Sunteți pe pagina 1din 3

Analiza comparativa intre Iubind in taina...

, de Mihai Eminescu si Sonetul CII (102), de


W. Shakespeare

Iubind in taina
Iubind n taina am pastrat tacere,
Gindind ca astfel o s-ti placa tie,
Cci n priviri citeam o vecinicie
De-ucigatoare visuri de placere.
Dar nu mai pot. A dorului tarie
Cuvinte da duioaselor mistere;
Vreau s m-nec de dulcea-nvapaiere
A celui suflet ce pe al meu stie.
Nu vezi ca gura-mi arsa e de sete
Si-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi,
Copila mea cu lungi si blonde plete?
Cu o suflare racoresti suspinu-mi,
C-unzimbet faci gindirea s se-mbete.
Fa un sfirsit durerii... vin' la sinu-mi.
CII
Iubesc mai mult, dar tot la fel ascund,
Art puin, dar nu iubesc puin;
Nu vreau n trg s laud ce-n strfund
Pstrez al meu, ferit de ochi strin.
Iubirea nou-a fost, ntr-un april
Ce m-a gsit cntnd, cum la-nceput
n prag de veri, privighetori; un tril
Ce-l sting apoi, n ari, tcut.
La fel sunt nopile acum, i ea
La fel adoarme crngul, la apus;
Dar ramura de cntece-i mai grea,
i dulcea-i vraj de-nceput s-a dus.
Aa i eu, mai tac din cnd n cnd,
S nu te supr, sila amnnd...

Este un fapt bine cunoscut ca Eminescu il pretuia si il indragea foarte pe mult pe


Shakespeare, admiratia lui fata de marele scriitor englez fiind marturisita deseori:
Shakespeare! adesea te gandesc cu jale,/Prieten bland al sufletului meu; (Cartile). Acesta
ar fi unul dintre motivele pentru care m-am gandit sa incerc o analiza comparativa intre
doua sonete pe aceeasi tema, desi ele apartin unor epoci si curente literare diferite. Un alt
motiv ar acela ca sonetul shakesperian are o forma diferita de cel italian ales de
Eminescu. Sonetul shakesperian este alctuit din trei strofe a cte patru versuri i un
cuplet n metru iambic. Adesea, n aceste cazuri, nceputul celei de-a treia strofe
marcheaz o schimbare de ton, cnd poetul exprim o revelaie.
Ambele sonete incep cu verbul a iubi care fixeaza tema poeziei. Eminescu
foloseste gerunziul pentru a reda durata si intensitatea sentimentului, asociindu-l cu
structura in taina, ca sugestie a misterului unei pasiuni dincolo de fire, care trebuie
protejata de lumea profana. Alaturarea celor doua secvente creeaza, inca de la inceput un
efect eufonic (armonios, melodios), pus in evidenta si de inversiune: Iubind in taina am
pastrat tacere.
Sonetul shakesperian debuteaza cu verbul a iubi, la prezent. Primele doua versuri,
antitetice, sunt un joc de cuvinte care ilustreaza acceasi idee ca si sonetul eminescian: cu
cat patima este mai puternica, mai intensa, cu atat, indragostitul o ascunde de ochii
celorlalti, o protejeaza: Iubesc mai mult, dar tot la fel ascund,/Art puin, dar nu iubesc
puin.
Tema iubirii tainice, a adoratiei mute, corelatia dintre sentiment si suferinta de a
nu-l putea striga lumii intregi, vine din lirica medievala, curteneasca, promovata de
trubaduri si truveri pentru care dragostea era inchinata unei femei idealizate, de obicei,
nenumita din discretie sau chiar necunoscuta, fata de care indragostitul se comporta ca un
vasal, manifestand umilinta, fidelitate si obedienta. Importanta nu este implinirea, ci
dorinta, asociata cu suferinta provocata de asteptare, departare ori de indiferenta sau
refuzul femeii. Sentimentul este contradictoriu, o dulce otrava, ca dulcea jale din poezia
eminesciana: Cci n priviri citeam o vecinicie/De-ucigatoare visuri de placere.
Motivul tainei care ii leaga pe cei doi indragostiti este comun ambelor sonete. La
Eminescu: am pastrat tacere/gandind ca astfel o sa-ti placa tie, la Shakespeare: Nu
vreau in targ sa laud ce-n strafund/Pastrez al meu, ferit de ochi strain. Motivatia pare
diferita: la Eminescu, indragostitul ascunde sentimentul din respect fata de femeia iubita,
la Shakespeare, din teama ca lumea desarta, profana, redata cu usor dispret prin
sintagmele in targ si ochi strain, ar putea macula, altera puritatea iubirii, prin
rastalmacire, vulgarizare.
Sonetul eminescian pune accentul pe intensitatea sentimentelor celui indragostit
care nu mai poate tine sub tacere patima care il mistuie: Dar nu mai pot. A dorului
tarie/Cuvinte da duioaselor mistere. El aspira la o alinare a dorului prin convertirea
iubirii in cuvinte, prin poezie, cantec: Vreau sa ma-nec de dulcea-nvapaiere.
Daca in alte poezii erotice eminesciene era exprimat idealul refacerii perechii primordiale
sau regretul neimplinirii acestuia, in acest sonet, tema iubirii se imbogateste cu motivul
sufletului-pereche; focul iubirii mistuie cele doua suflete aspirante la unitate: A celui
suflet ce pe-al meu stie.

