UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCUŞI” DIN TÂRGU – JIU

FACULTATEA DE ŞTIINŢE MEDICALE ŞI COMPORTAMENTALE

LUCRARE DE DISERTAŢIE

Coordonator ştiinţific:

Masterand :

Targu – Jiu,

2022

1
UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCUŞI” DIN TÂRGU – JIU

FACULTATEA DE ŞTIINŢE MEDICALE ŞI COMPORTAMENTALE

RECUPERAREA MERSULUI DUPĂ LEZAREA LIGAMENTULUI

ÎNCRUCIŞAT ANTERIOR

Coordonator ştiinţific:

Masterand :

Târgu – Jiu

2022

2
 CUPRINS

CAPITOLUL I – INTRODUCERE

1.1. ACTUALIATATEA TEMEI.......................................................................................pag. 5

1.2. OBIECTIVELE ŞI STRUCTURA LUCRĂRII...........................................................pag.

7

1.3. MOTIVAŢIA ALEGERII TEMEI...............................................................................pag.8

CAPITOLUL II – FUNDAMENTAREA ŞTIINŢIFICĂ A TEMEI

2.1. NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI BIOMECANICĂ A GENUNCHIULUI......................pag.10

2.2. MECANISME DE ETIOPATOGENIE A LIGAMENTULUI ÎNCRUCIŞAT

ANTERIOR............................................................................................................................pag. 24

2.3. TRATAMENTUL LEZIUNILOR LIGAMENTULUI ÎNCRUCIŞAT ANTERIOR....pag. 29

CAPITOLUL III – ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII

3.1. SCOPUL, IPOTEZELE ŞI SARCINILE CERCETĂRII...............................................pag. 42

3.2. STABILIREA PARAMETRILOR ŞI METODELOR DE CERCETARE

UTILIZATE...........................................................................................................................pag. 43

3.3. PREZENTAREA LOTULUI DE PACIENŢI................................................................pag. 46

CAPITOLUL IV – PROGRAMUL DE RECUPERARE PROPUS ŞI APLICAT LA

PACIENŢII CU LEZAREA LIGAMENTULUI INCRUCISAT ANTERIOR...................pag. 54

CAPITOLUL V- PREZENTAREA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR

OBŢINUTE...........................................................................................................................pag. 60

CONCLUZII.........................................................................................................................pag. 72

3
BIBLIOGRAFIE...................................................................................................................pag. 74

LISTA ABREVIERI

LIA – LIGAMENT ÎNCRUCIŞAT ANTERIOR

NR – NUMĂR

PAC – PACIENT

FIG – FIGURA

IMAG – IMAGINE

GRAF – GRAFIC

G – GENUNCHI

GR – GRAD

F - FEMININ

M – MASCULIN

U – URBAN

R – RURAL

TAB – TABEL

FIM - FUNCŢIONAL INDEPENDENCE MEASURE

VAS – VISUAL ANALOGUE

SCALE

4
 CAPITOLUL I

INTRODUCERE

1.1 Actualitatea temei

Mersul este deprinderea motrică prin care se realizează în mod deosebit locomoţia
corpului omenesc.

Activitate motorie, iniţial voluntară,mersul devine prin exerciţiu involuntar,

stereotip,automat.

Mersul reprezintă un procedeu de deplasare în care sunt folosite mişcări ciclice, adică
fazele care compun mersul se succed mereu în aceeaşi ordine.

Instabilitatea genunchiului, dată de lezarea legamentului încrucişat anterior, produce

modificări importante ale mersului, ducând până la imposibilitatea ca acesta să mai fie efectuat.

Stabilitatea corpului uman în timpul mersului este esenţială deoarece ea trebuie să susţină
echilibrul în timpul accelerării, decelerării și oscilaţiilor care se produc în timpul efectuării
fiecărui pas.

Lezarea ( întinderea sau ruptura) ligamentului încrucişat anterior este una dintre cele mai
frecvente leziuni ale genunchiului.

Atleţii dar şi alţi sportivi de performanţă în domeniul fotbalului şi baschetului sunt mai
predispuşi să sufere astfel de leziuni ale ligamentelor încrucişate anterioare.

După leziunea ligamentului încrucişat anterior, de cele mai multe ori este nevoie de
intervenţie chirurgicală pentru reluarea integrală a funcţiei motorii a genunchiului, această
decizie depinde de câţiva factori , precum gravitatea leziunii şi nivelul activităţii pacientului.

5
 Tratamentul nechirurgical poate fi eficient pentru persoanele în vârstă şi sedentare. Dacă
stabilitatea generală a genunchiului este nealterată, doctorul ortoped poate recomanda alternative
mai simple, ne-chirurgicale (conservatoare), cum ar fi:

 Purtarea unei orteze - pentru a proteja genunchiul de instabilitate. De asemenea, pentru a-

si proteja genunchiul, este posibil ca pacienţilor să li se recomande utilizarea cârjelor
pentru a evita plasarea greutăţii pe piciorul afectat.
 Kinetoterapie - pe măsură ce inflamaţia se reduce, poate fi demarat un program de
recuperare atent gândit, care include exerciţii specifice menite să asigure reluarea funcţiei
genunchiului şi fortificarea musculaturii membrului inferior afectat.

Indiferent dacă tratamentul presupune intervenţia chirurgicală sau nu, recuperarea are un rol
vital în reluarea mersului şi implicit în reluarea activităţii zilnice. Aşadar, un program de
kinetoterapie bine gândit poate facilita reluarea forţei şi funcţiei motorii a genunchiului.

Daca pacientul a suferit o intervenţie chirurgicală, recuperarea se va concentra în primul rand

pe reluarea mobilităţii articulaţiei, pe tonifierea muşchilor adiacenţi iar ulterior pe reluarea
mersului. Dupa aceea va urma un program de tonifiere musculară menit sa protejeze noul
ligament. Aceasta fortificare, va creşte progresiv stresul la care este supus ligamentul. Etapa
finală a recuperării este dedicată reluării funcţionalităţii genunchiului la nivelul de dinaintea
rupturii ligamentului, mai ales în cazul sportivilor de performanţă.

Aproximativ 50% din leziunile ligamentului încrucişat anterior intervin simultan cu leziunea
altor structuri ale genunchiului, cum ar fi cartilajul articular, meniscul, sau alte ligamente.

Leziunile ligamentare se numesc „entorse” şi au diferite grade de gravitate.

o Entorsele de gradul 1 - în entorsele de gradul 1, leziunea ligamentului este moderată,

acesta fiind uşor întins dar păstrându-şi capacitatea de a menţine stabilitatea
genunchiului.
o Entorsele de gradul 2 - o entorsă de gradul 2 provoacă o întindere a ligamentului pănă
într-acolo încât acesta se rupe parţial. Acest tip de entorsă este adesea denumit ruptură
parţială a ligamentului încrucişat anterior.

6
 o Entorsele de gradul 3 - cel mai adesea, acest tip de entorsă este denumit ruptura de
ligament încrucişat anterior. Ligamentul este rupt în două bucăţi iar genunchiul îsi pierde
stabilitatea.

Rupturile parţiale ale ligamentului încrucişat anterior (LIA) sunt rare; majoritatea leziunilor
LIA reprezintă rupturi complete sau aproape complete ale ligamentului încrucişat anterior.

1.2 Obiectivele şi structura lucrării

Rupturile de ligament încrucişat anterior rezultă, de cele mai multe ori, din
traumatismele suferite de pacient la nivelul genunchiului în timpul activităţilor sportive, atât în
cazul sportivilor de performanţă, cât şi în cazul amatorilor.

Aproximativ 75% dintre cei care se prezintă la medic cu simptomele care denota
existenţa leziunii ligamentului încrucişat anterior, au simţit durere în urma unor întinderi
exagerate care presupun suprasolicitarea articulaţiei genunchiului, schimbării spontane a direcţiei
în timpul activităţilor sportive, mişcări bruşte. Specialiştii afirmă că 50% dintre cei care suferă de
aceasta afecţiune au simţit o senzaţie de trosnitură în momentul accidentării.

Mersul este șchiopatat în entorsele de genunchi, în trumatisme meniscale și contuzii.

Mişcările în articulaţia genunchiului necesare realizării unui mers normal sunt

reprezentate de extensie completă şi flexie 60 de grade.

În cazul leziunilor traumatice ale membrelor inferioare, musculatura de la acest nivel

suferă un proces de hipotrofie iar stabilitatea articulară scade foarte mult.

În acest sens reluarea mersului se face prin încărcarea progresivă a segmentului afectat
(prin reluarea progresivă a sprijinului).

Este indicat ca încărcarea iniţială să fie de 8-10% din greutatea corporală, sprijinul total
fiind reluat atât progresiv în funcţie de restantul funcţional cât şi de evoluţia pacientului.

Așadar în lucrarea de faţă avem următoarele obiective generale:

7
 1. Acumularea unui bagaj de cunoștințe teoretice și practice cât mai cuprinzător și
adecvat privind metodologia de lucru în recuperarea pacienţilor care au suferit lezarea
ligamentului încrucisat anterior dar şi în reeducarea mersului acestora.

2. Scoaterea în evidenţă a importanței pe care kinetoterapia o are în recuperarea

pacienţilor care au suferit traumatism la nivelul genunchiului.

3. Evidenţierea importanţei recuperării mersului după lezarea ligamentului încrucişat

anterior.

4. De a utiliza în practică, individualizat, pentru fiecare subiect în parte cunoștințele

acumulate pentru evaluarea clinico-funcțională, structurarea obiectivelor de reabilitare generale
si specifice și alcatuirea programului de recuperare având ca scop recuperarea mersului.

4. Stabilirea metodologiei de lucru;

5. Alegerea lotului de subiecţi;

6. Desprinderea unor concluzii care să ajute în desfăşurarea unor activităţi ulterioare.

Lucrarea mea de disertaţie abordează în prima parte aspecte generale cu privire la

actualitatea temei, sunt prezentate de altfel şi noţiuni de anatomie şi biomecanica a
genunchiului, evaluarea clinică şi funcţională a genunchiului, noţiuni privind etiopatogenia
ligamentului încrucişat anterior cât şi tratamentul acestuia.

În cea de-a doua parte (partea specială dedicată cercetărior personale) sunt prezentate
aspecte privind eficacitatea unui program kinetic, de recuperare a stabilităţii şi a mobilităţii
genunchiului posttraumatic dar şi de reeducare a mersului, la 10 pacienți care au suferit leziuni
ale ligamentului încrucisat anterior dintre care trei cu entorsa grad1, cinci pacienţi cu entorsa
grad 2 iar doi pacienţi cu entorsa de grad 3.

1.3 Motivaţia alegerii temei

Mersul reprezintă principala modalitate de desplasare a omului, de altfel arhitectura

complexă a fiecărui segment al aparatului locomotor, în parte, cât şi a organismului uman ca
întreg, este astfel concepută pentru a performa cât mai bine în mers.
8
 Având în vedere că mersul este forma de mişcare cea mai utilizată în viaţa de zi cu zi. În
ciuda uşurinţei cu care înaintăm punând un picior în faţa celuilalt, nu suntem însă conştienţi de
complexitatea mişcărilor pe care le efectuăm. Mai mult decât atât, mersul face parte din
personalitatea individului; deşi mersul normal este oarecum uniform, cu caracteristici comune la
toate persoanele, el prezintă pentru fiecare din ele, într-o măsura mai mică sau mai mare, anumite
particularităţi care îl singularizează, îl personifică.

Mersul modificat, dificil, defectuos al unui individ poate constitui uneori motivul pentru
care este consultat medicul; iar pentru aceasta, observarea unui mers anormal (chiar fără a fi
consultat sau avertizat de către individul respectiv) poate constitui un indiciu de semnalizare al
bolii, particularităţiile lui indicând deseori chiar natura bolii.

Leziunile la nivelul ligamentelor încrucişate anterioare pot avea impact major asupra
mersului uneori ducând la imposibilitatea acestor pacienţi de a se deplasa fără mijloc ajutător.

Ligamentele încrucişate (atât anterioare cât şi posterioare) furnizează stabilitate şi

limitează mişcările de rotaţie internă a tibiei, previn hiperextensia genunchiului, limitează
deplasarea anterioară a tibiei în timpul flexiei genunchiului.

Ele joaca un rol important în biomecanica genunchiului întrucât acestea preia 85% din
forţa care translatează anterior tibia, împiedicând alunecarea acesteia anterior, în raport cu
femurul, limitând hiperextensia.

Din totalul traumatismelor de genunchi, cele de ligamente încrucişate anterioare sunt

cele mai frecvente, un exemplu putând fi mişcările şi poziţiile corpului în timpul unei activităţi
sportive, momentele în care genunchiul nu poate prelua corect greutatea corpului, încercându-se
printr-o mişcare reflexă reechilibrarea (de cele mai multe ori în urma unor sărituri). Sporturile în
care sunt cel mai des întâlnite astfel de accidente sunt fotbal, schi, volei şi sporturile de contact.

Lezarea ligamentului încrucişat anterior este deosebit de dureroasă şi necesită un timp

îndelungat de recuperare pentru a restabili funcţionalitatea normală a genunchiului.

9
 CAPITOLUL II
FUNDAMENTAREA ŞTIINŢIFICĂ A TEMEI

2.1 Noţiuni de anatomie şi biomecanică a genunchiului.

Din punct de vedere al suprafeţei de alunecare genunchiul este cea mai mare articulaţie a
corpului. Este o articulaţie intermediară a membrului inferior şi participă la :

• Asigurarea staticii membrului inferior, a momentului de sprijin în mers

• Asigurarea dinamicii membrului inferior, prin ridicarea piciorului şi orientarea acestuia în

funcţie de denivelarile terenului , în momentul de balans al mersului.

Genunchiul este segmentul mobil al aparatului locomotor care leagă coapsa de gambă,
articulaţia genunchiului fiind cea mai mare articulaţie a corpului.

Articulaţia genunchiului este formată la rândul ei din articulația tibiofemurală medială,

laterală și patelofemurală, acestea având o teacă sinovială comună; anterior, se extinde pe părțile
laterale ale patelei și mai mult proximal, în partea de sus. Această porțiune, bursa suprapatelară
este localizată în profunzimea mușchiului quadriceps.

