Sunteți pe pagina 1din 10

CHIMIE – Note de curs şi aplicaţii

Cursul 5
Combustibili utilizaţi în domeniul naval

Timpul mediu de studiu: 2 ore


OBIECTIVELE Unităţii de învăţare nr. 9
• Cunoaşterea proprietăţilor fizice ale ţiţeiului
• Identificarea tipurilor de ţiţei în funcţie de compoziţia sa chimică
• Cunoaşterea tehnologiilor de extracţie şi de prelucrare a petrolului

5.1. ORIGINEA ŢIŢEIULUI


Asupra modului de formare a ţiţeiului în scoarţa pămîntului s-au emis mai multe
teorii:
- Teoria anorganică asupra originei ţiţeiului a fost formulată de M. Berthelot şi a fost
completată şi susţinută de D. I. Mendeleev, conform căreia ţiţeiul s-a format în straturile
adînci ale scoarţei prin acţiunea apei asupra carburilor metalice : CaC2, A14C3 etc., care în
contact cu apa se descompun rezultînd acetilenă, metan şi alte hidrocarburi; sub acţiunea
temperaturii şi presiunii înalte din interiorul pămîntului şi în prezenţa catalizatorilor naturali
(oxizi şi săruri metalice), hidrocarburile nesaturate s-au polimerizat formînd ţiţeiul de astăzi.
- Teoria organică se fundamentează pe mai multe ipoteze, şi anume :
ţiţeiul este de origine vegetală (Figuier), formându-se din plante, prin putrezirea acestora
şi transformarea lor în metan, dioxid de carbon şi acizi graşi etc.
ţiţeiul este de origine animală {Engler), rezultând din transformarea grăsimilor animalelor
marine, în special a peştilor, la temperaturi şi presiuni mari în scoarţa pămîntului;
ţiţeiul este de origine mixtă, vegetală-animală (Fotonie); prin transformarea unor plante şi
animale marine microscopice (microplancton), acoperite de nămol, şi sub acţiunea unor
bacterii anaerobe a rezultat o materie organică, numită „sapropel” care a îmbibat nămolul.
Datorită transformărilor geologice ale scoarţei pămîntului, nămolul cu ,,sapropel” a fost
acoperit cu alte straturi de pămînt. Sub influenţa temperaturii şi a presiunii înalte,
„sapropelul” din nămol a suferit apoi transformări chimice, rezultând ţiţeiul.
În majoritatea cazurilor, ţiţeiul astfel format n-a rămas în locul de formare, ci a migrat
printre rocile permeabile adunându-se sub formă de zăcăminte în straturile de nisip
înconjurate de straturi de argilă impermeabilă sau marnă.
5.2. PROPRIETĂŢI FIZICE
Ţiţeiul brut, este un lichid vîscos, de culoare brună- neagră, cu reflexe albăstrui,
rareori gălbui. Are miros caracteristic, este insolubil în apă şi mai uşor decît apa, densitatea
lui variind între 0,700 şi 1,04 g/cm3. Nu are temperatură de fierbere fixă, fiind un amestec
complex de hidrocarburi.
5.3. CLASIFICAREA ŢIŢEIULUI
Din punctul de vedere al compoziţiei chimice, ţiţeiul este un amestec complex de
hidrocarburi gazoase şi solide dizolvate în hidrocarburi lichide; de aceea se prezintă în natură

ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” CONSTANŢA


Drd. Ing. Manuela Rossemary Apetroaei
CHIMIE – Note de curs şi aplicaţii
Cursul 5
Combustibili utilizaţi în domeniul naval

