Tema 8.

KEYNESISMUL ŞI
NEOKEYNESISMUL: „ECONOMIA CERERII
DIRIJATE”
1. Condiţiile apariţiei şi trăsăturile revoluţiei
keynesiste
2. J.M.Keynes. „Teoria generală a folosirii mâinii de
lucru, a dobânzii şi a banilor”
3. Modelul teoretic keynesist
4. Măsurile dirijiste de intervenţie a statului în
economie
5. Doctrina neokeynesistă:
a) Teoria creşterii economice a lui R.Harrod şi
E.Domar
b) Teoria ciclului economic a lui A.Hansen
c) Sinteza keyneso-neoclasică a lui P.Samuelson
 1. Condiţiile apariţiei şi trăsăturile
revoluţiei keynesiste

Condiţiile apariţiei doctrinei keynesiste

1. Criza economică din anii 1929-1933

S-a prăbuşit dogma liberală a autoreglării spontane a

2. economiei de piaţă prin mecanismul preţurilor

Politica liberului schimb nu este permanent eficientă

3. datorită marilor deosebiri în potenţialul economic al
ţărilor

S-au evidenţiat lacunele doctrinei neoclasice:

4. * atenţie excesivă microeconomiei şi statisticii economice
* exces de subiectivism
* exces de formalizare
 John Maynard Keynes (1883-1946) –
cel mai mare economist al sec.XX

 A fost economist britanic ale cărui idei numite

economie keynesiană radicale au avut un
impact major atât asupra teoriei politice și
economice moderne, cât și asupra politicilor
fiscale ale multor guverne.
 Este cunoscut în mod special pentru pledoaria
sa în favoarea politicilor guvernamentale
intervenționiste, prin care guvernul ar folosi
măsuri fiscale și monetare pentru diminuarea
crizelor economice și boom-urilor economice.
 Este considerat de mulți economiști unul
dintre principalii fondatori ai macroeconomiei
teoretice moderne. Populara expresie lui
Keynes „Pe termen foarte lung suntem toți
morți” este încă citată.
 Opera şi paradigma gândirii economice
keynesiste

J.M.Keynes
Opera principală “Teoria generală a folosirii
mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor” (1936)
1. În plan teoretic, deplasează centrul de cercetare de la
microanaliză spre macroanaliză.
2. Pe planul politicii economice propune intervenţia
limitată a statului în economie, denumită ulterior
dirijism.

continuare
 continuare
3. Problema echilibrului economic
clasicii Keynes veniturile
veniturile

întreprinderi menaje întreprinderi menaje

cheltuieli de consum cheltuieli de consum

cheltuieli de investiţii
Investiţii Economii

(întreprinderile produc şi distribuie (circuitul economic nu are loc de la sine,

veniturile menajelor, acestea procură automat, între economii şi decizia de a
bunuri de consum şi investesc în investi este o ruptură, nu tot ceea ce se
producţie) economiseşte – se investeşte)

4. Keynes consideră teoria clasică şi neoclasică – caz

particular al teoriei economice generale şi îşi propune
elaborarea unei teorii generale a economiei de piaţă
valabilă în orice economie.
continuare

5. Respinge ideea unei ordini naturale şi a legilor

naturale capabile să asigure realizarea spontană a
echilibrului economic.
6. Principalul dezechilibru în societate era considerat
şomajul involuntar, cauza acestuia fiind insuficienţa
consumului şi investiţiilor, dar nu salarii prea
ridicate.
7. Divizează societatea în producători şi consumatori,
şi nu în clase.
Modelul economic şi legile psihologice
ale lui Keynes
Modelul economic al lui Keynes conţine
trei categorii de elemente:
(1) Variabile endogene şi exogene
(2) Relaţii dintre variabile
(3) Multiplicatorul investiţional
 (1)
• Variabilele endogene
D – cererea efectivă
Y – venitul naţional
S – economiile
I – investiţiile
E – volumul folosirii braţelor de muncă
C – consumul

• Variabile exogene (rate ale comportamentului

agenţilor economici)
c – rata medie a consumului
c ' – înclinaţia marginală spre consum
r – rata dobânzii
 (2)
Conceptul esenţial al modelului keynesist este
cererea efectivă

Nivelul cererii de Nivelul cererii de

consum + investiţii

Nivelul cererii efective

(globale)

Nivelul producţiei

Nivelul folosirii
braţelor de muncă
• Cererea efectivă => C + I
• Consumul (C) este în dependenţă
de Y => C = f (Y)
C
 Rata consumului => Y
 Înclinaţia marginală spre consum:
∆C
C =
'

