Încălzirea globală este fenomenul de creștere continuă a temperaturilor medii înregistrate

ale atmosferei în imediata apropiere a solului, precum și a apei oceanelor, constatată în ultimele
două secole, dar mai ales în ultimele decenii. Fenomene de încălzire globală au existat
dintotdeauna în istoria Pământului, ele fiind asociate cu fenomenul cosmic de maximum solar,
acestea alternând cu mici glaciațiuni terestre asociate cu fenomenul de minimum solar, dar în
ultimii ani factorul antropic este considerat cauza pricipală a încălzirii globale.

Cauza principală a acestui fenoment este efectul de seră. Oamenii exercită o influență tot
mai mare asupra climei și asupra temperaturii Pământului, prin arderea combustibililor fosili,
tăierea pădurilor tropicale și creșterea animalelor. Aceste activități generează cantități enorme de
gaze cu efect de seră, care se adaugă celor deja prezente în mod natural în atmosferă, contribuind
astfel la efectul de seră și la încălzirea globală.

Unele gaze din atmosfera Pământului se comportă ca pereții unei sere - captează și rețin
căldura soarelui, astfel încât aceasta nu mai este eliberată înapoi spațiu. Multe dintre acestea sunt
prezente în mod natural în atmosferă, însă activitatea umană a dus la creșterea concentrației
unora dintre ele, în special a: dioxidului de carbon (CO2), metanului, protoxidului de azot,
gazelor fluorurate. CO2-ul este gazul cu efect de seră generat cel mai adesea de activitățile
umane, fiind responsabil în proporție de 63 % de încălzirea globală cauzată de om. Concentrația
sa în atmosferă este în prezent cu 40 % mai mare decât în perioada preindustrială. Alte gaze cu
efect de seră sunt emise în atmosferă în cantități mai mici, însă captează și rețin căldura mai
eficient decât CO2-ul, iar în unele cazuri sunt de mii de ori mai puternice. Metanul contribuie cu
19 % la încălzirea globală cauzată de om, iar protoxidul de azot cu 6 %.

Efectele asupra atmosferei se manifestă prin creșterea vaporizației, a precipitațiilor și a

numărului furtunilor. Creșterea temperaturii duce la creșterea cantității de vapori de apă care
poate fi conținută în atmosferă. Deși în secolul al XX-lea vaporizația s-a redus ca urmare a
întunecării globale, în perioada actuală vaporizația crește datorită încălzirii oceanelor. Pentru a se
realiza echilibrul circuitului apei în natură trebuie să crească și nivelul precipitațiilor. Creșterea
precipitațiilor poate duce la intensificarea eroziunii în unele zone, de exemplu în Africa, ceea de
poate duce chiar la deșertificare, sau la favorizarea creșterii vegetației în zonele aride. Atunci
când apa se încălzește, își mărește volumul. Încălzirea globală se află, de asemenea, la originea
topirii calotelor glaciare și a ghețarilor.
 Luate împreună, aceste schimbări duc la creșterea nivelului mărilor și oceanelor și, astfel,
la inundarea și erodarea zonelor de coastă și a celor joase.

Estimările optimiste afirmă că, până în 2050, mai mult de un milion dintre speciile
cunoscute azi vor dispărea. Estimările pesimiste, însă, afirmă că suntem în pragul celei de-a 6-a
extincții globale, care ar putea deveni realitate înainte de finalul acestui secol. Acum 250 de
milioane de ani, la sfârșitul Permianului, s-a înregistrat cea mai mare extincție din istoria
planetei, 95% din viață fiind pur și simplu eradicată. Oamenii de știință cred că au găsit
răspunsul: creșterea temperaturilor la circa 50-60 de grade celsius pe uscat, respectiv la circa 40
de grade celsius la suprafața apei oceanelor. Condiții în care chiar și fotosinteza este afectată, cu
efecte de neconceput în tot lanțul din ecosistemul vieții de pe Pământ. După extincția din
Permian, viața a reînceput să prospere pe Terra de-abia 5 milioane de ani mai târziu. Acum
suntem periculos de aproape de condițiile de atunci…