în stare lichidă. Ţiţeiul mai conţine compuşi organici cu oxigen (fenoli, acizi naftenici), cu
sulf (tiofen, mercaptani), cu azot (chinolină) etc.
Pe baza compoziţiei chimice, respectiv a predominării unor categorii de hidrocarburi,
petrolul a fost clasificat în mai multe tipuri:
1. Petrol parafinos caracterizat prin procentul mai ridicat în alcani (până la 78%), aşa cum
sunt în general petrolurile americane.
2. Petrol asfaltos caracterizat prin procentul mare de hidrocarburi aromatice cât şi de
substanţe asfaltoase, aşa cum sunt petrolurile din Caucaz.
3. Petrol de tip intermediar caracterizat prin procentul mare fie de cicloalcani(naftene) fie
de alcani (parafine) şi hidrocarburi aromatice.
Compozitia petrolului:
- După elementul chimic (procente de masă):

Tabel 6. Principalele elemente chimice prezente în ţiţei:

- După conţinutul în hidrocarburi de tip:


Tabel 7. Compoziţia petrolului în funcţie de hidrocarburi

După densitate:
• petrol foarte uşor cu densitatea cuprinsa între 0.73 ÷ 0.8 [g/cm3];
• petrol uşor cu densitatea cuprinsa între 0.81 ÷ 0.9 [g/cm3];
• petrol greu cu densitatea cuprinsa între 0.91 ÷ 1.04 [g/cm3].
În ţiţei se găsesc hidrocarburi aciclice saturate (alcani sau parafine), hidrocarburi
ciclice saturate (cicloparafine sau naftene) şi hidrocarburi aromatice. Aceste trei clase de
hidrocarburi în proporţii diferite se găsesc în toate tipurile de ţiţei.

ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” CONSTANŢA


Drd. Ing. Manuela Rossemary Apetroaei
CHIMIE – Note de curs şi aplicaţii
Cursul 5
Combustibili utilizaţi în domeniul naval

Petrolul nu conţine hidrocarburi aciclice nesaturate (de tip alchene, alchine,acestea


apar însă în unele produse de cracare).
5.3.1. Compoziţia chimică a ţiţeiului:
a) Alcanii - hidrocarburile saturate cu formula generală CnH2n+2, sunt caracterizaţi de o
reactivitate chimică mică şi intră în proporţia cea mai mare în petrol. Ei se găsesc mai ales în
fracţiunile uşoare. Astfel, gazele de sondă sunt alcătuite aproape numai din alcani inferiori,
care se găsesc amestecaţi în zăcământ (adeseori ei erup din pământ formand gaze naturale).
În fracţiunile cu puncte de fierbere mai inalte (fractiuni medii), proportia de alcani scade. În
schimb, parafina care este formata din alcani cu un numar mare de atomi de carbon, peste 16
se găseşte în proporţii ridicate în fracţiunile de ulei.
b) Cicloalcanii (naftenele) se găsesc de asemenea în proporţie mare. În petroluri
există numai naftene cu cicluri de C5 si C6. În fracţiunile inferioare se găsesc derivaţi ai
ciclopentanului şi ciclohexanului cu una sau mai multe catene alchilice de lungimi diferite. În
fracţiunile superioare sunt prezente naftene policiclice cu 2-6 cicluri, în ale caror molecule se
găsesc şi catene alchilice.
c) Hidrocarburile aromatice se găsesc în proporţie mai redus decât celelalte
hidrocarburi. Totuşi, proporţia lor în petrol variază în limite foare largi. Astfel în fracţiunile
uşoare se găsesc în proportie de 4-20% hidrocarburi aromatice monociclice; în fractiunile
care fierb peste 2000 C, creşte conţinutul în compuşi cu mai multe nuclee aromatice. Cu cât
conţinutul în hidrocarburi aromatice din fracţiunile grele este mai mare, cu atât petrolul
respectiv conţine mai mult asfalt.
Dintre celelalte clase de substante organice care se gasesc în petrol, se menţioneaza
compuşii cu oxigen: acizii graşi, acizii naftenici şi fenolii, care imprimă petrolului caracter
acid; compuşii cu sulf: hidrogen sulfurat, mercaptani, etc., care imprimă petrolului miros
neplăcut şi proprietăţi corozive; compuşii cu azot, care au caracter bazic; diferite substante
organice cu stuctura complexă conţinând O, S si, uneori, N, denumite răşini şi asfaltene, dar
şi carbene.
În ţara noastră, cele mai numeroase sunt petrolurile parafino-nafteno-aromatice
(52%), cărora le urmează petrolurile parafino-naftenice (37%), nafteno-aromatice (8%) şi
parafinice (3%).