Suprafeţele articulare sunt reprezentate de: epifiza inferioara a femurului, epifiza

superioara a tibiei, şi faţa dorsală a patelei.

Epifiza inferioară a femurului prelungeşte corpul la partea lui distală. Ea prezintă doua
proeminenţe, condilii femurali lateral si medial. În partea anterioară a epifizei se afla o suprafaţă
articulară pentru rotulă, faţa patelară. Condilii sunt desparţiţi posterior de o depresiune, fosa
intercondiliană, în care se inseră ligamentele încrucişate ale articulaţiei genunchiului. Pe faţa
medială a condilului medial şi lateral a condilului lateral se afla două proeminenţe, epicondilii,
medial şi lateral, pe care se insera ligamentele colaterale, tibial şi fibular, ale articulaţiei
genunchiului .
10
 Condilii femurali diferă ca aspect şi dimensiuni astfel: condilul medial, este mai voluminos
şi mai coborât decât cel lateral; datorită acestei dispoziţii, femurul creează cu tibia un unghi
deschis lateral de 170 - 175°; curbura suprafeţelor articulare a condililor variază astfel: curbura
descrisă anterior corespunde unui cerc cu raza de 43 mm, iar posterior, unui cerc cu raza de 17
mm, descriind astfel o curbura spirală cu raza descrescând dinainte spre înapoi.

Rotula (patela) este un os scurt triunghiular, situat pe faţa anterioară a genunchiului. Faţa
anterioară vine în contact cu tegumentul şi se poate palpa. Faţa posterioară corespunde în
articulaţia genunchiului feţei patelare a femurului. La nivelul rotulei se insera tendonul
cvadricipital şi tendonul rotulian.

Epifiza superioară a tibiei este voluminoasă şi uşor curbată posterior. Este formată din doi
condili (medial si lateral). Fiecare condil prezintă câte o faţă articulară superioară pentru condilii
femurali. Între cele două suprafeţe articulare se găseşte o proeminenţă osoasă, eminenţa
intercondiliană (spina tibiei). Anterior şi posterior de eminenţă, se află câte o depresiune, aria
intercondiliană anterioară (se inseră ligamentul încrucişat anterior) şi aria intercondiliană
posterioară (se inseră ligamentul încrucisat posterior). Pe faţa anterioară a extremităţii superioare
a tibiei se afla o proeminenţă, tuberozitatea tibiei, lateral de aceasta se află tuberculul Gerdy.

Congruența dintre capetele articulare ale femurului și a tibiei este scăzută, de aceea există
un sistem complex de ligamente pentru a-i oferi genunchiului un grad mai bun de stabilitate, și
un complex intra-articular format din două meniscuri cu rolul de a reduce încărcarea dintre femur
și tibie. Această incongruenşă dintre ele este corectată parţial de către meniscurile
intraarticulare.

Meniscurile intraarticulare sunt două formaţiuni fibrocartilaginoase, dezvoltate la

periferia suprafeţelor articulare ale condililor tibiali. Astfel se găseşte un menisc lateral şi unul
medial.

Văzute de deasupra, cele două meniscuri, lateral și medial au forma literei „C”; în
secțiune, au formă triunghiulară fiind formate din țesut fibros dens, avascular. Extremitățile
acestora, numite coarne, sunt atașate tibiei; cornul posterior al meniscului lateral are o inserție
secundară pe femur, întrucât coarnele anterioare au inserție slabă.

11
 Partea concavă a fiecărui menisc este liberă; partea convexă a meniscului lateral este
ancorată cu ajutorul ligamentelor coronare, întrucât porțiunea corespondentă a meniscului medial
are inserție pe capsula articulară.

În timpul extensiei gambei pe coapsă, meniscurile glisează anterior pe platoul tibial și

devin progresiv, mai comprimate, fiind adaptate contururilor capetelor articulare femurale și
tibiale. Doar marginile periferice ale meniscurilor sunt vascularizate substanțial, de aceea
leziunile de menisc centrale au un potențial slab de refacere.

Fiecare menisc se inseră prin câte două extremităţi (anterioară şi posterioară) în aria inter-
condiliană corespunzatoare. Extremităţile anterioare ale celor două meniscuri sunt unite prin
ligamentul transvers al genunchiului. Meniscul medial se aseamana cu litera 'C', iar meniscul
lateral are forma unui inel, distanta dintre cele doua extremitati fiind mai mica.

Meniscul lateral, spre deosebire de cel medial este mai îngust, dar mai gros la periferie.
Datorita acestei conformaţii ele pot fi mobile, deplasandu-se odată cu condilii femurali pe
suprafeţele articulare ale condililor tibiali. Aderenţa lor la capsulă împarte cavitatea articulară
într-un etaj suprameniscal şi altul inframeniscal.

Fig. nr 2.1.1.Secţiune transversală a genunchiului

12
 Mijloace de unire :

Capsula articulară se inseră superior pe femur şi inferior pe tibie, prezentând anterior un

orificiu pentru patelă. Traiectul inserţiei pe femur este sinuos, plecând superior de pe faţa
trohleară, coborând pe condilii femurali şi apoi inferior de epicondili, pe care îi lasă extra-
capsular şi ajungând posterior în fosa intercondiliană. La nivelul acestei fose, capsula se
întrerupe şi fibrele ei fuzionează cu ligamentele încrucişate. Capsula prezintă mici orificii pentru
prelungirile sinovialei. Ea aderă la meniscuri fiind mai subţire în partea suprameniscală. Este
formată din fibre longitudinale situate la exterior şi din fibre transversale şi oblice situate
profund. Anterior este mai subţire, la acest nivel găsindu-se ligamentul rotulian, iar posterior este
mai densă, în special în dreptul condililor.

Ligamentul patelei (rotulian) se întinde de la patelă la tuberozitatea anterioară a tibiei şi

reprezintă filogenetic tendonul terminal al muschiului cvadriceps, separat de tibie prin bursa
pretibială. De la marginile sale laterale pleacă formaţiunile aponevrotice de întarire ale capsulei,
expansiunile muschiului cvadriceps şi retinaculele patelei, medial si lateral.

Ligamentul Winslow (posterior) se găseste pe faţa posterioară a articulaţiei şi este alcătuit

dintr-o porţiune mijlocie şi două porţiuni laterale. El trece ca o punte peste scobitura
intercondiliană. Porţiunea mijlocie se condensează în două fascicule fibroase: ligamentul
popliteu oblic , ligamentul popliteu arcuat.

Ligamentul colateral fibular se inseră proximal pe epicondilul lateral femural, iar distal pe
porţiunea laterală a peroneului.

Ligamentul colateral tibial are forma unui triunghi cu baza spre rotulă şi vârful spre meniscul
articular medial. Se inseră proximal pe epicondilul medial femural, iar distal pe partea superioară
a feţei mediale a tibiei.

Ligamentele încrucişate se găsesc dispuse profund în scobitura intercondiliană şi în traiectul

lor se încrucişează. În funcţie de dispoziţia şi inserţia lor tibială distingem un ligament încrucişat
anterior şi unul posterior. Deşi situate profund aceste ligamente sunt extraarticulare, deoarece se
află în afara membranei sinoviale.

13
 Ligamentul încrucişat anterior se inseră proximal pe porţiunea posterioară a condilului
lateral, iar distal pe suprafaţa prespinală a tibiei şi partea antero-internă a spinei tibiale, adică pe
aria intercondiliană anterioară şi partea antero-medială a eminenţei intercondiliene. Direcţia sa
este orientată oblic interior, anterior şi medial.

Ligamentul încrucişat posterior se inseră proximal pe porţiunea posterioară a condilului

medial şi pe partea anterioară a feţei intercondiliene a condilului medial. De aici are o direcţie
oblică spre interior, posterior şi lateral ca sa se insere distal pe suprafaţa retrospinală a tibiei,
adica pe aria intercondiliană posterioară. Inserţiile tibiale ale acestor ligamente se situează
anterior de inserţia anterioară şi posterior de inserţia posterioară a cornurilor meniscale. In
extensie la nivelul ligamentului încrucişat anterior, anumite fascicule se relaxează, pe cand altele
sunt contractate.

Fig.nr. 2.1.2 Articulaţia genunchiului

Sursa : https://kinetoiasi.ro/anatomia-genunchiului/

14
 La nivelul genunchiului, sunt descrise multe burse sinoviale, dar în realitate doar câteva
au importanță semnificativă, şi anume :

Anterior:

 bursa suprapatelară, reprezintă o extensie normală a compartimentului sinoval al

genunchiului; poate deveni proeminentă în cazul unei efuziuni, dar tratamentul este
întodeauna orientat cauzei favorizante și nu spre tratarea simptomelor.
 bursa prepatelară, localizată între rotulă și tegumentul supraiacent, devenind vizibilă în
urma fricțiunilor repetate sau a sprijinului frecvent pe genunchi.
 bursa infrapatelară, cu localizare între tuberozitatea tibială și țesuturile supraiacente. De
asemenea, aceasta devine vizibilă în urma fricțiunilor și a poziției „pe genunchi”
prelungită.

Posterior:

 inflamări ale burselor pot fi localizate în fosa poplitee, de regulă poartă denumirea de
chisturi Baker sau bursită de semimembranos. Unele sunt influențate de starea
genunchiului, fiind dependente de orice modificare cum ar fi efuziune articulară sau
distensii. Unele dintre acestea nu au legătură cu articulația genunchiului deoarece,
anatomic vorbind, chiar dacă bursa semimembranosului în sine, nu comunică cu
genunchiul, adesea este conectată cu bursa de sub capul medial al gastrocnemienilor.

Muşchii articulaţiei genunchiului

Pe lânga cele două elemente pasive, extremităţile osoase şi capsula cu ligamentele,

meniscurile şi sinoviala, articulaţia genunchiului prezintă si un element activ reprezentat de
musculatura bine dezvoltată.

Muşchii motori ai articulaţiei genunchiului se împart în funcţie de mişcările determinante

în: flexori, extensori, rotatori laterali (externi) şi rotatori mediali (interni).

Muşchii flexori ai articulaţiei genunchiului sunt:

 muşchiul biceps femural;

15
  muşchiul semitendinos;
 muşchiul semimembranos;
 muşchiul croitor;
 muşchiul popliteu.

Muşchii extensori ai acestei articulaţii sunt:

 muşchiul cvadriceps femural;

 muşchiul tensor al fasciei lata.

Muşchii rotatori laterali sunt reprezentaţi de:

 muşchiul semitendinos;
 muşchiul semimembranos;
 muşchiul drept intern;
 muşchiul croitor;
 muşchiul popliteu;
 muşchiul gastrocnemian.

Muşchiul biceps femural se găseşte în porţiunea postero-laterală a coapsei şi se întinde

între ischion şi peroneu, având două capete de inserţie proximală (unul lung, de origine pelviană
şi altul scurt, de origine femurală) şi o inserţie distală unică, care se inseră pe epifiza proximală a
peroneului. Inervat de nervul ischiadic, muşchiul biceps femural are acţiunea de flexie a gambei
pe coapsă, dar şi de extensie a coapsei pe bazin. Se apreciaza faptul că, dacă coapsa este flectată
pe gambă muşchiul biceps femural imprimă gambei o uşoară mişcare de rotaţie laterală.

Muşchiul semitendinos are o dispoziţie superficială în porţiunea postero-medială a

coapsei şi se întinde de la tuberozitatea ischiatică la tibie, fiind tendinos în porţiunea sa distală.
Tendonul de inserţie distală se inseră pe faţa medială a epifizei proximale a tibiei, contribuind cu
tendoanele muşchilor croitor şi gracilis la formaţiunea aponevrotică a complexului fibros laba
gâştei. Inervat de nervul ischiadic, muşchiul semitendinos este un flexor al gambei pe coapsă şi
un extensor al coapsei pe bazin. Când genunchiul este flectat, acţionează şi ca rotator medial
(intern), fiind în această funcţie antagonist al muşchiului biceps femural.
16
 Muşchiul semimembranos se găseşte profund, în porţiunea postero-medială a coapsei şi
işi are originea pe tuberozitatea ischiatică. Se inseră prin trei fascicule distale: fasciculul
descendent care se fixează pe partea posterioară a condilului femural medial, fasciculul orizontal
care înconjoara condilul medial al tibiei şi se termină pe partea antero-laterala a acestuia,
fasciculul recurent care formează ligamentul popliteu oblic al articulaţiei genunchiului. Inervat
tot de nervul ischiatic are aceeaşi acţiune ca şi a muşchiului semitendinos, flexor al gambei pe
coapsa şi al coapsei pe bazin, rotator medial al genunchiului flectat.

Muşchiul croitor reprezintă cel mai lung muşchi al corpului omenesc, cu o poziţie
superficială şi se dispune între spina iliacă antero-superioară până la laba gâştei de pe faţa
medială a epifizei proximale a tibiei, unde se inseră tendonul sau terminal împreună cu ten-
doanele muschilor gracilis şi semitendinos. În acest lung traiect muşchiul croitor încrucişează în
diagonală faţa anterioară coapsei. Muşchiul este inervat de nervul femural. Este flexor al gambei
pe coapsă şi flexor al coapsei pe bazin. Sinergist cu muşchiul psoas iliac şi cu muşchiul drept
femural, el acţionează în mers la flexia coapsei pe bazin. Rotează coapsa lateral şi gamba
medial. Având punct fix pe tibie este rotator al bazinului pe partea opusă, flectându-1 pe coapsă.

Muşchiul popliteu este un muşchi de forma triunghiulară, lat şi scurt ce se găseste pe

planşeul fosei poplitee. Proximal se inseră pe condilul lateral al femurului şi după un traiect
oblic, medial inferior, se inseră pe faţa posterioară a diafizei tibiale, superior de linia oblică.
Inervat de nervul tibial muşchiul este flexor şi rotator medial al gambei, având raporturi
apropiate directe cu articulaţia genunchiului. Toţi muşchii flexori ai genunchiului, cu excepţia
capului scurt al muşchiului biceps femural şi al muşchiului popliteu sunt muşchi biarticulari,
adică trec peste două articulaţii, deci extind coapsă şi flectează genunchiul, acţiunea lor
depinzând de poziţia bazinului. Cu cât muşchii posteriori ai coapsei sunt mai întinşi prin flexia
bazinului, cu atât eficacitatea lor ca flexori ai genunchiului creşte. Acest proces se vede clar în
acţiunea de caţărat. Extensia genunchiului măreşte acţiunea acestor muşchi în mişcarea lor de
flexie a bazinului. Dacă coapsa este maximal extinsă, acţiunea de flexie a genunchiului este mai
redusă.

