu pentru mine: viaţa este
grea în plan material şi îmi cere mari eforturi pentru ca să mă
descurc. Vreau să mă îndrept spre viitor, dar ezit... Ce mă frământă
atât de tare? Îmi este imposibil să trăiesc momentul prezent. Poate
vreau să mă răzbun pe cineva. Devin rigid şi evit să dau glas
durerii interioare. Atunci ea se manifestă la nivel fizic prin aceste
bătături. Vreau să avansez, să îmi îndeplinesc obiectivele, dar
emoţiile mele sunt atât de „strânse“, încât nu mă lasă să acţionez.
Pot avea chiar impresia că mama mă împiedică să trăiesc. Care este
persoana pe care o consider a fi „un spin“ în viaţa mea? Ce situaţie
se repetă în viaţa mea în care există o tensiune sau o fricţiune
puternică? Caut cauza acestei dificultăţi de a trăi în momentul
prezent sau viitor. Tristeţea şi amărăciunea, teama de nereuşită
sunt cumva cauza acestei dificultăţi? Bineînţeles, pot să reduc
grosimea bătăturilor printr-o intervenţie chirurgicală, dar nu este
de ajuns, întrucât nu am eliminat cauza.
Accept⊂ să văd ce mă deranjează în acest loc şi mă împiedică să
merg înainte. Accept⊂ să scap de toate ideile negre şi de această
culpabilitate. Sunt, astfel mult mai mult „în acord“ cu viaţa. Îmi
sporesc, de asemenea, şi încrederea în viitor.

413
PICIOR – PINTEN LENOIR sau PINTEN CALCANEAN
Pintenul Lenoir este o excrescenţă osoasă situată pe faţa
inferioară a calcaneului. Acesta este un os care formează partea
proeminentă a călcâiului şi baza posterioară a boltei plantare.
Nu vreau să ştiu de unde vin şi încotro mă îndrept. Un lucru este
sigur: nu sunt bine fixat şi nu am nicio stabilitate interioară. Mă
simt ca într-o gaură neagră. Încotro să o iau? Ce sens să dau vieţii
mele? Se pare că viaţa mea a fost atât de grea în unele momente,
încât am uitat deja o parte din ea. Trebuie să învăţ să prind rădăcini
undeva, să îmi găsesc stabilitatea, echilibrul. Ce şchioapătă în viaţa
mea? Poate fi vorba despre viaţa de cuplu, despre relaţiile afective
sau despre munca pe care o desfăşor?
Accept⊂ să cobor înlăuntrul meu şi să mă conectez la aspiraţiile
mele profunde, găsindu-mi noi ţeluri de urmat. Îmi păstrez atenţia
asupra prezentului acordând, în acelaşi timp, încredere şi viitorului
care nu îmi va aduce decât lucruri bune. Ascultând vocea interioară
care îmi spune ce să fac, voi putea să deschid toate uşile trăind,
astfel, o mare satisfacţie interioară şi o bucurie nemărginită.

PICIOARE – M ICOZĂ sau PICIOR DE ATLET

Vezi şi: PIELE [ÎN GENERAL], [SUFERINŢE ALE...], SISTEM
IMUNITAR
Micoza este o infecţie provocată de o ciupercă microscopică.
Piciorul de atlet este una dintre numeroasele forme de micoză. Ea
se situează între degetele mari de la picior şi are aspectul de piele
crăpată (crăpăturile sunt mai mult sau mai puţin adânci).
Această micoză îmi arată că mentalul meu este iritat sau
deranjat, că mă simt limitat sau incapabil de a avansa către viitor,
aşa cum mi-ar plăcea. Îmi este greu să mă accept⊂ aşa cum sunt
şi aş vrea să mă bucur de acceptarea⊂ şi adoraţia celor din jur la
fel ca şi atletul care a reuşit şi este acum adorat. Din contră, eu mă
simt înlăturat. Ar trebuie să mă exilez ca să îmi regăsesc pacea?
Toate aceste stări îmi produc stres şi durere interioară. Trăiesc o
dualitate profundă. Cred că pot trăi în siguranţă sub „aripile
protectoare“ ale celorlalţi. În acelaşi timp mă simt şi prizonier. Port
o mască de dur pentru a evita să îmi arăt chipul. Iritaţia la nivelul
degetelor mari de la picior are legătură cu detaliile şi direcţiile pe
care ar trebui să le urmez în viitor, cu ceea ce este abstract şi cu
conceptele energetice. Este vorba despre frici şi o lipsă de
înţelegere.
Accept⊂ să mă vizualizez că merg pe un drum pe care se
înaintează cu uşurinţă şi pe care mă simt plin de încredere. Acest
lucru mă va ajuta să eliberez fricile, ceea ce îmi va permite să trăiesc
mai armonios. Învăţ să trăiesc în funcţie de nevoile şi dorinţele mele.
Îmi dau jos masca şi îmi trăiesc emoţiile într-un mod simplu şi
natural.

414
PICIOARE – VARICE
Vezi: SÂNGE – VARICE

PICIOARE – VERUCI PLANTARE

Vezi şi: PICIOARE – BĂTĂTURI
O verucă plantară se remarcă, de obicei, prin apariţia unei mici
particule translucide în talpa piciorului în jurul căreia se formează o
calozitate, provocând durere când este atinsă.
O verucă plantară îmi arată că trăiesc o teamă legată de viitor şi
de răspunderile ce îmi revin. Este un mod de a striga după ajutor.
Durerea pe care o provoacă vrea să mă facă să înţeleg că trăiesc un
acut sentiment de mânie în felul meu de a concepe viaţa. Care este
direcţia în care trebuie să mă îndrept, dar care îmi face rău sau îmi
produce frustrări? Probabil că mă las repede oprit de micile capcane
care apar în calea mea. Sau că acord prioritate nevoilor celorlalţi. Se
poate să îmi subapreciez calităţile sau abilităţile fizice legate de un
anumit sport. Pot fi un foarte bun sportiv (cu mult peste medie) şi să
trăiesc sentimentul de subapreciere pentru că mă oblig mereu să fiu
cel mai bun sau să obţin performanţe indiferent de circumstanţe. Pot
să am impresia că nu sunt la fel de bun ca ceilalţi sau că nu posed
aceleaşi calităţi fizice ca ei. Joc, atunci, un rol ,pentru a mă face
acceptat⊂ de către ceilalţi. Acumulez frustrare după frustrare. Mă
simt vulnerabil şi mă sprijin, la fel ca şi picioarele, pe persoane sau
lucruri din afară.
Corpul îmi spune că este inutil să îmi fac atâta rău şi că pot
înainta în viaţă cu toată încrederea. Trebuie să îmi accept⊂ atât
puterea, cât şi slăbiciunile şi prin perseverenţă voi reuşi să îmi
realizez dorinţele.

PICIOR DE ATLET
Vezi: PICIOARE – MICOZĂ

PIELE (în general)

Pielea acoperă corpul şi delimitează ceea ce este „la exterior“,
adică individualitatea mea. Datorită întinderii sale, pielea este
organul cel mai important din corp.
Este un strat protector care „împrejmuieşte“ cu precizie spaţiul
meu vital şi care lasă să transpună fidel şi inconştient starea
interioară pe care o trăiesc: există, deci, o legătură strânsă între mine
şi ceilalţi. Pielea este reflectarea a ceea ce simt, a sensibilităţii mele
interioare; este oglinda vieţii mele intime, cartea mea de vizită. Ea
analizează toate informaţiile de contact. Dacă sunt o persoană
blândă, pielea mea va fi catifelată. Dacă sunt foarte sensibilă, pielea
mea va fi şi ea foarte sensibilă. Din contră, dacă sunt dur faţă de
mine însumi sau faţă de ceilalţi atunci şi pielea mea va fi aspră şi
groasă. Dacă este iritată, înseamnă că există ceva sau cineva în
viaţa mea care mă irită. O nesiguranţă accentuată îmi face pielea
umedă, în timp ce o piele care transpiră mult evacuează emoţiile pe
415
care le trăiesc (şi care este nevoie să fie eliminate). O boală de piele
îmi arată că am dificultăţi în comunicarea cu ceilalţi. Individualitatea
îmi este contestată, intimitatea şi vulnerabilitatea îmi pot fi
ameninţate. Care îmi sunt limitele? Care sunt zonele mele de
intoleranţă? Pielea reacţionează când am nevoie să ating sau să fiu
atins (mângâiat) şi când trăiesc o carenţă la acest nivel. Iată de ce, cu
ocazia unei despărţiri, pot contracta o eczemă sau un psoriazis
(pielea trăieşte un stres, are o anumită nevoie, se înroşeşte de furie,
neînţelegând de ce nu primeşte afecţiune sau tandreţe). Trăiesc o
răceală imensă la nivel afectiv şi îmi este greu „să mă aclimatizez“ la
noua mea viaţă, la această nouă situaţie care a apărut în viaţa mea.
Deci starea pielii îmi arată calitatea relaţiilor mele cu lumea
exterioară.

PIELE (suferinţe ale...)

Pielea este precum scoarţa unui copac. Ea ne arată că există
probleme atât în interior, cât şi la exterior. Pielea protejează celulele
din corp faţă de mediul înconjurător.
Dacă pielea prezintă anomalii, există destule şanse ca să fiu o
persoană care acordă mare importanţă opiniilor celorlalţi şi la ceea
ce ei ar putea să spună despre mine. Fiind prea puţin sigur pe mine
şi fiindu-mi frică să nu fiu respins sau rănit, îmi „voi crea“ o boală de
piele care va deveni „o barieră naturală“ de protecţie faţă de cei din
jur. Vreau, din tot sufletul, să ader la un grup, la familie, la colegii de
muncă, dar întrucât stima de sine este foarte redusă, eu sunt cel
care impune o distanţă pentru a nu fi respins. Tânjesc după
atingerile mamei şi pot să îl consider pe tata responsabil de absenţa
lor. Pielea, având legătură cu energia mentală, exprimă nesiguranţa,
incertitudinile şi grijile mele cele mai profunde. Este important să
observ care strat al pielii este afectat, în mod special când este vorba
de o arsură. Dacă este afectată epiderma, atunci este vorba despre o
despărţire pe care am suportat-o foarte greu; derma se referă la un
eveniment pe care l-am perceput ca murdar. Hipoderma afectată
(stratul care se găseşte cel mai aproape de oase) îmi arată că am o
slabă stimă de sine şi că mă subapreciez constant. Deci pielea
reflectă, în permanenţă, sentimentele pe care le trăiesc (de exemplu,
vezi expresia: „sunt roşu de furie“). Pielea îşi poate schimba culoarea
atunci când sunt jenat sau ruşinos. Deci ea este linia de demarcaţie
fizică, masca mea între interior şi exterior. Dacă pielea este uscată,
este semn că are nevoie de apă (apa este al doilea element – după aer
– necesar vieţii). Relaţiile mele cu viaţa sunt uscate, seci, aride. Îmi
blochez din interior relaţiile (de care vreau „să mă rup“, în loc să le
exteriorizez la nivelul pielii, încât aceasta devine uscată, din lipsă de
„lichid emoţional“ (= emoţiile mele). Este nevoie să îmi recapăt
bucuria în comunicarea cu ceilalţi. Pielea umedă arată o emoţie de
suprafaţă. Pielea moartă (care se descuamează) îmi atrage atenţia
că mă cantonez în vechi tipare mentale. Dacă trăiesc o situaţie
stresantă, am tendinţa să mă duc în toate direcţiile, să mă împrăştii.
În cazul că apar coşuri pe piele, este semn că exteriorizez
problemele legate de relaţii, de comunicarea cu cei din jur despre
416
lucruri precise. Dacă pielea este inflamată se impune să fiu mai
puţin iritat în legătură cu unele situaţii ce presupun existenţa unui
conflict interior sau exterior. Dacă am pielea grasă înseamnă că
reţin prea mult emoţiile, că le păstrez în mine. În acest caz, prea-
plinul emoţional se exteriorizează în ciuda voinţei mele. Poate vreau
să fug din faţa unei situaţii sau a unei persoane care ar vrea „să mă
prindă“, aşa cum se întâmplă cu purceluşul prăjit, plin de grăsime,
care ne alunecă printre degete... Este, deci, un fel de protecţie. O
hipersecreţie de sebum indică o atitudine adolescentină, imatură
faţă de emoţiile pe care le trăiesc. Sunt foarte nervos şi nu ştiu ce să
fac. Trebuie să las energia să circule liber pentru ca, astfel, gândurile
mele negative să dispară. Când există o afecţiune la nivelul pielii,
este important să mă întreb dacă nu trăiesc o situaţie în care îmi
este frică să nu fiu despărţit de cineva sau de ceva „care mi-a intrat
pe sub piele“ şi să rămân, în acest fel, singur. Poate fi vorba despre o
despărţire în plan fizic: de exemplu, partenerul de cuplu a fost
promovat şi trebuie să se mute. Poate şi faptul că m-am simţit
despărţit de o persoană cu care nu puteam să comunic deloc; deci,
pot trăi în aceeaşi casă cu partenerul de cuplu sau cu copiii şi să nu
comunicăm, să existe o mare distanţă care ne separă şi să am
impresia că sunt singur. Această solitudine, deseori, se datorează
faptului că mă închid în mine pentru că mă simt tare nesigur. Am
tendinţa să văd atunci toate situaţiile în mod negativ şi să fiu
măcinat de gânduri negre. Am impresia că sunt „ciuruit“ de lovituri
sau că sunt examinat în mod foarte, foarte amănunţit. Acest fapt
poate determina o micşorarea a sensibilităţii la nivelul pielii.
Zgârieturile sau crăpăturile îmi arată că mă simt „jupuit de viu“,
sfâşiat pe dinăuntru. Mă las „zgâriat“ de către ceilalţi, nu îmi ocup
suficient locul care mi se cuvine şi ar fi foarte bine dacă mi-aş stabili
limitele şi aş cere să fiu respectat. Făcând constant compromisuri,
mă subapreciez şi percep viaţa ca fiind nedreaptă. Când pielea este
agresată, ea poate reacţiona prin insensibilitate pentru a se proteja.
Dacă, de exemplu, am trăit nişte atingeri nedorite, se poate ca pielea
mea „să îngheţe“, să se blocheze în zonele respective pentru a nu mai
simţi şi a evita acele amintiri dureroase. Din contră, pielea poate fi
hipersensibilă şi modul de a mă proteja este să evit unele situaţii (de
exemplu, să nu mă expun la soare sau să port o pălărie). Este cazul
şi când am pete roşietice: mă pot simţi, atunci, murdar, pătat.
Lucrul acesta poate fi la nivel moral, afectiv sau fizic. Pot, de
asemenea, să am impresia că „am pătat“ imaginea familiei şi că
„nemaifăcând zgomot“ sau „conformându-mă aşteptărilor celorlalţi“
pot să îmi răscumpăr greşeala. Este nevoie să privesc cu calm şi la
rece frustrările pe care le hrănesc pentru ca pielea mea să redevină
mai curată şi mai fină. Cu cât devin mai transparent şi mai autentic
faţă de ceilalţi, cu atât şi pielea mea va fi mai transparentă. Senzaţia
de mâncărime îmi arată că unul sau mai multe gânduri iritante vor
să iasă la iveală: este nevoie ca să le privesc cu curaj pentru a le opri
să îmi mai atragă atenţia şi să mă deranjeze. Dacă pielea îşi
schimbă culoarea, mă întreb în ce măsură îmi accept⊂
sensibilitatea şi intuiţia. Mă văd cumva „urât(ă)“? Ruşinea şi
culpabilitatea mă împiedică să trăiesc spontan. Mă oblig să mă
417
angajez în relaţii care nu sunt benefice pentru mine. Fiinţa mea
interioară strigă după libertate şi acceptarea⊂ totală a celui care
sunt. Dacă pielea se înroşeşte înseamnă că integritatea mea este
atinsă şi aş vrea să trec neobservat... Toţi îşi bat joc de mine şi eu aş
vrea atât de mult ca să fiu iubit şi la înălţimea aşteptărilor celorlalţi...
Accept⊂ că, în loc să îmi cumpăr tot felul de poţiuni
miraculoase, este mai potrivit să îmi apreciez calităţile şi să îmi ofer
mici bucurii: pielea mea va „transpira“ această stare de bine prin
fineţe şi luminozitate. Cu cât sunt mai capabil să comunic în mod
liber emoţiile mele, cu atât pielea se relaxează şi străluceşte. Am
încredere şi accept⊂ iubirea celorlalţi. Totul este o ,problemă de
atitudine. Aleg ca relaţiile mele cu lumea exterioară să fie de cea mai
bună calitate.

PIELE – ACNEE
Vezi şi: PIELE/COŞURI/PUNCTE NEGRE, FAŢĂ
Acneea are legătură cu individualitatea, cu armonia din
interior şi cu ceea ce se petrece la exterior. Faţa este partea din corp
cu care stabilesc contactul cu cei din jur, în modul cel mai direct,
cea care îmi va permite să fiu acceptat⊂ sau respins. Acneea poate
surveni atunci când sunt în conflict cu propria mea realitate la nivel
mental sau emoţional, mai ales în adolescenţă când personalitatea
nu este bine conturată. Acest conflict priveşte exprimarea de sine şi
propria natură interioară. Acneea este, deci, o expresie vizibilă a
iritării, a criticii, a resentimentelor, a respingerii, a fricilor, a
ruşinii sau a nesiguranţei faţă de mine însumi sau de ceilalţi şi
un martor al non-acceptării⊂ pe care o trăiesc faţă de mine
însumi. Mă găsesc urât şi chiar dezgustător, uneori! Toate aceste
sentimente „fierb“ înlăuntrul meu. Revoluţia interioară se manifestă
printr-o revoluţie a coşurilor. Toate acestea au legătură cu afirmarea
identităţii mele, a iubirii şi a acceptării⊂ necondiţionate a celui
care sunt. Mi se pare că viaţa mea este acră, păsându-mi enorm de
imaginea pe care o arăt celorlalţi sau pe care ei şi-o construiesc
despre mine. În loc să trăiesc libertatea şi mişcarea, mă închid în
mine şi „mă hrănesc“ (!) cu fricile mele. Acneea se manifestă fizic
prin leziuni cutanate situate la nivelul epidermei. Ştiu că
alimentaţia tip fast-food poate favoriza apariţia acneii şi afecta
funcţionarea ficatului, sediul furiei. Acest lucru îmi aminteşte că
dacă mănânc cu lăcomie este pentru că vreau cu orice preţ să
acopăr un vid interior. La adolescent, acneea are legătură,
îndeosebi, cu schimbările interioare pe care acesta le trăieşte, căci
este momentul în care trebuie să aleagă între frica de a se deschide
faţă de sine şi faţă de ceilalţi (rezistenţă, alegeri, decizii) şi a rupe,
astfel (într-un mod inconştient, de cele mai multe ori), orice contact
cu ceilalţi sau să facă faţă schimbărilor din viaţa lui. Nemaifiind
copil şi nici adult pe de-a-ntregul, pot să mă simt inconfortabil în
raport cu propria mea imagine. Se poate totuşi să îmi fie frică să
nu îmi „stric“ imaginea faţă de cei din jur, să mă tem de judecata
lor. Altfel spus, acneea se manifestă printr-o frică inconştientă faţă

418
de sexualitatea mea, printr-o tentativă de exteriorizare a ceea ce
sunt cu adevărat. Doresc să fiu văzut, remarcat, dar nu ştiu cum să
procedez pentru a-mi îndeplini această dorinţă. Ca adolescent,
comportamentul meu este cel de a intra în contact cu ceilalţi, chiar
dacă doresc, cu ardoare, să fac invers. Mă urâţesc pentru „a selecta“
oamenii cu care nu doresc să vin în contact; stabilesc nişte graniţe,
îmi marchez teritoriul într-un fel şi nu las să pătrundă aici decât pe
cei cu care mă simt într-adevăr bine; vreau să fiu lăsat în pace, să
nu fiu deranjat de alţii pe care-i îndepărtez în mod inconştient; mă
închid în mine şi vreau să rămân aşa; nu reuşesc să mă iubesc
îndeajuns; atunci nici ceilalţi nu mă pot iubi, iar eu ştiu că ceva mă
sâcâie şi îmi produce negativitate. Mă compar cu ceilalţi şi îmi
găsesc tot felul de defecte (prea gras, prea înalt, etc.); mă simt
limitat în spaţiul mei vital şi mă resping; mă simt controlat şi dirijat
de părinţi într-o manieră excesivă. Mă revolt cu uşurinţă faţă de
autoritate şi neg regulile stabilite. Mă identific cu unul dintre părinţi
pentru a-i face pe plac celuilalt mai degrabă decât să îmi păstrez
propria identitate. Mă „rup“ deci de o anumită parte din mine.
Acneea poate apare pe diferite părţi ale corpului. La nivelul
spatelui ea reprezintă trecutul meu, obişnuinţele, fricile şi
angoasele pe care le-am trăit. Este un mod de a mă respinge. Sau
pot chiar să îndrept această respingere spre persoanele cărora le
reproşez lipsa de susţinere în privinţa mea. Când se situează în
partea de sus a spatelui, ea reprezintă furia refulată sau o iritare
care caută să se elibereze. Pe piept ea este în legătură cu viitorul şi
cu ceea ce urmează să vină în viaţa mea. Acneea semnifică şi
căutarea spaţiului meu vital şi a respectului pe care ceilalţi
trebuie să îl manifeste în legătură cu acest spaţiu.
Accept⊂ la nivelul inimii⊂ toate schimbările ce se impun, îmi
ascult şi nevoile fundamentale (sexuale sau altele) într-o manieră
sănătoasă şi firească. Voi descoperi într-o zi persoana care să
corespundă aşteptărilor mele. Este nevoie să îmi ocup locul cuvenit
şi la nivelul inimii⊂, chiar dacă trebuie să le spun celorlalţi care este
acesta şi unde să se situeze ei în raport cu spaţiul meu vital. Mă
accept⊂ şi mă iubesc aşa cum sunt şi încetez să mai fiu pe placul
tuturor cu orice preţ! Accept⊂ să mă îndrept către ceilalţi şi le
permit şi lor să se apropie de mine în deplină siguranţă.

PIELE – ACNEE ROZACEE (CUPEROZĂ)

Vezi şi: PIELE/COŞURI/PUNCTE NEGRE, FAŢĂ
Cuperoza este o leziune cutanată datorată unei congestii şi unei
dilatări produse la nivelul vaselor mici de sânge. Există, în acest caz,
o dereglare a glandelor sebacee. Obrajii şi nasul sunt roşii şi
„împodobite“ cu coşuri rozalii. Această formă de acnee este mai
frecventă la femeile de peste cincizeci de ani. Această inflamaţie
situată la nivelul feţei este deseori asociată cu o alimentaţie
nesănătoasă, un exces de alcool sau ţigări şi poate fi şi consecinţa
unei ciroze hepatice.

419
 Este vorba despre mânia pe care o manifest, de frustrările pe
care le trăiesc având impresia că nu mă ascultă nimeni, că părerea
mea nu contează, că nu sunt recunoscut. Mă simt „rupt“ de familia
mea şi opun rezistenţă în faţa iubirii pe care aceasta o manifestă
faţă de mine. Îmi exprim şi accept⊂ diferenţele? Îmi accept⊂
feminitatea sau o consider un pericol pentru mine? De cine
îndrăznesc să mă „rup“? De mine însumi? De ce relaţiile mele cu
ceilalţi sunt atât de complicate? Ce este nevoie să îmbunătăţesc în
aceste relaţii? De ce am nevoie să doresc să aduc în viaţa mea „tot ce
se întâmplă“ (atât lucruri cât şi persoane) şi să acord prea mare
importanţă aparenţelor şi superficialităţii? Sunt foarte emotiv şi
complic inutil lucrurile... Sunt într-o perioadă de tranziţie şi nu mă
mai recunosc, este nevoie să mă adaptez la o schimbare de ordin
fizic şi emoţional. Sunt în armonie cu această schimbare?
Aleg să fac pace cu mine însumi şi accept⊂ ciclurile vieţii. Mă
reconectez cu esenţa mea divină şi accept⊂ restabilirea ordinii şi
împăcarea cu direcţia pe care o urmează viaţa. Învăţ să îmi acord
mai multă încredere, să mă apreciez cu adevărat aşa cum sunt.
Devenind mai autonom, îmi realizez pe deplin potenţialul creativ.

PIELE – ACRODERMATITĂ
Acrodermatita este o boală a pielii care afectează profund
palma şi talpa piciorului, acolo unde se situează patru din cei
douăzeci şi unu de centri energetici secundari din corp.
Îmi pun întrebări legate de sacrificiile pe care mi le impun. Este
bine să fac acest lucru? Pot să îmi acord timp şi energie pentru
satisfacerea nevoilor proprii, în conformitate cu ritmul potrivit mie?
Sunt foarte sensibil, ceea ce poate să îmi limiteze capacitatea de a
gestiona relaţiile şi evenimentele din viaţa mea. Acrodermatita îmi
arată că am nevoie să ofer mai multă iubire cu mâinile, mai ales,
celor din familie, pentru că centrul energetic situat în palma fiecărei
mâini este o extensie a energiei inimii⊂, care reprezintă iubirea. Pot
să învăţ o tehnică de vindecare prin relaxarea totală a mâinilor, ceea
ce mă va ajuta să permit curgerea energiei de iubire pe care o
blochez pentru mine însumi. Pot să fac şi lucruri care îmi permit să
manifest creativitatea cu ajutorul mâinilor: să pictez, să desenez, etc.
Pentru picioare, este potrivit să mă consider ca fiind un drumeţ care
păşeşte pe un pământ sfânt, permiţând energiei din mine să se
îndrepte spre Pământ, ştiind că primesc în măsura în care dăruiesc.

PIELE – ACROKERATOZĂ
Vezi şi: PIELE – ACRODERMATITĂ
Ca şi acrodermatita, acrokeratoza afectează talpa picioarelor şi
palma mâinilor printr-o îngroşare a epidermei.
Îmi folosesc energia mentală pentru a mă proteja prin darurile pe
care le fac cu mâinile şi pentru a mă simţi mai mult în armonie cu
Pământul. Îmi este frică de schimbare şi nu îndrăznesc să mă
îndrept către ceilalţi. Mă „înăspresc“ şi resping orice nouă
420
oportunitate care apare în viaţa mea. Mă simt limitat şi devin
nerăbdător şi impulsiv.
Accept⊂ să îmi eliberez mentalul de toate angoasele. Îndrăznesc
să mă înfrupt din viaţă; am încredere şi mă deschid spre a oferi şi a
primi în deplină siguranţă. Curiozitatea îmi deschide uşi către noi
experienţe care îmi permit să mă apropii de oameni. Pot să ţin cont
de sugestiile făcute în legătură cu acrodermatita pentru a permite
energiei să circule liber.

PIELE – BĂŞICI
Băşica este o acumulare de lichid care se formează între două
părţi ale pielii, fie derma şi epiderma, ca urmare a unei fricţiuni
repetate în acelaşi loc. Acumularea de apă formată astfel acţionează
ca protecţie naturală a corpului.
Ea pune, deci, în evidenţă lipsa mea de protecţie, în special la
nivel emoţional, sau lipsa de rezistenţă. Băşica îmi aminteşte o
slăbiciune emoţională pe care o trăiesc şi locul unde ea se situează
îmi indică nivelul acestei slăbiciuni. O băşică la picioare are
legătură cu direcţiile pe care le iau în viaţa mea şi sentimentul de
nesiguranţă care poate decurge de aici. Daca băşica este în spatele
călcâiului are legătură cu mama şi cu propriile mele atribute
materne. Este nevoie să mă întreb daca avansez cu adevărat în viaţă
sau dacă nu fac altceva decât să îmi spun nişte poveşti? Sunt foarte
aspru faţă de mine însumi. Îmi provoc suferinţă, îi deplâng pe
ceilalţi. Vreau să îmi înăspresc pielea aşa cum vreau să o fac şi cu
emoţiile mele pentru a nu mai suferi. Opun rezistenţă faţă de ceva
sau de cineva. O băşică la nivelul mâinilor mă determină să văd
iritarea şi frustrarea în ceea ce fac sau în felul în care îmi trăiesc
viaţa. Am tendinţa să idealizez alte persoane, în loc să îmi văd
calităţile pe care le am. Astfel, privind locul unde se situează băşica,
pot să mă întreb ce mă deranjează în viaţa mea, cine îmi cauzează o
fricţiune şi îmi provoacă atâta supărare, chiar la nivel inconştient.
Poate fi ceea ce văd sau simt şi atunci mă consider deosebit faţă de
ceilalţi, căci viziunea mea asupra vieţii este cu totul diferită. Vreau să
fiu un canal şi să împărtăşesc cunoştinţele şi experienţele mele, dar,
cel mai adesea, oamenii se prefac că nu aud şi sunt deranjaţi de ceea
ce spun. Băşica a apărut pentru a-mi aduce un plus de „lumină“ în
legătură cu ceea ce trăiesc. Mă întreb ce emoţii au ajuns la suprafaţa
pielii şi sunt pe punctul de a izbucni. Există o tensiune interioară
care se vrea exteriorizată. Am tendinţa să îmi impun limite, ceea ce
se poate manifesta printr-o agresivitate îndreptată, deseori, către
mine însumi. Accept să exprim mai mult emoţiile, urmând, în acelaşi
timp, curentul vieţii. Renunţ la orice limită pe care mi-am impus-o
până acum.
PIELE – ANTRAX
Vezi şi: PIELE – FURUNCULE
Antraxul este o infecţie a pielii, formată din mai multe furuncule
şi care se extinde la nivelul ţesutului conjunctiv subcutanat.
421
 Trăiesc o agresivitate care îmi dăunează, provenind din faptul
că am sentimentul că mi-a fost îngrădită libertatea personală
într-un mod nedrept şi inacceptabil. Aş vrea „să asmut tot
cartierul“, să îmi strig indignarea. Mă simt prins, hărţuit,
neputincios. Se dă în mine o luptă interioară, care reflectă ceea ce
se petrece în afară, deseori într-o situaţie care implică o persoană
sau o organizaţie care deţine puterea. Această luptă se dă între
mintea şi inima⊂ mea. Las la o parte aspectul afectiv, intuitiv care
ar trebui, totuşi, să constituie autoritatea esenţială faţă de ceea ce
am de făcut în viaţa mea.
Accept⊂ că am de învăţat cum să îmi găsesc locul care mi se
cuvine şi că eu însumi am puterea să schimb orice situaţie din viaţa
mea. Este nevoie doar să mă decid să fac acest lucru. Învăţ să îmi
ascult emoţiile şi intuiţia. Îmi redescopăr spontaneitatea, inima ⊂ de
copil. Accept să fiu eu însumi în orice clipă.

PIELE – VÂNĂTĂI
Vânătăile se mai numesc şi contuzii. Vânătaia este de culoare
roşie, albăstruie sau neagră şi apare atunci când mă lovesc de un
obiect tare, care îmi zdrobeşte pielea.
Această contuzie are legătură cu o exprimare refulată, o durere
mentală sau o angoasă profundă pe care nu o exteriorizez prin
cuvinte. Agresivitatea mea se întoarce împotriva mea. Lucrul acesta
poate surveni în momentele de mare oboseală, când nu mă mai pot
centra în mine. Îmi caut adevărata putere pe care o deţin asupra
vieţii şi evenimentelor. Fug de emoţiile mele şi am impresia că sunt
un nimeni, confundându-mă cu marea masă. Mă simt sclavul
celorlalţi, întrebându-mă care este locul ce mi se cuvine. Le las
celorlalţi autoritatea pe care ar trebui să o manifest eu însumi prin
cuvintele şi actele mele. Nu îmi recunosc adevărata valoare
personală. Propriul sentiment de slăbiciune mă irită în cel mai înalt
grad! Mă simt vinovat pentru orice, vreau să mă pedepsesc, adopt
atitudinea unei victime, îmi lipseşte rezistenţa în faţa evenimentelor
vieţii (predispoziţie la contuzii). Viaţa mă avertizează, deci,
instantaneu, că lovindu-mă de acest obiect, nu mă îndrept în
direcţia potrivită. De obicei, obiectul este imobil, astfel încât îl lovesc
mergând către el, în loc să fie invers. Deci, mă autopedepsesc. Mă
uit încotro merg? Mă mişc cu blândeţe prin viaţă sau am tendinţa să
acţionez brusc? Sunt destul de atent pentru a-mi continua drumul
sau prea slab şi obosit de vânătăile şi rănile mele interioare, care se
manifestă acum în plan fizic? Sunt destul de liniştit înlăuntrul meu?
Îmi iau destulă distanţă faţă de o situaţie pentru a-i percepe bine
sensul? Vreau să fug şi sunt mereu „în altă parte“. Vreau să fac
lucrurile pentru a fi iubit şi apreciat şi îmi îndrept întreaga atenţie
asupra a ceea ce am de făcut şi nu mai văd ceea ce se îndreaptă
către mine. Mă zbat, îmi pun întrebări, dar am impresia că ele
rămân fără răspuns. Ajung să fiu încăpăţânat, în loc să fiu
perseverent. Sunt morocănos, căci am nevoie de iubire şi afecţiune şi
nu primesc decât violenţă şi „lovituri sub centură“. Mă simt victima

422
evenimentelor pe care am impresia că trebuie să le suport. Mă
înduioşez în legătură cu propria-mi soartă. Sunt „vânăt de furie“:
am impresia că este nevoie să mă lupt în această viaţă, deci, mă
automutilez, gândindu-mă că primesc tot ceea ce merit. Poate, este
nevoie să îmi revizuiesc poziţia pentru a fi în măsură să evit
obstacolele care apar în drumul meu.
Accept⊂ să îmi controlez viaţa. Este foarte important să aleg şi
să îmi asum decizii care sunt în armonie cu mine însumi şi cu
evoluţia mea. Am mai multă grijă de mine şi nu mai este nevoie să
îmi fac singur rău, căci ştiu că merit să fiu fericit şi că alţii pot să se
ocupe şi de mine. Redevin stăpânul vieţii mele. Mă respect şi
accept⊂ să schimb cadrul vieţii pentru a rămâne flexibil şi deschis
faţă de tot ceea ce ea îmi oferă.

PIELE – COŞURI
Vezi şi: HERPES [...ÎN GENERAL,...BUCAL ], PIELE – ACNEE
Coşurile sunt deseori legate de acnee. În timp ce acneea este,
de obicei, localizată în anumite părţi ale corpului (faţă, spate, etc.),
coşurile pot apare pe întreg corpul. Ele sunt nişte proeminenţe
roşcate, care pot conţine puroi, în funcţie de infecţia în cauză. Am
coşuri pentru că îmi exprim nerăbdarea, vreau să merg cât mai
repede! Dacă există şi puroi (coşuri cu cap alb), înseamnă că sunt
furios, că fierb în mine. Îmi resping emoţiile care nu vor decât să
se exteriorizeze. Îmi este mereu frică să nu greşesc. Mă simt
contrariat şi îngrijorat, trăiesc, poate, o mică tristeţe interioară, iar
în cazul coşurilor instalate pe tot corpul, o descurajare
generalizată. Coşurile de pe faţă au legătură cu individualitatea; au
aceeaşi semnificaţie ca şi acneea facială. Mă resping, selectez
persoanele cărora le permit să treacă „barierele“ mele, doresc pacea
păstrând totuşi distanţele. Coşurile sunt manifestarea acelor
gânduri toxice pentru mine. Păstrez totul în mine şi coşurile îmi
amintesc ceea ce nu este benefic pentru mine. Vreau să mă ascund,
dar, în acelaşi timp, aş vrea atât de mult să spun lumii cine sunt şi
că exist.
Accept⊂ să îmi acord răgazul de a spune sau a face lucrurile,
amintindu-mi că sunt pe deplin ghidat. Îmi amintesc că fiecare fiinţă
umană are dreptul să se exprime cu toată francheţea şi în deplină
simplitate. Exprimându-mi mai mult emoţiile, corpul nu va mai avea
nevoie să le exteriorizeze sub forma coşurilor.

PIELE – BĂTĂTURI
Vezi şi: PICIOARE – BĂTĂTURI
Bătătura este o îngroşare şi o întărire a pielii provenită în urma
frecărilor repetate, deci, a unor atitudini şi scheme rigide de gândire
pe care le vehiculez în prezent. Mai multe regiuni ale corpului pot fi
afectate.
Pielea are legătură cu energia mentală şi când aceasta se
acumulează sau se cristalizează, ca urmare a unei frici produse de o

423
situaţie oarecare, atunci survine o imobilitate sau o inerţie care
împiedică deplasarea acestei energii, fără flexibilitate în gândurile
mele. Rămân deschis chiar dacă îmi este frică. Această frică mă
face să mă închid şi să îmi îngustez viziunea obiectivă asupra vieţii.
Prejudecăţile îmi influenţează alegerile. Pot să resping rolul de
pacificator sau responsabilităţile mele de a-i servi pe ceilalţi. Mă
protejez îngroşându-mi pielea, împiedicându-i, astfel, pe agresori să
pătrundă. Este nevoie să conştientizez că procedând astfel
împiedic în egală măsură ca blândeţea şi afecţiunea să se manifeste
în mine. Zona în care apare bătătura poate să ofere informaţii
suplimentare: de exemplu, la nivelul umărului, este semn că adopt
atitudini dure şi nutresc idei fixe în raport cu responsabilităţile ce
îmi revin. Dacă picioarele au bătături, acest lucru îmi indică
rezistenţa pe care o opun la orice schimbare din viaţa mea. În loc să
am încredere, pun un strat protector pentru „a para loviturile“.
Întrucât picioarele îmi oferă stabilitate şi mă ajută să merg, atunci
când călcâiul se îngroaşă este semn că trăiesc teama că nu mă
simt sprijinit. Îmi este frică să nu îmi pierd controlul sau să nu duc
lipsă la nivelul nevoilor primare (siguranţă) şi îmi „protejez“ partea
din spate (călcâi) prin îngroşarea pielii. Resping, în mod inconştient,
sentimentul de nesiguranţă din mine. Îngroşarea pielii palmelor îmi
indică tot rezistenţa la schimbare. Mă protejez în legătură cu ceea ce
am de dat sau de primit. Îmi „închid“ spontaneitatea şi creativitatea
în structuri rigide care mă limitează.
Accept⊂ să fiu mai blând cu mine însumi. Descopăr sursa
fricilor mele şi atunci, energia blocată şi acumulată la nivelul
epidermei va începe să se împrăştie, în mod armonios, în tot corpul.
Pielea mea redevine suplă şi tânără.

PIELE – CICATRICE
O cicatrice este un ţesut fibros care înlocuieşte pentru
totdeauna sau pe o durată foarte mare un ţesut normal, după o
leziune. Ea este rezultatul cicatrizării.
Locul în care este situată cicatricea îmi arată că rana fizică are
legătură cu o rană morală. Faptul că am această cicatrice este o
amintire permanentă a acestui eveniment care a provocat suferinţa,
rana. Când nu mai există durere fizică, rămâne doar amintirea
suferinţei, a rănii care a provocat cicatricea. Când privesc această
cicatrice, rana morală reapare şi este nevoie să învăţ ce mi-a oferit
această experienţă de viaţă sau ce lecţie se cuvine să extrag de aici.
Dificultatea de a cicatriza pune în lumină faptul că această durere
morală a lăsat urme. Îmi este greu să iert (pe altcineva sau pe
mine!) să accept⊂ ceea ce s-a petrecut. Ea „îmi infectează“ încă
viaţa...
Accept⊂ să iert pentru a pune mai multă iubire în situaţia
respectivă şi să aduc mai multă pace în mine. Lucrul acesta va
permite cicatricei să se dezumfle şi să se închidă, ajungând, uneori,
să dispară complet.

424
PIELE – M ÂNCĂRIM I
Vezi şi: PIELE - ERUPŢIE [...DE COŞURI]
Scărpinatul, numit şi prurit, are legătură cu pielea, organul
senzorial cel mai întins din corpul omenesc. Scărpinatul este o
iritaţie, ceva care „se strecoară“ pe sub piele şi care mă afectează
într-un anumit loc sau mă irită în interior.
Sunt nemulţumit de nişte dorinţe nesatisfăcute şi atunci se
instalează o anumită nerăbdare care mă face să mă scarpin, să mă
scarpin, să mă scarpin... Acest scărpinat îmi arată că situaţiile din
viaţa mea nu decurg aşa cum mi-ar plăcea, că îmi lipsesc bucuria şi
plăcerea pe care aş vrea să le regăsesc. Lucrurile nu avansează
destul de repede pentru mine. Sunt iritat, nemulţumit de viaţa mea
şi am impresia că ceilalţi sunt cauza acestui fapt. Deseori, caut prea
departe această fericire care îmi este la îndemână... Nu mai deţin
controlul vieţii mele şi dispreţuiesc orice formă de autoritate. Nu,
cumva, sunt eu cel care mă limitez, fugind de propriile emoţii? Viaţa
mă împinge să fac schimbări rapide. Trăiesc nesiguranţă şi
remuşcări ca o consecinţă la toate acestea. Ce mă „mănâncă“ atât
de tare încât, uneori, vreau să îmi scarpin pielea până la sânge?
(este nevoie să îmi privesc fiinţa în profunzime pentru a găsi acolo
răspunsuri la întrebările mele). Nu găsesc răspunsul sau nu vreau
să îl văd? Ce trebuie să fac pentru a schimba această stare?
Identific „cauza“ iritaţiei. Este în legătură cu tata, cu mama sau
cu cineva pe care îl iubesc? Este o situaţie pe care vreau să o
schimb înlăuntrul meu? Îmi pun întrebări legate de locul pe care îl
ocup în familie. Simt că îi aparţin sau am, mai degrabă, impresia că
sunt separat de ai mei şi că trebuie să caut iubirea în altă parte?
Am pierdut contactul cu propriile mele emoţii? Dacă iritaţia este
generalizată pe tot corpul, înseamnă că fiinţa mea este afectată
într-o manieră foarte intensă. Dacă este aşezată într-un anumit loc,
găsesc răspunsul în funcţie de partea din corp afectată. De
exemplu, la nivelul pielii capului, îmi arată că există dezordine în
gândurile mele. Am încredere în mentalul meu pentru a găsi
răspunsuri la întrebări când, de fapt, ar trebui să privesc în inima⊂
mea.
Accept⊂ aceste mâncărimi, căci ştiu că îmi transmit un mesaj.
Nu mai am nevoie să fug sau să abandonez ceea ce trăiesc pentru ca
mâncărimile să dispară. Din contră, dacă este vorba despre alergii,
este nevoie să văd la ce sau la cine sunt alergic. Nu voi mai avea
nevoie să mă simt prost, încât să ajung să mă scarpin fără încetare.
În forul meu interior, ştiu că deschiderea inimii⊂ vindecă multe
suferinţe! Îmi reiau locul care mi se cuvine. Permit creativităţii mele
să se manifeste. Accept⊂ să vad ceea ce trebuie să schimb în viaţa
mea, având deplină încredere în mine.

PIELE – M ÂNCĂRIM I ANALE

Vezi: ANUS - MÂNCĂRIME ANALĂ

425
PIELE – DERMATITĂ
Dermatita este inflamaţia pielii.
O inflamaţie este o furie surdă, o iritare reprimată care se cere
exprimată. Furia care mă consumă poate să fie îndreptată atât
împotriva mea, cât şi împotriva persoanelor din jur. Dermatita este
un mod de a reacţiona dacă cineva „mi se bagă“ pe sub piele, mă
deranjează, mă bulversează sau dacă o situaţie îmi produce frustrare.
Ea scoate în evidenţă o nevoie de contact fizic (de obicei, prin atingere)
care cere să fie satisfăcută sau nevoia de a evita un contact care îmi
este impus şi pe care îl resping. Vulnerabilitatea şi sensibilitatea îmi
sunt puse în pericol. Trăiesc un disconfort şi, chiar, o anumită
dualitate faţă de limitele din relaţiile mele cu ceilalţi. Până unde merge
libertatea mea pentru a mă simţi în siguranţă? Fiindu-mi greu sau
neîndrăznind să îi spun celeilalte persoane să se oprească, pielea mea
„fierbe“ de furie sau, din contră, îmi poate fi greu să îmi manifest
nevoia de contact uman, de mângâiere, etc. Trăiesc un disconfort în
legătură cu mama: fie că simt că mă respinge, fie că mă protejează
exagerat şi lucrul acesta mă incomodează.
Accept⊂ că este important să îmi respect nevoile, să le
împărtăşesc cu persoanele implicate şi, atunci, dermatita se va
putea resorbi în mod firesc.

PIELE – DERMATITĂ SEBOREICĂ

Pielea este învelişul protector al corpului. Dermatita seboreică
este o afecţiune cutanată frecventă şi se caracterizează prin roşeaţă
mai mult sau mai puţin întinsă şi acoperită de lamele care se
desprind de pe piele (scame galbene şi grase). Ele predomină în zone
cu secreţie seboreică mai bogată (cel mai adesea, pielea capului,
aripile nasului, fruntea, tâmplele, sternul, etc.). Seboreea
(hipersecreţie de sebum) predispune la dermatită seboreică.
Întrucât sebumul lubrifiază pielea şi o protejează, simt eu această
nevoie de a mă proteja, căci „se prea poate ca o cărămidă să îmi cadă
în cap?“ Ea manifestă un exces, un surplus, un secret prea greu de
păstrat, ca, de exemplu, se poate să îmi fi dat seama de o fraudă al
cărui martor sunt sau la care particip şi îmi este frică să nu fiu
demascat. Trăiesc în viaţa mea un stres, care se amplifică, fiind legat
de un excedent într-o situaţie pe care nu o mai pot tolera. Îmi fac
griji, în mod excesiv, în legătură cu altcineva fără să mă ocup, mai
întâi, de propriile-mi nevoi? Dermatita exprimă o contrarietate
interioară nerezolvată, atunci când am un complex legat de corpul
fizic şi când există lucruri pe care vreau să le ascund din viaţa
personală şi resping apropierea de ceilalţi.
Accept⊂ să trăiesc în adevăr. Recunoscându-mi propriile nevoi,
exprimând contrarietăţile şi frustrările mele, manifest din ce în ce
mai mult transparenţa fiinţei interioare. Pacea se poate instala,
astfel, pentru totdeauna.

426
PIELE – ECZEMĂ
Eczema este o afecţiune a pielii, pe care apar porţiuni roşii şi se
poate instala atât la adult cât şi la copil.
Sunt o persoană foarte sensibilă. Nu am învăţat să mă iubesc
şi, pentru că mă tem să nu fiu rănit, trăiesc foarte mult în funcţie de
ceea ce ceilalţi aşteaptă de la mine. Îmi este frică să nu fiu
abandonat. Dacă am o eczemă, înseamnă că am trăit deja o situaţie
de separare foarte puternică, ca, de exemplu, în timpul unei mutări,
o schimbare de clasă în şcoală sau o dispută care a condus, ulterior,
către o separare. Aceasta poate merge până în momentul în care nu
eram decât un făt în pântecele mamei mele. Mi-a fost greu, apoi, să
mă aclimatizez la noile condiţii de viaţă. Uneori, totul se petrece la
nivelul simţurilor, căci văzut din afară, se pare că nu au fost mari
schimbări. Se poate să fi simţit că valorile mele nu sunt considerate
şi pentru mine lucrul acesta este echivalent cu respingerea fiinţei
mele profunde. Am impresia că nu mai deţin nicio putere asupra
vieţii mele. Voi avea, atunci, tendinţa să recreez situaţii în care mă
voi simţi separat, în special, de oamenii pe care îi iubesc. Eczema
„atinge“ pielea, şi ceea ce îmi lipseşte, chiar inconştient, este
contactul, atingerea persoanei înainte de separare, pe care am
pierdut-o sau nu o mai am decât foarte rar. Tânjesc foarte mult după
această atingere. Întrucât nu mai am contact cu persoana, pielea îşi
exprimă nevoia de a fi atinsă, sub forma unei eczeme. Pielea îmi
spune: am fost iubită, dar asta ţine de trecut... Eczema îmi mai arată
şi faptul că trăiesc o ambivalentă legată de atingere: am nevoie de ea,
dar, în acelaşi timp, mă şi sperie. Dacă eczema este generalizată,
separarea s-a produs brusc şi s-a întâmplat mai devreme decât era
prevăzut. Este ca şi cum pielea ar lansa un strigăt, un apel pentru a
fi ajutată. Dacă, de exemplu, am o eczemă pe mâini, este nevoie să
mă întreb dacă nu am avut un animal domestic, de care am fost
foarte apropiat şi pe care l-am pierdut; pentru că nu am în braţe
acest animal, eczema apare în acest loc. Pot, de asemenea, să
trăiesc o situaţie în care mă simt frustrat, căci nu sunt mulţumit
pentru că nu acţionez sau că nu primesc. La coate şi la genunchi,
eczema este semnul că m-am închis în mine şi faptul acesta mă
contrariază şi mă face să mă izolez, să trăiesc retras şi să mă
subapreciez. Fie că ceilalţi uită de mine, fie că eu sunt cel care uit de
mine constant în detrimentul celorlalţi. Acord mai multă
importanţă la ceea ce oamenii pot să gândească despre mine sau
modului în care ei mă percep. Imaginea pe care o proiectez este
foarte importantă. Îmi este greu să fiu eu cel autentic. Nu ştiu
încotro mă duce destinul, ceea ce îmi creează multă nelinişte şi
anxietate. Trec de la disperare la revoltă sau furie. Această disperare
care „fierbe la foc mic“ va ţâşni în valuri. Efervescenţa şi
nerăbdarea, pe care le trăiesc în legătură cu o situaţie pe care vreau
să o rezolv, se exprimă prin pielea mea care „fierbe“ la exterior. Toţi
aceşti factori reuniţi mă determină să trăiesc frustrare, iritare şi
multă supărare. Emoţiile mele ies la iveală, la suprafaţa pielii.
427
Atunci, chiar dacă încerc să plac la toată lumea, omit să iau în
considerare nevoile proprii; toate acestea le fac cu scopul de a fi iubit
de ceilalţi. Înseamnă că sunt separat de o parte din mine. Acţionez în
funcţie de aşteptările celorlalţi, în loc să fac ceea ce îmi place. Mă
resping pe mine însumi. Nu mă iubesc aşa cum sunt, şi faptul că
pielea poate fi văzută de către ceilalţi într-o stare proastă, adică chiar
„urâtă“, va confirma la nivel fizic cum mă simt înlăuntrul meu. Cu
cât mă resping mai mult, cu atât atrag în jurul meu acei oameni de
care voi avea impresia că sunt respins; frica mea de respingere se va
manifesta imediat! Lucrul acesta mă determină „să bat în retragere“
şi să mă „rup“ de realitatea exterioară, când, în adâncul sufletului
meu, doresc de fapt să mă apropii de oameni. Pot, de asemenea, să
fiu „iritat“ din punct de vedere emoţional, fără să fiu conştient de
acest lucru. Prin eczemă voi înălţa o barieră fizică între mine şi
ceilalţi pentru a mă proteja şi a evita să mă simt ameninţat sau
rănit. Dacă sunt un bebeluş, voi fi afectat de o dermatită seboreică,
pentru că am nevoie de mai multă căldură umană şi contact fizic cu
oamenii pe care îi îndrăgesc, în special, cu mama. Simţindu-mă
„izolat“, voi manifesta eczema cu scopul de a mă apropia de ceilalţi.
Sunt vulnerabil la nivelul sensibilităţii mele. Am nevoie de iubire şi
de atenţie. Este de notat faptul că cea mai mare parte a eczemelor
apare la sugar la vârsta de două-şase luni. La copil, nevoia de a fi
atins se manifestă în paralel cu cea de a avea contact piele pe piele
(în sensul propriu al termenului) cu o persoană care mă iubeşte, şi
nu un contact în care ar exista o cuvertură sau nişte veşminte care
ar împiedica acest contact fizic. Pot să mă simt neputincios faţă de
„toate aceste persoane mari din jurul meu“. Mă simt neputincios faţă
de ei şi sunt vulnerabil la reacţiile lor. Fie că sunt adult sau copil,
această crustă reprezintă ceea ce ar trebui să eliberez pentru a
deveni, în sfârşit, EU, acest Eu ascuns de atâta şi atâta vreme.
Personalitatea se simte întemniţată şi mă „rup“ de anumite părţi din
mine. Prefer să trăiesc în mod superficial, pedepsindu-mă prin faptul
că eu cred că nu merit mai mult.
Accept⊂ să eliberez anumite atitudini, anumite scheme mentale
pentru a mă detaşa de trecut şi a mă concentra asupra acţiunilor pe
care le am de întreprins, în vederea manifestării întregului meu
potenţial. Este nevoie să mă accept şi să mă iubesc aşa cum sunt.
CEEA CE NU ÎM I OFER EU ÎNSUM I, NU POATE NIMENI SĂ ÎM I
OFERE, ACEASTA ESTE LEGEA RECIPROCITĂŢII. Îmi identific,
deci, nevoile reale şi acţionez în funcţie de acestea. Învăţ să trăiesc
din plin clipa, ştiind că fiecare gest pe care îl fac astăzi aparţine zilei
de mâine. Înaintez în viaţă cu încredere. Astfel, mă înnoiesc.

PIELE – DEGERĂTURI
Vezi şi: RĂCEALĂ
Degerăturile sunt pete roşii cauzate de frig şi care apar la
extremităţi precum urechi, nas, mâini, picioare. Uneori, ele sunt
foarte dureroase şi formează mici băşicuţe la suprafaţa pielii.

428
 Viata mă arde şi eu mi-am îngheţat reacţiile. Când degerătura se
găseşte la nivelul mâinilor şi al călcâielor, lucrul acesta mă face să
mă mişc mai încet. Mă împiedic astfel să mai ascult simţurile. Pe de
altă parte, mă agăţ de aceste situaţii şi nu mai văd nimic altceva
favorabil pentru mine. Din punct de vedere fizic, dau impresia că
sunt un luptător, în timp ce în interior mă simt gol, epuizat. Nu mai
vreau să avansez şi pofta mea de viaţă încetează. Mă întreb chiar de
ce mai trăiesc. Gândurile mele sunt rigide şi diminuează, astfel,
circulaţia sanguină. Frigul care a produs aceste degerături provine
dintr-o răceală pe care o trăiesc faţă de o persoană, deseori, un
membru de familie: simt o lipsă de iubire; caracterul glacial al acestei
persoane îmi îngheaţă sufletul. Îmi este frică şi frig... Refuz să îmi
recunosc limitele sau că mi-a fost încărcat spaţiul vital. Dizarmonia
din familie mă apasă constant.
Accept⊂ să eliberez trecutul şi să mă deschid către viaţă în
loc să văd doar aspectele negative ale experienţelor pe care le -am
trăit. Atunci când mă deschid în faţa vieţii, sunt din nou în măsură
să văd întreaga iubire de care sunt înconjurat şi să trăiesc în
armonie cu mine şi cu cei din jur.

PIELE – EPIDERM ITĂ

Vezi ANEXA III, HERPES, PIELE – ZONA ZOSTER
Epidermita este o afecţiune inflamatorie a epidermei, această
parte exterioară a pielii.
Există, cu siguranţă, o tensiune între ceea ce trăiesc în mine şi
ceea ce se petrece în exterior. Mă pot simţi „împins“ să mă „rup“ de
trecut. Poate fi vorba despre anumite ideologii, comportamente sau
persoane care nu mai sunt în armonie cu mine. Furia pe care o
trăiesc, datorată diferenţelor dintre noi, mă supără, căci nu înţeleg ce
s-a întâmplat de ne-am îndepărtat atât de mult.
Accept⊂ să vin în întâmpinarea schimbărilor care apar în viaţa
mea, eliberez structurile vechi şi felul meu de a gândi. Studiind ceea
ce are legătura cu pielea şi problemele acesteia în plan metafizic, voi
reuşi să înţeleg mai bine ceea ce mi se întâmplă pentru a remedia
aceste situaţii.

PIELE – ERUPŢIE (de coşuri)

Vezi şi: PIELE – MÂNCĂRIMI
O erupţie de coşuri este apariţia unor excrescenţe roşietice la
suprafaţa pielii.
Pielea este prima care intră în contact cu Universul. Roşeaţa are
legătură cu emoţiile mele şi mâncărimea este semnul contrarietăţii
pe care o trăiesc. Sunt iritat faţă de întârzieri şi frustrat de o situaţie
sau de cineva. Această erupţie poate avea legătură şi cu ruşinea şi
culpabilitatea pe care le trăiesc. Am acţionat prea repede? Am mers
prea departe prin actele şi cuvintele mele? Am trăit, în cea mai parte
a timpului, un stres puternic în raport cu emoţiile mele, ceea ce a
condus la apariţia coşurilor. Aşa cum Pământul manifestă erupţii
429
vulcanice, pentru că o presiune foarte puternică se acumulează în
substraturile scoarţei terestre, tot aşa şi pielea manifestă erupţii
cauzate de tensiunile interioare care vor să se elibereze. Dacă voi trăi
o situaţie asemănătoare în viitor, atunci corpul îşi va aminti şi va
apare o nouă erupţie. Sunt contrariat în interiorul meu şi mă simt
ameninţat. Nesiguranţa mea mă determină să mă „retrag“, cu
speranţa că nu se va mai apropia nimeni de mine. Pot folosi acest
mijloc, chiar inconştient, pentru a atrage atenţia. Îmi stăvilesc
creativitatea şi puterea de care dispun. Dacă sunt adolescent, îmi
poate fi frică sau opun rezistenţă faţă de autoritatea exterioară. Aş
vrea ca integrarea mea ca adult să aibă loc mai repede. Oricare ar fi
vârsta pe care o am, viaţa mea este organizată de către ceilalţi, căci
am foarte puţină încredere în potenţialul de care dispun. Am nevoie
să acţionez, să întreprind nişte lucruri, să aprofundez ceea ce
trăiesc, dar anumite experienţe dureroase din trecutul meu, legate
deseori de tata, mă opresc să fac ceea ce ar trebui pentru a dobândi
mai multă autonomie. Partea din corp afectată îmi indică la ce nivel
se situează contrarietatea pe care o trăiesc.
Accept⊂ să conştientizez cauza erupţiei şi accept să exprim
ceea ce simt. Aşa mă eliberez şi pielea mea se luminează din nou.
Îmi recunosc valoarea şi înţelepciunea interioară.

PIELE – FURUNCULE
Vezi şi: INFLAMAŢIE
Un furuncul este o inflamaţie a pielii cauzată de o bacterie şi
caracterizată printr-o masă albicioasă de ţesut mort.
Am impresia că cineva sau ceva îmi „otrăveşte“ existenţa şi
pentru că refulez în interior toata furia şi angoasele, ajung să fiu atât
de „plin“, încât acest preaplin se manifestă printr-unul sau mai
multe furuncule. Pentru că furunculele afectează pielea, furia
resimţită este, deseori, rezultanta unei situaţii în care am fost
despărţit de cineva sau de ceva care îmi era drag şi cu care nu mai
pot avea un contact fizic (prin atingere). Pot, de exemplu, să fi trecut
pe lângă un moment de glorie, acolo unde aş fi fost „vedeta
principală“, dar am fost lăsat în umbră. Poate fi vorba despre o
promovare în carieră care mi-a alunecat printre degete. Locul din
corp unde îmi apare furunculul îmi dă o indicaţie precisă în raport
cu aspectul din viaţa mea care îmi provoacă atâta furie şi cu motivul
pentru care totul fierbe în mine căci m-am simţit „murdărit“.
De exemplu, un furuncul pe umărul stâng îmi indică frustrarea pe
care o trăiesc în raport cu responsabilităţile familiale şi cele ale
cuplului. Pot să am impresia că fac prea multe şi că partenerul nu
face destul.
Accept⊂ să îmi exteriorizez furia şi să cer ajutor, pentru a evita
să mă mai „otrăvesc“ prin furuncule.

PIELE – FURUNCULE VAGINALE

430
 Orice furuncul indică o frustrare neexprimată. Dacă apare la
nivelul organelor sexuale, se poate să trăiesc un sentiment de furie
în raport cu soţul (sau partenerul sexual) sau cu felul în care îmi
percep sexualitatea (de exemplu: pot să fiu frustrat în legătură cu
durata, frecvenţa şi intensitatea relaţiilor noastre sexuale)? Şi chiar
dacă nu am un partener în momentul în care apar furunculele, pot
trăi o furie legată de faptul că nu îmi trăiesc sexualitatea, din lipsă
de partener. Oricare ar fi situaţia, este important să îmi comunic
nevoile şi frustrările pentru ca împreună să aducem schimbările
necesare în vederea unei sexualităţi împlinite.
Dacă nu am un partener, îmi accept⊂ situaţia prezentă ca fiind
cea mai bună în acest moment. Adoptând o atitudine pozitivă îmi
sporesc şansa de a întâlni o persoană cu care voi putea avea o relaţie
frumoasă şi care va şti să mă satisfacă la toate nivelele.

PIELE – RÂIE, SCABIE

Râia (scabia) este o boală de piele produsă de nişte paraziţi. Se
manifestă prin mâncărimi.
Ce mă „mănâncă“ atât de tare, încât îmi provoacă nerăbdare şi
iritare? Există o situaţie pe care vreau să o văd schimbându-se de
mai multă vreme şi totuşi lucrul acesta nu se întâmplă? Sau poate
că lucrurile nu se petrec aşa cum aş vrea şi nici într-un ritm dorit
de mine. Mă las „infestat“ de o persoană, de un lucru sau de o
situaţie, căci am avantajul că pot lăsa de la mine şi, deci, nu mai
sunt nevoit să controlez tot ce se întâmplă în viaţa mea. Ceea ce mă
deranjează („mă mănâncă“) poate fi şi faptul că nu îmi mai îngădui
să adopt un comportament umil. Simţindu-mă neputincios în
diferite situaţii, am tendinţa să ridic pretenţii faţă de ceilalţi. Îmi este
frică să mă afirm şi este ca şi cum aş lăsa ceva sau pe cineva „să îmi
intre pe sub piele“ fără să pot face ceva. Îmi este frică să nu mi se
facă vreun rău şi prefer să stau deoparte în loc să îmi afirm deschis
gândurile şi să spun cum mă simt. Mă interiorizez şi par „sălbatic“
în ochii celorlalţi. Este nevoie să văd pe ce parte a corpului s-a
instalat râia pentru ca să descopăr sursa suferinţei mele. Se
impune să las curs liber vieţii şi să îmi spun că pentru fiecare lucru
există un moment potrivit.
Accept⊂ ca totul să fie în pace şi în armonie. Respectându-mă şi
preluând frâiele propriei vieţi, restabilesc contactul cu puterea de
creaţie aflată în interiorul meu.

PIELE – CRĂPĂTURĂ
Crăpăturile sunt nişte fante dureroase care sunt mai frecvente la
nivelul mâinilor şi al picioarelor.
Trăiesc, proba bil, o iritare pronunţată faţă de cineva, de ceva sau
de o situaţie. Sunt prins ca într-o capcană: am „mâinile şi
picioarele legate“ într-o relaţie din care nu ştiu cum să ies. Întrucât
crăpăturile apar mai ales iarna, fiind cauzate de frig, pot să am
impresia că mă las ars de viu de către o persoană sau de o situaţie,
431
căci frigul poate arde la fel de intens ca şi focul. Dacă am crăpături
la mâini, este afectată viaţa cea de toate zilele, în timp ce pentru
picioare este semn că mă tem de ceea ce pot trăi în viitor. Mă simt
limitat în acţiunile mele. Vreau să îndeplinesc o serie de proiecte, dar
nu există condiţii favorabile de realizare. Pot să sufăr şi din cauza
răcelii manifestate de către unul dintre părinţii mei. Contactele mele
cu ceilalţi sunt dificile. Sunt tensionat şi pielea la fel: atunci crapă.
Port pe umerii mei supărările celorlalţi. Simţindu-mă vulnerabil, îmi
este greu să mă exprim. La ce bun să vorbeşti? Aş vrea să mă
despart de tot trecutul care mă apasă atât de tare. Pentru a-mi
catifela pielea folosesc creme; crema sugerată în această situaţie este
următoarea: «nu te mai frământa atât de mult pentru o situaţie în
care nu poţi face nimic». Astfel, pielea mea va deveni netedă şi
catifelată.
Accept⊂ să îmi conştientizez valoarea. Stau de vorbă cu inima⊂
mea. Dacă am grijă de mine şi ceilalţi vor face la fel.

PIELE – PECINGINE
Pecinginea este o infecţie cutanată contagioasă care îi afectează,
în special, pe copiii sub 10 ani.
Trăiesc o perioadă foarte grea la nivel emoţional. Cineva îmi
„otrăveşte“ existenţa, dar nu pot să spun acest lucru: atunci corpul
vorbeşte în locul meu. Mă simt vulnerabil, agresat, când de fapt aş
vrea să mă simt în siguranţă şi protejat faţă de lumea din jur.
Trăiesc o situaţie pe care o consider injustă şi care îmi afectează
echilibrul. Aş vrea să îndepărtez sau să alung acest lucru sau
această persoană din viaţa mea, dar nu ştiu cum să procedez. Detest
ceea ce văd.
Îmi deschid inima⊂ faţă de cineva în care am încredere şi
accept⊂ să îi fac cunoscute secretele mele. Acest lucru îmi permite
să mă eliberez de o mare suferinţă. Accept⊂ că am propriile limite.
Le fac respectate de către toţi oamenii din jur, ceea ce îmi permite să
îmi regăsesc siguranţa interioară de care am atâta nevoie.

PIELE – KERATOZĂ
Vezi şi: PIELE – ACROKERATOZĂ, PICIOARE/BĂTĂTURI/VERUCI
Keratoza se caracterizează printr-o îngroşare a stratului
superficial al pielii. Keratoza are aspectul unor pete roşietice, aspre
şi care pot prezenta şi o crustă.
Întrucât pielea face legătura între lumea exterioară şi cea
interioară, înseamnă că eu trăiesc o frică foarte puternică legată de
mediul înconjurător, frică ce mă determină să mă protejez prin
instalarea „unei bariere mai groase“. Culoarea roşcată îmi arată că
resimt un sentiment puternic de frustrare faţă de ceea ce se
întâmplă cu mine. Mă revolt împotriva „sorţii“. Nu îndrăznesc „să iau
taurul de coarne“ şi să înfrunt greutăţile. Îmi poate fi teamă că
partenerul mă înşeală. Asta ar presupune să îmi revăd priorităţile şi

432
fundamentele pe care mi-am clădit viaţa. Baza relaţiilor mele de
până acum este, poate, prea fragilă. Locul unde se instalează
keratoza (fie braţe, coapse, faţă, mâini) îmi arată care este aspectul
din viaţa mea în care am nevoie să mă protejez.
Accept⊂ să îi trimit corpului gânduri de iubire mai ales în locul
unde a apărut keratoza. Îmi voi spori încrederea faţă de viaţă şi voi
putea să redobândesc supleţea naturală a pielii.

PIELE – LEUCODERMIE
Vezi şi: CICATRICE, PIELE – AL BINISM/VITILIGO
Leucodermia, numită şi acromie sau depigmentare, este o
micşorare, pierderea sau absenţa pigmentării normale a pielii
constând în apariţia unor pete de un alb mat, înconjurate de o zonă
în care pielea este mai colorată decât de obicei. Leucodermia apare,
deseori, pe locul unei cicatrice.
Un eveniment de foarte mare însemnătate s-a produs în viaţa
mea, dar nu a corespuns deloc aşteptărilor mele. M-am simţit rănit,
trădat, nerespectat în intimitatea mea. Trăiesc o mare durere
interioară şi aş vrea să dispar de pe faţa Pământului, ca să nu mai
sufăr. Pe piele poate să apară doar o singură pată mare, albă care
are însă legătură cu o rană interioară foarte profundă. Pot să mă
simt vinovat că am respins în mod involuntar pe cineva prin gesturi
sau propuneri nepotrivite. Faptul acesta îmi afectează viaţa cea de
toate zilele. Relaţiile mele sunt superficiale sau chiar inexistente.
Accept⊂ să îmi asum responsabilitatea emoţiilor mele şi să le las
pe cele ale altora în seama lor. Sunt atent la obstacolele care mă
împiedică să mă bucur de viaţă, le înlătur şi atunci fac pace cu mine
însumi. Îmi ascult inima⊂ şi spun celor în cauză ce mă supără şi
cum vreau eu să văd evoluând relaţia noastră.

PIELE – LIPOM
Un lipom este o tumoră benignă formată printr-o proliferare de
ţesut adipos (grăsime); este localizat de obicei sub piele şi nu este
obligatoriu să fie extirpat. Apare, de obicei, între 30-60 de ani. Locul
unde este situat îmi dă indicaţii în legătură cu cauza apariţiei sale.
Se întâmplă, deseori, să mă subapreciez, să fiu nemulţumit de
unele părţi ale corpului fizic. Lipomul apare exact în acele locuri,
mai ales, de exemplu, pe abdomen. Poate ceilalţi au râs de mine sau
şi-au bătut joc şi lucrul acesta m-a agresat într-o mare măsură. Mă
simt lipsit de protecţie: ce mă obsedează atât de mult? Pun o
distanţă între mine şi cei din jur pentru a putea să trăiesc în
societate. Conştientizând mesajul pe care mi-l transmite această
„tumoră benignă“ pot să corectez situaţia care mă deranjează în mod
paşnic, fără a mai continua să mă agresez.
Accept⊂ să vindec rana trăită mai demult pentru a mă debarasa
de vechiul complex de inferioritate şi de teama de a nu fi ridicol.
Încetez chiar din această clipă să mă mai protejez aşa de exagerat şi

433
accept⊂ deschiderea spre schimbare. Renunţ la toate aceste fixaţii
pe care le-am codificat în subconştient. Fac pace cu mine însumi şi
mă deschid către schimburile cu ceilalţi, bucurându-mă că pot
împărtăşi cu ei ceea ce trăiesc.

PIELE – LUPUS (eritematos cronic)

Există diferite feluri de lupus. Totuşi, lupusul este, în general, o
boală inflamatorie care poate afecta un număr mare de organe. I se
atribuie originea sistemului autoimunitar. Când este afectată pielea
se vorbeşte despre lupus eritematos cronic.
Mă îmbolnăvesc de lupus când trăiesc o descurajare profundă,
ură sau ruşine faţă de mine însumi, ceea ce face ca sistemul meu de
apărare să slăbească. Starea mea proastă îşi are sursa într-o
culpabilitate emoţională profundă care mă invadează şi mă macină
pe dinăuntru. Mă văd rău şi nu merit să fiu fericit. Prefer, mai
degrabă, să mă pedepsesc, decât să mă afirm. Capitulez, căci am
impresia că nu există nicio ieşire, nicio soluţie pentru rezolvarea
situaţiei în care mă aflu. Mă pot simţi frustrat din cauza neputinţei
mele. „Mi-am scuipat atât de mult plămânii“ în această viaţă, încât
nu mă mai pot bucura de nimic. Păstrez încă nişte cicatrice adânci.
Mă simt ca un lup învins, fără nicio putere. Vreau să rămân singur.
Moartea este o cale de scăpare şi refuz să accept⊂ iubirea şi
iertarea atât faţă de mine cât şi faţă de ceilalţi.
Accept⊂ să reînvăţ să mă iubesc, căci este o etapă importantă,
chiar esenţială în procesul meu de vindecare. Pot să cer ajutor în
adâncul sufletului meu sau de la persoane competente care pot să
mă sprijine în acest proces de vindecare interioară. Restabilesc
legătura cu puterea mea interioară şi permit ambiţiilor de „lup tânăr“
să se manifeste pe deplin! În acest fel mi se vor recunoaşte talentele
şi întreg potenţialul de care dispun.
PIELE – M ELANOM MALIGN
Melanomul malign este numit şi cancer de aluniţă. Este vorba
despre o tumoră situată la nivelul pielii sau a mucoaselor şi care
provine din celulele care pigmentează pielea (melanocite). Există
melanomul care apare spontan sau cel care rezultă din
transformarea unei aluniţe şi care este mai rar.
Melanomul are legătură cu aceleaşi emoţii trăite şi în cazul unei
simple aluniţe, dar acestea sunt mai violente, profunde şi diversificate
pentru melanom. Acesta apare în acea parte a corpului meu unde
m-am simţit MURDĂRIT, mutilat, desfigurat, defăimat. Integritatea
corpului meu a fost afectată. Pielea mea se modifică, se deteriorează.
Este ca şi cum ea şi-ar aminti de un contact fizic neplăcut, la care nu
am consimţit ci mi-a fost impus de societate, de familie sau de orice
altă persoană. Melanomul devine un fel de carapace prin care mă
apăr de orice altă agresiune. Îmi pun la îndoială propria
INTEGRITATE fizică şi morală. Am nevoie să fiu dezvinovăţit fie faţă
de ceea ce am spus sau am făcut, fie faţă de ceea ce mi s-a făcut sau

434
mi s-a spus şi care mi se pare că m-a murdărit, că m-a întinat. Se
poate să fi trăit şi un eveniment în urma căruia m-am simţit SMULS
de lângă cineva sau ceva care îmi era foarte drag (bolile de piele sunt,
deseori, legate de o despărţire) şi căruia i-am pierdut orice urmă. Se
poate să îmi fie teamă că această despărţire ar avea loc în viitor... De
exemplu, poate fi vorba despre nişte secrete de familie – naşterea unui
copil „din flori“ – ascunse mereu. Frontierele şi limitele mi-au fost
încălcate şi mă simt foarte vulnerabil. Relaţiile cu ceilalţi, în special cu
membrii familiei, sunt «iritante». Melanomul se manifestă, deseori, în
urma unui conflict cu o persoană de sex masculin, fie tatăl meu, fie
altcineva care îmi aminteşte de el. Pot să fac parte dintr-un cuplu, dar
să mă simt despărţit de partener sau de parteneră. Spaţiul meu vital
este poluat. Mă simt murdar, josnic, „o cârpă“ care este în continuă
decădere; nu mai am nicio stimă de sine şi ceilalţi trec mereu înaintea
mea. Mă simt neluat în seamă, SUBAPRECIAT în tot ceea ce fac, în
tot ceea ce sunt. Îi las pe ceilalţi să mă critice, deci să îşi exercite
puterea asupra mea. Îmi este foarte greu, atât fizic cât şi emoţional, să
fiu în contact cu ceilalţi. A-mi freca pielea de cea a altcuiva mă face
să retrăiesc toate rănile interioare. Trăiesc o luptă permanentă între
nevoia de a fi apropiat de ceilalţi şi, în acelaşi timp, de a fi autonom!
Mă pot simţi „sfâşiat“ în interior. Nu îmi mai suport limitările. Am
nevoie de libertate. Am nevoie să fac curăţenie. Mă simt doborât, căci
am impresia că mi-am pierdut integritatea morală şi fizică. Am
tendinţa să fiu frământat de gânduri negre.
Pentru ca toate acestea să înceteze, accept⊂ să privesc cu
iubire situaţia care a generat melanomul. Deşi pare dificil, este
nevoie să accept⊂ că în această situaţie a existat şi un element
pozitiv care m-a condus către o anumită înţelepciune. Accept⊂ să
cer ajutor.

PIELE – PUNCTE NEGRE

Vezi şi: FAŢĂ
Punctele negre (comedoanele) sunt nişte mici ridicături situate
la suprafaţa pielii şi au drept cauză o hipersecreţie de sebum.
Aceste puncte negre sunt expresia exterioară a sentimentului
meu că în interior „nu sunt curat“, că „nu valorez mare lucru“, deci
că mă subapreciez. Îmi este chiar ruşine de mine, ceea ce face dificile
contactele cu ceilalţi. Sentimentul de abandon, de singurătate şi de
eşec mă apasă din greu. Învăţ să mă iubesc aşa cum sunt. Este
nevoie să fiu mândru de mine şi atunci tenul meu devine strălucitor
(comedoanele apar, de obicei, pe faţă).
Accept⊂ să învăţ să am mai multă încredere în mine. Fac din
nou proiecte. Înlocuiesc toate aceste gânduri negre, pe care le
nutresc faţă de mine însumi şi care se manifestă sub formă de
puncte negre, prin gânduri pozitive. Îmi fixez atenţia asupra
calităţilor mele. Mă respect şi atunci şi ceilalţi mă respectă.

