IV.

ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR FINANCIARE

1. Cadrul general al gestiunii resurselor financiare

Unul dintre obiectivele majore ale managementului ar trebui să fie gestiunea raţională şi
eficientă a resurselor pe care întreprinderea le are la dispoziţie în vederea asigurării unui nivel
superior de eficienţă şi de rentabilitate pentru întreprindere. Astfel, analiza gestiunii resurselor
financiare ale întreprinderii îşi propune urmărirea modului de gestionare a resurselor
financiare şi aprecierea eficienţei gestionării resurselor financiare.
În termeni generali o gestiune eficientă a resurselor se realizează atunci când se obţin
rezultatele scontate cu un volum cât mai limitat de resurse. Creşterea nivelului de eficienţă în
gestiunea resurselor este echivalentă cu:
− obţinerea aceluiaşi rezultat cu un volum mai mic de resurse;
− cu acelaşi volum de resurse obţinerea unui rezultat mai mare.
Exprimarea sintetică a modului de gestionare a resurselor se realizează prin viteza de
rotaţie, cu ajutorul căreia se măsoară durata de timp necesară transformării activelor în forma
iniţială bănească şi durata de reînnoire a datoriilor.
Exprimarea vitezei de rotaţie se realizează cu ajutorul a doi indicatori:
- numărul de rotaţii (nr) arată de câte ori se roteşte elementul de activ (Ea) sau pasiv (Ep)
analizat prin cifra de afaceri (CA) într-o perioadă de gestiune:
CA 1
nr = nr = ×T
Ea; Ep dz
- durata în zile a unei rotaţii (dz) arată durata medie în zile în care elementul de activ sau
pasiv analizat parcurge întreg ciclul economic şi revine în formă iniţială bănească.
Ea; Ep 1
dz = ×T dz = ×T
CA nr
Cifra de afaceri încorporează componentele valorice necesare pentru acoperirea cheltuielilor
de fabricaţie, reînnoirea stocurilor de materiale, a maşinilor şi utilajelor, pentru plata
furnizorilor de materiale şi echipamente, plata salariilor, rambursarea creditelor cât şi pentru
acoperirea altor nevoi.
Din această cauză fiecare element de activ va fi reînnoit într-un anumit interval de timp prin
cifra de afaceri, iar orice categorie de datorii va fi achitată într-un anumit timp prin
componenta valorică corespunzătoare din cifra de afaceri.
Elementele de activ sau pasiv se recomandă să fie luate în calcul va valori medii între
nivelul de la începutul perioadei de gestiune (Eai) şi cel de la sfârşitul perioadei de gestiune
(Eaf), determinat astfel:

Ea; =
(Ea i + Ea f )
2
Timpul se referă la perioada de gestiune pentru care se realizează analiza şi se exprimă în
număr de zile calendaristice ale perioadei (lună, trimestru, semestru, an).
Semificaţii:
• accelerarea vitezei de rotaţie, când are loc creşterea numărului de rotaţii sau diminuarea
duratei în zile a unei rotaţii, ceea ce semnifică :
- reducerea necesarului absolut şi / sau relativ de resurse pentru realizarea unui anumit
nivel al cifrei de afaceri;
- obţinerea unui nivel al cifrei de afaceri mai mare la acelaşi consum total dat de resurse;

