PETROLUL.

CHIMIZAREA
PETROLULUI

MATERIE: CHIMIE
CLASA A X-A F

NUME ELEV:

TURCU ANDREEA

COSMINA MARIANA

1
 Petrolul. Chimizarea Petrolului.

Petrolul, sau țițeiul, împreună cu cărbunii și gazele naturale fac parte din
zăcămintele de origine biogenă care se găsesc în scoarța Pământului. Petrolul, care este un
amestec de hidrocarburi solide și gazoase dizolvate într-un amestec de hidrocarburi lichide,
este un amestec de substanțe lipofile. Țițeiul în stare brută (nerafinat) conține peste 17 000 de
substanțe organice complexe, motiv pentru care este materia primă cea mai importantă
pentru industria chimică (vopsele, medicamente, materiale plastice, etc.) și
producerea carburanților. Ca o curiozitate, se poate menționa că unele varietăți de țiței devin
fosforescente în prezența luminii ultraviolete.
Produsele obținute prin prelucrarea petrolului brut au devenit indispensabile
societații moderne; petrolul brut este considerat la fel de valorous ca si aurul, de aceea a fost
numit aurul negru.

Formarea și extracția petrolului

Petrolul brut s-a transformat în urmă cu milioane de ani și este rezultatul

transformărilor chimice și fizice ale amestecului de mâl (resturi vegetale si animale) existente
pe fundul mărilor si oceanelor. Acumularea continuă de sedimente a scufundat in subsolul
pamantului, la o adâncime de aproximativ 3 km, malul bogat in materii organice, numit
nămol sapropelic.
Sub acțiunea presiunii si a temperaturii namolul s-a transformat in rocă (numită roca
primară), iar material organică (descompusă de bacteria anaerobe) într-un amestec de petrol
brut, apă si gaze. Sub actiune a gazelor, petrolul brut migrează de la o rocă la alta și se
acumulează, doar în cele impermeabile, ca într-un recipient perfect etans, numit zăcământ
(sau o pungă de petrol). Închis ermetic în zăcământ, amestecul de gaze creează o presiune
foarte mare în acest system și face posibilă extracția petrolului brut fie prin erupția natural pe
baza presiunii proprii a zăcământului, fie prin extracția mecanică prin pompare.
Țițeiul era cunoscut pe teritoriul României încă din secolul I î.Hr., de când datează
obiectele descoperite în cadrul cetății dacice de la Poiana. Exploatarea masivă a petrolului
începe în secolul XIX pe motivul răspândirii folosirii petrolului în iluminat, care dădea o
lumină mai bună producând fum mai puțin în comparație cu lămpile cu ulei de balenă, sau
lumânările de ceară. După introducerea iluminatului electric a scăzut importanța petrolului în
iluminat, dar s-a extins utilizarea drept carburant în industria automobilului. Familia de
industriași americani Rockefeller, întemeietoare a companiei Standard Oil Company, a
convins opinia publică să folosească benzina în locul etanolului pe post de carburant în
industria automobilului, combătând concepția lui Henry Ford.
În anul 1852 medicul și geologul canadian Abraham Gesner obține
patentarea rafinării petrolului lampant curat numit petroleum, iar în 1855 chimistul
american Benjamin Silliman propune purificarea petrolului cu acid sulfuric.
Pentru obținerea masivă a petrolului, urmează o perioadă de forare intensivă. Cel mai renumit
foraj este efectuat de Edwin L. Drake la 27 august 1859 în Oil Creek, Pennsylvania, fiind
finanțat de industriașul american George H. Bissell, aici găsindu-se la 21,2 m adâncime
zăcăminte mari de petrol.