Muşchiul cvadriceps femural este situat pe faţa anterioară a coapsei şi este format
proximal din patru fascicule izolate, reunite distal într-un puternic tendon care se insera pe rotulă.
17
Cele patru componente musculare sunt: dreptul femural, vastul lateral, vastul medial şi vastul
intermediar.

Muşchiul drept femural este biarticular, inserându-se proximal pe spina iliacă antero-
inferioară şi pe sprânceana cotiloidă pe punctul ei superior. Întregul muşchi cvadriceps este
inervat de ramurile nervului femural. Este cel mai puternic extensor al gambei, fiind prin
muşchiul drept femural şi flexor al coapsei pe bazin sau invers, al bazinului pe coapsă, precum şi
activ tensor al sinovialei articulaţiei genunchiului.

Fig. nr.2.1.2. Regiunea anterioară a genunchiului, musculatura anterioară a coapsei

Sursa : https://www.scrigroup.com/sanatate/ANATOMIA-GENUNCHIULUI22432.php

Fig. nr.2.1.3.Musculatura regiunii posterioare a genuchiului

Sursa : https://www.scrigroup.com/sanatate/ANATOMIA-GENUNCHIULUI22432.php

18
 Biomecanica articulaţiei genunchiului

Din punct de vedere biomecanic genunchiul prezintă patru tipuri de structuri: portante, de
fixare, de alunecare şi care participă la mişcări active ale genunchiului.

Structuri portante: Structuri de fixare: Structuri de Structuri care

alunecare: participa la mişcări
active ale
- Extremitatea - Capsula genunchiului
inferioară a articulară; Meniscurile articulare Flexori principali
femurului; - ligamentele de - meniscul lateral; (bicepsul femural ,
- extremitatea întărire: - meniscul medial; semimembranosul ,s
superioară a tibiei;  ligamentul - sinoviala - fundul emitendinosul,
- fata posterioara a patelei de sac gemenii
rotulei. (rotulian); subcvadricipital Flexori accesori
 ligamentul - corpul dipos Hoffa; (gemenii
Winslow popliteul, plantarul,
(posterior) croitorul, dreptul
 ligamentul intern, activ pe
colateral genunchiul aflat în
fibular uşoară flexie;
(lateral); Extensori principali
 ligamentul (cvadricepsul)
colateral tibial Extensori accesori
(medial); (tensorul fasciei lata -
 ligamentele cand genunchiul are
incrucisate deja un grad de
( ligamentul extensie;
încrucişat Rotatori externi
anterior, (bicepsul femural,
ligamentul tensorul fasciei lata,

19
 încrucişat cand genunchiul este
posterior) extins;
cvadricepsul, prin
vastul lateral;
Rotatori interni
(semimembranosul
popliteul,
muschii 'labei de
gasca'
(semitendinosul,
croitorul si dreptul
intern).

Genunchiul este format din trei articulaţii, dintre care articulaţia femuro-tibiala şi articulaţia
femuro-patelară participă la mişcările sale, în timp ce articulaţia tibio-peronieră superioară (o
artrodie stransă, care nu permite decât mici mişcări de alunecare), nu participă decât la mişcările
gleznei.

Biomecanica articulaţiei femuro-patelară.

Rotula este ataşată de tibie prin ligamentul rotulian şi alunecă pe suprafaţa trohleei
femurale. Pornită din poziţia de hiperextensie, de deasupra suprafeţei articulare (unde o duce
contracţia cvadricepsului), ea intră în contact cu femurul prin treimea ei inferioară, la începutul
flexiei prin treimea medie, între 30-60° şi pe faţa articulară superioară, de la 60°. Cursa ei descrie
o curba uşoară în plan frontal cu concavitate externă, dar rotula poate avea şi un traiect
ascendent, uşor oblic la început, pentru ca sa ajungă deasupra trohleei şi să se îndrepte în afară,
pentru a se deplasa deasupra condilului femural extern. În plan sagital rotula se deplasează pe o
distanţa două ori mai mare decat lungimea sa. Verticala şi paralela cu femurul în extensie, rotula
devine orizontala cu faţa articulara, privind în sus, în flexie maximă.

Aceasta translaţie circumferenţială se face în jurul axului de flexie a articulaţiei

genunchiului. Deplasarea este posibilă datorită conexiunilor destul de întinse pe care rotula le
20
are cu femurul. În jurul rotulei, capsula articulară formează trei funduri de sac, unul cvadricipital
şi două latero-rotuliene, care se modifică în cursul flexiei. Ataşată de tibie prin puternicul
ligament rotulian inextensibil, în cursul mişcării de flexie, rotula suferă o translaţie
circumferenţială în plan sagital şi faţă de tibie.

Translaţia se desfăşoară în lungul unui arc de cerc cu centrul situat la nivelul tuberozităţii
tibiale anterioare, a cărei rază este egală cu lungimea ligamentului rotulian. Miscările de rotaţie
ale tibiei antrenează şi deplasarea rotulei. Rotaţia internă, prin deplasarea condililor, antrenează
rotula în afară. Rotaţia internă automată din cursul flexiei genunchiului reuşeşte astfel sa alinieze
aparatul extensor, desfiinţând unghiul deschis în afara ce există în plan frontal între tendonul
cvadricipital şi ligamentul rotulian. În cursul rotaţiei externe a tibiei, rotaţia internă a condililor
femurali va antrena rotula într-o deplasare pe aceeaşi parte.

Biomecanica articulaţiei femuro-tibială

Articulaţia femuro-tibială are un singur grad de libertate, prezentând două mişcări principale
în plan sagital - flexia şi extensia gambei pe coapsa. Secundar există şi o a doua direcţie de
mişcare, rotaţia axială, mult mai redusă ca amplitudine. Atunci când întregul membru inferior
actionează ca un lanţ cinematic deschis articulaţia femurotibială funcţionează ca o pârghie de
gradul III însă atunci când membrul inferior acţionează ca un lanţ cinematic închis, articulaţia
femuro-tibială funcţionează ca o pârghie de gradul I, cu punctul de sprijin între forţa şi rezistenţă.

Genunchiul este o articulaţie cu un singur grad de libertate, realizând o pârghie de gradul

III, cu forţa între punctul de sprijin şi cel de rezistenţă. Alcătuirea sa îi conferă posibilitatea
mişcărilor de flexie-extensie cât şi mişcări limitate de rotaţie şi înclinaţie laterală.

Mişcarea de flexie-extensie se face, teoretic, în jurul unui ax transversal orizontal, care

trece prin cele doua tuberozităţi condiliene ale femurului şi care, din cauza valgusului fiziologic,
formează un unghi de 81° cu axul diafizei femurale si de 93° cu cel al diafizei tibiale. În realitate,
datorită volutei condiliene, flexia-extensia se desfaşoară în jurul unui ax care se deplasează în sus
şi înapoi în flexie şi în sens invers, în extensie. Pornind de la o extensie de 180°, flexia activă
atinge o amplitudine de 120° (când şoldul este extins) până la 140° (cand şoldul este flectat), iar
cea pasivă este de 160°. Mişcarea de flexie-extensie are o componentă de rulare ( cand noi

21
puncte ale femurului şi tibiei intra în contact unul cu celalalt la distanţe egale) şi o alta de
alunecare(când noi puncte ale suprafeţei femurale intra constant în contact cu aceleasi puncte de
pe platoul tibial).

Pornind de la o extensie completă, condilul începe să se ruleze fără să alunece în primele

20° ( primele 10-15°) pentru condilul medial şi 20° pentru cel lateral, după care alunecarea apare
şi devine progresiv predominantă, astfel încât la sfârşitul mişcării ei, alunecă fără să ruleze. La
mişcările de flexie-extensie se asociază o rotaţie automată aşa numita 'mişcare în surub'.

Începutul flexiei este însoţit de o relaxare a ligamentului colateral lateral şi de o relaxare

parţială a ligamentului încrucişat antero-extern. Condilul lateral rulează spre înapoi pe platoul
tibial, distanţa de 1 cm în cursul primelor 15° de flexie. Condilul medial, reţinut de ligamentul
colateral medial nerelaxat are o rulare limitată la câţiva milimetri. Acesta face ca în primele 20°
în flexie să apară o mişcare de rotaţie internă a tibiei sub femur. De la flexie spre extensie, pană
la 160° condilii aluneca pe platoul tibial; de la acest punct incepe rularea. Condilul lateral mai
scurt isi termina mai repede cursa decat cel medial, sprijinindu-se pe calota condiliana, care intra
in tensiune. Extensia completa nu devine posibila decat daca tibia se roteaza in jurul axului sau
vertical cu 2 -5° extern, pentru a da posibilitatea si condilului medial sa puna in tensiune calota
condiliana mediala, la capatul cursei sale. Aceasta este rotatia terminala de inchidere care
blocheaza genunchiul in extensie. Pentru o noua flexie articulaţia trebuie deschisa, acţiune ce
revine muşchiului popliteu care iniţiază mişcarea, el fiind 'starter'-ul ei; prin contracţia sa
determină o nouă rotaţie internă a tibiei: ligamentul încrucişat anteroior şi cel colateral-lateral se
relaxează şi flexia poate începe. Dispoziţia anatomică a ligamentelor face ca axul mişcării de
rotaţie să treacă prin glena tibială medială, în vecinatatea spinei tibiale. Spre deosebire de
ligamentele colateral-lateral şi încrucişat anterior care se relaxează partial, ligamentele colateral-
medial şi încrucişat posterior rămân în tensiune în cursul flexiei. Condilul medial va fi mai
strâns ataşat de platoul medial, pe când condilul lateral este fixat mai slab. Din cauza acestor
tensiuni ligamentare inegale, jumatatea externă a articulaţiei este mai mobilă decât cea internă.

Rotaţia automată se datorează:

22
 - lungimii mai mari a condilului femural medial;

- concavităţii glenei tibiale mediale faţă de convexitatea glenei laterale, care permite o
alunecare mai mare spre posterior a condilului femural lateral;

- orientării ligamentelor colaterale, oblicitatea celui lateral permiţând o mai mare

mobilitate a condilului femural lateral;

- tensiunii ligamentului încrucişat anterior, sfârsitul extensiei; rotaţia externă a tibiei il

relaxează oferind posibilitatea unui grad de extensie în plus.

Flexia-extensia nu este o simplă mişcare elicoidală, ci din contră una mult mai complexă.
Axele femurului şi ale tibiei care în extensie formează un valgus fiziologic, se aliniază la 90°de
flexie în acelaşi plan sagital. Aceasta corecţie a valgusului fiziologic în cursul flexiei
demonstrează că axul de flexie al genunchiului nu este strict orizontal, ci într-un plan uşor oblic
înapoi şi înăuntru.

Flexia este astfel o mişcare complexă, care combină cele două grade de libertate şi
variaţia în plan frontal a unghiului format de axele anatomice ale femurului şi tibiei.

Mişcările de rotaţie ale gambei pe coapsă se explică prin înălţimea diferită a condililor
femurali şi se asociază mişcărilor de flexie-extensie. Intervin ligamentele încrucişate, care
roteaza gamba în afară, în poziţia finală de flexie şi înăuntru, în poziţia finală de extensie.

Amplitudinea mişcării de rotaţie activă este de 15-20°, iar de rotaţie pasivă de 35-40°.
Axul în jurul căruia se execută mişcarea este vertical şi trece prin centrul spinelor tibiei. Rotaţia
externă este realizată de biceps, iar rotaţia internă de semimembranos, popliteu, semitendinos,
drept intern şi croitor. Se constată că rotatorii interni sunt mai puternici decât rotatorii externi
deoarece rotaţia internă reprezintă mişcarea obişnuită a genunchiului, în timp ce rotaţia externă
este excepţională. În rotaţia externă ligamentele laterale se întind, iar ligamentele încrucişate se
relaxează, în timp ce în rotaţia internă se întind ligamentele încrucişate şi se destind ligamentele
laterale.

Mişcările de înclinare laterală sunt limitate de ligamentele colaterale. Cum înclinarea

trebuie limitată special în mers, ligamentele laterale sunt puse sub tensiune maximă odată cu
23
extensia genunchiului. În flexia completă ligamentul lateral extern se relaxează, dar cel intern se
menţine întins. In semiflexie însă, se obţine o relaxare maximă a ligamentelor.

Deplasarea înainte şi înapoi a platoului tibial pe condilii femurali, cand genunchiul este
extins este limitată de ligamentele încrucişate. Ligamentul încrucişat anterior limitează
deplasarea înainte, iar cel posterior, deplasarea ânapoi. Ligamentul încrucişat anterior se întinde
în extensie, se relaxează în flexia uşoară şi se întinde din nou în hiperextensie, în timp ce
ligamentul încrucişat posterior se întinde în flexie completă, se relaxează în semiflexie şi se
întinde din nou uşor în extensie. În semiflexie, ambele ligamente încrucişate fiind mai destinse,
se poate obţine o uşoară mişcare de alunecare în sus antero-posterior a platoului tibial pe condilii
femurali.

2.2 Mecanisme de etiopatogenie a ligamentului încrucişat anterior

Ligamentele sunt benzi elastice, puternice, care conectează oasele între ele aducând
stabilitate şi forţa articulaţiei, cele patru ligamente care leagă femurul de tibie au următoarele
funcţii :

 ligamentul colateral medial: aduce stabilitate în porţiunea internă (medială) a

genunchiului
 ligamentul colateral lateral: aduce stabilitate în porţiunea externă (laterală) a genunchiului
 ligamentul încrucişat anterior: aşezat în centrul genunchiului, limitează rotaţia şi mişcarea
anterioară a tibiei;
 ligamentul încrucişat posterior: aşezat în centrul genunchiului, limitează mişcarea
posterioară a tibiei.