1
• încetinirea vitezei de rotaţie, când are loc reducerea numărului de rotaţii sau creşterea
duratei în zile a unei rotaţii, ceea ce înseamnă :
- creşterea necesarului absolut şi / sau relativ de resurse pentru atingerea unui anumit
nivel al cifrei de afaceri;
- obţinerea unui nivel mai scăzut al cifrei de afaceri la acelaşi consum total dat de
resurse.
Dacă:
- I CA > I Ea - are loc accelerarea vitezei de rotaţie;
- I CA = I Ea - se menţine viteza de rotaţie a resurselor din perioada de bază;
- I CA < I Ea - are loc o încetinire a vitezei de rotaţie a resurselor.
Factorii de influenţă acţionează diferit asupra vitezei de rotaţie sunt:
• cifra de afaceri:
- confirmă accelerarea vitezei de rotaţie, în toate situaţiile în care este satisfăcută
condiţia ca ritmul său de creştere să devanseze ritmul de creştere al elementelor de
activ sau de pasiv ( I CA > I Ea );
- atestă încetinirea vitezei de rotaţie când ritmul modificării sale este inferior celui al
elementelor de activ sau pasiv ( I CA < I Ea );
• nivelul mediu al elementelor de activ sau pasiv:
- indică accelerarea vitezei de rotaţie dacă este îndeplinită condiţia I Ea < I CA ;
- atestă încetinirea vitezei de rotaţie dacă I Ea > I CA .
Cei doi factori vitezei de rotaţie deşi se condiţionează reciproc au şi elemente specifice care le
determină nivelul la un moment dat, astfel:
• pentru cifra de afaceri:
- volumul producţiei fizice realizate şi vândute;
- structura producţiei vândute;
- preţurile de livrare.
• pentru nivelul valoric al elementelor de activ sau pasiv:
- conjunctura economică;
- modul de derulare a proceselor de aprovizionare şi desfacere;
- durata ciclului de exploatare;
- complexitatea procesului tehnologic;
- durata de viaţă a produsului;
- particularităţile produselor stocate;
- caracterul sezonier al activităţii;
- factori specifici elementelor de activ care condiţionează gradul de lichiditate al
acestora;
- factori specifici elementelor de pasiv care condiţionează gradul de exigibilitate al
acestora .

Accelerarea sau încetinirea vitezei de rotaţie are ca efect direct eliberarea (E) sau
imobilizarea (I) absolută sau relativă de resurse, determinate după relaţia:

E(− )sauI(+ ) = ∆dz ×

CA1
T
unde:
∆dz = (dz1 − dz 0 ) - abaterea absolută a duratei în zile a unei rotaţii a elementului de activ sau
pasiv; CA1 - nivelul cifrei de afaceri din perioada curentă;
T - perioada de gestiune pentru care se realizează analiza.

2
Eliberările de resurse sunt echivalente cu reducerea stocului de resurse materiale şi creşterea
resurselor financiare disponibile pe când imobilizările de resurse sunt echivalente cu creşterea
stocurilor de resurse materiale şi creşterea necesarului de resurse financiare.

2. Analiza gestiunii generale a activelor

Analiza gestiunii generale a activelor urmăreşte să aprecieze nivelul general de utilizare

a resurselor financiare.

Viteza de rotaţie a activului reflectă eficienţa utilizării tuturor bunurilor reale ale
întreprinderii respectiv nivelul general de organizare al activităţilor.
Pentru unităţile industriale, principalele valori de referinţă sunt:
− sub o rotaţie, ceea ce reflectă o organizare nesatisfăcătoare;
− între 1 – 1,4 rotaţii, ceea ce reflectă o organizare satisfăcătoare;
− peste 2 rotaţii, ceea ce reflectă o organizare bună.
Creşterea numărului de rotaţii evidenţiază sporirea eficienţei utilizării activelor totale,
creşterea gradului de lichiditate al activului, îmbunătăţirea structurii activelor în corelaţie cu
specificul activităţii.
Reducerea numărului de rotaţii are ca efect principal reducerea eficienţei utilizării activelor
totale respectiv creşterea gradului de imobilizare a activelor.
A. Viteza de rotaţie a activelor imobilizate (indicatorul de intensitate a capitalului) reflectă
eficienţa utilizării imobilizărilor întreprinderii.
Ca şi în cazul activelor totale, considerăm că şi în acest caz semnificativă este exprimarea
vitezei de rotaţie sub forma numărului de rotaţii.
Nivelul ratei depinde în mod hotărâtor de domeniul de activitate şi sectorul în care activează
întreprinderea, fiind mai scăzut în cazul sectoarelor industriale faţă de sectoarele comerţ sau
prestări servicii, care solicită o dotare tehnică mai slabă.
La modul general, un nivel minim care ar asigura o eficienţă acceptabilă a gestiunii activelor
imobilizate este în jurul a 4 rotaţii.
Măsurile pentru îmbunătăţirea nivelului şi evoluţiei ratei sunt:
- optimizarea structurii activelor imobilizate, în sensul creşterii ponderii mijloacelor fixe
active;
- inventarierea şi valorificarea (casarea şi vânzarea) mijloacelor fixe vechi sau a celor care nu
mai corespund profilului întreprinderii;
- creşterea randamentului imobilizărilor.
B. Viteza de rotaţie a activelor circulante exprimă numărul de rotaţii sau durata medie a
unei rotaţii efectuate de activele circulante prin cifra de afaceri.
Nivelul indicatorului depinde foarte mult de specificul obiectului de activitate, precum şi de
modul de configurare a activităţilor curente la nivelul fiecărei întreprinderi.
La modul general, un nivel minim care ar asigura o eficienţă acceptabilă a gestiunii activelor
circulante este în jurul a 6 rotaţii, care corespunde unei durate în zile de circa 60 de zile.
Măsurile pentru îmbunătăţirea nivelului şi evoluţiei ratei sunt:
- optimizarea structurii activelor circulante;
- gestionarea eficientă a stocurilor materiale;
- scurtarea ciclului de producţie şi a perioadei de desfacere;
- gestionarea eficientă a clienţilor (încasarea producţiei);
- reducerea costurilor de producţie.