∆Y
 Cererea efectivă constituie factorul principal
de care depinde atât nivelul producţiei, cât şi
cel al utilizării braţelor de muncă
 Mărimea cererii este determinată de
cheltuielile pentru consum (C) şi cheltuielile
pentru investiţii: D=C+I
 Legea psihologică fundamentală: creşterea venitului
determină creşterea consumului dar într-o proporţie mai mică

nivelul cererii venitul înclinaţia

de consum = familiilor × marginală
spre consum
(Y)
(CI)
 Legea imboldului spre investiţii
rata
nivelul cererii depinde înclinaţia dobânzii
de investiţii marginală
spre investiţii
eficienţa depinde
marginală a rata
(II) capitalului aşteptată a
profitului
  Legea preferinţei pentru lichiditate

rata dobânzii coraportul dintre cererea şi

oferta de monedă

cererea de monedă
preferinţa spre lichiditate

oferta de monedă cantitate de mijloace în numerar

şi depozite bancare

Conţinutul acestei legi constă în predispunerea oamenilor de

a-şi păstra economiile sub formă lichidă.
Motivele: 1) mobilul afacerilor; 2) mobilul precauţiei;
mobilul speculaţiei
Echilibrul pe piaţa bunurilor şi serviciilor se
stabileşte atunci când partea din venit ce se
economiseşte este investită integral

 Dacă C + I = Y = > economia este în echilibru

în realitate, după Keynes, predomină dezechilibrul,
adică C + I < Y

 Dacă S = I => Y – C = S (economia este în stare de echilibru)

în realitate S > I, apare şomaj involuntar în urma creşterii
ponderii economiilor excesive neinvestite
Echilibrul pe piaţa monetară se stabileşte atunci
când există o egalitate între oferta de bani (M) şi
cererea de bani (L), adică M=L

r LM r – rata dobânzii

E Y – mărimea venitului
re

IS

Ey Y

Echilibrul macroeconomic general

(Modelul IS-LM)
Ocuparea deplină a forţei de muncă –
principala prioritate a lui Keynes

Priorităţile ordinii sociale:

1.Asigurarea utilizării complete a forţei de
muncă
2.Economia reală
3.Moneda şi finanţele
 Keynes plasează în centrul doctrinei sale
problema folosirii forţei de muncă
 Lipsa şomajului este o întâmplare, nu o legitate, iar
capitalismul nu este un sistem care se autoreglează.
 La originea şomajului nu se află salariile mari, ci
disproporţia dintre economii şi investiţii (S>I) şi
salarii prea mici.
 Nu săracii sunt vinovaţi în şomaj, din contra, cei
bogaţi, care cheltuie mai puţin din venituri.
 Şomajul poate fi lichidat prin intervenţia statului,
pe calea încurajării investiţiilor.
 Politica economică în viziunea lui Keynes
Intervenţia statului în economia de piaţă abordată în
doctrina keynesistă a fost numită dirijism

Scopul Majorarea cererii efective pentru utilizarea

deplină a braţelor de muncă

pe plan social- principalul mijloc este creşterea

economic cheltuielilor publice
Măsurile
pe plan promovarea neoprotecţi0nismului
extern
 Direcţiile principale de intervenţie

1) Stimularea consumului prin redistribuirea veniturilor

impozitarea asistenţă socială

progresivă păturilor vulnerabile

2) Stimularea investiţiilor

reducerea ratei majorarea subvenţionarea

dobânzii investiţiilor publice întreprinderilor

(prin politica (din bugetul de

monetar- stat se creează noi
creditară a B.C.) locuri de muncă)
 Consecinţele măsurilor promovate

pe termen scurt pe termen lung

reducerea şomajului apariţia inflaţiei

dezvoltarea economiei
Politica monetară: menţinerea ratei
dobânzii la un nivel scăzut pentru a stimula
investiţiile. Reducerea ratei dobânzii, adică
ieftinirea creditului, poate fi atinsă prin
sporirea cantităţii de bani în circulaţie.
 Doctrina neokeynesistă
Neokeynesismul constituie ansamblul de teorii și
politici economice inspirate din opera lui John Keynes, și
este mai degrabă un microcurent, o școală de gândire,
decât o doctrină economică în sensul clasic al acesteia.
* Neokeynesiștii au acordat o atenție primondială analizei
productivității.
* Urmăreau scopul asigurării unor ritmuri stabile de creștere
economică.
* Neokeynesiștii susțin intervenţia sistematică şi directă a
statului în economie.
* Aportul principal al neokeynesiștilor la dezvoltarea științei
economice constă în elaborarea a două teorii noi și anume:
1.Teoria modernă a creșterii economice - descoperire prin care
neokeynesiștii au pus temelia uneia dintre cele mai
importante componente ale macroeconomiei.
2.Teoria neokeynesiană a ciclurilor economice.
Reprezentanţii doctrinei neokeynesiste
Cei mai de seamă reprezentanți ai
neokeynesismului, mulți dintre ei Laureați ai
Premiului Nobel, sunt:
 Paul Samuelson(1915-2009)
 Roy.Harrd(1900-1978)
 Robert Solow (n.1924)
 James Tobin(1918-2002)
 Curentele neokeynesismului