Articulaţia genunchiului este înconjurată de o structură fibroasă protectoare numită capsulă

articulară, iar în interiorul acesteia, articulaţia este căptuşită cu un ţesut subţire, moale, numit
sinovială.

Ligamentul încrucişat anterior sau LIA, este situat în centrul genunchiului, împreună cu
ligamentul încrucişat posterior (LIP). Aceste ligamente sunt bine ancorate pe femur şi pe tibie,
24
pentru a forma o structură încrucişată în genunchi, care împiedică deplasarea oaselor, înainte sau
înapoi.

Ligamentul încrucişat anterior (LIA) este cel mai frecvent afectat ligament al genunchiului.
Anual sunt estimate 200.000 de cazuri de leziuni ale LIA, cu 100.000 de cazuri de reconstrucţie
ale LIA efectuate anual. În general, accidentările care se lasă cu leziuni ligamentare la genunchi
este mai mare la persoanele care practică sport cu risc ridicat, cum ar fi baschet, fotbal sau schi.

Aproximativ 50 % din leziunile LIA apar în asociere cu afectarea meniscului, cartilajului

articular, sau alte ligamente. În plus, pacienţii pot avea leziuni şi pe suprafaţa cartilajului.

Ruptura izolată a ligamentului încrucişat anterior apare în deplasările anterioare bruşte

ale gambei iar cel posterior în deplasările posterioare.

Deşi ligamentele scurte cedează primele (înaintea celor lungi), rareori ruptura unui
ligament încrucişat este izolată, aproximativ 50% din leziunile ligamentului încrucişat anterior
intervin simultan cu leziunea altor structuri ale genunchiului, cum ar fi cartilajul articular,
meniscul (mai ales cel medial), sau alte ligamente (ligamentul colateral medial)

Alte structuri articulare care pot suferi leziuni în cadrul entorselor sunt capsula articulară
şi membrana sinovială. În marea majoritate a cazurilor leziunea capsulară este simultană cu cea
ligamentară, acestea din urmă fiind frecvent structuri deviate din capsula articulară. Prin defectul
capsular capetele ligamentului rupt pot patrunde intraarticular determinând blocajele articulare.

Sinoviala poate fi destramată, dislocată, ruptă sau herniată printr-o breşă capsulară. În
unele cazuri sinoviala reacţionează prin hidartroză, dar în majoritatea cazurilor de lezare a ei
sangerează conducând la hemartroză.

Leziunile ligamentare se numesc „entorse" şi au diferite grade de gravitate.

 Entorsele de gradul 1.

În entorsele de gradul 1 sau entorse uşoare leziunea ligamentului este moderată, acesta fiind
uşor întins dar pastrându-şi capacitatea de a menţine stabilitatea genunchiului.

25
 Durerea este de intesitate redusă, impotenţă funcţională minimă, tumefiere dureroasă, lipsa
oricărui semn radiologic, corespunzând unei întinderi ligamentare.

Se vindecă în doua-trei săptămâni, recuperarea funcţională fiind totală

 Entorsele de gradul 2.

O entorsă de gradul 2 (moderată) provoacă o întindere a ligamentului pană într-acolo încât

acesta se rupe parţial. Acest tip de entorsă este adesea denumit ruptură parţiala a ligamentului
încrucişat anterior. Prognostic este unul favorabil necesitând recuperare aproximativ trei luni, cu
sau fără simptome de instabilitate

 Entorsele de gradul 3 (gravă) - cel mai adesea, acest tip de entorsă este denumită ruptură
de ligament încrucişat anterior. Ligamentul este rupt în două bucaţi iar genunchiul îşi pierde
stabilitatea, prognosticul este mai puţin favorabil necesitând ligamentoplastia.

Rupturile parţiale ale ligamentului încrucişat anterior (LIA) sunt rare; majoritatea leziunilor
LIA reprezintă rupturi complete sau aproape complete ale ligamentului încrucişat anterior.

Cel mai frecvent accidentarile LIA sunt legate de sport dar cu toate acestea, entorsa,
întinderea sau ruperea LIA-ului poate fi cauzată şi de stresul fizic repetitiv, cum ar fi excesul de
pivotare sau răsucire a genunchiului.

Leziunea ligamentelor încrucişate poate să nu determine durere. Mai degraba pacientul

poate sa audă doar un zgomot în articulaţie iar piciorul se îndoaie la tentativa de a sta în
ortostatism (în picioare), ca urmare a lipsei de stabilitate.

26
 Fig.nr.2.2.1.Ruptura ligamentului încrucişat anterior

Sursa : https://www.doctorortoped.ro/afectiuni/ruptura-ligament-incrucisat-anterior-lia

Cauze şi factori de risc pentru ruptura de ligament încrucişat

Mai multe studii au relevat faptul că, în anumite sporturi, incidenţa leziunilor LIA este
mai mare la femeile atlet faţă de barbaţii atlet. Se presupune că acest lucru se datorează diferenţei
de condiţie fizica, forţă musculară şi control neuromuscular. Alte posibile cauze ale acestei
incidenţe a leziunilor ligamentului încrucişat anterior, diferenţiate în functie de sex, includ
laxitatea ligamentară mai mare la femei şi efectele estrogenului asupra proprietăţilor
ligamentelor.

Se estimează că 70 % din leziunile LIA apar prin mecanisme fără contact direct, în timp
ce 30 % apar ca rezultat al contactului direct cu un alt jucator sau obiect.

Ligamentul încrucişat anterior se poate rupe prin mai multe mecanisme:

o Schimbarea bruscă a direcţiei;

o Oprirea bruscă;
o Decelerarea în timpul alergării;

27
 o Aterizarea incorecta în urma unei sărituri;
o Contactul direct sau coliziunea, asa cum se întamplă în cazul placării în rugby.

Posttraumatic, pacienţii prezintă de obicei dureri şi edem, iar genunchiul se simte instabil.
În termen de cateva ore după ruptura LIA, pacienţii prezintă umflarea genunchiului, pierderea
mobilităţii, durere sau sensibilitate de-a lungul liniei articulare şi disconfort în timpul mersului
până la impotenţă funcţională

Leziunile ligamentului apar atunci cand articulaţia genunchiului este flectată şi rotată
( şansele de accidentare sunt mai mari cand aceste mişcări se asociază ), sau în cazul unui contact
dur: piciorul este fixat la sol şi o forţă brusca loveste din exterior genunchiul întins sau uşor
flectat ( lovitura din partea unei persoane sau a unui obiect ) .

Lezarea acestui ligament apare frecvent la sportivii care practică activităţi ce presupun
schimbari rapide de direcţie, opriri şi alergări repetate sau aterizări din săritura, precum fotbal,
rugby, baschet, ski, gimnastica, arte marţiale dar şi păşitul într-o groapă sau ratarea unei trepte la
coborarea scarilor sau păşitul poate genera de asemenea lezarea ligamentului încrucişat anterior.

Rupturile apar mai uşor la persoanele cu o vârstă mai mare de 40 ani deoarece rezistenţa
ligamentului încrucişat anterior devine tot mai mică odată cu înaintarea în vârstă, lucru valabil
pentru orice alta parte a corpului.

Evoluţia naturală a unei leziuni LIA fara intervenţie chirurgicală, variază de la pacient la
pacient şi depinde de nivelul de activitate al pacientului, gradul de lezare şi instabilitate
simptomatică, astfel prognosticul pentru un LIA, parţial rupt, este de multe ori favorabil,
necesitând recuperare, aproximativ trei luni (cu toate acestea, unii pacienţi cu leziuni parţiale
LIA, pot avea încă simptome de instabilitate) , rupturile complete de LIA pot avea un rezultat
mai puţin favorabil, după o ruptură completă de LIA majoritatea pacienţilor sunt incapabili să
practice sporturi care necesită mişcări de pivotare pe piciorul afectat, dar există şi pacienţi care
prezintă instabilitate a genunchiului la mers. Există unele persoane, un numar mic, care pot
practica sport fără nici un simptom de instabilitate. Aceasta variabilitate este legată de severitatea
iniţială a leziunii genunchiului, precum şi solicitările fizice ale pacientului.

28
 Simptome :

În cazul unei leziuni a ligamentului încrucişat anterior, este posibil ca pacientul să audă un
fel de „pocnet" şi poate simti ca genunchiul cedează sub greutatea proprie (se deplasează).

După traumatismul propriu-zis, apar următoarele simptome:

- Durere și inflamație. În timpul primelor 24 de ore, genunchiul se umflă. Inflamația și

durerea pot dispărea brusc la un moment dat, însă asta nu înseamnă că problema a fost
rezolvată.

În momentul în care pacientul reia activitatea sportivă, genunchiul va fi cel mai probabil
instabil și se va resimți deplasarea lui în timpul activităților.

- Limitarea gradului de mișcare în articulația genunchiului.

- Disconfort în timpul mersului.

Desigur, poate aceste simptome nu sunt alarmante la prima vedere, iar o asemenea leziune nu
este una de natură să îi reducă pacientului complet capacitatea de mișcare, însă există riscul
dezvoltării unor leziuni ulterioare la nivelul meniscului. Trebuie să menționăm, prin urmare, că
prin rolul pe care îl joacă aceste ligamente încrucișate, ruptura unuia dintre ele poate duce la
incapacitatea de a face mișcări uzuale și la incapacitatea de a flexa genunchiul.

2.3 Tratamentul lezării ligamentului încrucișat anterior

Tratamentul lezării ligamentului încrucișat anterior variază în funcție de nevoile pacientului

și este individualizat. Există, așadar, două modalități de a trata leziunea de ligament anterior al
genunchiului: prin tratament conservator și prin tratament chirurgical. Un pacient tânăr are
nevoie de operație de reconstrucție a ligamentului iar un pacient tânăr sportiv de performanță va
necesita intervenție chirurgicală per primam (intervenție imediată după producerea leziunii).
Pacienții mai puțin activi, de obicei în vârstă, își pot relua stilul de viață fără operație, însă poate
exista riscul de ruptură totală a ligamentului.

29
 Aşadar, indicaţia de tratament al leziunii de ligament încrucişat anterior trebuie să ţină cont
de :

 vârsta bolnavului - în ceea ce priveşte vârsta optimă pentru un tratament chirugical,

aceasta este cuprinsa între 15-40 de ani, restul cazurilor fiind predominant tratate
conservator.
 profesiunea lui - în ceea ce priveşte profesiunea un bolnav sedentar va putea beneficia în
majoritatea cazurilor de o recuperare kinetoterapeutica pentru a obţine aşa-numitul
„genunchi de strada' suficient în cazul lor.
 activităţile sportive practicate - în ceea ce priveşte activitatea sportivă, pacientul va putea
beneficia în majoritatea cazurilor de o recuperare kinetoterapeutica pentru a obţine o
muncă fizică specifică unui sportiv, care va beneficia de o atitudine terapeutică mai
„agresivă'.
 momentul producerii accidentului
 gravitatea leziunii,

În funcţie de gravitatea leziunii, vom avea următorul tratament :

- În entorsa de grad 1 tratamentul constă în imobilizare provizorie 3-4 zile, vindecarea se

produce în 7 până la 30 zile.

- În entorsa de grad 2 tratamentul este conservator protectiv şi constă în repaus total la pat
cu gamba în poziţie proclivă, crioterapie, imobilizare în aparat gipsat sau orteză cu genunchiul
flectat la 30-45° pentru 4-6 săptamâni după care sunt indicate 2-3 saptamani de fizioterapie,
urmate de şedinţe de kinetoterapie şi masaj. Prin imobilizare se urmăreşte cicatrizarea corectă a
sistemului ligamentar, fără această imobilizare, artitculaţia se vindecă dar rămâne slabă şi
predispusă la recidivă.

- În entorsa de gradul 3 - necesită imobilizarea în aparat gipsat 1-3 luni şi/sau intervenţia
chirurgicală după care urmează 1-2 luni de recuperare prin: fizioterapie, masaj şi kinetoterapie
care constă în contracţii statice alternate cu relaxari ale musculaturii regionale şi exerciţii de

30
întreţinere generală pentru segmentele sanatoase ale corpului, iar după perioada de imobilizare se
pot începe exerciţii de mobilizare articulară şi de tonifiere a musculaturii regionale.

Tratament chirurgical

Majoritatea leziunilor ligamentului încrucişat anterior nu pot fi suturate (cusute) la loc

astfel este nevoie de repararea pe cale chirurgicală a ligamentului (chirurgul ordoped va înlocui
ligamentul rupt cu o grefa de ţesut) pentru recuperarea stabilităţii genunchiului.

Grefele pot fi obţinute din mai multe surse, adesea, ele sunt prelevate din tendonul
patelar, care se află poziţionat între rotulă şi tibie, din tendoanele muşchilor ischio-gambieri care
se află în partea posterioară a coapsei (constituie o sursă obişnuită de grefă). Alteori se utilizează
tendonul muşchiului cvadriceps, care se află între rotulă şi coapsă sau pot fi utilizate şi alogrefele
(grefele prelevate de la cadavre).

Deoarece recuperarea după intervenţia chirugicală necesită timp, este posibil ca atletul să
nu-şi poată relua activitatea sportivă mai devreme de 6 luni sau chiar mai mult de la intervenţie.

Intervenţia de reconstrucţie a ligamentului încrucişat anterior se efectuează cu ajutorul

unui artroscop, cu practicarea unor incizii mici. Intervenţia artroscopică este mai puţin invazivă
decât cea clasică. Beneficiile tehnicilor minim invazive includ durerea mai mică după
intervenţie, timp de spitalizare redus, şi îmbunătăţirea semnificativă a timpului de recuperare.

Cu excepţia cazului în care există leziuni multiple la nivelul genunchiului, reconstrucţia

ligamentului încrucişat anterior nu se efectuează imediat. Amânarea intervenţiei permite atât
retragerea inflamaţiei cât şi reluarea funcţiei motorii înainte de operaţie însă efectuarea
prematură a reconstrucţiei LIA sporeşte riscul de artrofibroză sau formarea de cicatrici intra-
articulare, care cresc riscul de pierdere a motricităţii genunchiului.

