Dorința

de Mihai
Eminescu
Vino-n codru la izvorul Fruntea albă-n părul galben
Care tremură pe prund, Pe-al meu braţ încet s-o culci,
Unde prispa cea de brazde Lăsând pradă gurii mele
Crengi plecate o ascund. Ale tale buze dulci...

Şi în braţele-mi întinse Vom visa un vis ferice,

Să alergi, pe piept să-mi cazi, Îngâna-ne-vor c-un cânt
Să-ţi desprind din creştet vălul, Singuratece izvoare,
Să-l ridic de pe obraz. Blânda batere de vânt;

Pe genunchii mei şedea-vei, Adormind de armonia

Vom fi singuri-singurei, Codrului bătut de gânduri,
Iar în păr înfiorate Flori de tei deasupra noastră
Or să-ţi cadă flori de tei. Or să cadă rânduri-rânduri.
Dorința nu este o poezie a
dorului,cu deschiderea sa
către infinit, cu melancolia
visului împlinit, ci o poezie a
dorinței, a unui gând ce pare
realizabil, chiar dacă nu s-a
împlinit încă pe deplin.Nu
mai ascultăm acum glasul
florii(al crăiesei din povești,al
sufletului pădurii) ci eroul
liric eminescian este cel care
invită,spre realizarea deplină
a iubirii,într-un spațiu natural
mirific,dominat de armonie.
(Petru Mihai Gorcea)
Geneza

- publicată la 1 septembrie 1876 în

revista Convorbiri literare
- face parte din tema iubirii și a
naturii
- artă poetică pentru lirica erotică
eminesciană
- prima variantă a acestei poezii a fost
creată sub forma unei scrisori de
dragoste, pe care poetul o adresa
iubitei
 ➢ sugerează imaginea iubirii
Semnificația titlului posibile, dar neîmplinite
➢ iubirea este proiectată într-un
plan imaginar, exprimând
aspirația eului liric pentru un
sentiment ideal, care să atingă
perfecțiunea trării
 - natura și iubirea

Tema - idilă romantică ce exprimă

intensitatea visului de dragoste
ideală, pe care poetul aspiră să o
atingă, posibila sa fericire,dacă
aceasta s-ar împlini.

Idila- specie a liricii erotice (de dragoste) în

care sentimentul iubirii se manifestă
într-un peisaj rustic,,într-o formă optimistă
sau idealizată
Structura textului poetic

Poezia =6 catrene prin care

poetul creează o succesiune de 3.Imaginea întâlnirii
cinci tablouri

4.Jocul gesturilor de
1 Chemarea în codru
tandrețe

5. Somnul și visul
2.Imaginea așteptării
 simbioza dintre iubire ți natură
Încadrare în
ROMANTISM

natura ocrotitoare=refugiu,loc al visărilor

motivul codrului, izvoarelor,teiului,florilor de

tei,așteptării

aspirația spre iubire într-un spațiu vegetal inconfundabil

antiteza prezent-viitor motivul visului, proicția realității imediate în vis (prin vis își
îndeplinește dorințele)
 Structura textului poetic
Vino-n codru la izvorul
Care tremură pe prund,
chemarea în codru
verbul la imperativ „Vino” = nerăbdarea și
dorința puternică a eului liric pentru împlinirea
sentimentului de dragoste

cadrul natural rustic= codrul,izvorul,

Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund. natura este umanizată - se emoționează la
manifestarea sentimentului de iubire

PERSONIFICAREA „izvorul care tremură”

COMUNIUNEA METAFORA ”prispa cea de brazde”

DINTRE OM ȘI
NATURĂ EPITETUL METAFORIC „ crengi plecate”
 Şi în braţele-mi întinse
Imaginea așteptării
poetul renunță la elementele naturale,
Să alergi, pe piept să-mi cazi, trecând într-un plan atemporal și aspațial
Să-ţi desprind din creştet vălul,
Să-l ridic de pe obraz. sentimentele se intensifică,dorința crește

In asteptarea fiintei dragi , indragostitul isi

imagineaza clipa mult dorita.

verbele la modul conjunctiv ( să alergi, să cazi , să desprind , să

râd) = timp al dorinței, al posibilei împliniri a iubirii
 Pe genunchii mei şedea-vei,
Imaginea întâlnirii

Vom fi singuri-singurei, continuă să contureze atât cadrul întâlnirii cu iubita

Iar în păr înfiorate ,cât și felul în care va decurge întâlnirea cu aceasta
Or să-ţi cadă flori de tei.
Formele de viitor popular reliefează faptul că iubirea este o
proiecție in planul posibilului, al aspirației.( sugerează
optimismul poetului )
În părul fetei teiul iși va cerne floarea, ca o binecuvântare și
ca o mângâiere a naturii veșnic tinere ca și iubirea fără de
care viața ar fi lipsită de frumusețe.

TEIUL =simbolul iubirii

motivul literar al florilor de tei amplifică intensitatea
sentimentului de dragoste profundă,unică

prin repetiția singuri-singurei, se subliniază

liniștea,siguranța dar și intimitatea în care se afundă
îndrăgostiții
jocul gesturilor de tandrețe

Fruntea albă-n părul galben

Pe-al meu braţ încet s-o culci, portretul iubitei este conturat cu ajutorul epitetelor
Lăsând pradă gurii mele cromatice
Ale tale buze dulci... epitetul cromatic alb exprimă puritatea dar și gingășia
femeii ideale.

intalnirea, vazută ca un ritual, atinge emoția maximă prin gestul candid al frunții
culcate pe brațul celui drag și prin voluptatea sărutului

delicatețea apropierii este surprinsă prin adverbul „incet” iar

adjectivele : „albă” și „galben”, epitete din punct de vedere stilistic,
subliniază puritatea iubirii.
 Vom visa un vis ferice, Adormind de armonia
Îngâna-ne-vor c-un cânt Codrului bătut de gânduri,

somnul și visul
Singuratece izvoare, Flori de tei deasupra noastră
Blânda batere de vânt; Or să cadă rânduri-rânduri.

➔ visul va pecetlui fericirea supremă a dragostei

➔ asteptata clipă de iubire devine un „vis ferice" niciodată împlinit.
➔ natura devine umană, capată trăsăturile și sentimentele eului liric în care îndrăgostiții vor fi un
tot, în perfectă armonie cu un murmur al izvoarelor și în ritmul unui vânt purificator
“ingâna-ne-vor cu-n cânt”.
➔ cuplul de îndrăgostiți este într-o totală armonie cu natura, sugerând prelungirea fericirii iubirii
dincolo de realitate,spre eternitate,prin starea de vis
➔ Personificarea codrului „bătut de gânduri” îi îintărește valoarea de simbol al eternității, dată
în aceste versuri de profunzimea meditației , iar repetiția „rânduri-rânduri” întărește ideea
contopirii cu natura; aceasta este nepieritoare prin elementele ei, iar omul devine etern prin
dragoste.