Englez Francez American

Neajunsurile dirijismului
*Analiza statică (neglija factorul timp)
*Atenție excesivă cererii efective (subapreciind
producţia şi oferta)
*Analiza insuficientă a repartițiilor veniturilor şi
rolul ei în stimularea activităţii economice
 Deosebirile keynesismului şi
neokeynesismului
 Scopul principal al teoriei şi politicii economice
KEYNESISMUL NEOKEYNESISMUL

realizarea ocupării asigurarea unor ritmuri

complete a braţelor de stabile de creştere
muncă economică
intervenţia indirectă şi amestec sistematic şi
sporadică a statului în direct a statului în
viaţa economică economie
analiză statică analiză dinamică
 Roy Harrod primul a elaborat conceptul de
creştere economică în calitate de proces de
creştere durabilă.
El a reorientat ştiinţa economică de la o analiză
statică a vieţii economice spre una dinamică.
Dinamica este o stare a economiei când
fenomenele şi procesele evoluează în timp şi are
loc o creştere sau diminuare a producţiei,
veniturilor, PIB-ului etc.
 Curentul francez
Ei nu recunosc bugetul de stat în calitate de
intervenție a statului în economie și susțin
planul incitativ (de recomandare).
În 1946, Franța a început să elaboreze planuri
cincinale de dezvoltare economică, acestea
determină proporțiile repartiției venitului
național (consum 80% , economii 20%).
 Curba lui Philips
După Keynes, dacă volumul producției crește atunci
numărul șomerilor scade, pe când după Philips, gradul de
folosire a forței de muncă nu se află în dependență de
nivelul prețurilor, ci de rata inflației.
Cu cât şomajul e mai mare, cu atât preţurile cresc mai
puţin, şi invers.
P (rata inflaţiei)

U* U (rata ocupării)
 Teoria ciclurilor economice

Contribuţia lui Alvin Hasen (1887-1975),

Harvard (SUA)
Instrumentul principal de reglementare a
economiei sunt cheltuielile publice:
în recesiune → cheltuielile publice cresc
în expansiune (boom economic) → cheltuielile
publice se reduc
Hansen ajunge la concluzia că economia SUA a
trecut patru forme de fluctuații ciclice :
•I. Cicluri mici (2-3 ani) - provocate de reproducția
capitalului circulant.
•II. Cicluri mari (6-13 ani) - provocate de investiții în
capitalul fix.
•III. Cicluri de construcție (17-18 ani) - construirea
edificiilor, clădirilor.
•IV. Cicluri seculare (mai mult de 50 ani) - provocate
de transformări radicale în știință și tehnică.

.
 La temelia ciclurilor se află neregularitatea investiţiilor în
capitalul fix, edificii, capitalul circulant.

 Principalul instrument de prevenire şi atenuare a

urmărilor negative ale ciclurilor economice este bugetul de
stat.
 Paul Antony Samuelson (1915-2009)
• Autorul sintezei neoclasice și al unui
manual care l-a făcut multimilionar
• Paul Samuelson este considerat a fi un
economist universal care în anii ’50-’60 ai
secolului XX a insuflat o nouă viață
științei economice.
• Are contribuții importante precum: teoria
consumului, teoria ciclurilor economice,
teoria comerțului internațional,
finanțelor publice, rolului statului în
economie, teoria salariului etc.
• Economics (prima ediție 1948) a devenit manualul cu renume
internațional și a fost tradus în zeci de limbi , inclusiv în română și
rusă.
• A fost cel de-al treilea laureat al Premiului Nobel pentru economie.
• A contribuit la răspîndirea cunoștințelor economice în întreaga lume.
 Sinteza lui P.Samuelson
• La temelia sintezei neoclasice se află conceptul de
economie mixtă (nu poate fi pur administrativă sau pur
de piață)
• Pluralismul formei de proprietate (proprietate privată+
proprietate publică).
• Piața stabilește automat: prețul, cererea, oferta, iar statul
intervine pentru diminuarea crizelor, șomajului, inflației
prin achizițiile publice, impozite, investiții de stat.
• Împacă micro și macro economia, „au reuşit să
stabilească relaţii diplomatice”.
• Rolul-cheie în reglementarea economiei o au politica
fiscală și politica monetară, folosite împreună pentru
coordonarea activităţii guvernului cu cea a băncii
centrale.