PIELE – PSORIAZIS

435
 Psoriazisul constă într-o producţie mărită de celule cutanate,
ceea ce conduce la o îngrămădire de celule moarte, la o îngroşare a
pielii. Apar nişte cruste roşii, dense sau disparate şi care sunt
acoperite de o substanţă albicioasă. 2% din populaţia globului suferă
de această boală.
Sunt, în general, foarte sensibil, reacţionez la cel mai mic stimul
şi am o mare nevoie de iubire şi afecţiune care nu îmi este
satisfăcută şi care mă face să îmi amintesc de o perioadă grea pe
care am trăit-o cândva. Atunci am trăit un intens sentiment de
abandon sau de despărţire faţă de cineva sau de ceva care îmi era
foarte drag. Psoriazisul implică o dublă separare81 adică faţă de
două persoane sau faţă de aceeaşi persoană, dar trăită de două ori la
rând. Se prea poate să fi fost despărţit de ambii părinţi atunci când
eram copil. Pielea este cea care suferă, căci, pentru mine, ca şi copil,
cel mai important este să fiu atins, să mă aflu într-un contact direct
cu părinţii sau cu orice altă persoană pe care o iubesc şi faţă de care
mă simt apropiat. Dubla separare poate fi cea faţă de mama şi unul
dintre fraţi sau una dintre surori; dintre soţi şi un proiect foarte drag
(pe care îl consider ca fiind „copilul meu“) sau orice altă situaţie în
care sunt implicate două persoane pe care le iubesc mult, care îmi
sunt aproape de inimă⊂. Pot să mă simt separat chiar faţă de mine,
să nu îmi recunosc identitatea. În plus, mă pot simţi obligat să am
nişte contacte nedorite cu alte persoane. Faptul că sunt sau că mă
simt despărţit mă împiedică să stabilesc acest contact, mai ales prin
atingerea pielii mele de către persoanele pe care le iubesc. Este
imposibil să trăim în uniune. Atunci va apare psoriazisul. Acum îmi
este atât de frică să nu fiu rănit, încât doresc să păstrez o anumită
distanţă între mine şi ceilalţi. Vreau să nu îmi pierd prestigiul.
Psoriazisul este o modalitate prin care corpul meu se apără de o
apropiere fizică, protejându-mi, în acelaşi timp şi vulnerabilitatea.
Este ca o platoşă care se mulează de corp şi-l apără. Trăiesc, deci,
un conflict interior, o ambivalenţă între nevoia şi dorinţa mea de
apropiere şi, în acelaşi timp, frica de contact care mă face să păstrez
distanţa faţă de ceilalţi. Simt că ceilalţi nu mă înţeleg. Vreau să
controlez tot ce primesc de la ei. Am impresia că anumite persoane
abuzează de mine prin autoritatea pe care o deţin, mai ales dacă au
mulţi bani. Este nevoie, deci, să mă eliberez de nişte „tipare“ mentale
şi atitudini învechite şi care acum nu îşi mai au rost (sunt moarte).
Mi-am reprimat atât de mult emoţiile, încât trăiesc o teamă
permanentă. Deţin bine controlul propriei vieţi doar până în clipa în
care trebuie să fac faţă emoţiilor mele. În acest moment se instalează
panica.
Îmi accept⊂ sensibilitatea, învăţ să fac lucruri şi pentru mine şi
nu numai în funcţie de ceea ce aşteaptă ceilalţi de la mine. Şi deşi
probabil psoriazisul a survenit în urma unui eveniment dureros sau
a unui şoc emoţional, accept⊂ că acest lucru face parte din procesul
firesc al vieţii şi al creşterii mele, căci aşa pot deveni mai puternic şi

81 Dubl ă separare: în cazul eczemei este vorba doar de o simplă separare, trăită
faţă de o singură persoană sau într-o singură situaţie.
436
mai „solid“ în interior. Îmi gestionez fiecare emoţie. Învăţ să îmi acord
încredere. Îndrăznesc să îmi asum riscul de a mă deschide către
ceilalţi pentru a mă bucura de plăcerea contactului. Fiind „în
contact“ cu ceea ce se petrece înlăuntrul meu, teama dispare şi face
loc încrederii în mine însumi şi în viaţă!

PIELE – SCLERODERM IE
Vezi şi: SISTEM IMUNITAR
Sclerodermia se caracterizează prin întărirea pielii, pierderea
mobilităţii şi a supleţei sale.
Dacă sufăr de această boală, este pentru că sunt prea dur faţă de
mine însumi şi că mă simt, deseori, rănit. Trăiesc o puternică
nesiguranţă, crezând că este nevoie să mă apăr permanent de cei din
jur. Ca să fac acest lucru mă înăspresc atât de mult, încât ajung să
fiu aidoma unui bloc de gheaţă. Evit şi să vorbesc de câte ori mi se
iveşte ocazia. Îmi este frică de o schimbare şi, mai ales, de bătrâneţe.
Pot trăi o situaţie în care mă simt separat de cineva sau de ceva şi
prelungirea ei conduce la instalarea sclerodermiei. Este ca şi cum
această persoană „ar fi smuls“ o parte din mine. Simt în mine un gol
şi am impresia că nu mai trăiesc. Mă leg de trecut şi îmi hrănesc
vechile răni. Pentru că ţin totul în mine, povara creşte de la o zi la
alta. Nemaifiind în contact cu inima⊂ şi emoţiile mele, nu mă mai
bucur de viaţă. Mă închid în mine şi evitând relaţiile cu ceilalţi ajung,
într-un fel, să mă autodistrug. Mă simt total neînsemnat, „nul“
pentru că nu am fost în stare să evit această despărţire. Văd
lucrurile ca fiind imuabile 82 şi atunci mă întreb cum s-ar putea
schimba ele în viaţa mea. Întrucât îmi este frică să nu fiu judecat,
evit să îmi arăt adevărata faţă.
Vindecarea se găseşte în deschiderea faţă de ceilalţi. Astfel,
accept⊂ să îmi deschid inima⊂ către iubire, să simt căldura şi
starea de bine care se găsesc în jurul meu, această căldură
binefăcătoare care coboară în adâncul meu şi topeşte acest bloc de
gheaţă. Devin conştient de valoarea mea şi îmi accept⊂ fiecare
parte a fiinţei mele. Acceptând⊂ să fiu în relaţie cu mine însumi, voi
putea să fac acelaşi lucru şi cu ceilalţi.

PIELE – PETE DE VIN

Aceste pete de vin83 , numite şi nevi, sunt malformaţii foarte
frecvente ale capilarelor, localizate în partea superficială a pielii.
Dacă la naştere am avut o pată de vin, este nevoie acum să văd
pe ce parte a corpului se situează. Pata de vin corespunde unei
emoţii foarte puternice – mânie sau supărare profundă – resimţite de
mama în timpul sarcinii şi care m-a afectat „şi“ pe mine. Există un
sentiment de ruşine care vine din trecut şi care mă determină să mă

82 Imuabil: care nu poate înregistra nicio schimbare.

83 În limbaj medical, acestea sunt numite hemangioame mature sau
hemangioame pl ate.
437
subapreciez. Această ruşine pare a afecta întreaga familie. Poate avea
legătură cu contactele familiale care sunt fie inexistente, fie
constrângătoare, dar care produc multă confuzie. Sunt ataşat de
familie. Am tendinţa să atac ca să mă afirm. Petele de vin sunt
deseori foarte vizibile şi aş vrea „să mă pierd“ în mulţime ca să nu
mai mă fac remarcat. Întrucât chirurgia sau tratamentul cu laser
permit tratarea acestor pete (uneori chiar până la dispariţie), am
nevoie să conştientizez de ce au apărut ele în viaţa mea pentru a le
putea integra şi a putea să fiu eu, cel autentic.
Nu este nevoie să mai suport ruşinea acestei pete roşcate: mă
eliberez şi accept⊂ să am propria viaţă independentă de cea a
familiei mele.

PIELE – URTICARIE
Urticaria se caracterizează prin apariţia unor bubiţe roşii pe
diferite părţi ale corpului şi care provoacă mâncărimi puternice.
Urticaria provine, după caz, dintr-o intoxicaţie alimentară, din
ingerarea unor medicamente sau a altor substanţe. Ea se poate
agrava din cauza stresului şi a tensiunilor acumulate.
Se poate să mă simt depăşit, fac prea multe lucruri, dar nu mi se
recunoaşte nimic. Am nevoie de atenţia celorlalţi, dar nu le suport
criticile. Dacă sufăr de urticarie, sunt o persoană foarte sensibilă
care se simte respinsă. Nu mă iubesc şi teama de a nu fi rănit este
atât de mare, încât pentru a fi iubit fac toate lucrurile în funcţie de
aşteptările celorlalţi faţă de mine. Frica de a nu fi respins se
concretizează prin faptul că ajung să mă resping chiar pe mine. Am,
deseori, impresia că ceilalţi vor „să scape“ de mine, „să mă arunce în
urzici“. Pielea mea suferă, iar eu mă simt urât şi nedorit din cauza
acestor bubiţe roşii. Sunt ca un animal „însemnat cu fierul roşu“:
sunt dependent de proprietarul meu. Pentru că trăiesc în funcţie de
ceilalţi nu îmi permit să fac şi lucruri pentru mine; nu îndrăznesc să
întreprind noi proiecte, ceea ce îmi sporeşte sentimentul de
neputinţă. Îi dispreţuiesc pe ceilalţi făcându-i responsabili de
nefericirea pe care o trăiesc. Mă simt despărţit, ba chiar „rupt“ de
cineva şi, astfel, integritatea mea suferă. Totuşi, doresc această
despărţire, căci, în acest fel, evit complicaţiile inutile.
Accept⊂ să fiu stăpânul propriei mele vieţi; devin persoana cea
mai importantă pentru mine. Merg înainte şi sunt plin de încredere
în forţele mele. Accept⊂ să interacţionez cu ceilalţi. Dispun de toate
calităţile necesare pentru a fi un bun „lider“.

PIELE – VERGETURI
Vergeturile sunt nişte dungi de culoare roşu-violaceu la început
şi devenind apoi alb-sidefii. Au aspectul unei cicatrice care brăzdează
pielea supusă unei întinderi exagerate. Este vorba, mai întâi, de
vergeturile de sarcină, dar ele se pot întâlni şi la fetiţele ajunse la
pubertate sau la persoanele care după ce s-au îngrăşat au slăbit.

438
Există tendinţa să se creadă că femeile sunt cele care au frecvent
vergeturi. Există însă şi bărbaţi, ba chiar şi copii, care au vergeturi.
Vergeturile au, deseori, legătură cu fenomenul: „mă îngraş,
slăbesc“. Ele apar, de obicei, pe abdomen, dar pot fi vizibile şi pe
fese, pe coapse sau pe braţe. Mă „necăjesc“ din cauza aspectului
inestetic. Sunt lipsit de supleţe şi nu trăiesc în acord deplin cu
natura mea profundă. Trăiesc puternice divergenţe de opinie care mă
fac să mă simt destul de prost. Sunt tensionat şi pielea face
vergeturi. Mă simt rănit ba chiar distrus din cauza ataşamentelor şi
a vulnerabilităţii. Deseori eu sunt cel care mă lovesc cu vergeaua84 .
Accept⊂ să îmi ofer toată blândeţea de care am nevoie. Sunt
înţelegător şi flexibil faţă de mine şi de ceilalţi.

PIELE – VERUCI (în general)

Vezi şi: TUMORĂ – TUMORI
Verucile sunt o infecţie virală a pielii care cauzează un exces
în producţia de celule, creând o masă dură şi nedureroasă (tumoră
benignă).
Această masă constituie barierele pe care le ridic în drumul meu.
Bariere de supărare, de mânie în legătură cu acele părţi din mine pe
care le consider urâte, detestabile şi care mă fac să trăiesc un
puternic sentiment de culpabilitate. Îmi resping sensibilitatea şi
spontaneitatea. Mă simt respins şi neînţeles de către ceilalţi. Dacă
este vorba despre tata, atunci verucile apar la mână; dacă mă simt
respins de mama, atunci ele se localizează la nivelul picioarelor,
ceea ce corespunde şi cu o situaţie care aduce în discuţie rădăcinile
mele, familia sau locul meu de obârşie. Veruca poate să apară şi
într-un anumit loc când am făcut un gest pe care îl regret (de
exemplu, în palmă). Nesiguranţa mă face să mă închid în mine.
Trăiesc în funcţie de ceilalţi. Am nevoie să ating şi să fiu atins. Mă
caut cu disperare. Pentru mine nimic nu este evident, manifest.
Dacă am veruci pe dosul mâinii înseamnă că mă judec foarte aspru
în raport cu felul în care scriu eu sau ceilalţi sau cu orice alt lucru
manual. Am impresia că „mâna mea nu face atât de bine ca cea a
învăţătorului“ şi, atunci, mă subapreciez. Apariţia verucilor vine să
umple un vid afectiv. Consider că nu merit altceva decât acest lucru
urât şi mă pedepsesc în felul acesta. Dacă eu cred că sunt urât,
atunci corpul meu se urâţeşte; este reflexul atitudinilor mele
interioare. Dacă îmi este ruşine de ceea ce fac sau dacă doresc un
lucru dar pe care cred că nu îl merit, este posibil „să mă trezesc“ cu
nişte veruci. Vreau să fiu recunoscut şi atunci pun „carul înaintea
boilor“. Verucile conţin întreaga mea creativitate şi emotivitate
refulate şi care cer să iasă la iveală. Păstrez în minte aceleaşi şi
aceleaşi gânduri. Îmi este frică de singurătate şi de moarte. Este
important să observ pe ce parte a corpului au apărut verucile (am
informaţii suplimentare legate de aceste aspecte din viaţa mea care
nu sunt tocmai în regulă). Pe spate, ele au legătură cu trecutul; pe o

84 Vergea: o baghetă din metal sau din lemn.

439
parte a corpului – cu prezentul; pe corp (faţă anterioară) – cu
viitorul. Pe faţă, apar atunci când trăiesc o situaţie în care stima de
sine îmi este neluată în seamă. Întrucât la originea acestor veruci se
află un virus, este nevoie să mă întreb dacă nu cumva mă simt
atacat sau „invadat“ de cineva sau de ceva care îşi exercită puterea
asupra mea. Îmi pare rău că m-am lăsat „subjugat“ în felul acesta.
Mă simt „ros“ pe dinăuntru. Verucile epidermoide (la nivelul
epidermei) implică o despărţire care a avut loc într-un moment
precis. La nivelul dermei este vorba despre un eveniment care m-a
făcut să mă simt „murdărit“ şi plin de regrete. Am tendinţa să mă
critic.
Acceptându-mă⊂ aşa cum sunt – o fiinţă demnă de iubire – nu
mai am nevoie de aceste veruci care să îmi amintească acest lucru.
Permit fiinţei mele autentice să se afirme pe deplin. Şi creativitatea
mea se exprimă în totală libertate.

PIELE – VERUCI PLANTARE

Vezi: PIELE – VERUCI PLANTARE

PIELE – VITILIGO
Vitiligo este o depigmentare a pielii. Aceasta devine albă pe
anumite porţiuni ale corpului (inclusiv pe faţă şi pe mâini).
Pot fi afectat de această boală dacă nu mă interesează lucrurile
sau persoanele din jurul meu. Am impresia că îmi lipseşte
identitatea. Nu mai trăiesc sentimentul de apartenenţă nici faţă de
familie, nici de comunitate, nici de slujbă, nici de popor. Pentru că
„sunt pătat“ vreau să fac „să dispară“ această pată şi în locul uneia
negre apare o alta, albă. Am impresia că mi s-a luat ultimul ban, că
sunt lipsit de resurse, atât din punct de vedere fizic, cât şi
emoţional. Aş vrea „să dispar“ sau să devin „transparent“ pentru a
putea trece neobservat. Aş vrea să fiu „sterilizat“ să nu mai am
microbi şi nici probleme... Se prea poate să fi trăit una sau mai
multe experienţe sexuale în care acest sentiment că sunt murdar
reapare. Pot trăi cu impresia că am fost despărţit de una sau de
mai multe persoane care îmi erau foarte dragi. Mi se pare un lucru
tare urât şi absenţa lor mă apasă din greu. Nu am reuşit să
împiedic această despărţire pe care am trăit-o într-un mod brutal.
Consecinţele ar fi putut fi catastrofale (de exemplu, moartea).
Sentimentul datoriei şi al respectului faţă de tradiţii este puternic
zguduit. Rădăcinile şi structurile mele de viaţă sunt răvăşite.
Trăiesc un eşec. Poate am trăit această ruptură faţă de tata sau de
o persoană care juca acest rol sau, într-un mod mai subtil, faţă de
Tatăl din Ceruri, DUMNEZEU, în care eu cred. Dacă sunt bărbat,
aş vrea să devin tată, dar nu cu imaginea pe care o arăt lumii
acum. Simt nevoia să elucidez lucrurile. Mi-am pierdut reperele,
mai ales faţă de tata. Simt că nu mă mai protejează. A devenit un
necunoscut pentru mine. Mă voi culpabiliza şi mă voi subaprecia,
simţindu-mă „murdărit“ în raport cu această situaţie. Dacă aş
putea fi „spălat de orice bănuială“, atunci mi-aş regăsi demnitatea.

440
Locul unde se găsesc aceste pete îmi indică ce aspect al vieţii mele
este de corectat. O parte din mine este complet detaşată de orice şi
trăieşte în întuneric. Aş vrea, deci, să fiu „alb ca zăpa da“, imaculat
precum un copil inocent şi naiv. Nu trebuie să mă înşel sau să fiu
prins în neregulă. Spun «nu» părţii impulsive şi creative din mine.
Există o contradicţie între educaţia pe care am primit-o şi
adevăratele mele nevoi personale. Mă ascund pentru a mă proteja.
Sensibilitatea mea a fost grav atinsă în copilărie şi chiar şi astăzi
mă simt lipsit de apărare. Mi-am construit o personalitate pentru
ca să mă placă ceilalţi şi să evit, astfel, ca să mi se facă vreun rău.
Gura îmi este «pecetluită» în cea mai mare parte a timpului. În
adâncul sufletului aş vrea să omor pe toată lumea, căci nimeni nu
mă înţelege. Nu mai văd limpede ce am de făcut, căci pun prea
mare preţ pe ceea ce aşteaptă ceilalţi de la mine, în loc să fac ce
vreau eu cu adevărat. Când eram tânăr mă simţeam ca o povară
pentru părinţii mei; credeam că le dădeam multă bătaie de cap, mai
ales la nivel pecuniar, căci trebuiau să muncească mult ca să
întreţină toată familia, dar mai ales pe mine.
Accept⊂ să conştientizez importanţa vieţii mele. Restabilesc
contactul cu natura mea profundă. Sunt în siguranţă atunci când
sunt eu însumi. Merit tot ceea ce este mai bun şi nu permit nimănui
să îmi facă vreun rău. Dacă eu mă respect, atunci şi ceilalţi mă vor
respecta.

PIELE – ZONA ZOSTER

Vezi şi: BOLILE COPIL ĂRIEI – VARICELĂ
Zona Zoster este o boală infecţioasă datorată reactivării unui
virus. Zona Zoster se recunoaşte după erupţia pe care o produce la
suprafaţa pielii şi se manifestă unilateral, pe traiectul unui nerv.
Întrucât nervii sunt mijloacele noastre de comunicare interioară,
durerea pe care o provoacă această erupţie indică un scurtcircuit de
comunicare în zona afectată. Zona Zoster arde ca focul (acest foc
poate avea legătură cu furia care rezultă din critici sau frici). M-am
simţit agresat şi trăiesc o profundă amărăciune. O persoană sau o
situaţie m-a rănit, provocând o tensiune puternică, în timp ce
corpul meu doreşte atenţie. Pot avea şi impresia că am fost
murdărit, întinat, pătat. Durerea îmi aminteşte un contact nedorit, o
supunere faţă de o autoritate oarecare. Prima reacţie este să mă
retrag, să mă închid în mine, crezând că, în acest fel, voi evita să mai
fiu rănit. Adopt acest comportament pentru că situaţia de faţă mă
face să trăiesc o puternică nesiguranţă interioară. Acţionând în
acest fel, îndrept către mine această agresivitate despre care credeam
că îi eram victimă: le dau dreptate, în acest fel, agresorilor mei. Mă
simt permanent în pericol. Există în mine o parte pe care refuz să o
văd. Îmi reprim energia creatoare. Vreau să ignor această parte din
mine pe care o consider întunecată. Accept⊂ că erupţia instalată la
nivelul pielii are drept scop să mă facă să conştientizez că trăiesc o
reacţie emoţională foarte puternică faţă de cineva sau de ceva care
îmi cauzează un stres excesiv şi care îmi face dificilă luarea deciziilor.

441
Chiar dacă eu caut armonia în relaţiile mele sau în cele ale altora,
singura putere pe care o deţin este doar asupra propriei mele vieţi.
Corpul îmi spune să am încredere în curentul viaţii care circulă prin
mine.
Îmi accept⊂ sensibilitatea pentru că face parte din mine. Încetez
să mai fiu propriul meu duşman şi accept⊂ să mă privesc deschis
în ochi. Doar restabilind contactul cu fiecare parte a fiinţei mele pot
să îmi regăsesc sentimentul de siguranţă. Învăţ să mă detaşez de
suferinţa celorlalţi, ştiind că şi ei au nevoie să conştientizeze ce au
de făcut pentru a trăi o viaţă reuşită.

PIELE – ALBINISM
Vezi şi: PIELE – VITILIGO
Albinismul este incapacitatea corpului de a produce melanină
care joacă un rol esenţial în pigmentarea pielii. El afectează, în
general, pielea şi ochii (când există un deficit parţial de melanină
persoana suferă de vitiligo – pe corp apar atunci pete depigmentate).
„Permit cuiva să îmi controleze viaţa gândindu-mă că o face mult
mai bine decât mine, care nu sunt destul de capabil sau nu am atâta
putere ca să o fac eu însumi?“ Cred că nu am dreptul la viaţă. Aş
vrea să plec departe, căci privirea oamenilor mă deranjează foarte
mult. Mă resping, mă exclud din rândul oamenilor. Mă consider
responsabil de toate greşelile din lume şi doresc, în mod inconştient,
să mă purific. Mă simt precum o fantomă, fără suflet, fără identitate
proprie.
Accept⊂ încă din acest moment că sunt diferit, unic nu numai
din cauza fizicului meu, ci pentru că sunt plin de calităţi care fac din
mine o fiinţă minunată. Îmi pot pune talentele în slujba umanităţii
şi, în acest fel, îmi conştientizez mult mai mult puterea interioară.

PIEPT
Pieptul este partea anterioară şi externă a trunchiului care se
întinde între umeri şi abdomen.
Pieptul are legătură cu simţul identităţii şi cu partea interioară a
fiinţei mele. Am tendinţa să îmi bombez pieptul pentru a-mi da curaj
şi a mă arăta puternic sau, din contră, mă voi „strânge“ de frică, jenă
sau disperare. La acest nivel se află inima⊂ şi plămânii. Dacă apare
o durere în această zonă este potrivit să mă întreb: „Sensibilitatea
mea legată de relaţiile de familie a fost afectată în vremea din
urmă?“; „Îmi este frică să mă angajez faţă de o persoană sau de o
situaţie, ceea ce mă face să evit ocaziile de a da şi de a mă implica?“;
„Am ascuns tot felul de emoţii negative care se amestecă şi mă
distrug?“; „Trăiesc o deziluzie legată de viaţa de cuplu?“ Trăiesc o
situaţie pe care o percep ca un eşec şi acest fapt mă apasă din greu.
Accept⊂ că este foarte benefic să îmi arăt adevăratele sentimente
şi vulnerabilitatea: câştig întotdeauna când sunt autentic!

442
PIERDEREA APETITULUI
Vezi: APETIT [PIERDEREA...]

PIERDEREA CUNOŞTINŢEI
Vezi: LEŞIN

PIETRE LA FICAT
Vezi: CALCULI BILIARI

PIETRE LA RINICHI
Vezi: CALCULI RENALI

PINEALĂ
Vezi: GLANDĂ PINEALĂ

PIOREE (gingivită expulsivă)

Vezi: GINGII [SUFERINŢE ALE…]

«PIPI ÎN PAT»
Vezi şi: INCONTINENŢĂ [...FECALĂ, ...URINARĂ]
Faptul că trăiesc o astfel de situaţie mă informează în legătură cu
emoţiile de teamă resimţite faţă de autoritatea parentală sau
şcolară. Când sunt copil şi sufăr de incontinenţă, poate să fie vorba
despre un fel de a-mi elibera emoţiile (reprezentate de urină) pe care
le reţin de-a lungul zilei, deseori de frică să nu fiu pedepsit sau să nu
pierd iubirea celorlalţi. Este felul meu de a exprima o stare proastă.
Trăiesc peste zi o presiune aşa de mare, încât vreau să o eliberez
îndată ce vine noaptea. Presiunea provine fie din mediul familial, fie
din cel şcolar. Este ca şi cum m-aş revolta împotriva părinţilor care
deţin „autoritatea supremă“. Este o mică revanşă, căci ceea ce fac eu
le produc furie. Trăiesc un conflict legat de punerea în nişte tipare
pe care eu le refuz. Cum nu mă pot pronunţa ziua, atunci o fac
noaptea. Există şi un secret legat de ceea ce trăiesc: vreau ca nimeni
să nu îl descopere, dar este peste puterile mele, iar noaptea, în
camera mea, pe întuneric, când toţi dorm, fac pe mine... Îmi este
frică să plâng în faţa părinţilor şi atunci o fac în tăcere. Vreau, astfel,
să evit să le văd reacţia la plânsul meu, dar este nevoie să o văd
totuşi odată cu sosirea dimineţii... La fel ca şi animalele care îşi
marchează teritoriul cu urina lor, se poate ca şi eu, copil fiind, să
simt, inconştient, nevoia să fac la fel, ca pentru a-mi defini „locşorul
meu de copil“, căci îmi este frică să nu îmi fie luat sau încălcat, ceea
ce mi-ar provoca multă nesiguranţă. Nesiguranţa va creşte dacă voi
fi silit să dorm pe întuneric. Ca şi copil se poate să trăiesc un
sentiment intens de separare faţă de cineva sau de ceva ce îmi este
drag, iar noaptea aş striga după „ajutor“, căci am nevoie de
„căldură“. Sentimentele mele de ruşine şi de neputinţă sunt cele care
cer ajutor...
Accept⊂, în calitate de părinte sau de educator, să
conştientizez sensibilitatea copilului faţă de autoritate, să îl ajut să

443
se elibereze de puternica mea dominaţie prin cuvinte de iubire care
se transformă într-o încredere sporită în el şi ceilalţi.

PITUITARĂ
Vezi: GLANDĂ PITUITARĂ

PLAGĂ
Vezi: ACCIDENT

(A) PLÂNGE
Lacrimile constituie o eliberare de emoţii. Fie că este legat de
bucurie, de iubire, de frică sau de decepţie, faptul de a plânge
permite să mă eliberez de un „surplus“ emoţional sau de un
prea-plin mental. Mai poate fi şi urmarea faptului că ochii mei au
fost impresionaţi văzând o scenă insuportabilă, terifiantă, dar pe
care-am fost obligat să o privesc ca pentru a fixa cel mai mic
detaliu. Pot să plâng şi pentru că nu pot comunica ceea ce simt.
Sunt ignorat, este ca şi cum aş fi invizibil. Contactul cu universul
meu interior este foarte limitat. Mă ataşez prea mult de oameni şi
de lucruri de frica de a nu îi pierde. Sunt speriat, mă simt fragil,
căci am puţină încredere în mine. Sunt dependent de ceilalţi. Prin
plâns eliberez tristeţea şi decepţiile; este, deci, o reacţie prin care
fac să scadă presiunea care mă apasă. Pot să îmi folosesc lacrimile
şi pentru a atrage atenţia şi simpatia celor din jur, căci aş vrea să
se ocupe şi de mine cineva. Plânsul nu îmi foloseşte la nimic
pentru că pot să fac dovada calităţilor mele în cu totul alt mod. Pot
avea impresia că este nevoie să mă zbat mereu şi, în acest caz, mă
simt epuizat. Vreau să plâng mereu, căci ceea ce trăiesc este deja
prea mult! Am nevoie de ajutor, dar nu îl cer. Faptul că plâng îi dă
altei persoane impresia că este mai puternică, că deţine o anumită
putere asupra mea. Când nu pot să plâng, este pentru că evit să
par mai slab decât sunt. Canalele lacrimale blocate îmi arată că
opun rezistenţă faţă de modul de a mă exprima liber, căci există
concepţia potrivit căreia „plânsul este doar pentru bebeluşi“. Într-o
anumită situaţie am vrut să nu îmi arăt suferinţa şi atunci am
blocat aceste canale. Vreau să arăt tuturor că exist, dar fără
succes. Dacă aceste canale sunt inflamate la un copil mic, este
semn că acesta devine vulnerabil atunci când este atins. Îi este
teamă să nu îl doară sau să nu fie rănit. Întrucât lacrimile curg din
ochi, ele mă privează să mai observ nişte lucruri, poate din teama
că nu voi putea să le văd realizându-se.
Accept⊂ să trăiesc liber, să îmi exteriorizez orice emoţie, oricât
de răvăşitoare ar fi. Mă eliberez, astfel, de toate toxinele acumulate,
ceea ce va conduce la vindecare. Accept⊂ să mă respect şi să
trăiesc, cu bucurie, fiecare moment al vieţii.

PLEOAPE (în general)

Vezi şi: FAŢĂ CĂZUTĂ

444
 Pleoapele îmi protejează ochii.
Nişte pleoape umflate, iritate sau vineţii sunt semnul că trăiesc
un sentiment de tristeţe legat de faptul că nu voi mai revedea pe
cineva şi care mă face să plâng; mă încăpăţânez, însă, să păstrez
totul în mine, să nu îmi exteriorizez această durere. „Mă prefac că nu
văd ceea ce sare... în ochi!“ Trăiesc acut o despărţire, poate chiar de
ţara mea. Închid ochii atunci când mă odihnesc sau când dorm: este
o mişcare pe care o fac în mod voluntar. Dar dacă pleoapele sunt
semideschise în permanenţă, înseamnă că există cineva sau ceva
în viaţa mea de care vreau să fug sau pe care nu am curajul să îl
privesc în ochi. Poate este cineva sau ceva pe care nu trebuie să îl
văd. Refuz să susţin privirea celorlalţi şi judecata lor, căci este uşor
pentru mine să mă critic sau să mă resping. Mă simt tensionat.
Dacă, în plus, resimt o mare presiune, atunci pleoapele mele au
tendinţa să clipească mai repede. Pleoapele căzute îmi indică o
tristeţe profundă şi o resemnare faţă de evenimentele pe care nu
vreau să le mai văd. Este ca şi cum ar cădea cortina peste o parte a
vieţii mele. Ceea ce văd este departe de idealul meu. Am fost martor
la un eveniment foarte urât... La femeie, această afecţiune se
manifestă mai ales la nivelul ochiului stâng şi scoate în evidenţă o
situaţie conjugală aflată într-un impas şi însoţită de o decepţie
profundă. Când pleoapele (cel mai adesea cea inferioară) se întorc
spre exterior (ectropion), înseamnă că trăiesc o mare nesiguranţă:
viaţa îmi este plină de încurcături şi sunt speriat de moarte. Dacă
pleoapele sunt întoarse spre interior (entropion), înseamnă că nu
primesc atenţia şi tandreţea celorlalţi dar de care am mare nevoie.
Blefarita (inflamaţia pleoapelor) exprimă dualitatea pe care o trăiesc
între a spune adevărul şi „a închide ochii“, a tăcea. Pot, de
asemenea, să încerc să îmi ascund lacrimile.
Accept⊂ să realizez că atunci când închid ochii o fac pentru a
mă centra, a mă interioriza, dar că este la fel de important să îi
deschid larg, pentru a vedea toate frumuseţile Universului şi
posibilităţile pe care mi le oferă viaţa.

PLEOAPE (clipitul...)
Pleoapele au tendinţa să clipească mai repede când trăiesc un
stres sau o tensiune mai mare decât de obicei. Sunt depăşit faţă de
ceea ce văd. Există o situaţie pe care aş prefera să nu o mai văd?
Accept⊂ momentele de calm şi de destindere şi învăţ să văd
partea pozitivă a fiecărui lucru.

PLICTISEALĂ
Vezi şi: DEPRESIE, MELANCOLIE
Plictiseala manifestă o tristeţe profundă, o mare supărare. Când
spun că mă plictisesc înseamnă că nu îmi folosesc forţa şi
potenţialul de care dispun. De ce am întotdeauna nevoie de
compania altora ca stimulent? Care este necazul care mă apasă şi de
care vreau să scap? Plictiseala este melancolie care, pe termen lung,

445
poate să mă conducă spre depresie dacă nu fac nimic. Este ca şi
cum aş trăi într-o noapte fără sfârşit, fără speranţa de a mai vedea
soarele într-o bună zi. Melancolia are legătură cu o lipsă, cu un gol
pe care îl simt în viaţa mea. Conştientizez această stare.
Accept⊂ să mă las condus de Eul Meu Superior pentru că toate
resursele sunt în mine. Accept⊂ să îmi ascult vocea interioară.
Meditaţia şi tratamentele energetice mă pot ajuta. Eu sunt cel care
pot să îmi conduc viaţa, căci sunt întreg şi autonom în universul
meu.

PLEUREZIE
Vezi: PLĂMÂNI – PNEUMONIE şi PLEUREZIE

PLEURITĂ
Vezi: PLĂMÂNI – PNEUMONIE şi PLEUREZIE

PLOMBĂ
Vezi: DINŢI – CARIE DENTARĂ

PNEUMONIE
Vezi: PLĂMÂNI – PNEUMONIE şi PLEUREZIE

PNEUMOPATIE
Vezi: CONGESTIE

PLĂMÂNI (în general)

Vezi şi: BRONHII
Graţie plămânilor viaţa circulă în mine. Ei sunt, deci, nişte filtre
de aer pentru tot corpul. Inspir viaţă şi o ofer Universului. O
funcţionare adecvată a plămânilor permite aerisirea fiecărei celule
din corpul meu. Prin intermediul plămânilor conştientizez că EU
exist. Ei reprezintă facultatea prin care pot dărâma toate zidurile pe
care le-am ridicat în jurul meu sau pe care societatea le-a impus. Tot
plămânii sunt cei care reprezintă şi capacitatea mea de adaptare.
Dificultatea de a face faţă vieţii poate fi resimţită la nivelul
plămânilor, ceea ce îmi permite să „aerisesc“ aceste sentimente
negative pe care este nevoie să le purific prin iubirea pe care o
inhalez.

PLĂMÂNI (suferinţe ale...)

Vezi şi: BRONHII – BRONŞITĂ, SCLEROZĂ
Afecţiunile plămânului – pneumonie, bronşită, astm, fibroză,
etc. – sunt semnul că îmi este tare frică să nu mă sufoc sau să nu
mor. Mă opun vieţii şi aspiraţiilor mele profunde. Este ca şi cum
scopul vieţii mele ar fi blocat. Îmi este frică să mai fac faţă vieţii. Mă
simt atât de neliniştit, încât mă restrâng să trăiesc într-un spaţiu
foarte limitat care mi se pare şi el destul de nesigur. Pot avea
impresia că mi-am pierdut „teritoriul meu“ (simbolizat prin
partenerul meu de viaţă, familia mea, munca mea, casa mea,

446
prietenii mei, ideile mele, etc.) sau că sunt pe cale de a-l pierde.
Dacă îl pierd, este ca şi cum aş muri, nu mai sunt nimic! Îmi este
greu să îmi găsesc locul şi să gestionez relaţiile cu lumea din jur. Am
impresia că mă pierd. Întrucât plămânii servesc la respiraţie, o
proastă funcţionare a lor antrenează un transfer deficitar de oxigen
către sânge, funcţie vitală pentru a trăi. Această proastă funcţionare
pune în evidenţă moartea care mă sperie şi pe care am totuşi
avantajul că o pot îmblânzi. Am tendinţa să îmi opresc lacrimile.
Tristeţea îmi slăbeşte plămânii. Dacă am o dificultate respiratorie,
este nevoie să mă întreb dacă nu cumva mă simt sufocat sau apăsat
de viaţa pe care o duc. Am impresia că îmi „lipseşte aerul“ sau mă
simt asfixiat, îndeosebi în raport cu relaţiile mele cu membrii
familiei? Mă simt limitat sau am impresia că nu merit să fiu fericit?
Aş vrea „să ţip din toţi bojocii“ ca să audă toată lumea cât sunt de
nenorocit. Nu îmi plac conflictele, dualitatea şi am tendinţa să fiu
prea conciliator ca să evit disputele. Sunt trist şi deprimat şi este
nevoie să învăţ să îmi recunosc valoarea personală şi să fac lucrurile
care îmi plac. Plămânii mei vor fi afectaţi, în special respiraţia, dacă
m-am simţit abandonat atunci când eram copil. Dacă sunt orfan,
încrederea în viaţă şi în persoanele adulte, în general, poate fi
zdruncinată şi plămânii mei manifestă această rană interioară. Îmi
poate fi greu să fac faţă schimbărilor din viaţa mea şi să trăiesc
despărţirile, mai ales dacă separarea de mama la naşterea mea (care
se traduce la nivel fizic prin prima respiraţie) a fost trăită într-un
mod traumatizant. Plămânii mei, care ar trebui să joace un rol
important în faptul de a deveni autonom (să respir singur) pot
interpreta această situaţie ca pe o moarte într-o anumită măsură.
Sunt capabil să trăiesc în mod independent, fără să am mereu
nevoie ca altcineva să facă lucrurile în locul meu? Pot avea idei
macabre care pot naşte o tumoră. Deşi societatea vehiculează ideea
că fumatul provoacă afecţiuni pulmonare, mai degrabă frica de
moarte trăită cu gândul la consumul de tutun este cea care provoacă
boala. În cazul emboliei pulmonare85 este vorba despre o
acumulare de tristeţe pe care o păstrez în mine. Sunt revoltat faţă de
sentimentul meu de neputinţă. Este ca şi cum aş fi împiedicat să îmi
realizez un proiect sau să mă duc într-un anumit loc, ceea ce face să
se instaleze şi depresia. Nu mă mai simt bine nici la mine acasă.
Ideile şi emoţiile îmi sunt blocate.
Accept⊂ fa ptul că sunt mereu protejat şi ghidat. În loc să „am
plăcerea“ de a trăi din amintiri vechi care mă fac melancolic şi care
îmi pot amplifica sentimentul că sunt singur şi izolat, am avantajul
să privesc tot ceea ce am şi toată abundenţa existentă acum în viaţa
mea. Am dreptul să am un spaţiu, un loc al meu şi numai al meu,
pe care să nu îl împart cu nimeni, aşa cum şi ceilalţi îşi au propriul
lor teritoriu. Aşa poate exista armonia şi aşa mă pot dezvolta pe
deplin. Îmi recapăt puterea care îmi aparţine şi respir viaţa „prin
toţi porii“!

85 Obstrucţie brutală a unei ramuri a arterei pulmonare.

447
PLĂMÂNI – CANCER PULMONAR
Vezi: CANCER PULMONAR

PLĂMÂNI – CONGESTIE
Vezi: CONGESTIE

PLĂMÂNI – EM FIZEM PULMONAR

Emfizemul pulmonar se caracterizează, în special, printr-o
dificultate respiratorie la efort.
Când sunt încă făt şi se formează plămânii, este semn că mă
angajez să fiu aici, să spun «da» vieţii, lucru care se realizează graţie
respiraţiei. Dacă îmi este frică de viaţă sau dacă vreau ca altcineva
să se îngrijească de viaţa mea, atunci plămânii mei vor putea fi puşi
în dificultate. Respirând superficial mă protejez în legătură cu modul
în care procesez realitatea. Sunt anxios şi îmi este frică, întrucât mă
simt ameninţat. Întrucât plămânii se contractă şi se dilată, acesta
este semnul că posed capacitatea de a mă deschide, de a împărtăşi şi
„de a intra“ în viaţă sau să mă închid, să mă izolez şi să mă retrag
din faţa vieţii. Când sunt afectat de emfizem pulmonar înseamnă că
îmi este greu să respir şi că mă simt obosit în urma unui efort. Prin
respiraţie aspir viaţă. De ce îmi este greu „să mă umplu“ de viaţă?
Care este aspectul din viaţa mea faţă de care mă simt nedemn? Fug
din faţa vieţii? Viaţa nu mă mai interesează deloc. Sunt stăpânit de
frici puternice şi una dintre ele are legătură cu faptul că îmi este
greu să mă afirm şi să îmi ocup locul cuvenit. De ce şi-a pierdut
viaţa orice sens pentru mine? Sunt strâns cu uşa, mă simt sufocat.
Nu am învăţat să fiu eu însumi şi să îmi ocup locul care mi se
cuvine; trăiesc în funcţie de ceilalţi. Îmi lipseşte comunicarea
profundă. Cuvintele „sunt sugrumate“ în mine şi, de aici, rezultă un
adânc sentiment de neputinţă. Sunt sufocat de frustrările şi
nemulţumirea din mine. Am impresia că nu merit să trăiesc. Port pe
umerii mei o foarte mare greutate.
Accept⊂ să conştientizez că fiecare îşi are locul său şi că eu
trebuie să mi-l ocup pe-al meu. Accept⊂ să mă iubesc mai mult,
să mă afirm şi să îmi exprim nevoile, într-un cuvânt, să fiu EU.
Apăsarea pe care o resimţeam este acum înlocuită cu un plus de aer,
de viaţă ce pătrunde în plămânii mei. Văd din nou toate posibilităţile
pe care mi le oferă viaţa. Îmi recapăt gustul fericirii.

PLĂMÂNI – LEGIONAR (boala...)

Boala legionarului este o maladie infecţioasă a cărei primă
epidemie a fost observată în iulie 1976 printre foştii combatanţi
reuniţi cu ocazia unui congres într-un hotel din Philadelphia. Se
datorează bacilului Gram, până atunci necunoscut şi botezat apoi
Legionella pneumophilia. Boala legionarului (legioneloză) este
înrudită cu pneumonia. După o perioadă de incubaţie cuprinsă între
2 şi 20 de zile debutează brusc, evoluează foarte rapid şi poate
provoca moartea (16% din cazuri).

448
 Faptul că am intrat în contact cu alţi combatanţi (ca şi mine) mi-
a produs o întoarcere în trecutul plin de amintiri dureroase şi de
tristeţe faţă de suferinţa umană. M-am simţit neputincios în faţa
morţii. Amintirile s-au redeşteptat brusc şi o dată cu ele au ieşit la
suprafaţă şi fricile şi conflictele legate de ceea ce am făcut atunci. Un
sentiment de furie şi de nedreptate mă cuprinde şi mă împiedică să
respir şi să particip din plin la viaţă, în general. Situaţia este greu de
suportat şi mă simt vinovat că nu am făcut mai mult. Aş vrea să fug,
dar sunt obligat să rămân. Suport greu ruşinea că am participat la
războaie cu care nu eram de acord.
Accept⊂ să mă împac cu mine însumi şi să mă eliberez de
aceste amintiri dureroase. Îmi iau adio de la ele şi încetez să mă mai
consum. Cer ajutor şi îmi acord dreptul de a respira şi a participa
din plin la viaţă. Realizez cât de preţioasă este viaţa, mă bucur de
momentul prezent şi sunt recunoscător pentru tot ceea ce trăiesc.

PLĂMÂNI – PNEUMONIE şi PLEUREZIE

Pneumonia este infecţia plămânului provocată de o bacterie sau
de un virus, în timp ce pleurezia este inflamaţia acută sau cronică a
pleurei (membrană care protejează plămânii).
Plămânii fiind organul respiraţiei unde se produce transformarea
aerului „meu“ pentru întreg corpul „meu“, trăiesc un conflict interior
care mă slăbeşte foarte tare. Este nevoie să depistez emoţia sau
sentimentul care irită şi limitează modul în care funcţionează relaţia
mea cu aerul vieţii interioare, căci acest blocaj sau aceste blocaje mă
împiedică să mă bucur pe deplin de ceea ce trăiesc. Aceste
sentimente ancorate profund în fiinţa mea, reprezentate prin
inflamaţie, pot să îmi semnalizeze că sunt profund „şocat“, „iritat“.
Această iritare face parte din mine, este ca un reflex şi îmi provoacă
multe sentimente negative. Se impune să mă întreb care este această
situaţie sau persoană faţă de care nutresc atâta ură. Mă pot
confrunta cu ele, cel mai adesea, la locul meu de muncă.
Deprinderea de a respira este profund afectată de emoţiile mele, de
frica de a fi singur şi copleşit de atâtea greutăţi, de revolta în faţa
vieţii. Am impresia că sunt „încurcat“ în relaţiile mele personale. Mă
pot simţi sufocat de toate responsabilităţile ce îmi revin şi nu ştiu
cum să mă descurc. Disperarea şi descurajarea pun stăpânire pe
mine şi mă întreb care este sensul vieţii şi dacă merită să o mai
trăiesc. Am impresia că mi se poate invada spaţiul, că mi se va lua
ceva. Am impresia că nu îmi mai trăiesc din plin viaţa. Îmi pun
întrebări legate de drumul pe care l-am urmat până acum şi caut un
nou sens vieţii, dorind să fie mai bogată la nivel interpersonal. Mă
întreb, de asemenea, care este locul pe care îl ocupă spiritualitatea
(şi nu religia!) în viaţa mea cea de toate zilele. Mă simt vulnerabil şi
nu ştiu cum să îmi satisfac ambiţiile. Ofer imaginea unui „om
puternic“ dar, în adâncul meu mă simt incapabil. Sunt obosit de
viaţă şi disperarea pune stăpânire pe mine. Vreau să îmi trăiesc viaţa
mea şi nu cea trasată de părinţi. Sunt speriat căci îmi este foarte
greu să intru în contact cu anturajul meu. Munca pe care o prestez

449
nu mă mai satisface şi nu mai corespunde aspiraţiilor mele.
Pleurezia („lichid la plămâni“) este semnul că mi-am reţinut
lacrimile (nu am vrut sau nu am putut să plâng) într-o situaţie în
care am fost disperat pentru că m-a părăsit o persoană pe care o
iubeam mult. Îmi arăt doar carapacea pentru a mă proteja şi a
dovedi celorlalţi că sunt foarte puternic, deşi, în adâncul fiinţei mele
sunt ca un copil lipsit de apărare. Trăiesc o durere profundă legată
de drama care a avut loc şi care se poate referi, de obicei, la un
membru din familie. Pot să mă găsesc în faţa unei situaţii care pune
capăt fie unei căsnicii, fie unei întreprinderi, etc. şi în care aş vrea să
veghez asupra persoanelor implicate.
Accept⊂ că am nevoie de timp şi pentru mine ca să fac
„curăţenie“ în viaţa mea. Păstrez doar responsabilităţile care mă
privesc, restul lăsându-le în seama celor în cauză. Îmi acord dreptul
de a cere ajutor. Viaţa va fi, astfel, mai uşoară şi mai frumoasă.

POLIOMIELITĂ
Poliomielita este o boală contagioasă produsă de un virus care
se fixează în centrii nervoşi, în special în măduva spinării, provocând
paralizii care pot fi mortale atunci când afectează muşchii
respiratori. Poliomielita anterioară acută, care afectează cornul
anterior al măduvei spinării este numită, de obicei, poliomielită.
Întrucât este o boală întâlnită frecvent la copii, ea se mai numeşte şi
paralizie infantilă.
Dacă sufăr de această boală, virusul care mă paralizează este
gelozia şi neputinţa. Îl invidiez pe cineva pentru ceea ce este capabil
să facă. (sau pe mai mulţi). Aş vrea să îi opresc, dar mă opresc pe
mine printr-o paralizie. Nu îmi place să dau socoteală, să mă supun
autorităţii, să nu am alternative. Îi las pe ceilalţi să aibă un
ascendent asupra mea. Vulnerabilitatea mă face să mă simt mereu
în pericol. Aş vrea atât de mult să fac nişte lucruri, dar mă simt
paralizat. Cred că nu mai deţin puterea asupra vieţii mele. Sunt
mereu în defensivă. Vreau atât de mult să îmi arăt valoarea! Trăiesc
un puternic sentiment de disperare.
Accept⊂ să nu îi mai invidiez pe ceilalţi. Sunt o persoană
extraordinară cu multiple capacităţi. Am tot atâtea calităţi şi putere
ca şi ceilalţi şi trebuie să le accept⊂. În loc să fug şi să îmi centrez
atenţia în a-i invidia pe ceilalţi, îmi recâştig aici şi acum puterea
deplină asupra vieţii mele şi accept⊂ ca abundenţa să facă parte
integrantă din viaţa mea.

POLIATRITĂ CRONICĂ EVOLUTIVĂ

Vezi: ARTRITĂ – POLIARTRITĂ REUMATOIDĂ

POLIARTRITĂ REUMATOIDĂ
Vezi: ARTRITĂ – POLIARTRITĂ REUMATOIDĂ

POLIOREXIE
Vezi: BULIMIE
450
POLIPI
Polipul este o tumoră benignă care se dezvoltă pe o mucoasă, de
exemplu, cele bucale, nazale, intestinale şi uterine.
Excrescenţa care rezultă este un semn fizic pentru a-mi arăta că
există o persoană sau o situaţie în viaţa mea care mă deranjează şi
pe care vreau să o evit, dar nu este posibil. Din contră, mă simt prins
şi nu pot să ies de frică să nu fiu abandonat sau să nu mă mai
placă ceilalţi. Îmi neg puterea interioară şi aşa ajung să mă simt
înregimentat. Am nişte emoţii care „se solidifică“ în mine. Sunt ca
nişte „bulgări de supărare“ pe care ar trebui să îi sparg. La nivelul
nasului, este nevoie să mă întreb care este mirosul care mă
avertizează în legătură cu un pericol şi mă afectează? Vreau să mă
protejez şi am nevoie de suportul celorlalţi. La nivelul intestinelor,
am impresia că ceilalţi vor să mă împiedice să îmi ating scopurile.
Am ajuns să îi urmez pe alţii în loc „să sap“ şi să fiu în frunte; astfel,
risc să fiu mai puţin decepţionat...
Accept⊂ că ceva sau cineva mă deranjează şi mă întreb ce am de
învăţat din toate acestea? În ce mod aş putea să mă simt mai liber?
Făcând faţă responsabilităţilor ce îmi revin, atunci polipul sau polipii
vor dispărea.
PRESBIŢIE
Vezi: OCHI – HIPERMETROPIE şi PRESBIŢIE

PRESIUNE ARTERIALĂ sau SANGUINĂ

Vezi: TENSIUNE ARTERIAL Ă

PROBLEME CARDIACE
Vezi: INIMĂ⊂ – PROBLEME CARDIACE

PROLAPS (cădere de organe)

Vezi şi: PROSTATĂ [cădere de...]
Prolapsul indică o deplasare patologică a unui organ în jos, legat
de slăbirea elementelor care îl ţin la locul lui. Se întâlneşte frecvent la
nivel de prostată, uter, vagin, rect, uretră şi vezică urinară.
În cazul acestei afecţiuni trăiesc un sentiment de abandon, de
lipsă de control. Muşchii slăbesc, căci nivelul de energie este atât de
scăzut, încât nu mai poate menţine elasticitatea organului. Am
obosit şi trăiesc o disperare interioară foarte puternică, legată, în
special, de un anumit aspect al vieţii mele reprezentat de organul
afectat. De exemplu, prolapsul uterin (histeroptoză) exprimă
dificultatea pe care o resimt de a fi mamă atunci când problemele pe
care mi le ridică odraslele mele par a nu se mai termina şi când sunt
prea obosită ca să le mai gestionez. Îmi iubesc copiii, dar sunt prea
obosită şi nu mai pot... Îmi este dor de libertate, nu mai vreau nici
un fel de constrângeri... Am ambiţii mari pe care nu le pot atinge.
Prolapsul de vezică urinară (cistocel) îmi arată că toate emoţiile pe
care nu le-am exprimat mă apasă din greu. Încrederea în mine este
451
atât de scăzută, încât mă plec în faţa celorlalţi şi vezica mea face la
fel. Sunt foarte trist, căci cred că nu mi-am făcut datoria. Prefer să
rup contactul fie la nivel fizic, fie emoţional.
Accept⊂ să îmi găsesc mijloacele prin care să îmi iau viaţa în
propriile mâini şi să fiu activ. Este nevoie să caut ceea ce îmi place
cu adevărat, fie că este vorba de artă sau de un sport, pentru a-mi
redobân di astfel vitalitatea şi bucuria de a trăi.

PROSTATĂ (în general)

Prostata este o glandă a aparatului genital masculin situată sub
vezică şi care secretă un lichid ce constituie unul dintre elementele
spermei.
Ea reprezintă, deci, principiul potenţei masculine. O prostată
sănătoasă îmi indică faptul că ştiu bine încotro mă îndrept, că îmi
ascult vocea interioară. Îmi trăiesc emoţiile şi ştiu să eliberez
preaplinul. Sunt capabil să fiu eu însumi şi stăpân pe viaţa mea.
Accept⊂ că autoritatea se află în mine şi mă ghidează în alegerile
pe care le am de făcut, în loc să mă las condus de nişte valori
superficiale.

PROSTATĂ (suferinţe ale...)

Prostata are legătură cu sentimentul de putere la nivel social şi
cu capacitatea sexuală. Întrucât, deseori, sunt oameni mai în vârstă
care au probleme de prostată se cuvine să mă întreb: mă simt
satisfăcut şi în largul meu în legătură cu sexualitatea mea? Trăiesc
frustrare, neputinţă sau chiar confuzie în raport cu sexualitatea mea
şi, de asemenea, legat de căutarea unui partener sau unei partenere
mai tânăr(ă) decât mine? Ar fi mai bine să abandonez totul? Mă simt
acum poate inutil, ineficient, incapabil să fiu „un bărbat adevărat“.
Pot avea impresia că nu sunt la înălţimea copiilor sau că sunt un
tată prost. Mă mai doreşte cineva? Trăiesc o frică intensă că nu sunt
în conformitate cu normele sexuale pe care societatea le-a stabilit,
îndeosebi dacă eu sunt homosexual (sau dacă şi unul dintre copiii
mei are această orientare): în mod inconştient, ştiu că specia este în
pericol din cauza non-procreării. Sunt satisfăcut în legătură cu
dorinţele mele sexuale sau cu mărimea organelor genitale? Este
nevoie să învăţ să nu mă mai învinovăţesc şi să încetez să mai mă
tensionez în legătură cu „performanţa“ pe care vrea societatea să o
ating. Trebuie să îmi conştientizez valoarea nu numai după
„isprăvile mele sexuale“, ci privind toate calităţile pe care le posed.
Pot avea impresia că nu mă „potrivesc“ cu soţia, că formăm un cuplu
dizarmonios, mai ales la nivel sexual. Formăm un amestec care iese
din obişnuit. Îmi reprim emoţiile şi pulsiunile creatoare? Refuz orice
act erotic din viaţa mea? Pot trăi o iubire platonică ce nu se exprimă
la nivel fizic. Dacă nu îmi cunosc nevoile şi dorinţele este ca şi cum
aş fi deconectat de persoana mea. Mă simt obligat să mă prosternez
în faţa cuiva. Este umilitor! Încetez să mă mai tensionez în legătură
452
cu lucrurile pe care le am de făcut sau pe care nu le mai fac: mă
simt vulnerabil faţă de momentul pe care îl trăiesc (urmează să mă
pensionez) şi care îmi ridică problema banilor? Mă simt cumva inutil,
fiind acum mai limitat în acţiune, decât atunci când eram în câmpul
muncii? Dacă am o problemă cu prostata, este nevoie să mă întreb
dacă trăiesc un sentiment de culpabilitate faţă de nepoţii mei sau
chiar de copiii care, deveniţi adulţi, sunt încă pentru mine „mici,
mici“ şi „plăpânzi“. Îmi este teamă ca ei să nu fie în pericol fie din
punct de vedere moral, fie fizic şi, mai ales, în orice situaţie care ar
putea avea legătură cu sexualitatea şi pe care eu aş percepe-o drept
murdară sau în afara normelor stabilite de societate. Vreau să fiu
protectorul lor. Am impresia că sunt împiedicat să fiu lângă ei. Dacă
nu am copii sau nepoţi, dificultatea poate fi trăită faţă de un nepot,
de unchi sau de mătuşă sau un copil din cartier pe care îl consider
ca „făcând parte din familie“. Am tendinţa să mă adaptez la
aşteptările celorlalţi. Vreau, la rândul meu, ca ceilalţi să trăiască în
conformitate cu valorile mele sau cu cele ale societăţii. Am impresia
că trăiesc nişte anomalii uriaşe şi nu ştiu cum să fac să mă întorc la
norme. Mă simt deseori bizar, diferit cu totul de ceilalţi. Nu îmi place
imaginea mea de tată. Un adenom survine atunci când trăiesc o
supărare intensă legată de unul dintre copii sau când am impresia
că îmi pierd „potenţa“ fie la nivel de slujbă sau de societate. Este
nevoie să învăţ să am încredere, căci faptul că îmi este frică să nu se
întâmple ceva „rău“ nu face decât să atragă obiectul fricii mele. Am
încredere că suntem cu toţii ghidaţi şi protejaţi în adâncul fiinţei
noastre, deci şi cei pentru care îmi fac atâtea griji. Evit, în acest fel,
contractarea unui cancer de prostată. Acesta se manifestă în urma
eşecurilor repetate pe care le-am trăit la nivelul relaţiilor mele
afective. Simt, în adâncul fiinţei mele, că mi-am pierdut dimensiunea
masculină necesară pentru a fi seducător şi a atrage o „tovarăşă“.
Sunt frustrat şi supărat dar, de obicei, aceste sentimente sunt
îndreptate împotriva mea. Viaţa nu mai are sens (mai ales când sunt
pensionar). Mi-am pierdut încrederea în puterile mele, în imaginea
de părinte şi de bărbat. M-am „rupt“ de creativitatea mea şi de
dreptul la fericire şi bucurie.
Accept⊂ să învăţ să mă bucur de viaţă. Nu numai la nivel
sexual, ci din toate punctele de vedere. Pot să fiu în contact cu
creativitatea mea şi să realizez lucruri mari. Accept⊂, de asemenea,
să îmi trăiesc toate emoţiile şi să învăţ să le gestionez. Ele fac parte
din mine. Recâştig, astfel, întreaga putere asupra vieţii mele.

PROSTATĂ – PROSTATITĂ
Vezi şi: ANEXA III, INFECŢIE, INFLAMAŢIE
Prostatita este inflamaţia prostatei. Pot trăi decepţie sau
frustrare fie faţă de ceea ce aşteaptă de la mine partenera mea (ca
performanţe sexuale), fie faţă de mine însumi, căci mă dispreţuiesc
că nu sunt mai „viril“, mai „performant“. Mă consider bătrân, „bun
de nimic“. Nu mai pot să îmi „posed“ partenera. Valorile mele sau
valoarea MEA se bazează doar pe lucruri materiale şi superficiale.
Mă „rup“ astfel de emoţiile mele, căci îmi este frică de ele.
453
 Este deci important să accept⊂ că se poate ca sexualitatea mea
să se fi schimbat şi evoluat odată cu trecerea timpului, dar că poate
fi la fel de excitantă şi deplină.

PROSTATĂ (coborâre...)
Vezi şi: PROLAPS
Când prostata coboară, exercită o puternică presiune asupra
vezicii urinare. Ea indică faptul că îmi este greu să renunţ la
sentimentele de inutilitate pe care mi le-am cultivat în mine, urina
reprezentând eliberarea de emoţiile mele negative. Mă simt confuz şi
îmi este greu să îmi exprim dorinţele.
Accept⊂ să îmi recunosc din ce în ce mai mult valoarea şi ştiu
că am şi eu o contribuţie serioasă la dezvoltarea societăţii.

PRURIT
Vezi: PIELE – MÂNCĂRIMI

PSORIAZIS
Vezi: PIELE – PSORIAZIS

PSIHOZĂ
Psihoza este o boală mentală majoră, care tulbură grav existenţa
psihică a persoanei în raporturile sale cu ea însăşi şi cu lumea
exterioară, caracterizându-se prin alterarea conştiinţei de sine, a
celuilalt şi a lumii din jur, a afectivităţii, a inteligenţei, a judecăţii, a
personalităţii, ceea ce se va manifesta printr-o tulburare evidentă a
comportamentului exterior, subiectul afectat trăind ca şi când ar fi
străin de această lume. Paranoia şi schizofrenia sunt psihoze.
Dacă sufăr de această boală, vreau să fug de mine însumi şi să
evadez din acest corp pe care nu îl accept⊂. Mă simt atât de prost,
încât am impresia că mi-am pierdut identitatea, că le-am permis
celor din jur să mă „invadeze“. Am o slabă stimă de sine şi caut prin
toate mijloacele să mă fac iubit şi să primesc atenţie. Nu mai
îndrăznesc să fiu eu însumi. Renegându-mi propria persoană, în
relaţiile cu ceilalţi şi cu viaţa, în general, devin obsedat, fixat asupra
cuiva sau ceva care mă îndepărtează de durerea interioară pe care o
trăiesc. Psihoza mai poate rezulta şi dintr-un eveniment în care am
trăit un şoc emoţional atât de puternic, încât am vrut „să mă rup“ de
realitate, mintea mea neînţelegând „de ce mi se putea întâmpla acest
lucru tocmai mie“! Am ascuns evenimentele şi emoţiile în
subconştient, dar ele sunt acolo şi va trebui, mai devreme sau mai
târziu să le fac faţă pentru a le integra şi a învăţa lecţia de viaţă care
are legătură cu această situaţie. Numai eliberând din mintea mea
aceste evenimente care mă controlează în mod inconştient şi care mă
fac să acţionez într-un mod impulsiv, voi putea să îmi recapăt
controlul deplin asupra propriei vieţi şi să trăiesc în pace cu mine
însumi. Psihoza maniaco-depresivă este o alternanţă de crize de
excitaţie (mânie) şi de episoade depresive care se manifestă prin
melancolie. Îmi este frică să nu îmi „stric“ viaţa, să nu am niciun
454
viitor. Ea se manifestă, deseori, după ce am pierdut ceva sau pe
cineva care îmi era foarte, foarte drag. Trec rapid de la o extremă la
alta căci mă simt deconectat de la puterea interioară, deci
neputincios de a-mi lua viaţa în mâini. Psihoza infantilă poate
rezulta dintr-o relaţie perturbată între copil şi părinţi. Ca şi copil pot
să trăiesc un sentiment de respingere legat de revolta inconştientă a
mamei sau pentru că sunt supus unor revelaţii sexuale prea precoce
pentru a le putea integra, etc. Eu, ca şi copil, mă închid într-o stare
de indiferenţă, de inerţie şi de stagnare în legătură cu dezvoltarea
mentală sau mă refugiez într-o lume aparte în care nu se mai
comunică şi care îmi serveşte drept mijloc de protecţie. Este ca şi
cum nu aş fi capabil să îmi găsesc locul şi să mă ocup de mine.
M-am repliat într-o „separare protectoare“ pentru că am trăit o
respingere sau o „secetă afectivă“ şi am avut impresia că nu pot fi
ceea ce părinţii mei vor să fiu, întrucât şi lor le este frică şi sunt
controlaţi de dorinţele, temerile şi fantasmele cu privire la mine,
copilul lor.
Accept⊂ să mă deschid cu blândeţe către universul meu interior
şi să recunosc puterea pe care o deţin asupra vieţii. Durerile trăite
altădată fac parte din procesul de evoluţie al fiecărei fiinţe şi este
nevoie ca să îl accept: este singura modalitate prin care pot lăsa
suferinţa în urma mea şi să îmi construiesc viaţa pe noi baze
pozitive. Sensibilitatea mea devine o „unealtă“ de transformare, căci
aşa am acces la diferite nivele de conştiinţă. Pot să am încredere în
viaţă, căci sunt pe deplin protejat şi ghidat.

PSIHOZĂ – PARANOIA
Paranoia se defineşte ca o psihoză caracterizată printr-o
supraestimare de sine, neîncredere, susceptibilitate, rigiditate
psihică, agresivitate şi care dă naştere unui delir de persecuţie.
Comportamentul paranoic poate fi considerat ca un sindrom care
provine dintr-un sentiment de inferioritate şi are valoarea unui
protest, a unei compensaţii, a unei revanşe sau a unei pedepse.
Totuşi, dacă sunt paranoic, continui să îmi păstrez capacităţile
intelectuale.
Am obsesii, idei fixe spre care îmi îndrept întreaga mea atenţie.
Remarc fiecare detaliu, oricât ar fi de mic sau de neînsemnat şi care
poate căpăta proporţii uriaşe. Întrucât universul meu este deformat
în acest mod, totul devine periculos. Mă simt urmărit în permanenţă
şi spionat ceea ce conduce către o stare de delir. Dacă sufăr de
paranoia, mă simt victima a tot ce mi se întâmplă şi sunt mereu la
pândă. Am impresia că cineva „mă pândeşte“, că este pe urmele
mele. Viziunea asupra lumii exterioare este cu totul falsă (mă
gândesc la ceea ce gândesc alţii despre mine...). Disperarea şi
amărăciunea mă fac să strig în deşert. Mă simt pus la zid, neştiind
în ce direcţie să o apuc pentru a mă salva. Anticipez tot ce este rău
şi mă ascund în spatele unei carapace. Rănile emoţionale,
sensibilitatea mea accentuată, fricile care mă stăpânesc şi regretele
legate mai ales de experienţele pe care le consider a fi eşecuri, pentru

455
că nu am primit admiraţia pe care o căutam, toate acestea mă fac să
fug şi să mă „rup“ de realitatea pe care nu o pot gestiona. Nu mă pot
consola în legătură cu o situaţie pe care am trăit-o. Poate fi vorba
despre o situaţie în care am avut de-a face cu moartea, a mea sau a
altcuiva. O simt încă foarte aproape de mine, ca şi cum m-ar pândi.
Simt că trăiesc între două lumi şi nu mai ştiu ce este real sau
imaginar. Nu mai am încredere în nimeni. Îmi caut „portiţe de ieşire“
pentru a evita să fac faţă realităţii. Am o parte pe care o accept⊂ cu
mare greutate. Ea are legătură cu toate angoasele, cu sentimentul
meu de neputinţă, cu furia refulată. Fug de propriile emoţii. «Nu sunt
nimic». A trebuit să învăţ încă de când eram foarte tânăr să trăiesc
într-un mediu periculos, reprobator. Sau poate am fost dat „afară“
din casă, din şcoală sau din cercul de prieteni. Nefiind capabil să mă
privesc în faţă fug de adevăr şi mă refugiez într-o lume ireală. Voi
avea tendinţa să fiu gelos pe ceilalţi.
Accept⊂ că gândurile mele negative obsesive sunt nefaste pentru
mine şi că am avantajul că pot să îmi asum din ce în ce mai mult
responsabilităţile faţă de viaţă, căci sunt capabil să le creez aşa cum
doresc. Îmi construiesc viaţa cu gânduri pozitive. Sunt sincer şi
adevărat cu mine însumi şi cu cei din jur. Vin în întâmpinarea
tuturor emoţiilor pe care le trăiesc.

PSIHOZĂ – SCHIZOFRENIE
Schizofrenia este un mod de a mă ascunde sau a-mi ascunde
identitatea faţă de ceilalţi. Deseori, dacă sunt schizofrenic este
pentru că am trăit într-un cadru familial foarte rigid, în care mi-am
pierdut adevărata identitate. Neştiind cine mai sunt hotărăsc atunci
să devin altcineva. Este o renegare, un refuz total86 a lui EU SUNT.
Ceea ce trăiesc este atât de intens, încât starea mea schizofrenică
devine o soluţie de a scăpa dintr-un stres prea mare: am impresia
că nu există nicio soluţie pentru situaţia în care mă aflu, deci
singura mea şansă de supravieţuire este să fug. Ca persoană care
suferă de schizofrenie posed un intelect foarte puternic şi am nevoie
să înţeleg ce mi se întâmplă nu numai să îl accept⊂. Trăiesc, de
obicei, într-o atmosferă ameninţătoare şi deformez realitatea, intru în
panică şi frica pune stăpânire pe mine. Simt nevoia să mă apăr de
lumea din jur. Viziunea mea în legătură cu aceasta este foarte
diferită de realitate. Am impresia că singurul mod de a controla este
să trăiesc în solitudine. Îmi construiesc o lume în care controlez
după placul meu fiecare faţetă a personalităţii mele. Nu sunt
niciodată pe de-a-ntregul eu în faţa celorlalţi. Am o putere fictivă
fabuloasă asupra propriei persoane până în momentul în care ies la
suprafaţă aspectele pe care vroiam să le uit. Această personalitate
ascunsă cere să se facă văzută şi auzită. Iată de ce am impresia că
aud voci sau că sunt posedat, realitatea fiindu-mi insuportabilă, şi
atunci mă retrag într-un anumit delir. Trebuie să încetez să mai neg
realitatea. Nu sunt posedat de entităţi, nu este decât o parte din

86 Există diferite grade de intensitate ale acestei boli.

456
mine pe care am „sufocat-o“ mereu şi care cere să iasă din
ascunzătoare. Faptul de a „mă simţi divizat“ devine de nesuportat.
Faptul de a atrage oamenii, dar, în acelaşi timp de a-i respinge, este
foarte obositor. Uneori, se întâmplă ca având mari daruri la nivel
psihic să le dezvolt într-o manieră exagerată. Toţi suntem
schizofrenici într-o măsură mai mare sau mai mică. Într-adevăr,
dacă am o rană interioară pe care am trăit-o în copilărie (între 0 şi 12
ani) sub formă de respingere, supunere, furie, neînţelegere, abandon,
etc. am tendinţa să deformez realitatea când, în viaţa mea de adult,
apare o situaţie care reactivează această rană. Este ca şi cum „aş
dezvolta“ nişte mecanisme, uneori inconştiente, pentru a mă
împiedica să mai retrăiesc durerea sau amintirea acestei răni trăite
demult. Printre aceste mecanisme de apărare, figurează şi cel legat
de schimbarea automată a subiectului când se abordează o situaţie
în care m-am simţit rănit; pot avea un comportament incoerent când
se aduce în discuţie un subiect ca, de exemplu, a merge să cauţi
sarea în frigider şi care va trece drept „o distracţie“, etc. Am avantajul
să redescopăr fiinţa minunată care sunt şi să îmi accept⊂
responsabilitatea vieţii mele.
Accept⊂ că pot trăi în deplină siguranţă şi că eliberarea rezidă în
faptul de a-mi accepta⊂ fiecare aspect al fiinţei mele, căci ele
formează un tot. Dacă există lucruri care îmi plac mai puţin, ştiu că
pot să le schimb. Dar pentru a face acest lucru este nevoie să îmi
dau jos măştile şi să mă privesc deschis. Astfel, nu voi mai simţi
nevoia să reacţionez excesiv, pentru că întreaga mea fiinţă are acum
glas şi se poate exprima. Îmi acord încredere şi ştiu că tot ceea ce
există înlăuntrul meu este bun. Eliberez noţiunea de „rău“ pe care
am lăsat-o să se infiltreze în viaţa mea şi care nu mai corespunde
noii mele realităţi.

PSIHOSOMATICĂ (boală...)
Vezi: BOALĂ PSIHOSOMATICĂ

PUBIAN (păr...)
Părul pubian ascunde în parte organele genitale şi pubisul. Dacă
este des, acest fapt denotă o frică în raport cu sexualitatea mea, ceva
pe care vreau să ascund. Din contră, dacă este rar sau chiar absent,
acest lucru denotă vulnerabilitate în raport cu viaţa mea sexuală sau
în raport cu partenerul.
Accept⊂ să mă dezvolt şi la nivelul sexualităţii exprimându-mi
fricile şi având din ce în ce mai multă încredere în mine şi în ceilalţi.

PUBIS (osul...)
Vezi şi: ACCIDENT, OASE – FRACTURI [...OSOASE], TENDOANE
Pubisul este o piesă osoasă care formează partea anterioară a
osului iliac, osul lat şi plat care intră în alcătuirea bazinului. El
serveşte la protejarea naturală a organelor genitale.

457
 Pentru că mulţi muşchi ai abdomenului şi ai coapsei se „prind“
în acest loc se poate, uneori, să se producă o tendinită care
reprezintă dezamăgirea legată de sexualitatea mea, între ceea ce
vreau şi ceea ce trăiesc. O fractură la acest nivel implică o frică
foarte puternică sau culpabilitate în acţiunile pe care le întreprind
sau nu cu privire la sexualitatea mea. O afecţiune la nivelul
pubisului relevă frica de a nu fi rănit în intimitatea mea. Lucrul
acesta se întâmplă când tocmai am întâlnit o persoană şi sunt
destule şanse ca să angajăm o relaţie mai profundă. Pot să mă simt
abuzat şi acest fapt poate trezi un stres pe care l-am trăit la
pubertate. Îmi pun întrebări legate de capacitatea mea de a fi un bun
partener sexual, performant. Mă întreb şi în legătură cu faptul de a
avea un copil şi până în ce punct îl percep pe acest copil care se va
naşte drept o povară. Pot să am impresia că „performanţa“ mea lasă
de dorit.
Accept⊂ să învăţ să îmi recunosc adevăratele nevoi sexuale
pentru a-mi permite să mă dezvolt mai mult în ceea ce sunt. Îmi
conştientizez limitele şi accept⊂ să mă deschid către ceilalţi, ştiind
că sunt protejat în mod constant.

PULS (anomalii ale...)

Vezi: INIMA⊂ – ARITMIE CARDIACĂ

PULSIUNE NERVOASĂ
Pulsiunea este o tulburare de comportament caracterizată
printr-o dorinţă irezistibilă de a realiza anumite acţiuni cărora
subiectul nu poate să le opună rezistenţă. Această pulsiune poate să
se manifeste în legătură cu sexualitatea, hrana, băutura,
cumpărăturile, curăţenia, etc.
Pulsiunea nervoasă se raportează la un aspect al personalităţii
mele pe care îl consider negativ şi care îmi displace atât de mult,
încât refuz să îl mai văd. Îl ascund în adâncul fiinţei mele. Atâta
vreme cât refuz să îl văd şi să îl accept⊂, viaţa mă va determina să
trăiesc din ce în ce mai multe situaţii în care sunt nevoit să fac faţă
acestui aspect al personalităţii mele.
Când trăiesc o pulsiune nervoasă, este nevoie să privesc ceea ce
m-a deranjat şi să accept⊂ să îi fac faţă, nu să fug. Accept⊂ să fiu
o fiinţă umană cu forţele, slăbiciunile, calităţile şi defectele sale.
Conştientizez că eu sunt propriul meu judecător, cel mai sever,
mă iert şi învăţ să mă iubesc. Faptul de a mă accepta⊂ aşa cum
sunt îmi va permite să mă dezvolt armonios şi să nu mă mai las
controlat de către această pulsiune.

PUNCTE NEGRE
Vezi: PIELE – PUNCTE NEGRE

PUROI
Vezi: ABCES – EMPIEM

458
 R
RAHITISM
Rahitismul este o boală de creştere care afectează scheletul şi
este produs de un deficit de minerale (tulburări ale metabolismului
fosforului şi al calciului) şi de o lipsă de vitamina D.
Dacă sufăr de această boală, malnutriţia pe care o trăiesc în plan
fizic o pune în lumină pe cea pe care am impresia că o trăiesc din
punct de vedere personal şi afectiv. Cred că ceea ce realizez prin
creativitate sau sexualitate nu are nicio trăinicie. Trăiesc un gol sau
o lipsă de tandreţe, de iubire. Pot avea impresia că sunt singur pe
lume şi că nimeni nu mă înţelege. Nu am susţinerea după care
tânjesc şi mă simt vulnerabil. În consecinţă, trăiesc pentru ceilalţi.
Mă simt inferior celorlalţi şi joc cu uşurinţă rolul martirului. Această
boală mă afectează mai ales când sunt copil şi pune în lumină faptul
că mama poate trăi aceleaşi emoţii ca şi mine.
Trebuie să îmi amintesc că sunt mereu protejat şi că iubirea din
Univers este prezentă pretutindeni. Trebuie să accept⊂ această
iubire şi să îi permit să mă hrănească pentru a mă vindeca de
rahitism, căci am înţeles că am mai întâi nevoie să îmi ofer eu iubire
pentru a putea să o ofer, apoi, celorlalţi. Bogăţia adevărată este cea
dinlăuntrul meu.

RANCHIUNĂ
Dacă trăiesc ranchiună faţă de cineva sau în legătură cu o
situaţie, înseamnă că nutresc un profund resentiment şi vreau să
mă răzbun. Sunt „plin“ de sentimente negative, percepându-mă ca o
persoană care a fost trasă pe sfoară, rănită şi care acum a devenit o
victimă. Viaţa mea trebuia să fie mai bună, dacă aş fi ajuns în poziţii
sociale înalte, dar „cineva m-a împiedicat“. Îi fac responsabili pe
ceilalţi de propria viaţă: De ce să îmi consum energia urând pe
cineva?
Am avantajul că pot accepta⊂ la nivelul inimii⊂ evenimentele şi
că pot privi spre viitor, în loc să mă tot gândesc la trecut. Dacă nu
eliberez trecutul, inima⊂ se va înăspri şi corpul va reacţiona printr-o
suferinţă sau o boală.

RAYNAUD (boala...)
Vezi şi: SÂNGE – CIRCULAŢIE SANGUINĂ
Boala Raynaud se caracterizează printr-o constricţie a circulaţiei,
brutală şi dureroasă, la nivelul arterelor de la mâini şi picioare, dar
mai ales, şi aproape exclusiv, la degete, ceea ce face ca extremităţile
459
să fie reci, vinete sau roşietice. Degetele sunt mai întâi albe, apoi se
colorează când circulaţia îşi revine dar este dureroasă; repetiţia şi
durata crizelor pot conduce la cangrena degetelor. Deci, sângele
circulă cu dificultate la nivelul extremităţilor.
Emoţiile care ar trebui să circule odată cu sângele sunt blocate.
Dacă unul sau mai multe degete sunt afectate, pot să caut
semnificaţia acestora, ceea ce mă va lămuri în legătură cu aspectul
de viaţă ce trebuie vindecat. Membrele afectate se simt abandonate şi
„trăiesc“ un sentiment al pierderii. Este nevoie să mă întreb: Trăiesc,
cumva, sentimentul de respingere? Îmi este frică să mă exprim şi să
îmi ocup locul cuvenit? Am încheiat o relaţie amoroasă de care mă
agăţ încă? Mă simt abandonat de viaţă sau de cineva? (poate a murit
şi mi-a frânt inima⊂, nevrând să accept această situaţie). De ce simt
nevoia să mă îndepărtez de oameni? Ca să nu mă simt, cumva,
obligat să fac nişte lucruri? De ce contactele fizice şi emoţionale sunt
atât de dificile? De ce vreau să mă protejez? Mă simt poate prea
vulnerabil sau nu destul de important sau întreprinzător pentru ca
ceilalţi să se intereseze de mine „orice s-ar întâmpla“! Trăiesc într-o
nehotărâre permanentă şi lucrul acesta mă împiedică să avansez.
Îmi este frică să mă întorc acasă, căci mă pândeşte un pericol. Am
nevoie să mă împac cu mama sau cu persoana care joacă acest rol în
viaţa mea.
Accept⊂ că m-am „rupt“ de Univers într-o oarecare măsură şi că
este nevoie să îmi regăsesc locul şi să mă reintegrez în acest Univers
în care joc şi eu un rol important. Dacă procedez astfel extremităţile
mele vor fi hrănite din nou cu iubire şi înţelegere. Sunt convins că
toate acţiunile şi hotărârile mele sunt cele mai bune pentru mine şi
evoluţia mea. Accept⊂ să continui lucrarea interioară, să îmi pun în
practică ideile şi visele, chiar dacă par cele mai nebuneşti. Aşa îmi
voi construi o nouă realitate şi noi oportunităţi. Viaţa mea devine
bogată şi stimulatoare.