5.4. EXTRACŢIA ŞI PRELUCRAREA PETROLULUI


Zăcămintele de petrol se exploateaza prin foraje, cu ajutorul sondelor. Extracţia
petrolului poate avea loc în doua situaţii şi anume petrolul poate fi adus la suprafaţă de
presiunea gazelor din zăcământ (care, uneori, provoaca erupţii greu de controlat) sau poate fi
necesara pomparea , dacă zăcământ se gaseşte sub presiune, ca urmare a epuizarii gazelor.
Dupa extracţie, petrolul se supune prelucrării. Putem distinge, în linii mari, trei etape
principale a prelucrării ţiţeiului:
a) Îndepartarea impurităţilor care au o altă natura chimica decât hidrocarburile;
b) Fracţionarea, prin distilare a amestecului de hidrocarburi;
c) Prelucrarea chimică a fracţiunilor obţinute prin rafinare.
Odată ce petrolul este scos, este tratat cu produse chimice şi căldură pentru a se
înlătura apa şi alte impurităţi astfel încât petrolul să fie de cea mai buna calitate. Apoi, este
transportat spre rafinărie în tancuri petroliere. Unele centre de extracţie a petrolului au ţevi
care transportă petrolul direct la rafinărie.
ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” CONSTANŢA
Drd. Ing. Manuela Rossemary Apetroaei
CHIMIE – Note de curs şi aplicaţii
Cursul 5
Combustibili utilizaţi în domeniul naval

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare nr. 10


• Cunoaşterea metodelor de obţinere a combustibililor
• Identificarea principalelor clase de hidrocarburi din compoziţia combustibililor
• Clasificarea combustibililor navali după standardele internaţionale
• Cunoaşterea şi identificarea principalelor caracteristici fizico-chimice ale
combustibililor

5.5. OBŢINEREA COMBUSTIBILILOR NAVALI


Combustibilii utilizaţi pentru alimentarea MN de propulsie şi auxiliare se obţin prin
distilarea fracţionată a petrolului brut (ţiţeiului). Rezultă astfel: combustibili distilaţi,
combustibili intermediari şi combustibili reziduali cunoscuţi şi sub denumirea (navală) de
combustibili grei.
Tehnologia de obţinere a combustibililor navali din petrol brut cuprinde atât procese
fizice, cât şi procese chimice de prelucrare (fig.25)

Fig. 25. Tehnologia de prelucrare a ţiţeiului

Prelucrarea primară constă în procese de distilare la presiune atmosferică şi în vid,


vidul fiind necesar pentru reducerea temperaturilor de fierbere ale fracţiunilor grele sub
temperatura de descompunere.
ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” CONSTANŢA
Drd. Ing. Manuela Rossemary Apetroaei
CHIMIE – Note de curs şi aplicaţii
Cursul 5
Combustibili utilizaţi în domeniul naval

Prelucrarea secundară urmăreşte ruperea moleculelor mari în scopul obţinerii unor


