1.

Sinonime: străvezie = diafană, transparentă, palidă; umbra = fantasma; noianul = abisul,

imensitatea, adâncul; zadarnic = inutil
2. Rolul virgulei în versul: "Să te ridic pe pieptu-mi, iubite înger scump":
- marchează vocativul "iubite înger scump";
- reliefează cezura (procedeu artistic = pauză ritmică în interiorul versului, pe care-l desparte în două
emistihuri, pentru a susţine cadenţa poeziei)
3. Sens conotativ cu substantivele "lacrimă" şi "a încălzi": *Iubirea ei a fost doarlacrimă şi suferinţă.
*Abia după ce m-a trădat, mi-am dat seama că am încălzit un şarpe la sân.
4. Expresii/locuţiuni: a fi cu inima împăcată; a avea inimă de piatră; a nu avea pe cineva la inimă; a-i
râde inima; a muri de inimă rea;
5. Tema iubirii; tema timpului; motivul visului
6. Poezia este o confesiune lirică scrisă la persoana I singular, definind lirismul subiectiv. Ca
majoritatea poeziilor erotice eminesciene, această creaţie exprimă nefericirea eului liric pentru iubirea
pierdută şi amintirea plină de tristeţe pe care îndrăgostitul şi-o readuce în memorie: "În trista amintire a
visului frumos…".
7. Figură de stil: "iubite înger scump" – „iubite” adjectiv cu tentă de vocativ care denotă aproprierea
afectivă a invocaţiei, „înger” fiind o metaforă hiperbolizantă, în final epitetul "scump" punând în valoare
intensitatea sentimentului de iubire şi frumuseţea divină a femeii.
8. Trăsături romantice: - iubirea neîmplinită;- iubita-înger;- motivul visului;- nefericirea îndrăgostitului
din cauza pierderii iubirii;- dezamăgirea eului liric, aflat mereu în căutarea idealului de iubire
9. Titlul reprezintă o revelare a motivului trecerii timpului, amintirile aduse din valurile vremii
impresionează prin pregnanţa detaliilor, sunt dulci ca spuma valurilor, dar cu timpul îşi diminuează din
amplitudine şi se pierd în marea prezentului. Punctele de suspensie sugerează nostalgia eului liric pentru
zădărnicia speranţei că iubita se va întoarce: "Zadarnic după umbra ta dulce le întind: / Din valurile
vremii nu pot să te cuprind".
10. În prima strofă este evidenţiat sentimentul însingurării poetului, al îndepărtării de iubire, prin
evocarea timpului care a trecut implacabil. Eul liric aspiră către o iubire ideală, atitudinea poetică
ilustrând dorinţa îndrăgostitului de a trăi pe deplin sentimentul de iubire. Ca în majoritatea poeziilor
erotice eminesciene, eul liric realizează un scurt dar sugestiv portret al iubitei, folosind epitete şi
comparaţii: "braţele de marmur", părul lung, bălai", "faţa străvezie ca faţa albei ceri", "zâmbetul […]
dulce". Frumuseţea unică a fetei este conturată printr-o metaforă inedită: "Femeie între stele şi stea între
femei". Nostalgia şi nefericirea neputinţei de a-şi împlini fericirea reies din ultimele versuri: "Şi
întorcându-ţi faţa spre umărul tău stâng/ În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng". Este prezent şi epitetul
„dulce” specific poeziei eminesciene. Eminescu alcătuieşte şi un scurt portret al iubitei care are: „părul
lung, bălai:, „faţa străvezie”, „zâmbetul dulce”.