Universitatea “Politehnica” Timişoara

Facultatea de Electrotehnică şi Electroenergetică

Departamentul de Electroenergetică

Curs 4

Cap. 2. SURSE ȘI RESURSE DE ENERGIE - continuare

• Petrolul
• Gazele naturale
• Şisturile bituminoase şi nisipurile asfaltice

Curs Anul 1 Ingineria Sistemelor Electroenergetice

Titular disciplină: Ş.l.dr.ing. Ioan BORLEA
 Țițeiul este cunoscut încă din antichitate sub forma bitumului. Sumerienii foloseau
asfaltul ca liant în construcții iar formele lichide pentru iluminarea încăperilor. În China
antică petrolul se folosea ca și combustibil în procesul de obținere a sării din apa de mare.
 Denumirea ”petrol” este origine romană care provine din latinescul „oleum petrae“ (ulei
de piatră) denumire pe care romanii au preluat-o prin traducere de la egipteni.
 În România prima atestare documentară referitoare la petrol datează din anul 1716 și se
datorează lui Dimitrie Cantemir, care în lucrarea “Descriptio Moldaviae”, aminteşte de
petrolul de la Moineşti (jud. Bacău).
 Prima rafinărie de petrol din lume a fost construită în România, în anul 1856, la periferia
orașului Ploiești, de către frații Mehedințeanu, România fiind prima țară din lume, cu
producție de petrol înregistrată (275 t în anul 1857 care apoi crește la 2710 t/an). Este
urmată de SUA în anul 1859, Italia - 1860, Canada - 1862 și Russia - 1863.
 La nivel mondial, exploatarea industrială a petrolului a început în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea odată cu descoperirea procedeului de separare a petrolului lampant
din ţiţei (prin distilare), prima întrebuinţare fiind la iluminat cu lămpi cu petrol.
 După 1900 produsele petroliere se utilizează pe scară largă, petrolul devenind o materie
primă de importanţă strategică și nu doar în domeniul energetic.
2/23
 În industria chimică, în ramura petrochimiei, unde se rafinează ţiţeiul
obţinându-se prin procedeul chimic de cracare, diverse sorturi de
combustibili lichizi (benzine, petrolul lampant, motorina, păcura etc.)
şi în chimia organică la producerea maselor plastice, fibrelor sintetice,
coloranţilor, cauciucului sintetic, medicamentelor, etc.
 În transporturile terestre, navale şi aeriene ca şi combustibil pentru
motoarele cu ardere internă, care reprezintă principalul mijlocul de
propulsie în prezent.
 În energetică unde se foloseşte: păcura în centralele termoelectrice,
motorina în centrale electrice cu motoare diesel (grupuri electrogene)
şi petrolul la turbinele cu gaz. În țările cu rezerve forte mari de petrol
și care nu dispun de rezerve de cărbune, se folosește pe scară largă în
centralele termoelectrice.
 În domeniul casnic, în țările mai puțin dezvoltate pentru încălzirea
locuinţelor, iluminat etc.
3/23
 Compoziţia țițeiului
După elementul chimic
[procente de masă] După tipul moleculei chimice
[procente de masă]
Element Domeniul
Carbon 83 la 87% Hidrocarbura Procentul Domeniul
Hidrogen 10 la 14% Alkani (Parafine) 30% 15 la 60%
Azot 0,1 la 2% Cicloalcani (Nafteni) 49% 30 la 60%
Oxigen 0,05 la 1,5% Hidrocarburi aromatice 15% 3 la 30%
Sulf 0,05 la 6,0%
Hidrocarburi asfaltice 6% -
Metale < 0,1%