RĂCEALĂ
Răceala survine atunci când am un mental rigid. Mă simt
ameninţat. Răceala îmi oferă scuza de a fi singur. Conştientizez
ceea ce mă face să devin rigid în faţa evenimentelor vieţii. Care este
motivul pentru care mă simt ameninţat? Verific cauza acestei
tensiuni (persoană sau eveniment) şi îmi dau seama că fricile,
temerile şi nevoia de a fi pe placul celorlalţi sunt cele care mă
determină să contractez răceala. Am nevoie să fiu iubit şi apreciat.
Lipsa de iubire face să îmi fie frig. Frigul reprezintă solitudinea,
suferinţa, teroarea, partea întunecată a lucrurilor. Ceva m-a răcit,
mi-a îngheţat inima⊂. „M -am răcit“ la vederea unui lucru şi „frigul
mi-a pătruns în oase“.
Accept⊂ să fiu mai îngăduitor şi să nu mă mai judec. Acţionez
cu mai multă blândeţe faţă de mine însumi; ceilalţi sunt doar
reflexul meu. Tot ce mi se întâmplă în viaţă este pentru a mă învăţa
să mă depăşesc şi să evoluez.

460
RĂGUŞEALĂ
Vezi: VOCE – RĂGUŞEALĂ
Când timbrul vocii mele nu se mai aude sau devine aspru spun
că am răguşit.
Răguşeala înseamnă că sufăr de epuizare mentală şi fizică.
Trăiesc un blocaj emoţional, o emoţie PUTERNICĂ şi îmi reţin
agresivitatea. Întrucât gâtul are legătură cu chakra 5 – centrul
energetic al adevărului, al comunicării şi al exprimării de sine – mă
pot simţi surprins de adevărul că îmi este greu să asimilez şi de
convingerile mele personale. Am recurs la unele paliative sau
anumite stimulente: cafea, alcool, ţigări, etc. Şi când efectul dispare,
răguşeala reapare. Oboseala, pe care o resimt, îmi amplifică
neliniştile şi grijile cărora nu vroiam să le acord atenţie. Există o
foarte puternică dualitate în interiorul meu: «Să spun sau să nu
spun? Să spun adevărul sau nu?» Dacă sunt neliniştit în legătură cu
modul în care îmi vor accepta spusele ceilalţi sau dacă nu sunt sigur
de ceea ce spun, frica sau incertitudinea transpar în vocea mea, care
devine răguşită. În loc să spun ceea ce cred eu şi trăiesc, spun mai
degrabă ceea ce cred eu că ceilalţi aşteaptă de la mine; acest lucru
seamănă cu o minciună. Deci, în loc să îmi folosesc forţa interioară,
mă sprijin pe ceilalţi, lucru, de altminteri, foarte fragil (ca şi vocea
mea) şi lipsit de siguranţă.
Conştientizez că este nevoie să mă opresc şi accept⊂ să îmi
acord timpul necesar pentru a mă reface. Fiind odihnit, situaţiile şi
evenimentele îşi recapătă proporţia reală, eu sunt mult mai obiectiv
şi mai lucid ca să pot lua deciziile care se impun. Îmi îngădui să dau
glas emoţiilor. Conştientizez că dacă vorbesc cu inima⊂ pot deţine
controlul asupra lucrurilor pe care vreau să le spun şi, astfel, mă voi
simţi în largul meu pentru a mă exprima liber. Vocea va fi şi ea
liberă, căci acum am încredere în ceea ce spun şi ştiu că ceilalţi
ascultă şi ei cu inima⊂ ceea ce am de spus.
RĂU DE ÎNĂLŢIME
Vezi şi: APETIT [PIERDERE A...], BALONĂRI, URECHI – VÂJÂIT ÎN
URECHI, GREAŢĂ, DURERI DE CAP, AMEŢELI
Când urc pe munte, se poate instala un ansamblu de tulburări
care au drept cauză lipsa oxigenului şi de care corpul meu are o
nevoie mai mare. Acest rău de înălţime îmi arată că este nevoie să
mă deschid mai mult. Când urc, îmi schimb nivelul de conştiinţă,
ceea ce poate să îmi provoace un şoc. Tulburările pe care le trăiesc
nu sunt decât reflexul angoaselor şi al rănilor mele interioare
conştiente sau nu. Este sigur că dacă aş avea un corp mai puternic,
atunci mi-ar fi mai uşor să suport, şi în plan fizic, aceste schimbări
de conştiinţă.

461
 Accept⊂ să fiu calm, să manifest mai multă încredere în mine şi
în viaţa mea, să îmi deschid noi orizonturi şi să permit sentimentului
de libertate să se manifeste mai pregnant.
RĂU DE MARE
Vezi şi: RĂU DE MAŞINĂ
Răul de mare este senzaţia că nu mai deţin controlul asupra
situaţiei, că mă las „clătinat“ de evenimentele din viaţa mea, că pierd
totul. Nemaifiind cu picioarele pe pământ, trăiesc un puternic
sentiment de nesiguranţă care creşte când mă gândesc cu frică la
viitor, căci tot ceea ce este necunoscut mă sperie. Am greţuri. Este
nevoie să mă întreb ce nu diger sau ce vreau să resping, să nu
accept⊂. Fugind de propriile emoţii şi ignorând esenţa fiecărui lucru
evit să mă simt profund ancorat în viaţă. Sunt ca un vapor care se
lasă purtat de vânt. Nu eu sunt cel care decide drumul pe care să îl
urmez, ci las evenimentele din exterior să se ocupe de acest lucru,
ceea ce mă face să trăiesc un puternic sentiment de nesiguranţă.
Sunt furios faţă de ceilalţi şi îi critic, dar, de fapt, îmi reproşez mie că
sunt neputincios. Este nevoie să mă întreb care este suferinţa pe
care o trăiesc faţă de mama. Poate ea a părăsit corpul fizic şi absenţa
ei mă face să sufăr. Sau poate relaţia noastră este conflictuală sau
tensionată. Se întâmplă foarte des ca orice rău de mijloace de
transport (vapor, avion, maşină, tren) să fie legat de frica mea
(conştientă sau inconştientă) de moarte.
Accept⊂ să privesc în mine, căci acolo găsesc toate răspunsurile
la întrebările pe care mi le pun. Încetez să mă mai distrug prin
gândurile negative pe care le întreţin şi prin felul de a mă judeca atât
de aspru.
RĂU DE M IJLOACE DE TRANSPORT
Vezi şi: ANXIETATE, RĂU DE MARE, GREŢURI, AMEŢELI
Răul de mijloace de transport survine atunci când trăiesc o
dualitate sau un dezacord între două surse de informare diferite ceea
ce face ca să îmi fie greu să îmi ordonez reperele faţă de anumite
persoane sau situaţii: de exemplu, ceea ce spune mama sau tata nu
se potriveşte. Lumea mea interioară, imaginară este cu totul diferită
de lumea exterioară. Pot să mă simt bine şi cu control deplin asupra
vehiculului meu, dar nu şi asupra oamenilor din jur. Sunt nesigur,
nu mă simt în largul meu. Acest fapt îmi perturbă obişnuinţele şi pot
avea impresia că pierd controlul asupra a ceea ce se petrece în viaţa
mea. Necunoscutul mă sperie, şi indirect, moartea. Am impresia că
trebuie să mă supun unor persoane sau lucruri. Există ceva de care
vreau să fug, căci vreau să ajung repede la destinaţie! Faptul că sunt
plin de ranchiună mă face să îmi fie greaţă pe tot parcursul
călătoriei. Răul de maşină se referă, deseori, la sentimentul de a mă
simţi încolţit, strâns, sufocat. Dacă îmi este greu să conduc maşina
este nevoie să mă întreb în ce mod îmi conduc propria viaţă: mă

462
ocup eu sau îi las pe ceilalţi să mi-o conducă pentru că mie îmi este
frică de autoritate şi de responsabilitatea de a lua decizii? Dacă nu
îmi place ca altcineva să conducă, sunt capabil să am încredere în
ceilalţi sau am tendinţa să controlez totul, gândindu-mă că este
singurul mod în care pot să mă simt în siguranţă? Se poate întâmpla
ca lipsa de confort legată de un mijloc de transport să aibă legătură
cu o situaţie trecută care a fost traumatizantă sau neplăcută pentru
mine. Când mă găsesc într-o situaţie similară, corpul meu îşi
aminteşte şi reacţionează. Pot, de exemplu, să fi primit o veste foarte
proastă când eram în călătorie. Asociez acum, inconştient, călătoriile
cu vestea proastă care ar putea veni. Pot să inventez o sumedenie de
motive pentru a nu mai trăi o situaţie asemănătoare, în cazul în care
aş mai primi tot o veste proastă. Tind atunci să pun tot necazul pe
seama mijlocului de transport folosit pentru a face această
călătorie, având impresia că pe viitor trenul sau avionul sunt semne
ale unui destin tragic şi pe care eu trebuie să le evit cu orice preţ,
pentru a nu mai suferi din nou.
Accept⊂ să fac pace cu mine însumi şi să conştientizez că
mijloacele de transport sunt sigure; este nevoie să am eu încredere în
mine şi să îmi construiesc acest sentiment de siguranţă. Ştiu că sunt
ghidat în permanenţă şi că sunt în locul cel mai potrivit şi la
momentul potrivit. Este bine să am încredere în viitor. Trebuie să
accept⊂ să trăiesc noi experienţe, ştiind că voi ieşi din ele mult mai
bogat.

RĂU DE MAŞINĂ
Vezi: RĂU DE MARE

RĂUTATE
Vezi şi: DREPTATE [AM...]
Răutatea este o dorinţă bolnăvicioasă de ură exprimată cu
scopul de a face rău, fie prin cuvinte, fie prin fapte.
Vreau să îmi dovedesc, astfel, faptul că sunt „corect“ şi „că am
dreptate“. Lucrul acesta poate proveni din nişte răni interioare, care
mă determină să îmi „vărs“ arţagul şi frustrarea către ceilalţi.
Dispreţuiesc viaţa sau pe ceilalţi pentru suferinţa pe care o trăiesc şi
vreau să mă răzbun, gândindu-mă că aşa aş putea trăi o oarecare
satisfacţie. Este o modalitate de a exterioriza agresivitatea pentru
a-mi găsi pacea interioară. Am nevoie de schimbare, de libertate de
acţiune, dar, în acelaşi timp, lucrul acesta mă sperie şi mă închid în
mine. Trăiesc, astfel, o puternică dualitate interioară. Când pot să
identific un astfel de comportament la mine, pot să cer ajutor pentru
ca să îmi fie mai bine. Căci, chiar dacă îmi exprim iritabilitatea prin
răutate, îmi dau seama că în acest fel nu îmi potolesc suferinţa
decât pentru o perioadă de timp.
Accept⊂ că suferinţa îmi aparţine şi că în loc să mă răzbun
este potrivit să îmi identific emoţiile şi sursa lor primară. Numai
463
aşa pot învăţa lecţiile de viaţă de care am nevoie ca să evoluez. Aşa
voi putea deveni mai deschis şi îmi voi manifesta bunătatea faţă de
oamenii din jur, ceea ce mă va face să trăiesc o mai mare pace
interioară.

RÂGÂIELI
Vezi: ERUCTAŢIE

REDOARE (...articulară, ...musculară)

Redoarea musculară, cauzată de acumularea de acid lactic,
implică energie mentală rigidă şi blocată. Sunt prins în tipare
mentale rigide şi pline de încăpăţânare, nefiind capabil „să mă las“,
să mă abandonez. Opun rezistenţă la mişcare, fie faţă de autoritate
sau de o situaţie, fie chiar faţă de mine. Mă fixez într-o structură în
loc să mă las dus de val. Îmi las la o parte spontaneitatea şi mă opun
vieţii. Nu permit intuiţiei mele să se manifeste şi devin foarte
intransigent. O redoare limitează mişcările: am, oare, impresia că
dispuneam de prea multă libertate într-o anumită situaţie sau că se
voieşte îngrădirea libertăţii mele? Este nevoie să îmi verific atitudinile
mentale în relaţia cu partea de corp afectată de redoare. Dacă
articulaţiile sunt „înţepenite“, fie la nivelul membrelor, fie la nivelul
coloanei, înseamnă că există o rezistenţă puternică manifestată la
nivelul oaselor şi care demonstrează rigiditate profundă şi refuz de a
merge tot înainte.
Accept⊂ să devin mai deschis şi mai flexibil faţă de noile direcţii
care apar în viaţa mea pentru a evita să cobor în pantă. În loc să mă
opun este potrivit să mă abandonez şi să trăiesc în funcţie de ritmul
vieţii şi al anotimpurilor.
RECT
Vezi: INTESTINE – RECT

REGIUNE INGHINALĂ
Vezi şi: GANGLIONI [...LIMFATICI], HERNIE
Regiunea inghinală uneşte pântecele de coapsă şi formează un
pliu.
Când această regiune este afectată fie printr-un abces, o durere
sau o proastă circulaţie a limfei, este semnul că trăiesc o ruptură
între dorinţele mele (mai ales sexuale) şi acţiunile pe care le
întreprind. Mă închid în mine şi nu dau glas nemulţumirii pe care o
trăiesc. Mă simt ca într-o închisoare şi am sentimente de ură.
Trăiesc mai mult la nivel mental decât emoţional şi sunt mereu
grăbit. Nu îmi respect nevoile profunde de pace şi linişte. Refuz să
îmi exprim elanul creator. Îmi nesocotesc, în felul acesta, libertatea şi
forţele mele se diminuează. Sunt în acord cu ceea ce simt şi ceea ce
fac? O hernie la acest nivel îmi arată că m-am săturat să mai trăiesc
pentru alţii. Mă agăţ de trecut, chiar dacă felul în care l-am trăit nu
mă mulţumeşte. M-am silit să rămân în anumite situaţii (atât la
nivel afectiv cât şi profesional) din frica de a-mi exprima creativitatea.
464
Văzută din afara viaţa mea pare liniştită şi sub control, dar mă
distrug pe dinăuntru. O inflamaţie a ganglionilor limfatici
inghinali arată că îmi resping adevărata mea natură. Îmi creez
obstacole care vor deveni „motive serioase“ pentru a nu-mi îndeplini
dorinţele şi a nu-mi trăi pasiunile.
Accept⊂ să fiu deschis faţă de emoţiile mele şi să permit energiei
să curgă nestingherită. Aşa pot să cunosc adevărata libertate, fiind
în contact cu tot ceea ce există în mine. Este calea prin care pot
integra şi depăşi ceea ce trăiesc.

REGRETE
Dacă mă „hrănesc“ cu regrete, înseamnă că „ofer“ corpului
supărare, amărăciune, nemulţumire în legătură cu ceea ce ar fi
trebuit să fac sau nu, să spun sau să gândesc . Trăiesc o realitate
care mă contrariază. Am impresia că am pierdut ceva sau pe cineva
pentru totdeauna. Regretele mă macină şi îmi scad nivelul de
energie. Creez astfel un teren propice pentru instalarea vreunei boli.
Accept⊂ să adopt o atitudine pozitivă ştiind că fac întotdeauna
tot ce este mai bun cu cunoaşterea pe care o posed. Învăţ din
trecutul meu şi astfel capăt mai multă experienţă şi devin mai
înţelept, ceea ce mă ajută să evoluez.

REGIUNEA INGHINALĂ
Vezi şi: GANGLIONI [...LIMFATICI], HERNIE
Regiunea inghinală uneşte abdomenul cu coapsa şi formează
un pliu.
Când această parte din corp este afectată fie printr-un abces, o
durere sau o inflamaţie limfatică, lucrul acesta se datorează unei
lipse de concordanţă între dorinţe (mai ales, sexuale) şi acţiunile pe
care le întreprind. Mă închid în mine şi nu dau glas nemulţumirii
mele. Mă simt ca într-o închisoare şi resimt un puternic sentiment de
ură. Trăiesc mai mult la nivel mental decât senzorial, îmi ignor
emoţiile şi mă simt tensionat. Opun rezistenţă nevoilor mele profunde
de calm şi de pace. Refuz să îmi exprim creativitatea. Îmi neg
libertatea şi sufăr pentru acest lucru. Există concordanţă între ceea
ce simt şi ceea ce fac? O hernie la acest nivel îmi arată că nu mai
vreau să trăiesc pentru ceilalţi. Mă agăţ de trecut chiar dacă felul în
care am trăit până acum nu mă satisface. M-am silit să stau în tot
felul de situaţii (şi în plan afectiv cât şi profesional) temându-mă să
îmi exprim creativitatea. Viaţa mea, văzută din afară, pare liniştită şi
sub control, dar eu sufăr profund. O inflamaţie a ganglionilor
limfatici în zona inghinală îmi arată că nu permit firii mele
adevărate să se manifeste. Inventez tot felul de obstacole pe care le
consider a fi „motive foarte întemeiate“ pentru a nu îmi îndeplini
adevăratele dorinţe şi pasiuni.
Accept⊂ să îmi exprim liber emoţiile ceea ce va antrena o
curgere firească a energiilor din corp. Aşa voi putea cunoaşte
adevărata libertate, fiind în contact direct cu tot ceea ce există în
465
mine. Îmi voi integra şi depăşi toate aspectele care mă opresc să îmi
trăiesc viaţa în libertate.

RESPIRAŢIE (în general)

Respiraţia este o funcţie care asigură schimburile gazoase între
mine ca fiinţă vie şi mediul exterior. Este o cale de acces prin care
viaţa pătrunde în interiorul meu. Dacă pot respira adânc, este semn
că pot conferi viaţă şi putere emoţiilor mele. O respiraţie superficială
indică o frică sau o rezistenţă faţă de viaţă, mai ales în momentele de
supărare sau panică, atrăgându-mi atenţia că am tendinţa să îmi
resping emoţiile. Îmi trăiesc viaţa aşa cum respir: fie superficial, fără
sens sau din plin, urmând ritmul de succesiune al anotimpurilor.
Ritmul între „a lua“ (inspiraţie) şi „a da“ (expiraţie) se face în deplină
armonie; căile de comunicare între mine şi lumea exterioară sunt
deschise şi libere.

RESPIRAŢIE (dificultăţi de...)

Vezi şi: ASTM, GÂT [SUFERINŢE...], MOARTEA SUBITĂ A NOU-
NĂSCUTUL UI, PLĂMÂNI [SUFERINŢE...]
Dificultăţile la nivel de respiraţie pe care le trăiesc denotă un
conflict între locul pe care îl ocup în viaţă şi cel care mi-ar plăcea să
îl ocup. Poate fi vorba şi despre un conflict între dorinţele materiale şi
spirituale sau dintre dorinţa mea de a trăi şi cea de „a lăsa totul
baltă“. Mă pot simţi sufocat de lucrurile pe care mă oblig să le fac
sau de persoanele pe care trebuie să le întâlnesc, ceea ce îmi
produce, printre altele, şi o respiraţie superficială („îmi lipseşte
suflul“). Mi-am stabilit bine limitele sau îi las pe ceilalţi să îmi dicteze
ceea ce ar trebui să fiu? În plus, dacă dificultăţile respiratorii sunt
ciclice, este nevoie să mă întreb ce eveniment sau ce persoană le
declanşează: cine sau ce îmi «taie respiraţia» sau, poate, la fel de bine
eu să fiu cel care doreşte „să fie lăsat să respire“? Pot să fiu atât de
exasperat, încât problemele respiratorii pot deveni, deseori într-o
manieră inconştientă, o posibilitate de manipulare a celor din jur
pentru a obţine ceea ce vreau. Mă pot simţi limitat. Îmi poate fi greu
să respir şi dacă ezit să dau, să împărtăşesc idei sau sentimente. Îmi
este frică să iau, să „aspir“ în mine lucrurile noi sau poate chiar viaţa
în sine, cu toate bucuriile pe care mi le poate aduce. Aş vrea să râd
din toată inima, dar... Dificultatea de a expira denotă închidere în
sine, faptul că nu îmi ocup spaţiul ce mi se cuvine. Nu mai am
aspiraţii profunde şi, într-un anumit mod, aştept moartea, „ultima
suflare“. Acest lucru este caracteristic atunci când trăiesc apneea în
somn. În acest caz, simt că există „ceva care nu miroase bine“.
Intuiesc un pericol fără a putea să îl identific şi aş vrea să mă simt în
siguranţă, ca atunci când mă găseam în pântecele mamei mele.
Accept⊂ să mă eliberez de orice opoziţie, să las totul să curgă, să
mă abandonez acordând încredere vieţii. Sunt atunci în mai mare
măsură să îmi găsesc locul cuvenit în Univers. Mă eliberez de tot ce
nu mai este bun pentru mine. Accept⊂ că m-am schimbat, că am
evoluat şi că viaţa s-a schimbat şi ea, unele dintre visele mele „au

466
plecat“ şi că a sosit vremea ca să privesc viitorul cu încredere, să îmi
ocup locul ce mi se cuvine şi să mă afirm cu toate posibilităţile de
care dispun. Spun „MULŢUMESC“ la tot ceea ce am trăit până
acum, ştiind că VIAŢA are grijă de mine.

RESPIRAŢIE – ASFIXIE
Vezi şi: ASTM, RESPIRAŢIE [DIFICULTĂŢI DE...]
Asfixia este o dificultate respiratorie manifestată prin oprirea
respiraţiei sau obstrucţia (conştientă sau nu) a căilor prin care aerul
intră în plămâni.
Această stare spontană are legătură cu neîncrederea în viaţă, cu
felul în care ea se desfăşoară sau cu anumite frici trăite în copilărie.
Poate proveni din nesiguranţa resimţită la gândul de a rămâne „fixat“
într-o situaţie în care mă sufoc şi nu pot să mă mişc. Este chiar
posibil ca asfixia să aibă legătură şi cu „o fixaţie mentală“ în raport
cu sexualitatea. Mă simt abătut şi nu ştiu cum să ies din această
letargie. Întrucât viitorul mă sperie, doresc să stau legat de trecut
(copilărie sau adolescenţă), alegând perioada care a fost cea mai
frumoasă pentru mine.
Accept⊂ să fiu pregătit de acum înainte ca să văd alte lucruri, să
mă mişc, să nu mai am fixaţii şi să acord încredere vieţii! Este
nevoie să îmi asum responsabilităţile şi să încetez să îmi fixez atenţia
asupra frustrărilor pe care le-am trăit în copilărie. Este nevoie să fac
tot posibilul pentru a le integra.

RESPIRAŢIE – SUFOCĂRI
Sufocarea indică faptul că mă simt „strâns cu uşa“, „ţintuit“ şi că
îmi lipsesc aerul şi spaţiul.
Gâtul corespunde centrului energetic care are legătură cu
adevărul, cu exprimarea de sine, cu creativitatea şi, indirect, cu
sexualitatea. Pot să mă simt „strâns de gât“: o idee mi-a rămas „în
gât“; mă simt criticat prea tare. Mi-am refulat emoţiile atât de mult,
încât acum s-au acumulat într-un preaplin. Totuşi, încă încerc să le
reprim. Ele sunt foarte prezente în viaţa mea de zi cu zi şi,
inconştient, continui să le alimentez, iar ele ajung, astfel, să mă
sufoce. Se poate ca anumite situaţii să fie atât de greu de „înghiţit“,
încât mă sufocă. Sunt sufocat şi de anumite situaţii din trecutul
meu care mă mai fac încă să sufăr pentru că sunt încă proaspete în
memoria mea. Îmi este greu să mă integrez în societate, la locul de
muncă sau în familie. De ce îmi este atât de frică să fiu eu însumi şi
să mă exprim? Poate îmi este frică să nu fiu respins, căci îmi
închipui că nu pot să fiu iubit dacă mă arăt lumii aşa cum sunt?
Este neapărat nevoie să mă eliberez de toate reţinerile şi să
accept⊂ să dau la iveală tot ce am ascuns. Soluţia este să învăţ să
comunic şi să îmi exprim nevoile. Ce uşurare resimt deja! Realizez că
ceilalţi nu îmi pot ghici nevoile şi că putem fiecare să ni le satisfacem
în respect şi armonie unii faţă de alţii.

467
RESPIRAŢIE – TRAHEITĂ
Traheita este o inflamaţie a mucoasei care căptuşeşte traheea
pe interior, acest conduct prin care trece aerul în laringe, bronhii şi
bronhiole. Este, deseori, asociată cu o laringită, o bronşită sau o
rinofaringită.
Căile mele respiratorii, afectate în acest mod, demonstrează că
mă simt sufocat. Aerul fiind viaţă, resimt o puternică tristeţe sau,
deseori, chiar furie. Mă simt neînţeles de cei din jur, ceea ce mă face
să trăiesc o stare depresivă. Am impresia că îmi lipseşte aerul şi că
trăiesc din obligaţie şi nu că aş fi liber să hotărăsc ce să fac cu viaţa
mea. Este ca şi cum aş avea ambele mâini legate la spate. Trăiesc
dualitatea raţiune/pasiune. Mă sufoc vrând să îi controlez pe ceilalţi.
Am nevoie de spaţiu, poate chiar să mă separ de unele persoane care
mă irită. Corpul îmi spune că am nevoie să respir liber şi să fac loc
iubirii.
Accept⊂ autonomia şi libertatea atât pentru mine, cât şi pentru
ceilalţi şi îmi redobândesc demnitatea.
RETENŢIE DE APĂ
Vezi şi: TUMEFACŢIE, EDEM
Retenţia de apă este deseori cauzată de o funcţionare deficitară
a rinichilor.
Corpul „face rezerve“, ceea ce pune în lumină faptul că pot
„strânge“ lucruri sau emoţii pentru că am oroare să pierd ceva sau
pe cineva. Îmi reţin lacrimile. Sunt foarte reţinut şi foarte „atent“
pentru a nu îi deranja pe cei din jur. Evit „să cedez tentaţiei“, dar
acest lucru îmi produce frustrare şi instabilitate. Nesiguranţa mea
poate fi motivul inconştient al acestui „stocaj“. Am tendinţa să mă
critic sau să îi critic pe ceilalţi. Lucrul acesta decurge fie din
dificultatea de a mă afirma fie, din contră, din ego-ul meu care este
puţin cam prea mare şi care mă face să ocup şi locul celorlalţi. Aşa
îmi ascund angoasele. Relaţia cu autoritatea este foarte haotică, căci
mă simt, deseori, victima nedreptăţilor.
Accept⊂ să îmi asum responsabilităţile vieţii şi să învăţ mai mult
respectul şi smerenia. Învăţ să îmi ocup locul cuvenit prin drept
divin, având încredere că totul este disponibil, în funcţie de cât cer.
RETINITĂ PIGMENTARĂ
Vezi: OCHI – RETINITĂ PIGMENTARĂ

RETINOPATIE PIGMENTARĂ
Vezi: OCHI – RETINOPATIE PIGMENTARĂ

RETRAGERE ÎN SINE
Retragerea în sine poate fi o modalitate minunată de a mă opri,
de a-mi oferi un răgaz, de a-mi descoperi nevoile, de a proceda la
introspecţie. Totuşi, dacă această perioadă se prelungeşte şi dacă în
468
loc să fie o ocazie de a evolua şi de a mă cunoaşte, devine o
modalitate prin care fug de lume mă umplu de idei negative, îmi
plâng de milă şi devin o victimă, risc atunci să trăiesc o suferinţă
profundă, atât la nivel psihic cât şi fizic.
Accept⊂ să rămân deschis în faţa Universului, respectându-mi
nevoile pentru a trăi în bucurie şi armonie.

REUMATISM
Vezi şi: ARTRITĂ – POLIARTRITĂ REUMATOIDĂ, ARTICULAŢII,
INFLAMAŢIE
Reumatismul se defineşte drept o afecţiune dureroasă acută şi,
cel mai adesea, cronică şi care jenează buna funcţionare a
aparatului locomotor. Articulaţiile sunt înţepenite şi mişcările devin
din ce în ce mai dificile.
Boala este o consecinţă a rigidităţii, inflexibilităţii şi încăpăţânării
mele faţă de unele persoane sau situaţii. Mă tem să nu fiu rănit,
vreau să arăt lumii o imagine „mai mult decât perfectă“, că totul
„merge de minune“, chiar dacă în adâncul meu nu stau aşa
lucrurile. Vreau – la nivel de anturaj – să fiu considerat victima
nedreptăţilor pe care le trăiesc. „Învârt“ la nesfârşit aceleaşi şi
aceleaşi supărări, ceea ce mă face să devin critic (faţă de mine şi de
ceilalţi). Sunt chiar un martir. Nu îmi mai ofer nicio şansă: sunt
exigent şi mi se pare că viaţa are un gust acru. Este nevoie să mă
întreb dacă sunt frământat în legătură cu o situaţie caracterizată
prin ambiguitate: «Să fac sau nu lucrul acesta?» «Să îl lovesc sau
nu?», etc. Trăiesc în mine un conflict de separare, de exemplu, faţă
de copilul meu de care aş vrea să fiu mai apropiat, dar nu pot. Dacă
mi-am lovit copilul şi apoi regret, există foarte mari şanse ca mâna
cu care am făcut acest gest să fie afectată de reumatism. Stima de
sine este foarte scăzută, căci mă subestimez în permanenţă. Îmi fac
griji pentru ceilalţi, mai ales dacă este vorba despre copiii mei. Mă
bazez pe ei, pentru că ei sunt raţiunea mea de a exista şi de a avansa
în această viaţă. Dacă ei sunt răniţi, dacă se poticnesc, dacă au
eşecuri, îmi este teamă că nu mai pot să se ridice şi atunci mă
întreb: „Ce-ar fi trebuit să fac mai mult sau în alt mod? Ar fi trebuit
să pot să îi ajut...“. Culpabilitatea şi responsabilitatea sunt mari şi
subaprecierea, la fel. Ar trebui să fac de o sută de ori mai mult şi să
fiu de o sută de ori mai bun pentru a-mi recâştiga stima de sine,
valoarea şi iubirea celorlalţi pe care am impresia totuşi că nu le
primesc. Trăiesc într-o lume imaginară şi nu sunt mulţumit de viaţa
pe care o duc. Sunt frustrat, decepţionat, căci mă simt neputincios
în a schimba ceva în viaţa mea. Aş vrea să fiu primul, să manifest
mai multă independenţă şi mai mult curaj, dar nu mă simt capabil
să fac acest lucru. Am impresia că nu merit să fiu fericit, că este
nevoie să îndur toate „încercările“ vieţii. Am impresia că ceilalţi vor
să mă manipuleze sau că am fost trădat? Reumatismul articular

469
acut (boala Bouillaud87 ) pune în evidenţă faptul că îmi este frică să
nu pierd iubirea cuiva pe care îl îndrăgesc şi care urmează să plece.
Accept⊂ marea mea nevoie de iubire. Învăţ să am grijă de mine
şi să îmi asum emoţiile, căci ele sunt pozitive şi îmi permit să mă
cunosc mai bine. Mă aşez la pupitrul de comandă al vieţii mele şi,
din victima care eram, devin creator. Ştiu că totul este posibil. Este
de ajuns să am răbdare şi să accept⊂ să avansez în ritm propriu,
evitând presiunea şi făcând acele schimbări care îmi permit să mă
simt cât mai bine.

RINOFARINGITĂ
Vezi: GÂT – FARINGITĂ

RINICHI (probleme renale)

Vezi şi: CALCULI [ÎN GENERAL]/RENALI, FRICĂ
Rinichii sunt cei care menţin echilibrul (ca o balanţă) în interior
curăţând sângele de toxine şi compensând „intrările“ prin „ieşiri“
(eliminarea urinei).
Ei mă ajută să fac faţă vieţii. Rinichii participă la controlul
tensiunii arteriale şi stimulează producerea de celule albe. În sens
figurat, pentru că rinichii curăţă corpul de deşeuri, este ca şi cum
mi-ar curăţa corpul, evacuând ideile negative pe care le întreţin şi tot
ceea ce mă poluează. Tot ei sunt cei care îmi filtrează emoţiile şi îmi
permit să trăiesc cu bucurie fiecare clipă atunci când curăţirea
corpului se face constant şi natural, eliberându-mă de furie şi
supărări. Dacă am o relaţie bună cu lumea mea interioară, atunci
rinichii funcţionează bine. Ei reprezintă stabilitatea,
discernământul, echilibrul. O proastă funcţionare a lor denotă faptul
că păstrez în mine vechi tipare emoţionale sau emoţii negative care
se cer eliberate. Relaţia cu partenerul sau partenera este, cel mai
adesea, dizarmonioasă şi mă simt vulnerabil, căutând cu disperare
un oarecare echilibru. Sexualitatea poate deveni pentru mine o
modalitate de a fugi de problemele pe care le am. Aştept ca ceilalţi să
mă facă fericit. Mă simt stors, ca şi cum aş fi fost golit de energie.
Vechile emoţii neexprimate se manifestă, cel mai adesea, prin pietre
la rinichi (calculi renali). Fac mereu „calculi“ pentru a şti ce îmi
aparţine sau ceea ce risc să pierd. Îmi este teamă să nu îmi fie
distrusă cariera. Vreau să îmi impun limite şi bariere pentru „a nu
pierde“ nici măcar un centimetru! Se întâmplă deseori ca tristeţea pe
care am reţinut-o de-a lungul anilor să se solidifice; nu am permis
„să plece“ unei situaţii tensionate, care îmi producea nesiguranţă

87 Bouill aud (Jean-Baptiste): 1796-1881. Născut în plină Revoluţie, pe 16

septembrie 1796, în cătunul Braguettes de lângă oraşul Angoulême, într-o
familie modestă de podgoreni, îşi începe cariera în 1818 ca extern la spitalul
Cochin. Pe 23 august 1823 devine doctor în medicină iar la vârsta de 30 de ani
este ales membru al Academiei regale de medicină. Va fi primul care
semnalează legătura dintre poliartrită şi endocardită în lucrarea „Tratat clinic
despre reumatismul articular şi legea coincidenţelor, a inflamaţiilor inimii cu
această boală“ apărută în 1840. P ropune pentru această boală un tratament
curios bazat pe „lăsare de sânge“ şi lipitori.
470
(atât din punct de vedere emoţional, cât şi financiar); în acest fel am
blocat şi o înţelegere nouă, adecvată, care m-ar fi ajutat să evoluez.
Mă simt ca un vapor care a eşuat. Am impresia că devin o ruină.
Sunt plin de remuşcări; aş vrea atât de mult să schimb trecutul
pentru a schimba toate lucrurile... Rinichii sunt consideraţi a fi
«sediul fricilor». Când ei slăbesc sau se îmbolnăvesc este din cauza
unei frici pe care nu vreau să o exteriorizez sau nici să o recunosc
faţă de mine însumi. Discernământul îmi este, astfel, afectat. Am
impresia că sunt „prins“în nişte situaţii care, de fapt, nu mă privesc
în niciun fel. Am tendinţa să trăiesc la extreme: fie devin prea
autoritar, criticând orice, fie, din contră, devenind prea supus,
nehotărât, neputincios şi trăind decepţie după decepţie. Pentru mine
viaţa este „nedreaptă“. Îmi este greu să iau decizii. Îmi este greu să
discern ce este bine şi ce nu, şi ce ar trebui să elimin din viaţa mea.
Mi se pare greu să trăiesc... cu mine şi cu ceilalţi. Nu mai pot opera
diferenţa dintre adevăr şi iluzie ceea ce mă conduce către
dezorientare şi frustrări. Dacă rinichii mei nu mai filtrează sângele,
este ca şi cum corpul ar dori să păstreze acest lichid, fie de frică să
nu îl piardă, fie că el crede că nu îi este de ajuns. Este nevoie, în
acest caz, să mă întreb ce situaţie din viaţa mea a provocat o frică
legată de un lichid (de exemplu, dacă mi-a fost frică să mă înec,
lichidul – în acest caz – este apa). Poate fi vorba şi de faptul că a fost
cât pe ce să înghit un lichid toxic. Mai poate fi adusă în discuţie şi o
situaţie în care era vorba despre „bani lichizi“; poate am trăit sau am
văzut o persoană care a trebuit „să îşi lichideze datoriile“ şi am
judecat-o. În toate aceste cazuri, rinichii mei vor fi afectaţi. Tuburile
colectoare ale rinichilor mei sunt afectate dacă am impresia că
trebuie să lupt pentru existenţă. Mă simt deposedat, „dărâmat“ în
urma unui eveniment marcant din viaţa mea. Mă simt împovărat de
toate relele din lume. Problemele la rinichi survin, adesea, ca
urmare a unui accident sau a unei situaţii traumatizante în care am
trăit frica de moarte. Când frica are legătură cu un conflict
existenţial, apare cancerul. Am impresia că în faţa mea nu mai este
nimic, doar neantul. Trăiesc acut senzaţia că am pierdut tot, că totul
se prăbuşeşte. Mă simt zdrobit, nimicit, căci nu mai am nimic. Nu
mai sunt fericit în familie, vitalitatea mea „s-a evaporat“. Nu mai
sunt în stare să înfrunt viaţa, deci „mă rup“ de propriile sentimente.
Rinichii mai simbolizează şi colaborarea (ei sunt doi şi lucrează în
colaborare). Este nevoie să mă întreb care este în prezent relaţia cu
partenerul meu. Îl fac responsabil de toate relele pe care le trăiesc?
Am tendinţa „să îmi revărs mizeriile“ asupra celorlalţi şi să le
„otrăvesc“ existenţa cu „problemele“ mele? Sau, din contră, mă agăţ
de trecut, ceea ce mă sleieşte de puteri şi îmi provoacă un puternic
dezechilibru? Critic cu uşurinţă şi sunt neîncrezător, căci am
impresia că viaţa mea este plină de eşecuri. În această situaţie,
rinichii mei vor avea de suferit şi voi putea contracta o insuficienţă
renală. Va trebui „să colaborez“ cu o maşină, generatorul de
hemodializă, care mă va ajuta să îmi purific sângele. Este nevoie să
regândesc întregul meu sistem de relaţionare cu cei din jur.

471
 Accept⊂ să devin responsabil de mine însumi, să învăţ să îmi
descopăr propriile nevoi. Îmi asum responsabilitatea vieţii mele şi
încetez să îi mai critic pe ceilalţi. Sunt capabil să îmi asum toate
alegerile pe care le fac. Discernământul meu devine sigur şi precis.
Colaborez în procent de 100% cu viaţa şi sunt, atunci, „tare pe
poziţie“. Permit emoţiilor mele să curgă precum un fluviu, ştiind că
fac parte integrantă din fiinţa mea.

RINICHI – ANURIE
Vezi şi: RINICHI [PROBLEME RENALE]
Anuria se datorează opririi producerii de urină de către rinichi
sau de către un obstacol situat pe traiectul dintre rinichi şi vezică.
Dacă sufăr de anurie, pot să mă simt „dezgolit“ şi fără protecţie
în faţa vieţii; riscul de a fi fricos creşte mai mult decât de obicei
(rinichii sunt sediul fricii) şi am, atunci, tendinţa să mă agăţ de nişte
credinţe vechi. În plus, urina reprezintă şi emoţiile vechi care trebuie
eliminate din corp. Dacă mă agăţ de posesiuni vechi, de credinţe,
temeri, îndoieli sau manii (foarte puternice în plan metafizic), atunci
pot suferi de anurie (sau blocaj renal). Angoasa pe care o trăiesc
poate fi atât de puternică, încât „mă reţin“, nu îmi eliberez emoţiile
de supărare şi necaz şi care sunt reprezentate de urina pe care ar
trebui să o elimin. Intensitatea acestei opriri (când se opreşte
complet se instalează moartea) îmi indică ceea ce am de eliminat la
nivelul vechilor scheme de gândire pentru a permite să se instaleze
noi idei. Mă închid în mine şi inima⊂ mea este plină de amărăciune.
Sunt dependent de ceilalţi şi cred că doar ei mă pot face fericit. Pot
ajunge până acolo încât să „mă rup“ de emoţiile mele. Le împiedic să
se manifeste, căci îmi este frică să le trăiesc, lucru care constituie un
stres foarte mare pentru corpul fizic. Sunt un deşert din punct de
vedere afectiv. Viaţa mea este neinteresantă, fără nimic incitant şi
provocator. Mi-am frânat orice curiozitate.
Accept⊂ să permit libera circulaţie a emoţiilor mele, indiferent de
natura lor, căci fac parte din esenţa mea divină. În consecinţă „fac
curăţenie“ şi mă debarasez de orice emoţie, relaţie sau situaţie care
nu îmi mai este benefică şi le înlocuiesc cu ceva nou, pozitiv. Am
încredere în viaţă, căci se îngrijeşte să îmi ofere tot ce am nevoie. Îmi
ascult intuiţia care îmi stabileşte drumul pe care îl am de urmat.

RINICHI – NEFRITĂ
Vezi şi: FURIE, INFLAMAŢIE, FRICĂ
Termenul nefrită desemnează, în general, ansamblul bolilor
renale. Totuşi, mai este utilizat pentru a desemna o inflamaţie a
rinichilor (numită nefropatie).
Nefrita are legătură cu teama şi fricile puternice pe care le resimt
faţă de viaţă şi moarte. Este rezultatul frustrărilor, al sentimentului
de eşec sau al decepţiilor pe care nu le-am exteriorizat. Reacţionez
excesiv faţă de ceva care mă contrariază, care mă face să mă simt
neputincios, fără să ştiu care este lecţia de viaţă pe care o am de
472
învăţat în această situaţie. Mă violentez şi mă judec considerând că
nu sunt capabil să mă afirm şi să spun «nu» atunci când vreau. Mă
intoxic cu lucrurile pe care le înghit fără discernământ. Toate
secretele bine ascunse fac rinichii să lucreze mult mai mult.
Accept⊂ să acord încredere vieţii. Mă exteriorizez şi capăt, astfel,
mai multă încredere în mine. Sunt împăcat cu mine şi cu cei din jur.

RINICHI – PIETRE LA RINICHI

Vezi: CALCULI RENALI

RINITĂ
Vezi şi: ALERGIE – GUTURAIUL FÂNULUI
Guturaiul numit şi rinită este o infecţie virală însoţită de tuse şi
secreţii nazale. Cea mai cunoscută este rinita acută (coriză).
Guturaiul antrenează şi curbaturi, oboseală, înfundarea nasului.
Este foarte răspândit şi contagios. Pentru că un virus afectează
corpul, acesta este semn că sistemul mei imunitar a slăbit.
Guturaiul poate avea drept cauză confuzia pe care o trăiesc la
nivelul gândurilor, căci nu ştiu „cum să mă mai împart“. Este o
dezordine totală şi sensibilitatea îmi este foarte afectată. Există o
sumedenie de lucruri pe care este nevoie să le gestionez în acelaşi
timp. Mă întreb cu ce să încep. Sunt „strivit“ de povara obligaţiilor
familiale sau profesionale. Mă simt „rece“ deci „răcesc“ şi atunci
guturaiul se instalează. Am astfel un răgaz în care pot să mă
„protejez“ de ceilalţi pentru o anumită perioadă de timp şi „să păstrez
distanţa“ având, în acest fel, posibilitatea să mă ocup mai mult de
mine. Întrucât în timpul acestei boli are loc o eliberare de secreţii, se
prea poate să trăiesc o situaţie emoţională specială care mă afectează
şi faţă de care mă încearcă o sumedenie de emoţii care se cer
eliberate. Întrucât nasul îmi este înfundat, există o persoană sau o
situaţie „care nu îmi miroase bine“ şi pe care vreau să o evit?
Întrucât guturaiul îmi poate afecta atât pieptul (corpul) cât şi capul
(spiritul), se poate să existe un dezechilibru dacă îmi centrez atenţia
doar asupra unuia, ignorându-l pe celălalt. Întrucât guturaiul are
legătură cu faptul că „am răcit“ este nevoie să mă întreb care este
situaţia sau vorba care odată spusă mi-a „răcit“ relaţia în discuţie
sau care mi-a „îngheţat“ întreg corpul, încât m-am simţit rănit,
decepţionat, vinovat, etc. Sunt „rece“ faţă de cineva? Cine mă
vorbeşte pe la spate? Sau eu sunt cel care devin „rece“ faţă de
propria durere sau necazul care mă încearcă? Simţindu-mă victimă,
accept⊂ ca ceilalţi să îmi dea „viruşi“.
Accept⊂ că am nevoie de căldură umană. Trebuie să încep, mai
întâi, prin a avea grijă de mine pentru ca ceilalţi să facă la fel. Las să
cadă toate măştile, căci sunt „imunizat“ faţă de orice atac exterior.
Am nevoie de un răgaz pentru a-mi permite să văd mai limpede ce se
petrece în viaţa mea. Am nevoie să îmi recapăt forţele. Adopt noi
atitudini şi noi comportamente. Fac curăţenie în viaţa mea şi încetez
să mă mai las afectat de credinţele populare („guturaiul face ravagii
în iarna asta!“ sau „răcesc întotdeauna în luna decembrie!“). Învăţ să
473
îmi recunosc limitele şi să nu le depăşesc. Armonia se poate instala
şi eu pot deveni stăpân pe viaţa mea. Dacă am nevoie ca alţii să se
ocupe de mine, să mă îngrijească, atunci îndrăznesc să cer acest
lucru!
RIDURI
Ridurile sunt încreţituri ale pielii. Ele pot fi de expresie sau de
bătrâneţe. Fibrele elastice ale dermei se rup şi restul de ţesut
conjunctiv este afectat.
Ridurile apar când trăiesc un şoc emoţional, o răsturnare de
situaţie sau o suferinţă interioară. Aceste striaţii apărute pe piele
exprimă suferinţă şi durere. Ele distrug pielea. Pot trăi şi o ruptură
sau un eveniment în care trebuie să mă detaşez de o persoană, de o
situaţie sau de un bun material şi acest fapt mă determină să resimt
tristeţe, disperare, neînţelegere şi o puternică durere interioară. Dacă
mă frământ permanent, ceea ce este deseori cazul legat de munca pe
care o prestez, când trăiesc tot felul de îndoieli sau când nu mă simt
la înălţime, toate acestea se vor impregna în piele şi vor forma riduri.
Ridurile verticale între ochi denotă o tensiune excesivă,
agresivitate şi nerăbdare.
Accept⊂ să eliberez trecutul, să fac ordine în viaţa mea, în
structurile psihologice care îmi stânjenesc evoluţia. Învăţ să accept⊂
că orice eveniment din viaţa mea are rolul de a mă ajuta să „cresc“ şi
că doar prin detaşare pot manifesta iubirea necondiţionată. Astfel,
ridurile mele nu vor mai avea motiv să existe, deci vor putea să
dispară. Înţelepciunea aduce adevărata tinereţe a inimii⊂.

RITM CARDIAC (tulburări ale...)

Vezi: INIMĂ⊂ – ARITMIE CARDIACĂ

(A-ŞI) ROADE UNGHIILE

Vezi: UNGHII [A-ŞI ROADE...]

(A) RÂGÂI
Vezi: ERUCTAŢIE

ROŞEAŢĂ
Vezi: PIELE [SUFERINŢE ALE...]

ROTULĂ
Rotula este un os oval care permite mişcările de flexie şi extensie
ale articulaţiei genunchiului. Dacă am o durere la nivelul rotulei sau
dacă este deformată, înseamnă că trăiesc furie, decepţie sau iritare
în raport cu visele mele care mi se par de nerealizat. „Îmi plec
genunchii“, mă simt învins. Există o situaţie care pare stagnantă,
blocată în momentul de faţă şi aştept ca să se amelioreze, deşi mă
îndoiesc foarte tare. Pot refuza să cedez în faţa autorităţii, nefiind
pregătit să îngenunchez. Mă simt dominat de familie. Am impresia că

474
mă cobor într-o groapă din care nu ştiu cum să ies. Autonomia îmi
este limitată.
Accept⊂ că a sosit momentul să îmi acord un răgaz doar pentru
mine, pentru a mă „ridica în picioare“ şi a avea iniţiative care îmi
permit realizarea viselor dragi mie. Numai crezând în ele cu adevărat
le poţi realiza.

RUBEOLĂ
Vezi: BOLILE COPILĂRIEI

RUJEOLĂ
Vezi: BOLILE COPILĂRIEI

475
476
 S
S.P.M . (sindrom premenstrual)
Vezi: MENSTRUAŢIE – SIND ROM PREMENSTRUAL

S.R.A.S.
Vezi: SIND ROM RESPIRATOR ACUT SEVER

SACRUM (OSUL)
Vezi: SPATE – ŞALE

SADISM
Vezi: SADOMASOCHISM

SADOMASOCHISM
Sadomasochismul implică o relaţie în care unul dintre parteneri
domină (sadism), iar celălalt se supune (masochism).
Dacă sunt masochist, îmi procur plăcerea sexuală din suferinţe
(fizice sau morale) la care mă supun de bună voie, ceea ce îmi dă
impresia că deţin puterea asupra celuilalt. În străfundul sufletului
mă simt gol, neputincios să îmi creez viaţa aşa cum mi-ar plăcea şi
să am relaţii satisfăcătoare cu ceilalţi, la toate nivelele. Acelaşi
sentiment de neputinţă îl am şi dacă sunt o persoană sadică, dar
acesta se exprimă diferit. Am dezvoltat o parte dură în mine pentru a
mă proteja de ceilalţi. Încă de la cea mai fragedă vârstă a trebuit să
mă apăr faţă de unele persoane care exercitau o anumită putere
asupra mea. A trebuit să îmi refulez emoţiile şi durerea. Crescând,
am vrut să îi pedepsesc pe alţii pentru trecutul meu. Practicând
sadomasochismul, poate să găsesc un anumit echilibru în relaţiile
mele. Totuşi, dacă simt nevoia să practic o astfel de relaţie, este
pentru că vreau, cu siguranţă, să mă eliberez de o suferinţă, de un
stres interior sau, chiar în unele cazuri, de o pulsiune suicidară, fie
putând să controlez, fie supunându-mă. Mă eliberez, astfel, de
anumite angoase. O parte din mine este totdeauna în perioada sa de
adolescenţă: mă revolt şi vreau să le arăt celorlalţi că sunt sub
control. Există şi un aspect al plăcerii prin durere. Este ceea ce
doresc eu cu adevărat de la viaţă? Aceste programe riscă să reapară
în momentul în care mă aştept cel mai puţin. Astfel, în condiţii de
stres puternic voi putea să identific că a controla sau a mă supune
vor fi soluţiile potrivite. Trebuie să fiu atent la faptul că devin ceea
ce îmi captează atenţia. Astfel, acest comportament care poate
părea negativ riscă să amplifice aceste atitudini negative în mine.
Accept⊂ să dezvolt, la nivel de subconştient, programul următor:
sunt liber atunci când controlez şi mă simt mai bine după, sau, în
celălalt caz, mă simt liber când mă supun „de bună voie“ şi mă simt
477
mai bine după. Accept⊂ dorinţa de a mă elibera de frici şi limitări, şi
aleg să mă las mai degrabă ghidat, în loc să controlez. Pot, astfel, să
descopăr o satisfacţie care îmi asigură o mai puternică dezvoltare
personală.

SALIVĂ (în general...)

Vezi şi: GLANDE SALIVARE, OREION
Saliva are puterea să oprească dezvoltarea microbilor. Prin
puterea sa de a umecta, ea facilitează producerea sunetelor şi
înghiţirea alimentelor. Favorizează prima etapă a digestiei
transformând amidonul. Prea multă salivă sau prea puţină face
digestia ineficace. Dacă sufăr de depresie sunt silit să mănânc
repede, să înghit alimentele nemestecate, ceea ce conduce la o lipsă
de salivă şi la senzaţia de sufocare. Am impresia mereu „că îmi lasă
gura apă“ sau „că îmi curg balele“ după ceva sau cineva fără a-mi
satisface însă niciodată dorinţele.
Accept⊂ să îmi acord încredere în deciziile pe care le iau, să aleg
bucuria şi nu regretele şi să merg încrezător pe drumul vieţii.
Acţionând în vederea îndeplinirii dorinţelor mele, îi „redau“ salivei
mele întreaga sa putere.

SALIVĂ – HIPER şi HIPOSALIVAŢIE

Vezi şi: GURĂ
Hiposalivaţia este o lipsă de salivă. Saliva este o umoare uşor
vâscoasă care umectează gura şi alimentele. Glandele salivare
secretă saliva care ajută digestia. Pot să respir pe gură, mai degrabă
decât pe nas. Acest fapt antrenează uscarea gurii şi a căilor
respiratorii.
Întrucât gura reprezintă deschiderea către viaţă, pot să mă întreb
de ce dorinţele şi poftele mele „s-au uscat“ şi de ce nu se manifestă
aşa cum mi-ar plăcea. Pot să descopăr că evenimentele pe care le
trăiesc nu mă hrănesc îndeajuns şi că îmi pierd interesul pentru viaţă.
În caz de hipersalivaţie, este nevoie să mă întreb dacă „îmi lasă
mereu gura apă“: atunci este semn că sunt plin de fantasme, de
dorinţe şi de proiecte, dar care întârzie să se realizeze. Am nevoie de
afecţiune. Vreau să spun şi să fac tot felul de lucruri, dar mă simt
limitat în gesturile mele. Sunt în defensivă căci mă îndoiesc de mine.
Marea mea nevoie de iubire, chiar inconştientă, poate să se
exteriorizeze printr-o hipersalivaţie în timpul nopţii. Indiferent de caz,
mă simt tensionat şi nesatisfăcut în relaţia mea cu tot ceea ce trăiesc,
cu viaţa însăşi. Am nevoie de diferite experienţe pentru a „mă sătura“.
Accept⊂ să conştientizez că viaţa este un dar şi libertatea pe
care o am, de asemenea. Viaţa îmi dă tot ceea ce am nevoie pentru a
integra toate situaţiile pe care le trăiesc. Las la o parte opiniile
celorlalţi şi trăiesc în mod spontan. Savurez din plin momentul
prezent. Mă bucur de viaţă, mă „satur“ şi gust fiecare clipă de
fericire. „Mă împac“ cu toate dorinţele mele interioare şi acţionez
pentru ca acestea să se concretizeze.
478
SALMONELOZĂ sau TIFOIDĂ
Vezi şi: OTRĂVIRE [...PRIN HRANĂ], INDIGESTIE, INFECŢII [ÎN
GENERAL], INTESTINE – DIAREE, GREŢURI
Salmoneloza este o infecţie ce se declanşează la nivelul
aparatului digestiv, contaminarea făcându-se prin apa infestată sau
hrană. Formele sale cele mai severe sunt tifoida şi paratifoida.
Simptomele sunt diverse: vărsături, diaree, sindrom infecţios şi toxic.
Pot să mă întreb ce mă determină să fiu atât de iritat. Chiar dacă
este uşor pentru mine să mă gândesc că nu eu sunt responsabil de
ceea ce mi se întâmplă, pentru că hrana era infectată (cauză
exterioară), este nevoie să îmi amintesc că nimic nu este întâmplător
şi că elementele exterioare nu sunt aici decât pentru a mă ajuta să se
declanşeze această suferinţă pe care o trăiesc acum în raport cu o
situaţie „pe care nu o diger şi care mă înfurie“. Trăiesc în defensivă,
sunt tensionat din cale-afară. Mă simt ca într-o închisoare, neputând
să acţionez în niciun fel. O situaţie care implică deseori familia „face
să îmi sară inima⊂“ şi pentru că nu mă exteriorizez, boala este cea
care „se însărcinează“ să elimine ceea ce nu îmi mai convine. Sunt
foarte iritat. Îmi caut adevărata origine, vreau să mă întorc la obârşie
sau la credinţele mele, dar nu sunt lăsat. Mă revolt împotriva acestui
„nume murdar“ pe care îl port, căci am impresia că mă împiedică să
fac anumite lucruri. Trebuie să fiu la înălţime şi să rămân în acest
cadru „acceptabil“. Mă las înghiţit de societate şi de regulile ei. Este
nevoie să exprim ceea ce trăiesc, toate aceste emoţii care sunt din ce
în ce mai numeroase şi „mă infectează“, iar eu nu găsesc nicio
soluţie. Ce greutăţi port pe umeri! Viaţa mea este un vârtej emoţional.
Accept⊂ să restabilesc armonia în această situaţie pe care am
putut să o identific; astfel, îmi voi ameliora sănătatea. Voi fi mai
bogat cu o experienţă care mă ajută să devin şi mai înţelept.
Apreciindu-mă la adevărata valoare şi acceptându-mă⊂ aşa cum
sunt, mă simt în siguranţă şi radiez pacea şi bunăstarea.

SALPINGITĂ
Vezi şi: CRONICĂ [BOALĂ...], DE FEMEIE [SUFERINŢE...], INFECŢII
[ÎN GENERAL]
Salpingita este o infecţie acută sau cronică a trompelor uterine
(trompele lui Fallope).
Trompele simbolizează întâlnirea cu partenerul şi comunicarea
ce se naşte de aici. Această boală este, deseori, legată de neputinţa
pe care o trăiesc faţă de un partener sexual. Am impresia sau îmi
este teamă că acest partener mă înşală? Trăiesc cu ideea că o
persoană apropiată (soţ, tată, frate, prieten) m-a înşelat sau m-a
trădat prin atitudinile sau gesturile sale şi acum mă înfurii? Oricare
ar fi situaţia, ea va implica un aspect al sexualităţii pe care îl găsesc
urât sau degradant. Pentru că trompele sunt locul de întâlnire între
ovul şi spermatozoizi am o dificultate relaţională pe care o trăiesc în
viaţa de zi cu zi. Am impresia că bazele cuplului meu nu sunt deloc

479
solide. Vom putea avea copii, într-o bună zi? Sau ne vom păstra
familia unită?
Accept⊂ „să umplu“ cu iubire situaţia respectivă pentru a putea
descoperi adevărul în această experienţă pe care mi-o oferă viaţa. Voi
fi mai fericită, mai bucuroasă şi mai senină.

SARCINĂ
Vezi şi: NAŞTERE, GREŢURI, SÂNGE – DIABET
Chiar dacă sarcina este¸ de obicei, îmbucurătoare, ea poate fi şi
înspăimântătoare prin grijile, îndoielile, spaimele şi îngrijorarea pe
care le presupune, mai ales, când este pentru prima oară. Aceste
sentimente ascunse vor găsi o modalitate să iasă şi, ca viitoare
mamă, nu sunt capabilă să le exprim verbal. Uneori, pot avea
impresia că provocările sunt atât de mari faţă de capacităţile mele,
încât resping copilul, în mod inconştient. Mă gândesc că trebuie să
îmi las tinereţea în urmă şi, chiar, libertatea. Observ că sunt atâtea
responsabilităţi de asumat. Iată câteva exemple de probleme care se
pot trăi în timpul sarcinii: arsuri la stomac care îmi indică o
dificultate în a accepta această realitate; constipaţia îmi arată frica
de a elibera pentru că doresc ca lucrurile să se petreacă la fel ca
înainte, ştiind că sosirea unui copil implică schimbări majore în viaţa
mea; un nerv sciatic dureros care mă atenţionează că îmi este frică
să merg mai departe, în această nouă direcţie pe care mi-o aduce
viaţa; un diabet de sarcină care este consecinţa tristeţii pe care o
trăiesc în această perioadă. Se poate să fiu şi nemulţumită, căci îmi
este frică să nu îmi resping corpul care se schimbă atât de mult.
Greţurile îmi arată că transformările pe care le suportă corpul meu
nu îmi plac. Resping propria imagine care se transformă atât de mult.
Sunt neliniştită în legătură cu naşterea şi cu abilitatea de a fi mamă.
Învăţ să am încredere şi accept⊂ că dispun de toate mijloacele
necesare pentru a trăi această minunată experienţă cu bucurie şi în
armonie. Accept⊂ să mă angajez faţă de acest copil pe care îl voi
naşte. Accept⊂ şi schimbările care vor avea loc în mine şi care mă
vor face să fiu o persoană nouă.

SARCINĂ88 (...prelungită)
Când o sarcină se prelungeşte dincolo de perioada obişnuită
este pentru că eu, ca mamă, pot dori, în mod inconştient, să port
acest copil cât mai mult timp cu putinţă, apreciind această stare în
care simt copilul în siguranţă sau când legătura dintre mamă şi copil
este foarte puternică. Vreau să îl păstrez „la adăpost faţă de
intemperiile“ vieţii. Poate să îmi fie frică şi de noile responsabilităţi pe
care le presupune venirea pe lume a acestui copil. Voi fi la înălţimea
situaţiei? Se va schimba ceva în viaţa de cuplu? Voi fi o mamă bună?
Toate aceste nelinişti pot face ca venirea copilului să întârzie. Se
poate ca şi copilul să se simtă atât de bine în acest mediu sigur,

88 Sarcina durează în jur de 9 luni sau 273 de zile de la data fecundării.

480
încât să vrea să rămână aici cât mai mult timp. Pot, atunci, intra în
contact cu aspectul său divin, să îl liniştesc, să îl asigur că voi face
tot ce este posibil să mă ocup de el, că voi continua să îl iubesc şi că
sunt bucuroasă să îl ţin în braţe. Este nevoie să mă detaşez şi să mă
conving că bebeluşul dispune de toate mijloacele necesare pentru a
depăşi provocările pe care le va întâlni. El are nevoie doar de iubirea
şi afecţiunea mea.

SARCINĂ – ECLAMPSIE
Vezi şi: CREIER – EPILEPSIE, TENSIUNE ARTERIALĂ –
HIPERTENSIUNE
Spre sfârşitul sarcinii poate surveni o eclampsie care este o
afecţiune gravă caracterizată prin convulsii secundare asociate cu un
puseu sever de hipertensiune arterială însoţită de edem cerebral. Ea
apare mai ales la prima sarcină. Seamănă cu o criză de epilepsie,
caracterizându-se prin pierderea cunoştinţei şi o redoare a
membrelor urmată de convulsii.
Este ca şi cum te-ar lovi trăsnetul. Eclampsia mă afectează dacă
resping sarcina sau tot ce are legătură cu venirea pe lume a unui
copil, din motive de nesiguranţă sau de culpabilitate. Pot să fiu
mânioasă pe soţ, căci îl consider vinovat şi responsabil de această
sarcină. În alte cazuri, mă pot respinge chiar eu, căci îmi este greu să
accept⊂ venirea pe lume a copilului meu crezând că nu sunt
capabilă să îmi asum toate responsabilităţile ce le presupune o astfel
de situaţie. Mă simt ca într-o închisoare din care vreau să scap. Mă
tem de moarte: de moartea mea sau a copilului. Mă simt incapabilă şi
prefer să mă ascund în spatele cuiva decât să merg înainte. Dilema
constă aici în faptul că nu pot să încredinţez nimănui altcuiva
această răspundere de a aduce pe lume acest copil: doar eu şi numai
eu pot să o fac. Este nevoie să fac faţă tuturor acestor emoţii care mă
încearcă şi nu prea ştiu cum. Sunt sensibilă la comentariile celorlalţi
şi la critică. Dacă am nevoie de multă atenţie din partea celorlalţi, nu
cumva acest copil care va veni mă va lipsi de aceasta? Nu cumva va
deveni doar el centrul atenţiei? Mă simt foarte vulnerabilă şi doresc
acest copil dar, în acelaşi timp, vreau să am şi propriul spaţiu.
Învăţ să privesc sosirea acestui copil în mod pozitiv, ştiind că am
toate mijloacele necesare pentru a-l ajuta. Vizualizez modul în care
se vor desfăşura sarcina şi naşterea şi sunt convinsă că doar în acest
fel se vor derula lucrurile. Numai astfel îmi pot crea viaţa şi oferi un
sprijin solid copilului meu. Sunt destul de puternică şi primesc tot
ajutorul de care am nevoie.

SARCINĂ ECTOPICĂ sau EXTRAUTERINĂ

O sarcină ectopică se dezvoltă în afara cavităţii uterine.
În acest caz, se poate ca eu, în calitate de mamă, să fiu foarte
înfricoşată în legătură cu naşterea şi să mă reţin în a aduce copilul
pe lume. Doresc această sarcină, dar îmi este şi teamă. Pot avea
impresia că acest cămin pe care îl voi oferi copilului este prea mic

481
sau că situaţia pe care o vom trăi va fi neobişnuită. Îmi poate fi
teamă că mă înşeală soţul sau că m-a înşelat în trecut. Sau sunt eu
cea care doresc să înşel pe cineva?
Accept⊂ să las procesul să se desfăşoare normal, să permit
energiei să circule liber în mine pentru ca noua viaţă să se manifeste
în concordanţă cu planul divin.

SARCINĂ GEMELARĂ
Vezi: NAŞTERE – AVORT

SARCINĂ NERVOASĂ
Pot trăi stări ca şi o persoană însărcinată, chiar dacă nu sunt.
O sarcină nervoasă manifestă o incertitudine, o nesiguranţă în
raport cu responsabilităţile ce decurg din împlinirea dorinţelor mele.
Pot dori să am un copil, dar oare mă simt la înălţime, sunt capabilă să
îmi asum şi să îi o îndeplinesc toate nevoile şi dorinţele acestui copil?
Poate că nu... Dacă sarcina nervoasă apare atunci când sunt
celibatară, este nevoie să fiu atentă dacă nu cumva am probleme
legate de sexualitatea proprie. Poate doresc un copil, dar, în acelaşi
timp, nu vreau să am o relaţie afectivă cu o altă persoană. Îmi poate fi
frică de toată răspunderea pe care o presupune faptul de a avea un
soţ, chiar dacă îmi doresc unul. Am tendinţa să îmi spun... poveşti, să
îmi montez farse. Corpul reacţionează la ceea ce trăiesc în imaginaţia
mea. Îmi place să joc un rol, să trec drept altcineva decât cea care
sunt. Nu mă las „cucerită“ de ceilalţi. Chiar dacă sarcina nervoasă se
manifestă îndeosebi la femei, ea poate apare şi la bărbaţi. Mă întreb
cum este posibil un astfel de lucru. Este important să îmi amintesc,
indiferent dacă sunt bărbat sau femeie, că în mine există ambele părţi:
YIN (femeie) şi YANG (bărbat). Chiar dacă sunt bărbat, pot să îmi
dezvolt instinctul matern şi anumite frici asociate cu acesta şi, în acest
fel, să ajung să manifest şi simptomele unei sarcini nervoase prin
empatie sau simbioză energetică. Se impune, în acest caz, să verific ce
nesiguranţă trăieşte copilul interior din mine în aceste momente. Aş
putea să îl liniştesc, să îi ofer iubirea şi atenţia de care are nevoie
pentru ca, astfel, totul să reintre în normal.
Accept⊂ „să mă nasc“ eu însumi sau însămi. Permit dorinţelor
mele să „se nască“ şi ele; las ca tot ce este „ascuns“ în mine să vadă
lumina zilei. Aşa îmi ocup, din ce în ce mai mult, locul ce mi se
cuvine în acest Univers.

SARCOIDOZĂ
Sarcoidoza sau Boala Besnier – Boeck – Schaumann, este rară
şi atacă, în principal, pielea şi ganglionii limfatici.
Trăiesc o perioadă de schimbări, îmi este greu să mă adaptez şi
mă descurajez, căci mi se pare că nu se face curăţenie destul de
repede. Mă întreb până unde pot să merg în afirmarea eul-ui meu şi
până unde este nevoie să lupt pentru credinţele mele. Acest lucru
mă determină să mă subestimez şi alternez perioadele de supunere
482
cu cele de agresivitate în acţiunile pe care le desfăşor. Aş vrea „să
împac şi capra şi varza“.
Accept⊂ să fac loc noului, eliberând tot ceea ce nu îmi mai este
benefic (atât la nivel material, cât şi la cel al gândurilor, căci pot fi
rigid şi critic în maniera mea de a gândi). Învăţ să fac alegerile în
funcţie de locul unde mă aflu, aici şi acum. Îmi asum alegerile şi ştiu
că sunt artizanul fericirii mele.

SARCOMUL EW ING
Vezi: OASE [CANCER...] – SARCOM EWING

SÂNGE (în general)

Pentru a asigura buna funcţionare a unui vehicul este nevoie să
îi oferim carburant de calitate. Carburantul corpului este sângele,
care pentru a fi eficient, trebuie să circule nestânjenit.
Dacă sângele conţine impurităţi, riscă „să strice“ motorul care
este inima⊂. Sângele reprezintă bucuria de a trăi, setea de viaţă
şi impurităţile din el provoacă suferinţe în întreg corpul. În funcţie de
ceea ce mănânc, stomacul produce o energie care fortifică sângele
sau îl fac anemic; este, deci, necesar – ca şi la maşină – să asigur „un
carburant“ de calitate. Sângele reprezintă energia care circulă prin
tot corpul. El este însuşi centrul inimii⊂. Globulele roşii
(hematiile) transportă oxigenul din plămâni până la nivelul fiecărei
celule. Ele sunt purtătoare de viaţă, de acţiune. Cele albe (leucocite)
apără organismul de intruşi şi reprezintă personalitatea. Circulaţia
sanguină simbolizează dorinţa de evoluţie a fiinţei umane. O
circulaţie proastă îmi arată că iubirea este blocată; nu mai reuşesc
să îmi exprim sentimentele, sunt, deci, în conflict cu iubirea.
Bebeluşul din pântecele mamei este legat de aceasta prin sistemul
sanguin; sângele conţine, în esenţă, întreg bagajul genetic şi
ereditar. Deci, dacă întâmpin dificultăţi în legătură cu sângele, este
nevoie să mă întreb dacă nu cumva trăiesc un conflict cu un
membru din familie, de „pe linia mea de sânge“, din clanul meu. Pot
să mă simt, în acest caz, ca un străin. Pun oare la îndoială
implicarea mea la nivel afectiv?
Mesajul pe care mi-l transmite corpul este următorul: lasă
sângele să curgă prin vene, lasă iubirea să-ţi umple inima⊂!
Accept⊂ să dau şi să primesc şi îmi recâştig bucuria de a trăi. Fac
loc noilor idei, căci sunt o persoană excepţională!

SÂNGE [probleme...]
Vezi şi: SÂNGE/ANEMIE/LEUCEMIE
O proastă circulaţie a sângelui are legătură cu lipsa bucuriei de
a trăi. Mă simt amorţit, ideile se amestecă în mintea mea. Am
impresia că trebuie să lupt pentru ca să trăiesc. Sângele este afectat
când trăiesc mai mult la nivel mental, decât emoţional. Nu mai simt
bucuria de a trăi! O boală care afectează sângele este semnul unei
răni adânci neacceptate⊂ şi neiertate. Am impresia că duc o viaţă
483
clandestină, neavând conştiinţa că fac parte dintr-un grup, dintr-o
familie. Sufăr că nu mi-am găsit locul în familie, în clan. Totul se
amestecă în mintea mea şi nu ştiu încotro să mă îndrept. Întrucât
nu mă respect, sunt constant în „pană“ de energie. Trăiesc orice
relaţie la nivel superficial în care banii, puterea, sexul şi imaginea pe
care vreau să o afişez sunt regi şi stăpâni. Am impresia că am nevoie
mereu de consimţământul celorlalţi pentru a fi „corect“. Mă frământ
mereu chiar pentru lucruri de nimic. Ceea ce vreau, de fapt, este să
trăiesc la nivel de inimă⊂, să îmi scot în evidenţă sensibilitatea.
Scuip sânge atunci când sensibilitatea îmi este greu încercată
(există în mine o mulţime de amintiri dureroase care vor să se
exteriorizeze şi eu nu le permit). Este ca şi cum corpul meu ar avea
nevoie de o curăţenie generală. Am nevoie de mişcare, de schimbare,
de nou.
Pentru a regăsi bucuria, accept⊂ ideile noi, recunosc
frumuseţile care mă înconjoară şi zâmbesc vieţii. Conştientizez că
trăiesc atât de mult cât doresc eu. Totul depinde de mine!
Restabilesc legătura cu blândeţea şi iubirea ce sălăşluiesc înlăuntrul
meu.

SÂNGE – ANEMIE
Vezi şi: SÂNGE/CIRCULAŢIE SANGUINĂ/LEUCEMIE
Anemia este micşorarea procentului de hemoglobină din sânge.
Fierul este elementul esenţial, pe el se fixează oxigenul şi dioxidul de
carbon. Anemia feriprivă (datorată lipsei de fier din sânge) este cea
mai frecventă.
Sângele reprezintă bucuria de a trăi, iubirea şi emoţiile.
Anemia are, deci, legătură cu o lipsă a bucuriei, a puterii şi a
profunzimii iubirii pe care o manifest faţă de mine şi de ceilalţi; cu
îndoielile pe care le am despre capacitatea mea de a iubi cu forţă şi
hotărâre; cu descurajarea şi refuzul de a mai trăi; cu impresia că
nu am nicio valoare şi că nu merit să fiu iubit, deci cu continua
subapreciere pe care singur mi-o „procur“. Subapreciez tot ceea ce
trăiesc, inclusiv speranţele şi aspiraţiile. Îmi trăiesc viaţa în afirmaţii
de acest fel: «da, dar...», deci fără niciun interes, simţindu-mă blocat
întru totul. Am impresia că urmează să mă prăbuşesc, că viaţa sau
familia mea „se destramă“. Ceea ce mă face să trăiesc, să am
anumite stări mai înalte nu valorează mare lucru pentru mine. Este
nevoie să fiu sprijinit de ceilalţi, căci am impresia că nu sunt destul
de puternic pentru a-mi realiza dorinţele mele cele mai profunde. Pot
trăi în disperare şi resemnare. Mă simt slab şi devin palid, căci am
impresia că sunt secătuit de energie. Este ca şi cum cineva „mi-ar
suge“ sângele, sunt făcut harcea-parcea... Mă sufoc în mediul
înconjurător sau chiar în familia mea de care mă simt tare departe.
De ce să ajung la epuizare pentru a fi recunoscut de către oamenii pe
care îi iubesc? Pot manifesta şi multă rigiditate faţă de evenimentele
pe care le trăiesc. Pot chiar să dispreţuiesc pe cineva atât de mult,
încât vreau să îl înlătur, gândindu-mă că aşa voi scăpa de povara
care mă apasă. Toate aceste simptome sunt semnul unei puternice

484
deficienţe la nivel de sânge. Persoanele anemice nu mai simt
bucuria de a trăi, nu mai sunt motivate să facă ceea ce au de făcut şi
nu mai sunt în măsură să se zbată, „să alerge“ pentru a obţine ceea
ce doresc. Am impresia că nu pot să fac ceea ce trebuie pentru a
regla o situaţie sau că ceea ce fac nu este drept. Dar din ce motive
refuz să folosesc energia din Univers care este la îndemâna tuturor?
De ce îmi este frică? Am sentimentul profund că nu am fost iubit de
familia mea şi pot dori, conştient sau nu, să elimin un membru al
acesteia. Trăiesc un conflict legat de iubirea «clanului» din care fac
parte. Nu am nicio motivaţie, căci nu ştiu ceea ce îmi face cu
adevărat plăcere. Nu mai sunt în legătură cu interiorul meu. Viitorul
devine nesigur, periculos. Gândurile negative legate de mine (şi pe
care mi le cultiv cu obstinaţie) mă secătuiesc de energie. Este ca şi
cum nu aş fi capabil să integrez realitatea fizică.
Accept⊂ să spun «da» acestei frumoase energii care este
pregătită să mă ajute să îmi trăiesc viaţa cu iubire. Aleg cu grijă
alimentele care mă ajută să îmi hrănesc corpul şi sistemul sanguin
şi să îmi refac forţele. Începând chiar de acum, privesc, observ şi
descopăr bucuria care este pretutindeni prezentă împrejurul meu. O
întâlnesc în familie, la locul de muncă, în prieteni. Aceste fiinţe de
lumină sunt aici pentru a mă ajuta să cresc, să evoluez. Accept⊂ să
îmi trăiesc propria viaţă şi nu pe cea a celorlalţi. Îmi recunosc
dorinţele mele mai adânci.

