CE ESTE PETROLUL?

Petrolul, sau țițeiul, împreună cu cărbuni și gazele naturale fac parte din zăcămintele de origine
biogenă care se găsesc în scoarța pământului. Petrolul, care este un amestec de hidrocarburi solide și
gazoase dizolvate într-un amestec de hidrocarburi lichide, este un amestec de substanțe lipofile.
Țițeiul în stare brută (nerafinat) conține peste 17 000 de substanțe organice complexe, motiv pentru
care este materia primă cea mai importantă pentru industria chimică (vopsele, medicamente,
materiale plastice, etc.) și producerea carburanților. Ca o curiozitate, se poate menționa că unele
varietăți de țiței devin fosforescente în prezența luminii ultraviolete.

COMPOZIŢIA CHIMICĂ

Din punct de vedere al compoziţie chimice, petrolul este un amestec foarte complicat de hidrocarburi
cu molecule de diferite mărimi, începînd de la metan pînă la hidrocarburi cu mase moleculare foarte
mari. Compoziţia petrolului variază de la un zăcămînt la altul.

Toate ţiţeiurile sunt însă amestecuri din trei clase de hidrocarburi şi anume: hidrocarburi saturate
aciclice (alcani), hidrocarburi saturate ciclice(cicloalcani; cicloalcanii din petrol se numesc şi naftene)
şi hidrocarburi aromatice. În petrol nu se găsesc hidrocarburi nesaturate.

Nici un petrol nu a fost separat încă în toate componentele sale, în număr de cîteva sute. Sunt
cunoscute cel mai bine fracţiunile de petrol cu puncte de fierbere mai scăzute avînd molecule mai
mici.

Reclame

RAPORTEAZĂ ACEASTĂ RECLAMĂCONFIDENȚIALITATE

Din clasa alcanilor au fost identificate majoritatea hidrocarburilor cu catenă normală de la un atom
de carbon la 50 atomi de carbon în moleculă. Aceste hidrocarburi sunt însoţite de izomerii lor cu
catenă ramificată. Clasa alcanilor este reprezentată de ciclopenan şi ciclohexan, precum şi de
derivaţii lor substituiţi cu grupe alchil. În fracţiunile superioare de petrol se găsesc şi hidrocarburi cu
mai multe cicluri în moleculă.

Ţiţeiurile conţin şi mici cantităţi de acizi organici (acizi naftenici sub 1%), iar unele conţin şi sulf (pînă
la 3%). Acesta din urmă trebuie îndepărtat în cursul prelucrării, căci dă prin ardere bioxid de sulf (un
gaz corosiv).
CLASIFICARE

Pe baza compoziţiei chimice , respectiv a predominării unor categorii de hidrocarburi , petrolurile au

fost clasificate în mai multe tipuri :

1. Petrol parafinos caracterizat prin procentul mai ridicat dealcani (pînă la 78%) , aşa cum sunt în
general petrolurile americane .

2. Petrol asfaltos , caracterizat prin procentul mare de hidrocarburi aromatice (în fracţiunile uşoare)
cît şi de substanţe asfaltoase , aşa cum sunt petrolurile din Caucaz .

3. Petrol de tip intermediar , caracterizat prin procentul mare, fie de cicloalcani,fie de alcani şi
hidrocarburi aromatice .

Petrolul din Rusia,de exemplu este bogat în hidrocarburi ciclice, petrolul nord-american conţine în
special alcani, iar cel din Kalimantan este bogat în hidrocarburi aromatice. Petrolul românesc are o
compozţie intermediară.

PROPRIETĂŢI FIZICE

Petrolul brut (numit şi ţiţei) este un produs de natura organică, care se găseşte în scoarţa pămîntului,
formînd zăcăminte . El este un lichid vîscos, a cărui culoare variază de la galben-verde pînă la negru,
avînd reflexe colorate diferite. Mirosul petrolului este caracteristic. Densitatea lui este cuprinsă între
0,750 şi 0,970. Petrolul nu este solubil în apă şi mai uşor ca aceasta. Fiind un amestec din diverși
compuși ,petrolul nu are punct de fierbere definitiv , el se distilează continuu ,la temperatura de 30-
360 C. Petrolul brut este considerat la fel de valoros ca şi aurul, de aceea a fost numit aurul negru.