cantităţi sporite de distilate uşoare (combustibili) şi distilate grele (folosite la obţinerea
uleiurilor minerale).
Procesele de prelucrare chimică sunt:
- cracarea catalitică, pe catalizatori de oxizi de siliciu; foloseste ca materie primă
distilatele de vid (DG1) obţinându-se distilate uşoare (DU2) şi reziduuri (R3). Aceste
reziduuri conţin particule fine de catalizatori ce se desprind din granulele folosite la cracare;
- hidrocracarea distilatelor de vid, procedeu relativ recent de prelucrare, este o
cracare severă, însoţită de hidrogenare prin care distilatele de vid trec în distilate uşoare
(DU4) fără a se mai obţine reziduuri;
- cracarea termică a reziduurilor de prelucrare primară, la temperatură şi presiune
ridicată, obţinându-se distilate uşoare (DU3) şi reziduuri aromatice cu conţinut ridicat de
asfaltene şi carbene (R4);
- hidroconversia reziduurilor, este de asemenea un procedeu modern de cracare şi
hidrogenare prin care se produc distilate şi cantitati mici de reziduuri lichide, lipsite în
general de impurităţi nedorite;
- flexicocsificarea, este un procedeu recent de transformare a reziduurilor în distilate
uşoare şi grele, cu obţinerea unui reziduu solid - cocsul de petrol; acesta la rândul său este
gazeificat şi transformat în combustibili uşori.
Combustibili distilaţi sunt deci de două tipuri: cei de distilare primară, atmosferică
sau în vid şi cei de cracare. Diferenţa dintre aceştia constă mai ales în aceea că motorinele de
cracare conţin olefine, instabile, foarte active, care tind să formeze prin autooxidare gume,
produse ce colmatează filtrele, preîncălzitoarele, injectoarele, etc.
Combustibilii reziduali obţinuţi din reziduurile de distilare, după tehnologia
convenţională (fig.26), au un caracter pronunţat parafinic în comparaţie cu cei obţinuţi din
reziduurile de cracare, care au un caracter aromatic. Compoziţia chimică a combustibililor
reziduali este extrem de variată, ei fiind obtinuţi prin amestecarea oricărui reziduu (R1-R5) cu
orice fracţiune distilată; în plus fiecare dintre aceste fracţiuni poate proveni din orice tip de
ţiţei.

Fig. 26. Obţinerea combustibililor reziduali


ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” CONSTANŢA
Drd. Ing. Manuela Rossemary Apetroaei
CHIMIE – Note de curs şi aplicaţii
Cursul 5
Combustibili utilizaţi în domeniul naval

În obţinerea combustibililor reziduali tot mai puţin se folosesc reziduurile de distilare


atmosferică (DA) şi de distilare în vid (DV), ele fiind prelucrate chimic şi tot mai mult cele
de cracare.

5.6. CLASIFICAREA COMBUSTIBILILOR NAVALI DUPA


STANDARDE INTERNAŢIONALE
Combustibilii navali proveniţi din petrol se clasifică în patru categorii, după BRITISH
STANDARD (BS) şi American Society for Testing of Materials (ASTM) :
- A1 şi A2 - combustibili navali utilizaţi la motoare rapide (n > 750 rot/min);
- B1 şi B2 - combustibili navali utilizaţi la motoare semirapide şi lente (n = 100....750
rot/min).
În lumea navală corespondenţa între combustibilii destinaţi MN (de propulsie şi
auxiliare) precum şi altor instalaţii energetice de la bord, este următoarea:
GO- GAS OIL - motorină superioară (distilat);
MDF - MARINE DIESEL FUEL - motorină inferioară (distilat cu conţinut mic de
reziduu);
IFO - INTERMEDIATE FUEL OIL - combustibil intermediar;
IF - INTERMEDIATE FUEL - amestecuri de combustibili cu vâscozităţi diferite;
MFO - MARINE FUEL OIL - păcura;
HFO - HEAVY FUEL OIL - combustibil greu.
Cei mai utilizaţi combustibili navali sunt cei de tip GO si MDF, din categoria A după BS
şi ASTM şi MFO şi HFO, din categoria B.