Tipuri de combustibili obținuți din țiței

Combustibili obţinuţi din petrol (ţiţei) Temperatura de fiebere oC

Gaz petrolier lichefiat (GPL) −40

Butan (metilpropan) −12 la −1
Benzină (auto) −1 la 180
Benzină uşoară (aeronautică) 150 la 205
Petrol lampant (Kerosen) 205 la 260
Motorină (auto) 260 la 315 4/23
 Teoria organică de formare a țițeiului este acceptată de majoritatea specialiştilor
din domeniu. Conform acestei teorii, hidrocarburile (ţiţei, bitum, gaze naturale)
provin din materia organică a vieţuitoarelor ce au populat mările și oceanele erei
paleozoice. În urma depunerii pe fundul mărilor a corpurilor acestora, prin amestec
cu mâlul, s-a format un nămol gras negricios numit sapropel.
 În condiţiile unui mediu lipsit de oxigen, bacteriile reducătoare au descompus
sapropelul în hidrocarburi. Acest proces se cunoaşte sub denumirea de
bituminizarea materiei organice. La transformările chimice din sapropel au
contribuit atât presiunea straturilor acoperitoare de pământ cât şi căldura
corespunzătoare gradientului de temperatură geotermic al Pământului. În prima
fază a reacţiilor chimice care au avut loc în aceste condiţii, din sapropel s-a format
iniţial protokerogenul care în timp, în urma eliberării de hidrogen şi a îmbogăţirii
cu carbon, a condus la apariţia în final a kerogenului.
 Transformarea kerogenului în țiței a fost un proces de lungă durată, incomplet
elucidat în prezent, iar hidrocarburile care s-au format, sub presiunea la care se
aflau, au început un proces de migrare pe verticală fie în lungul stratului de rocă, fie
spre exterior până când au ajuns sub un strat de argilă umedă în formă de cupolă.
Aceste straturi de argilă au constituit adevărate capcane ce au contribuit la
acumularea hidrocarburilor şi formarea zăcămintelor actuale.
5/23
Teoria anorganică de formare a petrolului susţine că hidrocarburile din zăcămintele
petroliere sunt formate în urma reacţiilor dintre carburile metalice şi apă, care au
avut loc în mantaua metalică a Pământului în trecutul îndepărtat al acestuia.
Această teorie se sprijină pe cercetările referitoare la compoziţia chimică a lavei
expulzate de vulcani.

Țările producătoare de petrol 6/23

 miliarde barili
Nr.crt. Ţara petrol
— OPEC 1199.707
1 Venezuela 297.5
2 Arabia Saudită 265.4
3 Canada 175.2
4 Iran 154.5
5 Irak 141.3
6 Kuweit 101.5
7 Emiratele Arabe Unite 97.8
8 Rusia 77.4
9 Libia 48.1
10 Kazahstan 39.8
11 Nigeria 37.2
12 Quatar 25.4
13 Statele Unite ale Americii 20.6
14 China 20.3
15 Brazilia 13.9
16 Mexic 13.8
17 Algeria 12.2
18 Angola 10.4
19 India 9.1
20 Ecuador 8.2
21 Azerbaijan 7.0
22 Norvegia 6.7
40 Italia 1.4
47 România 0.6
Total mondial 1481.53

Repartiţia mondială a rezervelor de petrol (2019) Producţia mondială de petrol (2019)

Sursa: wikipedia.org (sistem zecimal occidental) 7/23
Clasificarea sorturilor de țiței se face de obicei după următoarele criterii:

După densitate:
 petrol foarte uşor cu densitatea cuprinsă între 0,73 ÷ 0,8 [g/cm3];
 petrol uşor cu densitatea cuprinsă între 0,81 ÷ 0,9 [g/cm3];
 petrol greu cu densitatea cuprinsă între 0,91 ÷ 1,04 [g/cm3].

După compoziţia chimică:

 petrol parafinos (bogat în parafină);
 petrol aromatic (hidrocarburi aromatice);
 petrol naftenic;
 petrol asfaltic.

