PARALIZII CEREBRALE-INTERVENȚIE

Lazăr Alina
1.1. Prezentare generală
Paralizia cerebrală denumește un grup de boli care afectează controlul mișcării și al
posturii. Din cauza afectării zonelor din creier care controlează mișcarea, un copil afectat de
boala aceasta nu-și poate mișca mușchii în mod normal. Deși simptomele variază de la ușoare la
severe, boala nu se înrăutățește pe măsură ce copilul creste. Prin tratament, cei mai multi copii își
pot îmbunătăți semnificativ abilitățile

Cât de frecventă este paralizia cerebrală?

Conform statisticilor internaționale, incidența paraliziei cerebrale, denumită și infirmitate
motorie cerebrală, este de 2 cazuri la 1000 născuți vii.
La nivelul României, aceasta reprezintă aproximativ 500 de copii afectați anual.
Mulți copii care au paralizie cerebrală au alte probleme care necesita tratament. Acestea
includ retard mental, dizabilități de învățare, convulsii, probleme de vedere, de auz și de vorbire.

Care sunt tipurile de paralizie cerebrală?

Există trei tipuri principale de paralizie cerebrală, iar unii bolnavi pot avea o combinație
de simptome aparținând mai multor tipuri.
Paralizie cerebrala spastică Circa 70-80% dintre persoanele afectate au paralizie
spastica, caracterizata de faptul ca mușchii sunt țepeni, îngreunând mișcarea. Atunci când ambele
picioare sunt afectate (diplegia spastica), un copil poate avea dificultăți la mers din cauza
mușchilor întinși ai soldurilor si ai picioarelor, care fac ca picioarele sa se orienteze spre interior
si sa se încrucișeze la nivelul genunchilor (forfecare). In alte cazuri, numai o jumătate a corpului
este afectată (hemiplegie spastica), adesea brațul fiind mai grav afectat decât piciorul. Cea mai
severa este cvadriplegia spastica, in care toate cele patru membre si trunchiul sunt afectate,
adesea împreună cu mușchii care controlează gura si limba. Copiii care au cvadriplegie spastica
au adesea retard mental si alte probleme.

Paralizia cerebrala atetoida sau dischinetica

Circa 10-20 la suta dintre indivizii afectați de boala au forma atetoidă, ce afectează
întregul corp. Este caracterizata de fluctuații în tonusul muscular (variind de la prea întinși la
prea lacși), iar uneori este asociata si cu mișcările necontrolate (care pot fi lente si contorsionate
sau rapide si spasmodice). Copiilor bolnavi le este greu adesea sa învețe sa-si controleze corpul
destul de bine încât sa se poată așeza sau merge. Deoarece mușchii fetei si ai limbii pot fi
afectați, pot avea greutăți la supt, la înghițire și greutăți în vorbire.
 Paralizia cerebrala ataxica
Circa 5-10 procente dintre persoanele afectate de boala au forma ataxica, ce afectează
echilibrul si coordonarea corpului. Ele au un mers instabil cu picioarele depărtate si au dificultăți
cu mișcările care necesita coordonarea precisa, ca scrisul.

1.2. Metode de intervenție medicale

O echipa de medici lucrează cu copilul și familia pentru identificarea nevoilor copilului și
creează un plan individualizat de tratament pentru a ajuta copilul să-și valorifice potențialul la
maxim. în general, echipele au un medic coordonator și pot include pediatri, medici de medicina
generala și specialiști în recuperare, chirurgi ortopezi, specialiști în terapie fizică și ocupaționala,
oftalmologi, specialiști în vorbire și limbaj, asistenți sociali și psihologi.