Tratament conservator

31
 Tratamentul conservator poate fi eficient pentru persoanele în vârstă şi sedentare. Dacă
stabilitatea generală a genunchiului este nealterată, doctorul ortoped poate recomanda alternative
mai simple, ne-chirurgicale, cum ar fi:

 Purtarea unei orteze - pentru a proteja genunchiul de instabilitate.

 Recomandarea utilizării cârjelor pentru a evita plasarea greutăţii pe piciorul afectat,
protejând astfel genunchiul.
 Kinetoterapie - pe masură ce inflamaţia se reduce, poate fi demarat un program de
recuperare individualizat, care include exerciţii specifice menite să asigure reluarea
funcţiei genunchiului şi fortificarea musculaturii piciorului.

Tratamentul de recuperare

Stabilitatea genunchiului în ortostatism sau în mers este asigurată pe de o parte de

aparatul capsuloligamentar (stabilitatea pasivă), iar pe de altă parte de aparatul musculotendinos
(stabilitatea activă). Afectarea unuia sau altuia determină „sindromul de instabilitate a
genunchiului”.

Stabilitatea pasivă este asigurată de aparatul capsuloligamentar format din:

- planul capsulo-ligamentar intern (ligamentul lateral intern, ligamentul capsular intern şi

expansiunea vastului intern care însă nu are rol în stabilitatea pasivă);

- planul capsulo-ligamentar extern (fascia lata – bandeleta iliotibială – ligamentul lateral extern,
tendonul popliteu);

- ligamentul posterior (Winslow), cu cele două porţiuni laterale (calotele condiliene) şi porţiunea
mediană (ligament popliteu arcuat şi oblic);

- ligamentul anterior (tendonul rotulian + fascia genunchiului);

- ligamentele încrucişate, care formează pivotul central pentru rotaţie.

Lezarea unora din aceste elemente duce la instabilităţi mai mult sau mai puţin accentuate.

32
 În cazurile de instabilităţi pasive ale genunchiului operate fără succes sau care nu pot fi
operate dintr-un motiv sau altul, ramâne de încercat o rezolvare sau măcar o ameliorare
funcţională prin metode recuperatorii fizicale.

Aceste metode sunt:

1. Tonifierea musculaturii stabilizatoare a genunchiului.

2. Creşterea rezistenţei ligamentare prin tracţiuni blânde, dar repetate ale ligamentului.

3. Respectarea regulilor de „igienă” a genunchiului:

- scaderea în greutate;

- evitarea ortostatismului şi mersului prelungit;

- evitarea mersului pe teren accidentat;

- mers cu sprijin în baston;

- corectarea prin susţinătoare plantare ale piciorului plat;

- evitarea poziţiilor de flexie puternică;

- evitarea păstrării prelungite a unei aceeaşi poziţii ale genunchiului;

- mişcări de flexie – extensie înainte de trecerea de la repaus la ortostatism.

Rolul cvadricepsului în stabilitatea genunchiului este general recunoscut. Asa-numita

„înlăcătare” sau „zăvorâre” a genunchiului pe ultimele 15-200 in momentul atingerii solului cu
calcaiul în mers, pentru asigurarea momentului de sprijin unipodal ulterior, este asigurată de
cvadriceps şi în primul rand de vastul intern. Aceste ultime grade de extensie se fac concomitent
cu o blocare pe centrul articulaţiei rotulei, blocare rezultată din tendinţa de tracţiune externă şi
superioară a ei prin capetele dreptului anterior, vastului extern şi crurarului, la care se opune
vastul intern prin fibrele lui oblice care tracţionează intern cu o forţă dublă decât a celorlalţi
muşchi.

33
 Zăvorărea genunchiului („locked position”) include şi mişcarea de rotaţie a tibiei cu 2-50
în jurul propriei sale axe, dând astfel posibilitatea condilului median să se blocheze prin
întinderea ligamentului colateral lateral şi a ligamentului încrucişat antero-extern.

În refacerea stabilităţii active a genunchiului se recomandă exerciţii de tonifiere a tuturor

muşchilor care participă la această stabilizare.

În stabilizarea genunchiului, când piciorul este la sol, în mers şi sprijin, un rol important
îl joacă poziţiile echilibrate ale bazinului pe femur.

Tonifierea cvadricepsului.

Orice traumatism care afectează genunchiul determină repede o hipotonie şi hipotrofie a

cvadricepsului. Chiar o imobilizare de 48 de ore a genunchiului slăbeşte semnificativ forţa
acestui muşchi. Tonifierea cvadricepsului este un obiectiv principal în recuperarea pacientului
care a suferit leziune de LIA şi nu va fi neglijată niciodată.

În exerciţiile cu contrarezistenţă, trebuie ţinut seama de starea articulară, deoarece ele se

execută cu mobilizarea articulaţiei. Din acelaşi motiv, genuflexiunile complete ca exerciţiu de
tonifiere musculară nu se indica în genunchiul posttraumatic, solicitând mult articulaţia. Se pot
face genuflexiuni pe 50% din flexia totală.

În exerciţiile de tonifiere a cvadricepsului, pentru creşterea stabilităţii active, trebuie sa se

ţină seama de vastul intern. El nu poate fi bine antrenat în exerciţiile izometrice din extensie
completă. De aceea, acest muşchi se lucrează în special în exerciţii de rezistenţă pe ultimele 20
grade de extensie sau cu exerciţii izometrice succesive cu genunchiul în unghiuri variabile între
20 grade – 0 grade.

În general, forţa musculară a cvadricepsului este recuperată în 3 – 6 saptămâni. Pentru

câstigarea forţei şi a rezistenţei la efort se introduc exerciţii cu contrarezistenţă mai mica, dar
care se repeta de foarte multe ori.

Tonifierea cvadricepsului are două momente diferite ca obiectiv recuperator: recuperarea

forţei lui pe extensori şi „zăvorâtor” al genunchiului, insistând mai ales pe ultimele grade de

34
extensie; recuperarea lui ca stabilizator în zona de stabilitate critică, între 60 0 – 90 0 flexie, prin
creşterea de forţă şi rezistenţă.

Exerciţii pentru cvadriceps .

Exercitii izometrice

1. Decubit dorsal - contracţia puternică a cvadricepsului.

2. Decubit dorsal , cu un sac sub genunchi, contracţia puternică a cvadricepsului

3. Şezând, gamba în extensie, contracţia cvadricepsului.

4. Ortotostatism pe membrul sănătos, membrul bolnav extins înainte în sprijin pe ceva,

contracţia cvadricepsului.

5. Decubit dorsal cu gamba la marginea mesei sau din şezând se execută extensii, încarcând
gamba distal.

6. Pacientul în poziţia “aşezat fără scaun” adică cu CF şi G flectate la 90 0 , cu spatele sprijinit

de zid, dacă linia de gravitaţie trece şi îndărătul articulaţiei, travaliul muscular se realizează doar
în extensia genunchiului.Exerciţiul urmareşte antrenarea vastului medial( cu rol în tracţionarea
internă şi în sus a rotulei).

7. Decubit dorsal cu MI interesat în uşoară flexie a genunchiului, asistentul apuca rotula tragând-
o în jos şi în afară, se comandă extensia completă, cu tracţionarea rotulei în sus şi înăuntru.

Exerciţii cu contrarezistenţă.

1. Decubit dorsal sau şezând, rezistenţa în treimea inferioară a gambei, se execută extensii ale
genunchiului.

2. Şezând, se fixează la nivelul gleznei greutăţi de valori progresive şi se ridică (extensia

genunchiului) până apare oboseala (exerciţii De Lorne).

3. În ,,4 labe' — sprijin pe maini şi pe genunchi. Se extind genunchii ca să se ajungă în sprijin

pe maini si vârfurile picioarelor.

35
 Consecinţele negative ale lipsei ligamentului încrucişat anterior sunt :

- persistenţa instabilităţii antero-posterioare şi rotatorii

- predispoziţia spre alte entorse cu potenţiale leziuni meniscale sau cartilaginoase ( consecinţa a
instabilităţii)

- modificări artrozice cu apariţie precoce, mai ales la nivelul compartimentului intern şi mai ales
în leziunile care implică şi meniscurile

- modificări ale mersului (adaptat la instabilitatea percepută de pacient)

Pentru o evita instabilităţile articulare atât în entorsele uşoare sau moderate cât şi în
entorsele grave pre sau postoperatorii se pot folosii ortezele mobile de genunchi în asociere
exerciţii fizice.

Program de recuperare după ligamentoplastie

Etapele recuperării ligamentului încrucișat anterior în urma operaţiei de ligamentoplastie

Faza I : 0-2 săptămâni

Faza 1 a recuperării în urma operației de ligamentoplastie va debuta imediat după

finalizarea operației și durează, de regulă 8-14 zile, în funcție de caz.

Primele 2 săptămâni sunt adesea cele mai grele, deoarece te vei confrunta cu durerea de
la nivelul genunchiului, precum și inflamația acestuia. De asemenea, reprezintă un moment în
care, cel mai probabil, pacientul este speriat de ceea ce i s-a întâmplat ( operația). Pacientul poate
ezita să folosească genunchiul la care a suferit intervenția chirurgicală, însă acest mod de a
acționa nu este în avantajul său.

Regula simplă în recuperare spune că cel mai rău lucru pe care îl poți face este să nu faci
nimic. Astfel produci instant atrofie musculară și limitare de mobilitate la nivelul genunchiului,
mobilitate pe care ulterior ne vom chinui foarte tare să o recâștigăm.

Obiectivele recuperării

36
  Reducerea inflamației de la nivelul genunchiului
 Asigurarea mobilității rotulei
 Prevenirea formării de aderențe la nivelul punctelor de incizie realizate de către medic
 Dobândirea extensiei complete a genunchiului
 Dobândirea a 70-80 de grade de flexie a genunchiului
 Menținerea organismul activ

Reducerea inflamației de la nivelul genunchiului se poate realiza prin folosirea principiului

RICE ( Rest, Ice, Compression, Elevation). Acest principiu presupune să menții membrul
inferior cu genunchiul operat în repaus, să aplici comprese cu gheață și menții membrul deasupra
nivelului trunchiului. De asemenea, în această etapă ajută și medicamentele cu efect antialgic și
antiinflamator.

Rest - Presupune limitarea la maxim a activităților ce solicită articulația

genunchiului.Repausul se va efectua cu genunchiul plasat în poziție de extensie.Mai trebuie
precizat și faptul că nu ai voie să plasezi o pernă direct în spatele genunchiului, deoarece aceasta
poate reduce circulația arterială și venoasă către gambă.

Ice - Plasarea unei comprese cu gheață la nivelul genunchiului. Aceasta se va plasa pe partea
anterioară și laterală a genunchiului. Se va evita contactul cu zona posterioară. Durata unei
aplicații cu gheață va fi între 15-20 minute și se poate repeta de 3-4 ori pe zi.

Compression- Plasarea unei feși elastice în jurul genunchiului. Aceasta se poate plasa în
același timp cu aplicația cu gheață sau după aplicarea acesteia. Durata de compresie va fi de 15-
20 minute maxim.

Elevation - Pacientul va plasa genunchiul deasupra nivelului toracelui. Acest lucru va

favoriza circulația venoasă, aspect care va atrage după sine accelerarea drenajului din zona
umflată.

Asigurarea mobilității rotulei

Rotula reprezintă o componentă mobilă a articulației genunchiului și dorim să o menținem

astfel. Repausul total și prelungit de la nivelul genunchiului va determina blocarea rotulei într-o
37
anumită poziție, fapt ce va adăuga un obiectiv suplimentar pe lista de recuperare. Nu este de dorit
acest lucru, deoarece obiectivul este să atingem cel mai scurt timp de recuperare posibil.

Pentru a menține mobilitatea normală la nivelul rotulei, vom efectua o serie de exerciții
foarte ușoare:

o Mobilizări pasive ale rotulei. Blând, vom mișca rotula către stânga și către dreapta,
ascendent și descendent. Acest exercițiu nu trebuie să producă durere.
o Contracții ușoare ale mușchiului cvadriceps. Acestea vor atrage după sine mobilizarea
rotulei.
o Flexie și extensie a genunchiului.

Prevenirea formării de aderențe la nivelul punctelor de incizie realizate de către medic

În urma unei leziuni, organismul va forma un petic de țesut fibros prin care va încerca să
acopere și ulterior să repare zona la care s-a produs leziunea. Dar, dacă acest lucru se produce în
interiorul articulației genunchiului , formațiunile de țesut fibros pot determina limitarea de
mobilitate. Pierderea de mobilitate de la nivelul genunchiului va însemna o prelungire a
perioadei de recuperare. Pentru a preveni acest efect, este necesar să menținem articulația
mobilizată pe tot parcursul celor 2 săptămâni. Exercițiile sunt aceleași ca cele menționate în
cazul mobilizării rotulei.

Dobândirea extensiei complete a genunchiului

Pentru ca mersul să fie posibil, avem nevoie de amplitudinea normală de extensie de la

nivelul genunchiului, respectiv genunchiul să fie drept. Reperul este să ai un unghi de 180 de
grade între coapsă și gambă. Altfel, mersul va fi șchiopătat.

Pentru a obține maximum de extensie la nivelul genunchiului, ne va interesa plasarea

acestuia în perioadele de repaus în poziția maxim extinsă.

Dobândirea a 70-80 de grade de flexie a genunchiului

38
 Da, acesta este cazul ideal în primele 2 săptămâni. Dacă reușim ca după prima fază post
operație să avem 80 de grade de flexie la nivelul genunchiului, recuperarea genunchiului se
îndreaptă rapid către zona lui 4-5 luni de zile.

Îmunătăţirea mobilităţii de la nivelul genunchiului,

Se folosesc exerciții de kinetoterapie pasivă și activă.

Mobilizări pasive ale genunchiului operat - se poate folosi kinetec-ul sau se pot efectua
mobilizări pasive asistate de către kinetoterapeut.

Mobilizări active ale genunchiului - mișcări lente de flexie și extensie până la limita
mobilității articulare. Acestea nu ar trebui să producă durere.

Menținerea organismul activ

Această indicație reprezintă punctul cel mai important din această listă. Pe scurt, după
operația de ligamentoplastie, doar un genunchi este temporar nefuncțional. Restul corpului este
în continuare ok pentru a putea desfășura activitate fizică.