SÂNGE – ARTERE
Arterele sunt «vasele care conduc sângele oxigenat de la inimă⊂
către organe».
Arterele (ca de altfel toate vasele de sânge, vene, capilare, etc.)
sunt mijlocul prin care iubirea îşi manifestă calităţile divine. Ele se
găsesc în tot corpul şi comunică cu fiecare parte a acestuia, având
legătură cu tot ceea ce numim „VIAŢĂ“. Prin artere circulă bucuria
de a trăi. Prin ele comunic, prin ele îmi exprim emoţiile şi păstrez
contactul cu Universul. Ele sunt cele care îmi indică cu ce intensitate
îmi trăiesc viaţa. Dacă sunt tensionat, atunci se instalează în mine
un dezechilibru emoţional ce poate avea drept cauză un conflict
interior între „lumea mea fizică“ şi cea „spirituală“. Mă găsesc, deci,
într-o situaţie în care nu mai pot acţiona: pot, de exemplu, să doresc
să plec de acasă, dar ceva mă împiedică să fac acest gest. Congestia
îmi arată că sunt prea implicat într-un aspect al vieţii mele sau într-o
emoţie care poate fi nesănătoasă pentru mine (mânie, gelozie, invidie,
etc.). Când îmi este greu să îmi exprim emoţiile sau când mi le
opresc, mă închid (mă blochez) şi atunci se pot instala diferite boli ce
au legătură cu inima⊂ (arterioscleroză, tromboză, angină pectorală,
etc.). Bucuria de a trăi nu mai circulă prin mine. Mă subapreciez în
legătură cu acţiunile pe care le întreprind. Tot ceea ce vreau să fac
îmi cere un consum mare de energie. Îmi este greu să îmi ordonez
munca şi să o aşez pe baze solide. Toate acestea pot fi sursa unei
embolii arteriale situate la nivelul unui membru (superior sau
inferior). Carotidele (arterele gâtului şi ale capului) sunt afectate

485
dacă am impresia că trebuie mereu să îmi apăr ideile sau dacă îmi
este teamă ca nu cumva ceilalţi să mi le fure. Frustrarea şi furia faţă
de viaţă pot conduce la o arterită.
Pentru ca energia să circule în mod regulat şi să împiedice
sclerozarea (instalarea unor blocaje energetice) accept⊂ să mă
deschid mereu către bucurie. Este nevoie să păstrez această
deschidere la nivelul inimii⊂, acceptând⊂ să îmi schimb atitudinea
şi să mă bucur mai mult de iubirea care circulă prin întreg corpul.
SÂNGE – COLESTEROL 89
Vezi şi: SÂNGE/[ÎN GENERAL ]/CIRCULAŢIE SANGUINĂ
Colesterolul are legătură cu sângele, simbolul bucuriei de a
trăi. El provine din anumite alimente non-vegetale. Organismul
nostru îl transformă la nivelul ficatului. Colesterolul este un
constituent esenţial al pereţilor celulari. Prezent în surplus în corp se
depune şi reduce progresiv diametrul vaselor sanguine.
De ce? Pentru că nu mă mai bucur că trăiesc! În forul meu
interior cred că nu merit să fiu fericit, bucuros şi, astfel, această
bucurie circulă prost! „Îmi fac sânge rău“ sau bun (ca şi
colesterolul). Este nevoie să revăd sensul vieţii mele. «Merge viaţa
în sensul dorit de mine?» Pot să mă întreb dacă nu muncesc prea
mult sau dacă nu mă îngrijorez din cale-afară, în legătură cu mama
sau cu familia mea. Pot să am un colesterol crescut după anumite
evenimente ca, de exemplu, ieşirea la pensie, pentru că nu mă voi
mai putea bucura cu colegii sau cu oamenii pe care-i întâlneam
când mergeam la muncă. Această creştere poate să se producă şi
odată cu plecarea cuiva drag, căci îmi aducea multă bucurie în
viaţa mea. Aici, în loc să fac un diabet – care este semnul unei
tristeţi adânci –, corpul interpretează evenimentul ca o lipsă a
bucuriei şi atunci colesterolul creşte. Se mai poate instala această
creştere şi în urma pierderii unui animal de companie şi, în fine,
orice situaţie care mă determină să pierd această bucurie de a trăi
(conştient sau nu). Deseori este prezent şi sentimentul de
nesiguranţă. Trăiesc în mod dramatic o anumită situaţie. Poate fi
cazul când vreau să realizez un proiect, să construiesc ceva care
îmi place, dar nu mă ajută nimeni. Nu pot conta, deci, decât pe
mine şi lucrul acesta mă afectează profund. Dacă las ca această
stare să se agraveze, risc să sufăr într-o bună zi un atac cardiac.
Într-adevăr, dacă nu rezolv această situaţie care îmi „produce“ lipsa
bucuriei, atunci iubirea este grav atinsă. Când îmi scade bucuria,
este ca şi cum aş simţi cum se micşorează şi iubirea din sufletul
meu şi atunci inima⊂ suferă. Un procent ridicat de colesterol mă
atenţionează că îmi este greu să fac parte cu adevărat din viaţă.
Este ca şi cum aş fi un artist care joacă o piesă de teatru: fac parte
din piesă dar nu îmi însuşesc complet emoţiile pe care le trăiesc.

89 Col esterol: există mai multe fracţiuni de colesterol dintre care: LDL
(lipoproteine de densitate joasă), numit în mod obişnuit „colesterol rău“ şi HDL
(lipoproteine de densitate înaltă) numit “colesterol bun“.
486
Joc rolul doar pentru a face plăcere celorlalţi când, de fapt, ar
trebui să îmi fac plăcere mie. Am devenit din cale-afară de altruist
pentru a nu fi judecat de egocentrism. Am impresia că visele mele
nu se pot realiza, că nu sunt de acceptat⊂. Îmi caut identitatea.
Nu mă mai identific cu cei din familie pe care o văd dezmembrată.
Această familie poate fi cea biologică dar, în acelaşi timp, poate fi şi
un grup la care aparţineam sau colegii mei de muncă. Doresc ca
familia (grupul) să se reunească, să trăiască în armonie, dar nu mă
simt în stare să intervin. Cea mai mare parte din colesterolul
animal (provenit din carne şi lapte) apare din cauza alimentaţiei
prea bogate. Alimentele prea bogate în colesterol reprezintă o
anumită satisfacţie egoistă a poftelor mele. Mă simt bine, fără să
mă gândesc o clipă că acest surplus riscă să îmi distrugă
sănătatea! Este o iluzie să cred că îi fac plăcere corpului meu.
Verific dacă nu cumva mă iubesc într-o manieră puţin cam „egoistă
sau egocentrică“. Consumând alimente care conţin mult colesterol
resping, de fapt, toate bucuriile vieţii. Într-o zi voi plăti pentru
asta... Doresc această suferinţă?
Accept⊂ să schimb imediat situaţia şi să permit bucuriei să
circule liber în mine, ca un copil uimit în faţa frumuseţilor vieţii! Îmi
„vindec“ frica de a trăi cu bucurie viaţa şi accept⊂ că este esenţial
să te bucuri... Accept⊂ să fiu eu, cel autentic, şi să îmi realizez
visele. Savurez din plin fiecare moment, căci am dreptul să fiu fericit.

SÂNGE – CIRCULAŢIE SANGUINĂ

Vezi şi: INIMĂ⊂, RAYNAUD [BOALA...]
Circulaţia sângelui este legată de inimă⊂ şi de sânge, simbolul
vieţii. Sângele trece prin toate „canalele“din corp: artere, arteriole,
vene, venule, capilare.
Aceste canale sunt necesare „distribuirii“ iubirii, bucuriei şi vieţii
în întreg corpul. Inima⊂ (centrul iubirii) acceptă⊂ să ofere sângele
(energie) fiecărei părţi din fiinţa mea, indiferent de importanţă.
Sângele reprezintă puterea, plăcerea de a trăi şi ceea ce sunt eu
acum, în acest Univers. Toate dificultăţile circulatorii sunt legate de
sânge şi de întreaga mea fiinţă. Dacă trăiesc o situaţie dificilă în plan
emoţional sau mental, energia care îmi hrăneşte fiinţa slăbeşte.
Această „slăbire“ a sângelui şi a circulaţiei sanguine înseamnă că
mă retrag emoţional dintr-o situaţie care mă afectează pe moment,
căci nu am destulă „energie“ ca să merg mai departe. Mă protejez
astfel de emoţiile mele prea puternice, căci este dureros să le simt
prezenţa în acest punct. Nu mai permit iubirii să circule destul în
viaţa mea. Mă autocritic în modul cel mai sever, sunt supărat şi plin
de tristeţe. Bucuria de a trăi şi buna dispoziţie sunt foarte reduse,
ideile îmi devin confuze, viaţa socială nu mă mai atrage, mi se pare
ştearsă, neincitantă. Mă închid cu totul în mine. Am nevoie „să fac
să circule“ o mulţime de proiecte, de idei, de senzaţii. Dacă nu, totul
„se va înţepeni“ din cauza frământărilor, a supărărilor, a oboselii, a
furiei pe care o trăiesc; o surescitare sau o obsesie va avea acelaşi
efect asupra circulaţiei sanguine. Lipsa bucuriei de a trăi mă
487
determină să fug din faţa responsabilităţilor ce îmi revin. Am nişte
blocaje care mă fac să evit unele situaţii. Este un fel de a zice «nu»
vieţii, de a dori moartea în mod inconştient. Astfel, o serie de „tipare“
riscă să iasă la iveală (controlul, nepăsarea, indiferenţa faţă de viaţă,
nevoia exagerată de atenţie, dorinţa de a muri...). Tulburările de
circulaţie sanguină se manifestă, mai întâi, la nivelul mâinilor şi al
picioarelor, părţile cele mai active din corp, cele care mă conduc în
acest Univers. O proastă circulaţie la nivelul picioarelor are
legătură cu direcţia emoţională, cu emoţiile pe care pot conta şi la
care ţin. Când sunt afectate mâinile, este semnul că vreau să încetez
ceea ce sunt pe cale să fac. În ambele cazuri, extremităţile reci îmi
arată că este vorba despre o retragere în interior, o retragere de la
deplina participare emoţională din universul meu. Nu mai vreau să
particip la bal şi păstrez distanţele! Un cheag de sânge reprezintă
un secret pe care îl ascund de multă vreme, un eveniment în care
am avut impresia că am fost trădat sau înşelat şi, în loc să permit
emoţiilor aferente să circule liber, le-am păstrat în mine, s-au
„întărit“ şi au format acest cheag de sânge. Diferite afecţiuni la
nivelul sângelui poartă nume ca: ateroscleroză, arterioscleroză,
creşterea nivelului de colesterol, tromboză, embolie, etc.
Accept⊂ să mă privesc în faţă şi, mai ales, să observ care este
atitudinea pe care o adopt faţă de viaţă! Viaţa nu este atât de
minunată, încât să nu profiţi de ea din plin? Îmi deschid inima⊂
către iubire, am grijă de mine şi mă las purtat de valurile vieţii. Ştiu
că se va întâmpla tot ceea ce este mai bine pentru mine.

SÂNGE COAGULAT (...în vene sau în artere), CHEAG

Vezi şi: SÂNGE – TROMBOZĂ
Sângele reprezintă bucuria care circulă prin corp.
Când se coagulează, formează un cheag, o masă semisolidă.
Este ceva necesar pentru a opri o hemoragie atunci când vasele de
sânge s-au rupt. Când coagularea este deficitară, rana emoţională
care se manifestă prin hemoragie mi se pare imposibil de vindecat.
Într-un sens, este ca şi cum aş vrea să mor: neputinţa mea în faţa
vieţii dă naştere disperării. Trăiesc mereu în trecut. Energiile mele
profunde sunt dezechilibrate. Dacă cumva cheagul se formează
spontan (tromboză) ca, de exemplu, în cazul unei circulaţii proaste,
atunci se poate ajunge la o ocluzie 90 sau o embolie. Este ca şi cum
aş hotărî să pun un dop pentru a întrerupe întreaga circulaţie. Acest
cheag poate simboliza un secret bine păstrat, o minciună sau o
păcăleală care n-au fost niciodată exteriorizate.
Accept⊂ ca bucuria să circule în mine şi mă „trezesc“ la o nouă
viaţă. Îmi recunosc puterea şi locul cuvenit. Fiecare situaţie, fiecare
dificultate mă face să fiu mai înţelept şi mai plin de iubire. Am tot
ceea ce îmi trebuie ca să îmi schimb viaţa: nu îmi rămâne decât să
trec la acţiune!

90 Ocluzie: obstrucţie totală sau parţială.

488
SÂNGE (în scaun...)
Vezi şi: SÂNGE – SÂNGERĂRI

SÂNGE – DIABET (...zaharat)

Vezi şi: BOLI EREDITARE, SÂNGE – HIPOGLICEMIE
Diabetul se defineşte ca fiind o boală caracterizată prin
eliminarea excesivă a unei substanţe prin urină. Folosit singur,
termenul de «diabet» desemnează diabetul zaharat (se mai folosesc
şi termenii diabet juvenil, infantil). El se datorează unei secreţii
insuficiente de insulină de către pancreas care nu poate menţine
procesul de zahăr la nivel normal în sânge. Un exces de zahăr
survine atunci când sângele nu poate să folosească în mod adecvat
zaharurile. Aceste zaharuri sunt depistate prin creşterea glicemiei şi
apariţia de zahăr în urină.
Întrucât zahărul are legătură cu iubirea, cu tandreţea şi cu
afecţiunea, diabetul reflectă diverse sentimente de tristeţe
interioară. Este o suferinţă care apare din lipsa de iubire, căci am
nevoie, din cauza rănilor anterioare pe care nu le-am vindecat, să
controlez mediul înconjurător şi oamenii din preajma mea. Trăiesc o
abstinenţă afectivă. Da! Dacă sufăr de diabet este semn că trăiesc
o tristeţe profundă ce durează de multă vreme, emoţii refulate
impregnate cu o tristeţe inconştientă şi din care blândeţea „a
plecat“, ceea ce mă face „să mă înăspresc“. Blândeţea a lăsat loc unei
dureri permanente. Încep atunci să mănânc zahăr sub toate formele:
paste, pâine, dulciuri, etc. pentru a compensa. Planul afectiv, social
sau financiar pot fi „lovite din plin“. Am impresia că trebuie „să fac
faţă“, sunt forţat să lupt, să bravez în faţa vieţii, a oamenilor, a
evenimentelor. Caut să compensez prin orice mijloc posibil. Mă limitez
în multe domenii. Devin plin de amărăciune „în faţa vieţii“. Iată de ce
găsesc că viaţa este amară pentru mine şi atunci compensez printr-o
stare mai „dulce“. Am regrete faţă de ceea ce a fost, dar, mai ales, de
ceea ce ar fi putut să fie. Cred că nu merit să fiu fericit şi bucuros.
Întrucât îmi este greu să primesc iubirea, mă simt sufocat,
„închis“ într-o situaţie care nu poate fi controlată. Această situaţie pe
care nu o pot gestiona mă determină să adopt comportamente
alimentare „compensatorii“ şi să devin supraponderal, ceea ce
favorizează apariţia unui diabet. Am mare nevoie de iubire şi de
afecţiune, în special din partea tatălui, dar nu ştiu ce să fac atunci
când aş putea să o primesc. Mi se pare nedrept, mă îndoiesc sau nu
mai am încredere în autoritatea pe care o exercită asupra mea, poate
fi vorba despre autoritatea tatălui, a patronului sau a persoanei care
reprezintă această autoritate la nivelul religiei mele. Îmi este greu să
primesc iubirea celorlalţi şi mi se pare că viaţa este lipsită de orice
plăcere. Pentru că nu accept⊂ „micile plăceri ale vieţii“ mă
îmbolnăvesc de diabet care are drept consecinţă interdicţia de a
mânca „bunătăţi“ aşa cum făceam altădată. Este greu pentru mine
să mă abandonez şi să dau glas iubirii adevărate. Pot să fiu chiar

489
obligat să nu îmi exteriorizez bucuria, iubirea, pasiunea în mod
deschis, având în vedere contextul particular care mă opreşte să fac
acest lucru. Aşteptările pe care le am faţă de ceilalţi întrec orice
măsură, căci doresc ca oamenii din jur să îmi îndeplinească toate
dorinţele. Aceste aşteptări îmi provoacă frustrări şi furie în faţa vieţii
şi atunci mă închid în mine. Opun multă rezistenţă în faţa unui
eveniment pe care vreau să îl evit, dar pe care mă simt obligat
să îl suport şi refuz să mă plec. Nu pot să renunţ doar aşa! De
exemplu, poate fi vorba despre o separare, o mutare, un examen, etc.
Emoţiile trăite faţă de acest eveniment sunt deseori legate de
pierderea unei fiinţe dragi sau de o solitudine care îmi pot provoca şi
o disperare profundă. Familia (sau cei pe care îi consider familia
mea) este, de obicei, implicată. La rezistenţa pe care o opun se mai
adaugă şi un sentiment de dezgust, de aversiune şi de dispreţ
faţă de acest eveniment. În urma acestui eveniment nu îmi mai pot
regăsi echilibrul de care am atâta nevoie. Chiar dacă vremea trece,
durerea şi lipsa de iubire persistă... Mi-am pierdut poate cel mai bun
prieten, un complice, o persoană căreia mă puteam confesa, care ştia
totul despre mine. Opun rezistenţă pentru că îmi este frică de ceva
sau de cineva şi, fără să îmi dau seama, am fost afectat de
paranoia 91 în legătură cu acest eveniment. Conştient sau nu, mă tot
gândesc la acesta. Am impresia că am de-a face cu un adversar de
temut şi nu ştiu cine va fi „cel mai tare“. Boala va fi mai tare? Se
găseşte în mine sau în afara mea? Această situaţie este foarte
stânjenitoare pentru mine. Sunt, împotriva voinţei mele, „gata de
luptă“! Este motivul pentru care nivelul ridicat de zahăr din sânge
constituie rezerva de care am nevoie pentru „a fi pregătit în orice
clipă“, când lupta se va declanşa (zahărul din sânge va furniza
energie muşchilor pentru a putea lupta). Dacă sunt în conflict cu
autoritatea se poate să resimt o anumită plăcere de a mă opune
cumva faţă de ceva sau de un anumit principiu?
Hiperglicemia va apare exact în acest moment. Pot chiar să mă
simt neputincios. Acest fapt îmi arată că nu mă simt în stare să
acţionez, să îmi îndeplinesc sarcinile cuvenite. Îmi lipseşte energia
pentru a continua să avansez. Mă simt „împins“ să fac lucruri faţă
de care opun rezistenţă. Din punct de vedere biologic, zahărul din
corp este cel care produce energia calorică necesară corpului ca să se
mişte.
Nivelul de zahăr din sânge creşte, deci, pentru că este vorba
despre acel zahăr care se poate transforma şi utiliza cât mai repede.
Devin deci „puternic“ ceea ce îmi permite să fac repede lucrurile şi să
fiu eficient. Am nevoie să devin responsabil de mine. Este potrivit să
schimb situaţiile care mă afectează şi să văd că iubirea şi bucuria
sunt prezente în tot ceea ce trăiesc. Zahărul este în legătură cu
blândeţea şi cu iubirea. Dacă sunt copil şi am diabet, înseamnă că
îmi este teamă ca nu cumva unul sau ambii părinţi să nu aibă
încredere în mine, să nu fie decepţionaţi de ceea ce fac. Îmi este

91 Paranoia – tulburare mentală caracterizată prin iluzii de grandoare şi de

persecuţie.
490
teamă să mă desfăşor, să fiu eu cel adevărat. Am nevoie de blândeţe
şi afecţiune, dar nu ştiu cum să îmi exprim aceste nevoi. Îmi lipseşte
siguranţa, nu ştiu cum să spun acest lucru şi atunci redevin rigid.
Aş vrea să nu fac faţă situaţiei respective şi mă simt crispat faţă de
amploarea acesteia. Mă frământ fără încetare. Este ca şi cum nu aş
avea nicio putere asupra vieţii, pentru că totul îmi este impus. Îmi
este tare teamă pentru că nu ştiu cine sunt cu adevărat, nu ştiu să
îmi acord încredere. Nu mi-am acceptat⊂ „eul meu“ ca fiinţă
umană. Mă simt în nesiguranţă în faţa vieţii care mă aşteaptă. Nu
vreau „să îmbătrânesc“ şi să devin „adult“. Diabetul (sau
hiperglicemia) şi hipoglicemia au legătură directă cu iubirea pe
care sunt capabil să o exprim faţă de mine sau de ceilalţi. În cazul
diabetului de sarcină care survine, de obicei, în a doua parte a
perioadei de sarcină, este nevoie să îmi pun aceleaşi întrebări ca şi
persoana care suferă de diabet. Se poate ca tristeţea profundă,
aversiunea sau rezistenţa să fie prezente în mine. Această
sarcină poate activa sau amplifica în mine amintirea, mai mult sau
mai puţin conştientă, a acestor sentimente pe care le-am putut trăi
atunci când eram copil şi, în consecinţă, să provoace diabetul. După
naştere, întoarcerea la starea normală îmi indică faptul că acest
sentimente au dispărut sau că au scăzut în intensitate şi atunci
procentul de zahăr din sânge se restabileşte. Ca mămică trebuie să
mă întreb dacă nu mă simt cumva mică şi dependentă, la fel cum
este copilaşul meu în acest moment. Se poate întâmpla să nu fiu
capabilă să îmi ocup locul cuvenit, ceea ce mă necăjeşte foarte tare.
Acum, acest bebeluş va fi o persoană în plus care îmi va invada
spaţiul? Îmi este deja greu să mă accept⊂ aşa cum sunt. Faptul de
a fi însărcinată îmi modifică întreg corpul şi îmi este greu să mă
armonizez cu această nouă imagine. Mă percep drept o persoană
leneşă, pasivă şi mă pedepsesc în loc să îmi acord iubire şi
compasiune. Dacă sufăr de diabet şi fac injecţii cu insulină trebuie
să mă întreb cu ce are legătură această dependenţă la nivel afectiv:
mai sunt încă dependent de părinţii mei? Ofer celorlalţi atâta iubire
şi afecţiune cât am eu nevoie să primesc sau mă simt prea „gol“ şi
singur pentru a putea da această iubire? De cine sau de ce mă agăţ?
Există atâta iubire disponibilă; sunt conştient, cu adevărat, de
iubirea pe care o au ceilalţi faţă de mine? Oamenii mă iubesc şi este
nevoie să văd acest lucru. Dacă sunt copil, este vremea să am şi eu
iniţiative şi să avansez pe drumul vieţii. Apar o serie de oportunităţi
care îmi permit îmbunătăţirea condiţiilor mele de viaţă, dar eu le
opun rezistenţă, căci ar însemna să fac schimbări importante în
viaţa mea. Am obosit „să tot trag mâţa de coadă“... Mă pot simţi
susţinut de tatăl meu sau de persoana care deţine acest rol sau, din
contră, acesta să nu manifeste nici un interes pentru ceea ce fac.
Sufăr din cauza acestei indiferenţe. Dacă sunt femeie şi nu bărbat al
cărui aspect feminin este foarte dezvoltat, doresc să devin mai activă
şi independentă. Totuşi, ştiu că acest lucru îi va deranja pe cei din
jur şi îmi este frică să nu se depărteze de mine tocmai cei pe care îi
iubesc. Îmi este, de altfel, greu să le accept⊂ sfaturile, căci mi se
pare că vor să îmi încalce libertatea. Ego-ul meu se revoltă uneori şi
atunci devin furios sau rigid.
491
 Accept⊂ trecutul cu detaşare, aşa cum este. Mă deschid în faţa
vieţii ştiind că îmi rezervă doar momente frumoase pe care sunt
pregătit să le accept⊂. Îmi acord încredere şi nu am nevoie de
nimeni pe care să mă bazez: dispun de toată forţa şi hotărârea
necesare pentru a-mi crea propria fericire. Este nevoie doar să îmi
deschid inima⊂, ca minunile să se şi înfăptuiască! Faptul că nu
mai opun rezistenţă mă eliberează de frustrări şi pot, astfel, să
trăiesc în funcţie de ritmul natural al vieţii. Învăţ să mă simt în
siguranţă şi să merg în întâmpinarea afecţiunii şi a tandreţei,
bucurându-mă de toată iubirea pe care mi-o dăruiesc cei apropiaţi.
Îmi conştientizez valoarea. Devin mult mai spontan şi permit
copilului interior să se umple de veselie şi siguranţă. Încetez să mă
mai autodistrug, având grijă să trăiesc o viaţă liniştită, plăcută,
plină de blândeţe.
SÂNGE – CANGRENĂ
Vezi şi: AMPUTARE, INFECŢII
Cangrena ischemică este cauzată de oprirea sângelui într-una
sau mai multe părţi ale corpului şi care provoacă moartea
ţesuturilor.
Sângele are legătură cu exprimarea sau retragerea iubirii mele
faţă de Univers şi, în acelaşi timp, cu bucuria de a trăi. Deci, dacă,
de exemplu, cangrena îmi afectează picioarele, este semn că ruptura
faţă de iubire înlăuntrul meu este atât de profundă, încât opreşte
orice mişcare spre înainte. De obicei, în acest caz, frica de viitor şi
nesiguranţa faţă de ceea ce poate apărea în viaţa mea sunt foarte
prezente. Mă distrug şi mă intoxic cu o culpabilitate veche, cu ruşine
şi supărare, încât o parte din mine este pe cale să moară. Mă simt
pângărit. Involuez în loc să evoluez: mă retrag în loc să înaintez.
Mi-am pierdut puterea creatoare.
Viaţa trece, bucuria a dispărut. Mă distrug şi doresc acest lucru
şi pentru ceilalţi, căci am impresia că deţin o oarecare putere
asupra lor şi, în acest caz, vreau să îi simt şi pe ei neputincioşi aşa
cum sunt eu, de fapt. În cazul unei cangrene uscate, sângele nu
mai irigă ţesuturile. Este, deci, nevoie să restabilesc contactul cu
mine însumi şi cu bucuria care ar trebui să fie prezentă în mine în
legătură cu aspectul de viaţă referitor la partea de corp afectată.
În cazul cangrenei umede, care rezultă dintr-o infecţie, este
nevoie să fac faţă unor gânduri nocive, de moarte îndreptate
împotriva mea sau a vieţii. Cangrena gazoasă (mai rară) se
datorează infectării unei răni cu bacterii care se dezvoltă într-un
mediu lipsit de aer sau de oxigen. În consecinţă, gazele urât
mirositoare, care provin din proliferarea germenilor infecţioşi, se
dezvoltă sub piele. Pe lângă ideea de moarte a acestei părţi din
corp, mai trăiesc şi un profun d sentiment de respingere a acesteia.
Accept⊂ să reintegrez sângele şi iubirea în mine, cel care sunt
cu adevărat, şi în întreaga mea viaţă. Învăţ să mă accept⊂ aşa cum

492
sunt şi să redescopăr toate bucuriile vieţii. Devin, astfel, stăpânul
vieţii mele.

SÂNGE – HEMATOM
Vezi şi: ACCIDENT, SÂNGE [ÎN GENERAL]/CIRCUL AŢIE SANGUINĂ
Hematomul apare în urma unei hemoragii care produce o
acumulare de sânge la nivelul unui ţesut sau al unui organ.
Întrucât hematomul survine aproape întotdeauna în urma
unui traumatism, trebuie să mă întreb ce frică sau culpabilizare
mă împiedică să permit circulaţia liberă a bucuriei în viaţa mea. Se
poate să fie vorba despre o autopedepsire. Mă simt ca într-o
catacombă. Caut să intru în contact cu deplinul meu potenţial.
Acumularea de sânge îmi indică faptul că este nevoie să trăiesc
viaţa cu mai multă bucurie. Partea afectată mă informează care este
aspectul din viaţa mea pe care este nevoie să îl „umplu“ cu bucuria
de a trăi.

SÂNGE – HEMATURIE
Vezi şi: ADENOM, VEZICĂ [SUFERINŢE...]/CISTITĂ/URINĂ
[INFECŢII URINARE]
Hematuria este prezenţa sângelui în urină vizibil în mod
microscopic92 sau macroscopic93 .
Întrucât urina reprezintă emoţiile vechi pe care le eliberez, iar
pierderea de sânge îmi indică o pierdere a bucuriei, atunci
hematuria simbolizează o tristeţe mai mult sau mai puţin
accentuată legată de emoţii care „mă sfâşie“ înlăuntrul meu. Este
aşa de multă vreme de când nu am mai râs... Aş vrea să plec
departe, să las în urmă toate aceste responsabilităţi care mă apasă.
Mă simt imatur în anumite aspecte ale vieţii mele dar, în adâncul
fiinţei mele ştiu că por deveni un lider. Nu văd limpede într-o situaţie
legată deseori de partener şi în care mă simt „strâns cu uşa“. Este ca
şi cum iubirea ar fi fost distrusă, sfâşiată. Devin rigid şi defensiv.
Sunt confuz, mă îndoiesc de deciziile mele, căci nu am deloc
încredere în mine. Pot trăi un conflict cu un membru din familie de
care aş vrea să scap. Se impune să cercetez care sunt evenimentele
care m-au afectat atât de mult din punct de vedere emoţional, pentru
a putea să îmi ofer blândeţe şi înţelegere, în aşa fel încât să aibă loc
şi vindecarea.
Accept⊂ să îmi acord răgazul de a vedea schimbările pe care mi
le aduce viaţa. Accept⊂ că a venit vremea să îmi transpun în
practică ideile şi visele. Doar aşa, bucuria va circula din nou în mine.

92 În mod microscopic: care nu poate fi văzut cu ochiul liber, care este detectat
doar la microscop.
93 În mod macroscopic: care poate fi văzut cu ochiul liber, în urină, fie prin
tenta sa roşcată, fie prin urmele de sânge prezente aici.
493
SÂNGE – HEMOFILIE
Vezi şi: BOLI EREDITARE, SÂNGE [ÎN GENERAL]/ [PROBLEME...]/
CIRCUL AŢIE SANGUINĂ sau DIABET
Hemofilia este o boală ereditară care are legătură cu o deficienţă
a coagulării sângelui. Este transmisă de la mamă şi numai băieţii
contractează boala. La fete se înregistrează doar tulburări
nesemnificative.
Întrucât sângele se coagulează greu, orice rană sau tăietură pot
conduce la pierdere de sânge şi întrucât acesta nu poate fi oprit,
viaţa mea este în pericol. Chiar dacă această boală este considerată
ereditară, ea apare în viaţa mea şi pentru că am nevoie să
conştientizez ceva legat de bucurie. La cel mai mic accident sau
incident, viaţa mea riscă să fie în pericol dacă nu intervin rapid. Am
nevoie să conştientizez ce mă determină să trăiesc atâta disperare
încât să ajung chiar să mor, din lipsa sângelui.
Nu mă simt în siguranţă la nivel afectiv şi social. Nu am integrat
niciodată, cu adevărat, lumea exterioară. Trăiesc o imensă
singurătate şi am sentimentul că nu pot să reuşesc în viaţă. Tot ceea
ce fac „se strică“. Am fost rănit în trecut şi mă cred obligat să fiu
mereu în defensivă. Planează asupra mea o ameninţare. Reacţionez
excesiv atunci când sunt contrariat. Mă urmăreşte permanent o
îndoială care mă împiedică să fiu autonom şi să avansez. Trăiesc o
dualitate: vreau să fiu autonom, dar sunt dependent şi vreau să fiu
răsfăţat. Trăiesc în funcţie de ceilalţi în loc să îmi ascult chemarea
inimii⊂. Pot fi atent ca să observ cât de mult se aseamănă diabetul
cu ceea ce trăiesc eu acum.
Accept⊂ să îmi acord încredere. Acţionez, în loc să stau în
defensivă: ştiu că dacă îmi ascult inima⊂ sunt mereu ghidat şi
protejat. Permit iubirii şi blândeţii să vină în viaţa mea. Inima⊂
mea este acum plină de bucurie.

SÂNGE – HEMORAGIE
O hemoragie se caracterizează prin pierdere de sânge în afara
unui vas sanguin.
Această „izbucnire“ necontrolată de sânge este deseori asociată
cu un traumatism emoţional. Emoţii neexprimate de prea multă
vreme, precum arţagul şi angoasa, devin de necontrolat şi ţâşnesc
în afară. Se poate să trăiesc nişte evenimente care nu se petrec
conform aşteptărilor sau dorinţelor mele. După o lungă rezistenţă
sunt epuizat moral şi atunci cedez, ceea ce face ca o mare parte din
bucuria de a trăi să părăsească brusc corpul. Rana mea emoţională
este deschisă şi se manifestă prin hemoragie. Pot să mă fi simţit
umilit, agresat în eul meu profund masacrat, neputincios şi devin
agresiv, trăiesc periculos, căci viaţa nu valorează mare lucru. Îmi
pierd forţa şi bucuria de a trăi. Este ca şi cum m-aş respinge
singur. Caut o anumită stabilitate în viaţa mea. Familia nu mai
este unită şi acest lucru îmi produce multă supărare. Este nevoie
494
să observ care este partea de corp afectată ca să obţin mai multe
informaţii în legătură cu ceea ce trăiesc. De exemplu, hemoragia
uterină mă informează în legătură cu faptul că trăiesc o pierdere
de bucurie în raport cu familia mea, cu căminul meu. Hemoragia
la stomac îmi arată că există un şoc emoţional pe care nu îl pot
digera. Mă macin „pe dinăuntru“, îmi pierd bucuria de a trăi. Există
o urgenţă în a rezolva această situaţie pentru a-mi stabiliza
circulaţia sanguină. Pierderile de sânge post-partum (după
naştere) sunt normale. Totuşi când travaliul este prelungit, uterul
este prea relaxat şi atunci poate surveni o hemoragie asociată cu o
spaimă sau o traumă emoţională, chiar o oboseală fizică sau
morală numită melancolie post-partum. Mă reţin pentru o vreme,
mă crispez şi mă relaxez brusc; bariera „cade“ ca şi energia vitală.
Sunt singură şi mă confrunt cu mine însămi. Înainte, toată atenţia
era îndreptată asupra bebeluşului pe care îl purtam în mine.
Iubirea pe care o resimţeam înlăuntrul mei este înlocuită de vidul
pe care ceilalţi nu îl pot um ple. Sunt, într-un fel, despărţită de mine
însămi.
Accept⊂ să îmi conştientizez fricile asociate momentului
naşterii, învăţ să respir mai bine şi îmi fixez atenţia pe „aici“ şi
„acum“ pentru a fi stăpână pe emoţiile mele, să îmi controlez
contracţiile uterului şi să eliberez copilul în totală siguranţă.
Ascultându-mi corpul, pot să recunosc un mesaj care mă va ajuta să
trăiesc mai armonios. Accept⊂ să îmi exprim emoţiile în deplină
libertate. Simţindu-mă eliberată, pot să îmi îndrept atenţia asupra
bucuriei care se găseşte în mine şi în jurul meu.

SÂNGE – HIPOGLICEM IE
Vezi şi: ALERGII [ÎN GENERAL], CREIER – ECHILIBRU
[PIERDEREA...], SÂNGE – DIABET
Hipoglicemia se caracterizează printr-o scădere anormală a
cantităţii de glucoză din sânge, cel mai adesea printr-un raport
caloric insuficient (energie) sau printr-o alimentaţie abundentă în
zaharuri, uneori şi printr-un tratament cu insulină făcut în exces94 .
Partea din pancreas care secretă insulina este activată excesiv. În
consecinţă, celulele şi muşchii sunt lipsiţi de glucoza energetică.
Această situaţie este opusă a ceea ce se întâlneşte la diabetici. Ea
este cauzată de un exces de insulină sau de exerciţiu.
Zahărul reprezintă o formă de recompensă, de afecţiune, de
blândeţe şi de tandreţe. El este manifestarea iubirii, în plan
metafizic. În prezent sunt în căutarea acestei iubiri? O aştept din
exterior? Mănânc zahăr ca să acopăr această lipsă de iubire? Mai
multe manifestări au legătură cu hipoglicemia: ea poate apare
pentru că eu ofer atât de mult celorlalţi, încât nu îmi mai rămâne
nimic pentru mine. Viaţa mea este dezechilibrată şi aş vrea să las
totul baltă şi să fug. Acest lucru îmi arată că am nevoie să încep să

94 Exces de tratament cu insulină – pentru că insulina ajută la diminuarea

cantităţii de glucoză (zahărul din sânge).
495
mă iubesc şi să mă respect în ceea ce doresc. Hipoglicemia provine
din emoţiile mele puternice, dintr-o tristeţe profundă care îmi
produce o frică puternică sau chiar ostilitate şi aversiune faţă de
ceilalţi. Am aşteptări la care nu mi se răspunde, care nu sunt deci
satisfăcute? Refuz ceea ce vine din exterior, în special de la persoana
care reprezintă autoritatea şi trăiesc o puternică contrarietate. Pot,
de asemenea, să resimt o frică puternică faţă de ceva sau cineva care
mă dezgustă şi pe care prefer să îl evit. Pot fi dezgustat chiar de
propriul corp fizic pe care îl văd mereu în oglindă. Trebuie să rezist
din toate puterile pentru a încerca să evit acest lucru oribil şi odios
care îmi repugnă, pe care îl găsesc scârbos de-a dreptul. Forţele
mele sunt în scădere. Acest lucru sau această persoană pe care o
consider respingătoare este şi josnică! Pot reacţiona încetând să mai
opun rezistenţă, încetând să mai lupt pentru ca „lucrul“ să se
oprească cât mai repede posibil. Dacă sunt violentat din punct de
vedere fizic, fiind oprit să argumentez sau să dau replica, celălalt
riscă să se oprească, mai repede decât dacă eu mă înverşunez, chiar
dacă ceea ce sunt pe cale să îndur este de nesuportat. Mi se pare că
orice gest al meu, oricât ar fi de neînsemnat, este plicticos. Aş vrea
să arunc totul peste bord. Hipoglicemia poate apare şi atunci când
trăiesc o tensiune interioară excesivă pe care cred că nu o pot
controla. Viaţa mea este dezechilibrată căci mi-am pierdut orice
reper. O alergie alimentară poate constitui şi ea cauza „fizică“ a
acestei scăderi a cantităţii de glucoză din sânge. Este nevoie să fac
verificările fizice care se impun şi să descopăr la ce sunt alergic.
Când sunt hipoglicemic, slăbesc şi lucrul acesta îmi reaminteşte că
îmi place ca în unele situaţii să mă simt slab şi victimă pentru a
atrage, în acest fel, atenţia oamenilor. Aşa este mult mai uşor decât
să îmi păstrez spatele drept şi să lupt pentru ceea ce cred. Mă joc
de-a v-aţi ascunselea şi trebuie să accept⊂ că este nevoie să devin
stăpân pe viaţa mea.
Accept⊂ ceea ce mi se întâmplă şi ştiu că dacă îmi ofer mai
mult, voi putea să dau şi celorlalţi mai mult şi să îi iubesc mai mult.
Nu pot da celorlalţi ceea ce nu îmi dau mie însumi. Hotărăsc să îmi
fac viaţa mai veselă. Răspund aşteptărilor mele. Corpul meu este un
înţelept, un prieten fidel faţă de care sunt receptiv. Accept⊂ rolul de
lider în loc să îi urmez pe ceilalţi.
SÂNGE – LEUCEMIE
Vezi şi: CANCER [ÎN GENERAL ], SÂNGE/ANEMIE/CIRCULAŢIE
SANGUINĂ
Am cancer al sângelui sau leucemie atunci când globulele albe
se înmulţesc într-un mod necontrolat.
Cancerul sângelui apare pentru că bucuria nu mai circulă liber
în viaţa mea. Am multă ură„adunată“ în mine, uneori îndreptată
către unul din părinţii mei. Mă autodistrug, refuz să mai lupt. Dacă
sunt copil şi am leucemie, este pentru că refuz să mai trăiesc, căci
sunt decepţionat de ceea ce văd pe Pământ. „A creşte“ reprezintă
un pericol pentru mine. Văd că este nevoie de multă presiune
496
pentru a reuşi şi pentru mine este prea greu de suportat. Vreau să
plec, să părăsesc acest corp. Leucemia apare, deseori, după
pierderea unei fiinţe dragi (poate fi un animal pe care îl îndrăgeam
tare mult). Poate fi vorba despre o distanţă care s-a instalat între
mine şi unul dintre părinţi, de obicei, tatăl, şi pe care îmi este greu
să o gestionez. Am impresia că trebuie să mă integrez într-o altă
familie, într-un alt „clan“ pentru a fi apărat. Fie că sunt copil sau
adult, vreau să fac pe plac familiei şi să le îndeplinesc aşteptările
deosebit de mari, încât „mă omor“ ca să reuşesc. Această formă de
cancer are legătură directă cu exprimarea iubirii înlăuntrul
nostru. Leucemia poate apare şi în urma unui eveniment care m-a
marcat profund, care m-a determinat să mă subapreciez. Această
lipsă de apreciere îmi afectează întreaga fiinţă şi pentru mine este
foarte greu de gestionat. Să luăm exemplul unui băiat care este
refuzat să facă parte din echipa de hochei din sat sau cartier. Este
o adevărată dramă! Este ca şi cum viaţa nu ar mai avea niciun sens
şi nici nu ar mai merita trăită! Nu am dreptul, deci, decât la
firimituri, sunt jalnic. Îmi caut locul într-un grup sau în familie.
Nu mai am nicio motivaţie, deci nu mai vreau să fac nimic cu viaţa
mea. Pot avea impresia că este nevoie să mă protejez excesiv pentru
a obţine ceea ce vreau. Mă pot simţi lipsit de apărare (este mai ales
cazul copiilor şi al vârstnicilor care contractează şi ei această
boală). Se poate să fi trăit o frustrare intensă şi să îmi fi „sufocat“
violent emoţiile. Dacă iubirea sau dorinţa mea de a trăi a fost
rănită, într-un fel sau altul, atitudinea mea faţă de iubire poate
deveni lipsită de încredere şi confuză. Vreau „să mă rup“ de orice
sentiment. În loc să fac pace cu emoţiile mele, să le trăiesc, nu fac
altceva decât să mă prefac. Viaţa nu mai are sens. Mă pot simţi
sclavul unei persoane. Mi-am pierdut adevărata identitate, nu mai
vreau nici să mă apăr. Iubirea este absentă, mai ales cea a tatălui.
O înlocuiesc cu bani, într-o anumită măsură. Eul meu este „scos
din uz“. Dacă sunt mai în vârstă, de exemplu, după pensionare, pot
să îmi dau seama că este acum prea târziu pentru mine să îmi mai
îndeplinesc ambiţiile. Sunt răvăşit, chiar năucit faţă de proiectele
pe care le am: fie că sunt prea multe şi mă apasă ştiind că nu le pot
realiza pe toate, fie că nu mai am timpul fizic necesar ca să le duc
la bun sfârşit. Sunt plin de furie în inima⊂ mea.
Accept⊂ să mă las purtat de viaţă. Caut acele mijloace care mă
ajută să trăiesc din plin viaţa, nu doar să supravieţuiesc. Sunt mai
împăcat cu mine şi nu mai simt nevoia să mă apăr într-o manieră
exagerată. Eliberez trecutul şi mă angajez să fiu eu, cel adevărat, în
fiecare moment. Reiau contactul cu dorinţele mele profunde. Am
curajul să îmi exprim toate emoţiile pe care le trăiesc. Fie că sunt
copil sau adult, este nevoie să trăiesc în Adevăr, să fiu autentic
pentru a restabili legătura cu viaţa care sălăşluieşte în mine.

SÂNGE – LEUCOPENIE
Leucopenia este scăderea numărului de globule albe, deci un
dezechilibru manifestat la nivelul sângelui. Globulele albe devin,
atunci, nişte soldăţei care depun armele.
497
 Nu mai vreau să lupt: sunt prea necăjit. Poate este o formă de fugă
pentru că mă oblig să trăiesc în aceleaşi tipare, împiedicându-mă să
experimentez lucruri noi, de teamă că nu voi fi în siguranţă sau
stăpân pe situaţie. Trăiesc o „sărăcie“ emoţională, având nevoie să îmi
regăsesc locul în familie, bucurându-mă de calm şi armonie.
Accept⊂ să am grijă de mine pentru a-mi reface forţele interioare
şi, astfel, să redescopăr bucuria de a trăi din plin viaţa cu tot ce are
ea mai provocator.

SÂNGE – M ONONUCLEOZĂ INFECŢIOASĂ

Vezi şi: ANGINĂ, OBOSEALĂ, INFECŢII [ÎN GENERAL ], SPLINĂ, CAP
[SUFERINŢE...]
Mononucleoza infecţioasă este o infecţie caracterizată prin
creşterea numărului de limfocite care fac parte din celulele albe ale
sângelui numite leucocite. Apare, mai ales, la adolescenţi sau la
tineri. Se mai numeşte şi boala sărutului pentru că se poate
transmite prin salivă.
Dacă sunt adult şi am contractat această boală este nevoie să
descopăr ce a putut să mă afecteze, ca şi cum aş fi adolescent, sau
ce anume mi-a amintit de adolescenţă. Pot să trăiesc din plin viaţa,
să simt o schimbare în mine şi am impresia că este nevoie să mă
lupt permanent pentru a obţine ce vreau. Sistemul de apărare se
dezvoltă pentru a face faţă atacurilor şi limitărilor pe care am
impresia că le primesc de la viaţă. Mă simt singur în faţa
obstacolelor ce îmi apar în cale, departe de cei care fac parte din
clanul meu. Doresc, din suflet, să fiu acceptat⊂ de familie, de
prieteni, de societate. Mă subapreciez şi îi resping pe ceilalţi dar, în
acelaşi timp, am nevoie ca să mă „agăţ“ de ei. Acest fapt îmi provoacă
o dualitate interioară şi o tensiune puternică. Contractez
mononucleoza când mă simt vinovat faţă de o situaţie sau când
doresc mai multă îngăduinţă, atunci când îi critic pe oameni sau
viaţa în general. Sufăr din cauza lipsei de iubire. M ononucleoza are
legătură şi cu problemele manifestate la nivelul splinei, când aceasta
îşi măreşte volumul.
Accept⊂ să fac curăţenie în viaţa mea şi să manifest mai multă
iubire atât faţă de mine, cât şi faţă de ceilalţi. Îmi recapăt curajul şi
încrederea în mine şi, atunci, regăsesc forţa şi bucuria de a trăi, care
îmi permit să experimentez mai mult iubirea în viaţa mea.

SÂNGE – FLEBITĂ
Flebita este un blocaj al sângelui la nivelul venelor, în principal,
cele ale picioarelor. Este cauzată de un cheag favorizat fie de o
imobilizare (ghips), fie de o patologie varicoasă sau o hipercoagulare
a sângelui.
Sângele reprezintă circulaţia liberă a vieţii prin venele picioarelor
mele. Sistemul meu locomotor este, deci, limitat, iritat şi defectuos,
căci acest blocaj al sângelui îmi indică o pierdere a bucuriei în

498
legătură cu picioarele care mă transportă către diferite destinaţii ale
vieţii. Flebita apare când trăiesc un eveniment dur care este de
neînţeles pentru mine şi care îmi limitează libertatea. Aş vrea „să
muşc pe cineva până la sânge“. Sângele nu mai urcă în picioare şi
atunci eu mă simt obligat să remontez pe cineva care este cu
„moralul la pământ“ şi care vede totul în negru. Dacă este vorba de
piciorul stâng (interiorul meu) sau de cel drept (exteriorul meu) sau
de ambele picioare, boala mă va ajuta să identific la ce nivel sau în
ce sens am o ezitare sau refuz să înaintez, să accept⊂ o nouă
destinaţie în viaţa mea. Îmi fac sânge rău faţă de anumite situaţii
care vin în viaţa mea. Sunt blocat, trăiesc un sentiment de limitare a
bucuriei, a fericirii care ar trebui să fie prezente în viaţa mea. Pot trăi
o frustrare legată de sexualitatea mea. Am tendinţa să îi blamez pe
ceilalţi, să îi dispreţuiesc; îi fac responsabili de lipsurile pe care le
trăiesc şi de faptul că nu mai resimt bucuria de a trăi şi de a merge
tot înainte. Nu mă simt „bine înfipt pe picioarele mele“, deci sunt
instabil. Sunt plin „de îndoieli“. Mă simt neputincios. Merit să fiu
fericit? Am impresia că bat pasul pe loc, că nimic nu se mişcă. Sau
poate chiar doresc asta?
Accept⊂ să mă eliberez de necazuri, de nemulţumire, de
frustrare şi să trăiesc devenind responsabil de tot ceea ce se
întâmplă în viaţa mea. Accept⊂ că dispun de puterea de a-mi crea
viaţa după bunul meu plac; trebuie totuşi să accept⊂ că am dreptul
la fericire şi că merit ca pacea şi bucuria să îmi lumineze drumul
meu prin viaţă. Mă întorc către mine, în inima⊂ Vieţii şi a
Adevărului.

SÂNGE – PLACHETE
Vezi şi: SÂNGE COAGULAT/TROMBOZĂ
Plachetele sunt celule sanguine care joacă un rol important în
coagulare.
Când numărul plachetelor este sub limita normală
(trombopenie) este nevoie să mă întreb de unde provine această
dificultate de a mă integra în familia mea sau într-un grup cu care
mă identific. Este vorba despre nişte conflicte care fac ca legăturile
care există deja la nivelul acestui grup să fie precare şi să nu mai
reziste dacă persoanele implicate nu se hotărăsc să acţioneze. Aş
vrea să intervin ca „să repar oalele sparte“, dar ceva mă reţine. Mă
simt fragil faţă de situaţie, căci nu vreau să rănesc pe nimeni. Mă
simt singur în tabăra mea, neputincios.
Accept⊂ că nu deţin puterea decât asupra propriei vieţi. Sunt
neutru faţă de deciziile celorlalţi, mai ales cele care îi afectează pe
membrii familiei mele. Ştiu că suntem ghidaţi cu toţii în alegerile
noastre şi las în grija Universului ca să se ocupe de cei pe care îi
iubesc. Am grijă de mine fără să mă las influenţat de spusele sau
conflictele celorlalţi.

499
SÂNGE – SÂNGERĂRI
Sângerările pot fi comparate cu lacrimile, cu o pierdere a
bucuriei. Când sufăr, îmi curg lacrimile şi amărăciunea mea este
atât de mare ca şi când aş plânge cu lacrimi de sânge. Unde a
dispărut bucuria mea de a trăi? De ce această amărăciune, această
agresivitate care mă face să văd negru înaintea ochilor? Acest fapt
poate avea legătură cu întrebările pe care mi le pun în legătură cu
originea mea, cu apartenenţa la un clan, cu legăturile mele de sânge.
Sângerările anorectale (sânge în scaun) îmi arată că mă agăţ prea
mult de trecut. Este dovada că stagnez, că bat pasul pe loc. Mă simt
pus la zid (în general şi, de asemenea, în viaţa sexuală) şi îi blamez
pe ceilalţi şi întregul meu trecut pentru nefericirea pe care o trăiesc
în prezent. Mă închid în mine, trăiesc în singurătate pentru a evita
să fiu rănit din nou.
Accept⊂ şansa pe care o am de a trăi şi îmi recapăt bucuria. Mă
eliberez de tristeţe şi accept⊂ să primesc ceea ce îmi oferă viaţa.
SÂNGE – SEPTICEM IE
Septicemia este o infecţie gravă a sângelui.
Este ceea ce se numeşte „a-ţi face sânge rău“ sau „a-ţi otrăvi
viaţa“. Joc rolul victimei şi este nevoie să mă întreb: «Prin cine sau
prin ce mă las otrăvit? Cine sau ce îmi contaminează existenţa?»
Sunt blocat într-o situaţie, mă simt „că sunt gata să putrezesc“.
Accept⊂ că sunt pe deplin responsabil de alegerile pe care le fac
şi conştientizez că viaţa îmi oferă multe bucurii.

SÂNGE – TROMBOZĂ
Vezi şi: SÂNGE/CIRCULAŢIA SANGUINĂ/COAGULAT
Sângele care circulă prin vene şi artere reprezintă bucuria de a
trăi. O tromboză, care se defineşte prin formarea unor cheaguri de
sânge într-o venă sau într-o arteră, provoacă un blocaj împiedicând,
astfel, sângele să circule liber.
Această stare demonstrează că există un blocaj în manifestarea
iubirii. Simţindu-mă singur, sunt amărât şi am impresia că
greutăţile de care mă lovesc sunt de nedepăşit. Îmi pierd, astfel,
bucuria de a trăi. Viaţa mea pare că bate pasul pe loc, mă simt
neglijat, abandonat şi neînţeles. Am impresia că nu mai există nicio
urmă de iubire în mine: devin inflexibil; sunt din ce în ce mai închis
în felul de a gândi şi de a acţiona, ceea ce provoacă îngroşarea
arterelor. Mă opun oricărei schimbări şi rămân pe poziţie. Există o
situaţie sau o credinţă de care mă agăţ şi pe care nu o las să plece?
Această manifestare îmi afectează întreg corpul. Este interesant de
notat că tromboza se manifestă, de obicei, la nivelul venelor. Pot trăi
o situaţie în care îmi este greu să primesc, mai ales, ajutorul
celorlalţi (fie psihologic, fie material şi financiar). Mă gândesc că pot
500
să fac totul singur. Nu manifest iubirea. Când tromboza apare la
nivelul picioarelor, ea îmi indică frica de a merge mai departe,
tendinţa de a sta locului, de a nu mă mişca. Pot să mă simt „bătut în
cuie“. Acest fapt poate fi şi semnul că trăiesc o puternică nesiguranţă
văzând că mă îndepărtez de iubire sau că ea pleacă de la mine.
Încercând să o păstrez („să o opresc“), există toate şansele să o văd
murind. Mă pot simţi „blocat“ în emoţiile mele.
Accept⊂ să mă deschid din ce în ce mai mult către viaţă şi
accept⊂ schimbările ca semne ale evoluţiei mele. Îmi exprim
frustrările şi devin astfel mai activ şi mai creativ.

SÂNGE – VARICE
Varicele apar, de obicei, pe picioare şi sunt rezultatul venelor
dilatate: sângele nu mai poate urca spre inimă⊂, căci valvulele
venelor nu mai funcţionează normal.
Picioarele îmi permit să merg, să mă deplasez dintr-un loc în
altul. Varicele la picioare sunt semnul unei circulaţii proaste. Astfel,
pot conchide că locul în care mă găsesc nu îmi mai convine sau că
nu îmi place ceea ce fac în prezent. Mi-am pierdut bucuria. Poate fi
vorba despre o relaţie afectivă sau despre o slujbă (job) care a
devenit monotonă. Poate fi casa unde mă subapreciez (în latura mea
feminină) faţă de familie. Îmi caut locul, „cuibuşorul“ meu. Nu mai
vreau să merg într-o direcţie precisă, dar nu ştiu cum să ies din
această situaţie. Viaţa mea este plină de nemulţumiri, ştearsă, fără
nimic palpitant. Devin „zgârcit“ cu zâmbetele şi bucuria mea. Vreau
mereu mai mult şi mai mult! Structurile în care trăiesc nu îmi mai
convin. Sângele reprezintă bucuria de a trăi şi circulaţia iubirii în
universul meu, iar venele sunt mijlocul ei de locomoţie. Sângele din
vene urmează drumul de întoarcere către inimă⊂ aducând cu el
toată iubirea pe care a primit-o din Univers. Varicele pot indica un
profun d conflict emoţional legat de capacitatea de a mă iubi şi de a
primi toată această iubire. Nu mai sunt cinstit cu mine însumi.
Direcţia în care mă îndrept sau pământul pe care calc nu îmi dau
ceea ce doresc, vorbind din punct de vedere emoţional. Acest lucru
face ca „mişcarea mea emoţională“ să fie stânjenită, blocată. Am
impresia că trag după mine o greutate enormă, aşa cum prizonierul
îşi poartă permanent ghiuleaua. Va fi deseori vorba despre o
greutate financiară, căci banii îmi dau multe dureri de cap şi
avariţia pândindu-mă, am impresia că suport mai degrabă nişte
situaţii nefiind eu cel care le-am creat. Trăiesc în obligaţii, în energia
lui „trebuie“, ceea ce mă împiedică să fiu eu însumi şi să fac
lucrurile pentru mine. Varicele mai apar şi în perioada de sarcină,
ceea ce demonstrează anumite frici legate de această stare; ca
femeie însărcinată, îmi este teamă să împărtăşesc această iubire
cu o altă persoană, să nu îmi pierd individualitatea în noul meu rol
de mamă şi toată responsabilitatea ce decurge din îngrijirile
acordate copilului. Care este locul pe care îl voi ocupa lângă acest
copil şi lângă soţul meu? Voi primi ajutorul şi sprijinul de care am
nevoie? Povara responsabilităţilor va fi mai apăsătoare. Mă simt

501
supra-încărcată şi îmi este teamă că nu voi putea să îmi onorez
toate sarcinile, căci am tendinţe să amplific cele mai mici detalii. În
această situaţie se poate instala descurajarea. Nu mă simt susţinut
şi protejat (este interesant de notat că purtatul ciorapilor de
protecţie este recomandat femeilor care au varice la picioare sau
pentru a preveni apariţia acestora). Am impresia că dau mai mult
decât primesc. Pentru a restabili situaţia este important să învăţ să
îmi placă ceea ce fac.
Îmi accept⊂ libertatea de a alege şi a circula în voie. Mă respect
şi mă fac respectat exprimându-mi nevoile. Cer ajutor dacă este
necesar. Nu mai am nevoie să mă justific. Trăiesc ascultându-mi
inima⊂ şi am grijă de mine. Mă bucur din plin de viaţă.

SÂNGERĂRI
Vezi: SÂNGE – SÂNGERĂRI

SÂNGERĂRI NAZALE
Vezi: NAS [SÂNGERĂRI...]

SÂNGERAREA GINGIILOR
Vezi: GINGII [SÂNGERĂRI...]

SÂNI (în general)

Sânii reprezintă conştiinţa a ceea ce simt şi generozitatea mea
faţă de mine şi de ceilalţi. Ei sunt simbolul frumuseţii materne.
După cum arată pot vedea echilibrul care există în viaţa mea între „a
da“ şi „a primi“, între partea feminină şi masculină din mine. Un
echilibru sau un schimb adecvat mă face cu adevărat fecundă în
toate aspectele vieţii mele. Viaţa afectivă este în deplină armonie cu
partea raţională din mine. O persoană care are sânii mari (fie femeie,
fie bărbat) a început încă din cea mai fragedă vârstă să se simtă
obligată să îi îngrijească pe alţii pentru a se simţi iubită. Chiar dacă
am această pricepere de a-i îngriji pe alţii, realizez, deseori, că
procedez aşa pentru că îmi este frică să nu fiu respins şi că
simţindu-mă apreciată pentru acest aspect al meu, îmi atrag nevoia
de a fi şi eu îngrijită, la rândul meu... Dacă am sâni mici, se poate să
mă îndoiesc de calităţile mele de mamă şi să resimt mereu nevoia de
a le dovedi. Sânul stâng reprezintă aspectul emoţional, afectiv al
părţii materne din mine, în timp ce sânul drept este asociat cu rolul
şi responsabilităţile de femeie în familie sau în societate 95 . Dacă sânii
mei sunt moi şi atârnă, am interes să învăţ să devin mai fermă în
modul de a vorbi şi a acţiona. Sânii reprezintă la femeie atât
feminitatea, cât şi seducţia. Sunt deseori admiraţi în mod exagerat.
Apariţia sânilor echivalează cu faptul de a deveni femeie şi îi

95 După „Biologia total ă a fiinţelor vii“, faptul de a fi stângaci sau dreptaci are
un impact asupra conflictului legat de suferinţele care afectează sânii. Această
teorie nu este menţionată în „Dicţionar“. Interpretarea este valabilă la fel ca şi
cea conform căreia partea dreaptă are legătură cu raţionalul, iar stânga cu
afectivul şi emoţiile. S-ar putea să se ţină cont aici, în text, de ambele moduri
de interpretare.
502
provoacă acesteia destule reacţii. Îmi poate fi frică să nu devin un
sex-simbol, să nu fiu ridiculizată. Îmi poate fi ruşine, mă pot simţi
stânjenită, chiar înjosită. Pot să nu doresc copii pentru că lucrul
acesta îmi aminteşte, conştient sau nu, un „şoc“ trăit în trecut. Se
poate să trăiesc unele temeri legate de faptul de a fi femeie şi mamă,
în acelaşi timp. Sau am impresia că nu am ştiut să fiu la înălţimea
rolului, fie de femeie, fie de mamă?
Aleg să accept⊂ să primesc tot atât cât dau. Îmi accept
feminitatea.

SÂNI (suferinţe ale...) (dureri, chisturi)

Vezi şi: CANCER MAMAR, SÂNI – MASTITĂ
Când sânii mei sunt afectaţi este nevoie să mă întreb dacă ştiu
să adopt o atitudine prea protectoare sau dominatoare faţă de copiii
mei, de tot ceea ce cred eu a fi copiii mei sau faţă de soţ96 . Îmi este
frică sau mi s-a întâmplat să îmi fie „luată“ o persoană foarte dragă?
Poate am fost despărţită la nivel fizic de aceasta; poate fi vorba şi de
o ruptură în relaţiile personale unde comunicarea sau schimburile
nu există. Nevoia nesatisfăcută, legată de lucruri şi fiinţe produce un
gol în viaţa mea. Am fost renegată de unul dintre ai mei şi sufăr mult
din această cauză. Sau poate eu i-am respins pe ei. Sunt speriat,
gândesc prea mult. Am impresia că îmi este înjosită libertatea. Mă
preocup prea puţin de emoţiile mele şi vreau să domin, să fiu
posesiv. Îi judec pe ceilalţi „până la sânge“ şi nu vreau să aud ceea ce
au de zis. Vreau să nu îmi scape nimic. Mă îndoiesc de propria
valoare şi am tendinţa să mă „aprind“ cu uşurinţă în dragoste, mă
„pierd“ în relaţii pentru a compensa puţina încredere şi insuficienta
mea stimă de sine. Amestec bucuria cu supărări şi griji vechi pe care
le „păstrez“ de ani şi ani. Spaimele şi nesiguranţa sunt mai puternice
decât dorinţa de a fi responsabil de mine însumi. Am impresia că
trăiesc în păcat. Investesc întreaga putere în aspectul meu raţional,
pentru a mă îndepărta de emoţiile pe care le trăiesc. Totuşi, acestea
sunt mereu prezente şi sânii devin hipersensibili, lăsând să
transpară toată această durere şi suferinţă interioară. Un chist
apare atunci când mă simt vinovată faţă de o naştere sau dacă am
suferit un şoc emoţional. Vrând să îi protejez prea mult pe cei pe
care îi iubesc, îi împiedic să trăiască, iau hotărâri în locul lor, devin
ceea ce se numeşte o mamă cloşcă.
Accept⊂ să îi las pe cei dragi să devină autonomi pentru ca să
devină şi ei persoane responsabile. Permit personalităţii mele cele
adevărate să se manifeste. Merit tot ceea ce este mai bun. Eliberez
angoasele, grijile, resentimentele din trecut şi sânii mei îşi recapătă
sănătatea.

96 „T ot ceea ce cred eu a fi copiii mei“ – fraza face referire la locul de muncă, la un

proiect drag mie şi de care mă ocup ca şi cum ar fi un copilaş; un membru din
familie, nepot, nepoată sau un alt copil pe care îl consider ca pe propriul meu
copil; acum este nevoie să mă ocup de aceştia şi care au nevoie de atenţie ca
nişte copii.
503
SÂNI – ALĂPTARE (dificultăţi de...)
Vezi şi: SÂNI – MASTITĂ
Dificultăţile de alăptare rezultă, printre altele, din fisurile care
apar pe mameloane sau dintr-o insuficienţă a laptelui matern.
Îmi este greu să accept⊂ rolul de mamă. Am impresia că acest copil
îmi „răpeşte“ libertatea. Mă simt „ca o maşină care produce lapte“.
Este greu pentru mine să construiesc această legătură mamă-copil
care pare atât de minunată pentru majoritatea femeilor. Dar nu este
cazul pentru mine şi mă întreb care este „problema mea“! Sunt
speriată căci viaţa acestui copil depinde de mine. Este nevoie să mă
întreb: cum pot să îi dăruiesc iubire copilului meu prin acest act de
alăptare dacă eu nu îl preţuiesc? Am o slabă stimă de sine şi nu îmi
ofer iubirea şi tandreţea de care am atâta nevoie... Cum aş putea,
atunci, să îi dau copilului ceea ce nu îmi pot oferi mie? Aş vrea să fac
mult mai mult pentru a-l hrăni pe acest copil, îi dau peste măsură, o
uit cu totul pe femeia din mine care a făcut loc mamei; această
situaţie mă face să mă simt depăşită, căci doresc din suflet să fie
totul bine pentru că nu mă simt la înălţimea sarcinii şi, atunci,
clachez. Cum aş putea să fiu iubită pentru soţ şi mamă pentru
copil? Este nevoie să învăţ să mă adaptez la această situaţie nouă, să
lucrez cu mine. Hrana puţină (laptele) pentru copilul meu poate să
îmi arate că şi eu primesc puţină hrană afectivă (tandreţe, atenţie,
afecţiune, etc.) din partea soţului, mai ales după naşterea copilului
care „este acum pe primul loc“ şi se bucură de toată atenţia. Acest
fapt poate să îmi amintească de relaţia mea cu mama în care am
simţit o răceală, un vid, o lipsă. Faptul că acum eu deţin rolul de
mamă îmi reactivează aceste răni emoţionale legate de propria
mamă. Cum să fiu în acelaşi timp „şi o bună iubită şi o mamă
bună“? Cum să ajustez intimitatea cu copilul meu pentru a mă simţi
bine?
Îmi accept⊂ corpul şi persoana mea aşa cum sunt. Îmi ocup
locul şi spaţiul de care am nevoie şi care mi se cuvin. Mă privesc cu
iubire şi blândeţe. Accept⊂ să împărtăşesc această iubire cu copilul
meu ştiind că a venit în viaţa mea pentru a mă ajuta să devin o fiinţă
mult mai bună. El îmi oferă bucurie şi iubire necondiţionată. Lucrul
acesta mă ajută să devin mai stăpână pe viaţa mea şi să sporesc
sentimentul de libertate care există în mine.

SÂN (cancer la...)

Vezi: CANCER MAMAR

SÂN – MASTITĂ
Mastita, care este inflamaţia sânului, face ca acesta să fie foarte
dureros şi survine în timpul alăptării. Prin mamelon curge puroi şi
atunci alăptatul trebuie întrerupt. Pot să mă simt foarte obosită
după naştere (sau din alte motive) şi să îmi provoc o suferinţă care
mă obligă să încetez alăptatul fără a trăi culpabilitate. Se poate să

504
am impresia că sunt prea „mămoasă“. Durerile de sâni pot să
demonstreze că sunt prea dură faţă de mine însămi. Am impresia că
trebuie să mă sacrific pentru familia mea, pentru locul de muncă
sau o cauză care îmi este dragă. Nu mai pot, sunt agresivă şi
acumulez din ce în ce mai multe frustrări.
Accept⊂ să recunosc că modul în care acţionez mă împiedică să
mă dezvolt. Îmi privesc cu atenţie toate calităţile pe care le posed.
Mă întreb de ce aveam atâta nevoie să mă simt utilă cuiva.
Acceptându-mi⊂ valoarea, nu mai am nimic de dovedit nimănui.
Oferindu-mi mai multă iubire, pot să dau şi celorlalţi necondiţionat,
fără să aştept nimic în schimb şi fără să mai doresc să îi controlez.
Sunt gesturi gratuite făcute în deplină simplitate, aşa cum le face un
copil. Sunt capabilă să zic „da“ sau „nu“ în funcţie de ceea ce este
bine pentru mine. Accept⊂ să îi las pe alţii să îşi facă alegerile şi
învăţ să mă iubesc. Recunosc că fiecare dintre noi creşte prin
experienţele pe care le alege.

SCARLATINĂ
Vezi: BOLILE COPILĂRIEI

SCHELET
Vezi: OASE

SCHIZOFRENIE
Vezi: PSIHOZĂ – SCHIZOFRENIE

SCIATIC (nervul...)
Vezi: NERV SCIATIC

SCLERODERMIE
Vezi: PIELE – SCLERODERMIE

SCLEROZĂ
Vezi şi: INFLAMAŢIE, SISTEM IMUNITAR
Scleroza este o hipertrofie care rigidizează ţesutul conjunctiv,
ţesut necesar şi prezent în întreg corpul.
Este important să conştientizez că dacă sunt afectat de această
boală, eu sunt cel care „mă atac“, ceea ce face ca scleroza să se
extindă la marea majoritate a organelor mele. Această hipertrofie
provoacă un fel de energie „care arde“ şi care scoate la iveală mânia
reţinută de prea multă vreme. Ţesuturile se întăresc, ceea ce
sugerează o rigiditate la nivelul gândurilor şi a atitudinilor mele şi
care produce un dezechilibru energetic. Îmi „rigidizez“ şi poziţia faţă
de viaţă şi de persoanele din jur. Sunt inflexibil şi îmi este foarte greu
să mă adaptez la noile situaţii de viaţă. Prefer „să mă agăţ“ de vechile
mele moduri de gândire. Nu mai am nici flexibilitatea de odinioară
faţă de ceea ce se petrece acum în familia mea. Mă pot simţi invadat
de ceilalţi. Corpul meu sau orice altă parte a acestuia poate fi afectat
de scleroză. Este important să conştientizez trăirile mele interioare.

505
Închizându-mă faţă de iubire, acest fapt poate să mă atenţioneze că
mă simt nedemn de această iubire, că mă simt vinovat şi că îmi este
ruşine să trăiesc.
Accept⊂ să mă deschid către iubire, îmi recunosc valoarea
divină, ştiu totul, pot totul. Mă reconectez la curiozitatea mea şi la
tot ceea ce mă pasionează.

SCLEROZĂ ÎN PLĂCI
Scleroza în plăci se defineşte ca o demielinizare 97 care pare
inflamatorie prin procesul autoimun al învelişurilor căilor nervoase
din creier şi măduva spinării. Corpul întreg este afectat şi accesele
pot surveni în diferite momente ale vieţii.
Este ca şi cum corpul ar fi prins într-o capcană, închis într-o
cuşcă şi din ce în ce mai limitat în succesiunea mişcărilor sale. Dacă
am contractat această boală, înseamnă că sunt afectat de nişte
suferinţe puternice, care mă determină să privesc viaţa fără nici cel
mai mic curaj. Ceva sau cineva mă paralizează, mă simt „ţintuit“
locului. Nu mai „ţopăi“ prin viaţă, căci pentru mine nu mai are
nimic... „dulce“. Întreaga mea fiinţă este revoltată. Mă simt obligat să
fac totul: fiind perfecţionist şi intransingent, refuz să mă înşel şi
accept⊂ cu greutate ajutorul. Accept⊂ cu dificultate constrângerile,
în special cele care provin din familia mea. Am o voinţă care rezistă
la orice. Conştientizez că este nevoie să fiu foarte dur cu gândurile
mele şi să stau departe de emoţiile care mă încearcă. Gândul
eşecului mă terorizează. Îmi este greu să mă iert şi să îi iert pe
ceilalţi. Mă pot dispreţui că am lăsat să îmi scape o oportunitate. Îmi
este foarte teamă să nu fiu „lăsat să cad“. Îmi poate fi teamă să nu
cad, atât în sens propriu, cât şi figurat, căci mă tem că această
cădere îmi poate provoca moartea. Toate aceste frici, care implică o
deplasare pe verticală şi care pot să mă facă să cred că viaţa mea
este în pericol, pot declanşa scleroza în plăci. Poate fi vorba despre
căderea unei scări, riscul de a cădea într-o prăpastie, pierderea
bruscă de altitudine într-un avion, etc. În mod simbolic, orice cădere
devine periculoasă pentru mine. Căderea poate să fie fizică, morală
sau simbolică. Toate aceste situaţii sunt pentru mine tulburătoare,
destabilizatoare; mă simt doborât. Îmi este teamă să nu cad de
foarte sus sau „să nu îmi cadă moartea pe cap“. Mă pot simţi
„coborât din grad“ de cineva sau îmi poate fi teamă „să nu îmi pierd
gradele“, o poziţie privilegiată, de exemplu, la locul de muncă. Trăiesc
cu impresia că nu mai am niciun viitor. Mă judec sau îi judec pe
ceilalţi foarte sever, ceea ce mă face să trăiesc un puternic
sentiment de depreciere, de devalorizare şi de subestimare a
propriei persoane. Când mă simt înjosit, am impresia că viaţa „mă
zdrobeşte“ şi atunci am tendinţa să mă târăsc în loc să stau drept.
Mă pot chiar opri, nemaiavând forţa să înaintez, să mă mişc. Boala
se manifestă, mai întâi, la nivelul picioarelor. A fi din ce în ce mai

97 Demielinizare: diminuarea cantităţii de mielină, substanţă protectoare

compusă din lipide (grăsimi) şi proteine care înveleşte fibrele nervoase.
506
puţin în stare să merg, să mă deplasez, să mă mişc îmi poate da
impresia că sunt în siguranţă. Faptul că nu mai pot avansa poate să
mă împiedice să fac faţă unei situaţii pe care vreau să o evit cu orice
preţ. Indiferent de vârstă, nu mai sunt îndreptăţit să am proiecte, să
evoluez, să îmi exprim opiniile. Îmi iau pe umeri realizarea dorinţelor
părinţilor mei: devin braţele şi picioarele lor. Îmi dau repede seama
că nu sunt în stare să joc acest rol. Ajung să mă consider că nu sunt
destul de bun pentru ei. Apărarea faţă de toate aceste frici care
sălăşluiesc în mine se manifestă prin dorinţa mea de a controla
totul, de a face ca totul să se petreacă aşa cum vreau eu. Cred că
suferinţa face parte din programul meu zilnic şi că nu merit să mă
odihnesc. Fac eforturi permanente să mă depăşesc, dar care se
dovedesc mereu a nu fi de ajuns. Corpul meu obosit refuză să mai
continue această luptă, „a celui mai tare“ şi vrea să mă facă să
înţeleg că am nevoie şi de ceilalţi şi că trebuie să învăţ să am
încredere. Mă opun fericirii, aprecierii mele la justa valoare. Mă
reneg. Faptul că am fost deja denigrat şi înjosit mă face să cred că
nu valorez mare lucru. Sunt ca un copac care se îndoaie. Mă simt
nimicit. M-am distrus atât de mult prin gânduri, iar acum boala
este cea care mă distruge! Inflamaţia presupune o furie arzătoare
care îmi poate afecta întreaga existenţă. Pot să mă întreb: «Vreau, cu
adevărat, să fiu liber?» Pot, inconştient, în acest fel, să mă răzbun pe
cineva care gravitează în universul meu şi care nu mi-a oferit
destulă iubire! Această formă de cuşcă în care se găseşte corpul meu
mă protejează, poate, de neacceptarea⊂ propriilor mele sentimente!
Procedând aşa, mă oblig să urmez nişte căi pentru a face plăcere
celorlalţi, în loc să merg în direcţia în care vreau. În loc să fiu în
mişcare şi în schimbare, stagnez, trăiesc inerţial. Întrucât nu mai
vreau să simt nimic, lucrul acesta face ca să îmi fie afectaţi nervii
senzitivi. Reprimarea emoţiilor poate antrena şi confuzie mentală.
Când sunt afectat de scleroza în plăci, devin dependent de alţii.
Sunt ca un copil care are nevoie de cineva care să se ocupe de
nevoile lui de bază. Mă agăţ de ceilalţi ca să nu cad, atât la nivel
fizic, cât şi emoţional. Este nevoie să mă întreb dacă
responsabilităţile mele ca adult nu sunt prea greu de purtat. Prefer,
poate, să mă întorc la o stare de dependenţă, în loc să fac eforturi
pentru a dobândi sau păstra ceea ce am. Era aşa de bine când
mama veghea asupra mea... Era admirabilă. Dar nu voi mai vedea
niciodată duioşia în ochii săi... Am impresia că acum viaţa mea este
mereu agitată. Corpul îmi spune să „o las mai moale“, să mă eliberez
din aceste lanţuri. Cheia este în interiorul meu. Accept⊂ să acord
încredere ghidului meu interior şi să recunosc în fiecare persoană
prezenţa acestui ghid care ne determină să acţionăm pentru a ne
cunoaşte mai bine. Manifest, atunci, mai multă flexibilitate şi
înţelegere.
Accept⊂ să dau un sens vieţii mele. Redevin stăpânul propriei
mele vieţi, asumându-mi pe deplin sentimentele. Nu mai am nevoie
de aprobarea celorlalţi. Îmi recunosc sentimentele, căci fac parte
integrantă din mine. Las la o parte toate comentariile negative făcute
la adresa mea fie de familie, fie de cei din jur. Îmi ofer mai multă

507
blândeţe. Urmez valul vieţii şi al bucuriilor sale, ceea ce mă face să
evoluez în mod armonios. „Dau jos“ costumul de clovn pentru a lăsa
să transpară lumina interioară. Pacea mea lăuntrică sporeşte pe zi
ce trece.
SCLEROZĂ LATERALĂ AMIOTROFICĂ
Vezi: CHARCOT [BOALA...]

SCOLIOZĂ
Vezi: COLOANĂ VERTEBRALĂ [DEVIAŢIA...] – SCOLIOZĂ

SCRUPULE
Scrupulul apare la o persoană care este neliniştită în faţa
conştiinţei sale; mă doare sufletul, îmi fac sânge rău. Sunt plin de
îndoială. Mă autoanalizez în permanenţă. Lucrul acesta face să îmi
scadă nivelul de energie şi astfel „îmi grăbesc“ crepusculul vieţii
(bătrâneţea).
Accept⊂ să aleg să trăiesc în armonie şi să „diger“ ideile noi! Îmi
trăiesc viaţa cât mai antrenant!

SENECTUTE
Vezi: ÎMBĂTRÂNIRE [PROBLEME...]

SENILITATE
Când facultăţile fizice şi psihice sunt afectate şi dacă sunt o
persoană în vârstă, se vorbeşte despre senilitate.
Senilitatea este o boală care are legătură cu fuga. Reîntorcându-
mă cu gândul în copilărie, îmi amintesc de siguranţa pe care o
trăiam atunci. Aleg să îi las pe ceilalţi să se ocupe de mine. Mă simt
deja neputincios la mai multe nivele, mai ales în cel al comunicării,
care se face cu greutate la această vârstă. În loc să trăiesc în
pasivitate ca adult, este preferabil pentru mine să fiu considerat
senil şi astfel să existe un motiv întemeiat ca ceilalţi să se ocupe de
mine, tratându-mă ca pe un copil. Mă întreb: «viaţa mea merită să fie
trăită? Ce îmi mai rămâne de făcut?»
Dacă sunt afectat de senilitate, accept⊂ să conştientizez că nu
este necesar să fug. Dacă vreau să mă bucur de această atenţie pe
care o doresc atât de mult, este nevoie ca eu „să o semăn“. Mă bucur
de protecţia divină şi trăiesc în pace şi deplină siguranţă.
Conştientizez forţa Universului în fiecare clipă a existenţei mele. Pot
să îmi aranjez viaţa aşa cum doresc: este nevoie doar să fiu
responsabil de mine şi să cer ajutor pentru realizarea viselor mele.

SENSIBILITATE LA FRIG
Sunt o persoană friguroasă dacă mă tem de frig sau am o mare
sensibilitate la acesta.