ORIGINEA PETROLULUI

Asupra modului de formare a ţiţeiului în scoarţa pămîntului s-au emis mai multe teorii. Unele din
acestea consideră ţiţeiul ca fiind de origine anorganică, altele îi atribuie origine organică.

Reclame

RAPORTEAZĂ ACEASTĂ RECLAMĂCONFIDENȚIALITATE

Teoria biogenă de formare a zăcămintelor de petrol susține că petrolul ia naștere din organisme
marine plancton care după moarte s-au depus pe fundul mării, fiind acoperite ulterior de sedimente.
Conform acestei teorii perioada de formare a petrolului se întinde pe perioada de timp de circa 350 –
400 milioane de ani în urmă, Devonian perioadă în care a avut loc în rândurile florei și faunei o
mortalitate în masă, explicată prin teoria meteoritului uriaș care a căzut în aceea perioadă pe
pământ, declanșând temperaturi și presiuni ridicate.

Astfel s-au format așa numitele substanțe cherogene ce provin din substanțe organice cu un conținut
ridicat în carbon și hidrogen.

Prin procesele următoare de diageneză aceste substanțe cherogene pot deveni substanțe
bituminoase, rocile sedimentare ce conțin substanțe cherogene sunt denumite roci mamă a
zăcămintelor de petrol.

Materia cherogenă alcătuită din particule fin dispersate în roca mamă, sub anumite condiții, mai ales
în prezența temperaturilor înalte suferă un proces de migrație fiind împinse de apa sărată care are o
greutate specifică mai mare, sub presiunea exercitată particulele fine se unesc într-o masă compactă
de petrol. Această migrație are tendință ascendentă spre suprafață, dacă acest proces de migrație
este oprită de un strat impermeabil (argilos), are loc sub presiune îmbogățirea zăcământului care se
află deja în porii rocii de depozitare a petrolului, în condiții asemănătoare iau naștere gazele
naturale, de aceea deasupra unui zăcământ de petrol se poate afla o cupolă de gaz natural. În
peninsula Arabiei zăcămintele de petrol se află înmagazinate într-un calcar poros biogen care a luat
naștere din corali.

Compoziția zăcământului de petrol poate avea un raport diferit de alcani și alchene, la fel poate diferi
raportul grupărilor alifatice și aromatice.

TEORIA BIOGENA SE FUNDAMENTEAZA PE MAI MULTE IPOTEZE, SI ANUME:

Reclame

RAPORTEAZĂ ACEASTĂ RECLAMĂCONFIDENȚIALITATE

-ţiţeiul este de origune vegetală (Figuier), formandu-se din plante, prin putrezirea acestora şi
transformarea lor în metan, bioxid de carbon şi acizi graşi etc.;

-ţiţeiul este de origine animală (Engler), rezultînd din transformarea grăsimilor animalelor marine, în
special a peştilor, la temperaturi şi presiuni mari în scoarţa pămîntului;

-ţiţeiul este de origine mixtă, vegetală-animală (Potonié): prin transformarea unor plante şi animale
marine microscopice, acoperite de nămol, şi sub acţiunea unor bacterii anaerobe a rezultat o materie
organică, numita “sapropel”, care a îmbibat nămolul. Sub influenţa temperaturii şi a presiunii înalte,
“saprolpelul” din nămol a suferit transformari chimice, rezultînd ţiţeiul.
Teoria abiogenă asupra originei ţitţeiului a fost formulată de M. Berthelot şi a fost completată şi
susţinută de D. I. Mendeleer. Acestă teorie afirma că ţiţeiul s-a format în straturi adînci ale scoarţei
prin acţiunea apei asupra carburilor metalice: CaCl2, Al4C3 etc. Care în contact cu apa se descompun,
rezultănd acetilenă, metan şi alte hidrocarburi; sub acţiunea temperaturii şi presiunii înalte din
interiorul pămîntului şi în prezenţa catalizatorilor naturali, hidrocarburile nesaturate sau polimerizat
formînd ţiţeiul de astăzi.

