1.2. Etica – învăţătura despre comportamentul individual.

Între noţiunea de etică şi comportamentul individual există o relaţie de oximorum, adică

etica este ştiinţa despre virtute, despre datorie, pe când comportamentul individual presupune un
spirit de egoism, de individualism. Dacă pentru Orient e caracteristic modul de acţiune
colectivist, pentru Occident este caracteristic stilul individualist. (Fiecare îşi trage cenuşa la turta
lui).
Pentru a trăi într-o societate, fiecare om trebuie să fie liber, iar orice libertate presupune
respectarea unor obligaţii.
Libertatea unui individ se termină acolo unde începe libertatea altuia.
Pentru a nu apărea conflicte majore, etica presupune alcătuirea şi traducerea în viaţă a
principiilor etice.
Încă Thomas Hobbes a fost susţinătorul teoriei metaetice a egoismului psihologic: toate
acţiunile umane au o motivaţie egoistă. Astfel, apare teoria contractului social. Într-o lume fără
reguli morale, un individ e supus capriciilor şi intereselor egoiste ale altora, ceea ce poate dăuna
propriilor interese, proprietăţii, familiei sau chiar vieţii. Prin urmare, dintr-un pur egoism, fiecare
individ va fi motivat să susţină şi să adopte un set de reguli de bază, care să-i permită să trăiască
civilizat în comunitate.
O altă concepţie a eticii comportamentului individual – varianta utilitarismului, susţinută
de Jeremy Bentham. El propune determinarea consecinţelor fiecărei acţiuni, ca mai apoi să se
evalueze dacă acţiunea este corectă sau greşită din punct de vedere moral. Această teorie este
numită utilitarismul acţiunii.
Bentham mai propune estimarea moralităţii unei conduite prin determinarea plăcerilor şi
suferinţelor. Acest mod de a analiza moralitatea se numeşte utilitarism hedonistic.
Teoriile lui Bentham au fost supuse criticilor. Din punct de vedere al utilitarismului
acţiunii, poate fi considerat greşit consumarea timpului în activităţii de recreere: privitul la
televizor, jocurile sportive, întrucât acest timp ar trebui utilizat astfel, încât să se producă un
beneficiu social mai mare, cum ar fi munca voluntară prin diferite organizaţii de sprijin ale
societăţii. Dar interzicerea activităţilor de recreere nu poate fi rezonabilă din punct de vedere
uman.
Şi mai mult, potrivit aceleiaşi teorii ale utilitarismului acţiunii, anumite acte de tortură pot
fi permise din punct de vedere moral, dacă beneficiul social generat depăşeşte daunele create:
torturarea teroriştilor, de exemplu, ceea ce nu este acceptabil în condiţiile societăţii
contemporane.
 De asemenea, teoria utilitarismului hedonistic nu poate să explice toate valorile şi să le
dividă în: agreabile, plăcute sau dezagreabile, neplăcute, pentru că se ignoră alte consecinţe care
nu pot fi exprimate prin aceste două variabile: plăcere şi suferinţă.
Pentru anihilarea acestor divergenţe rezultate din teoriile lui Bentham, George Moore
propune teoria utilitarismului ideal, - care constă în evaluarea oricărei consecinţe după
parametrii: bun sau rău.