8/23
 Petrolul are o densitate energetică foarte ridicată (putere calorifică sau
cpldură de ardere): în medie 1 kg de petrol cedează prin ardere în jur
de 40 MJ (aprox. 10.000 kcal).
 Tehnologiile de extragere a țițeiului din zăcământ sunt foarte bine
puse la punct putându-se valorifica zăcăminte situate în diferite
condiţii geologice (la mari adâncimi, aflate în platforma continentală a
mărilor şi oceanelor, în condiţii climatice deosebite etc.).
 Extracţia țițeiului se face cu cheltuieli relativ mici şi cu un efort fizic şi
tehnic mult mai redus decât la extracţia cărbunelui din mină.
 Datorită formei sale lichide, el este transportat, vehiculat şi depozitat
în mod simplu, gestionarea lui fiind relativ facilă.
 Are domenii de aplicaţie foarte vaste începând cu industria chimică,
transporturi şi terminând cu utilizarea lui ca resursă energetică în
centralele termoelectrice.
9/23
• Rezervele şi resursele actuale de țiței pot asigura necesităţile consumului mondial pe o
perioadă cuprinsă între 30 ÷ 50 de ani (în funcție de nivelul tehnologic).
• Principalele rezerve de țiței ale omenirii sunt situate în Orientul Mijlociu, ceea ce explică
interesul pe care-l joacă această zonă în politica mondială.
• Capacitatea de rafinare a ţiţeiului este concentrată în ţările industrializate, constatându-se
un exces de capacitate faţă de necesarul pentru consum.

Principalii Ponderea în producţia Zona geografică Capacitatea de

producători mondială [%] (2017) rafinare [%] (2012)
de petrol America de Nord 22
OPEC 40
Europa 27
Eurasia 12
Asia centr. și Orientul îndep. 31
OECD 26
America de Sud şi Centrală 9
Alte ţări 22
Orientul Apropiat 8
TOTAL 100
Africa 3

