Sfetcu Eliza Cristina

cls. A X a E

CONFLICTELE

Sursa principala a conflictelor este considerata a fi accesul inegal al indivizilor şi grupurilor la

mecanismele de exercitare a puterii. Cu toate acestea sub umbrela puterii germinează şi se dezvoltă şi
alte tipuri de conflicte care deşi au suport social şi amprentă politică nu pot fi socotite ca atare.

Distincţia dintre un conflict sau altul apare mai pregnant atunci când se face apel la unii indicatori
cum sunt:

• domeniul în care se manifestă: economic, social, politic, militar, confesional.

• mijloace şi instrumente utilizate în tentativa de aplanare a conflictului; tratativele între
parţi egale, presiunile, şantajul, instrumente diplomatice, recurgerea la forţă.
• actorii implicaţi în conflict; partide politice, grupuri de presiune, instituţii, organizaţii
sindicale sau patronale, componente ale societăţii civile, state, naţiuni grupuri etnice.
• tipul şi caracterul resurselor aflate în competiţie; banii, timpul, influenţa, prestigiul politic,
voturile obţinute.

In functie de componenta componenta teritoriala, spatiala, conflictele se clasifica astfel:

- interne - au cauze de natură etnică, religioasă, lingvistică, economică, politica, interese de

grup. Dintre statele care se confruntă cu probleme interne grave putem aminti: Sudan, Sri
Lanka, Filipine, Peru, Mexic, Etiopia, Somalia, Iran, Columbia, Angola, Rusia (Cecenia), etc.
- externe – pot opune doua state care îşi dispută regiunea comună de frontieră sau state
situate la distanţe foarte mari unele faţă de altele. Cauzele care deschid conflictele externe
pot fi de natură istorică, etnică, religioasă sau economică. Exemple: – conflictul dintre Iran şi
Irak; Irak şi SUA; India şi Pakistan; Coreea de Nord şi Coreea de Sud.

Harta principalelor zone de conflict intern și extern 

(Sursă: editare mediafax.ro)
 Trăsăturile proceselor actuale, îngrijorările ce le provoacă şi riscurile care le însoţesc sunt
subiecte arzătoare de analiză sau interpretare. Folosirea tehnologiei militare
moderne, în special a armelor de distrugere în masă, continua
l o r   proliferare, ameninţarea extinderii de la nivelul forţelor armate naţionale la acela al acţiunii
individuale sau de grup constituie prima sursă de primejdie. C â m p u l d e b ă t ă l i e ş i
i n a m i c u l n u m a i s u n t c l a r   identificabili. În acest nou decor, angajamentul militar este înlocuit de
acţiunea punctuală şi contra-acţiune. Identitatea devine un argument central printre mulţimea de
considerente explicite sau implicite ce urmăresc justificarea l e g i t i m i t ă ţ i i r e c u r g e r i i l a m e t o d e
v i o l e n t e . S - a s p u s c ă m o t i v a ţ i a e c o n o m i c ă (confruntarea dintre bogaţi şi săraci) este
o sursă majoră de tensiune. Şi totuşi, în cazul terorismului vedem o participare activă a indivizilor
cu educaţie înaltă şi cu o s i t u a ţ i e f i n a n c i a r ă b u n ă . E l e m e n t u l i d e n t i t a r î i i n c l u d e a t â t
p e c e i c u o s l a b ă educaţie, cât şi pe cei foarte instruiţi, care pot reclama frustrare,
neputinţa de a o b ţ i n e s t i m a s a u r e c u n o a ş t e r e a – a c e s t e a f i i n d c o n s i d e r a t e n e v o i
psihologice fundamentale. În acest caz, recurgerea la violenţă vine din partea
categoriilor cesunt date la o parte de mersul implacabil al dezvoltării tehnice şi intelectuale.În
confruntările actuale este invocată aşa-zisa legitimitate a conflictelor. C e r c u r i l e
e x t r e m i s t e i n v o c ă î n a c ţ i u n e a l o r v a l o r i f u n d a m e n t a l e s a u d r e p t u r i inalienabile
(independenţă, lupta împotriva dominaţiei străine sau împotriva unei puteri abuzive sau injuste,
inegalitatea socială, suprimarea culturilor proprii etc.).
  Acordurile internaţionale nu răspund acestor situaţii, întrucât la origine au fost
formulate pentru altfel de relaţii internaţionale, dar ele mai conţin şi ambiguităţi care permit
interpretări diferite. Strategiile noilor conflicte, care sunt strâns legate şi de tacticile şi de armele folosite,
rareori urmăresc înfrângerea unui inamic şi forţarea lui să capituleze sau să caute un acord de pace.
Scopul autorilor lor este de a demoraliza societatea pe care o consideră inamică, de a sparge
solidaritatea socială şi naţională, de a paraliza mecanismele ce îi asigură funcţionarea
(transporturi, comunicaţii, informaţii,sănătate, etc.) şi de a destabiliza şi desfiinţa
instituţiile ei fundamentale. În acest scop, aceştia se folosesc de atacuri ucigaşe, plănuind explozii,
incendii, răspândirea bolilor, răpiri şi alte acte de sabotaj sau activităţi criminale.Fiecare conflict are
parametrii săi distinctivi care necesită soluţii specifice,potrivite respectivelor condiţii de timp şi loc şi
implică „tăierea unui nod gordian” de considerente bine înrădăcinate, tehnici ştiinţifice şi arta diplomaţiei.