3
 3. Analiza gestiunii stocurilor

Rata de gestiune a stocurilor arată de câte ori într-o perioadă de gestiune stocurile trec
succesiv prin fazele de aprovizionare, fabricaţie şi vânzare, revenind sub forma iniţială bănescă,
respectiv durata în zile a unei rotaţii complete. Rotaţia stocurilor arată rapiditatea cu care
stocurile trec prin toate stadiile activităţii până se reîntorc în formă bănească iniţială. Cu cât
viteza de rotaţie a lor este mai mare cu atât eficienţa folosirii lor este mai mare, având drept
efect eliberarea de resurse financiare.
Nivelul indicatorului depinde foarte mult de specificul obiectului de activitate, precum şi de
modul de configurare a activităţii de fabricaţie la nivelul fiecărei întreprinderi. Între factorii care
influenţează nivelul ratei pot fi identificaţi:
• factori exogeni:
- gradul de cunoaştere al pieţelor de aprovizionare (puterea de negociere a furnizorilor,
dată de: gradul de specializare al materiilor prime şi materialelor necesare realizării
producţiei, gradul de concentrare al furnizorilor, calitatea materiilor prime,
materialelor şi subansamblelor livrate, costul schimbării furnizorilor, etc.);
- maturitatea tehnologiilor;
- conjunctura economică;
• factori endogeni:
- durata ciclului de fabricaţie;
- complexitatea tehnologiilor şi a produselor;
- sezonalitatea afacerilor;
- gradul de organizare al activităţilor de fabricaţie şi competenţa gestionării proceselor
de fabricaţie.
La modul general, un nivel minim care ar asigura o eficienţă acceptabilă a gestiunii stocurilor
este în jurul a 8 rotaţii, care corespunde unui termen mediu de revenire sub formă iniţială
bănească de circa 45 de zile.
Măsurile pentru accelerarea vitezei de rotaţie a stocurilor pot fi grupate după mai multe
criterii dintre care utilitatea practică cea mai mare o are clasificarea factorilor după fazele
ciclului de exploatare.
• în faza aprovizionării şi depozitării se urmăreşte aprovizionarea ritmică a resurselor
materiale şi dimensionarea optimă a stocurilor, aceasta presupune:
- alegerea furnizorilor şi a modalităţii de transport;
- încheierea la timp şi respectarea contractelor economice;
- păstrarea integrităţii şi calităţii materialelor pe timpul transportului şi depozitării;
- reducerea cheltuielilor de depozitare, păstrare, manipulare;
• în faza fabricaţiei se urmăreşte reducerea costurilor de fabricaţie şi a ciclului de fabricaţie
care se realizează prin:
- perfecţionarea, modernizarea şi înnoirea tehnologiilor de fabricaţie;
- reproiectarea, modernizarea şi înnoirea produselor;
- utilizarea tuturor capacităţilor de producţie;
- folosirea integrală a timpului de lucru;
- aprovizionarea ritmică a locurilor de muncă;
- ridicarea calificării personalului;
- încadrarea în normele de consum;
- perfecţionarea organizării activităţilor auxiliare (transport intern, întreţinere, reparaţii,
utilităţi);
- creşterea productivităţii muncii;