508
 Această sensibilitate apare deseori ca urmare a unui eveniment
în care a trebuit să mă despart de o persoană, de un animal sau
chiar de un obiect (de exemplu, o jucărie din pluş) la care ţineam şi
pe care ştiu că nu o voi mai revedea niciodată. Trăiesc un mare gol,
un frig puternic, căci am pierdut iubirea, atenţia, contactul fizic cu
obiectul, persoana sau animalul de care m-am despărţit. Nu mai am
contact cu căldura omenească, mă simt singur. Se întâmplă, deseori,
ca să fie vorba despre relaţia cu tatăl meu pe care o simt goală,
distantă, chiar absentă. Timiditatea accentuează acest sentiment de
răceală. Mai ales dacă sunt copil, cred sau am fost învăţat să cred că
atunci când cineva moare (pleacă), el merge în cer. Dar acolo este
frig! Şi începe să îmi fie şi mie frig, căci dacă intru în contact cu
frigul, înseamnă că sunt, în acelaşi timp, şi în contact cu persoana
decedată! Astfel, conştientizez că am nevoie de mai multă „căldură“
în viaţa mea sau de mai multă iubire, sau să mă împac cu cel care
m-a despărţit de ceea ce reprezenta pentru mine iubirea. Este
important să conştientizez evenimentul care „a declanşat“ această
sensibilitate la frig şi să accept⊂ (să recunosc) plecarea persoanei
(obiect, animal) de care am fost despărţit pentru a mă împăca cu
mine însumi şi cu situaţia respectivă. Accept⊂ cât de greu este să
îmi ofer eu această căldură de care am atâta nevoie. Am tendinţa să
mă denigrez, împiedicând astfel iubirea să circule în mine. Angoasa
pe care o trăiesc mă determină să mă închid în mine. Gândurile sunt
refugiul meu. Am avantajul să ies din cochilie şi să mă exprim aşa
cum sunt eu, cu adevărat.
Acceptând⊂ iubirea, stabilesc un contact mai strâns cu mine şi
cu cei din jur.

SEPTICEMIE
Vezi: SÂNGE – SEPTICEMIE

SETE
Vezi şi: INSOL AŢIE, RINICHI [PROBLEME RENALE], SÂNGE –
DIABET
Setea este un fenomen natural care contribuie la echilibrul unor
substanţe precum sarea sau zahărul printre altele, în sistemul
sanguin.
Când senzaţia de sete este exagerată (polidipsie), gândurile mele
sunt tulburi, inima⊂ mea bate „să îmi spargă pieptul“, nu mai văd
limpede, gâtul se usucă şi îmi este sete. Fericirii mele îi lipseşte ceva.
Pentru o clipă setea se potoleşte, dar revine repede căci „ţine“ de
mental. Este nevoie să îi descopăr cauza: cine sau ce mă plictiseşte?
Cumva munca pe care o fac? Ce gând sau ce frici fac să mi se usuce
gura şi sufletul? Am impresia că sunt mereu „însetat“? Ce mă
nemulţumeşte, de ce mai am nevoie şi nu îmi este de ajuns? Când
voi găsi cauza, această sete, în aparenţă de nepotolit, va putea fi
controlată. Condimentele „tari“ sunt recunoscute pentru accentuarea
dorinţei sexuale. Utilizate adecvat, aceste excitante pot permite
eliminarea setei. În schimb, o relaţie sexuală nesatisfăcătoare va

509
mări setea, accentuând sentimentul de lipsă... Pentru a acoperi
această lipsă, această dorinţă de a bea reprezintă nevoia mea de
viaţă, căci apa reprezintă viaţa. Dacă beau prea puţin, dacă îmi este
rar sete şi am prea multă salivă este semn că sunt prea centrat
asupră-mi pentru a vedea ce se petrece „în această lume a mea“ şi că
nu mă deschid destul spre lumea din jur.
Accept⊂ să mă deschid mai mult către VIAŢĂ şi către IUBIRE
pentru a descoperi, în sfârşit, situaţia care „îmi va potoli setea“.

SEXUALE (comportamente deviante în general)

Când am un astfel de comportament înseamnă că doresc să
resping o mare parte din fiinţa mea: trăiesc mereu o puternică luptă
interioară. Am fost deseori rănit în viaţa mea şi nu îmi dau seama că
am „deviat“ frustrarea. Sunt prizonierul durerii mele, a educaţiei
stricte, al regulilor din societate, al propriilor limitări, dar vreau să
îmi sporesc sentimentul de libertate şi de putere. Prin acest fapt,
corpul îmi spune să accept⊂ fiecare aspect al meu chiar şi pe cel pe
care îl asociez cu un defect.
Fiecare fiinţă are o parte masculină şi una feminină. Când sunt
bărbat îmi accept⊂ feminitatea, iar ca femeie, masculinitatea. Devin
umil, hotărăsc să mă afirm fără să îi rănesc pe ceilalţi. Aleg să îmi
unific fiinţa, căci fiecare faţetă a personalităţii mele se cere
exprimată.

SEXUALE (frustrări, absenţa plăcerii...)

Vezi şi: EJACULARE PRECOCE
În funcţie de o educaţie foarte strictă faţă de tot ce are legătură
cu sexualitatea, ajung să cred sincer că organele genitale sunt
imorale şi murdare şi trăiesc culpabilitate. Pot să sufăr şi de un
complex de performanţă şi cu cât vreau să îmi îmbunătăţesc
condiţia, cu atât reuşesc mai puţin. Pot să desconsider sexul opus şi
faptul de a-mi respinge sexualitatea sau de a refuza să o trăiesc este
o modalitate de a mă răzbuna: nu le voi oferi plăcere, nu o merită! De
fapt, mă pedepsesc eu însumi şi nu îmi satisfac nevoile vitale. Pot
trăi şi o scădere sau o absenţă a dorinţei sexuale (anafrodizie).
Decepţiile şi dezinteresul faţă de viaţă mă fac să trăiesc acelaşi lucru
la nivelul sexualităţii mele. Poate fi vorba despre o depresie care îşi
are sursa în negativitatea mea faţă de mine însumi şi de ceilalţi.
Este de preferat să accept⊂ să îmi trăiesc sexualitatea în mod
sănătos pentru că asigură şi ea calitatea vieţii. Îmi acord răgazul de a
face lucruri care îmi plac, care îmi dau satisfacţie. Gustul pentru
viaţă şi pentru lucrurile bune îl va trezi şi pe cel pentru relaţiile
sexuale.

SEXUALĂ (hărţuire...)
Dacă trăiesc hărţuirea sexuală, este pentru că am frici
puternice, uneori inconştiente, ca să nu fiu manipulat prin tandreţe

510
şi printr-o formă de iubire. Pot, inconştient, să am atâta nevoie de
afecţiune, încât acest mesaj poate să fie perceput în mod negativ din
exterior. Ceilalţi îmi pot simţi „disponibilitatea“ sau interesul meu
când, de fapt, este vorba doar de nevoia mea de atenţie şi de a fi
iubit.
Accept⊂ că este nevoie să mă fac respectat ca persoană. Mai
întâi, este nevoie să identific sursele acestei situaţii, pentru a putea
să îmi redobândesc puterea şi să continui să trăiesc „mai normal“.

SFORĂIT
Zgomotul pe care îl fac atunci când dorm şi care se datorează
unui obstacol existent între căile nazale şi laringe se numeşte
sforăit.
Dacă sforăi, este nevoie să mă întreb: „Mă agăţ“ de idei vechi,
atitudini, bunuri materiale? Mă încăpăţânez să stau într-o relaţie sau
într-o anumită situaţie care nu este benefică pentru mine? Sunt
obosit? Mă cantonez în vechi scheme de viaţă, ceea ce îmi afectează
libertatea? Dacă am sinusurile înfundate, care este lucrul pe care îl
respir cu dificultate şi care mă urmăreşte chiar şi noaptea? (de
exemplu, mirosul partenerului sau al partenerei, un parfum, etc.)?
Sau poate vreau „să îl prind“ pe partenerul care doarme lângă mine şi
să reduc distanţa care ne separă (atât din punct de vedere fizic cât şi
emoţional). Caut, deci, să mă apropii de celălalt. Vreau să îi spun în
timpul nopţii tot ce nu i-am putut spune peste zi? Dacă nu mă simt
înţeles în cererile mele, am tendinţa să sforăi şi inconştientul meu
continuă să se exprime şi în timpul nopţii. Mă simt strâns cu uşa, fie
în relaţia cu partenerul sau partenera, fie într-o altă relaţie personală.
Este important să văd dacă sforăitul se produce la inspiraţie sau la
expiraţie. Dacă este la inspiraţie, este ca şi cum aş cere ajutor. Dacă
este la expiraţie, înseamnă că vreau să îndepărtez un pericol.
Accept⊂ să învăţ să mă eliberez de tot ceea ce este învechit şi să
fac loc noului. Procedez astfel încât comunicarea să fie limpede şi
clară, fără subînţelesuri şi ambiguităţi. Sunt deschis la schimbări şi
la nou.

SIDA (sindromul de imunodeficienţă dobândită)

Dacă sunt purtător de virus sida şi sunt sănătos, se va spune
despre mine că sunt seropozitiv şi s-ar putea să nu fac niciodată
boala. Dacă sistemul meu imunitar slăbeşte din cauza virusului HIV,
atunci pot să spun că am sida.
Dacă sunt afectat de sida, este pentru că sistemul meu imunitar
a devenit deficitar în celule T (limfocite) şi din această cauză nu mă
mai poate proteja faţă de unele infecţii precum pneumonia şi
cancerul. Virusul sida se transmite prin sânge (sânge contaminat în
timpul unei transfuzii sanguine, seringă infectată, rană deschisă în
contact cu sânge infectat, etc.) sau prin spermă. Timusul (glandă
situată deasupra traheii), locul unde se formează celulele T, este
afectată şi, în acelaşi timp sângele şi energia inimii⊂. Împrăştierea
511
celulelor infectate în lichidele extracelulare şi în principal corespunde
energiei emoţionale. Sângele care are legătură cu inima⊂
simbolizează iubirea şi suferinţele, creativitatea. Sistemul meu
emoţional este dezechilibrat şi incapabil să se exprime liber. Trăiesc
o puternică culpabilitate faţă de iubire, am impresia că nu sunt
la înălţime. Sistemul slăbeşte şi este din ce în ce mai vulnerabil la
toate formele de invazie. Este ca şi cum sistemul meu imunitar nu ar
mai putea să facă diferenţa între ceea ce este bun pentru mine şi ceea
ce nu este. Este nevoie să conştientizez că îmi refulez emoţii precum
frica şi furia, că resping fiinţa care sunt atât de mult, încât îi doresc
distrugerea totală. La această reprimare a sentimentelor pe care le
trăiesc se adaugă, de obicei, şi o culpabilitate accentuată care mă
macină pe dinăuntru. Stima mea de sine este aproape inexistentă şi
îmi este frică de judecata celorlalţi. Bineînţeles, pentru că mă tem de
privirea celorlalţi, se întâmplă, deseori, să fac parte dintr-un grup al
societăţii care este judecat cu uşurinţă din cauza lipsei de înţelegere
din partea anturajului meu; de exemplu, dacă sunt homosexual,
toxicoman, de culoare, prostituat(ă), etc. (ceea ce corespunde
grupurilor cele mai afectate de această boală şi care sunt, în acelaşi
timp, şi victime ale discriminării sociale). Incapacitatea de a mă iubi
şi a mă accepta⊂ aşa cum sunt mă determină să nu mă mai
protejez; sunt fără apărare, ca atunci când eram mic. Forţa mea
interioară care, în mod normal, se bazează pe iubire, pe acceptare⊂
şi o dorinţă arzătoare de a trăi, slăbeşte şi se distruge încetul cu
încetul. Moartea îmi poate apărea, chiar inconştient, ca soluţie
pentru disperarea pe care o trăiesc. Îmi este ruşine de mine, nu
mai am contact cu emoţiile mele şi este un vid total. Este multă
vreme de când am impresia că nu mai deţin nicio autoritate asupra
vieţii mele. Sunt incapabil să cer ajutor oamenilor pe care îi iubesc,
indiferent de domeniu. Poate fi singurul mod de a avea, în sfârşit,
atenţia şi iubirea părinţilor mei. Mă consider o ruşine pentru familie
şi ar fi mai bine să dispar... Nu voi mai fi o sursă de suferinţă pentru
ei (nu corespund aşteptărilor lor). Integritatea mea este atinsă. Este
important să conştientizez că virusul HIV este transmis fie prin
sânge, fie în timpul unei experienţe sexuale, prin spermă; ambele
sunt sinonime, de obicei, cu viaţa (o transfuzie de sânge poate salva o
viaţă şi, prin actul sexual pot procrea, pot continua legăturile de
sânge). Toate acestea sunt acte de iubire necondiţionată. Atunci cum
se face ca prin aceleaşi acte se poate transmite „moartea“??? Unde a
survenit ruptura interioară faţă de iubirea din mine şi care a permis
acestui virus să se instaleze ca un rege şi stăpân în corpul meu? De
ce am devenit propriul parazit în loc să îmi fiu cel mai bun prieten?
Descopăr că a trăi o experienţă sexuală poate fi foarte revelator din
punct de vedere emoţional. Chiar spiritual, aceasta mă poate conduce
în a trăi evenimente benefice de îndată ce energia sexuală ţâşneşte
din chakra de bază 98 care este sursa elanului meu spiritual. În
schimb, dacă această energie este prost utilizată, doar ca
automulţumire şi complezenţă, ea se poate întoarce împotriva mea.

98 Chakra de bază: unul din cele şapte centri energetici situat pe coccis, la baza
coloanei vertebrale.
512
Fără manifestarea sinceră a purităţii, ea se va transforma într-o
energie maladivă şi jenantă. Învăţ, deci, să recunosc energiile din
mine şi să le folosesc pentru tot ce este mai bun în evoluţia mea.
SINCOPĂ
Vezi: CREIER – SINCOPĂ

SINDROM BURNETT99
Vezi: BĂUTORII DE LAPTE [SIND ROMUL...]
SINDROMUL BĂUTORILOR DE LAPTE
Vezi: BĂUTORII DE LAPTE [SIND ROMUL...]
SINDROMUL CANALULUI CARPIAN
Vezi: CRAMPA SCRIITORUL UI

SINDROM CUSHING
Vezi: CUSHING [SINDROMUL...]
SINDROM DOWN
Vezi: MONGOLISM
SINDROMUL OBOSELII CRONICE
Vezi: OBOSEALĂ CRONICĂ [SINDROMUL...]

SINDROM GELINEAU
Vezi: NARCOLEPSIE
SINDROM GUILLAIN-BARRÉ sau
POLIRADICULONEVRITĂ ACUTĂ
Vezi şi: SISTEM IMUNITAR
Sindromul GUILLAIN-BARRÉ se caracterizează prin inflamaţia
şi demielinizarea mai multor rădăcini nervoase. Se asociază, de
obicei, cu o boală infecţioasă sau virală sau cu un vaccin, dar cel mai
adesea, ea pare a fi rezultatul unei dezordini imunitare. Este
localizată, mai ales, în partea inferioară a corpului, dar poate afecta
rădăcinile nervilor rahidieni şi cranieni.
Sunt într-o situaţie în care am impresia că sunt spionat: cineva
sau ceva se ascunde ca un cameleon şi vrea să mă atace. Sunt cu
„nervii încordaţi“, mereu la pândă, nu mai am încredere în nimeni, mă
simt neputincios, căci nu îmi cunosc cu adevărat adversarul. Este
cineva „cu două feţe“ aşa cum eram şi eu odinioară şi lucrul acesta
mă deranjează. Devin hipersensibil la tot ceea ce mă înconjoară
pentru a evita pericolul şi mă simt neputincios să acţionez căci nu ştiu
de unde va veni atacul. Mă pot dispreţui pentru că am spus sau am
făcut unele lucruri, de unde sentimentul de culpabilitate. Am impresia

99 Sindrom: un sindrom nu este o boală propriu-zisă, ci un ansamblu de

simptome a cărui cauză nu se cunoaşte. În acest caz este vorba despre
persoanele care beau prea mult lapte!
513
că am trădat sau că am fost trădat... Pot descoperi informaţii care mă
vor obliga să „barez“ (să exclud) o persoană din viaţa mea.
Am „tăiat“ un contact la un anumit nivel între mine şi o situaţie
sau o persoană. Pierderea unui bun prieten mă sperie şi pot
reacţiona stabilind relaţii superficiale cu cei din jur pentru a-mi
proteja, astfel, sensibilitatea. Această ruptură poate fi chiar faţă de
mine însumi, căci există un conflict între individualitatea şi sufletul
care sunt: mă mint pe mine însumi.
Accept⊂ să conştientizez şi să înţeleg de ce mă îndoiesc şi mă
mint. Este potrivit ca de acum înainte să trăiesc în Adevăr, în orice
clipă, fie că este vorba despre mine sau despre cei din jur. Doar în
acest fel voi putea construi relaţii deschise, profunde şi durabile cu
ceilalţi. Sunt protejat în mod firesc şi viaţa mea devine din ce în ce
mai calmă şi mai luminoasă.

SINDROMUL DE IM UNODEFICIENŢĂ DOBÂNDITĂ

Vezi: SIDA

SINDROMUL UNGHIILOR GALBENE

Vezi: UNGHII GALBENE [SINDROMUL... ]

SINDROM PREMENSTRUAL
Vezi: MENSTRUAŢIE – SIND ROM PREMENSTRUAL

SINDROM RESPIRATOR ACUT SEVER [S.R.A.S.]

Vezi şi: PLĂMÂNI – PNEUMONIE, RESPIRAŢIE
Sindromul respirator acut sever [S.R.A.S.] numit şi
pneumopatie atipică este o infecţie pulmonară gravă caracterizată
printr-o febră mare (peste 38°C) şi tuse, greutate în a respira.
Îmi este frică, respir greu, mă sufoc, am febră. Temperatura
creşte când mă simt prins ca într-un cleşte, la nivel de cuplu, de loc
de muncă sau în orice alt domeniu al vieţii mele. Este nevoie să îmi
reconsider spaţiul vital, căci situaţia în care mă aflu mă sufocă. Îmi
este frică să mă angajez, să mă „fixez“. Mă simt „invadat“, din toate
părţile, de oameni care îmi îngreuiază existenţa. Este urgent să
conştientizez ceea ce trăiesc, să mă eliberez de aceste frici pentru a
deveni stăpân pe viaţa mea. Este nevoie să îmi pun întrebări de ce
trăiesc aceste frici legate de angajamentele pe care ar fi potrivit să mi
le asum.
Accept⊂ să privesc cu atenţie situaţiile în care pot să îmi găsesc
locul „meu“, sau că este vremea să mă degajez, să mă eliberez, să
schimb ceva în comportamentul meu. Învăţ să fac alegeri în funcţie
de nevoile proprii şi să redevin armonios, respirând cât mai profund.

SINDROM DE SUPRASOLICITARE
Vezi şi: SPATE [D URERI...], INFLAMAŢIE, TENDOANE
Sindromul de suprasolicitate este o boală care apare frecvent la
muzicieni şi se caracterizează printr-o inflamaţie a tendoanelor, a
514
degetelor, a articulaţiei mâinilor, a coatelor sau uneori a umerilor şi a
gâtului. Pot apare şi dureri de spate. Se spune că aceste „poziţii
constrângătoare“ pot face ca un procent de până la 53% dintre
membrii orchestrelor simfonice să sufere de dureri de spate.
Ca muzician, trăiesc, de obicei, în spaţii restrânse, care nu îmi
conferă confortul adecvat. Se poate să exersez ore în şir şi atunci
umerii mei suferă. Nesiguranţa slujbei şi competiţia feroce în acest
mediu mă determină să trăiesc frici puternice şi să nu mă simt
susţinut îndeajuns; iată de unde îmi vin aceste dureri de umeri.
Accept⊂ să rămân flexibil şi să îmi armonizez energia mentală
cu cea spirituală pentru ca tendoanele mele să nu mai fie afectate.
Fiecare parte din corp îmi trimite un mesaj adecvat legat de ceea ce
trăiesc în viaţa mea. Chiar dacă aceste suferinţe pot părea că au
legătură cu profesia de muzician, nu este nimic întâmplător. Identific
partea din corp afectată pentru conştientizarea care mă va ajuta să
mă simt mai bine în ceea ce fac.

SIFILIS
Vezi: VENERICE [BOLI]
Accept⊂ să devin responsabil de viaţa mea, îmi acord încredere
şi învăţ să îmi iubesc fiecare faţetă a personalităţii mele. Este nevoie
să mă nasc a doua oară, dar de această dată accept⊂ să trăiesc
pentru mine şi să fiu fericit(ă). Mă accept⊂ aşa cum sunt, o fiinţă
divină, magnifică. Procedând aşa, dacă am copii, lucrul acesta îi
va ajuta să devină şi ei stăpâni pe viaţa lor şi să se dezvolte
acceptându-şi⊂ întreaga lor fiinţă.

SINUCIDERE
Vezi şi: ANGOASĂ, ANXIETATE, MELANCOLIE
Dacă mă gândesc la sinucidere, iau decizia să mă autodistrug.
Mă simt golit de energie şi această idee a sinuciderii mă obsedează.
Devin melancolic, solitar, plin de amărăciune. Nu mai pot avea
contact cu exteriorul: trăiesc doar în spaţiul meu intim în care nu
permit nimănui să intre căci „nimeni nu mă înţelege“. Suferinţa este
atât de mare, încât nu mai văd LUMINA. Sinuciderea este o fugă.
Este nevoie să mă întreb de ce caut să fug: de durerea din mine, de
responsabilităţile ce îmi revin, de vidul interior, de lipsa de iubire, etc.
Dacă sunt şi consumator de droguri, de alcool şi dacă
alimentaţia mea este săracă în nutrienţii necesari pentru echilibrul
sistemului nervos, atunci pot să am idei suicidare. Pot să doresc să
mă sinucid şi atunci când vreau să pedepsesc pe cineva: astfel, el
(ea) va purta vina că nu m-a iubit îndeajuns.
Accept⊂ să am încredere, închid ochii: lumina este în inima⊂
mea. Vorbesc cu cineva sau scriu pe o hârtie toată amărăciunea
pe care o trăiesc şi cer ajutor.

SINUS PILONIDAL

515
Vezi şi: SPATE [SUFERINŢE...]/ŞALE, INFECŢII [ÎN GENERAL]
Sinusul pilonidal este o infecţie a tegumentelor situate imediat
deasupra şanţului interfesier (zona osului sacru).
Trăiesc frustrare, iritare sau revoltă în raport cu o situaţie în care
văd că nevoile mele de bază sunt în pericol nemaiputând fi
satisfăcute aşa cum mi-aş dori. Această stare de „lipsă“ poate să îmi
amintească o situaţie din copilărie care poate chiar regresa până la
momentul vieţii mele intrauterine, când am avut şi acolo sentimentul
că îmi lipsea ceva sau cineva care îmi era vital la vremea aceea. Poate
fi vorba despre un element fizic ca, de exemplu, un loc cald unde să
stau, haine călduroase; lucrul acesta poate fi valabil şi în plan afectiv
ca, de exemplu, iubirea şi tandreţea părinţilor mei.
Oricare ar fi situaţia, este important să accept⊂ să cer
Universului să mă ajute să îmi îndeplinesc toate nevoile de bază şi să
am încredere deplină în acesta. Trebuie să accept⊂ şi că am trăit o
situaţie de sărăcie atunci când eram mai tânăr, dar că ea venise în
viaţa mea pentru a mă învăţa să îmi dezvolt credinţa şi să mă ajute
să apreciez acum tot ceea ce am avut şi am astăzi. Este nevoie să
conştientizez toate acestea.

SINUZITĂ
Vezi: NAS – SINUZITĂ

SISTEM IMUNITAR
Vezi şi: SIDA
Apărarea organismului este asigurată de către sistemul de
autoprotecţie, care este esenţial pentru a mă proteja de agresiunile
provenite din lumea exterioară cum ar fi: bacteriile, viruşii, fungii şi
orice alt „atacator“. El recunoaşte celulele străine, agenţii infecţioşi
patogeni100 , dar şi celulele unui alt organism, ceea ce conduce la
respingerea grefelor de organe. Când acest sistem nu funcţionează
total şi complet se instalează moartea.
Sistemul imunitar este în relaţie directă cu stările mele
emoţionale şi o durere adâncă poate să îi reducă forţa în mod
dramatic. Celulele imune se dezvoltă în măduva osoasă şi cele care
vor deveni celule T sunt transportate, la maturitate, către glanda
timus, situată în apropierea inimii⊂. Celulele T joacă un rol
primordial în identificarea şi eliminarea acelor celule sau substanţe
străine care nu sunt benefice pentru corp. Ele diferenţiază, discern,
tolerează sau resping, la nevoie, cu scopul de a menţine corpul într-o
stare de sănătate cât mai optimă. Sistemul imunitar se ocupă, deci,
de sistemul meu de referinţă şi de ceea ce eu sunt, de
individualitatea şi de personalitate mea. Îmi apără fortăreaţa (fizică şi
emoţională) şi îşi „dovedeşte“ rezistenţa în cazul în care este nevoie
să se lupte cu duşmanul. Localizarea glandei timus în apropierea
inimii⊂ mă face să conştientizez mai mult relaţia corp-spirit.

100 Patogen: care poate cauza o boală.

516
Sistemul imunitar răspunde la sentimentele şi gândurile pe care mi
le fac, fie pozitive, fie negative. Astfel, gândurile de furie, de
amărăciune, de ură, resentimentele şi autodistrugerea conduc toate
la slăbirea sistemului meu imunitar. Din contră, orice gând de
iubire, de armonie, de pace interioară vor conduce la întărirea
sistemului meu imunitar. Timusul este glanda endocrină asociată
cu chakra inimii⊂. Deci, când sistemul meu imunitar este afectat,
nevoia mea de iubire este foarte mare. Creierul este şi el foarte legat
de sistemul imunitar şi anumite stări de spirit au un efect puternic
putând să afecteze funcţionarea sistemului meu imunitar.
Conştientizez că sistemul meu imunitar poate fi mult prea ocupat
cu „ştergerea“ gândurilor negative (deci, un duşman interior) cât şi
cu stoparea agresiunilor care provin dinafară (duşman exterior).
Sistemul imunitar poate să slăbească şi dacă preocuparea mea cea
mai serioasă este să mă îndoiesc de locul şi de respectul pe care
mi-l acord. Acest fapt poate proveni dintr-o incertitudine pe care am
trăit-o în copilărie faţă de unul dintre părinţi: simţeam că
dragul nostru cuib este în pericol, aveam impresia că un vânt
potrivnic sufla în casa părintească. Mă autodistrug din punct de
vedere emoţional. Uit de mine cumva, stau în umbra celorlalţi,
negăsindu-mă şi ignorându-mi propriile nevoi? Mă întreb: cât valorez
şi ce pot eu să ofer celorlalţi? Viaţa îmi este plină de condiţionări
pentru a îndeplini unele lucruri sau pur şi simplu pentru a fi fericit.
Cedez cu uşurinţă în faţa obstacolelor, căci nu mai doresc să trăiesc.
Nu mai găsesc niciun motiv ca să mă apăr. Pentru că nu mai pot
distinge ceea ce este bine sau rău pentru mine, pentru că nu mai
ştiu cine sunt cu adevărat faţă de ceilalţi fără să mă judec şi să mă
critic, sistemul meu imunitar nu mă mai poate proteja. El nu mai
ştie nici dacă să mai lucreze, pentru că eu nu mai manifest nicio
dorinţă puternică de a trăi.
Accept⊂ încă din acest moment să îmi identific toate emoţiile pe
care le trăiesc, oricare ar fi acestea. Capăt obiceiul să mă debarasez
de deşeurile care pot împiedica buna funcţionare a sistemului meu
imunitar: mă „ocup“ de sentimentele de tristeţe, de însingurare, de
abandon, de subapreciere, etc. fiind atent la mesajul sau lecţia de
viaţă pe care o situaţie specială apărută în viaţa mea vrea să mă
înveţe. Restabilesc astfel echilibrul între viaţa interioară şi cea
exterioară şi sistemul meu imunitar devine perfect operaţional. Mă
detaşez de aşteptările şi valorile impuse de societate şi îmi
construiesc viaţa în funcţie de propriile preferinţe. Mă reconectez,
astfel, la puterea mea de creaţie şi la bogăţia interioară de care
dispun. Fac alegeri potrivite învăţând să mă simt bine cu mine
însumi şi să trăiesc o viaţă socială mai bogată, bazată pe valori
autentice.

SISTEM LOCOMOTOR
Vezi şi: OASE
Sistemul locomotor are legătură cu flexibilitatea şi mobilitatea
mea, ca şi cu deschiderea mea atât interioară, cât şi exterioară. El
este compus din oase, muşchi, tendoane şi ligamente. Ele
517
reprezintă principiile morale, structura mea de rezistenţă,
cinstea, echitatea şi stabilitatea de care dau dovadă în această
viaţă. Când sunt prea rigid în gândire, oasele se „rigidizează“ şi ele
şi riscă să se rupă foarte uşor. Extremităţile corpului şi muşchii
reprezintă acţiunea şi mişcarea. Cu mâinile pot „a puca“ obiectele,
mă pot agăţa. Picioarele mă ajută să avansez în viaţă. O
dificultate în a mă mişca îmi arată că îmi este frică de progres. O
lipsă de umilinţă sau refuzul de „a mă pleca“ sau de a-mi
recunoaşte greşelile are drept efect „înţepenirea“ genunchilor. Cu
ajutorul picioarelor mă fixez solid pe sol, sunt deci „cu picioarele pe
pământ“. Fiecare parte a corpului mă ajută să îmi conştientizez
flexibilitatea sau rigiditatea.
Accept⊂ să îmi ascult corpul, să mă simt liber în mişcările pe
care le fac, căci el este un ghid al stărilor mele interioare.

SISTEM LIMFATIC
Vezi şi: GANGLION [LIMFATIC]
Sistemul limfatic este alcătuit din ganglioni şi vase care
transportă limfa în curentul sanguin. El joacă un rol important în
funcţionarea sistemului imunitar. Sistemul limfatic este, într-un
fel, paralel cu sistemul sanguin. Are mai mare legătură cu partea
mea emoţională, afectivă, cu umorile101 din corp. Dacă sistemul
nervos are legătură directă cu gândurile, cu aspectul raţional al
corpului energetic sau astral, sistemul limfatic este în legătură cu
aspectul afectiv al corpului meu energetic sau astral. Iubirea este
mijlocul cel mai adecvat de a păstra sănătatea şi eficienţa sistemului
limfatic.

SISTEM NERVOS
Vezi şi: NERVI [ÎN GENERAL]
Sistemul nervos este compus din nervi şi centri nervoşi care
servesc la coordonarea şi comanda diferitelor părţi din corp (emisie),
ca şi la receptarea informaţiilor senzoriale, psihice şi intelectuale.
Sistemul nervos este legat direct de gândurile mele, în raport cu
partea corpului meu energetic sau mental. Este sistemul de
conexiune electrică în plan fizic care permite gândurilor să acţioneze.
Sistemul nervos este afectat (neuropatie) atunci când acord o
atenţie prea mare aspectului raţional în detrimentul emoţiilor şi al
intuiţiei. Totul este gândit, analizat, programat, organizat în viaţa
mea şi îmi este greu să fac loc spontaneităţii, plăcerilor, bucuriei de a
trăi, emoţiilor pe care am tendinţa constantă de a le reprima. Trăiesc
o permanentă tensiune interioară, fiindu-mi greu „să mă descurc“ cu
situaţiile pe care le trăiesc zi de zi. Neuronii mei sunt „încălziţi la
maximum“.
Accept⊂ să învăţ „să îmi umanizez“ schimburile şi relaţiile
interpersonale pentru a conştientiza pe deplin emoţiile pe care le

101 Umori: lichide organice din corpul omenesc.

518
trăiesc. Pot astfel să mă bucur din plin de viaţă şi să o trăiesc într-un
mod echilibrat.

SLĂBICIUNE (stare de...)

Vezi şi: ASTENIE NERVOASĂ
Trăiesc o stare de slăbiciune când simt că îmi lipseşte forţa, în
general. Pot să am şi senzaţia că îmi voi pierde cunoştinţa.
Sunt hipersensibil şi trăiesc o nemulţumire sau o emoţie
puternică. Conştientizez ce se întâmplă, dar nu am chef să înţeleg
ce se petrece. Simt nevoia să mă întind pentru a mă ajuta „să îmi
revin. Această slăbiciune poate să provină dintr-o situaţie faţă de
care trăiesc un disconfort accentuat, căci nu ştiu cum să o abordez.
Deseori un membru al familiei mele este implicat în această situaţie.
Este ca şi cum altcineva ar deţine controlul şi eu nu pot să fac nimic,
ceea ce mă face să trăiesc un sentiment acut de neputinţă. Doar
faptul că mă gândesc la această situaţie poate să declanşeze
oboseala, însoţită şi de slăbiciune, care este un mod de a fugi din
faţa realităţii. Acest lucru pune în lumină indiferenţa mea faţă de
viaţă, căci mi-am pierdut interesul faţă de aceasta. Trăiesc în rutină,
fie că este vorba de munca pe care o desfăşor, fie de viaţa personală.
Tot ceea ce mă înconjoară mă oboseşte.
Accept⊂ să fac faţă realităţii cu forţă şi curaj. Sunt conştient că
am de ales între a-mi ocupa locul „meu“ sau a-i lăsa pe ceilalţi să îl
ocupe: nu depinde decât de mine să fac ceea ce trebuie. Îndrăznesc
să spun ceea ce simt pentru a-mi ocupa locul cuvenit. Fac alegeri
potrivite pentru a mă simţi bine atât eu, cât şi cei din jur. Mă
înconjor de lumină şi mă umplu de iubire.

SLĂBIRE
Vezi şi: ANOREXIE, GREUTATE [EXCES DE...]
O alimentaţie insuficientă poate duce la slăbire, în timp ce un
consum exagerat de hrană provoacă obezitate. În ambele cazuri,
intestinul subţire asimilează prost alimentele.
Nervozitatea, anxietatea, consumul de medicamente, fricile
puternice sau bucuriile prea mari sunt factori care pe unii îi îngraşă,
iar pe alţii îi slăbesc. Dacă sunt o persoană slabă, sunt emotivă,
foarte sensibilă şi nu ştiu să îmi exprim sentimentele întotdeauna,
căci fiind deja rănită, vreau să mă protejez pentru a nu mai suferi
ironia muşcătoare a celorlalţi. Trăiesc într-o continuă apatie. Am
tendinţa să mă resping şi să mă înverşunez în legătură cu unele
persoane sau lucruri. Dispreţuiesc, cu uşurinţă, tot ce mă
înconjoară. Păstrez, în acest fel, o anumită distanţă faţă de ceilalţi.
Sunt acrit de viaţă. Pot avea impresia că este nevoie să părăsesc pe
cineva sau ceva pentru a supravieţui, de unde un acut sentiment de
laşitate. Pot să am chiar impresia că eu am fost cel părăsit. În
anorexie există, deseori, o legătură cu mama sau cu imaginea
acesteia. Aceeaşi sensibilitate o regăsim şi la o persoană
519
supraponderală, aceasta creându-şi o protecţie prin fizicul său mai
impunător. Oamenii anorexici sunt cei care refuză să mai trăiască,
ei preferă mai degrabă să moară, decât să accepte iubirea.
Obezitatea are legătură cu imaginea de sine şi, uneori, cu cea a
tatălui. Pentru ambele situaţii este nevoie să se descopere cauza
pentru „a asimila“ viaţa într-un mod sănătos şi echilibrat.
Venind în întâmpinarea mea şi acceptându-mă⊂ aşa cum sunt,
pot să stabilesc legături cu ceilalţi în mod conştient, ceea ce îi va face
bine inimii⊂ mele.
SOMN (boala...)
Vezi: NARCOLEPSIE

SOMN (tulburări...)
Vezi: INSOMNIE

SOMNAMBULISM (somnambul)
Când sunt somnambul, umblu de colo până colo deşi sunt
adormit şi nu conştientizez ce fac.
Când mă confrunt cu această situaţie, este pentru că trăiesc o
puternică tensiune interioară, deseori neconştientizată. Poate caut
să fug de o situaţie care mă preocupă prea mult. „Mă exprim“ în
acest mod pentru a scăpa de această tensiune. Experimentez,
deseori, faptul de a fi (chiar inconştient) «în afara corpului». Când
se produce acest eveniment, corpul meu „astral“ conduce corpul
fizic plecând de la această poziţie „în afara corpului“. Iată de ce, ca
somnambul pot să merg cu ochii închişi şi „să văd“ totuşi
obstacolele (le văd cu ajutorul corpului astral). Gândesc prea mult
şi sunt plin de dualităţi. Mă simt strivit de greutatea verbului
„trebuie“. Este ca şi cum aş trăi într-o închisoare din care vreau să
evadez odată cu sosirea nopţii. Mă simt o povară pentru familie sau
societate. Sunt apăsat de tot felul de griji. Nu vreau să fiu găsit...
Trăiesc în spaţiul meu, departe de ceilalţi. Am puţină încredere în
mine şi este greu să merg înainte (merg în întuneric!), căci mă
îndoiesc de vocea mea interioară.
Pentru a diminua acest somnambulism din viaţa mea, accept⊂
să comunic mai mult ceea ce trăiesc cu soţul, cu părinţii, cu un
prieten sau, pur şi simplu, să scriu. Pot să îmi regăsesc mai multă
pace şi să îmi normalizez somnul. Învăţ să trăiesc mai spontan. Îmi
manifest creativitatea, permit energiilor refulate să se manifeste şi
ştiu că pot înainta în viaţă cu încredere.
SOMNOLENŢĂ
Somnolenţa are legătură cu ficatul care lucrează acum într-un
ritm mai lent. Mi se întâmplă să fiu somnolent după o masă
copioasă.
Este o modalitate plăcută de a prelungi acest moment. Nu mai
este nevoie să gândesc, ci doar să trăiesc. Totuşi, starea aceasta îmi
520
indică o digestie lentă, este nevoie să mă întreb ce mi se pare greu de
digerat în acest moment. Este normal să vezi un bătrân care doarme
în timpul zilei pentru că el este la sfârşitul vieţii. Este obosit şi-şi
aşteaptă moartea. Dar, dacă sunt un adult şi trăiesc cu regularitate
această stare, inconştient, refuz să trăiesc, mă ascund, fug pentru a
nu mai face alegeri, a nu mai lua decizii, a nu mai acţiona. Sunt
lipsit de vlagă, inactiv, amorţit. Mă închid în cochilia mea, devenind
foarte introspectiv.
Accept⊂ să restabilesc contactul cu viaţa, să devin actor şi
creator al vieţii mele. Altfel, frustrarea riscă să se instaleze.

SPASME
Unul sau mai mulţi muşchi se contractă şi se decontractă
involuntar şi neritmat: am atunci un spasm. Spasmele formează un
fel de nod.
Mă crispez, vreau să păstrez iubirea, îmi este frică să nu pierd
această persoană pe care o iubesc atât de mult. Spasmele creează în
mine un sentiment de nelinişte, de neputinţă. Acest „nod“ de
suferinţă, pe care nu reuşesc să îl controlez, provine dintr-o
sumedenie de neplăceri sau enervări care dau un gust amar vieţii.
Mentalul se relaxează noaptea şi este unul dintre motivele
spasmelor nocturne. Această situaţie mă face să trăiesc emoţii şi
învinovăţire în legătură cu sexualitatea mea.
Recunosc că aceste noduri mă sufocă şi că, pentru a păstra
iubirea în jurul meu, accept⊂ să mă detaşez.

SPASMOFILIE
Vezi şi: TETANIE
Spasmofilia este un sindrom care are legătură cu o stare de
hiperexcitabilitate neuromusculară cronică.
Mă deprim cu uşurinţă şi trăiesc fiecare eveniment din viaţa mea
ca şi când ar fi o dramă. Mă simt foarte nesigur şi îmi este greu să
îmi gestionez emoţiile şi comportamentul în funcţie de influenţele din
afară. Mă gândesc permanent la tot felul de probleme, fie că sunt ale
mele sau ale celorlalţi. Îmi este foarte greu să mă relaxez, să mă
bucur din plin de viaţă. Care ar trebui să fie poziţia mea? Care este
locul meu în această lume? M-am „rupt“ de nevoile mele şi sunt plin
de frici. Mă prefac că nu aud, iubirea de sine nu există. Resping deci
şi iubirea celorlalţi. Este ca şi cum corpul meu ar vrea să spună ceva
ce eu am reprimat întotdeauna. Mă simt nefericit şi neputincios în
legătură cu această incapacitate a mea de a mă exprima prin cuvinte
sau gesturi. Mă hotărăsc să îmi relaxez mentalul şi să încetez a mai
„hrăni“ dramele pentru ca să pot, în felul acesta, să particip din plin
la viaţă şi să fac loc noutăţilor.
Accept⊂ să respir viaţa cu putere, să îmi exteriorizez suferinţele,
necazurile, tot ceea ce trebuie să iasă din mine pentru a face loc
liniştii, păcii, blândeţii. Accept⊂ să îmi fac bucurii, să mă relaxez, să

521
îmi acord răgaz şi să văd orice situaţie drept o experienţă care mă
ajută să evoluez. Astfel, particip din plin la toate aceste frumuseţi ale
lumii în care trăiesc şi percep viaţa ca o aventură palpitantă, plină de
bucurie şi fericire.
SPATE (în general)
Spatele reprezintă susţinerea şi sprijinul vieţii. Este locul care
mă protejează dacă mă simt neputincios faţă de o persoană sau de o
situaţie («îi întorc spatele») în caz de nevoie. Dacă port o greutate
prea mare, dacă îmi lipseşte suportul sau dacă nu mă simt destul de
susţinut (afectiv, financiar, etc.), atunci spatele meu va reacţiona în
consecinţă şi anumite dureri îşi pot face apariţia. Dacă eu „car prea
multe în spate“, atunci spatele meu cedează şi apar suferinţele. Am
impresia că supravieţuirea mea este ameninţată şi că voi fi „lăsat să
cad“, fie de către oamenii din jur sau pur şi simplu de viaţa care vrea
să mă părăsească. Nu mai suport ceea ce mi se întâmplă. Pot avea
impresia chiar că sunt „pus la zid“ într-o anumită situaţie sau că am
mereu pe cineva „în spate“. Conştientizez că mă bazez pe ceva sau
pe cineva care este în afara mea. Întrucât nu le acord încredere
totală, îmi este greu să merg înainte. Trăiesc frustrat, mă simt
„îngrădit“ şi limitat în lucrurile pe care le am de făcut. Nu mai sunt
capabil să cântăresc bine lucrurile pentru a lua decizii înţelepte. Pot
să am un spate mare şi să fiu capabil să „duc“ multe sau să mă
aplec cu smerenie din respect sau acceptare⊂. Nu motivul are
importanţă când mă doare spatele, ci simbolistica acestei suferinţe:
poate vreau să scap de ceva dându-l la spate, căci în această parte a
corpului „îndes“ experienţele care mi-au produs confuzie sau necaz.
Aici pun tot ceea ce nu vreau să se vadă adoptând „politica
struţului“. Spatele este cel care îmi ascunde trecutul, tot ceea ce
este inconştient sau necunoscut. Pot ascunde aici chiar şi visele şi
dorinţele mele pe care le consider irealizabile. Sunt profund rănit,
incapabil să exprim, în prezent, aceste emoţii blocate. Refuz să
observ ceea ce «nu mă priveşte»! Poate am primit o lovitură pe la
spate şi trăiesc această situaţie drept o trădare. Dacă durerea este
cauzată de o vertebră deplasată, este nevoie să mă întreb ce situaţie
îmi trezeşte revolta, la ce ideal aspir dar într-un mod agresiv? Mă
opun cu toată puterea căci îmi este frică de responsabilităţi. Un
spate suplu, dar puternic, indică o anumită lejeritate mentală şi o
mare deschidere spirituală, contrar înţepenelii spatelui care
înseamnă orgoliu, putere şi refuzul de a ceda. Aşezat confortabil, pot
avea impresia că sunt protejat, că sunt în deplină siguranţă. Totuşi,
dacă spatele meu devine „depozitul“ acelor lucruri indezirabile şi
dacă adopt „politica struţului“ este nevoie să accept⊂ că există ceva
care mă deranjează şi pe care trebuie să îl scot la iveală. Procedând
aşa, mă eliberez de această greutate pe care o car în spate. Dacă
durerile de spate sunt situate la nivelul muşchilor, acestea îmi
indică o atitudine rigidă faţă de situaţiile din viaţa mea. Am nevoie să
fiu susţinut, altfel las totul să cadă. Postura adoptată îmi dă indicaţii
în legătură cu ceea ce trăiesc şi asupra modului în care „mă înţeleg“
cu situaţiile din viaţa mea: dacă sunt în opoziţie faţă de autoritate,

522
dacă vreau să îmi păstrez punctul de vedere faţă de cineva sau de o
anumită situaţie, atunci îmi voi „încorda spatele“ din orgoliu. Dacă,
din contră, mă supun dacă îmi este frică sau mă simt slab, atunci
îmi voi „îndoi spatele“ şi cu cât preocupările mele sunt mai mari, cu
atât mă va durea mai tare spatele.
Accept⊂ să eliberez chiar acum energiile din locurile care mă
dor! Pot să îmi rezolv greutăţile vieţii fie prin scris, prin dialog sau
prin schimburi cu ceilalţi. Aleg modalitatea cea mai potrivită pentru
mine şi permit vieţii să curgă nestăvilită pentru a învăţa să mă
exteriorizez mai mult şi să mă afirm când este nevoie. Accept⊂ că
viaţa mă sprijină în orice clipă şi „îmi înalţ umerii“ ştiind că dispun
de forţa necesară pentru a-mi realiza toate proiectele. Accept⊂ să
mă sprijin pe resursele mele interioare. Intuiţia mă ghidează în
acţiunile pe care le întreprind în vederea atingerii obiectivelor mele.

SPATE (dureri de...) – REGIUNEA CERVICALĂ

(7 vertebre cervicale)
Partea superioară a spatelui corespunde regiunii inimii⊂ şi
centrului energetic cardiac. La acest nivel se găseşte forţa de a
„suporta“ sau nu emoţiile. Durerile de spate au legătură cu primele
stadii ale conceperii, cu nevoile de bază şi cu structura cea mai
profundă a fiinţei. Cele 7 vertebre cervicale au legătură cu
comunicarea (mai ales, prin cuvânt) şi cu gradul meu de deschidere
faţă de viaţă. Naivitatea mea mă poate face vulnerabil la acest nivel.
Dacă am impresia că cineva vrea să mă judece, să mă critice sau să
mă rănească, atunci voi fi afectat în această zonă şi voi avea tendinţa
să mă închid precum o scoică. Cervicalele se raportează la
capacitatea mea de a comunica, de a mă afirma, de a-mi exprima
opiniile, de a mă supune. Ele au legătură şi cu dreptatea.
Cervicalele C1, C2, C3 vor fi afectate dacă îmi subapreciez calităţile
intelectuale; cervicalele C4, C5, C6, C7 reacţionează la nedreptatea
pe care am impresia că o trăiesc sau la cea pe care o văd în jurul
meu şi care îmi displace profund. În plus, fiecare vertebră îmi dă o
serie de informaţii în legătură cu sursa suferinţei mele:
C1 = prima vertebră cervicală numită ATLAS este cea care
susţine capul. Este un stâlp care asigură echilibrul capului meu.
Dacă îmi pasă prea mult („îmi bat prea tare capul“) de o situaţie
sau de o persoană, dacă mă frământ mereu şi am dubii, atunci
capul îmi va deveni greu, mă va durea şi C1 va avea de suferit. Dacă
manifest îngustime de spirit, dacă refuz să privesc toate faţetele unei
situaţii, dacă sunt rigid în modul de a gândi, C1 va reacţiona
încetându-şi activitatea, deci nemaiputând să se mişte. Frica,
disperarea, negativitatea şi dificultatea de a da frâu liber emoţiilor ce
mă stăpânesc o vor paraliza. O stare proastă a acestei vertebre va fi
însoţită de suferinţe la nivelul capului, al creierului şi al sistemului
nervos (migrene, amnezie, vertij, depresie, etc.). Întrucât capul este
cel afectat, aceasta înseamnă că individualitatea mea este pusă în
discuţie. «Ce gândesc ceilalţi despre mine?» «»Sunt la înălţimea
aşteptărilor acestora? «În ce punct al vieţii mele am ajuns?» Încerc să
523
mă îndepărtez de emoţiile mele. Joc acel joc care îmi îngăduie să nu
mă privesc în faţă. Prefer să adopt un comportament rigid pentru a
rămâne în zona de confort dar, mai devreme sau mai târziu, va
trebui să îmi întorc capul pentru a vedea ce se petrece în jurul şi în
interiorul meu. Am mare nevoie să comunic, dar am, deseori,
impresia că nu sunt ascultat. Am tendinţa să manifest un
comportament fixist însoţit de gânduri obsesive.
Accept⊂ să mă ascult, să îmi păstrez spiritul deschis, să aduc
mai multă pace în viaţa mea pentru a micşora activitatea cerebrală.
Voi putea vedea realitatea într-o lumină nouă, cu mai multă
încredere. Iau viaţa în piept şi accept⊂ să îmi văd fiecare aspect al
personalităţii mele. Îmi recâştig puterea şi fac lucruri măreţe...
pentru mine!
C2 = a doua vertebră se numeşte AXIS. Este pivotul care permite
lui C1 să se mişte. C2 are legătură cu principalele organe de simţ: cu
ochii, cu nasul, cu urechile, cu gura (limba). Toate acestea sunt
afectate când C2 este în suferinţă.
Lucrul acesta se produce, de obicei, când trăiesc o perioadă de
introspecţie în care mă întreb în legătură cu drumul pe care vreau să
îl urmez şi cu rolul pe care îl joacă spiritualitatea în viaţa mea. Mi se
ivesc oportunităţi care mă ajută să capăt o nouă viziune şi înţelegere
asupra vieţii şi a unor evenimente pe care le trăiesc. Sunt, cu
adevărat, pregătit(ă) să găsesc răspunsuri la întrebările mele? Dacă
sunt rigid în felul de a percepe viaţa, dacă refuz să dau drumul
vechilor idei pentru a face, astfel, loc noului, dacă îmi fac griji pentru
ziua de mâine atunci şi C2 riscă să devină foarte rigidă. Trebuie să
fiu pregătit să pătrund în „adâncul“ meu şi să contactez esenţa fiinţei
mele. Mai am de închis o buclă, de terminat un doliu sau chiar două.
Deseori, lacrimile mele vor seca pentru că îmi resping emoţiile şi
necazurile, decepţiile şi regretele rămân „îngropate“ în mine.
Lubrifiantul (lacrimile mele de supărare sau de bucurie) nemaifiind
prezente, C1 nu se va mai putea articula cu uşurinţă pe C2. Va exista
iritare, surescitare, la fel ca şi în viaţa mea de zi cu zi. Acestea
survin, în mod special, în caz de depresie, de emotivitate crescută
(dacă, de exemplu, există un conflict familial), de furie, de
amărăciune, de resentiment, de revoltă şi toate acestea sunt cauzate
de frica de a merge mai departe, de a schimba, de a-mi asuma
responsabilităţile; frica de judecata celorlalţi sau de propria judecată.
Ce s-ar întâmpla dacă aş lăsa să iasă la iveală sentimentele mele cele
mai adânci? Prefer să mă prefac că nu înţeleg, în loc să îmi descopăr
cauza diferitelor mele suferinţe.
Accept⊂ să intru în contact cu propriile emoţii, să mi le asum,
să îmi ocup locul cuvenit, exprimând ceea ce trăiesc, pentru ca valul
de energie să reînceapă să circule prin corpul meu şi pentru ca C2 să
poată funcţiona în armonie cu C1 şi ca totul să meargă ca pe roate!
Accept⊂ să mă reconectez cu forţa mea creatoare şi să mă las
ghidat de vocea mea interioară.

524
 C3 = a treia vertebră cervicală este o eternă solitară. Din cauza
poziţiei sale, ea nu poate conta pe nimeni (!) şi nici să lucreze în
cooperare cu alte vertebre.
Dacă această vertebră nu „se simte bine“, şi eu pot avea
impresia că trebuie să mă descurc singur. Pot să mă închid în mine,
să trăiesc în „spaţiul meu“ şi să evit orice contact sau comunicare
(atât orală cât şi sexuală) cu anturajul meu. «La ce bun să mai pierd
timpul? Oricum, nu sunt ascultat şi nu îmi sunt niciodată înţelese
ideile şi stările mele sufleteşti!» Sunt despărţit de ceea ce iubesc.
Atunci survin revolta, descurajarea, suferinţa căci sensibilitatea mea
este profund afectată. Angoasa pune stăpânire pe mine. Trecerea
timpului îşi face lucrarea şi visele şi dorinţele mele cele mai dragi
dispar încetul cu încetul. Devin iritabil şi plin de amărăciune faţă de
o persoană, vrând să îmi dovedesc valoarea, să mă sacrific pentru
alţii... Dacă înregistrez un eşec, ei nu vor face decât să confirme ceea
ce gândeam şi eu despre mine: că nu sunt bun de nimic. Într-un fel,
viaţa mea este o mascaradă. Am tendinţa să caut sprijin în altcineva.
Devin fricos când cred că nu voi reuşi să realizez un proiect şi că nu
voi fi recunoscut. Descopăr că o suferinţă la nivelul vertebrei C3 îmi
poate afecta faţa (atât pielea, oasele, cât şi nervii), urechile şi gura.
Accept⊂ că singurătatea poate fi la fel de benefică pentru a-mi
recăpăta forţele, a face bilanţul, a vedea limpede ce se petrece cu
mine. Nu mai fug de emoţiile mele, nici de realitatea pe care nu o
înţelegeam până acum. Alegerea îmi aparţine!
C4, C5, C6 sunt localizate la nivelul tiroidei şi au o strânsă
legătură cu aceasta. Tiroida joacă un rol major în concretizarea
limbajului şi a vocii (coardele vocale). Orice dereglare legată de
comunicare – atât când eu sunt emiţătorul, cel care mă exprim, cât
şi atunci când ceilalţi vorbesc cu mine – va antrena o reacţie la
nivelul acestor vertebre. Poate că m-am simţit deranjat de ceea ce
am auzit, şi, în această situaţie, am trăit indignare şi furie. C4, C5, C6
vor reacţiona şi mai puternic dacă nu dau glas opiniilor, frustrărilor
şi supărărilor pe care le port în mine. Cota mea de agresivitate va
creşte tot mai mult şi va închide canalele de comunicare de la nivelul
acestor vertebre cervicale. «Înghit prost» ceea ce vine către mine.
Am tendinţa să mă gândesc excesiv în legătură cu unele evenimente
şi atunci pot apare dureri sau alte suferinţe care afectează sistemul
de comunicare verbală: gură, coarde vocale, faringe, amigdale, etc. şi
toate părţile din corp care se situează între gură şi umeri. Dacă C4
este afectată, este nevoie să îmi analizez sentimentele pe care le
păstrez în mine de prea multă vreme îndeosebi furia şi culpabilitatea.
Caut echilibrul, dreptatea. Îmi este greu să găsesc soluţii, deseori
pentru că ezit să îmi exprim divergenţele de opinie. Mă agăţ de
amintiri, de trecut. Îmi ascund emoţiile în loc să le exteriorizez. Evit
să văd ce se petrece înlăuntrul meu; nu pot să mă descopăr şi să mă
împlinesc. Mă distrug şi mă pedepsesc; îmi sabotez fericirea întrucât
nu cred că o merit. Dacă mă opun celor din jurul meu, dacă nu
vreau să le urmez sfaturile, atunci C5 va reacţiona. Îmi este frică să
nu fiu rănit de cuvintele sau acţiunile celorlalţi. Mă simt inferior faţă

525
de cei din jur şi atunci ridic un zid în jurul meu. Întrucât am
impresia că nimeni nu mă ascultă sau nu mă înţelege, mă închid în
mine. Compromisurile nu sunt posibile, căci refuz să iau atitudine.
Mă simt ruşinat şi în multe situaţii prefer să tac în loc să îmi asum
răspunderea faţă de ceea ce aş avea de zis. C6 va suferi dacă vreau
să îi schimb pe ceilalţi în funcţie de pretenţiile şi dorinţele mele.
Aştept prea mult de la ceilalţi în loc să îmi asum responsabilitatea
pentru viaţa mea. Sunt disperat, căci am impresia că numai ceilalţi
mă pot salva, când totuşi eu sunt singurul care are puterea asupra
propriei vieţi. Vechile mele vise sunt de nerealizat ceea ce mi se pare
nedrept. Cu această ocazie îmi amintesc că şi în tinereţe am trăit de
multe ori nedreptatea. Vreau „să depun armele“, sunt deprimat şi
am impresia că mi se va întâmpla ceva rău. Port pe umerii mei
greutatea altora, încât faptul că mă sacrific în acest fel mă omoară
încet, dar sigur.
Accept⊂ că fiecare experienţă este o oportunitate de a evolua şi
că din orice lucru poţi învăţa ceva. Trebuie să las ca totul să curgă,
în loc să mă încăpăţânez şi să dispreţuiesc viaţa. Dacă nu, capul „îmi
va lua foc“ şi mă voi simţi incapabil să duc la bun sfârşit toate aceste
sarcini care mă supraîncarcă. Este nevoie să mă exprim, fie prin
cuvânt, fie prin muzică, prin pictură sau prin orice altă formă care
îmi va permite „să mă reconectez“ la creativitatea mea, la frumuseţea
dinlăuntrul meu. Toate simţurile mele vor fi atunci stimulate,
activate, ceea ce va activa şi glanda tiroidă şi va permite vertebrelor
C4, C5, C6 să funcţioneze normal. Suferinţele prezente în această
zonă vor dispare.
C7 = ultima vertebră cervicală este pe deplin influenţată de
partea morală, de credinţele şi spiritualitatea mea, de dreptate. Dacă
trăiesc în armonie cu legile naturii, dacă ascult mesajele pe care mi
le transmite corpul şi viaţa, în general, C7 va funcţiona cât se poate
de bine. Din contră, dacă sunt furios, închis faţă de opiniile celorlalţi
şi faţă de modul în care îi privesc, dacă mă opun tuturor ideologiilor
diferite de ideologia mea fără să am spiritul deschis, C7 va reacţiona
puternic şi îmi va afecta mâinile, coatele şi braţele (ele se vor inflama
sau nu le voi mai putea mişca). Şi glanda tiroidă va avea de suferit.
La fel, mustrările de conştiinţă în legătură cu un cuvânt spus, cu o
acţiune întreprinsă sau cu un gând trimis către o altă persoană, vor
afecta vertebra C7. Dacă trăiesc emoţii puternice, dacă sunt
decepţionat, dacă îmi este frică să nu fiu respins, dacă unele situaţii
mi se par nedrepte, dacă mă ascund „în carapacea mea“ de teama de
a nu fi rănit „iar“, atunci C7 va putea fi afectată. Este uşor pentru
mine, în această situaţie, să îi acuz pe ceilalţi pentru toată
nefericirea mea. Cum voi ieşi din această situaţie? Viaţa îmi este
lipsită de joc, de spontaneitate. Încrederea în mine este foarte redusă
şi joc rolul „elevului perfect şi cuminte“ pentru a evita calomniile
celorlalţi. Mă simt prea vulnerabil şi ruşinat ca să îmi pot comunica
nevoile. Prefer să mă izolez pentru a mă feri de privirea celorlalţi. Car
după mine un bagaj greu de emoţii neexteriorizate. Îmi „tai“ legătura
cu eul meu interior. Aspectele mele intuitiv şi emoţional sunt
despărţite de raţiune şi controlate doar de îndoiala care mă
526
stăpâneşte. Întrucât nu pot avea încredere în propria putere, în
capacitatea mea de decizie, trebuie să mă sprijin pe persoane
dinafară. În acest fel, se poate instala depresia, iar eu mă simt presat
de timp.
Accept⊂ să învăţ să discern ceea ce este bine sau nu pentru
mine. Este nevoie să respect punctele de vedere ale celorlalţi chiar
dacă diferă de cele ale mele. Numai dacă deschid braţele către ceilalţi
voi învăţa mai multe şi voi fi mai capabil să fac alegeri care mă vor
face să mă simt mai liber.
Durerile din această parte a spatelui mai pot proveni şi din
emoţiile negative refulate pe care le car după mine şi pe care refuz
să le observ. Am aşteptări uriaşe faţă de ceilalţi dar, în acelaşi timp,
îmi este foarte greu să îmi exprim adevăratele mele emoţii precum
furia, teama de a nu fi iubit sau lipsa de suport afectiv. Am
impresia că trebuie să mă gândesc la toate şi să le fac pe toate.
Trăiesc frustrarea la cote înalte şi aş vrea mai degrabă să întorc
spatele lumii, decât să îi fac faţă. Opun o rezistenţă puternică şi mă
consider incapabil să mă susţin singur din punct de vedere afectiv.
Am convingerea că totul ar merge mai bine dacă aş fi susţinut de
către cei din jur de la care, de altfel, aştept mai multă iubire.
Aşteptările acestea atât de mari se pot întâlni fie la o mamă, fie la un
tată devotat, dar frustrat pentru greutăţile ce le poartă pe umeri. În
acest caz, mă simt responsabil de fericirea altora şi situaţia
aceasta este greu de suportat. Se poate să îmi fie teamă şi pentru
faptul că îmi simt viaţa în pericol (sau pe cea a unei persoane
apropiate). Corpul îmi trimite mesaje importante pe care este nevoie
să le ascult pentru a-mi păstra un bun echilibru emoţional.
Din această clipă accept⊂ să mă iubesc mai mult, încetez să
mă mai judec şi să mă critic mereu! Redescopăr tot ceea ce
ascunsesem şi respinsesem: ambiţii, dorinţe, idealuri. Accept⊂ că
am capacitatea să le realizez. Confuzia va dispare şi nu va mai fi
nevoie „ca să întorc spatele“ unei situaţii sau unei persoane, căci voi
fi dobândit certitudinea că pot să realizez tot ceea ce doresc.
Accept⊂ să eliberez toate acele energii care mă împiedică să mă
dezvolt pe deplin. Nu mă surprinde faptul că mi-a fost greu să mă
iubesc, pentru că nu eram eu cel autentic. A deveni cel adevărat,
este oportunitatea prin care viaţa îmi deschide larg porţile. Şi inima⊂
se deschide, la rândul ei. Încetez să mai critic şi învăţ să mă exprim
liber fără să mai resping nimic. Accept⊂ că am nevoie de ajutorul
celorlalţi şi învăţ din ce în ce mai mult să îl cer. Aşa mă respect cu
adevărat!

SPATE (dureri de...) – REGIUNEA TORACALĂ

(12 vertebre dorsale/toracale)
Partea mediană a spatelui reprezintă întinsa regiune toracică
din corp cuprinsă între inimă⊂ şi vertebrele lombare.
Este o regiune a culpabilităţii emoţionale şi afective şi conţine
12 vertebre dorsale (sau toracale).
527
 D1 = prima vertebră dorsală poate să reacţioneze destul de
puternic dacă îmi depăşesc limita de rezistenţă fie la locul de muncă,
fie în sport, pe scurt, în toate situaţiile în care îmi epuizez forţa
mentală, fizică sau emoţională. Ei nu este „plac“ nici alcoolul, nici
drogurile. Sensibilitatea sa este, în acest caz, afectată. Sunt
înspăimântat şi îmi „construiesc“ mijloace de autoapărare pentru a
mă proteja de cei din jur şi pentru a evita să fiu rănit. Lucrul acesta
poate transpare, mai ales, în gesturile sau cuvintele mele: de
exemplu, dacă am tendinţa să îi îndepărtez pe ceilalţi prin răceala
mea sau prin cuvinte care rănesc. Retrăgându-mă, evit ca ceilalţi „să
pătrundă în casa mea“, să îşi folosească prea mult puterea sau
autoritatea asupra mea. Această situaţie poate determina un exces
de greutate care este pentru mine un mijloc de protecţie natural şi
fizic, căci, inconştient, doresc să ocup un spaţiu mai mare şi să las
mai puţin pentru ceilalţi. Este un semn prin care vreau să ascund o
timiditate accentuată şi pe care îmi este greu să o depăşesc. Ea va fi
mai mult scoasă în evidenţă atunci când îmi este frică să nu pierd
iubirea oamenilor. Am tendinţa să fiu intransigent şi dezordinea mă
oripilează. Faptul că sunt închis şi că îmi este frică de viaţă afectează
starea vertebrei D1. Mă „rup“ de emoţiile mele. Frica de a nu pierde
iubirea cuiva, decesul unei fiinţe dragi mă paralizează. Nu
îndrăznesc să mai fac nimic, nu îmi mai ocup nici locul cuvenit.
Trebuie să fiu vigilent şi să evit să mă închid în mine, să văd totul „în
negru“ şi să nu mai trăiesc aceleaşi idei învechite şi atâtea şi atâtea
frustrări. Am tendinţa să mă condamn în legătură cu experienţele
mele din trecut. O stare proastă a lui D1 poate provoca suferinţe în
orice parte a corpului situată între coate şi vârful degetelor cât şi
dificultăţi de ordin respirator (tuse, astm, etc.).
Accept⊂ să mă deschid spre iubire, în întâmpinarea fiinţei
minunate care sunt şi să mă respect cum se cuvine.
D2 = a doua vertebră dorsală va reacţiona cu uşurinţă şi rapid,
ca o sonerie de alarmă, atunci când emotivitatea îmi este afectată.
Dacă acumulez prea multe emoţii şi nu le exteriorizez, D2 îmi va da
de veste şi „voi beneficia!“ de o durere de spate. Dacă trăiesc cu
impresia că nu am locul meu în viaţă şi în societate, că viaţa este
„nedreaptă“ şi că mă simt victima evenimentelor, D2 va suferi. Pot să
fiu atenţionat pentru ceea ce se întâmplă în familia mea şi trăiesc
intens orice situaţie conflictuală, orice lipsă de armonie. Mă simt
asuprit, sufocat atât la nivel psihic (emoţional) cât şi fizic. Care îmi
este locul în sânul clanului, în special, faţă de tatăl meu? Am trăit
prea multe lipsuri legate de el? Am prea multe responsabilităţi faţă
de siguranţa şi liniştea familiei mele? Poate am acumulat
resentimente vechi. Pot să mă gândesc mereu la experienţe trecute,
la amintiri vrând să îmi cantonez realitatea în evenimentele pe care
le-am trăit deja, în loc să privesc cu încredere viitorul şi să mă
bucur de momentul prezent. Se poate să îmi fie teamă de o situaţie
nouă, căci, în general, necunoscutul mă sperie. Voi avea prea multe
responsabilităţi? Voi fi ajutat sau va fi nevoie să mă descurc de unul
singur? Cum vor reacţiona cei din jur? Dacă mă îndoiesc de mine, de
capacităţile mele, atunci voi putea reacţiona „făcând-o pe durul“ şi
528
devenind foarte autoritar; voi avea, astfel, impresia că pot controla
situaţia, ştiind foarte bine că, în acelaşi timp, tremur de frică într-
atât încât devin speriat de moarte! Aşa pot ajunge să mă simt iritat
de o persoană sau de un eveniment faţă de care reacţionez prin
diferite stări. Mă îndoiesc de ceilalţi şi prefer să îi ţin departe de
mine. Astfel, nu mă vor răni! Vertebra D2 aflată în suferinţă va
antrena dureri şi la nivelul inimii⊂ sau al celorlalte organe cu care
este în legătură (în special, plămânii). Lucrul acesta arată că mi-am
„închis“ inima⊂ faţă de o persoană sau de o situaţie, căci nu mai
vreau să sufăr.
Accept⊂ să învăţ să cer şi să am încredere în capacitatea mea de
a depăşi noile provocări. Mă eliberez de trecut întorcându-mi faţa
spre viitor, căci acum ştiu că sunt capabil să îmi ocup locul cuvenit
în deplină armonie cu cei din jur. Mă documentez în legătură cu
inima⊂ pentru a descoperi noi piste de acţiune.
D3 = a treia vertebră dorsală este, în principal, în legătură cu
plămânii şi cu pieptul. Dacă descopăr cauzele care afectează aceste
părţi ale corpului meu, atunci voi şti de ce D3 îmi dă şi ea de ştire. În
plus, tot ceea ce pot percepe prin simţuri, şi care nu îmi convine
deloc, va provoca o afectare la nivelul acestei vertebre. Întrucât sunt
foarte sensibil faţă de cei din anturajul meu, mi-am „construit“ un
sistem în care ştiu ce este bine, ce este rău, ce poate fi acceptat⊂
sau nu. Pot să fiu rigid în felul de a gândi şi a vedea lucrurile. Am
tendinţa să judec orice persoană, în special pe mama care m-a
neglijat, sau o situaţie care nu poate fi definită de către mine drept
„convenabilă“. Pot să reacţionez destul de puternic faţă de ceea ce
consider eu o „nedreptate“. Pot să devin chiar coleric, adică chiar
violent, atâta vreme cât nu sunt de acord cu ceea ce văd, percep sau
aud. Pot să îmi construiesc şi un scenariu în mintea mea, ceea ce
conduce la o distorsiune a realităţii, deseori din cauza fricii mele de a
privi realitatea în faţă şi pentru că tot ceea ce văd în jurul meu mă
deprimă. Pot să trăiesc nişte frici excesive şi iraţionale. Îmi pierd,
atunci, cheful de viaţă şi nu mai mă simt în siguranţă. Tristeţea mă
copleşeşte şi nu mai am putere să lupt. Deprimarea pune încet, încet
stăpânire pe mine şi aş vrea să mă rup de această lume care nu îmi
aduce decât supărări, frustrări, anxietate. Supărarea mă „îneacă“ şi
mă închid în mine. Îmi reprim orice emoţiile, căci nu mai vreau să le
fac faţă.
Trebuie să învăţ să văd viaţa într-o lumină nouă. Accept⊂ că pot
să trăiesc într-o lume care nu este perfectă, dar că orice situaţie este
perfectă, întrucât din fiecare pot învăţa o lecţie.
D4 = a patra vertebră dorsală are legătură cu plăcerile, cu
dorinţele, cu tentaţiile deseori neîmplinite. Uneori, aşteptările mele
sunt peste măsură, chiar de nerealizat şi devin iritabil, mânios
pentru că „dorinţele mele“ nu se îndeplinesc, că viaţa este nedreaptă.
Dispreţuiesc viaţa şi pe cei din jur. În adâncul meu, simt un mare
gol, cel mai adesea afectiv, am tendinţe depresive şi singurul mod
pentru a contracara această stare şi de a-mi oferi ceva „aţâţător“ este

529
o stare de excitaţie fie naturală, fie artificială. Pot să practic sporturi
care îmi procură senzaţii tari (paraşutism, alpinism, etc.), sau pot să
iau droguri pentru a trăi o stare de extaz şi de bine temporară. Mă
refugiez într-o lume imaginară, la adăpost de tot şi de toate. Totuşi,
nu sunt la adăpost faţă de emoţiile pe care le-am respins. Pot în
aparenţă să fiu foarte liber, dar în realitate sunt „prins“ în furia mea,
în supărări, în frustrări, într-o ranchiună excesivă şi în frica de a nu
fi sufocat de iubirea celorlalţi, căci nu am ştiut niciodată să o
recunosc şi să o accept⊂. Mă opun, sunt distant şi manifest proastă
dispoziţie şi o atitudine depresivă. Am atâta nevoie să fiu iubit, dar,
totuşi, îi resping pe ceilalţi şi îi condamn, chiar îi trădez. Totuşi,
adevărata trădare o îndrept către mine, ceea ce mă îndepărtează de
misiunea mea în această lume.
Este important să recunosc şi să accept emoţiile pentru a putea
să le integrez şi să îmi trăiesc din plin viaţa. Când D4 este afectată, se
poate să survină şi o dificultate la nivelul ficatului şi al veziculei
biliare.
D5 = a cincea vertebră dorsală este afectată atunci când mă
găsesc într-o situaţie în care am impresia că pierd controlul, că
puterea este în afara mea. Mă simt destabilizat şi furia mocneşte în
mine. Pot trăi chiar o stare de panică. Aceasta se instalează mai ales
în plan afectiv, în legătură cu soţul sau soţia, cu un membru din
familie, cu un prieten apropiat, etc. Uneori acest control se ascunde
sub aparenţa că „vreau să ajut pe cineva“, „să îl ghidez“, „să îl ajut să
depăşească greutăţile“, dar, în adâncul meu, exercit un control faţă
de această persoană, căci sunt în poziţia de „forţă“ (chiar la nivel
inconştient). Dacă lucrurile nu se petrec aşa cum vreau, pot deveni
frustrat, critic, nerăbdător sau chiar coleric şi, atunci, D5
reacţionează violent. Vreau să ofer lumii imaginea unui „dur“, care
are un spate puternic cu care poate „duce mult“. Dar, în adâncul
meu, ştiu că îmi iau prea multe pe umerii mei, ceea ce mă face să
trăiesc în nesiguranţă, să fiu angoasat, revoltat contra anturajului
meu pe care îl găsesc responsabil de starea mea proastă. Nu simt că
fac parte din familia mea şi trăiesc un intens sentiment de vinovăţie
pentru că aş putea să îi ajut mai mult, dar nu sunt capabil. Sunt
stăpânit de ambiţii mari, ceea ce mă face să mă îndepărtez uneori de
adevăratele mele valori şi să acţionez în contradicţie cu ele. Mă
„arunc“ atunci în relaţii artificiale cu oamenii, trăind decepţie după
decepţie, căci iubirea adevărată, simplă nu este îndeajuns de
prezentă. Acumulez emoţii negative şi îmi este greu să văd partea
pozitivă a unei situaţii, întrucât sunt mereu atent la cea negativă.
Trăiesc prea mult la nivel raţional, cu gândurile şi structurile mele.
Mă „afund“ în munca mea şi devin nemulţumit de viaţa pe care o
duc. Să notăm că starea proastă a aceste vertebre este însoţită de
diverse suferinţe care afectează ficatul şi circulaţia sângelui.
Accept⊂ să îmi ascult fiinţa interioară, să restabilesc contactul
cu esenţa mea, cu valorile mele profunde, pentru a-mi trăi liniştit
viaţa şi a putea să văd limpede evenimentele, evoluând şi fiind
capabil să trăiesc iubirea adevărată.

530
 D6 = a şasea vertebră dorsală va reacţiona atunci când mă critic
şi mă judec prea aspru. Pot să fi crescut într-un mediu prea sever, în
care valorile şi linia de conduită trebuiau să fie respectate ca la carte.
Întrucât am crescut în acest climat autoritar şi non permisiv, pot
acum să am „mustrări de conştiinţă“ şi aş vrea să îmi ofer plăceri,
să am timp pentru mine, dar consider că nu „este corect“ şi „că nu
merit acest lucru“. Îmi fac griji inutil, căci nu încetez să îmi
analizez fiecare cuvânt, fiecare gând pentru a fi sigur că „sunt
corect“. Sunt „deconectat“ de corpul meu şi trăiesc doar în minte.
Sunt ros de sentimentul de vinovăţie. Angoasa este prezentă şi mă
autopedepsesc rupându-mă de lume. Îmi este greu să mă accept aşa
cum sunt. Mă simt victima vieţii, neputincios în faţa evenimentelor.
Le judec aspru, nevrând să accept că ele fac parte din viaţa mea şi că
mă ajută să evoluez; le percep, mai degrabă, ca pedepse şi
nedreptate. Refuz viaţa şi experienţele noi. Trăiesc frustrare şi
neînţelegere, resentimente, fiind invidios şi gelos pe ceilalţi. Iată de ce
o vertebră D6 în stare proastă se însoţeşte, deseori, şi cu suferinţe la
nivelul stomacului şi al veziculei biliare, căci trăiesc în contrarietate
şi fug din faţa responsabilităţilor.
Accept⊂ să fiu mai suplu, mai permisiv faţă de mine şi învăţ să
văd partea pozitivă a fiecărui eveniment, ştiind că orice experienţă
mă ajută să mă cunosc mai bine şi să devin mai bun.
D7 = a şaptea vertebră dorsală este o muncitoare îndârjită. Dacă
împing la extrem lucrurile pe care le am de făcut, neascultându-mi
corpul atunci când are nevoie de odihnă şi de relaxare, D7 va lansa
un strigăt de alarmă. Pot, astfel, să vreau să uit sau să fug din faţa
cuiva sau a unei situaţii oarecare. Poate vreau să uit de grijile
financiare, afective, etc. Oprindu-mă, descurajarea şi nemulţumirea
în raport cu viaţa pe care o duc riscă să iasă la suprafaţă, lucru pe
care nu îl vreau cu niciun preţ. Acumulez multă furie şi agresivitate,
totul fierbe în mine pentru că „viaţa nu are nimic bun să îmi ofere“.
Mă opun, mă încăpăţânez şi mă fixez pe unele idei care mă
obsedează. Îmi refuz spontaneitatea, aspiraţiile şi creativitatea, căci
nu ştiu să le fac faţă. Întrucât le permit celorlalţi să îmi spună cum
să îmi trăiesc viaţa sunt speriat, vulnerabil, nesigur pe viaţa mea.
Certurile care sunt frecvente în familia mea şi de care mă simt
responsabil mă macină.
Trebuie să învăţ să apreciez ceea ce am şi ceea ce sunt şi să văd
întreaga abundenţă din viaţa mea. Am dreptul să mă bucur de un
timp al meu, să îmi trăiesc emoţiile în loc să le las să fiarbă în mine.
Îmi acord dreptul să îmi trăiesc necazurile, decepţiile, fricile, căci
numai aşa le voi putea accepta⊂ şi transforma în ceva pozitiv. Pot
să fac ordine în interiorul meu încetul cu încetul şi să permit acestei
vertebre D7 să funcţioneze normal. Îmi restabilesc contactul cu
corpul meu, cu viaţa de zi cu zi. În acest fel suferinţele, ce se
asociază cu D7 care nu funcţionează cum trebuie şi care afectează
deseori pancreasul şi duodenul, vor putea să dispară.
D8 şi D9 = a opta şi a noua vertebră dorsală care se găsesc în
partea de sus a diafragmei şi de care sunt strâns legate, seamănă
531
foarte bine (de aceea, le tratăm împreună). Sunt afectate, în
principal, atunci când trăiesc nesiguranţă legată de frica de a nu
pierde controlul asupra unei situaţii sau a unei persoane. Sunt
dominator: mă simt mai sigur de mine atunci când îmi conduc
perfect toate aspectele din viaţa mea, când „orchestrez“ fără greş
orice situaţie pentru a şti exact la ce să mă aştept. Incertitudinea mă
face să păstrez totul pentru mine. Mă ascund în „bârlogul“ meu,
nepunându-mi întrebări şi nici făcând eforturi pentru a schimba
ceva în viaţa mea. Îmi trăiesc toate emoţiile „în interiorul meu“. Dar
dacă acest „presupus echilibru“ este deranjat, D8 şi D9, speriate, vor
reacţiona puternic, se vor „ghemui“ de frică. Dacă mă retrag, atunci
mă simt mai în siguranţă. Îmi resping emoţiile şi îmi reprim puterea
interioară. D8 îmi arată că sunt obsedat de frica unui eşec şi că am
de rezolvat o situaţie în familie. D9 este legată de rolul de victimă pe
care mi-l atribui. Pot trăi şi un sentiment de disperare căci nu ştiu în
ce direcţie să mă îndrept şi îmi este frică să nu mă înşel. Evit să
merg înainte pentru că mă agăţ de trecut, pentru că îmi este frică de
abandon şi respingere. Îmi este greu să văd lumina de la capătul
tunelului şi prefer „să stau pe loc“. Pot dispreţui viaţa şi mă îndrept
către o prăpastie pe care nu pot să o „trec“ decât acordând încredere
vieţii şi renunţând la controlul pe care vreau să îl exercit. Numai
eliberând, pot deveni stăpân pe viaţa mea. Dacă vertebra D8 este
suferindă ea poate provoca dureri la nivelul diafragmei şi al splinei
(şi, inclusiv, tulburări în compoziţia sângelui), în timp ce D9 afectată
va fi responsabilă de alergii şi de o proastă funcţionare a glandelor
suprarenale sau de urticarie.
Accept⊂ să las natura mea blândă şi profundă să se manifeste.
Permit copilului din mine să conlucreze cu adultul care sunt şi care
se îngrijeşte de toate.
D10 = Când această vertebră este atinsă, ea reflectă, deseori, o
nesiguranţă profundă faţă de care mă simt dezarmat, fără apărare.
Încrederea este foarte scăzută şi am nevoie „de un mic stimulent“
pentru a-mi da curaj şi a uita de griji. Deseori acesta poate fi un
mare consum de alcool sau de droguri. Totuşi, când revin la starea
normală, grijile mele sunt tot acolo şi viaţa mea se întunecă, întrucât
nu văd decât partea negativă a lucrurilor. Văd totul în negru, refuz
viaţa, mă înduioşez de propria soartă. Mă supăr din nimic şi mă
înfurii repede fără să fiu totuşi capabil să mă exteriorizez, ceea ce
îmi afectează sensibilitatea care devine irascibilă la orice fleac,
făcându-mă să devin şi agresiv. Nu ştiu în ce direcţie să o iau şi care
sunt lucrurile bune de făcut. Mă simt victima circumstanţelor şi
lucrul acesta mă împiedică să fiu stăpânul vieţii mele. Sunt
„înglodat“ în emoţiile mele ceea ce face dificilă comunicarea cu
ceilalţi. Îmi caut locul, nu pot să mă aşez confortabil. O vertebră D10
în suferinţă este însoţită şi de tulburări la nivelul rinichilor, ştiut
fiind faptul că aceştia sunt sediul fricii.
Accept⊂ să îmi acord încredere şi învăţ să văd atât frumuseţea
din jur, cât şi pe cea dinlăuntrul meu. Am curajul să cer ajutor. Îmi
asum pe deplin responsabilităţile şi redevin stăpân pe viaţa mea.