În perioada de după cel de-al doilea război mondial a urmat o perioadă de pace de peste 50 de
ani au avut loc mai mult de 100 de conflicte armate, în urma cărora au fost 25 milioane de victime și un
număr mult mai mare de refugiați.Pe lângă acestea se adaugă pagubele materiale (case și orașe
distruse, distrugerea terenurilor agricole și a căilor de comunicație), degradarea mediului înconjurător.
 Lumea contemporană se confruntă cu o serie de probleme politice care țin de relațiile dintre
state, în ciuda existenței organizațiilor internaționale menite să aplaneze situațiile conflictuale apărute pe
plan intern sau extern.

După amploarea conflictului, statele în care se menține o situație tensionată de război sunt
următoarele:

1. SIRIA – conflict apărut în 2011 când protestele la nivel naţional împotriva regimului Bashar al-Assad au
fost întâmpinate de o ofensivă violentă din partea forţelor guvernamentale.
2. IRAK. Începând cu anul 2011, grupări militante sunnite au intensificat atacurile asupra populaţiei
majoritare shiite pentru a submina încrederea în guvernarea shiită. Grupările armate din Irak şi-au
intensificat activitatea odată cu războiul civil din Siria. În 2014, insurgenţa a escaladat dramatic după ce
Statul Islamic (grupare de rebeli islamiști) a cucerit Mosulul şi zone importante din nordul Irakului,
conflictul din Irak fuzionând cu cel din Siria într-unul mult mai letal.
3. UCRAINA. Războiul din estul Ucrainei este un conflict armat în desfăşurare în regiunea Donbas a
Ucrainei (Doneţk şi Lugansk). După revoluţia din februarie 2014 şi mişcarea Euromaidan, care s-au
încheiat cu înlăturarea de la putere a preşedintelui Viktor Ianukovici, şi după anexarea Crimeei de către
Rusia, proruşii şi grupările antiguvernamentale au început demonstraţii în estul ţării. Demonstraţiile au
escaladat într-un conflict armat între forţele separatiste ale autoproclamatelor Republici Populare Doneţk
şi Lugansk şi guvernul ucrainean.
4. ISRAEL (israelieni-palestinieni, în Fâșia Gaza) - conflict început în 1948, după Declaraţia de Înfiinţare
a Statului Israel, la 14 mai 1948, Liga Arabă a decis să intervină din partea arabilor palestinieni, intrând cu
forţele armate în fosta Palestina britanică şi începând prima fază a Războiului arabo-israelian. Adesea
numit "cel mai dificil de rezolvat" conflict din lume, confruntarea a fost marcată de-a lungul timpului de
armistiţii şi acorduri de pace (în 1993 şi 2000), dar şi de ofensive israeliene sângeroase. Perioada
principală de desfăşurare a conflictului a fost 1964 - 1993.
5. EGIPT – tensiuni legate de incertitudinea politică care a generat proteste, greve și neîncrederea
poporului în partidele islamiste. Se mai adaugă conflictele religioase între musulmani și creștinii din
diversele părți ale țării.
6. Libia - conflict început în 2011, odată cu sfârşitul Războiului civil din Libia, care a dus la înlăturarea de
la putere a lui Muammar Gaddafi.
7. Coreea - A început în 1945, după divizarea teritoriului în Coreea de Sud şi Coreea de Nord în urma
victoriei Aliaţilor în Al Doilea Război Mondial.
- Războiul Coreean (1950-1953) a lăsat cele două Corei separate prin Zona Demilitarizată Coreeană, de
la Războiul Rece până în anii 2010. În anii 2000 relaţiile dintre cele două părţi s-au îmbunătăţit, guvernele
liberale din sud arătând mai multă prietenie faţă de nord în comparaţie cu guvernele precedente. Situaţia
s-a schimbat ulterior, sub conducerea preşedintelui conservator sud-coreean Lee Myung-bak, care s-a
opus dezvoltării continue a armamentului nuclear în Coreea de Nord. După moartea liderului suprem al
Phenianului Kim Jong-il, succesorul său Kim Jong-un a pornit un război la nivel de declaraţii cu Statele
Unite şi Coreea de Sud, pe care ameninţă cu lansări de bombe nucleare. În prezent, relaţiile dintre cele
două Corei nu par să arate tensiuni grave. Criza a fost marcată, în 2013, de o escaladare extremă a
retoricii lui Kim Jong-Un, ale cărui acţiuni şi declaraţii sugerau atacuri nucleare iminente împotriva Coreei
de Sud, Japoniei şi Statelor Unite.