4
• în faza comercializării (livrării) accelerarea vitezei de rotaţie presupune reducerea duratei
de imobilizare a capitalului circulant şi a nivelului stocurilor de produse finite care se pot
realiza prin:
- contractarea producţiei;
- asigurarea ritmicităţii desfacerii prin respectarea clauzelor contractuale;
- optimizarea relaţiilor cu beneficiarii şi cu unităţile de transport;
- organizarea compartimentului de livrări;
- evitarea fabricării unor produse fără desfacere asigurată.
- în faza decontării se urmăreşte accelerarea vitezei de încasare a contravalorii produselor
livrate acţionându-se prin:
- alegerea celor mai adecvate forme de decontare;
- urmărirea operativă a decontării produselor;
- evitarea expedierii în avans a produselor pentru clienţii noi sau cu probleme de
decontare;
- organizarea corespunzătoare a compartimentului de decontări;
- utilizarea instrumentelor legale pentru a determina plata integrală şi la termen a
facturilor de către clienţi;
- apelarea la sancţiuni economice şi financiare pentru clienţii care nu respectă condiţiile
şi termenele de plată atunci când nu mai există altă variantă de soluţionare amiabilă a
raporturilor comerciale.

4. Analiza gestiunii creanţelor-clienţi şi a datoriilor-furnizori

A.Rata de gestiune a clienţilor exprimă creditul-client acordat de întreprindere, adică durata

medie în zile de încasare a contravalorii bunurilor facturate clienţilor. Practic, indică decalajul
mediu în zile între data facturării şi data încasării contravalorii bunurilor vândute clienţilor.
Indicatorul se poate prezenta şi sub forma numărului de rotaţii, dar durata în zile a unei rotaţii,
în opinia noastră, rămâne forma cea mai expresivă.
Cu cât mai mic va fi creditul-client (durata în zile mică) cu atât întreprinderea va fi mai
avantajată, întrucât recuperarea acestor sume va permite onorarea obligaţiilor ce devin
exigibile şi în acest mod se va putea asigura continuitate în finanţarea activităţii de exploatare.
La modul general, un nivel care ar asigura o stare acceptabilă a gestiunii creanţelor faţă
clienţi este de cel puţin 8 rotaţii, care corespunde unui durate medii de încasare a creanţelor de
circa 45 de zile. Un alt nivel ce ar putea fi considerat bază de comparaţie este 30 de zile, însă
mărimea creditului-client depinde de o serie factori:
• poziţia pe piaţă a întreprinderii şi puterea sa de negociere;
• faza de dezvoltare în care se află întreprinderea;
- o întreprindere aflată în faza de expansiune trebuie să găsească un echilibru între a
acorda credit-client mare, consecinţă a strategiei întreprinderii de a acapara o cotă de
piaţă cât mai semnificativă respectiv de a acorda un credit-client mic pentru a-şi
asigura finanţarea creşterii volumului de activitate;
- o întreprindere aflată în poziţia de lider pe piaţă va impune un credit-client mic;
• domeniul de activitate şi specificul activităţii derulate (în relaţiile inter-întreprinderi
creditul-client este mai mare decât în cazul în care întreprinderea se află la finalul lanţului
valorii – relaţii directe cu consumatorii finali);
• relaţia care există între întreprindere şi clienţii săi:
- în cazul clienţilor tradiţionali, relaţiile sunt contractuale şi se stipulează credite
comerciale clare – care se cer a fi gestionate;
- în cazul clienţilor ocazionali, relaţii sunt întâmplătoare şi întreprinderile de regulă
impun plata pe loc;