532
 D11 = Anomaliile la nivelul acestei vertebre se regăsesc, în
general, când sistemul meu nervos nu funcţionează normal. Marea
mea sensibilitate la toate nivelele determină deformarea acestei
vertebre, căci şi eu, la rândul meu, deformez realitatea pentru a
suferi mai puţin. O schimb după bunul meu plac pentru ca să fie
aşa cum doresc eu. Mă percep drept o persoană urâtă, respingătoare
şi cu multe defecte. Această imagine atât de negativă face ca eu să
stabilesc cu greutate relaţii durabile cu cei din jur, căci trăiesc şi o
puternică frică de a nu fi respins. „Mă rup“ cu voia mea de cei din
jur, căci am impresia că mă „invadează“ şi nu mai ştiu ce îmi
aparţine sau nu. Dar lucrurile nu pot dura aşa la infinit şi, mai
devreme sau mai târziu, va trebui să fac faţă realităţii. În acest
moment se va instala în mine o tensiune puternică pe care nu ştiu
cum să o depăşesc. Aceasta poate deveni atât de puternică, încât pot
avea chiar gânduri de suicid, căci mă simt incapabil să schimb ceva
din viaţa mea: nu sunt înţeles de ceilalţi şi, în plus, îmi este frică de
viitor. Mă consider o „victimă“ rănită în sentimentele ei. Nu sunt la
înălţimea imaginii perfecte şi ideale pe care vreau să o afişez. Am
mintea plină de idei negative şi nu fac mare lucru ca să depăşesc
această situaţie. Trebuie să învăţ să mă mişc şi să merg înainte în
loc „să zac“ în această stare şi să mă complac în pasivitate.
Tulburările vertebrei D11 sunt însoţite şi de suferinţe la nivelul
rinichilor şi al pielii (eczemă, acnee, etc.).
Accept⊂ să schimb lucrurile din viaţa mea, dar trebuie să mă
pregătesc pentru a face aceasta şi, în acelaşi timp, să cer şi ajutor.
Restabilesc contactul cu puterea interioară şi permit energiilor
creative să circule liber.
D12 = a douăsprezecea vertebră dorsală este afectată, în special,
când trăiesc într-un univers închis, când nu mă deschid către
exterior. Am tendinţa să critic, să judec, să concluzionez cu
rapiditate nu pentru că am făcut verificările necesare, ci pentru că
observaţiile mele mă pot conduce către impresii false şi pe care le
interpretez în felul meu. Toate acestea mă fac să trăiesc o furie
puternică care „mă roade“ pe dinăuntru. Mentalul meu este
hiperactiv. Sensibilitatea mea este greu pusă la încercare. Îmi
construiesc castele în Spania! Inventez tot felul de scenarii pentru a
evita responsabilităţile ce îmi revin. Întrucât îmi este greu să mă
acomodez cu cei din jur, trăiesc o puternică nesiguranţă şi sunt şi
perfecţionist. Pot avea idei morbide pentru că nu sunt capabil să
accept⊂ ceea ce văd, ceea ce simt sau percep, fiind, în acelaşi timp,
invidios pentru ce au ceilalţi. Mă sufoc din cauza agresivităţii, a
supărării şi a sentimentului de abandon pe care le păstrez în mine.
Port o mască pentru a mă proteja faţă de alte decepţii sau deziluzii,
mai ales la nivelul relaţiilor afective. O suferinţă la nivelul acestei
vertebre produce dereglări la nivelul intestinelor, al articulaţiilor, al
circulaţiei limfatice şi uneori, chiar şi trompele lui Fallope 102 sunt

102 Fallope, Gabriel: anatomist şi chirurg italian (Modene, 1523 – P adova, 1562).
A profesat la P adova şi a făcut numeroase descoperiri legate de anatomie,
dintre care cea a trompelor uterine care îi poartă şi numele.
533
afectate. Învăţ să comunic, să verific persoanele în cauză pentru a
mă elibera de îndoială şi de nesiguranţă. Aşa pot să văd mai limpede
ce se petrece în viaţa mea şi, în acest fel, devin şi mai liniştit, mai
împăcat cu mine şi cu ceilalţi.
Suferinţele care afectează partea toracală a spatelui sunt
semnul clar al unei relaţii dificile cu viaţa, cu întreaga existenţă. Am
de luat, deseori, decizii, dar trăiesc un puternic sentiment de îndoială
şi, în plus, îmi este greu să mi le şi asum. Această zonă a spatelui
corespunde şi mişcării de exteriorizare a energiei vitale care trece
prin mine. Lucrul acesta înseamnă că în perioada de maturitate
interioară (atunci când capăt experienţă), mai multe calităţi divine
precum încrederea, iubirea, detaşarea (adică liberul arbitru, mai ales
în plan afectiv) sunt puse la încercare. Durerile de spate pot
însemna mai multe lucruri: culpabilitate în situaţii în care nu ar fi
trebuit să mă simt vinovat, amărăciune sau slabă încredere în
mine legate toate de faptul că viaţa mi se pare greu de trăit. Cred că
trebuie să fiu stâlp de susţinere şi să gestionez bine structura deja
instalată. Pot avea impresia că sunt supravegheat în permanenţă, că
trebuie să le fac singur pe toate. Dacă mă doare spatele, este pentru
că trăiesc un puternic sentiment de neputinţă în legătură cu o
situaţie din prezent care este greu de abordat şi pentru care aş avea
nevoie să fac şi alegeri. Voi trăi un sentiment de amărăciune, căci
pun, de prea multe ori, nevoile celorlalţi înaintea nevoilor mele. Sunt
suspicios şi lucrul acesta mă determină să devin închis. Se poate
instala şi sentimentul de disperare căci nu mă simt destul de
susţinut în plan afectiv şi, în plus, nu sunt sigur pe mine. Am
tendinţa să îmi reprim emoţiile şi trăiesc mult în trecut. Rămân
agăţat de acesta... Mă simt dezechilibrat şi anxios. Am mustrări de
conştiinţă. Scopul urmărit constă în exprimarea mai hotărâtă a
energiei divine.
Accept⊂ că este nevoie să fiu limpede în toate, cu mine şi cu
ceilalţi, fără a mă agăţa de sentimentele unui trecut care şchioapătă
şi pentru a putea trăi în aici şi acum, în pace şi în armonie. Am
nevoie de ajutor şi de încurajare pentru a mă reconecta cu interiorul
meu. Corpul îmi trimite semnale importante. Să ceri ajutor nu este
ceva ruşinos. Din contră, este o dovadă de inteligenţă pentru că
acest ajutor îmi permite să îmi continui drumul. Observ cât de
importantă este propria persoană şi învăţ să fiu prudent cu ego-ul şi
cu fricile mele. Învăţ să comunic cu fiinţa mea interioară prin
meditaţie şi contemplare: voi găsi, astfel, o sumedenie de soluţii şi
răspunsuri. A fi în legătură cu fiinţa interioară, înseamnă să
gestionezi mai bine situaţiile din viaţa ta.

SPATE (dureri de...) – ŞALE

Deseori confundată cu rinichii şi asociată, în mod obişnuit, cu
durerile de rinichi, această regiune este situată între partea
toracală şi coccis. Face parte şi ea din sistemul de susţinere şi
simbolizează siguranţa şi încrederea în viaţă. Durerile prezente în
această regiune denotă griji materiale (loc de muncă, bani, bunuri)

534
şi afective. «Îmi este teamă că nu am…!», «Nu voi ajunge acolo
niciodată!», «Nu voi putea niciodată să realizez lucrul acesta!» sunt
expresii care mă caracterizează. Sunt atât de preocupat de tot ceea
ce ţine de materialitate, încât trăiesc un acut sentiment de tristeţe,
căci există în mine un vid şi acest vid îmi face rău. Există o
neconcordanţă între dorinţele şi acţiunile mele. Pot chiar să îmi
bazez valoarea personală pe cantitatea de bunuri materiale pe care le
posed. Durerile la acest nivel apar, deseori, ca urmare a pierderii
locului de muncă, a pensionării, a plecării unui copil, a despărţirii de
cineva drag, etc. Trăiesc o puternică dualitate, căci doresc să am şi
„calitate“, dar şi „cantitate“ atât la nivelul relaţiilor interpersonale cât
şi al bunurilor pe care le posed. Am tendinţa să îmi iau prea multe
sarcini şi să îmi risipesc, astfel, energia. Încerc să fac orice pentru ca
să fiu iubit şi acord mare importanţă la ceea ce cred alţii despre
mine. Mă simt a fi stâlpul, neputând, deci, să contez decât pe mine.
Pot chiar să doresc să joc acest rol, căci aşa arăt lumii cât sunt de
important. Poate trăiesc şi un sentiment de nelinişte în legătură cu
una sau mai multe persoane. Îmi pasă de ele şi, poate, am chiar
tendinţa de „a-mi pune în cârcă“ problemele celorlalţi, vrând să îi
salvez. În acest moment se pot instala crizele de lumbago. Neputinţa
faţă de unele situaţii din viaţa mea mă amărăsc şi refuz să mă
supun, dar îmi este şi frică. Acest sentiment de neputinţă (trăit,
uneori, şi la nivel sexual), care mă poate conduce chiar la revoltă,
poate declanşa o criză de lumbago. Nu mă simt susţinut în nevoile
mele de bază (atât materiale, cât şi afective) şi sunt incapabil să îmi
asum dimensiunea materială a vieţii. Raporturile dintre lucruri şi
persoane sunt conflictuale. Îmi este greu să fac faţă schimbărilor şi
noului, căci îmi place să mă simt în siguranţă în rutina şi
obişnuinţele mele. Lucrul acesta denotă, deseori, că sunt inflexibil,
rigid şi că aş vrea să fiu susţinut aşa cum mi-ar plăcea mie. Nu pot
să fiu fericit pe deplin: există mereu ceva care mă nelinişteşte, ceva
ascuns care mă sperie.
Dacă accept⊂ că ceilalţi mă pot ajuta în felul lor, voi descoperi şi
voi conştientiza că dispun de tot sprijinul de care am nevoie. Devin,
astfel, mai autonom şi mai responsabil. Las să plece „greutăţile“
celorlalţi pe care eu vroiam să le port în spate. Trebuie să îmi
recunosc valoarea pentru a mă dezvolta în loc să mai aştept
recunoaşterea din exterior. Este nevoie să nu mai fac lucruri doar
pentru a oferi lumii o imagine frumoasă, căci, în felul acesta, vreau
să îi manipulez pe ceilalţi şi nu acţionez în conformitate cu dorinţele
inimii⊂ mele. Dacă există dureri vii la nivelul discurilor lombare,
este semnul că, probabil, mă oblig să fac nişte lucruri doar pentru a
fi iubit de ceilalţi. Cum o perioadă de odihnă este necesară, profit din
plin de aceasta şi îmi analizez viaţa stabilind, în acelaşi timp, şi
priorităţile ce se impun. Pentru că nu mă simt susţinut devin rigid,
aspru cu ceilalţi. Am tendinţa de a-i blama pe ceilalţi pentru
greutăţile mele? Mi-am găsit timp ca să îmi exprim nevoile?
Accept⊂ că singura susţinere vine din interiorul meu.
Restabilind contactul cu fiinţa interioară, reuşesc să stabilesc şi un
echilibru al nevoilor mele. Mobilizez toate forţele Universului prezente
535
în mine. Aceste forţe mă vor determina să am încredere în mine şi în
viaţă, căci ştiu că ele sunt cele care îmi aduc tot ceea ce am nevoie:
la nivel fizic, emoţional, spiritual. Sunt susţinut în orice clipă!
În această regiune există 5 vertebre lombare:
L 1 = Prima vertebră lombară L1 suferă atunci când trăiesc un
sentiment de neputinţă legat de cineva sau de ceva care nu îmi
convine şi despre care cred că nu pot să îl schimb, că trebuie să mă
supun. Devin inert, fără viaţă. Consum multă energie ocupându-mă
de lucruri fără importanţă, dar pe care le amplific atât de mult, încât
capătă proporţii catastrofale, ceea ce poate conduce chiar la un
sentiment de disperare. Pot să mă simt în nesiguranţă faţă de unele
aspecte ale vieţii, dar pentru care nu există, cu adevărat, un motiv
întemeiat. Mă aştept să mi se facă tot felul de mizerii. Vreau să
controlez totul, dar lucrul acesta este peste puterile unui om. Ţin
cont atât de mult de ceilalţi, încât îmi las la o parte toate nevoile şi
chiar libertatea. Aşa pot ajunge să trăiesc conflicte interioare legate
de ceea ce doresc să fac, dar nu îmi îngădui. Am nevoie să fiu
aproape de oameni. Dar, în acelaşi timp, doresc să trăiesc şi
momente de singurătate. Lucrul acesta mă determină să trăiesc
sentimente de frustrare, de agresivitate şi de furie. Aceste sentimente
îmi înăspresc inima⊂ şi îmi fac viaţa amară dacă nu le eliberez. O
vertebră L1 în stare proastă poate provoca suferinţe la nivel de
intestine (constipaţie, dizenterie, etc.).
Accept⊂ că dispun de puterea de a-mi schimba cursul vieţii! Îmi
stabilesc priorităţile pentru a-mi canaliza mai bine energiile.
L 2 = Starea celei de a doua vertebre lombare L2 depinde de
flexibilitatea pe care o manifest atât faţă de mine, cât şi faţă de
ceilalţi. Singurătatea şi amărăciunea cauzate, deseori, de o timiditate
accentuată, sunt de asemenea factori importanţi care pot afecta
această vertebră. Sunt prizonierul propriilor emoţii: nu ştiu cum să
le trăiesc şi nici cum să le exprim, căci ele sunt, uneori, atât de
puternice, încât îmi pun măşti ca să mă protejez şi să evit ca ceilalţi
să vadă ce se petrece în adâncul meu. Suferinţa poate deveni atât de
mare, încât să doresc „să o anesteziez“ cu alcool, cu droguri, cu
muncă, etc. şi, în această situaţie, şi L2 va striga «ajutor, ajutor!». Nu
vreau să fiu înjosit sau umilit. Am tendinţa să am gânduri negre şi
să trăiesc o stare depresivă, căci joc rolul victimei, rol care nu mă
obligă să acţionez şi să schimb ceva în viaţa mea. Pot să îmi blamez
părinţii sau unele evenimente din copilărie pentru nenorocirile
actuale. Cred că supravieţuirea îmi este asigurată doar de iubirea
celorlalţi. Ca şi L 1, L2 va fi şi ea afectată de un sentiment de
neputinţă şi de tristeţe. Simt amărăciune în faţa vieţii, pentru că aş fi
vrut să gust din plăcerile ei, dar nu îmi permit fie din cauza
„obligaţiilor“ sau din datorie pentru a constitui un exemplu demn de
urmat. Trebuie să învăţ că nu pot să fiu perfect. Pot, uneori, să mă
simt incapabil sau neputincios în faţa unei situaţii la care nu vreau
nici să renunţ. O vertebră L2 în stare proastă poate să îmi cauzeze
suferinţe la nivelul abdomenului, al apendicelui sau al picioarelor
(unde se pot instala varice).

536
 Accept⊂ să nu mai fiu mânios sau ranchiunos faţă de mine
însumi, nici faţă de ceilalţi. Este nevoie să fiu eu cel adevărat atât
faţă de mine cât şi faţă de ceilalţi şi să îmi exprim, în modul cel mai
simplu, necazurile, bucuriile, îndoielile, frustrările, neînţelegerile
pentru a fi mai deschis faţă de ceilalţi. În acest fel şi L 2 îşi va
recăpăta şi ea sănătatea.
L 3 = A treia vertebră lombară L 3 este afectată, în principal, când
trăiesc situaţii de familie încordate sau furtunoase. Există, deseori,
un conflict la nivel sexual: fie că exista sau există o rivalitate, fie că
au existat sau există relaţii în afara căsătoriei care au dat naştere la
copii, fie că este vorba despre un incest prezent sau trecut. Mă reţin
în a spune sau a face unele lucruri pentru a nu îi răni sau deranja
pe ceilalţi. Dar procedând aşa îmi fac mie rău. Joc rolul „băiatului
cumsecade“/a „fetei de treabă“, manifestând o foarte mare
flexibilitate. Dar devin „naiv“, ceea ce îmi provoacă frustrare, mai ales
dacă nu îmi îndeplinesc dorinţele. Mă dau la o parte din cauza
culpabilităţii şi a timidităţii şi atunci ajung să mă resping pe mine
însumi. Mă judec aspru, am «crize de conştiinţă» fondate sau nu şi
care pot avea legătură cu o trădare. L3 reacţionează şi atunci când
evit să îmi exprim emoţiile, ca urmare a puternicei mele sensibilităţi,
neştiind cum pot fi primite aceste emoţii. Sunt „paralizat“,
neputincios faţă de emoţii, de corpul meu, de gândurile mele, ceea ce
mă împiedică să îmi manifest creativitatea şi sexualitatea care rămân
«rigide» şi «frigide». O condiţie proastă a vertebrei L3 poate provoca
suferinţe la nivelul organelor genitale (ovare şi testicule), a uterului
(la femei), al vezicii urinare sau la genunchi (artrită, inflamaţie sau
dureri).
Pentru a depăşi sentimentul de descurajare, accept⊂ să îmi
deschid braţele către ceilalţi şi să îndrăznesc să îmi exprim emoţiile
pentru că, doar aşa, potenţialul meu creativ se poate trezi şi
manifesta.
L 4 = Când a patra vertebră lombară L4 se revoltă, aceasta se
întâmplă pentru că îmi este greu „să cad la învoială“ cu realitatea cea
de toate zilele. Pot să trăiesc într-o lume imaginară, ceea ce conduce
spre pasivitate, căci sunt obosit să văd ceea ce se petrece în jurul
meu şi, în plus, sunt foarte legat de trecut. Un anumit „treacă de la
mine“ îşi face loc în viaţa mea. „De ce să-ţi pese?“ Mă supun
evenimentelor (mai ales dacă nu eu sunt cel care le provoc), ceea ce
îmi poate lăsa un gust amar. Acesta este prezent, mai ales, în
domeniul muncii pe care o desfăşor: am nişte aspiraţii foarte înalte,
dar fricile mă împiedică să mă afirm. Aşa ajung să trăiesc o
nesiguranţă legată de bani. Mă simt în afara normelor, total diferit de
ceilalţi. Pot trăi acest sentiment fie în legătură cu job-ul, fie cu cuplul
care mi se pare nepotrivit. Încerc să rămân într-o structură bine
fixată. Este singura modalitate de a mă bucura de aprobarea
celorlalţi, de atenţia lor şi de a mă păstra, în acelaşi timp, şi o
imagine bună. La fel ca şi vertebra L4 am şi eu nevoie să mă protejez
„închizându-mă în mine“, căci sunt influenţabil şi pot fi afectat, mai
ales, de ceea ce spun oamenii despre mine. Atât sensibilitatea cât şi

537
sexualitatea îmi pot fi, destul de serios, atinse (ajung chiar să îmi neg
sexualitatea!). Îmi bat prea mult capul şi discernământul îmi este
atins, căci am un mental foarte rigid, ceea ce mă împiedică să am o
vedere de ansamblu asupra lucrurilor sau a situaţiilor şi aşa ajung
să nu mai găsesc nici soluţiile potrivite. Vreau, în acest caz, să
controlez totul, în loc să îmi ascult vocea interioară. O vertebră L4 în
stare proastă poate antrena dureri la nivelul nervului sciatic, a
corpului uterin (la femeie) şi a prostatei (la bărbaţi).
Accept⊂ să îmi ascult vocea interioară, cea care mă ajută să
devin stăpânul vieţii mele. Îmi recâştig puterea de a-mi crea viaţa aşa
cum vreau şi descopăr şi bucuria de a face lucruri măreţe.
L 5 = Pot să mă întreb ce se întâmplă în viaţa mea atunci când
vertebra a cincea lombară L 5 este atinsă. Adopt o atitudine
dispreţuitoare sau nonşalantă faţă de o persoană sau o situaţie? Pot
trăi un sentiment de gelozie, de nemulţumire, de frustrare, dar este
deja prea mult, viaţa m-a răsplătit, dar mie îmi este greu să recunosc
acest lucru. Mă desconsider faţă de ceilalţi membri din familie, faţă
de prieteni, de colegi, etc. Mă simt diferit, mai ales în legătură
cu fantasmele mele sexuale şi, în consecinţă, trăiesc închis în mine.
M-am „rupt“ de frumuseţea mea interioară. Viaţa îmi este dominată
de căutarea plăcerii (la toate nivelele) şi se cuvine să învăţ să apreciez
ceea ce am şi să cultiv relaţiile interpersonale: îmi este greu, mai ales
în plan afectiv, să fiu cel adevărat şi să mă simt bine, căci în adâncul
meu trăiesc o mare nesiguranţă şi nu pot, nici măcar, să exprim ceea
ce simt. Deci, am tendinţa să fiu puţin depresiv, pentru că voi trece
de la un partener la altul fără să prea ştiu de ce mi se întâmplă acest
lucru, întrucât mi se pare „corect“ ceea ce trăiesc. Voi inventa tot
felul de scenarii şi îmi voi centra atenţia pe detalii anoste, ceea ce mă
va împiedica să merg înainte şi să întreprind altceva. O anumită
amărăciune îmi poate întuneca bucuria de a-mi trăi viaţa.
Incertitudinea, neîncrederea şi greutatea pe care o port în spate mă
împiedică să îmi continui drumul.
Învăţ să savurez fiecare moment şi să apreciez abundenţa din
viaţa mea. Trăiesc constant un sentiment de mulţumire şi de
bucurie. O disfuncţie la nivelul vertebrei L 5 poate antrena dureri de
picioare, de genunchi sau de degete (la nivelul picioarelor).
Şalele fac parte şi din sistemul central care guvernează mişcarea.
Dacă îmi este greu să mă împac cu societatea, atât din punctul de
vedere al direcţiilor pe care trebuie să le urmez, cât şi din cel al
susţinerii pe care o aştept de la aceasta, pot trăi un sentiment de
frustrare. Nu pot să accept provocarea din partea unor persoane sau
situaţii. Raporturile personale cu cei din jur sunt afectate. Pot să
accept⊂ cu greutate şi faptul că înaintez în vârstă. «Îmbătrânesc» şi
trebuie să mă obişnuiesc încet, încet şi cu ideea de moarte. În
sfârşit, şalele au legătură foarte strânsă cu cei doi centri energetici
inferiori: coccisul şi swadisthana (centrul energetic numărul 2 care
guvernează direct sexualitatea). Dacă trăiesc conflicte interioare sau
exterioare în legătură cu aceasta, dacă mi-am refulat energia
sexuală, dacă mă simt trădat, atunci şalele pot deveni dureroase.
538
Cele 4 vertebre sacrale şi cele 5 vertebre coccigene sunt în
legătură directă cu această zonă. Când vertebrele sacrale sunt
afectate, pot simţi că nu mai am „coloană“ şi că am nevoie de cineva
care să mă susţină. Sunt mereu „testat“ de viaţă pentru a se vedea
care este nivelul de integritate şi de onestitate. Dispun de un
potenţial uriaş, dar sunt oare pregătit să fac eforturile necesare în
vederea realizării scopurilor pe care mi le-am propus? Vertebrele
sacrale sunt următoarele:
S 1, S 2, S 3 = Pentru că primele 3 vertebre sacrale sunt sudate
împreună, le vom trata la un loc, căci ele formează un tot. Ele
reacţionează la rigiditatea pe care o manifest, la îngustimea de spirit
ce mă caracterizează în raporturile pe care le am cu unele persoane,
la spiritul meu închis care refuză să asculte ceea ce au de zis ceilalţi.
Vreau să deţin controlul pentru a mă simţi puternic şi în siguranţă,
căci, dacă îl pierd voi turba de furie, voi tuna şi voi fulgera, voi dori
să dau un picior în fund cuiva, atât sunt de frustrat şi plin de
amărăciune. Toate aceste sentimente îşi iau sursa, deseori, în
relaţiile mele afective care nu merg întotdeauna cum aş dori şi
într-un conflict cu autoritatea. Comunicarea, atât verbală cât şi
sexuală, este deficitară, ca să nu spun inexistentă, şi eu sunt mereu
pus în discuţie. Am impresia că înot împotriva curentului şi mă simt
într-un impas.
Am avantajul să îmi acord un răgaz pentru a privi deschis viaţa,
a reflecta la ceea ce vreau şi apoi să trec la construirea unei baze
solide.
S 4, S5 = Toate dorinţele îşi au sursa în a 4-a şi a 5-a vertebră
sacrală. Dacă sunt capabil să le gestionez cum trebuie, dacă îmi
acord timp pentru a mă odihni şi a face lucrurile care îmi plac,
atunci S 4 şi S 5 vor funcţiona bine. Totuşi, dacă trăiesc un sentiment
de culpabilitate, considerându-mă leneş şi confruntându-mă cu
obligaţiile mele, cu moralitatea mea, judecându-mi conduita ca
„nefiind corectă“ S4 şi S5 vor reacţiona puternic. Am dreptul să fac
nişte lucruri doar pentru mine şi să evadez uneori, dar trebuie să
evit ca aceasta să nu devină o modalitate de a fugi din faţa
evenimentelor. În momentul acesta lenea nu mai este benefică,
întrucât mă ţine într-o stare pasivă, de oboseală, care mă împiedică
să merg înainte. Iată de ce, în aceste cazuri extreme, picioarele îmi
sunt afectate. Singura modalitate de a-mi vindeca osul sacru fisurat
sau rupt este imobilizarea şi timpul. Acest os are legătură cu chakra
2 (centrul energetic care se găseşte la nivelul primei vertebre
lombare). Un dezechilibru la nivelul acestui centru energetic poate
transpare în următoarele suferinţe fizice: infertilitate, frigiditate,
herpes (organele genitale), cistite, calculi renali (rinichii),
incontinenţă, diaree, constipaţie, colită (aparatul digestiv), etc.
Deviaţiile coloanei vertebrale (scolioza) se produc de obicei la acest
nivel şi dau dureri de spate. Chakra 2 influenţează raporturile mele
cu cei din jur; o disfuncţie a acestui centru, care afectează implicit şi
osul sacru, va fi semnul că sunt stresat, înfricoşat şi depresiv. Este
nevoie să învăţ să gestionez toate aceste stări. O suferinţă la nivelul

539
acestui os poate fi şi semnalul că trăiesc un conflict interior legat de
sfinţenie, de ceea ce este sacru, de valorile mele religioase. Sunt în
contradicţie cu acestea sau mă învinovăţesc că am lăsat
spiritualitatea la o parte? Am impresia că este nevoie să fac mai
multe sacrificii? Am de luat o decizie crucială şi mă simt pierdut,
neştiind ce să fac. Cine mă susţine în hotărârile mele? Osul sacru se
raportează şi la relaţia copil-părinte şi poate suferi din cauza unui
sentiment de ură. Vreau să merg tot înainte, dar mă agăţ de trecut
sau de persoane şi lucruri pe care le cunosc şi care îmi dau impresia
unei false stabilităţi şi protecţii pe care mi-aş dori-0. Dualitatea mea
interioară nu poate dispare decât dacă îmi recunosc emoţiile şi le
accept⊂; atunci ele devin un instrument de transformare.
Coccisul are legătură cu prima chakră, acest centru energetic ce
„comandă“ supravieţuirea. El reprezintă fundamentul sexualităţii,
satisfacerea adecvată a nevoilor mele de bază (sexualitate, hrană,
protecţie, adăpost, iubire103 , etc.) ceea ce îmi asigură stabilitate.
Coccisul este format din 5 vertebre sudate. El reprezintă
dependenţa faţă de viaţă sau faţă de cineva. Atunci când mă doare
coccisul, corpul mă atenţionează că este nevoie să mă opresc. Sunt
nesigur în legătură cu nevoile mele de bază , de supravieţuire, adică
faptul că am nevoie de un acoperiş, de hrană, de haine, etc.
Noţiunea de «hrană» înglobează aici nu numai nevoile fizice, ci şi cele
emoţionale şi sexuale. Am nevoie să mă simt în siguranţă, ca un
puişor în cuibul său. O afecţiune la nivelul coccisului poate proveni
şi din sentimentul că mă simt dominat, că sunt un nimeni. Am
tendinţa să mă ghemuiesc într-un colţ ca şi cum aş fi pedepsit: simt
că o parte din mine a murit şi îmi privesc viaţa trecută ca şi când nu
aş face parte din ea. Rămân agăţat de nişte situaţii pe care ar fi
trebuit să le rezolv de multă vreme, dar incertitudinea şi îndoiala nu
îmi permit să o fac. Orice om are nevoie de iubire în viaţa sa. Are
nevoie şi de comunicare prin relaţii sexuale. Deseori aceste nevoi
sunt negate sau reprimate, în special din cauza principiilor morale şi
religioase, ceea ce conduce către nemulţumire. Pot să mă simt
neputincios pe toate planurile şi atunci clocotesc de furie. Vreau să
fug din faţa oricărei situaţii care îmi răneşte sensibilitatea şi care mă
poate face să mă simt vinovat. De exemplu, dacă voi încredinţa
altcuiva copilul ca să mi-l crească, coccisul va reacţiona foarte
puternic. Pot să mă simt ca un cuc care iese din ascunzătoarea sa
pentru câteva minute şi care trebuie să se întoarcă aici pentru ore şi
ore. Este nevoie să las orgoliul la o parte, adică fricile! Trebuie să am
încredere în viaţă şi, mai ales, în capacitatea mea de a mă deschide
şi de a avea grijă de mine. Când trăiesc dificultăţi legate de acest
aspect al meu, este nevoie să verific cât sunt de dependent de o
persoană, care conştient sau nu, îmi satisface unele nevoi. Sunt
capabil să mă descurc singur; ştiu că pot fi autonom. Se prea poate

103 Iubire: iubirea despre care este vorba aici este precum iubirea unei mame
pentru copilul său. Când coccisul meu este afectat, se poate să trăiesc un
sentiment de frică legat de pierderea sau de lipsa unei iubiri asemănătoare
celei pe care un copil este îndreptăţit să o aştepte de la mama lui. Deci, de o
astfel de iubire este vorba aici şi nu de o relaţie de iubire între doi adulţi.
540
ca persoanele de care mă ataşez să fie mult mai dependente afectiv
decât mine şi ca ele să aibă nevoie de acest gen de relaţie. Întrucât
coccisul este legat de prima chakră, un dezechilibru la nivelul
acestui centru energetic poate produce tulburări fizice; cele mai
curente afectează rectul sau anusul (hemoroizi, mâncărimi), vezica
(tulburări de eliminare a urinei, incontinenţă), prostata. Pot apare şi
dureri la baza coloanei vertebrale, o creştere sau pierdere în greutate
(obezitate, anorexie) şi o circulaţie proastă la nivelul picioarelor
(flebită) şi a mâinilor. Aceste suferinţe îmi arată că este nevoie să îmi
reechilibrez acest centru energetic. Dacă se întâmplă să cad pe
coccis ceea ce produce o durere puternică, este nevoie să mă întreb
care este situaţia din care nu pot ieşi. Sunt, practic, într-o
fundătură. Îmi neg trăirile. Întrucât îmi este frică de emoţiile mele,
îmi întăresc spatele pentru a arăta lumii cât sunt de puternic, dar
viaţa mă „cheamă la ordin“ şi mă face „să revin cu picioarele pe
pământ“.
Accept⊂ să văd cât pot să fiu de independent şi de puternic în
tot ceea ce întreprind. Las la o parte orice sentiment de nelinişte în
legătură cu nevoile mele de bază şi devin conştient de forţa mea
interioară afirmând că eu sunt persoana cea mai îndreptăţită să îşi
asigure supravieţuirea.
SPATE – FRACTURĂ DE VERTEBRE
Vezi: OASE – FRACTURĂ
Fractura unei vertebre este, în general, rezultatul unei revolte
interioare, o reacţie de inflexibilitate mentală în legătură cu
autoritatea. Privesc viaţa cu un spirit îngust şi, astfel, îmi atrag
această fractură. Am gânduri fixe, refuz să îmbrăţişez ideile noi,
ceea ce mă îndepărtează de iubire şi îmi provoacă durere. Sunt
intransigent şi, adesea, prea orgolios şi ar fi mult mai bine dacă aş
cultiva mai mult smerenia. Spatele este suportul meu; când îl văd
rănit este ceva ce nu pot suporta. M-am săturat să port atâta
greutate pe umerii mei. VREAU SĂ FIU RECUNOSCUT ŞI
RESPECTAT. Sunt sfâşiat în interior şi mă autodistrug. Doresc să fiu
centrat, în contact cu esenţa mea divină pentru a şti perfect ceea ce
este bine pentru mine. Vreau să fiu eu cel care îmi creez viaţa. Mă
simt „prins“ într-o situaţie şi este nevoie să merg tot înainte pentru a
ieşi din ea.
Accept⊂ toate atitudinile actuale, căci ştiu că le pot schimba
chiar din această clipă. Viaţa este frumoasă cu trena ei de schimbări
şi este important să o respecţi. Sunt deschis în faţa vieţii, căci ştiu că
este bună pentru mine (aşa cum este!) şi mă las purtat de curenţii ei!

SPLINĂ
Splina este situată în partea superioară stângă a abdomenului,
sub diafragmă. Principalele funcţii ale acestui organ limfoid care
participă la întărirea sistemului imunitar sunt de a veghea la
calitatea globulelor roşii şi de a lupta contra infecţiilor prin
producerea de anticorpi.
541
 Nostalgia, lucrurile neterminate, regretele, grijile pot să „se
depoziteze“ în splină. Dacă aceasta nu funcţionează bine, se poate ca
eu „să nu funcţionez“ cum trebuie, motivul major fiind fixaţia pe care
o am faţă de ideile negre, negative. Sunt obsedat de cineva sau de
ceva. Acest lucru îmi scade nivelul de energie şi nu mai am chef să
fac nimic. Am impresia că sunt un ratat, că mi-am ratat viaţa
pentru că nu am putut termina unele lucruri, că nu am ştiut „să
întorc foaia“. Am „pierdut trenul“, am ratat o serie de oportunităţi şi
acum mă judec, crezând că sunt incapabil să îmi construiesc o
viaţă reuşită. „Întinez“ istoria familiei. Vreau să mă recompensez
făcându-mă „uitat“ pentru familie sau prieteni, dar nu mai pot! Am
creat o situaţie din care nu mai pot ieşi! Acest fapt poate conduce la
o ablaţie (suprimare) a splinei. Acest negativism este deseori în
legătură cu felul meu de a mă vedea: urât, incorect, rău, inferior.
Vreau, mai degrabă, să dorm şi să fiu pasiv. „Mă hrănesc“ cu furie şi
nu mai văd nimic vesel în viaţa mea. Cineva sau ceva mă calcă pe
nervi: poate fi un membru de familie pe care îl consider un ratat, un
vicios. Dificultăţile la nivelul splinei îmi dau indicaţii în legătură cu
fricile pe care le-aş putea avea faţă de sânge: de exemplu, să nu fiu
anemic, să nu pierd prea mult sânge (în timpul menstrelor sau la o
transfuzie, etc.). Pot să cred că sângele meu „nu este bun“ sau atât
de rar, încât ar fi greu să mi se salveze viaţa, în cazul în care aş avea
nevoie de o transfuzie uriaşă de sânge. Frica de moarte este, deci,
mereu prezentă în fundal. Splina, veghind la calitatea globulelor
roşii din sânge, o proastă funcţionare a acesteia poate să îmi indice o
puternică rană interioară nevindecată încă. Sângele reprezentând
bucuria de a trăi, pot să am impresia că viaţa este o luptă atât de
dură, încât poate ar trebui să las garda jos şi să bat în retragere. Pot
să doresc să mă refugiez departe de realitate, într-o lume mai
spiritualizată, neconectată la Pământ; lucrul acesta poate conduce la
mărirea volumului splinei. Mă autolimitez într-o structură rigidă,
ceea ce mă îndepărtează de sentimentul de libertate. La nivel fizic
acest fapt se poate manifesta prin slăbire. Ridic un zid între mine şi
emoţiile mele şi port o mască: îmi imaginez că este o modalitate
potrivită pentru a mă apăra de lumea exterioară şi a evita să fiu
umilit.
În loc să fiu mereu obsedat de idei negative pe care le şi exagerez,
este nevoie să accept⊂ să schimb aceste idei găsind mijloacele
adecvate pentru „a-mi mări splina“. Nu mai dramatizez lucrurile şi
învăţ să râd de mine şi de unele situaţii. Învăţ să comunic, încetul cu
încetul, emoţiile care mă stăpânesc pentru a-mi păstra echilibrul şi
armonia în întreg corpul.

STERILITATE
Sterilitatea este definită ca imposibilitatea de a se reproduce.
Ea antrenează sentimente de neputinţă, de disperare, de
învinovăţire şi impresia că este „ceva“ nedrept. Stresul trăit sau
tensiunea la care mă supun din dorinţa de a avea un copil sunt
destul de puternice pentru a împiedica realizarea acestei dorinţe.

542
Sterilitatea poate indica o respingere, o rezistenţă inconştientă la
ideea de a avea un copil sau o teamă ca acesta să nu fie handicapat,
diform sau să nu moară. Se poate să doresc un copil unic care să
satisfacă aşteptările persoanelor din jur, dar pe care, în adâncul
sufletului meu nu îl doresc cu adevărat. Poate cred că, în acest fel,
l-aş obliga pe soţ să mai „stea“ cu mine. Fiindu-mi frică să nasc sau
că nu îmi voi putea îndeplini bine rolul de părinte (frică de
responsabilitate, de probleme financiare...) sau nedorind ca acest
copil al meu să trăiască suferinţele pe care le-am trăit eu, provoc
sterilitatea, căci ideea de a avea un copil devine, în mod inconştient,
de neconceput. Mi se poate părea că nu sunt încă pregătit(ă)
pentru a trăi acest gen de experienţă, sau că sunt încă destul de
egoist(ă). Frica pune stăpânire pe mine. Dacă sunt femeie pot
resimţi şi teama de a-mi reactualiza suferinţele pe care le-a trăit
mama când era însărcinată cu mine şi care m-au afectat la vremea
aceea. Pot, chiar inconştient, să resping imaginea mamei sau a
relaţiei pe care am avut-o noi două. Dacă trăiesc un mare gol
interior, se prea poate să nu îl „umplu“ nici chiar prin naşterea unui
copil... Sterilitatea masculină survine atunci când bărbatul îşi dă
seama că a fi tată este prea mult pentru el. Pot, chiar fără să fiu
conştient, să nu mai vreau să fac aceleaşi greşeli pe care le-au făcut
părinţii mei. Poate fi, inconştient, o reglare de conturi nu neapărat
faţă de soţie, ci faţă de familia mea care mi-a „dictat“ întotdeauna ce
să fac cu viaţa mea. Este nevoie să înţeleg că dorinţa de a avea un
copil poate fi foarte puternică dar, în acelaşi timp, şi frica poate fi
foarte mare, chiar dacă este conştientă sau nu; este diferenţa care
poate atârna greu în balanţă pentru ca sarcina să apară sau nu. Pot
veni şi cu un bagaj ereditar alcătuit din fricile mamei sau ale bunicii
mele. Pot să verific dacă am trăit astfel de experienţe în trecutul meu,
chiar dacă sunt bărbat sau femeie, experienţe care mi-au produs
anumite blocaje sexuale.
În cazul acesta pot beneficia de psihoterapie sau de un tratament
energetic. Vreau un copil doar pentru a-mi umple un gol sau să dau
sens vieţii mele simţindu-mă util(ă) şi important(ă)? Sau, din contră,
am impresia că nu am destul de oferit pentru „a merita“ să aduc pe
lume un copil? Îmi privesc viaţa şi examinez care este domeniul în
care aş putea fi cel mai „productiv“. Dacă este cazul, îmi „acopăr“
nevoia de a avea un copil printr-o „împlinire“ în alt domeniu al vieţii
mele. Mă întreb atunci dacă mi-am dorit cu adevărat să am un copil
şi dacă da, accept⊂ ca această creativitate să se manifeste printr-o
sarcină. Se poate întâmpla ca eu să „aleg“ să nu trăiesc experienţa
de a fi părinte. Este, deci, foarte important să mă întreb în legătură
cu dorinţa de a avea un copil şi să am încredere în vocea mea
interioară, care îmi spune să dau viaţă sau nu unui copil.
Orice se întâmplă, accept⊂ să îmi trăiesc pe deplin viaţa
oferindu-mi permisiunea de a trăi aceste experienţe care mă
îmbogăţesc şi mă apropie mai mult de esenţa mea divină. Trebuie să
îmi recunosc pe deplin valoarea. Trăiesc pentru mine cu valorile şi
priorităţile care sunt cu adevărat importante pentru mine şi care mă
fac să vibrez la unison cu întreg Universul. Resping toate acele
543
gânduri „că nu sunt atât de bun, că sunt inferior sau rău“. Viaţa mă
învaţă să fiu mai deschis faţă de mine, să am grijă de mine. Este
minunat să fiu fericit/fericită dintr-un început şi să nu aştept
sosirea unui copil ca acesta ca să mă facă fericit/fericită. Evit, astfel,
ca să îmi „leg“ fericirea de altcineva, căci este tare greu să trăieşti
astfel. Mă eliberez şi cer vieţii ca totul să se producă aşa cum este cel
mai potrivit şi la momentul oportun. Îmi cultiv, între timp, şi
creativitatea şi „fecunditatea“ în cât mai multe domenii care îmi fac,
cu adevărat, plăcere. Îmi „creez“ viaţa aşa cum o face un ţesător la
războiul lui de lucru.

STERN
Sternul este un os plat situat în partea anterioară şi mediană a
toracelui pe care se articulează primele şapte perechi de coaste şi
claviculele.
Întrucât este foarte vizibil atunci când îmi bombez torsul,
sternul are legătură cu imaginea pe care o am despre mine şi cu
cea pe care o proiectez în exterior. Dacă mă resping, dacă am
impresia că ceea ce fac nu este bine, atunci sternul se poate
adânci, scobi. Mă simt mediocru. Pot avea tendinţa să mă revolt cu
uşurinţă şi să reacţionez înfruntându-i pe oameni cu agresivitate,
căci am fost rănit în trecut. Mă cabrez precum un cal în faţa unui
obstacol. Poate am trăit o situaţie în care nu mi-am luat rămas bun
de la cineva, nu l-am putut strânge în braţe. Am pierdut această
„sfântă“ naivitate şi spontaneitatea de copil şi am devenit un
gladiator care îşi foloseşte sabia pentru a se lupta în această lume
care i se pare ingrată.
Când abdomenul meu este proeminent, depăşind sternul, este
semn că îmi este greu să mă accept⊂ aşa cum sunt şi că opun
rezistenţă la ceva. Îmi ascund emoţiile, nu ştiu să îmi ocup locul ce
îmi revine şi vreau să plac întregii lumi, sunt prea blând în ceea ce
spun, nu ştiu să îmi trasez limitele. Trăiesc frustrări şi situaţii dificile
pe care le îndrept împotriva mea. Este nevoie să nu mai opun
rezistenţă faţă de cel care sunt şi faţă de evenimentele vieţii.
Aleg să mă cunosc şi să mă apreciez aşa cum sunt. Accept⊂ să
particip din plin la transformarea vieţii mele, căci sunt creatorul
acesteia. Accept⊂ să stau drept şi să mă exprim cu deplină
încredere.

STOMAC (în general)

Stomacul primeşte hrana şi o digeră pentru a acoperi diferitele
nevoi ale corpului cu vitamine, cu proteine, etc.
Îmi hrănesc creierul, în acelaşi fel cu situaţiile şi evenimentele
din viaţa mea. Fiecare stomac îşi are modul lui de funcţionare. Chiar
dacă forma este aceeaşi, digestia poate fi diferită de la o persoană la
alta. Stomacul meu reflectă felul în care «absorb» şi integrez
realitatea şi capacitatea mea de a digera ideile şi situaţiile noi. El

544
poate fi comparat cu un barometru care indică gradul de deschidere
şi modul în care acţionez în viaţă.
Accept⊂ să primesc cu deschidere şi fără judecată ideile noi care
vin în viaţa mea.

STOMAC (suferinţe...)
Vezi şi: STOMAC – ARSURI LA STOMAC
Suferinţele care îmi afectează stomacul se raportează la „pâinea
cea de toate zilele“, la aspectul material şi matern al existenţei.
Cunosc munca depusă de stomacul meu şi mai ştiu şi faptul că el
reprezintă felul meu de a digera, a absorbi şi a integra
evenimentele şi situaţiile din viaţa mea. Problemele de stomac
apar atunci când realitatea de zi cu zi este în conflict cu dorinţele şi
nevoile mele. Aceste conflicte se găsesc, de obicei, la nivelul
relaţiilor mele cu familia, cu prietenii sau cu colegii de muncă.
Trăiesc nişte spaime puternice. Unele lucruri îmi „rămân în
stomac“ şi rămân mut de uimire! Digestia mea, atât la nivelul
gândurilor cât şi al emoţiilor, se face cu greutate, căci am tendinţa
să rămân agăţat de trecut şi îmi este greu să mă iert pe mine sau
pe ceilalţi. Dacă nu comunic, dacă ascund nişte lucruri, atunci
stomacul meu reacţionează. Dacă îmi reproşez ceva sau dacă nu
am conştiinţa curată atunci stomacul meu suferă. Dacă am
crampe la stomac, este nevoie să mă întreb care este situaţia din
viaţa mea faţă de care trăiesc o imensă nesiguranţă. Mă simt
pierdut şi mă resemnez, gândindu-mă că această situaţie este fără
ieşire. Zgomotele din stomac sunt, deseori, legate de nevoia de
iubire, de „hrană emoţională“ şi de alimente. Hrana reprezintă
afecţiunea, siguranţa, recompensa şi supravieţuirea. Dacă simt un
gol oarecare în viaţa mea, vreau să îl «umplu» cu mâncare, mai ales
în momentele de despărţire, de moarte, de pierdere sau lipsă a
banilor. Hrana mă poate ajuta, în mod artificial, să mă „eliberez“ de
tensiunile materiale sau financiare. O percep ca pe ceva
indispensabil supravieţuirii. Fermentaţia alimentelor în stomac
provine din faptul că nu vreau să fac faţă unor emoţii pe care le
trăiesc în legătură cu nişte persoane sau situaţii. Pun aceste emoţii
«de-o parte», dar ele sunt mereu prezente, se adună, «fermentează»
datorită atitudinii mele «acide». Mă gândesc neîncetat la anumite
situaţii pe care le-am trăit şi pe care „nu le diger deloc“. Am, deci,
tendinţa să „mestec la nesfârşit“ situaţii trecute şi să trăiesc
aceleaşi atitudini şi emoţii negative pentru a evita, astfel,
conflictele. Acestea îmi rămân în stomac. Este foarte greu pentru
stomacul meu să digere nişte emoţii neexprimate. Pentru că
realitatea este în conflict cu visele şi nevoile mele, lucrul acesta mă
face să trăiesc diverse emoţii. Nu îmi exprim nemulţumirea şi sunt
iritat. Furia şi agresivitatea cresc în mine, dar le reprim. Şi iată!
Iată ulcerul şi arsurile de stomac! Trăiesc nişte frici mari, digestia
devine lentă pentru că stomacul meu este nervos şi sensibil. Ce
situaţie din viaţa mea „nu o diger“? De obicei, este vorba de ceva

545
care s-a petrecut de curând. Poate este vorba de o dispută în
familie, la locul de muncă, în anturajul meu sau în cercul unde joc
un rol activ. Trăiesc multă nelinişte datorată, în special, slabei mele
încrederi în mine, ceea ce face dificilă acceptarea⊂ propriilor
emoţii. Durerile de stomac vor surveni atunci când sunt contrariat
în legătură cu finanţele personale sau cu viaţa profesională. Unele
situaţii sunt atât de respingătoare şi dezgustătoare, încât stomacul
refuză să le digere. Care este situaţia sau persoana de lângă mine
care aş vrea să dispară din viaţa mea? Sau doresc să schimb o
parte din mine sau felul meu de a fi, căci conştientizez că sunt
prea artificial, prea rigid? Faţă de ce persoană sau situaţie mă simt
neînţeles? De ce sunt tratat în acest fel atât de ingrat? Reacţionez
la această realitate într-un mod negativ şi „acid“ şi sufăr de
indigestie şi greţuri. Digestia este foarte lentă şi stomacul meu
este încordat şi rigid, căci eu evit să fac vreo schimbare în viaţa
mea. Mă întreb dacă şi eu sunt la fel de lent şi de pasiv, evitând să
vin în întâmpinarea lucrurilor din cauza nesiguranţei pe care o
trăiesc. Acest disconfort digestiv apare după masă (dispepsie) şi
denotă lipsa activităţii şi nehotărâre.
Conştientizez că trebuie să manifest mai multă deschidere în
viaţa mea şi accept⊂ că situaţiile şi evenimentele sunt aici pentru a
mă ajuta să evoluez. Acceptarea⊂ le transformă în experienţe şi,
astfel, presiunea şi tensiunea dispar. Accept⊂ să trăiesc în adevăr şi
transparenţă pentru a putea „să îmi îmblânzesc“ emoţiile profunde şi
să fiu în armonie cu cei din jur. Iertarea şi reconcilierea sunt cheia
vindecării mele. Descopăr în interiorul meu un adevărat sentiment
de siguranţă şi de plenitudine.

STOMAC – AEROFAGIE
Aerofagia este faptul de a înghiţi involuntar o anumită cantitate
de aer care pătrunde în esofag şi stomac. Este o stare fiziologică la
orice vârstă, dar când este prea frecventă poate provoca dilatarea
esofagului sau a stomacului (aerogastrie).
Trăiesc o mare nervozitate, o puternică tensiune interioară. Îmi
este greu să gestionez, să „diger“ propria viaţă, mai ales, aspectul
material şi financiar. Devin preocupat în permanenţă. Fricile sunt
cele care îmi conduc viaţa. Mă simt ameninţat, sătul şi nu mai pot
ingera mai nimic; nu mai reuşesc să integrez deloc noul în viaţa mea.
Am nevoie să mă plimb, să ies? Ce vreau să înghit dintr-o dată?
Vreau să merg prea repede şi nu îmi acord nici un răgaz, ceea ce mă
conduce spre eşec. Ce mă deranjează în munca mea, în relaţiile
mele, în viaţa mea?
Accept⊂ să practic abstracţia de sine pentru a fi mai obiectiv şi
a-mi recăpăta spaţiul vital. Învăţ să respir, să mestec, să îmi acord
timp pentru a-mi trăi viaţa şi nu le mai permit celorlalţi să
îmi controleze viaţa. Învăţ să fac alegeri când este nevoie.
Acceptându-mi⊂ forţele interioare şi permiţându-le să se manifeste,
îmi regăsesc sentimentul de siguranţă şi echilibrul.

546
STOMAC (cancer...)
Vezi: CANCER LA STOMAC

STOMAC – ARSURI LA STOMAC

O arsură la stomac este semnul că o situaţie, o persoană, un
eveniment mă arde, mă acreşte, mă înfurie. Găsesc situaţia
deranjantă, nedreaptă, urâtă şi mă simt neputincios în faţa acesteia.
Am impresia că sunt controlat din afară. Mă simt dominat şi nu pot
să mă eliberez, ceea ce mă umple de furie. Când se întâmplă o astfel
de situaţie, este nevoie să mă întreb: «Ce mă arde sau mă înfurie? Ce
nu îmi place şi nu reuşesc să diger?» Am o atitudine «acidă» faţă de
viaţă. Este foarte posibil ca să „mă agăţ“ de această furie, în mod
inconştient, căci îmi este frică să mă afirm, să îmi exprim nevoile,
dorinţele şi intenţiile la nivelul inimii⊂. Sunt unic în toate şi ceilalţi
sunt diferiţi de mine în toate! Este nevoie, deci, să rămân deschis şi
atent la propriile nevoi şi să accept⊂ responsabilitatea actelor mele,
chiar dacă oamenii sunt atât de diferiţi faţă de mine. Faptul că
refulez o emoţie (furie, supărare, mânie) face să crească aciditatea
sucului gastric şi să fiu împiedicat să mai mănânc orice (căci
arsurile produc o anumită formă de presiune interioară în regiunea
stomacului).
Accept⊂ să observ legătura între adevăratele mele sentimente şi
arsurile la stomac. Sunt calm şi îmi observ felul de a fi, reacţiile în
raport cu situaţiile pe care le trăiesc ca şi atitudinea faţă de
evenimentele de zi cu zi. Centrându-mi atenţia pe convingerea că
viaţa este bună şi că nevoile mele sunt satisfăcute la momentul
oportun, stima de sine creşte şi furia mea se estompează. Îmi acord
timpul necesar ca să pot aprecia fiecare moment din viaţa mea şi,
astfel, stomacul meu se simte mai bine!

STOMAC – GASTRITĂ
Vezi şi: INFLAMAŢIE
Gastrita este o inflamaţie acută sau cronică a mucoasei
stomacului, acest loc unde începe procesul de digestie.
Dacă există o inflamaţie, înseamnă că există şi iritare şi furie
legate de ceva sau de cineva „pe care nu îl diger“. Nu înţeleg de ce
anumite lucruri nu se petrec cum aş vrea sau de ce unele persoane
nu acţionează aşa cum doresc eu. Pot să am sentimentul că am fost
înşelat, că sunt «prins» într-o situaţie sau că sunt trădat prin tăcerea
manifestată de o persoană. Sunt iritat de ceva care mi-a „pătruns“ în
sistemul meu digestiv şi realitatea „digerată“ mă deranjează în gradul
cel mai înalt. Am impresia că lumea mea se poate prăbuşi în orice
clipă. Sunt ca un câine de pază care simte mereu pericolul.
Învăţ să accept⊂ situaţiile şi pe ceilalţi aşa cum sunt, ştiind că
singura putere de care dispun este puterea asupra mea. Îmi schimb
aşteptările, oferindu-le o tentă pozitivă: aştept tot ceea ce este mai
bun de la viaţă. Încetez să mă mai frământ şi învăţ să mă bucur de
fiecare moment din viaţa mea.
547
STARE VEGETATIVĂ CRONICĂ
Vezi: CREIER – STARE VEGETATIVĂ CRONICĂ

STÂNGACI
Un stângaci este numit aşa pentru că foloseşte mai mult mâna
stângă decât cea dreaptă în activităţi precum: scrisul, cântatul la un
instrument, practicarea unui sport, etc.
Altădată, în educaţia noastră se acorda o mare importanţă
faptului de a fi dreptaci, întrucât se considera că aşa „este corect“:
dacă eşti stângaci„nu este corect!“ Se mai consideră că atunci când
eşti stângaci, înseamnă că eşti nepriceput. Acum se trece de la era
Peştilor la era Vărsătorului, adică de la partea raţională la partea
noastră intuitivă şi creativă. Se ştie că dacă împiedici un copil să fie
stângaci (când aceasta este o tendinţă naturală) poţi să îl faci să
aibă ticuri, stângăcii, tulburări afective, dificultatea de a vorbi sau a
citi sau să îi cultivi chiar un sentiment de culpabilitate sau de
inferioritate. Dacă am trăit astfel de sentimente pentru că eram
obligat să fiu dreptaci, ar fi de dorit ca să restabilesc pacea în mine,
înţelegându-mă şi acceptându-mă⊂ cu această realitate. Întrucât
partea stângă reprezintă latura afectivă, intuitivă, sensibilă, pe scurt,
aspectul «feminin» al fiinţei, dacă sunt stângaci (fie că sunt femeie
sau bărbat) înseamnă că sunt foarte creativ, am o predispoziţie
specială în a cânta la un instrument, a cânta din gură, etc. Acestea
sunt daruri înnăscute. Stângaciul poate avea o personalitate mai
introvertită, rezervată, în timp ce dreptaciul este mai extravertit şi
deschis către ceilalţi.
Nu îmi rămâne decât să îmi accept⊂ potenţialul creativ şi să îmi
folosesc marea mea sensibilitate pentru ca toate darurile pe care le
am să se manifeste pe deplin. Mă accept⊂ aşa cum sunt, ştiind că
dispun de nişte forţe speciale care fac din mine o persoană unică.

STOMATITĂ ALBICANS
Vezi şi: GURĂ [ÎN GENERAL] sau [SUFERINŢE ALE...], CANDIDA,
GÂT [ÎN GENERAL ] sau [SUFERINŢE ALE...], INFECŢII [ÎN
GENERAL]
Stomatita albicans, numită şi candidoză bucală, este o boală
datorată unei ciuperci şi se caracterizează prin prezenţa unor plăci
de un alb cremos cauzate de parazitarea mucoaselor bucale şi
faringiene. Este o boală foarte frecventă la copii.
Apare ca urmare a ţipetelor şi a plânsului neîncetat al copilului
care are nevoie de mângâiere, de atingeri, de contact fizic cu
părinţii săi. Dacă mă pun în locul copilului, al bebeluşului în
special, îmi amintesc că aveam nevoie de atingeri din partea mamei
sau a tatălui pentru a mă simţi în siguranţă, în afara oricărui

548
pericol, căci ştiam că sunt vulnerabil. Singura modalitate prin care
pot să îmi determin părinţii ca să îmi acorde atenţie şi să mă ia în
braţe sunt ţipetele şi plânsul. Este singurul mod în care „mă
umplu“ de căldura omenească. Pentru că părinţii mei pot interpreta
că atunci când ţip îmi este foame, sete, frig, etc., eu nu voi obţine
ceea ce am nevoie. Şi laringele meu, organul esenţial pentru
vorbire, nefiind capabil să îmi satisfacă nevoia mea de contact fizic,
va declanşa această stomatită. Pentru ca această boală să dispară
este nevoie ca părinţii să mă ia cât mai des în braţe, să mă mângâie
şi să mă liniştească. Dacă stomatita apare la mine, ca adult, se
poate să fie consecinţa unei infecţii la nivelul plămânilor sau al
căilor respiratorii. Am aceleaşi nevoi ca şi copilul menţionat mai
sus, cu diferenţa că aici este vorba de copilul interior care are
nevoie de atenţie şi de siguranţă. Trăiesc un mare gol afectiv şi sunt
melancolic. Partea adultă din mine poate linişti acest copil. Astfel,
se va instala armonia, ceea ce mă va face să fiu sănătos. Ca adult
îmi este greu să îmi fac auzite nevoile şi mă simt incapabil să
comunic ceea ce simt. Vreau să ştie ceilalţi ce doresc eu, să
«ghicească», dar cum lucrul acesta nu se petrece, atunci devin
frustrat şi agresiv. Totul este confuz şi nu ştiu încotro să mă
îndrept. Nu iau decizii decât cu mare dificultate. Am impresia că
stau pe loc şi nu evoluez. Totuşi, ştiu că dispun de un potenţial
serios pentru a-mi realiza proiectele.
Accept⊂ să îmi recunosc potenţialul şi să manifest în lumea
fizică întreaga mea putere interioară. Sunt, acum, capabil să
manifest toată blândeţea şi înţelegerea, îndrăznind, astfel, să mă
bucur, pe deplin, de viaţa mea.

STRABISM
Vezi: OCHI – STRABISM

STRĂNUTURI
Strănutul este cauzat de excitaţia sau gâdilarea pereţilor interni
ai nărilor care provoacă o expulzare bruscă şi simultană a aerului pe
nas şi pe gură.
A strănuta înseamnă că ceva sau cineva mă deranjează sau
mă supără. Sunt atent la ce fac şi cine este cu mine. Ce mă
indispune, situaţia sau persoana? Sunt pe cale să critic pe cineva
sau să mă critic pe mine însumi? Inconştient, simt nevoia să ies din
această situaţie, să mă eliberez sau să mă îndepărtez de o persoană,
căci trăiesc o nemulţumire. Ce vreau să resping din viaţa mea? De
cine sau de ce vreau să scap? Ce am nevoie să exprim? Cărei părţi
din mine îi opun rezistenţă?
Identific cauza şi accept⊂ să îmi ocup locul care mi se cuvine, să
acţionez în aşa fel încât să restabilesc armonia, fie explicându-mă cu
persoana vizată, fie remediind situaţia.

STRES

549
 Stresul este un răspuns de adaptare la un eveniment, la o
situaţie, la un pericol real sau imaginar. Capacitatea de adaptare
depinde de mai mulţi factori: orice situaţie care crează o cerinţă mai
mare decât poate organismul să suporte mă determină să trăiesc un
stres care se transformă într-o suferinţă puternică. Stresul poate fi
psihologic (presiunea exercitată de cei din jur), fizic (o cerinţă prea
mare pentru corpul meu legată de munca pe care o prestez, de un
sport, de frig, de căldură, etc.), chimic sau biochimic (medicamente
administrate pe termen lung, chimioterapie, schimbări hormonale).
Stresul în sine este mai puţin important decât reacţia mea la
acesta. Se poate să fie pozitiv, stimulator şi creativ. În funcţie de
reacţia mea faţă de situaţiile şi emoţiile aferente, stresul va fi benefic
sau dăunător pentru mine. Este important să se constate că şi un
eveniment fericit poate produce un stres important. Dacă, de
exemplu, câştig o sumă mare de bani la loterie, pot ajunge să trăiesc
o depresie pentru că am impresia că este nevoie să schimb o
sumedenie de lucruri în viaţa mea încât îmi este teamă că nu voi
reuşi să fac acest lucru. Îmi voi mai păstra locul de muncă şi
oamenii cu care mă împac atât de bine? Prietenii mei vor fi aceiaşi?
Va trebui să mă mut? Voi fi capabil să mă adaptez la toate aceste
schimbări?
Accept⊂ să privesc în interiorul meu şi să îmi studiez reacţiile,
motivele şi atitudinile proprii în loc să arunc vina pe situaţiile din
exterior. Învăţ să mă relaxez şi să reconsider efectele stresului.

SUBLINGUALĂ (glandă...)
Vezi: GLANDE SALIVARE

(A) SUGE DEGETUL

Dacă sug degetul, este pentru că doresc să retrăiesc senzaţia de
pace pe care am resimţit-o când eram în pântecele mamei. Se poate
ca degetul mare să fie înlocuit cu cel mijlociu care reprezintă
sensibilitatea. Căldura şi umezeala gurii mele îmi produc siguranţă,
îmi dau impresia că sunt ferit de agresiunile lumii exterioare.
Sugându-mi degetul mare sau orice alt deget, am impresia că
sunt mulţumit pentru moment. Conştientizez cât de neputincios şi
de dependent sunt faţă de ceilalţi. Îmi este foame să învăţ, să
mă realizez şi în loc să acopăr acest vid interior cu hrană, o fac
sugându-mi degetul. Mă mulţumesc cu... mine însumi şi rămân în
lumea mea. Dacă sunt un copilaş, fac acest gest din frica de a nu
deveni adult. Dacă îmi lipesc degetele de cerul gurii, am nevoie de
tatăl meu, de prezenţa sa, ca să mă apere. Dacă le plasez sub limbă,
am, mai degrabă, nevoie de afecţiunea mamei. Este nevoie să îmi
întăresc sentimentul de siguranţă interioară, având grijă de mine şi
oferindu-mi mici plăceri.
Accept⊂ să exprim ceea ce simt şi fac efortul de a merge către
ceilalţi şi de a cere ajutor dacă am nevoie. În loc „să mă încredinţez“

550
degetului mare ca să mă simt susţinut, mă bazez pe puterea mea
interioară şi accept⊂ faptul că sunt protejat în permanenţă.

SUGHIŢ
Sughiţul este provocat de contracţiile spasmodice subite şi
involuntare ale diafragmei.
Se poate să trăiesc o revoltă interioară, un sentiment de
culpabilitate, o judecată de sine. Lucrul acesta îmi perturbă întreg
organismul. Sughiţul poate fi frecvent şi durabil. Este o experienţă
deranjantă şi neplăcută pentru persoana în cauză. Există ceva care
mă deranjează şi care nu îmi place faţă de ceea ce trăiesc sau aş vrea
să trăiesc şi pentru că nu exprim lucrul acesta mă simt frustrat? Am
nişte gânduri pe care nu pot să le stăpânesc? Sunt consecvent între
ceea ce gândesc, spun şi ceea ce fac? Sughiţul poate fi programat
«De exemplu, de fiecare dată când beau ceva carbogazos sughiţ»?
Există o situaţie în viaţa mea pe care nu o pot tolera? Asupra căreia
nu am niciun control şi pe care aş vrea să o schimb, să o opresc, aşa
cum doresc să opresc şi sughiţul? În legătură cu ce fel de subiect
sunt în dezacord şi am impresia că nu sunt înţeles? Mi-am ascultat
întotdeauna vocea interioară şi aprobările sale? Pot resimţi o emoţie
puternică faţă de o persoană ce deţine autoritatea şi aş vrea să îi
spun: ajunge! Îmi este frică de ceva sau de cineva şi sughiţul îmi
aminteşte că trebuie să mă eliberez de acest sentiment. Sughiţul mai
poate fi provocat şi de nerăbdarea sau impulsivitatea mea faţă de un
eveniment.
Accept⊂ să iau viaţa mai uşor. Învăţ să mă bucur pe deplin de
viaţa mea. Accept⊂ că totul îşi are locul său, conform planului divin
şi atunci sughiţul va dispare. Accept⊂ că sunt stăpânul propriei
vieţi şi că mă pot descurca în tot ceea ce întreprind.

SUFERINŢĂ
O suferinţă este o senzaţie de lipsă de confort a cărei intensitate
poate varia.
Nu mă simt în largul meu căci sunt în conflict cu mine însumi
sau cu o situaţie din viaţa mea. Modul în care decodific suferinţa
este acelaşi ca şi pentru o boală. Totuşi simptomele sunt mai vagi şi
pot merge de la o banală indispoziţie până la leşin. Ca şi în cazul
bolii, suferinţa provine dintr-un conflict sau o traumă conştientă
sau nu. Suferinţa poate fi trecătoare, dar ea poate indica existenţa
unui conflict interior ce trebuie rezolvat înainte ca mesajul să devină
mai puternic, manifestându-se sub formă de boală.

SUFOCĂRI
Vezi: RESPIRAŢIE – SUFOCĂRI

SUPĂRARE
Vezi şi: MEL ANCOLIE

551
 Supărarea este legată de o anumită formă de anxietate, de
nelinişte sau de tristeţe şi se manifestă prin plâns, oftat, izolare sau
scrâşnet de dinţi.
Inima⊂ mea este rănită şi bolnavă ca urmare a unei experienţe
din trecut pe care am resimţit-o ca regretabilă şi dureroasă.
Supărarea poate dura mult sau doar o clipă. Este nevoie să îi caut
cauza care de multe ori este profundă şi inconştientă. Mai multe răni
din copilărie pot ieşi la suprafaţă după ani şi ani. De asemenea, pot
conştientiza şi alte suferinţe nevindecate.
Accept⊂ să rămân deschis la ceea ce trăiesc şi să identific cu
rapiditate sursa supărării pentru a putea face schimbările ce se
impun. Accept⊂ toate aspectele pe care le-am conştientizat şi le
integrez în viaţa mea. Îmi regăsesc, astfel, bucuria de a trăi şi
evolua.

SUPRAÎNCĂLZIRE
Vezi şi: FEBRĂ
Supraîncălzirea poate surveni ca urmare a expunerii prelungite
la soare fie că este vorba despre plajă sau despre sporturi practicate
sub un soare puternic. Se mai poate instala şi ca urmare a încălzirii
excesive a unei camere în timpul iernii, mai ales dacă este vorba
despre un spaţiu mic şi prost aerisit. Simptomele constau în
slăbiciune generală instalată la nivelul muşchilor, piele uscată şi
fierbinte, faţă cenuşie şi ochi încercănaţi.
În plan metafizic, căldura poate fi asociată fie cu iubirea când este
vorba despre vindecare pentru că atunci există mai multă energie
care circulă, fie cu furia, când este vorba despre febră sau o arsură.
Aici, supraîncălzirea reprezintă culpabilitatea faţă de iubire,
culpabilitate legată de sentimentul lipsei de stimă de sine. Am nevoie
să iubesc şi să fiu iubit şi nu găsesc modalitatea de a o face, de a-mi
umple acest vid interior şi a refuza, astfel, această nemulţumire. Mă
simt „rupt“ de afecţiunea, care deşi este la îndemână, nu ajunge până
la mine. Poate fi vorba despre părinţii mei, care deşi trăiesc lângă
mine, nu îmi arată nicio urmă de afecţiune. Atunci pot să compensez
acest sentiment printr-o expunere prelungită la soare (căci trăiesc
astfel, pentru moment, un anumit confort). Tot corpul îmi indică o
nevoie urgentă de a-mi satisface această nevoie de iubire.
Accept⊂ să găsesc modalitatea prin care pot să îmi sporesc
stima de sine sau cum să integrez o situaţie care m-a afectat în
copilărie şi care iese acum la iveală. Iubesc viaţa şi ea mă
răsplăteşte.
SURDITATE
Vezi: URECHI – SURDITATE

SURDO-MUT
Vezi şi: URECHI – SURDITATE

552
 Dacă sunt surd din naştere sau dacă mi-am pierdut simţul
auzului la o vârstă fragedă şi nu am mai putut învăţa să vorbesc,
atunci se va spune despre mine că sunt surdo-mut104 . Pragul de
acuitate auditivă poate varia de la 0% la 30%.
În experienţa mea de viaţă, este sigur că există lucruri pe care nu
vreau să le aud, ceea ce mă face să trăiesc această situaţie. Pentru
a-mi clarifica ce nu vreau să aud, pot să caut ceea ce nu vroiau
părinţii mei să audă şi, în special, mama. Poate fi o situaţie în care
ea şi-a zis: „Nu mai vreau să aud vorbindu-se despre asta!“ atunci
când era însărcinată cu mine. Sunt responsabil de ceea ce mi se
întâmplă şi dacă lucrul acesta m-a afectat, este că, şi eu, la rândul
meu, aveam ceva de înţeles. Pot, ca bebeluş, să îmi fi fost greu să
devin autonom, independent, să îmi dezvolt individualitatea (mai ales
după cele 9 luni de fuziune cu mama). Am vrut, în acest fel, să mă
protejez de lumea din afară.
Accept⊂ să conştientizez această situaţie şi să îmi dezvolt din
ce în ce mai mult auzul interior care îmi permite să profit de
bucuriile vieţii şi să evoluez alături de oamenii din jur.

SUPRARENALE
Vezi: GLANDE SUPRARENALE

STARE VEGETATIVĂ CRONICĂ

Vezi: CREIER – STARE VEGETATIVĂ CRONICĂ

SUFOCĂRI
Vezi: RESPIRAŢIE – SUFOCĂRI

SUFERINŢĂ

104 Surdo-mut: în America de Nord, mai ales, se foloseşte termenul surd în loc de
surdo-mut pentru că sunt persoane care, deşi nu aud, sunt capabile să emită
sunete sau chiar să articuleze cuvinte graţie ortofoniei.
553
554
 Ş
ŞALAZION
Vezi şi: PLEOAPE
Este o mică tumoră inflamatorie (un nodul roşu, moale) situată,
de obicei, pe marginea inferioară a pleoapei.
Cum orice tumoră este, în general, legată de un şoc emoţional, ea
apare atunci când trăiesc o emoţie puternică faţă de ceea ce văd, am
văzut sau nu pot să mai văd şi acest lucru mă deranjează. Mi s-au
impus o mulţime de lucruri, trebuie să evoluez dar nu mai pot
printre atâtea reguli şi constrângeri. Sunt frustrat şi trăiesc un acut
sentiment de furie. Verific care pleoapă sau care ochi este afectat:
ochiul stâng ţine de domeniul afectiv, iar cel drept de raţional şi
responsabilităţi.
Accept⊂ să rămân deschis la tot ceea ce văd şi sunt mult mai
centrat în mine.

ŞANCRU (în general)

Vezi şi: UL CER (în general)
Şancrul se instalează la nivelul pielii sau al mucoaselor, într-un
loc izolat sub forma unui ulcer. Este semnul unei boli contagioase la
debut şi care are origine venerică.
Trăiesc furie vis-à-vis de raporturile mele sexuale. Locul unde
apare şancrul îmi indică cu precizie ceea ce eu resimt în această
situaţie. Astfel, şancrul poate apare pe organele genitale, pe anus, pe
faţă, pe mucoasa gurii. Când în gură se instalează un şancru cu
puroi, aceasta este urmarea faptului că nu spun lucrurilor pe nume.
Sunt nemulţumit, dezaprob unele situaţii din viaţa mea dar despre
care nu îndrăznesc să vorbesc. Îmi reţin cuvintele şi ele fermentează
producând puroi. Resping sau condamn o situaţie sau un individ. Îi
fac pe ceilalţi responsabili de nefericirea mea. Aş vrea să le-o spun
verde în faţă.
Accept⊂ să vorbesc şi să spun ce am de spus, chiar dacă nu
sunt de acord cu viaţa şi cu ceilalţi. Este nevoie să o fac dacă vreau
să mă bucur de puterea cuvintelor. Mă accept⊂ în sexualitatea mea
şi îmi ofer dreptul de a descoperi iubirea care mă va ajuta să mă
dezvolt, «să înfloresc».

ŞANCRU – ULCER BUCAL (herpes)

Vezi: GURĂ [SUFERINŢE ALE...]

555
ŞCHIOPĂTAT
Vezi şi: SISTEM LOCOMOTOR
Şchiopătatul este un mers neregulat. Cauza poate fi musculară,
neurologică, legată de paralizia sau înţepenirea unui picior, a unui
genunchi sau a unui şold.
Este sigur că în viaţa mea nu merge totul cum trebuie (mai
ales la nivel de sexualitate). Ceva „şchioapătă“. Sunt „strâns cu uşa“
într-o anumită situaţie în care nu pot să iau nicio decizie. Aş vrea să
merg înainte, dar frica mă împiedică. Dacă merg cu picioarele
îndreptate către interior înseamnă că mă îndrept într-o direcţie
care nu îmi convine deloc.
Accept⊂ să îmi identific fricile, căci, în acest fel, aduc mai multă
armonie în viaţa mea, ceea ce mă va ajuta să nu mai şchiopătez.