Pentru a menține organismul activ în perioada de recuperare a genunchiului, va fi nevoie să

adaptăm exercițiile în așa fel încât să nu folosim membrul inferior la nivelul căruia ai suferit
intervenția chirurgicală. Prin urmare, ne vom concentra pe exerciții predominant analitice ce vor
viza membrul inferior sănătos, trunchiul și membrele superioare. Sunt suficiente zone sănătoase
de care ne putem folosi pentru a ne menține tonusul muscular și condiția fizică.

Este foarte important ca bolnavul să rămână activ fizic în această perioadă, deoarece cu cât
este mai bine pregătit fizic, cu atât va decurge mai ușor și mai rapid întreg procesul de recuperare
medicală.

Exerciții deosebit de utile pentru menţinerea unui tonus activ.

Pentru trenul superior :

o Flotări;
39
 o Tracțiuni;
o Exerciții pentru umeri;
o Exerciții pentru flexorii și extensorii antebrațului pe braț( biceps și triceps).

Aceste exerciţii se efectuează din poziţia aşezat, din poziţii de descărcare şi de confort.

Exerciții pentru trunchi

o Extensii de trunchi
o Flexii de trunchi

Se pot efectua exerciții pentru menținerea tonicității trunchiului folosind o gamă foarte
variată de exerciții secretul constă în (ne)folosirea genunchiului operat.

Exerciții pentru membrul inferior sănătos

Flexii și extensii ale gambei pe coapsă.

Flexii și extensii ale coapsei pe trunchi.

Flexii și extensii ale piciorului pe gambă.

Diverse exerciţii izometrice.

Se pot folosi o gamă largă de variante ale mișcărilor de bază, în funcție de nivelul de
pregătire fizică individuală, precum și de preferințe.

În concluzie, la finalul primei faze, scenariul optim este ca pacientul să aibă corpul activ,
genunchiul cu operaţia de ligament încrucişat anterior bine mobilizat şi cu valori bune ale
mobilităţii articulare.

Repere de progres în recuperarea post ruptură de ligament încrucișat anterior la finalul

fazei I

 Deplasare independentă cu ajutorul cârjelor, pe teren plat și la urcatul/coborâtul scărilor.

 Dobândirea abilității de contracție izometrică la nivelul musculaturii coapselor și
gambelor.
40
  Extensie completă a genunchiului.

Faza a doua 2-4 săptămâni

Kinetoterapia pentru recuperarea post operatorie a ligamentului încrucișat anterior va permite

efectuarea unor exerciții suplimentare.

Obiective

 Controlul edemului/ umflăturii

 Menținerea extensiei complete a genunchiului
 Îmbunătățirea flexiei genunchiului- ideal să ajungă la 90 de grade
 Tonifierea progresivă a musculaturii coapsei
 Încărcări progresive ale genunchiului

Controlul edemului se va realiza în continuare prin tehnica RICE, iar pentru a ajuta acest
efect la maxim, se va limita durata perioadelor de folosire a genunchiului. De asemenea, se va
putea efectua masaj blând la nivelul genunchiului, cu scopul de a facilita drenajul din zonele
lezate de artroscopie.

Menținerea extensiei complete a genunchiului se va realiza la fel ca în faza I a recuperării.

Pentru îmbunătățirea flexiei genunchiului se vor folosi exerciții precum:

 întindere a musculaturii anterioare a coapsei din decubit ventral.

 Întindere a musculaturii anterioare a coapsei din așezat
 Mobilizări pasive ale genunchiului, realizate de către kinetoterapeut.
 Mobilizări pasivo-active ale genunchiului.
 Stretching progresiv.
 Efectuarea flexiei și extensiei genunchiului în amplitudine maximă, cel puțin o dată pe
oră.

41
 Tonifierea progresivă a musculaturii coapsei reprezintă un obiectiv esențial pentru
recuperarea funcției locomotorii. În cea de-a doua fază a recuperării post ruptură de ligament
încrucișat anterior (LIA), vom putea folosi exerciții precum:

 Mersul pe bicicletă ergonomică.

 Exerciții de tonifiere a musculaturii adductorilor și abductorilor.
 Exerciții efectuate în lanț kinetic închis, în funcție de amploarea durerii și a procesului
inflamator încă prezent.
 Presă pentru picioare( fără a efectua extensia completă a genunchiului).
 Exerciții izometrice pentru musculatura cvadricepsului și cea a ischiogambierilor din
poziții variate.
 Exerciții izotonice.

Încărcări progresive ale genunchiului, în acest sens, cel mai util exercițiu îl reprezintă mersul.
Ne va interesa să aplicăm un tipar de progresie de la mersul 100% în cârje și membrul inferior
sănătos, la mersul cu încărcarea membrului inferior operat. Acest proces depinde foarte mult de
nivelul de durere perceput de pacient și de amploarea procesului inflamator încă prezent.

Către finalul fazei II, mersul fără cârje ar trebui să fie posibil +/- corectitudinea acestuia. De
asemenea, încărcarea totală a genunchiului cu ligamentul încrucișat anterior operat ar trebuie să
fie posibilă, pentru o durată de 5-10 secunde.

Faza III : 4-6 săptămâni

În faza III a recuperării post operație de ruptură de ligament încrucișat anterior ( LIA),
lucrurile încep să se întoarcă la normal. În cazul în care s-a făcut o recuperare corectă în primele
4 săptămâni de kinetoterapie, ar trebui ca pacientul să poată conduce din nou autoturismul și să
îşi desfășoare majoritatea activităților obișnuite cu brio.

Obiective

 Limitarea edemului.
 Menținerea extensiei genunchiului
 Ameliorarea flexiei genunchiului
42
  Dezvoltarea stabilității articulare

Pentru primele 3 obiective enumerate în această fază, se vor respecta principiile și exercițiile
menționate în fazele I și II.

În această fază a recuperării se pune accentul pe dezvoltarea stabilităţii articulare, iar pentru
acest obiectiv se folosesc exerciţii precum :

 Variante de mers.
 Exerciții de echilibru bilateral.
 Exerciții de echilibru unilateral.
 Genuflexiuni progresive.
 Mers fandat- progresie.

Reeducarea mersului

La finalul acestei etape a recuperării medicale, ar trebui ca pacientul să se poată deplasa fără
să șchiopăteze. Flexia genunchiului ar trebui să fie de minim 90 de grade, ceea ce va permite
urcatul și coborâtul scărilor.

Reluarea mersului nu este posibilă fără a se asigura stabilitatea contralaterala și controlul

muscular.

Refacerea stabilității contralaterale se va obține prin utilizarea sinergiilor musculare ce au ca

punct de plecare membrul inferior sănătos și care permit atât dezvoltarea forței musculare cât și a
stabilității unipodale și bipodale.

Refacerea controlului muscular și a abilității se va obține în cadrul unor exerciții de refacere

a automatismelor de echilibru, stabilitate și mișcare.

Inițial, exercițiile de mers se vor executa fară încărcare , apoi cu încărcare progresivă.

43
 Realizarea mersului normal trebuie să fie urmată de exersarea mersului contra unor
rezistențe pentru creșterea forței de mers, aceste rezistențe putând fi reprezentate de mâinile
kinetoterapeutului sau de chingi.

CAPITOLUL III

ORGANIZAREA SI DESFASURAREA CERCETARII

3.1. Scopul, ipotezele si sarcinile cercetarii

Prin poziția sa, prin rolul său în biomecanica statică și dinamică a membrului inferior, ca
și prin slaba sa acoperire cu țesuturi moi, genunchiul este deosebit de predispus și vulnerabil atât
la traumatismele directe, cât și la cele indirecte.
Lezarea ligamentului încrucisat anterior este deosebit de dureroasa si necesita un timp
îndelungat de recuperare pentru a restabili funcţionalitatea normală a genunchiului.
Lezarea ligamentului încrucişat anterior are ca urmare o alterare importantă a calităţii
vieţii în toate dimensiunile sale, prin durerile şi impotenţa funcţională pe care o poate produce.

44
 În cazul unor afecțiuni traumatice la nivelul genunchiului se pot produce modificări
importante atât în timpul mersului, cât şi în timpul ortostatismului, ducând până la
imposibilitatea ca acesta să mai fie efectuat, datorită importanţei deosebite pe care genunchiul o
are în menţinerea stabilităţii membrului inferior atât în mers şi ortostatismului.
Scopul acestui studiu este demonstrarea importanţei şi eficienţei kinetoterapiei în
recuperarea mersului la pacienţii care au suferit lezarea ligamentului încrucişat anterior , cât şi
evidenţierea importanţei unei articulaţii stabile a genunchiului în timpul mersului dar şi în
timpul ortostatismului.
Ipotezele cercetării:
- evaluarea completă clinică şi funcţională a genunchiului, în contextul aprecierii statusului
clinic şi funcţional general al pacientului, contribuie la recuperarea mai eficientă a pacientului,
- precocitatea şi corectitudinea asistenţei medicale complexe ameliorează semnificativ
procesul de reabilitare,
- alegerea şi modul de aplicare a metodelor kinetice sunt adaptate tipului individual, în
funcţie şi de patologia asociată
- demonstrarea eficienţei mijloacelor kinetice, asociate celorlalte metode de recuperare în
recuperarea mersului dupa lezarea de ligament incrucisat anterior.

Sarcinile acestei lucrări sunt reprezentate de:

a. Documentarea din literatura de specialitate
b. Cunoasterea mecanismelor de producere a lezării ligamentului încrucişat anterior
c. Importanţa aplicării precoce a unui program de exerciţii fizice în recuperarea
pacienţilor care au suferit lezarea ligamentului încrucişat anterior.
d. Stabilirea unor variabile de lucru în experiment, cat şi a modalitaţilor concrete de
lucru
e. Stabilirea subiecților supuși experimentelor;
f. Centralizarea rezultatelor;
g. Prelucrarea și interpretarea rezultatelor;
h. Redactarea concluziilor.

45
 3.2. Stabilirea parametrilor si metodelor de cercetare utilizate

Metodele de cercetare utilizate în această lucrare sunt:

- metoda studiului bibliografic – reprezentată prin familiarizarea şi aprofundarea

referinţelor bibliografice (reviste, atlase , tratate) existente în biblioteca Facultăţii de Educaţie
Fizică şi Sport , date informaţionale computerizate care au făcut posibilă consultarea în acest
domeniu;
- metoda observării şi înregistrării datelor - a fost reprezentată prin măsurarea
parametrilor fiziologici semnificativi, (subiectivi şi obiectivi), corelaţi cu patologia studiată,
obţinuţi în cadrul evaluării complete a pacienţilor;
- metoda prelucrării statistico-matematice a datelor obţinute - a cuprins prelucrarea
rezultatelor obţinute, a valorilor matematice, a parametrilor fiziologici măsuraţi, conform
metodelor de calcul, a tipologiei specifice; determinarea scalelor utilizate; interpretarea tuturor
rezultatelor pe baza normelor standard existente;
- metoda grafică - deosebit de importantă deoarece se obţine o bună vizualizare a
efectelor experimentelor, cu posibilitatea aprecierii de ansamblu a rezultatelor cercetării, a
cuprins reprezentarea grafică a variaţiilor parametrilor urmăriţi şi a indicilor măsuraţi pe baza
acestora;

˗ metoda de evaluare - pentru pacentii luati în studiu (studiile descriptive), folosind scale
standardizate nominale (clasificarea simplă în diferitele categorii, fără existenţa unor relaţii
speciale între acestea) şi scale ordinare (care masoară amplitudinea unei proprieăţti folosind o
clasificare, predeterminată a unor răspunsuri posibil a fi obţinute).

Scala VAS (Visual Analogue Scale) este o metodă de evaluare a durerii. Constă într-o linie
orizontală pe care pacientul o întretaie cu o linie verticală (între 0-10) acolo unde consideră că
este gradul de durere pe care o acuză în momentul respectiv.
În funcţie de intensitatea durerii cotaţia este următoarea:

46
 Fig.3.2.1-Scala vas

Scala FIM (Functional Independence Measure) pentru aprecierea funcţională globală a

pacientului :
Fiecare element al scalei este cotat cu un scor de la 1 la 7, iar scorul final se obţine prin
însumarea acestora.
Semnificaţia scorurilor pentru oricare dintre elemente este:
1 - pacient cu dependenţă completă prin asistare totală (100%)
2 - pacient cu dependenţă completă prin asistare maximală (75%)
3 - pacient cu dependenţă modificatăprin asistare moderată (50%)
4 - pacient cu dependenţă modificată prin asistare minimală (25%)
5 - pacient cu dependenţă modificată prin supraveghere
6 - pacient cu independenţă modificată (are nevoie de aparate, baston, ochelari etc.)
7 - pacient complet independent
Tab. Nr. 3.2.1. Indexul autonomiei la mers

Cotaţia Semnificaţia clinico-funcţională

47
 0 Pacientul nu poate iniția mersul , chiar cu
sprijinul unei personae

Pacientul are permanent nevoie de o alta

1
persoana pentru a merge

2
Pacientul are intermitent nevoie de o alta
persoana pentru a merge

3 Pacientul are nevoie de un stimul si suport

verbal, nicidecum fizic pentru inițierea
mersului

Pacientul poate merge fara sprijin pe suprafața

4 plană (are independent pe suprafața plana), dar
are nevoie de ajutor pentru a urca si coborî
scari, pante, teren accidentat

Pacientul este independent total, putând merge,

5 fără ajutor, pe orice fel de suprafață.