OPEC – Organisation of the Petroleum Exporting Countries

OECD – Organisation for Economic and Cooperation Developement 10/23
 Capacitatea rafinăriilor din România este în jur de 33 milioane tone ţiţei / an, cele mai
importante fiind cele de la Brazi, Teleajen şi Midia-Năvodari. Această capacitate
totală de rafinare depăşeşte substanţial extracţia de ţiţei care în 1980 se situa la un
maxim de aproximativ 12 milioane de tone iar în prezent este la jumătate.
 Datorită faptului că majoritatea zăcămintele de petrol din România au fost exploatate
intensiv imediat de după primul război mondial, în prezent ele se găsesc în faza de
declin, producţia atingând în prezent circa 6 milioane tone. Pentru viitorul apropiat
se prevede dezvoltarea exploatărilor din platforma continentală a Mării Negre.
 Consumul intern de petrol al României este de aproximativ de 12 milioane de tone,
crescând de la un an la altul, diferenţa faţă de producţie fiind acoperită din import.
 De-a lungul anilor preţul barilului de ţiţei (159 litri) a cunoscut fluctuaţii importante,
dar pe fondul unei tendinţe de creştere continuă a preţului. Acest comportament se
datorează caracterului limitat al rezervelor, consumului foarte mare de hidrocarburi,
oscilaţiilor dintre cerere şi ofertă, considerentelor de ordin politic şi nu în ultimul
rând tendinţelor speculative.
 Pe lângă dezavantajele bine cunoscute, creşterea preţului are şi unele avantaje în
sensul că prin autolimitarea consumului se conservă rezervele existente, se
stimulează cercetările pentru punerea în valoare a noi resurse energetice, iar resursele
mai greu accesibile devin rentabile.
11/23
 zona Flişului Carpaţilor Orientali: localităţile Moineşti, Comăneşti (jud. Bacău);
 zona Flişului paleogen din Muntenia: localităţile Copăceni, Buştenari, Runcu,
Gura Vitioarei (jud. Prahova);
 subzona miocenă din Moldova: localităţile Caşim, Tâlcani, Solonţ, Stăneşti (jud.
Bacău);
 platforma Moesică: localităţile Pleniţa, Craiova, Balş, Slatina, Videle, Giurgiu,
Lehliu, Feteşti (Oltenia);
 platforma Moldovească: localităţile Vama, Frasin, Tazlăul Mare (Moldova
centrală);
 depresiunea Bârladului: localităţile Petea, Frumuşiţa, Suraia, Matca (jud. Vaslui);
 bazinul Transilvaniei: localităţile Saroş, Bazna, Cetatea de Baltă, Copşa Mică,
Mureşel, Sărmăşel (centrul Transilvaniei);
 bazinul Maramureş: localitatea Săcel (jud. Maramureș);
 depresiunea Panonică: localităţile Teremia Mare, Şandra, Călacea, Sat Chinez,
Variaş, Sânmartin, Sântana, Borşa, Suplacu de Barcău, Mădăraş (jud. Timiș, Arad,
Bihor).
12/23
 Extinderea prospecţiunilor geologice pentru localizarea unor noi zăcăminte.
 Dezvoltarea unor noi tehnologii de extracţie.
 Exploatarea zăcămintelor situate la mari adâncimi şi în zone greu accesibile
(platourile mărilor şi oceanelor, zonele polare);
 Creşterea gradului de utilizare al zăcământului, actualmente este ceva mai mult
de 60 %.
 Micşorarea ponderii petrolului în ansamblul purtătorilor de energie în scopul
utilizării sale cu efecte economice maxime şi anume în special în industria
chimică.
 Extinderea folosirii celorlalţi purtători de energie cum ar fi cărbunele,
nisipurile asfaltice, şisturile bituminoase, combustibilul nuclear şi a surselor de
energie regenerabile.
 Limitarea consumului de petrol în scopuri energetice la strictul necesar.
 Dezvoltarea producţiei de combustibili sintetici care să înlocuiască benzina și
motorina obținute din țiței.
13/23
 Gazele naturale sunt cunoscute încă din cele mai vechi timpuri sub forma
focurilor nestinse, fenomen datorat eruperii la suprafața pământului a unui
zăcământ de gaz aflat aproape de suprafaţă şi aprinderii gazului aflat în
contact cu aerul, în condiții atmosferice favorabile.
 Metanul a fost descoperit de savantul italian Alessandro Volta în 1778 în
mâlul bălților, din această cauză fiind numit și gaz de baltă. O foarte lungă
perioadă de timp nu s-au dezvoltat procedee de valorificare a acestuia.
 Creşterea masivă a consumului de gaze naturale a început după cel de-al II-
lea război mondial, odată ce au fost descoperite importante zăcăminte de
gaze naturale în zonele industriale ale Europei (Italia, Franţa şi mai ales
Olanda).
 Rezervele de gaze naturale fiind exploatate relativ recent, consumul cumulat
de gaze naturale din totalul rezervelor existente este apreciat la 8 ÷ 10 %,
faţă de petrol care are consumul cumulat între 15 ÷ 20 % din rezerve.
14/23
 Condiţiile de formare a gazelor naturale sunt asemănătoare cu cele de formare a
țițeiului. Gazele naturale însoţesc zăcămintele de petrol contribuind prin
suprapresiunea care o creează la extragerea uşoară a ţiţeiului.

 Gazul de șist este un gaz natural al cărui zăcământ este captiv între plăcile de șisturi,
ori între straturile de cărbune, aflate de obicei la o adâncime mai mare decât cea a
zăcămintelor de gaz natural convențional. Pentru exploatarea acestui tip de gaze
naturale sunt necesare tehnologii noi. În prezent o tehnologie mai des folosită este
fracturarea hidraulică a stratului de șist, în acest mod creându-se posibilitatea
migrării gazului spre anumite zone de captare și extracție ulterioară.