5.7. COMPOZIŢIA CHIMICĂ A COMBUSTIBILILOR


Compoziţia chimică a unui combustibil depinde de natura materiei prime din care
provine – ţiţeiul – dar şi de tehnologia de obţinere. Compoziţia combustibililor poate fi
determinată prin analiză chimică calitativă( prin care se determina procentul elementelor
chimice, tipurile de hidrocarburi prezente în combustibil) şi prin analiza chimica cantitativă
(se determina umiditatea, cenuşa, materialele volatile si cărbunele).
Principalele elemente chimice prezente într-un combustibil sunt carbonul,
hidrogenul, sulful, azotul oxigenul şi metale (vanadiu, V – care apare în compoziţia chimică
datorită procesului de adsobţie în timpul formării petrolului, Al, aluminiu din sarurile
catalizatorilor), în următoarele procente:
C = 85-86 % , H = 11 – 13 % , O = 0,4 – 2 % , N = 0,2 – 0,6 % , S = 0,5 – 2 %

Clase de hidrocarburi prezente în combustibili


Componentele de bază a combustibililor sunt hidrocarburile. Hidrocarburile sunt
specii chimice care conţin numai carbon şi hidrogen. Hidrocarburile din produsele petroliere
au toate mase moleculare posibile de la 16 (metan) până la circa 1800, şi pot face parte din
următoarele clase:

ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” CONSTANŢA


Drd. Ing. Manuela Rossemary Apetroaei
CHIMIE – Note de curs şi aplicaţii
Cursul 5
Combustibili utilizaţi în domeniul naval

Tabel 8. Influenţa hidrocarburilor asupra proprietăţilor fracţiunilor petroliere


Clase de Formula generală Fracţiunea în Însuşiri ce imprimă fracţiunilor
hidrocarburi care se găsesc petroliere
CnH2n+2 Densitate redusă
Raport C/H mic
Alcani(parafine)
Putere calorifică mare
n-alcani -distilate Calităţi de ungere bune
-reziduuri Variaţia mica a vâscozităţiii cu
i-alcani
temperatura
Puncte de congelare ridicate
Sensibilitate mare la autoaprindere
Puncte de congelare scăzute
Inerţie mare la autoaprindere
CnH2n Raport C/H mediu
-distilate Calităţi de ardere mai scăzute decât
Cicloalcani(naftene)
-reziduuri ale n-alcanilor
Putere calorifică medie
Calităţi de ungere relativ scăzute
Alchene(olefine) CnH2n Însuşiri similare cu ale naftenelor dar
-distilate cu tendinţă mare de oxidare în timp şi
-reziduuri de cu formare de gume.
cracare
Aromatice CnH2n-6 Densitate mare
mononucleare Raport C/H mare
CnH2n-6x
Putere calorifică mică
Polinucleare
X - nr. de cicluri Inerţie mare la aprindere
condensate
- distilate usoare şi Tendinţă de ardere incompletă cu
medii formare de fum şi depuneri
- reziduuri Calităţi de ungere reduse
- mici cantităţi Vâscozitate mică
antrenate în distilate Variaţie mare a vâscozităţii cu
medii şi grele temperatura
Solubilitate redusă, doar în
hidrocarburi aromatice
Puncte de congelare reduse

Alchenele şi alchinele (hidrocarburi nesaturate aciclice) sunt componentele de bază


ale petrolului prelucrat, dar nu se găsesc în petrolul brut, deoarece sunt structuri chimice
instabile.

ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” CONSTANŢA


Drd. Ing. Manuela Rossemary Apetroaei
CHIMIE – Note de curs şi aplicaţii
Cursul 5
Combustibili utilizaţi în domeniul naval