ŞOLDURI
Vezi şi: BAZIN
Şoldurile îmi susţin corpul într-un echilibru perfect şi sunt
situate între bazin şi femur. Mă sprijin pe şolduri şi ele permit
picioarelor să se mişte pentru ca eu să pot merge înainte.
Şoldurile sunt cele care determină direcţia de mers. Ele
reprezintă credinţele mele de bază în legătură cu ceea ce sunt sau ar
trebui să fie relaţiile mele cu lumea. Şoldurile îmi exprimă şi poziţia
pe care o adopt în legătură cu a-mi trăi viaţa prin mine sau în funcţie
de ceilalţi şi de ceea ce cred ei despre mine. Întrucât bazinul şi
şoldurile formează un tot, ele reprezintă faptul de a mă avânta în
viaţă. Deci, şoldurile îmi arată şi cât de hotărât sunt ca să avansez
în această viaţă.
Accept⊂ să avansez cu iubire şi încredere în viaţă, ştiind că
totul este experienţă, pentru a mă ajuta să îmi descopăr bogăţiile
interioare.

ŞOLDURI (probleme la...)

Mişcarea picioarelor se amortizează începând de la şolduri.
Picioarele pot avansa liber; există deci un raport cu autonomia. Mă
pot opri să mai merg înainte şi să iau decizii importante pentru viaţa
mea. Se întâmplă deseori ca atunci când încep să îmi pun întrebări
legate de cauzele şi modul în care se petrec lucrurile, să apară dureri
la nivelul şoldurilor. De unde nehotărârea de a avansa sau de a face
un viraj. Mă întreb dacă am dreptul să trăiesc pentru mine sau dacă
trebuie să mă sacrific pentru ceilalţi, aşa cum am făcut mereu.
Această dualitate mă împiedică să avansez. Dacă voi continua să
trăiesc sub o astfel de presiune, să urmez un drum care nu îmi
place, aş putea să îmi fracturez un şold. Pot avea impresia că
trebuie să cedez, contrar voinţei mele, în faţa cuiva sau la ceva mai
puternic decât mine. Prin problemele care apar la nivelul
şoldurilor corpul îmi arată că sunt inflexibil, rigid şi că opun
rezistenţă faţă de cineva sau de o situaţie în care m-am simţit trădat
556
sau abandonat. Acest lucru m-a afectat atât de mult, încât contest
mereu relaţionarea cu ceilalţi. În plus, aş vrea să stabilesc nişte
„reguli noi“ pentru a mă proteja şi a evita să mai fiu rănit. Mă pot
simţi neliniştit în legătură cu viitorul, mă simt speriat când am de
luat o decizie importantă, căci pot avea impresia că nu voi ajunge
nicăieri, că nu voi reuşi să fac ceva sau că, pur şi simplu, mă percep
„bun de nimic“. Sunt capabil să îmi realizez visele atât de dragi
inimii⊂ mele? Când mă dor şoldurile (de exemplu, artrită), corpul
îmi transmite un mesaj: nu există echilibru înlăuntrul meu. Nu pot
să îmi impun ideile şi personalitatea, deci, mă „supun“. Sunt furios,
întrucât ceilalţi nu îmi văd nevoile. Aş vrea ca ei să răspundă
aşteptărilor mele fără să le-o cer. Orice durere este semnul unei
culpabilităţi. O durere la şolduri sau şoldurile rigide îmi poate
arăta că blochez plăcerea sexuală din teamă sau culpabilitate. Mă
consider un prost partener sexual, fiindu-mi greu să mă apropii de
celălalt. Îmi poate fi frică şi de intimitate şi mi s-ar părea mai uşor să
mă îndepărtez de persoana iubită decât să mă confrunt cu fricile
mele. Pot chiar să iau în greutate pentru a crea, astfel, un spaţiu fizic
între mine şi celălalt. Pot să mă dovedesc incapabil la nivel sexual
cât şi în capacitatea de a mă accepta⊂ aşa cum sunt, cu gusturile,
cu dorinţele, cu plăcerile mele. Sunt tulburat din punct de vedere
emoţional şi sexual şi împiedic, astfel, şoldurile să funcţioneze
normal. Această incapacitate poate să fie trăită şi ca urmare a
faptului că nu mai sunt în stare să îmi ocup locul cuvenit şi că mă
opun cuiva sau la ceva. Nu îmi îngădui dreptul de a merge către o
situaţie sau într-un loc care mi-ar oferi o anumită plăcere de ordin
sexual, căci mi-am impus limite sau le-am acceptat⊂ pe cele
stabilite de societate. Această situaţie mă obligă să reflectez asupra
limitelor pe care mi le impun. Este nevoie să observ că, de fapt, nu
îmi mai trăiesc viaţa în funcţie de emoţii, ci doar la nivel raţional.
Degenerescenţa sau decalcifierea şoldului îmi arată că siguranţa
mea este serios zdruncinată, simţindu-mă neputincios şi
neîndrăznind să mă mişc. Mă simt gol, căci am sentimentul că am
dat prea mult; mă simt chiar scos din circuit.
Accept⊂ să nu mai fiu „mamă pentru toţi“. Îmi permit să
primesc, să mă hrănesc cu iubire. Corpul mă ajută să îmi dezvolt
conştiinţa pentru a avansa în viaţă cu încredere şi siguranţă,
arătându-mi, în acelaşi timp, că este nevoie să fiu mai flexibil în felul
de a lua deciziile pentru a-mi asigura un viitor mai bun. Sunt
echilibrat şi înaintez în viaţă cu încredere şi seninătate. Mulţumesc
vieţii pentru toate experienţele pe care mi le oferă. Învăţ să trăiesc în
echilibru cu toate aceste experienţe. Mă eliberez de povara
responsabilităţilor de care nu mai am nevoie: acest lucru îmi
facilitează luarea deciziilor.

557
558
 T
TABAGISM
Vezi: ŢIGARĂ

TAHICARDIE
Vezi: INIMĂ⊂ – ARITMIE CARDIACĂ

TARTRU
Vezi: DINŢI [SUFERINŢE...]

TĂIETURĂ
Vezi şi: ACCIDENT
Tăietura indică o dezordine emoţională, o profundă durere
mentală care se manifestă în plan fizic şi care poate ascunde o mare
culpabilitate. Ea mă face să conştientizez existenţa unei răni
interioare şi că poate vreau, în mod inconştient, să mă autodistrug.
Este un avertisment, un semn că este nevoie să reevaluez direcţia în
care mă îndrept. Vreau să merg prea repede şi să fac lucrurile prea
rapid. Este semnul unui conflict interior foarte adânc. Îmi împing
limitele cam prea departe! Observând locul în care m-am tăiat şi
tipul activităţii pe care o desfăşuram în momentul acela pot identifica
aspectul pe care este nevoie să îl integrez. De exemplu, o tăietură la
mână îmi indică faptul că poate mă simt vinovat să îmi exprim
creativitatea în situaţiile de zi cu zi sau că sunt furios pentru că fac
un lucru care nu îmi place; mă grăbesc şi devin vinovat. În
momentul în care mă tai se produce, deseori, o emoţie pe care nu
reuşesc să o stăpânesc. Am impresia că sunt lipsit de apărare sau că
cineva vrea să profite de mine sau să mă rănească? Profunzimea şi
gravitatea tăieturii îmi arată cauza acestei mâhniri: tăieturile mici
sunt semnul unei învinovăţiri superficiale legate de detaliile
cotidiene: fie le acord prea multă atenţie, fie sunt mai delăsător şi,
atunci, omit detaliile importante. O tăietură mai adâncă şi mai
mare îmi arată că această culpabilitate este mult mai importantă:
mă simt „tăiat“ de esenţa mea profundă sau de restul lumii, divizat
faţă de o decizie pe care trebuie să o iau, neîmpăcat faţă de o
anumită persoană sau situaţie. Mă simt, atunci, vulnerabil,
incapabil să acţionez. Nivelul de stres este foarte ridicat, căci am
impresia că trebuie să mă supraveghez în permanenţă. Pot să cred
că sunt prizonierul imaginii pe care vreau să o ofer lumii prin
idealurile pe care mi le-am impus eu însumi sau mi le-a impus
societatea. Simt că nu îmi este respectată libertatea şi vreau să mă
revolt. Mă simt „tăiat“ de eul meu adevărat, de întregul potenţial de
care dispun.

559
 Accept⊂ ceea ce am de înţeles, îmi asum alegerile şi fac
schimbările care se impun. Îmi ofer răgazul de a mă opri şi a-mi
evalua viaţa şi toate obiectivele. Am forţa de a-mi realiza visele: este
nevoie doar de a-mi accepta⊂ adevărata natură, puterea interioară
de care dispun şi, atunci, totul devine posibil. Restabilesc contactul
cu mine însumi şi cu oamenii care mă ajută să îmi continui drumul.

TENIE
Vezi: INTESTINE – TENIE

TENDINITĂ
Vezi: TENDON [ÎN GENERAL]

TENDON (în general)

Tendonul este „liniuţa de unire“ dintre muşchi şi osul pe care se
prinde acesta. Este alcătuit din ţesut conjunctiv.
Acest ţesut de consistenţă moale, deci „compus“ din energie
mentală care se uneşte cu cea spirituală, are drept „misiune“
combinarea exprimării cu mişcarea completă. Acest fapt conduce la
realizarea directă a legăturii corp-spirit. Tendoanele reprezintă
modul în care mă pot ada pta la diferitele situaţii din viaţa mea şi
felul în care înaintez ascultându-mi sau nu vocea interioară.
Tendoanele suple îmi arată supleţea pe care o manifest faţă de
mine însumi şi faţă de ceilalţi. Din contră, rigiditatea tendoanelor
reflectă tendinţele rigide. Dacă energia mea mentală este rigidă,
atunci devin inflexibil. Astfel, ţesutul va resimţi această stare
devenind rigid şi el. Când trăiesc un conflict între ceea ce gândesc că
ar trebui să fac şi ceea ce îmi spune vocea mea interioară, resimt o
durere puternică la nivelul tendoanelor. Am tendinţa să mă
subapreciez. Energia mentală (tendonul) alege o direcţie, în timp ce
energia mea profundă, fundamentală şi spirituală (oasele) doreşte să
meargă într-o direcţie opusă. Pot privi care este tendonul afectat şi
am astfel o indicaţie asupra aspectului de viaţă pe care îl
subapreciez.
De exemplu, dacă fac tendinită la nivelul articulaţiei de la
mână, este nevoie să mă întreb: „În ce activitate care îmi solicită
utilizarea acestor articulaţii am impresia că nu sunt destul de bun
sau că aş putea face mai mult?“ De ce îmi este atât de teamă? În ce
situaţie am nevoie să fiu mai bun pentru a îndeplini nişte obiective
de viitor, în timp ce mă simt incapabil să le realizez? Am nevoie să mi
„se întindă o prăjină“, să mi se dea ajutor, căci mă simt incapabil să
îmi ating scopurile. Încerc să merg spre obiectivele pe care mi le -am
propus, dar îmi este teamă că nu voi reuşi să le realizez. Mă întreb
care este capacitatea mea de a împăca dualităţile vieţii. Dacă, de
exemplu, sunt capabil să mă debarasez de ideile vechi şi să merg în
întâmpinarea altora noi, într-un mod deschis, ştiind că mă pot baza
în totalitate pe autoritatea mea interioară, tendoanele mele vor fi în
stare bună. Dacă sunt mereu contrariat, dacă nu trăiesc decât în
funcţie de ceilalţi, atunci tendoanele mele se vor fragiliza şi se vor
560
putea chiar rupe. Ele slăbesc dacă şi eu, la rândul meu, mă simt
slab sau nu destul de bun. Îmi pot închipui că ceilalţi consideră că
tot ceea ce fac eu este lipsit de valoare.
Accept⊂ să recunosc importanţa echilibrării energiilor şi, „să
înaintez“ în viaţă. Acord încredere înţelepciunii mele divine.
TENDONUL LUI ACHILE
Tendonul lui Achile leagă muşchiul gambei de osul călcâiului.
Este tendonul cel mai puternic din corp (poate suporta până la 400
kg).
El permite gândurilor şi dorinţelor, atât fizice cât şi spirituale, să
se realizeze. Mai serveşte şi la exprimarea oricărui blocaj în mişcarea
gleznei. De exemplu, pot nutri o puternică dorinţă de stabilitate, dar
aceasta este greu de realizat din cauza unei situaţii financiare
precare.
Tendonul lui Achile poate „să suporte“ multe greutăţi: sau am şi
eu, la rândul meu, impresia că port o povară prea grea pe umerii
mei? Acesta poate să fie puternic şi să suporte o mare greutate dacă
baza, interiorul, este solidă, dar dacă simt în mine un gol, atunci pe
ce mă pot sprijini? Poate că acord prea mare importanţă exteriorului
lucrurilor şi nu interiorului. Care sunt priorităţile şi valorile mele? Pe
ce se bazează viaţa mea? Sunt în contact esenţa mea divină sau
trăiesc doar la nivelul lui „a părea“. Există o ruptură în relaţiile mele
cu ceilalţi, îndeosebi, cu copiii mei sau cu părinţii? Am mereu nevoie
să mă mişc, să ies ca şi cum nu aş putea să stau prea mult într-un
loc, aşa precum un nomad? Conştientizez că tendonul lui Achile
lucrează mai intens când sunt în picioare decât atunci când sunt
culcat. Se fragilizează dacă nu mă pot ridica. Poate fi vorba despre
dorinţa de a fi promovat, de a schimba o treaptă socială, de a face
parte dintr-o echipă sportivă profesionistă, dar există nişte obstacole
care împiedică materializarea.
Accept⊂ să trec la acţiune pentru a-mi realiza visele şi a-mi
atinge scopurile pe care mi le-am fixat. Îmi bazez viaţa pe valori
umane sigure. Îmi sporesc forţa interioară fiind eu însumi.

TENSIUNE ARTERIALĂ – HIPERTENSIUNE

Imaginea unei persoane care suferă de hipertensiune este cea a
unei oale sub presiune, închisă ermetic şi care fierbe. Sunt o
persoană care acumulează gânduri şi emoţii neexprimate de multă
vreme; sunt hipersensibil şi mă controlez cu greutate. Furia şi
supărările pentru care nu am găsit încă soluţii sunt „înghiţite“ şi
fierb în mine. Sunt confuz. Pot să am tendinţa să amân pe mai târziu
lucrurile pe care le am de spus sau de făcut, din frică sau din lipsă
de încredere în mine, ceea ce mă face să trăiesc o puternică tensiune
nervoasă, căci văd totul ca pe un munte şi nu ştiu dacă voi fi capabil
să îl urc (să îmi îndeplinesc toate proiectele). Pot să fabulez, să îmi
amplific problemele şi culpabilitatea va face să crească şi mai mult
„presiunea“. Dorinţa de a controla totul şi de a rezolva situaţiile din
561
viaţa mea conduce şi ea la creşterea presiunii care devine de
nesuportat. Mă simt neputincios deseori pentru că nu mai pot sau
nu mai vreau să mă supun ordinelor, în special la nivelul jobului.
Trăind o frică puternică de a nu fi respins, mă simt în pericol şi stau
în expectativă. Mă simt zdrobit, fără apărare. Trăiesc o tensiune
intensă faţă de o situaţie emoţională sau pasională şi am interesul să
îmi micşorez nivelul de stres. Îmi este greu să simt şi să primesc
iubirea celorlalţi. M-am închis în faţa acestei iubiri de teamă să nu
sufăr: atunci, nu mai vreau nici să dau, nici să primesc.
Hipertensiunea pe care o trăiesc îşi poate avea sursa şi în frica de
moarte (conştientă sau nu) şi în dorinţa de a profita din plin de viaţă,
căci mi-am fixat o mulţime de scopuri pe care vreau să le realizez.
Creierul este cel care „comandă“ tensiunea nervoasă şi inima⊂ este
cea care imprimă ritmul şi „încălzeşte“ sângele: împreună, ele
reglează tensiunea. Eu sunt cel care îmi provoc presiune sau am,
mai degrabă, impresia că provine de la ceilalţi? Resping unele
aspecte ale personalităţii mele care vor cu disperare să iasă la iveală?
Mă simt „strâns cu uşa“? Pot să mă simt în pericol dacă îmi exprim
sentimentele, ceea ce îmi poate produce o stare depresivă. Trebuie să
fiu cel mai bun, performant, la cota de sus a capacităţilor mele. Dacă
nu reuşesc la fel de bine atât la nivel fizic cât şi intelectual, presiunea
şi tensiunea vor fi uriaşe! Caut armonia în orice şi mă simt
responsabil, chiar dacă este vorba despre alte persoane. Ce mandat
mi-am ales! Întrucât am tendinţa să fiu hiperactiv (ceea ce mă ajută
să uit de griji), ar fi potrivit să îmi stabilesc priorităţile şi să îmi acord
un răgaz pentru a vedea ce se petrece înlăuntrul meu şi să exprim
toate aceste emoţii care nu cer decât să se exteriorizeze.
Accept⊂ să învăţ să „dau drumul la vapori“ uşor şi să
conştientizez că eu sunt cel care îmi provoc presiunea. Evit
acumularea care provoacă explozia. Învăţ să îmi acord încredere.
Accept⊂ că nu mai am nevoie de această presiune pentru a simţi că
trăiesc. Mă accept⊂ aşa cum sunt şi recunosc că sunt o fiinţă
unică.

TENSIUNE ARTERIALĂ – HIPOTENSIUNE

Contrar hipertensiunii, hipotensiunea apare la o persoană a
cărei presiune a sângelui este foarte scăzută (de notat că o persoană
poate avea o presiune sub cea normală şi să se simtă în plină formă.
Presiunea sa este, deci, adecvată pentru ea atâta vreme cât calitatea
vieţii sale nu este afectată).
Dacă sunt o persoană care suferă de hipotensiune, aceasta
poate să îmi indice că îmi lipseşte dorinţa de a trăi. Am impresia că
nimic nu merge, că este inutil să fac eforturi căci, oricum, am
sentimentul că nu va funcţiona. Mă simt vidat de energie şi nu mai
reuşesc să port povara evenimentelor. Descurajarea pune stăpânire
pe mine, şi devin defetist. Inima⊂ mea nu mai spune nimic. Trăiesc
statutul de victimă şi am impresia că viaţa mea se află într-o
fundătură. Mă simt incapabil să îndeplinesc ceea ce mi se cere
pentru a fi în conformitate cu normele impuse de societate, norme
562
care însă nu corespund, neapărat, valorilor mele personale. Îmi este
teamă că trebuie să renunţ la unele vise. Hipotensiunea mă poate
face să îmi pierd cunoştinţa. Ea este semnul că vreau să fug de
responsabilităţile mele, de anumite situaţii sau persoane, căci a le
face faţă înseamnă că trebuie să îmi aleg clar poziţia şi să realizez
nişte acţiuni pe care poate nu doresc să le fac. Mă simt responsabil
faţă de toată lumea din jur şi lucrul acesta este greu de gestionat.
Poate că această situaţie durează de multă, multă vreme. Mă simt
atât de slab, de neputincios, de epuizat... Nu mai am niciun chef să
trăiesc... Corpul îmi transmite mesajul că este bine să îmi acord
încredere şi să continui lucrul cu mine. Aleg să mă las ghidat de
forţa mea interioară.
Accept⊂ să îmi acord un răgaz. Regăsindu-mi seninătatea,
redescoperind ceea ce îmi place, restabilind contactul cu ceea ce mă
pasionează şi trăind fiecare zi în modul cel mai simplu, aidoma unui
copil, îmi redobândesc bucuria de a trăi. Las celorlalţi
responsabilităţile ce le revin, iar eu mi le păstrez doar pe ale mele.

TESTICULE (în general)

Vezi şi: PENIS [PROBLEME...]
Glandele sexuale masculine reprezintă aspectul masculin. O
problemă la nivelul testiculelor, numite în limbajul comun „bijuterii
de familie“ are, deseori, legătură cu fricile, cu nesiguranţa, cu
imaginea tatălui, cu îndoielile legate de faptul de a fi bărbat şi cu
capacitatea mea de a procrea. Mai poate fi vorba şi despre o lipsă de
acceptare⊂ a sexualităţii, a preferinţelor mele sexuale. Frica de a fi
judecat după performanţa sexuală poate conduce la impotenţă. Mă
simt slab şi vulnerabil. De ce trebuie să ofer dovezi atât în pat, cât şi
în familie sau la locul de muncă? Ce am de dovedit? Când trăiesc o
situaţie tensionată, mi se pare că sunt „prins de boaşe“, mai ales
dacă partenerul este o persoană care deţine puterea. Devin martor şi
spectator în loc să fiu actorul principal din viaţa mea. Angajamentul
devine pentru mine un lucru foarte periculos care îmi poate fi chiar
fatal. Se mai poate să mă simt stăpânit de frica de a pierde. Poate fi
vorba despre cineva pe care îl iubesc din familia mea sau despre
identitatea mea, timpul, speranţele, memoria mea. Am tendinţa să
mă culpabilizez, să mă simt denigrat, „sfâşiat“ de o persoană de sex
opus. Mă simt neimportant, mă retrag în colţişorul meu, mă ascund
în spatele unei măşti pentru a evita să mai fiu rănit din nou. O
răsucire a testiculului, care survine cel mai adesea la copil,
reprezintă imaginea falsă pe care mi-am format-o despre tatăl meu.
Într-un alt caz, am nevoie să fiu confirmat, să existe un martor al
acţiunilor mele, de unde apariţia unui chist sau a unei tumori. Mă
resping atât de mult, pe mine cel care sunt, încât mă separ complet
de forţa mea interioară. Dacă testiculele se inflamează (orhită),
frustrarea şi furia cresc de la o zi la alta, căci nu mai suport
închisoarea emoţională, nici respingerea spontaneităţii şi a
creativităţii mele. Incapacitatea de a pune pe picioare anumite
proiecte mă afectează foarte tare („îmi ard boaşele“). Dacă testiculele
nu sunt coborâte în scrot (criptorhidie), se prea poate să fi avut o
563
copilărie în care nu am schimbat nicio vorbă cu tatăl meu, pentru
că, de obicei, era foarte autoritar şi puternic. Mă simt sufocat şi nu
am niciun dram de încredere în ceilalţi. Dacă este afectat scrotul,
înseamnă că vreau să mă protejez, căci îmi este frică să nu mi se
întâmple ceva, mai ales la nivelul testiculelor. Sunt într-un conflict
în care sunt implicaţi şi banii; atunci adagiul: «banii sau viaţa» se
aplică foarte bine în acest caz. Varicocelul îmi indică o frică de a
avea copii, căci am impresia că nu am avut părinţi sau că unul din ei
era absent şi m-am simţit orfan.
Accept⊂ să mă chestionez în legătură cu sentimentele pe care le
trăiesc faţă de virilitatea mea şi să îmi revizuiesc concepţia în
legătură cu principiul masculin.

TESTICULE (cancer de...)

Vezi: CANCER DE TESTICULE

TETANIE
Tetania se caracterizează prin crize care îmi contractă muşchii şi
nervii, în principal, la nivelul extremităţilor. Îmi simt mâinile,
picioarele şi toţi muşchii încleştându-se.
Această stare provine dintr-o hiperexcitabilitate şi apare atunci
când există contrarietăţi. În unele cazuri, în timpul crizelor majore,
degetele se chircesc şi degetul mare „se ascunde“ sub celelalte
degete, ca şi cum ar vrea să se izoleze de lumea exterioară. Poate şi
eu vreau să mă izolez, să mă „rup“ de lume, având chiar dorinţa
inconştientă de a muri, căci mi-am pierdut bucuria de a trăi.
Reacţionez în faţa unei situaţii în care mă simt „strâns cu uşa“,
deranjat în mişcările pe care le fac. Mă dispreţuiesc pentru faptul că
nu reuşesc să mă exprim sau să acţionez în anumite situaţii. Nu mai
reuşesc să îmi refulez frustrările şi agresivitatea. Aş vrea „să arunc
totul în aer“, dar frica mea de consecinţe mă împiedică să trec la
acţiune.
Accept⊂ să învăţ controlul de sine. Elimin gândurile negative şi
nu mai acord prea mare atenţie contrarietăţii. Învăţând să îmi
exprim emoţiile pe care le trăiesc prin cuvinte, nu mai am nevoie să
fac acest lucru cu corpul meu.

TETANOS
Vezi: MUŞCHI – TETANOS

TETRAPLAGIE
Vezi: PARALIZIE (ÎN GENERAL)

TALAMUS
Talamusul este o formaţiune anatomică nervoasă cenuşie, care
constituie o parte a encefalului şi este situată la baza creierului. Are
rol principal în integrarea excitaţiilor senzitive şi senzoriale care merg
la scoarţa cerebrală.

564
 O disfuncţie a acestuia îmi arată că mă analizez prea mult, cel
care sunt şi cum mă percep ceilalţi. Trăiesc, la nivel de cuplu, o
supărare profundă pe care nu îndrăznesc să o mărturisesc. Pot
ajunge să resimt o adâncă disperare fie faţă de mine însumi, fie faţă
de o fiinţă care îmi este dragă. Îmi este frică de judecata celorlalţi, mă
simt subapreciat, umilit. Totuşi, deseori eu sunt cel care mă judec şi
mă condamn. Mă compar mereu cu ceilalţi. Latura mea afectivă este
aproape moartă. Parcurg o perioadă de mari schimbări: este ca şi
cum aş fi pe cale „să îmi schimb pielea“, să las să plece tot ceea ce
mă împiedică să avansez, dar toate acestea mă sperie. Îmi caut
adevărata identitate.
Învăţ să mă accept⊂ aşa cum sunt şi îmi dau seama că dacă
sunt adevărat faţă de cei din jur, pot manifesta mai multă iubire,
ceea ce face ca relaţiile mele să fie sănătoase şi durabile.

TIBIE
Vezi: PICIOARE – GAMBĂ

TICURI
Vezi: CREIER – TICURI

TIFOIDĂ
Vezi: SALMONELOZĂ

TIM IDITATE
Timiditatea mă face să trec pe lângă lucrurile frumoase. Evit
oamenii pe care nu îi cunosc. Temându-mă să nu fiu judecat, renunţ
la lucrurile noi sub pretextul că nu sunt „de mine“. Plec braţele,
încetez să mai lupt. Am tendinţa să mă securizez în rutină. Mă
iubesc puţin şi slaba stimă de sine şi insuficienta încredere în mine
mă fac să rămân în acel cadru pe care îl cunosc bine şi în care nu
mă simt nici rănit, nici respins, nici neînţeles. Această formă de fugă
datorată timidităţii mă determină să stau de-o parte. Pe undeva,
este posibil să fie „o treabă“ bună, căci mă apăr, în acest fel, de
situaţii sau persoane care m-ar putea răni. Reduc comunicarea la
minim şi mă limitez doar la persoanele de care nu mă simt
ameninţat.
Accept⊂ să capăt obiceiul de a acţiona cu calm şi îmi acord
şansa de a descoperi, în fiecare zi, lucruri şi persoane noi.

TIMPANISM
Timpanismul este o boală care se manifestă prin balonarea
abdomenului, din cauza gazelor aflate în intestine. Poate fi depistată
prin lovirea acestei zone din corp cu degetele: aceasta „răsună“ ca o
tobă.
Boala aceasta poate fi semnul că sunt o persoană foarte sensibilă
şi că reţin în mine toate emoţiile, în loc să le las să plece. Mă simt ca
o marionetă de care se folosesc ceilalţi, însă contrar voinţei sale.

565
Pentru a mă proteja de această sensibilitate „îmi gândesc“ emoţiile
pentru că, astfel, am impresia că deţin, graţie intelectului meu,
controlul asupra lor.
Accept⊂ să îmi trăiesc din plin emoţiile, căci ele sunt o bogăţie
care îmi permite să descopăr diferitele faţete ale personalităţii mele.

TIMUS
Vezi: GLANDĂ – TIMUS

TIROIDĂ
Vezi: GLANDA TIROIDĂ [ÎN GENERAL]

TORPOARE
Vezi: AMORŢEALĂ

TORTICOLIS
Vezi: GÂT – TORTICOLIS

TOXICOMANIE
Vezi şi: AL COOLISM, ŢIGARĂ, PULSIUNE NERVOASĂ,
DEPENDENŢĂ, DROG, PLĂMÂNI [ÎN GENERAL]
Toxicomania se caracterizează prin consumul abuziv al unor
produse toxice, permise sau nu de lege, printre care: tutunul,
medicamentele, alcoolul şi drogurile sub orice formă.
Devin dependent atât din punct de vedere psihic, cât şi fizic.
Această nevoie irezistibilă de a consuma demonstrează o frică
puternică de a mă vedea aşa cum sunt. Prefer să fug, să fiu
inconştient. Neştiind cum să mă iubesc, nu pot să concep că oamenii
din jur mă iubesc şi mă apreciază. Îmi este frică de eşec. Am aşa de
mare nevoie să fiu recunoscut şi iubit, încât sunt gata să consum
produse toxice, chiar dacă aş putea şi să mor, numai să le obţin. Îmi
este greu să intru în contact cu ceilalţi, să îmi exprim frustrările,
disperarea. Decid din capul locului că nu aş putea fi ajutat, căci
„nimeni nu mă înţelege“! Într-un sens, îmi convine să gândesc aşa...
Mă ascund într-o lume „fantastică“ unde cred că nimic nu mă va
putea atinge niciodată. Nu mai am chef să fac niciun efort, să devin
responsabil de viaţa mea. Adorm uşurel refulându-mi toate rănile,
undeva, cât mai adânc în mine. Îmi este tare greu, dar nici nu îmi
mai dau seama.
Accept⊂ să văd cât este de toxică pentru mine această mânie.
Oferindu-mi şansa de a fi eu însumi, pot să descopăr fiinţa
minunată care sunt şi să mă deschid către iubire.

TRAHEITĂ
Vezi: RESPIRAŢIE – TRAHEITĂ

TRAHEOBRONŞITĂ
Vezi: BRONHIE – BRONŞITĂ, RESPIRAŢIE- TRAHEITĂ

566
TRANSPIRAŢIE
Vezi: MIROSUL CORPULUI

TREMURĂTURI
Vezi şi: PARKINSON [BOALA...]
Tremurăturile afectează, de obicei, membrele superioare ale
corpului.
Sunt mişcări neregulate care apar după un atac de furie sau
după o frică puternică sau o slăbiciune fizică. Sunt o reacţie a
sistemului nervos. Simţindu-mă neputincios, muşchii se încordează
şi încep să tremure. Sunt ca un vulcan în plină erupţie, dorind să
mă iau la harţă cu oricine. Se poate ca tremurul să se instaleze şi ca
urmare a faptului că am aflat o veste sau am primit o informaţie ale
căror consecinţe refuz să le conştientizez; este ca şi cum m-aş minţi
singur. Există, în această situaţie, un conflict între conştientul şi
subconştientul meu. Există o tensiune între acestea care provoacă
un tremur involuntar al uneia dintre părţile corpului (braţe, faţă,
picioare, trunchi). Tremurul poate fi şi consecinţa unei întrebări pe
care mi-o tot pun de ani buni şi al cărei răspuns îl cunosc, dar mă
tem de veridicitatea sa. Sunt tare frământat înlăuntrul meu şi
această stare se manifestă prin tremurături. Şovăi, nu pot să mă
hotărăsc în unele situaţii şi corpul meu face la fel. Energia, pe care
am acumulat-o în inconştientul meu, dorind să obţină un răspuns
din partea mea, se eliberează sub formă de tremurături. Acestea vor
afecta epiderma doar atunci când trăiesc o situaţie de separare foarte
dificilă.
Accept⊂ să învăţ să îmi ocup locul cuvenit, să mă relaxez şi să
trăiesc pe rând fiecare zi. Înalţ un imn vieţii şi fericirii!

TRISM US
Vezi: MUŞCHI – TRISMUS

TRISOM IE 21
Vezi: MONGOLISM

TRISTEŢE
Vezi şi: SUPĂRARE, MELANCOLIE,
SÂNGE/COLESTEROL/DIABET/ HIPOGLICEMIE
Tristeţea se defineşte ca o „stare naturală sau accidentală de
supărare, de melancolie“.
Este important să ne amintim că tot „ce nu se exprimă, se
imprimă“. O tristeţe neexteriorizată poate afecta plămânii. O
tristeţe adâncă poate declanşa un diabet. Corpul meu refuză
bucuria de a trăi. Îmi centrez atenţia asupra monotoniei cotidiene.
Am impresia că nimeni nu îmi zâmbeşte, simt că prin mine „curge“
supărarea şi inima⊂ îmi este sfâşiată. Acest vid imens pare că vrea
să mă cuprindă cu totul. Sunt „rupt“ de puterea mea creatoare. Sunt
un supus în faţa vieţii, în loc să fiu în acţiune.
567
 Accept⊂ ca această supărare să „plece“, am nevoie de ceva
„picant“ în viaţa mea, de căldură care să slobozească toate lacrimile
din mine, aidoma vaporilor care urcă spre Cer. Îmi pot umple acest
vid cu blândeţe şi tandreţe. Ideile negre dispar; îmi regăsesc
dinamismul şi bucuria de a trăi.

TROMBOANGEITĂ OBLITERANTĂ
Vezi: BUERGER [BOALA...]

TROMBOZĂ
Vezi: SÂNGE – TROMBOZĂ

TROMBOZĂ CORONARIANĂ
Vezi: INIMĂ⊂ – TROMBOZĂ CORONARIANĂ

TROMPĂ (infecţia unei...)

Vezi: SALPINGITĂ

TUBERCULOZĂ
Vezi şi: PLĂMÂNI [SUFERINŢE...]
Tuberculoza este o boală datorată bacilului Koch 105 care se
instalează în plămâni, dar care poate afecta, pe cale sanguină, şi
rinichii, sistemul urinar, etc. Principalele simptome sunt, printre
altele, bronşite repetate, o oboseală foarte puternică, febră
prelungită, sânge în salivă.
Toate sunt manifestări ale mâniei din mine, căci viaţa mea este
lipsită de bucurie. Am impresia că sunt singur, părăsit. Nu mai am
destul spaţiu ca să respir. Îmi doresc să îi păstrez doar pentru mine
pe cei pe care îi iubesc. Egoismul meu mă face să fiu gelos pe ceea ce
au ceilalţi şi mă simt „victimă“; dispreţuiesc restul lumii şi caut să
mă răzbun. Pentru că plămânii sunt afectaţi, tuberculoza scoate în
evidenţă şi frica de moarte iminentă care îmi invadează toate
gândurile. Este motivul pentru care după războaie există o
recrudescenţă a tuberculozei, căci în foarte multe cazuri, am văzut
moartea cu ochii (bombe care cădeau în apropierea mea sau
duşmanul care putea în fiecare clipă să vină să mă omoare). De fapt,
am trăit mai multe situaţii în care aş fi putut muri. Poate am fost
lăsat să mor sau poate eu sau părinţii mei se gândeau că voi muri
când eram mic. Blândeţea lipseşte din viaţa mea. Nu îi permit fiinţei
mele interioare să se manifeste. Duritatea vieţii şi a experienţelor sale
m-au făcut să devin şi eu dur şi să vreau mereu să mă răzbun.
Vreau, pur şi simplu să mă apăr de un pericol. Lupta pentru
supravieţuire mă face să port o mască de fier, să ridic un zid în jurul
meu. Mă simt oprimat, ceva îmi taie respiraţia. Doresc să restabilesc
contactul cu copilul din mine pe care l-am respins de atâta amar de

105 Koch (Robert): medic german (Clausthal, Hanovra, 1843 – Baden-Baden,

1910). În 1882 a descoperit bacilul tuberculozei. El enumeră modurile de
transmisie ale acestei boli şi inventează o metodă de diagnosticare. P rimeşte
Premiul Nobel pentru medicină în 1905 pentru toate descoperirile făcute.
568
vreme. Car după mine resentimente legate de evenimente pe care
le-am trăit demult. Mă izolez, evitând ideile noi şi atitudinile noi. Nu
mai comunic nici măcar cu corpul meu, nici la nivel de îmbrăţişări,
sărutări sau relaţii sexuale. Astfel, nu mai transmit frica de moarte şi
am impresia că îi protejez pe ceilalţi. Pot să îmi ascund emoţiile în
muncă. Este foarte important să conştientizez toate sentimentele
pe care le trăiesc şi să descopăr cauza acestei frici de moarte.
Accept⊂ că sunt protejat în fiecare clipă. Îndrăznesc să fiu mai
curajos, îmi asum mai multe riscuri. Este nevoie să depăşesc
această frică de moarte şi să trăiesc viaţa la momentul prezent,
bucurându-mă din plin de fiecare clipă. Permit bucuriei să îşi
găsească locul în viaţa mea. Restabilesc contactul cu esenţa mea
divină şi nimeni nu îmi poate face niciun rău.
TUM EFACŢIE – UM FLĂTURĂ (în general)
Umflătura apare, în general, când trăiesc o rezistenţă
emoţională, refulându-mi emoţiile cât pot de mult. Acumulez toate
aceste emoţii pentru că mă simt neputincios sau nu ştiu cum să le
exprim de teamă să nu rănesc pe cineva sau chiar pe mine.
Umflătura poate fi şi un mod de protecţie şi mă pot întreba: «de ce
simt nevoia să mă protejez? Faţă de cine sau de ce?» Îmi fac iluzii în
legătură cu o situaţie? Iluziile au legătură cu apa şi dacă eu
conştientizez că această iluzie este o percepţie greşită a unei situaţii
sau a unei persoane, am interesul să îmi revizuiesc valorile şi să
adopt o percepţie realistă asupra lucrurilor. Aşa pot să simt că unele
persoane mă mint sau că îmi ascund adevărul.
Accept⊂ să îmi verific percepţiile pentru ca situaţiile din viaţa
mea să fie mai clare. Învăţ să exprim ceea ce trăiesc pentru a mă
elibera şi a face, astfel, să dispară aceste umflături.

TUM ORĂ – TUM ORI

Vezi şi: CHIST, CANCER [ÎN GENERAL ]
O tumoră este comparabilă cu o grămadă de ţesut inform,
putând să se găsească în diferite locuri din corp.
Ea survine, în general, în urma unui şoc emoţional. Păstrând în
mine răni vechi, gânduri negative legate de trecut, acestea se
acumulează şi formează o masă, care cu vremea devine solidă. Mă
ataşez cu uşurinţă şi lipsa de încredere faţă de mine mă face să fiu
gelos, invidios, plin de decepţii la adresa mea şi a celorlalţi. Am un
potenţial nelimitat, dar care doarme înlăuntrul meu. Simt o tristeţe
adâncă faţă de o situaţie şi m-am resemnat zicându-mi că am
pierdut partida şi în acest caz nu mai vreau să trăiesc. Percep tot
ceea ce trăiesc ca o „cădere“ emoţională şi morală, neştiind dacă mă
voi mai putea ridica. Am prea multe emoţii în mine şi corpul nu
mai poate să le reţină. Mă gândesc că dominându-i pe ceilalţi,
criticându-i şi exercitând o anumită putere asupra lor, toate acestea
vor schimba lucrurile dar, în fond, ştiu că nu aceasta este soluţia. O
tumoră benignă devine mai mare şi malignă (cancer) când eu devin

569
din ce în ce mai speriat şi îmi fixez din ce în ce mai mult atenţia
asupra evenimentelor din trecut care mă macină încă. Emoţiile sunt
din ce în ce mai puternice şi rănile sunt deschise. Devin atât de
negativ, încât sunt mereu la pândă şi mă aştept la tot ce este rău. În
jurul meu este doar energie negativă care este mult mai puternică
decât mine.
Accept⊂ să conştientizez că această masă solidă blochează
curgerea liberă a energiei. Este important să pot exterioriza această
amărăciune care sălăşluieşte în mine; trebuie să iau în serios acest
mesaj pe care mi-l trimite corpul. Fac loc prezentului, îmi exprim
sentimentele. Dacă nu fac acest lucru, voi avea impresia că aud în
mine o voce care îmi zice: tu mori încetul cu încetul. Învăţ să fiu
detaşat şi să îmi acord totală încredere.

TUM ORĂ LA CREIER

Vezi: CREIER [TUMORĂ LA…]

TUM ORĂ MALIGNĂ

Vezi: CANCER [ÎN GENERAL ]

TURBARE
Turbarea este o boală epidemică şi care afectează unele mamifere
(vulpe, câine, pisică, etc.). Acestea prin muşcare o transmit omului.
Teama morbidă de apă (hidrofobie) este unul din primele semne ale
turbării, ca şi frica de mişcările aerului (aerofobie).
Dacă sunt atins de turbare, există şansa de „a fi plin de furie“, de
mânie sau de amărăciune, toate îndreptate către mine, o persoană
sau o situaţie. Mă simt neputincios, obligat să fac un lucru care nu
îmi place. Vreau să ofer lumii o imagine perfectă, căci nu am deloc
încredere în capacităţile mele. Prefer să depind de alţii chiar dacă
dispreţuiesc autoritatea. M-am simţit rănit de o persoană care avea
putere asupra mea şi acum aş vrea să mă răzbun. Se dezlănţuie o
furtună interioară şi temeliile vieţii mele sunt slabe şi în pericol.
Accept⊂ că nu prin forţă şi violenţă pot să îmi reglez diferendele
şi dezacordurile. Învăţ să îmi comunic nevoile, opiniile, sentimentele
cu calm, respectându-mă atât pe mine, cât şi pe ceilalţi. Vin în
întâmpinarea tuturor emoţiilor mele.

TURISTA
Vezi: INTESTINE – DIAREE

TUSE
Vezi şi: GÂT [ÎN GENERAL]/ [SUFERINŢE ALE...]
Tusea este o stare, de cele mai multe ori, neluată în seamă.
Totuşi ea demonstrează o iritaţie existentă la nivelul gâtului sau al
plămânilor. Este semn că trăiesc o tensiune nervoasă care mă irită şi
pe care vreau să o eliberez. Mă pot simţi sufocat de o situaţie sau de
o persoană pe care nu o mai suport. Sunt frustrat, vreau să „urlu“,

570
să îmi „vărs“ mânia, dar educaţia şi bunele moravuri mă împiedică
să fac acest lucru. Tuşind, reuşesc să mă eliberez de emoţii, să scap
de acel ceva care mă deranjează, pe care nu îl mai doresc. Poate fi
vorba despre singurătate, amărăciune, tristeţe, neînţelegere,
frustrare, plictiseală, etc. Uneori simt nevoia să tuşesc, mă forţez
chiar, căci simt „că îmi stă ceva în gât“. Este, de obicei, vorba de ceva
pe care nu îmi permit să îl exteriorizez de teama reacţiei celor din jur.
Tusea apare atunci când observ că vrea să mi se ia ceva ce îmi
aparţine. Pentru că vreau să păstrez totul pentru mine, corpul
reacţionează „respingând duşmanul“ prin tuse. Tusea poate fi
uscată (iritativă) când sunt iritat şi critic faţă de toţi cei din jur şi pe
care nu îi mai suport. Când sunt nervos şi tensionat, pot dezvolta un
tic care constă în a tuşi, tic care ascunde disconfortul, tensiunea sau
nervozitatea pe care le trăiesc. Dacă m-am certat cu cineva şi dacă o
situaţie nu a fost rezolvată, atunci tusea persistă. Doresc atenţie.
Ceva mi s-a oprit în gât, dar de fapt eu sunt cel care mă simt „prins“
într-o situaţie. Mă revolt într-un mod subtil. Ezit şi, în loc să spun
ferm şi direct ceea ce am de spus, o fac doar prin frânturi de vorbe.
Tusea umedă, însoţită de secreţii, vine din „adâncurile“ mele. Un
acces de tuse, caracteristic tusei convulsive, exprimă ranchiuna şi,
uneori, capriciile pe care nu le pot exterioriza decât în acest fel, căci
sunt iritat în gradul cel mai înalt.
Acceptând⊂ să recunosc ceea ce mă irită, tusea va dispare.
Poate fi vorba despre un aspect al fiinţei mele pe care îmi este greu
să îl accept⊂. Dacă tusea persistă, este semn că nu reuşesc să mă
eliberez de acest aspect. Este bine să îmi acord un răgaz pentru a
descoperi cauzele iritabilităţii mele cu scopul de a reuşi să corectez
toate situaţiile care mă supără şi să mă simt bine cu cele pe care le
am de acceptat⊂.

TUSE CONVULSIVĂ
Vezi şi: BOLILE COPIL ĂRIEI

571
572
 Ţ
ŢESUT CONJUNCTIV (fragilitatea...)
Ţesutul este o grupare de celule care au aceeaşi formă sau
îndeplinesc aceeaşi funcţie. Rolul ţesutului conjunctiv este de a
susţine celelalte ţesuturi din corp, asigurând hrănirea ţesuturilor
musculare, nervoase şi a epiteliului 106 , ca şi umplerea spaţiilor
interstiţiale care se găsesc între aceste ţesuturi.
Trebuie să mă întreb: «De ce am eu nevoie pentru a mă hrăni,
atât din punct de vedere emoţional, cât şi fizic sau spiritual?» Mă
simt destul de susţinut sau am impresia că trebuie să fac eu totul,
inclusiv „să umplu nişte goluri“ la locul de muncă sau acasă, de
exemplu? Pentru că mă subapreciez cu uşurinţă, am nevoie să mă
fac util şi important. Mă simt, deseori „atacat“ în libertatea mea şi
am tendinţa să pun pe seama altora suferinţele şi necazurile mele.
Devin ranchiunos şi iert cu mare greutate.
Accept⊂ să îmi comunic stările sufleteşti, nevoile personale;
acest lucru mă va ajuta să mă descopăr, să redevin stăpânul vieţii
mele şi să caut ajutorul de care am nevoie şi care mi se cuvine.

ŢIGARĂ
Vezi şi: BUERGER [BOALA...], CANCERUL LIMBII, DEPENDENŢĂ,
PLĂMÂNI
Ţigara are legătură cu plămânii, simbolul vieţii, al libertăţii, al
autonomiei, al comunicării între mine şi Univers. Este considerată ca
o formă de protecţie, un «văl» care îmi permite să ascund angoasele
profunde. Cred că mă protejez prin acest ecran de fum care mă
învăluie şi mă împiedică să văd Adevărul. Inconştient, ţigara îmi
satisface şi nevoile neîmplinite din copilărie: primele înghiţituri din
laptele matern, căldura, iubirea şi afecţiunea mamei. Aprind o ţigară
fără să mă gândesc, este o obişnuinţă, un gest maşinal, o manie
devenită foarte importantă pentru mine. Este nevoie să îmi echilibrez
nervozitatea, excitaţia nervoasă. Trăiesc prea mult în minte şi ţigara
devine o supapă, un mod superficial de a elibera stresul. Îmi este
greu să îmi aloc timp pentru mine şi, deseori, singurul moment când
mă opresc este atunci când fumez... Vreau să regăsesc „protecţia
mamei“, siguranţa pe care mi-o oferea. Se prea poate să nu fi trăit,
prea des, acest sentiment, în copilărie. M-am simţit singur, departe
de toţi, speriat. Poate mama nu s-a preocupat îndeajuns de mine sau
poate m-a îndepărtat de tatăl meu. Întrucât am crescut prea repede,

106 Epiteliu: ţesutul care alcătuieşte învelişul pielii, al mucoaselor, al canalelor

colectoare ale glandelor, etc.
573
nu mai ştiu ce să fac cu emoţiile care mă cuprind şi nu îndrăznesc
să dau glas bucuriei din corp. Ţigara devine, astfel, «o adevărată
bucurie» prin ea însăşi. Este, de altfel, bucuria mea de a trăi (căci eu,
ca individ, nu mai resimt această bucurie). Se poate să fi resimţit
această bucurie doar atunci când mama era mereu lângă mine căci
eram mic; acum, în absenţa ei, simt că nu mai am nimic, că trăiesc o
mare lipsă. Relaţiile cu ceilalţi mă sperie. Dacă fumez, o fac pentru
că vreau să fug de o situaţie neplăcută, de familie, de viaţă. Fumul
de ţigară îmi face deciziile mai confuze. El manifestă refuzul celorlalţi
şi îmi permite să păstrez distanţa mai ales faţă de oamenii care nu
fumează şi care, deci, sunt mai aproape de propria lor sensibilitate.
Fumul de ţigară devine tovarăşul meu care mă face să mă simt mai
puţin singur. Ţigara face să crească ritmul cardiac şi acţionează ca
un stimulent. Care sunt deciziile pe care nu reuşesc să le iau şi care
îmi fac viaţa neînsemnată? Accept⊂ să identific care sunt nevoile
mele adevărate.
Conştientizez că pot trăi iluzia că ţigara mă apără de lumea
exterioară: uneori, ea devine «o oportunitate» de a lega o conversaţie
cu un străin («ai o ţigară, ai un foc?») sau să îmi dă de lucru când
sunt deranjat într-o conversaţie («ies să fumez»). Ţigara umple golul
sau pauzele dintr-o conversaţie. Ea devine parte integrantă a
relaţiilor mele cu ceilalţi. În momentele neplăcute găsesc în ţigară un
ajutor. Când hotărăsc să mă las de fumat, este nevoie să îmi
regândesc întreaga mea filozofie legată de felul în care interacţionez
cu ceilalţi.
Accept⊂ să comunic mai mult şi într-o manieră mai firească.
Dacă vreau să mă las de fumat ar fi bine să descopăr cauza
emoţională ce stă la baza acestui obicei; aşa mă pot ajuta mult mai
eficient. Voi putea observa mai clar ceea ce vreau cu adevărat de la
viaţă şi îmi voi satisface nevoile în deplină armonie cu fiinţa
autentică care sălăşluieşte în mine. Limitările dispar şi mă simt liber
să evoluez în ritmul meu. Mă bucur, din plin, de fiecare moment pe
care îl trăiesc, căci mă simt în siguranţă şi, în plus, ştiu că merit să
fiu iubit.

574
 U
UITARE (pierderea lucrurilor)
Uitarea se manifestă printr-o slăbire momentană sau
permanentă a memoriei.
Ea poate fi semnul că mă agăţ de unele evenimente sau de
persoane, deseori din trecutul meu şi faţă de care ar trebui să mă
detaşez, căci nu mai pot trăi în momentul prezent. Pot fi preocupat
de una sau mai multe situaţii din viaţa mea şi lucrul acesta mă
împiedică să mă bucur de prezent. Dacă îmi uit sau pierd cheile,
portofelul, portmoneul este semn că îmi caut identitatea. Pot să
mă simt vinovat că îmi îngădui puţină odihnă, că îmi ofer mici
bucurii, că doresc să mi se acorde atenţie (întrucât nu este ceva
rezonabil) şi astfel, mă pedepsesc pierzându-mi lucrurile. „A fi pe
Lună“ înseamnă că nu sunt aici şi acum, că aş vrea să fiu în altă
parte (în trecut sau în viitor). Îmi place schimbarea, dar mă
„risipesc“, mă grăbesc să fac lucrurile, în loc să îmi acord o perioadă
de răgaz.
Accept⊂ să eliberez lucrurile şi persoanele, las trecutul în pace
şi mă deschid către toate frumuseţile vieţii care sunt aici şi acum.

ULCER[E] (în general)

Ulcerul este o leziune fără tendinţă de cicatrizare care apare la
suprafaţa pielii sau a mucoaselor (stomacului, duodenului) şi care
are tendinţa să se extindă şi să producă puroi 107 .
Un ulcer poate să apară pe piele (braţe, picioare, corneea
ochiului etc.) sau pe peretele unui organ intern (stomac, intestin,
gura). Ulcerul mă va determina să conştientizez că sunt plin de
frici şi trăiesc o mare nesiguranţă. El îmi arată că în mine există un
stres foarte puternic şi mă simt „ros“, deranjat, devorat. Toate
acestea mă „ard“ pe dinăuntru. Ulcerul este rezultatul focului
revoltei, al ranchiunei şi al unui puternic resentiment. Am impresia
că sunt legat de o ghiulea şi nu mă mai pot mişca în voie. „Trag de
mine“ şi ştiu că am ajuns într-o etapă a vieţii în care este nevoie să
fac nişte schimbări majore, dar nu prea ştiu cum. Capul îmi este plin
de gânduri şi nu mai poate. Agresivitatea din mine îmi scoate în cale
persoane care trăiesc aceeaşi situaţie. După locul din corp unde se
găseşte ulcerul, pot descoperi cauza acestuia. De exemplu, dacă se
găseşte în gură mă pot întreba ce aş avea de zis, dar mă opresc. Îmi
stăvilesc spontaneitatea cuvântului rostit. Ulcerele la stomac
demonstrează că există ceva ce eu diger destul de greu. Vreau să fug,

107 Această suprainfectare este specifică ul cerelor cutanate neîngrijite.

575
să ies dintr-o situaţie. Anxietatea mă determină să port o mască
pentru a fi acceptat⊂ de către ceilalţi şi astfel îmi găsesc o anumită
siguranţă. La intestinul gros, ulcerul îmi arată că mă simt sufocat
de trecutul pe care nu îl las „să plece“. De regulă, un ulcer îmi arată
că permit oamenilor sau lucrurilor să mă înfurie.
Accept⊂ să las totul să curgă, să mă liniştesc. Am încredere în
forţele ce sălăşluiesc în mine. Îmblânzind emoţiile din mine pot să
sting şi focul care „mă arde“. Regăsindu-mi pacea interioară, ulcerul
nu mai are raţiunea de a exista.

ULCER BUCAL (herpes) sau ŞANCRU

Vezi şi: GURĂ [SUFERINŢE ALE…]

ULCER PEPTIC SAU GASTRIC (duoden108 sau

stomac)
Ulcerele la stomac pot să apară dacă am o slabă stimă de sine.
Vreau să fac plăcere celorlalţi, încât sunt gata „să înghit“ orice.
Acţionând astfel, îmi refulez emoţiile şi propriile dorinţe, nu mă
respect şi sfârşesc prin a reproşa celorlalţi că nu mă respectă. Mă
simt „sfâşiat“ înlăuntrul meu şi ajung să dramatizez orice eveniment
din viaţa mea. Îmi este din ce în ce mai greu să diger toate aceste
frământări, nelinişti, incertitudini care îmi sporesc sentimentul de
nesiguranţă. Este un prea-plin emoţional iritant care se transformă
în ulcer. Acest „iritant“ poate fi o persoană sau o situaţie pe care
vreau să evit să o văd sau să o înfrunt, dar lucrul acesta este
imposibil şi îmi rămâne în stomac! Aş vrea „să îl expulzez“ pe acest
„iritant“ din spaţiul meu vital, din «teritoriul» meu. Mă simt neînţeles,
în parte, pentru că îmi este greu să îmi comunic nevoile personale.
Întrucât vreau cu orice preţ să fac plăcere celorlalţi, prefer să tac şi
„să mă stăpânesc“. Îmi este greu să mă afirm şi, din această cauză,
frustrarea creşte în mine, până într-atât încât se transformă în
agresivitate pe care ar trebui să o recunosc şi să o accept⊂ pentru a
o putea gestiona mai bine. Altfel, ea va putea căpăta proporţii
dezastruoase, transformându-se într-o dorinţă puternică de
răzbunare. Am tendinţa să mă critic aspru şi pot ajunge chiar să mă
autodistrug. Un anumit aspect din viaţa mea mă nelinişteşte în
gradul cel mai înalt: acesta poate fi atât pe latură afectivă, cât şi
profesională. Această nelinişte „mă roade pe dinăuntru“. Am un
ghem în stomac. Toată această frământare mă face mai fragil şi
vulnerabil. Dacă am ulcer duodenal, acesta este legat de frica de a
nu fi la înălţime faţă de toate persoanele care reprezintă autoritatea
pentru mine.
Accept⊂ că trupul meu îmi arată că a sosit vremea să îmi
descopăr toate calităţile şi să mă apreciez la adevărata valoare.
Accept⊂, în acelaşi timp, şi nevoia mea de iubire.

108 Duoden: segmentul iniţial al intestinului subţire

576
UMERI (în general)
Vezi şi: ARTICULAŢII
Umerii reprezintă capacitatea de a căra o greutate. Umerii mei
sunt cei care îmi poartă bucuriile, necazurile, responsabilităţile şi
temerile. Ei se referă la greutatea acţiunilor întreprinse deja sau la
cele pe care aş vrea să le desfăşor. Ca orice om, nu sunt scutit să car
nişte greutăţi. Dacă mă consider responsabil de fericirea şi
bunăstarea celorlalţi, atunci îmi sporesc greutatea pe care o port şi
umerii mă dor. Am impresia că „sunt prea multe de făcut“ şi că nu
sunt capabil să le acopăr pe toate. Pot să cred că mi se impun
anumite lucruri sau că sunt împiedicat să acţionez, fie din cauza
opiniilor diferite, fie că nu se vrea să fiu asistat şi sprijinit în
proiectele mele. Mă simt blocat. Am impresia, deseori, că mi se dau
„palme“ în faţă şi nu mai pot. Mă simt neputincios şi mi se pare că
„trebuie să depun armele“. Este ca şi cum s-ar vrea să fiu împuşcat.
Văd viaţa ca fiind tulbure şi, în acelaşi timp, nu îmi mai dau seama
de calităţile mele. Umerii mă dor şi când trăiesc o puternică
nesiguranţă afectivă (umărul stâng) sau materială (umărul drept)
sau când mă simt zdrobit de responsabilităţile mele (atât afective, cât
şi materiale). Nu mă simt sprijinit. Sunt închis într-o structură şi nu
reuşesc să deschid uşa ca să ies. Îmi este aşa de frică de ziua de
mâine, încât uit să o trăiesc pe cea de azi. Dificultăţile de care mă
izbesc, responsabilitatea pe care o am de a crea, a face şi a reuşi,
toate acestea mă pot „strivi“. Vreau să dovedesc că pot totuşi să fac
faţă situaţiilor având umerii întorşi spre spate, ceea ce îmi scoate
mai mult pieptul în evidenţă, dar realitatea este că am spatele slab şi
încordat de frică. Îmi impun constant perfecţiunea, pot chiar să
ajung „să mă flagelez“ emoţional dacă am impresia că am fost laş.
Mă pot dispreţui pentru faptul că nu am putut să ţin sub aripa mea
o persoană dragă. Trăiesc o mulţime de remuşcări şi de „ar fi trebuit
să...“. Sunt speriat şi îmi fac prea multe griji pentru viitor. Dacă
partea afectată a umărului priveşte osul (fractură, fisură) acest
lucru are legătură mai mult cu responsabilităţile fundamentale.
Dacă partea afectată este legată de muşchi, acesta este semnul că
am prea multe gânduri şi trăiesc prea multe emoţii. Învăţ să permit
energiei inimii⊂ să circule până la nivelul umerilor şi apoi în braţe,
pentru a evita rigiditatea şi durerea, căci umerii reprezintă acţiunea
şi mişcarea, de la concepere până la materializare. Prin ei trec toate
dorinţele mele interioare (de a mă exprima, de a crea şi de a executa),
ce au luat naştere la nivelul inimii⊂. Energia emoţională trebuie să
circule prin braţe şi mâini ca să se îndeplinească aceste dorinţe.
Dacă mă reţin să spun sau să fac unele lucruri, mă închid în mine,
în loc să mă arunc în vârtejul vieţii. Dacă port măşti pentru a-mi
ascunde fricile, umerii îmi vor fi tensionaţi şi mai rigizi. Dacă mă
doare braţul, înseamnă că îmi este greu să fiu autonom, să zbor cu
propriile mele aripi. Identitatea personală îmi este contestată atât
faţă de mine cât şi faţă de ceilalţi, mai ales de către familia mea, care
mă atacă şi mă dezechilibrează. Dacă osul umărului se crapă sau se
rupe, înseamnă că există un conflict foarte profund în viaţa mea şi
care mă afectează la nivelul fiinţei lăuntrice. Cer prea multe de la
577
mine. Doresc să deţin controlul şi greutăţile devin prea greu de
purtat. Tensiunea sau orice altă suferinţă pe care o resimt în
regiunea umerilor îmi dă o indicaţie după cum este vorba despre
umărul drept sau stâng. Dacă este afectat umărul drept, atunci este
vorba despre partea masculină, activă din mine: pot trăi un conflict
sau o tensiune legată de munca mea sau de modul meu de a
reacţiona în faţa autorităţii. Mă subestimez în raport cu rolul pe care
îl joc sau cu statutul meu, fie în raport cu familia, cu cuplul din care
fac parte sau cu societatea. Această latură a mea „rigidă şi care
controlează“ iese acum în evidenţă cu totul. Dacă este afectat
umărul stâng, tensiunea pe care o pot trăi are legătură cu aspectul
feminin din viaţa mea, adică cel creativ şi receptiv şi, în acelaşi timp,
cu priceperea mea de a-mi exprima sentimentele. Îmi minimalizez
capacitatea de a fi un bun părinte sau un copil bun pentru părinţii
mei. Un umăr îngheţat, înseamnă că nu mai poate fi folosit la
întreaga sa capacitate. Sunt rece şi indiferent faţă de ceea ce fac sau
vreau cu adevărat să fac? Există o tensiune profundă care îmi arată
că doresc să fac cu totul altceva decât ceea ce fac acum.
Conştientizez ceea ce mă apasă, accept⊂ că sunt responsabil
de MINE şi las altora grija să se ocupe de propria fericire. Încetez „să
mai port toată lumea pe umerii mei“ şi învăţ să dau sarcini şi
celorlalţi. Accept⊂ să învăţ să mă bucur de momentul prezent, ceea
ce îmi uşurează greutatea pe care o port pe umeri. Am încredere că
Universul veghează la îndeplinirea nevoilor mele de zi cu zi.

UMERI CĂZUŢI
Umerii căzuţi conduc la expresia „cocoşat“. Ei simbolizează că
las garda jos în faţa vieţii şi a dificultăţilor acesteia. Nu mai pot purta
singur această povară şi trăiesc un puternic sentiment de disperare.
În afara numeroaselor mele probleme, am impresia că trebuie să le
mai port şi pe cele ale altora! «Soarta lor este în mâinile mele!».
Trăiesc un sentiment acut de culpabilizare în legătură cu trecutul.
Dacă, în plus, umerii sunt şi crispaţi, este semn că port în mine o
tensiune permanentă. Sunt mereu la pândă, gata să parez orice
situaţie neprevăzută, luându-mi, astfel, şi responsabilitatea pentru
fericirea altora. Mă aştept să îmi cadă ceva în cap. Accept⊂ că a
sosit cu adevărat vremea să am grijă de mine şi să îi las pe ceilalţi să
se ocupe de fericirea lor. Această formă de deviere atât de
pronunţată a coloanei vertebrale poate să semnalizeze şi obligaţia de
a mă smeri. Este nevoie să învăţ smerenia, căci acest blocaj
energetic provine din vechi sentimente de furie care mă afectează şi
astăzi şi care mă fac să trăiesc multă iritare în legătură cu unele
persoane sau situaţii.
Întrucât eu sunt responsabil 100% de ceea ce mi se întâmplă,
accept⊂ această alegere, fie ea conştientă sau nu. Este, fără
îndoială, cea mai mare provocare a vieţii mele. Sunt atent la vocea
interioară, căci ea mă ghidează în ceea ce am de făcut pentru a fi
fericit. Un masaj sau un tratament energetic mă pot ajuta să trăiesc

578
în prezent şi să restabilesc legătura cu Eul meu Superior pentru
a-mi recunoaşte, astfel, propriile nevoi.

UM FLARE (...a abdomenului)

Umflarea abdomenului mă face să conştientizez că trăiesc un
sentiment de frustrare legat de soţ, de copii sau de familie. Am
impresia că sunt minţit. Mă simt limitat în plan afectiv sau în
exprimarea sentimentelor faţă de persoanele din jur.
Accept⊂ că schimbând modul în care văd lucrurile şi adoptând
o atitudine mult mai pozitivă, pot conştientiza abun denţa din
viaţa mea, atât în plan afectiv, cât şi intelectual, emoţional,
material, etc.

UM FLĂTURĂ
Vezi şi: EDEM

UNGHII (în general)

Unghiile reprezintă ţesutul dur şi energia cea mai profundă şi
spirituală, forţa mea interioară. Cu ele pot manevra în vederea creării
vieţii mele. Îmi fac timp pentru mine, nu bruschez lucrurile şi astfel
nu bruschez nici curentul vieţii. Există o forţă care mă susţine, o
protecţie permanentă pe care mi-o oferă unghiile mele. Ele îmi arată
care este capacitatea mea de a fi flexibil. Unghiile se manifestă pe
corpul meu în locurile cele mai „prelungite“. Pot fi afectate când, în
timpul activităţilor pe care le desfăşor, dexteritatea sau direcţia se
schimbă, iar mie îmi este greu să fac faţă acestor schimbări.
Unghiile denotă şi dificultatea de a-mi stabili clar poziţia faţă de
situaţii sau persoane din viaţa mea. Detaliile vieţii cotidiene pot
deveni obiectul atenţiei mele permanente. Unghiile mai reprezintă şi
sentimentul de protecţie pe care îl trăiesc în legătură cu tot ce se
petrece în jurul meu. O suferinţă a unghiilor (de exemplu, o
inflamaţie), îmi arată că mă agăţ, că îmi este greu „să mă las“ dus
de curentul vieţii. Mă simt vulnerabil. Unde îmi este adevărata
putere? Unghiile pot deveni exagerat de groase, căci vreau să mă
protejez ca broasca ţestoasă cu carapacea ei. Vreau să mă înarmez
contra pericolelor exterioare şi trăiesc într-o închisoare. Vreau să îmi
scot „ghearele“ ca să mă apăr. Dacă sunt femeie, nu îndrăznesc să
mă apăr, în timp ce dacă sunt bărbat pot ezita să atac sau să mă
afirm. Oricine aş fi, este nevoie neapărat să mă apăr de ceilalţi sau
de propriile mele sentimente de agresivitate şi autodistrugere? Vreau
să închid uşa de acces faţă de cei care mă înconjoară pentru a-mi
proteja, astfel, vulnerabilitatea. Dacă acord o atenţie excesivă
unghiilor, este nevoie să mă întreb care este imaginea pe care vreau
să o proiectez în faţa celorlalţi pentru a ascunde o parte din mine pe
care o consider urâtă. Punctele sau petele albe pe unghii îmi arată
că am trăit un eveniment bulversant. Îmi „înăbuş“ frustrările, căci
îmi este frică să trec la acţiune. Simt nevoia să mă apăr ca un animal
hăituit. Unghiile rupte sunt expresia sentimentului de a mă simţi
„zidit“ chiar „îngropat“. Unghiile care îşi măresc volumul sunt

579
semnul că vreau să mă agăţ de două locuri sau de două persoane, în
acelaşi timp. Urmez un drum, o cale, nişte reguli care nu sunt bune
pentru mine, dar mă încăpăţânez să continui. Sunt „sfâşiat“ pe
dinăuntru. Pot alege să îmi folosesc unghiile fie negativ (pentru a
agresa, pentru a mă apăra, pentru a face rău, ca animalele), fie
pozitiv pentru a-mi exprima îndemânarea şi creativitatea. Oricare ar
fi energia folosită, pot să îi descopăr caracteristica acesteia în funcţie
de starea unghiilor mele.
Accept⊂ să îmblânzesc această forţă interioară. Eliberez orice
formă de opoziţie şi încetez să mă mai agăţ de ceilalţi. Ca să îmi
dezvolt soliditatea interioară este nevoie „să mă iau ca sprijin“ doar...
pe mine!

UNGHII (a-şi roade...)

Dacă îmi rod unghiile este pentru că în mine există o
puternică nervozitate, căci nu pot face faţă unei situaţii care îmi
consumă multă energie. Poate fi vorba şi despre nesiguranţa că nu
pot face ceea ce alţii aşteaptă de la mine. Dacă este vorba despre
un copil, el poate manifesta ranchiună sau frustrare faţă de un
părinte (situaţia poate surveni chiar când sunt adult). Ca şi copil,
pot avea impresia că familia în care cresc mă împiedică să mă afirm
şi îmi nesocoteşte creativitatea. Pot să mă simt incapabil de a-mi
lua viaţa în propriile mâini şi doresc prea mult ca ceilalţi să se
ocupe de mine. Pot, de asemenea, să mă stăpânesc cu greu,
refulându-mi agresivitatea; renunţând la pretenţii, pot lăsa să se
vadă o exteriorizare iminentă a emoţiilor pe care le-am tot reprimat.
Poate fi vorba despre o parte din mine care nu îmi place. Îmi reprim
nevoia de a exprima ceea ce îmi doresc, atât la nivelul vorbirii cât şi
al sexualităţii, căci îmi este frică să îmi descopăr adevărata esenţă.
Îmi este greu să îmi asum propria autonomie, deseori în raport cu
părinţii mei. Nu mai vreau să dau sau să primesc lovituri. Am
impresia că îmi asum riscuri inutile.
Accept⊂ să îmi exprim toate emoţiile şi să caut siguranţa şi
încrederea doar... în mine! Numai aşa pot să înfloresc!

UNGHIE ÎNCARNATĂ
Este vorba despre o unghie ale cărei margini laterale intră în
ţesuturile moi din jurul ei. De obicei, afecţiunea apare la degetul
mare de la picior.
O unghie încarnată arată culpabilitate sau nervozitate faţă de o
situaţie nouă. Vreau să mă răzbun, mă opun cuiva (mai ales, mamei),
dar sunt incapabil să finalizez. Se poate să reprezinte şi un conflict
între dorinţele mele mentale şi cele spirituale. Dacă este vorba de
unghia unui deget de la mână, atunci este în legătură cu o situaţie
din viaţa cea de toate zilele sau cu o decizie ce priveşte viitorul. În
cazul degetului mare de la picior, unghia încarnată poate
reprezenta neliniştea pe care o trăiesc când mă gândesc că trebuie să
înfrunt viitorul şi faţă de care mă simt deja vinovat, întrucât cred că

580
nu îl voi putea trăi în armonie şi succes. Sunt plin de ranchiună şi
culpabilitatea mă face să mă gândesc că nu am dreptul să avansez şi
să realizez lucruri care îmi fac plăcere. Se poate să trăiesc şi nişte
regrete legate de anumite decizii pe care le-am luat. Mă autopedepsesc
prin suferinţa pe care mi-o produce o unghie încarnată. Este
important să văd care este degetul afectat pentru a avea un plus de
informaţii în legătură cu aspectul din viaţa mea pe care este nevoie „să
îl vindec“ eliminând, în acelaşi timp, şi sentimentul de vinovăţie.
Unghia are tendinţa „să se replieze“ aşa cum fac şi eu în viaţa mea.
Mă retrag în carapacea mea şi vreau să reţin totul lângă mine. Totuşi,
vreau să îmi asigur şi o viaţă reuşită, dar nu mă simt capabil să îmi
realizez visele. Am atunci tendinţa să fiu agresiv, frustrat. Cred că
trebuie să fac nişte lucruri pentru a-mi dovedi valoarea.
Accept⊂ să îmi valorizez toate bogăţiile interioare, să îmi
recunosc forţa interioară şi să fiu eu însumi. Nu mai am nevoie de
„gheare“ care să mă împingă din toate părţile şi de care credeam că
mă pot servi pentru a mă apăra şi afirma. În loc să vreau să mă agăţ,
am avantajul să merg înaintea celorlalţi. Merg tot înainte şi mă bazez
pe propria mea forţă interioară.

UNGHII GALBENE (sindromul...)

Sindromul unghiilor galbene se manifestă atunci când unghiile
mele au o culoare galben-verzuie, sunt groase şi încovoiate. Din
punct de vedere medical, acesta se produce când circulaţia limfei
este deficitară din cauza unei suferinţe respiratorii cronice. Pentru că
unghiile sunt o pavăză pentru degetele mele, atunci corpul mă
atenţionează că este nevoie să îmi sporesc protecţia, căci mă simt
fragil şi nu fac faţă evenimentelor din viaţa mea (plămânii = viaţă), în
cele mai mici detalii. Mi se pare că viaţa mea este prea ştearsă.
Accept⊂ să caut înlăuntrul meu ceea ce îmi poate aduce mai
multă atracţie pentru viaţă. Fac să crească în mine energia vitală
pentru ca ea să ajungă până la vârful degetelor.

UNGHII MOI ŞI CASANTE

Unghiile reprezintă vitalitatea, starea energiei vitale din corp.
Unghiile casante arată un dezechilibru la nivelul energiei şi modul
în care o folosesc. Unghiile moi exprimă starea de oboseală pe care
o trăiesc, indiferenţa care m-a cuprins. Viaţa mea este la fel de
ştearsă ca şi unghiile mele. Eu sunt cel care trebuie să o fac mai
atractivă şi să îmi folosesc energia mai bine. Conştientizez că
trăiesc ca un molatic viaţa, lăsându-i pe ceilalţi să decidă în locul
meu. Trăiesc în umbră, refuzând să exteriorizez puterea interioară.
Mă simt neputincios, fragil ca şi unghiile mele. Îmi este greu să fac
faţă emoţiilor pe care le trăiesc.
Accept⊂ să îmi reiau viaţa în propriile mâini! Descopăr că posed
în mine o forţă puternică. Dacă sunt mare şi puternic pot să fac
lucruri mari. Nu depinde decât de mine să fiu sigur de capacităţile
mele şi să avansez cu hotărâre.

581
URĂ
Ura este cauza multor boli. Ura mă face să detest persoanele, să
fiu rău, să rostesc cuvinte grele, pline de duşmănie. Sentimentul de
ură duce la autodistrugere: el afectează mai mult persoana care
nutreşte acest sentiment decât pe cea căreia îi este transmis. Când
trăiesc ură, duşmănie, am impresia că arde ceva în mine la nivelul
sistemului digestiv, pulmonar, în fiere sau ficat.
Stările proaste se înmulţesc în corpul care se încarcă cu ură. Pot
chiar să fac un cancer. Ura survine atunci când am impresia că
ceilalţi mă împiedică să îmi trăiesc viaţa. Vreau să fac cum mă taie
capul şi când lucrurile nu se petrec aşa cum vreau eu, reacţionez
puternic. În loc să rămân deschis şi să înţeleg şi punctul de vedere al
celuilalt, mă încăpăţânez să rămân pe poziţie. Refuz orice
responsabilitate legată de viaţa mea.
Accept⊂ ca iubirea să fie fundamentul întregii mele vieţi. Învăţ
să mă iert pe mine şi pe ceilalţi. Accept⊂ să îi înţeleg pe oameni şi
toate situaţiile în alt mod decât până acum, cu iubire. Numai prin
deschiderea faţă de ceilalţi îmi pot schimba viziunea asupra
lucrurilor şi să mă eliberez de judecată şi de ură.

URCIOR
Urciorul este un mic furuncul roşu şi dureros situat pe marginea
pleoapei, la baza unui fir de păr.
Apare când am nişte resentimente faţă de ceva sau cineva pe
care îl văd şi care nu îmi convine. Se poate ca o persoană (chiar
partenerul de cuplu) să aibă o opinie diferită de a mea, să facă
lucrurile altfel decât mine şi atunci percep toate acestea ca o
„mizerie“ în faţa ochilor mei. Am fost lăsat la o parte sau mă gândesc
că am acţionat prost, deşi aş fi dorit să fac totul bine şi încerc,
acum, să îmi repar „greşeala“. Nu mă simt în siguranţă, este ca şi
cum nu aş fi stăpân pe mine şi am nevoie de altcineva pe care să mă
sprijin, căci mă simt tare neînsemnat. Pot să mă ascund în spatele
altcuiva, ceea ce mă împiedică să îmi construiesc propria viaţă aşa
cum mi-aş dori. Devin pasiv şi mă închid în faţa oportunităţilor care
mi se oferă. Viaţa îmi este goală şi rece. Diferenţa între conjunctivită
şi urcior este că, în cazul acestuia, descopăr urâţenia unei situaţii.
În loc să îmi refulez emoţiile, accept⊂ să le exprim, căci
altminteri ar putea să apară sub forma unui urcior. Devenind
stăpân pe propria mea viaţă şi integrându-mă perfect în aceasta,
atunci pot „să înfloresc“ cu adevărat.

URECHI (în general)

Vezi şi: URECHI – SURDITATE
Vederea şi auzul îmi permit să mă poziţionez în spaţiul
înconjurător. Pot vedea lucrurile fără să existe sunet, pot să aud
sunete fără ca, în mod obligatoriu, să văd de unde provin

582
acestea. Aceste două simţuri formează împreună „un fel de
tridimensionalitate“ a mediului înconjurător.
Astfel, urechile îmi permit să aud toate sunetele din jur, atât cele
armonioase cât şi dizarmonioase şi mă atenţionează în legătură cu
un eventual pericol. Surditatea totală sau parţială poate să survină
atunci când nu pot „prelucra“ sau accepta⊂ ceea ce aud. „Tai“ astfel
contactul între mine şi cei din jur. Dacă sunt surd, este pentru că
s-a instalat un proces selectiv de informaţii şi pe care vreau să le aud
doar dacă mă interesează; în caz contrar, refuz să le aud. Acest
proces selectiv este foarte eficace, căci îmi permite „să recunosc“, de
exemplu, vocea copilului meu pe care îl caut într-o mulţime. În
acelaşi mod, acest proces acţionează şi invers pentru ceea ce nu
vreau să aud. În mod indirect, urechile permit menţinerea
echilibrului corp-spirit. Acest echilibru mă face să fiu în alertă,
centrat în mine şi să îmi urmez calea. Urechea este, de asemenea,
un simbol al „ascultării“ interioare. Faptul că pot să îmi ascult
înţelepciunea interioară este posibilă prin intermediul urechilor.
Starea urechilor îmi arată cât sunt de deschis faţă de emoţiile mele
cele mai adânci şi cum le pot primi în viaţa mea.
Accept⊂ să rămân flexibil faţă de structurile mele de viaţă care
sunt, constant, în evoluţie. Construind baze solide cu ajutorul vocii
mele interioare, urechile vor fi perfect sănătoase!

URECHI (suferinţe ale...)