3.3. Prezentarea lotului de pacienţi

Am luat în studiu un lot de 10 pacienţi diagnosticaţi cu leziune de ligament încrucisat

anterior, pe o perioadă de 8 săptămâni, care în momentul începerii studiului se prezentau
ambulatoriu la Spitalul Judetean de Urgenta “Tudor Vladimirescu” din Targu JIu , al cărui
rezultat şi tratament l-am urmărit şi consemnat personal.
48
 Acest studiu are ca scop evaluarea eficacităţii unui program specific de exerciţii efectuat
pacienţilor care au suferit lezarea ligamentului încrucisat anterior având ca obiectiv recuperarea
funcţională a genunchiului implicit a mersului şi creşterea calităţii vieţii acestor pacienţi.
Fiecărui pacient din lot i s-a fǎcut o evaluare completǎ (etiopatogenicǎ, clinicǎ,
paraclinicǎ şi funcţionalǎ), cu ajutorul echipei de asistenţǎ multidisciplinarǎ.
La evaluarea clinică am apreciat starea fizicǎ generalǎ (pe aparate şi sisteme, mai ales
funcţia cardiovascularǎ-tensiunea arterialǎ, frecvenţa cardiacǎ, pulsul periferic, starea vaselor
periferice, respiratorie, digestivǎ, neurologicǎ).
Dupǎ evaluarea clinicǎ generalǎ fiecare pacient a fost examinat cu multǎ atenţie pentru
aparatul locomotor, în special pentru genunchi, astfel :
- La inspecţie s-a urmǎrit aspectul morfologic, deformări și deviații axiale, precum
şi forma şi dezvoltarea muscularǎ.
- La palpare am putut evidenția creșterea temperaturii locale, prezența șocului rotulian sau
existența unor puncte dureroase de-a lungul interliniului articular, la inserția tendonului labei de
gască , în spațiul popliteu.
- Ca mobilitate, genunchiul, a doua articulație ca marime din corp , are un singur
grad de libertate pe axa flexie-extensie, permițând mișcări active pe 135 grade și pasive pe
150 grade.
- S-au efectuat testul sertarului anterior pentru determinarea instabilităţii genunchiului.
Evaluarea paraclinicǎ a constat din probele screening de laborator, examinarea imagisticǎ
radiologicǎ.
Evaluarea funcţionalǎ am realizat-o în conformitate cu clasificarea internaţionalǎ ICF,
fiecare pacient a completat scala de evaluare FIM , iniţial - la momentul includerii în studiu, şi
final - dupǎ derularea programului de recuperare.

Tab.nr. 3.3.1. Prezentarea pacienţior

Nr.curent Sex Vârsta Mediul de Gradul entorsei

provenienţă

49
 1 M 21 R 1

2 F 22 U 2

3 M 32 R 2

4 M 49 R 3

5 F 23 U 1

6 M 37 U 2

7 F 26 U 1

8 M 39 R 2

9 F 35 R 3

10 M 28 U 2

Tab. Nr. 3.3.2. Repartiţia pacienţiilor în funcţie de sex

Sex Numar pacienti Procent

Feminin 4 40%

Masculin 6 60%

Graf.nr.3.3.1. Repartiţia pacienţiilor în funcţie de sex

50
 Din tabelul şi graficul anterior observăm că numărul cazurilor de leziune a ligamentului
incrucisat anterior este mai mare la barbaţi ( 6 cazuri) decât în cazul femeilor ( 4 cazuri).
Barbaţii sunt mai afectaţi decât femeile probalil din cauza masivităţii corporale, neatenţiei
crescute si practicarii mai frecventa a sporturilor ce predispun la afectarea LIA.

Tab. Nr.3.3.3. Repartiţia pacienţiilor în funcţie de vârstă

Grupa de varsta Numar pacienti Procent

20 – 30 ani 5 50%

30 – 40 ani 4 40%

40 – 50 ani 1 10%

Graf. Nr. 3.3.2. Repartiţia pacienţiilor în funcţie de vârstă

51
 .

Numărul pacienţiilor cu vârstă cuprinsă între 20 şi 40 ani este mai mare decât numărul
pacienţiilor cu vârstă mai mare de 40 ani. Numărul mai mare al pacienţilor mai tineri afectaţi este
probabil din cauza faptului că aceşţia practică mai intens sporturi care pot afecta integritatea
genunchiului.

Tab. Nr.3.3.4. Repartiţia pacienţilor în funcţie de mediul de provenienţă

Mediul de provenienţă Număr pacienţi Procent

Mediul rural 5 50%

Mediul urban 5 50%

Graf.nr.3.3.3. Repartiţia pacienţilor în funcţie de mediul de provenienţă

52
 Observăm că numărul pacienţilor cu leziune la nivelul ligamentului incrucisat anterior,
luaţi în cadrul acestui studiu, este acelaşi atât în cazul pacienţiilor din mediul urban cât şi din
mediul rural. Pacienţii din mediul rural se pot accidenta la muncile câmpului, unde terenul este
denivelat, iar pacientii din mediul urban pot avea ca si cauza lezarea LIA practicarea diverselor
sporturi.

Tab. Nr.3.5. Repartiţia pacienţilor în funcţie de gradul entorsei

Gradul entorsei Număr pacienţi Procent

Gradul I 3 30%

Gradul II 5 50%

Gradul III 2 20%

Numarul pacientilor care au prezentat ca si cauza a leziunii de ligament incrucisat

anterior, entorsa de gradul I a fost 3, reprezentant 30% din totalul pacientilor, entorsa de gradul II
a fost 5, reprezentand 50%, entorsa de gradul III a fost 2, reprezentand 20%.
53
 CAPITOLUL IV

PROGRAMUL DE RECUPERARE PROPUS ŞI APLICAT LA PACIENŢII CU

LIGAMENTUL ÎNCRUCIŞAT ANTERIOR LEZAT

În cadrului studiului au fost pacienţi cu entorse de gradul I,II si III. Pacienţii cu entorsa de
gradul I şi II au beneficiat de recuperare medicală după ce au depăşit prima fază ( faza de
imobilizare). La pacienţii cu entorsă de gradul III s-a apelat la tratametul chirurgical
(ligamentoplastie), după care aceştia au beneficiat de recuperare medicală.

Programul de recuperare propus şi aplicat la pacienţii cu entorsă de gradul I şi II

Obiectivele programului de recuperare sunt:

a) prevenirea/ameliorarea inflamaţiei;
b) ameliorarea şi recuperarea mobilităţii articulare;
c) ameliorarea şi recuperarea forţei şi rezistenţei musculare;

54
 d) reeducarea mersului.

După o evaluare complexă a pacienţiilor cu leziune la nivelul ligamentului încrucişat

anterior, am realizat urmatorul program terapeutic, care a constat în :

- tratament medicamentos
- masaj
- termoterapie ( crioterapie)
- kinetoterapie

Tratamentul medicamentos folosit a fost prescris de către medical curant, conform cu

patologia existentă. S-a folosit tratament antitrombotic, antialgic şi antiinflamator.

Pacienţii au beneficiat de masaj la nivelul membrului afectat, atât înaintea şedinţei de

kinetoterapie, cât şi la finalul acesteia. La începutul şedinţei de kinetoterapie am realizat masajul
cu scopul de a îmbunatăţii circulaţia sangvină şi limfatică de la nivelul piciorului afectat şi de a
pregatii ţesuturile pentru şedinta de kinetoterapie. La şfarsitul şedinţei de kinetoterapie am
realizat masajul cu scopul de a relaxa musculatura solicitată. Masajul l-am realizat cu unguent
antiinflamator, iniţial usor, crescând treptat intensitatea.

Termoterapia a constat în masaj cu punga cu gel rece, cu efect antiinflamator şi calmant.

Programul de kinetoterapie a fost constituit din:

a) mobilizări pasive la nivelului genunchiului

b) mobilizări pasivo-active la nivelul genuncghiului
c) mobilizări active la nivelul întregului membru afectat :
- la nivelul şoldului s-a realizat flexie, extensie, abducţii, adducţii
- la nivelul genunchiului au fost efectuate mobilizări de flexie şi extensie
- la nivelul gleznei au fost realizate mobilizări de flexie plantară, flexie
dorsală, circumducţii

d) mobilizări active cu rezistenţă

55
 Fig. nr.4.1. Mobilizări active cu reziztenţă

e) izometrie, mai ales la nivelul cvadreicepsului

f) bicicleta, banda, exerciţii pentru echilibru

Fig. nr. 4.2.Reeducare mers Fig.nr. 4.3.Mers pe banda rulantă

56
 Programul de recuperare propus şi aplicat la pacienţii cu entorsă de gradul III

Tratamentul recuperator la pacienţii cu operaţie de ligamentoplastie a fost împărţit în mai

multe etape.

Prima etapa a avut ca şi obiective:

 Reducerea inflamației de la nivelul genunchiului

 Asigurarea mobilității rotulei
 Prevenirea formării de aderențe la nivelul punctelor de incizie realizate de către medic
 Dobândirea extensiei complete a genunchiului
 Dobândirea a 70-80 de grade de flexie a genunchiului
 Menținerea organismul activ
Aceste obiective au fost realizate folosind :
- Principiul RICE
- Mobilizări pasive ale rotulei. Blând, am mișcat rotula către stânga și către dreapta,
ascendent și descendent.
- Contracții ușoare ale mușchiului cvadriceps. Acestea vor atrage după sine mobilizarea
rotulei.
- Flexie și extensie a genunchiului
- Mobilizări pasive ale genunchiului operat – am folosit kinetec-ul
- Mobilizări active ale genunchiului - mișcări lente de flexie și extensie până la limita
mobilității articulare.
- Diverse exerciţii izometrice.
În doua etapă am avut ca şi obiective:
 Controlul edemului/ umflăturii
 Menținerea extensiei complete a genunchiului
 Îmbunătățirea flexiei genunchiului- ideal să ajungă la 90 de grade
 Tonifierea progresivă a musculaturii coapsei
 Încărcări progresive ale genunchiului

57
 Aceste obiective le-am indeplinit continând protocolul de tratament efectuat în prima etapă
la care am adaugat progresiv :
- Masajul
- Întinderea musculaturii anterioare a coapsei din decubit ventral.
- Întinderea musculaturii anterioare a coapsei din așezat
- Mobilizări pasive ale genunchiului.
- Mobilizări pasivo-active ale genunchiului.
- Stretching progresiv.
- Efectuarea flexiei și extensiei genunchiului în amplitudine maximă,
- Mersul pe bicicletă ergonomică.
- Exerciții de tonifiere a musculaturii adductorilor și abductorilor.
- Exerciții efectuate în lanț kinetic închis, în funcție de amploarea durerii și a procesului
inflamator încă prezent.
- Presă pentru picioare( fără a efectua extensia completă a genunchiului).
- Exerciții izometrice pentru musculatura cvadricepsului și cea a ischiogambierilor din poziții
variate.
- Exerciții izotonice
În ultima fază a procesului de recuperare , faza a treia ,am avut ca şi obiective:
 Limitarea edemului.
 Menținerea extensiei genunchiului
 Ameliorarea flexiei genunchiului
 Dezvoltarea stabilității articulare

În această fază a recuperării am pus accentul pe dezvoltarea stabilităţii articulare, iar pentru acest
obiectiv am folosit exerciţii precum :

 Variante de mers
 Exerciții de echilibru bilateral.
 Exerciții de echilibru unilateral.
 Genuflexiuni progresive.
 Mers fandat- progresiv.
58
 Pentru reantrenarea la ortostatism și mers s-a început mersul cu cârje, fără sprijin, apoi
cu încărcare progresivă.
Pacientul este învațat să meargă cu cârjele astfel : sprijin pe membrul sănătos, cârjele se
duc în față , membrul afectat se duce în față între cârje fără încărcare, se trece greutatea corpului
pe cârje prin balansarea în față a acestuia, membrul inferior sănătos se trece printre cârje și se
sprijină pe sol înaintea cârjelor, concomitent cu trecerea greutății corpului de pe cârje pe
membrul sănatos.
După ce pacientul s-a obişnuit cu cârjele şi medicul ortoped îi permite, pacientul poate
sa puna piciorul jos.
Mersul cu încărcare a membrului inferior afectat se reia treptat în funcție de tipul
lezional, se începe cu un procent de 8-10 % din greutatea corpului, treptat se crește procentul la
10- 15 - 20 % din totalul greutății corpului.
Mersul în baston începe cand pacientul a ajuns la o încărcare de aproximativ 50 % și
pelvisul nu mai basculează, bastonul se ține în mana opusă membrului inferior afectat și se
deplaseaza împreună.
Pentru refacerea completă a mersului se folosesc exerciții complexe : mers liber, pe
pantă, înapoi, în lateral, cu picioarele încrucișate, în zig-zag, întoarceri..etc..

Fig. nr.4.4 Reeducare mers Fig. nr.4.5 Mers printre jaloane

59
 CAPITOLUL V

PREZENTAREA SI INTERPRETAREA REZULTATELOR OBTINUTE

Având în vedere obiectivele tratamentului recuperator am urmărit evoluţia pacienţilor din

lotul studiat cu ajutorul a trei parametri:

- autoevaluarea durerii cu ajutorul unei scale vizuale analoge ( VAS )

- scorul obţinut la scala FIM pentru calitatea vieţii
- Indexul pentru autonomie la mers.
În continuare voi prezenta valorile scalei VAS, scalei FIM şi Indexului pentru autonomie
la mers obţinute la începutul şi sfârşitul programului de recuperare al pacienţilor cu leziune a
ligamentului încrucisat anterior luaţi în cadrul studiului.

Tab. Nr.5.1. Valorile medii iniţiale şi finale ale scalei VAS

Pacient VAS iniţial VAS final

1 7 4

60
2 8 3

3 7 3

4 6 3

5 5 1

6 6 4

7 5 3

8 6 1

9 6 2

10 8 7

Valoare finală 64 32

Valoare medie 6.4 3.2

Graf. Nr.5.1. Valorile medii iniţiale şi finale ale scalei VAS

61
 Programul de recuperare bazat pe kinetoterapie a avut ca rezultat ameliorarea durerii
obiectivată prin scăderea valorilor medii obţinute pe scala VAS de la 6.4 iniţial până la 3.2 în
momentul final, înregistrându-se o ameliorare a durerii de 49.2%.
Procentul de amelioare a durerii de 50% evidenţiază eficacitatea kinetoterapiei aplicate şi
complianţa pacienţilor la tratament.

Tab. Nr.5.2. Valori medii iniţiale şi finale ale scalei VAS, în funcţie de sex

Sex Valoare scala VAS iniţială Valoare scala VAS finală

Feminin 7 3.2

Masculin 6 3

Graf. Nr.5.2. Valori medii iniţiale şi finale ale scalei VAS, în funcţie de sex

62
 În urma tratamentului efectuat am obţinut o ameliorare a durerii de 54% la pacienţii de sex
feminin şi o ameliorare a durerii de 49% la pacienţii de sex masculin. După cum se observă sexul
feminin are un procent mai mare de ameliorare a durerii, acest lucru datorându-se faptului că femeile
au fost mai compliante la tratamentul propus.

