Paralizii Cerebrale

Lazăr Alina
Păduraru Marina
Neamțu Patricia
Călinescu Cristina
 1.1. Prezentare generală
Paralizia cerebrală denumește un grup de boli care afectează controlul
mișcării și al posturii. Din cauza afectării zonelor din creier care controlează
mișcarea, un copil afectat de boala aceasta nu-și poate mișca mușchii în mod
normal. Deși simptomele variază de la ușoare la severe, boala nu se înrăutățește
pe măsură ce copilul creste. Prin tratament, cei mai multi copii își pot îmbunătăți
semnificativ abilitățile
Cat de frecventa este paralizia cerebrala?
Conform statisticilor internaționale, incidența paraliziei cerebrale, denumită și
infirmitate motorie cerebrală, este de 2 cazuri la 1000 născuți vii.

La nivelul României, aceasta reprezintă

aproximativ 500 de copii afectați anual.

Multi copii care au paralizie cerebrală au alte probleme care necesita

tratament. Acestea includ retard mental, dizabilități de învățare, convulsii,
probleme de vedere, de auz și de vorbire.
 Care sunt tipurile de paralizie cerebrală?

Există trei tipuri principale de paralizie cerebrală, iar unii bolnavi pot avea o
combinație de simptome aparținând mai multor tipuri.

● Paralizie cerebrală spastică

● Paralizia cerebrală atetoidă sau dischinetică
● Paralizia cerebrală ataxică
1.2. Metode de intervenție medicale
O echipa de medici lucrează cu copilul și familia
pentru identificarea nevoilor copilului și creează un
plan individualizat de tratament pentru a ajuta
copilul să-și valorifice potențialul la maxim. în
general, echipele au un medic coordonator și pot
include pediatri, medici de medicina generala și
specialiști în recuperare, chirurgi ortopezi, specialiști
în terapie fizică și ocupaționala, oftalmologi,
specialiști în vorbire și limbaj, asistenți sociali și
psihologi.
Medicația

Scopul tratamentului medicamentos este să reducă efectele paraliziei

cerebrale și să prevină complicațiile. Medicamentele sunt prescrise pentru a
reduce spasticitatea și mișcările anormale și pentru a preveni convulsiile.

Toxina botulinică de tip A:

Anticonvulsive:

Benzodiazepine:
 Intervenții chirurgicale
Rizotomie dorsală: În cadrul acestei intervenții, câțiva nervi sunt secționați
de la rădăcină în locul unde se ramifică din coloana vertebrală. În cazul unor
pacienți cu PC, această operație funcționează foarte bine reducând spasticitatea
și îmbunătățind abilitățile de a sta în șezut, în picioare și a merge.

Implantarea unei pompe cu baclofen: Această

substanță, baclofen, este un relaxant muscular care
poate fi foarte util în reducerea spasticității unor
pacienti cu PC, dar funcționează cel mai bine atunci
când este administrată continuu. O pompa de
dimensiuni mici este plasată pe peretele abdominal și
livrează continuu substanța către mușchii spastici ai
membrelor.
 2 Intervenția Kinetoterapeutică
Reeducare neuromotorie reprezintă un complex structurat de

tehnici şi activităţi menit să redea parţial sau total mobilitatea

normală a întregului organism sau a unor segmente ale acestuia.

(Ionescu, Motet, 1992)

Principiile tratamentului kinetoterapeutic

•Toate fiinţele umane au potenţiale psihoneuromotorii incomplet dezvoltate

•Dezvoltarea psihoneuromotorie normală – sens cervico-caudal şi proximo-distal

•Etapele dezvoltării motorii se suprapun parţial, în zona de tranziţie

•Dezvoltarea deprinderilor motorii respectă o succesiune ordonată de modele posturale şi de

mişcare.

•Locomoţia reprezintă contracţia succesiva a muschilor flexori şi extensori.

•Menţinerea posturii – permanenta reajustare a echilibrului dinamic.

•Activităţile orientate spre un scop+

facilitarea neuromusculara proprioceptivă

care au ca scop accelerarea învăţarii

mesului şi a deprinderilor de autoservire.