Vezi şi: URECHI/ACUFENE/VÂJÂIT ÎN URECHE/OTITĂ
Suferinţele urechii survin când trăiesc un zbucium, când sunt
iritat sau când mă simt rănit de nişte lucruri pe care le-am auzit. Pot
să am impresia că nimeni nu ascultă ceea ce zic sau că sunt
decepţionat în legătură cu ceea ce mi-ar plăcea să aud spunându-se
despre mine şi nu mi se spune niciodată (complimente, mulţumiri,
etc.). Este ca şi cum aş vrea să mă închid în mine, să nu mai fiu în
contact cu nimic din tot ce mă înconjoară. Poate eu sunt cel
încăpăţânat şi care refuză să audă ce spun ceilalţi. Ceea ce aud
depăşeşte puterea mea de înţelegere. Dacă sunt deranjat pentru că
există nişte cuvinte sau informaţii pe care nu am putut să le aud,
din cauza unor zgomote din jur, şi dacă aceste cuvinte sau informaţii
erau de o importanţă capitală pentru mine (de exemplu, pentru a lua
o decizie, a urma o anumită direcţie, etc.), atunci furia sau frustrarea
mea va produce o suferinţă la nivelul urechilor. Comunicarea este
perturbată din cauza acestor zgomote. Există deseori un conflict
legat de mamă care se manifestă printr-o suferinţă la nivelul
urechii. Durerile de urechi survin ca urmare a unei critici care a
ajuns la urechile mele fie că îmi era destinată mie sau altei
persoane. Ceea ce aud mă sperie foarte tare şi îmi face rău atât fizic,
cât şi emoţional. M-am închis în trecutul meu întunecat de care mă
agăţ foarte tare. Mă dispreţuiesc şi mă învinovăţesc. Îmi fac rău
singur şi îi las şi pe alţii să mă chinuie. Când există o infecţie a
urechii, probabil că am auzit nişte cuvinte care îmi produc iritare, o
tulburare emoţională, un conflict sau dizarmonie. Urechile mele

583
reacţionează puternic când aud cum se ceartă persoane pe care le
iubesc şi care nu pot ajunge la o înţelegere. Dacă este vorba de
otită, înseamnă că mă simt total neputincios faţă de ceea ce am
auzit. Este ca şi cum urechile mele ar fi fost „sparte“ de cuvinte atât
de violente. Dacă un copil are o suferinţă la nivelul urechilor,
aceasta provine dintr-un conflict din mediul familial sau de la şcoală.
Durerile de urechi sunt frecvente la copii care aud tot ceea ce spun
oamenii mari, certurile părinţilor, fără a-şi putea exprima şi ei
punctul de vedere. Pot să aud diferite versiuni ale aceleiaşi istorii şi
lucrul acesta mă tulbură foarte tare, căci nu ştiu pe cine să cred. De
obicei, unul din cei doi părinţi ai mei trăieşte, la nivel, afectiv, aceeaşi
situaţie ca şi mine. Pot fi pentru el o oglindă care îi arată că ar avea
de câştigat dacă s-ar asculta mai mult. Suferinţele urechilor se pot
instala şi la adulţii care au dificultăţi în legătură cu comunicarea
orală, mai ales atunci când nu îmi place să folosesc telefonul. Îmi
poate fi greu să termin conversaţiile pe care le găsesc plictisitoare
sau pentru că se repetă la nesfârşit aceleaşi şi aceleaşi subiecte. Fac
„o fobie a telefonului“, care prost gestionată, se poate transforma
într-o durere de urechi. Corpul îmi spune că aş putea să îmi ascult
mai mult înţelepciunea interioară. Pot fi confuz în legătură cu
mesajele sau semnalele care îmi sunt trimise şi doresc, într-un fel, să
nu mai aud ce se petrece, să «nu îmi mai cred urechilor»! Urechile
mele se pot înfunda dacă vreau să mă ascund, să mă refugiez în
mine şi să nu mai vreau să aud nimic, căci îmi face mult rău sau mă
deranjează foarte tare. Este cazul dopului de cerumen: nu mai
vreau să aud certuri, cuvinte care rănesc. Păstrez în mine totul, în
loc să las să plece.
Accept⊂ să mă disciplinez şi „să plec urechea“ la tot ceea ce se
găseşte în jurul meu, dar mai ales în mine. Învăţ să îmi păstrez
urechile «deschise» tot timpul, dezvoltând, în acelaşi timp, şi
capacitatea de a mă detaşa de ceea ce aud. Inima⊂ mea poate să
rămână în acest fel mereu deschisă, în acest fel.

URECHI – ACUFENE
Vezi şi: URECHI – VÂJÂIT ÎN URECHI
Acufena este fenomenul care mă face să aud tot felul de sunete
fără ca acestea să aibă legătură cu mediul înconjurător. Fenomenul
poate fi trecător sau permanent şi se poate produce cu intensităţi
sonore diferite.
Acufena apare, de obicei, la persoanele care trăiesc un stres
foarte puternic. Acufena se manifestă, deseori, ca urmare a unui
eveniment care a constituit un şoc emoţional foarte puternic: divorţ,
pierderea locului de muncă, tâlhărie, etc. Am nevoie să fiu
recunoscut şi să mi se respecte identitatea, drepturile. Îmi este
teamă să nu îmi pierd locul de muncă sau un anumit statut social şi
nu pot să fac faţă acestei situaţii. Poate, uneori, să îmi fie greu să
revizuiesc unele idei şi chiar să mă încăpăţânez să le păstrez. Ba
chiar mă încăpăţânez să rămân într-o situaţie care nu îmi convine
deloc. Mă opun schimbărilor. Ştiu, la nivel inconştient, că dacă nimic

584
nu se schimbă, s-ar putea să existe o separare, atât la nivel personal,
cât şi în afaceri. Când se întâmplă lucrul acesta, este nevoie să îmi
acord un răgaz şi să mă întreb dacă mi-am ascultat vocea interioară.
Este ca şi cum nu aş fi „prins“ exact „postul de radio dinlăuntrul
meu“. Este vorba de nişte emoţii pe care le-am refulat de teamă să
nu îmi tulbure echilibrul interior? Astfel viaţa îmi aminteşte că
trebuie să îmi ascult vocea interioară, să îmi respect nevoile şi
dorinţele mele. Este nevoie să fiu responsabil de mine însumi pentru
a diminua „zgomotele sau interferenţele“ care pot exista în gândurile
şi emoţiile mele. Faptul că aud vâjâit sau şuierături îmi arată poate
şi că există ceva pe care nu vreau să îl mai aud. Acufena îmi arată
că întreg corpul meu este tensionat. Toate gândurile se învălmăşesc
în capul meu, încât am impresia „că o să explodez“. Sunt foarte atent
la tot ceea ce se petrece în jurul meu. Acufenele pot apare şi dacă
sunt departe de o persoană pe care o iubesc. Mă simt separat de
aceasta, căci ne este greu să comunicăm. Tăcerea dintre noi mă
sperie devenind chiar de nesuportat. Am nevoie să fiu liniştit, să mi
se dea explicaţii, să mi se spună cuvinte frumoase, dar nu există
nimic din toate acestea. Mă simt agresat din cauza acestei lipse de
comunicare. Nu am nicio soluţie, decât să mă retrag în propria
cochilie, pentru a mă proteja de acest zid al tăcerii. Trăiesc o
oarecare dualitate: am nevoie de singurătate, dar numai dacă o aleg
eu, de bunăvoie, nu dacă îmi este impusă sau dacă survine în afara
controlului pe care pot eu să îl exercit. Aceste sunete, pe care le aud,
pot să îmi permită să rămân în contact cu o suferinţă trăită şi pe
care nu vreau să o uit. Oare acest zgomot sau sunet mă ajută să mă
liniştesc, căci aşa s-ar întâmpla dacă l-aş auzi cu adevărat şi în plan
fizic? Uneori, tăcerea îmi creează senzaţia de moarte şi dacă îmi este
frică de aceasta, atunci creierul „face zgomot“ ca să nu mă mai
gândesc la astfel de lucruri. Este important să identific exact ceea ce
aud (şuierături, ţârâit, vâjâit, clopote, claxoane, etc.) pentru a
identifica ceea ce trăiesc. Se poate să aud zgomotul unui râu,
mugetul unui torent, bâzâit de albine, muzica unui flaut, sunetul
unui cimpoi, vântul prin copaci, mii de viori, vâjâituri puternice, etc.
Aceste zgomote îmi arată că sunt în contact cu unul dintre sunetele
care există în planurile interioare şi care este reprezentativ pentru un
anumit plan de conştiinţă 109 . În acest caz, nu este vorba despre
acufene: sunt sunete din natură. Urechea mea interioară, spirituală,
este acum mult mai deschisă. Este nevoie să spun „mulţumesc“
pentru că aud acest sunet (el îmi indică faptul că sunt într-o legătură
conştientă cu una din lumile înalte). Stau liniştit ca şi cum aş fi pe
malul unui râu şi aş auzi acest sunet în mod normal. Creierul îl
percepe ca normal şi eu mă simt în largul meu auzind acest minunat
sunet din natură.
Accept⊂ să îmi deschid mai mult urechile interioare (situate la
8-10 centimetri mai în spatele urechilor fizice) pentru a fi în mai
mare măsură capabil să îmi captez vocea interioară. Pot să îmi
„impun“ să aud în mod conştient sunetele din natură şi melodiile

109 Sursă: Paul Twitchell «Carnet de note spirituale».

585
celeste pentru a beneficia de mai multă pace. Orice abordare
holistică, precum yoga, relaxări conduse, acupunctură, osteopatie,
vitaminoterapie, pase energetice, etc., mă poate ajuta să îmi
diminuez nivelul de stres şi să redobân desc liniştea interioară.
Dacă aud sunete din natură (clipocitul unui râu, vântul prin
copaci, viori, etc.) sunt mulţumit, căci urechea mea interioară este
deschisă să audă mult mai mult realitatea acestor lumi înalte.

URECHI – VÂJÂIT
Vezi şi: URECHI – ACUFENE
Vâjâiturile sunt provocate de refuzul de a-mi asculta vocea
interioară care îmi ghidează paşii în această viaţă. „Fac cum mă
taie capul“ şi refuz să ascult unele cuvinte pe care le găsesc
jignitoare. Pot să fiu chiar încăpăţânat. Mă opun, căci îmi este frică
să aflu adevărul, să fiu la curent cu o situaţie sau, eventual, să iau
o decizie. Starea aceasta îmi produce un disconfort şi atunci se va
instala un vâjâit în urechile mele ca să nu mai aud... Am
impresia că o persoană se gândeşte la mine când, de fapt, este
contrariul. Pot să fiu tensionat din cauza multelor idei care îmi trec
prin cap. „Mă hrănesc“ cu gânduri negative. Spaimele mă opresc să
îmi ascult înţelepciunea interioară. Îmi creez o lume în mintea mea,
mă iluzionez. Sunt prea centrat în mine.
Acceptând⊂ să rămân deschis la nivelul inimii⊂ pot să aud
cuvintele cu mai multă detaşare. Mă eliberez de toate ideile
preconcepute, de prejudecăţi, de falşii dumnezei pe care îmi
construisem până acum viaţa. Descopăr bogăţia inimii⊂ mele şi
învăţ să am încredere în vocea mea interioară. Nu mai sunt
obligat să mă prefac că nu aud. Înţelepţii spun: „Ascul tă ceea ce nu
spui...“. Recunosc Lumina din mine şi „mă hrănesc“ cu ea. Aşa pot
descoperi mai uşor frumuseţea celorlalţi.

URECHI – OTITĂ
Otita este o inflamaţie a unei urechi (sau a amândurora) şi care
îşi are originea în disconfortul pe care îl trăiesc faţă de ceva pe care
îl aud acum sau l-am auzit mai înainte. Otita este foarte frecventă
când sunt copil, căci atunci sunt foarte sensibil la ceea ce aud la
părinţii mei sau de la mine (nu sunt capabil să îmi exprim
nemulţumirea sau frustrarea). Sunt foarte sensibil la mediul
înconjurător şi la ceea ce consider eu ca periculos. Fie că sunt copil
sau adult, chiar dacă această suferinţă poate proveni de la ceea ce
aud, ea mai poate avea ca sursă şi faptul că nu aud spunându-mi-
se: «Te iubesc!», «Felicitări pentru ceea ce ai realizat!», etc. În
general, când am otită, există lichid în spatele timpanului. Ceea ce
aud trebuie să traverseze această apă înainte de a fi auzit. Aceeaşi
situaţie există şi atunci când sunt un bebeluş în burta mamei. Deci
„caut“, chiar inconştient, o otită pentru a regăsi acest mediu
privilegiat. Prefer poate „să o fac pe surdul“, „să îmi astup urechile“
ca să nu mai aud. Mă închid în mine, luându-mi ca tovarăşi
tristeţea, mâhnirea, neînţelegerea. Vreau să mă simt apropiat de

586
mama, dar vreau să mă şi protejez de temerile şi nesiguranţele sale.
Este un semnal pentru părinţii mei pe care eu, ca şi copil, care am
otită, îl trimit pentru a-i atenţiona că există un conflict în mine şi
că este important ca ei să mă ajute să îl exteriorizez pentru că,
astfel, mă vindec repede. Îmi place să fie armonie în casă nu
discordie. Poate am cunoştinţă de a anumită separare şi nu vreau
să aud schimbările pe care aceasta le presupune. Ca adult, otita
îmi permite să îmi pun întrebări legate de vocea interioară: „O
ascult?“, „Primesc mesaje care mă deranjează şi mă înfurie în
legătură cu ceea ce am de făcut sau mi se cere să fac?“ „Am
impresia că eu sunt cel care-i ascult pe ceilalţi, dar când vine
vremea ca să fiu şi eu ascultat, mi se pare că nu există nimeni care
să mă ajute?“ Otita este o modalitate de a fugi din faţa
problemelor. Mă simt ca într-o închisoare. Prefer să trăiesc într-o
lume imaginară. Evit astfel să fac faţă lumii înconjurătoare şi
momentului prezent. Sunt revoltat. Nu vreau „să aud“ suferinţa
sau răul pe care am putut să îl fac cuiva.
Accept⊂ că prin ascultarea, atât interioară cât şi exterioară, pot
avansa în această viaţă, căci ascultarea îmi permite să fiu centrat şi
să evit obstacolele inutile. Îmi accept⊂ trecutul, mă eliberez de frica
de moarte şi de sentimentele dureroase. Indiferent de vârstă, îmi
ascult înţelepciunea interioară. Trăiesc spontaneitatea clipei.

URECHI – SURDITATE
Când acuitatea auditivă scade, vorbim despre hipoacuzie, iar
când scade foarte mult sau de tot, vorbim de surditate. «Mai bine să
fiu surd decât să aud toate astea!» Aleg să nu mai aud, hotărăsc să
mă izolez de ceilalţi. Simţindu-mă respins, „îmi astup urechile“, căci
nu mai vreau să fiu deranjat. Neştiind, uneori, ce să răspund, mă
prefac că nu aud. Îmi este teamă să nu fiu manipulat şi nu accept⊂
critica, nu vreau „să aud“ motivul; deci, creând această barieră, mă
izolez din ce în ce mai mult, „mă încăpăţânez“ să nu mai aud. Prefer
să mă închid în mine, «să intru în cochilia mea», ca un animal rănit.
Sunt consternat de ceea ce aud sau descopăr în legătură cu mine
sau cu ceilalţi. Am impresia că se spun mereu aceleaşi lucruri. Sunt
foarte sensibil la „ce-o să zică lumea“. Mă simt agresat de toată
„zarva“ din jurul meu. Totuşi, fie că vreau sau nu, timpul face în aşa
fel, încât problemele nerezolvate din viaţa mea să revină şi într-o zi
va trebui să le rezolv. Am tendinţa chiar să vreau să le rezolv singur,
fără să cer ajutorul, căci sunt închis faţă de ceilalţi. Ar fi nevoie să
mă întreb dacă îmi ascult emoţiile, frustrările şi vocea interioară?
Furia creşte în mine şi îmi este frică să o manifest. Prefer să mă
închid în mine, neştiind prea bine cum s-ar putea exterioriza această
furie. Nu ştiu încotro să o apuc. Pot să fiu încăpăţânat, să mă prefac
că nu aud, căci vreau să fac numai după mintea mea şi nu accept să
mi se dea sfaturi sau să mi se impună ce să fac. Conştientizez
situaţiile speciale în care mi-a fost greu să aud: sunt sunete mai
ascuţite sau mai grave? Acuitatea auditivă mi se îmbunătăţeşte în
unele perioade, ca să scadă apoi în altele? Este vorba despre
persoane masculine sau feminine? Adulţi sau copii? Persoane care
587
au un anumit accent? Căci este interesant de notat că surditatea
înregistrează variaţii şi diferă de la o persoană la alta. Am, deci,
tendinţa „să blochez“ unele sunete înainte ca acestea să fie
transmise către creier şi să îmi deranjeze liniştea interioară. Pot opri
aceste sunete prin prezenţa apei în urechi. Această apă reprezintă,
simbolic, emoţiile care s-au acumulat în legătură cu tot ce am auzit
şi mă opreşte să mai comunic pentru a-i feri pe ceilalţi de ceea ce aş
putea spune. Aceste diferite forme şi intensităţi ale surdităţii mă
determină să mă simt singur, izolat. Prefer să fiu departe de lume
căci, oricum, îmi este frică să nu mă înşel în alegerile pe care le fac.
Dacă sunt copil, mustrările, certurile, ţipetele, zgomotul pe care le
aud pot deveni, la un moment dat, prea agresive şi am nevoie să „mă
rup“ de toată această zarvă. Dacă mă tem în orice clipă că va suna o
alarmă, atât în sens propriu cât şi figurat, aceasta mă va face să
plâng şi atunci prefer să nu o aud căci este o presimţire a unui
pericol.
Accept⊂ „să îmi plec urechea“ şi să ascult vocea interioară care
este cel mai bun sfătuitor din viaţa mea. Cea mai frumoasă dovadă
de iubire pe care mi-o pot oferi este deschiderea inimii⊂. Accept⊂
să aud mesajele şi mă deschid către ceilalţi. Îmi regăsesc pacea
interioară. Ies din umbră pentru a trăi în lumina înţelepciunii mele
interioare

UREMIE
Vezi şi: RINICHI [PROBLEME RENALE]
Uremia este procentul de uree din sânge. Ureea este o
componentă a urinei. Acest procent poate fi foarte ridicat (cu mult
peste normal), din cauza unei insuficienţe renale; insuficienţa
hepatică (a ficatului) poate fi cauza unui procent foarte scăzut.
Proteinele sunt prost gestionate şi trebuie să mă întreb: «Care
este aspectul din viaţa mea pe care nu îl gestionez cum aş vrea?» Mă
simt obligat să las totul în urma mea. Am impresia că pierd totul.
Uremia apare mai ales când mă simt „dezrădăcinat“ de ţinutul natal,
când trebuie să mă exilez. Nu mă mai regăsesc în viaţa pe care o
duc. Ce este, cu adevărat, bine pentru mine? Mă mărginesc în a face
anumite lucruri, uneori cu duritate şi rigiditate. Capul este cel care
îmi gestionează viaţa şi nu inima⊂. Caut să fiu cel mai bun, ceea ce
îmi complică relaţiile cu autoritatea. Urina are legătură cu emoţiile
vechi care se cer eliminate.
Accept⊂ să fac curăţenie în tot ce îmi perturbă viaţa, sunt
deschis faţă de noile dispoziţii. Îmi „ascult“ propriile nevoi şi vocea
mea interioară.

URETRITĂ
Vezi şi: ANEXA III
Uretrita este o inflamaţie a canalului care conduce ureea din
colul vezicii către orificiul extern al uretrei.

588
 Această stare îmi arată că accept⊂ cu greutate o situaţie nouă şi
că devin agresiv. O situaţie pe care nu am rezolvat-o cu mama mea
poate deseori genera o uretrită. Îmi este greu să îmi delimitez
graniţele. Vreau să controlez viaţa altora. Sunt plin de furie. Aş vrea
să am impresia că sunt stăpânul vieţii mele, dar este nevoie să
conştientizez că este doar o iluzie; ar fi foarte potrivit să mă eliberez
de unele persoane sau lucruri. Nu deţin puterea decât asupra mea!
Accept⊂ circulaţia liberă a ideilor noi şi îmi păstrez spiritul
deschis faţă de opiniile mele care se pot schimba, ştiind că eu sunt
permanent în evoluţie şi în schimbare.

URINĂ (infecţii urinare) sau CISTITĂ

Vezi şi: INCONTINENŢĂ […URINARĂ], INFECŢII [ÎN GENERAL ],
LEUCOREE, VAGIN-VAGINITĂ, VEZICĂ [PROBLEME…]
Urina reprezintă emoţiile vechi de care nu mai am nevoie şi pe
care le elimin. O inflamaţie a vezicii (cistită) îmi produce durere
atunci când urinez (chiar în cantitate mică), ca şi o dorinţă
permanentă de a urina. Fenomenul este mai frecvent la femeile
tinere, la diabetici şi la femeile însărcinate. Pentru că este o infecţie,
faptul acesta presupune că această suferinţă are legătură cu furia
acumulată în mine. Mai poate fi vorba despre amărăciune,
ranchiună, exasperare care „fierb“ sau „mă ard“, căci au legătură cu
aspecte noi din fiinţa mea sau cu relaţiile mele personale. Ca şi în
cazul unei vaginite (leucoree), pot trăi un sentiment de frustrare în
raport cu relaţiile mele sexuale. Întrucât sistemul meu urinar şi cel
reproducător (vaginul) comunică, atunci unul îl afectează pe celălalt.
Se poate ca relaţiile mele sexuale să meargă foarte bine şi eu să nu
înţeleg de ce mă simt totuşi frustrat. Pentru că totul merge foarte
bine, mă pot întreba: „De ce a trebuit să aştept atâţia şi atâţia ani
pentru a reuşi să am nişte relaţii sexuale mulţumitoare?“. De aici pot
proveni frustrarea şi mânia. De aceea, de exemplu, o cistită poate
surveni în urma unei despărţiri. Pentru că nu am fost capabil să îmi
exprim emoţiile negative, fricile ies la suprafaţă, ca şi conflictele
interioare pe care le trăiesc legat de ceea ce vine în viaţa mea. Având
aşteptări mari nesatisfăcute, atunci îi critic pe cei din jur pentru
acest gol şi, în cea mai mare parte a timpului, soţul meu
„lâncezeşte“. Trăiesc frustrare după frustrare pentru că pun pe
seama celorlalţi responsabilitatea stării mele de bine. Furia din mine
o revărs, de obicei, asupra persoanelor de sex opus sau a
partenerului sexual. Mă simt „prinsă“ într-o situaţie? Cineva deţine
puterea asupra mea? Decurge, de aici, un sentiment de neputinţă şi
am impresia că mi-am „ruinat“ viaţa.
Este deci vremea să redevin stăpână pe viaţa mea, să accept⊂
toate responsabilităţile ce îmi revin. Iau hotărârea să merg tot
înainte, renasc pentru mine însămi, independentă de relaţiile
prezente şi anterioare. Mă bucur de mine. Permit creativităţii din
mine să se manifeste. Trăiesc, astfel, şi la nivelul inimii⊂, nu numai
la cel al minţii.

589
URTICARIE
Vezi şi: PIELE-URTICARIE

USCĂCIUNE VAGINALĂ
Vezi şi: VAGIN [ÎN GENERAL]

UTER (în general)

Vezi şi: CANCER DE COL UTERIN, DE FEMEIE [SUFERINŢE…],
PROLAPS
Uterul simbolizează starea de a fi femeie, este căminul
creativităţii. El reprezintă şi puterea de a aduce copii pe lume,
siguranţa, căldura. Este un refugiu. În acest sanctuar cald şi
liniştitor are loc dezvoltarea fătului. Problemele de ovare sau de uter
(de exemplu, uterul retrovers) îmi arată că este vremea ca să îmi
dezvolt creativitatea care îmi va reda puterea de a-mi gestiona viaţa.
Am interesul să îmi pun întrebări, să aflu „cum mă simt ca femeie?
Mă simt vinovată, ruşinoasă sau trădată pentru că am avut sau nu
copii? Sunt decepţionată pentru faptul că nu am avut familia pe care
mi-o doream sau că nu voi avea niciodată un copil? Mi se pare greu
să fiu femeie, soţie, mamă, femeie de afaceri, iubită?“. Poate am
impresia că „dau înapoi“! Uterul este zona care are legătură cu
sentimentele mele cele mai profunde, cele mai secrete.
Culpabilitatea, ruşinea, singurătatea pot „să mă macine“ pe
dinăuntru. Aceste sentimente sunt mult mai prezente în momentul
histerectomiei: disperarea că nu mai sunt „o femeie adevărată“, o
„mare doamnă“, că am devenit inutilă, nedorită, toate acestea pot să
îmi producă o depresie. Pot simţi că nu sunt „acordată“, potrivită cu
soţul meu şi lucrul acesta îmi produce tristeţe. Îl critic pentru
această stare proastă pe care o trăiesc şi atunci pot avea un uter
inflamat: ceea ce văd în el îmi aminteşte permanent ceea ce nu îmi
place la mine, căci el este oglinda mea. Îmi resping viaţa şi propriul
corp. Pelvisul este regiunea în care pot face să renască noile aspecte
ale fiinţei mele; de aici pot porni în căutarea mea. Dacă uterul meu
este afectat de o boală, de exemplu, o tumoră, atunci este nevoie să
mă întreb cum percep sexualitatea celorlalţi şi, în special, cea a
copiilor şi a nepoţilor mei. Am impresia că nu este „corectă“, „că iese
din obişnuit“, că „nu se cuvine să fie aşa“? Îi simt că ar fi într-un
pericol moral sau fizic? Riscă să fie răniţi? Există ceva care mi se
pare „urât“ în viaţa de cuplu a copiilor mei? Sunt deranjată de rolul
sau de locul pe care îl ocupă fiecare membru din familia mea? Sunt
pe cale să îmi „pierd micuţii“ căci cresc „prea repede“ (aş vrea atât de
mult să rămână mici şi să fie în siguranţă...)? Mă simt chiar obligată
să joc rolul de părinte faţă de nepoţii mei. Sentimentul meu de
libertate suferă încă o dată... Este ca şi cum o nenorocire mi-ar
pândi familia, casa. Toate aceste întrebări se pot referi fie la copiii
mei, la nepoţi, fie la un vecin, la un elev etc. pe care îi consider ca
fiind „ai mei“. Păstrez prea multe lucruri din trecut, ceea ce îmi
împiedică manifestarea creativităţii. Resping copilul care sunt şi pe
care l-am închis într-o cutie pentru că aşa am crezut că este normal
atunci când devii adult. În adâncul sufletului meu vreau să „cresc“,
590
să fac o sumedenie de lucruri, dar mă simt frustrată, căci ceva mă
împiedică. Atunci când există retenţie, conştientizez starea de frică
pe care o trăiesc. Îmi este frică „să dau drumul“, „să las să plece“. Mă
neliniştesc, nu pot să îl las „pe micuţ“ să plece în această lume nouă
şi încerc să reţin o parte din el. Atunci pierd sânge, semn că trăiesc o
diminuare a bucurie. «Pierd bucuria de a avea în mine acest copil?
Căci în curând el trebuie să înfrunte lumea şi îmi este frică pentru el...»
Accept⊂ să renasc pentru mine însămi. În loc să trec sub tăcere
obiceiurile şi uzanţele care mi-au dictat viaţa, accept⊂ să le integrez
în noua mea viaţă într-un mod armonios. Conştientizez că nu deţin
puterea asupra vieţii celorlalţi, că fiecare îşi trăieşte viaţa în felul său.
Mi-am educat copiii cât de bine am putut şi pot să fiu mândră de
acest lucru! Accept⊂ să îl las să trăiască pe copilul din mine şi care
este iubire, bucurie, speranţă.

UTERIN
Vezi şi: CANCER UTERIN/DE COL

591
592
 V
VAGIN (în general)
Vaginul este o parte a aparatului genital feminin, în formă de
canal cilindric, musculos şi membranos, care face legătura între
vulvă şi uter.
Bolile care au legătură cu vaginul îşi au, de obicei, sursa în
frustrarea că nu pot să realizez actul de „unire carnală“, fie pentru
că nu îmi permit din punct de vedere moral, fie că nu am acel
bărbat cu care aş putea trăi noi experienţe. «Sunt mulţumită cu
partenerul sau soţul actual?» Dacă mă tem de săruturi, de
intimitate, fie din cauza principiilor mele prea restrictive cu privire la
sexualitate, fie din cauza evenimentelor din trecut când m-am simţit
vinovată şi mi-a fost ruşine de ceea ce s-a petrecut, atunci voi trăi
suferinţe la nivelul vaginului, îndeosebi, uscăciune vaginală, căci
doresc, în mod inconştient, să întârzii penetrarea. Resping
sexualitatea, dar de frică să nu îmi pierd soţul, răspund avansurilor
şi cererilor sale. Trăind în minte şi cu grijile mele, mă „rup“ de corp,
de pulsiunile mele, de viaţa care palpită în mine. Plăcerea este
interzisă, plină de culpabilitate. M-am închis într-un „corset, atât la
nivel fizic, cât şi psihic“. Am impresia că nu aparţin nimănui. Îmi
accept⊂ pe deplin pulsiunile sexuale, chiar dacă acest lucru
implică faptul de a mă simţi subjugată şi, uneori, fără control? Am
fost deja victima unui abandon? Am trăit, cumva, o situaţie în care
copilul meu a plecat şi am avut atunci impresia că parcă ar pleca la
război şi nu îl voi mai revedea niciodată? Sufăr că nu am un
partener, că „nu aparţin nimănui“. Trăiesc această situaţie într-un
mod dramatic, care durează de prea multă vreme. Toate aceste
situaţii pot conduce la o coborâre a vaginului sau la alte tulburări
ale acestuia. Mă simt neputincioasă faţă de mine însumi şi faţă de
tot ceea ce se întâmplă. Această stare implică, de obicei, un conflict
sau o respingere legată de sexualitatea mea şi de percepţia pe care o
am despre mine.
Accept⊂ să mă deschid spre toate formele de iubire pentru a mă
dezvolta pe deplin.

VAGIN – MÂNCĂRIM I VAGINALE

Vezi: MÂNCĂRIMI VAGINALE

VAGINAL – HERPES
Vezi: HERPES VAGINAL

VAGINALE (scurgeri...)
Vezi: LEUCOREE

593
VAGINALE (spasme...)
Vezi: SPASME

VAGINITĂ
Vezi şi: CAND IDA, LEUCOREE, URINĂ [INFECŢII URINARE]
Vaginita este o infecţie a vaginului (cu candida sau alte
ciuperci), însoţită de mirosuri neplăcute.
În majoritatea cazurilor, ea demonstrează că sunt plină de
frustrări legate de partenerul sexual sau că mă simt vinovată. Dacă
mă folosesc de sex pentru a-mi exercita puterea sau a-l controla pe
soţ, este posibil să am mereu vaginită. Poate fi o scuză ideală ca să
nu mai fac dragoste şi astfel să îl pedepsesc pe soţ, lipsindu-l de
această plăcere. Aspectul meu prea puritan sau moralizator mă
determină să îmi aplic o pedeapsă: vaginita. Intimitatea pe care o
presupune o relaţie sexuală poate declanşa mai multe sentimente
legate de frică: frica de a nu fi înţeleasă, rănită din nou sau de a nu îl
pierde pe celălalt care s-ar putea simţi „prea prins“ sau posedat. În
plus, mirosurile neplăcute îmi permit să eliberez emoţii negative,
supărări, angoase acumulate de-a lungul vremii şi care s-au
„închistat“ în ţesutul vaginal. Vaginul este locul de unde pornesc
toate sentimentele mele legate de sexualitate: dacă acestea sunt
pozitive, atunci voi trăi plăcerea sexuală. Dacă, din contră, trăiesc
culpabilitate, frici, ruşine, conflicte, confuzie, amintiri despre
experienţe abuzive sau dacă vreau să mă autopedepsesc atunci se va
instala o infecţie la nivelul vaginului.
Accept⊂ să rămân deschisă la faptul de a trăi o sexualitate
armonioasă. Ea face parte din viaţă şi constituie o fericire la care am
şi eu dreptul.

VARICELĂ
Vezi: BOLILE COPILĂRIEI

VARICE
Vezi: SÂNGE – VARICE

VARICOCEL
Vezi: TESTICULE [ÎN GENERAL]

VÂNĂTĂI
Vezi: PIELE – VÂNĂTĂI

VEGETATIVĂ CRONICĂ (stare...)

Vezi: STARE VEGETATIVĂ CRONICĂ

VEGETAŢII ADENOIDE
Vezi şi: AMIGDALE
Boala vegetaţiilor adenoide numite, în limbajul comun
vegetaţii, constă într-o infecţie care îi afectează, cel mai adesea, pe

594
copii. Este o hipertrofie a amigdalelor faringiene situate în spatele
foselor nazale, provocând o obstrucţie la nivelul nasului, ceea ce -l
obligă pe copil să respire pe gură.
Fiind foarte sensibil şi având o intuiţie foarte dezvoltată, îmi
blochez nasul pentru a nu mai „mirosi“ lucrurile care mă rănesc.
Poate fi vorba de un detaliu banal şi fără nicio importanţă, dar căruia
eu îi acord o amploare uriaşă. Mi se întâmplă uneori să simt că nu
am locul meu în această familie; sunt furios şi mă simt respins.
Prefer să tac în loc să mă explic. Tensiunile şi conflictele familiale
sunt declanşatoare ale acestei boli.
Accept⊂ să îmi ocup locul cuvenit, în deplină armonie, îmi
mărturisesc sentimentele şi recunosc binefacerile intuiţiei.

VENE (probleme...)
Vezi şi: SÂNGE – CIRCULAŢIE SANGUINĂ
O venă este un vas sanguin care aduce sângele de la organe spre
inimă⊂110 . Când venele vin de la plămâni spre inimă⊂, aduc sânge
«roşu» purificat, încărcat cu oxigen. Când venele vin de la alte
organe către inimă⊂ ele aduc sânge „albastru“, slab oxigenat şi
încărcat cu dioxid de carbon (CO2 ).
Nu am avut niciodată baftă! Nu mi-am găsit deci niciodată
bucuria de a trăi. Sângele circulă prin vene; el reprezintă viaţa,
bucuria de a trăi. Sunt mereu în contradicţie cu vocea mea
interioară şi cu ceea ce realizez. Sunt decepţionat, mă simt depăşit
de evenimente. Trăiesc într-o stare inerţială, nu mai văd nici măcar
lucrurile cele mai frumoase care vin în viaţa mea. Mă simt fără vlagă,
gol pe dinăuntru. Nu mă simt sprijinit nici de viaţă, nici de cei din
jur şi văd totul în negru. Sunt incapabil să îmi asum viaţa şi nu mă
mai pot întoarce acasă, în căminul meu. Vreau să scap de toate
aceste chinuri, dar ceva mă împiedică. Venele coronare sunt
afectate, în special, dacă îmi este frică să nu pierd ceva sau pe cineva
pe care nu vreau să îl las să plece. Percep această situaţie ca pe un
pericol ce îmi pândeşte teritoriul, adică soţul, casa, familia, slujba,
ideile mele, etc. Îmi este teamă că nu aparţin nimănui, căci sunt
dependent(ă). Sufăr din cauza indiferenţei. Mă simt abandonat,
părăsit. Dau mult, dar am impresia că nu pot primi tot atât. Nu mai
„am sânge în vene“, îmi lipsesc atât curajul, cât şi energia.
Accept⊂ să las cale liberă bucuriei. Recunosc şi apreciez
momentele frumoase, învăţ să mă destind şi îmi recapăt pacea
interioară.

VENE – VARICE
Vezi: SÂNGE – VARICE

110 Artera este un vas sanguin care transportă sângele de la inimă⊂ către organe.
595
VENERICE (boli...)
Vezi şi: ŞANCRU, HERPES [ÎN GENERAL]/GENITAL
O boală venerică poate sugera că trăiesc un sentiment de
culpabilitate legat de sexualitatea mea. Deseori, educaţia religioasă
mi-a prezentat sexualitatea ca ceva murdar, impur. Simţindu-mă
ruşinat pentru gândurile şi gesturile mele, deseori trădat de
altcineva care „mi-a transmis boala“, cred că trebuie să mă
pedepsesc respingându-mi organele genitale. Mă autopedepsesc
autodistrugându-mă. Energia sexuală este foarte importantă şi
puternică, ea face parte integrantă din programul genetic care
asigură perpetuarea speciei. În consecinţă, o boală venerică implică
o afecţiune legată de această energie. Dacă o subapreciez sau abuzez
de ea, dacă o folosesc într-un mod negativ sau nu o respect (pe a
mea sau a celorlalţi), atunci corpul mă avertizează contractând o
boală venerică. Îmi convine sexualitatea sau, mai ales mă simt bine
şi împlinit cu persoana cu care îmi împart intimitatea? Mă respect
sau am impresia că se abuzează de mine? Non-acceptarea de sine
mă poate determina să mă simt respins, frustrat şi controlându-mi
din ce în ce mai mult pulsiunile sexuale ajung „să contractez“ o
boală venerică ce mă obligă să întrerup orice contact sexual pentru
o bună bucată de vreme. Pot „să fac“ această boală şi pentru a mă
răzbuna pe partener când simt că m-a abandonat, deja, din punct de
vedere afectiv. Nu îl mai venerez în niciun fel. În cazul infecţiei cu
chlamydia, îmi este frică de putere, mai ales cea sexuală, care ar
putea conduce spre abuz (să fiu abuzat sau să îi abuzez pe ceilalţi).
Mă culpabilizez atunci când îmi conştientizez pulsiunile. Îmi este
frică de ceea ce este în mine şi în jurul meu. Care este frustrarea
care mă deranjează în viaţa mea sexuală? Corpul îmi transmite ceva
care ar trebui să îl spun partenerului? Am impresia că sunt
neputincios în această situaţie? Mă simt dominat, pe undeva, în
acest aspect masculin sau feminin care există în mine. Am nevoie să
iau puţină distanţă pentru a face bilanţul relaţiei cu celălalt şi corpul
stabileşte singur nişte limite pe care eu nu îndrăznesc să le exprim
căci mă simt slab, lipsit de curaj. Aş vrea să schimb unele aspecte
ale acestei relaţii şi nu mă simt capabil să o fac. Nu îmi găsesc
cuvintele potrivite ca să spun acest lucru, îmi stă pe limbă.
Gonoreea (blenoragia) îmi arată că trăiesc o puternică furie legată
de faptul că nu pot face nişte lucruri importante. Îmi doresc să
înfăptuiesc nişte lucruri măreţe, dar mă subestimez atât de mult,
încât nu mai am nicio putere ca să mai fac ceva. Sunt, în acelaşi
timp, decepţionat şi de partener. Sifilisul îmi arată că fug de
sexualitate, căci pentru mine nu are niciun sens, ba aduce o
oarecare ruşine asupra familiei. Fug de sentimentele mele şi întreţin
relaţii cu partenerul sau partenera în care urmăresc doar puterea, în
care vreau să fiu primul. Dacă sufăr de o boală venerică, există o
legătură cu un sentiment de pierdere sau o frică faţă de abandonul
afectiv? Ce trebuie să fac pentru a-mi regăsi echilibrul şi unicitatea
mea? Există în mine un aspect al contopirii cu celălalt pe care nu
l-am sesizat până acum în relaţii şi care nu îmi convine?

596
 Este important să accept⊂ că sexualitatea este o modalitate de
a-mi exprima iubirea şi dorinţa de a mă uni cu celălalt. Învăţ să văd
ceea ce este bine pentru mine şi ceea ce nu îmi convine. Accept⊂ să
restabilesc contactul cu sentimentele mele interioare pentru ca
relaţiile mele să fie adevărate şi sănătoase. Îmi folosesc puterea
sexuală în mod pozitiv pentru a permite energiei creatoare să circule
nestingherită prin mine. Aleg să îmi revizuiesc relaţiile afective şi
sexuale. Permit noilor idei să circule liber şi îmi păstrez spiritul
deschis. Îmi îmbunătăţesc modul de a gândi şi accept⊂ că această
experienţă este pentru mine o modalitate de a evolua şi de a-mi
regăsi echilibrul afectiv.

VERGETURI
Vezi: PIELE – VERGETURI

VERUCI (în general)

Vezi: PIELE – VERUCI [ÎN GENERAL]

VERUCI PLANTARE
Vezi: PICIOARE – VERUCI PLANTARE

VIERME SOLITAR
Vezi: INTESTINE – TENIE

VIERMI, PARAZIŢI
Vezi: CIUPERCI PARAZITE, INTESTINE – COLON/TENIE, PICIOARE
– MICOZĂ

VERTEBRE (fractură de...)

Vezi: SPATE – FRACTURĂ DE VERTEBRE

VERTIJ şi AM EŢELI
Vezi şi: SÂNGE – HIPOGLICEMIE
Vertijul este o tulburare cerebrală, o eroare de senzaţie, sub
influenţa căreia cred că propria mea persoană sau lucrurile din jur
sunt într-o mişcare giratorie sau oscilatorie (vertij rotatoriu).
A avea vertijuri sau ameţeli este o modalitate de a fugi de un
eveniment sau de o persoană pe care refuz să o văd sau să o aud:
chiar dacă nu sunt satisfăcut, rămân în acest tipar. Refuz să mă
supun faţă de autoritate (fie exterioară, fie interioară), nu îmi ascult
vocea interioară. Pot avea impresia că o situaţie evoluează prea
repede pentru mine şi îmi este frică de schimbările pe care le va
aduce în viaţa mea. Pot să fiu mereu la înălţime? O sarcină nouă sau
o poziţie mai înaltă (care îmi cere să fac multe) îmi poate provoca „un
vertij psihologic“ care se transformă într-un vertij fizic. Îmi este
teamă că nu pot să reuşesc. Totul este în mişcare, totul se petrece
„prea repede“! Sunt pe cale să îmi pierd spaţiul vital, mă simt
„strivit“. Este ca şi cum nu aş mai avea niciun reper pentru a mă
direcţiona; pot avea impresia că „tata“ sau oricare persoană care
deţine autoritatea, este absent sau că ar trebui să mă ajute mai mult
597
în legătură cu direcţia de urmat. Îmi este frică de viitor, nu ştiu
încotro să mă îndrept şi sunt singur în faţa neantului. Atunci „intru
în vertij“. Îmi este greu să îmi stabilesc o poziţie. Prefer să mă închid
în mine, să fug. Aş vrea să controlez totul, atât ceea ce se petrece în
mine, cât şi în afara mea, dar cum acest lucru este imposibil, devin
instabil şi anxios. În cea mai mare parte a cazurilor, când sufăr de
vertijuri şi ameţeli, pot suferi de hipoglicemie. Există forţe pe care
nu le pot controla şi acest fapt mă deranjează. Caut, în permanenţă,
adevărul. Minciuna, mai ales cea legată de genealogia mea, mă
afectează în gradul cel mai înalt. Am impresia că ceva „şchioapătă“,
dar nu ştiu ce. Nu mai sunt în contact cu Pământul, nu îl mai
„ating“. Mă învârt într-un cerc vicios din care nu întrevăd nicio ieşire.
Sunt şi lucruri pe care nu suport să le aud. Trăiesc cu gândurile
mele, într-o continuă reverie. Mă tot întreb în legătură cu locul pe
care îl ocup fie în familia mea, fie în societate. Care este poziţia mea?
Mă simt în largul meu în această poziţie? Vertijurile pun în lumină
dezechilibrul interior pe care îl trăiesc, deseori între partea mea
feminină şi cea masculină. Acest dezechilibru a apărut în urma unui
şoc emoţional. De exemplu, plecarea cuiva drag: am minimalizat
impactul, prefăcându-mă că nu îmi prea pasă. Am, astfel, impresia
că îmi pot controla viaţa, dar nu realizez decât un echilibru exterior,
care este iluzoriu şi foarte fragil.
Accept⊂ să îmi descopăr bucuria de a trăi, să îmi ofer mici
plăceri şi să am încredere în viitor. Aşa îmi pot regăsi echilibrul
interior, esenţial pentru orice vindecare.
VEZICULĂ BILIARĂ
Vezi şi: CALCULI BILIARI, FICAT [SUFERINŢE...]
Vezicula biliară este un rezervor membranos situat sub ficat şi
care colectează bila pe care acesta o secretă. Această bilă elimină
substanţele toxice în intestin.
Bila simbolizează eliminarea emoţiilor şi a experienţelor negative.
Ea reprezintă puterea mea de a asimila şi digera emoţiile pentru a
mă putea dezvolta pe deplin. Dificultăţile la acest nivel au legătură
cu „tiparele“ emoţionale şi mentale care sunt pline de amărăciune şi
de furie, faţă de viaţa mea sau a celorlalţi. Dacă aceste tipare devin
permanente şi rigide, atunci se transformă în calculi biliari. Dacă
vezica mea biliară nu funcţionează bine, este pentru că nu mă simt
sigur, că sunt neliniştit în legătură cu cineva pe care îl iubesc mult.
Ataşamentul faţă de această persoană mă face să trăiesc nişte emoţii
pe care îmi este greu să le gestionez şi să mi le asum. Plecarea
(moartea) unei persoane devine pentru mine foarte dificilă şi sursă de
amărăciune: deseori, există discuţii aprige legate de împărţirea
bunurilor provenite de la această persoană. Situaţiile în care există
confruntări deranjează vezicula mea biliară, căci îmi este frică „să
nu îmi pierd partea“ şi să trebuie să mă despart de lucruri sau
persoane care îmi sunt dragi şi care îmi pot fi luate. Trăiesc confuzie
şi ambivalenţă faţă de emoţiile care mă încearcă. Îmi este greu să
discern, să văd limpede responsabilităţile ce îmi revin, să întreprind

598
acţiunile cuvenite. Am impresia că este nevoie mereu să îmi justific
actele şi percep deseori situaţiile din viaţa mea ca „nedrepte“, ceea ce
îmi provoacă multă furie. Devin amar faţă de anumite persoane,
situaţii sau gesturi, ba chiar furios. Ajung chiar să le detest şi să
caut să mă răzbun. Am impresia că se comite o impietate în
legătură cu spaţiul meu vital. Furia pe care o resimt şi care rămâne
ascunsă în mine şi supărarea pe care o trăiesc mă fac să mă retrag
din lume. Sunt plin de înverşunare. Aş vrea să mă exteriorizez şi să
arăt lumii întregi de ce sunt capabil, dar rămân închis în carapacea
mea. Acest fapt mă face să trăiesc un acut sentiment de disperare.
Accept⊂ să mă eliberez de aceste sentimente amare şi iritante,
Este nevoie să fiu atent la fiecare experienţă pe care o trăiesc ca o
ocazie potrivită pentru a mă cunoaşte mai bine şi a-mi folosi
sensibilitatea într-un mod pozitiv şi creator, în loc să îi controlez sau
să îi manipulez pe ceilalţi. Doar exprimându-mi sentimentele
interioare şi debarasându-mă de experienţele trecute care m-au
marcat, pot să mă simt liber şi să trăiesc în pace cu mine şi cu cei
din jur.

VEZICĂ (suferinţe ale...)

Vezi şi: CALCULI [ÎN GENERAL], INFECŢII [ÎN GENERAL], URINĂ
[INFECŢII URINARE]
Vezica este rezervorul în care urina aşteaptă să fie eliberată.
Ea reprezintă „aşteptările“ pe care le am de la viaţă. Simbolizează
şi faptul că privesc adevărul în faţă, cel care sălăşluieşte în emoţiile
mele, în întreaga lume afectivă. Vezica funcţionează bine dacă
permit emoţiilor mele să circule liber, acceptându-le⊂. Problemele
la nivelul vezicii îmi arată că am tendinţa să mă agăţ de idei vechi,
cărora nu le „dau drumul“. Mă opun schimbărilor din cauza
nesiguranţei pe care o trăiesc. Îmi este greu să mă adaptez la noile
situaţii. Vezica mea reacţionează şi dacă fug de adevăr. Doresc să
manipulez, să controlez, mai ales, în domeniul sexualităţii.
Suferinţele demonstrează că trăiesc o frică de prea multă vreme şi că
a venit vremea să eliberez toate aceste emoţii negative. Astfel, vezica
mă va împiedica să mă înec în propria negativitate. Infecţiile
urinare îmi arată că sunt plin de frustrări, de supărări şi de
nesiguranţă pe care le păstrez în mine. Pot avea şi sentimente de
ură. Este nevoie să mă întreb ce ar trebui să reţin şi ce ar fi potrivit
să elimin. Aceste sentimente mă împiedică să fac multe lucruri, să
fiu în acţiune. Mă aflu, mai degrabă, într-o perioadă de pasivitate şi
introspecţie. Pot avea aceste sentimente şi într-o situaţie în care ceea
ce îmi aparţine sau ceea ce consider eu că face parte din „teritoriul“
meu sunt puse în discuţie. De exemplu, o situaţie în care îmi este
„greaţă“ de fiecare dată când mă întorc acasă pentru că dezordinea
domneşte peste tot şi este şi multă murdărie. Nu mă mai regăsesc
(atât în spaţiul fizic, cât şi în viaţa personală). Trăiesc într-un imens
haos şi am nevoie să văd mai limpede ce se petrece în viaţa mea. Am
impresia că cineva vrea să îmi acapareze ceva sau pe cineva care îmi
„aparţine“. Nu ştiu cum să îmi fac respectate limitele. Viaţa îmi este

599
dezordonată, nu mai ştiu cum să mă orientez, căci sunt lipsit de
repere. Cărui teritoriu (cărei familii) aparţin? Vezica reprezintă şi
domeniul relaţiilor personale. Se poate deci ca aceste infecţii să se
declanşeze în luna de miere, în timpul unei relaţii conflictuale sau cu
ocazia unei despărţiri. Luna de miere sau o primă experienţă sexuală
poate să mă facă să trăiesc diverse probleme, chiar decepţii ce
declanşează mânie sau resentimente faţă de partener, ca şi cum el ar
fi responsabil de nemulţumirea mea. Mi se poate instala şi frica de
intimitate. O relaţie compromisă este rezultanta acelor lucruri
nespuse, a acelor emoţii ascunse adânc, în mine. „Îndesam“ în
străfundul sufletului meu probleme psihologice serioase care îmi
provocau o presiune constantă. Toate acestea au însă şi un sfârşit:
debordează. O creativitate prost exprimată (inclusiv sexualitatea)
conduce la o serie de probleme la nivelul vezicii. Este nevoie să
înţeleg că dacă mă eliberez de această presiune mă voi simţi, cu
siguranţă, uşurat. Pietrele la vezică îmi arată cât sunt de dur faţă
de mine însumi şi cât sunt de „rupt“ de emoţiile mele. Ajung, astfel,
să trăiesc în confuzie şi îndoială. Dacă simt nevoia să urinez în
permanenţă este semn că la nivelul vezicii există o presiune
permanentă. Trăiesc prea multe emoţii. Mă simt depăşit de ceea ce
se petrece în viaţa mea. Nevoia de a urina este presantă, deci,
înseamnă că trăiesc mai multe situaţii în care mă simt presat. Este
nevoie să eliberez toate aceste emoţii. În loc să am relaţii
permanente, durabile cu cei din jur, am tendinţa să mă implic cât
mai puţin cu putinţă. Experimentez tot felul de lucruri noi, căci
vreau să deţin controlul asupra acţiunilor mele, dar îmi este greu să
mă implic şi să mă adaptez din punct de vedere emoţional. Dacă am
scăpat de un pericol, simt nevoia să urinez pentru a elibera stresul
acumulat. Din contră, dacă urina este în cantitate mică (oligurie)
înseamnă că relaţiile mele personale sunt „seci“, „uscate“ ca şi când
m-aş găsi într-un deşert. Această stare poate fi cauzată, deseori, de
un sentiment de furie care „mă macină“ pe dinăuntru. Cancerul de
vezică apare atunci când mă „deconectez“ de aceste emoţii aşa-zis
negative, când le alung din viaţa mea. Trăind doar în minte este ca şi
cum aş refuza să văd focul care este cât pe ce să îmi ardă casa. În loc
să găsesc răspunsurile înlăuntrul meu, simt mereu nevoia să privesc
doar în exterior.
Accept⊂ să mă eliberez de toate credinţele vechi şi fac loc
noutăţilor. Accept⊂ să investesc timp în relaţiile interpersonale.
Accept⊂ să exprim toate aceste emoţii care îmi stânjenesc vezica.
Eliberez toate emoţiile vechi. Trăiesc în adevăr şi simplitate.

VEZICĂ – CISTITĂ
Vezi şi: ANEXA III
Cistita este o inflamaţie a vezicii, de obicei de natură
infecţioasă.
Anumite evenimente sau situaţii m-au determinat să nu dau glas
iritării, frustrărilor sau insatisfacţiei. Sunt atât de contrariat în
aşteptările mele, încât vezica se inflamează. Trăiesc o presiune

600
puternică. Cistita survine mai ales când trăiesc o despărţire: fie de
partener, fie de asociatul în afaceri, fie de un membru din familie.
Supărarea pe care o trăiesc este foarte mare şi nu îmi pot exprima
emoţiile. Se dă în mine o luptă afectivă care mă face să devin dur şi
plin de răceală. Tăcerea este semnul unui profund sentiment de
neputinţă, căci mă simt blocat, invadat. Îmi opresc orice emoţie.
Îndrept frustrările către ceilalţi. Aş vrea să trăiesc rolul de conciliator
între două persoane, cel mai adesea, între mama şi tata. Mă priveşte
cu adevărat această situaţie sau este doar un mod de a mă amesteca
în viaţa lor? Mă simt „ars“ de o situaţie şi emoţia aferentă vrea să se
elibereze. Faptul de a avea cistită poate fi benefic într-un sens,
pentru că, de obicei, ea perturbă relaţiile sexuale, făcându-le mai
rare. Trăiesc un conflict, de obicei, cu partenerul şi furia care există
de multă vreme izbucneşte. Nu îmi mai găsesc locul în cuplu. Ard de
nerăbdare în legătură cu cineva sau cu o situaţie.
Accept⊂ că este esenţial să mă eliberez, căci reţinându-mă îmi
blochez energia pentru că sunt plin de frici. Nemulţumirea faţă de
evenimentele din viaţa mea şi care îmi produce tensiune nervoasă
îmi va inflama vezica. Accept⊂ să trăiesc din plin clipa şi îmi dau
seama că fiind deschis, îmi permit să mă bucur de nişte experienţe
minunate. Acţionez şi merg înainte.

V.I.H. (virus de imunodeficienţă umană)

Vezi: SIDA

VIOL
Vezi şi: ACCIDENT, FRICĂ
Violul este o agresiune care antrenează deseori dezgustul faţă de
sexualitate sau decepţia de sine. Poate fi legat de o mare culpabilitate
în raport cu sexualitatea mea, mai ales la nivel de gând, de «frica de
ceea ce s-ar putea întâmpla!». Deci violul de care este vorba aici este
legat de sexualitate, adică de un raport sexual impus, fără
consimţământul persoanei. Chiar dacă nu am trăit o astfel de
experienţă în plan sexual, am putut-o trăi cel puţin, sub alte aspecte.
Într-adevăr, dacă am dat nas în nas cu hoţii întorcându-mă acasă,
pot trăi acelaşi sentiment ca şi când aş fi fost violat. Violul psihic
este la fel de periculos ca şi cel fizic: este nevoie să învăţ să nu mă
mai las abuzat. Modul în care permit oamenilor să mă trateze legat
de preferinţele, de ideile, de valorile mele personale poate fi perceput
ca un viol. Pot trăi un viol şi la nivelul mariajului meu. Dacă am
trăit un viol sau un abuz sexual, este nevoie să văd dacă ignoranţa
mea cu privire la sexualitate, chiar inconştientă, era aşa de mare,
încât am „atras“ (din punct de vedere energetic) această situaţie
pentru a mă elibera de frica mea sau, pur şi simplu, pentru a nu mă
mai lăsa abuzat. Pot avea pulsiuni sexuale foarte puternice, dar să
nu mi le asum. Am tendinţa să fiu „moale“, foarte influenţabil: este
mai uşor „să cânt în strună“ şi să mă supun celorlalţi, decât să îmi
afirm nevoile. În acest fel, voi obţine iubirea lor. Sunt speriat şi ideea
de a intra în contact cu emoţiile din mine mă paralizează. Mă
îndoiesc de mine. Am impresia că nu pot să mai trăiesc decât dacă
601
am pe cineva în viaţa mea şi că sunt uneori gata să plătesc (în toate
sensurile) foarte scump pentru a avea afecţiune şi tandreţe. Nu am
dorit această situaţie în mod conştient, dar trebuie să înţeleg cum
funcţionează subconştientul pentru a-mi da seama că el poate
programa un eveniment ca să mă ajute să scap de fricile mele. Este
nevoie să fiu vigilent şi să nu mă gândesc că sunt vinovat de ceea ce
mi s-a întâmplat, ci mai degrabă să văd de ce mi s-a întâmplat acest
lucru pentru a mă ajuta să îmi vindec rana din mine. Dacă cumva
cred că voi fi marcat pentru tot restul vieţii de o astfel de situaţie,
atunci aş face bine să consider în modul cel mai serios că ESTE
FALS. Există mijloace de vindecare completă a unei astfel de
situaţii. Nu va mai rămâne decât amintirea evenimentului, fără
supărare, tristeţe, furie, amărăciune, ură de niciun fel, pentru că
totul va fi fost vindecat, pentru că priza de conştiinţă la nivelul
inimii⊂ va fi fost făcută cu înţelegerea aferentă. Am încredere în
posibilităţile infinite pe care mi le oferă viaţa şi învăţ să îmi ocup
locul ce îmi revine, locul meu de drept! Astfel, sunt în măsură să fiu
pe deplin stăpânul evenimentelor pe care le trăiesc. Pentru a mă
vindeca, mă eliberez de starea de victimă, mă responsabilizez şi
accept⊂ să pun un văl pe trecutul meu.
Accept⊂ încă din această clipă să încetez să mai fug şi să am
curajul să mă privesc în ochi. Accept⊂ să găsesc în mine siguranţa
şi forţa de a mă concepe ca pe o fiinţă umană ghidată şi protejată în
permanenţă. Las în urma mea această experienţă, conştientizând că
persoana care era implicată împreună cu mine căuta şi ea să îşi
depăşească propriul sentiment de neputinţă. Sunt din nou stăpân pe
viaţa mea şi devin totalmente autonom. Este nevoie să mă respect eu
mai întâi, ca să fiu respectat şi de ceilalţi. Numai punând iubire în
fiecare gest pe care îl fac pot trăi fericirea în orice clipă a vieţii mele. În
acest fel îi ajut şi pe cei din familia mea să conştientizez că pot să se
elibereze de sentimentele lor de inferioritate, de neputinţă, de
victimizare. Faptul de „a pune capăt“ tăcerii produce o mare eliberare.

VITILIGO
Vezi: PIELE – VITILIGO

VOCE (suprimarea)
Vezi: AFONIE

VOCE – RĂGUŞEALĂ
Când timbrul vocii devine surd, aspru sau hârâit, atunci am
vocea răguşită (disfonie).
Răguşeala înseamnă că sufăr de epuizare mentală şi fizică. Ceva
împiedică „roţile mele“ să se învârtă uşor. Trăiesc un blocaj
emoţional, o emoţie puternică şi nu îmi exteriorizez agresivitatea.
Întrucât gâtul are legătură cu centrul energetic al comunicării, al
adevărului şi al exprimării de sine (chakra gâtului), mă pot simţi
„surprins“ de adevărul că îmi este greu să asimilez şi de convingerile
pe care le am. Trăiesc după norme bine stabilite şi, uneori, foarte

602
rigide. Felul în care privesc munca, de exemplu, „este nevoie să
munceşti din greu pentru a reuşi în viaţă“, mă determină să mă
surmenez într-atât, încât, printre altele, şi răguşesc. Am recurs la
unele paliative sau stimulente precum cafea, alcool, ţigări, etc. şi,
când efectul dispare, răguşeala reapare. Oboseala pe care o resimt
amplifică neliniştea şi grijile pe care nu mai vroiam să le iau în
seamă. Există înlăuntrul meu o puternică dualitate: „să spun sau să
nu spun? Spun adevărul sau nu?“ Dacă sunt neliniştit în raport cu
felul în care ceilalţi vor primi ceea ce spun sau dacă nu sunt sigur de
ceea ce zic, frica şi nehotărârea vor transpare în vocea mea care va
deveni răguşită. În loc să comunic cu adevărat ceea ce gândesc sau
trăiesc, exprim mai degrabă ceea ce cred că aşteaptă ceilalţi de la
mine, ceea ce într-un fel seamănă cu o minciună. Deci, în loc să mă
bazez pe forţa mea interioară, mă bazez pe ceilalţi, ceea ce este
destul de fragil (ca şi vocea mea) şi nesigur.
Conştientizez că am nevoie de un răgaz şi accept⊂ să mi-l acord
pentru a mă regenera. Fiind odihnit, situaţiile şi evenimentele îşi
recapătă dimensiunea reală, eu devin mai obiectiv şi mai lucid
pentru a lua deciziile care se impun. Îmi permit să exprim emoţiile pe
care le trăiesc. Conştientizez că dacă vorbesc cu inima⊂, deţin
controlul asupra a ceea ce fac şi mă simt în largul meu pentru a mă
exprima liber. Vocea mea se va exprima şi ea în deplină libertate,
căci acum am încredere în ceea ce spun şi ştiu că şi ceilalţi ascultă
cu inima⊂ spusele mele.

VĂRSĂTURI
Vezi: GREŢURI

VULVĂ
Vezi şi: BUZE
Vulva este ansamblul organelor genitale externe ale femeii. Aşa
cum buzele feţei sunt considerate ca porţi ale gurii şi buzele
vaginale le reprezintă pe acelea ale aparatului genital.
Un sentiment de vid, epuizare şi oboseală poate provoca o
inflamaţie (vulvită) sau alte tulburări ale vulvei. Mă simt
„vulnerabilă“, neputincioasă, resping orice contact fizic, mă simt
lipsită de orice bucurie. Închid uşa în faţa plăcerii. Bolile vulvei sunt
toate legate de psihic. Angoasa şi temerile pe care le trăiesc provoacă
inflamaţia vulvei, mai ales după ce a trebuit să iau numeroase
decizii. Am obosit să mai iau atâtea hotărâri şi este o modalitate de
a-mi manifesta neputinţa, impresia de a mă simţi mică în faţa
evenimentelor. Îmi este greu să îmi ascult inima⊂ când vine clipa în
care trebuie să fiu în intimitate cu partenerul şi nu am niciun chef:
rănile din trecut sunt încă prezente şi prefer să păstrez un anumit
control asupra corpului şi a emoţiilor pe care le trăiesc.
Accept⊂ să mă simt valorizată şi îmi accept⊂ şi
responsabilitatea alegerilor mele.

603
604
 Z
ZONA ZOSTER
Vezi: PIELE – ZONA ZOSTER

605
606
 Anexa I
CORPUL (în general)
Iată părţile corpului şi semnificaţia metafizică generală ce
corespunde fiecăreia dintre ele:
PĂRUL Forţa mea.
PIELEA CAPULUI Încrederea în divinitatea din mine.
CAPUL Individualitatea mea.
OCHII Capacitatea mea de a vedea.
URECHILE Capacitatea mea de a auzi.
NASUL Capacitatea mea de a mirosi sau de a simţi
persoanele şi situaţiile.
BUZELE Buza superioară are legătură cu aspectul feminin
(din mine) şi cea inferioară cu aspectul meu
masculin.
DINŢII Deciziile mele, legate de aspectul feminin din
mine (cei de sus), iar cei de jos, de aspectul
masculin.
GÂTUL Flexibilitatea, capacitatea mea de a vedea din mai
multe unghiuri situaţiile de viaţă.
UMERII Capacitatea mea de a purta o sarcină,
responsabilităţile ce îmi revin.
BRAŢELE Capacitatea mea de „a primi“ persoanele sau
situaţiile de viaţă. Sunt prelungirea inimii şi
execută ordinele.
Au legătură cu tot ceea ce fac în viaţa de zi cu zi.
COATELE Flexibilitatea mea în schimbările de direcţie pe
care le iau în timpul vieţii.
DEGET ELE Detaliile vieţii cotidiene.
DEGETUL MARE Are legătură cu grijile pe care mi le fac, cu
(de la mână) intelectul şi cu auzul.
ARĂTĂTORUL Este legat de frici, de personalitate (ego-ul meu) şi
de simţul mirosului.
MIJLOCIUL Este legat de furie, de sexualitate şi de simţul
văzului.
INELARUL Este legat de supărările pe care le trăiesc, de
alianţele pe care le fac şi de simţul pipăitului.
DEGETUL MIC Are legătură cu pretenţiile pe care le ridic, cu
familia şi cu gustul.

607
INIMA Iubirea mea.
SÂNGELE Bucuria prezentă în viaţa mea.
SÂNII Aspectul meu matern.
PLĂMÂNII Nevoia mea de spaţiu, de autonomie. Sunt legaţi
de sentimentul că trăiesc.
STOMACUL Capacitatea mea de a digera ideile şi situaţiile
noi.
SPATELE Suportul, sprijinul meu.
ARTICULAŢIILE Flexibilitatea, capacitatea de a mă plia în faţa
diferitelor situaţii de viaţă.
PIELEA Legătura dintre interior şi exterior (echilibrul
meu).
OASELE Structura legilor şi principiilor care guvernează
lumea în care trăiesc.
UTERUL Căminul meu.
INTESTINELE (Mai ales colonul): capacitatea mea de „a da
drumul“, „a slobozi“, „a lăsa să plece“ tot ce este
inutil sau de a permite evenimentelor din viaţa
mea să circule.
RINICHII Sediul fricii.
PANCREASUL Bucuria prezentă în mine.
FICATUL Sediul criticii.
PICIOARELE Capacitatea mea de a înainta pe drumul vieţii, de
a merge spre schimbare, spre experienţe noi.
GENUNCHII Flexibilitatea, mândria, orgoliul, încăpăţânarea
din mine.
GLEZN ELE Flexibilitatea mea în legătură cu noile direcţii spre
care mă îndrept.
PICIOARELE Direcţia, înţelegerea pe care o manifest faţă de
mine însumi şi de viaţă (trecut, prezent şi viitor)
DEGET ELE Detaliile viitorului meu.
(de la picioare)

608
 Anexa II
Lista principalelor suferinţe şi a bolilor şi semnificaţia lor
probabilă prezentată pe scurt:
Abces Deseori legat de dificultatea de a spune ceva
care mă deranjează sau mă contrariază.
Această dificultate se va manifesta sub
forma unui abces.
Accident Deseori legată de frică sau de culpabilitate.
Acnee Deseori legat de lipsa stimei de sine, de
dorinţa de a-i ţine pe oameni departe de frica
de a nu fi rănit.
Acufenă Deseori legată de nevoia de a-şi asculta
nevoile profunde şi valorile.
Alcoolism Deseori legat de dorinţa de „a fugi“ de
responsabilităţile fizice sau afective din
cauza fricii de a nu fi din nou rănit.
Alergii Deseori legate de furia şi frustrarea faţă de o
persoană sau de un eveniment asociat cu
alergenul. La cine sau la ce sunt alergic
când apare această situaţie?
Alzheimer Boală legată de dorinţa de a fugi de
realităţile acestei lumi şi de a nu mai vrea să
îşi asume responsabilităţile.
Amorţeală Deseori legată de dorinţa de a fi mai puţin
sensibil faţă de o persoană sau situaţie.
Amputare Deseori legată de o puternică culpabilitate.
Angoasă Deseori legată de sentimentul de a mă crede
limitat, «strâns cu uşa» într-o situaţie, însoţit
şi de impresia că mă sufoc.
Anorexie Deseori legată de o foarte slabă stimă de sine
şi de dorinţa inconştientă de a vrea să
părăseşti această lume.
Apendicită Deseori legată de furie pentru că mă simt
într-un impas.
Artrită Deseori legată de critică faţă de mine sau de
ceilalţi.
Articulaţii Deseori legate de o lipsă de flexibilitate în
faţa situaţiilor de viaţă.
Autism Deseori legat de fugă, căci îmi este foarte
greu „să mă descurc“ în lumea din jur.
Bulimie Deseori legată de nevoia de a dori să umplu
un vid interior afectiv.
Cancer Deseori legat de o frică foarte puternică sau
de o mare culpabilitate, care conduc la
dorinţa inconştientă de a nu mai vrea să
trăieşti.

609
Cangrenă Deseori legată de mânia sau ura resimţită
faţă de o situaţie în raport cu acel aspect din
viaţa mea care este reprezentat de partea
afectată.
Celulită Deseori legată de frica de a-mi lua
angajamente şi de tendinţa de a nu elibera
emoţiile legate de trecut.
Colesterol Deseori legat de bucuria de a trăi care nu
circulă prea bine în mine.
Constipaţie Deseori legată de faptul că vreau să reţin
persoanele sau evenimentele din viaţa mea.
Crampe Deseori legate de tensiunea trăită în timpul
unei acţiuni pe care o fac sau pe care
urmează să o înfăptuiesc.
Depresie Deseori legată de faptul că vreau să scap de
presiunea existentă în viaţa mea.
Diabet Deseori legat de tristeţea profundă care
survine în urma unui eveniment în care nu
am mai pus preţ pe viaţă.
Diaree Deseori legată de faptul că vreau să resping
soluţiile sau situaţiile care mi se oferă
pentru a avansa în viaţă.
Durere Deseori, o formă de autopedepsire faţă de un
sentiment de vinovăţie. Poate avea legătură,
uneori, şi cu o nevoie de atenţie, cu o frică
sau cu un sentiment de mânie.
Eczemă Deseori legată de faptul că nu mai sunt în
contact cu fiinţa iubită.
Entorsă Deseori, legată de o situaţie în care opun
rezistenţă pentru că mă simt neliniştit. Am
nevoie să mă deschid mai mult şi să devin
mai flexibil.
Epuizare Deseori legată de neacceptarea unei emoţii,
trăite intens la locul de muncă.
Febră Deseori legată de furia care fierbe în mine în
legătură cu o persoană sau un eveniment.
Gaze Deseori legate de cineva sau de ceva de care
mă agăţ şi care nu îmi mai este benefic.
Greaţă Deseori legată de un aspect din viaţa mea pe
care vreau să îl resping, căci nu îmi place
deloc.
Greutate (exces) Deseori legat de faptul că acumulez lucruri,
idei, emoţii; pentru că vreau să mă protejez,
pentru că mă simt încorsetat, pentru că
trăiesc un vid interior.
Gripă Legată, deseori, de mânie, căci nu îmi mai
place cineva sau ceva.
Hipoglicemie Deseori legată de tristeţea provenită din
rezistenţa pe care o opun faţă de
evenimentele din viaţa mea.

610
Incontinenţă Deseori legată de dorinţa de a controla tot
ce se petrece în viaţa mea.
Infarct Deseori legat de iubirea pe care ar trebui să
o accept, să o primesc mai mult.
Infecţii Deseori legate de frustrările pe care le am în
legătură cu diferite aspecte din viaţa mea.
Inimă Toate bolile de inimă sunt legate de lipsa
iubirii de sine, de semeni şi de mediul
înconjurător.
Insomnie Deseori legată de faptul că rămân „agăţat“
de o formă de culpabilitate
Intoxicaţie Este nevoie să mă întreb: «cine oare sau ce
îmi intoxică existenţa?»
Leucemie Deseori legată de faptul că nu mai vreau să
lupt pentru a aduce iubirea în viaţa mea.
Mononucleoză Deseori legată de o frică puternică pe care o
am de înfruntat într-o situaţie care m-ar
determina să îmi iau nişte angajamente în
plan afectiv.
Mâncărimi, iritaţii Deseori legate de nerăbdare, de nesiguranţa
sau de contrarietatea ce mă caracterizează.
Nerv sciatic Deseori legat de o puternică nesiguranţă în
raport cu nevoile mele de bază: casă, hrană,
bani.
Oboseală Deseori legată de faptul că îmi irosesc
energia şi mă las uşor controlat de frici, de
nesiguranţă, de neliniştile din mine.
Paralizie Deseori legată de fugă, căci sunt paralizat
de frică.
Piele Deseori bolile de piele au legătură cu
sentimentul că nu am „contact“ fizic sau un
orice altfel de contact, care să îmi asigure
iubirea de care am mare nevoie.
Plămâni Deseori bolile de plămâni sunt legate de
capacitatea de a beneficia de spaţiul vital,
de „aerul“ de care am nevoie pentru a mă
simţi liber şi a putea să trăiesc.
Presiune scăzută Deseori legată de o formă de descurajare.
Presiune ridicată Deseori legată de griji şi frământări pe
termen lung.
Pierderea Deseori legate de dorinţa de a fugi fie de o
cunoştinţei, comă persoană, fie de o situaţie, pentru că am
impresia că totul se întâmplă prea repede.
Redoare Deseori legată de o lipsă de flexibilitate, de
(articulaţii) încăpăţânare, de rigiditate sau de
rezistenţă, în special, faţă de o formă de
autoritate.
Reumatism Deseori legat de critică, fie faţă de mine, fie
faţă de ceilalţi.
Sângerări Deseori legate de o pierdere a bucuriei
(sângele = bucurie).
611
Sforăit Deseori legat de idei învechite, de atitudini
sau bunuri materiale de care mă agăţ şi pe
care am avantajul că le-aş putea lăsa să
plece.
Scleroză în plăci Deseori legată de o gândire rigidă faţă de
mine, de ceilalţi, de toate situaţiile din viaţa
mea.
Scolioză Deseori legată de faptul că am impresia că
port prea multe responsabilităţi pe umerii
mei, ceea ce mă face să doresc să fug.
Sida Deseori legată de o mare decepţie şi de o
puternică culpabilitate în raport cu iubirea
şi cu sexualitatea.
Sufocare Deseori legată de faptul că mă simt prea
criticat, «strâns de gât»; îmi lipseşte spaţiul
vital şi îmi este greu să trăiesc cum mi-ar
plăcea mie.
Suferinţă Deseori legată de faptul că vreau să
exteriorizez o tensiune interioară.
Ticuri Deseori legate de o puternică tensiune
interioară. Ticurile apar, de obicei, în
momentul în care trăiesc o tensiune în
raport cu autoritatea.
Torticolis Deseori legat de o situaţie pe care nu vreau
să o văd sau de care vreau să fug.
Tumoră, chist Deseori legate de un şoc emoţional care se
„solidifică“.
Ţigară Deseori legată de un vid interior pe care
vreau să îl umplu.
Umflătură, edem Deseori legată de faptul că mă simt limitat
(îngrădit) sau că îmi este frică să nu fiu
oprit în ceea ce doresc să fac.
Zona Zoster Deseori legată de o puternică nesiguranţă
faţă de pierderea iubirii cuiva sau a unei
situaţii care îmi asigură această iubire (de
exemplu, locul de muncă).

612
 Anexa III
-ITĂ (boli în...)
Toate bolile în „-ită“ sunt, de obicei, legate de mânie sau de
frustrare şi se caracterizează prin inflamaţie. Iată câteva exemple:
Amigdalită
Apendicită
Artrită
Bronşită
Bursită
Cistită
Colită
Conjunctivită
Diverticulită
Epicondilită
Faringită
Flebită
Gastroenterită
Gingivită
Hepatită
Keratită
Ileită
Laringită
Mastită
Nefrită
Osteomielită
Otită
Poliomielită
Prostatită
Salpingită
Tendinită
Uretrită
Vaginită

613
614
 Anexa IV
-OZĂ (boli în...)
Bolile în „-oză“ sunt boli inflamatorii.
Dacă sufăr de una din aceste boli, înseamnă că mă aflu într-o
situaţie în care fie că îmi pun frâne mie însumi, fie că le pun
celorlalţi. Procedez astfel, căci acord prea mare atenţie limitelor mele
fie exterioare, fie interioare. Nu îndrăznesc să acţionez, căci îmi este
mereu frică. Sunt sensibil la critica celorlalţi, ceea ce mă face să fiu
negativist şi, uneori, chiar deprimat.
Accept ⊂ să fac faţă fricilor mele. ÎNDRĂZNESC să vorbesc, să
întreprind acţiuni care mă vor conduce spre o mai mare libertate. Pot
să îmi trăiesc viaţa aşa cum îmi place şi să îmi realizez toate visele!
Acrokeratoză
Arteroscleroză
Artroză
Ciroză
Cuperoză
Discartroză
Fibromatoză
Fibroză
Keratoză
Lordoză
Mediacalcoză
Mononucleoză
Mucoviscidoză
Micoză
Nevroză
Osteoporoză
Pediculoză
Psihoză
Salmoneloză
Sarcoidoză
Scleroză
Scolioză
Tromboză
Tuberculoză

615
616
 Cuprins

Mulţumiri ..................................................................................5
Prefaţă .......................................................................................7
Introducere ................................................................................9
Generalităţi............................................................................. 17
Tehnica de integrare prin pronunţie monosilabică ritmică
şi secvenţială .......................................................................... 21
Cum sunt prezentate suferinţele şi bolile?............................ 23

Dicţionarul suferinţelor şi al bolilor de la A la Z .............. 25

Litera A ................................................................................ 27
Litera B................................................................................ 89
Litera C.............................................................................. 111
Litera D.............................................................................. 169
Litera E .............................................................................. 197
Litera F .............................................................................. 207
Litera G.............................................................................. 225
Litera H.............................................................................. 265
Litera I ............................................................................... 279
Litera Î ............................................................................... 309
Litera J .............................................................................. 313
Litera K .............................................................................. 315
Litera L .............................................................................. 317
Litera M ............................................................................. 323
Litera N.............................................................................. 347
Litera O.............................................................................. 367
Litera P .............................................................................. 395
Litera R .............................................................................. 459
Litera S .............................................................................. 477
Litera Ş .............................................................................. 555

617
 Litera T ...............................................................................559
Litera Ţ ...............................................................................573
Litera U...............................................................................575
Litera V...............................................................................593
Litera Z ...............................................................................605

Anexe
Anexa I ...............................................................................607
Anexa II ..............................................................................609
Anexa III .............................................................................613
Anexa IV .............................................................................615

618