Medicația
Scopul tratamentului medicamentos este să reducă efectele paraliziei cerebrale și să
prevină complicațiile. Medicamentele sunt prescrise pentru a reduce spasticitatea și mișcările
anormale și pentru a preveni convulsiile.
Toxina botulinică de tip A: Această substanță este cunoscută drept BOTOX. Atunci
când este injectată, ea produce o mica paralizie a mușchiului și reduce contracțiile. În PC este
utilizată pentru reducerea spasticității mușchilor brațelor sau picioarelor, lucru care
îmbunătățește gradul de mișcare și mobilitatea generală. Acest lucru poate fi important pentru că
îi permite copilului să poarte o proteză sau orteză sau chiar să fie așezat confortabil într-un scaun
cu rotile. Efectele injecțiilor cu BOTOX durează de regulă între 3 și 6 luni. BOTOX-ul ajută alte
tratamente să funcționeze mai bine, precum terapia fizică sau protezarea unui membru. În unele
cazuri, folosirea BOTOX-ului poate întârzia necesitatea unei intervenții chirurgicale sau poate
face chiar ca aceasta să nu mai fie necesară. Unii oameni au reacții alergice la BOTOX și trebuie
să limiteze numărul de injecții sau să le stopeze cu totul.
Anticonvulsive: Această clasă de medicamente stopează activitatea convulsiilor pe cât de
rapid posibil și previne reapariția lor. Există mai multe medicamente disponibile; ele variază în
funcție de mecanismul de acțiune.
Benzodiazepine: Substanțe precum diazepam sunt utilizate de regulă pentru stoparea
convulsiilor când acestea sunt frecvente și de lungă durată.

Intervenții chirurgicale
Rizotomie dorsală: În cadrul acestei intervenții, câțiva nervi sunt secționați de la
rădăcină în locul unde se ramifică din coloana vertebrală. În cazul unor pacienți cu PC, această
operație funcționează foarte bine reducând spasticitatea și îmbunătățind abilitățile de a sta în
șezut, în picioare și a merge.
Implantarea unei pompe cu baclofen: Această substanță, baclofen, este un relaxant
muscular care poate fi foarte util în reducerea spasticității unor pacienti cu PC, dar funcționează
cel mai bine atunci când este administrată continuu. O pompa de dimensiuni mici este plasată pe
peretele abdominal și livrează continuu substanța către mușchii spastici ai membrelor.

INTERVENŢIA KINETOTERAPEUTICĂ--Marina Paduraru

Reeducare neuromotorie reprezintă un complex structurat de tehnici şi activităţi menit să redea
parţial sau total mobilitatea normală a întregului organism sau a unor segmente ale acestuia.
(Ionescu, Motet, 1992)

Principiile tratamentului kinetoterapeutic

•Toate fiinţele umane au potenţiale psihoneuromotorii incomplet dezvoltate.
•Dezvoltarea psihoneuromotorie normală – sens cervico-caudal şi proximo-distal.
•Etapele dezvoltării motorii se suprapun parţial, în zona de tranziţie.
•Dezvoltarea deprinderilor motorii respectă o succesiune ordonată de modele posturale şi de
mişcare.
•Locomoţia reprezintă contracţia succesiva a muschilor flexori şi extensori.
•Menţinerea posturii – permanenta reajustare a echilibrului dinamic.
•Activităţile orientate spre un scop+ facilitarea neuromusculara proprioceptivă care au ca scop
accelerarea învăţarii mesului şi a deprinderilor de autoservire.

Obiective specifice recuperării prin kinetoterapie

1.Conştientizarea capacităţii de a executa mişcări apropiate de cele normale – normalizarea
răspunsului motor;
2.Asigurarea forţei şi rezistenţei în schemele de mişcare;
3.Creşterea forţei şi rezistenţei musculare în schemele de mişcare;
4.Ameliorarea coordonrii psihomotorii;
5.Recuperarea mobilităţii articulare;
6.Prevenirea şi eliminarea contracturilor sau retracturilor;

Exemple de metode specifice

•Tehnica Bobath: Hemiplegie
•Metoda Kabat: Hemiplegie, Parkinson, Traumatisme
•Frenkl: Ataxie
•Vojta: Schemele psihomotorii în encefalopatii
•Phelps: Recuperarea paraliziei spastice

Tehnica Bobath
Abordare interdisciplinară a recuperarii fizice care implică terapia ocupaţională, fizioterapia şi
logopedia.
Conceptul de bază - corectarea poziţiilor defectuoase pe care pacientul le-a dobândit,
determinându-l să le înlăture ca apoi să fie pregătit pentru dobândirea unora noi şi corecte.
Exerciţiile sunt efectuate gradual, pornind dinspre partea inferioară a corpului (picioare), spre
partea superioară (membre, gât).
Pe măsură ce se obtine relaxarea musculara, durerea sau incomoditatea dispar, copilul insusindu-
si cu usurinta noile pozitii.