Alte zone aflate în conflict:

Afganistan - Soarta guvernului este nesigură, în timp ce comunitatea internaţională retrage din forţe, iar
cele talibane persistă.
Nigeria - O grupare islamistă violentă a instigat în nord la violenţe repetate, bombardamente şi atacuri
guvernamentale ca reacţie. În 2011 teroriştii islamişti au aruncat în aer sediul ONU, iar în prezent ucid
femeile care vaccinează locuitorii împotriva poliomielitei. Luptele se extind uneori şi în statul vecin
Camerun.
Republica Democrată Congo - Grupele de menţinere a păcii au suprimat o grupare armată în estul ţării,
iar în 2014 încercau să dezarmeze o alta. Lupte sporadice dar violente continuă în zone din est.
Sudanul de Sud - După un lung război între nord şi sud, sudul a votat pentru independenţă, dobândită în
2011. Sudanul de Sud a intrat apoi într-un război civil sângeros cu nuanţe etnice care potrivit rapoartelor
a dus la moartea a zeci de mii de oameni. Un armistiţiu destul de şubred este în vigoare din mai 2014.
Republica Centrafricană - Au loc lupte grave între musulmani şi creştini, cu potenţial de genocid.
Confruntările nu sunt continue, dar ating niveluri mari de violenţă. Un armistiţiu a intrat în vigoare la 30
iulie 2014.
India - Au loc insurgenţe maoiste, în prezent derulându-se un armistiţiu cu o grupare centrală.
Mali - Islamiştii au fost îndepărtaţi în nord de către francezi, dar insurgenţa etnică ameninţă să înceapă
din nou. Un armistiţiu a intrat în vigoare în mai 2014.
Filipine - Lupte sporadice cu militanţi islamişti în insulele sudice.
Rusia - Bombardamente sporadice din partea militanţilor islamişti din sud, inclusiv din Cecenia.
Somalia - Trupe din Uniunea Africană (majoritatea din ţări apropiate, ca Uganda) au reasigurat controlul
guvernamental asupra tuturor oraşelor majore, în timp ce militanţi al Shabab din zonele rurale
bombardează ocazional oraşe lipsite de acest control.
Sudan - Genocidul din Darfur a avut loc în 2004, dar incidente brutale continuă să apară. Rebelii rămân
activi.
Yemen - Guvernul post-Saleh a înregistrat câteva succese împotriva militanţilor islamişti, care au preluat
controlul asupra unor oraşe din sud, dar lupte pe baze etnice au izbucnit în nord.

Surse:
http://geografilia.blogspot.ro/2015/10/conflicte-care-macina-lumea-probleme.html

https://www.scribd.com/doc/58688982/Conflicte-Inter-Nation-Ale-Si-Conflicte-Interne

http://www.referat.ro/