 Obiective specifice recuperării prin kinetoterapie
1.Conştientizarea capacităţii de a executa mişcări apropiate de cele normale – normalizarea
răspunsului motor;
2.Asigurarea forţei şi rezistenţei în schemele de mişcare;
3.Creşterea forţei şi rezistenţei musculare în schemele de mişcare;
4.Ameliorarea coordonrii psihomotorii;
5.Recuperarea mobilităţii articulare;
6.Prevenirea şi eliminarea contracturilor sau retracturilor;
 Exemple de metode specifice
•Tehnica Bobath: Hemiplegie
•Metoda Kabat: Hemiplegie, Parkinson, Traumatisme
•Frenkl: Ataxie
•Vojta: Schemele psihomotorii în encefalopatii
•Phelps: Recuperarea paraliziei spastice
3. Terapia ocupațională

Terapiei ocupationale îi revine sarcina de a perfecționa coordonarea neuro-musculară,

de a “netezi” mișcările voluntare redobândite prin kinetoterapie și de a îngloba în activitati
gestuale utile autoservirii toate achizitiile motorii ale bolnavului.
 Terapia ocupaţională este îndreptată spre câştigarea autonomiei copilului, a abilităţii
acestuia de a se autoservi sub toate aspectele sale.
 În sens larg, scopul terapiei ocupaţionale este pregătirea copilului pentru activităţi
cotidiene cu un grad cât mai mare de independenţă, educarea generală a copilului şi a
familiei acestuia pentru a şti cum să se poarte cu un copil cu PC şi cum să contribuie la
educaţia acestuia.

În sens restrâns, scopul terapiei ocupaţionale cu privire la copil este acela de a-l ajuta
să se adapteze mediului, de a crea o atmosferă propice dezvoltării capacităţilor funcţionale,
în sensul de a face ca această activitate să devină controlată, în limitele permise de
deficienţa sa.
 În toate activităţile de terapie ocupaţională, folosirea jocurilor este primordială. Jocul
contribuie la dezvoltarea tuturor simţurilor, a afectivităţii, inteligenţei, psihomotricităţii,
sensibilităţii; jocurile îl pregătesc pe copil pentru relaţiile sociale, cu condiţia ca jocurile
alese pentru el să fie în concordanţă cu posibilităţile restante, ca urmare a deficienţei, şi să
aibă un caracter formativ.
 Factorii de care trebuie să se ţină cont în alegerea activităţilor de terapie ocupaţională
sunt: vârsta, sexul, afecţiunea, gradul şi localizarea leziunii, scopul urmărit, efectele
terapiei ocupaţionale asupra funcţionalităţii, preocupările şi aptitudinile subiectului pentru
acest gen de terapie (A. Popescu, 1993).
 Programul de activităţi trebuie să fie astfel ales încât să ofere copilului satisfacţie
personală şi, în acelaşi timp, să îi permită o reîntoarcere progresivă la un anumit grad de
independenţă. În cazul copilului imobilizat, terapeutul va căuta jocuri ce se adaptează la
poziţia copilului, la limitarea mişcărilor, jocuri ce evită obosirea lui sau limitarea timpului
de joc.
 Aplicație de recuperare: MIRA Rehab

Programul transformă exercițiile tradiționale în jocuri video și determină pacienții să exerseze

corect, în timp ce sunt monitorizați cât de bine exersează. Rezultatul este o recuperare mai rapidă
și mai interactivă pentru pacienți.
 Terapia PediaSuit

Costumul Pediasuit consta în glugă, vestă, short, genunchiere, dispozitiv pentru

mâini, dispozitiv pentru încălțăminte, toate elememtele interconectate printr-un sistem
reglabil de benzi elastice. Costumul functionează ca un cadru elastic ce îmbracă corpul
fară să limiteze amplitudinea mișcărilor și creează senzația unei greutăți suplimentare ce
acționează asupra corpului în limitele dorite, stimulându-l să adopte o postura corectă
pentru deplasarea în spațiu.
4.1 Intervenția logopedică
Mulți dintre copiii cu paralizie cerebrală întâmpină probleme legate de vorbire,
masticație, hrănire și deglutiție.

Terapia logopedică ajută copilul cu paralizie cerebrală să depășească problemele

de vorbire, dar și cele legate de deglutiție, hrănire, masticație, probleme cauzate
de tonusul muscular scăzut sau de mișcările necontrolate ale mușchilor gurii și
limbii.
 Terapia oral motorie
Terapia oral motorie reprezintă exercițiul mușchilor și părților faciale ce compun
aparatul fono-articulator și anume: mandibula, mușchii obrajilor, limba, palatul,
faringele, laringele, cavitatea nazală.
Cui i se adresează această terapie?
1. Copiilor diagnosticați cu paralizie cerebrală
2. Copii diagnosticați cu autism ce prezintă tulburări senzoriale orale
3. Copii cu dificultăți orale care împiedică sau modifică procesul de înghițire,
masticație, hrănire etc.

Manifestări ale dificultăților oral motorii:

-salivare în exces

-căderea mâncării din gură în încercarea de a mânca

-apar dificultăți în masticație

-gură este ținută deschisă în majoritatea timpului etc

Vă mulțumim!