1.

Conceptul de echilibru, dezechilibru și optimul economic

Echilibrul economic seamănă cu o balanță, în care pârțile componente tind să fie

egale între ele, adică echivalente. II poate fi definit ca o tendință permanentă de
egalare a diferitelor mărimi economice interdependente.
În economia de piață, echilibrul economic reprezintă, înainte de toate, tendinţa de
egalizare între nevoi şi resurse, între cerere şi ofertă, la scara întregii economii, cît
şi pe multiplele pieţe ale acesteia.
Există deci un echilibru economic general şi un număr enorm de echilibre
economice parţiale.
● Echilibrul economic parţial se poate stabili:
a) la nivelul unui singur produs (de exemplu, cererea şi oferta de pîine);
b) la nivelul unor ramuri;
c) la nivelul altor parametri economici, al unor mărimi macroeconomice, cum ar
fi, de exemplu, echilibrul între veniturile şi cheltuielile bugetului de stat, echilibrul
între producţie şi consum, între export şi import;
d) echilibrele stabilite la nivelul diferitelor pieţe naţionale, cum ar fi: echilibrul
economic între cererea şi oferta bunurilor de consum, echilibrul între cererea şi
oferta de forţă de muncă, echilibrul între cererea şi oferta de monedă etc.
Putem deci conchide că echilibrul parţial caracterizează diferite situaţii în care
se află agenţii economici şi pieţele. Teoria echilibrului parţial a fost elaborată de
către economistul englez Alfred Mashall.
Echilibrul economic general vizează fluxurile şi mărimile globale şi reprezintă
o situaţie a tuturor pieţelor interdependente, care se caracterizează prin lipsa
excesului de cerere sau de ofertă. Echilibrul general există atunci cînd sistemul de
preţuri permite egalizarea simultană a cererii agregate cu oferta agregată. Teoria
echilibrului general a fost elaborată de către economistul francez Leon Walras.
Potrivit teoriei economice contemporane, principalele componente ale
echilibrului general sînt:
→ o creştere economică pozitivă;
→ ocuparea deplină a forţei de muncă;
→ stabilitatea nivelului general al preţurilor;
→ soldul pozitiv al balanţei comerciale;
→ o repartiţie justă a veniturilor.
Dezechilibrul economic, spre deosebire de echilibru, are un caracter permanent
şi reprezintă o încălcare a egalităţii între cerere şi ofertă, fie la nivelul unui produs,
al unor componente agregate, fie la nivelul cererii şi ofertei globale.
Dezechilibrul se caracterizează fie printr-un exces de cerere, fie printr-un exces de
ofertă.
Principalele dezechilibre macroeconomice sînt:
→ criza economică (dezechilibru între cererea şi oferta de bunuri şi servicii);
→ şomajul (dezechilibru între forţa de muncă disponibilă şi locurile de muncă
libere);
→ inflaţia (dezechilibru între cantitatea de bunuri şi servicii şi masa monetară);
→ soldul negativ al balanţei de plăţi (dezechilibru între export şi import);
 → decalajele, considerate injuste, între diferite tipuri de venituri şi categorii
sociale.
Optim economic
În strânsă legătură cu echilibrul economic se află optimul economic, adică
acea variantă de echilibru care asigură obținerea unor rezultate economice
maxime pe unitatea de cheltuială, în condiția protejării mediului natural.