Dacă zăcământul de petrol se află aproape de suprafață, exploatarea se poate realiza prin cariere de
suprafață, zăcămintele din profunzime sunt extrase prin sonde de petrol (foraje de adâncime). O altă
modalitate de extragere a petrolului este extragerea din zăcămintele submarine cu ajutorul unor
insule sau platforme de foraj unde dificultățile de forare sunt mult mai mari.

EXTRAGERE

La toate procedeele de foraj se folosește un lichid de sondă cu polimeri pentru a stabiliza gaura de
foraj, care lichid necesită o greutate specifica mare, pentru aceasta se adaugă baritină, lichidul de
foraj trebuie să aibă o anumită viscozitate. Capul de foraj, freza, este prevăzut cu tăișuri cu vârf de
diamant, coloana de sondă este alcătuită din țevi de oțel care se montează împreună prin înșurubare
(una în alta) această coloană atingând lungimi de până la câteva mii de metri. În cazul zăcămitelor de
petrol care nu se află sub presiune, această presiune se realizează prin pomparea de apă sau gaz, iar
în cazul zăcămintelor cu o vâscozitate ridicată se presează lichide pentru reducerea vâscozității.

REZERVELE MONDIALE DE PETROL

Reclame

RAPORTEAZĂ ACEASTĂ RECLAMĂCONFIDENȚIALITATE

1.Arabia Saudita: Rezervele de petrol cunoscute sunt de 259,9 de miliarde de barili, echivantul a
19,2% din totalul rezevelor de pe Glob. Productia zilnica este de 9,76 de milioane de barili, in timp ce
consumul este de 2,43 de milioane de barili. Arabia Saudita exporta zilnic aproape 1,1 de milioane de
barili.
2.Canada: Detine 12,9% din totalul rezervelor mondiale de petrol, adica 175,2 de miliarde de barili.
Produce intr-o zi 3,29 de milioane de barili, fiind al saselea cel mai mare producator mondial de
petrol, consuma 2,15 de milioane de barili, iar exporturile zilnice catre SUA ajung la 2,71 de milioane
de barili.

Reclame

RAPORTEAZĂ ACEASTĂ RECLAMĂCONFIDENȚIALITATE

3.Iran: Rezervele de petrol ajung la 10,1% din total, adica 137,6 de miliarde de barili. Productia zilnica
este de 4,18 milioane de barili, iar consumul este de 1,69 de milioane de barili. Iranul nu exporta
catre SUA. Iran este al cincelea cel mai mare producator de petrol din lume.

4.Irak: Detine 8,5% din totalul rezervelor mondiale de petrol, adica 115 de miliarde de barili. Produce
intr-o zi 2,4 de milioane de barili, consuma 0,63 de milioane de barili, iar exporturile zilnice catre SUA
ajung la 0,33 de milioane de barili. Cu toate acestea, tara se afla pe locul 12 in clasamentul mondial al
producatorilor de petrol.

5.Kuweit: Are 101,5 de milioane de barili in rezerva, echivalentul a 7,5% din rezervele mondiale.
Produce intr-o zi 2,5 de milioane de barili, consuma 372.000 de barili si exporta catre SUA 125.000 de
barili. Kuweit este pe locul 11 in clasamentul celor mai mari producatori de petrol din lume.