5.8. INFLUENŢA CARACTERISTICILOR COMBUSTIBILILOR


(CG) GREI NAVALI ASUPRA MODULULUI LOR DE
EXPLOATARE
Noţiunea de combustibil greu este generală şi cuprinde o gamă largă de combustibili
reziduali, în majoritatea cazurilor având densitatea mai mare de 930 kg/m3, vâscozitatea
cinematică minimă de 40 cSt, la 50° C (300 sec. Red.1) şi caracteristici de ardere înrăutăţite
comparativ cu motorina.
Concret, CG reprezintă amestecul, în diferite proporţii, dintre reziduul provenit de la
distilarea petrolului brut şi o serie de distilate (motorină, petrol lampant etc.), adăugate pentru
scăderea vâscozităţii amestecului.
Combustibilii grei se caracterizează prin:
- densitate mare (1000-1050 kg/m3 )
- vâscozitate mare (300....7000 sec.Red.1),
- punct de congelare scăzut (~ 24°C),
- punct de inflamabilitate ridicat (≥ 62°C),
- conţinut de apă (cca 1% în volum)
- sedimente (~0,25% în masă)
- procente de sulf şi carbon rezidual sporite (~ 5%, respectiv 0,1....0,2% în masă),
- procente importante de cocs Conradson (15...22% în masă),
- asfaltene (10...14% în masă),
- vanadiu (500....600 mg/kg) etc.
Valorificarea CG în motoarele Diesel navale este facilitată, în principal de preţul
combustibitului greu, care este mult mai scăzut decât al motorinei.
Prepararea fizico-mecanică de eliminare a apei şi impurităţilor se realizează pe navă prin
utilizarea de instalaţii speciale de preparare, complexe, care permit încălzirea
combustibilului (în vederea obţinerii vâscozităţii corespunzătoare curgerii prin conductele
instalaţiei de alimentare cu combustibil, separării şi pulverizării în cilindrul motorului),
precum şi separarea apei şi a impurităţilor din combustibil .
Prepararea chimică implică operaţia de aditivare pentru ameliorarea caracteristicilor de
exploatare ale combustibililor.
Comportarea în exploatare a motoarelor navale concepute să funcţioneze cu CG depinde,
în primul rând, de caracteristicile combustibilului.
Un CG cu valoarea vâscozităţii peste limita admisă la prepararea fizico-mecanică
împiedică eliminarea eficientă a apei şi a impurităţilor solide din combustibil. înrăutăţind
desfăşurarea procesului de ardere.
Combustibilii grei cu valoarea densităţii aproape de 980÷1050 kg/m3 pun probleme la
separarea apei.
Valorile importante ale procentelor de cocs Conradson şi asfaltene,precum şi valorile
mari de aluminiu si siliciu din CG determină creşterea întârzierii la autoaprindere (τaa) şi a
timpului de ardere (τa).
Prezenţa în CG a sulfului liber (în procente mai mari de 5%) sau a compuşilor acestuia
provoacă, în urma procesului de ardere, coroziunea sulfurică a cămaşii de cilindru,
conducând la formarea acizilor sulfuros şi sulfuric. Prin compuşii săi, sulful contribuie şi la
degradarea calităţii uleiului de ungere al cilindrului.

ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” CONSTANŢA


Drd. Ing. Manuela Rossemary Apetroaei
CHIMIE – Note de curs şi aplicaţii
Cursul 5
Combustibili utilizaţi în domeniul naval

Probleme deosebite apar, în exploatarea motoarelor navale alimentate cu CG, şi datorită


valorii scăzute a cifrei cetanice a acestuia. La unii combustibili grei cifra cetanică < 25, ceea
ce măreşte întârzierea la autoapridere şi face să crească gradientul de presiune în timpul
arderii, iar combustibilul trebuie aditivat prin preparare chimică.

Test de autoevaluare nr. 5


1. Care sunt principalele elemente chimice care intră în compoziţia unui combustibil?
2. Enumeraţi etapele principale de prelucrare a petrolului?
3. Care sunt tipurile de combustibili utilizaţi la nave, după standardele BD şi ASTM?
4. Cum influenţează prezenţa sulfului din compoziţia combustibililor navali asupra
exploatării la nave?
5. Care sunt operaţiile de preparare fizico-mecanică a combustibilor la navă?
(Răspunsurile sunt la pag. 9)
De reţinut:
- Teoriile de formare a petrolului
- Proprietăţile fizico-chimice ale ţiţeiului
- Prelucrarea chimică a petrolului cu obţinerea combustibilor navali
- Influenţa caracteristicilor combustibilor navali asupra modului de exploatare

Lucrare de verificare - Cursul nr.5:


a) Descrieţi rolul alcanilor şi al parafinelor din petrol.
b) Ce sunt teoriile asupra originii petrolului?
c) Care sunt proprietăţile fizice ale petrolului?
d) Care sunt procesele de prelucrare chimică a ţiţeiului?
e) Ce sunt hidrocarburile aromatice şi ce însuşiri imprimă fracţiunilor petroliere?
f) Ce dezavantaj prezintă utilizările unui combustibil greu cu valoarea vâscozităţii peste
limita admisă?

