Ex 1

Face-voi - făuri-voi

Vină – vinovăție

Stinsă – închisă

Amar-durere

Ex 2

Prop1 A apelor undă împrăștie un susur liniștitor în pădure.

Pentru o mamă, un an departe de copilul său se resimte ca un veac de-oboseală si griji.

Ex 3

Exercițiul dat i s-a părut floare la ureche.

Ion abia a terminat școala, e in floarea vârstei.

La inceputul primaverii toti pomii sunt in floare.(ceea ce e subliniat e locutiune adjectivala, inseamna
inflorit).

A umblat toata vara de flori de cuc, iar acum ii pare rau ca nu a facut ceva productiv.

Ex 4

Gradina e simbolul raiului pamantesc, facand legatura dintre cei care sunt printre noi, și sufletele care
sunt plecate.Ca o punte dintre rai si pamant, ea permite mentinerea contactului dintre mamă si eul liric
prin lumina trimisa de mamă, ingerul păzitor, menita sa-si protejeze copilul vesnic. Un alt simbol ce
reliefeaza eternitatea iubirii materne este cel al „casei”.Primul nostru colt de lume, primul univers, casa
semnifica permanenta unei spiritualitati, o catedrala a sufletului, plina de amintiri si de acea lumina a
sufletului mamei.In simbioza, „casa” si „gradina” sunt ansamblul ce mentin vie amintirea mamei, cat si
dragostea ei.

Ex 5

„sa ia din amar cu o petala” – metafora

Aceasta metafora sugereaza puterea tamaduitoare a mamei, chiar si atunci cand ea nu este
alaturi.Dragostea ei eterna se manifesta prin elementele naturii, prin o petala, care prin frumusetea ei,
alunga grijile si durerile eului liric.Ca un dar, petalele invaluiesc amarul si neputinta din suflet, inlocuindu-
le cu frumos, cu amintiri placute, intr-un mod in care doar spiritul mamei ar putea s-o faca.

Ex 6
1.Titlul „Mamei eterne” a fost atribuit acestei opere intrucat putem identifica mama ca fiind una cu
elementele naturii:”izvor”,”pajisti”,”munte”, care nu dispar niciodata si, la fel ca dragostea materna,
continua sa existe in infinit. Intreaga poezie este o adresare fiintei ce ne da viata, de aici si titlul ce ii
dedica versurile

2.Intrebarea retorica din ultimul vers al poeziei evidentiaza trecerea timpului in antiteza cu statornicia
iubirii materne.Dragostea mamei rezista in pofida oricaror greutati, chiar si a vremii, si este unica care va
astepta indiferent de circumstante, de aici si titlul „Memei eterne”.

7.Mesajul global al poeziei „Mamei eterne” de L.Lari se incadreaza in ideea ca dragostea materna este
vesnica, ne urmareste pretudindeni, adanc inradacinata in sufletul nostru, si poate fi resimtita oriunde,
fiind mai puternica decat orice alt sentiment existent.Starea de dor si nostalgie a eului liric vine sa
accentueze aceasta idee, prin interjectiile „ah” si intrebarile retorice din ultimele trei strofe.Acestea
reliefeaza inexistenta unei fiinte asemanatoare mamei, capabila sa poarte o dragoste nemarginita ce-i
ofera puteri inimaginabile.Prin metafora „patima stinsa in sine” eul liric exteriorizeaza durerea sa,
provocata de lipsa mamei si isi descrie agonia, care mocneste in sufletul sau necontenit.

Aceeasi idee este regasita in afirmatia propusa, care evidentiaza legatura stransa dintre mama si copil,
uniti prin suflet si prin inima.Iubirea unei mame nu poate fi descrisa prin cuvinte, ea doar poate fi
simtita, in toata intensitatea ei, si orice conversatie de suflet cu o mama are loc in liniste, cand doar
inima ei vorbeste, si doar ea stie ce-i mai bine.

V poetii

7. Poezia data este ars poetică deoarece:

La baza acesteia se situează similitudinea metaforică dintre poeți și cocori :”Cocori cu soarta
stranie,cocori”. Eul liric descrie etapele de creație,menționând condițiile în care acesta se poate realiza.
El se regăsește în singurătatea și liniștea unei dimineți “peste amurgul rumenit de zori”, atunci când este
liber să creeze. De asemenea, poezia este ars poetică datorită faptului că starea eului liric este una de
contemplare asupra sorții zbuciumate a creatorului. Prin intermediul versului: “Vă-mbracă roua și e greu
să zboru” sunt accentuate dificultățile pe care trebuie să le înfrunte un poet și suferința cauzată de
teama de a nu fi înțeles. Cu toate acestea, procesul de creație este marcat, într-un final de recunoaștere
și împlinire. Eul își atinge adevăratul potențial și artistism abia atunci când opera îi este citită :”Pe frunfea
lui vă scuturați aripa/Și asta-i îndulcește poate clipa”. Condiția creatorului este marcată de finalitatea
vieții, însă acesta continuă să existe prin opera sa:”Dar oamenii vă-mpart din pâinea lor/[...]Și multă
vreme după ce v-ați dus”. Astfel, eul liric, fiind un arhietip al poetului universal, atinge eternitatea prin
intermediul creației sale.

6.Motivul zborului semnifică ascensiune, dezvoltare, tendința spre perfecțiune. În text, acesta este
atestat în versurile :”Voi treceți ca și visul de ușor/ Cu aripile grele pe pământ” sugerează faptul că în
procesul său de creație, eul liric se întepărtează de “pâmânt”, de mediocritate și cotidian și se ridică spre
eternitate, prin propria capodoperă. Același motiv este reluat în lucrarea “Luceafărul” de Eminescu, unde
eul liric utilizează mitul Zburătorului pentru a accentua dorința sa de a descoperi eternitatea, dorința de
cunoaștere universală.

4.Prin metafora "pământul rumenit de zori" se sugerează răsărirea soarelui, care aduce pe cer culori
spectaculoase, si desemnează începutul zilei, incalzind pământul.
Personificarea "amurguri ce adorm pe rand" semnifica sfârșitul zilei, cand soarele apune si dispare dupa
orizont, încet întunericul se instalează si toata lumea adoarme odată cu el.
Repetiția cuvântului "peste" accentuează trecerea timpului si continuitatea alternării dintre răsărit și
apus, în fiecare zi

5.In aceasta opera simbolul cocorului este imaginea funcțiilor intelectuale a poeților,semnificând
eliberarea de greutățile lumii materiale si convertirea în geniu.Pe de altă parte," oamenii" sunt simbolul
"omului comun", care nu poate să aspire la asemenea idealuri, ci pot doar sa admire si sa încerce să
înțeleagă geniul.

Simbolul "pâinii" reprezintă aprecierea ce omul comun o poartă pentru misiunea nobila a poetului, de a
crea si de a-si împărtăși trăirile.Această admirație este absolut necesară poetului, întrucât ii încununează
munca, astfel "cocorii" si "oamenii" completează societatea.