6.Venezuela: Rezervele de petrol sunt de 99,3 de miliarde de barili, adica 7,3% din total. Productia
zilnica este de 2,47 de milioane de barili, tara fiind al 13-a cel mai mare producator de petrol din
lume, iar consumul zilnic este de 0,72 de milioane de barili. Venezuela exporta intr-o zi catre SUA
0,91 de milioane de barili.
7.Emiratele Arabe Unite: Al 7-lea producator mondial de petrol are rezerve de 97,8 de miliarde de
barili, adica 7,2% din total. Productia zilnica se ridica la 2,79 de milioane de barili, consumul este de
429.000 de barili, iar exportrile catre SUA sunt de 10.000 de barili pe zi.

8.Rusia: Detine 4,4% din rezervele mondiale de petrol, adica 60 de miliarde de barili. Rusia este al
doilea cel mai mare producator de petrol din lume, cu o productie zilnica de 9,93 de milioane de
barili. Consumul este de 2,74 de milioane de barili pe zi, iar catre SUA se exporta in acelasi interval
0,51 de milioane de barili.

9.Libia: Are rezerve de 44,3 de miliarde de barili (3,2% din total), produce intr-o zi 1,79 de milioane
de barili, consuma 264.000 de barili si exporta catre SUA 66.000 de barili.

10.Nigeria: Este pe locul zece atat din punctul de vedere al rezervelor de petrol, cat si al productiei.
Rezervele dovedite sunt de 37,2 de miliarde de barili, adica 2,7% din totalul la nivel mondial.
Productia zilnica se ridica la 2,21 de milioane de barili. Consumul in acelasi interval este de 272.000
de barili. Iar exporturile catre SUA ajung la 1,07 de milioane de barili.

COMERŢUL CU PETROL

Deoarece petrolul este o materie primă atît de utilă,producţia acestuia a crescut de la 10 milioane de
barili pe zi în 1950, la 65 de milioane de barili pe zi în 1990. În 40 de ani lumea a devenit dependentă
de petrol. În unele ţări produsele petroliere erau atît de ieftine încît ţiţeiul se utiliza adesea cu o mare
risipă. În anii 1960 a fost creat OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol), iar în 1970 a avut
loc naţionalizarea resurselor de petrol din statele slab dezvoltate din Golful Persic, ceea ce a cauzat
ridicarea preţului produselor petroliere. Ţările dezvoltate şi-au epuizat rezerva proprie de petrol, şi
odată cu creşterea cererii au fost obligate să importe cantităţi din ce în ce mai mari. Sursele
principale de ţiţei din comerţul internaţional includeau şi cîteva ţări în curs de dezvoltare, care au
beneficiat curînd din extracţia şi exportul petrolului în statele dezvoltate. Unele state în curs de
dezvoltare au utilizat veniturile din exportul petrolului pentru a finanţa proiecte de asistenţă socială,
pentru a construi şcoli şi pentru a ridica nivelul de trai. Multe state au făcut investiţii majore în
proiecte de dezvoltare, cum ar fi instalaţiile de desalînizare din Arabia Saudită, care transformă apa
marină în apa potabilă şi Marele Rîu Artificial din Libia, care captează apa din rocile situate sub
deşertul Saharei, şi transporta apa pînă pe coastele mediteraneene.

REZERVELE DE PETROL DIN LUME, ANUL 2005 (ÎN MILIARDE DE BARILI)

UTILIZARE

Petrolul, numit “aurul negru”, asigură aproape jumatate din energia utilizată în lume. Fără acesta
transporturile s-ar bloca, masinile si utilajele industriale,centralele termice nu ar putea functiona.

Ţiţeiul brut este utilizat pentru producerea combustibililor, printre care difeirite tipuri de petrol,
motorină sau cherosen. Petrolul este utilizat şi pentru producerea unor lubrifianţi uleioşi şi a
vaselinelor necesare funcţionarii utilajelor şi maşinilor. Petrolul este utilizat şi la producerea asfaltului
necesar şoselelor şi o mare varietate de produse din industria petro-chimică.

O ramură relativ recentă a industriei chimice , dar care se găseşte în dezvoltare rapidă este industria
petrochimică , adică acea parte din tehnologia chimică organică care foloseşte produse obţinute din
petrol ca materii prime pentru sinteze .