2
 Extracția petrolului cu o pompă de adâncime mare

Dacă zăcământul de petrol se află aproape de suprafață, exploatarea se poate realiza

prin cariere de suprafață, pe când zăcămintele din profunzime sunt extrase prin sonde
de petrol (foraje de adâncime). O altă modalitate de extragere a petrolului este
extragerea din zăcămintele submarine cu ajutorul unor insule sau platforme de foraj,
unde dificultățile de forare sunt mult mai mari. La toate procedeele de foraj se folosește
un lichid de sondă cu polimeri pentru a stabiliza gaura de foraj, lichid care necesită
o greutate specificămare - pentru aceasta se adaugă baritină, lichidul de foraj trebuind
să aibă o anumită viscozitate. Capul de foraj, freza, este prevăzut cu tăișuri cu vârf
de diamant, iar coloana de sondă este alcătuită din țevi de oțel care se montează
împreună prin înșurubare (una în alta), această coloană atingând lungimi de până la
câteva mii de metri. În cazul zăcămitelor de petrol care nu se află sub presiune, această
presiune se realizează prin pomparea de apă sau gaz, iar în cazul zăcămintelor cu o
viscozitate ridicată se presează lichide pentru reducerea viscozității.

3
 Descoperiri de zăcăminte de petrol între anii 1930-2050 și extracție până în 2001

Prețul petrolului între 1985-2006 în $ pe baril

Compozitia petrolului:

Petrolul brut este un amestec complex a cărui compoziție diferă de la un zăcământ

la altul. Principalele clase de compuși care se găsesc în orice zăcământ de petrol brut sunt:
hidrocarburile, compușii organici cu oxigen, azot sau sulf și unele metale.

4
 Proprietățile fizice ale petrolului sunt determinate de compoziția sa. Este un lichid
vâscos, a cârui culoare variază de la galben pana la negru, cu miros caracteristic; este
insolubil în apă.

Sondă petrolieră

Petrolul-sursa de materii prime și produse finite:

Petrolul brut este extras din zăcământ și este transportat pe căi feroviare sau navale
spre rafinării, unde în instalații speciale este separat în componente, adică este rafinat.
Procedeul care sta la baza rafinării este distilarea.

Distilarea este procedeul fizic de separare a componentelor amestecurilor de

lichide miscibile; constă în încălzirea, la fierbere, a amestecului de lichide si condensarea
vaporilor în dispozitive, numite condensatoare. Deoarece în urma distilării petrolului brut se
obțin amestecuri de hidrocarburi saturate, cu puncte de fierbere apropriate, numite fracții,
operația se numește distilare fracționata. Ea se face industrial în coloane de distilare
fracțională.

Componentele rezultate în urma distilării fracționale la presiune atmosferică, a

petrolului brut, sunt:

 fracția C1-C4, numită gaze ușoare, este folosită atât ca materie primă în petrochiie cât
și gaz combustibil;
 fracțiile: C5-C6, numită eter de petrol și respectiv C6-C7, numită solvent nafta ușoară
sunt folosite de solvenți;
 de asemenea, fracția nafta ușoară este principalul constituent al benzinei, de aceea se
mai numește și benzină ușoară;

5
  fracția C6-C10, numită nafta constituie materia primă atât pentru obținerea
benzinelor, cât și în petrochimie;
 fracția C11-C15, numită cherosen sau petrol lampant, este folosită drept carburant în
turboreactoare, dar și pentru încălzirea locuințelor;
 fracția C12-C20, numită motorină este folosită drept carburant pentru motoarele
Diesel;
 fracția > C20, se numește reziduu atmosferic și este rezidul solid rămas după distilarea
petrolului brut; este materie primă: în urma distilării la presiunea scăzută a reziduului
atmosferic se obțin: lubrifianți și păcură, iar ca reziduu, asfaltul.

Chimizarea petrolului:

Fracțiile principale obținute în urma distilării pot fi folosite ca atare sau pot fi
supuse unor procedee de rafinare avansată, cu scopul de a obține produse noi. Prelucrarea
petrolului se mai numește chimizare.

Chimizarea petrolului se poate face prin:

 procedee fizice: distilarea sub presiune și distilarea sub vid;

 procedee chimice: cracare catalitică, la ~440C; cracare la temperatura ridicată
(~800C); reformare catalitică.

Cu excepția fracției >C20, toate celelalte fracții petroliere sunt transformate în benzine de
calitate superioară. Toate fracțiile petroliere sunt transformate în compuși care sunt la rândul
lor materii prime pentru diferite ramuri industriale.

6
Bibliografie:

 www.slideshare.net
 www.wikipedia.net
 www.petrom.ro
 www.oilromania.ro