Răspunsuri la întrebările din testul de autoevaluare:


1. Principalele elemente chimice din compoziţia unui combustibil sunt: C, H, O, S, N, metale
(V, Al).
2. a) Îndepărtarea impuritatilor care au o alta natura chimica decat hidrocarburile;
b) Fracţionarea, prin distilare a amestecului de hidrocarburi;
c) Prelucrarea chimică a fracţiunilor obţinute prin rafinare.
3. Cei mai utilizaţi combustibili navali sunt cei de tip GO si MDF, din categoria A (Pentru
motoare rapide)după BS şi ASTM şi MFO şi HFO, din categoria B(motoare semirapide şi
lente).

ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” CONSTANŢA


Drd. Ing. Manuela Rossemary Apetroaei
CHIMIE – Note de curs şi aplicaţii
Cursul 5
Combustibili utilizaţi în domeniul naval

4. Prezenţa în combustibilii navali a sulfului liber (în procente mai mari de 5%) sau a
compuşilor acestuia provoacă, în urma procesului de ardere, coroziunea sulfurică a cămaşi de
cilindru, conducând la formarea acizilor sulfuros şi sulfuric.
5. Operaţiile de preparare fizico-mecanică a combustibilor la navă sunt cele de de eliminare a
apei şi impurităţilor.

Recapitulare:
Combustibilii sunt substanţe sau amestecuri de substanţe care, printr-o reacţie de ardere
sau prin reacţii nucleare, degajă o mare cantitate de căldură.
Cei mai utilizaţi combustibili navali sunt cei de tip GO si MDF, din categoria A după BS
şi ASTM şi MFO şi HFO, din categoria B.
Noţiunea de combustibil greu este generală şi cuprinde o gamă largă de combustibili
reziduali, în majoritatea cazurilor având densitatea mai mare de 930 kg/m3, vâscozitatea
cinematică minimă de 40 cSt, la 50° C (300 sec. Red.1) şi caracteristici de ardere
înrăutăţite comparativ cu motorina
Valorificarea CG în motoarele Diesel navale este facilitată, în principal de preţul
combustibitului greu, care este mult mai scăzut decât al motorinei.

Bibliografie:
1. Uzunov, Gh., Pruiu, A., Dinu, E., Catana, D., şa., Manualul ofiţerului mecanic maritim,
vol I, Ed. Tehnica, Bucureşti,1997
2. Berechet, N., Omocea, I., Motoare navale - Instalaţia de alimentare cu combustibil,
Editura Dobrogea, Constanta 2004
3. Apahidean, B., Mrenes M., Combustibili şi teoria proceselor de ardere, Ed. U.T. Press,
Cluj-Napoca, 1997
4. Constantin C. Neaga, Tratat de generatoare de abur, vol I, Ed. Agir București, 2001
5. Isac L., Tica R., Îndrumar de laborator pentru chimie generală, Universitatea
Transilvania, Braşov, 2000
6. Ungureanu, C., Panoiu, N., Zubcu, V., Ionel I., Combustibili, instalaţii de ardere, Cazane
de abur, Ed. Politehnica, Timişoara, 2006
7. Rădulescu G.A., Combustibili, uleiuri şi exploatarea autovehiculelor, Ed. Tehnica,
Bucureşti,1986
8. Sajin T., Combustibili şi lubrifianţi – manual pentru uzul studenţilor, Universitatea din
Bacău, 2002.

ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” CONSTANŢA


Drd. Ing. Manuela Rossemary Apetroaei