Metoda Kabath
,,Folosirea unor stimuli proprioceptivi variati, care se adauga la eforturile voluntare ale
bolnavului, are ca urmare facilitarea functiei si o contractie musculara mai puternica decit cea
care poate fi provocata numai prin efort voluntar”.
Facilitarea maxima se obtine prin exercitiu intens, cu maximul de efort si rezistenta.
Autorul subliniaza ca miscarea pasiva nu realizeaza nimic in mod direct in ceea ce priveste
ameliorarea functiei muschilor paralizati, intrucit nici-un fel de activitate voluntara nu este
provocata in grupurile motorii.

Tehnica Vojta
Terapia Vojta stimuleaza creierul sa activeze” modelul de miscare” inregistrat,
”innascut” si, ca miscare coordonata, sa-l exporte la musculatura trunchiului si membrelor.
Vojta a dezvoltat - deplasare reflexa - o metoda, prin care face posibil ca modelele de miscare
elementare sa fie din nou accesibile, cel putin partial, si la oamenii cu leziuni ale sistemului
nervos central si aparatului locomotor.
Terapeutul practica la pacienti, in pozitia pe spate, pe burta sau lateral, o presiune cu o
directieprecisa, pe zone clar determinate ale corpului.
Aceasta stimulare conduce la oamenii de orice varsta, ”in mod reflex”, la doua complexe de
miscare, in care sunt continute toate componentele locomotiei umane: ”tararea reflexa” si
“rostogolirea reflexa”.

Metoda Phelps
Scopul metodei consta in reeducarea analitica pe etape a muschilor afectati, urmarirea
progresului realizat.
Progresul mai vizeaza principiul progresivitaii efortului (se incepe cu miscari simple, apoi se
trece la miscari complicate de durata mai scurta, dupa aceea la miscari cu amplitudine mai mare
si la sfarsit la miscari de lunga durata.
Autorul acestei metode, susţine că mişcarea reciprocă poate fi învăţată prin mişcări pasive,
repetate în mod reciproc, deci proprio-recepţia membrului sănătos influeţează favorabil şi induce
o mişcare normală a membrului inferior lezat.

Terapia ocupațională- Neamțu Patricia-Roxana

Terapia ocupaţională nu are numai o valoare psihologică. Ea contribuie la recuperarea
psihosomatică a copilului. Copilul care oboseşte repede repetând de mai multe ori aceiaşi
mişcare, ajunge să o poată face şi sub formă de joc fără a mai obosi. Terapeutul ocupaţional
trebuie să poată prelungi acţiunea kinetoterapeutului, să vegheze la desfăşurarea unor activităţi
variate şi eficiente.

Terapia ocupaţională este îndreptată spre câştigarea autonomiei copilului, a abilităţii

acestuia de a se autoservi sub toate aspectele şi asigurarea unei autonomii cât mai largi.

Scopul terapiei ocupaţionale este pregătirea copilului pentru activităţi cotidiene cu un

grad cât mai mare de independenţă, educarea generală a copilului şi a familiei acestuia pentru a
şti cum să se poarte cu un copil cu PC şi cum să contribuie la educaţia acestuia. În sens restrâns,
scopul terapiei ocupaţionale cu privire la copil este acela de a-l ajuta să se adapteze mediului, de
a crea o atmosferă propice dezvoltării capacităţilor funcţionale, în sensul de a face ca această
activitate să devină controlată, în limitele permise de deficienţa sa.