5
• conjunctura economică:
- în faza de regresie sau stagnare economică există tendinţa contractării creditelor
comerciale;
- în faza de dezvoltare se manifestă de regulă tendinţa de relaxare;
• costul creditului bancar (practicarea pe piaţă a unei rate a dobânzii scăzute, similară cu
ieftinirea creditelor, poate determina un credit-client mare).
Dacă are loc o diminuare a creditului-client, adică reducerea duratei medii a unei rotaţii,
înseamnă că are loc o îmbunătăţire a gestiunii clienţilor ca urmare a schimbării politicii de
credit comercial, cu efecte favorabile asupra întreprinderii.
O durată mai mare de rotaţie în zile înseamnă că resursele financiare ale întreprinderii
sunt utilizate de către clienţii o perioadă de timp mai mare, cu efecte nefavorabile asupra
întreprinderii. Dacă durata de recuperare a creanţelor creşte, depăşind termenele contractuale,
acest aspect poate fi semnul că întreprinderea se confrunta cu greutăţi în încasarea facturilor
emise. Cauzele care ar putea explica o asemenea evoluţie sunt fie că clienţii au dificultăţi de
plată, fie că întreprinderea nu este destul de fermă în urmărirea şi impunerea respectării
termenelor de plată. În ambele situaţii se impune analiza clienţilor rău platnici şi găsirea celor
mai adecvate metode de rezolvare a acestor situaţii (de la rezolvarea pe cale amiabilă până la
ruperea relaţiilor cu clienţii şi deschiderea unor litigii comerciale). Cu cât mai mult din
vânzările întreprinderii vor fi realizate de un număr mai mic de clienţi, cu atât mai vulnerabilă
va fi întreprinderea ca urmare a problemelor de numerar ale clienţilor.
Gestiunea clienţilor poate viza:
- fie reducerea nivelului creditului-client şi implicit diminuarea creanţelor-clienţi, măsură
care poate determina reducerea vânzărilor întreprinderii;
- fie prelungirea duratei creditului-client, ceea ce ar determina stimularea vânzărilor, dar şi
antrenarea unor costuri de finanţare a creanţelor-clienţi care pot amplifica riscul de
insolvabilitate al întreprinderii.
Politica de credit comercial a întreprinderii trebuie să urmărească:
- creşterea vânzărilor în măsura în care aceste vânzări contribuie la creşterea rentabilităţii;
- îmbunătăţirea relaţiilor cu clienţii.
Realizarea creşterii vânzărilor prin manevrarea creditului-client implică în corelaţie cu
negocierea unor termene de încasare şi negocierea unor discount-uri pe care întreprinderea le
poate acorda clienţilor. De regulă, acordarea unor discount-uri mai mari se realizează dacă
cumpărările clienţilor sunt importante şi la schimb cu un termen de încasare mai redus.

B. Rata de gestiune a furnizorilor (viteza de rotaţie a furnizorilor) exprimă creditul-furnizor

primit de întreprindere, adică durata medie în zile de plată a contravalorii bunurilor
achiziţionate de întreprindere de la furnizori. Practic, indică decalajul mediu în zile între data
facturării şi data plăţii contravalorii bunurilor cumpărate de la furnizori.
Indicatorul se poate prezenta şi sub forma numărului de rotaţii, dar durata în zile a unei rotaţii,
în opinia noastră, rămâne forma cea mai expresivă.
Creditul-furnizor poate asigură o parte importantă din fondurile necesare finanţării
procesului de exploatare, din acest punct de vedere întreprinderea fiind avantajată de un nivel
ridicat al creditului-furnizor, dar fără ca acest lucru să afecteze raporturile cu furnizorii
(duratele medii de achitare să fie comparabile cu cele contractuale).
La modul general, un nivel care ar asigura o stare acceptabilă a gestiunii datoriilor faţă
de furnizori este de cel puţin 8 rotaţii, care corespunde unei durate medii de plată a facturilor
de circa 45 de zile. Un alt nivel ce ar putea fi considerat bază de comparaţie este 30 de zile,
însă mărimea creditului-furnizor depinde de o serie de factori:
• poziţia pe piaţă a întreprinderii şi puterea sa de negociere;
• faza de dezvoltare în care se află întreprinderea:

6
 - o întreprindere aflată în faza de expansiune solicită de regulă un credit-furnizor mare,
pentru a-şi asigura parte din finanţarea necesară creşterii volumului de activitate;
- o întreprindere aflată în poziţia de lider pe piaţă va impune un credit-furnizor mare;
• domeniul de activitate şi specificul activităţii derulate (în relaţiile inter-întreprinderi, de
regulă, creditul-furnizor este mai mare; aceeaşi situaţie de poate întrevederea şi în cazul în
care întreprinderea se află la finalul lanţului valorii – putând prin relaţiile directe cu
consumatorii finali să-i influenţeze);
• relaţiile cu furnizorii;
- în cazul furnizorilor tradiţionali, relaţiile sunt contractuale şi se stipulează credite
comerciale clare – care se cer a fi gestionate;
- în cazul furnizorilor ocazionali, relaţii sunt întâmplătoare şi funrnizorii de regulă
impun efectuarea plăţii pe loc;
• conjunctura economică:
- în faza de regresie sau stagnare economică există tendinţa contractării creditelor
comerciale, inclusiv a celui furnizor;
- în faza de dezvoltare se manifestă de regulă tendinţa de relaxare;
• costul creditului bancar (practicarea pe piaţă a unei rate a dobânzii scăzute poate
determina un credit-furnizor mare).
Dacă tendinţa vitezei de rotaţie a furnizorilor (duratei în zile) este de creştere, atunci
există semnale:
- fie că întreprinderea se confruntă cu greutăţi la plată (managementul defectuos al
numerarului sau chiar mai grav intrarea în declin), efectele fiind în planul deteriorării
relaţiilor cu furnizorii şi a scăderii capacităţii sale viitoare de negociere;
- fie că poziţia întreprinderii în sectorul de activitate s-a îmbunătăţit, având o putere de
negociere mai mare, cu efecte favorabile asupra echilibrului financiar şi al
rentabilităţii.
Dacă tendinţa duratei în zile a unei rotaţii a furnizorilor este de scădere atunci există
semnale:
- fie că întreprinderea a găsit surse de finanţare mai ieftine (întreprinderea negociază
termene de plată mai strânse, dar discount-uri mai mari, suplinirea necesarului de
finanţat în exploatare ca urmare a scăderii soldului de furnizori realizându-se pe seama
unor surse alternative mai ieftine, chiar dacă temporare – spre exemplu - amânarea la
plată a dividendelor);
- fie că poziţia întreprinderii s-a depreciat în sectorul în care activează (şi-a ştirbit
puterea de negociere, fie ca urmare a unor scăderi a cererii şi implicit a volumului de
activitate urmate de deprecierea situaţiilor financiare, fie ca urmare a scăderii
credibilităţii şi a unor lovituri de imagine – accidente de muncă, accidente ecologice,
scandaluri de corupţie, etc.) cu efecte nefavorabile în planul echilibrului financiar şi al
rentabilăţii.

Analiza comparativă a duratelor de încasare a creanţelor faţă de duratele de achitare a

obligaţiilor de exploatare este importantă din perspectiva asigurării şi menţinerii echilibrului
financiar al întreprinderii.
C. Comparativ la nivelul gestionării creanţelor-clienţi şi a datoriilor faţă de furnizori pot
exista următoarele situaţii:
1. durata medie de încasare a clienţilor este mai mare decât durata medie de achitare a
furnizorilor ( dzCl > dzfz ), ceea ce înseamnă că întreprinderea nu încasează suficient de
repede banii de la clienţi pentru a achita obligaţiile faţă de furnizorii, situaţie ce poate
conduce la un deficit în finanţare, adică la un dezechilibru financiar pe termen scurt;

7
2. durata medie de încasare a clienţilor este mai mică decât durata medie de achitare a
furnizorilor ( dzCl < dzFz ), ceea ce înseamnă că întreprinderea beneficiază de un decalaj
favorabil între durata de încasare a clienţilor şi durata de plată a furnizorilor, cu efecte
favorabile asupra echilibrului financiar curent doar dacă durata medie de plată a
furnizorilor se încadrează în termenele contractuale, astfel nefiind afectate relaţiile cu
furnizorii.

CONCLUZII:
1. Analiza ratelor de gestiune permite o apreciere sintetică asupra modului de gestionare a resurselor financiare
existente la nivelul întreprinderii.
2. Implicaţiile modului de gestionare a resurselor financiare se răsfrâng asupra întregii activităţi a întreprinderii
reliefată prin structura financiar-patrimonială, capacitatea de plată, echilibrul financiar şi implicit
rentabilitatea.