 Şisturile sunt roci metamorfice sau sedimentare. Aceste roci nu sunt permeabile,
adică nu permit transferul lichidelor sau gazelor. În epoca devoniană, pe fundul
mărilor s-au depus straturi fine de nămol şi argilă în care au rămas captive resturile
organice provenite de la plantele şi animalele prezente în acea perioadă. Aceste
straturi s-au transformat în timp în roci sedimentare (şisturi) iar resturile organice în
gaz metan (gaze de şist). O parte din acestea au scăpat prin rocile permeabile
prezente printre şisturi, formând aşa zisele pungi de gaz, din care astăzi, sunt extrase
în mod convenţional, gazele naturale. O altă parte se află captive în structura rocilor
de șist și se pot exploata cu tehnologii moderne adecvate.
15/23
 Gazele naturale prezintă o căldură de ardere mare între 30 ÷ 55 MJ/m3N
(normal metru cub) adică aproximativ între 7.000 ÷13.000 kcal/m3N .
 Se extrag mult mai uşor decât ţiţeiul, prin forări şi captări de gaze.
 Se transportă prin conducte, se manipulează, distribuie şi gestionează
simplu şi eficient. Conductele folosite au până la 1,5 m diametru,
rezistând la presiuni de până la 150 bar.
 Gazele de sondă se distribuie prin sistemul buteliilor de gaz sub forma
gazului natural lichefiat.
 În combinaţie cu aerul formează un amestec explozibil. De aceea gazului
natural i se asociază gaze netoxice, puternic mirositoare (mercaptan),
pentru detectarea pe cale olfactivă a scurgerilor accidentale din conducte
şi recipiente.
 Stocarea gazelor naturale este mai dificilă şi mai periculoasă decât a
petrolului realizându-se în general sub formă lichefiată.

16/23
Gazele naturale pot fi de două tipuri:

 Metanul care este un amestec de hidrocarburi uşoare în care

predomină chiar hidrocarbura saturată metan (CH4) în proporţie de
peste 90 %. Acesta are o căldură de ardere de circa 8.500 – 13.000
kcal/m3N . Zăcămintele de metan se găsesc la o adâncime medie
cuprinsă între 400 şi 4000 de metri, fiind separate de foarte multe ori
de zăcămintele de ţiţei.

 Gazul de sondă are un conţinut ridicat de butan (CH3-CH2-CH2-CH3) şi

propan (CH3-CH2-CH3), cu o căldură de ardere situată între 7.000 ÷
9.000 kcal/m3N , deci aproximativ jumătate din cea a metanului.
Gazul de sondă este întotdeauna asociat zăcămintelor de petrol,
constituind componenta activă în procesul de extracţie, antrenând
ţiţeiul spre suprafaţă.

 Rezervele mondiale totale de gaze naturale sunt aproximate la 200

Gtep adică aproximativ 10% din rezervele de combustibil fosil.
17/23
Nr. Rezerve % din
crt.
Ţara
(Gm³) total
— World 300000 100
1 Rusia 55000 18.30
2 Iran 33500 11.10
3 Turkmenistan 26200 8.73
4 Qatar 25470 8.50
5 Statele Unite ale Americii 9000 3.00
6 Arabia Saudită 8200 2.73
7 Emiratele Arabe Unite 6100 2.03
7 Azerbaijan 6071 2.02
8 Venezuela 5524 1.84
9 Nigeria 5246 1.75
10 Algeria 4502 1.37
11 Australia 3825 1.27
12 Irak 3600 1.17
13 China 3100 1.02
14 Indonezia 3001 1.58
15 Kazahstan 2407 1.27
16 Malaiezia 2350 1.24
17 Norvegia 2313 1.22
18 Uniunea Europeană 2250 1.18
19 Uzbekistan 1841 0.97
20 Kuweit 1798 0.95
21 Canada 1754 0.92
60 România 63 0.03

Repartiţia mondială a rezervelor de Producţia mondială de gaze naturale (2019)

gaze naturale (2019) Sursa: wikipedia.org (sistem zecimal occidental) 18/23
 Rezervele certe de gaze naturale la nivel mondial sunt apreciate la
188 Tm3N .

 În 2019 consumul mondial de gaze naturale a fost de 3,86 Tm3N ceea

ce înseamnă că rezervele actuale de gaze naturale se vor epuiza în
decurs de 50-70 de ani în condiţia unui consum constant.