Dezvoltarea recentă a petrochimiei, mai ales în comparaţie cu carbochimia, adică a acelei ramuri a
tehnologiei chimice organice care foloseşte produse obţinute din gudroane de cărbuni ca materii
prime pentru sinteze, se datorează complexitaţii şi varietăţii compoziţiei petrolurilor, care
îngreunează extrem de mult izolarea componentelor individuale, chiar dacă acestea fac parte
predominant din clasa hidrocarburilor. O dată însă iniţiată, petrochimia a luat o dezvoltare
accelerată, mai ales stimulata de cerinţele apărute după cel de-al doilea război mondial, întrecînd cu
mult ritmul de dezvoltare a industriei carbochimice. În prezent există o mare varietate de produse
petrochimice (peste 3000), cu numeroase utilizări atît în ce priveşte consumul productiv cît şi ca
bunuri de consum. Se apreciază că produsele industriei petrochimice reprezintă , pe plan mondial,
circa o treime din valoarea totala a producţiei chimice .

Ca materii prime se folosesc unele hidrocarburi şi compuşi derivaţi , ca de exemplu alcani inferiori din
gazele de sondă sau naturale, alcani superiori din fracţiunile grele ( lampant, motorină ) sau chiar
parafină, hidrocarburi aromatice, acizi naftenici etc . , care pot fi izolaţi cu destulă puritate din
fracţiuni petroliere, astfel încît îşi găsesc utilizirea fie ca atare, fie în sinteze chimice. Sursele cele mai
importante pentru obtinerea de produse nesaturate si aromatice care sa fie folosite ca materie prima
pentru sinteze chimice sunt însă procedeele de cracare şi reformare (termice şi mai ales catalitice) .
Dacă se ţine seama de complexitatea compoziţiei petrolului, cum şi de varietatea proceselor la care
pot fi supuse subtanţele organice, şi anume: oxidare, reducere, sulfonare, nitrare, halogenare,
polimerizare, alchilare etc., ne putem da seama cît de mare este baza de materii prime pe care o
prezintă petrolul pentru industria chimică.

url

Parafina se fabrică din pacuri parafinoase, prin distilare la presiunea normală, cristalizarea fracţiunilor
obţinute şi purificare. Produsul obţinut este compus din alcani normali amestecaţi în diverse
proporţii, după cum punctul de topire este mai ridicat sau mai scăzut. În petrol se mai găseşte şi o
“ceara moale”, compusă din molecule, conţinînd un ciclu naftenic. Punctele de topire ale acestor
hidrocarburi sunt mai scăzute decît ale alcanilor normali cu acelaşi număr de atomi. Această ceara
moale, amestecată cu ulei, formeză vaselina. Cerezina sau ceara de pămînt, opţinută din mineralul
ozocherită sau din depozitele ce se formează în tuburile prin care circulă petrol brut, se compune în
cea mai mare parte din alcani superiori. Aceste hidrocarburi au puncte de topire mai inalte, se
cristalizează greu şi sunt puţin solubile.

Uleiurile de uns se obţin atît din petrolurile asfaltoase, cît şi din cele parafinoase, prin distilare în vid.
Hidricarburile care compun uleiurile de uns au, după vîscozitatea uleiurilor respective, greutăţi
moleculare între 300 şi 700, şi conţin, prin urmare, hidrocarburi cu 20-50% atomi de C în moleculă.
Structura lor nu se cunoaşte în amanunt, se ştie însă că moleculele conţin 2 sau mai multe inele şi o
catenă alifatica. Cu cît aceasta catenă alifatică este mai lungă, cu atît variaţia vîscozitatii uleiului cu
temperatura este mai mica şi, în consecinţă, uleiul este mai bun (are un “indice de vîscozitate” mare).
Inelele din moleculele uleiurilor de uns sunt de două feluri: cicloalcanice şi aromatice. Cele dintîi sunt
preferabile, fiindcă sunt mai rezistente la oxidare, deci uleiuriile respective au o mai mare stabilitate.
Uleiurile care conţin multe inele aromatice au catene alifatice scurte, iar vîscozitatea lor variază mult
cu temperatura. Cu cît un ulei conţine mai multe inele aromatice, densitatea sa este mai mare şi
calitatea mai puţin bună.

