Sunteți pe pagina 1din 3

Relaxarea

Expresia de relaxareu este astazi foarte frecvent utilizata, atit personalul medico-sanitar, cit si de marele public, dar mai putin aplicata. In kinetologie relaxarea trebuie sa devina un obiectiv de prima importanta, cu aplicare in toate cele trei capitole profilaxie, terapeutica, recuperare. Relaxarea are un dublu inteles : pe de o parte, in fiziologia musculara ea reprezinta inversul starii de activitate a unui muschi, deci starea de repaus a lui ; pe de alta parte, in fiziologia sistemului nervos repre zinta inversul starii de tensiune nervoasa. Relaxarea s-ar putea defini ca fiind procesul prin care un sistem, care a fost scos din starea de echilibru. revine la echilibrul initial sau la o alta stare de echilibru. Relaxarea in contextul metodologic al kinetologiei capata valori mai complexe, devenind un proces psihosomatic cu valoare terapeutica deosebita, pentru ca ea se adreseaza concomitent atit starii de tensiune musculara crescuta, cit si starii psihice tensionate. Este incompatibila o relaxare musculara perfecta cu starea de anxietate, dupa cum nici nu se poate obtine o relaxare psihica in prezenta unui tonus muscular crescut. Relaxarea trebuie deci considerata ca un proces autonom, vizind o reglare tonico-emotionala optimala. Dar in kinetologie ne intereseaza nu numai relaxarea generala. ca mai sus, ci si relaxarile partiale, a unui segment, a unui grup muscular sau chiar a unui muschi. Kinetoterapeutii sint mai obisnuiti cu acest fel de relaxare, introducindu-1 dupa un grup de exercitii mai solicitante. Aceasta asa-zisa relaxare se obtine de obicei prin incercari de contractare a unui segment, prin miscari de scuturare sau balansare a cestuia, pozitionindu-1 ca un pendul. De asemenea, se utilizeaza o serie de miscari ample, lente, ritmate de respiratie. O relaxare mai generala se poate obtine cu ajutorul unor aparate relaxatoare (ciclorax, fotoliu sau masa vibratorie etc.) metoda mult extinsa in ultimele doua decenii, avind un bun impact si asupra starii de tensiune nervoasa. Masajul are si el calitati miorelaxante si este utilizat atit in medicina sportiva, cit si in kinetologia terapeutica sau de recuperare. Amintim doar in trecere si alte metode de relaxare, cum ar fi medicatia (timoleptice, sedative, miorelaxante, neuroleptice), aplicatiile de caldura, electroterapia. Toate aceste metode cauta sa induca din exterior relaxarea, subiectul avind o pozitie pasiva, motiv pentru care vorbim de o relaxare extrinseca".

In opozitie cu acest fel de relaxare este ,,relaxarea intrinseca", subiectul inducindu-si el insusi in mod activ, relaxarea. Astazi se considera este singura capabila sa asigure inhibitia reciproca psihic - muschi, realizind adevarata stare de nliniste" musculara si psihica. Exista trei mari curente metodologice care realizeaza relaxarea intrinseca : Curentul oriental, din care fac parte tehnicile promovate de medicina traditionala Indiana, japoneza, iraniana toate avind de fapt o origine comuna, veche, de milenii. Se considera ca aceste tehnici stau la baza celui mai perfect si complet sistem de autorelaxare, ele se deprind in timp, in luni si chiar ani de zile, motiv pentru care ele constituie mai putin un mijloc terapeutic si mai mult unul profilactic. Curentul fiziologic, introdus de Edmund Jacobson si care ire la baza relaxarea progresiva pe baza principiului de identificare kineestezica a starii de tensiune (contractie) musculara, prin antiteza cu lipsa de contractie (relaxare). Este metoda cea mai utilizata in serviciile kinetoterapie, fiind usor de aplicat, usor de inteles de pacienti, cu rezultate bune, incurajatoare, ce se instaleaza dupa citeva sedinte. Tehnica de lucru este urmatoarea : pacientul in decubit dorsal, cu capul pe o perna mica, genunchii usor flectati, se sprijina pe un sul, membrele superioare in usoara abductie de cca 30 si palmele pe pat ; se recomanda sa se lucreze intr-un mediu confortabil (fara zgomot sau lumina intensa, temperatura placuta etc.). - Prologul respirator: timp de 24 minute se respira amplu, linistit, subiectul concentrindu-se pe dirijarea aerului (inspiratie pe nas, inspiratie pe gura). Acest prolog determina alcaloza, generatoare de o stare euforica (dar se evita la persoanele cu tetanie latenta), fiind el insusi relaxant. In timipul acestui prolog respirator pacientul trebuie sa-si imagineze ca in inspiratie devine usor ca un balon de sapun care se ridica", iar in expir redevine greu, ca de plumb, ,,corpul infundindu-se in pat" simtind cum patul impinge in sus corpul". In salile de kinetoterapie se mai utilizeaza si alte tehnici de relaxare generala. Astfel, E. Gindler si N. Stolzc recomanda o gimnastica colectiva relaxanta prin executarea unor miscari absolut libere, neimpuse, din diverse pozitii, un fel de dezordine" de miscari mai mult sau mai putin bruste, care ar crea o constientizare a echilibrului muscular si posturii corpului. I. Parow recomanda ca pacientul sa stea in pat absolut nemiscat timp de 20 de minute, In care interval sa nu-si urmareasca decit respiratia, care trebuie sa fie libera, nefortata, dar cu o expiratie suierata. Treptat, s-ar instala relaxarea generala. O alta metoda, mai rapida, o propune A. Maccagno. Pacientul, in decubit dorsal, se intinde" la maximum posibil, cu miinile in sus pe linga cap si cu membrele inferioare de asemenea intinse. Se relaxeaza si din nou se intinde.

Un loc aparte in tehnicile de relaxare il ocupa in ultimul timp biofeed-back-ul, tehnica prin care se obtine relaxarea cu expunere de concomitente functionale fiziologice. Ideea de baza cste ca pacientul insusi sa isi observe, sa-si verifice si sa-si impuna starea de relaxare musculara. Astfel, aplicarea de electrozi ai unui electromiograf pe citeva grupuri musculare da posibilitatea, vizual sau acustic, pacientului sa-si aprecieze starea de tensiune musculara si sa incerce treptat relaxarea. In I960, A. Marinacci si M. Horande au publicat primele lucrari asupra biofeed-back-ului, pe care il numeau insa reeducarea audio-neuro- musculara", recomandind metoda pentru exercitiile de tonificare a musculaturii slabite, sub control volitional directionat de informatiile date de SMG. Desig-ur ca aplicarea bio-feed-back-ului necesita o aparatura adecvata, dar valoarea acestei tehnici in reeducarea functionala analitica a mschilor, in ambele sensuri (tonifiere sau relaxare), a facut ca ea sa ia tot mai mare amploare. Metoda de relaxare prin tehnica bio-feed-back-ului trebuie considerata tot printre metodele fiziologice. Curentul psihologic preconizeaza in vederea obtinerii relaxarii tehnici de tip ..central", care induc prin autocontrol mental imaginativ relaxarea periferica, influentind insa si paratonia viscerala. Exista mai multe motode de relaxare care se incadreaza in acest curent, dar in general ele stnt aplicate de psihoterapeuti, si nu in salile do c.netoterapie. Cele mai cunoscute sint, fara indoiala, autotraining-ul Shultz, terapia comportamentala, sofronizarea si altele, dar nu este cazul sa fie descrise intr-o carte de kinetologie.