DORINTA

De Mihai Eminescu

Prezentare realizata de:

Clasa Prof.
Prezentare generala:
◦ Poezia a aparut in revista „ Convorbiri literare” la 1 septembrie
1876, impreuna cu poeziile „ Lacul”, „ Craiasa din povesti” si Dorinta
De M. Eminescu
„ Melancolie”.
◦ „ Dorinta” apartine genului liric si este o idila clasica ( o poezie
de dragoste si de natura ).
◦ Titlul este exprimat prin substantivul comun format cu sufixul
„inta” de la substantivul „dor” , cuvant cu mare incarcatura
afectiva.
◦ Tema este aspiratia de implinire a iubirii ireale in mijlocul
naturii.
Prima strofa:
Vino-n codru la izvorul • Intensitatea chemarii de dragoste este evidentiata de verbul „vino” la modul
Care tremură pe prund, imperativ.
Unde prispa cea de brazde • Cadrul naturii ocrotitoare si misterioase unde poetul doreste sa isi traiasca
fericirea este codrul si izvorul „Care tremură pe prund”.
Crengi plecate o ascund. • Codrul este un simbol al permanentei vegetale care sugereaza eternitatea
iubirii.
• Izvorul este personificat prin intermediul verbului „tremura”.
• Epitetul metaforic „plecate (crengi)” si metafora „prispa cea de brazde”
evidentiaza comuniunea dintre om si natura, care contribuie la bucuria
dragostei simtita de poet.
• Imaginile vizuale si cele auditive se contopesc, redand expresiv tabloul
locului ocrotitor pentru poet („Care tremura pe prund” , „Crengi plecate o
ascund” )
A doua strofa: • Iubirea este traita in planul visului.
Şi în braţele-mi întinse
• In asteptarea persoanei dragi , indragostitul isi
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Să-ţi desprind din creştet vălul, imagineaza clipa mult dorita, aceea de a se intalni.
• Verbele la modul conjunctiv (sa alergi, sa cazi, sa
Să-l ridic de pe obraz.
desprind, sa rad) sugereaza posibilitatea implinirii
aspiratiei. Totodata, fiind verbe de miscare evidentiaza
intensitatea sentimentelor.
• Intensitatea sentimentelor poetului este pusa in
evidenta si de adjectival „intinse” prin care se surprinde
nerabdarea imbratisarii.
A treia strofa:
Pe genunchii mei şedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în păr înfiorate
Or să-ţi cadă flori de tei.
• Poezia iubirii tainice este scoasa in evidenta prin repetitia
„singuri-singurei” si prin epitetul personificator „infiorate”.
• In parul fetei teiul isi va cerne floarea, ca o binecuvantare si ca o
mangaiere a naturii vesnic tinere ca si iubirea fara de care viata
ar fi lipsita de frumusete.
• Forma verbala inversa „sede-vei” si cu cuvantul popular
„singurei” contribuie la schitarea unei atmosfere familiare si la
autenticitatea operei.
• Imaginea artistica motorie Or să-ţi cadă flori de tei. contribuie la
schitarea unei atmosfere de dragoste.
A patra strofa:
Fruntea albă-n părul galben
Pe-al meu braţ încet s-o culci,
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci...
• Intalnirea, vazuta ca un ritual, atinge emotia maxima
prin gestul candid al fruntii culcate pe bratul celui drag
si prin voluptatea sarutului.
• Delicatetea apropierii este surprinsa prin adverbul
„incet” care face parte din imaginea motorie „Pe-al meu
braţ încet s-o culci,”.
• Din punct de vedere stilistic, epitetele cromatice:
„fruntea alba” si „parul galben”, totodata fiind adjective,
subliniaza puritatea iubirii.
A cincea strofa:
Vom visa un vis ferice, • Visul va pecetlui fericirea suprema a dragostei , cantecul
Îngâna-ne-vor c-un cânt sufletului fiind murmurat de izvoare si de freamatul lin
Singuratece izvoare, al vantului.
Blânda batere de vânt; • Atmosfera visatoare se realizeaza prin personificare
izvoarelor si a vantului: Îngâna-ne-vor c-un cânt, iar in
ceea ce priveste universul uman prin verbul „vom visa”
prin substantivul „ vis” si adjectivul „ferice”.
A sasea strofa:
Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri,
Flori de tei deasupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri.
• Se produce confundarea in vraja somnului, ca expresie a
fericirii depline a contopirii cu natura , care este ultima
secventa a poeziei.
• Personificarea codrului prin metafora „batut de ganduri” ii
intareste valoarea de simbol al eternitatii, iar omul devine
etern prin dragoste.
• Repetitia „randuri-randuri” intareste ideea contopirii cu
natura.
• Se remarca frecventa vocalelor „o”, „a” si a unor cuvinte cu
o muzicalitate aparte (izvorul , brazde , infiorate , tei ,
cant , adormind, armonia ).