Tab. Nr.5.3. Valorile iniţiale şi finale ale scalei VAS în funcţie de vârstă

Vârsta Valoarea scalei VAS iniţială Valoarea scalei VAS finală

20 – 30 ani 6 2.4

30 – 40 ani 7 3.7

40 – 50 ani 6 4

63
 Graf. Nr.5.3. Valorile iniţiale şi finale ale scalei VAS în funcţie de vârstă

In urma tratamentului efectuat s-a înregistrat o ameliorare a durerii de 60% la

pacienţii cu vârstă cuprinsă între 20-30 ani, o ameliorare de 46% la pacienţii cu vârstă cuprinsă
între 30-40 ani, iar la pacienţii cu vârstă cuprinsă între 40-50 ani o ameliorare de 33%.
Se observa o ameliorare mai mare la pacientii cu varsta intre 20- 30 ani, deoarece
pacientii aflati in aceasta grupa de varsta au fost mai complianti la recomandarile
kinetoterapeutului, iar vârsta în sine ajută la recuperare.

Tab. Nr.5.4. Valorile iniţiale şi finale ale scalei VAS în funcţie de mediul de provenienţă
Mediul de povenienţă Valoarea scalei VAS iniţială Valoarea scalei VAS finală

Rural 6.4 3.6

Urban 6.4 2.6

Graf. Nr.5.4. Valorile iniţiale şi finale ale scalei VAS în funcţie de mediul de provenienţă
64
 Din tabelul şi din graficul de mai sus se observă că la pacienţii din mediul urban durerea s-a
ameliorat cu 60% iar la pacienţii din mediul rural durerea s-a ameliorat cu 44%.
Durerea a avut o ameliorare mai mare la pacienţii din mediul urban, deoarece aceşti
pacienţi au avut o frecvenţă mai mare la tratament, fiind mai complianti si mai increzatori in
metodele de tratament aplicate.

Tab. Nr. 5.5. Valori medii iniţiale şi finale ale scalei VAS , funcţie de tipul de gradul entorsei

Tipul de leziune Valoare initiala Valoare finala

Entorsa de grad 1 5.6 3

Entorsa de grad 2 6.4 2.8

Entorsa de gradul 3 7.5 2

Graf. Nr. 5.5. Valori medii iniţiale şi finale ale scalei VAS , funcţie de tipul de gradul entorsei

65
 Pacienţii cu entorsă de gradul I au avut cel mai mare procent de ameliorare a durerii
( 56%). Pacienţii cu entorsă de gradul II au obţinut un procent de ameliorare de 46%, iar cei cu
entorsă de gradul III, de 33%. Pacienţii cu entorsă de gradul I au obţinut cel mai mare procent de
ameliorare deoarece au suferit o uşoară afectare a ligamentului încrucişat anterior, astfel terapia
acţionând mai eficient.

În continuare voi prezenta rezultatele obţinute în urma programului de recuperare aplicat,

şi anume valorile iniţiale şi finale ale scalei FIM.

Tab. Nr.5.6. Valorile medii iniţiale şi finale ale scalei FIM

Pacient Valoare medie scala FIM iniţială Valoare medie scala FIM finală

1 5 6

2 5 7

3 5 7

66
4 5 6

5 6 7

6 6 6

7 6 7

8 5 7

9 5 7

10 6 7

Valoarea totală 5.1 65

Valoarea medie 4.6 6.7

Graf. Nr. 5.6.Valorile medii iniţiale şi finale ale scalei FIM

67
 Din graficul de mai sus, se evidenţiază că recuperarea a dus la îmbunataţirea calităţii
vieţii pacienţilor cu ameliorarea scorului FIM final cu 24% , valoare semnificativă pentru
perioada în care s-a derulat studiul.

Tab. Nr.5.7. Valorile medii iniţiale şi finale ale scalei FIM în funcţie de sex
Sex Valoare medie FIM iniţială Valoare medie FIM finală

Feminin 5 6.5

Masculin 5.6 6.8

68
 Graf. Nr.5.7. Valorile medii iniţiale şi finale ale scalei FIM în funţtie de sex

La femei scala FIM s-a îmbunătăţit cu 23% iar la bărbaţi cu 18%.

Femeile fiind mai compliante recomandărilor medicale şi programului de recuperare au
avut o creştere a calităţii vieţii mai bună decât bărbaţii.

Tab. Nr. 5.8.Valorile medii iniţiale şi finale ale scalei FIM în funcţie vârstă

Vârsta Valoare medie FIM iniţială Valoare medie FIM finală

20-30 ani 5.2 6.8

30-40 ani 5.4 6.7

40-50 ani 6 6.1

69
 Graf. Nr. 5.8.Valorile medii iniţiale şi finale ale scalei FIM în funcţie de vărsta

Pacienţii cu vârstă cuprinsă între 20 şi 30 ani au obţinut cel mai mare procent de
ameliorare, şi anume 23%. Acest lucru se datorează capacităţii organismului tânăr de a se reface
mai uşor.

Tab. Nr. 5.9. Valori medii iniţiale şi finale ale scalei FIM , funcţie de tipul de gradul entorsei

Tipul de leziune Valoare initiala Valoare finala

Entorsa de grad 1 5.3 6.6

Entorsa de grad 2 5.4 6.8

Entorsa de gradul 3 5.5 6.5

Graf. Nr. 5.9. Valori medii iniţiale şi finale ale scalei FIM , funcţie de tipul de gradul entorsei

70
 La pacienţii cu entorsa de grad I s-a observat o ameliorare a scorului FIM de 21%, la
pacienţii cu entorsa grad II am avut o ameliorare de 20% iar la pacienţii cu entorsă de grad III
am obţinut o ameliorare a calităţii vieţii cu un procent de 15 %. Procente ce ne demonstrează
eficacitatea kinetoterapiei în recuperarea pacienţilor cu leziune de ligament încrucişat anterior.

În continuare voi prezenta rezultatele obţinute în urma programului de recuperare aplicat,

şi anume valorile iniţiale şi finale ale Idexului autonomiei de mers.

Tab. Nr. 5.10. Valori medii iniţiale şi finale ale Indexului autonomiei de mers

Valoarea initiala Valoare finala Procent de ameliorare

Indexul anutonomiei de mers Indexul autonomiei de mers

2 5 60%

71
 Graf.Nr. 5.10. Valori medii iniţiale şi finale ale Indexului autonomiei de mers

Valoare medie iniţială a Indexului autonomiei de mers de 2 dovedeşte capacitatea scazută a

pacienţilor de a merge, iar valoare medie finala de 5 după efectuarea tratamentului dovedeşte
creşterea calităţii vieţii la toţi pacienţii din studiu, valorificată prin creşterea autonomiei la mers.

CONCLUZII

72
 În urma experimentului efectuat pe baza rezultatelor obţinute şi prin interpretarea lor
ştiinţifică putem formula următoarele concluzii:

1. Leziunile la nivelul ligamentelor încrucişate anterioare pot avea impact major asupra
mersului uneori ducând la imposibilitatea acestor pacienţi de a se deplasa fără mijloc ajutător.
2. Lotul de 10 pacienţi cu leziune la nivelul ligamentului incrucisat anterior, monitorizaţi pe
timpul tratamentului a fost împărţit din punct de vedere al repartiţiei pe grupe de vârstă astfel: 5
au avut vârste cuprinse între 20-30 ani, 4 au avut vârste cuprinse între 40-50 ani şi 1 a avut
vârste cuprinsa între 40-50 ani , din punct de vedere structural 4 au fost femei iar 6 au fost
bărbaţi. În funcţie de mediul de provenienţă pacienţii au fost împărţiţi astfel: din mediul urban au
facut parte 5 pacienţi şi din mediul rural au făcut parte 5 pacienţi. Din cei 10 pacienti selectati
pentru studio 3 pacienti au suferit entorsa de gradul I, 5 pacienti entorsa de gradul II si 2 pacienti
entorsa de gradul III.
3. Programul de recuperare aplicat a produs o ameliorare medie a durerii de aproximativ
50%, pornind de la o valoare medie a scalei VAS de 6.4 si ajungand la 3.2. La sfârşitul
tratamentului s-a constatat ameliorarea durerii la toţi pacienţii, dar cu o incidenţă mai crescută la
pacienţii cu vârsta între 20-30 ani unde ameliorarea a fost de (60%), la pacienţii din mediul
urban unde ameliorarea a fost de (60%), la femei unde ameliorarea a fost de (54%), la pacientii
cu entorsa de gradul I ( 56%).
4. În urma tratamentului aplicat s-a obţinut o ameliorare a calităţii vieţii la toţi pacienţii,
valoarea medie a scalei FIM crescând de la 4.6 la 6.5, cu un procent de ameliorare de
aproximativ 24%, dar cu o incidenţă mai mare la pacienţii cu vârsta cuprinsă între 20-30 ani
(23%), la pacienţii din mediul urban (18%), la pacientii de sex feminin (23%), la pzcientii cu
entorsa de gradul I ( 21%).
5. Valorile câştigate prin kinetoterapie pentru forța musculară și pentru mobilitatea
articulației genunchiului s-au dovedit a fi remarcabile oferindu-le pacientiilor posibilitatea de a
se reintegra.
6. În urma evaluării finale s-a observat că tratamentul recuperator bazat pe kinetoterapie a
determinat o creştere a independenţei la pacienţii cu patologie la nivelul genunchiului , ceea ce

73
demonstrează importanţa aplicării precoce a unui plan terapeutic complex şi eficienţa
kinetoterapiei in recuperarea leziunilor ligamentului incrucisat anterior.
7. Colaborarea dintre pacient şi echipa de recuperare (medic, fiziokinetoterapeut) este
esenţială pentru recuperarea şi reintegrarea socio-profesională a pacienţilor.
8. Recuperarea funcţională dureaza intre 2 si 6 luni, cu reintegrare sociala rapida, dar cu
reluarea activitatii sportive la nivelul anterior traumatismului la 7-8 luni.
9. Cu toate ca recuperarea s-a produs aproape în totalitate, pacienţii trebuie să urmeze
programul de exerciţii şi la domiciliu pentru a preveni o noua traumă precum şi pentru
menţinerea stabilităţii articulare, mobilităţii şi tonusului muscular recuperate în urma aplicarii
programului kinetic.
10. Reluarea mersului nu este posibilă fără a se asigura stabilitatea controlată și controlul
muscular, obiective ce pot fi atinse cu ajutorul unui plan de recuperare adecvat.
11. Scopul final al tratamentului recuperator a fost reprezentat de reluarea mersului iar
conservarea rezultatelor acestui tratament depinde în mare măsură de modul în care pacientul va
reuși sa-și însușească și să respecte regulile de igienă ortopedică a genunchiului.

BIBLIOGRAFIE

74
1. ALBU, I., Anatomie topografică, Editura ALL, Bucureşti, 1998
2. BLANDINE,C., Anatomy of movement, Estland Press, Seattle, 2007;
3. BOTEZ,P., Ortopedie, Editura BIT, Iaşi, 2001;
4. BACIU, C., Anatomia funcţională şi biomecanica aparatului locomotor, Editura
Medicală, Bucureşti, 1981;
5. BARNA, C., Didactica sportului adaptat, note de curs, Editura Universităţii
Transilvania, Braşov, 2007.
6. CIOROIU,S.G., Esenţial în anatomie şi biomecanică, Editura Universităţii Transilvania,
Braşov, 2007;
7. Bighea Adrian – Terapia fizicală şi reabilitară în practica medicală;
8. Clement Baciu (1974)- “Programe de gimnastica medicala”, Editura Stadion;
9. Drosescu Paula, „Anatomia aparatului locomotor”, Editura Pim, Iaşi;
10. Elena Avramescu – “Bazele anatomice ale miscarii”. carte format electronic
11. Gogulescu N., Gogulescu B.A.- “Ortopedie Traumatologie” , Vol.1, Editura Evrika-
Braila
12. Gogulescu N.Gogulescu B.A. (2008)- “Biomecanica articulara in practica
medicala”,Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti;
13. Jaroslav Kiss (2007) – Fiziokinetoterapia și recuperarea medicală în afecțiunile aparatului
locomotor, Editura Medicală, București;
14. Ligia Rusu, Eugenia Roşulescu (2007)– Kinetoterapia în recuperarea afecţiunilor
ortopedo-traumatice. Editura Universitaria Craiova.
15. Mirela Dan,Vasile Marcu (2007)-“KinetoterapiePhysioterapy”, Editura Universitatii din
Oradea;
16. Nica A. (2004) - Recuperare medicala, Editura Universitara "Carol Davila";
17. Zbenghe T. (1999)-Bazele teoretice sI practice ale kinetoterapiei, Bucuresti: Editura
Medicala;
18. Papilian, V. (2003)- Anatomia omului vol.1, Editura Bic All, Timisoara
19. Popescu V. (2014) - Exercitiul fizic adaptat in recuperarea post-traumatica, Edit.
Uni.A.I.Cuza, Iasi;

75
20. Prof. Dr. Dinu M. Antonescu (2010) - Patologia aparatului locomotor - Ed. Medicala
Bucuresti, vol I, II
21. Roxana Popescu, Rodica Trăistaru – Ghid de evaluare clinică și funcțională în reuperarea
medicală, UMF Craiova;
22. Tiberiu Tătaru, Camelia Plăstoi –Recuperarea fizică în cifoza juvenilă prin înot.
Relaţionarea terapeut – pacient. Editura ACADEMICA BRÂNCUŞI Târgu-Jiu;
23. CIOROIU, S.G., Kinetoterapie de la teorie la practică, Editura Universităţii Transilvania,
Braşov, 2012;
24. CIOROIU, S.G., Masaj, Editura Universităţii Transilvania, Braşov, 2010;
25. CORDUN, M., Kinetologie medicală, Editura AXA, Bucureşti, 1999;
26. IONESCU, A., Masajul cu aplicaţii în sport, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1963;

76