În privinţa activităţilor normale, copilului trebuie să i se confere, libertatea gesturilor,

deplasării şi apucării de obiecte, în scopul de a i se dezvolta psihomotricitatea . Copilul are
nevoie să vadă, să pipăie, să manevreze obiecte cât mai diverse. În toate activităţile de terapie
ocupaţională, folosirea jocurilor este primordială. Jocul contribuie la dezvoltarea tuturor
simţurilor, a afectivităţii, inteligenţei, psihomotricităţii, sensibilităţii; jocurile îl pregătesc pe
copil pentru relaţiile sociale şi îl pun în contact cu artele, cu condiţia ca jocurile alese pentru el să
fie în concordanţă cu posibilităţile restante, ca urmare a deficienţei, şi să aibă un caracter
formativ.

Rolul important pe care-l deţine jocul pentru dezvoltarea senzorială, motrică, cognitivă şi
socială a copilului este pus în evidenţă de lucrurile unor psihologi străini de renume, ca J.Piajet,
J.Chateau, H.Wallon, şi români ca Ursula Şchiopu şi E.Verza.

Terapia ocupaţională la copil include orice joc sau orice activitate atrăgătoare care poate
contribui la formarea sau ameliorarea sa fizică şi psihică.

Factorii de care trebuie să se ţină cont în alegerea activităţilor de terapie ocupaţională

sunt: vârsta, sexul, afecţiunea, gradul şi localizarea leziunii, scopul urmărit, efectele terapiei
ocupaţionale asupra funcţionalităţii, preocupările şi aptitudinile subiectului pentru acest gen de
terapie (A. Popescu, 1993).

Programul de activităţi trebuie să fie astfel ales încât să ofere copilului satisfacţie
personală şi, în acelaşi timp, să îi permită o reîntoarcere progresivă la un anumit grad de
independenţă. În cazul copilului imobilizat, terapeutul va căuta jocuri ce se adaptează la poziţia
copilului, la limitarea mişcărilor, jocuri ce evită obosirea lui sau limitarea timpului de joc.

Terapeutul ocupațional lucrează cu copiii cu paralizii cerebrale pentru îmbunătățirea

abilităților motorii, îmbunătățirea și menținerea activităților motorii fine, antrenarea copilului în
vederea dezvoltării de abilităţi necesare autoservirii, în vederea obținerii independenței
funcționale

MIRA Rehab este o platformă concepută de patru tineri care au studiat la Universitatea
Babeș Bolyai din Cluj: Alina Călin, Andrei Cantea, Liviu-Andrei Dascălu şi Cosmin Mihaiu. Ei
au creat acest proiect în anul 2011, iar acum este dezvoltat în Marea Britanie, după ce a câștigat
premiul pentru Inovație în cadrul Healthbox Innovation Day din Londra. MIRA Rehab este deja
folosită în 20 de clinici și a ajutat la recuperarea a 230 de pacienți.

Softul medical MIRA Rehab poate fi folosit în clinicile care oferă servicii de
kinetoterapie, dar și acasă, unde pacienții trebuie să continue singuri exercițiile de recuperare.
Platforma este ușor de folosit și oferă jocuri video create în funcție de nevoile și problemele
medicale ale fiecărui pacient. El are nevoie doar de un calculator și de o cameră video Microsoft
Kinect. Și de puțină voință, desigur, deoarece jocurile sunt ușoare, amuzante și îl vor ajuta să uite
că de fapt face exerciții de recuperare. El va transforma astfel terapia într-o distracție.

În timp ce pacientul joacă un anumit joc, camera Microsoft Kinect îi monitorizează toate
mișcările și astfel poate oferi medicului informații importante despre evoluția lui. Această
aplicație de recuperare măsoară anumiți parametri precum viteza cu care pacientul face o
mișcare. Fizioterapeutul are astfel acces la toate detaliile care îl ajută să observe cât de eficientă
este terapia pentru fiecare persoană în parte. Datorită acestor informații, el poate prescrie noi
exerciții sau adapta altele, în funcție de evoluția pe care o vede în timp real, prin feedback-ul
oferit de acestă aplicație de recuperare. De asemenea, costurile pentru recuperarea pacientului se
vor reduce simțitor.

Un alt avantaj foarte important este că aceste jocuri îi motivează pe pacienți să continue
exercițiile acasă, grăbind astfel recuperarea lor.

Filmuleț în care putem observa exact cu funcționează acest program și în ce fel

ajută la recuperare.