 România prin exploatarea rezervelor proprii asigură aproximativ

jumătate din consumul intern restul provenind din import.

 Zăcămintele de gaz din România se situează:

 pentru metan în bazinul Transilvaniei la: Saroş, Copşa Mică,

Sărmăşel, Bazna, Cetatea de Baltă;

 pentru gazul de sondă în zonele petrolifere;

 Platforma continentală a Mării Negre.

19/23
 Şisturile bituminoase (engl. oil shale) sunt roci sedimentare cu granulaţia fină
care conţin materii organice sub formă de hidrocarburi cu mase moleculare
mari. Suportul mineral al şisturilor bituminoase este format de regulă din
cuarţ, feldspat, argilă, calcar dar și metale valoroase în cantități mai mici.
Materialele organice prezente au circa 90 % kerogen şi 10 % bitum.
 Pentru valorificarea șisturilor bituminoase, acestea se prelucrează la
temperaturi mai mari de 250 oC când kerogenul şi bitumul se descompun în
ulei de şist cu o densitate între 0,9 ÷ 0,99 g/cm3 şi în gaze.
 Şisturile bituminoase conţin şi mici cantităţi de metale valoroase dintre care:
molibden, nichel, vanadiu, uneori uraniu.
 Rezervele mondiale de şisturi bituminoase sunt apreciate la 689 Gtep (2015).

Ţara Rezerva [Gtep] Ţara Rezerva [Gtep]

S.U.A. 536 Pakistan 12
Rusia 59 Brazilia 12
China 48 Italia 10
Rezervele de șisturi bituminoase (2015) 20/23
După conţinutul în ulei de şist zăcămintele sunt clasificate în:
 sărace: care au un conţinut între 19 ÷ 38 l ulei de şist / t şi reprezintă 83,7 %
din totalul rezervelor;
 semibogate: cu un conţinut între 38 ÷ 95 l ulei de şist / t reprezentând 15,5 %
din total;
 bogate: cu un conţinut de ulei între 95 ÷ 380 l ulei de şist / t care reprezintă
0,8 % din totalul rezervelor.
 În România se găsesc şisturi bituminoase în Carpaţii Orientali şi în
zona Aninei şi a Domanului. În zona Aninei a fost construită (1984)
prima centrală termoelectrică ce s-a dorit a folosit şisturile bituminoase
ca şi combustibil de bază și având gazul metan ca suport pentru
flacără. În prezent, din diverse motive tehnice nu mai este în funcțiune.
 Rentabilitatea exploatării şisturilor este asigurată atunci când pe lângă
valorificarea lor energetică se exploatează şi metalele existente (metale
rare) în suportul mineral.
21/23
 Nisipurile asfaltice (engl. tar sands, asphalt sands) conţin între 84 ÷ 88 %
nisip şi argile bogat mineralizate, 4 % apă iar între 8 ÷ 12 % bitum dens,
lipicios, semisolid cu un conţinut ridicat de carbon (80 %). Acest bitum
reprezintă componenta energetică care este extrasă prin procedee
specifice.
 Rezervele mondiale de nisipuri asfaltice sunt estimate la valoarea de 175
Gtep. Cele mai mari cantităţi se găsesc în:
 Canada – 128 Gtep (Athabasca River, Cold Lake, Peace River etc.),
 Venezuela – 32 Gtep (bazinul fluviului Orinoco)
 S.U.A. – 8 Gtep.
 Tehnologiile de valorificare a nisipurilor asfaltice constau în:
 piroliza cu încălzire directă sau indirectă;
 prelucrare petrochimică pentru obţinerea distilatelor;
 pirogenare subterană.
 Atât şisturile bituminoase, cât mai ales nisipurile asfaltice constituie
alternative comode de înlocuire a ţiţeiului şi gazelor naturale atunci când
rezervele lor se vor epuiza. 22/23
• Combustibilii sintetici
• Metanolul
• Combustibilii organici naturali
• Combustibilii nucleari - uraniul