Mijloacele artistice folosite de Eminescu sunt de factura romantica: interogatia retorica Nu vezi ca gura-mi arsa e de sete/Si-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi,/Copila
mea cu lungi si blonde plete? si antiteza - expresie a dualitatii romantice - gura-mi arsa
de sete/ si-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi.
Iubita eminesciana este acel prototip inspirational din erosul de tinerete, figura
angelica, inocenta, delicata si tandra: copila mea cu lungi si blonde plete.
In acest sonet sunt prezente si motive recurente ale erosului eminescian: gurami arsa de sete, ochii infrigurati de suferinta (Caci te iubeam cu ochi pagni /Si plini de
suferinti, /Ce mi-i lasara din batrni /Parintii din parinti - Pe langa plopii fara sot),
motivul suferintei ( Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,/Ori ca Hercul nveninat de
haina-i;/Focul meu a-l stinge nu pot cu toate/Apele mrii - Oda (in metru antic),
motivul zambetului alinator al fiintei iubite (Iar cnd te vd zmbind copilrete,
/Se stinge-atunci o via de durere,/Privirea-mi arde, sufletul mi crete. - Sunt ani la
mijloc).
Sonetul se incheie cu o chemare simpla: Fa un sfarsit durerii... vin la sanu-mi,
adresata celei care da sens vietii, astfel ca putem afirma ca in viziunea lui Eminescu,
iubirea este sentimentul plenar care conecteaza fiinta efemera la nemurire.
Revenind la sonetul shakesperian, accentul cade, de aceasta data, pe analiza
sentimentului, in sine. Inceputul iubirii este asemeni tineretii si plenitudinii vietii, plin de
energie si de cantec, voluptos si senzual, tandru si salbatic deopotriva, dupa care
intensitatea tinde sa se estompeze: Iubirea nou-a fost, ntr-un april /Ce m-a gsit
cntnd, cum la-nceput /n prag de veri, privighetori; un tril /Ce-l sting apoi, n ari,
tcut. /La fel sunt nopile acum, i ea /La fel adoarme crngul, la apus;
Pentru a da forta acestor idei, poetul recurge la comparatii: cantand, cum lanceput...privighetori; un tril; la fel sunt noptile, la fel adoarme crangul, la apus.
Viziunea lui Shakespeare este mult mai apropiata de clasicism, adica mai subtila, mai
discreta, aspect rezultat din rolul stilistic metaforei: dar ramura de cantece-i mai grea/ si
dulcea vraja de-nceput s-a dus.
Spre deosebire de Eminescu, la care marturisirea iubirii poate aduce impacare,
implinire, comuniune intre cele doua suflete, la Shakespeare, exista teama ca
transpunerea in cuvinte, in cantec, poate duce la stingerea farmecului, misterului.
Ambele sonete folosesc secvente metaforice asemanatoare: dulcea-i vraja, din
poezia lui Shakespeare devine la Eminescu dulcea-nvapaiere; un tril ce-l sting apoi, in
arsita tacut (la poetul englez), gura-mi arsa e de sete (la poetul roman).
Finalul este sensibil diferit. Indragostitul lui Shakespeare se invaluie in
tacere, cauta mentinerea misterului, invocand linistea fiintei iubite: Asa, si eu, mai tac
din cand in cand,/Sa nu te supar, sila amanand...
In sonetul lui Shakespeare nu exista nicio referinta la fiinta iubita, niciun element
de portret, poate din acelasi motiv al pastrarii doar pentru sine a iubirii, pentru a o salva
de trecerea timpului sau de orice atingere a contingentului
In concluzie, putem afirma ca doua mari spirite se reunesc, prin creatiile lor, peste
timp, consolidand importanta si frumusetea iubirii, ca unica sansa a fiintei umane de a-si
depasi conditia efemera si de a transgresa realul.