Terapia PediaSuit
 Costumul Pediasuit consta în glugă, vestă, short, genunchiere, dispozitiv pentru mâini,
dispozitiv pentru încălțăminte, toate elememtele interconectate printr-un sistem reglabil de benzi
elastice. Costumul functionează ca un cadru elastic ce îmbracă corpul fară să limiteze
amplitudinea mișcărilor și creează senzația unei greutăți suplimentare ce acționează asupra
corpului în limitele dorite, stimulându-l să adopte o postura corectă pentru deplasarea în spațiu.

Beneficii:
- stimuleaza sistemul nervos central;
- normalizarea tonusului muscular;
- aliniaza corpul cat mai aproape de normal;
- corecteaza caracteristicile mersului;
- confera stimulare tactila;
- influenteaza sistemul vestibular;
- imbunatateste echilibrul;
- imbunatateste coordonarea;
- reduce miscarile necontrolate in ataxie si athetosis;
- imbunatateste perceptia spatiala si a corpului;
- sustine musculatura hipotona;
- nu permite musculaturii spastice sa creasca in intensitate;
- imbunatateste vorbirea si fluenta acesteia prin controlul pozitionarii capului si trunchiului;
- ajuta la dezvoltarea abilitatilor motrice fine si grosiere;

Filmuleț reprezentativ pentru acest tip de terapie.

Intervenția logopedică-Călinescu Elena-Cristina

Mulți dintre copiii cu paralizie cerebrală întâmpină probleme legate de:

- vorbire

- masticație

-hrănire

- deglutiție.

Terapia logopedică ajută copilul cu paralizie cerebrală să depășească problemele de vorbire, dar
și cele legate de deglutiție, hrănire, masticație, probleme cauzate de tonusul muscular scăzut sau
de mișcările necontrolate ale mușchilor gurii și limbii.

Terapia oral motorie

Terapia oral motorie reprezinta exercitiul muschiilor si partilor faciale ce compun aparatul fono-
articulator si anume mandibula, muschii obrajilor, limba, palatul, faringele, laringele, cavitatea
nazala

In mod normal, muschii gurii nu au nevoie de exercitii suplimentare, actiunea de a vorbi si de a

manca mentin musculatura intr-o forma optima. Daca muschii aparatului fono-articulator (gurii)
au avut de suferit in urma leziuni fizice, unei paralizii cerebrale sau sunt insuficienti dezvoltati
atunci apar dificultatile precum: reducerea mobilitatii, agilitatii, preciziei si andurantei
musculaturii.

Cui se adreseaza aceasta terapie?

Terapia oral-motorie este recomandata adultilor si copiilor:

 cu dificultati orale ce impiedica sau modifica procesul de inghitire, masticatie si

hranire.
 ce prezinta hipotonie musculara preponderent in partea superioara a corpului.
 copiilor diagnosticati cu paralizie cerebrala, tulburari neuro-motorii ce prezinta
tulburari musculare orale.
 copiilor diagnosticati cu autism ce prezinta tulburari senzoriale orale.

Cateva dintre manifestarile dificultatilor oral-motorii:

 Ii cade mancarea din gura atunci cand incearca sa manance.

 Apar dificultati de masticatie.
 Zdrobeste mancarea cu limba.
 Tine mancarea in gura pentru un timp indelungat.
 Apare reflexul de voma atunci cand incearca sa inghita.
 Tine gura deschisa in majoritatea timpului.
 Ii iese limba din gura.
 Apar dificultati in a manca cu degetele (la bebelusi).
 Are preferinte pentru anumite texturi ale mancarii.
 Ii este dificil sa bea cu paiul.
 Saliveaza in exces.

In lucru se folosesc tehnici de pozitionare, constinetizare,coordonare, exersare si control motor al

muschilor si elementelor fetei implicate in vorbire, impreuna cu o serie de ustensile specifice
dezvoltarii senzoriale. Printre activitatile utilizate sunt exercitii de control al inspirului si
expirului, miscarea si pozitionarea variata a limbii, exersarea musculaturii buzelor si a obrajilor.