Reclame

RAPORTEAZĂ ACEASTĂ RECLAMĂCONFIDENȚIALITATE

Asfaltul, componenta de culoare închisă din petrol, provine din hidrocarburile aromatice superioare,
prin condensare şi prin reacţii nelămurite de polimerizare. Raportul C/H în asfalt este mare, ceea ce
denotă un grad de condensare avansat. Greutatea moleculara variază între 2500 – 5300. Asfaltul se
precipită din păcura cu dizolvanţi (propan, benzină uşoară, acetona), în care este insolubil. Se fabrică
pe scara larga asfalt artificial prin suflare de aer în pacura asfaltoasă, concentrată şi încălzită.

PETROLUL ŞI POLUAREA AERULUI

Utilizarea petrolului provoacă poluări masive ale aerului în multe oraşe. Gazele de eşapament
evacuate de autoturisme şi de alte maşini cu combustie internă conţin gaze otrăvitoare cum ar fi
monoxidul de carbon, hidrocarburi nearse, oxizi de azot şi plumb. Unii dintre aceşti agenţi de poluare
reacţionează cu lumina soarelui, producînd acel smog neplăcut, fotochimic, care pluteşte deasupra
multor oraşe, cum ar fi Los Angeles sau Mexico City. Atunci cînd acizii de azot se combină cu
picaturile de apă din nori, ia naştere ploaia acidă care poluează lacurile şi rîurile, distrugînd şi
pădurile. S-au făcut paşi importanţi pentru a micşora efectul gazelor de eşapament. Se produce
benzină fără plumb, iar unele maşini sunt dotate cu filtre catalitice care transformă gazele nocive în
gaze inofensive. Însa eficienţa acestor îmbunătăţiri este diminuată de creşterea consumului de
petrol.

Reclame

RAPORTEAZĂ ACEASTĂ RECLAMĂCONFIDENȚIALITATE

Reclame

RAPORTEAZĂ ACEASTĂ RECLAMĂCONFIDENȚIALITATE

Poluarea apei cu reziduuri petroliere reprezintă o problemă deosebit de importantă şi greu de

prevenit şi remediat. Afectează atît apele de suprafată , cît şi pe cele subterane . În prezent , acest
gen de poluare a devenit ubicvitar , iar consecintele ei asupra proprietăţilor organoleptice ale apei ,
faunei şi florei acvatice sunt deosebit de nocive şi durabile .

Reziduurile de petrol ajung în bazinele naturale de apă prin diversarea de ape reziduale rezultate de
la rafinării , uzini de cracare şi alte instalaţii de prelucrare a ţiţeilui . Aceste reziduuri conduc la
creşterea temperaturii şi turbidităţii , la formarea unei pelicule de petrol la suprafaţa apei sau a unor
emulsii ( apă- petrol sau petrol-apă ) şi la schimbarea compoziţiei apei , prin dizolvarea în aceasta a
substanţelor petroliere solubile , toxice în anumite concentraţii , pentru organismele acvatice , om şi
animale .
Indicatorii de poluare cu reziduuri petroliere sunt substanţele extractibile, ca indicatori chimic global,
se evidenţiază totalitatea reziduurilor şi germenii petrol oxidanţi , ca indicator bacteriologic care,
folosind pentru dezvoltarea lor substanţele petroliere , se înmulţesc cu atît mai puternic, cu cît acest
substrat este în cantitate mai mare. Germenii petrol-oxidanţi sunt în acelaşi timp şi indicatori de
autopurificare de reziduuri petroliere .